O JUDECATĂ LA TRIBUNAL

Birmingham, Alabama

Nădăjduiesc că dacă Domnul va zăbovi, într-o zi voi
veni înapoi. Ieri am discutat cu un bărbat renumit, pe care îl iubesc şi al
cărui nume îl ştiţi chiar şi fără să-l pomenesc: este vorba de fratele Oral
Roberts. El a venit în adunarea ţinută de mine. Cortul lui era aşezat în partea
de Est a oraşului Kansas City, iar eu îmi ţineam adunarea într-un auditoriu
puţin mai mare decât acesta. El s-a apropiat de mine şi m-a întrebat:

„Frate Branham, crezi că Dumnezeu va asculta şi
rugăciunea mea?”

„Dumnezeu ascultă rugăciunea oricui,” am răspuns eu.

Omul nu ştie cât valorează, de aceea a construit un
seminar care valorează cincizeci de milioane de dolari şi un birou care costă
trei milioane de dolari. Şi când te gândeşti că acesta este darul făcut de un
singur băiat din Oklahoma pentru Dumnezeu.

În seara aceea, când un maniac a urcat pe platforma
din Portland, Oregon, şi m-a ameninţat că mă va ucide, era de faţă şi Tommy
Osborn, un alt predicator cunoscut. El striga: „Tu amăgitorule!”… şi a spus
multe cuvinte grele la adresa mea. Era un bărbat mare şi puternic, din faţa
căruia au fugit toţi cei cincizeci de predicatori care se aflau pe platformă.
Eu cântăream doar cincizeci și opt de kilograme, iar el a venit spre mine
strigând: „În seara aceasta am să te trântesc jos de aici!” Toţi s-au dat
înapoi, dar eu am rămas liniştit. Ştiam că în asemenea situaţii, cel mai bun
lucru este să taci. Dacă spui gândurile tale, eşti pierdut, aşa că am tăcut
până când L-am auzit pe Duhul Sfânt vorbind prin gura mea.

Să nu uitaţi niciodată că Dumnezeu lucrează numai
prin om. El l-a ales pe om. Dumnezeu putea să propovăduiască Cuvântul prin
stele, prin copaci sau prin vânt, dar El l-a ales pe om. Da, El l-a ales
întotdeauna pe om ca să-I propovăduiască Evanghelia. Cum? Descoperind tainele
și cunoștința Sa mai dinainte, robilor săi proroci.

Omul acela stătea la câţiva paşi de mine şi mă
ameninţa. Părea un Goliat, dar Duhul Sfânt a spus: „Pentru că ai provocat
Cuvântul lui Dumnezeu, vei cădea la picioarele mele!”

Cred că vă puteţi da seama ce gânduri treceau prin
mintea acelui bărbat plin de furie, în timp ce stătea în faţa unui om de
cincizeci și opt de kilograme. Părea ca un munte.

El mi-a răspuns: „O să-ţi arăt eu la picioarele cui
voi cădea!” şi a ridicat pumnul să mă lovească. Eu nu m-am mişcat, ci am rămas
liniştit pe loc. El s-a apropiat de mine şi a făcut o figură ca să mă lovească.
Atunci m-am auzit spunând: Satană, ieşi afară din omul acesta!” Nu am vorbit
mai tare decât acum.

În clipa când pumnul lui a fost deasupra mea, am văzut
că ochii i se bulbucă, apoi a făcut o piruetă şi s-a prăbuşit la picioarele
mele. Limba i-a ieşit din gură şi au început să-i curgă balele. Atunci au
intrat poliţiştii. Pe doi dintre ei i-am condus mai târziu la Hristos, chiar în
garderoba acelui mare auditoriu.

În seara aceea, auditoriul era plin – în sală se
aflau câteva mii de persoane şi alte câteva mii stăteau afară, în ploaia care
nu mai contenea. Ei stăteau însă cu umbrelele deschise şi nu plecau. Unul
dintre poliţişti m-a întrebat:

„Este mort?”

„Nu, domnule,” am răspuns.

„Este vindecat?”

„Nu, domnule. El se închină la duhul care îl poartă
şi nu există nici o cale de a-l ajuta, până nu renunţă la ceea ce este în
mintea lui. Dorinţa mea este să-l rostogoliţi de aici ca să mă pot mişca.”

Tommy Osborn era în sală şi a fost martor la cele
petrecute. Când a plecat de la adunare, s-a încuiat în camera lui timp de trei
zile, după care s-a urcat în maşină şi a venit la Jeffersonville ca să mă
întâlnească. În clipa când m-a văzut, m-a întrebat: „Crezi că am şi eu darul
vindecării?”

„Tommy,” i-am răspuns eu, „pari a fi un băiat care
are propăşire şi îndurare pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Să nu gândeşti în
felul acesta! Tu ştii că Dumnezeu te-a chemat să propovăduieşti Evanghelia, iar
dacă El te-a chemat cu adevărat să faci aceasta, vindecarea divină este inclusă
în ea.” După aceea, el a mers cu fratele Bosworth, iar ieri am stat şi m-am
uitat la clădirea pe care a ridicat-o. O, Doamne, o clădire care costă un
milion şi jumătate de dolari sau aşa ceva… Acolo l-am văzut şi pe Oral, şi eu
nu am nimic împotriva lor.

Privind acele clădiri impunătoare, mă gândeam: „Eu
eram deja pe câmpul Evangheliei când ei erau nişte copii şi fiecare din ei s-a
inspirat din slujba mea. Sincer să fiu, nu mi-ar plăcea să vină în biroul meu.”
De ce? Pentru că eu am doar o maşină mică de scris aşezată la capătul unui
birou micuţ. Uh! Uh! Vedeţi? Eu n-aş vrea ca ei să vadă modestia mea.

În timp ce priveam acea clădire, mă gândeam:
„Doamne, priveşte clădirea aceasta care valorează trei milioane de dolari!” Pe
ea scria: „Casa viitoare.” Da, „Casa viitoare.” Eu nu spun aceste cuvinte ca să
râd de fraţii aceştia, ci pentru că aşa am gândit.

Apoi m-am gândit: „Unde este Casa mea viitoare?” Şi
o Voce mi-a zis: „Priveşte în sus!” Este minunat, nu-i aşa? Acesta este motivul
pentru care eu voi privi numai în sus, spre Casa mea viitoare. Prin aceasta nu
vreau să spun că ei nu vor fi acolo, ci spun că nădejdea mea este sus la cer.

Eu n-aş fi capabil să mânuiesc atât de mulţi bani.
Dumnezeu ştie aceasta. Şi apoi, dacă aş avea tot felul de obligaţii, aş mai
putea veni în locul acesta ca să vestesc Cuvântul? Credeţi că aş putea ţine
aici o adunare de trei zile, dacă aş fi ca fratele Roberts? El trebuie să aibă,
în fiecare zi, zeci de întâlniri de afaceri. O, eu aş renunţa din prima zi,
pentru că nu aş putea merge mai departe cu ele!

În ce mă priveşte, aş putea ţine o adunare chiar şi
acolo unde sunt cinci suflete sau chiar şi numai o persoană, pentru că mă duc
acolo unde mă trimite El. Şi nu am nevoie de bani, ci să-L am pe El tot mai
mult.

Acesta este lucrul pentru care aş vrea să vă rugaţi:
Să-L am mai mult pe El; să-L cunosc mai mult pe El şi Cuvântul Său.

Domnul să vă binecuvânteze.

În fiecare adunare sunt trei categorii de oameni:

-credincioşii adevăraţi;

-formaliştii;

-necredincioşii.

Şi Isus a avut aceste categorii în jurul Său, iar
aseară v-am spus cum a făcut separarea lor: spunând lucruri pe care nu le-a
explicat niciodată. Înţelegeţi? Astfel, El nu a explicat niciodată cum trebuie
să mănânce trupul Său, de ce a venit El, cum va veni din nou, cum va merge sus,
etc.

Oamenii spuneau că Isus este doar un om şi
răspândeau tot felul de zvonuri cu privire la El, astfel încât avea un renume
rău, dar El a spus acele cuvinte numai ca să le încerce credinţa.

Cei doisprezece ucenici ai Săi nu s-au clintit,
chiar dacă nu au putut să-şi explice înţelesul cuvintelor Sale. Priviţi ce a
spus Petru: „…la cine să ne ducem? Tu ai
cuvintele vieţii veşnice.
” (Ioan 6.68).
Ei au văzut Cuvântul făgăduit de Dumnezeu pentru ziua aceea adeverit, de aceea
au putut spune: „Ştim că Tu eşti Cel aşteptat.”

Uitaţi-vă la femeia
sunamită care a primit un fiu prin binecuvântarea rostită de Elisei. Când fiul
făgăduit a murit, ea a spus slujitorului ei: „Mână şi pleacă, să nu opreşti
pe drum decât când ţi-oi spune
.” (2Împăraţi 4.24). Vedeţi? Ea s-a dus
direct la omul lui Dumnezeu. El nu ştia ce se întâmplase, dar ea ştia că
profetul lui Dumnezeu care-i spusese că va avea un fiu, şi-l primise, va putea
să-i spună şi de ce îl luase Dumnezeu. Femeia a fost statornică în credinţa ei
şi noi ştim că Elisei s-a dus cu ea deşi nici măcar nu ştia ce trebuie să facă.
El s-a plimbat prin încăpere, încoace şi încolo, iar după aceea s-a culcat pe
copil şi acesta a revenit la viaţă.

Vedeţi, aceasta s-a
întâmplat pentru că femeia a crezut. Ea nu a putut explica ceea ce s-a
întâmplat, şi nici Elisei, dar a crezut. Nimeni nu Îl poate explica pe
Dumnezeu, dar când Îl vedeţi făcând ceva ce a făgăduit în Cuvântul Său, Îl
credeţi şi-L urmaţi.

Uitaţi-vă ce au făcut
soldaţii romani înainte de răstignirea lui Isus. Ei fuseseră îmbătaţi, aşa că
L-au scos afară şi au început să-L lovească peste faţă şi să-I zică: „Proroceşte,
cine Te-a lovit?”
(Luca 22.64). Deşi era legat la ochi, El a ştiut cine L-a
lovit, dar nu trebuia să facă pe clovnul. De aceea a tăcut.

El a spus în Ioan 5.19: Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la
Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi
Fiul întocmai
.”

Conform propriilor Sale cuvinte:
„că Fiul nu poate face nimic de la Sine,” vedem că Isus nu a făcut nici
o minune până nu a primit mai întâi o vedenie de la Tatăl. El nu a spus: „până
nu aude ce spune Tatăl,” ci: „El nu face decât ce vede (în vedenie) pe
Tatăl făcând.”

Nici un proroc şi nici un văzător
din Biblie nu a făcut ceva la întâmplare, ci toţi au făcut numai ceea ce le-a
arătat Dumnezeu. Nici trupul uman nu merge la voia întâmplării, ci este
călăuzit de ochi, acelaşi lucru fiind valabil şi pentru Trupul lui Hristos: El
merge după călăuzirea primită de la Tatăl. Astfel, Dumnezeu ne arată vedenia, iar
noi acţionăm conform ei.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mie
îmi place mult în mijlocul vostru, pentru că sunteţi un popor plăcut.

Dorinţa noastră a fost să închiriem
sala pentru cinci servicii, dar nu am reuşit s-o obţinem decât pentru patru
seri, dar cred că dacă va fi cu voia Domnului, voi mai veni în mijlocul vostru.

Voi ştiţi că în Biblie este un
Cuvânt interesant care spune: „Totuşi, veniţi să ne judecăm, zice Domnul…” (Isaia
1.18). Da, să facem aceasta înainte de a veni timpul acela când ne vom întâlni
cu El pe malul celălalt al Râului. Aş vrea ca El să fie atunci Martorul meu că
v-am spus Adevărul, Cuvântul Său.

Nu aş fi un făţarnic dacă v-aş
ascunde ceva din Cuvântul Său?

Eu am o soţie pe care o iubesc şi
câţiva copilaşi care m-au întrebat de curând plângând la telefon: „De ce nu vii
acasă?” De ce nu o fac? Pentru că aici sunt alţi copii bolnavi şi nevoiaşi care
au nevoie de ajutor. Aici sunt soţiile altor bărbaţi şi oameni care au nevoie
de mântuire, iar eu trebuie să stau printre ei, deoarece ştiu că într-o zi voi
trece Râul. Atunci, mă voi aşeza şi mă voi odihni după toată osteneala de aici.
Acum îmbătrânesc şi nu mai sunt la fel de tare ca la început, dar merg mereu
înainte ca şi cum astăzi aş sta pentru ultima dată înaintea voastră; şi ştiu că
atunci când voi pleca din viaţa aceasta, nu va mai trebui să fac ceea ce fac
acum.

Să ne ridicăm în picioare, în semn
de respect faţă de Cuvântul Lui şi să deschidem Bibliile la Marcu 16, de
unde voi citi începând cu versetul 9.

Acesta este mesajul de încheiere al
campaniei de aici. Voi citi cuvintele de încheiere, ultimele lucruri pe care
le-a spus Isus Bisericii Sale, înainte ca să Se înalţe din mijlocul ei. Acestea
sunt cuvintele pe care le-a spus imediat după învierea Sa.

Deci, Marcu 16.9-20:

(Isus, după ce a înviat, în dimineaţa zilei dintâi
a săptămânii, S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena, din care scosese şapte
draci.

Ea s-a dus şi a
dat de ştire celor ce fuseseră împreună cu El, care plângeau şi se tânguiau.

Când au auzit ei
că este viu
…” Gândiţi-vă la cuvintele acestea: „Când au auzit ei
că este viu
…” O, Doamne! Noi putem auzi şi astăzi acelaşi lucru: că El
este viu! Oh! Oh!

„…şi că a fost
văzut de ea, n-au crezut-o.

După aceea S-a
arătat, în alt chip, la doi dintre ei, pe drum, când se duceau la ţară.

(Aceştia erau Cleopa şi prietenul lui, care mergeau la Emaus).

Aceştia s-au dus
de au spus lucrul acesta celorlalţi, dar nici pe ei nu i-au crezut.

În sfârşit, S-a
arătat celor unsprezece, când şedeau la masă; şi i-a mustrat pentru necredinţa
şi împietrirea inimii lor, pentru că nu crezuseră pe cei  ce-L văzuseră înviat
. Mă întreb dacă
nu cumva ar face şi cu noi la fel.

Apoi le-a zis: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice
făptură.

Cine va crede şi se va boteza
va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.

Iată semnele care vor însoţi
pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă
vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi
bolnavii se vor însănătoşi.”

Domnul Isus, după
ce a vorbit cu ei, S-a înălţat la cer şi a şezut la dreapta lui Dumnezeu.

Iar ei au plecat
şi au propovăduit pretutindeni. Domnul lucra împreună cu ei şi întărea Cuvântul
prin semnele care-l însoţeau. Amin.)
.

Tema pe care aş vrea s-o iau din textul acesta, se
intitulează „O judecată la Tribunal.”

Scumpul nostru Tată ceresc, Te rog să iei Cuvântul
Tău şi în după-amiaza aceasta când vrem să privim la Judecata Cuvântului Tău şi
să faci să simţim prezenţa lui Isus cel înviat în mijlocul nostru, astfel încât
să nu fim la fel de nepăsători ca ucenicii din relatarea pe care tocmai am
citit-o.

Fă ca atunci când vom pleca de aici, să putem spune
şi noi ca cei doi ucenici ai Tăi: „Nu ardea inima în noi în timp ce ne vorbea?”

De ce erau ei îngrijoraţi? De ce erau aşa de trişti?
Când ai vorbit cu ei, Ţi-au zis: „Tu eşti
singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele
acestea?”

Ce?”, le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu
Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea
lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod
.” (Luca 24.18-19).

Când ei Ţi s-au adresat
ca unui Profet, era şi normal să mergi direct la Cuvânt, pentru că Cuvântul
vine la proroci, şi să le deschizi mintea, zicând: „O,
nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus
prorocii!

Nu trebuia să sufere Hristosul
aceste lucruri şi să intre în slava Sa?”

Şi a început de la
Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu
privire la El
.” (Luca 24.25-27). Dar cu toate acestea, ei nu puteau
înţelege încă, cine stătea înaintea lor.

Dar când ai intrat cu ei
în casă, ai făcut un lucru pe care L-ai mai făcut şi înainte de a fi prins şi
răstignit, iar atunci li s-au deschis ochii şi Te-au recunoscut, însă Tu te-ai
făcut nevăzut dinaintea lor. Ei au alergat imediat înapoi la Ierusalim şi le-au
spus celorlalţi ucenici că au stat şi au cinat cu Tine. Atunci, Tu ai apărut în
mijlocul lor, măcar că toate uşile erau închise şi i-ai mustrat pentru
necredinţa inimii lor.

Cât de mult s-au bucurat
ucenicii, când au văzut că ai făcut acelaşi lucru pe care l-ai făcut şi înainte
de răstignire, dovedind astfel, că Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci.

O, Dumnezeule, Te rugăm
să vii şi să faci şi astăzi la fel ca atunci. Vino în mijlocul nostru! Tu ai
făgăduit că vei face aceasta în zilele din urmă, de aceea fă ca inimile noastre
să nu mai fie atât de nepăsătoare, umplute cu teologie modernă şi cu lucrurile
lumii, astfel încât să nu Te putem vedea, ci deschide-ne ochii şi mintea ca să
putem crede, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Vă puteţi aşeza.

Sunt încredinţat că puterea învierii, care a fost
dovedită în mijlocul vostru în săptămâna aceasta, v-a lăsat totuşi puţin
sceptici, deoarece este pentru prima dată când trăiţi o asemenea experienţă şi
desigur, lucrurile pe care le-aţi văzut deja, sunt minunate. Dar ceea ce aţi
văzut voi aici,  s-a întâmplat deja de
mii de ori şi nu a dat greş niciodată, indiferent în ce naţiune sau unde am
fost, ci totul a decurs în mod desăvârşit. Cine altcineva poate fi atât de
desăvârşit, dacă nu singur Dumnezeu? Desigur.

Dar pentru cei necredincioşi aceste lucruri par
dubioase. Acesta este adevărul. Aşa s-a întâmplat şi în zilele când a fost El
pe pământ. Naşterea şi toate celelalte lucruri din viaţa Lui au fost dubioase
pentru cei din jur, dar Dumnezeu face aceasta numai ca să încerce credinţa
poporului Său.

Mă gândeam că ar fi minunat dacă în după-amiaza
aceasta, El ar umbla prin mijlocul nostru, descoperind lucrurile ascunse ale
inimilor. Eu am luat doar două sau trei exemple din Scriptură, dar toate cele
patru Evanghelii se îmbină în mod desăvârşit, completându-se una pe cealaltă,
şi nu se găseşte nici măcar o contrazicere sau greşeală. Unii oameni sunt de
părere că Biblia se contrazice, dar eu am oferit salariul meu pe un an celui
care îmi va arăta o singură contrazicere în Cuvântul lui Dumnezeu. El nu se
contrazice! Dacă ar face aceasta, El nu ar fi pentru mine! Dar Cuvântul nu Se
contrazice, pentru că trebuie să fie Adevărul desăvârşit.

Noi ştim că Dumnezeu va judeca lumea, iar dacă o va
face printr-o biserică, atunci care ar fi aceea, fiindcă toate se deosebesc
între ele. Dumnezeu va judeca lumea prin Isus Hristos, iar Isus Hristos este
Cuvântul. Aşa spune Biblia.

La început era Cuvântul… şi Cuvântul era
Dumnezeu.”
(Ioan 1.1).

El a judecat lumea din zilele lui Noe şi a judecat
Egiptul în zilele lui Moise. El a judecat lumea în fiecare epocă, chiar şi în
zilele când a fost pe pământ, chiar şi acum, şi întotdeauna a făcut-o prin
Cuvântul Său, prin Cuvântul făgăduit pentru epoca respectivă. Fie că credem,
fie că nu credem, El este dator faţă de Cuvântul Său să facă aceasta.

În Matei 12 ni se spune că deşi Isus a făcut multe
semne şi minuni în mijlocul poporului, ei totuşi nu L-au crezut. De ce aceasta?
Ca să se împlinească cuvintele prorocului Isaia: „…Întruna
veţi auzi, şi nu veţi înţelege; întruna veţi vedea, şi nu veţi pricepe!

(Isaia 6.9).

Aceste cuvinte trebuie
să se împlinească:

Căci oamenii vor fi
iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători
de părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,

fără dragoste
firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neîmblânziţi, neiubitori de
bine,

vânzători, obraznici,
îngâmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;

având doar o formă de
evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia
.” (2
Timotei 3.2-5).

Ce lucru trist! Cum ar
fi dacă ai avea o asemenea stare? Cum ar fi dacă în locul acelei femei
necredincioase sau a acelui bărbat care nu poate să creadă, ai fi tu? Te-ai
gândit vreodată la aceasta? Încearcă şi pune-te în locul lui sau al ei. Aceasta
ar trebui să aducă în inima ta milă, nu dispreţ pentru ei. Acesta este
adevărul.

Înainte de a începe
rugăciunea pentru bolnavi, vom avea în locul acesta o mică judecată. Aş vrea să
fiţi atenţi ca să puteţi înţelege ceea ce vreau să spun prin această judecată
la Tribunal. Nu va dura mult.

Cazul aflat pe rol este
„Făgăduinţa lui Dumnezeu împotriva lumii!” iar învinuirea adusă de acuzare este
„Încălcarea făgăduinţei!”

Se aude bine? Ridicaţi
mâna dacă se aude bine. Deci, acuzaţia este „Încălcarea făgăduinţei.” Astfel,
ei spun că Dumnezeu a făcut o făgăduinţă şi nu S-a ţinut de ea. Cuvântul lui
Dumnezeu a făcut o făgăduinţă şi acum este adus în faţa Instanţei, fiind acuzat
de încălcarea ei.

Dacă înţeleg bine
procedura, procurorul reprezintă statul. În cazul nostru, procurorul este Satan
şi reprezintă lumea, pentru că este stăpânul ei, iar Acuzatul este Dumnezeul
cel Atotputernic.

Întotdeauna acuzatul are
martori care sunt puşi la dispoziţie de către apărare. În cazul nostru,
martorul apărării este Duhul Sfânt. Dar şi procurorul are câţiva martori şi îi
vom enumera imediat: primul este domnul Necredincios, al doilea este domnul
Îndoielnic, iar al treilea este domnul Nerăbdător. Ei sunt cei prin care
procurorul încearcă să câştige procesul intentat împotriva lui Dumnezeu.

Şi pentru că avem toate
personajele, vom chema Tribunalul care trebuie să facă dreptate.

Primul martor adus de
procuror este domnul Necredincios, iar plângerea făcută de el este că „Cuvântul
făgăduit de Dumnezeu nu este Adevărul absolut.”

El pretinde că este credincios, deşi nu este
adevărat. Domnul Necredincios spune că de curând a participat la o aşa zisă
adunare a Duhului Sfânt, unde oamenii îşi puneau mâinile peste cei bolnavi pe
baza Cuvântului din Marcu 16, de unde tocmai am citit şi noi: „…îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor
însănătoşi.”
(Marcu 16.18).

În continuare, el mărturiseşte următoarele: „Un
predicator, care pretindea că este umplut cu Duhul Sfânt,   şi-a pus mâinile peste mine, pe baza
făgăduinţei din Marcu 16.18, făgăduinţă pe care a făcut-o Dumnezeu. El spunea
că este credincios şi mulţi s-au ridicat şi au mărturisit că sunt vindecaţi.
Acel bărbat şi-a pus mâinile şi peste mine, dar deşi au trecut deja câteva luni
de atunci, nu s-a întâmplat nimic, ceea ce mă face să declar că făgăduinţa lui
Dumnezeu nu este adevărată.”

În ordine. Domnul Necredincios se poate retrage.

Următorul martor al acuzării este domnul Îndoielnic,
iar mărturia lui este următoarea:

„Fiind foarte bolnav, am mers la o biserică ce
pretindea că are un păstor evlavios care crede Cuvântul lui Dumnezeu. El avea
un vas micuţ cu untdelemn. Cei bolnavi care mergeau la rugăciune, erau unşi cu
acel untdelemn după ce, mai întâi, li se citea făgăduinţa lui Dumnezeu din
Iacov 5.14-15, care spune:

Este vreunul printre
voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după
ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.

Rugăciunea făcută cu
credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut
păcate, îi vor fi iertate
.”

Domnul Îndoielnic a
continuat:

„M-am dus şi eu la acest
predicator, pentru că i-am auzit pe mulţi spunând că au fost vindecaţi, şi m-am
lăsat şi eu uns cu untdelemn, după ce mi s-a citit făgăduinţa lui Dumnezeu din
Biblie. Aceasta mi s-a întâmplat acum o lună şi totuşi sunt la fel de bolnav ca
atunci.”

Aceasta a fost plângerea
domnului Îndoielnic.

Apoi, procurorul Satan
şi-a chemat următorul martor pe domnul Nerăbdător.

„Acuzatul este un
ticălos! Scuzaţi-mi expresia, dar El vă face să vă agitaţi atât de tare încât
nu mai ştiţi ce să faceţi!”

Domnul Nerăbdător
adaugă: „Într-o zi, în timp ce citeam Biblia (Dacă sunteţi atenţi, veţi vedea
că toţi aceştia citesc Biblia), am dat peste pasajul din Marcu 11.23-24, unde
Dumnezeu însuşi a făgăduit şi a zis:

Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia:
„Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va
crede că ce zice se va face, va avea lucrul cerut.

De aceea vă spun că orice lucru
veţi cere, când vă rugaţi, să credeţi că l-aţi şi primit, şi-l veţi avea
.”

Eu sunt olog de treizeci de ani şi
când am găsit acest pasaj, am acceptat făgăduinţa şi am crezut că sunt
vindecat. De atunci au trecut cinci ani şi încă nu s-a întâmplat nimic. Eu sunt
la fel de olog ca atunci când am găsit făgăduinţa lui Dumnezeu.”

Domnul Nerăbdător îşi încheie
mărturia şi se retrage.

Este rândul procurorului Satan să
concluzioneze acuzaţia sa, aşa că îşi începe pledoaria privind spre public:

„Oamenii aceştia spun că sunt
credincioşi, aşa că Dumnezeu nu este justificat în darea făgăduinţelor arătate
deja de martori, dacă nu este capabil să le împlinească.”

Vedeţi? El Îl acuză pe Dumnezeu.

Satan continuă: „Dumnezeu a dat
aceste făgăduinţe în Cuvântul Său şi a spus că aparţin copiilor Săi care cred.
Şi iată că acum, copiii Lui credincioşi au păşit aici şi au mărturisit că deşi
au acceptat acele făgăduinţe, care sunt date în Cuvântul Lui, nu au obţinut
nici un rezultat.”

Acesta este motivul pentru care
procurorul Satan Îl învinuieşte pe Dumnezeu încercând să câştige procesul
intentat împotriva Lui.

„Dumnezeu a spus ceva în Cuvântul
Lui şi a dat făgăduinţe pentru copiii Lui credincioşi, dar nu a rămas pe ceea
ce a făgăduit. Prin aceasta, El Se dovedeşte a fi necinstit, pentru că a
făgăduit ceva ce nu este în stare să împlinească.”

În continuare, procurorul aduce
învinuiri grele împotriva Acuzatului:

„El nu este în stare să Se apere
împotriva acuzaţiilor aduse de martorii acuzării, care au dovedit că Dumnezeu
nu stă în spatele Cuvântului Său făgăduit, ca să-L împlinească! Făgăduinţa lui
Dumnezeu spune că toate lucrurile sunt posibile celui ce crede. Aceasta spune
El în Cuvânt!”

Procurorul Îl acuză cu toată
convingerea, deoarece crede că mărturia celor trei martori ai Săi, care au
venit cu citate din Biblie, îi va aduce câştig de cauză.

 Satan continuă: „Dumnezeu a făgăduit că El va
trăi şi după răstignire şi că este viu în veci. În Evrei 13.8 făgăduieşte că „este
Acelaşi ieri, azi şi în veci,
dar în realitate nu este în stare să
împlinească ceea ce a făgăduit. Adevărul este că Dumnezeu nu este în stare
să-Şi ţină Cuvântul. Cu alte cuvinte, El a pretins doar că este înviat din
morţi!

În Ioan 14.12, El a spus: „…cine
crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…”
dar în realitate
nu este adevărat. Ba mai mult, în versetul 19 din acelaşi capitol, El spune: „Peste
puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu
trăiesc, şi voi veţi trăi
.”

În Luca 17, El spune că  în timpul acesta în care trăim noi, va fi la
fel ca în zilele Sodomei şi că lumea va fi în aceeaşi stare de păcat ca atunci,
iar în versetul 30, spune că Dumnezeu va veni jos, fiind Cuvântul descoperit în
trup omenesc şi că va face exact aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci
când I s-a descoperit lui Avraam în chipul unui bărbat, pe care Avraam L-a
numit „Elohim.”

Isus a spus că atunci când Se va
arăta Fiul omului, va fi la fel ca în zilele lui Lot. El a mai făgăduit că va
fi cu copiii Săi, ba mai mult, că va fi în ei până la sfârşitul lumii.

De asemenea, El pretinde că cerul
şi pământul vor trece, dar cuvintele Lui nu vor trece.”

Desigur, procurorul se gândeşte că
dovezile lui sunt concludente ca să-i aducă câştig de cauză. Are trei martori
cu ajutorul cărora a putut să dovedească în mod categoric că Cuvântul lui
Dumnezeu nu este Adevărul.

În după-amiaza aceasta, voi sunteţi
judecătorii şi juriul. Mintea voastră este juriul, iar hotărârea pe care o
luaţi este judecătorul. Voi sunteţi cei care veţi da sentinţa şi în continuare
veţi acţiona după sentinţa pe care o veţi da. Înţelegeţi? Voi trebuie să luaţi
hotărârea, pentru că faptele voastre vorbesc mai tare decât cuvintele voastre.
Acesta este adevărul. Voi puteţi spune orice, fiindcă, dacă cuvintele voastre
nu vin din inimă, nu veţi înfăptui nimic din ceea ce veţi spune! Înţelegeţi?
Faptele voastre vor fi mai puternice decât cuvintele voastre.

Acestea fiind spuse, procurorul
Satan ia loc. El şi-a adus martorii prin care şi-a întărit acuzaţiile, şi a
plasat Cuvântul lui Dumnezeu acolo unde a vrut. Se aşază liniştit, convins că
dovezile lui sunt zdrobitoare şi că ele îi asigură succesul.

Acum, vom chema sus Martorul
apărării, pe Duhul Sfânt. Voi ştiţi că dacă există un inculpat, trebuie să
existe şi un martor al apărării, iar în cazul nostru, Martorul apărării este
Duhul Sfânt. El Îl va apăra pe Dumnezeu, care este Inculpatul din procesul
nostru.

Iată primele cuvinte rostite de
Duhul Sfânt când păşeşte înaintea curţii:

„Procurorul a interpretat greşit
Cuvântul înaintea oamenilor, exact cum a făcut şi cu prima fiinţă umană pe care
a amăgit-o în Eden, cu Eva. Da, el a interpretat Cuvântul greşit înaintea
oamenilor.”

Acesta este primul lucru cu privire
la care atrage atenţia Martorul apărării.

El continuă: „Dacă aţi fost atenţi,
procurorul a spus că făgăduinţele lui Dumnezeu sunt valabile pentru
credincioşi, şi că ei sunt singurii care au parte de ele. Făgăduinţele nu sunt
date pentru cei necredincioşi şi îndoielnici! Ele sunt date numai pentru cei
credincioşi şi dacă aţi observat, martorii acuzării au spus că alţi oameni
pentru care s-au făcut rugăciuni, au mărturisit că au fost vindecaţi.”

Vedeţi? Această afirmaţie a
înlăturat toate acuzaţiile aduse de procuror, dar să mergem mai departe.

Desigur, Martorul apărării ştie
cine este credincios şi cine nu, pentru că El este Cel care face Cuvântul viu.
Sunteţi de acord? (Amin). El trebuie să ştie aceasta.

Dacă trupul meu ar sta în clipa
aceasta aici fără duh, ar fi mort, pentru că numai viaţa, duhul, însufleţeşte
acest trup ca să se mişte.

Numai Duhul Sfânt poate însufleţi
Cuvântul; El este singurul care Îl aduce la Viaţă, de aceea numai El ştie cine
crede cu adevărat şi cine nu!

Martorii acuzării au spus un cuvânt
care acum se întoarce împotriva lor, şi anume: „Unii s-au ridicat şi au
mărturisit că au fost vindecaţi!” De ce n-au făcut-o şi ei? Prin aceasta,
martorii acuzării sunt deja condamnaţi.

Duhul este Cel care însufleţeşte
Cuvântul. Şi El mai spune ceva, ca o replică pentru procuror:

„Dumnezeu nu a fixat niciodată un
termen pentru vindecare!” Cuvântul Lui spune doar atât: „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav,
şi Domnul îl va însănătoşi.”
(Iacov 5.15).

În Marcu 16.18, El a
spus: „…îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi
bolnavii se vor însănătoşi.”
(Marcu 16.18), dar nu scrie că cei bolnavi vor
sări imediat în sus vindecaţi! Domnul a spus simplu, că dacă cred, vor fi
vindecaţi.

Vedeţi? Procurorul poate acuza
numai dacă citeşte greşit Cuvântul lui Dumnezeu.”

Mă gândesc că apărarea are un
Martor foarte bun, care ştie dacă oamenii cred sau nu. Martorul apărării a stat
şi stă întotdeauna numai pe Cuvânt.

El continuă: „Satan a citit greşit
Cuvântul în faţa celui necredincios şi necredinciosul a procedat ca atare. Dar
cel credincios a înţeles Cuvântul întocmai şi a stat neclintit pe El.”

Vedeţi? Ei nu puteau să dovedească
învinuirile aduse la adresa lui Dumnezeu: că El nu este credincios Cuvântului
Său! Ba mai mult, se poate vedea că în realitate ei sunt cei necredincioşi!

Noi spunem că suntem mântuiţi, iar
cei necredincioşi ne întreabă: „Cum poţi dovedi aceasta?” Foarte simplu: Viaţa
mea dovedeşte că sunt mântuit. Felul în care acţionez dovedeşte dacă sunt
mântuit sau nu. Nu contează cât de mult spun eu că sunt mântuit, pentru că
oamenii vor privi la viaţa mea şi vor şti dacă ceea ce spun este adevărat sau
nu.

Acelaşi lucru este valabil şi
pentru vindecare: dacă o accepţi şi crezi că eşti vindecat, vei acţiona ca
atare. De ce? În tine se va produce o schimbare vizibilă şi atunci, nimeni şi
nimic nu-ţi va putea lua încredinţarea pe care ai primit-o. Acesta este
Cuvântul lui Dumnezeu! Dar tu trebuie să accepţi vindecarea şi s-o mărturiseşti
cu gura ta.

La fel este cu mântuirea: Voi
sunteţi mântuiţi prin credinţă!

Isus i-a spus femeii care avea
scurgerea de sânge şi s-a atins de haina Lui: „Fiică, credinţa ta te-a
mântuit
…” (Marcu 5.34).

Eu nu sunt un bărbat cult, dar am
căutat explicaţia câtorva cuvinte. Astfel, cuvântul „salvat” vine din grecescul
„sozo”. Voi sunteţi salvaţi, „sozo”, atât fireşte, cât şi duhovniceşte. El a
salvat-o „Sozo” de la o moarte prematură, exact aşa cum ne salvează „sozo” din
iad. În limba greacă, pentru ambele situaţii este folosit acelaşi cuvânt:
„sozo.”

Vedeţi? „Credinţa ta te-a
mântuit
„sozo” şi te-a salvat „sozo” de boala pe care ai avut-o.” Deci în
ambele cazuri este folosit acelaşi cuvânt: „sozo.”

Apoi Duhul Sfânt a continuat:
„Procurorul a citit greşit Cuvântul cu privire la vindecarea bolnavilor,
deoarece nicăieri nu scrie că ei se vor ridica imediat ce li s-a dat
făgăduinţa. Mai mult, Cuvântul spune clar că „cei ce vor crede se
vor însănătoşi.”
Înseamnă că bolnavul trebuie să creadă, pentru că această
făgăduinţă este valabilă numai pentru cei credincioşi!”

Următorul lucru asupra căruia vrea
să atragă atenţia Martorul apărării este că Cuvântul lui Dumnezeu este o
sămânţă care a fost semănată de Semănător. Dacă sămânţa cade într-un pământ
bun, va veni la viaţă şi va trăi.”

Dacă, de exemplu, un fermier
seamănă porumb sau orice altă sămânţă şi a doua zi după ce a semănat-o s-ar
duce şi ar dezgropa-o ca să vadă în ce stadiu se află, ce ar observa? „Păi, nu
se vede nici un progres faţă de ziua de ieri!” În ziua următoare s-ar duce şi
ar dezgropa-o din nou. Ce ar constata? Că este la fel ca ieri. Dacă el va
continua să facă acest lucru, sămânţa aceea nu va veni niciodată la suprafaţă.
Nu poate veni, pentru că de câte ori o dezgropi, strici lucrurile. Tu trebuie
s-o predai pământului şi să-l laşi pe el să facă restul.

De fiecare dată când priveşti la
simptomele bolii tale, mărturiseşti despre ea, te plângi cu privire la ea şi
atunci Dumnezeu nu te va putea vindeca niciodată. Predă-o însă lui Dumnezeu şi
crede Cuvântul Său, fiindcă atunci El Îşi va împlini făgăduinţa dată. Dar nu
uita! Pe tine nu te interesează ce boală ai, nici cum te simţi; nu te
interesează nimic, pentru că Dumnezeu ţi-a făgăduit vindecarea şi potenţial ai
primit-o deja în momentul când ai acceptat-o. Aceasta este vindecarea în formă
de sămânţă (Fratele Branham bate de cinci ori în amvon).

Dacă eu îţi cer un stejar, iar tu
îmi dai o ghindă, potenţial eu am un stejar.

Dacă îţi cer un ştiulete de porumb,
iar tu îmi dai un grăunte, potenţial eu am ştiuletele. De ce? Pentru că predau
grăuntele, pământului, îl ud şi îl plivesc pentru ca nici o buruiană să nu se
poată apropia de el, ca să ia puterea pământului din jurul lui. Atunci,
germenul de viaţă din sămânţă va veni la suprafaţă. Dacă sămânţa nu posedă
germenul de viaţă, nu va creşte, dar dacă îl posedă, nu există nimic s-o poată
opri să crească.

Cineva m-a întrebat: „Ce crezi
despre înviere?”

Du-te şi toarnă o placă de beton în
curtea ta. Unde vei avea cea mai deasă iarbă în primăvara următoare? La
marginea trotuarului. De ce? Pentru că atunci când razele calde ale soarelui
încep să încălzească pământul, nu există nici o posibilitate de a opri viaţa să
vină la suprafaţă. Ea găseşte drumul spre lumină. Îşi croieşte drum de-a lungul
plăcii de beton şi iese la capătul trotuarului, unde-şi scoate capul afară ca
să-L laude pe Dumnezeul cel Atotputernic pentru razele binefăcătoare ale
soarelui. Soarele (Sun în engleză), controlează viaţa botanică. „Son” în limba
engleză înseamnă „Fiul” şi El controlează toată Viaţa veşnică, pentru că numai
în El se primeşte Viaţa veşnică. Nimic nu o poate ascunde, pentru că este hotărât
să fie o înviere. Deci, nu te îngrijora, pentru că tu vei veni oricum,
indiferent unde te vei afla.

Dacă crezi şi accepţi vindecarea,
tu trebuie să te vindeci. Cuvântul lui Dumnezeu şi făgăduinţele Lui sunt o
sămânţă pe care a semănat-o Semănătorul. Dar ce spune Cuvântul?

O parte din sămânţă a căzut în
locuri stâncoase şi pentru că nu avea rădăcină, s-a uscat.

O altă parte a căzut între spini şi
spinii, problemele, au înecat-o.

Dar o altă parte din sămânţă a
căzut în pământ bun, acolo unde nu au fost nici stânci, nici spini şi a adus
roadă.

Totul depinde de voi. Dacă
permiteţi ca un necredincios să vină în casa voastră şi-i ascultaţi cuvintele:
„Păi, aşa ceva nu mai există astăzi!” lăsaţi buruienile să vă invadeze şi vă
vor sufoca! Dar voi să spuneţi: „Dumnezeu a spus că sunt vindecat şi o cred din
toată inima mea!” Această credinţă va scoate afară toată necredinţa şi va aduce
roada aşteptată. Acesta este adevărul.

În continuare, Avocatul apărării
cheamă şi El câţiva martori, aşa cum a chemat şi procurorul.

Primul Său martor este profetul
Noe. Să auzim mărturia lui:

„Noe, ce ai de spus în după-amiaza
aceasta?”

„Eu am trăit într-o epocă
ştiinţifică mult mai avansată decât cea din timpul acesta. Pe pământ nu plouase
niciodată, pentru că Dumnezeu uda pământul prin rouă şi prin izvoarele
subterane, dar într-o zi, El mi-a vorbit şi mi-a spus că va ploua de sus. Eu am
dus mesajul Său la oamenii din timpul acela, dar ei nu m-au crezut! Dumnezeu
mi-a poruncit să construiesc o corabie şi eu am făcut întocmai, vestind tot
timpul avertizarea Domnului: că va ploua de sus.

Domnul Necredincios, domnul
Îndoielnic şi toţi ceilalţi, au râs şi m-au batjocorit spunând că sunt nebun,
deoarece cercetările lor ştiinţifice au arătat că sus nu există nici un strop
de apă. Ei puteau să zboare pe Lună şi pe stele şi au construit lucruri pe care
lumea de astăzi nu le poate face cu toată dotarea ei ştiinţifică. Da, ei au
dovedit ştiinţific că sus nu este nici un strop de apă. Cu toate acestea,
Dumnezeu mi-a spus că va ploua şi eu am crezut că dacă El a spus acest lucru,
va fi în stare să-l şi împlinească. Eu ştiam că şi dacă nu este apă sus, El o
poate pune acolo, aşa că am continuat să vestesc mesajul Său. Domnul
Necredincios m-a batjocorit pentru acele cuvinte, domnul Îndoielnic s-a îndoit
de ele, iar domnul Nerăbdător nu a putut aştepta să vadă ce se va întâmpla. Dar
eu am continuat să vestesc mai departe, construind în acelaşi timp corabia. Ei
veneau în fiecare zi şi-mi spuneau râzând:

„Presupunem că va ploua astăzi, nu?
Ha, ha, ha!” sau: „Eu am crezut că eşti un bărbat normal şi că îţi vei reveni…”
sau: „Unde este ploaia? Îţi aminteşti că ai spus că va ploua?”

Vedeţi, aceştia sunt cei care se
pretind credincioşi, dar în realitate nu sunt ceea ce vor să pară. Mă refer la
domnul Necredincios, la domnul Îndoielnic şi la domnul Nerăbdător.

„O, Noe, noi am ştiut întotdeauna
că eşti un profet mincinos, pentru că ideile tale prosteşti sunt contrazise de
ştiinţă! Ideile tale sunt în opoziţie cu tendinţele moderne. Tu nu vorbeşti ca
pastorii noştri, ceea ce dovedeşte că eşti greşit. Mai mult, suntem siguri că
nu eşti un profet adevărat, pentru că ai spus că va ploua de sus şi deşi a
trecut o lună de atunci, nu s-a întâmplat nimic.”

„Măi profetule, au trecut doi ani…
parcă ziceai că a spus Dumnezeu că va ploua…”

„Da, El a spus aceasta.”

„Păi, au trecut doi ani de atunci…”

Da, au trecut cinci ani, douăzeci
de ani, cincizeci de ani… şi iată că arca este gata. Noe stătea liniştit lângă
uşă când au apărut din nou domnul Batjocoritor, domnul Necredincios, domnul
Îndoielnic şi domnul Nerăbdător şi au zis într-un glas:

„Păi, unde este ploaia?”

„Dumnezeu nu a spus când va ploua,
ci a spus că va ploua. Da, aşa mi-a spus El: „Fă-ţi o corabie, căci va ploua,
iar tu vei fi scăpat prin ea!” El nu mi-a spus când se va întâmpla aceasta, ci
mi-a zis doar să construiesc corabia pentru că va ploua, iar eu L-am ascultat.”

„Păi, dacă tu ţi-ai făcut partea,
înseamnă că şi Dumnezeu şi-o va face pe a Lui, nu?”

„Da, dar El nu a spus când o va
face…”

Anii au trecut şi iată că mai
trebuiau încă şapte zile ca să fie o sută douăzeci ce ani. În tot acest timp,
domnul Necredincios, domnul Batjocoritor, domnul Îndoielnic şi domnul
Nerăbdător au râs de mine şi m-au batjocorit. Au spus că sunt nebun dacă pot să
cred o asemenea făgăduinţă, iar dacă Dumnezeu a spus într-adevăr aşa ceva, nu
poate s-o împlinească, etc. Cu toate acestea, eu am rămas credincios pe ceea ce
a spus Dumnezeu şi nu m-am clintit nici o clipă! Da, eu L-am crezut şi am stat
neclintit pe făgăduinţa Lui.

Şi iată că într-o zi când au venit
să râdă din nou de mine, au găsit uşa închisă, iar când au văzut aceasta, şi-au
zis: „Păi, fanaticul acesta bătrân a închis uşa corăbiei!” Eu    i-am auzit când au spus aceste cuvinte, dar
adevărul era că nu eu închisesem uşa, ci Dumnezeu o făcuse, de aceea le-am zis:
„Nu eu am închis uşa, ci Dumnezeu! Fără îndoială, astăzi va începe să plouă.”

Dar prima zi a trecut şi ploaia n-a
venit. Când au văzut aceasta, ei au venit din nou la corabie şi au zis: „Nu
Dumnezeu a închis uşa, ci Noe şi fiii lui au făcut aceasta…”

Vedeţi, acestea erau cuvintele
spuse de Batjocoritor, de Necredincios, de Îndoielnic şi de Nerăbdător. Ei au
făcut aceasta în fiecare zi, dar iată că în ziua de 17 mai, a început să plouă.
Ploaia aceasta i-a nimicit pe toţi oamenii care, atunci când au fost puşi la
încercare de Cuvântul lui Dumnezeu, au râs şi L-au batjocorit, şi i-a salvat pe
toţi cei care au crezut făgăduinţa Sa şi s-au pregătit conform poruncii Lui.”

Ajunge, Noe, pentru că vreau să
chem un alt martor. Al doilea martor al apărării a fost Avraam, care declară
următoarele:

„Eu am fost un om simplu, un
credincios, dar într-o zi, Dumnezeu mi-a vorbit şi mi-a făgăduit că voi avea un
fiu prin soţia mea, Sara. În vremea aceea, Sara avea 65 de ani, iar eu aveam 75
de ani. Ne-am căsătorit când ea avea şaisprezece ani şi suntem pe jumătate
fraţi. Soţia mea era stearpă, aşa că nu se vedea nici o posibilitate de a primi
acel fiu, dar pentru că Dumnezeu ne dăduse acea făgăduinţă, am început să ne
pregătim pentru primirea fiului făgăduit.

După ce a trecut prima lună, am
întrebat-o pe Sara: „Cum te simţi, iubito?” Cred că ţineţi minte că ea era în
menopauză de vreo douăzeci de ani. Şi eu am întrebat-o: „Sara, a apărut ceva
nou în aceste ultime douăzeci şi opt de zile?”

„Nu, nu este nici o diferenţă.”

Dar eu eram încredinţat că vom avea
copilul şi am rămas credincios făgăduinţei dumnezeieşti, chiar dacă anii au
trecut unii după alţii.

Domnul Necredincios, domnul
Îndoielnic şi domnul Nerăbdător, au încercat toate modalităţile de a mă
îndepărta de făgăduinţa lui Dumnezeu şi să mă convingă că sunt greşit:

„O, Avraam, tu ai fost un fermier
renumit şi apreciat de toţi, dar în ultimul timp ai deviat rău de tot. Tu crezi
ceva ce nu se va împlini niciodată, pentru că este împotriva ştiinţei ca un
bărbat şi o femeie de vârsta voastră să aibă un copil!”

Pe mine însă, nu m-a interesat ce
au spus ei şi L-am crezut pe Dumnezeu, iar acel lucru s-a împlinit douăzeci şi
cinci de ani mai târziu. El nu mi-a spus când voi avea copilul, ci mi-a spus că
îl voi avea. Da, eu L-am crezut pe Dumnezeu şi am pus deoparte tot ce mi s-a
spus împotriva cuvintelor Lui.”

Avraam nu s-a îndoit de făgăduinţa
lui Dumnezeu. Pe el nu l-a interesat cât erau de mulţi cei care ziceau: „Tu nu
mai poţi avea un copil! Acest lucru este imposibil! Vino-ţi în fire, fiindcă ai
înnebunit!” şi în tot acest timp a devenit tot mai puternic ancorat pe
făgăduinţă. Aceasta este ceea ce face credinţa adevărată. Ea nu cunoaşte nici o
îndoială.

Dar dacă nu cunoşti această credinţă
adevărată, vei renunţa foarte repede.

Avraam continuă: „Cuvântul nu mi-a
spus că voi avea copilul după un an, ci mi-a spus că îl voi avea.”

În ordine. Să chemăm un alt martor:
pe prorocul Isaia.

Isaia declară:

„Eu am fost un profet recunoscut de
toţi, pentru că Dumnezeu m-a legitimat înaintea lor, dar într-o zi am avut o
prorocie foarte neobişnuită: „Fecioara va naşte…” Aceste cuvinte au
sunat foarte ciudat pentru toţi.”

De fapt, acesta este felul de
lucrare al lui Dumnezeu: El face tot timpul lucruri ciudate. Iosif ar fi vrut
s-o poată crede pe Maria, dar ceea ce spunea ea era prea ciudat ca să poată fi
crezut.

„Când am avut prorocia, toţi m-au
crezut şi fiecare fecioară din Israel a început să se pregătească pentru
naşterea acelui Fiu care urma să fie zămislit de o fecioară. Dar zilele au
trecut, apoi au trecut lunile şi anii şi oamenii au început să creadă că sunt
un profet mincinos pentru că acea profeţie nu se împlinise încă. Dar eu am
ştiut că Cel ce făcuse această făgăduinţă este Acelaşi Dumnezeu care le-a făcut
şi pe celelalte. Făgăduinţa a fost dată şi au trebuit să treacă opt sute de ani
până când s-a împlinit întocmai.”

Să chemăm repede un alt martor: pe
Moise.

Noi ştim că toţi profeţii sunt
aleşi mai dinainte, pentru că Cuvântul spune că darurile şi chemarea sunt fără
pocăinţă. Domnul i-a spus lui Ieremia în capitolul 1.5: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei
tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te
pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor
.”

Isus Hristos a fost Sămânţa făgăduită Evei în
grădina Eden.

Ioan Botezătorul a fost văzut de Isaia cu şapte sute
doisprezece ani înainte de a se naşte: „Un glas
strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un
drum pentru Dumnezeul nostru!”
(Isaia 40.3).

Vedeţi, darurile şi
chemarea nu se primesc prin punerea mâinilor, ci voi le posedaţi deja când vă
naşteţi.

Moise se născuse să fie
un profet. Şi iată că stătea de patruzeci de ani în pustie, ca să uite toată
educaţia învăţată în Egipt. Dar într-o zi, Dumnezeu i s-a arătat într-un Stâlp
de Foc şi i-a vorbit: „Du-te, dar; Eu voi fi cu gura ta şi te voi învăţa ce
vei avea de spus.”
(Exod 4.12).

„Când am auzit
trimiterea lui Dumnezeu, eu m-am plâns şi am zis: „Ah! Doamne, eu nu sunt un om cu vorbirea uşoară; şi
cusurul acesta nu-i nici de ieri, nici de alaltăieri, nici măcar de când
vorbeşti Tu robului Tău; căci vorba şi limba-mi este încurcată
.” (v.
10). Dar Domnul mi-a răspuns:

Cine a făcut gura
omului?
” şi pentru că eu şovăiam în continuare, El mi-a zis: „Nu-i oare
acolo fratele tău, Aaron, levitul? Ştiu că el vorbeşte uşor
.” (v. 14). Şi a
adăugat: „El va vorbi poporului pentru tine, îţi va sluji drept gură, şi tu
vei ţine pentru el locul lui Dumnezeu.
” (v. 16).

Acest lucru mi s-a părut foarte bun, aşa că am mers.
Toţi cei care mă vedeau, râdeau de mine pentru că aveam optzeci de ani. Barba
mea lungă atârna în jos şi alături de mine, pe un măgar, mergea soţia mea
Sefora şi fiul nostru, micuţul Gherşom. Păşeam cu ochii aţintiţi spre cer, în
timp ce în mână ţineam toiagul meu strâmb. Aşa am plecat să cuceresc Egiptul.
Adevărul este că Dumnezeu a făcut totul. El a făcut şi toiagul acela strâmb,
arma prin care am putut birui. Acel toiag a făcut mai mult decât putea face o
armată, şi aceasta pentru că aşa hotărâse Dumnezeu.

Când am ajuns în Egipt, ştiţi că am fost dus în faţa
„sfântului părinte” Faraon, păstorul lor, şi am făcut minunea cu toiagul. Voi
ştiţi că am primit de la Dumnezeu două semne: lepra de pe mână şi toiagul
transformat în şarpe. Când m-a văzut, păstorul Faraon a refuzat să colaboreze
cu mine, iar atunci când am încercat să-l conving prin semnele pe care mi-a
poruncit Dumnezeu să le fac, el a făcut tot posibilul să discrediteze lucrarea
Domnului în faţa poporului şi s-o facă de necrezut. Astfel, mi-a spus că are
câţiva vrăjitori care pot face ceea ce fac şi eu. Şi imitatorii s-au ridicat
imediat şi au încercat să imite lucrarea adevărată.”

Aceasta încearcă să facă Satan întotdeauna când
Dumnezeu aduce o mişcare: ridică imitatori fireşti, care încearcă să facă
imediat o imitaţie a lucrării adevărate.

„Când imitatorii aceştia fireşti au venit în faţă şi
şi-au transformat toiegele în şerpi, exact cum făcusem eu, păstorul Faraon a
spus:

„După cum vedeţi, Moise nu este decât un vrăjitor!
Noi am reuşit să facem exact ce face el, aşa că nu este cu nimic mai deosebit.
Vrăjitorii mei au făcut exact ca el şi în plus, noi avem spitale şi multe alte
lucruri măreţe!”

Desigur, el avea dreptate, dar Dumnezeu nu le ceruse
să facă aşa ceva. Înţelegeţi?

Moise continuă: „Vedeţi? El a încercat să pună
lucrarea lui Dumnezeu sub semnul întrebării, dar eu am stat liniştit, pentru că
ştiam că Vocea care-mi vorbise era Cuvântul lui Dumnezeu pentru timpul acela.
Aceasta a făcut ca Dumnezeu să-mi dea biruinţă, după care m-am dus pe muntele
pe care mi S-a descoperit prima dată. El nu a făcut aceasta după prima zi, ci
după multă vreme, dar ceea ce a spus, s-a împlinit întocmai:„Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va
fi pentru tine semnul că Eu te-am trimis: după ce vei scoate pe popor din
Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”
(Exod 3.12).  Şi eu am stat neclintit pe făgăduinţa Sa.”

Haideţi să chemăm încă un
martor: pe Iosua, care declară următoarele:

„Moise a ales din
fiecare seminţie (denominaţiune) câte un bărbat şi ne-a trimis să cercetăm
ţara. Când am trecut râul şi am intrat în Canaan, noi i-am văzut pe amaleciţi,
pe amoriţi, pe fereziţi şi pe urmaşii lui Anac, care erau uriaşi. Când ne-am
întors, zece dintre iscoade au înmuiat inima poporului spunând: „Nu vom putea
să-i biruim. Este imposibil, pentru că sunt mai puternici decât noi!” Dar când
ne-am întors, eu şi Caleb am adus o dovadă a bogăţiei acelei ţări: un ciorchine
de struguri.”

Vedeţi, aici este marea problemă! Cum este posibil
ca un om, o biserică sau o denominaţiune, să nege că El este viu în mijlocul
nostru, după ce a „gustat” dovada că El trăieşte şi este Acelaşi? Cum puteţi
face aceasta, protestanţilor? Voi aţi vorbit în limbi, aţi avut tălmăcirea
limbilor, etc. Atunci cum este posibil să respingeţi Cuvântul făgăduit pentru
epoca aceasta? Voi luaţi numai o parte din El şi spuneţi: „O, Ţara este bună,
este minunată!” dar acel ciorchine nu era toată ţara făgăduită. Toată Palestina
era plină de asemenea roade.

„Noi credem în vorbirea în limbi şi în toate semnele
şi minunile lui Dumnezeu; noi ne rugăm pentru bolnavi!” Dar ce se întâmplă dacă
staţi în faţa Cuvântului făgăduit de El pentru timpul acesta?

Ce faceţi cu Luca 17.30?„Tot
aşa va fi şi în ziua când Se va arăta Fiul omului.”
Ca în zilele Sodomei.

Dar cu Maleahi 4? Căci iată, vine ziua care va arde ca un cuptor!”
Întocmai cum a ars Sodoma. (v. 1).

Atunci cei neprihăniţi
îi vor călca în picioare pe cei răi, „căci ei vor fi ca cenuşa sub talpa
picioarelor voastre
.” (v. 3).

Dar, „vă voi trimite
pe prorocul Ilie înainte de a veni ziua Domnului, ziua aceea mare şi
înfricoşată.

El va întoarce… inima
copiilor spre părinţii lor
…” (v. 5-6).

Întotdeauna când a venit
acest Duh al lui Ilie, El a făcut aceeaşi lucrare: i-a întors pe oameni la
credinţa adevărată.

De ce vă îndoiţi că
acesta este adevărul, când El a adus într-o armonie desăvârşită tot ce au
vorbit profeţii, Hristos şi apostolii? Cum este posibil să mai spuneţi: „Să nu
aveţi nici o legătură cu adunarea aceea! Oricine va face aceasta, va fi exclus
din biserica noastră!”

Pe mine nu mă
interesează pieile lor de capră, fiindcă ştiu că numele meu şi al fiecărui
credincios adevărat este scris în Cartea Vieţii Mielului.

Iosua continuă: „Eu am
liniştit poporul spunând: „Pe mine nu mă interesează cât de grozavi par ei,
nici cât de multă împotrivire se ridică împotriva noastră, nici cât fanatism!
Eu ştiu un singur lucru şi aş vrea să vi-l amintiţi şi voi: Când eram încă în
Egipt, Dumnezeu a zis: „Eu v-am dat această ţară!” şi ca atare, ne
aparţine!”

Aceasta nu înseamnă că
Dumnezeu S-a dus înăuntru cu o mătură şi cu o bidinea ca să văruiască pereţii.
Nici nu  le-a aşezat un scaun Morris în
care să se aşeze la odihnă şi să zică: „Servitoarele să-mi facă patul…”
Dumnezeu nu procedează în felul acesta, dar El i-a zis lui Iosua: „Orice loc
pe care-l va călca talpa piciorului vostru vi-l dau, cum am spus lui Moise.”
(Iosua
1.3).

Va călca talpa
piciorului vostru,”
înseamnă stăpânire. Fiecare făgăduinţă din Biblie
aparţine credincioşilor, dar este nevoie ca talpa piciorului vostru să calce pe
ea, adică s-o luaţi în stăpânire. Voi trebuie să luptaţi pentru fiecare
centimetru de făgăduinţă, pentru că dacă în tine nu este nici o luptă, ieşi
afară din joc!

Nu demult, am fost pe un
stadion, dacă nu mă înşel, în Georgia Tech, şi acolo am văzut un afiş
interesant lipit pe o uşă: „Nu este importantă mărimea unui câine care luptă,
ci mărimea luptei care se dă în câine!” ceea ce este un mare adevăr.

Aceasta înseamnă că nu
este important câte licenţe şi doctorate D.D.D., Ph.D., L.L.D. etc., aveţi, ci
cât de mult din Hristos locuieşte în voi. Important este cât de multă credinţă
posedaţi în inima voastră, nu cât de bine ştiţi explica cutare şi cutare lucru.

Da, aceasta contează:
Cât de multă credinţă aveţi voi în Dumnezeu şi cât credeţi că El spune numai
Adevărul. Aceasta depinde de voi. Depinde de ce fel de sămânţă sunteţi. Dacă
sunteţi sămânţa lui Avraam, veţi face la fel ca el, pentru că în Romani 4.17
scrie că el a crezut în Dumnezeu „care învie morţii şi care cheamă lucrurile
care nu sunt, ca şi cum ar fi.”

Iosua a continuat: „Eu
am încercat să liniştesc poporul şi le-am spus să tacă înaintea Domnului,
pentru că El va face tot ce a spus (Fratele Branham bate de opt ori în amvon),
deoarece dacă Dumnezeu spune ceva, acela este adevărul. Voi ştiţi că noi ne
aflam la Cades-Barnea, la numai două zile de ţara făgăduită, dar necredinţa lor
ne-a făcut să pribegim timp de patruzeci de ani prin pustie. El nu ne-a spus
când vom lua ţara, ci a spus doar că o vom lua. Tot El a spus că vom pribegi
până când toată generaţia aceea de necredincioşi va pieri şi va creşte o altă
generaţie. El nu ne-a spus când vom lua ţara, ci ne-a spus doar că o vom lua şi
aşa a fost. Noi am luat-o!”

Părerea mea este că
Iosua este un martor bun. Voi ce părere aveţi? (Amin). Desigur. „Noi am luat
ţara după patruzeci de ani.”

Este târziu, dar aş vrea
să mai aduc un martor. Se poate? Eu mi-am notat foarte mulţi şi cred că am
putea chema o sută sau chiar două sute de martori, dar am să mai chem numai
unul. Cu permisiunea voastră, pot să fiu eu acel martor? (Amin).

Mi-ar face plăcere să
iau poziţie pentru El. Ştiu că într-o zi voi sta ca martor pentru El, dar aş
vrea s-o fac chiar astăzi.

Noi cunoaştem mărturia
celor din vechime, dar să ascultăm şi mărturia unui martor actual. Oh, Doamne!

Îmi amintesc de timpul
când eram numai un copil. Voi aţi citit povestea vieţii mele. Apoi, când eram
doar un tânăr predicator, îmi amintesc că odată eram la un botez în râu. Cam
zece mii de oameni asistau la prima mea mare trezire. Când am condus-o pe cea
de-a şaptesprezecea persoană la apă, s-a auzit un zgomot. Afară era foarte
cald, pentru că era luna iunie 1933 şi noi ne aflam la capătul lui Spring
Street din Jeffersonville.

Deci, l-am condus în apă
pe acel tânăr şi l-am întrebat: „Fiule, Îl accepţi pe Isus Hristos ca Mântuitor
personal?”

„Da, Îl accept,” a
răspuns el. Tânărul se numea Edward Colvin.

„Edward, ştii ce voi
face acum?”

„Ştiu, frate Branham.”

„Te voi boteza, pentru a
le dovedi celor prezenţi că L-ai acceptat pe Hristos ca Salvator personal. Prin
faptul că te botez în Numele lui Isus Hristos, primeşti Numele Lui şi înviezi
pentru o Viaţă nouă, ceea ce înseamnă că atunci când vei pleca de aici va
trebui să trăieşti o viaţă nouă. Înţelegi aceasta, Edward?”

„Înţeleg.”

„Pleacă-ţi capul.”

Apoi m-am rugat: „Tată
ceresc, tânărul acesta şi-a mărturisit credinţa în Tine. Pe baza însărcinării
pe care ne-ai dat-o Tu, de a merge în toată lumea ca să propovăduim Evanghelia
şi să-i botezăm pe cei ce vor crede, în Numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh, eu îl botez pe fratele meu iubit, în Numele Domnului Isus
Hristos.”

Când l-am scufundat în
apă, am auzit un zgomot ciudat: „Whoooosh!” iar o Voce a zis: „Priveşte în
sus!”

 „Ce este aceasta?” mi-am zis mirat. Soţia mea
(În vremea aceea nu eram căsătoriţi încă) era şi ea acolo şi avea în mână un
aparat de fotografiat.

Atunci Vocea mi-a zis
pentru a doua oară: „Priveşte în sus!” Am privit în jur şi am văzut că toţi cei
prezenţi stăteau în tăcere. Şi Vocea a spus pentru a treia oară: „Priveşte în
sus!”

Când am privit, am văzut
acelaşi Stâlp de Foc care a condus Israelul prin pustie. Mii de ochi L-au putut
vedea în timp ce cobora deasupra locului unde mă aflam.

Apoi Vocea a spus: „Aşa
cum a fost trimis Ioan Botezătorul să pregătească prima venire a Domnului,
Mesajul tău va înconjura pământul şi va pregăti a doua venire a lui Isus
Hristos!”

Toate ziarele au scris
despre acel eveniment. Dr. Lee Vayle a adunat câteva articole care au apărut în
ziare: „O Lumină tainică apare în timp ce un predicator baptist local oficiază
un botez în apă!”

Cu câţiva ani în urmă,
am fost provocat de un predicator baptist care nu credea în vindecarea divină.
El m-a provocat la o confruntare, dar eu am refuzat, aşa că s-a dus fratele
Bosworth în locul meu. Predicatorul baptist a pierdut dezbaterea, iar la
sfârşit a spus: „Aş vrea să-l văd pe vindecătorul divin făcând o vindecare…”

Atunci, m-am dus pe
platformă şi i-am zis: „Eu nu sunt un vindecător divin, domnule.”

……………………………………………………………………………………………………

Doar o întrebare,
aceasta a fost tot. Dacă El este IeHoVaH-Jire, va purta de grijă, pentru că El
este Salvatorul. Voi nu puteţi separa Numele. El este IeHoVaH-Rafa,
Vindecătorul, Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Bărbatul acela nu a
putut spune nici un cuvânt le ceea ce a vorbit fratele Bosworth, dar la sfârşit
a cerut să merg eu pe platformă.

Cei prezenţi nu ştiau că
mă aflu în sală, pentru că eram la balcon cu soţia şi cu micuţa Becky. Ea
termină anul acesta liceul, dar atunci avea numai un an şi eu o ţineam în
braţe.

Fratele Bosworth a spus:
„Ştiu că fratele Branham se află în adunare, de aceea aş vrea să vină în faţă
ca să elibereze adunarea.”

 Atunci toţi au început să privească în jur,
căutându-mă. Erau prezenţi cam treizeci de mii de oameni, care veniseră din
toate părţile naţiunii ca să asiste la confruntare.

Vedeţi, întotdeauna este
nevoie de ceva care să adune poporul împreună. Ceea ce-i adunase pe toţi, pe
unitarieni, pe trinitarieni, etc., era credinţa în vindecarea divină.

Bărbatul acela a zis:
„Astăzi nu mai crede nimeni în vindecarea divină, doar grupul acesta de
holly-rollers.” Atunci s-a ridicat Raymond Rickey şi l-a întrebat:

„Pe cine consideri tu,
holly-rollers? Şi cine sunt după părerea ta oamenii normali?”

„Baptiştii,” a răspuns
el.

„În ordine” a răspuns
fratele Raymond. „Câţi din cei prezenţi în locul acesta, pot dovedi printr-un
certificat medical că au fost vindecaţi la rugăciunea fratelui Branham?”

S-au ridicat trei sute
de oameni.

„Ce spui de aceasta?”
l-a întrebat el pe predicatorul baptist.

În acest timp, eu mă
gândeam ce să fac, dar chiar atunci a venit Duhul Sfânt şi mi-a zis: „Du-te
jos!” Am privit în jur şi am văzut că deasupra mea este o Lumină. Atunci am
plecat pe platformă şi am spus:

„Dacă problema noastră
este darul, este în ordine. În ce mă priveşte, eu nu sunt un vindecător divin.
Dumnezeu este Vindecătorul.”

Şi am continuat: „Dacă
eu depun mărturie pentru Dumnezeu, El este obligat să depună mărturie pentru
mine.”

În sală era un fotograf
de la Studiourile Douglas şi avea un aparat de fotografiat mare. Predicatorul
baptist îi spusese:

„Fă-i câteva fotografii
bătrânului acela (fratelui Bosworth), în timp ce-l jupoi şi-i trag pielea jos,
fiindcă după adunare am să i-o prind de uşa biroului meu, în memoria vindecării
divine.”

Vă puteţi imagina ca un
creştin să vorbească în felul acesta? Vedeţi, voi puteţi fi cunoscuţi după
roadele pe care le aduceţi. Astfel, fotograful a făcut şase clişee în care
predicatorul nostru actor, a fost surprins cu pumnul sub nasul fratelui
Bosworth, etc., însă fratele Bosworth a stat liniştit şi l-a lăsat să-şi facă
jocul.

Dar ştiţi ce s-a
întâmplat? Atunci când fotograful a plecat la studio să facă pozele, nu a ieşit
nici măcar una dintre ele, pentru că filmele erau voalate. Dumnezeu nu i-a
permis acelui necredincios să-şi bată joc de slujitorul Său şi să se laude cu
acele fotografii.

Apoi am spus: „Dacă
problema în discuţie este darul vindecării divine, aceasta este făgăduinţa
Bibliei, şi eu pot dovedi aceasta cu Cuvântul. Cât despre mine, eu nu sunt un
vindecător divin, domnule.”

„Ca om, te respect,” a
spus el, „dar ca lucrător, nici nu mă gândesc la tine.”

„Acelaşi lucru îl
gândesc şi eu despre tine,” am răspuns.

„Aş vrea să văd şi eu
cum hipnotizezi oamenii, apoi voi reveni pentru un an, ca să văd cum se vor
simţi atunci.”

Începuse să vorbească
aiurea, aşa că i-am zis:

„Dacă eu vorbesc pentru
Dumnezeu, El este dator să vorbească pentru mine.”

Când am spus acele
cuvinte, Stâlpul de Foc a venit peste audienţă. Da, Stâlpul de Foc a venit în
mijlocul nostru şi fotograful a făcut o fotografie.

George J. Lacy, şeful
departamentului pentru documente secrete de la FBI, a cercetat chiar în noaptea
aceea clişeul făcut de fotograf. Aceasta era singura fotografie reuşită.

Câţi dintre voi au copia
acelei fotografii în casa lor? Vedeţi?

Originalul se află la
muzeul de artă religioasă de la Washington DC, iar sub fotografie scrie:
„Singura Fiinţă supranaturală care a fost fotografiată vreodată în toată
istoria lumii.”

Cine este Acesta?
Priviţi-l! El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. O, dacă aş avea zece mii de
limbi, tot nu mi-ar fi de-ajuns ca să vorbesc despre El! Da, domnilor.

Cu ani în urmă, păstorul
meu mi-a spus că am avut un vis urât, dar pe mine nu m-a interesat ce a spus
el.

Îmi amintesc că atunci
când a venit  pentru prima dată Îngerul
la mine, s-a întâmplat la Green’s Mill, şi mi-a spus că primul dar pe care-l
voi primi mă va ajuta să depistez bolile oamenilor. Eu le voi lua mâna în mâna
mea şi atunci îmi va apărea pe mână un semn deosebit pentru fiecare boală. Câţi
vă mai amintiţi aceasta? (Amin). Când L-am întrebat ce este aceasta, El mi-a
răspuns că este acelaşi lucru care s-a întâmplat şi la început şi că a venit
timpul să se întâmple din nou.

Ştiu că este mult fanatism,
dar eu nu sunt răspunzător pentru ceea ce spun oamenii. Eu trebuie să răspund
numai pentru ceea ce spun eu şi sunt conştient că mă aflu pe podiumul acesta ca
martor al apărării pentru Dumnezeu şi pentru Cuvântul Său, care ştiu că este
Adevărul. Dacă El nu mi-ar fi arătat în Biblie ceea ce mi-a spus când mi S-a
arătat, nu L-aş fi crezut.

Câţi îşi mai amintesc că
am spus că voi cunoaşte gândurile inimii? (Amin). Aşa a spus El şi acest lucru
s-a împlinit treizeci şi trei de ani mai târziu. Vedeţi? Nu s-a împlinit
imediat după ce mi-a dat făgăduinţa, ci s-a descoperit treptat, asemenea unei
seminţe. Apoi, într-o zi a răsărit ca şi Cuvânt al Său, aşa încât astăzi pot
mărturisi că El este viu. Da, eu sunt un martor că El vindecă!

Nu mai avem timp decât
pentru rândul de rugăciune.

Vom încheia procesul,
urmând ca voi să luaţi în considerare mărturiile care vă plac! Să nu uitaţi că
juriul este mintea voastră!

Voi ştiţi că la fiecare
proces este un juriu, iar ceea ce veţi face în continuare, va arăta care este
verdictul vostru.

Acum vom face întocmai
ceea ce spune Biblia: „…îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se
vor însănătoşi.”
Cine vor face aceasta? Cei ce cred: „Aceste semne îi
vor urma pe cei ce vor crede.”
Noi credem, aşa că dacă veţi crede şi voi,
sute, chiar mii de oameni din întreaga naţiune se vor putea ridica sănătoşi.

Voi aţi auzit de
Florence Nightingale, strănepoata răposatei Florence Nightingale din Longra,
Anglia. Ea era ca o umbră (voi i-aţi văzut fotografia în „Povestea vieţii
mele”), pentru că era mâncată de cancer. Dar i-aţi văzut fotografia de pe
pagina cealaltă? (După ce s-a rugat fratele Branham pentru ea. N.t.).

Uitaţi-vă la
congresmanul Upshaw. El a stat şaizeci şi şase de ani într-un scaun cu rotile,
dar într-o seară a participat la o adunare ţinută în California. Eu am mers pe
platformă şi am chemat rândul de rugăciune fără să ştiu că el se afla acolo.

Apoi am spus: În faţa
mea stă o femeie de culoare care are un copilaş. Văd şi un medic care l-a
operat pe acest copilaş. Medicul este un bărbat slăbuţ şi poartă ochelari cu
rame făcute din carapace de broască ţestoasă. Copilul a paralizat în timpul
operaţiei.

În clipa aceea, a apărut
în uşă o femeie de vreo o sută treisprezece kilograme şi a început să-i împingă
pe uşieri, pentru a-şi face loc cu targa spre platformă. Ea striga: „Doamne, ai
milă! Acela este copilaşul meu!”

Uşierii o împingeau
înapoi zicând: „Doamnă, nu poţi veni în faţă pentru că nu ai număr de
rugăciune!”

Atunci eu am zis:
„Doamnă…” însă ea a strigat: „Mă duc pe platformă!” iar uşierii nu puteau s-o
ţină pe loc, pentru că era prea mare şi puternică.

Când a ajuns aproape de
mine, i-am zis:

„Un moment, doamnă. Dacă
Domnul Dumnezeu ţi-ar spune mai multe cu privire la copilul tău…” Apoi am
întrebat-o: „Deci copilul pe care l-am văzut în vedenie este al tău? Dar eu nu
pot să-ţi spun nimic în plus. Tot ce pot să fac este să mă rog pentru el, şi o
voi face chiar acum, dar nu pot să-ţi spun decât ceea ce văd.”

„Domnule,” a zis ea,
„acum doi ani, copilul meu a fost operat de apendicită şi a paralizat. De
atunci este cum îl vedeţi.”

„Păi, dacă credinţa ta
Îl poate atinge pe Domnul, de ce nu te rogi pentru copil?”

După ce i-am spus aceste
cuvinte, m-am întors şi   m-am adresat audienţei:
„După cum am spus în mesajul meu…” dar în clipa aceea am primit o altă vedenie:
Am văzut o stradă care arăta ca o alee, iar pe ea mergea o fetiţă de culoare
care ţinea în braţe o păpuşă. Era aceeaşi fetiţă pe care o văzusem paralizată.

Atunci m-am întors spre
femeie şi i-am zis: „Mătuşă, Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea. Copilul tău
este vindecat!” În clipa aceea, copilul s-a ridicat pe deplin vindecat, iar
pentru a o linişti pe mamă, a fost nevoie de intervenţia poliţiei.

După câteva minute am spus:
„Văd un bătrân…” şi am continuat: „Acum văd o claie de fân pe care se află
acelaşi bărbat, dar era tânăr. El a căzut de pe acea claie şi  s-a vătămat la spate. Medicii au făcut găuri
în duşumea, pentru a nu se simţi vibraţiile în targa pe care era aşezat
tânărul. O mulţime de credincioşi, toţi o inimă şi un gând, se roagă pentru
acest bărbat. Când a devenit matur, a ajuns un fel de orator.” După ce am spus
aceste cuvinte, vedenia m-a părăsit, aşa că am vrut să-mi continui vorbirea.
Atunci fratele Ern Baxter, care stătea în grupul de predicatori de pe
platformă, a strigat:

„Bărbatul acesta este
senatorul Upshaw. Nu ai auzit niciodată de el?”

„Nu, domnule,” am
răspuns eu.

„Cu ani în urmă, el a
candidat pentru preşedinţia Statelor Unite.”

„Nu-l cunosc, domnule.”

„Dar dacă îl voi aduce
ca să-l vezi?”

„Unde este?”

„Stă undeva în spate.”

Şi imediat a fost adus
în faţă împreună cu soţia sa. El m-a întrebat:

„Tinere, cum de mi-ai
cunoscut viaţa? Dr. Roy E. Davis, cel care te-a ordinat în Biserica misionară
baptistă,  m-a trimis la tine ca să te
rogi pentru mine. Pentru mine s-au făcut rugăciuni încă de când eram tânăr şi
am crezut întotdeauna că într-o zi, Dumnezeu Se va îndura de mine şi mă va
vindeca, deoarece am avut o poziţie corectă în timpul prohibiţiei (perioada în
care s-a interzis vânzarea sau cumpărarea anumitor produse). Am pierdut
candidatura la preşedinţia Statelor Unite, din cauza bolii.”

„Ceea ce spui este
minunat, domnule. Fie ca Domnul să te binecuvânteze.”

După ce am spus aceste
cuvinte, m-am întors spre rândul de rugăciune şi am spus: „În ordine, să vină
sus persoana care are primul număr de rugăciune.”

Când femeia cu numărul
unu a venit sus, s-a întâmplat din nou ceva. Am avut o altă vedenie, în care
l-am văzut pe bătrânul congresman mergând printre oameni, cu un costum în dungi
şi cu cravată roşie.”

M-am întors imediat spre
locul unde se afla în sală şi i-am zis:

„Congresmanule, Isus
Hristos te-a onorat. Iată că Dumnezeu te-a onorat la optzeci şi şase de ani.
Oasele tale au rămas moi de la accidentul din tinereţe, deşi El putea să le
întărească încă de atunci, dar iată că o face acum.”

„O, vrei să spui că sunt
vindecat?”

„Aşa vorbeşte Domnul! Ai
un costum în dungi? (El purta un costum de culoare închisă şi cravată roşie).

„Da, domnule! Zilele trecute
mi-am cumpărat unul.”

„Ridică-te, pentru că
Isus Hristos te face sănătos!”

Câţi dintre voi cunosc
mărturia lui? Nu mult timp după acea adunare, el a stat pe treptele Casei Albe,
la o adunare a lui Billy Graham şi a cântat cântarea: „Rezemat pe braţul
veşnic!”

De atunci, el nu s-a mai
întors niciodată în scaunul cu rotile, nici n-a purtat cârjă cât a mai trăit.

Jack Moore a fost
alături de mine în vechiul Mexico, în seara când au fost nevoiţi să mă coboare
peste zid din pricina mulţimii. Acolo a venit acea mamă catolică cu copilaşul
ei mort. Cu o seară înainte, îmi pusesem mâinile peste un bărbat orb şi el îşi
căpătase vederea. Billy a venit la mine şi mi-a zis: „Tăticule…”
Organizatorului întâlnirii îi spuneam „Manana”, adică „Mâine”, deoarece era
foarte încet. El se ocupa cu împărţirea numerelor de rugăciune, aşa că Billy
s-a dus la el ca să vadă dacă nu i-a mai rămas unul, ca să-l dea acelei femei.
El a zis: „Acolo este o femeie al cărei copil a murit azi-dimineaţă.” Aceasta
se întâmpla aproape de ora 22.00. Ne aflam pe un teren pentru tauri şi ploua
torenţial.

Fratele Espinoza mi-a zis:
„Am trei sute de uşieri, dar nu pot s-o oprească pe femeia aceea. Ea se caţără
pe umerii lor şi se târăşte printre picioarele lor ca să ajungă aici, deoarece
n-a primit număr de rugăciune şi nu mai am nici măcar unul ca să-i dau şi ei.”

Femeia aceea dorea un
singur lucru: să-mi pun mâinile peste copilaşul ei mort, fiindcă văzuse cum
fusese vindecat acel bărbat care era orb de douăzeci şi trei de ani. Ei nu
ştiau prea multe despre ceea ce auzeau, dar credeau.

Şi femeia aceea, credea
că rugăciunea poate readuce la viaţă copilaşul ei mort.

Eu am privit spre
fratele Jack şi i-am zis: „Frate Jack, ea nu poate să mă deosebească de tine,
aşa că du-te şi roagă-te tu pentru copil.” (Spuneam aceasta, pentru că ne
pieptănam părul în acelaşi fel).

„În ordine, frate Branham,”
a răspuns el şi a plecat spre locul unde se afla femeia.

Imediat după plecarea
lui, eu am continuat să predic, dar deodată am văzut un copilaş mexican cu faţa
negricioasă, care stătea în faţa mea, mă privea şi zâmbea. El nu avea nici un
dinte.

Atunci am strigat: „Adu
copilul aici!”

Femeia a alergat sus,
ţinând în mână un crucifix şi strigând: „Padre!” adică „părinte”.”

„Stai liniştită!” i-am
zis eu.

În braţe ţinea o pătură
albastră, în care se afla un copil mort. Atât ea cât şi pătura erau ude leoarcă.
Era o femeie micuţă şi drăguţă, iar copilaşul mort era probabil primul ei
copil. Avea cam douăzeci de ani şi ţinea pătura cam în felul acesta (Fratele
Branham arată). Apoi am zis:

„Mă voi ruga pentru
copil.” Mi-am pus mâinile peste copilaş şi m-am rugat pentru el. Traducătorul
nu a tradus rugăciunea, dar am spus:

„Doamne Dumnezeule, eu
am văzut numai vedenia. Nu ştiu nimic altceva, decât ce am văzut…” şi chiar în
clipa aceea, copilaşul a început să dea din picioruşe şi să plângă.

Atunci i-am zis fratelui
Espinoza, care era organizatorul adunării: „Nu lua numai mărturia femeii, ci
trimite un martor şi la medicul care a eliberat Certificatul de Deces pentru
copil.”

Medicul a dat o
declaraţie amplă despre decesul copilului, declaraţie care a fost publicată în
revista „Glasul vindecării divine.”

Printre altele, el a
declarat că copilul a murit la ora 9.00 dimineaţa la spital şi că a avut dublă
pneumonie. Mama lui, l-a luat de acolo cu Certificat de Deces şi a alergat la
adunarea mea, unde a stat toată ziua cu el mort şi învelit în acea pătură. A
fost înviat seara, în jurul orei 22.00. Din câte ştiu, el trăieşte şi astăzi,
fiind o mărturie vie a puterii lui Dumnezeu.

Eu pot să mărturisesc
multe alte lucruri minunate pe care le-am văzut în Africa de Sud unde, la o
singură adunare, şi-au predat viaţa lui Isus Hristos treizeci de mii de oameni
păgâni şi necivilizaţi.

Dumnezeu este credincios
Cuvântului Său. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Plecaţi-vă capetele
pentru câteva clipe.

Doamne Isuse, judecata
nu a început încă, dar câţi martori am mai putea chema încă pe platformă? Tu ai
spus: „…îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” Iar
în altă parte ai spus că „…lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi
voi.”

Odinioară, când erai încă
pe pământ, o femeie s-a atins de haina Ta, iar Tu Te-ai întors şi i-ai spus tot
ce s-a întâmplat, după care ai vindecat-o. Tu eşti credincios Cuvântului Tău şi
noi ştim că nici un Cuvânt al Tău nu poate să greşească, Doamne, ci greşeala
este în mintea necredinciosului. Cel care contaminează inima omului cu
necredinţa este domnul Necredincios, iar cei care seamănă îndoiala şi
nerăbdarea, sunt domnul Îndoielnic şi domnul Nerăbdător. Şi deşi posedă aceste
lucruri în inimă, au curajul să spună că sunt sămânţa lui Avraam, dar Tu Duhule
Sfânt, Cel care eşti Avocatul apărării, ştii cine are credinţă şi cine nu!

În după-amiaza aceasta,
Te rog să îndepărtezi orice necredinţă şi fie ca marele Judecător al întregului
pământ, Cel care a scris Cuvântul, să vină în mijlocul nostru. El este
Cuvântul, de aceea dorim să vină înaintea noastră.

Fă ca aceşti oameni
bolnavi care vor trece pe aici, în după-amiaza aceasta, să se hotărască pentru
Tine, fiindcă sunt în faţa Tribunalului de judecată. Mintea lor este juriul,
iar faptele pe care le vor face de azi înainte, vor dovedi ce gândesc despre
Cuvântul lui Dumnezeu.

Doamne, îngăduie ca acel
ultim mesaj pe care l-ai predicat ucenicilor Tăi înainte de a pleca la cer şi
care era: „…îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor
însănătoşi,”
să se împlinească şi în mijlocul nostru.

Când i-ai trimis pe cei
doisprezece, Tu le-ai spus în Matei 10.8: „Vindecaţi
pe bolnavi, înviaţi pe morţi, curăţaţi pe leproşi, scoateţi afară dracii. Fără
plată aţi primit, fără plată să daţi
.” Iar când le-ai dat ultima
însărcinare în Marcu 16.15-18, le-ai spus:

Duceţi-vă în toată lumea şi
propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

… Iată semnele care vor însoţi
pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor
bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi
bolnavii se vor însănătoşi
.”

Doamne îngăduie ca oamenii să vadă
că trebuie să-şi ancoreze credinţa în Tine, aşa cum au făcut toţi martorii Tăi.
Ei au crezut făgăduinţele Tale. Nu contează când se va întâmpla, pentru că nu
este obligatoriu ca aceste făgăduinţe să se împlinească acum. Ceea ce contează
este că se vor împlini.

Tu ai spus: „Dacă veţi crede şi
nu vă veţi îndoi, veţi primi ceea ce cereţi.”
Dar sămânţa trebuie să
crească. Îngăduie ca oamenii să vadă aceasta şi să înţeleagă, pentru că Te
rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Sunteţi credincioşi? (Amin). Atunci
El îşi va ţine făgăduinţa dată. Credeţi aceasta? (Amin). Acum să stăm pentru
câteva clipe în închinare înaintea Lui, după care vom chema rândul de
rugăciune. În ordine.

V-aţi hotărât? Juriul a luat
hotărârea? Ridicaţi mâna dacă aţi ajuns să vă decideţi. Este Dumnezeu
justificat sau nu? Este El acelaşi ieri, azi şi în veci sau nu? Cum veţi
acţiona în continuare, ca domnul Necredincios sau ca Avraam? Scoateţi-i afară
pe domnul Îndoielnic şi pe domnul Nerăbdător şi credeţi că Isus Hristos este
Acelaşi ieri, azi şi în veci!

Eu sunt un străin pentru voi, dar
acum veţi cunoaşte că El este încă Acelaşi, iar dacă veţi accepta Cuvântul Său
în inimile voastre, veţi gusta îndurarea Lui.

S-ar putea să nu fiţi în stare să
pătrundeţi aceasta, dar nu uitaţi: El a avut un singur proroc în fiecare
generaţie.

În Egipt, El l-a avut pe
Moise şi niciunul dintre ceilalţi bărbaţi care se aflau acolo, n-au fost în
stare să transforme praful în păduchi, apa în sânge, etc. El îl avea pe Moise,
iar restul poporului a trebuit să facă un singur lucru: să-l creadă pe el!
Înţelegeţi?

Mai târziu, în mijlocul
poporului s-a ridicat un grup care a vrut să facă o organizaţie: Core, Datan şi
Abiram, dar voi ştiţi ce i-a spus Dumnezeu lui Moise: „Despărţiţi-vă din
mijlocul acestei adunări şi-i voi topi într-o clipă.”
Şi pământul i-a
înghiţit pe toţi cei ce se răzvrătiseră. (Numeri 16.21). Vedeţi?

Moise era modelul lui
Dumnezeu, în timp ce ceilalţi erau imitaţia. Lumea priveşte întotdeauna
imitaţia şi voi puteţi vedea ce urmează.

Acum, dacă credeţi,
totul este posibil. Credeţi? (Amin). Desigur, totul este posibil dacă credeţi.
În ordine! Rugaţi-vă! Puneţi-vă nădejdea în Dumnezeul cel Atotputernic.

Există o problemă la
care vreau să vă fac atenţi. Când veniţi aici sus, sunteţi văzuţi de prietenii
şi de vecinii voştri, iar ceea ce veţi face în continuare şi mărturia pe care o
veţi purta, va dovedi înaintea lor hotărârea pe care aţi luat-o! Dacă după ce
veniţi aici, veţi alerga la păstorul vostru şi veţi spune: „Oh, eu nu am
primit-o, aşa că vreau să mai încerc o dată…” ştiţi ce înseamnă aceasta? Că
dorinţa voastră nu se va împlini niciodată, deoarece aţi dezgropat sămânţa.
Înţelegeţi? Nu dezgropaţi sămânţa! Uitaţi de ea, pentru că totul depinde de
Dumnezeu, iar dacă veţi crede din toată inima, veţi primi rezolvarea cauzei
voastre.

Crezi aceasta, domnule?
Vorbesc cu bărbatul îmbrăcat cu costum gri, care stă acolo în spate şi mă
priveşte. Crezi cu adevărat? Atunci starea de nervi care este peste tine, te-a
părăsit. Eu nu-l cunosc pe bărbatul acesta, nu l-am văzut niciodată, este
adevărat, domnule?

Aşa este şi aceasta este
suferinţa ta. Ca să crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu, femeia de lângă tine
are probleme cu stomacul. Aşa este. Crezi, doamnă? Ridică mâna dacă crezi că
eşti vindecată. Crede!

Femeia de lângă doamna
cu stomacul are probleme cu inima. Crezi că Dumnezeu este Cel care te poate
vindeca? În ordine, doamnă, atunci poţi fi vindecată.

Doamna de lângă tine are
o problemă femeiască. Crezi că Dumnezeu te poate vindeca?

Femeia de lângă tine are
diabet. Femeia aceea grasă. Crezi că Dumnezeu te va vindeca?

Şi tu ai o problemă, doamnă.
Tu, cea de la capătul rândului. Da, şi tu ai o problemă femeiască.

Tânăra care stă în
spatele ei este fiica acestei femei şi are probleme cu capul. A rămas cu
această durere în urma unui accident. Este adevărat? Ridicaţi mâinile… cele
două femei de la balcon.

Cine este El? Eu sunt
martorul Lui că El este viu şi că este prezent printre noi în după-amiaza
aceasta. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi Îşi împlineşte toate
făgăduinţele date. „…Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…”
Ce au făcut cele două femei din balcon? Au crezut aceasta.

Vreţi să vă arăt şi
câţiva necredincioşi? S-ar putea ca aceasta să vă supere. Câţi dintre voi au
văzut că El este viu? Dar vedeţi cum stau lucrurile? Voi trebuie să lăsaţi
grâul să crească împreună cu neghina.

Aş vrea ca cei care
aveţi numere de rugăciune să staţi puţin liniştiţi.

Câţi dintre păstorii
care se află la Tribunalul de judecată ţinut în după-amiaza aceasta, cred că
Marcu 16 este adevărat? Ridicaţi mâinile! Toţi păstorii care cred aceasta, să vină
aici.

Vă chem în faţă dintr-un
motiv bine întemeiat. După ce voi pleca de aici şi după ce oamenii vor vedea
lucrurile care se vor întâmpla în mijlocul nostru, s-ar putea ca unii să spună:
„O, fratele Branham…” Da, aşa se întâmplă de obicei când într-o adunare vine un
evanghelist cu o slujbă mai deosebită. După plecarea lui, predicatorul local
rămâne la pământ în faţa adunării. De ce? Pentru că toţi oamenii spun: „Ce bine
ar fi dacă ar mai veni printre noi fratele Roberts…” „O, de-ar mai veni fratele
Osborn, fratele Branham, etc…”

Fraţii mei, păstorul
vostru are acelaşi drept şi aceeaşi făgăduinţă ca toţi aceşti bărbaţi. El este
trimisul lui Dumnezeu, la fel ca orice alt evanghelist.

Acesta este motivul
pentru care doresc să vină lângă mine toţi păstorii credincioşi şi temători de
Dumnezeu. Veniţi aici sus şi formaţi un rând dublu. Eu îi chem pe cei ce cred
cu adevărat. Să nu veniţi dacă sunteţi necredincioşi, deoarece prin necredinţa voastră
veţi opri vindecarea celor bolnavi. Astăzi, când Dumnezeu a stat în mijlocul
nostru şi a dovedit că este viu, aş vrea să staţi cu toţii corect pe Cuvânt şi
să credeţi că Cuvântul Lui este Adevărul şi că El are dreptate în tot ce spune!

Credeţi aceasta? (Amin).
Voi trebuie doar să credeţi. Amin.

Domnule care stai acolo
în spate, crezi că starea nervoasă pe care o aveai, te-a părăsit? Crezi că El
vindecă? În ordine.

Dar tu, doamnă, crezi că
El ţi-a vindecat boala de stomac pe care o aveai? Atunci vindecarea îţi
aparţine.

Aceştia sunt toţi
păstorii credincioşi din mijlocul nostru? În ordine. Sunteţi destui. Adevărul
este că este suficient şi un singur păstor credincios.

Acum aş vrea să vină în
faţă cei care au numere de rugăciune şi cred făgăduinţa din Marcu 16.

Un lucru să vă fie clar:
Să nu veniţi aici dacă nu credeţi! Nu veniţi aici cu făţărnicie, pentru că
acesta este cel mai grav lucru pe care l-aţi putea face.

Dacă spuneţi în inima
voastră: „Nu pot să cred aceasta!” mergeţi mai departe cu domnul Necredincios,
cu domnul Îndoielnic sau cu cine vreţi!

Dar dacă sunteţi sămânţa
lui Avraam, veţi lua poziţie pentru El. Atunci hotărârea voastră este luată, şi
prin faptul că veniţi aici, arătaţi tuturor decizia voastră: că credeţi fiecare
Cuvânt vorbit de Dumnezeu şi că staţi neclintiţi pe El. De altfel, şi martorii
care au stat de partea apărării, au dovedit că El este Acelaşi ieri, azi şi în
veci.

Să vină în faţă cei care
au numere de rugăciune. Dacă credeţi, formaţi rândul de rugăciune.

Ce spune Biblia? Daţi-mi
voie să citesc încă o dată:

În sfârşit, S-a
arătat celor unsprezece…”
(Marcu 16.14).

Exact aceasta a făcut şi
în după-amiaza aceasta. El este aici. Câţi cred că Isus Hristos, Duhul lui
Hristos care este Duhul Sfânt, este aici? (Amin).Desigur, El este aici.

În cer nu sunt doi sau
trei dumnezei, ci este un singur Dumnezeu. Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt
atributele singurului Dumnezeu, nu trei dumnezei. Învăţătura despre mai mulţi
dumnezei este păgână. Vedeţi, există un singur Dumnezeu, iar „Tată, Fiu, Duh
Sfânt” sunt atributele Sale. Astfel, Dumnezeu Tatăl S-a arătat în pustie ca un
Stâlp de Foc. În ordine. Dar Fiul? Dumnezeu Tatăl a creat un trup de carne care
a fost cunoscut ca Fiul şi în care a locuit conform 2 Corinteni 5.19: „…
adică, Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine…”
Credeţi aceasta?
(Amin). Dacă eşti creştin, vei crede aceasta.

În Ioan 14.19, Isus a
spus: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea.” El
a venit de la Dumnezeu şi S-a dus înapoi la Dumnezeu. După moartea,
înmormântarea şi învierea Sa, El a plecat la cer.

Şi iată că într-o zi, în
timp ce Saul din Tars mergea spre Damasc, în jurul lui a strălucit o lumină
puternică: Acelaşi Stâlp de Foc. Este adevărat? (Amin). Ce a făcut acel Stâlp
de Foc? L-a lovit cu orbire. Voi ştiţi că Saul era evreu, iar când s-a ridicat
de la pământ, a întrebat: „Cine eşti Tu, Doamne?” El ştia că înaintaşii
lor au urmat acea Lumină, acel Stâlp de Foc care i-a scos afară din Egipt. „Doamne,
cine eşti Tu, Acela pe care eu Îl prigonesc?”

Şi Domnul a zis: „Eu
sunt Isus… Ţi-ar fi greu să arunci înapoi cu piciorul într-un ţepuş.”
(Fapte
9.5).

Tot El a venit ca un
Stâlp de Foc şi l-a scos pe Petru din închisoare.

Şi acum, priviţi! Dacă
între noi vine acelaşi Duh, nu vom avea aceeaşi Lumină şi nu va avea El
aceleaşi atribute ca atunci? (Amin). Nu este El acelaşi Stâlp de Foc? Aceasta
dovedeşte că mărturia depusă de mine este adevărată, pentru că este mărturia
Scripturii.

Ştiinţa a dovedit acest
lucru. George J. Lacy a declarat:

„Domnule Branham, chiar
şi eu am crezut că ceea ce faci tu este psihologie, dar când am văzut acest
clişeu am înţeles că nu am avut dreptate, pentru că lentila fotografică nu
poate capta psihologia.”

Astfel, fie că eu voi
mai trăi, fie că voi muri, acesta este Adevărul. Biserica ştie aceasta şi la
fel ştiinţa. Dar voi pe ce poziţie staţi? Ţineţi minte că nu eu fac aceste
lucruri, ci El. Eu sunt la fel ca voi, un simplu om; El este Cel care lucrează
şi pentru a putea face aceasta, îşi alege un om. Niciunul dintre noi nu este
vrednic să facă lucrarea Lui, dar cu toate acestea trebuie s-o facă cineva.

Nu este uşor să faci
acest lucru, dar este minunat să le poţi spune fraţilor tăi că acesta este
Adevărul şi că ştii că Dumnezeu este prezent ca să-L legitimeze. Acest lucru
este şi mai greu atunci când ai de-a face cu necredinţa, însă adevărul este că
trebuie să ne lovim şi de aceste lucruri. Să nu uitaţi aceasta!

Deci, nu uitaţi că cei
ce stau alături de mine sunt păstorii voştri, slujitorii lui Dumnezeu care cred
făgăduinţele Lui. Credeţi? Aţi venit aici să mărturisiţi că credeţi faptul că
Marcu 16 este adevărat? (Lucrătorii spun: „Amin!”). În ordine.

Biblia spune: „Rugăciunea
făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşa.”
De
aceea, aş vrea să staţi liniştiţi şi smeriţi în timp ce ne vom ruga pentru voi.

Dacă mărturisiţi că Isus
Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi credeţi aceasta, duceţi-vă şi botezaţi-vă în
Numele Lui spre iertarea păcatelor voastre, în bazin sau   într-o apă curgătoare. Tot ce poate face
predicatorul pentru voi este să vă vestească Cuvântul şi să vă boteze dacă Îl
credeţi. El vă predică Cuvântul, iar dacă Îl credeţi şi vă lăsaţi botezaţi spre
iertarea păcatelor voastre, înviaţi la o viaţă nouă. Ceea ce veţi face din momentul
acela, va dovedi dacă L-aţi acceptat cu adevărat sau nu pe Hristos.

Dacă L-aţi acceptat ca
Vindecător divin şi credeţi că vă poate vindeca şi pe voi, noi suntem aici ca
să ne punem mâinile peste voi. Ceea ce veţi face după ce plecaţi din rândul
acesta de rugăciune, vă va judeca indiferent ce veţi spune. Înţelegeţi ce vreau
să spun? Voi trebuie să fiţi siguri de vindecare, aşa cum sunteţi siguri că
sunteţi creştini. Cât timp sunteţi creştini? Cât timp credeţi. Cât timp ţine
vindecarea voastră? Cât timp credeţi aceasta.

Priviţi! Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu
vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor
bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi
bolnavii se vor însănătoşi.”
(Marcu 16.17-18).

Mintea mea s-a decis acum treizeci
şi trei de ani, când am citit aceste cuvinte. Eu cred că El este Acelaşi ieri,
azi şi în veci şi prin faptul că am crezut, S-a putut proslăvi dovedind şi în
după-amiaza aceasta că nu S-a schimbat. Tot ceea ce face El şi nu se poate
explica, este o minune!

Aţi ştiut că atunci când femeia cu
scurgerea de sânge s-a atins de El, Isus a întrebat: „Cine s-a atins de
hainele Mele?”
pentru că din El ieşise o putere şi slăbise?

„S-a atins cineva de Mine, căci
am simţit că a ieşit din Mine o putere.”
(Luca 8.46). El a slăbit măcar că
este Fiul lui Dumnezeu. Cum este atunci cu mine, care sunt un păcătos mântuit
prin har? Vedeţi?

Dar El a făgăduit că va face
aceasta. Da, aceasta este făgăduinţa Lui. El nu era obligat s-o facă, ci a
făgăduit de bună voie că o va face.

Voi, cei care sunteţi în rândul de
rugăciune, credeţi aceasta?  S-a decis
mintea voastră? Aceasta va fi poala de care vă veţi atinge acum. Mintea voastră
a atins poala Lui, adică credeţi că Isus Hristos a spus aceste cuvinte şi le
poate împlini. Dacă cei care vă aflaţi în rândul de rugăciune credeţi aceasta,
ridicaţi mâinile. Cei care vă aflaţi în rândul de rugăciune, acceptaţi
vindecarea prin faptul că credeţi că păstorii voştri şi noi toţi suntem
slujitorii Dumnezeului celui viu. Ridicaţi mâinile, dacă credeţi aceasta. Dacă
credeţi cu adevărat, făgăduinţa Lui trebuie să se împlinească. Pe mine nu mă
interesează cine sunteţi voi, fiindcă dacă credeţi, veţi primi ceea ce doriţi.

Aceasta se va întâmpla atât de
sigur, pe cât este de sigur că vine ploaia, că Moise a scos Israelul din Egipt,
că fecioara a născut un Fiu fără să aibă un tată pământesc, etc. Da, dacă nu vă
veţi îndoi, veţi trăi şi voi împlinirea făgăduinţelor Sale.

Roy, te rog să începi
cântarea: „Crede numai!”

Stai să ne rugăm mai
întâi. Lucrătorii şi adunarea să-şi pleca capetele.

Tată ceresc, încordarea
din clipa aceasta este mare, iar eu mă întreb câţi sunt aceia care cred cu
adevărat. Sămânţa a fost semănată. Cuvântul a fost citit, iar Hristos, Duhul
Sfânt, a apărut înaintea noastră dovedind că El este Lumina lumii. El este
Lumina noastră. Da, El este Lumina veşnică şi ni S-a arătat în după-amiaza
aceasta făcând întocmai ceea ce a făgăduit ca va face în timpul nostru.
Cuvântul a fost vorbit temeinic, a fost legitimat temeinic şi poporul Îl crede
temeinic şi din toată inima. Îndepărtează, Te rog, toată necredinţa. Fie ca cei
care încearcă să depună mărturie împotriva Ta: bătrânii Necredinţă, Îndoială şi
Nerăbdare, să fie alungaţi din mijlocul nostru. Aruncă-i în întunericul de
afară. Scoate-i afară şi îngăduie ca Duhul Sfânt, marele Avocat al apărării, să
aducă la viaţă fiecare Cuvânt în timp ce oamenii aceştia vor trece prin faţa
noastră. Îngăduie aceasta. Şi fie ca atunci când vor veni aici, să aibă deja
hotărârea luată în mintea lor.

Duhule Sfânt, fă viu
Cuvântul pentru ei, ca să primească tot ceea ce cer imediat după ce lucrarea
este isprăvită prin punerea mâinilor peste bolnavi. Îngăduie aceasta, Doamne,
pentru că cer vindecarea fiecărui bolnav, în Numele lui Isus Hristos.

Următorul lucru care
trebuie făcut este punerea mâinilor. Ea are aceeaşi importanţă ca botezul, prin
care voi sunteţi îngropaţi împreună cu El, ca să înviaţi apoi pentru a trăi o
viaţă nou. Vedeţi? Poate nu înţelegeţi importanţa acestui lucru, dar credeţi.
Staţi neclintiţi pe această credinţă, pentru că după o vreme veţi constata că
sunteţi schimbaţi şi că trăiţi o viaţă nouă.

Acelaşi lucru este
valabil în cazul punerii mâinilor peste bolnavi. Făgăduinţa Lui este ca o
sămânţă pusă în pământ. Noi o plantăm prin punerea mâinilor. Ce facem prin
aceasta? Ne identificăm cu Cuvântul Său.

Este la fel ca în
Vechiul Testament, când păcătosul îşi punea mâinile peste jertfa care era adusă
pentru păcatele lui, prin aceasta, identificându-se cu ea. 

La fel este şi cu noi.
Prin faptul că ne punem mâinile peste Hristos, ne identificăm cu El. Da, noi ne
punem astăzi mâinile peste cei bolnavi, iar prin aceasta ne identificăm cu
Cuvântul Său. Înţelegeţi? Credeţi acum că Dumnezeu vă va vindeca?

Acum fratele Borders va
intona încet cântarea „Crede numai.”

Crede numai, crede numai

Totul este posibil,
crede numai.

Aduceţi-vă aminte că
odată, când Domnul a coborât de pe munte, ucenicii au dat greş, nu au reuşit să
scoată duhul rău dintr-un epileptic, măcar că doar cu câteva zile în urmă El le
dăduse putere să scoată dracii. Acest lucru nu s-a datorat faptului că ei n-ar
fi avut putere, ci motivul a fost altul:

„…ucenicii au venit
la Isus şi I-au zis deoparte: „Noi de ce n-am putut să-l scoatem?

„Din pricina puţinei voastre
credinţe!” (Matei 17.19-20). Dar când l-au adus la Isus, duhul s-a lovit de
credinţă şi a trebuit să plece.

Acesta este motivul pentru care vă
îndemn să credeţi din toată inima, acum, în timp ce cântăm cântarea „Crede
numai!”

……………………………………………………………………………………………………

… crede numai,

Toate lucrurile sunt posibile,
crede numai!

Acum haideţi să cântăm aşa:

Doamne, eu cred (Dar voi? Să ne
ridicăm mâinile).

Totul este posibil, Doamne eu cred.

O, Dumnezeule, Te rog în Numele lui
Isus să-i vindeci pe cei ce sunt reprezentaţi prin aceste batiste. Îngăduie
acest lucru spre slava Ta.

…eu cred, Doamne eu cred,

Totul este posibil, Doamne eu cred!

Ştiţi ce am făcut noi acum? Am
urmat poruncile date de Domnul Isus, iar acum este rândul vostru să ţineţi sus
hotărârea luată: „Sunt vindecat! Este cu neputinţă să nu mă fac bine, pentru că
Dumnezeu mi-a dat această făgăduinţă. Cu buzele acestea muribunde, cu ultimele
puteri pe care le mai am, eu spun din toată inima: „Cred că sunt vindecat!”
Amin. Credeţi în felul acesta? Eu cred. Dumnezeu să vă binecuvânteze, frate şi
soră.

Să ne ridicăm pentru un moment în
picioare. Nu ştiu când ne vom mai întâlni, dar:

Până ne întâlnim, până ne întâlnim,

Până ne întâlnim la Isus (Acum El
este printre noi),

Până ne întâlnim, până ne întâlnim,

Dumnezeu să fie cu voi, până ne
întâlnim.

Să ne plecăm capetele în timp ce
continuăm să fredonăm cântarea. (Fratele Branham fredonează cântarea: „Dumnezeu
fie cu voi toţi”).

O, Dumnezeule, lasă ca Cuvântul Tău
să fie o Candelă pentru noi. Fă ca ceea ce am auzit, ce am văzut şi ce am
citit, să ne călăuzească la picioarele Tale. Ajută-ne să rămânem pentru
totdeauna acolo şi să credem fiecare Cuvânt pe care ni l-ai făgăduit în
Cuvântul Tău. Îngăduie aceasta, Doamne.

Până ne întâlnim, până ne întâlnim,

Dumnezeu să fie cu voi, până ne
întâlnim.

Să ne plecăm capetele, în timp ce
iubitul nostru frate Johnson, ne va conduce în rugăciunea de încheiere.
Dumnezeu să te binecuvânteze, frate Johnson. Amin.

– Amin –