MIELUL ȘI PORUMBELUL

Mulţumesc
mult. Este un mare privilegiu pentru mine să fiu din nou, în seara aceasta, în
acest minunat Templu al îngerilor (Angelus Temple) care este aşezat în inima
Los Angeles-ului, ca amintire a vindecării divine, a puterii şi învierii
Domnului Isus Hristos.

Unul
dintre fiii sorei McPherson mi-a arătat zilele trecute scris chiar aici: „Am
dori să-L vedem pe Isus.” Cred că este un lucru minunat, nu-i aşa? „Am dori
să-L vedem pe Isus.”

Sunt
bucuros să văd că locul acesta este pregătit din nou în seara aceasta, acesta
fiind al doilea serviciu, după cel de aseară.

Tocmai
l-am întâlnit pe bunul meu prieten, Tommy Hicks, care este un frate credincios
şi va vorbi aici. Este prezent şi fratele Oral Roberts şi mulţi alţi fraţi
minunaţi care fac parte din marea mişcare de astăzi, lucru care mă bucură
nespus de mult.

Am
venit puţin răguşit în Los Angeles, pentru că tocmai m-am întors din Canada,
unde a fost foarte frig. Aici jos, a fost foarte cald şi aceasta a făcut
diferenţa.

În
seara aceasta Îl aşteptăm pe Dumnezeu să reverse belşugul Său de har. Adevărul
este că noi aşteptăm în fiecare seară o întoarcere adevărată a revărsării de
modă veche a Duhului Sfânt. Mi-ar fi plăcut să trăiesc în zilele în care venea
aici sora McPherson şi ţinea acele adunări minunate. Sunt sigur că aceasta arde
încă în inimile multor oameni credincioşi şi a sfinţilor care-şi amintesc de
ea. Am înregistrate câteva predici de-ale ei… o, cum veneau oamenii în aceste
spaţii goale din jurul altarului şi se pocăiau! Am citit şi cărţile scrise de
ea şi cu siguranţă o admir ca şi slujitoare a Domnului. Nu am avut ocazia s-o
întâlnesc în călătoria acestei vieţi, dar prin harul lui Dumnezeu, o voi
întâlni când vom trece dincolo.

Când
am venit pentru prima dată la Los Angeles, unul dintre primele locuri în care
am mers a fost locul de odihnă al trupului ei, iar acolo mi-am scos pălăria şi
I-am mulţumit Domnului pentru viaţa nobilă a doamnei McPherson şi pentru
lucrarea minunată pe care a lăsat-o în urmă. (Adunarea aplaudă). Mulţumesc.

L-am
întâlnit pe fiul ei şi am văzut că are un caracter foarte frumos, ceea ce arată
că are o temelie bună. Cred că seamănă cu tatăl său. Mulţi dintre predicatorii
de aici, doctorul Courtney, doctorul Cummings, doctorul Teeford şi mulţi alţii
pe care îi cunosc şi se află aici, sunt nişte fraţi bravi care fac o treabă
extraordinară. Astfel, am vorbit cu fratele McPherson şi i-am spus;

„Apreciez
foarte mult eforturile depuse pentru Domnul Isus.”, la care el mi-a răspuns:

 „Frate Branham, noi încercăm doar să
perseverăm.”

„Tu
nu realizezi ce faci, dar oriunde merg pe câmpul de misiune în jurul lumii, îi
întâlnesc pe cei de la Foursquare.”

Aceasta
dovedeşte că această Evanghelie nu merge numai în Los Angeles şi la oamenii de
aici, ci se răspândeşte şi în jurul lumii. Uitaţi-vă la semnele care se fac în
locurile unde se află misionarii lor!

Dumnezeu
să odihnească sufletul ei nobil, fiindcă Biblia spune că „ei se vor odihni
de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează.”
(Apocalipsa 14.13). Eu
cred că ceea ce spune „Psalmul Vieţii” scris de Longfellow: „Despărţirea lasă
în urma noastră urme pe nisipul timpului”, este adevărat. Şi atunci mă întreb:
Ce fel de oameni ar trebui să fim noi, dacă vedem ce înseamnă să trăim o viaţă
nobilă pentru Isus Hristos? Să lăsăm în urma noastră:

Vieţile
oamenilor mari ne amintesc


şi noi ne putem face vieţile sublime

Cu
despărţiri care lasă în urma noastră

Urme
pe nisipul timpului.

Îmi
place aceasta. Duminică după-amiaza am avut privilegiul şi onoarea de a vorbi
în faţa acestui grup minunat de oameni. Nu spun aceasta ca şi compliment, ci
pentru că aşa gândesc. Aici sunt mulţi dintre copiii aleşi ai lui Dumnezeu, iar
când vin în mijlocul vostru şi aud minunatele manifestări ale Duhului Sfânt,
plâng de bucurie deoarece ştiu că Isus este încă viu.

În
vremea când locuiam în Jeffersonville şi păstoream biserica baptistă din
Milltown, Indiana, seara când mergeam acasă auzeam o privighetoare care stătea
într-un tufiş şi cânta toată noaptea. Mă întrebam de ce cântă aşa şi m-am
hotărât să studiez privighetorile. Astfel, am aflat că ele îşi ţin toată
noaptea capul sus, iar când văd o stea, îşi aţintesc privirea asupra ei şi
încep să cânte deoarece ştiu că dacă există o stea care străluceşte, undeva
străluceşte şi soarele.

Asemenea
ei, eu cred că dacă putem avea o adunare ca şi aceasta de aici şi vedem Duhul
lui Dumnezeu lucrând printre oameni, pot să cânt de bucurie deoarece ştiu că
undeva trăieşte Dumnezeu. Este adevărat? Aşa este. El este aici, ceea ce
înseamnă că suntem plini de bucurie pentru că în seara aceasta suntem aici.

Poate
că aseară am spus lucrurile prea aspru şi am cioplit prea mult. Nu am vrut să
vă rănesc, dar având în vedere faptul că m-am inclus şi pe mine, fac ce ştiu
mai bine ca să stau la mijloc, între denominaţiuni şi să spun: „Noi suntem
fraţi…” Înţelegeţi? Încerc să stau în spărtură şi să spun: „Noi suntem fraţi.”,
şi cred că Dumnezeu va îngădui să pot face ceva pentru unirea Trupului lui
Hristos, fiindcă acesta este cel mai bolnav trup pe care îl cunosc. Aceasta
este cea mai mare vindecare divină care trebuie făcută în seara aceasta: Trupul
lui Hristos care trebuie vindecat ca un singur om. Ce timp minunat pentru a
face aceasta chiar acum, la adunarea de pe strada Azusa, unde putem deveni din
nou una! Sunt atât de fericit să văd că se împlineşte lucrul acesta!

Motivul
pentru care spun aceste lucruri este că am citit istoria adunărilor voastre din
trecut: cea a sorei McPherson şi a doamnei Woodworth – Etter, a domnului
Bosworth şi a altora din grupările penticostale timpurii. Apoi, ceea ce se
petrece în biserica mea, deşi unii m-au numit „oaia neagră”. Dar eu cred într-o
viaţă sfântă şi umplută cu Duhul Sfânt. Astfel, când am aflat că aici sunt
oameni care împărtăşesc aceeaşi părere, aceasta s-a potrivit ca o mănuşă pe
mână, însă când am venit aici, am constatat că lucrurile au început să ne
alunece printre degete, iar aceasta mă agită puţin. Aşadar, eu nu spun aceste
lucruri tăietoare ca să vă rănesc, ci pentru că vă iubesc. Aşa este.

Noi
dorim să facem un front comun pentru Domnul şi să mărşăluim împreună spre Sion.
Dar când văd că vrăjmaşul se strecoară şi aduce lumea în biserică, pur şi
simplu nu pot sta liniştit. Ştiu că uneori vă tai şi doare, dar cum ar fi dacă
aţi merge la medic pentru că aveţi simptomele unei boli care necesită operaţie?
Totuşi, când aţi ajunge la medic, el v-ar bate cu mâna pe umăr şi v-ar spune:
„Omule bun, eşti în ordine; eşti un tip tare drăguţ!” şi v-ar lăsa să plecaţi
fără să corecteze ceea ce aveţi. Eu cred că nu l-aţi aprecia deloc pe un
asemenea doctor. Dar dacă medicul v-ar examina şi ar vedea unde este cauza,
s-ar grăbi s-o îndepărteze chiar dacă v-ar durea. Acela este un medic adevărat,
un medic bun.

Aşadar,
scăpaţi de cauză! Haideţi să îndepărtăm cancerul acesta! Corect? Iar pentru
aceasta putem face front comun împotriva lui şi să mergem înainte.

Voi
sunteţi un grup foarte drăguţ şi vreau să vă spun că în niciuna din călătoriile
mele, nu am simţit Duhul Sfânt mişcându-Se printre oameni, aşa cum L-am simţit
printre oamenii din această adunare.

Va
trebui să vă părăsesc, deoarece la ora zece trebuie să prind un tren, dar plec
dorind ca marile binecuvântări ale lui Dumnezeu să se reverse peste voi, astfel
încât să aveţi cea mai de succes adunare care s-a ţinut vreodată la Los
Angeles. Mă voi ruga pentru voi în mod constant şi cred că o veţi face şi voi
pentru mine. Iar dacă nu ne vom mai întâlni aici, nădăjduiesc să ne întâlnim
într-o zi pe partea cealaltă. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Acum
aş dori să citesc un Cuvânt din binecuvântata Biblie, deoarece cuvintele mele
vor trece, dar Cuvântul Său nu va trece niciodată. Voi ştiţi că slujba mea este
să mă rog pentru bolnavi. Domnul a văzut că mie îmi lipseşte educaţia,
înţelepciunea şi cunoştinţa, aşa că mi-a îngăduit să mă rog pentru copiii Săi
bolnavi. Sunt atât de bucuros pentru că El mi-a dat şi mie ceva de făcut,
fiindcă doresc să fac ceva pentru El. Este aşa cum a spus Arnold van
Winkelried: „Faceţi tot ce puteţi cu ceea ce aveţi!” Aşadar, fiţi credincioşi în
slujba pe care v-a dat-o El.

În
timp ce stau aici în seara aceasta, în faţa unor slujitori adevăraţi ai lui
Dumnezeu şi a acestor predicatori renumiţi, mă gândesc că ei mă iubesc atât de
mult încât au ocupat loc aici în spatele meu şi m-au pus să stau în faţa
preţului plătit de Sângele Domnului Isus, ceea ce mă face să mă simt foarte mic
şi neînsemnat.

Domnul
să vă binecuvânteze, fraţii mei! Să ştiţi că voi face orice voi putea pentru a
da o mână de ajutor lucrării. În ceea ce priveşte predicarea, eu am spus
întotdeauna că sunt ca o roată de rezervă care este folosită numai atunci când
avem pană. Desigur, noi nu avem nici o pană acum, dar prin harul lui Dumnezeu,
mi s-a îngăduit să trec şi eu pe un drum ca acesta. Aşadar, Domnul Isus să vă
binecuvânteze. Eu ştiu că dacă citesc din Cuvântul Său, cerul şi pământul vor
trece, dar cuvintele Lui nu vor trece niciodată şi ele vor aduce întotdeauna la
suprafaţă ceva care îi va hrăni pe copiii lui Dumnezeu.

Acum
aş vrea să citesc din Ioan 1.29-32:

A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a
zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

El este Acela despre care ziceam:
„După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine.”

Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru
aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”

Ioan a făcut următoarea mărturisire:
„Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El
.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale
la citirea Cuvântului Său.

Este ciudat că atunci când Dumnezeu a ales
să-L reprezinte pe Fiul Său pe acest pământ, L-a reprezentat printr-un miel.
Poate de multe ori ne întrebăm de ce El a fost numit „Miel”. Mielul este cel
mai blând şi mai umil dintre toate animalele. Nu există nimic mai umil şi mai
blând decât micuţul miel, iar biserica ebraică tradiţională ştia aceasta
deoarece ei ofereau de multă vreme un miel ca înlocuitor pentru păcatele lor.
Ei ştiau că plata păcatului este moartea şi că Dumnezeu a cerut jertfirea
mielului pentru păcatele închinătorului…

Noi ştim cu toţii că viaţa este în sânge..
Noi ştim cu toţii aceasta, iar Isus Hristos a fost Mielul lui Dumnezeu, a fost
Fiul lui Dumnezeu. Fecioara Maria a fost preumbrită de Duhul Sfânt, iar
Dumnezeu a creat în pântecele ei o celulă de sânge care L-a adus la suprafaţă
pe Fiul Isus Hristos. Prin faptul că viaţa se află în celula de sânge,
păcătosul vinovat de păcate venea înaintea lui Dumnezeu şi aducea cel mai
nevinovat lucru pe care îl putea oferi: viaţa acestui miel. De ce un miel? Motivul
pentru care ei au oferit un miel în tot Vechiul Testament este că mielul acela
simboliza adevăratul Miel al lui Dumnezeu care avea să vină. Mielul adus de ei
nu putea îndepărta păcatul, ci doar îl acoperea, pentru că viaţa care se afla
în celula de sânge a mielului nu putea să se întoarcă peste închinător,
deoarece închinătorul era o fiinţă umană cu suflet. Vedeţi? Viaţa care ieşea
din acel miel nu era decât viaţa unui animal, ceea ce înseamnă că închinătorul
mergea mai departe cu aceeaşi conştiinţă, cu aceeaşi dorinţă de a păcătui pe
care o avusese şi când intrase înăuntru.

Toate acestea au fost doar preumbriri, dar
închinătorul curăţat de Sângele lui Hristos, nu mai are dorinţa de a păcătui
pentru că Viaţa care a ieşit din Sângele Domnului Isus Hristos nu este o altă
viaţă, ci este propria  Viaţă a lui
Dumnezeu care Se întoarce la credincios şi îl aduce în părtăşie cu El însuşi.

Aşadar, nevinovatul miel este o făptură
minunată. Mi-ar fi plăcut să avem mai mult timp în seara aceasta, ca să putem
studia natura mielului, pentru că Dumnezeu ne-a asemănat cu mieii.

 Mielul
este un animal care nu se poate descurca singur, iar noi aflăm foarte devreme
că nu ne putem descurca singuri, nu ne putem crea o cale singuri şi nu suntem
independenţi, ci trebuie să ne sprijinim pe braţul Său şi să ne lăsăm călăuziţi
de El. Aşadar, devenim miei.

Există ceva în legătură cu micuţul miel. Îmi
amintesc că într-o zi, în timp ce patrulam, am auzit o bătaie într-un gard, iar
când m-am uitat am văzut un miel micuţ. Oile bătrâne merseseră cu restul
turmei, iar micuţul miel stătea acolo neajutorat. L-am luat şi l-am dus la mama
sa, iar în timp ce era în braţele mele, m-am gândit: „Oh, Doamne, aşa am fost
şi eu în vremea când eram păcătos, dar Tu m-ai ridicat şi m-ai purtat pe braţele
Tale.”

Mielul are o mare însemnătate. Eu am fost în
Orient… Dacă aţi merge în Orient şi aţi vedea cum este acolo, Biblia ar deveni
o carte nouă pentru voi. Dacă aţi studiat-o vreodată, aţi putut vedea că este o
Carte orientală, scrisă cu parabole orientale, cu obiceiuri şi exemple din
viaţa lor de zi cu zi.

Odată când am fost acolo, mergeam cu cineva
cu un micuţ jeep britanic, când am auzit un fluier scurt. Toate maşinile s-au
oprit, iar eu l-am întrebat pe cel ce era cu mine: „Ce se întâmplă?” Am privit
afară şi spre surprinderea mea, am văzut un păstor care trecea strada cu turma
sa de oi.

„Păi, de ce ne-am oprit?” l-am întrebat pe
ghid.

„Aici totul se opreşte pentru păstor şi turma
sa”, a răspuns el. Când am pornit şi am mers mai departe, am privit locul pe
unde trecea păstorul de-a lungul străzii. Oamenii de acolo nu au reguli, ca la
noi, cu privire la felul cum îşi expun mărfurile, ci îşi aşează legumele chiar
în stradă. Şi iată că păstorul acela îşi conducea oile chiar printre acele
verdeţuri, iar ele îl urmau pur şi simplu fără să fie legate cu vreo funie sau
ceva. M-am oprit şi am privit la ele uimit. Păstorul păşea liniştit, iar dacă
ar fi păşit puţin înafară şi apoi ar fi revenit înapoi, oile l-ar fi urmat
exact cum mergea el: „Oile Mele cunosc Glasul Meu.”

L-am privit uimit pe cel de lângă mine şi
i-am zis:

„De ce nu se întorc într-o parte sau în alta
ca să mănânce câteva verdeţuri sau pere şi alte lucruri care le ispitesc pe
oi?”

„Ele nu se vor atinge cu nici un chip de
nimic până când nu le va spune păstorul să facă aceasta.” Oh, vai!

Dacă oile lui Dumnezeu ar fi atât de atente
şi de ascultătoare cu privire la lucrurile care le apar în cale,  nu am avea atâtea lucruri greşite şi
libertăţi date în bisericile noastre. Aşa este.

Puţin mai încolo am văzut un alt păstor care
îşi păstorea turma pe câmp. Turma aceea era formată din măgari, cămile, oi,
capre, toate împreună. Când am văzut aceasta, am spus:

„Păstorul acela a amestecat lucrurile. Am
crezut că păstorul păstoreşte numai oi.”

„Nu”, a răspuns el. „păstorii pot păstori
orice fel de animal.”

„Dar mănâncă împreună?”

„Da, toate mănâncă în acelaşi loc,” mi-a
răspuns însoţitorul meu, după care a adăugat: „Frate Branham, ceea ce este
ciudat în legătură cu aceasta este că păstorul veghează toată ziua asupra
animalelor sale, dar când vine noaptea, măgarii, cămilele şi caprele rămân
libere pe câmp, în timp ce oile le ia şi le duce în staul.”

„Frate, eu vreau să fiu o oaie, tu nu vrei
aceasta?”

El mi-a răspuns: „De multe ori m-am întrebat
ce a vrut să spună Isus în Ioan 10, când a zis: „Eu sunt uşa oilor.” Cum
era posibil ca El, care era un Om, să fie o uşă?”

Eu i-am pus mai multe întrebări acestui om
bun, iar el mi-a zis: „Frate Branham, când îşi închide oile pentru noapte,
păstorul nu se culcă niciodată până când nu le numără. Iar când se aşează, se
întinde de fapt la uşă, iar oile nu vor trece niciodată peste păstor, dar nici
lupul nu poate ajunge la ele.”

„Sunt atât de bucuros”, am spus eu, „pentru
că sunt o oaie!”

Frate, încercările vin şi pleacă, dar dacă
eşti o oaie, într-o zi glorioasă, când soarele va apune, El ne va duce în
Staul. Sunt atât de bucuros pentru aceasta! Dumnezeu a văzut că este potrivit să-L
reprezinte pe singurul Său Fiu preaiubit, printr-un miel, adică printr-un
animal umil, blând şi supus, în timp ce pe Sine însuşi S-a reprezentat, pe
pământ, prin cea mai curată pasăre care zboară pe cer: Porumbelul. Porumbelul
este o pasăre deosebită, o pasăre diferită de toate celelalte păsări. Noi vedem
că în Biblie, porumbelul Îl simbolizează pe Duhul Sfânt, fiind în acelaşi timp
şi simbolul păcii, o, pace minunată!…

………………………………………………………………………………………… După ce
s-a terminat potopul şi judecata a fost adusă pe pământ, porumbelul eliberat de
Noe s-a întors înapoi, aducând o frunză de măslin în ciocul său, aceasta
reprezentând pacea.

Noi am putea petrece mult timp studiind
porumbelul! Porumbelul este o pasăre care poate zbura ca şi cioara sau ca orice
sarcofag, dar nu poate mânca mâncarea pe care o mănâncă ele, deoarece
construcţia lui este diferită. Porumbelul nu are fiere, ceea ce înseamnă că nu
poate digera lucrurile pe care le poate mânca un sarcofag. Porumbelul poate
mânca numai lucruri curate şi sfinte.

Cum îi reprezintă aceasta pe creştinii care
au porumbelul în inima lor! El nu poate suporta lucrurile murdare ale lumii.
Înţelegeţi? Porumbelul nu are fiere nu are amărăciune în el şi este smerit şi
umil. Ce poate fi mai dulce decât gânguritul unui porumbel?

Gândul meu merge în seara aceasta înapoi, sus
pe un deal, unde este înmormântată iubita mea soţie, care m-a părăsit când avea
numai douăzeci de ani. Atunci, am pus-o pe micuţa mea Sharon, care avea numai
opt luni, în braţele ei şi le-am îngropat împreună.

 Într-o
seară când m-am întors de la muncă, am intrat în casă şi m-am uitat în jur. Noi
aveam o sobă mică pentru care plăteam un dolar şi şaptezeci şi cinci de cenţi
când mergeam la administraţie. Nu era mult, dar ea gătea pe acea sobă. Am mers
la magazinul de zece cenţi şi de acolo am cumpărat nişte ibrice… Poate aveau
mici defecte şi astfel le-am cumpărat mai ieftine. Nu era foarte mult, dar ea
le atinsese. M-am uitat la leagăn, dar bebeluşul meu nu mai era acolo. De multe
ori nici nu puteam mânca. Îmi făceam un sandvici, dar rămânea acolo. Atunci îmi
luam maşina şi mergeam la cimitir. Mergeam de-a lungul aleii, mă aşezam lângă
movila de pământ proaspăt făcută şi plângeam cu amar gândindu-mă că sub acea
movilă se afla cea mai scumpă comoară din carne şi sânge, a mea. Şi în timp ce
stăteam acolo, Dumnezeu mi-a trimis o porumbiţă frumoasă care stătea într-un
tufiş din apropiere şi îmi gângurea în timp ce apunea soarele. Eu aştept ca ea
să vină din nou, desigur nu porumbiţa aceea, ci ceea ce este simbolizat prin
ea, când soarele va apune şi pentru mine într-o zi, în această viaţă. Cum
gângurea ea! Se părea că frunzele cântau:

Există o Ţară dincolo de Râu

Pe care noi o numim „Dulcea veşnicie”.

Noi putem ajunge la acel mal numai prin
credinţă

Una câte una vom trece de porţile

De acolo pentru a locui cu cei nemuritori.

Într-o zi, ei vor suna din clopotele de aur

pentru tine şi pentru mine.

Ea mergea încoace şi încolo pe creangă şi
cânta consolându-mă, iar eu ascultam dulcea cântare pe care o cânta la apusul
soarelui.

Când Dumnezeu a venit jos… Mulţi oameni trec
peste textul acesta, dar pentru mine este unul din cele mai minunate texte din
Scriptură, atunci când cerul şi pământul s-au îmbrăţişat, când Dumnezeu a venit
jos în chip de porumbel şi a mers asupra Fiului Său simbolizat printr-un miel.

De ce a ales El mielul şi porumbelul? Pentru
că Porumbelul nu poate locui decât într-un Miel.  Natura lor este aceeaşi de aceea, cei doi
s-au putut înţelege. Ei au putut locui împreună, pentru că naturile lor erau smerite,
umile şi modeste. Când Dumnezeu şi Hristos au devenit una, când Porumbelul a
venit asupra Mielului, cerul şi pământul s-au sărutat, iar Dumnezeu şi omul au
fost împăcaţi. Unul din cele mai măreţe momente pe care le-a avut lumea
vreodată este acela în care omul şi Dumnezeu s-au împăcat; când Porumbelul şi
Mielul au venit împreună.

Biblia spune că Ioan a văzut Duhul lui
Dumnezeu venind în chip de porumbel peste El, şi astfel a putut să spună: „Iată
Mielul lui Dumnezeu.”
 Deci,
Porumbelul a venit peste Miel şi a locuit în El… Îmi place aceasta: „a
locuit în El
.” Ce s-ar fi întâmplat dacă Mielul ar fi mârâit ca un lup?
Porumbelul ar fi plecat imediat. Uneori mă întreb dacă nu cumva acesta este
motivul pentru care sunt atât de multe probleme în biserică. Dacă noi suntem
mieii lui Dumnezeu, ar trebui să avem natura mieilor, pentru că numai atunci
putem aştepta ca Porumbelul să locuiască în noi. Credeţi aceasta? Eu cred.

Dacă sunteţi atenţi, Porumbelul a putut să
vină peste Miel pentru că au aceeaşi natură. Aşadar, Porumbelul va veni asupra
creştinului şi va sta peste el, cât timp este un miel. Dar când va lua o natură
diferită, Porumbelul va pleca imediat.

Primul lucru pe care-L spune Biblia în
legătură cu acest Miel este că era fără cusur, fără pată. Dar noi ştim că
mielul nu se poate călăuzi singur, ci trebuie călăuzit, ghidat sau păstorit de
altcineva. Aţi fost vreodată la un abator ca să vedeţi cum sunt tăiate oile?
Oile nu merg singure la măcelărire, ci sunt conduse de capre. Dar când ajunge
în locul unde are loc sacrificarea, capra sare, în timp ce oaia merge mai
departe spre tăiere. Acesta este un lucru tipic diavolului. Astfel, el conduce
oile lui Dumnezeu până la măcelărire, după care se dă la o parte. Aşa este.

Aşadar, fiţi atenţi cine vă conduce!

Priviţi cât era de smerit Hristos. El nu a
încercat să facă niciodată voia Sa, ci a spus: „Eu nu am venit să fac voia Mea,
ci a Celui ce M-a trimis.”, şi Tatăl care L-a trimis, a mers cu El şi în El.
Iar acum, El spune: „Aşa cum M-a trimis Tatăl pe Mine, şi Eu vă trimit pe voi.”
Aşadar, El nu numai că ne trimite, ci şi merge cu noi.

Observaţi un miel în timp ce este condus. El
nu se bazează pe abilităţile sale, o oaie nu face aceasta, ci se bazează pe
abilitatea păstorului. El nu-l pune sub semnul întrebării pe păstorul lui, ci
merge pur şi simplu după el, şi la fel fac oile.

Când eram copil, am avut o mică experienţă cu
creşterea oilor la o fermă. Noi prindeam oile şi le puneam pe o masă pentru a
le tunde. Exista un orificiu micuţ în care puteam să le legăm picioarele, ca să
nu poată da din ele sau să se zbată. Ştiţi ce făceau? Ele stăteau liniştite şi
renunţau la tot ceea ce aveau, adică la lâna lor. Te lăsau să le razi fără să
dea din picioare sau să facă multă gălăgie în legătură cu aceasta. Nădăjduiesc
că înţelegeţi ce vreau să spun.

Oile stau liniştite. O oaie adevărată renunţă
la drepturile ei, aceasta fiind ceea ce am încercat să spun ieri când am vorbit
despre felul în care se îmbracă şi merg mai departe unele dintre surorile
noastre creştine şi despre felul în care se comportă fraţii noştri.

O doamnă pe care o cunosc stătea lângă o altă
doamnă, iar aceea a spus: „Dacă ar fi o uşă aici, aş fugi afară pe ea. El
greşeşte, pentru că este dreptul nostru să facem aceasta!” Aşa este,.

Voi îmi spuneţi: „Frate Branham, magazinele
vând aceste haine scurte pe care le poartă femeile. Este privilegiul nostru
american, este dreptul nostru.” Este adevărat, dar sunteţi gata să renunţaţi la
drepturile voastre şi să fiţi o oaie? Acesta este următorul lucru.

Voi spuneţi: „Este dreptul şi privilegiul
nostru, domnule Branham. Noi putem să aparţinem de o biserică, iar dacă vrem,
putem să fumăm ţigări. Guvernul spune că ei le pot vinde, şi ca urmare le vând.
Nu este nimic în neregulă cu aceasta. Este privilegiul nostru american să fumăm
ţigări.” Este adevărat, dar sunteţi gata să renunţaţi la dreptul vostru de a
fuma ţigări? Vedeţi? Aceasta este.

Voi spuneţi: „Este plăcut să fim sociabili
dacă ne întâlnim cu vecinii noştri şi este dreptul nostru american să bem
împreună o băutură socială. Este privilegiul nostru.”

Este adevărat, dar sunteţi gata să renunţaţi
la privilegiile voastre păcătoase şi să deveniţi o oaie tunsă? Aceasta este
ceea ce vreau să ştiu. Veţi face aceasta? Veţi renunţa la drepturile voastre?
Veţi renunţa să daţi din picioare şi să faceţi gălăgie în legătură cu aceasta?
Oile nu protestează. Înţelegeţi? Ele stau liniştite până când le este tunsă jos
toată lâna. Astfel, dacă doriţi să se întoarcă experienţa de pe strada Azusa,
aşezaţi-vă jos şi lăsaţi-vă raşi în întregime de Cuvânt, iar atunci o veţi
trăi. Da, domnilor. Aceasta este calea înapoi la experienţa de pe strada Azusa.
Aceasta se poate face prin a fi tuns de toate lucrurile vechi.

Eu ştiu că este un privilegiu care vă
aparţine pentru că v-aţi născut în păcat şi în nelegiuire, dar veţi renunţa la
toate acestea pentru a deveni un miel?

Mielul lui Dumnezeu nu a fost un palavragiu.
Dimpotrivă, Biblia spune că „El nu Şi-a deschis gura deloc şi când a fost
batjocorit, nu a batjocorit înapoi.” Tocmai acesta a fost motivul pentru care
Porumbelul a putut veni asupra Lui! Oh, dar numai să spună sau să facă cineva
ceva împotriva noastră şi ne vom aprinde imediat. Ce se întâmplă atunci?
Porumbelul pleacă imediat; Duhul Sfânt pleacă.

Voi vă întrebaţi de multe ori de ce nu mai
avem pacea pe care o aveam înainte? Pentru că în viaţa voastră există ceva care
L-a îndepărtat pe Porumbel. Aşa este.

De ce nu putem avea felul de adunări pe care
obişnuiam să le avem în biserica noastră? Deveniţi oi! Porumbelul stă la
adăpostul Său, dar este gata să se întoarcă din nou în inima voastră, dacă
deveniţi oi! El este încă acelaşi Porumbel, dar voi trebuie să fiţi oi! Voi nu
puteţi să mârâiţi, să bombăniţi, să muşcaţi, să vă agitaţi sau orice altceva şi
apoi să vă aşteptaţi ca El să stea acolo, fiindcă nu va face aceasta. Voi
trebuie să aveţi natura pe care o avea El şi atunci va locui acolo. Aşa este.
Dacă luaţi natura unei oi, El Îşi va ocupa locul.

Când a fost pe pământ şi a fost dus la
răstignire, El a spus: „Aş putea să-I cer Tatălui Meu să trimită un milion de
legiuni de îngeri!” Vedeţi? El ar fi putut să facă aceasta, dar pentru că era
un Miel, a renunţat la dreptul Său. El a fost Mielul lui Dumnezeu, ca să poată
muri în locul nostru.

Voi spuneţi: „Frate Branham, care este calea
spre adunările de modă veche?” Fiţi din nou un miel! Aceasta este tot.
Întoarceţi-vă înapoi la a fi oi. Porumbelul nu a plecat foarte departe şi
aşteaptă o şansă ca să se poată întoarce înapoi. Aceasta este calea înapoi spre
strada Azusa. Înţelegeţi? Calea înapoi la adunările de pe strada Azusa este
întoarcerea la natura de miel!

Voi nu puteţi fi un lup sau orice altă fiară
şi apoi să aşteptaţi ca Porumbelul păcii să locuiască în voi, fiindcă nu o va
face. Voi trebuie să deveniţi un miel, natura voastră trebuie să fie schimbată
şi atunci veţi privi lucrurile diferit. Atunci nu vă veţi mai răsti la
predicator când va predica strict credinţa de modă veche a Duhului Sfânt şi
trăirea prin Duhul. Scăpaţi-vă de natura de lup sau de fiară şi luaţi natura de
miel, iar atunci veţi fi gata să renunţaţi la toate lucrurile pe care le-aţi
făcut vreodată, la toate privilegiile voastre lumeşti şi aşa mai departe. Amin.

Prieteni creştini, aceasta este atât de
adevărat pe cât este de adevărat faptul că eu stau aici. Smeriţi-vă! Nu
încercaţi să ştiţi totul! Dimpotrivă, cel mai bun lucru este să uitaţi tot ce
ştiţi şi să doriţi să cunoaşteţi un singur lucru: pe Hristos. Ce a spus
temnicerul din Filipi? El a pus o singură întrebare: „Domnilor, ce trebuie
să fac ca să fiu mântuit?”
(Fapte 16.30), iar Pavel i-a spus ce trebuia să
facă. Dar astăzi am schimbat aceasta şi în loc să îi spunem unui om ce să facă,
îi spunem o mulţime de lucruri pe care să nu le facă. În felul acesta facem din
el un trimis fals. Aduceţi-l însă la Hristos pentru ca Hristos să-i schimbe
natura într-un miel şi atunci totul va fi în ordine pentru că Duhul lui
Dumnezeu, Porumbelul va veni peste el şi îl va călăuzi.

Când oamenii de pe strada Azusa s-au smerit
şi au devenit miei, Duhul Sfânt a venit înăuntru. El ar face chiar acum
aceasta, şi în această clădire, dacă am fi dispuşi să renunţăm la tot ceea ce
pretindem că avem şi ne-am smeri ca să devenim miei. Atunci Duhul Sfânt ar lua
această adunare sub stăpânirea şi călăuzirea Sa. Înţelegeţi? Atunci, de aici ar
ieşi numai miei conduşi de Duhul Sfânt, de Miel. Aşa este.  Eu ştiu că El este aici; Porumbelul stă în
seara aceasta aici şi aşteaptă un loc în care să intre.

Vă daţi seama cât de groaznică trebuie să fie
umblarea creştinului modern înaintea lui Dumnezeu? O, cum ar trebui să ne
schimbăm noi şi cum ar trebui să ne schimbăm căile!

Nu demult, aici în Sud oamenii obişnuiau să
cumpere sclavi. Negustorii veneau şi-i cumpărau ca pe un lot de maşini
folosite, cum avem noi astăzi târgurile de maşini, doar că atunci nu vindeau
maşini, ci sclavi. Astfel, se spune că un negustor a mers pe o anumită
plantaţie şi l-a întrebat pe stăpân:

„Câţi sclavi ai de vânzare?” El avea câţiva
sclavi pe care voia să-i vândă, dar acolo era un tânăr deosebit. Sclavii erau
departe de casele lor şi ştiau că nu se vor mai întoarce niciodată înapoi,
fiindcă negustorii de sclavi i-au adus din Africa şi i-au vândut în partea de Sud
ca sclavi. Ei erau biciuiţi şi pedepsiţi pentru că nu puteau fi făcuţi să
muncească. Toţi erau trişti, dar negustorul acela l-a observat pe tânărul
acesta care umbla cu pieptul scos şi cu bărbia sus, şi care muncea fără să fie
bătut. Astfel, negustorul a spus:

„Aş vrea să-l cumpăr pe tânărul acesta!”, dar
proprietarul plantaţiei i-a răspuns:

„Acesta nu este de vânzare.”

„De ce este atât de diferit de ceilalţi
sclavi, este cumva şeful lor?”

„Nu, şi el este doar un sclav ca ceilalţi”, a
răspuns stăpânul.

„Atunci îl hrăneşti mai bine decât pe
ceilalţi sclavi?”

„Nicidecum! El mănâncă alături de ceilalţi
sclavi!”

„Atunci ce-l face să fie atât de diferit?”

„Nici eu nu am ştiut până într-o zi când am
aflat că în ţara din care vine, tatăl său este regele tribului din care făcea
parte. Astfel, deşi este străin şi pribeag, deşi este sclav, el ţine moralul
celorlalţi ridicat, fiindcă ştie că este fiul regelui.”

Ce fel de oameni ar trebui să fim noi, care
spunem că suntem umpluţi cu Duhul Sfânt, chiar dacă suntem străini şi călători?
Cum ar trebui să ne conducem vieţile şi fiinţele noastre, fiind deosebiţi de
restul lumii şi nu trăind asemenea lor? Să ne ţinem bărbile sus, ca la început,
pentru că ştim un lucru: noi suntem fiii şi fiicele Împăratului. Fiica
unui împărat nu se comportă imoral şi nu se îmbracă în felul acela, ci se
prezintă înaintea oamenilor în toată demnitatea sa, pentru că este fiica
împăratului. Amin. Acest lucru este valabil şi pentru bărbatul care este fiul
unui împărat.

Există o cale înapoi la experienţa de pe
strada Azusa, iar aceasta este să ne comportăm ca nişte fii şi fiice de
Dumnezeu, să nu ne îmbrăcăm ca lumea, să nu ne comportăm ca lumea, să nu vorbim
ca lumea, să nu stăm miercuri seara acasă ca să vedem programele pe care le
difuzează Hollywood-ul. Noi nu avem nimic a face cu Hollywood-ul, fiindcă
suntem oameni născuţi din nou în urma trăirii experienţei Rusalistice.

Hollywood-ul are locul său: acela de
amuzament, dar noi avem locul nostru de sfinţi ai lui Dumnezeu. Locul lor este
în lume, dar locul nostru este în Hristos, de aceea nu putem urma exemplul lor!
Haideţi deci, să urmăm exemplul lui Hristos, să ne comportăm ca El şi să-L
iubim.

Ce Exemplu ne oferă El şi cât este de frântă
inima lui Dumnezeu din pricina purtării noastre, când vede felul în care ne
comportăm, duşmănia pe care o ţinem, frământările şi lucrurile  care nu ar trebui să existe, după ce ne-a
primit ca fii şi fiice.

Noi trebuie să fim bărbaţi şi femei de
onoare! Ca şi copii ai lui Dumnezeu, trebuie să ne înfrânăm şi să fim un
exemplu pentru lume, aşa cum a fost Domnul nostru. Trebuie să avem o viaţă
deosebită, ca şi David. Ce om de onoare a fost David, dacă Dumnezeu a spus
despre el: „…Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea…” (Fapte
13.22).

Când am fost în Africa, am vorbit cu un sfânt
bătrân, iar el mi-a zis:

„Frate Branham, într-o seară, în biserica mea
a avut loc o ruptură. Unul voia un lucru, iar altul a vrut altceva şi astfel
s-au format grupuleţe, urmarea fiind că Duhul Sfânt nu a mai venit printre
noi.”

El nu o va face niciodată în asemenea
circumstanţe!

Bătrânul mi-a mai spus: „Unul a vrut să
creadă un lucru ca doctrină, iar altul a vrut altceva şi astfel am avut acea
ruptură. Mi-e ruşine să spun aceasta, dar eu am încercat să fiu mai întâi de
partea unuia şi apoi de partea celuilalt.”

Un păstor nu trebuie să facă niciodată
aceasta! Voi trebuie să staţi pe Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu şi să nu vă
abateţi nici la stânga, nici la dreapta.”

Bătrânul a continuat: „…Am văzut că am oprit
maşina şi am început să urc pe un deal. Pe când eram aproape de vârful
dealului, am auzit că venea cineva în urma mea. M-am uitat înapoi şi m-am
gândit: „Poate este unul din grupul de partea căruia sunt şi eu, aşa că îl voi
aştepta.” Atunci am observat că Cel care urca pe deal era un Om de statură
mijlocie, dar avea o povară mare în spate. Nu puteam să înţeleg cum era posibil
ca Omul acela mic să poarte o asemenea povară. L-am privit, iar în clipa aceea
am ştiut că mă uitam la o vedenie, deoarece am văzut cicatricele de pe mâinile
Sale.

Am alergat spre El şi am strigat: „Doamne,
porţi păcatele lumii în spate?”

Dar El mi-a răspuns: „Nu, Eu le port numai pe
ale voastre!”

Când m-a părăsit vedenia, am mers la biserică
şi le-am spus tuturor vedenia pe care am avut-o, apoi am adăugat: „Dacă
păcatele acestei biserici Îl împovărează atît de mult pe Domnul Isus, înseamnă
că trebuie să ne pocăim toţi!”

Bătrânul mi-a mai spus: „Acele lucruri au
cauzat o mare ruptură în biserică, dar după aceea a început o mare trezire!”

Lumea caută o biserică adevărată, iar noi am
putea fi un exemplu pentru ei. Eu cred că Biserica lui Dumnezeu este un exemplu
pentru lume; un exemplu că putem trăi diferit, putem să ne comportăm diferit şi
putem fi în totul diferiţi faţă de lume, pentru că Evanghelia spune: „…voi
nu sunteţi din lume…”
(Ioan 15.19).

Timpul meu se apropie de încheiere, aşa că
vreau să vă mai spun ceva.

Aşa cum ştiţi, mie îmi place să merg în munţi
pentru a vâna, dar adevărul este că nu merg acolo doar pentru animale, ci
pentru a fi singur cu Dumnezeu. Fiecare om vrea să fie singur cu Dumnezeu. Vă
amintiţi dulcea pace pe care o aveaţi atunci când eraţi singuri cu Dumnezeu?
Dar acum a fost luată de la voi. De ce? Pentru că aţi făcut ceva care L-a îndepărtat
pe Porumbel.

Întoarceţi-vă înapoi! Fiţi un miel şi El Se
va întoarce la voi!

Acolo, sus în munţi, m-am împrietenit cu un
vânător. Fac aceasta de multe ori şi astfel conduc mulţi cow-boy aspri şi
pădurari la Hristos, prin faptul că merg cu ei în pădure.

Individul despre care vreau să vă povestesc,
era cel mai brutal şi nemilos vânător pe care l-am văzut vreodată. Era atât de
nemilos încât împuşca zeci de cerbi tineri de un an, doar din plăcere. Când
l-am văzut ce face, i-am zis:

„Bert, este greşit să faci aşa ceva. Nu ar
trebui să faci aceasta, dar ai o inimă nemiloasă.”

„Predicatorule, tu ai o inimă de găină”, mi-a
replicat el. „Voi, predicatorii, sunteţi prea slabi de inimă.”

„Bine, Bert, dar există destule animale mari
şi bătrâne pe care legea spune că le poţi împuşca, aşa că nu ar trebui să
împuşti cerbii aceia mici şi tineri.”

„Oh, du-te mai departe, predicatorule
cinstit!”

Bert şi-a făcut un fluier care putea să imite
perfect strigătul unui pui de căprioară. Astfel, într-o zi când eram împreună
sus în munţi, Bert stătea jos lângă un tufiş, iar eu m-am aşezat lângă el ca
să-i vorbesc despre Domnul Isus. El voia să se dea în spectacol şi să-mi
demonstreze că va continua să facă ce vrea, indiferent ce spuneam eu. Aşa cum
fac mulţi dintre penticostali. Înţelegeţi?

„Nu voi avea nici o legătură cu… Îţi voi
arăta ce voi face!” Acesta este felul prin care intraţi în conflict cu
Dumnezeu. Da, chiar atunci! Aşadar, Bert s-a aşezat şi a făcut acea chemare,
imitând strigătul trist al unui pui pierdut. Eu am păşit într-o parte a
tufişului şi spre surprinderea mea, dincolo de luminiş a apărut o căprioară
frumoasă. Ce animal frumos! Urechile ei ascultau atente, în timp ce adulmeca în
jur pentru că auzise plânsetul unui pui. A făcut câţiva paşi înainte, iar
atunci l-am văzut pe Bert cum şi-a ridicat puşca de jos şi a tras piedica. „O,
Doamne, nu-l lăsa să facă aceasta!” am spus privindu-l atent.

A ţintit şi era gata să tragă, în timp ce
căprioara era încă atentă la chemarea puiului. Atunci a observat vânătorul şi
arma îndreptată spre inima ei, dar a oprit-o aceasta? Nu! Ea auzise plânsetul
unui pui. Deşi arma era îndreptată spre inima ei, strigătul acelui pui a
însemnat mai mult decât arma îndreptată spre inima ei. Ea a păşit în faţă,
ascultând atentă plânsetul puiului, iar eu îl observam pe vânător. Curând am
văzut că mâinile şi umerii lui încep să tremure, apoi a aruncat arma jos, a
venit la mine, m-a cuprins cu braţele şi mi-a zis: „Frate Branham, nu mai pot
suporta…” El a văzut curajul şi dragostea de mamă a acelei brave căprioare.

Fraţilor, lumea aceasta aşteaptă manifestarea
bravilor soldaţi ai crucii, a adevăraţilor eroi care stau neclintiţi pentru
Dumnezeu, iar voi, penticostalilor, ar trebui să le oferiţi un exemplu.

În timp ce stătea acolo în genunchi,
tremurând, Bert mi-a zis:

„Frate Branham, ai văzut-o pe căprioara aceea
cum m-a privit drept în ochi?”

„Am văzut-o, Bert.”

„Nu se temea de moarte”, a adăugat el.

„Dragostea a împins-o drept în faţa morţii
pentru a proteja puiul pe care-l auzise strigând. Bert, într-o zi, a fost un Om
care a venit jos din ceruri. El a auzit strigătul oamenilor care mureau în
păcat şi nu I-a fost teamă să păşească direct în faţa morţii. El a făcut-o şi
pentru tine, Bert.”

Acolo, în genunchi şi cu mâinile ridicate, el
şi-a plâns calea greşită până când L-a găsit pe scumpul Domn Isus în inima sa,
astfel încât din lupul nemilos şi dur care era, a devenit un miel, iar Duhul
Sfânt a venit peste el.

Cu vreo cincizeci sau şaizeci de ani în urmă,
într-o ţară din Orientul Mijlociu era un evanghelist vestit. Poate aţi auzit de
el: se numea Daniel Curry. Era cunoscut şi în America Centrală pentru slujba sa
de evanghelizare, pentru că era un învăţat renumit şi un predicator al
Evangheliei.

Într-o noapte, el a visat că a murit şi a
fost dus sus în ceruri, iar când a ajuns la poarta Raiului, paznicul l-a
întrebat:

„Cine eşti?”

„Sunt evanghelistul Daniel Curry”, a răspuns
el.

„O clipă, domnule. Trebuie să verific dacă
numele tău apare aici.” Astfel, paznicul s-a dus şi a căutat în cărţile pe care
le avea acolo, după care s-a întors şi i-a spus:

„Numele tău nu apare aici, domnule!”

„Oh, trebuie să te înşeli, domnule! Numele
meu este Daniel Curry.”

Îngerul de la poartă i-a zis:

„Te înţeleg foarte bine, domnule, dar numele
tău nu este trecut aici.”

„Ai căutat peste tot?”

„Da, domnule, dar numele tău nu apare aici.”

„Şi ce pot să fac?”

Atunci îngerul i-a zis: „Dacă vrei, poţi să
faci apel la Tronul alb de judecată.”

„Păi, nu am de ales, domnule! Trebuie să fac
apel la Tronul alb de judecată!”

Daniel Curry a spus că a simţit cum mergea
înainte prin spaţiu:

„După un timp, am ajuns la o Lumină. A
devenit tot mai strălucitoare, iar la un moment dat a strălucit de un milion de
ori mai tare decât stelele.”

 Nu
exista un anumit loc din care ieşea, ci stătea în mijlocul acelei Lumini care
strălucea în jurul lui.

„M-am oprit şi o Voce categorică a spus: „Tu
eşti Daniel Curry?”

„Da, Doamne, eu sunt,” a răspuns el.

„Daniel Curry, ai spus vreodată o minciună
când ai fost pe pământ?”

„Până atunci am crezut că nu am minţit
niciodată”, a spus el, „dar în prezenţa acelei Lumini am realizat că existau
multe lucruri pe care le-am spus şi au fost greşite.”

Ce va fi în ziua aceea?

Glasul acela a continuat:

„Daniel Curry, ai încălcat vreodată porunca
Mea şi ai furat în timp ce erai pe pământ?”

El a spus: „Credeam că întotdeauna am fost un
om cinstit, dar în prezenţa acelei Lumini, am realizat că am încheiat câteva
înţelegeri dubioase, aşa că am răspuns:

„Da, Doamne, am furat şi am minţit.”

Atunci Glasul acela a spus: „Daniel Curry, ai
fost desăvârşit când ai fost pe pământ?”

„Oh, nu, Doamne, nu am fost desăvârşit”, a
răspuns el. A spus că aştepta ca Glasul acela puternic ca bubuitura unui tunet
să-i spună:

„Pleacă de la Mine în pierzarea veşnică!”

Stătea acolo tremurând şi simţea că fiecare
os îi ieşea din încheieturi, „dar”, a spus el, „dintr-o dată am auzit cel mai
dulce Glas pe care L-am auzit vreodată; mai dulce decât glasul oricărei mame pe
care l-am auzit în toată viaţa mea. M-am întors să-L văd pe Cel care vorbea, şi
chiar lângă mine, am văzut cel mai blând chip pe care L-am văzut vreodată.
Niciodată nu am văzut chipul unei mame sau orice altceva care ar fi putut să-I
ia locul. Cel care stătea acolo a spus:

„Tată, ia toate păcatele lui Daniel Curry şi
pune-le pe seama Mea pentru că jos pe pământ, Daniel Curry a stat pentru Mine,
iar aici, în ceruri, voi sta Eu pentru Daniel Cutty.”

Oh, eu Îl doresc! Cât de mult tânjesc…

Prieteni, merită să vă bălăciţi în păcat?
Merită să trăiţi într-o stare căldicică? Merită să vă alăturaţi unei biserici?

Haideţi să stăm acum pentru Hristos, pentru
ca atunci când va veni acel timp măreţ, să stea El pentru noi, în slavă.

Timpul meu a trecut. Să ne plecăm capetele
pentru o clipă. Dacă pianistul doreşte, aş vrea să meargă la orgă în timp ce
stăm cu capetele plecate.

Tată ceresc, noi dorim să fim oile păşunii
Tale, astfel ca în ziua aceea să nu stăm singuri pe neprihănirea noastră.

Doamne, dorim să ne punem de partea Ta acum,
pentru că Te iubim. Pe măsură ce mă gândesc la drumul vieţii mele, văd părţile
pline de mărăcini, dealurile şi văile, prin care m-ai condus prin harul Tău
măreţ.

Îmi amintesc clipele când plecam de acasă, în
timp ce copiii mei se ţineau de haina mea şi mă rugau plângând: „Tati, nu ne
părăsi! Nu pleca pentru că s-ar putea să nu te mai întorci niciodată.” Inima
mea bătea pentru micuţi, iar soţia mea stătea acolo cu mâna tremurătoare în
mâna mea şi cu lacrimile curgând pe obraji…

Oh, Tată, îmi dau seama că toate lucrurile pe
care le-am făcut în lumea aceasta, nu ar fi făcut niciodată ispăşire pentru
păcatele mele. Toate eforturile mele ar fi zadarnice, dacă în ziua aceea nu va
sta Isus pentru mine. Toate promisiunile pe care i le-am făcut sărmanei mele
soţii care a trecut din viaţa aceasta, când i-am spus că în dimineaţa aceea o
voi întâlni la Poartă, toată predicarea mea şi toate eforturile mele, vor fi
zadarnice dacă nu va sta Isus pentru mine.

O, Doamne, aceasta este în fiecare inimă în
seara aceasta! Ca oameni ai Rusaliilor, ne pare rău pentru păcatele noastre şi
ne ruşinăm de alunecările şi lipsurile noastre.

Doamne, vrei să iei în seara aceasta Cuvântul
Tău şi să ne tunzi pe toţi cu El? În seara aceasta, punem pe altarul Tău de
jertfă fiecare plăcere lumească păcătoasă, fiecare lucru care nu-I aparţine lui
Isus.

Doamne, ia-mă împreună cu ei în seara
aceasta, tunde-mă, rade-mă şi eliberează-mă ca slujitor al Tău, care stă cu
umilinţă pentru Tine acum, pentru ca în ziua aceea să spui: „A făcut binele!”
Fă aceasta nu numai pentru mine, Doamne, ci pentru fiecare bărbat şi femeie de
aici.

Poate că unii dintre ei au păcătuit sau au
alunecat, sau poate sunt unii care nu Te-au acceptat niciodată. Îngăduie ca în
seara aceasta să devină şi ei miei şi fie ca Porumbelul, a cărui Ungere este
prezentă în această clădire, să-i ungă şi pe ei… Noi putem simţi Prezenţa Sa în
timp ce ne cercetează inimile adânc. El ne frânge şi ne modelează aşa cum a
spus profetul când a fost la casa Olarului. O, Doamne, modelează-ne ca să fim
oameni diferiţi! Modelează-ne astfel încât să fim oameni iubitori, oameni plini
de dragoste. Ajută-ne să deschidem uşa inimii noastre şi să lăsăm Porumbelul să
intre înăuntru, astfel ca atunci când vom pleca de aici, să umblăm, să trăim,
să acţionăm, să ne îmbrăcăm şi să fim aşa cum trebuie să fie un creştin
adevărat. Dăruieşte-ne aceasta, Tată.

În timp ce stăm cu capetele plecate, realizez
Cine va sta pentru mine în ziua aceea… Păstorul meu nu poate face aceasta, nici
fratele meu şi nici mama mea. Numai Isus poate sta pentru mine.

Doamne, mă întreb dacă în seara aceasta, este
printre noi cineva care este convins în inima sa, că L-a întristat pe Duhul şi
din cauza aceasta S-a îndepărtat de el? Porumbelul a plecat şi voi nu mai aveţi
pacea Sa dulce.

Cu voi s-a întâmplat ceva, aşa că în timp ce
spălaţi vasele la chiuvetă, nu mai priviţi pe geam să vedeţi dacă nu vine Isus;
nu mai conduceţi maşina în josul străzii, când mergeţi la serviciu, privind
uneori pe fereastră şi gândindu-vă la apropiata Sa venire. Vedeţi? Porumbelul a
zburat de la voi.

Mă întreb dacă nu vreţi să vă puneţi de
partea lui Isus, în seara aceasta? Dacă sunteţi greşiţi, spuneţi: „Vreau să fiu
tuns şi ras! Renunţ la toate plăcerile şi faptele mele lumeşti şi începând din
seara aceasta, îmi voi ocupa locul printre cei dispreţuiţi ai Domnului; voi
merge mai departe de partea lui Dumnezeu.”

În timp ce stăm cu capetele plecate, mă
întreb dacă este cineva care vrea să se ridice în picioare şi să spună: „Prin
aceasta, Îl rog pe Dumnezeu să mă tundă şi să mă radă de toate lucrurile care
nu îi aparţin lui Hristos!”?

Dumnezeu să vă binecuvânteze peste tot. Aşa
este.

Ridicaţi-vă în picioare: „Îi iau chiar acum
pe Hristos, pentru că mi-e ruşine cu viaţa mea.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe cei care
v-aţi ridicat în picioare. Acum vă ridicaţi voi în picioare pentru El, dar în
ziua aceea, va sta El pentru voi.

Prin darul de prorocie pe care mi l-a dat
Dumnezeu, Duhul Sfânt îmi spune în inima mea, că aici sunt multe suflete care
ar trebui să stea în picioare; mult mai multe decât s-au ridicat până acum.

Ridicaţi-vă în picioare şi staţi de partea
lui Hristos, în seara aceasta! Faceţi aceasta din toată inima. Aşa este.
Ridicaţi-vă! Cei care nu L-aţi acceptat niciodată pe Hristos, sau cei care
v-aţi îndepărtat de El, ridicaţi-vă chiar acum în picioare, în timp ce ne
rugăm.

Rugaţi-vă împreună cu mine şi spuneţi:
„Doamne, renunţ chiar acum la fiecare plăcere lumească şi păcătoasă pe care am
cunoscut-o vreodată. Renunţ la tot, iar dacă este voia Ta, îngăduie ca
Porumbelul păcii să vină în inima mea şi să mă facă un creştin adevărat plin de
dragoste şi pace, fiindcă vreau să fiu unul din sfinţii Tăi.”

Dacă până acum aţi fost lumeşti, nu vreţi ca
în seara aceasta să vă puneţi de partea lui Hristos? Făcând aceasta, Îi arătaţi
lui Dumnezeu că veţi sta de partea Lui şi că doriţi ca El să stea de partea
voastră. Dacă vă îndoiţi în mintea voastră şi vă gândiţi că Hristos nu va fi de
partea voastră din cauza felului în care aţi trăit şi v-aţi comportat, vă
poruncesc în Numele lui Hristos să vă ridicaţi în picioare şi să fiţi
beneficiarii rugăciunii pe care o vom face pentru voi în seara aceasta!
Ridicaţi-vă în picioare pretutindeni! Nazarinei, sfinţi călători, penticostali,
metodişti, baptişti, catolici, evrei tradiţionalişti sau orice aţi fi,
ridicaţi-vă în picioare şi spuneţi:

„Vreau să fiu şi eu Acolo, Doamne! Sunt gata
să renunţ la toate lucrurile lumii, dacă vei sta pentru mine Acolo.” Dumnezeu
să vă binecuvânteze. Mulţi s-au ridicat în picioare.

Mă întreb dacă puteţi sta pentru un moment,
în picioare şi cu capetele plecate? S-au ridicat şi alţii în picioare. Aşa
este. Ridicaţi-vă! Am vrut să spun altceva, dar Duhul Sfânt îmi zicea: „S-ar
putea ca aceasta să fie ultima seară, pentru unii dintre ei, de aceea,
vorbeşte!”

Ridicaţi-vă în picioare şi spuneţi: „Doamne,
prin aceasta arăt că vreau să fiu slujitorul Tău.” Staţi în rugăciune cu
capetele plecate… Ştiţi ce aţi făcut prin aceasta?

 „Pentru cel ce va sta pentru Mine în lumea
aceasta, voi sta şi Eu în Lumea de dincolo, iar pentru cel care Mă va mărturisi
în lumea aceasta, voi mărturisi şi Eu despre el înaintea Tatălui Meu şi a
sfinţilor Săi îngeri!”

Dacă aţi fi trecut dincolo în urmă cu câteva
clipe, aţi fi fost pierduţi, dar în seara aceasta sunteţi salvaţi, pentru că
aţi stat în prezenţa acestor câtorva mii de oameni, în prezenţa lui Dumnezeu şi
a sfinţilor Săi îngeri.

Tată ceresc, Îţi predau Ţie această audienţă
minunată. Ţi-i predau Ţie pe cei care stau în clipa aceasta în picioare. Tu
le-ai vorbit inimilor lor, şi ei şi-au dat seama de starea lor, dar eu cred că
ar trebui să fie mult mai mulţi…

Doamne, cum putem să ne întoarcem la
experienţa de pe strada Azusa dacă nu ascultăm Porumbelul lui Dumnezeu? S-ar
putea să fie nevoie de o judecată aspră sau de altceva, dar sunt sigur, Doamne,
că dacă Te vom ruga să faci ceea ce avem nevoie, ne vei aduce înapoi la
Dumnezeu; vei aduce înapoi adunările de modă veche; vei aduce smerenia înapoi,
în rândul sfinţilor; vei aduce puterea lui Dumnezeu înapoi, în bisericile
noastre. Te rugăm aceasta, Doamne.

Tunde-ne şi rade-ne în seara aceasta.
Îndepărtează lumea de la noi; îndepărtează tot ceea ce nu este caracteristic
căii Tale, Doamne. Umple-ne cu Duhul Sfânt, şi zboară jos de pe aceste
balustrade, o, Porumbelule al lui Dumnezeu, zboară jos de pe acest templu de
aici, şi locuieşte în aceste inimi care aşteaptă botezul cu Duhul Sfânt,
Cuvântul ascuţit, cu două tăişuri, care să taie jos toate lucrurile lumii şi să
ni-L dea pe Hristos Isus în bogăţia şi sfinţenia Sa, fiindcă Îţi cerem aceasta
în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Câţi dintre voi
doresc să fie vindecaţi în seara aceasta? Ridicaţi-vă repede în picioare. Toţi
cei care doresc să fie vindecaţi fizic sau duhovnicesc să se ridice chiar acum
în picioare. Amin.

Porumbelul zboară peste tot în clădire.
Credeţi aceasta? A sosit timpul, este aici. Deschideţi-vă inimile! Duhul Sfânt
este aici ca să vă boteze şi să vă vindece.

Dumnezeule Atotputernic, mustrăm în Numele
lui Isus Hristos fiecare diavol şi fiecare boală, şi le alungăm pentru ca
oamenii aceştia să fie liberi. Amin.

– Amin –