Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMPUTEREA DE TRANSFORMARE

Va urma
31/10/1965, dimineata -

Prescott, Arizona

Mi-ar fi foarte greu să spun cât de mult apreciez privilegiul de a fi aici în această dimineaţă, pentru a sluji împreună cu voi Cuvântul lui Dumnezeu cu care sunt sigur că sunteţi de acord.

Aş vrea să le mulţumesc fraţilor Leo şi Gene şi vouă tuturor pentru această oportunitate.

Am ascultat toate cântările, de la prima până la ultima, şi m-am gândit că este ceva şi cu cântatul acesta; este o închinare pe care n-o mai găseşti. Pentru mine este însă un mare privilegiu când pot veni aici, o dată sau de două ori pe an, ca să mă umplu cu bunătatea din aceste cântări.

În timp ce fratele Leo anunţa cântarea: „Ei vin de la răsărit şi de la apus”, mă gândeam că atunci când am plecat pentru a începe această trezire care a cuprins naţiunile, soţia mea a cântat tocmai cântarea aceasta.

Apoi m-am uitat la doamnele acestea drăguţe şi tinere şi m-am gândit că odinioară şi Meda era ca ele: avea părul negru, dar acum el este cărunt ca şi al meu pentru că îmbătrânim o dată cu scurgerea vremii. Şi totuşi avem nădejdea că îl vom avea din nou acolo unde nu va mai fi timp şi unde bătrâneţea şi nimic altceva nu ne vor mai supăra.

După părerea mea, n-am mai întâlnit nici un alt loc cu atât de mulţi oameni plini de dragoste creştină ca acesta, de aceea, sfatul meu este să nu lăsaţi acest lucru să se stingă.

Numele primei mele soţii, mama lui Billy, era Hope (adică „nădejde sau speranţă”), iar oamenii obişnuiau să spună despre noi trei: Hope, eu şi Billy, că suntem: „nădejde, credinţă şi dragoste.” Se pare că aveam o credinţă solidă în vremea aceea, ca să credem că acest Cuvânt este Adevărul şi că tot ce a făgăduit Dumnezeu, va face. Dar vedeţi, mai mare decât credinţa şi nădejdea este dragostea.

După cum a spus şi fratele Leo în dimineaţa aceasta, „vorbirea în limbi va înceta, proorociile se vor sfârşi, dar dragostea va rămâne pentru totdeauna.” (1Corinteni 13.8).

„Scumpule Miel care ai murit,

Cuvântul Tău nu-şi va pierde puterea

Până când biserica răscumpărată a lui Dumnezeu

Va fi salvată din păcat.

De atunci eu văd şuvoiul din rănile lui

Şi Iubirea izbăvitoare a fost tema mea

Şi aşa vreau să fiu până mor.”

Cred că nu există nimic mai mare decât dragostea. Ea nici nu se poate exprima… Poate spunem că avem dragoste, dar s-ar putea ca acestea să fie doar vorbe goale, pentru că numai când o arătăm, dovedim că o posedăm cu adevărat în noi.

Desigur, noi nu suntem desăvârşiţi ci avem greşeli; săvârşim lucruri greşite, dar vedeţi voi, dragostea acoperă totul, iar când vedem că am făcut ceva greşit, vrem să ne întoarcem înapoi şi să ne cerem iertare unul de la celălalt.

Aşa fac luptătorii; aşa face orice bărbat şi orice femeie cumsecade. Orice om curajos poate merge pe câmpul de bătălie, iar când este trântit jos, se ridică şi încearcă din nou.

În biserică sunt doi tineri care obişnuiau să cânte cântarea: „Dacă dau greş sau cad…” Am uitat cum este mai departe, dar voi spune aproximativ:

Dacă fac păcat sau cad,

Lasă-mă să mă ridic

Şi să fiu încercat din nou.

Doar iartă-mă, Doamne,

Şi încearcă-mă din nou.

Uneori veţi întâlni lucruri pe care vrăjmaşul le strecoară între voi şi gândurile voastre ca să începeţi una sau alta, dar atunci, opriţi-vă! Priviţi înapoi şi gândiţi-vă la vremurile când stăteaţi împreună în locurile cereşti, în Hristos Isus.

Unii dintre voi sunteţi instalatori, alţii sunteţi tâmplari sau aveţi alte meserii şi trebuie să aveţi de-a face în fiecare zi cu lumea, dar când vedeţi aceste lucruri şi aceste ispite ridicându-se, amintiţi-vă că există un loc sfânt unde puteţi sta împreună cu singurul lucru care dăinuieşte.

Slujbele voastre se vor sfârşi odată; sănătatea se va sfârşi, ba chiar şi viaţa aceasta pământească se va sfârşi, dar El nu se va sfârşi niciodată. Oh, şi dacă Domnul este Centrul tuturor lucrurilor, haideţi să avem gândurile îndreptate spre El; spre acest Centru.

Oh, ce oameni drăguţi şi curaţi! Nu mă refer la îmbrăcămintea voastră, căci ea este curată, ci mă refer la faptul că le văd pe aceste doamne fără urmă de ruj şi fie că sunt tinere sau bătrâne, au părul lung. Fraţilor, voi nu vă daţi seama ce comoară aveţi aici, în adunare.

Aş vrea să le mulţumesc fratelui şi sorei Shantz pentru privilegiul de a fi în casa lor. Aceasta este casa lor acum, deoarece şi-au vândut proprietatea din Canada şi au venit să stea cu noi. Adevărul este că noi nu mai avem proprietăţi pământeşti, ci aşteptăm o Cetate al cărei Ziditor şi Făcător este Dumnezeu.

Le mulţumesc fraţilor Leo şi Gene pentru sinceritatea pe care au avut-o cu privire la vedenia care le-a fost dată când ne-am întâlnit pentru prima dată. Fără îndoială, el v-a spus de multe ori.

Este ciudat, dar eu n-am văzut chiar aşa. Ştiam că trebuie să se întâmple ceva atunci când acel tânăr a venit şi mi-a spus despre acea piramidă. Fratele spunea că stăteam pe ea, iar când a urcat în locul unde mă aflam, a văzut că eram pe o farfurie sau aşa ceva ca o lumină.

El m-a întrebat: „Frate Branham, cum ai ajuns acolo?”

„Frate Leo, Dumnezeu a trebuit să pună pe cineva în această poziţie. Acum că ai văzut, întoarce-te la oameni şi spune-le că tu crezi că este de la Dumnezeu!” i-am răspuns eu.

Eu îi iubesc pe aceşti băieţi şi i-am pus într-un loc în care să pot fi cu ei. Astfel, au început să înregistreze casete. Dar ce lucru mare este să faci o casetă? Aproape oricine poate porni aparatul de înregistrat sau să vândă casete, însă este nevoie de călăuzirea Duhului Sfânt ca să ţii un grup ca acesta împreună, în armonie şi unitate. Fie ca Dumnezeu să le dea acestor oameni o viaţă lungă pe acest pământ, iar când vor ajunge la capătul drumului, să intre în bucuria Domnului,.

Acum suntem gata pentru bătălie, căci urmează să sune trâmbiţa: cântările s-au cântat şi urmează Cuvântul.

Acum sunt bătrân, dar am ascultat în jurul meu să văd care este credinţa voastră şi încrederea pe care v-aţi pus-o în mesajul pe care vi l-a dat Domnul. Dacă nu ar fi fost pentru toţi, nu v-ar fi de folos pentru că trebuie să fie cineva care să-L creadă. Şi vă spun ceva: câtă vreme vine de la Dumnezeu, va fi şi cineva care să-L creadă, pentru că Dumnezeu a făcut o cale. El a făcut în aşa fel ca atunci când trimite Ceva, să fie şi cineva care să se întâlnească cu acel Ceva, pentru că adâncul răspunde chemării adâncului. Da, trebuie să fie aşa.

Mi-a plăcut mult Cuvântul folosit de fratele Gene în rugăciunea lui: „Pe tărâmul lui majestuos…” Şi eu simt la fel când trec podul ca să vin în locul unde Dumnezeu este venerat şi respectat.

Dar nu uitaţi ceva: Satan nu va lăsa lucrurile să meargă tot aşa, fără să pună piedici. Cu siguranţă că nu, ci va intra înăuntru ca un vânt. Însă când Satan se revarsă înăuntru, Duhul lui Dumnezeu ridică un stăvilar împotriva lui. Staţi tot timpul în rugăciune înaintea lui Dumnezeu; lipiţi-vă unul de celălalt şi ţineţi-vă de Dumnezeu, căci dacă vă iubiţi unul pe altul, aceasta dovedeşte că-L iubiţi pe Dumnezeu, pentru că este scris:

Prin aceasta vor cunoaşte toţi oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.” (Ioan 13.35).

Mai devreme mă gândeam: „Ce cântări şi ce voci frumoase! Ce grup minunat de bărbaţi şi femei, soţi şi soţii, tineri şi bătrâni care stau împreună. Ar trebui să aibă şi ei o legătură radio aici, în Prescott.”

Mireasa a fost chemată afară, iar însărcinarea mea este să-i chem pe oameni. Aici este un loc în care v-aţi adunat împreună; este locul în care vreţi să vă aduceţi copiii şi să vegheaţi asupra lor asemenea ochiului unui vultur care veghează asupra micuţilor lui.

Astfel, dacă vedeţi ceva rău, chemaţi acea persoană deoparte şi rugaţi-vă împreună. Păstraţi-vă astfel curaţi şi sfinţi, pentru ca Duhul Sfânt să aibă un loc în care să vină în vizită.

Prieteni, lui Dumnezeu Îi place să fie venerat, dar pentru aceasta nu ajunge să Îi cântaţi o cântare, ci trebuie  s-o faceţi în duh de închinare, pentru că numai aşa Îl veţi simţi pe Duhul Sfânt. Eu mă gândesc adesea la ziua când bărbaţi şi femei, tineri şi bătrâni, vor plânge ca nişte copii.

Păi, uitaţi-vă ce se întâmplă afară, cum trăiesc în curvie şi în murdăriile lumii, în timp ce voi staţi deoparte, adunându-vă în felul acesta, cum spune şi psalmistul:

„Iată, ce plăcut şi dulce este să locuiască fraţii împreună!

Este ca undelemnul de preţ care, turnat pe capul lui Aaron, se coboară pe barbă, se coboară pe marginea veşmintelor lui.” (Psalmul 133.1-2).

Voi ştiţi ce era undelemnul pentru ungere, ce însemna el: era pregătirea preotului pentru a merge în prezenţa lui Dumnezeu. Oh, iar când fraţii pot locui împreună în unitate, se aseamănă cu acel untdelemn. Atunci noi intrăm în prezenţa Domnului cu acea ungere a fraţilor strânşi în unitate, untdelemnul simbolizându-L pe Duhul Sfânt.

Acum, înainte de a intra în Cuvânt, am vrea să ne rugăm. Tată ceresc, după cum a spus şi fratele nostru în dimineaţa aceasta, noi am intrat în curţile măreţe ale Domnului. Tată, eu sunt conştient că în ziua judecăţii va trebui să dau socoteală de tot ce voi spune în faţa acestui grup de oameni. Ei sunt copiii Tăi, de aceea Te rog să-i binecuvântezi.

Binecuvântează-i pe fraţii Leo şi Gene şi îngăduie să fie călăuziţi de Duhul Tău cel Sfânt în timp ce voi face acest pelerinaj spre apus. Frânge Pâinea vieţii pentru noi, prin Cuvânt, căci ştim că suntem în luptă. Acesta este motivul pentru care ne îmbrăcăm cu armură ca nişte soldaţi care trebuie să lupte în ceasurile care le-au mai rămas în viaţă.

Te rog să pui la locul ei fiecare bucăţică de armură, astfel încât să fie protejaţi de vrăşmaş şi de orice ar veni împotriva lor. Dă-ne aceasta, Doamne, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Poate sunt mai greoi la vorbire, deoarece nu sunt un predicator educat. Ştiu că aici sunt predicatori educaţi şi inteligenţi care au lăsat totul deoparte ca să vină să se plece în umilinţă.

Cred că marele apostol Pavel a spus odată: „Când am venit în mijlocul vostru, nu am folosit cuvinte strălucite, pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1Corinteni 2.3-5).

Voi aţi văzut toate lucrurile mari pe care le-a învăţat şi le-a pus deoparte Pavel, iar eu ştiu că în dimineaţa aceasta sunt printre noi oameni ca fratele şi sora Hughy, care îi învaţă pe oameni pe câmpul misiunii; sunt mulţi oameni inteligenţi şi învăţaţi care au fost gata să se umilească, să pună totul la o parte şi să stea jos pentru a asculta un om care abia cunoaşte Abecedarul. Să ştiţi că aceasta face din voi oameni mai mari.

După părerea mea, caracterul unui om nu se măsoară după muşchii lui, nici după asprimea mâinilor, ci după „genunchii” făcuţi pe pantaloni în timpul rugăciunii. Cred că aceasta îl face pe un om.

În dimineaţa aceasta, aş vrea să citesc ceva din Biblie, pentru că îmi place Cuvântul. Vouă nu? Până acum, L-am slăvit pe Domnul şi o vom face şi în continuare. Haideţi să-L slăvim. Cuvântul Său este ca o sabie cu două tăişuri (Evrei 4.12), care atunci când se mişcă printre noi ne ajută să vedem unde suntem. Pot spune aceasta deoarece simt că în locul acesta pot învăţa lucrurile pe care doresc să le spun. Şi desigur, fraţii Leo şi Gene, vor stărui în aceste lucruri şi după plecarea noastră, subliniind punctele principale aşa cum am vorbit şi în mesajul din dimineaţa aceasta.

Adevărul este că sunt lucruri pe care nu le poţi spune de pe platformă, nici pe casete, dar ne putem aşeza jos şi să le studiem împreună. Continuaţi să le studiaţi, căci multe sunt greu de înţeles şi sunt mulţi care nici nu le înţeleg.

Ai ştiut tu, turmă mică, că acest Cuvânt este împotriva a tot ceea ce este omenesc? Şi vă întreb: dacă oamenii nu  L-au putut înţelege pe Domnul şi Mântuitorul nostru Isus Hristos şi nici pe apostoli, cum am putea aştepta să ne înţeleagă pe noi? El le-a spus lucrurile direct şi nu le-a dat nici o explicaţie. Astfel, le-a zis:

„Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului, şi dacă nu veţi bea sângele Lui, n-aveţi viaţă în voi înşivă.” (Ioan 6.53).

Ce ar fi gândit un medic dacă ar fi auzit aşa ceva? Cu siguranţă ar fi spus că omul acela este un vampir care vrea să i se bea sângele. Totuşi El nu a dat nici o explicaţie. Dar mai târziu, a venit Pavel, care a explicat toate lucrurile: cum se ia Cina, ce înseamnă să mănânci trupul Lui şi să-I bei sângele, etc.

Într-o zi, unul dintre ucenici stătea cu capul pe umărul Lui Isus. Era tânărul Ioan, iar Isus a pus despre el:

„Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?” (Ioan 21.22).

Şi Biblia spune mai departe: „Din pricina aceasta, a ieşit zvonul printre fraţi că ucenicul acela nu va muri deloc. ” Însă Isus nu îi zisese lui Petru că nu va muri deloc, ci: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu, ce-ţi pasă ţie?” (v.23).

Isus a spus aceste cuvinte cu un scop, pentru că toate lucrurile au un scop. Şi ce s-a întâmplat? Dumnezeu l-a luat pe tânărul Ioan, l-a ridicat sus în Duhul şi i-a arătat venirea Lui care va avea loc la sfârşitul timpului.

Vedeţi, el a spus: „Dacă vreau ca el să rămână până voi veni Eu…” Dar nu se referea la trupul fizic, ci la faptul că prin Duhul a fost dus chiar în timpul acesta, iar Cuvântul vorbit de Domnul prin el se îndrepta şi spre epoca în care suntem acum.

Vedeţi, deci toate lucrurile lucrează spre binele celor ce-L iubesc pe El.

Din Romani, o epistolă foarte cunoscută, aş vrea să iau câteva versete pe care voi încerca să le explic cât pot de bine, cu ajutorul Duhului Sfânt.

Romani 12.1-2:

„Vă îndemn dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta să fie din partea voastră o slujbă duhovnicească.

Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi bine deosebi voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Aceasta dorim cu toţii: „Să nu pe potrivim chipului veacului acestei lumi, ci să fim transformaţi prin înnoirea minţii noastre şi să facem voia Lui cea bună şi desăvârşită.”

Pentru că am fost salvaţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt, dorim ca gândul care era în Hristos să fie şi în noi, ca să putem fi transformaţi de la lucrurile fireşti ale vieţii şi aduşi la voia desăvârşită a lui Dumnezeu, prin înnoirea lucrată de Duhul lui Dumnezeu, prin Cuvânt.

Subiectul meu din dimineaţa aceasta este „Puterea de transformare”.

Când eram tânăr ca voi, nu era nevoie să îmi notez textele, dar de când am îmbătrânit port tot timpul un carneţel, iar când primesc ceva trebuie să-mi notez ca să nu uit. Înainte însă, aveam toate textele în minte. Prieteni, acum nu mai sunt tânăr, ci am îmbătrânit şi am trecut prin bătălii grele care m-au adus la statura la care sunt în dimineaţa aceasta.

Sunt sigur că mă înţelegeţi. Dumnezeu m-a trecut pe aici, astfel ca în viaţa mea să se deschidă o cale şi să pot spune: „Asta este”, iar voi toţi s-o urmaţi. Dar înainte ca eu să pot merge pe această cale, a fost Altcineva care a deschis-o, ceea ce înseamnă că noi deschidem calea unul pentru celălalt.

Vedeţi, un veteran bătrân este plin de semne pe trup, aşa cum a spus şi Pavel:

„…port semnele Domnului Isus pe trupul meu.” (Galateni 6.17), iar Timotei a privit cu respect acele semne.

Acum, transformarea. Cuvântul „a transforma” înseamnă „a schimba înfăţişarea, aspectul, forma, caracterul”, iar în următoarele 45 de minute sau o oră, mă voi referi la textul acesta.

S-ar putea să spun lucruri care unora li se vor părea ciudate, dar după cum a spus şi fratele Leo, „Luaţi-le, studiaţi-le şi gândiţi-vă puţin la ele.”

„A fi transformat” înseamnă „a fi schimbat, a fi făcut altfel.” De exemplu, mormolocul este transformat în broască. La început, el arată ca un peştişor, având o înotătoare şi coadă, dar după ce creşte îşi pierde coada, iar înotătoarele devin picioare, transformându-se în broască.

Cred că acest lucru l-a avut în minte Pavel când a spus: „Să fiţi transformaţi prin înnoirea…” (în limba româna este scris: „…să vă prefaceţi prin înnoirea.”) (Romani 12.2).

Daţi-mi voie să vă lămuresc acest lucru.

„Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să fiţi transformaţi prin înnoirea minţii voastre…”

„Înnoirea minţii voastre…” Ce înseamnă aceasta? Lucrurile pe care le-aţi făcut odinioară şi vi s-au părut de preţ, le puneţi deoparte, pentru că aţi fost transformaţi în altceva: din păcătoşi în sfinţi.

„…prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi face voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.”

Oh, noi suntem aici pentru că Îl iubim. El ne-a salvat, iar noi dorim să ştim ce să facem. În dimineaţa aceasta, vom încerca să facem un pas micuţ ca să ne ridicăm puţin mai sus.

În Geneza capitolul unu, citim: „Duhul lui Dumnezeu se mişca deasupra apelor.” (v.2). Mai mult, Biblia spune că „pământul era pustiu şi gol”. Nu era nimic, decât întuneric şi haos. În ce stare groaznică trebuie să fi fost: fără nici o lumină; o stea rătăcitoare care se învârtea undeva pe orbită. Da, trebuie să fi fost cumplit: ceva pierdut, care nu putea să-şi găsească calea.

Aşa ajungem şi noi când devenim nişte stele rătăcitoare, departe de Dumnezeu, fără nădejde, fără Dumnezeu, bâjbâind în întuneric, şi fără să ştim încotro să mergem. El a luat acel mare haos întunecos şi l-a transformat într-o grădină a Edenului, prin Cuvântul Său.

Aşa suntem transformaţi şi noi: prin Cuvântul lui Dumnezeu. Când Dumnezeu a spus să fie lumină, întreaga masă a creaţiei s-a pus în mişcare în jurul soarelui şi a devenit Grădina Edenului. De ce? Pentru că s-a spus Cuvântul lui Dumnezeu; pentru că a făcut voia desăvârşită a lui Dumnezeu şi astfel a fost transformat dintr-un haos într-o Grădină a Edenului. Cum? Prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Mesajul pe care vi l-am adus tot timpul este Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi trebuie să ne ţinem de el indiferent ce alte lucruri se întâmplă.

Staţi întotdeauna cu Cuvântul şi verificaţi-vă tot timpul motivele şi obiectivele ca să vedeţi dacă sunteţi conform Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă nu sunt, daţi-le la o parte, dar dacă sunt conform Cuvântului şi se aliniază cu El, ţineţi-vă de aceasta ………………………………………………………………….

…noi suntem cei care ne grăbim întotdeauna, dar Dumnezeu nu se grăbeşte niciodată. El spune că va fi, iar când Dumnezeu spune ceva, trebuie să se întâmple întocmai. Şi se întâmplă, doar că lasă totul până la timpul potrivit.

El i-a lăsat şi pe copiii evrei, pe cei ce au stat pe Cuvântul Său, să treacă prin încercare iar ei au spus:

          „Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins, şi ne va scoate din mâna ta, împărate.

Şi chiar dacă nu ne va scoate, să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai înălţat (deoarece este împotriva Cuvântului, iar dacă vom muri, El ne va învia din nou.)” (Daniel 3.17-18).

El i-a lăsat să meargă drept în cuptorul încins, ca şi cum nu le-ar fi dat nici o atenţie; ca şi cum n-ar fi vegheat asupra lor, dar supraveghează întotdeauna totul.

Deci Dumnezeu a zis: „să fie lumină”, şi au fost necesari șase mii de ani pentru ca frumoasa grădina a Edenului să vină la existenţă, deoarece Biblia ne învaţă că „Pentru Domnul, o zi este ca o mie de ani pe pământ.” (2 Petru 2.8). Aşadar, au fost necesari șase mii de ani ca să apară această grădină. Vedeţi, marele Maestru al acestei lucrări era Dumnezeu, iar el purta în gândurile Sale tot ceea ce voia să facă.

De exemplu, dacă aţi vrea să faceţi un parc, aţi şti în gândul vostru cum să-l faceţi ca să iasă aşa cum doriţi să arate. Aţi avea tot timpul în minte viziunea acelei lucrări.

La fel a făcut şi Dumnezeu cu pământul: l-a avut în gândurile Sale. Şi dacă observaţi, parcă toate lucrurile au evoluat ca şi cum El ar fi învăţat tot mai mult de fiecare dată şi astfel a făcut ceva mai măreţ şi mai bun. El era deasupra tuturor lucrurilor şi le-a lăsat parcă într-o evoluţie. Astfel, a început să aducă toate lucrurile pe pământ, începând cu viaţa botanică, apoi peştii, păsările şi animalele, pentru ca în final să facă ceva după chipul Său: un om. Aici s-a oprit, deoarece omul era desăvârşirea pe care a dorit-o.

Aşadar, noi dorim să ne înnoim mintea, dar nu pentru ceea ce este pe pământul acesta, ci pentru pământul care va veni: transformaţi prin înnoirea minţii noastre.

În Geneza 1 şi 2 şi în special în capitolul 3, s-ar părea că Dumnezeu se repetă, dar nu este aşa. El a mers înainte şi a spus toate lucrurile pe care le-a făcut: „să fie lumină….”, „Să fie asta…”, „Să fie cealaltă…” Şi încă nu era nici măcar un lucru. Nu era nimic; nu era lumină, ci pământul era încă în întuneric. Dar vedeţi, el a pronunţat Cuvântul, a vorbit.

Noi observăm că în Geneza 1, Dumnezeu a spus: „Să facem om...” iar apoi citim:

Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.” (v. 27).

Vedeţi, El l-a făcut pe om doar spunând Cuvântul, după care am văzut că poate au trecut sute şi sute de ani şi totuşi nu era nici un om pe pământ – mă refer la facerea omului din ţărâna pământului. Vedeţi, el a spus Cuvântul şi Cuvântul trebuia să ia fiinţă.

Când el a spus: „Să fie lumină”, poate că au trecut sute şi sute de ani până să fie lumină, dar Cuvântul a venit la îndeplinire pentru că aşa a spus Dumnezeu.

Tot aşa, Dumnezeu va avea o biserică desăvârşită. Indiferent câte epoci întunecoase au trecut şi ce s-a întâmplat, el va avea o biserică fără pată şi fără zbârcitură, chiar dacă noi suntem sau nu parte din ea. Tot ceea ce a spus el se va împlini.

Dumnezeu a pus viaţa pe pământ, iar când a poruncit să iasă plantele, ea s-a transformat în viaţă botanică. Dar când el a zis: „Să fie un palmier”, nu putea să crească un stejar sau un brad.

Uitaţi-vă la deşertul întins mai jos de Tucson. Acolo au răsărit tot felul de cactuşi, dar după numai 30 de minute de mers, vezi că pe vârful munţilor este plin de pini.

Desigur, acei pini nu vor creşte în deşert, ci fiecare îşi are locul lui. Şi vă întreb: unde este inteligenţa care a sădit acele seminţe? Vedeţi, ele au trebuit să vină de undeva. De unde? Era Cuvântul lui Dumnezeu care a zis: „Să fie…” şi aşa a fost.

Şi noi vedem că după ce Creatorul a făcut toate lucrurile, după soiul lor, prin Cuvânt, le-a aşezat într-un „Cartier general”, numit Grădina Edenului. Şi Dumnezeu i-a pus pe fiul Său şi pe mireasa acestuia stăpâni peste toate acele lucruri. Vedeţi, El a avut un scop cu toată această mare creaţie.

El a făcut totul atât de frumos! A făcut flori, copaci şi păsări; a făcut un loc în care nu era moarte, păcat, durere sau boală.

Da, şi toate aceste lucruri frumoase se găseau într-un mare cartier general numit grădina Eden, iar fiul lui Dumnezeu, Adam şi mireasa lui, au fost puşi acolo. Adam şi soţia lui.

Poate cineva zice: „soţia lui?” Da, potenţial era soţia lui, deşi nu i-a fost soţie cu adevărat.

Noi am găsit în Scriptură locul unde este scris:

 „Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevastă-ta, căci ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt.” (Matei 1. 20).

Vedeţi, ea a fost nevasta lui din clipa când el a făgăduit că o va lua de nevastă. Dar ea nu era încă nevasta lui, deoarece nu a cunoscut-o ca soţie. La fel este şi aici, de aceea i-a numit „fiul lui Dumnezeu şi soţia lui.” Nici Adam nu a cunoscut-o pe Eva ca pe o nevastă, dar potenţial ea era soţia lui, la fel cum este acum biserica şi Hristos.

După ce a făcut toate lucrurile, El s-a putut odihni deoarece sămânţa bună a Cuvântului Său a răsărit după soiul ei.

A ieşit pământul; a fost lumină şi soarele strălucea pe cer. Dar ce a făcut ca soarele să strălucească? El avea acest lucru în gândurile sale, pentru că dacă soarele n-ar fi strălucit, florile nu ar fi putut să crească. Dumnezeu face toate lucrurile pentru un scop şi tot ce a mai trebuit să facă după ce a vorbit Cuvântul, a fost să se odihnească. Da, Dumnezeu putea să se odihnească, deoarece a vorbit Cuvântul şi totul trebuia să se împlinească întocmai. Eu nu ştiu cât timp a mai trecut, dar a trebuit să se împlinească, deoarece El a spus că aşa va fi.

Acelaşi lucru este cu privire la biserica Mireasă din timpul sfârşitului. El este în stare ca din aceste pietre să ridice copii ai lui Avraam.

Da, iar dacă noi nu-L urmăm, El va găsi pe cineva care să-L urmeze, pentru că orice spune Dumnezeu trebuie să se împlinească; El nu se poate schimba. Totul trebuie să decurgă în felul cum a spus El că va fi.

Deci, după ce a spus toate acele cuvinte referitoare la lucrurile care urmau să fie, Dumnezeu putea să se odihnească pentru că totul era sub control.

Sămânţa Lui era Cuvântul, pentru că aşa a spus Isus: „Sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu.” (Luca 8.11). Totul urma să fie în ordine, deoarece El a spus că fiecare sămânţă va aduce rod după soiul ei.

Vedeţi, şi Cuvântul Lui trebuie să aducă roadă după soiul Său. Astfel, dacă a spus să fie un palmier, el nu s-a referit la un palmier şi un stejar amestecaţi, ci a spus clar: un palmier aici şi un stejar acolo, fiecare fiind aşezat la locul lui.

O, dacă am putea învăţa ce parte a Cuvântului suntem şi să ne ocupăm fiecare locul nostru, oricare ar fi acela!

Mă gândesc acum la o soră de aici, care se află într-un scaun cu rotile. Câte rugăciuni pline de credinţă s-au făcut peste ea! Noi nu înţelegem de ce este aşa şi o încredinţăm în mâna Domnului, fiindcă este ca o floare printre noi. Vedeţi, noi toţi ne putem ridica şi umblăm, dar ea deşi doreşte să poată merge este mulţumită aşa cum este.

Întotdeauna am fost îndemnat să privesc spre micuţa doamnă. Noi credem cu toţii în vindecare şi L-am văzut pe Dumnezeu făcând minuni cu mult mai mari decât aceasta, dar dacă este aşa, se bucură să-şi ocupe locul.

Noi dorim cu toţii să ne ocupăm locul, şi dacă nu mă înşel, cred că David spunea odată că preferă să fie o ştergătoare de picioare în casa Domnului, decât să locuiască în corturile răutăţii. (Psalmul 84. 10). Indiferent care ar fi, eu doresc să-mi ocup locul.

Uneori trebuie să te desparţi de tot ce îţi este drag pe pământ, ca să-ţi poţi ocupa locul sau poziţia în care te-a chemat Dumnezeu. Sunt sigur că puteţi citi printre rânduri ce spun. De multe ori trebuie să te desparţi chiar şi de cea mai iubită fiinţă de pe pământ şi să te duci să îţi ocupi locul în Hristos, unde te-a chemat Dumnezeu.

Dar ce face Dumnezeu? Vă transformă din ceea ce aţi fost. Poate că vă ia de lângă o fiică sau un fiu; dintr-o familie fericită sau orice ar fi, şi vă aşează în altă parte. De ce? Pentru că acesta este felul Său de a face lucrurile. El vă înnoieşte mintea ca să vă supuneţi Cuvântului, indiferent care este preţul.

Răscumpărarea noastră nu a fost ceva ieftin, ci a trebuit să moară Fiul lui Dumnezeu pentru noi. Să ştiţi că lucrurile de preţ le putem avea numai cu un preţ mare.

Nici mie nu mi-a fost uşor să aduc acest mesaj, pentru că a trebuit să părăsesc tot ce mi-a fost drag, chiar şi pe ai mei. Dar tot ce contează este să faci voia lui Dumnezeu, iar eu am făcut aceasta deoarece ştiam că în mine este Ceva…

Ei bine, ei m-au pus deoparte crezând că mi-am pierdut minţile, pentru că botezam în Numele lui Isus Hristos şi făceam toate celelalte lucruri, în opoziţie cu crezurile bisericii. Toţi spuneau: „Este nebun!”, dar vedeţi voi, indiferent ce spuneau ei, era ceva ce trebuia făcut, iar Dumnezeu ia o persoană, o ţine în mâna Sa şi-i zice: „Fă aceasta”, şi acea persoană o face.

O, ce greu trebuie să fi fost pentru apostolul Pavel, omul care învăţase la picioarele lui Gamaliel, marele înţelept al acelui timp!

Dar chiar lucrurile pe care le-a considerat erezie; chiar lucrurile pe care le considera cel mai mare rău pentru biserică, au venit peste el şi a fost părtaş la ele. Ciudat lucru… Dar Dumnezeu lucrează adesea în chip ciudat şi pe diferite căi pentru a înfăptui minunile Sale.

Când a vorbit, Dumnezeu a ştiut că Cuvântul Său era o sămânţă care va rodi după soiul ei. El a poruncit aceasta: să rodească după soiul ei, şi întotdeauna va fi aşa, cu condiţia ca oamenii să nu se atingă de ea.

Tot aşa va fi şi Biserica lui Dumnezeu: va rodi după soiul ei; dacă teologii nu se ating de Cuvânt încercând să-L înlocuiască sau să-L pună în altă parte, ea va  rodi aceleaşi roade ca la început. Dumnezeu a vorbit Cuvântul şi indiferent cât de mult au încercat (şi vor încerca) ei să-L contamineze şi să se atingă de el, Cuvântul va rodi întotdeauna după soiul Lui. Nimic nu-L va putea opri.

Sper că aceasta nu sună ca şi cum aş striga la voi.

Noi am văzut ordinea lui Dumnezeu, cum El a spus: „Să fie un Eden; să fie nişte flori frumoase, etc. Şi să fie un fiu făcut după chipul Meu, care să stea acolo în grădină alături de mireasa lui.” O, ce minunat era! Pentru că El era un Tată, a făcut să iasă la suprafaţă copiii Săi şi i-a aşezat în Paradis.

Dar lui Dumnezeu îi place să facă tot felul de lucruri pentru copiii Săi. Aşa cum sunteţi voi, mamelor: dacă micuţul vostru are nevoie de o pereche de pantofi, tăiaţi din banii voştri pentru mâncare ca să-i puteţi lua. Şi voi, taţilor, sunteţi gata să munciţi oricât de greu pentru a lua ceva copiilor voştri. Ei bine, aceasta arată că în sufletul vostru sunteţi părinţi, dar El este cel mai deosebit Părinte. Nu-i de mirare că apostolul Pavel a spus:

Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.” (1Corinteni 2.9).

Mintea noastră nu poate înţelege aceasta; ea nu este în stare să gândească în direcţia corectă, cu privire la ceea ce a pus Dumnezeu în noi, cei care-L iubim. Eu nu pot să-mi imaginez cum va fi; mintea mea nu este capabilă să pătrundă acea măreţie; este peste puterea mea de înţelegere.

Vă puteţi imagina cerul, locul acela în care noi toţi vom fi tineri şi fără păcat? Oh, ce loc minunat! Vedeţi, la inima omului nu s-au suit lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru noi, dar dacă Domnul a vorbit, aşa va fi.

Prieteni, să aveţi tot timpul în minte lucrul acesta: că ceea ce spune Dumnezeu trebuie să se împlinească. Nu există nimic să-l poată împiedica. Dumnezeu a spus aşa şi asta-i tot! El a spus şi se va împlini.

El avea toate lucrurile în mintea Sa, iar în Geneza 1, vedem că a zis: „Să fie, să fie, să fie!” Cu alte cuvinte, semăna sămânţa. Şi a ştiut că aşa va fi, pentru că El nu se poate schimba.nAceasta ne dă credinţă. Să lăsam deci acea sămânţă să cadă în inimile noastre, care sunt pământul de germinare, şi să arătăm locul în care ne-a aşezat El în acest timp din urmă.

Doamne, lasă sămânţa Ta să cadă în inimile noastre! Lasă Cuvântul Tău să cadă în inima mea şi fie ca acolo să nu mai existe nici o îndoială cu privire la El.

Deşi era un om bătrân, Avraam nu s-a întrebat: „Oare cum se va întâmpla sau cum va fi?”, ci a primit Cuvântul lui Dumnezeu şi L-a crezut, iar Dumnezeu l-a adus la împlinire. Vedeţi, Dumnezeu a spus aceste lucruri, deci a ştiut că se vor împlini. Şi s-au împlinit întocmai – Cuvântul a rodit după soiul Lui. El a transformat toată sămânţa în creaturi vii, aşa cum trebuia să fie; s-a făcut aşa cum a spus El că va fi.

Sau când a spus: „Să fie…” Poate că au trecut sute şi sute de ani, însă iată că noi vedem aici o grădină frumoasă cu păsări mari zburând prin ea. Acele păsări nu trebuiau să moară; lupul şi mielul mâncau împreună, leopardul şi boul stăteau împreună pentru că acolo nu era ucidere, nu era moarte, nu era tristeţe. Pe acolo se plimbau Adam şi Eva.

Fiecare sămânţă rodise după soiul ei, pentru că nu se putea altfel. De ce? Pentru că Dumnezeu a spus: „Să fie aşa…” Şi aşa a trebuit să fie. Oh, mi-ar plăcea să mă opresc pentru câteva minute aici, să vă spun că aceste lucruri ne stau în faţă: desăvârşirea acestui Cuvânt.

Deci Dumnezeu a zis: „Să fie…” Şi aşa a apărut primul lucru perfect şi exact. Dar un copac poate naşte tot un copac, aşa cum Adam, fiul lui Dumnezeu, putea da naştere doar unui alt fiu de Dumnezeu. Dacă aţi putea înţelege ce vreau să spun! Toate sunt după soiul lor.

Astfel, Dumnezeu a putut spune: „Ei bine, acum Mă voi odihni!” Şi aţi observat că de atunci Dumnezeu a mai spus doar câteva cuvinte? De ce? Pentru că după cădere, El a încredinţat Cuvântul prorocilor săi, ei fiind aceia care-L aduceau la popor.

Dumnezeu S-a odihnit, pentru că nu mai avea nimic de făcut. Ei mergeau la cartierul general, băteau la uşă şi întrebau: „Tată, ce ai să ne spui?”, iar El trimitea Cuvântul. Vedeţi, Dumnezeu avea un sistem de a face aceste lucruri. Dar ce s-a întâmplat? Când totul arăta atât de frumos şi se împlinea exact cum a spus Dumnezeu, a venit acel înşelător perfid şi murdar. Cu privire la aceasta vreau să vă avertizez tot timpul: când vedeţi Sămânţa lui Dumnezeu începând să prindă viaţă, priviţi-l pe înşelător cum încearcă să se strecoare şi să citeze Scriptura. Aveţi grijă, căci este un înşelător! El vine şi încearcă să deformeze lucrurile care au fost făcute; încearcă să vă corupă şi să pervertească, îndepărtându-vă de Sămânţa originală şi de Planul original.

Voi, cei din grupul acesta, aveţi un plan, aveţi o viziune, însă aveţi grijă la înşelător, căci el este alunecos şi perfid! Păstraţi viziunea şi ţineţi-vă de ea!

Noi am văzut că atunci când intră, înşelătorul deformează Sămânţa. La început, el a contaminat acea Sămânţă intrând în pământul de germinare, adică Eva. Astfel, el a contaminat acea sămânţă, amestecând-o cu o sămânţă coruptă, iar prin aceasta a reuşit să corupă frumoasa grădină a Edenului.

Din cauza aceasta, singurul lucru care a rămas este restituirea, iar noi suntem pe drumul de întoarcere la acel început original al creaţiei lui Dumnezeu; înapoi la grădina Eden, pentru a trăi veşnic, fără nici un păcat, ca Soţ şi soţie.

Acum El vrea să ne transformăm prin înnoirea minţii noastre, pentru că Satan a intrat înăuntru şi a deformat Cuvântul, făcându-L să spună ceva ce nu spune.

La fel s-a întâmplat şi la început. Poate vi se va părea ciudat, dar acel deformator s-a strecurat înăuntru. Ce a urmat? Aşa cum lui Dumnezeu I-au trebuit șase mii de ani pentru ca Cuvântul original să rodească după soiul Lui, tot ce a făcut fiind Propriul Său Cuvânt, deformatorului i-au trebuit tot șase mii de ani ca să deformeze acest Cuvânt al lui Dumnezeu. Şi ce a realizat? Un alt eden: Edenul Satanei în care locuim noi astăzi.

Dar cum a putut face el aceasta? Cum s-a putut întâmpla aşa ceva? Partea izbitoare o constituie cum a făcut-o. De aceea mă aflu aici: ca să vă prezint aceste lucruri, astfel ca voi să le puteţi studia împreună cu fraţii de aici,  şi să vedeţi cum a făcut Satan aceasta; să vedeţi cât este de viclean şi de perfid. El a deformat aceste seminţe. Pentru că nu le-a putut distruge, le-a deformat.

Noi ştim că păcatul este neprihănirea pervertită; minciuna este adevărul sucit; adulterul este actul corect, lăsat de Dumnezeu, folosit în mod greşit. Chiar şi moartea este pervertirea vieţii. Satan a avut la dispoziţie șase mii de ani ca să-şi împrăştie otrava. Cum a făcut-o? Aceasta este partea cea mai şocantă. Ascultaţi cu atenţie. Satan a făcut acest lucru prin civilizaţie. Ştiu că sună ciudat. Să ştiţi că eu nu susţin ignoranţa, dar ştiaţi că civilizaţia, ştiinţa, educaţia şi celelalte lucruri pe care le dorim atât de mult astăzi, sunt chiar instrumentul Satanei?

Civilizaţia nu a venit niciodată de la Dumnezeu, ci de la Satan. Vă voi dovedi aceasta prin Cuvânt. Civilizaţia nu este de la Dumnezeu. Adevărul este că cu cât dorim mai mult să fim civilizaţi, folosindu-ne de ştiinţă, cu atât ne omorâm mai sigur. În civilizaţia pe care am zidit-o aici, avem moarte, păcat, boli, ori aşa ceva nu poate veni de la Dumnezeu.

În marea Împărăţie care va veni, vom avea o Civilizaţie, dar aceea nu se va asemăna cu cea de aici, pentru că nu vine prin ştiinţă, ci prin Cuvânt, prin credinţă. Civilizaţia aceasta ştiinţifică este cursa Satanei prin care-i omoară pe oameni. Da, aceasta ne ucide zi de zi.

Adevărul este că prin ceea ce mâncăm zi de zi, noi murim în loc să trăim, pentru că el a pervertit totul, luând puţin de aici şi puţin de dincolo, le-a amestecat şi le-a hibridat încât nu mai avem nimic natural. Adevărul este că suntem o rasă muribundă, şi orice aţi încerca să faceţi, voi tot veţi muri.

Voi aţi văzut fotografia de aseară cu acei africani. Ei n-au avut niciodată penicilină, dar trăiesc mai mult decât noi. Microbii nu-i atacă. Vedeţi, prin ştiinţă am obţinut penicilina, pe care medicii o introduc în noi ca să înlăture o anumită boală, dar atacă altceva sau creează un pat de germinare pentru altceva.

Cred că mulţi dintre voi sunteţi veniţi de la ferme, şi desigur, orice fermier ştie că o plantă bună şi sănătoasă nu are nevoie să fie stropită cu soluţii, deoarece posedă o imunitate contra microbilor. Dar plantele hibrid trebuie „dădăcite”.

Unii dintre voi sunteţi din vest şi cred că vă amintiţi că nu cu mult timp în urmă aveaţi acele vite cu coarne mari. Astăzi voi spuneţi că aveţi vite mai bune, prin rasa „Hereford”, dar oare sunt cu adevărat mai bune? Nu sunt. Vitele acelea cu coarne mari puteau ierna afară ca şi căprioarele, dar aceste Hereford trebuie îngrijite în mod deosebit şi puneţi paie sub ele. Le faceţi fotografii să arătaţi ce carne au, dar dacă le-aţi scoate iarna afară, ar muri. Da, trebuie să le îngrijiţi şi să le dădăciţi pentru că sunt nişte hibrizi.

La fel este cu creştinii noştri de astăzi. Avem atât de mulţi pe care trebuie să-i mângâiem, să-i punem diaconi, să-i batem pe umăr, să le dăm nişte poziţii mai mari în biserică, pentru că altfel nu mai vin la adunare. Dacă nu-i laşi să facă asta sau cealaltă… Păi, aceasta este dădăceală!

Credeţi că adevăraţii creştini sunt aşa? O, nu! Ei sunt puternici şi robuşti! Cum credeţi că a fost apostolul Pavel? Sau vi-l puteţi imagina pe Petru spunând: „Dacă nu mă faceţi supraveghetor general, mă voi alătura la cutare sau la cutare…”? Ei erau oameni aspri, erau oameni de încredere, care au trăit cu Dumnezeu şi au umblat cu El. Erau oameni care spuneau puţin, dar îl slujeau pe Dumnezeu în mod constant, zi şi noapte. Ei nu trebuiau mângâiaţi şi dădăciţi, nici nu voiau să li se ofere asta sau cealaltă, ci erau oameni duri şi aspri; erau sămânţa adevărată, nu nişte hibrizi denominaţionali.

„Dacă metodiştii nu se poartă atent cu mine, plec la baptişti”. Sau: „Dacă baptiştii nu se poartă frumos, plec la penticostali, iar dacă nici ei nu se poartă cum trebuie, mă întorc la catolici…” Aceştia care trebuie stropiţi şi dădăciţi; sunt nişte hibrizi. „Da, frate doctor reverend Cutare şi Cutare”. Acesta nu este creştinism, deoarece creştinismul nu are nevoie de titluri, nici de favoruri, ci ştie doar de Dumnezeu.

Creştinismul este sămânţa originală; el Îl iubeşte pe Dumnezeu şi îl iubeşte pe cel de lângă el. Între creştini nu este stropire, dădăceală sau bătut pe spate, nici: „Sigur, soră, nu-i nimic dacă vrei să porţi părul scurt.” Nu există aşa ceva, deoarece creştinismul este aspru: este Evanghelia. Puneţi-o acolo afară şi lăsaţi-o să cadă unde va vrea, căci creştinii o iubesc.

Nu pot să fiu dus în ceruri pe un pat de flori,

În timp ce alţii s-au luptat ca să ia premiul,

Mergând pe mări însângerate…

Atunci mai trebuie să fiu bătut pe spate, dădăcit sau să mi se facă asta sau cealaltă? Nu, ci doresc ca locul meu să fie afară, împreună cu cei aspri, pentru că nu mă aştept să ajung acolo fără nici o cicatrice, ci trebuie să mă lupt dacă vreau să împărăţesc. Măreşte-mi curajul, Doamne! Lăsaţi-mă să stau ca un creştin adevărat, căci nu vreau să fiu un hibrid dădăcit, periat sau ridicat în vreun loc.

Voi nu sunteţi aduşi în creştinism prin aderare, ci trebuie să vă naşteţi în el; trebuie să deveniţi o făptură nouă, pentru că sunteţi o sămânţă a lui Dumnezeu care a intrat în pământ.

Să revenim la ideea noastră. Deci am aflat că Satan şi-a împrăştiat otrava care era sub formă de înţelegere modernă, educaţie, ştiinţă şi civilizaţie, adică exact lucrurile pe care le dorim atât de mult.

V-aţi oprit vreodată să vă gândiţi că marele nostru inamic în viaţa firească din timpul acesta este comunismul? Cine este dumnezeul comunismului? Civilizaţia, educaţia şi ştiinţa, este adevărat? Pe aceasta îşi bazează viaţa: pe un dumnezeu al ştiinţei. Aceasta este otrava cu care a stropit civilizaţia modernă: ştiinţa şi educaţia.

Daţi-mi voie să vă dovedesc că ştiinţa şi civilizaţia vin de la diavolul. Să deschidem pentru aceasta la Geneza 4. Haideţi să începem cu versetul 16. Poate că cei care urmăriţi aceste înregistrări, m-aţi auzit predicând despre sămânţa şarpelui, lucru care nu poate fi negat de nimeni. Acest adevăr a fost ascuns foarte multă vreme, dar acum a fost deschis într-una din cele şapte peceţi.

Copiii care au învăţat vechiul fel de învăţătură, au făcut-o pentru că aşa au fost părinţii lor, iar ei au natura părinţilor lor: a denominaţiunilor. Ei aşa trebuiau să crească, deoarece erau născuţi din acei părinţi, dar noi nu suntem născuţi din ei, ci Părintele nostru este Cuvântul.

Poate ziceţi: „Păi, şi eu am fost născut din Dumnezeu!” Da, pentru epoca aceea aşa este, dar noi suntem în epoca de după aceste denominaţiuni.

Această învăţătură trebuia să iasă la suprafaţă deoarece Dumnezeu a poruncit să fie deschise cele şapte Peceţi. Aceasta s-a întâmplat în această epocă laodiceană.

În ce mă priveşte, cred aceasta fără nici o urmă de îndoială, şi o spun nu ca o laudă, pentru că noi nu avem nici un merit, ci toată lauda şi slava I se cuvine lui Isus Hristos. Lui Îi suntem recunoscători pentru privilegiul de a şti fără nici o îndoială că Dumnezeu ne-a ales în aceste zile din urmă ca să ne dovedească prin semne în cer şi pe pământ, fiecare din ele suprapunându-se peste Cuvânt, epoca în care trăim, mesajul şi ce se întâmplă. Noi nu suntem un cult; nu suntem o adunătură de fanatici, ci suntem slujitorii lui Dumnezeu, chemaţi de Duhul Sfânt.

Fraţilor, veţi avea tot felul de porecle şi de nume de ocară agăţate de voi, dar asta nu înseamnă că este aşa.

 Cain a fost fiul lui Satan. Cred că aţi auzit cu toţii aceste casete, deoarece văd biblioteca acolo. Eva a rămas însărcinată de la Satan şi în aceeaşi zi…

Noi avem acuma un astfel de caz la Tucson: o femeie a rămas însărcinată de la doi bărbaţi şi a născut doi copii diferiţi.

Aşadar, dimineaţa Eva l-a cunoscut pe cel rău, pe şarpe, care nu era o reptilă ci o fiară a câmpului. Şarpele era foarte deştept, viclean şi atrăgător, fiind cel mai apropiat omului, dintre toate animalele. De fapt şi omul este un animal: noi suntem mamifere cu sânge cald, iar şarpele era veriga dintre om şi maimuţă. Ştiinţa caută acea verigă lipsă, dar ea a fost ascunsă prin faptul că şarpele a fost pus pe orizontală şi nici un os din el nu mai seamănă cu al omului; el a devenit o reptilă.

Din ceea ce spune însă Biblia, vedem că acest individ a găsit-o pe Eva în grădina Eden. Ea era o tânără inocentă, care nu cunoştea păcatul şi nu ştia ce era goliciunea ei, dar şarpele ştia. El era deştept, abil şi viclean şi i-a zis:

Hotărât, că nu veţi muri!”, iar Eva „a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut la privit, şi că pomul era de dorit să deschidă cuiva mintea.” (Geneza 3.6).

Astfel a trăit cu ea în dimineaţa aceea, iar după-amiaza, l-a îndemnat şi pe Adam să facă acelaşi lucru, spunându-i ce este. Acesta, deşi a ştiut că n-ar trebui să facă acel lucru, s-a dus împreună cu nevasta lui şi a înfăptuit acel act pe deplin conştient de consecinţe. Vedeţi, lucrurile au trebuit să se petreacă în felul acela pentru că numai aşa putea Dumnezeu să-Şi arate atributele Sale: de Salvator, de Tată, de Vindecător, etc. Voi m-aţi auzit predicând despre aceasta.

El i-a lăsat să înfăptuiască acel act. Desigur, El nu putea să-i determine să înfăptuiască acel lucru şi totuşi să fie drept, ci le-a dat libertatea de a decide, de a alege, dar fiind Dumnezeu, a ştiut că o vor face.

Şi după ce a trăit Adam cu ea, Eva a născut doi gemeni: pe Cain şi pe Abel. Unul era de la Satan, prin şarpe, iar celălalt era de la Adam, de la Dumnezeu. Deşi pare imposibil, acest lucru este deja dovedit. După cum am spus, aici în Tucson, o femeie albă s-a împreunat cu soţul ei dimineaţa, iar după-amiaza a făcut acelaşi lucru cu un negru. Din cele două acte s-au născut doi băieţi: unul era blond, iar celălalt avea părul creţ şi era negru. Femeia a încercat să-l determine pe tatăl alb să aibă griă de ambii copii, dar el a spus: „Voi avea grijă doar de copilul meu. Negrul să se îngrijească de al lui!”

Vedeţi, acest lucru este adevărat. Şi nu uita un lucru, turmă mică: Biserica timpului din urmă va naşte gemeni care vor fi atât de asemănători, încât „dacă ar fi cu putinţă, chiar şi cei aleşi ar fi înşelaţi.” (Matei 24. 24).

Există o mişcare penticostală, care este atât de asemănătoare cu mişcarea adevărată, încât dacă ar fi cu putinţă i-ar înşela şi pe cei aleşi. Dacă voi avea ocazia, puţin mai târziu aş vrea să vă explic cum vine acea alegere.

Vedeţi, îi va înşela pe mulţi, deoarece este aproape acelaşi lucru: aceeaşi mamă, aceeaşi biserică, aceeaşi mişcare, doar că au taţi diferiţi.

Pământul de germinare în care cade Cuvântul este la fel, doar că unul din ei, ca în exemplul nostru, este pervertit. Aţi înţeles? Spuneţi „Amin” dacă aţi văzut acest lucru. (Amin).

Vedeţi, unul dintre ei este o perversiune, deoarece are alt tată. Dacă Domnul îmi va îngădui, într-o zi vă voi dovedi că denominaţiunea este semnul fiarei.

Vedeţi, este un tată greşit care îi călăuzeşte pe oameni spre o organizaţie, în loc să-i ducă la Cuvânt. Este o mişcare a lui Cain.

Când voi merge acasă aş vrea să predic despre subiectul: „Urma şarpelui”. Fiara la început şi la sfârşit şi urma lui prin Biblie, ca să vă arăt cum se ridică drept în sus. Dacă Domnul va îngădui, veţi putea s-o ascultaţi cu toţii prin telefon.

Acum observaţi cât de viclean este acest individ… Păi, este la fel ca Iuda cu Isus, amândoi fraţi din aceeaşi seminţie, sau ca Esau şi Iacov. Este la fel ca cioara şi porumbelul pe aceeaşi cracă.

În această mare bătălie în care ne aflăm, toţi sunt gemeni, iar vrăşmaşul încearcă să vă amăgească, procedând ca şi cu Eva: „Oare  a zis Dumnezeu? Da? Păi, stai puţin…” Vedeţi, el încearcă să argumenteze ceea ce a spus Dumnezeu de la început, când a zis: „Vei muri!” Şi cum o face? „Sigur, Dumnezeu a spus asta, dar hotărât că nu vei muri…” Vedeţi cum toarnă otrava peste Cuvânt? Dar nu uitaţi! Dumnezeu împlineşte ceea ce a spus. El nu are nevoie de nici un ajutor de la Satan, aşa că nu vă lăsaţi înşelaţi.

Am observat deci, că fiecare a rodit după soiul lui. Acum, în Geneza găsim că după ce şi-a împrăştiat otrava cunoştinţei….Ştiinţa este cunoştinţă, cunoaştere. De fapt tot ce auzim în jur este numai ştiinţă şi ştiinţă. Acesta este marele subiect în şcoli: ştiinţa. Şi toţi îşi doresc o maşină mai bună, un confort mai bun… Dar ce facem prin aceasta? Murim.

Când am creat automobilul, am încetat să mai mergem pe jos şi astfel în loc să mai avem bărbaţi, am ajuns ca nişte meduze. Dar femeile? Tot ce trebuie să facă este să arunce hainele în maşina de spălat şi să apese butonul, pe când mama ta obişnuia să meargă la izvor, să aducă apă, tăia lemne, făcea foc şi încălzea apa. Noi însă suntem atât de moderni, dar aceasta ne va ucide. Ce putem face? Nimic, pentru că aceasta este epoca în care trăim.

Chiar şi ştiinţa spune că fetele tinere intră în menopauză între 20 şi 25 de ani, iar eu am întâlnit asemenea cazuri chiar în rândul de rugăciune. Şi tinerii băieţi ajung la vârsta de mijloc între 20-25 de ani. Soţia mea a intrat în menopauză între 35-40 de ani, iar mama între 45-50 de ani. Vedeţi cum se degenerează generaţiile în acest timp din urmă? Şi de ce? Pentru că lucrăm mai mult ştiinţific.

În urmă cu 150 de ani, omul călătorea numai pe jos sau numai cu calul, dar acum călătoreşte cu supersonicul, care este aproape la fel de rapid ca şi gândul. Vedeţi ce a făcut ştiinţa? Şi aceasta este de la diavolul.

Haideţi să luăm acum Geneza 4.16: „Apoi, Cain a ieşit din Faţa Domnului…” Vedeţi care este primul lucru pe care l-a făcut? „… a ieşit din Faţa Domnului.” Acolo a greşit el, şi acolo vom greşi şi noi: chiar în clipa când vom ieşi din Prezenţa Domnului.

Cain a ieşit din Prezenţa Domnului şi a locuit în ţara Nod, la răsărit de Eden.”

Vedeţi cât de religios era? El s-a dus roată în partea de est. Să citim mai departe.

Cain s-a împreunat cu nevastă-sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate (vedeţi civilizaţia?), şi a pus acelei cetăţi numele fiului său Enoh.

Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael; Metuşael a fost tatăl lui Lameh.

Lameh şi-a luat două neveste: numele uneia era Ada, şi numele celeilalte era Ţila.

Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor care locuiesc în corturi şi pasc vitele.

Numele fratelui Său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu alăuta şi cu cavalul.

Ţila, de partea ei, a născut şi pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor din aramă şi de fier. Sora lui Tubal-Cain era Naama.

Lameh a zis nevestelor sale:

„Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, acultaţi cuvântul meu!

Am omorât un om pentru rana mea. Şi un tânăr pentru vânătăile mele.

Cain va fi răzbunat de şapte ori, iar Lameh de şaptezeci de ori câte şapte”  (v. 16-24).

Acum observaţi. Imediat ce au plecat din prezenţa Domnului, ei au început să construiască cetăţi, să făurească instrumente; au înaintat în ştiinţă făcând unelte de aramă şi de fier, etc. Deci de unde a venit ştiinţa? De la cine a plecat? De la Cain, sămânţa şarpelui. Înţelegeţi? Şi observaţi. Cain a plecat din Prezenţa Domnului şi a început să lucreze în ştiinţă. Priviţi-l unde lucrează şi astăzi: în ştiinţă, educaţie, construcţii şi cultură. Cine a început aceste lucruri? Diavolul. Priviţi bombele atomice şi celelalte lucruri cu care ne distrugem. Noi trebuie să trăim aici, în mijlocul acestor lucruri pentru că suntem fiinţe omeneşti, dar marea Civilizaţie a lui Dumnezeu, nu va avea nimic din toate acestea.

Ştiinţa ia toate lucrurile naturale şi le perverteşte, făcându-le ceea ce nu era prevăzut să fie. Tot aşa este şi religia ştiinţifică: ia Cuvântul lui Dumnezeu şi-L perverteşte, făcând din biserică o organizaţie, în loc să facă lucrurile pe care ar trebui să le facă.

Ei spun: „Zilele minunilor au trecut!”, deşi Biblia spune clar că: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8). Ei spun: „Nu mai există vindecare divină!”, deşi Biblia spune:

Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.”  (Marcu 16. 15-18). Şi:

„Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii.”  (Matei 28.20).

Acum ei iau religia ştiinţifică şi spun: „Păi, câtă vreme ne adunăm împreună, mergem la biserică, suntem membri buni şi ne plătim…” Vedeţi, ei nu spun: „Nu există Dumnezeu”.

Voi aţi ascultat caseta despre hristoşii mincinoşi din timpul din urmă. Vedeţi, acolo nu scrie despre „Isuşi mincinoşi”, ci despre „hristoşi mincinoşi” „Hristos” înseamnă „Unsul”, iar aceşti oameni sunt unşi. Cu ce? Cu Duhul Sfânt, ca să facă semne şi minuni, şi le fac.

Dar acum, suntem în ultima epocă, nu mai suntem în epoca cincizecimii.

Prima epocă a început cu Cuvântul, care era Hristos, iar ultima epocă trebuie să se termine tot cu Cuvântul, care este Hristos. Şi după cum am explicat, cei adevăraţi poartă Cuvântul ca să-I slujească Lui până ajung la plinătatea staturii, aşa cum a fost bobul original.

Acum vom citi Geneza 4. 25-26:

Adam s-a împreunat iarăşi cu nevastă-sa; ea a născut un fiu, şi i-a pus numele Set; căci  a zis ea, „Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain”.

Lui Set i s-a născut şi lui un fiu, şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.”

Aţi văzut cum a intrat sămânţa şarpelui în ştiinţă, educaţie, construcţii, muzică şi în alte lucruri mari.

În ce o priveşte pe Eva, ea nu a avut o sămânţă, pentru că femeia nu are sămânţă, dar Dumnezeu i-a dat „o sămânţă” în locul celei pe care a ucis-o Cain, pentru că sămânţa şarpelui, perversul, vrăjmaşul, ucigaşul, a înjunghiat sămânţa adevărată a lui Dumnezeu.

Dumnezeu i-a dat femeii o Sămânţă, care este Hristos, ca să aducă din nou la suprafaţă sămânţa originală. O vedeţi?

Deci perversiunea a adus moartea prin educaţie şi inteligenţă, sau cum o numim noi astăzi, prin religie şi ştiinţă, dar după ce femeia a primit o altă sămânţă, oamenii au început să se întoarcă la Cuvânt şi să cheme Numele Domnului.

Nu uitaţi: urmăriţi acea sămânţă în timp ce o vom privi în Lumina Cuvântului, peste câteva săptămâni, căci veţi vedea cum îşi mişcă „coada” prin toată Scriptura.

Uitaţi-vă cum cresc împreună cele două viţe, aşa cum am arătat în mesajul meu despre viţă. Ele cresc împreună şi sunt atât de aproape încât „dacă ar fi cu putinţă i-ar înşela chiar şi pe cei aleşi”.

Priviţi neghina. Ea creşte împreună cu grâul, dar nu este grâu. Nu, nu, ci este o carapace, o învelitoare.

Mai am încă vreo zece texte din Biblie, dar mă îndoiesc că voi reuşi să le ating pe toate. Până acum am înţeles că educaţia, ştiinţa şi civilizaţia vin de la diavolul şi nu de la Dumnezeu. Desigur, prin aceasta nu spun că nu ar trebui să aveţi educaţie. Sigur că nu, iar mai târziu voi încerca să lămuresc lucrurile.

De exemplu, uitaţi-vă la îmbrăcăminte. La început oamenii nu trebuiau să poarte haine, dar după căderea în păcat, trebuie să ne îmbrăcăm pentru că cunoaştem păcatul.

Acum trebuie să avem maşini. Când trebuie să mergem undeva, ne folosim de maşini, dar acestea nu sunt de la Dumnezeu. Forma de educaţie a lui Dumnezeu, Civilizaţia şi ştiinţa Lui, sunt în stare originală şi merge în opoziţie cu ceea ce facem noi.

Priviţi numai: oamenii iau anumite lucruri şi le amestecă între ele obţinând tot felul de chimicale care ne vor ucide. Dacă le lăsăm în starea originală nu ne fac nici un rău, dar amestecându-le, ne ucid; ne aduc moartea.

La fel se întâmplă când luaţi Cuvântul lui Dumnezeu şi-L puneţi în religia acestei lumi: vă omorâţi singuri. Înţelegeţi ce vreau să spun? Aceasta ucide subiectul, ucide persoana.

Poate ziceţi: „Stai puţin! Dacă crezi în Dumnezeu nu trebuie să crezi aşa, pentru că biserica noastră…” Tocmai aceasta ucide persoana, de aceea trebuie să lăsaţi totul deoparte şi să luaţi numai Cuvântul. Rămâneţi la Cuvânt şi nu-l părăsiţi! Şi încă ceva: când Dumnezeu spune ceva, este exact aşa şi mie nu-mi pasă ce spune sau ce dovedeşte educaţia.

În zilele lui Noe, ei au putut dovedi că nu există nici un strop de apă în cer, dar Dumnezeu a spus că va ploua de sus şi aşa a fost. Aşa este.

Ştiinţa de astăzi spune: „Nu va veni nici un foc!” Dar aveţi grijă pentru că într-o zi se va întâmpla întocmai, deoarece aşa a spus Dumnezeu. Singurul lucru după care priveşte Dumnezeu astăzi, este un pământ de germinare, un loc unde să poată sta. El începe în cineva, dar ei îl vor perverti şi îl vor împrăştia, cum s-a întâmplat cu Eva. Noi ştim că El a  început în Eva ca să dea naştere la fii de Dumnezeu şi nu la fiii lui Satan. Ea era un pământ de germinare, dar a căzut într-un loc greşit.

Aşa poate cădea şi Cuvântul într-un necredincios, într-un îndoielnic sau într-unul care este sceptic. Aceasta va face din acel om un membru de biserică, dar niciodată un fiu sau o fiică de Dumnezeu. Astfel, dacă le spui să-şi lase părul să crească, ele îţi râd în faţă; sau dacă le spui ceva bărbaţilor, fac acelaşi lucru: râd de tine. De ce? Pentru că nu sunt fii şi fiice de Dumnezeu.

Ei sunt un pământ de germinare rău, dar cu toate acestea ţin Sămânţa. Îi puteţi vedea pe unşii falşi? Ei sunt unşi cu Duhul Sfânt, vorbesc în limbi şi fac semne şi minuni, dar sunt de la Satan. Referindu-se la aceştia, Isus  a zis:

Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege!” (Matei 7. 22-23).

Ce este fărădelegea? David ne spunea odată că dacă ar fi fost fărădelege în inima lui, nu l-ar fi ascultat Dumnezeu.

„Fărădelegea” este „nelegiuire, faptă rea”, adică ştii că trebuie să faci ceva şi nu faci. Ştii că trebuie să rămâi la Cuvântul lui Dumnezeu, dar de dragul bisericii sau al cuiva, te abaţi de la El şi faci ce zice organizaţia.

„Păi, biserica mea spune că ar trebui să facem aşa şi aşa, iar eu cred…” dar lucrul acela stă împotriva ta pentru că nu ar trebui să-l faci. Aceasta este fărădelege.

Depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea!”

Priviţi ce spune marele apostol Pavel în 1 Corinteni 13.1:

Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor.”

Aceasta sună pentru cei care susţin că vorbirea în limbi este dovada Duhului Sfânt: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste”, cum aveţi voi aici, „nu sunt nimic”. Deci vedeţi, vorbirea în limbi este o parte din Cuvânt, dar nu ajunge.

Un predicator poate lua acest Cuvânt şi să-L predice, iar Cuvântul va creşte chiar dacă acel predicator este un făţarnic; Cuvântul este Cuvânt. Înţelegeţi?

Prieteni, adevăratele făpturi vii ale lui Dumnezeu iau tot Cuvântul, căci este scris: „Omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4), dar dacă veţi adăuga ceva la aceasta veţi avea o plantă pervertită.

Dacă am un bob de grâu şi o buruiană şi aş putea încrucişa cele două plante, aş obţine o plantă grâu-buruiană.

Vedeţi, va arăta ca şi grâul, dar este o buruiană pentru că nu are o viaţă originală şi nu se poate reproduce mai departe. Ea va răsări, dar nu se va putea reproduce. Măgarul se poate încrucişa cu o iapă şi ea va naşte un catâr, dar catârul nu se va mai putea reproduce pentru că este un hibrid.

Fiecare sămânţă să rodească după soiul ei.” (Geneza 1.11). Vedeţi, o dată s-a putut reproduce.

Şi biserica a putut veni o dată ca organizaţie, dar nu se mai poate reproduce. Şi ce aduce pe lume? O altă organizaţie.

Luteranii s-au reprodus şi au adus metodişti; metodiştii au adus baptişti; baptiştii i-au adus pe penticostali, dar vedeţi? Ei nu pot aduce un produs original pentru că sunt morţi; nu pot începe o trezire. Arătaţi-mi în ce organizaţie a început Dumnezeu o trezire vreodată? Priviţi în istorie şi veţi vedea că n-a făcut-o niciodată. În urma trezirilor s-a format organizaţia. Astfel, când a venit omul lui Dumnezeu, Luther, şi a adus mesajul neprihănirii, în urma lui a venit Biserica Luterană, dar pentru că s-a organizat nu s-au mai putut ridica. Atunci Dumnezeu l-a trimis pe John Wesley, prin care a urmat o nouă trezire. Dar ce au făcut ei? Au organizat-o şi ca urmare nu s-au mai putut reproduce. De ce? Pentru că este stearpă! Aleluia!

Dar Cuvântul lui Dumnezeu va dăinui veşnic şi va rodi după soiul Lui. Aleluia!

Apoi au venit penticostalii, dar priviţi ce au făcut şi ei: s-au organizat. Urmarea? Nu se mai pot reproduce. Ei îl au pe Oral Roberts şi de toate, dar nu se mai pot reproduce. De ce? Pentru că sunt agăţaţi acolo, în urmă, într-o reproducere asemănătoare cu a catârului. Catârul nu se poate reproduce, indiferent câte injecţii primeşte.

Voi sunteţi adulţi şi cred că înţelegeţi despre ce vorbesc.

O organizaţie nu se poate reproduce; este terminată. Trezirea a străbătut lumea cu Cuvântul lui Dumnezeu, dar când s-au organizat nu s-au mai putut reproduce. Atunci Dumnezeu ridică altceva şi Îşi pune Cuvântul Lui în mişcare, dar dacă şi aceasta se organizează, va muri. Asta este. Nu se mai poate reproduce pentru că este un hibrid. Acesta este adevărul.

Uitaţi-vă la porumbul vostru hibrid de astăzi. Ei spun că este cel mai bun porumb, dar este un ucigaş care vă ucide pentru că trupurile voastre nu au fost făcute pentru aşa ceva, ci au fost făcute pentru bobul original. Din cauza aceasta, părinţii şi bunicii voştri au trăit mai mult; de aceea erau mai puternici: bărbaţii de 70-80 de ani erau încă în putere. Uitaţi-vă la bărbaţii care trăiesc la munte şi se hrănesc cu carne de căprioară şi cu seminţe originale. Luaţi-l pe unul dintre ei şi aduceţi-l aici la oraş; pe unul de 35-40 de ani. Devine moale. Sigur.

Ei bine, se pare că mă îndepărtez de subiect, dar dorinţa mea este să scot în evidenţă ce este civilizaţia; ce este ceea ce numim noi cultură. Voi aţi auzit atât de multe despre cultură, dar aţi auzit vreodată ce părere am eu despre aceasta?

Este ca un bărbat care nu are destul curaj să omoare un iepure, dar poate mânca „o burtă plină” după ce l-a vânat altcineva. Asta cred eu despre cultură.

Voi nu-l educaţi pe om spre a fi mai aproape de Dumnezeu; nu-l civilizaţi ca să fie mai temător de El, şi ştiţi de ce? Pentru că nu sunteţi din El. Dar cine este născut din Dumnezeu nu poate fi niciodată altceva decât o sămânţă a Lui; nu poate fi decât un singur Dumnezeu.

Aşa s-a întâmplat şi în Eden. Folosindu-se de o sămânţă pervertită, Satan şi-a creat propriul Eden. Şi ce are în el? Cultură, ştiinţă, biserici frumoase, turle înalte, predicatori lustruiţi cu diplome în D.A. Ph.D. U.D, doctor în literatură, doctor în divinitate, doctori, doctori….Şi oridecâte ori primeşte asta, este tot mai departe de Dumnezeu; îl îndepărtează tot mai mult.

Adunările nu doresc să aibă în faţă pe cineva care vorbeşte ca un ţăran, ci vor ceva frumos şi atrăgător. Acelaşi lucru l-a avut în cap şi tatăl lor, Cain, la început, aşa că atunci când Dumnezeu a dorit o jertfă, el a adus flori şi roadele câmpului. Acolo se cerea sânge, nu pere, piersici, prune, caise sau mere, cum spun urmaşii lui de astăzi. De ce? Pentru că sângele ne-a scos afară din Eden: un sânge degradat. Femeia a lăsat să-i fie plantată în pântece sămânţa „persoanei” care nu trebuia.

Ca să înţelegeţi ce vreau să vă spun, vă rog să priviţi la zilele hibridizării de astăzi, când oamenii încearcă să obţină specii mai frumoase.

Priviţi la viaţa plantelor. Cu câteva minute în urmă am văzut că aveam o floricică mică, un răsad pe care trebuia să-l ud de două ori pe zi ca să rămână în viaţă, pentru că era un hibrid. Se trăgea dintr-o altă floricică, galbenă, care fusese încrucişată cu altceva  ca să rezulte această floare. Floarea originală trăia într-un pământ uscat. Era atât de uscat încât trebuia să sapi 10 picioare până să găseşti puţină umezeală, şi cu toate acestea era frumoasă şi nu avea nevoie să fie udată. Vedeţi, era produsul original, nu un hibrid, şi nu avea nimic amestecat în ea.

Cealaltă, în schimb, trebuia udată şi dădăcită; mai mult, dacă nu era stropită cu diferite soluţii se umplea de musculiţe şi de tot felul de gândaci care o omorau.

O, la fel este cu creştinul. Cel adevărat rămâne creştin şi în încercare. Ispitiţi-o pe o creştină adevărată cu ce vreţi şi veţi vedea că rămâne o creştină.

Odată, am primit o scrisoare de la o tânără, fiica unui frate din biserica voastră. Printre altele, ea îmi scria: „Frate Branham, noi credem că ai Cuvântul Domnului şi că tot ce ne spui vine de la El dar, personal, cred că tăticul greşeşte. Voi crede tot ce vei spune tu…” Ce scumpă de fată, nu-i aşa?

M-am gândit şi i-am răspuns următoarele: „Uite ce este, scumpa mea. Dacă eşti creştină, vei fi creştină pretutindeni, indiferent unde te-ai afla, dar vezi tu, tăticul tău s-a gândit că pe terenul de baschet vei vedea comportamentul acelor tineri şi vei auzi cuvintele lor. Părerea mea este că tu poţi rămâne şi acolo o creştină, dar vezi tu, tăticul tău este mult mai trecut prin viaţă decât tine. Mi-ai spus că ai 12 ani şi că ai o surioară de 4 ani, care te roagă să-i tai dolari din hârtie şi, ai mai spus că nu ai timp de ea. Vezi, aceasta arată că eşti mai înaintată în viaţă decât ea…”

Aşa ar trebui să fie şi biserica de astăzi: mult mai înaintată în Cuvântul lui Dumnezeu. Oamenii n-ar trebui să fie metodişti, baptişti, prezbiterieni, penticostali, etc. ci ar trebui să fie înaintaţi în Cuvânt ca fii şi fiice de Dumnezeu. În ordine.

Prin cercetările ei, ştiinţa a încercat să pervertească totul, să facă o sămânţă diferită, una mai frumoasă.

Uitaţi-vă la surorile noastre. Cu câtva timp în urmă am spus că femeile erau atât de frumoase încât dacă le-aţi pune lângă aceste despoiate din ziua de astăzi, ar fi la o distanţă de milioane de mile. Desigur, numele lor nu se află în cartea gloriei omeneşti, ci sunt scrise în Cartea Vieţii. Aţi văzut? Şi Biblia spune că „podoaba voastră să nu fie podoaba de afară…

Ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este mai de preţ înaintea lui Dumnezeu.” (1 Petru 3.3-4).

Versetul 5: „Astfel se împodobeau odinioară sfintele femei, care nădăjduiau în Dumnezeu şi erau supuse bărbaţilor lor.”

Un asemenea caracter este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu, nu toate aceste…

Dar ştiţi ce a făcut ştiinţa? A inventat acest „Max Factor” şi le-a înfrumuseţat pe femei pe dinafară, lucru care este de la Satan. Da, toate aceste lucruri artificiale sunt de la Satan, aţi ştiut? Sigur că da.

Mi-o amintesc pe soţia mea când era tânără şi drăguţă. Ea nu se machia. Apoi a venit şi am botezat-o în Numele lui Isus Hristos. Îmi amintesc că avea o rochiţă până la genunchi.

Acum a îmbătrânit, iar într-o zi mi-a spus: „Ce tare m-am zbârcit…” Dar eu i-am răspuns: „Să ştii că pe măsură ce îmbătrânesc vederea îmi scade, dar îmi amintesc cum erai şi în inima mea ştiu cum vei fi din nou într-o zi.”

Vedeţi, Dumnezeu ne va duce la El cu acel duh blând şi liniştit. Acolo vom fi întotdeauna împreună şi nu vom mai îmbătrâni.

În zilele lui Noe, fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase şi le-au luat de neveste. Vedeţi, ele erau cât se poate de sexy, iar aceasta i-a făcut pe fiii lui Dumnezeu să le poftească şi să umble după ele.

Mă bucur că voi fiilor de Dumnezeu aţi văzut mai departe de aceasta. Vedeţi, totul în jur este frumuseţe artificială, este hibridizare. Nu credeţi? Luaţi una din aceste „frumuseţi” şi spălaţi-o pe faţă, apoi veţi vedea că nu veţi şti ce aţi avut mai înainte. Aşa este.

Eu respect loialitatea oricărei femei. Poate că o femeie are curaj să mânuiască o drujbă, să umble murdară sau să umble cu alţi bărbaţi. Când eram copil spuneam totdeauna: „Dacă o negresă ar vrea să fie loială, mi-aş da şi ultima picătură de sânge ca să rămână aşa.” De ce? Pentru că toată viaţa am încercat să trăiesc curat şi corect şi am respect pentru tot ceea ce este corect. Atunci eram tânăr, iar acum sunt bătrân, dar nu mi-am schimbat deloc părerile.

Satan a făcut cu biserica exact ce a făcut cu Eva: a pervertit-o, iar astăzi îşi împlineşte scopurile prin biserica lui hibrid, ridicând un Eden modern.

Noi trăim într-un Eden ştiinţific. Aş vrea să deschidem împreună la Isaia 14 şi să citim versetele 13 şi 14, ca să vedem ce zicea Satan în sinea lui:

Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai pe sus de stelele lui Dumnezeu; voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei;

mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Prea înalt.”

Vedeţi, el dorea să aibă o împărăţie, astfel încât dacă ar fi cu putinţă să i se închine chiar şi fiii lui Dumnezeu. Şi exact aşa a făcut. Cum? Prin religie. Acest lucru îl spune şi apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni capitolul 2, unde arată că prin Edenul lui ştiinţific, din acest timp bazat pe ştiinţă, educaţie şi civilizaţie, îi duce pe oameni în Conciliul Ecumenic, în care trebuie să intre toate bisericile şi unde toți i se vor supune.

Observaţi cine face aceasta? Acel duh de minciună care lucrează printre oameni şi-i înşeală. El i-a dus în înşelăciune pe fiii lui Dumnezeu care au fost făcuţi după chipul lui Dumnezeu, aşa cum a făcut cu Eva, ridicându-şi cu ajutorul ştiinţei, educaţiei şi culturii, un Eden modern al morţii.

Vorbind Cuvântul Său, Dumnezeu Şi-a ridicat la început un Eden fără moarte şi fără păcat; fără ştiinţa, cultura şi civilizaţia pe care o avem astăzi. Dar și Satan are Edenul lui. Uitaţi-vă cum i se închină toate bisericile. Aceasta a spus Pavel în 2 Tesaloniceni:

„….potrivnicul care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau de ce este vrednic de închinare. Aşa că se va aşeza în Templul lui Dumnezeu dându-se drept Dumnezeu.” Şi Apocalipsa 13.8:

Şi toţi locuitorii pământului i se vor închina, toţi aceia a căror nume n-a fost scris, de la întemeierea lumii, în cartea vieţii Mielului, care a fost junghiat.”

Vedeţi, este un Eden modern. Şi ce face el acum? Se mută la Roma – mişcarea finală.

Nu demult, a fost acel papă aici. El a rostit 13 cuvinte, a avut 13 comuniuni şi a vorbit la Yankee Stadium, care este al 13-lea. Totul a fost „13”. Dar şi numărul naţiunii noastre este „13”. Astfel, America apare în capitolul 13 din Apocalipsa; şi a început cu 13 state, 13 dungi pe drapel, 13 stele, 13 monede, 13 stele pe monedă, totul este numărul 13, iar simbolul ei este o femeie.

Oh, şi iată-l pe papa, capul acestei femei, antihristul, venind la mireasa falsă, la mireasa ştiinţei! El vine la biserica lui ştiinţifică şi toţi protestanţii i se închină. Aţi observat? Totul este legat de numărul 13. Întreaga noastră naţiune, totul este 13, o lume a femeilor. Aici am ajuns; acum o avem. S-a schimbat într-o lume a femeii, într-un Eden ştiinţific, dar într-o zi va fi al lui Dumnezeu. Toţi prorocii au spus aceasta mai dinainte.

Acum totul a devenit din nou cum a fost înainte ca Dumnezeu să se mişte pe deasupra apelor; un haos, dar un haos spiritual. Desigur.

Uitaţi-vă cât se aseamănă de mult al doilea Eden, cu primul, încât să înşele dacă ar fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.

Va trebui să mă opresc pentru că este deja ora 11.00.

Ascultaţi. În acest Eden s-a întâmplat la fel ca în adevăratul Eden, cu Eva. Uitaţi-vă cât de mult se aseamănă.

Cred că înţelegeţi cu toţii că Edenul ştiinţific în care trăim astăzi, nu este Edenul lui Dumnezeu, deoarece Edenul lui Dumnezeu nu vine prin ştiinţă şi cultură, ci vine prin Cuvânt, chemând toate aceste lucruri ca şi cum ar fi.

Haideţi să le comparăm puţin. În Edenul lui Dumnezeu, bărbatul şi soţia lui erau goi şi nu ştiau, este adevărat? Da, cei doi erau goi şi nu ştiau. Acum, ei sunt din nou goi şi nu ştiu. Noi putem citi acest lucru în Apocalipsa 3, unde avem epoca bisericii Laodicea:

„….nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol…” (v. 17).

Deci în Edenul lui Dumnezeu, oamenii erau goi şi nu ştiau, iar acum în edenul Satanei ei sunt din nou goi, prin educaţie şi ştiinţă, şi nu o ştiu. Ce perversiune!

Uitaţi-vă cum bărbaţii de astăzi poartă lenjeria femeilor, în timp ce ele iau hainele bărbaţilor. Ei îşi lasă părul să crească, în timp ce ele şi-l tund; da, bărbaţii încearcă să arate ca femeile, în timp ce femeile arată ca bărbaţii.

Acelaşi lucru îl face şi biserica în epoca laodiceană.

Motivul pentru care cei doi de la început nu au văzut că sunt goi, a fost că peste ei era vălul Duhului Sfânt care le acoperea goliciunea. Da, Duhul Sfânt era peste ochii lor, aşa că se vedeau ca soră şi frate şi nu ştiau că sunt goi. Acum însă, oamenii sunt înveliţi în duhul necurăţiei, al poftelor şi al nesfinţeniei, prin educaţie şi ştiinţă. Ei spun„Este dovedit ştiinţific că este sănătos să porţi pantaloni scurţi, pentru că te simţi mai bine.”

Indienii ar putea să vă înveţe mai multe lucruri. Ei se învelesc cu o pătură ca să se aerisească şi se simt mai bine aşa, dar civilizaţia, cultura şi educaţia i-au făcut pe oameni mai ignoranţi decât au fost la început.

Dacă nu credeţi, uitaţi-vă la aceste şcoli şi universităţi. Oare câţi copilaşi se nasc în fiecare an printre studente, v-aţi gândit vreodată? Sau uitaţi-vă la băieţii aceia de „21 de carate”, cum se numesc ei, care se dau cu ruj pe buze şi îşi ondulează părul ce le atârnă pe faţă.

Poate ziceţi: „Păi, sunt gunoiul societăţii!” Cum să fie „gunoiul societăţii” când sunt studenţii universităţilor? Ei se îmbată, se bat, comit violuri şi curvii, sparg sticlele, se duc la uşile fetelor şi le lovesc peste faţă, etc. O fată şi-a pierdut un ochi din cauza unei asemenea lovituri, iar altele au rămas desfigurate pe viaţă. Credeţi că cei ce au făcut aceasta au păţit ceva? Nu.

Odată, doi băieţi care umblau pe stradă în sus şi în jos, au trecut pe lângă nişte femei şi le-au insultat. A venit poliţia şi i-a luat la secţie pentru a fi închişi, dar nu după mult timp s-a dus decanul şi a cerut să fie eliberaţi. Vedeţi? Şi desigur, li s-a dat drumul. Acolo sunteţi: civilizaţia şi educaţia vă conduc la haos, moarte şi iad de aceea, nu ascultaţi de ele!

Acum observaţi. Eva a vrut să tragă cu coada ochiului să vadă cum arată lumea. Voi ştiţi că de multe ori ne vine şi nouă să facem aceasta: să purtăm puţin aceasta sau să facem puţin aceea… Cred că înţelegeţi ce vreau să spun. Vrem să tragem puţin cu coada ochiului, ca să vedem cum este, dar în 1 Ioan 2.15, Dumnezeu spune că „dacă iubeşte cineva lumea sau lucrurile ei, dragostea Tatălui nu este în el.” Prieteni, lucrurile lumii sunt moarte, iar voi sunteţi tăiaţi împrejur de la ele. Nu mai aveţi cum să le doriţi, căci sunt moarte şi cred că nimeni nu vrea ceva mort, ceva putred, pentru că pute.

Cum ar fi posibil ca o fiinţă vie să dorească asemenea lucruri? Voi sunteţi în Hristos şi trăiţi în El, pentru că Cuvântul Său vă face vii.

Când mă gândesc la timpul acesta în care trăim şi despre care oamenii spun că este educat… Nici nu poţi merge la amvon dacă nu ai o diplomă de doctorat.

Aceasta îmi aminteşte de un om care a venit din armată şi mi-a povestit cum sergentul i-a zis odată: „Capelane, ai vrea să conduci bătălia alături de mine, pe câmpul Argonne?” Acest lucru s-a întâmplat în primul război mondial, în Franţa.

Şi capelanul a continuat: „Am fost întâmpinaţi de tunuri şi mulţi dintre băieţi au fost răniţi. Era o dimineaţă de Paşte, iar eu m-am dus printre răniţi împreună cu o soră medicală. Ea le dădea câte un trandafir, iar băieţii aceia răniţi îl luau şi începeau să plângă deoarece ştiau că vine de acasă.”

Vedeţi, era de acasă. Şi mă gândesc că aceasta facem şi noi cu Cuvântul lui Dumnezeu: Îl luăm şi plângem pentru că vine de Acasă.

El a continuat: „Am simţit o mare mâhnire în inimă şi am plecat de acolo. Între timp, căpitanul s-a dus să vadă câte tancuri fuseseră distruse, iar Duhul Sfânt i-a zis acestui bărbat: „Du-te către stânca aceea!” Ei aruncaseră acolo substanţe care au ars toate frunzele copacilor şi iarba. Nu mai era nimic viu şi era Paştele. „Ce Paşte erau acelea fără nici un fir de iarbă, fără nimic?” Şi când a mers spre acea stâncă, ceva i-a atras atenţia. Sub o piatră stătea ascunsă o floricică ce nu fusese atinsă de acele gaze otrăvitoare. Şi acel bărbat a zis:

„O, Dumnezeule, ascunde-mă sub Stânca veacurilor până va trece otrava aceasta şi lasă-mă să înfloresc pe Tărâmul de dincolo!”

Ne-am putea opri aici pentru că mai am încă atât de multe de spus încât nu voi termina repede. Poate voi reveni într-o zi şi atunci vi le voi spune pe toate.

Nu demult, am predicat despre „Filtrul unui om care cugetă”. Poate aţi auzit-o şi voi. Un astfel de Filtru produce gustul unui om sfânt. Gândiţi-vă, fraţilor! Orice vreţi să faceţi, mai întâi gândiţi-vă.

Tot atunci am vorbit şi despre „Cuvântul hotărât mai dinainte”, care este o pricină de poticnire pentru mulţi. Dar acesta este Cuvântul lui Dumnezeu şi El Îl foloseşte deoarece suntem hotărâţi mai dinainte prin Cuvântul Său.

Când eşti hotărât dinainte, trebuie să se întâmple ceva, pentru că eşti ales. Dumnezeu te-a ales de la început pentru că a ştiut că vei face acel lucru. Nu-l lăsaţi pe diavolul să vă împroaşte cu educaţie şi otravă, sau cu alte lucruri de felul acesta, când vă şopteşte: „Trebuie să fii modern! Trebuie să fii aşa şi aşa…” , pentru că nu trebuie să fiţi decât fii şi fiice de Dumnezeu, iar dacă sunteţi născuţi din Cuvânt, aşa veţi fi.

 Observaţi. Dacă luaţi o sămânţă bună şi începeţi s-o împroşcaţi, va muri. La fel se întâmplă când veţi fi împroşcaţi cu aceste lucruri denominaţionale: ele vor distruge influenţa Cuvântului original.

Dacă vă vor spune: „Trebuie să faceţi asta sau aceea, pentru că şi celelalte sau ceilalţi o fac”, să nu-i luaţi în seamă, pentru că dacă o faceţi, aceasta va distruge influenţa Cuvântului lui Dumnezeu asupra voastră.

Şi nu uitaţi! Textul nostru spune: „Să fiţi transformaţi (preschimbaţi)” şi nu „să fiţi confirmaţi”. Este vorba de sămânţa care este în voi.

Oamenii de astăzi se poartă ca şi cum nici nu cred că ar exista Dumnezeu. Eu nu aş vrea să-i numesc „nebuni”, dar Psalmul 14.1 spune că „nebunul zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!” Voi nu trebuie să numiţi pe nimeni „nebun”, dar ei se poartă ca şi cum ar fi. Pur şi simplu ignoră Cuvântul.

Nu demult, Billy Paul mi-a spus că este un program religios la Tv. Noi nu avem televizor şi nici nu voi avea vreodată. Dacă voi vreţi să aveţi, vă priveşte, însă mie Dumnezeu mi-a spus să nu am aşa ceva. Astfel, când ne-am dus acolo, am împrumutat un televizor de la sora scumpă de acolo. Ea trebuia să aibă televizor în casă, pentru că acea casă era de închiriat şi aşa se cerea.

Deci, i-am lăsat să privească acel program şi m-au chemat şi pe mine zicând că este un program de cântări evanghelice. Ei bine, era vorba de o grămadă de Rickis care se bâţâiau încoace şi încolo, şi aveau pretenţia că sunt cântăreţi ai cântărilor Evanghelice. Era o batjocură! Da, era o discreditare a lui Isus Hristos, prin felul cum se scuturau, prin îmbrăcăminte, prin părul tăiat şi prin toate celelalte lucruri. Era o bătaie de joc.

Cu siguranţă, Cain era o persoană la fel de credincioasă ca ei, dar venea dintr-o altă sămânţă, căci prin el a ieşit la suprafaţă sămânţa şarpelui. Satan a sâsâit asupra acestei seminţe din Eden şi asta a făcut să apară un Cain. Vedeţi, el şi-a pus otrava acolo. Cain a ştiut care era voia lui Dumnezeu, dar n-a vrut s-o facă. El a văzut mesajul lui Abel legitimat, şi ce i-a spus Dumnezeu? „Fă şi tu la fel! Închină-te ca fratele tău şi vei face bine.” El a văzut voia desăvârşită a lui Dumnezeu, dar nu a vrut-o, ci a dorit să adauge ceva la ea.

Şi teologii de astăzi văd Biblia şi o citesc, dar nu vor s-o împlinească. Vedeţi, aceasta arată că sunt sămânţa şarpelui. Ei văd Scriptura adeverită înaintea ochilor lor dar, deşi este atât de simplu, se pare că le este greu să se smerească înaintea Cuvântului lui Dumnezeu.

Aţi observat, surorilor, ce spun aceste fete când vă întâlniţi cu ele? „Porţi părul lung?” sau „Porţi fuste lungi?”, iar când vorbeşti cu ele, te privesc peste umăr, este adevărat?

Vedeţi, ele ştiu că aşa este bine; ştiu că voi procedaţi corect, dar nu se pot smeri.

Aţi observat ce a făcut Cain? El nu s-a putut smeri înaintea Cuvântului legitimat al lui Dumnezeu. Pur și simplu nu a putut.

Păi, chiar şi penticostalii zic: „Slavă lui Dumnezeu! Aleluia! Eu îmi tai părul şi vorbesc în limbi!” Tocmai aceasta arată că acolo este ceva greşit; arată că sămânţa aceea a rodit ceva diferit. O sămânţă a lui Dumnezeu nu poate rodi o femeie cu părul ciufulit. Pur şi simplu nu se poate. Nu, domnule. Aşa spune Biblia, dar se pare că este foarte greu să te smereşti înaintea lui Dumnezeu.

Observaţi Geneza 4.6-7: „Şi Domnul a zis lui Cain: Pentru ce te-ai mâniat şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa?”

Nu-i aşa? „Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti.” Cu alte cuvinte: „Du-te şi fă ce a făcut Abel; fă aceeaşi slujbă pe care a făcut-o el şi te voi binecuvânta. Dacă nu, ai grijă că păcatul pândeşte la uşă.” Păcatul este necredinţa.

„Tu ai văzut că l-am legitimat, iar dacă nu vrei să faci la fel, aceasta va aduce păcatul, necredinţa, la uşă.” Aţi văzut?

Şi astăzi ei văd ce a legitimat Dumnezeu; au văzut lucrarea Lui; au văzut întâmplându-se toate aceste lucruri. Ei ştiu despre ele pentru că Dumnezeu a arătat semne în cer şi pe pământ dar, cu toate acestea, nu vor să facă nimic. De ce? Pentru că sunt sămânţa lui Satan: deştepţi, ieşiţi din seminarii, educaţi până sus, cu o dicţie elevată, stând la amvon cât se poate de corect, cu o gramatică perfectă, etc. Păi, bineînţeles că un astfel de om nu se poate smeri. Ei nu pot s-o facă, pur şi simplu, dar El a spus: „Dacă nu o faci, păcatul pândeşte la uşă, necredinţa”, ceea ce înseamnă că devin, cu bună ştiinţă, nişte nesupuşi.

Şi Biblia spune: „… cine ştie să facă bine şi nu face, săvârşeşte un păcat!” Atunci devii un nesupus, cu bună ştiinţă.

Şi priviţi: După ce Cuvântul a fost legitimat, Cain a trecut linia de despărţire şi a fost alungat din Eden. Există o linie care merge până la un loc, iar dacă tu treci peste ea, eşti afară.

Dacă nu mă credeţi, citiţi Evrei 10.26:

„Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,

ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.” (v. 27). Este adevărat? Voi puteţi trece acea linie.

Şi Israelul a făcut acest lucru în călătoria sa prin pustie. După ce oamenii au auzit mesajul lui Moise şi l-au văzut legitimat, au ascultat de un proroc fals, care le spunea: „O, noi toţi suntem la fel, de aceea ar trebui să ne căsătorim între noi şi să facem asta şi cealaltă.” Dar Moise le spusese altceva, iar ei au văzut cum Dumnezeu a legitimat acele lucruri. Balaam părea mai lustruit decât Moise şi venea dintr-o naţiune mare, cu oameni lustruiţi şi adunaţi într-o mare organizaţie.

Ţara Moabului avea o mare armată şi lucruri de care oamenii din timpul acela se temeau. Şi iată cum un proroc fals vine la unul adevărat şi învaţă poporul care s-a dus după el! Să nu uitaţi niciodată aceasta!

Şi ce au făcut oamenii? S-au dus după ceva ce nu era Cuvântul descoperit şi adeverit.

Nu lăsaţi pe nimeni să vină aici şi să vă spună altceva! Uitaţi-vă întotdeauna ce legitimează Dumnezeu şi staţi de partea aceea.

Oamenii aceia ar fi trebuit să se uite la faptul că Dumnezeu i S-a arătat lui Moise, iar el a chemat la existenţă muşte, purici, broaşte; a chemat bube şi boli, a despărţit apele la Marea Roşie, a făcut să cadă mană din cer şi multe altele. Văzând toate acestea, poporul ar fi trebuit să spună: „O, acesta este prorocul nostru!”

Dar iată că a venit un alt proroc: „Slavă lui Dumnezeu, şi eu sunt un proroc ca Moise, dar gramatica mea este mai bună decât a lui. Eu sunt aşa şi aşa şi fac aşa şi aşa…” Şi toţi s-au pus de partea lui. Urmarea? Cei ce au făcut aceasta au pierit chiar acolo; n-a scăpat nici unul. Nici în cer nu va fi nici unul dintre ei.

Nu credeţi aceasta? Isus a vorbit cu fariseii, iar ei I-au spus: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie.” (Ioan 6.3).

Vedeţi, penticostalii au dreptate, căci au gustat cu adevărat din toate lucrurile, din toate experienţele.

Părinţii noştri au mâncat mană în pustie…”, ziceau ei, dar Isus le-a răspuns: „Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, şi au murit.” (Ioan 6.49).

Moartea este despărţire veşnică. Ei nu se vor mai ridica niciodată, deşi au trăit toate aceste experienţe. Cu alte cuvinte, au vorbit în limbi, au dansat în Duhul, etc. De ce nu se vor mai ridica? Pentru că atunci când s-a ajuns la confruntarea dintre cei doi proroci, l-au ascultat pe cel fals. Amândoi erau proroci, dar unul era în Cuvânt, pe când celălalt era în afara Lui.

Înţelegeţi ce vreau să spun? Spuneţi „Amin”. (Amin). Unul era în Cuvânt, iar celălalt în afara Lui, deşi amândoi erau proroci legitimaţi. Aceştia sunt unşii falşi din timpul sfârşitului. Aţi văzut, amândoi erau proroci. Unul era legitimat prin Cuvânt, în timp ce celălalt nu era legitimat prin El. Din nou avem un Cain şi un Abel. Puteţi să-l vedeţi pe cel fals şi pe cel adevărat? În ordine.

Toţi au pierit şi au putrezit în pustie. Sufletele lor au murit. Ei şi-au făcut datoria mergând la biserică, respectând poruncile lui Dumnezeu, etc., dar au acceptat un învăţător fals, care nu era legitimat de Cuvânt.

El era doctor în divinitate sau cum vreţi să-l numiţi, dar nu a fost legitimat de Cuvânt, nici de semnele lui Dumnezeu.

Şi toţi aceşti oameni onorabili, neprihăniţi şi religioşi, au pierit în pustie şi nu s-au mai ridicat niciodată. Înţelegeţi acum cum trebuie să umblaţi?

Tot aşa a fost şi în timpul seminţei Cuvântului din zilele lui Noe. S-a ridicat o „transformare plutitoare” de la pământ la cer. Pentru oamenii din acele zile, suna a nebunie ceea ce făcea Noe, dar el le-a spus cât se poate de clar: „Aşa vorbeşte Domnul: va ploua!”

Ştiinţa şi oamenii educaţi din acel timp au spus: „Auziţi ce zice smintitul acela bătrân! De când a îmbătrânit, a luat-o razna!” Dar el avea dreptate, deoarece era un proroc adevărat, iar la sfârşitul acelui timp, Dumnezeu l-a legitimat. Noe a fost „transformat” de pe pământ la cer printr-o arcă a Cuvântului pe care L-a predicat. Da, el a fost transformat, în timp ce toţi ceilalţi au pierit în judecată, în apele potopului.

Ce încearcă să facă oamenii în această mare epocă a educaţiei, în care ştiinţa a fost ridicată în locul Cuvântului? Încearcă oare să înalţe Cuvântul lui Dumnezeu sau se înalţă pe ei înşişi?

Sămânţa deformată şi programul cunoştinţei lui au cauzat degradarea rasei umane, prin ignorarea Cuvântului lui Dumnezeu. Ceea ce spun este o „îmbucătură” prea mare, nu-i aşa?  Şi totuşi, acesta este adevărul. Poate ziceţi: „Nu se poate!”

Oamenii din zilele lui Isus au cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu după literă, nu-i aşa? Sigur, dar nu au cunoscut Cine era El, deşi L-au văzut pe Dumnezeu făcând exact ceea ce făgăduise că va face. Mai mult, El le-a zis: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi...” (Ioan 10.37). Şi a făcut exact ceea ce a spus Cuvântul că va face.

Şi în timpul acela au fost oameni de ştiinţă, dar ei erau ignoranţi, păcătuind cu voia, pentru că pofta i-a orbit. Ei aveau nevoie de Cuvântul lui Dumnezeu care putea să le arate goliciunea.

În Apocalipsa 3.18 scrie: „te sfătuiesc să cumperi de la Mine… doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”

Doctoria (sau balsamul) este Cuvântul lui Dumnezeu, iar vindecarea ochilor vă transformă, aducându-vă de la lucrurile fireşti ale lumii, în Prezenţa Lui. Ei, şi atunci să vezi!

Poate zici: „Odată am fost pierdut, dar am fost găsit; am fost orb, dar acum văd!” Ar fi diferit, nu-i aşa?

Acesta este sfatul pe care-l primeşte biserica de astăzi: „Te sfătuiesc să cumperi de la Mine… doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”

Lăsaţi ca Duhul Sfânt să vină peste orice persoană care are cu adevărat ceva aici, jos, căci vindecarea vine din interior. Lăsaţi, deci, ca acea vindecare să vină din Duhul lui Dumnezeu care este în voi.

Şi ţineţi minte! Dacă este o ungere adevărată şi vine peste o sămânţă adevărată, nu poate rodi decât un fiu sau o fiică de Dumnezeu. Duhul adevărat poate veni şi peste o buruiană; da, ploaia poate cădea şi peste buruiană, făcând-o să trăiască la fel de mult ca şi grâul, dar: „după roadele lor îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20).

Vedeţi, noi suntem pomul roditor al lui Dumnezeu, care poartă Cuvântul Său. Isus a spus: „Omul trebuie să se lepede de sine şi să Mă urmeze. Să-şi lepede cunoştinţa, educaţia, diplomele şi toate celelalte lucruri, apoi să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.”

Problema este că oamenii şi-au pierdut simţirea unul faţă de celălalt, aşa că nu mai sunt ca înainte.

Această epocă ştiinţifică are un asemenea efect asupra minţii, încât oamenii şi-au pierdut toate simţurile naturale şi nu mai pot privi pe cineva ca soră sau frate. Oh, este ceva cumplit!

Femeile se îmbracă imoral, apoi ies printre oameni şi zic: „Oh, dar eu sunt o femeie cinstită!” Atunci de ce îşi pune acele haine pe ea? Pentru că este oarbă. Păi, dacă mama ei s-ar fi îmbrăcat aşa în vremea când era tânără, ar fi fost închisă într-o instituţie de boli mintale. Şi vă spun: dacă atunci nu era cuviincios şi decent să umble aşa, astăzi este la fel, pentru că femeia este tot femeie.

Necazul este că ele şi-au pierdut decenţa şi feminitatea. De aceea spun că se simt mai bine îmbrăcate aşa şi că este mai sănătos. Dar aceasta este păcat şi moarte.

Uitaţi-vă la viaţa bisericii. Nu cu mult timp în urmă, când se ridica un proroc şi spunea: „Aşa vorbeşte Domnul…”, oamenii erau cât se poate de mişcaţi şi stăteau pe acea lucrare, dar astăzi spun: „Nu-mi place omul acela! Votaţi să fie dat afară.” Vedeţi, nu mai au nici un discernământ; nu mai sunt mişcaţi de Duhul lui Dumnezeu.

Cuvântul lui Dumnezeu este Duhul Său în formă de literă; şi Cuvântul vine la proroc. Acest Cuvânt ar trebui să vă transforme din felul lumesc în care aţi trăit, în chipul unor fii şi fiice de Dumnezeu. Dar Cuvântul vine numai prin proroci, iar când Îl acceptaţi, El vă transformă dintr-un fiu al lumii, într-un fiu de Dumnezeu.

Uitaţi-vă la voi înşivă. Câţi aţi avut această experienţă? Fiecare. Noi toţi am avut acea experienţă, deoarece Cuvântul a fost vorbit şi crezut. El a ieşit şi a căzut în pământul inimii, iar de acolo a răsărit.

Vedeţi? Duhul Său cel Sfânt transformă sămânţa Cuvântului  după Chipul Său. Astfel, aşa cum un păr va rodi pere şi un măr va rodi mere, şi Cuvântul Lui va rodi fii şi fiice de Dumnezeu. Da, aşa trebuie să fie.

Odată, când pământul era în întuneric şi în haos, Duhul lui Dumnezeu S-a mişcat într-o sămânţă hotărâtă mai dinainte, care a fost transformată, şi:

Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9.6).

Oamenii religioşi ai timpului său l-au crezut pe Isaia – desigur, nu toţi. Ei au văzut că tot ce spunea acest proroc se împlinea întocmai dar, într-o zi, el a trebuit să stea în faţa poporului şi să spună: „O fecioară va naşte.” (Isaia 7.14). O, aşa ceva este de neconceput!

Vedeţi, Dumnezeu nu a spus El însuşi aceste cuvinte, ci a făcut-o prin proroci. Şi, deşi nu era scris nicăieri acest lucru, Isaia s-a ridicat şi a spus:

Un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat… va fi numit Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9.6).

Acuma, când el a spus: „Fecioara va naşte…”, Cuvântul rostit era un Germene de viaţă, o Sămânţă, iar într-o zi avea să vină şi patul germinativ: fecioara. Atunci, El nu a găsit nici un asemenea pat, dar opt sute de ani mai târziu, acea Sămânţă hotărâtă mai dinainte, a găsit un pat şi a răsărit.

Oh, Dumnezeu a făcut exact ca la început, când a zis: „Să fie lumină!” şi poate că au trecut opt sute de ani până a apărut lumina.

„Să fie pomi!” şi pomii au apărut întocmai cum a spus El.

Şi iată aici o sămânţă  hotărâtă dinainte, care L-a adus la suprafaţă pe Emanuel – „Dumnezeu cu noi”. „Şi neamurile vor nădăjdui în numele Lui.” (Matei 12.21).  În cine nădăjduim noi astăzi? În Isus. Aţi văzut? Acea Sămânţă hotărâtă mai dinainte…

Satan a încercat s-o împrăştie aşa cum a făcut şi cu Eva, dar a eşuat. Fiind o Sămânţă hotărâtă dinainte, ei n-au putut face din El un fariseu sau un saducheu; nu L-au putut face membrul unei biserici organizate. El era Cuvântul hotărât vorbit mai dinainte de Dumnezeu, iar Satan nu a putut să-şi arunce necredinţa peste El.

Oh, mai mult, El avea repulsie faţă de Satan, iar rugămintea mea este ca Dumnezeu să ne stropească şi pe noi cu această repulsie.

Apoi, Duhul Sfânt S-a mişcat peste El şi L-a trimis la Calvar, la cruce, ca să aducă Lumină pentru toate seminţele hotărâte mai dinainte, transformându-le în fii şi fiice de Dumnezeu. Să nu vă poticniţi în Cuvântul „hotărât mai dinainte”. Uitaţi-vă ce scrie în Efeseni 1.5: „…ne-a hotărât mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale.”

Uitaţi-vă cum eraţi în tatăl vostru. Aseară am privit aceasta şi am arătat că voi aţi fost în tatăl vostru de la început, pentru că altfel n-aţi fi aici.

Dar, mai întâi a fost nevoie ca acea sămânţă să treacă printr-un pat germinativ pentru a ieşi la suprafaţă, iar acum sunteţi fiul sau fiica lui. Vedeţi, este vorba de o sămânţă.

Dacă voi sunteţi un creştin, o sămânţă adevărată, hotărâtă mai dinainte, înseamnă că aţi fost în Dumnezeu încă înainte de întemeierea lumii. Da, voi aţi fost întotdeauna în El. Germenul vieţii voastre este un atribut al lui Dumnezeu şi a fost de la început în gândul Lui.

S-o luăm ca exemplu pe doamna aceasta drăguţă de aici. Dumnezeu a zis: „Într-o zi va fi o fată; mirele ei va fi cutare, iar ea va fi aşa şi aşa.” Vedeţi? El a cunoscut chiar şi clipa aceasta în care ea stă aici şi ascultă mesajul Său, îmbrăcată într-o rochiţă roşie. Puteţi înţelege? El a avut totul în gândul Său şi, oriunde ar fi soţul ei sau oricine ar fi el, într-o zi îi va uni împreună, iar voi veţi vedea aceasta.

Tu nu poţi vedea încă aceasta pentru că trebuie să mai creşti, dar, cât timp porţi acea Sămânţă în tine, trebuie să aduci la suprafaţă rodul ei. Această Sămânţă este Cuvântul Său, iar El veghează asupra Sa ca să-L împlinească.

Voi aţi fost în tatăl vostru ca sămânţă şi aţi venit la suprafaţă ca fii şi fiice. Dacă n-aţi fi fost în tatăl vostru, acum nu aţi fi aici.

Acelaşi lucru este valabil dacă aţi fost în Dumnezeu. Voi sunteţi aici pentru că aţi fost hotărâţi mai dinainte să credeţi mesajul Bibliei, Mesajul acestui timp. Altfel, nu aţi fi fost aici, ci undeva pe stradă – poate că unii dintre voi aţi fi beţi sau aţi fugi cu nevasta altuia, iar voi, femeilor, aţi fi cu bărbatul altei femei sau aţi face alte lucruri rele. Dar aţi fost hotărâţi mai dinainte să vă aflaţi aici. Vedeţi, voi nu puteţi face nimic. Voi aveţi un Tată: pe Dumnezeu, şi sunteţi o sămânţă a Lui. Odată, aţi fost în El ca un gând, dar acum sunteţi nişte fiinţe vii care pot avea părtăşie cu El.

Tot aşa, voi aţi fost încă de la început în taţii voştri, dar acum sunteţi fiii şi fiicele lor, astfel încât puteţi avea părtăşie cu părinţii voştri.

Prieteni, acum, noi suntem fii şi fiice de Dumnezeu şi putem avea părtăşie cu Tatăl nostru ceresc. Vedeţi cât este de frumos? Nu vă place aceasta? Apoi, veţi fi ca El.

Dacă sunteţi fii, sunteţi atributele Lui, adică aţi fost încă de la început în El. Şi nu uitaţi: dacă aţi fost în El, înseamnă că aţi fost în Isus Hristos, în Cuvântul făcut trup care a locuit printre noi; şi, fiind în El, aţi suferit toate batjocurile pe care le-a suferit El; aţi murit în El şi aţi înviat în El, iar acum staţi împreună în locurile cereşti, în El. Aţi înţeles?

Dacă sunt american, eu trebuie să suport şi ruşinea Americii şi gloria ei. Orice ar fi, eu sunt cetăţean american. Astfel, am aterizat pe Plymouth Rock; am fost în sala unde  s-a semnat Declaraţia de Independenţă şi am semnat-o împreună cu ei; sunt parte din economia Americii; am fost cu Washington la Valley Forge, când a trecut râul şi m-am rugat împreună cu el. Dar nu numai eu, ci şi voi aţi fost acolo, ca americani, deoarece sunteţi toţi ceea ce este America. Am fluturat steagul la Guam şi am cucerit fiecare fort, purtând ruşinea revoluţiei pentru că sunt orice a fost America.

Dar, mai presus de toate, sunt tot ce a fost Hristos; şi sunt tot ce este El. O, Doamne!

Dacă El a fost considerat fanatic, aşa trebuie să fiu considerat şi eu. Dacă a fost numit Beelzebul în urma lucrurilor săvârşite, sunt şi eu, pentru că tot ce a fost El suntem şi noi.

Noi trebuie să fim însemnele Americii, eliberarea ei, renumele ei, gloria sau ruşinea ei.

Tot aşa trebuie să fie şi Biserica, Mireasa lui Isus Hristos. Eu am trăit cu El şi am umblat cu El pe pământ. Am murit cu El când a murit şi am înviat cu El când a înviat, iar acum stau cu El în locurile cereşti, deoarece sunt parte din El.

Oriunde este El, sunt şi eu, pentru că El este unde sunt şi slujitorii Lui.

Acum, El poate avea părtăşie cu noi şi Cuvântul Său locuieşte în noi, deoarece suntem o parte a Cuvântului. Dacă El este Cuvântul, iar noi suntem o parte din El, înseamnă că suntem o parte a Cuvântului.

Cum aş putea nega că am două mâini? Nu pot. Indiferent cât de mult s-ar strădui vreun idiot, scuzaţi-mă, vreun om de ştiinţă, să dovedească că nu am o mână, eu o am. Ştiu că o am pentru că mă folosesc de ea.

Tot aşa ştiu că am un Dumnezeu, că am un Mântuitor, pentru că-L simt în sufletul meu. Eu sunt o parte din El şi tot ceea ce spune Cuvântul Său, sunt eu. Oh, iar dacă aş nega o parte din El, ar fi ca şi cum aş nega că am două mâini, urechi sau ochi.

N-aş putea face aceasta şi să rămân totuşi o fiinţă umană cu mintea întreagă. Tot aşa, n-aş putea nega nimic din Cuvântul Lui Dumnezeu şi să rămân drept în Duhul Lui. Eu trebuie să iau ori ce spun denominaţiunile, ori ce spune Dumnezeu. Nu se poate altfel.

„Transformarea”. El ne poate transforma prin Cuvântul Său, pe care ne putem odihni, deoarece suntem parte din El.

Aici sunt multe lucruri… Vorbind despre naşterea mea naturală, pot spune că nu am nimic cu care să mă laud. În vremea aceea, mama şi tata erau păcătoşi şi se trăgeau din nişte pistolari şi tăietori de capete, mulţi dintre ei murind în cizme: beţi sau vagabonzi din Kentucky. Mama era jumătate indiană, ceea ce înseamnă că nu mă pot lăuda cu genealogia familiei mele, dar glorie lui Dumnezeu, că este un lucru cu care mă pot lăuda: cu a doua mea naştere, care a venit de la Isus Hristos.

Cu acest Părinte mă pot lăuda pentru că El este Tatăl meu; El este Mântuitorul meu; este Răscumpărătorul meu, iar eu mă pot lăuda cu fiecare lucru pe care L-a făcut pentru mine, deoarece am devenit fiul Său.

Da, eu nu mai sunt fiul lui Charles Branham, ci sunt fiul lui Isus Hristos. Aşa este. Acesta este motivul pentru care mă pot lăuda cu naşterea mea, dar nu cu prima, pentru că de aceea mă ruşinez. De a doua mea naştere sunt însă mândru. Cum a făcut-o El? Prin spălarea în apa Cuvântului. Aşa este.

Şi vă spun ceva: Credincioşii hotărâţi mai dinainte stau cu adevărat pe Cuvânt şi nu-L sucesc deloc.

O, fii şi fiice de Dumnezeu, de ce nu putem avea părtăşia pe care ar trebui s-o avem cu toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu? Ei nu o pot avea, deoarece nu sunt cu adevărat fii şi fiice de Dumnezeu.

După cum am spus şi aseară, totul începe în acel mic interior din interiorul vostru, adică în sufletul vostru. Mai spre exterior urmează duhul şi apoi trupul.

Trupul are cinci simţuri, şi anume: văzul, auzul, gustul, mirosul şi pipăitul.

Apoi, duhul vostru are tot cinci simţuri: dragostea, conştiinţa, etc., iar în interiorul acestui interior este turnul de control, care poate fi controlat de Dumnezeu sau de Satan.

Voi puteţi imita orice lucru cu care intraţi în contact: de exemplu, puteţi scoate draci, ca şi creştinul, dar, dacă în interiorul vostru, în turnul vostru de control, nu se află Dumnezeu, nu vă puteţi întoarce cu adevărat la El, înţelegeţi?

Nu a scos Iuda draci? Nu a prorocit Caiafa, cel care   L-a condamnat pe Isus? Ba da, dar nu a putut sta cu Cuvântul. Aşa este.

Transformaţi din nişte lumeşti şi religioşi, în fii şi fiice de Dumnezeu. Acum aş vrea să fiţi atenţi puţin, apoi vom încheia.

Noi am văzut cum rătăcesc aceşti fii de Dumnezeu prin lume sau din denominaţiune în denominaţiune, ca o frunză pe ape sau ca o frunză purtată de vânt. Am văzut cât de uşor o întoarce vântul de pe o parte pe alta şi cum o poartă dintr-un loc în altul, dar pe noi, Dumnezeu ne vrea statornici; ne vrea ancoraţi în Hristos. Şi, fiind ancoraţi în El, nu ne mai temem de nimic: nici de vânturi, nici de furtuni.

Trupurile lui Avraam şi al Sarei au fost transformate ca să poată împlini Cuvântul făgăduit. Vedeţi, ei erau bătrâni: Avraam a primit făgăduinţa când avea 75 de ani, iar Sara 65, aşa că intrase deja în menopauză. Astfel, pentru ca acea făgăduinţă să se poată împlini, a fost nevoie ca trupurile lor să fie transformate din două trupuri bătrâne în doi tineri. Numai aşa puteau întâlni făgăduinţa zilei. Slavă lui Dumnezeu! Asta mă face să mă simt foarte bine.

Vedeţi, mie nu-mi pasă ce am fost sau cum am ajuns aici, noi putem fi transformaţi ca să putem întâlni făgăduinţa acestui timp, când putem locui împreună, în unitate, în bunătatea Duhului Sfânt, şi să trăim ca fraţi şi surori.

Trupul lui Enoh a fost transformat ca să împlinească un simbol în Dumnezeu, aşa că a fost luat fără să guste moartea, iar cu Ilie s-a întâmplat la fel.

Trupul lui Isus a fost transformat. El a fost bătut şi umplut de vânătăi, iar coastele i-au ieşit prin spate; inima i-a fost străpunsă de o suliţă, şi din ea a curs apă şi sânge.

Până şi ultima picătură de apă s-a scurs din trupul Său şi la fel sângele, apoi a murit: luna şi stelele au spus că a murit; pământul a spus că a murit; pietrele şi munţii s-au cutremurat, şi chiar Dumnezeu Şi-a ascuns Faţa. Dar trupul Său a fost transformat. De ce? Pentru că Dumnezeu spusese:

Nu voi lăsa sufletul Lui în locuinţa morţilor şi nici nu voi îngădui ca Sfântul Meu să vadă putrezirea!” (Psalmul 16.10).

Poate că într-una din aceste zile, trupurile noastre vor zace într-un sicriu; poate mă veţi privi cum voi sta întins acolo, pentru că s-ar putea ca acum să mă uit la voi şi să vă spun ultimele cuvinte, dar nu uitaţi: nu există nimic să ne poată ţine în mormânt. Pot pune pietre peste voi, vă pot arunca în mare, pot face tot ce vor, pentru că Puterea de transformare a lui Dumnezeu este acolo.

În 1 Tesaloniceni 4.13-17 citim:

Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care n-au nădejde,

Iată, în adevăr, ce vă spuneam prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi.

Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi întotdeauna cu Domnul.”

Puterea lui Dumnezeu de transformare ne-a luat din haos, din ştiinţă şi educaţie, din lucrurile lumii şi din stricăciunea lumii moderne de astăzi şi ne-a transformat în fii şi fiice de Dumnezeu, de aceea, nici chiar moartea nu ne va putea ţine în mormânt, ci „vom fi schimbaţi într-o clipă, într-o clipeală de ochi…” (1 Corinteni 15.52).

Acesta-i adevărul. Isus Cuvântul a stat pe pământ. El este Cuvântul care l-a înviat pe Lazăr, pentru că a spus:

„Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar muri, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine, nu va muri niciodată.” (Ioan 11.25-26).

Nu există nici o cale de-a opri Cuvântul Dumnezeului celui viu să se împlinească. El trebuie să se ridice din nou.

Chiar dacă acest trup va cădea, într-o zi va învia şi noi vom pleca din acest haos, din acest Eden ştiinţific şi plin de educaţie şi de cultură, şi ne vom întâlni cu Domnul în văzduh. Apoi, toate acestea se vor termina pentru că Acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu care a scos din noi gândirea modernă, transformându-ne prin înnoirea minţii noastre în fii şi fiice de Dumnezeu, ne va duce în Prezenţa Sa cu un trup proslăvit. Cum face El aceasta? Prin Duhul.

Şi Biblia spune: „Vor zidi case şi le vor locui; vor sădi vii şi le vor mânca rodul.” (Isaia 65.21).

Cu toate cercetările noastre ştiinţifice, noi sădim o grădină şi vin fiii noştri ca să-i culeagă roadele; apoi o sădesc şi ei şi vin alţii s-o stăpânească.

Acolo însă, „nu vor mai zidi case ca alţii să locuiască în ele, nu vor sădi vii, pentru ca altul să le mănânce rodul, căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor.” (Isaia 65.22).

Dumnezeu ne-a făgăduit aceste lucruri prin acelaşi proroc prin care a spus că fecioara va rămâne însărcinată. Cum putem avea aceste lucruri? Potenţial, suntem deja acolo pentru că aşa a spus Dumnezeu şi aşa trebuie să fie.

Cel care l-a înviat pe Lazăr a spus că nu trebuie să ne mirăm de aceasta, pentru că „vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui,

şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele, vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul, vor învia pentru judecată.” (Ioan 5.28-29).

Ce este aceasta? Transformarea prin Cuvântul lui Dumnezeu, care ne face fii şi fiice de Dumnezeu şi ne dă Viaţă în Lumea cealaltă. O, Doamne, ce aş mai putea spune?

Nu râvniţi la bogăţiile trecătoare ale lumii,

Căci curând vor putrezi.

Puneţi-vă nădejdea în lucrurile veşnice,

Ce niciodată nu vor trece.

Ţineţi-vă de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu.

Nu luaţi în seamă ce spune ştiinţa, nici dovezile ei, dacă acestea sunt contrare Cuvântului. Nu luaţi seama nici la ceea ce spune biserica, dacă vorbeşte contrar Cuvântului, căci noi ne ţinem de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu.

Timpurile se schimbă; ştiinţa se schimbă, dar voi, ţineţi-vă de mâna aceea care nu se poate schimba şi puneţi-vă nădejdea în lucrurile veşnice.

Tată, Dumnezeule, în timp ce stăm în Prezenţa Ta, după ce am ascultat acest Mesaj lung, Te rog să pui această Sămânţă în inimile acestor oameni.

Doamne, adu-Ţi aminte că suntem nişte fiinţe slabe şi că de multe ori nu mai ştim în ce parte să ne întoarcem.

Dumnezeule scump, Te rugăm să-l călăuzeşti pe fratele Leo şi pe Gene. Fă din ei acei conducători pe care-i doreşti şi nu-i lăsa niciodată  să-şi folosească gândirea, ci să urmeze în totul călăuzirea Duhului Sfânt.

Binecuvântează bărbaţii, femeile, tinerii şi copilaşii aceştia. Dă-le o viaţă lungă, iar dacă va fi posibil, fă să ajungem cu toţii să vedem venirea Ta. Noi credem că este posibil acest lucru, pentru că vedem cum toate lucrurile ajung la sfârşit.

Ţi-i încredinţăm Ţie, pentru ca împreună cu noi, să Te slujim cu toţii în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Îmi pare rău că v-am ţinut atât de mult.

Frate Leo…

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *