Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMNUME HULITOARE

Va urma
04/11/1962, dimineata - Jeffersonville, IN

Mulţumesc, frate Neville. Totul a fost o surpriză pentru mine, deoarece astăzi nu trebuia să fiu aici. Dar, pentru că seara aceasta este seara Cinei, m-am gândit să vin încă de dimineaţă. Aşa se face că l-am sunat pe fratele Neville, iar el mi-a spus: „Dacă vii, de ce să nu ne şi vorbeşti puţin?” Astfel, m-am gândit: „Dacă voi veni, ceea ce este posibil, nu voi predica ci îi voi vorbi bisericii despre lucruri care cred că o vor întări.”

Tocmai ne-am întors dintr-o călătorie de vânătoare în care am avut un timp minunat. Suntem foarte mulţumitori pentru că toţi am reuşit să vânăm ceea ce am căutat. Păstorul şi eu ştim cât este de bună carnea de căprioară, aşa că am vânat o căprioară frumoasă. De fapt, am vânat un urs şi două căprioare.

Noi vrem să ridicăm o biserică nouă şi avem deja o parte din banii destinaţi construirii unei clădiri mai mari, deoarece atunci când au loc aceste servicii se întâmplă un lucru neplăcut: oamenii stau afară în ploaie pe lângă ziduri. Este îngrozitor. Chiar am fost criticat de unii dintre prietenii mei. O soră medicală de la uşa de vizavi, mi-a zis: „Într-o dimineaţă am venit aici la ora cinci. Trebuia să fiţi aici, pentru că oamenii se adună de la cinci dimineaţa, dar voi aţi venit numai la nouă şi jumătate.” Vedeţi? Este foarte greu.

Noi dorim o biserică în care să avem suficient loc pentru ca toată lumea să stea jos, deoarece credem că acestea sunt ultimele zile în care ar trebui să învăţăm biserica despre lucrurile care stau în faţa noastră: lucruri despre care s-a profeţit despre unele dintre ele chiar cu sute de ani în urmă. Adevărul este că ceea ce s-a profeţit acum douăzeci sau treizeci de ani, chiar din această biserică, se va împlini negreşit. Acesta este motivul pentru care ar trebui să le împrospătăm, dar nu avem locul şi spaţiul adecvat.

Ieri am dat telefoanele pe care le aveam de dat şi mai am câteva pentru după-amiaza aceasta. Apoi câţiva oameni au dorit să vină la mine: un tânăr cumsecade care are o cădere nervoasă, un frate de pe câmpul misiunii, şi alţi câţiva, printre care şi un frate din Norvegia. Eu am avut câteva discuţii individuale în camera din spate, după care am zis: „Ei bine, acum vom ieşi afară!”, iar fratele Neville a spus: „Vom merge şi vom spune câteva lucruri care să întărească biserica.”

Primul lucru pe care vreau să vi-l spun şi pe care mi l-am notat aici, pe hârtie, este în legătură cu trecerea dincolo a scumpului nostru frate Taylor, care a murit în timp ce eram plecaţi. Fratele Taylor a venit ani şi ani la biserica aceasta, de aceea sunt sigur că l-aţi cunoscut toţi. Dacă erau veniţi străini, fratele Taylor era acel gentleman de modă veche care găsea întotdeauna un loc pentru fiecare. Ultima dată când l-am văzut, până când îl voi revedea tânăr, s-a întâmplat cu trei sau patru duminici în urmă, când stătea la uşă şi mi-a spus: „Frate Branham, aş dori nişte cărţi fiindcă vreau să le distribui.” Din câte am înţeles, fratele a avut diabet şi a intrat în comă, neştiind că are această boală. Apoi a murit. De fapt, el nu a murit ci a mers să fie cu Domnul Isus. A fost un frate credincios, un om minunat care s-a gândit întotdeauna la ceilalţi, aşa că îi plăcea să găsească un loc pentru cei care veneau la biserică. Nu ar fi frumos ca atunci când vom trece dincolo, să-l vedem pe fratele Taylor căutând un loc şi pentru noi?

Nu am fost la înmormântarea lui, dar vreau să spun câteva cuvinte de apreciere văduvei lui, sora Taylor. Bănuiesc că sora Taylor este pe aici pe undeva în dimineaţa aceasta. Dumnezeu să binecuvânteze inima ei credincioasă! Îmi amintesc că într-o zi, fratele Taylor mi-a zis: „Vino pe la mine pentru că am un lac micuţ în care am pus câţiva peşti ca să vii să pescuieşti.” El se gândea întotdeauna la alţii şi Cineva s-a gândit la el. Acesta este Hristos care l-a mântuit. În semn de aducere aminte, aş vrea să ne ridicăm cu toţii în picioare, ca şi biserică, şi aşa cum stăm adunaţi aici ca un Trup, să ne plecăm capetele înaintea lui Dumnezeu.

Tatăl nostru ceresc, noi suntem fiinţe umane, iar în dimineaţa aceasta am venit în locul acesta ca să se închinăm. Mâna Ta S-a mişcat asupra noastră şi l-a luat dintre noi pe acest frate scump pe care îl iubim şi pe care ştim că l-ai iubit şi Tu. Doamne, Tu ai avut un motiv pentru toate acestea, pentru că altfel nu s-ar fi întâmplat aşa, iar noi ştim că Biblia spune că „toate lucrurile lucrează împreună pentru binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu.” Privim în jurul nostru, în lume, şi vedem că natura ne vorbeşte în multe feluri. Astfel, ştim că mormântul nu-l va putea reţine pentru că aici, pe pământ, fratele a servit scopului pe care l-ai trimis să-l atingă şi a fost un frate bun şi credincios.

Noi vedem acest lucru urmărind viaţa botanică: în viaţa aceasta, soarele răsare dimineaţa şi ne dă lumină; la mijlocul zilei este de vârstă mijlocie, iar seara moare doar pentru ca în dimineaţa următoare să răsară din nou, proaspăt şi nou, pentru că a servit scopului lui Dumnezeu.

Vedem cum florile înfloresc şi înfrumuseţează pământul, decorează sălile funerare şi pe cele de nuntă, şi servesc unui scop: deschizându-se, ele dăruiesc gratuit miere albinei, parfum trecătorului, frumuseţe cercetătorului; dăruiesc tot ce au în slujba lui Dumnezeu, apoi îşi lasă capul jos. Dar când vine primăvara, se ridică din nou pentru că au servit scopului lui Dumnezeu.

Doamne, noi ne bucurăm în inimile noastre, în faţa întregii naturi, a Bibliei, a făgăduinţei şi a Duhului Sfânt, fiindcă ştim că fratele Taylor a servit scopului lui Dumnezeu. Dacă am spune că nu va învia din nou, ar însemna să ne negăm Biblia, pe Dumnezeul nostru şi toate lucrurile pe care ni le-a dat ca să privim la ele pentru a cunoaşte că există o înviere din morţi. Deci, aşteptăm cu nerăbdare timpul când Îl vom vedea din nou, când va fi tânăr şi sănătos, când nu va mai fi niciodată bolnav şi nu va mai îmbătrâni.

Binecuvânteaz-o pe scumpa sa soţie, această tovarăşă loială. Doamne, cât ne va fi de dor să-i vedem mergând împreună la eleşteu, stând pe micuţele bănci, pescuind, discutând şi înţelegându-se atât de bine! Dar ştim că se apropie o zi măreaţă, când eroii credinţei vor mărşălui pe sub marele „Arc de Triumf”, îngerii vor umple atmosfera cu imnurile lor, iar noi îi vom revedea.

Până atunci, dă-ne curaj, Doamne, binecuvântează-ne şi ajută-ne. Noi vom simţi lipsa fratelui Taylor şi ne vom aminti cum stătea la uşă şi găsea un loc pentru oricine venea în această biserică să asculte Cuvântul lui Dumnezeu în linişte. Doamne, nădejdea mea este că în ziua trecerii lui dincolo, marele arhanghel al lui Dumnezeu a stat la uşă şi i-a găsit un loc ca să poată sta jos, pentru că Biblia spune: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă.” (Matei 5.7).

Doamne, îngăduie ca până când îl vom vedea din nou, amintirea lui să fie dulce în inimile noastre, fiindcă Te rugăm aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Lipsa lui va fi simţită printre noi şi printre străinii care vin să se închine în această biserică. Fie ca sufletul lui să se odihnească în pace înaintea lui Dumnezeu până în Ziua aceea. Într-o bună zi, fiecare dintre noi vom trece linia, rând pe rând. Haideţi deci, cât mai avem timp şi putem, să ne pregătim pentru timpul care ne stă înainte, deoarece nu ştim când se va întâmpla aceasta şi nu ştim nici cine va fi următorul. Haideţi să trăim astfel încât, dacă ar fi să vină, să fim pregătiţi în fiecare zi.

Acum, aş vrea să fac câteva anunţuri. De când am sosit, nu am vorbit încă cu sponsorii, cu privire la starea clădirii de aici şi cu privire la ceea ce trebuie să facem în continuare pentru a putea ţine întâlnirile şi pentru a continua cu cele şapte Peceţi.

Duminica viitoare voi fi în Elizabethtown, Kentucky, cu fratele L.G. Hoover, pentru un serviciu de inaugurare. Deci, vom inaugura un tabernacol nou în Elizabethtown, Kentucky. Se merge  pe şoseaua numărul 62 sau 31 până ajungeţi în Elizabethtown. Drumul durează cam o oră, pentru că sunt în jur de treizeci şi cinci sau patruzeci de mile. Cred că pe drumul 31 sunt patruzeci de mile, iar pe alte şosele sunt treizeci şi cinci de mile. Tabernacolul este pe strada Mulberry.

Fratele Hoover va ţine şcoala duminicală începând cu ora 10.00, iar eu voi predica de la ora 11.00 sau 12.00. aceasta va fi în data de 11 noiembrie. Pe panoul cu anunţuri este trecut şi anunţul despre această întâlnire. Puteţi găsi drumul chiar de aici: este pe strada Mulberry.

Apoi, între 22-26 noiembrie, voi fi la Tabernacolul Vieţii din Shreveport. Louisiana, împreună cu fratele Moore. Ei aniversează „Jubileul de aur” şi voi predica la această sărbătoare, în cinci seri, împreună cu fratele Moore. Dacă aveţi prieteni de aici sau din vecinătate, spuneţi-le de aceste adunări, fiindcă ne-am bucura să fie şi ei acolo. Dacă cineva a fost vreodată la Tabernacolul Vieţii, ştie că acolo este o comunitate minunată şi că fratele Moore este un om minunat.

Sudiştii aceştia de modă veche nu pot fi învinşi uşor. Orice om din Shreveport ştie să vă spună unde este Tabernacolul Vieţii. Shreveport are două sute de mii de locuitori şi este un oraş frumos şi modern, iar tabernacolul este foarte mare: are scări, balcoane, parter şi un etaj. Este spaţiu suficient, iar chiar peste drum de el se află sala de spectacole a oraşului. Serviciile vor începe pe data de 22 şi vor ţine de joi până duminică, deci patru zile şi nu cinci. Îmi cer scuze.

Apoi, vom afla noutăţi despre felul cum a înaintat construcţia clădirii. Antreprenorii ne-au spus că au suficienţi oameni care lucrează, aşa că în zece zile va fi aproape gata. Vedeţi? Totul merge foarte rapid şi aşteptăm doar aprobările. Ştiţi că avem nevoie şi de un loc mare pentru parcare şi multe altele, aşa că sunt o mulţime de formalităţi până când poţi începe să construieşti ceva.

Dorinţa mea este să fiu în biserică înainte de a mă întoarce din nou pe câmpul misiunii. Am fost sunat din Tanganyika, Uganda, iar Iosif a stabilit ca întâlnirile să înceapă în luna februarie. Ieri când am sosit, acolo erau câţiva fraţi şi sora Thoms, care au venit de peste ocean, iar pe uşă am găsit un bileţel cu o invitaţie de la o Asociaţie din Africa de Sud. Desigur, le voi scrie şi eu, ca să vedem ce este de făcut. Poate la sfârşitul lui februarie şi începutul lui martie, voi putea trece şi prin Africa de Sud.

Nădejdea mea este să terminăm clădirea şi să prezint aceste Epoci ale Bisericii înainte de venirea iernii. Dacă nu voi reuşi şi Domnul va zăbovi, o voi face când mă voi întoarce.

Ieri sau alaltăieri am ascultat o casetă şi cred că am auzit-o şi în dimineaţa aceasta aici: cântă un frate din Sud. Mama lui a venit la adunare pentru că avea cancer la sân şi era umbrită de umbra morţii, dar Duhul Sfânt i-a vorbit la una din adunările care au avut loc de curând la Southern Pines, i-a spus despre boala ei, cine era şi de unde venea; apoi i-a spus că are un băiat recidivist care va avea un accident şi va fi acuzat de omucidere şi multe alte lucruri.

Cancerul, mai bine zis răul care creştea în ea, a părăsit-o, apoi fiul ei a fost arestat pentru omucidere şi totul s-a întâmplat întocmai cum a spus Duhul Sfânt. Apoi, el a fost condus la Hristos şi a înregistrat caseta pe care am auzit-o în dimineaţa aceasta. V-a plăcut vocea acestui mic sudist? El cânta: „Aici, în Carolina de Nord…” O, îi iubesc atât de mult pe aceşti sudişti de modă veche, pe care Domnul i-a binecuvântat în mod deosebit! El mi-a spus: „Frate Branham, ştiu că spui că nu dai învăţătură decât bisericii tale, dar noi suntem parte din această adunare.” A fost frumos din partea lui să spună aceasta.

Aici, am o fotografie. Poate că este şi pe panoul cu anunţuri, iar dacă nu este, o va pune Billy acolo. De multe ori când am început să predic, mi s-a spus: „Frate Branham, tu îţi închipui că vezi Lumina aceea!” Probabil este greu de crezut aşa ceva. Poate că printre noi sunt dintre fraţii de demult, care îşi amintesc că eu am spus despre această Lumină înainte ca să fie făcută fotografia. Este cineva care îşi aminteşte că am spus aceasta cu mult timp în urmă? Priviţi: doar patru sau cinci mâini. Sora Spencer, fratele şi sora Slaughter, fratele de aici şi fratele de acolo, ceea ce înseamnă că au mai rămas doar patru sau cinci dintre cei de demult.

După un timp, ochiul mecanic al aparatului de fotografiat a prins această imagine care a ajuns la Washington D.C., a fost examinată şi trimisă înapoi, fără nici o dublă expunere, fără nimic. George L. Lacy a spus clar: „Lumina a lovit lentilele aparatului!”, iar aici aveţi semnătura lui. Vedeţi? Voi m-aţi auzit de multe ori spunând: „Peste această persoană este o umbră întunecată pentru că este umbrită de moarte!” Câţi dintre voi m-aţi auzit spunând aceasta de multe ori? Ei bine, s-a întâmplat ca aparatul de fotografiat să surprindă aceasta şi astfel avem fotografia.

O doamnă a venit la o soră într-o adunare din California şi i-a spus că este pe moarte fiindcă avea cancer la ambii sâni, iar doctorii nu i-au mai dat nici o şansă. Doamna aceasta a venit la adunare şi i s-a făcut o fotografie în timp ce-i spuneam cine este şi de unde vine. Apoi i-am zis: „Peste tine este o umbră întunecoasă, eşti umbrită de moarte!” În clipa aceea, s-a făcut o fotografie şi se vede clar această umbră peste ea. Ochiul mecanic al aparatului de fotografiat a surprins această umbră a morţii care era peste femeie.

Cred că aţi văzut cu toţii filmul „Cele zece porunci” şi îngerul morţii care s-a arătat în acea umbră neagră, întunecoasă. O puteţi vedea şi în această fotografie care, cred că acum este pusă şi pe panoul de ştiri. Dacă nu este pusă, o va pune Billy. Este o săgeată care o arată în timp ce se afla peste acea femeie. Apoi, umbra a părăsit-o şi femeia a fost vindecată în mod miraculos. Aici este ceva asemănător unui fum gros împrejurul ei, de care atârnă cancerul care o cuprinde pe femeie. Desigur, aceasta este umbra din care moartea revarsă moartea în ea. Oricum, nu contează cât de mult încerci să le spui oamenilor adevărul, pentru că întotdeauna este cineva care se îndoieşte că ar fi adevărat. Dar dacă spui întotdeauna adevărul, ei vor şti că ai dreptate.

Am un prieten care are o fermă undeva în Vest. Rezervaţia a plătit aproximativ patru mii de dolari pentru un snowmobil (maşină care se deplasează pe zăpadă) pentru a număra turma de elani care a fost lăsată în Valea Troublsome. Domnul Jefferies, care este aici în biserică şi pe care l-am condus la Hristos, era total necredincios. M-aţi auzit povestind cum am călărit împreună. El nu credea nimic altceva decât legile lui Darwin, iar Copilul născut din fecioară era un nonsens pentru el. În noaptea următoare ne-am aşezat cortul chiar în locul unde L-a primit pe Hristos. Bărbatul acesta le-a spus celor de la Rezervaţie: „Nu trebuie să cumpăraţi acest automobil pentru zăpadă, fiindcă eu vă pot spune exact câţi elani sunt acolo sus. Sunt nouăsprezece exemplare. Au fost douăzeci şi unu, dar am omorât doi dintre ei.” El vorbea cu paznicul Rezervaţiei, deşi nu ai voie să ucizi decât unul. Totuşi, el a spus: „Au fost douăzeci şi unu, dar eu am omorât doi dintre ei, ceea ce înseamnă că au mai rămas nouăsprezece.”

Paznicul a spus: „Da, Jeff, ştiu că ai omorât doi.”

„Da, doi am omorât”, a răspuns el.

Ei bine, au luat automobilul, au urcat acolo sus şi au găsit nouăsprezece elani, iar Jeff mi-a spus:

„Billy, spune-i unui om adevărul şi nu te va crede.” Exact aşa se întâmplă. Le spui oamenilor adevărul şi totuşi… Este atâta înşelăciune şi se minte în legătură cu atâtea lucruri încât nu mai eşti crezut când spui adevărul. Vedeţi?

Dar suntem atât de recunoscători pentru că avem un Tată ceresc care confirmă acest Adevăr. Este Adevărul. Chiar şi cercetările ştiinţifice au dovedit că am spus adevărul despre aceste lucruri, că este corect, este adevărat. Probabil că fotografia este deja pe panoul de ştiri. Eşti aici, Billy? Ai fotografia la tine? Dacă da, adu-o şi pune-o aici sus ca să poată fi văzută. Fotografia este chiar aici şi cred că puteţi vedea şi umbra morţii care este deasupra capului acelei femei. Aici este scris unde a fost făcută fotografia femeii înconjurate de umbra morţii. Parcă ai spus că ai văzut-o, frate Neville, nu-i aşa? Dacă vrei, Billy o va pune pe panou… Billy o va lua şi o va expune acolo ca să poată fi văzută de toţi. O va face el sau Doc. M-am gândit că se va vedea destul de bine şi de aici, dar este prea mult negru pentru acest tip de fotografie. Totuşi, o va pune acolo sus ca să poată fi văzută de toţi.

Vă rog să nu uitaţi ce am anunţat.

M-am gândit că în dimineaţa aceasta voi vorbi puţin despre ceva care să încurajeze biserica… (Fratele Branham vorbeşte cu fratele Edgar despre pata de lumină).

„Sigur, Doc, ar fi bine dacă vrei aceasta. Aş vrea să folosesc acest lucru. Unii dintre ei nu ştiu, de aceea m-am gândit că ar fi bine să vorbesc astăzi despre aceasta, pentru că este în legătură cu visul pe care l-a avut o soră.”

Mă întreb  dacă sora Sheperd este aici în dimineaţa aceasta.  Am întâlnit-o pentru prima dată aseară. De fapt, nici nu ştiam cine este.  „Soră Sheperd, te deranjează dacă fac referire la acest vis? Bine, este în ordine.” Înainte de a începe, haideţi să ne plecăm din nou capetele:

Îndurătorule Tată ceresc, Îţi dăm slavă pentru bunătatea şi mila Ta. Ajută-ne să ne liniştim, Doamne, ca să putem studia Cuvântul Dumnezeului celui viu, aşa cum vine la noi prin vedenie şi este confirmat de Duhul Sfânt că este bazat pe Biblie. Te rugăm să ne dai înţelegere ca să putem şti ce trebuie să facem în aceste zile din urmă, când vedem cum ne împresoară puterile răului. Bătălia cea mare este pe cale să aibă loc, de aceea, ajută-ne, Doamne, să ne menţinem pe câmpul de luptă cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu Sabia, şi să mergem înainte ca nişte luptători adevăraţi şi puternici, în Numele lui Isus. Amin.

Gândul nostru este să continuăm lupta şi suntem gata să intrăm în acţiune şi să luptăm lupta credinţei, cu planul de bătaie bine stabilit.

Sora şi fratele Sheperd sunt prieteni dragi de-ai noştri, vin la acest tabernacol şi sunt copii scumpi ai lui Dumnezeu. Eu am fost să-mi ridic corespondenţa (Este un tip de corespondenţă la care poate răspunde şi Billy. Astfel, când cineva îmi spune: „Trimite-mi batiste peste care te-ai rugat”, eu mă rog, iar el le trimite. Dar când este vorba de o scrisoare individuală, personală, trebuie să răspund eu însumi. Vedeţi?). Deci, mi-am ridicat corespondenţa personală, iar pe o scrisoare scria: „De la sora Sheperd.”

Cu câteva luni în urmă, ea a avut un vis şi nu a reuşit să-l înţeleagă până acum două sau trei duminici când am predicat despre cele şapte epoci ale Bisericii şi cele şapte roade pe care le adăugăm la credinţă, aşa cum reiese din 2Petru capitolul 1.5-7.

Prima, cea de la bază este credinţa, iar în continuare scrie: „…uniţi cu credinţa voastră fapta; cu fapta, cunoştinţa;

cu cunoştinţa, înfrânarea; cu înfrânarea, răbdarea; cu răbdarea, evlavia;

cu evlavia, dragostea de fraţi; cu dragostea de fraţi, iubirea de oameni.” Dragostea fiind piatra din capul unghiului. Şapte astfel de lucruri.

Vedeţi, şapte epoci ale Bisericii şi şapte stele ale epocilor Bisericii, toate controlate de Duhul Sfânt.  De aceea este nevoie să devii un slujitor al lui Hristos. Hristos Îşi zideşte Biserica în şapte epoci ale Bisericii, Ea fiind Mireasa Sa, o persoană, o femeie. Mireasa vine din cele şapte epoci: câteva  (nume) din epoca aceasta şi câteva din alte epoci, toate împreună formând o piramidă.

Noi credem ca şi Enoh care a construit piramidele. Piatra din vârf nu a fost pusă niciodată pentru că a fost respinsă. Noi o luăm acum, dar nu ca doctrină, ci ca să înţeleagă biserica. Dumnezeu este desăvârşit în trei, El este desăvârşit în Tată, Fiu, Duh Sfânt, trei slujbe sau descoperiri ale unui singur Dumnezeu.  El este desăvârşit în neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt, care sunt lucrarea desăvârşită a harului. El este desăvârşit în trei veniri:

-prima dată ca să-Şi răscumpere Mireasa;

-a doua oară ca să-Şi primească Mireasa şi

-a treia oară, împreună cu Mireasa Sa în Împărăţia de o mie de ani.

Totul este făcut desăvârşit în numărul „trei”, iar „şapte” este numărul de închinare al lui Dumnezeu. Dumnezeu este proslăvit, desăvârşit şi complet în „şapte”. Este ciudat că ultima căprioară pe care am vânat-o (spun aceasta doar ca să vă arăt ceva), avea cinci pete pe o parte şi trei pete pe partea cealaltă. Vedeţi? Har şi desăvârşire.

Aş vrea să observaţi că Hristos, Dumnezeu, a scris trei Biblii. Prima Biblie a fost scrisă pe cer şi se numeşte „Zodiacul”. Dacă nu cunoaşteţi cartea lui Iov, puteţi să uitaţi aceasta pentru că Iov este singurul care a privit în sus şi a numit acele lucruri de pe cer. Cu ce constelaţie începe Zodiacul? Prima constelaţie din Zodiac este „Fecioara”, iar ultima este „Leul”: prima venire a lui Hristos a fost prin fecioară, iar la a doua Sa venire, El vine ca Leul din seminţia lui Iuda.

Apoi, Enoh a completat piramida. Desigur, noi nu avem timp să privim în urmă şi să arătăm cum a fost construită această piramidă, camerele ei şi aşa mai departe, dar ea vorbeşte chiar pentru timpul din urmă. După măsurători, acum ei sunt în camera împăratului, dar piatra din vârf nu a fost pusă niciodată la piramidă. Pietrele sunt aşezate atât de perfect încât nu pătrunde nici măcar o lamă de ras printre ele. Ei nu ştiu cum a fost construită, nu înţeleg cum au fost puse pietrele dacă nu încape nici măcar o lamă de ras între ele. Acolo nu s-a folosit nici un liant, ci totul a fost îmbinat perfect.

Acest lucru se întâmplă când Hristos şi Biserica devin una. Acolo nu există nici un liant, nu există nimic, doar Dumnezeu şi acea persoană, doar Dumnezeu, Hristos şi persoana.

Dar piatra din vârf nu a fost găsită niciodată. Voi cunoaşteţi Piatra din Scone pe care o au în Anglia pentru încoronarea regilor, coroana şi celelalte lucruri, dar piatra din vârf… Vă rog să observaţi bancnota americană de un dolar: o veţi vedea acolo. În partea stângă este vulturul american cu suliţa în mână, iar în partea cealaltă este ceea ce este numită „Pecetea Statelor Unite”. Dar dacă întoarceţi bancnota pe partea cealaltă, acolo este piramida cu un ochi mare deasupra ei, iar dedesubt scrie: „Marea Pecete”. De ce ar fi Marea Pecete chiar deasupra peceţii naţiunii noastre? Vedeţi? Indiferent ce faci tu, Dumnezeu face ca totul să vorbească la fel. El îl face pe păcătos să vorbească despre aceasta, face ca naţiunile să vorbească despre aceasta; face ca totul să vorbească despre El, fie că vrei să crezi sau nu. Totul este chiar aici. Este un ochi care este ochiul lui Dumnezeu. Din cauza aceasta, Capul, Capul-pecete nu a fost pus niciodată pentru că a fost respins. Acel Cap este Fiul lui Dumnezeu, Piatra din capul unghiului clădirii, Capul-pecete al piramidei.

