1

SĂMÂNȚA TA VA STĂPÂNI PORTILE VRĂJMAȘULUI

Ca de obicei, am întârziat o oră sau două, iar păstorul s-a ridicat şi a spus: „Doresc să vi-l prezint pe întârziatul domn Branham.” Adevărul este că am multe de făcut, aşa că mai întârzii din când în când. Dar de data aceasta nu am avut ce să fac, fiindcă am întârziat din pricina vremii. Bună dimineaţa, soră Rose, frate Rose. Sunt bucuros să-i văd în dimineaţa aceasta aici pe fratele şi sora Rose, pe fratele Sharrit şi pe mulţi alţii. Cineva mi-a spus: „Când plouă în Phoenix, toată lumea stă în pat.” Într-una din aceste zile voi lua prânzul gratuit, deoarece mi s-a spus că în zilele când nu străluceşte soarele, poţi face aceasta. Voi urmări aceasta astăzi, şi voi merge acolo. Aseară am vorbit într-o biserică… nu îmi mai amintesc numele ei, dar am avut un timp minunat. La fratele Outlaw şi sus la Tempe, am avut un timp minunat de părtăşie. Aştept să mă întâlnesc cu toţi fraţii predicatori la convenţie, iar atunci vom avea timp să stăm împreună şi să vorbim.

Acesta
este motivul pentru care am venit aici: să avem părtăşie. Când
privesc programul meu şi locurile în care am fost… mă gândesc
că aceasta a fost cea mai mare oportunitate, pentru că am avut
ocazia să întâlnesc oameni diferiţi, să-i văd şi să trec
printre ei. Uneori când predică, predicatorii sunt înţeleşi
greşit într-un fel sau altul. Astfel, oamenii iau ceva ce ai spus
şi transmit mai departe greşit. La următorul, informaţia ajunge
şi mai distorsionată şi te trezeşti că nimic nu mai este cum a
fost spus. De multe ori, în predica mea, eu am scufundat
denominaţiunile sau organizaţiile, iar unii au spus: „Fratele
Branham este împotriva organizaţiei.” Aceasta este greşit. Eu nu
sunt împotriva niciunei organizaţii, dar problema este că de multe
ori, oamenii depind de acea organizaţie şi îşi pun toată
nădejdea acolo, în loc să se încreadă în Hristos. Ei vor să
vadă câţi membri pot aduce în acea organizaţie, ceea ce este
bine, este în ordine. Eu cred că fiecare organizaţie trebuie să
obţină cât mai mulţi membri; aşa este corect, dar când este
vorba să-l iei pe un om şi să-l pui pe altceva în loc să-l pui
pe Duhul Sfânt, aşa cum spunea fratele Rose cu puţin timp în urmă
şi să-l determini să spună: „Eu aparţin aici sau acolo,”
este greşit, pentru că noi toţi aparţinem lui Dumnezeu. Vedeţi?
Dacă aş vedea un om care merge în josul râului într-o barcă,
iar eu aş trăi lângă râul Ohio, chiar lângă cascadă, desigur,
l-aş avertiza de pericolul care-l paşte. Acele cascade sunt foarte
periculoase pentru că te pot zdrobi într-o clipă. Nici o barcă nu
poate scăpa din acele cascade pentru că au cincisprezece metri
înălţime, iar când ajungi jos, apele sunt învolburate, şi
curentul te izbeşte de stânci. Dacă totuşi scapi de acolo, apa te
trage în jos, te aduce din nou la suprafaţă, şi te duce spre o
altă cursă în preajma cheiurilor, unde apa are şase sau şapte
metri adâncime şi te prinde într-un vârtej care te trage cu
putere în jos. Nu există nici o şansă de supravieţuire.

Cu
puţin timp în urmă, un bărbat s-a dus la acele cascade cu vesta
de salvare pe el. A fost văzut numai când a căzut, cam aşa
(Fratele Branham pocneşte din degete). Chiar dacă avea vesta de
salvare pe el, curentul acela cumplit l-a tras sub apă şi nu a mai
fost găsit niciodată. Nimeni nu ştie ce s-a ales de el; poate s-a
agăţat în stâncile sau de malurile de acolo, sau a fost târât
de apă câteva mile mai jos, dar nu a fost găsit; nu există nici o
şansă de supravieţuire. Astfel, dacă aş vedea pe cineva că
merge în josul râului într-o barcă şi poate stă în ea liniştit
şi citeşte sau face altceva, m-aş grăbi să-l strig şi să-i
spun: „Dă-te jos din barcă, fiindcă nu vei fi în stare să
înfrunţi curenţii aceia!” Eu n-aş avea nimic împotriva acelui
om, dar dacă ar fi nevoie i-aş vorbi aspru şi aş încerca orice
ca să-l conving să iasă de acolo. Eu îl iubesc, dar ştiu că-l
aşteaptă moartea. Aş ţipa şi m-aş răsti la el tocmai pentru
că-l iubesc şi nu vreau să moară. Dacă nu mi-ar păsa ce i se va
întâmpla, i-aş zice: „Călătorie plăcută! Du-te înainte!”

Vedeţi?
Motivul pentru care vă spus acele lucruri este pentru că doresc o
Biserică curată şi sfântă, o Biserică a lui Dumnezeu, şi urăsc
s-o văd că devine o organizaţie formală. Eu cunosc acel trend şi
ştiu că aceasta este calea prin care fiecare biserică s-a dus spre
stânci, chiar în jos prin acel trend organizaţional. Gândiţi-vă
la trezirea luterană şi priviţi unde a mers. De îndată ce ajung
acolo, nu se mai ridică niciodată. Luteranii nu au mai venit
niciodată înapoi. Priviţi la mesajul lui Wesley: nu au mai venit
niciodată înapoi. Priviţi la sfinţii pelerini, la nazarineni şi
la toţi ceilalţi, la baptişti, la prezbiterieni. Ce se întâmplă?
Se ridică un bărbat cu puterea lui Dumnezeu asupra lui şi începe
o trezire, o mişcare în Duhul, dar de îndată ce pleacă omul
acela, ei se organizează. Este la fel ca în cazul şcolii biblice a
lui Moody. Este un loc drăguţ, dar nu va mai fi niciodată aşa cum
a avut-o Moody. Înţelegeţi? Ei sunt la un milion de mile depărtare
de lucrurile pe care le-a apărat Moody. Da. Acum totul este
intelectual, în timp ce Moody avea totul pe baza Duhului.

Cu
mulţi ani în urmă, când mi-am început lucrarea şi am venit aici
în Phoenix, prin mişcarea penticostală, am avut ocazia să fac şi
eu o organizaţie. Fraţii de la „Ploaia târzie” au venit la
mine şi mi-au zis: „Aceasta este! Vino să începem şi vom fi mai
mulţi decât ceilalţi!” dar eu le-am zis: „O, milă! Nu aceasta
este calea, fraţilor. Dacă faceţi aceasta sunteţi cu un milion
de mile în afara drumului, iar Dumnezeu nu va binecuvânta niciodată
o asemenea lucrare.” Citiţi istoria; citiţi Biblia. Din acest
mesaj nu va ieşi nici o organizaţie. Aşa este. Biserica organizată
se află în starea laodiceană, dar vă spun, fraţilor, Dumnezeu nu
binecuvântează nici o organizaţie care se ridică. Noi suntem în
timpul venirii Domnului. Vedeţi? Dumnezeu va scoate Mireasa afară
din această mare mişcare ecumenică, pentru că ea nu va fi
organizată. Vedeţi? S-a terminat. Când îi văd pe fraţii noştri
scumpi că înclină în direcţia aceea, torn înăuntru tot ce am.
Aceasta îi face să spună uneori: „Fratele Branham este împotriva
noastră.” O asemenea părere este greşită; departe de mine să
fiu împotriva cuiva. Eu sunt de partea voastră, sunt fratele vostru
şi încerc să fac ceea ce ştiu mai bine. De aceea nu m-am alăturat
niciunei organizaţii, ci stau la mijloc şi spun: „Nu, frate, nu
aceasta este calea!” Ei spun: „Noi aparţinem de Adunarea…”
Aceasta este minunat. Adunarea lui Dumnezeu a fost o adevărată
binecuvântare pentru mine. „Noi suntem de la Foursquare.”
Priviţi ce binecuvântare au fost ei pentru mine. „Noi suntem
„Numele lui Isus.” Priviţi ce binecuvântare au fost ei pentru
mine. „Noi suntem aşa şi aşa…” Ei sunt copiii lui Dumnezeu.
Vedeţi? Ei sunt peste tot în aceste organizaţii, iar noi mergem şi
ne asociem spunând: „Ne este puţin mai bine aici, decât la
Biserica lui Dumnezeu,” sau: „Ne este puţin mai bine decât la
Foursquare sau la Numele lui Isus.” Poate părerile noastre diferă
puţin, dar ne-am dus şi am cinat împreună. Noi toţi mâncăm
plăcintă, deşi fiecare are o plăcintă diferită. Dar ceea ce
contează este că este plăcintă. Aceasta este ideea. Aşadar,
ideea este să vedem părtăşia noastră. Nu înclinaţi spre
organizaţie, ci înclinaţi spre Cuvânt, fiindcă voi aţi murit
faţă de aceste alte lucruri. Vedeţi? Lăsaţi-mă să vă spun
aceasta cât timp o am în minte. Eu cred că organizaţia a avut o
parte bună, pentru că de multe ori, fraţilor, deşi nu ne place să
ne gândim la aceasta, printre noi au existat erezii; iar unii au
luat aceste erezii şi i-au împrăştiat pe oameni în diferite
părţi. Înţelegeţi? Un grup de fraţi se adună împreună…
ceea ce vreau să spun este că aceasta se petrece la fel ca în
zilele de la început, iar noi o avem chiar şi astăzi, pentru că
încă merge mai departe.

Când
vine vorba de organizare, eu cred că adevăratul tablou al
Rusaliilor îl constituie biserica fratelui Pethrus, biserica
Filadelfia din Suedia. Lor nu le pasă ce fel de învăţătură
aveţi cât timp este biblică. Dacă doriţi să priviţi lucrurile
aşa sau aşa, sau oricum vreţi, puteţi s-o faceţi cât timp aveţi
părtăşie şi trăiţi o viaţă cu adevărat curată şi sfântă.
Aceasta este bine. Iar dacă vreţi să spuneţi că Isus va veni pe
un cal alb, iar altul spune că va veni pe un nor alb, aşteptaţi-L
aşa. Mergeţi înainte cât timp trăiţi o viaţă cu adevărat
curată şi aveţi părtăşie. Aceasta este calea.

Fraţilor,
acesta este motivul pentru care sunt cu grupul oamenilor de afaceri.
Eu ştiu că există multe lucruri care trebuie îndreptate, dar este
cel mai bun grup pe care-l avem. Da, aşa este. Sunt multe lucruri pe
care va trebui să le spun, iar fraţii de acolo vă vor spune că nu
am făcut niciodată schimb de pumni cu ei. Sunt aici ca slujitor al
lui Dumnezeu, ca să vă spun Adevărul, şi ştiu că va trebui să
dau socoteală pentru aceasta. Aşa este. Fratele Rose a spus: „De
aceea ne place de tine.” Noi trebuie să stăm cu Cuvântul.
Vedeţi? Nu demult am fost peste ocean, iar când m-am întors ei au
avut o întâlnire. Unii dintre fraţi s-au lăudat cu această
întâlnire mare la care au participat oameni de afaceri din toată
lumea, şi au spus: „Înainte am avut un local mic la colţul
străzii. A fost un timp oribil şi afacerea mea mergea tare rău,
dar s-a întâmplat un lucru extraordinar: L-am primit pe Hristos,
iar de atunci totul este bine.” Aceasta este bine, noi apreciem
aceasta, dar prosperitatea nu înseamnă întotdeauna că-L aveţi pe
Hristos. Noi trebuie să fim foarte atenţi la aceasta. Înţelegeţi?

În
seara aceea am petrecut un timp minunat cu fraţii. Am mers la
motelul unde am fost cazaţi, tot grupul era acolo, fratele Shakarian
şi noi toţi, iar eu le-am spus: „Fraţilor, vreau să vă spun
ceva. Cred că voi sunteţi cei mai drăguţi oameni pe care i-am
întâlnit în viaţa mea, dar este o problemă… Eu nu aparţin de
nici o organizaţie, dar aparţin acestei părtăşii, şi
împărtăşesc un carnet de grup cu ei, singurul carnet pe care-l
am, pentru că reprezintă toate organizaţiile. Aceasta îmi place
şi pentru aceasta mă străduiesc, dar ceea ce mă îngrijorează,
fraţilor, este că aţi stat în faţa acelor oameni care sunt de o
mie de ori mai prosperi decât noi şi aţi încercat să le spuneţi
că Hristos înseamnă prosperitate. Să nu încercaţi niciodată să
le vindeţi aceasta. Înţelegeţi? Să nu încercaţi niciodată să
vă comparaţi cu lumea. Lăsaţi lumea să vină pe terenul nostru
şi nu mergeţi voi pe terenul lor! Înţelegeţi? Dacă mergeţi pe
terenul lor, noi nu vom sclipi niciodată ca ei, pentru că
Evanghelia nu sclipeşte, ci străluceşte. Hollywood-ul sclipeşte,
dar Evanghelia străluceşte. Este o mare diferenţă între a sclipi
şi a străluci.” Şi am mai spus: „Fraţii noştri de la
Rusalii, de la început, care au avut ceva, au încercat să se scape
de acele lucruri, i-au hrănit pe săraci şi au mers mai departe să
predice Evanghelia fără nimic. Dar noi încercăm să ne lăudăm
cu cât de mult avem. Ce diferenţă!”

După
câteva momente, s-a ridicat un frate scump, a venit la mine şi mi-a
spus: „Frate Branham, aceasta a fost una dintre cele mai mari
greşeli pe care le-au făcut oamenii vreodată.”

„Frate,
eu nu am vrut să le sugerez oamenilor să vândă tot ce au, ci am
vrut să-i fac pe oamenii de afaceri să înţeleagă ceva.”

„A
fost cea mai mare greşeală pe care au putut s-o facă oamenii.”

„Ei
au făcut aceasta la îndemnul Duhului Sfânt. El le-a spus să facă
aşa.” Duhul Sfânt îi spune oricui să facă ceva şi tu faci
ceea ce-ţi spune El. Dar el a continuat:

„Aceasta
a fost cea mai gravă greşeală pe care a făcut-o biserica
vreodată.”

„De
ce, frate?”

Şi
el a spus chiar în faţa oamenilor la care le-am vorbit: „Pentru
că de îndată ce a avut loc o mică agitaţie, în biserica de
acolo, s-a făcut o diferenţă clară între greci, evrei şi alţii.
Oamenii aceia n-au mai avut nici un loc în care să meargă; n-au
mai avut nici măcar o casă la care să se întoarcă.”

„Exact
aceasta a fost voia lui Dumnezeu.”

„Cum
ar fi putut să fie aceasta voia lui Dumnezeu?”

„În
felul acesta, pentru că nu mai aveau nimic, ei au mers pretutindeni
şi au răspândit Evanghelia.”

Duhul
Sfânt nu face greşeli. Asta-i tot. Aşa cum am spus şi aseară, tu
trebuie să te agheţi de Dumnezeu şi de Cuvântul Său şi să te
ţii de El. Continuă să-L urmezi, indiferent pe unde te conduce.
Du-te aşa! Eu sprijin părtăşia pe care o au oamenii de afaceri,
şi merg şi vorbesc la fiecare convenţie la care sunt invitat. Nu
încerc să inventez ceva, sau să spun ceva ce ar putea să
mulţumească pe cineva sau să-i facă pe plac. De fiecare dată
când merg la adunările mele, încerc să studiez, să mă rog şi
să postesc, şi spun: „Doamne Isuse, ce aş putea spune ca să-i
ajut pe oamenii aceia?” Voi ştiţi cu toţii că eu nu sunt
predicator şi că însărcinarea mea este să mă rog pentru
bolnavi. Oricine mă ascultă cum predic, ştie aceasta. Dar în ceea
ce spun, doresc să pun o amprentă încât oamenii să facă ceva.
Nu vreau să spuneţi: „Nu este el un predicator puternic? Nu-şi
foloseşte gramatica bine? Nu este minunat la amvon?” Eu nu vreau
aceasta, fiindcă Dumnezeu nu m-a chemat pentru aceasta. Dar încerc
să spun ceva care ar putea fi de folos pentru acea persoană, pentru
biserică: s-o ajut să fie o biserică mai bună, astfel încât
oamenii de acolo să fie mai buni şi mai sfinţi…

Vreau
să-i mulţumesc fratelui Fuller, pe care-l ştiu de mult timp.
Întotdeauna l-am iubit din adâncul inimii. Noi doi avem multe
lucruri în comun. L-am cunoscut ca un adevărat om al lui Dumnezeu,
iar în dimineaţa aceasta sunt aici pentru părtăşie. Îmi pare
rău că am ratat seara în care s-a anunţat adunarea de aici, dar
mă bucur că sunt aici în dimineaţa aceasta, să văd biserica
lui, să văd felul cum i-a binecuvântat Dumnezeu pe fraţii de aici
şi le-a dat propăşire. Eu apreciez tot ce a făcut Dumnezeu pentru
el şi doresc ca El să continue să-l binecuvânteze pe el şi
tabernacolul lui, consiliul lui de încredere, diaconii şi toate
mădularele bisericii. Fie ca voi să creşteţi şi să propăşiţi
prin harul Lui.

Înainte
de a ne apropia de Cuvânt, să ne apropiem de Autor. Să ne plecăm
capetele pentru un moment de rugăciune. În timp ce stăm solemn în
prezenţa lui Dumnezeu, cu capetele şi inimile predate, vreau să
ştiu dacă este vreo cerere în inima voastră, ceva de care aveţi
nevoie şi aţi dori să vă dea Domnul, ca să pot să vă amintesc
în rugăciunea mea din dimineaţa aceasta, aici în biserică. Vreţi
să faceţi cunoscut acest lucru prin ridicarea mâinii? Păstraţi
în minte cererea voastră şi fie ca Domnul să răspundă la
cererea fiecăruia dintre voi.

Tatăl
nostru milostiv şi sfânt, Dumnezeule, Cel care ai creat toate
lucrurile prin Isus Hristos, pentru gloria Sa, în dimineaţa aceasta
venim în prezenţa Ta cu inimile pline de mulţumire. Am condus prin
ploaie şi prin vânt, şi în timp ce ploaia aceasta cade afară, Te
rugăm să torni peste noi Ploaia cerului, ploaia duhovnicească,
ploaia timpurie şi ploaia târzie.

Tată,
Te rog să binecuvântezi biserica aceasta. Îţi suntem mulţumitori
pentru ea, pentru păstorul ei, pentru adunarea de aici, pentru locul
acesta în care oamenii se pot întâlni, cu un acoperiş deasupra
capelor lor şi un loc confortabil în care să stea. În mintea
noastră ne întoarcem la Istoria Bisericii primare, la biserica
primară apostolică şi vedem că ei au stat pe bucăţi de pietre
şi pe ce au putut pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu, apoi au
îngenuncheat pe pământul rece, pe pietre şi noroi, şi-au ridicat
mâinile spre cer şi s-au bucurat de prezenţa Duhului Sfânt. Dă-le
o asemenea hotărâre în viaţa lor, încât să fie gata să meargă
în gropi cu lei şi să nu facă nici o mişcare, ci doar să
zâmbească, privind spre Rai şi ştiind că în câteva minute vor
fi în prezenţa Celui pe care L-au iubit. Oh, credinţa părinţilor
noştri continuă să trăiască în ciuda temniţelor, a focului şi
a săbiei. O, Doamne, reînnoieşte în noi o asemenea credinţă!
Dă-ne şi nouă marea binecuvântare apostolică a Duhului Sfânt.
Doamne, Tu ştii de ce au nevoie cei care au ridicat mâinile. Tu
ştii ce este în spatele acelei mâini, ce motiv şi ce scop zace în
acea inimă, şi Tu singur poţi răspunde la fiecare nevoie, Doamne.
Te rog pentru ei, deşi nu le cunosc nevoile, fiindcă îmi ofer
rugăciunea ca şi cerere în favoarea lor. Ca şi slujitor al Tău,
mă rog sincer pentru fiecare din ei, şi Te rog să îngădui să
primească tot ce vor cere.

Binecuvântează-i,
Tată, iar acum, în timp ce citim Cuvântul Tău şi învăţăm în
această şcoală duminicală, Te rog să iei aceste cuvinte şi să
îndepărtezi orice umbră de necredinţă, Doamne, pentru ca orice
putere a Satanei care ar putea să se ridice, să fie împiedecată
să crească.

Fie
ca Cuvântul Tău să pătrundă în fiecare inimă şi acolo să
devină roade ale dreptăţii; iar credinţa să aducă la suprafaţă
ceea ce ai hotărât Tu, astfel ca Cuvântul Tău să facă ceea ce
ai spus Tu când ai zis: „…cuvântul
Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci
va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.”
(Isaia
55.11).

Doamne,
sfinţeşte-l pe slujitorul Tău, şi fie ca împreună să hrănim
mulţimea pe care ne-a dat-o Duhul Sfânt, Învăţătorul. Te rugăm
aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Vouă,
celor cărora vă place să urmăriţi Cuvântul citit, vă rog să
deschideţi Cartea împreună cu mine. În dimineaţa aceasta am un
mesaj de şcoală duminicală pentru cei prezenţi aici. Mă puteţi
auzi bine peste tot? Am mutat microfonul puţin mai sus. Sunt puţin
răguşit, fiindcă am răcit de îndată ce am venit aici. Diavolul
a făcut tot ce a putut ca să mă ţină departe de locul acesta.
Sunt sigur că Domnul va turna ceva măreţ peste convenţia de aici,
pentru că Satan a făcut tot ce a putut ca să mă ţină departe.
Acum vom citi din Geneza
22,
de
la
versetul 9
,
la
versetul 17
:

Când
au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo
un altar şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său, Isaac şi
l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.

Apoi
Avraam a întins mâna şi a luat cuţitul ca să înjunghie pe fiul
său.

Atunci
Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi a zis: „Avraame!
Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.

Îngerul
a zis: „Să nu pui mâna pe băiat şi să nu-i faci nimic; căci
ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul
tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”

Avraam
a ridicat ochii şi a văzut înapoia lui un berbec încurcat cu
coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecul şi
l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.

Avraam
a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă”. De
aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă”.

Îngerul
Domnului a chemat a doua oară din ceruri pe Avraam

şi
a zis: „Pe Mine însumi jur, zice Domnul: pentru că ai făcut
lucrul acesta şi n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu,

te
voi binecuvânta foarte mult şi-ţi voi înmulţi foarte mult
sămânţa, şi anume: ca stelele cerului şi ca nisipul de pe ţărmul
mării; şi sămânţa ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.”

Vreau
să iau ultima frază de aici: „…sămânţa
ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.”

Aceasta
este o promisiune minunată. Noi cunoaştem cu toţii povestea
aceasta, este povestea lui Avraam, pe care Dumnezeu l-a chemat afară
din ţara sa, el fiind un om simplu care nu avea nimic deosebit. Dar
Dumnezeu l-a chemat şi i-a dat o făgăduinţă. Acum aş vrea să
observaţi că această făgăduinţă pe care Dumnezeu i-a făcut-o
lui Avraam nu a fost numai a lui Avraam, ci şi a seminţei lui, care
avea să vină după el. Mulţi oameni spun: „Oh, dacă aş fi ca
Avraam, dacă mi-ar vorbi Dumnezeu şi mi-ar da o siguranţă, aşa
cum i-a dat lui, atunci aş avea credinţă.” Dar voi aveţi
aceeaşi promisiune pe care a avut-o Avraam, dacă sunteţi sămânţa
lui Avraam. Voi spuneţi: „Dar noi suntem dintre neamuri, frate
Branham, deci nu pot fi sămânţa lui Avraam.” Sămânţa lui
Avraam nu este sămânţa naturală, ci este sămânţa
duhovnicească, pentru că tăierea împrejur nu a însemnat nimic.
Promisiunea i-a fost dată înainte de tăierea împrejur, şi nu
pentru că a fost tăiat împrejur, nici pentru legământul pe care
avea să-L facă cu Dumnezeu în acest sens, ci i-a fost dată pentru
că L-a crezut pe Dumnezeu. Şi Scriptura spune că dacă suntem
morţi în Hristos, noi devenim sămânţa lui Avraam. Pavel vorbeşte
despre aceasta şi spune: „Iudeu
nu este acela care se arată pe dinafară că este iudeu… Ci iudeu
este acela care este iudeu înăuntru…”
(Romani
2.28-29). Aşadar, dacă sunteţi născuţi din Duhul lui Dumnezeu
sunteţi sămânţa lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
Înţelegeţi?

Înseamnă
că fiecare făgăduinţă pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Avraam este
a voastră, pentru că din punct de vedere duhovnicesc, sunteţi
sămânţa lui Avraam. Sunteţi iudei mai mult decât dacă aţi fi
fost născuţi din sânge evreiesc şi aţi fi mers într-o sinagogă
negând acest scump Duh Sfânt şi pe Domnul Isus Hristos.
Înţelegeţi? Sunteţi cu atât mai mult iudei, cu cât sunteţi
născuţi dintr-o făgăduinţă venită din ceruri, pe care Dumnezeu
i-a dat-o lui Avraam, acesta acceptând-o prin credinţă. Aceasta
l-a făcut pe Avraam ceea ce a fost. În fond, a fi iudeu înseamnă
a te separa, a trece dincolo. Astfel, când te separi de lucrurile
lumii, tu treci acea linie de separare şi trăieşti pe un pământ
necunoscut, pe care nu ai mai fost şi alături de oameni cu care
n-ai fost înainte; devii un iudeu duhovnicesc. Asemenea lui Avraam,
care a păşit prin credinţă, şi-a părăsit ţara şi a mers
într-un ţinut necunoscut, cu oameni necunoscuţi, voi v-aţi
părăsit poporul, aţi lăsat lumea în urmă, v-aţi părăsit
asociaţii şi aţi trecut dincolo prin sângele lui Isus Hristos,
iar acum sunteţi străini şi călători, ca Avraam, şi căutaţi o
Cetate al cărei Meşter şi Ziditor este Dumnezeu.

