PUȚURI CRĂPATE

Să ne rugăm.

Doamne, noi credem în Fiul lui Dumnezeu şi ştim că prin El primim Viaţa veşnică. În după-amiaza aceasta ne-am adunat pentru un alt serviciu, încrezători că ne vei spune din nou ceva. Noi credem, Doamne, şi Te aşteptăm, deoarece ai spus că „cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, şi zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc; umblă, şi nu ostenesc.” (Isaia 40.31), de aceea, Te rugăm, Dumnezeule, să ne dai în seara aceasta, în timp ce aşteptăm, acea putere înălţătoare.

Îţi mulţumim pentru oamenii aceştia şi pentru ceea ce înseamnă ei pentru Tine şi pentru mine, fiindcă ei sunt nestematele Tale. În seara aceasta, Te rog să Te descoperi în mijlocul lor şi să le dai ceea ce au nevoie. Dacă în mijlocul nostru sunt bolnavi, să fie vindecaţi; dacă în mintea cuiva este vreo îndoială, clarifică Tu toate lucrurile, Doamne, şi dăruieşte-ne prezenţa şi binecuvântările Tale, pentru că avem mare nevoie de ele. Tu eşti toată bogăţia noastră şi suntem conştienţi că fără Tine nu putem face nimic.

Te rugăm să primeşti mulţumirile noastre pentru tot ceea ce ai făcut, fiindcă aşteptăm binecuvântările Tale în Numele Domnului Isus Hristos. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

În seara aceasta este plăcut pentru că este mai răcoare decât duminica trecută când a fost foarte cald. Le suntem mulţumitori fraţilor care au muncit din greu ca să rezolve această problemă. Îi cunosc pe doi sau trei dintre ei: este vorba de fratele Mike Egan care stă acolo în spate, de fratele Sothman, fratele Roy Roberson şi de fratele Wood.

Dacă va fi cu voia Domnului, duminica viitoare dimineaţa, aş vrea să ţin un serviciu de vindecare în care ne vom ruga pentru bolnavi. Azi dimineaţă am observat că s-au adunat o mulţime de batiste, aşa că m-am rugat peste ele. Da, în timpul cât voi aţi cântat şi v-aţi rugat, eu m-am rugat peste acele batiste, dar văd că avem şi în seara aceasta.

Noi credem că Dumnezeu este Cel care-i vindecă pe bolnavi. Printre noi sunt deja foarte multe mărturii în direcţia aceasta şi asta nu numai în locul acesta, ci în întreaga lume; iar noi suntem foarte recunoscători pentru aceasta.

M-am gândit că duminica viitoare să ţinem un serviciu de vindecare pentru că voi fi plecat pentru un timp. Până acum am înaintat doar în învăţătura Cuvântului, dar acum aş vrea să ne rugăm şi pentru bolnavi şi credem că Dumnezeu ne va da un timp minunat.

Mulţi dintre voi vor pleca în seara aceasta şi  trebuie să conducă multe mile. Astăzi la prânz am fost la cofetăria „Mistreţul albastru” şi acolo am vorbit cu câţiva oameni. Erau o mulţime de oameni minunaţi pe care nu i-am mai văzut niciodată, dar care veneau aici pentru a participa la aceste adunări. Sunt foarte bucuros pentru că am atât de mulţi prieteni şi vreau să vă mulţumesc tuturor. Unii dintre ei au cules mure şi ne-au adus şi nouă, iar cineva ne-a adus chiar o găleată cu sirop. Voi nu ştiţi ce înseamnă aceasta pentru mine.

În altă dimineaţă, am întâlnit acolo un frate foarte necăjit şi sărac, care era foarte rău îmbrăcat. Când l-am văzut, am vrut să merg să-i cumpăr nişte haine şi aproape că m-am împiedecat de o găleată cu mure, care era aşezată acolo, aşa că l-am întrebat pe fratele acela: „Tu ai adus murea?” „Nu,” a răspuns el, „nu eu am adus-o. Când am venit era deja aici.”

Fusese adusă de bunul meu frate Ruddell şi vreau să ştiţi că apreciez foarte mult aceste gesturi.

Cu câteva minute în urmă, Billy Paul mi-a povestit despre ceea ce aţi făcut pentru mine. Vă mulţumesc pentru aceasta, dar aş fi vrut să nu fi făcut aşa ceva. Apreciez mult eforturile voastre, dar nu era necesar. Ştiu însă că Domnul vă va răsplăti, pentru că Biblia spune:

„…ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40).

Eu v-am vorbit foarte clar Mesajul. S-ar putea ca unii oameni să se gândească că eu cred că Isus poate să vină în dimineaţa aceasta sau deseară. Eu cred că El va veni, însă nu pot spune când anume. El poate veni săptămâna viitoare, anul viitor sau s-ar putea să mai fie zece ani până atunci. Eu nu ştiu când vine El, dar există un lucru pe care aş vrea să-l purtaţi tot timpul în inimă şi anume: că voi trebuie să fiţi pregătiţi în fiecare clipă şi în fiecare ceas. Înţelegeţi? Să nu uitaţi că dacă nu vine astăzi, El poate veni mâine. Deci, să nu uitaţi nici o clipă că El vine.

Eu nu ştiu când voi fi chemat să părăsesc acest pământ şi nu este nimeni care să ştie aceasta, pentru că nici un om nu ştie când vine El. Ba mai mult, nici chiar El însuşi nu ştie aceasta. Voi ştiţi că Isus a zis: „Cât despre ziua aceea sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.” (Marcu 13.32).

Aceasta este ziua în care Dumnezeu Îl trimite din nou, iar noi aşteptăm venirea lui. Dacă nu va veni în generaţia mea, poate va veni în următoarea, iar dacă nu va veni nici atunci, va veni în următoarea. În ceea ce mă priveşte, părerea mea este că a mai rămas foarte puţin timp. Pentru mine, acest eveniment ar putea avea loc în fiecare clipă: Eu nu mă refer la venirea în care cerurile şi pământul vor fi schimbate, ci la răpire.

Vedeţi, El vine de trei ori şi de fiecare dată poartă un alt Nume de Fiu:

-Fiul omului;

-Fiul lui Dumnezeu;

-Fiul lui David.

El a venit şi S-a descoperit în trei timpuri diferite ca: Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Dar vedeţi, în toate timpurile a fost acelaşi Hristos, acelaşi Dumnezeu.

Apoi, în timpul harului, El aduce Biserica la desăvârşire tot în trei etape:

-neprihănire;

-sfinţire;

-botez cu Duhul Sfânt.

Dumnezeu Se descoperă deplin în numărul „3”. Astfel,

El a venit mai întâi să Îşi răscumpere Mireasa; a doua oară vine s-o ia din această lume şi s-o răpească, iar a treia oară vine cu Mireasa Sa, ca Împărat şi Împărăteasă, aceasta fiind venirea pe care o aşteaptă mulţi. Dar vedeţi, când vine a doua oară, pentru răpire, nu va şti nimeni despre acest eveniment, afară de cei care vor lua parte la el. Atunci vor dispărea nişte oameni, dar nimeni nu va şti ce li s-a întâmplat. Ei vor fi luaţi într-o clipă şi vor dispărea de aici:

„Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,

într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.” (1Corinteni 15.51-52).

Fiţi deci gata pentru clipa aceea! Va fi îngrozitor să te trezeşti într-o dimineaţă şi să descoperi că lipseşte cel iubit şi nimeni nu poate să-l găsească. Nu va fi îngrozitor să vă daţi seama că răpirea a trecut şi că voi aţi pierdut-o? Staţi treji înaintea lui Dumnezeu!

Dacă va fi cu voia Domnului, de luni într-o săptămână voi pleca împreună cu familia în Arizona, pentru că copiii vor începe şcoala. Eu nu prea stau în Arizona pentru că sunt plecat aproape tot timpul. După ce-mi duc copiii acasă, voi pleca în Columbia Britanică, iar de acolo în Colorado. Aproape de Crăciun, mă voi întoarce în Arizona să-mi iau familia ca să venim din nou aici, iar dacă va fi cu voia Domnului, în săptămâna Anului Nou vom avea servicii divine.

Adevărul este că mă simt de zece ori mai bine aici decât în altă parte, deoarece acolo nu avem o biserică sau o părtăşie ca cea de aici.

Acesta este un lucru rău, pentru că nu am unde să-mi trimit copiii ca să asculte Mesajele pe care copiii voştri le pot asculta aici. Aceasta este partea rea, dar partea bună este că sunt mult mai sănătoşi în Arizona. Acolo este o climă caldă şi uscată, iar copiii se simt mai bine. În ce mă priveşte, eu nu stau prea mult acolo, pentru că sunt plecat aproape tot timpul. Acesta este motivul pentru care adesea mă gândesc că am fost născut un pribeag.

 Soţia mea îmi spune: (ştiu că ea este aici şi îmi va zice după adunare) „vânt schimbător, sau vânt nepotolit, sau nisip mişcător.” Sunt aproape tot timpul în mişcare şi deşi sunt căsătorit de douăzeci şi doi de ani, uneori mă gândesc că sunt un străin pentru familia mea, deoarece lipsesc tot timpul de acasă. Aştept însă ziua când vom fi aşezaţi în Patria cerească, pentru că acum bătălia este în toi şi trebuie să fim tot timpul în rugăciune.

Să nu uitaţi că dacă va fi cu voia Domnului, duminica viitoare ne vom ruga pentru bolnavi şi pentru cei nenorociţi. Să veniţi devreme ca să vă puteţi ocupa locurile şi poate vom avea şi un rând de rugăciune. Vom împărţi numere de rugăciune deşi ştiu că nu vor fi suficiente. Deci, nu uitaţi să-i aduceţi aici pe cei dragi ai voştri care sunt suferinzi. Dacă sunt bolnavi, aerul din adunare va fi plăcut pentru ei, iar noi vom face tot ce se poate ca să-i aducem în rugăciune.

Vă mulţumesc încă o dată pentru dovada voastră de dragoste.

Acum vom citi ceva din Cuvântul lui Dumnezeu şi aş vrea să fim pregătiţi să stăm în prezenţa Sa, în timp ce ne va aduce Cuvântul Său.

Noi putem citi un text, dar avem nevoie de Dumnezeu ca să ne descopere conţinutul. Vom deschide la Ieremia 2.

Sunt bucuros pentru că-l avem printre noi şi pe fratele Lee Vayle, care este un frate scump. L-am văzut şi pe fratele Willard Crase şi câţiva fraţi din Arkansas: pe fratele John şi pe mulţi alţiide pe lângă Poplar Bluff. Este şi fratele Blair, fratele Jackson şi fratele Ruddell. Mi-ar plăcea să pot spune numele fiecăruia dintre ei, dar sunt prea mulţi. Îl văd şi pe fratele Ben Bryant, care obişnuieşte să întărească cu „Amin!” tot ce aude.

Îmi amintesc că odată am fost în California şi acolo am predicat într-o grupare baptistă. Ei s-au adunat într-un cort mare: era o mulţime din înalta societate. În tot timpul predicii nu am auzit nici măcar un „Amin”, fiindcă le era frică să spună ceva ca nu cumva să li se cojească vopselele de pe faţă. Dar la un moment dat am văzut două mâini ridicate şi un păr negru scuturându-se, iar un glas a strigat cu putere: „Amin!”

L-am privit şi am zis: „De unde ai apărut, Ben?” fiindcă el era cel care aducea „Aminul!”

O văd pe sora cum îl priveşte. Da, el a început să piardă din părul său negru, dar nu este nici o problemă! Să nu vă îngrijoraţi pentru aceasta, fiindcă şi eu mi-am pierdut părul cu mult timp în urmă. Să nu uitaţi să vă rugaţi!

În timp ce ne pregătim să intrăm în serviciu, să nu uitaţi că Dumnezeu va binecuvânta Cuvântul Său, dacă Îl citim, pentru că este scris: „…Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” (Isaia 55.11).

Astfel, eu ştiu că dacă voi rămâne la ceea ce este scris, voi fi corect pentru că Dumnezeu Îşi va întări întotdeauna Cuvântul.

Haideţi să ne ridicăm în semn de respect faţă de Cuvântul Său şi să citim din Ieremia 2.12-13:

„Miraţi-vă de aşa ceva, ceruri, înfioraţi-vă de spaimă şi groază, zice Domnul.

Căci poporul Meu a săvârşit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate care nu ţin apă.”

Să ne plecăm capetele.

Scumpule Dumnezeu, Cuvântul Tău a fost citit în auzul urechilor noastre, de aceea Te rog să-L onorezi şi să ne dai în seara aceasta pilda sau exemplul din El, astfel încât privind la ceea ce s-a întâmplat cu Israelul când au fost supuşi Cuvântului Tău şi de asemenea, ce li s-a întâmplat când nu au fost supuşi Lui, să putem învăţa ce avem de făcut. Te rugăm să ne vorbeşti în mod deosebit, ca să ştim cum trebuie să ne purtăm şi cum să trăim în zilele acestea. Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin. Vă puteţi aşeza.

În seara aceasta vreau să vorbesc despre o temă scurtă, pe care o voi intitula „Puţuri crăpate.”

Israelul a săvârşit două lucruri rele. Astfel, Dumnezeu spune că s-au întors de la El, Izvorul Vieţii şi şi-au săpat puţuri crăpate din care să bea.

Motivul pentru care am ales textul acesta este că el merge în paralel cu ceea ce am spus azi-dimineaţă cu privire la ceasul în care trăim şi la Cauza pentru care luptăm.

Noi privim la Israel ca la un exemplu, deoarece ştim că Dumnezeu este întotdeauna Acelaşi şi deci, face tot ce a mai făcut.

Există un singur lucru pe care Dumnezeu l-a onorat vreodată şi acesta este Calea pe care a rânduit-o pentru poporul Său ca să umble pe ea. De aceea, când poporul a părăsit calea Sa, Dumnezeu a fost dezonorat şi din cauza aceasta S-a întors împotriva lor şi i-a făcut să sufere. De ce? Pentru că s-au îndepărtat de la ceea ce le-a poruncit El să facă, oricare ar fi fost acel lucru.

Domnul le-a dat chiar şi o Lege prin care le spunea: „Nu lua… Nu gusta… Nu atinge…”  El nu le-a dat aceste legi din cauza răului, ci din pricina nesupunerii lor faţă de ceea ce le-a poruncit. Dar acolo unde este Lege, nu poate să nu fie şi o pedeapsă pentru încălcarea acelei Legi, pentru că Legea nu are nici o putere dacă nu este urmată de pedeapsă. Şi noi vedem că ceea ce au făcut ei atunci este identic cu ceea ce facem noi astăzi, cu ceea ce fac bisericile.

În textul pe care l-am citit vedem un lucru ciudat şi anume că ei „şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate.”

S-ar putea ca unii dintre noi să nu ştie ce este un puţ, un rezervor. Câţi dintre voi ştiu ce este un puţ? Păi văd că aproape toţi ştiţi. Cine a crescut la o fermă ştie ce este un puţ. Îmi amintesc că eu am băut de multe ori apă din asemenea puţuri.

Odată am predicat la ţară, în apropierea unui tufiş, și acolo era un urcior plin cu apă luată din puţ. Şi pentru că apa era deja veche, în timpul nopţii au intrat în ea gândaci. Deci eu ştiu ce este apa de puţ.

Puţul este o groapă făcută în pământ, în care se adună apă. El ţine locul unei fântâni. Acolo unde oamenii duc lipsă de apă, îşi fac puţuri în care colectează apa. Cu alte cuvinte, puţul este un rezervor făcut de om în pământ, cu scopul de a aduna apa. Unii dintre ei folosesc această apă la spălat, alţii o folosesc pentru băut sau în diferite alte scopuri. Uneori, noi luam toată apa de care avem nevoie, din puţ, iar pentru a putea pompa apa din el, foloseam un tambur pe care erau prinse mai multe găleţi. La capătul tamburului era prinsă o roată cu ajutorul căreia găleţile erau coborâte şi apoi scoase pline cu apă din puţ.

Puţul este diferit de fântână prin faptul că se poate goli, dar nu se poate umple de la sine însuşi. Noi nu ne putem baza pe el pentru că depinde de ploile care cad vara sau iarna. De obicei, iarna când vine zăpada şi când plouă mai mult, apa se scurge în aceste puţuri, dar dacă nu plouă, nu aveţi cum să adunaţi această apă. Atunci puţul seacă, dar nu se poate umple singur. Vechiul vostru puţ primeşte apa numai de la ploile care cad.

Aş vrea să observaţi încă un lucru care este caracteristic puţului. Pentru aceasta, am să vă spun cum era puţul sau rezervorul nostru.

De obicei, hambarul este cam de două ori cât casa, iar apa de pe el se scurge în puţ. Îmi amintesc că apa de ploaie era condusă cu ajutorul jgheaburilor direct în puţ. Toată murdăria din curtea grajdului era dusă de păsări şi de alte animale din curte sus pe hambar, iar când începeau ploile, toată această murdărie era adusă în jgheab, iar de acolo era dusă de apă direct în puţ. Da, domnilor! Apa aceasta este plină de murdărie.

Îmi amintesc că noi aveam o cârpă pe care o foloseam ca filtru. Era pusă acolo ca să oprească să intre în puţ gândacii şi murdăria care veneau jos de pe hambar. Desigur, cârpa aceea nu putea filtra toată murdăria, ci doar ceea ce era mai mare, restul intra în puţ. Gândacul rămânea, dar mizeria de pe el trecea mai departe. Astfel, dacă aveaţi un puţ vechi, era cu adevărat plin de mizerie.

Dacă apa aceea stă câteva zile în puţ, devine stătută. Apoi se umple de broaşte, şopârle şi chiar de şerpi. Noi obişnuiam să le numim „larve de apă.” Ele nu sunt paraziţi, ci vieţuitoare la care le place apa stătută. Nu ştiu cum le numiţi voi, dar noi le ziceam „larve de apă.” Câţi dintre voi ştiu la ce mă refer? Desigur, toţi cei care veniţi de la ţară, mă înţelegeţi. Dacă apa este stătută, în ea vin toate vieţuitoarele la care le place apa stătută.

Aceasta se aseamănă foarte bine cu bisericile noastre de astăzi. Unul din marile păcate pe care le-a săvârşit biserica de astăzi este că l-a părăsit pe Domnul, Izvorul de Apă vie şi şi-a săpat puţuri făcute de om. Prin aceasta, ea a devenit o locuinţă pentru vieţuitoarele de apă stătută: şopârle, broaşte şi tot felul de germeni necuraţi care trăiesc în ea, pentru că este un rezervor făcut de om. Şi acest puţ săpat de oameni este un exemplu pentru denominaţiunile de astăzi.

Poate cineva zice: „Frate Branham, de ce loveşti atât de tare în aceşti oameni?”

Pentru că aşa trebuie! Voi trebuie să fiţi loviţi! Ieşiţi din ea, pentru că în final va forma semnul fiarei! Ţineţi minte că ceea ce vă spun este Adevărul! Acesta va fi semnul fiarei, iar denominaţiunea vă conduce direct acolo. Ea merge exact pe drumul acesta şi vă va forţa printr-o putere să intraţi acolo.

Priviţi vechiul Imperiu Roman. El se ridică din nou în zilele noastre şi vă conduce la acel semn al lepădării. Atunci, nici un om nu va putea să cumpere sau să vândă fără să aibă semnul fiarei. Da, toţi trebuie să-l aibă.

Pe pământ există numai două feluri de oameni: cei care posedă Pecetea lui Dumnezeu şi cei care au semnul fiarei. Sunt numai două căi, iar voi trebuie s-o alegeţi pe una sau pe cealaltă.

Denominaţiunea vă duce la lepădare, la semnul religiei lepădate. Ea va avea semnul fiarei.

Aşa cum am învăţat, Roma a fost, este şi va fi fiara. Exact! Nu există nici o cale ca s-o iei drept altcineva. Roma.

Ştiţi ce a făcut Roma? S-a transformat din Roma păgână în Roma papală care-şi organizează un sistem universal prin care va forţa pe fiecare om să intre în acea singură religie sau va fi dat la moarte.

Aici este partea ciudată: că Statele Unite apar în scenă ca un miel cu două coarne mici: drepturile omului şi libertatea religioasă. Dar vedem că după o vreme, acest miel vorbeşte ca un balaur şi lucrează cu toată puterea fiarei de dinaintea lui. Şi Biblia spune că această fiară va spune: „Haideţi să facem o icoană fiarei dintâi.” (Apocalipsa 13.14). Icoana este chipul fiarei, iar noi o putem vedea chiar acum, pentru că biserica lepădată formează Consiliul Mondial Bisericesc, care este chipul fiarei, chipul puterii romane care-i va forţa pe oameni la acelaşi lucru la care i-a forţat şi Roma papală. Atunci nu va mai exista nici o cale de scăpare. Acesta este adevărul.

Acesta este motivul pentru care vă lovesc! Trebuie să fiţi loviţi, fiindcă chemarea a răsunat cu putere: „Ieşiţi din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi loviţi cu urgiile ei!” (Apocalipsa 18.4).

Eu o asemăn cu aceste puţuri crăpate, mizerabile şi murdare. Domnul este Izvorul Vieţii, Izvorul Apelor vii, dar oamenii Îl părăsesc şi îşi sapă puţuri în care se adună numai murdării. Da, acesta este singurul lucru pe care-l pot aduna. Aceasta face denominaţiunea: prinde pe oricine doreşte să adere la ea. Pe ei îi interesează banii şi înfăţişarea; nu contează cine sunt, nici de unde vin; îi primesc oricum.

Noi vedem că ei vor ridica acel semn al fiarei. America este simbolizată prin numărul „13”. Astfel, la început a fost formată din treisprezece colonii, pe steag avea treisprezece stele, treisprezece dungi. America este simbolizată întotdeauna printr-o femeie care este reprezentată şi pe monede. Chiar şi capul de indian de pe moneda de un cent are trăsăturile unei femei. Noi ştim ce spune istoria cu privire la problema aceasta. Clopotul Libertăţii, Statuia Libertăţii, toate sunt feminine. O femeie: numărul „13”. Înţelegeţi? Este foarte frumos să poţi vedea toate aceste lucruri.

În anul 1933, eu am prorocit prin descoperire dumnezeiască şi am spus că înainte de a veni sfârşitul se vor întâmpla şapte lucruri:

1. Primul lucru pe care l-am spus se referea la Mussolini, care „va deveni dictator, va invada Etiopia şi o va cuceri.” Şi Duhul a mai spus: „El se va prăbuşi!”

Mai este printre noi cineva care a fost prezent la Redmans Hall când am vorbit despre aceste lucruri? Mai este cineva? Da, mai este cineva: doamna Wilson. Eu îmi amintesc de ea. Da, şi soţia mea. Deci mai sunt două persoane.

În vremea aceea, unii spuneau că semnul fiarei ar fi Asociaţia Naţională de Refacere (NRA), dar eu le-am răspuns: „Nu! Aceasta nu are nici o legătură cu semnul fiarei. Semnul fiarei nu vine de aici, ci iese din Roma. Acest NRA nu poate fi în nici un caz semnul fiarei.”

Să nu uitaţi că aceste lucruri au fost spuse încă înainte să apară!

2. Adolf Hitler va avea un sfârşit tainic. El va declara război Statelor Unite, va construi un zid puternic de beton şi acolo va avea loc o luptă îngrozitoare. Este vorba de linia Siegfried. (Acest lucru s-a spus cu unsprezece ani înainte de construirea zidului). Şi mai departe: „Dar el va fi învins şi Statele Unite vor câştiga războiul.”

3. În continuare mi s-a spus despre cele trei ismuri: nazismul, fascismul şi comunismul. Ele se vor vărsa în comunism; Rusia le va integra în comunism.

4. Ştiinţa va avansa foarte mult. Oamenii vor deveni foarte înţelepţi şi vor inventa un automobil în formă de ou, care va avea acoperişul din sticlă şi va fi teleghidat. Ei au deja această maşină.

5. Imoralitatea va creşte tot mai mult. Femeile se vor strica tot mai tare şi vor deveni o ruşine pentru toate naţiunile. Ele vor purta haine bărbăteşti şi se vor dezbrăca tot mai mult, aşa încât la un moment dat vor purta hainele de dedesubt pe deasupra, pentru ca în final să ajungă să poarte doar o frunză de smochin care să le acopere ruşinea goliciunii.

Dacă aţi citit magazinul „Life” de luna trecută, acolo era fotografiată o femeie care avea doar o frunză de smochin pe ea. Noua rochie de seară este atât de transparentă încât prin ea se pot vedea frunzele de smochin care ascund o singură parte a trupului; ele se îmbracă cu rochii cu sau fără bretele, cu costume de baie fără bretele, şi aceasta doar ca să-şi expună vederii cât mai mult din trup. Iată că şi acest lucru se împlineşte sub ochii noştri.

6. Apoi am văzut că în Statele Unite se va ridica o femeie care semăna cu o regină sau ceva asemănător. Ea era frumoasă la exterior, dar păcătoasă în inima ei şi a făcut ca naţiunea s-o urmeze.

7. În final El mi-a spus să privesc spre Est. Când am privit, totul arăta ca după o explozie puternică. Cât am putut cuprinde cu ochii, nu se vedeau decât cratere, fum şi foc. Aceste şapte lucruri trebuie să se împlinească înainte de sfârşit. Cinci din ele s-au împlinit deja, în treizeci şi trei de ani. Da, noi am ajuns în timpul sfârşitului.

Eu am început să vorbesc chiar de atunci împotriva sistemului denominaţional şi până astăzi, cred că acest sistem este o hazna, un loc în care curge murdăria. Eu nu cred că Dumnezeu ar putea să ia vreodată un asemenea sistem ca Biserică a Sa, deoarece Mireasa trebuie să fie născută din Duhul lui Dumnezeu şi curăţită pe deplin înainte ca să poată fi numită Mireasa Sa, Trupul tainic al lui Hristos.

Da, acest sistem denominaţional este un puţ. Un om înţelept, care cugetă asupra a ceea ce face, nu va intra niciodată în aşa ceva pentru că Dumnezeu a dovedit de-a lungul tuturor epocilor că este împotriva acestor sisteme şi că nu a lucrat niciodată cu ele.

Dumnezeu a ridicat bărbaţi ca Luther, Wesley, Smith, Calvin, care au adus pentru popor un Mesaj din partea Lui, dar când au început să se organizeze, i-a lepădat şi nu s-au mai ridicat niciodată şi nu au mai primit nici o altă trezire. Priviţi la istorie.

Dumnezeu nu a ridicat niciodată o denominaţiune ca să aducă prin ea o trezire! Dimpotrivă, atât Istoria cât şi Biblia arată că denominaţiunea este un lucru murdar înaintea lui Dumnezeu, aşa că nu vreau să am nimic a face cu aşa ceva! Acesta este motivul pentru care sunt atât de împotriva lor şi încerc să-i scot pe oameni afară din mijlocul lor.

În tema de astăzi suntem invitaţi să privim spre Israel, care este un exemplu. Cât timp au stat lângă Izvor, ei au fost în ordine, dar când şi-au săpat puţuri, Dumnezeu i-a părăsit.

Dacă vom face ca ei, El va proceda la fel şi cu noi.

M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii.” Aceasta este plângerea lui Dumnezeu împotriva lor. Ei au făcut ceva ca să poată spune apoi: „Priviţi ce am făcut noi!”

Priviţi Israelul în timpul călătoriei lor spre ţara făgăduită: prin harul Său, Dumnezeu le-a dat un proroc, le-a dat Stâlpul de foc să meargă înaintea lor şi S-a legitimat în mijlocul lor prin semne şi minuni. Harul a făcut toate acestea, dar Israel a vrut Legea; ei au refuzat harul şi au luat Legea.

Exact aceasta fac şi oamenii de astăzi: ei refuză Cuvântul şi aleg un sistem denominaţional, deoarece acolo pot să facă tot ce vor şi le merge bine. Dar prin aceasta nu veţi putea intra în Hristos! Ca să fiţi în Hristos, trebuie să veniţi sinceri şi curaţi.

Vă puteţi imagina pe cineva care poate părăsi Fântâna arteziană pentru un puţ făcut de oameni? Vă puteţi imagina ca un om normal şi cu mintea sănătoasă, să părăsească Fântâna arteziană din care poate bea apă proaspătă şi curată, pentru un puţ făcut de oameni şi plin de broaşte, şopârle, larve de apă?

Deşi s-ar părea că aşa ceva este imposibil, chiar aceasta au făcut oamenii. Ei au părăsit Cuvântul, adevărata sursă a Izvorului lui Dumnezeu şi au preferat să-şi sape puţuri din care să poată bea. Da, ei au făcut astăzi exact ceea ce s-a făcut şi în trecut.

Dumnezeu a zis: „M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii…” (Ieremia 2.13).

Deci, noi am văzut ce este un puţ, cum este făcut şi ce trăieşte în el. Puţul este o groapă făcută de om pentru a aduna apa care curge de pe acoperiş. Apa de ploaie cade pe acoperiş, apoi se scurge până la streaşină, de unde este dusă prin jgheaburi în puţul sau rezervorul făcut de om. Acolo se adună toată murdăria şi vieţuitoarele cărora le place apa stătută: broaşte, şopârle, larve de apă, etc. Cine trăiesc acolo? Larvele. Larva nu poate trăi într-o apă limpede, iar dacă ar încerca s-o facă, ar muri. Ea poate trăi numai într-o apă stătută.

Aceasta este realitatea şi cu paraziţii din zilele noastre. Voi nu puteţi trăi în apa proaspătă a Duhului Sfânt. Acesta este motivul pentru care ei sunt atât de împotrivitori Duhului Sfânt; acesta este motivul pentru care sunt atât de împotrivitori Cuvântului şi spun: „Se contrazice pe Sine, nu este nimic de El!” De ce fac ei aceasta? Pentru că le trebuie un bazin cu apă stătută. Acesta este adevărul.

Ei sunt la fel ca broaştele, şopârlele, mormolocii, care înoată liniştiţi prin bazinul de apă stătută sau prin mlaştină şi le place să trăiască acolo pentru că aceasta este natura lor. Dar voi nu puteţi schimba animalul înainte de a-i schimba natura.

Tot aşa, nu veţi putea să-l faceţi pe un om să vadă Cuvântul lui Dumnezeu, până nu îi este schimbată natura. Când este schimbat din ceea ce este, dintr-un păcătos, într-un fiu al lui Dumnezeu, vine în el Duhul Sfânt, iar Duhul Sfânt este Cel care a scris Cuvântul lui Dumnezeu.

Astăzi am discutat cu bunul meu prieten Lee Vayle, care este prezent aici. El este un teolog şi noi discutăm adesea din Scriptură.

El m-a întrebat odată despre adevărata dovadă a Duhului Sfânt şi mi-a zis:

„Este într-adevăr vorbirea în limbi?” (Aceasta s-a întâmplat cu mulţi ani în urmă).

„Nu,” am răspuns eu, „nu pot vedea vorbirea în limbi ca o dovadă.”

„Nici eu,” a răspuns el, „deşi aşa am fost învăţat. Dar care crezi că este dovada?”

„Cea mai puternică dovadă la care mă pot gândi este dragostea.”

Atunci, cu ani în urmă, m-am gândit că ceea ce am spus era perfect: „Dacă un om nu are dragoste…” Dar într-o zi, Domnul m-a corectat printr-o vedenie şi mi-a spus: „Dovada Duhului este că puteţi crede Cuvântul!” Înseamnă că nici vorbirea în limbi, nici dragostea şi nici altceva, nu sunt dovada Duhului Sfânt, ci primirea Cuvântului. Atunci, doctor Lee Vayle mi-a zis: „Ceea ce spui tu este biblic, pentru că în Ioan 14.26 scrie: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu.” Aceasta este adevărata dovadă a Duhului Sfânt, pentru că El nu mi-a spus niciodată ceva greşit.

Deci dovada Duhului Sfânt este că puteţi primi Cuvântul. De ce? Pentru că Isus nu a spus niciodată că „Atunci când va veni Duhul Sfânt veţi vorbi în limbi.” Nici că: „Atunci când vine Duhul Sfânt veţi face alte lucruri de felul acesta”, ci El a spus că atunci „Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la El, ci va vorbi tot ce va fi auzit şi vă va descoperi lucrurile viitoare.” (Ioan 16.13). El „va lua din ce este al Meu şi vă va descoperi.” (v. 14).

Deci, Domnul Isus ne-a arătat clar care este dovada Duhului Sfânt. Astfel, toate aceste senzaţii şi lucruri pe care le au şi din care trăiesc oamenii, nu au nimic a face cu botezul Duhului Sfânt. Ele devin un puţ cu apă stătută, o denominaţiune, dar Cuvântul desăvârşit al lui Dumnezeu nu poate fi înghesuit într-o denominaţiune. Este imposibil, pentru că Dumnezeu nu poate fi organizat. Nu, domnilor!

Problema este că voi adunaţi un grup de oameni şi începeţi să faceţi o organizaţie; dar primul lucru care se va întâmpla, este că după un an veţi avea o grămadă de Ricky cu care nu veţi putea face nimic. Ei pun stăpânire pe tot şi nu mai puteţi face nimic. Dar acesta nu este sistemul lui Dumnezeu! Aşa ceva este afară din Cuvânt şi devine un puţ care va face tot felul de compromisuri ca să primească membri.

Noi vedem că acest sistem a început în trecut, în zilele când israeliţii au săpat acele puţuri. Acolo, printre fariseii care au săpat acele puţuri, s-a ridicat un bărbat. Ei aveau şi un împărat: pe Irod. Şi el a venit să asculte un bărbat care nu era de acord cu denominaţiunile lor. Acest bărbat se numea Ioan şi era un profet, iar noi ştim că nici un profet nu a avut vreo legătură cu denominaţiunea, ci a    urât-o.

Acest profet le-a zis: Faceţi, dar, roade vrednice de pocăinţa voastră şi nu vă apucaţi să ziceţi în voi înşivă: „Avem pe Avraam ca tată!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” (Luca 3.8).

Ei l-au dus şi pe demnitar, pe Irod, să-l asculte, şi noi ştim că el a luat nevasta fratelui său şi s-a căsătorit cu ea. Şi ce i-a spus acest bărbat când a păşit înaintea lui? Toţi se gândeau că Ioan va face vreun compromis şi va zice: „Domnule, ocupă un loc de cinste aici în faţă. Sunt onorat că astăzi ai venit în locul acesta ca să mă asculţi…” Dar Ioan nu a făcut aşa, ci a păşit în faţa împăratului şi i-a zis: „Nu-ţi este îngăduit să trăieşti cu femeia aceasta!” Vedeţi? Primul lucru pe care l-a făcut când l-a întâlnit pe împărat, a fost să-l mustre pentru păcatul lui.

Vedeţi? Denominaţiunile fac bazine plăcute, în care bărbaţii pot trăi cu femeile altora şi în care femeile se comportă la fel ca înainte: îşi taie părul, poartă pantaloni scurţi, etc. şi cu toate acestea se pretind creştine, dar Izvorul adevărat de putere al lui Dumnezeu, aruncă afară toate aceste lucruri murdare.

M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii şi şi-au săpat puţuri!” (Ieremia 2.13).

Ce este un izvor de apă vie? Noi am aflat deja ce este un puţ, dar acum am vrea să vedem ce este un izvor. Izvorul este o fântână arteziană.

Poate ziceţi: „Ce este o fântână arteziană, frate Branham?” Fântâna arteziană este fântâna din care apa ţâşneşte cu presiune. Ea curge tot timpul, în felul acesta curăţându-se de la sine, aşa că este proaspătă şi curată. Apa ei nu este moartă şi stătută, ci este vie şi se împrospătează în continuu, aducând sus ceva nou din resursele ei. Ea îşi ia resursele din albia ei, din izvorul care ţâşneşte cu putere în sus; se curăţă singură, iar apa ei este curată, limpede şi proaspătă. Fântâna se umple singură şi nu trebuie să aşteptaţi nici o ploaie s-o umple. Ea se învolburează şi îşi dă apa fără plată; nu trebuie s-o pompezi, s-o ajuţi sau s-o forţezi, pentru că este un izvor viu.

Aceste puţuri vechi trebuie pompate ca să vă dea puţină apă stătută, dar Izvorul de apă vie îşi dă apa liber, fără pompare, aderare sau altceva de felul acesta. Oh, eu sunt plin de bucurie pentru Izvorul acesta! Da, domnilor! El nu are nevoie de o sită cu care să se ia afară paraziţii, pentru că izvorăşte din stâncă, din adâncime, de acolo de unde nu sunt aceşti paraziţi; nu are nevoie de nici o zdreanţă educaţională, nici de un sistem lumesc făcut de om, care să te ducă la psiholog ca să constate dacă eşti sau nu în stare să predici. Pe El nu atârnă niciuna din aceste zdrenţe murdare, iar dacă ai încerca să pui aşa ceva pe el, presiunea apei ar arunca-o imediat la o parte. Tu nu vei putea face aşa ceva, pentru că acest Izvor se învolburează tot timpul. Dacă vei încerca să pui vreuna din aceste zdrenţe pe El, va fi aruncată într-o parte sau în alta. Aşa este.

Fântâna arteziană nu are nevoie nici de filtru, nici de sită, nici de pompă… ea nu are nevoie de niciuna din toate acestea. Ea este tot timpul învolburată şi nu depinde de ploile locale ca s-o umple. Pentru acel Izvor de viaţă este valabil Cuvântul care spune:

Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.” (Matei 24.28).

Voi nu trebuie să pompaţi o trezire; nu trebuie să pompaţi nimic. Singurul lucru pe care trebuie să-l faceţi este să veniţi la Izvor. El este întotdeauna plin de apă bună, proaspătă şi curată şi nu se termină niciodată. El se învolbură încontinuu. Nu este nevoie să mai mergeţi la puţ şi să ziceţi: „Păi, dacă plouă şi spală acoperişul hambarului, vom avea apă pentru băut.” Vedeţi? Doamne, Doamne! Nu puţul ne dă apă vie, ci fântâna arteziană care aduce tot timpul la suprafaţă apă proaspătă şi bună. Voi vă puteţi încrede în ea şi nu mai trebuie să ziceţi: „Voi merge la puţul cel vechi. Noi obişnuiam să bem din el, dar a secat de multă vreme pentru că nu a mai plouat.”

Aşa sunt sistemele omeneşti. Voi puteţi merge înăuntru dacă aveţi ceva mare în desfăşurare: dacă vreţi să vindeţi ceva sau dacă pregătiţi ceva: o petrecere mare, o partidă de cărţi la care să trişaţi, o petrecere ţinută la subsol. La toate acestea veţi găsi casa plină, dar dacă mergeţi la Izvorul de apă vie, a cărui apă ţâşneşte tot timpul învolburată, veţi obţine o apă curată, bună şi rece! Voi vă puteţi încrede în acest Izvor.

Poate ziceţi: „Ei nu au mai avut o trezire de zece ani!” dar dacă trăiţi prin acest Izvor, El va avea tot timpul o trezire în desfăşurare.

În timpul trezirii Welsh, câţiva doctori în teologie s-au dus la Wales ca să vadă ce se întâmplă acolo. Când au ajuns acolo, se plimbau pe stradă îmbrăcaţi frumos, cu gulerele lor întoarse  şi cu jobenul pe cap. Din faţă venea un poliţist care-şi învârtea bastonul înmână, în timp ce fredona:

Jos la cruce, unde a murit Salvatorul meu,

Am plâns pentru iertarea păcatelor.

Sângele Lui a curăţit inima mea,

Slavă Numelui Lui.

Auzindu-l, ei şi-au zis: „Pare a fi un om credincios. Să mergem să-l întrebăm.”

„Domnule…” au zis ei.

„Da, domnilor,” a răspuns el.

„Suntem o delegaţie din Statele Unite şi am venit aici ca să cercetăm trezirea Welsh. Noi suntem doctori în teologie şi vrem să vedem despre ce este vorba. Am vrea să vedem ce este această aşa numită „trezire Welsh” şi unde se ţine.”

„Domnilor,” a răspuns poliţistul, „voi aţi venit tocmai bine. Eu sunt trezirea Welsh. (Amin). Trezirea Welsh este în mine. Iată unde este ea!”

Aşa se întâmplă când trăiţi din acel Izvor de apă vie. El trăieşte, ţâşneşte tot timpul, se învolbură şi nu are sfârşit. Nu! Atunci nu mai este nevoie să ziceţi: „Du-te şi vezi dacă mai este ceva apă, pentru că nu a mai plouat de mult timp aici!” pentru că aveţi Izvorul de apă vie care-şi dă tot timpul apa, fără să depindă de ploaie.

Voi nu puteţi pune nici o zdreanţă pe El; nu are nevoie de nici o zdreanţă educaţională şi de nici o verificare înainte de a ieşi afară să predice: dacă se exprimă corect, dacă foloseşte corect substantivele, verbele sau pronumele, etc. Mulţi dintre ei nici nu ştiu ce sunt acestea, dar trăiesc din Apa acestui Izvor viu. Acest Izvor nu depinde de ploile şi trezirile locale ca să-l umple. El nu are nevoie de niciuna din acestea, pentru că puterea şi puritatea Lui este în El însuşi. Şi această putere este Cuvântul Lui. Când un om primeşte Cuvântul în inima lui, primeşte puritatea Lui, pentru că Cuvântul are puterea şi puritatea Lui. Şi din acest Cuvânt izvorăşte Viaţa.

Dar Israel s-a depărtat de El şi a ajuns în necaz. De câte ori s-au depărtat de El, au ajuns în necaz.

La fel este şi cu noi. Dacă trezirea se îndepărtează de El, nu este bună. Când fac aceasta, oamenii încep să-şi sape puţuri şi să bea apă din ele.

Dar Dumnezeu Şi-a ajutat întotdeauna poporul. După ce au ieşit din Egipt, când au ajuns la Marea Roşie ei au început să cârtească împotriva Lui, dar cu toate acestea, El nu i-a întors înapoi, ci i-a dus mai departe aşa cum le făgăduise.

Ce a făcut El? Le-a dat Stâlpul de Foc şi de nor, prin care le-a dovedit că este cu ei şi cu profetul pe care li l-a trimis şi prin care i-a trecut prin mare. Ce se întâmplase? Din urmă venea Faraon cu oştirea lui, iar în părţi erau munţii. Dar ştiţi ce a făcut Dumnezeu? A deschis acel puţ roşu şi stătut!

Marea Roşie este aşa cum îi spune şi numele: o apă fără viaţă. Ea este moartă cu adevărat, pentru că în apa ei nu poate trăi nici o vietate, dar Dumnezeu a deschis un drum prin această mare, ca să-Şi ducă poporul pe partea cealaltă în libertate. El i-a dus pe partea cealaltă, ca să nu mai fie dependenţi de nici un puţ.

În pustie, ei au înţeles că nu se pot încrede în puţuri, pentru că ele erau secate. Ei au mers de la un puţ la altul, dar toate erau secate, aşa că au ajuns să fie „morţi” de sete din pricina lipsei apei; au mers de la un puţ la altul, dar toate erau secate şi se gândeau că nu vor mai avea apă proaspătă şi curată. Totuşi, au găsit apă în locul unde este cel mai puţin posibil să găseşti apă în pustie: într-o Stâncă. Nimeni nu se poate gândi să caute apă într-o stâncă uscată din mijlocul pustiului. Dar vedeţi? Dumnezeu poate face şi un astfel de lucru. Într-un loc unde aşa ceva pare imposibil şi într-un mod neobişnuit. Aceasta este ceea ce noi am avut întotdeauna.

Cei înţelepţi sunt de părere că trebuie să aveţi denominaţiuni mari, care să se adune împreună şi să ţină adunări de trezire ca să obţină mii de membri.

Uneori, Dumnezeu se foloseşte de oameni care nu ştiu nici măcar Abecedarul şi nu pot să deosebească nici stânga de dreapta. Cu toate acestea, El poate să ridice o trezire care va zgudui lumea. El a făcut aceasta în timpul lui Ioan şi a făcut-o în zilele prorocilor. Din câte ştiu eu, niciunul dintre ei nu a fost educat, dar cu toate acestea, Dumnezeu a putut să-i apuce şi să-Şi facă lucrarea cu ei.

Deci Stânca din pustie a dat apă. El era acea Stâncă. Dumnezeu a promis ca acea Stâncă să fie lovită, iar când a făcut aceasta, din ea a curs din abundenţă apă curată, proaspătă şi bună, pentru a potoli setea tuturor celor însetaţi.

El îi va mântui pe toţi cei care vor bea din această Stâncă. O asemănare perfectă cu Ioan 3.16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

Dumnezeu a lovit Stânca aceea pe Calvar, iar pedeapsa care ne dă pacea a căzut asupra Lui, ca din El să poată veni Duhul Vieţii care ne va da, mie şi vouă, Viaţa veşnică. Acest tablou din pustie este un simbol desăvârşit cu privire la El.

Evreii nu au fost siliţi niciodată să sape, să pompeze sau să facă vreun efort ca să primească acea apă în pustie, ci trebuiau doar să ia şi să bea fără plată. Ei nu au fost nevoiţi să sape puţuri, nici să scoată apă cu găleata sau să se folosească de pompe ca s-o pompeze afară, ci trebuiau să facă un singur lucru: să ia din ea şi să bea.

Asta-i tot ce trebuie să faceţi şi voi acum! Nu trebuie să aderaţi nicăieri şi nu este nevoie să mergeţi jos la altar ca s-o pompaţi. Nu trebuie să repetaţi aceleaşi cuvinte până vi se încurcă limba, ci sunteţi chemaţi să faceţi un singur lucru: să luaţi din ceea ce a pregătit Dumnezeu pentru voi. Nu trebuie să pompaţi, să împingeţi sau să trageţi, ci doar să luaţi din El gratuit. Tu nu trebuie să faci nimic altceva, decât să iei din El. Asta este! Trebuie doar să crezi. Da, aceasta este tot ce pot spune referitor la El.

Evreii nu au trebuit să facă nimic pentru a primi acea apă în pustie. Ei n-au fost nevoiţi să sape puţuri ca s-o obţină, nici nu au trebuit să plângă toată noaptea pe genunchi pentru ea. Tot ce au făcut, a fost că au luat parte din ea. Stânca a fost lovită şi apa a curs din belşug. Acesta-i adevărul.

În clipa aceasta, privesc spre cineva care se află în spatele sălii. Îmi amintesc că am discutat cu el într-o zi, în şopronul de lângă grajd.

„Dar eu nu sunt bun…” a zis el.

„Ştiu că nu eşti bun, dar nici eu nu sunt. Încetează să te mai uiţi la tine, la ceea ce eşti tu, şi priveşte la El, ca să vezi ce este El.”

„O, dacă aş reuşi măcar să scap de aceste ţigări! Dacă aş putea face aceasta, frate Branham, aş fi creştin.”

„Nu căuta să scapi de ele. Tu ai vrea să devii bun şi apoi să vii la El, dar El nu a venit să salveze oamenii buni, ci a venit să-i salveze pe cei răi, pe cei care recunosc că sunt răi.”

„Păi…”

„Ascultă,” am continuat eu. „Tu nu vrei să mergi în iad, aşa-i?”

„Sigur că nu,” a răspuns el.

„Păi, nici nu trebuie să mergi, pentru că Isus a murit tocmai ca să te scape de iad.”

„Ce trebuie să fac eu pentru aceasta?”

„Nimic,” am răspuns eu. „Totul este foarte simplu.”

„O, dacă aş putea face aceasta…”

„Ascultă! Mai întâi trebuie să încetezi să te mai gândeşti la ţigări, iar când îţi vine gândul la ele, aminteşte-ţi ce a făcut Domnul pentru tine. Gândeşte-te ce este El, nu ce eşti tu. Tu nu eşti bun, nu ai fost bun şi nici nu vei fi vreodată bun, dar El este, de aceea, singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să-L accepţi pe El, să accepţi că El a luat locul tău şi a făcut totul pentru tine. Aceasta este tot: să-L accepţi pe El.”

„Păi, asta este simplu,” a răspuns el. „Voi face aşa cum mi-ai spus.”

„Uite, aici este apa,” i-am zis atunci.

Vedeţi? Eu l-am adus aici şi l-am botezat în Numele lui Isus Hristos.

Poate că unii din cei dragi ai lui, care sunt aici, nu au fost de acord cu ceea ce am făcut, dar eu am ştiut de ce procedez aşa, fiindcă am văzut că în acel bărbat era ceva deosebit. Şi pentru că am văzut acel lucru, l-am botezat în Numele lui Isus Hristos.

Nu după mult timp, am fost chemat în casa fiului său, iar acolo am avut o vedenie cu un pom care va fi rupt într-un loc. Bărbatul despre care vă vorbesc, a căzut şi aproape că şi-a rupt gâtul. Ai lui l-au dus la spital şi în noaptea aceea, Domnul mi-a descoperit că el va înceta să mai fumeze: acela era sfârşitul fumatului.

În ziua următoare, el a dorit ţigări, iar eu am zis: „Am să-i cumpăr un pachet de ţigări şi am să i-l duc, pentru că nu le va mai fuma.” Şi aşa a fost. De atunci nu a mai fumat nici o ţigară. Acesta este Dumnezeu.

Vedeţi, primul lucru pe care trebuie să-l faceţi voi este să veniţi la acel Izvor. Da, voi trebuie să înţelegeţi că singuri nu puteţi face nimic, dar El a făcut totul. Voi nu mai trebuie să săpaţi şi să pompaţi apa afară. Nu mai trebuie să renunţaţi la asta şi la cealaltă. Singurul lucru care vi se cere este să mergeţi la El şi să beţi. Asta-i tot! Dacă vă este sete, duceţi-vă şi beţi!

El este Stânca şi Dumnezeu L-a lovit pentru noi, iar când a făcut aceasta, din El a curs din abundenţă apă curată, proaspătă şi bună. El dă şi astăzi această apă tuturor celor care cred. Acesta este harul Său care se revarsă peste poporul Său.

Vedeţi, oamenii de astăzi sunt gata să ia tot ce pot obţine, fără să dea ceva în schimb. Aşa a fost şi Israelul. Ei au fost gata să bea apă din Stâncă, însă nu au vrut să-I dea lui Dumnezeu partea care I se cuvenea. Dar El ne dă întotdeauna o însărcinare.

Ştiaţi că noi nici măcar nu putem respira fără El, fără ajutorul Lui? Aceasta arată cât suntem de dependenţi de El. Cu toate acestea, aproape că suntem rupţi în două când ni se cere să facem ceva pentru El. Domnul ne cere să facem ceva: să mergem să vizităm pe cineva, să ne rugăm pentru cineva, etc., dar când auzim aceasta, aproape că ne rupe. De ce? Pentru că nu vrem să facem nimic pentru El.

Şi plângerea lui Dumnezeu din Ieremia era că: „M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, şi şi-au săpat puţuri, puţuri crăpate.” (Ieremia 2.13). Da, ei M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii şi preferă să bea apă stătută dintr-un puţ.

Vă puteţi imagina aşa ceva? Vă puteţi imagina ca cineva să bea apă stătută, dacă în locul acesta s-ar afla o fântână arteziană din care ţâşneşte apă curată ca cristalul, o apă care iese din inima stâncilor şi este tot timpul rece, proaspătă şi bună? Aţi accepta să beţi apă dintr-un puţ care este umplut cu apa de ploaie care a spălat acoperişul şoprului, grajdului şi al celorlalte clădiri din jur?

Eu cred că dacă cineva merge să bea apă dintr-un puţ stătut, când poate să bea din apa proaspătă, curată şi bună a fântânii arteziene, dovedeşte că este bolnav cu capul. Aceasta este adevărul.

Care este situaţia cu o femeie care alege o denominaţiune în care i se permite să poarte părul scurt, să se îmbrace cu pantaloni scurţi, să se machieze, care le permite bărbaţilor să participe la diferite distracţii, să joace cărţi, popice, în loc să aleagă Cuvântul lui Dumnezeu care este Acelaşi şi care taie jos şi scoate afară tot răul, făcând din femei nişte doamne care se îmbracă şi se poartă corect, îndepărtează vorbirea uşuratică şi murdară, tutunul, băutura, minciuna, furtul şi curvia, care scoate afară toată lumea şi vă dăruieşte desăvârşirea? De ce preferă oamenii să aleagă denominaţiunea pentru confort? Cum puteţi crede că veţi obţine ceva bun de acolo? Cum puteţi crede că veţi bea apă proaspătă dintr-un puţ cu apă stătută? Dacă aţi vedea că un om merge să bea apă dintr-un puţ, când lângă el este o fântână cu apă curată, proaspătă şi bună, desigur, aţi spune: „Omul acesta este bolnav cu capul!”

Dacă un bărbat sau o femeie merge într-o denominaţiune ca să găsească confort, înseamnă că un astfel de om este bolnav spiritual şi nu vrea Cuvântul. Ce înseamnă aceasta? Că natura lor este încă de broască, de mormoloc sau de ceva la care îi place apa stătută, deoarece numai astfel de vieţuitoare trăiesc în acea apă stătută. Lor nu le place apa proaspătă şi curată.

Plângerea lui Dumnezeu era că Israel L-a părăsit, iar astăzi este la fel.

Priviţi femeia de la fântână. Ea a venit la fântâna lui Iacov să ia apă, dar fântâna aceea (denominaţiunea din tabloul nostru) nu-i putea potoli setea.

Ea i-a spus Domnului Isus: „…părintele nostru Iacov,… ne-a dat fântâna aceasta şi a băut din ea el însuşi şi feciorii lui şi vitele lui… Nu este bine aceasta?”(Ioan 4.12).

Dar Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete…” (v.13-14).

Vedeţi? Când a descoperit Izvorul biblic care vorbea cu ea, pe care-L aştepta şi care S-a legitimat printr-un semn biblic, prin descoperirea gândurilor ei ascunse, femeia a părăsit sistemul denominaţional al lui Iacov şi nu s-a mai întors niciodată acolo să scoată apă, pentru că a găsit Stânca adevărată. Ce a urmat? A sfârşit-o cu păcatul şi cu viaţa murdară, a alergat în cetate şi le-a spus oamenilor: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?” (v. 29).

Puţul acela fusese în ordine şi femeia s-a folosit de apa lui, dar când a ajuns la Izvorul adevărat, nu a mai avut nevoie de puţ. Puţul a fost bun până când a fost deschis Izvorul adevărat. Dar vedeţi, când a apărut Izvorul, puţul   şi-a pierdut tăria, pentru că femeia a aflat că există un loc mai bun şi cu o apă mai bună.

Prieteni, există cu adevărat un loc mai bun, iar acela este în Hristos. De altfel, Isus a spus în Ioan 7.37-38:

Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.

Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

Ei erau plini de bucurie pentru că aveau o vână mică din care ţâşnea apa de sub altar şi toţi au băut din ea. Evreii i-au zis Domnului: „Părinţii noştri au băut apă din Stânca din pustie.” Vedeţi, cei din zilele Domnului Isus şi-au săpat un puţ. Ei s-au adunat cu toţii în jurul lui, beau apă şi spuneau: „Cu ani în urmă, părinţii au băut în pustie apă din Stâncă!” Dar Isus le-a răspuns: „Eu sunt Stânca din pustie!”

Atunci ei au zis: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie…” (Ioan 6.31), dar Isus le-a răspuns: „Eu sunt Pâinea vieţii.” (v. 35). Cu alte cuvinte: „Eu sunt acea mană din pustie!”

El era Izvorul; El era Pâinea vieţii, dar ei nu L-au recunoscut şi nu au vrut să-L primească. Dumnezeu le-a trimis Izvorul de apă vie, dar ei au preferat să alerge la puţurile făcute de oameni. Ei şi-au săpat puţuri, dar Isus le-a zis: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.” (Ioan 7.37).  Vedeţi? El era acel Izvor. Ce se întâmplă dacă cineva bea din acel Izvor? „…din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.” (v. 38). Oh, El este acea Fântână arteziană! „…din inima lui vor curge râuri de apă vie.”

El este Stânca, Izvorul din pustie din care a băut Agar, roaba Sarei, în timp ce fugea de stăpâna ei şi copilul era gata să moară. Ea a luat apă din acel Izvor, a băut ea şi copilul ei şi astfel nu au murit. (Geneza 21.19). Apa din burduf i se terminase, aşa că a pus copilul lângă un tufiş şi a mers la o aruncătură de arc, ca să nu-l vadă murind. A stat acolo şi a început să plângă cu amar, dar deodată i s-a arătat Îngerul Domnului, i-a vorbit şi i-a deschis ochii să vadă Izvorul Beer-Şeba. El a fost Izvorul din Beer-Şeba din care a luat apă Agar.

El este Fântâna plină de sânge, care le vorbea evreilor în Templu…

……………………………………………………………………………………………………

…În Zaharia 13.1 ni se vorbeşte despre acelaşi Izvor: „care se va deschide casei lui David şi locuitorilor Ierusalimului. Un Izvor pentru păcat şi necurăţie.” Da, El este acel Izvor.

El este Izvorul despre care vorbeşte David în Psalmul 36.9: „Căci la Tine este Izvorul Vieţii…”

Şi tot El este Izvorul despre care scrie poetul:

Există o Fântână umplută cu sânge,

Ce curge din venele lui Emanuel.

Când păcătoşii se ascund sub El,

Toate păcatele lor sunt şterse.

El este Izvorul Vieţii, Izvorul de Apă vie; El este Cuvântul lui Dumnezeu.

Oamenii din aceste zile de pe urmă, L-au părăsit pe El, Cuvântul adevărat şi Apa vieţii şi şi-au săpat puţuri denominaţionale.

Da, ei şi-au făcut puţuri crăpate, pline de germeni necuraţi: necredinţă, îngâmfare, cârtire, programe educaţionale şi alte lucruri asemănătoare acestora, care sunt împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Ei sunt necredincioşi pentru că nu cred făgăduinţele date de Dumnezeu în Cuvântul Său.

Dar vedeţi, Biblia spune că puţurile lor sunt crăpate. Un puţ crăpat este un puţ care curge, deci apa lui se scurge afară. Unde se scurge? Într-o hazna religioasă numită Consiliul Mondial Bisericesc. Acolo îi duc pe oameni aceste puţuri crăpate, pentru că L-au părăsit pe Dumnezeu, Izvorul de apă vie. Da, ei şi-au făcut puţuri. Şi-au „săpat” şcoli şi seminarii în care să fie învăţaţi şi educaţi prin programe omeneşti. Aceste puţuri săpate de ei, susţin că pentru a putea predica, un om trebuie să aibă doctoratul: Ph.D. sau LLD sau o licenţă în arte. Puţurile au fost umplute cu teologie omenească. Astfel, îi duc pe oameni în aceste şcoli mari, unde îi injectează cu propria lor teologie, după care îi trimit afară. În ce zile trăim! Puţuri făcute de om! Nu este de mirare că în ochii lui Dumnezeu totul este o putoare. De ce? Pentru că oamenii preferă să bea din aceste puţuri cu apă stătută.

Ştiţi ce fac oamenii ca să se poată bucura astăzi? În loc să accepte bucuria Domnului, îşi caută bucuria în păcat. Astfel, deşi pretind că sunt slujitorii lui Hristos, când devin nervoşi îşi aprind o ţigară ca să se liniştească. În ce le priveşte pe femeile lor, când vor să se amuze, se îmbracă cu haine imorale şi ies să tundă iarba ca să fie văzute şi fluierate de bărbaţii care trec pe acolo. Ele fac orice, numai să devină populare, fiindcă doresc să arate ca stelele de cinema. Aceasta este bucuria lor.

  Dar Isus a spus: „Eu sunt bucuria voastră.”

De ce fac oamenii aceste lucruri? Pentru că nu vor să bea din acest Izvor. Da, ei L-au refuzat şi nu vor să bea din El. Preferă să meargă într-un sistem făcut de oameni, într-un puţ plin cu tot felul de vietăţi cărora le place apa stătută, fiindcă vor să facă tot ce vor.

Sâmbătă dimineaţa, am luat copiii şi am mers la râu. Billy a rămas să pescuiască, iar noi am luat copilaşii (pe nepoţelul, pe fiica şi pe fiul meu mai mic) şi am pornit la o plimbare cu barca pe râu în sus. Nici să te plimbi cu barca nu mai poţi din cauza oamenilor scârboşi, murdari şi perverşi, care se plimbă pe jumătate goi şi se comportă mizerabil. Am fost întrecuţi de o barcă în care erau numai băieţi de 12-14 ani, fiecare cu o cană de bere în mână şi cu o ţigară în colţul gurii. Asta numesc ei „amuzament.” Oh, Doamne! Cât va mai dura lumea aceasta plină de murdăriile acestui sistem omenesc?

După toate aceste lucruri, ca să se liniştească şi să se elibereze de gândul că atunci când vor muri vor merge în iad, se duc şi aderă la unul din aceste puţuri făcute de om. Ei sunt aceiaşi, doar că aparţin de un puţ. Şi pentru că nu se schimbă deloc, nu sunt decât o grămadă de larve necurate, scârboase şi iubitoare de apă stătută. Ei se unesc cu aceste puţuri, dovedind astfel zicala pe care o spunea bătrâna mea mamă: „Păsările de acelaşi soi, se adună şi zboară împreună.” Ei nu pot veni la Izvorul de Apă vie ca să fie curăţaţi de viaţa lor păcătoasă, pentru că dorinţa din inima lor este să facă tot ce vor şi după aceea să spună că sunt creştini. De ce? Fiindcă cred că s-au întors la El, la Izvorul de bucurie, la Viaţa veşnică plină de pace şi de nădejde. De aceea au aderat la aceste puţuri: fiindcă cred că Îl au pe El.

Cu câtva timp în urmă, am mers împreună cu fratele Fred, cu fratele Tom şi câţiva fraţi, la o biserică baptistă din Tucson, ca să vedem dacă vom primi puţină bucurie ascultând Cuvântul. Lucrătorul din biserica aceea, a vorbit câte ceva despre poporul scos din robia egipteană, după care a arătat că la un moment dat, ei au regretat oalele cu sarmale şi cu usturoi pe care le lăsaseră în Egipt şi au dorit să se întoarcă la ele. Apoi a adăugat: „Exact aşa face şi biserica de astăzi.” Când am auzit aceste cuvinte, noi am spus: „Amin!” dar atunci s-a întâmplat ceva ce n-am mai văzut niciodată: întreaga audienţă şi-a întors privirea să vadă cine a spus „Amin!” Se părea că acel „Amin” i-a speriat de moarte şi că nu ştiau ce înseamnă.

Dar David a spus:

„Lăudaţi pe Domnul!

Lăudaţi-L cu sunet de trâmbiţă, lăudaţi-L cu lăuta şi harpa!

Lăudaţi-L cu timpane şi cu jocuri, lăudaţi-L cântând cu instrumente cu corzi şi cu cavalul.

Lăudaţi-L cu chimvale sunătoare, lăudaţi-L cu chimvale zăngănitoare!

Tot ce are suflare să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!” (Psalmul 150.3-6).

Dumnezeu Se bucură când poporul Său Îl laudă, de aceea, lăsaţi-i pe cei înţelepţi să zică „Amin!” când ceea ce se spune este corect.

De ce nu vreţi să vă întoarceţi de la aceste sisteme omeneşti, de la aceste puţuri cu apă stătută, la Cuvântul neschimbător al lui Dumnezeu, la această Fântână arteziană, la Isus Hristos? De ce nu vă întoarceţi la El, la Dumnezeul cel viu care este Dătătorul bucuriei, laudei şi binecuvântării? Calmarea nervilor mei vine de la Domnul.

Când sunt mâhnit, îmi găsesc liniştea în Hristos, nu într-o ţigară, nici în lucrurile lumii sau în aderarea la un crez omenesc. Bucuria mea este să-L găsesc pe El, Cuvântul făgăduit care-mi spune: „După ce Mă voi duce… Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine…” (Ioan 14.3). Aceasta este bucuria mea: El!

Dar ei cred că dacă se vor uni în acest Consiliu Mondial al Bisericilor, vor realiza ceva bun: un pământ pe care vor trăi în pace. În ce mă priveşte însă, părerea mea este că ei vor face un loc mai bun pentru păcat. Ceea ce vor să facă ei este păcat, iar acest păcat nu le aduce Viaţa, ci moartea. Ei pregătesc de fapt locul în care să păcătuiască, iar păcatul acesta le va aduce moartea, nu Viaţa!

Orice lucru făcut afară din Hristos, afară din Cuvântul Său, este un puţ crăpat! Astfel, dacă încercaţi să primiţi pacea folosindu-vă de un înlocuitor al lui Hristos şi al Cuvântului Său, dacă încercaţi să obţineţi confort şi bucurie dintr-o altă sursă, acesta este un puţ crăpat şi plin de murdărie omenească.

Hristos este singurul care poate să vă dea bucurie deplină!

Îmi amintesc că în urmă cu două veri, într-o zi când am ieşit din adunare, am fost întâmpinat de un tânăr care mi-a zis:

„Ştii de ce tot vorbeşti împotriva femeilor şi spui că poartă pantaloni scurţi, se machiază şi îşi taie părul? Pentru că eşti bătrân. Acesta este singurul motiv.”

„Câţi ani ai, tinere?” l-am întrebat eu.

„Douăzeci şi şapte,” a răspuns el.

„Cu mulţi ani în urmă, când aveam vârsta pe care o ai tu, am predicat la fel ca acum.”

De ce aceasta? Pentru că am aflat acest Izvor de bucurie. El este partea mea. Amin. Bucuria mea este să-L privesc pe El, să văd mâna Lui la lucru şi tot ce face El. O, nu există nici un alt Izvor asemenea lui!

O, scumpă este revărsarea

Care mă face alb ca zăpada.

Nici un alt izvor eu nu cunosc,

Nimic altceva, decât sângele lui Isus.

Există un Izvor umplut cu sânge

Ce curge din venele lui Emanuel,

Unde păcătoşii se ascund în El

Şi toate petele lor de vină se şterg.

Fraţilor, eu nu cunosc nici un alt Izvor asemenea Lui! El m-a curăţit de toată murdăria mea şi mă păstrează curat, deoarece doresc să trăiesc drept înaintea Lui şi să beau necurmat din această Apă proaspătă care-mi umple sufletul de bucurie.

Când mă simt slab şi nu mai am putere să merg, eu îngenunchez, pun degetul pe făgăduinţa Lui şi zic: „Doamne Dumnezeul meu, Tu eşti tăria mea! Tu eşti bucuria mea! Tu eşti tot ce am! Tu eşti totul în toţi!” iar atunci simt cum înlăuntrul meu se produce o schimbare, ies din starea aceea rea şi mă umplu de bucuria prezenţei Lui.

De când am trecut de cincizeci de ani mă simt mai greoi, dar de multe ori nici nu pun piciorul în pat că bate cineva la uşă şi-mi spune că undeva este o urgenţă la care trebuie să merg repede. Şi eu mă gândesc: „Cum pot face aceasta?” şi încerc să-mi pun piciorul jos. Apoi zic: „Tu eşti Izvorul din care vine tăria mea. Amin! Tăria şi ajutorul meu vine de la Domnul! Tu eşti Fântâna mea arteziană! Tu eşti tinereţea mea.”

…cei ce se încred în Domnul îşi înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă, şi nu obosesc, umblă, şi nu ostenesc.” (Isaia 40.31).

Da, Doamne, aceasta este datoria mea: să mă duc! Eu sunt chemat la postul de datorie!” Aceasta este tot ce ştiu.

Mai anii trecuţi, am ţinut o adunare la Topeka, Kansas, și acolo era un predicator tânăr, unul din primii mei sponsori. Fratele Roy care şade aici, cred că-şi aminteşte. Acest lucrător tânăr a fost prins de un perete care s-a prăbuşit peste el şi l-a zdrobit, aşa că zăcea pe moarte. Ficatul a plesnit în el, iar splina ¡ s-a deplasat de la loc.

Când am luat micul dejun, am vorbit cu soţia mea despre cazul acesta şi ¡-am zis:

 „Ştii ce ar face Isus dacă ar fi aici? Când tânărul acesta a sponsorizat adunările mele, L-a sponsorizat de fapt pe Isus. O, dacă ar fi aici, Isus ar merge acolo, şi-ar pune mâinile peste el şi băiatul acesta s-ar face imediat bine. Nu contează că ficatul lui a plesnit; el s-ar vindeca pentru că Isus ar păşi în faţă. Acest bărbat cunoaşte chemarea Lui, Scripturile… şi El  Şi-ar pune mâinile peste el fără nici o umbră de îndoială şi ¡-ar spune: „Fii sănătos, fiule!” şi aceasta s-ar întâmpla imediat! O, atunci nu ar fi destui draci în iad ca să-l poată ucide pe acest băiat! El s-ar face bine, dar vezi tu, scumpo, acesta ar fi Isus cu mâinile Sale sfinte. Însă eu sunt un păcătos fiindcă am venit în lumea aceasta prin naştere sexuală. Tatăl şi mama mea au fost doi păcătoşi, iar eu nu sunt mai bun decât ei.

Dacă Domnul mi-ar da o vedenie şi m-ar trimite să mă rog pentru el ar fi altceva. Atunci aş merge, mi-aş pune mâinile peste el şi băiatul s-ar da imediat jos din pat.”

După ce am spus aceste cuvinte, m-am gândit: „Eu sunt reprezentantul Lui, de aceea Dumnezeu nu priveşte la mine, ci priveşte la Sângele Celui Neprihănit care stă pe altar şi face mijlocire pentru mine. El este Bucuria mea; El este rugăciunea mea!; El este Viaţa mea.

Apoi am spus: „El este singurul care m-ar putea face să-mi pun mâinile peste acest băiat. Credinţa poate să-¡ aducă vindecarea chiar şi dacă nu am o vedenie cu privire la aceasta. Eu sunt conştient de faptul că nu sunt nimic, dar Îl recunosc pe El ca fiind totul în toate al meu. El este Viaţa mea; El este Cel care m-a însărcinat în slujba Sa, fiindcă eu nu am fost trimis de o denominaţiune, ci am fost trimis de El. Aleluia! De aceea merg în Numele Lui şi-mi voi pune mâinile peste acest tânăr.”

Spunând aceasta, m-am dus, mi-am pus mâinile peste el şi în seara aceea tânărul a venit în adunare pe deplin sănătos. Amin.

Oh, da! El este acest Izvor.

Eu nu cunosc nici un alt izvor

Decât doar sângele lui Isus!

Eu sunt o duhoare; sunt un păcătos. Da, aceasta suntem fiecare din noi, dar înaintea lui Dumnezeu suntem sfinţi pentru că am fost curăţaţi prin sângele lui Isus Hristos.

Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5.48).

De ce putem fi desăvârşiţi? Pentru că suntem săturaţi în fiecare zi din Cel desăvârşit. Acest Izvor cu apă proaspătă curge tot timpul.  Nu este ceva vechi, stătut, ci este ceva proaspăt şi-mi spală toate păcatele. El este acel Izvor.

În încheiere vreau să vă spun că tot ce este diferit de El este un puţ crăpat şi tot ce puneţi în aceste puţuri crăpate va curge afară. Nu vă puneţi nădejdea şi timpul vostru în aceste puţuri crăpate! Dumnezeu spune că ele sunt puţuri crăpate şi că tot ce puneţi în ele va curge afară.

Voi nu mai puteţi merge cu ele pentru că curg. Isus Hristos este singura cale; El este Adevărul şi Viaţa; El este bucuria veşnică; El este pacea veşnică. Da, El este singura cale pe care puteţi ajunge la Viaţă. Oh, Doamne!

Isus Hristos este Izvorul nesecat de Viaţă. De ce? Cine este El? El este Cuvântul. El este Acelaşi; El este Izvorul Vieţii, Acelaşi ieri, azi şi în veci.

El este bucuria credinciosului adevărat. El este Viaţa, singura lui bucurie. Un astfel de om nu trebuie să tragă, să pompeze şi nici să adere undeva fiindcă primeşte odihna Lui prin credinţă. Aceasta este El pentru cel credincios.

Credinciosul este la fel ca Avraam. El nu a tras, nu s-a tulburat  şi nu s-a îngrijorat. De ce? Pentru că poseda Cuvântul. El s-a încredinţat pe braţul lui El Shaddai (Dumnezeul cel Atotputernic). Când Avraam era de nouăzeci şi nouă de ani, Dumnezeu ¡ s-a descoperit şi ¡-a spus: „Eu sunt Cel Atotputernic.”

Cuvântul ebraic „El Shaddai” înseamnă „Cel Pieptos.” El ¡-a spus lui Avraam: „Tu eşti bătrân, nu mai ai nici o vlagă în tine, dar sprijineşte-te pe braţul Meu şi bea din acest Izvor dătător de putere.” Amin.

Ce a primit el după ce a băut din acel Izvor? Un trup nou, întinerit, iar după aceea a putut să primească fiul făgăduit prin Sara, iar cincizeci de ani mai târziu, a avut încă şapte copii cu o altă femeie.

Oh, El este El Shaddai. Vechiul Testament ne arată ce a făcut El, iar Noul Testament ne arată ce va face. Amin.

Vom încheia imediat, dar mai înainte de aceasta vreau să vă mai spun ceva.

Pe vremuri, când eram patrulă de vânătoare, îmi amintesc că departe, printre dealurile din Milltown era un izvor puternic a cărui apă ţâşnea cu presiune la patru sau cinci picioare înălţime (120-150cm). În jurul lui creştea foarte multă mentă sălbatică, iar mie îmi plăcea să merg la izvorul acela ca să beau din apa lui curată, proaspătă şi bună şi să stau în iarbă. Am mers acolo ani de-a rândul pentru că apa lui nu a secat niciodată, nici iarna şi nici vara. Gerul nu putea să-l îngheţe şi căldura nu a putut să-l sece. Oh, nu!

Gerul nu poate să îngheţe apa unei fântâni arteziene. Oh, nu! Izvorului ei nu-¡ pasă că este frig pentru că gerul nu poate să-l îngheţe. Dar puţul îngheaţă la cel mai mic îngheţ. Vedeţi?

Oricine se mişcă, dovedeşte că are viaţă în el. De aceea nu poate îngheţa Fântâna arteziană. Nu contează dacă totul în jurul ei este îngheţat, fântâna arteziană este vie tot timpul. Trăiţi din această Fântână!

Deci, eu mergeam să beau din izvorul acela. Oh, Doamne, apa lui era tot timpul proaspătă. Eu nu mă îngrijoram niciodată şi nu-mi puneam întrebarea: „Oare nu a secat cumva?” pentru că apa lui ţâşnea tot timpul.

Un fermier bătrân din zonă mi-a spus: „Şi bunicul meu a băut din izvorul acela! Apa lui nu a secat niciodată, ci este la fel de puternic, ţâşnind drept în sus în Râul Albastru.

Atunci m-am gândit: „O, Doamne, ce loc minunat pentru potolirea setei!” Eu mă abăteam întotdeauna aproape o milă de la drumul pe care trebuia să merg, numai ca să pot bea din apa acelui izvor. O, ce apă bună şi rece era acolo! Oh, Doamne!

În timp ce străbăteam acele locuri aveam un singur gând: „Să ajung la izvorul acela minunat şi să mă întind puţin lângă el.”

David a avut odată o dorinţă şi a spus: „Cine-mi va aduce apă de băut din fântâna de la poarta Betleemului?” (1Cronici 11.17).

Odată când stăteam lângă izvorul acela mi s-a întâmplat ceva ciudat. Parcă vorbeam cu el şi-¡ ziceam:

„Ce te face să fii aşa de fericit tot timpul? Eu mi-aş dori mult să fiu tot timpul cum eşti tu pentru că nu te-am văzut niciodată trist, de când vin aici. Nu există nimic să te întristeze? Întotdeauna eşti aşa plin de bucurie? Tu sari tot timpul, te învolburi şi zburzi. Ce te face să fii aşa? Faptul că beau eu din tine?”

Şi se părea că el răspundea: „Nu.”

„Atunci poate pentru că beau din tine iepurii şi celelalte vieţuitoare?”

„Nu.”

„Atunci ce te face să te învolburi în felul acesta? Ce te face să fii tot timpul atât de bucuros? Faptul că beau păsările din tine?”

„Nu.”

„Atunci ce te face atât de plin de bucurie?”

O, dacă izvorul acela ar fi putut să vorbească mi-ar fi spus:

„Frate Branham, eu nu mă bucur pentru că bei tu din mine; nici pentru că beau păsările şi animalele. Sigurul lucru pe care trebuie să-l faceţi voi este să veniţi şi să beţi din apa mea. Dar nu aceasta mă bucură, ci faptul că în mine este Ceva care mă învolburează şi mă împinge afară.”

Aşa se poartă orice om care este umplut cu Duhul Sfânt. Este aşa cum a spus Isus în Ioan 7.38: „Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie.”

Da, El va da râuri de Viaţă veşnică, o fântână arteziană din care va ţâşni apă constant. Nu contează unde este restul bisericii – sus sau jos – tu eşti la Izvorul acela.

De ce să mergi într-un sistem denominaţional vechi, la un puţ plin de paraziţi şi cu tot felul de vieţuitoare necurate, şi să bei din apa aceea stătută, când eşti invitat la acest Izvor, la această Fântână arteziană?

Mă gândesc cum ţâşneşte, cum clipoceşte, cum se bucură, sare şi zburdă apa acestui izvor! Nimic nu-l poate seca: nici gerul, nici seceta. Apa lui rămâne constantă mereu. De ce? Pentru că el este adânc înrădăcinat jos, în inima muntelui, de unde-şi împinge apa afară.

Oh, lăsaţi-mă să locuiesc lângă acest Izvor nesecat! Dacă vreţi, luaţi toate aceste sisteme omeneşti, toate aceste puţuri stătute, dar pe mine lăsaţi-mă să vin la acest Izvor a cărui apă nu seacă niciodată. El este Bucuria mea; El este Lumina mea; El este Tăria mea; El este Apa mea; El este Viaţa mea; El este Vindecătorul meu; El este Salvatorul meu; El este Împăratul meu; tot ce-mi trebuie se găseşte în El.

Ce altceva aş putea alege afară de El?

Frate şi soră, nu vreţi să veniţi şi voi în seara aceasta la acest Izvor? Nu vreţi să-L primiţi în timp ce ne plecăm capetele pentru rugăciune?

Acele puţuri crăpate adună toată murdăria în ele. Nu vreţi să alegeţi această Fântână curată în care nu poate locui nimic necurat sau murdar, acest mare Izvor care este umplut cu Sângele care a curs din venele lui Emanuel?

Nu vreţi  să-L primiţi în seara aceasta? Fie ca Dumnezeu să ne ajute să aducem înaintea Lui pământul acesta uscat şi însetat, inima noastră.

Aşa cum a spus poetul, El este Izvorul de apă vie care ţâşneşte într-un pământ uscat. Nu vreţi să veniţi la El în timp ce ne vom ruga?

Scumpul nostru Tată ceresc, nu există nici un alt izvor la care să mergem aşa cum spune cântarea:

Eu nu cunosc nici un alt izvor

Nimic, decât sângele lui Isus.

Eu am fost născut şi crescut acolo, de aceea vreau să locuiesc şi să trăiesc acolo, şi vreau să mor acolo ca să înviez din nou în Prezenţa Lui. Doamne, îngăduie-mi să stau întotdeauna în Prezenţa Ta deoarece nu cunosc nici o altă cale, nici un crez şi nici o iubire, decât iubirea lui Hristos. Eu nu cunosc nici un crez decât pe Hristos; nici o altă carte decât Biblia; nici o bucurie, nimic afară de El. O, dacă mi-L iei, indiferent cât de multe bogăţii aş avea în această lume, aş fi mort şi aş pribegi fără nici o nădejde. Dacă mi-L iei sunt un om pierdut! Lasă-L să fie în mine şi atunci decembrie va fi la fel de plăcut ca şi mai şi nu voi mai avea perioade calde şi perioade reci, şi moartea nu va mai avea nici o biruinţă. Tată, îngăduie-ne să-L avem. Dă-ni-L din belşug. Îngăduie să-L primească fiecare inimă care L-a aşteptat cu credincioşie.

Mulţi dintre ei trebuie să conducă în seara aceasta sute de mile ca să se întoarcă acasă, de aceea fă să aibă un singur gând în inimile lor: „Eu locuiesc în fiecare clipă lângă Izvorul acela cu apă proaspătă şi bună.”

Dacă printre noi mai sunt unii care nu L-au primit, îngăduie să-L primească în seara aceasta ca să-L poată lua cu ei, fiindcă Isus a spus: „…voi fi cu voi în toate zilele până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20).

Îngăduie aceasta, Tată.

Acum, în timp ce stăm cu capetele plecate este cineva care vrea să spună: „Doamne, du-mă chiar acum la Izvorul acesta pentru că eu nu am venit aici numai ca să ascult, ci ca să aflu acest Izvor. Am venit aici să Te aflu pe Tine, Doamne. În seara aceasta am nevoie de Tine. Vino chiar acum în inima mea. Vrei s-o faci, Doamne?”

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe fiecare.

Tată, Tu ai văzut toate aceste mâini ridicate. I-ai văzut pe toţi, de aceea Te rog să le dai ceea ce Îţi cer. Doamne, poate s-au oprit la mijlocul drumului şi au băut apă dintr-un puţ vechi, iar din cauza aceasta au fost contaminaţi cu tot felul de învăţături străine, nebiblice, care ¡-au făcut să nege Cuvântul Tău. Doamne, în seara aceasta Te rog să-¡ ajuţi să vină la Izvorul dătător de Viaţă.

Îngăduie aceasta pentru că Te rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Doamne, Tu ai spus: „Orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14.14).

Doamne, eu nu Ţi-aş cere aceasta dacă nu aş crede că poţi s-o faci. Dacă nu aş crede aş spune-o ca pe un ritual, ca un obicei, dar eu cred şi mă rog din toată inima pentru ei.

Eu cred că prin îndurarea Ta vei face tot ce ai făgăduit.

Eu îi chem în seara aceasta să lase acele puţuri din care au băut până acum şi care nu le-au potolit setea, şi să vină la acest Izvor. Ascultă-ne pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Doamne, ei sunt ai Tăi, de aceea Te rog să-¡ laşi să bea din Tine. Lasă-¡ să bea din Izvorul de apă vie. Te rog aceasta în Numele lui Isus. Amin. Îngăduie aceasta, Doamne.

Oh, scump este acel Şuvoi

Care mă face alb ca zăpada.

Nici eu alt izvor eu nu cunosc,

Nimic, decât sângele lui Isus.

Ce poate spăla păcatele mele?

Nimic, decât sângele lui Isus.

Ce mă poate face un om nou?

Nimic, decât sângele lui Isus.

O, Doamne Isuse, vindecă-¡ pe bolnavii aceştia. Îngăduie să se facă aceasta prin Numele lui Isus. Tu cunoşti toate lucrurile.

Nici un alt izvor eu nu cunosc,

Oh, nimic, decât sângele lui…

Gândiţi-vă la aceasta. Eu nu cunosc nici un alt izvor. Eu nu cunosc pe nimeni altcineva decât pe El! Eu nu doresc pe nimeni altcineva decât pe El. Nimic, decât sângele Lui. Oh!

Oh, scump este acel Şuvoi

Care mă face alb ca zăpada.

Nici eu alt izvor eu nu cunosc,

Nimic, decât sângele lui Isus.

Să dăm mâna unii cu alţii în timp ce vom cânta din nou aceste cuvinte minunate. Vă iubiţi unul pe celălalt? Există cineva care are ceva împotriva celuilalt? Dacă da, duceţi-vă şi îndreptaţi lucrurile. Vreţi să faceţi aceasta? Nu plecaţi din locul acesta nerezolvaţi. Dacă aveţi ceva împotriva cuiva, duceţi-vă şi îndreptaţi lucrurile pentru că aceasta este ocazia voastră. Mergeţi şi spuneţi: „Frate sau soră, am vorbit ceva despre tine,” sau: „Am gândit ceva împotriva ta. Nu am vrut să fac aceasta, de aceea te rog să mă ierţi.”

Vedeţi, acesta este felul în care trebuie să procedaţi. Să avem tot timpul Izvorul acesta în mijlocul nostru. Amin.

Nici un alt izvor eu nu cunosc,

Nimic, decât sângele lui Isus.

Oh, scump este acel Şuvoi

Care mă face alb ca zăpada.

Nici eu alt izvor eu nu cunosc,

Nimic, decât sângele lui Isus.

Nu este El minunat? Nici un alt izvor.  Noi nu ne vom contamina cu alte lucruri fiindcă ne-am separat şi am lăsat lumea în urmă. Noi nu mai dorim usturoiul din Egipt şi nici puţurile crăpate deoarece călătorim împreună cu Domnul Isus, cu Stânca lovită în pustie şi pe Calvar (Amin), de aceea mâncăm din mana cerească şi bem din Izvorul de apă vie. Noi mâncăm din hrana îngerilor şi bem din Stâncă. Amin.

Nici un alt izvor eu nu cunosc,

Nimic, decât sângele lui Isus.

Să ne plecăm capetele pentru rugăciune.

Ne vom ruga ca Dumnezeu să-Şi reverse din belşug binecuvântările peste fiecare dintre voi şi să vă dăruiască mila şi îndurarea Lui; iar dacă cineva dintre voi va trece dincolo de perdea, să nu uitaţi că aceasta înseamnă doar câteva ore de somn şi de odihnă, apoi se va trezi şi ne vom reîntâlni.

Să nu uitaţi că „noi, cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.

Căci însuşi Domnul cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.” (1Tesaloniceni 4.15-16).

Ultima trâmbiţă, la fel ca şi ultima Pecete, va fi venirea Domnului. Ei se odihnesc numai până atunci.

Dacă alunecaţi cumva şi faceţi vreo greşeală, să nu uitaţi:

Ia Numele lui Isus cu tine,

Ca un scut ocrotitor de orice cursă;

Iar când ispitele din jurul tău se adună,

Şopteşte doar acest Nume scump în rugăciune.

Şi duhurile vor fugi.

Nu uitaţi că dorinţa noastră este să ne reîntâlnim aici duminica viitoare dimineaţa.

Să veniţi cu cei bolnavi şi nenorociţi ca să ne rugăm pentru ei. Acum rugaţi-vă pentru mine. Vreţi s-o faceţi?

Spuneţi: „Amin!” (Adunarea spune: „Amin”).

Mă voi ruga şi eu ca Domnul să vă binecuvânteze.

… Nume în rugăciune.

Nume preţios, Nume preţios, o, ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Nume preţios, o, ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului!

La Numele lui Isus să ne plecăm,

Să cădem smeriţi la picioarele Lui,

Împărat al împăraţilor în ceruri

Noi Îl vom încorona,

Când călătoria se va sfârşi.

Nume preţios, Nume preţios, o, ce dulce!

(Nu este El cu adevărat preţios?)

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Nume preţios, o, ce dulce!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului!

Întotdeauna îmi este atât de greu să vă părăsesc. Vreţi să mai cântăm ceva? (Amin).

Binecuvântată fie legătura care ne leagă…

Soră… Câţi dintre voi cunosc cântarea aceasta veche? Noi obişnuiam să-l cântăm cu ani în urmă, în vechiul nostru Tabernacol. Ne prindeam de mâini şi cântam: „Binecuvântată este legătura care ne leagă.” Eu ¡-am înmormântat pe mulţi dintre ei sus în cimitir. Ei aşteaptă şi ştiu că într-o zi îi voi vedea din nou. Eu îi văd din când în când în vedenie, când trec dincolo de perdea. Ei sunt acolo.

Să ne plecăm din nou capetele în timp ce cântăm:

Binecuvântată fie legătura care leagă

Inimile noastre în iubire creştină:

Părtăşia este asemănătoare cu cea de sus.

Când voi… (Luaţi mâna celui de lângă voi)…

… ne despărţim.

Acum plecaţi-vă capul:

Aceasta ne dă durere lăuntrică

Dar noi totuşi vom fi uniţi în inimă,

Şi nădăjduim să ne întâlnim din nou.

Cu capetele plecate predau serviciul divin păstorului nostru.

– Amin