PERSEVERENȚA – 1

08 Iunie 1962 – Southern Pines, Carolina de Nord

Îţi mulţumesc, frate Parker. Pentru mine este un privilegiu să fiu aici. Îmi pare rău pentru că am întârziat dar am avut un caz de boală foarte serios, chiar după perdeaua aceea. Sper că în seara aceasta nu vă voi mai ţine atât de mult ca aseară. Când am ajuns la hotel şi am văzut cât era ceasul, m-am simţit vinovat, fiindcă am vorbit aproape două ore. Desigur, pentru mine aceasta este o predică scurtă, pentru că în urmă cu o zi am vorbit şase ore.

Vedeţi, eu trebuie să-L aştept pe El, iar când îmi dă
ceva despre care să vorbesc, atunci vorbesc. Dar până atunci trebuie să
zăbovesc.

Aseară am vorbit despre argumente, ce se întâmplă când
argumentarea este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Desigur, noi trebuie să
judecăm toate lucrurile, pentru că şi Pavel făcea aceasta, dar problema este că
oamenii iau orice le vine în faţă, fără să judece totul cu Scriptura.

Când ceva este în contradicţie cu Cuvântului lui
Dumnezeu, este bine să staţi deoparte pentru că acela este  vrăjmaşul. Înţelegeţi? Dar când argumentează
cu Cuvântul, Acela este Dumnezeu. Înţelegeţi? Aşa este. Sunt două feluri de
argumentări. În ce ne priveşte  noi să
credem în argumentarea cu Cuvântul, să credem că Cuvântul are dreptate.

Tu nu poţi dovedi Cuvântul ştiinţific. Nu o vei putea
face niciodată, pentru că El este întotdeauna contrar ştiinţei. Dacă ar putea
fi dovedit ştiinţific, nu ar mai fi nevoie de credinţă. Înţelegeţi? Tu trebuie
să ai credinţă, iar credinţa este contrară tuturor dovezilor ştiinţifice. Deci
trebuie să crezi, nu să dovedeşti. Aceasta este ideea.

Cu câtva timp în urmă am fost în Toronto, Canada, iar
acolo am stat de vorbă cu cineva. Eu am avut o adunare acolo, şi Domnul ne-a
binecuvântat în mod deosebit. Nu era la Toronto… Am uitat cum se numea
localitatea aceea, dar îmi voi aminti imediat. Am călătorit atât de mult, încât
nu-mi mai amintesc numele tuturor oraşelor în care am fost. Este pe drumul
dinspre Detroit.  (Cineva spune:
„Windsor.”). Aşa este, Windsor. Windsor, Ontario.

Acolo aveau pus în stradă un ecran mare şi se transmitea
în toată America. Sub acel ecran cânta un cow-boy, care vindea ceva. Când m-a
văzut pe stradă, a venit la mine şi mi-a zis:

„Aş vrea să-ţi vând ceva.”

„Nu, mulţumesc,” am spus eu, „sunt doar în trecere.”

„Haide că îţi dau ieftin.”

„Eu nu sunt turist, sunt doar în trecere.”

„O, eşti doar în trecere prin oraş?”

„Păi stau într-un hotel de aici, de câteva zile.”

„Ai venit la adunarea de aici?”

„Da, domnule.”

„Nu vreau să te rănesc, dar tu asculţi nişte prostii
acolo,” a spus el.

„Aşa crezi?”

„Da.”

„Dar cum ai ajuns la concluzia aceasta?”

„Păi, omul acela vorbeşte despre ceva ce n-are habar.”

„Cum adică?”

„Păi, de exemplu soldatul acela care era paralizat din
armată, şi care s-a ridicat, aceea a fost doar actorie. Omul acela l-a
cunoscut, iar el s-a întins ca şi cum ar fi fost paralizat şi a jucat teatru.”

„Dar te-ai dus la soldatul acela să-l întrebi cine era şi
dacă într-adevăr juca teatru pe targă? 
Nu crezi că ar fi trebuit să verifici înainte ca să vorbeşti?”

„Uite cum stă treaba, eu nu vreau să te descurajez,” a
zis el.

„Nu te teme că nu mă descurajezi.”

„Eu cred în ştiinţă,” a continuat el.

„Şi eu.”

„Ei bine, ceea ce nu poate fi dovedit ştiinţific nu este
bun.”

„Nu vreau să fiu diferit, dar eu cred că este viceversa,”
am spus eu. „Eu cred că lucrurile care nu pot fi dovedite ştiinţific, sunt
reale şi durează.”

„Nu! Asta-i greşit! Priveşte în jur ce a făcut ştiinţa!
Deci nu pot crede ce spui tu.”

„Dă-mi voie să te întreb ceva. Eşti căsătorit?”

„Da,” a răspuns el.

„Îţi iubeşti soţia?”

„Sigur că da.”

„Apreciez aceasta. Şi desigur o iubeşti diferit faţă de
felul cum le iubeşti pe celelalte femei.”

„Desigur.”

„Deci? Ai copii? Ce îi face pe copiii tăi să fie diferiţi
de ceilalţi copii?”

Discuţia a continuat, iar la un moment dat el a spus:
„Vezi, nu este nici o sârmă în jurul nostru, nicăieri.”

„Aşa este,” am spus eu, „dar iată că omul acela este dat
peste tot în America. Fără nici o sârmă sau cablu, imaginea acelui om se
transmite perfect, prin nişte unde electronice.”

El a spus că nu înţelege acele lucruri, apoi a adăugat:
„Cred că este o înscenare.”

„O, nu este o înscenare,” am spus eu. „Nu pot spune
aceasta, pentru că acolo vine o undă şi am fost învăţaţi că aceeaşi imagine
vine drept la noi şi acele imagini, şi cântecele şi tot ce se întâmplă trece
prin noi. Când atinge un anumit cristal sau tubul acela care poate reflecta
imaginea unui om, care călătoreşte prin eterul undelor în aer. Noi ştim de unde
vine, dar nu o putem vedea. Vezi, Dumnezeu trimite unda de eter aici jos. Poate
trece prin milioane şi milioane de oameni până ajunge în punctul acela, şi
acolo se reflectă.”

„Da, să zicem,” a spus el, „dar noi avem o staţie de
transmisie şi ea transmite imaginea.”

O, El este încă Tatăl nostru din ceruri! Şi Îl iubim
pentru că El ne-a iubit întâi şi L-a trimis pe Isus Hristos să moară în locul
nostru, ca să putem fi neprihăniţii lui Dumnezeu prin Hristos. Sunt atât de
bucuros pentru aceasta!

Vedeniile acestea sunt uneori o pricină de poticnire pentru
oameni, pentru că nu le înţeleg. Uneori, oamenii cred că ele se întâmplă numai
aici în adunare. O, cele de aici sunt doar o mică parte! Acolo afară vin cele
mai multe.

De exemplu, astăzi stăteam în cameră. De obicei vinerea
este o zi de post. Joi sau vineri nu mănânc, uneori până după-amiaza. Nu este
nici un post regulat. Eu postesc în două zile pe săptămână. Un post lung este
de mai multe zile, după cum îl pune Domnul peste tine. Acesta este doar un mod
de respect şi onoare în amintirea lui Dumnezeu, dar când îl cere El, este o
poruncă.

După ora trei eu mănânc ceva uşor. Cineva mi-a spus că
aici în apropiere este un loc unde poţi mânca cu nouăzeci de cenţi. Deci am
planificat că vom merge acolo, dar nu am mai ajuns, ci ne-am dus la un alt
restaurant, unde ne-am întâlnit cu nişte prieteni cu care am stat de vorbă.
După puţin timp au venit şi două femei, iar Duhul a spus: „Cea cu pălăria
albă…” Eu nu le-am mai văzut niciodată până atunci. Şi ciudat, când una dintre
ele a vrut să stea aşa, s-a întors cu faţa spre mine. Acesta este harul,
fiindcă nimic nu are loc la întâmplare. Şi ea s-a uitat direct la mine… Ciudat.

Chiar atunci, fiul meu care stă de ani de zile lângă mine
pe platformă, mi-a pus o întrebare despre Mileniu sau aşa ceva, iar eu i-am
răspuns: „Billy, eu nu înţeleg acum aceste lucruri. Am unele gânduri cu privire
la ele, dar nu le împărtăşesc încă, deoarece pot fi la milioane de mile
depărtare de adevăr.”

El nu ştie de ce vă spun aceste lucruri, dar cred că tu
ai observat Charlie, cum a schimbat subiectul dintr-o dată şi a început să
vorbească despre harul lui Dumnezeu. El nu a realizat atunci, dar Domnul mi-a
făcut legătura cu duhul acelei femei. Ea nu era foarte sigură că eram eu,
fiindcă mă văzuse doar cu o seară înainte. Eu m-am gândit: „Doamne, am văzut
femeia, starea în care se află şi ce s-a întâmplat.” Şi am ştiut că avea nevoie
de ajutor.

După ce am terminat masa, o soră scumpă de aici a venit
şi ne-am plătit consumaţia. Ea şi soţul ei.

Eu m-am dus să plătesc, cred că Billy şi Charlie au observat,
dar i-am lăsat să meargă deoarece am ştiut că femeia era chiar în spatele meu
şi venea după mine. Când m-a ajuns, ea a început să vorbească cu mine şi atunci
am putut să-i spun ce s-a întâmplat, acesta fiind începutul vindecării ei.

Era o femeie de vreo şaizeci de ani, iar de când intrase
în menopauză era foarte nervoasă şi nu putea să scape nicicum de starea aceea.
Şi ea mi-a zis: „Te-am auzit vorbind o singură dată. Am venit de departe, iar
aseară ai spus că trebuie să trec de acea barieră a sunetului ca să fiu
vindecată. Toată ziua m-am luptat la bariera aceea.”

„Nu mai trebuie să te lupţi, pentru că s-a terminat.
Bariera sunetului este bariera dintre credinţă şi necredinţă. Astfel, când
treci de acea necredinţă, de umbra de îndoială, eşti eliberată.”

Femeia nu reuşea să scape nicicum de starea aceea de
nervozitate şi se gândea că este pierdută; că nu va mai scăpa niciodată. Ea
este o credincioasă penticostală, însă purta machiaj, părul scurt şi toate
celelalte; dar motivul pentru care umbla aşa, era că voia să se scuture de
simţământul ciudat pe care-l avea.

Billy nu ştie de ce îi spun aceasta lui Charlie, dar
acela era harul. Tu ai simţit deodată nevoia să vorbeşti despre har şi ai spus:
„De unde vine, cum este cu harul şi de unde ştii că l-ai primit?”

„Acesta este harul lui Dumnezeu,” am răspuns eu. „Pe cei
pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a chemat; şi cei pe care i-a chemat, i-a
sfinţit; şi cei pe care i-a sfinţit, i-a şi proslăvit.” Aceasta a fost tot şi
ea nu trebuie să se mai îngrijoreze pentru nimic.

Ea a încercat să scape de lucrul acela; s-a dus şi a
făcut una sau alta să îndepărteze starea aceea, dar astăzi, biata femeie a
găsit cheia, iar acum este bine. Poate este aici şi în seara aceasta.

Acest exemplu arată cum lucrează harul lui Dumnezeu, cum
face El lucrurile. El ne dă din belşug mai mult decât ne punem gândi. Nu este
minunat acest lucru? Ba da.

Mâine dimineaţă este dejunul şi l-am întrebat pe fratele
Parker dacă trebuie să vorbesc. A spus că nu, aşa că vă voi spune acum câteva
cuvinte. Apoi, dacă va fi cu voia Domnului, mâine seară vom intra puţin în
Mesaj.

Nu vreau să fac ca şi aseară, fiindcă m-am simţit rău
stând între atâţia învăţători şi teologi, ca dr. Lee Vayle şi ceilalţi fraţi
care au diplome, au studiat Biblia şi au fost educaţi în Ea, iar eu am adus un
mesaj ca al meu. M-am gândit să vin să mă rog pentru copilul fratelui Parker,
aşa că este bine să rămân pe linia aceea, fiindcă suntem aici ca să ajutăm.

În seara aceasta aş vrea să vorbesc şi să citesc din
Scriptură, aşa ca să nu ne ia prea mult timp, cam treizeci de minute. Apoi aş
vrea să ne rugăm pentru bolnavi. Numai să credeţi. Oricine ştie că nici o
fiinţă umană nu poate face aceste lucruri. Este imposibil. Vedeţi? Trebuie să
fie Duhul Sfânt. Tot ce putem face noi este să ne rugăm pentru bolnavi.

Eu nu pot vindeca pe nimeni, pentru că ei sunt deja
vindecaţi. Astfel, dacă cineva spune că el poate vindeca, să ştiţi că este
greşit. Dacă cineva spune că poate mântui, este greşit. Voi toţi sunteţi
salvaţi, de aceea tot ce trebuie să faceţi este să acceptaţi salvarea; să
acceptaţi ceea ce a făcut Isus pentru voi. El a fost rănit pentru fărădelegile
voastre şi în rănile Lui aţi fost vindecaţi. Ţineţi mine! Aţi fost vindecaţi:
timpul trecut.

Tot ce trebuie să faceţi este să acceptaţi ce a făcut El
pentru voi. Asta-i tot. Voi toţi sunteţi sub sânge, toţi, pentru că altfel
Dumnezeu ar nimici totul. Voi sunteţi sub sânge cât timp este o Jertfă de sânge
pentru păcatele noastre. Dar dacă într-o zi vei pleca din lumea aceasta fără să
accepţi acea Jertfă, va trebui să stai tu însuţi pentru păcatele tale; şi
pentru că eşti deja condamnat, nu vei putea face nimic.

Dumnezeu face totul în chip minunat. Vedeţi, credinţa
vine în urma auzirii. Mărturisiţi deci, vindecarea divină, credeţi şi acceptaţi.
Dacă aş fi în cauză, eu aşa aş face. Dacă nu puteţi crede cuvintele mele, este
în ordine, dar când este vorba de Cuvântul lui Dumnezeu, nu este aşa. După ce
Îşi trimite Cuvântul, El pune în biserică diferite daruri şi lucruri prin care
încearcă să ajungă la oameni, pentru că este plin de bunătate şi iubitor.

Acum haideţi să deschidem la Evanghelia după Matei,
la capitolul 15 şi să citim de la versetul 21 la versetul 28:

„Isus, după ce a plecat de acolo, S-a
dus în părţile Tirului şi ale Sidonului.

Şi iată că o femeie canaanită a venit
din ţinuturile acelea şi a început să strige către El: „Ai milă de mine,
Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este muncită rău de un drac.”

El nu i-a răspuns niciun cuvânt. Şi
ucenicii Lui s-au apropiat şi L-au rugat stăruitor: „Dă-i drumul, căci strigă
după noi.”

Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale
casei lui Israel.”

Dar ea a venit şi I s-a închinat,
zicând: „Doamne, ajută-mi!”

Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o
arunci la căţei!”

„Da, Doamne”, a zis ea, „dar şi căţeii
mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor.”

Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credinţa ta; facă-ţi-se
cum voieşti.”

Şi fiica ei s-a tămăduit chiar în ceasul acela.”

Acum haideţi să ne plecam capetele şi să vorbim cu
Autorul acestui Cuvânt.

Scumpul nostru Tată ceresc, ne apropiem de sanctuarul Tău
sfânt, în Numele Domnului Isus. El este tot ce avem nevoie, fiindcă ai spus: „…şi
orice veţi cere în Numele Meu, voi face…”
(Ioan 14.13). Acesta este motivul
pentru care nu venim în numele noastre, în numele unei biserici, în numele unei
organizaţii, a unei naţiuni sau a unei rase, ci venim în Numele Domnului Isus.
În felul acesta, ştim sigur că ne vei asculta, pentru că aşa ai spus.

Tată, în seara aceasta nu Te rugăm să stai pe scaunul Tău
de judecată, pentru că am fi condamnaţi, ci Te rugăm să stai pe scaunul Tău de
îndurare unde căutăm adăpost.

Doamne, eu realizez dimensiunea acestei adunări şi cum
trebuie să fi curs din Tine atâta putere când Te-ai uitat peste acea mulţime de
şchiopi, orbi şi slăbănogi de la scăldătoarea Betesda, dar cu toate acestea a
fost un singur om spre care ai fost călăuzit şi pe care l-ai vindecat. Şi când
ai fost întrebat, ai răspuns: „Adevărat,
adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce
vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.”
(Ioan 5.19). Doamne, vrei să ne arăţi care este voia ta
cu privire la mulţimea de bolnavi de aici? Noi aşteptăm mişcarea apei, pentru
ca bolnavii să intre şi să fie vindecaţi.

Dumnezeule, Te rog să ierţi păcatul necredinţei, fiindcă
mărturisim că încă suntem departe de ceea ce ar trebui să fim ca lucrători şi
ca şi creştini. Fii deci îndurător cu noi, o, Dumnezeule milostiv!

În seara aceasta strigăm spre Tine, Doamne, la fel ca
tatăl care a strigat odată pentru copilul lui bolnav de epilepsie şi a zis: „Doamne,
ajută necredinţei mele.”
După ce am citit despre această făgăduinţă scumpă
din Biblie, şi am văzut ce poate face credinţa, strigăm şi noi: „Doamne,
ajută necredinţei mele!”
Trimite prezenţa Domnului Isus în mijlocul nostru,
în timp ce vom vorbi Cuvântul, şi fie ca Cuvântul să devină trup, iar duhul
nostru să-L prindă. Îngăduie ca în timp ce trec orele şi minutele, să putem
vedea tot mai clar apropiata revenire a Domnului Isus. Doamne, noi nu ştim cât
suntem de aproape de acest eveniment, dar vedem că secerişul este aproape.
Deci, ajută-ne în seara aceasta.

Binecuvântează Cuvântul citit şi adună slavă Numelui Tău,
Nume în care Te rugăm: în Numele Domnului Isus, şi spre slava Lui. Amin.

Din textul pe care l-am citit în seara aceasta, aş vrea
să scot subiectul „Perseverenţa”.

„A fi perseverent” înseamnă „a avea un ţel şi a fi
stăruitor.” Îmi place cuvântul acesta şi este foarte potrivit pentru biserica
acestui timp, mai clar spus: biserica ar trebui să fie perseverentă pentru a-şi
atinge ţelul.

Oamenii din toate timpurile care au avut credinţă în ceea
ce au încercat să obţină, au fost perseverenţi. Indiferent ce încerci să obţii,
tu trebuie să crezi în ceea ce faci.

Odată, un doctor mi-a spus: „Frate Branham, dacă oamenii
ar crede că mergând afară şi atingând un pom vor fi vindecaţi, eu cred că chiar
se va întâmpla.”

„Frate scump, omul nu poate căpăta credinţă atingând un
pom! Credinţa trebuie să se bazeze pe ceva, de aceea, când cineva poate să-şi
bazeze credinţa pe Cuvântul lui Dumnezeu, poate fi perseverent fiindcă este în
Cuvânt şi va primi ceea ce cere.”

Un frate de culoare din sud spunea că mai bine stă pe
Cuvânt decât în cer. Cineva care l-a auzit ce spune, l-a întrebat: „De ce
vorbeşti aşa?” Şi fratele a răspuns: „Pentru că cerul şi pământul vor trece,
dar Cuvântul lui Dumnezeu nu va trece.” Deci este adevărat! Tu poţi avea ceva
doar dacă stai pe Cuvânt; nu stând pe ce a spus sau a învăţat cineva, nici pe
ce a spus un predicator sau un doctor, ci stând pe „Aşa vorbeşte Domnul!”
Atunci poţi avea cu adevărat ceva de care să te ţii.

Orice om care vrea să realizeze ceva, trebuie să aibă
întâi de toate credinţă; trebuie să creadă. Aşa a făcut şi George Washington
care este numit şi „părintele naţiunii noastre.”

Se spune că în noaptea dinaintea luptei de la Valley
Forge, înainte de a trece râul acela îngheţat, a stat toată noaptea şi s-a
rugat în genunchi pe zăpadă, deoarece voia să afle care era voia lui Dumnezeu.
Delaware era plin de gheaţă şi doar jumătate din soldaţii americani erau
încălţaţi, dar Washington a căutat adăpost în Domnul, iar a doua zi a trecut
râul împreună cu soldaţii săi, pentru că a fost perseverent. Gloanţele i-au
străpuns mantaua dar nu l-au atins, pentru că s-a încrezut în Dumnezeu. El L-a
căutat pe Dumnezeu şi a primit răspuns, aşa că a putut fi perseverent.

Aceasta trebuie să facem şi noi. Înainte ca să poţi face
voia lui Dumnezeu, trebuie să afli care este aceea; apoi trebuie să te ţii de
ea până îţi atingi ţelul. Trebuie să fim ca femeia de care v-am vorbit şi care
încerca să treacă de acea „barieră a sunetului.” Se spune că după ce avionul
trece de bariera sunetului, ia viteză şi merge fără nici o oprelişte.

Ei bine, când te poţi ruga până când treci de bariera
îndoielii, alergi liber, poţi merge înainte; atunci nu te mai poate necăji
nimic, fiindcă alergi liber; ai trecut de necredinţă şi totul este bine
stabilit, totul s-a sfârşit. Când ai în inimă asigurarea că va fi aşa cum ţi
s-a spus, eşti la fel de bucuros ca şi când s-ar fi întâmplat deja.

De exemplu, dacă aş simţi că mor de foame, iar o bucată
de pâine mi-ar salva viaţa, şi aş cere de la cineva o bucată de pâine, iar el
mi-ar da douăzeci şi cinci de cenţi (preţul unei bucăţi de pâine), m-aş bucura
de acei bani ca şi cum aş avea deja o bucată de pâine în mână, fiindcă ei
reprezintă puterea de cumpărare a acelei pâini.

Ei bine, aceasta este credinţa.

Când te poţi ruga până când primeşti asigurarea, poţi fi
cât se poate de bucuros că, de exemplu: cancerul a plecat, şi să strigi cât
poţi de tare, pentru că ai puterea de cumpărare, credinţa care mişcă toate
lucrurile. Atunci eşti perseverent şi nimeni nu-ţi mai poate spune nimic
altceva, fiindcă ai trecut dincolo de bariera sunetului, a necredinţei, eşti
liber, poţi cumpăra ceea ce vrei şi eşti stăruitor.

Aseară am vorbit despre Noe. Când a auzit Glasul lui
Dumnezeu care a vestit judecata ce urma să vină şi i-a spus ce trebuia să facă,
el a devenit perseverent.

Pe Noe nu l-a interesat câţi ecleziaşti s-au ridicat şi
au spus: „Noe, eşti greşit!”, el a mers mai departe şi a construit arca. Poate
batjocoritorii au venit cu miile şi au spus: „Uitaţi-vă la bietul bătrân!
Priviţi-l ce face!”

Poate s-au ridicat şi oamenii de ştiinţă şi au spus:
„Uite ce e, Noe, noi te iubim, dar ţi-ai pierdut minţile. Avem aici un
instrument cu care vedem până pe Lună şi putem să-ţi demonstrăm că nu există
nici o apă care ar putea cădea pe pământ.”

Poate Noe le-a răspuns în felul următor: „Nu mă
interesează ce spune instrumentul vostru. Voi priviţi la un instrument, dar eu
mă uit la Dumnezeu şi la ceea ce a făgăduit El că va face.” Asta-i tot. Depinde
la ce te uiţi, unde este credinţa ta. Dacă instrumentul spune aşa, credinţa ta
poate ajunge doar atât de departe: până la instrumentul tău.

În urmă cu vreo cincisprezece ani, am fost chemat de un
frate scump să mă rog pentru copilul lui care era pe moarte din cauza difteriei
(boală infectocontagioasă manifestată
prin apariţia de false membrane în gât, pe laringe, bronhii, pe conjunctivele
ochilor şi în nări). Avea probleme şi cu inima şi i-au făcut o
electrocardiogramă care arăta că inima lui era gata. Am uitat care erau
valorile, dar era gata. Părinţii lui m-au aşteptat două sau trei zile, apoi
m-au chemat din adunare şi mi-au zis: „Dacă nu vii acum…”

„Păi, chemaţi pe altcineva,” le-am spus eu. „Dumnezeu are
slujitori peste tot.”

„Frate Branham, dar nu înţelegi…” mi-a zis tatăl
copilului.

„Încerc să înţeleg, dar sunt obosit şi în plus, nu este
corect să mă duc într-un loc, iar în celălalt nu. O pot face numai dacă mă trimite
Duhul Sfânt.”

„Noi am stat în adunare timp de o săptămână şi am văzut
cum Duhul Sfânt le-a spus, de pe platformă, unor oameni pe care îi cunoşteam şi
unor vecini de-ai noştri exact ce şi cum să facă. Frate Branham noi ştim că tu
nu ai putea face aceasta, ci trebuie să vină de la Dumnezeu. De aceea, credem
că dacă vei veni şi te vei ruga pentru băiatul meu, se va face bine.”

Ei bine, el era perseverent, era foarte insistent, aşa că
mi-am luat haina şi am plecat cu ei. Când am ajuns la spital, am fost întâmpinat
de doctorul care se ocupa de el şi care mi-a spus: „Eu nu l-aş deranja pe băiat
pentru că poate muri în orice clipă.” Doctorul aparţinea altei biserici, pentru
că l-am întrebat.

„Bine, domnule, dar băiatul este pe moarte!”, i-am spus
eu. „Tu nu eşti creştin?” Atunci mi-a spus că aparţine la o anumită biserică.

„Dacă băiatul ar aparţine de biserica voastră, iar
preotul ar vrea să-i dea ultima împărtăşanie, nu l-ai lăsa să intre la el?”

„Ba da,” a răspuns el.

„Ei bine, acest tată crede că dacă mă voi ruga pentru
fiul lui, se va face bine; el crede aşa cum crezi tu că băiatul va fi salvat
dacă îi dă preotul ultima împărtăşanie.”

A trebuit să fiu şi eu puţin insistent ca să pot primi
ceea ce voiam. În cele din urmă m-a lăsat să intru, iar sora medicală a ieşit
afară cu nasul puţin ridicat. După plecarea ei, am îngenuncheat cu toţii în
jurul patului. Băiatul era inconştient.

Mi-am pus mâinile peste el şi am rostit câteva cuvinte.
Am spus: „Tată, Dumnezeule, bărbatul acesta strigă pentru fiul lui. El m-a rugat
să vin aici, dar tot ce ştiu să fac este să Te rog pe Tine, şi Te rog să-i
cruţi viaţa în Numele Domnului Isus.” După ce am spus aceste cuvinte, m-am
ridicat.

Imediat tatăl copilului s-a întors spre soţia lui, a
cuprins-o în braţe şi i-a spus plângând: „Nu-i aşa că este minunat, mamă?” M-am
uitat şi am văzut cum o asistentă şi-a întors capul şi s-a uitat la ei.

Tatăl copilului a continuat: „Gândeşte-te, Bob al nostru
va fi bine! O, lăudat să fie Domnul!” Apoi s-au întins amândoi peste băiat,
mi-au strâns mâna şi mi-au zis: „Îţi mulţumim, frate Branham, că L-ai ascultat
pe Domnul şi ai venit să te rogi rugăciunea credinţei pentru fiul nostru.” Eu
nu am spus decât o rugăciune.

Atunci asistenta a spus:

„Domnule, cred că nu înţelegi!”

„O, ba înţeleg,” a răspuns tatăl copilului.

„Îţi iubeşti băiatul?”

„Sigur că îl iubesc.”

„Atunci cum poţi să te porţi aşa când fiul tău este pe
moarte? Băiatul nu poate să respire fără aparat şi poate muri în orice clipă.
Inima lui bate doar…” Nu mai ştiu ce avea, dar cred că una dintre valvele de la
inimă era blocată de ceva.

Ea a continuat: „El este inconştient; este prea slăbit ca
să mai ştie ceva, iar voi vă bucuraţi şi vă purtaţi în felul acesta, deşi
vedeţi că este pe moarte!”

Atunci bătrânul gentleman a pus mâna părinteşte pe umărul
asistentei, care nu avea mai mult de optsprezece ani, şi i-a zis: „Ascultă,
scumpa mea: ştiu că tu te uiţi la aparatul acela, pe care sunt sigur că îl
cunoşti, dar eu mă uit la făgăduinţa din Cuvântul lui Dumnezeu şi ştiu că
băiatul meu va trăi, pentru că El a spus că rugăciunea făcută cu credinţă îl va
salva pe cel bolnav. Tocmai aceasta s-a făcut pentru băiatul meu.”

Aceasta s-a întâmplat cu cincisprezece ani în urmă, iar
acum băiatul acela este căsătorit şi are doi copii. Vedeţi insistenţa? El a
crezut indiferent ce a spus aparatul acela. De ce? Pentru că nu s-a încrezut în
aparatul acela, ci a crezut făgăduinţa lui Dumnezeu.

După ce a auzit făgăduinţa lui Dumnezeu, Noe a putut să
fie stăruitor, perseverent. Moise, a fost învăţat de mama sa, de iubita noastră
soră Iochebed. Mama lui l-a învăţat şi i-a spus cum viaţa lui a fost cruţată şi
n-a ajuns hrană pentru crocodili, şi cum a fost născut pentru a fi un
eliberator. I-a spus cum sora sa Miriam, care era o prorociţă, l-a urmărit de
pe mal până când a ajuns în locul unde se scălda fiica Faraonului, şi cum
Dumnezeu l-a scos din apă şi l-a crescut în palatul lui Faraon, pentru că el
urma să elibereze poporul aflat în robie. El ştia toate acestea teoretic, cu
intelectul, dar vedeţi prima greşeală…

Fii atentă Biserică! Tu poţi cunoaşte Cuvântul teoretic;
poţi şti că Biblia spune că rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel
bolnav, dar este altceva să te rogi până când Dumnezeu îţi spune că rugăciunea
făcută cu credinţă te-a mântuit. Este o mare diferenţă.

Teoretic, intelectual, Moise a ştiut că era un
eliberator, dar când s-a gândit că poporul lui Dumnezeu îl va înţelege de ce
l-a ucis pe acel egiptean, şi i-a ajuns la urechi primul zvon, n-a fost deloc
perseverent, ci a fugit. Chiar înainte să ajungă Faraon, el a luat calea
pribegiei şi a fugit în pustiu, pentru că n-a fost perseverent deloc. Moise nu
era prea sigur, pentru că cunoştea doar partea teoretică din Cuvânt, adică
făgăduinţa.

 Dar într-o zi a
văzut un rug care nu se mistuia, aşa că s-a dus sus, pe coama dealului, să vadă
ce era. În acel rug aprins era Stâlpul de Foc care avea să-l însoţească şi să-l
înveţe în toate zilele vieţii lui. Şi din acel Stâlp de Foc S-a auzit un Glas
care i-a zis: „Am
văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe
care le scoate din pricina asupritorilor lui… M-am coborât ca să-l izbăvesc din
mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta
, aşa cum i-am făgăduit lui Avraam. Acum
du-te la ei!” (Exod 3.7-8).

Astfel, Moise s-a dus drept înaintea lui
Faraon şi i-a zis: „Lasă poporul acesta să plece!” De ce? Pentru că vorbise cu
Dumnezeu, faţă în faţă, şi fusese însărcinat de El. Eu cred că dacă
predicatorii de astăzi n-ar lua acest Cuvânt doar teoretic, ci ar găsi un loc
în spatele deşertului, pe acele nisipuri sfinte unde Satan nu poate să-şi pună
picioarele murdare ale necredinţei, şi ar sta acolo până când vine un mesaj de
la Dumnezeu şi îi pune în slujbă, n-ar mai putea fi clintiţi nici chiar de toţi
diavolii. Atunci ar şti că sunt chemaţi de Dumnezeu.

Eu cred că fiecare creştin ar trebui să facă
aceasta. Înainte să-L mărturiseşti pe Duhul Sfânt şi să ai botezul Lui, între
tine şi Dumnezeu ar trebui să existe o anumită legătură, astfel încât nici un
intelectual din lume să nu poată explica ce s-a întâmplat cu tine. Voi ştiţi la
ce mă refer pentru că aţi fost acolo. Aţi avut mărturia Lui şi ştiţi că este
aşa. Aceasta este o cerinţă a Lui, pentru că Isus le-a spus ucenicilor:
„Aşteptaţi în cetate! Voi ştiţi teoria, cunoaşteţi Cuvântul, dar aşteptaţi în
Ierusalim până când sunteţi umpluţi cu putere de sus.” Vedeţi? Ei au ştiut.

Micuţul David, un flăcău necioplit, păstorea
turma tatălui său în spatele deşertului. Şi iată că într-o zi a venit un urs şi
i-a luat un miel; dar David s-a dus după el, şi-a scos praştia şi l-a omorât.

În altă zi, a venit un leu şi i-a luat o
oaie. Aceea era turma tatălui său. Dar David s-a luat cu praştia după el, nu cu
o puşcă, ci cu o praştie cu o piatră în ea, şi l-a doborât. Vedeţi, el se
încredea în Dumnezeu. Astfel, a învârtit praştia, a lovit leul şi l-a pus jos,
iar când leul s-a ridicat şi a încercat să-l atace, l-a omorât şi a luat oaia
înapoi. De ce era perseverent David? Pentru că avea în grijă oile tatălui său.

Cred că aşa ar trebui să simtă orice păstor.
Noi suntem făcuţi răspunzători de Dumnezeu pentru oile Tatălui. Creştinilor,
bătrânul diavol de boală a intrat în mijlocul vostru şi vrea să vă scoată
afară. Eu nu am educaţie şi nu ştiu nimic despre medicină, dar am această
praştie mică a rugăciunii, şi vin în seara aceasta după tine şi te voi aduce
înapoi, pentru că El a promis că rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe
cel bolnav.

Poate marii intelectuali, oamenii de ştiinţă
şi medicii ar râde de aceasta. Eu nu ştiu nimic despre acestea. Sunt ca David
care a încercat să îmbrace haina ecleziastică a lui Saul, dar nu i s-a
potrivit. Acea haină nu se va potrivi niciodată unui slujitor adevărat al lui
Dumnezeu. Astfel, David a spus: „Lăsaţi-mă să mă duc cu ceea ce am testat
deja.”

Aceasta-i tot ce ştiu şi eu, credincioşilor:
să mă duc cu ceea ce am testat şi ştiu că este Adevărul. Acesta este Cuvântul
lui Dumnezeu, iar eu stau pe El. Haideţi să căutăm copiii bolnavi şi să-i
aducem înapoi la păşuni verzi şi ape liniştite, la sănătate şi putere.

Aşa cum am spus şi aseară, atunci când a fost
încercuit de filisteni, Samson nu a avut la îndemână decât o falcă de măgar,
dar când a simţit cele şapte şuviţe de păr din capul lui, a fost stăruitor.

Şamgar, poate mulţi dintre voi nici n-aţi
citit despre el în Biblie… a fost unul dintre judecătorii lui Israel. Despre el
este scris un singur verset. (Judecători 3.31). Tocmai secerase, iar copiii lui
erau slabi şi flămânzi. Şi iată că filistenii au venit imediat să le ia tot.

Şamgar şi-a pus grâul în grânar şi se gândea:
„Poate aşa vom putea trăi. Voi vinde ceva din el şi anul acesta voi cumpăra şi
o rochie pentru nevasta mea.” Dar chiar atunci a auzit ceva. A deschis uşa de
la hambar şi a privit afară, iar acolo a văzut o mulţime de filisteni cu
armuri, scuturi, săbii şi suliţe, soldaţi instruiţi care veneau să-i ia recolta
de grâu.

El nu era soldat, ci fermier. Din câte ştiu,
nu avea nici măcar sabie, dar şi-a amintit: „Sunt evreu şi sunt tăiat împrejur.
Sunt un copil al lui Dumnezeu şi am un drept. Am acces la acelaşi Dumnezeu al
lui David; la acelaşi Dumnezeu al lui Moise; la acelaşi Dumnezeu al lui
Daniel.” Şi Duhul a venit peste el, iar atunci a apucat un otic de plug (Lopăţică cu care se curăţă de pământ brăzdarul şi cormana
plugului) şi a ucis şase
sute de filisteni cu el.

Odată a trebuit să predic pe un stadion, pe
care erau câteva mii de oameni care mă aşteptau. Aceasta m-a încurajat pentru
că era un semn mic: „Nu contează mărimea câinelui din luptă, ci mărimea luptei
din câine.” Eu m-am gândit de multe ori la însemnătatea acestor cuvinte,
fiindcă ele înseamnă „multă insistenţă din partea creştinilor.” Vedeţi?
„Dumnezeu a promis, deci este al meu!” Aşa este.

Ioan Botezătorul era foarte insistent. Poate
Caiafa şi unii dintre preoţi i-au zis:

 „Aici
este reverendul doctor Ph.D. Cutare şi Cutare. Nu crezi că el este potrivit să
fie Mesia?”

„Nu, nu este el,” a răspuns Ioan.

I-au adus un altul şi i-au zis: „Acesta este
un om bun, ce zici de el?”

„Nu este nici el!” Spunea aceasta deoarece a
ştiut Cine era El atunci când a văzut porumbelul acela coborând din cer.
Aceasta l-a făcut să fie insistent.

O, ar fi atâtea de vorbit despre aceasta din Biblie!

S-o privim acum şi pe femeia grecoaică. Mai
întâi de toate trebuie spus că ea era o grecoaică, deci era dintre neamuri, nu
o evreică. Dar a auzit despre Isus. A auzit şi părerea criticilor, dar ea nu
i-a luat în seamă.

Întotdeauna este câte o piedică, dar într-un
fel sau altul, credinţa găseşte o cale pe care oamenii nu o văd. Credinţa îţi
găseşte sursa. Aşa trebuie să se fi întâmplat şi cu femeia aceasta a cărei
credinţă a găsit o sursă.

În Evrei 4.12 scrie că „Cuvântul lui
Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri, cade desparte măduva
de oase şi deosebeşte gândurile şi pornirile inimii.”

Acesta este motivul pentru care Isus putea
deosebi gândurile oamenilor: El era Cuvântul. Şi dacă Cuvântul este în voi, El
face deosebirea. Există un singur lucru care poate mânui acel Cuvânt, iar acela
nu este educaţia, vă asigur de aceasta. Credinţa este singura care poate mânui
Sabia Cuvântului. Aşa cum am spus şi aseară, credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu
va tăia o cale prin orice obstacol. Dar trebuie să crezi.

Femeia aceasta a întâmpinat multe piedici,
dar credinţa ei nu a avut nici o piedică. Nu! Credinţa nu are nici un fel de
piedică; credinţa doar crede.

Eu nu am nici o piedică. Tu ai trecut de
bariera sunetului, aşa cum am spus despre femeia aceea. Credinţa nu are nici o
piedică. Poate tu ai, dar credinţa ta nu are nici un fel de piedică.

Poate i s-a spus: „N-ai ce căuta acolo,
pentru că tu eşti grecoaică, iar El este evreu!” Vedeţi, ei încercau să pună o
barieră rasială, dar credinţa nu are bariere rasiale, nu cunoaşte niciuna. Ei
n-au reuşit s-o oprească cu aceasta, fiindcă femeia s-a gândit: „Dacă El este
Cine cred eu că este, adică Dumnezeu, înseamnă că este Creatorul oricărei
făpturi. Dacă nu este Dumnezeul întregii creaţii, atunci nu este Dumnezeu!”
Acesta este un fel bun de a privi lucrurile. Pe ea nu o interesa că era
grecoaică; era stăruitoare oricum, avea perseverenţă.

Poate cineva a venit la ea şi i-a zis:
„Zilele minunilor au trecut, nu mai există aşa ceva!” Dar indiferent câte i-au
spus, ea a continuat să fie stăruitoare. Poate că lucrul acela era pentru cei
care nu credeau, dar nu erau şi pentru ea, fiindcă înăuntrul ei se întâmplase
ceva care o făcea să ştie că nu au trecut.

Până nu treci de bariera aceea nu se întâmplă
nimic. Tu trebuie să treci de bariera necredinţei care spune: „Dumnezeu a făcut
aceasta cândva, dar acum nu mai este!” El este încă Acelaşi Dumnezeu care a
fost întotdeauna. Dacă astăzi nu mai este Acelaşi Dumnezeu, înseamnă că nu a
fost niciodată Dumnezeu. Înţelegeţi? Asta-i tot! Dumnezeu nu Şi-a pierdut
puterea, ci omul şi-a pierdut credinţa, ceea ce înseamnă că omul trebuie să
meargă înapoi la făgăduinţă şi să creadă.

Femeia era perseverentă. Dacă pentru toţi
ceilalţi zilele minunilor trecuseră, acest lucru nu era valabil şi pentru ea.
Ea a ajuns la acea barieră a sunetului; s-a prins de Ceva; Ceva a atins-o.

Ei bine, acolo este întotdeauna un alt grup,
iar unii dintre ei au spus probabil: „Soţul tău este un om de afaceri şi
aparţine de biserica aceasta mare de aici, iar dacă te duci cu grupul acela, te
va părăsi cu siguranţă!” Aceasta este o barieră mare de trecut, dar vă spun
ceva: dacă ai o credinţă ca a ei, nici n-o vei lua în seamă. Aşa este. Nu avea
nici o importanţă: cu soţ sau fără soţ, ea era pe drum să se întâlnească cu
Isus, şi era perseverentă.

Poate acolo era un grup care spunea tot
timpul: „Stai puţin, Lidia (sau cum s-o fi numit ea)! Dacă te duci acolo va
râde tot neamul tău de tine, pentru că aceasta nu este nimic altceva decât o
fabulă evreiască. Şi noi am auzit tot felul de poveşti din acelea, dar nu este
nimic adevărat, sunt doar nişte cântece pe care le cântă, nişte balade.”

Să ştiţi că grupul acesta există şi astăzi.

Femeia ştia că dacă va ajunge la grupul acela
va fi bătaia lor de joc, dar a continuat să fie perseverentă. S-a dus înainte
şi a trecut şi de grupul acela.

Dar acolo era şi un grup de predicatori. O,
de acela era greu de trecut! „Ascultă, Lidia…” Eu am numit-o Lidia şi sper să
nu fie nici o „Lidia” pe aici, dar dacă este, nădăjduiesc să aibă aceeaşi
credinţă ca femeia aceasta. Aşadar, a ajuns la asociaţia predicatorilor, iar
aceştia au spus: „Vrem să-ţi spunem un singur lucru: Tu eşti o membră a bisericii
noastre,  dar dacă te duci acolo, te vom
da afară! Te vom excomunica şi vei fi bătaia de joc a tuturor! Chiar şi soţul
tău va divorţa de tine şi îşi va lua o soţie care va arăta mai bine decât
tine!”

Dar nici aceste ameninţări nu au împiedecat-o
să meargă mai departe. Nici scrisoarea de excludere şi nici altceva nu a
oprit-o. De ce? Pentru că avea credinţă, iar „…credinţa vine în urma
auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”
(Romani 10.17).
Femeia era perseverentă şi a trecut de orice barieră pusă în drumul ei.

La urmă a ajuns la Isus şi s-a gândit: „Gata,
totul s-a sfârşit!” Aşa se gândesc şi unii oameni după ce primesc Duhul Sfânt:
„Este gata, s-a terminat!”, dar nu este aşa! Acesta este doar începutul. Tu ai
nevoie să fii perseverent atunci când ai ajuns.

Astfel, când a ajuns la Isus, femeia a primit
o scuturătură zdravănă. Eu cred că El ştia că ea avea să vină, iar când a
ajuns, a trecut-o cu vederea dându-i de înţeles că nu a fost trimis pentru rasa
ei. O, ce dezamăgire trebuie să fi simţit! Dar credeţi că aceasta a oprit-o
cumva? Nicidecum! Ea L-a numit „Fiul lui David,” dar neamurile nu se puteau
apropia de El ca Fiu al lui David. Nu, nu! Fiul lui David este descoperirea Lui
ca Împărat, iar El este Împăratul lui Israel. Pentru Biserică Hristos este
„Domnul”, nu „Împăratul.” Amin. El este „Soţ”, iar Sara l-a numit pe Avraam,
„domnul meu.” Astfel, El este Domnul Bisericii şi Împăratul lui Israel.

Apoi femeia s-a închinat înaintea Lui şi I-a
zis: „Doamne, ajută-mi!”, dar Isus i-a răspuns: „Eu nu am fost trimis să
iau pâinea de la copii şi s-o dau câinilor!” O, vai! Dacă ar fi fost o
penticostală modernă, femeia I-ar fi întors imediat spatele, apoi şi-ar fi
ridicat nasul şi ar fi spus: „Nu voi mai veni niciodată la o astfel de adunare!”
De ce ar face aceasta? Pentru că ei nu au nădejdea pe care o avea ea. Aşa este.
Ea a auzit de lucrările Lui şi credinţa ei s-a prins de aceasta. Ea avea un
motiv, avea o nevoie şi nu avea de gând să se lase de El. Aşa este. Îmi place
aceasta. Ea se ţinea tare de El chiar dacă a numit-o „câine”, un neam de oameni
mai josnic decât câinii.

El i-a spus: „Nu sunt trimis la rasa ta, ci
sunt trimis doar la oile pierdute ale casei lui Israel.”

Dar ea I-a zis: „Doamne, ajută-mi!”

„Nu se cuvine să iau pâinea copiilor şi s-o
arunc la căţei!”

Femeia aceasta nu era o plantă de seră care
trebuia dădăcită. Nu, nu. Ea nu era o aşa-zisă credincioasă, un hibrid modern
din recolta de astăzi. Ea nu a spus: „Eu sunt metodistă şi nu trebuie să iau
aceasta…” Nu, nu! Acesta este un hibrid; este altoit în vreo organizaţie. Dar
un creştin adevărat, de rasă nobilă, este născut din Cuvântul lui Dumnezeu şi
se ţine de El indiferent ce s-ar întâmpla.

 Cel
mai bun exemplu de hibrid este catârul. El nu ştie de unde se trage, pentru că
nu este nici cal, nici măgar, ci este un amestec între cal şi măgar. El nu este
dintre neamuri, ci este mai rău, şi aşteaptă toată viaţa să poată să te
lovească înainte de a muri. Poţi striga la el cât vrei: „Ho! Ho!” fiindcă îşi
va ciuli urechile mari şi va continua să meargă. El nu ştie nimic pentru că
este un hibrid.

Aceasta este problema şi cu biserica de
astăzi: sunt prea mulţi hibrizi care se numesc creştini. Aşa este. Ei îşi
ciulesc urechile şi zic: „Zilele minunilor au trecut! Zilele minunilor au
trecut!” Aceşti oameni nu ştiu dacă sunt credincioşi sau păcătoşi; nu ştiu dacă
sunt credincioşi sau necredincioşi! Sunt nişte hibrizi!

Orice este hibrid, este în afara căii
adevărate. Ar trebui să ne oprim puţin aici ca să vedeţi de unde vine sămânţa
originală. Hibridul nu ştie de unde vine; nu ştie cine este mama şi tatăl lui;
nu ştie nimic despre genealogia lui. Nu, nu ştie, pentru că nu are pedigriu. Nu
poate avea, pentru că nu se poate reproduce.

Aceasta este problema cu biserica de astăzi:
nu se poate reproduce pentru că este o grămadă de hibrizi. Ei nu ştiu dacă sunt
copiii lui Dumnezeu sau ai denominaţiunii. Tot ce ştiu este să producă membri,
nu creştini. Poate n-ar fi trebuit să spun aceasta, dar am spus-o. Aşa este. Ei
nu ştiu unde aparţin, ci ştiu doar că sunt metodişti, baptişti, penticostali.
Aceasta-i tot ce ştiu.

Dar ce minunat este cel de rasă pură! O, el
poate să-ţi spună cine este mama şi tatăl lui, bunica şi bunicul şi toţi
înaintaşii lui, pentru că îi ştie. El este bun şi blând, iar dacă vorbeşti cu
el te ascultă. Îşi pune capul pe umărul tău şi este plin de dragoste. De ce?
Pentru că este de rasă pură, pursânge.

La fel este şi creştinul de rasă pură născut
din Duhul lui Dumnezeu. El nu intră în tot felul de argumentări
denominaţionale. El ştie Cine este Tatăl lui; ştie de unde vine; ştie de unde
vine Duhul şi cine l-a născut. El nu argumentează crezurile voastre şi cu el
poţi vorbi despre dragoste, despre vindecarea divină şi toate aceste lucruri,
fiindcă este născut din Dumnezeu.

Pe el nu trebuie să-l baţi fiindcă se va lăsa
încărcat de toată roada Duhului. Aşa este. Ce frumos! Dar creştinii hibrizi pe
care-i avem astăzi…

Dar femeia nu era un hibrid. Nu, domnilor.
Priviţi ce a spus ea atunci când Isus a zis: „Eu nu am fost trimis la neamul
tău…”, pentru a o pune la încercare. Ea a trecut prin multe încercări până când
a ajuns la Isus, iar atunci a avut parte de o mare dezamăgire pentru că El i-a
spus: „Nu am fost trimis la neamul tău!”

Ea I-a zis: „Doamne, ajută-mi!”, la
care El i-a răspuns: „Nu se cuvinte să iau pâinea copiilor şi s-o dau la
câini.”
Ascultaţi acum răspunsul femeii: „Aşa este, Doamne.”

O, credinţa va admite întotdeauna că Cuvântul
are dreptate! Da, domnilor. „Aşa este, Doamne, dar eu vreau numai
firimiturile.”

Un credincios modern nu va spune niciodată
aceasta, ci va zice: „Să vii imediat şi să faci ce-ţi spun, pentru că altfel nu
primesc nimic!” Aşa a făcut Naaman care încerca să scape de lepră în felul lui.

Dar tu trebuie să iei totul aşa cum îţi este
adus de El, şi să-L urmezi. Da. Ea s-a mulţumit doar cu firimiturile căzute pe
jos. Să nu uitaţi că această femeie nu văzuse niciodată o minune. Ea era
grecoaică, era dintre neamuri ca şi curva Rahav, dar a crezut oricum.

Curva Rahav era o proscrisă, o prostituată,
dar când a auzit mesajul iscoadelor, nu a spus: „Ia să vină Iosua la mine să
văd dacă este înalt, cât este de chipeş ce frizură are, cât de dichisit se
îmbracă sau dacă este lat în umeri.” Pe ea n-a interesat-o cum arăta el, ci a
spus: „Am auzit ce a făcut Dumnezeu pentru voi.” Vedeţi? „Nu mă interesează cum
arată Iosua, nici câte diplome are sau dacă n-are. Ştiu că Dumnezeu este cu voi
şi vreau să fiu ocrotită de mânia Lui.” Amin. „Nu mă interesează dacă vă numesc
holly-rollers, fanatici sau cum vă mai spun, eu Îl vreau pe Dumnezeu, vreau
harul şi puterea Lui, vreau dragostea şi iertarea Lui, indiferent cum mă vor
numi ceilalţi. Pe mine nu mă interesează cum arată Iosua, eu vreau să-L văd pe
El. Vreau să văd harul şi îndurarea Lui faţă de mine.” Aceasta ne trebuie şi
nouă.

Priviţi această femeie care s-a apropiat în
mod corect de darul lui Dumnezeu. Ce diferenţă faţă de acei farisei încrezuţi!
Ce diferenţă era şi faţă de conducătorii evrei care spuneau: „Să Te vedem că
faci o minune!” Aceasta este purtarea ecleziaştilor.

Dar femeia aceasta neştiutoare dintre neamuri
a spus doar: „Doamne, eu vreau numai firimituri. Tu ştii că şi câinii se
hrănesc cu firimiturile care cad de la masa stăpânilor lor, iar eu numai atât
doresc.”

Ea nu a spus: „Să vii acasă la mine ţi să-Ţi
pui mâinile peste fiica mea!” Nu a spus nici: „Dacă vei veni, vei vorbi în
limbi şi-mi vei vorbi despre aceasta, voi crede.” Nu, nu a spus aşa ceva, ci a
zis: „Eu vreau doar firimiturile care cad de pe masă.” Vedeţi, ea se apropia în
mod corect de darul lui Dumnezeu, şi este primul om dintre neamuri pentru care
Isus a făcut o minune.

Credinţa este smerită şi admite întotdeauna
că Cuvântul are dreptate.

Uitaţi-vă la Marta şi la Maria. Oamenii îşi
băteau joc de ele… Când a murit Lazăr, Marta s-a dus să-L caute. Priviţi cât de
stăruitoare a fost ea, cât de perseverentă.

Ea a trebuit să treacă peste toate criticile
care spuneau: „Unde este predicatorul acela holly-roller care umbla pe aici şi
spunea că îl iubeşte pe fratele tău?” Vedeţi, Isus ştia totul pentru că Tatăl
Îi spusese: „Pleacă de aici şi aşteaptă până când va muri Lazăr, iar atunci Te
voi aduce înapoi!” El a spus că nu face nimic altceva decât ce vede pe Tatăl
făcând. Aceasta este corect.

Deci El a plecat, iar ei au trimis după El,
dar Isus nu a venit. Îmi imaginez cum râdeau oamenii şi ziceau: „Acum unde
este? Ha, ha! A fugit!” Apoi au trimis din nou după El, dar Isus a plecat şi de
data aceasta în altă cetate, iar în final le-a zis ucenicilor Săi: „Lazăr,
doarme
.”

„Doamne, dacă doarme, are să se facă bine,” au răspuns ei.

Atunci Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit. Şi mă bucur că n-am fost
acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.”
(Ioan 11.12-15).

Dar Marta nu L-a auzit spunând acesta cuvinte, aşa că
iat-o venind înaintea Lui stăruitoare.

„Doamne,” I-a zis ea lui Isus, „dacă ai fi fost
aici, n-ar fi murit fratele meu!

Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la
Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.”
(v.  21-22).

„Dar, frate Branham, doctorul mi-a spus că…
dar chiar şi aşa cred.”

„Sunt bolnav de patruzeci de ani… dar chiar
şi aşa, Doamne…”

„Eu am încercat să primesc Duhul Sfânt de
multă vreme… dar chiar acum stau în prezenţa Ta, fiindcă ştiu că „…orice vei
cere de la Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.”
Vedeţi, El vă încearcă să vadă cât
sunteţi de stăruitori. Nu vă daţi bătuţi! Dacă credinţa voastră este ancorată
bine, nu va ceda, ci va spune: „Dar şi acum, ştiu că orice vei cere de la
Dumnezeu Îţi va da Dumnezeu.”

Isus S-a întors spre ea şi i-a zis: „Da,
Marta, fratele tău va învia.”

„Da, Doamne, el a fost un băiat bun şi „ştiu
că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în
Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va
muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”
(Ioan
11.24-26).

 Marta ar fi fost
îndreptăţită să fie supărată şi să-I spună: „De ce nu ai venit când Te-am
chemat? Am părăsit biserica, am părăsit organizaţia, mi-am părăsit prietenele,
nu am mai mers la partide de cărţi, nu am mai mers la club; am lăsat totul şi
Te-am urmat pentru că am crezut în Tine!” Să nu uitaţi că în vremea aceea încă
nu fusese dat Duhul Sfânt.

Deci, ea ar fi putut să spună: „Am părăsit totul şi Te-am
urmat, dar când am avut nevoie de Tine, nu ai venit. Când am trimis după Tine,
nu m-ai băgat în seamă şi Te-ai dus mai departe. Am trimis a doua oară după
Tine, dar Tu m-ai ignorat din nou.” Se pare că Marta ar fi avut ce să-I
reproşeze, dar ea a uitat de toate acestea, şi a dorit un singur lucru: să
ajungă la El. Vedeţi? Şi din pricina aceasta a primit ceea ce a cerut.

Aşa a mers şi femeia sunamită înaintea lui Elisei. Ea a
fost stăruitoare, aşa că a alergat şi a căzut la picioarele profetului. După ce
a aflat care era necazul ei, Elisei i-a zis lui Ghehazi: „Du-te, ia toiagul meu
şi pune-l peste copil!”, iar acesta s-a încins şi a plecat repede.

Dar femeia era stăruitoare, deoarece credinţa ei nu era
în lucrurile profetului, ci în profet. Astfel, ea i-a zis lui Elisei: „Viu este Domnul şi viu este sufletul tău, că
nu te voi părăsi.”

(2Împăraţi 4.29-30). Ea era stăruitoare, şi pentru că nu putea scăpa de ea,
profetul s-a ridicat şi a urmat-o. Amin. Aceasta este.

Dacă femeia sunamită a putut avea atâta
încredere într-un proroc şi dacă Marta a avut atâta credinţă în Isus, cum este
astăzi când, de două mii de ani, au loc minuni în mod constant? Peste tot în
lume, zi şi noapte, oamenii sunt vindecaţi şi umpluţi cu Duhul Sfânt, se fac
minuni, învieri din morţi şi se scot draci; şi dacă este aşa, nu putem fi şi
noi stăruitori şi să ne ţinem de Cuvântul lui Dumnezeu până când va veni El?
Sigur că putem. Stăruinţa.

În urmă cu trei ani am predicat într-un
tabernacol, iar acolo era o femeie care avea o tumoare de douăzeci şi două de
kilograme. Îi era ieşită în afară aşa. Poate este prezentă în seara aceasta
aici. Era o femeie masivă, nu putea umbla, şi venise tocmai din California.

„Am venit ca să se roage fratele Branham
pentru mine,” a spus femeia, dar unul dintre bătrâni i-a zis:

„A anunţat că în seara aceasta nu va fi
rugăciune pentru bolnavi.” Când a auzit aceasta, femeia a întrebat:

„Pe unde a plecat?” Vedeţi? Ea avea credinţă
în Dumnezeu, nu în mine.

Astfel, doi sau trei bătrâni ai bisericii, au
luat-o pe femeia aceea şi au dus-o la uşa din spate a tabernacolului, iar când
am ieşit, m-a prins de cracul pantalonilor şi m-a ţinut strâns zicând:

„Frate Branham, nu-ţi ia mult timp să te rogi
pentru mine. Pune-ţi doar mâinile peste mine şi voi fi bine.”

Femeia era hotărâtă pentru că avea o umflătură
aşa de mare. Doctorii nu s-ar fi atins pentru nimic în lume de ea, dar după
şase sau opt săptămâni, femeia a venit la una din adunările mele, şi era la fel
de normală ca şi mine. Ea a spus: „Poate să mă examineze oricine ca să vadă că
nu este nici urmă de tăietură pe mine. Acea tumoare a dispărut pur şi simplu.”
De ce? Pentru că a fost stăruitoare. Amin. Credinţa ei era ancorată.

Credinţa mea este zidită

Doar pe neprihănirea sângelui lui Isus.

Când toate în jur se prăbuşesc

El este nădejdea mea şi pe ea stau

Căci Hristos este Stânca tare pe care stau

Toate celelalte sunt nisip mişcător.

Stăruitor. Credinţa lor se ţinea de Cuvântul
lui Dumnezeu şi nu i-au mai dat drumul.

Aşa a făcut şi Mica atunci când a stat
înaintea lui Ahab şi a lui Iosafat. Acolo erau patru sute de oameni educaţi şi
bine îmbrăcaţi: prorocii lui Ahab care proroceau.

Fiind un om neprihănit, Iosafat a observat că
ceva nu se potrivea întocmai. Vedeţi, acolo nu era nici o credinţă.

Toţi ceilalţi stăteau acolo, fiindcă era
prezent întregul seminar. Ei spuneau: „Du-te Ahab, căci ţara îţi aparţine.
Ramotul din Galaad este al tău, deci du-te şi ia-l, pentru că Domnul este cu
tine.” Unul dintre ei avea nişte coarne aşa de mari şi a spus: „Prin aceste
coarne îi vei împinge afară din ţară.”

Iosafat a privit în jur şi a văzut că nu era
nici o credinţă, aşa că a zis: „Nu mai aveţi pe nimeni prin care am putea
întreba pe Domnul?”

„Încă unul: Păi, aici îi avem pe cei mai buni
patru sute. Sunt educaţi, sunt instruiţi şi sunt slujitori ai lui Dumnezeu.

Dar vedeţi, acolo nu era credinţă. Deci,
Iosafat a spus: „Cu siguranţă trebuie să mai fie unul pe aici pe undeva.”

„Da, mai este unul, dar pe acela îl urăsc,” a
spus Ahab, „pentru că întotdeauna îmi vorbeşte numai de rău. Este Mica, fiul
lui Imla.”

„Să nu vorbească împăratul aşa. Du-te şi
cheamă-l.”

Şi ştiţi ce s-a întâmplat? Comitetul de
diaconi s-a dus la Mica şi i-a spus: „Uite cum stă treaba, Mica, dacă vrei să
vii din nou în organizaţia noastră, ţi se va ierta tot ce ai spus până acum,
dacă spui la fel ca ceilalţi. Spune şi tu acelaşi lucru.”

Îmi place acest om al lui Dumnezeu, Mica,
fiindcă el le-a răspuns clar: „Voi spune numai ce îmi va pune Dumnezeu în
gură.” Şi probabil s-a rugat toată noaptea, iar pe când se crăpa de ziuă, a
văzut vedenia, pe care a comparat-o cu Cuvântul.

Aşa poţi verifica şi tu dacă vedenia ta este
corectă sau nu, pentru că nu toate felurile de vedenii sunt corecte. Dacă este
contrară Cuvântului, dă-i pace, dar dacă este cu Cuvântul, stai cu ea.

Astfel, Mica şi-a rostit prorocia şi a spus
că a văzut Israelul împrăştiat ca nişte oi care nu au păstor.

Acolo erau patru sute de predicatori, oameni
mari, o forţă ecleziastică, dar Mica era stăruitor. El a verificat vedenia pe
care a avut-o cu Cuvântul şi a ştiut că era corectă; a ştiut că prorocul Ilie a
prorocit de rău împotriva lui Ahab, deci, cum ar fi putut să spună el ceva de
bine, când Cuvântul a spus ceva rău? Cum poţi binecuvânta ceva ce Dumnezeu a
blestemat, sau cum poţi blestema ceva ce a binecuvântat Dumnezeu? Trebuie să fie
Cuvântul. Uneori trebuie să stai singur, dar stai acolo! Aşa este. Fii
stăruitor. Stai cu El! Indiferent ce spune cineva, stai cu El! Mica a stat cu
El şi desigur s-a dovedit că era corect.

Credinţa nu neagă niciodată adevărul
Cuvântului, ci se ţine de El indiferent cât pare de ridicol. Da, credinţa se
ţine numai de adevărul Cuvântului.

Şi acum, la încheiere… De ce nu-mi face semn
nimeni? Nu am ştiut că este deja atât de târziu. Iertaţi-mă, prieteni. Voi mai
spune doar câteva lucruri, apoi vă las.

Îl voi aminti şi pe apostolul Petru. El a
avut un tată bun; numele lui era Iona. Mi-i pot imagina pe Petru, Andrei şi
Iona, cei trei pescari stând împreună. Îl pot vedea pe bătrânul Iona, care era
cam de optzeci de ani, ajutându-şi fiii să tragă năvodul în barcă, cu mâinile
tremurând. El vedea că puterea îi slăbea şi ştia că va pleca în curând. Pot
să-l văd cum stătea într-o parte a bărcii, şi privea captura bună pe care o
prinseseră, fiindcă se rugase pentru ea în dimineaţa aceea.

Apoi a zis: „Fiilor, veniţi puţin aici.” Apoi
le-a vorbit cam aşa: „Voi ştiţi că noi Îl aşteptăm pe Mesia şi ştim că trebuie
să vină. Eu L-am aşteptat tot timpul să-L văd, pentru că am crezut că va veni
în generaţia mea, dar am îmbătrânit şi se pare că voi pleca înainte să-L pot
vedea. Dar, băieţi, voi să nu vă tulburaţi, fiindcă chiar înainte de arătarea
Lui se va ridica mult fanatism în jur.” Întotdeauna este aşa.

Acesta este diavolul care încearcă să ridice
o sperietoare cu care să vă îndepărteze de Adevăr, dar sperietorile sunt puse
întotdeauna acolo unde este ceva bun. Ele nu sunt puse lângă nişte mere acre,
ci lângă ceva bun.

Şi Iona a continuat: „Să nu uitaţi că se vor
ridica unii care vor spune că sunt asta şi cealaltă, unii care vor pretinde că
sunt chiar Mesia, dar să nu-i credeţi! Ca să fiţi siguri, luaţi numai ceea ce
spune Cuvântul, Cuvântul vorbit de Moise, prorocul lui Dumnezeu, fiindcă
Cuvântul vine întotdeauna la proroc, şi el a spus că Domnul Dumnezeu va ridica
un proroc ca el, şi că de Acela trebuie să ascultaţi. Au trecut deja sute de
ani de când nu am mai avut nici un proroc, dar să nu uitaţi că atunci când va
veni Mesia, El nu va spune că este El, dar va fi un Proroc şi voi veţi vedea
aceasta. Biblia noastră spune că dacă cineva zice că este proroc şi ceea ce
spune se împlineşte, să ascultaţi de el fiindcă este de la Dumnezeu. Dar dacă
ceea ce spune nu se împlineşte, să nu-i daţi atenţie! Mergeţi mai departe,
fiindcă nu este corect. Deci, să fiţi atenţi la aceasta, băieţi!”

Andrei a fost primul care L-a aflat pe Mesia
şi i-a zis lui Simon: „Hei, Simon, vino la adunare pentru că dimineaţă va fi
acolo. Bisericile nu-L vor, aşa că S-a dus în altă parte, dar mâine dimineaţă
va fi acolo.”

Dar Simon era sceptic şi i-a zis: „Stai
puţin, tu ştii că noi, fariseii, trebuie să…”

„Totuşi, aş vrea să vii. Aşează-te undeva şi
ascultă-L pur şi simplu.”

Şi iată că a doua zi, pe când trăgeau
năvoadele, tocmai a ajuns Isus pe mal. Atunci Simon s-a dus printre oamenii
adunaţi, iar Isus a privit peste mulţime, S-a oprit  la el şi i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui
Iona…”

Păi, dacă vorbim de un flăcău stăruitor,
Petru a devenit acela. Din clipa aceea nimeni nu a putut să-l facă să se mai
îndoiască, fiindcă el ştia adevărul. Ce l-a convins? Faptul că a văzut semnul
lui Mesia, a văzut Cuvântul. El ştia că Omul acela nu-l cunoştea nici pe el,
nici pe tatăl lui, iar aceasta l-a determinat să privească după semnul unui
proroc. Vedeţi, el era stăruitor.

Când a auzit acele cuvinte, Filip nu a mai
avut nevoie să vadă nimic. El a crezut, pentru că era unul din cei care Îl
aşteptau pe Mesia. Şi pentru că era stăruitor, s-a dus cincisprezece mile în
jurul muntelui şi s-a întâlnit cu prietenul lui, Natanael.

El nu a trebuit să-i spună: „Vino să stăm un
moment jos şi să analizăm lucrurile,” ci i-a zis: „Vino să vezi pe Cine am
găsit noi, pe Acela despre care a scris Moise.” Amin. Si pot să-l aud cum i-a
povestit despre Simon.

Şi discutând despre aceste lucruri, au ajuns
în locul unde era Isus; au intrat în adunare, în rândul de rugăciune, sau ce
era şi pot să-l văd pe Natanael privind în jur şi zicând: „Am un sentiment
plăcut; pare să fie ceva bun.”

Isus i-a surprins privirea şi a spus: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este
vicleşug.”

„De unde mă cunoşti?”, I-a zis Natanael.
Drept răspuns, Isus i-a zis:
„Te-am
văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Natanael a privit în jur şi văzut toţi
pastorii lui, diaconii, bătrânii, episcopii şi pe toţi ceilalţi stând în jur.
Dar, frate, el a devenit foarte stăruitor şi a zis: „Rabi, Tu eşti Fiul lui
Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”
Aleluia!

Priviţi! El era stăruitor. De ce? Pentru că
văzuse ceva. Auzise ceva şi pentru că a realizat că era biblic, putea să
insiste indiferent ce gândeau ceilalţi. El s-a prins de Ceva şi s-a ţinut tare.

Femeia de la fântână era una cu renume rău.
Ea văzuse atâta imitaţie printre oameni, dar într-o zi pe la ora unsprezece,
s-a întâmplat ceva… Ucenicii plecaseră în Sihar să facă rost de merinde, iar
Isus a rămas singur lângă fântână. Tatăl L-a trimis acolo pentru că era nevoie
să fie acolo. El mergea la Ierihon, dar S-a dus pe după munte, pentru că acolo
era cineva în nevoie… un suflet, o prostituată. O, ce har măreţ!

Un singur suflet, sufletul acelei femei cu
renume rău, L-a făcut să se abată din călătoria Sa. Cam pe la ora unsprezece,
ea s-a dus la fântână, cu buclele acoperindu-i faţa, şi în timp ce cobora
găleata în fântână, a auzit un glas care-i spunea: „Dă-Mi să beau!” Femeia a
privit repede în direcţia aceea şi a văzut un evreu, aşa că I-a zis: „Nu se
cuvine ca un evreu să ceară ceva de la un samaritean.”

Dar El i-a răspuns: „Dacă ai şti cu Cine
vorbeşti, Mi-ai cere tu apă.” Ce făcea El? Intra în legătură cu duhul ei. Tatăl
Îl trimisese acolo, iar acum subiectul era aici. Aleluia! O, Dumnezeule!

Dumnezeu Îl trimisese acolo şi iată că
sufletul căutat era chiar înaintea Lui, aşa că a început să vorbească cu ea
căutând să afle care era problema ei. Astfel, după ce au vorbit despre
închinarea adevărată, El i-a zis:

„Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino
aici”.

Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.”

„Bine ai zis că n-ai bărbat, pentru că cinci
bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus
adevărul.”

„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti
proroc. „Ştiu că are să vină Mesia (căruia I se zice Hristos); când va veni El,
are să ne spună toate lucrurile.”

Şi Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.16-26). Deci vorbim de stăruinţă.

Dacă cunoaşteţi obiceiurile din vremea aceea, ştiţi că o
femeie ca ea nu avea voie să se apropie niciodată de un bărbat într-un loc
public. Aşa este. În India şi în alte locuri este şi astăzi aşa. Bărbatul nici
nu trebuia să se oprească cu ea, sau s-o privească, pentru că era însemnată ca
şi prostituată. Îi întorceau pur si simplu spatele.

Dar pe femeia aceea n-au putut s-o ignore. De ce? Pentru
că avea o mână de credinţă, avea un Mesaj, şi nu putea fi oprită de nimeni să-l
spună: „Veniţi de
vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este Acesta Hristosul?”
(v. 29). Şi Biblia spune că toată cetatea a
crezut în El din pricina mărturiei acelei femei.

Şi femeia cu scurgerea de sânge era
stăruitoare. Îmi imaginez că în ziua aceea a văzut stând acolo toate
denominaţiunile, dar n-a interesat-o nimic, ci a mers mai departe. Unul dintre
ei a spus:

„Un moment! Unde te duci? Nu cumva eşti
nevasta lui John Doe din deal, care a vândut herghelia de cai ca să-i plătească
pe doctori?”

„Ba da, dar nu mi-a ajutat la nimic.”„Păi,
eşti prea slăbită! Dacă vei sta aici, vei fi călcată în picioare de mulţimea
aceea. Uita-te la ei! Sunt doar o grămadă de fanatici galileeni care nici măcar
nu aparţin de vreo organizaţie! Tot ce face El este să ne rupă bisericile.
Du-te înapoi până nu îl chem pe păstorul tău!”

Dar ea l-a ignorat; era stăruitoare şi a mers
mai departe.

„Eşti prea slăbită ca să mergi la adunare!”
Aceasta n-a oprit-o deloc, ci s-a dus mai departe oricum.

Poate soţul ei i-a spus: „Du-te înapoi pe deal, acolo
unde îţi este locul!” Vedeţi? „Tu eşti soţul meu şi te iubesc, dar trebuie să-L
ating,” apoi a trecut pe lângă el şi a mers mai departe….

… episcopul I-a zis: „Am auzit că ai făcut minuni. Să te
vedem şi noi făcând una!”

Atunci femeia s-a gândit: „Cum să ajung la El?” Dar
vedeţi, credinţa găseşte întotdeauna o cale, ca în cazul femeii grecoaice. În
final găseşte o soluţie ca să-L poată atinge.

Aceasta îmi aminteşte de Abraham Lincoln. Voi ştiţi că ei
l-au împuşcat pe acest mare om.

Ei l-au întrebat: „Cum vei ajunge acolo?”

„Mă încred în Dumnezeu,” a răspuns el.

„Îţi vor închide uşa în nas!”

„Totuşi, eu mă încred în Dumnezeu,” a spus el.

Senatorii aceia voiau să voteze împotrivă şi să-l arunce
afară, fiindcă ştiau că Abraham Lincoln era pentru abrogarea sclaviei. Peste el
era o mare presiune, iar ei nu voiau să-l lase să intre.

Astfel, când au strigat numele senatorilor, le-au strigat
pe toate, dar scaunul lui Lincoln a rămas gol. Apoi s-a întrebat: „Abraham
Lincoln este prezent?” Şi el a răspuns: „Prezent!”, venind jos pe horn.

Vedeţi? Credinţa găseşte întotdeauna o cale. Ce contează
piedicile? Ea găseşte o cale: pe poate târî, poate striga, poate cânta sau
orice ar fi, ea găseşte întotdeauna o cale şi merge mai departe.

Ea încearcă să-L atingă, dar este blocată tot timpul. În
cele din urmă, femeia s-a lăsat în jos, s-a întins şi I-a atins poala hainei.
Imediat, Isus S-a întors şi a întrebat: „Cine M-a atins?” De ce? Pentru că ea a
fost stăruitoare până când L-a atins.

Acum trebuie să închei. Mă simt atât de bine încât nu aş
vrea să fac aceasta, dar ne aşteaptă un rând mare de rugăciune. Ascultaţi! În
urmă cu patru ani am fost în Mexic, iar acolo am primit o arenă de coridă. Am
fost dus acolo de generalul Valdena şi eram primul american ne-catolic care
ţinea o adunare acolo.

Episcopul catolic s-a dus la preşedinte şi i-a spus: „Cu
toată stima, domnule preşedinte, dar omul acesta nu este catolic. El este
susţinut de guvernul militar condus de generalul Valdena, iar naţiunea noastră
nu este de acord cu aceasta!”

„Am auzit că are o reputaţie bună,” a răspuns
preşedintele.

„O, el nu este decât un renegat!”

„Sincer, nu cred că zeci de mii de oameni s-ar înghesui
să asculte un renegat,” a răspuns preşedintele.

„Dar vedeţi, domnule, numai cei săraci şi analfabeţi se
duc să-l asculte.”

„Voi îi păstoriţi de cinci sute de ani, de ce sunt săraci
şi analfabeţi?” l-a întrebat preşedintele.

Aceasta era o întrebare bună.

Totuşi, nu ne-au lăsat să avem arena, dar am găsit un loc
mai mare. Sărmanii mexicani! Mă gândesc că noi stăm aici şi ascultăm Cuvântul
timp de o oră şi jumătate şi obosim, dar mulţi din oamenii aceia au venit acolo
de la ora opt sau nouă dimineaţa, şi au stat toată ziua în picioare, rezemaţi
unii de alţii. Eu ajungeam la amvon seara la opt sau nouă, dar ei stăteau acolo
cu miile şi aşteptau.

Am ţinut adunări timp de trei zile, şi îmi amintesc că în
a doua seară, Billy a adus pe platformă un mexican bătrân. Era zdrenţos, fără
papuci în picioare, fără cămaşă, doar cu o haină veche strânsă în jurul lui.
Era orb şi spunea tot timpul ceva. Când s-a apropiat de mine a scos mărgelele
acelea şi a început să spună: „Ave Maria”, aşa că a trebuit să-l opresc.

L-am cuprins cu braţele şi m-am uitat la pantofii şi la
costumul meu. Îmi venea să i le dau sărmanului bătrân, dar picioarele lui erau
mai mari decât ale mele şi umerii mult mai laţi decât ai mei. Mă uitam la părul
lui cărunt şi mă gândeam că dacă ar trăi tatăl meu, ar fi cam de vârsta lui.
Poate era şi el tatăl cuiva.

Mi-am pus mâinile în jurul lui şi am început să mă rog,
iar când mi-am deschis ochii, l-am văzut pe bătrân, în vedenie, privind în jur
cât se poate de sănătos. Am rămas liniştit şi deodată l-am auzit strigând:
„Gloria a Dios!”, adică „Slavă lui Dumnezeu!” El putea să vadă la fel de bine
ca mine şi s-a grăbit să plece plin de bucurie. Măreţul har…

În seara următoare era o grămadă atât de mare şi atât de
înaltă de şaluri şi haine peste care trebuia să ne rugăm. Toată ziua plouase,
dar oamenii aceia au stat acolo nemişcaţi, aşteptând să vină seara. Femeile
mexicane aveau părul lăsat pe spate şi erau ude leoarcă.

Am fost nevoit să mă urc pe o scară şi să cobor pe lângă
un zid. M-au luat din maşină şi m-au lăsat jos pe o scară de frânghii, pentru
că numai aşa puteam ajunge pe platformă.

Eu vorbeam deja, când Billy a venit la mine şi mi-a zis:
„Tati…” Un bărbat mexican… nu ştiu cum îl chema, dar eu l-am numit „Manana”
adică „mâine”, pentru că era foarte încet. Niciunul nu vorbea engleza, iar
bărbatul acesta tot spunea ceva, dar nu l-am înţeles. Apoi a venit Billy şi
mi-a spus: „Tati, Manana a împărţit toate numerele de rugăciune, iar în mulţime
este o femeie care are în braţe cu copil mort şi vrea să ajungă la tine pentru
rugăciune. Uşierii nu o mai pot ţine pe loc pentru că fuge printre picioarele
lor sau se urcă pe ei, numai să ajungă aici. Nu are număr de rugăciune şi nu am
de unde să-i dau unul, iar dacă nu facem ceva, sunt sigur că va provoca o
dezordine mare cât casa.”

Alături de mine era fratele Jack Moore. Cred că mulţi
dintre voi îl cunoaşteţi. Astfel, i-am zis fratelui Jack: „Femeia nu mă
cunoaşte nici pe mine şi nici pe tine. Du-te şi roagă-te tu şi pentru femeie şi
pentru copilaş şi va fi bine.”

Uşierii o ţineau să nu intre, dar ea se smucea şi se
strecura printre picioarele oamenilor. A făcut figura aceasta de patru sau
cinci ori. Pur şi simplu nu puteau s-o ţină departe de platformă. Era
stăruitoare…

Deci, fratele nostru Jack, s-a dus să se roage pentru
micuţul mort. Billy l-a condus la femeie, iar fratele Espinoza, un frate
penticostal, traducea. Eu am spus: „…credinţa
este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare
despre lucrurile care nu se văd.”
Evrei 11.1).

Când fratele Espinoza a început să traducă
aceste cuvinte, m-am uitat şi la o distanţă de două sau trei picioare, am văzut
o vedenie cu un copilaş mexican, fără dinţi, care mă privea şi râdea. M-am
frecat la ochi şi m-am uitat din nou, iar micuţul era tot acolo. El continua să
râdă şi avea ochii negri larg deschişi. Atunci m-am gândit: „Oare o fi
copilaşul acela?” Şi am spus: „Un moment, frate Espinoza.” Fratele Jock tocmai
cobora de pe platformă, dar eu am spus: „Spuneţi uşierilor s-o lase pe femeie
să vină aici.”

Ea era destul de aproape şi continua să se
împingă, să ajungă cumva până la mine cu copilaşul ei mort înfăşurat în pătură.
El murise în dimineaţa aceea la ora nouă, iar doctorul i-a pus diagnosticul:
mort de pneumonie.

Toţi i-au eliberat calea şi femeia a ajuns pe
platformă, apoi a căzut în genunchi şi a început să strige: „Padre!”, ceea ce
înseamnă „tată,” în timp ce eu încercam s-o conving să se ridice.

Când s-a ridicat, fratele Espinoza a
întrebat: „Are număr de rugăciune?”

„Nu are,” am răspuns eu, „dar te rog să nu
traduci aceasta. Am văzut în vedenie un copilaş mexican, dar nu ştiu dacă este
acesta. Poate fi copilul femeii. Mă voi ruga pentru copil, apoi o voi lăsa să
plece.”

„Bine,” a spus el.

„Să nu traduci rugăciunea.” I-am spus femeii
să se ridice, iar fratele Espinoza i-a tradus. Ea s-a ridicat, iar eu am
întrebat-o: „Când a murit copilaşul?”

„Azi dimineaţă la ora nouă,” a răspuns
femeia. Era ora zece şi treizeci seara.

„Crezi?”

„Cu toată inima.” Sigur că credea micuţa
femeie care nu cred că avea mai mult de douăzeci şi doi sau douăzeci şi trei de
ani. Femeia avea copilaşul acoperit cu o pătură care era udă leoarcă, pentru că
stătuse toată ziua în ploaie.

Ea a venit cu copilul pentru că citise în
ziar despre bătrânul care îşi recăpătase vederea. Deci am întrebat-o dacă
crede, iar ea mi-a spus că da. Atunci mi-am pus mâinile peste copilaş şi am
spus: „Tată ceresc, nu ştiu dacă acesta este copilaşul din vedenie, dar tu
mi-ai arătat un copilaş care râde. Îmi pun mâinile peste el şi ţi-l încredinţez
Ţie.”

Imediat copilaşul a început să plângă: „Oaaa!”
şi să dea din picioruşe. Atunci mama a tras pătura de peste el şi a început să
strige şi ea, iar eu am spus: „Nu ştiu ce să mai spun, frate Espinoza, dar ar
trebui adusă o dovadă scrisă de medic, înainte ca să spui ceva despre învierea
micuţului, fiindcă ne trebuie un act doveditor.”

A doua zi, fratele s-a dus cu femeia la doctor, iar
acesta a semnat declaraţia care confirma moartea copilaşului cu o zi înainte,
la ora nouă dimineaţa. Din câte ştiu, copilul trăieşte şi este bine şi astăzi.
De ce? Pentru că asemenea femeii grecoaice, femeia a fost stăruitoare, fiindcă
a ştiut că l-a apucat pe Dumnezeu. Catolic sau nu, preot sau nu, cu biserică
sau fără, excomunicată sau nu, batjocorită sau nu, ea nu a cedat până nu a
primit ce cerea. Cum a fost ea? Perseverentă, deoarece ştia că acolo era chiar
Dumnezeu.

Ascultaţi! Biblia a promis semne şi a dovedit că El Îşi
ţine Cuvântul. Aş vrea să ne rugăm, dar înainte de a face aceasta, aş vrea să
ştiu dacă este cineva care ar vrea să fie amintit în rugăciunea din seara
aceasta? Indiferent ce nevoie aveţi, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Dumnezeule,
fă-mă stăruitor ca să pot primi ceea ce doresc în inima mea. Fă aceasta spre
slava Ta, Doamne. Stai cu mine, Te rog, şi leagă-mă de Tine, fiindcă Te voi
urma şi voi crede. Voi crede şi când se va ruga pentru alţii, şi voi fi atât de
stăruitor încât nu voi pleca de aici până când nu-mi voi ancora credinţa. Voi
fi foarte stăruitor, pentru că cred, şi vreau să mă ţin tare de Cuvântul Tău
pentru cauza mea.”

Tată ceresc, Tu ai văzut aceste mâini. Povestea acestei
femei dintre neamuri care era foarte perseverentă, ne-a impresionat pe toţi. Ea
era perseverentă pentru că credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui
Dumnezeu. Ea nu a cedat indiferent câte piedici s-au ridicat în calea ei, iar
noi stăm în seara aceasta aici fără nici o piedică; nu avem nici măcar o treime
din piedicile pe care le-a întâlnit ea.

Fiica ei avea epilepsie, dar pentru că era dintre
neamuri, Dumnezeu nu avea nici o făgăduinţă pentru ea.

Femeia fusese respinsă de prietenii ei; fusese respinsă
de toţi cei pe care i-am amintit în seara aceasta. Chiar şi Isus i-a încercat
credinţa şi i-a spus că nu a fost trimis pentru ea, şi că ea şi rasa ei erau
doar nişte câini.

 Doamne, adevărul
este că atunci când credinţa se ancorează pe Cuvânt, Îl admite că este
Adevărul. Astfel, femeia I-a răspuns: „Dar şi căţeii se hrănesc cu firimiturile
care cad de la masa stăpânilor.” Aceasta a atins inima Învăţătorului nostru,
care i-a spus: „O, femeie, mare este credinţa ta! Facă-ţi-se după cum crezi!”
Şi când a ajuns acasă, crizele o părăsiseră şi fiica ei era sănătoasă. Vedeţi,
dracul acela o părăsise.

Tată, dă-ne şi nouă acea credinţă în seara aceasta.
Ajută-ne să venim cu stăruinţă şi credinţă, fiindcă ne bazăm pe făgăduinţa
Cuvântului Tău care spune că vom primi orice cerem în Numele Tău.

Tu i-ai spus lui Iosua că „Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului
vostru vi-l dau.”
, şi noi ştim că „a călca cu talpa piciorului,” înseamnă „a
intra în posesiune.” Tată, dacă în seara aceasta este printre noi cineva care
nu a intrat destul în Împărăţia lui Dumnezeu încât să primească Duhul Sfânt, fă
să-L primească chiar acum.

Îngăduie ca cei care nu au putut să creadă destul ca să
păşească aici sus şi să primească binecuvântările vindecării divine, s-o facă
în seara aceasta şi să fie stăruitori.

Fie ca credinţa lor să se prindă tare, pe baza
mărturiilor pe care le-au auzit de la ceilalţi, iar cei care nu Te-au acceptat
ca Mântuitorul lor, să se întindă în seara aceasta, să Te apuce şi să Te
accepte.

Biblia spune că „toţi cei ce au crezut au fost
botezaţi.”
(Fapte 18.8). Îndură-Te, Tată. Îngăduie să fie botezaţi şi în
apă şi cu Duhul Sfânt. Dă-le aceste binecuvântări şi ajută-l pe slujitorul Tău
umil şi smerit, în timp ce voi sluji în Numele Fiului Tău. Amin.

Cred că Billy Paul a împărţit numere de rugăciune. Cred
că a dat cincizeci, este adevărat? Da, cincizeci de numere. Atunci să vină aici
unul câte unul.

Cine are numărul unu? Cum? A1? În ordine. Domnul acela
are numărul A1? Cine are A2? Am văzut cumva o mână ridicată? În ordine, soră.
A3? Bine. A4, A5. Ridicaţi mâna. Haideţi în rând. A5?

Billy se duce printre oameni, amestecă numerele şi le
împarte oricui doreşte. Desigur, cine doreşte, trebuie să vină şi să ia. Eu
cred că dacă un venit devreme ca să primească un număr de rugăciune, este
corect să fie primii sus, nu-i aşa? În ordine. Dar Billy nu ştie cine va fi
primul în rând pentru că numerele sunt amestecate. Aceasta face el.

Uneori încep de la coadă la cap, dar aseară nu am avut
numere. În timp ce se strigă numerele, vă rog să vă uitaţi la vecinul din
stânga sau din dreapta, fiindcă poate fi cineva surd sau paralizat şi nu se
poate mişca. Dacă sunt aşa, puneţi-i voi în rând. Uşierii vor fi gata să-i ajute.

Sunt aliniaţi toţi cei care au numere? Vă întreb pentru
că atunci când s-a strigat numărul A37 nu a răspuns nimeni. A răspuns cineva?
Fratele Vayle spune că nu a observat nici numărul cinci. Sunt aici cei care au
numărul cinci şi numărul treizeci şi şapte? În ordine.

Acum toată lumea să fie atentă şi gata să primească.
Mulţumesc. Mă auziţi mai bine, acum? Ei fac aceasta deoarece atunci când sunt
sub ungere nu vorbesc prea tare.

În timp ce se adună, aş vrea să vă spun ceva, şi vreau să
mă înţelegeţi. Dacă nu credeţi, nu ridicaţi mâna, dar dacă credeţi, vreau să vă
ridicaţi mâna.

Noi ştim că creştinătatea a crescut de-a lungul anilor în
harul lui Dumnezeu. Martin Luther a fost primul reformator din epoca
întunecoasă şi a predicat neprihănirea prin credinţă. Câţi ştiu aceasta?
Atunci, biserica este ca o piramidă. A pornit de la bază… Oricine spunea că
este creştin, era considerat periculos şi putea fi omorât.

Apoi a venit Wesley cu mesajul sfinţirii şi biserica a
devenit o minoritate. După Wesley a venit grupul de la cincizecime, iar atunci
s-a ajuns sus. Prin ceea ce am spus, eu nu învăţ învăţătura piramidei sau ceva
de felul acesta, ci am dat doar un exemplu.

Piatra de încheiere nu a fost pusă niciodată pe piramidă.
De ce? Când se pune piatra de încheiere pe vârful piramidei… Dacă cineva a fost
în Egipt, a putut să vadă că pietrele care formează piramida sunt atât de bine
îmbinate încât nu încape nici o lamă de ras între ele.  Acolo este un mare mister: cum au reuşit să
le aşeze aşa, fiindcă este o îmbinare perfectă.

Acum, piatra din vârf… Pietrele care formează piramida,
sunt gata să primească piatra de încheiere. Ele trebuie să fie făţuite atât de
perfect, încât atunci când vine piatra din capul unghiului să se potrivească
exact, ca zidirea să fie completă. Este adevărat?

Dacă piatra din capul unghiului ar fi venit în zilele lui
Luther, priviţi cât de ne la locul ei ar fi fost! Priviţi, dacă ar fi venit în
zilele lui Wesley. Nu se putea, ci va veni la timpul hotărât. Biserica va fi
făţuită în aşa fel, încât slujba ei va fi aceeaşi ca slujba pe care a avut-o
Isus, toate pietrele fiind pregătite pentru răpire.

Capul ştie mai mult decât ştiu picioarele, înţelegeţi? Şi
toate aceste lucruri vin în partea capului.

Scuzaţi-mă, fraţilor, dar aş vrea să vă spun ceva. Poate
nu este chiar potrivită, dar dacă greşesc, vă rog să mă iertaţi. Eu cred că
Biserica trebuie să ajungă în acel punct ca să poată fi răpită şi dusă sus ca
să-L întâlnească pe Domnul în văzduh. Eu cred că trăim în timpul în care
Biserica va fi o minoritate, un grup mic.

Să ştiţi că atunci când a predicat Isus, nici măcar unul
la sută din oamenii de pe pământ nu au auzit de El. Numai cei aleşi aud.
Aceasta este. „Nimeni nu
poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia
în ziua de apoi.” Şi: „Tot

ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine.” (Ioan 6.44;37).

Eu cred că va fi o Biserică ce va ajunge la acea
desăvârşire, la acea slujbă desăvârşită, în care slujbele date pentru
desăvârşirea Bisericii: apostolii, prorocii, învăţătorii, evangheliştii şi
păstorii, vor fi una cu Cuvântul, astfel încât toate să lucreze împreună până
la venirea Domnului. Eu cred aceasta şi cred că suntem aproape de timpul acela.

Noi ştim că Isus a spus şi ne-a învăţat în Scriptură că
lucrările pe care le-a făcut El, se vor mai face. Dacă nu veţi fi de acord cu
mine, sper s-o faceţi pe baza unui motiv bine întemeiat.

Ştiţi că arătarea Domnului şi venirea Domnului de care
vorbeşte Biblia, sunt două lucruri diferite? Cercetaţi şi veţi vedea că aşa
este. Arătarea şi venirea Lui sunt două lucruri diferite. Arătarea Domnului
este acum. El Se arată printre oameni, iar noi Îl vedem făcând aceleaşi lucrări
ale Lui, prin Duhul Sfânt. Dar venirea Lui va fi în formă fizică şi va fi
atunci când va veni să-Şi ia Biserica sus.

Vedeţi, am trecut prin Cuvânt: neprihănire, sfinţire şi
botez cu Duhul Sfânt, iar acum Biserica ajunge în starea în care este gata şi
aşteaptă. Slujbele Bisericii sunt la locul lor; învăţătorii sunt la locul lor
şi darurile se manifestă.

O, dar sunt şi o mulţime de imitatori! Aşa este. Ne
aşteptăm la aceasta, dar înainte ca să fie un dolar fals, trebuie să existe un
dolar adevărat din care se face dolarul fals. Aşa este. Noi am avut tot felul
de imitaţii fireşti, dar ele nu înlătură ceea ce este adevărat, ci îl face să
strălucească şi mai tare.

Deci, Domnul Se arată în poporul Său prin semne mari şi
minuni, învieri din morţi, vindecări, adică făcând exact ceea ce a făcut cu
două mii de ani în urmă, când a fost pe pământ.

Vedeţi, Biserica este cioplită prin aceasta, până în
timpul în care piatra din capul unghiului este gata s-o întâlnească. Apoi vor
merge amândoi în răpire.

Unii au adormit în timpul primei străji, alţii în a doua,
în a treia şi tot aşa până în a şaptea strajă… când va avea loc arătarea Domnului.
Aseară, noi am vorbit despre cum va veni El.

Să nu uitaţi că nu este omul. Aceea este o slujbă în
biserică. Nu minunatul nostru învăţător, ci minunatul Duh Sfânt învăţând omul.
Nu minunatul om cu darul deosebirii, ci minunatul Duh Sfânt care îl foloseşte
pe omul acela. Înţelegeţi?

Petru a făcut odată referire la aceasta. Astfel, vorbind
despre muntele schimbării la faţă, l-a numit: „muntele cel sfânt.”
(2Petru 1.18). Dar nu muntele era sfânt, ci Duhul Sfânt pe munte era sfânt; nu
biserica este sfântă, ci Dumnezeu este sfânt; nu oamenii sunt sfinţi, ci Duhul
Lui este Sfânt. Înţelegeţi? Este Duhul Sfânt în aceste zile din urmă.

Când a venit Îngerul Domnului la Avraam, înainte de
distrugerea Sodomei, Dumnezeu S-a arătat într-un trup uman, iar Isus a spus: „Cum
a fost în zilele lui Noe, va fi şi la venirea Fiului omului; şi cum era în
zilele lui Lot, aidoma va fi la venirea Fiului omului.”
El vorbea despre
morala din acele zile.

Uitaţi-vă la Mesagerul care a mers la Avraam, şi la
mesagerii care s-au dus la Lot şi la biserica lumească. Ei au spus doar:
„Ieşiţi afară! Ieşiţi afară!”, în timp ce Avraam mijlocea pentru ei.

Priviţi! Îngerul, Dumnezeu, Elohim, arătându-Se într-un
trup de carne, arătând că în timpul din urmă, Elohim Se va arăta din nou. Nu
venirea lui Hristos, ci arătarea lui Hristos în trup de carne în biserica Lui,
făcând aceleaşi semne şi lucrări ale Lui, lucruri care nu au mai fost făcute în
biserică de două mii de ani: arătarea Domnului.

Sunt aliniate toate numerele? Câţi sunt bolnavi şi nu au
număr de rugăciune? Ridicaţi mâna. Faceţi-o din nou. Ridicaţi mâinile toţi care
sunteţi bolnavi, vă rugaţi şi credeţi. În ordine.

Femeia care s-a atins de poala hainei Lui, nu a avut
număr de rugăciune, dar s-a atins de El. Şi Biblia spune că acum El este Marele
Preot care trăieşte şi face mijlocire; Marele Preot care poate fi atins prin
simţirea slăbiciunilor noastre. (Evrei 4.15). Este adevărat?

Ei bine, dacă El este acelaşi Mare Preot, şi L-ai atins
ca femeia aceea… Nu fizic, ci credinţa ei L-a atins. Atunci El S-a întors, i-a
spus de scurgerea ei de sânge şi că credinţa ei a mântuit-o.

Credeţi că în seara aceasta El este Acelaşi Mare Preot?
Dacă aceste cuvinte sunt adevărate, înseamnă că El Se arată într-un trup
omenesc, aşa că lăsaţi-L să Se arate în trupul vostru, şi să vă dea credinţă în
Cuvântul Său făgăduit: „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” (Ioan
14.12).

Dacă sunt slujbe în biserică, atunci daţi-mi voie să mă
dau la o parte din faţa Lui şi partea lui William Branham să plece ca să poată
vorbi prin mine William Branham, şi El să se arate în trupul meu aşa cum se
arată şi în ale voastre.

El are nevoie de doi martori ca să-Şi confirme Cuvântul.
Atunci tu ai credinţă să-L atingi, şi prin amândoi poate să-Şi confirme
Cuvântul că este adevărat.

Să ştiţi că nu voi folosi darul deosebirii pentru tot
rândul acesta, fiindcă acest lucru m-ar termina. Atingerea unei singure femei
L-a făcut pe Fiul lui Dumnezeu să spună că a slăbit în putere; şi dacă El, Fiul
lui Dumnezeu a simţit aceasta, cum credeţi că va fi cu un păcătos salvat prin
harul Său?

Eu n-aş putea să rezist la niciunul, dacă n-ar fi spus El
că „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă chiar mai
multe.”

 Ştiu că traducerea
King James spune „mai mari,”, dar de fapt este vorba de „mai multe.”
Înţelegeţi? Nu s-ar putea face lucrări mai mari, pentru că El a înviat morţi, a
oprit furtuna, a făcut de toate. Vedeţi? Deci este vorba de mai multe lucrări,
pentru că vor fi făcute de mai mulţi oameni. Atunci Duhul a fost într-un singur
Om, dar acum este universal, în copiii Lui din toată lumea. Credeţi!

Haideţi să începem cu grupul de aici. Câţi de aici ştiţi
că nu mă cunoaşteţi şi că nici eu nu vă cunosc pe voi, dar sunteţi bolnavi şi
credeţi că Dumnezeu poate să descopere care este problema voastră? Ridicaţi
mâna.

Ridicaţi mâna şi cei care nu aveţi număr de rugăciune,
dar doriţi ceva de la Dumnezeu. Dar aici? Rugaţi-vă.

Am să mă întorc cu spatele. Voi, rugaţi-vă. Îngerul care
S-a arătat în trup de carne stătea cu spatele la cortul în care era Sara şi i-a
spus ce a făcut. Este adevărat? Acelaşi Înger al lui Dumnezeu este aici;
acelaşi Dumnezeu de acolo a făgăduit prin Isus, care era Dumnezeu arătat în
trup, să Se arate în timpul acesta din urmă, înainte ca pământul să ardă, aşa
cum a făcut-o şi în zilele Sodomei. Credeţi aceasta?

Desigur, este o vedenie. Aici sunt oameni pe care nu-i
cunosc, deci totul depinde numai de El. Dacă reuşesc să văd unde este… Da,
doamna mai solidă care stă aici… ai ridicat mâna mai devreme? Crezi că Dumnezeu
te va vindeca de reumatism şi vei fi bine? Dacă crezi, ridică mâna. În ordine.
Poţi avea aceasta. De ce s-a atins ea?

Bărbatul care stă lângă ea… Ce crezi, frate? Crezi că
lucrul acesta vine de la Dumnezeu? Da? Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care
este problema ta? Vei crede? Vei accepta dacă îţi voi spune prin Duhul lui
Dumnezeu? Cu tine vorbesc, cu tine, care stai aproape de mine. Crezi? Da? În
ordine. Atunci tensiunea te va părăsi.

Bărbatul de lângă tine a suferit de acelaşi lucru.
Bărbatul acela mic şi slab. Şi el a avut tensiune. Dacă este aşa, ridicaţi mâna
amândoi. Aleluia! Să credeţi! Nu vă îndoiţi! De ce s-au atins ei? În nici un
caz de mine. Eu nu-i cunosc pe oamenii aceştia, nu i-am văzut niciodată. Aşa
este. Tot ce aveţi de făcut este să credeţi.

Aici este o femeie care se uită drept la mine. Ea suspină
pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi se roagă pentru fiii ei care nu sunt mântuiţi.
Crede din toată inima şi vor fi salvaţi. Crezi aceasta? În ordine. Atunci poţi
avea ceea ce ceri. Credeţi cu toţii?

Domnule care stai acolo, crezi că Dumnezeu va lua de la
tine starea de nervi pe care o ai? Ai cerut s-o facă chiar acum. În ordine.
Este gata. Tu ai ceea ce ai cerut.

Doamna care stă chiar aici se roagă pentru nepotul ei.
Crezi că Dumnezeu îl va face bine? Crezi din toată inima? Plănuieşti să-l aduci
la biserică mâine seară. Nu trebuie, fiindcă Dumnezeu îl face bine acum. Crezi,
doamnă? În ordine. Poţi avea ceea ce ai cerut.

Eu sunt străin faţă de femeie, nu o cunosc deloc. Nu am
văzut-o în viaţa mea. Suntem străini unul faţă de altul, doamnă? Dacă da,
ridică mâna. Nu pentru aceasta te-ai rugat? Dacă da, mişcă mâna aşa. Vedeţi?
Acesta este Elohim Dumnezeu. Cum vă puteţi îndoi? Nu puteţi fi stăruitori?

Să încep cu rândul de rugăciune. Tu ai număr, ei nu au.
Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Crezi că în seara aceasta am spus
adevărul despre Cuvântul lui Dumnezeu?

Eu nu te cunosc, nu te-am văzut în viaţa mea, suntem doi
străini, din câte ştiu, dar crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este
problema ta sau ceva despre tine… Atunci vei şti dacă este adevărat sau nu.
Dacă îţi voi spune ce s-a întâmplat sau ce se va întâmpla, vei şti dacă este
adevărat sau nu.

Tu nu eşti aici pentru tine, ci pentru altcineva.
Persoana aceea nu este aici. Este soţia ta şi se află în alt stat, în Georgia.
Ea are probleme cu rinichii; are complicaţii şi este foarte bolnavă. Este
adevărat sau nu? Acum crezi din toată inima? Du-te acasă şi o vei găsi după cum
ai crezut. Nu te îndoi! „Dacă poţi crede, toate lucrurile sunt posibile pentru
cel ce crede.” Amin.

Acum avem o femeie. Haideţi să mai luăm unul, apoi vom
începe să ne rugăm pentru bolnavi. Apropie-te, soră. Cred că suntem străini
unul pentru celălalt. Noi suntem doar nişte oameni care ne-am întâlnit aşa cum
S-a întâlnit Isus cu femeia de la fântână. Iată-ne aici, un bărbat şi o femeie
care ne întâlnim pentru prima dată.

O, cum aş vrea să văd puterea lui Satan dată la o parte!
Cum puteţi sta aici, să vedeţi aceste lucruri şi totuşi să nu credeţi?

Eu n-am văzut-o niciodată pe femeia aceasta şi nu ştiu
nimic despre ea. Dar ce este aceasta? Făgăduinţa lui Dumnezeu. Aşa a spus El.
El mi-a spus cu mulţi ani în urmă că pentru aceasta am fost născut, şi Îl cred.

El a făcut-o de mii de ori în toată lumea şi nu a greşit
niciodată. Ce arată aceasta? Că timpul este aproape. Nu sunt eu, ci este El.
Cum o cunosc pe femeia aceasta?

Fratelui de aici i-a fost vindecat băiatul, iar el mi-a
spus: „Frate Branham, ştiu că trebuie să fie Dumnezeu. Vecinii spun că…” Eu
ştiu că aceasta este împlinirea unei făgăduinţe date pentru timpul din urmă. El
a făgăduit-o în Maleahi 4. Acolo spune că acest lucru trebuie să se întâmple
înainte ca să vină ziua aceea mare şi înfricoşată a Domnului. Şi noi ştim că
trăim în acel timp.

Iată, aici stau doi oameni. Eu nu o cunosc pe femeie.
Aici este un rând întreg şi încerc să mă adun ca să mă pot ocupa de toţi. O,
dacă aţi putea trece acea barieră! Dacă v-aţi putea elibera asemenea unei
păsări care scapă dintr-o colivie! Ea are aripi, de aceea tot ce trebuie să
facă este să zboare pe uşă afară.

Doamnă, aş vrea să vorbesc puţin cu tine. Eu nu te
cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Dacă El îmi va spune ceva despre tine, de ce
te afli aici, cum a făcut cu femeia cu scurgerea de sânge, sau ceva de felul
acesta…, vei şti dacă este corect, pentru că eu nu te cunosc. Şi dacă ar fi
adevărul, n-ar fi minunat acest lucru? Cu siguranţă.

Doamna este foarte bolnavă. O văd la doctor, dar doctorii
au făcut tot ce au putut, fiindcă are mai multe complicaţii. Una dintre
probleme este hernia, din pricina căreia ar trebui să fii operată. Dar inima ta
este atât de slăbită încât doctorii nu vor să te opereze. Aceasta este „Aşa
vorbeşte Domnul!” Dar este Unul care se ocupă de cazul tău! Glorie! Nu te
îndoi, ci continuă să crezi din toată inima. Crezi? Amin.

Acum ştii că ştiu care este problema ta; ştii că aici
este o ungere. Este adevărat? Crezi?

Tată ceresc, vindec-o pe sora mea în seara aceasta şi
fă-o bine… pentru slava Ta, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Rugăciunea făcută
cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Dumnezeu îl va face bine.

Tu eşti conştient că aici este Ceva. Dacă mă voi ruga
pentru tine, vei şti că aici este o Ungere care ştie că ai o boală de inimă.
Du-te mai departe, pentru că totul s-a terminat.

Cu câteva momente înainte, când am întrebat dacă este
cineva care are probleme, tu ai ridicat mâna, iar atunci a venit peste tine un
simţământ ciudat, este adevărat? Atunci te-a părăsit starea de nervi pe care o
aveai. Du-te acasă…

Dacă m-am rugat pentru tine, te vei face bine, este
adevărat? Dar te-ar ajuta dacă ţi-aş spune care este problema ta? Este o
problemă femeiască. Acum crezi? Du-te şi fii bine. Trebuie doar să crezi din
toată inima.

Ce zici dacă-mi pun mâinile peste tine şi mă rog pur şi
simplu? Vei crede? Tată ceresc, dă-i aceasta în Numele Tău. Isuse, Tu ai spus
că este mai ferice de cel ce nu vede şi crede, iar eu Te rog să-i vindeci,
Tată, în Numele Domnului Isus. Amin.

Eşti conştient că ştiu care este problema ta? Te-ar ajuta
dacă ţi-aş spune-o? Crezi, dacă mă voi ruga pentru tine? Tată ceresc, fă ca el
să nu mai tuşească. Fă-l bine şi ajută-l să respire în Numele lui Isus. Crezi?

Vino, frate. Dacă aş putea să te vindec, aş face-o, dar
nu pot s-o fac. Mă voi ruga însă pentru tine. Crezi că El mă va asculta? Vino
aici. Tată ceresc, binecuvântează-l pe fratele meu în Numele lui Isus Hristos,
Fiul Tău, şi vindecă-l. Amin. Nu te îndoi, ci crede.

Vino, domnule. Crezi că El va asculta rugăciunea noastră?
Dacă aş putea să te vindec, aş face-o, dar nu pot. Pot doar să mă rog, credeţi?
Tată ceresc, asemenea femeii grecoaice, ajută-l să primească tot ceea ce-ţi
doreşte. Du-te acasă şi fii bine în Numele lui Isus. Amin.

Vino, soră. Crezi că totul se va sfârşi dacă mă voi ruga
pentru tine? Ar fi o mare uşurare, nu-i aşa? Ei au încercat totul în ceea ce
priveşte astmul tău, dar nu a mers, aşa-i? Dar Dumnezeu este Vindecătorul.
Crezi aceasta, nu-i aşa? În ordine. Tată ceresc, Te rog în Numele lui Isus s-o
vindeci pe femeia aceasta şi s-o faci bine. Ştiu că Duhul Tău este aici şi că
am primit ungerea. Îmi pun mâinile peste ea, Doamne, şi Te rog s-o vindeci.
Rugăciunea cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Dumnezeu îl va face mine. Da.

Staţi liniştiţi şi fiţi respectuoşi. S-ar putea ca El să
cheme pe cineva de acolo, dar dacă vă tot mişcaţi, nu pot să prind aceasta,
pentru că fiecare dintre voi este un duh. Şi când încerc să contactez duhul
cuiva de aici, mă deranjează faptul că vă mişcaţi. Înţelegeţi? Da?  Isus a luat un om şi l-a dus afară din
cetate, departe de necredinţă. Deci, staţi liniştiţi şi rugaţi-vă.

Aici este o doamnă. Crezi că Dumnezeu îmi va spune care
este problema ta?  Vei accepta? Uită-te
la mine. Tu ai o umflătură. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună unde este? Este
la intestine. Aşa este. Crezi că Dumnezeu te va vindeca? În ordine. Atunci
du-te, şi să ţi se facă după credinţa ta. În ordine.

Dumnezeu nu se uită la persoană. Astfel, dacă El a
vindecat-o pe femeia aceea de problemele femeieşti pe care le avea, poate să te
vindece şi pe tine, este adevărat? În ordine?

Ce mai faci, soră? Crezi că dacă mă rog, El te va face
bine? Eu nu pot să te vindec, dar pot să-L rog pe El s-o facă; şi cred că a
făcut-o deja, crezi aceasta? În ordine. Aşa să faci. Dumnezeu să te
binecuvânteze, soră. Aşa să faci.

Crezi că dacă Îl voi ruga pe Dumnezeu, mă va asculta?
Isus a spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred: dacă îşi vor pune
mâinile peste bolnavi, se vor însănătoşi.”
Îl crezi? Atunci, împlinesc
porunca lui Dumnezeu cu privire la punerea mâinilor peste acest bolnav. Amin.
Crezi?

Şi tu crezi, soră? Tu n-ai venit doar ca să treci pe la
fratele Branham, fiindcă aceasta nu ţi-ar folosi la nimic, ci ai venit deoarece
crezi că Hristos este aici undeva, chiar dacă noi nu-L vedem. Este adevărat?
Vino! Tată ceresc, eu o binecuvântez pe femeia aceasta în Numele lui Isus
Hristos, şi cer vindecarea ei. Amin. Doar crede.

Tu crezi, soră? Tată ceresc, Te rog în Numele lui Isus
s-o vindeci pe sora noastră şi s-o faci bine. Amin.

Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu orb… Crezi că
Dumnezeu te va face bine? Tată ceresc, Tu poţi să-l vindeci pe omul acesta.
Mi-am pus mâinile peste el şi mă rog pentru vindecarea lui. Îndură-Te şi fă-o
în Numele lui Isus. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze fratele meu. Du-te şi
crede.

Şi tu crezi, soră. Tată ceresc, cer vindecarea ei în
Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Veniţi amândoi? Binecuvântate să fie inimile voastre!
Vai, ce scumpă este! Nădăjduiesc ca într-o zi să-i văd pe mama şi pe tata
venind în Împărăţia lui Dumnezeu. Credeţi că dacă mă voi ruga pentru el se va
face bine? Tată ceresc, îmi pun mâinile peste cuplul acesta tânăr cu toată
reverenţa şi respectul meu. Dacă ar sta în puterea mea să-i vindec, aş face-o,
dar nu pot, Doamne. Cred însă în Tine, care poţi s-o faci, şi cer vindecarea
lor în Numele lui Isus Hristos. Amin. Mergeţi, fiţi bine şi trăiţi o viaţă
bună, fericită şi lungă pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Acesta este cel mai groaznic lucru, şi nimeni nu ştie ce
să facă. Toţi îţi spun să-ţi revii, dar cum ai putea? Este vorba de
nervozitate. O, în jurul tău este o umbră neagră care te urmăreşte tot timpul,
şi nu poţi face nimic. Totul merge prost… Crezi că El mă va ajuta să scot
aceasta afară din tine? Satan, ieşi afară din ea! Părăseşte-o pe femeia aceasta
sărmană în Numele lui Isus Hristos. Să-ţi fie ruşine! Te provoc prin Numele
Dumnezeului celui viu, a Cărui prezenţă este acum aici şi al Cărui slujitor
sunt, să o părăseşti începând din seara aceasta! Dumnezeu să te binecuvânteze,
doamnă! Eşti eliberată! Du-te şi bucură-te!

Crezi, fratele meu? Să ne rugăm. Tată ceresc, în Numele
lui Isus Hristos, Fiul Tău, fă ca puterea care L-a înviat pe Isus din mormânt,
să însufleţească trupul acestui bărbat şi să-l facă bine. Amin. Domnul să te
binecuvânteze, fratele meu.

Tu crezi, soră? Tatăl nostru ceresc, în Numele lui Isus,
Fiul Tău, îmi pun mâinile peste această femeie în timp ce suntem în prezenţa
Lui, învăluiţi în prezenţa lui Isus Hristos. Îngăduie să fie vindecată. Amin.
Fii binecuvântată, soră. Du-te, bucură-te şi crede.

Veniţi, soră şi frate. Haideţi să ne dăm mâinile. Tată
ceresc, îi binecuvântez în Numele lui Isus Hristos, şi Te rog să le dai ceea ce
au cerut în seara aceasta, să fie pe deplin sănătoşi şi să trăiască pentru
Împărăţia lui Dumnezeu, în Numele lui Isus. Amin. Duceţi-vă şi credeţi. Nu vă
îndoiţi. Să credeţi.

Credeţi? Credeţi cu toţii? De multe ori oamenii cred că
trebuie să li se spună la toţi ceva, dar nu este aşa. Eu ştiu, dar dacă încep
să le spun la toţi, durează prea mult timp, iar eu devin tot mai slab şi mai
slab…Şi rândul de rugăciune este tot mai lung. Dar Dumnezeu ştie totul, credeţi
aceasta? Sigur că ştie. Veţi crede, indiferent dacă voi spune sau nu ceva
despre el? Amin.

El nu a plecat, ci este încă aici. Credeţi? Dar tu? Eu nu
te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Crezi că El poate să-mi spună care este
problema ta? Dacă îţi spune, vei fi surprins. Eşti foarte slăbit şi ai crize.
Aşa este. Crezi că El te poate face bine? Eşti predicator, dar eşti atât de
slăbit încât nu poţi predica, este adevărat? Dar de acum înainte vei fi mai
tare. Crezi aceasta? Atunci du-te şi spune: „Lăudat să fie Domnul!” Să aud
aceasta de la tine. Aleluia! Amin!

O, America, America, cum a vrut să te adun
cum îşi adună cloşca puii, dar nu ai vrut!

Este ceva ciudat cu tine. Da, acum ştiu. Pe tine, doamnă,
te-am întâlnit în restaurant. Totul s-a sfârşit. Cer în Numele lui Isus Hristos
ca această femeie să meargă acasă şi să fie bine. Doamne, ajut-o să-şi revină
din starea aceasta. Eu cred că o vei face din cauză că ai călăuzit-o într-un
fel atât de ciudat spre restaurantul acela. Sărmana femeie a încercat să scape
de multă vreme, dar acum este eliberată. Du-te, fii bine, bucură-te şi fii
fericită, în Numele lui Isus Hristos.

În ordine, domnule. Crezi că dacă Îl voi ruga, vei fi
bine? Acordă-i fratelui nostru vindecarea, în timp ce  ne vom pune mâinile peste el, spre slava lui
Dumnezeu. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu. Du-te.

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate. Au trecut multe
zile. Să ne rugăm. Tată ceresc, o, dacă aş putea să-l ţin pe tatăl meu aşa cum
îl ţin pe el! Dar nu este tatăl meu, ci este tatăl ei. Ajută-l, Doamne.
Binecuvânteaz-o şi pe ea, Tată, şi îngăduie să aibă parte de vindecare şi de o
viaţă lungă, iar cândva, în slavă, când vom fi din nou tineri, să ne întâlnim
iar cu mărturia lui Isus Hristos, fiindcă cer această binecuvântare. Amin.
Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te, crede şi vei fi bine. Să ai credinţă în
Dumnezeu. Dumnezeu să te binecuvânteze. Nu este minunat?

Tu crezi, tinere? Eu împlinesc porunca Lui, îmi pun
mâinile peste mâinile tale în Numele lui Isus Hristos, şi cer ca acel diavol să
plece de la tine şi să fii bine.

Crezi, soră? Atunci fie ca ea să fie bine în Numele lui
Isus Hristos, dovedind adevărul cuvintelor Tale, că „aceste semne îi vor
însoţi pe cei ce cred.”
Amin. Să nu te îndoieşti! Fii stăruitoare şi crede.

Ce mai faci, soră? Acesta este ceasul eliberării tale.
Crezi aceasta? Îngăduie ca ea să fie bine în Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu
să te binecuvânteze.

Vino aici. Ştiu ce înseamnă acel baston şi să depinzi de
el, dar acesta este ceasul eliberării tale. Vei fi perseverent în prezenţa lui
Dumnezeu? Nu în prezenţa noastră, ci în prezenţa Lui, fiindcă ne vom ruga
pentru tine şi te vei face bine. Crezi aceasta? Tată ceresc îl binecuvântez pe
fratele nostru în Numele lui Isus Hristos, şi fie care puterea lui Dumnezeu
să-l facă bine. Amin. Să crezi!

Fie ca acest micuţ să fie eliberat în Numele lui Isus
Hristos, şi aceasta să se întâmple începând din seara aceasta. Acum urmăriţi ce
se va întâmpla cu el, pentru că a primit vindecarea.

Ce mai faci, domnule? O, aici este un braţ nenorocit! Aş
vrea să-l poţi întinde în seara aceasta pentru slava Domnului Isus. El să te
binecuvânteze şi să te facă bine.

Tată ceresc, mă rog pentru acest băiat. Te rog să-l faci
bine în Numele lui Isus Hristos. Fie ca el să se schimbe, astfel ca
binecuvântările lui Dumnezeu să poată veni peste el, în Numele lui Isus
Hristos. Îţi mulţumesc, Doamne. Dumnezeu să te binecuvânteze, băiete! Du-te şi
crede. (Cineva vorbeşte cu fratele Branham). Băiatul nu poate vorbi. Vedeţi?
Acum ne vom ruga la Dumnezeu şi cred că băiatul se va întoarce vorbind…
Credeţi? El are ceva grav… Tată ceresc, fă ca duhul de muţenie să plece de pe
acest copil şi el să vorbească în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Dumnezeule scump, Tu L-ai adus înapoi pe Isus din morţi.
Vindec-o şi pe sora aceasta şi fă-o bine în timp ce îmi voi pune mâinile peste
ea, crezând în Hristos cel vrednic. Eu cer vindecarea ei. Amin. Fii
binecuvântată, soră. Să crezi.

Ce mai faci, soră? Tatăl nostru ceresc, în timp ce trece
pe platformă, smerită şi plină de respect, femeia aceasta ştie că vindecarea ei
este deja făcută. Oamenii cred, şi aşa cum am spus şi aseară, fie ca ei să fie
perseverenţi ca femeia aceea din vechime. Dumnezeule, arată-le semnul Lui şi ei
Îl vor accepta şi Îl vor crede. Fie ca ea să fie vindecată în Numele lui Isus.
Amin.

Crezi, soră? Tată ceresc, rugăciunea cu credinţă îl va
mântui pe cel bolnav şi Dumnezeu îl va ridica. Te rog în Numele lui Isus
Hristos, să-i dai sorei noastre binecuvântarea pe care o cere. Eu mă unesc cu
ea în rugăciune, ca să primească ceea ce a cerut. Amin. Dumnezeu să te
binecuvânteze, soră.

Ce mai faci, soră? Crezi că El te va face bine? Eu îmi
unesc rugăciunea cu a ta, şi împreună ne punem rugăciunile pe altarul Lui şi
credem în prezenţa Lui. Tată ceresc, Te rog pentru femeia aceasta scumpă care
stă aici oloagă, ca s-o faci bine, Tată, şi să-i acorzi refacerea, Dumnezeule.

Eu aşez rugăciunile noastre pe altar şi încrederea mea în
Jertfa Hristos Isus, şi cer vindecarea ei. Amin. Să crezi din toată inima.

Ce mai faci, frate? Crezi că Dumnezeu te poate face bine?
Tată ceresc, în faţa mea stă un tânăr frumos. Noi stăm în prezenţa ta, ca
fraţi, şi în timp ce-mi pun mâinile peste el, Te rog să-i dai ceea ce a cerut
în Numele lui Isus Hristos. Amin. Să crezi şi să fii stăruitor! Ţine-te tare de
aceasta! Acest lucru a fost cerut, deci trebuie să se facă.

Ce faci, frate? Crezi că te poţi întoarce chiar acum
înapoi? Tată ceresc, îmi unesc credinţa cu credinţa lui, şi împreună în Biblia
Ta şi sângele lui Isus Hristos, şi cerem vindecarea lui în Numele lui Isus Hristos.
Amin. Rugăciunea făcută cu credinţă îl va mântui pe cel bolnav şi Dumnezeu îl
va ridica.

Vei crede, nu-i aşa, frate? Tată ceresc, fă ca puterea
Celui Atotputernic să vină peste fratele nostru şi să îndepărteze orice umbră
de îndoială care încearcă să se agheţe de el, în timp ce îl ţin de mână.
Ajută-l să treacă peste acea barieră a sunetului şi să meargă mai departe până
în Împărăţia lui Dumnezeu, stăruitor şi pretinzându-şi vindecarea prin rănile
Domnului nostru Isus Hristos. Amin. Fii binecuvântat, frate.

Ce mai faci, soră? Eu cred că acesta este ceasul, de
aceea, îmi pun mâinile peste sora mea, peste sfântul altar al lui Dumnezeu,
împreună cu rugăciunile mele şi ale ei. Te rog în Numele lui Isus Hristos, să-i
dai ceea ce cere. Amin. Aşa să fie, în Numele lui Isus.

Tată ceresc, rugăciunea mea se înalţă spre Tine, în
Numele lui Isus Hristos, Fiul Tău, împreună cu punerea mâinilor, şi împreună cu
nădejdea mea şi nădejdea lui, le punem pe altarul Tău sfânt. Primeşte-le,
Doamne, fiindcă le ofer pentru el, în Numele lui Isus Hristos. Amin. Fii
stăruitor şi ţine-te de aceasta! Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu.

Tată ceresc, scrie că rugăciunea făcută cu credinţă îl va
mântui pe cel bolnav. O aduc înaintea Ta pentru fratele meu cu care simt şi Te
rog să-l vindeci. Ascultă-ne, Doamne, fiindcă Îţi cer aceasta în Numele lui
Isus. Amin. Fii binecuvântat, frate. Fii stăruitor şi crede în El.

Vino, soră. Tată ceresc, stau aici în prezenţa Ta, în
prezenţa acestei adunări şi a acestei femei, şi cer, în timp ce-mi pun mâinile
peste ea, să ne primeşti, Tată, fiindcă Îţi ofer aceasta în Numele lui Isus
Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze. Fii stăruitoare şi nu ceda.

Soră, vrei să mergi acasă şi să-ţi mănânci cina? Atunci
du-te.

Crezi, soră? Tată ceresc, Te rog s-o vindeci în timp
ce-mi înalţ rugăciunea împreună cu a ei, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Fii binecuvântat, frate. Tatăl nostru ceresc, îmi pun
mâinile peste fratele şi cer vindecarea lui în Numele lui Isus Hristos. Îţi
ofer rugăciunea mea împreună cu rugăciunea lui, pe altarul Tău cel sfânt, Tată,
ca el să fie bine în Numele lui Isus. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze,
frate.

Isus a vorbit mulţimii cuvintele din Marcu 11.24: „Adevărat,
adevărat vă spun că dacă veţi spune acestui munte să se mute şi nu vă veţi
îndoi în inima voastră, ci veţi crede că ceea ce aţi cerut se va întâmpla,
puteţi avea ce aţi cerut.”
 Credeţi
aceasta? În ordine.

Atunci puneţi-vă mâinile unul peste celălalt şi
plecaţi-vă capetele. Nu vă îndoiţi, pentru că „dacă îi vei spune acestui
munte să se mute…”

…Doamne Isuse, mă rog pentru această femeie care a venit
cu acest copilaş. Vindecă-i copilaşul, Doamne. Îmi pun mâinile peste el şi cred
că voi primi acest lucru în Numele lui Isus, în timp ce punem credinţa mea şi a
ei pe altarul Tău. Fie ca el să se facă bine în Numele lui Isus Hristos. Amin.
Să crezi, soră, şi să fii stăruitoare.

Nu ştiu, dar rugăciunea pentru bolnavi este ceva ce nu am
putut înţelege niciodată. Înainte ca să văd vreo deosebire, când eram doar un predicator
baptist, eu mă rugam pentru bolnavi şi ei se vindecau. Nu ştiu cum, dar se
vindecau.

Poate mulţi dintre voi aţi citit poveşti despre animale
pe care Dumnezeu le-a trimis înăuntru, şi cum oamenii au umblat prin vise şi
descoperiri şi au străbătut mii de mile peste ocean pentru rugăciune, dar eu
cunosc doar rugăciunea cu credinţă şi asta-i tot.

Dumnezeu a promis, iar dacă El a făcut această
promisiune, nu trebuie să vă agăţaţi de cuvintele mele, ci să credeţi Cuvântul
Lui. Iar dacă trebuie să credeţi cuvântul meu când vă spun că El m-a trimis să
mă rog pentru bolnavi, cred că acest lucru a fost deja dovedit.

Cu ani în urmă v-am tot spus despre această Lumină,
Stâlpul de Foc. Eu v-am spus cum arată înainte de a exista vreo dovadă
ştiinţifică, vreo fotografie a Lui.

Acum, această Lumină este chiar aici unde stau. Mă uit
drept la ea. Este o Lumină de smarald. Obiectivul camerei foto nu a putut
surprinde ceva psihologic, ci acea Lumină era acolo, era reală, iar acum este
aici şi face exact ceea ce a spus că va face.

Isus a spus: „Eu vin de la Dumnezeu şi Mă duc la
Dumnezeu. Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea.”
 Ce era El? Stâlpul de Foc care a condus
poporul evreu prin pustie. Apoi S-a făcut trup în forma unui Om, Isus Hristos.
El a murit, a fost îngropat şi a înviat, iar pe drumul Damascului S-a întâlnit
cu Pavel; era Acelaşi Stâlp de Foc.

Tu zici: „Aşa ceva este greşit!”

O, nu, nu este greşit! Pavel a întrebat: „Cine eşti
Tu, Doamne?” Şi El a răspuns: „Eu sunt Isus.”
Nimeni în afară de Pavel nu
L-a văzut, aşa cum nimeni, în afară de Ioan, nu a văzut porumbelul care a
coborât peste Isus. El a ştiut că-L va vedea, pentru că i s-a dat acel semn.
Înţelegeţi? Aceasta este. El a ştiut aceasta şi a fost stăruitor. Şi iată-L că
acum este aici.

Eu m-am rugat pentru fiecare. Isus a spus: „…dacă veţi
spune acestui munte să se mute şi nu vă veţi îndoi în inima voastră, ci veţi
crede că ceea ce aţi cerut se va întâmpla, puteţi avea ce aţi cerut.”
 Eu am spus aceasta, acum fie să se facă
întocmai.

Haideţi să ne rugăm cu mâinile puse peste celălalt, ca şi
copii credincioşi ai lui Dumnezeu. Dacă aţi fi stăruitori…

Dacă aceste semne mari s-ar fi făcut în Rusia, astăzi
n-ar mai fi comunism; dacă s-ar fi făcut în China, nici acolo n-ar mai fi
comunism. O, America, America, cât de mult te-a vizitat Dumnezeu şi cât va mai
îngădui El oare? Sfârşitul timpului este aici; Lumina de seară străluceşte.

Doamne, eu îi iubesc pe oamenii aceştia. Ei sunt poporul
Tău şi împreună suntem fraţi şi surori, în Fiul Tău Isus, aşa cum am vorbit în
seara aceasta despre David şi praştia lui mică, de care se folosea ca să aibă
grijă de oile tatălui său. Nu a contat cât de mic era, el a fost gata să
biruiască cu praştia aceea micuţă pe care o avea. Şi Tu ai fost cu el.

Doamne, în seara aceasta, eu vin după aceste oi. Ele au
fost bolnave, dar eu am împlinit porunca Ta, iar Tu Ţi-ai arătat prezenţa
binevoitoare, şi i-ai vindecat şi pe cei cu numere de rugăciune, şi pe cei fără
numere, dovedind că eşti aici. Tu nu ai dat niciodată greş. Eşti Dumnezeul cel
Omniprezent, iar eu vin să provoc orice diavol care îi ţine pe copiii Tăi
dincolo de bariera necredinţei. Pentru că m-am rugat pentru ei în seara
aceasta, am făcut cale cu Cuvântul lui Dumnezeu ca să-i eliberez, aşa că îi
aduc înapoi, în Numele lui Isus Hristos. Amin.


Amin –