1

ORBUL BARTIMEU – 2

Îţi mulţumesc, frate. Puteţi să vă aşezaţi. Sunt bucuros pentru că pot să fiu în seara aceasta aici. De curând am vorbit cu soţia mea şi i-am spus: „Ar trebui să fii aici, scumpo!” Desigur, ea trebuie să aibă grijă de  copii, iar ei sunt la şcoală. Eu i-am mai spus: „Aici, în Texas şi Louisiana, am avut ocazia să cunosc unii din cei mai cumsecade şi minunaţi oameni din lume.” Mi-ar fi plăcut să pot merge acasă cu fiecare dintre voi. Desigur, la micul dejun am fi mâncat nişte griş dulce. Aceasta este bine.

Fasole, mazăre, mămăligă, nu este nimic mai bun din câte
ştiu eu… Acestea sunt bune. Dragostea lui Dumnezeu face lucruri ciudate pentru
noi, nu-i aşa? Dragostea lui Dumnezeu ne constrânge inimile şi ne leagă, ne
uneşte aşa cum nu o poate face nimeni altcineva. Mâine seară este încheierea
acestei campanii şi trebuie să-i întâlnesc pe mulţi dintre fraţi. Este una din
campaniile la care nu-mi place să mă gândesc că se termină. Toţi aţi fost atât
de drăguţi.

Mama mea era din Paris, Texas, deci, presupun că pe
undeva, sunt şi eu puţin din Texas. Aveţi un ţinut frumos, dar ceea ce
„sfinţeşte locul”, cum se spune, sunt oamenii care trăiesc aici. Când se
vorbeşte despre ospitalitatea din Sud şi te gândeşti la Louisiana, Georgia sau
Alabama, îţi dai seama cât este de adevărat!

În seara aceasta, l-am rugat pe fratele Moore să
vorbească puţin în locul meu, ca să nu mai fiu nevoit să predic. Aseară am
ascultat o povestire puţin dramatică şi mă gândesc că am putea avea şi în seara
aceasta una, înainte de a ne ruga pentru bolnavi. Apoi, dacă va fi cu voia
Domnului, mâine seară aş vrea să vorbesc din nou. Vom citi un text şi pe baza
lui vom avea predica de la încheierea acestei campanii.

Sunt bucuros pentru că dragostea lui Dumnezeu ne
îngăduie  să ajungem departe, cu adevărat
departe, aşa că vedem lucruri pe care înainte nu le-am văzut. Uneori, adunările
ca aceasta au o influenţă deosebită asupra oamenilor şi îi ajută să-şi facă o
imagine a ceea ce înseamnă Dumnezeu. Eu cred că aceasta îi ajută pe oameni.

În seara aceasta doresc să aştept până când voi începe să
mă rog pentru bolnavi, dar mai întâi mă voi ruga peste aceste batiste, bucăţi
de haine sau ce mai este aici. Dacă nu aţi avut să puneţi una aici, puteţi cere
şi vi se va trimite gratuit. Noi nu luăm bani pentru nimic. Chiar şi cărţile
noastre sunt tipărite de altcineva. Ele pot fi cumpărate cu patruzeci de cenţi;
luăm aceşti bani pe ele ca să putem comanda altele, dar nu facem profit din
ele. Le-am spus băieţilor că dacă vine cineva care nu are bani, dar doreşte s-o
aibă, să-i fie dată gratuit. Înţelegeţi? Aceste cărţi sunt tipărite de Julius
Stadslev, de fratele Lindsay şi de alţii, şi pot fi achiziţionare cu patruzeci
de cenţi. Cred că acesta este preţul.

Noi nu avem cerem bani, acest lucru nici nu intră în
discuţie. Deloc! Zilele trecute am vorbit cu un predicator şi el m-a întrebat:

„Care este programul tău financiar? Câţi bani trebuie să
avem ca să vii la noi?”

„Nimic”, am răspuns eu.

„Dar cu ce te ocupi ca să poţi trăi?”

„De obicei, la sfârşitul serviciului, oamenii oferă ceva
din dragoste. Dacă oamenii simt că vor să facă aceasta, este în ordine, iar
dacă nu, este bine şi aşa.” Dacă aceste daruri nu vor acoperi cheltuielile,
pentru că sunt puse la cheltuieli, trimitem nota de plată acasă, şi biserica
mea va plăti totul…

Eu nu voi permite niciodată ca vreunul dintre cei care
sunt cu mine, să ceară sau să cerşească bani. Dacă se va ajunge vreodată la aşa
ceva, înseamnă că este timpul să mă retrag şi să nu mai merg în misiune.
Înţelegeţi? Dacă Dumnezeu nu va asigura din belşug ceea ce avem nevoie,
înseamnă că a venit timpul să mă retrag.

Eu cred că multe adunări sunt ruinate din pricina
întrebărilor de felul acesta: „Cine contribuie cu zece dolari? Cine contribuie
cu cinci dolari?” Mie nu-mi place aceasta… şi consider că există un singur
lucru pe care doresc să-l daţi: inima voastră lui Hristos. Aceasta este tot ce
cer. Daţi-I inima voastră lui Hristos, pentru că de aceea suntem aici, şi sunt
sigur că El Se va îngriji de restul.

Aş vrea ca înainte de a ne apropia de Cuvânt, să ne
plecăm capetele şi să ne rugăm. Cine doreşte să fie amintit în rugăciune, în
seara aceasta, să ridice mâna şi să spună: „Aminteşte-ţi de mine, Doamne,
fiindcă am nevoie de Tine. Adu-Ţi aminte de cererea mea, Doamne.”

Tatăl nostru ceresc, ne apropiem de tronul Tău de
îndurare, dar nu dorim dreptatea Ta, pentru că nu am putea s-o suportăm; nu
ne-am putea apropia de Legea Ta pentru că în ea nu este salvare, de aceea ne
apropiem de Isus care este îndurarea Ta. Venim deci, şi cerem harul Tău divin
peste noi toţi.

Iartă fărădelegile şi greşelile noastre, lucrurile pe
care le-am făcut, le-am spus sau chiar le-am gândit şi au fost greşite. Doamne,
noi nu credem că suntem sfinţi; nu credem că este vreun munte sfânt, ci credem
că este un Dumnezeu sfânt care a coborât pe munte; nu o biserică sfântă, ci
Duhul Tău Sfânt în biserică; nu un popor sfânt, ci Duhul Tău Sfânt în acel
popor.

Aşadar, Tată, Te rugăm să îngădui ca Duhul Sfânt să se
ocupe în seara aceasta de noi, aşa cum ne ocupăm şi noi de cei bolnavi şi
aflaţi în nevoi.

Noi nu ştim ce să facem, Doamne, iar eu stau între două
păreri şi mă întreb cum să abordez acest subiect, dar cred că vei veni şi vei
binecuvânta Cuvântul Tău în inimile oamenilor. Ajută-mă să pot spune ceva care
să încurajeze credinţa oamenilor, ca să stârnească darul care este printre ei,
ca să poată primi vindecarea.

Dar mai presus de toate lucrurile, priveşte spre sufletul
bolnav de păcat care stă aici, oricare ar fi el, fiindcă mă rog să vadă Lumina
zilei care se apropie şi să vină să fie împăcat prin Sângele vărsat al Domnului
Isus. Te rugăm aceasta, Doamne. Te rog pentru aceşti slujitori buni
răscumpăraţi la Calvar, care sunt ai Tăi şi stau pe platformă în faţa acestor
bărbaţi. Unii dintre ei predicau Evanghelia când eu eram doar un biet păcătos,
de aceea Te rog să le binecuvântezi inimile credincioase. Îngăduie ca ele să se
unească prin dragostea lui Dumnezeu, care să-i învăluiască în aşa măsură, încât
să propăşească în tot ceea ce fac. Ajută-i să-L aducă pe Hristos la oameni, în
acest ceas când istoria lumii ajunge la încheiere.

Vindecă-i pe cei bolnavi şi aflaţi în nevoi, atât
trupeşte cât şi sufleteşte, Tată, şi binecuvântează-ne în timp ce aşteptăm
Cuvântul Tău, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Voi citi din Evanghelia lui Luca, capitolul 18,
versetele 38
şi 42:

Şi el a strigat: „Isuse, Fiul lui
David, ai milă de mine!”

 Şi Isus i-a zis: „Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te-a
mântuit.”
    

Povestioara noastră din seara aceasta, s-a petrecut
într-o dimineaţă răcoroasă de primăvară, la poarta de Est a Ierihonului, unde
drumul vine în jos dinspre Ierusalim. A fost o noapte grea pentru bietul om. Nu
a putut dormi deloc, ci tot timpul s-a trezit şi s-a zvârcolit pe o parte şi pe
alta. Majoritatea dintre noi ştim cum sunt acele nopţi zbuciumate iar el era
foarte agitat pentru că avea o asemenea noapte.

Aşa se face că în dimineaţa aceea a întârziat, a ajuns
mai târziu în locul unde stătea şi cerşea zi de zi. În zilele acelea erau mulţi
cerşetori în ţară şi în oraş; era o ţară săracă, cu oameni săraci, din pricina
robiei romane. Acesta este motivul pentru care cerşetorii trebuiau să iasă cât
mai devreme pe străzi şi fiecare avea un loc unde stătea; iar când veneau
negustorii, le cereau de pomană. Probabil, fiecare negustor avea câteva monede
pe care le dădea primului cerşetor pe care-l întâlnea, deoarece niciunul dintre
ei nu-şi permitea să dea în fiecare zi mai mult de una sau două monede. Dinarii
romani însemnau mult pentru cerşetor, aşa că îşi punea moneda bine şi mergea
mai departe. Poate următorul cerşetor primise o monedă de la altcineva, dar ei
trebuiau să ajungă acolo foarte devreme, ca să-i prindă pe negustorii care se
grăbeau spre pieţe şi spre locurile unde aveau afaceri. Existau multe locuri
unde cerşetorii nu aveau voie, fiindcă soldaţii le acordau câte un loc şi erau
obligaţi să stea acolo.

Prietenul nostru din seara aceasta, se numeşte Bartimeu,
şi după cum am spus deja, a întârziat la locul lui… Locul lui era la poarta de
Est a cetăţii, unde stătea pentru a-i prinde pe negustorii care se grăbeau să
intre în cetate. Era orb din copilărie, şi se părea că avea un loc bun acolo.
Motivul pentru care întârziase în dimineaţa aceea (spun aceasta ca să facem
situaţia mai dramatică) este că visase că nu va mai vedea niciodată. El credea
că într-o zi va vedea cerul, stelele şi lumina soarelui, dar deocamdată trăia
într-o lume complet întunecată din cauză că era orb.

Eu cred că unul din cele mai cumplite lucruri este să fii
orb şi mă doare întotdeauna când văd un bărbat sau o femeie care merge pe
stradă cu bastonul acela alb şi ciocănind cu el în jur. De multe ori am oprit
maşina şi am alergat spre o biată mamă care era pe punctul să se lovească de un
pilon sau de altceva ce se afla de-a lungul străzii, şi am ajutat-o să treacă
pe partea cealaltă. Cred că orbirea este una din bolile cele mai demne de milă.

Dar există o orbire care este mai rea decât orbirea
fizică, iar aceasta este orbirea spirituală. Mie îmi pare mai rău de cei
ce suferă de orbirea aceasta, decât de cei care suferă de orbirea fizică şi mă
întreb de ce inimile noastre nu simt în aşa măsură cu ei, încât să-i ajutăm, în
loc să-i condamnăm?  Haideţi să-i
compătimim şi să-i iubim fiindcă, dacă-i iubiţi, vor vedea Lumina.

Lumea tânjeşte, dar nu după o economie mai bună; aşa cum
nici biserica nu tânjeşte după clădiri mai bune şi denominaţiuni mai mari, ci
tânjeşte după cineva care să-i întindă mâna cu dragoste şi să-i arate că nouă
ne pasă de ei, că ne pasă de alţii. Isus a spus că acesta este un semn pentru
lume: „Prin aceasta vor
cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru
alţii
.” 
(Ioan  13.35).

Îmi vine în minte un orb… Fanny Crosby era oarbă, dar cu
toate acestea vedea mai bine decât mulţi oameni care aveau ambii ochi sănătoşi.
Mulţi oameni au încercat s-o convingă să scrie muzică şi versuri pentru lumea
dansului sau pentru lumea muzicii şi a distracţiei, dar ea a refuzat să facă
aceasta. Aceasta a făcut ca ei să râdă de ea, dar mă gândesc: „Ce diferenţă
mare este între ea şi un anumit tânăr penticostal care a ridicat lumea în
flăcări cu muzica lui rock. Esau şi-a vândut dreptul de întâi născut. Ce lucru
cumplit este că tânărul acela va trebui să dea socoteală în ziua judecăţii,
fiindcă a trimis în iad mai multe suflete decât au trimis toţi vânzătorii de
alcool din ţară. Aşa este.

Într-o zi, Fanny Crosby a fost vizitată de nişte oameni
care i-au vorbit de câştiguri mari. Ea era săracă, iar ei au venit şi i-au spus:

 „Îţi vom da atâţia
bani dacă eşti de acord să compui cântece pentru lumea divertismentului.”

 Dar ea i-a refuzat
fără să stea pe gânduri şi le-a zis:

„Dacă am ceva, Îi aparţine lui Hristos.” 

„În cazul acesta, presupunem că aştepţi să mergi într-o lume
unde există Viaţă veşnică   şi aşa mai
departe…” i-au zis ei.

„Da.”

„Ce te aştepţi să fie acest Hristos?”

„El va fi un bărbat”, a răspuns ea.   

„Dacă
vei fi şi acolo aşa cum eşti aici, nu Îl vei vedea niciodată, fiindcă eşti
oarbă.”

„Oh,
eu Îl voi cunoaşte oricum.”

„Cum
Îl vei cunoaşte dacă eşti oarbă şi n-ai văzut în viaţa ta? Cum Îl vei cunoaşte
dacă vei fi oarbă şi acolo?”

„Îl
voi cunoaşte oricum”, a răspuns ea. Ei au început să râdă, dar ea s-a întors şi
a început să-şi facă treburile prin casă. Vedeţi, ea a luat o decizie veşnică
atunci când a spus:

„Nu,
domnilor, nu voi face aşa ceva pentru nimic în lume. Tot talentul meu Îi
aparţine lui Hristos.” Spunând aceasta, a început să meargă prin casă, apoi
şi-a ridicat mâinile şi a spus:

„Îl
voi cunoaşte, Îl voi cunoaşte,

Răscumpărată
voi sta lângă El.

Îl
voi cunoaşte, Îl voi cunoaşte

Prin
urmele cuielor din mâinile Lui.”

În
momentele cruciale când suntem presaţi şi luăm o decizie pentru El, Dumnezeu
păşeşte în faţă. Acela este micuţul fir dintre Viaţă şi moarte. Uneori, chiar
în ultima clipă, când crezi că nu vei mai fi bine şi cineva se amuză pe seama
ta, trebuie să rămâi la mărturia ta, fiindcă acela este timpul când păşeşte
Dumnezeu în faţă.

Bartimeu
a ajuns la poartă destul de târziu. Era o dimineaţă de primăvară timpurie, în
luna aprilie, fiindcă Paştele erau aproape. S-a trezit să meargă la poartă, iar
când a ajuns era linişte, aşa că şi-a zis: „Am întârziat pentru că am dormit
prea mult.”… Să ne gândim că s-a aşezat pe o piatră aflată la soare şi şi-a
zis: „Poate vreun negustor a întârziat puţin şi voi obţine o monedă pentru
familia mea, fiindcă suntem cu adevărat în nevoi.”

În
timp ce stătea acolo, în razele calde ale soarelui, cu haina lui zdrenţoasă
învelită în jurul trupului, a început să se gândească la visul pe care-l
avusese şi la cât de real fusese. Apoi, mintea lui a plutit înapoi într-un vis
de zi… Eu ştiu că noi toţi avem asemenea experienţe.

De
multe ori, eu urc atât de sus pe munte încât nu mai aud nimic şi stau acolo cu
animalele sălbatice visând la Dumnezeu şi la venirea Sa; privesc în jur şi-L
aud cum strigă prin păsărele, Îl aud în ţipătul vulturilor, în răsăritul şi
apusul soarelui, etc. El este pretutindeni în jurul nostru, iar tu stai singur
şi visezi.

Poate
Bartimeu stătea acolo şi visa, şi având în vedere că era primăvară, îşi zicea
probabil: „Aseară am visat că am primit vederea. Îmi amintesc că în copilărie,
am locuit într-o colibă din preajma muntelui şi mă gândesc cu plăcere la zilele
de primăvară timpurie, când începeau să iasă la suprafaţă micuţele flori, iar
eu obişnuiam să alerg şi să mă joc şi-i adunam mamei câte un buchet de flori.
Îmi amintesc că obişnuiam să mă întind pe patul moale de iarbă şi să privesc în
sus la norii albi care treceau pe cerul de aprilie, în timp ce razele calde ale
soarelui se revărsau asupra mea. Cât de frumoasă trebuie să fie lumea aceasta!
Dar apoi am orbit şi nu am mai putut admira minunatele privelişti, pe care nu
le voi mai vedea niciodată, probabil. Dar, oh, cât de minunat este visul pe
care l-am avut aseară, fiindcă am visat că voi vedea din nou!”

Bartimeu
a început să se gândească. Oh, acela este momentul în care intri în duhul a
orice! Gândurile lui au rămas în trecut, în perioada când era doar un băieţel.
Ştiu că noi toţi facem aceasta! Şi eu mă întorc la timpul în care eram băiat
şi-l văd pe tata intrând pe uşă… Era un bărbat scund, cu braţe puternice… Nu
cântărea mai mult de şaizeci şi şase de kilograme, dar cineva mi-a spus că l-a
văzut încărcând singur, un vagon de aproape cinci sute de kilograme. Îmi plăcea
să-l privesc cum îşi sufleca mânecile… Aveam în curte un măr, iar mama a pus în
el un ciob de oglindă, pentru că era chiar lângă pompa de apă. Pusese acolo şi
o pânză de sac, care servea drept prosop. Eu îl priveam pe tata cum pompa apa,
lua săpunul şi îşi spăla mâinile… săpunul acela vechi care se făcea din leşie.
Când îl vedeam cum îşi ridica mâinile puternice pentru a-şi aranja părul
zburlit, mă gândeam: „Tatăl meu nu va muri niciodată. Este prea puternic ca să
moară.”, dar a murit la cincizeci şi doi de ani.

Astfel,
mă gândesc la ceea ce scrie în Evrei 13.14: „Căci
noi n-avem aici o cetate stătătoare, ci suntem în căutarea celei viitoare.”

Noi nu avem aici o cetate stătătoare, ci suntem străini şi călători; suntem în
căutarea oraşului care va veni.

Cred că în timp ce stătea acolo, Bartimeu se
gândea: „Îmi amintesc că în jurul cinei auzeam vocea dulce a mamei care mă
striga: „Bartimeu, vino la masă, fiule!” O, cum alergam acasă, iar ea îmi spăla
faţa, îmi pieptăna părul pe spate şi mă săruta pe obraji, în timp ce mă uitam
în ochii ei mari şi duioşi. Îmi amintesc cum priveam chipul frumos al mamei, în
timp ce mă aşeza la masă pentru a cina. Apoi, mă chema din nou pentru că era
vremea să merg la culcare. Obişnuiam să stăm pe verandă şi să privim Iordanul,
iar ea mă ţinea în braţe, mă îmbrăţişa şi mă săruta cu drag. Apoi îmi povestea
istorioare din Biblie. Cât de mult îmi plăcea s-o ascult povestind cum marele
nostru IaHVeH Dumnezeu a adus poporul nostru în această ţară făgăduită. Se uita
la florile pe care i le adusesem de pe deal şi îmi spunea: „Bartimeu, şi ele
fac parte din făgăduinţa lui IaHVeH. Ţara aceasta minunată este a noastră,
pentru că IaHVeH ne-a scos din robia aspră a Egiptului şi ne-a adus aici.”

Mama îmi povestea despre marele şi
Atotputernicul IaHVeH, cum a luptat pentru poporul Său, cum a stat în spărtură
şi cum a înecat armata lui Faraon care îi urmărea. Apoi, El le-a dat pâine din
cer şi le-a adus prepeliţe cu care a hrănit poporul nostru. O, cum a făcut El
acele semne şi minuni! Când le-a fost sete, marele profet Moise a lovit Stânca
şi din ea a ţâşnit apă. Oh, cât de mare era IaHVeH! Cât de mare şi de puternic
este Dumnezeul pe care Îl slujim!

Apoi, mi-a povestit cum marele IaHVeH i-a
făgăduit lui Moise că într-o zi Domnul Dumnezeu va ridica un profet ca el, care
ne va elibera de sub această stăpânire romană. Mai târziu, când au traversat
Iordanul, IaHVeH a dat apele la o parte. Era luna aprilie, luna când se topeau
zăpezile în Iudeea, sus, în jurul Muntelui Hebron şi alţii. Apele rezultate din
topirea zăpezilor curgeau ca un torent puternic, iar apa este noroioasă şi
învolburată. Dar marele Iosua a păşit în faţa apelor şi a vorbit, iar IaHVeH a
dat apele la o parte, aşa că au putut trece dincolo pe pământ uscat, deşi era
luna aprilie.”

Atunci, Bartimeu a privit-o pe mama sa şi
străbătut de un fior, a spus: „Ştii, aş vrea ca IaHVeH să fie şi astăzi IaHVeH.
Eu cred că El este Acelaşi, dar preotul nostru 
spune că acele lucruri au trecut, dar ştiu că nu are dreptate.”

Deodată a fost smuls din visarea sa de
apropierea cuiva: „Clin, clin, clin!” Se apropia un măgăruş. Desigur era un om
bogat, deoarece în vremea aceea, săracii mergeau pe jos, dar bogaţii călătoreau
în trăsuri trase de măgăruşi sau chiar călare pe măgăruşi. Bartimeu s-a ridicat
şi a mers cam şase metri până la drumul pietruit care dădea în cetate,
strigând: „Pomană pentru un orb! Pomană pentru un orb!” Măgăruşul s-a oprit,
iar el a auzit o voce răutăcioasă strigând: „La o parte, cerşetorule! Eu sunt
slujitorul Domnului şi în dimineaţa aceasta sunt în misiune în Ierihon! Mă voi
întâlni cu asociaţia predicatorilor şi voi verifica dacă Fanaticul acela este
aici ca să ţină servicii de vindecare! Se zice că aşa zisul „Profet din
Galileea” va veni aici cu fanatismul Său! La o parte, cerşetorule, fiindcă sunt
în slujba Domnului  şi trebuie să-mi văd
de drum!” Bartimeu s-a dat la o parte să-l lase să treacă.

Preotul acela mergea în Ierihon, ca să
convingă asociaţia predicatorilor să oprească acele campanii de vindecare.
Poate nu sună prea politicos şi n-ar fi trebuit să spun aceasta, însă voi ştiţi
că omul moare, dar duhul nu moare. Este un lucru rău, dar aşa trebuie să fie
pentru că fiecare generaţie care se va ridica în ziua judecăţii va trebui să
fie pusă în faţa acestui lucru. Vedeţi, va trebui să treceţi exact prin acelaşi
lucru.

Bartimeu s-a întors la locul lui. Se apropia
amiaza şi piatra  pe care stătuse înainte
se afla acum la umbră, aşa că şi-a ales o altă piatră, pipăind în jur. S-a
aşezat pe ea gândindu-se: „Mă tem că în seara aceasta nu voi duce nimic
acasă.”, apoi şi-a zis: „Am visat atât de frumos cu privire la zilele care au
trecut şi la marele IaHVeH… Da, îmi amintesc că mama obişnuia să-mi spună una
din istorioarele mele preferate. Ea mă întreba:

„Bartimeu, îţi place povestea lui Elisei şi a
femeii sunamite?”

„Da, mamă, pentru că este despre un băieţel;
cum Dumnezeu Şi-a împlinit planul cu un băieţel.”

Lui Bartimeu îi plăcea povestirea aceasta
pentru că şi el credea în IaHVeH.

Deşi femeia sunamită era dintre neamuri,
Dumnezeu Şi-a arătat harul faţă de ea. Marele profet Elisei a venit în oraş,
iar ea a putut să vadă că era un om sfânt.

Elisei locuia într-o peşteră sus în munţi,
iar Ghehazi, slujitorul său, îl însoţea pretutindeni, fiind un fel de manager
de campanie care îl ajuta şi îi pregătea lucrurile pentru momentele când
vorbea. Sunamitei îi plăcea de Elisei şi credea că este un om deosebit. Soţul
ei era în vârstă, iar într-o zi, ea i-a spus: „Aş vrea să-l primim pe omul
acesta în casa noastră, deoarece pot vedea că este un om sfânt.” Astfel, i-au
construit o cameră mică, într-o parte a casei lor: camera profetului, apoi au
pus în ea un pat, un ulcior cu apă, un scaun pe care să se poată aşeza şi un
lighean în care să-şi spele mâinile şi picioarele obosite, atunci când va veni
de undeva. Iar când îl auzea în cameră, trimitea întotdeauna un slujitor să-i
ducă ceva de mâncare.

Elisei era foarte mulţumit de darul femeii.

O pot auzi pe mama lui Bartimeu cum îl
întreabă pe fiul ei: „Bartimeu, ştii de ce avea nevoie femeia sunamită când a
fost întrebată de profet ce să facă pentru ea?”

„El i-a zis femeii: „Ce aş putea face pentru
tine? Pot vorbi cu împăratul, sau ce altceva aş putea face pentru tine?”

„Nu am nevoie de nimic,” i-a răspuns ea,
„fiindcă locuiesc în pace în mijlocul poporului meu. Am făcut aceasta, din
toată inima, pentru că Îl iubesc pe Dumnezeul pe care Îl slujeşti tu, şi în acelaşi
timp respect viaţa pe care o trăieşti.”

Atunci Ghehazi i-a zis lui Elisei: „Ea
îmbătrâneşte, soţul ei este de asemenea bătrân şi nu au copii.”

Lui Bartimeu îi plăcea aceasta.

Astfel, marele profet Elisei a zis:

„Du-te şi spune-i femeii să vină la uşă!”,
iar când a venit, i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: tu vei ţine în braţe un fiu.”
Totul s-a împlinit întocmai, şi fiul a ajuns la vârsta de doisprezece ani. Oh,
cât de mult îl iubeau părinţii lui!

(Probabil avea vârsta pe care o avea micuţul
Bartimeu).

Cât de mult îl iubeau tatăl şi mama sa! Tatăl
său îl ducea pe câmp şi îi arăta cum să se ocupe de culturi, dar într-o zi,
când erau pe câmp, copilul a făcut probabil o insolaţie pentru că spunea în
continuu: „Capul meu, capul meu!” (Soarele palestinian este foarte fierbinte).
„Capul meu, capul meu!”

Când a văzut că băiatul este bolnav, tatăl
i-a zis uneia dintre slugi: „Du copilul la mama sa!” Dar când a ajuns acasă,
s-a simţit tot mai rău, iar în cele din urmă a murit în braţele mamei sale. Cât
era de bravă femeia aceea care avusese bunăvoinţă faţă de slujitorul lui
Hristos!… Ea ştia exact cu cine avea de-a face şi a fost călăuzită de Duhul
Sfânt în ceea ce avea să facă. Oh, îmi place aceasta!

Astfel, şi-a luat fiul mort, l-a dus în
camera profetului şi l-a pus în patul lui. Ce loc în care să aşezi pe cineva!
Era exact locul potrivit. Apoi s-a dus la sluga sa şi i-a zis: „Du-te, pune
şaua pe catâr şi nu te opri până când nu-ţi spun eu!”

Bărbatul ei i-a zis: „Nu merită să mergi după
el pentru că nu este nici lună nouă, nici zi de Sabat. Nu-l vei găsi acolo
sus.”, dar ea i-a răspuns: „Totul este bine.”

În continuare, mama i-a zis lui Bartimeu:
„Ştii, Bartimeu, Dumnezeu nu le descoperă întotdeauna slujitorilor Săi tot ce
vrea să facă. El le descoperă numai ceea ce vrea El să ştie. Astfel, când
această femeie a mers înaintea marelui profet al lui Dumnezeu…”

Elisei a păşit în faţa peşterii sale, şi-a
pus mâna la ochi şi a privit în depărtare pentru că se vedea cineva venind.

„Cine este cel pe care-l văd venind?” a
întrebat el.

„Este sunamita”, a răspuns Ghehazi, „şi pare
plină de durere.” (Femeia plângea în timp ce se apropia de peşteră).

„Inima ei este plină de durere”, a zis
Elisei, „dar Dumnezeu mi-a ascuns aceasta. Nu ştiu care este problema ei, dar
du-te şi întâmpin-o!”

Când a ajuns destul de aproape de el, Elisei
a întrebat-o: „Totul este bine cu tine? Totul este bine cu soţul tău? Totul
este bine cu copilul tău?”

Oh, cât de mult îmi place răspunsul acestei femei!
„Totul este bine”, i-a răspuns ea.

Cred că la fel a fost cu Marta şi Maria…
Marta a părut întotdeauna mai zăbavnică în cele duhovniceşti…

Femeia sunamită ştia că Dumnezeu era în
profetul Său şi că el era trimisul lui Dumnezeu pentru acea zi, iar dacă
Dumnezeu era în profetul Său, cu cât mai mult era în Fiul Său?

Astfel, Marta a spus: „Doamne, dacă ai fi
fost aici, nu ar fi murit fratele meu. Dar chiar şi acum, ştiu că orice vei
cere de la Dumnezeu, Dumnezeu Îţi va da.”
(Ioan 11.21-22). Aceasta este!
Aceasta este ideea.

La rândul ei, femeia sunamită a spus: „Totul
este bine.” De ce a spus aceasta? Soţul ei îşi frământa mâinile şi plângea
acasă şi toate rudele plângeau şi se jeleau, în timp ce ea stătea acolo cu
inima frântă de durere, fiindcă copilul ei zăcea mort pe patul profetului. Era
singurul ei fiu, iar ea şi soţul ei erau deja bătrâni ca să mai aibă altul. Cât
de mult îşi iubea copilaşul! Şi cu toate acestea, ea s spus: „Totul este bine”,
pentru că stătea înaintea trimisului lui Dumnezeu. Ea ştia că Dumnezeu putea să
descopere orice lucru prin trimisul Său. „Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat;
binecuvântat să fie Numele Domnului.”
(Iov 1.21). Dar ea voia să ştie de ce
i l-a luat Dumnezeu. Îmi place aceasta.

Dumnezeu are şi astăzi un Trimis în lume, iar
noi Îl numim Duhul Sfânt. Staţi în prezenţa Lui! Oh, Doamne! Îmi doresc atât de
mult ca oamenii să înţeleagă aceasta!                                                      
Staţi în prezenţa Lui şi veţi afla ce a spus El.

Sunamita a spus: „Totul este bine.” Cred că
profetul s-a bucurat în inima sa. Ea s-a apropiat, a căzut la picioarele lui şi
le-a îmbrăţişat. Cred că slujitorul s-a gândit că acela nu era un comportament
corect, că femeia nu ar fi trebuit să îmbrăţişeze picioarele stăpânului său.
Acesta este motivul pentru care a încercat s-o ridice, dar Elisei i-a zis:

„Las-o, căci este tare amărâtă şi Domnul mi-a
ascuns lucrul acesta şi nu mi l-a făcut cunoscut.”

Atunci, ea a zis: „Am cerut eu oare domnului
meu un fiu? N-am zis eu: „Nu mă amăgi”?”
(2Împăraţi 4.27-28).

Priviţi-l pe Elisei! El ştia că tot ce
atingea când se afla sub ungere era binecuvântat, aşa că i-a zis lui Ghehazi:

„Încinge-ţi mijlocul, ia toiagul meu în mână
şi pleacă. Dacă vei întâlni pe cineva, să nu-l întrebi de sănătate şi, dacă te
va întreba cineva de sănătate, să nu-i răspunzi. Să pui toiagul meu pe faţa
copilului.”
(v.
29).

Cred că aceasta face Dumnezeu cu Cuvântul Său
uns. Cuvântul uns este El, iar noi suntem mesagerii Săi. Noi nu avem timp să ne
ocupăm de altceva, să argumentăm sau să lămurim anumite lucruri. Mesajul este
urgent deoarece oamenii mor. Să mergem acolo, să dăm la o parte barierele
denominaţiunilor noastre şi orice altceva, şi să biruim! Da, domnilor. Să ducem
Mesajul Lui la această lume care este pe moarte! Nu vreau să mă opresc aici,
pentru că aş începe să predic.

Ghehazi a pornit imediat, dar credinţa femeii
nu era în toiagul profetului, ci în profet, aşa că i-a zis lui Elisei: „Viu
este Domnul şi viu este sufletul tău că nu te voi părăsi.”
(v. 30). Ea ştia
că El este viu în vecii vecilor.

„Viu este Domnul şi viu este sufletul tău că
nu te voi părăsi.”

O, vai! Aceasta este, aici o aveţi. Ţineţi-vă cu tărie de aceasta! Apucaţi-L pe
Duhul Sfânt şi nu-I daţi drumul!

„Braţul meu nu este mai bine astăzi, dar nu
este nici o problemă. Nici dacă mâine va fi la fel de rău, nu este nici o
problemă, fiindcă mă voi ţine de făgăduinţa Ta până când mă voi face bine. Eu
cunosc făgăduinţa Ta, Tu mi-ai dat-o. Cunosc oameni care au fost vindecaţi prin
ea, aşa că mă voi ţine şi eu de ea. Sunt în mâinile Tale, Doamne.” Amin.

Faceţi aşa şi atunci se va întâmpla ceva.

Când luaţi făgăduinţa lui Dumnezeu, vă ţineţi
de ea şi ziceţi: „Doamne, Tu ai spus că dacă mă voi căi, dacă mă voi pocăi, îmi
vei da botezul Duhului Sfânt. Eu stau chiar aici, în mâinile Tale, până când
vei face aceasta.”

Mie îmi place mult mărturia lui Buddy
Robinson care a mers în mijlocul unui lan de porumb şi a spus: „Dacă nu-mi dai
Duhul Sfânt, când Te vei întoarce pe pământ, vei găsi doar un morman de oase
care zac aici.” Îmi place aceasta. Da, domnilor. Acela a fost momentul în care
acest bărbat a primit ceva, deoarece acesta este felul corect în care trebuie
să procedaţi. Ţineţi-vă de aceasta!

Eu o admir pe femeia sunamită. Credinţa ei
era în profet şi s-a ţinut de el zicând: „Nu te voi lăsa!”

Isus ne-a învăţat acelaşi lucru. Cum este cu
judecătorul nedrept şi cu văduva? El nu voia să-i facă dreptate deşi femeia
striga zi şi noapte, dar în cele din urmă a ascultat-o şi i-a făcut dreptate în
faţa vrăjmaşilor ei, ca să scape de ea. Şi Isus a spus: „…cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri
va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!”
(Luca
11.13). Aceasta este ceea ce dorim noi.

Dacă credeţi că făgăduinţa Duhului Sfânt este adevărată,
apucaţi-o şi rămâneţi tari pe ea. Ţineţi-vă de ea şi nu o lăsaţi! Dacă credeţi
că El este Vindecătorul, indiferent ce boală sau problemă aţi avea, nu
aşteptaţi până când se va striga rândul de rugăciune, ci luaţi chiar acum
făgăduinţa lui Dumnezeu şi spuneţi: „Doamne, sunt în mâinile Tale.”

Satan va veni imediat şi va zice: „Nu eşti nici un pic
mai bine.” Aceasta mi-a spus mie, dar eu i-am zis: „Stai prin apropiere, dacă
vrei să mă auzi mărturisind spre gloria lui Dumnezeu. Dacă vrei să auzi
mărturiile despre vindecarea divină şi laudele aduse lui Dumnezeu, poţi să
rămâi aici, fiindcă o voi face în gura mare. Rămâi aici şi ascultă cu atenţie!”

În prima zi, nici o îmbunătăţire; a doua zi,
nimic; a treia zi, tot aşa, dar aceasta nu m-a mişcat deloc, ci am continuat să
cred, să mărturisesc şi să-L laud pe Dumnezeu, presând prin norii întunecaţi,
pentru că El a făcut o făgăduinţă, iar în cele din urmă s-a împlinit. Vedeţi?
După o vreme, Satan s-a săturat şi a plecat.

Când profetul a văzut că nu poate scăpa de
femeie, a zis: „În ordine. Îmi voi încinge coapsele şi voi merge cu tine.”

Ghehazi l-a întâlnit în timp ce se întorcea
înapoi. Toiagul nu a putut face lucrarea, fiindcă depinde de locul în care îţi
pui credinţa. Astfel, credinţa femeii nu era în toiag, ci în profet. Şi iată-l
că merge acolo. Toţi se jeleau, plângeau şi strigau, pentru că orice speranţă
era pierdută. Îmi pot imagina că atunci când i-a văzut, profetul a spus: „Sttt!
Sttt! Staţi liniştiţi!”

Ce a făcut el? Aş vrea să fiţi atenţi! A mers
în camera în care fusese întins copilul pe pat, a închis uşa în spatele său şi
a rămas doar el şi copilul mort. Acelea sunt timpurile cele mai pline de
biruinţă: când rămâi numai tu singur cu Dumnezeu. Înţelegeţi? Retrageţi-vă
într-un loc unde sunteţi singuri cu Dumnezeu, pentru că Isus a spus:

„…intră
în odăiţa ta, încuie-ţi uşa şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi
Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.”
(Matei 6.6). Atunci, El vă va descoperi totul în mod
clar.

Îl pot vedea pe profet. Biblia spune că el a umblat încoace
şi încolo prin cameră, zicând: „Doamne, sunt aici. Ce pot să fac?” Mergea
încoace şi încolo pentru că aştepta Duhul. Şi deodată, El a venit. Atunci
profetul s-a dus şi s-a întins peste trupul copilului care a început să se
încălzească. S-a ridicat din nou şi s-a plimbat prin cameră, iar când a simţit
o ungere şi mai mare, s-a dus şi s-a întins din nou peste copil, iar acesta a
strănutat de şapte ori şi a revenit la viaţă. L-a ridicat, l-a dus afară şi i
l-a dat mamei sale.

Oh, ce mult îi plăcea această poveste micuţului
Bartimeu!…

Mama sa i-a zis: „Vezi, Dumnezeu trebuie să lucreze
conform voii Sale. Înţelegi? Când trebuie să facă ceva, Dumnezeu rânduieşte
toate lucrurile şi aduce pe cineva ca să-I împlinească lucrarea.”

„Oh, mămico, eşti atât de drăguţă şi te iubesc atât de
mult!”

„Ştii, Bartimeu, înainte ca să te naşti… Tu nu înţelegi
acum, dar înainte ca să te naşti, eu te-am închinat Domnului, lui IaHVeH, şi nu
m-aş mira deloc dacă micuţii tăi ochi Îl vor vedea într-o zi pe Mesia.”

Gândindu-se la cuvintele mamei sale, Bartimeu şi-a zis:
„Dacă El ar veni acum, eu sunt orb…”

Şi mama sa a continuat: „Ştii, Dumnezeu îi foloseşte
adesea pe băieţii mici pentru gloria Sa. El are întotdeauna un scop şi eu cred
că are un scop şi în viaţa ta.”

„Oh,” se gândea Bartimeu, „nu se poate să fie acum!
Sărmana mea mamă a plecat demult, iar lucrurile pentru care s-a rugat, par
pierdute…”

Nu, nu! Nici o rugăciune sinceră nu a rămas vreodată fără
răspuns!! Am cincizeci şi unu de ani şi sunt în slujbă de treizeci şi unu de
ani şi pot mărturisi în faţa Bibliei lui Dumnezeu că nu s-a întâmplat niciodată
să cer ceva sincer fără ca Dumnezeu să-mi dea sau să-mi spună de ce nu pot să-l
primesc. Vă spun aceasta ca şi slujitor al lui Hristos.  Aşa este. Din zecile de mii de lucruri pe
care le-am cerut rugându-mă sincer, El a venit de fiecare dată şi mi-a răspuns
la toate: mi le-a dat sau mi-a spus de ce nu mi le poate da. Astfel, ştiu că
atunci când nu primeşti ceva înseamnă că aşa este cel mai bine pentru tine.

Dacă băieţelul tău ţi-ar cere aparatul de ras ca să se
radă cu el, dacă eşti un tată adevărat sigur nu i-l vei da pentru că s-ar putea
răni cu el. Tot aşa, El ştie ce este bine pentru noi şi ce nu este bine.

Apoi Bartimeu s-a gândit: „Puţin mai jos este o
trecătoare pe unde copiii lui Israel au trecut râul, iar dacă mă gândesc bine,
pe drumul pe care a trecut mai devreme preotul acela, a trecut şi marele profet
Ilie însoţit de Elisei, atunci când s-a dus la Iordan şi l-a despicat din
nou.”…

…Înainte ca Dumnezeu să despice râul în faţa marelui
profet Ilie, El a despicat marea în faţa poporului Israel. El a putut deschide
o cale prin apă.

„Oh”, şi-a zis Bartimeu, „dacă aş fi trăit în zilele când
cei doi profeţi au mers braţ la braţ spre Iordan! Unul dintre ei s-a întors
înapoi, în timp ce celălalt s-a înălţat la cer. Cel mai în vârstă s-a luptat cu
Izabela, cu Ahab şi cu păcatele oamenilor, iar când au trecut râul dincolo,
acolo îl aştepta un car de foc care avea să-l ducă în slavă, în timp ce
profetul mai tânăr a primit o dublă măsură din puterea lui… Oh, dacă aş fi stat
atunci pe piatra aceasta, aş fi fugit la el şi i-aş fi spus: „Ajută-mă, pentru
că tu eşti un om care Îl aduce pe Dumnezeu cu adevărat la oameni. Doar roagă-L
pe IaHVeH şi îmi voi recăpăta vederea… Oh, dar preotul mi-a spus că IaHVeH a
încetat să mai facă aceasta de mulţi ani!”

Oamenii mai cred şi astăzi aceasta, dar El merge mai
departe dovedind că este Acelaşi şi astăzi… Da, El este încă acelaşi IaHVeH.

Bartimeu s-a gândit mai departe: „Dacă aş fi putut merge
acolo ca să-i opresc… Cei doi profeţi m-ar fi binecuvântat şi aş fi avut parte
de vindecare. Dar acum totul este pierdut: zilele minunilor au trecut şi cred
că nu se mai poate face nimic în legătură cu aceasta, aşa că voi rămâne orb.”

A început să bată vântul, aşa că Bartimeu s-a învelit mai
bine cu haina sa şi a început să se gândească la o altă întâmplare, la marele
Iosua.

Nu erau nici măcar o sută de metri până la locul prin
care a trecut Israel râul fiind condus de marele prinţ Iosua.

Atunci şi-a amintit o altă poveste, care spunea că în
timpul cât tabăra era ridicată acolo, marele Stâlp de Foc al lui Dumnezeu
stătea deasupra lor. Într-o zi, marea căpetenie Iosua a ieşit puţin la plimbare
şi se gândea la strategia pe care trebuia s-o folosească pentru a zdrobi marile
şi puternicele ziduri ale Ierihonului, iar în timp ce mergea prin împrejurimi,
a observat pe Cineva care Se apropia ca să-l întâlnească; era un Războinic.
Iosua şi-a scos imediat sabia şi i-a strigat: „Eşti cu noi sau eşti din tabăra
inamică?”

Atunci Bărbatul acela puternic Şi-a scos şi El sabia
străbătută de Lumină până în vârf, şi i-a răspuns: „Eu sunt Căpetenia oştirii
Domnului şi acum am venit!” Când a auzit aceasta, marele Iosua şi-a aruncat jos
scutul, sabia şi coiful, apoi a căzut cu faţa la pământ înaintea Lui.

Poate că Bartimeu şi-a zis, gândindu-se la aceasta:
„Mi-ar fi plăcut şi mie să cad la picioarele Lui dacă aş fi trăit în zilele
acelea!” Spunea aceasta fără să ştie că aceeaşi Căpetenie a oştirii se afla la
nici o sută de metri depărtare de el… De obicei, când te gândeşti la Domnul,
iar mintea ta nu este prinsă de lucrurile lumii şi nu este frământată cum să
faci mai mulţi bani sau ce organizaţie mare vei construi… El vine… Aceasta este
problema cu lumea de astăzi… Avem mintea preocupată de lucrurile lumii în loc
să ne gândim la Dumnezeu.

Biblia spune: „…orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă
însufleţească.”
(Filipeni 4.8).
Mintea noastră se plimbă prin alte părţi, iar primul lucru care se întâmplă
este că ne îndepărtăm de ceea ce trebuie şi ne trezim cine ştie unde. Să-L
ţinem deci, zi şi noapte pe Isus în inimile şi în minţile noastre, fiindcă
aceasta este Calea.

În timp ce se gândea la aceasta, Bartimeu a auzit un
zgomot. Este ciudat că oriunde Se află Isus, este multă agitaţie. Nu ştiu de
ce, dar de obicei aşa este. Zgomotul era tot mai puternic, apoi s-a deschis
poarta… se auzea larmă mare, iar oamenii, femei şi bărbaţi, alergau şi strigau:
„Osana, osana profetului din Galilea!” Apoi a putut auzi alte glasuri care
râdeau de El şi ziceau: „Nu eşti decât un profet fals!”, şi aruncau după El cu
ouă şi fructe stricate. Îl auzea pe preotul care trecuse de curând pe lângă el
şi mergea la o adunare, strigând: „Spui că eşti profet? Am auzit că ai ridicat
un mort din mormânt. Şarlatanule! Ştim noi cine eşti! Ucenicii Tăi L-au pus
acolo doar ca să impresionezi, dar nu este nimic altceva decât înşelătorie!
Dacă poţi învia morţii, avem un cimitir plin, vino şi învie câţiva dintre ei,
iar atunci Te vom crede!”

Isus nu era deranjat de diavolul, niciodată nu a fost.
Odată, diavolul acela bătrân I-a zis: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu,
porunceşte acestor pietre să se transforme în pâini!
” El ar fi putut s-o
facă, dar nu l-a luat în seamă. Cu altă ocazie, cineva I-a pus o cârpă pe faţă,
iar altul L-a lovit cu un băţ peste cap – aceştia erau batjocoritorii – şi L-au
întrebat: „Dacă eşti profet, spune cine Te-a lovit!”

Îl vedeţi pe diavolul acela bătrân? El trăieşte încă şi
astăzi: „Du-te acolo jos şi vindecă-l pe bătrânul cutare sau cutare de la colţ!
Du-te la cutare şi vindecă-l!” dar noi nu primim porunci de la diavolul!

Isus a spus: „Eu nu pot face nimic până nu-Mi arată Tatăl
ce să fac, pentru că El lucrează până acum şi Eu lucrez de asemenea.” Vedeţi?
Şi El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Astfel, dacă auziţi pe cineva
cerându-vă să faceţi ceva de felul acesta, să vă îndepărtaţi imediat de el
pentru că este diavolul, iar noi nu acceptăm porunci de la Satan. Noi primim porunci
numai de sus, iar când El ne arată ce să facem, mergem şi facem. Dacă El vrea
ca domnul Jones de la colţ să fie vindecat, îi spune aceasta slujitorului Său,
iar el va merge acolo şi-l va vindeca (Aşa este), dar numai la porunca Sa. „Eu
nu fac nimic până când nu-Mi arată Tatăl ce trebuie să fac.” (Ioan 5.19 –
parafrazare).

Îl pot auzi pe preotul acela cum striga: „Nu eşti decât
un şarlatan!” Dar Isus purta asupra Sa povara păcatelor lumii şi mergea direct
la Calvar, la Ierusalim, pentru a fi dat pe mâinile oamenilor păcătoşi, a
neamurilor, care urmau să-L răstignească. Toate neputinţele şi povara fiecărui
păcat care a fost săvârşit vreodată pe pământ sau care avea să fie săvârşit
vreodată, apăsa asupra Lui, iar ei râdeau şi se amuzau pe seama Lui, în timp ce
alţii strigau: „Osana, profetului din Galilea! Osana, Fiul lui David!”

Aşa este şi astăzi în Beaumont, Texas: unii dintre ei vor
râde şi se vor amuza, iar alţii vor crede. Întotdeauna a fost aşa şi va fi aşa
până la sfârşitul lumii. Întotdeauna va fi o mulţime amestecată.

Fiecare trezire dă naştere la gemeni, cei doi fii ai lui
Isaac fiind bine reprezentaţi de fiecare dată. De fiecare dată când are loc o
trezire se naşte un Esau şi un Iacov: un religios al lumii care ia o experienţă
de seminar şi devine un formalist, şi un credincios adevărat care doreşte
dreptul de întâi născut, indiferent cum îl va obţine. Lui nu-i pasă dacă va fi
numit „holly-roller” sau altfel, pentru că doreşte acel drept de întâi născut.

Aceasta este problema cu majoritatea oamenilor de astăzi:
le este teamă de dreptul de întâi născut. Oh cum îl urăsc ei! Dar vedeţi, de
fiecare dată avem gemeni. Oamenii lumii sunt foarte religioşi şi fac milostenii
şi alte lucruri, dar nu le pasă de dreptul de întâi născut.

Aceste două duhuri se luptă de la începutul lumii, iar
acum sunt pe cale să se apropie de un numitor comun, deoarece Isus a spus că
vor fi atât de asemănătoare încât „dacă ar fi cu putinţă. i-ar înşela chiar
şi pe cei aleşi
.” Vedeţi în ce ceas înşelător trăim? Staţi cu Cuvântul,
fraţilor şi nu-L părăsiţi, pentru că El vorbeşte pentru Sine însuşi!

Îmi imaginez că bietul bătrân Bartimeu a încercat să se
ridice zicând: „Ce este aceasta?”

„Stai jos!”

„Ce este cu agitaţia aceasta, ce se întâmplă?” Dar nimeni
nu l-a băgat în seamă; nimeni nu l-a ajutat.

Mie nu-mi place să văd cum un biet om orb este împins
încoace şi încolo. Curând a trecut pe acolo o tânără doamnă. Bietul bătrân
fusese trântit jos de mulţime şi încerca să se ridice în genunchi. Atunci
femeia l-a ajutat să se ridice de jos, cu grijă.

„Domnule,” i-a zis ea, „văd că eşti orb.”

„Da, doamnă. Eşti atât de bună cu cei orbi…”

„Da, eu simt cu cei orbi şi cu oricine este în nevoie”, a
răspuns ea.

„Doamnă, poţi să-mi spui ce este cu zarva aceasta,
fiindcă nimeni nu vrea să-mi spună ce se întâmplă? Stau aici de mulţi ani, dar
niciodată nu am auzit o asemenea gălăgie. Fiecare spune ceva şi nu se înţelege
nimic.”

„Oh, domnule, nu ai aflat că trece pe aici Isus din
Nazaret, Profetul?”

„Cine?”

 „Isus din
Nazaret.”

„Cine este Isus din Nazaret?”

„Eşti evreu, nu-i aşa?”

„Da, doamnă.”

„Cunoşti Scripturile care spun că Domnul Dumnezeul nostru
va ridica un profet ca Moise şi că El va fi Mesia?”

„O, da! Tocmai la aceasta mă gândeam. El este Fiul lui
David.”

„Păi, El este Cel care trece pe aici!”

„Şi cum Se numeşte?”

„Isus din Nazaret. El este Mesia. Eu am văzut cum le-a
dat vedere orbilor. Oh, dacă L-ai fi văzut azi-dimineaţă! El a dovedit că este
cu adevărat Mesia, când a trecut prin partea de sud a oraşului. O, dacă L-ai fi
văzut! Ţi-l aminteşti pe omul acela micuţ de aici din oraş, care se numeşte
Zacheu?”

„O, da, este soţul Rebecăi.”

„Da.”

„Este negustor şi mi-a dat de multe ori de pomană.”

„Este un om mic de statură, iar Rebeca a fost la o
adunare a Lui. Eu sunt un apostol al Domnului Isus şi pot să-ţi spun că suntem
învăţaţi că în calitate de creştini, de trimişi ai Săi, trebuie să fim
respectuoşi, buni şi drepţi. Toţi creştinii sunt politicoşi. În dimineaţa
aceasta am fost prezentă deoarece ştiam că avea să vină El. Rebeca s-a rugat
atât de mult pentru Zacheu…” El este un om bun, dar înclină foarte mult spre
sinagogă. Tu îl cunoşti pe rabinul Kavinski… lui nu-i place de Isus din
Nazaret. Ei au avut o adunare a asociaţiei predicatorilor, în dimineaţa
aceasta, şi L-au oprit pe Isus să mai facă minuni în oraş. L-au scos afară, iar
El a plecat mai departe. Dar ştii, Rebeca s-a rugat foarte mult, ca Zacheu să
creadă că Domnul Isus este Mesia trimis de Dumnezeu şi i-a spus toate lucrurile
pe care le-a făcut El şi că va fi un descoperitor al tainelor inimii. Ştii ce a
făcut Zacheu?  El este mic de statură şi
n-a ajuns la poarta pe unde urma să treacă Isus, destul de devreme…

Aşadar, l-am urmărit pe Zacheu şi el a fugit în josul
străzii „Aleluia” până când a ajuns pe strada Gloriei. Ştii duzii de acolo… El
s-a urcat într-unul din ei, zicându-şi: „Îmi voi căuta un loc şi voi sta pe o
creangă bifurcată. Voi sta jos şi-mi voi pune un picior aici, şi altul,
dincolo. Îl voi urmări cu atenţie şi Îl voi vedea când va veni, pentru că
întotdeauna El vine pe strada Aleluia şi merge pe strada Gloriei. Astfel, Îl
voi vedea cu siguranţă.”

Aşadar, Zacheu s-a aşezat într-un loc unde se uneau două
străzi. Acesta este locul în care stau mulţi oameni în seara aceasta, acolo
unde se intersectează calea voastră şi calea lui Dumnezeu. Poate voi sunteţi în
seara aceasta în aceeaşi stare ca şi el şi trebuie să luaţi o decizie.

„După ce a ajuns acolo, Zacheu a început să se gândească:
„Aşadar, asociaţia predicatorilor nu L-a lăsat să meargă la auditoriu ca să
ţină o adunare acolo. Rebeca mi-a spus că Omul acesta poate deosebi gândurile,
dar rabinul Kavinski, păstorul meu, a spus că astăzi nu se mai întâmplă aşa
ceva.”

Dacă este printre noi vreun rabin pe care-l cheamă
Kavinski, îl rog să mă ierte; sau dacă este altcineva cu numele acesta…

Deci, Zacheu s-a urcat în copac gândindu-se: „Mă voi
asigura că Individul acela nu ştie nimic despre faptul că sunt aici.” Şi
spunând aceasta s-a camuflat bine după crengi, lăsând doar un spaţiu mic prin
care putea să-L vadă când va apărea de pe strada Aleluia şi Se va îndrepta spre
strada Gloriei.

„Ar fi bine să-l auzi mărturisind despre aceasta,
domnule,” a continuat femeia.

Isus trecea pe acolo, iar bătrânul om orb asculta
povestea femeii, pentru că ştia ce-i spusese mama sa cu privire la ceea ce va
fi Mesia. Isus era prin împrejurimi, iar oamenii aruncau în El cu tot felul de
lucruri, râdeau şi Îi spuneau să meargă să învie morţii, fiindcă atunci Îl vor
crede. Spuneau că atunci vor fi convinşi că nu este nici o înşelăciune în ceea
ce face.

Şi femeia a continuat: „Zacheu a spus că s-a ascuns în
acel copac şi a lăsat doar un spaţiu mic prin care putea să-L vadă pe Isus fără
să fie văzut de El. „Ştii ce?” şi-a zis el, „când va trece pe aici, Îl voi
putea vedea.” A aşteptat puţin, iar după un timp, iată că venea Isus. În faţa
lui mergea Simon Petru şi ceilalţi unsprezece ucenici, spunând: „Îmi pare rău,
dar Profetul este foarte obosit. Nu a reuşit să ţină întrunirea acolo jos, iar
acum trebuie să ieşim din oraş.”

Femeia a mai spus: „Zacheu se uita la El cu atenţie şi
şi-a zis: „Îmi place cum arată Omul acesta!”

Dar există ceva în legătură cu Isus: tu nu te poţi uita
niciodată ţintă la El şi să rămâi acelaşi, fiindcă acolo se întâmplă ceva.

„Aşadar, Zacheu a luat o frunză, a dat-o la o parte şi
şi-a zis: „De data aceasta, L-am păcălit. Acesta este Individul care cunoaşte
gândurile inimii? Iuh! Din câte ştiu, se zice că este un profet.” Dar Isus S-a
oprit sub copac, a privit în sus şi a zis: „Zachee, dă-te jos!” El nu numai că
ştia că era în copac, ci ştia şi cum îl chema.”

„Oh,” a zis Bartimeu, „Acesta este El! Acesta este Fiul
lui David! Oh, Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!”

El trecea pe acolo înconjurat de o mulţime de opt sau
zece mii de oameni care strigau: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine! Eu
cred că Tu eşti profetul care avea să vină. Ai milă de mine!”

El nu putea să-L atingă…Oh, ce poate face credinţa în
Dumnezeu! Cine trebuia să fie? Un episcop, un prezbiter, un doctor Jones? Nu,
domnule. Era un cerşetor zdrenţos şi orb, dar avea destulă credinţă. Priviţi la
povara care era deasupra lui Isus, toate lucrurile cu care trebuia să Se
confrunte! Fără îndoială că haina Lui mirosea urât din pricina fructelor
putrede şi a legumelor stricate cu care aruncaseră în El. Dar Isus ţinea
privirea sus, fiindcă în faţa Lui stătea Calvarul. Povara întregii lumi era pe
umerii Săi, dar credinţa unui cerşetor L-a oprit şi L-a ţinut pe loc. Amin.

Iosua a oprit soarele, prin credinţă, dar orbul Bartimeu
L-a oprit pe Fiul lui Dumnezeu, prin credinţă, şi aceeaşi credinţă Îl va aduce
din glorie, de unde  controlează sistemul
solar şi Universul, în acest tabernacol, în seara aceasta. Este aceeaşi
credinţă ca şi credinţa unui copil.

Isua S-a oprit şi a privit în jur. Ei l-au adus acolo,
iar Isus i-a zis: „Credinţa ta te-a vindecat!” O, vai! Apoi a mers mai departe.

Micuţa doamnă care-l ţinea de braţ pe Bartimeu, l-a
întrebat: „Ai auzit ce a spus El?”

„O, da! Oh, gândeşte-te că a spus că-mi voi recăpăta
vederea!” Mulţimea cobora în josul străzii, iar El Se îndrepta spre munte
pentru a fi crucificat.

Isus i-a zis: „Primeşte vederea! Credinţa ta te-a
mântuit.” Este aceeaşi credinţă care vă salvează de la iad. Cuvântul grec
pentru aceasta este „sozo” şi înseamnă „salvat fizic sau duhovniceşte”, adică
aceeaşi credinţă va aduce şi vindecarea şi vă salvează şi sufletul. „Credinţa
ta te-a mântuit.” Oh, credinţa lui L-a oprit pe Isus şi L-a determinat să stea
pe loc!

Bartimeu a spus: „El este Mesia. Are toate semnalmentele
lui Mesia şi mi-a spus că-mi voi recăpăta vederea. Oh, sunt atât de bucuros
pentru că o voi primi înapoi!”

El a început să mărturisească aceasta şi a văzut o umbră.
„Oh, mi-am recăpătat vederea!” Când El spune ceva, continuaţi să credeţi ce v-a
spus!

Am citit o povestire despre Bartimeu. Nu ştiu dacă este
adevărată sau este doar ficţiune, dar se spune că el era căsătorit şi avea şi o
fetiţă. Într-o noapte, soţia lui s-a îmbolnăvit, iar el a spus: „IaHVeH,
singurul lucru pe care am să Ţi-l ofer…” Cerşetorii trebuiau să aibă ceva
pentru divertisment cu care să-i atragă pe oameni, aşa cum au cei din India.
Dacă un cerşetor din India nu are ceva cu care să atragă atenţia trecătorilor,
nu va primi niciodată o monedă. Oricum, ei le primesc foarte rar. Ei au o
maimuţă care fuge, face tumbe sau se joacă. Alţii au o cobră sau un alt şarpe
care se luptă cu alte animale sau orice altceva pentru amuzament şi pentru a-i
determina pe cei ce privesc să le dea o monedă.

Deci, se spune că Bartimeu avea două turturele care
făceau spectacol împreună, dar când a fost bolnavă soţia sa, a spus: „IaHVeH,
nu am mult, dar dacă vei îngădui ca soţia mea să trăiască… Medicul tocmai a
plecat de aici şi a spus că va muri, dar am atât de mare nevoie de ea! Dacă vei
îngădui să trăiască, mâine dimineaţă Îţi voi aduce cele două turturele ale mele
ca jertfă.”

Soţia lui s-a făcut bine şi el şi-a adus turturelele ca
jertfă.

Bartimeu avea o fetiţă cu părul creţ, pe care nu a
văzut-o niciodată în viaţa sa. Într-o noapte, fetiţa a fost foarte bolnavă, iar
medicul bun a venit din nou în casa lui şi i-a spus: „Bartimeu, copilul este
foarte grav şi cred că va muri.”

„Oh, domnule doctor, eşti sigur?”

„La cunoştinţele medicale pe care le am, pot să-ţi spun
că copilul este pe moarte. Febra va produce curând spasme şi nu pot face nimic
pentru a le opri.”

Atunci, Bartimeu a ieşit afară, s-a dus în colţul casei,
s-a rugat şi a spus: „IaHVeH, mi-a mai rămas un singur lucru…” Nu ştiu cum se
numeşte câinele care-i conduce astăzi pe orbi, am uitat. (Cineva spune: „Câine
ghid!”). Un câine ghid… În zilele acelea, în loc de câine, orbii foloseau un
miel.

Astfel, se spune că Bartimeu avea un miel care-l ghida.
Şi el I-a spus Domnului: „Aceasta este tot ce pot să-Ţi ofer, IaHVeH, dar o
iubesc atât de mult pe fetiţa mea! Dacă vei îngădui să se facă bine şi să nu
moară, mâine voi merge la Templu şi Îţi voi aduce acest miel ca jertfă.”

Fetiţa s-a făcut bine, iar în dimineaţa următoare,
Bartimeu se îndrepta spre Templu ca să aducă jertfa Domnului. Pe drum s-a
întâlnit cu preotul, iar acesta l-a întrebat:

„Unde mergi, Bartimeu?”

„Oh, preotule, slujitorule al lui Dumnezeu, merg sus la
Templu să aduc mielul meu ca jertfă Domnului.” Apoi i-a relatat cum fusese
bolnavă micuţa lui fiică şi cum Îi promisese lui IaHVeH o jertfă: „…Când El a
vindecat-o pe soţia mea, I-am adus ca jertfă turturelele, iar când s-a făcut
bine fiica mea, I-am spus că-I voi da mielul.”

„Oh, Bartimeu,” a spus preotul, „nu poţi aduce jertfă
acest miel! Uite, îţi dau nişte bani să cumperi un miel bun de la negustorii de
acolo. Du-te şi cumpără-l, iar pe al tău, păstrează-l!”

„Oh, preotule, este drăguţ din partea ta să faci aceasta,
dar eu nu I-am promis lui IaHVeH un miel, ci I-am promis mielul acesta.”

Priviţi, fraţilor! Sunt sigur că înţelegeţi însemnătatea
spirituală a acestor cuvinte:

„Nu I-am promis un miel, ci I-am promis mielul acesta.”

„Bartimeu, tu nu poţi aduce ca jertfă mielul acesta,
fiindcă el este ochii tăi.”

Dar Bartimeu a spus: „Dacă rămân credincios faţă de
promisiunea făcută Domnului, ştiu că El Se va îngriji de un miel pentru ochii
lui Bartimeu.”

Aceasta a făcut Bartimeu: s-a îngrijit să aducă mielul
promis jertfă. Oh, în dimineaţa aceea răcoroasă de primăvară, IaHVeH a adus un
Miel pentru ochii orbului Bartimeu!

Lăsaţi-mă să vă spun ceva pentru adunarea aceasta:
acelaşi Miel a fost adus şi pentru voi în seara aceasta: „…El era străpuns pentru păcatele
noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut
peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.”
(Isaia 53.5). Credinţa noastră poate să-L aducă pe Acelaşi Miel al
lui Dumnezeu aici, în mijlocul nostru, pentru a face aceleaşi semne şi minuni
pe care le-a făcut El odată înaintea Ierihonului şi a celor care se aflau
acolo. Credeţi aceasta?

Să ne rugăm.

O,
Mielule al lui Dumnezeu care ai ridicat păcatele lumii, vin înaintea Ta cu
toată inima mea, pentru aceşti oameni bolnavi. Ei aşteaptă cu răbdare şi mulţi
dintre ei stau aici deşi au dureri mari în trup, dar Tu eşti Dumnezeu şi îi vei
răsplăti. Ei au adus aici batiste şi pacheţele cu daruri, de aceea îmi întind
trupul peste ele în Numele Domnului Isus Hristos şi Te rog să-Ţi trimiţi
puterea şi binecuvântările peste ele, vindecând fiecare persoană bolnavă care
este reprezentată prin ele, începând de la acel copilaş cu febră, la sărmanul
tătic orb care stă în seara aceasta în căsuţa lui cu bastonul cu care bate în
uşă. Oh, IaHVeH, Te rog să mergi în mijlocul lor, Doamne, şi să-i vindeci,
fiindcă Tu eşti Dumnezeu.

Mulţi
sunt în spital şi aşteaptă îndurarea Ta. Pentru bolnavul care moare, toate
speranţele sunt pierdute, dar Tu eşti încă acelaşi IaHVeH Dumnezeu. Ei n-au
putut veni la întâlnire, dar Tu poţi merge unde sunt ei, Tată. Te rog să Te
înduri şi să le onorezi credinţa.


rog ca harul Tău se Se reverse chiar acum peste oameni şi să vindeci fiecare
persoană bolnavă care este aici, să salvezi fiecare suflet pierdut, să botezi
cu Duhul Sfânt fiecare credincios, astfel ca această adunare să se poată
încheia cu un mare apogeu, cu Mielul lui Dumnezeu călăuzindu-i pe cărările
neprihănirii, la marile fântâni vindecătoare ale harului lui Dumnezeu, la marea
scăldătoare a mântuirii, a Duhului Sfânt. Te rugăm aceasta, Doamne.

Ţi-i
încredinţez Ţie, împreună cu pe mine, ca să Te poţi arăta pentru ca credinţa
noastră să poată aduce prezenţa Mielului lui Dumnezeu în mijlocul nostru, la
fel ca şi credinţa cerşetorului orb despre care am vorbit, astfel încât să
arăţi acelaşi semn pe care L-ai arătat când ai fost aici,fiindcă atunci vor
crede toţi.

Tată
ceresc, eu cred aceasta din toată inima, în timp ce Ţi-i încredinţez pe toţi,
aşteptând ca Duhul Sfânt să confirme Cuvântul care a fost predicat, prin
semnele care Îl urmează. Amin.

Eu
Îl iubesc (şi mă închin înaintea Lui acum), Îl iubesc

Pentru
că El m-a iubit întâi,

Şi a
cumpărat salvarea mea,

La
Calvar.

Oh,
nu este El minunat? (Fratele Branham cântă: „Eu Îl iubesc”). Să ridicăm mâinile
şi să fredonăm cu toţii. (Adunarea cântă: „Eu Îl iubesc!”). Daţi mâna cu
călătorul de lângă voi.

…a
cumpărat salvarea mea

La
Calvar.

Minunat,
minunat este Isus pentru mine,

Sfetnic,
Prinţul păcii, Dumnezeul Atotputernic este El.

M-a
salvat şi m-a ţinut departe de tot păcatul şi ruşinea.

Minunat
este Răscumpărătorul meu,

Slăvit
să fie Numele Său.

Minunat,
minunat este Isus pentru mine,

Sfetnic,
Prinţul păcii, Dumnezeul Atotputernic este El.

M-a
salvat şi m-a ţinut departe de tot păcatul şi ruşinea.

Minunat
este Răscumpărătorul meu,

Slăvit
să fie Numele Său.

Cândva
am fost pierdut, dar acum El m-a găsit,

Sunt
scăpat de ocară,

Isus
mi-a redat libertatea şi salvarea deplină,

M-a
salvat şi m-a ţinut departe de tot păcatul şi ruşinea.

Minunat
este Răscumpărătorul meu,

Slăvit
să fie Numele Său.


ridicăm mâinile în timp ce cântăm aceasta.

Minunat,
minunat este Isus pentru mine,

Sfetnic,
Prinţul păcii, Dumnezeul Atotputernic este El.

M-a
salvat şi m-a ţinut departe de tot păcatul şi ruşinea.

Minunat
este Răscumpărătorul meu,

Slăvit
să fie Numele Său.

Oh,
aceasta nu vă face să vă simţiţi bine? Ce simţământ! Ştiţi de ce trebuie să
cânt? Pentru că îmi place. Vouă nu vă place? Noi simţim cum Duhul lui Dumnezeu
ne curăţă după Mesajul Cuvântului. Vedeţi? Mie îmi place să cânt cum cântau
rusalisticii. Nu-mi place o voce antrenată; acela nu este cântat, să-ţi ţii
respiraţia până când ţi se albăstreşte faţa. Mie îmi place cântatul de modă
veche.

Minunat,
minunat este Isus pentru mine,

Sfetnic,
Prinţul păcii, Dumnezeul Atotputernic este El.

M-a
salvat şi m-a ţinut departe de tot păcatul şi ruşinea.

Minunat
este Răscumpărătorul meu,

Slăvit
să fie Numele Său.

Nu
este El minunat?  Este o singură cântare
pe care am dorit întotdeauna s-o cânt, şi aceasta este: „Nimic nu este între
sufletul meu şi Salvator.” Eu nu am putut să cânt niciodată, n-am avut voce,
dar într-una din aceste zile, când veţi ajunge cu toţii în palatele voastre din
ceruri (acum vă ofer nişte detalii de acolo), într-o dimineaţă când veţi ieşi
afară şi veţi sta în faţa marelui vostru palat, undeva jos de tot, acolo unde
Râul face o cotitură după ce iese din tronul gloriei, acolo este o pădure mică,
iar în ea va fi o colibă mică de lemn. Aceea este a mea. Şi în dimineaţa aceea,
când veţi ieşi pe verandă… mă veţi auzi cântând.

„Odată
am fost pierdut, dar acum am fost găsit; am fost orb, dar acum văd.” Ştiţi ce aş
vrea să spuneţi atunci? „Lăudat să fie Domnul, pentru că a reuşit să treacă şi
bătrânul frate Branham! Iată-l stând chiar acum acolo.” Da, domnilor.

Când
vom fi acolo timp de zeci de mii de ani,

Strălucind
ca soarele,

Zilele
noastre nu vor fi numărate pentru a-L lăuda,

Ci
totul va fi ca la început.


cântăm cu toţii:

Măreţul
har, ce dulce sună

Care
l-a salvat pe un nenorocit ca mine.

Cândva
am fost pierdut

Dar
acum sunt salvat,

Am
fost orb, dar acum văd.

Oh,
cât de mult Îl iubesc pe Isus!

Oh,
cât de mult Îl iubesc pe Isus!

Oh,
cât de mult Îl iubesc pe Isus!

Pentru
că mai întâi, El m-a iubit pe mine.

Amin.
Amin. Să cânt în Duhul! Mie îmi place aceasta, vouă, nu?  Oh, aş vrea să stau de-o parte a dealului,
lângă un copac… să beau din Fântânile Vieţii şi să aud măreţele glasuri.
Acolo, pe partea cealaltă a Râului, îngerii se vor uni şi vor cânta cu voi.
Vreau să stau şi să ascult timp de zece mii de ani.

Oh,
cât de mult Îl iubesc! Nu este El minunat? Cu siguranţă că este! Vă simţiţi
bine? Aceasta este ceea ce numesc eu „a cânta cum se cânta în vechime”, a cânta
în Duhul. Prefer să am aceasta, decât aceste cântece şlefuite pe care le
cântaţi voi. Cred că poeţii care au scris acele cântări vechi, au fost sub
inspiraţie, ca Eddie Perronet care a scris cântecul acela de iniţiere. Nimeni
nu i-ar fi cumpărat poeziile, dat într-o zi, Duhul a venit peste el, iar atunci
a luat tocul şi a scis cântecul său de iniţiere:

Cu
toţii slăviţi puterea Numelui lui Isus

Fie
ca îngerii să cadă la pământ


aducă diadema împărătească

Şi
să-L încoroneze ca Domn al tuturor.

Altcineva
a scris:

Când
cercetez minunata cruce

Unde
a murit Domnul slavei,

Tot
renumele meu este pierdut.

Altcineva
a scris:

Trăind,
El m-a iubit.

Murind,
El m-a salvat.

Fiind
îngropat, mi-a dus păcatul departe.

Înviind,
el mi-a dat neprihănirea pentru veşnicie.

El
va veni într-o zi, o ce zi glorioasă!


gândesc la Fanny Crosby cea oarbă care, atunci când a fost întrebată: „Ce
înseamnă Isus pentru tine?” a spus…

Tu
eşti chemarea, să nu treci pe lângă mine.

Tu
eşti Izvorul alinării mele,

Eşti
mai mult decât viaţa, pentru mine.

Pe
cine am eu pe pământ în afară de Tine, Doamne?

Cât
de minunat este El!

Acel
mare şi minunat Hristos, Cel căruia Îi cântăm vechile cântări ale credinţei
părinţilor noştri… Înapoi, în zilele lui Spurgeon, John Wesley şi Charles
Wesley…

Nu
demult, eu şi fratele Moore am stat acolo la mormânt, am plâns şi m-am gândit:
„Oh, Doamne…” Când am stat la mormântul lui William Cowper, m-am gândit că ei
credeau că este nevrotic, dar adevărul este că orice om duhovnicesc este
considerat nebun. Noi ştim cu toţii aceasta. Dar când era în Duhul, a scris
acele cântări minunate:

Există
o Fântână plină cu sânge

Ce curge din venele lui Emanuel,

Unde păcătosul scufundat sub şuvoiul de sânge,

Este spălat de toată vina păcatului.

Ştiţi ce s-a întâmplat? Imediat după ce a fost părăsit de
Duhul, a încercat să se sinucidă, aruncându-se în râu. Da, când a fost părăsit
de Duhul, abia şi-a dat seama unde se afla…

Am stat acolo şi m-am gândit… Într-o zi când Charles
Wesley a fost în micuţa sa colibă de la râu, a început o furtună puternică, iar
el încerca să-şi croiască drum înapoi. Atunci o vrăbiuţă a zburat la sânul lui
şi el a ţinut-o acolo până când a trecut furtuna, apoi a mers afară şi a
ţinut-o pe degetul său. Atunci a venit inspiraţia peste el şi a scris:

Stânca epocilor, despicată pentru mine,

Îngăduie să mă ascund în Tine,

În timp ce apele se scurg

În timp ce furtuna este încă aici,

Ascunde-mă, oh, Salvatorul meu, ascunde-mă,

Până când au trecut furtunile vieţii

În siguranţă la sânul Tău să stau.

Vieţile oamenilor mari ne reamintesc

Că şi noi ne putem face vieţile sublime.

Despărţirile lasă în urma noastră

Urme pe nisipul timpului.

Urme pe care poate cineva,

În timp ce navighează pe râul vieţii

Un frate părăsit sau naufragiat,

Văzându-le, prinde curaj din nou. (Îmi place
aceasta).

Nu-mi spune ca la teatrul jalnic,

Că viaţa nu-i de cât un vis în van,

Că pentru suflet e doar toropeală,

Şi lucrurile acestea nu sunt ceea ce par!

Viaţa-i reală! Viaţa-i eternă!

Şi mormântul nu-i sfârşitul;

„Că în pământ te vei întoarce”.,

Nu-i pentru suflet acest cuvânt.

Pe al lumii câmp de luptă

În cortul vieţii trecător

Nu fii ca turmele surde, mânate,

Ci fii erou în bătălie!

O, acei poeţi şi versurile lor îmi încântă
sufletul atunci când le citesc, iar când spun aceasta mă gândesc şi la „Psalmul
vieţii”, scris de Longfellow. Eu cred că l-a scris Dumnezeu folosindu-Se de
condeiul lor. Aşa cum scrie în Biblie, bărbaţii din vechime, mişcaţi de Duhul
Sfânt, au scris acele cântări vechi ca: „Văd un fluviu stacojiu de sânge”. Sunt
mult mai frumoase decât aceste cântece şlefuite pe care le avem astăzi. Vă spun
că sunt mai frumoase. Eu iubesc acea credinţă veche şi acele cântece vechi ale
credinţei.

În ordine. Acum vom chema rândul de rugăciune
şi ne vom ruga pentru bolnavi, în timp ce Duhul Sfânt este aici. Să credeţi cu
toţii. Nu trebuie s-o spuneţi de pe buze! Ţineţi minte că gândurile voastre se
aud în ceruri mai tare decât se aude vocea voastră pe pământ. Înţelegeţi?

Spuneţi: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de
mine!” şi veţi vedea dacă El va face acelaşi lucru pe care l-a mai făcut.
Zachee, dă la o parte frunza de smochin şi vei vedea dacă El va face acelaşi
lucru. El vă va trage afară şi va vorbi cu voi. Dar cel mai bun lucru este că
El va merge cu voi acasă, în seara aceasta; staţi deci, de vorbă cu El înainte
de a merge la culcare, voi şi soţiile voastre, iar atunci totul se va schimba
în casa voastră.

Unde eşti, Billy? Gene, Leo, cine a împărţit
numerele de rugăciune? Voi? Billy? Unde este Billy? Cum? D-1 la 100? Deci au
fost împărţite numerele de rugăciune cu litera „D”.Aveţi suficient spaţiu acolo?
Presupun că puteţi sta acolo. Cine are numărul de rugăciune D-1? În ordine,
doamnă, du-te acolo. Să răspundeţi când sunteţi chemaţi. Numărul 2?…

… Am avut 
un bărbat care era împreună cu soţia sa, când au fost pentru prima dată
la una din adunările mele. Ei stăteau în audienţă când, a intrat în adunare o
doamnă şi s-a aşezat lângă ei, dar femeii nu i-a plăcut aceasta, aşa că s-a
retras puţin mai în spate. Micuţa doamnă care a fost nevoită să se mute în
spate, a simţit că doamna aceea a fost deranjată de ceva, şi de aceea a început
să se roage.

Ea a spus: „Doamne, iartă-mă, fiindcă nu
trebuia să fac aceasta. Nu am vrut să fac aceasta.” Dar şi sora care era în
faţă şi căreia i-a displăcut prezenţa ei, a spus: „Iartă-mă, soră, fiindcă nu
am vrut aceasta.”

Cei doi, soţul şi soţia erau bolnavi şi la
puţin timp după aceasta, L-am văzut pe Îngerul Domnului stând deasupra lor,
apoi i-a chemat pe nume şi i-a vindecat pe amândoi.

Lake Charles ştie întâmplarea…

…Staţi pe locul din spate, soră şi frate.
21, 22, 23, 24, 25?… Duhul a venit, i-a spus ce-a făcut pe parcursul zilei şi
ce dorea el. Oh, el a spus: „Nu este nevoie să mai spun nimic.” Şi a ieşit pe
uşă. Oh, nu-L voi uita niciodată!… Chiar sunteţi sinceri când spuneţi
aceasta?

Niciodată nu-L voi uita

Pentru că El m-a iubit întâi

Jos la cruce, unde a murit Salvatorul meu

…pentru spălarea de păcate am plâns.

Acolo, inimii mele i-a fost aplicat sângele,

Glorie Numelui Său!

(De la 40 la 50 acum: 41, 42, 43, 44, 45…)

Glorie Numelui Său scump.

Acolo, inimii mele i-a fost aplicat sângele,

Glorie Numelui Său!

(46, 47…)…

Spălat de păcat

Isus atât de dulce locuieşte înăuntru

…la cruce unde El m-a salvat

Glorie Numelui Său!

Cântăm glorie… Să ne plecăm capetele în
timp ce-I cântăm:

Glorie Numelui Său scump.

Acolo, inimii mele i-a fost aplicat sângele,

Glorie Numelui Său!

Acum, în linişte
(Fratele Branham începe să murmure: „Glorie Numelui Său”).

Acum, să intrăm în
Duhul…

…inimii mele i-a
fost… (Sunt aici toate numerele? Dacă aveţi un număr de rugăciune, mergeţi în
rând. Faceţi-o acum, în linişte şi cu respect).

Veniţi la această
Fântână atât de bogată şi dulce

Aruncaţi sufletul
sărman la picioarele Salvatorului.

Scufundă-te astăzi
şi fii întregit

Cântând glorie
Numelui Său!

Glorie Numelui
Său! Glorie Numelui Său!

Unde inimii mele
i-a fost aplicat sângele

Glorie Numelui
Său!

Doamne scump, în
timp ce orga cântă această cântare minunată, sunt mulţi care pot avea părtăşie
aici, ca să ştie că atunci când ne-am scufundat, prin credinţă, sub şuvoiul
stacojiu, păcatele noastre au fost şterse.

Fulgerul a
luminat, tunerul a răsunat

Sângele Fiului lui
Dumnezeu

Venele lui Emanuel
sângerau.

În timp ce cădea
ploaia, peste cruce, sângele şi apa au fost turnate peste sufletele noastre,
prin credinţă. Noi vom cânta întotdeauna: „Glorie Numelui Său!”

Tată, Îţi mulţumim
pentru aceasta. Iartă-mi felul de a-Ţi aduce Cuvântul, dar este cea mai bună
cale prin care o pot face. Te rog să o primeşti şi să pui în inimile oamenilor
scopul cuvântării mele. Ajută-i să vadă că am făcut-o pentru a aduce credinţă
în inimile lor. În fiecare seară, ne-am apropiat de un verset diferit pentru a
dovedi că aceleaşi semne mesianice… Le avem pretutindeni în Scriptură,
Doamne… dar poate ei nu le-au citit înainte, ci au trecut peste ele, aşa cum
au făcut fariseii şi saducheii din acele zile, care nu au văzut că El era
Acela. Nu-i de mirare că în ziua când El a fost răstignit, ei au cântat în
Templu Psalmul 22; „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

O, Doamne,
deschide-ne ochii duhovniceşti şi dă-ne înţelegere în timp ce ne încredinţăm
Ţie, în Numele lui Isus. Amin.

O clipă! Priviţi
rândul acela mare de oameni. Este cineva care nu a mai fost niciodată la una
din adunările mele unde este deosebirea duhurilor… El mănâncă exact ca şi
mine şi doarme ca şi mine. Este o persoană pentru care a murit Isus. Aşadar, eu
condamn doctrina bisericii catolice, nu pe omul care este catolic. Cu
siguranţă. Dacă aş ajunge în situaţia să nu întind mâna unui catolic, aşa cum o
fac cu un penticostal, ar trebui să mă întorc la Calvar, fiindcă ceva n-ar fi
în ordine cu mine.

Isus a venit ca să
întindă mâna la toţi: la unitarieni, la trinitarieni, la cei care cred în doi
dumnezei sau în cinci dumnezei, fără nici o diferenţă.

Când am păşit aici
ca predicator baptist, un grup mi-a spus: „Vino şi alătură-te grupării
noastre!”, iar altul mi-a zis: „Vino şi alătură-te grupării noastre!”, dar eu
le-am răspuns: „Vă iubesc pe toţi, fraţilor!”

„Trebuie să alegi
un grup, altfel nu vom fi de acord.”

„Dar Dumnezeu va
fi de acord,” am răspuns eu. „Voi sta exact la mijloc, cu mâna întinsă pentru
ambele grupări şi zicând: „Sunteţi fraţi!” Eu am vestit tot timpul dragostea
răscumpărătoare şi aceasta voi vesti până când voi muri. Aşa este.

Umpleţi-vă inimile
cu dragoste, fiţi sinceri şi oneşti! Ţineţi cauza dreaptă şi scopul corect, iar
Dumnezeu Se va îngriji de restul. Dacă scopul şi cauza voastre sunt drepte…
dar dacă scopul vostru este corect şi cauza greşită, nu va merge. Dacă ştiţi că
este voia lui Dumnezeu, atunci cauza voastră este corectă şi la fel
obiectivul…

Aici este un grup
de oameni, iar eu v-am vorbit despre El ca fiind Mesia pe care Îl puteţi atinge
încă. Nu v-am spus aceasta pentru că aşa cred eu, ci pentru că aşa spune
Biblia. Voi ziceţi: „Frate Branham, nu te temi că El…”

„Nu, domnilor.
Dacă aş spune: „Uitaţi-vă aici! Pot face aceasta… Vedeţi ce om mare sunt?”,
atunci mai bine aş tăcea şi aş pleca de pe platformă, pentru că nu se va
întâmpla niciodată nimic. Înţelegeţi? Care este scopul meu? Să-i aduc pe aceşti
oameni împreună ca popor al lui Dumnezeu.

Voi spuneţi: „Eu
sunt baptist. Veniţi şi alăturaţi-vă baptiştilor!” Sau: „Eu sunt unitarian.”
Sau: „Eu sunt trinitarian.” Sau: „Eu aparţin grupării cutare…”

Nu, domnilor! Eu
sunt fratele vostru şi Îi aparţin lui Hristos. Noi aparţinem unii altora.
Acesta este scopul şi cauza mea. Scopul meu este corect şi la fel cauza, iar El
a spus: „Dacă veţi spune acestui munte: „Mută-te…” şi nu vă veţi îndoi…”
Este voia Lui să fac aceasta, pentru că altfel nu m-ar fi trimis niciodată.
Iată! Dacă scopul şi cauza voastră sunt drepte, veţi putea spune oricui…
deoarece cât timp este voia lui Dumnezeu, se va înfăptui.

Dar dacă aş vrea
să fiu, de exemplu, cineva important, să mi se facă un program undeva, să am o
emisiune difuzată pretutindeni sau ceva de felul acesta, aş fi greşit. Lui Isus
I-a lipsit un singur lucru. Ştiţi care a fost acela? El nu S-a dat niciodată în
spectacol. Înţelegeţi?  Nu, El nu a făcut
niciodată aceasta. Nu, nu!

Ei L-au întrebat:
„De ce umbli cu grupul acela de holly-rollers, cu pescarii aceia şi aşa mai
departe?”

Fraţii Lui I-au
zis: „Vino la marele preot şi arată ce poţi să faci, dacă eşti Cutare şi Cutare.”,
dar El a răspuns: „Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă e
prielnică.”
(Ioan 7.6). Aşa este. Nici măcar nu S-a dus cu ei la Praznic.
El nu face nici astăzi aceasta, fiindcă nu este un om care să Se dea în
spectacol, ci este Fiul lui Dumnezeu. Amin. Noi credem aceasta. Oh, nu este El
minunat? Isus, Fiul lui Dumnezeu…

Nu voi putea avea
deosebirea în acest rând, dar ne vom ruga. Înainte de a face aceasta, vreau să
fiu sigur că Duhul Sfânt mă va ajuta să ştiu că puterea lui Dumnezeu este aici
ca să puteţi vedea ungerea.

Fiţi atenţi…
Toată audienţa… este vremea să vorbim deschis. Fiecare om din această
audienţă este un străin pentru mine… Aici sunt fetiţele prietenului meu,
micuţele fetiţe Evans. Unde eşti, frate Evans? Nu te-am văzut.

În timp ce
aşteptăm, vă voi spune ceva despre fratele Evans. Cum l-am cunoscut pe acest om
bun şi pe soţia lui? Fratele Mercier mi l-a prezentat. A fost în Philadelphia?
În dimineaţa aceea, înainte de a părăsi hotelul… Era cu Theo Jones, iar
fratele Mercier a venit şi mi-a spus: „Vrea să 
te cunoască un bărbat cumsecade care se numeşte  Welch Evans.” Era cu mine şi soţia mea.

În dimineaţa aceea
m-am trezit, iar micuţul meu Iosif… Cred că ştiţi cu toţii povestea lui, cum
l-am văzut într-o vedenie cu şase ani înainte de a se naşte. Medicul a spus că
soţia mea nu va mai avea niciodată copii, dar eu am zis: „O, ba da, va avea!”
Dar când s-a născut următorul copil, era fetiţă, iar unii au spus: „Hmmm! Ai
vrut să spui „Josefina!”

„Am vrut să spun
Iosif!”, am răspuns eu. „Dumnezeu nu minte niciodată!” Astfel, patru ani mai
târziu, am aflat că soţia mea va fi mamă din nou. Atunci fraţii m-au întrebat:

„Acesta este
Iosif?”, dar eu am răspuns: „Nu ştiu.”

La rândul lui,
medicul mi-a spus:

„Frate Branham, ea
nu va putea naşte copilul acesta!”

„Ba da, îl va
avea!”, am spus eu. Când a venit la mine asistenta, eu uzasem deja mocheta de
pe podea. Ea a venit la mine şi a spus:

„Domnule
Branham…”

„Da, doamnă”, am
răspuns eu.

„Aveţi un băiat
drăguţ, de trei kilograme şi două sute de grame.”

„Iosif, ţi-a luat
mult timp să ajungi aici. Tati este bucuros să te vadă”, am spus eu.

„L-aţi numit
Iosif,” a spus ea.

„Da,” am răspuns
eu, „acesta este numele lui.”

Iosif nu a venit
timp de trei ani, dar acum are cinci ani şi are vedenii. Într-o dimineaţă, el
s-a trezit şi în timp ce stătea pe marginea patului a spus… Noi dormim
împreună, unul în braţele celuilalt şi suntem prieteni cu adevărat. Şi el mi-a
zis: „Tati, David se va răni cu o motocicletă şi piciorul lui va rămâne fără
piele pe o parte.”

„Aşa ai visat?”,
l-am întrebat eu.

„Nu, tati, am
văzut aceasta”, a răspuns el.

Am notat vedenia
în carneţel, iar două zile mai târziu, când am ajuns acasă, am aflat că David,
băieţelul care locuieşte lângă noi, a mers în josul aleii pe o motocicletă şi a
căzut rănindu-se la picior exact cum a spus Iosif.

Prieteni, într-una
din zile voi părăsi lumea şi mă rog ca Dumnezeu să ia Duhul pe care mi-a
îngăduit să-L am şi să-L pună în dublă măsură peste Iosif. Să facă să
strălucească astfel Lumina, în timp ce voi fi plecat.

M-am aşteptat ca
Billy… Billy  este unul din cei mai buni
băieţi din lume, dar nu a fost chemat în slujbă. Totuşi, nu aş vrea să plec
fără să am pe cineva care să-mi ia locul când voi pleca.

Am început să mă
mişc şi l-am văzut pe fratele Welch Evans… Nu ar trebui să spun aceasta, soră
Evans,  dar fratele a prins prea mulţi
peşti şi i-a ascuns de paznic. Eu l-am văzut în vedenie cum i-a pus în sac şi
i-a ascuns de două sau de trei ori, apoi am spus:

„Mă întreb dacă
este bărbatul din vedenie, pentru că ei mi-au spus că-i place să pescuiască jos
în Florida.”

Aşadar, am mers
acolo însoţit de fratele Mercier, iar când l-am văzut pe fratele Evans, am
spus: „Acesta este bărbatul din vedenie. El este.”

După ce ne-a făcut
cunoştinţă, i-am zis: „Domnul Evans?” şi am vorbit puţin cu el, dar pe când
eram gata să plec, m-am întors spre el şi i-am zis:

„Frate Evans, mă
iubeşti?”

„Sigur că da”, a
răspuns el.

„Cu puţin timp în
urmă, ai fost la pescuit pe un braţ părăsit al unui râu şi ai avut la tine un
săculeţ plin cu peşti, pe care încercai să-l ascunzi de paznic.”

Când a auzit
aceste cuvinte, el a zis: „O, vai, vai!”

„Aş vrea să te rog
un singur lucru”, am continuat eu. „Du-mă şi pe mine la pescuit acolo.”

„Sigur că da”, a
răspuns el.

Fratele lui este
un păcătos şi a fost muşcat de o viperă. Viperele sunt foarte veninoase, iar
după ce a fost muşcat, fratele lui Evans a stat foarte mult în spital, apoi a
umblat multă vreme cu cârjă. Eu m-am dus cu fratele Evans pe braţul acelui râu
şi în ziua aceea am prins unsprezece peşti mari. La un moment dat, am prins un
biban mare pe care nu-l puteam ţine, iar Evans a venit la mine cu pantalonii
suflecaţi şi mi-a zis:

„Nu-l poţi ţine?”

„Este prea mare”,
i-am răspuns eu. „Cred că are şase sau şapte kilograme.” Îl prinsesem, dar a
reuşit să scape, iar eu am aruncat momeala din nou. După o vreme, a muşcat din
nou şi am văzut că era un peşte frumos, în jur de cinci kilograme, dar nu l-am
putut ţine nici pe acela. După o vreme, l-am obosit şi am început să-l trag
încet la mal, dar fratele Welch a spus: „Îl iau eu!” şi fără să stea pe
gânduri, a sărit cu picioarele goale în apa plină de stufăriş, dar după câţiva
paşi, a fost muşcat de o viperă.

A sărit din apă
ţinându-se de piciorul muşcat şi curând a simţit că îi îngheaţă oasele şi gura
i s-a încleştat în timp ce lacrimile îi curgeau pe obraji. M-am uitat la picior
şi am văzut că sângele curgea destul de tare din locul unde se vedea urma
lăsată de dinţii viperei. L-am privit şi m-am gândit cum aveam să-l duc două
sau trei mile prin apele acelei mlaştini pentru că fratele este un bărbat mare,
masiv? L-am privit şi i-am zis: „O, vai, vai, frate Evans!”, dar Ceva mi-a zis:

„Eu sunt un Ajutor
nelipsit în vremuri de nevoi!”

Nu mai văzusem
niciodată până atunci aşa ceva, dar mi-am pus mâinile peste piciorul lui muşcat
şi am spus: „O clipă, frate Evans!”, apoi m-am rugat: „Tată ceresc, suntem
într-o situaţie de criză. Eu ştiu că Cuvântul Tău spune că „cei
credincioşi vor călca pe scorpioni şi şerpi şi nu vor fi vătămaţi”
, iar bărbatul
acesta este un credincios, este fiul Tău. Tată, îmi pun mâinile peste el şi
mustru în Numele lui Isus Hristos veninul mortal al şarpelui care l-a muşcat.”

Am observat că nu
mai gemea, iar când mi-am ridicat mâinile de peste piciorul lui, mi-a spus: „Nu
mă mai doare nimic.” Am continuat să pescuim toată ziua, iar noaptea când am
ajuns acasă, toţi au început să vorbească despre noi, pentru că atârnasem
bibanii aceia mari undeva la vedere.

În jurul orei
unsprezece a venit şi fratele lui. El mai şchiopăta puţin în urma muşcăturii
viperei şi nu era credincios. Este un băiat bun, un om simpatic, dar este un
păcătos… Aştept să-l conduc la Hristos data viitoare când voi merge acolo. El
are un magazin cu momeli.

Noi stăteam la un
motel situat peste drum de Fort Pierce, iar când a sosit acolo, i-am povestit
şi lui ce se întâmplase, după care Evans i-a arătat urma muşcăturii de şarpe.
Când a văzut-o, el a zis:

„Frate, este bine
să fii religios, dar nu nebun. Ai face bine să mergi chiar acum la medic,
fiindcă ştii că tot o muşcătură de şarpe m-a făcut să stau atât de mult în
spital.”

„Am fost muşcat
azi-dimineaţă la ora unsprezece”, a răspuns fratele Evans, „iar acum este aproape
unsprezece noaptea. Dacă Dumnezeu a avut grijă de mine până acum, prin harul
Său, cred că va avea grijă şi mai departe.”

Fratele nu a rămas
cu nici o cicatrice în urma muşcăturii şi nici cu vreun miros urât, iar aceasta
se datorează harului măreţ al Domnului Isus Hristos.

Le cunosc pe
fetiţele aceastea, frate şi soră Evans. Cred că cel care stă acolo este fratele
Wille, artistul care a developat fotografiile…

…Ai fost acolo,
Wille ca să vezi aceasta? Ai fost acolo, frate Evans? Soră Evans? Câţi aţi fost
prezenţi în biserică în dimineaţa când S-a arătat El? A stat acolo timp de
cincisprezece minute şi a putut fi privit de toţi cei patru sute de oameni care
erau prezenţi. Amin. Aşa este. El este Acelaşi Domn Isus şi acelaşi Înger al
Domnului este prezent chiar acum aici. Aveţi credinţă în Dumnezeu!

Dacă Duhul Sfânt
Se va mişca cu noi, vom aduce rândul de rugăciune în aproximativ zece minute.

Domnul ştie că pun
aceste mărturii, ca să înţelegeţi şi credinţa voastră să fie zidită pe El. Dacă
aş începe să vă povestesc tot ce L-am văzut făcând în slujba mea, ceea ce L-am
văzut pe Isus Hristos făcând înaintea ochilor mei, s-ar scrie  volume de cărţi… Îl puteţi întreba pe fratele
Moore sau pe fraţii care mă însoţesc pretutindeni. Indiferent unde mă aflu:
acasă, în adunări sau oriunde aş fi, Duhul Sfânt Se arată, mă călăuzeşte din
loc în loc, m-a adus aici, mă duce dincolo… El face aceasta dacă te încrezi în
El… Înţelegeţi? Aşa este. Sunt adevărate aceste lucruri, fraţilor? Ridicaţi
mâinile dacă este adevărat ce v-am spus? Aşa este, mii de oameni pot mărturisi
aceasta.

Aveţi credinţă!
Dacă Duhul Sfânt ne arată… sunt suficienţi doi sau trei martori, nu-i aşa?
Credeţi! Ridicaţi mâinile din nou ca să vă pot vedea. Cei fără numere de
rugăciune. Dacă aveţi numere de rugăciune, mergeţi în rând.

Dacă sunteţi
bolnavi şi ştiţi că nu vă cunosc, sau dacă aveţi în inima voastră o cerere sau
ceva, ţineţi mâinile sus.

Ai o cerere? Tu?
Să vorbim puţin, pentru că eşti chiar aici, aproape de mine. Crezi că sunt
profetul lui Dumnezeu? Mă crezi? Dacă pot să-ţi descopăr, prin Duhul Sfânt,
care este problema ta, vei crede că vine de la Domnul? Va crede şi restul
audienţei? Doamne, fă aceasta pentru gloria Ta.

Ai probleme cu
genunchii şi cu picioarele, este adevărat? Ridică mâna. În ordine. Du-te acasă
şi primeşte vindecarea. Isus Hristos te-a vindecat.

Altcineva care
crede din toată inima? Aşteptaţi, fiindcă merge pe acolo. Iată-L aici! O clipă!

Bărbatul acela se
roagă pentru mama sa pentru că este la spital: are probleme cu inima. Frate, crezi
că va fi vindecată?  În ordine, domnule.
Domnul să te binecuvânteze. Eu sunt străin pentru el, nu-l cunosc. Dacă este
adevărat, ridică mâna.

Acum credeţi? Ce
ating aceşti oameni? Aici este o doamnă micuţă care se roagă din toată inima,
dar nu pentru ea, ci pentru salvarea soţului ei. Dacă este adevărat, ridică-te
în picioare, doamnă. În ordine.

Acolo în spate
este cineva cu hernie şi o problemă la inimă. O, vai! Este pretutindeni!

Acum, credeţi?
Ridicaţi mâinile. Nu pot intra foarte adânc pentru că nu am putut lua rândul.

El este Dumnezeu
sus în ceruri şi jos pe pământ. El este Dumnezeu pretutindeni. (Frate Jack, îmi
trebuie un minut să merg de aici). Credeţi ceea ce aţi auzit şi ce vedeţi?
Credeţi că vine de la Dumnezeu? Oamenii de acolo, cred?

Dacă Dumnezeu îi
va descoperi acestei femei care este problema ei sau orice altceva, veţi crede?
Cred că suntem străini unul pentru celălalt. A avut număr de rugăciune, nu-i
aşa? În ordine. Băieţii au venit şi au amestecat numerele de rugăciune, iar tu
ai luat unul. Aceasta este tot. Vedeţi? Ai văzut ce poate face El. Este acelaşi
semn prin care Isus a dovedit, când a fost pe pământ, că El era Mesia? Crezi
aceasta? Da, crezi.

Crezi că în seara
aceasta Isus este pe pământ, în forma Duhului Sfânt? El trăieşte în Biserica Sa
prin sângele Jertfei Sale; a rupt perdeaua prin vărsarea sângelui Său şi a
deschis o cale pentru mine şi pentru voi, ca să putem vedea Slava Shekinah şi
ca să ne poată vorbi acolo; să ia buzele mele şi să vă vorbească prin mine, să
păşească printre noi, să vorbească printre noi şi să-mi descopere exact
aceleaşi lucruri pe care le-a făcut când era pe pământ, pentru a dovedi că nu
este mort, ci trăieşte în veci de veci.

Voi nu sunteţi
aici pentru vindecare, fiindcă aţi fost deja vindecaţi. Aşa este. Tu eşti aici
pentru soţul tău. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună care este problema lui?
În ordine. Are probleme la stomac. Aşa este. Stai în continuare cu mâna sus
pentru că ai şi un fiu. Vrei să-ţi spun ce nu este în ordine cu el? Are
probleme cu un umăr. Aşa este. Mai văd un băiat. Este un nepot. Crezi că
Dumnezeu poate să-mi spună şi problema lui? În ordine. Nepotul tău are probleme
la stomac şi este nervos. Dar ei mai au nevoie de un lucru şi anume, de
salvare, pentru că sunt păcătoşi. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Să
credeţi din toată inima.

Rugaţi-vă şi voi
cu mine pentru oamenii aceştia.

Tată, Dumnezeule,
Te rog s-o vindeţi pe micuţa aceasta drăgălaşă şi s-o faci bine în Numele lui
Isus Hristos.  Amin. Este bine, soră.

Vino, soră.
Continuaţi să vă rugaţi. Soră, dacă aş putea să-ţi repar mâna, aş face-o. Eu nu
pot face aceasta, dar mă pot ruga.

Tată ceresc, Te
rog s-o vindeci. Îngăduie ca această mână să se îndrepte şi să plece de aici,
la fel ca Bartimeu care şi-a primit vederea, şi să plece de pe această
platformă crezând în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să te
binecuvânteze. Tată ceresc, iau mâna acestei femei şi Te rog s-o vindeci, în
Numele lui Isus Hristos. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Ştii că eu nu ştiu
ce este în neregulă cu tine. Vei crede, indiferent dacă îţi voi spune, sau nu,
care este problema ta?  Dacă continui, va
veni deosebirea, dar ştiţi ce face aceasta? Mă epuizează.

Spatele tău a fost
vindecat în timp ce stăteai pe scaun, înţelegi? Poţi merge acasă, iar dacă vei
crede din toată inima, artrita nu te va mai deranja niciodată. Du-te şi crede!

Doamne, Te rog s-o
faci bine, în Numele lui Isus. Amin.

Crezi? Tată
ceresc, îmi pun mâinile peste sora mea şi Te rog s-o vindeci, în Numele lui
Isus. Amin.

Continuaţi să vă
rugaţi! Continuaţi să vă rugaţi! Rugaţi-vă pentru oamenii aceştia, fiindcă
sunteţi Biserica lui Dumnezeu. Ce ai simţi dacă ar fi mama, tatăl, soţul sau
soţia ta?

Tată ceresc, Te
rog să-i vindeci şi să-i faci bine, în Numele lui Isus. Amin. Credeţi din toată
inima, în timp ce vine ungerea Duhului, şi Dumnezeu vă va vindeca. Credeţi
aceasta? Credeţi?

Ascultaţi-mă,
prieteni! Dacă aş putea să vă liniştesc puţin ca să ascultaţi. Să nu vă gândiţi
că Duhul Sfânt a plecat de aici pentru că nu vorbesc cu fiecare dintre voi.
Dacă aş face aceasta, aş fi deja scos afară. De ce? Câţi dintre voi ştiu că
atunci când a fost atins de femeia cu scurgerea de sânge, Domnul Isus a spus că
a simţit că din El s-a scurs o putere?

Câţi dintre voi
ştiu că Daniel a zăcut timp de mai multe zile, după ce a avut o vedenie? Cum
credeţi  că le spun toate aceste lucruri
oamenilor cu care vorbesc, dacă nu aş avea o vedenie? Cum aş putea să ştiu?
Înţelegeţi ce vreau să spun? Eu îi văd pe oameni venind. Simt acea Vibraţie
care-i loveşte, apoi trebuie să-mi întorc capul, să-mi pun mâinile peste ei şi
să merg mai departe. De ce este Duhul Sfânt aici? Ca să facă aceeaşi lucrare.
Deci, Domnul va descoperi.

Unde este
următorul? Aici. Nu ne cunoaştem, este adevărat? Mai înainte m-ai auzit
predicând. Crezi că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Dacă voi
putea să-ţi descopăr lucrurile, prin Duhul lui Dumnezeu… Tu ai spus: „Ce
vorbeşti despre mine, frate? De ce?…” Eu intru în legătură cu duhul tău, aşa
cum a făcut Domnul Isus cu femeia de la fântână. Trebuie să mă credeţi pe
cuvânt când spun eu ceva, dar când spune El că un lucru este adevărat, este
adevărat. Am spus adevărul, înţelegeţi? Când spun că nu sunt eu, ci este El, vă
spun adevărul. Cuvântul Său spune aceasta, înţelegeţi?

Tu suferi de o
nervozitate severă. Aşa este. Ai suferit o operaţie la stomac. Aşa este. Nu
eşti din oraş, ci vii dintr-un loc numit Vidor sau aşa ceva. Aşa este. Crezi că
Dumnezeu poate să-mi spună cine eşti? În ordine, domnişoară Beech, poţi să te
întorci acasă şi să fii bine.

Credeţi?
Continuaţi să vă rugaţi în timp ce trec aceşti oameni pe aici. Continuaţi să vă
rugaţi.

Doamne Isuse, Te
rog să-l vindeci pe omul acesta. Amin. Dumnezeu să te binecuvânteze. Du-te şi
bucură-te.

Tată ceresc, Te
rog s-o vindeci pe sora noastră…

…mă rog rugăciunea
credinţei pentru fratele meu, în Numele lui Isus… cu toată inima.

Nu vă îndoiţi ci
credeţi din inimă că veţi fi bine….

…persoana aceasta
are un duh blând. Tu eşti creştină. Crezi din toată inima că Dumnezeu poate
să-mi spună care este problema ta? Crezi că soţul tău va fi bine cu ochii? Are
şi o alergie. Du-te, crede şi el se va face bine…

…Te rog să-l
vindeci în Numele lui Isus. Amin…

Dumnezeu să te
binecuvânteze, soră.

Tată ceresc, îmi
pot aminti când am mers într-o încăpere retrasă, ca să mă rog într-o situaţie
de criză, şi ce lucru măreţ ai făcut în casa aceea. Tată, eu nu ştiu care este
problema ei, dar Te rog s-o asculţi şi să împlineşti dorinţa inimii ei, în
Numele lui Isus Hristos. Amin…

…Crezi că El te va
vindeca? Da, dacă crezi, El te va scuti de operaţia aceea. Tu ai crezut că este
o tumoare, ai crezut că este cancer, dar nu mai contează ce este, câtă vreme El
vindecă totul, nu-i aşa? Tu ştii că ceea ce ai, necesită ca credinţa ta să fie
mărită puţin, este adevărat?

Sara, du-te acasă
şi fii bine!

Tată, Dumnezeule,
Te rog în Numele lui Isus Hristos să-l vindeci. Fie ca îndurarea lui Dumnezeu
să se reverse peste acest copil. Te rog să-l vindeci, pentru ca mama lui să
vadă în el o asemenea schimbare… Isuse, Te rugăm aceasta…

… Te rog în Numele
Domnului Isus, s-o vindeci pe sora mea…

…dă-i curaj să
creadă. Binecuvântările Tale au fost peste el încă de la micul dejun. Te rog să
îngădui ca el să vadă aceasta, Doamne, şi ştiu că aceşti nervi întinşi pot fi
îndreptaţi în Numele lui Isus. Amin. Nu vă îndoiţi! Mergeţi şi credeţi.

Vino, frate. Tată
ceresc, în timp ce-mi pun mâinile peste ea, în Numele lui Isus Hristos… Cei
dragi ai ei au condus-o până acum, dar fie ca de acum înainte s-o conducă
Hristos. Scumpul meu Domn, Te rog s-o vindeci şi să-i dai din nou un spate
drept. Amin. Nu vă îndoiţi, ci credeţi.

Credeţi? Aveţi
credinţă. Cum sunteţi?

Pari tânără şi
sănătoasă, dar nu putem judeca întotdeauna după ceea ce vedem. Crezi că Duhul
Sfânt poate să-mi spună care este problema ta? Crezi? Crede şi audienţa? Dacă
Hristos este acelaşi Hristos, El poate. Este ceva ciudat în legătură cu tine,
de aceea m-a oprit El. Eu nu te pot vindeca, doamnă, pentru că sunt doar un om,
dar viaţa ta nu poate fi ascunsă acum. Tu eşti aici pentru cineva care este
foarte bolnav. Voi numiţi aceasta cancer în sânge sau leucemie. Este într-un
spital din Louisiana… Aşa este. Este o credinţă bună pentru un păcătos. Îl
accepţi pe Isus Hristos ca Salvator personal? Da? În ordine. Fie ca păcatele
tale să fie iertate. (Adunarea se roagă şi aduce închinare). Amin. Crezi?

Câţi dintre voi
sunt gata să-L primească pe Isus Hristos ca Vindecător? Vă provoc să credeţi!
Poate credinţa voastră să-l oprească? Atunci, toţi cei care doresc vindecarea
în Numele lui Isus Hristos, să se ridice în picioare. Pe mine nu mă interesează
ce este în neregulă cu voi, ridicaţi-vă şi primiţi vindecarea! Ridicaţi
mâinile.

O, Doamne
Dumnezeule, Creator al cerului şi al pământului, Autor al Vieţii veşnice şi
Dătător al fiecărui dar bun, îl provoc pe diavolul cu o credinţă curată.

Satan, ieşi afară
din oamenii aceştia, pentru că ai pierdut bătălia! Eliberează-i, în Numele lui
Isus Hristos!

Ridicaţi mâinile
spre Domnul şi lăudaţi-L. Aduceţi-I slavă şi mărire, oamenilor. Îl acceptaţi?
Spuneţi: „Amin”. Îl acceptaţi ca Vindecător al vostru? Îl acceptaţi ca Salvator
al vostru? Atunci ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Lăudat să fie Domnul!”

Faceţi-o în Numele
lui Isus Hristos. Amin.

– Amin –