RĂSCUMPĂRARE ÎN DESĂVÂRȘIRE ȘI ÎN BUCURIE

Sunt bucuros pentru că pot să vă salut din nou în
Numele preaiubitului nostru Domn Isus Hristos, Fiul înviat al lui Dumnezeu.
Când am intrat, El era deja prezent în locul acesta, aşa că aşteptăm să vedem
din belşug „peste ceea ce putem face sau gândi noi,” binecuvântările pe care le
va revărsa peste noi, spre slava şi mărirea lui Isus Hristos.

Dacă va fi cu voia Domnului, în următoarele zile aş
vrea să ţin câteva campanii în care să nu avem doar predici şi învăţătură din
Scriptură, ci voi face şi chemări la altar şi rugăciuni pentru bolnavi. Aş vrea
să fie adunări de modă veche, cum obişnuiau să aibă cu ani în urmă baptiştii.
(Cineva spune: „Amin!”). Doar pe doi dintre baptişti i-am auzit spunând „Amin.”
Unde sunt restul? Cineva întreabă: „Frate Branham, ai fost baptist?” Da.

Eu am predicat odată în Arkansas şi acolo a fost
vindecat un om bătrân. Era nazarinean, iar a doua zi după vindecare, umbla prin
oraş cu cârjele pe umăr. Îşi scrisese cu litere mari următoarele cuvinte:
„Dumnezeu m-a scăpat de acestea seara trecută.”

Acest bărbat era din Little Rock şi era olog de
câţiva ani. Îl cunoşteau toţi oamenii din zonă pentru că stătea jos şi vindea
creioane. Aceasta a făcut ca vindecarea lui să stârnească o mare vâlvă în oraş.

Două seri mai târziu, în timp ce predicam, el s-a
ridicat în picioare şi a zis: „Numai o clipă, frate Branham. Te superi dacă te
întreb ceva?”

„Nu, domnule,” am răspuns eu.

„Când te-am auzit predicând am crezut că eşti
nazarinean. Apoi am văzut în jurul tău o mulţime de penticostali, şi cineva
mi-a zis că eşti penticostal, iar adineauri te-am auzit chiar pe tine spunând
că ai fost baptist. Iartă-mă, dar nu înţeleg nimic.”

„Este foarte simplu,” am răspuns. „Eu sunt
penticostal, nazarinean, baptist, etc. Aşa este.

Prieteni, eu nu aparţin de nici o denominaţiune
bisericească şi totuşi aparţin de fiecare din ele.

Când am pornit pe drumul credinţei, a spus: „Hristos
este Capul meu, Biblia aceasta este Îndrumătorul meu, iar lumea este biserica
mea.” Şi dorinţa mea este să fie aşa până voi muri.

Pentru că văd peste tot tărgi şi paturi de campanie
cu bolnavi, mă gândesc că peste o zi sau două vom avea un serviciu de
vindecare. Mă simt neliniştit  şi aştept
să se întâmple ceva aici în Louisville, Kentucky, pentru că acesta este oraşul
meu natal.

N-am avut niciodată o adunare bună aici, dacă pot
spune aşa. Nu vreau să supăr pe nimeni, pentru că şi în alte locuri am avut o
mulţime de adunări rele. Am vrut să spun că-mi este foarte greu să vorbesc
aici, pentru că acesta este oraşul meu. Nu ştiu de ce, dar mi-e greu să trec
peste aceasta. Probabil se împlineşte şi cu mine ceea ce a spus Isus: „Nicăieri
nu este preţuit un proroc mai puţin decât în patria şi în casa Lui.”
(Matei
13.57).

Acesta este motivul pentru care cred că nu voi
ajunge niciodată să văd în locul acesta minuni remarcabile.

Acum un an sau doi, am avut o adunare în
Jeffersonville şi acolo a fost o femeie de aici din Kentucky. Nu mai umblase de
șaptesprezece ani, dar în seara aceea Domnul a vindecat-o, aşa că s-a întors
acasă pe deplin sănătoasă. Cred că mulţi dintre voi îşi amintesc.

Deci, m-ar bucura mult dacă s-ar întâmpla ceva
deosebit, aici în Louisville, dacă am avea o adunare de modă veche care să
cuprindă oraşul acesta mare şi frumos.

Louisville este u oraş la fel ca celelalte, adică la
fel de rău ca ele. Voi ştiţi că acesta este adevărul. Nu spun aceasta ca să vă
jignesc, fiindcă şi eu sunt tot din Kentucky, însă acesta este adevărul. Este
un oraş rău. Aici este casa tuturor distileriilor, a whisky-ului şi a tot ce
este mai rău, aşa că acesta este tronul Satanei.

Noi îl putem zdrobi însă prin Evanghelia lui Isus
Hristos. Acesta este adevărul. Trebuie să ne unim doar puterile şi îl vom
învinge.

Nu demult, un evanghelist spunea despre adunările de
aici: „Ei bine, aici este cum este, dar când mă duc în alte oraşe din ţară,
trebuie să fie sponsorizat de toţi pentru că altfel merg.” Aşa-i.

Gândiţi-vă numai. Cred că în Louisville sunt în jur
de șaizeci sau șaptezeci de biserici baptiste mari. Dar cum este cu metodiştii?
Acesta este un oraş cu mulţi metodişti. Dar cât ar câştiga acest bărbat dacă ar
veni numai la metodiştii şi baptiştii din oraş şi i-ar lăsa afară pe
prezbiterieni şi p ceilalţi?

Câte biserici ale Evangheliei depline sunt în oraş?
Da, sunt două sau trei misiuni pe aici pe undeva, câteva biserici mici care se
luptă însă între ele.

Înseamnă că atunci când vii aici trebuie să stai pe
puterea slujbei tale. Aşa este. Adică trebuie să mergi acolo unde te trimite
Domnul. Mie îmi place să fac aşa şi pot spune că dacă nu m-ar susţine Isus
Hristos, dacă nu aş depinde de El, nu mi-ar mai rămâne nimic pe care să mă pot
sprijini. Aşa este. Eu stau pe Hristos, Stânca mea neclintită. Toate celelalte
sunt nisipuri mişcătoare. Astfel, mai bine mă duc şi predic la cinci oameni
care ştiu că au fost trimişi de Dumnezeu să mă asculte, decât să predic la zece
mii care au fost aduşi în sală de interese politice. Aşa este.

Dacă în seara aceasta m-aş ruga pentru zece ii de
bolnavi şi până dimineaţă ar muri toţi, mâine seară aş fi din nou aici ca să mă
rog pentru bolnavi, fiind pe deplin încredinţat că Cuvântul lui Dumnezeu este
adevărul. Aşa este.

Dacă s-ar ridica din mormânt cinci mii de oameni
morţi de acum o sută de ani şi ar veni la mine să-mi spună: „Frate Branham, să
nu ai încredere în El pentru că nu este drept! Să nu mai crezi în El pentru că
şi noi L-am urmat şi totuşi am eşuat!” nu aş primi nimic din acele cuvinte, ci
le-aş răspunde: „Pe mine lăsaţi-mă să mor în Isus Hristos!” Aşa este.

Eu Îl cred din toată inima şi întreaga mea credinţă
se bazează pe El. da, eu Îl cred din toată fiinţa mea şi în toate lucrurile mă
bazez numai pe El.

Eu iubesc mult poporul Lui, vă iubesc pe voi,
cetăţenii Împărăţiei lui Dumnezeu şi doresc să stau umăr lângă umăr cu voi şi
să port povara Lui.

În seara aceasta am să încerc să vorbesc mai puţin,
pentru că nu vreau să vă ţin mult.

Înainte de a veni aceste întâlniri, am avut înaintea
Domnului o dorinţă şi aştept ca El să facă ceva pentru noi. Rugaţi-vă,
faceţi-vă partea voastră, pentru ca atunci când va veni judecata, să putem sta
cu toţii şi să spunem că ne-am făcut partea la care am fost chemaţi.

Acum aş vrea să citesc din Numeri 20.7-11,
pentru că doresc să vorbesc despre un subiect frumos.

La şcoala duminicală am început să vorbesc în
Tabernacolul din Jeffersonville despre tema „Răscumpărare prin sânge.”

Mulţi dintre voi mi-aţi spus că nu m-aţi văzut
predicând într-o campanie de vindecare, dar eu am avut un motiv pentru aceasta.
Părerea mea este că ar fi un mare favor din partea lui Dumnezeu dacă aş putea
aduce sufletele zdrobite la altar. Pentru aceasta este însă nevoie ca oamenii
să se coboare cu adevărat înaintea lui Dumnezeu şi să se roage.

Necazul este că foarte mulţi oameni postesc şi se
roagă, dar se tem să stăpânească ceea ce cer. Adevărul este că nu are nici un
rost să vă rugaţi şi să postiţi, dacă nu aveţi un motiv pentru care s-o faceţi.
Voi trebuie să mergeţi înainte. Când cereţi ceva, duceţi-vă şi luaţi ceea ce
aţi cerut, pentru că Dumnezeu a spus că vă aparţine. Nu luaţi altceva, ci luaţi
ceea ce aţi cerut. Dacă procedaţi în felul acesta, veţi învăţa cum puteţi
obţine totul. Desigur. Nu daţi înapoi şi nu spuneţi niciodată: „Păi, mai durează
puţin!”

Spuneţi: „Intru şi iau, pentru că Dumnezeu a spus
că-mi aparţine! Eu vreau aceasta înainte de toate.”

 Pot să vă
spun că în toţi cei douăzeci și trei de ani de când slujesc, El mi-a dat acest
loc. Şi ştiu că atâta vreme cât Îl 
iubesc şi El mă iubeşte, va fi la fel pentru că Dumnezeu este obligat
faţă de Cuvântul Său care spune: „…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să
credeţi că l-aţi primit şi-l veţi avea.”
(Marcu 11.24).

Acestea sunt cuvintele Lui, nu-i aşa? (Amin). Bine.
În ordine.

Aş vrea să vă aud spunând: „Amin!” Soră Hoower, tu
ştii că „Amin” înseamnă „Aşa să fie,” dar întimp ce-am vorbit,
nu am auzit pe nimeni spunând „Amin.”

Cu câtva timp în urmă am predicat într-o biserică
micuţă. Eu nu sunt prea manierat când stau la amvon, adică nu am o linie
teologică în vorbire, aşa că am devenit puţin cam dezorientat: am început să
sar la amvon, apoi am luat microfonul în mână şi m-am plimbat încoace şi
încolo, în timp ce vorbeam cât puteam de tare. Apoi mi-am venit în fire.
Adevărul este că sunt momente când nu ştiu ce fac. După câteva minute m-am
pierdut din nou şi m-am trezit în mijlocul culoarului, suflecându-mi
pantalonii. Nu ştiam de ce fac aceasta… dar un lucru este clar: m-am simţit
foarte bine acolo.

Câteva zile mai târziu, a venit la mine un bărbat şi
m-a întrebat: „Spune-mi, cum poţi să predici în timp ce toţi strigă: „Amin!”?

„Păi, tocmai aceasta mă face să predic,” am răspuns
eu. Desigur.

Eu am avut un câine bătrân, iar într-o zi l-am luat
cu mine la vânătoare. La un moment dat, am văzut un sconcs, iar bătrânul meu
câine ar fi dat orice să poată trece pe lângă el fără să-l bage în seamă. Da,
nu voia să aibă nimic a face cu acel animal, care în clipa când ne-a văzut a
fugit şi s-a ascuns într-un tufiş, dar eu i-am poruncit: „Caută-l, băiete,
caută-l!” şi el mi-a prins sconcsul.

Cel mai rău sconcs pe care-l cunosc eu este
diavolul, iar dacă vreţi să-l biruiţi trebuie să spuneţi doar „Amin.”

Voi aţi auzit desigur de bătrânul Buddy Robinson de
la biserica nazarineană. El spunea: „Doamne, dă-mi o coloană vertebrală ca un
ferestrău pentru buşteni. Dă-mi cunoştinţă şi ajută-mă să lupt cu diavolul până
nu voi mai avea decât un dinte în gură, apoi să-l termin şi să mor.” Şi eu cred
că s-a întâmplat chiar aşa, pentru că avea aproape  o sută de ani şi tot predica Evanghelia.

Eu am auzit şi de alţi veterani care predicau
Evanghelia deşi aveau mulţi ani. Astfel, într-o zi când am deschis radioul,
l-am auzit predicând pe fratele Mordecai F. Ham, care deşi avea în jur de o
sută de ani predica încă Evanghelia.

Când l-am auzit, am zis: „Dumnezeu să-l
binecuvânteze, iar când va ajunge acolo sus, cununa lui să fie împodobită cu o
mulţime de stele strălucitoare.”

Eu nu-l prea cunosc pe acest bărbat, dar aş vrea ca
într-una din aceste zile să mă întâlnesc cu el. Ştiu că atunci când va trece
dincolo, va avea de strâns multe mâini, pentru că a fost un bătrân veteran.

Doresc ca Domnul să vă binecuvânteze pe toţi, iar
înainte de a intra în subiect, aş vrea să-L rugăm pe Autorul acestui Cuvânt să
vină jos şi să ni-L descopere.

Bunul nostru Tată ceresc, în seara aceasta ne
apropiem de Tine în iubitul şi minunatul Nume al Fiului Tău Isus Hristos,
mărturisindu-ne păcatele şi recunoscând că nu suntem vrednici să-I pomenim
Numele sfânt.

Toată familia din ceruri se numeşte „Isus” şi toată
familia de pe pământ se numeşte „Isus”, iar cuvântul spune că în acest Nume se
va pleca orice genunchi şi că orice limbă va mărturisi, fie că sunt păcătoşi
sau sfinţi, că „Isus Hristos este Domnul.”  (Filipeni 2.10-11). O, ar trebui ca
atunci când vorbim în Numele Lui, să ne cutremurăm şi să fim plini de respect!
Te rugăm deci, Tată, plini de respect, în Numele Lui, să vii în seara aceasta
la noi. Suntem aici, în mijlocul unui oraş în care Satana i-a legat pe oameni
prin tot felul de ochelari: prin afaceri, prin jocuri de noroc, prostituţie,
whisky, ţigări şi multe altele, şi ştim că mulţi predicatori le trec cu vederea
ca să cum ar fi normal să se întâmple aşa.

O, Dumnezeule, dă-ne un glas care să avertizeze şi
să predice Evanghelia direct, aşa cum este ea, astfel încât toporul să fie
înfipt la rădăcina pomilor, iar aşchiile să sară în toate părţile… Ajută-ne,
Doamne, să putem pronunţa judecata asupra acestor lucruri rele şi să predicăm
Evanghelia preaiubitului Tău Fiu Isus Hristos.

Îngăduie să se întâmple ceva care să zguduie acest
oraş, pentru a fi câştigaţi cât mai mulţi pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Fă ca
şi bisericile care au doar câţiva membri să se umple de oameni sfinţi de modă
veche, născuţi din nou.

Îngăduie să primim o trezire de modă veche, care să
scuture oraşul dintr-o parte în alta. Dă-ne o trezire care să pună toate
lucrurile în ordine şi fă ca oamenii să alerge la biserică, să se adune la
altar, să se roage şi să se pregătească pentru întâlnirea cu Tine.

Poate că printre noi sunt oameni bolnavi, de aceea
Te rog ca atunci când voi vorbi pentru ei, să laşi ca Duhul Sfânt să vină şi să
vindece orice boală şi suferinţă. Salvează fiecare păcătos şi cheamă-i înapoi
pe toţi cei care au alunecat pe căi greşite.

Îngăduie ca Duhul Sfânt să vină şi să mă călăuzească
în acest subiect. Sunt slujitorul Tău, de aceea Te rog să mă foloseşti după cum
doreşti, astfel încât să primeşti slava şi lauda celor prezenţi, pentru că Îţi
cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Vom citi dinNumeri 20.7-11:

„Domnul a vorbit lui Moise şi a zis:

„Ia toiagul şi cheamă adunarea, tu şi fratele
tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia 
în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoţi astfel apă din stâncă şi să
adapi adunarea şi vitele lor.”

Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum
îi poruncise Domnul.

Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea
stâncii. Şi Moise le-a zis: „Ascultaţi, răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să vă
scoatem apă din stânca aceasta?”

Apoi Moise a ridicat mâna şi a lovit stânca de
două ori cu toiagul. Şi a ieşit apă din belşug, aşa încât a băut adunarea, şi
au băut şi vitele.”

Fie ca Domnul să ia aceste cuvinte şi să le
desluşească în timp ce vom intra în subiect.

Aş vrea ca toţi bolnavii care sunt în locul acesta
să stea liniştiţi. Billy nu a împărţit numere de rugăciune pentru că aşa am
cerut eu. Am spus aceasta pentru că vreau să încerc să fac ceva spre slava
Domnului.

Rugămintea mea este ca Dumnezeu să ne dea suflete
credincioase pentru Împărăţia Sa, care să meargă înainte spunând: „Dumnezeule,
eu Te cred pe Cuvânt!” Aceasta este. Aceasta este calea iniţială şi cea mai
bună. Aşa este. Luaţi-L pe Dumnezeu pe Cuvânt. Dacă nu puteţi păşi în felul
acesta, El vă va trimite alte lucruri în ajutor, cum ar fi darurile, semne şi
minuni, care să confirme Cuvântul Său în faţa fiecăruia dintre voi.

Duminică am avut tema: „Răscumpărare prin sânge.”

Noi l-am luat pe Israel şi am privit ieşirea lui din
Egipt (un tip spre ieşirea bisericii din lume) şi călătoria spre Palestina,
ţara făgăduită de Dumnezeu pentru ei.

Acesta este un lucru minunat şi îmi place nespus de
mult. De altfel, citesc în fiecare săptămână această frumoasă carte a Exodului.
Îmi place foarte mult pentru că este un tip pentru biserica de astăzi şi pentru
felul în care o conduce Dumnezeu. Da, astăzi El procedează în mod spiritual,
aşa cum a procedat atunci în mod firesc. Vedeţi aceasta?

Atunci, El a luat Israelul şi l-a condus dintr-o
ţară în alta, iar acum, prin Duhul Sfânt ne scoate pe noi din lume şi ne duce
spre Ţara făgăduită. Credeţi că suntem în călătorie spre Ţara făgăduită?
(Amin).

„În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă
n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.”
(Ioan 14.2).

Este adevărat? (Amin). Deci noi ne îndreptăm spre
Ţara făgăduită şi fiecare zi înseamnă o bornă kilometrică; o altă zi este altă
bornă kilometrică.

Şi iată că în faţa noastră stă o mare şi întunecată
umbră: Moartea. Cu fiecare bătaie a inimii, noi suntem tot mai aproape de ea,
aşa că într-o bună zi ea va bate pentru ultima dată şi atunci vom intra în
Ţară. Dorinţa mea este ca atunci să fiu alături de grupul meu. Şi pentru că
ştiu că într-o zi va trebui să înfrunt moartea, aş vrea să nu fiu niciodată
laş. Dorinţa mea este ca atunci să fiu găsit în mantia neprihănirii Sale, sigur
că Îl cunosc în puterea învierii Sale. Aşa este. Atunci când El îi va chema pe
ai Săi dintre morţi, mă va chema şi pe mine, pentru că El este Dumnezeul celor
vii.

Noi am văzut că în timp ce Israelul se afla încă în
Egipt, Dumnezeu a pregătit un plan pentru ei. Astfel, a adus Răscumpărarea prin
sânge, iar când au pornit la drum le-a adus Răscumpărarea prin putere.

Aseară am văzut că El a aplicat un semn: sângele
mielului, care este un tip minunat pentru credinciosul care în momentul în care
acceptă că Isus Hristos a murit pentru el, devine un copil al lui Dumnezeu. Din
clipa aceea începe călătoria spre Ţara făgăduită.

Moartea mielului nevinovat a salvat viaţa
credinciosului vinovat. Nu este acesta un tip desăvârşit? (Amin). Moartea unui
nevinovat salva viaţa vinovatului. Desigur.

Moartea nevinovatului Hristos ne-a dăruit Viaţa
veşnică, nouă celor vinovaţi.

După ce Dumnezeu le-a dat viaţa prin sânge, moartea
a trecut pe lângă ei, şi Domnul a început să-i călăuzească în călătoria spre
ţara făgăduită. Vom merge şi noi cu ei pentru o vreme.

Acum observaţi ce s-a întâmplat imediat după ce
ei   L-au acceptat pe Dumnezeu prin
credinţă şi au devenit copiii Lui: vrăjmaşul vieţii fizice s-a luat după ei şi
i-a pus la colţ. Cum aşa? În faţa poporului era Marea Roşie, în dreapta şi în
stânga erau munţii, iar din spate venea armata lui Faraon, care voia să-i ducă
înapoi în robie.

Dar iată că Dumnezeu a dovedit faptul că le dăduse
viaţă prin moartea mielului. Da, El urma să le arate răscumpărarea fizică.
Aleluia! Vedeţi? El a arătat aici 
vindecarea pentru omul natural şi mântuirea pentru cel duhovnicesc.

Când a trecut Îngerul morţii, Dumnezeu a oferit o
cale de scăpare: sângele mielului jertfit, iar ei au acceptat-o.

Dar Dumnezeu va da şi acum o cale de scăpare din
moartea fizică.

Poate că trupul tău este mâncat de cancer sau de o
altă boală, dar Dumnezeu are şi o răscumpărare prin putere. Da, Cel care a
răscumpărat sufletul, va răscumpăra şi trupul.

Vedeţi, Israelul fusese salvat, fusese tăiat
împrejur şi se afla sub sânge, dar cu toate acestea, Faraon… vrăjmaşul, voia
să-i distrugă, să-i ucidă pe toţi în pustie. Dar chiar atunci Dumnezeu Şi-a
arătat puterea de răscumpărare a trupurilor lor. Înţelegeţi? Ştiţi despre ce
vorbesc? (Amin).

Răscumpărarea prin putere. Atunci când vrăjmaşul a
ajuns aproape de ei, marele supranatural, Stâlpul de Foc, a trecut în spatele
poporului şi s-a aşezat între ei şi moarte.

Puteţi înţelege la ce mă refer? (Amin).

Atunci când moartea vine pe furiş, înainte de vreme,
şi vrea să-l distrugă pe credincios, pe copilul născut din nou al lui dumnezeu,
Îngerul Domnului se aşează între tine şi boală. Dacă tu vrei să fugi spre ea
este treaba ta, dar el stă între tine şi moarte.

Acum 23 de ani când am fost internat în spitalul
evreiesc, dr. Morris Fletcher, mi-a mai dat doar trei ore de viaţă, dar iată că
mai trăiesc şi în seara aceasta. Aleluia! De ce? Prin nemărginitul Său har,
Îngerul lui Dumnezeu a stat între mine şi moarte, iar eu am acceptat protecţia
Lui. Şi ca recunoştinţă pentru aceasta, am câştigat o jumătate de milion de
suflete pentru El.

O, cât de bine ştie să facă Dumnezeu toate
lucrurile! Problema este ca noi să-L urmăm. Nu încercaţi să-L conduceţi pe
Dumnezeu, ci lăsaţi-L să vă conducă El pe voi. Noi suntem cei care avem nevoie
să fim conduşi şi cred că tocmai de aceea ne-a comparat Dumnezeu cu oile.

Aţi văzut vreodată o oaie pierdută? Este ceam mai
neajutorată făptură din lume. Nu poate să găsească nicicum drumul de
întoarcere, de aceea stă şi behăieşte până când o mănâncă lupii sau moare.

Aşa este şi omul pierdut. El este pierdut de tot şi
nu poate face nimic să se salveze. Dar prin harul Său, Dumnezeu vă conduce la
Hristos.

Domnul Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la
Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; 
şi Ei îl voi învia în ziua de apoi
.” (Ioan 6.44). Ce făgăduinţă!

O, aş vrea să ating fiecare persoană de aici, să
pătrund acolo jos, sub cea de-a cincea coastă din partea stângă, până voi
atinge „miezul inimii.” Atunci aţi putea vedea oamenii bolnavi ridicându-se,
pentru că orice boală ar avea, i-ar părăsi. Da, ei ar părăsi adunarea eliberaţi
şi fericiţi. Ologii ar umbla la fel de bine ca orice alt om sănătos, pentru că
ar refuza să mai ştie altceva decât pe Hristos. Vedeţi?

Dar ce se întâmplă? Voi sunteţi speriaţi. Vă temeţi
să luaţi startul. Voi aşteptaţi să vină Dumnezeu şi să vă tragă afară, dar
Dumnezeu nu procedează în felul acesta, ci aşteaptă să faceţi voi primul pas.
El a dat făgăduinţa şi a spus: „Vino după Mine!”

Priviţi acum copiii lui Israel. Ce s-a întâmplat
după ce L-au urmat pe El? dumnezeu a venit şi a stat între ei şi pericol.
Aceasta este puterea răscumpărării, mai bine zis, răscumpărarea prin putere.
Vedeţi? Mai întâi, răscumpărarea prin sânge, apoi răscumpărarea prin putere.

Aseară i-am lăsat la trecerea Mării Roşii. Ce s-a
întâmplat acolo? Toţi vrăjmaşii şi carele lor de luptă  au fost nimiciţi. Caii lor au fost înghiţiţi
de ape, iar roţile li s-au afundat în nămol.

Dar Israelul a stat pe malul celălalt şi a privit
cum Îşi întinde Dumnezeu braţul şi îi nimiceşte pe toţi vrăjmaşii lor.

Acesta este un tip minunat pentru credinciosul aflat
sub sânge. El este vindecat prin interpunerea lui Dumnezeu între el şi boală.
În felul acesta, puterea lui Dumnezeu Îl salvează şi-i prelungeşte viaţa pentru
un timp.

Toţi vrăjmaşii lor au fost ucişi acolo. Dacă
Dumnezeu nu s-ar fi aşezat acolo în pustie între ei şi moarte, vrăjmaşul i-ar
fi masacrat pe toţi.

Eu aş fi mort de multă vreme dacă Dumnezeu nu s-ar
fi mişcat între mine şi moarte. Da, fiecare credincios în parte ar fi mort de
multă vreme dacă nu s-ar fi aşezat Dumnezeu între el şi moarte. Daci, în
suveranitatea harului şi a milei Sale, Dumnezeu stă între credincios şi moarte.
Aleluia!

Şi care este următorul pas pentru credincios?
Botezul cu Duhul Sfânt.

Moise i-a condus pe copiii lui Israel direct în
Marea Roşie, pentru a fi botezaţi în mare. 
Aici, apa reprezintă Duhul, pentru că atunci când Moise a lovit Stânca,
a ţâşnit din ea apă. Stânca este un tip spre Hristos, fiindcă în Ioan 3.16
citim:

„…Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat
pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă
viaţă veşnică.”

Vedeţi, un popor care era pe punctul să piară în
pustie, a fost salvat de Stânca lovită.

Tot aşa este şi astăzi: un popor care era pe punctul
să piară în păcat şi nelegiuire, a fost salvat pentru că Stânca lovită a lui
Dumnezeu a luat locul lui.

Priviţi! Aş vrea să vedeţi că trecere poporului prin
Marea Roşie este un tip spre primirea Duhului Sfânt.

După ce credinciosul a fost răscumpărat dintre cei
morţi şi adus la Viaţă, i-ar puterea lui Dumnezeu i-a vindecat trupul, el este
un candidat pentru primirea Duhului Sfânt.

În faţa lui stă o călătorie, dar înainte de a porni
în ea are nevoie de Ceva care să-l pregătească. Amin.

Acesta este un tablou desăvârşit pentru Rusalii.
Fiecare credincios care intră înăuntru, acceptă sângele lui Isus Hristos şi
este salvat, dar el se agaţă încă de una şi se alta şi nu poate renunţa la asta
şi la cealaltă.

Poate că Dumnezeu face lucruri minunate pentru tine,
dar tu nu poţi renunţa încă la ţigări, mai trebuie să serveşti băutură cu
prietenii, etc.

Ştii ce trebuie să faci în situaţia aceasta? Să
treci Marea Roşie.

Aşa cum au ieşit copiii lui Israel pe malul
celălalt, târându-se şi privind în urmă spre cei care-i urmăreau şi au murit
înecaţi în mare (toţi acei foşti stăpâni care i-au bătut adesea şi i-au ucis pe
unii dintre ei), exact aşa priveşte şi creştinul născut din nou şi vede toate
acele lucruri vechi zbătându-se neputincioase şi murind în mare (cancerul, ţigările,
whisky-ul, etc., care i-au dus pe mulţi dintre oameni în spitalele de boli
nervoase sau chiar în mormânt, nu mai au acum nici o putere).

Frate, tu vorbeşti de o întâlnire, dar ei au avut-o.

După Isus Hristos, Moise este cel mai mare profet
care a trăit vreodată. Nu a existat niciodată vreun alt om căruia să-i fi
vorbit Dumnezeu ca lui Moise. Astfel, Dumnezeu a zis:

„…Când va fi printre voi un proroc, Eu Domnul, Mă
voi descoperi lui într-o vedenie sau îi voi vorbi într-un vis.

Nu tot aşa este cu robul Meu Moise. El este
credincios în toată casa Mea.

Eu îi vorbesc gură către gură…” (Numeri
12.6-8).

După ce a trăit acea experienţă şi i-a văzut pe toţi
egiptenii morţi pe malul celălalt, Moise a ştiut că robia s-a terminat pentru
totdeauna. Da, cei care i-au asuprit şi i-au biciuit, au murit, aşa că Moise
şi-a ridicat mâinile spre cer şi a cântat în Duhul. O, Doamne!

Când lucrarea a fost desăvârşită, Moise a cântat în
Duhul. Trecerea Mării Roşii este un tip spre revărsarea Duhului Sfânt la
Rusalii. După ce a trecut prin mare, Moise a cântat în Duhul. Acum sufletul
nostru este răscumpărat pe deplin şi„nu vine la judecată, ci
a trecut din moarte la viaţă
,”cum spune Biblia în Ioan 5.24.

Mă simt atât de bine! Ştiţi de ce? Pentru că am
siguranţa că aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Sufletul meu este ancorat în
El, de aceea pot să merg înainte şi să spun: „Satană, poţi să-mi şopteşti ce
vrei, fiindcă nu mă interesează, deoarece ştiu în cine am crezut. Eu Îl urmez
pe Cel care poate să mă ţină, pentru că m-am dăruit pe deplin Lui!” Amin.

Ceea ce ne trebuie nouă în seara aceasta, aici în
Louisville, este o trezire de modă veche. Aşa este, noi avem nevoie de o
trezire de modă veche ca cea pe care a trimis-o Dumnezeu la Rusalii. Da,
domnilor.

Observaţi faptul că acum avem vindecarea divină ca o
umbră spre răscumpărarea trupului nostru.

Da, ceea ce s-a întâmplat după trecerea Mării Roşii
este o umbră spre Rusalii. Priviţi ce au făcut copiii lui Israel în umbra, în
tipul salvării: ei au păşit înaintea lui Dumnezeu şi au scăpat de sabie şi de
foc.

În umbra Rusaliilor, ei au scăpat din cuptorul
încins, din gura leilor, etc. Aleluia. Ei au primit toate acestea doar prin
umbra Rusaliilor.

Noi avem însă o răscumpărare desăvârşită prin
sângele lui Isus Hristos. Ei nu putea să aibă o răscumpărare desăvârşită pentru
că erau sub sângele taurilor şi al ţapilor, iar acel sânge nu putea îndepărta
păcatul, ci numai îi acoperea.

Dar când a fost vărsat sângele lui Isus Hristos, cel
mai neprihănit sânge, păcatele nu au fost doar acoperite, ci au fost şterse,
desfiinţate, trimise în divorţ, iar credinciosul a putut merge în prezenţa
Făcătorului său. Aleluia!

Dacă atunci Moise a cântat prin Duhul în umbra
rusaliilor (şi la fel poporul), în Apocalipsa îi vedem pe cei care au
răscumpărarea deplină a trupului lor, stând pe marea de sticlă şi cântând din
nou cântarea lui Moise, dar în desăvârşire.

Dacă vorbim despre întâlnirea cu Duhul Sfânt, ei au
avut-o atunci când au ajuns sus pe mal. Atunci, prorociţa Maria, sora lui
Moise,  a fost atât de cercetată încât a
luat o tamburină şi a început să alerge în sus şi-n jos pe mal, dansând în
Duhul şi cântând. Dacă aceea n-a fost revărsarea Duhului, atunci nu ştiu care
alta ar putea fi.

Desigur, toate celelalte naţiuni au privit prin
„binoclul” lor, iar când au văzut acel lucru au spus: „Acesta este fanatism!”
dar nu era adevărat, ci Acela este Dumnezeu. Corect.

Aceasta îi aminteşte de o povestire.

Un om avea o fermă mare şi frumoasă. El a construit
hambare frumoase şi moderne, dar nu-i plăcea agricultura. În ordine.

În vecinătate trăia un alt fermier, care nu avea
hambare aşa de mari şi moderne, dar era un agricultor adevărat, aşa că în anul
acela a obţinut o recoltă foarte bună.

Şi iată că în cele două ferme vecine s-a născut câte
un viţel, iar când a venit primăvara, cei doi fermieri i-au scos în ogradă.

Fiind bine hrănit, micuţul viţel al fermierului
agricultor o, când a simţit bătaia vântului, a bătut din picioare şi a început
să zburde vesel şi nepăsător, plin de curaj.

Dar viţelul fermierului leneş era slab şi nu putea
suporta bătaia vântului pentru că toată iarna mâncase numai buruiene uscate,
stăpânul lui fiind prea leneş ca să-l hrănească.

Aceasta îmi aminteşte de acei păstori care sunt prea
leneşi ca să-şi hrănească turma. Ei au hambare mari şi moderne, demne de ei,
dar nu se îngrijesc să adune hrană. Desigur.

Botezul cu Duhul Sfânt predicat cu putere îi va
arde, dar chiar de aceasta au nevoie: de o ardere de modă veche. De aceasta are
nevoie biserica.

Viţelul acela, sărmanul, era pe nicăieri. Era atât
de slab încât abia umbla. Şi-a băgat nasul printre scânduri şi a privit la
viţelul vecinului care era gras şi frumos. Acela se simţea foarte bine şi
zburda bucuros pentru că mâncase toată iarna.

Şi muritorul acela de rând, care ieşise din
credinţă, privea la „viţelul” vecin şi zicea: „Ce fanatism!” Săracul era prea
sfrijit ca să poată gândi altceva, dar eu vă spun că cel gras ştia pe ce stă.
El a avut tot timpul o hrană bogată, iar când a început să sufle vântul cald se
simţea tare bine.

 Orice om care
este născut din Duhul lui Dumnezeu va fi numit de ceilalţi fanatic sau altfel.
Dar nu uitaţi! Atunci când izvorul cald, Duhul Sfânt, va începe să curgă ca la
rusalii, se va întâmpla ceva. Corect.

Frate, Vântul cald începe să sufle, iar tu eşti
îngrăşat cu Evanghelia, ceea ce face să te simţi foarte bine. Loveşte călcâiele
şi simte-te bine.

Aşa a făcut Maria şi ceilalţi. Au privit înapoi şi
au văzut că toate lucrurile vechi erau moarte şi trecute. Ei au acceptat
sângele şi au văzut puterea Lui stând între ei şi vrăjmaş prin vindecarea
divină; au trecut Marea Roşie, au fost botezaţi cu Duhul şi au ieşit pe partea
cealaltă simţindu-se foarte bine. Vedeţi? Lor nu le-a păsat ce spuneau
ceilalţi, ci au mers înainte. Amin.

Ce tip perfect pentru credinciosul de astăzi care
are curajul să păşească afară.

Dumnezeu le-a făgăduit că le va da tot ce le
trebuie.

Acelaşi lucru ni l-a făgăduit şi nouă: că ne va da
tot ce ne trebuie.

El nu le-a spus niciodată: „Voi face o cale pentru
vindecare!” sau: „Voi face calea aceasta sau cealaltă!” ci a spus simplu: „Voi
fi cu voi!” Aleluia!

Exact aceasta ne-a spus şi nouă: „…sunt cu voi în
toate zilele, până la sfârşitul veacului.”
Amin. (Matei 28.20).

Asta-i tot. Eu nu am nevoie de alte explicaţii. Dacă
El este aici, aceasta este tot, pentru că atunci este aici şi vindecarea divină
şi puterea.

Da, astăzi El este la fel ca atunci, pentru că
Biblia spune: „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei
13.8).

Deci puteţi să vă luaţi teologia şi să vă înecaţi cu
ea, fiindcă eu cred ceea ce spune Biblia, şi anume, că „Isus Hristos este
acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Şi El a spus: „Voi fi cu voi…” şi aşa a fost.
Astfel, poporul a ieşit din mare, iar Dumnezeu era cu ei. Poate au avut numai
un coş mic cu pâine la ei şi li s-a terminat, aşa că seara s-au culcat puţin
flămânzi, dar iată că în dimineaţa următoare când s-au trezit, pe toată pustia
era numai pâine. (mană).

Vedeţi, acesta este felul în care lucrează Dumnezeu.
Te lasă să cobori până jos şi în ultima clipă, când nu mai vezi nici o şansă,
vine şi-ţi arată ce poate face.

Aşa este. Lui îi place să procedeze în felul acesta;
să facă mici surprize poporului Său.

Şi vouă, bărbaţilor, vă place să faceţi surprize
soţiilor voastre. Când se apropie ziua ei de naştere, o lăsaţi până în ultima
clipă şi apoi îi daţi ce i-aţi pregătit. De ce aceasta? Pentru că o iubiţi.

Acesta este motivul pentru care şi Dumnezeu ne lasă
uneori să mergem până la capătul drumului: ne iubeşte şi vrea să ne dovedească
puterea Sa supranaturală. Da, El face aceasta pentru că ne iubeşte. El ne lasă
să coborâm chiar jos de tot, iar când credem că am ajuns la ultimul pas, intră
în scenă şi ne izbăveşte.

El a permis ca cei trei copii evrei să păşească
chiar în cuptorul încins, dar acolo îi aştepta al patrulea, care „semăna cu
un fiu de dumnezei
” (Daniel 3.25) şi stătea acolo ca un evantai, ţinând
focul departe de ei. Vedeţi? El este prezent tot timpul lângă voi. Nu se
îndepărtează niciodată. Da, El este întotdeauna în apropiere.

„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se
tem de El, şi-i scapă de primejdie
.” (Psalmul 34.7).

Poporul a adunat a doua zi pâinea care le fusese
dată de Dumnezeu. O, pot să-i văd pe aceşti israeliţi care tocmai trecuseră
Marea Roşie; care tocmai fuseseră răscumpăraţi prin sânge; care văzuseră
puterea vindecătoare a lui Dumnezeu, puterea supranaturală care stătuse între
ei şi vrăjmaşi, nimicind oştirea Egiptului.

O, fraţilor, exact aşa s-a dus şi cancerul, orbirea,
surzenia, diabetul şi toate celelalte. Totul a fost înecat acolo în spate, în
sângele lui Isus Hristos. Cum vă simţiţi când auziţi aceasta? O, Doamne!

Poate că în timp ce mergi pe stradă, te opreşte
vreun critic şi-ţi spune: „Stai puţin, eşti sigur de asta?”

„Nu veni la mine cu aşa ceva!” Amin. O, vai!

Îi pot vedea cum se adună, mănâncă şi petrec un timp
minunat.

Exact ca la întâlnirile de modă veche ale Duhului
Sfânt. Ce se întâmplă acolo? Duhul lui Dumnezeu vine peste sfinţii adunaţi şi
le pătrunde în inimă, astfel încât ei vor striga plini de bucurie: „Lăudat să
fie Domnul!” Aceasta este o adunare de modă veche. Da, domnilor!

Duhul îi purta dintr-o parte în alta şi le dădea un
timp minunat.

Priviţi! Pâinea nu a încetat niciodată cât timp s-au
aflat în călătorie. Aşa este.

Acesta este un timp minunat al cincizecimii în noi. Acolo,
acest lucru s-a întâmplat natural – ei au primit mana în fiecare zi, până când
au intrat în ţara făgăduită. Este adevărat? (Amin). Cei care citiţi Biblia
ştiţi că acesta este adevărul.

Biserica s-a născut în ziua de Rusalii, atunci când
credincioşii erau adunaţi în camera de sus.

Atunci „a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui
vânt puternic, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.”
(Fapte 2.2).

Acelaşi Duh care a venit atunci, vine şi acum. El
vine din timpul acela şi merge până la sfârşit. Acesta este adevărul. El este
Pâinea noastră.

Ei erau hrăniţi cu pâine naturală, cu mană, dar noi
suntem hrăniţi cu Pâine duhovnicească.

Isus a spus: „Eu sunt Pâinea vie, care s-a
coborât din cer.”
(Ioan 6.51).

Dar ce I-au răspuns evreii?

„Părinţii noştri au mâncat mană în pustie, timp
de 40 de ani.”

„Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au
murit,”
le-a zis Isus, după care a continuat:

„Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu, are
viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi
.” (v. 49+54).

Şi aceasta pentru că „pâinea care se coboară din
cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară.”
(v. 50).

Aceasta este. Ei aveau naturalul, dar noi avem
supranaturalul. O, nu L-aş schimba pentru nimic în lumea aceasta! Minunat!

Poate spuneţi: „Frate Branham, noi ştim cu toţii că
eşti un fanatic!” Da, într-un fel sunt. Eu sunt nebun pentru Hristos, dar tu
pentru cine eşti nebun? Poate pentru diavolul.

În cazul acesta este mai bine să fiu nebun pentru
Hristos. Nu gândiţi la fel? (Amin). În ordine.

Aş vrea să mai vedeţi ceva în legătură cu mana.

Când au gustat-o, au văzut că mana „avea un gust
de turtă cu miere.”
(Exod 16.31). Da, era dulce. O, parcă-i văd pe acei
bărbaţi şi femei sfinte, cum îşi plescăiau buzele în timp ce-o mâncau, fiindcă era
foarte bună.

Voi aţi gustat-o vreodată? Este minunată:„Gustaţi
şi vedeţi ce bun este Domnul!”
(Psalmul34.8). Are gust ca mierea din
stâncă. David face aluzie la aceasta în Psalmii 119.103 şi 19.10.

Pe vremea când fusese păstor, el purtase tot timpul
o traistă pentru merinde în care avea şi puţină miere. Păstorii din palestina
obişnuiesc s-o poarte şi astăzi, iar când vreo oaie se îmbolnăveşte, iau puţin
din acea miere şi o freacă pe piatra de calcar. Piatra aceasta conţine ceva
care vindecă oaia imediat ce o linge.

Fraţilor, în seara aceasta avem şi noi o traistă
plină cu miere şi o vom pune pe Stânca Isus Hristos, astfel încât oaia bolnavă
să poată merge s-o lingă,fiindcă atunci se va facecu
siguranţă bine. Aşa este. Tot ce trebuie să facă este să lingăşi
să lingă. Iar în timp ce lingi mierea de pe Stâncă, să fii sigur că iei ceva şi
din piatra de calcar. Noi nu vom pune această miere pe biserică, ci o vom pune
pe Stâncă, pe Hristos, fiindcă Lui îi aparţine. Aşa este, fiindcă vindecarea
vine din Hristos, de unde vin şi binecuvântările. Amin.

Şi încă ceva. Imediat după ce a căzut mana, Moise
l-a trimis pe Aaron să adune un omer de mană ca s-o pună înaintea Domnului ca
mărturie pentru urmaşi. (Exod 16.33).

Priviţi! Dacă poporul încerca să păstreze mana două
zile, se împuţea şi făcea viermi. Acesta este problema şi cu poporului Duhului
Sfânt astăzi. Voi spuneţi: „Păi, acum 20 de ani am avut un mesaj bun şi am
petrecut un timp minunat.” Dar astăzi ce aveţi? Vedeţi? Aici este problema.

Mana cade în fiecare seară, nu doar o dată sau numai
în Sabat.

Da, Dumnezeu a trimis-o în fiecare seară pentru
poporul Său. Şi tot El i-a poruncit lui Moise să pună un omer deoparte „pentru
urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o în pustie, atunci
când vor întreba despre aceasta.”
(Exod 16.32).

Tot Domnul a permis ca atunci când marele preot va
intra o dată pe an în locul preasfânt, să ia o gură de mană originală şi s-o
guste. Chiar prima mană care a căzut a fost pusă deoparte pentru preoţie.

Poate cineva spune: „Frate Branham, ce simbolizează
aceasta astăzi?”

Noi suntem preoţimea de astăzi: „…voi însă,
sunteţi o seminţie aleasă, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu l-a
câştigat ca să fie al Lui
…” (1 Petru 2.9). Voi Îi aduceţi lui Dumnezeu
jertfe duhovniceşti, iar roadele gurii voastre sunt mulţumirile aduse Numelui
Său. Amin.

Mana noastră a căzut n ziua cincizecimii: Duhul
Sfânt.

Fiţi atenţi! În Vechiul Testament, preotul care
intra în slujbă avea voie să ia o gură din acea mană originală. El nu lua ceva
fabricat, ceva care semăna cu mana, ci lua chiar mană.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în ziua de Rusalii,
când mana noastră, Duhul Sfânt, a început să cadă peste cei 120, care stăteau
închişi în camera de sus şi aşteptau „făgăduinţa Tatălui.” Desigur, ei
fuseseră cu Isus şi Îi cunoşteau puterea, dar cu toate acestea trebuiau să
aştepte făgăduinţa.

Aceasta dorim şi noi în seara aceasta şi eu ştiu că
dacă acest grup de oameni va putea ajunge într-o unitate, ca cei 120, atunci
vom trăi acelaşi eveniment ca şi ei, chiar aici, în adunarea din Louisville.

Aşa este. Desigur, ei aveau o mulţime de critici
care spuneau tot felul de lucruri neadevărate, aşa cum avem şi noi, dar cu
toate acestea, stăteau liniştiţi împreună, într-o plăcută armonie. Şi deodată…

Poate a venit cineva cu o cerere de aderare la
biserică, iar ei i-au trecut numele în registru, după care au dat mâna în semn
de acceptare? Aceasta se poate întâmpla astăzi, dar atunci în nici un caz nu a
fost aşa. Aşa fac protestanţii de astăzi. La catolici, omul primeşte prima
împărtăşanie. Astfel, scoate limba, ia hostia şi preotul bea vinul. Din clipa
aceea, el este membru de drept al bisericii.

Dar în ziua de rusalii n-a fost aşa, fraţilor.
Atunci ei erau adunaţi cu toţii în unitate„şi deodată a venit din
cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic (vedeţi, omul nu avea nici o
legătură cu aceasta), şi a umplut toată casa unde şedeau ei.”
(Fapte
2.2).

Ei au fost atinşi de puterea lui Dumnezeu, aşa că au
ieşit afară pe stradă şi s-au purtat ca şi cum ar fi fost beţi – s-au purtat la
fel ca înaintaşii lor la Marea Roşie. Este adevărat? (Amin). Strigau, săreau,
se clătinau pe picioare şi vorbeau în alte limbi.

O, ce desfăşurare… Iar acei bărbaţi religioşi îi
priveau cu compătimire şi spuneau: „Sunt plini de must!”(v. 13).

Aleluia! N-aveţi decât să mă numiţi „holly-roller”
sau oricum vă cade bine. În ordine.

Ei erau într-adevăr plini de vin, dar de vinul cel
nou care vine de la Dumnezeu.

Aţi văzut vreodată un om beat? El îi iubeşte pe toţi
şi nu-i pasă de nimic.

Aşa este şi un om „beat” de Duhul. Biblia spune: „Nu
vă îmbătaţi de vin.. dimpotrivă, fiţi plini de Duh.”
(Efeseni 5.18).

Duhul lui Dumnezeu va îmbată atât de tare încât îi
uitaţi pe toţi duşmanii şi îi iubiţi pe toţi oamenii. Atunci nu vă mai
interesează cine stă lângă voi şi sunteţi cei mai mici.

Poate spui: „Pe mine nu mă interesează vecinul meu!”
Lasă-L numai pe Duhul Sfânt să te cuprindă şi atunci vei vedea ce se va
întâmpla. Da, atunci nu vei mai sta nepăsător, ci le vei spune tuturor: „Eu Îl
am, nu-L vrei şi tu?” Aşa este. Atunci se va întâmpla ceva care te va schimba
complet.

Iată-i pe toţi cei 120 beţi de vinul cel nou al lui
Dumnezeu.

Şi acum să vă spun ceva. Ştiaţi că printre ei se
afla şi „fecioara” Maria? Da, a trebuit să meargă şi ea acolo sus. Mama lui
Isus Hristos a trebuit să meargă în camera de sus, să aştepte făgăduinţa şi să
fie umplută, îmbătată de Duh la fel ca ceilalţi, astfel încât se clătina pe
picioare ca şi cum ar fi fost beată de whisky sau de altă băutură ameţitoare.

Şi voi credeţi că veţi ajunge în cer dormind în
biserică? Credeţi că ajunge faptul că duminică dimineaţa, când bat clopotele
bisericii, vă luaţi caietul de cântări sub braţ şi mergeţi să ascultaţi o
slujbă, după care plecaţi şi vă vedeţi mai departe de treburi? Nu, aşa nu veţi
ajunge niciodată acolo!

Tu trebuie să urmezi calea cea îngustă, singura cale
pe care a dat-o Dumnezeu pentru salvare. Da, tu trebuie să alegi: mergi pe ea,
sau nu vei ajunge niciodată în ceruri.

Fraţilor, eu nu sunt judecătorul vostru, dar trebuie
să predic Evanghelia aşa cum este, pentru că ştiu că spune adevărul.

Fecioara era între cei 120, se purta la fel de
„prosteşte” ca ei şi părea la fel de beată ca ceilalţi. Da, Maria era la fel de
„beată” ca ceilalţi bărbaţi şi femei care erau plini de Vinul cel nou al lui
Dumnezeu.

Arătaţi-mi un singur loc din Biblie în care scrie că
Dumnezeu şi-ar fi schimbat felul de lucrare. Nu, nu-mi veţi putea arăta aşa
ceva, pentru că nu scrie nicăieri. Până la sfârşitul veacului, până la venirea
Domnului Isus, El va proceda la fel. Desigur.

Şi acum priviţi! În timp ce vedem că erau beţi de
acel Vin nou, ne întrebăm dacă Dumnezeu a pus deoparte şi pentru noi acel omer
plin cu Mană de sus. În ordine.

Între ei se afla şi un predicator bătrân şi fricos,
pe nume Petru (micuţa Piatră). Voi ştiţi că după ce a fost prins Isus, Petru
s-a speriat atât de tare încât s-a lepădat de trei ori de Domnul, după care a
fugit şi s-a ascuns. Iată însă că acum era împreună cu ceilalţi, iar după
revărsarea Duhului, s-a ridicat plin de curaj, s-a urcat pe o cutie veche sau
aşa ceva şi a spus:

„Bărbaţi iudei, şi voi toţi cei care locuiţi în
Ierusalim
(aceştia erau marii doctori în teologie din timpul acela),să ştiţi lucrul acesta, şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă închipuiţi
voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.

Ci aceasta este ceea ce a fost spus prin prorocul
Ioel
…” (Fapte 2.14-16).

„…În zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turna
din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor
proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa visuri.

Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele
Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor proroci.

Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni
jos pe pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum;

Soarele se va petrece în întuneric şi luna în
sânge, înainte ca să vină ziua Domnului, ziua aceea mare şi strălucită.

Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi
mântuit
.” (v. 17-21).

Dar grămada aceea de „stilaţi îmbrăcaţi în haine
lungi”, preoţii aceia făţarnici, au spus: „Ce ar trebui să facem ca să fim
mântuiţi?”

Şi Petru a răspuns simplu: „Pocăiţi-vă, şi
fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea
păcatelor voastre.”
(Fapte 2.38).

Cât timp este valabilă această făgăduinţă?

„Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru
copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr
îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”

Aceasta înseamnă că omul care se pocăieşte şi se
botează în Numele lui Isus Hristos, primeşte Duhul Sfânt. El nu primeşte ceva
care seamănă cu mana originală, ci primeşte aceeaşi mană, acelaşi Duh, care îi
umple inima, pentru că acelaşi Duh care a căzut atunci (la Marea Roşie şi la
Rusalii), cade şi acum.

Peste cine? „…Peste voi, peste copiii voştri şi
peste cei ce sunt departe acum…”
în Louisville, Kentucky, etc., „în oricât
de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”

Aceasta este promisiunea Lui. Vedeţi, Petru a
predicat, iar Dumnezeu a binecuvântat, a trimis Duhul Său. Amin. Acest lucru
este valabil şi pentru mine, pentru că L-am crezut pe Cuvânt. El a făcut-o, iar
dacă Îl vei crede, o va face şi pentru tine. Aşa este.

Trezeşte-te din somnolenţa care te-a cuprins,
ridică-te, scutură-te şi porneşte!

Primul lucru care se va întâmpla când vei privi în
jurul tău, este că totul ţi se va părea schimbat. Dacă a existat un om cu care
nu ai vrut să vorbeşti, te vei grăbi să-l întâlneşti ca să-i adresezi câteva
cuvinte. Da, domnule. Atunci te vei grăbi să duci înapoi toate lucrurile pe
care le-ai furat: prosopul şi tacâmul de argint pe care le-ai şterpelit de la
hotel, etc. Cu siguranţă vei face aceasta. Desigur. De ce? Pentru că vei fi o
făptură nouă în Hristos.

Priviţi acum la Maria. O, trebuie să ne grăbim. După
acea întâlnire de modă veche, iată-i pornind în călătorie prin pustie. Nu vi se
pare ciudat faptul că au fost călăuziţi direct în pustia păcatului, la fântâna
cu apă amară? Puteţi să vi-L imaginaţi pe Dumnezeu luându-şi copiii pe care
tocmai îi salvase şi îi umpluse cu Duhul Sfânt, şi ducându-i la fântâna cu apă
amară? Desigur. Lui îi place să-Şi arate tot timpul dragostea faţă de poporul
Său. Da, domnilor!

Voi ştiţi că imediat după ce un om primeşte Duhul
Sfânt urmează o mulţime de încercări. „De multe suferinţe are parte cel
neprihănit, dar Domnul îl scapă din toate.”

Dumnezeu vă pune faţă în faţă cu ele, ca să-Şi poată
arăta puterea şi bunăvoinţa faţă de voi.

Este la fel ca în cazul păstorul  din povestea pe care am auzit-o de curând, şi
în care se spunea că acel păstor a rupt piciorul oii sale. Când au văzut acest
lucru, oamenii spuneau:

„Vai, ce păstor crud! Cum a putut să rupă piciorul
oii?”

Dar păstorul le-a răspuns: „Nu s-a purtat ca o oaie
care mă iubeşte, aşa că m-am gândit să-i rup piciorul, iar apoi să-i dau o
atenţie deosebită, fiindcă în felul acesta mă va iubi cu adevărat.”

Vedeţi, uneori şi Dumnezeu trebuie să vă pună jos cu
vreo boală. Atunci medicul îţi va spune: „Vei muri; nu mai este nici o şansă de
vindecare,” dar Dumnezeu vine şi îţi dă un tratament deosebit, astfel încât vei
începe să-L iubeşti tot mai mult. Asta este.

„Unii prin apă, alţii prin potop,

Unii prin mari încercări.

Dar toţi prin sânge;

Aşa-şi conduce Isus biserica.”

Şi iată că atunci când poporul a ajuns la Mara,
Dumnezeu le-a dat o cale de ieşire pentru că apa era atât de amară încât nu se
putea bea. Cum? I-a arătat lui Moise un lemn pe care l-a luat şi l-a aruncat în
apă. Imediat totul s-a schimbat: apa a devenit bună şi dulce, iar poporul a
putut bea pe săturate. (Exod 15.22-25).

Fraţilor, atunci când apa amară sau ceva asemănător
vine asupra voastră, să ştiţi că acolo este un „lemn” care va îndulci orice
amărăciune de care aţi putea fi călăuziţi. Aşa este. Calvarul va îndulci totul
oricât ar fi de amar.

De multe ori se întâmplă să intrăm în lucruri atât
de grele încât şi noi ne mirăm, dar atunci trebuie să facem un singur lucru: să
închidem ochii şi să spunem: „Acolo sunt pe Golgota, Răscumpărătorul meu a
sângerat şi a murit ca să-mi dea viaţa.” Atunci totul va deveni simplu şi uşor
de trecut şi vom merge biruitori înainte.

De ce? Pentru că El face dulce orice apă amară de la
Mara.

Trezirea pe care o avuseseră la Marea Roşie s-a
liniştit şi primul lucru care a urmat, a fost că poporul a uitat toate acele
minuni.

Oare nu la fel este şi cu oamenii de astăzi? Ei uită
ce a făcut Dumnezeu anul trecut. Da, voi aţi uitat deja ce a făcut Dumnezeu la
adunarea de la liceu.  Vedeţi? Noi uităm
pur şi simplu ceea ce a făcut Dumnezeu.

Şi ce a urmat? Au început să se certe unii cu alţii:
„Păi, eu sunt metodist! Biserica noastră este cea mai mare!” „Da, dar eu sunt
baptist! Noi credem în siguranţa veşnică şi o avem. În ce vă priveşte, voi
n-aveţi nici măcar o doctrină!”

Da, aşa se întâmplă atunci când intri în necaz şi se
termină rezerva de apă. Aşa este.

Aceasta se întâmplă atunci când oamenii se află în
pustie. Atunci încep să cârtească şi să se plângă:

„Nu ştiu dacă predicatorul acela a avut dreptate
când a ţinut acea predică de modă veche, dar pot să spun că pe mama a
înfuriat-o atât de tare încât s-a ridicat şi a plecat acasă. Era foarte
agitată!”

Aşa trebuia să fie. Desigur.

„Nu ştiu, dar cred că nu vreau să mai aud o asemenea
predică!” Dacă gândeşti aşa, ţi se termină rezerva de apă şi te trezeşti în
pustie. Da, aşa este.

Deci Israelul a început să cârtească şi să spună:
„O, sufletele noastre nu mai pot suferi pâinea aceasta simplă!” Vedeţi? După ce
au scăpat de ceapa şi usturoiul din Egipt,, şi au primit mana îngerilor, au
început să se plângă şi să fie nemulţumiţi.

Nu-i la fel şi în biserică? Acum vorbesc întregului
popor, sfinţilor.

Deci, după ce au primit hrana îngerilor, mana, au
început să cârtească şi să spună: „Mai bine rămâneam la usturoiul din Egipt.”

Poate spui: „În seara aceasta cântă la bar Clayton
McMichen. Dacă nu aş face parte din biserica aceea aş putea merge şi eu să-l
ascult.” Te poţi duce liniştit, pentru că acolo unde este comoara ta îţi este
şi inima. Adevărul este că nu vei putea ajunge nicăiericât timp
spui: „Mi-ar plăcea asta sau cealaltă!” Iată-te plângându-te şi văietându-te
tot timpul. Vai!

Ei au părăsit apele nămoloase ale Egiptului şi au
primit apă din Stânca îngerilor, dar iată-i nemulţumiţi de ea! Ei au părăsit
ţara cu marii şi lăudăroşii doctori, ca să-L urmeze pe marele şi Atotputernicul
Medic. Da, ei au părăsit locul în care se spunea: „Zilele minunilor au trecut,”
ca să urmeze poporul care avea în mijlocul lui semne şi minuni supranaturale,
dar cu toate acestea continuau să se plângă. Vai!

Egiptenii erau desigur, păgâni reci şi indiferenţi,
care nu credeau în minuni, dar Israelul a ieşit din mijlocul lor călăuzit de
Stâlpul de Foc. El este în seara aceasta în mijlocul nostru.

Ei au trăit un timp minunat acolo afară, în tabără,
aşa că strigau văzând minunile măreţe care se făceau sub ochii lor, dar cu
toate acestea continuau să se plângă. Acesta este motivul pentru care a secat
apa. Acesta este motivul pentru care nu aveau mâncare: fiindcă cârteau tot
timpul şi erau nemulţumiţi.

Aceasta este şi problema bisericii din Louisville şi
din împrejurimi: cârtesc şi se plâng tot timpul, apoi se întorc în robie. Aşa
este.

„De fapt cine este Moise acesta? De ce îl ascultăm
pe acest holly-roller şi ce căutăm aici?” Aceasta a făcut ca rezerva lor de apă
să sece.

Mă gândesc acum la acest bărbat mare, la Moise. El a
fost un învăţat, cunoştea toată înţelepciunea Egiptului. Haideţi să-l privim
puţin.

Egiptenii erau mult mai departe în ştiinţă decât
suntem noi astăzi. În ştiinţa medicală, de exemplu, făceau lucruri pe care noi
nu le putem face. Moise cunoştea toate remediile. Când a ieşit din Egipt, avea
sub conducerea sa cam două milioane de oameni. Avea copilaşi, bătrâni, infirmi,
orbi, etc., iar el, doctorul Moise era alături de ei acolo în pustie. Mi-ar
plăcea să pot privi în trusa lui medicală, vouă nu? Da, aş vrea să văd ce are
în ea.

Noi am aflat că în călătoria aceea lungă, care a
durat 40 de ani, s-au născut cam două milioane de copii.

„Ce ai folosit pentru aceasta, Moise? Ce ai folosit
împotriva tuturor bolilor şi durerilor, a cancerului, surzeniei, muţeniei şi
orbirii? Te întreb pentru că am auzit că atunci când poporul a intrat în ţara
făgăduită, nu era nici măcar un om slab printre ei.”

Ce ziceţi, nu le-ar place şi medicilor de astăzi să
intre în cabinetul lui medical?

Haideţi să aruncăm o scurtă privire prin el. Îl văd
pe Moise ţinând în mână o „reţetă”. Ce scrie pe ea?

„Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod
15.26). Asta-i tot. Amin.

Văd pe cineva care vine şi-i spune: „O, Moise, tatăl
meu a căzut şi şi-a rupt un picior. Ce poţi să-mi dai pentru el?”

„Stai numai puţin să mă uit… Da,„Dacă vei
asculta cu luare aminte glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă vei face ce este
bine înaintea Lu, dacă vei asculta de poruncile Lui, şi dacă vei păzi toate
legile Lui, nu te voi lovi cu niciuna din bolile cu care am lovit pe egipteni;
căci Eu sunt Domnul care te vindec
.” (Exod 15.26).

Şi omul s-a făcut bine. Amin. Aşa este.

În felul acesta, ei au mers tot timpul înainte,
plini de bucurie. Aceasta era tot ce le trebuia: „Eu sunt Domnul care te
vindecă!”

Numai în Noul Testament sunt peste 600 de făgăduinţe
diferite, date cu privire la vindecarea divină, şi cu toate acestea noi punem
la îndoială puterea lui Dumnezeu. Ce va însemna judecata pentru noi?

„Eu sunt Domnul care te vindecă.” Da,
domnilor, aceasta este taina pe care o ţinea doctorul Moise în trusa lui
medicală. În felul acesta, a putut să vindece toate bolile şi să-i ducă
sănătoşi prin pustie, direct în ţara făgăduită.

Ei i-au părăsit pe acei medici lăudăroşi din Egipt,
ca să fie cu Medicul cel mare. Au lăsat grămada aceea mare, rece şi formală,
care spunea să nu există minuni şi au mers mai departe. Şi iată că imediat ce
au făcut aceasta, Stâlpul de Foc se odihnea deasupra lor, călăuzindu-i zi şi
noapte. Vedeţi?

Ei erau vindecaţi şi primeau tot ce aveau nevoie,
dar cu toate acestea erau nemulţumiţi şi cârteau pentru că au rămas fără apă.

Aşa sunteţi şi voi cei din Louisville, în mijlocul
acestor plângăcioşi care spun: „Zilele minunilor au trecut! Asociaţia noastră
medicală încearcă să oprească vindecarea divină de-a lungul ţării.” Nu, voi nu
o veţi putea opri niciodată! Nu o veţi putea opri aşa cum nu puteţi opri nici
soarele. Aşa este.

Acum câţiva ani când am început să predic despre
vindecarea divină în tabernacolul din Jeffersonville, mi-a fost foarte greu
pentru că nu eram cunoscut, dar astăzi sunt milioane de oameni care pot să
depună mărturie cu privire la felul în care au fost vindecaţi.

Încercaţi să-i opriţi! Nu, nu veţi reuşi! De ce?
Pentru că Domnul a sădit, Domnul a udat şi tot El a făcut să crească. Cine-i va
smulge din mâna Lui?

Cu câtva timp în urmă am vizitata statuia
Libertăţii. Peste tot împrejurul ei zăceau o mulţime de vrăbiuţe moarte. Când
le-am văzut, l-am întrebat pe ghid ce li s-a întâmplat, iar el mi-a zis:

„Noaptea trecută a fost furtună. Ele au intrat în
lumină şi desigur, lumina le-ar fi dus în siguranţă, dar ele au încercat s-o ia
şi s-o scoată afară. Acesta a făcut să se izbească cu capul de geam şi astfel
s-au zdrobit.”

„Slavă lui Dumnezeu!” am strigat bucuros. Cred că
omul acela s-a gândit că sunt nebun, dar eu am spus: „Aceasta mă duce cu gândul
la oamenii care încearcă să scoată din biserică vindecarea divină şi puterea
învierii lui Isus Hristos.” Ei îşi vor zdrobi capetele, dar nu o vor putea
scoate afară.

Fraţilor, acceptaţi-o şi zburaţi în siguranţă cu El!
Aşa este. Amin.

„Moise, vorbeşte stâncii!” i-a spus Dumnezeu,
„şi aşa va ţâşni imediat din ea!”

Nu demult, am văzut într-un muzeu, un tablou care
voia să prezinte stânca lovită de Moise. Dar pictorul a desenat acolo un
pârâiaş subţirel ca o andrea. Când l-am văzut, mi-am zis: „Cât de ridicolă este
această prezentare!”

Fraţilor, eu singur n-aş fi putut să beau dintr-un asemenea
izvor dacă aş fi fost însetat! Ştiţi câţi oameni aşteptau ca să bea? Peste două
milioane, plus animalele. Aceasta înseamnă că aveau nevoie cam de patruzeci de
mii de galoane/minut, (1 galon=3,78 l) ca să se sature. Aleluia! Aceasta
înseamnă cam 10,5 milioane de m3.

Aceasta îmi aminteşte de religia unor oameni. Ei
cred că ajunge dacă merg duminica la şcoala duminicală şi primesc o gură de
apă, care nu le ajunge nici cât să dea pe la ochi.

În ce mă priveşte, mie îmi place să stau la
arteziana care ţâşneşte cu destulă presiune ca să mă poată lua şi duce spre
veşnicie. Aleluia! Eu sunt fericit pentru că am plecat din locul acela uscat şi
am ajuns acolo unde se toarnă din abundenţă. Da, domnilor!

Unii spun: „Păi, eu nu pot să stau mai mult de zece
minute! Doamne, cât se mai lungeşte predicatorul acesta!”

Cât de adâncă este mântuirea ta? Aşa este. Poate
mergi la biserică numai duminică dimineaţa şi zici: „Voi merge să văd ce au de
spus!” Ce vei obţine? O picătură mică, un scuipat. Asta este tot.

Fraţilor, eu vă spun însă că atunci când Moise a
lovit stânca, a fost udat tot pustiul. Da, domnilor. Ei au avut nevoie de apă,
aşa că au băut şi au băut până când s-au săturat. Dar apa nu a încetat ci a
continuat să curgă: cam 40 de galoane/minut. Gândiţi-vă numai cam câtă apă ar
putea să bea o mulţime de două milioane de suflete, plus cămilele şi celelalte
animale pe care le aveau.

Biblia spune: „…a ieşit apă din belşug, aşa încât
a băut şi adunarea şi au băut şi vitele
.” (Numeri 20.11).

Deci apa a curs prin toată pustia.

Vedeţi? În felul acesta ne dă şi Isus Hristos Duhul
Sfânt.

Poate spui: „Eu aş merge la biserică, dar nu pot
suporta gălăgia de acolo!” Frate, atunci când vei muri, nu vei putea merge în
cer pentru că şi acolo este gălăgie.”

Biblia spune: „Zi şi noapte ziceau fără încetare:
„Sfânt, sfânt, sfânt, este Domnul…”
(Apocalipsa 4.8). Deci ei vor striga
tot timpul acolo. Cum vei putea suporta gălăgia?

Dar ce vei face tu? Te-ai umezit puţin. N-ai vrea,
deci, să te aşezi sub acea revărsare de apă şi s-o laşi să curgă peste tine ca
să te spele până în adâncul inimii, până simţi că te pierzi şi nu mai ştii unde
te afli?

Îmi amintesc că obişnuiam să le spun tatălui şi
unchiului meu că ştiu să înot. Şi iată că într-o zi ne-am dus lângă un eleşteu
şi tata mi-a zis: „Aş vrea să văd cum înoţi.” Micuţul eleşteu era cam aşa de
adânc (fratele Branham arată). Când l-am auzit pe tata că vrea să mă vadă
înotând, mi-am dat repede jos „averea” de haine, m-am prins de nas şi am sărit
în apă. Apoi am început să sar în sus şi-n jos şi să lovesc nămolul, care
stropea peste tot în jur. „Cum înot, tată?” l-am întrebat bucuros, dar el mi-a
răspuns: „Ieşi afară de acolo!” Aceasta se putea numi înot? Era mai degrabă
bălăceală în nămol.

Aici este problema şi cu biserica. Ea are o mulţime de
„târâtori” prin noroi. Da, aşa este. Târâtori prin noroi.

Odată, unchiul m-a luat cu barca pe râul Ohio. Până
atunci mă tot făcusem că înot, dar de data aceea, el a vâslit până într-un loc
unde apa avea cam 20 de picioare adâncime (cam 6 metri) şi m-a pus să înot
acolo.

„Ei, cum este acum cu înotul?” m-a întrebat el. A
trebuit să înot sau să mă înec. Amin. Aleluia.

Tactica aceasta ar trebui folosită şi în biserică.
Fiecare ar trebui să stea în torent, acolo unde Dumnezeu a deschis stânca.

Prietene, poate că în seara aceasta eşti pe punctul
să pieri, dar aş vrea să ştii că trebuie să faci un singur lucru: vorbeşte
Stâncii! Aşa este.

Poate ai fost peste tot, la toate bisericile şi nu
prea înţelegi lucrurile. Vorbeşte Stâncii! Da, tu poţi vorbi cu El!

Domnul i-a spus lui Moise: „Vorbeşte Stâncii şi ea
va da apă!”

 Nu mai
trebuie să-L loveşti, ci doar vorbeşte-I! Da, vorbeşte cu El prieteneşte.

Poate ai fost la medic. Poate ai făcut tot ce ai
ştiut ca să te vindeci, dar cu toate acestea el ţi-a spus: „Nu mai putem face
nimic pentru tine!”

De ce nu-I vorbeşti în seara aceasta Stâncii? Ea are
apa vieţii şi poate să-ţi dea viaţă din belşug.

Biblia vorbeşte de o femeie numită Agar, care
trebuia să fugă cu copilaşul ei în pustie, având doar un burduf cu apă. Ea i-a
dat copilului să bea toată ziua din acel burduf, dar la un moment dat apa s-a
terminat. Copilaşul a început să ţipe, iar buzele îi erau crăpate de sete. Ce
putea face o mamă temătoare de Dumnezeu? A încercat să găsească undeva  un strop de apă, dar zadarnic, şi pentru că
nu putea suporta să-l vadă murind, l-a aşezat sub un tufiş şi s-a îndepărtat de
el plângând. Ce a făcut apoi? „…A ridicat glasul…” şi a vorbit Stâncii.
Atunci a venit Îngerul Domnului, i-a vorbit şi i-a zis:„Agar, ce-i
cu revărsarea aceea de acolo?”
Când a privit, femeia a văzut un
izvor de apă, care mai curge şi astăzi. Da, acea apă mai curge încă după 4.000
de ani. De ce? Pentru că Agar i-a vorbit Stâncii, iar Stânca i-a dat apă.
(Geneza 21.14-19).

Tot Biblia vorbeşte despre nişte copii evrei care au
fost aruncaţi în cuptorul cu foc, dar ei au vorbit Stâncii şi Ea i-a izbăvit.

Tot cu Stânca a vorbit şi femeia de la fântâna
Samariei. Ea era o femeie păcătoasă, decăzută, şi din cauza aceasta era
dispreţuită de toţi. Iată însă că într-o zi când a venit la fântâna lui Iacov,
ca să ia apă, s-a întâlnit cu Stânca şi i-a vorbit. Atunci Stânca i-a dat o
mare revărsare de apă pentru sufletul însetat. Ce s-a întâmplat atunci? Femeia
nu s-a înecat, ci a alergat în cetate ca să spună tuturor ce i s-a întâmplat.
De ce? Pentru că avea Viaţă.

Şi ea le-a spus tuturor: „Veniţi de vedeţi un Om
care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?”
(Ioan
4.29).

Vedeţi, ea a vorbit cu Stânca şi Stânca i-a dat apă.

Biblie ne vorbeşte de o altă femeie care şi-a dat
toţi banii la medici, dar niciunul nu a putut să-i oprească scurgerea de sânge
de care suferea. Poate şi-a ipotecat gospodăria sau a vândut-o, dar totul a
fost degeaba. Iată însă că într-o zi pe când stătea şi croşeta, a auzit gălăgie
pe drum. A alergat acolo şi a vorbit Stâncii, iar Stânca s-a întors şi a
întrebat: „Cine M-a atins?” În clipa aceea tot necazul ei s-a isprăvit,
pentru că El i-a dat o revărsare de Viaţă care a oprit scurgerea de sânge.

Acolo era şi un bătrân cerşetor orb, murdar şi
nebăgat în seamă de cei din jur. El a auzit larma mulţimii şi a întrebat ce se
întâmplă, după care a vorbit Stâncii.

Imediat membrii bisericii lui au sărit în sus şi
i-au spus: „Nu se cade să faci aşa ceva! Stai liniştit!” Dar el nu i-a
ascultat, ci a strigat şi mai tare:„Fiul lui David, ai milă
de mine!”
(Marcu 10.48). O, el a vorbit Stâncii, care i-a dat imediat o
revărsare de apă şi ochii lui s-au deschis.

Aceeaşi Stâncă din pustie este în seara aceasta în
mijlocul nostru ca să vă dea bucurie.

Odată, tot Ierusalimul stătea ca să-L vadă pe „acel
pretins Vindecător divin, pe acel holly-roller,” intrând în oraş însoţit de
câţiva oameni care strigau: „Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce
vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!
” (Matei 21.9).

Dar acei membri „stilaţi” ai bisericii stăteau acolo
cu hainele lor lungi şi spuneau indignaţi: „Vai! Să tacă! Cum pot spune aşa
ceva? O, ne trec fiori reci pe spate când îi auzim ce strigă!” Dar ce le-a spus
El?

„Vă spun că dacă vor tăcea ei, pietrele acestea
vor striga!”

Ce era aceasta? Stânca dezlipită din munte fără
ajutorul vreunei mâini omeneşti, venea rostogolindu-se în Ierusalim, iar
micuţele pietre s-au grăbit să bea din ea.

„Vorbeşte stâncii şi ea va da apă!”

Dacă în seara aceasta ai nevoie de mântuire,
vorbeşte Stâncii şi ea îţi va da apă vie. Dacă aluneci tot timpul de pe cale,
vorbeşte Stâncii şi ea îţi va da apă. Dacă eşti fără Hristos şi ai încercat
să-L găseşti pe la toate bisericile care există în oraş, vorbeşte Stâncii şi ea
îţi va da apă.

Crezi aceasta? Dacă te-ai îndepărtat de Dumnezeu şi
crezi că nu mai ai nici o şansă, vorbeşte Stâncii şi ea îţi va da apă vie.

Credeţi din toată inima? (Amin). Credeţi că Dumnezeu
Se va îndura? Credeţi din toată inima? Aleluia! El este aici în seara aceasta.

Dacă eşti bolnav şi ai încercat totul fără nici un
rezultat; dacă ai încercat să ajungi în rândul de rugăciune şi nu ai reuşit;
dacă ai umblat de la o adunare la alta; dacă ai fost uns de păstor şi totuşi nu
ai fost vindecat, de ce nu-I vorbeşti Stâncii? Ea îţi va da apa vie.

De ce nu încerci măcar o dată să intri în vorbă cu
El? Fă-o chiar acum, fiindcă este prezent în locul acesta. El este aici ca să
vă vindece pe fiecare în parte. Eu cred aceasta din toată inima şi ştiu că Isus
Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu este chiar aici.

Acum când vreau să fac o chemare la altar, vin peste
mine o mulţime de vedenii cu privire la diferite persoane din clădire. O,
aceasta-i minunat! Puterea lui Dumnezeu este aici. Îl simt mişcându-Se peste
tot. Începe să mă transpună dintr-o dimensiune în alta, fiindcă aici sunt
oameni bolnavi şi rugăciunile lor fac aceasta pentru a confirma Cuvântul lui
Dumnezeu.

El este aici. Aceeaşi Stâncă. El ştia unde se afla
femeia care avusese scurgerea de sânge.

Fraţilor, El este aici, iar dacă îi veţi vorbi, vă
va da apă vie. Credeţi aceasta din toată inima? (Amin).

Crezi aceasta, doamnă? Femeia de la mijloc… Nu ai
număr de rugăciune şi suferi de diabet, aşa-i? Nici nu ai nevoie de număr. Crezi
că poţi vorbi cu Stânca? Ai vrea să vorbeşti cu El despre diabetul tău? Atunci
ridică-te în picioare şi spune: „În accept pe Isus Hristos ca Vindecător
personal,” şi Dumnezeu te va duce acasă sănătoasă.

Vorbeşte-I Stâncii! Dumnezeu să te binecuvânteze. În
ordine. Du-te şi fii sănătoasă.

Doamna de lângă ea crede? Tu ai varice, nu-i aşa?
Da, aşa este. Ridică-te puţin în picioare. Cel care stă lângă tine nu este
soţul tău? Ba da. El are diabet. Pune mâinile peste soţia ta. În ordine. Voi
veniţi din Illinois. Puteţi să vă întoarceţi acasă liniştiţi. Vorbiţi Stâncii
şi boala nu se va mai întoarce niciodată la voi. Aleluia!

Stânca lovită în pustie este în seara aceasta
aici. Eu ştiu aceasta.

Crezi aceasta, doamnă? Cea cu pălăria înflorată. Ai
artrită şi ai încercat să scapi de ea. Crezi din toată inima că Dumnezeu te
poate vindeca? Atunci ridică-te şi mişcă-ţi piciorul în sus şi-n jos, apoi
spune: „Artrita s-a dus!” şi aşa va fi. Vorbeşte Stâncii şi ea îţi va da apa
vieţii.

Fraţilor, Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în
veci.

Crezi aceasta, doamnă? Cea care stai aici şi ai
spus: „Laudă Domnului!” Tu ai o boală femeiască. Crezi că Isus Hristos te-a
vindecat? Ridică-te puţin. Crezi din toată inima? Ai o boală femeiască, un
abces. Este adevărat? Cine mă face să-ţi spun aceste lucruri ascunse? Stânca.
Ea este aceea care-ţi vorbeşte prin mine. Răspunde-i şi fii sănătoasă. Aleluia!

O, cum vrea El să-Şi descopere puterea!

Acelaşi Înger al Domnului, acelaşi Stâlp de Foc,
care a călăuzit poporul Israel prin pustie este în seara aceasta printre noi.

Încerc să găsesc o femeie… Ea se roagă. Unde este
oare? Da, este aici, în rândul doi. Nu se roagă pentru ea, ci pentru soţul ei
care este beţiv. Este adevărat, doamnă? Ridică-te în picioare. Vorbeşte-i
Stâncii şi Dumnezeu îl va scăpa din această stare. Dacă vei crede, Dumnezeu va
face tot ce ceri.

Voi credeţi? Dacă vă ridicaţi în picioare şi îi
vorbiţi Stâncii, ea vă va da apă vie.

Vreţi să vă ridicaţi?

Cine doreşte să-L primească pentru mântuire?
Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Îl doresc în inima mea!”

Dumnezeu să te binecuvânteze. Şi pe tine, şi pe
tine, şi pe tine…

Cancerul te-a părăsit, fratele meu. A plecat. Poţi
merge acasă pe deplin sănătos. Aleluia! Acesta-i adevărul.

Toţi cei care doriţi să fiţi vindecaţi, ridicaţi
mâna şi spuneţi: „Doamne, vreau să-Ţi vorbesc.” Aşa este.

Iată-le cum pleacă.

Domnule, tu eşti eliberat. Isus Hristos te-a
vindecat.

O, Dumnezeule îndurător, trimite puterea Ta în seara
aceasta. Umple audienţa cu prezenţa Duhului Sfânt şi îngăduie să se facă semne
şi minuni. Fă ca în locul acesta să nu mai fie nici un infirm şi nici un
bolnav.

Îngăduie ca fiecare să fie vindecat în Numele lui
Isus Hristos. Amin.

– Amin –