Meniu Închide

CHAD LAMBSCAUNUL DE DOMNIE AL LUI DUMNEZEU

, - Lima, OH

Lima, Ohio

Slăvit să fie Domnul! Este atât de bine să vă văd în această dimineață. Problemele pălesc în prezența Împăratului. Cumva, totul pare mai mic când ajungi în atmosfera potrivită; toate problemele noastre și lucrurile cu care ne zbatem, încep să se micșoreze când suntem în atmosfera potrivită, El devenind mai mare și problemele noastre mai mici. De aceea, este atât de important ca noi să ne adunăm și să ne închinăm în Duh și Adevăr.

În timp ce suntem în picioare, să luăm Bibliile și să deschidem la Isaia 66. Vom citi de aici două verste, vom cere binecuvântarea Domnului, și apoi vă veți putea așeza:

Așa vorbește Domnul: „Cerul este scaunul Meu de domnie și pământul este așternutul picioarelor Mele! Ce casă ați putea voi să-Mi zidiți și ce loc Mi-ați putea voi da ca locuință?

Toate aceste lucruri doar mâna Mea le-a făcut și toate și-au căpătat astfel ființa”, zice Domnul. „Iată spre cine Îmi voi îndrepta privirile: spre cel ce suferă și are duhul mâhnit, spre cel ce se teme de Cuvântul Meu.”

Puteți să vă așezați.

 Acum aș vrea să mergem la Fapte capitolul 7, pentru că prin harul lui Dumnezeu, astăzi vom vorbi despre subiectul „Scaunul de domnie al lui Dumnezeu”. Există câteva lucruri la care aș vrea să ajung, iar dacă nu voi reuși s-o fac în dimineața aceasta, voi lua și serviciul de după-amiază, de la Cina Domnului.

În Fapte 7.44 avem mărturia lui Ștefan, un diacon al bisericii timpurii, când a fost chemat înaintea Sinedriului. Creștinii făcuseră multe semne și minuni, iar Ștefan a fost chemat la ei pentru a fi luat la întrebări.

Noi putem citi mărturia lui în Fapte 7.44-56, dar eu voi lua doar o parte din ea:

Părinții noștri aveau în pustie cortul întâlnirii, așa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse.

Și părinții noștri l-au adus, la rândul lor, sub povățuirea lui Iosua, când au intrat în țara stăpânită de neamurile pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinților noștri, și a rămas acolo până în zilele lui David.

David a căpătat milă înaintea lui Dumnezeu și a cerut să ridice o locuință pentru Dumnezeul lui Iacov.

Și Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.

Dar Cel Preaînalt nu locuiește în locașuri făcute de mâini omenești, cum zice prorocul:

Cerul este scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veți zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă? (v.44-49).

Aș vrea să ne oprim la ultimul verset, care spune:

Cerul este scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele. Ce fel de casă Îmi veți zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?„

Fratele Branham a spus în mesajul „Statura unui om desăvârșitdin anul 1962:

„Aici, Biblia spune că Ștefan a vorbit despre Solomon, care a zidit un Templu: „Iar Cel Preaînalt nu locuiește în temple făcute de mâini omenești. Cerul este scaunul Meu de domnie, și pământul este așternutul picioarelor Mele. Unde va fi locul Meu de odihnă?” „Dar Tu Mi-ai pregătit un trup”. Amin. Iată!

„Tu Mi-ai pregătit un trup”. Dumnezeu locuiește în statura unui om, reflectându-Se pe Sine în aceea Ființă. Închinarea desăvârșită! Dumnezeu în noi, noi fiind Cortul Său, Dumnezeu manifestându-se. Oh, cum am putea să zăbovim asupra acestui subiect până când aproape v-ați sufoca aici, din pricina căldurii. Observați, întotdeauna, în orice timp, Dumnezeu S-a reflectat pe Sine în om.”  

Aici, fratele Branham a făcut referire la versetul pe care tocmai l-am citit și care vorbește despre Cortul din pustie care a fost făcut după chipul celui care se afla în ceruri, unde este locul în care locuiește Dumnezeu, scaunul Său de domnie sau slava Sa. Acesta a fost oglindit pe pământ în Cortul din pustie, apoi, David a dorit să-I zidească o Casă, dar nu a putut face aceasta, ci fiul său Solomon a fost cel care ridicat o Casă pentru Domnul.

 Ștefan a parcurs toate aceste lucruri arătând că Cortul de pe pământ Îl reflecta pe cel din cer și a fost făcut după chipul celui din cer. Apoi, a arătat că David a dorit să construiască o Casă pentru Domnul, dar a fost ridicată de Solomon, subliniind faptul că, cu toate acestea, Dumnezeul Cel Preaînalt nu locuiește în case făcute de mâini omenești.

 Ștefan a ajuns la aceste lucruri după ce a intrat în Cincizecime; atunci a ajuns la o descoperire mai mare, la faptul că Dumnezeu dorește un loc în care să locuiască, un loc de odihnă care nu este un loc făcut de mâini omenești.

 Fratele Branham a ajuns la mesajul „Statura unui om desăvârșit”, și a spus: „Tu Mi-ai pregătit un trup”.

Noi spunem: „Da, trupul lui Isus Hristos”, ceea ce este adevărat, dar fratele Branham nu a lăsat lucrurile aici, ci a mers mai departe.

„Tu Mi-ai pregătit un trup”. Dumnezeu locuiește în statura unui om, reflectându-Se pe Sine în aceea Ființă. Închinarea desăvârșită!”

Nu într-un cort, nu într-un Templu. Închinarea desăvârșită nu vine aici, închinarea desăvârșită este când noi găsim locul de odihnă al lui Dumnezeu și ne închinăm Lui acolo.

„Închinarea desăvârșită! Dumnezeu în noi, noi fiind Cortul Său, Dumnezeu manifestându-se. Oh, cum am putea să zăbovim asupra acestui subiect!”

Haideți să mergem la Evrei capitolul 10. Despre aceasta aș vrea să predic astăzi, dar nu acesta este subiectul la care doresc să ajung. Noi putem predica toată ziua despre aceste lucruri, dar există ceva la care eu vreau să ajung. Totul depinde de cum veți trage voi, așadar vom vedea.

Evrei 10.5: „De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup.”

Fratele Branham a vorbit despre versetul acesta în mesajul „Statura unui om desăvârșit”, și este uimitor cum a folosit Scripturile într-un fel în care noi am fi crezut că nu le poate folosi și nu ar trebui să le folosească. Dar el le-a luat și ne-a arătat realitatea din ziua de azi.

Să citim din nou din același mesaj:

„Un „Cort” este bineînțeles un loc unde mergem să ne odihnim, să ne reîmprospătăm și așa mai departe, în care ne odihnim. Pavel vorbește despre aceasta în Evrei 10.5:

„De aceea, când intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă (Acesta este Hristos), nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup.” Care este Cortul acum? Un Trup, Dumnezeu locuind într-un Trup.

Dumnezeu, care era cândva acolo sus, a venit jos pe un munte, iar atunci chiar și un taur sau o vacă dacă se apropiau de munte, trebuiau să fie omorâți. Atât de sfânt este Dumnezeu!

Seara trecută, am văzut că acei Îngeri își acopereau fețele, Serafimii sfinți cu fețe sfinte, care nu știu ce înseamnă păcatul, trebuiau să-și acopere fețele în Prezența lui Dumnezeu; să-și acopere picioarele, în umilință.

Dumnezeul cel sfânt nu putea trece păcatul cu vederea, pentru ca nimic să nu se atingă de muntele unde Se afla El.

Apoi, Dumnezeu S-a făcut trup și a locuit printre noi, în chipul lui Isus Hristos, Fiul Său, creația Sa. Apoi, acel Fiu Și-a dat Viața, iar Celula de Sânge a lui Dumnezeu a fost ruptă pentru ca Viața să poată ieși din Sânge, la noi.

Noi suntem curățiți prin acel Sânge. Sângele nostru, care a venit la existență prin dorință sexuală, a adus viața noastră în lume, iar acum, Sângele lui Isus Hristos ne curăță și schimbă natura noastră, trimițând Duhul Sfânt peste noi. Astfel, ne-am schimbat în natura Divină a lui Dumnezeu, iar atunci am devenit o casă pentru Dumnezeu.

Isus a spus: „În ziua aceea veți ști că Eu sunt în Tatăl, și că Tatăl este în Mine; Eu în voi și voi în Mine”. Vedeți? 

Acum, Dumnezeu se află în Biserica Sa, iar Biserica trebuie să ia locul lui Hristos și să ducă slujba Sa mai departe. „Cel care crede în Mine va face lucrările pe care le fac Eu. Încă puțin și lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea pentru că Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârșitul veacului”. Înțelegeți? Iată-L ducând mai departe lucrarea Sa.”

În „Epoca bisericii Efes, din Cartea epocilor bisericilorprofetul a spus:  

„De ce au trebuit să fie lucrurile astfel? De ce sămânța șarpelui a trebuit să vină astfel? Omul a fost creat pentru Dumnezeu. Omul trebuia să fie Templul lui Dumnezeu.”

Dintotdeauna, Dumnezeu a dorit să locuiască în om. Acesta a fost Planul Său, dar acest Plan a fost perturbat în grădină când trupul omului a fost pângărit de cădere.

Astfel, Hristos a trebuit să vină ca să plătească prețul pentru acel păcat, să plătească prețul pentru răscumpărare, să-Și dea Viața ca să ne poată curăța și sfinți, ca să-Și poată împlini scopul, acesta fiind să locuiască în om. Nu peste om, ci în om.

„Locul de odihnă a lui Dumnezeu (al Duhului Sfânt) a fost omul, templul.”

Așadar, „Unde este locul Lui de odihnă?” Unde este locul în care se odihnește El, dacă ați primit botezul Duhului Sfânt și ați fost născuți din nou de Duhul lui Dumnezeu? El locuiește în trup, acesta fiind planul Său încă de la început.

În mesajul Întoarcere și Jubileu, fratele Branham a spus:

„… La început a fost Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi. Oile Mele ascultă aceasta. Ele o știu și nu vor urma un străin”.

Ele nu ascultă aceste crezuri; ele nu ascultă aceste dogme și aceste lucruri care au fost injectate ca să ridice o organizație în locul unui trup. Dumnezeu a spus: „Tu mi-ai pregătit un trup.” În Evrei scrie: „Tu Mi-ai pregătit un trup. Nu ai dorit nici jertfe, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup”, un trup de credincioși, un trup care s-a născut.”

Așadar, care este răspunsul la Evrei 10.5? „Tu n-ai voit nici jertfe, nici prinos, ci Mi-ai pregătit un trup. Ce trup? Un trup de credincioși, un trup care s-a născut din nou.

Cu zece zile înainte de aceasta, el a predicat un mesaj numit „Dedicare:

„Ce frumos este Evrei 10.5: „Dar Tu Mi-ai pregătit un trup”, arătând că Dumnezeu urma să locuiască într-un Trup. „…Mi-ai pregătit…” Oh! Iar când acest trup a fost făcut o Jertfă, când Mielul corect a fost jertfit, Dumnezeu a pășit înainte, a venit în propriul Său Trup, care a fost Mireasa Sa.”

Aleluia! Amintiți-vă că acesta a fost Planul Său de la început. Nu este un plan nou, ci este Planul original. El a dorit să locuiască în om.

Acum vom merge la 2 Corinteni 6.16-17:

„Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu.”

De aceea: „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi.

Voi intra în acesta puțin mai târziu, dar vreau să citim versetul 17 din nou, pentru că vreau să accentuez ceva ce trebuie să faceți voi:

De aceea: „Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul. Nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi.

Eu vă voi fi Tată, și voi Îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic.” (v. 17-18).

Vom vorbi despre aceasta mai pe larg puțin mai târziu, dar El spune aici: „Dacă veți ieși afară și nu veți atinge ce este necurat, Eu vă voi primi și vă voi fi Tată”. Trebuie să fim atenți și să nu devenim atât de limitați, încât să stăm liniștiți bazându-ne pe faptul că Dumnezeu va face totul, pentru că Dumnezeu are o cerință pentru noi. Este Planul lui Dumnezeu, este dorința Sa, dar Dumnezeu va face totul prin noi.

În mesajul Statura unui om desăvârșit, fratele Branham a spus:

„Aceasta este Casa în care locuiește Dumnezeu; nu o clădire cu clopot mare în vârful ei și o turlă mare. Vedeți? „Ci Mi-ai pregătit un trup”, un Trup în care Dumnezeu poate locui, în care Dumnezeu poate umbla, în care Dumnezeu poate vedea, în care Dumnezeu poate vorbi, în care Dumnezeu poate lucra. Amin! Un instrument viu al lui Dumnezeu, Dumnezeu umblând pe două picioare, în voi.  

Este tocmai ceea ce am citit în versetul 16 din 2 Corinteni: „Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem Templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui și voi umbla în ei.” (traducere din limba engleză).

Fratele Branham nu a inventat aceste lucruri, ci doar a citat Scripturile.

Să citim aceasta încă o dată:

„Ci Mi-ai pregătit un trup”, un Trup în care Dumnezeu poate locui, în care Dumnezeu poate umbla, în care Dumnezeu poate vedea, în care Dumnezeu poate vorbi, în care Dumnezeu poate lucra. Amin! Un instrument viu al lui Dumnezeu, Dumnezeu umblând pe două picioare, în voi.  Glorie!” Închinarea desăvârșită!

„Pașii celor neprihăniți sunt călăuziți de Dumnezeu”, Dumnezeu umblând în voi. „Pentru că voi sunteți epistole scrise și citite de oameni”. Iar dacă Viața care se află în Hristos este în voi, veți purta Viața pe care a purtat-o Hristos.”

Aleluia! Iată cheia. Dumnezeu dorește să locuiască și să umble în temple de carne, dorește să umble în copiii Săi.

De multe ori, noi ne rugăm și strigăm ca Dumnezeu să apară în scenă: „Dumnezeule, vino în scenă, arată-Te”, însă El este pretutindeni în jurul nostru, pentru că are temple în care umblă, mâini cu care atinge, picioare pe care umblă, ochi prin care vede și guri prin care vorbește. Noi dorim ca Dumnezeu să vină în scenă și să facă ceva pentru noi, dar eșuăm în a recunoaște că El locuiește pe acest pământ în corturi de carne, și ne vorbește zi de zi prin soțul nostru sau prin soția noastră ca individ, ca credincios.

 De multe ori, Dumnezeu răspunde la întrebările noastre prin partea cealaltă a cortului Său, biserica Sa, care este fratele sau sora noastră. De multe ori, El aduce răspunsul la întrebarea voastră, eliberarea voastră, prin cortul Său, prin gura Sa. De multe ori, ne punem pe genunchi și spunem: „Vorbește-mi, Dumnezeule, vorbește-mi, Dumnezeule,” apoi venim la serviciul de duminica și Dumnezeu ne vorbește prin gura Sa care este umană. Poate nu o face de la amvon, poate fi în anticameră într-o conversație pe care o aveți cu un frate, dar Dumnezeu vă vorbește.

 Uneori, noi dorim ca lucrurile să fie potrivit gândirii noastre. Dorim o voce auzibilă, un semn supranatural din ceruri, dar ce este mai supranatural decât Dumnezeu locuind în trup? Cum putem avea ceva mai supranatural decât aceasta? Cum poate fi ceva mai supranatural decât propovăduirea Cuvântului care vine repetând cuvânt cu cuvânt o propoziție spusă de voi în drum spre biserică sau o discuție pe care ați avut-o cu o seară înainte? Uneori trebuie să deschidem ochii pentru a vedea ce se petrece în jurul nostru. Amin!

În continuare, aș vrea privim două fotografii ale fratelui Branham, iar apoi să citim din mesajul Apocalipsa capitolul 4, partea a doua.

Acestea sunt două fotografii neobișnuite cu fratele Branham. Prima este fotografia Stâlpului de Foc deasupra capului profetului, care a fost făcută în Houston, Texas, în anul 1950:

El a avut manifestarea Stâlpului de Foc; fratele Branham ne-a spus ce este Aceasta și L-a descris.

Dar în anul 1960, în iulie 1960, a fost făcută o altă fotografie care este foarte neobișnuită și foarte ciudată:

Noi am numit-o „Altarul de Foc”, dar este o fotografie foarte neobișnuită, foarte ciudată, deoarece în ea există multe elemente neobișnuite.

Aș vrea să iau câteva minute și să citesc ceea ce a spus fratele Branham despre această fotografie. Nu vreau să caut anumite lucruri pe care să le arăt, ci doresc să citesc doar ceea ce a spus el.

La început, el a mers în Ezechiel, deci vom merge și noi în Ezechiel.

Ezechiel capitolul 1, pentru că atunci când fratele Branham a început să descrie această fotografie, a mers la Ezechiel:

„În al treizecilea an, în a cincea zi a lunii a patra, pe când eram între prinșii de război de la râul Chebar, s-au deschis cerurile și am avut vedenii dumnezeiești.

În a cincea zi a lunii – era în anul al cincilea al robiei împăratului Ioiachin,

Cuvântul Domnului a vorbit lui Ezechiel, fiul lui Buzi, preotul, în țara haldeenilor, lângă râul Chebar, și acolo a venit mâna Domnului peste el.

M-am uitat și iată că au venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului. Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească.” (v. 1-5).

Să mergem mai departe la versetul 26:

„Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el.

Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare.

Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia care vorbea.” (v. 26-28).

Acestea sunt versetele la care a făcut referire fratele Branham.

Aș vrea să păstrați locul acesta, și în același timp să mergem la Apocalipsa capitolul 4, pentru că el a citat și din Apocalipsa capitolul 4. Să începem cu versetul 1:

„După aceste lucruri, m-am uitat și iată că o ușă era deschisă în cer. Glasul cel dintâi, pe care-l auzisem ca sunetul unei trâmbițe și care vorbea cu mine, mi-a zis: „Suie-te aici și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri!”

Numaidecât am fost răpit în Duhul. Și iată că în cer era pus un scaun de domnie, și pe scaunul acesta de domnie ședea Cineva.

Cel ce ședea pe el avea înfățișarea unei pietre de iaspis și de sardiu și scaunul de domnie era înconjurat cu un curcubeu ca o piatră de smarald la vedere.”

Fratele Branham a spus că Ezechiel și Ioan au văzut același lucru ca el, și că ceea ce vedem noi în această fotografie este ceea ce au văzut și ei. Să citim aceasta pentru că vreau să credeți ce spune Cuvântul.

Vom citi din mesajul „Apocalipsa capitolul 4.”

După ce a citit versetele din Ezechiel, fratele Branham a spus:

„Uitați-vă la profetul de aici. El a văzut aceasta cu cinci sute nouăzeci și cinci de ani înainte de venirea lui Hristos, dar priviți cum se aseamănă această vedenie cu cea a lui Ioan:  

„M-am uitat și iată că au venit de la miazănoapte un vânt năprasnic, un nor gros și un snop de foc, care răspândea de jur împrejur o lumină strălucitoare, în mijlocul căreia lucea ca o aramă lustruită, care ieșea din mijlocul focului.

Tot în mijloc, se mai vedeau patru făpturi vii, a căror înfățișare avea o asemănare omenească.” (Ezechiel 1.4-5).

Observați, culoarea Duhului lui Dumnezeu care Se afla deasupra acestor făpturi cu înfățișare omenească, era ca și chihlimbarul. Chihlimbarul este galben-verzui. Acum, fiți atenți…”

Aici fratele Branham s-a oprit și a bătut cu mâna pe ceva pentru a ilustra aceasta. Pe ce a bătut el cu mâna? Pe această fotografie.

„…galben-verzui”, chihlimbarul, oh, El este Același ieri… El I s-a descoperit lui Ezechiel. La mijlocul vedeniei lui Ezechiel, Lumina pe care a văzut-o venind deasupra celor patru Făpturi vii era galben-verzuie. Când El i s-a arătat lui Ioan, i S-a arătat în culoarea smaraldului care este de asemenea „galben-verzui”. Atunci, El a venit la descoperitor în galben-verzui, iar la noi, El vine tot în galben-verzui, Lumina! Umblați în Lumină, El este Lumina!” 

Fratele Branham a văzut Stâlpul de Foc încă din timpul când era băiat și întotdeauna L-a descris în același fel. El a spus „Stâlpul de Foc este ca și chihlimbarul, de culoare galben-verzuie”.

Să citim mai departe:

Să mergem la versetul 26, dar  putem citi până la versetul 28.

Oh, când veți ajunge acolo, doresc să subliniați și să citiți fiecare părticica a sa! Așa vom salva timp:

„Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care ședea pe el.” (v. 26).

Acela era Fiul omului, vedeți, Hristos. Fiți atenți cum este îmbrăcat aici:

„Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare.” (v.27).

Ascultați! Fiți duhovnicești și înțelegeți aceasta în inimile voastre. Vă rog stăruitor în Numele lui Isus, păstrați aceasta pentru voi! Amintiți-vă cât este de înălțător!”

Fratele Branham învăța biserica sa și explica ce reprezintă aceasta.

„Să începem din nou de la versetul 27. Ascultați cu toții! Înțelegeți acum!

„Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită (care este galben-verzuie), ca niște foc (foc în jurul galbenului-verzui), înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; (acum:) de la chipul rărunchilor lui până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare. (Foc pretutindeni în jur).”

El le spusese deja: „Fiți duhovnicești, gândiți duhovnicește, aveți o gândire spirituală”.

„Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia care vorbea.” (v. 28).

Fiți atenți! Sunteți pregătiți? Ascultați! Păstrați aceasta, țineți minte, pentru că vreau să știți. (Gene, poți păstra această bandă). Ascultați! (Nu, nu va trebui s-o țin aici, este în regulă. Vreau să spun să păstrați caseta; să lăsați Biserica s-o asculte). Observați aceasta! Vreau să știți că culoarea Luminii care este cu Domnul și Lumina Domnului, care-L urmează pe Domnul și care este ca și Domnul, este arama, galben-verzui. Este aceeași culoare a Luminii care este cu noi astăzi, fotografiată de oamenii de știință, galben-verzui, arama.

Eu L-am văzut prima dată când eram copil; cei care sunteți de mult timp aici, vă amintiți că v-am spus întotdeauna, încă înainte să fie făcută fotografia: „Este galben-verzui, ca arama”.

Acum, pentru a vă face cunoscut că Duhul Domnului…

Când a văzut-o, de la coapsele Făpturii vii care se afla în Prezența Sa, el a spus: „de la chipul rărunchilor lui până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și, de jur împrejur, era acoperit cu  Lumină.” De jur împrejur erau multe culori ca și un curcubeu”. Nu este așa?

Aș vrea să țineți minte că Dumnezeu există încă în aceleași culori, „de la coapse în sus, foc, de culoarea aramei” Când a fost fotografiat cu o cameră de filmat sau cu un aparat foto color, era „arămiu de la coapse în sus și de la coapse în jos, iar de jur împrejur, avea multe culori cum le putem vedea pe cer, în curcubeu, după ce plouă”. Isus Hristos este Același ieri, azi și în veci. Duhul Sfânt este încă în puterea Sa, în Biserica Sa din aceste zile din urmă. Iată. Nu sunt eu, eu doar stăteam acolo, când a fost făcută fotografia. Vreau să vă uitați la ea, este exact ceea ce a văzut Ezechiel.”  

Cuvântul trăiește în ziua noastră.

„Aceleași culori, în același fel; Făpturile se comportau la fel, acționau la fel. Ce este aceasta? Făpturile vii reprezintă Biserica vie, biserica ce trăiește prin puterea și învierea lui Hristos. Aceleași culori de aramă îl acopereau de la coapse în sus și de la coapse în jos.

Nu mai există presupuneri, știința a făcut fotografiile! Priviți la culorile lor, uitați-vă doar la culorile focului de acolo. Vedeți? Curcubeul. Uitați-vă la această culoare galben-smaraldie. Acest aparat, a fost doar un simplu aparat al unui fotograf.”

Aici, fratele Branham s-a întors spre prima fotografie, cea a Stâlpului de Foc. Există și o versiune color a acestei fotografii, dar nu este originalul pentru că fotografia a fost făcută cu un film alb-negru. Fotografia color nu este decât transpunerea pe care a făcut-o fratele Peary Green. Nu a existat nici o poză color originală a acestei imagini, ci a fost făcută alb-negru.

Dar a doua fotografie, este o fotografie color. Așadar, fratele Branham vorbește aici de două fotografii diferite. El a spus:

„Acum, acest aparat, a fost doar un simplu aparat al unui fotograf.”

El făcea referire la fotografia alb-negru.

„Celălalt aparat era color, iar fotografiile au ieșit color, culori Kodachrome.„ Adică fotografia de mai jos:

„Priviți la culorile de smarald de acolo. Dacă aș putea să o aduc într-o lumină încât să puteți vedea în spate. Puteți vedea acum? „Ca un curcubeu”, uitați-vă la fâșiile care vin înainte și înapoi ca și curcubeul; fiecare are o culoare diferită. Vom intra în aceasta în câteva clipe, ca să vedeți ce sunt aceste culori și ce reflectă ele.

Oh! Aceasta face ca inima mea sărmană să tresalte de bucurie. Să știm că în această zi în care trăim, Hristos… când toate pământurile sunt nisipuri mișcătoare. Eu mă gândesc: „De ce nu pot spune aceasta? De ce nu pot face ca lumea să vadă aceasta?” Lumea nu a fost rânduită să o vadă. Lumea nu o va vedea niciodată, dar Biserica primește cea mai mare scuturătură pe care a avut-o vreodată!  

Biserica este pe punctul să primească cea mai mare scuturătură pe care a avut-o vreodată.” Într-un alt mesaj, nu aș putea să spun dacă în acesta sau în partea a treia, profetul a spus: „Mi-am pus întrebări cu privire la acel cutremur mare, iar Dumnezeu mi l-a arătat”. Îmi pare rău că nu am adus citatul, dar el a spus: „Dumnezeu mi l-a arătat”. Și a mai spus:

Când a venit Ioan Botezătorul pentru a preface orice munte și orice deal într-un loc neted și orice loc neted într-un munte sau un deal, a făcut-o într-un fel atât de smerit încât nu a fost decât un om învelit în piei de cămilă, mâncând lăcuste și miere, cu o barbă mare, predicând și botezând  în Iordan”.

Ce făcea el? Fratele Branham a spus că el prefăcea orice munte sau deal într-un loc neted și orice loc neted într-un munte sau un deal. Ce se petrecea? Nu era ceva firesc, ci ceva duhovnicesc, încât cei fără înțelegere duhovnicească nu au înțeles ceea ce se petrecea în ziua lor.  

El a spus: „Acum, biserica primește cea mai mare scuturătură”, iar noi știm că trebuia să vină un cutremur mare care nu avea să scuture doar pământul, ca la Muntele Sinai, ci de data aceasta când Dumnezeu a vorbit, nu a scuturat doar pământul, ci cerul și pământul, iar noi am auzit acel Glas; cerul și pământul au fost scuturate, dar în chip smerit, printr-un om smerit, cu o educație de șapte clase, din Kentucky, care a fost folosit de Dumnezeu pentru a ne vorbi.

Când citim aceste lucruri în Scripturi precum: „va preface orice munte și orice deal într-un loc neted și orice loc neted într-un munte sau un deal” sau „va înfige securea la rădăcina copacilor”, noi ne împotmolim în mintea noastră și credem că vom vedea ceva măreț, dar el a spus că Ioan nu era decât un om simplu care umbla pe drum și stătea în Iordan. Toate aceste lucruri sunt trecute atât de ușor cu vederea pentru că nu pot fi cunoscute decât prin înțelegere duhovnicească.  

Fratele Branham a spus:

 „Dar Biserica primește cea mai mare scuturătură pe care a avut-o vreodată!

În zilele acelea, ei nu L-au putut fotografia, dar o pot face acum pentru că au dispozitivele mecanice necesare. Cei care încearcă să ia mecanica pentru a-L nega pe Dumnezeu, aceasta se întoarce înapoi și dovedește că există un Dumnezeu. Așa este, „smaraldul”. Să țineți minte că eu nu am inventat aceste lucruri, ci vi le citesc exact din Biblie. Fiți atenți în timp ce citesc, priviți și veți vedea că este același Domn Dumnezeu, nu există nicio diferență.

Fiți atenți la versetul 27: „Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc..” Vedeți, ca niște flăcări care ard. Vedeți?

Vedeți ce voia fratele Branham să înțelegem? Că ceea ce a văzut Ezechiel se afla aici pe pământ, se petrecea în prezent.

Ceea ce a văzut Ezechiel, ceea ce a văzut Ioan când a fost luat sus în cer, se manifesta aici pe pământ, dar nu în felul în care ar crede oamenii că se manifestă pe pământ, ci se manifesta ca atunci când Ioan a prefăcut orice munte sau orice deal într-un loc neted și orice loc neted într-un munte sau un deal, sau când a înfipt securea la rădăcina copacilor, când a existat o scuturătură măreață. Totul se petrecea duhovnicește, deasupra capetelor oamenilor.  

„Vedeți, culori arămii care vin dintr-un foc. Puteți vedea acum? Arămiu, acestea sunt culorile arămii care provin dintr-un foc. Mai jos este scris:  „Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie…”

Iar acolo era o „Făptură vie”. Ceea ce reprezenta Ioan era biserica întreagă, care a fost luată sus. V-am spus. O singură persoană poate reprezenta aici, în vedenie, tot Trupul lui Hristos acoperit!”

Pentru mine aceasta a fost cheia care a deschis totul. Fiți atenți!

„Iar acolo era o „Făptură vie”. Ceea ce reprezenta Ioan era biserica întreagă, care a fost luată sus.”

Fratele Branham arăta spre Ioan, care a fost luat sus în Apocalipsa capitolul 4. După ce a parcurs Epocile bisericilor, un Glas i-a spus: „Vino mai sus”, iar Ioan a fost luat sus. Fratele Branham a spus că Ioan reprezenta întreaga Biserică. Aici, fratele Branham descria această fotografie în care putem vedea foarte clar un fiu al omului descoperindu-L pe Fiul omului.

„Iar acolo era o „Făptură vie”. Ceea ce reprezenta Ioan era biserica întreagă, care a fost luată sus. V-am spus. În vedenie, o singură persoană poate reprezenta tot Trupul lui Hristos acoperit!”

Ce încerca să ne facă să înțelegem când a spus: „Într-o vedenie, un singur om poate reprezenta toată Biserica lui Dumnezeu acoperită”? Acoperită cu ce? Cu ce era acoperită? Cu ce era acoperit el? Cu ce era acoperit acel singur om care reprezenta întreaga Biserică acoperită? Era acoperit cu slava Domnului. Într-o vedenie, un singur om poate reprezenta întreaga Biserică acoperită. Nu a fost numai pentru un singur om, ci acel om stătea acolo ca reprezentant, arătând la sfârșitul epocilor bisericilor ce s-a petrecut tot timpul.

„Acum, fiți atenți:

„Am mai văzut iarăși o lucire de aramă lustruită, ca niște foc, înăuntrul căruia era omul acesta și care strălucea de jur împrejur; de la chipul rărunchilor lui până sus și de la chipul rărunchilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc și, de jur împrejur, era înconjurat cu o lumină strălucitoare.”

Uitați-vă la foc împrăștiindu-se. De unde? Din curcubeu, cele șapte culori. Acum, fiți atenți, pentru că există exact șapte culori acolo, iar curcubeul are șapte culori.

„Ca înfățișarea curcubeului, care stă în nor într-o zi de ploaie, așa era și înfățișarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. (În jurul Scaunului de domnie al lui Dumnezeu).

Unde era slava Domnului? În jurul Scaunului de domnie al lui Dumnezeu. Unde erau toate aceste lucruri? În jurul Scaunului de domnie al lui Dumnezeu.

 „Astfel era arătarea slavei Domnului. Nu Domnul, ci slava Domnului. Slava Domnului acoperind Biserica Sa pentru că El este în Biserica Sa! Amin! Oh, pentru cei neînțelepți sună ridicol, dar ce măreț este pentru cei ce cred!

„Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu fața la pământ și am auzit glasul Unuia care vorbea.”

Apoi, el merge mai departe și ne spune care este însemnătatea vedeniei, în care noi nu vom avea timp să intrăm în această dimineață.

Puteți vedea cum Domnul ne-a dat aceste lucruri, în marele Său har.  

Acum, să mai luăm pe cineva. Atât Ezechiel, cât și Ioan L-au văzut în taina culorilor și Luminii Sale, și au numit-o o „culoare arămie”. Mai târziu… voi cei care notați versetele, 1 Ioan 1.5-7. Mai târziu, când s-a întors înapoi, un om în vârstă, în jur de nouăzeci de ani (aproape trei ani cât a scris această Carte, el s-a aflat în insula Patmos), a scris următoarele în 1 Ioan 1.5-7: „Dumnezeu este Lumină”. Ioan avusese o experiență, el Îl văzuse și știa că El este Lumină, Lumină veșnică; nu lumină cosmică, nu lumina unei lămpi, nu lumină electrică sau lumina soarelui, ci Lumină veșnică! Oh, cât Îl iubesc! „Dumnezeu este Lumină”.  

Iar aici fratele Branham s-a întors la ceea ce a văzut Ioan în cartea Apocalipsei. Dar el ne-a spus: „Aceasta este exact ceea ce a văzut și Ezechiel.”

Să nu lăsați ca aceasta să fie o pricină de poticnire, prieteni. Profetul lui Dumnezeu ne-a spus că aceasta este exact ceea ce a văzut Ezechiel, iar Ezechiel și Ioan au văzut același lucru. Mai târziu, el a spus că atunci când Isaia L-a văzut „pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt, poalele mantiei Lui umplând Templul”, (în capitolul 6)și el a văzut ceea ce au văzut Ezechiel și Ioan. La ce se uitau ei? La Scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Slavă Domnului!

Acum, aș dori să mai citim din câteva locuri din mesajul „Apocalipsa capitolul 4, partea a doua, partea din care tocmai am citit:

„În timp ce-i vedem, acela era Scaunul de domnie al Domnului în ceruri. Moise l-a preumbrit aici pe pământ, era Scaunul lui Dumnezeu pentru că scaunul judecății Sale a fost reprezentat aici pe pământ în Sfânta sfintelor. Tot Israelul venea la acel singur loc ca să primească har pentru că Dumnezeu îi întâlnea numai sub sângele vărsat.

Acum, ascultați îndeaproape. Apoi, într-o zi, slava Shekinah S-a ridicat de pe acel Scaun al ispășirii și s-a așezat într-un un alt Cort (Amin!), Acesta, „Tatăl nu judecă niciun om, ci El a dat toată judecata Fiului”. Scaunul de judecată a lui Dumnezeu. „Dacă veți vorbi împotriva Mea, Eu vă voi ierta”, dar dacă veți vorbi împotriva Celui care va veni, un alt Scaun al ispășirii…”

Lucrurile vor deveni foarte strânse. El a spus: „Într-o zi, Slava aceea S-a ridicat de pe acel scaun și S-a așezat peste un alt scaun al ispășirii, în Isus Hristos, scaunul judecății”.

 „Dacă vorbiți împotriva Fiului omului, Eu vă voi ierta; dar într-o zi, Duhul Sfânt va veni să locuiască în inimile oamenilor, și un singur cuvânt împotriva Lui, nu va fi iertat niciodată.”

Devine din ce în ce mai sever și mai sever tot timpul, judecata, pentru că răbdarea lui Dumnezeu se epuizează în mod continuu, încercând să-i determine pe păcătoși să se întoarcă la El ca să fie împăcați. Mai întâi, El a fost în cerurile de sus strălucind prin stele. Apoi, El a venit pe pământ strălucind prin slava Shekinah, iar apoi a venit, S-a făcut trup și a locuit printre noi, având încă răbdare. Acolo, El l-a răscumpărat pe om prin Sângele Său, intrând în biserica Sa în chipul Duhului Sfânt. A vorbi împotriva acestui lucru este o lucrare încheiată, s-a terminat.

Puteți vedea acum unde a venit scuturătura? Ei nu înțeleg care este timpul. Oamenii nu pot înțelege ce înseamnă.

Așadar, primul Scaun se afla în cer, scaunul judecății. Al doilea a fost în Hristos. Al treilea scaun este în om.”

Amin! Vă puteți imagina pe cineva stând acolo în iulie 1960, în cadrul unui serviciu obișnuit din California, la fel ca cel de aici? Oamenii aceia au participat la multe servicii, au auzit mulți predicatori și stăteau acolo neștiind ce prindea aparatul de fotografiat. El a fotografiat Slava Domnului, iar slava Domnului se afla în jurul Scaunului Său; și un singur om putea reprezenta întreaga biserică acoperită.

Cei de acolo se aflau la un serviciu și auzeau Cuvântul propovăduit. Ce făcea fratele Branham? Predica Cuvântul încercând să-i determine pe oameni să vină să creadă în Domnul. El încerca să-i determine pe oameni să creadă Adevărul. Ce făcea El? El Își extindea harul, mila spre oameni. De unde? De la scaunul lui Dumnezeu. El își extindea harul, vă puteți imagina aceasta? În timpul propovăduirii Cuvântului, Dumnezeu a dorit ca oamenii să înțeleagă ce se petrecea acolo, așa că a îngăduit ca un aparat de fotografiat să facă o fotografie cu ceea ce au văzut Ezechiel, Ioan și Isaia, ca să putem vedea și noi exact ceea ce au văzut și ei. Dar oamenii care se aflau la serviciul din acea zi erau orbi. Ei nu puteau vedea ceea ce se petrecea. Vi-i puteți imagina pe cei ce au plecat de acolo criticând ceea ce au auzit? Priviți la ziua aceea, la serviciul acela, nu la un altul, în care fratele Branham a predicat mesajul acela, acele cuvintele ale Vieții veșnice provenind de la mesagerul acelei zilei. Acolo se afla mesagerul al șaptelea al celei de-a șaptea epoci, aducând un mesaj pentru acea zi, Dumnezeu declarând și legitimând chiar acolo ceea ce se petrecea din punct de vedere supranatural.

 Fratele Branham a spus că amvonul este scaunul Său de judecată pe pământ. Iată-l acolo! Vi-l puteți imagina pe cel care a plecat de acolo având îndrăzneala să spună: „Predicatorul acesta nici măcar nu știe despre ce vorbește!”? Ce osândă va primi în acea zi!

 Să înțelegem, prieteni, că aceea nu a fost decât ziua în care El a îngăduit să fie făcută fotografia, dar aceea nu a fost singura dată când harul a fost extins, nu a fost singura dată când Dumnezeu care a locuit în acel cort, Se afla acolo aducând Cuvântul la acel popor, nu a fost singura dată când s-a petrecut aceasta. Nu a fost singura dată când un vas al lui Dumnezeu a fost acoperit cu slava Domnului, ci aceea a fost singura dată când Dumnezeu a îngăduit să fie făcută o fotografie. Eu cred că trebuie să fim atenți cum ne comportăm cu frații și surorile noastre; cred că trebuie să fim atenți cum ne comportăm unii cu alții. Eu cred că trebuie să recunoaștem ceea ce se petrece în jurul nostru și să fim atenți.  

„Primul scaun a fost în Cer, scaunul de judecată. Al doilea scaun a fost în Hristos, iar al treilea este în om.”

Săptămâna următoare, fratele Branham a predicat Apocalipsa capitolul 4, partea a treia, iar la paragraful 294 a spus:

„Observați. Da… Oh, aici este Cain și aici este Abel. În regulă. Ambii băieți au venit la această poartă pentru a se închina. Este adevărat? Așadar, trebuie să fi fost altarul lui Dumnezeu. Este adevărat? Înainte de acest altar, ei au zidit un înlocuitor, un alt altar. Iată, adevăratul altar a lui Dumnezeu se află în inima omului.”

Așadar, adevăratul altar a lui Dumnezeu se află în inima omului.

Noi am venit aici ca să ne închinăm împreună lui Dumnezeu. Am sfințit locul, l-am pus deoparte ca să venim aici să ne închinăm. Dar nu aceasta este de fapt adevărata închinare. Ea are loc în inima omului. Cu toții venim aici avându-L pe Hristos în inimă, noi toți ne închinăm împreună lui Hristos în inima noastră, deci nu este clădirea. Voi sunteți clădirea. Noi ne adunăm împreună pentru că El ne-a spus să facem aceasta, iar când El ne spune aceasta, există un beneficiu în ascultarea de El. Există un beneficiu în a ne aduna împreună, în a face parte din atmosferă, în a ne încuraja unii pe alții. Noi o facem pentru că El ne-a spus aceasta, dar nu locul acesta este Cortul lui Dumnezeu. Voi sunteți Cortul lui Dumnezeu.

Tot în Partea a treia, fratele Branham a spus:

„Acum, noi trăim într-un alt timp. Slavă! Oh, iubesc timpul acesta! Voi nu? Astăzi, Dumnezeu are un tron al îndurării care trebuie să fie păzit. Credeți aceasta? Unde se află el? În inima omului. Când a ajuns în inima omului? La Rusalii, când Duhul Sfânt (care este Dumnezeu) a intrat în inima omului.”

Unde a intrat tronul îndurării în ziua de Rusalii? În inima omului. Când a intrat el acolo? În ziua de Rusalii, când Duhul Sfânt, care este Dumnezeu, a intrat în inima omului.

Mai departe în același mesaj citim:

„Când Ezechiel a văzut Slava Domnului, el a văzut exact ceea ce a văzut Ioan. Vă mai amintiți că duminica trecută, am vorbit despre „slava Domnului” și am avut fotografia în care El ne-a îngăduit să o surprindem cu noi? Vă mai amintiți aceasta? „Slava Domnului”, ceea ce a văzut Ezechiel, ceea ce a văzut Ioan, același lucru este astăzi aici.”

Nu este departe. Vă rog să nu puneți aceste lucruri undeva departe. Să nu le puneți cu cincizeci și ceva de ani în urmă și să nu le puneți în viitor. Aceste lucruri sunt aici astăzi.

Într-un alt paragraf, fratele Branham a spus:

„Scaunul de judecată”. Acum, scaunul de judecată se află în inimă, este locul din care strălucește Slava Sa în toții copiii Săi, Slava Shekinah în inima umană. Aici este inima umană. Nu-i așa? Este aceasta scaunul îndurării? Cum puteți ajunge la Acesta prin aceste sisteme diferite? Prin propria voință. Intră pe aici și pe aici, ce iese afară? Slava Shekinah. Ce este Slava Shekinah? Prezența lui Dumnezeu. Când un bărbat sau o femeie umblă, ei reflectă slava Shekinah. Ei nu merg în localuri de pariuri și alte locuri, iar apoi să vină aici și să nege Cuvântul. Indiferent ce spun oamenii, inima lor este setată pe un singur lucru: Dumnezeu. Iar dacă el este chemat de Dumnezeu, atunci Isus Hristos Se reflectă pe Sine prin el cu Slava Shekinah, făcând același lucru pe care l-a făcut acolo; manifestă aceeași Evanghelie, propovăduind același Cuvânt, același Cuvânt făcându-Se trup în aceeași măsură în care a fost atunci, așa cum a fost la Rusalii.

„Scaunul îndurării”. Ezechiel și Ioan au văzut ambii același lucru.

Aleluia! Prieteni, o puteți vedea astăzi? Poate ochii aceștia nu pot s-o vadă, poate nu putem face o fotografie ca s-o vedem, dar prin credință, noi putem recunoaște că același lucru este astăzi aici. Este pretutindeni peste copiii lui Dumnezeu, peste Mireasa lui Dumnezeu, slava Sa este în jurul lor pentru că scaunul Său de domnie, locuiește acum în corturi de carne prin botezul Duhului Sfânt.

Dar acum, iată partea principală la care doresc să ajung. Prin tot ceea ce am spus până acum am așezat numai o temelie. Aceasta este partea asupra căreia doresc să mă opresc, mulțumim Domnului că am ajuns la ea.  

Să ne întoarcem din nou în Partea a treia:

„Acum, nu există decât o singură poartă și aceea este numită „propria voință”. Voi sunteți stăpânul, voi decideți ce se petrece acolo.”

Fratele Branham a preumbrit aceasta cu Cortul din pustie pentru că acesta a fost făcut după tiparul celui care se afla în ceruri. Astfel, el a spus că acel cort a fost făcut după om. Aceasta este ceea ce a spus fratele Branham. Cortul din pustie a fost făcut după om.

 El a spus: „Voi sunteți o ființă alcătuită din trei părți”. El ne-a arătat că ajungând la Curtea dinafară, există cinci porți. Această curte dinafară este trupul nostru, iar cele cinci porți sunt văzul, auzul, gustul, etc. Apoi intrăm în curtea dinăuntru sau în locul sfânt, adică în duhul omului, iar fratele Branham a spus că și în acesta există cinci intrări. Dar când ajungem la suflet, nu există decât o singură poartă, iar acea poartă este controlată de voința proprie.

Acesta este locul despre care doresc să înțelegem ce se petrece. Există o poartă, și aceasta este propria voință, iar fratele Branham a spus că acolo nu sunt decât două lucruri: credința sau necredința.

Să mergem mai departe. În Hristos este taina lui Dumnezeu descoperită,  citim:  

„Oh, acum marea descoperire! Pentru a-și restaura înapoi împărăția Sa, pentru a o aduce înapoi, El a trebuit să-i lase să se piardă. Înțelegeți? El trebuia să-i lase să păcătuiască, să le dea liberul arbitru… El nu putea să-i facă să păcătuiască și să rămână Dumnezeu, iar apoi să-i pedepsească pentru ceva ce i-a determinat El să facă.  

Când l-a pus pe om în parteneriat cu El, El l-a lăsat pe om să acționeze pe baza liberului arbitru, înțelegeți, ceea ce aveți și voi astăzi. Înțelegeți? Voi acționați cum doriți; voi sunteți un liber arbitru. Așadar, dacă l-a pus pe primul așa, El trebuie să-l pună și pe al doilea așa, trebuie să-i pună pe toți așa sau a procedat greșit prima dată. Înțelegeți? Dar cu toții suntem pe aceeași temelie.”  

Așadar, Dumnezeu ne-a pus în parteneriat cu El, acesta fiind liberul arbitru. Voi sunteți cei care alegeți, iar Dumnezeu nu va încălca niciodată legea liberului arbitru. Dumnezeu este un Domn în toate timpurile, și El nu va intra în noi cu forța. Orice face Dumnezeu cu noi sau în noi, mai întâi, trebuie să folosim liberul arbitru ca să acceptăm ceea ce spune Cuvântul Său, ca să negăm propria noastră gândire, ca să negăm propria noastră viață și să ne predăm Cuvântului Său, în ascultare de El și să-L lăsăm pe El să facă lucrarea.

El nu va intra înăuntru împotriva propriei noastre voințe. Eu văd oameni care se zbat an după an după an după an cu același lucru și ne întrebăm de ce ne învârtim de nenumărate ori în jurul aceluiași lucru, când Cuvântul lui Dumnezeu este atât de bogat și de clar cu privire la acel lucru. Uneori când vorbesc cu oamenii, îmi dau seama că ei așteaptă ca Dumnezeu să facă ceva măreț astfel ca totul să se încheie într-o clipă, neînțelegând că și noi avem o parte de împlinit. Există ceva ce voi și cu mine trebuie să facem, aceasta fiind să credem Cuvântul Său, să-L ascultăm și să umblăm în El; dacă noi nu folosim liberul nostru arbitru și nu-l aliniem cu gândirea Sa, cu Cuvântul Său, El va sta pe loc pentru că nu va intra în noi cu forța.    

Citim din nou dinApocalipsa capitolul 4, partea a treia:

„Cum a făcut-o? Prin propria voință. De ce o numești „voință proprie”, frate Branham? Pentru că El îl pune pe bărbat și pe femeie înapoi, exact ca pe Adam și Eva, în grădina Eden. Unde? În fața celor doi pomi! Propria voință: acesta este moartea și Acesta este Viața, propria voință. Liberul arbitru! Dumnezeu l-a pus pe primul om, pe Adam și Eva, chiar aici având liberul arbitru. El ne-a pus pe noi în același loc, iar singura modalitate prin care voi puteți fixa aceasta aici este prin propria voastră voință. Aleluia! Voi trebuie să vreți să faceți voia lui Dumnezeu.

„Păi, eu am crezut că o va face Dumnezeu pentru mine”. Nu. Voi trebuie să exersați liberul vostru arbitru și să faceți voia lui Dumnezeu, voi trebuie să faceți partea voastră, să-I cereți și să aveți încredere că El va face partea pe care voi nu o puteți face. Există lucruri pe care voi nu le puteți face, pe care doar El le poate face, iar Dumnezeu nu o poate face până când nu-i cereți voi. El a spus: „Cereți și vi se va da”, iar când cereți, voi cereți în conformitate cu propria voastră poftă, nu  în conformitate cu Cuvântul Său. Dar când venim în conformitate cu voia și Cuvântul Său, vom avea gândul lui Hristos în noi, iar atunci putem cere crezând că El va împlini ceea ce cerem; El va face pentru noi ceea ce noi nu putem face singuri, dar nu va veni niciodată să o facă împotriva liberului nostru arbitru. Noi trebuie să avem destul credință încât să spunem: „Tu ai plătit prețul, iar eu cred că este pentru mine și îl primesc acum prin credință. Îl primesc pentru că cred că pot.”

Tu ai spus: „Pocăiți-vă și botezați-vă în Numele lui Isus Hristos și veți primi darul Duhului Sfânt”. Nu răsplata, ci darul. Nu este răsplata Duhului Sfânt, ci este darul Duhului Sfânt. Voi trebuie să primiți un dar. Voi trebuie să credeți că ați venit în conformitate cu Cuvântul Său și că este pentru voi. Când El a plătit prețul, a fost pentru voi. Când ați crezut în El, a fost din cauză că este pentru voi. Când ați crezut destul pentru a crede Cuvântul Său cu privire la apa botezului în Numele Domnului Isus Hristos a fost din cauză că este pentru voi, iar când ați făcut aceasta, nu vă mai poate opri nimic să întindeți mâna prin credință și să spuneți: „Doamne, eu doresc acel dar al Duhului Sfânt; Te rog să mi-L dai pentru că este pentru mine, are numele meu pe el, pentru că Scriptura spune că dacă vă pocăiți și vă botezați, în Numele Domnului Isus Hristos, veți primi darul Duhului Sfânt.

Așadar, dacă eu vin prin credință adevărată, prin pocăință, dacă prin propria mea voință, prin liberul meu arbitru întorc spatele vieții mele, dacă o urăsc și mă întorc la El, în pocăință, acceptând ceea ce a făcut El pentru mine, crezând Cuvântul Său și botezându-mă în numele Său, dacă eu fac toate acestea, știu că numele meu se află pe acel dar. Dacă faceți aceste lucruri, veți primi darul Duhului Sfânt. Amin!

Noi trebuie să dorim să facem voia Domnului. Uneori mă întreb, iar eu mă voi da exemplu pe mine pentru că nu vreau să aduc în discuție pe nimeni altcineva. Ca adolescent, am fost crescut în biserică. Exista o parte în mine care înseta după Dumnezeu și o parte care înseta și care tânjea după lume. Îmi plăceau plăcerile lumii, dar îmi plăcea și să-L cunosc pe Dumnezeu. Nu Îl uram pe Dumnezeu, nu era faptul că nu-L doream, dar avem și o dragoste pentru lume. De multe ori mă rugam: „Doamne, schimbă-mă! Doamne, mă predau Ție…”, dar niciodată nu am renunțat la dragostea mea pentru lume, ci am așteptat ca El să facă aceasta pentru mine. Există o parte în aceasta, în a îndepărta dorința inimii, pe care noi nu o putem face, ci doar El o poate face.

 Dar noi ne putem folosi liberul arbitru, putem lăsa acel lucru lumesc și să-i întoarcem spatele, putem face aceasta prin propria voință, noi o putem face, putem să-i întoarcem spatele. Așadar, noi trebuie să facem ceea ce putem face, iar apoi să-I cerem Lui și să credem că El va face ceea ce noi nu putem face. Dar El nu va păși în scenă să facă ceea ce nu putem face până când noi, prin liberul nostru arbitru, nu facem ceea ce putem face, iar apoi El va veni și va face ceea ce noi nu putem face. Există o relație simbiotică între Dumnezeu și om în care noi vom intra în câteva clipe. Dumnezeu a dorit dintotdeauna să lucreze prin om, dar i-a dat liberul arbitru. Așadar, El nu se va forța să intre în om, să preia controlul și să facă ceva, ci El o va face în conformitate cu dorința acelui om. Dacă acel om își pune viața jos, dacă își exercită libera alegere, dacă crede Cuvântul și-L dorește, Dumnezeu va face ceva.

„Voi trebuie să scăpați de propria voastră voință și să lăsați voia Domnului să intre înăuntru pentru că acesta este singurul canal care duce la inimă.”

Aceasta este moartea față de sine. De aceea, Pavel a putut păși în față fiind mort față de sine. El a avut botezul Duhului Sfânt, dar a venit și a spus: „eu mor zilnic”. Ce făcea el? Prelua controlul liberului arbitru, a propriei voințe fiind dispus să facă voia lui Dumnezeu. Voia lui a fost să facă voia Domnului, iar pentru aceasta, el trebuia să moară zilnic.

Doresc să mai citesc aceasta încă o dată:

„Voi trebuie să scăpați de propria voastră voință și să lăsați voia Domnului să intre înăuntru pentru că acesta este singurul canal care duce la inimă.”

Există o singură perdea care îl ține pe om afară, să nu intre în acea cameră dinăuntru unde Hristos stă acum pe scaunul de domnie, unde Duhul Sfânt care este Dumnezeu, vine și stă pe scaun, aceasta fiind propria voastră voință. Dar El nu-Și va forța niciodată accesul dincolo de acea perdea. Voi sunteți cei care rupeți perdeaua și spuneți: „Vino înăuntru”.

„Voi baptiștilor și prezbiterienilor, vă puteți alătura unei biserici, iar voi, metodiștilor și sfinți pelerini puteți veni la sfințire. Dar voi trebuie să vreți să faceți voia lui Dumnezeu, prin propria voastră voință, să-L lăsați pe Duhul Sfânt să vină aici pentru a vă aduce la viață. „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred. În Numele Meu vor scoate afară draci. Vor vorbi în limbi noi. Își vor pune mâinile peste bolnavi sau vor bea ceva de moarte și nu-i va vătăma și așa mai departe. Aceste semne îi vor urma pe cei care lasă voia lor să devină voia Mea, iar lucrările pe care le fac Eu, le vor face și ei”. Nădăjduiesc că nu veți trece pe lângă aceasta. Există o voință în a face voia Domnului. Înțelegeți ce vreau să spun?

care lasă ca voia lor să devină voia Mea.”

Țineți minte. Voi puteți alege cât este ziua de lungă. Puteți sta aici în cadrul serviciului, puteți citi un citat, puteți citi Biblia, puteți îngădui ca predicatorul să extindă un verset încât să-l aducă în viața voastră, dar apoi puteți pleca acasă spunând: „Cred că aceasta este părerea lui, dar eu voi face lucrurile în felul meu”. Voi puteți alege să faceți aceasta, iar Dumnezeu nu va trece peste această alegere. Dacă voi veți alege să faceți aceasta și să vă învârtiți în jur, Dumnezeu nu va mai deține controlul, ci L-ați scos afară prin propriul vostru liber arbitru. De multe ori, noi suferim pentru că nu murim, pentru că nu ne așezăm viața jos, neînțelegând că Dumnezeu ne-a făcut tovarășii Săi. Un parteneriat sau o tovărășie înseamnă că ambele părți trebuie să facă ceva pentru ca acesta să funcționeze. Noi suntem în parteneriat cu El, dar dorim ca El să fie „Dumnezeul cel Atotputernic, Dumnezeul cel Suprem” care să facă totul, iar noi să stăm doar aici. Și când El va face totul, va fi minunat. Apoi, eu voi face totul bine. Dar există o moarte față de sine. Noi trebuie să murim ca să facem voia Sa.

Dumnezeu a adus o profeție. El i-a spus lui Avraam: „Copiii tăi vor sta într-o țară străină, dar Eu îi voi scoate afară cu un braț puternic”. Apoi, El Și-a ținut Cuvântul, aducându-l la suprafață pe Moise. El s-a născut, iar Dumnezeu i-a păstrat viața și l-a crescut. Dar Moise a început să pășească în acel rol din propria sa voință, și a fost respins de frații săi, iar Dumnezeu nu a trecut peste aceasta, nu i-a forțat să accepte un izbăvitor pe care nu l-au dorit. Astfel, Moise a petrecut patruzeci de ani în pustie. Și a fost bine, pentru că Dumnezeu a trebuit să lucreze și la Moise. El a trebuit să-l scoată pe Moise afară din Moise. Dar după patruzeci de ani, când Dumnezeu a venit la Moise, El nu a venit să-i spună: „Acum sunt pregătit să fac ceea ce am spus că voi face. Să mergem acolo jos ca să împlinim cele spuse”. Nu, El nu a spus aceasta. Dar ce a spus El?

 „Am auzit strigătul poporului Meu”. Ce a fost aceasta? Ei trebuiau să ajungă în locul în care voia lor trebuia să se potrivească cu cea a lui Dumnezeu, dorința lor fiind să fie eliberați. Dumnezeu avea un eliberator, El îl avea pe Moise; Moise era în Egipt, el era copilul potrivit, el era profetul, totul era acolo și era gata de plecare, dar ei l-au respins, iar Dumnezeu nu a trecut peste aceasta cu forța, ci l-a lăsat pe Moise să fugă pentru că avea de lucru cu el, iar apoi, a așteptat până când poporul și-a folosit liberul arbitru. Dumnezeu are un fel unic de a întoarce roata, de a aprinde lucrurile, astfel încât dintr-o dată, într-o clipă începe să-ți placă ceea ce nu îți plăcea înainte. „Eu nu am vrut ca Moise să stăpânească asupra mea, dar oh, dacă s-ar putea întoarce acum…” Dumnezeu are un fel de a lucra și nu-l forțează niciodată pe om, ci pur și simplu schimbă circumstanțele. Părinții au și ei un fel de a face aceasta. Dacă aveți un copil care începe să-și exercite propria voință și îi spuneți să facă ceva, iar el răspunde: „Nu vreau să fac aceasta!”, când începe să vă privească în ochi, vechile voastre metode de convingere încep să se schimbe și veți spune: „În ordine, dacă nu vrei să faci, nici eu nu te voi duce la prietenul tău în după-amiaza aceasta”. Nu mergem în cameră cu mâinile lui încercând să luăm ceea ce am cerut, ci doar schimbăm circumstanțele. El are de făcut o alegere: să asculte sau să sufere. Aici există un tipar: unui copil al ui Dumnezeu, cu o sămânță genă a lui Dumnezeu, nu-i va lua mult să vrea să facă voia lui Dumnezeu.

Să mergem împreună la 1 Petru 5.5-7:

„Tot așa și voi, tinerilor, fiți supuși celor bătrâni. Și toți, în legăturile voastre, să fiți împodobiți cu smerenie. Căci „Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar celor smeriți le dă har”.

Smeriți-vă dar sub mâna tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la vremea Lui, El să vă înalțe.

Și aruncați asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El Însuși îngrijește de voi.”

Cuvântul cheie este ”Smeriți-vă”. Există o parte pe care trebuie să o facem noi, prieteni.

În Apocalipsa capitolul 4, partea a doua, citim:

„Cum intrăm în aceasta? Amintiți-vă că există o perdea, o perdea care este atârnată între Locul Sfânt și Sfânta Sfintelor. Sfânta Sfintelor este locul în care Hristos vine să Se așeze pe scaunul de domnie al inimii voastre, Hristos este întronat. El vine prin neprihănire, sfințire; „Iar apoi, printr-un…” (apă…printr-o singură biserică… un singur crez..? Nu!), „printr-un singur Duh”, aici suntem botezați cu toții într-un singur Trup care este Trupul lui Hristos. Prin ce? Duhul Sfânt.

Cine intră înăuntru? Metodistul, baptistul, prezbiterianul, penticostalul, oricine dorește. Perdeaua aceea… Știți ce este acel văl care învăluie inima voastră de Aceasta? Sunteți pregătiți? Perdeaua este numită „propria voință”.Acum înțelegeți tabloul? Aceste simțuri de aici, simțurile trupului și simțurile sufletului, și vălul dintre aceasta și Locul Sfânt, Sfânta Sfintelor. Singura modalitate prin care puteți intra acolo este voința voastră! „Pentru că oricine…” Ce va face? Oricine va strânge mâna? Oricine se va scufunda? Oricine se va alătura bisericii? Oricine dă scrisoarea aceasta? Nu! „Oricine va trece dincolo de perdea”.  

Oricine vrea! Noi trebuie să folosim propria noastră voință și să spunem: „Acel Cuvânt este Adevărat, Îl vreau. Vreau să-L împlinesc; voi întoarce spatele tuturor acestor lucruri, vreau să pun aceasta jos, să mă deconectez de cutare, nu vreau să mai ajung în acest loc; voi spune „nu” la cutare”. „Nu voi mai merge acolo, ci voi merge la biserică, voi fi acolo de fiecare dată când este deschisă ușa pentru că există Ceva de care am nevoie și eu nu-mi pot oferi. Dar există o parte pe care o pot face și doresc să o fac atât de credincios încât să nu mai existe nimic care să-L rețină pe Dumnezeu să facă partea pe care eu nu o pot face”. De multe ori, oamenii vin la biserică, încep să-I slujească lui Dumnezeu, apoi, în viața lor există o dezamăgire, un eșec sau o problemă, iar ei se descurajează și nu mai vin la biserică.

„De ce nu mai vii la biserică?”

„Sunt descurajat, dezamăgit.”

Veniți la biserică pentru că ceilalți vă fac pe plac și vă fac să vă simțiți bine? Sau veniți pentru că El ne-a poruncit să avem părtășie? Veniți în ascultare de Cuvânt, ca să-L slujiți pe Dumnezeu sau ca să luați ceva de la oamenii care v-au făcut să vă simțiți bine? Este un fel imatur de a proceda. Noi trebuie să ajungem să spunem: „Eu sunt acolo și poate nu mă voi simți bine. S-ar putea să existe neînțelegeri, lucruri care nu-mi plac, lucruri care se petrec și care nu mă fac să mă simt confortabil, dar nu sunt aici din niciunul din aceste motive, ci pentru că îmi folosesc propria voință ca să ascult Cuvântul Său. Eu pot lua mașina și să merg undeva pentru că există lucruri pe care nu le pot face. În mine există dorințe pe care nu le pot scoate afară, obiceiuri pe care nu le pot birui, lucruri pe care nu le pot face eu însumi, dar voi face partea pe care o pot face, voi rupe perdeaua liberului arbitru, a propriei voințe și voi spune: „Dumnezeule, sunt aici, fă ceva cu mine. Eu vin în ascultare de Cuvântul Tău! Te cred, fă ceva cu acest vas, vreau să fiu deschis și așezat gol înaintea Ta, Dumnezeule. Fă în mine ceva. Eu nu o pot face de unul singur, dar fă Tu ceva în mine!” Dumnezeu vrea să audă un strigăt al disperării, nu o rugăciune obișnuită, ci un strigăt al disperării al cuiva care-și urăște căile, care se urăște pe sine și ce a devenit, încât ajunge în locul în care poate exercita acel liber arbitru și să-și supună trupul tot timpul.

Pavel a spus: „Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire”. Acesta este apostolul Pavel după ce a primit botezul Duhului Sfânt.

În 1 Corinteni 9.24, el a spus:

„Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!”

Acum, ascultați! Aceasta nu este o venire ocazională la biserică pentru a vedea ce se petrece. Nu este a spune: „Voi merge acolo sus, iar dacă Dumnezeu vrea, mă va schimba”. Noi nu găsim nicăieri în Scriptură o asemenea atitudine. „Dacă Dumnezeu nu vrea ca eu să am aceasta în mine, El o va scoate”. Aceasta nu este o poziție corectă. Atitudinea corectă este ca noi să recunoaștem: „Nu este Dumnezeu”, iar apoi să urâm acel lucru, să-l lăsăm jos, să renunțăm la el și să-i întoarcem spatele. Pavel a spus: „Lăsați ca gândul care a fost în Hristos să fie în voi”. „Lăsați” adică „îngăduiți, permiteți”. Aceasta este ceva ce trebuie să faceți voi, prin a cugeta asupra Cuvântului Său, când Cuvântul vine, voi să fiți de acord cu El. Poate fi doar mental, poate nu v-a pătruns în suflet, dar faceți-o oricum. Amin! Faceți ce puteți să faceți! Dacă puteți face doar partea mentală, faceți-o, până când El o face pe cea non-mentală, pe cea supranaturală. Amin!

„Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!”

Fiți atenți la comparația pe care a făcut-o aici. El ne-a pus într-o cursă. Aceasta este o cursă pentru o schimbare a trupului. Haideți să privim lucrurile astfel. Este o cursă pentru o schimbare a trupului, toți aleargă în cursă, dar numai unul va obține premiul. Dacă vom spune aceasta unei audiențe ca și aceasta de aici, instant Diavolul va pune pe inima cuiva: „Eu nu voi reuși”. Aceasta nu vine de la Dumnezeu!

Apostolul Pavel a spus: „Nu știți că cei ce aleargă în locul de alergare toți aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergați dar în așa fel ca să căpătați premiul!”

Noi am fost puși în această cursă și alergăm de ceva vreme pentru o schimbare a atomilor noștri, pentru o schimbare a trupului și chiar dacă numai o singură persoană va obține acest premiu, să alergați în așa fel încât voi să fiți cel care-l obține.

 Aceasta este ceea ce ne învață Pavel aici. Aceasta nu este o metodă ocazională de a-L sluji pe Dumnezeu, ci este una voită, în care este nevoie de antrenament, perseverență și răbdare. Am parcurs mesajul „Statura unui om mare în Hristos” și am putut vedea care sunt cele opt atribute ale unui om desăvârșit, ale naturii sale divine și am ajuns la răbdare, iar eu am început să le arăt copiilor că „răbdarea” înseamnă „rezistență”. „Răbdarea” nu înseamnă „Păi, aștept să facă Dumnezeu ceva, dar între timp, eu voi face ceea ce obișnuiesc să fac”. „Răbdarea” înseamnă „a rezista, a trudi, a purta, așteptând ca Dumnezeu să aducă schimbarea”. Să nu spunem cu nonșalanță: „Eu Îl aștept pe Dumnezeu și sunt răbdător”, pentru că aceasta nu este răbdare. „Răbdarea” înseamnă „a îndura”, înseamnă „Eu urăsc acest lucru, dar voi scăpa de el”. „Urăsc acest lucru, mă supără, dar voi fi liber”. Continuați să umblați sub povara a ceea ce vă afectează, a ceea ce vă supără, trudind, presând, mergând mai departe cu răbdare, care înseamnă „să îndurăm crezând că Dumnezeu va face partea pe care eu nu o pot face”. O parte din natura divină este răbdarea sau calitatea de a îndura.   

Pavel continuă și spune: „Toți cei ce se luptă la jocurile de obște se supun la tot felul de înfrânări. Și ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veșteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veșteji.

Eu, deci, alerg, dar nu ca și cum n-aș ști încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care lovește în vânt.

Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.”

Acesta este apostolul Pavel. Care ar trebui să fie atitudinea noastră? „Nu, trupule, nu te voi lăsa să faci aceasta! Eu îl stăpânesc. Acesta nu este gândul meu, îl resping în Numele lui Isus”.

În „Hristos este Taina lui Dumnezeu descoperită, citim:

„Dumnezeu vorbește Cuvântul Său la popor, prin oameni. Vedeți, Dumnezeu nu vorbește decât prin om. „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele”. Vița nu are roade. Mlădițele vorbesc, țin roadele Viței. Observați, întotdeauna a fost așa.”

Să mergem acum la Matei 7.7: „Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide.

Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide.”

Țineți minte, voi sunteți în parteneriat cu Dumnezeu, aveți liberul arbitru, iar Dumnezeu nu lucrează înafara voinței voastre.

„Cereți, și vi se va da; căutați, și veți găsi; bateți, și vi se va deschide.”

Dacă nu cereți, nu vi se va da, dacă nu căutați, nu veți găsi, dacă nu bateți, nu vi se va deschide.

„Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate, i se deschide.”

Înțelegeți că Dumnezeu este în parteneriat cu omul și că există ceva ce trebuie să facem noi? În Egipt, când poporul a ajuns sub povara sarcinilor pe care nu le-au mai putut purta, au început să strige după făgăduință; iar când au început să facă aceasta, Dumnezeu a venit la Moise, într-un Stâlp de Foc, și i-a spus: „Am auzit strigătul poporului Meu și M-am coborât. Acum, du-te!” Dumnezeu lucrează prin om. Ei au trebuit să recunoască ceea ce făcea Dumnezeu. A fost nevoie ca ei să ajungă în situația în care să strige după izbăvire pentru că înainte nu strigau, dar când au început să facă aceasta în linie cu făgăduința Sa, când voința lor s-a aliniat cu făgăduința Sa, Dumnezeu a pășit în scenă și a început să-l scoată pe Moise din pustie și să-l ducă înapoi de unde a plecat.

Fratele Branham a spus următoarele în mesajul: „Noua mea slujbă”,din anul 1959:

Voi spuneți: „Dacă El știe aceasta, atunci tu de ce predici?” Acesta este Dumnezeu… face parte din programul Său. Predicarea este programul Său. Când El a privit la apostoli, se uita la seceriș, și a spus: „Mare este secerișul, dar puțini sunt lucrătorii. Rugați-vă Domnului secerișului ca El să aducă lucrători în secerișul Său”. Câți dintre voi își amintesc aceasta? De ce a fost nevoie ca ei să se roage ca Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul Său, dacă Domnul secerișului stătea acolo știind că aceasta va avea loc? De ce? Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel…

Acum, ascultați aceasta. Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel, și anume ca programul Său să nu se poată mișca fără voi și mine, iar cât timp nu facem ceea ce ne călăuzește Dumnezeu să facem, noi paralizăm programul Său. Dar când biserica se mișcă prin ungerea Duhului Sfânt, atunci ne aflăm în voia lui Dumnezeu, împlinind programul Său.”  

Noi trebuie să vrem să facem voia lui Dumnezeu. Trebuie să așezăm jos tot ceea ce este contrar Cuvântului și să murim față de acel lucru, să murim zilnic. Să spunem: „Doamne, vreau ca acel Cuvânt să Se manifeste în mine”. Când am văzut viața snopului de legănat, când acel vas a fost luat, în el aflându-se o sămânță matură pe deplin, în vasul lui William Branham, care a fost legănat peste adunare, toate faptele, toată viața și relația pe care a avut-o cu noi, putem spune: „Doamne, vreau ceea ce a avut el; dă-mi și mie aceasta!” Vreau să scap de toată gândirea mea și să las ca gândul care era în Hristos să fie în mine. Vreau să iau Cuvântul și numai Cuvântul și să arunc toată gândirea umană afară pe ușă. „Doamne, Te rog să faci pentru mine ceea ce eu nu pot să fac. Doamne, vreau să trăiesc acea Viață. Umple-mă cu Duhul Sfânt. Te rog să stăpânești mai mult viața mea, să ai mai multă întâietate în ea, fiindcă pun jos ceea ce gândesc, primesc ceea ce spune Cuvântul Tău și merg mai departe cu răbdare, crezând că Tu poți face partea pe care eu nu o pot face”.

În „Înțelepciune contra credință din anul 1962, citim:

„De ce a stat Isus acolo, spunându-le Martei și Mariei: „Dați piatra la o parte!”? De ce? Fiind Dumnezeu, El ar fi putut spune: „Să nu mai fie piatra!”, iar ea nu ar mai fi fost. Dar a avut și ea ceva de făcut”.  

Uneori, noi dorim ca Dumnezeu să-l izbăvească pe vecinul nostru și spunem: „Doamne, eliberează-l, izbăvește-l!”, dar poate că El vrea să-l izbăvim noi. „Doamne, Te rog să faci ceva în legătură cu cutare sau cutare”. Poate trebuie să stăm în rugăciune până când ajungem să înțelegem că El ne spune: „Dă piatra la o parte!” „Dați voi piatra la o parte, iar Eu voi aduce învierea. Faceți ceea ce Eu cer, ceea ce v-am spus Eu, umblați în ascultare de Mine, iar Eu voi face partea pe care voi nu o puteți face”.   

„De ce a stat El acolo, uitându-se la seceriș? Credeți că El era Domnul secerișului? El le-a spus apostolilor: „Rugați-L pe Domnul secerișului să trimită lucrători în secerișul Său”. Cu alte cuvinte: „Cereți-Mi să fac ceea ce urmează să fac”. Vedeți?

Noi suntem prieteni. Este o Biserică. Noi înșine avem ceva de făcut. Voi aveți ceva de făcut. Aici este Evanghelia, eu o cunosc, dar dacă am sta aici și nu am predica-o, ce bine va face? Înțelegeți? Voi aveți ceva de făcut. Trebuie să depuneți un efort. Voi spuneți: „Eu cred că Dumnezeu poate vindeca, dar pur și simplu nu știu”. Ridicați-vă și lăsați ca acel Cuvânt să devină cuvântul vostru. Credeți-L. Nu-L judecați, ci credeți-L pur și simplu.”

Fratele Branham spunea: „Voi spuneți „Eu cred că Dumnezeu poate vindeca, dar pur și simplu nu știu”. Nu, nu, nu! Să nu faceți aceasta pentru că nu veți obține nimic, prieteni. Aceasta nu va funcționa. Voi va trebui să vă ridicați și să lăsați ca Cuvântul Său să fie Cuvântul vostru și să muriți față de orice alt cuvânt. Dacă pătrunde înăuntru un gând de îndoială, un semn de întrebare, va trebui să muriți față de acel gând, să vă ridicați și să lăsați ca Cuvântul Său să fie al vostru, trebuie să vreți să faceți voia Sa: „prin rănile Sale sunt vindecat”; Cuvântul Său este voia Sa și voia Sa este Cuvântul Său, iar dacă El a spus că prin rănile Sale sunt vindecat, atunci eu nu voi lua nimic altceva decât vindecarea mea. Amin! Dumnezeu este suveran, iar El va face ceea ce a promis că va face, dar voi trebuie să potriviți voia voastră cu Cuvântul Său.

În Ieremia 29.10-12, citim că Dumnezeu i-a dat lui Ieremia profeția cu privire la cei șaptezeci de ani de robie din Babilon.

„Dar iată ce zice Domnul: „De îndată ce vor trece șaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi și voi împlini față de voi făgăduința Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.

Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.

Voi Mă veți chema, și veți pleca; Mă veți ruga, și vă voi asculta.”

Să înțelegem că El tocmai i-a spus lui Ieremia ce va face. Noi spunem întotdeauna: „Dumnezeu a spus-o și El o va face”, dar El lucrează prin noi, prin vase umane. Noi avem partea noastră de făcut pe care trebuie să o facem, prieteni.

„Dar iată ce zice Domnul: „De îndată ce vor trece șaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi și voi împlini față de voi făgăduința Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta.”

Acesta a fost Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta a fost făgăduința, iar ea s-a împlinit. Dar fiți atenți la starea în care trebuiau să fie ei înainte ca Dumnezeu să aducă la împlinire făgăduința Sa:

„Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi”, zice Domnul, „gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.

Voi Mă veți chema, și veți pleca; Mă veți ruga, și vă voi asculta.

Mă veți căuta, și Mă veți găsi dacă Mă veți căuta cu toată inima.

Mă voi lăsa să fiu găsit de voi”, zice Domnul, „și voi aduce înapoi pe prinșii voștri de război; vă voi strânge din toate neamurile și din toate locurile în care v-am izgonit”, zice Domnul, „și vă voi aduce înapoi în locul de unde v-am dus în robie.”

Ce spunea El? El i-a spus lui Ieremia ce urma să se întâmple, i-a vorbit despre cei șaptezeci de ani de robie, după care El urma să vină jos și să împlinească cele spuse mai sus. Când? „Când Mă veți chema, când veți începe să Mă căutați cu toată inima voastră, atunci Mă voi lăsa găsit de voi, iar când Mă veți găsi, Eu vă voi aduce înapoi în țara de unde v-am dus în robie”. Uneori ne gândim: „Eu îmi voi continua viața, iar undeva de-a lungul drumului Dumnezeu va face ceva”. Nu, El o va face prin voi. Însetați voi mai mult după Viața lui Isus Hristos? Sunteți disperați, strigați după o manifestare mai mare? Strigați ca vechea voastră natură să moară din ce în ce mai mult ca să puteți trăi pe zi ce trece mai mult ca și Hristos? El are totul pentru voi, o viață care trebuie trăită, există mai mult Cuvânt ce trebuie adus la Viață, făgăduințe ce trebuie să se împlinească, dar El nu va veni acum și va sufla ca să se întâmple ceva, nu. Voi trebuie să ajungeți în starea în care voia voastră devine voia Sa, în care să spuneți: „Doamne, Acesta este Cuvântul Tău, iar eu Îl cred și stau pe El. Îl primesc Doamne! Resping orice altceva și stau pe El.”   

În mesajul Călăuza din anul 1965, fratele Branham a spus:

„Uneori în viață, trebuie să ne confruntăm cu ceva, exact ca și acest tânăr de aici, pentru că suntem ființe muritoare și ni s-a dat oportunitatea de a alege. Voi puteți alege. Dumnezeu a rânduit lucrurile astfel încât să puteți alege.

Dacă El le-a dat lui Adam și Evei liberul arbitru pentru a putea alege, iar ei au făcut alegerea greșită, El nu vă va da nici vouă mai mult decât lor. El trebuie să vă dea același lucru pentru ca voi să puteți alege dacă primiți sau dacă respingeți.”

Dumnezeu are o cale prin care schimbă lucrurile. Dar prieteni, nu vreau să ajung într-un loc în care Dumnezeu să pună atât de multă presiune pe mine încât în cele din urmă să accept voia Sa. Eu vreau să fiu ca Pavel și să mor zilnic. Vreau să fiu ca și Pavel și să mă port aspru cu trupul meu, să las ca gândul care a fost în Hristos, să se regăsească și în mine. Vreau ca toate aceste lucruri să aibă loc pentru ca Cuvântul Său să Se poată arăta în mine. Vreau să fiu în acest parteneriat cu Dumnezeu pentru că așa cum a spus fratele Branham, El a stabilit un parteneriat cu omul. El a spus: „Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele”. Nu există roade pe Viță, ci ele se regăsesc pe mlădițe. Dar până când nu există o mlădiță, nu există niciun rod ce se poate vedea. Până când mlădițele nu sunt conectate la Viță, este așa cum a spus El: „Fără Mine, nu puteți face nimic”. Mlădițele nu pot face nimic, ci sunt doar un conductor străbătut de Viața care provine de la Viță, rodind roadele Viței. Nu mlădițele produc roade, ele nu sunt altceva decât locul în care putem vedea roadele: „Fără Mine nu puteți face nimic”. Așadar, fără Dumnezeu nu putem face nimic. Dacă suntem deconectați de El, nu putem face nimic. Dar Hristos vrea să aducă roadele Vieții Sale în această lume, iar singurul fel prin care El o va face este prin om, prin voi. Când mlădițele sunt conectate la Viață, Viața care provine din rădăcină urcă în sus și ajunge în ele, aducând roade Sale. Înțelegem că este nevoie de doi în armonie perfectă pentru a aduce roade pe mlădițe. Hristos Și-a făcut deja partea Sa. El ne-a dat deja Cuvântul Său. Ne-a dat deja Duhul Său și ne așteaptă pe noi, ca prin propria noastră voință, să punem jos gândirea noastră, să murim față de ea, să murim față de lumea în care trăim și să nu luăm nimic altceva decât Cuvântul Său; să ne conectăm cu Vița, lăsând ca Viața să ne străbată pentru a aduce rod. Acesta este ceasul în care trăim, este ceasul manifestării depline a Vieții depline a lui Isus Hristos. Dar El nu o va face împotriva voii noastre.  

Uneori, noi spunem: „Într-o zi când se va întâmpla cutare, când toate aceste lucruri se vor lega, va începe să se întâmple ceva”.

Prieteni, putem înțelege că El nu va face nimic împotriva voii noastre? Nu va fi „atunci în sfârșit se va întâmpla ceva”, ci poate Dumnezeu trebuie să ne constrângă puțin până când în cele din urmă, vom pune jos propria noastră voință. Dar eu nu vreau să aștept aceasta, nu vreau să fiu forțat în ascultare, nu vreau să fiu forțat în a dori voia Sa, nu vreau să fiu forțat în a muri față de mine însumi, ci vreau să ajung la aceasta astăzi, prin propria mea voință. Dacă El m-a pus într-un parteneriat cu El și mi-a dat liberul arbitru, atunci voi lua puterea pe care Dumnezeu a dat-o ființelor umane și voi spune: „Aleg Cuvântul Său, aleg Cuvântul Său mai presus de gândurile mele, de starea mea, aleg Cuvântul Său peste orice altceva; urăsc orice altceva și iubesc numai Aceasta”.

Prieteni, să facem aceasta astăzi, să nu întârziem, să nu așteptăm un alt eveniment în viață, să nu așteptăm după ceva extraordinar sau ceva teribil, ci să spunem în fiecare zi: „Doamne, predau totul. Pun jos gândirea mea, voia mea, mi-ai dat dreptul de a alege, iar eu aleg Cuvântul Tău, Te aleg pe Tine, aleg să mor și să pun viața mea jos, gândirea mea, vechile mele idei, aleg să pun totul jos și să Te iau doar pe Tine”. Fără aceasta nu se va întâmpla nimic. „Fără Mine, nu puteți face nimic”. Dar Dumnezeu a stabilit totul astfel încât nu face nimic pe acest pământ, decât prin om.

Dacă ne uităm la această fotografie, putem vedea slava Domnului pentru că a existat un om care prin propria sa voință s-a predat lui Dumnezeu și a crezut ceea ce a spus Cuvântul. O ființă umană în care Se afla divinitatea, iar în jurul său, slava Domnului, prezența Domnului.

Eu spun: „Doamne, și eu vreau să ajung la acest nivel de predare”. Câți dintre voi, doresc să spună în această dimineață, prin liberul arbitru: „Aleg Cuvântul Său peste orice gând pe care-l am, aleg Mesajul Său peste orice altă idee ce se află acolo afară. Profetul a spus ceva, iar eu vreau să primesc doar ceea ce a spus El, eu aleg Cuvântul. Doamne, îngăduie să mor chiar acum față de gândirea mea, ideile mele, plăcerile mele și lasă-mă să mor chiar acum pentru ca Tu să poți trăi în mine într-o măsură mai mare decât ai trăit vreodată. Prin liberul meu arbitru, Îți acord întâietate deplină în mine”. El are nevoie de întâietate, dar ea nu vine decât prin propria voastră voință.  

Să mai citim încă un verset din Psalmul 132.13:

„Da, Domnul a ales Sionul, l-a dorit ca locuință a Lui și a zis…”

Conform spuselor profetului, Sionul este Mireasa.

„Acesta este locul Meu de odihnă pe vecie; voi locui în el, căci l-am dorit.”

Acesta este Cuvântul Său, este dorința Sa, dar El nu va forța niciodată aceasta asupra noastră, ci va veni doar dacă noi ne-am putea preda ca să spunem: „Doamne, acesta sunt eu”.

Prieteni, de multe ori, noi eșuăm în a ne face partea și ne întrebăm de ce lucrurile nu s-au schimbat? El ne dă șanse, dar noi nu profităm de ele și ne întrebăm de ce nu s-au schimbat lucrurile? El Se mișcă în feluri supranaturale în mijlocul nostru, dar noi stăm pe coate și nu intrăm înăuntru, iar apoi ne întrebăm de ce nu s-a întâmplat nimic? „De ce fratele cutare este binecuvântat, iar eu nu sunt?” Poate că acel frate, prin liberul său arbitru, a intrat în Duhul. Poate că avem nevoie să murim față de vechile noastre idei, de complexele noastre și să intrăm înăuntru. Când Duhul lui Dumnezeu începe să Se miște deasupra voastră, în loc să stați pe loc, adormiți, spuneți: „Doamne mă predau Ție, chiar acum îmi ridic mâinile și strig: „Mă predau Ție. Te simt mișcându-Te, Tu mi-ai spus pe nume, mi-ai vorbit direct mie, iar eu nu vreau să stau pur și simplu aici și să spun: „În ordine, Doamne, fă ceva”, ci vreau să spun: „Pășesc în El, vreau ca acel Cuvânt să fie chiar acum în mine. Îngăduie ca aceasta să fie porțiunea mea, ceea ce am în mine chiar acum”.  

Slăvit să fie Numele Domnului! Să cântăm cântarea „Întinde mâna și atinge-L pe Domnul, în timp ce El trece pe aici!” Amin.

-Amin-

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Skip to content