Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMPĂCATUL NECREDINȚEI

17/05/1958, seara - Bangor, ME

Să rămânem în picioare pentru un moment de rugăciune.

Dumnezeule iubit, Îţi suntem recunoscători pentru privilegiul pe care-l avem de-a fi de partea veşniciei şi de a predica din nou Cuvântul Fiului Tău. Te rugăm ca în seara aceasta să ne vorbeşti în mod deosebit prin Cuvântul Tău şi să îngădui să avem părtăşie cu Duhul Sfânt astfel ca cei nevoiaşi să primească ceea ce au nevoie cu adevărat, iar bolnavii să fie vindecaţi spre slava TA, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Vă puteţi aşeza.

O, mulţumim Domnului pentru minunatul timp de părtăşie petrecut azi dimineaţă la dejunul oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline. Văd că în seara aceasta au venit foarte mulţi oameni, mulţi dintre ei fiind nevoiţi să stea în picioare sau chiar pe stradă, de aceea mă voi grăbi cât pot de mult.

Fiul meu, care mă aşteaptă la uşă, mi-a spus că mâine după-amiază voi vorbi din nou tot în locul acesta, iar subiectul la care m-am gândit este: „De ce trebuie să fiu născut din nou?” Va fi un mesaj scurt, care nu va depăşi 20-30 de minute, deoarece vreau să termin cam pe la 15.30 ca să puteţi merge acasă să vă odihniţi pentru serviciul de seară, când vom avea un serviciu de vindecare.

În seara aceasta aş vrea să citesc, ca bază pentru ceea ce vreau să spun, un text scurt din Evanghelia lui Matei 12.42:

„Împărăteasa de la miazăzi se va scula alături de neamul acesta, în ziua judecăţii şi-l va osândi, pentru că ea a venit de la marginile pământului, ca să audă înţelepciunea lui Solomon; şi iată că aici stă Unul mai mare decât Solomon.”

Dacă va fi cu voia Domnului, în seara aceasta aş vrea să vorbesc despre subiectul: „Păcatul necredinţei”, pentru că există un singur păcat, iar acesta este necredinţa. De multe ori ne gândim că este păcat să bei, să joci jocuri de noroc, să curveşti, etc. dar acestea nu sunt păcatul, ci doar atributele sau consecinţele păcatului.

Un bărbat sau o femeie fac lucrurile acestea deoarece nu cred în Domnul Isus, căci dacă ar crede în El nu le-ar face. Deci lucrurile pe care le numim păcat sunt de fapt atributele păcatului.

Conform Bibliei, există doar două duhuri care-l pot controla pe om: Duhul Sfânt (credinţa) şi Satana  (necredinţa). Fiecare dintre voi sunteţi stăpâniţi se unul din aceste două duhuri.

Necredinţa este un lucru îngrozitor, iar în textul citit în seara aceasta, Domnul Isus îi mustră pe oameni din pricina necredinţei lor. Astfel, în capitolul anterior, El spune:

„Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi pogorât până în Locuinţa morţilor; căci dacă ar fi fost făcute în Sodoma minunile care au fost făcute în tine, ea ar fi rămas în picioare până în ziua de astăzi.”  (Matei 11.23).

Vedeţi, aici El a spus: „Ar fi rămas în picioare.” Dar de ce nu a rămas în picioare?

Ei au avut un înger, au avut un mesaj de eliberare, au avut un proroc, un avertisment din partea lui Dumnezeu, dar nu le-au primit. Din pricina aceasta, Sodoma şi Gomora zac şi astăzi pe fundul Mării Moarte; n-au mai rămas nici măcar ruinele din ele. Acesta este rezultatul necredinţei.

Isus a mai spus: „…aici stă Unul mai mare decât mesajul acesta!”, şi ei totuşi nu cred. Mai mult, pentru că a spus aceasta, ei L-au numit Beelzebul, adică „domnul dracilor”. Pentru că putea spune gândurile oamenilor, cine erau sau ce au făcut, ei au zis că face acele lucruri cu ajutorul unui duh rău.

Vă puteţi imagina aceasta? Bărbaţi şi femei care au stăruit ani de-a rândul în citirea Scripturilor, au ajuns să spună că acelea sunt lucrarea diavolului, când Biblia spune cât se poate de clar că aşa trebuie să fie. Ei erau atât de înfăşuraţi în dogmele şi teologia lor, încât nu L-au putut recunoaşte.

Dumnezeu a lucrat în toate epocile prin oameni, iar motivul pentru care nu L-au crezut, a fost că El a făcut toate aceste lucrări măreţe ale lui Dumnezeu deşi la înfăţişare era doar un Om. Dar lui Dumnezeu Îi place să lucreze prin slujitorii Săi, pentru că El este Duh. Dumnezeu S-a arătat în Fiul Său, Domnul Isus, iar ei spuneau că un astfel de OM ar trebui ucis cu pietre pentru că Se face pe Sine Dumnezeu.

Prieteni, Cuvântul este încă Acelaşi; nu S-a schimbat, dar oamenilor le este foarte greu să înţeleagă că Dumnezeu, care este Duh, lucrează prin oameni. El a lucrat în toate epocile prin oameni. Astfel, S-a manifestat prin Moise, prin Ilie, prin Noe, prin Enoh, etc., şi a făgăduit că în timpul neamurilor Se va manifesta prin Biserica Sa. Necazul este că astăzi toţi vin şi spun: „Acea Biserică este denominaţiunea mea!”, punându-i la o parte pe toţi ceilalţi, dar Dumnezeu nu lucrează prin denominaţiuni, ci o face prin indivizi.

Noi am văzut că în versetul anterior El i-a mustrat pe cei din timpul Lui şi le-a vorbit despre păcatul lor: despre necredinţă. Apoi le-a vorbit despre Iona, care s-a dus într-o cetate care avea 180.000 de locuitori, deoarece Dumnezeu  l-a trimis acolo cu un mesaj de pocăinţă. Cred că mulţi dintre voi cunoaşteţi povestea, cum a luat o corabie spre Tars, iar pe drum a început acea furtună puternică. Nouă ne place mult să spunem că Ioan nu era în voia lui Dumnezeu, şi este adevărat, căci nu s-a supus însărcinării primite, dar Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele celor care Îl iubesc pe El. Astfel, Dumnezeu a transformat călătoria prorocului neascultător în una din cele mai mari binecuvântări despre care putem citi. Când corabia era pe punctul să se scufunde, corăbierii i-au legat mâinile şi picioarele şi l-au aruncat în apă, iar un peşte mare a venit şi l-a înghiţit. Noi ştim cu toţii că după ce mănâncă, peştele se lasă pe fundul apei ca să se odihnească. Ia daţi de mâncare peştişorilor voştri din acvariu şi veţi vedea că după ce mănâncă se lasă la fund. Toţi peştii fac aceasta.

Tot aşa a făcut şi peştele mare despre care se crede că a fost o balenă: când s-a văzut cu burta plină s-a gândit să meargă la fund să se odihnească.

De multe ori când îi aud pe unii oameni spunând: „Eu Îl accept pe Hristos ca Mântuitor personal, dar ştii… nu pot să trăiesc aşa!” sau: „Eu L-am acceptat pe Hristos ca Vindecătorul meu, dar nu ştiu… parcă mă tot doare mâna… Ulcerul din stomac nu mă lasă să mă simt bine… Capul mă doare la fel de tare.” mă gândesc: „Aceasta este dovada că tu L-ai acceptat pe Hristos doar printr-o concepţie intelectuală, deoarece atunci când Îl accepţi din inimă, nu te mai descurajează nici un simptom, şi indiferent ce se întâmplă, numeşti Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind Adevărul.”

O, locul acela micuţ şi sfânt unde omul se poate întâlni cu Dumnezeu! Locul de întâlnire al lui Moise cu Dumnezeu a fost în spatele deşertului. El primise o educaţie aleasă timp de patruzeci de ani, având cele mai bune diplome. Mai mult, ştia că este evreu şi că e chemat să fie un eliberator. Da, el ştia că Dumnezeu l-a chemat pentru această însărcinare, iar în cinci minute petrecute în prezenţa acelui rug aprins, a învăţat mai mult despre Dumnezeu decât a învăţat în toţi cei patruzeci de ani de teologie.