Noi
călătorim împreună cu El, locuim în corturi, biserici, şi
suntem cetăţeni ai Împărăţiei cerurilor şi moştenitori ai
tuturor lucrurilor prin Isus Hristos. Vedeţi? Am trecut dincolo,
ne-am separat. Făgăduinţa a fost dată lui Avraam şi seminţei
lui. Dumnezeu i-a făgăduit lui Avraam că Sămânţa lui va stăpâni
porţile vrăjmaşului, după ce l-a încercat, după ce l-a testat.
Putem spune că Avraam fusese deja convertit de la păgânism la
Dumnezeu; apoi, Dumnezeu i-a dat un semn al Duhului Sfânt, tăierea
împrejur. După tăierea împrejur a venit timpul încercării.
Acesta este un tablou minunat al Bisericii şi a faptului că după
ce am fost salvaţi, ni se dă pecetea tăierii împrejur făgăduite,
dar nu o tăiere împrejur a cărnii, ci prin Duhul. Tăierea noastră
împrejur este făcută prin Duhul, care este Cuţitul ascuţit al
lui Dumnezeu, şi care taie jos de la noi surplusul cărnii, al
lumii. Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu
două tăişuri, iar Duhul Sfânt foloseşte Cuvântul lui Dumnezeu,
nu crezuri şi denominaţiuni. Cuvântul este Cel care ne separă de
lucrurile lumii, taie ideile şi lucrurile noastre, şi ne consacră
pe deplin lui Dumnezeu. Isus a spus: „Dacă
rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…”
(Ioan
15.7). Vedeţi? Nu este cuvântul vostru, ci este Cuvântul Lui, de
aceea El a spus: Dacă
rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi
cuvintele
Mele
,
cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.”
Vedeţi?
Ce este aceasta? Voi nu mai rostiţi propriile voastre cuvinte, ci
vorbiţi Cuvântul Lui. Da, Duhul Sfânt este Cel care ia Cuvântul
lui Dumnezeu şi ne separă de lucrurile lumii. Vedeţi? Tăierea
împrejur, tăierea, apoi mergi printr-un timp de încercare.

După
ce a fost chemat afară din cetatea Ur, din Haldeea, Avraam a devenit
un călător. Dumnezeu l-a chemat, după ce s-a dovedit că avea să
meargă mai departe şi să-l creadă pe Dumnezeu pe Cuvânt. Ceea ce
a făcut Dumnezeu atunci, a fost să-i dea un semn că l-a acceptat:
tăierea împrejur; iar el l-a tăiat împrejur pe Ismael şi pe toţi
din casa lui.

Primul
lucru care se întâmplă când sunteţi chemaţi, este că treceţi
printr-o încercare ca să se vadă dacă sunteţi pregătiţi cu
adevărat să mergeţi mai departe. Apoi, Dumnezeu îţi dă Duhul
Sfânt care este Semnul că ţi-a acceptat credinţa pe care spui că
o ai în El. Mă urmăriţi? (Adunarea spune: „Amin”). El o va
accepta.

Poate
aici sunt şi fraţi baptişti. Voi ştiţi cu toţii că eu am venit
dintr-o biserică baptistă. Eu am vorbit cu un frate baptist care
este doctor în divinitate, un om drăguţ şi un creştin adevărat.
Şi el mi-a zis:

„Frate
Branham, de unde ai luat faptul că botezul Duhului Sfânt este ceva
diferit de credinţa în Isus Hristos?”

„Este
ceva diferit, fratele meu scump,” i-am răspuns eu.

„Tu
nu crezi că atunci când Îl primeşti pe Hristos, primeşti şi
Duhul Sfânt?”

„Aşa
este. Tu doar mărturiseşti că L-ai primit pe Hristos până când
El vine şi recunoaşte aceasta.”

„Frate
Branham, Avraam L-a crezut pe Dumnezeu şi aceasta i s-a socotit ca
neprihănire.”

„Aşa
este, dar Dumnezeu i-a dat un semn că a primit credinţa lui, iar
acel semn a fost pecetea tăierii împrejur.” Amin. Când Îl
primim pe Hristos ca Salvator al nostru, dacă suntem sinceri,
Dumnezeu ne va da un Semn că a primit credinţa noastră în
Hristos; El ne va da pecetea tăierii împrejur care este Duhul
Sfânt. Aceasta este pecetea tăierii împrejur. Şi Biblia spune în
Efeseni 4.30:
nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care aţi fost
pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”

Vedeţi? Nu până la următoarea întâlnire, ci până în ziua
răscumpărării. Aşa este. Acesta este felul prin care Îl primim
pe Duhul Sfânt.

Dacă
voi spuneţi: „Eu sunt credincios,” dar Dumnezeu nu v-a dat încă
Duhul Sfânt, înseamnă că El nu v-a recunoscut credinţa. Eu nu
spun că nu eşti credincios, dar tu doar mărturiseşti că crezi.
Într-o anumită măsură, eşti credincios, dar când te priveşte
cu bunăvoinţă şi primeşti trecere înaintea Lui; când El te
recunoaşte în calitate de copil al Lui, fiindcă îţi cunoaşte
inima, îţi vede sinceritatea şi ştie că toate lucrurile sunt
tăiate de la tine, atunci te pecetluieşte în Împărăţia lui
Dumnezeu, prin Duhul Sfânt, dovedind că a acceptat credinţa pe
care spui că o ai în El. Acum înţelegeţi? (Adunarea spune:
„Amin”). Imediat după aceasta vine încercarea, ispitirea,
pentru că fiecare fiu care vine la Dumnezeu, trebuie să fie mai
întâi încercat.

Isus,
de îndată ce a primit plinătatea Duhului, după ce a fost botezat
de Ioan, a fost luat de diavolul şi dus în pustie, ca să treacă
printr-un timp de încercare. Dar după ce a luat Cuvântul lui
Dumnezeu şi l-a biruit pe diavol, spunând: „Este scris… Este
scris…”, S-a întors şi a fost pregătit pentru slujba Sa. Aşa
a procedat Dumnezeu şi cu Avraam.

După
ce l-a chemat afară din ţara lui şi l-a separat de ea, de poporul
lui, Dumnezeu i-a dat pecetea, semnul tăierii împrejur, iar mai
apoi i-a dat fiul promis. După aceea a ajuns la testul final, când
a trebuit să-l ofere ca jertfă pe fiul său Isaac. Şi când i-a
văzut credinţa, El a spus: „…acum
ştiu că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău,
pe singurul tău fiu, pentru Mine.”
Vedeţi?
El l-a supus la acest test, iar în momentul în care a câştigat
bătălia, i-a spus:

„…sămânţa
ta va stăpâni cetăţile vrăjmaşilor ei.”
Amin.
Îmi place aceasta. „…va
stăpâni porţile vrăjmaşului.”

Cu
ajutorul Domnului, vom ajunge la acest punct final în câteva
momente. El l-a găsit pe Avraam credincios, iar după ce l-a găsit
credincios, i-a dat promisiunea că sămânţa lui va stăpâni
porţile vrăjmaşului. Mulţi dintre penticostali au greşit aici,
deoarece s-au gândit: „Glorie lui Dumnezeu că a turnat Duhul
Sfânt peste mine. Este tot ceea ce trebuie să am.” Nu, domnule!
Tu abia începi. Este la fel ca în exemplul nostru din Vechiul
Testament: încercarea, testul, apoi venirea fiului. Înfierea,
punerea în drepturi a fiului, care este deja fiu, născut într-o
familie. Este fiu, dar cu toate acestea trebuie să fie testat şi
încercat, crescut de tutore şi apoi verificat pentru a se vedea ce
a ieşit din el. Abia după aceea este aşezat aproape la egalitate
cu tatăl său.

Aceasta
este ceea ce se petrece astăzi. Am avut aproape patruzeci de ani de
încercare a penticostalilor, biserica a fost încercată pentru a se
vedea dacă va rezista sau nu. Vedeţi, aici avem acelaşi lucru. Dar
în loc să se ţină de cruce şi de Cuvânt, şi să meargă mai
departe, ei au devenit moderni, au luat-o după lume şi au căzut
într-o parte sau în alta, fiindcă au făcut din aceasta un model.

Întotdeauna
am vorbit foarte dur împotriva oamenilor din acest trend modern de
astăzi, pentru că femeile îşi taie părul, poartă haine imorale,
iar bărbaţii joacă jocuri de noroc, etc. Sunt atât de criticat
pentru că fac aceasta! Dar ce este aceasta? El încearcă să
salveze biserica; încearcă să-i aducă pe oameni înapoi la
Cuvântul lui Dumnezeu, indiferent ce spune lumea despre aceasta.
Rămâneţi la Cuvântul lui Dumnezeu! Amin. Înţelegeţi? Ceea ce
am încercat să spun aseară este că penticostalii aşteaptă un
Vânt măreţ, dar ei au eşuat şi n-au auzit susurul acela blând.
Vedeţi? Ei spun: „Cât timp se aude Vântul, este în ordine.”
Dar nu aceasta a atras atenţia profetului. Vântul care bătea nu
l-a perturbat pe prorocul Ilie care era în peşteră. Tunetele
puternice şi fulgerele sau faptul că a avut loc o revărsare jos,
nu l-a atras niciodată. Ceea ce l-a uimit, a fost acel susur, acel
Glas blând, care uneori vorbeşte înăuntru: „Cuvântul
Meu este adevărul. Cuvântul fiecărui om să fie găsit mincinos,
iar Cuvântul Meu să fie adevărat
.”
(Romani 3.4). Aceasta l-a atras pe proroc. Înţelegeţi? Şi o mai
face încă. Cuvântul lui Dumnezeu atrage întotdeauna gândirea
duhovnicească, gândirea lui Hristos în voi, care ştie că acel
Cuvânt este adevărat.

Voi
veţi trece printr-un timp de încercare; biserica trece printr-un
test de încercare; şi fiecare individ trece printr-un timp de
încercare înainte ca să stăpânească porţile vrăjmaşului.
Avraam a trecut prin aceasta; Hristos a trecut prin aceasta. Astfel,
după ce a fost umplut cu Duhul Sfânt, acolo la râul Iordan,
Hristos a trecut printr-un timp de încercare. După ce a fost chemat
afară şi dus în ţara în care avea să fie străin şi călător,
Avraam a primit tăierea împrejur, iar Dumnezeu l-a întâlnit din
când în când, deşi trebuia să treacă prin încercare. Fiecare
sămânţă a lui Avraam trece pe aici: Avraam şi sămânţa lui.

Acesta
este motivul pentru care cad organizaţiile: din cauza încercării,
a testului. Care test? Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este testul.
Cuvântul lui Dumnezeu este testul. Ce vom face noi? Ceea ce spune un
grup de oameni, sau ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu? Aceasta
face diferenţa.

Noi
am avut zilele lui Dwight Moody, Finney, Sankey, Knox, Calvin,
Spurgeon şi alţi oameni duhovniceşti, după care s-au ridicat
organizaţiile. Astfel am avut grupuri de oameni care nu au mai urmat
calea Lui, ci fiecare dintre ei crede asta sau cealaltă, adaugă
puţin aici, puţin acolo, scoate puţin de aici şi puţin de acolo,
ridicând câte o organizaţie. Dar când fac aceasta, Credinciosul
adevărat, Dumnezeu, vine şi ia câţiva oameni umili şi simpli, şi
rupe acel lucru în bucăţi, aşa cum a făcut întotdeauna.
Dumnezeu nu Se schimbă. El rupe acel lucru în bucăţi şi ia nişte
oameni cu gândire duhovnicească ce vor sta pe Cuvânt.


vă mai spun ceva. Acasă, am o scrisoare de la cineva care merge la
una din cele mai alese biserici, la o mare organizaţie penticostală.
O femeie sărmană, cu inima frântă, mi-a trimis o scrisoare în
care scria:

„Frate
Branham, aveam părul lung şi îl purtam prins într-un coc, la
spate. Îi plăcea şi soţului meu. Apoi ne-am mutat din oraşul în
care aveam o biserică cu adevărat duhovnicească, în alt oraş,
iar acolo ne-am dus la o biserică mare, care era prima din oraş.
Când am ajuns acolo, toate surorile penticostale aveau pătul tăiat.
Ele m-au înfruntat în legătură cu aceasta, dar eu am spus: „Nu
şi nu! Eu cred ce spune Biblia cu privire la aceasta şi nu o voi
face pentru că este dezonorabil!” Femeile acelea au râs de ea şi
i-au zis: „Roata ta de rezervă se va turti la spate!” L-au
confruntat şi pe soţul meu, iar în cele din urmă, el m-a forţat
să-mi tai părul. De atunci sunt condamnată.”

Gândiţi-vă
la aceasta. O biserică penticostală care ar trebui să stea pe
Cuvântul lui Dumnezeu! La aşa ceva vă duce organizaţia voastră.
Aşa este. Ei nu aud susurul blând al Cuvântului, care îi cheamă
la Adevăr. Toţi sunt atenţi la vânturi puternice, la multe
strigăte şi dansuri, şi spun că au putere. Aceasta este în
ordine, eu cred în aceste manifestări, dar dacă strigi şi
dansezi, iar după aceea te întorci, negi Cuvântul Domnului şi
trăieşti ca lumea, dovedeşti că ceva nu este în ordine pe
undeva. Aşa este. Duhul lui Dumnezeu vine jos în Glasul acela
bând, în acel susur, şi te conduce direct la Calvar, unde mori şi
viaţa ta este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi pecetluită cu
Duhul Sfânt. Atunci în tine trăieşte numai şi numai acel Cuvânt.
Dacă
rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi
orice doriţi şi vi se va da.”

Aceasta este diferenţa. Nădăjduiesc să nu par fanatic în faţa
voastră, fiindcă nu sunt fanatic. Eu cred că Cuvântul lui
Dumnezeu este Adevărul şi că El trebuie să locuiască chiar aici;
iar dacă locuieşte aici, Se va arăta El însuşi în afară.
Trebuie să facă aceasta. Atunci viaţa voastră, comportamentul
vostru va fi total diferit.

Aşadar,
când Dumnezeu l-a pus pe Avraam la încercare, el a trecut-o cu
brio, sută la sută. Dumnezeu nu poate supune la test o organizaţie,
pentru că ea este amestecată. El nu lucrează cu organizaţiile şi
nu are de-a face cu naţiunile dintre neamuri. „Dumnezeu
Şi-a aruncat privirile peste Neamuri, ca să aleagă din mijlocul
lor un popor care să-I poarte Numele..”
(Fapte
15.14). Pe Israel l-a luat ca naţiune, dar dintre neamuri „a
ales un popor care să-I poarte Numele.”
Aşadar,
nu este vorba de o organizaţie, ci de un individ; dintre neamuri, El
scoate afară indivizi. Şi ce se întâmplă când vine încercarea?
Noi am ieşit afară prin neprihănire, apoi am primit botezul
Duhului Sfânt prin mişcarea Duhului. Dar când vine timpul
încercării, învăţaţii aceştia şlefuiţi vor să fie ca lumea,
la fel cum s-a întâmplat în zilele mişcării lui Wesley şi a
celorlalţi.

Ei
merg la şcoală şi învaţă ştiinţă şi toate acele lucruri
care aparţin de educaţie. Încearcă să înveţe psihologie şi
spun: „Cel mai bine ar fi să nu zici nimic. Lasă-i să facă şi
aceasta şi cealaltă.” Vedeţi, strângeţi şi construiţi, dar
obiectivul vostru este greşit şi motivul vostru este greşit. Voi
construiţi pentru o organizaţie în loc să zidiţi la Calvar. Cum
credeţi că puteţi zidi la Calvar, dacă nu veniţi înăuntru prin
Cuvântul lui Dumnezeu? Noi suntem spălaţi prin apa Cuvântului,
iar „Dacă
rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi
orice doriţi şi vi se va da.”

Aici
putem vedea înfrângerea mişcării penticostale, din cauză că
s-au îndepărtat de Cuvânt. Astfel, Cuvântul spune una, dar ei vor
încerca să facă la fel ca organizaţia, ca să se încadreze
undeva. Ce se va întâmpla? Ei se vor îndepărta de Cuvânt şi vor
merge mai departe cu organizaţia.

Vedeţi
unde au ajuns? Sunt aproape la fel ca în restul bisericilor. Ei
dansează şi strigă, vorbesc în limbi şi sar în sus şi-n jos,
ceea ce este în ordine. Cred că am fost destul de clar când am
spus că totul este în ordine, dar problema este cu acel susur
blând, cu Glasul blând al Cuvântului care vorbeşte. Aceasta este.
Voi treceţi printr-o încercare; Dumnezeu vă încearcă aşa cum a
făcut şi cu Avraam. După ce l-a testat pe el, acum încearcă
sămânţa lui.

Motivul
pentru care nu putem stăpâni porţile vrăjmaşului, motivul pentru
care este atât de mult păcat printre noi, este că nu suntem în
stare să trecem testul. Şi daţi-mi voie să vă spun ceva: testul
Cuvântului este drept.

Eu
cred că penticostalii au nişte organizaţii bune. Unii dintre cei
mai sfinţi oameni care trăiesc pe faţa pământului, aparţin de
aceste organizaţii. Eu am prieteni în adunările lui Dumnezeu. O,
vai! Chiar zilele viitoare voi merge să ţin o adunare la un frate
din Indiana. Fratele Roy Reed este un frate important în statul
Indiana. Eu cred că el este un om duhovnicesc şi cunoscut în
Adunările lui Dumnezeu. Oh, cât de mulţi sunt la Foursquare!”
Rolf McPherson şi mulţi alţi fraţi de acolo sunt duhovniceşti şi
nu este nimic de condamnat în vieţile lor. Cei de la unitarieni sau
Biserica în Numele lui Isus, au sute de oameni buni, aleşi,
duhovniceşti, ceea ce este foarte bine, dar problema ta, frate, este
când te agăţi de acea organizaţie. Înţelegeţi? Dumnezeu
priveşte acele organizaţii şi fiecare dintre ele este căzută.
Priviţi! Ei sunt lumeşti şi vin aşa înăuntru. Uitaţi-vă la
femeile lor; uitaţi-vă la bărbaţii lor; uitaţi-vă la starea
lor. Pot să vă arăt în Adunările lui Dumnezeu oameni care sunt
diaconi în comitetele lor şi sunt căsătoriţi de două sau trei
ori, şi merg aşa înainte. Femeile au părul tăiat, poartă
pantaloni scurţi şi machiaj, şi totuşi spun că au Duhul Sfânt.
Ei susţin aceasta bazându-se pe faptul că vorbesc în limbi,
strigă şi sar în sus şi-n jos, dar nu aud acel susur blând,
Glasul blând al Cuvântului.

Cuvântul
vă ţine echilibrul către cruce. De aceea nu avem proroci, ca Agab,
în biserica de astăzi. De aceea, abia dacă se are respect pentru
vorbirea în limbi când vorbeşte cineva în limbi. De ce aceasta?
Pentru că au auzit atât de multe imitaţii încât nu mai ştiu ce
este bun şi ce este rău. Tălmăcirea reprezintă nişte iluzii,
fiindcă oamenii spun ceva fiindcă se simt călăuziţi. Aceasta nu
este tălmăcire! Tălmăcirea nu este atunci când cineva se ridică
şi vorbeşte în limbi, iar după câteva minute se ridică altul şi
interpretează ceea ce spune. Tălmăcirea este atunci când se
ridică unul şi vorbeşte în limbi, iar altul aduce chiar atunci
tălmăcirea, spunând cuvânt cu cuvânt, cu aceeaşi intonaţie,
totul fiind la fel. Un bărbat poate proroci dar aceea nu este
tălmăcire. În unele cazuri, unul spune ceva, iar undeva în spate
o altă voce spune altceva. Unii spun zece cuvinte, iar alţii spun
cincizeci ca o tălmăcire. „A tălmăci” înseamnă „a reda
cuvânt cu cuvânt.” Dacă este un Cuvânt al lui Dumnezeu, trebuie
să vină cuvânt cu cuvânt; rând cu rând; frază cu frază.
Acesta este felul în care trebuie să vină Cuvântul. Dar ce am
văzut noi? O mulţime de falsuri. În loc să stea cu Cuvântul, ei
L-au pus chiar acolo jos.

De
îndată ce un om a vorbit în limbi a fost numit penticostal, dar
voi ştiţi ce se va întâmpla. Când vine încercarea, timpul
încercării, sămânţa începe să lucreze şi arată care este
Sămânţa Lui şi care nu este.

Indiferent
ce s-a întâmplat, Avraam a stat cu Cuvântul, cu făgăduinţa. Dar
organizaţia nu poate face aceasta, iar dacă unii dintre voi, fraţi
scumpi care aparţineţi de aceste organizaţii, nu sunteţi de acord
cu ei, ştiţi unde veţi ajunge. Câţi dintre voi sunteţi în
situaţia aceasta? Nu mă refer doar la cei din clădirea aceasta,
dar câţi dintre cei care aţi fost la adunările mele, aţi venit
şi aţi spus: „Frate Branham, noi ştim că acesta este adevărul,
dar ce ne facem dacă suntem daţi afară?”

Ce
vom face, frate? Indiferent ce se va întâmpla, ne vom agăţa de
Calvar, de cruce, de făgăduinţă. Chiar dacă au acolo unii din
cei mai aleşi oameni, vor eşua. Au eşuat întotdeauna şi vor eşua
întotdeauna. În ce vă priveşte, chiar dacă mai greşiţi, să
ţineţi întotdeauna Cuvântul lui Dumnezeu şi făgăduinţa Lui.
Veţi fi încercaţi prin aceasta; veţi fi îndemnaţi să faceţi
una şi alta; să semnaţi chiar împotriva Cuvântului. Aşa este.
Dar în inima voastră veţi şti ce este greşit, pentru că Glasul
blând al Cuvântului vă vorbeşte.

Nu-i
de mirare că nu putem merge mai departe, s-a întâmplat ceva, v-aţi
despărţit de Glasul acela blând; cădeţi prea repede. Dumnezeu vă
cheamă, dar voi cădeţi prea repede din cauză că se aud tunete,
se văd fulgerele şi muntele se cutremură. Dar prorocul Ilie n-a
fost impresionat de toate acestea, pentru că a vrut să audă mai
întâi Glasul. El a spus: „Voi sta aici!” Astăzi sunt atât de
mulţi care au început! Au servicii de vindecare şi alte lucruri,
şi senzaţii care nu au apărut niciodată în Cuvântul lui
Dumnezeu. Aşa este. Ce este aceasta? Ar trebui să cântăm cântarea
aceea:

Cei
care-L aşteaptă pe Domnul.

Îngăduie
să mă smeresc

Şi
să chem Numele Tău

Îngăduie
să aştept, Doamne,

Până
când aud acea micuţă Voce blândă.

Acea
Voce va fi biblică; va fi în conformitate cu Cuvântul. Amin. În
ordine.

După
ce a fost chemat afară, despărţit de cei pe care-i iubea, de
familia sa, de rudeniile sale, Avraam a fost dus într-un pământ
străin. El a făcut aceasta prin credinţă. Apoi, pentru că a
făcut aceasta, Dumnezeu i-a dat tăierea împrejur pentru a dovedi
că este fiul Său care crede în El, pentru că credea făgăduinţa.
Avraam nu a văzut-o fireşte, dar a profeţit: „Orice este contrar
Cuvântului lui Dumnezeu este o minciună.” Nu contează cât de
multe dovezi intervin, este o minciună.

Urăsc
să spun aceasta, dar trebuie s-o fac. Priviţi! Dacă le luăm pe
femeile acestea pot spune un singur lucru care se vede din afară.
Deşi pretind că au Duhul Sfânt, ele nu sunt destul de decente
pentru a-şi lăsa părul să crească, ceea ce dovedeşte că undeva
este ceva în neregulă cu ele. Cum este posibil ca o femeie care
pretinde că are Duhul Sfânt, să porte haine bărbăteşti, deşi
Biblia spune clar că „este
o urâciune înaintea lui Dumnezeu ca o femeie să poarte haine
bărbăteşti”?

Eu am vorbit despre aceasta odată când am fost în Oregon. O femeie
îmi scrisese o scrisoare lungă în care mi-a spus: „Frate
Branham, ai o slujbă minunată, dar o distrugi. Eu port tot timpul
salopetă. Cum ar fi să merg în grădină şi să mă ocup de
grădinărit cu o rochie pe mine? Nu crezi că aş arăta mult mai
bine în salopetă decât în rochie? Apoi, atunci când trebuie să
aibă grijă de cirezile de vite, merg la munte cu băieţii şi
ajungem în zone pline de musculiţe. Dacă aş fi îmbrăcată cu o
rochiţă, m-ar muşca tot timpul, dar dacă sunt în salopetă, nu
mă deranjează deloc.”

Eu
i-am răspuns simplu: „Acest argument este mai slab decât o supă
făcută pe umbra unei găini moarte de foame.” Îndurare! Nu am
nici un Cuvânt al lui Dumnezeu care să te scuze pentru aceasta.
Este doar părerea ta că poţi s-o faci, dar Dumnezeu a spus:
Fiecare
cuvânt al omului să fie găsit mincinos, dar Cuvântul Lui să fie
găsit adevărat.”
Soţia
mea lucrează în grădină îmbrăcată cu o rochie şi nu are nici
o problemă în legătură cu aceasta. Apoi, o femeie nu are ce căuta
cu un grup de bărbaţi la îngrijitul vacilor. Ea ar trebui să stea
în bucătărie, unde îi este locul. Aşa este. Adevărul este că
ele încearcă să găsească o scuză sau justificare, dar aceasta
nu există. Cuvântul lui Dumnezeu este clar, iar o femeie care este
născută din Duhul lui Dumnezeu, Îl va asculta. Mai mult, un bărbat
care este născut din Duhul lui Dumnezeu, nu o va lăsa pe soţia lui
să se poarte aşa. Ce a spus El? „Dacă
o femeie îşi taie părul, îşi dezonorează capul
,”
iar capul femeii măritate este bărbatul ei. Ea îl dezonorează.
Mai bine aş tăcea. În ordine. Este suficient cât am spus, fiindcă
ştiţi despre ce vorbesc. Nu spun aceasta cu răutate. Dumnezeu să
aibă milă de inima mea păcătoasă, dacă aş face-o cu răutate.
Atunci ar trebui să merg jos la altar şi să mă căiesc. Dar nu o
fac din răutate, prieteni, ci pentru că vă iubesc. Eu încerc să
vă spun doar adevărul, pentru că acesta este Cuvântul lui
Dumnezeu. Noi trebuie să ascultăm Glasul blând al lui Dumnezeu şi
să ne aliniem cu Cuvântul Său.

Trecem
printr-un timp de încercare. Aleluia! Nu v-aţi dat seama că după
tutoratul fiului născut într-o familie denominaţională, a venit
un timp de încercare? Dacă trecea testul şi era plăcut tatălui,
îi era dată o haină, după care avea loc o ceremonie în care
tânărul bărbat era pus în drepturi în familia în care a fost
născut.

Aceasta
este problema cu penticostalii noştri de astăzi. Ei sar încoace şi
încolo, iar organizaţiile îi trag într-o direcţie sau alta,
fiindcă nu stau cu Cuvântul. Dumnezeu va vedea dacă staţi cu
Cuvântul şi atunci nu poate nega ceea ce a spus când a zis: „Dacă
rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi
orice veţi vrea, şi vi se va da.”
(Ioan
15.7). Acesta este Cuvântul Lui. Atunci, vine un timp când veţi fi
scoşi afară şi puşi deoparte şi vi se va da Ceva ce este
original, Aleluia, puterea Dumnezeului celui Atotputernic. Dumnezeu
îi aşteaptă pe copiii Săi, dar ei nu se aliniază când este
vorba de acel timp de încercare. Acceptaţi aceasta? „Păi,
biserica mă va da afară…” În ordine. Iată. Atunci plecaţi.

Aceasta
nu este sămânţa lui Avraam; sămânţa lui Avraam nu se comportă
aşa. Indiferent ce a venit împotriva lui Avraam, el a stat cu
Cuvântul făgăduit. Indiferent ce a spus Sara şi ceilalţi, el a
privit orice lucru potrivnic ca şi cum n-ar fi fost. Vedeţi? Avraam
a privit şi a crezut că va vedea făgăduinţa, pentru că îi
fusese dată de Dumnezeu, şi aceasta era totul. Cuvântul lui
Dumnezeu era chiar în el. Atunci, El l-a supus la un test final. „Îi
voi da o porţie dublă şi-l voi încerca.” Avraam primise deja
fiul, dar Dumnezeu Şi-a zis: „Îi voi spune: „Du-l pe fiul tău
sus pe munte şi omoară-l acolo. Îl va omorî? Îl voi încerca
acum.”

Avraam
era credincios Cuvântului. Cum puteţi primi făgăduinţa când voi
o opriţi? Cum este posibil s-o mai primiţi? „Cum te poţi gândi
că vei fi vreodată părintele naţiunilor, când ai o sută
cincisprezece ani? Micuţul Isaac are paisprezece sau cincisprezece
ani. Cum vei mai fi părintele naţiunilor când ai o sută
cincisprezece ani. Este sigurul tău fi şi tu distrugi singura
posibilitate pe care o ai.” Amin.

„Cum
voi birui dacă ies afară din organizaţia mea? Cum voi reuşi dacă
fac aceasta?”

Oh,
ascultaţi Glasul acela umil şi blând şi haideţi la Cuvânt! La
Cuvânt.

Voi
spuneţi: „Am auzit un glas care mi-a spus aceasta.” Dacă ceea
ce ţi-a spus este contrar Cuvântului, nu este Glasul lui Dumnezeu.
Glasul lui Dumnezeu vine la Cuvânt. Atunci, Avraam s-a dus sus pe
munte la porunca Glasului uşor şi blând al lui Dumnezeu, la
Cuvântul lui Dumnezeu, şi trebuia să ia viaţa singurului său
fiu. Dar când a vrut s-o facă, tot El i-a spus: „Opreşte-te,
Avraame! Acum ştiu că Mă iubeşti. Toţi cei care vor veni după
tine şi doresc să ia Cuvântul Meu, vor fi sămânţa ta şi vor
stăpâni porţile vrăjmaşului.” Mi-ar fi plăcut să am timp să
vă povestesc ceva ce s-a întâmplat cu câteva zile în urmă.

„Va
stăpâni porţile vrăjmaşului.” Cine? „Sămânţa ta care va
veni după tine. Avraame, cine te va binecuvânta, va fi
binecuvântat, iar cine te va blestema, va fi blestemat.” Isus a
spus: „…ar
fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară şi
să fie înecat în adâncul mării.”
(Matei
18.6). Vedeţi ce se întâmplă cu aceste organizaţii care îi dau
afară pe bărbaţii duhovniceşti pentru că stau de partea
adevărului, a Cuvântului, a Duhului şi a puterii lui Dumnezeu?
Sunt aruncate în Marea Uitării.

Dar
pentru oricine va face să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi,
care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o
piatră mare de moară şi să fie înecat în adâncul mării.”

Cine
sunt aceşti micuţi? Sămânţa lui Avraam care a stat pe Cuvântul
făgăduit. Unele din bisericile noastre ajung în punctul în care
neagă vindecarea divină. Nu o mai vor în mijlocul lor. Aşa este.
Organizaţiile noastre penticostale nu mai doresc vindecarea divină.
Ce este aceasta? Nu vedeţi cum a lucrat diavolul? A pătruns acolo
şi a spus nişte falsuri. Oamenii intelectuali care cred că sunt
duhovniceşti şi privesc la aceasta, spun: „Priveşte la aceasta!
Priveşte la aceasta!” Dar eu nu mă uit la aceasta. Dacă sunteţi
sămânţa lui Avraam, veţi privi la făgăduinţa lui Dumnezeu, la
ceea ce a spus Dumnezeu că va face în legătură cu aceasta.
Sămânţa lui Avraam priveşte la făgăduinţă. Pe mine nu mă
interesează câţi cad într-o partea sau în alta, făgăduinţa
Lui rămâne adevărată. Dar trebuie să treci prin acele încercări.
Înţelegeţi? Da.

Avraam
a fost mai întâi testat, apoi pecetluit şi apoi i s-a dat
făgăduinţa că sămânţa lui va stăpâni porţile vrăjmaşului.
Îmi place aceasta. Ei au stăpânit porţile vrăjmaşului după ce
au fost încercaţi. Dar problema este că noi nu putem trece testul
cu bine. Acesta este motivul pentru care organizaţiile noastre nu
pot trece testul. Nu este voia Domnului. Dumnezeu a binecuvântat,
dar nu este voia Lui, pentru că, vedeţi voi, aici este un grup de
bărbaţi cu o grămadă de idei, pe care le pun laolaltă şi aleg
ceea ce cred ei că este bine. Unii dintre ei spun: „Acesta este un
om mare, nu poţi tăgădui cuvântul lui.” Aşa s-a organizat
biserica catolică: pe baza unui grup de credincioşi intelectuali.
Intelectualii o privesc şi o ajustează în funcţie de timpul în
care trăiesc. Dar nu puteţi face aceasta pentru că totul este
minciună în afară de Cuvântul lui Dumnezeu.

Avraam
nu a privit la nimic altceva decât la promisiunea lui Dumnezeu.
Indiferent ce a văzut, el a rămas la făgăduinţa lui Dumnezeu.
Acesta este motivul pentru care noi nu avem mai mult. Nici o
organizaţie nu poate stăpâni porţile vrăjmaşului, din cauză că
acolo sunt prea multe minţi ultramoderne.


luăm pe cineva care a stăpânit porţile vrăjmaşului. Voi puteţi
face aceasta dacă vă doriţi. Da, domnilor. Să vedem timp de
câteva minute, dacă găsim aceasta în Scriptură. A existat un
timp, în Babilon, în care s-a ridicat o icoană de genul celor pe
care le are biserica catolică. Toţi cei care nu se plecau în faţa
ei erau arşi în cuptorul aprins. A fost o încercare pentru ei,
deoarece Dumnezeu spusese: „
nu ai alţi dumnezei în afară de Mine şi să nu-ţi faci chip
cioplit.”

(Deuteronom 5.7-8). Aceasta poruncise Dumnezeu.

Încercarea
a venit şi tot restul Israelului a căzut. Astfel, când a sunat
trâmbiţa, fluierul, psaltirea şi celelalte instrumente, toţi au
căzut cu faţa la pământ înaintea acelei icoane. Dar trei dintre
ei au spus: „Noi nu vom face aceasta.” Vedeţi? Ei au auzit
susurul blând al acelui Glas şi au stat cu Cuvântul. Ce au făcut
ei? Au stat cu Cuvântul. Când a văzut împăratul aceasta, a spus:
„Vă mai dăm o şansă, iar dacă nu vă închinaţi nici de data
aceasta, vă vom arunca în cuptorul aprins.” Atunci cei trei a
spus: „Noi vom sta cu Cuvântul pentru că Dumnezeu este în stare
să ne izbăvească din cuptorul tău aprins.”

Frate,
ce spui despre tine? Ce voi face eu, fratele Branham? Voi sta cu
Cuvântul; voi sta cu făgăduinţa.

Voi
ziceţi: „Dacă fac aceasta, biserica mea se va îndepărta de
mine.” Staţi cu făgăduinţa pentru că într-o zi, ei vor păli
şi se vor îndepărta oricum, dar Dumnezeu nu vă va părăsi. Staţi
cu făgăduinţa!

„Păi,
mă vor da afară!” Nu contează, staţi cu făgăduinţa. Dacă
vei sta cu făgăduinţa, vei sta chiar acolo, în părtăşie cu
toţi. Nu vei birui altfel decât în părtăşie cu toţi. Dar ce
s-a întâmplat? Când au ajuns atât de rău, din punct de vedere
moral, s-au îndepărtat. Aşa este. Nu mergeţi pe teritoriul
vrăjmaşului! Dar dacă încerci să-l câştigi pe fratele tău,
este ceva diferit. Înţelegeţi?

Acum
fiţi atenţi! Tu nu poţi câştiga singur în faţa organizaţiei
tale. Nu, domnule. Ei au regulile lor stabilite: „Noi credem
aceasta, punct!” Dacă v-aţi scris doctrina: „Credem aceasta,
virgulă,” este în ordine, dar dacă puneţi punct, înseamnă:
„Noi credem aceasta, iar tu trebuie să vii să semnezi această
hârtie şi aceasta este tot!” Dacă spuneţi: „Noi credem
aceasta, virgulă,” adică „tot ce putem învăţa de la
Dumnezeu, fiindcă suntem deschişi pentru Duhul Sfânt,” atunci
du-te mai departe, frate. Da. Atunci este diferit. Dar vedeţi, dacă
doctrina s-a scris cu punct, iar Dumnezeu dă ceva care se dovedeşte
a fi Cuvântul Său, Adevărul, tu nu te vei mai putea mişca pentru
că organizaţia ta a pus „punct!” Aceasta încheie totul. Acolo
au murit luteranii; acolo au murit metodiştii; acolo au murit
baptiştii; acolo au murit prezbiterienii şi acolo vor muri şi
penticostalii. Aşa este. Ei au murit acolo. Priviţi, pentru că
este deja scris; nu mai este nimic de adăugat sau de scos. Este
acolo. Aceasta este doctrina voastră. Astfel, luteranii nu au putut
accepta sfinţirea, ci au spus: „Cel
neprihănit va trăi prin credinţă,”
şi
au pus punct, s-a terminat. Nu Martin Luther, ci grupul care l-a
urmat. Aşa este. Nu John Wesley, ci grupul care a venit după el.
Aşa este. Nu Calvin, ci grupul care a venit după el. Nu John Smith
al bisericii baptiste, care s-a rugat din greu pentru biserica sa, în
timpul nopţii, încât ochii lui s-au umflat şi s-au închis, iar
soţia sa a fost nevoită să-l conducă şi să-l hrănească cu
lingura. Nu el, ci grupul de baptişti care a venit după el,
organizaţia care l-a succedat. Nu Alexander Campbell, ci urmaşii
lui. Nu biserica penticostală de la început, care avea toate
lucrurile de obşte şi părtăşie cu toţi, ci grupurile care au
venit şi au spus: „Nu! Noi suntem aceasta şi aceasta.” Da,
aceasta este ceea ce s-a întâmplat. Acesta este răul. Amin.


simt religios în dimineaţa aceasta. După ce copiii lui Israel au
trecut de test, fie că au stat pe Cuvântul făgăduit sau nu, au
fost puşi la încercare. Ce au făcut biruitorii? Au stăpânit
poarta vrăjmaşului. Amin. De ce? Pentru că au stat pe Cuvânt.
Staţi cu Cuvântul, Cu Glasul lui Dumnezeu care vă vorbeşte!

Dacă
cineva ar fi spus: „Ascultaţi! Suntem în Babilon şi nu este nici
o problemă, pentru că atunci când ne vom pleca în faţa acestei
icoane, ne închinăm lui Dumnezeu. Chiar dacă ne închinăm în
faţa icoanei, vrem să spunem că ne închinăm în faţa lui
Dumnezeu.” Voi să faceţi aşa cum a spus Dumnezeu. Ce s-ar fi
întâmplat dacă Dumnezeu ar fi spus: „Moise, scoate-ţi
încălţămintea, fiindcă eşti pe pământ sfânt,” iar el ar fi
spus: „Mulţumesc, Doamne. Eu cred în Tine, dar îmi voi scoate
pălăria, fiindcă este prea complicat să-mi scot încălţămintea.”?
Nu va funcţiona niciodată, pentru că El a spus „încălţămintea”
nu „pălăria.” Aşa este. Trebuie să veniţi şi să faceţi
tot ceea ce spune Dumnezeu, să vă aliniaţi rând cu rând cu
Cuvântul Său. După ce au trecut testul, ei au stăpânit poarta de
foc a duşmanului. Când au ajuns la capăt stând neclintiţi pe
Cuvânt, ei au luat în stăpânire porţile vrăjmaşului. Aşa
este.

Să-l
luăm pe Daniel. La medo-persani, o poruncă dată şi semnată de
împărat, nu mai putea fi schimbată. Şi acea poruncă spunea:
„Dacă cineva se va ruga la orice alt dumnezeu, afară de împărat,
va fi aruncat în groapa cu lei.” Daniel ştia foarte bine că
Cuvântul lui Dumnezeu spunea că trebuie să te închini numai
înaintea Lui, aşa că a deschis ferestrele şi s-a rugat lui
Dumnezeu, în ciuda poruncii care fusese dată. El nu s-a retras s-o
facă într-un colţ, ci a deschis larg ferestrele spre Templu, şi
nu s-a ruşinat de credinţa lui.

Dar
noi? Noi nu vrem să predicăm religia noastră duminica şi lunea,
ci preferăm să facem altceva. Sau credem una în inimile noastre,
iar când stăm în faţa cuiva spunem: „Păi, nu ştiu, cred că
ai dreptate…” Fiţi ceea ce sunteţi, iar dacă nu puteţi,
daţi-vă jos de la amvon! Ieşiţi afară din biserică! Aşa este.
Pentru că sunteţi o piedică pentru amândouă. Fiţi ceea ce
sunteţi şi spuneţi ceea ce credeţi, pentru că altfel nu aveţi
nimic de care să vă ancoraţi. Staţi de partea adevărului,
fiindcă toată lumea vă cunoaşte culorile şi vă va aprecia.

O
femeie poate fi cât se poate de urâtă; poate fi mare, grasă, mica
slabă, de culoare, cu ochi căprui sau cenuşii, etc., dar dacă ea
este decentă, o doamnă, nu există un bărbat în ţară care să
nu-şi scoată pălăria în faţa ei, desigur, dacă are un strop de
bărbăţie în el. Aşa este. Pentru că aduce la suprafaţă ceea
ce este, iar un bărbat apreciază aceasta. Aşa va aprecia şi
Dumnezeu un bărbat care este ceea ce este; un bărbat care
mărturiseşte creştinismul. Fiţi creştini umpluţi cu Duhul
Sfânt, cu Cuvântul lui Dumnezeu, sau uitaţi de aceasta, pentru că
altfel sunteţi nişte făţarnici care trăiesc o viaţă diferită
de mărturia lor. Oamenii vă vor vedea că mergeţi la dansuri, că
fumaţi sau că faceţi alte astfel de lucruri, deşi pretindeţi că
sunteţi creştini, iar prin aceasta veţi pune o piedică în calea
lor.

Uneori
vă văd cum acţionaţi, voi, femeilor care vă tăiaţi părul şi
purtaţi rochiile acelea mici şi strâmte. Arătaţi ca un crenvurşt
fără pieliţă. Apoi mergeţi pe stradă aşa şi vă plimbaţi pe
nişte tocuri atât de înalte încât strada se micşorează pe
lângă voi. Este aceasta o purtare de creştine de cincizecime?
Apoi, celelalte biserici spun: „Ei pretind că au ceva ce nu au.”
Dacă sunteţi pecetluiţi cu Duhul Sfânt, voi nu puteţi fi într-o
seară într-o sală de dans în braţele unui bărbat care nu este
soţul vostru, iar în seara următoare să veniţi în biserică.
Aceasta nu este atitudine de creştin de cincizecime, ci este
făţărnicie; este murdărie. Nu v-o spun numai vouă celor care
sunteţi în seara aceasta aici, fiindcă aceste casete merg în
jurul lumii, ceea ce înseamnă că predic pentru lumea întreagă.
Când simt că Dumnezeu zice: „Spune aceasta!”, o spun pentru că
nu ştiu unde va ajunge. El trebuie să Se îngrijească de aceasta.
Staţi cu Cuvântul! În ordine.

Indiferent
dacă l-ar fi dat sau nu afară din organizaţie, Daniel nu s-ar fi
plecat în faţa poruncii lor. El s-a dus chiar lângă fereastră şi
a stat cu Cuvântul lui Dumnezeu; nu s-a ruşinat de El. Şi ce s-a
întâmplat? L-au aruncat în groapa cu lei, dar el a stăpânit
porţile vrăjmaşului acolo. De ce? Glorie! Pentru că Dumnezeul în
care se încredea, a spus: „Sămânţa
ta va stăpâni porţile vrăjmaşului.”

Oricare
ar fi duşmanul, tu îi stăpâneşti porţile.

Priviţi-l
pe Moise, care a urmat poruncile lui Dumnezeu şi s-a dus în Egipt
deşi totul părea contrar. A avut de-a face cu câţiva imitatori,
dar el s-a dus acolo cu semne pentru a arăta că era trimis de
Dumnezeu. Un toiag a fost aruncat jos şi s-a transformat în şarpe,
iar câţiva vrăjitori au venit şi au făcut la fel cu toiegele
lor. Ce putea face Moise? Nimic. Dumnezeu nu i-a spus niciodată că
avea de gând să facă aceasta. Vedeţi? El voia să-l testeze pe
Moise. El este Cel care le-a îngăduit lui Iane şi Iambre să-şi
arunce jos toiegele şi să se transforme în şerpi. Aşadar, acolo
stătea Moise, la datorie. El şi-a aruncat toiagul jos şi acesta
s-a transformat în şarpe. Apoi a zis: „Priveşte Faraon! Aceasta
este ceea ce mi-a spus Domnul să fac în faţa ta. De aceea am venit
aici!”

Dar
Faraon a răspuns: „Veniţi aici, Iane şi Iambre!” Ei şi-au
aruncat toiegele jos, iar acestea s-au transformat în şerpi, la fel
ca toiagul lui Moise. S-a înroşit Moise? Nu, domnilor. El a
continuat să creadă că Dumnezeu l-a trimis şi a stat tare pe
făgăduinţa Lui. Şi ce s-a întâmplat?

Aceasta
se întâmplă şi cu voi când staţi uneori în faţa unor adunări.
Faţa voastră se poate înroşi puţin, dar staţi cu Cuvântul! Ce
s-a întâmplat acolo? Dintr-o dată cobra mare a lui Moise i-a
înghiţit pe ceilalţi şerpi. Vedeţi? Dumnezeu a confirmat de
partea cui era.

După
acest test, Moise a spus: „Vreau să-i eliberezi pe aceşti copii
şi să-i trimiţi acasă, acolo unde este locul lor! Dumnezeu m-a
trimis aici ca să-i eliberez şi vreau ca ei să meargă înapoi!”

El
a spus aceasta chiar acolo dar, oh, vine încercarea! Ce aveai să
faci, Moise? Puteai să te întorci înapoi şi să spui: „Poate
m-am înşelat!”? Nu, domnilor. Moise a stat chiar acolo şi a
spus: „Dumnezeu mi-a dat această însărcinare şi m-a trimis
aici!” Glorie! Când Dumnezeu spune ceva, staţi cu ceea ce a spus
El! Indiferent ce se va întâmpla, staţi cu ceea ce a spus El. Dacă
veţi fi daţi afară şi vi se va spune: „Noi nu vom face aceasta,
nu ne vom uni!”, staţi cu ceea ce a spus El. Moise a rămas la
ceea ce spusese Dumnezeu. Şi ce s-a întâmplat? A stăpânit
porţile vrăjmaşului. Aleluia! Diavolul a spus: „Voi ridica Marea
Roşie în faţa lor!”, dar ea s-a deschis. Ei nu mai puteau fi
ţinuţi în Egipt. El a stăpânit porţile vrăjmaşului. De ce?
Pentru că a rămas credincios însărcinării pe care i-a dat-o
Dumnezeu.

Moise
a stat cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu poruncile Lui şi a stăpânit
porţile vrăjmaşului.

Şi
Iosua a trecut printr-un test. El, Caleb şi celelalte iscoade au
fost în ţara făgăduită, probabil au înotat prin Iordan. Când
s-au întors înapoi, ei s-au întrunit la Cades-Barnea, şi toţi au
spus: „Oh, dacă începem, aceasta va rupe în bucăţi
organizaţiile noastre. Nu putem intra acolo!”

Acel
duh nu va muri niciodată: „Oh, nu putem avea aceasta. Ce vom face
dacă vom învăţa aceasta în faţa poporului? Jumătate din
diaconii bisericii vor pleca. Ei sunt căsătoriţi de două sau de
trei ori. Ce vom face? Ştiţi ce vor face femeile, dacă le vom
spune că trebuie să poarte părul lung? Vor părăsi biserica. Ce
am face noi? Am fi consideraţi de modă veche, dar şi Isus a fost
considerat de modă veche.

Ei
spun: „Nu putem face aceasta. Este prea mult pentru noi.” Dar
ştiţi unde ajunge un credincios de graniţă. Capitolul 6 din Evrei
explică aceasta.

Căci
cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi
s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi
au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului
viitor –

şi
care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi
şi aduşi la pocăinţă…”
(Evrei
6.4-6).

Ei
au venit până la graniţă, dar au refuzat să meargă mai departe,
au refuzat să creadă în totalitate. Dar ce au făcut Iosua şi
Caleb? Ei au spus: „Suntem mai mult decât în stare să luăm
ţara.” De ce? Pentru că ei au stat pe ceea ce făgăduise
Dumnezeu. Ceilalţi au spus: „Sunt uriaşi şi au ziduri întărite,
aşa că nu-i putem atinge în nici un fel.” Dar Iosua a zis:
„Suntem mai mult decât biruitori. Liniştiţi-vă, tăceţi şi
staţi jos!” Amin. Când este vorba de Dumnezeu, credinţa este un
lucru foarte mare. Atunci nu te mai temi, fiindcă credinţa are păr
pe piept şi muşchi puternici. Ea spune: „Taci! Când vorbeşte
Dumnezeu, totul rămâne la colţ.”

Dacă
rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi
orice veţi vrea, şi vi se va da.”
(Ioan
15.7). Iată. Oh, îmi place aceasta! Diavolii vor tremura, iar
credincioşii se vor trezi; credinţa în IeHoVaH va scutura orice.

Cum
poţi avea credinţă când ştii că nu faci ceea ce trebuie, când
nu păşeşti în Cuvântul Său şi când ştii că sunt lucruri pe
care ar trebui să le spui şi nu o faci? Când sunt lucruri pe care
ar trebui să le înveţi şi nu o faci? Sunt lucruri pe care nu le
poţi spune, dar cum poţi avea credinţă când ştii că eşti
greşit? „…dacă
nu ne osândeşte inima noastră, avem îndrăzneală la Dumnezeu.”
(1Ioan
3.21). Iată.Staţi
cu acel Cuvânt, unde nu este nimic de osândit! Aşadar, nu
este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu
trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile
Duhului.”
(Romani
8.1). Duhul aduce călăuzirea cu Cuvântului pentru că Duhul poate
ieşi numai din Cuvânt şi Cuvântul Lui este Duh. Adevăratul Duh
al lui Dumnezeu poate vorbi numai Cuvântul lui Dumnezeu. „Lume,
îndepărtează-te! Satană, părăseşte-ne!” Nu vă temeţi să-i
spuneţi acestui munte: „Mută-te!” Spuneţi-o, apoi staţi acolo
şi priviţi cum se dărâmă. Aşa este. Dar dacă ai ceva ce te
condamnă, mai bine ai rămâne pe loc. Atunci doar bolborosiţi, nu
spuneţi adevărul; nu spuneţi lucrurile pe care ar trebui să le
spuneţi. În ordine.

Noi
am văzut că după ce a trecut prin acea încercare, a văzut dovada
acelei ţări bune şi a stat la Cades-Barnea strigând în faţa
poporului: „Suntem mai mult decât în stare! O putem lua!” Care
era ideea? Trecerea dincolo. Care a fost ideea lui Moise? „Să le
arăt acest semn şi să-i scot afară.” Se părea că a dat greş,
dar el a stat cu Cuvântul, şi poarta Mării Roşii nu l-a putut
ţine pe loc. El a mers prin ea, a stăpânit porţile vrăjmaşului.

Iosua
a privit la făgăduinţa lui Dumnezeu şi a spus: „Suntem mai mult
decât biruitori.” Aşa este. Dar ce s-a întâmplat când a venit
jos la Iordan? Ce a făcut apa? A cedat. Amin. Aşa este. El a
stăpânit porţile vrăjmaşului, Iordanul, care îl împiedica să
meargă să ia făgăduinţa. Dar când a ajuns acolo, el era sămânţa
lui Avraam. De ce? Pentru că a crezut Cuvântul lui Dumnezeu.
Aceasta este singura cale prin care poţi fi sămânţa lui Avraam:
să crezi Cuvântul lui Dumnezeu. Ce a făcut el apoi, când a venit
în locul în care era pregătit să învingă vrăjmaşul? Dumnezeu
i-a deschis poarta, iar el a stăpânit-o şi a mers mai departe.

Prima
bătălie, primul contact pe care l-a avut cu locuitorii ţării,
părea imposibil de câştigat din pricina zidurilor care erau atât
de groase încât se puteau ţine curse de care pe ele. Cum va putea
pătrunde înăuntru? Într-o după-amiază, Iosua se plimba pe acolo
meditând, întrebându-se: „Doamne, ce trebuie să fac?” Şi a
văzut un Bărbat care stătea cu sabia scoasă. Iosua şi-a scos şi
el sabia şi l-a întrebat: „Eşti cu noi?” Şi El i-a spus:
„Mărşăluieşte de doisprezece ori în jurul cetăţii; sună din
trâmbiţe şi vei stăpâni porţile vrăjmaşului.” Şi cetatea a
căzut. Da, domnilor. De ce? Pentru că el era sămânţa lui Avraam
care a ţinut Cuvântul Domnului. Astfel, a stăpânit fiecare poartă
care a fost pusă înaintea lui. Cu siguranţă.

Se
face târziu, aşa că voi încheia.

Uitaţi-vă
la aceşti eroi scumpi. Am o pagină plină cu ei. În cele din urmă
ei toţi au murit, dar a venit şi adevărata Sămânţă a
credinţei, Sămânţa Împărătească a lui Avraam, Isus,
făgăduinţa. Este adevărat că după trup, Avraam l-a născut pe
Isaac, dar adevărata Sămânţă nu a fost sămânţa firească;
făgăduinţa Cuvântului lui Dumnezeu era că îl va face părintele
naţiunilor, dar nu prin Isaac, ci prin Sămânţa Împărătească,
Isus. Aceasta a fost Sămânţa Împărătească a lui Avraam.

Isus
nu a fost nici evreu, nici dintre neamuri; El era Dumnezeu. Vedeţi?
Catolicilor, binecuvântate să fie inimile voastre, ce este în
neregulă cu voi când vă închinaţi la Maria, ca zeiţă? Maria nu
a fost altceva decât o femeie, iar Dumnezeu a ales-o să fie un
incubator. Aceasta este tot. Femeia este un incubator. Aici este o
audienţă mixtă, dar trebuie să explic aceasta ca să înţelegeţi
ce vreau să spun. Voi îl ascultaţi pe doctorul vostru, iar eu sunt
fratele vostru. Maria nu a avut nici o părticică în Hristos. Ea nu
a avut nici un simţământ sexual atunci când a fost umbrită de
Duhul Sfânt, nici măcar un pic. Dumnezeul cel Atotputernic a creat
atât Celula de sânge cât şi oul, ovulul. Ovulul nu a fost de la
Maria, pentru că dacă ar fi fost aşa, El n-ar mai fi putut învia.
Glorie! Aceasta mi-a fost dat chiar acum.

Dacă
spuneţi că nu contează ce facem, de ce a spus Dumnezeu să ne
înfrânăm de la a face răul? De ce a ridicat Dumnezeu trupul lui
Hristos, dacă nu este aşa? Vedeţi voi, femeia nu putea să aibă
nici o legătură cu El. Dacă ar fi avut, trupul Lui ar fi semănat
cu al mamei sale, iar în cazul acesta ar fi fost nevoie de o
legătură sexuală firească, şi nu mai era o umbrire a Duhului,
ceea ce ar fi fost greşit. Duhul Sfânt a creat acolo atât
spermatozoidul bărbătesc, cât şi ovulul femeiesc şi astfel a
avut loc o concepţie curată. Aleluia! A numit-o Isus, „mamă”
măcar o dată? Căutaţi în Biblie. El a numit-o „femeie”.
Aleluia! Femeie! Aceasta este ceva proaspăt. De aceea mă comport
aşa. El i-a spus Mariei arătând spre Ioan: „Femeie, iată fiul
tău!” Spunea aceasta pentru că Ioan îi era de un milion de ori
mai apropiat decât îi era El.El
era Dumnezeu: nu era nici evreu, nici dintre neamuri. El era
Dumnezeu, atât carnea, cât şi trupul. Dumnezeu locuia în El.
Dumnezeu locuind în ovulul unei femei? Nu se poate. Dacă ar fi fost
aşa, El ar fi trebuit să aibă ceva a face cu carnea noastră. Dar
Dumnezeu a creat atât spermatozoidul cât şi ovulul feminin. Mai
mult, ar fi putut să le pună oriunde ar fi vrut, dar ales-o pe
femeie pentru că prin femeie a venit căderea. Prin ea a venit Fiul
curat al Dumnezeului celui viu: El a creat atât trupul, cât şi
sufletul Lui, apoi S-a născut din fecioară.

De
ce a spus David: „Nu-L
voi lăsa pe Sfântul Meu
(traducere
din engleză)
să vadă putrezirea şi nici nu voi lăsa sufletul Lui în iad.”?
David
a spus aceasta. Vedeţi? Atât sufletul, cât şi trupul şi duhul
Lui au fost create de Dumnezeu. Astfel, femeia nu a fost mama Lui, ci
a fost doar o purtătoare. Eu cred că Maria a fost o femeie bună şi
sfântă. Absolut. Şi cred că nu mai fusese incubator înainte de
aceasta, pentru că Dumnezeu nu ar fi ales un incubator murdar. Dacă
va fi cu voia Domnului, voi predica aceasta deseară.

Voi
ziceţi: „Dar ce este un incubator murdar?” Pentru a-L aduce pe
Fiul Său pe pământ, El a ales o fecioară care nu a cunoscut nici
un bărbat. Mai mult, când a venit Duhul Sfânt şi a umbrit-o,
acolo nu a fost eliberată nici un fel de spermă sau altceva, pentru
că Dumnezeu a creat în ea, în felul Său curat şi desăvârşit,
sufletul, trupul şi duhul lui Isus Hristos. Aşa este. El era Fiul
lui Dumnezeu născut din fecioară. Aleluia! Îmi place aceasta.
Priviţi!

El
a stăpânit chiar acolo porţile vrăjmaşului, pentru ca fiecare om
care este născut în lume prin dorinţă sexuală, care nu putea
ajunge în Rai deoarece sexul a început totul în grădina Eden, a
adus căderea şi l-a făcut pe om să se acopere şi să se ascundă,
să poată fi salvat. El a biruit acolo totul şi a stăpânit
porţile vrăjmaşului. Prin ce? A luat Sămânţa Împărătească a
lui Avraam şi a dus-o acolo jos. Sămânţa Împărătească a
credinţei şi a făgăduinţei, nu o concepţie a Mariei, ci a lui
Dumnezeu, care a rupt porţile. Prin aceasta, fiinţele umane au
putut trece prin poartă. Glorie lui Dumnezeu! Ce a făcut El? A
stăpânit porţile vrăjmaşului; a stăpânit poarta bolilor, aşa
că boala nu a mai putut exista în Prezenţa Sa. Nu, domnilor. Nimic
altceva n-a mai putut exista în prezenţa Sa. Nici o înmormântare
n-a putut rezista în prezenţa Sa. Nu. Ce a făcut El? Moise a
murit; Iosua a murit, restul au murit, dar nu şi această Sămânţă
Împărătească. Moartea nu putea rezista acolo unde era Viaţa.
Astfel, femeia aceea din Nain păşea alături de fiul său mort, dar
El i-a oprit şi a spus: „Tinerelule, scoală-te, îţi zic!”
(Luca 7.14). Fiica lui Iair era moartă, dar El a vorbit câteva
cuvinte necunoscute celor prezenţi şi a zis: „Fetiţo,
scoală-te!” (Luca 8.54). Lazăr era mor de patru zile, iar trupul
lui intrase în putrefacţie, deoarece sufletul lui era departe de
el. Dar Isus a spus: „Lazăre, vino afară!” (Ioan 11.43).
Glorie! Iată-L! Ce a făcut El? A rupt pecetea tuturor lucrurilor.
Aleluia!

El
nu a murit niciodată, dar a trebuit să dea acea Viaţă, iar când
a dat-o, a trecut prin moarte. Atunci, după cum spune Biblie,
sufletul Lui scump a coborât în iad pentru a lua locul meu şi al
tău, a seminţei împărăteşti a lui Avraam! Ce era El? Sămânţa
Împărătească. Oh, glorie! Şi noi suntem sămânţa împărătească,
cea care stă cu Cuvântul, aşa cum a fost şi El.

La
început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul
era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre
noi.”
Vedeţi
unde este sămânţa împărătească? Ea este cea care stă cu
Cuvântul.

Voi,
slăbănogilor, care sunteţi gata să faceţi compromis cu diavolul
şi cu lumea lui! (Nu vă vorbesc celor de aici). Vouă,
predicatorilor de afară, celor care ştiţi că predicaţi că
zilele minunilor au trecut şi care spuneţi că nu mai există
botezul cu Duhul Sfânt, să vă fie ruşine! Şi mai spuneţi că
sunteţi sămânţa lui Avraam! Sămânţa împărătească a lui
Avraam stă cu Cuvântul; sămânţa împărătească nu este născută
de un bărbat; ea nu are nimic a face cu bărbatul sau femeia. Femeia
este biserica. Biserica, Maria, n-a avut nimic a face cu Sămânţa
Împărătească şi nici organizaţia sau aşa zisa biserică. Se
unde s-a născut această sămânţă împărătească? Nu dintr-o
organizaţie: metodistă, baptistă, prezbiteriană, catolică,
luterană, etc., ci s-a născut din Sămânţa Împărătească a
făgăduinţei lui Dumnezeu. Aceasta stăpâneşte porţile
vrăjmaşului. Ea le stăpâneşte deja. „Dacă
rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele,
cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.”

(Ioan 15.7). Iată! Este o făgăduinţă. Şi este deja împlinită.
Sufletul Lui scump a coborât în iad, acolo unde ar fi trebuit să
merg eu. Dar în a treia zi…

Faptul
că Samson a luat poarta acelei cetăţi în spate, nu are nimic a
face cu aceasta. Hristos a luat porţile iadului, ale mormântului şi
a altor lucruri, şi nu le-a dus sus pe minte, ci le-a distrus.
Aleluia! El a stăpânit poarta vrăjmaşului. Atmosfera era plină
de puterea diavolului şi de îngerii lui, şi nimeni altcineva nu a
putut veni jos. Nu a putut fi nici o mijlocire, pentru că sângele
caprelor nu ar fi putut îndepărta păcatul. Dar propriul Său Sânge
l-a îndepărtat; El S-a înălţat la cer, aşa cum este scris: „S-a
suit sus, a luat robia roabă şi a dat daruri oamenilor.”
(Efeseni
4.8).

Fiecare
sămânţă a lui Avraam care este dispusă să primească preţul
plătit, să vină aici jos şi să se căiască de păcate, să fie
botezată în Numele lui Isus Hristos pentru iertarea păcatelor,
umplută cu Duhul Sfânt şi să treacă încercarea. Atunci lumea
este luată din voi, lucrurile care vor pieri, tot ceea ce este
greşit: femeile cu părul lor tăiat, bărbaţii cu petrecerile lor
şi bisericile cu organizaţiile lor, păstorul care se ocupă de
diaconii săi şi toate acele lucruri.

Un
grup de oameni lumeşti intră în biserică şi îl dau afară pe
bietul păstor. Du-te, păstorule! Domnul să te binecuvânteze. Tu
să stai cu Cuvântul. Nu lua nimic, ci stai doar cu Cuvântul,
fiindcă El S-a ridicat la cer. Şi ce a făcut? A deschis o poartă;
rugăciunea Seminţei Împărăteşti a lui Avraam. De ce? Dacă
suntem Trupul lui Hristos şi suntem morţi faţă de lume, am murit
şi am fost îngropaţi în Hristos şi am înviat împreună cu El
la înviere. El este Capul Trupului, şi unde este Capul, acolo este
şi Trupul. Înseamnă că toţi cei ce au făcut aceasta, în
dimineaţa aceasta stau împreună cu El, cu Sămânţa Împărătească,
în locurile cereşti. Lăudat să fie Domnul! Nu mai sunt porţi…
Dacă inima nu ne condamnă, dacă ştim că mergem în poruncile lui
Dumnezeu, ducem o viaţă curată, vedem fiecare Cuvânt poruncit de
El şi-L împlinim, atunci fiecare poartă a vrăjmaşului este
stăpânită. Atunci „…cereţi
orice veţi vrea şi vi se va da.”
(Ioan
15.7). De ce? „El va stăpâni porţile vrăjmaşului.” Oh,
frate, ce biserică ar fi aceea!

Când
mă voi întoarce din nou în Phoenix, dacă va fi cu voia lui
Dumnezeu, nădăjduiesc că atunci când voi intra în această
adunare, vă voi găsi pe fiecare aliniaţi cu Evanghelia deplină,
iar acest oraş va fi aliniat cu sfinţii Dumnezeului celui viu: să
arate ca şi creştinii, să vorbească la fel ca ei, să se comporte
ca ei, cu Duhul lui Dumnezeu mişcându-Se printre ei, iar dacă
vreunul va păcătui, Duhul Sfânt să-l someze chiar acolo, pe loc.
Veţi face aceasta. Aţi văzut-o în rândurile de rugăciune, aici
sus la altar, când s-a spus: „Du-te înapoi şi rezolvă-ţi
problema cu soţul tău.” „Du-te şi spune-i soţiei tale că
aseară ai fost afară cu acea femeie şi aţi stat acolo.” Dacă
veţi face aceasta aici, prin faptul că păşiţi în Cuvânt,
ascultând de acel Glas blând, El o va face în voi.

Voi
sunteţi sămânţa împărătească a lui Avraam, fără păcat.
Predicatorule, ai dori să vezi aceasta în biserica ta? Să păşeşti
în această biserică, să priveşti de-a lungul ei şi să-i vezi
pe bărbaţi şi pe femei sfinţi şi duhovniceşti, stând acolo
plini de puterea lui Dumnezeu. Atunci păcatul nu mai poate intra
înăuntru. Dacă un om ar păşi înăuntru şi s-ar aşeza jos,
Duhul Sfânt s-ar ridica şi ar spune: „John Jones, vii din oraşul
cutare şi eşti aici pentru că vrei să fii vindecat.” Vedeţi?
Apoi i-ar spune că a făcut un lucru într-un anumit loc şi că
trebuie să se întoarcă să îndrepte ceea ce a făcut, iar atunci
Dumnezeu îl va vindeca de cancer. Aceasta este „Aşa vorbeşte
Domnul!”

Daţi-mi
o biserică, zece bărbaţi, care sunt adevărate nestemate ale lui
Dumnezeu, sămânţa împărătească, puneţi-i împreună şi
urmăriţi ce se va întâmpla. Daţi-mi această încăpere mică
plină de astfel de oameni şi vă voi arăta o Lumină la care va
alerga lumea. Aşa este. Aceasta este ceea ce obişnuia să fie
Dumnezeu.

„Sunteţi
o cetate care staţi pe munte.” Sunteţi sămânţa împărătească
a lui Avraam, sămânţa care va stăpâni porţile vrăjmaşului.

Există
o cauză pentru boală; există o cauză pentru aceste lucruri, iar
Dumnezeu, Duhul Sfânt, este aici pentru a descoperi acel lucru şi
ca să vă spună de ce nu-l aveţi. Ce este cu noi? Nu trebuie să
ne întrebăm niciodată: „O va face El?”, pentru că El a
făcut-o deja. Ce faceţi voi? Priviţi-l pe profetul acela. El n-a
fost atent la vântul care vâjâia. Voi spuneţi: „Glorie lui
Dumnezeu! Aleluia!” Aceasta este bine. Amintiţi-vă că eu nu
condamn aceste lucruri. Nădăjduiesc că veţi înţelege toţi.

Cineva
a spus: „Fratele Branham nu crede în faptul că spunem: „Glorie
lui Dumnezeu! Aleluia!” Ascultaţi-mă! Eu cred în strigat, în
vorbirea în limbi, în dansatul în Duhul, dar, frate, când eşuezi
în a auzi acel micuţ susur blând, Glasul blând al Cuvântului,
ceva nu este în ordine. Aceasta este. Ilie a ştiut că această
trezire merge afară, dar nu a fost atras de ea. Dar când a auzit
Glasul blând al lui Dumnezeu, a fost atras de El. Atunci şi-a
acoperit faţa şi a ieşit afară. De ce? Ilie era sămânţa lui
Avraam care urma Cuvântul şi Cuvântul spune: „Dacă
rămâneţi în Mine, şi dacă cuvintele Mele rămân în voi,
cereţi orice vreţi şi vi se va da.”


ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. Oh, biserică,
cum mă simt când predic aşa! Duhul Se îndepărtează, iar eu
privesc înapoi. Văd oameni care sunt în stare să ia mâncarea de
la gura copiilor lor ca să mi-o dea mie. Văd femei, poate unele cu
părut tăiat, care ar face orice ar putea pentru mine. Eu îl tai
bucăţi, cu Cuvântul, pe bărbatul care trăieşte cu astfel de
femeie, îl rănesc şi cugetul lui este la pământ, dar cu toate
acestea, omul acela munceşte şi îmi trimite zeciuiala regulat.
Vedeţi? Aceasta mă face să mă întorc tot timpul ca să văd ce
am spus despre fire, fiindcă nu vreau să rănesc pe nimeni. Acesta
este adevărul. Dar, oh, fratele meu scump şi sora mea iubită, dacă
acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Acesta este Duhul Lui care
face acel Cuvânt să vină la viaţă, la voi, cum va fi în ziua
judecăţii? Eu încerc să vă pregătesc pentru ziua aceea. Vă
rog, luaţi Cuvântul Lui! Dacă vreodată voi predica ceva ce nu
este Cuvântul, făgăduinţa lui Dumnezeu, atunci aveţi dreptul să
veniţi la mine şi să-mi spuneţi. Dar acesta este Cuvântul. Eu
fac aceasta pentru că vă iubesc, nu pentru că nu vă vreau pe
corabie. Problema este că într-una din aceste zile vă veţi
prăbuşi, va trebui să veniţi la judecată, iar Cuvântul spune:
„…cine
păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se
face vinovat de toate.”
(Iacov
2.10).

Ce
se va întâmpla dacă ştiţi că trebuie să faceţi ceva pentru că
aşa este bine, pentru că aşa spune Cuvântul lui Dumnezeu şi
făgăduinţa Lui să facem, şi nu o faceţi? Vi se va cere să
spuneţi motivul, şi ce se va întâmpla atunci? Ce veţi face când
mesajul din dimineaţa aceasta va sta pe ecran, în faţa voastră,
în ziua judecăţii? Ce spuneţi despre aceasta? Gândiţi-vă la
aceasta, prieteni. Gândiţi-vă că aţi putea muri înainte de
încheierea acestei zile. Toţi am putea muri. Un lucru este sigur,
şi acela este că veţi muri. Zilele trecute am stat şi am privit-o
pe mama mea şi am ţinut-o în braţe în timp ce trecea. L-am ţinut
şi pe tatăl meu şi l-am privit cum se ducea. Am văzut oameni care
susţineau că erau bine, dar când au ajuns la capătul drumului au
spus: „Oh, dacă aş mai putea trăi puţin, frate Branham!” Dar
atunci este prea târziu. Amintiţi-vă că moartea nu schimbă
sufletul, ci schimbă doar locul în care va locui acel suflet. Dacă
puteţi vedea aceasta, înseamnă că în voi este Ceva. Fiţi
înţelepţi! Dacă vedeţi că ceva din voi vă face să vă
comportaţi sau să vă simţiţi aşa cum nu ar trebui, căiţi-vă
în dimineaţa aceasta. Tu nu vrei să faci aceasta, prietene? Vino.
Nu trebuie să fii aşa. Eşti un mizerabil. Trăieşte viaţa unei
seminţe împărăteşti, fiindcă Dumnezeu te vrea astăzi.

Vrei
să ridici mâna în timp ce stai cu capul şi inima plecate?
Spuneţi: „Frate Branham, îmi ridic mâna spre Dumnezeu. O fac
sincer, din inimă, pentru că aceasta este ceea ce doresc să fiu.
Aceasta este ceea ce doresc să fiu cu adevărat. M-am amestecat în
aceste lucruri, dar nu vreau să fiu aşa, ci vreau să fiu ceea ce
ai spus tu în dimineaţa aceasta. Roagă-te pentru mine, frate
Branham, fiindcă îmi ridic mâna spre Dumnezeu, nu spre tine. El
îmi cunoaşte inima şi ştie că doresc să fiu creştinul despre
care ai vorbit, sămânţa împărătească a lui Avraam, prin Isus
Hristos. Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine,
frate Branham.”

Dumnezeu
să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Cu
siguranţă, El o va face pentru voi.

Tatăl
nostru ceresc, în Lumina Cuvântului Tău, în puterea învierii
Tale, Doamne, îmi dau seama că sărmanii oameni se încurcă şi
devin confuzi aici. Oamenii nu prea ştiu ce să facă, pentru că
unul vine şi spune una, iar altul vine şi spune altceva. Aici, în
Phoenix, în acest mare oraş, vin turişti şi oameni de
pretutindeni. Zilele trecute am stat în munţi şi m-am gândit la
cât de multe ori este luat Numele Domnului în deşert într-o
singură zi, câte adultere se comit, cât păcat şi murdărie este
pe străzi şi câţi din cei ce fac aceste lucruri spun că sunt
credincioşi, creştini? Femeile se plimbă în josul străzii cu
ţigările în mână şi poartă haine imorale, deşi Dumnezeu a
spus clar că acesta este un lucru urât mirositor înaintea Lui.
Este o urâciune, ca o urină învechită, murdară şi împuţită
care miroase pe undeva. O, Doamne, cum este posibil ca o femeie care
pretinde că are Duhul Sfânt să facă aşa ceva, deşi ştie că
aceasta miroase urât sub nasul Salvatorului? Cum ar putea avea El
aşa ceva în Împărăţia Sa? Tată, dacă ar şti ei că se află
la un milion de mile depărare de Împărăţia Ta! Doamne, Te rog,
ai milă, fiindcă nimeni nu vrea să meargă pe tărâmul celor
pierduţi. Nimeni nu vrea să meargă acolo, Tată. Departe să fie
de noi aceasta. Cu toate acestea, într-o femeie sau într-un bărbat
de acolo poate fi o inimă bună şi binevoitoare, doar că este
înşelată de diavolul. Diavolul a făcut aceasta.

Satan,
sunt împotriva ta pentru că tu eşti un vrăjmaş al Domnului meu;
eşti un duşman al Cuvântului Său. Eu ştiu că nu am nici un fel
de putere în mine, dar te acuz şi îţi spun prin Isus Hristos,
Fiul lui Dumnezeu, că eşti o fiinţă muritoare. Eu nu am putere să
te opresc şi nu am putere s-o determin pe femeia sau pe bărbatul
care ascultă această casetă, să se cureţe. Nu am nici o cale
prin care să-i oblig să se cureţe. Sunt fără putere, dar am
autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu să predic Cuvântul, şi ca
slujitor, sunt legat de această autoritate. Nici un poliţist nu are
putere să oprească o maşină, dar are autoritatea s-o facă.

Satan,
frânele tale încep să scârţâie pentru că îţi poruncesc, prin
Isus Hristos, să-i eliberezi pe oameni, oriunde va ajunge, în lume,
acest mesaj! Eliberează-i! Îi pretind pentru că au fost eliberaţi
şi nu-şi mai aparţin. Au fost răscumpăraţi cu un preţ, de
Sămânţa Împărătească a lui Avraam, Domnul Isus.

Făţarnicule
murdar, josnic şi ticălos, înşelătorule de oameni, care-i
conduci orbeşte în şanţurile iadului, eliberează-i! Îţi spun
aceasta prin Dumnezeul cel viu, prin Jertfa Fiului Său, Isus:
eliberează-i, pentru ca sufletele lor să primească binecuvântarea
Lui şi prezenţa Lui şi să stăpânească porţile vrăjmaşului.
Ai intervenit şi i-ai determinat să aştepte asta sau cealaltă,
dar îţi spun că-ţi vei pierde puterea. Cum ar putea să stea
boala sub o ungere ca aceasta? Numai dacă ei vor refuza să
privească la făgăduinţa la care a privit tatăl lor, Avraam,
atunci când L-a văzut într-o vedenie, venind de la o depărtare de
sute de ani. Eliberează-i! Lasă-i în pace, în Numele lui Isus
Hristos! Fie ca puterea lui Dumnezeu, înţelegea Cuvântului prin
care sunt spălaţi în dimineaţa aceasta, înţelegerea de a ţine
Cuvântul lui Dumnezeu şi făgăduinţa Sa adevărată, să fie o
putere care să nu poată fi dărâmată de Satan. Îngăduie ca
fiecare să se prindă de această făgăduinţă, să spună:
„Aceasta este! Mă ţin de ea. Dumnezeu a dat această făgăduinţă.
Sunt sămânţa lui Avraam. Cum aş putea să mă îndoiesc de
făgăduinţa Lui?, şi să meargă mai departe prin Isus Hristos,
Domnul nostru. Amin. Îl iubesc… Să-I aducem închinare dulce şi
încet:

Pentru
că m-a iubit întâi

Şi
a cumpărat salvarea mea, la Golgota.


ne ridicăm mâinile spre Cel pe care Îl iubim şi să spunem:

Îl
iubesc, Îl iubesc,

Pentru
că El m-a iubit întâi

Şi
a cumpărat salvarea mea, la Golgota.

Dumnezeu
vă iubeşte pe fiecare femeie, fată, băiat sau bărbat de aici.
Aceasta este mâna mea. Eu nu pot să vin acolo şi să iau mâna
fiecăruia, dar Dumnezeu să exprime intenţia mea în faţa voastră.
În timp ce cântăm încă o dată, întoarceţi-vă şi daţi mâna
unii cu alţii. „Prin
aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi
avea dragoste unii pentru alţii.”
(Ioan
13.35).

Îl
iubesc, Îl iubesc,

Pentru
că El m-a iubit întâi

Şi
a cumpărat salvarea mea, la Golgota.

Voi
ÎL iubiţi? (Adunarea spune: „Amin!”). Acel simţământ dulce
al Duhului Sfânt. Cuvântul vă ajută să vă curăţaţi; vă
curăţă, vă face o făptură nouă, ia totul. Cuvântul este mai
tăietor decât o sabie cu două tăişuri, taie împrejur, taie
afară toate lucrurile lumii. Înţelegeţi? Atunci ne simţim
curaţi, Îl acceptăm şi-L credem, aşa că putem cânta:

Îl
iubesc, Îl iubesc,

Pentru
că El m-a iubit întâi

Şi
a cumpărat salvarea mea, la Golgota.

Aşa-i
că-i minunat? (Adunarea spune: „Amin”). Eu iubesc aceasta cu
toată inima. Vedeţi? Să încercăm cu toţii încă o dată şi cu
toată puterea:

Îl
iubesc, Îl iubesc,

Pentru
că El m-a iubit întâi

Şi
a cumpărat salvarea mea, la Golgota.


Amin –