PLECAREA NEAȘTEPTATĂ ȘI TAINICĂ A BISERICII

 

 

…Pe oricine ar face
să se simtă bine o astfel de prezentare ca aceea, nu-i aşa? În ordine.

Acum haideţi să ne
plecăm capetele pentru un moment de rugăciune, înainte ca să deschidem Biblia
pentru a citi un Cuvânt.

Doamne, noi spunem la
fel ca robul Tău David, care odinioară a zis: „Mă bucur când mi se zice:
„Haidem la Casa Domnului!
” (Psalmul 122.1), deoarece nu putem găsi niciun
alt loc mai bun decât la picioarele Tale. Chiar dacă afară este frig şi plouă,
noi ne bucurăm pentru că putem sta în prezenţa Ta, şi suntem plini de fericire
când ne gândim că Tu ne înţelegi în toate lucrurile şi că lucrezi spre binele
nostru.

Te rugăm să-i
binecuvânteze în mod deosebit pe cei care nu pot ajunge nicicum la serviciul
din dimineaţa aceasta. Poate că mulţi au dorit să vină aici, dar nu au putut
din cauza vremii de afară, de aceea Te rog să le dai bucurie atunci când se vor
apropia să citească din Cuvântul Tău, sau când vor asculta predicile de la
radio.

Te rog de asemenea
să-i binecuvântezi în mod deosebit pe cei ce se află aici, în prezenţa Ta,
deoarece ei au făcut un efort deosebit de a veni în locul acesta pentru a
asculta Cuvântul Tău şi pentru a Te slăvi pe Tine prin psalmi, prin cântări,
prin rugăciune şi prin mulţumiri.

Te rog, Dumnezeule,
să te atingi şi de trupurile celor care sunt bolnavi şi suferinzi care au venit
de la distanţe mari până aici, deoarece aşteaptă îndurarea Ta.

Te rog, de asemenea,
să ne cercetezi pe toţi cei care au venit în dimineaţa aceasta aici, ca să
vedem bine starea în care ne aflăm înaintea Ta.

Cercetează-mă,
Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gândurile!
”,
spunea unul dintre proroci, „Vezi dacă sunt pe o cale rea, şi du-mă pe calea
veciniciei!
” (Psalmul 139.23-24).

Iar dacă vei găsi
ceva rău în noi, o, Doamne, Te rog să îndepărtezi, deoarece venim la Tine
smeriţi ca să ne mărturisim păcatele şi faptele rele pe care le-am făcut.

Te rog să-Ţi
aminteşti de noi şi să ne dai îndurarea Ta, în timp ce priveşti spre Fiul Tău
Isus, care a murit pentru noi ca să fie o Jertfă de ispăşire pentru păcatele şi
nelegiuirile noastre.

Noi credem că El a
murit pentru aceasta şi că a înviat pentru a ne da privilegiul de a sta în
prezenţa Ta.

Îndură-Te deci
Doamne, şi vorbeşte-ne prin Cuvântul Tău scris, căci noi aşteptăm şi dorim să
Te auzim, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum aş dori să
deschidem Bibliile noastre şi să citim din cartea Tesalonicenilor 5.

Printre noi sunt unii
care au cerut să ne rugăm pentru ei, de aceea vreau să le spun că o vom face
imediat după acest serviciu de predicare.

Din acest text,
doresc să-mi iau titlul pentru predica din dimineaţa aceasta şi anume:
„Plecarea neaşteptată şi tainică a Bisericii.”

Să citim deci din 1Tesaloniceni
5.1-7
:

Cât despre
vremuri şi soroace, n-aveţi trebuinţă să vi se scrie, fraţilor.

Pentru că voi înşivă
ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea.

Când vor zice: „Pace
şi linişte!” atunci o prăpădenie neaşteptată va veni peste ei, ca durerile
naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip de scăpare.

Dar voi, fraţilor, nu
sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă prindă ca un hoţ.

Voi toţi sunteţi fii
ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului.

De aceea să nu dormim
ca ceilalţi, ci să veghem şi să fim treji.

Căci cei ce dorm,
dorm noaptea; şi cei ce se îmbată, se îmbată noaptea.

În continuare aş vrea
să citim şi din capitolul 4.16-18:

Căci însuşi
Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se
va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii,
care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm
pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.

Mângâiaţi-vă dar unii
pe alţii cu aceste cuvinte
.

Fie ca Domnul să
adauge binecuvântările Sale la citirea acestui Cuvânt sfânt.

Eu ştiu că această
temă pare puţin neobişnuită pentru predica din dimineaţa aceasta, când aici
sunt o mulţime de oameni bolnavi, dar eu cred că există ceva mult mai important
decât vindecarea unei boli fizice, şi aceasta este ca noi să fim pregătiţi
pentru marele eveniment care stă gata să vină, chiar şi pentru cei care sunt
adormiţi în Domnul. Da, este mai important ca noi să fim pregătiţi pentru acest
mare eveniment.

Sincer să fiu, eu aş
prefera să fiu mai bine bolnav, dar pregătit pentru venirea Domnului, decât să
fiu sănătos, dar nepregătit ca să plec cu El. Oricare ar fi însă situaţia, eu
ştiu că voia lui Dumnezeu este ca noi să fim sănătoşi şi pregătiţi, după trup,
suflet şi duh, căci El este Acela care ne iartă toate păcatele şi ne vindecă
toate bolile noastre, deoarece Domnul Isus a murit pentru acest scop.

Acum aş vrea să vă
spun că mie îmi place mult să mă gândesc la subiectul pe care l-am ales pentru
astăzi: „Plecarea tainică a miresei.”

Mulţi dintre oamenii
de astăzi trăiesc cu părerea că înainte de venirea Domnului Isus, El va trimite
o oaste de îngeri aici jos, şi atunci toate ziarele vor anunţa din timp acest
mare eveniment, spunând că va avea loc în data cutare şi la ora cutare. Ei cred
că radioul şi televiziunea vor transmite pretutindeni aceste informaţii şi
astfel cu toţii vor fi informaţi cu privire la acest lucru.

Vedeţi, aceasta este
părerea oamenilor, dar Dumnezeu a spus în Cuvântul Său că venirea Domnului va
fi ca un hoţ în noapte.

Dacă ar fi aşa cum
gândesc oamenii, ei ar spune în continuare: „O, mai este încă timp, pentru că
desigur evenimentul acesta va fi anunţat din timp şi atunci avem vreme să ne
pregătim!”

Şi eu vă spun, este
adevărat că acest eveniment este anunţat, dar este un anunţ tainic, care este
perceput doar de aceia care doresc să ia aminte la Cuvântul Domnului, care Îl
iubesc pe Domnul şi-L aşteaptă din toată inima.

Eu mă gândesc adesea
la cuvintele pe care le-a spus Pavel în 2Timotei 4.8:

De acum mă
aşteaptă cununa neprihănirii pe care mi-o va da în „ziua aceea” Domnul,
Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit
venirea Lui.

De obicei oamenii din
timpul acesta, se gândesc la venirea Domnului ca la un lucru oribil şi
îngrozitor, de aceea când vrei să le spui ceva despre aceasta, răspund: „O, nu
vorbi cu mine despre aşa ceva!” Da, ei nu vor să ştie nimic despre aceasta, ci
tot ceea ce îi interesează este să trăiască bine în lumea aceasta. Dar cei
care-L iubesc pe Domnul şi aşteaptă venirea Lui, trăiesc numai pentru acest
eveniment. Este ca şi cum unul dintre cei dragi ai voştri – mama, tata, fiul
sau fiica voastră, – ar fi plecat într-o călătorie de foarte mulţi ani şi v-a
anunţat că într-una din aceste zile se întoarce acasă. O, el (sau ea) ar putea
apărea în orice clipă! Ce aţi face în cazul acesta?

Desigur, veţi face
curăţenie prin casă, iar când veţi fi gata, veţi privi în josul străzii şi de
câte ori veţi vedea o maşină apropiindu-se, vă veţi spune că desigur aceasta
este maşina cu care vine fiinţa iubită.

Vedeţi, acesta este
felul în care s-ar cuveni să privească şi Biserica după venirea Domnului. Totul
să fie pregătit şi împachetat, gata de plecare, deoarece venirea şi plecarea
Lui va avea loc într-o clipeală de ochi. Încercaţi şi gândiţi-vă cât timp ia o
clipeală din ochi şi apoi ţineţi minte că tot atât de repede va avea loc
răpirea Bisericii.

Voi ştiţi desigur că
întotdeauna, vrăjmaşul foloseşte aceeaşi tactică pe care o foloseşte şi Domnul.
Astfel, pentru că a văzut că Domnul are o Biserică neprihănită şi pentru că
ştie lucrurile pe care El le face, Vrăjmaşul a folosit aceeaşi strategie, luând
o biserică, un popor care este foarte religios şi merge cu el înainte. De ce
aceasta? Pentru că ştie că Biserica lui Hristos este în felul acesta – sfântă
şi curată.

De curând am citit un
articol despre atacul neaşteptat al japonezilor de la Pearl Harbor. Adevărul
este că acest atac n-a fost neaşteptat, deoarece ei au fost preveniţi cu
privire la intenţia duşmanului, dar partea tristă este că americanii au ignorat
acel avertisment. Da, ei au văzut că armata japoneză se adună laolaltă, au
văzut că vasele de luptă sunt încărcate cu muniţie şi că avioanele sunt
pregătite pentru atac, ameninţarea simţindu-se peste tot; au văzut că sunt
pregătiţi pentru invazie, dar cu toate acestea au rămas nepăsători, nu le-au
dat nicio atenţie.

Aceasta este şi
poziţia bisericii de azi. Ea se află pe linia de judecată, dar cu toate acestea
ignoră venirea Domnului, aşa că în ziua aceea nu veţi putea da vina pe El.

Deşi trupele japoneze
se apropiau încet dar sigur de coasta americană, aceştia nu le dădeau nicio
atenţie, ci făceau tot felul de glume la adresa lor, iar cu o noapte înainte de
atac, au avut şi o mare petrecere cu dans şi băutură. Oricât de mult s-a
anunţat atacul japonez, locuitorii din Pearl Harbor nu au vrut să ia aminte.

Haideţi să privim
puţin la ei pentru câteva minute.

Iată că prin radio se
anunţă că japonezii se îndreaptă cu o flotă puternică de apele americane, dar
cei care preiau anunţul spun liniştiţi: „Nonsens! O, noi nu credem aşa ceva, de
ce încerci să ne sperii?”

Oh, dar japonezii se
apropiau tot mai mult în noapte.

Pe partea cealaltă,
pot să-i văd pe americani, pregătindu-se să iasă în oraş însoţiţi de tinerele
fete, toate cu rochiţe noi pentru a se distra puţin împreună. Da, ei mergeau la
acea mare petrecere, care urma să aibă loc în acea noapte. Ofiţerii armatei
erau ocupaţi cu eliberarea biletelor de voie pentru soldaţii care doreau să
participe la acea petrecere de beţivi… Camioanele treceau în sus şi-n jos pe
stradă aducând carne şi lăzi pline cu sticle de bere şi vin.

În acest timp flota
japoneză se apropia tot mai mult, dar ei (americanii) nu au luat seama la
avertizarea primită.

Şi pe când soarele se
pregătea să apună, au început să se adune în acea mare tavernă, pentru a se
distra. Undeva, deoparte, poate că unul dintre barmani a spus ceva de felul
acesta, celor din apropiere: „Voi n-aţi auzit anunţul dat prin radio?”

„Nu, n-am auzit
nimic”, a răspuns cineva, după care barmanul continuă: „O, ei spuneau ceva
despre o flotă japoneză care se apropie de noi.”

„Lasă baltă o
asemenea conversaţie!” spune altcineva supărat.

Apoi o tânără
domnişoară bate acolo sus, după care îşi scoate puţin piciorul pentru a fi
văzut de tinerii adunaţi acolo şi spune:

„Hei, voi, capete
triste, nu ştiţi de ce ne-am adunat aici? Ca să ne distrăm, şi nu ca să
discutăm despre război!”

Oare nu la fel
vorbeşte şi lumea de astăzi când încerci să le spui despre apropiata venire a
lui Hristos?

„O, demodaţilor şi
înapoiaţilor care vă îmbrăcaţi şi vă purtaţi atât de ciudat, lăsaţi-ne în pace
cu asemenea poveşti!” Dar noi privim după acea apariţie neaşteptată a Domnului,
pentru că acolo în aer, este ceva, este un mesaj al Duhului Sfânt, care ne
avertizează că venirea Lui este aici.

O, probabil că în
noaptea aceea au avut loc o mulţime de lucruri murdare! Se spune că la un
moment dat, câţiva tineri au luat o tânără domnişoară cu corpul frumos, au dat
hainele jos de pe ea şi au pus-o într-un vagon micuţ, doar cu lenjeria intimă
pe ea, după care au început să alerge pe străzi şi să strige, distrându-se.

Dar tot în acest
timp, japonezii câştigau teren apropiindu-se tot mai mult de ei.

Şi iată că în zorii
zilei, bărbaţii erau foarte obosiţi şi beţi după noaptea de petrecere pe care o
petrecuseră, mulţi dintre ei adormind chiar în post.

Eu mă tem că tot aşa
se va întâmpla şi la venirea Domnului. Biserica s-a îmbătat atât de mult de
îngrijorările lumii, încât ei vor fi adormiţi la posturile lor, în dimineaţa
când va veni El.

Şi deodată deasupra
oraşului au apărut avioanele inamice, iar bombele au început să cadă cu miile,
distrugându-l până la temelie. De ce? Pentru că nu au luat aminte la
avertizare.

O, iar când acei
soldaţi japonezi, au alergat pe străzi, au prins-o şi pe acea tânără
domnişoară, iar după ce au violat-o cu brutalitate, au tăiat-o în bucăţi cu
cuţitele.

Dacă tu nu iei aminte
la avertizare, nu va mai rămâne decât un singur lucru: judecata.

O, Statele Unite nu
au trăit niciodată un timp atât de imoral şi indiferent cum este acesta!
Evanghelia a fost predicată de la un capăt la altul al ţării, s-au făcut o
mulţime de semne şi minuni, dar cu toate acestea, ei continuă să ignore
avertizarea Domnului şi să-şi bată joc de mesajul Lui.

În Statele Unite sunt
peste 200.000 de amvoane care aparţin bisericilor protestante. Dar ştiţi ce le
trebuie lor? Predicatori adevăraţi, însărcinaţi de Dumnezeu, care să nu se
teamă să anunţe judecata lui Dumnezeu, care este gata să se reverse peste
această generaţie păcătoasă de oameni.

Noi avem nevoie de
proroci ca Isaia, care a strigat fără frică: „Vai, neam păcătos, popor
încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi!
” (Isaia
1.4), condamnând generaţia lui şi spunându-le despre apropierea judecăţii
Domnului. Dar azi cei mai mulţi dintre slujitori se tem să spună lucrurilor pe
nume.

Da, ei nu îndrăznesc
să anunţe judecata pentru că îşi tem scaunele, căci dacă ar face aceasta, ar
trebui să părăsească denominaţiunea în care se află, să-şi părăsească amvonul
şi să ocupe un loc neînsemnat într-o altă biserică.

O, este foarte grav
că noi avem asemenea oameni la amvoane!

Ştiţi ce ne-ar
trebui? Bărbaţi ca John Wesley, ca Martin Luther, ca Pavel, etc., care doreau
să se predea Domnului chiar dacă aceasta ar fi însemnat moartea de martir ca
martor al adevărului Evangheliei lui Isus Hristos.

Astăzi, oamenii au
tot felul de societăţi educaţionale şi aleargă după lucruri drăguţe de
societate, în timp ce emoţiile au luat locul Duhului Sfânt, care a fost scos
din biserică.

Dar ştiţi ce ne
trebuie nouă astăzi?

Un om trimis de
Dumnezeu, un bărbat umplut cu puterea Duhului Sfânt, care să nu se teamă să
vorbească împotriva lucrurilor greşite şi să-i avertizeze pe oameni de judecata
care este pe punctul să vină.

Dumnezeu nu poate să
lase cu niciun chip ca această naţiune să scape de judecată, căci dacă ar face
aceasta, ar trebui să ridice Sodoma şi Gomora şi să le ceară scuze pentru că
le-a nimicit din cauza stricăciunii în care trăiau.

Noi nu facem nici o
excepţie în faţa lui Dumnezeu!

O, toate lucrurile
sunt stricate în naţiunea aceasta, iar vinovatul principal este guvernul. Totul
este putred şi nu mai există dreptate decât la Dumnezeu.

O, noi spunem că ne
bazăm pe Naţiunile Unite (ONU), dar cu cinci ani în urmă, cam 51% din ţările
membre erau comuniste.

Adevărul este că nu
există nimic pe care ne-am putea baza în lumea aceasta, decât pe Cuvântul
Dumnezeului celui Viu. Nu există nicio altă siguranţă.

Cu câteva luni în
urmă am trecut printr-o mare încercare, fiind acuzat că am făcut ceva greşit.
Astfel, ei spuneau că aş fi transferat ceva fonduri prin alte adunări.

Comitetul nostru de
administratori a semnat declaraţia în care se spunea că aici nu este nicio
persoană care să fi atentat la banii adunării mele, ci ei au fost donaţi
întotdeauna de către biserică.

Cu toate acestea, am
fost acuzat că încerc să înşel guvernul prin faptul că mă folosesc de aceşti
bani prin intermediul bisericii şi m-au ameninţat că pot fi închis douăzeci de
ani la Ford Leanvenworth, Kansas pentru aceasta.

Auzind acest lucru,
eu le-am răspuns:

„Ştiţi ce scrie pe
frontispiciul Curţii noastre de Justiţie? Dacă nu mă înşel, scrie „Dreptate”,
dar din câte văd, acest lucru este atât de adevărat ca şi cum n-ar fi fost
scris niciodată.”

„Prin ceea ce spui,
dovedeşti că nu eşti de partea guvernului. Cum poţi face aceasta?” m-au
întrebat cei care mă anchetau.

Vedeţi? Dacă încerci
să spui ceva, ei încep să „sape” imediat în altă parte şi numai te miri când
vezi ce mai scot la iveală. Dar ştiţi de ce m-au luat aşa? Pentru că atunci
când am fost chemat la Curtea Federală, am făcut următoarea remarcă:

„Dacă comunismul ar
avea creştinism în el, aş fi un comunist!”

Vedeţi? Dar eu nu pot
să fiu comunist, deoarece comunismul neagă creştinismul.

Acesta este motivul
pentru care există o singură mână de care mă prind şi, aceasta e mâna
Dumnezeului celui Viu, singurul care reprezintă Adevărul şi Dreptatea. Da, El
este singurul Judecător drept.

În ce priveşte lumea
aceasta, vreau să ştiţi că aici nu există nicăieri vreo speranţă, decât venirea
Domnului.

O, noi trăim într-un
timp îngrozitor!

Toţi, chiar şi
biserica şi slujitorii ei sunt atât de preocupaţi cu rezolvarea micilor
diferenţe dintre ei, încât nici nu mai au vreme să aibă părtăşie înaintea
Domnului, nici să avertizeze poporul despre faptul că venirea Domnului este
deja aici.

Bărbaţi ca Billy
Graham, Jack Schiller, Oral Roberts, Charles Fuller şi mulţi alţi mari
evanghelişti, au făcut totul pentru a avertiza întreaga lume despre venirea
Domnului, prin campaniile pe care le-au ţinut pretutindeni.

Dar vedeţi? Tocmai pe
oamenii care vor să facă numai ceea ce este bine, guvernul nostru încearcă să-i
rupă în bucăţi.

Eu am discutat cu
cineva despre problema aceasta şi i-am spus:

„Domnule, douăzeci şi
opt de ani din viaţa mea, i-am petrecut la altarul lui Dumnezeu, încercând să
fac numai ceea ce este bine, de aceea doresc ca acuzatorii mei să mă privească
în ochi şi să-mi spună unde anume am greşit, sau ce anume am furat?”

O, prin harul lui
Dumnezeu, eu sunt curat!

Dar pentru ei cinstea
şi corectitudinea nu înseamnă mai mult decât o simplă pocnitură din degete!

„Tu eşti vinovat,
mi-a răspuns el. Eşti un dictator în biserică, aşa că este suficient să
pocneşti din degete şi biserica va face tot ce vrei tu!”

„O, cum puteţi fi
atât de nedrepţi?” l-am întrebat eu.

„Tu le-ai dat
oamenilor daruri atunci când le-au ars casele! Iată, noi avem aici cecuri care
dovedesc că le-ai dat sute de dolari la femeile văduve; că le-ai plătit
chiriile, etc. Vrei să spui că ai adunat comitetul bisericii şi le-ai spus ce
vrei să faci?”

„Nu, domnule”, nu am
făcut aceasta.

„Dar de ce n-ai
făcut-o?”

„Foarte simplu”, am
răspuns eu. „Pentru că Domnul spune în Cuvântul Său că „atunci când faci
milostenie, să nu ştie stânga ce face dreapta.
” (Matei 6.3).

„O, vrei să spui că
te aperi cu Biblia? Dacă tu faci aceasta, nu uita că noi te judecăm conform
legii.”

„Care lege este mai
mare”, i-am răspuns eu, „a lui Dumnezeu sau a oamenilor? În ce mă priveşte, eu
iau Legea lui Dumnezeu.”

Acum doi ani, mă
întorceam din vacanţă. În Indiana, legea limitează viteza automobilelor la 65
de mile/oră, ziua, iar noaptea la 60 de mile/oră. Acelaşi lucru este valabil şi
pentru Kansas, Illinois, Colorado şi Idaho.

Şi la întoarcere,
după ce fuseserăm reţinuţi pe drum câteva zile din cauza căderilor mari de
zăpadă care blocaseră şoselele, încercam să mă grăbesc cât mai tare, deoarece
fuseseră anunţate noi viscole de zăpadă.

Şoseaua trecea prin
Wyoming şi Nebraska. Aveam cam 30 de mile la oră, iar la un moment dat când am
privit în urmă, am văzut lumina roşie a poliţiei. Mi-am continuat drumul
liniştit şi curând am văzut că am 60 de mile/oră, viteză pe care am păstrat-o
şi atunci când am intrat pe marea autostradă cu patru benzi. Privind din nou în
oglindă, am observat că maşina poliţiei continua să vină după mine, cu lumina
roşie aprinsă. Văzând aceasta, mi-am zis:

„Oare de ce nu mă
depăşesc, doar pot s-o facă?” şi mi-am continuat drumul liniştit.

După puţin timp am
deschis geamul maşinii şi atunci am auzit sirena maşinii poliţiei.

„O”, mi-am zis mirat,
„se pare că am ajuns mai departe decât mă gândeam!” Atunci maşina poliţiei m-a depăşit,
după care mi-au făcut semn să opresc şi eu.

Am oprit imediat şi
am coborât din maşină gândindu-mă: „Poate că am vreun mesaj pe care nu l-am
ridicat, sau poate că s-a întâmplat ceva acasă!?!” după care m-am îndreptat
spre poliţişti cât se poate de mirat.

Unul dintre ei, m-a
privit şi mi-a spus:

„Bănuiesc că nu
sunteţi mirat pentru că v-am oprit.”

„Ba mă mir, domnule”,
am răspuns eu.

„Aţi încălcat limita
vitezei legale. Apropo, ştiţi ce viteză aveaţi?”

„Da, domnule, am mers
cu 60 de mile/oră.”

„Aşa este”, a răspuns
el, „dar prin aceasta aţi încălcat legea.”

„Păi, limita nu este
de 65 de mile/oră?”

„NU, domnule, aici
limita este de 55 de mile/oră, ceea ce înseamnă că aţi depăşit-o cu 5
mile/oră.”

„O, îmi pare rău! Am
făcut-o fără intenţie.”

„Daţi-mi carnetul de
conducere, vă rog.”

Am scos carnetul şi i
l-am dat. În clipa când a văzut cuvântul „reverend”, în ochii poliţistului a
apărut o lumină ciudată, după care şi-a scos carneţelul şi mi-a scris o amendă
de 24 de dolari şi 50 de cenţi.

„Mă amendaţi?”

„Desigur”, a răspuns
el.

„Bine, domnule,  dar nu înţeleg de ce faceţi aceasta!”

„Chiar înainte de a
intra pe teritoriul nostru, este un indicator care indică limita vitezei legale
şi eu sunt sigur că  l-aţi văzut.”

„Nu l-am văzut,
domnule, pentru că ningea foarte tare şi în plus mă aflu în maşină de patru
zile.”

„În ordine, aveţi
bani la dumneavoastră?”

„Cam doisprezece
dolari”, am răspuns eu.

„Atunci sunteţi
arestat până plătiţi amenda.”

Până la urmă am
semnat o declaraţie în care mă angajam că voi trimite banii imediat ce voi
ajunge acasă.

Când am ajuns acasă,
am scris o scrisoare judecătorului din acel oraş micuţ şi i-am spus că în cei
26 de ani pe care-i am în slujba Domnului, am încercat să întorc la Domnul Isus
criminali şi tot felul de răufăcători certaţi cu legea, pentru ca în felul
acesta naţiunea noastră să trăiască în linişte şi în siguranţă.

„Da”, spuneam eu,
„mi-am închinat 26 de ani în această slujbă, iar acum, trecând prin oraşul
vostru am depăşit fără să vreau limita de viteză. N-aş putea fi iertat pentru
aceasta?

Ofiţerul nu a vrut să
mă ierte, deşi a văzut că sunt un predicator, şi şi-a făcut datoria până la
capăt. Totuşi, eu vă rog să mă iertaţi şi aceasta nu pentru că nu aş avea bani
să plătesc, ci din cauza principiilor, căci banii aceştia sunt darul oamenilor
pentru mine, ca să trăiesc din ei, sunt banii daţi de biserică.

Aş aprecia foarte
mult gestul dumneavoastră dacă    mi-aţi
anula amenda.

Vă trimit totuşi şi
cecul cu banii, ca să vedeţi că sunt un om corect.”

O, fraţilor, acel
bărbat a semnat de primire şi a luat cecul fără să-mi dea niciun răspuns!

De ce aceasta?
Vedeţi? Eu n-am fost iertat pentru aceasta, dar prin politica lor putredă şi
murdară, mulţi dintre aceşti legiuitori fac tot felul de compromisuri cu
criminali pe care-i ajută să fie eliberaţi.

Iată-i! Dar Dumnezeu
nu va lăsa ca biserica Sa să mai trăiască multă vreme în mijlocul acestor
lucruri!

Da, lumea este
coruptă; politica este coruptă; biserica este coruptă, aşa că ştiţi ce ar
trebui să facem noi?

Ca oameni temători de
Dumnezeu, haideţi să ne adunăm împreună şi să chemăm Numele Domnului. Aceasta
trebuie să facă Tabernacolul Branham.

Privind în jur, îmi
dau seama că chiar aici, lângă mine sunt o mulţime de oameni care lasă biserica
jos; care-i lasă pe oameni să trăiască cum le place, astfel încât merg la
distracţii, dansează rock-and-roll, se îmbracă imoral şi fac tot felul de
compromisuri –mă refer la predicatorii pe care nu-i interesează salvarea sufletelor
pe care le au sub călăuzire.

Dar ştiţi ce ne
trebuie nouă astăzi? Predicatori trimişi de Dumnezeu, care să spună numai
adevărul, chiar dacă vor suferi pentru aceasta!

Da, noi avem nevoie
de bărbaţi care să vorbească la fel ca Ioan Botezătorul, care spunea fără
frică:

Iată că securea a
şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci, orice pom, care nu face rod bun, va
fi tăiat şi aruncat în foc.
” (Matei 3.10).

Da, noi avem nevoie
de predicatori ca el, care să taie şi să judece această generaţie rea şi decăzută
în mijlocul căreia trăim.

Ca predicator, tu
nu-l vei putea scăpa niciodată pe un om din păcat bătându-l pe umăr. Sigur că
nu!

Tu nu-l vei putea
scăpa din păcat prin oameni educaţi, deoarece toate programele omeneşti, au dat
greş, au eşuat. Desigur.

De aceea există un
singur remediu pentru păcat şi acesta este Isus Hristos.

Dar nu Hristos
prezentat în lumina unei confesiuni intelectuale, ci Hristos cel răstignit, la
care ajungi numai prin botezul Duhului Sfânt, care te înnoieşte şi-ţi dă viaţa
adevărată.

Acesta este singurul
remediu pentru păcat. Este singurul remediu pentru biserică; singurul remediu
pentru oameni.

Cred că mulţi dintre
voi, cunoaşteţi zona aceea care se află peste râul de la Memphis, Tennessee,
unde cineva a vrut să investească 1-1,5 milioane de dolari, ca să construiască
un loc pentru distracţii şi jocuri. Vedeţi? Un milion şi jumătate de dolari,
prin care să degradeze şi să trimită în iad o mulţime de suflete.

Şi aceasta în timp ce
aceia care suferă pentru cauza lui Hristos sunt batjocoriţi, vorbiţi de rău şi
învinuiţi de cine ştie ce ca să le dea 20 de ani de închisoare.

Da, întotdeauna lumea
s-a purtat aşa.

Când am discutat cu
reprezentanţii autorităţilor, le-am spus:

„Eu am fraţi care au
făcut închisoare.”

„Ai avut fraţi la
închisoare?”

„Am avut”, am răspuns
eu.

„Cum se numesc?”

„Unul dintre ei a
fost fratele Ioan din Alcatraz, închis pe Insula Patmos; altul a fost fratele
Pavel, închis la Roma; fratele Daniel închis într-o cuşcă cu lei; fratele
Iosif, care a fost acuzat pe nedrept. El a fost un slujitor credincios ani de
zile în casa lui Potifar, dar soţia acestuia l-a acuzat pe nedrept, aşa că a
fost condamnat la închisoare.

Şi eu mă întreb: Ce
rău au făcut aceşti bărbaţi? Niciunul! Dar au suferit pentru cauza lui Hristos.
Exact.

Biserica de astăzi
cheltuieşte 1,5-2 milioane pentru a construi terenuri de curse şi alte locuri
de felul acesta, prin care trimite o mulţime de suflete în iad, iar apoi mai
are tupeul de-a vorbi despre apropiata venire a Domnului.

Dar oamenii din
Arkansas au făcut ceva. Cam 9-10 denominaţiuni diferite, s-au adunat şi au
spus: „Este greşit, de aceea noi nu suntem de acord să se construiască aşa ceva
în zona noastră!”

Apoi au început să
postească şi s-au rugat zi şi noapte, iar când autorităţile federale s-au dus
în acea zonă, ca să vadă dacă se poate construi acel parc de distracţii, au
fost întâmpinaţi de mulţime şi nevoiţi să renunţe.

Vedeţi? Rugăciunea
schimbă lucrurile.

Pe mine nu mă
interesează cât de stricată este lumea, nici cât de putredă este această
naţiune, rugăciunile pe care le facem schimbă lucrurile.

Necazul este că pe
noi nu ne mai interesează adunările de rugăciune, deoarece avem atât de multe
altele de făcut!

În urma rugăciunilor
înălţate de acei oameni sinceri, nu numai că acel teren de curse şi de
distracţii n-a mai fost construit, dar s-a hotărât ca nici măcar pe teritoriul
statului Arkansas să nu se construiască aşa ceva.

De ce aceasta? Pentru
că cei care sunt numiţi după Numele Său, se adună împreună şi se roagă.

Oh, ceea ce ne
trebuie nouă astăzi, este să ne adunăm laolaltă şi să ne pregătim, fără să
depindem de predicator în această problemă.

Fiecare să se
pregătească personal pentru venirea Domnului! Ieşiţi afară din această
corupţie, indiferent cum veţi fi numiţi de cei din jur; indiferent ce vor face
ei, căci toate acestea nu vor schimba cu nimic planul lui Dumnezeu. Nici măcar
un pic.

El doreşte un singur
lucru: pe noi!

O, Doamne, oamenii
spun: „Păi, eu merg la biserică duminică dimineaţa şi-l ascult pe păstorul
nostru, care este un om deosebit.”

Aceasta este bine,
dar problema e că este nevoie mai mult decât de un mesaj bun de la amvon. Da,
este nevoie ca tu să fii gata, să fii pregătit.

În Apocalipsa 19.7
Biblia spune: „Să ne bucurăm, să ne înveselim, şi să-I dăm slavă! Căci a
venit nunta Mielului; soţia Lui s-a pregătit.”,
de aceea, ca mădular al
miresei Sale, este nevoie ca şi tu să te pregăteşti.

Cu câtva timp în
urmă, un predicator predica şi în sală se afla un bărbat care frecventa de
multă vreme acea biserică.

Totuşi, în dimineaţa
aceea, acel bărbat s-a dus la altar şi a spus:

„Pastore, aş vrea să
fac o mărturisire şi să mă predau Domnului.”

„O, mă bucur mult
pentru că te aud vorbind aşa, John. Mă bucur pentru că te-ai decis singur să te
predai lui Isus Hristos, căci noi n-am vrut să te rănim în sentimentele tale,
deşi am ştiut că ai fost un bărbat foarte rău, care ţi-ai nesocotit familia,
ţi-ai stricat banii la jocuri de noroc, ai băut şi ai avut o viaţă oribilă,
ceea ce a făcut ca familia ta să sufere foarte mult. Acesta este motivul pentru
care mă bucur cu adevărat pentru că aud că în dimineaţa aceasta te-ai hotărât
să te predai Domnului Isus, să devii o persoană nouă şi să-L slujeşti pe El.”

„Mulţumesc pastore, a
răspuns el.”

Atunci păstorul a
continuat:

„Totuşi aş vrea să te
întreb ceva. Ce anume te-a făcut să te decizi? A fost citit vreun text deosebit
care te-a mişcat, sau s-a cântat vreo cântare care te-a pătruns?”

Şi în timp ce-l
privea, ochii acelui bărbat s-au umplut de lacrimi care au început să curgă pe
obraji şi a răspuns:

„Pastore, nu m-a
mişcat nimic din predică, deşi predici frumos şi nu m-a pătruns nici o cântare,
deşi toate sunt frumoase.”

„Atunci ai vrea să
spui în faţa adunării ce anume te-a făcut să te decizi?”

„Eu lucrez cu un
bărbat care este creştin. L-am povestit şi l-am batjocorit în tot felul,
numindu-l „holly-rollers”, fanatic religios şi în alte feluri, dar viaţa lui
era atât de deosebită încât de-a lungul timpului a câştigat un loc în inima
mea. Astfel, am început să doresc să fiu ca el, iar în final l-am rugat să mă
conducă la Isus Hristos, deoarece doresc să-L am şi eu pe Hristosul pe care-L
slujeşte el.”

Vedeţi voi? Dumnezeu
lucrează prin păstor, lucrează prin cântări, dar lucrează şi prin mine şi prin
tine, ca să-ţi pregătească biserica.

Dacă păstorul vostru
eşuează tot timpul, aţi putea pune un alt păstor. Desigur, aţi putea s-o faceţi
imediat.

Dacă corul nu ar
cânta bine, i-aţi spune dirijorului: „Nu-i mai lăsa să cânte aşa!”

Dar cum este cu voi
ca individ? Cum este când voi eşuaţi în viaţa de toate zilele?

Dumnezeu v-a chemat
să fiţi o lumină strălucitoare, pusă pe înălţimi, o lumină care trebuie să fie
văzută de toţi; o lumină în care oamenii să-L vadă pe Hristos.

Ce viaţă trăiţi voi?

Sunteţi indiferenţi?
Insultaţi pe alţii, în felul acesta agravând şi mai mult lucrurile? Sau puteţi
vorbi cu pace şi cu iubirea pe care aţi găsit-o în Hristos?

Cuvântul din
Apocalipsa 19.7 spune că „soţia Lui s-a pregătit.

Eu v-am arătat
răutatea oamenilor care este la fel de mare ca în zilele Babilonului, şi v-am
povestit ce s-a întâmplat în acea noapte de petrecere, cu dans, băuturi, etc.,
când cetatea a căzut în mâinile medo-persanilor.

Fraţilor, acelaşi
lucru s-a întâmplat şi de-a lungul epocilor. Dar întotdeauna Dumnezeu a avut
profeţi pe care i-a legitimat prin semne şi minuni, care se ridicau şi osândeau
lucrurile din mijlocul poporului, trăind numai pentru Hristos.

Şi nu vreau să trec
mai departe fără să vorbesc despre zilele micuţului Ştefan, care nu era nici
profet, nici păstor, ci doar un simplu mădular al trupului lui Isus Hristos.

Voi ştiţi cum a stat
el în faţa sinedriului în acea dimineaţă şi cum a vorbit cu cei care-l
condamnau:

Oameni tari la
cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă
împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.

(Fapte 7.51).

El a vorbit aşa deşi
nu era păstor. Vedeţi? Aceasta arată că nu este posibil ca voi să staţi şi să
aşteptaţi ca păstorul vostru să facă totul. Nu puteţi aştepta ca diaconii să
facă totul, ci trebuie să vă pregătiţi voi înşivă. Da, pentru că aceasta este o
problemă individuală.

Să nu uitaţi nicio
clipă că venirea Domnului este atât de neaşteptată încât Biserica va pleca
într-o clipeală de ochi.

Deci, văzând cum
toate lucrurile se strică, văzând păcatul şi mânia lui Dumnezeu care este tot
mai aproape, ce fel de oameni ar trebui să fim noi? Fraţilor, semnele dovedesc
tot mai puternic că Isus Hristos vine.

El a făcut semne mari
şi minuni, dar nu uitaţi că fiecare semn dat de El, arată spre venirea Sa, care
va avea loc într-o clipă, pe neaşteptate.

Cercetaţi-vă ca să
vedeţi cum staţi înaintea Sa în dimineaţa aceasta! Dacă Domnul Isus ar veni
acum în mijlocul nostru „cu un strigăt şi cu glasul unui arhanghel”,
ne-ar găsi gata, biserică? Vom fi gata ca indivizi, astfel încât să ne putem
alătura celor înviaţi din morţi, care s-au pregătit şi s-au dovedit a fi gata?

Fraţilor, indiferent
dacă noi vom fi gata sau nu, Domnul Isus va veni la timpul şi în ceasul hotărât
de El, de aceea trebuie să fim gata; trebuie să ne pregătim acum, pentru că nu
mai este timp de aşteptare, ci trebuie să răscumpărăm fiecare clipă.

Neaşteptata venire a
Domnului şi plecarea tainică a miresei.

Priviţi. Biblia spune
următoarele în Luca 17. 34-36:

Vă spun că, în
noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat şi altul va fi
lăsat;

două femei vor măcina
împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată.

Doi bărbaţi vor fi la
câmp: unul va fi luat şi altul va fi lăsat.
”, ceea ce arată că venirea Domnului
va fi într-adevăr pe neaşteptate; că ne va prinde în diferite situaţii, astfel
încât unii vor fi la munca câmpului (deci în miezul zilei), în timp ce alţii
vor dormi (deci va fi noapte).

Răpirea va fi
universală. Atunci „însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel
şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi
în Hristos.
” (1Tesaloniceni 4.16).

Dar acest eveniment
se va petrece tainic. O, mie îmi place aceasta! Marele Mire va veni după
mireasa Sa, care este pregătită şi aşteaptă acel moment tainic, pe care nici ea
însăşi nu-l cunoaşte, dar este gata, îmbrăcată în haina albă a neprihănirii şi
în aşteptarea Lui.

Noi putem vedea de
asemenea, semnele pe care ni le dă El, dovedind că lumea este gata şi ea, dar
pentru judecată. Vedem semne şi minuni în biserică, lucruri măreţe care au loc
şi de aceea mă întreb: Ce fel de oameni ar trebui să fim noi? O, ar trebui să
fim gata în orice clipă, pentru că nu ştim când va veni El.

O, fiţi pregătiţi,
pentru că nu ştiţi nici ceasul şi nici clipa când va veni Domnul! Fiţi gata,
pentru că atunci nu veţi mai putea face nimic ca să vă pregătiţi!

Poate că mulţi dintre
voi aţi citit despre cele zece fecioare, dintre care unele erau înţelepte, iar
altele erau nechibzuite.

Cuvântul „fecioară”
înseamnă „curat, neamestecat”, ceea ce înseamnă că toate aceste fecioare erau
curate; erau vase sfinţite ale lui Dumnezeu, dar cu toate acestea, numai cele
care aveau ulei în candelă au intrat înăuntru, în timp ce celelalte au rămas
afară.

Dar vedeţi? Toate
erau curate – erau oameni care nu puteau fi arătaţi cu degetul pentru nimic
rău. Fiecare dintre ele au crezut în venirea Domnului şi L-au aşteptat, dar
unele dintre ele au lăsat ca uleiul din vas să li se termine.

O, nu staţi
nepăsători, astfel încât să vă identificaţi cu această situaţie, ci păstraţi-vă
uleiul în candelă!

Uleiul îl
simbolizează pe Domnul Isus, de aceea, să nu-L lăsaţi să plece din voi!

Când simţiţi că
dragostea din inima voastră scade, când simţiţi că sinceritatea şi predarea
voastră pentru cauza Lui dispare, duceţi-vă repede la „izvorul” acelui Ulei şi
cumpăraţi-vă, umpleţi-vă cu Duhul Sfânt!

Naţiunea noastră este
coruptă moral şi distrusă; politica noastră este coruptă şi căzută;
conducătorii noştri la fel… O, Dumnezeule, ce putem face noi pentru ei?

Când este ales în
acea funcţie înaltă, intră înăuntru ca un om bun şi cinstit, dar când iese,
este un escroc.

Există însă Unul care
vă poate pregăti şi duce de aici şi acesta este Domnul Isus.

Haideţi deci, să ne
pregătim pentru venirea Sa!

Acum aş vrea să vă
spun o poveste micuţă, pe care am auzit-o cu câtva timp în urmă, şi care este
în legătură cu „Neaşteptata venire a Domnului şi răpirea tainică a Bisericii”.

O, pregătiţi-vă acum,
pentru că atunci nu veţi mai avea timp pentru aceasta!

Eu v-am povestit de
Pearl Harbort. Vedeţi? La fel este starea omenirii: da, oamenii au refuzat să
se pregătească, de aceea pentru ei nu mai rămâne decât judecata divină.

Da, pentru toţi cei
care refuză să intre în Hristos, nu va mai rămâne decât judecata divină, de
aceea, vă rog, nu lăsaţi ca acest lucru să fie valabil şi pentru voi!

Indiferent ce face
Tabernacolul Branham, nu lăsaţi ca voi (ca indivizi) să vă număraţi printre cei
care vor suferi judecata!

Voi să-L slujiţi cu
toată fiinţa pe Hristos, indiferent ce spune biserica lumească.

Da, voi să-L slujiţi
pe Hristos, deoarece salvarea voastră nu depinde nici de Tabernacolul Branham,
nici de o altă biserică etc., ci de pregătirea fiecăruia dintre voi, ca
indivizi. Fiecare în parte trebuie să fiţi gata, căci altfel veţi pieri!

Eu trebuie să veghez
asupra paşilor mei: iar tu personal trebuie să veghezi asupra paşilor tăi.

Lăsaţi-mă să mă
pregătesc singur şi la fel voi, căci fiecare trebuie să ne pregătim personal
haina.

În povestea pe care
vreau să v-o spun, se zice că mai demult, era un bărbat care avea o fermă
foarte mare, în partea de nord a statului Colorado, aproape de munţi.

După cum ştiţi şi eu
am lucrat la o fermă micuţă în munţi, iar într-o zi, în timp ce stăteam lângă o
fântână, cu arma în mână şi cu calul alăturea, am auzit cum copacii au început
să foşnească puternic, iar un glas mi-a zis: „Adame, unde eşti!

Puţin mai departe de
mine, stătea un cow-boy bătrân care a început să cânte o cântare. (fratele
Branham începe să cânte cântarea).

Jos la cruce unde
Mântuitorul meu a murit

Pentru spălarea
păcatului meu,

Sângele Lui a fost
aplicat pe inima mea

Slavă Numelui Său.

Auzind acele cuvinte,
eu mi-am tras pătura peste cap, ca să mă ascund, pentru că stăteam înaintea lui
Dumnezeu şi ştiam că El se uită la noi. Atunci am auzit şi povestea pe care
vreau să v-o spun în continuare.

Cu ani în urmă era un
fermier care se ocupa cu creşterea vitelor, pentru marile Companii. Vara, urcau
cu ele sus la munte, iar toamna se întorceau în vale. Şi şeful acestei ferme,
avea cinci fete tinere, frumoase şi necăsătorite, dar în acelaşi timp luase în
grijă încă o fată, mai mică, o nepoată de-a sa, care rămăsese orfană de ambii
părinţi.

Fetele lui erau
încrezute şi se purtau urât cu verişoara lor, tratând-o ca pe o roabă. Toată
munca mai grea îi revenea acestei fete sărmane. Astfel, ea spăla vasele, făcea
curăţenie, repara priciul (pat de scânduri pentru mai multe persoane), etc.
Într-un cuvânt, ea făcea totul, în timp ce verişoarele ei se plimbau de colo
până colo, îşi aranjau unghiile, se rujau, etc. (Voi ştiţi cum fac femeile).

Ele au început să se
aranjeze şi mai mult din clipa când au aflat că fiul necăsătorit al patronului
firmei, care locuia la Chicago, va veni într-o vizită la fermă.

O, cum au început să
se pregătească pentru venirea lui! Cum au început să-şi facă tot felul de
haine! În fiecare seară discutau doar despre felul în care-l vor cuceri pe
tânăr, cum se vor căsători cu el şi cum vor deveni astfel stăpânele fermei.

Vedeţi? Aceasta arată
că există o pregătire care trebuie făcută.

Voi vă pregătiţi
mergând la biserică, dar aceasta nu este totul, ci trebuie să aveţi şi ulei în
candelă. Vedeţi? Pregătirea nu constă numai în îmbrăcăminte, nici în faptul că
spuneţi: „O, noi vom construi o biserică mare!” sau: „Noi vom adera la o
denominaţiune mai bună!” sau: „Vom cumpăra o orgă cu care îi vom cânta
Domnului!” sau: „Vom pune pluş pe scaune”, etc.

Nu aceasta vă cere
Dumnezeu! Desigur. El vrea neprihănire, vrea să fiţi asemenea Fiului Său Isus
Hristos.

Aceasta este haina,
căci Biblia spune în Apocalipsa 19.8 că „haina” reprezintă „faptele neprihănite
ale sfinţilor.”

Deci aceste fete se
gândeau cum să se pregătească pentru venirea acestui tânăr. Desigur, micuţa lor
verişoară săracă, era drăguţă, dar nu era luată în seamă de nimeni. Verişoarele
ei nu o priveau ca pe o rudă, ci ca pe o roabă.

O, nu este acesta
tabloul bisericii adevărate de astăzi? Nu este ea privită cu dispreţ de către
denominaţiuni?

Da, biserica
adevărată nici măcar nu este luată în seamă de aceste biserici încrezute, care
o pun deoparte şi o alungă afară dintre ele.

Astfel, micuţa
verişoară continua să muncească tot timpul.

Şi atunci când
tânărul a sosit la fermă, nimeni nu ştia că de fapt scopul vizitei sale, era
să-şi aleagă o soţie, căci era sătul şi obosit de fetele de la oraş, care
stăteau toată ziua tolănite şi nu făceau nimic. Voi ştiţi cum sunt ele: stau
prin baruri, conduc Cadilac-uri, etc.

Astfel, tânărul şi-a
zis: „Voi merge în Vest şi-mi voi lua o fată adevărată de soţie, o fată care va
fi o mamă adevărată pentru copiii mei. Da, vreau o fată simplă, dar care să fie
o soţie şi o mamă adevărată.”

Dar ce a găsit când a
ajuns la fermă? Aceleaşi lucruri pe care le condamnase la Chicago.

Şi întrebarea mea
este: Ce va găsi Domnul când va veni? Va găsi o biserică adevărată, sau va găsi
doar o denominaţiune care se pretinde a fi „biserica”, dar care n-are nici ulei
în candelă şi nici nu este pregătită pentru plecare?

O, ei au haine
frumoase, au cele mai mari biserici şi toate acele lucruri pompoase, dar
Dumnezeu nu priveşte la aceasta, ci El vă vrea ca indivizi.

Poate că
organizaţiile au cei mai buni păstori, cele mai bune comitete de diaconi, cele
mai vestite coruri, etc., dar Dumnezeu nu priveşte la aceasta. El te vrea pe
tine, şi nu oricum, ci cu ulei în candelă.

Da, când va veni
să-şi ia mireasa, El va privi după acel ulei.

Imediat ce a ajuns la
fermă, tânărul a început să privească la acele fete încrezute, dar în inima lui
dorea să găsească o fată adevărată.

Şi seara, când s-a
dat petrecerea, a ieşit afară ca să se plimbe puţin şi să cugete.

Fraţilor, eu ştiu un
„Fiu” care va veni la biserica voastră şi acesta este Fiul lui Dumnezeu. El va
veni şi vă va privi! O, şi când va face aceasta, va vedea că sunteţi bine
îmbrăcaţi, că sunteţi nişte membri buni, dar să nu uitaţi un lucru: El caută
ceva deosebit, ceva aparte de aceste curente ale bisericii.

Privind în jur,
tânărul a rămas descurajat aşa că a ieşit afară şi a început să se plimbe sub
razele lunii. Deodată a auzit însă un zgomot, aşa că s-a grăbit să vadă ce
este.

Spre uimirea sa, a
dat ochii cu micuţa verişoară, care ducea în braţe un lighean mare, plin cu apă
de pe vase, pe care voia să-l arunce. În clipa în care a văzut-o, ceva i-a
spus: „Aceasta este! Aceasta este fata pe care o cauţi!”, aşa că s-a aşezat în
calea ei ca s-o oprească.

Când l-a văzut, fata
a simţit că leşină, dar el a întrebat-o cu blândeţe:

„Ce faci aici şi cum
te numeşti?”

Atunci ea i-a spus
cum se numeşte, iar el a rămas surprins constatând că are acelaşi nume ca şi
şeful fermei, aşa că a întrebat-o:

„Bine, dar nu
înţeleg. Şeful fermei este tatăl tău?”

„Nu”, a răspuns fata,
„îi sunt doar nepoată. Tatăl meu a fost frate cu el, de aceea avem acelaşi
nume.”

Vedeţi? Tu poţi să ai
numele scris într-o biserică; poţi să porţi chiar numele Tabernacolului
Branham, al metodiştilor, sau al oricărei biserici, căci aceasta nu are nicio
importanţă, deoarece El priveşte la altceva, şi anume, la caracterul tău. Poţi
să fii metodist, baptist, prezbiterian, etc., dar Dumnezeu nu priveşte la
aceasta, ci caută caracterul, şi nu caracterul tău firesc, ci caracterul
Duhului Sfânt.

Şi Isus spunea în
Marcu 16.17 că „aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…

Fata a fost foarte
emoţionată văzând că fiul patronului s-a oprit să vorbească chiar cu ea, aşa că
ruşinată şi speriată, a alergat în casă.

Tânărul a rămas la
fermă o săptămână sau două şi a privit spre toate fetele pe care le întâlnea,
fără să spună însă nimănui care îi era scopul vizitei.

Totuşi, simţea că
micuţa fată îl atrăgea tot mai mult. Astfel, în ultima seară petrecută la
fermă, el a dat o altă mare petrecere, tot timpul privind însă după micuţa
verişoară. Dar fata nu era nicăieri. El ştia că ea are de spălat vasele şi că
trebuie să facă multe alte munci umilitoare.

Vedeţi? Acestea sunt
şi muncile pe care le are uneori şi biserica adevărată: lucruri umilitoare,
nume scandaloase şi tot felul de batjocuri care sunt aruncate asupra ei, astfel
încât în ochii tuturor apare ca o „pasăre tărcată”, în jurul ei adunându-se
toate celelalte păsări. În ordine.

Dar numele ei este
scris în Cartea Vieţii Mielului, iar într-o zi îşi va deschide aripile larg şi
îşi va lua zborul. De ce? Pentru că este pregătită de plecare.

Da, sângele lui Isus
Hristos a fost turnat peste ea. Voi aţi găsit acel lucru cu siguranţă în
Biblie.

După o vreme, tânărul
a ieşit din nou afară şi a întâlnit-o din nou pe micuţa domnişoară.

Când a văzut-o, s-a
dus la ea şi i-a spus:

„Te-am privit cu
foarte multă atenţie, deoarece am venit aici cu un gând pe care nu îl ştie
nimeni. Da, eu am venit ca să-mi caut o soţie şi vreau să-ţi spun că tu eşti
singura care răspunzi la ceea ce doresc eu.”

Cum s-a simţit ea
oare? Fiul marelui om de afaceri o cere în căsătorie pe ea? Imaginaţi-vă cum
s-au simţit acele verişoare când privind pe fereastră l-au văzut ţinând-o de
mână pe acea micuţă şi dispreţuită fată? Omul pe care ele încercaseră să-l
cucerească cu rochiile lor frumoase şi cu toate celelalte lucruri privea spre
verişoara lor?

El continua să
discute însă cu micuţa fată:

„Vrei să te
căsătoreşti cu mine?”

„O, domnule”, a
răspuns ea, „dar eu nu sunt vrednică pentru aceasta!”

Da, biserica
adevărată se simte nevrednică de harul Său.

„Eu nu sunt vrednică,
dar m-aş bucura să pot spăla vasele în casa ta.”

Frate, vrei să ocupi
şi tu acel loc? Poţi să speli vasele de la cină? Vrei să fii numit fanatic, sau
să mergi pe calea celor dispreţuiţi ai Domnului?

Vrei ca la locul tău
de muncă să fii numit fanatic religios pentru că nu bei, nu fumezi, nu dansezi
şi nu umbli cu femei?

Sau tu, soră, vrei să
se spună despre tine: „Femeia aceea îşi pleacă privirile şi nu ni se alătură
niciodată când facem glume sau altceva de felul acesta.”?

Vrei tu să urmezi
calea Lui? Vrei să te pregăteşti pentru venirea Domnului? Dacă da, atunci
trebuie să-L aştepţi, deoarece venirea Lui îţi va aduce o mare bucurie. Este
cel mai minunat moment la care te poţi gândi.

Şi la despărţire,
tânărul i-a spus fetei că va reveni într-o zi. Era iarnă, aşa că i-a spus:
„Când vei vedea copacii înfrunzind şi înflorind, când îi vei vedea îmbrăcând o
nouă haină, să ştii că venirea mea este aproape.”

Nu ştiu dacă este
adevărat, dar povestea spune că fata primea 1 dolar şi 75 de cenţi pentru o
săptămână de lucru, dar ea a economisit fiecare penny. De ce? Se pregătea
pentru nuntă, de aceea voia să-şi facă o rochie de nuntă, căci el îi spusese:

„Când voi reveni, ne
vom căsători chiar aici la fermă.”

Şi ea şi-a economisit
tot timpul banii, fiind plină de bucurie. Nu era supărată deloc pentru că avea
de spălat vase, nici pentru că trebuia să calce toate hainele, sau pentru că
trebuia să măture, etc.

Era doar angajata
şefului fermei.

Ce-i păsa unui
creştin adevărat de ceea ce spune lumea? Ce ne pasă nouă dacă suntem dispreţuiţi
şi respinşi?

Cuvântul spune: „Ferice
de cei blânzi, căci ei vor moşteni pământul.
” (Matei 5.5).

Fiul Şefului va veni
într-o zi, iar noi vom merge la Cina nunţii. Ce mai contează atunci pentru noi
ce-i aicea jos, când iubim şi aşteptăm venirea Domnului?

Zilele au trecut şi
verişoarele râdeau de ea şi o batjocoreau, dansau în jurul ei şi ziceau: „O,
micuţă şi prostuţă fată! El este la fel ca toţi ceilalţi bărbaţi, aşa că a râs
de tine!”

Dar Fiul lui Dumnezeu
nu râde de noi! Pe El nu-L interesează cum arăţi la exterior, nici de câte
biserici aparţii, nici ce statut ai în ţară. Poţi fi un catolic, prezbiterian,
poţi fi în guvernul federal, poţi să fi un bun politician, etc., căci „dacă
un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.
” (Ioan
3.3).

Şi atunci, „aceste
semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor
vorbi în limbi noi;

vor lua în mână
şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste
bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşa.
” (Marcu 16.17-18).

Vedeţi? Aceste
cuvinte vi le spun din Cuvântul Său şi nu de la mine.

Când timpul s-a
apropiat, fata a devenit foarte atentă. Copacii au început să înmugurească, aşa
că fata şi-a dat seama că el poate veni în orice clipă.

De ce? Pentru că îi
spusese: „Voi încerca să vin la apusul soarelui, astfel încât vom pleca imediat
de la fermă.”

Aşa se face că în
fiecare seară, la apusul soarelui, ea mergea şi se pregătea. Îşi îmbrăca
rochiţa de nuntă şi-l aştepta la poartă.

Văzând-o, verişoarele
veneau şi îşi băteau jos de ea, spunând: „Vai, sărmană şi prostuţă fetiţă, cum
poţi să crezi că acel bărbat important, fiul marelui Patron, îşi va lua de
soţie o spălătoreasă de vase?”

Dar el căutase un
caracter şi nu exteriorul, nu hainele, deoarece avea destui bani ca să-i
cumpere toate hainele de care avea nevoie.

Pe Dumnezeu nu-L
interesează bogăţia voastră, pentru că ale Lui sunt toate lucrurile. Dar El
caută un caracter; vrea ceva adevărat.

Şi în final, într-o
seară când ea stătea acolo la poartă, iar verişoarele o batjocoreau ca de
obicei, numind-o prostuţă, s-a auzit zgomot de copite. Ce se întâmpla?

De-a lungul dealului
venea o diligenţă, care a oprit chiar în faţa porţii. Fata a alergat repede
spre el spunând: „Am ştiut că vei veni!”

Aceasta o va spune
într-o zi şi mireasa.

Ea s-a aruncat în
braţele lui, iar el i-a spus: „Draga mea, eu am lăsat aici la fermă un om care
m-a informat tot timpul cu privire la tine!”

Dumnezeu are un
Bărbat şi în acest Tabernacol, iar Numele Lui este Duhul Sfânt. El ştie tainele
inimii voastre, ştie tot ce aţi făcut, sau ce credeţi, apoi îi spune Tatălui
totul despre voi. El este Cel care aduce mesajele de sus şi le duce sus pe cele
de jos.

Şi tânărul a
continuat: „El mi-a spus că tu m-ai aşteptat cu credincioşie, muncind zi de zi
cu răbdare. Tu ai fost multă vreme o servitoare, dar acum totul s-a terminat
pentru că tu eşti soţia mea.” După ce a spus aceste cuvinte, a sărutat-o, i-a
pus inelul de nuntă pe deget, a luat-o pe sus şi a aşezat-o în caleaşcă, apoi a
dus-o în noul şi marele său palat care se afla la Chicago, pentru ca acolo să
trăiască împreună fericiţi.

De ce aceasta? Pentru
că ea a fost gata la venirea lui. Ea a trăit şi s-a purtat întocmai după gustul
lui.

O, fraţilor, lumea nu
va cunoaşte clipa tainică a venirii Domnului, dar noi o vom cunoaşte, şi acea
clipă este aproape.

Nu fiţi deci ca
tinerele domnişoare care se dezbrăcau şi umblau aproape goale acolo la Pearl
Harbort, căci dacă faceţi aceasta, veţi rămâne de ruşine. Fiţi asemenea
verișoarei care s-a păstrat curată şi a aşteptat cu credincioşie venirea
iubitului ei, căci venirea Domnului va fi tainică şi neaşteptată.

În timp ce ne gândim
la aceste lucruri, haideţi să ne plecăm capetele în faţa Celui ce va veni. Dar
înainte de a vorbi cu El, aş vrea ca fiecare bărbat sau femeie, tânăr sau
tânără, să fie conştient că „Agentul” Său Secret, Cel pe care voi nu-L puteţi
vedea cu ochii aceştia, este aici. Da, binecuvântatul Duh Sfânt este în această
clădire.

Aţi vrea să fiţi
amintiţi în această dimineaţă, înaintea Tatălui? Vreţi să-L rugaţi să vă
pregătească pentru a putea merge cu El când va veni? Dacă doriţi aceasta,
ridicaţi mâna spre El.

Domnul să vă
binecuvânteze. Eu cred că toţi cei ce sunt prezenţi în locul acesta, şi-au
ridicat mâna (chiar şi eu).

Spuneţi: „O, Duhule
sfânt, aş vrea să-I spui Tatălui că doresc să urmez calea alături de cei
dispreţuiţi şi că vreau să fiu gata în clipa aceasta, pentru că s-ar putea ca
El să vină chiar înainte de închiderea acestui serviciu.”

O, Dumnezeule,
smochinul înfrunzeşte, Israelul se întoarce în ţara lui ca o naţiune liberă şi
independentă.

Când l-am auzit pe
păstorul nostru spunând că în dimineaţa aceasta ar vrea să ne rugăm pentru
Israel, m-am bucurat nespus de mult.

O, vedeţi voi cum
înfrunzeşte smochinul? Aceasta înseamnă că Domnul poate veni oricând.

Vă mai amintiţi
articolul acela intitulat: „Cu trei minute înainte de miezul nopţii.”?

Reporterul se referea
în el la acei evrei bătrâni, ologi şi neputincioşi, care se întorceau din toate
ţările în Israel.

Şi reporterul i-a
întrebat:

„Aţi venit în ţara
voastră ca să muriţi aici?”, la care ei i-au răspuns: „O, nu, noi am venit ca
să-L vedem pe Mesia!”

Smochinul
înfrunzeşte, puteţi vedea aceasta? Ziua răscumpărării este aproape, de aceea
Dumnezeule, în clipa aceasta eu privesc în adunarea aceasta şi văd feţe pline
de lacrimi, deoarece oamenii sunt conştienţi că „Marele Agent secret”, Duhul
Sfânt, este aici.

Haideţi să urmăm cu
toţii calea celor dispreţuiţi ai Domnului! Dacă este vreo tentaţie sau ceva de
felul acesta, noi nu vrem să o luăm în seamă, deoarece dorinţa noastră este să
nu ne pângărim haina albă cu lucrurile lumii, pentru că ştim, Doamne, că vei
veni într-o zi, într-o clipeală de ochi şi vei răpi pe neaşteptate şi în taină,
biserica Ta.

Da, Tu vei veni jos
pe razele curcubeului ca să-Ţi iei biserica, deoarece Biblia spune:

Căci însuşi
Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se
va pogorî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii,
care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei, în nori, ca să întâmpinăm
pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.
” (1Tesaloniceni
4.16-17).

Lasă ca acest strigăt
să pătrundă fiecare inimă, în dimineaţa aceasta, căci Te rugăm aceasta în Numele
lui Isus Hristos.

– Amin –