Astfel, orice om care merge să predice Evanghelia,   n-ar trebui să se pornească până nu are acea experienţă din „spatele deşertului”. Atunci nimeni n-ar mai putea scoate lucrul acesta din inima voastră. Oricât ar încerca să sucească Scriptura, să zică asta sau cealaltă, dacă v-aţi întâlnit faţă în faţă cu Dumnezeu, în adevăratul botez al Duhului Sfânt, atunci nu vor exista destui teologi în lume care să vă şteargă lucrul acela din inimă. De ce? Cu voi s-a întâmplat ceva: aţi fost Acolo, iar când un om ajunge în locul Acela, nimeni nu i-l mai poate scoate din inimă.

Când un om îşi găseşte locul în Hristos, credinţa îi spune: „prin rănile Lui am fost vindecat!” iar atunci nu vor fi destui doctori în lume care să-i spună că este pe moarte. Indiferent care ar fi simptomele, el crede oricum!

Ca Avraam care a chemat acele lucruri ca şi cum ar fi fost. El L-a crezut pe Dumnezeu pe Cuvânt; a crezut că Dumnezeu este în stare să facă ceea ce a făgăduit.

Problema bisericii de astăzi este că ea vine aici cu speranţă în loc de credinţă. Credinţa este pozitivă; ea nu se laudă, iar atunci când vorbeşte ştie ce spune. Credinţa este puternică; ea are „păr pe piept”, iar când vorbeşte, totul tace. Atunci când vorbeşte credinţa dumnezeiască, simptomele rămân fără grai. Ea ştie unde se află; este pe terenul bun pentru că a avut o experienţă.

Când îi aud pe oameni vorbind despre simptome, mă gândesc la Iona. Dacă este vreun om care are dreptul să vorbească despre simptome, acela este Iona. Noi ne gândim la el şi spunem că a alunecat de pe cale deoarece nu era în voia lui Dumnezeu, pentru că a refuzat să îndeplinească ceea ce i se poruncise să facă.

Şi iată-l acum cu mâinile legate la spate, în burta unui peşte, undeva în adâncul oceanului frământat de un uragan puternic. Oriunde privea vedea numai stomacul balenei. Voi vorbiţi de simptome, dar el le avea şi cred că nici unul din cei prezenţi aici nu este într-o situaţie ca a lui.

Dar uitaţi-vă ce a făcut bărbatul acesta. Noi ne gândim că el a alunecat şi ca urmare a ajuns în afara voii Domnului, în timp ce noi suntem în voia Lui. Dar în situaţia în care se afla, Ioan a spus: „Ştiu că dacă voi privi spre Templul Tău cel sfânt…” pentru că ştia bine că atunci când Solomon a închinat Templul, s-a rugat şi a spus: „Dacă vreunul din fiii poporului Tău va fi în strâmtorare undeva şi va privi spre Templul acesta sfânt, ascultă-i rugăciunea, Doamne, şi izbăveşte-l…”

El a crezut că rugăciunea lui Solomon a fost primită şi că dacă va privi spre acel Templu zidit de mâna omenească, va fi ascultat. Şi dacă în acele circumstanţe şi sub impresia acelor simptome, Iona s-a încrezut în rugăciunea lui Solomon şi într-un Templu zidit de mâini omeneşti, cum ar trebui să fim noi astăzi, în aceste circumstanţe, când nu mai trebuie să privim spre un Templu făcut de om, nici spre un om care s-a rugat, ci privim spre Tronul lui Dumnezeu însuşi, unde Isus stă la dreapta Sa, cu propriul Său sânge, făcând mijlocire pentru păcatele noastre, după ce a murit pentru noi?

Ar trebui să ne întoarcem de la simptomele noastre şi să privim acele lucruri ca şi când nici n-ar fi, deoarece Dumnezeu ne-a făcut o promisiune.

Priviţi ce a făcut Dumnezeu cu prorocul Său în acele circumstanţe: l-a ţinut în viaţă timp de trei zile.

Noi ştim că poporul din Ninive se închina la idoli, iar zeul lor principal era balena. Şi iată că pescarii de pe coastă au văzut cum o balenă a venit până aproape de ţărm şi a scuipat afară un om – un zeu a adus un proroc. Păi, cu siguranţă aveau să-l asculte! El a mers prin cetate predicând unor oameni care nu ştiau deosebi nici stânga de dreapta, dar toţi s-au pocăit în sac şi cenuşă, punând saci chiar şi pe animale.

Astfel, referindu-se la lucrul acesta, Isus a spus: „Aici este Unul mai mare decât Iona.” Dar ei L-au numit Beelzebul. Apoi, El s-a referit la împărăteasa Sudului, pe care noi o cunoaştem ca „împărăteasa din Seba”. Poate că într-o zi vă veţi uita pe hartă să vedeţi la ce depărtare era Seba de Palestina.

Dumnezeu a lucrat minunat în zilele lui Solomon, dar El nu şi-a lăsat niciodată poporul fără un martor, ci întotdeauna, în toate epocile, a avut Darul Său în slujitorii Lui. Da, Dumnezeu a avut în toate epocile reprezentantul Său aici pe pământ şi nu a rămas niciodată fără martor.

Astfel, în zilele lui Solomon, Dumnezeu a pus Darul Său în acest bărbat. Şi când Dumnezeu trimite un asemenea Dar, iar oamenii Îl resping, ei intră într-un mare haos. Dacă însă primesc Darul Său, pentru oamenii aceia va fi o epocă de aur.

Isus a încercat să-i facă să vadă că aceea era epoca lor de aur, însă ei nu L-au primit, de aceea le-a spus: „Eu am venit să fac lucrările lui Dumnezeu înaintea voastră, dar voi nu Mă credeţi…” apoi a adăugat: „Cum a fost în zilele lui Iona şi în timpul lui Solomon.”

Haideţi să privim puţin la timpul lui Solomon.

Când Dumnezeu i-a dat împăratului Solomon un mare dar al deosebirii, tot Israelul i s-a alăturat.

O, n-ar fi minunat dacă şi biserica de astăzi s-ar alătura marelui Dar al lui Dumnezeu – Duhului Sfânt? N-ar fi minunat dacă am pune deoparte toate deosebirile dintre noi şi denominaţiunile noastre şi ne-am alătura celui mai mare DAR pe care L-a trimis Dumnezeu pe pământ – Duhului Sfânt? Fiul Său a murit pentru ca El să poată veni.

Poate ziceţi: „Duhul Sfânt este un DAR mai mare decât Hristos?”

Păi, El a venit prin Hristos!

Când ei L-au numit Beelzebul, El le-a zis: „Dacă vorbiţi aşa împotriva Fiului omului, sunteţi iertaţi, dar când va veni Duhul Sfânt şi veţi vorbi la fel şi despre El (va fi destul să spuneţi un singur cuvânt împotriva Lui), nu veţi fi iertaţi nici în veacul acesta, nici în veacul viitor.”

Aceasta este o zi mai mare ca aceea, pentru că Duhul Sfânt lucrează universal în Biserica Sa.

Nu ar fi minunat? Ar fi ca în zilele lui Solomon, iar noi ştim cu toţii că epoca de aur a Israelului a fost tocmai timpul în care a domnit Solomon. Atunci a fost zidit Templul şi toate popoarele s-au temut de ei.

Astăzi, când vedem tot felul de rachete pe cer, teama ne cuprinde tot mai mult. De curând am văzut lansrea cu succes a unei rachete ruseşti, iar într-o zi se vor trezi. În ce ne priveşte, noi ne săpăm peste tot o mulţime de adăposturi, dar chiar credeţi că acolo veţi fi în siguranţă atunci când va cădea bomba cu hidrogen?

Cu câtva timp în urmă am stat de vorbă cu un om de ştiinţă care mi-a spus: „Frate Branham, acea bombă va face în pământ un crater de 175 de picioare şi va avea o întindere de 100 de mile pătrate.”

Unde vă veţi adăposti atunci? Există însă un adăpost, dar acela nu este din oţel şi nici nu e săpat în pământ, ci e făcut din pene. Da, înainte ca lucrul acesta să se întâmple, noi vom locui şi vom fi răpiţi sub penele Lui.

Noi am văzut că Israelul a fost în siguranţă câtă vreme au stat lângă Dumnezeul lor. Lucrul acesta a stârnit o mare curiozitate, căci vestea despre ei s-a dus de la un popor la altul, de aceea oamenii veneau de pretutindeni să vadă unitatea şi propăşirea lor.

Şi în frumoasa noastră ţară ar putea fi la fel dacă toate bisericile de astăzi şi creştinii şi-ar uni inimile, căci este scris: „Când poporul se va aduna şi va chema Numele Meu, îl voi asculta din ceruri.”

Ne-am mai teme de Rusia dacă toată creştinătatea din America s-ar uni şi toţi ar fi ca unul? Cu siguranţă că nu, deoarece nimeni nu poate lupta împotriva lui Dumnezeu.

Şi Israelul era unit în zilele acelea. Ei nu aveau războaie din cauză că toţi se temeau de ei; şi nu de ei, ci de Dumnezeul lor.

Şi fiindcă trecătorii răspândiseră vestea aceasta, ştirile au ajuns până în Seba. Toţi cei ce vorbeau cu micuţa regină de acolo, ziceau: „Ar trebui să mergi în Israel şi să vezi minunea din mijlocul lor, căci Dumnezeu le-a trimis un DAR care lucrează în mod deosebit. Noi am fost acolo şi l-am văzut manifestat.”

Ce fior trebuie să fi simţit ea, căci după cum ştiţi, credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu.

Când această regină a auzit din mai multe părţi ce Dumnezeu avea acel popor şi cum a uns El un bărbat cu un mare dar, inima ei a început să bată cu putere.

Scriptura spune că voi sunteţi sarea pământului, iar dacă vreţi ca oamenii să înseteze după Hristos, trebuie să fiţi săraţi. Asta-i tot ce trebuie să facă biserica, pentru că sarea provoacă sete. Dar dacă sarea îşi pierde puterea de a săra; dacă biserica îşi pierde puterea şi devine o denominaţiune, nu-i mai rămâne nimic altceva decât să vorbească.

În ce zi trăim! Ce mustrare pentru oameni! Duhul lui Dumnezeu este Cel ce face aceasta.

Acum fiţi atenţi! Lucrul acesta a făcut-o pe împărăteasă să-şi dorească să vadă personal despre ce este vorba. Să nu uitaţi că ea era o păgână dintre neamuri. Totuşi, voia să vadă despre ce este vorba, deoarece ceva din inima ei îi spunea că lucrul acela era adevărat. Desigur, împărăteasa aparţinea unei biserici şi avea preoţi, episcopi şi aşa mai departe, dar era o biserică intelectuală, o adunătură de teologi.

Şi iată că acum a auzit că acolo, în Israel, era un Dumnezeu viu care se manifesta în mijlocul poporului.

O, Dumnezeule, ai milă!

La ce v-ar folosi un Dumnezeu istoric dacă n-ar fi şi astăzi Acelaşi? Dacă „focul cincizecimii” nu este şi astăzi la fel de bun ca atunci, ce rost mai are să vorbim despre el? La ce i-ar folosi unui om îngheţat de frig dacă ia-ţi desena un foc şi i-aţi spune că într-o zi a existat un foc real? Asta nu i-ar ţine de cald. El nu are nevoie de un foc istoric desenat, ci de unul arzând, pentru că îi este frig.

Oamenii care citesc Biblia se mulţumesc cu un Dumnezeu care a trăit într-un timp trecut, dar haideţi să avem un Dumnezeu al timpului prezent; un Dumnezeu care este şi astăzi la fel ca atunci! Ce rost are să predicăm Biblia dacă Dumnezeu este Unul mut, care nu răspunde şi nu este credincios făgăduinţelor Lui? Ce rost are să-i daţi canarului vostru vitaminele A şi B pentru întărirea aripilor, dacă îl ţineţi tot timpul în colivie? La ce-i folosesc vitaminele dacă nu-l lăsaţi afară?

Ce rost au toate seminarele şi şcolile teologice, diplomele de predicatori şi doctoratele în divinitate? La ce folosesc toate acestea dacă se învaţă despre un Dumnezeu istoric, deşi Biblia spune clar că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? El nu este mort, ci a înviat şi este viu în vecii vecilor. Acesta-i Dumnezeul despre care vreau să mi se vorbească. Acesta este Dumnezeul despre care vrea să audă orice fiu al lui Avraam atunci când este în nevoie.

Când am fost în India, am fost întâmpinat de episcopul Bisericii Metodiste, care mi-a spus:

„Frate Branham, cred că n-ai venit aici ca misionar, deoarece noi ştim mai mult despre Biblie decât veţi şti vreodată voi, yankeii.”

Acesta este adevărul. Biblia este o carte răsăriteană pe care noi încercăm s-o înţelegem cu educaţia noastră apuseană. Bărbatul acela mi-a mai spus:

„Ceea ce vrem noi să auzim este că Dumnezeu v-a vizitat pe voi, yankeii, printr-un dar care-L face viu şi care va face şi Biblia vie din nou. Asta vrem să vedem.”

Asta este când de zeci de mii de ori, mii de oameni au venit la Hristos. Ei vor să vadă realitatea vie.

Dacă Dumnezeu a fost atât de măreţ într-o altă epocă, de ce n-ar fi Acelaşi şi în seara aceasta? Ce rost ar avea să credem în El dacă ar fi doar istoric şi nu şi prezent?

Şi această micuţă regină îşi punea aceleaşi întrebări: „Noi avem zeci de temple; avem cei mai bine educaţi preoţi, însă ei vorbesc dar zeii nu le răspund. Am auzit însă că există un Dumnezeu…”

Vedeţi? Credinţa vine în urma auzirii: „Am auzit că este un Dumnezeu care îşi iubeşte poporul şi se descoperă printre ei. Aş vrea să merg să-L văd…”

O, acea sete binecuvântată din inima unui bărbat sau a unei femei care însetează după neprihănire! Biblia spune că vor fi umpluţi.

Acum priviţi ce avea ea de făcut. Dacă ar fi mers la preotul ei şi i-ar fi spus:

„Puteţi să-mi permiteţi să lipsesc câteva luni, căci aş vrea să merg în Israel să văd dacă Dumnezeul lor este viu, după cum se vorbeşte, şi dacă le-a fost trimis într-adevăr un dar în slujitorul Său, Solomon? Aş vrea să merg să văd cum se manifestă.”

Cu siguranţă preoţii nu i-ar fi dat voie să facă aceasta, ci i-ar fi răspuns:

„Tu ştii că biserica noastră nu colaborează cu treziri de felul acesta!”

Dacă însă în inima unei femei se află adevărata sete, ea va merge oricum. Aşa este. Nimic nu-i poate sta în drum.

Deci Dumnezeu a vorbit inimii acelei doamne şi ea a ştiut că va fi excomunicată. Dar din ce urma să fie excomunicată? Ce avea de pierdut când tot ce poseda erau doar o grămadă de crezuri? Ea voia să plece pentru că a auzit că există un Dumnezeu care trăieşte şi Se descoperă în poporul Său.

Curând a început să se pregătească de plecare, dar avea o mulţime de lucruri de înfruntat. Prima problemă o constituia faptul că era femeie. Călătoria era lungă – se estimează că Ierusalimul era la o distanţă de trei luni de mers, dar nu cu un Cadillac cu aer condiţionat, ci călare pe o cămilă. Nu-i de mirare că Isus a spus: „În ziua judecăţii, ea se va scula alături de generaţia aceasta, şi o va osândi.” (Matei 12.42).

Nouă, cu toate Cadillac-urile şi maşinile noastre moderne, ne este greu să venim până peste stradă. Nu-i de mirare că fiecare dintre noi va trebui să stăm alături de această femeie în ziua judecăţii. Ea a călătorit timp de trei luni pe spatele unei cămile, pentru că era hotărâtă să meargă să vadă dacă era adevărat sau nu ceea ce auzise. Când preotul i-a spus că ei nu colaborează cu acea mişcare, ar fi trebuit să-i fie de-ajuns, însă ea a vrut să meargă să vadă cu ochii ei. Această femeie urma să facă aşa cum am spus în mesajul din seara trecută, când Filip i-a spus lui Natanael: „Vino să vezi dacă poate ieşi ceva bun din Nazaret.”

Nu vă mulţumiţi să staţi acasă şi să criticaţi, ci veniţi şi vedeţi. Nu fiţi critici; staţi jos, luaţi Scriptura şi vedeţi dacă este adevărat sau nu, deoarece există o singură cale de a afla adevărul: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” ( Ioan 5.39). Asta a spus Isus.

Deci micuţa femeie şi-a zis în inima ei: „Mă voi sui acolo şi mă voi convinge singură chiar dacă va trebui să suport consecinţele.” Astfel, şi-a încărcat cămilele cu aur, pietre scumpe, mir, tămâie şi tot felul de daruri scumpe, şi şi-a pregătit slujitorii pentru plecare căci, dacă Dumnezeul cel adevărat era într-adevăr acolo, merita să înfrunte orice greutăţi.

„În inima mea este Ceva care mă împinge să merg să mă conving.”

Acum urma să se confrunte cu o altă problemă: cu atâta aur pe cămile şi cu toate acele daruri scumpe, ea trebuia să străbată deşertul timp de 90 de zile, iar fiii lui Ismael erau tâlharii deşertului. Ce pradă uşoară ar fi fost pentru ei acea femeie micuţă însoţită doar de câţiva soldaţi eunuci, pe care i-ar fi putut înjunghia cu uşurinţă.

Dar să ştiţi că este ceva cu credinţa, deoarece ea nu cunoaşte frica. Dacă eşti cuprins de credinţă, nu vei avea niciodată teamă sau îndoială şi vei merge înainte. Tu eşti chemat de Dumnezeu şi nimic nu te poate opri. Ea nu s-a gândit deloc la teamă, pentru că urma să-L vadă pe Dumnezeul cel viu care se manifesta în poporul Său.

Şi iat-o străbătând deşertul pe cămilă, iar într-o zi a ajuns la porţile cetăţii… Ea şi-a întins cortul şi în dimineaţa următoare s-a pregătit şi a luat poziţia corectă în care putea să vadă darul lui Dumnezeu în lucrare, zicându-şi: „A sosit timpul. Am străbătut o cale lungă, dar acum voi vedea cum lucrează acest dar.”

Ea n-a venit să stea doar câteva ore; n-a venit numai pentru o adunare şi nici n-a spus: „Voi lua loc, dar la primul lucru pe care-l va spune predicatorul şi nu este după învăţătura bisericii mele, mă voi ridica şi voi pleca.”

O asemenea atitudine arată că omul acela este fie needucat, fie necrescut, fie că mintea lui este controlată de Diavolul.  Aşa este.

Dar ea a venit şi indiferent cât de diferit părea totul, dorea să vadă cum lucra acel dar. Am putea discuta despre multe lucruri, dar ce rost ar avea? Asta-i problema.

Deci ea şi-a aşezat cortul afară, la poartă. Îmi place aceasta. Să stai până la gata. Să cauţi până găseşti. Pot s-o văd cum stă şi citeşte manuscrisele, cercetând făgăduinţele pe care le făcuse Dumnezeu, ca să poată compara lucrurile pe care avea să le vadă.

Şi ce credeţi că s-a întâmplat în dimineaţa când această femeie a luat parte pentru prima dată la adunarea în care a văzut bărbaţi şi femei care veneau înaintea lui Solomon, a unui om prin care lucra darul deosebirii?

Ea a spus: „Este întocmai cum am auzit.”

Astfel, a rămas acolo şi a participat zi de zi la acele adunări, până a venit şi rândul ei. Şi când a stat înaintea lui Solomon, darul lui Dumnezeu a lucrat asupra ei în mod miraculos, iar Biblia spune că ea a mărturisit că Solomon i-a făcut cunoscute toate întrebările din inima ei. Urmarea? Femeia a crezut şi a spus: „Tot ce am auzit este adevărat; ba mai mult, acesta este Adevărul.”

Isus a spus că împărăteasa din Seba se va ridica în ziua judecăţii împreună cu această generaţie şi o va osândi pentru că ea a venit din părţile cele mai îndepărtate ale lumii să vadă un astfel de dar. Cum rămâne însă cu noi când avem experienţa ei? Câteva mii de ani mai târziu, noi trăim tot felul de experienţe care dovedesc că Dumnezeul cel viu trăieşte. Da, El este şi astăzi la fel de real ca şi atunci.

Când Petru a venit în adunare, El i-a spus: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa…” (Ioan 1.42). Apoi, Filip l-a adus pe prietenul său Natanael, iar Isus i-a zis: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este nici un vicleşug.” (Ioan 1.47).

Mirat, Natanael L-a întrebat: „Rabi, de unde mă cunoşti?”

„Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

„Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.” (v. 48-49).

Dar ce au spus acei evrei care stăteau şi se uitau? „O, El este un Beelzebul; este un ghicitor!”

Când S-a dus în Samaria şi femeia aceea a venit să îşi ia apă de la fântână, Isus i-a zis:

„Dă-Mi să beau!”

„Nu se cade ca un evreu să stea de vorbă cu o femeie samariteană”, a răspuns ea, dar El i-a replicat:

„Dacă ai fi cunoscut Darul lui Dumnezeu şi cu cine vorbeşti, Mi-ai fi cerut tu apă.” Apoi a continuat să vorbească cu ea până când a aflat ce probleme avea, iar atunci i-a zis:

„Du-te şi adu-l pe bărbatul tău.”

„N-am bărbat”, a răspuns ea.

„Aici ai spus adevărul, pentru că ai avut cinci bărbaţi, iar cel cu care eşti acum nu e bărbatul tău.”

Când a auzit aceste cuvinte, ea nu a spus că El era diavolul sau Beelzebul, şi repet încă o dată ceea ce am mai spus: femeia aceasta ştia mai multe despre Dumnezeu decât ştiu 90% din predicatorii americani! Astfel, ea I-a zis:

„Doamne, văd că eşti proroc.” Ea ştia lucrul acesta pentru că aşa fusese învăţată. Spiritual, ea era obişnuită cu lucrul acesta, căci fusese învăţată.

„Noi (samaritenii), ştim că atunci când va veni Mesia, El ne va spune toate lucrurile, dar Tu cine eşti?”

Şi El i-a răspuns: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.25-26).

Atunci ea a alergat în cetate şi a spus: „Veniţi să vedeţi un om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva acesta este Hristosul?” (v. 29).

Aceasta nu era pentru neamurile din timpul acela, ci este pentru acum; este felul în care S-a descoperit El însuşi atunci.

Acum, dacă împărăteasa din Seba se va ridica şi va osândi acea generaţie… Oh, ascultaţi-mă, oameni buni! Dacă împărăteasa din Seba se va ridica şi va osândi acea generaţie, cum spune Isus, ce se va întâmpla cu noi care de două mii de ani primim aceeaşi învăţătură şi în seara aceasta Îl vedem făcând încă aceleaşi lucruri? Ce se va întâmpla cu generaţia aceasta când ea va depune mărturie? Gândiţi-vă! Ce vom face noi care zicem că suntem buni şi mergem la biserică? Ce este păcatul? Necredinţa. Nu are importanţă cât de religios eşti, pentru că şi mahomedanii şi budiştii sunt la fel.

Religia este una, iar mântuirea este alta. Religia este o acoperire; mântuirea este un dar de la Dumnezeu.

Împărăteasa din Seba se va ridica şi va condamna generaţia aceasta. De ce? Pentru că ea a văzut darul lui Dumnezeu lucrând printr-un bărbat şi a spus: „Acesta este adevărul”, acceptându-L pe Iahveh ca Dumnezeul ei. Oh, ce vă veţi face atunci?

Cu câtva timp în urmă în America centrală era un predicator renumit care se numea Daniel Greenfield. Cred că mulţi din voi i-aţi citit cartea. Într-o noapte, bărbatul acesta a avut un vis în care se făcea că a murit şi s-a dus în ceruri. Când a ajuns la poartă, paznicul a venit şi a întrebat:

„Cine se apropie de locul acesta?”

„Mă numesc Daniel Greenfield şi sunt un evanghelist din America” a răspuns el.

Portarul i-a spus: „Un moment, domnule Greenfield, să văd dacă te pot lăsa înăuntru căci, dacă numele tău este în cartea mea, totul este în ordine.” După ce s-a uitat în carte, paznicul s-a întors şi i-a spus: „Îmi pare rău, domnule, dar numele tău nu este trecut în cartea mea.”

„O”, a spus Daniel, „cu siguranţă este o greşeală! Eu am predicat Evanghelia şi am trăit cum se cade. Sunt sigur că numele meu este în carte.”

„Îmi pare rău, dar nu este.”

„Atunci ce trebuie să fac?”

„Ai putea face recurs la marele Tron de judecată”, i-a răspuns paznicul.

„Păi, dacă nu este altă şansă, o voi face.”

Şi spunea că deodată a început să meargă prin spaţiu cu o viteză teribilă, până a ajuns în prezenţa unei Lumini. În timp ce Lumina devenea mai strălucitoare, el înainta tot mai încet, tot mai încet, iar după un timp s-a oprit. Lumina aceea nu venea dintr-un loc anume, ci era peste tot în jurul lui.

„O, ce simţământ!” s-a gândit el. „Să stai în această Prezenţă…” Şi din acea Lumină s-a auzit un Glas ca un tunet grozav, care a întrebat:

„Cine se apropie de tronul Meu?”

„O, Dumnezeule Iehovah, sunt evanghelistul Daniel Greenfield. Am fost respins de la porţile cerului şi mi s-a spus să fac recurs, la cazul meu, în faţa Justiţiei Tale.”

„Prea bine” a spus El. „Te voi încerca cu Legea Mea.” Apoi a continuat: „Daniel Greenfield, ai minţit vreodată?”

Şi Daniel spunea: „Până atunci am crezut că sunt un om cinstit şi sincer, o, dar în acea Prezenţă am văzut că am spus o mulţime de lucruri mărunte care erau zise pe ocolite sau aveau dublu înţeles,” aşa că I-am răspuns:

„Da, Doamne, am minţit.”

El a continuat: „Daniel Greenfield, ai furat vreodată?”

 Până atunci am crezut că sunt un om cinstit, dar in prezenţa acelei Lumini mi-am adus aminte de multe lucruri mărunte pe care le-am făcut deşi erau dubioase.”

Frate şi soră, în biserica ta, printre vecini, în faţa păstorului, etc., tu poţi părea un om bun, dar stai numai să ajungi în prezenţa acelei Lumini desăvârşite.

A spus că după aceea Glasul acela a spus: „Daniel Greenfield, dreptatea Mea cere desăvârşire. Ai fost desăvârşit în viaţa ta?”

„Nu, Doamne, nu am fost!” a răspuns el.

Şi el povestea că în clipa aceea i s-a părut că aude o explozie puternică: „Mi se părea că toate oasele mi s-au dislocat şi am fost cuprins de un tremur puternic”. Apoi am auzit un Glas care părea a fi cel mai dulce glas pe care l-am auzit vreodată. Cred că nici o mamă n-ar fi putut vorbi atât de duios. M-am întors să văd cine vorbeşte şi atunci am văzut cel mai plăcut chip pe care l-am întâlnit vreodată.  El a venit spre mine, m-a cuprins cu braţele şi a spus:

„Tată, acesta este adevărul. Daniel Greenfield n-a fost desăvârşit în viaţa lui, dar a făcut un lucru bun: Jos, pe pământ, el a stat de parte Mea, de aceea aici, în ceruri, şi Eu voi sta de partea lui.”

Prieteni, în seara aceasta vă întreb: „Cine va sta de partea voastră dacă veţi muri la noapte? Biserica voastră, păstorul, tatăl sau mama voastră? Daţi-mi voie să vă prezint pe Cineva care o poate face. Dacă veţi sta de partea Lui aici, El va sta de partea voastră acolo.

Gândiţi-vă la aceasta în timp ce ne vom pleca pentru un moment de rugăciune. Dar înainte de a ne ruga, vreau să fiţi cinstiţi faţă de voi înşivă, fie că sunteţi tineri sau bătrâni, căci vă întreb: L-aţi întâlnit vreodată faţă în faţă, i-aţi vorbit despre păcatele voastre şi ştiţi că aţi primit iertarea pentru ele?

Poate aţi mers la biserică, ceea ce este bine; poate  v-aţi botezat conform crezului vostru. Poate cunoaşteţi tot catehismul şi sunteţi un bun student în Scriptură, dar pe El Îl cunoaşteţi? Dacă nu, vreţi să fiţi sinceri cu Dumnezeu? Dacă El, care este Duhul Sfânt, vă vorbeşte acum şi vă zice: „Copile, tu ştii că eşti greşit. Ştii că dacă vei muri la noapte nu vei putea sta în prezenţa Mea, de aceea: acceptă-L chiar acum pe Fiul Meu!” ridicaţi mâna, căci prin aceasta spuneţi: „Dumnezeule, adu-Ţi aminte de mine, căci am nevoie de mila Ta. Prin faptul că mi-am ridicat mâna, vreau să-Ţi spun că dacă mă vei ajuta acum voi sta de partea Ta.”

Vreţi să ridicaţi mâinile? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Ridicaţi mâna şi voi, cei de la balconul din stânga, şi spuneţi: „Dumnezeule, ai milă!” Balconul din dreapta… Să nu vă fie ruşine.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.

„Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri!” (Luca 9.26).

Gândiţi-vă la aceasta! Nu contează cât de bun eşti, nici câte ai făcut, căci toate acestea nu valorează nimic în prezenţa lui Dumnezeu. Problema este că, ori sunteţi de partea lui Hristos, ori nu sunteţi de partea Lui.

S-au ridicat cam 20-30 de mâini. Să mai aşteptăm puţin, poate mai este cineva… Îl rog pe pianist ca în timp ce stăm cu capetele plecate să ne dea tonul la o cântare.

Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Nu priviţi în jur, ci staţi cu capetele plecate.

Şi acum, prieteni, în timp ce stăm în prezenţa lui Dumnezeu, fiind conştient că într-o zi va trebui să dau socoteală pentru mesajul din seara aceasta (şi la fel voi), prin harul lui Dumnezeu vi-L ofer pe Isus Hristos care şterge toate păcatele. Vreţi să vă puneţi de partea Lui, astfel încât în ziua aceea să stea şi El de partea voastră?

Dumnezeu să te binecuvânteze domnule. Asta-i bine. Mai este cineva care vrea să ridice mâna şi să spună: „Dumnezeule, ai milă şi de mine!”? Acum depinde de voi.

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. Să ştiţi că Dumnezeu vă vede mâinile ridicate. „Ai milă de mine, Dumnezeule, căci am nevoie de Tine cu adevărat.”

În timp ce toată adunarea se roagă cu capetele plecate, am să vă spun ceva: Nici unul dintre voi, fie că este tânăr sau bătrân, nu ştie când va pleca.

Căci „…oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9.27).

Nu ar fi trist să ajungeţi sus şi acolo să constataţi că aţi fost greşiţi?

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă. El vede mâinile voastre ridicate.

Voi mai aştepta puţin. Nu vă împietriţi, ci fiţi cu inima smerită.

Aşa zisa biserică şi-a trecut inima prin toate programele necenzurate de radio şi televiziune; oamenii citesc „Poveşti adevărate” iar inima li s-a împietrit atât de tare încât nu mai au nici sensibilitate, nici lacrimi. Femeile nu mai roşesc, nu mai au nici un pic de ruşine în faţa bărbaţilor. Spuneţi voi, nu este un timp groaznic? Dar aşa trebuie să fie înainte ca o rachetă anume să-şi facă lucrarea. Dumnezeu a spus că o va face şi aşa va fi. O, prieteni, dacă sunteţi în starea aceasta rea, în seara aceasta lăsaţi totul în urma voastră şi acceptaţi-L pe Isus Hristos!

Cu câtva timp în urmă am stat de vorbă cu o fată.   M-am simţit călăuzit să vorbesc cu ea aşa că după încheierea serviciului din ziua aceea, i-am zis: „Soră, n-ai vrea să vii la Hristos?” dar ea mi-a răspuns:

„Eu aparţin de biserică, iar dacă aş fi vrut să vorbească cineva cu mine, l-aş fi chemat pe păstorul meu, care vorbeşte pe înţeles. Să nu încerci cumva să mă îmbrăţişezi!”

„Îmi pare rău, dar n-am vrut să te îmbrăţişez. Am intrat în vorbă cu tine doar pentru că m-am simţit călăuzit   s-o fac.”

Eram în faţa Bisericii Baptiste din Nashville, Tennessee, iar ea stătea lângă o tufă de trandafiri roşii. Nu voi uita niciodată seara aceea! Vântul adia, iar luna strălucea. Fata şi-a întors buzele vopsite, şi-a ridicat nasul în vânt şi mi-a întors spatele îndreptându-se spre un grup de băieţi.

Cam după un an am trecut din nou prin oraş căci aveam o campanie de evanghelizare. Şi în timp ce mergeam pe stradă, am văzut o tânără care era îmbrăcată cu o rochie groaznică. Când am văzut-o, mi-am zis: „Nu poate fi ea!”   M-am întors şi am privit-o mai atent, iar ea a spus:

„Salut, predicatorule!”

„Bună ziua. Nu cumva eşti…”

„Da, eu sunt.” a răspuns ea. Apoi s-a oprit, şi-a băgat mâna în buzunar, a scos o ţigară şi a întins pachetul spre mine zicând:

„Ia şi tu una.”

„Să-ţi fie ruşine!”

„Sau poate vrei o înghiţitură din sticluţa mea?” a continuat ea.

„Tatăl tău ştie?” (el era diacon în biserică).

Atunci fata a spus: „Vreau să-ţi spun ceva, predicatorule. Îţi aminteşti de seara aceea când mi-ai vorbit lângă tufa de trandafiri?”

„Nu o voi uita niciodată”, am răspuns eu.

„Ei bine, aceea a fost ultima mea chemare!”

(După seara aceea, ea a intrat în lucrurile adolescenţilor moderni cu acel rock şi cu celelalte lucruri murdare).

Şi fata a continuat: „Predicatorule, inima mea este atât de împietrită încât dacă aş vedea sufletul mamei mele prăjindu-se ca o chiftea, în iad, aş râde.”

Vedeţi, ea trecuse linia dintre har şi judecată.

O, prieteni, să nu faceţi aceasta!

Tinerilor, nu vreţi să-L acceptaţi pe Hristos, în seara aceasta, în timp ce voi mai aştepta puţin? Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Te rog fii milostiv…”

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Asta-i bine; este frumos. S-au ridicat mai multe mâini, ceea ce este foarte bine.

Haideţi să ne rugăm.

Dumnezeule veşnic şi binecuvântat, în seara aceasta eu am propovăduit aici Cuvântul Tău, iar Duhul Sfânt este prezent în adunare. Este scris că „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu este atras de Tatăl care M-a trimis…” (Ioan 6.44), iar în seara aceasta s-au ridicat o mulţime de mâini, ceea ce înseamnă că ei au luat o decizie. Ştiinţa spune că mâinile lor trebuie să stea în jos, dar Duhul din ei a sfidat orice lege ştiinţifică şi i-a făcut să le ridice ca dovadă că s-au hotărât pentru Făcătorul lor. Ei sunt darurile de dragoste ale lui Dumnezeu pentru Hristos, de aceea nu-i poate smulge nimeni din mâna Ta. Tu le dai Viaţa veşnică şi îi vei învia în ziua de apoi.

Fie ca sufletele lor să fie scumpe înaintea Ta şi să-I călăuzeşti prin Duhul Sfânt până când moartea îi va elibera şi vor ajunge în prezenţa lui Dumnezeu, acoperiţi de Sângele Lui, spălaţi şi înnoiţi.

Doamne Dumnezeule, lasă ca Duhul Sfânt să facă aceasta acum, ca să fie prezentaţi înaintea Domnului Isus ca oameni sfinţi; botezaţi în Trupul lui Hristos, căci Îţi cerem aceasta în Numele şi spre slava Lui. Amin.

Haideţi să cântăm o strofă din cântarea: „Mântuitorule, Mântuitorule, ascultă strigătul meu umil.”

Câţi din voi vă simţiţi cu adevărat bine şi ştiţi că Dumnezeu este aici? Ridicaţi mâinile. Nu-i aşa că iubiţi prezenţa Duhului Sfânt? Aş vrea, ca plini de sfinţenie şi de respect, să ne ridicăm mâinile şi să cântăm această veche cântare a lui Fanny Crosby:

„Mântuitorule, Mântuitorule,

Ascultă umilul meu strigăt!

În timp ce alţii Te cheamă,

Să nu treci pe lângă mine.

Tu însemni putere şi neprihănire,

Însemni mai mult ca viaţa pentru mine.

Pe cine am eu pe pământ afară de Tine?

Sau pe cine am eu în ceruri decât pe Tine?”

Oh, nu-L iubiţi? Mesajul este gata şi a sosit timpul închinării. Haideţi să cântăm vechiul imn al bisericii:

„Credinţa-mi priveşte spre Tine,

O, Miel al Calvarului, Salvator divin!

Ascultă-mă când Te chem,

Vino să-mi iei povara,

Ca de astăzi să pot să fiu întreg al Tău.”

Câţi din voi cunoaşteţi cântecul acesta? Haideţi să-l cântăm în duhul, în timp ce vă închinaţi Domnului. În ordine.

„Mântuitorule, Mântuitorule,

ascultă umilul meu strigăt

În timp ce alţii Te cheamă,

Să nu treci pe lângă mine.”

Aş vrea să ştiu dacă mai este cineva în clădire care a vrut să ridice mâna mai devreme, iar acum doreşte cu adevărat ca Dumnezeu să facă ceva pentru el? Ridicaţi mâna. Vreţi? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Dumnezeu nu greşeşte; El este desăvârşit în tot ceea ce face, de aceea trebuie să ne lăsăm călăuziţi pur şi simplu de Duhul.

Să cântăm şi cântarea „Credinţa mea priveşte spre Tine”. În ordine, frate. Să cântăm cu toţii:

„Credinţa mea priveşte spre Tine

Miel al Calvarului, o, salvare divină!

(Haideţi să ridicăm mâinile acum)

Ascultă-mă când Te strig,

Vino să-mi iei povara

Ca de astăzi să pot să fiu pe deplin al Tău.

O, este ceva în închinarea în Duhul!

Bunătatea şi blândeţea unui porumbel.

Duhul Sfânt aducător de pace…”

O, cât îmi place… Haideţi să mai cântăm.

(Fratele Branham continuă să fredoneze…).

Doamne Dumnezeule, în timp ce se cântă dulce şi oamenii fredonează acest frumos cântec vechi, pe care părinţii noştri îl cântau cu mulţi ani în urmă şi care a fost scris spre slava şi în prezenţa Ta, fă ca îngerii să-şi ocupe locurile pe lângă rândurile acestea de oameni, iar pe noi ajută-ne să recunoaştem omniprezenţa Ta, prezenţa Duhului Sfânt, şi împlineşte dorinţele inimilor noastre, astfel ca atunci când vom pleca din locul acesta să spunem la fel ca cei doi ucenici care mergeau pe drumul spre Emaus.

Voi ştiţi că imediat după învierea Sa,  Isus  li s-a arătat în timp ce ei mergeau pe drum vorbind despre cele petrecute. Ei nu L-au cunoscut, dar El i-a însoţit o bucată de drum şi i-a mângâiat din Scripturi. Când a venit seara, cei doi L-au rugat să rămână la ei (asta am făcut şi noi, Doamne), iar după ce au închis uşa şi Te-ai aşezat la masă împreună cu ei, ai făcut ceva ce ai făcut şi înainte de răstignire. O, şi când ai făcut minunea aceea, ei au ştiut că eşti Tu, dar Te-ai făcut nevăzut dinaintea lor. Când au văzut aceasta, şi-au zis: „O, nu ardeau inimile în noi când ne vorbea pe drum?…” şi chiar în ceasul acela s-au întors la tovarăşii lor şi le-au spus că    L-au văzut pe Isus înviat şi că El a făcut şi acum acelaşi lucru pe care l-a făcut înainte de răstignire.

Doamne, fă şi pentru noi lucrul acesta, în seara asta. Dă-ne un text din Scripturi şi lucrează în mijlocul nostru prin Duhul Sfânt, căci Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Acum am să vă rog să staţi liniştiţi câteva minute. Câţi de aici nu au fost încă în nici una din adunările mele? Să vă văd mâinile. O, 90%!

Voi ştiţi că eu nu sunt predicator, dar Dumnezeu mi-a dat o altă modalitate prin care să lucrez cu biserica Sa şi anume, un dar de la Duhul Sfânt. Vă voi da şi un text, pentru aceasta, ca să vedeţi că totul este biblic.

Câţi din voi ştiu că Isus a spus că El nu poate face nimic de la Sine, ci face doar ceea ce-L vede pe Tatăl făcând? Ioan 5.19 ne spune că El nu a făcut nici o minune până nu  L-a văzut pe Tatăl făcând-o, printr-o vedenie. Aşa este.

Biblia spune că după ce a crezut, Filip l-a adus şi pe Natanael cu el ca să-i arate pe cine a găsit, căci prietenul lui nu credea. Dar când a ajuns în prezenţa lui Mesia, El i-a zis: „Iată cu adevărat un izraelit în care nu este vicleşug.” (Ioan 1.47).  Natanael putea fi arab sau grec; putea fi orice altceva pentru că toţi erau îmbrăcaţi la fel, dar Isus a ştiut că era evreu şi încă unul sincer şi drept. Aceasta l-a făcut să-L întrebe: „De unde mă cunoşti?”  Şi Isus i-a răspuns: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” Acel lucru se petrecuse cu o zi înainte şi la 15 mile de locul unde se aflau acum, de aceea Natanael I-a zis: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel.” (v.47-49).

Câţi din voi ştiu că Isus a făgăduit că lucrările pe care le-a făcut El le va face şi Biserica Sa?

„Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu (pronume personal) voi fi cu voi şi în voi până la sfârşitul lumii. Şi: „Cum M-a trimis pe Mine Tatăl,  aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 14.19; Matei 28.20; Ioan 20.21).

Tatăl L-a trimis pe El; S-a dus cu El şi a fost în El.

Hristos îşi trimite Biserica, merge cu ea şi este în ea.

Câţi din voi ştiu că Cel ce a fost aici, pe pământ, era Îngerul Domnului care a fost în Stâlpul de Foc ce i-a călăuzit pe copiii lui Israel prin pustie? Toţi cei ce studiază Biblia ştiu lucrul acesta.

Ei spuneau: „Nu ai nici cincizeci de ani şi spui că l-ai văzut pe Avraam. Acum ştim că ai drac,” dar El le-a răspuns: „Înainte ca să fie Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8.57-58). Acesta era Stâlpul de Foc care a fost în rugul care i-a vorbit lui Moise.  Când El a fost aici, Dumnezeu şi Hristos au fost una într-un trup numit ISUS. Şi când a fost pe pământ şi a făcut acele lucruri, El a spus: „Eu am venit de la Dumnezeu şi Mă duc la Dumnezeu.” (Ioan 13.3). Este adevărat? Înseamnă că El S-a întors înapoi, orice a fost înainte de a fi trup. Asta este conform Cuvântului Său.

După moartea, îngroparea şi învierea Sa, Pavel (adică Saul), L-a întâlnit în timp ce mergea spre Damasc ca să aresteze nişte oameni care făceau prea multă gălăgie. Deci, chiar înainte de-a ajunge în Damasc, i-a apărut în faţă o Lumină care l-a orbit, iar un Glas i-a vorbit zicând: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?” (Fapte 9.4-5).

Speriat, Pavel a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne?” Şi Domnul i-a răspuns: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.” Este adevărat? El S-a întors înapoi în Stâlpul de Foc, este adevărat? A venit de la Dumnezeu şi S-a dus înapoi la Dumnezeu. Acum, dacă ne uităm în fotografia de care v-am spus, putem vedea singura Fiinţă supranaturală care a fost fotografiată vreodată. Originalul se află la Washington D.C.

Isus a spus: „Eu sunt viţa; voi sunteţi mlădiţele.” (Ioan 15.5). Deci nu viţa poartă roade, ci mlădiţele. Dar mlădiţele vor produce cu siguranţă roadele viţei, nu-i aşa? De ce? Pentru că se hrănesc cu viaţa viţei. Astfel, Isus a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” (Ioan 14.12), pentru că „dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele. Cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7).

Un piersic ar putea rodi altceva decât piersici? Viţa de vie poate rodi altceva decât struguri? Deci, Duhul lui Hristos va rodi Viaţa lui Hristos. Spune Scriptura că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Şi dacă El S-a descoperit aşa în faţa evreilor şi a samaritenilor… Aţi văzut unde au dus biserica dintre neamuri două mii de ani de teologie?  Nu era El obligat să Se descopere la fel ca lor şi neamurilor?  Dar după cum am spus şi aseară, Dumnezeu nu devine mai înţelept cu fiecare zi care trece, ci prima Lui hotărâre este desăvârşită şi rămâne aceeaşi pentru totdeauna. Dacă atunci când se iveşte o situaţie Dumnezeu acţionează într-un fel, înseamnă că atunci când se va ridica o altă situaţie ca aceea, El va trebui să acţioneze la fel; în aceeaşi manieră ca prima dată, pentru că altfel, a acţionat greşit la început. Vedeţi, El nu Se poate schimba, ci trebuie să rămână Acelaşi.

Daţi-mi voie să vă mai dau un text şi să vă spun ceva ce am pe inimă. Aseară i-am chemat pe platformă pe cei care aveau numere de rugăciune, iar Domnul Dumnezeu a fost aici ca să Se facă cunoscut şi să-I vindece pe oameni aşa cum a făcut-o la început. Să ridice mâinile toţi cei care au fost aseară aici şi au văzut lucrul acesta. În seara aceasta am să vă dau un alt text şi, dacă va fi cu voia Domnului, vom proceda diferit. Aici, în Biblie, avem o femeie bolnavă care, fără să-L vadă, a crezut că El era Fiul lui Dumnezeu. Vedeţi voi, contează foarte mult felul în care vă apropiaţi de Dumnezeu, căci aceasta aduce rezultate. Aţi văzut că soldatul roman i-a pus o cârpă la ochi şi l-a lovit peste faţă cu un băţ spunând: „Proroceşte, cine Te-a lovit şi Te vom crede.”  Atunci n-a ieşit nici o putere din El, dar într-o altă împrejurare a fost o femeie care şi-a făcut loc prin mulţime şi I-a atins haina, iar El a spus: „Cine s-a atins de Mine?” Câţi din voi cunosc textul acesta? Bine. Şi Petru L-a certat: „Învăţătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?” (Luca  8.45). Cu alte cuvinte, toată lumea Îl bătea pe umăr, spunând: „Ce mai faci, Rabi? Ne bucurăm să Te vedem. Ai venit pentru trezire?”  Însă Isus a spus: „Din Mine a ieşit o putere,” după care a privit în jur până a dat de acea femeie sărmană, căreia i-a spus care era problema ei şi că a fost vindecată datorită credinţei ei. Este adevărat?

Câţi ştiu că, conform Epistolei către Evrei, în Noul Testament El este Marele Preot care poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre?

Ei bine, dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi dacă este Marele Preot ce poate fi atins, nu-i aşa că astăzi ar trebui să acţioneze la fel ca şi ieri? Câţi cred aceasta? „Acelaşi ieri, azi…”

Ceea ce trebuie să faceţi voi este să-L atingeţi, dar nu cu mâinile ci, prin credinţă, ca femeia aceea, căci ea nu L-a simţit cu mâinile ci cu credinţa.  Şi dacă în seara aceasta El este Acelaşi Stâlp de Foc; dacă El este cu adevărat în acea fotografie, atunci va dovedi aceasta, pentru că Dumnezeu pune mărturie despre darurile Lui.

 El este Marele Preot. Aceasta înseamnă că oriunde   v-aţi afla în sală, dacă veţi crede din toată inima şi Îl veţi atinge fără nici o umbră de îndoială, El va proceda şi în seara aceasta la fel cum a făcut în trecut, pentru că altfel n-ar fi Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Vedeţi prieteni, teologia şi construirea de biserici, botezarea oamenilor pe spate, în faţa, de trei ori sau mai ştiu eu cum, nu înseamnă nimic. La ce ne foloseşte teologia omenească dacă nu-L produce pe Hristos? El este viu. Şi dacă El va face lucrul acesta în seara aceasta, câţi din voi Îl veţi iubi şi Îl veţi primi? Ridicaţi mâinile. El vă cunoaşte pe fiecare. Domnul să vă binecuvânteze, căci eu nu pot vedea toate mâinile care s-au ridicat.

Cred că toţi cei prezenţi îmi sunteţi străini.  Să ridice mâinile toţi aceia care ştiu că nu ne cunoaştem. Singurul pe care-l cunosc este fratele Whitecloud sau McCloud. Şi noi am avut un Whitecloud (n.t. „nor alb”) în Jeffersonville. Domnul vă cunoaşte pe toţi.

În seara aceasta v-am vorbit despre o femeie care a venit să vadă darul pe care Dumnezeu l-a pus într-un om – Solomon -, şi care va judeca generaţia aceea. Şi dacă Isus declară în Scriptură că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci dar nu face aceleaşi lucrări ca atunci, cum va fi judecată generaţia aceasta? Dar dacă le va face şi voi nu veţi crede, veţi fi osândiţi pentru că din acelaşi motiv a fost osândită şi generaţia aceea.

Acum aş vrea să vă rugaţi cu toţii şi să credeţi din toată inima, cu tot sufletul şi cu toată puterea, că Dumnezeu este prezent.

Vă rog să nu vă mai plimbaţi. Staţi într-un loc şi fiţi respectuoşi. 

Câţi din cei prezenţi nu aveţi numere de rugăciune şi sunteţi bolnavi? Să credeţi din toată inima şi Dumnezeu vă va răspunde la rugăciune, pentru că Isus a spus: „Dacă credeţi…” Fiţi respectuoşi cu toţii şi atingeţi-vă de El spunând: „Doamne Dumnezeule, eu sunt în nevoie, dar Te iubesc şi cred că ce spune acest bărbat este adevărul, deoarece tot ce spune este biblic.”

În Vechiul Testament, când lumina venea peste Urim şi Tumim, aceea era dovada că este spus Adevărul. Urim şi Tumim din timpul acela s-a dus, dar Dumnezeu are altul acum: Cuvântul Său. Şi dacă Lumina din Cuvântul Său străluceşte peste voi, atunci este Adevărul.

Fiţi respectuoşi şi atingeţi-L prin credinţă zicând: „Doamne Dumnezeule, Mare Preot, sunt bolnav şi în nevoi. Ajută-mă, Doamne, şi nu mă voi mai îndoi niciodată, iar teama mă va părăsi.”

Vedeţi, este ungerea, iar eu şi voi suntem în aşteptare. Trebuie să se întâmple ceva pentru că altfel, Cuvântul este greşit sau eu sunt greşit.

Privirea mea este după Îngerul Domnului, după acea Lumină, pentru că Dumnezeul care a trăit în vremurile acelea este Acelaşi şi astăzi.

Haideţi să stăm în închinare. Fiţi respectuoşi şi staţi liniştiţi. Nu vă mai plimbaţi pentru că deranjaţi.

Doamne, eu am vorbit doar Cuvântul Tău. Eu nu sunt răspunzător pentru Cuvânt, ci pentru ceea ce spun că ai zis Tu. Te rog să faci ceea ce ai făcut şi când erai pe pământ, pentru că dacă o vei face din nou, oamenii aceştia Te vor crede.  Fă un semn adevărat căci eşti viu. Vorbeşte inimilor şi caută credinţa.

Iată-L, este aici! Îngerul Domnului stă deasupra unei doamne, acolo, în partea stângă. Ea are o boală la picioare.

Te cheamă doamna Tillon, nu-i aşa? Ridică-te în picioare. Noi nu ne cunoaştem, este adevărat? Ei bine, eşti vindecată. Tu te-ai atins de Marele Preot care poate simţi neputinţele noastre. Oh, cât Îi mulţumim Domnului nostru!

Acum vă rog să fiţi plini de respect. Văd că Lumina zăboveşte deasupra femeii. Ea se ruga: „Doamne, vreau să fiu eu…” Dacă este adevărat, mişcă mâna să te poată vedea cu toţii. Iată. Dumnezeul cerului ştie că n-am văzut-o în viaţa mea pe femeia aceasta. Dacă acesta nu este acelaşi lucru care s-a întâmplat şi în Biblie, nu ştiu ce altceva este.

Cei care credeţi, spuneţi „Amin!”  Bine. Fiţi respectuoşi, căci dacă va fi cu voia Domnului, veţi vedea mai mult. Acum continuaţi să vă rugaţi, indiferent în ce parte a sălii vă aflaţi.

Lumina stă tot acolo, ceea ce înseamnă că mai este ceva. Nu, nu cu doamna ci cu femeia de lângă ea. Doamna aceea are o umflătură pe un sân. („Aşa este”). Ridică-te în picioare ca să pot prinde duhul tău. Umflătura este pe sânul stâng. („Aşa este”). Te numeşti Woodward.

Doamnă Woodward, întoarce-te acasă şi fii bine! Nu te îngrijora de acel cancer pentru că Isus Hristos vindecă toate bolile şi neputinţele. Cum? Prin credinţă.

Iată-L mergând acum la o doamnă mai în vârstă, care stă la două rânduri depărtare şi  are o bentiţă la pălărie. Ea suferă cu vezica biliară. Doamnă, crezi că Domnul te va vindeca?

Doamna de la capătul rândului… Tu ai o boală la inimă. Da, tu, doamnă. Crezi că El te face bine? Te rugai, de aceea nu m-ai înţeles, dar suferi cu vezica biliară şi cu inima. Aşa este. Ridică mâna dacă este adevărat. Tu stăteau în rugăciune, dar este ceva dublu… căci şi doamna care stă lângă tine are probleme cu vezica biliară. Aşa este. Ridică-te în picioare, doamnă, deoarece amândouă aţi fost eliberate. Amin.

Ce au atins ele? S-au atins de Marele Preot, nu de mine, pentru că eu mă aflu la 20 yarzi de ele. Nu eu fac aceste lucruri, ci Hristos. El mărturiseşte despre Sine însuşi, căci în seara aceasta este încă viu.

Domnul care stă acolo Îl slăveşte pe Domnul. Tu ai diabet. Noi nu ne cunoaştem, este adevărat? Ridică-te o clipă în picioare şi rămâi aşa. Cu tine este ceva…. Da, ai ceva în sânge… Este diabet. Crezi că sunt prorocul lui Dumnezeu? Crezi din toată inima că sunt slujitorul Lui? Eu nu te pot vindeca, domnule, nu am cum, dar tu te-ai atins de Ceva… Da, simţi că se întâmplă ceva. Exact. Tu nu eşti din oraşul acesta ci vii dintr-un loc numit Pittsfield, Maine. (Aşa este), şi te numeşti domnul Silas Perkins. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”, crezi? Acceptă vindecarea, du-te acasă şi fii bine. 

O doamnă care are ceva negru pe rochie… Ea suferă de ulcer. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu, prorocul Lui? Tu ai vene varicoase. Dacă este adevărat, ridică mâna. Acum crezi? Fii bine. Dacă eu am suficientă credinţă ca să-L ating, sunt sigur că şi tu ai destulă credinţă  ca să-L accepţi. Dacă crezi…

Dar tu, crezi? Domnul care are probleme cu spatele… Domnule, crezi că Dumnezeu te va vindeca de aceasta? Da? Ridică-te şi primeşte vindecarea. Crezi?

Chiar în faţa ta este o doamnă care stă cu mâna ridicată şi are ceva în piept. Aşa este.  Tu te rogi şi pentru soţul tău, care stă lângă tine. El bea şi ai vrea…. Aşa este. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Bine. Domnule, acceptă-L chiar acum şi lucrul acela rău te va părăsi.  Tu nu vrei să faci lucrul acela. Crede în El.

Câţi din voi cred din toată inima? Credeţi că El este prezent aici? Deci Hristos, care a spus că împărăteasa din Seba se va ridica şi va condamna generaţia care L-a văzut făcând lucrurile acelea, la sfârşitul epocii neamurilor este aici şi face aceleaşi lucruri.

Nici un om nu poate vindeca, pentru că vindecarea a fost făcută deja de Dumnezeu. El a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre şi în rănile Lui suntem vindecaţi. Singurul lucru pe care-l poate face cineva este să vă ajute să credeţi ceea ce El a făcut deja.  Credeţi aceasta?

Biblia spune: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede: …dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii şi vor însănătoşa.” Este adevărat?

Ei bine, câţi din voi cred că au primit deja aceasta? Ridicaţi mâna. Acum puneţi-vă mâinile unul peste celălalt.  Dacă sunteţi credincioşi, Dumnezeu va dovedi aceasta.

O, Dumnezeule, Tu le-ai văzut mâinile ridicate, de aceea Te rog să le dai credinţă. Ce aş putea face mai mult? Tu ai spus că eşti aici, de aceea Te rog să îngădui ca puterea Duhului Sfânt să strălucească peste oamenii aceştia, chiar acum, şi să vindece orice persoană care stă în prezenţa Ta divină.

Satană, tu i-ai ţinut prizonieri multă vreme, dar în seara aceasta ai fost dat pe faţă. Isus va veni în curând pentru Biserica Sa şi îi va da credinţa de răpire. Duhule rău care i-ai ţinut legaţi, ieşi afară din această audienţă! Prin Dumnezeul cel viu, Te provoc să ieşi afară în Numele lui Isus Hristos!

Fiecare persoană de aici, indiferent cât este de neputincioasă, să se ridice în picioare dacă crede că Isus Hristos este aici. Totul s-a sfârşit! Sunteţi vindecaţi în Numele lui Isus Hristos. Amin.      

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.