Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMPARADOXUL

Va urma
17/01/1965, seara - Phoenix, AZ

Am aşteptat mult până când am reuşit să vin din nou la Phoenix şi mă bucur sincer pentru că în după-amiaza aceasta sunt din nou printre voi, pentru că îmi face plăcere să vin aici. În locul acesta mă aflu printre oameni care sunt prietenii mei şi care mă iubesc. Din locul acesta s-au ridicat luptători mari ai rugăciunii, care stau de mulţi ani în rugăciune pentru mine.

Îmi amintesc cu plăcere de primele adunări pe care le-am ţinut în oraşul acesta alături de fratele Outlaw, de fratele Garcia şi de alţi predicatori. Cât de mult ne-a binecuvântat Domnul încă de atunci! De atunci încoace, în Phoenix am avut întotdeauna adunări puternice. În inima mea este ceva ce nu pot explica – încă din tinereţe am dorit să vin aici, la Phoenix, deoarece am citit mult despre deşertul din Arizona. Îmi amintesc că am scris chiar şi versuri despre Arizona, când eram copil, şi mă bucur pentru faptul că acum locuiesc şi eu în acest stat. Sunt aici deja de un an de zile. Dacă-i întrebi pe oameni: „Eşti de prin partea locului?” Aproape toţi îţi răspund: „Eu sunt aici de atâta timp…”

Dacă vrei să găseşti un băştinaş adevărat, trebuie să mergi în rezervaţia apaşilor.

Nu demult cineva m-a întrebat: „Frate Branham, cum îţi place Arizona?” La care i-am răspuns: „Una din cele mai mari dorinţe ale vieţii mele, a fost să locuiesc în Arizona! Şi iată că Dumnezeu mi-a împlinit această dorinţă.”

Noi ne aflăm în preajma Conferinţei Comercianţilor Creştini, care are loc o dată pe an.

Adunarea aceasta este de fapt premergătoare Conferinţei, pentru că dacă am înţeles bine, conferinţa va începe joi seara. În anii trecuţi am avut întotdeauna prioritatea de a venit aici pentru a ţine adunări înainte de începerea conferinţei propriu-zise.

Fratele şi sora Williams îmi sunt prieteni adevăraţi. Ei au un loc deosebit în inima mea.

Ei m-au invitat întotdeauna să vin aici ca să aduc un mesaj, de aceea, eu am dat întotdeauna cu plăcere curs invitaţiei lor.

Îi văd pe platformă şi pe fraţii Fuller, Jewel, Stroney din Tucson, pe fratele Borders şi pe fratele bătrânul nostru Arganbright.

Noi am biruit în multe lupte grele pe care le-am purtat împreună dincoace de râu şi aştept ca într-o zi să locuim împreună dincolo de râu.

Numele acestui frate nu mi-l amintesc niciodată. Cum te numeşti, frate? Al. Boer. Faţa lui îmi este cunoscută. Nu eşti cumva cel care uneori traduce pentru surzi? O, desigur. Mă bucur mult că vă văd şi pe voi aici.

Mai înainte i-am văzut pe prietenii din Arkansas. Data trecută când am fost aici, v-am spus că oriunde mă duc, întâlnesc pe cineva din Arkansas. Eu sunt sigur că şi în ceruri voi întâlni mulţi din Arkansas, pentru că ei sunt nişte oameni cu adevărat credincioşi şi statornici.

De obicei, eu vorbesc peste ora stabilită, dar de data aceasta, mă voi strădui să mă încadrez în timp, deoarece mi-am notat textele şi am să fiu mai scurt. Doresc ca în zilele acestea, cât voi fi în Phoenix, să mă rog şi pentru bolnavi.

Mesajul pe care mi l-a încredinţat Domnul, conţine uneori lucruri gingaşe.

Aşa a fost de altfel în fiecare epocă. Eu am căutat să-mi fac slujba cât mai bine şi să mă ţin întocmai de mesajul primit. El este cu adevărat deosebit. Dacă nu aş spune ceea ce a spus Dumnezeu şi dacă nu aş primi acest mesaj de la El, atunci nu am putea găsi lucrarea în Cuvânt. Dar dacă lucrarea se află în Cuvânt şi este o făgăduinţă dată acestui ceas, atunci simt că ceea ce fac este corect, pentru că eu fac numai ceea ce a făgăduit El pentru timpul acesta.

Deseori, oamenii se despart de noi pentru că mesajul nu este de acord cu teologia lor. Acest lucru nu ar trebui să se întâmple. Eu încerc să-mi găsesc prieteni printre denominaţiuni şi biserici şi nu mă cert niciodată cu ei.

Eu merg în comunităţile lor şi pretutindeni unde sunt invitat şi unde mi se dă voie să vorbesc. Părerea mea este că nu ar trebui să ne despărţim pentru divergenţe minore. Voi ştiţi că dacă aş spune altceva decât ceea ce este în inima mea, aş fi un făţarnic. O astfel de pornire să fie departe de mine! Poate că într-o zi, va trebui să mă întâlnesc cu El ca păcătos, dar n-aş vrea să-L întâlnesc ca făţarnic. Dorinţa mea este să fiu sincer. Dacă aş spune: „Bine, voi lăsa puţin de aici şi puţin de dincolo ca să mă creadă şi ca să mă primească toţi”, ce fel de om aş fi?

Dacă aş proceda aşa, voi nu aţi putea avea încredere în mine, eu aş dovedi că nu mă încred în Domnul şi El n-ar putea avea încredere în mine. De ce? Pentru că aş fi unul care face compromisuri în toate părţile. Noi trebuie să fim convinşi de ceea ce facem sau spunem. Dar dacă nu sunteţi siguri, dacă mai aveţi întrebări, atunci staţi de-o parte până când sunteţi siguri.

Billy a împărţit numere de rugăciune aşa cum i-am cerut. Gândul meu este să chem şi câţiva, ca să ne rugăm pentru ei. Dacă vă voi chema sus, dar nu sunteţi siguri că Dumnezeu este Vindecătorul şi El vă poate vindeca şi pe voi, atunci nu vă va ajuta la nimic să veniţi aici, pentru că nu veţi fi vindecaţi. Dacă vă îndoiţi sau spuneţi: „În viaţa mea mai este ceva care trebuie înmormântat”, atunci duceţi-vă mai întâi şi puneţi-vă în ordine şi abia după aceea, haideţi în rândul de rugăciune! Vindecarea este pâinea copiilor şi face parte din răscumpărare.

Răscumpărarea este în primul rând pentru suflet. Vindecarea a mers întotdeauna înaintea unui mesaj şi a fost un mijloc de a-i aduna pe oameni. Mulți oameni sprijină adunările de vindecare; mulţi vin la adunările de vindecare sau la cele de muzică creştină, dar când este vorba de salvarea unui suflet, nu mai găseşti atât de mult interes.

Dar vedeţi, tocmai acesta este punctul principal. Oamenii merg la serile muzicale din plăcere, iar la adunările de vindecare de nevoie, dar aşa cum spunea fratele Bosworth, vindecarea divină este numai momeala prinsă în cârlig. Peştele vede numai momeala nu şi cârligul în care este prinsă. Voi trebuie să captaţi atenţia oamenilor ca să le puteţi prezenta apoi mesajul.

Dumnezeu a făcut lucrul acesta în fiecare epocă. Întotdeauna au existat adunări de vindecare. Când este vorba de o lucrare autentică de vindecare, este urmată întotdeauna de un mesaj divin. Semnul nu este dat numai de dragul de a da un semn, ci merge înaintea unui mesaj.

Eu cred că aşa a fost şi acum douăzeci și opt de ani, când Dumnezeu m-a trimis să mă rog pentru bolnavi. Atunci a început o trezire mare printre oameni. Mulţi alţi slujitori ai lui Dumnezeu, au început să ţină de atunci campanii de vindecare. Dar noi nu vorbim despre campaniile de vindecare, nu acestea ne interesează acum. Dacă cineva merge tot în direcţia în care s-a mers atunci, înseamnă că ceva nu este în ordine. Atunci lucrarea de vindecare nu este trimisă de Dumnezeu. Mai întâi trebuie ca oamenii să fie atraşi prin ceva pentru a asculta mesajul.

Când a venit Isus şi a început să-i vindece pe cei bolnavi, toţi au văzut în El un mare Proroc, dar când a început să predice adevărul Evangheliei, adică, cine este El, de ce a venit, etc, nu a mai fost dorit. Aşa s-a întâmplat în fiecare epocă şi aşa va fi până la sfârşit.

Astăzi şi mâine ne vom întâlni tot în auditoriul acesta. De fiecare dată, vom începe la ora 19. Aşa este, frate? La ora 19.30. Aceasta este mâine şi marţi seara, iar miercuri vom fi la Ramada Inn. După cum ştiţi, joi începe conferinţa.

Dacă va fi cu voia Domnului, aş vrea să fiu aici pe tot timpul conferinţei. Eu sunt aici ca fratele şi călăuzitorul vostru spre Împărăţia lui Dumnezeu şi doresc să vă ajut prin tot ce pot.

Poate nu voi fi în stare să răspund la toate întrebările voastre, dar cred că dacă ne vom adresa lui Dumnezeu prin rugăciune, fără să mai apelăm la propriile noastre păreri, vom înţelege cu siguranţă.

Aş vrea ca atunci când sunteţi bolnavi, să vă pot vindeca, dar nici un om nu poate face aceasta. Lucrarea de vindecare a fost înfăptuită deja. Vindecarea este în voi. Vindecarea se ascunde în credinţa voastră în lucrarea de ispăşire pe care a înfăptuit-o Dumnezeu în Isus Hristos, pe Golgota. În afară de El nu există nici vindecare, nici salvare. Nici o comunitate, nici o denominaţiune, nici un ritual, nimeni şi nimic nu poartă în sine mântuirea.

Isus Hristos a fost străpuns pentru păcatele noastre şi prin rănile Lui am fost vindecaţi. Totul este scris la trecut, şi noi pe asta ne bazăm.

În după-amiaza aceasta am la dispoziţie numai 20-30 de minute ca să vorbesc, apoi ne vom ruga pentru cei bolnavi. De obicei, în fiecare zi vin tot alţi oameni la rugăciune pentru vindecare, de aceea, împărţim întotdeauna numere de ordine. Noi vom face tot ce depinde de noi, tot ce ne va îngădui Dumnezeu şi ne vom ruga pentru fiecare bolnav care vine aici. Dacă sunt cazuri grave, dacă sunt bolnavi pe moarte, atunci adresaţi-vă fratelui Williams sau lui Billy Paul pentru a fi transportaţi într-o cameră separată, apoi chemaţi-mă imediat la ei. Ar fi foarte bine însă, ca nimeni să nu ajungă într-o asemenea stare. M-aş bucura dacă aţi înlătura pentru câteva minute dogmele voastre şi părerile voastre, şi aţi asculta ceea ce spune Scriptura ca să vedeţi ce face Dumnezeu astăzi conform făgăduinţei Sale.

Acest lucru va întări atât de mult credinţa voastră, încât s-ar putea să nu mai fie nevoie ca cineva să se roage pentru voi. Voi sunteţi deja vindecaţi, dar trebuie să credeţi. Eu vă spun doar ceea ce a făcut deja Domnul Isus pentru voi.

De asemenea nu este nevoie să veniţi aici ca să vă rugaţi până veţi fi salvaţi, pentru că voi sunteţi deja salvaţi. Tot ce trebuie să faceţi, este s-o luaţi în primire. Voi nu primiţi salvarea prin rugăciunea voastră. Credinţa este aceea care vă aduce salvarea, nu rugăciunea! Prin credinţă sunteţi salvaţi!

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul vindecării şi sunt sigur că noi toţi vom înţelege aceasta.

Dacă sunt străini printre voi, vreau să le spun că eu nu reprezint o organizaţie iar Comercianţii Creştini care sponsorizează aceste întâlniri, nu reprezintă nici o denominaţiune. Noi ne-am adunat aici ca şi creştini credincioşi din toate denominaţiunile. Oricine este bine venit. Noi ne bucurăm să vă avem printre noi.

Voi spuneţi: „Eu fac parte dintr-o denominaţiune anume…” Vă puteţi ruga pentru mine?

Adevărul este că nici nu este nevoie să faceţi parte dintr-o comunitate. Tot ce trebuie să faceţi, este să veniţi aici şi să credeţi ceea ce spune Dumnezeu. Mai mult nu trebuie să faceţi! Restul îl face El.

De curând am primit o Biblie nouă. Eu nu sunt un om superstiţios şi cred că nici voi nu veţi gândi aşa ceva pentru mine, dar atunci când am primit-o, în interiorul ei se aflau nişte semne de citit făcute din mătase. Unul era pus chiar la textul din Scriptură care vorbeşte despre inaugurarea Templului lui Dumnezeu de către Solomon.

Slava supranaturală a lui Dumnezeu umpluse clădirea în aşa măsură încât preoţii nu au mai putut să-şi îndeplinească slujba.

Un alt semn era pus în cartea lui Ezra, unde poporul întors din robie a inaugurat noul Templu, iar al treilea semn, pe care este scris numele meu, a fost pus de soţia mea (fără intenţie) la Marcu 11.22-23, acolo unde scrie: „dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare…

Voi, cei care ascultaţi aceste benzi, ştiţi că exact acest text a fost pronunţat atunci când au fost chemate veveriţele la existenţă.

Ceea ce vreau să vă mai spun, este că pe acest semn de carte era desenată o pasăre pe care o iubesc şi are pieptul roşu.

După o legendă, pasărea aceasta a avut cândva pieptul maroniu. Dar în ziua aceea de neuitat, când un Om a fost atârnat pe cruce, păsărica a avut atâta milă pentru El, încât a zburat pe cruce şi a încercat să scoată cuiele cu ciocul ei.

Acesta este primul meu mesaj pe care-l duc la aceste adunări din Phoenix. Voi ştiţi că „Phoenix” este ceva ce se naşte din nimic. Exact aceasta face Dumnezeu acum: El ia ceva ce nu există şi-l aduce la existenţă.

Mesajul meu de astăzi va ţine doar 30-40 de minute şi este intitulat „Paradoxul”. Pentru aceasta aş vrea să citesc şi un text biblic.

Cu ani în urmă, când am început mesajul, cineva mi-a dăruit o Biblie. Mulţi dintre voi au trăit acel eveniment alături de mine. Eu am luat Biblia şi am deschis-o, spunând: „Doamne, care este mesajul Tău pentru mine?” şi Biblia s-a deschis la Iosua capitolul 1.

Într-o noapte, după aceea, eu am avut o vedenie care vă este cunoscută tuturor. Eu am văzut cum Biblia cobora din cer, iar o mână care purta o manşetă la mânecă, arăta cu degetul spre Iosua 1.1-2, iar mesajul de astăzi, va fi adus tot din Iosua, din capitolul 10.12-14.

Înainte ca să deschidem însă Bibliile, vrem să ne plecăm pentru un moment capetele ca să ne rugăm:

În timp ce stăm aşa, aş vrea să ne gândim că adunarea aceasta nu va fi o adunare obişnuită. Adunări obişnuite sunt pretutindeni, dar dorinţa noastră este să-L rugăm pe Dumnezeu să facă această adunare extraordinară, prin prezenţa Sa, pe care o dorim între noi pe tot parcursul adunării.

Tată ceresc, Îţi suntem recunoscători pentru dreptul şi prioritatea minunată pe care ne-ai dat-o, de a fi adunaţi în acest auditoriu alături de oamenii din Phoenix. Acum suntem pe cale de a ne apropia de Cuvântul Tău minunat. „Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…

Fie ca lucrul acesta să se repete Doamne, astfel încât Cuvântul acesta să devină trup şi să se reverse peste Biserica Ta, peste poporul Tău, pentru a împlini făgăduinţa pe care ai dat-o pentru ceasul acesta.

Noi recunoaştem că timpul se apropie de sfârşit, de clipa când se va revărsa în veşnicie. Noi ne aflăm pe coasta de vest. Asemenea civilizaţiei, şi Evanghelia a călătorit de la est spre vest. Şi pentru că acum a ajuns în vest, poate să mai facă un singur lucru – să se întoarcă în est. Aici, a ajuns în sfârşit.

Tată, Te rugăm să faci ca acest timp să devină puternic pentru noi toţi, ca să putem simţi prezenţa Duhului Sfânt, pe Scriitorul acestui Cuvânt, care se descoperă din nou printr-un cort din carne, în timp ce ne iartă păcatele şi fărădelegile noastre. Noi avem siguranţa că El nu va lua în considerare păcatul celui credincios, că va vindeca bolile noastre, că-i va ridica pe ologi din cărucioare, că îi va scăpa de cârje, că va da vedere orbilor, şi că va prelungi viaţa celor care se sting din cauza cancerului sau a tuberculozei, boli pe care medicii nu le pot vindeca.

Toate acestea sunt peste puterile omului, dar Tu, o, Dumnezeule, Te ridici deasupra ştiinţei lor şi dovedeşti astfel că eşti viu şi lucrător.

Îngăduie astăzi, vorbirea şi ascultarea Cuvântului Tău, la tema: „Paradoxul”, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Să deschidem Bibliile la Iosua şi să citim de la capitolul 1.1-9 şi apoi de la capitolul 10.12-14:

După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise:

Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.

Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise.

Ţinutul vostru se va întinde de la pustie şi Liban până la râul cel mare, râul Eufrat, toată ţara Hetiţilor, şi până la marea cea mare, spre apusul soarelui.

Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi. Eu voi fi cu tine, cum am fost cu Moise; nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.

Întăreşte-te şi îmbărbătează-te, căci tu vei da în stăpânire poporului acestuia ţara pe care am jurat părinţilor lor că le-o voi da.

Întăreşte-te numai, şi îmbărbătează-te, lucrând cu credincioşie după toată legea pe care ţi-a dat-o robul Meu Moise; nu te abate de la ea nici la dreapta nici la stânga, ca să izbuteşti în tot ce vei face.

Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înţelepciune.

Nu ţi-am dat Eu oare porunca aceasta: „Întăreşte-te şi îmbărbătează-te? Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face.

Iosua 10.12-14:

Atunci Iosua a vorbit Domnului, în ziua când a dat Domnul pe Amoriţi în mâinile copiilor lui Israel, şi a zis în faţa lui Israel: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!”

Şi soarele s-a oprit, şi luna şi-a întrerupt mersul, Până ce poporul şi-a răzbunat pe vrăjmaşii lui. Lucrul acesta nu este scris oare în Cartea Dreptului? Soarele s-a oprit în mijlocul cerului, şi nu s-a grăbit să apună, aproape o zi întreagă.

N-a mai fost nici o zi ca aceea, nici înainte nici după aceea, când Domnul să fi ascultat glasul unui om; căci Domnul lupta pentru Israel.

Doresc ca Domnul să adauge binecuvântarea Sa, la citirea Cuvântului Său.

Tema din după-amiaza aceasta va fi „Paradoxul!”

Ca să fiu sigur care este însemnătatea acestui cuvânt, eu l-am căutat în dicţionar. După dicționarul „Webster” cuvântul paradox înseamnă „ceva incredibil şi totuşi adevărat”.

Voi cunoaşteţi vechea zicală care spune: „Adevărul este mai rar decât minciuna!” Adesea adevărul spus de cineva pare incredibil.

Eu am un prieten în Colorado. Odată, ei au vrut să estimeze care este numărul cerbilor lopătari. Într-o turmă erau douăzeci și unu de cerbi lopătari. Societatea interesată în această problemă plătise o sumă mare pentru utilajele necesare pentru întocmirea recensământului. Auzind ce vor să facă, prietenul meu le-a zis: „Nu ar fi trebuit să cheltuiţi atâţia bani, pentru că eu pot să vă spun câţi cerbi lopătari sunt în ţinut.”

Ei au râs însă de el şi l-au întrebat: „Câţi sunt?” „Nouăsprezece. Au fost douăzeci şi unu dar am împuşcat eu doi.” Inspectorul de vânătoare a râs şi nu l-a crezut. „Dar tu nu ştii că ai voie să împuşti doar unul?” „Ba da, am ştiut”, a răspuns prietenul meu, „dar am împuşcat doi.”

Inspectorul a râs şi a plecat mai departe, dar omul spusese adevărul. Într-adevăr în turmă se mai aflau numai 19 cerbi lopătari. După plecarea inspectorului, prietenul meu m-a privit şi mi-a spus: „Vezi tu, predicatorule, trebuie să spui numai adevărul şi imediat vezi că nu te crede nimeni.” Dacă spui adevărul, acesta este mai greu de crezut decât minciuna.

Cartea lui Iosua este de fapt cartea de răscumpărare a Vechiului Testament, aşa că trebuie să privim cartea lui Iosua ca şi cartea răscumpărării. Răscumpărarea se compune întotdeauna din două părţi: a ieşi şi a intra. Da, aceste două părţi formează răscumpărarea: a ieşi şi a intra.

Moise simboliza legea prin care Israelul a fost scos din Egipt, iar Iosua reprezintă harul care i-a dus în ţara făgăduită.

Astfel spus: legea şi harul sunt două părţi diferite ale legii lui Dumnezeu. Ei au fost scoşi afară prin Moise, iar Iosua i-a călăuzit înăuntru. Aceasta are o mare importanţă pentru timpul nostru. Ei au ieşit şi au călătorit spre ţara făgăduită, iar noi, am ieşit din haosul lumii, din Egipt, şi ne aflăm în călătorie spre ţara făgăduită.

Isus a spus în Ioan 14.2: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus.” Vedeţi, a ieşi afară şi a intra.

Legea ne face să recunoaştem că suntem greşiţi, dar prin har primim iertarea. Legea nu poartă în sine nădejdea răscumpărării, de aceea nu ne poate duce la desăvârşire. Ea nu are îndurare în sine. Legea vă arată că sunteţi păcătoşi, dar harul vă spune cum să scăpaţi de el. Legea este poliţistul care vă duce la închisoare, dar harul aduce iertarea Celui ce a plătit preţul pentru voi. Să ieşim afară, ca să putem intra în har.

Acelaşi lucru îl găsim în epistola către Efeseni, care corespunde cu cartea lui Iosua din Vechiul Testament. Deci cartea lui Iosua ar mai putea fi numită şi epistola către Efeseni a Vechiului Testament, pentru că corespunde exact.

Noi am constatat că Iosua reprezintă harul adică împăcarea, care nu poate exista în acelaşi timp cu legea. Tot aşa, nici un mesaj din trecut, nu poate să ajute poporul la înaintare. Nu se poate. Aici este marea problemă.

Isus a spus: „Nimeni nu pune un petic de postav nou la o haină veche: pentru că şi-ar lua umplutura din haină, şi ruptura ar fi mai rea.

Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă, şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi, şi se păstrează amândouă.” (Matei 9.16-17).

Iosua a putut să-şi îndeplinească slujba numai după ce Moise a fost luat. Vedeţi, aceste cuvinte sunt spuse chiar la început: „Robul Meu Moise a murit: acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel.” (Iosua 1.2).

Moise, care simboliza legea, îşi îndeplinise slujba. Legea îşi îndeplinise scopul. Totul începuse de fapt cu har, pentru că înainte ca să primească legea, oamenii posedaseră harul. În timpul cât au fost în Egipt, ei nu au avut nicio lege. Ei nu aveau nici preoţi, nici vreo lege de îndreptare. Atunci ei nu primiseră încă legea. Harul este acela care le-a dăruit un proroc şi un miel de jertfă – împăcarea.

În săptămâna aceasta, noi vom reveni încă o dată la jertfă, la sângele jertfit, pentru că acolo se află vindecarea noastră. Împăcarea le-a fost oferită înainte ca să fi existat vreo lege. Harul a existat înaintea legii, în timpul legii şi după încheierea legii.

Iosua simbolizează harul care a existat şi în timpul legii, dar care nu au putut să intre în vigoare atâta timp cât legea era în drept. Acelaşi lucru este valabil şi pentru lumea creştină din zilele acestea din urmă.

Comunităţile au avut un timp al lor, dar ele şi-au îndeplinit scopul şi vine vremea când ele trebuie să înceteze. Trebuie să aibă un sfârşit. În pribegia noastră, noi trebuie să ajungem în starea de Efes, aşa cum a fost şi în celelalte călătorii. Da, şi în călătoria noastră trebuie să vină un Efes.

Legea nu a putut salva nici un păcătos, după cum am spus deja. Ea nu a fost capabilă să facă aşa ceva, de aceea, ziua harului simbolizează ţara făgăduită.

Moise nu a putut să-i ducă înăuntru. Aţi observat că în călătoria lor, evreii au avut trei staţii?

– Prima a fost pregătirea prin credinţă, prin aducerea mielului de jertfă, în Egipt.

– A doua a fost trecerea Mării Roşii, în pustie. Atunci a avut loc o despărţire prin care a fost simbolizat un alt stadiu al călătoriei. După ce s–au pregătit, ei au ajuns la Marea Roşie, unde au dat din nou greş. Deşi poporul văzuse deja multe semne şi minuni pe care Dumnezeu le făcuse în mijlocul lui, totuşi nu credea. Atunci Dumnezeu a despărţit Marea Roşie şi i-a trecut prin ea. Cuvântul spune că „toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise.” (1 Corinteni 10.2). Ei s-au pocăit, au fost botezaţi şi au trecut dincolo pentru a umbla într-o viaţă nouă – într-o ţară nouă, printre oameni noi, într-o călătorie nouă. Mâna lui Dumnezeu era deasupra lor, călăuzindu-i la tot pasul. Dar ce s-a întâmplat? În această călătorie, la un moment dat nu i-a mai satisfăcut umblarea prin har. Au ajuns la un punct, când s-au gândit că ar trebui să facă ei înşişi ceva.

Aşa se întâmplă şi astăzi. Oamenii cred că ar trebui să facă ei înşişi ceva pentru vindecarea divină sau pentru orice altă lucrarea a harului. Voi nu trebuie să faceţi nimic altceva decât să credeţi! Da, să-L credeţi pe Dumnezeu!

Dacă ei ar fi crezut numai şi ar fi mers mai departe aşa! Făgăduinţa nu le-a fost dată în timpul legii, ci au primit-o înainte de darea legii, fără să li se pună nici o condiţie: „Eu v-am dat această ţară, intraţi în ea!” Dar vedeţi, înainte ca să ajungă la făgăduinţă, ei s-au decis să facă ceva de la sine să-L ajute pe Dumnezeu.

Din păcate, această procedură o găsim astăzi printre oameni. Aşa suntem noi, vrem să facem ceva pentru… Da, noi credem că ar trebui să contribuim cu ceva la bunul mers al lucrării. Şi desigur, noi trebuie să facem ceva. Ştiţi ce? Să supuneţi voia voastră voii lui Dumnezeu, şi planului Său. Prin aceasta totul este rezolvat. Asta-i tot ce trebuie să faceţi voi. Luaţi pur şi simplu făgăduinţa Sa şi nu vă mai gândiţi la nimic altceva. Umblaţi cu şi în această făgăduinţă, iar Dumnezeu va face restul!

Dar Israelul a vrut o Lege. Dumnezeu vă dăruieşte întotdeauna ceea ce doriţi. Aşa a făgăduit El. Noi ştim însă că atunci când ei au deviat numai cu un pas de la făgăduinţa lui Dumnezeu dată la început, au primit un ţepuş în trup, şi acesta a ţinut până când Legea a fost înlăturată. Da, acest ţepuş a ţinut până când a venit Isus Hristos şi a fost răstignit pentru a înlătura Legea.

Tot ce veţi încerca să faceţi de la voi, se va răsfrânge împotriva voastră, spre ruşinea voastră. Va fi în dezavantajul vostru! Credeţi-L pur şi simplu pe Dumnezeu şi atunci totul se va rezolva spre binele vostru.

Dumnezeu a spus: „Eu sunt Domnul, care te vindecă.” (Exod 15.26). „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii…” (Iacov 5.14). Şi tot El a făgăduit că lucrările pe care le-a făcut El, le va face şi Biserica Sa. De ce să primim atunci dogmele organizaţiilor care şterg aceste făgăduinţe din carte? Vedeţi, aşa ceva devine un ţepuş în trup. Acum, în timpul sfârşitului, noi întâlnim acelaşi lucru la metodişti, baptişti, etc. Dar aşa nu veţi putea merge înainte. Voi trebuie să vă întoarceţi la Evanghelia deplină, care ne-a fost dată de Dumnezeul cel Viu, care S-a făcut asemenea oamenilor şi a locuit printre noi, ca să ne ducă la desăvârşire. Noi ştim că aceste făgăduinţe sunt adevărate.

Israelul a făcut cea mai mare greşeală care putea fi făcută, în călătoria sa prin pustie. Aceasta a fost alegerea Legii în locul harului. (Exod 19). Ei posedau harul, aveau un proroc; aveau mielul de jertfă; aveau răscumpărarea. Ei au fost călăuziţi prin Marea Roşie, au fost vindecaţi de bolile lor. Ei au băut apă din stânca lovită şi au primit mană din cer. Ei au primit tot ce şi-au dorit, dar cu toate acestea, au dorit altceva.

Aceasta este o paralelă desăvârşită cu drumul nostru spre Efes. În timpul lui Luther, biserica a ieşit afară. În timpul metodiştilor am primit sfinţirea, iar mişcarea de la Rusalii primeşte restituirea. A fost exact ca în călătoria prin pustie. Atunci când Dumnezeu ne-a scos afară, ne-a mers bine, dar ce am făcut noi? Am vrut să fim ca ceilalţi.

Acum, noi vedem că harul este singura posibilitate, singura cale care ne duce la ţintă, nu vreo lege (metodistă, baptistă, etc.).

Iosua este simbolul pentru slujba din ultimele zile. Aduceţi-vă aminte de cele trei popasuri din călătoria Israelului. Totul se oprise. Legea şi toate celelalte lucruri trebuiau să înceteze, ca să poată apărea Iosua. Iosua este acelaşi cuvânt ca Isus: Iosua = IaHVeH Salvatorul. El a adus Israelul din pustie în ţara făgăduită.

Eu nu vreau să-i contrazic pe cărturari, dar mulţi sunt de părere că ţara făgăduită reprezintă cerul. Acest lucru nu poate fi adevărat pentru că în ţara făgăduită au fost lupte, greutăţi şi nelinişte. Canaanul nu este simbolul cerului!

Observaţi problemele pe care le-au avut înainte de-a intra în ţara făgăduită. De o mare importanţă a fost problema cu Core. El nu a vrut să se supună călăuzirii printr-un singur om. Datan şi ceilalţi au păşit în faţa lui Moise ca să-i spună că mesajul înseamnă cu totul altceva. Ei au dat o altă tâlcuire mesajului, o tâlcuire după placul lor. Urmarea? Au pierit cu toţii! Da, toţi au pierit!

Isus a spus că au murit cu toţii. Ei I-au spus lui Isus: „Părinţii noştri au mâncat mană în pustie…patruzeci de ani.” (Ioan 6.31). Dar Isus le-a răspuns: „Părinţii voştri au mâncat mană în pustie, şi au murit.” (v.49). Cuvântul „moarte” înseamnă „despărţire pentru totdeauna”. Ei toţi au murit deşi s-au bucurat de vestirea mesajului, deşi s-au săturat cu mană care venea din ceruri, etc. Ei nu au mâncat o altă mană, ci mana adevărată.

Apoi a venit timpul când s-a ridicat Balaam cu învăţătura lui falsă care spunea: „Noi suntem cu toţii una. De ce să nu ne unim şi să nu ne căsătorim copiii împreună? Atunci vom deveni o naţiune mare şi puternică.”

Oricine posedă înţelepciune duhovnicească, poate să observe că şi astăzi este acelaşi duh la lucru. Toţi se căsătoresc între ei. Dar Cuvântul spune că această unire a fost un păcat pe care Dumnezeu nu l-a iertat niciodată. Da, Israelul nu a fost iertat niciodată pentru acest păcat. Apoi s-a ridicat Iosua.

În Apocalipsa 6 ni se vorbeşte despre cele şapte peceţi. Cartea a fost pecetluită cu șapte taine, adică cu şapte sigilii. Dar aşa cum am citit în Apocalipsa 10, cele şapte Peceţi, vor fi descoperite în timpul epocii Laodicea, prin ultimul mesager (înger) al Bisericii. Ele au fost păstrate pentru a fi deschide acum, nu în altă epocă. De fapt, Dumnezeu a descoperit câte ceva în fiecare epocă.

Reformatorii nu au avut timp ca să se ocupe cu aceste taine. În zilele lui Luther, a fost predicată numai neprihănirea prin credinţă. După moartea lui, urmaşii lui au întemeiat o organizaţie. Apoi s-a ridicat Wesley care a predicat sfinţirea. După el, a urmat mişcarea de la Rusalii, dar conform Apocalipsa 10.7, Maleahi 4.5, Luca 17. 30,  acum trebuie să urmeze un Efes. Acest lucru este făgăduit, prieteni. Trebuie să vină un Efes pentru ca cele şapte taine ale Cuvântului lui Dumnezeu să fie descoperite. Acest lucru are loc în epoca Bisericii Laodicea, şi eu cred că ne aflăm deja în această perioadă. Eu cred că ne aflăm cu puţin înainte de venirea Fiului lui Dumnezeu.

Aşa cum Iosua s-a ridicat cu puţin timp înaintea de a ajunge în starea de „Efes”, aşa s-a ridicat şi Ioan Botezătorul cu puţin timp înaintea următorului Efes cu Iahshua (Isus).

Iar noi, avem de asemenea făgăduit un Efes. Făgăduinţa se află aici, în Scriptură. De aceea, eu cred că noi ne aflăm din nou într-o stare de Efes. Noi am primit făgăduinţa că ni se va restitui tot ceea ce a fost pierdut în cele şapte epoci ale Bisericii. Voi nu puteţi adăuga nimic la această carte, şi nici nu puteţi scoate ceva din ea, deoarece în Apocalipsa 22.18-19 scrie: „Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii şi din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” Noi nu avem voie să adăugăm nimic şi nici să scoatem.

Noi ştim că Luther, Wesley, Knox, Finney, Calvin şi toţi ceilalţi reformatori, nu au primit toată descoperirea, dar ceea ce au primit ei, este adevărul Evangheliei.

În zilele acestea din urmă, ne este deschisă mintea pentru Scriptură, ca s-o putem înţelege, deoarece va veni o epocă a Efesului.

Noi suntem aici. Dar să ne întoarcem acum la Paradox. Trebuie să las totul în spaţiu şi timp, deoarece mai am la dispoziţie numai vreo zece minute, şi trebuie să începem rugăciunea pentru bolnavi.

Paradox! În zilele noastre sunt oameni care nu cred în minuni! Ei spun că pur şi simplu, nu pot crede că în epoca aceasta modernă mai pot exista minuni. Eu nu vreau să-i jignesc pe aceşti oameni, dar din punct de vedere duhovnicesc, ei sunt fără simţ. Ei sunt orbi duhovniceşte. Ei nu posedă nici o lumină profetică, nici o simţire duhovnicească. Nimeni nu poate sta nepăsător într-o mulţime în mijlocul căreia se revarsă Duhul Sfânt – chiar dacă sunt oameni păcătoşi, ei tot trebuie să simtă prezenţa lui Dumnezeu când văd că Cuvântul făgăduit se împlineşte. Trebuie să fiţi total nesimţiţi dacă nu puteţi crede deşi vedeţi aceste lucruri cu ochii voştri. Ar trebui să fiţi orbi duhovniceşte. Deci nu orbi fizic, ci duhovniceşte, pentru că un om poate să vadă perfect cu ambii ochi şi cu toate acestea să fie un orb duhovniceşte.

Amintiţi-vă când a lovit Elisei întreaga armată siriană cu orbire. Biblia spune că el a făcut-o, apoi i-a dus într-o capcană. Ei nu l-au recunoscut deşi ştiau foarte bine cum arată. Şi el i-a călăuzit în Samaria, dar ei erau orbi ca să nu-l poată recunoaşte.

Voi puteţi să staţi în prezenţa Dumnezeului celui Viu, puteţi să staţi sub ungerea Duhului Sfânt şi să vedeţi cum lucrează El, şi totuşi să rămâneţi neatinşi. Voi puteţi auzi mesajul deplin, adică tot ce a spus Dumnezeu, puteţi vedea împlinirea Lui, şi cu toate acestea să nu intraţi înăuntru pentru că nu aţi crezut. Atunci nu vă mai poate ajuta nimeni. Voi sunteţi deja morţi, fără simţ, orbi, pierduţi. Aşa a fost lumea tot timpul. Mă întreb dacă pentru o persoană care nu crede în minuni, sunt adevărate numai lucrurile care sunt dovedite ştiinţific?

Aş vrea să ştiu dacă un om de ştiinţă, sau care nu crede în minuni, poate să-mi explice cum stă Pământul pe traiectoria sa? Cum au fost împărţite atât de bine anotimpurile? Care este situaţia cu ecuatorul şi cu traiectoria noastră în univers? Totul este desăvârşit.

Noi nu avem aparate atât de perfecte, nici ceasuri care să urmărească timpul exact. În fiecare lună devierea va fi vizibilă. Dar soarele este punctual întotdeauna. Trec mii de ani, dar Soarele nu greşeşte niciodată. El este fără greşeală, de încredere.

Cum poate influenţa Luna fluxul şi refluxul deşi se află la sute de mii de mile depărtare de Pământ? Explicaţi-mi cum trăim noi în sistemul solar şi de ce nivelul apelor de pe pământ este în legătură cu Luna? Cum poate fi dovedit ştiinţific acest fenomen? Nu este posibil, pentru că ştiinţa nu are nici o explicaţie pentru aceste lucruri. Dumnezeu a rânduit Luna pentru a veghea asupra mărilor. Atunci când ea se apropie de Pământ, vine fluxul, iar în dimineaţa următoare când ea dispare, avem refluxul. Luna este ca un paznic.

Cineva spune: „Aceasta este valabil numai în cazul mării!” Nu este adevărat! Dacă săpaţi o fântână în Arizona sau Kentucky, şi daţi de apă sărată în ea, veţi constata că la reflux apa din ea va scădea, iar la flux va creşte, chiar dacă este la sute de mile depărtare de mare. Noi am putea ţine o predică despre ordinea lui Dumnezeu. Deşi El este în  mărire, pretutindeni în lume au loc aceleaşi efecte şi rezultate.

La fel se întâmplă şi duhovniceşte, cu fiecare om care crede în făgăduinţele Lui pentru sine însuşi. Ordinea Sa există şi rămâne. El a dat naturii legi care se dovedesc întotdeauna valabile. La fel este duhovniceşte: la Rusalii, sau oricând a dat o făgăduinţă, El, va rămâne la ea indiferent unde se află aceşti oameni. Deşi au trecut mii de ani de la darea legii Sale, ele au rămas aceleaşi.

Astfel, sămânţa trebuie să cadă în pământ şi să putrezească pentru a reproduce viaţa. Noi am putea spune că sămânţa ar trebui să producă viaţă atunci când se află în starea ei deplină. De ce nu răsare imediat dacă are viaţa în sine? De ce nu răsare decât dacă o pui în pământ? De ce acel germen de viaţă este ascuns în acel bob încât nici nu-l poţi găsi? De ce tot ceea ce-l înconjoară  trebuie să moară pentru ca el să poată veni la o viaţă nouă? De ce trebuie să moară şi să putrezească, pentru ca el să poată veni la viaţă?

Aşa se întâmplă şi cu oamenii. Atâta timp cât mai există influenţe şi păreri omeneşti, germenul de viaţă al lui Dumnezeu, Duhul Sfânt nu poate lucra. Nu puteţi fi vindecaţi cât timp în voi mai este ceva care nu a putrezit! Toate părerile omeneşti care spun: „Zilele minunilor au trecut!” trebuie nu numai să moară, ci să putrezească! Abia atunci va ieşi germenul de viaţă la o viaţă nouă. Numai aşa va putea creşte. Acesta este motivul pentru care nu primim ceea ce cerem. Noi încercăm să păstrăm propriile noastre păreri. Acesta este motivul pentru care nu au mai putut înainta luteranii, metodiştii, penticostalii, etc., ci au rămas pe loc. Teologii au introdus învăţături ca: „Asta nu ar mai trebui să fie…” „Lucrul acesta a fost valabil pentru o altă epocă…” şi astfel au rămas pe loc.

Germenul nu poate creşte, în tabloul desăvârşit al lui Hristos, decât atunci când voi primiţi fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu în voi, şi deveniţi Cuvântul, adică sunteţi asemenea seminţei care a căzut în pământ. Pentru a explica aceasta, eu aş folosi Evrei 11.3.

Din câte ştiu eu, cel mai mare om de ştiinţă pe care   l-am avut vreodată este Einstein. Nu demult, am putut auzi la New York un discurs referitor la ceea ce a susţinut el. El s-a ocupat cu studiul galaxiilor, a cercetat întinderea lor şi a dovedit că există veşnicia. El a dovedit că dacă un om se deplasează cu viteza luminii, poate parcurge o distanţă pentru care în condiţii normale de deplasare i-ar trebui 300.000 de ani. Pentru a se întoarce înapoi pe Pământ, el are nevoie tot de atâţia ani, dar cu toate acestea, nu a lipsit de pe pământ decât cincizeci de ani – veşnicie.

Pentru Dumnezeu o galaxie este ceva foarte neînsemnat, ceva ce ar putea fi îndepărtat din faţa Lui printr-o simplă suflare a gurii Sale. Aşa vorbeşte Biblia. Apoi Einstein a ajuns la următoarea concluzie: „Există o singură posibilitate de a explica apariţia acestei lumi şi anume Evrei 11.3: „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.” Aceasta corespunde exact adevărului. Ştiinţa nici nu se poate apropia de acest punct.

Mai puteţi spune că nu credeţi în minuni? Cum puteţi face aşa ceva? Cum poate explica un om de ştiinţă din vremea lui Noe, ploaia despre care vorbea profetul? Până atunci nu căzuse niciodată ploaie pe pământ, nici măcar o picătură. Cu toate acestea însă, Noe spunea că va ploua, şi aşa a fost. Din pricina aceea a fost în contradicţie cu ceea ce spune ştiinţa. De ce? Pentru că nu existau nori şi nu plouase niciodată. Ei puteau să demonstreze că nu există nici un strop de apă sus. Dar atunci când Dumnezeu a deschis zăgazurile cerului şi apa a început să cadă, spălând totul de pe Pământ, ceea ce se petrecea era un Paradox. Totul era cu adevărat împotriva oricărei logici, era inexplicabil. Dar noi ştim că Dumnezeu a făcut-o pentru că aşa spune Biblia. Noi avem şi astăzi dovezi care mărturisesc despre potop. Dumnezeu a făcut-o. Acesta a fost un paradox!

Dumnezeu a luat un bărbat de șaptezeci și cinci de ani care avea o soţie de șaizeci și cinci de ani şi care trecuse demult de sorocul femeilor. Şi Dumnezeu i-a dat făgăduinţa că va avea un fiu cu Sara – la acea vârstă înaintată. Soţia lui era o rudă apropiată şi el a trăit cu ea din tinereţe. Acum, ea avea șaizeci și cinci de ani şi Domnul  i-a dat făgăduinţa că el va avea cu această babă un copil. Ce s-ar fi  întâmplat dacă Avraam ar fi spus: „Eu nu pot să cred un astfel de paradox! Aşa ceva nu pot primi!” Atunci făgăduinţa nu s-ar fi împlinit niciodată!

Dar dacă spuneţi că credeţi ceva ce a spus El, atunci trebuie să şi procedaţi conform credinţei, altfel cine vă va crede?

Avraam primise porunca de a se despărţi de toată necredinţa şi de a umbla singur cu Dumnezeu. Şi deşi îmbătrânea, în loc să devină mai slab, el a devenit tot mai tare, iar atunci când a avut o sută de ani şi Sara nouăzeci, a venit şi copilul făgăduit.

Cum a putut să-l ducă apoi Avraam pe Isaac sus pe acel munte pe care i-l arătase Domnul, ca să-l dea jertfă, la o distanţă de trei zile de lumea civilizată? După cum ştim, Isaac a purtat lemnele. Acesta este un simbol spre Hristos. Şi Avraam trebuia să-l aducă jertfă pe Isaac, sus pe muntele acela. El a împlinit tot ce i-a poruncit Dumnezeu şi poate că l-ar fi junghiat pe fiul său ca să asculte Cuvântul lui Dumnezeu, dacă nu l-ar fi oprit chiar Dumnezeu să o facă. Biblia spune că Avraam ştia că Dumnezeu nu dă o făgăduinţă pe care să nu o poată împlini. De aceea l-a şi primit înapoi pe Isaac, ca un simbol, căci a crezut că Dumnezeu are puterea de a-l învia din morţi şi de a i-l da înapoi. Atunci când el a fost gata să-l asculte pe Dumnezeu până la capăt, acesta i-a oprit mâna spunând: „Să nu pui mâna pe băiat!” (Geneza 22.12). Când s-a întors Avraam a văzut un berbec prins cu coarnele într-un tufiş. Cum era posibil acest lucru? Un berbec pe muntele acela plin de animale sălbatice care mănâncă oi. Cum ajunsese el acolo?

Avraam a luat pietre şi a ridicat un altar şi iată că acum avea şi mielul pentru jertfă. Acesta era un paradox.

Dacă cineva Îl crede pe Dumnezeu şi ţine sus făgăduinţa Sa, indiferent care va fi situaţia în care va ajunge acel om, Dumnezeu va face un paradox în viaţa lui pentru a împlini ceea ce a spus!

Avraam a numit locul acela „IeHoVaH-Jire”, adică „Domnul va purta de grijă!”

El poate face şi astăzi lucruri care sunt un paradox. Da, El o poate face şi astăzi dacă credeţi Cuvântul Său.

Daniel a fost aruncat în groapa cu lei. Cum a fost posibil ca un om să stea o noapte întreagă printre lei flămânzi, şi totuşi să nu i se întâmple nimic? Îngerul Domnului a stat lângă el fără să fie văzut de cineva. Era un paradox. Ceva i-a ţinut pe lei la distanţă.

Atunci când cei trei tineri evrei au fost aruncaţi în cuptorul cu foc, s-a întâmplat ceva care era împotriva oricărei cunoştinţe ştiinţifice din epoca respectivă. Ştiinţa nu putea să explice cum era posibil ca nişte oameni să fie aruncaţi în cuptorul încins şi să rămână totuşi nevătămaţi, în timp ce toţi aceia care i-au aruncat în cuptor, au murit. Ei au stat o vreme în acel cuptor, dar singurul lucru care a fost atins de foc, au fost legăturile cu care erau legaţi. Acesta  este un paradox. Era imposibil şi totuşi adevărat.

Acum ne vom întoarce la Iosua, despre care am vorbit în tema de astăzi. El era un om simplu, care a văzut cum oamenii pot da legi şi porunci, care însă nu au nici o putere asupra naturii – ca să oprească soarele pe cer. Dar el primeşte o însărcinare de la Dumnezeu:

Orice loc pe care-l va călca talpa piciorului vostru, vi-l dau, cum am spus lui Moise.” (Iosua 1.3).

Duşmanii au fost alungaţi. Soarele urma să apună. Dacă împăraţii duşmani ar fi avut timp să se reorganizeze, lupta ar fi început şi poate că Iosua ar fi avut multe pierderi. Iosua ştia că are nevoie de lumina soarelui, de aceea a privit spre el şi a strigat: „Opreşte-te, soare, asupra Gabaonului, Şi tu, lună, asupra văii Aialonului!” (Iosua 10.12). Soarele s-a oprit în mijlocul cerului şi a întârziat să apună aproape o zi întreagă. Acesta este un paradox. Un bărbat care a umblat în voia lui Dumnezeu a putut să facă aşa ceva pentru că se afla în „starea de Efes” conform Evangheliei. A fost cu adevărat un paradox.

Atunci când Moise s-a dus să elibereze Israelul din robia Egipteană, înarmat doar cu un toiag strâmb, a fost un paradox.

  Egiptul poseda cea mai puternică armată a timpului şi avea o mulţime de înţelepţi. Era un paradox.

Naşterea printr-o fecioară a fost un paradox. Aşa ceva este în contradicţie cu orice cunoştinţă ştiinţifică. Cum era posibil ca o fecioară, o fiinţă care nu cunoscuse niciodată legătura cu un bărbat, să primească un fiu? Dar ea nu a primit un simplu copil, ci pe Emanuel, pe Acela despre care au vorbit toţi prorocii. Prin tot ceea ce a făcut, El a dovedit că era Cel făgăduit şi aşteptat. Cum s-a putut întâmpla aceasta? Acesta era un paradox.

Dumnezeu vorbise cu sute de ani despre Prorocul Său. Prorocul era ascultător Cuvântului. Astfel Cuvântul a fost vorbit. Apoi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi. Noi credem aceasta. Desigur, acest lucru a fost un paradox.

Este posibil să hrănești cinci mii de oameni cu cinci pâini şi doi peşti? El a făcut-o. El nu a înmulţit peşti vii, ci peşti morţi şi prăjiţi şi nu doar pâine dospită, ci pâine coaptă. Cum a putut să transforme apa în vin? A fost un paradox.

El a putut să-i vindece pe leproşi, lucru pe care ştiinţa noastră de azi nu poate să-l facă cu toată dotarea ei ultramodernă. Isus însă, i-a vindecat prin pronunţarea Cuvântului. A fost un paradox. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, de aceea, Cuvântul Său mai vindecă şi astăzi pe cei bolnavi. Desigur, acesta este un paradox.

El a înviat oameni morţi din care ieşise duhul de viaţă. Astfel EL l-a înviat pe Lazăr, pe fiul văduvei din Nain, pe fiica lui Iair. Da, El i-a înviat pe cei morţi prin Cuvântul Său, pentru că El este Cuvântul.

Înaintea de a încheia, vom privi încă un lucru puternic, care ne va dovedi că El a fost Mesia. Pentru a dovedi că El era Cel aşteptat, trebuia să Se conformeze în totul Cuvântului făgăduit cu privire la El.

Cuvântul spunea ceea ce El vestise prin prorocul Moise: „Domnul, Dumnezeul tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine.” (Deuteronom 18.15). Se ridicaseră muţi proroci după Moise, dar acum ei nu mai avuseseră niciunul de sute de ani. Acum ei aveau preoţi şi înţelepţi.

Istoria celor patru sute de ani trecuţi de la Maleahi la Ioan Botezătorul, relatează despre bărbaţi mari. Dar în toţi aceşti ani nu s-a ridicat nici un proroc.

Apoi, s-a ridicat El, dovedind că este împlinirea celor scrise cu privire la El. Ioan Botezătorul L-a anunţat, dar Isus a fost împlinirea, El a fost Cuvântul descoperit în trup.

Petru, al cărui nume era Simon, a fost adus într-o zi la Isus de fratele său, Andrei. Deşi nu-l văzuse niciodată, Isus i-a spus când l-a văzut: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” (Ioan 1.42). Paradox. Desigur, era cu adevărat un paradox!

Filip, care era prezent şi el la discuţie, a ştiut că acesta era semnul lui Mesia. El era sigur de aceasta şi credea totul. El nu era nici nesimţit, nici orb, de aceea, a plecat imediat la drum. El a călătorit câteva sute de mile ca să ajungă la prietenul său Natanael, pentru a-i spune şi lui ceea ce văzuse. Vedeţi, el a avut o credinţă atât de mare încât a putut convinge şi pe alţii să-l urmeze la adunare.

Când au venit la Isus, El l-a privit pe Natanael şi i-a zis: „Iată cu adevărat un Israelit, în care nu este vicleşug.” (v. 47).

Aceste cuvinte l-au uluit pe Natanael, de aceea, a întrebat: „De unde mă cunoşti?” Vedeţi, era ceva de neînţeles, ceva inexplicabil. „De unde mă cunoşti?” iar Isus  i-a răspuns: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (v. 48). Un paradox!

Odată, Isus a trebuit să călătorească prin Samaria şi a ajuns lângă o cetate, numită Sihar. Acolo s-a aşezat lângă o fântână ca să-i aştepte pe ucenicii Săi care plecaseră după mâncare. În timp ce stătea acolo, a venit o femeie din cetate ca să ia apă. Era o femeie cu renume rău în cetate. Văzând-o că scoate apă, Isus a rugat-o: „Dă-Mi să beau!” (Ioan 4.7). Dar ea a răspuns:

Cum Tu, Iudeu, ceri să bei de la mine, femeie Samariteancă? Noi nu avem legătură unii cu alţii!” (v. 9). Isus i-a dat însă un răspuns ciudat: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!” (v. 10). Fiţi atenţi cum se conturează paradoxul. Să nu scăpaţi prilejul!

Ea spusese: „Cum poţi să-mi ceri apă? Eu sunt samariteancă, iar Tu eşti iudeu şi între noi nu este nici o legătură.”

Dar El a spus: „Dacă ai şti tu Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!” tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” (v. 10). El a continuat să vorbească cu femeia până când a ajuns la slăbiciunea ei: „Du-te de cheamă pe bărbatul tău!” „N-am bărbat….

Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela, pe care-l ai acum, nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.

Doamne, văd că eşti proroc.” (v. 16-19).

De sute de ani, ei nu mai avuseseră nici un proroc.

Ştiu că are să vină Mesia, (căruia I se zise Hristos); când va veni El, are să ne spună toate lucrurile.”

Isus i-a zis: Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (v. 25-26).

Aici era un paradox legitimat, care s-a dovedit ca fiind adevărul Evangheliei. Acest paradox fusese făgăduit de mii de ani, iar acum se împlinise, fiind legitimat ca Adevăr.

Aş vrea să vă mai arăt încă un paradox puternic şi minunat. În Ioan 14.12 Domnul Isus a făgăduit că cei ce vor crede în El, vor face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut El. Este adevărat? Dacă Dumnezeu emite o lege sau face o făgăduinţă, trebuie s-o şi împlinească, pentru că El este Dumnezeu. El împlineşte tot ce spune!

Este un paradox faptul că Dumnezeu – care dă o făgăduinţă ce nu poate fi desfiinţată – a dat poporului Său făgăduinţa că semnele Lui puternice îl vor urma de-a lungul epocilor, până când va veni El: „Duceţi-vă în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza, va fi mântuit; dar cine nu va crede, va fi osândit.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede:…” (Marcu 16. 15-17).

El trebuie să se ţină de Cuvânt! Pentru că gura Lui a spus aceste cuvinte, ele trebuie să se împlinească. Întreaga Scriptură trebuie să se împlinească! Chiar şi ceea ce a spus Fiul lui Dumnezeu în Ioan 14.12: „Lucrările pe care le-am făcut Eu, le veţi face şi voi”, este un paradox.

În Evrei 13.8 scrie: „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” Este un paradox dar trebuie să se împlinească.

Matei 24.35: „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” – acestea sunt cuvintele spuse de El şi trebuie să se împlinească.

Prieteni, eu cred că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Eu cred că El poate şi în după-amiaza aceasta, să facă un paradox în mijlocul nostru, pentru că a făgăduit că se va întâmpla. Cât de multe alte lucruri a făgăduit El? Cât de multe alte lucruri sunt scrise în Biblie? El a spus că în epoca aceasta în care trăim noi, Biblia va ajunge din nou în starea Efesului.

Biserica dintre neamuri a trecut prin şapte epoci, iar pentru timpul nostru este făgăduit că vom ajunge din nou în starea Efesului.  Aşa este. Noi am ajuns aici. Eu cred din toată inima acest lucru, pentru că Isus este Acela care a dat făgăduinţa.

Acum câteva săptămâni, când am stat la perete, eu v-am spus: „Orice mişcare a degetului vostru, merge în jurul lumii şi nu se mai opreşte. Orice mişcare pe care o faceţi, o veţi vedea în ziua judecăţii.”

Televiziunea dovedeşte că există o a patra dimensiune. Televiziunea nu produce tabloul; aparatul canalizează doar undele existente în tuburi, astfel încât puteţi vedea imaginea chiar şi în culori. Tot ce se mişcă pe pământ se deplasează înainte şi va fi înregistrat. Într-o zi această înregistrare se va încheia şi atunci va trebui să daţi socoteală de tot ce aţi făcut. Aşa este.

O, Dumnezeule, eu vreau să fiu mort faţă de mine însumi şi faţă de tot ceea ce mă înconjoară. Ajută-mă să fiu conştient pentru Cuvântul lui Dumnezeu care este viu printre noi. Să ne rugăm.

Doamne Isuse, Tu eşti un paradox, pentru că Dumnezeu s-a făcut trup. Te rog, Tată, descopere-Te în după-amiaza aceasta în mijlocul nostru. Părerea mea este că 90% din oamenii aflaţi în locul acesta, cred fiecare Cuvânt. Fă-Te cunoscut în mijlocul nostru ca să se ştie că Cuvântul spus de Tine mai merge şi azi în jurul lumii, ca un clişeu.

Doamne, ajută-ne să devenim una cu Lumina din tablou. Ajută-ne să pătrundem – nu numai să auzim – Cuvântul Tău, şi să-L primim ca venind din gura Ta, nu din gura unui om, şi astfel toţi cei ce stau în locul acesta, să devină Cuvântul Tău. Noi suntem gata să murim faţă de părerile noastre.

Doamne, ajută-ne să vedem cum împlineşti făgăduinţa pe care ne-ai dat-o, căci Tu ai spus: „Lucrările pe care le-am făcut Eu, le veţi face şi voi.” Te rog  îngăduie aceasta! Te rog în Numele Domnului Isus. Amin.

Înainte de a chema sus rândul de rugăciune vreau să vă mai spun ceva. Într-o zi, am fost să mănânc o îngheţată împreună cu un prieten de-al meu care este medic. El mi-a zis:

„Billy, vreau să te întreb ceva!”

„În ordine.”

„Tu crezi în paradox?”

„Desigur!”

„Eu ştiu că crezi,” a continuat el. Apoi mi-a povestit cum o persoană cunoscută de el a fost vindecată în urma rugăciunii. Ca medic, el îi prescrisese timp de mulţi ani medicamente împotriva epilepsiei. Uneori, acea femeie făcea 7-8 crize pe zi, dar după rugăciunea făcută, el a spus: „Ea nu a mai făcut nici o criză!” „Eu”, a continuat medicul, „sunt în legătură permanentă cu ea, dar de atunci nu a mai avut nici o criză. Aş vrea să-ţi povestesc ceva”, a continuat el, „ca să vezi că eu cred ceea ce spui tu.”

„Era în timpul crizei economice. Fiul meu era de serviciu la farmacie. Acolo a venit un bărbat cu soţia lui, care trebuia să nască.” Fiul meu l-a întrebat: „Pot să vă ajut cu ceva?” „Da”, a răspuns bărbatul. „Am aici o reţetă de la medic, dar nu am bani ca s-o achit. Medicul ne-a spus că trebuie să avem imediat acest medicament.”

Fiul meu a răspuns: „Îmi pare rău, domnule, dar este împotriva legii să vă dau medicamentul fără bani.” Voi ştiţi ce vremuri grele erau atunci!

„Îmi pare rău, dar nu pot face aceasta.” Prietenul meu a continuat: „Eu stăteam undeva în spate şi citeam ziarul. Când am auzit discuţia, am privit spre cei doi tineri şi imediat am simţit în jurul inimii o căldură.” Am ieşit de după paravan şi am spus: „Aşteaptă o clipă, fiule!” Bărbatul era deja aproape de uşă. „E bine”, a spus el şi a vrut să iasă, dar eu am repetat: „Un moment! Despre ce este vorba?” Atunci el s-a întors şi mi-a explicat cazul. După aceea, omul mi-a arătat reţeta, iar eu i-am spus: „Aşteaptă puţin, fiule. Îţi voi aduce imediat medicamentul de care ai nevoie.” M-am dus în spate şi am preparat medicamentul conform reţetei date de medic. Deşi nu posedau banii necesari, eu totuşi le-am dat medicamentul. Li l-am dat fără să am certitudinea că voi mai primi vreodată banii datoraţi. Aveam un singur gând: că voi primi o răsplată pentru aceasta. În mine era un simţământ care mă îndemna să fac acel lucru.”

El a mai spus: „Billy, când am pus medicamentul în mâna acelei femei, am simţit că Isus era acolo. În clipa aceea, eu am văzut acolo lângă noi, un Bărbat. Abia mai târziu, citind Scriptura, am găsit textul care spune: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40).

Apoi, el m-a întrebat: „Billy, ce se întâmplase cu ochii mei? L-am văzut cu adevărat?” „Desigur”, am răspuns eu. „Eu cred că tu L-ai văzut cu adevărat. În cazul acesta, tu ţi-ai făcut datoria de farmacist, cum era necesar s-o faci. Isus a spus că: „atunci când faceţi un bine unuia din aceşti neînsemnaţi ai Mei, Mie Îmi faceţi.” Eu cred aceasta.”

Şi eu cred că astăzi se poate întâmpla un lucru asemănător. Isus Hristos Se poate descoperi şi astăzi în faţa acestor oameni, iar Cuvântul Lui poate deveni din nou trup. Credeţi aceasta? Domnul să vă binecuvânteze.

Acum îi voi chema pe cei bolnavi în ordinea numerelor. Nu vom putea chema prea mulţi, deoarece mai am la dispoziţie numai vreo 25 de minute. Dacă vrem să încheiem la timp, atunci trebuie să fim gata până la ora 4. Cu toate acestea, vom ţine puţin mai mult. Vom începe cu numărul 1 (Fratele Branham cheamă 15 persoane, începând de la numărul 1).

Priviţi aici. Dăruiţi-mi vă rog, atenţia voastră neîmpărţită.

Isus a dat făgăduinţa că „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea.” Credeţi aceasta? Cuvântul „lumea” înseamnă „sistemul lumesc”. El ştia că oamenii se vor întoarce spre modă şi spre toate celelalte lucruri, de aceea a spus: „voi Mă veţi vedea, dar ei nu Mă vor vedea.

El a făgăduit celor credincioşi că „voi fi cu voi până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20). Este corect?

Biblia spune în Evrei 13.8 că „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.” Credeţi aceasta? Aceasta este o făgăduinţă.

Voi nu trebuie să veniţi aici pentru a fi vindecaţi! Singurul lucru pe care trebuie să îl faceţi, este să credeţi că acest Cuvânt este adevărul.

Acum vă rog să staţi pentru câteva momente liniştiţi şi smeriţi. Au venit toţi, Billy? Numărul 3 lipseşte încă. Cum se spune 3 în limba mexicană? „Tres”.

Cred că acum a auzit şi cel care are acel număr, va veni aici. Credeţi din toată inima? Să ne mai rugăm o dată.

Doamne Isuse, noi recunoaştem că putem citi Cuvântul Tău şi că-L putem explica după cea mai înaltă cunoştinţă, dar Tu eşti singurul care-L poţi confirma. Numai Tu poţi decide dacă noi înţelegem corect sau fals. Tată, rugămintea mea este ca Tu să deschizi astăzi ochii oamenilor. Îngăduie-ne să vedem în după-amiaza aceasta ceva paradoxal, ceva care să-i ajute pe oameni să-şi dea seama că Tu eşti prezent, că Tu n-ai încetat să exişti şi că Cuvântul Tău este acelaşi ieri, azi şi în veci, pentru că Tu eşti Cuvântul. Îngăduie aceasta Doamne, pentru cei bolnavi, pentru cei ce suferă, căci mulţi dintre ei vin de departe. Ei suferă atât de mult, încât nici nu se pot bucura de aceste adunări. Vindecă-i, Doamne.

Îngăduie aceasta, Doamne. Noi suntem doar oameni şi tot ce putem face este să predicăm Cuvântul, spunând ceea ce ai spus Tu. Dar Tu eşti singurul care poţi împlini Cuvântul şi eu Te rog să faci aceasta, în Numele lui Isus. Amin.

Acum, doresc ascultarea şi atenţia voastră deplină.

În minutele următoare, vă rog să rămâneţi fiecare la locul vostru. Din câte îmi amintesc, eu nu cunosc pe niciunul dintre cei ce se află în rândul de rugăciune.

Odată când Isus străbătea mulţimea, de El S-a apropiat o femeie care nu poseda bilet de rugăciune şi care s-a atins de poala hainei Lui prin credinţă. El S-a oprit şi a întrebat: „Cine M-a atins?” (Luca 8.45). Toţi au negat că    L—ar fi atins, dar El S-a întors şi a privit spre femeie. Ea nu putea să se ascundă, deoarece Duhul lui Dumnezeu care era în El, îl călăuzise. El era Cuvântul. Cuvântul i s-a adresat femeii şi i-a spus care era suferinţa ei. Ea avea o scurgere de sânge şi a fost vindecată pe loc. De ce? Ea a crezut totul, şi ca urmare a simţit imediat că scurgerea de sânge pe care o avea de doisprezece ani s-a oprit. Este adevărat? Scurgerea de sânge s-a oprit imediat. Şi să vă spun ceva: El este Acelaşi şi astăzi!

Voi nici nu ar trebui să veniţi aici. Biblia spune că acum, în Noul Testament, Isus Hristos este Marele nostru Preot. Credeţi aceasta? El este singurul nostru Mare Preot. El este singurul Mijlocitor (Avocat) între Dumnezeu şi oameni. Cine? Omul Isus Hristos. Credeţi aceasta? Biblia spune că El este Marele nostru Preot care simte slăbiciunile noastre. Este adevărat? Câţi ştiu că acesta este adevărul? Ridicaţi mâna. Bine.

Deci printre noi nu sunt oameni care să nu cunoască Cuvântul. Cum ar proceda El, dacă ar fi atins de careva dintre voi? Da, El ar proceda la fel ca în trecut, pentru că Cuvântul spune că El este acelaşi ieri, azi şi în veci.  Este adevărat? De aceea, credeţi pur şi simplu şi spuneţi:

„Doamne, eu am umblat prin multe adunări, dar azi voi crede. Nu-mi voi face închipuiri proprii, ci voi crede pur şi simplu că Tu eşti aici. Eu am o problemă, de aceea, Te rog ajută-mă!”

Faceţi aceasta! Nu deveniţi nervoşi! Darul credinţei nu este ceva ce luaţi în mână ca să realizaţi un lucru, ci el înseamnă să vă daţi pe voi înşivă la o parte din cale.

Aici este o femeie. Dumnezeu, Tatăl nostru ştie că eu nu am văzut-o niciodată în viaţa mea. Ea este o străină pentru mine. Văd doar două sau trei persoane cunoscute în această sală – este sora Vayle, fratele Antony Milano, din New York, fratele Patt Tyler din Kentucky, şi fratele Fred Sothmann. Pe el l-am auzit mai înainte spunând un „Amin” puternic. Numai pe ei îi cunosc. Tatăl ceresc ştie lucrul acesta.

Eu n-o cunosc pe femeia aceasta şi nu ştiu de ce a venit aici. Dacă i-aş cunoaşte necazul şi aş putea s-o ajut, aş face-o cu plăcere. Depinde însă de ce are nevoie. Dacă ar avea nevoie de bani, aş putea s-o ajut cu câţiva dolari. Dacă ar fi vorba de probleme familiare i-aş spune: „Cheamă-l pe soţul tău!” şi apoi am discuta împreună. Dar eu nu ştiu ce vrea această femeie. Dacă este bolnavă, atunci eu nu o pot ajuta cu nimic. Eu nu o cunosc, dar în locul acesta se află Cineva, acest Cuvânt, care ne-a făgăduit că „lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi!

Poate că femeia aceasta este bolnavă, poate că are cancer, TBC, sau altceva şi este atât de grav încât medicina nu poate s-o mai ajute cu nimic. Eu nu o pot vindeca în nici un caz pe femeia aceasta! Dar cred că El îmi va descoperi necazul ei aşa cum a făcut-o cu femeia samariteană, cu Natanael sau cu Simon, când i-a spus pe nume: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa – ceea ce înseamnă „piatră mică.

Dacă El ar face aceasta aici, în faţa tuturor, dovedind astfel că acest Cuvânt este adevărul, câţi dintre voi L-ar crede? Este prezent cineva în locul acesta, care o cunoaşte pe această femeie? Ridicaţi mâna. Da, mulţi din voi o cunosc. Bine. Tatăl ceresc ştie că eu nu o cunosc. Să vedem acum ce spune El. Nu ar fi acest lucru un paradox? Eu nu ştiu cine este ea, nici de ce a venit aici, dar Dumnezeu ştie totul despre ea. Acum, voi discuta cu femeia.

Este prima persoană care stă în faţa mea de vreo trei luni încoace. Aş vrea să vorbesc puţin cu ea. De ce? Ca să intru în legătură cu duhul ei, aşa cum a făcut-o Isus când a discutat cu samariteanca. Eu fac aceasta ca să intru în contact cu duhul ei. Dacă Domnul Isus îmi va spune cine eşti, de ce ai venit aici, sau alte probleme de felul acesta, ai crede că El este în lucrare? El trebuie să fie, nu-i aşa? Dacă El face ceva, vom fi mulţumiţi cu toţii. Dacă ştim că Cuvântul Său este adevărul, atunci putem să ne încredem în El. Dacă El îmi va descoperi care este necazul tău, deşi nu te cunosc, aceasta va dovedi că aici este un Duh care te cunoaşte. Tu ştii că eu nu te cunosc, deci un om nu te va cunoaşte, ci Duhul. Acest lucru ni l-a făgăduit Dumnezeu pentru acest timp al stării Efesului. Crezi tu că acesta este adevărul? Desigur. Fie ca El să ne îngăduie aceasta. Eu văd că femeia aceasta suferă cu capul. Are dureri la frunte. Acesta este adevărul. Este adevărat? Dacă da, ridică mâna. Mulţumesc.

Dar nu acesta este motivul pentru care strănuţi în continuu. Tu ai sinuzită şi migrene. Nu eşti din Phoenix, ci dintr-o regiune muntoasă, cu păduri. Da, eşti fin Flagstaf. Este adevărat? Crezi că Dumnezeu îmi poate spune şi cine eşti? Desigur, tu eşti doamna Earl. Este adevărat? Du-te şi crede! Totul va fi în ordine, şi boala ta va trece. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Tatăl ceresc ştie că eu nu am văzut-o pe femeia aceasta până acum. Vedeţi cum se împlineşte Cuvântul! Nu eu sunt cel care face aceste lucruri, ci El. Eu sunt doar un om. Eu sunt doar gura Lui prin care vorbeşte El, microfonul Lui.

Microfonul tace atâta timp cât eu sau altcineva nu-l foloseşte. Tot aşa este şi omul. Dar când vine Duhul Sfânt omul poate vorbi. El este Vindecătorul, nu eu.

Cum vă merge? În faţa mea stă din nou o persoană care-mi este străină. Eu nu-l cunosc pe acest bărbat. Din câte îmi amintesc, nu l-am văzut niciodată până acum, dar Duhul îl cunoaşte. Duhul Sfânt şi Duhul lui Hristos este Unul şi Acelaşi Duh.

Unsul Isus, Omul Isus, era Fiul lui Dumnezeu, dar Duhul Sfânt care Se odihnea peste El era Dumnezeu. El a spus: „Tatăl locuieşte în Mine.” Şi Tată era Duhul Sfânt, deci Dumnezeu.

Dacă eu mă dau la o parte din drum, şi la fel acest bărbat, şi-l lăsăm pe Duhul vieţii să poată lucra, noi vom vedea slava Lui.

Acesta este motivul pentru care eu stau în aşteptare o clipă, până când vine ungerea care îmi arată ce trebuie să fac.

Dacă Dumnezeu, Domnul nostru, îmi va arăta care este necazul tău, sau alte lucruri despre tine, ce ai făcut, sau ceva asemănător, vei crede? Dacă El îmi va arăta care este necazul tău, vei crede că sunt slujitorul lui Dumnezeu şi că El este prezent în locul acesta? Tu ai hernie. Este adevărat? Da, aşa este.

Voi întrebaţi: „De unde ştii aceasta?” Şi eu aş vrea s-o explic, dar nimeni, nici un om nu ştie aceasta, este un paradox. Eu mai văd ceva: o vizită medicală. Tu suferi şi cu inima. Ridică mâna dacă este adevărat. Domnule Anderson, poţi să mergi acasă liniştit, pentru că Isus Hristos te vindecă. Aşa este. Credeţi şi nu vă îndoiţi!

(Fratele Branham continuă să se roage prin darul deosebirii pentru diferite persoane). Să ne rugăm.

Scumpul nostru Domn, eu aduc această adunare mică înaintea Ta. Noi ştim că ceea ce am auzit astăzi este Adevărul întreg, pentru că este Cuvântul Tău. Noi nu numai că credem că este adevărat, ci şi ştim aceasta. Noi Te-am văzut cum lucrezi, Doamne, de aceea am putut recunoaşte că este lucrarea Ta.

În afara lucrurilor paradoxale din lumea aceasta, din spaţiu şi din legile naturale ale lui Dumnezeu, noi putem vedea paradoxul şi acolo unde lucrează legea morţii asupra trupului omenesc, şi unde ştiinţa cu toate descoperirile ei este învinsă. Acest paradox e vindecarea divină.

Doamne, noi suntem bucuroşi pentru toţi aceşti oameni de ştiinţă. Noi nu-i subapreciem, ci Îţi mulţumim pentru ei, dar ştim că atunci când ei nu mai pot face nimic, intervine mâna Ta puternică. Medicii dau medicamente care pot să ajute, sau care pot să nu facă nimic. Dar când Te chemăm pe Tine, pe Cel care a dat făgăduinţa, vindecarea ne aparţine.

Doamne, cei care nu au gustat încă salvarea Ta, şi-au ridicat mâinile ca dovadă că o doresc. Ceva a avertizat inimile lor. Unii dintre ei au mărturisit că au fost greşiţi, alţii au spus că au fost decăzuţi şi că vreau să vină înapoi. Te rog, primeşte-i pe toţi! Mulţi dintre ei mă cunosc de ani de zile sau au auzit de mine. Ei ştiu că nimic bun nu locuieşte în om şi mai ales în mine.

Cum ar putea fi ceva bun în noi? Dar ei au văzut împlinirea făgăduinţei Tale şi sunt convinşi că acesta este adevărul. Ei au primit Cuvântul. Pe mulţi dintre ei nici nu      i-am putut chema pe platformă din cauza timpului înaintat.

Tată, Tu eşti Martorul meu, că eu nu am pretins niciodată că pot face ceva. Eu m-am predat doar în Mâna Ta, ţi-am permis să mă înlături din drum astfel încât Duhul Sfânt să poată veni în mine ca să-ţi facă lucrarea. Tată, noi recunoaştem că nici un om nu poate să facă aceste lucruri măreţe la care suntem martori, ci doar Tu.

Acesta este motivul pentru care Te rog să îi vindeci pe toţi bolnavii peste care s-au pus mâinile sau cred că Tu poţi face aceasta.

Îngăduie ca marele Tău Duh Sfânt să treacă prin clădire şi să-i vindece pe toţi cei ce au nevoie de vindecare. Salvează-i pe toţi, Doamne. Dăruieşte-le o întâlnire cu Tine. Revarsă Duhul Sfânt peste această adunare.

Noi aşteptăm ca să faci lucruri mari şi săptămâna viitoare în mijlocul nostru. Îngăduie aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Ridicaţi-vă acum cu toţii. Credeţi din toată inima voastră? Aş dori ca sora noastră de la pian, să înceapă să intoneze cântarea: „Eu vreau să Te laud!” Cunoaşteţi cântarea? S-o cântăm împreună. Nădăjduiesc că vă voi vedea şi mâine seară. Vom încheia imediat, dar mai întâi să cântăm cântarea. Să ne ridicăm cu toţii mâinile spre El.  (Fratele Branham cântă).

Să ne plecăm capetele pentru rugăciunea de încheiere. Fratele Jewel Passe se va ruga cu noi. Domnul să te binecuvânteze, frate Pasee. – Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *