Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMPRESUPUNERI

08/04/1962, dimineata - Cleveland, OH

Mulţumesc, frate. Dumnezeu să te binecuvânteze. Haideţi să rămânem un moment în picioare şi să ne plecăm capetele.

Tată ceresc, în dimineaţa aceasta Îţi suntem recunoscători pentru privilegiul de a ne afla din nou în casa Domnului, ca să ne întâlnim cu aceşti oameni dragi, cu acest păstor, cu soţia şi cei dragi ai lui. Dumnezeule, în timp ce ne vom aşeza jos ca să studiem Cuvântul Tău, Te rugăm să vii la noi şi să ne dai hrana pentru sufletele noastre, fiindcă tânjim după aceasta, Tată, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Vă puteţi aşeza.

Consider un mare privilegiu faptul că în dimineaţa aceasta suntem din nou aici pentru această lecţie. M-am grăbit să avem câteva momente de părtăşie împreună cu fratele Littlefield.

Aseară am avut un timp atât de minunat în rugăciunea pentru bolnavi şi i-am spus fratelui că în dimineaţa aceasta trebuie să mă grăbesc, fiindcă vreau să mă adresez clasei de şcoală duminicală înainte de a pleca. Deci sunt puţin în întârziere. Înainte de a veni aici, m-am întâlnit şi cu nişte prieteni şi am stat de vorbă cu ei.

M-am dus repede şi la subsol, ca să văd cum s-a aranjat biserica, fiindcă încercăm s-o facem ca pe cea de acasă. Şi am observat că acest tipar a fost respectat foarte bine. Îmi place acustica sălii sau cum o numiţi. Se pare că cineva s-a ocupat foarte bine de sunet.

Cu ocazia aceasta, aş vrea să le mulţumesc celor de la Motelul City View. Nu ştiu dacă este prezent cineva de acolo, dar a fost printre puţinele dăţi din viaţa mea, când am fost cazat într-un motel, fără să plătesc. A fost foarte frumos din partea lor. Fiul meu care a stat la Motelul Lehi, mi-a spus că nici pe el nu l-au taxat.

Am înţeles că cele două moteluri sunt în legătură şi că oamenilor care au venit aici pentru adunare, li s-a făcut reducere. Vă rog şi pe voi să le mulţumiţi acelor oameni pentru gestul lor.

Cândva vrem să ţinem aici o convenţie, iar atunci sperăm să fim cazaţi cu toţii de oamenii aceia. Voi ştiţi că este scris: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40).

În dimineaţa aceasta am stat de vorbă cu managerul de la motel şi a vorbit foarte frumos la adresa fratelui Littlefield. Eu i-am spus:

„Aş vrea să-ţi plătesc.” Dar el a răspuns:

„Nu, nu, am avut deja grijă de aceasta.”

„Vrei să spui că a făcut aceasta fratele Littlefield?”

„Nu, aceasta vrem s-o facem noi pentru tine.”

„O, domnule, nu trebuie să faceţi aceasta!”

„Ba da, ba da. Noi avem respect pentru domnul Littlefield, pentru felul în care se îngrijeşte de oamenii sărmani de aici, fiindcă încearcă să-i ajute pe toţi. Noi respectăm aceasta.  Astfel, putem face şi noi un lucru micuţ, adăugând şi partea noastră la a lui.”

Acest lucru este foarte frumos. Eu am încercat să-l conving să ia banii pentru şederea noastră la motel, dar nu a vrut. Este un gest foarte frumos şi Îl rog pe Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toţi pentru aceasta. Billy spunea că la motelul Lehi a întâlnit cea mai amabilă doamnă pe care a văzut-o vreodată. A trebuit să stea mai mult decât timpul rezervat pentru cazare, şi nu a fost taxat. La final, ea i-a spus: „Nu este nici o problemă. Nu vă costă nimic.”

Îmi place să locuiesc cu astfel de oameni. Să ştiţi că cu un astfel de duh, poţi lucra. Dar cu cei care au acel duh rău, nu poţi face nimic. Cu aceştia din urmă trebuie să ai grijă, fiindcă nu le poţi spune nimic. Cu ei nici nu este nevoie să vorbeşti, pentru că ei au drumul lor şi asta-i tot.

Acasă, şcoala duminicală ţine patru sau cinci ore, dar aici nu putem face aceasta, fiindcă avem la dispoziţie patruzeci şi cinci sau cincizeci de minute. Astfel, în dimineaţa aceasta vom vorbi puţin din Cuvânt.

Cei care aveţi Bibliile la voi, aş vrea să deschideţi împreună cu mine la Numeri 14.37-45. Fiţi atenţi la citire:

„…oamenii aceştia care înnegriseră ţara, au murit acolo înaintea Domnului, loviţi de o moarte năprasnică.

Numai Iosua, fiul lui Nun, şi Caleb, fiul lui Iefune, au rămas cu viaţă dintre oamenii aceia care se duseseră să iscodească ţara.

Moise a spus aceste lucruri tuturor copiilor lui Israel; şi poporul a fost într-o mare jale.

S-au sculat dis de dimineaţă a doua zi, şi s-au suit pe vârful muntelui, zicând: „Iată-ne! suntem gata să ne suim în locul de care a vorbit Domnul, căci am păcătuit.”

Moise a zis: „Pentru ce călcaţi porunca Domnului? Nu veţi izbuti.

Nu vă suiţi, căci Domnul nu este în mijlocul vostru! Nu căutaţi să fiţi bătuţi de vrăjmaşii voştri.

Căci amaleciţii şi cananiţi sunt înaintea voastră şi veţi cădea ucişi de sabie; odată ce v-aţi abătut de la Domnul, Domnul nu va fi cu voi.

Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui;  dar chivotul legământului şi Moise n-au ieşit din mijlocul taberei.

Atunci s-au pogorât amaleciţii şi cananiţii, care locuiau pe muntele acela, i-au bătut, şi i-au tăiat în bucăţi până la Horma.”

(În versetul 44, în limba română scrie: „Ei s-au îndărătnicit şi s-au suit pe vârful muntelui,” dar în traducerea engleză scrie că: „Ei au presupus că pot merge pe munte…” De aceea şi-a luat subiectul „Presupuneri” din textul acesta).

Aceasta este o şcoală duminicală, aşa că aici aveţi un mare învăţător, pe fratele nostru scump Luttlefield. Aceasta mă face să mă simt puţin stânjenit la gândul că vorbesc în faţa acestei clase. Dar aş vrea să aduc nişte chestii de fond.

Noi ştim că tot ce s-a întâmplat în Vechiul Testament este un exemplu pentru ceea ce se întâmplă acum. După cum am spus şi aseară, Dumnezeu arată o umbră, un negativ, înainte ca să vină realitatea, pozitivul.

Astfel, Vechiul Testament a fost o umbră a Noului Testament, exact aşa cum luna reflectă o umbră a soarelui până la răsăritul lui. Noi vorbim de lumina lunii în timpul nopţii, dar când răsare soarele avem adevărata lumină, pentru că luna doar reflectă lumina soarelui.

Vechiul Testament este un tip şi o umbră a Noului Testament care avea să vină. Oamenii au umblat în lumina pe care au avut-o aşa cum a reflectat-o luna, dar acum… În Evrei 1.1 scrie: „După ce a vorbit părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul Său, Isus Hristos.” Aceasta este glorios.

Israelul a păcătuit, a cârtit şi s-a plâns. Ei au ajuns la Cades-Barnea, unde era cu adevărat scaunul de judecată, pentru că acolo a ieşit judecata. Acolo a fost judecat Israelul, la Cades-Barnea. Ni s-a spus că este un loc micuţ, în deşert, pe partea cealaltă a Iordanului, un loc unde sunt câţiva palmieri. Acolo este unul din cele mai mari izvoare de apă şi sunt şi câteva izvoraşe mai mici, ceea ce este un tip minunat spre scaunul de domnie al lui Dumnezeu care este locul de judecată, iar izvoraşele acelea sunt locurile mai mici de judecată care vin, deoarece Cades-Barnea înseamnă judecată.

Acolo a fost judecat Israelul din pricina certurilor, a neascultării şi a întreruperii Planului lui Dumnezeu, fiind un tip chiar a timpului de astăzi, deoarece prin diferenţele lor, bisericile întrerup Planul lui Dumnezeu. Dar El ne vrea uniţi într-o inimă, un gând şi o simţire, într-o repetare a Cincizecimii.

Dar vedeţi, noi am ajuns atât de diferiţi şi vrem aşa şi nu vrem altfel şi nu acceptăm decât dacă merge aşa şi aşa… ştiţi voi cum este. Dar trebuie să încetăm cu aceste lucruri, pentru că Dumnezeu ne va aduce din nou înaintea scaunului de judecată.

Dumnezeu are un Program, să intrăm deci în el şi să mergem mai departe. Nu aşteptaţi să obţineţi aceasta sau cealaltă, ci mergeţi înainte. Dumnezeu îi va aduce pe cei care sunt hotărâţi să meargă pe această cale, pentru că El a spus: „Oile Mele ascultă Glasul Meu. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (Ioan 10.27; 6.37). Dacă nu este aşa, înseamnă că Isus a spus ceva greşit.

Acum voi vorbi despre subiectul „Presupuneri.” Numai despre presupunere. Dicţionarul Webster spune că „a presupune” înseamnă „a te aventura undeva fără să ai autoritatea s-o faci, sau a lua ceva fără a avea permisiunea.” Aceasta înseamnă cuvântul presupunere: să mergi fără autoritate sau să iei ceva fără să ai permisiunea s-o faci. Aceasta fac foarte mulţi oameni, dar fără să aibă permisiunea s-o facă. Astfel, ei spun: „O, este în ordine! Nu-i nimic rău dacă fac aceasta…” Îşi iau îngăduinţe, adică presupun că este bine şi dacă fac aşa.

Israelul a făcut o greşeală fatală când a făcut aceasta. Şi nu doar Israelul ci toţi cei care fac aceasta. Este o greşeală fatală când presupui că umbli cu Dumnezeu, deşi El nu te-a chemat să umbli cu El, sau când presupui şi te aventurezi în lucruri care nu sunt biblice, gândindu-te că este în ordine. Aşa ceva nu este în ordine.

Şi Eva a presupus. Ea a presupus că va fi în ordine, pentru că Satan i-a prezentat ceva ce părea nespus de frumos. Dar nu era Cuvântul, ci doar o presupunere. Tu nu trebuie să faci aceasta, ci trebuie să stai cu Cuvântul. Nu vă mişcaţi de pe El! Staţi exact acolo!

Amintiţi-vă că oamenii care au făcut ceva pentru Dumnezeu au fost singuri cu El. Pe cale nu este loc pentru doi, ci eşti doar tu şi Dumnezeu. Oamenii care au făcut ceva, din convingere pentru Cuvânt, au stat singuri: Martin Luther, John Wesley, Finney, Sankey, Calvin, Knox, Spurgeon şi care au mai fost. Vedeţi? Moise, Elisei, toţi aceştia au stat singuri pe Cuvântul lui Dumnezeu. Şi aşa trebuie să faceţi voi, este o problemă personală. Tu trebuie să stai cu Cuvântul şi să iei Cuvântul lui Dumnezeu.

Noi am văzut că Israelul a ajuns în locul în care, în harul şi îndurarea Sa, Dumnezeu le-a iertat păcatele şi neascultarea după ce au văzut minuni după minuni. Dumnezeu le-a spus: „…am făcut între voi semne mari.” În versetele precedente, El a spus: „le-am arătat semne mari, dar ei le-au nesocotit pe toate.” Ei au mers mai departe oricum şi au făcut ce au vrut, ce au presupus ei că trebuie să facă, şi nu au făcut ce le-a spus Dumnezeu sau ce trebuia să facă.

Aici este deosebirea: noi ne gândim că ar trebui să facem lucrurile într-un fel, iar Dumnezeu ne spune să le facem altfel. Dar noi trebuie să ne întoarcem înapoi şi să facem totul în felul lui Dumnezeu, pentru că altfel nu vom ajunge în Locul acela. Aşa este. Tu trebuie să te întorci acolo unde ai părăsit calea.

Nu demult am fost la un capelan care spunea că a fost chemat în acea slujbă. El a participat la război şi într-o zi a fost chemat la căpătâiul unui căpitan care fusese împuşcat în piept de o mitralieră. Fiind pe moarte, capelanul a fost chemat la el în cort. Căpitanul fusese adus de pe câmpul de luptă, iar capelanul l-a întrebat:

„Eşti creştin?”

„Am fost odată.”

„Ei bine, ar trebui să fii şi acum pentru că eşti pe moarte.”„Ştiu aceasta,” a răspuns omul. (Gloanţele i-au străpuns plămânii şi erau deja plini de sânge).

„Dar L-ai cunoscut cândva?”

„Da.”

Atunci gândeşte-te bine unde L-ai pierdut, pentru că Îl vei găsi exact acolo.” Cât este de adevărat acest lucru. Tu trebuie să te întorci înapoi exact până în locul în care L-ai părăsit; până unde I-ai părăsit Cuvântul.

Tu mergi la biserică, ceea ce este bine; îţi plăteşti zeciuielile, ceea ce este bine, şi faci toate acele lucruri bisericeşti, ceea ce este bine, dar când trebuie să te întorci acolo unde primeşti Duhul Sfânt, sau un anumit lucru din Cuvântul Lui, Îi întorci spatele şi spui: „Nu vreau să ştiu nimic despre aceasta!” L-ai părăsit chiar acolo, şi nu vei putea înainta mai departe. Dacă vei vrea să-L regăseşti, va trebui să te întorci chiar acolo. Părăseşti calea şi o iei pe o scurtătură, iar dacă te întorci din nou pe cale, Îl vei găsi chiar acolo, aşteptându-te.

Aceasta i-a spus şi capelanul acelui căpitan:

„Gândeşte-te bine!”

„Păi nu-mi aduc aminte acum.”

„Ai face bine să te gândeşti serios.” Şi capelanul spunea că faţa căpitanului s-a luminat deodată şi i-a zis:

„Mi-am amintit.”

„Atunci începe de acolo.”

„Acum mă pun să dorm,” a spus muribundul, „şi Îl rog  pe Domnul să-mi ţină sufletul.”

Unde L-a părăsit? Chiar din leagăn, de lângă mama lui. Şi acolo L-a regăsit din nou. Vedeţi? Tu trebuie să te întorci înapoi până unde L-ai părăsit.

Şi Israel a pornit, dar a eşuat. Harul şi îndurarea lui Dumnezeu, i-a ţinut şi i-a tot ţinut, dar când au ajuns la Cades-Barnea, Moise a ales câte un bărbat din fiecare seminţie şi astfel a trimis douăsprezece iscoade să iscodească ţara.

Şi când au ajuns acolo, o, ce tulburare a fost printre ei! O, vai!

Când s-au întors înapoi, zece din acele iscoade au spus: „Nu putem lua ţara! Amaleciţii, cananiţi şi fereziţii aceia au cetăţi întărite cu ziduri groase, iar unii sunt atât de mari încât noi părem nişte lăcuste pe lângă ei.” O, cât erau de descurajaţi!

Nu este acesta un tip spre biserica de astăzi? „O, noi nu putem face aceasta, este imposibil! Noi trebuie să fim aşa, sau să facem aşa şi aşa…” Unde sunt adunările de pe străzi? (Cineva spune: „Nu mai sunt, frate.”). Aşa este, tinere, nu mai sunt.

Unde sunt nopţile de rugăciune pe care obişnuiam să le avem? Ce s-a întâmplat cu ele? Unde este acea sinceritate adâncă faţă de Dumnezeu? Care-i problema? Am lăsat-o deoparte şi am renunţat puţin câte puţin…

Păcatul este atrăgător şi sclipitor, şi are un apetit deosebit. El vine atât de inocent, atât de nevinovat, dar să nu-i daţi ascultare!

Mai târziu, când Iosua a intrat în ţară, Dumnezeu i-a zis: „Să-i treci prin ascuţişul săbiei pe toţi de acolo! Să nu rămână nimeni!” Vă puteţi imagina o femeie israelită care a ridicat din drum un copilaş, zicând: „Uite ce frumos este, nu are nici dinţi!”? Dar Iosua a strigat: „Omorâţi-l!”

Poate mama aceea a spus: „O, şi eu voi fi mamă şi nu aş putea omorî un copilaş!”

„Trebuie! Dă-l încoace!”

De ce trebuia omorât? Sigur că era drăguţ, dar când va creşte va fi ca şi tatăl său. Tu nu poţi ocroti păcatul, nu trebuie tratat cu mănuşi, ci cu mâinile goale. Noi vrem să fim drăguţi. Toţi vor aceasta, dar ce înseamnă să fii drăguţ? Noi trebuie să fim umili, dar ce este umilinţa? Trebuie să fim plini de compasiune, dar ce este compasiunea?

Isus a fost un Om plin de compasiune, dar a trecut pe lângă două sau trei mii de oameni bolnavi, ologi, orbi şi uscaţi. El avea compasiune. Şi ce a făcut? A mers acolo unde I-a arătat Tatăl, la un om care avea probabil, o boală de prostată sau ceva, l-a vindecat şi a plecat mai departe, iar pe restul bolnavilor i-a lăsat tot aşa. Vedeţi? Un om plin de milă şi îndurare.

Vedeţi, există o deosebire între milă şi îndurare. Sunt două cuvinte asemănătoare şi noi le folosim la fel.

Acum Cuvântul nu mai cere îndurare, ci trebuie ascultat. Staţi cu acest Cuvânt, indiferent cât taie de rău.  Cum credeţi că ar nimici femei nevinovate şi copii şi aceste lucruri? Puţin aluat creşte toată plămădeala.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi la început cu Eva. Era foarte subtil. „Păi, vei fi deşteaptă. Sigur nu vei muri! El este prea bun şi nu te va omorî!” Dar Dumnezeu a spus că va muri. De acolo a început totul. Vedeţi? Voi trebuie să staţi cu acest Cuvânt.

Nu presupuneţi, ci credeţi! Nu argumentaţi! Cunoştinţa are argumente, dar credinţa nu are argumente, însă se ţine tare.

Ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi argumentat şi Avraam? Gândiţi-vă. Cum era dacă Avraam ar fi argumentat? A trăit o sută de ani cu soţia lui care îi era pe jumătate soră. Ei erau căsătoriţi şi el avea şaptezeci şi cinci de ani când a primit făgăduinţa.

El era steril şi ea era stearpă, iar de mai mult de patruzeci de ani ea era în menopauză, deci era total imposibil să mai aibă un copil. Toate argumentele arătau că aşa ceva era imposibil, dar credinţa a stat tare pe Cuvânt. Vedeţi? Credinţa nu are argumente; ea se ţine de Cuvânt.

Am întâlnit mulţi predicatori care spuneau: „Frate Branham, eu cred că spui adevărul, dar dacă aş vorbi şi eu ce vorbeşti tu, aş ajunge cerşetor. M-ar da afară din biserică şi nu m-ar mai primi nimeni.” Foarte bine! Să mă dea afară toţi, pentru că El mă va primi. Tu nu poţi trăi veşnic, ci trebuie să ajungi acolo.

Credinţa nu cunoaşte argumente şi motivaţii. Ea crede pur şi simplu şi vă separă de orice legătură. Acolo nu mai este nimic. Staţi pe credinţă şi nu primiţi argumentele, pentru că ele vă îndepărtează.

Iscoadele acelea au adus argumente: „Unul din oamenii aceia doboară zece de-ai noştri. Noi nu suntem o naţiune războinică şi avem doar nişte suliţe şi săgeţi. Nici unul dintre noi nu este războinic, aşa că ce ne vom face?” Acelea erau argumente.

Dar Iosua şi Caleb erau oameni credincioşi, oameni integri şi ştiau că Dumnezeu le spusese când erau încă în Egipt: „V-am dat ţara, este a voastră!” iar aceasta a fost suficient pentru ei.

Vedeţi? Poporul se tânguia şi se văieta zicând: „Copiii noştri vor muri în pustie şi femeile noastre vor fi batjocorite. Vom pieri în pustie,” deşi Dumnezeu le promisese că le va da ţara.

Şi El le-a dat într-adevăr ţara, dar ei au trebuit să lupte pentru fiecare centimetru din ea. Dumnezeu i-a spus lui Iosua: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, va fi al vostru.” (Deuteronom 11.24).

Voi, pentru care ne-am rugat aseară, cel de alături şi-a pus mâinile peste voi şi ne-am rugat, iar prezenţa Domnului a venit jos şi S-a descoperit în Cuvânt ca să arate că El este aici. Nu este altceva, nu este o greşeală, ci este Adevărul. Noi nu presupunem nimic. Lăsăm deoparte argumentele, le aruncăm afară şi luăm Cuvântul. Luaţi Cuvântul şi mergeţi mai departe, pentru că aşa spune Cuvântul.

Tu spui: „Înseamnă că făgăduinţa este a mea.” Sigur că da, dar va trebui să lupţi pentru fiecare centimetru, până când eşti bine. Trebuie să lupţi pentru fiecare pas. Făgăduinţa este a ta, dar este o luptă.

Aceea era ţara făgăduită, dar ei au trebuit să lupte pentru fiecare bucăţică de pământ din ea. Făgăduinţa este a ta, dar va trebui să lupţi pentru fiecare centimetru din ea.

Dumnezeu m-a chemat cu treizeci şi unu de ani în urmă să propovăduiesc Evanghelia, iar de atunci am luptat pentru fiecare centimetru de teren; am luptat cu Sabia lui Dumnezeu; am luat făgăduinţa şi am tăiat în stânga şi în dreapta.

Cineva vine şi spune: „Noi aparţinem de gruparea baptistă şi nu putem crede aşa ceva. Nu este pentru noi.” Ce trebuie să faci în situaţia aceasta? Să iei Sabia, să tai şi să mergi mai departe. Penticostalii au spus: „Dacă mergi cu grupul acela, noi nu mai colaborăm cu tine!” Celălalt grup spunea: „Dacă te duci cu ei, nu mai colaborăm cu tine.” Lăsaţi-vă de aceste lucruri şi continuaţi să mărşăluiţi, pentru că trebuie să luptaţi pentru fiecare centimetru.

Dar ce este aceasta? O făgăduinţă. Dumnezeu a dat o făgăduinţă, deci haideţi să stăm pe ea. Dumnezeu a promis, iar tu trebuie să te lupţi pentru ea. Dacă devii leneş… Cum biruieşti? Ei au biruit prin Cuvântul lui Dumnezeu, prin mărturia lor şi prin sângele lui Isus Hristos. Voi trebuie să aveţi câteva obstacole şi să le biruiţi. Oamenii care nu sunt ca voi, se ceartă cu voi şi vă numesc holly-rollers. Acestea sunt încercări. Dacă n-aţi avea parte de ele, n-aţi fi în luptă. Pentru ce v-aţi înrolat în această oştire şi pentru ce vă instruiţi? Ca să vă afişaţi şi să vă daţi în spectacol pe străzi? Aşa se poartă unii creştini, ca să fie priviţi. Dar voi nu trebuie să fiţi priviţi. Voi trebuie să vă uitaţi la ceea ce scrie în Biblie: „Toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” (2Timotei 3.12).

Dar Iosua şi Caleb au liniştit poporul. Zece dintre iscoade au spus: „Nu vom putea lua ţara, este imposibil.” Vedeţi, ei se uitau la amaleciţi, dar Iosua şi Caleb au privit la făgăduinţă. Aceasta este deosebirea. Depinde spre ce priveşti.

Iosua a zis: „Suntem mai mult decât în stare să facem aceasta. Aceasta este pâine pentru noi. Ei par uriaşi, dar noi vom avea multă pâine. Dumnezeu ne-a dat o făgăduinţă şi toţi se tem de noi. Chiar dacă par mai puternici, să ştiţi că sunt speriaţi de noi. Frica Domnului este peste fiecare din ei. Sunt speriaţi de moarte, de noi. Haideţi să mergem, deci, să luăm ţara pentru că este a noastră.”

O, dacă am putea aduna împreună grupul acela! Filistenii aceia netăiaţi împrejur spuneau: „Trebuie să facem aceasta şi aceea. Trebuie să mergem în Consiliul Mondial Bisericesc şi să avem părtăşie.”

Părtăşia noastră este cu Dumnezeu, nu cu un consiliu omenesc şi cu învăţături omeneşti. Noi suntem poporul lui Dumnezeu care aşteaptă părtăşie de la Dumnezeu. Acolo sunt drepturile noastre, cu Dumnezeu. Cum putem avea părtăşie cu Dumnezeu, dacă nu avem părtăşie cu Cuvântul Lui? Cuvântul este Dumnezeu şi Cuvântul devine trup atunci când devine chiar tu, adică ia chip în tine. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7). Aceasta este. Dar Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să locuiască aici. Dacă nu, ploaia cade  dar nu răsare nimic pentru că nu credeţi. Nu contează cât de mult pretinzi că crezi, tu trebuie să crezi cu adevărat. În ordine.

Dumnezeu l-a chemat pe Moise şi i-a zis: „Dă-te la o parte, căci voi nimici tot poporul acesta!” Dar Moise a mijlocit pentru popor, punându-se în spărtură. Acesta era Hristos în Moise. Vedeţi? Dumnezeu ar fi putut să nimicească într-o clipă întreaga lume pentru păcat, dar Dumnezeu S-a pus în spărtură pentru noi toţi.  Moise s-a pus în spărtură pentru Israel şi a spus: „Dumnezeule, Tu ai făcut o făgăduinţă: îi vei duce în acea ţară.” Aşa este. Ce i-a făcut Moise lui Dumnezeu?  Când se părea că Dumnezeu urma să facă ceva contrar, Moise a aruncat Cuvântul în calea Lui. Amin. O, îmi place aceasta! Îmi vine să strig când vorbesc despre aceasta. A pus Cuvântul în calea Lui şi Dumnezeu nu poate trece peste propriul Său Cuvânt.

El a spus: „Ai făgăduit. Ai spus că-i vei duce într-o ţară bună în care curge lapte şi miere. Eu le-am spus ceea ce ai promis şi iată că acum suntem în mâinile Tale.”

Atunci Dumnezeu a spus: „Îi voi scoate pe încăpăţânaţii aceia dintre ei şi-i voi lăsa să putrezească în pustie. Dar pe copiii celor care au spus că nu vor merge nicăieri, îi voi duce acolo.” Aşa este.

Vedeţi, păcatul este groaznic. Ce este păcat? Fumatul? Nu. Băutul? Nu. Minţitul? Nu. Adulterul? Nu. Acestea nu sunt păcate. Deloc.  Minciuna nu este păcat; înjuratul şi folosirea Numelui lui Dumnezeu în deşert, nu este un păcat. Necredinţa este păcatul. Da. De ce faci toate lucrurile pe care le-am enumerat? Pentru că nu crezi. Aceasta este. Întoarce-te şi înlătura cauza şi atunci nu vei mai face acele lucruri.

Tu furi, minţi, curveşti, etc. pentru că nu crezi. Exact. „…cine nu crede a şi fost judecat.” Înainte să înceapă ceva, el este deja osândit fiindcă nu crede. Aşa este. Tu faci aceasta pentru că eşti necredincios. Dacă faci acele lucruri şi spui că eşti credincios, să ştii că nu eşti. Mărturia ta, roadele tale, totul dovedeşte că nu eşti credincios. Vedeţi? Tu trebuie să scapi de aceste lucruri ca să poţi spune că eşti un credincios. Vedeţi? Necredinţa este păcat. Şi acolo este necazul.

Apoi ei au spus: „Staţi puţin! Noi am făcut o grămadă de astfel de lucruri, aşa că ne vom pocăi. Ne vom sui acolo şi vom jeli şi vom plânge puţin, iar Dumnezeu ne va ierta şi vom merge mai departe.”

Dar Moise le-a zis: „De ce călcaţi porunca lui Dumnezeu? Vă spun în Numele Domnului, ca proroc al Lui, că sunteţi terminaţi!” Amin. Aceasta este ca şi porunca din Ioan: „Dumnezeu a terminat cu voi, de ce încercaţi să vă ridicaţi din nou?”

De curând am vorbit cu cineva şi mi-a spus că lovesc în denominaţiuni. Eu nu am nimic împotriva oamenilor din denominaţiuni, ci lovesc în sistemul acela.

Dacă te-aş vedea mergând cu o barcă pe râu şi jos şi aş şti că te îndrepţi spre o cascadă, nu aş striga la tine? Şi aş face-o nu pentru că nu te iubesc, ci pentru că te iubesc. Dar strig pentru că barca aceea te va duce la moarte. Da, domnilor.

Acele crezuri şi denominaţiunile vă vor duce la moarte, fiindcă sunt împotriva Cuvântului. Vedeţi? Aşa este. Sunt împotrivă. Staţi pe Cuvânt! Nu presupuneţi că acestea sunt bune, pentru că nu sunt. De ce? Pentru că sunt împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Aşadar, staţi cu Cuvântul.

Noi putem vedea astăzi cum au ajuns bisericile, care este rezultatul. Şi individul acela mi-a zis:

„Frate Branham tu eşti greşit.”

„Dovedeşte ce este greşit. Cine a fost mai mare decât John Wesley?”

„Vrei să spui că eşti la fel de mare ca John Wesley?”

„N-aş putea să-i port papucii,” i-am răspuns eu, „ dar vreau să te întreb ceva. Dacă biserica ar fi stat acolo unde i-a lăsat John Wesley… Dar ce aţi obţinut? O grămadă de Ricky şi Elvis. Aţi pervertit tot ce a propovăduit şi a susţinut el, de aceea Dumnezeu a terminat cu voi.”

„Eu scriu o teză despre această biserică,” a spus el.

„Nu-mi pasă de tezele pe care le-ai scris. Dumnezeu v-a lepădat. Dumnezeu a lepădat fiecare organizaţie şi denominaţiune.” El i-a lepădat pe penticostali. Unde au ajuns? Unde au ajuns metodiştii? Unde au ajuns baptiştii? Unde au ajuns prezbiterienii? Unde au ajuns catolicii? Unde au ajuns luteranii? De fiecare dată când au făcut aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în raft.

Aş vrea să vină un istoric şi să-mi arate când s-a ridicat vreodată o biserică dintr-o organizaţie. Dacă s-a organizat, Dumnezeu a lăsat-o să moară chiar acolo şi nu s-a mai ridicat niciodată. Aş vrea să-mi arătaţi numai una care s-a mai ridicat. Au murit chiar atunci, pentru că L-au respins ca şi Conducător.

Exact aceasta a făcut şi Israel atunci când au vrut să arate ca restul popoarelor. Ei au vrut un împărat, şi bătrânul proroc, Samuel, cel la care venea Cuvântul Domnului, i-a adunat pe toţi împreună şi le-a spus: „Vreau să vă întreb ceva. V-am spus vreodată ceva în Numele Domnului şi nu a fost adevărul? Fiţi atenţi!

Şi ei au zis: „S-a împlinit tot ce ai spus.” Priviţi!

„V-am cerut vreodată bani pentru mine?”

„Nu, Samuel, nu ai făcut niciodată aceasta.” Vedeţi?

„Ei bine, atunci Domnul vrea să-L lăsaţi pe El să fie Împărat.”

„Samuel, ştim că este adevărat ce spui; ştim că ne-ai spus adevărul, dar vrem să fim şi noi ca baptiştii.” Vedeţi?

„Atunci daţi-i drumul, dacă aceasta vreţi.” Şi chiar atunci biserica şi-a pierdut părtăşia.

Dacă vă trasaţi crezurile, planurile, doctrinele, învăţăturile Bibliei şi le terminaţi cu virgulă: „Noi credem aceasta, plus cât va vrea Dumnezeu să ne arate,” este în ordine. Dar dacă terminaţi cu punct: „Noi Credem aceasta şi nimic altceva,” atunci Dumnezeu este refuzat chiar acolo unde aţi pus punctul. Aşa este.

Deci ei nu au putut merge mai departe. Israel nu a putut merge mai departe, aşa că au spus: „Păi ne vom pocăi şi apoi vom încerca din nou, fiindcă ştim că Dumnezeu are o inimă bună şi ne va ierta.”

Dar Moise le-a spus: „Voi călcaţi poruncile Domnului, de aceea a spus că vă va nimici! Puteţi ajunge foarte buni, dar veţi putrezi chiar acolo în starea aceea. Voi v-aţi băgat acolo, aşa că acolo veţi rămâne!”

Tocmai am citit. Dacă intraţi acolo, muriţi chiar acolo, sunteţi morţi duhovniceşte, şi nu mai puteţi ieşi niciodată!”

„Păi, ne vom duce, totuşi.” Şi s-au dus. Au spus: „Doamne, iartă-ne. Credem că nu trebuia să facem aceasta.” Şi au plâns, iar a doua zi au zis: „Haideţi să mergem, fiindcă totul este în ordine.”

Dar nu au putut lua cu ei Cuvântul, chivotul. Nici prorocul nu s-a dus, ci a stat în spate, unde i-a spus Dumnezeu să stea. Ei s-au dus, dar au eşuat. Amaleciţii i-au alungat din ţară, dar ei au insistat presupunând că Dumnezeu era cu ei.

Nu prea mai am timp… În faţa noastră stă o sărbătoare numită Paște. Poporul american care se numeşte creştin…

Sper că nu sună ca şi cum le-aş şti pe toate. Mă veţi ierta, nu-i aşa? Dacă prinzi un cort în cuie şi acele cuie le baţi numai pe jumătate, este ca şi cum nu le-ai fi bătut deloc. Dacă acele cuie sunt bătute aşa, eu m-aş teme să stau sub acel cort. Înţelegeţi? Tu trebuie să-l baţi bine, să pui presiune în acel ciocan.

Noi zidim casa Domnului. Bateţi cuiul până la capăt! Confirmaţi-l pe partea cealaltă cu o dovadă: „Pe această piatră voi zidi biserica Mea.” Vedeţi, descoperirea spirituală  a adevărului lui Dumnezeu. „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea.” O, ea va dăinui pentru că este prinsă în cuiele Evangheliei! Dumnezeu Îl ţintuieşte prin confirmarea Cuvântului, dovedind că face ceea ce a spus. Amin. Atunci Îl ai. Aşa spune Cuvântul,  iar Dumnezeu stă chiar în faţa ta dovedind că este aşa. Şi unde te vei duce de acolo?

Ce se va întâmpla de Paști? Vor fi milioane de dolari cheltuiţi pe florile care vor împodobi amvoanele, aşa cum a făcut şi Cain. Vedeţi? Dar altarul nu a fost făcut pentru flori. Cain a încercat, dar nu a mers. Altarul este pentru sufletele omeneşti. Dumnezeu nu vrea florile voastre, ci vă vrea pe voi pe altar. Voi încercaţi să puneţi pe altar un înlocuitor, dar acolo trebuie să fim noi. Eu şi tu trebuie să fim pe altar, dar noi presupunem că este bine şi aşa. Noi presupunem că Dumnezeu acceptă înlocuitorul şi credem că totul va fi bine; presupunem că tot ce avem de făcut este să facem aceasta.

Eu am observat că mii de oameni  nu fac nici aceasta, ci merg în oraş şi se îmbată. Ei ştiu că sunt Paştele, dar pentru că au în spatele lor multe necazuri şi păcate, cred că dacă beau vor uita de toate. Aceasta este America.

Vineri când m-am dus să-mi duc copiii la şcoală, am văzut printre celelalte femei, o femeie care nu fuma, iar când m-am întors acasă i-am zis soţiei mele: „Am văzut o minune!” Fiecare din acele femei, ieşeau afară şi ziceau: „Hello Liddy!” şi imediat îşi aprindeau ţigara (fratele Branham imită). Apoi merg şi cântă în corul bisericii. O, vai! Ele presupun că este în ordine, dar la sfârşitul drumului vor constata că lucrurile stau cu totul altfel. Ar fi mai bine să verificaţi chiar acum să vedeţi unde staţi.

Unii sunt buni la suflet şi fac donaţii. Ei zic: „Mi-am făcut partea!” Dar nu aceasta înseamnă Paştele! Într-adevăr este frumos să faci donaţii. Este în ordine, dar nu aceasta este datoria ta faţă de Dumnezeu. Aceasta este datoria ta faţă de semenul tău, dar datoria ta faţă de Dumnezeu este să-ţi predai viaţa Lui. Totuşi, ei presupun că este în ordine dacă dau bani semenului lor.

Unii se pregătesc de Paşti cu ouă roşii şi cu iepuraşi, dar ce poate avea iepurele cu învierea? Ce au ouăle şi pălăriile noi cu Paştele?

Odată, un predicator campbelit mi-a spus: „Ştii, uneori trebuie să mă ascund ca să nu mă vadă că râd de pălăriile caraghioase pe care le poartă unele femei.”

„De unde îţi iei subiectul?” l-am întrebat eu.

Vedeţi? Subiectul trebuie luat de unde trebuie. Nu-i dădăciţi! Păcatul nu trebuie dădăcit, ci osândit. Aşa este. Condamnaţi lucrul acela pentru că este greşit. Îndepărtaţi-vă de el!

Desigur, dacă ar face aceasta, comitetul de diaconi ar scrie la centru şi el va fi dat afară imediat, iar atunci nu va mai putea mânca duminica, pui fript. Nu ar mai putea purta un costum nou la amvon şi nu l-ar mai vrea nimeni, pentru că dacă este dat afară, este însemnat. Deci el depinde de marele comitet.

Vă spun clar: prefer să am numele scris în marea Carte de sus, decât să-l am în marele comitet de jos. Da. Dumnezeu te va primi.

Ei presupun că Dumnezeu va înţelege situaţia. Sigur că înţelege. El înţelege că trebuie să faci ce este corect. Oamenii spun că beau ca să uite, dar acest lucru nu se va întâmpla.

Predicatorii de astăzi îşi predică propria învăţătură şi diferenţele, presupunând că totul este în ordine, pentru că aşa au spus de la cartierul general. Aşa au fost învăţaţi în seminar, iar ei presupun că este în ordine. Şi Israel a presupus, dar nu au ajuns nicăieri. Vedeţi? Nu presupuneţi, ci asiguraţi-vă că este corect. Înţelegeţi? Corect.

Ei spun: „Este în ordine. Mergeţi înainte! Este bine că aparţin la cutare şi credem aceasta. Prezbiterii noştri generali ne învaţă aceasta şi noi credem în crezurile şi doctrinele noastre.” Dar dacă lucrul acela este contrar Cuvântului, aruncaţi-l la gunoi şi luaţi Cuvântul. Voi trebuie să aveţi o singură lege: dragostea; o singură Carte: Biblia; un singur crez: Cuvântul, şi atunci puteţi merge mai departe. Înţelegeţi? Aşa este. Aşa trebuie făcut.

Dar ce fac oamenii? Vin şi au părtăşie cu toate lucrurile acelea. Sper că nu par răutăcios prin ceea ce spun, dar trebuie să înfig bine cuiul ca să ţină bine. Aşa este.

Când am început să boxez şi nu ajunsesem încă la profesionişti, am avut un antrenor care era poreclit „Smith şase secunde,” pentru că în primul meci pe care l-a avut la profesionişti, şi-a bătut adversarul în şase secunde. Când am început antrenamentele, omul acela aproape că m-a omorât. M-a trântit jos în ring şi toate lucrurile. Săream coarda şi alergam cam opt mile pe zi.

Eu l-am întrebat odată: „Şase, de ce trebuie să mă pui să fac toate lucrurile acestea? Ai scos sufletul din mine, omule. Aproape că mi-am rupt spatele când m-ai trimis între corzi şi între scaunele acelea.”

„Aceasta îţi va face bine,” a râs el.

„Bine? Cum să-mi facă bine? Era să mă omori.”

El m-a privit lung şi mi-a zis: „Uite ce este, Billy. Pe mine nu mă interesează cât stai de bine fizic, fiindcă corpul este în stare să-şi revină foarte repede după o lovitură. Dacă  corpul nu este obişnuit să-şi revină, vei rămâne jos lat şi te va număra. Dar dacă este învăţat să încaseze, corpul îşi va reveni repede. De fiecare dată când îl loveşti, aceasta stimulează sângele care merge înapoi la inimă. Deci, dacă se întâmplă aceasta, corpul tău se obişnuieşte să-şi revină repede. Dacă eşti pus jos, poţi să te ridici imediat. Sigur că acum mă urăşti, dar când vei fi în ring, mă vei aprecia.” Şi aşa era.

Frate, uneori sunt nevoit să-i lovesc pe cei care nu sunt obişnuiţi. Să nu-i dădăciţi, ci daţi pe ei, fiindcă vor aprecia aceasta când vor ajunge la Calvar. Vedeţi? Când vei ajunge la capătul drumului, vei spune: „Lăudat să fie Dumnezeu! Mă bucur că am ales calea veche şi aspră, fiindcă acum stau aici spălat în sângele Mielului.”

Nu mai repetaţi crezurile acelea vechi şi lucrurile acelea, ci haideţi şi intraţi pe cale, fiindcă Dumnezeu are o Cale şi un plan care a fost scris chiar aici în Biblie. Haideţi să stăm pe aceasta.

Dar ce fac oamenii? Ei presupun că fac bine, apoi spun: „Unde este Dumnezeu? Unde este Dumnezeul Vechiului Testament? Unde este Dumnezeul care i-a ridicat pe proroci? Unde este Dumnezeul care a promis toate aceste lucruri?” Păi, sigur că El nu va lucra acolo! Nu poate, nu are cu cine să lucreze.

Bătrâna mea mamă era din Sud şi obişnuia să spună: „Cum poţi scoate sânge dintr-o sfeclă când în ea nu există aşa ceva?” Acesta este adevărul. Cum ai putea obţine semne şi minuni într-o morgă ecleziastică rece?”

Tu trebuie să te naşti prin Duhul în trupul lui Hristos, şi acesta este Cuvântul Lui, pentru că Isus a spus: „Cuvintele Mele sunt Duh şi Viaţă.” Şi sunt.

Oamenii de astăzi se alătură la o biserică, fiindcă se gândesc că este bine, presupun că este bine. Predicatorii predică o anumită învăţătură, şi chiar dacă ştiu că Biblia spune altceva, ei continuă să predice aşa, presupunând că este bine. Ce înseamnă aceasta? Că urmează tradiţiile omeneşti, iar prin aceasta fac Cuvântul lui Dumnezeu fără putere. Ei iau o parte din Evanghelie, predică numai o parte din ea, dar şi Satan a luat aproape nouăzeci şi nouă la sută din Evanghelia pe care i-a spus-o Dumnezeu Evei, şi a admis că este adevărul. Dar când a ajuns la lucrul acela mic, a zis: „Eu nu spun că nu ar fi adevărat, dar ştii şi tu că zilele acelea au trecut. Tu vei fi ca El.”

Nu scoateţi şi nu adăugaţi nimic la Cuvânt, ci lăsaţi-L aşa cum este. Nu presupuneţi nimic, ci încredeţi-vă numai în Cuvânt. Dacă biserica penticostală ar fi rămas la aceasta, răpirea ar fi avut loc demult.

Tu zici: „Stai puţin, frate Branham! Acum ai spus ceva greşit.”

Nu aş spune pentru nimic în lume ceva greşit, pentru că ştiu ce vorbesc. Biblia spune: „Cum a fost în zilele lui Noe, aidoma va fi şi la venirea Fiului omului.”

În zilele lui Noe, Dumnezeu a fost îndelung răbdător şi a trecut mult peste timp, fiindcă a dorit ca niciunul să nu piară. Vedeţi? El a răbdat şi a răbdat, iar astăzi se întâmplă la fel.  El aşteaptă ca biserica Lui să vină şi să recunoască Cuvântul Său de la sfârşitul timpului, dar ei merg înainte cu ale lor.

De fiecare dată când Dumnezeu trimite pe cineva cu un mesaj, imediat ce mesagerul este luat din scenă, se ridică o grămadă de Ricky şi Elvis cu diplome şi adaugă puţin de aici, puţin de acolo şi totul se duce.

Penticostalii sunt la fel. O mare parte din ei neagă vindecarea divină şi celelalte lucruri. Vedeţi? În ceea ce priveşte vindecarea divină, cel mai rău am fost tratat de predicatorii penticostali.

Odată, am închiriat un local într-un anumit oraş şi nu am avut destule locuri pentru oameni. Ei au venit de peste dealurile din Arkansas la adunare, iar eu m-am dus la una din cele mai mari organizaţii penticostale şi i-am rugat să mă împrumute cu vreo trei sute de scaune. Acolo termometrul spiritual era sub zero. Ar fi trebuit să vedeţi aceasta. Aveau ridicată o biserică mare şi frumoasă şi aveau în jur de trei sute de scaune. Desigur, oamenii cred că prosperitatea este un semn al binecuvântării spirituale, dar este exact invers.

Eu i-am întrebat: „Puteţi să-mi împrumutaţi aceste scaune, pentru că vă plătesc atâta pentru ele.”

Dar unul dintre ei mi-a zis: „Nu voi lăsa să stea pe scaunele mele pe nimeni care crede în vindecarea divină.” Cel care spunea aceste cuvinte era un penticostal.

Anul trecut am fost în Kingston, Jamaica, împreună cu oamenii de afaceri creştini. Şi acolo am spus: „Am avut oameni de afaceri din Cuba, Haiti, din insule şi despre ce aţi discutat? Despre Cadillacurile voastre. Mi-e ruşine de voi!”

Da, voi spuneţi: „Eu am avut o afacere acolo într-un colţ. Slavă lui Dumnezeu. Aleluia! Domnul mi-a dat aceasta şi Domnul m-a binecuvântat cu aceea.”

Şi am adăugat: „Oamenii aceia stau şi se uită unii la alţii. Am fost cu voi destul de mult timp încât să vă cunosc inimile. Domnul mi-a descoperit lucrul acesta, am văzut ce gândeau. Şi atunci ce să le spun? Ei aparţin de morgile acestea mari şi formale, care prosperă, ei fiind miliardari. Dar cu ce sunteţi mai deosebiţi duhovniceşte? Tot timpul vă lăudaţi cu ce aveţi şi cu ce aţi adunat în aşa scurt timp. Ce deosebire este faţă de Rusaliile originale! Ei au vândut tot ce au avut şi au dat săracilor, iar voi faceţi exact invers. Oamenii aceia ştiau ce înseamnă să fie bogaţi, dar au vrut ceva care să-i satisfacă şi să aibă Viaţă în sine.”

În seara aceea a venit la mine un bărbat scund şi mi-a zis: „Cât eşti de greşit!”

„Greşit?”

„Da, domnule,” a continuat el. „Când ai vorbit despre acei creştini din trecut şi ai spus că ei au vândut tot ce au avut. Păi, a fost cel mai rău lucru pe care au putut să-l facă!”

În timp ce vorbea, eu mă gândeam: „Cât eşti de lumesc!” Apoi i-am zis: „Deci vrei să spui că Duhul Sfânt a făcut o greşeală? Ce fel de Dumnezeu slujeşti tu, dacă face greşeli? El este infinit, omniprezent şi atotştiutor.” Amin. Sigur că da. Şi atunci cum ar putea greşi?

„Am să-ţi dovedesc că ei au greşit,” a continuat el, şi a adăugat. „Şi acela era Duhul Sfânt?”

„O faptă a Duhului Sfânt din Biblie, nu era Duhul Sfânt?”

„Uite…” a spus el.

Atunci m-am gândit: „Te-ai băgat singur în aceasta.” Este ca atunci când ajunge iepurele în hambar. Dacă ştii toate găurile pe unde poate scăpa şi le astupi, el trebuie să iasă pe unde a intrat, iar tu trebuie doar să stai pe loc. El va încerca să-şi bage capul în fiecare gaură, dar nu va putea trece. Trebuie doar îngrădit. Stai acolo, fiindcă aşa se procedează cu cei ce sunt ca el. Pune Cuvântul în faţa ta şi du-te mai departe, fiindcă atunci ai astupată fiecare gaură. Vedeţi? Continuaţi să mergeţi mai departe.

„Deci Duhul Sfânt a făcut o greşeală?” l-am întrebat.

„Păi, oamenii aceia au greşit,” a spus el.

„Ei au fost inspiraţi de Duhul Sfânt.”

„Uite ce este, predicatorule, când a venit prigoana şi a început cearta între ei, acela nu era Duhul Sfânt.”

„Nu, domnule, dar în prima mişcare a fost Duhul Sfânt.”

„Când a venit prigoana, oamenii aceia nu mai aveau nici case unde să se ducă,” a spus el.

„Păi, aceasta a fost ceea ce a vrut Dumnezeu, fiindcă aşa s-au dus pretutindeni şi au propovăduit Cuvântul. Dacă ar fi avut o casă s-ar fi întors înapoi în ea, dar aşa, Dumnezeu a răspândit mesajul pretutindeni. Amin. Ei au o casă în cer.”

Aici este diferenţa. Ce fac ei? Presupun că trebuie să facă acest lucru, dar nu aceasta este ceea ce trebuie făcut. Cu siguranţă.

Predicatorii predică aşa cum îi auziţi, presupunând că totul este bine. Dar nu va fi bine. Ei permit orice în adunările lor: le permit femeilor să poarte pantaloni scurţi şi să fumeze, iar pe bărbaţi îi lasă să participe la jocuri de noroc, să meargă la piscină, să organizeze serate ca să-l plătească pe păstor, şi toate acele lucruri lumeşti. Oamenii fac toate acestea crezând că este bine.

Eu locuiesc lângă o parohie prezbiteriană. Noaptea trecută se auzea din subsolul parohiei atâta boogie-woogie, încât mie mi-a fost ruşine. Sau cum se numeşte dansul acela în care femeile îşi aruncă picioarele aşa? Twist. („Twist” înseamnă „răsucire”). Ei au nevoie de o răsucire, au nevoie de scândura Evangheliei care să-i îndrepte. Le trebuie o trezire bună de modă veche a Duhului Sfânt. Au nevoie de o răsucire cu frânghia Evangheliei în jurul gâtului.

Dar ei spun: „O, El este un Dumnezeu bun!” Da, El este un Dumnezeu bun, dar nu te baza pe presupunerea aceasta, fiindcă El este şi un Dumnezeu drept.

Un adolescent mi-a spus odată: „Ştii, Dumnezeu este atât de bun încât nici nu-L interesează ce fac.” Nonsens! Lui Îi pasă de tot ce faci.

Da, tu spui că El este un Dumnezeu bun, dar a auzit prea mult aceasta. El este şi un Dumnezeu al mâniei; este un Dumnezeu al judecăţii. A fost destul de bun încât să vină jos şi să-l ducă pe Israel în gura morţii; să-l lase să putrezească în pustiu pentru că nu L-a urmat.

Dumnezeu a fost bun şi v-a scos pe voi, penticostalilor, din organizaţii, dar v-aţi întors înapoi şi v-aţi purtat ca şi mămica voastră, aşa că putreziţi acolo. Aici este o înregistrare care merge în jurul lumii, aşa că nu vorbesc numai pentru locul acesta. Voi putreziţi acolo, pentru că vi se spune adevărul, dar nu-L primiţi deşi este scris chiar aici în Cuvânt. Da, domnilor.

Ei presupun că El este un Dumnezeu bun, şi este, dar nu presupun că este şi un Dumnezeu al judecăţii. Acolo a greşit şi Israel. Ei au crezut că Dumnezeu este numai bun. Sigur, El a făcut atât de multe lucruri pentru ei şi i-a scos din Egipt; sigur, El a făcut minuni: a tras o linie de despărţire şi a pus Stâlpul de Foc între ei şi vrăjmaş. Sigur că este un Dumnezeu bun. I-a lăsat să treacă Marea Roşie şi au străbătut deşertul. El este un Dumnezeu bun. Astfel, când egiptenii s-au luat după ei, El i-a apărat în faţa morţii şi i-a omorât pe egipteni. Sigur că este un Dumnezeu bun.

Dar răbdarea Lui a ajuns la capăt, iar atunci a rostit ultimul Său Cuvânt şi aceasta a fost tot. Moise le-a zis: „De ce călcaţi Legile lui Dumnezeu? El a spus că vă va nimici…” Nu mergeţi prea departe cu presupunerile, pentru că s-ar putea să treceţi peste acea linie, iar de acolo nu mai este întoarcere.

Să ştiţi că acolo este o linie. Vă amintiţi de credincioşii de graniţă din Israel. Ei au mers numai până la graniţă.

În Evrei 6.4-6 scrie:

Căci cei care au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.” Ei socotesc sângele legământului cu care au fost sfinţiţi, un lucru nesfinţit şi dispreţuiesc lucrările harului. Aşa este. Dar El este un Dumnezeu gelos; El este un Dumnezeu al dreptăţii.

Tu, care eşti părinte, îi spui copilului tău: „Du-te de acolo, pentru că altfel iei bătaie!” Dacă copilul va călca legea ta, iar tu îl iubeşti, te vei ţine de cuvânt.  Aşa este. Dar dacă îl vei trece cu vederea şi vei spune: Nu-i nimic, este în ordine,” el o va face din nou. Din cauza aceasta avem  în jurul nostru aceste mici Melinda şi Ricky, de aici se naşte delicvenţa juvenilă.

Unii vorbesc şi spun cât sunt de înapoiaţi oamenii din munţii din Tennessee şi Kentucky, dar eu vă spun că orice mamă de acolo le-ar putea învăţa pe aceste Izabele moderne cum să-şi crească copiii. Aşa este. Numai să vină domnişoara vreuneia din acele mame, cu hainele strânse pe corp, după ce a fost cu vreun Ricky toată noaptea şi s-au iubit în vreo maşină! Credeţi că ar întreba-o: „Ai petrecut bine, scumpa mea?” Nu, nu, ci ar rupe o nuia din cel mai apropiat copac şi fata n-ar mai ieşi din casă în următorul an. Desigur. Oamenii îi numesc înapoiaţi, dar ei ştiu mai mult despre… Mai bine tac. Să mergem mai departe.

Deci Israelul presupunea. Vedeţi ce clocim noi astăzi prin presupuneri? Un cuib plin cu ouă de şorecari. Exact aşa. Ei nu sunt vulturi. Habar nu au de înălţimi şi cum se ajunge acolo. Penele lor sunt slabe, iar dacă s-ar avânta spre înălţimi, ar rămâne goi. Aşa este. Altitudinea le-ar smulge penele. Vulturul este singurul care are penele rezistente la înălţime. Penele sunt bine crescute înăuntru, bine înfipte. Amin. Astfel, când este urmărit de vreo cioară, de vreun şoim sau de vreun şorecar, vulturul poate zbura în înălţime.

Dumnezeu spune că El este un Vultur. „Eu sunt IaHVeH – Vulturul, iar voi sunteţi vulturaşii Mei. Ei ştiu cum să zboare acolo sus. Amin. O, cât îmi place să mă uit la ei! Da.

Presupunere… „O, Dumnezeu ne-a iertat de atâtea ori, aşa că ne va mai ierta odată!” Şi s-au dus mai departe. Dar Moise le-a spus: „El a terminat cu voi. Când aţi făcut aceasta, aţi trecut linia.”

Haideţi să ne uităm să vedem dacă nu am trecut linia. Unde a tras El linia pentru luterani? Unde a tras El linia pentru metodişti? Unde a tras El linia pentru baptişti, pentru campbelişti, pentru nazarineni, pentru sfinţii pelerini sau pentru grupul lui Buddy Robinson şi toţi aceştia?  Unde a tras El linia? În acelaşi loc în care a tras-o la Rusalii. Vedeţi? Şi ce s-a întâmplat? Au putrezit chiar acolo. Dumnezeu să aibă milă. Mă simt foarte rău când trebuie să spun aceasta, dar este adevărul. Veţi putrezi chiar acolo! Nu vă veţi mai ridica. Acesta este Cuvântul Domnului.

Voi presupuneţi, dar să ştiţi că şi Samson a presupus odată că este în ordine. Dumnezeu era un Dumnezeu bun. Astfel, Samson putea să umble cu femei şi să facă ce voia, şi era în ordine. Vedeţi ce era? O femeie, o biserică, fiindcă în Biblie, femeia reprezintă biserica. Dalila, acea Izabelă din trecut.

Şi ce a făcut Samson? A lăsat-o să-i înfăşoare şuviţele pe degetele ei şi curând şi-a dat seama că a rămas fără putere. La fel s-a întâmplat şi cu biserica de astăzi: s-a înfăşurat în jurul unor crezuri făcute de oameni, organizaţii şi denominaţiuni şi astfel au devenit formalişti şi s-au îndepărtat de Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, biserica de astăzi arată ca restul lumii şi se comportă la fel ca restul lumii; iar următorul lucru pe care îl constaţi este că Duhul Sfânt a plecat. Puterea lui Dumnezeu nu mai este cu voi. De ce? Sper că nu v-am rănit, dar nădăjduiesc că v-am pârlit puţin. Mai bine să fii pârlit decât să arzi. Aşa că ascultaţi! Staţi cu Cuvântul!

Samson a presupus că era în ordine, că Dumnezeu era încă acolo. Aşa s-a gândit şi biserica atunci când s-a dus acolo: „Ei bine, Dumnezeu este încă acolo. El este un Dumnezeu bun şi nu-i pasă de aceste lucruri.” O, ai uitat că acum cincizeci sau şaizeci de ani, mama şi tatăl tău au ieşit afară din acele organizaţii, ca să fie liberi pentru Dumnezeu, să se poată închina lui Dumnezeu şi să urmeze călăuzirea Duhului Sfânt. Vedeţi, ei au ieşit afară din Egipt, din lume. Păi dacă le-ai fi vorbit şi dacă s-ar fi întors înapoi şi ar fi făcut ca egiptenii, adică la fel ca lumea, le-ar fi râs în nas! Da au făcut-o!” Chiar au făcut-o.

„O, dar noi presupunem că şi aşa este bine!” Nu presupuneţi, ci staţi cu Cuvântul! Dar a trebuit să faceţi compromis. De ce? Pentru ca marea voastră doctrină evanghelică să ajungă în Consiliul Mondial al Bisericilor. Ce faceţi prin aceasta? Procedaţi ca ceilalţi. Faceţi ce fac bisericile lor; şi ce este în şcolile lor. Chiar şi disciplina din şcoli a ajuns atât de rău, din pricina perversiunilor şi a lucrurilor care se petrec între ei.

Avem nevoie de puterea lui Dumnezeu în biserică să-i spună păcatului pe nume. Chiar aici se revarsă, iar voi spuneţi: „Uită-te…” Acestea sunt darurile trimise în biserică.

Dar ei au învăţat atâta teologie, ştiinţă şi alte lucruri încât L-au întristat pe Duhul Sfânt. Din cauza aceasta fetele noastre sunt mame înainte de vreme; de aceea este atâta păcat printre noi; şi din cauza aceasta nu poţi să le mai vorbeşti oamenilor.

Ei au fost înmuiaţi de lucrurile lumii şi de grijile ei: „Noi vrem să fim bine cu biserica; vrem să fim bine cu prezbiterii; vrem să fim bine aici.” Dar ce contează aceasta? Tu trebuie să fii bine cu Dumnezeu. Lasă-i în pace pe restul! Dacă vor să te urmeze, să te urmeze, dar dacă nu vor s-o facă, lasă-i acolo unde sunt şi du-te mai departe, fiindcă tu eşti legat de Ţara făgăduită.

Aşa cum i-a spus Dumnezeu lui Iosua care este un tip al creştinului ieşit afară: „De patruzeci de ani pribegiţi în jurul acestui munte.” Ce au făcut ei acolo timp de patruzeci de ani? I-a blestemat cumva Dumnezeu? Dimpotrivă, i-a binecuvântat. Ei şi-au luat neveste, au avut copii, şi-au lucrat pământul, au cules roadele şi au petrecut un timp minunat. Dumnezeu era cu ei, dar încă nu era făgăduinţa.

Acum ascultaţi-mă cu atenţie, fiindcă s-ar putea să vă pârlesc puţin. Exact aceasta a făcut biserica penticostală. S-a organizat ca şi lumea, dar nu a obţinut niciodată făgăduinţa deplină. A ieşit din „Egipt”, iar Dumnezeu i-a purtat de grijă, şi i-a arătat semne şi minuni, dar nu şi plinătatea. Voi ştiţi că acesta este adevărul. Şi bătrânii luptători au murit. Exact aşa este. Am ajuns acolo din nou. De cât timp pribegim? Cam de patruzeci de ani.

Voi ziceţi: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, eu sunt unitarian. Eu sunt de la Adunarea lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu, eu sunt din Biserica lui Dumnezeu. Noi suntem aşa şi aşa.” Tu nu eşti nimic! Cât timp gândeşti aşa, nu eşti nimic.

Biblia spune că atunci când cineva se crede ceva, nu este nimic. El este un nimic, aşa cum ar trebui să fie. Exact aşa este. Să nu te crezi ceva! Coboară-te jos ca să te poată ridica Dumnezeu… Goleşte-te! Dacă vrei să te umpli, trebuie să te goleşti. Acesta este lucrul cel mai important pentru biserică: fiecare individ să se golească. Este dur, dar face bine.

Aceasta îmi aminteşte de vremea când eram copil. Noi am fost foarte săraci şi nu prea aveam ce să mâncăm. Tata aducea uneori piele de animal de la măcelărie, iar mama o punea în tigaia de pâine. O, în ţinutul meu au uitat de multă vreme de tigaia de pâine! Desigur, nu şi voi, sudiştii.

Mama gătea pielea aceea şi scotea din ea grăsimea care ajungea în pâinea de porumb. Uneori făcea biscuiţi din porumb pentru dejun, aşa că aveam melasă şi biscuiţi de porumb. Cu acestea am trăit, iar la cină mâncam verdeţuri şi mazăre, etc. Hrana noastră era foarte sărăcăcioasă.

Sâmbătă seara mama ne îmbăia pe toţi în acelaşi ciubăr, în aceeaşi apă, doar mai adăuga puţină apă caldă, ştiţi voi. Cel mai mic era primul, iar cel mai mare se alegea cu murdăria celorlalţi, dar făceam baie. Curăţirea nu înseamnă cât de mult te speli pe dinafară. Dar cum rămâne cu interiorul? Sunteţi doar nişte pereţi văruiţi? Aceste biserici sunt frumoase pe dinafară, iar înăuntru sunt pline de oasele morţilor. Astăzi sunteţi atât de aproape, cu toate aceste emisiuni şi reclame care vă înlătură murdăria de pe mâini cu acel detergent bun. Toate sunt minciuni.

Zilele trecute când eram la benzinărie, am văzut o reclamă în care un om spunea: „Cu acest detergent nu mai trebuie să spălaţi vasele. Ajunge să le puneţi în detergent şi el va înlătura totul. Doar cufundaţi vasele în detergent.”

Atunci m-am gândit: „Meda, am să spăl eu vasele în locul tău.” Am cumpărat o sticlă de detergent din acela, şi am turnat-o în chiuvetă. S-a făcut o spună până sus, iar eu am băgat vasele înăuntru şi le-am lăsat o jumătate de ceas. Când le-am scos, resturile de ou erau tot acolo. Nonsens.

Când auzi aceste reclame răsunătoare… totul este numai publicitate, nimic altceva. Dar dacă produsul este bun, se va vinde singur.

Tot aşa este şi cu religia de modă veche. Nu trebuie să ai lucruri mari şi organizaţii mari. Dacă are în ea puterea lui Dumnezeu, se va vinde singură. Înlătură grămada de păcat de pe tine: „Aderaţi aici!” sau: „Noi suntem sfinţii cutare sau cutare”. Sfântul nimic. Aşa este. Dumnezeu este singurul care poate înlătura păcatul şi anume: sângele lui Isus Hristos. Aceasta se întâmplă când ajungi în „chiuveta” Lui. Aşa este. El este singurul care o poate face.

Samson presupunea că totuşi era în ordine, fiindcă Dumnezeu făcuse atât de multe pentru el. Aşa ne gândim şi noi: „Dumnezeu a făcut atât de multe lucruri…” Şi Israel se gândea la fel: „Dumnezeu a făcut-o şi înainte. El este cu noi chiar şi dacă facem aceasta…” Ei au presupus că era în ordine, dar au aflat că nu era, iar bătălia s-a îndreptat în cealaltă direcţie.

Astfel, acum când vrem să luăm Ţara, ne trezim că suntem în aceeaşi stare şi poziţie ca ei.  Aşa este. Să ştiţi că şi Acan a crezut la fel. El şi tot Israelul primiseră poruncă de la Dumnezeu să nu ia nimic din cetatea care fusese blestemată. Dar ce a făcut? A văzut o manta frumoasă babiloneană şi o placă de aur. Cetatea era blestemată cu tot ce era în ea. Şi denominaţiunile s-au dovedit a fi blestemate. Ştiu că sună groaznic dar acesta este adevărul.

Mai devreme v-am spus cum ne îmbăia mama sâmbăta seara şi ne dădea o doză mare de ulei de castor. Nu suport mirosul lui, şi nici atunci nu-l suportam, aşa că trebuia să mă ţin de nas când îl luam şi îi spuneam mamei: „Mamă, nu suport mirosul acesta, mă face să mă înec.” Dar ea îmi răspundea: „Dacă nu te face să te îneci şi nu ţi se face rău, nu-ţi face nici bine.”

Aşa este şi cu predicarea Cuvântului. Dacă nu te îneacă şi nu te tulbură… Ieşiţi din aceste crezuri vechi şi veniţi jos la Cuvânt. Cercetaţi şi vedeţi dacă este corect. Nu îţi va face bine, îţi va agita gastronomia duhovnicească, dar te va face să începi bine. Da, domnule.

Ştiu că este dur ceea ce spun, dar este singurul fel în care pot să vorbesc. Eu însumi sunt mai dur şi nu am nici o educaţie, ca şi Ioan. Toate cuvintele pe care le cunoştea acest bărbat erau: şerpi, topoare şi lucruri din pustiu. Şi tot ce ştiu eu, este numai ce ştiu. Deci, trebuie să vorbesc aşa cum văd lucrurile şi aşa cum îmi vin, deşi ar putea fi spuse mult mai clar şi mai frumos decât cum o fac eu.

Dar voi ştiţi despre ce vorbesc. Este singurul lucru. Vedeţi? Deci asta-i tot. Trebuie să vă întoarceţi înapoi la Cuvânt şi să vă îndepărtaţi de aceste lucruri vechi.

Deci Acan s-a gândit că va fi în ordine. „Am să iau lucrul acesta frumos, fiindcă mi se va potrivi foarte bine. Este în ordine, mai ales că voi fi prezbiter.” Dar era blestemat. Tot ce era în locul acela decăzut era blestemat.

Aşa este şi astăzi. Dar noi nu mai vrem Acani! Israel n-a putut avea biruinţă până când n-au fost distruse acele lucruri. Aşa este.

Şi egiptenii au presupus că erau în ordine. Israel a trecut Marea Roşie. Ei de ce nu au putut s-o facă? Fiind netăiaţi împrejur, ei nu aveau binecuvântările legământului. Vedeţi, ei au presupus că erau în ordine, dar s-au înecat.

Tu nu poţi intra în părtăşie cu Dumnezeu cu doctrine din lume, ci te vei îneca şi vei pieri cu ele. Tu trebuie să vii aşa cum spune Dumnezeu, nu altfel. Trebuie să te aliniezi cu Cuvântul, pentru că altfel eşti afară şi vei muri chiar acolo.

Dar egiptenii s-au gândit: „Ei bine, dacă ei au putut să treacă… Noi suntem mai buni decât ei, suntem mai sănătoşi, mai tari şi mai deştepţi. Ei nu ştiu nici să-şi scrie numele , dar noi suntem maeştrii.” Dar maeştrii n-au ajuns prea departe, fiindcă Dumnezeu nu a ţinut cont de aceasta, aşa cum face lumea. Aşa este.

În zilele lui Noe ei spuneau: „Cum să vină o ploaie mare când n-a plouat niciodată? Şi chiar dacă ar fi să vină, avem vapoare şi ambarcaţiuni.”

Tu spui: „Nu aveau aşa ceva!” Ba aveau.

Isus a spus: „Cum era în zilele lui Noe…” Ei au descoperit în Mexic oraşe mari care au fost înecate de ape. Nu este nimic nou sub soare.

„Ne vom urca în vapoarele noastre.”

Ei au presupus că era în ordine, dar Dumnezeu avea o singură ambarcaţiune care urma să plutească, în timp ce restul urmau să se scufunde.

Vedeţi, ei presupuneau că vaporul lor avea să reziste şi va pluti orice s-ar întâmpla, indiferent dacă era biblic sau nu.

La fel este şi astăzi, dar ascultaţi! Voi vă gândiţi că acel lucru va pluti şi va fi în ordine chiar dacă nu este biblic, dar ca să reziste trebuie să aibă o bază biblică puternică.

Dumnezeu i-a spus lui Noe să facă arca din lemn de gofer, un lemn mai uşor decât cel de bambus.

În el nu sunt decât pori ca în burete. Aş putea căra un trunchi întreg de aici până acolo, chiar dacă este gros de şase picioare. L-aş putea pune pe umeri şi să merg cu el, fiindcă nu este decât un burete. Aceasta vă reprezintă pe voi, fiindcă trebuie să scoateţi afară totul, toate crezurile şi doctrinele. Şi ce a făcut Noe? Domnul i-a spus: „Daţi cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară!” Dar de unde au luat smoală? Au tăiat copacul şi l-au bătut, au bătut afară din el viaţa şi a ieşit smoala. Apoi au luat smoală încinsă şi au turnat-o peste lemnul acela gol şi toate acele găuri au fost umplute. În felul acesta, lemnul devine mai tare decât oţelul, nu-l poţi rupe. De aceea a rezistat judecăţii.

Acolo era Unul care trebuia bătut jos: Cel neprihănit, Hristos. Noi ne golim şi lăsăm Duhul Sfânt şi Cuvântul lui Dumnezeu să pătrundă înăuntru. Aceasta vă aşează.

Când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi.”  Trebuia. O, da! Dar ei s-au gândit că nu are importanţă că era la fel. Vedeţi? Au presupus că era în ordine oricum.

La fel este şi astăzi. Ei spun: „Presupun că denominaţiunea noastră este în ordine. Nu-mi spune mie de minuni, fiindcă zilele minunilor au trecut. Este în ordine. Nu suntem şi noi o biserică?”

Daţi-i drumul înainte şi veţi cădea drept în judecată. Foarte bine. Astăzi sunt atât de multe denominaţiuni, încât oamenii sunt într-o confuzie totală, presupunând că este în ordine. „Oamenii nu mai ştiu ce este corect şi ce nu?” Puneţi-i la încercare cu Cuvântul, fiindcă este Singurul care poate arăta ce este corect şi ce nu este corect. Vedeţi?

Ştiţi că Deuteronom 22.18 spune: „Dacă este printre voi unul duhovnicesc sau proroc, Eu, Domnul, îi voi vorbi. Dacă ceea ce spune este biblic, se va împlini, va fi în ordine.” Vedeţi?

Marcu 16 spune: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred…” , iar în Ioan 14.12 scrie: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” Uitaţi-vă! Acum suntem în ordine.

Când a venit Ioan să prezinte calea dreaptă, fariseii aveau calea lor, saducheii aveau calea lor, publicanii aveau calea lor, toţi aveau  denominaţiunile şi organizaţiile lor. El nu s-a dus la niciuna din şcolile lor, ci a mers în pustie şi a aşteptat. A studiat Cuvântul, iar Dumnezeu i-a spus că acest Mesia va fi însoţit de un semn, lucru despre care am vorbit aseară.

Deci Ioan a aşteptat. El nu s-a alăturat niciunuia dintre ei, ci a aşteptat până când a fost sigur. El nu a presupus nimic şi nu a spus: „Un moment, aici sunt fariseii aceştia. Ei sunt oameni buni şi sfinţi. Cu siguranţă sunt în ordine, presupun că sunt în ordine.” Dar nu erau.

El a aşteptat un semn; şi a aşteptat până când a fost sigur. Vedeţi? Sigur că da. El nu a presupus, ci a aşteptat până când a văzut semnul adevărat al lui Mesia.

Natanael era foarte iritat, aşa că a spus: „Eu nu cred. Trebuie să văd.” Dar când a ajuns acolo şi a văzut că era Mesia, a fost mulţumit. Vedeţi? El nu a presupus, ci doar a aşteptat până când a văzut.

Şi împărăteasa din Seba a aşteptat până când a văzut. Voi ştiţi că ea era o păgână, dar a spus: „Voi merge acolo să văd acele lucruri. Am auzit că Dumnezeul lor trăieşte într-un om numit Solomon, împăratul lor. Ei l-au iubit atât de mult, încât l-au făcut împărat. Mă voi duce să văd, iar dacă semnul este în omul acela, înseamnă că vorbeşte de la Dumnezeu.”

Astfel, şi-a încărcat cămilele şi au pornit prin deşert, iar când a ajuns la Ierusalim, şi-a întins cortul, apoi a stat acolo şi a aşteptat. Poate în prima zi a stat undeva în spatele bisericii, şi l-a văzut de păstorul Solomon ieşind din Templu, cu toţi bărbaţii aceia în jurul lui. Ei aveau un timp măreţ acolo, iar ea voia să fie sigură că avea dreptate.

Primul lucru pe care l-a observat împărăteasa, a fost că duhul deosebirii funcţiona perfect, iar într-un final a fost strigat şi numărul ei, aşa că s-a dus sus pe platformă. Şi Biblia spune că nu a fost nimic ce să nu ştie Solomon despre ea. Aşa este. Ea nu a mai presupus, ci a spus: „Este adevărat tot ce am auzit. Ba este chiar cu mult mai măreţ decât mi s-a spus. Ferice de oamenii tăi, ferice de slujitorii tăi, care sunt pururi înaintea ta şi care aud înţelepciunea ta! Am să iau puţin pământ de aici ca să am pe ce să îngenunchez când voi merge înapoi, şi fie ca Dumnezeul tău să fie şi Dumnezeul meu.” Ea nu a presupus nimic, ci a stat şi a aşteptat până când a văzut adevăratul semn al lui Dumnezeu.

Femeia de la fântână a ştiut că va veni Mesia. Ea nu a presupus, ci a aşteptat şi de îndată ce a văzut acel lucru, a spus: „Un moment! Tu trebuie să fii un proroc.” El arăta ca un om obişnuit, dar ea a spus: „Noi ştim că trebuie să vină Mesia, iar atunci când va veni, El va face aceste lucruri.”

Şi Isus i-a răspuns: „Eu sunt Acela.”

Când a auzit aceasta, femeia a alergat în cetate, fără să presupună nimic. Ea nu a spus: „Oameni buni, haideţi repede, luaţi cu voi toate cărţile cu crezuri şi doctrine, ca să vedem dacă acela este Mesia, fiindcă este posibil să fie.

Ea nu a presupus nimic, ci a spus: „Veniţi să vedeţi pe Cine am găsit.” Amin. Corect. „Veniţi să vedeţi, fiindcă L-am găsit.” Nu era nici o greşeală; ea n-a presupus nimic, ci ştia despre ce vorbea; ştia că avea dreptate.

Dacă ucenicii ar fi spus în ziua de Rusalii: „Un moment! Staţi să vedem. Isus ne-a dat o poruncă; El ne-a spus să venim aici şi ştim că Domnul nostru nu poate să mintă. (Priviţi cât de nevinovat şi de alunecos este păcatul). El ne-a spus că atunci când vom ajunge aici, vom primi Duhul Sfânt. Ascultă aici, doctore. Vino aici, Andrei.”

„Da, domnule.”

„Matei, tu ce crezi?”

„Ioan, vino şi tu aici. Voi ştiţi că Domnul nostru nu poate să mintă.”

„Adevărat.”

„El ne-a spus să aşteptăm aici sus, să primim făgăduinţa Tatălui, pe Duhul Sfânt. Vă amintiţi că El şi-a ridicat mâinile, a suflat peste noi şi a spus: „Primiţi Duhul Sfânt!”?”

„Da, da.”

„Ei bine, fraţilor, eu cred că L-am primit. Presupun că Îl avem.” O, făţarnic nenorocit! Vedeţi? „Cred că L-am primit. Cred că ar trebui să-L acceptăm prin credinţă.” Voi baptiştii spuneţi: „Noi Îl acceptăm prin credinţă.” Aici nu este vorba de presupunere, ci este vorba de o experienţă personală.

Îl pot vedea pe Petru, pe acel bărbat care a trăit şi a fost învăţat de Isus, spunând: „Un moment! Acest lucru nu este biblic.”

„Păi, presupun că-L avem deja.”

„Nu se poate!”„Ar trebui să ne începem slujba. Suntem aici de nouă zile, ce mai aşteptăm?”

„El a spus: „Până când veţi primi…”, nu-i aşa? Nu a spus nouă sau zece zile, ci a spus: „Până când veţi primi o putere de sus.”

Aici greşim noi. Da, domnilor. Presupunem că este în ordine, deşi nu este. Mulţi dintre noi presupunem aceasta pentru că am primit vorbirea în limbi şi credem că aceasta este tot ce trebuie să facem. Aşa este. Noi am stat acolo şi am vorbit în limbi; cineva ne-a încurajat şi am vorbit în limbi, iar aceasta ne-a făcut să presupunem că este în ordine şi am plecat.

Din cauza aceasta, voi, femeile, vă încreţiţi părul şi purtaţi machiaj şi pantaloni scurţi. Din cauza aceasta voi, bărbaţii, faceţi toate acele lucruri. Pentru că presupuneţi că totul este în ordine. Aşa este. Opriţi-vă! Opriţi-vă! Întoarceţi-vă la Cuvânt!

Îl pot vedea pe Simon ridicându-se şi spunând: „Un moment! Isaia a spus: „Poruncă peste poruncă, învăţătură peste învăţătură, puţin aici, puţin acolo.” (Isaia 28.10). O, îl pot vedea cum trece prin Scriptură! „Noi nu vom presupune nimic, ci vom aştepta aici până când se va întâmpla ceva.” Aşa este.

Voi spuneţi: „Fraţilor, lăsaţi-i să facă ce vor. Noi ne vom organiza micuţul grup şi ne vom numi „Cutare…” Dacă ei vor să fie fanatici, lăsaţi-i în pace!” Priviţi! Aşa este. Staţi pe Cuvânt! Ioan a spus despre ei: „Ei au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri…” (1Ioan 2.19). Aşa este. Da, domnilor.

O, mai am multe texte notate aici! Cred că mi-ar lua o zi întreagă. Dar nu pot să mai stau. Ei presupuneau şi presupuneau, crezând că totul era în ordine. Asta-i tot ce făceau: presupuneau că totul este în ordine.

În zilele lui Daniel, ei au presupus că era în ordine să ia vasele sfinte ale lui Dumnezeu şi să bea din ele. Au presupus că era în ordine să râdă de oamenii care aveau Duhul Sfânt şi să-şi bată joc de ei. Biblia spune că „este mai bine să i se lege o piatră de moară de gât şi să fie înecat în adâncul mării, decât să facă să păcătuiască unul din aceşti micuţi care cred în Mine.” (Marcu 9.42).

Frate, îi văd pe oamenii aceştia umblând pe străzi şi agăţându-se de aceste femei cu tocuri aşa de înalte, pe care le trag încoace şi încolo.

Odată, o femeie penticostală, una din acelea care umblă cu fustiţele acelea scurte aflate la jumătatea distanţei până la genunchi, a venit şi mi-a spus:

„Frate Branham, dar acum se găsesc numai acest fel de haine.”

Dar se mai fac şi maşini de cusut şi materiale. Vezi ce duh murdar este în tine? De ce s-ar îmbrăca aşa o femeie penticostală? Pentru că ea nu este o credincioasă de cincizecime, ci doar a împrumutat acest nume. Mai bine să trec repede mai departe. Vai!

Ce s-ar fi întâmplat dacă Moise s-ar fi bazat pe presupuneri? Nu faceţi presupuneri, ci staţi pe Cuvânt! Nu acceptaţi nimic altceva, ci staţi exact pe ceea ce a spus Dumnezeu. Staţi pe Cuvânt. Amin.

Dumnezeu este obligat faţă de Cuvântul Său, şi dacă Cuvântul este în voi, El este obligat faţă de voi prin acest Cuvânt. Dar când faceţi ca Eva, când vă îndoiţi numai puţin şi primiţi un mic înlocuitor, sunteţi drept afară. Staţi cu Cuvântul! Nu faceţi nici o presupunere, ci haideţi să luăm ce spune Cuvântul şi să-L credem. Vreţi aceasta?

Prieteni, ştiu că este dur ceea ce spun. Mai am cam cinci minute şi va trebui să plec. De obicei vorbesc mai mult, dar acum trebuie să plec. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Eu vă iubesc şi nu am vrut să fiu rău; nu am vrut să vă tai şi să vă sfâşii. Adevărul este că de multe ori pe mine mă doare mai tare decât pe voi, dar, frate şi soră, într-o zi va trebui să ne întâlnim acolo, iar dacă nu vă voi spune ce trebuie, El Se va uita la mine şi-mi va spune: „Înşelătorule, sângele lor va fi cerut din mâinile tale.” Deci, va fi vai de mine dacă nu vă spun adevărul.

Voi nu trebuie să mă credeţi pe mine, dar luaţi Cuvântul, staţi jos, cercetaţi-L şi vedeţi dacă este adevărul sau nu. Cercetaţi aceste organizaţii şi denominaţiuni. Întoarceţi-vă înapoi, fiindcă aceasta este pentru fiecare din voi.

Dacă s-ar întâmpla să fiţi răniţi în vreun fel, v-aţi lua un avocat şi aţi face orice este posibil ca să vă protejaţi, iar dacă viaţa v-ar fi ameninţată v-aţi lua o gardă de corp. Da, aşa aţi face. Dar cum rămâne cu sufletul vostru când este afectată Viaţa voastră veşnică?

Ar trebui să vă întoarceţi şi să vedeţi ce s-a întâmplat întotdeauna cu organizaţiile. Eu nu am nimic împotriva oamenilor de acolo; nu sunt împotriva catolicilor, nu sunt împotriva baptiştilor şi nu sunt împotriva prezbiterienilor.

Eu îi mulţumesc Domnului că mi-a dat milioane de prieteni în toată lumea şi sunt catolici, baptişti, prezbiterieni, etc. Acelaşi lucru li-l spun şi acestor oameni de afaceri cu care sunt acum aici şi cu care merg în toată lumea.

Zilele trecute am spus aceleaşi lucruri într-o adunare, iar unul dintre conducători s-a ridicat şi a spus:

„De aceea te vrem cu noi. Tu stai pe Cuvânt şi ne ţii aliniaţi cu El.” Aşa este.

Oamenii vă apreciază dacă le spuneţi adevărul. Câte din voi, fetelor, apreciaţi o mamă bună care nu a cruţat nuiaua ca să vă ţină în linie? O apreciaţi? Dar pe un tată sever care acum este în mormânt? Îl iubiţi? Sigur că da. De ce? Pentru că a fost un tată adevărat. Aşa este.

Dar cel care vă trece greşelile cu vederea… Zilele trecute am văzut un băiat care a furat şi a făcut tot felul de lucruri, iar mama lui l-a susţinut în tot ce făcea. Dar când a fost prins şi urma să fie dus la închisoare, a spus: „Dacă nu m-ar fi susţinut mama să fac acele lucruri, astăzi nu aş fi aici.” Vedeţi?  Nu fiţi uşuratici, fiindcă Dumnezeu vrea să staţi pe adevăr! Amin.

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment.

Tată ceresc, poate nu ne vom mai întâlni niciodată aşa cum suntem acum; poate aceasta este ultima noastră adunare împreună, nu ştiu, dar Te rog să fii îndurător, Tată, şi să-i binecuvântezi pe oamenii aceştia. Ştiu că uneori sunt tăios, dar Cuvântul este o Sabie ascuţită.

În Biblie, în Cartea evreilor scrie că Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri. Această Sabie poate fi ţinută numai de o mână credincioasă, cu o chemare precisă, cu Duhul lui Dumnezeu în spatele ei, care să o susţină şi să dovedească prin Duhul că este adevărat şi că este Dumnezeu. Dumnezeule, fă ca oamenii să vadă aceasta.

Persoanele acestea smerite de aici, fratele şi sora Littlefield, sunt una. Dragostea şi iubirea lor… Îmi amintesc că odată ai fost chemat la un roman, iar iudeii spuneau: „Omul acesta a făcut multe pentru poporul nostru. Ne-a ridicat o sinagogă, deci este vrednic.”

Dumnezeule, stând sub ungere lângă acest om, ştiu că în inima lui mă iubeşte şi crede. El ştie că îl iubesc; şi Tu ştii aceasta. I-am spus că zilele sunt scurte şi nopţile tot mai întunecate, dar de câte ori pot, mă unesc în inima mea cu el în rugăciune pentru micuţa lui adunare; şi o voi face tot timpul câtă vreme este contrar cu călăuzirea Ta. Şi el simte la fel pentru mine.

Doamne, fie ca binecuvântările Tale se să odihnească peste el. Îndură-Te, Doamne. Ai milă de biserica aceasta micuţă de aici. Unul din părinţii de aici, spunea că a fost întrebat: „Ce faceţi cu cei săraci?” Şi el a răspuns: „Îi iau cu mine.” Aşa este, Doamne. Acesta este Duhul lui Hristos în el, aşa cum şi Moise s-a pus în spărtură şi a spus: „Doamne, ia-mă pe mine şi cruţă-i pe ei.” Acesta este Duhul lui Hristos în el.

Te rog să-l ajuţi pe fratele şi pe sora Littlefield. Dă-le, Doamne, puterea Duhului lui Dumnezeu şi binecuvântează-i. Ajută-i să-i hrănească pe aceşti oameni şi fizic şi spiritual. Îndură-Te, Doamne.

Binecuvântează această biserică mică, pe diaconi şi pe administratori, şi ţine-o în picioare. Iar când va veni răpirea, îngăduie ca mulţi de aici să fie luaţi în ea. Văd aici oameni în vârstă, slăbiţi, femei cu părul alb şi faţa zbârcită, cu copii şi nepoţi în jurul lor. Ei vor fi transformaţi dintr-o dată în oameni tineri şi vor pleca. Această haină de carne va cădea, iar ei se vor ridica în văzduh, în strigăte de „Bun rămas! Bun rămas!”

Dacă am făcut ceva greşit şi am rănit pe cineva, Tu ştii că n-am vrut aceasta, Doamne. Poate a fost nevoie totuşi, ca cineva să fie tăiat.

 Eu am adus doar Cuvântul care este o sămânţă. Îngăduie să răsară de aici o recoltă bună.

Fie ca din această biserică să iasă un astfel de Duh, Doamne, ca puterea lui Dumnezeu să fie cunoscută de toate religiile din jur.

Îngăduie ca de aici să iasă mulţi misionari şi păstori vestiţi. Îndură-Te, Tată. Dă-le hrana oilor, Doamne, fiindcă doresc hrana oilor, Cuvântul Tău. Proslăveşte-Te, Tată, în mijlocul nostru, prin Numele lui Isus. Doamne, dacă printre noi este cineva care nu Te cunoaşte, fie ca el să Te accepte în Numele Domnului Isus.

În timp ce avem capetele plecate, aş vrea să răspundeţi cinstit la o întrebare. Simţiţi că păşiţi în Lumina lui Dumnezeu? Nu vă cer s-o faceţi doar aşa, fiindcă ar însemna că numai presupuneţi. Dacă adânc, în inimile voastre, ştiţi că în această Biblie sunt scrise lucruri pe care voi nu le faceţi, cât timp aveţi această atitudine… păşiţi doar prin presupunere. Nu presupuneţi, prieteni, ci faceţi ce este corect.

Gândiţi-vă că în ziua aceea nu veţi fi judecaţi prin crezurile voastre şi nu veţi fi judecaţi prin simţămintele voastre, ci veţi fi judecaţi prin acest Cuvânt. Dacă în timp ce aveţi capetele plecate şi ochii închişi, ştiţi că sunteţi greşiţi, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate Branham, pentru că şi eu mă rog ca Dumnezeu să mă ajute.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe voi. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Aceasta este bine. Fiţi cinstiţi. Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. Lăudat să fie Dumnezeu! Vă văd. Văd o femeie care a fost vindecată chiar acum, pentru că a ridicat mâna, şi stă chiar aici. A fost vindecată pentru că a fost cinstită.

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Corect. Tu spui: „Cum ştii aceasta, frate Branham?” Ştiu. Da, domnule. Dumnezeu să fie cu tine. Fiţi cinstiţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe voi de acolo. Da, deja sunt multe mâini ridicate. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Poate eu nu am văzut toate mâinile ridicate, dar El le-a văzut. El este infinit şi ştie fiecare musculiţă care urmează să fie pe pământ şi de câte ori va clipi. Sigur, este Cuvântul vorbit al lui Dumnezeu. El ştie pentru că este infinit. Infinit. Cuvântul vine din infinit. Înţelegeţi? Pur şi simplu infinit. Nu există explicaţie pentru acest lucru. Este veşnic; El este veşnic şi cunoaşte totul, fiecare gând. El a cunoscut fiecare gând care ţi-a trecut prin cap. Da, l-a cunoscut încă înainte ca să te naşti. Şi prin această cunoaştere mai dinainte, El a putut hotărî mai dinainte. El ştie ce vei face şi face toate lucrurile să lucreze spre slava Lui. Fiţi binecuvântaţi!

Eu am venit la voi în Numele Domnului şi am încercat să predic cât am putut de tare, fiindcă este Adevărul. Aseară am avut un serviciu de vindecare, dar chiar acum m-am simţit călăuzit să fac ceva, pentru că văd printre noi oameni care sunt bolnavi şi lipsiţi. Fie ca Dumnezeu să vă vorbească dacă v-am spus adevărul sau nu. Fie ca El să vă vorbească.

Tată ceresc, eu am vorbit. Acum vorbeşte Tu şi dovedeşte-le că este adevărul. Îndură-Te, Doamne, pentru că Te rog în Numele lui Isus.

Înainte ca să predau serviciul fratelui Littlefield, trebuie să am două sau trei mărturii. Staţi în rugăciune şi spuneţi: „Doamne Isuse, Biblia spune că noi avem un Mare Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre. Dacă acel Mare Preot este Isus Hristos… Toţi credincioşii să spună: „Amin.” Credeţi că Isus este Fiul lui Dumnezeu, Fiul lui IaHVeH? Credeţi că El este viu şi că acum stă pe tronul lui Dumnezeu şi face mijlocire pentru noi? Şi dacă este un Mare Preot viu… Când a fost pe pământ, o femeie s-a atins de haina Lui, iar El S-a întors şi i-a spus că scurgerea de sânge de care suferea, s-a oprit. A fost aceea lucrarea Marelui Preot? Atunci El este un Mare Preot veşnic. Atunci El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

El este Viţa, iar dacă Dumnezeu se îndură de mine, eu vreau să fiu mlădiţa. Fie ca ea să-şi arate roadele şi să vedem că suntem la sfârşitul timpului.

Văd că Lumina este peste un tânăr. Îl ştiu pe băiat. El a fost vindecat şi va fi bine.

 În apropierea mea, în al doilea sau al treilea rând este o femeie care are complicaţii. Eu nu o cunosc, dar nădăjduiesc că va fi bine. Domnul să-mi spună cine este. Da, este  doamna Cox. Este adevărat? Poţi primi ceea ce ai cerut.

Femeia care stă lângă ea are crize de sufocare. Eu nu te cunosc, sunt străin pentru tine. Da, doamnă Allaway. Eu n-am văzut-o în viaţa mea pe femeia aceasta. Crezi? Amin. Să crezi şi să nu te îndoieşti. Acum credeţi? Ce s-a întâmplat? Ea s-a atins de Marele Preot. Puteţi înţelege aceasta?

Cum este cu tine, femeie? Tu te rogi pentru problemele pe care le ai în căsnicie. Doamnă Miller, soţul tău a făcut ceva rău, a fugit cu o altă femeie. Nu am văzut-o în viaţa mea pe femeia aceasta; Dumnezeul din ceruri ştie aceasta. Ce a făcut ea? Nu s-a atins de mine, fiindcă este la treizeci de picioare depărtare de mine; dar s-a atins de Marele Preot.

Evanghelia pe care v-am propovăduit-o este Adevărul. Credeţi? Atunci umblaţi în Lumină. Umblaţi în Lumina Evangheliei. Credeţi-L din toată inima. Îl acceptaţi? Vreţi să vă depărtaţi de toate crezurile şi să-L urmaţi pe Mesia, Duhul Sfânt al lui Hristos? Veţi crede din toată inima? Ridicaţi mâna.

Câte au fost? Două, trei?  Este suficient.

Lumina este deasupra bărbatului de acolo, din colţ. Vedeţi? Nu eu vă spun aceste lucruri, ci Dumnezeu. Un om poate spune orice. Avem atâta imitaţie căreia i se spune deosebire. Astfel ei spun: „Domnul îmi spune că aici este cineva cu o boală de rinichi.” Dar cine sunt? Ce este cu ei şi de unde vin? Este o imitaţie, o presupunere. Sunteţi conştienți de ceea ce spune Scriptura cu privire la timpul din urmă? Ce spune Maleahi 4 că se va întâmpla înainte de căderea umbrelor nopţii?

Tu spui: „Aceasta s-a împlinit cu Ioan.” Nu este aşa. Ioan a împlinit Maleahi 3, iar în Maleahi 4 spune că „înaintea venirii zilei Domnului, a zilei când pământul va fi judecat şi va arde..” Deci, dacă pământul nu a ars după venirea lui Ioan, înseamnă că atunci n-a fost timpul acela, ci a fost împlinirea lui Maleahi 3. Maleahi 4 urmează curând; ar trebui să fie chiar acum.

Noi nu presupunem nimic, ci vedem. Ştim că Dumnezeu este aici, marele Duh Sfânt, Dumnezeul lui Ilie, Martorul timpului din urmă, manifestându-Şi slujba chiar aici în biserică, în acelaşi fel în care a făcut-o Domnul nostru.

Marele Preot coboară de pe tron la Biserică, iar Biserica este acoperită cu Cuvântul, pentru că El poate veni numai la Cuvânt. El este Cuvântul şi Cuvântul nu poate veni la un amestec, nu s-ar potrivi. Deci Cuvântul trebuie să vină la Cuvânt. „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele…” (Ioan 15.7). Omul va trăi cu tot Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă credeţi, acceptaţi-L! Haideţi să ne rugăm.

Îţi mulţumesc, Doamne.  Dacă nu mă voi mai întoarce în biserica aceasta drăguţă, ştiu că sângele lor nu va fi găsit în ziua judecăţii pe mâinile mele. Am tăiat, am sfâşiat, am făcut de toate, îndeajuns ca să omori o persoană. Dacă după ce au văzut aceste lucruri întâmplându-se şi ştiind că totul este înregistrat pe bandă, continuă să meargă totuşi pe drumul lor…

Aceste lucruri s-au făcut, nu sunt ghicitorie sau presupunere, ci sunt descoperirea spirituală a Cuvântului şi legitimarea Lui. Aceasta înseamnă că în dimineaţa aceasta, în mijlocul nostru este prezent Cel Preaiubit, Duhul Sfânt care în ziua aceea va sta acolo şi ne va aminti aceste lucruri. În ziua aceea va fi pusă marea bandă magnetică.

Dumnezeu să aibă milă de mine; să aibă milă de biserică; să aibă milă de adunarea de aici. Doamne, ai milă de cei sărmani. Mulţi dintre ei sunt conduşi pe tot felul de căi de către prorocii mincinoşi, prin înşelăciuni, puteri mincinoase şi nebiblice, sânge, fum şi foc, pentru că aşa spune Biblia că va fi. Dumnezeule, eu nu ştiu ce să fac. Oamenii se gândesc că aici este un ştie-tot sau…Doamne, Te rog să le îndrepţi inimile. Fă-i să ştie că eşti aici şi că Duhul Sfânt dovedeşte că Cuvântul Său este adevărat.

Doamne, adineauri s-au ridicat o mulţime de mâini. Fiecare mână ridicată a descoperit ce este în inimile lor; ai văzut starea lor şi păcatele nemărturisite. O, Dumnezeule, ai milă! Doamne, mă rog ca niciunul din cei care au ridicat mâna să nu ajungă la judecată. Fie ca ei să scape de judecată şi să intre la răpire, la fel ca Noe care a trecut de judecată şi ca Avraam care nu a fost judecat. Ai milă, Te rog.

Binecuvântează-i pe oamenii aceştia, iartă-le păcatele şi îngăduie ca bunătatea şi blândeţea Duhului Sfânt să se odihnească peste fiecare din ei. Tu eşti Dumnezeu şi eu Te iubesc, Doamne, O, cât Te ador Trandafirule din Saron, Crinule din Vale! O, dacă aş putea să Te îmbrăţişez, Doamne! Dar nu sunt vrednic… Lasă-mă să-Ţi ating doar picioarele, Tată, fiindcă ştiu că stai aici, chiar aici pe platformă, atât de aproape şi totuşi într-o altă lume, într-o altă dimensiune. Noi vedem presiunea şi puterea Duhului Sfânt asupra trupurilor noastre, Doamne.

O, deşi suntem un popor curvar, Tu Te mişti totuşi printre noi şi ne sfinţeşti prin sângele Tău, împlinind Cuvântul Tău şi trimiţând Duhul Tău în noi ca să ştim lucruri din prezent, trecut şi viitor.

O, Tu eşti Dumnezeu! Cât Te iubim, Doamne! Cât Te adorăm. Nu-i de mirare că nu putem găsi un Nume pentru Tine. Minunat, Sfetnic, Domn al păcii, Dumnezeu tare, Părintele veşniciilor, Crinul din Vale, Trandafirul din Saron, Cel ce era, Cel ce este şi Cel care va veni; vlăstarul lui David, Cuvântul, Viaţa, bucuria. Tu eşti, Dumnezeule, toate acestea.

O, cât Te iubesc, Doamne! Te laud şi Te ador pe Tine, Cel fără pereche, Cel care S-a făcut trup şi a locuit printre noi, iar acum stai aici, într-un Stâlp de Foc, mişcându-Te şi arătându-Te, singurul Fiu născut, care acum arăţi prin fiii înfiaţi, că eşti încă Dumnezeu.

Noi eram pierduţi, dar acum suntem salvaţi; eram căzuţi, dar acum nu mai suntem în denominaţiuni şi crezuri, ci suntem în puterea şi învierea Mântuitorului nostru. Te slăvim, Doamne, pentru bunătatea Ta. Amin. – Amin –

EN

1 Comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.