O VIAȚĂ ASCUNSĂ ÎN HRISTOS

… Să vă văd
mâinile la toţi cei cărora vă plac şi îi vedeţi pe aceşti cântăreţi. Da, ştiu
că toţi îi iubim. Aceasta este foarte bine. Pur şi simplu îmi place să îl
ascult. Cred că este minunat; amândoi sunt. În regulă, frate Ekberg.

(Fratele face câteva comentarii înainte de a cânta: „Cu dragoste El
veghează asupra ta”, şi aduce o mărturie.). Amin. Domnul să te
binecuvânteze, frate Einar Ekberg. Acele lucruri nu se întâmplă doar aşa, pur
şi simplu, ci este nevoie să le facă Dumnezeu, nu-i aşa? Dacă Domnul nu ar fi
fost cu fratele nostru, el n-ar fi cântat în seara aceasta aici, cu noi. Dar,
după cum a spus şi el, totul este conform planului  Domnului. El are deja totul plănuit şi vrea
ca noi să avem încredere în El şi să ne bazăm pe El aşa cum copiii se bazează
pe părinţii lor. Mai mult, are grijă să fie întotdeauna aşa, ceea ce mă face
foarte fericit.

De aceea, cântecele fratelui Waermo şi ale fratelui
Ekberg, m-au inspirat toată viaţa.

Eu am fost cu câţiva ani în urmă în frumoasa ţară
de unde vin ei, Suedia, într-o campanie, şi Dumnezeu ne-a binecuvântat cu
lucruri minunate. În Finlanda, a fost înviat un băieţel, iar vestea s-a
răspândit printre toate naţiunile de acolo. A fost minunat. Sperăm să ne
întoarcem acolo cândva şi să-i reîntâlnim pe prietenii noştri suedezi de peste
ocean.

Într-o zi ne vom ridica pe aripile vulturului şi
vom ateriza într-un loc de unde nu va mai trebui să ne întoarcem. Noi aşteptăm
acea zi.

Acum, când zilele încep să se îmbunătăţească, ne
aşteptam ca mulţimile să se adune într-un loc de unde vom începe lucrarea de
vindecare.

Tocmai am sosit, ne-am oprit aici peste noapte şi ei
ne instalează cortul. Fratele Arganbright şi celalalt frate tocmai au plecat de
pe platformă… Nu reuşesc să-mi amintesc numele lui în cea mai mare parte a
timpului. (Fratele spune „Mendenhall”) Mendenhall. Da, şi alţii… Pur şi
simplu ne-au ridicat cortul aici.

Am plănuit aceasta de anul trecut, când eram în
Germania. Acolo am întâlnit un frate care a tradus în germană una din cărţile
mele. Îţi suntem recunoscători, frate drag.

Am avut parte de o primire călduroasă din partea
poporului german şi trebuie să spun ceva 
şi despre germani. Soţia mea era nemţoaică, aşa că trebuie să am grija
ce spun. Eu sunt de origine irlandeză, şi dacă eşti irlandez trebuie să te
însori cu o nemţoaică pentru a merge totul cum trebuie.

Ne-am bucurat enorm de lucrarea pe care am făcut-o acolo, iar Domnul
ne-a binecuvântat. Apoi am mers în Elvetia, care este cumva o parte din
Germania. Spun aceasta pentru că oamenii de acolo vorbesc tot limba germană.

Domnul a făcut lucruri minunate acolo; cincizeci de
mii de suflete în cele zece seri; cred că atâţia au fost. Apoi am venit înapoi
în Germania şi apoi la Lausanne, şi am avut alte cincizeci de mii suflete
pentru Hristos.

Nu ştiu ce se întâmplă cu America. Se pare că
celelalte naţiuni o vor lua înainte şi vor ajunge la rod înaintea Americii.

Aceasta până se va strânge suficient de multă lume
pentru a începe lucrarea de vindecare. Lucrarea aceasta îmi cere foarte mult
efort, pentru că sunt vedenii şi în majoritatea timpului sunt foarte multe
vindecări. Am văzut cazuri când au fost o mie de oameni, şi n-a rămas nici
măcar un bolnav în toată mulţimea. Vedeţi? Dar am avut şi slujbe de vindecare
unde a fost o singură persoană. Nu contează.

Nouă ne place să stăm câteva nopţi şi să vorbim.
Prin această lucrare am încercat să le aduc oamenilor ceea ce cred că au nevoie
în ziua de astăzi. Nu sunt un profesor, nu sunt nici cine ştie ce teolog şi nu
am nici un fel de educaţie, dar pot spune că deşi nu ştiu prea multe lucruri
despre Carte,  Îl cunosc destul de bine
pe Autor. Îmi place să Îl cunosc.

America are mari posibilităţi pentru trezire, dar
merge în continuare spre rău, iar aceasta mă alarmează. Acesta este pământul
meu, am fost născut aici, îl iubesc şi, dacă este cu putinţă, aştept să văd o
mare trezire acum, în aceste zile. Eu nu pot să aduc marea trezire, şi nici un
slujitor nu poate s-o facă, dar putem să ne aducem fiecare contribuţia, atunci
când Dumnezeu va face o astfel de lucrare, pentru că fiecare dintre noi are
partea lui.

Seara trecută am vorbit despre părtăşie, iar în
seara aceasta aş vrea să vă vorbesc despre „Viaţa interioară cu
Hristos”.  Eu nu am niciodată ceva
planificat; trebuie să vină de la sine, pentru că eu nu predic din însemnări,
ci ceea ce primesc. Dacă Dumnezeu vrea, mâine seară aş vrea să vă vorbesc
despre locul în care cred că a greşit biserica penticostală. Am anunţat ceva ce
nu ştiu dacă voi face, dar nădăjduiesc că Domnul îmi va permite.

Aveţi răbdare cu mine, dacă vreţi. Eu mă
străduiesc. O, dacă aş vedea popoarele acestei mari mişcări a lui Dumnezeu…
Eu cred că noi avem un lucru în comun, iar acesta este Isus Hristos şi
Împărăţia lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi, indiferent de biserica de care
aparţinem, trebuie să lucrăm împreună în acest scop, să încercăm să vedem
oamenii, indiferent dacă aparţin de biserica noastră sau nu, să îi vedem
mântuiţi si în bună înţelegere cu Dumnezeu.

Am întâlnit mii de oameni din diferite denominaţii,
dar niciodată n-am încercat să le spun să intre într-una din ele, pentru că eu
cred că fiecare denominaţie… Ei încearcă cu toţii să facă cum cred că e mai
bine. Aşa li s-a spus. Unii privesc mai adânc decât alţii. Şi dacă vedeţi că
altcineva merge mai adânc decât unul sau altul, să nu staţi în calea lor.

Eu nu pot merge pe unde a mers Enoh, care  s-a plimbat într-o după-amiază cu Dumnezeu, a
obosit să mai trăiască şi a plecat Acasă cu El. Şi dacă nu pot merge aşa,  n-aş vrea să stau în calea cuiva care poate,
ci încerc să îi ajut să-şi continue drumul. Acesta este scopul pe care vrem să
îl atingem cu toţii.

Aşadar, aduceţi oamenii aici şi spuneţi-le despre
vindecarea ce va avea loc peste o zi sau două. Desigur, o dată început, va urma
ciclul vedeniilor şi mă vor ţine singur 
într-o cameră. Voi explica asta când vom ajunge acolo.    Astăzi
încercăm să chemăm pentru unitatea Trupului lui Hristos şi adunarea laolaltă a
păcătoşilor spre a-şi găsi locul în Isus Hristos.

În seara aceasta vom avea un text scurt, ceea ce
înseamnă că n-o să vă ţin mai mult de treizeci, patruzeci de minute.

Eu sunt un fundamentalist. Totul trebuie să vină
din Scripturi. Nu spun că nu aş crede, dar n-aş putea înţelege cum trebuie dacă
n-ar fi din Scriptură. Şi dacă vreodată, în timpul lucrării de vindecare,
cineva vede ceva îndoielnic, nu contează din ce biserică face parte, dacă vede că
facem ceva ce nu este conform Scripturii, să vină la mine şi să-mi spună,
pentru că eu vreau să urmez întocmai Cartea aceasta. Aceasta este Temelia.
Toate Scripturile şi lucrarea Duhului Sfânt trebuie să vină din Biblie; doar
atunci le cred.

Totuşi, chiar dacă face ceva ce nu este scris în
Scripturi, tot Dumnezeu va rămâne. Dar voi înţelege mai bine dacă va fi chiar
din Biblie. Îmi place mai mult aşa, fiindcă în felul acesta ştiu sigur că este
corect.

Acum vom citi din Epistola către Evrei, capitolul
10, începând cu versetul 19,
am să citesc o porţiune din Scriptura.

„Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui
Isus avem o intrare slobodă în Locul preasfânt,

 pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El prin perdeaua
dinăuntru, adică trupul Său: –

şi fiindcă avem un Mare Preot peste casa lui
Dumnezeu…”

Fie ca Domnul să binecuvânteze citirea acestui
Cuvânt. Să ne plecăm acum capetele pentru un moment de rugăciune.

Un frate mi-a adus un bileţel acum câteva momente,
dar n-am apucat să îl citesc. Este vorba de o doamnă care este aici în seara
aceasta, şi care are în spital pe cineva care este foarte, foarte bolnav, un
prunc sau un copil, cineva care este aproape de moarte. Haideţi să credem cu
toţii că Dumnezeu va ridica mâna morţii de pe acel copil, de pe acea fiinţă
iubită. Prieteni, El poate face aceasta.

Chiar din valea aceasta, mi-a fost adus un prunc
mort cu câţiva ani în urmă. Vă amintiţi, la San Bernardino. Murise în  dimineaţa acelei zile. M-am întins şi am
început să mă rog. Nu, trupul meu n-a avut nici o legătură, ci doar rugăciunea
către Isus şi copilaşul s-a trezit la viaţă.

Deci, să ne plecăm capetele în rugăciune. Tatăl
nostru ceresc, în seara aceasta venim la Tine în Numele iubitului Tău Fiu,
Domnul Isus, ştiind că El a promis că vom primi orice Îţi vom cere în Numele
Lui.

Ştim că nu avem nici un merit, nu avem nimic să-ţi
putem oferi, ci venim numai prin meritele Lui şi Îţi cerem această favoare,
Tată. Înainte de toate, iartă păcatele şi fărădelegile săvârşite împotriva Ta,
lucrurile pe care le-am făcut sau le-am spus şi care au fost greşite. Tată,
îngăduie ca Sângele Fiului Tău, al Domnului Isus, să ne cureţe de toată
nedreptatea. Fiecare gând necurat care a trecut prin minţile noastre să fie
iertat, şi la fel tot ce ar putea stânjeni în vreun fel întâlnirea din seara
aceasta. Te rugam să ne ierţi de toate lucrurile pentru care Te-am rugat.

Tată, îngăduie ca Duhul Tău cel Sfânt să atingă
Cuvântul din această seară, pentru că credinţa vine prin auzire, prin auzirea
Cuvântului lui Dumnezeu. Intră deci în Cuvânt, Tată, deschide fiecare inimă şi
sădeşte sămânţa adânc. Îngăduie aceasta, Doamne. Dă-ne o temelie adevărată, ca
atunci când ne vom ruga pentru bolnavi, ţara aceasta să fie cutremurată cum nu
a mai fost niciodată.    Dă-ne aceasta,
nu pentru că suntem noi aici, Doamne, ci pentru slava Ta. Ai să faci aceasta,
nu-i aşa?

În seara aceasta, doamna a trimis acest bilet.
Doamne, eu n-o cunosc, dar Tu o cunoşti. Este cineva cu adevărat bolnav, în
spital, aproape mort. N-ai vrea să-l trimiţi pe Îngerul îndurării  pentru ca acea persoană să trăiască, pentru
că cineva atât de sincer a venit şi a cerut aceasta? Îngăduie aceasta, Doamne.
Fă ca rugăciunea să schimbe lucrurile acolo.

Cândva am citit în Scripturi, Tată, că Tu ai trimis
un profet la un om numit Ezechia, ca să-i spună că va muri.     (2Împăraţi
20). Dar el s-a întors cu faţa la perete, a plâns cu amar şi a zis: „Doamne,
adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de
inimă, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!”
(2 Împăraţi 20.3). Voia să mai trăiască 15 ani. O, Doamne, şi Tu
ai vorbit prorocului Tău şi  l-ai trimis
imediat înapoi, ca să-i spună că l-ai ascultat. Astfel, a trecut de la moarte
la viaţă, pentru că rugăciunea schimbă lucrurile. Doamne, Te rugăm să Te înduri
încă o dată, pentru ca omul acela să trăiască.

Binecuvântează-l pe cel care a adus mesajul, şi pe
toţi ceilalţi de aici care sunt bolnavi şi nevoiaşi, şi fii cu ei în seara
aceasta.

 Tată, Te rugăm să-l ascunzi sub Cuvânt pe umilul Tău slujitor, astfel ca
Cuvântul să meargă înainte şi să fie sădit în suflete. Îţi cerem aceasta în
Numele Domnului Isus, iubitul Tău Fiu. Amin.

Domnul să vă binecuvânteze pe voi toţi în seara
aceasta. Rugaţi-vă cu sinceritate, şi nu numai rugaţi-vă, ci  credeţi că veţi primi ceea ce veţi cere.

De multe ori, oamenii se gândesc: „O, de-aş avea
mai multă credinţă!” Eu mă îndoiesc de aceasta. Aveţi destulă credinţă,
aşa că aveţi nevoie doar de mai multă cunoştinţă ca să ştiţi ce să faceţi cu
credinţa voastră. Atât. Credinţă aveţi destulă, dar nu ştiţi s-o puneţi la
treabă. Aşa este. Eu nu cred că vreunul dintre voi, cei de aici, nu are
suficientă credinţă ca să obţină vindecarea. Nu contează suferinţa, dacă ştie
cum să ajungă la vindecare.

Acum vorbim despre o viaţă consacrată. Aseară v-am
vorbit despre părtăşia prin Sânge; cum Dumnezeu l-a întors pe om spre părtăşie
prin Sânge. În seara aceasta vreau să vă vorbesc despre „Viaţa ascunsă în
Hristos”.

Oricine studiază Biblia ştie că în Vechiul
Testament era curtea Templului. Era curtea exterioară, perdeaua, locul sfânt şi
Sfânta Sfintelor. Aceasta ne învaţă Scriptura… Eu încerc să dau întotdeauna
audienţei mele exemple din Vechiul Testament pentru Noul. Unele nu sunt citite
foarte bine, dar învăţând prin umbre poţi vedea simbolizarea Noului Testament
în cel vechi. Este ca o poveste pe care 
o uiţi greu, pentru că este ca şi cum s-ar desfăşura ceva în faţa ta.

În Vechiul Testament, care este o umbră a Noului,
lucrurile din curtea interioară a Templului erau o imagine frumoasă a planului
lui Dumnezeu de mântuire a omenirii de astăzi. O, dacă am putea învăţa cum să
îndeplinim condiţiile care ni se cer pentru a primi ceea ce Dumnezeu a pregătit
pentru noi! Lucrul acesta ar cuprinde întreaga vale de aici. Vedeţi?

Este mai bine să ştim dinainte cum şi încotro să
mergem; şi trebuie să ştii cum să te apropii de fiecare lucru.  Am avut ocazia să mă rog şi pentru regi şi am
observat cum mi-au aranjat pantalonii când am mers în faţa regelui; nu puteam
să apar cu ei suflecaţi, cum îi port eu. Mai mult,    mi-au spus să nu mă întorc nici o clipa cu
spatele la rege, ci să ies tot cu faţa spre el, mergând cu spatele. Nu poţi să
te apropii oricum, căci eşti dat afară.

În tribunale, când vrei să vorbeşti cu judecătorul,
nu îi strigi: „Hei, judecătorule, vreau să vorbesc cu tine!” Vedeţi?
Trebuie să te adresezi într-un anumit fel, aşa cum trebuie: „Domnule Judecător,
Onorată Instanţă…” şi aşa mai departe.

Cu atât mai mult trebuie să Îl întâlnim pe  Dumnezeu într-un mod potrivit, conform
planului Său. Dacă putem să ne apropiem conform acelui plan, aşa cum este
corect, cu siguranţă vom primi trecere înaintea Lui.

În Vechiul Testament era ceea ce se numea „curtea
exterioară”. Apoi era „locul sfânt”, „perdeaua dinăuntru”, iar înăuntru era
Sfânta Sfintelor. Ce obiecte erau în curtea aceasta, ce era cu perdeaua, cu
locul sfânt şi ce era în Sfânta Sfintelor.

În seara aceasta vorbim despre Sfânta Sfintelor,
locul unde a locuit Dumnezeu însuşi. În zilele acelea, El locuia în Templul
Său, iar astăzi locuieşte în voi, tot ca într-un Templu. Dar pentru aceasta
trebuie să fim o locuinţă demnă pentru El, nu o curte exterioară sau un loc
sfânt. Noi trebuie să locuim cu Dumnezeu în Sfânta Sfintelor şi să avem o viaţă
predată şi ascunsă; singuri şi în linişte.

Necazul este că devenim prea exaltaţi sau supăraţi
pentru prea multe lucruri. Se vede că lipseşte ceva. Biserica ar trebui să fie
mult mai înaintată pe cale decât este  de
fapt. Dar încă suntem la vârsta adolescenţei, cu supărări, lupte şi certuri,
fierbând în noi, când ar trebui să fim sfinţi şi ascunşi cu Dumnezeu în Sfânta
Sfintelor. Este mai bine să nu ne grăbim, ci să o luăm încet ca să vedem
încotro mergem.

Aşa cum Dumnezeu a locuit în cele trei curţi, cu
siguranţă locuieşte şi în curtea adunării şi în locul sfânt. Dar acestea nu
erau decât atribute ale Prezenţei Sale din Sfânta Sfintelor.

Dumnezeu este ca şi voi. Dacă veţi observa în
Biblie, matematic vorbind, trei este numărul desăvârşit al descoperirii lui
Dumnezeu. Dumnezeu este desăvârşit în trei descoperiri: Tată, Fiu, şi Duh
Sfânt: un singur Dumnezeu adevărat. Toate descoperirile Lui s-au desăvârşit în
trei. Astfel, trei, şapte, doisprezece, douăzeci şi patru, patruzeci, cincizeci
sunt numerele din matematica lui Dumnezeu. Apar în toată Scriptura.

Fiţi atenţi. Voi înşivă sunteţi desăvârşiţi în trei:
suflet, trup şi duh;  apă, sânge şi duh.
Trei lucruri ies din trupul Lui care duc la naşterea din nou: apă, sânge şi
duh.

La fel se întâmplă şi la o naştere naturală. Nu pot
intra în detalii din pricina audienţei, dar vă puteţi întreba medicul. Eu sunt
fratele vostru. Când se naşte un copil, mă refer la naşterea firească, întâi
vine apa, apoi sângele, şi la urmă viaţa, duhul.

Aceleaşi lucruri sunt necesare pentru o naştere din
nou: apă, sânge şi duh. Neprihănirea prin credinţă: credinţa în Domnul Isus Hristos,
sfinţirea prin Sânge şi botezul cu Duhul Sfânt, pentru a putea sta în Sfânta
Sfintelor. Aşa este omul separat de Dumnezeu şi ascuns în Hristos.

