MONUMENTELE LUI DUMNEZEU DOVEDITE ÎN TIMP

Răsfoind prin Biblie… voi ați luat Cartea Apocalipsei, Exodul și
Geneza…

Eu am venit acasă ca să merg la vânătoare de veverițe. Ca să fiu cinstit,
am venit doar pentru aceasta. Frate Roy, când pleci? Mâine? În ordine. Nouă ne
place să venim acasă în acest timp al anului… pentru că vreau să mă odihnesc.
Am slăbit nouă kilograme de când nu v-am mai văzut. M-am cântărit când am
plecat de aici și aveam șaptezeci și cinci de kilograme, iar când am venit
înapoi, avea șaizeci și șase de kilograme. S-ar părea că hainele cad de pe mine
pentru că am pierdut multe kilograme.

Astăzi când am ieșit, o soră scumpă mi-a zis:

„Frate Branham, roagă-te să slăbesc și eu.” Este puțin cam dur, dar i-am
spus:

„Vino cu mine și predică din greu.” Aceasta este tot ce știu, și desigur,
aceasta le va da jos. Dar în curând vom termina cu necazurile și cu încercările.

Mă gândeam la faptul că îmbătrânim. Știți, peste doi ani voi avea cincizeci
de ani. Pfiu! Îmi amintesc că Frankie Webber este cu vreo doi ani mai mare
decât mine. Când a împlinit douăzeci și cinci de ani, el a pus un sfert de
dolar de ziua lui de naștere, iar eu m-am gândit: „Vai, Frankie Webber, ai
douăzeci și cinci de ani, un sfert dintr-o sută.” Dar acum are jumătate. Nu
trebuie mult, nu-i așa, doar continuă înainte.

Nu vom sta mult. În dimineața aceasta, când fratele nostru iubit aducea acel
mesaj deosebit, de care sunt sigur că ne-am bucurat toți, m-am gândit: „Poate
Domnul îmi va da o Scriptură pentru aceasta.” Voiam ca el să citească în seara
aceasta ceva din binecuvântatul Cuvânt al lui Dumnezeu…Eu voi vorbi doar
câteva minute, după care ne vom ruga, ca de obicei, pentru bolnavi. Apoi, dacă
Domnul îngăduie, miercuri seara aș vrea să încep cu Cartea Evreilor pentru o
lecție, și poate vom continua cu ea și duminică dimineața sau duminică seara și
apoi miercurea viitoare, și vom continua s-o depănăm peste tot prin Scriptură.
Așa cum trec pe aici, eu am observat în biserică unele lucruri, lucruri care
par că slăbesc un pic, de aceea mă gândesc că ar trebui învățate un pic. Eu
cred că am putea să le luăm în Evrei, care este un capitol foarte bun, un loc
bun de citit.

…Aceasta mi-a venit în minte și am aici doar Noul Testament. Eu citesc
dintr-o Biblie Collins, pentru că are literele mai mari… Când am ajuns
aproape de cincizeci de ani, trebuia să țin Biblia prea departe de mine că să
citesc acea scriere cu adevărat fină, la lumina slabă de aici. Eu pot merge
afară la lumina soarelui și să citesc încă din ea, dar când lumina devine puțin
mai slabă, trebuie s-o țin mai departe de mine. Astfel, doctorul mi-a spus că
în curând va trebui să port ochelari pentru citit. Eu l-am întrebat dacă ochii
mei sunt slabi, iar după ce mi i-a testat, a spus: „Nu.” Zece-zece este foarte
bine; douăzeci-douăzeci este normal și cincisprezece-cincisprezece este și mai
bine. Aceasta este tot ce putea citi el, pentru că am putut să citesc oriunde a
vrut el de la distanță. Apoi, a pus ceva afară și eu am început să citesc; a
venit mai aproape și eu au continuat să citesc, dar am devenit tot mai încet și
mai încet, iar când a ajuns cam atât de aproape (fratele Branham arată), m-am
oprit.

„O,” a spus el, „ai trecut de patruzeci de ani.”

„Da”, am răspuns eu.

„Păi, în mod firesc, pupila devine plată. Dacă vei trăi o viață lungă, sper
că vei avea a doua ta vedere.” Aceasta este când vezi din nou să citești.

Eu m-am gândit: „Aceea nu este prea departe, mai este doar puțin timp.”
Frate Tony, aceasta-i rău, nu-i așa? Nu, nu este. Este un lucru binecuvântat.
Eu îmbătrânesc într-un fel și devin mai tânăr în alt fel, pentru că voi merge
la acel trup tânăr, nemuritor și binecuvântat unde este… Frate, acolo nu va
fi niciodată nimic în neregulă, iar eu trăiesc doar pentru timpul acela; acela
va fi minunat.

Acum, înainte de a citi textul final de încheiere, să ne plecăm capetele
pentru un Cuvânt spre El.

Dumnezeule Atotputernic, noi credem că Tu ai vrut ca toți copiii Tăi să fie
fericiți, ceea ce înseamnă că noi nu trebuie să fim încruntați și triști,
pentru că este scris: „O inimă veselă
este un bun leac.”
(Proverbe 17.22). Nouă ne place să ne bucurăm de
binecuvântările Tale și să avem această măreață părtășie împreună. Noi avem
această părtășie în jurul Cuvântului, ca și credincioși în Cuvântul Tău. De
aceea am venit aici, nu doar ca să auzim un mesaj, ci ca să ne închinăm și să
avem părtășie cu Tine prin citirea și predicarea Cuvântului.

Doamne, eu sunt sigur că Tu nu ne vei dezamăgi și că ne vei binecuvânta în
aceste ore. Binecuvântează-l pe nobilul și bunul nostru păstor, fiindcă Te
rugăm să fii cu el. Eu l-am urmărit în predicarea lui și l-am văzut cum zâmbea
când cânta cântecul acela: „Eu voi termina în curând cu necazurile și
încercările.” Într-una din zile se vor termina și cântările cântate de surorile
acelea peste tot  în aer liber și în
adunările de cort și noi vom merge spre glorioasa odihnă.

Tată, binecuvântează-ne cum citim Cuvântul Tău și reîmprospătează-L în
inimile și mințile oamenilor, și vorbește-ne în seara aceasta, iar când se
termină serviciul și pornim spre casele noastre, fie ca noi să spunem: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe
drum?
”, pentru că Îți cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

M-am gândit că în această dimineață am avut un Mesaj evanghelic cu adevărat
bun… știți că fratele Neville a vorbit despre supraalimentarea copiilor, dar
în seara aceasta aș vrea să vorbim puțin bisericii, iar pentru aceasta aș vrea
să citesc din altă parte din Scriptură, din Matei 24.35, unde Isus a spus:

Cerurile
și pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece
.”

Subiectul meu din seara aceasta este: „Monumentele
lui Dumnezeu dovedite în timp
”. Am câteva anunțuri, dar cred că le-am făcut
deja… despre adunarea de miercuri seara, când vom începe cu primul capitol
din Evrei, dacă este cu voia Domnului. Motivul pentru care vorbesc în felul
acesta este că s-ar putea să fiu într-un loc și El să mă cheme în alt loc, și
voi știți că eu trebuie să merg unde mă cheamă El. acesta este motivul pentru
care eu nu pot să fiu ca Oral Roberts și ceilalți inși care își programează
adunările cu doi sau trei ani înainte și spun: „Noi vom fi acolo.” Acești oameni
mari și puternici ai credinței, au mesajul lor, dar Mesajul meu este numai unde
mă trimite Dumnezeu, indiferent că este aici, acolo sau oriunde este, eu
trebuie să merg numai unde mă trimite El. Sunt două slujbe diferite, dar
același Dumnezeu, chiar același Dumnezeu.

Mă gândeam că ieri am vorbit cu un băiat din vecini și el mi-a spus: „Știi,
un anumit păstor mic… este un tip minunat. Pe la unsprezece noaptea, eu și
soția stăteam îmbrăcați în pijamale, când a venit el, a bătut la ușă și a spus:
„Am trecut pe-aici doar ca să beau o ceașcă de cafea cu voi.” Vedeți? Apoi a
trecut strada dincolo la alți vecini care erau și ei gata de culcare și a
mâncat acolo un fursec.” Apoi a spus: „A avut o mică școală biblică pentru
copii și se ocupa de ei împreună cu soția lui. Erau atât de mulți copii mici,
încât au trebuit să pună afară corturi ca să-i poată caza.”

Când m-am întors, am început să mă gândesc: „Așa este. Acela este un ins
minunat.” Cred că băiatul fratelui Fleeman de aici, merge acolo; este o mică
biserică luterană a credinței, iar bărbatul acela minunat și soția lui se ocupă
de ea. Ei fac o lucrare mare pentru Dumnezeu.

Trebuia să-mi spăl mașina și am devenit descurajat, așa că m-am gândit: „De
ce eu nu pot face așa ceva?” Vedeți? Să merg și eu, să-i adun pe toți copiii
aceia și să mă urmeze în jur. Eu iubesc copilașii. De ce nu pot să sar și eu
din casă în casă, de la stâlp la stâlp în felul acela? Și Ceva mi-a spus: „Tu
n-ai fost chemat să faci lucrul acela!” El face ceea ce i-a spus Dumnezeu, lui,
dar noi trebuie să avem pe cineva ca Oral Roberts care să stea afară, un Iosua
cu Sabia, cu un Mesaj de credință și eliberare. Vedeți, noi trebuie să avem
oameni care au acel fel și alții care pot avea acest fel, dar toți merg
împreună să facă o singură mare unitate. Aceea este Biserica lui Dumnezeu.

Cu câteva minute în urmă, am vorbit cu o doamnă tânără, descurajată și cu
inima zdrobită, și am încercat să-i spun că femeia și bărbatul nu sunt
despărțiți, ci sunt același fel de persoană, pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om
masculin și feminin; el era bărbat. Corect. El i-a separat în trup și i-a făcut
diferiți, dar i-a unit împreună să crească copii ca unul. Astfel, bărbatul este
partea puternică, iar femeia este partea iubitoare a bărbatului. Astfel, ei
sunt împreună. Dumnezeu i-a separat, dar ei erau împreună chiar aceeași
persoană, b-ă-r-b-a-t („m-a-n” în engleză) și femeia, woman”, corect, pentru că
ea a fost luată din bărbat, este o parte din bărbat. În viața de aici, ei au
fost separați în trup, dar în duh sunt unul.

Eu am vorbit despre bărbații care își pierd afecțiunea față de soțiile lor
și nu le iubesc așa cum au făcut-o când erau iubitele lor. Să vă fie rușine!
S-ar cuveni s-o faceți pentru că ea este întotdeauna iubita voastră. Absolut!
Aceea este partea care ar trebui să fie, iar voi trebuie s-o tratați ca atare.
O, nu lăsați niciodată să înceteze această mică lună de miere, pentru că ea
urmează să continue în cer! Urmează să fie una desăvârșită. Corect. Cred că
s-ar cuveni ca unele femei să spună „Amin” la aceasta, nu-i așa?

„Tu nu mă lași niciodată să aud… ci întotdeauna urli la femeie și
vorbești în felul acela.” Soră Hickerson, de ce nu spui ceva sau cineva de
acolo din spate. Spuneți… Nu-i așa? Mulțumesc, soră Cox, aceasta este foarte
bine. Frate Cox, aceasta este pentru tine, oriunde ai fi. Corect. Da, domnule.
Noi ar trebui să nu uităm niciodată să ne onorăm unul pe celălalt, ci să fim
întotdeauna drăguți. Nu lăsați niciodată să înceteze aceasta.

Nu demult, a venit la mine un băiat catolic; soția lui stătea separat. El
mi-a zis:

„Billy, urăsc să vin la tine pentru că sunt catolic, iar tu ești
protestant. Cu câtva timp în urmă, am fost alungat din casă de un preot
catolic.”

„Ce s-a întâmplat?”

„Păi, eu beau puțin”, a răspuns el. „În timpul nopții muncesc din greu, iar
soția mea crede că se cuvine ca atunci când vin acasă s-o sărut, s-o îmbrățișez
și să fiu ca atunci când ne pregăteam să ne căsătorim. Noi ne-am căsătorit și
avem o grămadă de copii. Acela a fost timpul…”

„Stai, așteaptă puțin băiete, tu ești greșit, ești greșit. Aceasta trebuie
să fie la fel ca înainte să vă căsătoriți. Trebuie să-ți amintești întotdeauna.
Acum ea are patruzeci de ani și este timpul când are cu adevărat nevoie de
atenția ta.”

Ei erau în proces de divorț și el mi-a zis:

„Nu știu ce să fac.”

„Du-te și sun-o. Dacă aș merge eu la ea, nu m-ar primi pentru că sunt
protestant…”

„O, ei îi place de tine”, a spus el.

„Du-te, cheam-o și spune-i că te-ai răzgândit.”

În ziua următoare, l-am sunat pe judecător și am vorbit cu el, apoi i-am
spus acestui băiat:

„Eu voi sta chiar jos la parter, în timp ce judecătorul îți va trage o
săpuneală. Eu mă voi ruga pentru tine, dar ei să nu-i spui despre aceasta.”

„În ordine”, a răspuns el.

Astfel, eu eram jos și mă rugam, iar după un timp am auzit pe scări niște
zgomote slabe și iată că cei doi veneau cu brațele unul în jurul celuilalt și
zâmbitori, voi știți.

Eu am spus: „Păi, salutare!”

„O, frate Branham, a trecut ceva timp de când nu te-am mai văzut (Da,
treizeci de minute. Vedeți?).”

„Reverend Branham”, a spus ea, „nu te-am văzut de mult timp. Sunt bucuroasă
să te văd din nou.”

„Mulțumesc”, am răspuns eu. „Păi, arătați ca și cum ați fi iubiți.”

„O, suntem bine, nu-i așa, scumpo?”, a spus el.

„Da, așa este, scumpule”, a răspuns ea, apoi mi-a zis: „Vino într-o zi să
ne vezi, reverend.”

„Vă mulțumesc”, am răspuns eu. Apoi mi-au zis:

„La revedere”, au trecut pe lângă mine, iar el s-a întors și mi-a făcut cu
mâna. Ei erau foarte fericiți…

Corect. Dragostea biruiește tot (Corect), doar dragostea. Voi puteți avea
toate semnele și dovezile, dar dați-mi dragostea; aceasta o stabilește pentru
mine. O, vai!

Scumpule Miel muribund, prețiosul Tău Sânge,

Nu-și va pierde niciodată puterea,

Până când toată biserica lui Dumnezeu răscumpărată,

Este salvată, să nu mai păcătuiască (Vedeți?)

De când, prin credință, am văzut acel Șuvoi,

Rănile Tale sângerânde poartă de grijă.

Dragostea răscumpărătoare a fost tema mea

Și va fi până voi muri.

Corect! O, minunat!

Acum, „Monumentele lui Dumnezeu dovedite în timp.” Această idee mi-a venit
în dimineața aceasta, din mesajul evanghelic de școală duminicală, în care
fratele nostru a vorbit despre Ilie… cum băieții, școlile profeților, au vrut
să construiască un fel de școală mare. Când mi-a venit aceasta în minte, m-am
gândit la monumente. Monumentul este un lucru măreț, iar noi apreciem
monumentele. Mulți oameni au încercat să lase în urma lor un fel de aducere
aminte a trecerii lor prin această viață. Aproape la toți le place să facă
aceasta, să-și pună la cimitir un semn măreț, ceea ce este în ordine. Eu
apreciez aceasta. Este în ordine. Apoi, mulți încearcă să zidească morminte
mărețe.

Un monument la care mi-ar plăcea să mă refer acum, este în Ohio. Acolo era
un necredincios, am uitat numele lui. Am o fotografie undeva în colecția mea de
acasă. El era atât de ferm împotriva creștinismului, încât voia ca după moartea
sa să se construiască un monument cu el stând cu piciorul pe Biblie, arătând
spre Ea și spunând: „La o parte cu superstițiile religioase și sus știința
modernă!” Apoi, când era pe moarte, a spus: „Dacă am fost greșit, din mormântul
meu se vor târî afară șerpi.” Și când a murit, în timp ce aranjau încă pământul
pe mormânt, au omorât două sau trei vipere mari. De curând un slujitor a făcut
o fotografie și mi-a adus-o să văd și eu șerpii atârnând peste lanțurile din
jurul mormântului lui… Cimitirul este un loc frumos, dar movila lui nu este
decât o movilă de șerpi. Și nu contează anotimpul, chiar și toamna și iarna,
șerpii se târăsc încă afară din mormântul lui: un monument. Să mă ferească
Dumnezeu să am vreodată un monument ca acela, și la fel pe fiecare dintre voi!

Dar există și monumente mărețe. Mă gândesc la marele războinic Iosua. Ce om
mare a fost el! A luat armura lui Moise ca și conducător a celor două milioane
de evrei; Moise a fost cel ales, cel chemat afară, separat pentru o slujbă, dar
Iosua a trebuit să pășească înăuntru și să ia locul acelui om; acela a fost cu
certitudine un lucru măreț, să fie în locul acelui profet, un războinic măreț,
chemat, hotărât mai dinainte și însărcinat de Dumnezeu.

Dumnezeu a spus cu patru sute de ani înainte ca aceasta să se întâmple, că
El îi va cerceta și îi va elibera. Și ce războinic a fost Moise! Până la Isus
Hristos nu a fost niciun om ca Moise. El a spus: „Domnul Dumnezeul vostru va ridica în mijlocul vostru un profet ca mine.
Când va veni la împlinire, dacă nu veți asculta de acest profet, oricine nu va
asculta de el, va fi nimicit.”
(Deuteronom 18.15-18). Corect.

Acum acest monument măreț… Iosua a venit jos la râu. După ce a murit
Moise, Iosua i-a luat locul, iar Dumnezeu a fost cu el. Și el a spus: „Sfințiți-vă, spălați-vă hainele și
separați-vă, nu veniți la soțiile voastre și a treia zi Dumnezeu va face ceva.”

O, eu… într-una din aceste seri sau într-un serviciu duminical, vreau să
predic despre acea a treia zi și să vă arăt ce putere era în acel „trei”. Eu am
menționat aceasta în rugăciunea din această dimineață. Fiecare avea trei
lucruri în numerologia Bibliei. Iar aici scrie: „A treia zi veți vedea slava lui Dumnezeu.” Aceasta arăta că el știa
cu adevărat despre ce vorbea, pentru că a menționat exact chiar și timpul când
se va întâmpla aceasta. Eu pot să-mi imaginez cum s-a simțit Iosua când a stat
acolo afară în fața tuturor acelor israeliți. Cuvântul lui trebuia să fie
adevărat, iar acolo era Iordanul cu apele umflate.

Vedeți, caracterul unui om este făcut cunoscut prin lucrările lui. Oricine
ești, lucrările tale dovedesc ce ești. Nu contează cât de mult mărturisești,
orice spui, pro sau contra, nu are nimic a face cu aceasta, pentru că lucrările
tale spun ce ești în interiorul tău. Fiecare lucru pe care îl faci, descoperă
ce ești tu. Voi, oamenii de afaceri, nu faceți un lucru peticit, știți ce vreau
să spun, un lucru doar pe jumătate. Dacă nu puteți să-l faceți corect, nu-l
faceți deloc. Corect.

Când veniți la Hristos, dacă nu puteți vinde absolut tot și să veniți la
El, nu veniți deloc. Dar când vreți să fiți cu adevărat un creștin, luați
poziție și faceți-o real, pentru că aceasta vrea Dumnezeu să fiți. Aceasta va
dovedi… Lucrările voastre vor dovedi care este caracterul vostru, deoarece
caracterul vostru este cunoscut prin ceea ce faceți.

Acum, cuvântul lui Iosua era în joc (Da, domnule), la fel ca… al lui Noe
din vechime. Iosua trebuia să treacă râul acesta, dar se părea că a ales cel
mai rău timp la care s-a putut gândi vreodată. Era luna aprilie, timpul când
topea zăpada în munții Iudeei și cobora la vale, așa că bătrânul Iordan era
mâlos și revărsat peste câmpii, ca să ude câmpiile Iordanului. Din punct de
vedere matematic, educațional sau științific, se părea că a ales cel mai
nepotrivit timp din tot anul ca să traverseze Iordanul.

Lui Îi place să ia asemenea timpuri ca să dovedească faptul că El este
Dumnezeu. Astfel, oamenii lui Dumnezeu care Îl cred și știu ce a promis El, nu
se tem s-o facă pentru că Dumnezeu Se va lipi de Cuvântul Său tot atât de sigur
cum este sigur că El este Dumnezeu.

Iosua a spus: „Luați chivotul și
mergeți înainte”,
iar când picioarele acelor preoți au atins Iordanul, nu a
contat cât era de sălbatic și de umflat, el s-a dat în spate la Cuvântul veșnic
al lui Dumnezeu pentru că Cuvântul era în chivot. Isus a spus: „Cerurile și pământul vor trece, dar Cuvântul
Meu nu va trece niciodată.”
Deci, știind că cuvântul lui trebuia să se
odihnească pe Cuvântul lui Dumnezeu, Iosua a pus mai întâi Cuvântul lui
Dumnezeu. În seara aceasta aș vrea ca și voi, oamenii bolnavi de aici, să
faceți aceasta. Puneți Cuvântul lui Dumnezeu cu mărturisirea voastră. Luați mărturisirea
voastră, credeți-o, așezați-o acolo afară și numiți acele lucruri care nu sunt
ca și cum sunt totuși, apoi mărșăluiți mai departe. Faceți-o în felul acesta și
Cuvântul lui Dumnezeu vă va trece dincolo.

Când tălpile picioarelor preoților au atins apele Iordanului, el s-a retras
de la o parte la cealaltă și apa s-a oprit. Vă dați seama că șuvoiul acela de
apă s-ar fi adunat atât de multă, încât în douăzeci de minute ar fi format un
baraj la fel de mare ca barajele acestea moderne pe care le avem, ca barajul
Colorado Boulder? Calea pe care o străbate Iordanul până acolo, vine din munți
cu o forță foarte mare și străbate acele văi. Ce credeți că s-ar fi întâmplat
cu acel râu, când picioarele a două milioane de oameni, cu femei și copii,
aveau nevoie de patru sau cinci ore, sau mai mult, ca să poată trece dincolo?
Dar Dumnezeu a oprit șuvoiul. Amin. O, iubesc aceasta! A oprit șuvoaiele și el
a stat acolo până când au trecut toți dincolo. Apoi, Dumnezeu i-a spus lui
Iosua: „Noi trebuie să ridicăm o aducere
aminte a acestui lucru. Du-te și trimite un bărbat din fiecare trib să ia câte
o piatră și ridicați un monument; iar când copiii voștri vor trece pe aici și
vor întreba: „De ce sunt aceste pietre aici?”, voi le veți povesti cum a oprit
Dumnezeu Iordanul.”
Aceea era o aducere aminte minunată. Nădăjduiesc că
într-o zi, în viitorul apropiat, o să privesc și eu acele pietre care stau încă
acolo ca o aducere aminte.

Apoi mă gândesc la un alt monument comemorativ. Ce memorial măreț și
binecuvântat a fost acela! Într-o zi, o femeie a făcut o alegere greșită și a
decis să stea în câmpiile bine udate ale Sodomei și Gomorei, să fie sociabilă
și să trăiască la fel ca restul femeilor din acele zile… Ea n-a făcut
alegerea bună, ca Sara, care a stat în ținuturile sterpe, a păstrat Cuvântul
lui Dumnezeu în inima ei și a fost atât de iubitoare și de ascultătoare de
soțul ei încât l-a numit domnul ei. Și Dumnezeu a venit acolo cu doi îngeri și
i-a vizitat în cort.

Dar doamna Lot a devenit foarte lumească și s-a luat cu lucrurile lumii. Ce
lecție este aceasta pentru noi astăzi, când devenim prea lumești! Eu sunt
foarte sigur că biserica de astăzi devine în întregime prea lumească. Poate că
doamna Lot n-a intenționat aceasta când s-a dus acolo jos, și s-a gândit: „Voi
fi doar sociabilă.” Este în ordine să fii sociabil, dar nu prelua obiceiurile
lumii! Când te duci, du-te ca Șadrac, Meșar, Abed-Nego și Daniel, care și-au
fixat ca scop al inimii lor să nu se întineze cu nimic, indiferent ce venea sau
pleca. Nu a contat că restul bisericii a decăzut, sau ce s-a întâmplat, ei s-au
hotărât în inima lor, iar astăzi sunt un memorial.

Și doamna Lot stă ca un monument. Când Dumnezeu i-a dat ultimul Mesaj al
harului, când a trimis acei îngeri acolo jos și le-a spus că în câteva ore
Sodoma și Gomora vor fi arse, ea n-a putut suporta gândul că trebuia să renunțe
la viața ei socială, să vină afară în pustie și să trăiască cum trăia Sara, să
poarte haine obișnuite și simple, nu ca femeile din câmpie. Ea voia să fie în
lux. Soțul ei devenise un om mare în oraș și stătea la poartă ca judecător sau
ca primar al cetății, iar ea voia acele luxuri și nu putea să suporte gândul
renunțării la ele.

Astfel, când a ieșit cu soțul ei afară din cetate, ea a continuat să
privească în urmă, a plâns și s-a întristat pentru că a trebuit să renunțe, să
se separe de acel fel al morții. Isus a spus: „Oricine pune mâna pe plug și se uită înapoi nu este vrednic să are.”
Ce fel de oameni ar trebui să fim noi? 
El spune: „Cel care pune mâna pe
plug
– nu cel care se întoarce înapoi, – ci doar se întoarce să privească înapoi, nu este vrednic să are.”
O, noi ar trebui să ne păstrăm ochii și inimile separate de lume! Nu contează
ce fac alți oameni, ce face biserica, ce face vecinul, ce face oricine,
păstrați-vă inima centrată pe Calvar. Să nu vă opriți nici măcar ca să priviți
înapoi, pentru că noi nu avem timp să privim înapoi. Și pentru că această
femeie a făcut-o, Dumnezeu a lăsat un memorial pentru toți oamenii care se
întorc să privească înapoi după ce L-au acceptat pe Hristos ca Salvatorul lor
personal; ea s-a transformat într-un stâlp de sare și stă acolo până în ziua de
astăzi. Poate fi văzută în câmpii, cum stă acolo cu capul întors, privind
înapoi. Ea privește înapoi peste umărul stâng, se uită înapoi peste câmpii,
pentru că inima ei era acolo, cu toate că a fost silită să plece ca să scape.

Astăzi sunt mulți oameni care Îl iau pe Hristos în felul acesta. Astfel, ei
vin afară din lume, dar se simt ca și cum sunt forțați s-o facă, și continuă să
tânjească și să poftească, și nu trece mult până când sunt înapoi în lume. Ei
sunt monumente comemorative înfiorătoare ale refuzării harului lui Dumnezeu, a
dragostei lui Dumnezeu care li s-a arătat.

Monumentele… În zilele când a fost Isus pe pământ, iudeii I-au arătat cât
de impunător era Templul construit ca un memorial. Le-au trebuit patruzeci de ani
să-l construiască și cam optzeci de ani cu totul. Timp de patruzeci de ani, ei
au tăiat pietrele în diferite părți ale lumii. Patruzeci de ani, la construcția
lui, nu s-a auzit nici un zgomot de ferestrău și nici o lovitură de ciocan. Dar
știți, chiar Isus a spus: „Nu vă uitați
la acesta, pentru că va veni un timp când nu va rămâne piatră pe piatră.”
Apoi
a spus aceste cuvinte mărețe, vrednice să fie amintite: „Cerurile și pământul vor trece”, templele vor trece, monumentele
vor trece, „dar Cuvântul Meu este
veșnicul Memorial.”

Chivotul a dispărut cu ani în urmă, mormintele profeților s-au distrus,
monumentele s-au ruinat, piatra a fost spălată de trecerea timpului, dar
Cuvântul lui Dumnezeu rămâne Același, la fel de frumos pentru totdeauna, la fel
de viu și de proaspăt pentru credincioșii din această zi, cum a fost în zilele
când a fost vorbit. Nu-i de mirare că în mesajul pe care ni l-a adus fratele
nostru în dimineața aceasta, am văzut că atunci când ei au vrut să construiască
pentru profet o școală măreață ca un memorial, Elisei a ales un lucru mai bun:
un miracol al lui Dumnezeu care a ridicat un instrument căzut în apă (2
Împărați 6.1-7) și l-a făcut să plutească deasupra. Acela era Cuvântul
Domnului. Deci, în seara aceasta este mult mai bine pentru cel ce va primi
Cuvântul Domnului în inima lui pentru un memorial, decât pentru cei care au
încercat să zidească vreun măreț monument comemorativ.

Nu cu mult timp în urmă, când am fost în Italia, am auzit de Mussolini și
de marea statuie de patruzeci și ceva de picioare (aproximativ doisprezece
metri) pe care a construit-o ca un monument pentru atletism, pentru că el a
fost un atlet. Eu voiam să văd acel monument, dar a fost făcut praf și pulbere
de către un detonator. Cu doi sau trei ani în urmă, am stat pe locul unde
faraonii Egiptului au ridicat sanctuare mărețe și idoli… Ei mi-au spus că
trebuie să sapi douăzeci de picioare (aproximativ șase metri) adâncime ca să
găsești chiar pământul pe care au stat acele monumente. Am stat acolo unde
Cezar Augustus, Irozii și mai marii Romei, obișnuiau să meargă pe stradă în jos
din palat și sunt cam douăzeci și cinci de picioare (7,6 metri) adâncime. Acele
monumente sunt duse, dar Cuvântul viu al lui Dumnezeu rămâne Același și la fel
de valoros. Acela este un Memorial.

Astfel, astăzi îți spun, frate, că lucrurile pe care le faci, cuvintele pe
care le spui, cum îți tratezi vecinul și ce faci în legătură cu Hristos, va fi
un memorial veșnic. Tu poți avea o casă frumoasă pe care s-o lași copiilor tăi;
poți munci ca să le oferi copiilor tăi un trai mai bun, dar eu le-aș lăsa mai
degrabă Cuvântul lui Dumnezeu decât orice altceva, pentru că acele case vor
dispărea. Acele lucruri sunt absolut corecte, sunt bune, nu am nimic împotriva
lor, dar nu faceți acele lucruri minore și lăsați lucrurile mari nefăcute
(vedeți), deoarece casa va pieri și oamenii vor pieri cu ea, dar Cuvântul lui
Dumnezeu îi va ridica în zilele din urmă și le va da din nou Viață nemuritoare
și veșnică.

Și pentru că avem o Moștenire ca aceasta, Cuvântul veșnic al lui
Dumnezeu… Mă gândesc cântecul acesta vechi pe care obișnuiam să-l cântăm aici
cu ani în urmă:

Timpul se scurge cu repeziciune,

Nimicurile pământului vor sta nemișcate.

Zidiți nădejdile voastre pe lucrurile veșnice,

Țineți-vă de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu.

Când călătoria noastră se termină,

Dacă lui Dumnezeu i-am fost credincioși,

Frumoasa și strălucitoarea noastră casă din slavă

Sufletul nostru răpit o va vedea.

Când venele se răcesc în trupul tău și copiii tăi stau în jurul patului,
cât este de bine să privești în față soarele care apune și să știi că ai un
memorial zidit în felul acesta: „Scumpo, tăticul te va întâlni într-o zi pe
partea cealaltă.” Eu aș avea mai degrabă aceasta când doctorul spune: „Billy,
nu se mai poate face nimic pentru tine.” Apoi, îmi privesc copiii, îi sărut de
bun rămas și le spun: „Tati nu moare, ci merge să se odihnească într-un loc, căci dacă acest cort se va dizolva, eu am
deja unul care mă așteaptă
.”

Ce memorial despre care să vorbim! Eu aș face mai degrabă aceasta în fața
copiilor mei decât să spun: „Scumpilor, am pentru voi un milion de dolari în
banca aceasta și un milion chiar aici în aceasta.” Eu le-aș lăsa mai degrabă
mărturia aceea.

Pe cărări lăsăm în spatele nostru,

Urme de pași pe nisipurile timpului,

Urme de pași pe care altul,

În timp ce navighează pe marea învolburată a vieții,

Un frate deznădăjduit și naufragiat,

Văzându-le va prinde din nou curaj.

Absolut! Lăsați-le mărturia voastră pentru comemorare. În seara aceasta mă
gândesc la un om bătrân care zace, în ultimele lui ceasuri din această viață,
și care m-a sunat ieri pentru că dorea să vorbesc la funeraliile lui, care vor
avea loc la Tabernacolul Paul Rader’s. Este vorba de bunul meu prieten F.F.
Bosworth, un sfânt evlavios care merge să-L întâlnească pe Făcătorul lui. El
mi-a spus: „Frate Branham, acesta este cel mai fericit timp din viața mea.” Și
a adăugat: „Sunt atât de fericit să știu că Îl voi întâlni pe El; de-abia pot
dormi noaptea.” Am auzit de doamna Aimee McPherson, fără nici o desconsiderare
pentru o femeie minunată; am văzut scrieri despre Smith Wigglwsworth, despre
doctor Price și despre mulți din acei bărbați mari, dar n-am auzit niciodată pe
cineva să spună ceva despre F.F. Bosworth.

Dumnezeule, lasă ca sfârșitul meu să fie ca acela: o comemorare a harului
Domnului Isus Hristos.

Mă gândesc la E. Howard Cadle, un bețivan care nu demult zăcea pe podea, în
timp ce muștele se plimbau pe gura lui. Și scumpa lui mamă bătrână s-a rugat, a
crezut și l-a ținut pe băiatul ei bețivan înaintea lui Dumnezeu, iar când a
venit vremea ca el să părăsească lumea, a lăsat în urmă o mărturie și un
memorial al harului Atotputernicului Dumnezeu care este suficient. Când
Cuvântul lui Dumnezeu este pus peste el în rugăciune, Dumnezeu trebuie să
răspundă.

Dumnezeu construiește o Biserică, un memorial al sacrificiului Său, pentru
că Hristos n-a venit pe pământ să moară în zadar. Moartea Lui nu va fi în zadar
pentru că Dumnezeu este în stare să ridice din pietrele acestea copiii lui
Avraam. Dacă oamenii nu vor trăi în aceea, nu o vor lua în considerare și nu-și
vor da seama ce dar măreț le-a dăruit Dumnezeu, Dumnezeu este în stare să
ridice din pietre copiii lui Avraam. Într-adevăr, El o va face. Când mă gândesc
la aceasta, mă gândesc la marele preț pe care a trebuit să-l plătească El. Dar
acum, fiecare vrea totul gratis… Acesta este felul american de viață astăzi:
să obții tot ce poți pe nimic. Frate, în schimb la nimic, tu obții nimic,
pentru că trebuie să plătești pentru ce primești. Corect. Tu trebuie să
plătești pentru aceasta și atunci devine prețioasă. Salvarea ta devine
prețioasă pentru Dumnezeu. Ea L-a costat Viața singurului Său Fiu născut, ca să
dea Viață veșnică fiecărui om, să-l facă fericit în seara aceasta și să
trăiască pentru lucrurile pentru care merită să trăiești. Nu ca să lași ceva
copiilor tăi, pentru că nu poate fi lăsată nici o moștenire mai mare decât
salvarea Domnului nostru Isus. Cu siguranță, nu este.

Acum, se plătesc prețuri mari.

Timpul testării trebuie să vină.

Sunt memoriale dovedite prin timp.

Și singurul memorial care a fost dovedit vreodată corect, a fost Cuvântul
lui Dumnezeu.

O, necredincioșii au încercat să-L elimine!

Ei au făcut tot ce au putut,

Dar El niciodată nu va trece.

El nu poate eșua niciodată.

Când a primit acel memorial al lui Dumnezeu: „Tu vei avea un copil prin
Sara”, Avraam a crezut din toată inima lui aceasta, și timp de douăzeci și
cinci de ani a negat tot ce era contrar acesteia, deoarece știa că Dumnezeu Își
va ține Cuvântul.

Astăzi, necredincioșii se ridică și încearcă să defăimeze Biblia, dar
înainte ca să puteți opri Biblia, voi trebuie să opriți timpul. Fiecare lucrare
atee, orice ateu, orice comunist sau ce ar fi el, fiecare budist, fiecare jain
și fiecare mahomedan, trebuie să mărturisească în fiecare zi nașterea Domnului
Isus Hristos. De fiecare dată când semnezi o scrisoare (Amin), de fiecare dată
când scrii data, tu mărturisești că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, acum o mie
nouă sute cincizeci și șapte de ani. Frate, tu nu poți nega acest lucru pentru
că nu poate fi negat niciodată. „Cerurile
și pământul vor trece, dar Cuvântul Meu nu va trece niciodată.”

Cu câtva timp în urmă am fost la New York și am mers pe o insulă mică unde
este Statuia Libertății, care a fost dăruită cu mulți ani în urmă de către
guvernul francez, Statelor Unite. În mână are o torță, iar noi ne-am dus acolo
sus în acel braț. Acolo sus există o fereastră unde strălucea această lumină
mare și am observat că de-a lungul lateralei zăceau o mulțime de vrăbii moarte.
Eu l-am întrebat pe ghid:

„Ce s-a întâmplat cu vrăbiile acelea, sunt electrocutate?”

„Nu, domnule. Noi nu le-am adunat încă în dimineața aceasta. Noaptea
trecută a fost furtună, o furtună puternică ce a venit de-a lungul golfului”, a
răspuns el. 

„Știu aceasta, domnule.”

„Micuțele păsări au fost prinse de furtună”, a continuat el, „iar când au
ajuns în această lumină, au încercat să intre în ea, dar atunci s-au izbit de
acest geam. În loc să folosească lumina ca să se adăpostească, ele au încercat
să intre în lumină și s-au izbit de geam.”

Atunci a venit inspirația.

Aceasta este corect, pentru că bărbații și femeile care încearcă să se
izbească de Lumina lui Dumnezeu, își izbesc doar creierii și sunt… De ce n-o
folosesc ca să meargă în siguranță, în loc să-și izbească creierii încercând
s-o nege și spun: „Zilele minunilor au trecut. Nu există vindecare divină,
vechea salvare din inimă și aceste lucruri.” Ei doar se izbesc de stâlp. Și în
timp ce ei fac aceasta, Biserica slăvită a lui Dumnezeu se mișcă în sus cât
poate de repede. Oamenii se ridică și pretind că sunt aceasta și aceea, și
eșuează, dar Biserica lui Dumnezeu merge mai departe; Cuvântul lui Dumnezeu
merge mai departe. Ea este făcută din materialul corect.

Nu demult, jos în Australia, în marea Australia care este sub coroana
britanică, în orașul Sidney care este un oraș mare așezat în jurul golfului, au
vrut să construiască un pod mare care să străbată golful Sidney de la Nord la
Sud. Ei au anunțat peste tot în țară să vină arhitecți și constructori de
poduri ca să construiască acest pod, dar niciunul dintre ei nu a îndrăznit să
ia lucrarea, pentru că imediat ce au ajuns acolo, s-a constatat că în adâncul
acelei mări erau nisipuri mișcătoare și nimic nu ar rezista. Ei au făcut tot
felul de teste și sondaje și au plecat mai departe zicând: „Noi nu ne luăm
responsabilitatea să construim un asemenea pod. Nu poate fi construit.”

După un timp, a venit un tânăr arhitect din Anglia, un om cu reputație
bună. O, îmi place aceasta! Îmi place un om cu reputație bună. O, tu nu trebuie
să fii un om mare; poți fi sărac și să trăiești într-o mansardă, dar să ai o
reputație mult mai bună decât un bogat. Absolut. Tu nu trebuie să fii bogat ca
să ai o reputație bună. Ceea ce faci, te face ce ești; aceasta îți dă reputația.
Și tu ești cunoscut după reputația ta.

Omul acesta s-a dus acolo cu o reputație minunată. El a examinat situația,
a umblat pe maluri timp de câteva zile, le-a studiat, a testat terenul, l-a
sondat și a privit în jur, iar după un timp s-a dus la primar și i-a zis:

„Voi lua eu lucrarea.”

„Păi, știi ce iei, domnule?” l-a întrebat primarul.

„Eu înțeleg pe deplin.”

„Păi, au venit aici acești arhitecți mari, arhitecți americani și din toată
lumea, și constructori de poduri și s-au temut să ia lucrarea.” 

„Dar mie nu mi-e teamă s-o iau. O voi lua eu”, a răspuns tânărul. „Știu că
am în toată lumea o reputație ca și constructor de poduri și o pun în joc
pentru că știu că pot să construiesc acest pod.”

O, el a avut o viziune! Înainte ca un om să-și facă o reputație, trebuie să
aibă o viziune a ceea ce face. O, binecuvântat să fie Domnul! Acela este
motivul… există un cer spre care să mergeți. Acesta este motivul pentru care
noi putem avea o reputație ca și creștin. Noi știm ce material este în această
zidire. Corect. Este Sângele lui Isus Hristos; picurii Lui de Sânge au spălat
departe tot păcatul. El m-a luat de pe aleile iadului și m-a făcut slujitorul
Său, iar eu cred în El și am trecut de la moarte la Viață. Fiecare credincios a
făcut aceasta, pentru că ei au primit încredințarea și cred în acest mare
Constructor, în acest mare Arhitect.

Primul lucru pe care l-a făcut acest bărbat ca să fie sigur că totul era
corect, s-a dus acolo și a spus: „Înainte de a începe construcția acestui pod,
trebuie să avem o temelie solidă.” El știa că sub acel nisip, în inima
pământului, era stâncă solidă. Astfel, a făcut rost de pompe mari, a așezat
țevi mari acolo jos și a spulberat tot nisipul acela mișcător până când a ajuns
la stânca solidă. Și când a ajuns la stâncă, el a ancorat acele buloane mari în
ea și a avut-o pregătită.

El a adunat în jurul lui cei mai buni arhitecți pe care i-a putut găsi, cei
mai buni specialiști și cel mai bun echipament. Apoi, a trimis departe și a
primit cel mai bun oțel pentru podul lui. N-a pus nici măcar o singură piesă
din oțel, nici măcar un șurub până când nu a testat totul științific ca să nu
aibă pori sau fisuri din turnătorie, unde au fost făcute. O, ce memorial era
acela… pentru reputația lui ca și constructor de poduri!

Dacă el a trecut prin atât de multe probleme ca să fie sigur că podul va fi
sigur, prin cât necaz credeți că a mers Dumnezeu, ca să fie sigur că Biserica
Lui va fi în siguranță? Da, domnule. Există un Memorial comemorativ pentru
moartea lui Hristos: Biserica Lui. Unii oameni nu vor să trăiască aceasta, iar
alții vor, dar este un timp de testare. Astăzi, Dumnezeu Își testează oamenii
ca memoriale ale Lui.

De multe ori oamenii spun: „O, sunt atât de ispitit!” Binecuvântat să fie
Numele Domnului pentru ispite, pentru că Pavel a spus: „Când sunt slab, atunci sunt tare.” „Fiecare fiu care vine la Dumnezeu
trebuie să fie mai întâi încercat și dovedit.”
Aceste testări sunt mult mai
dulci și mai scumpe pentru voi decât aurul prețios. Este timpul testării.

Cu mulți ani în urmă căutătorii de aur băteau aurul. Și cum știau dacă era
pur sau nu? Când tot nămolul și toată pirita (care este aurul proștilor) ieșea
din el… bătătorii îl băteau și îl băteau, îl întorceau și-l băteau, îl
întorceau și-l băteau până când cel care îl bătea își vedea chipul reflectat în
el.

Aceasta face și Dumnezeu cu Biserica Sa. El vă dă încercare după încercare,
test după test, încercare după încercare, test după test, până când Viața lui
Hristos este reflectată în viața voastră, până când devii plin de pace,
veghetor, bun, blând, umil, pregătit, supus, doritor, îți întorci capul de la
lucrurile lumii și privești drept la Calvar, la Cel ce duce bătălia. De multe
ori te gândești că este ciudat din cauza încercărilor de foc, a bolii și
persecuțiilor, dar ele sunt date doar ca să te testeze, să scoată nămolul afară
din tine, să scoată afară din tine încetineala, să te trezească și să te ducă
spre locul de unde poți privi și vedea reflectarea sau oamenii pot vedea
reflectarea lui Hristos în tine: „Hristos
în voi nădejdea slavei.”

El a testat fiecare piesă… Înainte să pună un șurub, l-a testat, a testat
totul. Apoi, când a terminat… Batjocoritorii stăteau în jur și ziceau: „Nu va
ține! Nu poate să țină!”

Aceasta spun ei și astăzi: „Religia aceasta a Duhului Sfânt despre care
vorbiți voi, nu va ține mult, copacul acela se va nimici în flăcări.” Dar ea nu
se nimicește. O, Focul doar o udă; El ne dă prindere. Fiecare încercare și
testare doar ne întărește. De fiecare dată când vântul izbește un copac și-l
împinge înainte și înapoi, înainte și înapoi, el îi eliberează de fapt
rădăcinile ca să poată merge mai adânc și să aibă o prindere mai bună în
pământ. De fiecare dată când boala lovește casa ta, de fiecare dată când
vecinii spun ceva rău despre tine, acestea doar te scutură și te eliberează ca
să poți ajunge jos și să ai o prindere mai bună de Stânca veșnică a Cuvântului
de neclintit al lui Dumnezeu. Acesta este felul în care lucrează Dumnezeu; El
trimite acele încercări ca să te testeze, să te dovedească, să te scuture și
să-ți dea o nouă prindere.

Apoi, aflăm că atunci când totul a fost gata, criticii au spus: „Aceea nu
va merge!” Dar arhitectul știa că podul lui va ține; el știa că va ține, pentru
că a fost testat.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a spus: „Eu voi avea o Biserică fără pată și fără zbârcitură.” Amin. Ea a
trecut prin test. Și fiecare copil care vine la Dumnezeu trebuie să fie testat.

În ziua aceea memorabilă, când cele nouă părți ale podului… Ei au început
din ambele părți, iar când s-au întâlnit la mijlocul golfului, omul care l-a
construit a spus: „Nu voi cere niciunui om…” Ceilalți arhitecți stăteau în
jur și spuneau: „Podul se va prăbuși la prima vibrație care îl va lovi. Va fi
periculos.” Nici o companie de asigurări nu-i dădea asigurare pentru el, dar el
nu avea nevoie de nici o asigurare, și a spus: „Podul meu va ține.” El avea
încredere în lucrarea sa. El a trebuit să-l testeze pentru că era în joc
onoarea lui. Sigur că era. Dar dacă podul ținea, acela ar fi devenit u memorial
comemorativ.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a știut de la început că salvarea
va ține. Onoarea lui Hristos este în ea. El nu ne va da doar ceva din care să
zidim o biserică, nu ne va da o teologie făcută de om, nici ceva experiență de
școală sau să construim vreun seminar, așa cum au vrut ei să-i educe pe
predicatori în dimineața aceasta. Adevăratul predicator vine din seminarul
harului lui Dumnezeu, prin chemarea lui Dumnezeu și este dovedit prin timp.
Corect. El va ține. Dumnezeu are încredere în noi și noi avem încredere în El.
Bătrânul poet a spus:

Ancora mea va ține dincolo de perdea,

În fiecare vânt puternic și furtună tare,

Ancora mea va ține dincolo de perdea.

Noi nu știm ce anume este, dar Ceva o susține. Corect. Ea este ancorată
dincolo în cer. Acolo este o funie a salvării care ține inima umană, pentru că
dacă un om a fost născut vreodată din nou, a trecut din moarte la Viață, și
nici toți diavolii din iad nu ar putea să-l facă să se îndoiască de aceasta.
Este Ceva care o ține acolo în interior. Lăsați-o să se scuture; lăsați-o să se
zguduie. Amin. Ea va ține de fiecare dată pentru că este în Hristos Isus.

Apoi, acest bărbat a spus: „Nu voi cere nimănui să meargă pe pod, ci voi
merge eu însumi.” Primarul orașului a pășit în față și a spus:

„Domnule, eu am încredere absolută în podul tău.”

„Dacă ai încredere, urmează-mă.” În ordine, supuneți-l la test.

Primarul a spus: „În dimineața aceea, mașina mea va fi acolo și eu voi
merge cu tine.”

Compania de Căi Ferate a sunat și a spus: „Domnule, noi avem încredere în
podul tău și vom avea…”

„Dacă aveți încredere în podul meu, aduceți patru locomotive pline și stați
cu ele pe pod. Dacă aveți încredere, urmați-mă. Dacă credeți că este testat și
încercat, dacă credeți că va rezista, veniți cu mine.”

Mulți oameni i-au scris ca să vadă curajul lui. Aceasta este ceea ce caută
oamenii, un om curajos, nu pe cineva mic și șovăitor. Dacă voi credeți că
puteți scăpa prin faptul că mergeți la biserică și spuneți un „Amin”, din când
în când, strigați un pic, vă puneți numele în carte, iar apoi mergeți înapoi și
trăiți ca diavolul, propriile voastre lucrări dovedesc ce sunteți. Caracterele
voastre o dovedesc. Dar Dumnezeu… lumea vrea să vadă oameni curajoși, pe
cineva curajos care va sta ca un memorial al harului salvator al lui Isus
Hristos. Corect.

În ziua când a fost inaugurat podul, ceilalți s-au întors spre ziariști și
au spus: „Fiți gata, pregătiți-vă aparatele de fotografiat, pentru că podul se
va prăbuși!” Dar tânărul individ a pășit pe pod, și-a așezat mașina acolo, apoi
a privit înapoi și a văzut locomotivele aliniate și pe primarul orașului stând
acolo și salutând cu mâna. Apoi a văzut zeci de mii de muncitori pregătiți să
mărșăluiască cu el pe pod, așa că a zis: „Să cânte famfara!” Frate, când
famfara a început să cânte, fluierele au fluierat, cornii (instrument muzical,
la singular, corn) au sunat, vreau să spun că se producea o vibrație
îngrozitoare. Dar el a pășit și a mers primul pe acel pod. De ce? Pentru că
dacă podul avea să cadă, el cădea împreună cu podul.

Isus Hristos a venit din cer, din glorie, să zidească aici jos o Biserică,
iar materialul pe care-L pune în Ea este un material dovedit prin timp. Tu ai
putea veni la altar și să faci o mărturisire, dar dacă El găsește pori din
turnare și orice altceva, paraziți pe care i-a suflat lumea în tine, tu nu poți
rezista și El te aruncă la o parte. Dumnezeu vrea o Biserică încercată în timp,
nu pe cineva care astăzi este creștin și mâine este un decăzut; care este
înăuntru și afară, sus și jos; dacă ești așa, El nu te poate plasa nicăieri.
Dar El are o Biserică testată, care a trecut prin încercări, prin pierderi,
prin boală, prin tristețe și moarte, dar încă rezistă cu o mărturie. Un astfel
de om caută El. Indiferent dacă ești sărac, cerșetor, comercializezi vechituri,
sau orice ești, Dumnezeu te pune la test, deoarece caută un material dovedit
prin timp.

Eu cred că într-un din aceste zile, când acea biserică slăvită… Știința
spune: „Cum poate Ea să se elibereze? Gravitația o va ține pe pământ…” Acum
mă simt religios. Lăsați-mă să vă spun că această Biserică supusă la test de-a
lungul timpului, va veni într-o zi la suprafață. S-ar putea ca jumătate din ei
să doarmă în pulberea pământului; eu nu știu unde sunt, dar Dumnezeu are tot
materialul testat în întregime. Într-o zi, El vine să ia principalul.
(Aleluia!) El va pleca prin atmosferă și stratosferă, din sferă-n sferă, direct
în prezența Atotputernicului Dumnezeu cu o Biserică pusă la probă prin timp. Ea
este un Monument al harului Său, un Memorial pe care Dumnezeu i-L dă Lui.

Nimeni nu poate veni la Mine, dacă
nu-l atrage Tatăl.”
 (Ioan 6.44). Și
fiecare om  care vine la Hristos este un
dar al dragostei de la Dumnezeu, și Hristos îl pune la test. Și dacă rezistă la
test, El îl pune pe pod, îl fixează, îi dă o poziție și îl așază acolo știind
că va ține până la sfârșitul drumului. Amin. Material dovedit prin timp: „Pe această Stâncă”, nu pe ceva piatră de
formalism, nu pe o grămadă de emoție, nu pe o grămadă de teologie bisericească,
nu pe vreo confesiune, ci „Pe această
Stâncă solidă
(Cuvântul lui Dumnezeu),
voi zidi Biserica Mea și porțile iadului nu o vor birui.”
Ea va fi acolo;
va fi un Memorial al harului Său în prezența îngerilor.

Când îngerii Îl vor întreba într-o zi: „De ce Te-ai dus pe pământ?”, El va
veni înapoi și va prezenta acea biserică fără vină, fără păcat, fără
zbârcitură. Iată materialul! Acela este lucrul, reputația Lui. El trebuie s-o
facă.

Constructorul acela de poduri trebuia să construiască podul. El trebuia
să-l facă sau își pierdea reputația. 

Hristos va avea o Biserică. El trebuie s-o facă pentru că a venit pe
pământ, S-a făcut trup, a locuit printre noi și a devenit păcat pentru ca noi
să putem deveni neprihăniți. El a devenit noi, pentru ca noi să putem deveni
El, prin harul Său. El a venit să ia locul nostru ca păcătos, ca să ne lase pe
noi să avem locul Lui ca fii și fiice ale lui Dumnezeu, în prezența Majestății
Sale.  Ce har al lui Dumnezeu! Cum am
putea spune că acele cuvinte nu sunt adevărate? „Cerurile și pământul vor trece, dar acele Cuvinte nu vor trece.”

Micul indian orb de când avea vârsta de trei sau patru săptămâni, și-a
primit vederea acum câteva seri, apoi a pășit pe platformă. Ce a fost aceasta?
Un memorial al puterii și harului lui Isus Hristos, dovedit prin timp.
Binecuvântat să fie Numele Său sfânt! Dovedit prin timp, prin încercări,
necazuri, scuturături și trageri, care sunt doar pentru a găsi porii din tine, ca
să vadă dacă există vreunul acolo. Este Dumnezeu care te scutură și te
încearcă.

După ce a câștigat o mare bătălie, marele Cezar Augustus urma să fie primit
cu slavă în Roma. Și el a spus: „Vreau să călărească alături de mine un om
vrednic, în timp ce voi face aceasta! Vreau un om care să împărtășească cu mine
aceste binecuvântări.” Vestea s-a răspândit prin tabere, și toți ofițerii și-au
aranjat panașii de la coifuri, și-au lustruit săbiile, și-au făcut armurile cu
adevărat strălucitoare și totul, au exersat să stea pentru un anumit timp în
poziție de drepți ca să-și salute împăratul și așa mai departe. Astfel, fiecare
a pășit înaintea împăratului, cu armura lui mare, în timp ce el stătea pe tron
și-i privea. A venit primul ofițer cu coiful lui cu panași mari și frumoși, și
l-a salutat, iar Cezar a dat din cap și el a plecat. A venit altul și a
salutat, iar Cezarul a dat din nou din cap și a plecat și el; și ceas după
ceas, soldat după soldat, au trecut toți prin fața lui.

La final, de departe a venit de-a lungul șirului un pedestraș mic. El nu
avea nici scut de lustruit, nici panași de dichisit, iar când a pășit în fața
Cezarului nu a știut nici să salute corect. El doar și-a plecat capul și a
plecat, dar Cezarul i-a zis: „Stai puțin! Cine ești? Vino înapoi!” Soldatul a
pășit sus, iar împăratul l-a privit: pe fața lui erau numai cicatrici, era
tăiat, desfigurat și mutilat.

„De unde ai primit acele cicatrici?”

„În bătălie, luptând pentru domnul meu Cezarul.”

„Vino aici și stai alături de mine. Tu ești cel testat și dovedit.”

Frate, nu este timpul pentru aranjat panași; nu sunt zile de educare, ci
este timpul de testare. Este un timp în care Dumnezeu își testează biserica să
găsească cicatrici din bătălia încercărilor grele, a luptelor și bătăliilor;
acela este cel care va călări alături de El. Cum a fost testat și dovedit
Elisei înainte ca să poată purta mantaua profetului? El trebuia să fie omul
potrivit ca să poată lua mantaua și s-o pună pe umerii săi. Ilie l-a privit în
timp ce era în câmp și ara, iar Dumnezeu i-a spus: „Acela este omul care poate
purta mantaua. El este omul care poate să-ți ia locul.” Binecuvântat să fie
Numele Domnului.

Ochii Lui atotvăzători privesc peste tot pământul încercând să găsească un
om care va purta mantaua despre care a vorbit El. „Puteți bea paharul pe care îl beau Eu? Puteți să fiți voi botezați cu
botezul cu care sunt botezat Eu?”,
le-a spus El. Ca biserică, noi trebuie
să îmbrăcăm astăzi mantaua lui Hristos, întreaga armură a lui Hristos, scutul
și pavăza, pentru ca  în ziua aceea să
putem sta ireproșabili. El caută monumente dovedite prin timp, ca să poată
spune: „Iată slujitorul meu! Eu l-am testat și l-am încercat; l-am încercat ca
pe Iov. El încă dovedește sută la sută.”

Dumnezeule, fii îndurător cu noi, ca să-L putem lua pe Dumnezeu pe Cuvântul
Său și să fim memoriale dovedite prin timp. Să ne rugăm.

Binecuvântatule Tată, Îți mulțumim din adâncul inimilor noastre Ție,
Dumnezeul cel preasfânt, pentru timpul de testare. Noi nu ne simțim rău cu
privire la fiecare încercare, ci Îți suntem recunoscători că harul Tău a fost
suficient să ne ajute prin aceste timpuri mari de încercare. Cum a emoționat
audiența când el a menționat „Mărețul har.” Când am ajuns la versurile:

Prin multe pericole, încercări și capcane,

Eu am venit deja;

A fost harul care m-a adus în siguranță până aici,

Este harul care mă va duce mai departe.

O, aceasta a emoționat inimile oamenilor! Noi credem că aceasta s-a aliniat
cu mesajul din seara aceasta, că a fost un timp de testare, „Prin pericole,
încercări și capcane.” Scopul lui a fost să ajute creștinul, pe cel care se
judecă pe sine însuși acum și știe că a stat credincios prin harul lui
Dumnezeu, și să-i facă de rușine pe cei care au căderi, suișuri și coborâșuri,
nu le pasă… și au o viață ușuratică. O, Dumnezeule, nu au nici măcar o
cicatrice din bătălie ca să arate lupta… Doamne, în seara aceasta Te rugăm să
sfințești biserica prin mărețul Tău Sânge și să cureți toți porii, toate
lucrurile slabe și legăturile necuviincioase. Trece-i din nou prin mașină și
pregătește-i, fă-i un material bun, Doamne. 
O, Tată veșnic și binecuvântat, ascultă rugăciunea slujitorului Tău.

Dacă, în timp ce avem capetele plecate, este printre noi o persoană care
știe că nu a fost găsită deloc credincioasă la postul ei de datorie, în timpul
lui Dumnezeu de încercare… Când se ridică certurile, le eviți sau sari direct
în ele și participi la ele? Când se ridică supărările, indiferența, când în
biserică apar diferențe, iei parte cu grupurile, clicile și așa mai departe?
Dacă ești vinovat de acele lucruri, ai fost umflat de porii diavolului. Să
mergem în seara aceasta înapoi în cuptor, să fim topiți din nou și să ieșim
fără ele în noi. Fie ca Dumnezeu să ne înșurubeze și să ne pregătească pentru
acest Pod măreț ca să-și facă răpirea. Dacă printre noi este o astfel de
persoană și ar vrea să fie amintită…

Tu spui: „Frate Branham, cum pot să știu că acest monument nemuritor va
rezista veșnic?” Vă voi cita Cuvântul Lui din Ioan 5.24: „Cel ce aude Cuvântul Meu, (Nu „Cel ce merge la școala Mea”), Cel ce aude Cuvântul Meu și crede în Cel ce
M-a trimis, are Viața veșnică și nu va veni niciodată la judecată, ci a trecut
de la moarte la Viață.”
Puteți auzi Cuvântul Lui chemându-vă în seara
aceasta? Dacă puteți și vă place să fiți amintiți în rugăciune, ridicați mâna
și spuneți: „Frate Branham, doar roagă-te pentru mine. Vreau să fiu felul de
material corect pentru ca atunci când Hristos Își aduce Biserica afară, să nu
fiu…” Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule. „Eu vreau să nu fiu nesigur în
legătură cu aceasta; vreau ca El să mă plaseze direct în biserică.” Dumnezeu să
te binecuvânteze, tinere. Dumnezeu să te binecuvânteze, soră.  „Eu vreau să fiu…” Dumnezeu să te
binecuvânteze, frate. „Eu vreau să fiu felul corect de material.” Dumnezeu să
te binecuvânteze, micuțule, acolo în spate. Dumnezeu să te binecuvânteze,
dragul meu frate de aici. „Eu vreau să fiu găsit ca material corect. Vreau să
fiu în stare să depun mărturie despre nădejdea care este în interiorul meu.”
Dumnezeu să te binecuvânteze, soră. Aceasta este bine, este corect.

„Ce se întâmplă, frate Branham, dacă îmi ridic mâinile? Mă trece de la
moarte la Viață?”

Aceea este ceea ce faci. Tu ai rupt fiecare lege a gravitației chiar acolo.
Vedeți? Dacă erai doar o figurină de ceară, nu ai fi putut să ridici niciodată
mâna, dar faptul că ai ridicat-o arată că în tine există un duh și că acel duh
a auzit Duhul lui Dumnezeu vorbindu-ți. Duhul din tine a luat o decizie, iar
această decizie a înfruntat știința, a depășit gravitația și s-a ridicat.
Faptul că ai ridicat mâna arată că acolo este un duh. Dacă erai mort, nu puteai
face aceasta. Dar tu ai venit la Viață, s-a întâmplat ceva. Dacă ești mort în
păcat și nelegiuire, Dumnezeu nu-ți mai poate vorbi și mâna ta va rămâne jos;
dar dacă nu ești mort în păcat și nelegiuire, Dumnezeu îți poate vorbi, iar tu
primești Viață și ridici mâna. Vezi, aceasta arată că Viața a luat o decizie.
Tu L-ai acceptat pe Hristos, iar dacă ai făcut-o cu seriozitate, ai trecut de
la moarte la Viață.

Fă-o serios în timp ce ridici mâna și spune: „Dumnezeule, fii îndurător cu
mine; fă-mă ceea ce trebuie să fiu, și eu Te voi sluji toată viața mea, fiindcă
în ziua aceea vreau să fiu găsit pregătit.”

Binecuvântările să fie peste tine, dragul meu frate din spate. Dumnezeu să
te binecuvânteze, tinere domn. Dumnezeu să te binecuvânteze, frate… Dumnezeu
să fie cu tine. Dumnezeu să te binecuvânteze, scumpo.  În ordine, altcineva? Dumnezeu să te
binecuvânteze, frate Roy. Domnul să fie cu tine.

„Doamne, găsește-mă vrednic. Găsește-mă vrednic.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, fratele meu din spate. Cu siguranță Dumnezeu
te vede. Fii bucuros. Mai este cineva care vrea să fie amintit în rugăciune?
„Fă-mă…”

În ordine, să ne plecăm…

-Amin-