SCAUNUL DE DOMNIE AL LUI DUMNEZEU – Partea întâi

Lima, Ohio

Slăvit să fie Domnul! Este atât de bine să vă văd în această
dimineață. Problemele pălesc în prezența Împăratului. Cumva, totul pare mai mic
când ajungi în atmosfera potrivită; toate problemele noastre și lucrurile cu
care ne zbatem, încep să se micșoreze când suntem în atmosfera potrivită, El
devenind mai mare și problemele noastre mai mici. De aceea, este atât de
important ca noi să ne adunăm și să ne închinăm în Duh și Adevăr.

În timp ce suntem în picioare, să luăm Bibliile și să
deschidem la Isaia 66. Vom citi de aici două verste, vom cere
binecuvântarea Domnului, și apoi vă veți putea așeza:

Așa
vorbește Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie și pământul este așternutul
picioarelor Mele! Ce casă ați putea voi să-Mi zidiți și ce loc Mi-ați putea voi
da ca locuință?

Toate
aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut și toate și-au căpătat astfel ființa”,
zice Domnul. „Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și
are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu
.”

Puteți să vă așezați.

 Acum aș vrea să
mergem la Fapte capitolul 7, pentru că prin harul lui Dumnezeu, astăzi vom
vorbi despre subiectul „Scaunul de domnie al lui Dumnezeu”. Există
câteva lucruri la care aș vrea să ajung, iar dacă nu voi reuși s-o fac în
dimineața aceasta, voi lua și serviciul de după-amiază, de la Cina Domnului.

În Fapte 7.44 avem mărturia lui Ștefan, un diacon al
bisericii timpurii, când a fost chemat înaintea Sinedriului. Creștinii făcuseră
multe semne și minuni, iar Ștefan a fost chemat la ei pentru a fi luat la
întrebări.

Noi putem citi mărturia lui în Fapte 7.44-56, dar eu
voi lua doar o parte din ea:

Părinții
noștri aveau în pustie cortul întâlnirii, așa cum îl rânduise Cel ce a spus lui
Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse
.

Și
părinții noștri l-au adus, la rândul lor, sub povățuirea lui Iosua, când au
intrat în țara stăpânită de neamurile pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea
părinților noștri, și a rămas acolo până în zilele lui David.

David a
căpătat milă înaintea lui Dumnezeu și a cerut să ridice o locuință pentru
Dumnezeul lui Iacov.

Și
Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.

Dar Cel
Preaînalt nu locuiește în locașuri făcute de mâini omenești, cum zice prorocul:

Cerul
este scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele. Ce
fel de casă Îmi veți zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de
odihnă?
(v.44-49).

Aș vrea să ne oprim la ultimul verset, care spune:

Cerul este scaunul
Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi
veți zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă
?„

Fratele Branham a spus în mesajul „Statura unui om desăvârșitdin anul 1962:

„Aici,
Biblia spune că Ștefan a vorbit despre Solomon, care a zidit un Templu: „Iar
Cel Preaînalt nu locuiește în temple făcute de mâini omenești. Cerul este
scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele. Unde va fi
locul Meu de odihnă?” „Dar Tu Mi-ai pregătit un trup”. Amin. Iată!

„Tu
Mi-ai pregătit un trup”. Dumnezeu locuiește în statura unui om, reflectându-Se
pe Sine în aceea Ființă. Închinarea desăvârșită! Dumnezeu în noi, noi fiind
Cortul Său, Dumnezeu manifestându-se. Oh, cum am putea să zăbovim asupra
acestui subiect până când aproape v-ați sufoca aici, din pricina căldurii.
Observați, întotdeauna, în orice timp, Dumnezeu S-a reflectat pe Sine în om.”  

Aici, fratele Branham a făcut referire la versetul pe care
tocmai l-am citit și care vorbește despre Cortul din pustie care a fost făcut
după chipul celui care se afla în ceruri, unde este locul în care locuiește
Dumnezeu, scaunul Său de domnie sau slava Sa. Acesta a fost oglindit pe pământ
în Cortul din pustie, apoi, David a dorit să-I zidească o Casă, dar nu a putut face
aceasta, ci fiul său Solomon a fost cel care ridicat o Casă pentru Domnul.

 Ștefan a parcurs
toate aceste lucruri arătând că Cortul de pe pământ Îl reflecta pe cel din cer
și a fost făcut după chipul celui din cer. Apoi, a arătat că David a dorit să construiască
o Casă pentru Domnul, dar a fost ridicată de Solomon, subliniind faptul că, cu
toate acestea, Dumnezeul Cel Preaînalt nu locuiește în case făcute de mâini
omenești.

 Ștefan a ajuns la
aceste lucruri după ce a intrat în Cincizecime; atunci a ajuns la o descoperire
mai mare, la faptul că Dumnezeu dorește un loc în care să locuiască, un loc de
odihnă care nu este un loc făcut de mâini omenești.

 Fratele Branham a
ajuns la mesajul „Statura unui om
desăvârșit
”, și a
spus: „Tu Mi-ai pregătit un trup”.

Noi spunem: „Da, trupul lui Isus Hristos”, ceea ce este
adevărat, dar fratele Branham nu a lăsat lucrurile aici, ci a mers mai departe.

„Tu
Mi-ai pregătit un trup”. Dumnezeu locuiește în statura unui om, reflectându-Se
pe Sine în aceea Ființă. Închinarea desăvârșită!”

Nu într-un cort, nu într-un Templu. Închinarea desăvârșită
nu vine aici, închinarea desăvârșită este când noi găsim locul de odihnă al lui
Dumnezeu și ne închinăm Lui acolo.

„Închinarea
desăvârșită! Dumnezeu în noi, noi fiind Cortul Său, Dumnezeu manifestându-se.
Oh, cum am putea să zăbovim asupra acestui subiect!”

Haideți să mergem la Evrei capitolul 10. Despre
aceasta aș vrea să predic astăzi, dar nu acesta este subiectul la care doresc
să ajung. Noi putem predica toată ziua despre aceste lucruri, dar există ceva
la care eu vreau să ajung. Totul depinde de cum veți trage voi, așadar vom
vedea.

Evrei 10.5: „De aceea, când
intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai
pregătit un trup.”

Fratele Branham a vorbit despre versetul acesta în mesajul „Statura unui om desăvârșit”, și
este uimitor cum a folosit Scripturile într-un fel în care noi am fi crezut că
nu le poate folosi și nu ar trebui să le folosească. Dar el le-a luat și ne-a
arătat realitatea din ziua de azi.

Să citim din nou din același mesaj:

„Un „Cort”
este bineînțeles un loc unde mergem să ne odihnim, să ne reîmprospătăm și așa
mai departe, în care ne odihnim. Pavel vorbește despre aceasta în Evrei 10.5:

„De
aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă (Acesta este
Hristos), nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup.” Care este Cortul acum? Un
Trup, Dumnezeu locuind într-un Trup.

Dumnezeu,
care era cândva acolo sus, a venit jos pe un munte, iar atunci chiar și un taur
sau o vacă dacă se apropiau de munte, trebuiau să fie omorâți. Atât de sfânt
este Dumnezeu!

Seara
trecută, am văzut că acei Îngeri își acopereau fețele, Serafimii sfinți cu fețe
sfinte, care nu știu ce înseamnă păcatul, trebuiau să-și acopere fețele în
Prezența lui Dumnezeu; să-și acopere picioarele, în umilință.

Dumnezeul
cel sfânt nu putea trece păcatul cu vederea, pentru ca nimic să nu se atingă de
muntele unde Se afla El.

Apoi,
Dumnezeu S-a făcut trup și a locuit printre noi, în chipul lui Isus Hristos,
Fiul Său, creația Sa. Apoi, acel Fiu Și-a dat Viața, iar Celula de Sânge a lui
Dumnezeu a fost ruptă pentru ca Viața să poată ieși din Sânge, la noi.

Noi
suntem curățiți prin acel Sânge. Sângele nostru, care a venit la existență prin
dorință sexuală, a adus viața noastră în lume, iar acum, Sângele lui Isus Hristos
ne curăță și schimbă natura noastră, trimițând Duhul Sfânt peste noi. Astfel,
ne-am schimbat în natura Divină a lui Dumnezeu, iar atunci am devenit o casă pentru Dumnezeu.

Isus a
spus: „În ziua aceea veți ști că Eu sunt în Tatăl, și că Tatăl este în Mine; Eu
în voi și voi în Mine”. Vedeți? 

Acum,
Dumnezeu se află în Biserica Sa, iar Biserica trebuie să ia locul lui Hristos
și să ducă slujba Sa mai departe. „Cel care crede în Mine va face lucrările pe
care le fac Eu. Încă puțin și lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea pentru
că Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârșitul veacului”. Înțelegeți?
Iată-L ducând mai departe lucrarea Sa.”

În „Epoca bisericii Efes, din Cartea epocilor bisericilorprofetul a spus:  

„De ce
au trebuit să fie lucrurile astfel? De ce sămânța șarpelui a trebuit să vină
astfel? Omul a fost creat pentru Dumnezeu. Omul
trebuia să fie Templul lui Dumnezeu
.”

Dintotdeauna, Dumnezeu a dorit să locuiască în om. Acesta a
fost Planul Său, dar acest Plan a fost perturbat în grădină când trupul omului
a fost pângărit de cădere.

Astfel, Hristos a trebuit să vină ca să plătească prețul pentru
acel păcat, să plătească prețul pentru răscumpărare, să-Și dea Viața ca să ne
poată curăța și sfinți, ca să-Și poată împlini scopul, acesta fiind să
locuiască în om. Nu peste om, ci în om.

„Locul
de odihnă a lui Dumnezeu (al Duhului Sfânt) a fost omul, templul.”

Așadar, „Unde este locul Lui de odihnă?” Unde este
locul în care se odihnește El, dacă ați primit botezul Duhului Sfânt și ați
fost născuți din nou de Duhul lui Dumnezeu? El locuiește în trup, acesta
fiind planul Său încă de la început.

În mesajul Întoarcere
și Jubileu
, fratele
Branham a spus:

„… La
început a fost Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.
Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi. Oile Mele ascultă aceasta. Ele
o știu și nu vor urma un străin”.

Ele nu
ascultă aceste crezuri; ele nu ascultă aceste dogme și aceste lucruri care au
fost injectate ca să ridice o organizație în locul unui trup. Dumnezeu a spus: „Tu
mi-ai pregătit un trup.” În Evrei scrie: „Tu Mi-ai pregătit un trup. Nu ai
dorit nici jertfe, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup”, un trup de
credincioși, un trup care s-a născut
.”

Așadar, care este răspunsul la Evrei 10.5? „Tu n-ai voit nici jertfe, nici prinos, ci Mi-ai
pregătit un trup.
Ce trup? Un trup de credincioși, un trup
care s-a născut din nou.

Cu zece zile înainte de aceasta, el a predicat un mesaj
numit „Dedicare:

„Ce
frumos este Evrei 10.5: „Dar Tu Mi-ai pregătit un trup”, arătând că Dumnezeu
urma să locuiască într-un Trup. „…Mi-ai pregătit…” Oh! Iar când acest trup a
fost făcut o Jertfă, când Mielul corect a fost jertfit, Dumnezeu a pășit
înainte, a venit în propriul Său Trup, care a fost Mireasa Sa.”

Aleluia! Amintiți-vă că acesta a fost Planul Său de la
început. Nu este un plan nou, ci este Planul original. El a dorit să
locuiască în om.

Acum vom merge la 2 Corinteni 6.16-17:

„Cum se
împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului
celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu
voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu.”

De
aceea: „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul. Nu vă
atingeți de ce este necurat și vă voi primi.

Voi intra în acesta puțin mai târziu, dar vreau să citim versetul
17 din nou, pentru că vreau să accentuez ceva ce trebuie să faceți voi:

De
aceea: „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul. Nu vă
atingeți de ce este necurat și vă voi primi.

Eu vă
voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”
(v.
17-18).

Vom vorbi despre aceasta mai pe larg puțin mai târziu, dar
El spune aici: „Dacă veți ieși afară și nu veți atinge ce este necurat, Eu
vă voi primi și vă voi fi Tată
”. Trebuie să fim atenți și să nu devenim
atât de limitați, încât să stăm liniștiți bazându-ne pe faptul că Dumnezeu va
face totul, pentru că Dumnezeu are o cerință pentru noi. Este Planul lui
Dumnezeu, este dorința Sa, dar Dumnezeu va face totul prin noi.

În mesajul Statura
unui om desăvârșit
, fratele
Branham a spus:

„Aceasta
este Casa în care locuiește Dumnezeu; nu o clădire cu clopot mare în vârful ei
și o turlă mare. Vedeți? „Ci Mi-ai pregătit un trup”, un Trup în care Dumnezeu
poate locui, în care Dumnezeu poate umbla, în care Dumnezeu poate vedea, în
care Dumnezeu poate vorbi, în care Dumnezeu poate lucra. Amin! Un instrument
viu al lui Dumnezeu, Dumnezeu umblând pe
două picioare, în voi
.  

Este
tocmai ceea ce am citit în versetul 16 din 2 Corinteni: „Cum se împacă Templul
lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a
zis Dumnezeu: „Eu voi locui și voi umbla în ei.”

(traducere din limba engleză).

Fratele Branham nu a inventat aceste lucruri, ci doar a
citat Scripturile.

Să citim aceasta încă o dată:

„Ci
Mi-ai pregătit un trup”, un Trup în care Dumnezeu poate locui, în care Dumnezeu
poate umbla, în care Dumnezeu poate vedea, în care Dumnezeu poate vorbi, în
care Dumnezeu poate lucra. Amin! Un instrument viu al lui Dumnezeu, Dumnezeu umblând pe două picioare, în voi.  Glorie!”
Închinarea desăvârșită!

„Pașii
celor neprihăniți sunt călăuziți de Dumnezeu”, Dumnezeu umblând în voi. „Pentru
că voi sunteți epistole scrise și citite de oameni”. Iar dacă Viața care se
află în Hristos este în voi, veți purta Viața pe care a purtat-o Hristos.”

Aleluia! Iată cheia. Dumnezeu dorește să locuiască și să
umble în temple de carne, dorește să umble în copiii Săi.

De multe ori, noi ne rugăm și strigăm ca Dumnezeu să apară
în scenă: „Dumnezeule, vino în scenă, arată-Te”, însă El este pretutindeni în
jurul nostru, pentru că are temple în care umblă, mâini cu care atinge,
picioare pe care umblă, ochi prin care vede și guri prin care vorbește. Noi
dorim ca Dumnezeu să vină în scenă și să facă ceva pentru noi, dar eșuăm în a
recunoaște că El locuiește pe acest pământ în corturi de carne, și ne vorbește
zi de zi prin soțul nostru sau prin soția noastră ca individ, ca credincios.

 De multe ori,
Dumnezeu răspunde la întrebările noastre prin partea cealaltă a cortului Său,
biserica Sa, care este fratele sau sora noastră. De multe ori, El aduce
răspunsul la întrebarea voastră, eliberarea voastră, prin cortul Său, prin gura
Sa. De multe ori, ne punem pe genunchi și spunem: „Vorbește-mi, Dumnezeule, vorbește-mi,
Dumnezeule,” apoi venim la serviciul de duminica și Dumnezeu ne vorbește prin
gura Sa care este umană. Poate nu o face de la amvon, poate fi în anticameră
într-o conversație pe care o aveți cu un frate, dar Dumnezeu vă vorbește.

 Uneori, noi dorim ca
lucrurile să fie potrivit gândirii noastre. Dorim o voce auzibilă, un semn
supranatural din ceruri, dar ce este mai supranatural decât Dumnezeu locuind în
trup? Cum putem avea ceva mai supranatural decât aceasta? Cum poate fi ceva mai
supranatural decât propovăduirea Cuvântului care vine repetând cuvânt cu cuvânt
o propoziție spusă de voi în drum spre biserică sau o discuție pe care ați
avut-o cu o seară înainte? Uneori trebuie să deschidem ochii pentru a vedea ce
se petrece în jurul nostru. Amin!

În continuare, aș vrea privim două fotografii ale fratelui
Branham, iar apoi să citim din mesajul Apocalipsa capitolul 4,
partea a doua.

Acestea sunt două fotografii neobișnuite cu fratele Branham.
Prima este fotografia Stâlpului de Foc deasupra capului profetului, care a fost
făcută în Houston, Texas, în anul 1950:

El a avut manifestarea Stâlpului de Foc; fratele Branham
ne-a spus ce este Aceasta și L-a descris.

Dar în anul 1960, în iulie 1960, a fost făcută o altă
fotografie care este foarte neobișnuită și foarte ciudată:

Noi am numit-o „Altarul de Foc”, dar este o fotografie foarte
neobișnuită, foarte ciudată, deoarece în ea există multe elemente neobișnuite.

Aș vrea să iau câteva minute și să citesc ceea ce a spus fratele
Branham despre această fotografie. Nu vreau să caut anumite lucruri pe care să
le arăt, ci doresc să citesc doar ceea ce a spus el.

La început, el a mers în Ezechiel, deci vom merge și noi în
Ezechiel.

Ezechiel capitolul 1, pentru că atunci când fratele Branham a început să descrie
această fotografie, a mers la Ezechiel:

„În al
treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinșii de
război de la râul Chebar, s-au deschis cerurile și am avut vedenii dumnezeiești.

În a
cincea zi a lunii – era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin,

Cuvântul
Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara haldeenilor, lângă
râul Chebar, și acolo a venit mâna Domnului peste el.

M-am
uitat și iată că au venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros și
un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în
mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului. Tot
în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare
omenească.”
(v. 1-5).

Să mergem mai departe la versetul 26:

„Deasupra
cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul
unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de
om, care ședea pe el.

Am mai
văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era
omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui
până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și,
de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare.

Ca înfățișarea
curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea
acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei
Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia
care vorbea.”
(v. 26-28).

Acestea sunt versetele la care a făcut referire fratele
Branham.

Aș vrea să păstrați locul acesta, și în același timp să
mergem la Apocalipsa capitolul 4, pentru că el a citat și din Apocalipsa
capitolul 4. Să începem cu versetul 1:

„După
aceste lucruri, m-am uitat și iată că o ușă era deschisă în cer. Glasul cel
dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbițe și care vorbea cu mine, mi-a
zis: „Suie-te aici și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”

Numaidecât
am fost răpit în Duhul. Și iată că în cer era pus un scaun de domnie, și pe
scaunul acesta de domnie ședea Cineva.

Cel ce ședea
pe el avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu și scaunul de domnie
era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.”

Fratele Branham a spus că Ezechiel și Ioan au văzut același
lucru ca el, și că ceea ce vedem noi în această fotografie este ceea ce au
văzut și ei. Să citim aceasta pentru că vreau să credeți ce spune Cuvântul.

Vom citi din mesajul „Apocalipsa capitolul 4.”

După ce a citit versetele din Ezechiel, fratele Branham a
spus:

„Uitați-vă
la profetul de aici. El a văzut aceasta cu cinci sute nouăzeci și cinci de ani
înainte de venirea lui Hristos, dar priviți cum se aseamănă această vedenie cu
cea a lui Ioan:  

„M-am
uitat și iată că au venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros și
un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în
mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului.

Tot în
mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare
omenească.”
(Ezechiel 1.4-5).

Observați,
culoarea Duhului lui Dumnezeu care Se afla deasupra acestor făpturi cu
înfățișare omenească, era ca și chihlimbarul. Chihlimbarul este galben-verzui.
Acum, fiți atenți…”

Aici fratele Branham s-a oprit și a bătut cu mâna pe ceva pentru
a ilustra aceasta. Pe ce a bătut el cu mâna? Pe această fotografie.

„…galben-verzui”,
chihlimbarul, oh, El este Același ieri… El I s-a descoperit lui Ezechiel. La
mijlocul vedeniei lui Ezechiel, Lumina pe care a văzut-o venind deasupra celor
patru Făpturi vii era galben-verzuie. Când El i s-a arătat lui Ioan, i S-a
arătat în culoarea smaraldului care este de asemenea „galben-verzui”. Atunci, El
a venit la descoperitor în galben-verzui, iar la noi, El vine tot în
galben-verzui, Lumina! Umblați în Lumină, El este Lumina!” 

Fratele Branham a văzut Stâlpul de Foc încă din timpul când
era băiat și întotdeauna L-a descris în același fel. El a spus „Stâlpul de Foc
este ca și chihlimbarul, de culoare galben-verzuie
”.

Să citim mai departe:


mergem la versetul 26, dar  putem
citi până la versetul 28.

Oh,
când veți ajunge acolo, doresc să subliniați și să citiți fiecare părticica a
sa! Așa vom salva timp:

„Deasupra
cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul
unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de
om, care ședea pe el.”
(v. 26).

Acela
era Fiul omului, vedeți, Hristos. Fiți atenți cum este îmbrăcat aici:

„Am mai
văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era
omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui
până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și,
de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare.”
(v.27).

Ascultați!
Fiți duhovnicești și înțelegeți aceasta în inimile voastre. Vă rog stăruitor în
Numele lui Isus, păstrați aceasta pentru voi! Amintiți-vă cât este de înălțător!”

Fratele Branham învăța biserica sa și explica ce reprezintă
aceasta.

„Să
începem din nou de la versetul 27. Ascultați cu toții! Înțelegeți acum!

„Am mai
văzut iarăși o lucire de aramă lustruită (care este galben-verzuie), ca niște
foc (foc în jurul galbenului-verzui), înăuntrul căruia era omul acesta și care
strălucea de jur împrejur; (acum:) de la chipul rărunchilor lui până sus și de
la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și, de jur
împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare. (Foc pretutindeni în jur).”

El le spusese deja: „Fiți
duhovnicești, gândiți duhovnicește, aveți o gândire spirituală”.

„Ca
înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea
acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei
Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia
care vorbea.”
(v. 28).

Fiți
atenți! Sunteți pregătiți? Ascultați! Păstrați aceasta, țineți minte, pentru că
vreau să știți. (Gene, poți păstra această bandă). Ascultați! (Nu, nu va trebui
s-o țin aici, este în regulă. Vreau să spun să păstrați caseta; să lăsați
Biserica s-o asculte). Observați aceasta! Vreau să știți că culoarea Luminii
care este cu Domnul și Lumina Domnului, care-L urmează pe Domnul și care este
ca și Domnul, este arama, galben-verzui. Este aceeași culoare a Luminii care
este cu noi astăzi, fotografiată de oamenii de știință, galben-verzui, arama.

Eu L-am
văzut prima dată când eram copil; cei care sunteți de mult timp aici, vă
amintiți că v-am spus întotdeauna, încă înainte să fie făcută fotografia: „Este
galben-verzui, ca arama”.

Acum, pentru
a vă face cunoscut că Duhul Domnului…

Când a
văzut-o, de la coapsele Făpturii vii care se afla în Prezența Sa, el a spus: „de
la chipul rărunchilor lui până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am
văzut ca un fel de foc și, de jur împrejur, era acoperit cu  Lumină.” De jur împrejur erau multe culori ca
și un curcubeu”. Nu este așa?

Aș vrea
să țineți minte că Dumnezeu există încă în aceleași culori, „de la coapse în
sus, foc, de culoarea aramei” Când a fost fotografiat cu o cameră de filmat sau
cu un aparat foto color, era „arămiu de la coapse în sus și de la coapse în
jos, iar de jur împrejur, avea multe culori cum le putem vedea pe cer, în
curcubeu, după ce plouă”. Isus Hristos este Același ieri, azi și în veci. Duhul
Sfânt este încă în puterea Sa, în Biserica Sa din aceste zile din urmă. Iată.
Nu sunt eu, eu doar stăteam acolo, când a fost făcută fotografia. Vreau să vă
uitați la ea, este exact ceea ce a văzut Ezechiel.”  

Cuvântul trăiește în ziua noastră.

„Aceleași
culori, în același fel; Făpturile se comportau la fel, acționau la fel. Ce este
aceasta? Făpturile vii reprezintă Biserica vie, biserica ce trăiește prin
puterea și învierea lui Hristos. Aceleași culori de aramă îl acopereau de la
coapse în sus și de la coapse în jos.

Nu mai
există presupuneri, știința a făcut fotografiile! Priviți la culorile lor,
uitați-vă doar la culorile focului de acolo. Vedeți? Curcubeul. Uitați-vă la
această culoare galben-smaraldie. Acest aparat, a fost doar un simplu aparat al
unui fotograf.”

Aici, fratele Branham s-a întors spre prima fotografie, cea
a Stâlpului de Foc. Există și o versiune color a acestei fotografii, dar nu
este originalul pentru că fotografia a fost făcută cu un film alb-negru.
Fotografia color nu este decât transpunerea pe care a făcut-o fratele Peary
Green. Nu a existat nici o poză color originală a acestei imagini, ci a fost
făcută alb-negru.

Dar a doua fotografie, este o fotografie color. Așadar, fratele
Branham vorbește aici de două fotografii diferite. El a spus:

„Acum,
acest aparat, a fost doar un simplu aparat al unui fotograf.”

El făcea referire la fotografia alb-negru.

„Celălalt
aparat era color, iar fotografiile au ieșit color, culori Kodachrome.„
Adică fotografia de mai jos:

„Priviți
la culorile de smarald de acolo. Dacă aș putea să o aduc într-o lumină încât să
puteți vedea în spate. Puteți vedea acum? „Ca un curcubeu”, uitați-vă la
fâșiile care vin înainte și înapoi ca și curcubeul; fiecare are o culoare
diferită. Vom intra în aceasta în câteva clipe, ca să vedeți ce sunt aceste
culori și ce reflectă ele.

Oh!
Aceasta face ca inima mea sărmană să tresalte de bucurie. Să știm că în această
zi în care trăim, Hristos… când toate pământurile sunt nisipuri mișcătoare.
Eu mă gândesc: „De ce nu pot spune aceasta? De ce nu pot face ca lumea să vadă
aceasta?” Lumea nu a fost rânduită să o vadă. Lumea nu o va vedea niciodată, dar
Biserica primește cea mai mare scuturătură pe care a avut-o vreodată!  

Biserica este pe punctul să primească cea mai mare
scuturătură pe care a avut-o vreodată
.” Într-un alt mesaj, nu aș putea să
spun dacă în acesta sau în partea a treia, profetul a spus: „Mi-am pus
întrebări cu privire la acel cutremur mare, iar Dumnezeu mi l-a arătat
”.
Îmi pare rău că nu am adus citatul, dar el a spus: „Dumnezeu mi l-a arătat”.
Și a mai spus:

Când a venit Ioan Botezătorul pentru a preface orice
munte și orice deal într-un loc neted și orice loc neted într-un munte sau un
deal, a făcut-o într-un fel atât de smerit încât nu a fost decât un om învelit
în piei de cămilă, mâncând lăcuste și miere, cu o barbă mare, predicând și botezând  în Iordan
”.

Ce făcea el? Fratele Branham a spus că el prefăcea orice
munte sau deal într-un loc neted și orice loc neted într-un munte sau un deal.
Ce se petrecea? Nu era ceva firesc, ci ceva duhovnicesc, încât cei fără
înțelegere duhovnicească nu au înțeles ceea ce se petrecea în ziua lor.  

El a spus: „Acum, biserica primește cea mai mare
scuturătură
”, iar noi știm că trebuia să vină un cutremur mare care nu avea
să scuture doar pământul, ca la Muntele Sinai, ci de data aceasta când Dumnezeu
a vorbit, nu a scuturat doar pământul, ci cerul și pământul, iar noi am auzit
acel Glas; cerul și pământul au fost scuturate, dar în chip smerit, printr-un
om smerit, cu o educație de șapte clase, din Kentucky, care a fost folosit de
Dumnezeu pentru a ne vorbi.

Când citim aceste lucruri în Scripturi precum: „va preface
orice munte și orice deal într-un loc neted și orice loc neted într-un munte
sau un deal” sau „va înfige securea la rădăcina copacilor”, noi ne împotmolim
în mintea noastră și credem că vom vedea ceva măreț, dar el a spus că Ioan nu
era decât un om simplu care umbla pe drum și stătea în Iordan. Toate aceste
lucruri sunt trecute atât de ușor cu vederea pentru că nu pot fi cunoscute
decât prin înțelegere duhovnicească.  

Fratele Branham a spus:

 „Dar Biserica primește cea mai mare scuturătură pe care a avut-o
vreodată!

În
zilele acelea, ei nu L-au putut fotografia, dar o pot face acum pentru că au
dispozitivele mecanice necesare. Cei care încearcă să ia mecanica pentru a-L
nega pe Dumnezeu, aceasta se întoarce înapoi și dovedește că există un
Dumnezeu. Așa este, „smaraldul”. Să țineți minte că eu nu am inventat aceste
lucruri, ci vi le citesc exact din Biblie. Fiți atenți în timp ce citesc,
priviți și veți vedea că este același Domn Dumnezeu, nu există nicio diferență.

Fiți
atenți la versetul 27: „Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită,
ca niște foc..” Vedeți, ca niște flăcări care ard. Vedeți?

Vedeți ce voia fratele Branham să înțelegem? Că ceea ce a
văzut Ezechiel se afla aici pe pământ, se petrecea în prezent.

Ceea ce a văzut Ezechiel, ceea ce a văzut Ioan când a fost
luat sus în cer, se manifesta aici pe pământ, dar nu în felul în care ar crede
oamenii că se manifestă pe pământ, ci se manifesta ca atunci când Ioan a
prefăcut orice munte sau orice deal într-un loc neted și orice loc neted
într-un munte sau un deal, sau când a înfipt securea la rădăcina copacilor,
când a existat o scuturătură măreață. Totul se petrecea duhovnicește, deasupra
capetelor oamenilor.  

„Vedeți,
culori arămii care vin dintr-un foc. Puteți vedea acum? Arămiu, acestea sunt
culorile arămii care provin dintr-un foc. Mai jos este scris:  „Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor
într-o zi de ploaie…”

Iar
acolo era o „Făptură vie”. Ceea ce reprezenta Ioan era biserica întreagă, care
a fost luată sus. V-am spus. O singură persoană poate reprezenta aici, în
vedenie, tot Trupul lui Hristos acoperit!”

Pentru mine aceasta a fost cheia care a deschis totul. Fiți
atenți!

„Iar
acolo era o „Făptură vie”. Ceea ce reprezenta Ioan era biserica întreagă, care
a fost luată sus.”

Fratele Branham arăta spre Ioan, care a fost luat sus în
Apocalipsa capitolul 4. După ce a parcurs Epocile bisericilor, un Glas i-a spus:
„Vino mai sus”, iar Ioan a fost luat sus. Fratele Branham a spus că Ioan
reprezenta întreaga Biserică. Aici, fratele Branham descria această
fotografie în care putem vedea foarte clar un fiu al omului descoperindu-L pe
Fiul omului.

„Iar
acolo era o „Făptură vie”. Ceea ce reprezenta Ioan era biserica întreagă, care
a fost luată sus.
V-am spus. În vedenie, o
singură persoană poate reprezenta tot Trupul lui Hristos acoperit!”

Ce încerca să ne facă să înțelegem când a spus: „Într-o
vedenie, un singur om poate reprezenta toată Biserica lui Dumnezeu acoperită
”?
Acoperită cu ce? Cu ce era acoperită? Cu ce era acoperit el? Cu ce era acoperit
acel singur om care reprezenta întreaga Biserică acoperită? Era acoperit cu
slava Domnului. Într-o vedenie, un singur om poate reprezenta întreaga
Biserică acoperită. Nu a fost numai pentru un singur om, ci acel om stătea acolo
ca reprezentant, arătând la sfârșitul epocilor bisericilor ce s-a petrecut tot
timpul.

„Acum,
fiți atenți:

„Am mai
văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era
omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui
până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și,
de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare.”

Uitați-vă
la foc împrăștiindu-se. De unde? Din curcubeu, cele șapte culori. Acum, fiți
atenți, pentru că există exact șapte culori acolo, iar curcubeul are șapte
culori.

„Ca
înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea
acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. (În jurul Scaunului de domnie
al lui Dumnezeu).

Unde era slava Domnului? În
jurul Scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
Unde erau toate aceste
lucruri? În jurul Scaunului de domnie
al lui Dumnezeu.

 „Astfel era arătarea slavei Domnului. Nu
Domnul, ci slava Domnului. Slava Domnului acoperind Biserica Sa pentru că El este
în Biserica Sa! Amin! Oh, pentru cei neînțelepți sună ridicol, dar ce măreț
este pentru cei ce cred!

„Astfel
era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am
auzit glasul Unuia care vorbea.”

Apoi,
el merge mai departe și ne spune care este însemnătatea vedeniei, în care noi
nu vom avea timp să intrăm în această dimineață.

Puteți
vedea cum Domnul ne-a dat aceste lucruri, în marele Său har.  

Acum,
să mai luăm pe cineva. Atât Ezechiel, cât și Ioan L-au văzut în taina culorilor
și Luminii Sale, și au numit-o o „culoare arămie”. Mai târziu… voi cei care
notați versetele, 1 Ioan 1.5-7. Mai târziu, când s-a întors înapoi, un om în vârstă,
în jur de nouăzeci de ani (aproape trei ani cât a scris această Carte, el s-a
aflat în insula Patmos), a scris următoarele în 1 Ioan 1.5-7: „Dumnezeu este
Lumină”. Ioan avusese o experiență, el Îl văzuse și știa că El este Lumină,
Lumină veșnică; nu lumină cosmică, nu lumina unei lămpi, nu lumină electrică
sau lumina soarelui, ci Lumină veșnică! Oh, cât Îl iubesc! „Dumnezeu este
Lumină”.
 

Iar aici fratele Branham s-a întors la ceea ce a văzut Ioan
în cartea Apocalipsei. Dar el ne-a spus: „Aceasta este exact ceea ce a văzut
și Ezechiel
.”

Să nu lăsați ca aceasta să fie o pricină de poticnire,
prieteni. Profetul lui Dumnezeu ne-a spus că aceasta este exact ceea ce a văzut
Ezechiel, iar Ezechiel și Ioan au văzut același lucru. Mai târziu, el a spus că
atunci când Isaia L-a văzut „pe Domnul șezând pe un scaun de domnie
foarte înalt, poalele mantiei Lui umplând Templul”,
(în capitolul 6)și
el a văzut ceea ce au văzut Ezechiel și Ioan. La ce se uitau ei? La Scaunul de
domnie al lui Dumnezeu. Slavă Domnului!

Acum, aș dori să mai citim din câteva locuri din mesajul „Apocalipsa capitolul 4,
partea a doua, partea din
care tocmai am citit:

„În
timp ce-i vedem, acela era Scaunul de domnie al Domnului în ceruri. Moise l-a
preumbrit aici pe pământ, era Scaunul lui Dumnezeu pentru că scaunul judecății
Sale a fost reprezentat aici pe pământ în Sfânta sfintelor. Tot Israelul venea
la acel singur loc ca să primească har pentru că Dumnezeu îi întâlnea numai sub
sângele vărsat.

Acum,
ascultați îndeaproape. Apoi, într-o zi, slava Shekinah S-a ridicat de pe acel
Scaun al ispășirii și s-a așezat într-un un alt Cort (Amin!), Acesta, „Tatăl nu
judecă niciun om, ci El a dat toată judecata Fiului”. Scaunul de judecată a lui
Dumnezeu. „Dacă veți vorbi împotriva Mea, Eu vă voi ierta”, dar dacă veți vorbi
împotriva Celui care va veni, un alt Scaun al ispășirii
…”

Lucrurile vor deveni foarte strânse. El a spus: „Într-o zi, Slava
aceea S-a ridicat de pe acel scaun și S-a așezat peste un alt scaun al
ispășirii, în Isus Hristos, scaunul judecății”.

 „Dacă
vorbiți împotriva Fiului omului, Eu vă voi ierta; dar într-o zi, Duhul Sfânt va
veni să locuiască în inimile oamenilor, și un singur cuvânt împotriva Lui, nu
va fi iertat niciodată
.”

Devine
din ce în ce mai sever și mai sever tot timpul, judecata, pentru că răbdarea
lui Dumnezeu se epuizează în mod continuu, încercând să-i determine pe păcătoși
să se întoarcă la El ca să fie împăcați. Mai întâi, El a fost în cerurile de
sus strălucind prin stele. Apoi, El a venit pe pământ strălucind prin slava
Shekinah, iar apoi a venit, S-a făcut trup și a locuit printre noi, având încă
răbdare. Acolo, El l-a răscumpărat pe om prin Sângele Său, intrând în biserica
Sa în chipul Duhului Sfânt. A vorbi împotriva acestui lucru este o lucrare
încheiată, s-a terminat.

Puteți
vedea acum unde a venit scuturătura? Ei nu înțeleg care este timpul. Oamenii nu
pot înțelege ce înseamnă.

Așadar,
primul Scaun se afla în cer, scaunul judecății. Al doilea a fost în
Hristos. Al treilea scaun este în om.”

Amin! Vă puteți imagina pe cineva stând acolo în iulie 1960,
în cadrul unui serviciu obișnuit din California, la fel ca cel de aici? Oamenii
aceia au participat la multe servicii, au auzit mulți predicatori și stăteau
acolo neștiind ce prindea aparatul de fotografiat. El a fotografiat Slava
Domnului, iar slava Domnului se afla în jurul Scaunului Său; și un singur om
putea reprezenta întreaga biserică acoperită.

Cei de acolo se aflau la un serviciu și auzeau Cuvântul
propovăduit. Ce făcea fratele Branham? Predica Cuvântul încercând să-i
determine pe oameni să vină să creadă în Domnul. El încerca să-i determine pe
oameni să creadă Adevărul. Ce făcea El? El Își extindea harul, mila spre
oameni. De unde? De la scaunul lui Dumnezeu. El își extindea harul, vă puteți
imagina aceasta? În timpul propovăduirii Cuvântului, Dumnezeu a dorit ca
oamenii să înțeleagă ce se petrecea acolo, așa că a îngăduit ca un aparat de
fotografiat să facă o fotografie cu ceea ce au văzut Ezechiel, Ioan și Isaia,
ca să putem vedea și noi exact ceea ce au văzut și ei. Dar oamenii care se
aflau la serviciul din acea zi erau orbi. Ei nu puteau vedea ceea ce se
petrecea. Vi-i puteți imagina pe cei ce au plecat de acolo criticând ceea ce au
auzit? Priviți la ziua aceea, la serviciul acela, nu la un altul, în care fratele
Branham a predicat mesajul acela, acele cuvintele ale Vieții veșnice provenind
de la mesagerul acelei zilei. Acolo se afla mesagerul al șaptelea al celei de-a
șaptea epoci, aducând un mesaj pentru acea zi, Dumnezeu declarând și legitimând
chiar acolo ceea ce se petrecea din punct de vedere supranatural.

 Fratele Branham a
spus că amvonul este scaunul Său de judecată pe pământ. Iată-l acolo! Vi-l
puteți imagina pe cel care a plecat de acolo având îndrăzneala să spună: „Predicatorul
acesta nici măcar nu știe despre ce vorbește!”? Ce osândă va primi în acea zi!

 Să înțelegem,
prieteni, că aceea nu a fost decât ziua în care El a îngăduit să fie făcută
fotografia, dar aceea nu a fost singura dată când harul a fost extins, nu a
fost singura dată când Dumnezeu care a locuit în acel cort, Se afla acolo
aducând Cuvântul la acel popor, nu a fost singura dată când s-a petrecut aceasta.
Nu a fost singura dată când un vas al lui Dumnezeu a fost acoperit cu slava
Domnului, ci aceea a fost singura dată când Dumnezeu a îngăduit să fie făcută o
fotografie. Eu cred că trebuie să fim atenți cum ne comportăm cu frații și
surorile noastre; cred că trebuie să fim atenți cum ne comportăm unii cu alții.
Eu cred că trebuie să recunoaștem ceea ce se petrece în jurul nostru și să fim
atenți.  

„Primul
scaun a fost în Cer, scaunul de judecată. Al doilea scaun a fost în Hristos, iar
al treilea este în om.”

Săptămâna următoare, fratele Branham a predicat Apocalipsa
capitolul 4
, partea a treia, iar la paragraful 294 a spus:

„Observați.
Da… Oh, aici este Cain și aici este Abel. În regulă. Ambii băieți au venit la
această poartă pentru a se închina. Este adevărat? Așadar, trebuie să fi fost
altarul lui Dumnezeu. Este adevărat? Înainte de acest altar, ei au zidit un
înlocuitor, un alt altar. Iată, adevăratul
altar a lui Dumnezeu se află în inima omului.”

Așadar, adevăratul altar a lui Dumnezeu se află în inima
omului.

Noi am venit aici ca să ne închinăm împreună lui Dumnezeu.
Am sfințit locul, l-am pus deoparte ca să venim aici să ne închinăm. Dar nu
aceasta este de fapt adevărata închinare. Ea are loc în inima omului. Cu
toții venim aici avându-L pe Hristos în inimă, noi toți ne închinăm împreună lui
Hristos în inima noastră, deci nu este clădirea. Voi sunteți clădirea.
Noi ne adunăm împreună pentru că El ne-a spus să facem aceasta, iar când El ne
spune aceasta, există un beneficiu în ascultarea de El. Există un beneficiu în
a ne aduna împreună, în a face parte din atmosferă, în a ne încuraja unii pe
alții. Noi o facem pentru că El ne-a spus aceasta, dar nu locul acesta este
Cortul lui Dumnezeu. Voi sunteți Cortul lui Dumnezeu.

Tot în Partea a
treia
, fratele Branham a spus:

„Acum,
noi trăim într-un alt timp. Slavă! Oh, iubesc timpul acesta! Voi nu? Astăzi,
Dumnezeu are un tron al îndurării care trebuie să fie păzit. Credeți aceasta? Unde
se află el? În inima omului. Când a ajuns în inima omului? La Rusalii, când Duhul Sfânt (care este
Dumnezeu) a intrat în inima omului.”

Unde a intrat tronul îndurării în ziua de Rusalii? În inima
omului. Când a intrat el acolo? În ziua de Rusalii, când Duhul Sfânt, care este
Dumnezeu, a intrat în inima omului.

Mai departe în același mesaj citim:

„Când Ezechiel a văzut Slava Domnului, el a văzut
exact ceea ce a văzut Ioan.

Vă mai amintiți că duminica trecută, am
vorbit despre „slava Domnului” și am avut fotografia în care El ne-a îngăduit
să o surprindem cu noi? Vă mai amintiți aceasta? „Slava Domnului”, ceea ce a
văzut Ezechiel, ceea ce a văzut Ioan, același lucru este astăzi aici.”

Nu este departe. Vă rog să nu puneți aceste lucruri undeva
departe. Să nu le puneți cu cincizeci și ceva de ani în urmă și să nu le puneți
în viitor. Aceste lucruri sunt aici astăzi.

Într-un alt paragraf, fratele Branham a spus:

„Scaunul
de judecată”. Acum, scaunul de judecată se află în inimă, este locul din care
strălucește Slava Sa în toții copiii Săi, Slava Shekinah în inima umană. Aici
este inima umană. Nu-i așa? Este aceasta scaunul îndurării? Cum puteți ajunge
la Acesta prin aceste sisteme diferite? Prin propria voință. Intră pe aici și
pe aici, ce iese afară? Slava Shekinah. Ce este Slava Shekinah? Prezența lui
Dumnezeu. Când un bărbat sau o femeie umblă, ei reflectă slava Shekinah. Ei nu
merg în localuri de pariuri și alte locuri, iar apoi să vină aici și să nege
Cuvântul. Indiferent ce spun oamenii, inima lor este setată pe un singur lucru:
Dumnezeu. Iar dacă el este chemat de Dumnezeu, atunci Isus Hristos Se reflectă
pe Sine prin el cu Slava Shekinah, făcând același lucru pe care l-a făcut
acolo; manifestă aceeași Evanghelie, propovăduind același Cuvânt, același
Cuvânt făcându-Se trup în aceeași măsură în care a fost atunci, așa cum a fost
la Rusalii.

„Scaunul
îndurării”. Ezechiel și Ioan au văzut ambii același lucru.

Aleluia! Prieteni, o puteți vedea astăzi? Poate ochii
aceștia nu pot s-o vadă, poate nu putem face o fotografie ca s-o vedem, dar
prin credință, noi putem recunoaște că același lucru este astăzi aici. Este
pretutindeni peste copiii lui Dumnezeu, peste Mireasa lui Dumnezeu, slava Sa
este în jurul lor pentru că scaunul Său de domnie, locuiește acum în corturi de
carne prin botezul Duhului Sfânt.

Dar acum, iată partea principală la care doresc să ajung.
Prin tot ceea ce am spus până acum am așezat numai o temelie. Aceasta este
partea asupra căreia doresc să mă opresc, mulțumim Domnului că am ajuns la ea.  

Să ne întoarcem din nou în Partea a treia:

„Acum,
nu există decât o singură poartă și aceea este numită „propria voință”.
Voi sunteți stăpânul, voi decideți ce se petrece acolo.”

Fratele Branham a preumbrit aceasta cu Cortul din pustie pentru
că acesta a fost făcut după tiparul celui care se afla în ceruri. Astfel, el a
spus că acel cort a fost făcut după om. Aceasta este ceea ce a spus fratele
Branham. Cortul din pustie a fost făcut după om.

 El a spus: „Voi
sunteți o ființă alcătuită din trei părți
”. El ne-a arătat că ajungând la
Curtea dinafară, există cinci porți. Această curte dinafară este trupul nostru,
iar cele cinci porți sunt văzul, auzul, gustul, etc. Apoi intrăm în curtea
dinăuntru sau în locul sfânt, adică în duhul omului, iar fratele Branham
a spus că și în acesta există cinci intrări. Dar când ajungem la suflet, nu
există decât o singură poartă, iar acea poartă este controlată de voința
proprie.

Acesta este locul despre care doresc să înțelegem ce se
petrece. Există o poartă, și aceasta este propria voință, iar fratele Branham a
spus că acolo nu sunt decât două lucruri: credința sau necredința.

Să mergem mai departe. În Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită,  citim:  

„Oh, acum
marea descoperire! Pentru a-și restaura înapoi împărăția Sa, pentru a o aduce
înapoi, El a trebuit să-i lase să se piardă. Înțelegeți? El trebuia să-i lase
să păcătuiască, să le dea liberul arbitru… El nu putea să-i facă să
păcătuiască și să rămână Dumnezeu, iar apoi să-i pedepsească pentru ceva ce i-a
determinat El să facă.  

Când
l-a pus pe om în parteneriat cu El, El l-a lăsat pe om să acționeze pe baza
liberului arbitru, înțelegeți, ceea ce aveți și voi astăzi. Înțelegeți? Voi
acționați cum doriți; voi sunteți un liber arbitru. Așadar, dacă l-a pus pe
primul așa, El trebuie să-l pună și pe al doilea așa, trebuie să-i pună pe toți
așa sau a procedat greșit prima dată. Înțelegeți? Dar cu toții suntem pe
aceeași temelie.”  

Așadar, Dumnezeu ne-a pus în parteneriat cu El, acesta fiind
liberul arbitru. Voi sunteți cei care alegeți, iar Dumnezeu nu va încălca
niciodată legea liberului arbitru. Dumnezeu este un Domn în toate timpurile, și
El nu va intra în noi cu forța. Orice face Dumnezeu cu noi sau în noi, mai
întâi, trebuie să folosim liberul arbitru ca să acceptăm ceea ce spune Cuvântul
Său, ca să negăm propria noastră gândire, ca să negăm propria noastră viață și
să ne predăm Cuvântului Său, în ascultare de El și să-L lăsăm pe El să facă
lucrarea.

El nu va intra înăuntru împotriva propriei noastre voințe.
Eu văd oameni care se zbat an după an după an după an cu același lucru și ne
întrebăm de ce ne învârtim de nenumărate ori în jurul aceluiași lucru, când
Cuvântul lui Dumnezeu este atât de bogat și de clar cu privire la acel lucru. Uneori
când vorbesc cu oamenii, îmi dau seama că ei așteaptă ca Dumnezeu să facă ceva
măreț astfel ca totul să se încheie într-o clipă, neînțelegând că și noi avem o
parte de împlinit. Există ceva ce voi și cu mine trebuie să facem, aceasta
fiind să credem Cuvântul Său, să-L ascultăm și să umblăm în El; dacă noi nu
folosim liberul nostru arbitru și nu-l aliniem cu gândirea Sa, cu Cuvântul Său,
El va sta pe loc pentru că nu va intra în noi cu forța.    

Citim din nou dinApocalipsa capitolul 4, partea a treia:

„Cum a
făcut-o? Prin propria voință. De ce o numești „voință proprie”, frate Branham?
Pentru că El îl pune pe bărbat și pe femeie înapoi, exact ca pe Adam și Eva, în
grădina Eden. Unde? În fața celor doi pomi! Propria voință: acesta este moartea
și Acesta este Viața, propria voință. Liberul arbitru! Dumnezeu l-a pus pe
primul om, pe Adam și Eva, chiar aici având liberul arbitru. El ne-a pus pe noi
în același loc, iar singura modalitate prin care voi puteți fixa aceasta aici
este prin propria voastră voință. Aleluia! Voi trebuie să vreți să faceți voia lui Dumnezeu.

„Păi, eu am crezut că o va face Dumnezeu pentru mine”. Nu.
Voi trebuie să exersați liberul vostru arbitru și să faceți voia lui Dumnezeu,
voi trebuie să faceți partea voastră, să-I cereți și să aveți încredere că El
va face partea pe care voi nu o puteți face. Există lucruri pe care voi nu le
puteți face, pe care doar El le poate face, iar Dumnezeu nu o poate face până
când nu-i cereți voi. El a spus: „Cereți și vi se va da”, iar când cereți, voi
cereți în conformitate cu propria voastră poftă, nu  în conformitate cu Cuvântul Său. Dar când
venim în conformitate cu voia și Cuvântul Său, vom avea gândul lui Hristos în
noi, iar atunci putem cere crezând că El va împlini ceea ce cerem; El va face pentru
noi ceea ce noi nu putem face singuri, dar nu va veni niciodată să o facă
împotriva liberului nostru arbitru. Noi trebuie să avem destul credință încât
să spunem: „Tu ai plătit prețul, iar eu cred că este pentru mine și îl primesc
acum prin credință. Îl primesc pentru că cred că pot.”

Tu ai spus: „Pocăiți-vă și botezați-vă în Numele lui Isus
Hristos și veți primi darul Duhului Sfânt”. Nu răsplata, ci darul. Nu este
răsplata Duhului Sfânt, ci este darul Duhului Sfânt. Voi trebuie să primiți un
dar. Voi trebuie să credeți că ați venit în conformitate cu Cuvântul Său și că
este pentru voi. Când El a plătit prețul, a fost pentru voi. Când ați crezut în
El, a fost din cauză că este pentru voi. Când ați crezut destul pentru a crede
Cuvântul Său cu privire la apa botezului în Numele Domnului Isus Hristos a fost
din cauză că este pentru voi, iar când ați făcut aceasta, nu vă mai poate opri
nimic să întindeți mâna prin credință și să spuneți: „Doamne, eu doresc acel
dar al Duhului Sfânt; Te rog să mi-L dai pentru că este pentru mine, are numele
meu pe el, pentru că Scriptura spune că dacă vă pocăiți și vă botezați, în Numele
Domnului Isus Hristos, veți primi darul Duhului Sfânt.

Așadar, dacă eu vin prin credință adevărată, prin pocăință,
dacă prin propria mea voință, prin liberul meu arbitru întorc spatele vieții
mele, dacă o urăsc și mă întorc la El, în pocăință, acceptând ceea ce a făcut El
pentru mine, crezând Cuvântul Său și botezându-mă în numele Său, dacă eu fac
toate acestea, știu că numele meu se află pe acel dar. Dacă faceți aceste
lucruri, veți primi darul Duhului Sfânt. Amin!

Noi trebuie să dorim să facem voia Domnului. Uneori mă
întreb, iar eu mă voi da exemplu pe mine pentru că nu vreau să aduc în discuție
pe nimeni altcineva. Ca adolescent, am fost crescut în biserică. Exista o parte
în mine care înseta după Dumnezeu și o parte care înseta și care tânjea după
lume. Îmi plăceau plăcerile lumii, dar îmi plăcea și să-L cunosc pe Dumnezeu.
Nu Îl uram pe Dumnezeu, nu era faptul că nu-L doream, dar avem și o dragoste pentru
lume. De multe ori mă rugam: „Doamne, schimbă-mă! Doamne, mă predau Ție…”,
dar niciodată nu am renunțat la dragostea mea pentru lume, ci am așteptat ca El
să facă aceasta pentru mine. Există o parte în aceasta, în a îndepărta dorința
inimii, pe care noi nu o putem face, ci doar El o poate face.

 Dar noi ne putem
folosi liberul arbitru, putem lăsa acel lucru lumesc și să-i întoarcem spatele,
putem face aceasta prin propria voință, noi o putem face, putem să-i întoarcem
spatele. Așadar, noi trebuie să facem ceea ce putem face, iar apoi să-I cerem Lui
și să credem că El va face ceea ce noi nu putem face. Dar El nu va păși în
scenă să facă ceea ce nu putem face până când noi, prin liberul nostru arbitru,
nu facem ceea ce putem face, iar apoi El va veni și va face ceea ce noi nu
putem face. Există o relație simbiotică între Dumnezeu și om în care noi vom
intra în câteva clipe. Dumnezeu a dorit dintotdeauna să lucreze prin om, dar
i-a dat liberul arbitru. Așadar, El nu se va forța să intre în om, să preia
controlul și să facă ceva, ci El o va face în conformitate cu dorința acelui
om. Dacă acel om își pune viața jos, dacă își exercită libera alegere, dacă
crede Cuvântul și-L dorește, Dumnezeu va face ceva.

„Voi
trebuie să scăpați de propria voastră voință și să lăsați voia Domnului să
intre înăuntru pentru că acesta este singurul canal care duce la inimă.”

Aceasta este moartea față de sine. De aceea, Pavel a putut
păși în față fiind mort față de sine. El a avut botezul Duhului Sfânt, dar a
venit și a spus: „eu mor zilnic”. Ce făcea el? Prelua controlul liberului
arbitru, a propriei voințe fiind dispus să facă voia lui Dumnezeu. Voia lui a
fost să facă voia Domnului, iar pentru aceasta, el trebuia să moară zilnic.

Doresc să mai citesc aceasta încă o dată:

„Voi
trebuie să scăpați de propria voastră voință și să lăsați voia Domnului să
intre înăuntru pentru că acesta este singurul canal care duce la inimă.”

Există o singură perdea care îl ține pe om afară, să nu intre
în acea cameră dinăuntru unde Hristos stă acum pe scaunul de domnie, unde Duhul
Sfânt care este Dumnezeu, vine și stă pe scaun, aceasta fiind propria voastră
voință. Dar El nu-Și va forța niciodată accesul dincolo de acea perdea. Voi
sunteți cei care rupeți perdeaua și spuneți: „Vino înăuntru”.

„Voi
baptiștilor și prezbiterienilor, vă puteți alătura unei biserici, iar voi,
metodiștilor și sfinți pelerini puteți veni la sfințire. Dar voi trebuie să
vreți să faceți voia lui Dumnezeu, prin propria voastră voință, să-L lăsați pe
Duhul Sfânt să vină aici pentru a vă aduce la viață. „Aceste semne îi vor urma
pe cei ce cred. În Numele Meu vor scoate afară draci. Vor vorbi în limbi noi.
Își vor pune mâinile peste bolnavi sau vor bea ceva de moarte și nu-i va vătăma
și așa mai departe. Aceste semne îi vor urma pe cei care lasă voia lor să
devină voia Mea, iar lucrările pe care le fac Eu, le vor face și ei”.
Nădăjduiesc că nu veți trece pe lângă aceasta. Există o voință în a face voia
Domnului. Înțelegeți ce vreau să spun?

care lasă ca voia
lor să devină voia Mea.”

Țineți minte. Voi puteți alege cât este ziua de lungă.
Puteți sta aici în cadrul serviciului, puteți citi un citat, puteți citi
Biblia, puteți îngădui ca predicatorul să extindă un verset încât să-l aducă în
viața voastră, dar apoi puteți pleca acasă spunând: „Cred că aceasta este
părerea lui, dar eu voi face lucrurile în felul meu”. Voi puteți alege să
faceți aceasta, iar Dumnezeu nu va trece peste această alegere. Dacă voi veți
alege să faceți aceasta și să vă învârtiți în jur, Dumnezeu nu va mai deține controlul,
ci L-ați scos afară prin propriul vostru liber arbitru. De multe ori, noi
suferim pentru că nu murim, pentru că nu ne așezăm viața jos, neînțelegând că
Dumnezeu ne-a făcut tovarășii Săi. Un parteneriat sau o tovărășie înseamnă că
ambele părți trebuie să facă ceva pentru ca acesta să funcționeze. Noi suntem
în parteneriat cu El, dar dorim ca El să fie „Dumnezeul cel Atotputernic,
Dumnezeul cel Suprem” care să facă totul, iar noi să stăm doar aici. Și când El
va face totul, va fi minunat. Apoi, eu voi face totul bine. Dar există o moarte
față de sine. Noi trebuie să murim ca să facem voia Sa.

Dumnezeu a adus o profeție. El i-a spus lui Avraam: „Copiii
tăi vor sta într-o țară străină, dar Eu îi voi scoate afară cu un braț puternic
”.
Apoi, El Și-a ținut Cuvântul, aducându-l la suprafață pe Moise. El s-a născut,
iar Dumnezeu i-a păstrat viața și l-a crescut. Dar Moise a început să pășească
în acel rol din propria sa voință, și a fost respins de frații săi, iar
Dumnezeu nu a trecut peste aceasta, nu i-a forțat să accepte un izbăvitor pe
care nu l-au dorit. Astfel, Moise a petrecut patruzeci de ani în pustie. Și a
fost bine, pentru că Dumnezeu a trebuit să lucreze și la Moise. El a trebuit
să-l scoată pe Moise afară din Moise. Dar după patruzeci de ani, când Dumnezeu
a venit la Moise, El nu a venit să-i spună: „Acum sunt pregătit să fac ceea ce
am spus că voi face. Să mergem acolo jos ca să împlinim cele spuse”. Nu, El nu
a spus aceasta. Dar ce a spus El?

 „Am auzit
strigătul poporului Meu
”. Ce a fost aceasta? Ei trebuiau să ajungă în locul
în care voia lor trebuia să se potrivească cu cea a lui Dumnezeu, dorința lor
fiind să fie eliberați. Dumnezeu avea un eliberator, El îl avea pe Moise; Moise
era în Egipt, el era copilul potrivit, el era profetul, totul era acolo și era
gata de plecare, dar ei l-au respins, iar Dumnezeu nu a trecut peste aceasta cu
forța, ci l-a lăsat pe Moise să fugă pentru că avea de lucru cu el, iar apoi, a
așteptat până când poporul și-a folosit liberul arbitru. Dumnezeu are un fel
unic de a întoarce roata, de a aprinde lucrurile, astfel încât dintr-o dată,
într-o clipă începe să-ți placă ceea ce nu îți plăcea înainte. „Eu nu am vrut
ca Moise să stăpânească asupra mea, dar oh, dacă s-ar putea întoarce acum…”
Dumnezeu are un fel de a lucra și nu-l forțează niciodată pe om, ci pur și
simplu schimbă circumstanțele. Părinții au și ei un fel de a face aceasta. Dacă
aveți un copil care începe să-și exercite propria voință și îi spuneți să facă
ceva, iar el răspunde: „Nu vreau să fac aceasta!”, când începe să vă privească
în ochi, vechile voastre metode de convingere încep să se schimbe și veți spune:
„În ordine, dacă nu vrei să faci, nici eu nu te voi duce la prietenul tău în după-amiaza
aceasta”. Nu mergem în cameră cu mâinile lui încercând să luăm ceea ce am
cerut, ci doar schimbăm circumstanțele. El are de făcut o alegere: să asculte
sau să sufere. Aici există un tipar: unui copil al ui Dumnezeu, cu o sămânță
genă a lui Dumnezeu, nu-i va lua mult să vrea să facă voia lui Dumnezeu.

Să mergem împreună la 1 Petru 5.5-7:

„Tot așa
și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți, în legăturile voastre,
să fiți împodobiți cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar
celor smeriți le dă har”.

Smeriți-vă
dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe.

Și
aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de
voi.”

Cuvântul cheie este ”Smeriți-vă”. Există o parte pe care
trebuie să o facem noi, prieteni.

În Apocalipsa
capitolul 4, partea a doua
, citim:

„Cum
intrăm în aceasta? Amintiți-vă că există o perdea, o perdea care este atârnată
între Locul Sfânt și Sfânta Sfintelor. Sfânta Sfintelor este locul în care
Hristos vine să Se așeze pe scaunul de domnie al inimii voastre, Hristos este
întronat. El vine prin neprihănire, sfințire; „Iar apoi, printr-un…” (apă…printr-o
singură biserică… un singur crez..? Nu!), „printr-un singur Duh”, aici suntem
botezați cu toții într-un singur Trup care este Trupul lui Hristos. Prin ce?
Duhul Sfânt.

Cine
intră înăuntru? Metodistul, baptistul, prezbiterianul, penticostalul, oricine
dorește. Perdeaua aceea… Știți ce este acel văl care învăluie inima voastră
de Aceasta? Sunteți pregătiți? Perdeaua
este numită „propria voință”.Acum înțelegeți tabloul? Aceste
simțuri de aici, simțurile trupului și simțurile sufletului, și vălul dintre
aceasta și Locul Sfânt, Sfânta Sfintelor. Singura modalitate prin care puteți
intra acolo este voința voastră! „Pentru că oricine…” Ce va face? Oricine va
strânge mâna? Oricine se va scufunda? Oricine se va alătura bisericii? Oricine
dă scrisoarea aceasta? Nu! „Oricine va trece dincolo de perdea”.  

Oricine vrea! Noi trebuie să folosim propria noastră voință
și să spunem: „Acel Cuvânt este Adevărat, Îl vreau. Vreau să-L împlinesc; voi
întoarce spatele tuturor acestor lucruri, vreau să pun aceasta jos, să mă
deconectez de cutare, nu vreau să mai ajung în acest loc; voi spune „nu” la
cutare”. „Nu voi mai merge acolo, ci voi merge la biserică, voi fi acolo de
fiecare dată când este deschisă ușa pentru că există Ceva de care am nevoie și
eu nu-mi pot oferi. Dar există o parte pe care o pot face și doresc să o fac
atât de credincios încât să nu mai existe nimic care să-L rețină pe Dumnezeu să
facă partea pe care eu nu o pot face”. De multe ori, oamenii vin la biserică,
încep să-I slujească lui Dumnezeu, apoi, în viața lor există o dezamăgire, un
eșec sau o problemă, iar ei se descurajează și nu mai vin la biserică.

„De ce nu mai vii la biserică?”

„Sunt descurajat, dezamăgit.”

Veniți la biserică pentru că ceilalți vă fac pe plac și vă
fac să vă simțiți bine? Sau veniți pentru că El ne-a poruncit să avem părtășie?
Veniți în ascultare de Cuvânt, ca să-L slujiți pe Dumnezeu sau ca să luați ceva
de la oamenii care v-au făcut să vă simțiți bine? Este un fel imatur de a
proceda. Noi trebuie să ajungem să spunem: „Eu sunt acolo și poate nu mă voi
simți bine. S-ar putea să existe neînțelegeri, lucruri care nu-mi plac, lucruri
care se petrec și care nu mă fac să mă simt confortabil, dar nu sunt aici din
niciunul din aceste motive, ci pentru că îmi folosesc propria voință ca să
ascult Cuvântul Său. Eu pot lua mașina și să merg undeva pentru că există
lucruri pe care nu le pot face. În mine există dorințe pe care nu le pot scoate
afară, obiceiuri pe care nu le pot birui, lucruri pe care nu le pot face eu
însumi, dar voi face partea pe care o pot face, voi rupe perdeaua liberului
arbitru, a propriei voințe și voi spune: „Dumnezeule, sunt aici, fă ceva cu
mine. Eu vin în ascultare de Cuvântul Tău! Te cred, fă ceva cu acest vas, vreau
să fiu deschis și așezat gol înaintea Ta, Dumnezeule. Fă în mine ceva. Eu nu o
pot face de unul singur, dar fă Tu ceva în mine!” Dumnezeu vrea să audă un
strigăt al disperării, nu o rugăciune obișnuită, ci un strigăt al disperării al
cuiva care-și urăște căile, care se urăște pe sine și ce a devenit, încât
ajunge în locul în care poate exercita acel liber arbitru și să-și supună
trupul tot timpul.

Pavel a spus: „Ci mă
port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire”.
Acesta este apostolul
Pavel după ce a primit botezul Duhului Sfânt.

În 1 Corinteni 9.24, el a spus:

„Nu știți
că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă
premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!”

Acum, ascultați! Aceasta nu este o venire ocazională la
biserică pentru a vedea ce se petrece. Nu este a spune: „Voi merge acolo sus,
iar dacă Dumnezeu vrea, mă va schimba”. Noi nu găsim nicăieri în Scriptură o
asemenea atitudine. „Dacă Dumnezeu nu vrea ca eu să am aceasta în mine, El o va
scoate”. Aceasta nu este o poziție corectă. Atitudinea corectă este ca noi să
recunoaștem: „Nu este Dumnezeu”, iar apoi să urâm acel lucru, să-l lăsăm jos,
să renunțăm la el și să-i întoarcem spatele. Pavel a spus: „Lăsați ca
gândul care a fost în Hristos să fie în voi
”. „Lăsați” adică „îngăduiți,
permiteți”. Aceasta este ceva ce trebuie să faceți voi, prin a cugeta
asupra Cuvântului Său, când Cuvântul vine, voi să fiți de acord cu El. Poate fi
doar mental, poate nu v-a pătruns în suflet, dar faceți-o oricum. Amin! Faceți
ce puteți să faceți! Dacă puteți face doar partea mentală, faceți-o, până când
El o face pe cea non-mentală, pe cea supranaturală. Amin!

„Nu știți
că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă
premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!”

Fiți atenți la comparația pe care a făcut-o aici. El ne-a
pus într-o cursă. Aceasta este o cursă pentru o schimbare a trupului. Haideți
să privim lucrurile astfel. Este o cursă pentru o schimbare a trupului, toți
aleargă în cursă, dar numai unul va obține premiul. Dacă vom spune aceasta unei
audiențe ca și aceasta de aici, instant Diavolul va pune pe inima cuiva: „Eu nu
voi reuși”. Aceasta nu vine de la Dumnezeu!

Apostolul Pavel a spus: „Nu
știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul
capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!”

Noi am fost puși în această cursă și alergăm de ceva vreme pentru
o schimbare a atomilor noștri, pentru o schimbare a trupului și chiar dacă
numai o singură persoană va obține acest premiu, să alergați în așa fel încât voi
să fiți cel care-l obține.

 Aceasta este ceea ce
ne învață Pavel aici. Aceasta nu este o metodă ocazională de a-L sluji pe
Dumnezeu, ci este una voită, în care este nevoie de antrenament, perseverență
și răbdare. Am parcurs mesajul „Statura
unui om mare în Hristos”
și am putut vedea care sunt cele opt atribute ale
unui om desăvârșit, ale naturii sale divine și am ajuns la răbdare, iar eu am
început să le arăt copiilor că „răbdarea” înseamnă „rezistență”. „Răbdarea”
nu înseamnă „Păi, aștept să facă Dumnezeu ceva, dar între timp, eu voi face
ceea ce obișnuiesc să fac”. „Răbdarea” înseamnă „a rezista, a trudi, a purta,
așteptând ca Dumnezeu să aducă schimbarea”. Să nu spunem cu nonșalanță: „Eu Îl
aștept pe Dumnezeu și sunt răbdător”, pentru că aceasta nu este răbdare. „Răbdarea”
înseamnă „a îndura”, înseamnă „Eu urăsc acest lucru, dar voi scăpa de el”. „Urăsc
acest lucru, mă supără, dar voi fi liber”. Continuați să umblați sub povara a
ceea ce vă afectează, a ceea ce vă supără, trudind, presând, mergând mai
departe cu răbdare, care înseamnă „să îndurăm crezând că Dumnezeu va face
partea pe care eu nu o pot face”. O parte din natura divină este răbdarea sau
calitatea de a îndura.   

Pavel continuă și spune: „Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de
înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji:
noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.

Eu,
deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu
ca unul care lovește în vânt.

Ci mă
port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am
propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”

Acesta este apostolul Pavel. Care ar trebui să fie
atitudinea noastră? „Nu, trupule, nu te voi lăsa să faci aceasta! Eu îl stăpânesc.
Acesta nu este gândul meu, îl resping în Numele lui Isus”.

În „Hristos este
Taina lui Dumnezeu descoperită
, citim:

„Dumnezeu
vorbește Cuvântul Său la popor, prin oameni. Vedeți, Dumnezeu nu vorbește decât
prin om. „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele”. Vița nu are roade. Mlădițele
vorbesc, țin roadele Viței. Observați, întotdeauna a fost așa.”

Să mergem acum la Matei 7.7: „Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va
deschide.

Căci
oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide.”

Țineți minte, voi sunteți în parteneriat cu Dumnezeu, aveți
liberul arbitru, iar Dumnezeu nu lucrează înafara voinței voastre.

„Cereți,
și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide.”

Dacă nu cereți, nu vi se va da, dacă nu căutați, nu veți
găsi, dacă nu bateți, nu vi se va deschide.

„Căci
oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide.”

Înțelegeți că Dumnezeu este în parteneriat cu omul și că există
ceva ce trebuie să facem noi? În Egipt, când poporul a ajuns sub povara
sarcinilor pe care nu le-au mai putut purta, au început să strige după
făgăduință; iar când au început să facă aceasta, Dumnezeu a venit la Moise,
într-un Stâlp de Foc, și i-a spus: „Am auzit strigătul poporului Meu și M-am
coborât. Acum, du-te!” Dumnezeu lucrează prin om. Ei au trebuit să recunoască
ceea ce făcea Dumnezeu. A fost nevoie ca ei să ajungă în situația în care să
strige după izbăvire pentru că înainte nu strigau, dar când au început să facă
aceasta în linie cu făgăduința Sa, când voința lor s-a aliniat cu făgăduința
Sa, Dumnezeu a pășit în scenă și a început să-l scoată pe Moise din pustie și
să-l ducă înapoi de unde a plecat.

Fratele Branham a spus următoarele în mesajul: „Noua mea slujbă”,din anul 1959:

Voi
spuneți: „Dacă El știe aceasta, atunci tu de ce predici?” Acesta este
Dumnezeu… face parte din programul Său. Predicarea este programul Său. Când
El a privit la apostoli, se uita la seceriș, și a spus: „Mare este secerișul,
dar puțini sunt lucrătorii. Rugați-vă Domnului secerișului ca El să aducă
lucrători în secerișul Său”. Câți dintre voi își amintesc aceasta? De ce a fost
nevoie ca ei să se roage ca Domnul secerișului să trimită lucrători în
secerișul Său, dacă Domnul secerișului stătea acolo știind că aceasta va avea
loc? De ce? Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel…

Acum,
ascultați aceasta. Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel, și anume ca programul
Său să nu se poată mișca fără voi și mine, iar cât timp nu facem ceea ce ne
călăuzește Dumnezeu să facem, noi paralizăm programul Său. Dar când biserica se
mișcă prin ungerea Duhului Sfânt, atunci ne aflăm în voia lui Dumnezeu,
împlinind programul Său.”  

Noi trebuie să vrem să facem voia lui Dumnezeu. Trebuie să
așezăm jos tot ceea ce este contrar Cuvântului și să murim față de acel lucru,
să murim zilnic. Să spunem: „Doamne, vreau ca acel Cuvânt să Se manifeste în
mine”. Când am văzut viața snopului de legănat, când acel vas a fost luat, în
el aflându-se o sămânță matură pe deplin, în vasul lui William Branham, care a
fost legănat peste adunare, toate faptele, toată viața și relația pe care a
avut-o cu noi, putem spune: „Doamne, vreau ceea ce a avut el; dă-mi și mie
aceasta!” Vreau să scap de toată gândirea mea și să las ca gândul care era în
Hristos să fie în mine. Vreau să iau Cuvântul și numai Cuvântul și să arunc
toată gândirea umană afară pe ușă. „Doamne, Te rog să faci pentru mine ceea ce
eu nu pot să fac. Doamne, vreau să trăiesc acea Viață. Umple-mă cu Duhul Sfânt.
Te rog să stăpânești mai mult viața mea, să ai mai multă întâietate în ea, fiindcă
pun jos ceea ce gândesc, primesc ceea ce spune Cuvântul Tău și merg mai departe
cu răbdare, crezând că Tu poți face partea pe care eu nu o pot face”.

În „Înțelepciune
contra credință
din anul
1962, citim:

„De ce
a stat Isus acolo, spunându-le Martei și Mariei: „Dați piatra la o parte!”? De
ce? Fiind Dumnezeu, El ar fi putut spune: „Să nu mai fie piatra!”, iar ea nu ar
mai fi fost. Dar a avut și ea ceva de făcut”.  

Uneori, noi dorim ca Dumnezeu să-l izbăvească pe vecinul
nostru și spunem: „Doamne, eliberează-l, izbăvește-l!”, dar poate că El vrea
să-l izbăvim noi. „Doamne, Te rog să faci ceva în legătură cu cutare sau
cutare”. Poate trebuie să stăm în rugăciune până când ajungem să înțelegem că
El ne spune: „Dă piatra la o parte!” „Dați voi piatra la o parte, iar Eu voi
aduce învierea. Faceți ceea ce Eu cer, ceea ce v-am spus Eu, umblați în
ascultare de Mine, iar Eu voi face partea pe care voi nu o puteți face”.   

„De ce
a stat El acolo, uitându-se la seceriș? Credeți că El era Domnul secerișului?
El le-a spus apostolilor: „Rugați-L pe Domnul secerișului să trimită lucrători
în secerișul Său”. Cu alte cuvinte: „Cereți-Mi să fac ceea ce urmează să fac”.
Vedeți?

Noi
suntem prieteni. Este o Biserică. Noi înșine avem ceva de făcut. Voi aveți ceva
de făcut. Aici este Evanghelia, eu o cunosc, dar dacă am sta aici și nu am
predica-o, ce bine va face? Înțelegeți? Voi aveți ceva de făcut. Trebuie să
depuneți un efort. Voi spuneți: „Eu cred că Dumnezeu poate vindeca, dar pur și
simplu nu știu”. Ridicați-vă și lăsați ca acel Cuvânt să devină cuvântul
vostru. Credeți-L. Nu-L judecați, ci credeți-L pur și simplu.”

Fratele Branham spunea: „Voi
spuneți „Eu cred că Dumnezeu poate vindeca, dar pur și simplu nu știu”.
Nu,
nu, nu! Să nu faceți aceasta pentru că nu veți obține nimic, prieteni. Aceasta
nu va funcționa. Voi va trebui să vă ridicați și să lăsați ca Cuvântul Său să
fie Cuvântul vostru și să muriți față de orice alt cuvânt. Dacă pătrunde
înăuntru un gând de îndoială, un semn de întrebare, va trebui să muriți față de
acel gând, să vă ridicați și să lăsați ca Cuvântul Său să fie al vostru,
trebuie să vreți să faceți voia Sa: „prin rănile Sale sunt vindecat”;
Cuvântul Său este voia Sa și voia Sa este Cuvântul Său, iar dacă El a spus că
prin rănile Sale sunt vindecat, atunci eu nu voi lua nimic altceva decât
vindecarea mea. Amin! Dumnezeu este suveran, iar El va face ceea ce a promis că
va face, dar voi trebuie să potriviți voia voastră cu Cuvântul Său.

În Ieremia 29.10-12, citim că Dumnezeu i-a dat lui
Ieremia profeția cu privire la cei șaptezeci de ani de robie din Babilon.

„Dar
iată ce zice Domnul: „De îndată ce vor trece șaptezeci de ani ai Babilonului,
Îmi voi aduce aminte de voi și voi împlini față de voi făgăduința Mea cea bună,
aducându-vă înapoi în locul acesta.

Căci Eu
știu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace,
și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.

Voi Mă
veți chema, și veți pleca; Mă veți ruga, și vă voi asculta.”

Să înțelegem că El tocmai i-a spus lui Ieremia ce va face.
Noi spunem întotdeauna: „Dumnezeu a spus-o și El o va face”, dar El lucrează
prin noi, prin vase umane. Noi avem partea noastră de făcut pe care trebuie să
o facem, prieteni.

„Dar
iată ce zice Domnul: „De îndată ce vor trece șaptezeci de ani ai Babilonului,
Îmi voi aduce aminte de voi și voi împlini față de voi făgăduința Mea cea bună,
aducându-vă înapoi în locul acesta.”

Acesta a fost Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta a fost
făgăduința, iar ea s-a împlinit. Dar fiți atenți la starea în care trebuiau să fie
ei înainte ca Dumnezeu să aducă la împlinire făgăduința Sa:

„Căci
Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de
pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.

Voi Mă
veți chema, și veți pleca; Mă veți ruga, și vă voi asculta.

Mă veți
căuta, și Mă veți găsi dacă Mă veți căuta cu toată inima.

Mă voi
lăsa să fiu găsit de voi”, zice Domnul, „și voi aduce înapoi pe prinșii voștri
de război; vă voi strânge din toate neamurile și din toate locurile în care
v-am izgonit”, zice Domnul, „și vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus
în robie.”

Ce spunea El? El i-a spus lui Ieremia ce urma să se
întâmple, i-a vorbit despre cei șaptezeci de ani de robie, după care El urma să
vină jos și să împlinească cele spuse mai sus. Când? „Când Mă veți chema, când
veți începe să Mă căutați cu toată inima voastră, atunci Mă voi lăsa găsit de
voi, iar când Mă veți găsi, Eu vă voi aduce înapoi în țara de unde v-am dus în
robie”. Uneori ne gândim: „Eu îmi voi continua viața, iar undeva de-a lungul
drumului Dumnezeu va face ceva”. Nu, El o va face prin voi. Însetați voi mai
mult după Viața lui Isus Hristos? Sunteți disperați, strigați după o
manifestare mai mare? Strigați ca vechea voastră natură să moară din ce în ce
mai mult ca să puteți trăi pe zi ce trece mai mult ca și Hristos? El are totul
pentru voi, o viață care trebuie trăită, există mai mult Cuvânt ce trebuie adus
la Viață, făgăduințe ce trebuie să se împlinească, dar El nu va veni acum și va
sufla ca să se întâmple ceva, nu. Voi trebuie să ajungeți în starea în care
voia voastră devine voia Sa, în care să spuneți: „Doamne, Acesta este Cuvântul
Tău, iar eu Îl cred și stau pe El. Îl primesc Doamne! Resping orice altceva și
stau pe El.”   

În mesajul Călăuza
din anul 1965, fratele Branham a spus:

„Uneori
în viață, trebuie să ne confruntăm cu ceva, exact ca și acest tânăr de aici, pentru
că suntem ființe muritoare și ni s-a dat oportunitatea de a alege. Voi puteți
alege. Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel încât să puteți alege.

Dacă El
le-a dat lui Adam și Evei liberul arbitru pentru a putea alege, iar ei au făcut
alegerea greșită, El nu vă va da nici vouă mai mult decât lor. El trebuie să vă
dea același lucru pentru ca voi să puteți alege dacă primiți sau dacă
respingeți.”

Dumnezeu are o cale prin care schimbă lucrurile. Dar
prieteni, nu vreau să ajung într-un loc în care Dumnezeu să pună atât de multă
presiune pe mine încât în cele din urmă să accept voia Sa. Eu vreau să fiu ca
Pavel și să mor zilnic. Vreau să fiu ca și Pavel și să mă port aspru cu trupul
meu, să las ca gândul care a fost în Hristos, să se regăsească și în mine.
Vreau ca toate aceste lucruri să aibă loc pentru ca Cuvântul Său să Se poată
arăta în mine. Vreau să fiu în acest parteneriat cu Dumnezeu pentru că așa cum
a spus fratele Branham, El a stabilit un parteneriat cu omul. El a spus: „Eu
sunt Vița, voi sunteți mlădițele
”. Nu există roade pe Viță, ci ele se
regăsesc pe mlădițe. Dar până când nu există o mlădiță, nu există niciun rod ce
se poate vedea. Până când mlădițele nu sunt conectate la Viță, este așa cum a
spus El: „Fără Mine, nu puteți face nimic”. Mlădițele nu pot face nimic,
ci sunt doar un conductor străbătut de Viața care provine de la Viță, rodind
roadele Viței. Nu mlădițele produc roade, ele nu sunt altceva decât locul în
care putem vedea roadele: „Fără Mine nu puteți face nimic”. Așadar, fără
Dumnezeu nu putem face nimic. Dacă suntem deconectați de El, nu putem face
nimic. Dar Hristos vrea să aducă roadele Vieții Sale în această lume, iar
singurul fel prin care El o va face este prin om, prin voi. Când mlădițele sunt
conectate la Viață, Viața care provine din rădăcină urcă în sus și ajunge în
ele, aducând roade Sale. Înțelegem că este nevoie de doi în armonie perfectă pentru
a aduce roade pe mlădițe. Hristos Și-a făcut deja partea Sa. El ne-a dat deja
Cuvântul Său. Ne-a dat deja Duhul Său și ne așteaptă pe noi, ca prin propria
noastră voință, să punem jos gândirea noastră, să murim față de ea, să murim
față de lumea în care trăim și să nu luăm nimic altceva decât Cuvântul Său; să
ne conectăm cu Vița, lăsând ca Viața să ne străbată pentru a aduce rod. Acesta
este ceasul în care trăim, este ceasul manifestării depline a Vieții depline a
lui Isus Hristos. Dar El nu o va face împotriva voii noastre.  

Uneori, noi spunem: „Într-o zi când se va întâmpla cutare,
când toate aceste lucruri se vor lega, va începe să se întâmple ceva”.

Prieteni, putem înțelege că El nu va face nimic împotriva
voii noastre? Nu va fi „atunci în sfârșit se va întâmpla ceva”, ci poate
Dumnezeu trebuie să ne constrângă puțin până când în cele din urmă, vom pune
jos propria noastră voință. Dar eu nu vreau să aștept aceasta, nu vreau să fiu
forțat în ascultare, nu vreau să fiu forțat în a dori voia Sa, nu vreau să fiu
forțat în a muri față de mine însumi, ci vreau să ajung la aceasta astăzi, prin
propria mea voință. Dacă El m-a pus într-un parteneriat cu El și mi-a dat
liberul arbitru, atunci voi lua puterea pe care Dumnezeu a dat-o ființelor
umane și voi spune: „Aleg Cuvântul Său, aleg Cuvântul Său mai presus de
gândurile mele, de starea mea, aleg Cuvântul Său peste orice altceva; urăsc
orice altceva și iubesc numai Aceasta”.

Prieteni, să facem aceasta astăzi, să nu întârziem, să nu
așteptăm un alt eveniment în viață, să nu așteptăm după ceva extraordinar sau
ceva teribil, ci să spunem în fiecare zi: „Doamne, predau totul. Pun jos
gândirea mea, voia mea, mi-ai dat dreptul de a alege, iar eu aleg Cuvântul Tău,
Te aleg pe Tine, aleg să mor și să pun viața mea jos, gândirea mea, vechile
mele idei, aleg să pun totul jos și să Te iau doar pe Tine”. Fără aceasta nu se
va întâmpla nimic. „Fără Mine, nu puteți face nimic”. Dar Dumnezeu a
stabilit totul astfel încât nu face nimic pe acest pământ, decât prin om.

Dacă ne uităm la această fotografie, putem vedea slava
Domnului pentru că a existat un om care prin propria sa voință s-a predat lui
Dumnezeu și a crezut ceea ce a spus Cuvântul. O ființă umană în care Se afla
divinitatea, iar în jurul său, slava Domnului, prezența Domnului.

Eu spun: „Doamne, și eu vreau să ajung la acest nivel de
predare”. Câți dintre voi, doresc să spună în această dimineață, prin liberul
arbitru: „Aleg Cuvântul Său peste orice gând pe care-l am, aleg Mesajul Său
peste orice altă idee ce se află acolo afară. Profetul a spus ceva, iar eu
vreau să primesc doar ceea ce a spus El, eu aleg Cuvântul. Doamne, îngăduie să
mor chiar acum față de gândirea mea, ideile mele, plăcerile mele și lasă-mă să
mor chiar acum pentru ca Tu să poți trăi în mine într-o măsură mai mare decât
ai trăit vreodată. Prin liberul meu arbitru, Îți acord întâietate deplină în
mine”. El are nevoie de întâietate, dar ea nu vine decât prin propria voastră
voință.  

Să mai citim încă un verset din Psalmul 132.13:

„Da,
Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuință a Lui și a zis…”

Conform spuselor profetului, Sionul este Mireasa.

„Acesta
este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit.”

Acesta este Cuvântul Său, este dorința Sa, dar El nu va
forța niciodată aceasta asupra noastră, ci va veni doar dacă noi ne-am putea
preda ca să spunem: „Doamne, acesta sunt eu”.

Prieteni, de multe ori, noi eșuăm în a ne face partea și ne
întrebăm de ce lucrurile nu s-au schimbat? El ne dă șanse, dar noi nu profităm
de ele și ne întrebăm de ce nu s-au schimbat lucrurile? El Se mișcă în feluri
supranaturale în mijlocul nostru, dar noi stăm pe coate și nu intrăm înăuntru,
iar apoi ne întrebăm de ce nu s-a întâmplat nimic? „De ce fratele cutare este
binecuvântat, iar eu nu sunt?” Poate că acel frate, prin liberul său arbitru, a
intrat în Duhul. Poate că avem nevoie să murim față de vechile noastre idei, de
complexele noastre și să intrăm înăuntru. Când Duhul lui Dumnezeu începe să Se
miște deasupra voastră, în loc să stați pe loc, adormiți, spuneți: „Doamne mă
predau Ție, chiar acum îmi ridic mâinile și strig: „Mă predau Ție. Te simt mișcându-Te,
Tu mi-ai spus pe nume, mi-ai vorbit direct mie, iar eu nu vreau să stau pur și
simplu aici și să spun: „În ordine, Doamne, fă ceva”, ci vreau să spun: „Pășesc
în El, vreau ca acel Cuvânt să fie chiar acum în mine. Îngăduie ca aceasta să
fie porțiunea mea, ceea ce am în mine chiar acum”.  

Slăvit să fie Numele Domnului! Să cântăm cântarea „Întinde
mâna și atinge-L pe Domnul, în timp ce El trece pe aici!” Amin.

-Amin-