Trebuie să spun că prea mulţi dintre noi se joacă
încă în curţile exterioare. Ei nu îşi predau vieţile lui Dumnezeu, pentru a fi
ascunse în Hristos. Roadele Duhului dovedesc aceasta. Poate credem că suntem în
Hristos, dar nu o putem dovedi până când nu este cântărită viaţa noastră. Prin
roade dovedim aceasta, pentru că Isus a spus: „Îi veţi cunoaşte după roadele
lor.”
(Matei 7:16).
Deci nu după numele bisericii din care fac parte, ci „după roade îi veţi
cunoaşte.

„Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea,
îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea,
înfrânarea”
; toate astea sunt
roadele Duhului. (Galateni 5.22,23).
Dumnezeu ştie că ceea ce le trebuie oamenilor sfinţeniei şi calviniştilor, este
un rod mai bogat al Duhului şi mai multe suflete care să dovedească aceasta.

Am avut multe mărturii, dar, cum spune o vorbă
bătrânească: „Viaţa ta vorbeşte atât de tare, încât nu-ţi pot auzi vocea.”
Noi suntem epistole scrise de Dumnezeu şi citite de toţi oamenii. Cu câtva timp
în urmă, în oraş a venit un evanghelist, iar un om i-a spus entuziasmat unui
cunoscut:

„Ascultă-l pe omul acesta!”

„Mi-ar plăcea,” i-a răspuns cunoştinţa, „dar
deseară trebuie să merg la propria mea biserică. Voi veni cu tine mâine
seară.”

„Dar poţi să te duci săptămâna viitoare
acolo!”

„Avem slujbă la biserica noastră, aşa că voi veni
mâine seară să îl ascult pe omul acela.”

„Dar e un om nemaipomenit, e un orator
desăvârşit.”

„Nu mă îndoiesc de ceea ce-mi spui, pentru că sunt
vecin cu pastorul meu.”

Vedeţi ce vreau să spun? Este viaţa ta. Am putea fi
adevăraţi „ortodocşi”, ţinând toate lucrurile ca la carte. Dar cred că
tocmai aceasta este problema în California. Litera este corectă, este în
regulă, dar ucide. Duhul, însă, dă viaţă. Căutaţi să aveţi Duhul necesar pentru
o viaţă bună.

Aşadar, aici pe pământ şi voi locuiţi într-o casă
cu trei camere. Ştiaţi aceasta? Aţi putea spune: „Frate Branham, eu nu am
altfel de casă.” Ba da. Ai o casă cu trei camere.

Ai o bucătărie, o sufragerie şi un dormitor. Unii
dintre voi ar putea avea trei sau patru dormitoare, două sau trei bucătării,
dar locuiţi numai în trei dintre ele, doar atâtea folosiţi.

La fel, Dumnezeu a locuit într-o casă cu trei
camere în Templu. Curtea exterioară, locul sfânt şi Sfânta Sfintelor. Iar cele
trei camere reprezintă cei trei paşi pe care trebuie să-i faci pentru a ajunge
la Hristos. Bucătăria este acolo unde mănânci. Păcătosul vine la adunare şi se
hrăneşte cu Cuvântul, iar credinţa vine prin ascultarea Cuvântului. De aceea
vine, să asculte Cuvântul.

De multe ori înlocuim Cuvântul cu multe alte
lucruri, mai ales în ziua de azi. Îl înlocuim cu lucruri care n-ar trebui să
fie.

Biserica este pentru predicarea Cuvântului.
Mărturiile sunt minunate şi la fel celelalte lucruri pe care le facem. Dar
trebuie să dăm întâietate Cuvântului, deoarece El este şi pentru păcătos, şi
pentru cel care are Duh Sfânt.

Când Isus a fost ispitit de Satana, i-a zis: „Este
scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci 
cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu
.” (Matei
4.4). Vedeţi? Duhul Sfânt se hrăneşte din Cuvântul lui Dumnezeu. El ia Cuvântul
şi îl sădeşte în inima ta, iar Biblia spune că asta te face mai puternic.

Mie îmi place aceasta. Îmi place să stau şi să
ascult un învăţător bun, cum ia Biblia şi o desfăşoară în faţa mea. Atunci
Duhul bunătăţii şi al umilinţei este acolo, prinde rădăcini într-un pământ roditor,
şi începe să crească.

Noi mâncăm în bucătărie. Acolo păcătosul vine să
asculte Cuvântul. Iar credinţa vine prin ascultarea Cuvântului. După ce ascultă
Cuvântul, el are părtăşie în biserică. După ce aude Cuvântul şi îl primeşte, e
botezat cu botezul creştin, şi astfel are părtăşie.

Apoi merge în mijlocul adunării. Şi astfel se
ajunge din bucătărie în sufragerie, pentru a avea părtăşie cu vecinii, şi aşa
mai departe. Sufrageria este pentru părtăşie.

Cât despre dormitor, el este locul tău de odihnă.
După o zi de muncă obositoare, stai singur în cameră şi te odihneşti. Acasă la
mine, camera pentru rugăciune este dormitorul.

Am mers de multe ori în case mici, bătrâneşti, şi
am văzut femei şi mame ieşind din dormitor lăcrimând, ştergându-şi ochii cu un
şorţ peticit; se rugaseră în locul secret de întâlnire, izolate, singure cu
Dumnezeu. Acela este un loc minunat.

Vedeţi? În fiecare an, marele preot intra în Sfânta
Sfintelor, iar adunarea îl aştepta. Nimeni nu îndrăznea să intre după el în
acel loc măreţ, iar perdeaua cădea în spatele lui. Atunci era singur cu
Dumnezeu.

Ce imagine minunată pentru o viaţă consacrată, care
odată ce s-a ascuns în Hristos, şi perdeaua cade în urma ei, toată lumea
aceasta se închide, dispare. Atunci creştinismul şi religia devin o plăcere
pentru orice om care crede.

Oamenii de astăzi au suficientă religie încât să se
simtă nenorociţi când ştiu că trebuie să facă asta sau cealaltă dacă vor să
scape de iad. Dacă m-aş fi simţit şi eu aşa, frate, n-aş fi ştiut ce să fac.

O, intraţi în Hristos! Părăsiţi lucrurile acestei
lumi, pentru că este o plăcere să fii cu El. Este minunat. Este ceva care îţi
umple sufletul de bucurie, ceva care îţi dă pace şi depăşeşte puterea noastră
de înţelegere. Toate crucile devin aripi zburătoare, toate poverile sunt ca
nişte roţi de car. Atunci poţi zbura.

„Povara mea e uşoară.” Înjugaţi-vă cu El, căci
jugul Lui este împodobit cu osanale. Iar când aţi ajuns în spatele perdelei
alături de El, El devine viaţa voastră.

Proorocii din vechime, spuneau că El va scrie
legile din nou, şi le va pune în inimile lor.

Muntele Sinai era un loc al slujbei, iar Muntele
Calvarului este locul harului. Oamenii încearcă să locuiască pe muntele Sinai:
„Dacă mă duc la biserică, îmi plătesc dările, fac asta sau cealaltă, mă las de
asta şi mă opresc de la cealaltă…” Acesta este Muntele Sinai.

Când ajungi să mori, iar viaţa ta este ascunsă cu
Hristos în Dumnezeu şi pecetluită cu Duhul Sfânt, pentru tine întreaga viaţă de
creştin devine un strigat de slavă. Aleluia! Eşti ascuns acolo în fiecare zi.

Şi o dată ajuns acolo, marele preot era izolat de
restul lumii. Perdeaua cădea în urma lui şi el era ascuns cu Dumnezeu. Totul
devenea adevărat şi plin de slavă. În locul unde ne ascundem împreună cu
Hristos, totul se înnoieşte pentru noi.

Acolo era păstrat toiagul lui Aaron şi mana. Va
trebui să ne întoarcem în Vechiul Testament pentru a vedea ce era mana. Mana
cădea ca să îi ţină în viaţă pe copiii lui Israel în timpul pelerinajului făcut
din Egipt spre pământul făgăduinţei, care este o umbră a drumului bisericii de
astăzi care merge tot din Egipt spre un pământ al făgăduinţei. Credeţi că
suntem pe drumul spre pământul făgăduinţei?

Canaan n-a fost paradisul, pentru că acolo au fost războaie. El  simbolizează Împărăţia de o mie de ani. Deci
suntem pe drumul spre Împărăţia de o mie de ani. Şi aşa cum Dumnezeu a promis
să le asigure tot ce aveau nevoie de-a lungul călătoriei lor, la fel a promis
să ne dea şi nouă în călătoria pe care o facem. Imediat ce au traversat linia
de separare a Marii Roşii, de câte ori aveau nevoie de pâine, El a făcut-o să
cadă din cer. Când aveau nevoie de vindecare, Dumnezeu l-a făcut pe Moise să
ridice un şarpe, iar când au avut nevoie de carne, a trimis vântul să aducă
păsările.

El dă întotdeauna. El este IeHoVaH-Jireh, jertfa
adusă de Domnul şi  IeHoVaH-Rapha,
Vindecarea Domnului, de aceea ni le va dărui pe toate.

Astfel, Domnul este obligat faţă de noi aşa cum era
atunci faţă de ei. Şi aşa cum i-a condus pe ei pe pământ, aşa conduce şi
biserica, în Duh, spre pământul făgăduinţei. Tot ce ne trebuie ne-a fost promis
şi vom obţine dacă vom călători fără să ne dezlipim privirea de la Dumnezeu.

Aş vrea să observaţi cum culesul şi mâncatul manei
căzute era o umbră a jertfei lui Isus, care a venit jos, pe pământ, şi Şi-a dat
viaţa…

Dar oamenii mâncau mana dimineaţa, pentru că pe
parcursul zilei se învechea. Acesta este un simbol al omului care vine la
Hristos, îşi predă viaţa, dar nu se ascunde în Duhul Sfânt, ci îşi trăieşte
viaţa ştiind că mănâncă mană.

Şi astăzi sunt mulţi oameni care nu merg mai
departe de curtea exterioară, de perdeaua din afară. Totuşi, şi ei sunt
creştini. Sunt milioane de asemenea oameni. 
Ei se bucură de Hristos într-un mod superficial, merg la biserică şi se
consolează cu faptul că aparţin bisericii, dar niciodată nu se ascund cu El în
curtea interioară.

Acolo, afară, ei mănâncă din mană. Dar uite: dacă
mâncai mană fără să fii atent, după ce s-a terminat ziua, acea mana nu mai era
bună de mâncat. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul oamenilor care se plimbă
pe afară şi se bucură că mănâncă mană…

Mana este o umbră a Duhului Sfânt. Când Dumnezeu a
dat mana pentru acea călătorie, trebuia să le ajungă tot drumul. Şi a fost o
prefigurare frumoasă a Cincizecimii. Când Dumnezeu Şi-a chemat Biserica şi i-a
dat botezul Duhului Sfânt, El a turnat suficient Duh ca să le ajungă tuturor
generaţiilor, până la venirea lui Isus.

Aceasta este mana bisericii de astăzi, mana Duhului
Sfânt. Ţineţi minte! În călătoria lor au traversat ape, iar Duhul le-a dat mana
şi i-a hrănit natural. I-a menţinut într-o viaţă naturală. Acum oamenii mor
pentru ei înşişi şi ajung în Ţara făgăduită, iar Domnul revarsă pentru ei Duhul
Sfânt.

Petru a spus în ziua Cincizecimii: „Aceasta este
ceea ce a fost spus prin prorocul Ioel: „In zilele din urmă,” zice Domnul, „voi
turna din Duhul Meu peste orice făptură.”
(Fapte 2.16, 17), iar oamenii strigau şi manifestau darurile.
Erau străpunşi în inima lor, şi evrei şi din alte neamuri, şi spuneau: „Fraţilor,
ce să facem
?” (Fapte 2.37).

Atunci Petru le-a zis: „Pocăiţi-vă, şi fiecare
din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor
voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru
copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr
îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”
(Fapte 2.38, 39).

Ce a vrut să zică? Botezul Duhului Sfânt care s-a
revărsat în ziua Cincizecimii era pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru
cei care sunt departe, oricâţi va chema Domnul.

Când mana a căzut pentru prima dată, Domnul i-a
spus lui Moise că aceasta se va usca pe parcursul zilei. Şi i-a mai spus să
strângă un omer de mană şi să-l pună într-un vas care să fie păstrat în Sfânta
Sfintelor, (Exodul 16.32),
pentru ca în următoarele generaţii, când marele preot va intra în Sfânta
Sfintelor, dincolo de perdea, să poată gusta din mana care a căzut la început.

Iată un exemplu frumos la ceea ce a zis Petru: „Este
pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru cei care sunt departe acum.”

Noi nu trebuie să ne machiem gândirea şi
sentimentele.  Nu trebuie să luăm nimic
din ceea ce ne oferă diavolul, ci orice credincios care vine la altar, la o
viaţă de sfinţenie, la botezul Duhului Sfânt, nu va lua numai o gură, ci îşi va
umple sufletul din botezul original al Duhului Sfânt, Cel care S-a revărsat în
ziua Cincizecimii, şi care va avea acelaşi efect ca atunci. Amin.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru copiii
voştri, pentru copiii copiilor voştri şi pentru cei care sunt departe acum,
oricât de mulţi va chema Dumnezeu.”

Duhul care S-a revărsat în ziua Cincizecimii va
face acelaşi lucru cu oricine va crede şi va dori să-şi sfinţească viaţa,
intrând în Sfânta Sfintelor, prin sângele Domnului Isus.

Va dărâma tradiţiile şi va schimba inimile oamenilor. Vă va contopi
într-o singură fiinţă cu Isus Hristos şi va porni o trezire de modă veche, care
va mătura ţara. Amin. Aceasta ne trebuie nouă astăzi: o trezire de modă veche,
trimisă de Domnul, adusă din ceruri de Duhul Sfânt; nu numai o mică zguduire
sau o lucrare emoţională, ci o moarte faţă de lucrurile pământeşti, o sfinţire
(Aleluia!) originală, o religie care ucide păcatul. Amin.

Ea nu vă va vărui ca să păreţi albi, ci vă va spăla
şi vă va albi. Diavolul văruieşte şi spoieşte tot ce poate, dar Domnul spală.
De aceasta avem nevoie astăzi: de o trezire de modă veche trimisă de la
Dumnezeu, care să frângă inimile oamenilor şi să aducă toate aceste
denominaţii     într-un grup mare şi unit
care să fie al Domnului. De asta are nevoie biserica de astăzi, şi va zgudui nu
numai California, ci întreaga naţiune.

Motivul pentru care nu ajungem nicăieri, este că la
biserică avem prea multe slujbe reci şi fără lacrimi, şi întruniri călduţe, cu
membri care sunt alunecaţi de pe cale. Acesta este adevărul. Avem nevoie de
treziri de modă veche, trimise de Dumnezeu, ca cele ţinute de sfântul Pavel,
puternice şi zdrobitoare, care să-i facă pe oameni să se poarte altfel, să
arate altfel, să meargă şi să vorbească altfel, să fie altfel şi să trăiască
altfel în viaţa cea de toate zilele.

Avem nevoie de aceasta, prieteni. Metodiştii au
nevoie de aceasta şi la fel baptiştii şi penticostalii. Toţi au nevoie. Aşa
este. Noi mergeam pe o cale greşită şi aveam un scop greşit, de aceea Duhul
Sfânt a trebuit să continue în fiecare generaţie.

Mana care rămânea afară se strica… Tot aşa este
şi acum şi din pricina aceasta, uneori oamenii din adunări au crampe la
stomac…

Cred că aceasta este problema cu biserica de
astăzi. Facem prea multe popasuri. Aşa este. Unii oameni mănâncă doar atâta
mană cât să le facă bine şi le este foame pentru mai multă. Între o trezire şi
alta, trebuie să iasă şi să se reînnoiască din nou.

O, fraţilor, de ce nu oprim aiureala aceasta ca să
intrăm în Sfânta Sfintelor prin Sângele Domnului Isus? Fiecare fărâmă de mană
de afară vă potoleşte foamea în seara aceasta sau mâine, dar luna viitoare nu
va mai fi bună. Se uscă peste noapte. Dar dacă vă veţi sfinţi şi veţi veni în
locul unde mana este tot timpul proaspătă, zi de zi, an după an, în Sfânta
Sfintelor…

Veţi putea întâlni omul care a mers acolo… Nu mă
interesează dacă n-a mai participat de şase luni la o trezire. Este la fel de
bun ca în ziua în care a fost. Da. Îl puteţi întâlni în zilele bune, în cele
furtunoase sau când vreţi voi: este acelaşi, pentru că trăieşte în slava lui
Dumnezeu; trăieşte acolo unde mana este mereu proaspătă, şi unde nu este o
povară să te rogi mereu.

Frate, rămâi cu El tot timpul în Sfânta Sfintelor.
„Poate un om să trăiască aşa?” Bineînţeles, doar de aceea a murit Isus.
Amin.

Priviţi. Acolo era toiagul lui Aaron. Nu în curtea
exterioară, ci aici înăuntru, pentru a alege preotul. Aceasta vorbeşte direct
despre Hristos, dar în acelaşi timp simbolizează păcătosul. Vezi un om care a
oscilat toată viaţa lui, a mers la biserică dar este încă mort în păcat şi
fărădelegi…

Dar când acel om era afară, nu era viaţă în el
asemenea acelui toiag vechi care era doar un băţ obişnuit. Aşa este şi cu omul
care se rupe de Dumnezeu. Aşa este omul fără Hristos. El poate fi membrul unei
biserici dar ştie despre Dumnezeu cât ştie un sălbatic despre cavalerii
egipteni. Cu toate acestea, merge înainte şi spune: „O, eu aparţin
bisericii.” Toiagul era în mâinile lui Aaron. Da, era folosit, dar era
mort. Şi când acel toiag a fost pus în Sfânta Sfintelor, în locul sfinţit al
lui Dumnezeu, în prezenţa Duhului Sfânt, ştiţi ce s-a întâmplat? A înmugurit, a
înflorit, şi a făcut migdale, într-o singură noapte. Aleluia.

De aceasta avem nevoie astăzi. Să ne ridicăm şi să
mergem dincolo de apartenenţa la o biserică, spre Sfânta Sfintelor, în prezenţa
şi sfinţirea Domnului Isus Hristos.

A înmugurit. Ce fusese? Nu avusese viaţă, fusese mort, întocmai ca
prăjina de la cortul acesta. Da, era o bucată dintr-un copac, dintr-un migdal,
dar era uscat.

Sunt mulţi oameni care vor să fie creştini, dar
sunt morţi şi nu dau nici un fruct. Nu este nimic în viaţa lor. Par a fi
neajutoraţi şi lipsiţi de speranţă; rătăcesc în continuare ştiind că aparţin
unei biserici, iar aceasta nu se întâmplă numai la prezbiterieni, luterani, şi
aşa mai departe, ci şi la penticostali. Da, acesta e adevărul. Tot ce trebuie
să faci astăzi este să vii înaintea lui Hristos.

Uitaţi-vă ce s-a întâmplat. Mai întâi a trebuit să
fie reîmprospătat ca să înmugurească. Şi a înmugurit. Dar nu numai atât, ci a
şi înflorit. Şi nu doar că a înflorit, dar a avut şi rod.

Aşa va fi şi cu voi, şi cu toţi cei care cred şi
trec din curtea exterioară dincolo de perdeaua, unde este Hristos, şi îşi
ascund vieţile în El. Veţi fi reîmprospătaţi, 
veţi înmuguri, veţi înflori, şi veţi purta roada Duhului Sfânt. Amin.
Veţi fi lucrători în comunitatea voastră; veţi fi pescari de suflete pentru
Isus; veţi fi oameni noi. Lucrurile vechi vor trece. Tradiţia oamenilor va da
greş, dar inimile voastre vor arde de iubirea de Dumnezeu.

Vechiul toiag, aşezat în prezenţa Domnului, acolo
unde Domnul locuia în slavă peste heruvimi, a înflorit dintr-o dată.

Frate şi soră, o viaţă sfinţită şi pusă înaintea
lui Dumnezeu, va schimba oamenii la fel de sigur cum stau eu acum pe această
platforma. Va lua toată cearta din voi; va şterge diferenţele dintre voi; va
lua toate doctrinele şi teoriile voastre. Dacă veţi ajunge în Prezenţa Lui, vă
va face creştini adevăraţi.

Priviţi ce se întâmplă la o reîmprospătare. Vedeţi,
roua cade noaptea când lumea se linişteşte. Natura este activă în timpul zilei,
când se petrece toată agitaţia. Dar ce se întâmplă când totul se linişteşte?
Cade roua.

V-aţi trezit vreodată dimineaţa, foarte devreme,
după ce cade roua, să ieşiţi afară  şi să
mirosiţi aerul curat care împrospătează totul?

O, soră şi frate, dacă singurul lucru pe care îl
ştiţi este să mergeţi la biserică, dacă v-aţi înscris şi aţi fost botezaţi, sau
aşa ceva, de ce să nu vă ascundeţi viaţa în Hristos? Să rămâneţi singuri, în
linişte, departe de lume şi grijile ei, să vă aşezaţi şi să vedeţi cum vă veţi
răcorii vă veţi întări.

Ştiaţi că Isaia a vorbit cândva despre aceasta? El a spus:

„…învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste
învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin
acolo.

 Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va
vorbi poporului acestuia Domnul. El ii zicea: „Iată odihna; lăsaţi-l pe cel
ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!”
(Isaia
28:10, 11, 12).

Observaţi încă ceva. Odată ajuns în prezenţa
Domnului, te linişteşti. Nu mai eşti frământat de toate lucrurile pentru că
ştii unde stai. Apoi se întâmplă ceva. Ştii că eşti un creştin adevărat; că ai
întâlnit pe Cineva care te iubeşte; ştii că acolo s-a întâmplat ceva şi este
odihnitor. Şi nu numai atât, ci vei putea să-i întăreşti şi tu pe alţii. Ai
întâlnit oameni drăguţi cărora pur şi simplu nu le puteai suporta prezenţa. Era
ceva cu ei. Aveau în jurul lor o putere creativa care părea diferită.

Aş vrea să mă opresc şi să vă spun câteva lucruri
despre aceasta. Voi înşivă sunteţi mici creatori. El a spus că vă va da un duh
nou. Acela nu este Duhul lui Dumnezeu, ci este duhul vostru. Domnul vă dă un
duh nou, apoi spune: „Voi pune Duhul Meu în voi.” Tot ce trebuie să
facă Dumnezeu este să vă dea un duh nou, să vă facă mai buni şi aşezaţi, pentru
că altfel nu ar putea locui cu voi. Deci trebuie să vă pregătească înainte ca
să poată intra. „Vă voi da un duh nou.” Atunci Îl puteţi lua cu voi
oriunde, în tot felul de locuri. El trebuie să vă pregătească să Îl puteţi
primi aşa cum trebuie.

Deci aceasta se întâmplă când ajungeţi la primul
altar. Dar când vă ascundeţi în El, aveţi Duhul Lui. Atunci Duhul Sfânt, care
este nimeni altul decât Domnul Însuşi, vine şi locuieşte în voi. Atunci, cu voi
se întâmplă ceva, ceea ce face ca vecinii să vă iubească şi oamenii să vă
placă.

Nu contează cât strigi sau cât te străduieşti, dacă
nu ai o astfel de viaţă încât vecinul tău să ştie că eşti creştin, undeva este
ceva greşit. Să fim sinceri, pentru că ştiţi că am dreptate.

Nimeni pe lume nu crede într-o strigare de modă
veche, într-un timp al binecuvântării şi al lăudării Domnului mai mult decât
mine. Eu cred. Dacă un copil se naşte şi nu se mişcă, nu scânceşte şi nu face
nimic… ştiţi ce face doctorul cu el? Îl apucă de picioare şi îl scutură  puţin, îi dă o palmă peste spate şi atunci
începe să ţipe şi respiră.

Cred că aceasta se întâmplă şi cu biserica de
astăzi, când oamenii spun: „Da, m-am născut din nou.” Ştiţi ce este
aceasta? Este ca un copilaş născut mort. Are nevoie să fie scuturat din când în
când puţin de Scripturi, ca să se trezească, să scâncească şi să plângă, (aşa
este) să aibă viaţa în el. De aceasta avem nevoie în seara aceasta. De aceasta
are nevoie biserica, iar apoi va apuca pe calea cea dreapta. Aşa este.

Observaţi împrospătarea pe care o aduce Prezenţa
Domnului, în creştinul adevărat în preajma căruia vă place să staţi. Acolo este
o putere.

După ce ajung să vă cunosc puţin mai bine, vreau să
vă spun nişte lucruri care ştiu că s-au întâmplat. Vedeţi? Voi creaţi propria
atmosferă în jurul vostru. Credeţi aceasta? Bineînţeles că este aşa.

Mulţi dintre voi aţi citit cartea mea: „Omul trimis
de Dumnezeu”. Vă amintiţi noapte când maniacul acela a alergat pe
platformă şi a încercat să mă omoare, în Portland, Oregon? Aţi citit ştirea, nu
mă îndoiesc. A apărut peste tot. Ce s-a întâmplat? Păi, bietul băiat… nu m-am
supărat pe el, ci l-am iubit. S-a întâmplat ceva şi l-am iubit.

Era un bărbat de peste o sută de kilograme, înalt
de aproape doi metri, şi striga: „O să-ţi rup fiecare os din trup!” Putea
s-o facă, dar eu nu l-am urât, ci l-am iubit. Mi-a părut rău pentru el,
deoarece era legat. Nu a trebuit să ţip. Am spus doar: „Satan, ieşi din omul
acesta!” şi el a căzut pe podea. Asta a fost tot. Vedeţi? Asta a fost tot.

Eu am fost ani de-a rândul paznic de vânătoare în
statul Indiana. Mulţi dintre voi ştiu aceasta. Într-o zi am mers şi am dat
drumul unor peşti într-un pârâu. Predicam încă de atunci. Eram păstor local
baptist. Dincolo de câmp era un om bolnav. Noi paznicii trebuia să avem mereu o
armă. Dar niciodată n-am văzut rostul de a purta mereu o armă la mine; poţi să
împuşti pe cineva din greşeală, aşa că am lăsat-o în camion şi m-am gândit:
„Voi merge să mă rog pentru acest frate.”

Câteva mile mai jos era un taur Guernsey mare şi
bătrân care omorâse un negru prin împrejurimi, aşa că au trebuit să-l vândă. Şi
l-au vândut aproape de un oraş, Henryville, Indiana, aproape de pădure.

Eu am uitat că îl vânduseră acolo şi am traversat
câmpul ca să mă rog pentru omul acela. Când am ajuns însă în mijlocul păşunii,
dintr-o dată, dintr-un tufiş s-a ridicat taurul acela uriaş. Era chiar acolo,
în mijloc…

M-am uitat înapoi spre gard, dar era prea departe
ca să pot alerga până acolo, şi nu era nici un copac în care să mă urc. Stăteam
acolo neputincios, iar el venea spre mine. Dar s-a întâmplat ceva… Mi-aş dori
să se întâmple tot timpul aşa, pentru că atunci când este vorba despre un caz
serios, de o boală grea, nu omul este cel care acţionează, ci este Dumnezeu
care lucrează printr-un om sfinţit.

Priviţi platforma când apar vedeniile. Priviţi cum
se mişcă duhurile rele. Priviţi ce se întâmplă. Este o predare în faţa Duhului
Sfânt, care vine şi preia controlul. Priviţi doar ce se întâmplă. Este
Dumnezeu, nu un om. De am putea trăi aşa… Doamne, lasă-ne să trăim aşa.

Taurul era deja la vreo 18 metri de mine şi venea
cu coarnele sale mari şi lungi îndreptate înainte. ……………………….

… „Acesta mi-e
sfârşitul…” mi-am zis, dar în loc să urăsc taurul acela, deşi pare ciudat,
l-am iubit. Aş vrea să vă pot explica aceasta, dar vă spun ceva, fraţilor. Nu
veţi întâlni în viaţa aceasta nici o forţă mai mare decât dragostea. Dragostea
Îl mişcă pe Dumnezeu. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…”
(Ioan 3.16). Este dragoste; iar dragostea biruieşte totul.

Când taurul a pornit spre mine, m-am gândit că în
câteva momente voi fi mort, dar atunci s-a întâmplat ceva: am simţit că îl
iubesc. M-am gândit: „Bietul de el, dormea. Sunt pe terenul lui, deşi n-ar
trebui să fiu aici.” Şi în timp ce continua să gonească spre mine, am zis:
„Băiete, tu eşti creatura lui Dumnezeu, iar eu sunt slujitorul Lui şi merg la
un alt slujitor, ca să mă rog pentru el. Sunt în slujba Domnului meu. Îmi pare
rău că te-am deranjat, dar du-te şi culcă-te la loc, în Numele Domnului Isus,
căci nu te voi mai deranja.”

Continua să vină spre mine, dar nu-mi mai era frică de el nici cât îmi
este de fratele de lângă mine, care ţine o Biblie în poală. Asta este.

Vouă vă este frică. Oamenii de astăzi se tem. De ce
vă temeţi? Nici măcar moartea nu poate speria un creştin. „Unde-ţi este
boldul, Moarte?”
(1 Corinteni
15.55).

Oamenii se tem în toate gândurile lor.

„Oh, frate Branham, doctorul a spus că nu pot să mă
fac bine.” De ce vă temeţi? Pentru tine există răscumpărare. Desigur. „Frate
Branham, am păcătuit atât de mult…” De ce vă temeţi? Există
răscumpărarea care vă aşteaptă. Există Cineva care vă iubeşte. Nu vă temeţi,
pentru că Isus a spus: „Nu te teme. Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă,
Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor.”
(Apocalipsa1.17,18). Faceţi
atmosfera aceasta în jurul vostru. Purtaţi aceasta cu voi.

„Păi, el este metodist. El e unitarian. El e
trinitarian. El este asta sau cealaltă.” Scoateţi-vă aceasta din minte!

„Îl iubesc pentru că e fratele meu.”

          Ea e
catolică. Ea e protestantă. Ea e…” Scoateţi-vă aceasta din minte.
Purtaţi cu voi atmosfera aceasta. Nu veţi reuşi niciodată dacă veţi rămâne în
curtea exterioară. Trebuie să veniţi la Hristos şi să locuiţi în prezenţa Lui.

Biblia spune: „Celui ce va birui, îi voi da să
mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este
scris un nume nou.”
(Apocalipsa
2.17). Vedeţi, întâi trebuie să învingeţi. Trebuie să depăşiţi lucrurile
acestea pentru a fi în Hristos.

Aici dă greş biserica: trebuie să depăşiţi furia,
diferenţele, prejudecăţile bisericeşti şi ura. În seara aceasta, mulţi oameni
strigă, vorbesc în limbi şi aleargă de-a lungul culoarului, dar îşi urăsc
vecinii. Fraţilor, dacă faceţi aceasta sunteţi încă pierduţi. Mi-e greu să spun
aceasta, dar este adevărat. Noi trebuie să trecem dincolo de aceste lucruri.

Poate spui: „Mănânc mana, slavă lui Dumnezeu.”
Da, dar uite ce se întâmplă de la o zi la alta. Ai crampe la stomac. Vino aici,
unde mana este proaspătă tot timpul. Indiferent dacă vecinul tău se poartă bine
cu tine sau nu, îl vei iubi oricum. Aşa este. Chiar dacă este sau nu este de
acord cu tine, îl vei iubi oricum. Aşa trebuie să faci. Aceasta este viaţa
ascunsă. Aceasta este viaţa sfinţită. Eşti eliberat de lucrurile lumii şi
trăieşti numai cu Hristos. Înţelege biserica ce vreau să spun?

Nu vreau să vă rănesc sentimentele, dar într-o zi
va trebui să stau cu voi la judecata. Sunt vinovat dacă nu vă spun adevărul,
când îl ştiu. Aşa este.

„O, eu cred în strigare! Cred în vorbirea în limbi
şi în toate lucrurile acestea”.

Da, frate, dar aceasta nu este tot ce vine de la El.
Sunt doar nişte atribute ale Lui. Aşa este. Trebuie să Îl ai mai întâi pe El şi
restul va veni de la sine.

„Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne!
N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am
făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu
v-am cunoscut;
depărtaţi-vă
de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea.”
(Matei 7.22, 23).Vedeţi? Aveţi grijă.

Acest taur alerga spre mine,
iar eu stăteam acolo… Am zis: „Du-te şi aşează-te la loc, căci n-o să te
deranjez.” A venit până la vreun metru şi jumătate de mine şi s-a oprit
privindu-mă descumpănit. A privit într-o parte, apoi în cealaltă, s-a întors, a
mers puţin şi s-a aşezat. M-am apropiat până la vreo trei metri de taur, dar nu
s-a mişcat. Apoi am mers mai departe. După ce am traversat câmpul şi am ajuns,
mi-am revenit. Atunci m-am gândit: „Ce s-a întâmplat?” şi am început să
plâng. Mi-am ridicat mâinile şi L-am slăvit pe Domnul.

Vara trecută coseam iarba cu maşina de tuns iarbă.
Oamenii veneau să mă rog pentru ei, aşa că ieşeam, îmi luam salopeta şi coseam
puţin, apoi imediat venea altcineva. Alergam, îmi schimbam hainele şi mă rugam
pentru cineva care era bolnav, iar peste câteva ore se întâmpla la fel, aşa că
făceam câteva ture de-astea pe zi.

Până ajungeam în spate, creştea din nou iarba în
faţă, pentru că era o vreme când veneau mulţi oameni. Şi am uitat de cuib…
Câţi dintre voi ştiu ce este o viespe, din cele care îşi fac cuiburi mari? Era
un roi care şi-a făcut cuib chiar la colţul gardului, într-un tufiş mic, iar eu
mă îndreptam cu maşina chiar spre locul acela… În curtea din spate nu mă
vedea nimeni, aşa că mi-am scos cămaşa. Am continuat să cosesc până când am
ajuns la gard. Uitasem că viespile erau acolo, şi în câteva minute am fost
acoperit de viespi mari. Oh, şi nu aveam nici măcar cămaşa pe mine.

Mai întâi m-am speriat, dar apoi s-a întâmplat din
nou Ceva… aşa că m-am gândit: „Bietele făpturi, erau în cuibul lor, şi
eu…” Ele nu mă deranjau cu nimic; eu le-am deranjat pe ele. Aş vrea să
ştiu ce era, dar este pur şi simplu ceva ce se întâmpla. M-am gândit „Bietele
făpturi…” Apoi am zis: „Micuţe creaturi ale lui Dumnezeu, El v-a făcut.
Eu sunt slujitorul Lui şi trebuie să mă grăbesc să tai iarba…” Ele
bâzâiau în jurul meu, dar nu-mi era frică, şi le-am spus: „Acum zburaţi înapoi
în cuibul vostru, în Numele Domnului Isus, căci trebuie să mă grăbesc să cosesc
curtea. N-o să vă mai supăr, căci trebuie să mă grăbesc să mă rog pentru alţi
slujitori ai Domnului.”

Credeţi-mă, căci ne vom întâlni la judecată. M-au
înconjurat de câteva ori, apoi una a preluat conducerea şi tot roiul s-a dus
direct în cuib şi s-au liniştit toate. Atmosfera, Dumnezeu… Aşa este. Este
ceva în legătură cu aceasta.

Frica este ceva oribil. Aţi observat vreodată un
câine? La casa unde stau eu este un ciobănesc mare. Astăzi am intrat în curte,
iar câinele acela ciobănesc a venit direct la mine, trecând printre toţi,
fiindcă ştie că iubesc câinii.

La Guggenbuhl, în Germania, erau mulţi câini, iar
căţeii nu se împrietenesc cu nimeni. Dar iată că vine micul Dachshund şi sare
pe mine. Vedeţi? Îi iubesc, iar ei ştiu aceasta.

Dacă în inima ta iubeşti
oamenii cu adevărat, ei îşi dau seama de aceasta. Nu îi poţi păcăli. Nu sunt
uşor de păcălit. Poţi să te prefaci, dar ei îţi vor spune că joci teatru.

Şi Satana poate spune când te prefaci, dar El ştie când este adevărat.
Poţi să imiţi; poţi să faci o mulţime de lucruri să pară a fi altceva, dar
slujba nu va fi completă până  nu vii în
Hristos. Aşa este. Vinde tot ce ai şi vino în Hristos, căci atunci vei fi
desăvârşit, sfinţit şi cu iubire dumnezeiască. Asta este, prieteni.

Uite, s-a reînnoit. Aţi ieşit vreodată dimineaţa,
cum am spus, când cade roua şi totul este reîmprospătat? Aţi mers vreodată
într-o grădină cu trandafiri? Când înfloreşte, ca acel toiag. Acea aromă, acel
parfum al florilor dimineaţa devreme. Totul este nemişcat când roua  face să trăiască din nou fiecare sămânţă care
cade pe pământ şi curăţă pământul.

Iar voi luaţi sămânţa Domnului şi o puneţi într-o
inimă bună, moale, fără prejudecăţi şi indiferenţă, într-o inimă  drăguţă şi umilă şi o lăsaţi să crească.
Lăsaţi-o singură, doar cu picăturile de slavă care cad pe suflet, şi veţi vedea
cel mai plăcut, mai modest şi mai umil creştin pe care l-aţi văzut vreodată în
vecinătatea voastră. Aşa este.

Şi noi vrem aceasta. De aceasta are nevoie lumea.
Aşa este, prietenul meu creştin.

Acolo, înăuntru, era de asemenea o lumină. Însă în
curtea exterioară, în adunarea obişnuită, erau stelele şi luna.

Trebuie să mă grăbesc, dar ascultaţi această ultimă observaţie, căci
vreau să vă vorbesc direct.

 Ce lumină aveau afară? Noaptea aveau lumina stelelor şi a lunii. Iar
ziua aveau lumina soarelui. Orice nor putea veni şi acoperi totul. Atunci nu
puteau vedea pe unde merg. Uneori, noaptea, norii acopereau luna şi stelele,
iar soarele nu strălucea zile sau săptămâni întregi. Aşa este afară.

Când apar mici probleme, daţi înapoi, vă
îndepărtaţi, mergeţi de la o biserică la alta şi vă mutaţi hârtiile dintr-un
loc în altul: „Nu mă mai duc la baptişti, fiindcă nu îmi mai place acolo.”

Metodiştii te tratează rău, şi atunci te duci la
penticostali, iar de acolo la nazarineni. Vezi? Locuieşti în curtea exterioară,
dar acolo, orice lucru, oricât de mic, poate face ca  vechile lumini ale lumii să se stingă şi nu
mai ştii ce să faci.

Atunci vii aici şi spui: „Eu am trecut de asta,
frate Branham. Am gustat din Domnul şi ştiu că El este bun.” Aceasta este
bine. Ai ajuns la primul altar, la locul sfânt, dar aminteşte-ţi că şi acolo
era lumină, dar artificială. Pentru a avea lumină, aveau o lampă cu şapte
candele. Luminile acelea uneori se micşorau, iar alteori fumegau. Ştiţi cum
sunt lămpile: uneori se sting.

Aşa se întâmplă cu acel fel de lumina. Când
locuieşti acolo, spui: „Da, cred, dar nu pot merge aşa până la capăt, şi nu
cred asta şi cealaltă. Cred cam atât de mult, dar dacă în biserica mea nu se
învaţă asta, nu pot accepta.”

Vezi, atunci fumegi. La cel mai mic lucru care
apare, coşul tău se înfundă cu funingine, şi te pomeneşti dintr-o dată că
lumina s-a stins.

Dar uită-te înăuntru. O, frate, omul o dată ajuns
acolo… Fiecare lumină pământească, fiecare lumină artificială era stinsă
pentru el; singura lumină pe care o avea era cea de sub aripile heruvimilor:
Lumina Slavei, o Lumină adevărată, blândă şi sfântă, care nu se stinge
niciodată.    Nu-mi pasă ce s-a întâmplat
cu soarele, cu lămpile sau cu orice altceva. Cel ce trăieşte în acea Prezenţă,
merge zi şi noapte în Lumină.

Acolo trebuie să fim şi noi. Nu contează
experienţele prin care aţi trecut: dureri de inimă, supărări, probleme, asta
sau cealaltă, mergeţi în continuare în Lumina Domnului. Trăiţi în slava lui
Dumnezeu, locuiţi cu Isus, în Prezenţa Lui, căci „toate lucrurile lucrează
împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu
„. (Romani 8.28). Atunci Îl veţi iubi şi
veţi trăi o viaţă creştină, plăcută, umilă şi liniştită. N-aţi vrea să trăiţi
aşa?

Aici nu este nimeni care să nu vrea să trăiască
aşa. Da, prieteni, acolo  trebuie să
trăim. Dacă vreţi să aflaţi acest secret al Vieţii, dacă vreţi să ştiţi de ce
este aşa… Într-o zi, prin mila Domnului, El m-a dus acolo. Aşa este. Aşa se
întâmplă. Nu este nimic prin voi înşivă, pentru că nu mai trăiţi pentru voi, ci
pentru ceilalţi.

Astăzi mă uitam la o fotografie a mea, pe care ei o
împărţeau pe aici. Am privit-o şi m-am gândit: „Vai…” M-am uitat la
soţia mea, m-am gândit şi i-am zis: „Vai, draga mea, ia priveşte acolo; sunt un
om bătrân, nu-i aşa?”

Dar nu mi se pare că a trecut deloc timpul de când eram un băiat. Îmi
amintesc că stăteam şi pieptănam o claie de par negru, iar soţia mi-a spus nu
demult: „Billy, dragule, ai început să cheleşti.”

          „Este
adevărat, dar ştii ceva, dragă? N-am pierdut nici măcar un fir de păr.”

„Nu?”

„Nu.”

„Atunci unde sunt?”

„Păi, să te întreb ceva. Unde erau înainte să le
am? Unde erau atunci, sunt şi acum şi mă aşteaptă, iar într-o zi glorioasă,
Domnul va veni şi totul va reveni cum a fost.”

Eu trăiesc. „Am trecut de perdeaua despărţitoare,
acolo unde gloria nu încetează niciodată. Trăiesc în Prezenţa Împăratului.
Aleluia. Sunt curăţit pe altar. O, slavă Numelui Său! Am trecut de perdeaua
despărţitoare şi am ajuns acolo unde slava nu apune niciodată, pentru că trăim
în Prezenţa Împăratului.”

Acest trup bătrân se topeşte. Voi, mămici şi tătici
cu părul alb… cu câţiva ani în urmă mergeaţi la altar cu o dulceaţă mică, o
fată frumoasă. Dar natura… Puteţi vedea cum trece. Dar în una din aceste zile
glorioase, Isus va veni şi ne va duce în Prezenţa Domnului, iar atunci vom
redeveni cum am fost în zilele noastre cele mai bune, şi vom fi cu El pentru
totdeauna. Aleluia.

Din ce sunt făcute trupurile acestea? Puţină lumină
cosmică, câţiva atomi, petrol şi aşa mai departe, puse împreună, materiale pe
care Domnul le-a luat din pământ şi a pictat o imagine. Acum trăim în negativ,
dar într-o zi glorioasă, moartea va developa acea imagine şi vom reveni într-un
trup puternic, care nu va mai fi niciodată bătrân, nici bolnav, şi nu vom mai
avea nici o durere de inimă.

Fraţilor, trebuie să intraţi neapărat în curtea de
după perdea, să închideţi lumea în urma voastră, să vă sfinţiţi în Hristos, şi să
trăiţi o viaţă sfinţită. Credeţi aceasta? Cu siguranţă este aşa.

O, aceasta este viaţa! Câţi de aici spun: „Frate
Branham, prin mila Domnului aş vrea să am acel fel de viaţă!”? Ridicaţi
mâinile şi spuneţi: „Aş vrea să trăiesc acel fel de viaţă.” Dumnezeu să vă
binecuvânteze. Cred că avem nevoie de aceasta, nu-i aşa?

Să ne rugam.

Tată ceresc, vedem că ziua se apropie şi ştim că
viaţa, firele ei sunt fragile, iar noi mergem pe ele. Mulţi dintre noi au ajuns
în vârful dealului, de unde pot vedea soarele apunând, iar culmile încep să
îngheţe.

Priviţi peste această adunare şi veţi vedea că
surorile şi fraţii noştri cărunţi ştiu că nu mai sunt decât puţine zile până
vom trece dincolo. Doamne, aici sunt tineri care se vor duce înaintea lor.
Apoi, totul se va schimba într-o clipită. Atunci vom fi în eternitate, şi va
trebui să stăm în Prezenţa Lui pentru a da socoteală de viaţa aceasta.

O, Isuse, Tu ne-ai dat trupurile acestea şi le-ai
sfinţit, dar Te rog să ne iei pe fiecare dintre noi, dincolo de perdea dincolo
de diferenţe, de biserici, de secte şi de alte lucruri nesemnificative. Fie ca
ei să vină în Prezenţa Ta slăvită şi să trăiască în Lumina divină a Domnului
Isus. Îngăduie aceasta, Doamne. Fie ca fiecare suflet de aici să fie predat lui
Dumnezeu, căci Îţi cerem aceasta în Numele Domnului Isus.

În timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea să
ştiu dacă este cineva care vrea să vină la acest altar şi să se roage cu mine,
în timp ce cântă orga. Spuneţi: „Frate Branham, cu ajutorul lui Dumnezeu, în
seara aceasta mă sfinţesc şi mă rog chiar acum ca Domnul să îmi dea acea viaţă
ascunsă în El, ca să încetez să mai dau atenţie lucrurilor lumeşti, celorlalţi
oameni şi vechilor diferenţe care apar în biserică. Vreau să vin la El, acolo
unde pot trăi pentru El.”

Vreţi să veniţi aici sus şi să staţi în jurul
altarului pentru un cuvânt de rugăciune? Mă întreb dacă vreţi să  faceţi aceasta.

Domnul să te binecuvânteze, frate. Este bine. Vino
şi spune: „Sunt pregătit în seara aceasta. Mă voi ruga Domnului, iar El va
sfinţi viaţa mea în seara aceasta şi mă va lua dincolo de acea perdea. Vin
chiar acum să Îl rog.” Sunt sigur că El o va face. Domnul să te
binecuvânteze. Este minunat. O, veniţi pentru o viaţă sfinţită…

Prietene, dacă El ascultă rugăciunea mea şi
deschide ochii orbilor, face şchiopii să meargă, muţii să vorbească…  L-am văzut trezind trei sau patru oameni
dintre morţi. Nu sunt un fanatic. Veţi afla aceasta mai târziu. Vă spun numai
adevărul, pentru că sunt responsabil în faţa lui Dumnezeu. Cu siguranţă. El vă
va asculta în seara aceasta şi vă va sfinţi viaţa.

Priviţi această mulţime de oameni. Vreau să vă
întâlnesc, fraţilor şi surorilor; vreau să vă întâlnesc într-o lume mai bună
decât aceasta. De ce nu v-ar da-o Domnul, dacă vă rugaţi şi doriţi o cale mai
apropiată de Dumnezeu? El a făgăduit-o. A spus că puteţi, aşa că depinde de noi
să ne hotărâm, nu-i aşa? Trebuie să credem. Eu cred că El o va face; cred că va
da fiecăruia dintre voi o viaţă nouă.

Jumătate din audienţă stă aici, la altar, şi mulţi
dintre ceilalţi vin pentru rugăciunea de predare, ca să-i dăruiască Lui viaţa
lor.

„Doamne, am obosit să mă rog pentru fiecare zi.
Vreau să aranjez totul. Vreau să vin chiar acum în acea curte interioară. În
seara aceasta, vin în spatele perdelei. Vin înăuntru, cu Tine. Nu mă
interesează ce spun ceilalţi. Eu vin la Domnul şi voi rămâne pentru totdeauna
în Prezenţa Ta. Nu vreau plăcerile lumii, ci vreau o viaţă sfinţită în Tine.
Vreau ca viaţa mea să înceapă acum, în această trezire. Iar peste câteva zile,
când trezirea se va termina, când şchiopii vor merge, orbii vor vedea şi
mărturiile vor răsuna prin ţară, vreau să fiu o parte din aceasta. Doamne, îmi
sfinţesc viaţa pentru aceasta. Poate în timpul acestei treziri mă vei folosi şi
pe mine.” Puteţi fi de folos, la fel ca oricare predicator sau oricine
altcineva. Sigur că puteţi.

Este vreun prieten păcătos care ar vrea să vină şi
să spună: „Doamne, vin şi eu să îmi predau viaţa.” Vreau să primesc toţi
păcătoşii de aici. Este vreun păcătos care vrea să ridice mâna şi să spună:
„Roagă-te pentru mine, frate. Eu nu am destul curaj să vin, dar vreau să te
rogi tu.”? În jurul altarului sunt mulţi, care îşi ridică mâinile, oameni
păcătoşi care au venit să-şi predea vieţile lui Hristos. Mai este cineva în
spate, vreun păcătos? Două treimi dintre oameni sunt în jurul altarului. Nu
veniţi şi voi?

Haideţi să cântăm: „Aşa cum sunt” dacă vrei,
frate.

          „Aşa
cum sunt, fără vreo scuză,

          Dar
Sângele Tău a curs pentru mine,

          Iar Tu
mă chemi să vin la Tine,

          O,
Miel al lui Dumnezeu, vin. Eu, vin.”

Prietene, iată-te în seara aceasta aici, la altarul
Domnului.

Odată erau nişte leproşi care stăteau la poarta
Samariei. Cetatea fusese înconjurată de sirieni, de aceea înăuntru nu mai era
nimic de mâncare. Îşi mâncau copiii unii altora, pentru că păcătuiseră şi se
întorseseră de la Dumnezeu. Armata siriană îi înghesuise aici. Nu puteau merge
nicăieri, pentru că ar fi murit; şi nu mai puteau nici să rămână aici, pentru
că oricum urmau să moară.

Aveau o singură speranţă: să coboare în tabăra sirienilor. Dacă aceia
i-ar fi salvat, ar fi trăit, dacă nu, ar fi murit oricum.

Aşa se face că s-au întors şi au pornit spre tabăra sirienilor, care le
erau duşmani. Domnul i-a răsplătit şi a făcut să se audă un zgomot  înspăimântător, iar sirienii s-au speriat şi
au fugit. Vedeţi? Leproşii nu s-au salvat numai pe ei înşişi, ci şi oraşul.

Mulţi dintre voi, care staţi aici în seara aceasta,
sunteţi penticostali şi aţi trăit marea experienţă a vorbirii în limbi,
botezul, şi aşa mai departe, dar nu aţi ajuns niciodată la viaţa consacrată,
deşi mâncaţi mană. Voi intra în mai multe detalii mâine seară, pentru că ştiu
pe ce mă voi baza.

Vedeţi, voi veniţi spre un loc. Vă daţi seama că
există un loc ascuns în Hristos unde puteţi fi ascunşi şi voi, şi de unde îi
veţi putea iubi pe toţi duşmanii voştri. Este ceva în legătură cu aceasta; voi
vreţi să fiţi iubiţi de oameni; să fiţi plăcuţi. Dar dacă vreţi ca oamenii să
fie drăguţi cu voi, trebuie să fiţi voi înşivă plăcuţi. Dacă vă prefaceţi, n-o
să meargă. Nu. Ei îşi dau seama de aceasta. Nu puteţi pretinde nimic. Nu-i veţi
face să creadă ceva ce nu este adevărat.

Aceasta este problema cu ţara noastră astăzi. Este
prea multă prefăcătorie, şi numai religie rece. Sunt prea mulţi oameni care se
prefac, încercând să imite creştinismul; încercând să facă ceva ca să pară
creştini. Prieteni, n-o să meargă aşa. Domnul ştie aceasta; diavolul ştie şi la
fel oamenii. Trebuie să fiţi originali şi Domnul vă va onora.

Poate n-o să creşteţi peste noapte, ca o ciupercă,
dar prefer să fiu ca un stejar, şi nu ca o ciupercă. Veniţi uşor; veniţi încet.
Înfigeţi-vă rădăcinile aşa cum trebuie, apoi puteţi veni.

Aş vrea ca în seara aceasta, să-mi daţi voie să vă
cer ceva ca frate al vostru şi slujitor al Domnului Isus. Faceţi aceasta pentru
voi înşivă. Veniţi la Domnul şi spuneţi: „Doamne, Tu ştii care este vina mea.
Ştii care sunt lucrurile cu care trebuie să mă lupt în fiecare zi, şi că este
greu să fac aceasta. De aceea am venit aici.”

Voi, păcătoşilor, care nu aţi venit niciodată la
Hristos, haideţi la El şi spuneţi: „Doamne, iată-mă. Sunt vechiul toiag al lui
Aaron. Nu sunt bun de nimic; dar, în seara aceasta mă voi întinde la picioarele
Tale, Doamne.” Priviţi cum încep să apară florile. Priviţi cum încep să
apară roadele.

Fiţi sinceri din toată inima voastră, căci în seara
aceasta Domnul vă va lua pe fiecare dintre voi în Împărăţia Lui, şi vă va
sfinţi vieţile. Este posibil să se întâmple chiar acum.

Eu nu sunt o persoană emotivă şi nu încerc să îmi impun anumite stări.
Cred în religia adevărată, sănătoasă şi solidă a Duhului Sfânt. Aşa este. Este
ceva curat şi sfânt. Aceasta am venit să vă arăt şi să vă învăţ.

În seara aceasta, aş vrea să veniţi la Domnul Isus
şi să spuneţi: „Doamne, vreau să intru. Tu mi-ai dat acest tabernacol, iar eu
am crescut şi am intrat în biserică, dar încă n-am fost sfinţit. Ca membru al
bisericii, am încercat să duc o viaţă dreaptă, dar am avut suişuri şi
coborâşuri. Acum vreau să intru în locul sfinţirii. Vino, Doamne şi scoate-mă
din lume! Coboară perdeaua în jurul meu şi lasă-mă să mă ascund cu Tine în
prezenţa Ta, acolo unde luminează slava Ta.”

Câţi dintre voi aţi văzut fotografia Îngerului
Domnului, care a fost făcută chiar aici, într-o adunare? S-ar putea să o aduc
în câteva zile. Vă spun adevărul în faţa lui Dumnezeu, Judecătorul meu,

În spate este un om foarte, foarte bolnav. Văd
aceasta chiar acum. Lumina lui Dumnezeu pe care o vedeţi în fotografie – pe
care o are Asociaţia Fotografilor Americani, în Washington D.C. – este chiar
acum aici. Niciodată n-am spus ceva mai adevărat. Aşa este. Este chiar aici.
Săptămâna aceasta veţi vedea că v-am spus adevărul.

Să ne plecăm capetele şi fiecare dintre voi să se
predea, cu umilinţă şi bună credinţă, Domnului Isus. Spuneţi: „În seara
aceasta, Îţi promit, Doamne. Vin să Te slujesc începând chiar din seara
aceasta. Primeşte-mă, Doamne, şi pune-mă în slava Ta.”

Tată Ceresc, în timp ce eu, slujitorul Tău, îţi
aduc aceste cauze, copiii Tăi scumpi, stau şi aşteaptă în jurul altarului…Cum
ar putea veni aici, dacă nu ar fi înfometaţi? Dacă le e foame, înseamnă că este
ceva care cauzează aceasta; adâncul care cheamă adâncul. În ei este ceva care
le spune: „Există şi o altfel de viaţă. Dumnezeu este mai mult decât credeam
eu.” Cu siguranţă există un Adânc care să le răspundă. Dumnezeu le dă
într-adevăr mai mult decât se aşteaptă ei.

Tată, Te rog să-i duci în curţile interioare, în
grija Ta iubitoare, căci stau aici şi se sfinţesc. Ei Te iubesc, Doamne Isuse,
de aceea Te rog să-i primeşti chiar acum.

Descoperă-Te fiecăruia dintre ei şi du-i în curţile
Domnului, ca să fie sfinţiţi începând chiar din seara aceasta. Fie ca Duhul
Sfânt să-i umbrească şi să le dea în inimă acea stare adâncă, aşezată şi
liniştită, că pot trăi cu Dumnezeu; o stare, o schimbare a firii care să-i facă
să Te iubească şi să nu se îndoiască de Tine, ci să meargă înainte, trăind
pentru Tine, sfinţiţi şi umpluţi cu Duhul Tău.

Te rugăm să faci aceasta cu fiecare inimă de aici,
căci Te iubim, Isuse!

Tu ne-ai spus să venim şi ai adăugat că: „orice
veţi cere în Numele Meu, voi face.”
(Ioan 14:13). Tu ne-ai spus aceasta, şi trebuie să-Ţi ţii
Cuvântul, căci eşti Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care am venit. Iţi
cerem şi vom primi, deoarece ai spus că ne vei da. Noi credem şi primim cu
braţele pline de credinţă, cu ochii înlăcrimaţi, cu mâinile ridicate şi cu
inimile sfinţite; primim Viaţa cea nouă, puterea Duhului Sfânt, ascunderea în
EL, prezenţa lui Dumnezeu, slava, botezul dragostei, puterii şi slujbei.

 Credem şi le primim în Numele Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

– Amin –