Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMPERSEVERENȚA

16/11/1963, seara - NY

Mulţumesc, frate Iosif.

Acum eu cred, acum eu cred,

Totul este posibil

Pentru că acum eu cred.

Haideţi să ne plecăm capetele în prezenţa Sa. Tatăl nostru ceresc, în seara aceasta Îţi suntem recunoscători, pentru că ai fost cu noi astăzi şi ne-ai condus paşii. În seara aceasta suntem adunaţi din nou în Numele iubitului Domn Isus, plini de nădejde şi aşteptând timpul când ne vei conduce în punctul culminant al acestei întâlniri, adică la momentul în care vei vindeca bolnavii şi pe toţi cei neputincioşi. Îngăduie ca până deseară, printre noi să nu mai rămână nici o persoană neputincioasă; şi fie ca credinţa lor să îi ridice atât de sus, încât să nu mai privească la problemele lor, ci la Cel care este Leacul tuturor problemelor lor.

Dumnezeule, Te rugăm să ne frângi Pâinea Vieţii proaspătă, din Cuvântul Tău, ca să ne încurajezi, pentru că „credinţa vine în urma auzirii”, Cuvântului lui Dumnezeu. Te lăudăm şi Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Puteţi să vă aşezaţi.

Sunt foarte bucuros pentru că pot fi din nou în seara aceasta aici. Când am venit la adunare, am văzut o mulţime de oameni care se plimbau de colo-colo pe stradă şi l-am întrebat pe şofer: „Toţi oamenii aceia merg la biserică?”

„Da, domnule, dar nu pot intra.” Oamenii spun că nu le place să meargă la biserică, dar eu cred că Evanghelia este cea mai mare putere de atracţie de pe pământ, cu toate că este simplă.

În dimineaţa aceasta am avut un timp minunat la micul dejun al oamenilor de afaceri. Domnul ne-a binecuvântat şi S-a întâlnit cu noi într-un mod minunat. Cred că au vândut o mie şapte sute de bilete şi au lăsat trei sute de oameni în plus. Oamenii stăteau pe holuri şi pe lângă uşi, iar când am făcut chemarea la altar, au fost mulţi care s-au ridicat să primească Viaţa veşnică, lucru pentru care Îi suntem recunoscători Domnului.

Aş vrea să-¡ mulţumesc unui frate… Cred că a reuşit să vină aici. Cu câtva timp în urmă, el ¡-a dat lui Billy un pachet de gloanţe de calibru .22 pentru mine. Le am acolo în spate şi le voi folosi cu siguranţă. Mulţumesc mult, oriunde te-ai afla, afară sau aici înăuntru.

Uneori trag la ţintă, aşa că pentru mine sunt o binecuvântare. Fiecare trebuie să aibă ceva care să-l ajute să se elibereze de stres, iar eu o fac în felul acesta. Astfel, uneori când am ocazia şi pot, alerg la poligon şi trag la ţintă ca să mă eliberez de tot stresul acumulat. Cred că Isus a spus odată: „Haideţi să mergem în pustie…”

Noi vă iubim mult. Mâine este duminică şi toată lumea vrea să meargă la biserică duminica. Eu ştiu şi sunt sigur că toţi ştiţi unde este biserica „Stâncă.” Din câte ştiu, ea este cea care sponsorizează această întâlnire, împreună cu alţii care sunt vizitatori sau poate chiar şi cu străinii care nu sunt din acest oraş. Dacă aveţi un post de datorie, mergeţi acolo pentru că trebuie să faceţi aceasta. Staţi întotdeauna la postul vostru de datorie, pentru că aceasta este datoria voastră faţă de Dumnezeu, de păstorul vostru şi de restul adunării. Dacă însă, nu trebuie să mergeţi în altă parte, veţi fi bineveniţi la biserica „Stâncă”, pentru că ei au anunţat deja serviciul.

Aici sunt oameni care au fost mântuiţi în timpul acestor întâlniri, dar noi nu ¡-am cunoscut. De obicei, noi facem chemarea la altar şi este în ordine. Eu n-am nimic împotriva acestui lucru, şi cred că este bine. Dacă vă amintiţi, Scriptura spune că ei făceau chemare la altar: „Oricât de mulţi vor crede (vedeţi?), vor fi adăugaţi la biserică.” Cine? Cei credincioşi?

Dacă n-aveţi nici o biserică la care să mergeţi, sunt sigur că fratele Vick vă va primi cu bucurie în biserica aceasta sau în oricare altă biserică din împrejurimi. Dacă nu aţi primit încă botezul creştin, luaţi legătura cu ei. Să nu vă opriţi, ci mergeţi înainte şi stăruiţi ca să puteţi înainta!

Noi nu ştim niciodată câte persoane sunt vindecate, de aceea aş vrea să ţineţi minte, fiindcă s-ar putea ca peste câteva săptămâni de acum încolo, să vină cineva, de exemplu o doamnă micuţă, şi să vă spună: „Eu am avut o problemă femeiască, dar nu o mai am.” Sau: „Dintr-o dată nu am mai vrut să fumez. Dorinţa aceea m-a părăsit dintr-o dată.! Vedeţi? Sunt o mulţime de oameni care primesc vindecarea şi noi nu ştim aceasta, deşi se întâmplă peste tot.

Rezultatele se văd după întâlnirile pe care le-am avut, şi în care oamenii au fost vindecaţi de Domnul, pentru că ei nu sunt conştienţi de aceasta imediat. Ei s-au ridicat şi au plecat fără să înţeleagă că erau deja vindecaţi, deşi totul trecuse.

Îmi amintesc de călătoria pe care am făcut-o nu cu mult timp în urmă în Finlanda. Cred că în audienţă sunt şi finlandezi. Când am fost acolo, a fost înviat din morţi un băiat mic, iar vestea despre această înviere a ajuns şi în Rusia. Eu am avut o vedenie în care Domnul mi-a spus cu doi ani înainte ce se va întâmpla, şi am spus tuturor, oriunde m-am dus despre aceasta.

Îmi amintesc şi de micuţa fetiţă finlandeză care stătea pe hol şi care avea un picior mai scurt decât celălalt cu vreo 15-20 cm. Ea avea un papuc mare, cu o legătoare de jur împrejur, şi o altă legătoare cu cârlig, care mergea în jurul degetului ei mare, iar peste umăr purta o curea care venea în felul acesta (fratele Branham arată) şi intra prin cârligul de la deget. Umbla cu două cârje şi arăta tare amărâtă, sărmana. De fiecare dată când păşea, trebuia să-şi ridice piciorul acela cu ajutorul curelei de pe umăr, apoi îl arunca în faţă în felul acesta şi îl lăsa jos împreună cu cârja.

Noi am fost la Messuhalli (nu ştiu dacă pronunţ bine, fraţi finlandezi), unde au venit în jur de douăzeci de mii de oameni, iar după încheierea întâlnirii, mi-au dat voie să vorbesc la alţi douăzeci de mii de oameni.

Băiatul acela micuţ a fost ridicat din morţi în oraşul Kuopio, după ce fusese ucis într-un accident de maşină. Televiziunea de la ei nu arată rock şi alte lucruri de felul acesta, ci prezintă ştiri, aşa că şi această înviere a fost arătată la televizor. Astfel, oamenii au venit acolo de departe, chiar şi din Rusia.

În seara aceea am văzut cum soldaţii ruşi se îmbrăţişau cu soldaţii finlandezi şi se băteau pe umăr unii pe alţii. Aceasta s-a întâmplat la vreo cinci ani după încheierea războiului. Orice lucru care îl face pe un rus să îmbrăţişeze un finlandez, poate opri un război. Numai dragostea lui Isus Hristos poate face aceasta.

Soldaţii comunişti stăteau acolo şi priveau, în timp ce tinerii soldaţi finlandezi care nu se bărbieriseră încă niciodată, veneau pe stradă cu acei bocanci mari în picioare, privindu-¡ pe oamenii adunaţi. În timp ce am trecut pe stradă, am văzut cum oamenii stăteau cu grămada pe ambele părţi, iar soldaţii stăteau pe marginea străzii, cu lacrimile în ochi şi spuneau: „Îl vom primi şi noi pe acest Dumnezeu care poate ridica din morţi.” Vedeţi? Şi ei sunt oameni ca noi, dar pun deoparte lucrurile care se pretind creştine, însă nu produc nici un rezultat. Ei vor ceva real. De aceea s-a ridicat comunismul. Biserica este vinovată de apariţia comunismului, pentru că ¡-a abandonat. Gândiţi-vă că în Rusia numai 1% din oameni sunt comunişti, în timp ce 99% dintre ei sunt încă creştini. Ceea ce le trebuie lor este un foc adevărat, cu un profet care Îl are pe „Aşa vorbeşte Domnul” şi conduce puterea comunistă în ocean. Ei au nevoie de un creştinism adevărat.

În seara următoare am intrat într-un hol micuţ şi acolo am întâlnit-o pe fetiţa aceea micuţă pe care n-o s-o uit niciodată. Era îmbrăcată cu nişte haine sărăcăcioase şi tocmai ieşea din baie. Lor li se spusese să nu mă deranjeze.

Mie îmi plac foarte mult copiii, aşa că  obişnuiam să merg pe străzi şi să cumpăr bomboane. Şi eu am copii, şi pot spune că cine nu iubeşte copiii are o problemă. Astfel, în timp ce mergeam pe străzi, eram urmat de un şir lung de copii, cam cât o jumătate de bloc, cărora le dădeam bomboane. Când am fost acolo am primit nişte bani care aici nu mi-ar fi de nici un folos, nişte bancnote aşa de mari (fratele Branham arată), iar eu le cumpăram cu ele bomboane la copii. Nu ştiam ce fel de bomboane erau, dar le dădeam la copii. Oamenii fuseseră avertizaţi că dacă mă văd umblând pe străzi să-mi dea pace şi să mă ignore, ca să mă pot relaxa puţin.

În seara aceea, micuţa fetiţă s-a gândit că a făcut ceva rău, pentru că şi-a scuturat puţin capul, apoi şi-a ridicat ochii aceia micuţi şi albaştri ca să vadă ce voi spune.

În faţa mea erau doi soldaţi care s-au îndreptat spre uşă cântând: „Crede numai,” iar în spatele meu erau alţi doi soldaţi, cărora le-am făcut semn să se oprească puţin, fiindcă voiam să văd ce va face copila aceea. Cred că avea cam opt sau zece ani. Mai târziu am aflat că era o sărmană orfană de război, pentru că tatăl şi mama sa fuseseră omorâţi în războiul cu Rusia.

Am privit-o şi ¡-am zis: „Vrei să mă vezi?” Desigur, ea nu înţelegea engleza, aşa că ¡-am făcut semn cu degetul să se apropie. Fetiţa şi-a ridicat capul şi m-a privit copilăreşte, după care şi-a pus cârjele în pământ, şi-a ridicat piciorul şi s-a îndreptat spre mine.

Privind-o, m-am gândit: „Vreau să văd ce va face copila aceasta.” Am stat pe loc, iar ea s-a apropiat de mine, m-a privit, apoi şi-a plecat capul. „Am să văd ce va face,” mi-am zis din nou. Atunci mi-a prins haina cu mâna, a privit-o, ¡-a sărutat buzunarul şi apoi ¡-a dat drumul.

Am vrut să-¡ zic: „Micuţa mea soră,” dar nu ştiam cum să spun în finlandeză. Chiar atunci am văzut-o în faţa mea alergând pe stradă ca un copil normal, aşa că am zis: „Scumpo, Isus Hristos te face bine.”

Ea şi-a aranjat rochiţa şi a spus: „Kiitos,” care înseamnă „Mulţumesc.” Mi-a mulţumit că mi-a sărutat buzunarul. Mă gândesc că şi dacă aş fi fost cel mai făţarnic om din lume, Dumnezeu tot onora credinţa acelui copil.

Apoi mi-am zis: „Ea va vedea oricum aceasta după o vreme. Eu voi pleca mai departe, dar ea va fi bine pentru că am văzut-o în vedenie.” Trebuie să fie aşa, pentru că trebuie să se întâmple ce spun.

În seara aceea Domnul a făcut multe lucruri, iar eu mă pregăteam să închei, dar am spus: „Haideţi să mai luăm câteva cazuri.”

Fratele Baxter a răspuns: „Nu frate Branham pentru că eşti prea obosit. trebuie să te opreşti chiar acum pentru că trebuie să mergem în altă parte.”

„Simt că putem lua încă patru sau cinci cazuri, pentru că au mai rămas multe acolo.” Următorul caz din rândul de rugăciune era chiar fetiţa aceea mică. Domnul ştie cum să facă lucrurile încât să fie numai bine. Astfel, am zis: „Doamnă Issacso (ea era „vocea” mea finlandeză), spune ceea ce voi spune.”

„Bine,” a răspuns ea.

„Scumpo,” am zis adresându-mă fetiţei, „Domnul Isus te-a vindecat şi te-a răsplătit pentru ce ai făcut acolo. Du-te şi spune-le oamenilor de acolo să-ţi dea jos acele proteze de la picioare, apoi vei vedea ce se va întâmpla.” Fetiţa a plecat de pe platformă şchiopătând, iar eu am continuat cu restul cazurilor.

După câteva momente s-a întors înapoi ţinându-şi papucii şi proteza deasupra capului, cu picioarele normale ca ale oricărui copil şi alergând pe scări în sus şi-n jos. Vedeţi? „Credinţă, credinţă, dragostea îşi găseşte locul.” Aşa este.

Astăzi am avut o mică experienţă şi vreau să vă arăt ce înseamnă adevărata părtăşie.

 Eu obişnuiam să vin aici împreună cu sora Brown şi fratele Berg.  Sunt sigur că mulţi dintre voi îi cunoaşteţi. De două zile încoace, eu am tot încercat să dau de bătrânica aceea sfântă, dar nu am reuşit. Nu era nimeni la biserică, dar astăzi am reuşit s-o prind la telefon cu ajutorul omului de serviciu. Când am auzit-o, am crezut că vorbesc cu o fată de şaisprezece ani, atât de tânără îi era vocea.

„Soră Brown,” ¡-am zis eu, „nu o să-ţi vină să crezi cine este la telefon.”

„Binecuvântată să-ţi fie inima. Nu, nu ştiu cine este.”

  Sora era cât se poate de fericită, iar eu am continuat: „Sunt fratele Branham.” Când a auzit, a început să strige de bucurie. Ea este o bătrânică scumpă.

Are optzeci şi trei de ani şi predică de două ori pe săptămână. Dacă vă gândiţi puţin, sora a intrat în slujba misionară înainte de naşterea mea. În ce mă priveşte, eu am fost pe punctul să renunţ la această slujbă pentru că îmbătrânesc, dar am primit un nou avânt.

I-am povestit că am fost aici cu fratele Vick, iar ea mi-a spus numai lucruri frumoase despre el. Acesta este creştinismul adevărat. Aceste două biserici mari din New York se comportă între ele ca fraţii adevăraţi, ceea ce înseamnă mult pentru un păstor. Ambele biserici s-au format de mulţi ani, iar ei sunt încă fraţi şi surori, şi lucrează mână în mână unii cu alţii. Aşa trebuie să procedaţi şi voi. Este un lucru foarte bun şi un compliment pentru fratele Vick, pentru lucrarea mare pe care o face pentru Domnul şi pentru simţirea pe care o are pentru alţii. Acest lucru este valabil pentru amândoi. Frate Vick, am crezut că am îmbătrânit amândoi, dar suntem numai nişte copii. Vedeţi? Suntem doar copii.

