RÂNDUIALA BISERICII

Tocmai am încheiat o
adunare mare, de cinci nopţi, la tabernacol, unde, prin harul şi cu ajutorul
Domnului, am încercat din răsputeri să pun Biserica Domnului Isus Hristos în
rânduială, conform Scripturii.

Primul lucru pe care
vreau să-l spun este că în absenţa mea, păstorul se ocupă întotdeauna de
tabernacol, iar când mă întorc, mă uit la el. Aşadar, el are dreptul să schimbe
unele lucruri sau să facă ce consideră că este mai bine, sub călăuzirea Duhului
Sfânt, în timpul când eu sunt departe.

Noi credem că suntem
o biserică apostolică, şi învăţăm binecuvântările apostolice pentru oamenii de
astăzi. Credem toată Evanghelia şi credem că toate semnele şi minunile despre
care a vorbit Domnul Isus Hristos vor însoţi biserica Lui până la întoarcerea
Sa. Noi credem în aceste lucruri şi credem că ele vor fi puse în ordine, pentru
că biserica are rânduiala sa. Fiecare biserică are învăţătura, rânduiala şi
disciplina sa. Biserica noastră nu are membri care s-au alăturat cândva şi
credem că Biserica Dumnezeului celui viu din toată lumea este formată din
oameni care sunt fraţii şi surorile noastre. De asemenea, oamenii sunt
întotdeauna  bine primiţi în mijlocul
nostru, şi indiferent de care denominaţiune aparţin, pot veni la Tabernacolul
Branham de pe strada Eighth şi Penn din Jeffersonville, Indiana.

Noi credem în „neprihănirea
prin credinţă
” (Romani 5.1). Credem că după ce o persoană devine
neprihănită prin credinţă, are pace cu Domnul Isus Hristos. Este posibil însă
ca aceeaşi persoană să aibă obiceiuri precum băutul, fumatul, sau poate face
lucruri pe care nu ar trebui să le facă, obiceiuri urâte ale firii. Totuşi, noi
credem că sângele Domnului Isus sfinţeşte această persoană pentru slujba
Domnului, pentru că noi credem în sfinţire potrivit Evrei 13.12-13: De aceea şi Isus, ca să sfinţească norodul cu
însuşi sângele Său, a pătimit dincolo de poartă.

Să ieşim dar afară din tabără la El şi să
suferim ocara Lui.”
Noi
credem că sfinţirea este învăţată în Noul Testament şi este pentru credincioşii
care trăiesc în epoca Noului Testament. Noi credem, de asemenea, că după ce o
persoană a fost sfinţită, nu se mai regăsesc la ea obiceiurile necurate. Acea
persoană este un credincios al Domnului Isus Hristos, iar obiceiurile ei au
plecat, fiind astfel un candidat pentru „botezul Duhului Sfânt”, care
vine ca o umplere a credinciosului. Eu am spus de multe ori aceasta: este ca şi
cum ai pune în bucătărie un pahar ridicat din curte.

 Astfel, neprihănirea înseamnă să-l iei şi să-l
pregăteşti pentru folosire, ca să împlineşti cu el scopul pe care îl ai pe
inimă. Aceasta face Dumnezeu cu păcătosul. El este încă murdar când îl ridică
din lume, dar Dumnezeu îl curăţă prin sângele Domnului Isus Hristos. Cuvântul
„sfinţire” este un cuvânt compus care înseamnă „curăţit şi pus deoparte pentru
slujbă.” În Vechiul Testament, altarul sfinţea vasul care era pus deoparte
pentru slujbă. Noi credem că Duhul Sfânt este Cel care pune acel vas în slujbă;
credem că Duhul Sfânt nu este doar o altă treaptă a harului, ci este de fapt
acelaşi har care umple credinciosul în aşa măsură încât semnele şi minunile,
darurile apostolice care sunt enumerate în 1Corinteni 12, se manifestă prin
acel vas sau credincios, atunci când El vine înăuntru ca să arate acel dar.

Eu cred că Scriptura învaţă că „darurile
şi chemarea sunt date fără părere de rău”,
şi că atunci când ne naştem în
această lume, suntem trimişi cu un scop, iar acesta este pentru slava lui
Dumnezeu. Astfel, încă înainte ca să devenim adulţi, când suntem doar nişte
copii, darurile pe care le avem de la Dumnezeu sunt deja în noi, dar numai
umplerea cu Duhul Sfânt le pune în acţiune; noi le avem de la început, de la
început suntem învăţători, proroci, apostoli, avem darul vorbirii în limbi şi
celelalte daruri duhovniceşti pe care le găsim în 1Corinteni 12, dar toate ies
la suprafaţă doar la momentul hotărât de El.

Noi credem că darurile lucrează şi astăzi şi
că trebuie să fie în fiecare biserică locală. Cu toate acestea, am văzut că în
întreaga lume există mult fanatism printre oamenii care mărturisesc că sunt
credincioşi apostolici. Ei sunt printre noi, aşa cum sunt pretutindeni în alte
mişcări. Ei s-au arătat de-a lungul timpului şi i-am avut în fiecare epocă. Au
fost în zilele apostolilor şi, aşa cum a spus Pavel atunci, „unii dintre ei au
venit şi i-au convins pe oameni să meargă după alte învăţături străine
Bibliei.” Dar Pavel a spus clar: „chiar dacă… un
înger din cer ar veni să vă propovăduiască o evanghelie deosebită de aceea pe
care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!”
Astfel, noi, cei din Tabernacolul Branham, de
pe strada Eighth şi Penn, încercăm să urmăm învăţăturile  Noului Testament, deoarece credem că Isus
Hristos este Fiul lui Dumnezeu, iar apostolul Pavel a fost un vas ales şi
chemat, prin alegerea lui Dumnezeu, să meargă şi să pună în ordine Biserica
dintre neamuri.

Noi, cei din Tabernacolul Branham, credem în
botezul în apă, prin scufundare, în Numele Domnului Isus Hristos, care este
învăţătura apostolică a Bibliei. Astfel, fiecare nou venit în Tabernacolul
Branham, care doreşte, poate cere oricând să fie botezat în Numele Domnului
Isus Hristos. El poate să vorbească cu păstorul, iar dacă s-a căit de faptele
lui şi crede în Domnul Isus Hristos, poate fi botezat de îndată ce este
posibil. Aceasta îl va aduce în părtăşie cu credincioşii, dar prin botezul
Duhului Sfânt devenim mădulare ale Trupului lui Isus Hristos care sunt în toată
lumea.

Un alt lucru pe care îl credem este că „fiecăruia
i se dă arătarea Duhului spre folosul altora”
ca să se bucure. Noi credem
în aceste daruri ale Duhului Sfânt, la care râvnim cu toţii, şi care se arată
în biserică, şi dorim ca oamenii care le-au primit, să vină şi să se închine cu
noi. În multe locuri, am văzut că oamenii care au aceste daruri nu înţeleg şi
nu ştiu cum şi când să le folosească, iar din cauza aceasta aduc numai
încurcături şi ocară. Noi credem că Satan se poate folosi de aceasta ca să-i
îndepărteze pe oameni, ca să-i facă să nu creadă şi să se teamă de această
binecuvântare minunată pe care a dat-o Dumnezeu Bisericii în aceste zile.

Pavel a spus: „…dacă s-ar aduna toată
Biserica la un loc şi toţi ar vorbi în alte limbi şi ar intra şi dintre cei
fără daruri sau necredincioşi, n-ar zice ei că sunteţi nebuni?

Dar dacă toţi prorocesc şi intră vreun
necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredinţat de toţi, este judecat
de toţi.

Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că
va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui Dumnezeu şi va mărturisi că, în
adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.”
(1Corinteni 14.23-25).

Noi credem că darurile duhovniceşti sunt la
ordinea zilei printre credincioşi. De asemenea, nu credem că un om care predică
şi învaţă sub inspiraţie, poate să nege apoi darul vindecării, darul prorociei,
darul vorbirii în limbi şi al tălmăcirii, sau oricare dintre aceste daruri.

Aceasta cred eu, conform Cuvântului lui
Dumnezeu, şi pe aceasta îşi bazează credinţa şi funcţionează Tabernacolul
Branham de pe strada Eighth şi Penn din Jeffersonville.

Eu cred că lucrurile pe care le-am spus sunt
esenţiale şi trebuie urmate întocmai în Tabernacolul Branham, ca să poată
propăşi în Domnul. Dacă totuşi, vreodată, vreunul din aceste lucruri este pus
sub semnul întrebării de cineva, persoana care are dubii poate să vină să
vorbească cu mine, dacă nu poate să-l consulte pe păstor. Dacă sunt acasă, voi
fi bucuros să vă ajut oricând, fie pe voi, fie pe păstor. Aceste lucruri sunt
duhovniceşti şi cred că aceasta este rânduiala Bisericii cu privire la ele.

De asemenea, cred că fiecare mădular sau
închinător din Tabernacolul Branham, ar trebui să aibă atât de multă dragoste
divină pentru alţii, încât inimile lor să tânjească unele după altele atunci
când sunt nevoiţi să se despartă, şi să dorească să se aibă unul pe altul la
serviciul divin. Eu cred cu adevărat în dragostea divină. Apostolul
Pavel a spus că aceasta este dovada Duhului Sfânt, în timp ce Domnul Isus a
zis: „Prin aceasta vor
cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru
alţii.”
(Ioan 13.35).

Noi credem că aceasta este dragostea lui Dumnezeu care
L-a trimis pe Isus Hristos pe pământ, ca să moară pentru noi, aşa cum scrie în
Ioan 3.16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe
singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa
veşnică.”
Viaţa veşnică este propria Viaţă a lui Dumnezeu, iar prin botezul
Duhului Sfânt, noi devenim fiii şi fiicele lui Dumnezeu; devenim sămânţa lui
Avraam şi primim credinţa pe care a avut-o el când L-a crezut pe Dumnezeu
înainte ca să fie tăiat împrejur.

Următorul lucru pe care îl credem este că aceşti
credincioşi, aceşti oameni cu daruri cum ar fi vorbirea în limbi, prorocii sau
tălmăciri, trebuie să se adune împreună cu cel puţin patruzeci şi cinci de
minute înainte de începerea serviciului divin. Biserica ar trebui să fie
deschisă mai devreme, astfel ca credincioşii să se adune seara mai devreme.

Eu cred că Tabernacolul Branham trebuie să aibă tot
timpul un pianist umplut cu Duhul Sfânt, care să vină mai devreme, să cânte
încet, foarte încet, cântări duhovniceşti ca:

Jos la cruce unde Salvatorul a murit,

Acolo jos am strigat pentru spălarea de păcat;

Acolo a fost aplicat sângele inimii mele,

Glorie Numelui Său!

Ceva care ar trebui să aibă acest subiect: „Mai aproape
de Tine, Doamne”, „Stânca veacurilor, lovită pentru mine”, „Aproape de cruce”,
sau ceva de felul acesta. Trebuie să se cânte foarte încet şi dulce, ca şi cum
ar medita constant la Duhul Sfânt, el sau ea, oricine va cânta aceste cântece.

Cred că închinătorii ar trebui întâmpinaţi la uşă, să li
se ia hainele şi pălăriile şi să li se pună pe cuier, apoi să le fie arătate
locurile, cu ospitalitatea şi dragostea pe care numai uşierii sau diaconii
umpluţi cu Duhul Sfânt o pot avea, pentru ca oamenii să vadă că Biserica
Dumnezeului celui viu este vie.

Închinătorii nu trebuie să vorbească unii cu alţii sau să
facă gălăgie în biserică. Ei trebuie să se adâncească în primul rând pentru
câteva momente în rugăciune, dacă se poate chiar la altar. Să nu se roage cu
voce tare ca să nu-i deranjeze pe cei de lângă ei; să fie o rugăciune făcută în
linişte şi să nu uitaţi că sunteţi aici pentru a vă închina Domnului. Lăsaţi ca
aceasta să pătrundă în voi. Închinaţi-vă în Duhul, apoi mergeţi la locurile
voastre. Nu este obligatoriu să mergeţi la altar, ci puteţi merge să vă aşezaţi
la locurile voastre, să ascultaţi cântările, să vă plecaţi capetele, iar apoi
să-L lăudaţi pe Dumnezeu în linişte. Dacă Duhul descoperă cuiva ceva sau dacă
cineva umplut cu Duhul Sfânt are darul vorbirii în limbi sau are ceva din
partea Domnului, se poate ridica în picioare şi să aducă mesajul. Toţi trebuie
să staţi liniştiţi până când vine tălmăcirea, iar când vine tălmăcirea, nu
trebuie să fie un verset din Scriptură sau ceva care nu se înţelege. Trebuie să
fie un mesaj adresat bisericii, deoarece eu cred că Duhul vorbeşte numai „pentru
zidirea bisericii.”

Poate când se adună oamenii, vin înăuntru şi unii
bolnavi. Poate este cineva străin, pe care nu l-aţi văzut niciodată, şi este
paralizat sau zace pe undeva, dar când vine tălmăcirea, atunci cel care
vorbeşte trebuie să spună: „Aşa vorbeşte Domnul: omul care a venit în mijlocul
nostru este din locul cutare…” şi descrie locul acela. Apoi trebuie să spună:
„Este paralizat pentru că în urmă cu trei sau patru ani,” sau altceva, „a făcut
ceva rău”, de exemplu: „şi-a părăsit soţia şi copiii şi a plecat de la ei. A
căzut de pe schelă” sau ceva de felul acesta, „s-a rănit şi astfel a paralizat.
Aşa vorbeşte Domnul: dacă îi pare rău pentru aceasta şi promite că va merge la
soţia lui şi se va împăca cu ea, va fi vindecat chiar acum şi se poate întoarce
la familia lui.” Înainte ca cineva să spună ceva, în încăpere trebuie să fie
cel puţin doi oameni sau mai mulţi, care au o statură duhovnicească mare în
ceea ce priveşte Evanghelia şi care au o bună deosebire a duhurilor; ei trebuie
să se ridice şi să spună: „Este de la Domnul.” Dacă nu face nimeni aceasta,
acea prorocie să nu fie adusă în faţa bisericii.

Dacă cineva vorbeşte în limbi, dar nu are tălmăcire,
Pavel a spus: „Dacă
nu este cine să tălmăcească, să tacă în biserică şi să-şi vorbească numai lui
însuşi şi lui Dumnezeu.”
  (1Corinteni
14.28).

Dacă, după ce vorbeşte în limbi, o persoană
aduce şi tălmăcirea, conform celor spuse de Pavel, „Cât despre proroci, să
vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.”
(v.29). Dacă păstorul sau
cineva este numit de Duhul Sfânt să meargă şi să se roage rugăciunea credinţei,
să se ducă şi să-i predice bolnavului în conformitate cu cele spuse de Duhul.
Orice a spus Duhul Sfânt, va avea loc chiar atunci, pentru că Duhul Sfânt a dat
aceasta. Apoi, oamenii se pot bucura şi pot fi mulţumitori, Îl pot lăuda şi I
se pot închina lui Dumnezeu pentru că El doreşte aceasta. Apoi, cu toţii
trebuie să-şi plece capetele şi să se roage din nou pentru a vedea dacă mai
este alt mesaj pe care Duhul Sfânt doreşte să-L aducă prin aceste daruri.

Dacă după cele spuse de persoana care
vorbeşte în limbi şi tălmăceşte şi după ce judecătorii admit să se procedeze în
conformitate cu cele spune de ea, nu se întâmplă nimic, toţi vor merge la altar
şi se vor ruga ca acel duh să fie luat de la ei, pentru că nimeni nu doreşte un
asemenea duh printre noi. Noi am şti că este fals şi că este de la vrăjmaş şi nu
de la Dumnezeu, pentru că numai Dumnezeu poate spune adevărul. Acest lucru să
fie bine înţeles de biserică înainte ca această rânduială să fie pusă în
practică.

Poate mesajul adus îi va spune unui anumit
frate: „Tu locuieşti pe lângă linia ferată. Trebuie să te muţi de acolo pentru
că va avea loc un accident,” sau ceva de felul acesta. Lăsaţi judecătorii să
judece cele spuse, iar dacă ei consideră că este de la Domnul, urmăriţi şi
vedeţi dacă se împlineşte. Dacă se împlineşte, mulţumiţi-I lui Dumnezeu şi fiţi
plini de recunoştinţă faţă de El. Lăudaţi-L, închinaţi-vă şi fiţi smeriţi.

Mai presus de toate lucrurile, fiţi umili. Să
nu vă îngâmfaţi niciodată până acolo că ştiţi mai mult decât păstorul vostru
sau decât biserica în care vă închinaţi. Dacă ajungeţi într-un asemenea punct,
vă sfătuiesc să mergeţi într-un alt loc în care puteţi să vă închinaţi, pentru
că eu îl rog pe păstor să nu îngăduie nimic care este în afara rânduielii
biblice. Noi dorim ca aceste daruri să se manifeste şi să fie la locul lor, şi
la fel închinătorii. Dacă acestea se desfăşoară corect, conform Cuvântului,
veţi vedea o biserică puternică şi lucrătoare pentru Domnul nostru Isus
Hristos.

Dacă un om iese din rânduială aici, un diacon
sau un uşier care este umplut cu Duhul Sfânt şi care are mult har în inima lui,
să meargă respectuos la persoana aceea, ca un părinte, şi s-o corecteze. O
poate face şi păstorul, dar este mai bine s-o facă diaconii, pentru că păstorul
trebuie să fie în camera de rugăciune în timpul când are loc această parte a
serviciului duhovnicesc.

Dacă nu sunt descoperiri sau un mesaj care să
fie adus, atunci poporul poate aduce mărturii dacă doreşte, se poate ridica
oricine dar să aducă mărturii spre slava lui Dumnezeu. Nu trebuie să fie aşa,
dar ar fi bine ca mărturiile să fie aduse înainte de a fi adus mesajul sau de a
începe serviciul de cântări de laudă şi închinare.

Înţelegi biserică? Prin faptul că procedezi
aşa, toată biserica este în duhul închinării înainte ca să fie învăţat
Cuvântul. Atunci Duhul Sfânt intră în Cuvânt şi Îl manifestă pe Dumnezeu prin
El, pentru a fi o confirmare a închinării voastre. După aceea, este timpul să
vină înăuntru păstorul.

Păstorul ar trebui să vină la şapte şi
jumătate sau la opt fără un sfert. Dacă mesajul adus prin daruri încă mai
continuă înainte ca păstorul să iasă din studiul său şi să vină pe platformă,
un frate ar trebui să-l anunţe, pentru că sfinţii ştiu că atunci când vine
păstorul pe platformă, este timpul pentru serviciu. Aceasta oferă destul de
mult timp pentru manifestarea darurilor şi pentru a-L aduce pe Duhul lui
Dumnezeu în adunare.

Dacă printre voi este un necredincios şi se
comportă necuviincios, o persoană cu o inimă foarte bună, cum ar fi un uşier
sau un diacon, să meargă la el şi să-i ceară să fie respectuos în timpul
desfăşurării serviciului, pentru că este prezent Duhul Sfânt, iar darurile lui
Dumnezeu se manifestă pentru zidirea bisericii. Acest lucru trebuie să i se
spună cu dragoste, nu aspru. Numai în cazul în care persoana este băută sau
neascultătoare şi ar deranja închinarea adusă Domnului, ar trebui condusă afară
sau într-una din camerele din spate, dar şi acolo să i se vorbească frumos.

Când
vine păstorul pe platformă, aş sugera ca aici, în Tabernacolul Branham, să
cânte împreună cu adunarea, două sau trei cântări.

De
asemenea, am constatat că dacă în biserică sunt prea mulţi care încearcă să
lucreze deodată, vor crea numai probleme. Aş sugera să procedaţi cum făceam
când păstoream eu biserica şi când conduceam eu cântările. Cred că ar fi un
lucru bun dacă ar face păstorul aceasta.

Păstorul
trebuie să fie prezent la fiecare întâlnire de rugăciune care are lor, şi când
fraţii se adună împreună în grupuri de rugăciune. Spun aceasta, pentru că am
văzut că oamenii deviază de multe ori, de pe cale, într-o doctrină şi astfel,
se aduc erezii care nu aparţin de Biserica Dumnezeului celui Viu. Păstorul ar
trebui să fie prezent la toate adunările de rugăciune.

Păstorul
nu trebuie să fie de partea nimănui în adunări şi să nu spună că un grup este
aşa, iar celalalt este altfel. El trebuie să stea între ele, să meargă la ei şi
să-i împace imediat. Dacă nu-i poate împăca, să ia şi un diacon cu el; iar dacă
cineva nu ascultă nici de păstor, nici de diacon, trebuie să fie spus
bisericii, aşa cum a spus Isus, iar „Dacă
nu vrea să asculte de ei, spune-l Bisericii şi, dacă nu vrea să asculte nici de
Biserică, să fie pentru tine ca un păgân şi ca un vameş.

Adevărat vă spun că orice veţi lega pe pământ
va fi legat în cer şi orice veţi dezlega pe pământ va fi dezlegat în cer.”
(Matei 18.17-18).

Dacă păstorul vine pe platformă, lăsaţi-l să conducă cel
puţin două cântări, dar după aceea să meargă direct la Cuvânt. Să nu fie
mărturii lungi în care să se ridice toţi pentru că au un cuvânt de spus, pentru
că aşa ceva nu va aduce propăşire în Tabernacolul Branham. Dacă cineva care
ascultă această casetă spune că în biserica lor funcţionează acest lucru, este
în ordine. Dar aici produce numai confuzie, de aceea nu se practică. Eu am
păstorit timp de douăzeci de ani această biserică şi am văzut că produce numai
confuzii.

Dacă aveţi o mărturie, să fie adusă în faţa bisericii în
timp ce binecuvântează Duhul Sfânt. Dar adevărata modalitate de a depune o
mărturie, nu este în biserică, ci afară, în locurile întunecoase. Lumina
voastră să strălucească acolo unde este întuneric. Mergeţi în locurile unde
abundă păcatul şi lăsaţi ca Lumina voastră să strălucească acolo. Acolo este
locul în care puteţi face aceasta.

Însă dacă Domnul v-a binecuvântat şi v-a dat o
binecuvântare deosebită sau ceva ce trebuie să spuneţi adunării, faceţi-o în
timpul de dinaintea serviciului divin, atunci când Duhul binecuvântează şi
aduce mărturii şi descoperiri, când există vorbiri în limbi şi tălmăcire, în
timpul închinării sfinţilor înainte de a fi adus Cuvântul lui Dumnezeu.

Apoi, după ce păstorul conduce biserica într-o cântare, o
va conduce şi în rugăciune; este o rugăciune a adunării şi îi cere poporului
să-şi plece capetele respectuos. În continuare vom vedea că vom avea o mare
binecuvântare şi că avem o rânduială în biserică. Dacă adunarea a avut o
întâlnire cu adevărat duhovnicească, cu darurile care descoperă multe taine ale
inimilor sau alte lucruri care sunt făcute de daruri în adunare, atunci Duhul
lui Dumnezeu este în adunare şi este foarte uşor pentru păstor să-L găsească în
Cuvântul lui Dumnezeu, în timp ce citeşte şi începe să predice. Atunci păstorul
va predica orice îi va pune Duhul Sfânt pe inimă, orice doreşte să facă în timp
ce stă acolo, iar adunarea se va bucura şi va spune Amin” în timp ce este vestit
Cuvântul.

În ce priveşte vorbirea în limbi şi tălmăcirea, ştim că
Scriptura condamnă folosirea lor în timpul cât Duhul Sfânt lucrează prin păstor
şi spune că „Duhurile
prorocilor sunt supuse prorocilor…”
(1Corinteni 14.32). Atunci, păstorul trebuie
să-l cheme pe acel om, să-i ceară să fie respectuos şi să stea la locul lui.
Păstorul trebuie să fie un bărbat umil, dar nu prea umil, ci trebuie să fie aşa
cum a fost Domnul Isus care, atunci când a văzut că răul umbla prin biserică, a
împletit nişte funii şi i-a dat afară pe toţi.

Casa lui Dumnezeu este şi o casă a judecăţii,
iar păstorul are cea mai mare slujbă din biserică. În afară de Duhul Sfânt,
bătrânii sunt cei mai mari în biserica apostolică. Duhul Sfânt aduce mesajul
bătrânilor, iar ei Îl împart la oameni. Sfinţii şi darurile vor avea locul lor,
în primul rând să se adune în închinare (aşa cum am spus mai înainte), ca să
aducă Duhul Sfânt  în adunare pentru
păstor. Atunci, Duhul Sfânt poate lucra mai uşor prin el, pentru că predica lui
a fost precedată de o adunare duhovnicească. Astfel, Duhul Sfânt intră în
Cuvânt şi Îl învaţă, fiindcă tocmai S-a manifestat prin daruri.

După aceea, va fi făcută chemarea la altar şi
mulţi vor vedea şi vor şti, potrivit lucrării Duhului Sfânt şi Cuvântului lui
Dumnezeu pe care Îl aduce păstorul, că sunteţi Biserica Dumnezeului celui Viu.
Şi, aşa cum a spus Pavel, „…va cădea cu faţa la pământ, se va închina lui
Dumnezeu şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.”
(1Corinteni
14.25). Aceste lucruri să fie făcute cu respect.

Vreau să vă amintiţi că păstorul, fratele
nostru Neville este capul bisericii şi are dreptul să exercite autoritatea pe
care i-a dat-o Duhul Sfânt şi să facă orice îi va spune El. În biserică are
dreptul să facă orice îl călăuzeşte Domnul să facă. El are, de asemenea,
autoritate peste comitetul de diaconi. Astfel, poate schimba comitetul de
diaconi, oamenii de încredere, pianistul sau orice altă slujbă, după cum îl
călăuzeşte Duhul Sfânt s-o facă. Eu voi recunoaşte orice va face el, deoarece
cred că este un om duhovnicesc. Voi recunoaşte aceasta ca venind din partea
Domnului şi voi fi de acord pentru că are dreptul să acţioneze în biserică aşa
cum se simte călăuzit s-o facă.

Dacă doreşte să schimbe poziţiile unor
oameni, are dreptul s-o facă. Eu am încredere însă că totul va merge bine şi nu
va fi nevoie să facă aceasta.

Domnul să vă binecuvânteze. Am încredere că
veţi urma aceste lucruri cum ştiţi mai bine. Fie ca Duhul Sfânt să vegheze
asupra fiecăruia dintre voi şi fiecare creştin al bisericii să stea la postul
său ştiind că Dumnezeu vă va face responsabili pentru felul în care vă
îndepliniţi slujba în biserică. Fiecare trebuie să dea socoteală.

Laicilor, sfinţilor cu daruri, suntem
fericiţi pentru că vă avem în biserică pe cei care vorbiţi în limbi, tălmăciţi
şi aveţi descoperiri. Vom sta alături de voi în tot ceea ce va dovedi Duhul
Sfânt că v-a spus. Noi vă iubim. Credem că posedaţi aceste daruri, iar dacă
aveţi ocazia potrivită şi veţi şti cum le priveşte Scriptura, veţi face lucrări
mari în mijlocul nostru. Rugăciunea mea sinceră este ca Domnul să vă
binecuvânteze pe toţi.

Creştinilor care ascultaţi această
înregistrare, am omis să mai spun un lucru: conform Scripturii, cei care
vorbesc în limbi trebuie să fie doi sau trei şi s-o facă pe rând. În cursul
unui serviciu sunt date numai două sau trei mesaje. Aşa spune Biblia: „Dacă
sunt unii care vorbesc în altă limbă, să vorbească numai câte doi sau cel mult
trei, fiecare la rând, şi unul să tălmăcească.”
(1Corinteni 14.27). Să
faceţi aceste lucruri aşa cum a spus Duhul Sfânt în Biblia Sa pentru că, din
câte ştiu eu, acesta este cel mai bun procedeu, pentru că Pavel a spus: „Cât
despre proroci, să vorbească doi sau trei, şi ceilalţi să judece.”
(v. 29).

Domnul să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –