Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMMIELUL ȘI PORUMBELUL

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
17/09/1956, seara - Los Angeles, CA

Mulţumesc mult. Este un mare privilegiu pentru mine să fiu din nou, în seara aceasta, în acest minunat Templu al îngerilor (Angelus Temple) care este aşezat în inima Los Angeles-ului, ca amintire a vindecării divine, a puterii şi învierii Domnului Isus Hristos.

Unul dintre fiii sorei McPherson mi-a arătat zilele trecute scris chiar aici: „Am dori să-L vedem pe Isus.” Cred că este un lucru minunat, nu-i aşa? „Am dori să-L vedem pe Isus.”

Sunt bucuros să văd că locul acesta este pregătit din nou în seara aceasta, acesta fiind al doilea serviciu, după cel de aseară.

Tocmai l-am întâlnit pe bunul meu prieten, Tommy Hicks, care este un frate credincios şi va vorbi aici. Este prezent şi fratele Oral Roberts şi mulţi alţi fraţi minunaţi care fac parte din marea mişcare de astăzi, lucru care mă bucură nespus de mult.

Am venit puţin răguşit în Los Angeles, pentru că tocmai m-am întors din Canada, unde a fost foarte frig. Aici jos, a fost foarte cald şi aceasta a făcut diferenţa.

În seara aceasta Îl aşteptăm pe Dumnezeu să reverse belşugul Său de har. Adevărul este că noi aşteptăm în fiecare seară o întoarcere adevărată a revărsării de modă veche a Duhului Sfânt. Mi-ar fi plăcut să trăiesc în zilele în care venea aici sora McPherson şi ţinea acele adunări minunate. Sunt sigur că aceasta arde încă în inimile multor oameni credincioşi şi a sfinţilor care-şi amintesc de ea. Am înregistrate câteva predici de-ale ei… o, cum veneau oamenii în aceste spaţii goale din jurul altarului şi se pocăiau! Am citit şi cărţile scrise de ea şi cu siguranţă o admir ca şi slujitoare a Domnului. Nu am avut ocazia s-o întâlnesc în călătoria acestei vieţi, dar prin harul lui Dumnezeu, o voi întâlni când vom trece dincolo.

Când am venit pentru prima dată la Los Angeles, unul dintre primele locuri în care am mers a fost locul de odihnă al trupului ei, iar acolo mi-am scos pălăria şi I-am mulţumit Domnului pentru viaţa nobilă a doamnei McPherson şi pentru lucrarea minunată pe care a lăsat-o în urmă. (Adunarea aplaudă). Mulţumesc.

L-am întâlnit pe fiul ei şi am văzut că are un caracter foarte frumos, ceea ce arată că are o temelie bună. Cred că seamănă cu tatăl său. Mulţi dintre predicatorii de aici, doctorul Courtney, doctorul Cummings, doctorul Teeford şi mulţi alţii pe care îi cunosc şi se află aici, sunt nişte fraţi bravi care fac o treabă extraordinară. Astfel, am vorbit cu fratele McPherson şi i-am spus;

„Apreciez foarte mult eforturile depuse pentru Domnul Isus.”, la care el mi-a răspuns:

 „Frate Branham, noi încercăm doar să perseverăm.”

„Tu nu realizezi ce faci, dar oriunde merg pe câmpul de misiune în jurul lumii, îi întâlnesc pe cei de la Foursquare.”

Aceasta dovedeşte că această Evanghelie nu merge numai în Los Angeles şi la oamenii de aici, ci se răspândeşte şi în jurul lumii. Uitaţi-vă la semnele care se fac în locurile unde se află misionarii lor!

Dumnezeu să odihnească sufletul ei nobil, fiindcă Biblia spune că „ei se vor odihni de ostenelile lor, căci faptele lor îi urmează.” (Apocalipsa 14.13). Eu cred că ceea ce spune „Psalmul Vieţii” scris de Longfellow: „Despărţirea lasă în urma noastră urme pe nisipul timpului”, este adevărat. Şi atunci mă întreb: Ce fel de oameni ar trebui să fim noi, dacă vedem ce înseamnă să trăim o viaţă nobilă pentru Isus Hristos? Să lăsăm în urma noastră:

Vieţile oamenilor mari ne amintesc

Că şi noi ne putem face vieţile sublime

Cu despărţiri care lasă în urma noastră

Urme pe nisipul timpului.

Îmi place aceasta. Duminică după-amiaza am avut privilegiul şi onoarea de a vorbi în faţa acestui grup minunat de oameni. Nu spun aceasta ca şi compliment, ci pentru că aşa gândesc. Aici sunt mulţi dintre copiii aleşi ai lui Dumnezeu, iar când vin în mijlocul vostru şi aud minunatele manifestări ale Duhului Sfânt, plâng de bucurie deoarece ştiu că Isus este încă viu.

În vremea când locuiam în Jeffersonville şi păstoream biserica baptistă din Milltown, Indiana, seara când mergeam acasă auzeam o privighetoare care stătea într-un tufiş şi cânta toată noaptea. Mă întrebam de ce cântă aşa şi m-am hotărât să studiez privighetorile. Astfel, am aflat că ele îşi ţin toată noaptea capul sus, iar când văd o stea, îşi aţintesc privirea asupra ei şi încep să cânte deoarece ştiu că dacă există o stea care străluceşte, undeva străluceşte şi soarele.

Asemenea ei, eu cred că dacă putem avea o adunare ca şi aceasta de aici şi vedem Duhul lui Dumnezeu lucrând printre oameni, pot să cânt de bucurie deoarece ştiu că undeva trăieşte Dumnezeu. Este adevărat? Aşa este. El este aici, ceea ce înseamnă că suntem plini de bucurie pentru că în seara aceasta suntem aici.

Poate că aseară am spus lucrurile prea aspru şi am cioplit prea mult. Nu am vrut să vă rănesc, dar având în vedere faptul că m-am inclus şi pe mine, fac ce ştiu mai bine ca să stau la mijloc, între denominaţiuni şi să spun: „Noi suntem fraţi…” Înţelegeţi? Încerc să stau în spărtură şi să spun: „Noi suntem fraţi.”, şi cred că Dumnezeu va îngădui să pot face ceva pentru unirea Trupului lui Hristos, fiindcă acesta este cel mai bolnav trup pe care îl cunosc. Aceasta este cea mai mare vindecare divină care trebuie făcută în seara aceasta: Trupul lui Hristos care trebuie vindecat ca un singur om. Ce timp minunat pentru a face aceasta chiar acum, la adunarea de pe strada Azusa, unde putem deveni din nou una! Sunt atât de fericit să văd că se împlineşte lucrul acesta!

Motivul pentru care spun aceste lucruri este că am citit istoria adunărilor voastre din trecut: cea a sorei McPherson şi a doamnei Woodworth – Etter, a domnului Bosworth şi a altora din grupările penticostale timpurii. Apoi, ceea ce se petrece în biserica mea, deşi unii m-au numit „oaia neagră”. Dar eu cred într-o viaţă sfântă şi umplută cu Duhul Sfânt. Astfel, când am aflat că aici sunt oameni care împărtăşesc aceeaşi părere, aceasta s-a potrivit ca o mănuşă pe mână, însă când am venit aici, am constatat că lucrurile au început să ne alunece printre degete, iar aceasta mă agită puţin. Aşadar, eu nu spun aceste lucruri tăietoare ca să vă rănesc, ci pentru că vă iubesc. Aşa este.

Noi dorim să facem un front comun pentru Domnul şi să mărşăluim împreună spre Sion. Dar când văd că vrăjmaşul se strecoară şi aduce lumea în biserică, pur şi simplu nu pot sta liniştit. Ştiu că uneori vă tai şi doare, dar cum ar fi dacă aţi merge la medic pentru că aveţi simptomele unei boli care necesită operaţie? Totuşi, când aţi ajunge la medic, el v-ar bate cu mâna pe umăr şi v-ar spune: „Omule bun, eşti în ordine; eşti un tip tare drăguţ!” şi v-ar lăsa să plecaţi fără să corecteze ceea ce aveţi. Eu cred că nu l-aţi aprecia deloc pe un asemenea doctor. Dar dacă medicul v-ar examina şi ar vedea unde este cauza, s-ar grăbi s-o îndepărteze chiar dacă v-ar durea. Acela este un medic adevărat, un medic bun.

Aşadar, scăpaţi de cauză! Haideţi să îndepărtăm cancerul acesta! Corect? Iar pentru aceasta putem face front comun împotriva lui şi să mergem înainte.

Voi sunteţi un grup foarte drăguţ şi vreau să vă spun că în niciuna din călătoriile mele, nu am simţit Duhul Sfânt mişcându-Se printre oameni, aşa cum L-am simţit printre oamenii din această adunare.

Va trebui să vă părăsesc, deoarece la ora zece trebuie să prind un tren, dar plec dorind ca marile binecuvântări ale lui Dumnezeu să se reverse peste voi, astfel încât să aveţi cea mai de succes adunare care s-a ţinut vreodată la Los Angeles. Mă voi ruga pentru voi în mod constant şi cred că o veţi face şi voi pentru mine. Iar dacă nu ne vom mai întâlni aici, nădăjduiesc să ne întâlnim într-o zi pe partea cealaltă. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Acum aş dori să citesc un Cuvânt din binecuvântata Biblie, deoarece cuvintele mele vor trece, dar Cuvântul Său nu va trece niciodată. Voi ştiţi că slujba mea este să mă rog pentru bolnavi. Domnul a văzut că mie îmi lipseşte educaţia, înţelepciunea şi cunoştinţa, aşa că mi-a îngăduit să mă rog pentru copiii Săi bolnavi. Sunt atât de bucuros pentru că El mi-a dat şi mie ceva de făcut, fiindcă doresc să fac ceva pentru El. Este aşa cum a spus Arnold van Winkelried: „Faceţi tot ce puteţi cu ceea ce aveţi!” Aşadar, fiţi credincioşi în slujba pe care v-a dat-o El.

În timp ce stau aici în seara aceasta, în faţa unor slujitori adevăraţi ai lui Dumnezeu şi a acestor predicatori renumiţi, mă gândesc că ei mă iubesc atât de mult încât au ocupat loc aici în spatele meu şi m-au pus să stau în faţa preţului plătit de Sângele Domnului Isus, ceea ce mă face să mă simt foarte mic şi neînsemnat.

Domnul să vă binecuvânteze, fraţii mei! Să ştiţi că voi face orice voi putea pentru a da o mână de ajutor lucrării. În ceea ce priveşte predicarea, eu am spus întotdeauna că sunt ca o roată de rezervă care este folosită numai atunci când avem pană. Desigur, noi nu avem nici o pană acum, dar prin harul lui Dumnezeu, mi s-a îngăduit să trec şi eu pe un drum ca acesta. Aşadar, Domnul Isus să vă binecuvânteze. Eu ştiu că dacă citesc din Cuvântul Său, cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Lui nu vor trece niciodată şi ele vor aduce întotdeauna la suprafaţă ceva care îi va hrăni pe copiii lui Dumnezeu.

Acum aş vrea să citesc din Ioan 1.29-32:

A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el şi a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!

El este Acela despre care ziceam: „După mine vine un om, care este înaintea mea, căci era înainte de mine.”

Eu nu-L cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit să botez cu apă: ca El să fie făcut cunoscut lui Israel.”

Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.”

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului Său.

Este ciudat că atunci când Dumnezeu a ales să-L reprezinte pe Fiul Său pe acest pământ, L-a reprezentat printr-un miel. Poate de multe ori ne întrebăm de ce El a fost numit „Miel”. Mielul este cel mai blând şi mai umil dintre toate animalele. Nu există nimic mai umil şi mai blând decât micuţul miel, iar biserica ebraică tradiţională ştia aceasta deoarece ei ofereau de multă vreme un miel ca înlocuitor pentru păcatele lor. Ei ştiau că plata păcatului este moartea şi că Dumnezeu a cerut jertfirea mielului pentru păcatele închinătorului…

Noi ştim cu toţii că viaţa este în sânge.. Noi ştim cu toţii aceasta, iar Isus Hristos a fost Mielul lui Dumnezeu, a fost Fiul lui Dumnezeu. Fecioara Maria a fost preumbrită de Duhul Sfânt, iar Dumnezeu a creat în pântecele ei o celulă de sânge care L-a adus la suprafaţă pe Fiul Isus Hristos. Prin faptul că viaţa se află în celula de sânge, păcătosul vinovat de păcate venea înaintea lui Dumnezeu şi aducea cel mai nevinovat lucru pe care îl putea oferi: viaţa acestui miel. De ce un miel? Motivul pentru care ei au oferit un miel în tot Vechiul Testament este că mielul acela simboliza adevăratul Miel al lui Dumnezeu care avea să vină. Mielul adus de ei nu putea îndepărta păcatul, ci doar îl acoperea, pentru că viaţa care se afla în celula de sânge a mielului nu putea să se întoarcă peste închinător, deoarece închinătorul era o fiinţă umană cu suflet. Vedeţi? Viaţa care ieşea din acel miel nu era decât viaţa unui animal, ceea ce înseamnă că închinătorul mergea mai departe cu aceeaşi conştiinţă, cu aceeaşi dorinţă de a păcătui pe care o avusese şi când intrase înăuntru.

Toate acestea au fost doar preumbriri, dar închinătorul curăţat de Sângele lui Hristos, nu mai are dorinţa de a păcătui pentru că Viaţa care a ieşit din Sângele Domnului Isus Hristos nu este o altă viaţă, ci este propria  Viaţă a lui Dumnezeu care Se întoarce la credincios şi îl aduce în părtăşie cu El însuşi.

Aşadar, nevinovatul miel este o făptură minunată. Mi-ar fi plăcut să avem mai mult timp în seara aceasta, ca să putem studia natura mielului, pentru că Dumnezeu ne-a asemănat cu mieii.

 Mielul este un animal care nu se poate descurca singur, iar noi aflăm foarte devreme că nu ne putem descurca singuri, nu ne putem crea o cale singuri şi nu suntem independenţi, ci trebuie să ne sprijinim pe braţul Său şi să ne lăsăm călăuziţi de El. Aşadar, devenim miei.

Există ceva în legătură cu micuţul miel. Îmi amintesc că într-o zi, în timp ce patrulam, am auzit o bătaie într-un gard, iar când m-am uitat am văzut un miel micuţ. Oile bătrâne merseseră cu restul turmei, iar micuţul miel stătea acolo neajutorat. L-am luat şi l-am dus la mama sa, iar în timp ce era în braţele mele, m-am gândit: „Oh, Doamne, aşa am fost şi eu în vremea când eram păcătos, dar Tu m-ai ridicat şi m-ai purtat pe braţele Tale.”

Mielul are o mare însemnătate. Eu am fost în Orient… Dacă aţi merge în Orient şi aţi vedea cum este acolo, Biblia ar deveni o carte nouă pentru voi. Dacă aţi studiat-o vreodată, aţi putut vedea că este o Carte orientală, scrisă cu parabole orientale, cu obiceiuri şi exemple din viaţa lor de zi cu zi.

Odată când am fost acolo, mergeam cu cineva cu un micuţ jeep britanic, când am auzit un fluier scurt. Toate maşinile s-au oprit, iar eu l-am întrebat pe cel ce era cu mine: „Ce se întâmplă?” Am privit afară şi spre surprinderea mea, am văzut un păstor care trecea strada cu turma sa de oi.

„Păi, de ce ne-am oprit?” l-am întrebat pe ghid.

„Aici totul se opreşte pentru păstor şi turma sa”, a răspuns el. Când am pornit şi am mers mai departe, am privit locul pe unde trecea păstorul de-a lungul străzii. Oamenii de acolo nu au reguli, ca la noi, cu privire la felul cum îşi expun mărfurile, ci îşi aşează legumele chiar în stradă. Şi iată că păstorul acela îşi conducea oile chiar printre acele verdeţuri, iar ele îl urmau pur şi simplu fără să fie legate cu vreo funie sau ceva. M-am oprit şi am privit la ele uimit. Păstorul păşea liniştit, iar dacă ar fi păşit puţin înafară şi apoi ar fi revenit înapoi, oile l-ar fi urmat exact cum mergea el: „Oile Mele cunosc Glasul Meu.”

L-am privit uimit pe cel de lângă mine şi i-am zis:

„De ce nu se întorc într-o parte sau în alta ca să mănânce câteva verdeţuri sau pere şi alte lucruri care le ispitesc pe oi?”

„Ele nu se vor atinge cu nici un chip de nimic până când nu le va spune păstorul să facă aceasta.” Oh, vai!

Dacă oile lui Dumnezeu ar fi atât de atente şi de ascultătoare cu privire la lucrurile care le apar în cale,  nu am avea atâtea lucruri greşite şi libertăţi date în bisericile noastre. Aşa este.

Puţin mai încolo am văzut un alt păstor care îşi păstorea turma pe câmp. Turma aceea era formată din măgari, cămile, oi, capre, toate împreună. Când am văzut aceasta, am spus:

„Păstorul acela a amestecat lucrurile. Am crezut că păstorul păstoreşte numai oi.”

„Nu”, a răspuns el. „păstorii pot păstori orice fel de animal.”

„Dar mănâncă împreună?”

„Da, toate mănâncă în acelaşi loc,” mi-a răspuns însoţitorul meu, după care a adăugat: „Frate Branham, ceea ce este ciudat în legătură cu aceasta este că păstorul veghează toată ziua asupra animalelor sale, dar când vine noaptea, măgarii, cămilele şi caprele rămân libere pe câmp, în timp ce oile le ia şi le duce în staul.”

„Frate, eu vreau să fiu o oaie, tu nu vrei aceasta?”

El mi-a răspuns: „De multe ori m-am întrebat ce a vrut să spună Isus în Ioan 10, când a zis: „Eu sunt uşa oilor.” Cum era posibil ca El, care era un Om, să fie o uşă?”

Eu i-am pus mai multe întrebări acestui om bun, iar el mi-a zis: „Frate Branham, când îşi închide oile pentru noapte, păstorul nu se culcă niciodată până când nu le numără. Iar când se aşează, se întinde de fapt la uşă, iar oile nu vor trece niciodată peste păstor, dar nici lupul nu poate ajunge la ele.”

„Sunt atât de bucuros”, am spus eu, „pentru că sunt o oaie!”

Frate, încercările vin şi pleacă, dar dacă eşti o oaie, într-o zi glorioasă, când soarele va apune, El ne va duce în Staul. Sunt atât de bucuros pentru aceasta! Dumnezeu a văzut că este potrivit să-L reprezinte pe singurul Său Fiu preaiubit, printr-un miel, adică printr-un animal umil, blând şi supus, în timp ce pe Sine însuşi S-a reprezentat, pe pământ, prin cea mai curată pasăre care zboară pe cer: Porumbelul. Porumbelul este o pasăre deosebită, o pasăre diferită de toate celelalte păsări. Noi vedem că în Biblie, porumbelul Îl simbolizează pe Duhul Sfânt, fiind în acelaşi timp şi simbolul păcii, o, pace minunată!…

………………………………………………………………………………………… După ce s-a terminat potopul şi judecata a fost adusă pe pământ, porumbelul eliberat de Noe s-a întors înapoi, aducând o frunză de măslin în ciocul său, aceasta reprezentând pacea.

Noi am putea petrece mult timp studiind porumbelul! Porumbelul este o pasăre care poate zbura ca şi cioara sau ca orice sarcofag, dar nu poate mânca mâncarea pe care o mănâncă ele, deoarece construcţia lui este diferită. Porumbelul nu are fiere, ceea ce înseamnă că nu poate digera lucrurile pe care le poate mânca un sarcofag. Porumbelul poate mânca numai lucruri curate şi sfinte.

Cum îi reprezintă aceasta pe creştinii care au porumbelul în inima lor! El nu poate suporta lucrurile murdare ale lumii. Înţelegeţi? Porumbelul nu are fiere nu are amărăciune în el şi este smerit şi umil. Ce poate fi mai dulce decât gânguritul unui porumbel?

Gândul meu merge în seara aceasta înapoi, sus pe un deal, unde este înmormântată iubita mea soţie, care m-a părăsit când avea numai douăzeci de ani. Atunci, am pus-o pe micuţa mea Sharon, care avea numai opt luni, în braţele ei şi le-am îngropat împreună.

 Într-o seară când m-am întors de la muncă, am intrat în casă şi m-am uitat în jur. Noi aveam o sobă mică pentru care plăteam un dolar şi şaptezeci şi cinci de cenţi când mergeam la administraţie. Nu era mult, dar ea gătea pe acea sobă. Am mers la magazinul de zece cenţi şi de acolo am cumpărat nişte ibrice… Poate aveau mici defecte şi astfel le-am cumpărat mai ieftine. Nu era foarte mult, dar ea le atinsese. M-am uitat la leagăn, dar bebeluşul meu nu mai era acolo. De multe ori nici nu puteam mânca. Îmi făceam un sandvici, dar rămânea acolo. Atunci îmi luam maşina şi mergeam la cimitir. Mergeam de-a lungul aleii, mă aşezam lângă movila de pământ proaspăt făcută şi plângeam cu amar gândindu-mă că sub acea movilă se afla cea mai scumpă comoară din carne şi sânge, a mea. Şi în timp ce stăteam acolo, Dumnezeu mi-a trimis o porumbiţă frumoasă care stătea într-un tufiş din apropiere şi îmi gângurea în timp ce apunea soarele. Eu aştept ca ea să vină din nou, desigur nu porumbiţa aceea, ci ceea ce este simbolizat prin ea, când soarele va apune şi pentru mine într-o zi, în această viaţă. Cum gângurea ea! Se părea că frunzele cântau:

Există o Ţară dincolo de Râu

Pe care noi o numim „Dulcea veşnicie”.

Noi putem ajunge la acel mal numai prin credinţă

Una câte una vom trece de porţile

De acolo pentru a locui cu cei nemuritori.

Într-o zi, ei vor suna din clopotele de aur

pentru tine şi pentru mine.

Ea mergea încoace şi încolo pe creangă şi cânta consolându-mă, iar eu ascultam dulcea cântare pe care o cânta la apusul soarelui.

Când Dumnezeu a venit jos… Mulţi oameni trec peste textul acesta, dar pentru mine este unul din cele mai minunate texte din Scriptură, atunci când cerul şi pământul s-au îmbrăţişat, când Dumnezeu a venit jos în chip de porumbel şi a mers asupra Fiului Său simbolizat printr-un miel.

De ce a ales El mielul şi porumbelul? Pentru că Porumbelul nu poate locui decât într-un Miel.  Natura lor este aceeaşi de aceea, cei doi s-au putut înţelege. Ei au putut locui împreună, pentru că naturile lor erau smerite, umile şi modeste. Când Dumnezeu şi Hristos au devenit una, când Porumbelul a venit asupra Mielului, cerul şi pământul s-au sărutat, iar Dumnezeu şi omul au fost împăcaţi. Unul din cele mai măreţe momente pe care le-a avut lumea vreodată este acela în care omul şi Dumnezeu s-au împăcat; când Porumbelul şi Mielul au venit împreună.

Biblia spune că Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu venind în chip de porumbel peste El, şi astfel a putut să spună: „Iată Mielul lui Dumnezeu.”  Deci, Porumbelul a venit peste Miel şi a locuit în El… Îmi place aceasta: „a locuit în El.” Ce s-ar fi întâmplat dacă Mielul ar fi mârâit ca un lup? Porumbelul ar fi plecat imediat. Uneori mă întreb dacă nu cumva acesta este motivul pentru care sunt atât de multe probleme în biserică. Dacă noi suntem mieii lui Dumnezeu, ar trebui să avem natura mieilor, pentru că numai atunci putem aştepta ca Porumbelul să locuiască în noi. Credeţi aceasta? Eu cred.

Dacă sunteţi atenţi, Porumbelul a putut să vină peste Miel pentru că au aceeaşi natură. Aşadar, Porumbelul va veni asupra creştinului şi va sta peste el, cât timp este un miel. Dar când va lua o natură diferită, Porumbelul va pleca imediat.

Primul lucru pe care-L spune Biblia în legătură cu acest Miel este că era fără cusur, fără pată. Dar noi ştim că mielul nu se poate călăuzi singur, ci trebuie călăuzit, ghidat sau păstorit de altcineva. Aţi fost vreodată la un abator ca să vedeţi cum sunt tăiate oile? Oile nu merg singure la măcelărire, ci sunt conduse de capre. Dar când ajunge în locul unde are loc sacrificarea, capra sare, în timp ce oaia merge mai departe spre tăiere. Acesta este un lucru tipic diavolului. Astfel, el conduce oile lui Dumnezeu până la măcelărire, după care se dă la o parte. Aşa este.

Aşadar, fiţi atenţi cine vă conduce!

Priviţi cât era de smerit Hristos. El nu a încercat să facă niciodată voia Sa, ci a spus: „Eu nu am venit să fac voia Mea, ci a Celui ce M-a trimis.”, şi Tatăl care L-a trimis, a mers cu El şi în El. Iar acum, El spune: „Aşa cum M-a trimis Tatăl pe Mine, şi Eu vă trimit pe voi.” Aşadar, El nu numai că ne trimite, ci şi merge cu noi.

Observaţi un miel în timp ce este condus. El nu se bazează pe abilităţile sale, o oaie nu face aceasta, ci se bazează pe abilitatea păstorului. El nu-l pune sub semnul întrebării pe păstorul lui, ci merge pur şi simplu după el, şi la fel fac oile.

Când eram copil, am avut o mică experienţă cu creşterea oilor la o fermă. Noi prindeam oile şi le puneam pe o masă pentru a le tunde. Exista un orificiu micuţ în care puteam să le legăm picioarele, ca să nu poată da din ele sau să se zbată. Ştiţi ce făceau? Ele stăteau liniştite şi renunţau la tot ceea ce aveau, adică la lâna lor. Te lăsau să le razi fără să dea din picioare sau să facă multă gălăgie în legătură cu aceasta. Nădăjduiesc că înţelegeţi ce vreau să spun.

Oile stau liniştite. O oaie adevărată renunţă la drepturile ei, aceasta fiind ceea ce am încercat să spun ieri când am vorbit despre felul în care se îmbracă şi merg mai departe unele dintre surorile noastre creştine şi despre felul în care se comportă fraţii noştri.

O doamnă pe care o cunosc stătea lângă o altă doamnă, iar aceea a spus: „Dacă ar fi o uşă aici, aş fugi afară pe ea. El greşeşte, pentru că este dreptul nostru să facem aceasta!” Aşa este,.

Voi îmi spuneţi: „Frate Branham, magazinele vând aceste haine scurte pe care le poartă femeile. Este privilegiul nostru american, este dreptul nostru.” Este adevărat, dar sunteţi gata să renunţaţi la drepturile voastre şi să fiţi o oaie? Acesta este următorul lucru.

Voi spuneţi: „Este dreptul şi privilegiul nostru, domnule Branham. Noi putem să aparţinem de o biserică, iar dacă vrem, putem să fumăm ţigări. Guvernul spune că ei le pot vinde, şi ca urmare le vând. Nu este nimic în neregulă cu aceasta. Este privilegiul nostru american să fumăm ţigări.” Este adevărat, dar sunteţi gata să renunţaţi la dreptul vostru de a fuma ţigări? Vedeţi? Aceasta este.

Voi spuneţi: „Este plăcut să fim sociabili dacă ne întâlnim cu vecinii noştri şi este dreptul nostru american să bem împreună o băutură socială. Este privilegiul nostru.”

Este adevărat, dar sunteţi gata să renunţaţi la privilegiile voastre păcătoase şi să deveniţi o oaie tunsă? Aceasta este ceea ce vreau să ştiu. Veţi face aceasta? Veţi renunţa la drepturile voastre? Veţi renunţa să daţi din picioare şi să faceţi gălăgie în legătură cu aceasta? Oile nu protestează. Înţelegeţi? Ele stau liniştite până când le este tunsă jos toată lâna. Astfel, dacă doriţi să se întoarcă experienţa de pe strada Azusa, aşezaţi-vă jos şi lăsaţi-vă raşi în întregime de Cuvânt, iar atunci o veţi trăi. Da, domnilor. Aceasta este calea înapoi la experienţa de pe strada Azusa. Aceasta se poate face prin a fi tuns de toate lucrurile vechi.

Eu ştiu că este un privilegiu care vă aparţine pentru că v-aţi născut în păcat şi în nelegiuire, dar veţi renunţa la toate acestea pentru a deveni un miel?

Mielul lui Dumnezeu nu a fost un palavragiu. Dimpotrivă, Biblia spune că „El nu Şi-a deschis gura deloc şi când a fost batjocorit, nu a batjocorit înapoi.” Tocmai acesta a fost motivul pentru care Porumbelul a putut veni asupra Lui! Oh, dar numai să spună sau să facă cineva ceva împotriva noastră şi ne vom aprinde imediat. Ce se întâmplă atunci? Porumbelul pleacă imediat; Duhul Sfânt pleacă.

Voi vă întrebaţi de multe ori de ce nu mai avem pacea pe care o aveam înainte? Pentru că în viaţa voastră există ceva care L-a îndepărtat pe Porumbel. Aşa este.

De ce nu putem avea felul de adunări pe care obişnuiam să le avem în biserica noastră? Deveniţi oi! Porumbelul stă la adăpostul Său, dar este gata să se întoarcă din nou în inima voastră, dacă deveniţi oi! El este încă acelaşi Porumbel, dar voi trebuie să fiţi oi! Voi nu puteţi să mârâiţi, să bombăniţi, să muşcaţi, să vă agitaţi sau orice altceva şi apoi să vă aşteptaţi ca El să stea acolo, fiindcă nu va face aceasta. Voi trebuie să aveţi natura pe care o avea El şi atunci va locui acolo. Aşa este. Dacă luaţi natura unei oi, El Îşi va ocupa locul.

Când a fost pe pământ şi a fost dus la răstignire, El a spus: „Aş putea să-I cer Tatălui Meu să trimită un milion de legiuni de îngeri!” Vedeţi? El ar fi putut să facă aceasta, dar pentru că era un Miel, a renunţat la dreptul Său. El a fost Mielul lui Dumnezeu, ca să poată muri în locul nostru.

Voi spuneţi: „Frate Branham, care este calea spre adunările de modă veche?” Fiţi din nou un miel! Aceasta este tot. Întoarceţi-vă înapoi la a fi oi. Porumbelul nu a plecat foarte departe şi aşteaptă o şansă ca să se poată întoarce înapoi. Aceasta este calea înapoi spre strada Azusa. Înţelegeţi? Calea înapoi la adunările de pe strada Azusa este întoarcerea la natura de miel!

Voi nu puteţi fi un lup sau orice altă fiară şi apoi să aşteptaţi ca Porumbelul păcii să locuiască în voi, fiindcă nu o va face. Voi trebuie să deveniţi un miel, natura voastră trebuie să fie schimbată şi atunci veţi privi lucrurile diferit. Atunci nu vă veţi mai răsti la predicator când va predica strict credinţa de modă veche a Duhului Sfânt şi trăirea prin Duhul. Scăpaţi-vă de natura de lup sau de fiară şi luaţi natura de miel, iar atunci veţi fi gata să renunţaţi la toate lucrurile pe care le-aţi făcut vreodată, la toate privilegiile voastre lumeşti şi aşa mai departe. Amin.

Prieteni creştini, aceasta este atât de adevărat pe cât este de adevărat faptul că eu stau aici. Smeriţi-vă! Nu încercaţi să ştiţi totul! Dimpotrivă, cel mai bun lucru este să uitaţi tot ce ştiţi şi să doriţi să cunoaşteţi un singur lucru: pe Hristos. Ce a spus temnicerul din Filipi? El a pus o singură întrebare: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?” (Fapte 16.30), iar Pavel i-a spus ce trebuia să facă. Dar astăzi am schimbat aceasta şi în loc să îi spunem unui om ce să facă, îi spunem o mulţime de lucruri pe care să nu le facă. În felul acesta facem din el un trimis fals. Aduceţi-l însă la Hristos pentru ca Hristos să-i schimbe natura într-un miel şi atunci totul va fi în ordine pentru că Duhul lui Dumnezeu, Porumbelul va veni peste el şi îl va călăuzi.

Când oamenii de pe strada Azusa s-au smerit şi au devenit miei, Duhul Sfânt a venit înăuntru. El ar face chiar acum aceasta, şi în această clădire, dacă am fi dispuşi să renunţăm la tot ceea ce pretindem că avem şi ne-am smeri ca să devenim miei. Atunci Duhul Sfânt ar lua această adunare sub stăpânirea şi călăuzirea Sa. Înţelegeţi? Atunci, de aici ar ieşi numai miei conduşi de Duhul Sfânt, de Miel. Aşa este.  Eu ştiu că El este aici; Porumbelul stă în seara aceasta aici şi aşteaptă un loc în care să intre.

Vă daţi seama cât de groaznică trebuie să fie umblarea creştinului modern înaintea lui Dumnezeu? O, cum ar trebui să ne schimbăm noi şi cum ar trebui să ne schimbăm căile!

Nu demult, aici în Sud oamenii obişnuiau să cumpere sclavi. Negustorii veneau şi-i cumpărau ca pe un lot de maşini folosite, cum avem noi astăzi târgurile de maşini, doar că atunci nu vindeau maşini, ci sclavi. Astfel, se spune că un negustor a mers pe o anumită plantaţie şi l-a întrebat pe stăpân:

„Câţi sclavi ai de vânzare?” El avea câţiva sclavi pe care voia să-i vândă, dar acolo era un tânăr deosebit. Sclavii erau departe de casele lor şi ştiau că nu se vor mai întoarce niciodată înapoi, fiindcă negustorii de sclavi i-au adus din Africa şi i-au vândut în partea de Sud ca sclavi. Ei erau biciuiţi şi pedepsiţi pentru că nu puteau fi făcuţi să muncească. Toţi erau trişti, dar negustorul acela l-a observat pe tânărul acesta care umbla cu pieptul scos şi cu bărbia sus, şi care muncea fără să fie bătut. Astfel, negustorul a spus:

„Aş vrea să-l cumpăr pe tânărul acesta!”, dar proprietarul plantaţiei i-a răspuns:

„Acesta nu este de vânzare.”

„De ce este atât de diferit de ceilalţi sclavi, este cumva şeful lor?”

„Nu, şi el este doar un sclav ca ceilalţi”, a răspuns stăpânul.

„Atunci îl hrăneşti mai bine decât pe ceilalţi sclavi?”

„Nicidecum! El mănâncă alături de ceilalţi sclavi!”

„Atunci ce-l face să fie atât de diferit?”

„Nici eu nu am ştiut până într-o zi când am aflat că în ţara din care vine, tatăl său este regele tribului din care făcea parte. Astfel, deşi este străin şi pribeag, deşi este sclav, el ţine moralul celorlalţi ridicat, fiindcă ştie că este fiul regelui.”

Ce fel de oameni ar trebui să fim noi, care spunem că suntem umpluţi cu Duhul Sfânt, chiar dacă suntem străini şi călători? Cum ar trebui să ne conducem vieţile şi fiinţele noastre, fiind deosebiţi de restul lumii şi nu trăind asemenea lor? Să ne ţinem bărbile sus, ca la început, pentru că ştim un lucru: noi suntem fiii şi fiicele Împăratului. Fiica unui împărat nu se comportă imoral şi nu se îmbracă în felul acela, ci se prezintă înaintea oamenilor în toată demnitatea sa, pentru că este fiica împăratului. Amin. Acest lucru este valabil şi pentru bărbatul care este fiul unui împărat.

Există o cale înapoi la experienţa de pe strada Azusa, iar aceasta este să ne comportăm ca nişte fii şi fiice de Dumnezeu, să nu ne îmbrăcăm ca lumea, să nu ne comportăm ca lumea, să nu vorbim ca lumea, să nu stăm miercuri seara acasă ca să vedem programele pe care le difuzează Hollywood-ul. Noi nu avem nimic a face cu Hollywood-ul, fiindcă suntem oameni născuţi din nou în urma trăirii experienţei Rusalistice.

Hollywood-ul are locul său: acela de amuzament, dar noi avem locul nostru de sfinţi ai lui Dumnezeu. Locul lor este în lume, dar locul nostru este în Hristos, de aceea nu putem urma exemplul lor! Haideţi deci, să urmăm exemplul lui Hristos, să ne comportăm ca El şi să-L iubim.

Ce Exemplu ne oferă El şi cât este de frântă inima lui Dumnezeu din pricina purtării noastre, când vede felul în care ne comportăm, duşmănia pe care o ţinem, frământările şi lucrurile  care nu ar trebui să existe, după ce ne-a primit ca fii şi fiice.

Noi trebuie să fim bărbaţi şi femei de onoare! Ca şi copii ai lui Dumnezeu, trebuie să ne înfrânăm şi să fim un exemplu pentru lume, aşa cum a fost Domnul nostru. Trebuie să avem o viaţă deosebită, ca şi David. Ce om de onoare a fost David, dacă Dumnezeu a spus despre el: „…Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea…” (Fapte 13.22).

Când am fost în Africa, am vorbit cu un sfânt bătrân, iar el mi-a zis:

„Frate Branham, într-o seară, în biserica mea a avut loc o ruptură. Unul voia un lucru, iar altul a vrut altceva şi astfel s-au format grupuleţe, urmarea fiind că Duhul Sfânt nu a mai venit printre noi.”

El nu o va face niciodată în asemenea circumstanţe!

Bătrânul mi-a mai spus: „Unul a vrut să creadă un lucru ca doctrină, iar altul a vrut altceva şi astfel am avut acea ruptură. Mi-e ruşine să spun aceasta, dar eu am încercat să fiu mai întâi de partea unuia şi apoi de partea celuilalt.”

Un păstor nu trebuie să facă niciodată aceasta! Voi trebuie să staţi pe Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu şi să nu vă abateţi nici la stânga, nici la dreapta.”

Bătrânul a continuat: „…Am văzut că am oprit maşina şi am început să urc pe un deal. Pe când eram aproape de vârful dealului, am auzit că venea cineva în urma mea. M-am uitat înapoi şi m-am gândit: „Poate este unul din grupul de partea căruia sunt şi eu, aşa că îl voi aştepta.” Atunci am observat că Cel care urca pe deal era un Om de statură mijlocie, dar avea o povară mare în spate. Nu puteam să înţeleg cum era posibil ca Omul acela mic să poarte o asemenea povară. L-am privit, iar în clipa aceea am ştiut că mă uitam la o vedenie, deoarece am văzut cicatricele de pe mâinile Sale.

Am alergat spre El şi am strigat: „Doamne, porţi păcatele lumii în spate?”

Dar El mi-a răspuns: „Nu, Eu le port numai pe ale voastre!”

Când m-a părăsit vedenia, am mers la biserică şi le-am spus tuturor vedenia pe care am avut-o, apoi am adăugat: „Dacă păcatele acestei biserici Îl împovărează atît de mult pe Domnul Isus, înseamnă că trebuie să ne pocăim toţi!”

Bătrânul mi-a mai spus: „Acele lucruri au cauzat o mare ruptură în biserică, dar după aceea a început o mare trezire!”

Lumea caută o biserică adevărată, iar noi am putea fi un exemplu pentru ei. Eu cred că Biserica lui Dumnezeu este un exemplu pentru lume; un exemplu că putem trăi diferit, putem să ne comportăm diferit şi putem fi în totul diferiţi faţă de lume, pentru că Evanghelia spune: „…voi nu sunteţi din lume…” (Ioan 15.19).

Timpul meu se apropie de încheiere, aşa că vreau să vă mai spun ceva.

Aşa cum ştiţi, mie îmi place să merg în munţi pentru a vâna, dar adevărul este că nu merg acolo doar pentru animale, ci pentru a fi singur cu Dumnezeu. Fiecare om vrea să fie singur cu Dumnezeu. Vă amintiţi dulcea pace pe care o aveaţi atunci când eraţi singuri cu Dumnezeu? Dar acum a fost luată de la voi. De ce? Pentru că aţi făcut ceva care L-a îndepărtat pe Porumbel.

Întoarceţi-vă înapoi! Fiţi un miel şi El Se va întoarce la voi!

Acolo, sus în munţi, m-am împrietenit cu un vânător. Fac aceasta de multe ori şi astfel conduc mulţi cow-boy aspri şi pădurari la Hristos, prin faptul că merg cu ei în pădure.

Individul despre care vreau să vă povestesc, era cel mai brutal şi nemilos vânător pe care l-am văzut vreodată. Era atât de nemilos încât împuşca zeci de cerbi tineri de un an, doar din plăcere. Când l-am văzut ce face, i-am zis:

„Bert, este greşit să faci aşa ceva. Nu ar trebui să faci aceasta, dar ai o inimă nemiloasă.”

„Predicatorule, tu ai o inimă de găină”, mi-a replicat el. „Voi, predicatorii, sunteţi prea slabi de inimă.”

„Bine, Bert, dar există destule animale mari şi bătrâne pe care legea spune că le poţi împuşca, aşa că nu ar trebui să împuşti cerbii aceia mici şi tineri.”

„Oh, du-te mai departe, predicatorule cinstit!”

Bert şi-a făcut un fluier care putea să imite perfect strigătul unui pui de căprioară. Astfel, într-o zi când eram împreună sus în munţi, Bert stătea jos lângă un tufiş, iar eu m-am aşezat lângă el ca să-i vorbesc despre Domnul Isus. El voia să se dea în spectacol şi să-mi demonstreze că va continua să facă ce vrea, indiferent ce spuneam eu. Aşa cum fac mulţi dintre penticostali. Înţelegeţi?

„Nu voi avea nici o legătură cu… Îţi voi arăta ce voi face!” Acesta este felul prin care intraţi în conflict cu Dumnezeu. Da, chiar atunci! Aşadar, Bert s-a aşezat şi a făcut acea chemare, imitând strigătul trist al unui pui pierdut. Eu am păşit într-o parte a tufişului şi spre surprinderea mea, dincolo de luminiş a apărut o căprioară frumoasă. Ce animal frumos! Urechile ei ascultau atente, în timp ce adulmeca în jur pentru că auzise plânsetul unui pui. A făcut câţiva paşi înainte, iar atunci l-am văzut pe Bert cum şi-a ridicat puşca de jos şi a tras piedica. „O, Doamne, nu-l lăsa să facă aceasta!” am spus privindu-l atent.

A ţintit şi era gata să tragă, în timp ce căprioara era încă atentă la chemarea puiului. Atunci a observat vânătorul şi arma îndreptată spre inima ei, dar a oprit-o aceasta? Nu! Ea auzise plânsetul unui pui. Deşi arma era îndreptată spre inima ei, strigătul acelui pui a însemnat mai mult decât arma îndreptată spre inima ei. Ea a păşit în faţă, ascultând atentă plânsetul puiului, iar eu îl observam pe vânător. Curând am văzut că mâinile şi umerii lui încep să tremure, apoi a aruncat arma jos, a venit la mine, m-a cuprins cu braţele şi mi-a zis: „Frate Branham, nu mai pot suporta…” El a văzut curajul şi dragostea de mamă a acelei brave căprioare.

Fraţilor, lumea aceasta aşteaptă manifestarea bravilor soldaţi ai crucii, a adevăraţilor eroi care stau neclintiţi pentru Dumnezeu, iar voi, penticostalilor, ar trebui să le oferiţi un exemplu.

În timp ce stătea acolo în genunchi, tremurând, Bert mi-a zis:

„Frate Branham, ai văzut-o pe căprioara aceea cum m-a privit drept în ochi?”

„Am văzut-o, Bert.”

„Nu se temea de moarte”, a adăugat el.

„Dragostea a împins-o drept în faţa morţii pentru a proteja puiul pe care-l auzise strigând. Bert, într-o zi, a fost un Om care a venit jos din ceruri. El a auzit strigătul oamenilor care mureau în păcat şi nu I-a fost teamă să păşească direct în faţa morţii. El a făcut-o şi pentru tine, Bert.”

Acolo, în genunchi şi cu mâinile ridicate, el şi-a plâns calea greşită până când L-a găsit pe scumpul Domn Isus în inima sa, astfel încât din lupul nemilos şi dur care era, a devenit un miel, iar Duhul Sfânt a venit peste el.

Cu vreo cincizeci sau şaizeci de ani în urmă, într-o ţară din Orientul Mijlociu era un evanghelist vestit. Poate aţi auzit de el: se numea Daniel Curry. Era cunoscut şi în America Centrală pentru slujba sa de evanghelizare, pentru că era un învăţat renumit şi un predicator al Evangheliei.

Într-o noapte, el a visat că a murit şi a fost dus sus în ceruri, iar când a ajuns la poarta Raiului, paznicul l-a întrebat:

„Cine eşti?”

„Sunt evanghelistul Daniel Curry”, a răspuns el.

„O clipă, domnule. Trebuie să verific dacă numele tău apare aici.” Astfel, paznicul s-a dus şi a căutat în cărţile pe care le avea acolo, după care s-a întors şi i-a spus:

„Numele tău nu apare aici, domnule!”

„Oh, trebuie să te înşeli, domnule! Numele meu este Daniel Curry.”

Îngerul de la poartă i-a zis:

„Te înţeleg foarte bine, domnule, dar numele tău nu este trecut aici.”

„Ai căutat peste tot?”

„Da, domnule, dar numele tău nu apare aici.”

„Şi ce pot să fac?”

Atunci îngerul i-a zis: „Dacă vrei, poţi să faci apel la Tronul alb de judecată.”

„Păi, nu am de ales, domnule! Trebuie să fac apel la Tronul alb de judecată!”

Daniel Curry a spus că a simţit cum mergea înainte prin spaţiu:

„După un timp, am ajuns la o Lumină. A devenit tot mai strălucitoare, iar la un moment dat a strălucit de un milion de ori mai tare decât stelele.”

 Nu exista un anumit loc din care ieşea, ci stătea în mijlocul acelei Lumini care strălucea în jurul lui.

„M-am oprit şi o Voce categorică a spus: „Tu eşti Daniel Curry?”

„Da, Doamne, eu sunt,” a răspuns el.

„Daniel Curry, ai spus vreodată o minciună când ai fost pe pământ?”

„Până atunci am crezut că nu am minţit niciodată”, a spus el, „dar în prezenţa acelei Lumini am realizat că existau multe lucruri pe care le-am spus şi au fost greşite.”

Ce va fi în ziua aceea?

Glasul acela a continuat:

„Daniel Curry, ai încălcat vreodată porunca Mea şi ai furat în timp ce erai pe pământ?”

El a spus: „Credeam că întotdeauna am fost un om cinstit, dar în prezenţa acelei Lumini, am realizat că am încheiat câteva înţelegeri dubioase, aşa că am răspuns:

„Da, Doamne, am furat şi am minţit.”

Atunci Glasul acela a spus: „Daniel Curry, ai fost desăvârşit când ai fost pe pământ?”

„Oh, nu, Doamne, nu am fost desăvârşit”, a răspuns el. A spus că aştepta ca Glasul acela puternic ca bubuitura unui tunet să-i spună:

„Pleacă de la Mine în pierzarea veşnică!”

Stătea acolo tremurând şi simţea că fiecare os îi ieşea din încheieturi, „dar”, a spus el, „dintr-o dată am auzit cel mai dulce Glas pe care L-am auzit vreodată; mai dulce decât glasul oricărei mame pe care l-am auzit în toată viaţa mea. M-am întors să-L văd pe Cel care vorbea, şi chiar lângă mine, am văzut cel mai blând chip pe care L-am văzut vreodată. Niciodată nu am văzut chipul unei mame sau orice altceva care ar fi putut să-I ia locul. Cel care stătea acolo a spus:

„Tată, ia toate păcatele lui Daniel Curry şi pune-le pe seama Mea pentru că jos pe pământ, Daniel Curry a stat pentru Mine, iar aici, în ceruri, voi sta Eu pentru Daniel Cutty.”

Oh, eu Îl doresc! Cât de mult tânjesc…

Prieteni, merită să vă bălăciţi în păcat? Merită să trăiţi într-o stare căldicică? Merită să vă alăturaţi unei biserici?

Haideţi să stăm acum pentru Hristos, pentru ca atunci când va veni acel timp măreţ, să stea El pentru noi, în slavă.

Timpul meu a trecut. Să ne plecăm capetele pentru o clipă. Dacă pianistul doreşte, aş vrea să meargă la orgă în timp ce stăm cu capetele plecate.

Tată ceresc, noi dorim să fim oile păşunii Tale, astfel ca în ziua aceea să nu stăm singuri pe neprihănirea noastră.

Doamne, dorim să ne punem de partea Ta acum, pentru că Te iubim. Pe măsură ce mă gândesc la drumul vieţii mele, văd părţile pline de mărăcini, dealurile şi văile, prin care m-ai condus prin harul Tău măreţ.

Îmi amintesc clipele când plecam de acasă, în timp ce copiii mei se ţineau de haina mea şi mă rugau plângând: „Tati, nu ne părăsi! Nu pleca pentru că s-ar putea să nu te mai întorci niciodată.” Inima mea bătea pentru micuţi, iar soţia mea stătea acolo cu mâna tremurătoare în mâna mea şi cu lacrimile curgând pe obraji…

Oh, Tată, îmi dau seama că toate lucrurile pe care le-am făcut în lumea aceasta, nu ar fi făcut niciodată ispăşire pentru păcatele mele. Toate eforturile mele ar fi zadarnice, dacă în ziua aceea nu va sta Isus pentru mine. Toate promisiunile pe care i le-am făcut sărmanei mele soţii care a trecut din viaţa aceasta, când i-am spus că în dimineaţa aceea o voi întâlni la Poartă, toată predicarea mea şi toate eforturile mele, vor fi zadarnice dacă nu va sta Isus pentru mine.

O, Doamne, aceasta este în fiecare inimă în seara aceasta! Ca oameni ai Rusaliilor, ne pare rău pentru păcatele noastre şi ne ruşinăm de alunecările şi lipsurile noastre.

Doamne, vrei să iei în seara aceasta Cuvântul Tău şi să ne tunzi pe toţi cu El? În seara aceasta, punem pe altarul Tău de jertfă fiecare plăcere lumească păcătoasă, fiecare lucru care nu-I aparţine lui Isus.

Doamne, ia-mă împreună cu ei în seara aceasta, tunde-mă, rade-mă şi eliberează-mă ca slujitor al Tău, care stă cu umilinţă pentru Tine acum, pentru ca în ziua aceea să spui: „A făcut binele!” Fă aceasta nu numai pentru mine, Doamne, ci pentru fiecare bărbat şi femeie de aici.

Poate că unii dintre ei au păcătuit sau au alunecat, sau poate sunt unii care nu Te-au acceptat niciodată. Îngăduie ca în seara aceasta să devină şi ei miei şi fie ca Porumbelul, a cărui Ungere este prezentă în această clădire, să-i ungă şi pe ei… Noi putem simţi Prezenţa Sa în timp ce ne cercetează inimile adânc. El ne frânge şi ne modelează aşa cum a spus profetul când a fost la casa Olarului. O, Doamne, modelează-ne ca să fim oameni diferiţi! Modelează-ne astfel încât să fim oameni iubitori, oameni plini de dragoste. Ajută-ne să deschidem uşa inimii noastre şi să lăsăm Porumbelul să intre înăuntru, astfel ca atunci când vom pleca de aici, să umblăm, să trăim, să acţionăm, să ne îmbrăcăm şi să fim aşa cum trebuie să fie un creştin adevărat. Dăruieşte-ne aceasta, Tată.

În timp ce stăm cu capetele plecate, realizez Cine va sta pentru mine în ziua aceea… Păstorul meu nu poate face aceasta, nici fratele meu şi nici mama mea. Numai Isus poate sta pentru mine.

Doamne, mă întreb dacă în seara aceasta, este printre noi cineva care este convins în inima sa, că L-a întristat pe Duhul şi din cauza aceasta S-a îndepărtat de el? Porumbelul a plecat şi voi nu mai aveţi pacea Sa dulce.

Cu voi s-a întâmplat ceva, aşa că în timp ce spălaţi vasele la chiuvetă, nu mai priviţi pe geam să vedeţi dacă nu vine Isus; nu mai conduceţi maşina în josul străzii, când mergeţi la serviciu, privind uneori pe fereastră şi gândindu-vă la apropiata Sa venire. Vedeţi? Porumbelul a zburat de la voi.

Mă întreb dacă nu vreţi să vă puneţi de partea lui Isus, în seara aceasta? Dacă sunteţi greşiţi, spuneţi: „Vreau să fiu tuns şi ras! Renunţ la toate plăcerile şi faptele mele lumeşti şi începând din seara aceasta, îmi voi ocupa locul printre cei dispreţuiţi ai Domnului; voi merge mai departe de partea lui Dumnezeu.”

În timp ce stăm cu capetele plecate, mă întreb dacă este cineva care vrea să se ridice în picioare şi să spună: „Prin aceasta, Îl rog pe Dumnezeu să mă tundă şi să mă radă de toate lucrurile care nu îi aparţin lui Hristos!”?

Dumnezeu să vă binecuvânteze peste tot. Aşa este.

Ridicaţi-vă în picioare: „Îi iau chiar acum pe Hristos, pentru că mi-e ruşine cu viaţa mea.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe cei care v-aţi ridicat în picioare. Acum vă ridicaţi voi în picioare pentru El, dar în ziua aceea, va sta El pentru voi.

Prin darul de prorocie pe care mi l-a dat Dumnezeu, Duhul Sfânt îmi spune în inima mea, că aici sunt multe suflete care ar trebui să stea în picioare; mult mai multe decât s-au ridicat până acum.

Ridicaţi-vă în picioare şi staţi de partea lui Hristos, în seara aceasta! Faceţi aceasta din toată inima. Aşa este. Ridicaţi-vă! Cei care nu L-aţi acceptat niciodată pe Hristos, sau cei care v-aţi îndepărtat de El, ridicaţi-vă chiar acum în picioare, în timp ce ne rugăm.

Rugaţi-vă împreună cu mine şi spuneţi: „Doamne, renunţ chiar acum la fiecare plăcere lumească şi păcătoasă pe care am cunoscut-o vreodată. Renunţ la tot, iar dacă este voia Ta, îngăduie ca Porumbelul păcii să vină în inima mea şi să mă facă un creştin adevărat plin de dragoste şi pace, fiindcă vreau să fiu unul din sfinţii Tăi.”

Dacă până acum aţi fost lumeşti, nu vreţi ca în seara aceasta să vă puneţi de partea lui Hristos? Făcând aceasta, Îi arătaţi lui Dumnezeu că veţi sta de partea Lui şi că doriţi ca El să stea de partea voastră. Dacă vă îndoiţi în mintea voastră şi vă gândiţi că Hristos nu va fi de partea voastră din cauza felului în care aţi trăit şi v-aţi comportat, vă poruncesc în Numele lui Hristos să vă ridicaţi în picioare şi să fiţi beneficiarii rugăciunii pe care o vom face pentru voi în seara aceasta! Ridicaţi-vă în picioare pretutindeni! Nazarinei, sfinţi călători, penticostali, metodişti, baptişti, catolici, evrei tradiţionalişti sau orice aţi fi, ridicaţi-vă în picioare şi spuneţi:

„Vreau să fiu şi eu Acolo, Doamne! Sunt gata să renunţ la toate lucrurile lumii, dacă vei sta pentru mine Acolo.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mulţi s-au ridicat în picioare.

Mă întreb dacă puteţi sta pentru un moment, în picioare şi cu capetele plecate? S-au ridicat şi alţii în picioare. Aşa este. Ridicaţi-vă! Am vrut să spun altceva, dar Duhul Sfânt îmi zicea: „S-ar putea ca aceasta să fie ultima seară, pentru unii dintre ei, de aceea, vorbeşte!”

Ridicaţi-vă în picioare şi spuneţi: „Doamne, prin aceasta arăt că vreau să fiu slujitorul Tău.” Staţi în rugăciune cu capetele plecate… Ştiţi ce aţi făcut prin aceasta?

 „Pentru cel ce va sta pentru Mine în lumea aceasta, voi sta şi Eu în Lumea de dincolo, iar pentru cel care Mă va mărturisi în lumea aceasta, voi mărturisi şi Eu despre el înaintea Tatălui Meu şi a sfinţilor Săi îngeri!”

Dacă aţi fi trecut dincolo în urmă cu câteva clipe, aţi fi fost pierduţi, dar în seara aceasta sunteţi salvaţi, pentru că aţi stat în prezenţa acestor câtorva mii de oameni, în prezenţa lui Dumnezeu şi a sfinţilor Săi îngeri.

Tată ceresc, Îţi predau Ţie această audienţă minunată. Ţi-i predau Ţie pe cei care stau în clipa aceasta în picioare. Tu le-ai vorbit inimilor lor, şi ei şi-au dat seama de starea lor, dar eu cred că ar trebui să fie mult mai mulţi…

Doamne, cum putem să ne întoarcem la experienţa de pe strada Azusa dacă nu ascultăm Porumbelul lui Dumnezeu? S-ar putea să fie nevoie de o judecată aspră sau de altceva, dar sunt sigur, Doamne, că dacă Te vom ruga să faci ceea ce avem nevoie, ne vei aduce înapoi la Dumnezeu; vei aduce înapoi adunările de modă veche; vei aduce smerenia înapoi, în rândul sfinţilor; vei aduce puterea lui Dumnezeu înapoi, în bisericile noastre. Te rugăm aceasta, Doamne.

Tunde-ne şi rade-ne în seara aceasta. Îndepărtează lumea de la noi; îndepărtează tot ceea ce nu este caracteristic căii Tale, Doamne. Umple-ne cu Duhul Sfânt, şi zboară jos de pe aceste balustrade, o, Porumbelule al lui Dumnezeu, zboară jos de pe acest templu de aici, şi locuieşte în aceste inimi care aşteaptă botezul cu Duhul Sfânt, Cuvântul ascuţit, cu două tăişuri, care să taie jos toate lucrurile lumii şi să ni-L dea pe Hristos Isus în bogăţia şi sfinţenia Sa, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Câţi dintre voi doresc să fie vindecaţi în seara aceasta? Ridicaţi-vă repede în picioare. Toţi cei care doresc să fie vindecaţi fizic sau duhovnicesc să se ridice chiar acum în picioare. Amin.

Porumbelul zboară peste tot în clădire. Credeţi aceasta? A sosit timpul, este aici. Deschideţi-vă inimile! Duhul Sfânt este aici ca să vă boteze şi să vă vindece.

Dumnezeule Atotputernic, mustrăm în Numele lui Isus Hristos fiecare diavol şi fiecare boală, şi le alungăm pentru ca oamenii aceştia să fie liberi. Amin.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.