Mi-l amintesc pe fratele Bosworth când era pe moarte. Avea optzeci şi patru de ani şi aproape că mi s-a aprins maşina ca să ajung la el să-l văd. Când m-a văzut, şi-a ridicat mâinile în felul acesta, iar eu m-am aruncat în braţele lui. El a strigat: „Părinte, părinte, carele lui Israel şi călăreţii lor!”

„Eşti bolnav, frate Bosworth?”

„Nu,” a răspuns el.

„Atunci care este problema?”

„Plec Acasă.” Voi cunoaşteţi simţul umorului pe care-l avea el.

„Frate Bosworth,” am continuat eu, „care a fost cel mai bun timp al tău?”

„Chiar acum.”

„Deşi ştii că eşti pe moarte?”

„Eu nu pot muri pentru că am murit acum şaptezeci de ani şi sunt o făptură nouă în Hristos. Frate Branham, în ultimii şaizeci de ani, eu am trăit numai pentru Domnul Isus, iar acum aştept în fiecare clipă să-L văd intrând pe uşa aceea, ca să merg cu El în veşnicie.”

Mi-l amintesc şi pe Paul Rader. Câţi dintre voi şi-l amintesc? Când era pe moarte, au chemat un cvartet de la Institutul Biblic Moody, ca să cânte pentru el, iar ei au început să cânte: „Mai aproape de Tine, Doamne.” Fratele avea simţul umorului, aşa că le-a zis: „Cine moare aici, eu sau voi? Ridicaţi jaluzelele acelea şi cântaţi-mi nişte cântări vesele!”

Atunci ei au cântat: „Acolo jos la cruce, unde Mântuitorul meu a murit, eu am plâns pentru spălarea păcatelor mele.”

„Aceasta sună mai bine,” a spus el, apoi a întrebat: „Unde este fratele meu, Luke?”

Luke nu voia să-şi vadă fratele pe moarte, aşa că s-a dus în camera alăturată, dar el a insistat:

„Du-te şi adu-l încoace!”

Luke şi Paul obişnuiau să călătorească împreună, aşa cum fac eu şi fiul meu, Billy Paul. Când a fost chemat, Luke a venit în cameră încercând să se îmbărbăteze pe sine însuşi, apoi a luat mâna lui Paul în mâna lui. Paul s-a ridicat puţin ca să prindă mâna fratelui său şi a spus:

„Frate Luke, noi am ajuns departe împreună, nu-¡ aşa?”

„Da, frate.”

„Gândeşte-te că peste cinci minute, eu voi sta în prezenţa lui Isus Hristos, îmbrăcat în neprihănirea Lui.”

Oh, fraţilor, lăsaţi-mă să continui în felul acesta! Aşa este. Îmbrăcat în neprihănirea Lui. La cinci minute după ce a ţinut mâna fratelui său, Paul a stat în prezenţa lui Isus Hristos, îmbrăcat în neprihănirea Lui. El a strâns mâna fratelui său, apoi s-a dus să-L întâlnească pe El. Ce zi va fi aceea!

Eu stau aici şi vorbesc cu voi, iar timpul meu zboară, dar aceasta este, ce să-¡ faci? Este ora nouă, dar în seara aceasta mă voi grăbi. Mi-am notat aici câteva versete din Scriptură ca să ştiu la ce să mă refer. Uneori, îmi scriu câte un nume, apoi îl întreb pe fratele Vayle ce înseamnă. Îl iau din Biblie, iar el îmi spune cum să-l pronunţ, pentru că eu nu am prea multă educaţie.

Am promis că în seara aceasta mă voi ruga pentru bolnavi. Din cauză că am prea multe adunări, nu am prea mult timp să fac aceasta. Poate voi chema un rând de rugăciune şi nu voi folosi darul deosebirii, ci îmi voi pune doar mâinile peste bolnavi. Mulţi oameni cred în punerea mâinilor, ceea ce este bine, pentru că aşa spune Scriptura. Ţineţi însă minte că acest lucru a fost mai mult o tradiţie evreiască. Astfel, Iair a spus: „…vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia.” (Matei 9.18). Dar romanul a spus: „

„Doamne, nu Te mai osteni atâta, pentru că nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu.

De aceea nici nu m-am socotit vrednic să vin eu însumi la Tine. Ci zi o vorbă, şi robul meu va fi tămăduit.” (Luca 7.6-7). Fiţi atenţi ce a spus el: „Căci şi eu, care sunt sub stăpânirea altuia, am sub mine ostaşi (el era sutaş). Şi zic unuia: „Du-te!”, şi se duce; altuia: „Vino!”, şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!”, şi-l face.” (v. 8). Ce mărturisea el? Că Cuvântul lui Isus era suficient ca să-l vindece pe slujitorul său, fiindcă avea putere asupra tuturor bolilor. „…zi o vorbă, şi robul meu va fi tămăduit.” Când a auzit aceasta, Isus a spus: „Vă spun că nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare.” (v. 9). Vedeţi? Aceasta încerc eu să-¡ fac pe oameni să creadă.

Mulţi oameni spun: „Glorie lui Dumnezeu! Şi-a pus mâinile peste mine, fratele cutare şi cutare (Aleluia!) şi m-am făcut bine!” Când spuneţi aceasta, s-ar părea că acel frate are ceva a face cu vindecarea voastră. Înţelegeţi?

O, dacă aţi recunoaşte prezenţa lui Isus Hristos şi    L-aţi lăsa să lucreze! Ceea ce contează este mâna Lui. Acceptaţi-L pe El şi nu-şi va pune nimeni mâinile peste voi în afară de Hristos. Vedeţi? Voi L-aţi atins pe El şi mâinile Lui v-au atins pe voi. În felul acesta nu va primi nici un om lauda, ci numai El. Dacă noi acceptăm vreo laudă, Îl văduvim pe Dumnezeu de ea, pentru că Dumnezeu este Cel ce vindecă.

Să ţineţi minte că nu există nici un om, doctor sau predicator, care să vindece. „…Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15.26). Nici o doctorie nu vindecă. Nici un medic nu spune că doctoria dată de el vindecă. Nu, nu! Doctoria nu poate să crească ţesuturi sau să sudeze vreun os. Tu poţi scoate un apendice, dar cine va vindeca locul de unde l-ai scos? Tu poţi scoate un dinte, dar cine va vindeca locul? Vedeţi? Vindecătorul este Dumnezeu. El este singurul Vindecător. Scripturile nu mint; ele sunt adevărate, aşa că El este Vindecătorul.

Eu sunt foarte recunoscător pentru toate lucrurile pe care le avem, ca de exemplu, pentru doctoriile care omoară microbii. Nu am nimic împotriva acestui lucru şi mă rog necontenit să nu ne lipsească, dar la un moment dat ajungem într-un punct în care nu ne mai poate ajuta nici o doctorie. Sau sunt situaţii în care o doctorie îl ajută pe un om şi-l omoară pe altul. Vedeţi?

Eu cunosc însă o Substanţă care nu este un remediu, ci un curăţător, iar acesta este Sângele lui Isus Hristos; credinţa în acest Sânge.

Am uitat să-l întreb pe Billy dacă a dat sau nu, numere de rugăciune pentru seara aceasta. Dacă nu a făcut-o încă, aş vrea s-o facă acum, pentru că voi vorbi despre credinţă, apoi voi chema rândul de rugăciune  şi ne vom ruga pentru bolnavi punându-ne mâinile peste ei. Să aveţi credinţă şi vom încerca să ajungem la fiecare persoană din clădire.

În următoarele minute aş vrea să-mi daţi toată atenţia voastră, pentru că voi citi din Cuvânt, şi anume din Evanghelia lui Matei 15.21-28. Nu este mult de citit, dar nu este vorba de cantitate, ci de calitate, pentru că aceste câteva versete sunt suficiente să salveze o lume întreagă. Deci, nu contează mărimea, ci conţinutul.

Mi s-a spus că în statul acesta, un băiat a căutat prin lucrurile din podul casei şi a găsit un timbru vechi, pe care   s-a grăbit să-l ducă la un colecţionar de timbre. Desigur, se gândea că îşi va cumpăra o îngheţată, iar colecţionarul ¡-a zis: „Îţi dau un dolar pentru el.” Băiatul l-a vândut imediat, iar mai târziu, colecţionarul l-a dat pentru cinci sute de dolari. Tranzacţiile cu acel timbru au continuat, iar ultima dată s-a vândut cu câteva sute de mii de dolari. Vedeţi? Hârtia acelui timbru nu valora mai nimic şi nu merita nici măcar s-o ridici de jos, dar ceea ce era pe ea avea valoare.

Tot aşa stau lucrurile şi cu versetul acesta. Aceasta este numai o bucată de hârtie, dar ceea ce este scris pe ea este Cuvântul lui Dumnezeu şi aceasta este ceea ce o face atât de preţioasă. În ordine. Să ne întoarcem la versetul 21:

„Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Şi iată că o femeie canaanită a venit din ţinuturile acelea şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.”

El nu i-a răspuns niciun cuvânt. Şi ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă după noi.”

Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”

 Dar ea a venit şi I s-a închinat, zicând: „Doamne, ajută-mi!”

Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei!”

„Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa Ta; facă-ţi-se cum voieşti.” Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”

Aş vrea să vorbesc puţin pe baza acestui text din Scriptură, iar tema mea va fi „Perseverenţă” sau „Perseverent.” Noi cunoaştem acest cuvânt şi ştim că înseamnă „a fi insistent în ceea ce faci,” „a fi stăruitor”. Când vrei să-ţi atingi scopul, trebuie să fii perseverent.

În toate epocile, oamenii care au avut credinţă în ceea ce voiau să împlinească, au trebuit să fie perseverenţi, mai ales dacă au vrut să obţină un lucru bine făcut, şi aceasta pentru că pe drum se pot întâmpina multe împotriviri.

Acum voi vorbi pentru cei care au nevoie de rugăciune în seara aceasta. Dacă nu sunteţi pregătiţi să veniţi în rândul de rugăciune, să nici nu veniţi, pentru că trebuie să ţineţi minte că acesta este timpul când Dumnezeu vă ia pe Cuvânt şi când voi Îl luaţi pe El pe Cuvânt. Aici nu mai contează ce spune cineva sau cum te simţi; simţămintele voastre nu mai contează, pentru că Isus nu a spus: „Ai simţit?” ci: „Ai crezut?”

Voi trebuie să credeţi şi vindecarea voastră este deja împlinită. Isus Hristos v-a vindecat la Calvar, aşa că nu contează ce problemă aveţi. Voi trebuie să acceptaţi vindecarea. Dar înainte ca s-o puteţi accepta, trebuie să credeţi, pentru că vindecarea este bazată pe credinţă, iar credinţa este bazată pe Cuvânt.

Tu nu poţi spune: „Dacă voi atinge microfonul acesta, voi fi vindecat!” Acest lucru este numai în mintea ta, dar nu este nici o bază biblică pentru aceasta.

Dar când Îl aveţi pe „Aşa vorbeşte Domnul!” ştiţi că este adevărat, pentru că „Cerul şi pământul vor trece, dar cvintele Mele nu vor trece.” Voi trebuie să fiţi stăruitori, şi indiferent de câte ori vă spune diavolul: „Te simţi rău!” să nu credeţi nici un cuvânt.

 Cu câtva timp în urmă, am fost chemat din mijlocul unei întruniri la patul unui tânăr care era pe moarte. Cred că s-a întâmplat cu cincisprezece ani în urmă. Atunci a venit la mine un fermier bătrân şi mi-a zis: „Vino, te rog, la băiatul meu căci este pe moarte din cauza unei boli îngrozitoare.” Este vorba de o boală de inimă, dar ¡-am uitat numele.

„Desigur,” am răspuns eu.

Îmi cer scuze, acea boală a ajuns până la inimă, dar era vorba de poliomelită. Acest lucru s-a întâmplat înainte ca să avem vaccinul împotriva ei. Băiatul era grav bolnav, aşa că atunci când m-am dus la el, medicul nici nu m-a lăsat înăuntru.

„Nu te pot lăsa înăuntru,” mi-a zis el.

În vremea aceea aveam în jur de patruzeci de ani şi ¡-am spus: „Am patruzeci de ani şi credinţa mea îmi spune că este în ordine dacă mă rog pentru acest băiat, pentru că tatăl lui doreşte acest lucru.”

„Eşti căsătorit şi ai un copil, iar dacă iei poliomelita, îl îmbolnăveşti şi pe el.”

„Lasă-mă să intru!” am insistat eu, dar el nu m-a lăsat.

Din câte am înţeles, medicul era catolic, aşa că ¡-am zis: „Vreau să te întreb ceva. Dacă aş fi preot catolic şi omul acesta ar fi tot catolic, iar băiatul lui ar fi pe moarte, m-ai lăsa să intru la el ca să-¡ fac ultimul ritual?”

„Aceasta este altceva, dar tu nu eşti preot.”

„Nu sunt, dar pentru ei însemn la fel de mult ca un preot pentru un catolic.”

Până la urmă, el mi-a zis: „Semnează aceste hârtii.”

„Semnez orice,” am spus eu. După aceea m-a îmbrăcat ca pe un Ku-Klux-Klan şi m-a lăsat să intru. Vă rog să mă iertaţi, fiindcă n-am vrut să sune aşa. El m-a îmbrăcat cu nişte haine albe şi mi-a acoperit faţa.

Am intrat în salon, iar băiatul acela era atât de rău încât abia mai putea respira. El era inconştient de vreo două zile.  Eu nu prea înţeleg medicina şi toate aceste cercetări ştiinţifice pe care a îngăduit Dumnezeu să le facă oamenii, dar acolo era acel aparat care monitoriza inima sau aşa ceva. Inima lui era atât de slabă încât abia mai bătea. Era aproape de sfârşit. Mama lui stătea acolo, iar eu am vorbit cu ea, apoi m-am dus pe partea cealaltă a patului. În salon era şi o soră medicală tânără care avea grijă de pacient; cred că avea în jur de douăzeci sau douăzeci şi unu de ani.

 Eu m-am dus pe partea cealaltă a patului, am îngenuncheat şi am spus o rugăciune simplă pentru băiat: „Doamne Isuse, această mamă şi acest tată, m-au adus aici ca să mă rog pentru fiul lor care este pe moarte. Doamne, numai Tu îl poţi ajuta. Eu ştiu că Tu ai spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, se vor însănătoşi.” Doamne Isuse, eu Îţi aduc aminte de această făgăduinţă, pentru viaţa acestui băiat.” Nu s-a întâmplat nici o schimbare, dar am spus: „Mulţumesc, Doamne.”

Bătrânul lui tată s-a ridicat şi a spus: „Doamne, Îţi sunt recunoscător pentru vindecarea fiului meu.” apoi şi-a întins mâinile spre soţia lui, iar ea s-a aruncat în braţele lui spunând: „Gândeşte-te că el va fi bine!” Am stat acolo şi ¡-am privit cum se bucurau, strigau şi plângeau, deşi băiatul arăta la fel ca mai înainte. Vedeţi? Ei spuneau: „Oh, este minunat!”

Sora aceea micuţă s-a uitat mirată la ei, apoi la mine, şi a zis: „Cred că nu aţi înţeles ce a spus medicul. Băiatul este pe moarte.”

„Nu, el nu moare,” a răspuns bătrânul tată. „Fiul meu va trăi.”

„Domnule, eu apreciez pe oricine are o asemenea credinţă, dar cum puteţi să râdeţi şi să vă comportaţi în felul acesta, când se vede clar că nu este nici o schimbare în starea băiatului? Băiatul va muri, nu are cum să trăiască. Noi nu înţelegem cum a fost posibil să trăiască atât de mult. Nu s-a mai întâlnit nicăieri printre alţi bolnavi, ca cineva să se mai întoarcă la viaţă cu asemenea bătăi de inimă sau cu o astfel de electrocardiogramă.”

Nu o să uit niciodată reacţia acelui om bătrân. El a cuprins cu mâinile umerii acelei sore medicale şi a spus: „Uite ce se întâmplă, copilul meu drag. Tu priveşti la acea electrocardiogramă, pentru că aşa ai învăţat şi aceasta este tot ce ştii, dar eu privesc la o făgăduinţă divină.”

Băiatul acela este acum căsătorit şi are trei copii. Totul depinde de locul la care te uiţi. El nu s-a făcut mai bine în următoarele două sau trei zile, dar după o vreme şi-a revenit dintr-o dată şi s-a dus acasă, iar acum este misionar în Africa de Sud şi are trei copii.

Aceasta arată că voi trebuie să fiţi perseverenţi. Starea copilului său nu l-a deranjat deloc pe acel om bătrân, pentru că făgăduinţa lui Dumnezeu a fost de-ajuns pentru el.

La fel s-a întâmplat şi cu femeia care s-a atins de haina lui Isus Hristos. Acea atingere a fost suficientă pentru ea. Aceasta a fost tot. Ea a insistat până a ajuns acolo, iar acea simplă atingere ¡-a fost de-ajuns.

Voi trebuie să fiţi la fel; trebuie să fiţi insistenţi. Oricine a reuşit să ajungă undeva sau să realizeze ceva, a trebuit să fie perseverent.

George Washington a fost perseverent în bătălia de la Valley Forge. Totul părea împotriva lui, iar duşmanul era dincolo de râu, dar el a stat toată noaptea în rugăciune. Soldaţii americani nu aveau nici măcar încălţăminte în picioare, dar cu toate acestea au trecut râul din Valley Forge pe gheaţă. Prin haina lui George Washington au trecut trei gloanţe, dar niciunul nu l-a rănit, acesta fiind răspunsul lui Dumnezeu că nu trebuie să dea înapoi. Nimic nu putea să-l mai oprească, ci a trecut mai departe pentru că a fost perseverent. Dumnezeu a avut un mesaj pentru el şi aşa trebuie să fie şi pentru noi, iar dacă El a vorbit, acest lucru trebuie să fie suficient.

Noe a fost foarte perseverent după ce a auzit un mesaj de la Dumnezeu. Când Cuvântul lui Dumnezeu ¡-a spus să construiască o arcă, Noe a construit-o. Nu a contat ce a gândit sau a spus altcineva, el a fost perseverent. Poate că oamenii de atunci au spus: „Bătrânul acela cu povestea lui despre ploaie… A stat prea mult la soare şi ceva nu este în ordine cu el.” Dar toate acestea nu l-au oprit deloc. Nici măcar nu a auzit ce spuneau ei. Tot ce a auzit şi l-a interesat, a fost: „Construieşte o arcă pentru că va ploua.” Astfel, el a fost perseverent în acest lucru.

Şi Moise a fost foarte perseverent, deşi la început a fugit ca un laş. El a fost educat şi putea să înveţe înţelepciunea egipteană, dar deşi era un bărbat inteligent, a eşuat în lucrarea sa. Lui Faraon ¡-au trebuit patruzeci de ani să pună acea educaţie în Moise, iar lui Dumnezeu ¡-au trebuit patruzeci de ani ca s-o scoată afară din el înainte ca să-l poată folosi. Uneori, noi trebuie să fim goliţi înainte de a fi umpluţi. Moise a eşuat, apoi a fugit şi s-a căsătorit cu acea etiopeană frumoasă cu care l-a avut pe Gherşom. El urma să moştenească turma socrului său, Ietro, şi alte lucruri şi a uitat de necazurile poporului său.

Dar într-o zi, în timp ce era în spatele deşertului şi mergea pe o cărare cunoscută, a văzut un rug aprins. Moise nu a încercat niciodată să studieze rugul şi nu a zis: „Cred că voi merge acolo şi voi lua câteva frunze ca să le cercetez în laborator, să văd de ce nu se mistuie. Deşi arde de o oră, nu se mistuie deloc.” Dacă ar fi gândit în felul acesta, Dumnezeu nu ¡-ar mai fi vorbit niciodată. Dar Moise şi-a spus în inima sa că va merge să vadă ce este acel lucru, iar Glasul ¡-a zis: „Scoate-ţi încălţămintea, pentru că pământul pe care stai este sfânt!”

Aş vrea să observaţi ceva: într-o zi, el a fost un fugar laş, iar în altă zi a fost un om total schimbat. Când a părăsit Egiptul, a avut sub comanda sa o armată cu care putea să elibereze poporul, dar când auzi Glasul lui Dumnezeu, te comporţi ciudat şi faci lucruri ieşite din comun. Gândiţi-vă că acum avea optzeci de ani şi poate că barba îi atârna mai jos de mijloc, iar capul îi era pleşuv şi îi strălucea în soare, dar cu toate acestea a pornit spre Egipt, având soţia călare pe un catâr, cu copilul în braţe, în timp ce el ţinea în mână un toiag strâmb şi avea ochii ridicaţi spre cer lăudându-L pe Dumnezeu. Ce tablou ciudat!

„Unde mergeţi, Moise?”

„Să cucerim Egiptul.”

Invazia unui singur om… dar el a fost perseverent şi nimeni nu îl putea opri. De ce? Pentru că a auzit Vocea lui Dumnezeu şi aceasta a fost suficient ca să-l facă perseverent.

Un bătrân de optzeci de ani mergea să cucerească o naţiune şi a făcut-o, pentru că a auzit Vocea lui Dumnezeu. Cum putea s-o cucerească fiind înarmat doar cu acel toiag strâmb?  Egiptul avea o armată instruită ce cuprindea mai mult de un milion de bărbaţi care cuceriseră lumea din vremea aceea, iar aici era un bărbat de optzeci de ani care mergea să cucerească acea naţiune cu un toiag strâmb în mână şi fiind însoţit de soţia lui care mergea călare pe un catâr.

Vedeţi? Când auzi Glasul lui Dumnezeu şi asculţi Cuvântul lui, devii un nebun pentru lume. Dar când îi auzi Glasul, ştii ce trebuie să faci. Moise nu putea fi oprit de nimic din drumul lui, fiindcă era foarte perseverent. El n-a fugit nici atunci când a stat înaintea lui Faraon, iar vrăjitorii lui au reuşit să-l imite după ce şi-a aruncat toiagul la pământ şi acesta s-a transformat într-un şarpe. Moise n-a fugit ca un laş, ci a stat acolo.

El a ştiut că era trimis de Dumnezeu, în ciuda tuturor imitaţiilor pe care le aducea diavolul. Moise a stat la postul lui de datorie pentru că a auzit Glasul lui Dumnezeu. El a stat liniştit şi a privit cum se târau acei şerpi, iar după un timp, şarpele lui s-a întors şi ¡-a înghiţi pe toţi ceilalţi. Ce s-a întâmplat cu celelalte toiege care au fost înghiţite de toiagul lui Moise transformat în şarpe? Unde s-au dus? Găsiţi voi răspunsul la întrebarea aceasta. În ordine.

David a avut încredere în Dumnezeu şi a văzut că Domnul Dumnezeu a fost cu el şi l-a ajutat să omoare un urs şi un leu cu mâna goală. Aceasta ¡-a dat curaj şi a ştiut că Dumnezeu a fost cu el, pentru că făcuse ceva pentru el. Dumnezeu a făcut ceva şi pentru voi: El v-a salvat, acesta fiind marele Său miracol, iar acum este gata să facă şi altceva.

Venise timpul când Goliat a început să se laude, dar David a spus: „Vreţi să ziceţi că îl lăsaţi pe filisteanul acela netăiat împrejur să stea acolo şi să batjocorească oştirea Dumnezeului celui viu? Ce-¡ cu voi, oameni buni?”

Saul era cel mai potrivit bărbat dintre ei pentru acea încercare, fiindcă era cu un cap mai înalt decât întreaga lui oştire. În schimb, David era un individ neînsemnat, un păstor micuţ cu umerii lăsaţi, un băieţandru, aşa că Saul ¡-a zis:

„Îţi admir curajul, fiule, dar ţine minte că omul acela este luptător din tinereţe, în timp ce tu eşti doar un copil.”

„Robul tău, a răspuns David, „a păzit turma tatălui său, iar într-o zi a venit un urs şi a luat o oaie. Dar eu m-am dus după el şi Domnul mi l-a dat în mâini. Altădată, când a venit leul, l-am doborât cu praştia, iar dacă s-a ridicat împotriva mea răcnind, mi-am luat cuţitul, l-am prins de falcă şi l-am omorât. Cu cât mai mult mi-l va da Domnul Dumnezeu în mână pe filisteanul acesta netăiat împrejur.” Amin.

Dacă Dumnezeu ţi-a mântuit sufletul de la o viaţă de păcat, cu cât mai mult poate îndrepta cancerul.

Observaţi-l pe David. Saul ¡-a zis: „Îţi admir curajul, dar tu nu eşti războinic. Dacă vrei însă să mergi, te voi îmbrăca,” şi a pus pe el armura sa. Micuţul David a constatat însă că toată îmbrăcămintea aceea ecleziastică cu doctorate, PhD, DDD, etc., atârna pe el. Vedeţi? Vesta aceea ecleziastică nu era potrivită pentru un om al lui Dumnezeu, aşa că a zis: „Dar eu nu am nimic a face cu aceste lucruri! Luaţi-le jos de pe mine şi lăsaţi-mă să merg cum ştiu eu că este bine.”, şi s-a dus. El a fost perseverent, aşa că l-a înfruntat pe Goliat, l-a biruit şi l-a ucis.

Când mă gândesc la oile lui, îmi dau seama cât era de loial David la postul lui de datorie. Leul care a luat una din oile tatălui său, putea să-l omoare foarte uşor pe David, pentru că nu era înarmat decât cu o praştie mică. Voi, băieţii, ştiţi despre ce vorbesc, pentru că şi eu a trebuit să plătesc pentru multe geamuri sparte. Praştia era făcută dintr-o bucată mică de piele legată de o sfoară. Tu pui piatra acolo, o învârţi de jur împrejur şi apoi o lansezi. Noi obişnuiam să ţintim libelulele de pe gard şi alte lucruri.

Aceasta era tot ce avea David: o armă cu care nu putea să omoare nici măcar un iepure. Dar deşi nu avea mare lucru în mână, avea curaj. El ştia, de asemenea, că era vorba de una din oile tatălui său şi că era pus de tatăl său să aibă grijă de ele. El ştia că era responsabil pentru ele, aşa că a luat ce avea şi s-a dus după acea oaie, şi fiindcă a fost perseverent, a luat-o din gura leului.

Aţi văzut vreodată cum arată un leu? Poate ¡-aţi văzut pe cei din cuşti, dar aceia sunt nişte pisicuţe mici. Ar trebui să-l auziţi pe unul din junglă. Leii de aici au fost crescuţi în captivitate, şi chiar dacă este aşa, când răgesc sunt înfricoşători, dar dacă l-aţi auzi pe unul din junglă în timp ce-l vânaţi, v-aţi da seama că şi voi sunteţi vânaţi. Oh, leul este un animal mare şi puternic, iar când răgeşte, toate animalele se opresc: gândacii, maimuţele, hienele, şacalii şi aşa mai departe. El este regele şi toate celelalte animale îi dau întâietate.

Dar David s-a dus cu acea praştie mică să-şi aducă oaia înapoi şi a reuşit.

Oh, cum aş putea face de aici o predică de câteva minute! Da, domnule! Şi tu eşti oaia lui Dumnezeu şi ai fost răpus de boală. Eu nu am mult, nu am nici măcar o praştie, dar am Cuvântul lui Dumnezeu şi vin în seara aceasta după tine ca să te aduc înapoi. Vin să te salvez cu Cuvântul lui Dumnezeu. Eu nu ştiu nimic despre medicină, despre tăiatul cu bisturiul şi alte lucruri de felul acesta, dar ceea ce ştiu este dovedit. Ştiu că este corect, aşa că vin după tine, oaie, ca să te aduc înapoi pe păşunile verzi ale dragostei lui Dumnezeu. Dumnezeule, ajută-mă cu praştia aceasta mică!

David şi-a înfăşurat praştia în jurul degetelor, iar în mână ţinea cinci pietre. Ce înseamnă aceasta? „F-a-i-t-h in  J-e-s-u-s” înseamnă „Credinţa în Isus.” Astfel, el s-a dus şi a adus oaia înapoi. Aşa facem şi noi în seara aceasta, având credinţă în Isus şi stând perseverenţi pe Cuvântul Său neschimbător. Noi credem că Dumnezeu Se va ţine de Cuvânt, pentru că dacă nu face aceasta, toţi suntem pierduţi. Astfel, credinciosul întăreşte fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu cu un „Amin.” Aşa este. David a fost perseverent.

La fel s-a întâmplat şi cu Samson când s-a întâlnit cu acei filisteni. V-aţi gândit vreodată la aceasta? Oamenii şi-l închipuie pe Samson ca fiind un bărbat cu nişte umeri mari cât uşile de la şură. Ei bine, pentru un astfel de bărbat n-ar fi fost nici o problemă să ia un leu şi să-l rupă în două, dar Samson era un crevete mic, cu părul cârlionţat, băiatul mămicii şi purta cele şapte şuviţe de păr până pe umeri.

Ţineţi minte că el a fost un neputincios până când Duhul Domnului a venit peste el, dar când s-a întâmplat aceasta, a luat leul şi l-a rupt în bucăţi. Aşa este. Duhul Domnului a venit peste el, iar atunci a ştiut pe ce stă.

O, dacă biserica ar putea fi unsă cu credinţa adevărată! Cred că atunci când a răcnit acel leu, Samson s-a cutremurat, dar chiar atunci a venit Duhul Domnului peste el, iar atunci a devenit perseverent şi a zis: „Sunt gata să te întâlnesc!” după care l-a apucat, l-a rupt în două, l-a aruncat la o parte şi şi-a continuat drumul.

Într-o noapte, filistenii l-au încercuit, dar el a luat porţile de la Gaza, le-a pus pe umeri şi s-a dus cu ele până pe vârful muntelui. Ce fel de om era acel crevete micuţ? Adevărul este că Duhul Domnului era peste el, iar aceasta îl făcea deosebit de ceilalţi oameni.

În altă zi, Samson a fost înconjurat de o mie de filisteni, şi pentru că nu avea nimic la el, a luat o falcă de măgar care zăcea acolo de vreo patruzeci de ani sau mai mult şi care era foarte uscată. Filistenii aceia aveau pe cap coifuri groase de trei centimetri şi erau îmbrăcaţi în armuri făcute din nişte plăci mari de oţel sau aramă. Totuşi, el a ridicat acea falcă de măgar şi a omorât cu ea o mie de oameni.

V-aţi gândit vreodată la aceasta? Luaţi o falcă din aceea veche şi uscată din deşert, loviţi cu ea unul din acele coifuri şi vedeţi ce se va întâmpla. Se va sparge în mii de bucăţi. Dar falca aceea a trecut prin toate acele coifuri de oţel şi suliţe, lovind în stânga şi-n dreapta până când a doborât o mie de soldaţi, ceilalţi fugind şi ascunzându-se printre stânci.

Ce s-a întâmplat? Câtă vreme Samson putea să pipăie cele şapte şuviţe care reprezentau legământul lui Dumnezeu, nimic nu putea să-l deranjeze. Vedeţi, aceasta era valabil cât timp avea făgăduinţa legământului.

Nimic nu poate să deranjeze Biserica Dumnezeului celui viu cât timp putem simţi în inimile noastre Duhul Sfânt care este Legământul lui Dumnezeu, binecuvântarea cincizecimii.  „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi… Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 14.12; 20.21). Tatăl care L-a trimis pe El, a locuit în El, deci, dacă Isus trimite un om, vine şi locuieşte în el, iar atunci nu mai este acel om, ci este Isus în el, aşa cum nu a fost Isus, ci a fost Dumnezeu în Isus. „Aşa cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” şi: „Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacului,” iar „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi. Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea (cei credincioşi), pentru că Eu voi fi cu voi până la sfârşitul veacului.” Cât timp simt Duhul lui Dumnezeu în jurul meu, ştiu că se va întâmpla ceva, fiindcă se vor găsi oameni care vor crede, iar aceasta va face să reflecte gloria şi măreţia lui Dumnezeu.

De fiecare dată când te uiţi la lună, tu nu vezi strălucirea ei, ci vezi strălucirea soarelui pe lună. Dacă aş putea spune: „Lună, ce te face să străluceşti?” ea mi-ar răspunde: „Nu eu strălucesc, ci este ceva ce străluceşte peste mine. Eu trebuie să reflect lumina în lipsa soarelui.”

Luna simbolizează biserica. Astfel, noi trebuie să reflectăm Lumina în absenţa Fiului lui Dumnezeu, pentru că suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu, Lumina mai mică. Noi trebuie să înţelegem că luna reflectă acelaşi fel de lumină ca şi soarele, ceea ce înseamnă că nu este vorba de oameni, ci de Dumnezeu în oameni.

Eu am fost pădurar timp de câţiva ani, şi pentru că iubesc animalele, îmi place să am grijă de ele. Timp de şapte ani am păzit pădurea şi obişnuiam să trec pe lângă un izvor vechi. Era izvorul cu cea mai bună apă pe care am băut-o vreodată şi îmi plăcea foarte mult pentru că ţâşnea fericit şi făcea multe bule de aer.

Într-o zi m-am gândit: „Hai să mă aşez jos şi să beau! Micuţule izvor, ce te face să fii atât de fericit? Iepurii care beau din tine?” Dacă ar fi putut vorbi, el mi-ar fi răspuns: „Nu aceasta mă face să ţâşnesc atât de fericit.”

„Ei bine, atunci poate ţâşneşti aşa pentru că beau eu din tine o dată pe lună.”

„Nu, nici aceasta nu este cauza.”

„Atunci ce te face să ţâşneşti aşa tot timpul?”

„Nu eu ţâşnesc şi fac aceste bule de aer, ci este cineva care se află înapoia mea. Acel ceva mă face să ţâşnesc cu bule.”

La fel face şi Duhul Sfânt cu credinciosul. Înapoia ta există Ceva ce nu poate fi împins sau tras. El are grijă de tine şi El este Cel care face Bule. Este Ceva dinăuntrul tău; este la fel cum ¡-a spus Isus şi femeii de la fântână: „O apă care va ţâşni în Viaţa veşnică,” un gheizer natural care ţâşneşte tot timpul în sufletul tău, în bucuriile Domnului. Cât timp biserica poate simţi acest lucru în jurul ei, nu are de ce să se teamă. De ce să vă mai temeţi? Înţelegeţi?

Samson nu s-a temut, ci a fost perseverent. Tot ce a avut la dispoziţie a fost o falcă de măgar, dar a fost perseverent fiindcă ştia că şuviţele îi atârnau încă în acelaşi loc.

Poate medicul ţi-a spus că nu mai ai nici o şansă să te faci bine şi că eşti pe moarte din cauza cancerului, dar ce mai contează ce spune doctorul cât timp stai aici şi simţi învierea glorioasă a lui Isus Hristos? Tu trebuie să fii perseverent. Dacă ar fi un medic bun, ar aprecia credinţa ta şi ţi-ar spune că şi el doreşte să te faci bine. Tu trebuie să faci aceasta, dar ca să obţii ceea ce ceri, trebuie să fii perseverent.

Ioan era foarte sigur că urma să vadă semnul corect, pentru că Dumnezeu ¡-a spus că va şti cine era Mesia, iar aceasta l-a făcut să fie foarte perseverent.

Poate cineva a spus: „Nu crezi că este acesta?” dar Ioan a răspuns: „Eu voi şti când va veni El.” A fost atât de sigur, încât a spus: „Acesta este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii.” Ioan a ştiut că era El, pentru că a mărturisit: „Am văzut Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se din ceruri ca un porumbel şi ştiu că El este Fiul lui Dumnezeu.” Perseverent.

Noi am putea continua cu mai multe exemple.

Femeia aceasta micuţă din textul nostru era siro-feniciană şi avea cunoştinţă de laudele şi gloria Domnului Isus, fiindcă Cuvântul spune că „credinţa vine prin auzire, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.” Vedeţi, credinţa găseşte surse pe care alţii nu le văd, dar dacă tu nu ai credinţă, nu este necesar să v-o arătăm noi. Credinţa poate vedea: „Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1). Credinţa este al şaselea simţ şi vede ceea ce oamenii orbi nu văd. Celelalte cinci simţuri sunt în regulă cât timp nu sunt în contradicţie cu al şaselea. Al şaselea simţ este credinţa, iar ea „este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite.” Tu nu vezi, nu guşti, nu simţi, nu miroşi şi nu auzi, dar cu toate acestea ştii. Credinţa îţi spune aceasta şi eşti atât de sigur că este real, încât este o încredinţare; nu este o iluzie, ci este ceea ce ai.

Eu întâlnesc adesea oameni care vin pe platformă şi îmi spun:

„Frate Branham, eu am toată credinţa.”

„Atunci ce cauţi aici?” Vedeţi? Ei nu o au.

Când crezi, ştii că se va întâmpla ceva. Nu ştii cum, dar ştii că se va întâmpla. Aceasta este credinţa adevărată. Tu ştii că se va întâmpla, pentru că credinţa găseşte întotdeauna o sursă acolo unde alţii nu văd nimic.

Cuvântul Lui este o Sabie. Aşa spune Biblia în Evrei 4.12. Dar este nevoie de un braţ credincios care să mânuiască acea Sabie, pentru că numai credinţa poate ţine Sabia.

Femeia din textul nostru avea multe neajunsuri. Ea avea o fată grav bolnavă de epilepsie, dar a aflat că Isus a vindecat şi epilepsia. Vedeţi? „Credinţa vine prin auzire,” aşa că ea a fost determinată să meargă să-L audă pe Isus. Ea avea multe neajunsuri, dar credinţa ei nu avea niciunul.

În seara aceasta, oamenii au multe neajunsuri. Mintea ta are multe neajunsuri, dar nimic nu poate sta în calea credinţei tale, pentru că ea nu cunoaşte neajunsuri.

Să ne gândim la câteva lucruri de care s-a lovit această femeie micuţă. Poate ¡ s-a spus: „Tu eşti o grecoaică!” sau cu alte cuvinte: „Denominaţiunea ta nu sponsorizează adunarea aceasta, aşa că nu ai nici un drept să mergi acolo!” Dacă ar fi gândit în felul acesta, ar fi plecat demult. Paharul ei s-ar fi umplut şi ar fi plecat, dar nu a fost nimic s-o poată opri. Ea a avut credinţă în ciuda faptului că a fost sau nu grecoaică; şi credinţa a fost singurul lucru de care a avut nevoie.

Poate cineva a venit la ea şi ¡-a zis: „Zilele minunilor au trecut, nu mai există aşa ceva, iar oamenii aceia sunt o grămadă de fanatici.” Ea a fost perseverentă în ciuda acestui lucru şi era hotărâtă să meargă înainte.

Să ne gândim la un alt caz. Poate că unii dintre ei au spus: „Soţul tău este un om important în oraş, iar dacă vei fi văzută cu gruparea aceea, te va părăsi.” Cu toate acestea, ea a fost perseverentă. Vedeţi? Femeia avea credinţă şi trebuia s-o folosească.

Poate că alţii au spus: „Dacă te duci acolo, toţi vor râde de tine!” dar ea a fost perseverentă oricum şi era hotărâtă să meargă acolo. De ce? Pentru că ajunsese la credinţă, iar credinţa trece peste toate. Pe mine nu mă interesează ce gândesc ceilalţi oameni, credinţa face totul posibil.

Astfel, femeia a trecut peste toate aceste obstacole şi a ajuns la Isus. Se părea că toate problemele ei luaseră sfârşit pentru că ajunsese la Isus, dar nu a fost aşa. Acesta a fost numai începutul.

Mulţi oameni spun: „Dacă L-aş cunoaşte pe Isus…” Da, noi vedem aceasta în fiecare seară. El vine la noi în fiecare seară şi dovedeşte că este aici, dar cu toate acestea, noi venim şi în seara următoare cu aceleaşi probleme. Vedeţi? Aşa este.

Ea a ajuns la Isus. Dacă nu ar fi avut acea credinţă, la prima descurajare după ce L-a întâlnit pe Isus, s-ar fi supărat şi ar fi plecat. Dar credinţa nu face aceasta; ea nu te lasă să reacţionezi în felul acesta. Credinţa este perseverentă şi te ţine acolo. Fiţi atenţi! Ea avusese toată încrederea şi credinţa în acest Om. Dacă ar fi spus doar: „Mă duc să încerc şi să văd ce va zice. Dacă va spune ceva împotriva crezului nostru, voi pleca!” n-ar fi primit nimic. Dar ea a venit să primească ceva şi a fost determinată să stea acolo până ¡ se va da lucrul cerut. Femeia aceea a fost la fel ca împărăteasa din Sud despre care am predicat aseară.

Observaţi! Când a ajuns la Isus, în loc să fie primită cu un „bun venit,” a fost respinsă. Ce credeţi că ar face oamenii de astăzi dacă ar ajunge la El şi ar fi trataţi în felul acesta? Isus ¡-a dat o replică amară, după ce femeia trecuse de toate celelalte obstacole.

Ea a venit la El, ¡ s-a închinat şi ¡-a zis: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac. Am aflat că Tu eşti un mare Vindecător şi am venit să Te rog să mă ajuţi.” Dar El a privit-o şi a trecut mai departe fără s-o ia în seamă. Femeia aceea a fost mai creştină decât penticostalii noştri, care şi-ar fi ridicat nasurile şi ar fi plecat de acolo spunând: „Nu trebuia să fac aceasta!” Femeia aceea nu s-a supărat şi nu a plecat, ci a stat pe loc pentru că avea credinţă.

Astfel, s-a dus din nou la El şi ¡-a zis: „Doamne, pot avea lucrul acesta?” Femeia nu s-a gândit la ce avea să se întâmple, nici prin ce avea să treacă. Singurul lucru pe care îl ştia era să-L facă să spună ce dorea; aceasta era tot ce trebuia să ştie, fiindcă dacă alţii au putut să primească, de ce să nu primească şi ea?

Tu trebuie să lupţi pentru fiecare centimetru. Dumnezeu a dat Palestina evreilor, dar ei au trebuit să lupte pentru fiecare centimetru de pământ din ea. El ¡-a spus lui Iosua: „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau.” (Iosua 1.3). „Talpa piciorului” înseamnă „victorie, posesie.” Tu vrei să mergi în Împărăţia lui Dumnezeu, dar urci numai o porţiune mică de drum spunând: „Nu vreau să merg în iad, dar cred că voi fi salvat în final dacă mă alătur bisericii.” Dacă procedezi în felul acesta, nu ai câştigat prea mult teren. Fiecare făgăduinţă din Biblie este a ta, dar trebuie s-o revendici, să lupţi pentru ea şi să dărâmi fiecare obstacol al diavolului cu Sabia cu două tăişuri. Fii perseverent şi du-te înainte!

Femeia a ajuns până la Dumnezeu, iar El a ignorat-o; dar ea a fugit după El plângând, a insistat şi a spus: „Doamne, ajută-mă!” Vedeţi? Femeia ¡ s-a închinat şi ¡-a zis: „Ajută-mă!”

Ascultaţi răspunsul dat de El: „Eu nu sunt trimis la rasa ta.” Vai!

Mulţi s-ar fi ridicat şi ar fi spus: „Ei bine, cred că El nu a fost trimis pentru noi. Trezirea aceasta nu este pentru noi, aşa că voi pleca de aici.”

Isus a ştiut că ea avea acel fel de credinţă care nu cedează. Înţelegeţi?

Şi El a mai spus ceva: „Cei din rasa ta sunt o grămadă de câini.” Vai de mine! Să nu vorbiţi cumva aşa în faţa penticostalilor moderni. Oh, nu! Dacă ai spune aşa ceva, ţi-ar zice: „Ei bine, voi părăsi gruparea aceasta şi voi merge la „Adunarea lui Dumnezeu,” iar dacă şi acolo vor vorbi aşa, voi merge la alţii, apoi la alţii şi tot aşa.” Vedeţi?

Dar femeia aceea nu a gândit aşa pentru că avea credinţă.

El ¡-a zis: „Eu nu am fost trimis pentru tine şi nici pentru rasa ta. Voi nu sunteţi decât o grămadă de câini şi nu se cuvine să iau pâinea copiilor de aici şi să v-o arunc vouă, unei grămezi de câini!” Vai de mine!

Aceste cuvinte n-au putut opri însă credinţa. Credinţa este tot acolo şi rămâne la fel de proaspătă ca întotdeauna. Ce recunoaşte ea? Adevărul. Astfel, femeia a spus: „Aşa este, Doamne.” Voi trebuie să vedeţi cât puteţi să vă faceţi de mici, nu cât de mari, pentru că credinţa vă face mici. Deci, ea a fost perseverentă în ciuda acestor lucruri.

 Cu toate acestea, El nu ¡-a acordat nici o atenţie, ci a ignorat-o. Apoi, când s-a aşezat în calea Lui şi nu a mai putut s-o ignore, ¡-a zis: „Eu nu sunt trimis pentru tine şi rasa ta. Voi nu sunteţi mai mult decât o grămadă de câini şi nu se cuvine să iau pâinea copiilor, vindecarea acestui grup, şi să v-o dau vouă, câinilor.”

„Este adevărat, Doamne,” a răspuns ea.

Credinţa va admite întotdeauna că Cuvântul este adevărul. Amin. Dacă aveţi credinţa adevărată, iar Biblia vă spune că faceţi ceva greşit, veţi admite imediat că sunteţi greşiţi. Voi nu veţi spune: „Stai puţin! Eu aparţin de…” Nu, nu, aceasta nu este credinţă. Credinţa recunoaşte Cuvântul. Aşa este.

Femeia nu a putut crede că trebuie să se oprească la aceasta, aşa că a continuat şi a spus: „Doamne, este adevărat că nu suntem altceva decât nişte câini, dar eu cer doar câteva firimituri care cad de la masa Stăpânului.” Ea se mulţumea cu firimituri. Gândiţi-vă la aceasta.

Astăzi, dacă nu luăm toată pâinea, nu ne trebuie nimic. Vedeţi? Ne trebuie totul, sau nimic.

Femeia a fost insistentă în ciuda acestui fapt; s-a dus înainte. Ea nu a fost o plantă sensibilă care trebuie protejată şi dată cu spray împotriva insectelor. Nu, domnilor. Ea nu era ca unul din aceşti hibrizi din recoltele moderne de astăzi, care se numesc pe sine înşişi creştini. Când a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, ea L-a crezut, L-a văzut legitimat şi a fost gata să-L urmeze indiferent ce a spus cineva. Nici măcar Hristos nu a putut s-o oprească. Credinţa face aceasta; ea admite că Cuvântul are dreptate şi se mulţumeşte cu firimituri.

Ţineţi minte că ea nu a văzut niciodată o minune, fiindcă venea dintr-o denominaţiune care nu credea în minuni, ci spunea: „Nu există minuni!” Femeia era dintre neamuri şi nu văzuse în viaţa ei o minune, dar când apare credinţa, Dumnezeu este prezent. Ea nu văzuse niciodată o minune, dar auzise despre ele.

Dacă nu credeţi că există minuni, citiţi Biblia şi vedeţi ce promite ea pentru noi astăzi.

 Credinţa a luat fiinţă în inima acelei femei care era la fel ca şi curva Rahav. Când a auzit de acele iscoade, Rahav nu a dorit să-l vadă pe Iosua, nu a dorit să vadă cum era îmbrăcat sau ce fel de luptător era, ci a spus: „Am auzit că Dumnezeu este în mijlocul vostru şi ştiu ce a făcut.” Astfel, ea a dorit salvarea şi a obţinut-o, pentru că a fost perseverentă. Aşa este. Ea a spus: „Vă voi ascunde; voi face orice, dar vreau să-mi juraţi că mă veţi salva atunci când veţi veni.” Aceasta era singura ei grijă.

Sărmana femeie din textul nostru s-a comportat la fel şi a fost sigură că va primi ceea ce cere; nu a avut nici o îndoială cu privire la aceasta. Nu conta ce obstacole trebuia să treacă, ea ştia că va obţine ceea ce cere. Nici măcar Isus nu a putut s-o facă să renunţe, deşi a numit-o „câine” sau „rasă spurcată.” „Nu se cuvinte să iau pâinea copiilor şi s-o dau la câini,” şi aşa mai departe. Ea a mers oricum înainte pentru că era foarte perseverentă. Femeia avea o nevoie: fiica ei era pe moarte, şi dacă alţii au fost vindecaţi, de ce nu putea fi vindecată şi fetiţa ei? Acela era Dumnezeul creaţiei, aşa că S-a întors spre ea şi ¡-a zis: „Pentru că ai vorbit aşa, diavolul ţi-a părăsit fiica!” Femeia s-a apropiat în mod corect de Darul lui Dumnezeu.

Ştiaţi că uneori Dumnezeu face lucrurile în mod diferit ca să vadă ce vor face oameni? Este peste puterea voastră de înţelegere şi nu aţi observat niciunul, dar eu am făcut chiar acum ceva ca să văd ce se întâmplă. Aceasta m-a ajutat să văd cum lucrează această schimbare. Uneori, tu schimbi anumite lucruri, ca de exemplu: atitudinea, vocea, predica, apoi urmăreşti reacţia la această schimbare. Se pregăteşte deja rândul de rugăciune, aşa că este mai bine ca acest lucru să nu fie printre voi. Vedeţi? Tu urmăreşti să vezi ce se întâmplă, apoi îţi schimbi atitudinea şi mergi în altă parte. La fel a făcut şi Dumnezeu şi El face la fel şi acum. Observaţi!

Femeia s-a apropiat corect de Darul lui Dumnezeu. Ţineţi minte că ea a fost prima dintre nemuri cu care Dumnezeu a făcut o minune. Această femeie a fost prima dintre neamuri. Credinţa admite că Cuvântul este Adevărul, este respectuoasă şi perseverentă. Aşa este.

Aşa a fost Marta când s-a dus să-L întâlnească pe Isus. Dacă cineva avea vreun drept să-L condamne, aceea a fost Marta, pentru că ea a trimis să Îl cheme să vină să se roage pentru fratele ei când acesta era grav bolnav şi pe moarte. Ei şi-au părăsit biserica, au ieşit din acea mişcare veche şi moartă în care erau şi L-au urmat pe Domnul Isus, crezând că El este Unsul, Mesia, iar Lazăr a fost prietenul Său apropiat. Ei au fost excomunicaţi din biserica lor şi din societate, iar prietenul Lui, Lazăr, s-a îmbolnăvit şi era pe moarte. Era atât de grav, că medicul nu a mai putut să-l ajute.

Astfel, Marta a trimis după Isus, dar El ¡-a ignorat pur şi simplu chemarea, şi S-a dus în alt oraş, iar acolo a făcut acelaşi lucru. Atunci au trimis din nou după El, dar Isus ¡-a ignorat şi S-a dus mai departe.

Lazăr era deja mort şi îngropat de patru zile. Faţa îi era căzută, pentru că în zona aceea este foarte cald. Nasul ¡-a căzut primul, şi probabil că şi carnea, pentru că după şaptezeci şi două de ore, corpul intră deja în putrefacţie.

Miercuri trebuie să merg să îngrop un om. A murit miercurea trecută şi l-au închis, pentru că vor să predic eu la înmormântarea lui. Ei nu pot să-l ţină mai mult, pentru că intră deja în putrefacţie şi faţa îi este afectată prima. Vedeţi? Aşa s-a întâmplat şi cu Lazăr. El era deja mort de patru zile.

Şi după ce a murit şi totul s-a terminat, Isus a venit în oraş. Toţi se aşteptau să fie criticat, dar n-a fost aşa.

Marta fusese foarte atentă şi amabilă cu El şi Îi pregătise un loc unde să doarmă, să mănânce şi aşa mai departe. Odată chiar L-a rugat pe Isus să-¡ spună surorii ei să vină s-o ajute la treabă. Şi iată că în inima Martei a încolţit credinţa. În timp ce Maria stătea şi plângea, fără să facă nimic, şi recunoscându-se învinsă, Marta s-a furişat afară din casă şi a plecat în oraş. Desigur, pe stradă a întâlnit pe cineva care ¡-a zis: „Unde este Vindecătorul acela divin pe care L-ai avut în preajmă? Care este situaţia cu Lazăr?” Dar Marta a trecut mai departe fără să spună nimic.

Curând a ajuns în locul unde se afla El, aşa că a alergat în întâmpinarea Lui. Ea avea dreptul să-L dojenească şi să-¡ spună: „De ce nu ai venit când Te-am chemat?” Dacă ar fi fost o penticostală, o prezbiteriană sau o baptistă de astăzi, ar fi schimbat imediat biserica.  Desigur. „De ce nu ai venit când Te-am chemat?” Aparent, ea ar fi avut dreptul să spună aceasta, dar în realitate nu avea nici un drept. Aşa cum am spus şi aseară, nu voi aveţi un gând, ci El are un gând în ceea ce face, de aceea, voi trebuie să vă rugaţi: „Facă-se voia Ta.” El nu este un mesager, ci este Dumnezeu. Priviţi: „Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta.”

Când a ajuns înaintea Lui, Marta ¡ s-a adresat corect: „Doamne.” Ea nu L-a dojenit, ci ¡-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, nu ar fi murit fratele meu.” Eu pot vedea cum trupul Lui mic şi obosit a tresărit.

Vedeţi? Ea a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-22). Vedeţi, ea ştia cine era Dumnezeul creaţiei; ştia că El era Unsul, Mesia, şi ¡ s-a adresat corect, pe genunchi, spunând: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.” Oh, dacă am putea să ne gândim la aceasta! „Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.”

Şi El ¡-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa.” Nici un alt om nu putea spune aceasta. „Eu sunt învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?

Da, Doamne”, I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” (v. 25-27).

Apoi El a zis: „Unde l-aţi îngropat?”

Nu demult, am vorbit cu o femeie şi ea mi-a spus: „Mie îmi place să-ţi ascult predicile, frate Branham, dar ai o singură vină.”

„Mulţumesc,” am răspuns eu. „Care este aceea?”

„Tu Îl lauzi prea mult pe Isus şi Îl faci divin.”

„Nădăjduiesc că aceasta este singura vină pe care mi-o va găsi şi El.”

„Tu Îl lauzi prea mult pe Isus, ca şi cum ar fi divin, dar El nu a fost divin.”

„Ba da, El a fost divin,” am spus eu.

„Ei bine, tu Îl faci Dumnezeu,” a continuat ea.

„Păi, El a fost Dumnezeu, sau a fost cel mai mare înşelător din lume. El a fost Dumnezeu.”

„Dar El a fost doar un om! Nu putea să fie Dumnezeu.”

„El a fost Om şi Dumnezeu la un loc,” am spus eu.

„Ai spus că crezi Biblia,” a continuat ea.

„Da, doamnă. Aşa este.”

„Dacă îţi dovedesc cu Biblia ta că El nu a fost divin, vei accepta?”

„Cu siguranţă. Dacă Biblia spune că nu a fost divin, voi crede. Dar nu cred că Biblia spune aşa ceva.”

„În Ioan 11,” a continuat ea, „Biblia spune că Isus S-a dus la mormântul lui Lazăr şi a plâns. El nu putea fi divin şi să plângă.”

„Ei bine, doamnă,” ¡-am replicat eu, „aşa ceva nu poate sta în picioare. Vreau să-ţi spun că dovada aceasta este mai slabă decât o supă făcută dintr-o umbră de pui mort de foame, pentru că nu poate sta în picioare în faţa Bibliei. Uite, El a mers la mormânt, a stat în faţa mormântului, şi-a îndreptat trupul mic şi a spus: „Lazăre, ieşi afară!”

Poate că a fost un Om când a plâns, dar când l-a chemat pe omul acela, care era mort de patru zile, afară din mormânt, deşi sufletul lui plecase în călătorie, era Dumnezeu. Eu nu ştiu unde a fost plecat, dar El l-a chemat afară. Vedeţi? Moartea îşi cunoaşte Stăpânul şi sufletul şi-a cunoscut Creatorul, aşa că acel om care era mort, a stat pe picioarele lui şi a trăit din nou, după ce fusese mort timp de patru zile. Aceasta dovedeşte că El a fost mai mult decât un om; a fost Dumnezeu.

El a fost Om în dimineaţa când s-a întors în cetate, şi fiind flămând a căutat împrejur un smochin să poată mânca. A fost Om când ¡ s-a făcut foame, dar când a luat cinci pâini şi doi peşti şi a hrănit cu ele cinci mii de oameni, a fost mai mult decât un om.

El a fost Om în noaptea când s-a întins în spatele bărcii ca să se odihnească, iar zece mii de diavoli ai mării au jurat că Îl vor îneca. Corabia aceea micuţă era ca un dop de plută în mijlocul mării învolburate, şi plutea în sus şi-n jos. El a fost Om când a adormit, fiind obosit şi sleit de puteri, dar când a pus piciorul pe plasa corăbiei, a ridicat privirea şi a spus: „Linişteşte-te!” iar vânturile şi valurile, L-au ascultat, a fost mai mult decât un om; a fost Dumnezeu în Hristos, împăcând lumea cu Sine.

El a fost Om când a murit pe cruce, cerând îndurare. Aşa este. Dar în dimineaţa de Paşti, când a rupt peceţile mormântului, S-a ridicat şi S-a înălţat la cer ca să trăiască veşnic şi să mijlocească pentru noi, a fost Dumnezeu. Da, domnilor. Orice bărbat sau femeie, oricât de neînsemnaţi au fost, au crezut aceasta. Da, domnilor.

El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, credeţi aceasta? Da, domnilor. În seara aceasta, El este la fel de mare şi de puternic, ca atunci, credeţi aceasta? El este şi în seara aceasta, Acelaşi Vindecător, credeţi? Desigur. El nu poate greşi, aşa că fiţi perseverenţi! Ţineţi-vă poziţia în Hristos prin mărturia voastră. Ţineţi-vă aproape mărturia în Hristos!

Marta a fost perseverentă şi a primit învierea fratelui ei.

Femeia sunamită a fost perseverentă în prezenţa lui Elisei, care a venit la ea, a binecuvântat-o şi ¡-a spus că va avea un fiu. Apoi, când avea doisprezece ani, fiul ei a făcut o insolaţie şi a murit. Această femeie a fost foarte amabilă cu Elisei. Ea era o femeie din Sunam şi ¡-a spus soţului ei, care era un om bogat: „Văd că omul acesta care trece pe aici este un sfânt. Haide să fim amabili cu el şi să-¡ construim o cameră lângă casa noastră, pentru ca atunci când trece pe aici să aibă un pat şi un vas cu apă, ca să se odihnească şi să bea.”

„Ar fi un lucru bun,” a răspuns soţul ei.

„Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut,” a spus Isus.(Matei 25.40).

Elisei ¡-a zis lui Ghehazi: „Du-te şi întreab-o ce doreşte să fac pentru ea, să vorbesc cu căpetenia oştirii sau altceva?” Dar ea ¡-a răspuns:

„Nu am nevoie de nimic, pentru că sunt bine şi locuiesc în pace, în mijlocul poporului meu.”

Atunci Ghehazi a zis: „Ea nu are copii.”

Şi Elisei ¡-a zis: „Du-te şi spune-i (aici a venit o vedenie), că la anul pe vremea aceasta, va avea un copil.” Şi aşa s-a întâmplat.

Timpul a trecut. Băiatul avea în jur de doisprezece ani, iar tatăl lui era în vârstă. Într-o zi, copilul s-a dus pe câmp şi a făcut probabil o insolaţie. Era pe la vremea amiezii când a început să strige: „Capul meu, capul meu!” Tatăl lui l-a trimis acasă, iar el a stat cu capul în poala mamei până când a murit. Priviţi în ce loc potrivit l-a pus mama lui: ea l-a întins în patul din camera în care dormise profetul Domnului. Vedeţi?

Apoi ¡-a zis slujitorului ei: „Pune şaua pe măgar că mergem la Muntele Carmel. Acolo în munţi, este un adăpost în care locuieşte acest profet care a avut o vedenie şi a putut să-mi spună că voi avea un fiu. Dacă este atât de aproape de Dumnezeu, înseamnă că el este mesagerul orei, şi ştiu că dacă ajung la el, poate să-mi spună de ce mi-a luat Dumnezeu copilul. Du-mă acolo! Dacă cineva te salută pe drum, să nu-¡ răspunzi şi să nu te opreşti nicăieri, ci să mergi tot înainte.”

Îmi place aceasta, fiindcă suntem într-un timp de urgenţă. Oamenii mor, de aceea ar trebui să nu ne prostim pe drum. „Du-te înainte!” Ea era perseverentă.

Dumnezeu nu le spune întotdeauna profeţilor Săi ce se va întâmpla. Astfel, Biblia spune că Elisei şi-a ridicat privirea şi a văzut-o pe sunamită venind spre el, aşa că a zis: „Iată că vine sunamita aceea. Este tare amărâtă, şi Domnul mi-a ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.”

El a zis: „Totul este bine cu tine? Bărbatul şi copilul tău sunt bine?” Mie îmi place perseverenţa pe care a avut-o această femeie înainte de a ajunge în prezenţa mesagerului lui Dumnezeu. Ea a răspuns: „Totul este bine.” Vedeţi? Soţul ei îşi frământa mâinile plângând şi plimbându-se încoace şi încolo prin cameră, copilul ei era mort, şi cu toate acestea ea a zis: „Totul este bine.” Amin. De ce? Pentru că ea îşi atinsese scopul. Perseverenţa ei a dus-o la omul lui Dumnezeu, pentru că el putea să-¡ spune de ce. După aceea, ea a căzut la picioarele lui şi ¡-a spus ce s-a întâmplat.

Elisei şi-a luat toiagul şi l-a dat slujitorului său zicând:

„Ia toiagul acesta şi pune-l peste copil.” Cred că acesta este tabloul pe care l-a folosit Pavel când a întins batiste peste oameni, pentru că Elisei ştia că tot ce atinge el este binecuvântat. Trebuia doar s-o facă pe acea femeie să creadă.

Dar femeia credea în profet, nu în lucrurile lui. Vedeţi? Ea a spus: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că nu te voi părăsi.” Ea a fost martora Vieţii veşnice. Să stai acolo şi să te ţii de lucrul acela! Aşa este.

Aşa poţi obţine şi tu ceea ce vrei. Să stai pentru acel lucru, aşa cum a stat această femeie sunamită şi cea siro-feniciană. Stai acolo, stai cu Hristos! Pune stăpânire pe acel lucru şi ţine-l bine! Să nu te clinteşti! Dacă cineva îţi spune mâine: „Aceasta este numai…” să nu-l iei în seamă! Crede şi stai neclintit pe poziţie!

Spune: „Eu nu te voi lăsa!”

Când a văzut hotărârea femeii, Elizei a zis: „Nu mă pot scăpa de ea, aşa că mai bine o însoţesc.” Şi a mers după ea.

Priviţi ce s-a întâmplat. Când a intrat în cameră, Elisei n-a ştiut ce să facă, aşa că a început să se plimbe în sus şi-n jos, până când a simţit Duhul lui Dumnezeu venind peste el, iar atunci s-a întins peste copil şi copilul a strănutat de şapte ori şi a revenit la viaţă.

Marta a ştiut că dacă Dumnezeu a fost în acel profet, cu siguranţă era şi în Fiul Său, şi astfel a putut fi perseverentă. De atunci, noi avem mii de ani de experienţă în cunoaşterea faptului că Dumnezeu Îşi ţine promisiunile, de aceea, în seara aceasta ar trebui să fim cu mult mai perseverenţi, din moment ce putem vedea prezenţa lui Isus Hristos printre noi, strălucind ca stelele.

Îmi amintesc că într-o seară, nu demult, la o adunare de acasă era o femeie care avea nevoie de rugăciune. Eu n-am ştiut aceasta şi în seara aceea nu intenţionam să mă rog pentru bolnavi. Localul era foarte aglomerat şi îmi amintesc că unii dintre coordonatorii de aici au fost prezenţi şi la adunarea aceea. Femeia aceea venise din California şi avea o tumoare care cântărea cam 22,67 Kg. Ea n-a mers la nici un medic, iar când într-un final au determinat-o să meargă, a fost prea târziu să mai fie operată, pentru că tumoarea era prea mare. Eu n-am ştiut de prezenţa ei şi am predicat în continuare, iar la un moment dat am făcut o chemare la altar. Femeia a fost adusă într-un cărucior, şi a întrebat:

„Nu se roagă pentru bolnavi?”

„Nu.”

„Pe care uşă iese la plecare?” Gândiţi-vă puţin la credinţa ei. Şi ei au luat-o şi au dus-o la uşa din spate, spre camera de studiu a păstorului, pe unde ieşeam ca să merg la maşină.

Când am trecut, femeia m-a prins de cracul pantalonului şi mi-a zis: „Frate Branham…” Ea stătea aşa (fratele Branham arată) şi a zis: „Dumnezeu m-ar face bine dacă ţi-ai pune mâinile peste mine.” Eu am făcut aceasta, iar vreo trei luni mai târziu, am fost la o adunare şi am văzut-o cum stătea acolo la fel de normală ca orice femeie sănătoasă. Ea a chemat o soră medicală într-o cameră alăturată şi ¡-a arătat că nu avea nici o operaţie.

Ce s-a întâmplat? Ea a fost perseverentă; a fost hotărâtă să primească lucrul pentru care venise. Aşa se întâmplă. Da, domnilor. Credinţa lor s-a prins de Cuvânt.

Mica a fost chemat odată când Iosafat a făcut o alianţă cu Ahab. Aceasta a fost o situaţie în care credinciosul s-a unit cu necredinciosul. Ei au spus că vor să meargă la război ca să recucerească ceea ce le aparţinea. Acel teritoriu le aparţinea de drept, aşa că au zis: „De ce să mănânce sirienii porumbul care aparţine Israelului? Iosua ni l-a dat nouă.” Acesta era adevărul, aşa că s-au dus acolo, au adunat un seminar întreg de predicatori, patru sute la număr, care erau bărbaţi evrei foarte şcoliţi.

Fiind un bărbat cu frică de Dumnezeu, Iosafat a zis: „Nu ar trebui să-L întrebăm pe Domnul?”

„O, desigur! Aşa vom face,” a răspuns Ahab. Voi ştiţi ce fel de individ era Ahab. El s-a ridicat şi a spus: „Am găsit soluţia. Am patru sute de proroci pe care îi vom aduce aici.”

Ei au fost aduşi acolo, şi unul dintre ei, Zedechia, şi-a făcut două coarne mari şi a ieşit în faţă zicând: „Aşa vorbeşte Domnul: Du-te, căci ţinutul acela îţi aparţine. Cu aceste coarne îi vei împinge pe sirieni afară din ţară.”

Atunci Iosafat a privit în jur şi a zis: „Nu mai ai unul?”

„Încă unul? De ce mai vrei unul când avem patru sute de proroci evrei şcoliţi de pe băncile şcolilor? Noi avem aici patru sute. Este prezent tot seminarul şi toţi au spus într-un glas: „Suie-te, căci Domnul este cu tine. Aşa vorbeşte Domnul!”

Dar Iosafat a insistat: „Nu mai este unul?”

„Oh, mai este unul pe care aş putea să-l întreb. Este Mica, fiul lui Imla, dar îl urăsc!” Desigur. „Noi nu putem ajunge niciodată la un punct comun. Este un tip ciudat şi nu este de acord cu aceste denominaţiuni!”

„Să nu vorbească împăratul aşa. Du-te şi adu-l aici,” a spus Iosafat.

Astfel, au trimis un om după el şi ¡-au zis: „Mica, tu ştii că ai fost dat afară din asociaţie şi nu mai ai părtăşie cu ei, dar dacă vei vorbi la fel ca ceilalţi, s-ar putea să primeşti înapoi carnetul de membru.” Puteţi să vă imaginaţi ca cineva să-¡ vorbească în felul acesta unui profet?

Mica a răspuns simplu: „Viu este Domnul că voi spune numai ce-mi va spune El!” Aşa este.

„Ei bine, ştii ce-ţi pot face ei?”

„Nu contează! Eu voi spune numai ce îmi spune El,” apoi a adăugat: „Lasă-mă peste noapte şi voi vedea ce va zice Domnul.”

Astfel, a doua zi a venit şi a zis: „Suie-te, dar am văzut Israelul risipit ca o turmă fără păstor.”

Atunci a venit Zedechia şi l-a lovit pe acest mic holly-roller peste obraz, zicând: „Pe unde a ieşit Duhul Domnului din mine ca să-ţi vorbească?”

„Vei vedea,” ¡-a zis Mica.

„Cum adică?”

„Azi noapte am avut o vedenie în care L-am văzut pe Dumnezeu stând într-un loc înalt, pe tronul Său. Toţi ceilalţi erau în jurul Lui şi ţineau o adunare. „Pe cine să trimitem jos să-l amăgească pe Ahab, ca să meargă la luptă şi astfel să se împlinească profeţia pe care a spus-o Ilie? Ce pot face în privinţa aceasta?” Atunci a venit un duh şi a zis: „Voi merge acolo, voi intra în prorocii lui şi îi voi face să mintă.”

Şi Domnul ¡-a zis: „Vei izbuti.” De ce? Pentru că ei erau învăţaţi de seminar.

„Du-te şi vei izbuti! Aceasta este tot ce trebuie să faci.”

Şi duhul s-a dus şi a izbutit.

Poate zici: „Ei bine, dar cine putea să ştie cine avea dreptate?”

Mica era cu Cuvântul. Cum poţi binecuvânta ceea ce a blestemat Dumnezeu? Cum poţi să le spui oamenilor că pot trăi în felul acela şi să facă acele lucruri, şi să fii totuşi în părtăşie cu Isus Hristos? Nu poţi face aceasta, ci trebuie să te naşti din nou şi să fii umplut cu Duhul Sfânt.

Pocăiţi-vă, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38-39). Aceasta este prescripţia şi tu nu poţi s-o alterezi în nici un fel.

Medicul poate să-ţi scrie o reţetă, dar dacă o duci la un farmacist cu renume rău, iar acesta nu o prepară în mod corect, poate să omoare pacientul.

Această problemă o avem şi astăzi. Astfel, voi aţi adoptat tot felul de obiceiuri, ca strângerea mâinilor şi orice altceva ca înlocuitor. Întoarceţi-vă înapoi! Dumnezeu l-a pus pe Petru să scrie o reţetă veşnică pentru mântuire. Ea nu s-a schimbat niciodată şi nici nu poate fi schimbată. Strângerea mâinilor, aderarea la o biserică şi alte lucruri de felul acesta, nu o pot înlocui niciodată, de aceea trebuie să ne întoarcem înapoi la ceea ce a fost scris acolo, cuvânt cu cuvânt. Aceasta este reţeta care a fost folosită în toată Biblia. Ei au folosit-o până la Conciliul de la Niceea, unde au schimbat-o. Acesta este motivul pentru care astăzi sunt atât de mulţi membri morţi. Acesta este adevărul. Tu trebuie să iei prescripţia adevărată, fiindcă dacă a fost bună şi şi-a atins ţinta atunci, şi-o va atinge şi acum, pentru că: „este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Nu adăugaţi nimic la aceasta! Nu adăugaţi nimic la aceasta! Dacă veţi adăuga ceva sau veţi scoate…

Voi ştiţi că un medicament are suficient antidot încât să îndepărteze boala fără să-l omoare pe pacient. Dacă nu pui destul antidot sau foloseşti ceva ce nu are efect, nu va ajuta pacientul, iar dacă pui prea mult, poate să-l omoare. Antidotul trebuie să fie în cantitatea cerută de prescripţie.

Astfel, El a prescris o Reţetă veşnică, valabilă pentru fiecare generaţie, şi nu strângeri de mâini, aderări la biserică şi alte lucruri de felul acesta.

Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Ei au luat această Reţetă şi au dus-o la marea Farmacie a lui Dumnezeu, iar când au făcut aceasta, în ziua de Rusalii, au vindecat bolnavii şi au făcut tot ce trebuia să se facă, pentru că în ei era Hristos Dumnezeu. În ordine.

Mica a ştiut că acela era Cuvântul Domnului, pentru că era exact ceea ce spusese profetul Ilie. Dumnezeu îl blestemase pe acel bărbat şi pe acea femeie pentru că erau răi. Şi dacă El îl blestemase, cum era posibil ca aceşti bărbaţi să vină şi să-¡ binecuvânteze?

Priviţi de unde au luat ei ideea aceea. Pământul acela le aparţinea pentru că le fusese dat lor, dar faptul că păcătuiseră a făcut să le fie luat. Totuşi, ei s-au gândit că dacă acel pământ le aparţinea, aceasta era tot ce le trebuia. Nu, domnilor! Întotdeauna se aplică anumite condiţii. Absolut. Tu poţi avea vindecarea divină, mântuirea, botezul cu Duhul Sfânt, etc., dar există nişte condiţii, iar acelea sunt stabilite de Dumnezeu. Astfel, toate acestea sunt numai pentru credincioşi, şi nu pentru alţii.

Nu demult, un predicator mi-a spus: „Mie nu-mi pasă câte învieri din morţi şi mărturii de vindecare ai, pentru că oricum nu cred.”

„Sigur că nu crezi, fiindcă aceasta este numai pentru credincioşi,” ¡-am răspuns eu. Acest lucru nu este dat pentru necredincioşi, ci doar pentru credincioşi.

Mica a ştiut. Când a văzut că vedenia lui era în concordanţă cu Cuvântul lui Dumnezeu, a ştiut că era în ordine. El a fost perseverent chiar dacă ştia că îl poate costa viaţa. Astfel, el ¡-a zis lui Zedechia: „Vei vedea pe ce cale a ieşit, când se va împlini ceea ce am spus!

Nici orbul, ai cărui ochi au fost deschişi de Isus, nu a fost de acord cu teologia lor, ci a fost perseverent la fel ca Filip, Natanael şi femeia de la fântână. Toţi au fost perseverenţi după ce L-au apucat pe Dumnezeu.

Imediat vom chema rândul de rugăciune, dar în încheiere vreau să vă mai spun ceva. Nu demult, am fost în Mexic, pentru că Domnul m-a trimis în Mexico City. Acolo    s-au adunat mii şi mii de oameni. Cu o seară înainte, pe platformă a venit un bătrân orb.

Câţi îl cunosc pe fratele Espinosa? Se pare că mulţi dintre voi. El a fost traducătorul meu. Deci pe platformă a venit un bătrân cerşetor orb.

Economia lor este foarte slabă. De exemplu, munca în construcţii este plătită doar cu câţiva pesos pe zi. Eu nu ştiu exact cât, dar vă dau un exemplu: Să zicem că Pedro este constructor şi câştigă cinci pesos pe zi, dar trebuie să lucreze cinci zile ca să-şi poată cumpăra o pereche de pantofi. Ce se întâmplă însă cu micul Chico, care câştigă numai doi pesos pe zi şi are cinci copii pe care trebuie să-¡ hrănească? Şi deşi câştigă atât de puţin, ei trebuie să pună deoparte destui bani ca să cumpere o lumânare pe care o ard pe un altar de aur de un milion de dolari, pentru păcatele lor. Vedeţi? Aceasta mă arde pe mine. Apoi îi vezi făcând penitenţe în faţa unor femei moarte, târându-se pe genunchi şi făcând alte lucruri de felul acesta.

Bătrânul acela a venit pe platformă şi nu avea nici măcar papuci în picioare. Părul lui era cărunt şi în mână ţinea o pălărie strânsă cu sfori. Eu stăteam în faţa lui cu o pereche frumoasă de pantofi şi îmbrăcat cu un costum bun. El era orb şi umbla în felul acesta spunând ceva. Eu nu vorbesc decât câteva cuvinte în spaniolă. Când a venit lângă mine, mi-am pus piciorul lângă al lui, gândindu-mă că nu vede nimeni, fiindcă voiam să văd dacă ¡ se potrivesc pantofii mei. Dacă ¡ s-ar fi potrivit, voiam să mi-¡ scot din picioare şi să îi dau lui. Dar piciorul lui era cu mult mai mare, aşa că m-am gândit: „Fii binecuvântat, tată!”

Apoi m-am apropiat cu umerii de el, ca să văd dacă nu ¡ s-ar potrivi haina mea. Nu ¡ se potrivea pentru că el era cu mult mai mare. Nu avea nici măcar o cămaşă, ci doar o haină veche. Privindu-l, m-am gândit: „Sărmanul bătrân, poate nu a avut nici măcar o masă decentă în viaţa lui.” Avea nişte pantaloni vechi, jerpeliţi şi plini de praf, iar diavolul l-a şi orbit pe deasupra. Păşea pe platformă spunând ceva, iar eu m-am gândit: „Dacă ar trăi tata, ar avea cam aceeaşi vârstă cu bătrânul acesta. Oh, Dumnezeule!”

Tu trebuie să simţi pentru oameni. Dacă nu simţi nimic pentru ei, nu are rost să te rogi, pentru că nu ai compasiune. L-am cuprins cu braţele şi ¡-am zis fratelui Espinosa: „Să nu traduci aceasta.” Ei nu traduc oricum rugăciunile. Apoi am spus: „Tată ceresc, ai milă de el.”

Îmi ţineam mâinile peste el în felul acesta, iar el a strigat: „Gloria a Dios!” care înseamnă „Glorie lui Dumnezeu!” Vedeţi? El a privit de jur împrejur şi vedea la fel de bine ca mine, aşa că a început să umble pe platformă.

În seara următoare am văzut adunate pe platformă o grămadă mare de haine vechi, cam de aici până la uşă, puse acolo pentru rugăciune. Ploua cu găleata, iar oamenii erau adunaţi acolo de pe la opt sau nouă dimineaţa. Erau adunaţi foarte mulţi oameni şi nu aveau scaune pe care să stea cum staţi voi aici, ci se sprijineau unii de alţii. Stăteau în acea ploaie, iar femeile aveau părul lăsat în jos şi ud, aşteptând să audă Cuvântul vieţii.

Generalul Valdena m-a ajutat să intru acolo. Cred că îl cunoaşteţi şi voi, pentru că este unul din oamenii de afaceri creştini. El este primul protestant luat sub protecţia guvernului. În seara aceea, m-au lăsat pe platformă cu nişte sfori, iar când am ajuns acolo, fiul meu, Billy, mi-a zis: „Acolo este un individ care împarte numere de rugăciune.” Eu l-am numit „manana” care înseamnă „mâine”, pentru că era foarte încet şi nu venea niciodată să mă ia la timp. Tot el împărţea şi numerele de rugăciune.

Apoi, Billy mi-a zis: „Tată, acolo este o femeie care un copil mort.” Poate aţi citit cu toţii articolul apărut în revista „Vocea oamenilor de afaceri.”

Deci, Billy mi-a zis: „Femeia are un copil mort, însă nu mai avem numere de rugăciune. Acolo sunt vreo trei sute de oameni de ordine, dar nu pot s-o ţină pe loc.”

Era o femeie micuţă, o doamnă tânără foarte drăguţă şi avea la piept un copilaş mort învelit într-o pătură cu dungi albastre. Ţinea în braţe, încă de dimineaţă, acea fiinţă ţeapănă şi neînsufleţită, cam atât de mare. Bebeluşul murise pe la ora nouă dimineaţa, iar când am coborât eu pe platformă era cam zece seara.

Eu ¡-am zis lui Billy: „Spune-le oamenilor de ordine s-o ţină pe loc, pentru că dacă o punem împreună cu cei din rândul de rugăciune, se va produce îmbulzeală. Nu ¡-ai spus să vină mai târziu?”

„Nu poţi să-¡ spui nimic, pentru că nu vrea să asculte nimic.”

„Cred că acolo sunt destui oameni de ordine ca s-o ţină pe loc.”

„Nu pot face aceasta,” a răspuns Billy.

Câţi dintre voi îl cunosc pe fratele Moore? L-am chemat şi ¡-am zis: „Frate Moore, ea nu ştie diferenţa dintre tine şi mine, pentru că nu mă cunoaşte. Du-te şi roagă-te tu pentru copilul ei.”

„Bine,” a spus el.

Supă aceea, m-am întors şi am continuat să vorbesc despre credinţă, care este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, despre Isus şi ce a făcut El când a fost aici pe pământ. Chiar când am început să vorbesc, am văzut o vedenie în care mi-a apărut un copil negricios la faţă, care se uita la mine şi râdea. M-am uitat din nou, iar fratele Espinosa m-a întrebat:

„Ce este, frate Branham?”

„Nu te îngrijora, frate Espinosa. Ocupă-te puţin de mulţime.”, după care m-am dus şi ¡-am spus fratelui Moore:

„Stai puţin, frate Moore.” El s-a dus la femeia aceea micuţă, iar eu ¡-am zis: „Spune-¡ să aducă copilul aici.” Ea a venit pe platformă, a îngenuncheat ţinând în mână un rozariu şi mi-a zis: „Padre,” care înseamnă „părinte.”

„Ridică-te!” am spus eu şi femeia s-a ridicat.

„Copilul este mort?” Dar ea nu putea înţelege ce spun. Lacrimile îi curgeau pe faţa micuţă, iar părul îi atârna în jos. Ceea ce vă spun este adevărat, iar aici este Biblia mea. Mi-am pus mâna peste copilaş şi m-am gândit că aceasta o va mulţumi. Nu aveam de unde să ştiu dacă acela era copilaşul pe care-l văzusem în vedenie, dar m-am rugat:

„Tastă ceresc, am văzut o vedenie cu un copilaş şi poate acesta este acela. Dacă este aşa, Te rog, Doamne, să onorezi credinţa acestei femei şi să îi dai copilaşul înapoi.”

În clipa aceea, copilaşul a scos un strigăt şi a început să plângă cât a putut de tare. Femeia era atât de uimită încât nu ştia ce să facă, iar eu ¡-am zis fratelui Espinosa: „Nu spune nimic până nu iei declaraţia de la medic.”

Articolul acesta tocmai a apărut în revista „Vocea oamenilor de afaceri.” Întotdeauna, înainte ca să publici ceva, trebuie să ai dovada că acel lucru este adevărat. Astfel, medicul a scris şi a semnat următoarea declaraţie în cabinetul său: „Copilul a murit de pneumonie şi şi-a dat ultima suflare în dimineaţa aceasta, la ora 9.00.” Era ora zece când acel copil a venit înapoi la viaţă, şi aceasta pentru că o femeie mică a fost perseverentă.

Dacă Dumnezeu a putut să deschidă ochii unui orb, a putut să-¡ dea şi acelei femei copilul înapoi, iar în seara aceasta este încă acelaşi Dumnezeu, prietene. Tu trebuie să fii perseverent ca să obţii ceva. Ce s-ar fi întâmplat dacă femeia ar fi spus: „Ei bine, copilul este mort!” ar fi renunţat şi ar fi mers mai departe? Credinţa care a trăit în femeia sunamită trăieşte şi în oamenii de astăzi. Uneori, ei ating acel ceva, fără să pună o faţă falsă, ci având ceva real, adevărat. Nu credeţi că putem face şi noi aceasta în această seară?

Ne vom ruga pentru bolnavi şi ne vom pune mâinile peste ei în Numele Domnului Isus. Poate vom trece prin tot rândul de rugăciune în douăzeci sau treizeci de minute. Nu ne putem opri pentru deosebirea gândurilor, fiindcă ar lua prea mult timp, dar ne vom ruga şi ne vom pune mâinile peste bolnavi. Sunteţi pregătiţi în seara aceasta? Simţiţi prezenţa Lui ancorată în inimile voastre?

Ridicaţi mâna dacă aţi mai fost în adunările mele din săptămâna aceasta. Da, se pare că aţi fost toţi. În ordine. Ridicaţi mâna dacă aţi mai fost şi în alte adunări ale mele. Ei bine, cam jumătate. Probabil că sunt mulţi care nu au putut intra, iar unii dintre ei au numere de rugăciune.

Vindecarea divină este ceva ce Dumnezeu a făcut deja. Noi credem din toată inima ce spune Scriptura în Evrei 13.8, şi anume că: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Eu cred că dacă suntem creştini, Viaţa care a fost în Hristos trebuie să fie şi în noi. El a spus în Ioan 14.12: „…cine crede în Mine va face lucrările pe care le fac Eu,” iar în Ioan 5.19 scrie: „Eu nu fac nimic fără să-Mi arate mai întâi Tatăl.” Este adevărat?

Fiţi atenţi la un exemplu. Din câte ştiu eu, toţi îmi sunteţi străini. În ordine. Acum aş vrea să fiţi respectuoşi pentru o clipă. Dacă Isus Hristos nu va apărea printre noi în aceeaşi putere a Lui, înseamnă că sunt un proroc mincinos şi nu trebuie să mă mai ascultaţi.

Ridicaţi mâna toţi cei care nu aveţi numere de rugăciune, indiferent unde vă aflaţi, priviţi în partea aceasta, rugaţi-vă din toată inima şi credeţi. Nu am venit pregătit pentru aceasta, dar ştiu că nu mai avem mult de stat aici.

Acum voi lua sub control fiecare duh de aici în Numele lui Isus Hristos. Staţi liniştiţi! Dacă nu credeţi, staţi doar cu capetele plecate. Înţelegeţi?

Dar dacă credeţi, Biblia spune că El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre. Cum  S-a purtat El când a fost atins de femeia aceea? S-a întors, a ştiut cine L-a atins şi care era problema ei. El a deosebit gândurile inimilor lor. Credeţi că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? (Amin). Dacă aveţi vreo nevoie, rugaţi-vă acum. Poate ziceţi: „Despre ce vorbeşti, frate Branham?”

Dacă sunt slujitorul Său şi susţin că Viaţa Lui este aici, trebuie să se facă aceleaşi lucrări. Voi ştiţi că un om nu poate face aşa ceva; este imposibil. Dar Hristos rămâne Acelaşi şi eu vreau să credeţi aceasta.

Indiferent unde vă aflaţi în clădire, aş vrea să aveţi credinţă în Dumnezeu şi să spuneţi: „Doamne Isuse, omul acesta nu mă cunoaşte. Eu am auzit de lucrul acesta şi poate este aşa. Nu ştiu, însă ştiu că el nu mă cunoaşte şi că spune: „Vindecarea ta este deja înfăptuită.”

Chiar dacă Isus ar sta aici îmbrăcat cu costumul acesta pe care mi l-a dat mie, tot nu ar putea să vă vindece. Câţi dintre voi, studenţi ai Biblie, ştiţi aceasta? Desigur, El a făcut deja aceasta. Înţelegeţi? El a putut dovedi că este Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi aceasta nu prin urmele lăsate de cuie, ci prin Viaţa Sa. Oricine poate avea urme lăsate de cuie, şi poate purta păr lung şi barbă. Noi nici măcar nu ştim cum S-a îmbrăcat El şi cum arăta. Vedeţi? Orice om ar putea face aceasta, dar Viaţa Lui este cea care contează. Viaţa Lui în tine.

Rugaţi-vă şi spuneţi: „Doamne Isuse, lasă-mă să Te ating,” şi atunci veţi vedea dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Veţi crede dacă El va face aceste lucruri? Voi ştiţi că El a procedat aşa, iar aceasta a fost dovada că era Mesia.

Doamna aceasta micuţă stă aici şi se tot uită la mine punându-şi mâinile peste faţă. Cred că nu ai număr de rugăciune, este adevărat? În ordine. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Noi suntem străini unul faţă de celălalt şi aparţinem de rase diferite. Vreau să-ţi vorbesc puţin.

În faţa ta stă un bun prieten de-al meu, domnul Dauch din Ohio, care a avut un atac de cord la vârsta de nouăzeci de ani, iar medicii nu au putut să-l ajute cu nimic. El este un frate drag şi stă aici alături de soţia sa. Ei sunt prietenii mei dragi. Eu tocmai ieşeam dintr-o benzinărie când am aflat de el şi am încercat să ajung cât mai repede acolo. Am condus cât am putut de repede, dar eram la două sau trei sute de mile depărtare de ei. Soţia lui m-a sunat şi mi-a zis: „Bill, este pe moarte!” El a avut un atac de cord la vârsta de nouăzeci de ani. În timp ce eram în benzinărie, am avut o vedenie în care l-am văzut pe fratele Dauch venind spre mine pe stradă. Vedenia aceea era un „Aşa vorbeşte Domnul: El nu va muri!”

Acest lucru s-a întâmplat acum câteva luni, iar acum el stă aici. Fratele are multă credinţă. El stă lângă femeia aceea şi amândoi cred.

Eu nu te cunosc, dar Isus Hristos te cunoaşte. Noi vorbim acum unul cu altul, aşa cum a vorbit Domnul nostru cu femeia de la fântână. Dacă El îmi va spune care este problema ta, vei şti dacă este adevărat sau nu. Tu te rogi pentru un fiu al tău care are probleme mintale. Dacă este adevărat, ridică mâna. Aşa este. În ordine. Dacă crezi din toată inima şi nu te îndoieşti, iar batista cu care ţi-ai şters faţa, pune-o lângă el şi starea aceea îl va părăsi. Să nu te îndoieşti.

Nu vezi ce s-a întâmplat? Femeia de culoare de acolo… Nu te cunosc, dar tu doreşti ceva. Eu sunt străin faţă de tine şi chiar din altă rasă, ca Domnul nostru şi femeia de la fântână: unul era iudeu, iar celălalt era samaritean. Ai număr de rugăciune? Nu, nu ai. Vorbesc cu doamna cu rochie roşie în dungi care stă aici. Da. În ordine. Suntem străini unul pentru celălalt, este adevărat? Dacă Dumnezeu poate să-mi descopere care este problema ta, vei şti dacă este adevărat sau nu, nu-¡ aşa? De fapt, nu este nimic în neregulă cu tine. Tu ai doar o inimă flămândă care doreşte botezul cu Duhul Sfânt. Dacă este adevărat, ridică mâna. Dacă vei crede din toată inima, Îl vei primi. Ai credinţă în Dumnezeu şi nu te îndoi. Amin. Crezi din toată inima? Aş vrea să crezi cu toată fiinţa ta.

Acolo stă o femeie care se uită la mine. Stă în rândul de acolo şi are o problemă la inimă. Nădăjduiesc că nu va scăpa aceasta. Dumnezeule, spune-mi cine este. Da, este doamna Fitzgerald. Crezi din toată inima? Tu poţi avea vindecarea. Ridică mâna. Sunt străin pentru tine, nu-¡ aşa? Problema ta de la inimă este dusă. Acesta este numele tău? Aşa este. Eu nu te cunosc şi nu te-am mai văzut niciodată.

Doamna de lângă tine are multă credinţă. Ea ţine în mână un număr de rugăciune, dar suferă. Lumina Duhului Sfânt străluceşte deasupra ei. Femeia are o tumoare în gât şi stomacul căzut. Este adevărat, aşa-¡? Pune numărul de rugăciune jos pe podea pentru că nu mai ai nevoie de el. Ai credinţă în Dumnezeu. Crede.

Crezi din toată inima? Vedeţi? Crede şi nu te îndoi.

Aici este un bărbat care are o tumoare la spate. Diavolul acesta a crezut că va scăpa. Eu nu-l cunosc pe acest bărbat, nu l-am mai văzut niciodată. Eu l-am văzut pe diavolul acela, acea umbră neagră, cum a fugit în partea aceea încercând să se întâlnească cu un alt duh, ca să-¡ ceară ajutor. Ei încercau să se unească acolo. Satan a crezut că nu voi observa aceasta, dar Domnul mi-a arătat.

Bărbatul care stă aici are o tumoare la spate şi se numeşte domnul Carson. Dacă este adevărat, ridică-te în picioare şi fii vindecat în Numele lui Isus Hristos. Crezi? Ai credinţă.

Aici este o femeie care are probleme cu rinichii. Ea are complicaţii şi se numeşte doamna Byrd. Aşa este. Acesta este numele tău, doamnă? Ne cunoaştem? Dacă aceasta este problema ta, ridică-te în picioare şi acceptă vindecarea în Numele lui Isus Hristos.

Du-te şi întreabă-¡ pe oamenii aceia. Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Nu vă daţi seama că El este prezent aici?

Fiul meu tocmai mi-a spus: „Ar fi bine să nu mai continui.” Vedeţi voi, eu mai am o adunare mâine, apoi poimâine şi aşa mai departe. Vedeţi?

Provoc pe fiecare bărbat şi femeie de aici să creadă. Şi dacă aţi vrea să vă ascundeţi viaţa acum, nu mai puteţi pentru că ne aflăm în prezenţa lui Dumnezeu. Aceasta este exact ceea ce a făcut Domnul nostru înainte, şi ce a promis pentru zilele din urmă. Este acelaşi lucru care s-a întâmplat înainte ca să fie arsă Sodoma. Este exact ultimul semn pentru biserică, pentru că noi suntem în timpul sfârşitului. Credeţi aceasta?

Care sunt numerele de rugăciune? În ordine. Cred că ar fi mai bine să luăm oamenii pe secţiuni. El spune că sunt multe numere de rugăciune. Acum vedeţi că Dumnezeu este aici.

Sunt predicatori aici? Este în ordine, frate Vick? Frate, avem câţiva predicatori? Dacă ne punem mâinile peste oameni, nu vreau ca ei să spună: „Fratele Branham a făcut aceasta.” Înţelegeţi? Eu sunt numai fratele vostru, iar păstorul vostru are acelaşi drept să se roage pentru bolnavi, ca şi mine. Poate nu are darul acesta, pentru că în lume este unul singur pentru un anumit timp. Aşa spune Biblia. Înţelegeţi? Observaţi acum.

Dacă este credincios, păstorul vostru este ales de Dumnezeu să se roage pentru bolnavi. Aş vrea ca fraţii predicatori care sunt umpluţi cu Duhul Sfânt şi cred în rugăciunea pentru bolnavi, să vină aici împreună cu fratele Vick şi cu fratele Boze. Unde este domnul Lee Vayle şi ceilalţi care vor să vină aici? Biblia spune: ”Aceste semne…”

Haideţi să ne oprim aici, fraţilor. Veniţi aici. Da. „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşi.” Credeţi aceasta? Credeţi că sunteţi în prezenţa divină a lui Hristos? Amin.

Am vorbit aşa cu un scop, şi acest scop şi-a atins ţinta. Dacă credeţi, se vor întâmpla lucruri măreţe.

Fraţilor, am să vă spun ce vreau să faceţi. Aş vrea să vă împărţiţi pe două rânduri şi să faceţi loc la mijloc ca să poată intra oamenii. Am să vin şi eu cu voi. Aş vrea ca aici să rămână un frate responsabil cu muzica, să cânte nişte cântări. Cineva să stea aici ca să coordoneze oamenii pentru care ne vom ruga. Mulţumesc corului că face aceasta. În ordine.

Predicatorii pot să se alinieze în partea aceasta cu faţa unii spre alţii, aşa cum sunt eu cu fratele meu. Câţi dintre voi aveţi numere de rugăciune în partea aceasta? Să vă vedem mâinile. Sunteţi mulţi. Cred că ar trebui să-¡ lăsăm să vină din partea aceasta şi să intre pe aici. Haideţi să-¡ lăsăm să se alinieze pe cei care au numere de rugăciune şi stau în faţă, apoi vom începe să ne rugăm pentru bolnavi şi ne vom pune mâinile peste ei.

Mă întreb câţi din cei care stau în seara aceasta aici şi sunt sănătoşi, sunt interesaţi ca oamenii aceştia să se facă bine? Ridicaţi mâna. Desigur. Vă veţi ruga cu mine? Rugaţi-vă cu mine. Voi vă veţi ruga cu păstorii voştri. Acum mă voi adresa vouă, oamenilor bolnavi care vă veţi alinia în acest rând, iar eu şi aceşti predicatori vă vom atinge: să ţineţi minte că acesta este numai un lucru asemănător cu botezul. Voi veniţi aici ca să se pună peste voi mâinile acestor predicatori credincioşi, după făgăduinţa lui Dumnezeu: „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav. Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred.” Bărbaţii aceştia au venit aici ca să mărturisească că cred în această slujbă.

Ei au venit aici ca să aibă părtăşie cu noi şi avem acelaşi gând. Acum este timpul pentru vindecare. Dacă nu credeţi, nu veniţi aici, pentru că nu vă va folosi la nimic. Voi trebuie să credeţi. Credeţi?

Haideţi să ne plecăm capetele pentru câteva minute, şi să cântăm încet: „Doamne eu cred.” Staţi toţi cu capetele plecate şi haideţi să cântăm împreună. Să ne rugăm.

Să ne închipuim că Isus vine jos de pe munte. Care Isus? Acelaşi care este aici în forma Duhului Sfânt; Acelaşi care ştie ce este în inima ta, fie că crezi cu adevărat, fie că nu crezi; Acelaşi care ştie totul despre tine şi care îţi vorbeşte seara de seară. Voi ştiţi că nu pot fi eu, ci este El.

Ţineţi minte că micuţa femeie siro-feniciană avea încă probleme, chiar dacă se afla în prezenţa lui Isus. Şi tu vei avea probleme. Când veţi veni în rândul acesta, aş vrea ca fiecare din voi să creadă că va fi vindecat. Dacă nu credeţi aceasta, să nu veniţi aici. Nu veniţi doar ca să ocupaţi locul altuia, ci staţi pe loc până când aveţi destulă credinţă ca să fiţi vindecaţi, fiindcă numai atunci vă va da Dumnezeu vindecarea.

Voi, cei din dreapta mea, aliniaţi-vă aici în timp ce noi ceilalţi vom cânta: „Crede numai.” Tu cei cu număr de rugăciune, acolo sunt băieţii care primesc numerele în timp ce intri în rând. Dacă poţi, du-te prin partea dreaptă, pentru că dacă vii de acolo îi încurci pe ceilalţi. Trebuie să vii în cerc, în felul acesta. Fraţilor, arătaţi-le cum să vină în partea aceasta. S-ar putea să pară puţin încurcat, pentru că trebuie să avem grijă de un grup mare de oameni. Uitaţi-vă numai la fiul meu şi la oamenii de ordine de acolo şi ei vă vor spune cum să procedaţi, fiindcă nu este deloc complicat. Veţi veni pe partea aceea în linişte, apoi veţi merge înapoi la locurile voastre. Apoi îi vom lua pe cei care vor veni din partea cealaltă. Înţelegeţi?

Acum fiţi puţin atenţi! Fiecare dintre voi, fraţilor, vă daţi seama de ceea ce faceţi şi de poziţia pe care v-a dat-o Dumnezeu? Aceasta vă încearcă credinţa, de aceea vreau să ţineţi minte că trebuie să credeţi că fiecare persoană pe care o atingeţi trebuie să se facă bine. Trebuie să se facă bine pentru că aşa a spus Dumnezeu. Eu îi voi atinge împreună cu voi şi cred că se vor face bine. Credeţi aceasta? Haideţi să ne rugăm puţin împreună în timp ce se aliniază ei. Ne vom ruga pentru întărirea credinţei noastre.

Tată ceresc, aici sunt o mulţime de oameni bolnavi, iar unii dintre ei cred că trebuie să fie puse peste ei mâinile bătrânilor. Aceasta este în ordine, Tată, fiindcă aşa ne-ai învăţat Tu când ai spus: „Iată semnele care îi vor însoţi pe cei ce cred: îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor vindeca.” Tu ai promis aceasta, iar oamenii cred promisiunea Ta. Doamne, Tu eşti prezent aici şi nimeni nu se îndoieşte de aceasta. Aici sunt predicatorii care au fost aleşi de Duhul Sfânt pentru slujba rugăciunii pentru bolnavi.

Doamne Dumnezeule, fie care fiecare persoană pe care o vom atinge în seara aceasta să se însănătoşească. Amin. Împuterniceşte-ne, Doamne. Ia de la noi păcatul şi nedreptatea, şi sfinţeşte-ne prin sângele Domnului Isus Hristos. Mâinile noastre nu sunt sfinte şi nu ne este permis să facem aceasta decât prin sfinţenia Ta. Împlineşte toate acestea, Doamne, în timp ce eu şi aceşti fraţi ai mei stăm aici ca să-¡ ajutăm pe aceşti oameni să se vindece. Îngăduie aceasta, Doamne.

Acum mă voi ruga pentru fiecare din oamenii care vin în rândul de rugăciune. Oh, Doamne, ei vin ca şi când ar veni pentru botezul în apă; ei vin direct la masa Domnului; vin direct sub crucea de la Calvar.. Fă ca în timp ce trec pe aici, să-şi dea seama că Hristosul nevăzut stă printre aceşti fraţi ca să le acorde răsplata pentru credinţa lor. Tată, eu Îţi încredinţez totul, în Numele lui Isus Hristos.

Aş vrea ca toţi ceilalţi să-şi plece capetele. Ascultaţi cu atenţi instrucţiunile care vi se dau, pentru că dacă nu faceţi aceasta este ca şi cum aţi merge la o plimbare. Ţineţi minte că dacă Domnul îmi face cunoscute problemele voastre, trebuie să credeţi. Voi trebuie să mă credeţi pe cuvânt şi să faceţi ce vă spun, pentru că dacă nu credeţi, poate să vă fie mai rău. Dacă în viaţa voastră este păcat, ieşiţi din rândul de rugăciune şi mărturisiţi-vă, şi nu vă întoarceţi înapoi până când nu vă terminaţi rugăciunea. Dacă în continuare aveţi de gând să vă folosiţi viaţa pentru alte scopuri, şi nu spre gloria lui Dumnezeu, nici să nu veniţi în rând. Înţelegeţi?

Să fiţi gata să vă predaţi în întregime lui Hristos, marele Duh Sfânt de aici, şi atunci veţi primi vindecarea când treceţi prin rândul acesta, în ciuda stării pe care o aveţi. Voi trebuie să fiţi perseverenţi şi să vă ţineţi de făgăduinţa lui Dumnezeu până vine biruinţa, întocmai ca în cazul femeii despre care am vorbit. Audienţa simte în felul acesta? Dacă da, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Primesc aceasta!” Eu nu văd nici un motiv pentru care cineva ar trebui să plece în seara aceasta bolnav de aici.

Aş vrea să se roage şi cei care nu sunt în rândul de rugăciune. Cred că fratele Iosif va sta acolo ca să conducă cântările, iar eu voi merge să mă rog şi să-mi pun mâinile pentru oamenii care vin.

Noi nu ştim ce va urma. Poate că cineva se va vindeca şi va începe să strige, să-L laude pe Dumnezeu şi aşa mai departe. Poate nu vom fi anunţaţi oficial cu privire la încheierea serviciului, de aceea aş vrea să continuaţi să vă rugaţi împreună cu noi, pentru că avem nevoie de voi. Rugaţi-vă ca vrăjmaşul să nu poată infiltra nici o îndoială în mintea acestor oameni. Ce aş simţi dacă în rândul acesta ar fi mama, sora, copilul, soţul sau soţia voastră? Desigur aţi vrea ca cel care se roagă pentru ei s-o facă foarte sincer. Ţineţi minte că este mama cuiva, sora cuiva, copilul sau fratele cuiva şi că noi trebuie să fim sinceri cu privire la ei.

Bărbaţilor, când vă rugaţi şi vă puneţi mâinile peste aceşti bolnavi, să credeţi că Dumnezeu o va vindeca pe persoana aceea, pentru că ei cred aceasta.

De acum până mâine seară când vin din nou pe platformă, vor fi desigur în jur de trei sau patru sute de mărturii, ca de exemplu: „Eu am umblat în cârje, dar acum nu le mai am; eu am fost bolnav, dar acum nu mai sunt.” În următoarele douăzeci şi patru de ore, diavolii vor părăsi acest loc pentru că s-au rostit binecuvântări asupra acestor oameni.

Haideţi să ne plecăm capetele, în timp ce ne rugăm şi fiecare dintre ei trece prin rând. Fraţilor, puneţi-vă mâinile peste bolnavi. În ordine.

(Fratele Branham se duce jos împreună cu ceilalţi predicatori şi se roagă pentru bolnavi).

Acum simţiţi? (Amin). Câţi dintre voi credeţi că sunteţi vindecaţi? S-a întâmplat aici, caz după caz, înainte ca ei să plece de pe platformă. Eu cred că toţi veţi fi vindecaţi. Oh, eu cred şi primesc aceasta pentru voi! Credinţa mea merge împreună cu voi, căci veţi fi vindecaţi. Credeţi aceasta, fraţilor? Oh, nu este El minunat?

Haideţi să Îi cântăm un cântec de laudă, înainte de plecare, apoi ridicaţi-vă mâinile şi ţineţi-le sus.  Să ţineţi minte că ne-am dus la cruce şi am luat Lumină de acolo.

La cruce am văzut Lumina,

Iar povara inimii mele s-a îndepărtat,

Acolo mi-am căpătat vederea, prin credinţă

Iar acum sunt fericit toată ziua.

Oh, la cruce, la cruce,

Unde am văzut Lumina pentru prima dată,

Povara inimii mele s-a îndepărtat,

Şi prin credinţă mi-am căpătat vederea acolo…

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *