Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMO VIAȚĂ ASCUNSĂ ÎN HRISTOS

10/11/1955, -

… Să vă văd mâinile la toţi cei cărora vă plac şi îi vedeţi pe aceşti cântăreţi. Da, ştiu că toţi îi iubim. Aceasta este foarte bine. Pur şi simplu îmi place să îl ascult. Cred că este minunat; amândoi sunt. În regulă, frate Ekberg.

(Fratele face câteva comentarii înainte de a cânta: „Cu dragoste El veghează asupra ta”, şi aduce o mărturie.). Amin. Domnul să te binecuvânteze, frate Einar Ekberg. Acele lucruri nu se întâmplă doar aşa, pur şi simplu, ci este nevoie să le facă Dumnezeu, nu-i aşa? Dacă Domnul nu ar fi fost cu fratele nostru, el n-ar fi cântat în seara aceasta aici, cu noi. Dar, după cum a spus şi el, totul este conform planului  Domnului. El are deja totul plănuit şi vrea ca noi să avem încredere în El şi să ne bazăm pe El aşa cum copiii se bazează pe părinţii lor. Mai mult, are grijă să fie întotdeauna aşa, ceea ce mă face foarte fericit.

De aceea, cântecele fratelui Waermo şi ale fratelui Ekberg, m-au inspirat toată viaţa.

Eu am fost cu câţiva ani în urmă în frumoasa ţară de unde vin ei, Suedia, într-o campanie, şi Dumnezeu ne-a binecuvântat cu lucruri minunate. În Finlanda, a fost înviat un băieţel, iar vestea s-a răspândit printre toate naţiunile de acolo. A fost minunat. Sperăm să ne întoarcem acolo cândva şi să-i reîntâlnim pe prietenii noştri suedezi de peste ocean.

Într-o zi ne vom ridica pe aripile vulturului şi vom ateriza într-un loc de unde nu va mai trebui să ne întoarcem. Noi aşteptăm acea zi.

Acum, când zilele încep să se îmbunătăţească, ne aşteptam ca mulţimile să se adune într-un loc de unde vom începe lucrarea de vindecare.

Tocmai am sosit, ne-am oprit aici peste noapte şi ei ne instalează cortul. Fratele Arganbright şi celalalt frate tocmai au plecat de pe platformă… Nu reuşesc să-mi amintesc numele lui în cea mai mare parte a timpului. (Fratele spune „Mendenhall”) Mendenhall. Da, şi alţii… Pur şi simplu ne-au ridicat cortul aici.

Am plănuit aceasta de anul trecut, când eram în Germania. Acolo am întâlnit un frate care a tradus în germană una din cărţile mele. Îţi suntem recunoscători, frate drag.

Am avut parte de o primire călduroasă din partea poporului german şi trebuie să spun ceva  şi despre germani. Soţia mea era nemţoaică, aşa că trebuie să am grija ce spun. Eu sunt de origine irlandeză, şi dacă eşti irlandez trebuie să te însori cu o nemţoaică pentru a merge totul cum trebuie.

Ne-am bucurat enorm de lucrarea pe care am făcut-o acolo, iar Domnul ne-a binecuvântat. Apoi am mers în Elvetia, care este cumva o parte din Germania. Spun aceasta pentru că oamenii de acolo vorbesc tot limba germană.

Domnul a făcut lucruri minunate acolo; cincizeci de mii de suflete în cele zece seri; cred că atâţia au fost. Apoi am venit înapoi în Germania şi apoi la Lausanne, şi am avut alte cincizeci de mii suflete pentru Hristos.

Nu ştiu ce se întâmplă cu America. Se pare că celelalte naţiuni o vor lua înainte şi vor ajunge la rod înaintea Americii.

Aceasta până se va strânge suficient de multă lume pentru a începe lucrarea de vindecare. Lucrarea aceasta îmi cere foarte mult efort, pentru că sunt vedenii şi în majoritatea timpului sunt foarte multe vindecări. Am văzut cazuri când au fost o mie de oameni, şi n-a rămas nici măcar un bolnav în toată mulţimea. Vedeţi? Dar am avut şi slujbe de vindecare unde a fost o singură persoană. Nu contează.

Nouă ne place să stăm câteva nopţi şi să vorbim. Prin această lucrare am încercat să le aduc oamenilor ceea ce cred că au nevoie în ziua de astăzi. Nu sunt un profesor, nu sunt nici cine ştie ce teolog şi nu am nici un fel de educaţie, dar pot spune că deşi nu ştiu prea multe lucruri despre Carte,  Îl cunosc destul de bine pe Autor. Îmi place să Îl cunosc.

America are mari posibilităţi pentru trezire, dar merge în continuare spre rău, iar aceasta mă alarmează. Acesta este pământul meu, am fost născut aici, îl iubesc şi, dacă este cu putinţă, aştept să văd o mare trezire acum, în aceste zile. Eu nu pot să aduc marea trezire, şi nici un slujitor nu poate s-o facă, dar putem să ne aducem fiecare contribuţia, atunci când Dumnezeu va face o astfel de lucrare, pentru că fiecare dintre noi are partea lui.

Seara trecută am vorbit despre părtăşie, iar în seara aceasta aş vrea să vă vorbesc despre „Viaţa interioară cu Hristos”.  Eu nu am niciodată ceva planificat; trebuie să vină de la sine, pentru că eu nu predic din însemnări, ci ceea ce primesc. Dacă Dumnezeu vrea, mâine seară aş vrea să vă vorbesc despre locul în care cred că a greşit biserica penticostală. Am anunţat ceva ce nu ştiu dacă voi face, dar nădăjduiesc că Domnul îmi va permite.

Aveţi răbdare cu mine, dacă vreţi. Eu mă străduiesc. O, dacă aş vedea popoarele acestei mari mişcări a lui Dumnezeu… Eu cred că noi avem un lucru în comun, iar acesta este Isus Hristos şi Împărăţia lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi, indiferent de biserica de care aparţinem, trebuie să lucrăm împreună în acest scop, să încercăm să vedem oamenii, indiferent dacă aparţin de biserica noastră sau nu, să îi vedem mântuiţi si în bună înţelegere cu Dumnezeu.

Am întâlnit mii de oameni din diferite denominaţii, dar niciodată n-am încercat să le spun să intre într-una din ele, pentru că eu cred că fiecare denominaţie… Ei încearcă cu toţii să facă cum cred că e mai bine. Aşa li s-a spus. Unii privesc mai adânc decât alţii. Şi dacă vedeţi că altcineva merge mai adânc decât unul sau altul, să nu staţi în calea lor.

Eu nu pot merge pe unde a mers Enoh, care  s-a plimbat într-o după-amiază cu Dumnezeu, a obosit să mai trăiască şi a plecat Acasă cu El. Şi dacă nu pot merge aşa,  n-aş vrea să stau în calea cuiva care poate, ci încerc să îi ajut să-şi continue drumul. Acesta este scopul pe care vrem să îl atingem cu toţii.

Aşadar, aduceţi oamenii aici şi spuneţi-le despre vindecarea ce va avea loc peste o zi sau două. Desigur, o dată început, va urma ciclul vedeniilor şi mă vor ţine singur  într-o cameră. Voi explica asta când vom ajunge acolo.    Astăzi încercăm să chemăm pentru unitatea Trupului lui Hristos şi adunarea laolaltă a păcătoşilor spre a-şi găsi locul în Isus Hristos.

În seara aceasta vom avea un text scurt, ceea ce înseamnă că n-o să vă ţin mai mult de treizeci, patruzeci de minute.

Eu sunt un fundamentalist. Totul trebuie să vină din Scripturi. Nu spun că nu aş crede, dar n-aş putea înţelege cum trebuie dacă n-ar fi din Scriptură. Şi dacă vreodată, în timpul lucrării de vindecare, cineva vede ceva îndoielnic, nu contează din ce biserică face parte, dacă vede că facem ceva ce nu este conform Scripturii, să vină la mine şi să-mi spună, pentru că eu vreau să urmez întocmai Cartea aceasta. Aceasta este Temelia. Toate Scripturile şi lucrarea Duhului Sfânt trebuie să vină din Biblie; doar atunci le cred.

Totuşi, chiar dacă face ceva ce nu este scris în Scripturi, tot Dumnezeu va rămâne. Dar voi înţelege mai bine dacă va fi chiar din Biblie. Îmi place mai mult aşa, fiindcă în felul acesta ştiu sigur că este corect.

Acum vom citi din Epistola către Evrei, capitolul 10, începând cu versetul 19, am să citesc o porţiune din Scriptura.

„Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul preasfânt,

 pe calea cea nouă şi vie, pe care ne-a deschis-o El prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său: –

şi fiindcă avem un Mare Preot peste casa lui Dumnezeu…”

Fie ca Domnul să binecuvânteze citirea acestui Cuvânt. Să ne plecăm acum capetele pentru un moment de rugăciune.

Un frate mi-a adus un bileţel acum câteva momente, dar n-am apucat să îl citesc. Este vorba de o doamnă care este aici în seara aceasta, şi care are în spital pe cineva care este foarte, foarte bolnav, un prunc sau un copil, cineva care este aproape de moarte. Haideţi să credem cu toţii că Dumnezeu va ridica mâna morţii de pe acel copil, de pe acea fiinţă iubită. Prieteni, El poate face aceasta.

Chiar din valea aceasta, mi-a fost adus un prunc mort cu câţiva ani în urmă. Vă amintiţi, la San Bernardino. Murise în  dimineaţa acelei zile. M-am întins şi am început să mă rog. Nu, trupul meu n-a avut nici o legătură, ci doar rugăciunea către Isus şi copilaşul s-a trezit la viaţă.

Deci, să ne plecăm capetele în rugăciune. Tatăl nostru ceresc, în seara aceasta venim la Tine în Numele iubitului Tău Fiu, Domnul Isus, ştiind că El a promis că vom primi orice Îţi vom cere în Numele Lui.

Ştim că nu avem nici un merit, nu avem nimic să-ţi putem oferi, ci venim numai prin meritele Lui şi Îţi cerem această favoare, Tată. Înainte de toate, iartă păcatele şi fărădelegile săvârşite împotriva Ta, lucrurile pe care le-am făcut sau le-am spus şi care au fost greşite. Tată, îngăduie ca Sângele Fiului Tău, al Domnului Isus, să ne cureţe de toată nedreptatea. Fiecare gând necurat care a trecut prin minţile noastre să fie iertat, şi la fel tot ce ar putea stânjeni în vreun fel întâlnirea din seara aceasta. Te rugam să ne ierţi de toate lucrurile pentru care Te-am rugat.

Tată, îngăduie ca Duhul Tău cel Sfânt să atingă Cuvântul din această seară, pentru că credinţa vine prin auzire, prin auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Intră deci în Cuvânt, Tată, deschide fiecare inimă şi sădeşte sămânţa adânc. Îngăduie aceasta, Doamne. Dă-ne o temelie adevărată, ca atunci când ne vom ruga pentru bolnavi, ţara aceasta să fie cutremurată cum nu a mai fost niciodată.    Dă-ne aceasta, nu pentru că suntem noi aici, Doamne, ci pentru slava Ta. Ai să faci aceasta, nu-i aşa?

În seara aceasta, doamna a trimis acest bilet. Doamne, eu n-o cunosc, dar Tu o cunoşti. Este cineva cu adevărat bolnav, în spital, aproape mort. N-ai vrea să-l trimiţi pe Îngerul îndurării  pentru ca acea persoană să trăiască, pentru că cineva atât de sincer a venit şi a cerut aceasta? Îngăduie aceasta, Doamne. Fă ca rugăciunea să schimbe lucrurile acolo.

Cândva am citit în Scripturi, Tată, că Tu ai trimis un profet la un om numit Ezechia, ca să-i spună că va muri.     (2Împăraţi 20). Dar el s-a întors cu faţa la perete, a plâns cu amar şi a zis: „Doamne, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă, şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” (2 Împăraţi 20.3). Voia să mai trăiască 15 ani. O, Doamne, şi Tu ai vorbit prorocului Tău şi  l-ai trimis imediat înapoi, ca să-i spună că l-ai ascultat. Astfel, a trecut de la moarte la viaţă, pentru că rugăciunea schimbă lucrurile. Doamne, Te rugăm să Te înduri încă o dată, pentru ca omul acela să trăiască.

Binecuvântează-l pe cel care a adus mesajul, şi pe toţi ceilalţi de aici care sunt bolnavi şi nevoiaşi, şi fii cu ei în seara aceasta.

 Tată, Te rugăm să-l ascunzi sub Cuvânt pe umilul Tău slujitor, astfel ca Cuvântul să meargă înainte şi să fie sădit în suflete. Îţi cerem aceasta în Numele Domnului Isus, iubitul Tău Fiu. Amin.

Domnul să vă binecuvânteze pe voi toţi în seara aceasta. Rugaţi-vă cu sinceritate, şi nu numai rugaţi-vă, ci  credeţi că veţi primi ceea ce veţi cere.

De multe ori, oamenii se gândesc: „O, de-aş avea mai multă credinţă!” Eu mă îndoiesc de aceasta. Aveţi destulă credinţă, aşa că aveţi nevoie doar de mai multă cunoştinţă ca să ştiţi ce să faceţi cu credinţa voastră. Atât. Credinţă aveţi destulă, dar nu ştiţi s-o puneţi la treabă. Aşa este. Eu nu cred că vreunul dintre voi, cei de aici, nu are suficientă credinţă ca să obţină vindecarea. Nu contează suferinţa, dacă ştie cum să ajungă la vindecare.

Acum vorbim despre o viaţă consacrată. Aseară v-am vorbit despre părtăşia prin Sânge; cum Dumnezeu l-a întors pe om spre părtăşie prin Sânge. În seara aceasta vreau să vă vorbesc despre „Viaţa ascunsă în Hristos”.

Oricine studiază Biblia ştie că în Vechiul Testament era curtea Templului. Era curtea exterioară, perdeaua, locul sfânt şi Sfânta Sfintelor. Aceasta ne învaţă Scriptura… Eu încerc să dau întotdeauna audienţei mele exemple din Vechiul Testament pentru Noul. Unele nu sunt citite foarte bine, dar învăţând prin umbre poţi vedea simbolizarea Noului Testament în cel vechi. Este ca o poveste pe care  o uiţi greu, pentru că este ca şi cum s-ar desfăşura ceva în faţa ta.

În Vechiul Testament, care este o umbră a Noului, lucrurile din curtea interioară a Templului erau o imagine frumoasă a planului lui Dumnezeu de mântuire a omenirii de astăzi. O, dacă am putea învăţa cum să îndeplinim condiţiile care ni se cer pentru a primi ceea ce Dumnezeu a pregătit pentru noi! Lucrul acesta ar cuprinde întreaga vale de aici. Vedeţi?

Este mai bine să ştim dinainte cum şi încotro să mergem; şi trebuie să ştii cum să te apropii de fiecare lucru.  Am avut ocazia să mă rog şi pentru regi şi am observat cum mi-au aranjat pantalonii când am mers în faţa regelui; nu puteam să apar cu ei suflecaţi, cum îi port eu. Mai mult,    mi-au spus să nu mă întorc nici o clipa cu spatele la rege, ci să ies tot cu faţa spre el, mergând cu spatele. Nu poţi să te apropii oricum, căci eşti dat afară.

În tribunale, când vrei să vorbeşti cu judecătorul, nu îi strigi: „Hei, judecătorule, vreau să vorbesc cu tine!” Vedeţi? Trebuie să te adresezi într-un anumit fel, aşa cum trebuie: „Domnule Judecător, Onorată Instanţă…” şi aşa mai departe.

Cu atât mai mult trebuie să Îl întâlnim pe  Dumnezeu într-un mod potrivit, conform planului Său. Dacă putem să ne apropiem conform acelui plan, aşa cum este corect, cu siguranţă vom primi trecere înaintea Lui.

În Vechiul Testament era ceea ce se numea „curtea exterioară”. Apoi era „locul sfânt”, „perdeaua dinăuntru”, iar înăuntru era Sfânta Sfintelor. Ce obiecte erau în curtea aceasta, ce era cu perdeaua, cu locul sfânt şi ce era în Sfânta Sfintelor.

În seara aceasta vorbim despre Sfânta Sfintelor, locul unde a locuit Dumnezeu însuşi. În zilele acelea, El locuia în Templul Său, iar astăzi locuieşte în voi, tot ca într-un Templu. Dar pentru aceasta trebuie să fim o locuinţă demnă pentru El, nu o curte exterioară sau un loc sfânt. Noi trebuie să locuim cu Dumnezeu în Sfânta Sfintelor şi să avem o viaţă predată şi ascunsă; singuri şi în linişte.

Necazul este că devenim prea exaltaţi sau supăraţi pentru prea multe lucruri. Se vede că lipseşte ceva. Biserica ar trebui să fie mult mai înaintată pe cale decât este  de fapt. Dar încă suntem la vârsta adolescenţei, cu supărări, lupte şi certuri, fierbând în noi, când ar trebui să fim sfinţi şi ascunşi cu Dumnezeu în Sfânta Sfintelor. Este mai bine să nu ne grăbim, ci să o luăm încet ca să vedem încotro mergem.

Aşa cum Dumnezeu a locuit în cele trei curţi, cu siguranţă locuieşte şi în curtea adunării şi în locul sfânt. Dar acestea nu erau decât atribute ale Prezenţei Sale din Sfânta Sfintelor.

Dumnezeu este ca şi voi. Dacă veţi observa în Biblie, matematic vorbind, trei este numărul desăvârşit al descoperirii lui Dumnezeu. Dumnezeu este desăvârşit în trei descoperiri: Tată, Fiu, şi Duh Sfânt: un singur Dumnezeu adevărat. Toate descoperirile Lui s-au desăvârşit în trei. Astfel, trei, şapte, doisprezece, douăzeci şi patru, patruzeci, cincizeci sunt numerele din matematica lui Dumnezeu. Apar în toată Scriptura.

Fiţi atenţi. Voi înşivă sunteţi desăvârşiţi în trei: suflet, trup şi duh;  apă, sânge şi duh. Trei lucruri ies din trupul Lui care duc la naşterea din nou: apă, sânge şi duh.

La fel se întâmplă şi la o naştere naturală. Nu pot intra în detalii din pricina audienţei, dar vă puteţi întreba medicul. Eu sunt fratele vostru. Când se naşte un copil, mă refer la naşterea firească, întâi vine apa, apoi sângele, şi la urmă viaţa, duhul.

Aceleaşi lucruri sunt necesare pentru o naştere din nou: apă, sânge şi duh. Neprihănirea prin credinţă: credinţa în Domnul Isus Hristos, sfinţirea prin Sânge şi botezul cu Duhul Sfânt, pentru a putea sta în Sfânta Sfintelor. Aşa este omul separat de Dumnezeu şi ascuns în Hristos.

Trebuie să spun că prea mulţi dintre noi se joacă încă în curţile exterioare. Ei nu îşi predau vieţile lui Dumnezeu, pentru a fi ascunse în Hristos. Roadele Duhului dovedesc aceasta. Poate credem că suntem în Hristos, dar nu o putem dovedi până când nu este cântărită viaţa noastră. Prin roade dovedim aceasta, pentru că Isus a spus: „Îi veţi cunoaşte după roadele lor.” (Matei 7:16). Deci nu după numele bisericii din care fac parte, ci „după roade îi veţi cunoaşte.

„Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea”; toate astea sunt roadele Duhului. (Galateni 5.22,23). Dumnezeu ştie că ceea ce le trebuie oamenilor sfinţeniei şi calviniştilor, este un rod mai bogat al Duhului şi mai multe suflete care să dovedească aceasta.

Am avut multe mărturii, dar, cum spune o vorbă bătrânească: „Viaţa ta vorbeşte atât de tare, încât nu-ţi pot auzi vocea.” Noi suntem epistole scrise de Dumnezeu şi citite de toţi oamenii. Cu câtva timp în urmă, în oraş a venit un evanghelist, iar un om i-a spus entuziasmat unui cunoscut:

„Ascultă-l pe omul acesta!”

„Mi-ar plăcea,” i-a răspuns cunoştinţa, „dar deseară trebuie să merg la propria mea biserică. Voi veni cu tine mâine seară.”

„Dar poţi să te duci săptămâna viitoare acolo!”

„Avem slujbă la biserica noastră, aşa că voi veni mâine seară să îl ascult pe omul acela.”

„Dar e un om nemaipomenit, e un orator desăvârşit.”

„Nu mă îndoiesc de ceea ce-mi spui, pentru că sunt vecin cu pastorul meu.”

Vedeţi ce vreau să spun? Este viaţa ta. Am putea fi adevăraţi „ortodocşi”, ţinând toate lucrurile ca la carte. Dar cred că tocmai aceasta este problema în California. Litera este corectă, este în regulă, dar ucide. Duhul, însă, dă viaţă. Căutaţi să aveţi Duhul necesar pentru o viaţă bună.

Aşadar, aici pe pământ şi voi locuiţi într-o casă cu trei camere. Ştiaţi aceasta? Aţi putea spune: „Frate Branham, eu nu am altfel de casă.” Ba da. Ai o casă cu trei camere.

Ai o bucătărie, o sufragerie şi un dormitor. Unii dintre voi ar putea avea trei sau patru dormitoare, două sau trei bucătării, dar locuiţi numai în trei dintre ele, doar atâtea folosiţi.

La fel, Dumnezeu a locuit într-o casă cu trei camere în Templu. Curtea exterioară, locul sfânt şi Sfânta Sfintelor. Iar cele trei camere reprezintă cei trei paşi pe care trebuie să-i faci pentru a ajunge la Hristos. Bucătăria este acolo unde mănânci. Păcătosul vine la adunare şi se hrăneşte cu Cuvântul, iar credinţa vine prin ascultarea Cuvântului. De aceea vine, să asculte Cuvântul.

De multe ori înlocuim Cuvântul cu multe alte lucruri, mai ales în ziua de azi. Îl înlocuim cu lucruri care n-ar trebui să fie.

Biserica este pentru predicarea Cuvântului. Mărturiile sunt minunate şi la fel celelalte lucruri pe care le facem. Dar trebuie să dăm întâietate Cuvântului, deoarece El este şi pentru păcătos, şi pentru cel care are Duh Sfânt.

Când Isus a fost ispitit de Satana, i-a zis: „Este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci  cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Vedeţi? Duhul Sfânt se hrăneşte din Cuvântul lui Dumnezeu. El ia Cuvântul şi îl sădeşte în inima ta, iar Biblia spune că asta te face mai puternic.

Mie îmi place aceasta. Îmi place să stau şi să ascult un învăţător bun, cum ia Biblia şi o desfăşoară în faţa mea. Atunci Duhul bunătăţii şi al umilinţei este acolo, prinde rădăcini într-un pământ roditor, şi începe să crească.

Noi mâncăm în bucătărie. Acolo păcătosul vine să asculte Cuvântul. Iar credinţa vine prin ascultarea Cuvântului. După ce ascultă Cuvântul, el are părtăşie în biserică. După ce aude Cuvântul şi îl primeşte, e botezat cu botezul creştin, şi astfel are părtăşie.

Apoi merge în mijlocul adunării. Şi astfel se ajunge din bucătărie în sufragerie, pentru a avea părtăşie cu vecinii, şi aşa mai departe. Sufrageria este pentru părtăşie.

Cât despre dormitor, el este locul tău de odihnă. După o zi de muncă obositoare, stai singur în cameră şi te odihneşti. Acasă la mine, camera pentru rugăciune este dormitorul.

Am mers de multe ori în case mici, bătrâneşti, şi am văzut femei şi mame ieşind din dormitor lăcrimând, ştergându-şi ochii cu un şorţ peticit; se rugaseră în locul secret de întâlnire, izolate, singure cu Dumnezeu. Acela este un loc minunat.

Vedeţi? În fiecare an, marele preot intra în Sfânta Sfintelor, iar adunarea îl aştepta. Nimeni nu îndrăznea să intre după el în acel loc măreţ, iar perdeaua cădea în spatele lui. Atunci era singur cu Dumnezeu.

Ce imagine minunată pentru o viaţă consacrată, care odată ce s-a ascuns în Hristos, şi perdeaua cade în urma ei, toată lumea aceasta se închide, dispare. Atunci creştinismul şi religia devin o plăcere pentru orice om care crede.

Oamenii de astăzi au suficientă religie încât să se simtă nenorociţi când ştiu că trebuie să facă asta sau cealaltă dacă vor să scape de iad. Dacă m-aş fi simţit şi eu aşa, frate, n-aş fi ştiut ce să fac.

O, intraţi în Hristos! Părăsiţi lucrurile acestei lumi, pentru că este o plăcere să fii cu El. Este minunat. Este ceva care îţi umple sufletul de bucurie, ceva care îţi dă pace şi depăşeşte puterea noastră de înţelegere. Toate crucile devin aripi zburătoare, toate poverile sunt ca nişte roţi de car. Atunci poţi zbura.

„Povara mea e uşoară.” Înjugaţi-vă cu El, căci jugul Lui este împodobit cu osanale. Iar când aţi ajuns în spatele perdelei alături de El, El devine viaţa voastră.

Proorocii din vechime, spuneau că El va scrie legile din nou, şi le va pune în inimile lor.

Muntele Sinai era un loc al slujbei, iar Muntele Calvarului este locul harului. Oamenii încearcă să locuiască pe muntele Sinai: „Dacă mă duc la biserică, îmi plătesc dările, fac asta sau cealaltă, mă las de asta şi mă opresc de la cealaltă…” Acesta este Muntele Sinai.

Când ajungi să mori, iar viaţa ta este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu şi pecetluită cu Duhul Sfânt, pentru tine întreaga viaţă de creştin devine un strigat de slavă. Aleluia! Eşti ascuns acolo în fiecare zi.

Şi o dată ajuns acolo, marele preot era izolat de restul lumii. Perdeaua cădea în urma lui şi el era ascuns cu Dumnezeu. Totul devenea adevărat şi plin de slavă. În locul unde ne ascundem împreună cu Hristos, totul se înnoieşte pentru noi.

Acolo era păstrat toiagul lui Aaron şi mana. Va trebui să ne întoarcem în Vechiul Testament pentru a vedea ce era mana. Mana cădea ca să îi ţină în viaţă pe copiii lui Israel în timpul pelerinajului făcut din Egipt spre pământul făgăduinţei, care este o umbră a drumului bisericii de astăzi care merge tot din Egipt spre un pământ al făgăduinţei. Credeţi că suntem pe drumul spre pământul făgăduinţei?

Canaan n-a fost paradisul, pentru că acolo au fost războaie. El  simbolizează Împărăţia de o mie de ani. Deci suntem pe drumul spre Împărăţia de o mie de ani. Şi aşa cum Dumnezeu a promis să le asigure tot ce aveau nevoie de-a lungul călătoriei lor, la fel a promis să ne dea şi nouă în călătoria pe care o facem. Imediat ce au traversat linia de separare a Marii Roşii, de câte ori aveau nevoie de pâine, El a făcut-o să cadă din cer. Când aveau nevoie de vindecare, Dumnezeu l-a făcut pe Moise să ridice un şarpe, iar când au avut nevoie de carne, a trimis vântul să aducă păsările.

El dă întotdeauna. El este IeHoVaH-Jireh, jertfa adusă de Domnul şi  IeHoVaH-Rapha, Vindecarea Domnului, de aceea ni le va dărui pe toate.

Astfel, Domnul este obligat faţă de noi aşa cum era atunci faţă de ei. Şi aşa cum i-a condus pe ei pe pământ, aşa conduce şi biserica, în Duh, spre pământul făgăduinţei. Tot ce ne trebuie ne-a fost promis şi vom obţine dacă vom călători fără să ne dezlipim privirea de la Dumnezeu.

Aş vrea să observaţi cum culesul şi mâncatul manei căzute era o umbră a jertfei lui Isus, care a venit jos, pe pământ, şi Şi-a dat viaţa…

Dar oamenii mâncau mana dimineaţa, pentru că pe parcursul zilei se învechea. Acesta este un simbol al omului care vine la Hristos, îşi predă viaţa, dar nu se ascunde în Duhul Sfânt, ci îşi trăieşte viaţa ştiind că mănâncă mană.

Şi astăzi sunt mulţi oameni care nu merg mai departe de curtea exterioară, de perdeaua din afară. Totuşi, şi ei sunt creştini. Sunt milioane de asemenea oameni.  Ei se bucură de Hristos într-un mod superficial, merg la biserică şi se consolează cu faptul că aparţin bisericii, dar niciodată nu se ascund cu El în curtea interioară.

Acolo, afară, ei mănâncă din mană. Dar uite: dacă mâncai mană fără să fii atent, după ce s-a terminat ziua, acea mana nu mai era bună de mâncat. Acelaşi lucru se întâmplă şi în cazul oamenilor care se plimbă pe afară şi se bucură că mănâncă mană…

Mana este o umbră a Duhului Sfânt. Când Dumnezeu a dat mana pentru acea călătorie, trebuia să le ajungă tot drumul. Şi a fost o prefigurare frumoasă a Cincizecimii. Când Dumnezeu Şi-a chemat Biserica şi i-a dat botezul Duhului Sfânt, El a turnat suficient Duh ca să le ajungă tuturor generaţiilor, până la venirea lui Isus.

Aceasta este mana bisericii de astăzi, mana Duhului Sfânt. Ţineţi minte! În călătoria lor au traversat ape, iar Duhul le-a dat mana şi i-a hrănit natural. I-a menţinut într-o viaţă naturală. Acum oamenii mor pentru ei înşişi şi ajung în Ţara făgăduită, iar Domnul revarsă pentru ei Duhul Sfânt.

Petru a spus în ziua Cincizecimii: „Aceasta este ceea ce a fost spus prin prorocul Ioel: „In zilele din urmă,” zice Domnul, „voi turna din Duhul Meu peste orice făptură.” (Fapte 2.16, 17), iar oamenii strigau şi manifestau darurile. Erau străpunşi în inima lor, şi evrei şi din alte neamuri, şi spuneau: „Fraţilor, ce să facem?” (Fapte 2.37).

Atunci Petru le-a zis: „Pocăiţi-vă, şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.38, 39).

Ce a vrut să zică? Botezul Duhului Sfânt care s-a revărsat în ziua Cincizecimii era pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru cei care sunt departe, oricâţi va chema Domnul.

Când mana a căzut pentru prima dată, Domnul i-a spus lui Moise că aceasta se va usca pe parcursul zilei. Şi i-a mai spus să strângă un omer de mană şi să-l pună într-un vas care să fie păstrat în Sfânta Sfintelor, (Exodul 16.32), pentru ca în următoarele generaţii, când marele preot va intra în Sfânta Sfintelor, dincolo de perdea, să poată gusta din mana care a căzut la început.

Iată un exemplu frumos la ceea ce a zis Petru: „Este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru cei care sunt departe acum.”

Noi nu trebuie să ne machiem gândirea şi sentimentele.  Nu trebuie să luăm nimic din ceea ce ne oferă diavolul, ci orice credincios care vine la altar, la o viaţă de sfinţenie, la botezul Duhului Sfânt, nu va lua numai o gură, ci îşi va umple sufletul din botezul original al Duhului Sfânt, Cel care S-a revărsat în ziua Cincizecimii, şi care va avea acelaşi efect ca atunci. Amin.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru copiii voştri, pentru copiii copiilor voştri şi pentru cei care sunt departe acum, oricât de mulţi va chema Dumnezeu.”

Duhul care S-a revărsat în ziua Cincizecimii va face acelaşi lucru cu oricine va crede şi va dori să-şi sfinţească viaţa, intrând în Sfânta Sfintelor, prin sângele Domnului Isus.

Va dărâma tradiţiile şi va schimba inimile oamenilor. Vă va contopi într-o singură fiinţă cu Isus Hristos şi va porni o trezire de modă veche, care va mătura ţara. Amin. Aceasta ne trebuie nouă astăzi: o trezire de modă veche, trimisă de Domnul, adusă din ceruri de Duhul Sfânt; nu numai o mică zguduire sau o lucrare emoţională, ci o moarte faţă de lucrurile pământeşti, o sfinţire (Aleluia!) originală, o religie care ucide păcatul. Amin.

Ea nu vă va vărui ca să păreţi albi, ci vă va spăla şi vă va albi. Diavolul văruieşte şi spoieşte tot ce poate, dar Domnul spală. De aceasta avem nevoie astăzi: de o trezire de modă veche trimisă de la Dumnezeu, care să frângă inimile oamenilor şi să aducă toate aceste denominaţii     într-un grup mare şi unit care să fie al Domnului. De asta are nevoie biserica de astăzi, şi va zgudui nu numai California, ci întreaga naţiune.

Motivul pentru care nu ajungem nicăieri, este că la biserică avem prea multe slujbe reci şi fără lacrimi, şi întruniri călduţe, cu membri care sunt alunecaţi de pe cale. Acesta este adevărul. Avem nevoie de treziri de modă veche, trimise de Dumnezeu, ca cele ţinute de sfântul Pavel, puternice şi zdrobitoare, care să-i facă pe oameni să se poarte altfel, să arate altfel, să meargă şi să vorbească altfel, să fie altfel şi să trăiască altfel în viaţa cea de toate zilele.

Avem nevoie de aceasta, prieteni. Metodiştii au nevoie de aceasta şi la fel baptiştii şi penticostalii. Toţi au nevoie. Aşa este. Noi mergeam pe o cale greşită şi aveam un scop greşit, de aceea Duhul Sfânt a trebuit să continue în fiecare generaţie.

Mana care rămânea afară se strica… Tot aşa este şi acum şi din pricina aceasta, uneori oamenii din adunări au crampe la stomac…

Cred că aceasta este problema cu biserica de astăzi. Facem prea multe popasuri. Aşa este. Unii oameni mănâncă doar atâta mană cât să le facă bine şi le este foame pentru mai multă. Între o trezire şi alta, trebuie să iasă şi să se reînnoiască din nou.

O, fraţilor, de ce nu oprim aiureala aceasta ca să intrăm în Sfânta Sfintelor prin Sângele Domnului Isus? Fiecare fărâmă de mană de afară vă potoleşte foamea în seara aceasta sau mâine, dar luna viitoare nu va mai fi bună. Se uscă peste noapte. Dar dacă vă veţi sfinţi şi veţi veni în locul unde mana este tot timpul proaspătă, zi de zi, an după an, în Sfânta Sfintelor…

Veţi putea întâlni omul care a mers acolo… Nu mă interesează dacă n-a mai participat de şase luni la o trezire. Este la fel de bun ca în ziua în care a fost. Da. Îl puteţi întâlni în zilele bune, în cele furtunoase sau când vreţi voi: este acelaşi, pentru că trăieşte în slava lui Dumnezeu; trăieşte acolo unde mana este mereu proaspătă, şi unde nu este o povară să te rogi mereu.

Frate, rămâi cu El tot timpul în Sfânta Sfintelor. „Poate un om să trăiască aşa?” Bineînţeles, doar de aceea a murit Isus. Amin.

Priviţi. Acolo era toiagul lui Aaron. Nu în curtea exterioară, ci aici înăuntru, pentru a alege preotul. Aceasta vorbeşte direct despre Hristos, dar în acelaşi timp simbolizează păcătosul. Vezi un om care a oscilat toată viaţa lui, a mers la biserică dar este încă mort în păcat şi fărădelegi…

Dar când acel om era afară, nu era viaţă în el asemenea acelui toiag vechi care era doar un băţ obişnuit. Aşa este şi cu omul care se rupe de Dumnezeu. Aşa este omul fără Hristos. El poate fi membrul unei biserici dar ştie despre Dumnezeu cât ştie un sălbatic despre cavalerii egipteni. Cu toate acestea, merge înainte şi spune: „O, eu aparţin bisericii.” Toiagul era în mâinile lui Aaron. Da, era folosit, dar era mort. Şi când acel toiag a fost pus în Sfânta Sfintelor, în locul sfinţit al lui Dumnezeu, în prezenţa Duhului Sfânt, ştiţi ce s-a întâmplat? A înmugurit, a înflorit, şi a făcut migdale, într-o singură noapte. Aleluia.

De aceasta avem nevoie astăzi. Să ne ridicăm şi să mergem dincolo de apartenenţa la o biserică, spre Sfânta Sfintelor, în prezenţa şi sfinţirea Domnului Isus Hristos.

A înmugurit. Ce fusese? Nu avusese viaţă, fusese mort, întocmai ca prăjina de la cortul acesta. Da, era o bucată dintr-un copac, dintr-un migdal, dar era uscat.

Sunt mulţi oameni care vor să fie creştini, dar sunt morţi şi nu dau nici un fruct. Nu este nimic în viaţa lor. Par a fi neajutoraţi şi lipsiţi de speranţă; rătăcesc în continuare ştiind că aparţin unei biserici, iar aceasta nu se întâmplă numai la prezbiterieni, luterani, şi aşa mai departe, ci şi la penticostali. Da, acesta e adevărul. Tot ce trebuie să faci astăzi este să vii înaintea lui Hristos.

Uitaţi-vă ce s-a întâmplat. Mai întâi a trebuit să fie reîmprospătat ca să înmugurească. Şi a înmugurit. Dar nu numai atât, ci a şi înflorit. Şi nu doar că a înflorit, dar a avut şi rod.

Aşa va fi şi cu voi, şi cu toţi cei care cred şi trec din curtea exterioară dincolo de perdeaua, unde este Hristos, şi îşi ascund vieţile în El. Veţi fi reîmprospătaţi,  veţi înmuguri, veţi înflori, şi veţi purta roada Duhului Sfânt. Amin. Veţi fi lucrători în comunitatea voastră; veţi fi pescari de suflete pentru Isus; veţi fi oameni noi. Lucrurile vechi vor trece. Tradiţia oamenilor va da greş, dar inimile voastre vor arde de iubirea de Dumnezeu.

Vechiul toiag, aşezat în prezenţa Domnului, acolo unde Domnul locuia în slavă peste heruvimi, a înflorit dintr-o dată.

Frate şi soră, o viaţă sfinţită şi pusă înaintea lui Dumnezeu, va schimba oamenii la fel de sigur cum stau eu acum pe această platforma. Va lua toată cearta din voi; va şterge diferenţele dintre voi; va lua toate doctrinele şi teoriile voastre. Dacă veţi ajunge în Prezenţa Lui, vă va face creştini adevăraţi.

Priviţi ce se întâmplă la o reîmprospătare. Vedeţi, roua cade noaptea când lumea se linişteşte. Natura este activă în timpul zilei, când se petrece toată agitaţia. Dar ce se întâmplă când totul se linişteşte? Cade roua.

V-aţi trezit vreodată dimineaţa, foarte devreme, după ce cade roua, să ieşiţi afară  şi să mirosiţi aerul curat care împrospătează totul?

O, soră şi frate, dacă singurul lucru pe care îl ştiţi este să mergeţi la biserică, dacă v-aţi înscris şi aţi fost botezaţi, sau aşa ceva, de ce să nu vă ascundeţi viaţa în Hristos? Să rămâneţi singuri, în linişte, departe de lume şi grijile ei, să vă aşezaţi şi să vedeţi cum vă veţi răcorii vă veţi întări.

Ştiaţi că Isaia a vorbit cândva despre aceasta? El a spus:

„…învăţătură peste învăţătură, învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă, poruncă peste poruncă, puţin aici, puţin acolo.

 Ei bine! Prin nişte oameni cu buze bâlbâitoare şi cu vorbirea străină va vorbi poporului acestuia Domnul. El ii zicea: „Iată odihna; lăsaţi-l pe cel ostenit să se odihnească; iată locul de odihnă!” (Isaia 28:10, 11, 12).

Observaţi încă ceva. Odată ajuns în prezenţa Domnului, te linişteşti. Nu mai eşti frământat de toate lucrurile pentru că ştii unde stai. Apoi se întâmplă ceva. Ştii că eşti un creştin adevărat; că ai întâlnit pe Cineva care te iubeşte; ştii că acolo s-a întâmplat ceva şi este odihnitor. Şi nu numai atât, ci vei putea să-i întăreşti şi tu pe alţii. Ai întâlnit oameni drăguţi cărora pur şi simplu nu le puteai suporta prezenţa. Era ceva cu ei. Aveau în jurul lor o putere creativa care părea diferită.

Aş vrea să mă opresc şi să vă spun câteva lucruri despre aceasta. Voi înşivă sunteţi mici creatori. El a spus că vă va da un duh nou. Acela nu este Duhul lui Dumnezeu, ci este duhul vostru. Domnul vă dă un duh nou, apoi spune: „Voi pune Duhul Meu în voi.” Tot ce trebuie să facă Dumnezeu este să vă dea un duh nou, să vă facă mai buni şi aşezaţi, pentru că altfel nu ar putea locui cu voi. Deci trebuie să vă pregătească înainte ca să poată intra. „Vă voi da un duh nou.” Atunci Îl puteţi lua cu voi oriunde, în tot felul de locuri. El trebuie să vă pregătească să Îl puteţi primi aşa cum trebuie.

Deci aceasta se întâmplă când ajungeţi la primul altar. Dar când vă ascundeţi în El, aveţi Duhul Lui. Atunci Duhul Sfânt, care este nimeni altul decât Domnul Însuşi, vine şi locuieşte în voi. Atunci, cu voi se întâmplă ceva, ceea ce face ca vecinii să vă iubească şi oamenii să vă placă.

Nu contează cât strigi sau cât te străduieşti, dacă nu ai o astfel de viaţă încât vecinul tău să ştie că eşti creştin, undeva este ceva greşit. Să fim sinceri, pentru că ştiţi că am dreptate.

Nimeni pe lume nu crede într-o strigare de modă veche, într-un timp al binecuvântării şi al lăudării Domnului mai mult decât mine. Eu cred. Dacă un copil se naşte şi nu se mişcă, nu scânceşte şi nu face nimic… ştiţi ce face doctorul cu el? Îl apucă de picioare şi îl scutură  puţin, îi dă o palmă peste spate şi atunci începe să ţipe şi respiră.

Cred că aceasta se întâmplă şi cu biserica de astăzi, când oamenii spun: „Da, m-am născut din nou.” Ştiţi ce este aceasta? Este ca un copilaş născut mort. Are nevoie să fie scuturat din când în când puţin de Scripturi, ca să se trezească, să scâncească şi să plângă, (aşa este) să aibă viaţa în el. De aceasta avem nevoie în seara aceasta. De aceasta are nevoie biserica, iar apoi va apuca pe calea cea dreapta. Aşa este.

Observaţi împrospătarea pe care o aduce Prezenţa Domnului, în creştinul adevărat în preajma căruia vă place să staţi. Acolo este o putere.

După ce ajung să vă cunosc puţin mai bine, vreau să vă spun nişte lucruri care ştiu că s-au întâmplat. Vedeţi? Voi creaţi propria atmosferă în jurul vostru. Credeţi aceasta? Bineînţeles că este aşa.

Mulţi dintre voi aţi citit cartea mea: „Omul trimis de Dumnezeu”. Vă amintiţi noapte când maniacul acela a alergat pe platformă şi a încercat să mă omoare, în Portland, Oregon? Aţi citit ştirea, nu mă îndoiesc. A apărut peste tot. Ce s-a întâmplat? Păi, bietul băiat… nu m-am supărat pe el, ci l-am iubit. S-a întâmplat ceva şi l-am iubit.

Era un bărbat de peste o sută de kilograme, înalt de aproape doi metri, şi striga: „O să-ţi rup fiecare os din trup!” Putea s-o facă, dar eu nu l-am urât, ci l-am iubit. Mi-a părut rău pentru el, deoarece era legat. Nu a trebuit să ţip. Am spus doar: „Satan, ieşi din omul acesta!” şi el a căzut pe podea. Asta a fost tot. Vedeţi? Asta a fost tot.

Eu am fost ani de-a rândul paznic de vânătoare în statul Indiana. Mulţi dintre voi ştiu aceasta. Într-o zi am mers şi am dat drumul unor peşti într-un pârâu. Predicam încă de atunci. Eram păstor local baptist. Dincolo de câmp era un om bolnav. Noi paznicii trebuia să avem mereu o armă. Dar niciodată n-am văzut rostul de a purta mereu o armă la mine; poţi să împuşti pe cineva din greşeală, aşa că am lăsat-o în camion şi m-am gândit: „Voi merge să mă rog pentru acest frate.”

Câteva mile mai jos era un taur Guernsey mare şi bătrân care omorâse un negru prin împrejurimi, aşa că au trebuit să-l vândă. Şi l-au vândut aproape de un oraş, Henryville, Indiana, aproape de pădure.

Eu am uitat că îl vânduseră acolo şi am traversat câmpul ca să mă rog pentru omul acela. Când am ajuns însă în mijlocul păşunii, dintr-o dată, dintr-un tufiş s-a ridicat taurul acela uriaş. Era chiar acolo, în mijloc…

M-am uitat înapoi spre gard, dar era prea departe ca să pot alerga până acolo, şi nu era nici un copac în care să mă urc. Stăteam acolo neputincios, iar el venea spre mine. Dar s-a întâmplat ceva… Mi-aş dori să se întâmple tot timpul aşa, pentru că atunci când este vorba despre un caz serios, de o boală grea, nu omul este cel care acţionează, ci este Dumnezeu care lucrează printr-un om sfinţit.

Priviţi platforma când apar vedeniile. Priviţi cum se mişcă duhurile rele. Priviţi ce se întâmplă. Este o predare în faţa Duhului Sfânt, care vine şi preia controlul. Priviţi doar ce se întâmplă. Este Dumnezeu, nu un om. De am putea trăi aşa… Doamne, lasă-ne să trăim aşa.

Taurul era deja la vreo 18 metri de mine şi venea cu coarnele sale mari şi lungi îndreptate înainte. ……………………….

… „Acesta mi-e sfârşitul…” mi-am zis, dar în loc să urăsc taurul acela, deşi pare ciudat, l-am iubit. Aş vrea să vă pot explica aceasta, dar vă spun ceva, fraţilor. Nu veţi întâlni în viaţa aceasta nici o forţă mai mare decât dragostea. Dragostea Îl mişcă pe Dumnezeu. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” (Ioan 3.16). Este dragoste; iar dragostea biruieşte totul.

Când taurul a pornit spre mine, m-am gândit că în câteva momente voi fi mort, dar atunci s-a întâmplat ceva: am simţit că îl iubesc. M-am gândit: „Bietul de el, dormea. Sunt pe terenul lui, deşi n-ar trebui să fiu aici.” Şi în timp ce continua să gonească spre mine, am zis: „Băiete, tu eşti creatura lui Dumnezeu, iar eu sunt slujitorul Lui şi merg la un alt slujitor, ca să mă rog pentru el. Sunt în slujba Domnului meu. Îmi pare rău că te-am deranjat, dar du-te şi culcă-te la loc, în Numele Domnului Isus, căci nu te voi mai deranja.”

Continua să vină spre mine, dar nu-mi mai era frică de el nici cât îmi este de fratele de lângă mine, care ţine o Biblie în poală. Asta este.

Vouă vă este frică. Oamenii de astăzi se tem. De ce vă temeţi? Nici măcar moartea nu poate speria un creştin. „Unde-ţi este boldul, Moarte?” (1 Corinteni 15.55).

Oamenii se tem în toate gândurile lor.

„Oh, frate Branham, doctorul a spus că nu pot să mă fac bine.” De ce vă temeţi? Pentru tine există răscumpărare. Desigur. „Frate Branham, am păcătuit atât de mult…” De ce vă temeţi? Există răscumpărarea care vă aşteaptă. Există Cineva care vă iubeşte. Nu vă temeţi, pentru că Isus a spus: „Nu te teme. Eu sunt Cel dintâi şi Cel de pe urmă, Cel viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor.” (Apocalipsa1.17,18). Faceţi atmosfera aceasta în jurul vostru. Purtaţi aceasta cu voi.

„Păi, el este metodist. El e unitarian. El e trinitarian. El este asta sau cealaltă.” Scoateţi-vă aceasta din minte!

„Îl iubesc pentru că e fratele meu.”

          Ea e catolică. Ea e protestantă. Ea e…” Scoateţi-vă aceasta din minte. Purtaţi cu voi atmosfera aceasta. Nu veţi reuşi niciodată dacă veţi rămâne în curtea exterioară. Trebuie să veniţi la Hristos şi să locuiţi în prezenţa Lui.

Biblia spune: „Celui ce va birui, îi voi da să mănânce din mana ascunsă, şi-i voi da o piatră albă; şi pe piatra aceasta este scris un nume nou.” (Apocalipsa 2.17). Vedeţi, întâi trebuie să învingeţi. Trebuie să depăşiţi lucrurile acestea pentru a fi în Hristos.

Aici dă greş biserica: trebuie să depăşiţi furia, diferenţele, prejudecăţile bisericeşti şi ura. În seara aceasta, mulţi oameni strigă, vorbesc în limbi şi aleargă de-a lungul culoarului, dar îşi urăsc vecinii. Fraţilor, dacă faceţi aceasta sunteţi încă pierduţi. Mi-e greu să spun aceasta, dar este adevărat. Noi trebuie să trecem dincolo de aceste lucruri.

Poate spui: „Mănânc mana, slavă lui Dumnezeu.” Da, dar uite ce se întâmplă de la o zi la alta. Ai crampe la stomac. Vino aici, unde mana este proaspătă tot timpul. Indiferent dacă vecinul tău se poartă bine cu tine sau nu, îl vei iubi oricum. Aşa este. Chiar dacă este sau nu este de acord cu tine, îl vei iubi oricum. Aşa trebuie să faci. Aceasta este viaţa ascunsă. Aceasta este viaţa sfinţită. Eşti eliberat de lucrurile lumii şi trăieşti numai cu Hristos. Înţelege biserica ce vreau să spun?

Nu vreau să vă rănesc sentimentele, dar într-o zi va trebui să stau cu voi la judecata. Sunt vinovat dacă nu vă spun adevărul, când îl ştiu. Aşa este.

„O, eu cred în strigare! Cred în vorbirea în limbi şi în toate lucrurile acestea”.

Da, frate, dar aceasta nu este tot ce vine de la El. Sunt doar nişte atribute ale Lui. Aşa este. Trebuie să Îl ai mai întâi pe El şi restul va veni de la sine.

„Mulţi îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am proorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelegea.” (Matei 7.22, 23).Vedeţi? Aveţi grijă.

Acest taur alerga spre mine, iar eu stăteam acolo… Am zis: „Du-te şi aşează-te la loc, căci n-o să te deranjez.” A venit până la vreun metru şi jumătate de mine şi s-a oprit privindu-mă descumpănit. A privit într-o parte, apoi în cealaltă, s-a întors, a mers puţin şi s-a aşezat. M-am apropiat până la vreo trei metri de taur, dar nu s-a mişcat. Apoi am mers mai departe. După ce am traversat câmpul şi am ajuns, mi-am revenit. Atunci m-am gândit: „Ce s-a întâmplat?” şi am început să plâng. Mi-am ridicat mâinile şi L-am slăvit pe Domnul.

Vara trecută coseam iarba cu maşina de tuns iarbă. Oamenii veneau să mă rog pentru ei, aşa că ieşeam, îmi luam salopeta şi coseam puţin, apoi imediat venea altcineva. Alergam, îmi schimbam hainele şi mă rugam pentru cineva care era bolnav, iar peste câteva ore se întâmpla la fel, aşa că făceam câteva ture de-astea pe zi.

Până ajungeam în spate, creştea din nou iarba în faţă, pentru că era o vreme când veneau mulţi oameni. Şi am uitat de cuib… Câţi dintre voi ştiu ce este o viespe, din cele care îşi fac cuiburi mari? Era un roi care şi-a făcut cuib chiar la colţul gardului, într-un tufiş mic, iar eu mă îndreptam cu maşina chiar spre locul acela… În curtea din spate nu mă vedea nimeni, aşa că mi-am scos cămaşa. Am continuat să cosesc până când am ajuns la gard. Uitasem că viespile erau acolo, şi în câteva minute am fost acoperit de viespi mari. Oh, şi nu aveam nici măcar cămaşa pe mine.

Mai întâi m-am speriat, dar apoi s-a întâmplat din nou Ceva… aşa că m-am gândit: „Bietele făpturi, erau în cuibul lor, şi eu…” Ele nu mă deranjau cu nimic; eu le-am deranjat pe ele. Aş vrea să ştiu ce era, dar este pur şi simplu ceva ce se întâmpla. M-am gândit „Bietele făpturi…” Apoi am zis: „Micuţe creaturi ale lui Dumnezeu, El v-a făcut. Eu sunt slujitorul Lui şi trebuie să mă grăbesc să tai iarba…” Ele bâzâiau în jurul meu, dar nu-mi era frică, şi le-am spus: „Acum zburaţi înapoi în cuibul vostru, în Numele Domnului Isus, căci trebuie să mă grăbesc să cosesc curtea. N-o să vă mai supăr, căci trebuie să mă grăbesc să mă rog pentru alţi slujitori ai Domnului.”

Credeţi-mă, căci ne vom întâlni la judecată. M-au înconjurat de câteva ori, apoi una a preluat conducerea şi tot roiul s-a dus direct în cuib şi s-au liniştit toate. Atmosfera, Dumnezeu… Aşa este. Este ceva în legătură cu aceasta.

Frica este ceva oribil. Aţi observat vreodată un câine? La casa unde stau eu este un ciobănesc mare. Astăzi am intrat în curte, iar câinele acela ciobănesc a venit direct la mine, trecând printre toţi, fiindcă ştie că iubesc câinii.

La Guggenbuhl, în Germania, erau mulţi câini, iar căţeii nu se împrietenesc cu nimeni. Dar iată că vine micul Dachshund şi sare pe mine. Vedeţi? Îi iubesc, iar ei ştiu aceasta.

Dacă în inima ta iubeşti oamenii cu adevărat, ei îşi dau seama de aceasta. Nu îi poţi păcăli. Nu sunt uşor de păcălit. Poţi să te prefaci, dar ei îţi vor spune că joci teatru.

Şi Satana poate spune când te prefaci, dar El ştie când este adevărat. Poţi să imiţi; poţi să faci o mulţime de lucruri să pară a fi altceva, dar slujba nu va fi completă până  nu vii în Hristos. Aşa este. Vinde tot ce ai şi vino în Hristos, căci atunci vei fi desăvârşit, sfinţit şi cu iubire dumnezeiască. Asta este, prieteni.

Uite, s-a reînnoit. Aţi ieşit vreodată dimineaţa, cum am spus, când cade roua şi totul este reîmprospătat? Aţi mers vreodată într-o grădină cu trandafiri? Când înfloreşte, ca acel toiag. Acea aromă, acel parfum al florilor dimineaţa devreme. Totul este nemişcat când roua  face să trăiască din nou fiecare sămânţă care cade pe pământ şi curăţă pământul.

Iar voi luaţi sămânţa Domnului şi o puneţi într-o inimă bună, moale, fără prejudecăţi şi indiferenţă, într-o inimă  drăguţă şi umilă şi o lăsaţi să crească. Lăsaţi-o singură, doar cu picăturile de slavă care cad pe suflet, şi veţi vedea cel mai plăcut, mai modest şi mai umil creştin pe care l-aţi văzut vreodată în vecinătatea voastră. Aşa este.

Şi noi vrem aceasta. De aceasta are nevoie lumea. Aşa este, prietenul meu creştin.

Acolo, înăuntru, era de asemenea o lumină. Însă în curtea exterioară, în adunarea obişnuită, erau stelele şi luna.

Trebuie să mă grăbesc, dar ascultaţi această ultimă observaţie, căci vreau să vă vorbesc direct.

 Ce lumină aveau afară? Noaptea aveau lumina stelelor şi a lunii. Iar ziua aveau lumina soarelui. Orice nor putea veni şi acoperi totul. Atunci nu puteau vedea pe unde merg. Uneori, noaptea, norii acopereau luna şi stelele, iar soarele nu strălucea zile sau săptămâni întregi. Aşa este afară.

Când apar mici probleme, daţi înapoi, vă îndepărtaţi, mergeţi de la o biserică la alta şi vă mutaţi hârtiile dintr-un loc în altul: „Nu mă mai duc la baptişti, fiindcă nu îmi mai place acolo.”

Metodiştii te tratează rău, şi atunci te duci la penticostali, iar de acolo la nazarineni. Vezi? Locuieşti în curtea exterioară, dar acolo, orice lucru, oricât de mic, poate face ca  vechile lumini ale lumii să se stingă şi nu mai ştii ce să faci.

Atunci vii aici şi spui: „Eu am trecut de asta, frate Branham. Am gustat din Domnul şi ştiu că El este bun.” Aceasta este bine. Ai ajuns la primul altar, la locul sfânt, dar aminteşte-ţi că şi acolo era lumină, dar artificială. Pentru a avea lumină, aveau o lampă cu şapte candele. Luminile acelea uneori se micşorau, iar alteori fumegau. Ştiţi cum sunt lămpile: uneori se sting.

Aşa se întâmplă cu acel fel de lumina. Când locuieşti acolo, spui: „Da, cred, dar nu pot merge aşa până la capăt, şi nu cred asta şi cealaltă. Cred cam atât de mult, dar dacă în biserica mea nu se învaţă asta, nu pot accepta.”

Vezi, atunci fumegi. La cel mai mic lucru care apare, coşul tău se înfundă cu funingine, şi te pomeneşti dintr-o dată că lumina s-a stins.

Dar uită-te înăuntru. O, frate, omul o dată ajuns acolo… Fiecare lumină pământească, fiecare lumină artificială era stinsă pentru el; singura lumină pe care o avea era cea de sub aripile heruvimilor: Lumina Slavei, o Lumină adevărată, blândă şi sfântă, care nu se stinge niciodată.    Nu-mi pasă ce s-a întâmplat cu soarele, cu lămpile sau cu orice altceva. Cel ce trăieşte în acea Prezenţă, merge zi şi noapte în Lumină.

Acolo trebuie să fim şi noi. Nu contează experienţele prin care aţi trecut: dureri de inimă, supărări, probleme, asta sau cealaltă, mergeţi în continuare în Lumina Domnului. Trăiţi în slava lui Dumnezeu, locuiţi cu Isus, în Prezenţa Lui, căci „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu„. (Romani 8.28). Atunci Îl veţi iubi şi veţi trăi o viaţă creştină, plăcută, umilă şi liniştită. N-aţi vrea să trăiţi aşa?

Aici nu este nimeni care să nu vrea să trăiască aşa. Da, prieteni, acolo  trebuie să trăim. Dacă vreţi să aflaţi acest secret al Vieţii, dacă vreţi să ştiţi de ce este aşa… Într-o zi, prin mila Domnului, El m-a dus acolo. Aşa este. Aşa se întâmplă. Nu este nimic prin voi înşivă, pentru că nu mai trăiţi pentru voi, ci pentru ceilalţi.

Astăzi mă uitam la o fotografie a mea, pe care ei o împărţeau pe aici. Am privit-o şi m-am gândit: „Vai…” M-am uitat la soţia mea, m-am gândit şi i-am zis: „Vai, draga mea, ia priveşte acolo; sunt un om bătrân, nu-i aşa?”

Dar nu mi se pare că a trecut deloc timpul de când eram un băiat. Îmi amintesc că stăteam şi pieptănam o claie de par negru, iar soţia mi-a spus nu demult: „Billy, dragule, ai început să cheleşti.”

          „Este adevărat, dar ştii ceva, dragă? N-am pierdut nici măcar un fir de păr.”

„Nu?”

„Nu.”

„Atunci unde sunt?”

„Păi, să te întreb ceva. Unde erau înainte să le am? Unde erau atunci, sunt şi acum şi mă aşteaptă, iar într-o zi glorioasă, Domnul va veni şi totul va reveni cum a fost.”

Eu trăiesc. „Am trecut de perdeaua despărţitoare, acolo unde gloria nu încetează niciodată. Trăiesc în Prezenţa Împăratului. Aleluia. Sunt curăţit pe altar. O, slavă Numelui Său! Am trecut de perdeaua despărţitoare şi am ajuns acolo unde slava nu apune niciodată, pentru că trăim în Prezenţa Împăratului.”

Acest trup bătrân se topeşte. Voi, mămici şi tătici cu părul alb… cu câţiva ani în urmă mergeaţi la altar cu o dulceaţă mică, o fată frumoasă. Dar natura… Puteţi vedea cum trece. Dar în una din aceste zile glorioase, Isus va veni şi ne va duce în Prezenţa Domnului, iar atunci vom redeveni cum am fost în zilele noastre cele mai bune, şi vom fi cu El pentru totdeauna. Aleluia.

Din ce sunt făcute trupurile acestea? Puţină lumină cosmică, câţiva atomi, petrol şi aşa mai departe, puse împreună, materiale pe care Domnul le-a luat din pământ şi a pictat o imagine. Acum trăim în negativ, dar într-o zi glorioasă, moartea va developa acea imagine şi vom reveni într-un trup puternic, care nu va mai fi niciodată bătrân, nici bolnav, şi nu vom mai avea nici o durere de inimă.

Fraţilor, trebuie să intraţi neapărat în curtea de după perdea, să închideţi lumea în urma voastră, să vă sfinţiţi în Hristos, şi să trăiţi o viaţă sfinţită. Credeţi aceasta? Cu siguranţă este aşa.

O, aceasta este viaţa! Câţi de aici spun: „Frate Branham, prin mila Domnului aş vrea să am acel fel de viaţă!”? Ridicaţi mâinile şi spuneţi: „Aş vrea să trăiesc acel fel de viaţă.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Cred că avem nevoie de aceasta, nu-i aşa?

Să ne rugam.

Tată ceresc, vedem că ziua se apropie şi ştim că viaţa, firele ei sunt fragile, iar noi mergem pe ele. Mulţi dintre noi au ajuns în vârful dealului, de unde pot vedea soarele apunând, iar culmile încep să îngheţe.

Priviţi peste această adunare şi veţi vedea că surorile şi fraţii noştri cărunţi ştiu că nu mai sunt decât puţine zile până vom trece dincolo. Doamne, aici sunt tineri care se vor duce înaintea lor. Apoi, totul se va schimba într-o clipită. Atunci vom fi în eternitate, şi va trebui să stăm în Prezenţa Lui pentru a da socoteală de viaţa aceasta.

O, Isuse, Tu ne-ai dat trupurile acestea şi le-ai sfinţit, dar Te rog să ne iei pe fiecare dintre noi, dincolo de perdea dincolo de diferenţe, de biserici, de secte şi de alte lucruri nesemnificative. Fie ca ei să vină în Prezenţa Ta slăvită şi să trăiască în Lumina divină a Domnului Isus. Îngăduie aceasta, Doamne. Fie ca fiecare suflet de aici să fie predat lui Dumnezeu, căci Îţi cerem aceasta în Numele Domnului Isus.

În timp ce stăm cu capetele plecate, aş vrea să ştiu dacă este cineva care vrea să vină la acest altar şi să se roage cu mine, în timp ce cântă orga. Spuneţi: „Frate Branham, cu ajutorul lui Dumnezeu, în seara aceasta mă sfinţesc şi mă rog chiar acum ca Domnul să îmi dea acea viaţă ascunsă în El, ca să încetez să mai dau atenţie lucrurilor lumeşti, celorlalţi oameni şi vechilor diferenţe care apar în biserică. Vreau să vin la El, acolo unde pot trăi pentru El.”

Vreţi să veniţi aici sus şi să staţi în jurul altarului pentru un cuvânt de rugăciune? Mă întreb dacă vreţi să  faceţi aceasta.

Domnul să te binecuvânteze, frate. Este bine. Vino şi spune: „Sunt pregătit în seara aceasta. Mă voi ruga Domnului, iar El va sfinţi viaţa mea în seara aceasta şi mă va lua dincolo de acea perdea. Vin chiar acum să Îl rog.” Sunt sigur că El o va face. Domnul să te binecuvânteze. Este minunat. O, veniţi pentru o viaţă sfinţită…

Prietene, dacă El ascultă rugăciunea mea şi deschide ochii orbilor, face şchiopii să meargă, muţii să vorbească…  L-am văzut trezind trei sau patru oameni dintre morţi. Nu sunt un fanatic. Veţi afla aceasta mai târziu. Vă spun numai adevărul, pentru că sunt responsabil în faţa lui Dumnezeu. Cu siguranţă. El vă va asculta în seara aceasta şi vă va sfinţi viaţa.

Priviţi această mulţime de oameni. Vreau să vă întâlnesc, fraţilor şi surorilor; vreau să vă întâlnesc într-o lume mai bună decât aceasta. De ce nu v-ar da-o Domnul, dacă vă rugaţi şi doriţi o cale mai apropiată de Dumnezeu? El a făgăduit-o. A spus că puteţi, aşa că depinde de noi să ne hotărâm, nu-i aşa? Trebuie să credem. Eu cred că El o va face; cred că va da fiecăruia dintre voi o viaţă nouă.

Jumătate din audienţă stă aici, la altar, şi mulţi dintre ceilalţi vin pentru rugăciunea de predare, ca să-i dăruiască Lui viaţa lor.

„Doamne, am obosit să mă rog pentru fiecare zi. Vreau să aranjez totul. Vreau să vin chiar acum în acea curte interioară. În seara aceasta, vin în spatele perdelei. Vin înăuntru, cu Tine. Nu mă interesează ce spun ceilalţi. Eu vin la Domnul şi voi rămâne pentru totdeauna în Prezenţa Ta. Nu vreau plăcerile lumii, ci vreau o viaţă sfinţită în Tine. Vreau ca viaţa mea să înceapă acum, în această trezire. Iar peste câteva zile, când trezirea se va termina, când şchiopii vor merge, orbii vor vedea şi mărturiile vor răsuna prin ţară, vreau să fiu o parte din aceasta. Doamne, îmi sfinţesc viaţa pentru aceasta. Poate în timpul acestei treziri mă vei folosi şi pe mine.” Puteţi fi de folos, la fel ca oricare predicator sau oricine altcineva. Sigur că puteţi.

Este vreun prieten păcătos care ar vrea să vină şi să spună: „Doamne, vin şi eu să îmi predau viaţa.” Vreau să primesc toţi păcătoşii de aici. Este vreun păcătos care vrea să ridice mâna şi să spună: „Roagă-te pentru mine, frate. Eu nu am destul curaj să vin, dar vreau să te rogi tu.”? În jurul altarului sunt mulţi, care îşi ridică mâinile, oameni păcătoşi care au venit să-şi predea vieţile lui Hristos. Mai este cineva în spate, vreun păcătos? Două treimi dintre oameni sunt în jurul altarului. Nu veniţi şi voi?

Haideţi să cântăm: „Aşa cum sunt” dacă vrei, frate.

          „Aşa cum sunt, fără vreo scuză,

          Dar Sângele Tău a curs pentru mine,

          Iar Tu mă chemi să vin la Tine,

          O, Miel al lui Dumnezeu, vin. Eu, vin.”

Prietene, iată-te în seara aceasta aici, la altarul Domnului.

Odată erau nişte leproşi care stăteau la poarta Samariei. Cetatea fusese înconjurată de sirieni, de aceea înăuntru nu mai era nimic de mâncare. Îşi mâncau copiii unii altora, pentru că păcătuiseră şi se întorseseră de la Dumnezeu. Armata siriană îi înghesuise aici. Nu puteau merge nicăieri, pentru că ar fi murit; şi nu mai puteau nici să rămână aici, pentru că oricum urmau să moară.

Aveau o singură speranţă: să coboare în tabăra sirienilor. Dacă aceia i-ar fi salvat, ar fi trăit, dacă nu, ar fi murit oricum.

Aşa se face că s-au întors şi au pornit spre tabăra sirienilor, care le erau duşmani. Domnul i-a răsplătit şi a făcut să se audă un zgomot  înspăimântător, iar sirienii s-au speriat şi au fugit. Vedeţi? Leproşii nu s-au salvat numai pe ei înşişi, ci şi oraşul.

Mulţi dintre voi, care staţi aici în seara aceasta, sunteţi penticostali şi aţi trăit marea experienţă a vorbirii în limbi, botezul, şi aşa mai departe, dar nu aţi ajuns niciodată la viaţa consacrată, deşi mâncaţi mană. Voi intra în mai multe detalii mâine seară, pentru că ştiu pe ce mă voi baza.

Vedeţi, voi veniţi spre un loc. Vă daţi seama că există un loc ascuns în Hristos unde puteţi fi ascunşi şi voi, şi de unde îi veţi putea iubi pe toţi duşmanii voştri. Este ceva în legătură cu aceasta; voi vreţi să fiţi iubiţi de oameni; să fiţi plăcuţi. Dar dacă vreţi ca oamenii să fie drăguţi cu voi, trebuie să fiţi voi înşivă plăcuţi. Dacă vă prefaceţi, n-o să meargă. Nu. Ei îşi dau seama de aceasta. Nu puteţi pretinde nimic. Nu-i veţi face să creadă ceva ce nu este adevărat.

Aceasta este problema cu ţara noastră astăzi. Este prea multă prefăcătorie, şi numai religie rece. Sunt prea mulţi oameni care se prefac, încercând să imite creştinismul; încercând să facă ceva ca să pară creştini. Prieteni, n-o să meargă aşa. Domnul ştie aceasta; diavolul ştie şi la fel oamenii. Trebuie să fiţi originali şi Domnul vă va onora.

Poate n-o să creşteţi peste noapte, ca o ciupercă, dar prefer să fiu ca un stejar, şi nu ca o ciupercă. Veniţi uşor; veniţi încet. Înfigeţi-vă rădăcinile aşa cum trebuie, apoi puteţi veni.

Aş vrea ca în seara aceasta, să-mi daţi voie să vă cer ceva ca frate al vostru şi slujitor al Domnului Isus. Faceţi aceasta pentru voi înşivă. Veniţi la Domnul şi spuneţi: „Doamne, Tu ştii care este vina mea. Ştii care sunt lucrurile cu care trebuie să mă lupt în fiecare zi, şi că este greu să fac aceasta. De aceea am venit aici.”

Voi, păcătoşilor, care nu aţi venit niciodată la Hristos, haideţi la El şi spuneţi: „Doamne, iată-mă. Sunt vechiul toiag al lui Aaron. Nu sunt bun de nimic; dar, în seara aceasta mă voi întinde la picioarele Tale, Doamne.” Priviţi cum încep să apară florile. Priviţi cum încep să apară roadele.

Fiţi sinceri din toată inima voastră, căci în seara aceasta Domnul vă va lua pe fiecare dintre voi în Împărăţia Lui, şi vă va sfinţi vieţile. Este posibil să se întâmple chiar acum.

Eu nu sunt o persoană emotivă şi nu încerc să îmi impun anumite stări. Cred în religia adevărată, sănătoasă şi solidă a Duhului Sfânt. Aşa este. Este ceva curat şi sfânt. Aceasta am venit să vă arăt şi să vă învăţ.

În seara aceasta, aş vrea să veniţi la Domnul Isus şi să spuneţi: „Doamne, vreau să intru. Tu mi-ai dat acest tabernacol, iar eu am crescut şi am intrat în biserică, dar încă n-am fost sfinţit. Ca membru al bisericii, am încercat să duc o viaţă dreaptă, dar am avut suişuri şi coborâşuri. Acum vreau să intru în locul sfinţirii. Vino, Doamne şi scoate-mă din lume! Coboară perdeaua în jurul meu şi lasă-mă să mă ascund cu Tine în prezenţa Ta, acolo unde luminează slava Ta.”

Câţi dintre voi aţi văzut fotografia Îngerului Domnului, care a fost făcută chiar aici, într-o adunare? S-ar putea să o aduc în câteva zile. Vă spun adevărul în faţa lui Dumnezeu, Judecătorul meu,

În spate este un om foarte, foarte bolnav. Văd aceasta chiar acum. Lumina lui Dumnezeu pe care o vedeţi în fotografie – pe care o are Asociaţia Fotografilor Americani, în Washington D.C. – este chiar acum aici. Niciodată n-am spus ceva mai adevărat. Aşa este. Este chiar aici. Săptămâna aceasta veţi vedea că v-am spus adevărul.

Să ne plecăm capetele şi fiecare dintre voi să se predea, cu umilinţă şi bună credinţă, Domnului Isus. Spuneţi: „În seara aceasta, Îţi promit, Doamne. Vin să Te slujesc începând chiar din seara aceasta. Primeşte-mă, Doamne, şi pune-mă în slava Ta.”

Tată Ceresc, în timp ce eu, slujitorul Tău, îţi aduc aceste cauze, copiii Tăi scumpi, stau şi aşteaptă în jurul altarului…Cum ar putea veni aici, dacă nu ar fi înfometaţi? Dacă le e foame, înseamnă că este ceva care cauzează aceasta; adâncul care cheamă adâncul. În ei este ceva care le spune: „Există şi o altfel de viaţă. Dumnezeu este mai mult decât credeam eu.” Cu siguranţă există un Adânc care să le răspundă. Dumnezeu le dă într-adevăr mai mult decât se aşteaptă ei.

Tată, Te rog să-i duci în curţile interioare, în grija Ta iubitoare, căci stau aici şi se sfinţesc. Ei Te iubesc, Doamne Isuse, de aceea Te rog să-i primeşti chiar acum.

Descoperă-Te fiecăruia dintre ei şi du-i în curţile Domnului, ca să fie sfinţiţi începând chiar din seara aceasta. Fie ca Duhul Sfânt să-i umbrească şi să le dea în inimă acea stare adâncă, aşezată şi liniştită, că pot trăi cu Dumnezeu; o stare, o schimbare a firii care să-i facă să Te iubească şi să nu se îndoiască de Tine, ci să meargă înainte, trăind pentru Tine, sfinţiţi şi umpluţi cu Duhul Tău.

Te rugăm să faci aceasta cu fiecare inimă de aici, căci Te iubim, Isuse!

Tu ne-ai spus să venim şi ai adăugat că: „orice veţi cere în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14:13). Tu ne-ai spus aceasta, şi trebuie să-Ţi ţii Cuvântul, căci eşti Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care am venit. Iţi cerem şi vom primi, deoarece ai spus că ne vei da. Noi credem şi primim cu braţele pline de credinţă, cu ochii înlăcrimaţi, cu mâinile ridicate şi cu inimile sfinţite; primim Viaţa cea nouă, puterea Duhului Sfânt, ascunderea în EL, prezenţa lui Dumnezeu, slava, botezul dragostei, puterii şi slujbei.

 Credem şi le primim în Numele Domnului Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Skip to content