Uneori, aceste lucruri care se înregistrează ajung la oameni din alte biserici, iar când se întâmplă aceasta, ei îşi fac o părere greşită cu privire la ceea ce spun eu despre fraţi. O, dacă aţi putea să ascultaţi şi să înţelegeţi că eu nu vorbesc împotriva niciunui frate, pentru că nu se cuvine ca fraţii să se vorbească de rău între ei! Noi ar trebui să vorbim de bine pe cineva, nu unul împotriva celuilalt. Când vorbesc împotriva unei organizaţii, cum ar fi cea prezbiteriană, metodistă sau alta, ei spun: „Vedeţi, este împotrivă!”, dar eu nu sunt împotriva fratelui sau a surorii de acolo, ci sunt împotriva sistemului care rupe frăţietatea. El este cel împotriva căruia vorbesc. Copiii lui Dumnezeu sunt o familie, nu grupuri diferite, dar unii dintre ei spun: „Nu vreau să am nimic a face cu lucrul acesta pentru că este de la prezbiterieni sau de la metodişti!” Vedeţi? Sistemul acestor organizaţii este cel care rupe frăţietatea.

Este aşa cum am spus de multe ori: Dacă ai merge pe râu cu o barcă veche şi deteriorată şi ai avea intenţia să treci cu ea prin cascadă, deşi ai şti că acest lucru nu este posibil, eu nu aş striga la tine şi nu te-aş batjocori, ci aş încerca să te conving să ieşi de acolo pentru că barca ta se va sfărâma, iar tu vei rămâne plutind singur pe apă. Eu strig spre fratele din barcă pentru a-i arăta ce urmează să se întâmple. Vedeţi? Toate aceste sisteme făcute de oameni trebuie să fie stricate, iar noi trebuie să venim în unitate, să fim fraţi. Astfel, scopul meu este să unesc, nu să rup aceste organizaţii, şi le cer să renunţe la părerile lor şi să fie fraţi cu fiecare creştin născut din nou. Acesta este gândul pe care am stat şi stau eu.

Mulţi dintre fraţii noştri, chiar şi cei care spun că cred Evanghelia deplină, nu cred că baptiştii, metodiştii sau luteranii au vreo şansă. S-ar putea să aibă dreptate, dar eu nu sunt de acord cu acest lucru, ci cred că Dumnezeu Şi-a ales poporul din fiecare epocă (luterană, metodistă, penticostală, laodiceană), iar Evrei 11 spune că ei nu au putut ajunge la desăvârşire fără noi. Vedeţi? Dar acum, biserica a ieşit din aceasta, fiind întotdeauna o minoritate, până în epoca penticostală. Eu vă spun toate acestea ca să puteţi să vă faceţi o idee cu privire la ceea ce a visat sora, fiindcă în mod categoric, visul ei poate fi comparat cu ceea ce învăţ eu.

Dacă aţi observat, din toate lucrurile care ni se spun în 2Petru 1.5-7, credinţa este amintită prima, iar oamenii pretind că au aceste virtuţi deşi nu sunt născuţi din nou. Cred că am făcut o remarcă nepoliticoasă când am spus că ei se aseamănă cu o cioară care-şi pune pene de păun şi susţine că este păun. Aşa ceva este imposibil pentru că penele de pe ea trebuie să crească de la sine; interiorul trebuie să creeze aceste pene la exterior.

Întotdeauna am fost acuzat  că sunt aspru cu surorile din cauză că umblă cu părul scurt, machiate şi fac multe alte lucruri de felul acesta. Eu nu am nimic împotriva lor şi nu spun că sora nu este o femeie cumsecade, nici că este o prostituată sau ceva de felul acesta. Nu aceasta este intenţia mea, ci ceea ce vreau să scot în evidenţă este că atunci când ea îşi pune atâtea lucruri artificiale pe deasupra, dovedeşte că există mult artificial şi în interiorul care ar trebui umplut cu Hristos, deoarece exteriorul arată întotdeauna ceea ce este în interior. „După roade îi veţi cunoaşte.” (Matei 7.20). Vedeţi? Acolo ar trebui să fie Hristos, ar trebui să fie preocupare pentru lucrurile lui Dumnezeu în loc de o pompă artificială, de gene false şi de acea înfăţişare inumană. Eu nu pot să fiu de acord cu aceasta şi cred că nici Biblia nu este. Deci, îmi place să fim exact ceea ce suntem.

Acum, dacă se întâmplă ca sora să nu aibă unghii şi vrea să-şi pună, dacă nu are dinţi şi are nevoie de ei, dacă nu are o mână şi are nevoie de ea, dacă nu are păr şi are nevoie de el, deci dacă nu are aceste lucruri este cu totul altceva. Dar când îţi scoţi dinţii adevăraţi şi-ţi pui alţii doar pentru că ai tăi nu sunt atât de strălucitori pe cât ţi-ai dori, atunci faci un lucru greşit. Dacă ai părul roşcat şi îl vrei negru, şi te duci şi-l vopseşti doar aşa, faci un lucru greşit. Aceasta cred eu, deşi în Scriptură nu există nici un verset care să spună aceasta. Dar în ce priveşte părul tăiat, în Scriptură sunt multe versete.

Acum, revenind la visul surorii noastre, ea era tulburată de un lucru: Ce rost are să continui să lupţi prin viaţă dacă Dumnezeu cere ca noi să primim Duhul Sfânt şi nu Îl avem?” Dacă se înregistrează, ceea ce spun este numai pentru biserică. Frate, dacă vei intra în posesia acestei casete şi-mi vei auzi vocea, să-ţi aminteşti că acest lucru este numai pentru biserica mea. Verificaţi aceste casete înainte de a fi ascultate de adunarea voastră, iar dacă nu vreţi ca ei să le asculte, nu le daţi spre ascultare. În ce mă priveşte, vreau să-i spun acestui grup mic că fratele Neville şi eu, încercăm să-i păstorim şi să-i învăţăm prin Duhul Sfânt.

S-ar putea ca unii să nu fiţi deloc de acord cu unele dintre aceste lucruri, de aceea, dacă este aşa, faceţi cum spun întotdeauna când mă refer la mâncatul cărnii de pui: când ajungi la os, nu arunci tot puiul, ci doar osul. Deci, faceţi şi voi aşa! când mănânci plăcintă cu cireşe şi dai de un sâmbure, nu arunci toată plăcinta, ci doar sâmburele. Faceţi şi voi aşa când ascultaţi aceste predici!

Cred că motivul pentru care astăzi există atât de multă confuzie cu privire la Duhul Sfânt este că nu se învaţă corect. Astfel, despre botez se învaţă şi se spune „botez” ca şi cum ai spune „automobil”. Aici, în biserică, sunt câţiva mecanici. Eu nu ştiu nimic în domeniul acesta, de aceea, dacă fac vreo greşeală amintiţi-vă că nu sunt mecanic. În maşină trebuie să existe bobine, fişe, valve şi toate celelalte componente care formează un automobil. Tot aşa, când vorbeşti despre botezul cu Duhul Sfânt sunt implicate multe lucruri. Vedeţi? Multe lucruri, iar eu cred că Dumnezeu dovedeşte că Duhul Sfânt este aici.

Petru a spus că mai întâi vine credinţa. Fiţi atenţi, pentru că vom învăţa câteva minute despre aceasta. Credinţa este prima, apoi: adăugaţi la credinţă fapta, la faptă cunoştinţa, la cunoştinţă înfrânarea, la înfrânare răbdarea, la răbdare evlavia, la evlavie dragostea de fraţi şi apoi iubirea de oameni. Fiecare ştie că dragostea este Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.

Punând aceasta în cele şapte epoci ale Bisericii, vedem că Dumnezeu zideşte o Mireasă pentru Hristos.  Biserica a trecut prin toate epocile: Efes, Smirna, Pergam, Tiatira, dar Isus a spus că Mirele a venit în epoca a şaptea, și atunci s-au trezit fecioarele adormite. Aţi observat aceasta? Acest lucru le aduce pe toate aici, pentru că de-a lungul anilor, a epocilor, El Şi-a zidit o Mireasă, a născut pe pământ o Mireasă pentru Hristos. Şi în acelaşi fel în care Şi-a născut Mireasa, El a dat naştere şi la persoanele individuale.

Prin ceea ce spun, creez un cadru ca să puteţi înţelege visul surorii noastre.

Aceste virtuţi trebuie să fie categoric în creştini înainte ca să fie pecetluiţi de Duhul Sfânt şi să formeze un întreg.

Acum voi spune visul surorii, care era îngrijorată fiindcă nu ştia dacă are Duhul Sfânt sau nu. Sora spune că  s-a întins pe canapea, unde soţul ei citea ziarul (Ea avea copii mici, cum am şi eu, care făceau gălăgie) şi a adormit pentru aproximativ zece sau cincisprezece minute, timp în care a avut un vis. Nu l-a putut înţelege timp de aproape un an, când a fost predicat acest Mesaj. Atunci, în timp ce predicam, toate au început să se lămurească pentru ea.

A visat că se ruga. Înainte de a avea visul, ea se plimbase prin cameră frângându-şi mâinile şi întrebându-se: „Doamne, oare am primit Duhul Sfânt? Poţi să-mi arăţi aceasta? Unii spun că Îl au pentru că au strigat şi au vorbit în limbi (şi noi credem aceasta), dar eu Îl am cu adevărat?”

Eu cred în toate aceste virtuţi sau daruri: în vorbirea în limbi, în strigat şi tot felul de manifestări; cred fiecare bucăţică din aceste lucruri, dar când ele există fără El, ceva nu este în ordine. Vedeţi? Atunci ai ceva fără consistenţă.

Ea era îngrijorată din pricina aceasta şi s-a întins pe canapeaua unde soţul ei citea ziarul şi a adormit. A visat că era pe un munte. Nu am în faţă hârtia pe care a scris visul, dar cred că a spus că a văzut un vas din piatră, care era chiar în vârful muntelui. Soţul ei era în spatele ei. Ea a văzut un bărbat mare care stătea acolo îmbrăcat cu haine de lucru şi cu mânicile suflecate, care scotea cea mai curată apă pe care a văzut-o vreodată şi o turna în vasul acela de pe vârful muntelui. Dar vasul nu putea reţine apa, aşa că se rostogolea şi opărea tot gunoiul şi vreascurile de acolo, ajungând până la poalele muntelui. Apa a ajuns până la ea, ea stând în mijloc, dar nu se lipea de ea.

A întrebat de ce vasul nu reţinea apa, iar bărbatul acela i-a spus: „Aceasta nu este apă, ci este Duhul Sfânt. Nimic nu poate să-L reţină!” Apoi, el s-a întors şi a luat o altă găleată mare care era plină cu miere. A turnat mierea în vas şi a zis: „Pe aceasta o va reţine.” Ea se gândea că vasul se va sparge şi mierea se va împrăştia, dar nu a fost aşa, fiindcă vasul a rezistat şi a reţinut-o.

Femeia s-a întors şi a coborât de pe munte, iar după ce a ajuns la poalele muntelui, s-a oprit şi a privit înapoi. A văzut cinci pârâiaşe prin care curgea apa aceea pură, cristalină, necontaminată de lucrurile peste care trecea, care a rămas în continuare limpede şi cobora lin la vale. Apoi, şi-a încetinit cursul până când aproape că a dispărut. Sora se întreba dacă cele cinci pârâiaşe vor ajunge vreodată la baza muntelui şi s-a trezit.

Cred că am fost pe-aproape, nu-i aşa, soră Sheperd?

Înainte de a lua scrisoarea ei, de a o deschide şi de a o citi, eu am văzut visul ei. Acesta este felul în care se interpretează visurile. Mulţi dintre voi aţi venit la mine şi mi-aţi spus vise, iar eu v-am spus: „Un moment, nu mi-ai spus tot! (Vedeţi?) Întoarce-te înapoi şi aminteşte-ţi tot!” Dacă nu poţi spune tot ce ai visat, cum poţi şti   dacă interpretarea este sau nu corectă? Trebuie să vezi visul. O vedenie arată visul, iar când vezi visul pe care l-a avut persoana respectivă şi poţi să îl spui înainte ca să ţi-l relateze ea, ştii interpretarea.

Cred că lucrul acesta este şi în Scripturi. Daniel a făcut aceasta, nu-i aşa? Interpretarea este întotdeauna corectă dacă vezi visul. Astfel, când persoana începe să-ţi spună visul, tu poţi s-o opreşti şi să-i spui: „Un moment! S-a întâmplat aşa şi aşa!”, iar ea va zice: „Este întocmai!” Vedeţi?

Într-o zi, un bărbat încerca să-mi spună ce a visat, dar eu i-am spus:

 „Frate, de ce ai lăsat pe dinafară partea aceea?”

„Care parte?” m-a întrebat el.

„Ai visat că ai aruncat o piatră în aer, iar eu am tras în ea şi mi-a intrat ceva în ochi.”

„Aşa este, frate Branham.”

Aici sunteţi. Vedeţi? Spuneţi adevărul şi atunci El vă va spune ce aţi visat, iar voi veţi şti că este adevărat.

Iată care este tălmăcirea visului surorii noastre. Ea era foarte preocupată de Duhul Sfânt, iar vasul pe care l-a văzut în vârful muntelui era Stânca. Cu alte cuvinte, vasul de piatră era chiar „Stânca, piatra descoperirii”.

Noi ştim că Isus a întrebat în Scriptură:

Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

„Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii, Ilie; alţii, Ieremia sau unul din proroci.”

„Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”

Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!” (Matei 16.13-16).

Biserica Romano-catolică spune că piatra despre care a vorbit Isus când a zis: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui”, este Petru, pentru că „Petru” înseamnă „piatră mică”: „Şi pe această piatră mică Îmi voi zidi Biserica Mea…” Astfel, ei spun că sunt urmaşii apostolici şi şi-au zidit biserica pe Petru.

La rândul ei, Biserica Protestantă spune: „Nu este adevărat! El Şi-a zidit Biserica pe El Însuşi!”

Nu vreau să contrazic pe nimeni dar, după cum văd eu lucrurile, niciuna nu are dreptate pentru că El nu Şi-a zidit Biserica nici pe Petru şi nici pe El Însuşi, ci pe descoperirea pe care a primit-o Petru cu privire la Cine era El. Vedeţi?

Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

„Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

„Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu, care este în ceruri.

Tu eşti Petru, şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea.” (v. 13-18).

Fiecare epocă a Bisericii a avut această piatră a descoperirii, până la piatra descoperirii din Laodicea. Tu nu poţi numi nici o biserică „sfântă”, pentru că nu există nici o biserică sfântă, nici o organizaţie sfântă. Se poate predica despre prezenţa Duhului Sfânt acolo, dar în locul acela găseşti oameni buni şi răi, renegaţi, indiferenţi şi mulţi alţii, aşa că nu puteţi spune: „Noi Îl avem şi nimeni altcineva nu Îl are.” Nu, domnule! Duhul Sfânt Se revarsă peste persoane individuale; este o trăire personală.

Biserica penticostală din aceste zile din urmă a primit Duhul Sfânt. De-a lungul epocilor ei au primit Duhul Sfânt, dar nu în măsura în care Îl avem acum, deoarece astăzi avem o reaşezare din nou a tuturor lucrurilor, aşa cum au fost la început. Dacă privim la sfeşnic, Alfa şi Omega, putem vedea cum a fost aprinsă prima candelă. Astfel, Lumina a crescut tot mai mult, apoi s-a micşorat, după care a revenit (Vedeţi?) şi aşa mai departe.

Dar în această epocă a Bisericii, Mesajul a fost turnat în biserică. Biserica, Tabernacolul este locul în care vine această femeie, dar el nu este Templul lui Dumnezeu. Nu există aşa ceva! Templele Duhului Sfânt sunt persoanele  care vin în această clădire. Oamenii sunt cei care posedă Duhul Sfânt, nu clădirea, nu ea este Trupul. Prin urmare, El pleacă afară. Omul acela, mesagerul Bisericii turna apă, turna Mesajul în biserică. Dar ce făcea apa? Dădea afară tot gunoiul care era în ea. Aceasta face Duhul Sfânt: curăţă totul. Mierea este dragostea frăţească ce reprezintă această epocă. Eu tocmai v-am spus despre dragostea frăţească din epoca în care trăim.

Poate spui: „Cu siguranţă nu-mi place fratele Neville, fratele Jones, cutare sau cutare”, sau ceva de genul acesta. Dar aşteaptă să i se întâmple ceva, frate, şi atunci inima ta este sfâşiată. Aproape că te ucide. Vedeţi?  Noi putem primi dragostea frăţească şi să simţim unul pentru celălalt, dar să te menţii într-un grup… De ce îţi pasă de fratele tău? Pentru că ai frânt pâinea cu el, aici la altar, aşa cum vom face în seara aceasta, ai părtăşie cu el, dai mâna cu el, te închini împreună cu el. Este fratele tău. S-ar putea ca fratele sau sora ta să facă ceva cu care nu eşti de acord, iar atunci îl eviţi puţin (deşi nu ar trebui s-o faci) dar în adâncul inimii tale simţi că aceasta aproape că te ucide.

Am fost tânăr, dar acum sunt bătrân şi de-a lungul timpului am văzut întâmplându-se acest lucru. I-am auzit pe unii oameni spunând: „Ei bine, nu vreau să mai am de-a face cu el!”, dar când se întâmpla ceva cu omul acela, aproape că-l omora şi se gândea: „O, Dumnezeule, l-am lăsat pe fratele meu să plece fără să devenim prieteni!” Vedeţi? Aceasta este dragostea frăţească. Dă impresia că nu lipeşte, dar o face. Mierea este lipicioasă.

Pe măsură ce sora cobora din vârf spre poalele muntelui, a văzut că această Apă glorioasă ţâşnea în cinci pârâiaşe. „Cinci” este numărul harului: J-e-s-u-s, F-a-i-t-h (credinţă), G-r-a-c-e (har). Vedeţi? „Cinci” este numărul harului. Cinci pârâiaşe care curg de sus până în jgheabul de aici de jos. Aşa cum am spus, fiecare dintre aceste epoci ale bisericii a avut piatra descoperirii. Astfel, sfinţii au adormit şi sunt în aşteptare, dar în curând Duhul Sfânt, revărsat din Hristos, va veni şi Îşi va pecetlui Biserica, iar atunci ea va fi foarte bucuroasă. Atunci va fi o unitate completă a lui Dumnezeu, o Mireasă pentru Hristos, care va fi Capul tuturor lucrurilor. Mă urmăriţi?

În visul ei, femeia se întreba dacă acest pârâu mic va ajunge vreodată la poalele muntelui pentru că seca văzând cu ochii. Aici am dorit să vă aduc. Ea se întreba pe sine însăşi dacă avea Duhul Sfânt sau nu.

Eu am evitat să spun aceasta acum câteva zile, gândindu-mă că poate biserica nu este destul de duhovnicească pentru a înţelege aceasta. Poate ar fi mai bine să opresc banda chiar acum, ca să nu ajungă pe la fraţi.

Voi puteţi vorbi în limbi, puteţi să dansaţi, să strigaţi, puteţi să scoateţi draci sau să faceţi orice altceva şi totuşi să nu aveţi Duhul Sfânt. Nu s-au întors ucenicii plini de bucurie şi nu au spus că duhurile rele le erau supuse? Totuşi, printre ei era şi Iuda. Apoi, nu a spus Isus că în ziua când va veni El, „Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”

Atunci, le voi spune curat: „Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.”? (Matei 7.22-23). Aceste lucruri nu dovedesc că acolo ar fi Duhul Sfânt, ci „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” (v. 20).

Voi spuneţi: „Frate Branham, ar trebui să vorbim în limbi?” Bineînţeles, pentru că este un dar al Duhului Sfânt, dar fără roade, aceste daruri sunt o piatră de poticnire pentru necredincios şi Dumnezeu nu acceptă aceasta. Astfel, mai întâi trebuie să apară roadele, iar când ai credinţă, faptă, cunoştinţă, înfrânare, răbdare, evlavie, dragoste de fraţi, Duhul Sfânt vine şi te pecetluieşte ca pe un întreg, în acelaşi fel cum pecetluieşte biserica, pentru că în felul cum lucrează cu Mireasa, lucrează şi cu persoanele individuale: sunt din acelaşi material, aşa cum a fost făcută Eva din Adam, dintr-o coastă a lui. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le posedaţi înainte de orice! Voi puteţi să impresionaţi, puteţi să le imitaţi, dar trebuie să fie trimise de Dumnezeu şi născute de Dumnezeu, pentru că imitaţia produce numai confuzie.  Este aşa cum am mai spus: Puteţi să vă imaginaţi un şoim care stă acolo cu pene de porumbel lipite pe el şi spunând: „Vedeţi, sunt un porumbel!” Dar el nu este porumbel, ci este un şoim. Puteţi să vă imaginaţi o cioară cu pene de păun… Vedeţi? Aceasta este ceva adăugat, dar totul trebuie să vină din interior şi să producă creştinism.

Sora noastră avea picioarele ude când a ajuns jos. Noi ştim cu toţii că sora Shepherd este o persoană darnică, casa ei fiind deschisă întotdeauna. Nu conta dacă era un vagabond, un cerşetor sau altceva, ea şi fratele îl hrăneau şi făceau totul ca să-l ajute. Oh, Dumnezeu a primit aceasta, partea ei de temelie! Învăţaţi această lecţie pentru că acesta este lucrul greşit în Tabernacolul Branham!

Aşa cum am văzut ieri, există două feluri diferite de credinţă, două feluri diferite de bunătate, două feluri diferite de cunoştinţă, două feluri diferite de înfrânare. Unii cred că este vorba de prohibiţie, dar nu de înfrânarea aceasta vorbeşte Dumnezeu, ci este vorba de temperamentul nedumnezeiesc, de necontrolat şi de alte lucruri de felul acesta: vorbire obraznică pe la spate şi altele.

Răbdarea şi toate celelalte sunt luate în râs, existând doar pretenţia că acolo este credinţă şi bunătate. Dar este şi o răbdare înnăscută, toate aceste calităţi fiind înnăscute.

Problema este că cea mai mare parte a credinţei noastre este credinţa intelectuală. Auzirea Cuvântului ne aduce o recunoaştere intelectuală a lui Dumnezeu, dar dacă aceasta vine de sus, oh, frate, dacă dai vreodată peste aşa ceva, aceea este o credinţă duhovnicească, dumnezeiască. Ce face această credinţă? Recunoaşte numai Cuvântul! Nu contează ce spun ceilalţi, ea recunoaşte numai Cuvântul pentru că „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu (Cuvântul este încă Dumnezeu)… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”  (Ioan 1.1,14). Aşadar, când Cuvântul Însuşi Se revarsă în credinţa noastră, credinţa intelectuală se transformă într-o descoperire duhovnicească: „Şi pe această temelie voi zidi Biserica Mea”, nu pe o concepţie mintală de aderare la biserică, ci pe descoperire.  „Îmi voi zidi biserica şi porţile locuinţei morţilor nu o vor birui.” Vedeţi? Aceasta arată că ei vor fi împotrivă, dar nu o vor birui. Oh, ce lucru glorios!

Acum, credinţa, cele cinci pârâiaşe… Am avut o bucată de cretă, dar cred că nu am adus-o. Cele cinci pârâiaşe pe care le vedeţi venind în jos, împreună, întăresc acest lucru. Cel care a născut biserica Efes este Duhul Sfânt; Cel care a născut biserica Smirna este Duhul Sfânt; Cel care a născut biserica Pergam şi biserica Tiatira din Epoca întunecoasă este Duhul Sfânt; Duhul Sfânt este Cel care a zidit Mireasa, pe aceşti aleşi care au fost scoşi afară din toate sistemele denominaţionale, de-a lungul epocilor. Există o Mireasă a Lui Hristos, aleasă şi hotărâtă mai dinainte, pe care Duhul Sfânt a chemat-o afară. Duhul Sfânt este Cel care a făcut aceasta în epoca aceasta, în epoca aceea şi în cealaltă, până în vârf: Duhul Sfânt.

În ce-l priveşte pe individ, când la credinţă sunt adăugate toate aceste virtuţi, vine Piatra din capul unghiului, Duhul Sfânt care le leagă împreună. Acesta este botezul cu Duhul Sfânt. De aceea, este atât de puţin astăzi.

Să vedem! Aici mi-am notat câteva texte. Am şi un desen pentru visul surorii noastre, dar nu puteţi să-l vedeţi de acolo.

Ce vine de la Duhul Sfânt? El vă va da o credinţă supranaturală, o credinţă duhovnicească, iar credinţa duhovnicească recunoaşte numai Cuvântul. Nu contează dacă alţii spun că nu este bine, ea recunoaşte numai Cuvântul. Dacă cineva spune: „Zilele minunilor au trecut!”, credinţa recunoaşte numai Cuvântul. „Nu mai există botez cu Duhul Sfânt!”, credinţa recunoaşte numai Cuvântul. Aceasta este credinţa duhovnicească, adevărată. Vedeţi? Ea recunoaşte numai Cuvântul.

Aceasta a fost prima: credinţa intelectuală peste care coboară Duhul Sfânt şi o transformă în credinţă duhovnicească.  Credinţa duhovnicească recunoaşte numai Cuvântul. Vor urma: doi, trei… apoi veţi primi Duhul Sfânt care va pecetlui toate aceste lucruri în voi. Prin credinţă ajungi la Duhul Sfânt care te pecetluieşte în Hristos şi te face una cu El. Amin. Voi deveniţi una; tu şi Hristos trăiţi împreună.

În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” (Ioan 14.20). Vedeţi? Aceasta este o unitate pecetluită a Domnului Dumnezeu. Atunci ei sunt adeveriţi şi puşi la locul lor, devin fii şi fiice legitimaţi ai lui Dumnezeu.

Vă amintiţi de Isus pe Muntele schimbării la faţă, despre care scrie în Matei 17.1-5? Aţi auzit predica „De El să ascultaţi!”, pe care am predicat-o cu un an în urmă şi care a devenit atât de populară? Este vorba despre legitimarea unui fiu şi o găsim şi în Efeseni 1.5: „El ne-a ales mai dinainte ca să fim înfiaţi…”

Vedeţi? O familie… Când se naşte un copil în familie, el este un fiu, dar are un tutore care îl creşte. Dacă acest fiu nu va fi bun şi ascultător, nu va deveni moştenitor, dar dacă este un fiu bun, care îşi ascultă tatăl, va fi recunoscut şi adeverit şi va deveni moştenitorul averii tatălui său. Aceasta a făcut Dumnezeu pe Muntele Schimbării la faţă când Şi-a luat propriul Fiu, după ce Acesta S-a dovedit a fi un fiu bun care a rezistat tuturor ispitelor, şi L-a umbrit.

Voi ştiţi că în Vechiul Testament ei luau fiul, îl îmbrăcau în haine frumoase şi îl aşezau în faţa poporului.  Ei aveau o ceremonie de legitimare pe care noi o numim aşezare în drepturi sau înfiere. În Galateni, apostolul Pavel vorbeşte despre aceasta ca despre o înfiere duhovnicească a fiilor.

Fraţii predicatori şi cititorii duhovniceşti ai Bibliei vor înţelege ce înseamnă înfierea unui fiu. De fapt, copilul acela a fost un fiu de când s-a născut. Aici au greşit penticostalii. Noi ne naştem în această Familie, dar trebuie să fim copii buni, călăuziţi de un Tutore bun.

În vechime, când un om dorea ca fiul său să fie aşa cum îl dorea, aducea cel mai bun tutore pe care putea să-l găsească, cel mai bun profesor. De ce? Pentru că dorea ca fiul să-i semene.

Acum, dacă un tată pământesc se gândeşte la cel mai bun tutore, ce va face Dumnezeu Tatăl? El nu a numit niciodată episcopi, cardinali şi preoţi, ci L-a adus pe Duhul Sfânt ca să fie Tutorele nostru. Deci, Duhul Sfânt este Învăţătorul nostru. El este în biserică şi duce mesaje Tatălui. Tatăl nu vrea un tutore care să se pună bine pe lângă el, ştiţi voi, care să vrea doar să se căpătuiască şi care să spună: „Oh, dacă îi voi spune tatălui adevărul… Băiatul lui este oricum un ratat, dar poate voi primi o mărire de salariu dacă îi voi spune ceva de bine despre el.” Acesta nu este un tutore corect. Un tutore bun este sincer şi spune adevărul, iar Duhul Sfânt Îi spune lui Dumnezeu numai adevărul cu privire la noi. Desigur.

Astfel, Duhul Sfânt vine şi roşeşte în faţa Tatălui pentru că trebuie să spună: „Toate fiicele Tale şi-au tăiat părul deşi le-ai spus să nu o facă, iar fiii tăi au o minte atât de firească încât nu se mai văd unii pe alţii şi au sucit toate lucrurile!” Cât de tare trebuie să roşească El! Cât de mulţi şi-ar dori să poată veni şi să spună: „O, acesta este un fiu adevărat! Este exact ca şi Tatăl lui.”, pentru că atunci Tatăl este plin de bucurie şi spune: „Acesta este fiul Meu!”

Moise a reprezentat Legea, iar profeţii au reprezentat Dreptatea, Justiţia Sa, dar noi nu putem trăi nici prin Lege şi nici prin Justiţia Sa. De aceea, eu nu cer dreptate, ci doresc milă. Eu nu pot să ţin Legea Lui şi nici să împlinesc dreptatea Lui, dar am nevoie de îndurarea Lui, iar Dumnezeu a spus că Legea şi dreptatea au fost găsite în El: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit! De El să ascultaţi! Acesta este El, Acesta este El!”

În Vechiul Testament, când era înfiat un fiu şi primit în familie, numele lui era la fel de valabil pe un CEC ca şi numele tatălui său. Da, domnule. Ei aveau un inel, o pecete pe care scuipau şi apoi o aplicau. Aceasta era o pecete, un sigiliu, iar fiul purta inelul tatălui său, pecetea lui, toate fiind la fel de valabile. Când Isus a fost ascultător faţă de Dumnezeu, Dumnezeu L-a aşezat în poziţia Sa: „Acesta este El!”

Când un om este născut în Familia lui Dumnezeu, prin Duhul Sfânt şi dovedeşte că posedă aceste roade care se pot vedea: fapta, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, dragostea de fraţi, Dumnezeu îl pecetluieşte sau îl legitimează. Acela este momentul în care se pot vedea fiii şi fiicele lui Dumnezeu.

Efeseni 4.30 spune: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt cu care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”

Unii dintre voi sunt baptişti şi doresc să aibă siguranţa veşniciei. Dacă veţi ajunge la această treaptă, voi fi alături de voi pentru că aveţi siguranţa veşniciei, dar dacă vine cineva şi spune doar: „Eu am aderat la biserica baptistă”, „Eu sunt prezbiterian”, „Eu am siguranţa veşniciei”, acest lucru este greşit. Propria voastră viaţă dovedeşte că nu aţi dobândit-o, pentru că atunci când sunteţi cum vrea El, veţi fi înfiaţi de Dumnezeu şi pecetluiţi cu Duhul Sfânt în Împărăţia Sa. Atunci, nu mai este posibil s-o pierdeţi, fiindcă sunteţi asiguraţi veşnic:

Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu prin care voi toţi şi toate roadele voastre dumnezeieşti aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”

Eu cred că există o Mireasă aleasă dinainte, cred că Dumnezeu a spus că va avea o biserică fără pată sau zbârcitură. Eu cred în alegerea mai dinainte a unei Mirese. Ea trebuie să existe şi nădăjduiesc că sunt şi eu în Ea. Vedeţi? Eu sunt în Ea dar depinde de mine să lupt pentru mântuirea mea până când aceste lucruri vor fi primite de Dumnezeu şi pecetluite în Împărăţia Lui. Acestea sunt lucrările originale ale lui Dumnezeu, pecetluite până în ziua răscumpărării.

Acesta a fost visul surorii noastre şi cred că a fost frumos.

Aşadar, când biserica  sau o persoană individuală ajunge în această etapă, urmează să fie Acolo. Daţi-mi voi să vă explic lucrurile clar ca să puteţi înţelege.

Biserica este hotărâtă mai dinainte să fie Acolo, și  în ce mă priveşte, eu vreau să fiu cu Ea, dar singura cale de a fi cu Ea este să fiu parte din Ea. Cum devin parte din Ea? Fiind în Ea. Cum intru în Ea? Prin botez, printr-un singur Duh, căci „printr-un singur Duh, toţi suntem botezaţi într-un singur trup.” (1Corinteni 12.13). Dar voi nu puteţi pune lucrurile acestea laolaltă zicând: „Eu Îl am pentru că am vorbit în limbi!”, apoi să mergeţi afară şi să fiţi nervoşi, să înjuraţi şi să vă agitaţi. Dacă faceţi aşa este ca şi cum aţi pune pene de păun pe o gaiţă. Vedeţi? Voi nu puteţi face aceasta pentru că propria voastră viaţă dovedeşte ce sunteţi. Dar când toate aceste lucruri sunt înfăptuite în voi de către Dumnezeu, sunteţi pecetluiţi şi nu mai este nimic de adăugat. Atunci sunteţi ceea ce sunteţi cu adevărat. Aceasta se întâmplă atunci când vedeniile, lucrările desăvârşite ale Duhului Sfânt al lui Dumnezeu, totul, devine evident. De ce? Pentru că voi şi Hristos aţi devenit una. Nădăjduiesc că aţi înţeles.

Mai am aici notat ceva la care aş vrea să ne gândim împreună: Când ajungem la locul Vieţii, avem Viaţa veşnică.

Am aici lexiconul grec, „Diaglotul emfatic”, din care am studiat ieri cuvântul din Ioan 3.16 unde scrie: „să aibă Viaţă eternă”. În altă traducere scrie: „să aibă viaţă veşnică”, dar în ebraică scrie: „să aibă viaţă fără sfârşit.” În greacă avem cuvântul „A-i-n-i-o-a-n”, aproape ca „Aeon”. „Aeon” este ceva ce nu poate fi numărat, este dincolo de milioane, bilioane sau trilioane de ani. Deci, Viaţa veşnică este un timp ainioan, dar în limba engleză avem cuvântul „veşnic”. Astfel, noi o ştim ca Viaţa veşnică, Viaţa ainioană sau Viaţă fără sfârşit.” Dacă aveţi Viaţă fără sfârşit, cum este posibil să pieriţi?  Nu se poate! Voi aţi devenit o parte din Cel veşnic şi Unul singur este veşnic. Satan nu este veşnic. Nu, el a devenit Satan. Nici iadul nu este veşnic, ci a fost creat. Trupurile acestea nu sunt veşnice, ci au fost create, dar Duhul lui Dumnezeu este veşnic. El nu a avut început şi nu va avea nici sfârşit. Astfel, singura cale pentru ca noi să avem Viaţa veşnică (de la cuvântul „Zoe” care înseamnă „propria Viaţă a lui Dumnezeu), este să fim o parte din Dumnezeu; numai atunci devenim fii şi fiice de Dumnezeu şi avem Viaţa ainioană.

Deci, partea care recunoaşte acest Cuvânt de la un capăt la celălalt este Viaţa ainioană, Viaţa fără sfârşit, Viaţa lui Dumnezeu Însuşi în noi. Amin.

Zilele trecute, am făcut o călătorie şi am avut o discuţie cu un Martor al lui Iehova. Eu nu dispreţuiesc credinţa nimănui şi printre noi sunt o mulţime de convertiţi din rândurile Martorilor lui Iehova. Chiar şi unul dintre sponsorii bisericii este martor al lui Iehovah… de fapt a fost, pentru că acum el şi familia lui sunt mântuiţi. Tatăl lui, fratele Wood, a fost lector. Toţi fraţii şi surorile lui au primit Duhul Sfânt datorită vedeniilor date de Dumnezeu, prin care li s-a spus tot ce au făcut. Vedeţi? Aceasta a făcut posibilă schimbarea lor.

În cartea Martorilor lui Iehova scrie că sufletul este aerul pe care îl respirăm, ceea ce nu este adevărat pentru că sufletul nu este respiraţia. Dacă ar fi aşa, o dată ai un fel de suflet, iar altă dată acel suflet este inspirat de altcineva. Respiraţia este aer, iar aerul pătrunde în nări. Ei iau ceea ce scrie la începutul Scripturii: „Dumnezeu i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul a devenit un suflet viu.” (Geneza 2.7). Aş vrea să vă întreb ceva: Dacă Adam era un om, ce respira el înainte ca Dumnezeu să-i sufle suflarea de viaţă în nări? El era un om viu, care respira. Ei bine, dacă ar fi cum spun martorii, înseamnă că toate animalele sunt suflete vii pentru că respiră un suflet uman. Şi mai este ceva: Isus nu ar mai avut de ce să moară, pentru că jertfele animale ar fi fost suficiente. Vedeţi? Înseamnă că argumentul acesta nu poate sta în picioare.

Dar Dumnezeu a suflat peste om suflarea Vieţii veşnice (Amin) şi omul a devenit un suflet viu, un suflet care nu poate să moară.

Fiţi atenţi! Dumnezeu, nu natura, a suflat Viaţă veşnică în nările lui şi omul a devenit un suflet viu, un suflet veşnic. În cazul acesta ați putea spune: „Dar Adam a murit, frate Branham.” Amintiţi-vă că înainte ca Adam să moară a existat un miel care l-a răscumpărat. Aleluia! Pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte, El i-a chemat şi a adus un miel care să-i răscumpere.

Adam a fost un model şi el a căzut. Apoi, a fost adus mielul pentru el, deoarece în el era suflarea de Viaţă a Vieţii veşnicului Dumnezeu. El a devenit un suflet viu pentru că era un fiu al lui Dumnezeu.

Cuvântul african pentru „respiraţie” este „Amoya” şi înseamnă „vântul, forţa nevăzută.” Vedeţi? Animalele respiră Amoya şi păcătoşii respiră Amoya.

Atunci de ce ne mai luptăm pentru Viaţa veşnică dacă aceasta este sufletul veşnic pe care-l respirăm? De ce ne-am mai lupta pentru Viaţa veşnică? Este ca un foc care te arde pe spate, frate. Vedeţi? Dumnezeu a suflat în mod special suflarea de Viaţă veşnică peste Adam şi el a devenit o fiinţă veşnică, la fel ca Dumnezeu. Avea putere ca şi Dumnezeu, pentru că era un dumnezeu mai mic, era dumnezeul pământului, nu Dumnezeul cerului. Dar într-o zi, fiii lui Dumnezeu vor deveni din nou dumnezei. Isus a spus aceasta. El a zis:

Isus le-a răspuns: „Nu este scris în Legea voastră: „Eu am zis: „Sunteţi dumnezei”’?

Dacă Legea a numit dumnezei pe aceia cărora le-a vorbit Cuvântul lui Dumnezeu, şi Scriptura nu poate fi desfiinţată,

cum ziceţi voi că hulesc Eu, pe care Tatăl M-a sfinţit şi M-a trimis în lume? Şi aceasta, pentru că am zis: „Sunt Fiul lui Dumnezeu!” (Ioan 10.34-36). Vedeţi?

Acum vom pătrunde în lucruri adânci. Fiţi atenţi, pe măsură ce înaintăm.

Aici suntem! Acum, el este un fiu al lui Dumnezeu, dar face o greşeală şi ştie că greşeşte. Dar ţineţi minte că nu Adam a fost înşelat. Biblia spune aceasta în 1Timotei 2.14:

Şi nu Adam a fost amăgit, ci femeia, fiind amăgită, s-a făcut vinovată de călcarea poruncii.” Adam a stat de partea Evei pentru că era soţia lui. La fel a făcut Hristos, care nu a fost înşelat de Satan. El a păşit în moarte alături de Mireasa Sa. El a mers să fie cu Mireasa Sa, ca să-Şi poată răscumpăra Biserica. Adam ştia că Eva a greşit, aşa că a stat alături de ea. Vedeţi? Dar acolo a fost adus un miel pentru ca ei să fie răscumpăraţi. Şi răscumpăraţii de astăzi, au fost cunoscuţi şi chemaţi mai dinainte de Dumnezeu, pentru că există un Răscumpărător. „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu este atras de Tatăl…” „…şi toţi aceia pe care mi i-a dat Tatăl, vor veni la Mine.” (Ioan 6.44,37). Este adevărat?

Aşadar, aici este un Miel adus de la întemeierea lumii, de aceea, numele aleşilor sunt scrise în Cartea Vieţii Mielului. Mielul a fost adus pentru a crea o cale a harului, astfel încât fiecare dintre ei să meargă la învierea din morţi: Mielul lui Adam.

Observaţi că pentru Adam a fost adus un miel. Aceasta este biserica astăzi. De fapt, nu vreau să spun biserica. De ce? Nu vreau să fac un sacrilegiu, nici să rănesc sentimentele cuiva deoarece am explicat deja că sunt aici ca să ajut. De fapt, aceste biserici nu sunt biserici, pentru că există o singură Biserică. Acestea sunt doar nişte clădiri. Vedeţi? Totul este în ordine, dar vreau să vă dovedesc că ele sunt doar nişte organizaţii şi că voi aparţineţi organizaţiei metodiste, organizaţiei prezbiteriene sau celei penticostale. Vedeţi? Organizaţii.

Bisericile sunt doar nişte clădiri în care se adună oamenii care împărtăşesc aceleaşi păreri, dar Biserica este una singură, iar tu nu poţi să aderi la Biserică, ci trebuie să te naşti în ea. Şi când te naşti în ea, eşti un mădular al ei. Este exact ca şi familia mea. Eu sunt în familia Branham de cincizeci şi trei de ani, dar ei nu mi-au cerut niciodată să mă alătur familiei. De ce? Pentru că m-am născut un Branham.

Aşa sunteţi născuţi şi voi în Biserică. Celelalte sunt doar organizaţii, nişte ziduri. V-aţi gândit vreodată la aceasta?

Într-o dimineaţă coseam iarba şi mă gândeam la „marea şi sfânta biserică catolică”, cum o numesc ei. În timp ce înaintam, deodată m-am oprit ca înţepenit pentru că Ceva mi-a zis: „Nu-i numi aşa!” Am privit în jur, apoi am continuat să cosesc, dar acel Ceva m-a oprit din nou şi mi-a spus: „Nu îi numi aşa pentru că ei sunt o organizaţie ca şi celelalte, nişte ziduri, nu Biserica! Există o singură Biserică!” Vedeţi? Ei sunt membrii unei organizaţii pentru că tu poţi adera la o organizaţie, dar la Biserică nu poţi adera! În Biserică te naşti; prin naşterea din nou devii un mădular al ei, un frate sau o soră.

Acum daţi-mi voie să vă citesc ceva ce scrie în „Diaglotul emfatic” despre Apocalipsa 17. Aş vrea să fiţi atenţi cât de frumos se compară cu Apocalipsa 16.17. În ordine. Ascultaţi şi observaţi asemănarea! Apocalipsa 17.1:

Apoi unul din cei şapte îngeri care ţineau cele şapte potire a venit de a vorbit cu mine şi mi-a zis (Acum vă citesc din Lexicon): „Vino şi îţi voi arăta judecata curvei celei mari care şade pe multe ape.” Noi ştim cu toţii că această curva este Vaticanul. Avem aici vizitatorul nostru de duminica, din partea Bisericii catolice, care ne spune exact ce este ea. Referindu-se la versetul acesta, el mi-a spus:

„Aşteaptă o clipă! Există o mulţime de nume care dau numărul 666.”

„Un moment…”, am răspuns eu.

„Chiar şi numele tău ar putea însuma numărul acesta…”, a continuat el, dar eu i-am răspuns:

„Eu nu stau pe şapte coline şi nu conduc lumea.” Vedeţi? Acesta este adevărul.

Îţi voi arăta judecata curvei celei mari care şade pe ape mari...”În Apocalipsa 17.15 ni se spune că apele înseamnă popoare, gloate, neamuri. „…cu care au curvit împăraţii pământului şi oamenii de pe pământ s-au îmbătat cu vinul curviei ei.”

Şi m-a condus, în Duhul, într-o pustie… (Acum urmează Diaglotul emfatic): „…şi am văzut o femeie stând pe o fiară de culoare stacojie, plină de nume hulitoare.” În versiunea King James scrie: „plină de nume de hulă.”

Ascultaţi acum cum scrie în Apocalipsa 17.3:

Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă.” Acesta este felul în care a fost tradus în limba engleză, dar în greaca originală din „Diaglot” se citeşte cum scrie în Apocalipsa 17.3:

Şi m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Şi am văzut o femeie şezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume hulitoare.”

Este o mare diferenţă între „nume de hulă” şi „nume care hulesc” sau „nume hulitoare”. Care este aceasta?

Noi ştim cu toţii că ea este mama curvelor. Dar care este diferenţa? Aceasta este Biserica catolică, dar ea este plină de nume hulitoare: metodişti, baptişti, prezbiterieni, luterani, toţi numindu-se pe sine „biserici ale lui Dumnezeu”, nume hulitoare.

Este o mare diferenţă între „nume de hulă” şi „nume hulitoare.” Ei se numesc pe sine biserica lui Dumnezeu, dar apoi merg în lume şi joacă cărţi, beau, organizează petreceri şi fac toate aceste lucruri. Există o singură Biserică, iar tu te naşti în ea; nu poţi ajunge acolo decât după ce ai fost spălat în Sângele Mielului şi pecetluit de Duhul Sfânt.

Ce diferenţă mare este între „nume de hulă” şi „nume hulitoare”! O, vedeţi? Eu mi-am dat seama de acest lucru azi dimineaţă în timp ce citeam. Ceva mi-a spus pur şi simplu: „Du-te în camera ta şi ia Diaglotul!” Este vorba doar de ascultare şi nimic mai mult. Am mers înăuntru, am luat Apocalipsa 17 şi m-am gândit: „De ce vrei să citesc aceasta?” Am început să citesc şi de îndată ce mi-am dat seama ce era, am luat un creion şi am scris, după care mi-am zis: „Aceasta este!”

Lumea mă acuză că lovesc în organizaţii, dar o fac din pricina acestor nume hulitoare, fiindcă se numesc pe sine biserici ale lui Dumnezeu, biserici ale lui Hristos, biserici metodiste şi aşa mai departe. Ele sunt doar nişte ziduri, nu biserici, pentru că există o singură Biserică, iar aceasta este Biserica Domnului Isus Hristos. Ce este această Biserică? Trupul tainic al lui Isus Hristos care lucrează pe pământ, format din foşti membri, din oameni care au ieşit din toate aceste organizaţii şi au devenit mădularele Trupului lui Hristos.

Tu trebuie să te naşti în acest Trup, nu să aderi în el, pentru că dacă ai adera, ar însemna că şi acest Trup este unul dintre numele hulitoare.

Femeia aceasta şi puterea ei… Voi puteţi vedea chiar acum, cum ei încearcă să-i ia pe toţi oamenii care au păreri diferite în ceea ce priveşte religia lor, şi să-i trimită în Alaska. Aţi văzut aceasta. Pe toţi cei care au o credinţă diferită de a lor. Cine face acest lucru? Consiliul Mondial al Bisericilor. Folosindu-se de toţi aceşti episcopi şi de alte funcţii pe care le au în Vatican, Biserica Catolică încearcă să ajungă la o înţelegere pentru a lupta împotriva comunismului. Ei vor să convingă lumea să se alăture catolicismului ca să lupte împotriva comunismului.

Aici suntem astăzi! Iată-ne aproape de faliment. Noi împrumutăm bani şi-i cheltuim pe taxe pe care le vom plăti încă patruzeci de ani de acum încolo. Atât de departe am ajuns. Cine deţine banii lumii? Biserica Catolică. Unde se vor îndatora Statele Unite pentru a-şi păstra societăţile de tutun, whisky şi celelalte lucruri?  Desigur, ei se vor împrumuta de la Biserica Catolică, dar când vor face aceasta, îşi vor vinde dreptul de întâi născut. Ne unim cu toţii. De ce? Este evident, este mai clar decât ai putea citi în ziare. Aşa este.

Există metodişti, baptişti, prezbiterieni, catolici şi aşa mai departe care se numesc pe sine „Biserica lui Dumnezeu”, dar în realitate este puterea fiarei, plină de nume hulitoare:  „Eu mă numesc aşa…”, „Eu mă numesc aşa…”

Nu demult, am fost la spital ca să mă rog pentru mama mea. Am zis: „Vom merge să facem o rugăciune pentru mama.” Dar doamna care era acolo a zis:

„Trageţi paravanul!”

„Nu eşti creştină?” am întrebat-o eu.

„Noi suntem metodişti,” a răspuns ea.

„Mulţumesc. Am crezut că poate eşti o credincioasă”, şi am tras perdeaua.

Aşadar, dacă nu eşti creştin, eşti ceva diferit. Dacă spui: „Sunt metodist!”, aceasta este o hulă.

Fiara, bisericile, mai bine zis aşa zisele biserici, de fapt nu sunt biserici. Vreau să fiu sigur că se înregistrează. Acestea nu sunt biserici, ci sunt doar nişte organizaţii la care aderă oamenii. Dar la Biserica Dumnezeului celui viu nu se poate adera, ci trebuie să te naşti în ea prin botezul Duhului Sfânt. Astfel, când eşti botezat cu Duhul Sfânt, aceste roade sunt pecetluite în tine de către Duhul Sfânt, iar „oricine este născut din Dumnezeu, nu păcătuieşte.” (1Ioan 3.9). Nu poate face aceasta.

Oh, Doamne, am putea vorbi toată ziua despre aceasta, nu-i aşa?

Biserica este Trupul tainic al lui Hristos, născut prin Suflarea de Viaţă a lui Dumnezeu. Biserica lui Dumnezeu S-a născut prin Suflarea lui Dumnezeu. Vorbind duhovniceşte, Dumnezeu a suflat Suflarea de Viaţă în nările lui Adam, şi el a devenit un suflet viu. Ştiaţi că penticostalii, adevărata Biserică penticostală, a fost născută prin Suflarea de Viaţă a lui Dumnezeu? Daţi-mi voie să vă citesc ceva. Să vedem! Cred că scrie în Ioan capitolul 16, 19 sau 20.

Daţi-mi voie să citesc şi veţi vedea dacă biserica este născută prin Suflarea lui Dumnezeu sau nu, aşa cum s-a întâmplat cu Adam la început. Ascultaţi:

În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”

Şi după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul.

Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.” (Ioan 20.19-21).

Priviţi: Tatăl care L-a trimis, a intrat în El, iar când Isus Îşi trimite ucenicii, intră în ei.

După aceste vorbe, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!” (v. 22).

Biserica s-a născut prin suflarea lui Dumnezeu.

După ce statuia este modelată după o anumită formă, Suflarea lui Dumnezeu vine peste ea şi spune: „Primeşte Duh Sfânt!” Atunci eşti un copil al lui Dumnezeu. Poţi să aderi unde vrei, dar tu eşti născut prin Suflarea lui Dumnezeu numai când eşti născut în Biserica Dumnezeului celui viu. Astfel, Dumnezeu a suflat peste ei şi a spus: „Primiţi Duh Sfânt!” Oh, aici sunteţi!

Nu: „Vino să aderi la noi! Scrie-ţi numele în registrul nostru!”, apoi urmează cinele şi mesele. Prin aceasta aderi la o organizaţie. Poţi adera la metodişti, la baptişti, la prezbiterieni, la catolici sau la penticostali, dar când faci aceasta, aderi numai la o organizaţie. Însă când devii un copil al lui Dumnezeu, eşti născut din Suflarea lui Dumnezeu. Amin! Mai bine ai renunţa chiar acum la această aderare. În ordine.

Apoi, Viaţa lui Dumnezeu este în tine. Isus a spus: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.” (Ioan 15.5).

Fiţi atenţi! Ce aveau ei împotriva lui Isus? Ei erau împotriva Lui pentru că Se făcea pe Sine Dumnezeu. Dar El nu Se făcea, ci era Dumnezeu; Dumnezeu era în Hristos. Vedeţi? Şi El le-a spus: „Nu priviţi la Mine pentru că nu sunt Eu, ci este Tatăl care locuieşte în Mine!” Ei priveau la trupul acela născut din Maria, dar Acela nu era Dumnezeu, ci era Fiul lui Dumnezeu; Dumnezeu era în trupul acela. Era Dumnezeu.

El a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” (Ioan 10.37-38).

Cine dintre voi Mă poate dovedi că am păcat (necredinţă în Cuvânt)? (Ioan 8.46). Ce Cuvânt a rostit Dumnezeu prin Mine şi nu S-a împlinit? (Păcatul este necredinţa). Cine dintre voi poate să Mă acuze de păcat? Arătaţi-Mi! Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi. Dar dacă le fac… Dacă nu Mă credeţi pe Mine,  credeţi măcar lucrările pe care le fac, pentru că ele sunt o mărturie. Tatăl este în Mine, mărturisind despre El Însuşi.” De ce? Pentru că „Dumnezeu era în Hristos împăcând lumea cu Sine.” (2Corinteni 5.19). Înţelegeţi? Aceeaşi Viaţă care este în viţă este şi în mlădiţe. Cum veţi putea adera la aceasta? Nu se poate!

Nu demult, am văzut un pom în grădina fratelui Sharitt, în Arizona, care avea pe el nouă feluri de fructe citrice. Ce era acesta? Un portocal, dar avea şi lămâi, mandarine, grapefruit. Avea toate soiurile. Când l-am văzut, m-am oprit, m-am uitat la el şi am spus:

„Frate Sharitt, vrei să spui că pomul acesta este un portocal?”

„Desigur”, a răspuns el.

„Dar cum este posibil? Eu văd aici şi grapefruit, mandarine, lămâi şi toate aceste fructe.”

„Păi, ele au fost altoite.”

„Oh, atunci vreau să te întreb ceva”, am spus eu. „Acum culegi aceste grapefruit, lămâi, dar la anul ce va rodi? Vor fi din nou portocale?”

„O, nu!” a răspuns el, „Vor fi tot lămâi.”

„O, mulţumesc!”

Vedeţi? Tu nu poţi face aceasta, nu poţi adera. Dar fratele a spus că după ce trece un an şi creşte o nouă ramură, din aceea vor ieşi portocale, pentru că este o ramură originală.

Ceea ce am încercat să facem noi, a fost să fim membri uniţi în El şi să trăim sub numele de creştin pentru că suntem, cum se spune în popor, „fructul citricului”, biserica creştină, dar când viţa însăşi dă o mlădiţă nouă, aceasta va fi la fel ca prima mlădiţă, o mlădiţă originală. Dacă la început a fost o Viţă, au scris în urma ei o Carte a Faptelor, iar dacă va mai fi una, se va scrie o altă Carte a Faptelor în urma ei. Acesta este adevărul.

Deci, dacă doar aderi la o organizaţie şi nu eşti născut din viţă, ai obţinut un fruct, este adevărat? Tu ai un fruct, dar ce faci cu el? Ai o formă de evlavie dar îi tăgăduieşti puterea, negi semnele şi minunile, Îl negi pe Duhul Sfânt, negi vorbirea în limbi, vedeniile, prorociile, vindecările, deşi ţi-ai pus un nume. Nu-i de mirare că Duhul Sfânt a spus: „Adunări de oameni, pline de nume hulitoare, care se numesc pe sine creştini; care au o formă de evlavie dar tăgăduiesc puterea lui Dumnezeu. Îndepărtează-te de oamenii aceştia, pentru că ei sunt cei care momesc femeile uşuratice frământate de felurite pofte.” (2Timotei 3.1-6 – parafrazare). Tot felul de organizaţii, iar biserica este prea mult legată de acest fel de comunitate. Vedeţi? Noi deţinem toate aceste lucruri şi împovărăm biserica cu ele.

Tu nu vei putea să aderi niciodată la Biserică, ci doar la o organizaţie. Poţi fi membrul unei organizaţii, a unei grupări de oameni care spune: „Noi credem aceasta. Avem regulile noastre, avem secretele noastre şi aşa mai departe.” Acelaşi lucru îl faci şi tu când aderi la o organizaţie, dar nu poţi adera la Biserică. Tu ai aderat la o organizaţie de membri, dar nu la Biserică. În Biserica Sa trebuie să ne naşti. Încă puţin şi voi încheia.

Priviţi! Dacă Dumnezeu a adus împreună mireasa şi mirele, va face la fel şi cu persoanele individuale. Apoi, eşti născut în Împărăţia lui Dumnezeu şi Însăşi Viaţa care a fost în Biserica aceea este şi în Biserica aceasta şi în aceea şi în cealaltă. Aceeaşi Viaţă care a fost în Viţă, în Isus, este şi în mădularul pe care Îl aduce la suprafaţă El. Glorie Lui!

Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi.” (Ioan 14.12). Aici avem adevăratul mădular al Trupului lui Hristos, fără nici un alt nume adăugat. Faptele fiecărei persoane în parte dovedesc de unde vine ea. Viaţa ei mărturiseşte ce este cu adevărat.

„Mădularul cărui trup eşti?”

„Al Trupului lui Hristos.”

„Când ai aderat la El?

„Eu nu am aderat, ci m-am născut în El.”

Nu este nevoie să le spui aceasta pentru că ei ştiu ce s-a întâmplat. „Oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic şi luminează tuturor celor din casă.” (Matei 5.15). Vedeţi? Nu, nu o vei putea ascunde.

Când te naşti în Împărăţia lui Dumnezeu, în tine este Însăşi Viaţa lui Isus, și atunci devii interesat de suflete. Atunci nu este nevoie să-i implori pe oameni să vină la altar, nici să trimiţi pe cineva să-i caute, ci lucrurile vor curge de la sine pentru că totul este pecetluit în tine. Tu eşti una cu Dumnezeu, eşti pecetluit cu Duhul Sfânt.

Ştiţi ce înseamnă Duhul Sfânt? Duhul Sfânt nu înseamnă: „Am sărit şi am avut senzaţii ciudate!”, deşi toate acestea sunt în ordine. „Am sărit, am strigat, am avut senzaţii ciudate şi am vorbit în limbi.” Eu cred că Duhul Sfânt vorbeşte în limbi. „Am tălmăcit.” Sigur, o cred şi pe aceasta, dar nu despre aceasta vorbesc eu acum. S-ar putea să fie o fisură pe aici pe undeva. S-ar putea să fie o fisură în răbdarea ta. Ia să te lovească cineva peste un obraz! Îl vei întoarce şi pe celălalt sau spui: „Făţarnicul acela mizerabil…” Dacă faci aceasta, dovedeşti că undeva s-a strecurat o fisură. Mai bine am lăsa lucrul acesta deoparte. În ordine.

Ştiţi ce vreau să spun? Când eşti pecetluit în Trupul lui Hristos, eşti umplut cu Duhul Sfânt şi eşti un fiu al lui Dumnezeu.

Oh, mi-aş dori să fi avut la dispoziţie încă zece minute ca să mai citesc ceva! Mă mai îngăduiţi încă zece minute? Voi citi doar puţin. Vă spun sincer că nu se va întâmpla nimic dacă vă voi citi aceasta în câteva minute.  Este ceva prea bun ca să-l lăsăm să treacă.

Sunt două lucruri care mi-au venit în minte şi vreau să le spun. Să deschidem la Ioan 3, unde se vorbeşte despre Viaţa veşnică. Haideţi să vedem ce scrie aici despre problema Vieţii veşnice şi despre Viaţa lui Dumnezeu. Fiţi atenţi!

Între farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntaş al iudeilor.

Acesta a venit la Isus noaptea şi I-a zis: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu, căci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.1-2).

În curţile Sinedriului, El era recunoscut ca Fiul lui Dumnezeu, iar aici era chiar un fruntaş care spunea:

Ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu pentru că Viaţa lui Dumnezeu Însuşi este în Tine.” Vedeţi? „Ştim că învăţătura Ta nu este a Ta Însuţi, ci a lui Dumnezeu, pentru că El o legitimează.” Vedeţi? „Viaţa lui Dumnezeu curge chiar prin Tine.” Isus i-a răspuns:

  „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă un om nu se naşte din nou, nu poate vedea Împărăţia lui Dumnezeu.”

Voi spuneţi: „O, numai dacă aderi la biserica noastră.” Vedeţi cum au tăiat acest lucru jos?

Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh.

Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou.”

Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul, dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.” (v. 5-7).

Nicodim I-a zis: „Cum se poate face aşa ceva?”

Isus i-a răspuns: „Tu eşti învăţătorul lui Israel şi nu pricepi aceste lucruri? (Vedeţi, un D.D., un Ph.D., un dublu L.D.).

Adevărat, adevărat îţi spun că noi vorbim ce ştim şi mărturisim ce am văzut; şi voi nu primiţi mărturia noastră. (Ei zic: „Cunoaştem lucrurile acestea, le-am văzut.” Vedeţi, aceasta este părerea unui membru care a aderat).

Dacă v-am vorbit despre lucruri pământeşti şi nu credeţi, cum veţi crede când vă voi vorbi despre lucrurile cereşti?”

Acum ascultaţi cu atenţie!

Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.” (Ioan 3.1-13).

Voi ştiţi că odată El a spus:

 „Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui Fiu este?”

„Al lui David”, I-au răspuns ei.

Şi Isus le-a zis: „Cum atunci, David, fiind insuflat de Duhul, Îl numeşte Domn, când zice:

„Domnul a zis Domnului Meu: „Şezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmaşii Tăi sub picioarele Tale”?”

Deci, dacă David Îl numeşte Domn, cum este El fiul lui?”

Nimeni nu I-a putut răspunde un cuvânt. Şi, din ziua aceea, n-a îndrăznit nimeni să-I mai pună întrebări.” (Matei 22.42-46).

În Apocalipsa, El a spus: „Eu sunt Rădăcina şi Odrasla lui David.” Vedeţi? „Eu sunt viţa şi mlădiţa. Eu sunt Începutul. Eu am fost înainte de început şi am fost şi Începutul şi Odrasla”.

În textul citit, El a spus:

Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer.”

O doamnă m-a întrebat odată:

„La cine S-a rugat Isus în grădina Ghetsimane?”

„Despre cine vorbea El când a spus: „Nimeni nu s-a suit în cer, afară de Cel ce S-a coborât din cer, adică Fiul omului, care este în cer?”, am răspuns eu.

Aici este El, stând pe acoperişul unei case, vorbind cu Nicodim şi spunând: „Eu sunt în cer.” Este corect?

Haideţi să lăsăm aceasta pentru deseară pentru că este deja târziu. Vom medita puţin la aceasta după-amiază.

Cum ajungi în Biserică? Prin naştere. Cum? Prin Suflarea lui Dumnezeu.

Suflă peste mine, suflă peste mine,

Duh al Dumnezeului celui viu,

Suflă peste mine!

Aceasta este rugăciunea mea. Doar să-L lăsăm pe Duhul Sfânt să sufle peste noi. Ce este aceasta? Pecetluirea în Împărăţia lui Dumnezeu, iar aceasta s-a întâmplat când am mărturisit pentru prima dată: „Cred în Isus Hristos.”

Apoi, la credinţa mea adaug fapta, cunoştinţa Cuvântului; la cunoştinţă, înfrânarea. Îmi place aceasta! Apoi răbdarea. Oh, Doamne! Să nu-ţi faci probleme dacă eşti încercat, fiindcă Satan îi va încerca pe toţi.

Acum urc pe scară mai sus: am adăugat fapta, cunoştinţa, înfrânarea, iar acum trebuie să adaug răbdarea. Totuşi, încă nu am Duhul Sfânt. După răbdare, adaug evlavia. Ştiţi ce este evlavia? Să fii asemenea lui Dumnezeu. Am adăugat-o. Nu mă comport urât, ci aşa cum trebuie să o facă un creştin. Dar aceasta să nu fie ceva artificial, ci să vină din interior, din dragostea lui Dumnezeu care clocoteşte acolo. Să nu spuneţi: „Oh, băiete, aş putea să fac aceasta, dar mai bine n-o fac!” Vedeţi, acest lucru este acolo oricum, este înnăscut. M-am născut cu aceasta în mine, şi cu aceasta şi cu aceasta, apoi dragostea lui Dumnezeu, Hristos, a venit şi a pecetluit totul în mine pentru lucrare.

Ce face El după ce ţi-a dat Duhul Sfânt? Te pune într-un loc separat, te înseamnă, pentru că eşti o persoană diferită. Tu nu mai faci parte din lume şi te îmbraci diferit. Dar nu este vorba de îmbrăcămintea de dinafară. Nu! Tu nu trebuie să fii ciudat şi mai aparte, cu gulerul întors şi cu o faţă de înmormântare. Nu, nu, să nu faci aceasta! Cea care contează este îmbrăcămintea duhovnicească; pe tine a fost pusă haina de nuntă. Cum eşti acum? Asemenea lui Isus.

Priviţi! El a fost proslăvit şi schimbat la faţă înaintea lor, iar faţa Lui a strălucit ca soarele. Acolo era El, Isus, iar Dumnezeu Îl legitima. Apoi, a apărut Moise şi Ilie, iar Petru a spus: „Este bine să fim aici.” Observaţi cum percepe lucrurile un om? Acolo se petrecea ceva supranatural, iar el a spus: „Haideţi să facem trei colibe: una pentru Ilie, una pentru Moise şi una pentru Tine.” Înainte de a termina de vorbit, Dumnezeu a făcut să se cutremure totul şi a spus: „Acesta este Fiul Meu preaiubit; de El să ascultaţi!”

Acum voi ieşi puţin din tablou! Doar ascultaţi-L! Oh, ce lucru minunat!

După ce îndeplinim aceste condiţii şi suntem plini de roadele şi lucrurile lui Dumnezeu, vine Duhul Sfânt şi ne pecetluieşte în Împărăţie. Să nu vă faceţi probleme pentru că toţi vor şti că L-aţi primit. Nu va fi nevoie să spuneţi: „Ei bine, glorie lui Dumnezeu! eu ştiu că L-am primit pentru că am vorbit în limbi. Glorie lui Dumnezeu! Îl am pentru că am dansat o dată în Duhul!” Nu este nevoie să spuneţi nici un cuvânt despre aceasta deoarece toţi vor şti că L-aţi primit. Fiţi fără grijă! El va depune mărturie despre El Însuşi şi Se va face cunoscut între oameni.

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Mă bucur pentru că în dimineaţa aceasta sunt aici, la părtăşie. Bisericuţa noastră este mică şi nu avem încă suficient spaţiu pentru toţi oamenii care vin aici. Noi nu suntem o organizaţie, dar credem şi avem părtăşie cu toate organizaţiile. Voi veniţi aici pentru că doriţi să veniţi, iar noi vă iubim. Eu cred că în fiecare organizaţie există oameni care sunt creştini. Ei sunt fraţii şi surorile noastre în Hristos. Prin urmare, noi nu suntem legaţi de nimic, nu am aderat la nimic şi nu trebuie să facem nimic în afară de a fi creştini. Aşa cum obişnuia să spună E.Howard Cadle: „Noi nu avem nici o lege în afară de dragoste, nici o carte în afară de Biblie şi nici un crez în afară de Hristos.” Acesta este adevărul.

Să veniţi să ne vizitaţi! Noi credem Evanghelia deplină, fiecare părticică din Cuvânt; Îl credem exact aşa cum este, fără să adăugăm sau să scoatem ceva din El. Îl lăsăm exact cum este.

Ne bucurăm întotdeauna să vă primim, de aceea dorim să veniţi şi să fiţi cu noi ori de câte ori puteţi. Noi ne rugăm pentru bolnavi şi credem totul pentru că aşa spune Biblia: „Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul alergării cereşti.” (Filipeni 3.13-14).

Îmi daţi voie să mai spun încă un lucru?

Alaltăieri am avut o vedenie pe la ora cinci sau şase dimineaţa. Soţia mea care stă aici în spate ştie aceasta. M-am trezit pentru că trebuia să pregătim copiii pentru şcoală. Eu am aceste vedenii din când în când şi fiecare dintre voi ştie că ele nu au dat greş niciodată, ci sunt desăvârşite.

În vedenie, mă simţeam cea mai fericită persoană. Stăteam în soare şi predicam Evanghelia la o adunare mare de uriaşi.  (Vreau să ştiu dacă se înregistrează). Stăteau în pădure şi razele soarelui străluceau peste ei, aducând Cuvântul.

De obicei, de fapt întotdeauna, sunt prea lung în vorbire, adică predic prea mult. Am predicat atât de mult încât adunarea a fost cuprinsă fizic de foame. Unii dintre ei au obosit, aşa că s-au ridicat pur şi simplu şi au plecat să aducă ceva de mâncare, dar eu am spus: „Nu, nu faceţi aceasta! În predica mea am vrut să ating două puncte culminante şi Domnul mi le-a dat. Orice predicator ştie când primeşte ceva de Domnul pentru că arde de nerăbdare să le spună oamenilor. Eram doar un „Charlie predicatorul” şi stăteam acolo predicând cât puteam de puternic: „Toate aceste lucruri minunate sunt ceea ce face Dumnezeu. Priviţi la aceasta!” Şi am continuat în felul acesta.

Mi-aş dori atât de mult să-mi amintesc ce spuneam, care era textul meu, dar eu doar predicam şi mă priveam pe mine însumi făcând aceasta. Stăteam acolo privind şi urmărindu-mă în timp ce predicam  la „cei care nu o aveau.” După un timp m-am ridicat şi am spus: „Glorie lui Dumnezeu!”, apoi am zis: „Priviţi la aceste lucruri minunate!” şi am văzut cum oamenii încep să fie flămânzi fireşte. Deşi aveau destulă hrană duhovnicească, ei au început să iasă afară, aşa că m-am gândit: „Ce se întâmplă cu toată lumea?” Am privit şi am văzut câteva cupluri tinere care treceau pe lângă mine. I-am oprit şi le-am zis: „Un moment, prieteni! Veţi veni înapoi când se va însera.” Vedeţi? Eu am spus: „Veţi veni înapoi!”

Daţi-mi voie să vă spun care este acest prim punct culminant: De unde vin toate aceste lucruri pe care vi le-am arătat? De unde? Ele sunt aici, în Cuvântul lui Dumnezeu, sunt „Aşa vorbeşte Domnul!”, sunt promisiunea Lui, şi voi toţi mă ajutaţi să le înregistrez şi sunteţi martori la ele, misiunea mea fiind să stau de partea Cuvântului.

Eu am spus: „Care este problema cu voi toţi? Nu puteţi înţelege Cuvântul? Trebuie să-L înţelegeţi!” Şi cineva mi-a răspuns: „Ştii, domnule, aş vrea câţiva biscuiţi şi lucruri de felul acesta.”

Atunci mi-am zis: „Ei bine, glorie lui Dumnezeu! Dacă doresc biscuiţi, să meargă să-şi cumpere!”, după care m-am gândit: „Ştii ceva? La urma urmei tot va veni seara. Deci, voi putea vorbi când se va aduna comunitatea din nou deseară. Le-am adus în faţă punctul culminant şi le-am spus că lucrurile pe care m-au văzut făcându-le se află în Cuvântul lui Dumnezeu, nu în cartea mistică a vreunei organizaţii. Fiecare părticică se află în Cuvânt pentru că „aceasta este însărcinarea mea.” Fiecare dintre ei se va întoarce aici deseară, aşa că uite ce voi face: Voi pune totul în contextul Cuvântului, aşa cum am făcut-o cu epocile bisericilor şi cu lucrurile pe care le-am spus înainte, acest minunat punct culminant. Slavă lui Dumnezeu pentru că va fi un timp minunat!”

 Apoi m-am văzut făcându-mă foarte mic şi am spus: „Slavă lui Dumnezeu!, după care am dispărut şi iată-mă stând acolo!”

Iată care este interpretarea acestei vedenii.

Primul lucru pe care l-am făcut: lucrurile săvârşite au părut mistice majorităţii oamenilor. Nu mă refer la cei de la Evanghelia Deplină şi la sfinţii lui Dumnezeu, ci la majoritatea oamenilor. Voi nu vreţi să priviţi niciodată lumea, cosmosul, ca şi Mesaj al lui Dumnezeu. Aşa cum spunea Boze:

„Acum câţiva ani am visat că Domnul mă trimitea la Chicago ca să-l scutur pentru slava lui Dumnezeu.” 

„Dar El a făcut-o deja, Iosif”, i-am răspuns eu.

„Dar ei nu au mai fost scuturaţi de pe vremea lui Moody”.

„Aici este vorba despre Biserică, pentru că afară este carnea pentru tun; această adunătură care umple străzile şi aceste Izabele vopsite sunt doar ţărâna pământului. Organizaţiile lor mari se vor fărâmiţa şi se vor prăbuşi pe străzi. El vorbeşte despre Biserică. Biserica sunt cei care cred arătarea lui Isus Hristos descoperit. S-ar putea să nu fie nici cincisprezece persoane în tot Chicago, sau poate nici zece din generaţia aceasta.”

V-aţi gândit vreodată la aceasta?

La venirea Fiului omului va fi la fel ca în zilele lui Noe, când au fost salvate doar opt suflete. Câţi au ieşit din Sodoma? Uh! Înţelegeţi ce vreau să spun?  Mă îndoiesc că ar fi o mână de oameni.

Dar biserica însăşi a fost scuturată, iar ei L-au recunoscut, au recunoscut Cuvântul. Ei au văzut Cuvântul materializându-Se şi L-au înţeles.

Acum fiţi puţin atenţi! Când au văzut acest prim Mesaj, toată lumea s-a pus de partea Lui zicând: „Glorie lui Dumnezeu! O, dacă aş putea vedea aceasta sau cealaltă!” Dar după aceea au plecat aşa cum au venit şi acum se gândesc: „Nu ştiu unde să ader. Dacă vin aici, voi fi dat afară şi nu voi mai avea ce să caut acolo!”

Fraţii s-au aşezat jos şi au spus: „Ce aş face dacă…”? Vedeţi, ei nu s-au oprit destul de mult încât să recunoască faptul că Acesta este Cuvântul pe care a făgăduit Dumnezeu că-L va descoperi, şi au plecat. Dar nu vă faceţi griji, pentru că seara este aproape. Eu m-am întors pe câmp.

Vă mai amintiţi mesajul pe care mi la dat când am pus piatra de temelie? Atunci El mi-a spus: „Când se va termina vedenia, du-te şi citeşte 2Timotei 4!” Acest Mesaj este pus aici, în piatra de temelie, încă de acum treizeci şi trei de ani:

Fă lucrarea unui evanghelist, dovedeşte însărcinarea pe care o ai, căci va veni vremea când oamenii nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile, aşa că își vor da învăţători după poftele lor.” Aceasta a fost o parafrazare, nu redarea exactă, cuvânt cu cuvânt…

…Amintiţi-vă că în seara aceea nu am mai citit şi restul. În cei treizeci de ani de când predic în acest tabernacol, nu am mers nici măcar o dată mai departe de aceasta şi nu ştiu de ce. Adesea mi-am pus multe întrebări până într-o zi când L-am văzut pe Isus luând sulul Legii şi citind jumătate din profeţie, după care s-a oprit. Apoi a spus: „Astăzi s-a împlinit această Scriptură.” De ce nu a citit şi restul? Pentru că aceasta ţine de a doua Sa venire.

Şi iată că am citit aceasta fără să ştiu.  Era chiar în faţa mea, în Southern Pines, Carolina de Sud. În dimineaţa aceea, în timp ce vorbeam cu Joseph Boze, mi-am dat seama despre ce era vorba.

Pavel a spus: „Toţi oamenii s-au întors împotriva mea. Niciunul nu mai este de partea mea. Dima m-a părăsit din dragoste pentru lumea aceasta, iar argintarul mi-a făcut mult rău.”

Probabil că Dima s-a gândit: „Cum este posibil să-l văd pe Pavel predicând Evanghelia şi vindecând bolnavii, când el însuşi suferă şi oriunde merge îl are întotdeauna cu el pe doctorul Luca? L-am văzut lovind cu orbire un om şi spunându-i: „Domnul te-a pus deoparte şi vei fi orb pentru o vreme.”, şi-l lasă pe argintar să-i strice adunările? Cred că şi-a pierdut puterea de a lovi cu orbire. Probabil şi-a pierdut şi puterea de a face vindecări şi Dumnezeu s-a întors împotriva lui.” Eu nu cred că Dima a plecat în lume deoarece el era în lume. Dacă-i cunoaşteţi istoria, ştiţi că Dima făcea parte dintr-o familie mare şi bogată şi că dorea să meargă cu restul mulţimii. Dar cu Pavel, cu bietul Pavel cum era?  Dumnezeu lucrează întotdeauna în felul acesta pentru ca la urmă să încoroneze lucrarea. El L-a lăsat pe Isus să ajungă până acolo încât a înviat morţii, să facă tot ce dorea să facă şi totuşi i-a permis unui soldat roman să-I străpungă coasta, să-L scuipe în faţă, să-L lovească, să-I pună o zdreanţă peste faţă şi să-I spună: „Am auzit că eşti profet.” Toţi stăteau în jurul Lui, Îl loveau cu trestii peste cap şi-I ziceau: „Spune-ne, care dintre noi Te-a lovit?” El ştia care dintre ei L-a lovit, sigur că ştia, dar vedeţi, însărcinarea Lui era chiar aceea de a fi încoronat.

Întotdeauna, Dumnezeu lasă să se ajungă până acolo încât să se pară că totul este într-adevăr pierdut, ca apoi să încoroneze totul.

O, Doamne, lasă să se întâmple aceasta! Lasă să se întâmple aceasta, Doamne! Să ne plecăm capetele.

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi mi-a dat mântuirea pe crucea de pe Calvar.

Să ne ridicăm mâinile spre El. Fiţi în D

Îl iubesc, Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi…

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *