PROCESUL

Eu cred că Isus Hristos nu a avut un proces corect la Curtea lui Herodot, înaintea lui Pilat, de aceea aş vrea ca în următoarele patruzeci şi cinci de minute să-I oferim un proces corect, pentru că El este pus din nou sub semnul întrebării.

Unul din motivele principale pentru care El este pus sub semnul întrebării este Cuvântul Său. Eu cred acest Cuvânt, de aceea în seara aceasta voi citi un text foarte controversat din Scriptură, şi anume Marcu 16.

Dacă am fi spus jurământul pentru drapel sau imnul Americii, ne-am fi ridicat cu toţii în picioare, deci dacă facem aceasta în cinstea naţiunii noastre, cu siguranţă ar trebui s-o facem şi pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Haideţi să ne ridicăm pentru câteva momente, în timp ce voi citi din Cuvânt.

Marcu 16.9-20. Să ascultăm cu atenţie în timp ce citim aceste versete. Noi suntem în timpul învierii, iar Isus S-a arătat înaintea oamenilor în diferite feluri.

(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte draci.

Ea s-a dus şi a dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau.

Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o.

După aceea S-a arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară.

Aceştia s-au dus de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.

În sfârşit, S-a arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei ce-L văzuseră înviat.

Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.

Iar ei au plecat şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul prin semnele care-l însoţeau. Amin.)”

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment. Aş vrea ca fratele Marvin Smith, care a fost atât de amabil aseară şi a venit cu noi în rândul de rugăciune, să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu peste Cuvântul pe care L-am citit.

Te rog, frate Smith. (Fratele Smith se roagă). Îţi cerem aceasta, Doamne, şi Te rugăm să împlineşti aceasta. Da, Doamne. Amin. Mulţumesc. Puteţi să vă aşezaţi.

Aici sunt o mulţime de prieteni şi aş vrea să-¡ numesc pe toţi, dar aşa cum spunea şi fratele, nu avem timp pentru aceasta. Fratele Outlaw de aici, este un prieten apropiat de-al meu din Phoenix, împreună cu fratele Moseley şi mulţi alţii pe care nu am timp să-¡ amintesc. Sunt sigur că voi înţelegeţi că nu doresc să trec peste voi.

Noi suntem confruntaţi în acest Cuvânt şi aş vrea să vorbim câteva minute despre această Scriptură, fiindcă oriunde mergem, întâlnim necredincioşi care se leagă de acest Cuvânt.

Cred că mulţi dintre voi aţi auzit de Paris Reidhead. El este preşedintele misiunii din Sudan, una din cele mai mari misiuni fundamentale din lume. El şi fratele Don… nu-mi mai amintesc numele lui, dar este păstorul unei mari biserici baptiste din Chattanooga, au venit la mine acasă, în Jeffersonville, şi mi-au zis:

„Frate Branham, din câte am înţeles, ai fost baptist, este adevărat?”

„Da, domnule. Eu am fost numit misionar baptist de către biserică.”

„Din câte am auzit, eşti asociat cu penticostalii.”

„Da, domnule, sunt unul dintre ei.”

„Vreau să te întreb ceva,” a continuat el. „Ei susţin că au Duhul Sfânt. Tu crezi că este într-adevăr Duhul Sfânt?”

„Da, domnule.”

„Nu înţeleg de unde vine atâta agitaţie, strigăte şi celelalte lucruri de felul acesta!”

„Ei bine, dacă nu foloseşti aburul ca să mişti roţile, îţi va ieşi prin fluier. Aceasta este tot şi din cauza aceasta sunt cu ei. Dacă ai putea pune entuziasmul acela la lucru ca să câştige suflete, ai putea cuceri lumea. De aceea sunt eu acolo.”

„Când eram copil, am avut o chemare din partea Domnului, iar mama a muncit din greu şi a spălat haine ca să mă trimită la şcoală. Mă gândeam că atunci când voi obţine diploma de facultate, Îl voi afla pe Hristos, dar nu a fost aşa. Frate Branham, am atâtea diplome şi certificate, încât pot să-ţi acopăr tot peretele acesta, dar unde este Hristos în toate acestea?”

„Eu nu sunt în măsură să spun că profesorii aceia au greşit, mai ales că nu ştiu nici măcar gramatica, dar ce pot spune este că în toate acestea este ceva mai mult.”

„De aceea sunt aici,” a spus el. „În şcoală, noi am educat un tânăr din India şi el a ajuns să fie inginer sau ceva de genul acesta, apoi s-a dus să-şi ajute poporul. Noi l-am condus la vapor şi ¡-am spus: „Fiule, Acum eşti educat şi te întorci la poporul tău. De ce nu Îl iei şi pe Dumnezeul cel viu cu tine şi să uiţi de acel profet mort, Mahomed, la care vă închinaţi?” Băiatul care era mahomedan, a spus: „Ei bine, domnule, ce poate face Isus al vostru pentru mine mai mult decât face profetul Mahomed?”

„Isus al nostru îţi dă Viaţă, ceea ce profetul vostru nu poate face,” am răspuns eu. „Dar el a promis că va face aceasta,” a spus el, „iar noi, mahomedanii, aşteptăm să vedem dacă Liderul vostru va împlini ceea ce v-a promis.” „Ce anume?” l-am întrebat, iar el a spus: „Mahomed a promis numai viaţă după moarte, dar Isus a promis că lucrările pe care le-a făcut El, le veţi face şi voi.” „Dar ei le-au făcut,” am zis eu. Şi tânărul mi-a spus: „Eu nu vorbesc de ei, ci de voi, cei de acum.”

„Ai citit Noul Testament, nu?”

„Da, de multe ori.”

„La ce versete te referi tu?”

„Sunt mai multe,” a răspuns el, „cum ar fi de exemplu Marcu 16, Ioan 14.12 şi aşa mai departe,”

„Noi am învăţat în şcoală că anumite texte, cum ar fi de exemplu Marcu 16, nu sunt autentice. Marcu 16 începând de la versetul 9 nu se găseşte în manuscrisele vechi. El a fost adăugat mai târziu.”

„Dacă ar fi fost vreun critic prin preajmă,” l-am întrerupt eu, „s-ar fi întrebat de unde scoţi toate acestea, pentru că eu am studiat douăzeci de ani Istoria biblică şi am învăţat că Irineu, Policarp şi toţi ceilalţi au recunoscut aceste versete ca adevărate. Sigur că ele au fost adăugate, pentru că Vaticanul nu le-a recunoscut niciodată şi le-a scos afară, dar ele sunt autentice, iar scriitorii Bibliei au spus că au fost spuse de Isus.”

Şi bărbatul acela a continuat să-mi povestească discuţia lor:

„Marcu 16 de la versetul 9 nu este inspirat,” a spus el. Când a auzit aceasta, mahomedanul ¡-a replicat: „Ei bine, domnule Reidhead, atunci care parte este inspirată? Vreau să ştii că tot Coranul nostru este inspirat, şi nu numai o parte din el!” Ce înfrângere!

„Dacă spui că acea parte nu este inspirată, cum pot să ştiu că restul este inspirat?”

„Ei bine, dar Isus S-a ridicat dintre morţi, pe când Mahomed este tot în mormânt.”

„S-a ridicat cu adevărat din mormânt?” a replicat tânărul. „Dacă este aşa, ar fi în voi până la sfârşitul zilelor, iar lucrările pe care le-a făcut El, le-aţi face şi voi.”

Domnul Reidhead mi-a spus: „Frate Branham, nu am ştiut ce să mai zic, fiindcă Isus S-a ridicat cu adevărat dintre morţi.” Şi a continuat: „Mahomedaul acela mi-a mai zis: „Aţi avut la dispoziţie două mii de ani ca să dovediţi aceasta, şi nouăzeci la sută din oameni abia dacă au auzit despre aceasta, dar dacă s-ar ridica Mahomed, toată lumea ar şti în douăzeci şi patru de ore.”

Aşa este. Voi, misionarii, aţi vizitat mormântul lui Mahomed şi aţi văzut cum se schimbă garda la patru ore, aducând cu sine un cal alb, pentru că ei cred că atunci când va învia, Mahomed va încăleca acel cal şi va cuceri lumea.

„Noi,” a continuat el, „nu trebuie să aşteptăm învierea lui Isus dintre morţi, pentru că El a înviat deja.”

„Dovedeşte-mi aceasta!” a replicat tânărul. Apoi a continuat: „El a promis acele lucruri după ce va învia din morţi, deci cum ştiţi că a înviat?”

„El trăieşte în inima mea,” a răspuns domnul Reidhead.

„Dar şi Mahomed trăieşte în inima mea. Religia mahomedană produce la fel de multă psihologie ca şi creştinismul.”

„Frate Branham, am lovit în ţărână ca un creştin învins, şi mi-am promis că voi veni să vorbesc cu tine.”

Toată Biblia este inspirată şi Dumnezeu veghează asupra Cuvântului Său. El trebuie să judece într-o zi lumea aceasta, iar dacă o va judeca după o biserică, pe care o va alege? Dacă o va judeca după biserica catolică, cum susţineţi voi, catolicii, după care biserică catolică o va face? După cea greacă, după cea romană sau după care? Dacă va judeca după biserica baptistă, atunci voi, metodiştii, sunteţi pierduţi. Dacă o va judeca după metodişti, vor fi pierduţi baptiştii. Dacă va judeca după penticostali, vor fi pierduţi şi metodiştii şi baptiştii. Vedeţi? Dar El nu o va judeca după nici o biserică, ci o va judeca prin Isus Hristos, iar Isus Hristos este Cuvântul. El a spus în Ioan 1.1,14: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Prin urmare, El va judeca lumea prin Isus Hristos, iar El este Cuvântul. Biblia mai spune că „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

De la început, Dumnezeu a fost infinit în înţelepciunea Lui nemărginită. Prin cunoştinţa Sa, El Şi-a împărţit Evanghelia în fiecare epocă. Bisericile încurcă totul, dar Dumnezeu îşi trimite profetul în scenă, pentru că Cuvântul Domnului vine la profet. De unde ştiu ei că este aşa? Pentru că mesajul adus pentru epoca respectivă este legitimat de El.

Ce s-ar fi întâmplat dacă atunci când a venit Moise, după făgăduinţa dată, s-ar fi prezentat cu mesajul lui Noe? Nu ar fi fost bine, fiindcă Moise nu putea să construiască o arcă pentru salvarea oamenilor. Cuvântul lui Dumnezeu care a fost făgăduit epocii lui Moise, a fost Cuvântul care trebuia legitimat atunci, acest lucru fiind valabil pentru epoca fiecărui văzător sau profet, dar noi aflăm că întotdeauna oamenii trăiesc în strălucirea altei lumini.

Astfel, Isus a spus: „Voi împodobiţi mormintele prorocilor pe care ¡-au omorât părinţii voştri.” (Luca 11.47). Vedeţi? Ei au clădit ceva pe seama unui mesaj şi trăiesc în strălucirea acelei lumini, refuzând să umble în Lumina zilei.

Din pricina aceasta au refuzat să-L cunoască pe Isus Hristos când a venit, şi de aceea, Isus ¡-a îndemnat zicând: Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39). Ei au însă atât de multe crezuri, tradiţii şi lucruri, încât Isus le-a zis: „Prin obiceiurile voastre, aţi făcut Cuvântul lui Dumnezeu fără putere,” acest lucru fiind valabil pentru fiecare epocă.

Dumnezeu va judeca lumea prin Isus Hristos.

De multe ori, noi, oamenii, încercăm să avem propria noastră interpretare a Cuvântului şi să spunem: „Marcu 16, începând de la versetul 9, nu este inspirat.” De ce nu este inspirat? Dumnezeu nu are nevoie de nici un interpret al Cuvântului Său, pentru că El este propriul Său Interpret. Biblia spune clar că nici un om nu poate să-L interpreteze. Astfel, la început Dumnezeu a spus: „Să fie lumină!” şi a fost lumină. Acest lucru nu are nevoie de nici o interpretare.

El a mai spus: „Fecioara va naşte…” şi aşa s-a întâmplat, ceea ce nu are nevoie de nici o interpretare. S-a întâmplat pur şi simplu, deşi atunci când s-a împlinit, oamenii arau atât de plini de crezuri încât nu au înţeles nimic şi au trecut pe alături. S-a dus direct peste capetele lor.

Aşa s-a întâmplat în fiecare epocă, iar acum este la fel. Noi vedem că acesta este adevărul şi că oamenii procedează la fel, pentru că zilele în care trăim noi nu sunt diferite de cele care au fost. Biserica Îl laudă întotdeauna pe Dumnezeu pentru ceea ce a făcut şi vorbeşte despre ce va face, dar ridiculizează ceea ce face în prezent. Aceasta s-a întâmplat în toată Istoria Bisericii, şi la fel este în seara aceasta, pentru că teoriile oamenilor vin şi se amestecă, iar când vine Cuvântul adevărat şi Se legitimează pe Sine însuşi, ei sunt atât de plini de crezuri şi orbiţi de luciul lor, încât nu pot să-L accepte.

Luteranii au continuat să trăiască în lumina lui Luther, iar din pricina aceasta, mesajul metodist nu a avut mult succes, iar când au venit penticostalii, oamenii trăiau în lumina metodistă.

Dacă vă uitaţi în Scriptură, veţi vedea epocile Bisericii, cum se desfăşoară fiecare din ele, şi astfel veţi afla în ce epocă trăiţi.  Noi trăim în epoca aceasta şi din pricina criticilor aduse împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, în seara aceasta aş vrea să iau un subiect pe care îl voi intitula: „Procesul.”

Isus nu a avut parte de un proces corect în zilele lui Pilat, de aceea aş vrea ca în seara aceasta şi în mijlocul acestui grup mic de oameni, să aibă parte de un proces corect. El este încă Cuvântul. Câţi dintre voi sunteţi de acord cu aceasta? (Adunarea spune: „Amin.”). „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” „El este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” aşa că haideţi să-I facem un proces corect.

Voi face această adunare să arate ca o Curte de judecată. Ştiu că sună ciudat, dar noi suntem o adunare micuţă care doreşte să audă Cuvântul lui Dumnezeu, iar eu susţin că Acesta este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu şi sunt aici în apărarea Lui. Noi Îl vom aduce în faţa judecăţii, aşa cum s-a întâmplat şi la Curtea lui Pilat, doar că o facem în această sală a hotelului Ramada, în ziua de 27 aprilie 1964.

Vom face ca această sală să arate ca o sală de judecată, în care voi veţi fi şi judecătorul şi juraţii, iar eu voi fi moderatorul. Vom face ca totul să arate ca un proces de judecată, iar la sfârşit va trebui să luaţi o decizie şi să veniţi cu un verdict. Ceea ce veţi face de acum înainte va dovedi ce verdict aţi ales. Nu contează ce veţi spune acum, pentru că faptele voastre vor arăta clar verdictul pe care l-aţi dat.

Eu mă voi purta ca un moderator dintr-o sală reală de judecată şi Îi vom oferi un proces corect. Vă rog să aveţi răbdare şi să vă rugaţi pentru mine.

Cazul pe care Îl avem este „Cuvântul lui Dumnezeu împotriva lumii,” pentru că lumea refuză să Îl creadă. Deci, cazul este „Cuvântul lui Dumnezeu vs. lumea,” iar acuzaţia care I se aduce este încălcarea promisiunii. Dumnezeu este acuzat că Şi-a încălcat promisiunea.

Din câte ştiu, într-un proces normal, procurorul sau acuzarea reprezintă statul, dar în cazul nostru, procurorul sau avocatul acuzării este Satan şi reprezintă lumea. În după-amiaza aceasta el va reprezenta lumea.

Pârâtul din cazul acesta este Dumnezeu şi Cuvântul Său, pentru că Dumnezeu este întotdeauna Cuvântul, iar Avocatul apărării este Duhul Sfânt.

Martorii acuzării sunt domnul Necredincios, domnul Sceptic şi domnul Nerăbdător. Aceştia trei vin ca martori ai acuzării, ai lui Satan, reprezentantul lumii.

Haideţi să chemăm Curtea în sesiune. Mai întâi îl vom chema în faţă pe procuror şi pe primul său martor, ca să depună mărturie împotriva Cuvântului.

Ascultaţi cu atenţie! Poate nu voi avea timp să ating toate punctele în aceste 30-40 de minute pe care le am la dispoziţie. Poate voi trece unele lucruri cu vederea, dar dacă se va întâmpla aceasta, fie ca Duhul Sfânt să-mi descopere acum, în timp ce este chemată Curtea în sesiune.

Să ţineţi minte că voi sunteţi în acelaşi timp şi judecători şi juraţi. Procurorul cheamă la bară primul său martor, pe domnul Necredincios, care susţine că nu tot Cuvântul lui Dumnezeu şi promisiunile Lui sunt adevărate. Aceasta este plângerea lui: „că nu ne putem baza pe tot Cuvântul lui Dumnezeu.” Astfel, martorul spune: „O parte din Cuvânt este în ordine, dar nu tot.” Domnul Necredincios pretinde că este credincios, dar susţine că nu putem să ne încredem în tot Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că nu este întru-totul adevărat.

El susţine că a vizitat o aşa-zisă adunare a Duhului Sfânt, unde oamenii susţineau că Marcu 16 ar fi adevărat. Mulţi dintre oamenii de acolo susţineau că au fost vindecaţi pe baza promisiunii din Marcu 16, unde scrie: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor vindeca.” Martorul susţine că L-a crezut pe Dumnezeu şi că a ascultat cuvintele vorbite de acel predicator al Duhului Sfânt şi de grupul acela care avea tot felul de mărturii.

El a fost bolnav, iar oamenii aceia şi-au pus mâinile peste el în acea adunare a Duhului Sfânt, dar au trecut deja două luni şi nu s-a întâmplat nimic, aşa că este la fel de bolnav ca atunci când oamenii aceia şi-au pus mâinile peste el. Starea lui nu s-a schimbat deloc şi este la fel de bolnav ca mai înainte, aşa că declară următoarele: „Dumnezeu nu este drept pentru că a pus în Scriptură acest verset care nu s-a împlinit. Nu este corect ca Marcu 16 să fie în Biblie, pentru că el dovedeşte că Dumnezeu nu se ţine de Cuvânt.” Astfel, martorul îl acuză pe Dumnezeu pentru că a pus o astfel de promisiune în Cuvântul Său.

În ordine. Acestea fiind spuse, îl invităm pe martor să se retragă. Urmează să depună mărturie domnul Sceptic, care susţine că va spune numai adevărul. El susţine că este credincios şi că de mai multă vreme suferă de o boală gravă. Într-o zi a auzit pe stradă pe cineva care mărturisea că are un păstor cu frică de Dumnezeu, care predică despre Iacov 5.14-16, unde scrie: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.

Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.

Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.”

El susţine că a mers acolo cu credinţă şi doreşte ca această Curte de judecată să audă învinuirea lui: „M-am dus acolo sincer, iar ei aveau un păstor cu frică de Dumnezeu, care a uns pe mulţi şi s-a rugat pentru ei. Păstorul acela a mărturisit că Dumnezeu a răspuns la Cuvântul Său şi că Iacov 5.14 este adevărat. Acolo erau mulţi care s-au ridicat şi au mărturisit că acesta este adevărul.” S-a dus şi el în faţă, iar păstorul acela l-a uns cu untdelemn, conform Cuvântului din Iacov 5.14, după care s-a rugat pentru el. Au trecut şase luni de atunci, dar nu s-a văzut nici un rezultat, fiind la fel de bolnav ca la început.

Domnul Sceptic spune că aceasta dovedeşte că Cuvântul nu este adevărat. El susţine că Marcu 16 şi Iacov 5.14, nu sunt adevărate pentru că Dumnezeu nu S-a ţinut de cuvânt.” El a mers sincer şi cu credinţă la păstorul acela, despre care alţii spuneau că ¡-a vindecat prin ungere, şi ¡-a făcut şi lui ca celorlalţi, dar deşi au trecut şase luni de atunci, nu vede nici o schimbare. Ca urmare, vrea să-L acuze pe Dumnezeu, pentru că a pus în Cuvântul Său aceste promisiuni pripite, pe care nu le onorează.

Începem să avem un caz adevărat aici, nu-¡ aşa? Haideţi să-l lăsăm acum pe domnul Sceptic să coboare de pe platformă, şi să-l chemăm pe următorul martor, pe domnul Nerăbdător. El este foarte obraznic şi spune că într-o zi a citit Evanghelia lui Marcu capitolul 11. Nu capitolul 16, ci 11.22-23, unde scrie: „Isus a luat cuvântul şi le-a zis: „Aveţi credinţă în Dumnezeu!

Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.”

El spune că n-are putere în picioare şi din cauza aceasta umblă în cârje de douăzeci şi cinci de ani. Păstorul lui l-a învăţat că toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu, aşa că dacă va spune acestui munte: „Ridică-te şi mută-te acolo!” fără să se îndoiască, va avea lucrul cerut.

Martorul spune că s-a rugat cu toată sinceritatea şi a crezut că va fi în stare să-şi pună cârjele jos şi să plece de acolo fără ele. El a crezut sincer şi din toată inima că ceea ce a cerut a fost un lucru bun.      Acest lucru s-a întâmplat acum cinci ani, dar el este la fel de neputincios ca atunci. „De ce nu Se ţine Dumnezeu de Cuvânt?”

Eu aduc aici numai trei pasaje din Scriptură sau trei martori, dar voi lăsa avocatul acuzării să mai cheme şi alţi martori. Domnul Necredincios şi domnul Sceptic şi-au adus fiecare mărturia lor. Domnul Necredincios a depus mărturie împotriva textului din Marcu 16, iar domnul Sceptic a vorbit împotriva textului din Iacov 5.14, în timp ce domnul Nerăbdător a depus mărturie împotriva textului din Marcu 11, unde a vorbit chiar Isus. Este vorba de Marcu 11.22-23. Acum îl voi invita pe domnul Nerăbdător să se retragă.

Într-un fel sau altul, noi toţi am fost într-o Curte de judecată şi ştim că procurorul trebuie să-şi prezinte cazul foarte concis. În cazul nostru, procurorul, cel care reprezintă lumea este Satan, şi vine la bara de judecată ca să-şi prezinte cazul. El doreşte ca această Curte de judecată să înţeleagă că aceşti trei martori sunt credincioşi şi că textele împotriva cărora au depus mărturie sunt scrise în aşa-zisul Cuvânt al lui Dumnezeu. El susţine că ele vin din diferite locuri ale Scripturii, şi că aceşti bărbaţi sunt martori că nu sunt adevărate.

El doreşte ca această Curte să înţeleagă că Dumnezeu nu este corect dacă pune astfel de promisiuni pripite în Cartea Sa şi-¡ face pe copiii Săi credincioşi să le accepte, iar după aceea se dovedeşte că nu este în stare să le onoreze. Procurorul are aici trei martori, şi noi ştim că conform Scripturii orice mărturie susţinută de trei martori este adevărată. El are trei martori care au venit cu trei texte diferite din Scriptură şi mărturisesc că Dumnezeu nu este drept dacă pune în Cuvântul Său astfel de lucruri şi-¡ face pe copiii Lui dragi să le accepte, să le creadă şi să se călăuzească după ele, iar după aceea să-¡ lase baltă în felul acesta.

El susţine că aceşti copii L-au ascultat cu toată sinceritatea, dar la urmă au fost învinşi. El mai spune: „Adevăraţii copii ai lui Dumnezeu sunt învinşi de aşa-numitul Cuvânt al lui Dumnezeu. Ei revendică aceste lucruri pentru că sunt scrise în Carte, dar altcineva le-a injectat acolo şi nu sunt Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, Biblia nu poate fi de încredere, pentru că aici sunt trei texte diferite şi trei mărturii care arată că sunt greşite.” Procurorul doreşte să accentueze  şi să aducă la cunoştinţa Curţii, că aceşti oameni au acceptat Cuvântul cu sinceritate, crezând că este Cuvântul lui Dumnezeu, dar El nu le-a onorat credinţa.

Mai mult, el doreşte să puncteze că aceşti martori declară solemn că sunt credincioşi. Procurorul doreşte să atragă atenţia Curţii din după-amiaza aceasta că Dumnezeu a promis într-un alt loc din Scriptură că toate lucrurile sunt posibile pentru cei ce cred. Acesta este un alt cap de acuzare, pentru că El spune că toate lucrurile, nu contează care, sunt posibile pentru cei ce cred. Oamenii aceia susţin că sunt credincioşi, iar procurorul încearcă să îşi întărească acuzaţiile folosindu-se de aceasta.

Isus susţine că este viu după moartea Sa, iar procurorul doreşte să întrebe Curtea dacă L-a văzut după ce S-a ridicat din morţi. Unde sunt semnele cuielor din mâinile Lui? Unde este coroana de spini care a fost pusă pe fruntea Lui şi unde sunt urmele lăsate de acei spini? Unde este El, dacă a înviat dintre morţi?

De asemenea, El a spus în Evrei 13.8 că este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Procurorul doreşte ca această Curte să ţină minte aceasta. Apoi spune că doreşte să Îl vadă. Unde este El? În continuare susţine că Luca 17.23 nu este adevărat; că Apocalipsa 3 nu este adevărat şi că Marcu 4 nu este adevărat. Cu un cuvânt, el susţine că toate aceste versete în legătură cu învierea sunt total false. În continuare spune că Dumnezeu susţine că „Cerul şi pământul vor trece dar cuvintele Lui nu vor trece,” nici măcar o iotă din ele. Procurorul doreşte ca această Curte de judecată să înţeleagă că el are martori ca să dovedească faptul că aceste versete sunt greşite.

Noi îl întrebăm pe procuror dacă şi-a încheiat de prezentat cazul, după ce a citat din Scripturi şi a afirmat că nu sunt adevărate, aducând şi martori care au susţinut că ele nu sunt corecte şi de încredere. Toţi vedem că avem de-a face cu un caz important.

Haideţi să-l lăsăm pe procuror şi martorii lui să se retragă şi Îl vom chema pe Avocatul apărării, pentru că acum este rândul Lui. Să-L lăsăm deci pe Avocatul apărării, pe Duhul Sfânt, să vină în faţă şi să-şi expună cazul.

Voi l-aţi auzit mai întâi pe procuror şi ce au spus martorii lui: că Scripturile citate nu sunt adevărate.

Acum este chemat la bară Duhul Sfânt care este Martorul apărării. Primul lucru pe care doreşte să-l aducă la cunoştinţa Curţii este că procurorul nu interpretează Cuvântul în mod corect. El doreşte să vă atragă atenţia că acest procuror, care vă interpretează Cuvântul în felul acesta, este de fapt acelaşi interpret care ¡-a vorbit Evei la început. Desigur. Atunci El a răsucit Cuvântul numai puţin.

Mă voi opri puţin aici şi vă voi spune următorul lucru: Dacă Dumnezeu a îngăduit toate aceste boli şi moartea pe pământ, a făcut-o pentru că trebuia să rămână drept şi să-Şi ţină Cuvântul. El nu poate fi drept şi în acelaşi timp să nu se ţină de Cuvânt, ci trebuie să Se ţină de Cuvânt ca să fie drept. Aceasta face parte din sfinţenia şi natura Lui.

Satan nu a interpretat tot Cuvântul, ci doar un singur Cuvânt, iar prin aceasta a făcut ca moartea să lovească întregul pământ. Fiecare bolnav din spital, fiecare sirenă care a sunat vreodată, fiecare moarte, război, sărăcie, boală şi aşa mai departe, au fost cauzate de necredinţa unui singur Cuvânt al lui Dumnezeu. Şi dacă necredinţa într-un singur Cuvânt a pricinuit toate acestea, cum vei putea reabilita lucrurile dacă vii tot cu neascultarea unui singur Cuvânt?

Trebuie să existe ceva prin care Dumnezeu va judeca lumea, şi Acela este Isus Hristos, Cuvântul, iar noi trebuie să-L credem în întregime. Fiţi atenţi! Procurorul a spus că oamenii aceştia au ascultat o interpretare greşită a Cuvântului, dar el este cel care vi l-a interpretat greşit, aşa cum a făcut şi cu Eva. Făgăduinţa este numai pentru credincioşi, nu pentru credincioşii de graniţă, pentru sceptici sau nerăbdători.

Daţi-mi voie să vă spun ceva: Dacă există cineva care ar trebui să ştie dacă oamenii aceştia sunt sau nu credincioşi, Acela este Martorul apărării, pentru că El este Cel care însufleţeşte Cuvântul. Vedeţi? Este la fel ca în cazul trupului vostru, care este o bucată de carne. Fără duhul care îl însufleţeşte, acel trup este mort. La fel este şi Cuvântul: dacă nu este însufleţit de Duhul Sfânt, este mort. Deci, dacă El însufleţeşte Cuvântul, trebuie să ştie dacă aceşti indivizi sunt credincioşi cu adevărat sau nu. Eu cred că avem un Martor bun al apărării pentru că este Cel ce însufleţeşte Cuvântul.

Martorul apărării doreşte să atragă atenţia Curţii asupra Cuvântului împotriva căruia a ridicat procurorul toate aceste acuzaţii. Martorul apărării doreşte să vă atragă atenţia că nicăieri nu este consemnată o limită de timp în care trebuie să se împlinească făgăduinţa dată. El nu a spus niciodată când se va întâmpla, ci a zis doar: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” El nu a spus că ei vor sări în sus în clipa aceea. Cuvântul nu spune nicăieri aceasta. Astfel, în Iacov 5.14 scrie: „Îl vor unge cu untdelemn şi rugăciunea cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav, iar Dumnezeu îl va vindeca.” Aici nu scrie că ei vor sări chiar atunci, aşa cum nici în Marcu 16 nu scrie că ei îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi imediat va avea loc o minune, ci scrie doar că „se vor însănătoşi.” Este o făgăduinţă.

Dacă unii din aceşti necredincioşi interpretează Cuvântul greşit şi spun: „Ei bine, pentru omul acesta s-a făcut rugăciune. De ce nu s-a ridicat? Eu am fost la adunarea aceea şi nu am văzut să se întâmple nimic.” Vedeţi ce interpretare Îi daţi în felul acesta? Vedeţi de cine ascultă ei?

Martorul apărării doreşte să-¡ arate Curţii din după-amiaza aceasta că Cuvântul nu a spus că ei vor sări în clipa aceea, ci spune: „ei se vor însănătoşi.” Aceasta a promis El, fără să hotărască un anumit timp. Şi ceea ce este foarte important: El a făgăduit aceasta numai pentru cei credincioşi.

Martorul apărării doreşte să atragă atenţia Curţii că Isus Hristos a spus că Cuvântul lui Dumnezeu este o Sămânţă, şi sămânţa poate să încolţească şi să crească numai dacă ajunge într-un pământ fertil. Dacă sămânţa cade într-un pământ care este fertilizat cu credinţă, trebuie să încolţească, dar dacă acolo nu este nimic…

Este ca şi când ai avea nevoie de o transfuzie de sânge. Dacă iei o sfeclă roşie şi pui un capăt al tubului la tine şi altul la ea, cum crezi că vei obţine vreun sânge când sfecla nu are sânge? Tot aşa, Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi însufleţit în inima unui necredincios sau a unui sceptic. El trebuie să ajungă în inima unui credincios adevărat care crede că cerurile şi pământul vor trece dar acel Cuvânt nu va trece niciodată. Aşa a făcut şi Avraam: el s-a încrezut în Cel ce cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi, şi nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, L-a crezut pe Dumnezeu.

Martorul apărării doreşte să ne aducă la cunoştinţă că Cuvântul este o sămânţă care a fost însămânţată. Biblia spune că Cuvântul este o Sămânţă, şi sămânţa trebuie să cadă în pământ. Astfel, citim că „…o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o.

O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.

Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.

O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut şi au înecat-o.

O altă parte a căzut în pământ bun şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul, şaizeci, şi altul, treizeci.” (Matei 13.4-8). El doreşte să atragă atenţia asupra acestui lucru.

Martorul apărării doreşte să mai spună că în adunarea aceasta a Duhului Sfânt, unde se pun mâinile peste bolnavi, făgăduinţa Cuvântului este valabilă numai pentru credincioşi. Pentru necredincioşi nu există nici o făgăduinţă, decât aceea a despărţirii veşnice de Dumnezeu. Deci, toate făgăduinţele sunt valabile numai pentru credincioşi.

Cineva mi-a spus odată: „Nu contează câte dovezi îmi aduci, pentru că oricum nu cred.”

„Sigur că nu crezi,” ¡-am răspuns eu, „pentru că aceste lucruri nu sunt pentru necredincioşi, ci sunt pentru credincioşi, pentru cei ce cred.”

În continuare, Avocatul apărării doreşte să cheme câţiva martori. Mai întâi este chemat Noe.

Deci, îl chemăm pe Noe ca să depună mărturie înaintea Curţii din după-amiaza aceasta, în favoarea Pârâtului. Noe a fost un fermier oarecare, dar a fost şi profet, iar „Cuvântul lui Dumnezeu vine la profeţi.”  Aşa spune Biblia. Noe mărturiseşte că a trăit într-o epocă foarte avansată din punct de vedere ştiinţific, chiar mai avansată decât cea în care trăim noi. El a trăit într-un timp în care ei au construit piramidele şi sfinxul, ceea ce noi nu putem să facem. Noi nu avem maşinării cu care să construim aşa ceva, dar Noe a trăit într-o epocă înaintată din punct de vedere ştiinţific.

Fiind un profet legitimat, Cuvântul Domnului a venit la el şi ¡-a spus: „Construieşte o arcă pentru că va ploua!” Până atunci nu plouase niciodată în toată istoria omenirii. Astfel, Noe a mărturisit ceea ce ¡-a spus Dumnezeu, şi anume, că „Tot ce va fi găsit în afara corăbiei făcute de el, va pieri.”

Oamenii de ştiinţă din zilele acelea puteau să privească stelele cu observatoarele lor şi aşa mai departe, pentru că Isus a spus: „Cum a fost în zilele lui Noe… Aidoma va fi la venirea Fiului omului.” Noe spune că oamenii din vremea aceea puteau dovedi că nu se găsea nici măcar o picătură de apă în cer, iar domnul Necredincios, Batjocoritor şi Sceptic l-au urmărit şi şi-au bătut joc de el pentru că credea un lucru atât de absurd. Şi în vremea aceea ei susţineau că sunt credincioşi, dar ¡-au spus lui Noe: „Dumnezeu nu a spus aşa ceva!” Însă Noe era un profet, iar Cuvântul Domnului a venit la el şi ¡-a spus ce să facă, aşa că s-a dus şi a construit o arcă. El a construit-o în întregime, iar domnul Nerăbdător şi domnul Sceptic se tot plimbau în jurul ei. Veţi spune: „Dar ei au trăit pe vremea aceea?”

Vedeţi voi, Dumnezeu îşi ia slujitorii, dar nu şi Duhul. Astfel, Duhul care a fost peste Ilie a venit şi peste Elisei şi a continuat aşa mai departe; iar Duhul care a fost peste Isus, vine şi peste Biserica Sa.

La fel face şi diavolul: îşi ia omul, dar nu şi duhul, de aceea şi astăzi există acelaşi duh religios. Duhul care a trăit în fariseii din zilele acelea, trăieşte şi acum în Tucson, Arizona, la fel de necredincios şi plin de crezuri şi tradiţii, ca atunci. Şi nu trăieşte doar în Tucson, ci peste tot în lume.

Acelaşi lucru este valabil şi pentru Duhul Sfânt: El este în seara aceasta la fel de real ca întotdeauna; este acelaşi Isus Hristos.

Fiţi atenţi, fiindcă Noe doreşte să spună că aceşti oameni au făcut haz de el şi au spus că şi-a pierdut minţile fiindcă credea că va cădea apă dintr-un loc unde nu se găsea nici măcar o picătură şi de unde nu a plouat niciodată. Dar Noe a stat tare pe poziţie şi a crezut că va ploua pentru că aşa a spus Dumnezeu. El a ştiut că Dumnezeu putea să facă ceea ce a spus, şi ca urmare a construit arca.

Când arca a fost gata, Noe a stat la uşă, iar domnul Necredincios şi domnul Batjocoritor ¡-au spus: „Eşti un fanatic! Arca este gata, ai chiar şi uşi la ea, dar unde este ploaia?” „Situaţia nu arăta prea bine uneori,” spune Noe, „dar eu am crezut că Dumnezeu era în stare să se ţină de cuvânt. El nu a spus niciodată când va ploua, ci a spus doar că va ploua, iar eu am ştiut că aşa va fi pentru că El m-a pus să construiesc arca. Astfel, am făcut ce a spus El, apoi am stat liniştit.”

Noi citim că el a intrat în corabie în dimineaţa zilei de 17 mai, iar puţin după aceea uşa s-a închis şi nu a putut s-o mai deschidă nimeni. Domnul Necredincios şi domnul Sceptic s-au plimbat în jurul corăbiei râzând, făcând haz de el şi zicând: „Fosilă bătrână, ai închis uşa şi vrei să ne faci să credem că Altcineva a închis-o. Îţi cunoaştem trucurile şi ştim că eşti doar un înşelător. Eşti doar unul dintre tipii care încearcă să facă şiretlicuri. Tu ai închis uşa! Este doar o şmecherie a ta.”

Noe mărturiseşte: „Eu am fost acolo, în mijlocul acelor lucruri şi am văzut mâna lui Dumnezeu închizând uşa. Noi am aşteptat să plouă în prima zi, dar nu a plouat. Nu a plouat nici în a doua zi, nici în a treia şi nici în a şaptea.”

Mă voi opri puţin aici, ca să vă spun că va veni o vreme când bărbaţii şi femeile din biserică vor continua să predice şi vor crede că vor fi mântuiţi, dar uşa va fi închisă la fel ca în vremea lui Noe. Dacă nu eşti încă înăuntru, grăbeşte-te şi intră acum, pentru că Dumnezeu va închide uşa şi nu se va mai găsi milă. Nu uitaţi că El a spus: „Cum a fost în zilele lui Noe, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.”

Ţineţi minte că până şi ucenicii L-au întrebat pe Isus: „De ce spun cărturarii că mai întâi trebuie să vină Ilie?” Dar El le-a răspuns: „Ilie a şi venit, dar ei nu l-au cunoscut.” Atunci ucenicii au înţeles că le vorbea despre Ioan Botezătorul, care fusese deja pe pământ, fusese decapitat şi înălţat în slavă. Lucrurile pe care le căutau ei erau deja trecute.

Într-una din aceste zile, bărbaţii şi femeile vor striga după îndurare, dar va fi prea târziu, pentru că uşa va fi deja închisă. Isus a vorbit despre aceasta când a zis: „Mai pe urmă, au venit şi celelalte fecioare şi au zis: „Doamne, Doamne, deschide-ne!” Ele voiau să cumpere untdelemn, dar trebuiau să facă aceasta atunci când se împărţea. Ele au bătut la uşă, dar Biblia spune că El zis: „Adevărat vă spun că nu vă cunosc!” Şi au fost aruncate în întuneric, unde va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor. Prin ceea ce spun, încerc să aduc dovezile de apărare ale Cuvântului, pentru această Curte.

Noe a continuat: „După o sută douăzeci de ani, au apărut norii şi a început să plouă. Dumnezeu făgăduise aceasta, dar El nu a spus când se va întâmpla. Eu am avut numai o impresie că avea să se întâmple în săptămâna aceea. Am fost sigur că se va întâmpla când am terminat arca, dar nu a fost aşa. Am stat însă liniştit pentru că Dumnezeu făcuse o promisiune. El nu a spus niciodată în ce zi va ploua, ci a spus doar că va ploua.” Martorul îşi încheie mărturia şi pleacă de pe platformă.

Al doilea martor chemat la bară este părintele Avraam. El spune: „Îl cunosc pe domnul Batjocoritor de aici şi îi cunosc şi pe domnul Necredincios, pe domnul Sceptic şi pe domnul Nerăbdător. Şi eu am fost un profet în zilele mele. Astfel, Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a spus: „Separă-te de oamenii aceştia, pentru că vei avea un copil cu soţia ta, Sara.” Când am primit făgăduinţa, ea avea şaizeci şi cinci de ani, iar eu aveam şaptezeci şi cinci. Ea era deja în menopauză de vreo douăzeci şi cinci de ani. Noi eram pe jumătate fraţi, şi m-am căsătorit cu ea când ea era doar o copilă, iar eu eram un băiat. Între noi este o diferenţă de zece ani. Ea a devenit soţia mea şi am trăit împreună în toţi aceşti ani, dar am avut o problemă: ea era stearpă, iar eu eram steril. Fiind un profet, Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a spus: „Vei avea un copil cu Sara.” Când ¡-am spus acest lucru Sarei, ea s-a dus în oraş şi a cumpărat lână să facă botoşei. Am pregătit şi un leagăn şi aşa mai departe. Astfel au trecut douăzeci şi opt de zile, aşa că am întrebat-o: „Cum te simţi, scumpo?” „Nu este nici o diferenţă,” a răspuns ea, dar eu am stat liniştit pentru că ştiam că era Cuvântul lui Dumnezeu.” Aşa este.

Ne-am dus la un medic, dar el ne-a alungat din cabinetul lui zicând: „Un bătrân de şaptezeci şi cinci de ani şi o femeie de şaizeci şi cinci de ani să aibă un copil?” Vedeţi? Tu trebuie să-L crezi pe Dumnezeu pe Cuvânt, indiferent de situaţia în care te afli, pentru că El ţi-a făcut o promisiune. Deci, medicul a zis: „Un bătrân ca tine? Uitaţi-vă la el! Sigur n-are multe în cap. Ceva nu este în ordine cu bătrânul acesta!”

Batjocoritorii au început să se plimbe în jurul meu şi să spună încă din prima lună: „Avraame, unde este fiul pe care trebuia să-l ai cu Sara? Din câte am auzit, nu s-a întâmplat nimic cu ea.” Aşa a trecut primul an şi nu s-a întâmplat nimic. „Avraame, tatăl naţiunilor, câţi copii ai?” Au trecut zece ani şi nu s-a întâmplat nimic, aşa că domnul Nerăbdător mă arăta cu degetul şi zicea: „Vezi, nu este nimic din toate acestea! Dacă era ceva, aveai deja fiul acela. Ne-ai spus aceasta cum zece ani şi tot nu s-a întâmplat nimic. Dacă era adevărul, trebuia să ai deja copilul în aceşti zece ani.”

În ciuda celor întâmplate, eu am stat pe poziţie pentru că am fost foarte convins de ceea ce a spus Dumnezeu. El nu mi-a spus niciodată când voi avea acel copil, ci a spus doar că Îl voi avea. Şi după douăzeci şi cinci de ani, când eu aveam o sută de ani şi Sara nouăzeci de ani, a venit în scenă.” Avraam este un martor foarte bun. El continuă: „Eu nu m-am îndoit niciodată de făgăduinţa lui Dumnezeu.”

Vedeţi? Noi susţinem că suntem copiii lui Avraam, dar nu putem avea răbdare să aşteptăm de la o seară la alta. Isus dovedeşte că nu suntem. Aşa este, pentru că mergem pe partea greşită.

„Am aşteptat douăzeci şi cinci de ani,” spune Avraam, „dar Dumnezeu nu mi-a spus: „Sara va rămâne însărcinată luna viitoare,” ci a spus: „Vei avea un copil cu Sara.” Am fost foarte hotărât şi nu m-a interesat cât eram de bătrân. Am ştiut că voi vedea împlinirea făgăduinţei Lui, pentru că trebuia să fie copilul meu. Amin. Nimic nu putea să mă atingă: bătrâneţea, boala, moartea sau altceva, până când avea să se împlinească făgăduinţa Lui. Eu nu m-am îndoit de promisiunea Lui prin necredinţă, ci de fiecare dată când Sara îmi spunea: „Nu simt nimic deosebit,” deveneam şi mai puternic în credinţă. În fiecare an când ea îmi spunea: „Nu l-am avut nici anul acesta,” eu îi răspundeam: „Atunci îl vei avea anul viitor.” Şi pentru că nu l-am avut nici în anul următor, am spus: „Îl vei avea la anul care vine.” Acest lucru s-a repetat an de an, timp de douăzeci şi cinci de ani.”

Cuvântul nu a spus niciodată când va avea copilul, ci a spus că îl va avea.

„Avraame, ştiu că poţi aduce multe alte dovezi, dar este suficient pentru că vreau să aduc un alt martor. În ordine.

Avocatul apărării îl va chema pe cel de-al treilea martor al Său, pe Moise. El spune: „Eu m-am născut profet.” El doreşte să ştiţi că darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă, fără părere de rău.

Nu contează câte cărţi spun că Dumnezeu nu procedează aşa, Biblia va rămâne adevărată: „Darurile şi chemarea sunt date fără părere de rău,” ceea ce înseamnă că te naşti în lumea aceasta ceea ce eşti.

Fiţi atenţi. Moise a avut un semn pe care putea să-l arate oamenilor, iar acel semn era însoţit de un Glas. Astfel, s-a dus acolo cu un semn dat de Dumnezeu. Curte de judecată, nu pierde aceasta! Când Moise s-a dus în Egipt cu semnul dat de Dumnezeu, păstorul Faraon a încercat să-l murdărească, zicând că este ceva magie. El a chemat câţiva vrăjitori şi ¡-a pus să facă acelaşi lucru, încercând astfel să transforme semnul dat de Dumnezeu într-un truc ieftin de magician.

Păstorii „Faraon” nu au murit atunci. Ei trăiesc şi astăzi şi spun: „Aceasta este o formă de telepatie mintală, o putere satanică.” Atunci el a chemat nişte vrăjitori ieftini care au făcut exact acelaşi lucru ca Moise.

Dar el a spus: „Aceasta nu mă mişcă deloc, fiindcă ştiu că Glasul care mi-a vorbit din rugul acela aprins a fost un Glas biblic şi El mi-a spus: „Am auzit plânsetele poporului Meu, am văzut necazul lui şi mi-am adus aminte de făgăduinţa Mea.”

Ceea ce s-a întâmplat în ziua aceea a fost foarte ciudat, pentru că ei aveau tot felul de şiretlicuri vrăjitoreşti pe care le puteau face, iar Dumnezeu ¡-a dat un semn care arăta ca un truc ieftin, ca să-Şi încerce slujitorul. Oh, Dumnezeule! Dar Moise a stat liniştit pentru că Glasul care l-a însărcinat în acea slujbă era un Glas supranatural, şi el a ştiut că era Dumnezeu.

Nouă ni s-a promis că vom avea acelaşi lucru în zilele din urmă, iar Iane şi Iambre se vor ridica din nou ca să stea împotriva Celui adevărat în timpul lucrării Lui; dar mascarada lor va fi dată pe faţă.

Deci, cineva s-a ridicat şi a încercat să imite darul lui Dumnezeu, care ¡ s-a dat lui Moise, ca să-l facă să arate ca un trucaj ieftin.

Moise doreşte să ştiţi în după-amiaza aceasta că nu contează cât de ieftin a încercat să facă acel pastor să pară darul acela, pentru că el a ştiut că era un dar biblic. El a ştiut, pentru că aşa ¡-a spus Glasul lui Dumnezeu. Moise vrea să ştiţi că a trecut mult timp, dar Dumnezeu S-a ţinut de Cuvânt şi l-a adus înapoi în locul unde ¡-a spus că va fi, acolo unde erau copiii lui Israel.

Te poţi retrage, Moise, pentru că Îl vom lăsa pe Avocatul apărării să cheme un alt martor. Este Iosua, care are o mărturie minunată pe care doreşte să o spună în auzul nostru.

Atunci când Moise a ales câte un bărbat din fiecare denominaţiune şi ¡-a trimis să iscodească ţara făgăduită ca să vadă dacă era sau nu cum li se spusese, ei s-au dus acolo prin credinţă. Moise a chemat un prezbiterian, un luteran, un penticostal şi aşa mai departe şi ¡-a trimit în ţara făgăduită. Dar ştiţi ce s-a întâmplat când doi dintre ei au venit înapoi cu dovada? Ceilalţi au început să se îndoiască. Atunci când au văzut cât de mare era opoziţia, ei au spus: „Noi arătăm ca nişte lăcuste pe lângă acei amaleciţi, hetiţi şi aşa mai departe, şi nu suntem în stare să-¡ biruim.”

Iosua spune: „Eu am liniştit poporul la Cades-Barnea, la scaunul de judecată şi le-am spus: „Staţi pe loc şi ascultaţi-mă, pentru că vreau să vă spun ceva. Dumnezeu ne-a spus prin Moise şi Avraam că pământul acesta este al nostru. El a trimis printre noi Stâlpul de Foc care a vorbit cu profetul nostru, şi ceea ce ne-a spus acest profet a fost adevărat. Dumnezeu a spus că ne-a dat deja ţara, ceea ce înseamnă că suntem mai mult decât în stare s-o luăm în stăpânire, pentru că ne aparţine.”

Dar ştiţi ce s-a întâmplat? Ei au luat ţara în stăpânire abia după patruzeci de ani, deşi de la Cades-Barnea mai erau doar două zile până în ţara făgăduită. Pot să mă opresc puţin aici?

Prezbiterienilor, metodiştilor, baptiştilor sau penticostalilor, noi am fi putut merge în Ţara făgăduită acum cincizeci de ani, dar aţi început să vă certaţi unii cu alţii, făcând organizaţii dintr-o parte şi din alta, şi având tot felul de descoperiri în loc să urmaţi Cuvântul, aşa că suntem de cincizeci de ani de partea aceasta a făgăduinţei divine.

Ţineţi minte că au trecut patruzeci de ani, dar Iosua doreşte să ştiţi că Dumnezeu S-a ţinut de Cuvânt lucrând cu o generaţie nouă. Iosua a luat ţara făgăduită, pentru că a liniştit poporul cu Cuvântul lui Dumnezeu şi le-a spus că Dumnezeu a făcut acea promisiune. El le-a spus că Moise nu era un profet fals şi că lucrările pe care le făcea el erau exact conform Scripturii. Pe el nu l-a interesat faptul că Faraon şi vrăjitorii lui l-au numit fals, nici că toţi vrăjitorii au putut face la fel ca el.

Iosua doreşte să vă mai spună că în popor era un om numit Datan, care dorea să facă din ei o organizaţie. El a dorit să facă aceasta împreună cu Core, aşa că s-au ridicat şi au spus: „Aici sunt şi alţi oameni sfinţi. Nu eşti numai tu!” Dar Dumnezeu nu lucrează cu grupuri de oameni, ci lucrează întotdeauna cu o persoană; El nu Se poate schimba, ci procedează de fiecare dată aşa cum a procedat prima dată.

Fiţi atenţi! La început, Dumnezeu a hotărât să-l salveze pe om prin sângele unui nevinovat şi acest lucru nu s-a schimbat niciodată. Noi am încercat să construim oraşe şi turnuri; am încercat să-¡ educăm pe oameni; am încercat să-¡ organizăm, dar de fiecare dată ne îndepărtăm tot mai mult de El, pentru că există un singur loc în care omul poate avea părtăşie cu Dumnezeu, iar acela este sub sângele vărsat al Celui nevinovat. Acesta este singurul mod prin care ne vom întâlni cu El şi ne va primi credinţa: sub sângele Celui nevinovat, pentru că Dumnezeu nu Îşi schimbă niciodată felul de lucrare. Dumnezeu nu a lucrat niciodată altfel, ci întotdeauna a ales un singur om. El nu te va mântui pentru că eşti metodist sau penticostal; El te va mântui ca individ şi nu ca grup. El mântuieşte persoana şi lucrează cu un singur individ.

Moise a plâns înaintea Domnului, iar Domnul ¡-a zis: „Depărtează-te de ei, fiindcă Eu te-am chemat cu acest mesaj!” Şi a lăsat să-¡ înghită pământul. Iosua doreşte ca voi să înţelegeţi şi lucrul acesta.

După ce se retrage Iosua, dorim să chemăm repede încă un martor, ca să nu luăm prea mult timp. Aş vrea să-l chem pe Isaia. Aş putea chema sute, dar voi mai chema doi martori şi apoi voi încheia.

Profetul Isaia spune: „În zilele mele, Domnul a dovedit că sunt profetul Lui. Noi ştim că Cuvântul vine la profet, iar Dumnezeu a onorat şi a împlinit tot ce am spus.  S-a împlinit tot ce am spus încă de când eram doar un băiat, şi astfel am fost legitimat printre oameni ca profet.

Într-o zi, Dumnezeu mi-a dat să spun cel mai imposibil lucru la care m-aş fi putut gândi, pentru că a zis: „Fecioara va rămâne însărcinată. Eu voi da un super-semn. Îl voi da Israelului şi lumii întregi: O fecioară va rămâne însărcinată.” Eram un profet legitimat şi trebuia să spun un lucru atât de pripit, dar eu am ştiut că acela era Glasul lui Dumnezeu.”

Isaia depune în după-amiaza aceasta mărturie în faţa acestei Curţi şi spune că aproape fiecare fecioară din Israel a pregătit hăinuţe de bebeluş, gândindu-se că ea va fi cea care va urma să aibă acel copilaş. Aşa este. Fiecare credea că ea va fi acea fecioară, pentru că Isaia era un profet legitimat. Astfel, tot ce a spus el în Numele Domnului s-a împlinit întocmai, iar acum a spus: „Fecioara va rămâne însărcinată.” Toate femeile spuneau: „Fiica mea va fi cea aleasă şi va aparţine de grupul acesta sau de acela.” Toate fiicele credeau că ele urmau să fie acea fecioară, pentru că profetul vestise acel lucru.

Iată însă că generaţia aceea a trecut şi Isaia a murit fără ca făgăduinţa făcută să se împlinească. Ea s-a împlinit opt sute de ani mai târziu, fiindcă Dumnezeu nu a spus când urma să rămână fecioara însărcinată, ci a spus doar că va rămâne însărcinată. Martorul doreşte să ştiţi că Dumnezeu nu a spus că se va întâmpla în generaţia aceasta sau în următoarea, în timpul cutare sau cu fecioara cutare, ci a spus doar: „Fecioara va rămâne însărcinată.” Şi opt sute de ani mai târziu, fecioara a rămas însărcinată. Vedeţi? Dumnezeu Se ţine întotdeauna de Cuvânt. Credeţi aceasta?

Aş putea să chem aici tot felul de martori pentru apărare, dar dacă Curtea îmi permite, pot avea privilegiul de a fi următorul martor?

 Nu voi vorbi despre Moise sau despre ceva ce s-a întâmplat în trecut, acum cincizeci de ani, acum o sută sau cinci sute de ani, ci voi vorbi despre ceea ce s-a întâmplat chiar acum. Aş vrea să fiu martorul următor care să mărturisească despre Cuvântul lui Dumnezeu făgăduit pentru astăzi, nu pentru ziua lui Moise, pentru ziua ucenicilor, ziua lui Luther, ziua metodiştilor sau a penticostalilor.

Vă rog să-mi permiteţi să stau în faţa voastră şi să aduc ceva personal şi adevărat. Eu Îl cunosc pe Cel pe care Îl apărăm şi El ştie dacă este adevărat sau nu.

Cred că noi trăim în zilele din urmă şi că mesajul altui timp nu se mai potriveşte cu această zi. Nu se poate potrivi pentru că trebuie  să fie un mesaj pentru ziua de astăzi, nu pentru ceea ce a fost acum zece ani. Cuvântul vorbeşte acestei generaţii, şi dacă vorbeşte Cuvântul, trebuie să fie legitimat de Ceva.

Motivul pentru care ei nu L-au primit pe Isus când a venit prima dată pe pământ, este că trăiau sub o tradiţie. De aceea le-a spus: „Cercetaţi Scripturile, căci ele mărturisesc despre Mine.”

Ei au zis: „Noi suntem ucenicii lui Moise, dar Isus le-a răspuns: „Dacă aţi fi fost ucenicii lui Moise, aţi fi crezut în Mine, pentru că Moise a scris despre Mine. Cercetaţi Scripturile.”

Oamenii aceia erau nişte bărbaţi buni şi sfinţi, şi nimeni nu putea să pună nici măcar un deget pe ei. Ei erau preoţi şi au trăit exemplar, şi nimeni nu le putea arăta nici măcar o greşeală, pentru că altfel trebuiau omorâţi cu pietre. Ei erau bărbaţi buni; trebuiau să fie buni după Lege şi erau crescuţi aşa din generaţie în generaţie. Ca leviţi, fiii şi nepoţii lor trebuiau să fie preoţi din generaţie în generaţie. În pregătirea lor, ei nu au ştiut nimic altceva decât seminarii şi Scriptură, dar cu toate acestea, au fost prea orbi ca să-L poată vedea.

Este posibil să trăim din nou acele vremuri? Ţineţi minte că Scripturile spun că aşa va fi. Astfel, uneori suntem atât de încăpăţânaţi în crezurile noastre şi în lucrurile pe care le facem, încât trecem la un milion de mile pe lângă. Eu cred că vom face acelaşi lucru, pentru că aşa spun Scripturile.

În continuare vă voi spune ceva personal. Eu sunt numai un martor al Curţii şi cred că trăim în ceasul venirii Domnului. Astfel, avem tot felul de cutremure şi mişcări ale lunii, iar observatorul de aici urmăreşte toate aceste mişcări. Ea arată ca şi cum ar avea nişte erupţii roşii ca sângele care vin din centrul ei. Isus a spus că înaintea venirii Lui, luna se va face toată ca sângele şi că peste tot pământul vor avea loc cutremure. El a spus că ziua aceea va arăta ca aceasta.

Vreau să spun Curţii că nu văd nici un lucru care ar putea opri acum venirea Lui. Dacă aş avea timp, v-aş dovedi că lumea este în starea perfectă în care trebuie să fie la venirea Lui. Cât este ceasul? Eu nu ştiu aceasta şi nimeni nu ştie, dar El a spus: „Când veţi vedea aceste lucruri, să vă ridicaţi privirea în sus.” Israel este în patria Sa şi totul se aşează la locul potrivit pentru chemarea Lui.

Părinţii mei au fost catolici, dar tata şi mama nu s-au dus deloc la biserică. Acolo, în acea casă micuţă şi veche de munte, situată în nordul statului Kentucky, Domnul a permis să vin pe lume în dimineaţa zilei de 06 aprilie 1909. Casa aceea veche nu avea nici măcar o fereastră, ci doar o uşă mică pe care intra lumina. Eu am fost întâiul născut al tatălui şi al mamei mele. Când m-am născut pe canapeaua aceea mică de paie, mama avea cincisprezece ani, iar tata optsprezece.

 Poate voi, oamenii de aici, nu ştiţi ce este o canapea din paie. Câţi dintre voi ştiţi ce înseamnă o canapea de paie? Din ce parte a statului Kentucky sunteţi voi? Canapeaua aceea mică de paie umplută cu pleavă, era singurul pat din cameră. Camera aceea şi bucătăria erau atât de mici, încât împreună nu aveau mai mult de douăzeci de picioare (şase metri). Era de fapt un fel de cabană veche, fără podea, iar masa era un boc de copac.

Acolo, în acea cameră mică, mi-a permis Isus Hristos să vin pe acest pământ. Ceea ce spun acum este de fapt mărturia părinţilor mei care nu erau religioşi. Ei nu aveau lumină în casă, aşa cum avem noi acum; nu aveau nici măcar o lampă cu ulei cum au minerii. Nu ştiu dacă ştiţi ce este o lampă cu untură. Luaţi nişte untură de porc, puneţi-o într-o cană, puneţi în ea o bucată de flanelă, daţi-¡ foc şi ea va arde. Acea lumină o ajuta pe mama să vadă în dimineaţa aceea ce eram şi cum arătam. Ei au deschis fereastra aceea micuţă din partea de est, în timp ce o pasăre micuţă cânta la ivirea zorilor, în dimineaţa aceea pe la ora cinci.

Când au deschis fereastra, a intrat înăuntru un Stâlp de Foc şi s-a oprit deasupra acelui pat micuţ. Când l-a văzut, mama a strigat speriată. Era prezentă şi moaşa, pentru că nu aveam medici, şi nu ştiau ce să creadă despre acel lucru. Două săptămâni mai târziu, am fost dus la o mică biserică baptistă, numită „Împărăţia oposumului,” unde m-a luat predicatorul în braţe şi m-a închinat lui Dumnezeu.

Oamenii aceia din munţi nu ştiau ce să creadă despre cele întâmplate la naşterea mea. Se gândeau că probabil mama îşi ieşise din minţi sau îşi închipuise acel lucru.

După trei ani, ne-am mutat în Indiana, pentru că tata primise o slujbă acolo. El era călăreţ şi dresa cai pentru fermieri şi aşa mai departe. El mersese acolo să dreseze nişte cai pentru caleaşcă, pentru un om bogat care se numea O.H.Wathen care locuia în Utica Pike.

El este proprietarul firmei „Colonels” şi a distileriei R.E. Wathen, toate din Louisville, şi toate cu iniţialele O.H sau R.E., iar tata îi pregătea caii pentru călărit. După o vreme, omul acela s-a accidentat, aşa că tata a devenit şoferul lui privat.

M-am dus la şcoală la vârsta de şapte ani. Îmi amintesc că era într-o după-amiază de septembrie, şi deşi nu-mi place, trebuie să spun pentru că sunt pe podiumul martorilor. Tatăl meu, care era un irlandez adevărat şi un ţăran veritabil din Kentucky, îşi făcea singur băutura, iar eu trebuia să-¡ car apă la mica distilerie pe care o avea. Din cauza aceasta, nu puteam merge la pescuit în balta din spatele proprietăţii şi căram apă plângând de la distanţa de un bloc, ca să răcesc ţevile distileriei.

La un moment dat m-am aşezat sub un plop alb şi plângeam. Faţa îmi era murdară, părul îmi atârna în jos, iar sub degetele de la picioare aveam un cocean de porumb care mă proteja de înţepături în timp ce veneam de la şcoală. Toţi ceilalţi băieţi erau plecaţi la pescuit, numai eu stăteam acolo şi plângeam. Mă gândeam: „De ce trebuie să fac aceasta, când ceilalţi copii nu fac aşa ceva?”

Dintr-o dată, din copacul acela s-a auzit un sunet ca un vâjâit de vânt, iar eu am privit în spate. Ţineţi minte că sunt pe podiumul martorilor! Din acel vârtej, mi-a vorbit un Glas şi mi-a spus: „Să nu bei, să nu fumezi şi să nu-ţi murdăreşti trupul cu nimic, pentru că atunci când vei creşte, te va aştepta o lucrare.” Aceasta m-a speriat de moarte. Eu am mers mai departe şi lucrurile au început să se contureze. În vremea aceea aveam doar şapte ani.

La vârsta de şaptesprezece ani am devenit predicator baptist, la biserica misionară baptistă, iar dr. Roy E. Davis, m-a ordinat ca păstor local şi mi-a dat dreptul, după legea statului, să căsătoresc, să îngrop, să botez şi aşa mai departe. Când a ars biserica baptistă misionară eram asistent de păstor. Domnul Davis s-a întors înapoi în Texas, din munţii Davis de lângă Van Horn. În timpul cât a fost plecat, eu am preluat conducerea adunării, apoi am făcut rost de un cort şi am început să predic în oraş. Eram doar un tânăr predicator.

În anul 1933, am avut un serviciu de botez, pe la mijlocul lunii iunie, în data de 16 sau 18. Stăteam acolo şi era foarte cald. Fusese cald de săptămâni întregi şi nu mai plouase de două sau trei săptămâni, aşa că toată regiunea era ca un cuptor încins. Cred că pe malul apei erau cam şapte sau opt mii de oameni. Am intrat în apă cu al şaptesprezecelea candidat pentru botez şi am început să spun: „Aşa cum te botez eu cu apă, tot aşa Domnul Isus…” Când am spus aceste cuvinte, Ceva mi-a zis: „Ridică-ţi privirea!” După ce am auzit a treia oară glasul acela, mi-am ridicat privirea şi am văzut ceva de vreo patru sau cinci metri pătraţi, care se învârtea în cerul acela roşiatic. De acolo a venit acelaşi Stâlp de Foc care a fost prezent la naşterea mea şi care mi-a vorbit din acel plop. El a venit acolo, deasupra acelor mii de oameni.

Ziarele au scris despre acest eveniment în toată naţiunea, şi vestea s-a dus chiar şi în Canada. Noi am păstrat acele articole: „O Lumină misterioasă a apărut deasupra unui predicator baptist local în timp ce lucra sau boteza.”

Glasul acela a venit jos şi a spus: „Aşa cum a fost trimis Ioan Botezătorul înaintea primei veniri a lui Hristos, tot aşa, mesajul tău va merge înaintea celei de-a doua veniri a lui Hristos.” Cum a fost posibil aşa ceva? Se părea imposibil. Apoi am început să am aceste vedenii care se împlineau întotdeauna, iar aceasta mă înspăimânta. Fraţii mi-au spus: „Aceasta este de la diavolul.” Fraţii mei baptişti spuneau: „Este de la diavolul.”

„Eu stau liniştit,” le-am spus, „şi deodată intru ca într-o transă sau aşa ceva, şi văd lucruri care se împlinesc întotdeauna. El mi-a spus cu douăzeci de ani înainte de construirea acelui pod, cât de mare va fi, când se va construi şi câţi oameni îşi vor pierde viaţa acolo. Şi s-a întâmplat exact aşa.”

Unii dintre ei spuneau: „Aceasta este de la diavolul.” Atunci m-am retras şi am început să plâng şi să mă rog, iar într-o noapte am zis: „Doamne Isuse, Tu îmi cunoşti inima şi ştii că Te iubesc. Lasă-mă să mor. Nu îl lăsa pe diavol să aibă nimic a face cu mine. Mai bine să mor decât să-Ţi fiu un martor mincinos.”

Atunci a venit acea Lumină şi mi-a arătat Scriptura care spune că acest lucru trebuie să se întâmple în timpul acesta. Acest lucru s-a întâmplat acum treizeci şi trei de ani, dar eu sunt martor că acesta este adevărul.

Aş vrea să vă atrag atenţia asupra acestui procuror orb din punct de vedere biblic. Poate sună ridicol, dar acest procuror al acuzării este orb din punct de vedere biblic. În Luca 17.30, Isus a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei…”

Voi vreţi să ştiţi dacă acest OM este Acelaşi ieri, azi şi în veci; şi vreţi să ştiţi unde sunt acele semne ale cuielor şi alte lucruri, nu?  Ei bine, orice făţarnic vă poate arăta aşa ceva, dar Viaţa lui Hristos Se întoarce înapoi în forma Duhului Sfânt, şi nu a unor cicatrice lăsate de cuie. Trupul stă la dreapta lui Dumnezeu, mijlocind pentru noi, dar Duhul Sfânt a venit să Îşi continue lucrarea. Vreau să ştiţi că în Ioan 14.12 scrie: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” De asemenea, vreau să ştiţi că în Ioan 15.5 scrie: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele.” Dacă este aşa, cum este posibil ca mlădiţele să poarte altă viaţă sau roadă decât cea care a fost în Viţă?

Cum puteţi spune că epoca apostolică a încetat? De unde veniţi cu aşa ceva? Cum este posibil ca o ramură să aducă într-o zi portocale, iar în altă zi să aducă dovlecei? Ea trebuie să îşi schimbe viaţa. Dumnezeu a spus în Maleahi 3.6: „Eu sunt Dumnezeu, Eu nu Mă schimb,” ceea ce înseamnă că El este şi astăzi la fel ca atunci; că El a fost aşa şi va fi întotdeauna aşa.

Doresc să vă atrag atenţia că procurorul încearcă să vă spună că El a spus că „a fost,” sau că „va fi,” dar este greşit. El a spus: „Eu sunt Acelaşi ieri, azi şi în veci,” ceea ce înseamnă că procurorul interpretează Cuvântul greşit.

Până unde au trebuit să meargă ucenicii atunci când Isus ¡-a însărcinat că meargă să predice Evanghelia la orice făptură, aşa cum citim în Marcu 16.15? „În toată lumea.” Aceasta nu s-a împlinit încă şi nici: „La fiecare făptură.” Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la fiecare făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.

Iată semnele care vor însoţi până la sfârşitul lumii pe cei ce vor crede: …îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.”­ (v. 15-18).

De asemenea, vreau să ştiţi că Petru, cel care avea cheile Împărăţiei, s-a ridicat în ziua de rusalii şi a spus în Fapte 2.38-39: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Când s-a încheiat epoca apostolică? Aici este însărcinarea: „În toată lumea, …la fiecare făptură, …şi oricine va crede.” Doresc ca această Curte să înţeleagă că aceasta este făgăduinţa lui Dumnezeu.

De asemenea, vreau să înţelegeţi  că acest interpret orb nu înţelege Scripturile. Isus a spus în Luca 17.28: „Cum a fost în zilele Sodomei…” Mergeţi acum înapoi, pentru că Isus S-a referit la aceeaşi carte a Genezei la care ne referim şi noi. „Cum a fost în zilele Sodomei, tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.” Mergeţi şi vedeţi cum a fost în zilele Sodomei, vedeţi cum suntem noi acum şi ce trebuie să se întâmple.

Avraam a fost o preumbrire, iar noi, fiind morţi în Hristos suntem sămânţa lui Avraam şi vom moşteni împreună cu el, conform făgăduinţei. Toţi cei aflaţi în această Curte cunosc acest lucru.

Priviţi-l pe Avraam. El a primit tot felul de semne de la Dumnezeul supranatural, care ¡ S-a arătat în forma unei Lumini, ca un Glas şi aşa mai departe. Ultimul semn pe care l-a primit însă pe dealul Sodomei, cu puţin înainte ca lumea neamurilor să fie nimicită, a fost Dumnezeu însuşi în chipul unei Fiinţe umane. Înţelegeţi, Curte? (Adunarea spune: „Amin!”). La el au venit trei mesageri, iar Avraam s-a grăbit să le iasă în întâmpinare.

Doi dintre ei au fost Oral Roberts şi Billy Graham moderni, care s-au dus în Sodoma şi au predicat Evanghelia orbindu-¡ cu Ea.

Dar acolo a mai fost Unul care a mâncat carne de viţel, a băut lapte de vacă şi a mâncat pâine şi unt, iar Avraam I-a spălat picioarele. Acolo a stat un OM.

Ţineţi minte că cu o zi înainte de aceasta, numele lui era Avram, dar ¡-a fost schimbat în Avraam, iar numele soţiei lui, Sarai, a fost schimbat în Sara.

Priviţi ce ¡-a spus El lui Avraam: „Unde este soţia ta, Sara? Avraam, unde este soţia ta, Sara?”

„Este în cortul din spatele Tău,” a răspuns Avraam. Ea nu venise afară, cum fac femeile de astăzi ca să se scoată în evidenţă pe ele însele. Ea a stat în cortul din spate.

Şi El a continuat: „Te voi vizita din nou anul viitor, la vremea venirii copilului.”

Sara s-a îndoit în inima ei şi şi-a zis: „Acest lucru nu se poate întâmpla.” Spunea aceasta pentru că nu mai avea relaţii intime cu soţul ei. El avea aproape o sută de ani, iar ea aproape nouăzeci, aşa că şi-a zis: „Să mai am plăceri cu domnul meu bărbatul, care şi el este bătrân? Cum se mai poate una ca asta?”

Dar Omul care stătea cu spatele spre cort, a zis: „De ce s-a îndoit Sara şi a spus: „Acest lucru nu se poate întâmpla!”?”

Avraam L-a numit Elohim. Dacă nu ştie cineva, „Elohim” înseamnă „Cel Atotputernic.” Dumnezeul cel Atotputernic arătat în trup. De ce L-a numit Avraam aşa? Pentru că a văzut că acel OM era Cuvântul.

În Evrei 4.12 scrie că Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Când a venit Isus şi a făcut acea minune descoperindu-le gândurile inimii, L-au numit Beelzebul.

Cuvântul din profeţi a fost întotdeauna în stare să vestească şi să deosebească. Acela era Cuvântul pentru ziua aceea, şi îi identifica pe ei ca profeţi. Ţineţi minte că El a făgăduit că lumea va fi din nou în aceeaşi stare şi va primi acelaşi semn înainte de venirea Lui. Observaţi vă rog, că El a spus în Luca 17 că aşa „Cum a fost în zilele Sodomei, tot aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului, când va fi descoperit.”

Curte, mă mai suportaţi încă un minut şi mă veţi lăsa să vă deschid ceva pentru puţin timp? Îmi permiteţi aceasta, pentru că sunt un martor.

Fiţi atenţi! El nu a spus niciodată: „Când se va arăta Fiul lui Dumnezeu,” ci „Fiul omului.” Isus a venit cu trei titluri ca Fiu: Fiul omului, Fiul lui David şi Fiul lui Dumnezeu, dar aceste trei titluri reprezentau aceeaşi Persoană.

Aceasta este la fel ca în cazul titlurilor lui Dumnezeu: Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Dar nu sunt trei dumnezei, ci este un singur Dumnezeu, cele trei titluri fiind atributele Lui.

La fel este şi în cazul meu: am trei atribute, dar nu sunt trei persoane. Astfel, pentru soţia mea sunt soţ, pentru fiica mea care stă aici sunt tată, iar pentru nepotul meu care stă aici sunt bunic. Soţia mea mă poate chema doar ca soţ, dar fiica mea nu poate face aceasta, deoarece pentru ea sunt tată. Nepotul meu nu mă poate numi tată, ca fiica mea. Chiar dacă m-ar numi aşa, nu este adevărat deoarece el este nepotul şi nu fiul meu. Dar cu toate aceste atribute, eu sunt aceeaşi persoană.

La fel este Dumnezeu, care Se descoperă pe Sine şi Se aduce pe Sine jos. El a fost deasupra oamenilor, într-un Stâlp de Foc; apoi S-a arătat în Fiul Său, Isus Hristos, iar acum ni S-a descoperit prin Duhul Sfânt. Fiţi atenţi când vine!

Ştiţi ce înseamnă „fiul omului”? Citiţi în Ezechiel 2.1 şi veţi găsi răspunsul. Veţi vedea că IeHoVaH însuşi l-a numit pe Ezechiel, „fiul omului,” adică „profetul Său.” El ¡-a numit pe toţi profeţii „fiul omului.”

Atunci de ce S-a numit Isus pe Sine însuşi „Fiul omului”? Pentru că El trebuia să vină aşa cum au vestit profeţii că va veni. Moise a spus în Deuteronom 18.15: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica un profet ca mine.” El a venit ca să Se descopere pe Sine însuşi, ca Fiu al omului, seminţei naturale a lui Avraam, dar ei au numit aceasta ca fiind o lucrare a diavolului.

La fel a făcut şi sămânţa duhovnicească. Ştiu că este dur, însă este din dragoste, pentru corectare. Sămânţa duhovnicească de astăzi a făcut acelaşi lucru: a încercat să numească lucrarea lui Dumnezeu „telepatie mintală sau ceva drăcesc,” dar este Fiul omului, Hristos.

În Ezechiel era Hristos; Hristos în Moise; Hristos în David. În toţi era Isus, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Ce era El? Cuvântul manifestat prin aceşti profeţi. Ascultaţi-mă cu atenţie, onorată Curte de judecată, înainte de a lua o decizie. Cuvântul vine la profeţi. Isus a spus că în Cuvânt scrie că cei la care vine Cuvântul lui Dumnezeu, sunt dumnezei. Isus a admis că erau dumnezei.

El a spus: Dacă Legea a numit „dumnezei” pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu – şi Scriptura nu poate fi desfiinţată –

cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!” (Ioan 10.35-36). El este Cuvântul legitimat al acelui ceas. Ei spuneau că-¡ cred pe profeţi, iar acolo era Cuvântul în plinătatea Lui. Totuşi, ei nu L-au putut crede din cauza crezurilor şi a tradiţiilor lor.

Curte, priviţi înainte de a lua vreo decizie. Haideţi să mergem puţin mai departe. Fiţi atenţi! Ei L-au numit pe Fiul omului un diavol, dar cu toate acestea doreau să-L facă Împărat cu forţa.

Când orbul Bartimeu a alergat după El strigând: „Fiul lui David, ai milă de mine!” a primit ce a cerut. Dar când femeia siro-feniciană, care era o grecoaică dintre neamuri, a alergat la El şi a zis: „Fiul lui David…” El nici n-a luat-o în seamă. Ea nu avea nici un drept să se apropie de El ca Fiu al lui David, deoarece pentru ea nu era Fiul lui David. Dar când a zis: „Doamne, ajută-mă!”, când L-a numit „Fiul lui Dumnezeu,” a primit ceea ce dorea. Neamurile nu au nici o legătură cu El sub numele de Fiul lui David. Pentru ei, El a fost Împărat, dar pentru noi este Domn.

Când El S-a descoperit pe Sine ca Fiu al omului, aşa cum a spus Scriptura că va fi, ei L-au respins spunând: „El nu a fost Profetul!” Nu au putut crede. Nu mai avuseseră de sute de ani un profet, şi nu puteau crede că El era un Profet. Dar când a vorbit cu femeia aceea micuţă care era hotărâtă pentru Viaţă, şi ¡-a spus câţi bărbaţi a avut, deşi era în starea aceea păcătoasă, I-a zis: „Doamne, văd că eşti Profet. Noi n-am mai avut nici un profet de sute de ani, dar când va veni Mesia, va face exact semnul acesta, pentru că El va fi Cuvântul. El ştie ce este în inima mea.”

Şi El ¡-a răspuns: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” Mărturia ei a făcut ca întreaga cetate să vină la Hristos. Aşa este. Ei au crezut cu toţii.

Ca Fiu al lui David, El a fost cu iudeii. Fiţi atenţi! Fiul omului înseamnă profet, iar Fiul lui David înseamnă Împărat. Ei nu L-au recunoscut ca Profet, ci au dorit să-L facă Împărat, fiindcă voiau să fie eliberaţi de sub jugul Imperiului Roman.

În timpul epocii Bisericii, El este numit Fiul lui Dumnezeu. Toată lumea ştie că Dumnezeu este Duh, nu-¡ aşa? (Adunarea spune: „Amin!”). Duhul Sfânt este El ca Fiu al lui Dumnezeu. El este supranatural, în timp ce Fiul omului a fost un Profet, un Om. David a fost împărat, dar Dumnezeu este Duh. În timpul epocilor Bisericii, El este descoperit ca Fiul lui Dumnezeu. Noi credem aceasta. Astfel, dacă tu nu crezi că El este Fiul lui Dumnezeu, eşti pierdut, deoarece pentru epoca Bisericii, El este Fiul lui Dumnezeu.

Ascultaţi cu atenţie şi notaţi-vă! Epoca a şaptea a Bisericii este epoca Laodicea. Noi admitem că aceasta este epoca Laodicea, nu? (Adunarea spune: „Amin!”). Să ţineţi minte că El, Cuvântul, a fost scos afară din biserică. Este adevărat? („Amin.”). A fost scos afară! El stă afară şi încearcă să intre înapoi: „Eu stau la uşă şi bat.”  (Fratele Branham bate de trei ori în amvon). Şi ce mai spune? „Tu zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol.” (Apocalipsa 3.17). Vedeţi? El, Cuvântul, este afară.

Cine L-a scos afară? Tradiţiile noastre. Tradiţiile noastre metodiste, baptiste, prezbiteriene şi penticostale au respins Cuvântul, iar El nu mai are nicăieri nici o legătură de colaborare. Toţi se feresc de El şi Îl numesc un duh necurat.

Cred că voi înţelegeţi că Isus a spus că în zilele din urmă, chiar înaintea venirii sfârşitului, El Se va descoperi din nou ca Fiu al omului şi nu ca Fiu al lui Dumnezeu, nu-¡ aşa? Aceasta împlineşte Maleahi 4 şi toate celelalte făgăduinţe date lui Avraam, ultimul semn primit de Avraam. El a aşteptat fiul făgăduit, şi ultimul semn pe care l-a primit a fost Dumnezeu descoperit într-o fiinţă umană. Iar Isus a spus că „Aşa cum a fost în zilele lui Lot, va fi şi la venirea Fiului omului.”

Vă rog să mă mai îngăduiţi puţin, fiindcă aici vreau să vă spun ceva, vouă, teologilor. Cercetaţi Scripturile prin Istoria Bibliei. După cum mi-aţi spus săptămâna aceasta, voi sunteţi învăţaţi ai Bibliei şi susţineţi că epoca apostolică s-a încheiat. De asemenea susţineţi că ştiţi toată Istoria Bisericii. Totuşi, aş vrea să vă atrag atenţia asupra unui lucru. Dumnezeu să mă ierte dacă nu este potrivit să-l spun acum.  

Lumea se află exact în starea Sodomei şi nu a mai fost niciodată un alt timp atât de asemănător cu ea, ca acesta. Astfel, săptămâna trecută, mai mult de şaizeci la sută din profesorii din statul Florida au fost daţi afară din şcoli din pricină că erau homosexuali. În California, homosexualitatea a crescut cu patruzeci la sută comparativ cu anul trecut. Şcolile şi seminarele sunt pline de acest lucru, pentru că lumea se află în aceeaşi stare ca în zilele Sodomei. Dumnezeu este obligat moral să pedepsească această naţiune, pentru că altfel va trebui să ridice Sodoma şi Gomora şi să le ceară scuze pentru că le-a ars. Uitaţi-vă la ceasul în care trăim.

Curte, gândiţi-vă numai puţin înainte de a ajunge la o concluzie.

Isus nu a spus niciodată: „În zilele în care Se va descoperi Fiul lui Dumnezeu.” El a fost descoperit în epoca Bisericii, dar biserica L-a dat afară. Acum, El Se descoperă ca Fiu al omului: „Când Se va descoperi Fiul omului.” Dumnezeu manifestat printre oameni, cum a fost atunci: Fiul omului în mod profetic.

În Maleahi 4 este făgăduit că va veni un văzător cu un Glas. Nu Maleahi 3 unde scrie: „…Voi trimite pe solul Meu,” ci Maleahi 4. Nu le confundaţi, pentru că dacă faceţi aceasta vor trece pe lângă voi. Mesagerul din Maleahi 4, nu este mesagerul din Maleahi 3.1 unde scrie: Iată, voi trimite pe solul Meu; el va pregăti calea înaintea Mea.” Când va veni mesagerul din Maleahi 4, lumea va fi arsă şi va începe Mileniul: „Căci cei răi vor arde, iar cei drepţi vor călca pe cenuşa lor.” (v.1,3). Aceasta nu s-a întâmplat niciodată în zilele lui Ioan. Vedeţi? Maleahi 4. Fiţi atenţi că trebuie să fie un semn, iar acel semn trebuie să fie unul biblic.

Isus a spus: „Eu am venit de la Dumnezeu şi merg la Dumnezeu.” El a fost Stâlpul de Foc din rugul care nu se mistuia. Ei au stat acolo şi I-au spus lui Isus: „Tu n-ai nici cincizeci de ani.” Poate arăta puţin mai în vârstă decât era cu adevărat. Slujba Lui era foarte grea, iar Biblia spune că „N-avea nici frumuseţe, nici strălucire ca să ne atragă privirile, şi înfăţişarea Lui n-avea nimic care să ne placă.” (Isaia 53.2). Poate era un Individ micuţ, iar ei I-au zis: „N-ai nici cincizeci de ani şi spui că l-ai văzut pe Avraam?” Dar El le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8.57-58). El a mai spus: „Eu vin de la Dumnezeu. Eu am fost în Stâlpul de Foc din pustie şi am venit de la Dumnezeu.”

El a fost făcut trup de carne şi a fost numit „Fiul lui Dumnezeu.” Dumnezeu a umbrit o fecioară, a creat o celulă de sânge care L-a adus pe Fiul lui Dumnezeu, iar El a locuit în acel Fiu: „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine.” (2Corinteni 5.19).

Şi El a mai spus: „Eu merg la Dumnezeu.” Când? După moartea, îngroparea şi învierea Sa.

Saul era în drum spre Damasc când a fost lovit de o Lumină, de acel Stâlp de Foc. Credeţi că un iudeu ar numi orice lucru sau iluzie, „Domn?” Când şi-a ridicat privirea şi a văzut acel Stâlp de Foc, Saul a ştiut că era Cel pe care L-au urmat părinţii lui din Egipt, de aceea a zis: „Cine eşti Tu, Doamne?”

Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.” El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Glasul acela biblic ¡-a vorbit lui Moise din rugul acela, iar Moise a stat neclintit  pe aceea. Glasul care mi-a vorbit din acel tufiş atunci când aveam şapte ani, era un Glas biblic, iar eu stau încă pe acest lucru şi spun că este adevărul. Când Moise a văzut acel Cuvânt, a ştiut că trebuie să se împlinească. Şi eu ştiu că şi acest Cuvânt trebuie să se împlinească. „Fiul omului trebuie să Se descopere,” aşa cum a fost spus. Observaţi cum este făgăduinţa. Acolo nu scrie „Fiul lui Dumnezeu,” ci „Fiul omului.” Vedeţi? El S-a descoperit ca Fiul omului, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul lui David.

După încheierea epocilor Bisericii, când este scos afară El va fi descoperit din nou ca „Fiul omului,” pentru că fiind morţi în Hristos, noi suntem sămânţa lui Avraam. Noi suntem sămânţa Lui împărătească. Câţi sunt de acord că Biserica este sămânţa Lui împărătească? (Adunarea spune: „Amin!”). Vedeţi? El face acelaşi lucru pe care l-a făcut cu Avraam.

Iertaţi-mă, dar voi, care spuneţi că cunoaşteţi atât de bine Istoria, spuneţi-mi unde a fost în toată istoria un conducător care să meargă unde aţi mers voi, metodiştii, baptiştii, prezbiterienii, luteranii şi toţi ceilalţi? Când a fost trimis vreodată la voi un om al cărui nume să se termine cu terminaţia „h-a-m”? Aţi avut bărbaţi ca Sankey, Moody, Finney, Knox, Calvin, dar niciodată n-a fost un „ham,” aşa cum a fost Abraham. (În limba româna scrie Avraam.). Graham are numai şase litere, dar Abraham are şapte litere pentru că Cuvântul lui Dumnezeu este desăvârşit.

Observaţi că această Persoană l-a vizitat pe Avraam, care era cel ales. El nu a locuit în Sodoma, pentru că a fost chemat afară de acolo. Nici Mesagerul care l-a vizitat nu s-a dus niciodată în Sodoma, dar priviţi ce au făcut cei doi îngeri care s-au dus acolo.

Priviţi ce a făcut Acesta pentru Biserica aleasă. Isus a atras atenţia că în zilele din urmă se va întâmpla acelaşi lucru, când Fiul omului Se va descoperi în trup de carne, Cuvântul care descoperă tainele inimii. Biblia spune că Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Aşa au făcut toţi profeţii. Isus a fost numit Beelzebul pentru că a făcut aceasta, iar acum, în zilele din urmă, este respins din nou.

Mă întreb dacă acel interpret orb s-a gândit vreodată la aceasta şi dacă îşi va da vreodată seama că aceste Scripturi care au fost profeţite pentru aceste zile trebuie să se împlinească. Credeţi că se vor împlini în aceste zile? (Adunarea spune: „Amin!”). Cuvântul lui Dumnezeu stă în aşteptare. Toate aceste lucruri şi epoci ale Bisericii au trecut, dar este făgăduit că se va întâmpla din nou.

El S-a descoperit pe Sine însuşi ca Fiu al lui Dumnezeu, botezat cu Duhul Sfânt. Biserica penticostală a adus semne şi minuni cum a făcut şi El. Ei L-au văzut pe Dumnezeu în vedenii puternice şi aşa mai departe.

Biserica nu L-a mai văzut niciodată pe Fiul omului manifestat în trup de carne, care să descopere tainele inimii, până în timpul acesta. Acela a fost timpul în care a ars Sodoma şi a venit la suprafaţă fiul făgăduit. Mă întreb dacă acel interpret orb al Scripturii s-a gândit vreodată la aceasta. Doresc ca această Curte să-şi amintească aceasta. Ţineţi minte că nu contează cât va sta în aşteptare acel lucru, el se va întâmpla negreşit. Da, se va întâmpla.

Martorii apărării au mărturisit adevărul absolut. Dumnezeu a spus: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Lumea de afară vrea ca voi să credeţi că imediat ce puneţi mâinile peste bolnavi, picioarele schilodite trebuie să se îndrepte şi astfel omul să sară în sus şi-n jos, dar El nu a spus niciodată aceasta. El nu a promis niciodată aceasta, ci a spus: „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate.” (Iacov 5.15). El nu a spus când se va întâmpla aceasta, ci a spus doar că „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” El nu a spus niciodată când se va întâmpla aceasta, ci a zis: „…orice lucru veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea.” (Marcu 11.24). Vedeţi? El nu a spus când.

Dacă suntem într-adevăr credincioşi adevăraţi, când ni se predică aceste Scripturi nu există nimic să ne poată spune ceva diferit. Nimeni şi nimic nu ne poate spune că este greşit şi nu contează câţi necredincioşi se ridică să ne explice aceasta şi aceea. Un lucru este clar: Dumnezeu Se ţine de Cuvânt! Marcu 16 este la fel de inspirat ca Ioan 3.16. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, de aceea fiecare Cuvânt din Ea este inspirat şi totul este Dumnezeu, dacă citeşti aşa cum este scris.

Aş vrea să chem biserica la bara mărturiei ca să vedem aceste lucruri. Înainte să numiţi ceea ce vedeţi, „de la diavolul,” amintiţi-vă de făgăduinţa care a fost dată pentru această zi. Vedeţi? Amintiţi-vă aceasta, pentru că un singur cuvânt spus împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în lumea aceasta, nici în Lumea viitoare. Voi Îl vedeţi pe Duhul Sfânt manifestându-Se şi făcând acelaşi lucru.

Mă uit la o femeie micuţă care stă aici în faţa mea. Cred că este prezbiteriană, dacă nu greşesc. Ea a fost în casa mea, nu demult, fiindcă avea cancer, iar medicii ¡-au spus că va mai trăi până miercuri. Ea stătea acolo în cameră şi am observat că era lângă un prieten de-al meu. Medicii din oraş ¡-au spus că va mai trăi până miercuri, iar acum sunt foarte încurcaţi, pentru că ea stă în seara aceasta aici, bine, sănătoasă şi în viaţă. Îi eşti recunoscătoare pentru aceasta, nu-¡ aşa, soră? Ridică mâna dacă este aşa. O vedeţi cum stă acolo? Acum câteva luni ¡ s-a spus că va mai trăi doar până miercuri, iar acum medicii nu ştiu ce să creadă şi sunt uimiţi. Cel ce a vorbit a fost „Aşa vorbeşte Domnul,” iar cuvintele Lui sunt încă adevărate.

Când Scriptura spune că „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred: …îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi,” aşa va fi. El nu a spus când se va întâmpla vindecarea, dar dacă tu eşti un credincios adevărat, nimic nu te va face să dai înapoi.

Fiţi atenţi la mărturia lui Avraam. Ascultaţi restul mărturiilor. Astăzi aş putea să chem sute de martori în scenă şi să vă arăt că Dumnezeu Se ţine de Cuvânt în ciuda a tot ce I-ar sta în cale. Voi să staţi numai acolo şi să credeţi în inima voastră că se va întâmpla.

Acum mă refer la această micuţă doamnă. Acum câteva minute, cineva mi-a zis: „Frate Branham, îţi aminteşti de doamna aceasta micuţă şi de rugăciunea ei de credinţă? Cu câţiva ani în urmă ea era pe moarte.” Este aici? Mi-a arătat-o cineva. Dacă stai pe aici pe undeva, ridică-te în picioare.

În rând era o femeie micuţă, iar un frate cărunt mi-a arătat-o şi mi-a spus că este pe moarte din pricina cancerului. Dar ea trăieşte şi astăzi şi este aici. Este această doamnă în sală? Cu puţin timp în urmă era în camera  de Cină. Desigur. Este doamna Waldrop, care acum cincisprezece ani stătea în rândul de rugăciune, pe moarte. Ea avea o radiografie de la medicul ei, în care se vedea că inima ei era mâncată de cancer, dar atunci a venit „Aşa vorbeşte Domnul!”

Lăsaţi criticii să se ridice şi să spună ce vor! Eu sunt martor că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, că El este şi acum, ceea ce a fost atunci. El nu este „Eu am fost,” sau „Eu voi fi,” ci El este „Eu sunt,” în timpul prezent, „Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Isus şi Cuvântul Său este Acelaşi. El este Cuvântul, credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”).

Şi ce a spus El? Că „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred: …îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Voi sunteţi juraţi şi aţi auzit toate mărturiile. Câţi martori putem chema? Nu contează câţi martori aduce procurorul, pentru că aceste cuvinte mărturisesc împotriva lui şi dovedesc că el interpretează Scriptura greşit. Câţi cred că aceste cuvinte sunt Adevărul? Câţi sunt credincioşi? Ridicaţi mâna. (Adunarea spune: „Amin.”). În ordine. Biblia spune că „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Dumnezeu îl va ridica.” Şi: „Îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.”

Aş vrea să fiţi atenţi cu toţii. Din acest mesaj micuţ şi prezentat în părţi, aţi putut trage nişte concluzii, iar în mintea voastră aţi ajuns deja la o concluzie, pentru că aşa face juriul. Felul în care vă veţi purta de acum încolo va dovedi verdictul vostru. Înţelegeţi? Felul în care veţi trăi în continuare va dovedi verdictul vostru. Dacă mergeţi şi spuneţi: „Sunt la fel de bolnav ca atunci când am venit,” aceasta va arăta ce fel de verdict aţi dat în Curtea din după-amiaza aceasta.

Eu cred că El a avut parte de o judecată dreaptă, pentru că am adus Cuvântul. El a fost dovedit că este Cuvântul; a fost identificat ca fiind Cuvântul. Dacă voi muri în seara aceasta, cuvintele pe care le-am spus sunt adevărate. („Amin.”). Lumea ştie aceasta şi la fel lumea ştiinţifică. Este acelaşi Stâlp de Foc, acelaşi Înger al Domnului.

Câţi dintre voi aţi văzut fotografia? Ea este expusă la Washington DC şi reprezintă singura Fiinţă supranaturală care a fost fotografiată vreodată. Dacă voi muri în seara aceasta şi nu vă voi mai vedea niciodată, să ştiţi că ceea ce v-am spus este adevărul. Aici este Scriptura care spune că trebuie să fie în felul acesta. Numiţi-L apoi diavol, dacă aşa vreţi, fiindcă aceasta va fi între voi şi Dumnezeu. Vedeţi?

Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi El Se identifică pe Sine însuşi aşa cum a promis. Noi am putea spune mult mai multe. În aceste zile din urmă, El Se face cunoscut printre oameni în chipul slujitorilor Săi. Vedeţi? Nu ca Fiu al lui Dumnezeu şi nu ca Fiu al lui David, ci ca Fiu al omului. Fiul lui Dumnezeu este supranatural.

Ca Avraam. El a auzit Glasul Lui şi ¡ s-au spus lucruri, a văzut lumini şi aşa mai departe, dar cu puţin timp înainte de venirea fiului făgăduit, Dumnezeu S-a descoperit ca Om, într-un trup de carne, şi a cunoscut gândurile din inima Sarei, care se afla în cortul de la spatele Lui. Câţi dintre voi ştiţi că aşa scrie în Scriptură? (Adunarea spune: „Amin.”). Foarte bine.

El a spus: „Cum a fost în zilele Sodomei, aidoma va fi la venirea Fiului omului, când va fi descoperit Fiul omului.” Vedeţi? Fiul omului va fi descoperit, nu Fiul lui Dumnezeu. El este dat afară din biserică şi Se descoperă pe Sine însuşi ca Fiul omului, Cuvântul Se face trup printre noi.

Oh, Curte deschide ochii înainte de a lua o decizie! Ia o decizie şi crede cu toată inima! El a dovedit aceasta în scris, în Scriptură şi este justificat în ceea ce spune. Eu ştiu că El are dreptate şi pot dovedi aceasta. Dumnezeu nu are nevoie de nimeni să interpreteze şi să spună: „Aceasta este aşa şi aceasta este aşa.” El spune că o va face personal şi aşa este, fiindcă este propriul Său Interpret.

Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin.”). Câţi sunteţi credincioşi? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu sunt credincios.” Toţi cei credincioşi să se ridice în picioare.

Înainte de încheiere, doresc să-I mulţumesc Domnului pentru că această Curte a luat o decizie. Juriul a ajuns la verdictul că Isus Hristos este justificat că a pus aceste lucruri în Cuvântul Său, fiindcă atunci când este Interpretat cu adevărat în Lumina Cuvântului, este Adevărul. Curte, câţi credeţi aceasta? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu cred înaintea lui Dumnezeu că acesta este Adevărul. Da, cred că este Adevărul.” În timp ce lăsaţi mâinile jos, câţi puteţi spune: „Eu cred ceea ce ai spus; cred că acesta este Adevărul adevărat; cred că este Cuvântul lui Dumnezeu.”

Ridicaţi mâna. În ordine.

Aş vrea să vă întindeţi mâinile peste masă şi să vă puneţi mâinile peste un alt credincios. Suntem noi credincioşi? Ce a spus El? Că „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede.”

Curte, ai ajuns la o concluzie? Spuneţi: „Amin! (Adunarea spune: „Amin.”) Am ajuns la un verdict.” Este adevărat? Amin? („Amin.”).  Marcu 16 este adevărat, amin? („Amin.”). Atunci, „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.” Bolnavii trebuie să se însănătoşească. („Amin.”). Aşa a spus El, nu-¡ aşa? („Amin.”).

Felul în care vă rugaţi la biserică este acelaşi în care vă rugaţi şi pentru persoana peste care v-aţi pus mâinile. Ei se roagă pentru voi. „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.” Ce se va întâmpla? Faptele voastre, de acum încolo, vor dovedi care este verdictul vostru cu adevărat.

Fiecare din voi să-şi plece capul şi să se roage pentru persoana peste care şi-a pus mâinile.

Isuse Hristoase din Nazaret, eu aduc din nou aceasta în atenţia Ta. Aceşti bărbaţi şi femei susţin prin mărturia lor că sunt credincioşi şi s-au ridicat şi şi-au pus mâinile unii peste alţii. Doamne, noi credem Cuvântul Tău; credem că în acest timp în care peste tot se vede numai învăţătură religioasă, etică şi sisteme educaţionale, Cuvântul Tău rămâne adevărat şi Acelaşi.

Doamne, în Curtea din după-amiaza aceasta, noi am chemat martori, ca să ai parte de o judecată dreaptă, şi nu de una de formă cum a făcut Herodot şi alţii. Noi Îţi oferim o judecată dreaptă şi corectă, iar copiii Tăi şi-au format deja o opinie despre Cuvântul Tău, şi anume, că în anul 1964 în care trăim, Tu eşti acelaşi Dumnezeu dintotdeauna şi că fiecare Cuvânt pe care L-ai promis este Adevărul. Ei au mâinile puse unii peste alţii ca dovadă că cred aceasta şi se roagă unii pentru alţii.

Tu ai spus: Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred: …îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” Tu nu ai spus niciodată în cât timp se va întâmpla aceasta, ci ai spus: „…se vor însănătoşi.”

În acest proces, eu am fost moderator, iar aceşti oameni au fost juraţi şi judecători, iar ca dovadă a hotărârii luate, şi-au pus mâinile unii peste alţii şi se roagă unii pentru alţii.

Acţiunile lor vor dovedi cu siguranţă care este verdictul lor. Fie ca niciodată să nu se găsească printre ei vreo boală sau orice altceva care ¡-ar putea apăsa. Îngăduie ca ei să ştie că Dumnezeu a promis şi va face ceea ce a spus.

Uneori El zăboveşte, aşa cum a făcut şi în zilele lui Noe, în zilele lui Moise şi în alte zile. El nu le-a spus credincioşilor de la Rusalii: „Mergeţi în Ierusalim şi vă voi da Duhul Sfânt în douăzeci şi patru de ore,” ci a spus: „Rămâneţi în cetate până veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus.” (Luca 24.49). Doamne, ei au stat acolo până când au primit dovada şi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a vorbit prin ei.

Fie ca oamenii aceştia care şi-au pus mâinile unii peste alţii, mărturisindu-şi astfel credinţa în faptul că El Se ţine de cuvânt, şi care stau în Curtea din după-amiaza aceasta în prezenţa lui Dumnezeu şi a Cuvântului Său pe care L-am citit, să fie vindecaţi în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Cei care v-aţi ridicat în picioare să mărturisiţi în faţa acestei Curţi că sunteţi credincioşi, să credeţi că El este corect şi Îşi ţine Cuvântul. Nu contează cât timp trebuie să treacă, El se va împlini. Credeţi aceasta? („Amin.”). Acceptaţi aceasta? („Amin.”).Dumnezeu să vă binecuvânteze. Eu cred aceasta din toată inima.

Haideţi să ne plecăm capetele.

Este aici vreo persoană care este necredincioasă sau care nu este un creştin adevărat? Dacă da, aş vrea să-ţi dau şansa să vii aici, înaintea acestei Curţi, şi să mărturiseşti: „Eu m-am îndoit toată viaţa, dar de acum înainte Îl accept pe Isus Hristos.

Eu ştiu că Biblia spune că „după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.”

Ei I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să vedem un semn de la Tine!”

Drept răspuns, El le-a zis: „Un neam viclean şi preacurvar cere un semn; dar nu i se va da alt semn, decât semnul prorocului Iona.

Căci, după cum Iona a stat trei zile şi trei nopţi în pântecele chitului, tot aşa şi Fiul omului va sta trei zile şi trei nopţi în inima pământului.” (Matei 12.38-40).

Noi L-am văzut şi ştim că este Adevărul. El este ridicat dintre cei morţi, iar noi credem aceasta. Noi trăim într-un timp ca cel din zilele lui Iona, când oraşele au fost pervertite spre rău. Apoi, el a ieşit din pântecele balenei ca unul înviat dintre cei morţi. Noi credem că Isus Hristos a fost ridicat dintre cei morţi şi Se face cunoscut în epocile Bisericii, ca Fiu al lui Dumnezeu. El Îşi împlineşte acum făgăduinţa pentru zilele din urmă, de a Se descoperi seminţei împărăteşti a lui Avraam, ca Fiu al omului.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Cu capetele plecate, încet şi cu respect, să cântăm o strofă din cântarea: „Eu Îl iubesc.”

„Eu Îl iubesc, pentru că El m-a iubit întâi.”

Dacă nu eşti creştin dar vrei să devii şi să iei în seara aceasta poziţie împreună cu cei puţini şi batjocoriţi ai Domnului, din această zi păcătoasă care este aidoma cu zilele lui Noe şi ale Sodomei, vino, în timp ce cântăm cu capetele plecate şi în rugăciune.

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a răscumpărat salvarea

Pe lemnul de la Calvar.

Să rămânem cu capetele plecate în timp ce fredonăm. (Fratele Branham începe să fredoneze).

Puteţi să vă scuturaţi numai puţin? Dumnezeul care a făcut această făgăduinţă este aici, descoperindu-Se şi legitimându-Se chiar aici pe pământ. Scriptura este aici şi nu este nevoie s-o interpreteze nimeni pentru că Ea este deja interpretată. El mi-a răscumpărat salvarea. Acceptaţi aceasta?

(Fratele Branham continuă să fredoneze: „Eu Îl iubesc.”).

Dacă eşti deja creştin şi doreşti să trăieşti mai aproape de Dumnezeu, ridică mâna în timp ce cântăm din nou cu capetele plecate. Poate doreşti să umbli mai aproape de Dumnezeu, fiindcă crezi că acesta este Adevărul şi că noi trăim în zilele din urmă.

Dumnezeu să fie cu tine, prietene. Nu vă lăsaţi biruiţi! Nu vă lăsaţi biruiţi! Credeţi-L! Eu Îl iubesc. Spuneţi aceasta din toată inima. Predaţi-vă pe voi înşivă. El este Cuvântul acestei zile.

…El m-a iubit întâi…

– Amin –