1

REZULTATELE DECIZIEI

Crede numai, crede numai

Totul e posibil, crede numai.

Să rămânem în picioare un moment pentru rugăciune, în timp ce avem capetele plecate.

Tatăl nostru ceresc, Îți mulțumim cu recunoștință în inimile noastre pentru această ocazie pe care o avem de a veni în Curțile Tale. Îți suntem recunoscători că L-ai trimis pe Isus la noi și ne-a salvat când eram în păcat. Când am fost bolnavi și doctorii ne-au pus deoparte, Tu L-ai trimis pe El din nou și ne-a vindecat atunci când nu mai era nici o șansă.

Astăzi avem această ocazie ca să aducem mărturiile noastre spunând și altora și convingându-i să vină și să creadă în El, ca să fie salvați. Noi știm că acesta este doar începutul, este câștigarea salvării noastre și într-o zi, aceste trupuri bătrâne vor fi schimbate și atunci vor fi nemuritoare și nu vor mai fi bătrâne și bolnave, iar acest suflet pe care îl avem acum nu va muri niciodată. Într-o zi vom trăi în Prezența Ta, unde nu este ispită și vom trăi ca copiii ai Tăi. Noi Îți mulțumim pentru aceste lucruri mari.

Tată, dacă în seara asta este cineva aici care nu are această nădejde, noi ne rugăm să vină și să-L primească în seara aceasta și dacă este cineva care nu este sănătos, fie ca el să fie vindecat în seara aceasta.

Adu-i înapoi, Tată, pe cei care s-au rătăcit și adună-Ți slavă prin această slavă, fiindcă o cerem în Numele preaiubitului Tău Fiu, Isus. Amin. Vă puteți așeza.

Bună seara, prieteni. Este un privilegiu să ne aflăm aici din nou acum la încheierea convenției și trezirii acesteia. Este cu adevărat o zi mare pentru mine. Am avut acest privilegiu în această dimineață, să iau parte la dejunul Oamenilor de Afaceri Creștini, unde mulți oameni s-au adunat. Am avut un timp de bucurie și revigorare. Am auzit diferite mesaje de la diferiți predicatori.

Eu am stat în spate și am plâns de bucurie. A fost și Tommy Hicks, un mic predicator din Texas, un fermier pe care l-a ridicat Dumnezeu…. El nu pretinde că are vreun dar sau ceva; este doar un predicator pentru cu multă credință. Și Dumnezeu l-a folosit minunat pentru a aduce suflete la Hristos. Și în dimineața aceasta a adus mărturie cum l-a trimis Dumnezeu în Argentina și cum s-a întâlnit acolo cu primul ministru și cum a lucrat prin credință și Dumnezeu a fost cu el. Eu vă spun că a fost o mărturie care ar face pe mulți predicatori care nu se străduiesc să facă ceva pentru Isus, să se rușineze. Ce poveste minunată!

Mâine după amiază va fi oaspetele meu aici și va spune oamenilor despre călătoria lui din spatele cortinei de fier. Sunt sigur că o să vă placă discuția cu scumpul nostru frate. Și, sigur, dacă va fi posibil, cu siguranță vom veni să-l ascultăm cu plăcere pe fratele Tommy Hicks, mâine după amiază.

Acum este cu un predicator pe nume Valdez, care are un centru al trezirii…..cred că la Milwakee (un frate îi spune ceva fratelui Branham). O, îmi cer scuze, fratele Tommy. Sincer, nu te-am văzut că ești aici. Dumnezeu știe că acesta este adevărul. Eu nu aș spune nimic rău despre tine. Eu tot ce spun aici, i-aș spune și în față. Și eu sunt un fermier, frate Tommy. Dar să știi că Dumnezeu se folosește uneori de fermieri, nu-i așa, frate Hicks? Sigur că da.

Eu mă bucur că fratele Hicks este aici în seara aceasta. Și cu fratele care stă lângă el m-am întâlnit azi dimineață. Cum se numește? (Cineva spune: „Sumbroe”). Fratele Esther Sumbroe. Discursul lui de azi dimineață ne-a emoționat sufletul.

Acuma, fratele Hicks a spus că i-au spus că nu se poate întâlni cu acel conducător din Argentina. Este primul ministru sau cine? (Un frate răspunde: „Președinte”.) Președintele. Deci vă dați seama cât de multe știu despre politică. Dacă președintele a spus că nu îl poți vedea…. Avea nevoie de mai multe zile, sau ceva….

El spunea, desigur, că au teoria lor științifică despre aceasta. Dar el spunea că bondarul n-a învățat de la știință cum că era prea greu să zboare; pur și simplu nu putea. Bondarul nu știa ce spune știința despre el, deci el a zburat oricum. Ei spuneau că nu se pot întâmpla minuni, dar noi a trebuit să facem ca și bondarul, nu-i așa, frate Hicks? Să zburăm oricum și să facem lucrările Domnului.

Acum, mâine după masă vom fi aici și mă gândeam… Am fost puțin confuz când l-am văzut pe Hicks aici.

Fratele Valdez este aici? Nu este. În ordine. Ei spun că au un minunat centru al trezirii acolo, sus, și am vrut să spun că fratele  Hicks va ține serviciul acolo, dar este greșit. Deci să fiți aici mâine după masă, ca să-l auziți pe fratele Tommy spunând restul poveștii. Voi care ați fost acolo, ați auzit cum a povestit despre Argentina și despre un fel de satelit al Rusiei. Mâine după masă va fi ceva nou, ce n-ați mai auzit, deci dacă vreți să auziți restul, să veniți aici mâine.

Și mâine seară este încheierea convenției și dacă va fi cu voia Domnului mă voi ruga din nou pentru bolnavi. Deci Domnul să fie milos față de noi. Eu mă rog să vă binecuvânteze cu binecuvântările Lui.

Și voi, vizitatorilor care ați venit să fiți cu noi în această convenție și adunare, să mergeți mai departe la una din bisericile acestea a Evangheliei. Să mergeți la școala duminicală, dimineața. Asta ar fi foarte frumos. Eu nu cunosc prea mulți predicatori care sunt aici în adunare, și nu știu unde sunt bisericile lor. Excepție face cea a fratelui Joseph, care este pe strada Clark, la biserica Filadelfia. Deci, dacă puteți, mergeți și vizitați-l pe fratele Joseph.

Cu puțin timp în urmă, cineva a sunat-o pe soția mea și a întrebat-o:

– „Soră Branham, fratele Branham este peste ocean?”

– „Nu,” a spus ea, „este în America.”

– „Este acasă acum?”

– „Nu.”

– „Dar unde este?”

– „Ori în Chicago, sau în Shreveport, Louisiana. El merge acolo cel mai mult.”

Și iată-i pe cei doi, fratele Joseph aici în Chicago și fratele Jack Moore din Shreveport, Louisiana. Deci sunt prin Chicago. Sper să pot reveni aici cât mai curând. (Adunarea aplaudă.) Mă rog să vă fiu de ajutor. Vă mulțumesc foarte mult. Vă mulțumesc. Asta mă face să mă simt bine venit.

Acum vom încerca să ne rugăm pentru cât mai mulți. Seara trecută am avut un alt fel de rând de rugăciune, prima seară pe care am avut-o de multă vreme. Eu nu am verificat cu fratele Joseph mărturiile, dar cred că sunt mari.

Astăzi, mi-au spus băieții că au împărțit în jur de 100 de numere de rugăciune. Suntem nerăbdători să-i avem sus aici, să ne rugăm pentru ei.

Dar înainte de a face aceasta, aș vrea să continui mesajul despre care am vorbit. Am început din cartea Exodului săptămâna trecută și încercăm s-o terminăm de parcurs, dacă este posibil. Și dacă este cu voia lui Dumnezeu, mai pe seară aș vrea să vorbesc despre părtășie, cum să avem o părtășie perfectă cu Dumnezeu.

Noi am vorbit din cartea Exodului, care este cartea chemării afară, cartea răscumpărării Vechiului Testament. Îmi place tare mult, fiindcă este o carte frumoasă. Cred că este în folosul nostru să o studiem acum deoarece cred că Biserica este la un alt exod, o altă chemare afară. Exod înseamnă „chemat afară”, înseamnă Biserica. Și acum, Dumnezeu Își cheamă poporul Lui din toate căile vieții, să vină să-L primească și să-L creadă. Și El a arătat mari semne și minuni în aceste zile din urmă. El îi cheamă pe oameni lucrători din toate căile vieții, îi cheamă să slujească.      

Sunt trei subiecte speciale despre care am vrea să vorbim din cartea Exodului, și aceste subiecte sunt: puterea lui Satan, puterea credinței și puterea lui Dumnezeu.

Seara trecută am vorbit despre puterea deciziei. În seara aceasta am vrea să vorbim despre rezultatele deciziei, cum Dumnezeu așază pe Israel în țara făgăduită. Iar ca text din care să luăm subiectul, vom alege Iosua capitolul 3, versetul 7.

„Și Domnul i-a zis lui Iosua: „Astăzi voi începe să te înalț înaintea întregului Israel, ca să știe că voi fi cu tine cum am fost cu Moise.”

Ce promisiune minunată pentru acest tânăr care era un conducător militar în Israel și care era acum proroc și succesorul acestui mare bărbat, Moise.

Acum, noi am văzut cum puterea morții putea împărăți prin Satan. Și noi vom folosi acest gând ca bază pentru ceea ce urmează să vorbesc ca să încerc să termin în 20-30 de minute, ca să acordăm cel mai mult timp pentru rândul de rugăciune.

Voi aveți predicatori buni în acest ținut și ei vă pot propovădui Evanghelia, însă aceasta… doar o întoarcere înapoi cum a fost la școala duminicală. Eu sunt un explorator, ați știut asta? Da, eu merg pe jos în Biblie și scot aceste giuvaiere și le curăț puțin, știți voi, și mă uit la ele. Îmi place să „sap” în cartea Exodului, căci acolo se găsesc o mulțime.

Și dacă se întâmplă să priviți, veți vedea că fiecare dintre ele au fost tăiate din Domnul Isus, arătând spre El. Astfel că, în El locuiește toată plinătatea, toate binecuvântările, toată răscumpărarea și toată vindecarea. Tot ce este aici, se află în Hristos Isus. Și voi în El aveți un drept să cereți Tatălui în Numele Lui, orice vreți. El a spus: „Vă voi da; voi face.” Ce promisiune!

Acum, noi nu vrem să fim înșelați. Satan are o putere și acea putere este moartea. El are puterea morții. Satan este acela care îți ia viața când Dumnezeu îi va îngădui s-o facă. Dar Dumnezeu poate să-ți țină viața, iar Satan nu ți-o poate lua până când nu-i îngăduie Dumnezeu. El își poate folosi acea putere când Dumnezeu îi îngăduie. Nu este aceasta minunat?

Cineva m-a întrebat: „Ce este moartea?” Eu am spus: „Moartea este aceea care îl trage pe credincios în prezența Făcătorului său.” În definitiv, nu-i un lucru foarte rău, nu-i așa?

Să știți că nu aș vrea să trăiesc tot timpul în acest trup de ciumă. Voi nu? Uitați-vă aici ce au făcut cei patruzeci și șase de ani pentru mine. Hmmm. Mă gândeam că, nu demult, eram un băiat care se juca. Și parcă nu s-a schimbat luna mai mult de două ori și eram un flăcău tânăr cu umeri drepți care a câștigat campionatul „Mănușa de aur”. M-am dus la box profesionist și credeam că sunt mare.

Obișnuiam să pieptăn o claie de păr negru și ondulat. Acum am tot acel timp. Într-o zi, când mă pieptănam, soția m-a întrebat:

  „Billy, tu știi că o să-ți pierzi tot părul?”

 „Păi, dragă, lăudat să fie Dumnezeu că nu am pierdut niciun fir.”

 „Dar unde crezi că sunt?”

 „Spune-mi unde au fost înainte ca să le am. Ele au fost undeva; ele trebuie să vină aici; ele mă așteaptă să vin la ele. Amin.” (Adunarea aplaudă.) Nu-i așa?

A fost un timp când nu au fost, apoi au fost și apoi nu mai sunt. Odată am fost și sunt; nu am fost, acum sunt și voi fi din nou. Dumnezeu ia acel petrol și umezeală și lumină cosmică și orice vrea, și când El duce acest suflet în Prezența Lui, atunci când acel Împărat al Duhului va lăsa slava în una din zilele acestea, Domnul Isus Hristos, El va elibera duhul meu din slavă. Și când strigă, toată lumina cosmică și calciul și toate elementele din care sunt făcut, și umezeală și petrol se vor aduna împreună într-un bărbat tânăr și sănătos și nu se va mai schimba. Aleluia!

Eu am întrebat doctorul într-o zi:

„Doctore, este adevărat că de fiecare dată când mănânc îmi reînnoiesc viața?”

„Absolut.”, a răspuns el.

„Dar cum vine asta?”

„Mâncarea se transformă în sânge, și formează noi celule de sânge.”

„Atunci aș vrea să te întreb ceva. Când aveam șaisprezece ani, mâncam cartofi, fasole și pâine de porumb și mă făceam mai mare și mai tare. Acum mănânc aceeași mâncare și mă fac mai bătrân și mai slab. Cum vine asta? Aș vrea ca știința să-mi explice.”

Dacă torni apă într-un pahar și îl umpli cam jumătate… apoi tu torni… continui să torni apă și nu se scurge afară, dar într-un fel sau altul totuși nu se umple….și merge în jos tot timpul. Cu cât mai multă apă torni, cu atât merge în jos… Asta nu merge. Dar Dumnezeu așa a spus și așa este.

Dumnezeu pictează un tablou. Și un om când ajunge la o anumită vârstă, după un timp stă. Dumnezeu ia un tablou de unde vrea și spune: „Asta este.” În ordine. Și tot așa vom fi și în înviere, exact la fel cum eram mai tari. Așa că nu avem de ce să ne facem griji. Doar slujiți-i Domnului Isus, fiți născuți din nou și promisiunea că vom fi acolo va fi a noastră. Nu vă îngrijorați.

Aceasta este o promisiune că veți vedea când veți merge unde Satan a luat micuțul copilaș din casă, a luat micul copil și l-a crescut el.

Acolo vei vedea iubitoarea soție lângă care ai stat. Și stai lângă mormânt înconjurat de nori negri. O, Doamne. Când auzi: „Țărână în țărână și cenușă în cenușă…”

Dar următoarea putere a credinței, harul, merge prin acel nor negru al morții și vede un Dumnezeu al învierii stând acolo. Amin. El vede învierea și prin credință el își șterge lacrimile și spune: „Glorie lui Dumnezeu! Îl voi vedea din nou.” Așa este.

Prin credință Moise a ținut Paștele. Și l-am văzut pe Israel într-o capcană la râu. Și atunci când Dumnezeu a adus jos puterea Lui prin lumina Duhului Sfânt, unde am fost, și i-a dus mai departe de capcană și i-a pus de partea cealaltă, Dumnezeu își arată puterea. El i-a lăsat să intre în capcană pentru a-Și arăta puterea. Arăta că îi iubea. Tot așa vă face și vouă uneori. El vă lasă să vă îmbolnăviți puțin ca să vă arate cât de mult vă iubește.

Vechea mea poveste spune că era odată un om care trecea prin Palestina. El era oier și avea acolo oi….. El avea una cu piciorul rupt. Și cineva i-a spus:

„Ce păcat de ea. Ea și-a rupt piciorul?”

„Nu, eu i l-am rupt.”

„Păi ce inimă ai avut să rupi piciorul bietei oi?”

„Am făcut-o cu un scop. Ea nu stătea lângă mine, așa că i-am rupt piciorul ca să-i arăt cât o iubesc; îi dau mâncare aleasă și o mângâi. Asta o face să mă iubească și când piciorul este vindecat, ea mă va urma și nu se va mai îndepărta de mine intrând în necazuri.”

Dumnezeu face asta uneori. El îngăduie să vă lovească ceva astfel ca să-Și poată arăta mai multă milă, mai multă bunătate astfel ca să umblați puțin mai aproape de El. Și Biblia spune că: „…toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu…” (Romani 8.28)

Deci aceasta este spre binele nostru. Dumnezeu a lăsat asta să se întâmple ca să fie mai bine. El este un Dumnezeu bun; El este minunat.

Acum, seara trecută noi i-am urmărit în călătoria lor și am văzut că atunci când le-a fost foame, Dumnezeu le-a trimit prepelițe. Când le-a fost sete, ei au lovit stânca din care a ieșit apă. Am ilustrat aceasta cu Ioan 3:16, pentru o lume care este astăzi pe moarte.

Apoi am văzut că atunci când ei s-au îmbolnăvit, Dumnezeu a promis… Acesta este un tip al călătoriei voastre de azi spre Țara făgăduită. Și ei erau pelerini după ce au ieșit din Egipt. Ei erau străini și se îndreptau spre un tărâm făgăduit, cu toate că încă nu ajunseseră. Și au ajuns într-o altă țară. Ei erau în mijlocul călătoriei prin pustie, ceea ce este un minunat tablou al bisericii de astăzi pe drumul ei spre slavă.

Noi nu mai suntem în Egipt; ne-am smuls corturile și am plecat; am trecut prin Marea Roșie – Sângele Domnului Isus. Am văzut toate vechile obiceiuri și lucrurile vieții scufundate, prietenii care ne-au dus prin baruri și saloane de cocktail-uri și altele și le-am văzut pe toate scufundate ca oastea Faraonului cu carele și caii lui. Și acum noi suntem în pustie urmând Îngerul legământului – Duhul Sfânt.

Noi suntem pe drumul nostru spre mărețul pământ în zilele Mileniului, unde va fi acea mie de ani de domnie. Acum,  multă lume aseamănă țara făgăduită – Palestina – cu cerul. Dar nu poate fi. Ei au războaie și altele în Palestina. Însă în cer nu sunt războaie și altele. Aceasta este un tip spre Împărăția de o mie de ani pe pământ cu Hristos.

Trei stadii ale călătoriei. Și după părerea mea, biserica, în starea spirituală, este gata să intre în al treilea stadiu. Și aceasta este scena în care ne duce textul nostru în seara aceasta.

Noi am văzut că ei aveau nevoie de vindecare și aveau un doctor cu ei – Moise. Să știți că Moise chiar era doctor. Gândiți-vă că avea în grija lui două milioane de oameni. Oare câți copii se nășteau în fiecare zi? Câți din ei erau răniți, bolnavi, răciți sau mai știu eu ce? Dacă în seara aceasta sunt doctori printre noi, ar trebui să privim cu toții în cabinetul lui Moise să vedem ce remediu avea, căci a ținut două milioane de oameni pe drum și nu era niciun bolnav printre ei, timp de patruzeci de ani.

Ce ziceți, doctorilor? Nu ar trebui să priviți în trusa lui medicală să vedeți ce avea în ea? Ați vrea? Atunci haideți s-o facem. (Adunarea zice: „Amin”.) Bine, ne vom uita să vedem ce avea Moise.

Și, priviți. Moise deschide trusa: „Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15.26) Asta-i tot ce avea, asta-i tot ce-i trebuia și tot ce trebuia să facă, era să pună în practică.

Moise nu se putea ruga pentru fiecare, deci Dumnezeu i-a spus să ridice un șarpe de aramă într-un par. (Numeri 21.8-9). Am trecut peste asta seara trecută. Acesta era un simbol care reprezenta pe însuși Isus, deoarece șarpele reprezintă păcatul deja judecat din Grădina Eden. Și Isus a fost făcut păcat pentru noi, fiindcă El nu a cunoscut păcatul.

Șarpele de aramă a reprezentat judecata divină, arama reprezintă judecata. Mai era și altarul de aramă, judecata unde jertfa era arsă. Și Ilie, în zilele când Israel se îndepărtase de Dumnezeu, a adus o mare judecată divină asupra… Se spune că cerul era ca arama – judecata divină.

Și parul, desigur, era crucea. Și șarpele de aramă nu se putea ruga pentru nimeni. Ei doar priveau spre șarpele de aramă și trăiau; priveau și trăiau. Și acesta era un tip spre Hristos. Și dacă ei priveau la un tip și trăiau, cu cât mai mult ar trebui noi să privim la Isus Hristos și să trăim. Amin.

Am văzut că de multe ori oamenii se bazează pe simptome când se face rugăciune pentru ei. Am constatat asta după mărturia fratelui Joseph, care spunea că după o săptămână întreagă de propovăduire a Evangheliei despre cum putem fi vindecați, ei s-au dus și au spus: „Păi, tot așa mă simt.” Și probabil vă veți simți la fel, dacă așa gândiți.

Credința nu se uită la aceste lucruri. Credința privește la ce spune Dumnezeu. Credința nu vede niciun simptom, deloc. Credința refuză să vadă simptomele.

Tu spui: „Bine, frate Branham, dacă sunt, n-ar trebui să spunem că sunt acolo?” „Nu, nu domnule.”

Tu să mărturisești: „El este Marele Preot al slăbiciunilor noastre.” Dar El nu poate face nimic până noi nu mărturisim mai întâi că El a făcut-o. Nu există vindecare la om; nu este vindecare în medicină. V-a fost dovedit aceasta și seara trecută. Nu este vindecare în medicină; medicina nu are pretenția că vindecă. Este doar un remediu; ține locul curat până vindecă Dumnezeu. Medicina nu poate crea țesuturi; medicina nu poate suda un os; medicina nu poate vindeca o tăietură. Doar Dumnezeu vindecă. Medicina păstrează doar locul curat. Un doctor vă va spune la fel.

El a spus: „Eu sunt Domnul care te vindecă de toate bolile.” Orice boală este vindecată de Dumnezeu. Medicina păstrează doar locul curat în timp ce Dumnezeu face vindecarea. Remediile vă liniștesc ș.a.m.d. Aspirina liniștește nervii în timp ce Dumnezeu face vindecarea.

Acum priviți. În această călătorie Dumnezeu le-a dat această făgăduință că El va avea grijă de ei, și a avut. El trebuia să-Și țină Cuvântul. Prin acel șarpe ridicat în par, era reprezentat Isus. Oamenii priveau la șarpe și credeau că Dumnezeu l-a ridicat și ei erau vindecați. Șarpele nu se putea ruga pentru ei. Deci ei priveau și trăiau. Și dacă sub acel tip, ei puteau privi și trăi, cu cât mai mult ar trebui să trăim acum, când ne rugăm chiar unul pentru altul.

Observați acum simptomele. Gândul mă duce la un caz, un om care avea cu adevărat simptome. Numele lui era Iona. El era unul care a alunecat de pe cale. Poate este un cuvânt tare pentru un predicator baptist ca să-l spună, nu-i așa? Dar era unul care s-a rătăcit. Oricine care nu-l ia în seamă pe Dumnezeu, este unul rătăcit.

Deci el era rătăcit pe o mare furtunoasă, era legat la mâini și la picioare așa cum fusese aruncat în ocean. Și o balenă flămândă l-a înghițit, apoi s-a dus pe fundul oceanului. Și Iona era în pântecele balenei, jos pe fundul mării. Dacă vorbim despre simptome, el chiar le avea. Dacă se uita în partea asta, el vedea burta balenei; oriunde se uita în jur, vedea burta balenei.

Dar știți ce a spus el? „Sunt deșertăciuni mincinoase.” El spunea: „Încă o dată voi privi spre Templul Tău cel sfânt, Doamne”, fiindcă știa că atunci când Solomon a închinat Templul, el s-a rugat: „Dumnezeule, când poporul Tău va fi în strâmtorare și va privi spre el, Tu  îi vei auzi din ceruri.” Și el a crezut. Din pântecele balenei, el a privit departe și toate simptomele din jurul lui… El a privit spre Templul lui Dumnezeu și Dumnezeu a auzit din ceruri și i-a trimis degrabă un tub de oxigen, l-a ținut în viață 3 zile și 3 nopți și l-a purtat într-un loc ca într-un taxi și l-a pus jos. Astfel, el a predicat într-un oraș de mărimea orașului Sf. Louis, care s-a pocăit. Amin.

Acum, dacă Iona sub acele circumstanțe… El putea refuza să privească spre Templu, unde un om până la urmă a rătăcit, Solomon, și a făcut o rugăciune de credință într-un templu pământesc, cu cât mai mult ar trebui voi să priviți la tronul ceresc unde stă Isus la dreapta lui Dumnezeu, care cu sângele Lui face mijlocire pentru slăbiciunile voastre și vă cere să veniți. Când ajungem acolo, simptomele pleacă.

Cu puțin timp în urmă, cineva mi-a spus: „Frate Branham, eu m-am dus la Oral Roberts și l-am refuzat să facă ceva pentru mine. A făcut tot ce a știut, dar nu m-a ajutat. M-am dus la încă doi, trei evangheliști și s-au rugat pentru mine, dar nu m-a ajutat. Acum am venit să văd dacă tu poți să faci ceva pentru mine.” Eu i-am spus: „Tu vei pleca tot la fel. Asta-i sigur. Tu alergi după oameni, când ar trebui să privești acolo sus.”

Ajutorul vine de sus. Da, ei sunt bărbați cumsecade, ei se pot ruga, dar asta-i tot. Credința ta care-l atinge pe Dumnezeu aduce rezultate. Despre Isus s-a spus că El a fost străpuns pentru păcatele noastre și în rănile Lui am fost vindecați. (Isaia 53.5). Atunci niciun om nu te poate salva, căci Isus deja a făcut-o. Tu trebuie doar să accepți. Predicatorul poate să-ți predice, dar el nu este un salvator. El este doar un ajutor care să te ajute să vezi ceea ce Dumnezeu deja a făcut pentru tine.

Orice persoană de aici a fost salvată cu o mie nouă sute de ani în urmă. Poate L-ai acceptat săptămâna trecută, sau seara trecută, sau cu douăzeci de ani în urmă, însă tu ai fost salvat cu o mie nouă sute de ani în urmă. Și ai fost vindecat tot atunci. Amin. Trebuie să credeți asta.

Dumnezeu trimite în biserică apostoli, proroci, învățători, evangheliști și a așezat daruri în biserica Lui: vorbirea în limbi, tălmăcirea, tot felul de semne, pentru desăvârșirea bisericii, pentru a aduna pe oameni împreună, ca să cunoască, că El este Dumnezeul cel Viu, trăind în poporul Său. Apoi tu privești la aceasta și crezi și prin credință privești la Calvar unde a fost plătit prețul suprem pentru fiecare în parte. Acesta este al vostru în seara asta. Orice bolnav care este aici este deja vindecat, atâta timp cât Îl privești pe Dumnezeu. Amin.

O, îmi place aceasta. Mă face să mă simt bine când vorbesc despre asta.

Și noi am văzut seara trecută cum ei au ajuns la Cades-Barnea, la graniță,  am văzut cum au trimis niște iscoade în țară, câte unul din fiecare seminție. Zece din ei s-au întors descurajați. Noi am văzut aceasta și de-a lungul Epocilor. Am văzut și cele 3 stadii ale călătoriei cu cele 3 împărțiri ale harului pentru Biserică, cum Martin Luther s-a ridicat prin neprihănire, părăsind „Egiptul”. Apoi am văzut cum s-a ridicat John Wesley propovăduit sfințirea. Și acum am văzut cum Cincizecimea s-a ridicat cu botezul Duhului Sfânt și restituirea darurilor.

Și când Biserica a trebuit să meargă pe acel tărâm  acolo, Cincizecimea s-a dus acolo, și toată biserica s-a dus acolo în acea epocă. Ei au trimis pe unii care au spus: „Nu vom putea face asta. Vom fi niște fanatici. Asta va distruge biserica noastră. Nu putem face asta.” Dar Dumnezeu a avut pe cineva care să meargă acolo și să aducă dovada că este un ținut bun. Îmi place această țară. O, Doamne.

„Oamenii vor crede că suntem nebuni dacă vom încerca să ne ducem înapoi la acel lucru.” Ei bine, frate, ei vor spune oricum că ești nebun, deci… Eu sunt mult mai fericit că sunt acel fel de nebun, decât cum am fost înainte. Deci mai bine să stau așa, căci El are grijă de mine și mă iubește. Și eu Îl iubesc și este atât de bun cu mine.

Și am văzut că mulți dintre ei au rămas de-a lungul graniței. Tot așa este și astăzi. Avem o mulțime de predicatori de graniță care predică o parte din adevăr și nu vor să accepte restul. Ei cred că Isus s-a născut din fecioară; cred că El este Fiul lui Dumnezeu. Totul este foarte ortodox în aceste lucruri, dar despre vindecarea divină și acele lucruri zic că erau pentru alt timp. „Astăzi nu mai este.” Acela este un predicator de graniță.

Îmi place Evanghelia deplină, pentru un om deplin. Îmi place să propovăduiesc Evanghelia, să propovăduiesc întregul Cuvânt al lui Dumnezeu. Îl cred și îl practic. Amin.

Cineva mi-a strecurat un pamflet cu câtva timp în urmă și mi-a zis să-l citesc. Acolo era vorba de o biserică din acest oraș care avea un craniu vorbitor, un craniu omenesc. Hmmm. Eu sunt atât de bucuros că Domnul meu a înviat din morți și El vorbește și El este viu, nu un craniu mort. O, cât de recunoscători suntem când știu că a înviat din morți! Și în seara asta avem Duhul Sfânt ca martor al învierii Sale.

Noi am văzut pe Israel că a ajuns la Cades-Barnea. Marele tron al judecății și marele izvor și cele câteva izvorașe simbolizează judecata de la Tronul alb din ceruri și bisericile care… Judecata începe de la casa lui Dumnezeu și acolo Israelul era în călătoria lor.

În dimineața asta, când am fost la Oamenii de Afaceri creștini, fratele Hicks a spus să cântăm „Înainte, soldați creștini”. Eu mă gândeam: „Da, așa este, cât timp mărșăluiți corect. Dar nu vă opriți.”

Israel a făcut greșeala lui când s-a oprit. Dacă ar fi mers mai departe, ar fi intrat în țara făgăduinței chiar acolo, fiindcă Dumnezeu le dăduse făgăduința. El este credincios făgăduințelor Lui. Ei s-au dus mărșăluind, dar s-au oprit. Și în momentul când s-au oprit, au început să rătăcească. Asta se întâmplă.

Asta s-a întâmplat cu câtva timp în urmă, la Cincizecime: s-au oprit. Au început să se organizeze în diferite grupări: „Adunarea lui Dumnezeu”, „Biserica lui Dumnezeu”, „Unitatea lui Dumnezeu”, „Treimea lui Dumnezeu”, și câte altele. Voi v-ați oprit. De ce nu ați mers mai departe? Voi ați rătăcit patruzeci de ani în pustie, însă harul suveran al lui Dumnezeu ne va duce mai departe oricum.

Și ei au rătăcit…  Dumnezeu a spus: „Atunci vă voi da odihnă,” dacă ar fi mers mai departe. Spune acolo, în cartea Evreilor (4.9-10) „odihna” este un tip spre Sabat. Acum eu nu vorbesc despre sâmbetiști aici, ci acea zi era doar o umbră.

Un bărbat mi-a scris o scrisoare… Am primit-o azi și acolo scria: „Frate Branham, tu nu ții ziua a șaptea, Sabatul? Am auzit că ai mâncat cârnați și ouă. Un om sfânt ca tine mănâncă cârnați?”

Ei bine, frate, cu toată dragostea pe care ți-o port în inimă, chiar dacă n-aș mai mânca cârnați toată viața, asta nu mă va duce în ceruri.

Observați, fraților, ținerea Sabatului era… Dacă voi vreți să țineți Sabatul, foarte bine. Eu am făcut un principiu la amvon: să nu vorbesc despre religia nimănui. Dar ca să lămuresc un lucru, vreau să spun ținerea Sabatului era doar o umbră pentru adevăratul Sabat. Dumnezeu avea să le dea Sabatul chiar când aveau să treacă Iordanul. Iordanul reprezintă moartea. Și când ești gata să mori față de tine însăți, Dumnezeu îți va da Sabatul.

Eu am spus odată: „Sabatul este Duhul Sfânt.”

„Nonsens”, a răspuns unul, „Sabatul este o zi.”

Eu am spus: „Era un timp limitat pentru un anumit popor, însă astăzi, Sabatul este botezul cu Duhul Sfânt.” Așa este.

„Nu se poate”, a spus el. „De ce?”

El a spus: „Dumnezeu a dat ziua și a pecetluit-o ca o aducere aminte pentru că era o zi de ținut.”

Eu am spus: „Pentru un popor. Dar astăzi, în Efeseni 4:30 spune că: „nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care ați fost pecetluiți până în ziua răscumpărării.”

Duhul Sfânt este o pecete a lui Dumnezeu care va fi pe fruntea sau pe… Pecetea lui Dumnezeu în aceste zile din urmă, este o distincție, un semn care va fi pus peste oameni. Aș vrea să avem încă o săptămână ca să vorbim despre asta.

Isaia spunea în capitolul 28 că: „Porunca va fi peste poruncă”, vorbind despre aceste zile și: „mesele sunt pline de vărsături,” și așa mai departe. Ei iau Cina, pentru că cred că dacă iau Cina, vor merge în cer. Biblia spune că cine ia Cina nevrednic, se face vinovat de moartea și trupul Domnului Isus Hristos. (1Cor.11.28-29) Amin. Asta este o poruncă sfântă. Eu nu cred în ceea ce ei numesc astăzi Cină.

Nu cu mult timp în urmă am fost într-o biserică unde am văzut cum au luat o felie de pâine și au tăiat-o în bucățele. Și enoriașii de acolo care beau și jucau jocuri de noroc și înjurau, luau aceea; și cred că vor merge în ceruri. Frate, tu îți osândești singur sufletul făcând asta. Nu-i de mirare că mesele sunt pline de vărsături. Sigur.

El spunea: „Învățătură peste învățătură, poruncă peste poruncă, puțin aici, puțin acolo. Căci prin niște oameni cu buze bâlbâitoare și în alte limbi (în versiunea engleză) voi vorbi acestui popor și acesta este Sabatul.” Amin.

În Evrei 4, spune că: „Rămâne, doar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui se odihnește și el de lucrările lui, cum s-a odihnit și Dumnezeu de lucrările Sale.”

Dumnezeu a lucrat șase zile iar în ziua de Sabat, El s-a odihnit și nu s-a mai întors. Și omul poate lucra în lume până la douăzeci de ani, treizeci, patruzeci, șaptezeci de ani, dar când încetează lucrările lumești, el intră în odihna veșnică cu Dumnezeu, așa cum a făcut Dumnezeu la început.

O, frate, dacă trăiești la graniță în seara asta, treci dincoace! Treci Iordanul. Este minunat. Aici sunt struguri mari și gustoși. Noi avem dovada inițială. Aleluia!

Avem aceeași Iosua și Caleb care au trecut granița și au adus dovada că este o țară bună. Fiecare făgăduință pe care a dat-o Dumnezeu, este aici. Întreaga Evanghelie, întreaga Biblie, vindecarea, bucuria, pacea, fericirea, tot ce este făgăduit în Biblie, sunt fructele din acea Țară. Amin. Cereți și sunt ale voastre.

Dar mai întâi trebuie să treceți Iordanul. Voi nu puteți sta în pustie și să așteptați să le primiți fiindcă strugurii nu cresc acolo, în pustiu. Asta-i problema cu biserica asta: este în stare de anemie. Are nevoie de transfuzie de Sânge deoarece este palidă la față. Amin.

O, Doamne. Despre penticostali vorbesc. Voi obișnuiați să aveți niște adunări de modă veche. Toți strigau și-L lăudau pe Domnul și permiteați Duhului să înainteze pe toate canalele. Dar astăzi termometrul spiritual este sub zero. Așa este. Din ce cauză? L-ați respins. Dumnezeu a vrut să vă dea Țara.

Caleb și Iosua au venit înapoi și au spus: „Țara este bună.” Și dacă ați fi mers mai departe în ea, ar fi fost bine, dar voi v-ați colonizat, v-ați făcut organizații și denominațiuni, lucru care s-a dovedit a fi un blestem pentru voi. Dacă ați fi rămas măcar cum ați fost, Dumnezeu ar fi revărsat toate darurile spirituale în biserică și Mileniul ar fi început. Amin.  Dar vouă v-a trebuit să aveți un nume pus pe frontispiciu. Aceasta a adus blestemul asupra voastră. Așa este. Acum, eu nu am nimic împotriva denominațiunilor. Ele sunt în ordine. Dar, fraților, voi încercați să vă purtați ca restul lumii. Voi ziceți: „Eu aparțin la cutare biserică.”

Ce-i pasă lui Dumnezeu la ce biserică aparții? Dacă nu ești născut din nou, nicidecum nu vei merge în cer. Cu siguranță. Îndepărtați-vă de starea de graniță! Ați început să rătăciți.

Adam a pățit la fel când nu a mai ținut fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu. A devenit pribeag. Cain a pățit la fel când nu a acceptat să dea aceeași jertfă pe care Dumnezeu a primit-o de la Abel. A devenit un pribeag. Și orice om care stă în aceste zile din urmă ale trezirii, care străbate țara și care vede mișcarea măreață a lui Dumnezeu și refuză s-o accepte, va deveni un pribeag și un nestatornic.

Eu vă spun că ceea ce ne trebuie nouă astăzi, este o trezire de modă veche ca a lui Pavel și Duhul Sfânt al Bibliei să aducă oamenii din nou pe banca plângerii. Eu sunt unul care crede în trezirea de modă veche. Dar știți care este problema noastră astăzi? Avem prea multe treziri de tip Hollywood astăzi. Așa este.

Nu cu mult timp în urmă, am fost la o trezire penticostală în care femei penticostale care erau pe platformă aveau rochiile atât de strâmte, de parcă ar fi fost turnate pe ele, iar de urechi spânzurau niște cercei atât de lungi. Fața și unghiile erau vopsite de parcă ar fi mâncat carne crudă plină de sânge. Și acestea se numesc umplute cu Duhul Sfânt? „După roade îi veți cunoaște.” (Matei 7.20) Așa este. (Adunarea aplaudă.)

Este foarte rău dacă vă purtați așa. Voi știți ce lucru rău era pentru o femeie penticostală să-și taie părul. Aceea era slava ei. Cu siguranță că a acceptat ca slava să-i fie scurtată. (Adunarea aplaudă.) Voi știți că acesta este adevărul, fraților.

Ascultați. Biblia spune că este slava ei. Deci voi o împărțiți cu Diavolul. Așa este. Lăsați-vă părul lung! Amin. Fiți niște doamne, arătați ca niște creștine. Încetați să vă luați după moda lumii. Diavolul vă va atrage în tot felul de încurcături. Intrați cu inima în slava Shekinah împreună cu Dumnezeu. Intrați după perdea și lăsați-o să cadă în urma voastră; închideți lumea afară ca să nu puteți vedea lucrurile ei; muriți față de voi.

Îmi amintesc când am fost prima dată printre penticostali în Mishawaka, Indiana. Când femeile începeau să strige, acele agrafe mari le cădeau din păr. Frate, azi cu greu mai găsești una. Ce rușine! Cât de mult s-au schimbat. Din ce cauză? Fiecare denominațiune a încercat să-și ridice propria organizație în loc să aducă pe oameni la Dumnezeu. Voi știți că acesta este adevărul. Asta v-ar putea produce rău la stomac, dar…

Când eram copil… am fost săraci. Mama obișnuia să pună o tavă de pâine în cuptor și cumpăra piele de pe carne, de pe care rădea grăsimea, pe care o turna peste pâinea de mălai și cu care făcea prăjitură. Eu nu știu dacă ați mâncat sau nu acel fel de prăjitură, dar era destul de bună. (pete pe bandă)

Nu cu mult timp în urmă am fost la un muzeu. Acolo era estimată valoarea unui om care cântărea 150 de pfunzi și elementele din care era alcătuit valorau optzeci și patru de cenți. Ha-ha! Și tu îți pui o blană de cinci sute de dolari pe tine și ridici nasul sus încât dacă ar ploua ți-ar intra apă și te-ai îneca. Tu ai impresia că ești cineva, dar valorezi doar optzeci și patru de cenți, și, desigur, știi să te îngrijești de ei.  Dar, frate, tu ai un suflet care nu moare niciodată, dar tu îi dai tot felul de învățături. Amin. Eu nu știu ce se întâmplă cu mine… (Adunarea aplaudă.)

Păstorul vostru ar trebui să facă asta, dar lăudat să fie Domnul. Noi trebuie să ne întoarcem înapoi pe cărare. Acesta este motivul pentru care noi suntem aici în seara asta să ne bucurăm de ceva. Acesta-i motivul, noi suntem zdrobiți și căzuți. Sigur.

Și, ca să-mi termin povestea cu mama, după ce ne îmbăia, ne ștergea cu un prosop făcut din pânză de sac. Eu nu știu dacă ați văzut vreodată unul sau dacă l-ați simțit cât de aspru este. Aproape că îmi lua pielea jos de pe mine. Și următorul lucru pe care-l făcea era să ne dea să bem o lingură cu ulei de castor. Asta se întâmpla în fiecare sâmbătă seara, astfel ca copiii să fie gata pentru școala de duminică. Acest ulei ținea departe răceala. Am luat atât de mult ulei de castor încât nici nu-l mai puteam vedea. Când mama venea cu el, ziceam: „Oh, mamă, te rog.” Dar mă țineam de nas așa și îi dădeam drumul pe gât repede. „Mamă, mi se face rău.” Și ea spunea: „Dacă nu ți se face rău, nu-ți face nici bine.”

Asta vreau să spun și în seara aceasta. Dacă asta nu vă agită să vă lăsați părul să crească, să vă purtați altfel, să treceți de aceste granițe… Aș vrea să vă vină rău de la stomac astfel ca starea voastră spirituală să se trezească, ca să fiți gata…. (pete pe bandă). Dacă nu vă face cu adevărat rău, nu vă face nici bine. Înțelegeți? Amin. Asta vă va deschide inima încât Duhul Sfânt să poată intra să curețe canalele și să vă pună în ordine. Amin.

Observați acum ce minunat! Dumnezeu a spus că dacă treceau granița, El le va da țara, însă ei nu au vrut. Astfel că ei au început să rătăcească, să pribegească de colo-colo. Biblia spune: „Nu vă lăsați amăgiți de orice vânt de învățătură.” Amin.

Eu cred că dacă un om intră în contact cu Hristos, toți diavolii din iad nu îl vor face să-L nege. Să știți că oricât de desfigurat aș fi, eu sunt un om deoarece m-am născut om. Dacă L-ați primit pe Hristos în inima voastră, voi sunteți creștini; sunteți fii și fiice de Dumnezeu; vă face să vă purtați diferit, să arătați diferit, să umblați diferit, să vorbiți diferit, să vă asociați cu altfel de oameni. Amin. O, aceasta vă va separa. Lumea vrea amestecături, dar Dumnezeu vrea separare. Așa este. Amin.

Observați ce frumos. În timp ce ei rătăceau împrejur, (atunci au intrat ei în tot felul de necazuri) diavolul a observat lucrul acesta și a văzut că au un predicator decăzut. Așa este. Numele lui era episcopul Balaam. Amin. Da, acesta era. Știți ce a făcut el? I-a amestecat în tot felul de cazuri de căsătorii și divorțuri. Și diavolul exact asta face. Amin. Aleluia.

Am văzut odată un predicator care avea patru soții cu care trăia. El spunea: „Eu nu știu ce se întâmplă cu biserica mea.” Eu i-am răspuns: „N-ar trebui să privești prea departe.” Amin.

O, da, el i-a amestecat în tot felul de lucruri, fiind căsătorit și recăsătorit. Tot așa faceți și astăzi când ajungeți să rătăciți. Dacă ați fi stat pe adevăratul fir al lui Dumnezeu, nu ați fi făcut lucrurile acestea. Se căsătoresc credincioșii cu necredincioșii, se căsătoresc cu unii care au mai fost căsătoriți de două sau trei ori. Asta-i doctrina lui Balaam. Așa este.

O, el era cineva acum; avea un renume mare în țara lui. Și într-o zi, și-a încălcat măgărița și a pornit să blesteme acea mână de oameni care pribegeau pe acolo. Dumnezeu le-a dat câte puțin din ceea ce aveau nevoie. Și tocmai atunci iată-l venind pe Balaam. Și știți ceva? Era atât de orb și atât de sigur că va câștiga confruntarea cu Moise, încât n-a putut vedea Îngerul Domnului care stătea în calea lui.

Să știți că tot așa este și cu „Balaamii” moderni de astăzi. O, el are D.D.D., D. P.h, dublu L.D., ei știu totul, tu nu știi nimic. Voi știți cum numește Biblia D.D.? Câine mut. Da. Și Balaam cu D.D-ul lui, a venit să-i arate lui Moise ce și cum. Și era atât de orb, încât n-a putut să vadă Îngerul Domnului. Glorie! Cu siguranță acesta este un tip al bisericii de astăzi.

Oamenii spun că acest Înger despre care vorbim și puterea lui Dumnezeu este un nonsens. „Am fost la adunări, dar nu am văzut nimic.” Nu-i de mirare, căci ești orb. Aleluia.

Și știți ceva? Măgărița lui știa mai mult și era într-o stare mai bună decât prorocul ei. Bătrâna măgăriță a văzut Îngerul. Ar trebui într-un fel să avem simțurile măgăriței.

Așa că măgărița a căzut în genunchi înaintea Îngerului și Dumnezeu i-a dat darul vorbirii în limbi. Da, măgărița a vorbit în limbi, când a recunoscut pe Îngerul Domnului. Acesta-i adevărul. A vorbit vreodată o măgăriță cu glas omenesc? Sigur că da, a primit darul vorbirii în limbi și l-a mustrat pe pastor. Amin. Ce scenă.

Da, domnule. Măgărița s-a întors și l-a mustrat deoarece ea era în genunchi; ea putea să vadă Îngerul, însă Balaam nu putea vedea altceva decât goana după un câștig mai bun și o biserică nouă. Asta-i tot ce putea vedea, însă măgărița a văzut Îngerul Domnului și a căzut în genunchi. Dumnezeu a răsplătit-o.

Acum vă rog să priviți ce înseamnă asta, fraților, că ortodoxia voastră nu vă folosește prea mult. Dumnezeu întotdeauna adeverește Biserica Sa cu semne și minuni. Ați știut aceasta? Uitați-vă la măgărița care îl căra pe predicatorul decăzut să blesteme pe poporul lui Dumnezeu. Asta încearcă ei să facă și astăzi. Voi nu veți putea blestema ceea ce Dumnezeu a binecuvântat, și cu asta ați putea termina certurile; ați putea să vă alăturați, dacă vreți să ajungeți în ceruri. Amin. Eu cred că tot ce a fost baptist în mine, s-a scurs afară și aproape devin un penticostal, cred.

Aș vrea să priviți puțin aici la Moise, poate ați mai privit și înainte; nu știu. Dar aici Moise și copiii lui Israel, decăzuți, hoinăreau împrejur de patruzeci de ani; s-au apropiat din nou de graniță, cam acolo unde se află Biserica lui Dumnezeu acum. Ei s-au întors din nou la graniță și au pribegit din nou după ce El i-a învățat.… Au venit către graniță și au vrut să treacă sau să meargă în această biserică să țină o trezire, cu alte cuvinte, acolo în ținutul Moabului.

Moabul era o denominațiune, dar Israel nu. Sigur. Ei nu aveau o națiune a  lor, o țară pe care s-o numească a lor. Ei erau pelerini care locuiau în corturi. Dar Moab era organizat, aveau armată și de toate. Moabul nu era necredincios, să nu uitați că el era frate cu Israel. Moabul se trăgea din fiii lui… Erau copiii fiicei lui Lot acești Moabiți. Și erau frați cu Israelul.

Și Israel a ajuns acolo fiindcă nu aveau o țară a lor, căci erau pe drum spre o țară. Israel nu avea o biserică; era în drum spre biserică. Și Domnul era cu el.

Și el a spus: „Frate, pot să trec prin țara ta?” Și ei au spus: „Aduceți episcopul acela să blesteme pe acel tip. Nu avem nevoie ca ceva din acele nonsensuri să înceapă să se răspândească în țară, nimic din strigătele acelea, din acel plâns; nu-i vreau pe acel holly-rollers pe aici.”

Tu spui: „Dar ce, ei erau holly-rollers?” Sigur că erau. Când au trecut de Marea Roșie și au ajuns dincolo, Moise a cântat în Duhul și Miriam a luat tamburina și a început s-o bată, și toți ceilalți au început să strige în Duhul și să danseze în Duhul. Dacă aceea nu este o adunare de holly-rollers, atunci nu am văzut niciuna.

Și ei au spus: „Să nu-i lăsați să vină aici; nu vreau ca ceva din lucrurile acelea să se răspândească printre credincioșii noștri cumsecade. Noi știm pe ce stăm.” Mă întreb…

Și deci l-au chemat pe episcop. El a venit și a spus: „Acum am să vă spun ce să faceți.” Priviți ce conformist era! „Eu vreau să-mi faceți șapte altare.” Și exact asta cerea Dumnezeu, șapte altare. Apoi a spus: „Să aduceți ca jertfă șapte viței curați.” Asta cerea Dumnezeu. Vedeți ce fundamentalist era în Cuvânt? Și el spunea: „Și să aduceți șapte berbeci.” Nu oi, ci berbeci, vorbind de a doua venire a lui Isus, sau prima venire a lui Hristos.

Poți să fii foarte conformist, să crezi în nașterea din fecioară, să crezi în moarte și înviere, în ridicarea la cer, în a doua venire. Dar, frate, este puțin mai mult decât atât.

Balaam era tot atât de ortodox ca Moise, uitați-vă: șapte altare, șapte jertfe curate, șapte berbeci aduși sus pe înălțime împreună cu toate celebritățile, marele preot și ceilalți care săreau în jurul altarelor rugându-se la Iehovah Dumnezeu. Perfect după cerința lui Dumnezeu. Dumnezeu cerea șapte altare, șapte jertfe, și toți care credeau că va veni Mesia ardeau câte un berbec pentru aceasta, cu credința că El era Mielul junghiat înainte de întemeierea lumii. Ei erau foarte conformiști.

Acum priviți. Acolo sus pe înălțime, era o națiune foarte bine organizată, și toți credeau în Iehovah Dumnezeu; aveau un predicator educat, fin, înconjurat de celebrități care erau în jurul altarului; totul era scriptural, cât se poate de conform Cuvântului.

Jos acolo în vale erau niște oameni care nu aveau casă. Ei erau pelerini și străini. Ei nu erau organizați, locuiau în corturi și aveau și ei șapte altare, șapte viței și șapte berbeci. Și unul și altul erau la fel de conformiști. Dacă Dumnezeu ar cere să fii conform Cuvântului, atunci El ar fi greșit să-l osândească pe Moab și să-l accepte pe Israel.

La început și Cain și Abel erau închinători. Cain a ridicat un altar; la fel și Abel. Cain s-a închinat; la fel și Abel. Cain nu era un necredincios. Amândoi au ridicat un altar, au adus jertfa, au făcut tot ce au putut. Dar de ce Abel a fost acceptat? Deoarece Abel gândea duhovnicește. Lui Abel i-a fost descoperit că nu fructele și merele ne-au scos afară din Grădina Eden, ci sângele și el a adus jertfă un miel prin descoperire duhovnicească. Și Isus a spus că El va zidi Biserica Lui pe descoperire spirituală: „Nu carnea și sângele ți-a descoperit aceasta”, El i-a spus lui Petru: „Tu nu le-ai învățat în vreun seminar. Nu ai învățat aceasta fiind un conformist. „Nu carnea și sângele ți-a descoperit aceasta ci Tatăl Meu care este în ceruri. Și pe această piatră voi zidi biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.” O, cum o veți putea opri? Deci era o descoperire spirituală.

Și iată, acolo era Moise; el era cu un picior pe tron. El s-ar fi putut întoarce în Egipt și să stea acolo, dar făgăduința Lui era să meargă prin pustie în țara făgăduită. Și Moise a ales mai bine să sufere cu poporul decât să stea pe tron acolo, deoarece avea descoperirea spirituală. Și el mergea și Dumnezeu adeverea.

Iată cum poți să știi dacă ești în gruparea corectă sau nu. Dumnezeu întotdeauna adeverește biserica Lui cu semne și minuni. Indiferent cât de conformiști sunteți, depinde dacă Dumnezeu acceptă jertfa ta sau nu.

Eu am stat de vorbă cu un frate baptist pe care îl iubesc din toată inima, un om educat, foarte cumsecade. El spunea:

„Frate, oare ce-i cu tine, băiete?”

           „Adică?”, am spus eu.

 „Adică tot acest fanatism pe care încerci să-l înveți, aceste lucruri ca botezul cu Duhul Sfânt și celelalte. Noi am primit Duhul Sfânt când am crezut.”

Eu i-am spus: „Voi, baptiștii, aveți amestecate toate acolo în Fapte 19. Pavel a întâlnit niște baptiști acolo și i-a întrebat: „Ați primit Duhul Sfânt când ați crezut?” Credeam că ai spus că L-ai primit când ai crezut. Pavel i-a întrebat: „Voi deja ați crezut dar ați primit Duhul Sfânt de când ați crezut?” Amin. Da, Apolo era un mare predicator, dar el avea nevoie de Duhul Sfânt.

Și atunci, el a spus: „Dar Avraam, părintele credinței, nu L-a crezut el pe Dumnezeu? Ce altceva mai mult putea face  decât să creadă pe Dumnezeu? El l-a crezut pe Dumnezeu și lucrul acesta i s-a socotit ca neprihănire.”

Eu i-am spus: „Corect. Dar Dumnezeu a adeverit credința lui dându-i tăierea împrejur pentru a dovedi că El l-a acceptat. Tu poți să crezi în Domnul Isus Hristos; și până când Dumnezeu recunoaște credința ta, El îți va da botezul Duhului Sfânt pentru a pecetlui promisiunea.”

Avraam a primit tăierea împrejur ca o pecete că Dumnezeu a acceptat neprihănirea credinței lui. Și dacă zici că îl crezi pe Dumnezeu din toată inima, El îți va da botezul Duhului Sfânt ca să te pecetluiască pentru Împărăția lui Dumnezeu, recunoscând adevărata ta credință în Dumnezeu. Amin.

Asta este o predică de modă veche „cu foc și pucioasă”, dar te va salva. Frate, aceasta te va ține când încercările sunt grele. Amin. Poate nu sunt capabil să mă exprim foarte bine, însă eu știu despre ce vorbesc. Amin. Poate nu știu să mă exprim în așa fel ca să înțelegeți, dar sigur mă străduiesc. Mie îmi place aceasta fiindcă știu că acesta este adevărul. Da, domnule.

Tăierea împrejur era o adeverire. Dumnezeu trimite întotdeauna o adeverire și zice: „Tu spui că ai crezut. Atunci Eu voi face asta ca dovadă. Eu am primit credința ta și voi face asta ca dovadă că am primit-o.”

Acum uitați-vă cum face Dumnezeu aceasta, adeverind că El a primit neprihănirea credinței. Asta ar trebui să facem noi astăzi. Moabul avea o biserică foarte conformistă, dar Dumnezeu nu are nimic cu ea. Și același Dumnezeu la care amândouă popoarele se închinau aducând aceleași jertfe… Dumnezeu a adeverit că Israelul era corect, deoarece ei aveau deasupra lor Stâlpul de foc, aveau vindecarea divină; aveau dansul în Duhul; aveau bucurii. O, ei aveau un timp minunat și erau pe drumul lor îndreptându-se undeva. Dumnezeu le-a dovedit că El le-a acceptat credința. Și acesta a fost întotdeauna semnul credinciosului: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” Amin.

Uitați-vă la Duhul Sfânt care vorbea prin sfântul Pavel. Când a fost Isus, Pavel era un conformist – așa erau evreii – dar ei L-au osândit. Dumnezeu a recunoscut că Isus era Fiul Său. El L-a adeverit. Petru spunea în Fapte 2 că: „Voi, bărbați din Israel, Isus din Nazaret, un om adeverit de Dumnezeu cu semne și minuni…”

Dacă biserica ta nu crede în semne și minuni, ar fi bine să începi să te rogi pentru acea biserică care crede că zilele minunilor au trecut. Voi sunteți încă la graniță, dar strugurii sunt de cealaltă parte. În ordine. Asta este Scriptura și nu este o glumă. Biblia așa spune.

Și uitați-vă la Duhul Sfânt din aceste zile. El spune că Duhul vorbește lămurit în zilele din urmă: unii se vor lepăda de credință dând crezare duhurilor înșelătoare și cum ei vor fi iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu. (1Tim.4.1)

Uitați-vă la biserică astăzi. Păi, ei stau acasă joi seara să se uite la TV. Ei nu mai merg la adunarea de rugăciune. Nu mai au altar, au luat jos tot focul de pe altar și l-au pus în cuptor, au luat odaia de sus și au transformat-o în restaurant, au fiert o găină bătrână și au pus-o pe tavă predicatorului. Acesta nu este programul lui Dumnezeu. Voi sunteți în afară. Dumnezeu nu va adeveri niciodată așa ceva. Acesta-i adevărul. Și voi, penticostalii, vă îndreptați spre același lucru. Așa este.

Acum observați ce spune Dumnezeu: „că vor fi încăpățânați, iubitori de plăceri mai mult decât de Dumnezeu; șoptitori, nemulțumitori, trufași, (Oh, nu-i nimic de acolo.) călcători de cuvânt, având doar o formă de evlavie (foarte conformiști), dar tăgăduind puterea. Depărtați-vă de ei.” (2Tim.3.1-5)

Dacă Duhul Sfânt a spus așa, cred că pot cita și eu pe Duhul Sfânt. Depărtați-vă de aceștia, căci aceștia umblă din casă în casă și organizează serate pentru femei și șezători în care vorbim despre doamna Cutare și Cutare.

Fraților, ceea ce vă trebuie, este adunări de rugăciune. Asta s-ar putea să vă „șifoneze” puțin, dar mai bine vă șifonează puțin decât să ardeți mai târziu. Acesta-i adevărul.

Uitați-vă cum au mers mai departe. Dumnezeu a privit jos: amândouă jertfele ardeau și Dumnezeu a binecuvântat pe Israel, deoarece El era cu Israel. Și ei au ajuns la graniță. Moise a murit și Iosua era noul conducător și el urma să ducă copiii pe partea cealaltă. Ei au mai trimis iscoade. Trebuiau să iscodească țara din nou căci trecuseră 40 ani… Vedeți, voi trebuie să mergeți să faceți din nou lucrările dintâi, nu-i așa?

Eu cred că dacă cincizecimea a început atunci în urmă cu acel fel de inimă eliberată de orice, și liberi în Duhul și celelalte, ar fi mai bine să mergeți și să faceți din nou lucrările dintâi. Nu credeți și voi așa? Întoarceți-vă la vechiul semn, la linia de separare. Întoarceți-vă și credeți în Dumnezeu, lăsați ca Duhul Sfânt să-și facă drum în inima voastră, să vă închinați lui Dumnezeu în Duhul și să faceți așa cum s-a făcut atunci. Îndepărtați acel simțământ indiferent de la voi: „Eu nu pot  merge într-o astfel de biserică; eu nu pot să am credincioși ca aceia.”

Să ne uităm la o pasăre care stă pe ouă. Nu pasărea clocește ouăle, ci atmosfera din jurul acelor ouă. Tot timpul este vorba de atmosferă. Și dacă aveți o atmosferă unde oamenii se îndoiesc și se ceartă între ei și argumentează dacă să aparțină de biserica asta sau cealaltă, acolo nu se vor „cloci” creștinii. Așa este. Nu se poate.

Și dacă pasărea care stă pe ouă nu a fost mai înainte cu masculul ei, acele ouă nu se vor cloci niciodată. Ele vor putrezi chiar în cuib. Așa este.

Și așa merg lucrurile și în biserică astăzi. Vă aduceți păstorul cel mai bine educat care arată cel mai bine acolo în față, unul înalt de șase picioare, cu părul ondulat și pieptănat așa: „O, un astfel de pastor aș vrea să am și eu.”

Frate, tu te-ai îndepărtat de linie, asta-i tot ce pot să spun. Mai bine aș avea ca predicator un bărbat îmbrăcat în salopetă, cu noroi pe pantofi dar care să-L cunoască pe Dumnezeu, decât unul cu toate diplomele care să-l pună în fața mea. Aleluia.

Înapoi la linia de cioplire, frate. Acolo ar trebui să mergem; cineva care să predice întreaga Evanghelie, să creadă în vindecarea divină, puterea lui Dumnezeu, învierea, că Isus este același ieri, azi și în veci.

Uitați-vă la ei. Ei s-au apropiat din nou de linia de graniță. Ei au trimis iscoade în țară și au ajuns la curva Rahav. Și ea le-a dat un semn de sânge, acea funie cărămizie legată la fereastra ei, ca ei să poată fugi. Acum venise timpul să treacă dincolo.

Acum, înainte să chemăm rândul de rugăciune, aș vrea să rămâneți cu acest gând. Gândiți-vă, patruzeci de ani de pribegie prin pustie, timp în care Iosua a devenit bătrân. Dumnezeu îl alesese să ia locul lui Moise. Și timpul s-a apropiat și Iosua trebuia să pornească.

Uitați-vă cu ce rebeli trebuia să lupte. Dar fiindcă Dumnezeu le-a promis că țara era a lor, într-o zi el i-a chemat pe toți acolo și le-a spus ce să facă. El le-a spus: „Sfințiți-vă, și fiți gata, căci vom trece dincolo.”

Este chemarea bisericii să se sfințească, să se îndepărteze de lucrurile lumii, să ne pregătim să trecem dincolo. Amin. Sunteți gata în seara aceasta să puneți totul deoparte, toată necredința și să vă sfințiți? Aceeași Evanghelie v-a fost propovăduită și vouă ca și lor. Sunteți gata să vă sfințiți?

Există un singur păcat și acesta este necredința. Fumatul, băutul, mințitul, curvia, nu sunt păcate ci atribute ale păcatului. Voi faceți toate acestea deoarece sunteți păcătoși. Înțelegeți? Nu este păcatul, ci consecințele păcatului.

Singurul păcat este necredința. „Cel ce crede nu va fi osândit”, a spus Isus în Ioan 3. Ați văzut? Sunt două posibilități: una este necredința și cealaltă credința.

Acum sfințiți-vă și îndepărtați-vă de orice superstiție și de orice vă spune diavolul. Tu spui: „Dacă voi ajunge pe platformă, s-ar putea să fiu vindecat în seara asta.” Îndepărtați acest diavol de la voi. Nu contează dacă vii aici sus sau nu, contează dacă ai sau nu credință. Amin. Aveți credință în Dumnezeu. Să credeți.

Și Iosua a spus: „Acum veți vedea slava lui Dumnezeu”, căci Stâlpul de foc era deasupra lor. El spunea: „Când Stâlpul de foc începe să meargă înspre Iordan, preoții să pornească și fiecare om să vină după ei, dar să nu se apropie prea tare; dar să nu vă scape din ochi, fiindcă pe calea aceasta n-ați mai mers.” Cred că asta este o experiență pentru biserică – pe calea aceasta n-ați mai mers.

Voi, oameni din seara asta, dacă nu aveți destulă credință, haideți să pornim spre Iordan în seara asta. Poate n-ați mai trecut pe aici, dar haideți să trecem în seara asta. Amin. Tu spui: „N-am mai făcut-o, dar voi încerca în seara asta.” Dumnezeu este aici să te călăuzească. El vorbește inimii tale și îți spune s-o faci. Acesta este Duhul Sfânt.

Deci oamenii au pornit în marș. Dar ați observat ceva? Îngerul Domnului a intrat în Iordan înaintea lor. Îngerul Domnului a cucerit mai întâi Iordanul. Îngerul Domnului vă va călăuzi fiecare pas. Uneori gândiți că încercările sunt grele. Dumnezeu nu se grăbește. Noi ne grăbim tot timpul.

Dumnezeu a îngăduit ca cei trei copii evrei să intre în cuptorul încins. L-a lăsat pe Daniel chiar în gura leilor să ajungă înainte ca El să intervină. Ridicați-vă și începeți să umblați prin credință. „Dumnezeule, eu Te cred și vreau să ajung în țara făgăduită. Dumnezeule, Tu mi-ai promis și eu vin acum. Eu urmez călăuzirea Duhului Sfânt. Și când voi ieși afară de aici, eu voi dovedi că sunt un credincios în Hristos Isus. Eu accept vindecarea mea și umblu prin credință chiar acum. Eu cred.” Îmi place aceasta.

Ascultați, prieteni păcătoși. Întruna din zilele astea va trebui să mergeți și voi într-o călătorie, jos spre Iordan. Mai bine ați urma Duhul Sfânt, fiindcă vă spun că este un râu negru și adânc. Pe acolo nu veți mai merge. Într-o zi va trebui să mergeți… Tu spui: „Dar cu tine cum este, predicatorule?”

Da, prietene, și eu va trebui să merg pe acel drum. Nu știu când va fi acea zi. S-ar putea să fie la noapte, nu știu. Dar un lucru este sigur: merg cu un lucru în gând: Îl cunosc în puterea învierii și când se va face strigarea, eu voi fi chemat afară dintre morți. Știu că va trebui să stau în fața acestui lucru, este adevărat. Eu nu mai sunt un băiat, deci lucrul acesta poate veni oricând. Și știu că într-o zi, voi predica ultima predică și mă voi ruga pentru ultimul bolnav și voi închide Biblia pentru totdeauna. Trebuie să se întâmple asta.

Toți Branhamii când au început să îmbătrânească s-au îmbolnăvit de paralizie; toți tremurau și au trăit șaptezeci, optzeci de ani. Eu nădăjduiesc să trăiesc când va veni Isus. Poate voi ajunge un bătrân cu barba albă, dacă Isus întârzie să vină. Dar trebuie să vin și eu la acel râu. Îmi închipui cum voi fi la sfârșit atunci la râu: un bătrân sprijinit de un baston, tremurând. Trebuie să ajung acolo.

Mi-l închipui pe bunicul stând acolo tremurând, sprijinit de baston și zicând: „Să fii băiat bun, Billy.” Eu probabil voi sta acolo, voi privi la Billy al meu și voi spune: „Să fii băiat bun, Billy. Pentru tati totul s-a terminat acum. Eu merg Acasă.”

Și voi călca pe nisip ca un erou, îmi voi scoate coiful, îl voi pune jos, îmi voi scoate armura, voi lua vechea sabie a Duhului și o voi băga în teaca veșniciei; îmi voi ridica mâinile și voi striga cât voi putea. Și nu-mi fac griji; El va fi acolo și voi spune: „Împinge barca vieții, Doamne, eu vin acasă în dimineața asta.” El va fi acolo. Și mă voi duce prin lunga vale a umbrelor morții. El va trimite Luceafărul de dimineață să lumineze calea. Apoi voi trece dincolo de tărâmul celălalt și mă voi așeza. Să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, copiii tăi sunt niște copiii ciudați. Am stat aici în seara asta așteptând să vorbesc câteva minute, încercând să aduc puțină credință oamenilor. Și în timpul acesta am simțit asprimea și mustrarea Duhului. Dar eu am făcut doar ce ai spus.

Eu nu știu cui i-ai vorbit în audiență, dar când am început chemarea bolnavilor, Tu m-ai schimbat. Cu adevărat, Doamne, noi toți trebuie să ajungem la capătul călătoriei într-o zi. Și eu la fel, și noi toți. Dar, Tată, este cineva aici care nu este gata să meargă în locul acela? Ei au stat în adunare și au văzut minunile Tale mari, Dumnezeule. Duhul Tău Sfânt le-a vorbit inimilor lor în seara asta. Acesta este timpul. Fie ca acest Cuvânt să vină la inima lor în timp ce Tu bați aici.

Tu ai spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, decât dacă îl atrage mai întâi Tatăl. Toți cei ce vin, le voi da viața veșnică.” „Cel ce aude Cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis, are Viața veșnică și nu va fi osândit, ci a trecut de la moarte la viață.” (Ioan 6.44; 5.24-parafrazare)

Dumnezeule, eu mă rog ca acea persoană, bărbat sau femeie, băiat sau fată care este aici și care trebuie să vină în rândul de rugăciune dar care nu este gata, vorbește inimilor lor chiar acum. Și în timp ce avem capetele plecate, aș vrea să știu dacă este cineva aici care să spună: „Frate, tu mi-ai vorbit în seara asta și eu nu sunt unde ar trebui să fiu.”

Toate capetele să stea plecate, este un moment sfânt. Oricine nu este în Împărăția lui Dumnezeu, care nu a fost născut din nou, nu ar vrea să ridice mâna, dar nu spre mine, ci spre Dumnezeu și să spună: „Dumnezeule, ai milă de mine. Eu vreau să fiu al Tău.”?

Mulțumesc, frate. Dumnezeu să te binecuvânteze. Altcineva? Dumnezeu să te binecuvânteze. Și de la etaj? Ridicați mâna și spuneți: „Dumnezeule, adu-Ți aminte de mine!” Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Altcineva? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Este cel mai important lucru pe care l-ați făcut în viața voastră. Ridicați mâna și spuneți: „Isuse, aici este mâna mea. Eu nu Te-am slujit, dar acum vreau să Te slujesc. Aceasta este mâna mea ridicată spre Tine. Vreau să fiu în ordine cu Dumnezeu.”

Mai vrea cineva să ridice mâna înainte de… Da, Dumnezeu să vă binecuvânteze. Ridicați mâinile.

O, am nevoie de Tine, am nevoie de Tine,

În fiecare ceas am nevoie de Tine.

Binecuvântează-mă, Mântuitorul meu!

Eu vin la Tine, credința mea privește la Tine,

Miel al Calvarului; Mântuitor divin.

Ascultă-mă când mă rog,

Îndepărtează vina mea toată,

De azi să fiu deplin al Tău.

Nu ați vrea să ridicați mâna și să spuneți: „Aici este mâna mea, Dumnezeule. Eu îți promit că dacă mă vei ierta, eu voi începe chiar din seara asta. Voi face alegerea chiar acum și Te voi alege pe Tine, Doamne.”

Poate sunt între voi care duc o viață nefolositoare; sunteți căzuți de pe cale sau reci și formali sau indiferenți. Ridicați mâna și spuneți: „Hristoase, eu ridic mâna și vreau să-mi reînnoiești viața.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Asta-i bine. Ia uitați-vă câte mâini! Asta-i bine.

Tată ceresc, Tu îi cunoști pe toți. Cheamă înapoi pe cei căzuți și dă-le fără plată Duhul Sfânt fiecăruia, fiindcă este o fântână deschisă în seara asta. Este fără bani și oricine poate veni și să bea din această fântână.

Tată, am făcut aceasta deoarece am simțit că așa mi-ai spus. Deci mă rog, Dumnezeule, dacă a mai rămas cineva care nu a ridicat mâna și nu ne vom mai întâlni vreodată pe acest pământ, fie ca să ne întâlnim în slavă. Îndură-te, Doamne! Fie ca marele Duh Sfânt să vină acum să aducă convingerea și fiecare să primească credință în lucrarea încheiată a lui Hristos de la Calvar. Căci Te rugăm în Numele Lui. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, frați și surori. Îmi pare rău că v-am răpit atâta timp. Acum vom începe rândul de rugăciune. Câți de aici cred că Isus Hristos este același ieri, azi și în veci? Câți din voi sunt aici care nu au fost în serviciul de vindecare până acum? Să vă mâinile. Eu vreau să vă spun ceva în timp ce ceilalți iau loc. Dacă trebuie să plecați înainte de cele 15-20 minute, acum este momentul deoarece… Dacă există necredință și îndoială, nu este bine să stați aici la aceste rugăciuni.

Câți din voi știu că Isus, atunci când a fost aici pe pământ, El nu a pretins că este un Vindecător? Câți din voi știu asta? Să vă văd mâinile. Isus a spus: „Nu Eu fac aceste lucrări, ci Tatăl Meu.” Este adevărat? Și când a fost întrebat odată, El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimeni de la Sine, ci ceea ce vede pe Tatăl făcând.” Este adevărat? (Ioan 5:19).

Când a trecut pe la scăldătoarea de la Betesda, mulți ologi și neputincioși și orbi erau acolo, dar El a vindecat un singur om care stătea pe o targă și a plecat lăsând toată acea mulțime acolo. Fiindcă El este același ieri, azi și în veci, El ar putea face același lucru în seara asta în Chicago. El a spus: „Eu nu fac nimic, decât ceea ce-Mi arată Tatăl.”

Acum dați-mi voie să vă citez aceasta din nou. Ascultați atenți acum. Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun (atunci când a fost întrebat) că Fiul nu poate face nimic de la Sine, ci face doar ce vede pe Tatăl. Tot așa face și Fiul întocmai.

Acum câți din voi credeți că El este același ieri, azi și în veci? Bine. Atunci să vă întreb ceva: când a fost aici pe pământ, ce fel de slujbă a avut? A spus El cumva: „Aduceți aici un bolnav să vă arăt o vindecare.”? Nu, nu.

Ce a făcut când a început slujba Lui? Să vă spun, în timp ce oamenii se vor liniști puțin. Haideți să intrăm puțin în Biblie să vedem ce fel de slujbă a avut, fiindcă aceeași slujbă va trebi s-o aibă și azi, dacă este același și azi. Doar că El se folosește de mine și tine ca să poată manifesta slujba Lui. El a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veți face și voi.”

Ș ce a făcut El? Haideți să vedem. Și am găsit că după ce a ieșit din pustie, după ispite, Duhul Sfânt a venit asupra Lui fără măsură, L-a umplut și L-a făcut Emanuel: Dumnezeu în Hristos, împăcând lumea cu Sine.

Apoi El a mers în slujba Lui. El a întâlnit un om care a știut cine era. El l-a numit Simon și i-a spus: „Tu ești fiul lui Iona.” Acolo era un om numit Filip care s-a convertit. El a vrut să-l aducă și pe prietenul lui, Natanael. S-a dus să-l caute și l-a găsit stând sub un copac, poate într-o altă parte a țării. El i-a spus: „Vino să vezi pe cine am găsit: pe Isus din Nazaret, Fiul lui Iosif.” (Ioan 1.45 – parafrazare)

Și Natanael care era un fundamentalist a spus: „Poate ieși ceva bun din Nazaret?” Și el i-a spus: „Vino și vezi!” Și L-a urmat. Când a ajuns în mulțime sau în audiență unde erau restul (Isus probabil ținea rugăciunea pentru bolnavi), Isus s-a întors, l-a privit și i-a spus: „Iată un israelit în care nu este vicleșug.” „De unde Mă cunoști, Rabi? Nu m-ai văzut în viața mea. De unde știi că sunt un credincios?” El a spus: „Înainte să te cheme Filip, când erai sub copac te-am văzut.” (v.47-48 – parafrazare)

Cine spunea lumea că era El? Dar în seara aceasta, ce zice? Telepatie mintală sau Simon vrăjitorul, sau ghicitorul. Același lucru îl spun și astăzi. Atunci, ei spuneau: „Este Beelzebul, regele ghicitorilor sau împăratul tuturor diavolilor.” (Matei 12.24). Dar ce a spus Filip sau Natanael? „Tu ești Împăratul lui Israel, Tu ești Fiul lui Dumnezeu.” (Ioan 1.49)

Și El a spus: „Pentru că ți-am spus aceste lucruri, crezi? Vei vedea lucruri mai mari decât acestea.” (v.50)

Haideți să-L urmărim puțin mai departe. Îl văd mergând într-o zi prin mulțime și o femeie s-a atins de haina Lui, apoi a fugit. Ea se gândea: „Dacă mă voi atinge de haină, voi fi bine.” (Marcu 5.28) Și după ce L-a atins, s-a dus și s-a așezat jos în audiență. Isus a spus: „Cine M-a atins?” Ei i-au spus: „Păi toți se ating de Tine.” „Da,” a spus El, „dar o putere a ieșit din Mine.” O putere, și El a simțit cum a slăbit. S-a uitat în jur să vadă cine L-a atins și a văzut-o pe acea femeie. Căci ea a spus în inima ei: „Eu Îl cred. Dacă aș putea cumva să-L ating, voi fi vindecată.” Și El i-a spus: „Credința ta te-a mântuit.”

Vedeți, ea a tras din darul lui Dumnezeu, căci El era cel mai mare dar al lui Dumnezeu care a fost dat vreodată. Voi știți asta. Deci și-a tras credința din puterea lui Dumnezeu, prin Isus. Isus nu a spus niciodată: „Eu am făcut-o”, ci a spus: „Credința ta te-a mântuit.”

Și L-am văzut mergând pe la scăldătoarea de la Betesda. La câteva zile după aceasta, femeia i-a atins haina. Acolo erau o mulțime de orbi, șchiopi, uscați, slăbănogi și așteptând să se miște apa, dar Isus a trecut printre ei și n-a spus nimic. Fiindcă El știa… Tatăl i-a arătat… Știa unde era acel om pe targă. Deci l-a găsit și l-a întrebat: „Vrei să fii vindecat?” Și el a spus: „Nu am pe nimeni să mă bage în apă.” Și El a spus: „Ridică-ți patul și du-te acasă.” El și-a luat patul și s-a dus pe picioare acasă.

Evreii L-au interogat și El a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu face nimic de la Sine, ci ceea ce vede pe Tatăl făcând; aceea face și Fiul întocmai.”

Păi, Isus a spus adevărul. Credeți aceasta? Da, putem să ne uităm din Geneza până în Apocalipsa și nu vom întâlni niciun proroc nicăieri, care să facă ceva fără să nu-i fie mai întâi descoperit.

Priviți la învierea lui Lazăr. Isus stătea acolo cu acei oameni cumsecade dar a plecat fiindcă a știut ce avea să se întâmple. Și ele au trimis după El, dar El a continuat să meargă. După un număr de zile, Tatăl i-a arătat în vedenie ce avea să se întâmple. „Prietenul nostru Lazăr, doarme.” „Deci este bine.”Este mort. Mă bucur că n-am fost acolo, dar am să merg să-l trezesc.” Vedenia „nu fac nimic, decât ce Îmi arată Tatăl.”

Și stând la mormânt, El se ruga și spunea: „O fac, Tată, de dragul lor.” Fiindcă El deja știa. Și El l-a chemat afară pe Lazăr. El deja văzuse aceasta în vedenie.

Așa merg lucrurile întotdeauna. Și Isus, înainte de a pleca din lume, a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veți face și voi; ba unele și mai mari.” Mai mari înseamnă „mai multe”. Mă refer la cantitate nu la  calitate, ci la cantitate: „mai multe decât acestea veți face, fiindcă Eu merg la Tatăl.”

Acum fiți atenți. El a spus: „Doar puțin și lumea nu Mă va mai vedea (acesta este necredinciosul). De îndată ce voi pleca, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veți vedea, căci Eu (pronume personal) voi fi cu voi până la sfârșitul lumii.

Nu doar generația aceea îl va vedea, ci fiecare generație până la sfârșitul lumii îl va vedea. Acum, noi cum Îl vom vedea? El a spus: „Eu voi fi cu voi, chiar în voi. Lucrurile pe care le fac Eu, le veți face și voi. Eu voi fi în voi, ducându-Mi mai departe lucrarea Mea.” Dumnezeu în forma Duhului Sfânt, până la sfârșitul lumii. Amin.

Ascultați, voi, penticostalilor, voi aveți darurile vorbirii în limbi. De ce nu treceți mai departe? Sunt și alte lucruri acolo. Pavel spunea: „Dacă veți vorbi în limbi și cei neștiutori vor intra, nu vor spune că sunteți nebuni sau păgâni?” Și el mai spunea: „Dar dacă unul prorocește sau descoperă tainele inimii, nu vor cădea ei cu fața la pământ și vor spune: „Cu adevărat Dumnezeu este cu voi”? (1Cor.14.25) Este adevărat? Aceste lucruri sunt pentru credincioși.

Odată cineva mi-a spus: „Eu nu cred.” Eu i-am spus: „În ordine. Nu este pentru tine. Nu este pentru necredincioși, este doar pentru cei ce cred. Este pentru credincioși.”

Credeți voi în seara asta din toată inima, că Isus a înviat din morți? Deci dacă El a înviat din morți, El este același ieri, azi și în veci. Așa este? Noi am vorbit despre asta la începutul săptămânii și cred că este bine așezat lucrul acesta, însă o spun pentru cei nou-veniți.

Deci dacă El este același, El are aceleași principii; El este același în putere; este același în îndurare. Este adevărat? Atunci El va face la fel. Și dacă El ar veni pe această platformă în această seară și ar face aceleași lucruri pe care le-a făcut când a fost pe pământ, îl veți accepta fiecare din voi și veți crede din toată inima?

Tatăl nostru ceresc, de acum înainte sunt ai Tăi, Doamne. Eu mă rog să Te înduri în seara asta, să ne binecuvântezi cu Prezența Ta. Ascunde-ne în spatele crucii, Doamne…. liniștește audiența și fie ca credința să crească la acel nivel încât fiecare să fie vindecat spre slava lui Dumnezeu. Noi o cerem în Numele Fiului Lui, Domnul Isus. Amin. (pete pe bandă)

Câți nu au fost în adunare și s-au prefăcut. Da. Unii sunt în spitale de boli nervoase, alții ologi, alții morți. Unul voia să mă hipnotizeze într-o seară și a început acea hipnoză. Și Duhul Sfânt a spus: „Tu ești fiul diavolului.” Și a paralizat pe loc. Au trecut patru ani și este încă paralizat. Acest individ a mers prin aceste tabere ale armatei și a hipnotizat soldați și i-a făcut să latre ca și câinii. Tu nu te poți juca cu Dumnezeu. Nu, domnule. Cu Dumnezeu trebuie să ai respect. (pete pe bandă)

…tu știi că nu am cum să știu ceva despre tine, dar voi vorbi puțin cu tine și El îți va spune care este problema.

Uitați-vă la acest rând de rugăciune. Toți vor să vină aici sus. Dar după un timp, eu devin slab și devin inconștient iar ei vin și mă scot afară.

Și dacă Isus din Nazaret îmi va face cunoscut pentru ce te afli aici sau ceva ce eu nu știu, vei accepta și vei crede că este același Isus care este prezent? Și audiența la fel?

Acum, prin harul lui Dumnezeu…. Sigur că da, soră. Dumnezeu să te binecuvânteze. Să-ți spun ceva. Cu o secundă în urmă, Ceva a venit peste tine, nu-i așa? Un simțământ a trecut peste tine. Acesta este Îngerul Domnului. El stă  între noi chiar acum.

Acum o văd pe doamna îndepărtându-se de mine. Ea este foarte stresată; o văd în dormitor și nu poate dormi. Ea umblă în sus și în jos, intră în altă cameră. Deschide o cutiuță și ia ceva să poată dormi. Este o stare nervoasă și ia prafuri ca să doarmă, dar a luat atât de mult, încât a scos tot ce-i bun afară din ea. Ea este gata să aibă o cădere nervoasă și să se prăbușească. Aceasta este „Așa vorbește Domnul”. Este adevărat?  Acesta nu am fost eu, ci a fost El. Deci a fost adevărat fiecare cuvânt? Fiecare.

Acum Isus a spus: „Aceste semne îi vor urma” … Dar aici este ceva ce trebuie să știți …. ceva ce mă face să vă cunosc, (Este adevărat?) care v-a văzut și ce ați făcut, și ce este cu voi. Este adevărat? Credeți că Isus Hristos mi-a dat ungerea? Și El a spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.” În această ungere… Dacă îmi pun mâinile peste tine, ce trebuie să se întâmple? Să te vindece. Este adevărat? Atunci vino aici un moment.

Bunul nostru Tată ceresc, Tu o cunoști pe această femeie. Toată hrana pe care a mâncat-o, i-a fost dată de Tine. Ea stă acum și tremură în Prezența Ta știind că acesta trebuie să fie timpul. Ea stă sub ungerea Duhului Sfânt cu lacrimile curgându-i pe obraji, conștientă că un om nu poate face aceste lucruri, conștientă că trebuie să fie Prezența Ta. Deci acest demon care acum vibrează împotriva acestui dar al lui Dumnezeu… Satan, eu te condamn prin Isus Hristos, Calvar și Sânge. Ieși afară din femeie, în Numele Domnului Isus Hristos și s-o lași în pace! Amin.

Acum totul s-a sfârșit. Poți pleca acasă bucurându-te și mulțumește-i lui Dumnezeu. Du-te și laudă-L pe Domnul.

Vino, doamnă. Crezi din toată inima? Eu văd că ai o micuță sămânță de muștar, aceasta reprezentând credința. Crezi că ai o credință cât sămânța de muștar? Asta ar putea să nu facă minuni, dar dacă o vei păstra, te va duce în Lumină.

Eu sunt un străin pentru tine, doamnă. Din câte știu eu,  nu te-am mai văzut niciodată. Dar Dumnezeu ne cunoaște pe amândoi. Dacă eu te-aș putea ajuta și nu aș face-o aș fi o brută. Tu ești sub ungere. Nu te-ai mai simțit în felul acesta, deoarece ești în Prezența Lui. Înțelegi?

Ați văzut fotografia cu Îngerul Domnului?

Acel Ceva este peste tine chiar acum și se mișcă în jur. Eu te văd mergând undeva. Cineva te examinează. Se pare că ai căzut și te-ai rănit la umărul stâng. Așa este. Apoi mai ai și o vezică slabă. Crezi că totul s-a sfârșit acum? Du-te și… (Femeia vorbește cu fratele Branham). Du-te și dă-i Lui, în Numele Domnului Isus.

Vino, frate. Vino și crede. Noi suntem străini unul față de altul, din câte știu eu. Dar Isus te cunoaște, nu-i așa? Crezi că dacă El îmi va face cunoscută problema ta, te vei face bine? Da. Ei bine, eu văd umbra morții deasupra ta: este cancerul. Eu nu știu dacă tu știi. Da, știi. Te văd examinat; este în glanda prostatei. Tu ai cancer la prostată. Dumnezeu să aibă milă. Vino aici, frate.

Bunele Tată ceresc, în timp ce Duhul Sfânt este aici, iubitorul Domn Isus, eu țin mâna pe trupul fratelui meu și condamn acest diavol care încearcă să-i ia viața și îl alung afară din bărbat în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Du-te și bucură-te și nu te îndoi.

De ce ai ridicat mâna, micuțule? Crezi? Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Da? Din toată inima? Dumnezeu ar putea să vindece ruptura pe care o ai dacă Îl crezi. Crezi că El te poate vindeca? În ordine. Ridică-te în picioare și acceptă. În ordine. Amin. Acum du-te acasă și fii bine.

Vedeți, credința a făcut asta. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Doar aveți credință și nu vă îndoiți. Celui ce crede, toate lucrurile îi sunt cu putință. Isus a spus aceasta. Acum priviți aici. Eu știu că vocea mea este înregistrată.

Chiar aici în colț stă acel Stâlp de foc. Eu vreau ca întreaga audiență să privească aici. Nu-L vedeți mișcându-se? Stă chiar deasupra doamnei de culoare care se roagă la capătul rândului. Ea se roagă la Hristos și Îi cere lui Isus să o chem și să las credința ei să-L atingă pe Isus prin mine. Doamnă de culoare care stai acolo, tu suferi de tensiune, este adevărat? Da. Acum du-te acasă, căci tensiunea te-a părăsit. Credința ta te-a făcut bine. Aleluia!

Vedeți, nu aveți nevoie de număr de rugăciune; aveți nevoie de credință.

Chiar în spatele ei stă un tânăr care spune: „Dumnezeule, ai putea să mă atingi și pe mine?” Tu ai probleme la stomac, nu-i așa? Cel cu cămașa albă. Da, tu. Stomacul te arde… în jurul inimii. Totul s-a terminat, frate. Credința ta te-a vindecat.

Lăudat să fie Dumnezeul cel viu! Nu vă îndoiți, ci cereți! Asta-i tot ce este nevoie.

Doamna urmează? Scuză-mă, doamnă. Eu nu vreau să fiu nepoliticos sau… Eu trebuie să urmez felul în care merge El. Eu nu am nicio metodă de a controla lucrurile, așa cum are El. Acum noi suntem străini unul față de altul. Ungerea crește acum… Încep deja să mă simt slab…

S-a întâmplat ceva chiar aici. O, este acea doamnă mai corpolentă care stă acolo…. Da, ea are o boală la rinichi. Crezi că Domnul Isus te face bine, soră? Crezi că El te va vindeca? Da? Ridică mâna că L-ai acceptat. În ordine, soră, poți merge acasă căci ești bine.

Sora de culoare care stă în partea aceea, tu ai vrut foarte mult ca Isus să te atingă în seara asta, nu-i așa? Crezi că eu sunt prorocul Lui? Ridică-te în picioare un moment. Acum te simți altfel, nu-i așa? Multă vreme ai suferit de ceva lucruri mici și albe, niște corzi mici. Este adevărat? Tu nu le mai ai. Poți merge acasă. Credința ta  te-a făcut bine.

Să aveți credință. Nu vă îndoiți, ci credeți. Isus a spus: „Toate lucrurile sunt cu putință celor ce cred.” Există cu siguranță un perete de credință între voi cei de aici, dar aceasta nu are importanță pentru Hristos.

Dragii mei prieteni, Dumnezeu din ceruri știe că sunt aici doar ca să vă ajut. Eu fac tot ce pot să-L prezint pe Domnul și Mânuitorul meu Isus Hristos. Ele este aici. Acum, poate voi nu vă uitați la ceea ce mă uit eu. Tu spui: „Dacă te-ai fi uitat acolo, L-aș fi văzut și eu.” Nu.

În ziua când Pavel era pe drumul Damascului, un foc și o lumină a venit în jurul lui Pavel și era așa puternică încât n-a mai putut vedea cu ochii. Dar niciunul din jurul lui nu a văzut acea lumină decât el. Este adevărat? Doar el a văzut-o. Așa este.

Aceeași lumină este între perete și locul acesta: este slava lui Dumnezeu. Acolo este credința oamenilor. Vedeți, voi o mișcați. Voi faceți asta, nu eu. Dar dacă nu crezi, nu se întâmplă, căci credința voastră face aceasta. Nu-i așa că-i minunat Domnul și Mântuitorul nostru? O, El este atât de bun! Noi ar trebui să-L iubim din toată inima, nu-i așa? Isus a spus: „Pot, dacă credeți.”

Acum, soră, noi suntem străini unul față de altul, nu-i așa? O, tu ai fost vindecată… Deci mă cunoști….. Ei bine, eu vreau să spun personal, oricum eu nu aș putea ști deoarece eu doar…te-ai rugat pentru altcineva…. În ordine. Văd că ai o batistă în mână. Poate că este pentru cineva.

Eu vreau să te uiți la mine și să crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu. Și dacă Dumnezeu îmi va descoperi ce este în inima ta, vei accepta ceea ce ai cerut? Va face și audiența același lucru? Este un caz ciudat, dar nimic nu este prea greu pentru Domnul Isus. Acea batistă este pentru o fată. Această fată este fiica ta. Ea are probleme la rinichi și este serios bolnavă. Eu văd doctorii… ea a fost operată. Unul din rinichi i-a fost scos și îi aud pe doctori spunând că nici pentru celălalt nu mai este șansă. Ea va muri. Inima ta este zdrobită. Fata este catolică. Așa este. Și tu ai ceva într-o parte pentru care vrei să ne rugăm. Este adevărat? Acum crezi că sunt prorocul Lui? Dă-mi batista.

Atotputernicule Dumnezeu, în Numele lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, împlinește cererea acestei surori, în Numele lui Isus. Amin. Acum să nu te temi, ci să crezi. (pete pe bandă.)

Doamnă, crezi că El este aici? Dumnezeu te cunoaște, eu nu te cunosc. Este prima dată când ne întâlnim? O, tu m-ai văzut în altă adunare. Da. Dar nu te cunosc….eu nu sunt așa.

Ceva s-a întâmplat acolo în colț …. Am pierdut … Să credeți din toată inima. Poate a fost Billy, băiatul meu pe acolo. Eu știu totul despre Billy. Îi cunosc pe fratele Jack și pe ceilalți. Acesta-i motivul pentru care nu-i las pe ceilalți în jur, pentru că văd cum credința lor Îl mișcă și trebuie să am pe cineva apropiat de mine. Este greu să prinzi o vedenie în aceste condiții, deoarece sunt prea mulți acum care cred și trag…. Poate asta s-a întâmplat când s-a dus în colț. Dar ceva s-a dus încolo. Poate a mers după Billy. A plecat de la femeia de aici și a plecat încolo.

Acum toată lumea să stea în respect. Vă aflați în casa Dumnezeului celui viu. Isus Hristos cel înviat este aici, dovedind că El este viu și în seara asta. Știți asta, nu?

Tu ce crezi despre asta, fratele meu eschimos? Crezi  tu că poporul tău de acolo de sus Îl vor primi pe Domnul Isus când vor vedea semnele și minunile lui Dumnezeu? Crezi? Bine. Și eu cred. Aleluia. El este așa de real. Amin.

Acum, soră, vreau să stau de vorbă cu tine un moment. Dacă aș putea să te ajut, aș face-o, însă nu pot. Dar printr-un dar divin care mi-a fost dat de Isus Hristos, aș putea să fac credința ta să ajungă la un punct în care să accepți. Ce zici despre un om din fața ta care nu te cunoaște, dar îți spune ceva despre tine? Ar trebui să fie dintr-o sursă supranaturală, nu-i așa? Sigur. Crezi că este Isus, pe care L-am explicat din Biblie? Da? Cred că da, fiindcă ești creștină. Tu dorești să ne rugăm pentru stomacul tău. Ai ceva la stomac care s-a extins și la tractul intestinal; este afectat și colonul. Tu nu ești din Chicago, ci din alt oraș mare… Este Detroit. Tu ești din Detroit.

Și văd un bărbat pentru care te rogi. El are probleme cu inima. El este în Detroit și se află sub un cort de oxigen. Du-i această batistă și amândoi să fiți bine, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Să credeți. Credeți? Acum vă rog, știu că este târziu… dar mai durează 3-4 minute dacă stați liniștiți. Nu vă mai mișcați. Sunteți ființe vii cu suflete și intru în contact imediat. Orice duh, intru în contact imediat… Când voi vă mișcați și El se mișcă. Deci vă rog să fiți respectuoși câteva minute. Și, băieți, să mă scoateți în câteva minute, când sunteți gata. În ordine.

Vino, doamnă. Crezi? Între mine și tine este o umbră. Tu ai diabet. Corect. Isus Hristos este mai bun decât toată insulina sau ce iei tu. Crezi? Vino aici. O, Doamne, ai milă! Eu cer binecuvântarea ei și binecuvântarea ei în Numele lui Isus Hristos. Amin. Du-te și crede din toată inima.

Soră, Dumnezeu te poate vindeca de durerea de spate și problema de la rinichi și să te facă bine. Crezi asta? Bine, atunci primește aceasta în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Tu crezi, soră? Tu ești gata să fii operată de o tumoare. Dar puterea lui Dumnezeu poate s-o îndepărteze chiar acum. Crezi? Atunci acceptă aceasta în Numele lui Isus Hristos și așa să fie. Amin.

Haideți să spunem: „Lăudat să fie Domnul!” (Adunarea spune: „Lăudat să fie Domnul!”)

Eu te văd umblând și tușind foarte mult din cauza astmei. Așa este. Acceptă-L ca Vindecătorul tău și mergi de pe platformă bucurându-te și dând slavă lui Dumnezeu.

Tu crezi, soră, din toată inima? O, tu ai multe probleme. Una este inima. Alt lucru este boala de stomac, apoi mai este o boală femeiască. Este adevărat? Este un drenaj acolo din cauza unui abces la ovar. Dar Isus poate face totul întreg. Credința ta te poate vindeca în Numele lui Isus. Aleluia. Aveți credință.

Soră, Dumnezeu te-a făcut bine de acea boală de inimă, tu care stai în scaun. Mergi de pe platformă și bucură-te și spune: „Lăudat să fie Domnul!”

Vino, doamnă. Aleluia! Prieteni, vă rog să fiți respectuoși. Doamnă, eu nu citesc gândurile oamenilor… Uite, pune-ți mâna pe mine. Dacă Dumnezeu îmi va spune care este problema ta printr-o vedenie, oamenii vor vedea că nu este telepatie mintală. Este Isus Hristos.

Femeia suferă de o boală nervoasă. Dacă este așa, ridică mâna. Tu ești vindecată acum. Eu văd Lumina în jurul tău. Du-te și bucură-te și fii bine.

Frate, dacă crezi, Isus te poate vindeca de boala de rinichi ca să nu te mai supere niciodată. Îl crezi? Atunci du-te și bucură-te în Numele lui Isus Hristos. Haideți să spunem: „Lăudat să fie Domnul!” (Adunarea zice: „Lăudat să fie Domnul!”) Acum credeți?

Doamna de acolo, nu te mai uita la mine, ci pune mâna aici ca să ai un punct de contact. Crezi din toată inima? Dacă Dumnezeu va descoperi care este problema ta, vei accepta? Crezi? Și audiența va crede?

Doamna suferă de o boală femeiască. Dacă este adevărat, ridică mâna, doamnă. Tu ești vindecată acum. Du-te și bucură-te; credința ta te-a mântuit.

Haideți să spunem: „Lăudat să fie Domnul!” (Adunarea răspunde: „Lăudat să fie Domnul!”)

Tu suferi de o stare nervoasă, dar Isus Hristos te vindecă și de asemenea și pe prietenul tău în puterea Numelui lui Dumnezeu. Amin.

Tu crezi? Ești gata să primești vindecarea? Aș vrea să vă puneți mâinile unul peste altul așa cum stați aici. Uitați-vă prin audiență. Fraților, aș vrea să vă pot explica despre ce vorbeam. Uitați-vă aici!

Frate, tu ai fost vindecat. Lumina se află în jurul tău.

O, Dumnezeule, în Numele lui Isus, fie ca toată îndoiala să-i părăsească pe toți. Vindecă-i pe oameni, Tată! Eu condamn diavolul care a ținut acești oameni. Satan, tu nu-i mai poți ține. Tu ai fost dat pe față. Ieși afară din ei! În Numele lui Isus Hristos, așa să fie.

Voi, oameni, lăudați-L pe Dumnezeu! Ridicați-vă din scaunele cu rotile; ridicați-vă de pe tărgi! Voi sunteți vindecați în Numele lui Isus Hristos.

– Amin –