PECETEA A PATRA

CALUL GĂLBUI

Bună seara. Să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Părintele nostru grațios și ceresc, în seara aceasta ne apropiem din nou de Tine ca să-Ți mulțumim pentru ziua aceasta în Numele Domnului Isus. Te rugăm să ne dai binecuvântările Tale pentru serviciul din seara aceasta. Lasă ca Duhul Sfânt să vină şi să ne dea interpretarea acestor lucruri pe care le căutăm cu sârguință. O, Dumnezeule, fă ca această lucrare minunată să ne ajute să avem toți părtășie în jurul Cuvântului, astfel încât la plecarea din locul acesta să putem spune: „Cum nu ne ardea inima în noi în timp ce ne vorbea El?”

Îți mulțumim pentru timpul în care ai fost cu noi şi credem că vei fi cu noi şi în continuare, în călătoria noastră, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Sunt foarte bucuros pentru că mă aflu din nou în casa Domnului, în serviciul divin din seara aceasta. Toți suntem bucuroși pentru aceasta.

M-am gândit că aceasta Una nu va veni, dar Ea a venit în sfârșit. Sunt foarte mulțumitor pentru aceasta, deoarece am ajuns la ultimul din cei patru călăreți, şi cred că Mesajul din seara aceasta este unul din cele mai importante Mesaje pentru Biserică în timpul acesta.

Nu știu ce este Cealaltă, pentru că o iau în fiecare zi așa cum mi-o descoperă El, și încerc s-o aduc așa cum mi-o dă El.

Vă bucurați de binecuvântare? („Amin”). Aţi observat cum merge totul în paralel cu epocile Bisericii? Ele se îmbină şi se completează perfect una pe cealaltă, arătându-ne că același Duh Sfânt care ne-a dat descoperirea epocilor Bisericii, ne descoperă acum şi Pecețile; totul fiind un act mare al lui Dumnezeu, care Se arată pe Sine în diferite căi.

Observați că atunci când El i s-a arătat lui Daniel în viziune, un lucru a fost simbolizat printr-un țap, altul printr-un pom, apoi a fost o statuie, dar de fiecare dată a fost același lucru. Fiți atenți să nu pierdeți nimic!

Cu câteva clipe înainte, am fost foarte emoționat când am vorbit cu o doamnă care stă aici. Ea are aproximativ optzeci și cinci de ani.

Chiar când am vrut să plec spre vest, am aflat de o fetiță mică din Ohio care era pe moarte în ultimul stadiu de leucemie. Leucemia este cancer în sânge. Oh, această micuță era într-o stare atât de rea, încât nu mai era nici o speranță pentru ea. Ea era hrănită prin vene, iar familia ei era foarte săracă.

Doamna Kidd şi fratele Kidd le-au spus despre Domnul care ascultă rugăciunile, şi ei au fost de acord să închirieze o mașină şi au adus-o pe fetiță aici. Era o fetiță mică, foarte frumoasă, în vârstă de șapte sau nouă ani.

Ei se aflau acolo în spate, în cameră, şi am venit înaintea Domnului, iar Duhul Sfânt a dat un Cuvânt pentru ea. Ei trebuiau s-o hrănească în felul acesta, dar când au plecat, fetița a plâns și a cerut un hamburger. Astfel, a mâncat prin gură. Ei i-au dat hamburgerul şi s-a hrănit din nou normal.

Într-un timp scurt, după câteva zile, fetița a fost dusă la doctor şi doctorul nu a putut înțelege ce s-a întâmplat. El a spus că nu poate fi aceeași fetiță. „Nu mai este nici urmă de leucemie!”, deși fusese pe moarte. Ea fusese abandonată de doctori şi o hrăneau prin vene. Se îngălbenise (voi știți cum arată astfel de oameni)… iar acum este la școală, se joacă cu ceilalți copii și este cât se poate de fericită.

Aceasta îmi amintește de un alt caz asemănător. Într-o zi când am venit acasă, mă așteptau câțiva oameni de la episcopali sau prezbiterieni, care au adus o fetiță mică din Kansas. Doctorii au renunțat la ea din cauza leucemiei, și i-au mai dat doar patru zile de trăit. Era într-o stare așa de rea, încât a fost adusă prin nămeți de zăpadă şi cu multă osteneală, de-a lungul țării, să se facă rugăciune pentru ea. Era acolo și bunicul ei, un bărbat arătos, un domn cărunt.

 Ei au locuit câteva zile într-un motel mic, pe partea aceasta de Silver Creek. Astfel, m-am dus în seara aceea acolo, ca să mă rog pentru ea. Eu venisem chiar atunci acasă şi m-am dus imediat la ei. Domnul în vârstă, bunicul, se plimba pe coridor, în timp ce mama se ocupa de copil.

 Când am îngenunchiat să mă rog, Duhul Sfânt mi-a descoperit o taină care era între tatăl şi mama fetiței, ceva ce au făcut ei odată, așa că i-am chemat la o parte şi i­-am întrebat de aceasta. Ei au început să plângă şi au spus: „Acesta este adevărul.”

Apoi m-am uitat înapoi și am văzut cum fetița sărea coarda şi mergea la joacă. După aproximativ trei săptămâni ei mi-au trimis o fotografie cu fetița din nou la școală şi sărind coarda – nu mai era nici urmă de leucemie.

Aceste mărturii sunt absolut adevărate. Dumnezeul nostru este atât de real! Vedeți? Noi Îl slujim și credem în El, iar eu știu că El este real.

Eu încerc să fac totul cât pot de bine, în timp ce El își croiește lăuntric, înăuntru, un drum printre noi, Își face calea înăuntru. Prin harul lui Dumnezeu, în seara aceasta vom încerca să cercetăm Pecetea a patra, și să vedem ce ne va spune Duhul Sfânt în Ea.

Acum voi citi din Apocalipsa 6.7 și 8. Întotdeauna sunt două versete. Primul este anunțul, iar al doilea ne spune ce a văzut el.

Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino şi vezi!”

M-am uitat, şi iată că s-a arătat un cal gălbui. Cel ce sta pe el, (călărețul) se numea Moartea, şi împreună cu el venea după el Locuința morților. Li s-a dat putere peste a patra parte a pământului, ca să ucidă cu sabia, cu foamete, cu molimă şi cu fiarele pământului.”

Domnul să ne ajute să înțelegem, pentru că aceasta este o taină! Vom face o mică recapitulare, ca bază, așa cum am făcut și la epocile Bisericii, apariția călăreților şi ruperea Peceților, ca să putem înțelege. Noi vrem să povestim puțin până când este timpul potrivit pentru vorbire. Noi am înțeles că este vorba despre ruperea Peceților, Cartea pecetluită a Răscumpărării. Cartea este rulată ca un sul, așa cum era în vechime. (Fratele Branham ilustrează rularea și sigilarea unui sul, folosind coli de hârtie). Nu era o carte ca astăzi, deoarece acest fel de cărți sunt recente, din timpul nostru, există numai de câteva sute de ani. Mai demult sulurile erau rulate şi capetele se lăsau afară. Eu v-am spus cum se proceda şi v-am dat Scripturile unde scrie, Ieremia și așa mai departe. Apoi era rulat următorul sul şi capătul lui era lăsat liber, în felul acesta. Fiecare era o Pecete, era Cartea Răscumpărării pecetluită cu șapte Peceți.

Nimeni din cer, nici de pe pământ, nici de sub pământ nu a fost vrednic să deschidă Cartea, nici măcar să o privească. Ioan a plâns pentru că nu s-­a găsit nimeni care să ia Cartea din mâna Proprietarului original. Ea a fost pierdută de Adam şi Eva și a mers înapoi, după ce ei și-au pierdut dreptul la Cuvânt, făgăduințele, moștenirea lor.

Amintiți-vă, ei au stăpânit pământul! Adam era un dumnezeu mic, deoarece era un fiu de Dumnezeu, iar un fiu al lui Dumnezeu este un dumnezeu mic. Aceasta nu este în contradicție cu Scriptura. Știu că sună ciudat, dar Isus a spus: „Dacă Legea a numit dumnezei, pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu…”(Ioan 10:35). Şi la cine vine Cuvântul lui Dumnezeu? La profeți! „Dacă voi îi numiți dumnezei pe cei la care vine Cuvântul lui Dumnezeu, cum puteți să Mă condamnați când spun că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu?” Vedeți? Ei erau dumnezei.

Dacă ești născut într-o familie, ca fiu, ești o parte din tatăl tău.

Noi am văzut că atunci când a intrat păcatul, omul a traversat prăpastia şi a adus ca jertfă tauri şi țapi, dar aceștia nu au adus iertarea, până a venit adevăratul Înălbitor, care a înlăturat complet petele păcatului şi le-a trimis înapoi la pervertitorul original, la Satan.

Când s-a întors păcatul înapoi la Satan, el așteaptă doar momentul distrugerii sale definitive. Aceasta arată ce credem noi. Noi credem că el va fi distrus complet şi desființat.

Eu cred că păcatul va fi distrus. Când este mărturisit pe baza Sângelui lui Isus Hristos, este ca și cum ai picura o picătură de cerneală neagră într-o grămadă de înălbitor Clorox. Totul se dizolvă în particule chimice şi se întoarce la original. Înțelegeți? Aceasta este ceea ce face Sângele lui Isus Hristos.

Aceasta îl așază din nou pe om peste prăpastie, ca fiu al lui Dumnezeu. Așa devine el un fiu al lui Dumnezeu… Și puterea creatoare a lui Dumnezeu este în el. Indiferent când poruncește Dumnezeu, se împlinește, iar noi ajungem înapoi.

Moise era sub sângele taurilor… după ce s-a întâlnit cu Lumina aceea, cu Stâlpul de Foc din rugul aprins, a stat jos și a primit o însărcinare pe care i-a dat-o Dumnezeu. El era un profet, iar când a venit Cuvântul Domnului la el, a vorbit şi au fost create lucruri prin Cuvânt. Vedeți?

Dacă aceste lucruri s-au întâmplat sub sângele animalelor, cum este cu Sângele lui Isus?? Nu numai acoperire, ci iertarea completă a păcatului. Astfel, tu stai în Prezența lui Dumnezeu, ca un fiu răscumpărat. Vedeți, Biserica este cu mult dincolo de standardul ei de viață. Mă gândesc că de prea multe ori, noi cerșim în loc să ieșim afară și să întâmpinăm provocarea. Aici aș vrea să spun ceva, și am s-o fac la timpul potrivit.

 Acum observați că pe undeva este ceva greșit în biserici, iar eu cred că sistemele denominaționale sunt acelea care au sucit atât de mult mințile oamenilor, încât ei nu mai știu ce să facă. Acesta este adevărul.

Dar nouă ne-a fost făgăduit că totul va fi descoperit. Acolo sunt Șapte Peceți cu care este pecetluită această Carte. Și cele Șapte Peceți…

După ce sunt completate aceste Șapte Peceți, în Apocalipsa 10.4 ni se spune că acolo erau șapte Tunete tainice, iar când Ioan a vrut să scrie despre ele, i s-a interzis s-o facă.

Noi aflăm că la timpul celor șapte Tunete, Hristos sau Îngerul a coborât cu un curcubeu în jurul capului, Și-a pus picioarele pe pământ și pe mare, și a jurat că timpul s-a sfârșit.

Apoi, în descoperirea Peceților, vedem că Mielul Și-a părăsit lucrarea de mediere ca Mijlocitor, și a venit înainte să-Și pretindă drepturile, tot ceea ce a răscumpărat prin moartea Sa.

Nimeni altul nu putea să deschidă Cartea. Nimeni n-a înțeles-o. Ea era Cartea Răscumpărării şi se afla în mâna lui Dumnezeu Tatăl, Duhul, deoarece Hristos era la Tron ca Mijlocitor, ca singurul Mijlocitor. De aceea, nimeni altcineva nu putea mijloci, nici un sfânt, nici Maria, nici Iosif, nimeni altul nu putea să fie pe acel altar, deoarece trebuia Sânge, şi singurul Sânge care putea face ispășirea era Sângele lui Isus. Nimeni altcineva nu putea sta acolo ca Mijlocitor. Acesta este adevărul. Acolo nu era nimeni altcineva, așa că toate părerile omenești despre mijlocirea lui Iuda pentru politică, sau a sfintei Cecilia pentru altceva, sunt lipsite de sens. Prin aceasta, nu spun că oamenii aceștia nu ar fi cinstiți și sinceri. Nu spun că voi nu sunteți sinceri când faceți aceste lucruri, ci vreau să spun că sunteți greșiți, că sunteți sincer greșiți.

Voi spuneți că sfântul Bonifaciu a avut vizita unui înger care i-a spus aceasta, aceea și cealaltă, iar el să spună aceasta. Eu nu mă îndoiesc că ar fi avut vedenia, așa cum nu mă îndoiesc nici de ceea ce a spus Iosif Smith că ar fi văzut, dar vedenia lui nu este în concordanță cu mărturia întregului Cuvânt. De aceea, pentru mine este greșită. Vedeți? Vedenia trebuie să corespundă cu restul Cuvântului.

La fel este şi cu epocile Bisericii, cu Pecețile şi cu tot restul Scripturii. Astfel, când cineva crede că are taina celor șapte Tunete şi aceasta nu corespunde cu restul Cuvântului, ceva este greșit. Vedeți? Trebuie să vină „Așa vorbește Domnul” din Cuvânt, pentru că aceasta este Cartea, aceasta este descoperirea ei în întregime. Acum, eu cred că Mielul a venit înainte.

Ioan plângea pentru că nu era nimeni în cer, pe pământ sau sub pământ, care să poată deschide Cartea, deoarece toți erau de cealaltă parte a prăpastiei, în păcat. Acolo nu era nici un om… Desigur, un Înger ar fi vrednic, dar trebuia un Răscumpărător înrudit. Trebuia să fie o ființă umană, însă nu era nimeni, fiindcă fiecare om a fost născut prin sex, deci în păcat.

Trebuia să fie Unul care să vină pe o altă cale decât cea sexuală, așa că Dumnezeu Însuși a luat problema şi, prin nașterea din fecioară, a devenit Emanuel (Dumnezeu cu noi), Sângele Său fiind vrednic să facă răscumpărarea. Atunci când El Însuși a trecut prăpastia, a plătit prețul şi a pus puntea pentru noi, după care a stat jos ca Mijlocitor. El a stat acolo.

Cartea a fost de fapt închisă, pecetluită, în tot timpul acela. Ea este acolo, dar este încă plină de simboluri. Ei au văzut-o. Chiar și Ioan a văzut-o. Prima dată, el a văzut un cal alb și a zis: „A mers înainte un cal alb cu un călăreț care avea în mână un arc.” Acesta este un simbol, nu este descoperit. Nu. Asemenea nouă tuturor, nici Ioan nu a putut spune mai mult decât a văzut. Acesta este adevărul.

Oricât s-ar strădui oamenii, ei nu pot descifra taina acestor simboluri, fiindcă Biblia spune în Cartea Apocalipsei că „Prin Mesajul îngerului al șaptelea, tainele (toate tainele din Carte) trebuie să fie deja descoperite la timpul acela.” Aceasta spune Apocalipsa 10.1-7. Ea trebuie să fie descoperită conform timpului când a făcut-o El.

Apoi vedem că cele șapte tunete au făcut să li se audă glasurile neobișnuite. Ioan a știut ce era Aceasta și a vrut să scrie, dar nu i s-a permis să facă acest lucru.Astfel, el nu a făcut decât să pomenească despre ele, conținutul lor rămânând o taină ascunsă. Nu este spus nici măcar un simbol, nimic. Noi știm doar că El… a tunat. Aceasta-i tot.

Duminică dimineața vom avea un serviciu în care vom răspunde la întrebările oamenilor. Dorința mea este ca întrebările voastre să se refere la cele șapte Peceți, dacă este ceva ce nu înțelegeți sau cu care nu sunteți de acord. Vreau să fie despre cele șapte Peceți. Să le puneți până sâmbătă seara, ca să văd dacă pot răspunde la ele sau nu. Să nu puneți întrebări ca: „Trebuie să fac aceasta?” sau: „Am avut un vis, ce părere ai despre el?” Poate că şi aceste lucruri sunt interesante, dar aș vrea să rămânem la cele șapte Peceți. Aici suntem, am hotărât adunarea pentru cele șapte Peceți, deci să rămânem la ele.

După aceea, trebuie să merg acasă, pentru că trebuie să țin câteva adunări în vest. Voi fi înapoi peste o lună sau două, și poate că Domnul va îngădui să avem altceva despre acestea, poate un serviciu de vindecare sau orice altceva.

Apoi avem cele șapte Trâmbițe, pentru că și ele vin înăuntru acolo, și cele șapte Urgii care trebuie să fie turnate afară. Astfel, totul se va îmbina înăuntru aici, dar încă sunt taine.

Noi aflăm că prima Pecete a mers înainte, și călărețul ei… Eu nu am știut aceasta înainte. Nu am știut niciunul din aceste lucruri. Acesta este adevărul.

Dar merg în cameră, îmi iau Biblia și stau acolo până când Aceasta se desfășoară înaintea mea. Atunci iau creionul și încep să scriu. Eu stau acolo, poate cu ceasurile, până când se termină totul.

Apoi merg înapoi ca să văd unde a spus El aceasta. Mă gândesc: „Cred că am văzut aceasta undeva.” Astfel, iau Concordanța și caut. „Este acolo ceva despre Aceasta? Și iată că este chiar aici. Apoi este și dincolo, și aici și aici și aici.” Atunci leg totul împreună și știu că atâta timp cât totul leagă Scriptură cu Scriptură, este Dumnezeu. Acesta este felul corect în care trebuie să facă. Este la fel cum ai ridica o clădire, pietrele trebuie să se potrivească, piatră cu piatră.

Aseară am avut deschiderea Peceții a treia. Mai întâi a fost un cal alb, următorul a fost un cal roșu și apoi un cal negru. Astfel, am aflat că tot timpul a fost același călăreț, antihristul. La început nu a avut nicio coroană, dar a primit una mai târziu. Atunci i s-a dat o sabie mare ca să ia pacea de pe pământ, și noi aflăm că a făcut-o.Apoi(în Pecetea a treia), el a venit cu dogmele ca să ia banii de la oameni. Astfel, a cântărit hrana pentru bani, dar Dumnezeu i-a interzis să se atingă de untdelemn şi de vin, din care mai rămăsese numai puțin.

Aseară noi am aflat care este însemnătatea untdelemnului şi a vinului și care sunt efectele lor. Aceasta ar putea să pară puțin dur, dar este Adevărul. Vedeți? Haideți să recapitulăm puțin. Ieri ne-am oprit la puterea vinului. Untdelemnul simbolizează Duhul. Presupun că v-ați notat toate acestea, iar dacă nu v-ați notat, le veți găsi pe bandă. Veți găsi și Scripturile unde scrie că Untdelemnul Îl simbolizează întotdeauna pe Duhul Sfânt. Fecioarele neînțelepte fără Untdelemn și fecioarele înțelepte cu Untdelemn, care este Duhul Sfânt. Apoi putem vedea aceasta în urmă, în profeți și așa mai departe.

Desigur, nu voi cita din fiecare text biblic, deoarece aceasta mi-ar lua foarte mult timp, dar voi încerca să aduc unele texte pentru ca oamenii să cunoască și să vadă tabloul despre Aceasta. Adevărul este că ai putea vorbi o lună despre o singură Pecete, și nici măcar nu o vei putea atinge. Vedeți, doar pe una din ele. Aceasta arată cât de mult există despre Aceasta. Noi atingem doar vârfurile ca să putem avea o idee despre ea.

Deci untdelemnul simbolizează Duhul Sfânt. Apoi am aflat că untdelemnul şi vinul sunt conectate în închinare, vedeți, întotdeauna sunt conectate în închinare.

După cum mi-a spus El când a venit la mine, vinul simbolizează bucuria descoperirii sau puterea de stimulare prin descoperire. Aceasta se întâmplă atunci când este descoperit ceva Vedeți? Aceasta este ceva ce a spus  Dumnezeu, este o taină, iar ei nu o pot înțelege. Dar după o vreme, Dumnezeu vine jos, o descoperă și apoi o adeverește.

Amintiți-vă că dacă Adevărul este descoperit, este și adeverit. Indiferent cât de înțeleaptă ar putea fi o persoană, cât de briliant ar putea fi în mintea lui, dacă Dumnezeu nu susține ceea ce spune el, este ceva greșit. Vedeți? Corect. Aceasta o spune Cuvântul.

Când Moise s-a ridicat sub inspirația lui Dumnezeu şi a spus: „Să vină muște!”, au venit muște. Apoi a spus: „Să vină broaște!” și ele au venit.

Ce s-ar fi întâmplat dacă el ar fi spus: „Să vină muște!” şi ele nu ar fi venit? Vedeți? Aceasta ar fi însemnat că el nu a vorbit Cuvântul Domnului, ci a vorbit propriul său cuvânt. În cazul acesta, și-ar fi putut închipui că ar trebui să fie muște, dar ele nu ar fi venit, deoarece nu Dumnezeu i-a spus aceasta.

Dar când Dumnezeu îți spune ceva și zice: „Du-te și fă cutare lucru, căci Eu voi fi cu tine pentru că Acesta este Cuvântul Meu”, și o arată în Biblie, El stă exact în spatele acelui lucru. Dacă acel lucru nu este scris în Biblie, Dumnezeu stă oricum în spatele lui, dacă vestește Cuvântul Său. Vedeți?

Dacă este ceva în afara Bibliei, Dumnezeu descoperă această problemă unui profet, deoarece noi știm că „Domnul Dumnezeu Îşi descoperă tainele Sale numai prorocilor Săi.” (Amos 3.7).

Deci puterea descoperirii îl stimulează pe credincios, pentru că puterea vinului natural este să stimuleze.El are un efect stimulativ, pentru o persoană prăbușită şi poate schimba starea unui om de la tristețe la bucurie. Vedeți? Vedeți? Deci, există o putere a Cuvântului descoperit care stimulează la bucurie, la satisfacție, la bucuria că Cuvântul este adeverit și dovedit.

Scriptura numește această putere „vinul cel nou”. Noi ne referim la el când spunem: „Aceștia sunt plini de vin nou.” Eu cred că cea mai bună interpretare este: „de vin duhovnicesc”. Așa cum vinul natural are ca efect bucuria, vinul cel nou ne dă bucurie când El descoperă Cuvântul lui Dumnezeu, care este Duh. Oh! Vedeți, Cuvântul Însuși este Duh, credeți aceasta? („Amin”).

Să citim aceasta în sfântul Ioan 6… Atunci nu veți putea zice: „Păi, cineva a spus aceasta!” Să vedem Cine a spus-o, și atunci vom ști dacă este Adevăr sau nu. Sfântul Ioan 6.63: „Acesta este Duhul care însuflețește; carnea nu ajută la nimic: Cuvintele pe care vi le spun Eu, sunt Duh și Viață.”

Cuvântul Însuși este Duh. El este Duh în formă de literă. Vedeți, iar când Acesta este însuflețit sau adus la Viață, Duhul din Cuvânt intră în acțiune.

Acum fiți atenți! Gândul nostru rămâne un simplu gând până când îl aducem la exprimare prin cuvânt. Deci cuvântul este un gând exprimat. Acesta este gândul lui Dumnezeu pe care L-a exprimat prin Cuvânt, iar când noi Îl primim de la El, El devine un Cuvânt.

Dumnezeu i-a descoperit lui Moise tot ce trebuia să facă, așa că el a vorbit gândul lui Dumnezeu şi totul s-a întâmplat întocmai. Vedeți? Așa se întâmplă întotdeauna când lucrarea vine într-adevăr de la Dumnezeu.

Deci, am văzut că descoperirea Lui ne stimulează la bucurie pentru că El este Cuvântul lui Dumnezeu; iar vinulnou stimulează… când Acesta descoperă Cuvântul. Noi am văzut că aceasta aduce cu Sine o bucurie atât de mare încât dă peste.

Eu știu că există o mulțime de fanatism și de oameni care se agită. Știu că uneori ei sar în sus şi-n jos și țipă când aud muzică ritmică, iar când aceasta încetează nu mai au nici o bucurie. Vedeți? Păi, în ce mă privește, aceasta este în ordine cât timp oamenii trăiesc corect.

Dar când începi să aduci Cuvântul, Cuvântul este Cel care aduce de fapt Viața și bucuria de stimulare a vinului nou. Vedeți? Da. Aceasta este ceea ce s-a întâmplat la Cincizecime, când a fost adeverit Cuvântul.

Isus le-a spus în Luca 24.49: „Eu voi trimite peste voi făgăduința Tatălui Meu, dar rămâneți în cetate până…” Care era „făgăduința Tatălui”? Păi, în Ioel 2.28 aflăm că El urmează „să toarne Duhul”, iar în Isaia 28.19 spune că acolo vor fi „buze bâlbâitoare și alte limbi.”

Ei bine, ei au mers acolo sus, și așa cum am mai spus când am trecut prin aceasta, poate că unul a spus: „Păi, eu cred că am așteptat destul de mult. Haideți să-L acceptăm prin credință.” Aceasta era o doctrină baptistă bună, dar nu a mers cu frații aceia.

De ce? Primul lucru pe care trebuie să-l știți este că promisiunea trebuia să devină realitate, iar ei și-au așteptat slujba, ca să fie adeverit Cuvântul. Astfel, când veniți să căutați Duhul Sfânt, voi faceți la fel.

Da, voi puteți accepta aceasta prin credință, pentru că trebuie să-L acceptați pe Hristos prin credință. Aceasta este corect. Voi Îl acceptați pe Duhul Sfânt prin credință, dar lăsați-L să vină și să vă dea tăierea împrejur, ca dovadă că a acceptat credința voastră. Vedeți, „Avraam L-a crezut pe Dumnezeu, iar acest lucru i s-a socotit neprihănire”, dar El i-a dat semnul tăierii împrejur ca o confirmare a faptului că i-a acceptat credința.

Aceasta trebuie să facem şi noi: trebuie să-L așteptăm pe Duhul Sfânt până când face ceva. Dar nu înseamnă că L-am primit pentru că am vorbit în limbi, am dansat sau ne-am emoționat și am strigat. Noi trebuie așteptăm până când suntem schimbați; până când se întâmplă ceva cu adevărat. Pe mine nu mă interesează în ce formă vine El înăuntru, ceea ce contează este că s-a întâmplat aceasta. Vedeți?

Eu cred că vorbirea în limbi și toate aceste lucruri sunt în ordine, dar nu ajung. Voi știți că aceasta nu merge, nu o poate face.

Eu am văzut vrăjitoare vorbind în limbi, am văzut vrăjitori care vorbeau în limbi și dansau în duhul. Sigur că da. Ei pun jos un creion și acesta scrie în limbi necunoscute, iar cineva le interpretează și este corect, spune adevărul. Acesta este adevărul. A scris exact ceea ce s-a întâmplat. I-am văzut cum își aruncau țărână pe cap, cum se tăiau cu cuțite, cum se stropeau cu sânge de animale sălbatice şi îl chemau pe diavolul. Astfel, aceasta nu…

Vorbirea în limbi nu o rezolvă. „Dacă vorbesc în limbi omenești și îngerești și nu am dragoste, nu-mi ajută la nimic.” Vedeți, chiar dacă aș face aceasta. Aceasta nu înseamnă că aveți Duhul Sfânt.

Dar dacă El personal, Duhul nemuritor al lui Hristos, devine Salvatorul tău personal, te schimbă și îți îndreaptă privirile drept la Calvar și la acest Cuvânt, s-a întâmplat ceva. Da, domnilor. Ceva s-a întâmplat. Nu trebuie să-ți spună nimeni acest lucru, deoarece tu  știi când se întâmplă aceasta.

Voi aveți vinul cel nou, iar când vine descoperirea, ea aduce legitimarea așa cum s-a întâmplat la Cincizecime.

Vedeți, ei știau că trebuia să fie revărsat Duhul și au așteptat până când s-a întâmplat aceasta. Iar când a avut loc adeverirea descoperirii, stimularea era peste ei. Ei erau siguri că Îl aveau, așa că au ieșit în stradă, unde se temuseră să iasă pentru că au stat cu ușile încuiate. Dar acum erau pe străzi și le predicau Evanghelia celor de care se temuseră. Acesta este adevărul. Vedeți? Ceva se întâmplase, deoarece Cuvântul adevărat al făgăduinței a fost adeverit.

Să mai rămânem puțin aici. Această dovadă a fost atât de puternică încât fiecare dintre acești oameni şi-au pecetluit mărturia cu propriul sânge.  Pentru ei nu mai conta ce se va întâmpla, și nu au trecut peste Aceasta. Au rămas pe poziție fiindcă posedau Cuvântul adevărat făgăduit. Descoperirea a fost adeverită, iar ei au murit, pecetluindu-și mărturia cu propriul sânge.

Acum priviți făgăduința pentru ultimele zile. Noi vedem venirea prezentă a Duhului Sfânt și lucrările pe care trebuia să le facă, adeverită chiar printre noi. Vedeți? Oh, noi ar trebui… Oh, Doamne! Cum putem s-o ascultăm? Pentru că se întâmplă ceva, prieteni. Dacă Lumina adevărată atinge un credincios sincer şi adevărat, ales încă înainte de întemeierea lumii, când acea Lumină strălucește peste acea sămânță, acolo se va naște o Viață nouă. Priviți micuța femeie de la fântână.

Preoții cu școală spuneau: „Omul acesta este Diavolul! Este un vrăjitor pentru că le spune oamenilor viitorul! Este un drac!”

 Dar femeia aceea micuță L-aprimit pentru că în ea era o sămânță hotărâtă mai dinainte. Credeți că nu este corect? Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis.” (Ioan 6.44), şi: „Toți pe care Mi i-a dat Tatăl vor veni.(v. 37).

Antihristul din zilele din urmă, duhul anticreștin pe care îl studiem, este dovedit un duh denominațional, antihrist. Oricine va pleca din acest loc crezând în continuare că sistemul denominațional nu este antihrist, dovedește că ceva este greșit cu el. Spun aceasta pentru că este dovedit de istorie, prin Biblia lui Dumnezeu și prin toate celelalte, că acesta este antihrist. Roma este capul lui, iar bisericile fiice o urmează, și amândouă sunt aruncate în iad. Acesta este adevărul. Astfel, noi vedem Antihristul și duhul din acesta.

Păi, faptul că trăim în ziua aceasta ar trebui să ne aducă „o bucurie negrăită și plină de slavă.” Doamne, de îndată ce femeia aceea micuță a fost atinsă de aceasta, sămânța din ea a încolțit pe loc!

Amintiți-vă că Biblia spune că în zilele din urmă, acest  antihrist „va amăgi întreaga lume.”

Acolo vor fi numai un număr mic de oameni, ale căror nume au fost scrise în Cartea Vieții Mielului înainte de întemeierea lumii, iar când legitimarea adevărată a Cuvântului lui Dumnezeu descoperit atinge acea inimă, din ea vor țâșni râuri de Apă vie. Voi nu puteți să-l opriți să facă aceasta, deoarece acolo este o Viață nouă născută din Duhul.

Nu demult, am discutat cu o persoană care a căutat pricină de ceartă cu mine și mi-a zis: „Nu-ţi este rușine să spui că Dumnezeu a creat cerurile şi pământul în șase zile?”

„Aceasta este ceea ce spune Biblia.”

„Păi, noi putem dovedi că lumea are o vechime de milioane de ani.”

„Aceasta nu era nici o legătură cu ceea ce spun eu. În Geneza 1.1 scrie că „La început Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Punct! Aceasta-i tot. „Și pământul era fără formă și gol.” Și am mai spus: „Eu cred că fiecare sămânță zăcea chiar acolo de la o altă civilizație sau ceva. Și îndată ce apa s-a ridicat sus și sămânța a fost izbită de lumină, pomii și fiecare lucru au venit sus.”

Același lucru s-a întâmplat şi cu ființa umană, este un model. Când este înlăturată ceața şi Lumina descoperirii Cuvântului vine peste acea sămânță adevărată care zace acolo cu puterea de germinare în ea, atingând-o prin legitimarea adevărată a Cuvântului, ea va veni la viață pentru că are Viață în ea. Ea va crede. Ea nu poate trăi fără El, deoarece nu are Viață în ea însăși.

Numele care au fost puse în Cartea Vieții Mielului înainte de întemeierea lumii, vor veni înainte la fel de sigur ca orice sămânță. De aceea, Isus stă acolo și face lucrarea de mediere până când vine și acea ultimă sămânță. El va ști exact când scapără aceasta.

Dr. Vayle, presupun că este în adunare, mi-a trimis zilele trecute un bilet care conținea cuvintele spuse de Irineu în timpul lui. Păi, eu l-am ales pe Irineu ca îngerul epocii lui. Şi acest bărbat a spus: „Când şi ultimul mădular al Trupului Său a venit înăuntru”, în această ultimă epocă, „totul se va sfârși.” Și iată-l aici. Acesta este adevărul. Vedeți? Noi suntem în ziua aceea. În ordine.

La Rusalii, ei au fost plini de bucurie; erau într-adevăr stimulați, şi eu cred că oricine ar fi la fel ca ei dacă ar trăi experiența lor.

Să ne gândim puțin la David, căci şi el a trăit o bucurie asemănătoare cu a lor, când a spus: „…paharul meu este plin de dă peste el.” (Psalmul 23.5). Eu cred că el a trăit un eveniment măreț în viața lui. Ce l-a determinat să spună aceasta? Faptul că atunci când a fost în Duhul (noi știm că el a fost un profet), a văzut învierea. David a fost un profet, așa că Duhul era în el.  Dacă vreți să citiți acest lucru, este scris în Psalmul 16.8-11:

„Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei. Când El este la dreapta mea, nu mă clatin.

De aceea, inima mi se bucură sufletul mi se veselește şi trupul mi se odihnește în liniște.

Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” Paharul lui a ajuns să dea peste, pentru că el a văzut învierea.

David  a avut un alt pahar care dădea peste, în 2 Samuel 6.14. Aceasta s-a întâmplat după un timp de încercare.

Vrăjmașul a venit înăuntru și a luat Chivotul Domnului. Ei l-au dus şi l-au așezat înaintea lui Dagon, dar Dagon a căzut cu fața la pământ înaintea Lui… Acesta era cel mai fierbinte lucru pe care l-au avut vreodată în mâinile lor acolo jos și nu se mai puteau scăpa de el, deoarece Chivotul nu era la locul lui. Când au văzut toate acele plăgi, filistenii l-au luat, l-au pus într-un car tras de două vaci, și l-au trimis înapoi la Israel. Ştiţi ce a făcut David când a văzut Chivotul din nou? S-a umplut atât de tare de Duhul încât paharul lui a dat peste. De ce? Pentru că vedea întoarcerea Cuvântului.

Eu cred că fiecare om care vede că acest Cuvânt se întoarce din nou, după mulți ani, în mijlocul poporului, conform făgăduinței, se bucură la fel ca David. O, ce timp! Ce timp!

Să citim acum Cuvântul şi să vedem cum ne va călăuzi Domnul.

Apocalipsa 6.7:Când a rupt Mielul pecetea a patra, am auzit glasul făpturii a patra zicând: „Vino şi vezi!”

Deci, „Când Mielul a rupt pecetea a patra.” Să ne oprim puțin aici. Pecetea a patra. Cine a deschis-o? Mielul. Era vrednic altcineva să facă aceasta? Nu. Nimeni altul nu a putut s-o facă. Nu.

Mielul a deschis Pecetea a patra, iar făptura a patra, care semăna cu un vultur, i-a zis:Vino să vezi care este cea de-a patra taină din Planul de mântuire, care este ascunsă în această Carte”, pentru că ea a fost deschisă de Miel. Cu alte cuvinte,  vulturul a spus: „Ioan, aici este cea de-a patra taină. Eu v-am arătat-o simbolic.” Eu nu știu în ce măsură a înțeles Ioan. El a scris tot ce a văzut, dar aceasta era o taină.

 Mielul a rupt Pecețile, dar Dumnezeu urma să descopere încă Aceasta, deoarece a fost lăsată pentru zilele din urmă. Vedeți? Noi am avut simboluri şi am încercat să le sondăm, iar uneori am făcut-o foarte bine. Noi știm că Ea s-a mișcat drept înainte, iar acum, în zilele din urmă, putem privi înapoi și să vedem unde a fost Aceasta. Acest lucru trebuie să se facă la sfârșitul epocii bisericii, chiar înainte de răpire.

Eu nu înțeleg afirmațiile unora care spun că Biserica va trece prin Necazul cel mare. De ce să treacă prin Necaz dacă nu are niciun păcat? Eu nu vorbesc despre biserică în general, pentru că biserica va trece prin Necazul cel mare, dar nu şi Mireasa.Mireasa nu are niciun păcat care să stea împotriva ei, fiindcă a fost curățită. Ea este desăvârșită înaintea lui Dumnezeu, de aceea nu mai este nevoie de niciun Necaz ca să fie curățată, dar ceilalți au nevoie de aceasta.Biserica va trece prin Necazul cel mare, dar Mireasa, nu!

Noi am vorbit despre aceasta folosind simboluri. Astfel, Noe este modelul celor purtați dincolo, care au mers înainte afară în păcat. El a trecut prin necazul potopului, dar Enoh a plecat înainte să înceapă necazul. El este un tip spre sfinții care vor merge înăuntru înainte de perioada Necazului. Deci, noi vedem că Mielul a deschis Pecetea.

După cum am văzut, prima făptură vie era un leu. Noi am văzut acest lucru în Cartea despre Epocile bisericii. Făptura a doua semăna cu un vițel, a treia cu un om, iar cea de-a patra cu un vultur. Astfel au apărut ele, așa sunt plasate în Carte.

Odată, a trăit în Florida un mare învățat care învăța și spunea că Faptele Apostolilor sunt numai o schelă pentru Biserică. Elspunea că Biserica a fost întemeiată în cele patru Evanghelii, dar adevărul este invers: cele patru Evanghelii străjuiesc Cartea despre Fapte. Cartea despre Fapte este despre faptele Duhului Sfânt în apostoli. Și noi aflăm din Carte că acei străjeri stăteau acolo și vegheau spre est, nord, vest, și sud. Cred că vă amintiți că noi am desenat acest lucru şi a corespuns întocmai.

Acum observați. Făptura a spus: „Vino şi vezi!” Apoi apare ultimul călăreț, care descoperă lucrarea antihristului. Mâine seară vom vorbi despre sufletele de sub altar, apoi, în seara următoare vom vedea judecățile.În seara următoare, vedem sfârșitul epocii, sfârșitul timpului, al tuturor lucrurilor, vedeți, când Ea este luată sus. De aceea, în Pecetea a șaptea sunt turnate afară urgiile și celelalte, dar eu nu știu ce sunt ele.

Observați. Noi aflăm că insul acesta este un vultur, un om… sau o făptură vie. Cu alte cuvinte, sunt patru epoci diferite, pentru fiecare dintre ele fiind câte o făptură vie. Prima epocă a fost epoca leului, dar aici suntem în epoca a patra, iar făptura a patra a spus: „Vino şi vezi a patra taină din Cartea Răscumpărării, care a fost ascunsă în această Carte. Vino şi vezi!”Ioan s-a dus să vadă ce este şi a văzut că același călăreț călărea de data aceasta un cal gălbui, iar numele lui era Moartea.

Observați că în Epocile anterioare el nu a avut nici un nume, dar acum este numit Moartea. Până aici nu este menționat. Vedeți? Dar acum este descoperit ce este: Moartea.

Am putea rămâne la acest gând şi să țin o predică cu acest subiect, dar mă voi mărgini să spun că tot ce este „anti”, adică împotriva Adevărului, este moarte, pentru că există numai două atribute, iar acestea sunt: Viața şi moartea. Acest lucru dovedește că descoperirea Duhului Sfânt din această zi, despre aceasta, este exact Adevărul. Tot ce este „anti” este moarte, pentru că, așa cum vom vedea mai târziu, Cuvântul este Viață. Vedeți?

Acest om este numit „Moartea.” El nu a fost numit așa în nici unul din timpurile anterioare, dar acum se spune tuturor lucrurilor pe nume, de aceea ni se spune el este numit Moarte.

Acest lucru nu s-a descoperit în epoca leului, prima epocă sau epoca timpurie. Epoca următoare a fost epoca vițelului, adică epoca întunecoasă, Evul Mediu, dar nici ea nu a primit descoperirea. Nici epoca făpturii cu înfățișarea unui om, care simboliza înțelepciunea omenească, reprezentată de reformatorii Luther, Wesley şi toți ceilalți, nu a primit această descoperire. Dar în epoca vulturului, care este ultima epocă, epoca profetică în care urmează să se ridice descoperirea profetică şi se aude glasul unui profet, sunt descoperite toate tainele.

În seara aceasta, ne vom opri puțin la acest subiect ca să înțelegeți cu desăvârșire. Voi știți că eu nu vorbesc numai grupului de aici, pentru că aceste benzi merg pretutindeni. Din cauza aceasta trebuie să fiu foarte clar, deoarece dacă cineva va primi numai o parte din ceea ce se spune, va fi încurcat și nu va înțelege întregul. Dumnezeu a promis aceasta pentru această zi, ultima, punând punct acestor lucruri care au fost amestecate și au mers înainte așa.

Noi am avut „îmbrăcămintea lui Ilie”, am avut „robele lui Ilie.” Oh, au existat oameni care au… John Alexander Dowie este îngropat sus acolo, înfășurat într-o robă, deoarece a spus că este Elisei. Noi am avut tot felul de lucruri ca acelea. Ce sunt acestea? Ele vin numai ca să distragă oamenii de la Adevărul care urmează să fie prezentat. Vedeți? Înainte de venirea lui Isus, ei au avut hristoși falși. Așa s-a întâmplat întotdeauna. Acesta este Satan care trimite un fals, ca să tulbure mințile și credința oamenilor, înainte de venirea Adevărului. Aceasta este tot.

Nu le-a spus Gamaliel acest lucru evreilor din ziua aceea? El a zis: „Căci nu demult s-a ivit Teuda care zicea că este Acesta şi la care s-au alipit aproape patru sute de bărbați. El a fost omorât şi toți cei ce îl urmau au fost risipiți şi nimiciți.” (Fapte 5.36).

De asemenea, Isus a spus că „orice răsad, pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc, va fi smuls din rădăcină.” (Matei 15.13).

Gamaliel a spus: „Nu mai necăjiți pe oamenii aceștia şi lăsați-i în pace! Dacă încercarea sau lucrarea aceasta este de la oameni, se va nimici,dar dacă este de la Dumnezeu, n-o veți putea nimici. Să nu vă pomeniți că luptați împotriva lui Dumnezeu.” (Fapte 5.38-39). Acest om s-a folosit de înțelepciune. El era un învățător.

Acum observați. Pentru a descoperi toate aceste taine ascunse, Dumnezeu a făgăduit că îl va trimite pe adevăratul Ilie, adică un om uns cu Duhul acela. El a promis aceasta în Maleahi 4. Eu am aici notițe și scrisori care spun că nu este așa, dar mi-ar plăcea să vorbesc cu persoana care le-a scris. Vedeți? Voi nu puteți nega aceasta. Orice teolog bun știe că acesta este adevărul și îl așteaptă.

Dar lucrurile se vor petrece ca la venirea lui Ioan, premergătorul primei veniri a lui Hristos. Ei nu l-au recunoscut deoarece în legătură cu persoana sa au fost profețite lucruri prea mari pentru puterea lor de înțelegere. Păi, se spunea că „orice vale va fi înălțată, orice munte şi orice deal vor fi plecate, coastele se vor preface în câmpii şi strâmtorile în vâlcele.” (Isaia 40.4). Oh… Profeții, Isaia a vorbit despre el cu șapte sute doisprezece ani înainte de nașterea lui, iar Maleahi cu patru sute de ani înainte de venirea sa în scenă. Toți aceștia au profețit despre el și așteptau să fie lăsat jos un coridor din cer, iar acest profet de la Dumnezeu să pășească afară cu toiagul în mână.

Dar ce s-a întâmplat? A venit un om care nu putea să arate un carnet de părtășie sau o recomandare. A stat în pustie și nu avea nici măcar o educație de școală elementară. Istoricii spun că Ioan a plecat în pustie la vârsta de nouă ani, imediat după moartea tatălui și a mamei sale. Astfel, a fost crescut afară… Lucrarea lui era prea importantă ca să se încurce cu vreun seminar: el trebuia să-L anunțe pe Mesia.

Dumnezeu nu se putea folosi de un om îndopat cu teologie, deoarece ar fi deviat tot timpul de la calea adevărată pe linia în care a fost pregătit; s-ar fi întors înapoi. Un astfel de om ar privi totul în prisma învățăturii primite de la învățătorii săi, de aceea, ar fi mai bine ca voi să vă țineți departe de acele lucruri și să-L credeți numai pe Dumnezeu.

Astfel, aflăm că ei l-au omis. Nici chiar apostolii nu l-au recunoscut şi au întrebat: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” (Matei 17.10), la care Domnul le-a răspuns:Ilie a şi venit, dar voi nu l-ați cunoscut.”(v. 12).

Tot așa este cu învierea sau Răpirea. Aceasta se va duce, iar ei vor… Știu că sună ciudat, dar dacă Domnul va vrea, poate că după seara aceasta veți ști puțin mai mult, veți ști cum urmează să fie aceasta. Vedeți? Va fi un secret atât de mare, încât nimeni nu va ști nimic. Lumea va merge înainte întocmai ca întotdeauna, vedeți, și numai… Acesta este felul în care face El întotdeauna.

Eu cred că numai nouă zecimi la sută dintre oamenii de pe pământ au știut că Isus Hristos era aici când a venit. La fel s-a întâmplat când a venit Ilie și a profețit. Abia dacă a fost cineva care a știut că el era… Ei știau că acolo sus era un om capricios, un fanatic bătrân, dar l-au urât. Sigur că da. Ei l-au numit un ciudat.

Eu cred că orice creștin născut din nou este un fel de ciudat pentru lume, deoarece a fost schimbat. Tu ești dintr-o altă Lume. Duhul tău este de dincolo de prăpastie, iar aici lucrul acesta este atât de stricat… Dacă nu ești deosebit, este ceva greșit cu tine; încă ești prea legat de pământ. S-ar cuveni să ai gândul ceresc, iar cerul trăiește prin Cuvânt.

Acum, noi observăm că acest lucru măreț a avut loc și credem că urmează să fie o venire a adevăratului Duh al lui Ilie. Este profețit că așa va fi, iar noi trebuie să ținem minte că el va fi aici la vremea și la timpul potrivit. Poate că noi așezăm chiar acum o temelie pentru aceasta, dar nu va fi o organizație.

Cu privire la aceasta, nu pot fi de acord cu un prieten de-al meu care spune că acesta va fi un grup de oameni. Vreau să-mi arătați aceasta prin Scriptură. Dumnezeu, neschimbătorul Dumnezeu nu Își schimbă niciodată Planul. Dacă ar face aceasta, El n-ar mai fi Dumnezeu, ci ar fi ca orice muritor; ar face greșeli şi nu ar ști mai mult decât mine.

Dar Dumnezeu nu Şi-a schimbat niciodată planul din grădina Eden încoace. El a făcut de la început un plan de răscumpărare, iar acesta era Sângele, dar noi am încercat prin educație, prin dictatură, prin psihologie sau prin denominațiuni. Noi le-am încercat pe toate ca să-i unim împreună sau să-i facem să se iubească. Dar nu există niciun alt loc de părtășie, decât sub Sânge, singurul teren în care Dumnezeul îl întâlnește pe om.

Dumnezeu lucrează întotdeauna cu o singură persoană pentru că doi oameni au două idei. Acesta este motivul pentru care El nu a trimis niciodată pe pământ doi profeți majori care să profețească deodată. Priviți înapoi și vedeți dacă au existat. Nu, domnule. Prea multă ezitare! Profetul trebuie să fie un om predat pe deplin, pentru ca El să-l poată folosi. El caută întotdeauna o asemenea persoană.

Cândva va fi unul, cineva care va asculta de El, Cuvânt cu Cuvânt. Pe mine nu mă interesează ce spune altcineva, el nu se va mișca niciodată de la Acesta. Așa este. El Îl va aștepta pe „Așa vorbește Domnul” şi nu va face nimic până când nu va veni acesta. El va fi adeverit corespunzător.

Lumea dinafară va urî aceasta, dar Sămânța adevărată, Sămânța aleasă mai dinainte, va asculta Cuvântul vestit de el, așa cum s-a întâmplat şi în zilele lui Isus. Când apare Lumina, Sămânța va veni la Viață, uite-așa! (fratele Branham pocnește din degete). Ei Îl vor cunoaște și Îl vor înțelege. Voi nu va trebui să spuneți niciun cuvânt despre aceasta.

Samariteana a zis: „Doamne, văd că ești profet. Știu că atunci când vine Mesia, El trebuie să…” și El a spus: „Eu sunt Acela.”

Băiete, aceasta a fost suficient. Ea nu a trebuit să aștepte toată noaptea aceea și noaptea următoare, ci L-a avut chiar atunci, și le-a spus tuturor despre El.

Să ne întoarcem la tema noastră. Amintiți-vă că prima epocă a fost Epoca Leului, a Leului din seminția lui Iuda, Hristos, de aceea, întreaga epocă a fost influențată de Viața Lui. Acesta este simbolul primei făpturi: leul înseamnă putere. Aceasta este prima Făptură, înseamnă Putere și a răspuns prin glas uman. Epoca următoare a fost epoca vițelului, a călărețului de pe calul roșu. Vedeți?

Eu i-am auzit pe unii spunând că de fapt calul alb simbolizează puterea bisericii care a mers înainte să biruiască. În prima Pecete, noi am aflat că acest călăreț a primit o coroană, că aceea era ea. Aceasta era biserica. Dar unde a mers el? La Roma, unde și-a primit coroana.

În epoca a doua, el a călărit un cal roșu, care era epoca întunecoasă. Apoi a urmat epoca omului, timpul călărețului pe cal negru, epoca reformatorilor. Călărețul de pe calul negru, era anticristul, dar Cel care a vorbit în epoca aceasta a fost reprezentat ca om, și este simbolul înțelepciunii omenești, care înseamnă pregătire și șiretenie. Dar ei nu au înțeles, nu l-au numit. Vedeți? Au spus doar că a mers mai departe.

Dar acum, în epoca a patra, care este epoca vulturului, el este descoperit. Dumnezeu Își aseamănă întotdeauna profeții cu vulturii. El Se numește pe Sine, Vultur. Vulturul merge atât de sus, încât nimeni altcineva nu poate să-l atingă. Dar nu numai că este acolo sus, ci este construit pentru poziția aceea, iar când ajunge acolo, poate vedea unde este. Unii oameni pot ajunge acolo sus, dar nu pot vedea unde sunt, așa că nu le face niciun bine să fie acolo.

Dacă lăsați o cioară, un șoim, sau altă pasăre să zboare cu un vultur, s-ar dezintegra. El trebuie să fie construit pentru presiunea de acolo.

Acesta este necazul şi cu oamenii de astăzi. Unii dintre ei nu ajung sub presiune. Noi explodăm prea repede, vedeți, când sărim, dar trebuie să fim sub presiune.

Când ajungi acolo sus, trebuie să ai vederea ageră a vulturului, ca să vezi ce vine și să știi ce să faci. Epoca vulturului a descoperit Aceasta. Această epocă a vulturului a fost făgăduită în Apocalipsa 10.7 şi în Maleahi… Aceasta va fi în zilele din urmă. Acesta este adevărul. Aceasta va fi acolo. În ordine. Observați.

Noi aflăm că individul acesta călărește pe un cal gălbui. Gălbui! Oh, Doamne!…

Așa cum am văzut aseară în Reforma Glorioasă a lui Schmucker, din martirologia din Roma, au fost uciși șaizeci și opt de milioane de protestanți. Ei au fost uciși până în secolul al optsprezecelea. Șaizeci și opt de milioane au fost dați la moarte pentru că au protestat împotriva bisericii romane. Nu-i de mirare că este numit Moartea. Sigur era.

Numai Dumnezeu știe pe câți i-a făcut să moară spiritual, prin învățătura anti-Cuvânt pe care o promovează. A ucis șaizeci și opt de milioane cu sabia, dar probabil că cei uciși cu învățătura lui falsă sunt cu milioanele. Deci, nu este de mirare că a primit acest nume: Moartea.

Vedeți călărețul? Mai întâi, el a fost duhul antihrist, dar de la început a fost moartea, numai că atunci părea nevinovat. Apoi a primit o coroană, una triplă. Atunci Satan a unit statul cu biserica, pentru că el le stăpânea pe ambele. Antihristul era Satan în chipul unui om.

Acest lucru ne este arătat în sfântul Matei 4, unde Satan a mers la Domnul nostru Isus şi I-a arătat toate împărățiile lumii, spunându-I că sunt ale lui. El i le-a oferit lui Isus cu condiția să i se închine. Vedeți, ele erau ale lui.

Acesta este motivul pentru care în momentul când a unit statul cu biserica, a putut să încalece pe calul roșu. Vedeți? Într-adevăr.

 În stadiul al patrulea al lucrării sale, el este numit „fiara”. Deci care au fost stadiile lui? La început este numit antihristul; apoi este numit prorocul mincinos și apoi, fiara. Aici el este numit fiara, și vreau să observați că acest nume îl primește după ce călărește al patrulea cal.

Dacă veți observa, acest al patrulea cal… primul a fost alb; al doilea era roșu; al treilea era negru, iar în al patrulea sunt reprezentați primii trei, deoarece gălbui este alb, roșu și negru amestecați laolaltă. Vedeți? Deci, ei sunt amestecați în acest singur cal. Aceasta înseamnă că al patrulea cal este de fapt, cei trei într-unul singur, toți fiind amestecați în acel singur lucru.

Vreau să-i observați pe cei patru. Aș vrea să privim puțin numărul „patru” în matematica duhovnicească. Dumnezeu Se descoperă în trei, dar aici avem patru. Satan apare aici în patru. Primul, antihrist – calul alb; al doilea, profetul mincinos – calul roșu; al treilea, locțiitorul cerului, pământului și purgatoriului – calul negru; al patrulea, fiara – calul galben, Satan fiind aruncat afară din cer. Vreți să citiți aceasta? Apocalipsa 12.13. Satan este aruncat afară din cer, apoi, în Apocalipsa 13.1-8, este încarnat în persoana fiarei.

La început, el a apărut ca antihrist – aceasta era numai o învățătură, învățătura nicolaiților. Apoi a devenit prorocul mincinos. Dacă este antihrist înseamnă că este împotriva lui Hristos. Oricine este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu este împotriva lui Dumnezeu, deoarece Cuvântul este Dumnezeu:

„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Acum, el este împotriva Cuvântului, așa că este antihrist. Dar un duh nu poate fi încoronat, de aceea nu a putut primi o coroană, ci numai un arc fără săgeți.

Dar când a sosit timpul încoronării, el a devenit prorocul mincinos al învățăturii sale antihriste. Ați înțeles acum? Atunci primește o sabie deoarece își unește puterile împreună și nu trebuie să întrebe pe nimeni. El este guvernatorul statului și al cerului. În această slujbă a primit o triplă coroană şi a lansat o teorie proprie cu privire la răscumpărarea din focul ghenei, numită „purgatoriu”. Astfel, dacă cineva poseda bani şi voia să plătească slujbe pentru el, sau pentru cei morți, preotul „putea să-l elibereze” prin rugăciunea lui, pentru că „a primit” putere să facă aceasta. În felul acesta, el ia locul lui Dumnezeu pe pământ. Aceasta este cât se poate de clar.

Noi găsim aceasta în Biblie și putem socoti numele lui și toate celelalte. Iată-l aici… în numărul patru, nu în numărul trei. Numărul patru, vedeți.

Acum ne întoarcem la Apocalipsa 12.13: „Când a văzut balaurul că a fost aruncat pe pământ, a început să urmărească pe femeia care născuse copilul de parte bărbătească.”

Vedeți, el a fost aruncat pe pământ, şi se întrupează într-un om, duhul antihrist se întrupează într-un om. Acest om îşi schimbă tot timpul slujba: din antihrist, în prorocul mincinos și atunci fiara vine în el.

Exact cum crește Biserica, biserica lui a mers de la antihrist la profetul mincinos, iar în epoca măreață care vine, urmează să se ridice fiara.

Biserica adevărată vine în același fel; prin neprihănire, sfințire și botezul Duhului Sfânt, Hristos în oameni. Exact la fel. Deci, acest antihrist, acest imitator, este aruncat afară din cer.

Să citim pentru aceasta din Apocalipsa 13.1-8: „Apoi am stătut pe nisipul mării şi am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne şi șapte capete; pe coarne avea zece cununi împărățești şi pe capete avea nume de hulă.

Fiara pe care am văzut-o, semăna cu un leopard; avea labe de urs şi o gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie şi o stăpânire mare.”

Ah! Satan întrupat! Vedeți?„ Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Şi tot pământul se mira după fiară.

Priviți! Să nu urmăriți niciodată comunismul pentru că el nu este nimic altceva decât o unealtă care joacă în mâinile lui Dumnezeu, ca să răzbune sângele vărsat, așa cum vom vedea mâine seară. Vedeți? „Şi au început să se închine balaurului…”

Cine era balaurul? Satan. Este adevărat? „Balaurul roșu.” În ordine. Şi au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Şi au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara şi cine se poate lupta cu ea?”

I s-a dat o gură care rostea vorbe mari şi hule.

Şi i s-a dat putere să lucreze patruzeci şi două de luni.

Ea şi-a deschis gura şi a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele (Îi dă un titlu), cortul (locul în care locuiește Duhul Sfânt)…”

El își face propriul cort, cetatea Vatican. Puteți citi mai departe: „…și pe cei ce locuiesc în cer.”

El hulește prin faptul că spune că ei erau mijlocitori. „I s-a dat să facă război cu sfinții (și a făcut) şi să îi biruiască (el i-a biruit).”

I-a ars pe rug, i-a dat hrană la lei și i-a omorât în orice fel a putut!… „I s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă şi peste orice neam.”

Aceasta nu s-a întâmplat decât după ce Roma păgână a fost convertită în Roma papală, iar puterea catolică s-a răspândit în lume formând biserica catolică universală.

Şi toți locuitorii pământului, i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în Carte…”

Nu atinge Untdelemnul și vinul Meu!” „Şi toți locuitorii pământului, i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris în Cartea Vieții Mielului care a fost junghiat de la întemeierea lumii.

Cine are urechi să audă! Cine va duce pe alții în robie, va merge şi el în robie. Cel ce va ucide cu sabia, va muri ucis de sabie. Aici este răbdarea şi credința sfinților.” Amin.

Seara trecută, noi am văzut cum el a venit și a ucis cu sabia lui mare.

Apoi am aflat că el, de asemenea va fi ucis cu Sabia Cuvântului lui Dumnezeu. Cuvântul lui Dumnezeu, care este mai tăietor decât o sabie cu două tăișuri, îl omoară, îl pune jos.Așteptați până când cele șapte Tunete fac să se audă glasurile lor, grupul acela care putea să ia cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu şi să-L mânuiască; El va despica și va tăia. Ei pot închide cerurile, pot închide aceasta, sau să facă aceea, orice vor ei. Glorie! Iar el va fi omorât de Cuvântul care ieste din gura Lui, și este mai ascuțit decât o sabie cu două tăișuri. Dacă vor, ei pot chema o sută de miliarde de tone de muște. Amin. Orice vor spune ei, se va împlini întocmai, pentru că din gura lor iese Cuvântul lui Dumnezeu. Da. Amin. Întotdeauna este Dumnezeu. Acesta este Cuvântul Lui, dar El îl folosește întotdeauna pe om ca să lucreze.

Dumnezeu a putut să cheme muștele acelea în Egipt, dar El a spus: „Moise, aceasta este treaba ta. Eu îți voi spune ce să faci, iar tu mergi și faci!” Și el a făcut întocmai. Vedeți? Dumnezeu putea alege soarele sau luna ca să facă acest lucru; El putea să pună vântul s-o facă, dar a spus: „Moise!”… El și-a ales omul Său. În ordine.

Aici vedem că după ce este aruncat afară din cer, Satan se întrupează el însuși în fiară. Vedeți? Acum el este fiară; antihrist, proroc mincinos, și acum fiară. I s-a dat numele de Moarte și este urmat de iad. Satan pe deplin, pe tronul lui! Oh, Doamne! El este reprezentantul Satanei pe pământ. Acum, el este capul împărățiilor din lume, a acelorași împărății pe care le-a oferit Domnului Isus în Matei 4.

Atunci, Satan va fi rege pe deplin, dar acum este încă prorocul mincinos. El va deveni fiară, după o vreme, când își rupe legământul cu iudeii. În ordine. Observați că în timpul acela, el va primi o inimă de fiară. Satan se va întrupa pe sine, deoarece, când Biserica merge sus, Satan este aruncat afară. Înțelegeți? Înțelegeți? Atunci s-a terminat și se termină și acuzațiile lui. Înțelegeți?

Vedeți, cât timp Mijlocitorul stă pe Tron, Satan poate merge cu pâră împotriva noastră pentru că el este avocatul acuzării, este oponentul lui Hristos. El stă acolo ca acuzator şi spune: „Așteaptă! Adam a căzut! El a făcut lucrul acesta. Eu l-am biruit; am făcut-o pe nevasta lui să creadă o minciună, iar Tu ai spus că ea va fi blestemată prin aceasta. Eu am obținut aceasta!”

De duminică seara sau mai degrabă de duminică după-amiaza, am avut un timp minunat cu Domnul, cel puțin eu îl am încă. Am avut un timp minunat bucurându-mă de binecuvântările Lui și de părtășia Duhului Sfânt cu poporul Lui.

Îmi place să-mi amintesc că ne închinăm împreună lui Dumnezeu. Voi sunteți un atribut al lui Dumnezeu, parte din Dumnezeu, când deveniți fiul și fiica lui Dumnezeu. Dumnezeu este în voi și dorește să facă voia Lui, dacă Îl veți lăsa s-o facă.

Dar aici este Mijlocitorul stând acolo. Amin. Răscumpărătorul Înrudit stă acolo cu Sângele care poate lua inima celui mai josnic păcătos și s-o schimbe. Mijlocitorul este pe Tron. Da, domnule. Satan spune: „Dar ei sunt vinovați!” însă Isus răspunde: „Nu, ei nu sunt vinovați!”

Clorul a fost inventat și fabricat ca să scoată petele de cerneală sau orice alte pete. El descompune pata și nu o veți mai găsi pentru că merge înapoi în gaze, în lumină cosmică. Merge dincolo de molecule și toate celelalte, și se întoarce la originalul din care a venit. Aceasta este o creație, iar creația trebuie să vină de la un Creator. Toate chimicalele care au fost fabricate şi amestecate, sunt descompuse și nu mai rămâne nimic din ele. Chiar şi apa se poate amesteca cu Clorul, care este un dezinfectant.

Amin! Glorie lui Dumnezeu! Acesta este curat tot. Aceasta face şi Sângele lui Isus Hristos cu un copil adevărat al lui Dumnezeu. Când își mărturisește păcatul, el devine neprihănit prin…. Milă! Doamne! Oricât de mare ar fi acel păcat, Dumnezeu spune: „Nici măcar nu mai pot să mi-l amintesc. El este categoric fiul Meu. ”

Adevărat, vă spun Eu vouă, dacă ziceți acestui munte „mută-te”, și nu vă îndoiți în inima voastră, ci credeți în ceea ce ați spus… se va împlini. Voi puteți avea ceea ce voi ați spus să fie.” (Marcu 11.23). Tu ești un fiu răscumpărat. Amin! Eu știu că acesta este adevărul.

Eu am văzut de șase ori cum El a creat veverițe, şi cred că așa cum poate crea veverițe, poate crea muște, broaște sau orice altceva. El este Dumnezeu Creatorul. Corect!

Când un păcătos muritor își mărturisește păcatul, el intră în contact cu Înălbitorul divin al lui Isus Cristos, El a albit tot păcatul. Din acel moment el este curat, fără păcat, fără vină iar Cuvântul spune că „oricine este născut din Dumnezeu nu comite păcat, pentru că nu poate păcătui.(1 Ioan 3.9). Înălbitorul stă între el și Dumnezeu. Cum poate acesta să ajungă vreodată acolo, când Înălbitorul îl descompune și-l trimite înapoi la cel care l-a pervertit! Amin! Iuh! Mă simt religios, pentru că așa cum începe să se descopere aceasta, primesc și stimularea, bucuria descoperirii.

Observați-l pe Satan pe deplin pe tronul lui. Da, domnilor. El l-a oferit lui Dumnezeu, l-a oferit Domnului nostru. Iată-l stând aici cu o inimă de fiară în el. El este omul, fiara, Satan întrupat. El își face apariția sub un paravan fals. Oh, Doamne, Doamne! Sub paravanul Cuvântului adevărat, se asociază pe sine cu Cuvântul.

Da, el face același lucru pe care l-a făcut modelul lui, Iuda, cu două mii de ani în urmă. Ce a făcut Iuda? S-a dat drept un credincios deși a fost de la început un drac, căci „a fost născut fiul pierzării.” El nu a putut să se ascundă de Isus, deoarece El l-a cunoscut de la început (Amin), deoarece El era Cuvântul. În ordine. Amintiți-vă că Iuda era casierul şi a căzut din cauza banilor.

Din cauza aceasta cade şi biserica de astăzi. Așa cum am văzut aseară, Biserica Catolică îi taxa pe oameni pentru novena, pentru rugăciuni și pentru fiecare lucru. Fiicele bisericii catolice, protestanții, au căzut din același motiv. Toată lucrarea este îmbrăcată în bani. Aici a căzut Iuda, aici au căzut catolicii și aici cad protestanții.

Priviți! La ultima lui apariție, călărețul apare pe un cal gălbui. Aceasta este ultima lui cursă, dar sfârșitul călătoriei lui nu este în ziua noastră, ci mai târziu. Aceasta este Pecetea spusă dinainte, pentru că, vedeți, Biserica s-a dus sus când se întâmplă aceasta. Când apare Hristos aici pe pământ… Apare individul acesta și devine Diavolul; din antihrist a trecut în proroc mincinos, apoi în fiară, Diavolul însuși. El călărește un cal gălbui care este un amestec al culorilor anterioare. Deci, apare în culoarea palidă a morții.

Dar când apare Domnul nostru pe pământ, El va călări un cal alb ca zăpada. El va fi pe deplin Emanuel, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat într-un Om. Vedeți ce deosebire mare este între cei doi? Aceasta este diferența dintre ei.

Observați, antihristul călărește un cal gălbui, culoarea obținută din amestecul mai multor culori. Calul este un animal şi simbolizează o putere. Puterea lui este amestecată. De ce? Pentru că este compusă din puterea politică, puterea statală, puterea religioasă şi puterea demonică. Toate aceste puteri sunt adunate împreună, o amestecătură, formând culoarea gălbui. El are tot felul de puteri.

Dar când vine Isus, El este pe un cal alb,  o singură culoare, Cuvântul. Amin!

Celălalt călăreț își amestecă culorile: alb, roșu şi negru. Trei culori adunate într-o singură culoare; trei puteri unite în una: calul alb, calul roșu şi calul negru; și trei coroane în una. Vedeți? Sigur. Eu am văzut personal această coroană. Am putut s-o privesc de aproape. Era așezată într-o cutie de sticlă, cu un lacăt mare pe ea: o triplă coroană: locțiitorul cerului, al pământului şi al iadului.

Trei puteri unite în una singură. Vedeți, toate sunt unite într-o singură culoare: gălbui. În toate vorbește Moartea: puterea politică, puterea religioasă şi puterea demonică amestecate împreună. Satan este domnul politicii.

Deștept! Iuh! Sigur. Nu încercați să-l întreceți, ci doar- încredeți-vă în Domnul. Asta-i tot.

Așa cum am mai spus, șiretenia, înțelepciunea lumească și altele ca acestea vin de la partea greșită. Urmăriți aceasta prin Scriptură și vedeți dacă este corect. Urmăriți copiii lui Cain și vedeți ce au devenit ei, apoi urmăriți copiii lui Set, și vedeți ce erau ei. Să nu credeți că sprijin ignoranța. Nu, domnule, dar luați orice persoană din Biblie, cu greu și foarte rar…

Foarte puțini dintre cei aleși au fost oameni învățați. Unul dintre ei a fost Pavel, dar mărturia lui este că a trebuitsă uite tot ce știa, ca să-L cunoască pe Hristos. El a spus: „Nu am venit la voi cu cuvintele înduplecătoare ale înțelepciunii oamenilor, ci am venit în Puterea de înviere a lui Hristos.” Acesta este adevărul. În puterea Duhului Sfânt.

Uitați-vă la ceilalți. Unii dintre ei nu știau nici să deosebească stânga de dreapta. Oh, uitați-vă la profeții din trecut şi vedeți de unde au venit ei. Înțelegeți ce vreau să spun? Nu căutați deci, înțelepciunea intelectuală şi nici istețimea, pentru că ele vă îndepărtează de Dumnezeu.

El avea trei puteri sau jurisdicții: pământul, cerul și purgatoriul.  El însuși este o trinitate. Din aceasta este alcătuit. Călărește într-o trinitate; puterea lui este într-o trinitate; coroana lui este într-o trinitate și calul lui este într-o trinitate.

Deci ce este el? O trinitate, o triplă putere şi o coroană triplă.

O trinitate care călărește pe trinitate; acestea sunt cele trei slujbe ale lui din care rezultă a patra. Astfel ajungem la numărul patru. În ordine. Trei stagii ale slujbei lui, îl fac o persoană, Satan întrupat.

Dumnezeu, de asemenea, Se face cunoscut în apă, Sânge și Duh; îl face pe un creștin un fiu de Dumnezeu, prin Cuvântul lui Dumnezeu. Înțelegeți? Celelalte trei puteri rele îl pot face însă un demon. Vedeți? Oh, aici este apă, Sânge și Duh, care este din Dumnezeu, în timp ce politica, religia şi puterea demonică amestecate, îl fac Diavolul.

Prima venire a lui Hristos, un muritor. El vine de trei ori, Hristos este în trei. Vedeți?

Uitați-vă la Hristos! El trebuie să vină de trei ori, dar Satan vine de patru ori.

La prima Sa venire, Hristos vine ca muritor, să sângereze și să moară. Este adevărat? Aceasta este prima Lui venire. A doua venire este Răpirea; noi Îl întâlnim în ceruri, nemuritor. A treia venire, El este Dumnezeul întrupat. Amin! (Fratele Branham bate din palme o dată). Dumnezeu, Emanuel, să domnească pe pământ! Amin. Așa este corect. Numai trei.

Al patrulea stagiu al acestui călăreț este numit Moarte. Moarte înseamnă „despărțire veșnicăde Dumnezeu.” Aceasta înseamnă moarte: să fii despărțit veșnic de Dumnezeu.

Deci, noi l-am plasat pe acest individ cu ajutorul Cuvântului şi am arătat cine este el. Am văzut chiar și munții, locul unde stă și totul în detaliu, iar acum, vulturul îl numește „Moarte”. Așa îl numește El. Țineți minte că moartea este despărțire veșnică.

Dar sfinții nu mor niciodată; ei dorm, nu mor. Isus a spus: „Cine aude Cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis, are Viață veșnică.” Acesta este adevărul. „Nu va veni la judecată, ci este trecut de la moarte la Viață. Eu sunt învierea și Viața.” „Cine crede în Mine, chiar dacă ar muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată.” Lazăr a fost mort? Isus a spus: „El doarme.”

Luca 8.52: „Nu plângeți! Fetița n-a murit, ci doarme.” Dar ei își băteau joc de El.” Este adevărat? Oh, Doamne! Vedeți, sfinții nu mor.

Moartea este despărțire de Dumnezeu, moarte veșnică, iar acest om este numit „Moartea”, așa că stați departe de el. Ce este el? Un sistem organizat. Prima biserică organizată. Aceasta s-a întâmplat la Conciliul de la Niceea, în timpul împăratului Constantin.

Aseară, noi am vorbit despre femeie şi am arătat că Eva, prima mireasă, a căzut înainte ca bărbatul ei să ajungă la ea, pentru că nu a crezut Cuvântul lui Dumnezeu în Eden. Ce s-a întâmplat cu Mireasa spirituală care a fost născută în ziua Cincizecimii din Hristos, înainte ca El să poată ajunge la ea? A căzut la Roma. Ce? Și-a pierdut virtutea Cuvântului pentru o dogmă. Amin. Oh, Doamne!

Simt cum vine din nou peste mine stimularea când mă gândesc că aceasta este… Să nu credeți că mi-am pierdut mințile, căci nu este așa. Voi nu vă dați seama ce înseamnă aceasta pentru mine. De patru zile mă aflu în starea aceasta şi trebuie să spun ceva ca să mă simt din nou uman. Voi știți ce vreau să spun. Da. În ordine. Când vorbesc aici, apar vedenii din toate părțile, aşa că trebuie să vorbesc pentru a reveni la starea normală.

M-ați observat vreodată când am un rând prin darul deosebirii? Spun ceva şi oamenii încep să râdă, spun altceva şi oamenii plâng, apoi spun ceva și se supără. Eu am ceva localizat și spun ceva ca să văd cum iau aceasta, apoi văd ce fel de lumină este peste ei, ce se întâmplă. Când fac aceasta, știu dacă El cheamă sau nu. Dacă… acolo stă un credincios adevărat, este în ordine. Atunci îl chemi și spui: „Tu, așa și așa.”

Când ajungi jos, Duhul începe să ungă și vezi Lumina venind de pretutindeni. Din cauza aceasta trebuie să spun ceva ca să-mi revin şi apoi încep din nou.

Începând de duminica trecută, eu stau tot timpul în cameră şi mă rog sub ungere, fiind convins că totul este adevărat şi corect.  Credeți-L pe Dumnezeu! Eu știu că credeți. Fiți atenți până la sfârșitul săptămânii. Aha. Vedeți? Vedeți? În ordine.

Deci, „Moartea” înseamnă „despărțire veșnică de Dumnezeu”.Să țineți minte că sfinții nu mor.

Să nu uitați că acest călăreț a primit un cal gălbui, cu care să meargă înainte. El a călărit calul gălbui al morții, iar noi știm ce era acela, știm ce biserică era aceea.

Amintiți-vă de aseară, că ea nu numai că este o curvă, ci este şi mama curvelor. Noi am văzut ce anume a făcut din ea o curvă, ce a făcut-o acel fel de femeie. Eu știu că este un cuvânt oribil, care nici nu ar trebui pronunțat într-o audiență amestecată, dar așa o numește Biblia. Ea este o femeie care nu a rămas credincioasă legământului de căsătorie. Apoi am văzut că ea se autointitulează „împărăteasa cerului”, ceea ce ar însemna Mireasa lui Dumnezeu. Dumnezeu este Hristos. Tot din Biblie am văzut că ea preacurvește cu împărații pământului. Toți cei mari şi bogați au căzut în cursa ei, şi tot pământul o urmează.   Vedeți?

Apoi am văzut că ea a născut fiice care sunt desfrânate. O desfrânată este o curvă, același lucru, o preacurvă rea și adulteră, care comite preacurvie. Ce au făcut ele? S-au organizat, au luat un sistem și au învățat dogme făcute de oameni, penticostalii și toți ceilalți.

O, penticostalilor, nu lăsați să vă cadă conștiința în geantă! Lăsați-mă să vă spun ceva. Aș vrea să ne privim drept în ochi, deoarece suntem prea departe, spre capătul drumului, ca să ne mai punem o frunză la gură.

Noi trăim în epoca Bisericii din Laodicea, care este cea mai rea dintre toate epocile bisericii, una căldicică, și singura în care Hristos este scos afară din biserică şi stă la ușă să intre înapoi. Acesta este mesajul pe care Hristos îl adresează penticostalilor, dar ei spun: „Sunt bogat!” Băiete, tu ai fost sărac la început, iar acum ai ajuns într-adevăr bogat și spui: „Sunt bogat, nu duc lipsă de nimic!”, fără să iei în seamă ceea ce-ţi spune El: „Ești nenorocit, sărac, orb şi gol, şi nu știi lucrul acesta!”

Dacă un om de pe stradă ar observa că este gol, ar încerca să-şi acopere goliciunea, dar dacă nu știe că este gol, nu puteți să-l ajutați. Atunci el este într-o stare foarte rea. Dumnezeu să aibă milă de el! Corect. Observați. Oh, Doamne!

Țineți minte că acest antihrist este un om, iar miresei lui, care este biserica lui, „i s-a dat un timp să se pocăiască, dar nu a făcut-o.” Aceasta s-a întâmplat în epoca Bisericii Tiatira, vă amintiți?

Să ne întoarcem pentru o clipă la Apocalipsa 2.18-23, căci nu ne strică lucrul acesta Observați, Tiatira.

„Îngerului Bisericii din Tiatira (Acesta este mesagerul), scrie-i:

„Iată ce zice Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului şi ale cărui picioare sunt ca arama aprinsă.

Știu faptele tale, dragostea ta, credința ta, slujba ta, răbdarea ta şi faptele tale de pe urmă, că sunt mai multe decât cele dintâi.

Dar iată ce am împotriva ta: Tu lași la Izabela…”

Aceasta este. Voi o cunoașteți în Biblie. Ea era nevasta lui Ahab. Aici este femeia, biserica, Izabela, nevasta profetului mincinos, care pretinde că este profetul adevărat al lui Dumnezeu, papa; corect, profetul adevărat și nevasta lui, Izabela. Ahab era considerat un iudeu adevărat, dar era un ticălos, voi știți aceasta, deoarece nevasta lui l-a condus cum a vrut el. Noi aflăm că Izabela ia banii ei și îi conduce pe aceștia așa cum vor.

 „…femeia aceea care se zice prorociță (înțelegeți aceasta?), să învețe şi să amăgească pe robii Mei (vedeți, învățătura Izabelei a bântuit țara) ca să se dedea la curvie şi să mănânce din lucrurile jertfite idolilor.

I-am dat vreme să se pocăiască, (vedeți?) dar nu vrea să se pocăiască de curvia ei.”

Priviți versetul următor:

„Iată că am s-o arunc bolnavă în pat (acela este iadul) şi celor ce preacurvesc cu ea, am să le trimit un necaz mare (Acesta este Necazul cel mare), dacă nu se vor pocăi de faptele lor.”

Fiți atenți ce spune aici:

„Voi lovi cu moartea (moarte spirituală) pe copiii ei (desfrânatele ei)…” Credeți aceasta? (Adunarea spune: „Amin”). Acesta este Cuvântul. „Eu îi voi lovi cu moarte”, iar dacă sunt omorâți, sunt separați veșnic. În ordine. Amintiți-vă că El i-a dat un timp să se pocăiască.

Tiatira a fost epoca întunecoasă, perioada calului negru, când oamenii erau nevoiți să plătească pentru toate liturghiile, pentru rugăciuni, pentru confirmări, și așa mai departe.  Vedeți, acesta a fost calul negru. După ce a refuzat să se pocăiască, în Tiatira, vedem că el își schimbă calul cu unul gălbui, moartea, pentru ultima lui slujbă.

Acum pot să vă scutur pe fiecare, în mod individual. Dacă Îl refuzați pe Dumnezeu, chemarea Lui, într-o zi o veți face pentru ultima dată; totul se va sfârși şi pentru voi, ca pentru biserică în epoca Tiatira. Răbdarea lui Dumnezeu nu va îngădui la nesfârșit neascultarea şi necredința omului. Înțelegeți?

Starea bisericii s-a înrăutățit imediat ce a refuzat chemarea, așa că acum a primit un nume, şi acesta este: Moartea, despărțirea de Dumnezeu. Dumnezeu a spus: „Voi lovi cu moartea pe copiii ei, pe protestanți şi pe toți ceilalți. Eu îi voi omorî cu despărțire veșnică.” Ia te uită, Epoca Tiatira, epoca întunecoasă. Acum, calul lui negru se schimbă în moarte, pentru ultima lui slujbă.

Vedeți cât de perfect se leagă epocile bisericii cu Pecețile? Acesta este motivul pentru care știm că sunt corecte. Duhul Sfânt nu face greșeli. El ne-a dat o legitimare puternică atunci când am terminat epocile bisericii.

Vedeți, aceasta este dragostea şi îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. Înainte ca s-o judece, Dumnezeu i-a dat un timp de pocăință. Şi vă spun în Numele Domnului, că El i-a dat şi bisericii protestante același lucru, dar ea nu vrea să se pocăiască. Mesajul a ajuns peste tot, dar ei nu vor să se pocăiască, ci rămân cu propriile lor dogme şi crezuri, fără să le pese de ceea ce spune Cuvântul.

Aceasta am spus-o şi zilele trecute la Chicago, în fața câtorva sute de predicatori, dintre care unii sunt probabil prezenți şi aici. Ei m-au întrebat despre „sămânța șarpelui” şi despre alte câteva lucruri, iar eu le-am zis: „Luați-vă Bibliile şi veniți aici ca să-mi dovediți că ceea ce învăț este greșit.” Nimeni nu a spus nimic.

Atunci Tommy Hicks a spus: „Eu nu am auzit niciodată despre lucrul acesta așa, frate Branham, de aceea am nevoie de trei sute de casete ca să le trimit la toți predicatorii mei.”

La încheierea acelei adunări, cam cincizeci sau șaptezeci și cinci de predicatori mi-au spus: „Vom veni să fim botezați din nou!” dar au făcut-o? Nici măcar unul. De ce? Pentru că El le-a dat timp să se pocăiască, dar L-au refuzat. Ce va urma? El îi va lovi cu moartea duhovnicească pe toţi aceștia.

Dacă va fi cu voia Domnului, vom discuta despre acele Plăgi mâine seară sau sâmbătă seara. Să fiți atenți ce se va întâmpla atunci.

El va proceda la fel ca în Egipt, căruia i-a dat timp să se pocăiască. Care a fost ultima plagă care a lovit acolo? Moartea.

Aceasta este şi ultima plagă care a lovit biserica penticostală, moartea spirituală; ea este moartă. Vă spun aceasta în Numele Domnului. Ea este moartă duhovnicește. El i-a dat timp să se pocăiască, dar ea a refuzat s-o facă, iar acum este moartă. Nu se va mai ridica niciodată.

Oamenii aceia de afară, încearcă să aducă înăuntru episcopali, preoți și așa mai departe, și îi numesc „sfântul Părinte Cutare și Cutare.” Păi, s-ar cuveni să le fie rușine! Cât de orb poate ajunge omul! Nu a spus Isus că atunci când au venit fecioarele adormite să cumpere Untdelemn nu au primit nimic?

Fiecare îi auziți pe unii oameni spunând: „Eu am primit Duhul Sfânt. Eu am vorbit în limbi”, dar cu toate acestea nu vor să vină la o biserică cum este aceasta. Ei spun: „Oh, nu vreau să merg într-un asemenea loc!” Și spui că ai Duhul Sfânt?

Voi vreți să urmați căile voastre! Vreți să stați în Babilon și apoi să vă bucurați de binecuvântările cerului. Voi trebuie să alegeți! Nu este posibil ca în același timp să fiți şi în lume şi să Îl slujiți şi pe Dumnezeu! Isus a spus că nu puteți să slujiți şi lui Dumnezeu şi lui Mamona.

Dacă ești mântuit cu adevărat, te vei bucura de adunările în care Duhul Sfânt Se adeverește pe Sine și dovedește că Cuvântul lui Dumnezeu este corect.

Cineva mi-a spus: „Oamenii aceștia sunt prea gălăgioși. Mă enervează!” Tu vei fi nervos dacă ai ajunge în cer. Gândește-te, cum va fi când ei toți sunt acolo? Oh, Doamne!

El este îndelung răbdător, ca în zilele lui Noe. El a încercat din greu și a îndurat timp de o sută douăzeci de ani, ca să-i facă să se pocăiască, dar nu au vrut.

El l-a trimis pe Ioan, dar n-au vrut să se întoarcă. L-a trimis pe Isus, să moară, pentru ca toți cei ce primesc Cuvântul să fie salvați. Şi acum, în zilele din urmă, El a făgăduit că va trimite un Mesaj să o cheme pe Ea afară şi să reașeze credința originală, înapoi la Cuvânt! Dar ei nu vor să-L primească. Sunt atât de prinși în dogmele lor, încât nu-L vor. Oh, se gândesc că dacă aveau un… dacă ar fi pășit jos un Înger; dar Dumnezeu nu face aceasta.

El ia un om simplu și fără școală, care abia cunoaște Abecedarul. Da, astfel de oameni ia El, deoarece poate lua ceva ce nu este nimic și să lucreze prin el. Cât timp cineva se gândește că este cineva, nu poate fi folosit de Dumnezeu în lucrarea Sa. El a făcut întotdeauna așa. Tu trebuie să devii nimic, ca să devii cineva cu Dumnezeu. Oh, Doamne!

Observați! Totuși, „El i-a dat un timp să se pocăiască, dar ea nu a făcut-o.”

El a încercat acum din nou, dar ea nu vrea s-o facă. Prin refuzul ei, deschide calea Satanei, ca să vină în ea, să se întrupeze. Acesta este adevărul. El s-a întrupat în ea, pentru că a respins Cuvântul.

Exact același lucru devine biserica protestantă, o desfrânată, pentru că respinge Adevărul legitimat al Cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce îi dă Diavolului loc să vină înăuntru și să se întrupeze. El va face un chip al fiarei, când se undesc cu toții, chiar acum, fiindcă totul merge întocmai cum a spus El. Așa este. Amin.

Dacă aș avea o educație, v-aș putea explica mai bine. Dar nu am nicio educație. Acesta este motivul pentru care aștept ca Duhul Sfânt să vă descopere mai mult şi știu că o va face pentru cei care… Corect. El o va face. Da. Observați.

Priviți ce a făcut ea aici! A respins Mesajul de pocăință a lui Dumnezeu. Ea a pornit, un anticrist, și aceasta este ceea ce era ea. Apoi a devenit prorocul mincinos al învățăturii false, un Diavol încarnat. Cu toate acestea, Dumnezeu i-a dat timp să se pocăiască, încercând s-o aducă înapoi.

Vedeți îndelunga Lui răbdare? Ce iubire minunată! Nu există iubire ca aceasta! El i-a iertat chiar şi pe cei care L-au scuipat în față şi au făcut alte lucruri. Acesta este Dumnezeu. Să nu respingeți Mesajul Lui!

Vedeți, El i-a cerut să se pocăiască, să meargă înapoi de unde a căzut.

 De unde a căzut ea? Din Cuvânt. Corect.  De unde a căzut Eva? (Adunarea răspunde: „De la Cuvânt”).  De la Cuvânt. De unde au căzut denominațiunile? („Din Cuvânt”). Ia te uită. Vedeți? Nu-i altă cale. Nu există nici o altă cale decât să ne întoarcem la Cuvânt. Vedeți? Dar ei intră într-un sistem care îi duce departe de Cuvânt, în loc să-i aducă la Cuvânt.

Vedeți, ei i s-a dat un timp să se pocăiască, să meargă înapoi.  „Pocăință” înseamnă „întoarcere, a face calea întoarsă, stânga-împrejur”. „Pocăință”, „a merge înapoi.” Ei i s-a dat un timp să meargă înapoi de unde…

Amintiți-vă că ea a crescut şi s-a dezvoltat din biserica originală de la Rusalii, peste care fusese turnat Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii. Câți studenți ai Bibliei din zilele noastre știu aceasta? Sigur, ea era. Vedeți de unde a plecat ea? A căzut din Cuvânt şi a acceptat dogme. În locul Duhului Sfânt, a vrut un om sfânt, „Doctor LL.”, „Ph.,Q.U”, după care au făcut din el un papă. Vedeți? Sigur. Aceasta a dorit ea. Dacă cineva dorea să fie pomenit în rugăciune, trebuia să plătească. Vedeți?

Astăzi este la fel. Cât timp pot să stea în strană şi să-şi mențină locul în biserică, fiind bine plătiți din colecta enoriașilor, totul este în ordine. Ei sunt membrii bisericii şi nu vor să știe nimic altceva; ei nu vor să știe. Acelea sunt fiicele ei.

Deci de unde a căzut ea? Din Cuvântul original al apostolilor şi al profeților. De acolo a căzut ea. Şi tot de acolo au căzut şi protestanții.

Pocăiți-vă! Întoarceți-vă înapoi! Întoarceți-vă până nu-i prea târziu, dacă nu cumva este deja prea târziu. Într-una din aceste zile, Mielul Își va părăsi locul Lui, și atunci, totul s-a terminat. Acesta este motivul pentru care El le cheamă şi pe fiicele curvei să se întoarcă înapoi, înainte de a fi prea târziu.

Ultimul Mesaj pe care îl primesc ei, este prin acest profet despre care am vorbit. Eu am citit multe cărți despre aceasta, și știu că oamenii adevărați, buni, sensibili și cu gândire duhovnicească știu că el vine. Ei știu aceasta, știu că el vine. Vedeți. Necazul este că ei continuă să spună: „Noi avem nevoie de el. Acesta urmează să vină”, dar când vine, o face atât de smerit, încât vor trece pe lângă El așa cum au făcut întotdeauna. Acesta este adevărul. Oamenii vor scrie despre Acesta și fiecare lucru, zicând: „Oh, da, trebuie să vină”, dar când se va întâmpla acest lucru sub ochii lor, vor trece mai departe. Întotdeauna a fost așa.

Priviți Cuvântul original. Ea trebuie să se pocăiască şi să se întoarcă înapoi, iar fiicele ei sunt chemate să facă la fel, dar nu vor, de aceea vor fi judecate şi aruncate în același pat pentru a fi omorâte împreună cu mama lor. Ele au fost chemate să se întoarcă la Cuvântul original, să meargă înapoi la învățătura apostolilor, dar sunt atât de legați de crezurile lor încât nu o vor face, și își bat joc de Acesta.

Ce fac apoi? În final, ei formează o altă putere, în chipul fiarei și acționează împotriva Miresei Mielului, așa cum scrie în Apocalipsa 13.14. Aceasta fac ei, doar persecută, exact același lucru. Bisericile își bat joc de Mireasa adevărată a lui Hristos, cum a făcut Roma întotdeauna. Exact așa. Da, domnule. Acționează împotriva Miresei adevărate a Mielului întocmai cum a făcut ea în Apocalipsa 13.14.  

Observați. Din Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, noi vedem că El îi va omorî pe copiii ei, pe fiicele ei, denominațiunile, cu moarte duhovnicească. Aceasta scrie în Apocalipsa 2.22. Să nu uitați aceasta. „A omorî” înseamnă „a da la moarte,”iar moartea este despărțire veșnică de Dumnezeu. Gândiți-vă la aceasta, prieteni! Nu vă încredeți în crezurile făcute de oameni, ci stați departe de tot ce este contrar Cuvântului!

Priviți ce spune Biblia aici! Ea spune că numele acestui călăreț este „Moartea” şi că împreună cu el vine Locuința morților. Natural, Locuința morților urmează întotdeauna moartea. Când omul moare fizic, merge în Locuința morților, care este mormântul, locuința morților. Vedeți? Aceasta se întâmplă în mod natural, dar duhovnicește acesta este iazul de foc, despărțirea veșnică de Dumnezeu, unde sunt arși.

Maleahi 4.1 spune că „…nu le va lăsa nici rădăcină, nici ramură…” Aceasta este calea prin care lumea trebuie să se curețe din nou pe sine, pentru Mileniu. Vedeți?

Ați observat că acest călăreț este „un el”?  Şi acest om, prorocul mincinos, are o mireasă numită biserica. Vedeți? Este o „ea”, Izabela. Vă mai amintiți de Ahab şi de Izabela? Vedeți, totul este perfect. Vedeți? Vedeți?

Fiicele sunt ca mama lor, dar ele nu l-au primit ca şi căpetenie a lor, dar o vor face. Da, protestanții o vor face. Ei sunt tot curve ca şi mama lor, din cauza doctrinei lor, din cauza sistemelor denominaționale. Așa este.

Priviți! Spre ce se îndreaptă ei? Cred că mai avem doisprezece sau paisprezece minute. Priviți unde ajunge. Ea merge înapoi în felul în care a făcut-o, și a început în cer. Aceasta ajunge la bătălia din timpul sfârșitului.

Prima bătălie a avut loc în cer, când Lucifer a fost aruncat afară şi a venit pe pământ. Apoi a murdărit Edenul şi de atunci tot face aceasta. Acum, din cer, bătălia ajunge pe pământ şi se încheie cu marea bătălie de la Armaghedon. Oricine știe aceasta. Lupta a început în cer, când Satan a fost învins de Mihail şi de îngerii lui şi ca urmare a fost aruncat afară. El a căzut exact în Eden şi astfel lupta a început din nou aici jos.

Dumnezeu Își are copiii fortificați prin Cuvânt, dar Eva şi-a scos capul afară şi a spus: „Cred că ai dreptate!” Ce a însemnat aceasta? Căderea în păcat a omenirii. Apoi Dumnezeu a venit jos să-i răscumpere pe cei care vor veni.

Așa cum am spus, Dumnezeu este ca un mare contractant. El își așază tot materialul pe pământ, și Își construiește clădirile. Gândiți-vă că înainte să fi existat un bob sau o sămânță în pământ, înainte să fie un soare care să atingă vreodată pământul, trupul vostru era așezat în pământ, deoarece voi sunteți pulbere din pământ. Vedeți? Iar Dumnezeu este Contractantul.

El voia să-i facă pe copiii Săi așa cum l-a făcut pe Adam, să Se întindă în jos și să ia puțin calciu, potasiu, lumină cosmică, după care ar fi spus: „Iată un alt fiu al Meu!” Înțelegeți? Apoi ar fi făcut altul și „Iuh! Acolo este altul.”

Dar ce a făcut Eva? A pervertit calea şi a făcut ca acest lucru să se realizeze printr-un act sexual, iar când s-a întâmplat aceasta, a fost atinsă de moarte.

Dar ce face Dumnezeu? El are aici jos foarte multe semințe hotărâte mai dinainte; atât de mulți, cei rânduiți mai dinainte. Dar la timpul sfârșitului, El nu va spune: „Eva, vino și poartă un alt copil!”, ci va chema („Iuh!”), iar eu voi răspunde. Aceasta-i tot. Aceasta este ideea. Când ultimul este adus înăuntru, acela o stabilește.

Bătălia a început în cer şi se va termina aici, pe pământ, prin bătălia de la Armaghedon. Acum fiți atenți ca să puteți vedea desfășurarea lui. Domnul să ne ajute să vedem clar desfășurarea acestor lucruri.

Priviți ce face acest călăreț tainic, care s-a opus, a refuzat să se pocăiască și să meargă înapoi la Cuvântul Sânge original. Cuvântul a devenit Sânge și trup. Vedeți? Dar el a refuzat să meargă la Acesta. Este anticrist! El este împotriva Miresei Cuvânt adevărate și își ia propria mireasă, pe care o aduce la el, într-o religie formală, bazată pe crezuri şi dogme. Vedeți? El este împotriva Miresei sfinte și își formează propria mireasă, numită anticrist, printr-o învățătură antihristă, care este contrară lui Hristos. Vedeți cât de șiret este el? În loc să fie o unitate a dragostei şi a rugăciunii, să se închine sub Sânge, el are o denominațiune; în loc să primească Cuvântul, el a luat crezuri, dogme și așa mai departe.

Exact ca protestanții, care vorbesc despre „Crezul Apostolilor.” Vreau să-mi arătați un singur loc în Biblie unde scrie așa ceva! În Biblie nu există nici un Crez al Apostolilor.

Eu v-am mai spus că dacă apostolii au avut un crez, acesta a fost Fapte 2.38. Aceasta este tot ce știu că au avut ei. Aceasta este tot ce le-au cerut oamenilor să facă. Când (Pavel) a găsit pe unii care spuneau că sunt creștini, i-a întrebat:

„Ați primit voi Duhul Sfânt de când ați crezut?”

„Nici n-am auzit de așa ceva.”

„Dar cu ce botez ați fost botezați?”

Numai cine este botezat în Numele Domnului Isus Hristos este în ordine. Dar aceasta nu este încă totul! Nu, domnule.  Poți să te botezi de cincizeci de ori și nu-ți va face nici un pic de bine până când inima ta nu este schimbată de Duhul Sfânt. Toate acestea trebuie să meargă împreună sau nu ai nimic. Observați, Acesta este Hristos.

Antihristul refuză învățătura Miresei adevărate şi își ia propria mireasă pe care o formează printr-un crez propriu.  El își ia propria mireasă și o face o denominațiune! Ea dă naștere la alte denominațiuni, așa cum ne învață Sfânta Scriptură; naște fiice care sunt exact ca mama lor. Ele sunt mireasa firească, lumească, denominațională, şi se opun Miresei duhovnicești, Cuvântului.

Ei nu spun că nu aparțin la biserică. Dacă vorbiți cu o persoană denominațională, vă va spune imediat: „Sigur, eu aparțin la biserică!” Ești creștin? „Eu aparțin la biserică!” Aceasta nu are nimic a face cu El! Voi puteți aparține unei așa zise biserici, dar aceasta nu este Biserica, deoarece ele nu sunt Biserica, ci doar niște loje unde oamenii vin împreună, cum spune zicala: „păsări cu același penaj!”

Dar voi suntețiBiserica, şi aceasta este Trupul tainic al lui Hristos. Voi nu aderați la aceasta, ci sunteți născuți în Ea.

Este așa cum v-am spus de multe ori: Eu sunt în familia Branham de cincizeci și trei de ani, dar nu am aderat la ea, ci m-am născut în ea. Vedeți?

Observați cât de frumos ne relatează Biblia despre Esau şi Iacov.  Esau era un om religios, nu un necredincios. El credea în același Dumnezeu ca şi fratele său, Iacov, în Dumnezeul tatălui lor, Isaac, dar era un sălbatic, scuzați-mi expresia… nu era bun. Din punct de vedere moral, el era mai corect decât Iacov, dar vedeți, n-a pus preț pe dreptul de întâi născut, ci a zis: „La ce-mi slujește dreptul acesta de întâi născut?” şi l-a vândut lui Iacov. Vedeți?

Iacov nu poseda lucruri mari, ca Esau, nu poseda moștenirea ca fratele lui, dar dorea să primească ceva, dorea dreptul de întâi născut. Lui nu i-a păsat cum urma să intre în posesia lui, voia să-l obțină cu orice preț, iar Dumnezeu a avut respect față de el.

Astăzi este la fel. Credinciosul firesc, lumesc, se gândește: „Păi, eu aparțin bisericii de stat!”, „Eu aparțin acolo sau dincolo”, dar aceasta nu are nimic a face cu Biserica lui Hristos. Nu are nici o legătură.

Priviți. Acum, el îi adună pe calul lui cu culori amestecate, îi adună laolaltă, pe calul lui cu culori amestecate, deoarece are putere politică.

Nu credeți că are? Cum a ajuns acest președinte înăuntru chiar acum? Cum a putut să se strecoare sus? Aha! Voi ați venit aici pentru libertatea religiei; și voi, o grămadă de democrați, v-ați vinde dreptul de întâi născut la politică! Eu nu am… partidul Democrat este în ordine; amândouă sunt putrede. Eu vorbesc despre creștinism. Voi vă vindeți dreptul de întâi născut, pentru un buletin de vot democrat, să puneți ceva de felul acesta înăuntru. Să vă fie rușine!

Nu puteți vedea că această națiune este un tip al Israelului? Ce a făcut Israel? Ei au venit într-o țară străină, i-au alungat pe băștinași şi i-au ucis ca să intre în posesia ei. Așa am făcut şi noi. Indienii sunt americanii adevărați. Da, prietenii noștri, indienii!

Ce au făcut ei în continuare? Israel a avut câțiva oameni mari. Mai întâi l-au avut pe David, apoi pe Solomon, este adevărat? Dar în final, au avut acolo sus un renegat, pe Ahab, care s-a căsătorit cu Izabela, o necredincioasă.

Păi, exact așa am făcut şi noi. Am avut un Washington şi un Lincoln, dar uitați-vă ce avem acum. Lucrul cel mai ciudat este că el este căsătorit, și s-a înmuiat și s-a înduplecat în fața Izabelei. Poate este un bărbat bun, dar problema este că ea conduce din umbră.  Voi puteți vedea aceasta cu ochii voștri, căci vine toată familia înăuntru.

Voi, cei mai vârstnici, vă amintiți desigur, ce mi-a spus Duhul în urmă cu treizeci și cinci de ani cu privire la cele șapte lucruri care se vor întâmpla înainte de sfârșit. Acesta este penultimul lucru care se va întâmpla. Toate celelalte lucruri s-au întâmplat întocmai, mă refer la războaie şi la celelalte lucruri. Vedeți? Și acum națiunea este chiar în mâinile unei femei ca s-o dirijeze. Izabela! Vedeți?

Nu uitați că în zilele Izabelei s-a ridicat cineva care i-a făcut zile grele şi i-a arătat culorile. Vedeți?

Deci, el îi adună pe calul său cu culori amestecate; îi adună amestecați, prin dogme, doctrine şi denominațiuni făcute de oameni. Este adevărat? („Amin”). Sigur, o culoare amestecată, culoarea amestecată a morților, calul gălbui al lumii! Acesta este adevărul. Culorile amestecate ale morților, forma lumească a calului gălbui, oh, Doamne, nu Sângele sfânt al Cuvântului! Deloc.

Priviți! Ei vor fi adunați din cele patru colțuri ale pământului, pentru marea luptă de la Armaghedon. Așa spune Biblia. Eu încerc să mă gândesc la Scripturi, așa cum le am scrise aici jos. Eu nu le numesc, dar sunt scrise jos. Să vedem ce sunt ele: „Îi adună laolaltă, la marea zi a bătăliei Domnului Dumnezeu.” Priviți. El stă pe calul acesta de culoare amestecată, gălbui, lumesc şi bolnav. Gândiți-vă ce înseamnă aceasta. Cred că știți că este un lucru rău. Priviți unde îi adună el, din cele patru colțuri ale pământului. Ei se adună împreună pentru o demonstrare de putere, și conform Cuvântului, demonstrarea de putere va fi la „Armaghedon.” Vedeți?

Ei călăresc pe calul gălbui… cu numele prins pe el, „Moartea”, antihristul! Ascultați! Antihrist… cu Izabela lui, o prostituată față de Cuvânt și fiicele ei, protestanții, se adună acum împreună în unitate.

Ați auzit ce spuneau baptiștii zilele trecute? „Oh, noi nu ne vom uni cu ei, ci vom fi prietenoși, deoarece cumva ne potrivim cu ei. Nu va trebui să aderăm la biserica lor, dar… ” Ia te uită! Ia te uită, exact ce a spus Cuvântul. Vedeți? Vedeți? În primul rând este o  desfrânată bătrână! Vedeți?

Acum, ei se unesc, apoi merg la demonstrarea de putere de la Armaghedon, călărind un cal de culoare amestecată: alb, roșu și negru. Cei trei sunt: puterea politică și puterea duhovnicească, controlate de puterea demonică, antihristul. Amestecându-le împreună, veți avea calul gălbui, cu înfățișare bolnăvicioasă, pe care călărește el. Corect. Priviți pe ce călărește el! Pe acest cal cu înfățișare gălbuie, o culoare palidă, amestecată, negru, roșu și alb; așa vine la bătălie, adunându-și supușii din fiecare națiune de sub cer! Oare nu a vorbit Daniel despre aceasta când a tălmăcit visul? El a văzut fierul, Roma, mergând în fiecare împărăție. Acum ei vin și se adună aici. Stați liniștiți și ascultați înainte de încheiere.

Acum, ei se adună înăuntru ca să facă aceasta, își adună supușii din cele patru colțuri ale pământului, călărind un cal gălbui, bolnăvicios, amestecat în trei culori. Același om!

Dar, după cum vedem în Apocalipsa 19, nu numai el se pregătește pentru această mare confruntare, ci și Hristos. Lupta va fi grea și fierbinte. Hristos i-a adunat pe ai Lui, nu din cele patru colțuri ale pământului, deoarece acolo urmează să fie o rămășiță mititică. Ce face El? El îi adună din cele patru colțuri ale cerului. Noi îi vom lua pe ei, „sufletele de sub altar,” mâine seara, și veți vedea dacă este corect sau nu. Din cele patru colțuri ale cerului.

 El vine pe un cal alb ca zăpada, dar Numele Lui nu este „Moartea”, ci „Cuvântul lui Dumnezeu, Viața”. Amin. Dumnezeu a scris pe coapsa Lui: „Cuvântul lui Dumnezeu.” Aceasta este singura Viață, pentru că Dumnezeu este singurul Izvor de Viață veșnică ce există. Zoe! Este adevărat? („Amin”).

Deci, pe coapsa Lui scrie: „Viață” și călărește un cal alb, dar aici este un om cu trei puteri diferite amestecate, numit „Moartea.” El își adună delegații lui legați de pământ, dar Hristos Își adună supușii Lui născuți din cer, sfinții. Pe el scrie „Moarte”, dar pe Hristos scrie „Viață.” Cei ce sunt cu El vine pe cai albi și sunt numiți „Aleși înainte de întemeierea lumii.” Amin! Ei sunt credincioși Cuvântului. Amin! Iuh! Îmi place aceasta! „Chemați, aleși, înainte de întemeierea lumii.”

Credincioși Cuvântului conform alegerii lor, stimulați de vinul nou și de Untdelemn, ei vin în jos să-l întâlnească pe el. Ei știu că Tunetele vor emite destul de curând lucrul pentru noi. Înțelegeți?

Priviți ce face El! Dacă El este Cuvântul şi Numele Lui este Cuvântul, înseamnă că Cuvântul este şi Viață. Anticristul; orice este anti este împotrivă. Anti este împotriva lui Hristos, Cuvântul. Astfel, acesta trebuie să fie un crez sau o denominațiune care este împotriva Cuvântului.

 Păi, eu nu văd cum o să omiteți aceasta. Dacă voi înțelegeți, cum puteți s-o omiteți? Eu nu știu cum o omiteți.

„Anti” este „împotrivă”, este adevărat? Desigur, așa este. El a luat numai ceva din Cuvânt. Aceasta a făcut el, și își călărește calul amestecat. Noi am văzut aceasta aici în Cuvântul lui Dumnezeu. Noi am văzut aceasta acolo în cele șapte epoci ale bisericii, iar aici, El o aduce înapoi în Peceți; le deschide și arată lucrurile care s-au petrecut sub epocile bisericii.

„Anti” este „împotriva Cuvântului.” Înțelegeți acum de ce suntem atât de împotriva crezurilor şi a denominațiunilor? Pentru că ele sunt împotriva Cuvântului. Vedeți?

Aici vedem Viața și moartea venind la lupta finală. Calul alb al Vieții adevărate și calul gălbui al dogmelor amestecate Vedeți, toate lucrurile se îndreaptă spre ultima mare probă de putere.

Aș vrea să vă mai spun ceva. Poate nu veți crede, dar eu am căutat ca să fiu sigur.

Există o singură culoare originală şi aceasta este „alb”. Câţi dintre voi ştiu aceasta? Da, există o singură culoare originală, în timp ce toate celelalte culori sunt doar amestecuri. Există numai o culoare originală, și aceea este alb. Câți știu aceasta? Există numai o culoare originală, toate celelalte fiind  amestecate.

Hristos este de la început pe un Cuvânt solid, neamestecat și alb. Amin! Amin! Orice culoare ar fi albă dacă nu ar fi suferit o reacție chimică de amestecare. Amin. Glorie! Fiecare biserică ar fi rămas pe învățătura apostolică a Cuvântului lui Dumnezeu şi ar fi posedat legitimarea Sa dacă nu ar fi primit amestecul de dogme şi doctrine. Aceasta este. Oh, Frate Evans, mă simt foarte bine acum! Da, domnule.

Da, există o singură culoare originală: alb.Ea nu s-a amestecat cu denominațiuni sau crezuri. Nu, domnule.

Țineți minte că sfinții Lui sunt îmbrăcați în haine albe, nu amestecați cu denominațiuni și crezuri. Acum puteți vedea de unde vă obțineți culoarea amestecată, din crezurile denominaționale, dar El călărește pe culoarea originală. Culoarea originală este pe poporul Lui. Ei au fost înmuiați în Sângele care le-a curățit îmbrăcămintea. Vedeți? Acesta este adevărul. Dar cei care sunt amestecați, s-au îngălbenit și se duc la moarte.

Este o pervertire, o perversiune, să amesteci culorile cu alb; prin aceasta pervertești culoarea originală. Este adevărat? Dacă culoarea originală, singura culoare, este alb, și tu amesteci ceva cu ea, pervertești cauza ei adevărată. Amin. Este adevărat?

Deci, dacă El este calul alb şi El este Cuvântul, înseamnă că dacă amesteci ceva cu El, un crez, o părere, un alt cuvânt, sau dacă scoți un Cuvânt din El, pervertești totul. Oh, Doamne! Ține-mă Doamne, cu Cuvântul!

Adevărul şi înșelăciunea! Oh, Doamne! Oricât ar părea de reală, înșelăciunea și Adevărul nu se poate amesteca pentru că nu există nici un element de legătură între ele. Ori este „Așa vorbește Domnul”, ori este greșit. Indiferent cine aduce altceva, ce sfânt părinte a spus-o, sfântul Bonifaciu sau episcopul de Canterbury, dacă este contrar Cuvântului, este o perversiune! Cuvântul adevărat nu se poate amesteca cu nici o dogmă sau doctrină.

Voi spuneți: „Păi, omul acesta a făcut…” Pe mine nu mă interesează ce a făcut el, nici cât este de sfânt, deoarece Cuvântul este singurul Adevăr pe care Îl avem. Nicio biserică, niciun crez, nu are Adevărul, dacă este în afara Cuvântului.

Arătați-mi una care-L are. Numai una. Vreau să-mi spuneți, iar eu voi întoarce o pagină în Biblie și am să vă arăt ceva. Vedeți? Spuneți-o pe aceea una. Poate ziceți: „Biserica Penticostală”. Oh, Doamne! Tocmai am prins acest gând de la cineva de acolo. Mai bine o las în pace, deoarece văd că am atins un punct dureros. Nu am vrut să te rănesc, ci am vrut să știi că eu știu la ce te gândeai. Vedeți?

Cei care s-au amestecat, s-au schimbat (cei anti) la moarte. Desigur. Când amesteci orice fel de ceva cu originalul, te schimbi în culoarea morții.

Voi știți ce a spus Hristos despre sămânța de muștar. Deși este cea mai mică dintre toate semințele, nu se amestecă cu nimic. Muștarul nu se amestecă. De ce? Pentru că este o sămânță originală. Astfel, dacă ai numai atâta credință, ține-te de ea.

Observați. Viața L-a urmat pe călărețul de pe calul alb, care este Cuvântul, Viața adeverită prin sfinții Săi înviați, pe care îi avea cu El. Dar cum se va desfășura bătălia?

Isus a spus: „Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” (Ioan 11.25). „Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată.” Și a mai spus: „Cine crede în Mine… Eu îi voi da Viață Eternă, îl voi învia în zilele din urmă.” Aceasta este făgăduința Scripturii Lui.

Aici vine Satan cu toți cei adunați din cele patru colțuri ale pământului, cu protestanții și cu catolicii lui, și toți merg împreună, în marș, la bătălia de la Armaghedon. În ordine.

Aici vine Isus, care coboară din cer împreună cu sfinții înviați, Cuvântul adeverit.

După cum am mai spus, când Dumnezeu vorbește şi te trimite, El susține ceea ce spui. Vedeți? Dacă ești un ambasador din cer, tot cerul stă în spatele tău, pentru că cerul este zidit pe Cuvânt.

Să revenim la ideea noastră. El a venit cu sfinți înviați, adeverind că Cuvântul Lui este adevărat.

Atunci, Satan știe că groapa fără fund este gata pentru el. Vedeți? Oh, Doamne! În timp ce Moartea a călărit calul gălbui al crezurilor amestecate, este urmată de toate denominațiunile, oh, Doamne, la despărțirea veșnică de Dumnezeu. Acolo i-a dus el, la despărțire veșnică, dar Hristos a dus Biserica Sa drept în slavă, în înviere.

Observați ultima parte a versetului 8: „… lor li s-a dat putere.” (Apocalipsa 6).

Cine este „lor”? Vedeți? Anticristul, numit „Moarte,” urmat e iad. Priviți cele patru etape ale planului său:

1. Calul alb, antihristul. un duh anticreștin care ucide duhovnicește;

2. Calul roșu, prorocul mincinos; ucide cu sabia prin putere politică atunci când biserica se unește cu statul.

3. Calul negru își vinde învățătura perversă şi cântărește hrana pentru un preț;

4. Calul gălbui, despărțire veșnică de Dumnezeu. Vedeți, este din nou patru. Oh, Doamne! Slavă lui Dumnezeu!

Acum, când timpul a fost deja depășit, îmi mai acordați încă zece minute? („Amin”). Astăzi am primit mai multe telefoane în legătură cu vorbirea mea şi vă pot spune că există foarte mult fanatism în întrebările puse cu privire la Ilie.

 Dumnezeu să mă ajute să vă ajut să vedeți la ce privesc eu. Vreți? Haideți să încercăm.

Deci, în încheiere voi spune câteva cuvinte pentru cei care nu cred că ultimul mesager pentru epoca bisericii, este profetul Ilie, un om uns pentru această lucrare.

Priviți. După moartea din această ultimă epocă a bisericii… După moarte, trupurile lor moarte sunt sfâșiate de fiarele sălbatice. Voi știți aceasta. Acesta este adevărul. Tot așa s-a întâmplat şi cu Izabela, modelul lor.

Acum întoarceți la Apocalipsa 2.18 și 20. Cred că am mai citit aceste versete cu câteva minute în urmă. Da, este vorba de timpul căderii morale. Așa este. Observați cum a intrat înăuntru Izabela, care este simbolul bisericii moderne, nu al Miresei. Conform Cuvântului lui Dumnezeu din Apocalipsa 2.20, Izabela din Vechiul Testament este simbolul bisericii de astăzi: „…Tu lași ca Izabela, femeia aceea care se zice prorociță…”

Vedeți? Este corect? („Amin”). Deci această biserică modernă este simbolizată perfect prin Izabela.

Noi am putea aduce o mulțime de Scripturi care să dovedească faptul că ultima epocă a Bisericii primește un Mesaj profetic care va chema biserica înapoi la Cuvântul original. Este corect? („Amin”). A spus aceasta, Maleahi 4 și altele, Apocalipsa 10.7, și înainte în jos. Vedeți?

Isus Însuși a prezis aceasta, în jos, în jos, în jos. „Cum a fost în zilele lui Lot,” și așa mai departe în felul acesta.

Izabela este modelul bisericii moderne de astăzi deoarece catolicii și protestanții sunt acum uniți. Nu mai este nici o îndoială cu privire la aceasta. Ambele sunt denominațiuni, una este mama, iar cealaltă fiica. Aceasta-i tot! Ele se ceartă unele cu altele și argumentează, dar sunt același lucru, amândouă sunt desfrânate. Eu nu spun aceasta de la mine, ci aceasta este „Așa vorbește Domnul!” Înțelegeți? În ordine.

Noi observăm că Izabela a fost ucisă de Iehu, la porunca lui Dumnezeu. El a cerut să fie aruncată pe fereastră, iar câinii i-au mâncat carnea. Este adevărat? Izabela naturală. („Amin”). Dar Ahab, împăratul ei, capul? Câinii i-au lins sângele, așa cum a prezis primul Ilie. Vedeți încotro ne îndreptăm?

De ce? Pentru că primul Ilie a fost un om respins de biserici. Capul acelei biserici era Ahab şi Izabela lui, biserica şi statul împreună. Ilie a descoperit păcatul lui Ahab şi a poruncit bisericii să se întoarcă la Cuvântul adevărat.

Exact aceasta trebuie să facă şi al doilea Ilie când vine la biserică în această zi, „restaurează credința originală”! Eu nu văd cum o să vă strecurați pe lângă Aceasta. Acesta este adevărul. Întoarceți-vă înapoi la Cuvântul adevărat!

Dacă vreți să vedeți ce se va întâmpla cu trupurile lor, să întoarcem aici la Apocalipsa 19, după ce îi ucide Cuvântul. Voi știți că ei urmează să fie omorâți de Cuvânt. Priviți și vedeți ce se întâmplă în Apocalipsa 19.17, când vine Hristos. „Apoi am văzut un alt înger care stătea în picioare în soare…”

„Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: „Cuvântul lui Dumnezeu.” (v.13)

„Pe haină şi pe coapsă avea scris Numele acesta: „Împăratul împăraților şi Domnul domnilor.” (v.16).

Vedeți? Aici El este „Împăratul împăraților şi Domnul domnilor.”

Să mergem mai departe. „Din gura Lui ieșea o sabie ascuțită, ca să lovească Neamurile cu ea…”Din gura Lui,” ca din gura lui Dumnezeu în gura lui Moise. Vedeți? „…pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele, teascul vinului mâniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu.” El are scris pe veșmântul Lui un nume: „Împăratul împăraților şi Domnul domnilor.”

Priviți! El vine înainte lovind. Pe cine lovește El? Pe Izabela și Ahab al ei, profetul mincinos.

 „Apoi am văzut un înger care stătea cu picioarele în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor cerului:

„Veniți, adunați-vă la ospățul cel mare al lui Dumnezeu.” El îi dă hrană la fiare și păsări.

Îi omoară cu sabia și carnea le-o dă la fiarele pământului.” (v. 21). Biserica Izabelă, trupul ei actual, va fi mâncat de fiarele câmpului şi de păsări. Exact așa s-a întâmplat cu Ahab şi Izabela în chip firesc, şi tot aşa se va întâmpla cu biserica, spiritual. Înțelegeți ce vreau să spun? („Amin”). În ordine.

Ilie era… Oh! Ilie a fost profetul care a trăit în zilele lui Ahab şi ale Izabelei, dar El a făgăduit că va face același lucru, conform cu „Așa vorbește Domnul!” şi cu Izabela spirituală; forma lui de Duh, de slujbă.

Observați. Deși Ilie a fost legitimat de Dumnezeu, în timpul lui, nu a putut să-i întoarcă pe oameni la Cuvânt. Este adevărat? El a încercat totul, a făcut tot ce a putut. Le-a arătat semne și minuni, dar ei i-au râs în față. Același lucru se va întâmpla şi cu această slujbă duhovnicească, nu va putea să-i întoarcă la Cuvânt.

Acum ascultă bine, biserică, voi, care sunteți puțin confuzi cu privire la aceasta.

 Din milioanele de oameni care trăiau pe pământ în zilele lui Ilie, când au domnit Ahab şi Izabela lui, care este un simbol spre biserica de astăzi , la predica lui Ilie au fost salvați numai șapte mii. Este adevărat? Exact. (1 Împărați 19.18).

Dar Ilie nu l-a cunoscut nici măcar pe unul din ei, ci a crezut că este singurul mântuit, până când Domnul a deschis una din Peceți și i-a arătat taina în Carte, şi anume, că El avea șapte mii care nu şi-au plecat genunchiul în fața crezurilor Izabelei. Când a deschis Cartea, Dumnezeu i-a spus lui Ilie: „Așteaptă puțin, fiule! Eu am șapte mii care sunt puși deoparte și care au numele scrise în Carte de la întemeierea lumii. Ei sunt ai Mei.” Iuh! Dumnezeu a deschis Pecețile.

Acesta este motivul pentru care cred că a strigat Ioan, cum am văzut aseară. Cred că și-a văzut numele Acolo. Vedeți? Într-o zi, Dumnezeu a deschis…

Ilie a predicat din toată inima şi a făcut ce i-a poruncit Dumnezeu, dar ei au râs de el, l-au huiduit, l-au batjocorit numindu-l în tot felul, și au zis: „Numai tu ești vinovat pentru nenorocirile care ni se întâmplă! Ești un spiritist! Ești cel care aduce tot necazul acesta! Numai tu ești de vină pentru toate!” La rândul ei, Izabela l-a amenințat că-i va tăia capul. Acesta este adevărul. Fiecare era împotriva lui.

Atunci el a zis: „Doamne, eu am făcut tot ce mi-ai spus Tu să fac! Eu am stat exact cu Cuvântul Tău. Când mi-ai spus ceva, am fost fără frică. Am pășit drept în fața împăratului, și toate celelalte, și le-am spus: „Așa vorbește Domnul!”

Dacă Tu nu ai spus ceva, eu am tăcut, și le-am spus numai ce ai spus Tu; și acum, iată-mă rămas singur, iar ei încearcă să mă omoare.”

Dar Dumnezeu i-a răspuns: „Am să deschid una din Peceți ca să-ţi arăt ceva. Știi, Eu am păstrat șapte mii  care nu şi-au plecat genunchiul… care nu au aderat la vreunul din acele crezuri, denominațiuni! Acolo sunt șapte mii gata pentru Răpire, înțelegi?” Oh! Oh!. El a vorbit profetului Său, celui la care îi descoperă Cuvântul prin Scriptură. „Eu am încă șapte mii de nume pregătite din această generație; șapte mii. Ei nu și-au plecat genunchii în fața (dacă aș spune aceasta în această zi)  niciunei organizații religioase, şi nici nu au primit dogmele lor.”

Înțelegeți ce vreau să spun? Aceasta va fi o lucrare simplă, dar conform Cuvântului. Când apare în scenă acest bărbat, el va fi un profet. Aceasta este atât de sigur cum stau la acest amvon. Vedeți? El va sta drept cu acest Cuvânt și nu va ceda nimic din El pentru crezul nimănui sau altceva. Acesta este adevărul. Va fi un om al pădurii, ca Ilie şi Ioan, va urî femeile imorale şi va spune toate lucrurile pe față. Iuh! Băiete, el va intra în ele! Așa a făcut Ilie şi așa a făcut Ioan. Vedeți? Vedeți? El va sta drept cu acest Cuvânt, şi va fi împotriva organizațiilor. A organizațiilor? „Nu vă gândiți să spuneți în voi: „Noi avem de tată pe Abraham,” căci eu vă zic că Dumnezeu este în stare să ridice din aceste pietre copiii lui Abraham.” Vedeți? Sigur că da. El a făcut-o.

Deci am ajuns aici, prieteni! Aici este Pecetea a patra, deschisă, iar călăreții celor patru cai sunt descoperiți, după cât știu. Toate aceste lucruri a avut loc pe pământ.

Următoarea Pecete este în cer, unde sunt sufletele de sub altar.

În încheiere, vreau să vă mai spun ceva din ceea ce mi-am notat. Noi am trecut prin primele patru Peceți, iar mâine seară vom schimba scena, de pe pământ lucrurile merg înainte. Ioan a privit şi a văzut sufletele de sub altar, pe cei sacrificați, iar în seara următoare, lovește judecata.

În ultima seară, duminică seară, nu știu ce va fi. Eu nu știu ce înseamnă acele simboluri, le citesc doar, la fel ca voi. „Acolo era liniște de o jumătate de ceas,” era ceva ce a avut loc, și mă aștept ca El să-mi descopere Aceasta. El o va face. Eu sunt bucuros că El o va face.

Noi a trebuit să mergem din diferite locuri din Scriptură, la Apocalipsa 19, ca să arătăm că venirea lui Hristos îl va ucide pe antihrist. Acesta este motivul pentru care a trebuit să mă opresc și să iau numai cele două versete. Am mers la Apocalipsa 19, ca să arăt că sfârșitul antihristului va fi uciderea lui; când El vine Hristos, El îl va ucide pe antihrist.

În Apocalipsa 10 am văzut că Mesajul îngerului al șaptelea, din aceste ultime zile, va fi o persoană unsă de Dumnezeu pentru această slujbă, întocmai ca profetul Ilie, așa cum a fost făgăduit în Maleahi 4, pentru a descoperi Cuvântul original al lui Dumnezeu în această generație. Cum a făcut Ilie cu Izabela naturală, în timpul lui, tot așa va face şi acest bărbat cu Izabela spirituală, bisericile denominaționale. A trebuit să vă citesc Apocalipsa 10.1-7 ca să vă dovedesc că acesta este adevărul, apoi Maleahi, Amos, și așa mai departe, ca să dovedesc aceasta.

Ilie a fost un profet care a profețit și a condamnat-o pe Izabela în generația aceea, dar el nu a murit niciodată. El a apărut din nou, cam opt sute de ani mai târziu, lângă Isus Hristos, pe Muntele schimbării la față, ceea ce înseamnă că nu e mort.

Noi am aflat că în zilele din urmă, Duhul Lui urmează să ungă un om, conform făgăduinței lui Dumnezeu, ca să o condamne pe Izabela spirituală, la fel cum a făcut-o Ilie cu cea naturală.

Acesta este motivul pentru care am adus atât de multe dovezi biblice, ca să îndepărtez toate întrebările din mintea voastră. Dacă mai sunt întrebări, scrieți-le pe un bilețel sau într-o scrisoare.

Totul se leagă perfect, chiar și fiarele care distrug trupurile lor naturale în zilele din urmă, nimicindu-le așa cum au făcut atunci.

Eu v-am spus totul conform descoperirii pe care mi-a dat-o Dumnezeu, deci acesta este adevărul despre cei patru călăreți pe cai, după cât cunosc eu.

Ce credeți voi despre Isus? (Adunarea se bucură).

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru ca El m-a iubit întâi,

Şi a plătit salvarea mea,

Pe lemnul de pe Calvar.

Vreau să vă mai spun ceva. Să nu aveți simțăminte rele împotriva oamenilor din organizații, pentru că Dumnezeu are copii şi în sistemul catolic. El are copii în sistemul metodist şi în cel baptist. Câți ați ieșit afară din acestea când ați văzut Lumina? Să vă văd mâinile. (Adunarea spune: „Amin”).

Gândiți-vă că în acele sisteme, sunt oameni ca şi voi, oameni sinceri, şi că cel care ucide este sistemul; este duhul antihrist care în final îi duce până acolo încât nu mai pot suporta să audă Adevărul.

Vă mai amintiți de seara trecută când am trecut prin pecetluire? Când cineva auzea chemarea jubileului, și refuza să primească libertatea care i se oferea, era dus la ușa templului şi acolo i se găurea urechea cu o sulă. Acesta era un semn. Urechea este organul auzului, iar „credința vine prin auzire.” Deci, dacă cineva Îl aude și refuză să-și accepte libertatea… trebuie să-și slujească tot restul vieții stăpânul denominațional. Amin.

Oh! Oh, Doamne! Nu este El minunat? (Adunarea spune: „Amin”).

„Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc… Să ne ridicăm mâinile și să-L venerăm.

Pentru că El m-a iubit întâi (Glorie!)

Și a plătit salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

(Fratele Branham începe să fredoneze cântarea: „Eu Îl Iubesc”). Plecați-vă capetele și să-L lăudăm în timp ce fredonăm cântarea.

Doamne, Îți suntem atât de mulțumitori! Sunt atât de fericit pentru Tine şi pentru poporul Tău! O, Doamne, Tu ai plătit răscumpărarea noastră, pe Golgota, iar noi o acceptăm cu bucurie.

Încearcă-ne, Doamne, prin Duhul Sfânt, iar dacă mai este ceva rău printre noi, dacă este vreo necredință în Cuvântul Tău, dacă este printre noi cineva care nu poate întări cu „Amin” făgăduința Ta, lasă ca Duhul Tău să vină jos şi să îndepărteze totul, căci știm ca marele Călăreț de pe calul alb ca zăpada, Duhul lui Hristos, va păși în fața anticristului, să-i cheme pe ai Săi. Cheamă-i afară, Doamne.

Fie ca ei să se pocăiască acum, să vină repede la Tine și să fie umpluți cu Untdelemn şi cu vin, ca să fie dezbrăcați de haina denominațională a morții şi să fie îmbrăcați în haina albă ca zăpada a Vieții veșnice, împărțită de Mire. Atunci, într-o zi, ei vor merge la Cina de Nuntă, în Cuvântul adeverit al învierii. Îngăduie aceasta, Doamne. Cercetează inimile noastre în timp ce Te așteptăm în Numele lui Isus. (Fratele Branham fredonează „Eu Îl iubesc”).

Cercetați-vă inimile, fratele meu, sora mea, prietenul meu! Eu sunt cu voi de aproape treizeci și trei de ani. V-am spus vreodată ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit? („Nu”). Căutați-L pe Hristos, acum, când mai aveți o șansă, deoarece s-ar putea ca în curând să nu o mai puteți face. Vedeți? El poate părăsi în orice clipă tronul îndurării. Atunci ai putea plânge din toată inima, ai putea striga oricât, ai putea vorbi în limbi, ai putea alerga în sus și-n jos pe coridoare, ai putea merge la care biserică vrei, pentru că nimic din toate acestea nu-ți va mai folosi la nimic; atunci nu va mai fi iertare pentru păcatele tale. Unde vei merge atunci, ce vei face?

Eu cred din toată inima că scaunul este încă deschis. Cred că El încă este încă pe Tronul lui Dumnezeu, dar în curând urmează să Se ridice și să pășească înainte ca să-Și pretindă proprietatea răscumpărată. El face lucrarea de Răscumpărător înrudit, în timp ce Rut așteaptă. Dar nu uitați că după ce a răscumpărat-o, Boaz a venit și și-a pretins proprietatea. Aceasta este exact ce spune Biblia că a făcut El: „A pășit înainte și a luat Cartea.” Atunci mijlocirea este terminată, El este jos de pe Tron și pe Scaunul îndurării nu mai este Sânge. Ce este acesta atunci? Scaunul Judecății.

Aveți grijă ca nu cumva într-una din aceste zile să spuneți: „Am crezut că trebuia să vină Răpirea”, iar atunci Glasul să vă spună: „Aceasta este în trecut.” Dumnezeu să vă ajute! Să ne plecăm capetele.

Frate Neville, vino pentru eliberare sau orice ai de făcut. Dumnezeu să vă binecuvânteze, până mâine seară.

– Amin –