MESAJUL HARULUI

Îţi mulţumesc, frate
Neville.

Domnul să vă binecuvânteze, prieteni. Este un mare privilegiu faptul că mă aflu din nou aici, în slujba Domnului. Îmi pare rău că nu avem spaţiu mai mare, decât micuţa noastră biserică. Nu sunt prea multe locuri, dar ne bucurăm că sunteţi aici şi ne dăm toată silinţa să vă răsplătim sacrificiul, aducându-vă Cuvântul cât de bine putem.

O doamnă a venit şi a
spus că doreşte să îi binecuvântăm copilaşul, dar când a văzut că este destul
de târziu, a spus că va aştepta. Nu am mai văzut-o până acuma, dar mă rog ca
Dumnezeu s-o binecuvânteze cu bogăţia binecuvântărilor Sale, pentru că a avut
răbdare să aştepte.

În curând începe
sezonul rece, aşa că nu va mai fi chiar atât de cald când vom sta înghesuiţi,
şi credem că Dumnezeu vă va binecuvânta din belşug pe toţi.

Înainte de a începe,
aş vrea să vă anunţ câteva lucruri. După cum ştiţi, am anunţat că în dimineaţa
aceasta voi vorbi despre tema: „Vânturile din vârtejul de vânt”, dar El mi-a
schimbat subiectul. De fapt, eu nu ştiu niciodată despre ce voi vorbi, decât cu
câteva minute înainte de a veni la adunare. Am mai încercat să vorbesc despre
acest subiect, dar nu am primit răspuns de la Domnul. Nu ştiu de ce, dar voi,
lucrătorii, ştiţi că trebuie să aşteptăm ca Domnul să ne arate despre ce să
vorbim.

Aseară am avut o
convorbire telefonică cu cineva din Arkansas, care mi-a spus că sunt câţiva
care vor să se mute aici pentru că au auzit că urmează să înceapă adunarea în
care se va discuta despre cele şapte peceţi. Noi am trecut deja prin cele şapte
epoci ale Bisericii.

O doamnă mi-a spus că
soţul ei îşi caută o slujbă în Louisville, ca să fie cât mai aproape pe când
voi începe predicile despre Peceţi.

Auzind-o ce spune,
i-am răspuns:

„Acesta va dura cam
trei luni, doamnă, iar noi nu avem cum să facem reclamă referitor la aceste
servicii şi în plus, nu avem destule locuri pentru oameni.”

Poate, dacă va fi cu
voia Domnului, voi ţine acea campanie undeva afară, astfel ca oamenii să vină
în număr cât mai mare şi să poată sta pe toată perioada, căci vreau să vorbesc
despre Apocalipsa capitolul 6 până la capitolul 19, unde se vorbeşte despre
cele şapte peceţi, cele şapte trâmbiţe, cele şapte potire, despre femeia care
stă pe fiară şi despre cei 144.000.

O, sunt atâtea de
vorbit, căci toate se leagă în cele şapte peceţi! Sunt şi alte lucruri care se
leagă aici, fiecare necesitând o zi întreagă pentru a fi atins.

Acum haideţi să ne
plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. Dar înainte de a ne ruga, vreau
să ştiu dacă este cineva care doreşte să fie amintit în rugăciune. Ridicaţi
mâna. Gândiţi-vă în inima voastră ce aveţi nevoie de la Dumnezeu, iar eu mă voi
ruga ca El să vă dea.

Atotputernicule şi
scumpule Dumnezeu, Cel care răspunzi la rugăciuni, Tatăl nostru care cunoşti
toate nevoile copiilor Tăi. Tu ne-ai cunoscut încă înainte să ne fi născut şi
ne-ai numărat paşii pe care îi vom face, când încă nu existam. Chiar şi firele
de păr de pe cap ne sunt numărate şi cuvintele noastre sunt cântărite în
balanţa Ta.

Ajută-ne să privim
deci, cu seriozitate toate lucrurile, căci stăm înaintea Ta.

În dimineaţa aceasta
s-au ridicat o mulţime de mâini spre Tine, iar Tu eşti Cel care le cunoşti
inimile şi ştii ce-i frământă, căci unii doresc vindecarea trupurilor lor
bolnave, în timp ce alţii, Te roagă pentru cei dragi ai lor.

Mă gândesc că atunci
când ai fost pe pământ în chipul unei fiinţe umane, purtând Numele Isus
Hristos, ai cunoscut toate tainele inimilor, iar noi am citit în Scriptură că
Tu eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci. De asemenea este scris că  „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în
Numele Meu”,
eşti acolo, ceea ce înseamnă că în dimineaţa aceasta eşti aici
în forma Duhului Sfânt şi cunoşti orice dorinţă care este în inima oamenilor.

O, Tată, Dumnezeule,
Te rog să răspunzi tuturor cererilor şi să spui: „S-a isprăvit! Cererile voastre
au primit răspuns şi puteţi fi siguri că vi se va da tot ce cereţi.” Doamne,
noi strigăm în mod deosebit pentru cei care nu sunt salvaţi, dar au ridicat
mâna.

Fie ca acesta să fie
ceasul când îl vor primi pe Hristos ca Mântuitor personal. Fă ca înainte de a
se termina adunarea aceasta, să se întâmple ceva deosebit, astfel ca oamenii să
vadă că acelaşi Isus care umbla odinioară prin Galileea, stă în mijlocul
poporului Său, şi astfel să plece de aici cu siguranţa pe care au primit-o cei
doi bărbaţi care mergeau pe drumul Emausului. Ei au mers o zi întreagă cu El,
fără   să-L recunoască, dar apoi a fost
suficient un singur gest de-al Lui ca să-L poată recunoaşte.

O, Dumnezeule, de
multe ori şi noi suntem ca ei, căci ne vorbeşti în răsăritul soarelui, în cântecul
păsărilor, în foşnetul frunzelor, în înfloritul florilor, în imnurile
bisericilor şi totuşi nu Te putem recunoaşte.

Ne-ai vorbit în
saloanele spitalelor şi în multe alte locuri, dar noi nu am înţeles că eşti Tu.
Fă însă, ca de data aceasta, când vom porni spre casele noastre, să recunoaştem
că Tu ai făcut ceva în mijlocul nostru, aşa cum ai făcut atunci.

Tu ai frânt pâinea
înaintea lor, aşa cum ai frânt-o înainte de a fi răstignit, iar ei Te-au
recunoscut imediat, au ştiut că este Domnul lor înviat. Şi chiar în seara aceea
s-au întors la fraţii lor, bucurându-se şi slăvindu-L pe Dumnezeu, căci acum
ştiau că El este viu. Atunci au spus: „Nu ne ardea inima pe drum, când ne
vorbea şi ne deschidea Scripturile?
” (Luca 24.32).

Arătarea Ta şi
lucrurile pe care le-ai făcut înainte de răstignire, au dovedit învierea Ta; au
dovedit că eşti Acelaşi Isus care i-a făcut să-şi amintească toată discuţia
avută cu Tine.

Doamne, Tu ne-ai
vorbit toată săptămâna, de aceea, fă-ţi apariţia în mijlocul nostru şi fă-Te
cunoscut fiecărei inimi mâhnite, căci Te rugăm aceasta în Numele lui Isus.
Amin. (o soră aduce o vorbire în limbi, iar un frate dă tălmăcirea)…

          …Să
ne rugăm cu toţii.

Tatăl nostru care
eşti în ceruri, sfinţească-Se Numele Tău, vie Împărăţia Ta, facă-Se voia Ta;
precum în ceruri aşa şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de
toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă păcatele noastre, precum şi
noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci izbăveşte-ne
de cel rău. Căci a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.

O, dacă tocul meu ar
fi unealta unui sculptor, iar hârtia ar fi cremene, astfel încât aceste cuvinte
pe care le spun înaintea voastră, să ajungă la toţi oamenii!

Voi ştiţi că de multe
ori Duhul lui Dumnezeu are un fel ciudat de a lucra cu poporul Său: prin
minuni, prin daruri sau alte lucruri care sunt dăruite prin har, fără pocăinţă.

Acum sunt într-o mică
vacanţă. De obicei, în această perioadă a anului sunt în vacanţă, pentru că îmi
place să mă relaxez puţin înainte de a merge la vânătoare de veveriţe.

Vreau să vă spun că
am fost jos, în Kentucky cu prietenii mei, însă am venit puţin dezamăgit pentru
că nu am găsit veveriţe. Dar nu a fost numai aceasta, ci Ceva îmi spunea tot
timpul că trebuie să mă întorc acasă.

Anul trecut când am
fost în Indiana, Domnul Dumnezeu a venit jos şi mi-a vorbit despre a doua
slujbă a mea, zicând că este aproape. Şi acolo au fost aduse la existenţă trei
veveriţe. Sunt sigur că ştiţi cu toţii povestea.

Ei, când m-am dus din
nou în locul acela, am avut un simţământ ciudat. Era înainte de a se lumina de
ziuă, ploua şi nici măcar nu ştiam dacă să merg la vânătoare sau nu. Pentru
mine „vânătoare” înseamnă să merg undeva singur şi să mă rog. Am oprit deci
maşina, am coborât şi m-am îndreptat spre o tufă, unde m-am pus şi m-am rugat
ca de obicei, spunându-I Tatălui, de ce am nevoie ca să-mi dea.

Voi ştiţi că eu sunt
împotriva devastării şi a distrugerii şi că nu am împuşcat nici măcar o pasăre
doar aşa, ca să mă aflu în treabă, sau ca să am o ţintă. Tot ce vânez, mănânc,
sau dacă nu, îl dau cuiva care are nevoie de el tot pentru hrană. Nu-mi place
să distrug vânatul şi nici să devastez pădurea, pentru că nu este corect.

În timp ce mergeam pe
o potecă şerpuită, prin pădure, s-a întâmplat ceva. În toată experienţa mea, nu
s-a mai întâmplat aşa ceva. Am privit spre vârful muntelui şi am văzut că de
acolo veneau trei curcubee, care aveau cam 30 de picioare înălţime. Mai întâi
am văzut lumina, aşa că m-am gândit că poate este soarele care răsare. Dar
imediat după aceea, mi-am dat seama că lumina aceea nu venea dinspre răsărit,
ci din sud. Şi mai era ceva: afară ploua. Acest lucru s-a întâmplat în 25
august, vineri dimineaţa. Voi ştiţi cum a plouat atunci. Peste tot era înnorat.
Am privit spre stânga mea şi iată că acele curcubee creşteau tot mai mult, tot
mai mult. Atunci mi-am luat pălăria de pe cap şi mi-am aşezat arma jos, după
care am început să mă rog cu mâinile ridicate. Ceva îmi spunea parcă: „Te-ai
apropiat destul!” Am vrut să-mi scot cizmele ca să văd dacă pot să mă apropii
mai mult, dar la câţiva yarzi am văzut culorile lor învăluindu-se ca o ceaţă
mişcătoare. M-am oprit din nou şi le-am privit. Veneau exact de pe vârful
micului munte: unul la dreapta şi două la stânga şi se adunau jos ca într-un
bol. Totul era aievea, fiindcă se mişcau.

M-am întors şi le-am
privit din nou, după care am strigat: „O, Dumnezeule, ce vrei să spui
slujitorului Tău?”

Chiar atunci Duhul
Domnului a venit şi a spus: „Isus al Noului Testament este IeHoVaH al Vechiului
Testament! El Şi-a schimbat numai „masca” – de la Duh la Om.”

Desigur, aceasta era confirmarea mesajului meu,
asigurându-mă că aceşti treizeci şi unu de ani nu au fost degeaba.

Pe măsură ce mă
apropiam, acele curcubee se îndepărtau, intrând în acel „bol” după care au
dispărut. Am mai făcut câţiva paşi, dar m-am temut să mă apropii prea mult,
pentru că El mă oprise înainte să ajung acolo.

M-am întors şi am
văzut că acea Lumină era în linie cu copacul sub care am stat anul trecut şi
unde au apărut veveriţele.

După vreo 35-40 de
minute, m-am dus prin pădure, până am ajuns la acel copac care are ramurile
îndreptate în patru direcţii: spre Est, Sud, Vest şi Nord. M-am urcat pe una
din acele ramuri, m-am aşezat jos şi El mi-a dat un verset din Scriptură: „…dacă
va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare…

Stăteam acolo fără să mă gândesc la cele trei curcubee şi-mi ziceam că anul
acesta a fost foarte slab pentru vânătoarea de veveriţe, după care   m-am gândit: „Doamne Dumnezeule, Tu eşti
acelaşi Isus; eşti încă acelaşi Dumnezeu.”

Atunci Ceva mi-a zis:
„Câte îţi trebuie de data aceasta?”

„Limita, exact ca
data trecută”, am răspuns eu. După care am spus: „Voi avea această limită
astăzi, înainte de ora zece.”

Şi un lucru ciudat,
mă aflam într-o zonă plină de ţânţari. De fapt era o zonă mlăştinoasă. Erau
nişte ţânţari foarte mari, iar unul dintre ei m-a muşcat chiar de ochi. Atunci
am spus: „Să nu mă mai înţepe niciunul zilele acestea.” Apoi, am adăugat, fără
să-mi dau seama ce zic: „Peste 30 de minute va străluci soarele.” Nici n-am
terminat bine de zis acele cuvinte şi în spatele meu a apărut o veveriţă, exact
ca cea de anul trecut, tânără şi roşie. A sărit pe o creangă, la vreo 17 yarzi
de mine şi a început să ţipe. La acea distanţă abia puteam să-i disting ochii,
aşa că am tras pur şi simplu. Nici măcar nu am ochit-o, dar glonţul a lovit-o
în ochiul în care a fost lovită şi veveriţa de data trecută.

M-am dus şi am
luat-o, iar la ora zece fără trei minunate fix, era împuşcată şi cea de-a treia
veveriţă, exact ca anul trecut. Dumnezeu este Judecătorul meu şi El ştie că vă
spun adevărul. Nici măcar un ţânţar nu a mai bâzâit pe lângă mine, deşi eram
într-o zonă unde sunt milioane. Am stat şi am ascultat atent ca să văd dacă nu
se aude niciunul. Am auzit un zumzet aşa că mi-am zis: „Este vreunul pe aici pe
undeva”, dar curând am înţeles că era un camion care trecea pe autostradă.
Apoi, exact peste 30 de minute, soarele a apărut plin de strălucire.

M-am înapoiat la
locul meu iniţial, după care m-am gândit: „Limită”. În Indiana, limita înseamnă
cinci veveriţe; dar îmi amintesc că anul trecut, El m-a întrebat de câte
veveriţe am nevoie, iar eu I-am răspuns: „trei” şi trei am primit.

Dar ieri m-am dus
înapoi către acelaşi loc, iar ceva îmi spunea: „Nu mai merge acolo, ci treci
drumul.” Iar la ora 10 fix am împuşcat-o pe cea de-a cincea veveriţă – adică
limita Indiană.

Vreau să observaţi că
acolo au fost trei curcubee şi tot acolo au fost spuse trei lucruri şi primite
trei veveriţe.

Acolo au fost trei
lucruri:

„Să apară trei
veveriţe până la ora 10.”

„Să dispară
ţânţarii;”

„Soarele să
strălucească în 30 de minute.”

Acolo erau trei
lucruri care pot mărturisi şi sunt trei martori: fratele Banks Wood, fiul meu
Billy Paul şi fiul lui David.

Eu am văzut cum cele
trei curcubee se contopeau într-unul singur. Oh, cât mi-a îmbărbătat inima
faptul că ştiu că Dumnezeu, că Isus nu era doar un Om, aşa cum cred oamenii,
sau un simplu proroc, cum cred moderniştii de astăzi, ci El este IeHoVaH al
Vechiului Testament descoperit într-un trup de carne printre noi oamenii. Cu
siguranţă aceasta m-a mângâiat deosebit.

Voi ştiţi de
existenţa grupării „Numai Isus” dar eu nu pot să fiu de acord cu învăţătura
lor. Nu pot să fiu însă de acord nici cu gruparea trinitariană care spune că
sunt trei dumnezei diferiţi.

Da, eu cred că Tată,
Fiu şi Duh Sfânt sunt Unul. Aceste trei titluri ne vorbesc despre trei slujbe
sau trei atribute ale singurului Dumnezeu adevărat.

Ca Tată, El era în
Stâlpul de Foc; ca Fiu, era în Isus Hristos, iar acum este în Biserica Sa ca
Duh Sfânt.

Acelaşi Domn Isus
Hristos care a fost făcut trup şi a locuit printre noi, este acum în noi, ca
Duhul Sfânt.

Cineva m-a întrebat:
„Nu ţi-a venit să strigi când ai văzut cele trei curcubee?”

Nu, nu mi-a venit să
strig, căci acest tip de experienţe nu te fac să strigi, ci te ajută să te
simţi ancorat acolo unde ştii bine că există Ceva care îţi dă un sentiment de
satisfacţie.

Ceea ce vă spun este
adevărat, deşi ştiu bine că de multe ori când am spus astfel de lucruri,
oamenii au afirmat că nu le pot crede. Eu pot garanta pentru ceea ce ştiu că
este adevărat, iar Dumnezeul cel Atotputernic, care a scris această Biblie,
ştie că este Adevărul.

Gândiţi-vă la faptul
că trăim în zilele dinaintea venirii Domnului; în zilele despre care Isus a
spus că vor fi semne sus în cer şi jos pe pământ, arătări, farfurii zburătoare,
tulburări între popoare, semne înspăimântătoare, etc. Şi noi trăim cu adevărat
chiar în aceste zile.

Pentru mesajul din
dimineaţa aceasta aş vrea să deschideţi Bibliile la Zaharia 4.

Am dorit să vă
vorbesc despre aceste lucruri deşi se întâmplă multe altele despre care nu spun
nimic. Am vrut să spun în faţa bisericii această întâmplare, iar Dumnezeu ştie
că este adevărul.

Eu ştiu că există un Dumnezeu şi ştiu că Isus
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este Emanuel locuind printre noi în forma Duhului
Sfânt, iar faptul că apar tot felul de semne, dovedeşte că venirea Domnului
este foarte aproape.

Noi am învăţat din
epocile Bisericii că suntem în ultima epocă, adică în Laodicea, când bisericile
au devenit indiferente, reci şi s-au organizat. Dar este făgăduit că în acest
timp va exista o biserică mică, răspândită aproape pretutindeni, care va fi
luată de El în răpire şi dusă în slavă. Da, undeva este un grup mic şi sfânt
care aşteaptă venirea Domnului.

A doua zi după ce am
vorbit despre cele 70 de săptămâni ale lui Daniel, am fost mişcat de Ceva, care
nu  m-a lăsat să mă îndepărtez de acest
subiect până nu am cercetat timpul în care trăim. Oh, îmi vine să plec în altă
parte şi să fac altceva, ca acel lucru să-mi iasă din minte, căci am atâţia pe
care-i iubesc şi nu sunt salvaţi! Cum pot să-i aduc la mântuire? Ce aş putea
face eu pentru ei?

Am predicat E vanghelia, iar Dumnezeu a făcut semne mari şi
minuni cum n-au mai fost niciodată din vremea lui Isus Hristos încoace. Vestea
despre ele s-a dus pretutindeni în lume, şi totuşi oamenii se fac tot mai răi.
De ce aceasta? Pentru că trăim în epoca laodiceană, iar Cuvântul spune că în
acest timp, oamenii vor fi tot mai răi şi mai decăzuţi.

În dimineaţa aceasta
aş vrea să vorbesc despre „Mesajul harului”, aşa că vom citi din Zaharia
4.1-7
:

Îngerul, care
vorbea cu mine, s-a întors şi m-a trezit ca pe un om, pe care-l trezeşti din
somnul lui.

El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns:     „M-am uitat şi iată că este un sfeşnic cu
totul de aur, şi deasupra lui un vas cu untdelemn şi pe el şapte candele, cu
şapte ţevi pentru candelele care sunt în vârful sfeşnicului.

Şi lângă el sunt doi
măslini, unul la dreapta vasului, şi altul la stânga lui.”

Şi, luând iarăşi
cuvântul, am zis îngerului, care vorbea cu mine: „Ce înseamnă lucrurile
acestea, domnul meu?”

Îngerul, care vorbea
cu mine, mi-a răspuns:
Nu ştii ce înseamnă
aceste lucruri?” Eu am zis: „Nu, domnul meu.”

Atunci el a luat din
nou cuvântul, şi mi-a zis: „Acesta este cuvântul Domnului către Zorobabel, şi
sună astfel: „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci
prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor!”

Cine eşti tu, munte
mare, înaintea lui Zorobabel? Te vei preface într-un loc şes. El va pune piatra
cea mai însemnată în vârful Templului, în mijlocul strigătelor de: „Îndurare,
îndurare cu ea!

Noi cunoaştem cu
toţii acest text şi ştim că acest lucru s-a întâmplat în timpul pregătirilor
pentru reconstruirea Templului.

Zorobabel era un mare
prinţ şi el a pus temelia clădirii.

Acum fac apel la
gândirea voastră duhovnicească. Acest mare prinţ a determinat reclădirea Casei
Domnului, iar când a zidit-o, a aşezat piatra de temelie.

Dacă citim mai
departe, vedem că Domnul a spus: „Mâinile lui Zorobabel au întemeiat Casa
aceasta, şi tot mâinile lui o vor isprăvi
” (v.9), deci, tot mâinile lui vor
pune şi piatra cea mai însemnată în vârful Templului. Observaţi că nu s-a spus:
„piatra unghiulară, ci piatra din vârful Templului”, iar noi ştim că, conform
Bibliei, Isus este piatra din capul unghiului şi piatra cea mai însemnată din
vârf.

Acum aş vrea să vă
gândiţi câteva minute la faptul că însărcinarea îngerului al şaptelea al
bisericii a fost aceea de a aduce credinţa copiilor înapoi la credinţa
părinţilor, adică de a rezidi biserica prin puterea Duhului Sfânt aşa cum este
scris: „…nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu…” (v.
6).

Nu prin organizaţii,
ci prin Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care va scoate la suprafaţă biserica din
timpul sfârşitului.

Zorobabel, prinţ ca
Iosua, a fost acela care urma să pună acea piatră din vârf. El a aşezat
temelia; a dus poporul înapoi la temelie. Şi noi ştim că acele sfeşnice
reprezintă atât evreii cât şi biserica dintre neamuri, iar mlădiţele de măslin,
suntem noi, cei care am fost altoiţi în rădăcina acelui măslin.

Din sfeşnic ies şapte
candele care dau lumină celor şapte epoci ale bisericii.

Acum amintiţi-vă ce
am învăţat data trecută despre piramidă, cum a fost construită de Enoh. Dar
piatra de încheiere nu a fost pusă niciodată. Eu am fost acolo şi am văzut
piramidele, dar nimeni nu a putut pune piatra unghiulară până astăzi.

Noi nu avem nici o
maşină care să poată ridica o piramidă, nici o putere capabilă să facă aceasta,
pentru că trebuie o forţă uriaşă.

Blocurile de piatră
care cântăresc câteva tone, nu pot fi ridicate în aer şi ţinute pentru a fi
puse unele peste altele cu o asemenea precizie încât să nu intre nici măcar o
lamă de ras între ele. Şi încă ceva: ele nu sunt cimentate, ci sunt tăiate în
aşa fel încât să se îmbine una cu cealaltă.

Aşa ar trebui să fie
şi trupul lui Isus Hristos, tăiat de Duhul Sfânt, marele instrument al lui
Dumnezeu, ca noi să fim îmbinaţi unul cu altul; să nu fim împărţiţi, ci
îmbinaţi.

Noi ar trebui să fim
un singur „trup”, dar nici o maşinărie nu poate realiza această îmbinare, decât
singur Dumnezeu. Nici un „mecanic” dintr-o organizaţie, nici o lojă, nimeni şi
nimic n-o poate face, oricât de bune ar fi intenţiile lor, ci acest lucru poate
fi făcut numai de Dumnezeu, prin Duhul Sfânt.

Nu cred că am o
bancnotă de un dolar în buzunar…ba da, am. Pe spatele unei asemenea bancnote (de
un dolar) veţi vedea pecetea SUA în partea stângă – vulturul şi toate
celelalte, dar în partea dreaptă este piramida.

Dacă observaţi,
deasupra ei este piatra din vârf, şi acolo scrie: „Marele sigiliu”. De ce nu au
pus piatra peste piramidă? Pentru că atunci când a venit, „Piatra” a fost
respinsă.

Dar acum, Piatra din
capul unghiului va veni. Şi vreau să observaţi că atunci când vine, prinţul
care aduce mesajul, va striga: „Îndurare, îndurare cu ea!” (În limba
engleză este scris: „Har, har cu ea!”), „pentru că noi suntem salvaţi prin
har…nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni.
” (Efeseni 2.8a-9).

Dar mesajul harului a
fost călcat în picioare şi a devenit o ruşine. Astfel, unii aleargă după
„siguranţa veşnică”, alţii după altele, dar adevăratul mesaj al harului rămâne
acelaşi. Satana este cel care încearcă să-l scoată din biserică.

Ce spune însă
Cuvântul? „Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă.

Divinitatea lui Isus
Hristos este dovedită prin Cuvânt şi prin semne şi minuni, iar dacă acesta este
Adevărul, înseamnă că şi harul este adevărat.

Atunci cum este
posibil ca cineva să nege mântuirea prin har şi să susţină că suntem salvaţi
prin fapte? Ce spune Cuvântul?

Căci prin har aţi
fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui
Dumnezeu.

Nu prin fapte, ca să
nu se laude nimeni.

(Efeseni 2.8-9).

Faptele arată că tu
ai fost salvat, dar ceea ce te salvează este harul lui Dumnezeu. Faptele le
faci tu pentru Dumnezeu, ca recunoştinţă faţă de ceea ce a făcut El pentru
tine, dar salvarea o primeşti prin harul Său.

Unii oameni cred că
dacă merg la biserică sau dacă-şi trec numele în registrul unei biserici sunt
salvaţi. Alţii cred că trebuie doar să strigi, sau să vorbeşti în limbi, sau să
ai putere să vindeci bolnavii şi totul este în ordine, dar nu este adevărat.

Harul lui Dumnezeu
este cel care te salvează; harul Său măreţ. Eu nu pot să mă încred în nici un
alt merit.

Unii spun: „O, acolo
este un om mare! L-am văzut făcând asta şi cealaltă.” Dar ştiţi ce a spus Pavel
în 1Corinteni 13?

Chiar dacă aş
vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti; chiar dacă aş cunoaşte tainele inimilor;
chiar dacă aş avea toate darurile; chiar dacă mi-aş împărţi toată averea la cei
săraci; chiar dacă aş muta munţii prin credinţă şi chiar dacă aş avea pricepere
ca să cunosc toate lucrurile, nu sunt nimic până când dragostea lui Dumnezeu,
adică harul, nu vine în inima mea.

Vedeţi, este ceva ce
trebuie să facă Dumnezeu, nu voi. Voi puteţi face toate aceste lucruri pe care
le-am enumerat şi să fiţi totuşi pierduţi. De ce? Pentru că numai harul Său vă
salvează.

Vineri dimineaţa,
după acea apariţie, am stat şi m-am gândit la harul Său. M-am aşezat pe un
butuc şi în timp ce lacrimile îmi şiroiau pe obraji, am zis: „O, Dumnezeule,
harul Tău s-a oprit şi la mine, ca să mă salveze. Cum a fost posibil să ai milă
şi de un biet analfabet ca mine? Cum de ai venit în micuţa noastră adunare?
Prin îndurarea Ta, acei oameni simpli au păşit la viaţă şi nu mai au nimic cu
această lume. Tu ai turnat harul Tău în inimile noastre, prin Duhul Sfânt,
ne-ai vindecat bolile, ne-ai iertat păcatele şi ai făcut din noi poporul Tău.”

M-am gândit la David,
căci după ce a locuit în casa lui şi după ce Domnul i-a dat odihnă şi pace, i-a
zis lui Natan:

Iată! Eu locuiesc
într-o casă de cedru şi chivotul Domnului locuieşte într-un cort.
” Iar
Dumnezeu i-a vorbit prorocului şi i-a zis:

Du-te şi spune
robului Meu David: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Te-am luat de la păşune, de
la oi, ca să fii căpetenie peste poporul Meu, peste Israel;

am fost cu tine
pretutindeni pe unde ai mers, am nimicit pe toţi vrăjmaşii tăi dinaintea ta, şi
ţi-am făcut numele mare ca numele celor mari de pe pământ.
” (2Samuel 7.8-9).

Oh, eu am stat şi m-am
gândit la harul lui Dumnezeu! Cum s-a coborât El ca să-l salveze pe cel mai de
jos, şi cum m-a apucat şi pe mine, nenorocitul şi sărmanul, cum mi-a dat
privilegiul de a predica Evanghelia Sa prin care pot să-i văd şi pe alţii
salvaţi; pot să îi văd vindecaţi; pot să văd cum familii care au fost
dezbinate, s-au unit din nou; pot să văd cum vieţi care au fost distruse de cel
rău, au fost refăcute. O, şi gândindu-mă la acest har, de care mi-a făcut
parte, am spus: „Măreţul har care a venit la un biet vânător de veveriţe, în
pădure, mi s-a arătat sub forma unui curcubeu, ceea ce înseamnă „legământ”,
căci mi-a dat să predic un Mesaj în spatele căruia stă chiar El. Da, El va sta
în spatele acestui Mesaj care Îl vesteşte pe Isus Hristos şi slava Lui. O, cum
mă lasă El să merg pretutindeni în jurul lumii, la toate naţiunile şi să văd
cum milioane de oameni vin la Dumnezeu, acceptându-L ca Mântuitor personal;
să-i văd pe oameni umpluţi cu bunătatea Lui şi sfinţiţi prin puterea Lui; să-i
văd vindecaţi prin marea Lui putere omniprezentă. Aceasta mă face ca să strig
ca prorocul Zaharia: „Nici prin putere (omenească), nici prin tărie,
ci prin Duhul lui Dumnezeu.
” Vedeţi? Nu este nici prin educaţie, nici prin
teologie, ci prin Duhul lui Dumnezeu care salvează oamenii prin harul Său.

Este prin harul lui
Dumnezeu care confirmă Cuvântul.

Astăzi, noi avem
teologi, avem doctori în divinitate, avem oameni mari, inteligenţi şi educaţi,
dar dacă spunem că credem cu adevărat, trebuie să lăsăm doar Cuvântul lui
Dumnezeu să vorbească şi să arate că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în
veci. Trebuie doar o inimă smerită, închinată lui Dumnezeu, care să-L aducă pe
Isus Hristos în timpul prezent. Amin.

Ce ne-am face noi,
cei săraci şi fără şcoală dacă ar trebui să avem teologie, aşa cum au aceşti
oameni mari? Dar nu este nevoie de teologie sau de cunoştinţe, căci „Nici
prin tărie, nici prin putere, ci prin Duhul Meu, zice Domnul, voi descoperi
această taină. Atunci ei vor striga: „Îndurare, îndurare cu ea!” cu plânset şi cu
strigăte.
” Aceasta se întâmplă astăzi, când harul măreţ al lui Dumnezeu
este deschis pentru toţi oamenii. Cum se foloseşte El de cei fără şcoală şi
fără educaţie, ca să arate că Isus Hristos este acelaşi!

El nu se foloseşte
niciodată de un teolog, aşa cum nu s-a folosit nici de Caiafa, marele preot,
decât ca să fie osândit de el. Vedeţi? Dar, în schimb s-a folosit de pescari,
oameni care erau săraci şi duceau o viaţă normală. Acelora li s-a descoperit El
şi le-a spus: „Urmaţi-Mă şi voi face din voi pescari de oameni,”  arătând că harul Său a ajuns de la evrei la
neamuri, să cheme un popor pentru Numele Lui în aceste zile din urmă.

O, ce har măreţ! Ce
frumos răsună!

Harul este de demult;
de când există lumea.

Pentru prima dată,
harul s-a arătat atunci când a început să existe rasa umană. În acea dimineaţă
întunecoasă, femeia a păşit dincolo de linia de despărţire şi a călcat
poruncile lui Dumnezeu, îndemnându-l şi pe bărbatul ei să facă acelaşi lucru.
Dar Legea are şi pedeapsa cu ea, căci altfel nu ar fi lege. Şi Legea lui
Dumnezeu, spunea: „…în ziua în care vei mânca (din pomul cunoştinţei),
vei muri negreşit.
” (Geneza 2.17).

Să nu uitaţi că prima
judecată pronunţată asupra pământului, a fost în grădina Eden, şi ultima
judecată va fi pronunţată tot asupra pământului, la sfârşitul timpului la
tronul alb.

Îmi pot imagina că în
dimineaţa aceea, când IeHoVaH a venit jos, acolo nu era nici măcar o stea care
să strălucească; era atât de întuneric în acea grădină micuţă, pentru că
păcatul absorbise Lumina dintre om şi El.

Aceasta se întâmplă
şi în bisericile de astăzi; şi cu oamenii de astăzi: păcatul a absorbit toată
Lumina Dumnezeului Celui viu, dar Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci şi
El trăieşte ca să-l salveze pe cel pierdut şi să-l vindece pe cel bolnav.

O, ce groaznic a fost
în acea dimineaţă în grădină! Îmi imaginez o ceaţă neagră ca un sac de păr.
Frunzele nu se mai mişcau; vântul nu mai adia şi în grădină era întuneric şi
înfricoşător pentru că păcatul acoperise totul.

IeHoVaH a coborât în
grădină şi a răcnit cu un glas ca de tunet: „Adame, unde eşti?” Abia
atunci Adam a înţeles că era gol şi că a păcătuit înaintea lui Dumnezeu. Şi ce
a făcut? S-a ascuns şi a încercat să-şi facă o religie proprie, dar n-a mers.

Atunci Dumnezeu a
omorât o oaie, i-a luat pielea şi i-a îmbrăcat, arătând că ceva trebuia să
moară ca să acopere păcatul.

Mersul la biserică nu
va acoperi niciodată păcatul; nici ochii uscaţi (fără lacrimi) nu vor acoperi
păcatul, ci este nevoie de părere de rău şi de pocăinţă. Abia atunci harul lui
Dumnezeu va acoperi păcatul, căci sângele lui Isus Hristos, al Mielului omorât
de Dumnezeu pe Calvar va acoperi totul.

Acolo, în acea
dimineaţă, în grădină, când păcatul era atât de întunecat, IeHoVaH a venit, iar
perechea creată de El stătea şi aştepta pedeapsa. Ei ar fi trebuit să moară,
ceea ce însemna că rasa umană ar fi încetat să mai existe, dar în acel ceas
întunecos, când toate speranţele se năruiseră, s-a revărsat harul lui Dumnezeu
şi a spus: „Vă voi da un Salvator: pe Mesia!”

O, aceasta este o
minune cum numai Dumnezeu o putea face! Harul măreţ al lui Dumnezeu, a fost
acela care  le-a dat celor doi oameni
căzuţi făgăduinţa Unuia care va veni prin femeie: „Sămânţa femeii va zdrobi
capul şarpelui, iar el îi va zdrobi călcâiul.
” (Geneza 3.15), arătând că
cineva va trebui să sufere pentru biserică. Dar El a promis un triumf.

Ce a dat Salvatorul?
Harul. Ce puteau arăta oamenii ca să merite harul? Au „pasat” vina de la unul
la altul, scuzaţi-mi expresia.

Astfel,  Adam a spus: „Femeia pe care mi-ai dat-o
ca să fie lângă mine, ea mi-a dat…
” (Geneza 3.12).

Femeia a zis: „Şarpele
m-a amăgit…
” (v. 13b). Vedeţi? Au dat vina unul pe altul. Nu mai era nici
o nădejde pentru ei, dar Dumnezeu le-a dat har şi astfel au trecut peste.

El le-a spus: „Voi
face o cale şi vă voi salva. Voi aţi făcut ceea ce este rău, aţi călcat Legea
Mea, de aceea judecata trebuie să vină peste voi; trebuie să muriţi pentru că
aşa am spus că vi se va întâmpla!” (fratele Branham bate în amvon).

Acum aş vrea să vă
întreb ceva, prietenii mei creştini, deoarece ştiu că aceste benzi vor ajunge
în toată lumea.

De ce Îl faceţi pe
Dumnezeu trei persoane? Sau încercaţi să-L faceţi ca unul din degetele voastre?
El este Unul. Mă gândesc că nu ar fi fost corect din partea Lui să lase un
înger să moară pentru rasa umană. De ce aceasta? În primul rând, un înger nu
poate muri, apoi Legea cerea ca cel ce urma să moară să fie o rudenie a rasei
umane. El nu a putut să spună: „Eva, pentru că l-ai făcut pe Adam să
păcătuiască, vei muri, iar el va trăi,” deoarece şi Adam a luat.

Este aşa cum spunea
cineva: „Pilat a fost justificat pentru că şi-a spălat mâinile,” dar nu este
adevărat. El nu putea să spele cu apă sângele lui Hristos de pe mâinile lui.

Nici tu nu poţi face
aceasta. Când vei părăsi această clădire, trebuie să fii conştient că nu vei
putea ajunge în ceruri dacă nu mori faţă de păcatele tale. Sângele Lui este pe
mâinile tale, ceea ce înseamnă că nu ar fi corect să mergi aşa.

Dar a fost dată o
cale. Care era aceasta? El însuşi trebuia să moară pentru noi. Dar Dumnezeu
este Duh şi ca urmare nu poate muri. Aceasta înseamnă că a fost nevoie să
devină Om pentru ca astfel să poată muri.

Noi ştim că El S-a
arătat în trup omenesc şi ni S-a descoperit ca Om sub numele de Isus Hristos,
El fiind Mesia cel făgăduit, care a venit şi ne-a răscumpărat prin har. Aici
puteţi vedea că Dumnezeu şi Hristos este aceeaşi Persoană – Dumnezeu locuia în
Hristos – „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10.30). Şi:

Nu crezi că Eu
sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine? Cuvintele, pe care vi le spun Eu, nu le
spun de la Mine; ci Tatăl, care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale
Lui.
” (Ioan 14.10). Dumnezeu în Hristos, desigur.

Vedeţi, harul a venit
la Adam şi Eva, în grădina Eden, deşi nu era nici o cale de scăpare. Totuşi, El
a făcut una.

Daţi-mi voie să vă
spun ceva, prietenii mei păcătoşi. Poate că eşti o prostituată, un violator de
femei, un beţiv, un jucător de cărţi sau un asasin. Poate eşti un soţ infidel
sau o soţie infidelă. Poate eşti plin de pofte, sau poate spui: „O, eu am
trecut de mult linia. Nu mai am nici o şansă de salvare!” Nu, tu nu ai trecut
linia, căci dacă ai fi trecut-o nu ai fi în adunare în dimineaţa aceasta. Harul
va face o cale pentru tine, în acest ceas întunecos, cu condiţia să-L accepţi.

Adam trebuia să vrea
să-L accepte, iar tu trebuie să faci la fel. Acceptă-L!

Harul lui Dumnezeu a
existat şi în timpul lui Noe. Noe era un bărbat obişnuit, şi la fel familia
lui, dar era temător de Dumnezeu. El îl credea pe Dumnezeu. Vedeţi?

Tu nu poţi să te temi
de Dumnezeu fără să crezi. Cum ai putea să te temi de ceva în care nu crezi? Nu
este posibil.

Solomon spunea: „Începutul
înţelepciunii este frica de Domnul…
” (Proverbe 9.10). Deci numai
temându-te de Domnul, începi să ai înţelepciune.

Şi Noe se temea de
Domnul. El îl credea pe Dumnezeu, ori tocmai aceasta îl onorează: să crezi în
El. Aşa este. Iar când frica de Domnul a venit peste Noe, Dumnezeu l-a chemat
prin har şi l-a salvat pe el şi casa lui. Cine l-a salvat? Harul. Sigur că da.
Noe nu a fost salvat pentru că era bărbatul cel mai chipeş dintre toţi; nici
pentru că aparţinea la cea mai mare organizaţie; nici pentru că se îmbrăca cel
mai bine sau mai frumos; nici pentru că avea cei mai mulţi bani; nici pentru că
era un om deosebit, ci pentru că Dumnezeu a avut milă de el prin har. Vedeţi,
nu faptele lui, ci harul Domnului l-a salvat pe el şi casa lui.

Voi mai aminti pe
cineva: pe Avraam. El nu era un om deosebit, ci venea, poate, de la Babel,
dintr-o familie idolatrică şi s-a mutat în Ur. Dar în timp ce se afla acolo,
Dumnezeu i-a vorbit prin har. Nu pentru că era deosebit, nici pentru că era mai
bun decât ceilalţi, ci pentru că Dumnezeu s-a îndurat de el prin har. Biblia
arată clar aceasta. O, şi cum a încercat Avraam răbdarea lui Dumnezeu!

După ce l-a dus în
ţara în care i-a spus că i-o va da seminţei lui, Domnul i-a zis: „Să stai în
ţara aceasta şi să nu ieşi din ea!

Dar ce a făcut
Avraam? Cum a venit foametea a fugit de acolo.

Vedeţi? Dumnezeu l-a
luat şi l-a salvat pe Avraam prin har, şi tot aşa te ia şi pe tine, prin har.
O, cum încercăm şi noi răbdarea lui Dumnezeu!

Da. Astăzi suntem
sus, iar mâine suntem jos. Într-o zi credem, iar în cealaltă ne îndoim. Azi
suntem metodişti, mâine suntem baptişti. Astăzi credem în vindecarea divină,
mâine avem o durere de burtă şi nu mai ştim ce să zicem: mai credem sau nu?

Dar în ciuda tuturor
acestor lucruri, Dumnezeu ne vrea. El ne cheamă oricum. O, dacă nu ar fi fost
harul lui Dumnezeu, am fi fost terminaţi cu toţii! Sigur ca da, dar Dumnezeu ne
salvează prin har, nu prin faptele noastre.

Avraam trebuia să
rămână în Canaan, dar el a călătorit în Egipt. Vedeţi? A făcut exact ce i-a
spus Dumnezeu să nu facă, iar aceasta i-a adus numai neplăceri şi încurcături.

Totuşi, harul lui Dumnezeu s-a arătat din nou şi l-a oprit pe Faraon
să-i ia nevasta, deoarece Avraam minţise, spunând despre Sara: „Este sora
mea
”. Cu toate acestea, harul lui Dumnezeu l-a iertat pentru că s-a pocăit.
El a vrut să se pocăiască şi harul lui Dumnezeu vine la orice om care vrea să
se pocăiască. Harul Lui este cel care vă caută.

Acest lucru este
valabil şi pentru voi, cei care aţi alunecat de pe cale. Harul Său vă mai caută
încă, iar dacă vreţi să vă pocăiţi, harul lui Dumnezeu este suficient ca să vă
primească.

Uitaţi-vă cum l-a
adus înapoi pe bătrânul Avraam care a fost salvat prin har, nu prin faptele
lui. Da, Avraam a fost salvat prin credinţă, prin har.

Haideţi să luăm
Israelul, căci am aici câteva notiţe la care vreau să mă refer. Dacă vă
interesează, vă veţi putea nota textele.

Dumnezeu i-a spus
poporului Său: „Dacă nu vă veţi uni cu idolatria şi vă veţi îndepărta de
ceremoniile păgâne, dacă Mă veţi iubi şi veţi păzi poruncile Mele, Mă voi
îngriji în toate lucrurile de voi, vă voi hrăni, vă voi călăuzi şi vă voi duce
într-o ţară unde curge lapte şi miere.”

Oare nu aşa îi spune
şi un tânăr viitoarei lui soţii? „Dacă vei fi o soţie bună şi te vei îngriji de
casă, dacă-mi vei fi fidelă, dacă vei fi o mamă bună şi vei face toate
lucrurile cu credincioşie, voi munci până îmi vor sângera mâinile, ca să-ţi
asigur tot ce ai nevoie.”

O, dar gândiţi-vă ce
se întâmplă dacă femeia face toate lucrurile pe dos? Atunci este nevoie de har
pentru ca acea familie să nu se destrame. O, Dumnezeule, este nevoie de harul
Tău pentru ca o asemenea familie să rămână împreună. Şi eu vă spun: dacă nu ar
fi fost harul Său, noi am fi fost pierduţi cu toţii.

Dar ce a făcut
Israelul? Ei nu au păstrat făgăduinţa, iar urmarea a fost că toată generaţia
aceea a pierit în pustie. Totuşi, Dumnezeu i-a hrănit, i-a iubit, şi i-a
călăuzit. De ce? Din pricina harului Său.

Harul Său s-a
revărsat din belşug peste ei, dar pentru că n-au avut privirea aţintită la
făgăduinţă, nu L-au putut valorifica, adică nu au putut intra în ţară.

Nici biserica de
astăzi nu valorifică harul care-i este dat, dar El îl ţine pentru că vrea o
biserică ascultătoare, un popor care să ţină Cuvântul Său şi să stea pe Adevăr.

El nu vrea un popor
care să spună: „Sunt la fel de bun ca tine. Sunt metodist; sunt baptist; sunt
catolic sau sunt prezbiterian”. Acela nu este har, ci dovedeşte că acolo este
ceva pe dos.

Dar un om care
citeşte Cuvântul lui Dumnezeu şi vede că trebuie să fie umplut cu Duhul Sfânt,
crede şi-L ia pe Dumnezeu pe Cuvânt. Da, el va lua Cuvântul exact cum este
scris.

Este la fel ca în
problema botezului. În Biblie nu se vorbeşte despre nici o persoană care ar fi
fost stropită. Aşa ceva nu există şi totuşi oamenii o fac. Nu veţi găsi nici un
text care să arate că cineva ar fi fost botezat în Numele Tatălui, Fiului şi
Duhului Sfânt, ci toţi au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos, dar iau
aminte ei? Noi am văzut ce s-a întâmplat de-a lungul epocilor Bisericii, dar
vedeţi voi, Dumnezeu doreşte pe cineva care să-L asculte.

Dacă botezul prin
stropire sau cel făcut în titlurile lui Dumnezeu, nu sunt pomenite în Biblie,
înseamnă că este o doctrină făcută de oameni. Vedeţi? Înţelegeţi cât de greşită
este biserica? Dar nu acest lucru contează, ci important este că puteţi fi
corectaţi prin faptul că prin harul său, Dumnezeu v-a descoperit Adevărul. Tot
ce trebuie să faceţi voi, este să păşiţi.

Amintiţi-vă de marele
conducător Moise. Dumnezeu ar fi trebuit să-l omoare atunci când a lovit
stânca, aducându-şi slavă prin faptul că a spus: „Vedeţi ce pot să fac?” El a
lovit stânca o dată, dar pentru că nu a curs apă, a lovit-o şi a doua oară. Ce
a făcut prin aceasta? A mărturisit că Hristos este neputincios, pentru că acea
Stâncă era Hristos. El este piatra din capul unghiului şi a fost lovit.

Amintiţi-vă că
Dumnezeu i-a spus lui Moise în Exod 17.5:

Treci înaintea
poporului…

Iată, Eu voi sta
înaintea ta pe stânca Horebului; vei lovi stânca, şi va ţâşni apă din ea, şi
poporul va bea
.”
Moise a lovit stânca şi apa a curs din belşug.

Dar în Numeri 20.8
Dumnezeu i-a zis lui Moise: „Ia toiagul, şi cheamă adunarea, tu şi fratele
tău Aaron. Să vorbiţi stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă.

Moise a vrut să arate
însă că are puţină autoritate, puţină putere, aşa că a spus: „Ascultaţi,
răzvrătiţilor! Vom putea noi oare să scoatem apă din stânca aceasta?
” (v.
10).

Dumnezeu ar fi
trebuit să-l omoare, ar fi trebuit să-l separe chiar acolo, pentru că a
încălcat Legea lui Dumnezeu. Hristos trebuia să fie lovit o singură dată, dar
acum trebuia să fie lovit şi a doua oară.

El a fost răstignit o
dată, iar noi vorbim Stâncii şi Ea ne dă apă vie.

Haideţi să-l privim
puţin pe acest profet bătrân care avea 120 de ani.

Cineva mi-a spus:
„Dumnezeu nu este drept, căci după ce l-a purtat pe Moise 40 de ani prin
pustie, în fruntea acelui popor, nici măcar nu i-a permis să intre în ţara
făgăduită.”

„Nu este aşa”. Nu, El
nu l-a abandonat pe Moise, ci l-a dus în ţara făgăduită. Cam 700 de ani mai
târziu, el a fost văzut pe muntele schimbării la faţă, stând de vorbă cu Isus
înainte ca El să meargă la Calvar. Acolo a stat Moise şi Ilie, ceea ce însemna
că nu era mort, ci trăia. Dumnezeu nu l-a părăsit.

Acum priviţi. Înainte
ca să moară, în acea dimineaţă, el s-a urcat pe muntele Nebo. Şi-a pus mantaua
peste Iosua, apoi i-a poruncit să stea neclintit pe acele principii. Şi după ce
s-a urcat pe vârful Muntelui Nebo, sus la Pisga, Dumnezeu i-a zis: „Priveşte ţara!
Eu vreau s-o vezi. Puteai să intri în ea, dar îţi aminteşti ce ai făcut acolo,
lângă stâncă, în acea zi? Ţi-ai adus slavă ţie însuţi.”

Cred că aceasta este
problema şi cu cei mai mulţi dintre oamenii de astăzi. Merg la Stâncă şi-şi
aduc slavă lor, nu Domnului.

Dar observaţi! Când
era gata să moară, Moise a privit şi iată că Stânca era lângă el, aşa că s-a
urcat pe Ea, iar Dumnezeu l-a luat şi l-a îngropat. Dar trebuia să învie,
pentru că altfel nu ar fi putut apărea alături de Isus.

El este un tip spre
Hristos. Vedeţi, harul lui Dumnezeu i-a oferit Stânca, iar dovada este că după
câteva sute de ani a stat pe muntele schimbării la faţă.

Când mă gândesc la
Moise şi la Avraam, la toate greşelile lor…

Dar când a scris
despre Avraam, Pavel nu a spus nici un cuvânt despre necredinţa lui, ci a zis:
El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui prin necredinţă, ci, întărit prin
credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu…
” (Romani 4.20).

Rugăciunea mea
înaintea harului lui Dumnezeu, este ca şi despre mine să se scrie la fel; să
nu-mi ţină în seamă greşelile, ci să ţină în seamă numai ceea ce am vrut să fac
pentru El. Cum este posibil acest lucru? Prin faptul că El mă va privi prin
harul Său. Aceasta este ceea ce-mi dă nădejde, căci dacă ar privi la meritele
mele, nu aş avea nici o şansă – nici eu şi nici voi, căci depindem în totul de
harul Său. Da, eu depind de harul Său.

Dar ce putem spune
despre David? Acel mare luptător despre care Dumnezeu spunea că este un om după
inima Lui. Cum a fost posibil să pună la cale moartea lui Urie, unul dintre cei
mai credincioşi soldaţi ai săi, ca să-i ia apoi soţia? Urie era un prozelit
hetit şi îl iubea pe David. El a văzut ungerea care era peste David, încă din
vremea când era doar un fugar şi l-a urmat cu credincioşie, deoarece ştia că într-o
zi avea să ajungă la putere.

Sunt foarte bucuros
pentru că astăzi sunt şi eu doar un fugar, un pribeag, dar într-o zi, Hristos,
Cel pe care-L urmez cu credincioşie, va fi Împărat. Ungerea este pe El, peste
mesajul venirii Lui şi El va fi Împărat.

Şi ce au făcut acei
viteji ai lui David? Într-o zi, el stătea şi tânjea după o gură de apă de la
fântâna Betleemului, unde obişnuia să meargă pe vremuri cu oile. Şi ştiţi ce?
Trei dintre acei viteji şi-au croit drum tăind în carne vie, doar ca să-i aducă
o găleată cu apă domnului lor.

O, Dumnezeule,
lasă-mă să iau Sabia Cuvântului şi să tai cale prin orice organizaţie ca să
aduc botezul în Numele Domnului Isus Hristos, puterea învierii şi Duhul Sfânt
înapoi la oameni, pentru că El vine în putere. El va sta singur, dar va tăia
cale prin orice organizaţie, prin orice teorie, prin orice crez omenesc, până
va aduce înapoi, la Salvator, oaia pierdută; până va aduce înapoi învăţătura
Bibliei, pe Isus Hristos care este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Priviţi-l pe David.
Cum a fost posibil să ia soţia lui Urie, pe frumoasa Bat-Şeba, când el avea
încă alte cinci sute ale lui? Dar el a văzut-o făcând baie şi aceea s-a datorat
neglijenţei ei. A uitat să tragă jaluzelele deşi ştia că regele îşi făcea în
fiecare zi plimbarea pe acolo.

Aceasta este problema
şi astăzi, datorită faptului că femeile ies goale pe stradă, mai bine zis,
aproape goale. Este o ruşine! Şi se mai miră că bărbaţii fluieră după ele!
Adevărul este că ele sunt conştiente de ceea ce fac, dar procedează astfel
pentru că acest lucru este în inima lor. Este posibil ca o tânără să fie curată
ca un crin, adică fecioară, dar dacă se îmbracă astfel, înseamnă că peste ea
este un duh rău, este ungerea Diavolului care o foloseşte ca să trimită
sufletul cuiva în iad, iar ea va fi judecată într-o zi pentru aceasta.

Nu uitaţi că Biblia
spune că dacă cineva „se uită la o femeie, ca s-o poftească, în inima lui a
şi preacurvit cu ea.
”  (Matei 5.28).

O, soră, iar tu să nu
uiţi că vei fi răspunzătoare de curvie chiar dacă nu ai săvârşit niciodată
acest act cu fapta. De ce aceasta? Pentru că acel păcătos te-a dorit din
pricina felului în care te-ai îmbrăcat. Prin aceasta, tu eşti vinovată de
curvie, şi vei răspunde în ziua judecăţii.

În cartea Sa este
scris: „A comis adulter cu John Doe.” (dau un exemplu).

„O, jur că n-am trăit
decât cu soţul meu!”

„Da, dar prin felul
cum te-ai îmbrăcat, ai făcut ca acest bărbat să comită curvie în inima lui. Din
cauza aceasta, eşti vinovată de curvie cu el.”

Bat-Şeba a greşit la
fel ca Eva, dar Adam a fost şi el inclus. Eu strig mai mult împotriva femeilor,
dar acum vreau să vă spun ceva, vouă, fiilor de Dumnezeu, care ştiu că sunteţi
sexul tare. Voi sunteţi deasupra femeii, aşa că ar trebui să vă purtaţi cum se
cuvine şi să nu încercaţi să le biruiţi prin puterea voastră. Nu luaţi o tânără
ca să-i distrugeţi viaţa, ci purtaţi-vă ca nişte adevăraţi fii de Dumnezeu.
Spuneţi-i că este greşit ce face şi purtaţi-vă ca un fiu de Dumnezeu, căci ea
este sora voastră. Da, domnilor.

Nu încercaţi să
faceţi ca aceşti aşa-zişi fii de Dumnezeu de astăzi, care aparţin de aceste
biserici şi, care iau orice fată tânără afară. Să nu uitaţi că acea femeie a
ajuns atât de imorală pentru că a fost sedusă de un bărbat căsătorit. Păcat
este cel care face toate acestea, iar noi ar trebui să murim din pricina
acestor lucruri.

Când David a săvârşit
acel păcat, ar fi trebui să moară. Natan a venit la el şi l-a întrebat:

„David, totul este
bine?”

„Sigur că da”, a
răspuns el, căci credea că fapta lui va rămâne ascunsă.

David era marele
împărat al lui Israel şi era înconjurat de generali viteji, iar vrăşmaşii erau
ţinuţi departe de graniţele ţării, ceea ce înseamnă că totul era în ordine. Dar
în ascuns, el săvârşea un păcat, şi pentru că Bat-Şeba rămăsese însărcinată, poruncise
uciderea soţului ei. Când Ioab i-a dat de veste că Urie este mort, David s-a
gândit:

„Acum totul este în
ordine. O am pe soţia lui şi în curând îmi va dărui un fiu.” Dar noi ştim că
copilul s-a îmbolnăvit şi a murit, iar el a rămas cu Bat-Şeba pe care între
timp o luase de nevastă.

Dar să revenim la
vizita prorocului Natan.

El a păşit în faţă şi
l-a întrebat pe împărat: „David, cum merg lucrurile? Totul este bine?”

„O, este bine,
slujitorule al lui Dumnezeu! Să trăieşti veşnic, aleluia!” Da, el se gândea că
totul este ascuns, deci că e în ordine.

Dar tu nu poţi
ascunde nimic de Dumnezeu, căci El ştie ce gândeşti chiar în clipa aceasta.
Marele Duh Sfânt, care este prezent în această dimineaţă în mijlocul nostru,
ştie tot ce gândiţi, cine sunteţi, de unde veniţi, ce aţi făcut, etc., pentru
că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci.

Astfel, Dumnezeu l-a
trimis pe Natan la David. El i-a descoperit prorocului Său tot ce făcuse David,
aşa că Natan  i-a zis împăratului:

Într-o cetate
erau doi oameni, unul bogat şi altul sărac.

Bogatul avea foarte
multe oi şi foarte mulţi boi.

Săracul n-avea nimic
decât o mieluşea, pe care o cumpărase; o hrănea, şi o creştea la el împreună cu
copiii lui; ea mânca din aceeaşi bucată de pâine cu el, bea din acelaşi pahar
cu el, dormea la sânul lui, şi o privea ca pe fata lui.

A venit un călător la
omul acela bogat. Şi bogatul nu s-a îndurat să se atingă de oile sau de boii
lui, ca să pregătească un prânz călătorului care venise la el; ci a luat oaia
săracului, şi a gătit-o pentru omul care venise la el.
” (2 Samuel 12.1-4).

Pilda aceasta arăta
chiar ce făcuse David. El avea 500 de neveste, dar când a văzut-o pe nevasta
lui Urie, în loc să ia una din nevestele lui ca să-şi satisfacă poftele, a luat
nevasta lui Urie, pe care l-a ucis apoi, când a aflat că Bat-Şeba este
însărcinată. Vedeţi?  David nu ştia ce
spune şi era gata să rostească judecata.

Aşa suntem noi. Putem
să-l judecăm pe celălalt, dar când este vorba despre noi, o, e cu totul
altceva!

David a strigat: „Viu
este Domnul că omul acela este vrednic de moarte!
” (v. 5).

Atunci bătrânul
proroc şi-a plecat privirea şi a spus cu tristeţe: „Tu eşti omul acela.”,
după care a adăugat: „Nu vei muri pentru aceasta”. Vedeţi harul? Duhul
l-a mişcat imediat pe proroc, salvându-i viaţa lui David.

Harul. „Nu vei
muri, dar sabia nu se va depărta niciodată din casa ta, pentru că ai dispreţuit
Cuvântul Meu!

Ce l-a salvat pe
David când chiar buzele lui au rostit sentinţa? „…omul care a făcut lucrul
acesta este vrednic de moarte.
” Harul.

Astfel, omul lui
Dumnezeu i-a spus: „Nu vei muri pentru aceasta (harul)”. O, Doamne!

Unde am fi fost cu
toţii dacă nu era harul?

Harul suveran poate
fi dat numai de Cel ce este Suveran, adică de Dumnezeu. De aceea, fiind
suveran, harul nu trebuie să întrebe pe nimeni, ci poate face ce vrea. Nu e
minunat?

El nu trebuie să
întrebe: „Pot să fac asta?” sau: „Asta s-o fac?” sau: „Oare pot?”, ci o face
pur şi simplu, pentru că e harul  lui
Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care El poate să-l salveze pe cel mai
josnic, pe cel mai imoral şi pe cel mai murdar om; şi-l poate vindeca pe cel
mai bolnav. Aleluia!

El poate salva un
nenorocit ca mine. Şi a făcut-o. Ce este aceasta? Harul Lui. Nu contează că
William Branham este fiul unui beţiv. Harul m-a salvat.

Poate zici: „Eu sunt
fiica unei femei stricate!” Nu contează, harul lui Dumnezeu te poate salva. El
este suveran, nu trebuie să întrebe pe nimeni nimic. Amin. O, mă bucur atât de
mult pentru aceasta! Aleluia!

El poate lua cel mai
josnic păcătos şi să îl facă alb ca zăpada. Nu trebuie să întrebe pe nimeni, ci
poate face tot ce vrea pentru că e suveran.

Acest lucru a fost
dovedit la cruce. Acolo era cel mai josnic tâlhar şi desigur, merita să moară.
Niciodată nu s-a gândit la Dumnezeu, dar când era atârnat pe cruce, printre
buzele lipite de sânge închegat, au ieşti câteva cuvinte: „Doamne, ai milă
de mine şi adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta.
” (Luca
23.42).

Imediat harul a luat
conducerea şi a spus: „Adevărat îţi 
spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.
” (v. 43).

Cine a făcut aceasta?
Harul. Cum s-ar fi putut ajuta acel tânăr? Nu mai mult decât s-a putut ajuta
Adam sau Eva; nu mai mult decât vă puteţi ajuta voi; nu mai mult decât mă pot
ajuta eu, dar harul lui Dumnezeu poate face ceva pentru noi, şi face.

Suveranitatea harului
a mers la acel tânăr muribund şi i-a zis: „Astăzi va fi cu Mine în rai.”
Gândiţi-vă, cât este de minunat.

Dragostea şi harul
sunt surori gemene chiar. Astfel, nu este posibil să ai har fără să ai
dragoste, aşa că înainte de a avea har, trebuie să ai dragoste; înainte ca să
poţi ajuta pe cineva, trebuie să-l iubeşti. Vedeţi? Altfel nu se poate.

Deci dragostea şi
harul sunt una; nu putem s-o avem pe una fără cealaltă.

Dumnezeu a iubit
atât de mult lumea, încât L-a dat pe singurul Lui Fiu ca s-o scape
.” (Ioan
3.16). Apoi a turnat harul Său în inimile noastre, prin Duhul Sfânt. Vedeţi? Nu
se poate dragoste fără har, sau har fără dragoste.

Cel care ne salvează
este harul lui Dumnezeu. Harul Său a adus în vieţile noastre har, prin
dragostea pe care a avut-o pentru noi.

Dar nu uitaţi: harul
nu poate fi nici cumpărat, nici vândut, ci El se primeşte în dar de la Cel ce e
suveran. Da, domnilor.

Tu nu poţi negocia
pentru el. Nu poţi spune: „Doamne, dacă vei face cutare şi cutare lucru, eu voi
face aşa şi aşa!” Voi nu puteţi face aşa ceva, pentru că Dumnezeu nu face
asemenea înţelegeri. Voi nu puteţi să trageţi nimic de la El, ci Dumnezeu vă dă
ceea ce vrea El însuşi, prin harul Său, căci Cuvântul spune clar „nu atârnă
nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.

(Romani 9.15). Asta este.

Nu demult a venit la
mine un băiat metodist şi a primit Duhul Sfânt. De fapt sunt doi, nu unul. Şi
într-o zi, ei au venit şi m-au întrebat: „Frate Branham, acum când am fost
salvat şi am primit Duhul Sfânt, trebuie să stăruim după daruri?”

„Să nu faceţi aşa
ceva!” le-am răspuns.

De ce aceasta? Pentru
că Dumnezeu dă darurile Sale prin harul Său suveran, fără pocăinţă: „Căci
lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi chemarea făcută.
” (Romani 11.29).

Necazul este că
primul lucru pe care ştiţi să-l faceţi, este să umblaţi după ceva: „Dumnezeule,
fă-mă predicator! Fă cutare şi cutare cu mine!” Şi ce ajungeţi? O cămaşă bine
scrobită. Asta-i tot. Da, ajungeţi la vreo teologie omenească, în vreo
organizaţie şi cu asta sunteţi gata.

Lăsaţi-L însă pe
Dumnezeu să facă chemarea, căci atunci, Dumnezeu vă va chema; vă va sfinţi, vă
va da ceea ce vrea şi vă va folosi după voia Sa. Da, domnilor.

Voi nu puteţi negocia
cu privire la har. Nu, domnilor! Nu-L puteţi cumpăra sau vinde, pentru că
Dumnezeu nu face comerţ cu harul Său.

Tu nu poţi spune:
„Doamne, voi merge la biserica aceea metodistă (sau penticostală), pentru că e
cea mai mare. Voi face asta, dacă îmi vei da cutare sau cutare lucru!” Nu, noi
nu ne putem tocmi cu El. Nu, domnilor! De ce? Pentru că Cuvântul spune:

Tot ce-Mi dă
Tatăl, va ajunge la Mine…
” (Ioan 6.37). Şi: „Nimeni nu poate veni la
Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis
”. (v. 44). Dacă acest lucru
nu este valabil pentru tine, atunci vei deveni doar un membru al acelei
biserici mari şi nimic mai mult, căci nu vei fi salvat. De ce? Pentru că numai
harul te poate salva.

Talentele noastre nu
au nici o valoare în faţa harului. Faptul că eu sunt predicator, nu mă poate
salva. Nu, nu, ci doar harul Său este Cel ce mă poate salva. Înţelegeţi?

Faptul că predic
Evanghelia nu mă salvează; şi nici vorbirea în limbi nu poate face aceasta.
Vreţi dovada? Ascultaţi: „Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi
îngereşti; chiar dacă aş înţelege toate tainele lui Dumnezeu
(dacă aş fi
predicator); chiar dacă aş avea toată credinţa aşa încât să mut şi munţii,
nu sunt nimic dacă nu am dragoste..
”, iar dragostea este har, căci harul
lui Dumnezeu face toate lucrurile. (vezi 1Corinteni 13.1-2).

Unii dintre voi aveţi
talent aşa cum au aceşti „regi” ai rock-ului. După ce sâmbăta ei cântă şi
dansează toată noaptea rock, duminică dimineaţa îşi iau o mutră evlavioasă şi
vin în adunare, unde cântă imnuri creştine, crezând că în felul acesta vor
ajunge în rai. Aceasta mă îmbolnăveşte pur şi simplu. Aş putea spune o mulţime
de nume, dar n-o voi face pentru că aceste benzi merg în toată lumea. Voi ştiţi
însă despre cine este vorba.

Nu demult, un băiat
de la Hollywood a refuzat să sărute o fată pentru că era împotriva religiei lui
să facă aceasta, dar acest lucru nu-l opreşte să facă filme cu rock şi alte
lucruri ruşinoase. Ce crede el, că va putea lua cei 30 de arginţi, ca Iuda, iar
apoi să primească şi harul lui Dumnezeu? Nu va obţine nimic altceva decât un
loc în iad, pentru că harul lui Dumnezeu nu poate fi câştigat nici prin bani,
nici prin talente, ci El este suveran.

Ce pot face eu? Să
vin la El aşa cum sunt: gol, nenorocit şi rănit de cel rău. Asta-i tot. Şi nu vin
pentru că aşa vreau eu, ci pentru că mă aduce harul Său.

Şi aş vrea să vă mai
spun ceva. Bisericile acestea mari se gândesc: „Vom construi cea mai mare
clădire din oraş, apoi vom înfiinţa o Societate de Ajutorare, care va aduna
haine pentru cei săraci şi le vom trimite peste ocean. Îi vom hrăni pe cei
săraci şi vom face asta şi cealaltă.”

Dar ştiţi ce a spus
Pavel? „Şi totuşi nu sunteţi nimic!”

Ei spun: „Noi suntem
o organizaţie veche. Avem aproape două mii de ani!” sau: „Noi venim de cinci
sute de ani, iar John Wesley, Alexander Campbell, sunt fondatorii bisericii
noastre. Aleluia!”

Ei bine, Isus Hristos
este Cel care a fondat biserica Sa. El este Cel care le-a spus apostolilor să
aştepte în cetate până vor primi o putere de sus, adică pe Duhul Sfânt, dar voi
puteţi să aparţineţi de Biserica Penticostală şi să fiţi pierduţi. De ce
aceasta? Pentru că penticostalii nu sunt cu nimic mai buni decât ceilalţi.
Acesta este adevărul.

Şi nu uitaţi:
Dumnezeu are o singură Biserică – aceea în care te naşti prin botezul Duhului
Sfânt: „căci printr-un singur Duh, am fost botezaţi ca să alcătuim un singur
trup.
” (1Corinteni 12.3). Aşa este. Aceasta este singura posibilitate de
salvare, dar oamenii cred că pot primi prin meritele lor:

„Păi, eu am făcut
seminarul şi am învăţat!”

O, aceasta nu
înseamnă nimic! Tu nu poţi cumpăra harul lui Dumnezeu.

Înainte de a încheia,
lăsaţi-mă să vă spun o istorioară.

Odată era un împărat
puternic, ce avea un singur fiu. Şi iată că într-o zi, un ucigaş i-a ucis
băiatul. Imediat a fost dat în urmărire, iar până la urmă a fost prins. După
aceea, a urmat procesul şi apoi sentinţa.

O, era un lucru
îngrozitor! El îl omorâse pe fiul împăratului şi ştia bine ce îl aşteaptă.

Fusese închis într-o
celulă din mijloc, iar uşile au fost ferecate cu grijă, la fiecare din ele
fiind puse santinele. Stătea acolo aproape gol, având pe el doar un şorţ şi era
flămând pentru că nu primise nimic de mâncare; iar la proces primise sentinţa
cea mai grea: condamnarea la moarte. Zadarnic a încercat să-l convingă pe
judecătorul care a pronunţat sentinţa că este nevinovat, căci totul a fost
degeaba! „Ştiu că am făcut o faptă rea, dar îmi pare rău! Aş fi vrut să nu se
întâmple niciodată acel lucru. Am făcut-o într-un moment de criză, dar îmi pare
atât de rău…”

Şi într-o zi,
împăratul s-a dus să stea de vorbă cu acel întemniţat care-i omorâse fiul.

Când a intrat în
celulă, a văzut un tânăr slab, care zăcea într-un colţ, cu faţa plină de
lacrimi şi cu ochii adânciţi în orbite. Buzele îi erau albe de atâta sete…

Privindu-l, împăratul
i-a zis:

„Ridică-te!”

El s-a ridicat, iar
împăratul i-a zis:

„De ce mi-ai ucis
fiul? Ce rău ţi-a făcut ca să merite o moarte atât de îngrozitoare; să fie
străpuns cu suliţa?”

„Nu mi-a făcut nimic,
domnul meu, nici cel mai mic lucru. Eu port toată vina şi l-am ucis din
invidie. L-am străpuns deşi era nevinovat, de aceea merit să mor sub dreptatea
voastră, alteţă. Îmi dau seama de fapta mea şi îmi merit pedeapsa, dar există
un lucru de care mă căiesc şi pentru care plâng cu amar, şi aceasta pentru că
l-am ucis pe acel vlăstar împărătesc fără să aibă nici o vină.”

Atunci împăratul s-a
întors spre cel care îl însoţea şi  i-a
spus:

„Distrugeţi toate
dovezile acuzatoare (voi ştiţi: „Aruncaţi-le în „marea Uitării”), spălaţi-l şi
aduceţi-l sus, căci voi trimite o mantie peste el.

Peste puţin timp o
limuzină mare a oprit la poarta închisorii; un covor a fost întins de la uşa ei
până la uşa celulei, iar împăratul stătea lângă maşină şi aştepta. Când a
apărut tânărul i-a zis:

„Vino, fiul meu, căci
te voi lua cu mine la palat.” I-a pus mantia pe umeri, apoi a adăugat:

„De azi înainte tu
eşti fiul meu.”

De ce a făcut
aceasta? Pentru că i-a fost milă de el. Da, acesta este harul.

Acela am fost eu;
acela ai fost tu. Noi L-am omorât pe Fiul lui Dumnezeu, L-am străpuns cu
păcatele noastre. Da, noi eram străini, mizerabili, murdari şi goi, zăcând în
închisorile lumii, dar Dumnezeu ne-a spălat prin sângele singurului Său Fiu şi
ne-a curăţit, după care ne-a dat „mantaua” Duhului Sfânt. Şi acum, marea
trăsură a lui Dumnezeu aşteaptă la uşă, iar într-o zi, vom merge acasă, pentru
a locui pe vecie cu El.

Toate dovezile
acuzatoare vor fi distruse, aşa că nu vom mai putea fi judecaţi. El a luat
toate păcatele noastre şi le-a aruncat în „marea uitării”, deci nu e de mirare
că putem cânta:

O, har măreţ, ce
dulce eşti,

Că ai salvat un
nenorocit ca mine.

Acela a fost ceasul
în care,

Întâi am crezut.

Prietene, nu ai vrea
ca acesta să fie şi ceasul îndurării pentru tine? O, fie ca acesta să fie
ceasul în care „întâia dată aţi crezut”! Hotărâţi-vă şi spuneţi: „Doamne
Dumnezeule, eu sunt vinovat, şi îmi dau seama că am nevoie de har ca să fiu
salvat. Singur nu mă pot salva, ci sunt pierdut; sunt total neajutorat şi fără
nici o nădejde; fără Dumnezeu, fără milă, fără Hristos în lume. Vrei să Te
înduri de mine, o, Doamne, şi să mă scoţi din această celulă a închisorii
păcatului în care mă aflu astăzi? O, Te rog să ai milă de un păcătos ca mine!”

Ridicaţi mâna şi
spuneţi: „Doamne Dumnezeule, eu sunt persoana care are nevoie de harul Tău!”

Spuneţi: „Frate
Branham, nu vrei să te rogi pentru mine, pentru că eu cred.”

Dumnezeu să vă
binecuvânteze, acolo, în spate.

Spuneţi: „Frate
Branham, aminteşte-mă în rugăciune şi pe mine.” Dumnezeu să te binecuvânteze,
doamnă. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

O, cred că s-au
ridicat deja 15-20 de mâni!

Acum, în timp ce stăm
cu capetele plecate, mă voi ruga pentru cei care aţi ridicat mâna. Nu avem loc
aici la altar, dar este bine dacă staţi în picioare, toţi cei care aţi ridicat
mâna şi vreţi să mă rog pentru voi.

Nu uitaţi că s-ar
putea să vină o zi când harul nu va mai fi şi atunci va fi prea târziu. Acum
mai este încă har.

O, Dumnezeule, Tatăl
Domnului nostru Isus Hristos, care L-ai ridicat dintre cei morţi pe Salvatorul
nostru, pe El, care este acum în slavă şi L-ai trimis pe Duhul Sfânt al lui
Hristos peste noi.

Dumnezeule, mă rog
pentru aceşti oameni care stau aici, în picioare. Tu ai spus în Cuvântul Tău: „…pe
orişicine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea
Tatălui Meu care este în ceruri…
” (Matei 10.32). O, ce zi va fi aceea în
care va avea loc judecata?

Doamne, ei au ridicat
mâna pentru că vor ca păcatele lor să meargă înainte la judecată, şi să nu îi
urmeze. Ei stau aici pentru că doresc să-şi mărturisească păcatele, căci ştiu
că au făcut ce este rău înaintea Ta, şi vor să Te accepte ca Mântuitorul lor
personal.

Tu eşti Cel care
cercetezi adâncul inimii şi ştii totul despre ea, de aceea, Te rog Tată, să
răspunzi la cererile lor. Îndură-Te şi salvează-i!

Ei sunt cununa
micuţului mesaj din dimineaţa aceasta, a harului Tău, care ne apucă şi ne duce
mai departe, fără să privească la ce am făcut. Dăruieşte-le har ca să-L poată
primi pe Isus Hristos ca Mântuitor personal.

Ei au făcut fapta,
pentru că atunci când Duhul Sfânt le-a cerut să se ridice în picioare, au
ascultat, de aceea, Te rugăm să-Ţi ţii promisiunea, căci ai spus că „Nimeni
nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl
” şi: „tot ce-Mi dă Tatăl
va ajunge la Mine
”.

…cine ascultă
cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la
judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.
” (Ioan 6.44, 39 şi 5.24).

Doamne, pe baza
acestor texte din Scriptură, care sunt propriile Tale cuvinte, Te rugăm să îi
primeşti. Da, Tu ai spus că cine va asculta cuvintele Tale şi va crede în Cel
ce Te-a trimis, nu va mai merge la judecată, ci trece din moarte la viaţă. De
ce? Pentru că a crezut; pentru că a primit har.

O, Dumnezeule, cât
Îţi suntem de recunoscători pentru aceasta!

Te rugăm să-i ţii cu
viaţă şi să-i ajuţi să se boteze chemând Numele Domnului. Îndură-Te, Doamne, şi
şterge toată vina păcatelor lor.

Tată, Tu ştii cum mi
s-a arătat acel mare Înger, vineri dimineaţa şi cunoşti mesajul pe care mi l-a
dat când s-au arătat cele trei curcubee.

Fie ca Dumnezeu care
mi s-a arătat acolo, să-l salveze chiar acum pe poporul Său. Îi încredinţez pe
braţul Tău şi cred că Îţi vei împlini făgăduinţa, astfel ca în ziua aceea măreaţă
să-i pot întâlni acolo, fără nici o pată sau zbârcitură pe sufletele lor.

Îndură-Te şi
primeşte-i, pentru că Ţi-i dau în Numele lui Isus. Amin.

Dumnezeu să vă
binecuvânteze.

Acum, în timp ce vă
aşezaţi, cei care sunteţi creştini şi staţi în apropierea celor pentru care
ne-am rugat, daţi mâna cu ei, vorbiţi-le şi invitaţi-i la biserică.

O, nu-i aşa că e
minunat? Îl iubiţi? În timp ce vom cânta, aş vrea să vă strângeţi mâinile şi să
ziceţi: „Dumnezeu să te binecuvânteze, călătorule!”

(În timp ce cântă,
fratele Branham şi adunarea, dau mâna unii cu alţii).

Nu-i aşa că e
minunat? Îl iubiţi? O, mă gândesc cât este de minunat!

Acum, gândiţi-vă că
această Biblie este Adevărul lui Dumnezeu şi că ea vă învaţă că Isus Hristos
este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Aş vrea să vă întreb
ceva. Dacă El este Acelaşi (Domnul să mă ierte dacă greşesc prin faptul că
spun: „Dacă”)…deci, dacă El este acelaşi, cum ar trebui să procedeze? Exact
aşa cum a făcut în trecut, este adevărat?

Acum este o diferenţă
între felul cum este El aici în această dimineaţă şi felul în care a fost
printre oamenii din Galilea, în acel timp, pentru că atunci era într-un trup de
carne. Din pricina aceasta a fost înălţat şi stă la dreapta Celui Prea Înalt,
făcând mijlocire pentru noi. Nu uitaţi, El nu poate face nimic pentru noi, până
nu-L acceptăm mai întâi, până nu credem că El este Marele Preot al mărturisirii
noastre. Vedeţi, El nu poate face nimic până nu mărturisim că El a făcut-o.

Poate mergeţi la
altar şi vă rugaţi toată noaptea, dar nu aţi câştigat nimic, dacă mai întâi nu
credeţi că El vă iartă. Abia apoi vă ridicaţi.

Voi, cei care abia
v-aţi întors, care odinioară aţi trăit în mocirla păcatului, credeţi că sunteţi
salvaţi prin har, nu-i aşa? Ce v-a făcut să ridicaţi mâinile? Credinţa. Acum
voi credeţi că sunteţi creştini şi veţi trăi deasupra lucrurilor care v-au
înrobit cândva.

Dacă vreţi să vă
ridicaţi mai sus, trebuie să aveţi mai multă credinţă, căci cu ea, imposibilul
devine posibil. Da, toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cei ce cred. Aşa
este.

Adevărat vă spun
că, dacă va zice cineva muntelui acestuia: „Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi
dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se va face, va avea
lucrul cerut.
” (Marcu 11.23).

Acum, Isus Hristos
locuieşte în oameni.

Odată, Hristos era
într-un stâlp de foc, şi noi credem că El este IeHoVaH Dumnezeu.

Aceasta a încercat să
ne spună şi Îngerul.

Atunci El era Tatăl
lui Israel, al unui popor.

Apoi a venit şi a
locuit printre poporul Său, ca Hristos. Este adevărat? Hristos este Fiul lui
Dumnezeu.

Acum El este Hristos,
Duhul Sfânt, adică Ungerea. Hristos înseamnă „Cel uns”, şi Cel uns peste
oameni, Hristos în noi, este Duhul Sfânt. Este Hristos cu noi şi în noi,
credeţi aceasta?

Acum aş vrea să staţi
câteva momente liniştiţi şi smeriţi. Este El acelaşi?

De curând am primit
un telefon şi cineva mi-a spus că oamenii umblă printre scaune şi alte lucruri
de felul acesta. Vom vorbi despre aceasta mai târziu, sau cu altă ocazie.

I-am spus lui Billy
că dacă sunt mulţi bolnavi care doresc rugăciune, să împartă numere de
rugăciune. Cred că a făcut aceasta. Spun aceasta, pentru că după ce s-a
întâmplat un anumit lucru, în ultimele 2-3 luni, slujba a ajuns într-un punct
când era să-mi scape din mână.

Ei au putut să vadă
darul deosebirii care vorbea şi spunea oamenilor tainele inimilor, exact cum a
făcut Domnul nostru când era aici pe pământ. Cred că aţi văzut cu toţii
aceasta. Câţi dintre cei care sunteţi aici, L-aţi văzut la lucru? Să vă văd
mâinile.

O, nu L-aţi văzut
lucrând? Da, este printre noi un grup care nu L-a văzut lucrând. Bănuiesc că
sunt străini.

Noi nu ştim de unde
vin oamenii, pentru că acest Tabernacol nu aparţine nici unui cult. Noi nu
suntem împotriva cultelor, dar nici nu facem parte din vreunul, ci îi lăsăm pe
toţi să meargă pe drumul lor…

Dacă oamenii vor să
meargă înapoi la organizaţii, este în ordine câtă vreme trăiesc o viaţă de
creştini, deoarece noi suntem doar o staţie de salvare a sufletelor. Aceasta
este slujba mea pentru ei.

Eu cred că Isus
Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci, aşa cum spune în Evrei 13.8. Voi
credeţi aceasta? (Amin).

Acum, în timp ce veţi
sta cu toţii cât se poate de liniştiţi, aş vrea să vă spun ceva din inimă, apoi
vom avea serviciul de vindecare.

Aş vrea să vă întreb
ceva. Dacă El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, va proceda la fel, nu-i aşa?
Desigur. Dar cum a lucrat El ieri? Era mai deosebit decât ceilalţi oameni?

La înfăţişare era
doar un Om, arăta ca un om – a suferit, a plâns, a trecut prin ispite. De ce?
Pentru că era un Om. Este adevărat?

Dar ce L-a făcut să
fie Dumnezeu? Duhul lui Dumnezeu care locuia în El. El era Mesia cel făgăduit.
Cum puteau cunoaşte evreii acest lucru? Prin faptul că Moise le spusese:

Domnul, Dumnezeul
tău, îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să
ascultaţi de el!
” (Deuteronom 18.15). Deci El era un proroc. Dar privea
Israelul după un proroc? Sigur că da, pentru că ei ştiau că Mesia va fi un
proroc.

Acum aş vrea să mă
opresc puţin aici, iar voi să fiţi atenţi la ceea ce vă voi spune.

Voi să fiţi cu gândul
îndreptat spre Dumnezeu, pentru că nu ştiu ce va face El, şi nici ce-mi va cere
să fac.

Eu ştiu că noi avem
darul prorociei în biserică, căci fratele Neville proroceşte despre oameni,
ceea ce este foarte bine. Avem aici şi oameni care vorbesc în limbi, dar nu
credem că vorbirea în limbi este dovada botezului cu Duhul Sfânt, pentru că nu
există nici un text care să spună aceasta. Noi credem deci, că vorbirea în
limbi este un dar al Duhului Sfânt şi ne bucurăm că-l avem în biserică. Ne
bucurăm când Duhul Sfânt ne vorbeşte prin acest dar, şi lăsăm să se facă de 2-3
ori după cum este scris, dar acest lucru nu se poate face în timp ce
predicatorul aduce mesajul său, pentru că duhul prorociei este supus
prorocului. Vedeţi? Totul trebuie să se desfăşoare conform Bibliei.

Nimeni nu poate spune
că nu trebuie să existe darurile Duhului Sfânt – vorbirea în  limbi în biserică. Noi ştim că acest dar
există şi că Biblia învaţă despre el, de aceea credem. Îi mulţumim lui Dumnezeu
pentru că-l avem şi în biserica noastră. Avem şi darul prorociei. Aceste daruri
trebuie cercetate mai întâi, ca să vedem dacă sunt corecte sau nu.

Dar Biblia învaţă şi
despre slujba de proroc. Vedeţi, aici este vorba despre o slujbă, nu despre un
dar.

Biblia vorbeşte
despre nouă daruri duhovniceşti, cum sunt: vorbirea în limbi, tălmăcirea,
prorocia, cunoştinţa, înţelepciunea, deosebirea duhurilor, etc., dar în
biserică sunt şi cinci slujbe: apostoli, proroci, învăţători, evanghelişti şi
păstori. (vezi 1Corinteni 12.8-10 şi Efeseni 4.11) .

Acestea sunt slujbele
rânduite de Dumnezeu în biserica Sa, şi ele pot fi îndeplinite numai de
bărbaţi. Tu nu poţi să le doreşti, nu poţi să te rogi pentru ele, deoarece sunt
date prin alegerea suverană a lui Dumnezeu; deci acei bărbaţi se nasc cu ele.

Un profet nu este
profet pentru că îşi pune cineva mâinile peste el. Nu aceasta îl face profet,
ci el este hotărât pentru această slujbă încă din pântecele mamei lui. De aceea
el rămâne profet. Vedeţi?

Dumnezeu i-a spus lui
Ieremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te
cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem
deoparte, şi te făcusem prooroc al neamurilor.
” (Ieremia 1.5). Aşa este.

Moise a fost ales să
fie un profet încă înainte de a se naşte; Hristos a fost Fiul lui Dumnezeu din
grădina Eden. Desigur. Deci vedeţi? Darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă.

Noi recunoaştem toate
aceste daruri, dar ele sunt date pentru trup.

Acum haideţi să vedem
ce a fost Isus printre noi.

Din Ioan 1, am aflat
că la începutul slujbei Sale, după ce a fost botezat de Ioan, la vârsta de 30
de ani, Duhul Sfânt a venit jos ca un porumbel şi S-a aşezat peste El, în timp
ce s-a auzit un Glas care zicea: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care
Îmi găsesc plăcerea.
” (Matei 3.17). În versiunea greacă originală, aici
este scris: „…în care Îmi găsesc plăcerea să locuiesc.” Şi aşa este,
pentru că „Dumnezeu era în Hristos, împăcând lumea cu Sine” (2 Corinteni
5.19). Noi ştim aceasta.

Imediat după aceea,
S-a dus în pustie, unde a fost ispitit de Diavolul timp de 40 de zile, iar când
timpul acela s-a încheiat, a ieşit afară cu slujba de Vindecător, rugându-se
pentru bolnavi.

După un timp, a venit
un bărbat pe nume Simon Petru, un pescar needucat care nu ştia nici să-şi scrie
numele. A venit acolo pentru că fratele său Andrei, îi vorbise despre un Om
care, după părerea lui, ar fi Mesia. Petru nu a crezut şi s-a dus să se
convingă singur. Dar de îndată ce a păşit în prezenţa lui Isus, Acesta i-a
spus: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona…” (Ioan 1.32). Atunci Petru a
înţeles imediat că Cel ce stătea în faţa lui este Fiul lui Dumnezeu, iar mai
târziu, Isus i-a dat cheile Împărăţiei.

Acolo mai era un
bărbat pe nume Filip. El a văzut lucrările lui Isus şi şi-a zis: „Minunat!
Cunosc un om care cunoaşte Biblia şi locuieşte la vreo 15 mile de aici, în
josul muntelui. Voi merge şi-i voi povesti şi lui ce am văzut aici.”

Astfel, Filip a
pornit la drum, iar a doua zi a ajuns acolo, poate pe când se crăpa de ziuă. A
bătut la uşă, iar când a deschis, Natanael a spus:

„O, este Filip!”

Ei erau prieteni
buni, iar Natanael era un om al rugăciunii. El chiar atunci se ridicase de pe
genunchi, iar Filip i-a zis:

Noi am găsit pe
Acela despre care a scris Moise în Lege, şi prorocii; pe Isus din Nazaret, fiul
lui Iosif.

Auzind aceste
cuvinte, acest religios a răspuns: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?

Şi iată că Filip i-a
dat un răspuns foarte bun. El i-a spus: „Nu sta acasă şi critica, ci vino cu
mine şi convinge-te singur. Vino, şi vei vedea singur dacă poate ieşi ceva din
Nazaret.”

„Tu vrei să spui că
acel om este Mesia? Păi, dacă ar veni Mesia, El ar coborî din cer direct
într-un palat; ar veni la marea noastră organizaţie.”

Vedeţi? Oamenii mai
cred şi astăzi că El trebuie să vină la marea lor organizaţie, dar Mesia nu
vine niciodată aşa. El vine unde doreşte, pentru că e suveran şi face ce vrea.

„Vino să vezi”, a
spus Filip.

Nu staţi liniştiţi,
spunând: „Eu nu cred în lucrurile pe care le fac acei „holly-rollers”, ci
haideţi şi convingeţi-vă dacă este ceva acolo, sau dacă nu e nimic.

În timp ce călătoreau
pe drumul de întoarcere, Filip i-a spus prietenului său:

„Natanel, eu ştiu că
tu eşti un student în Biblie, aşa că aş vrea să te întreb ceva. Noi Îl aşteptăm
pe Mesia, nu-i aşa?”

„O, da, noi am ajuns
în zilele din urmă şi cred că această generaţie Îl va vedea pe Mesia!”

Acum fiţi atenţi. „O,
dar noi nu suntem un popor, ci suntem împrăştiaţi prin toată lumea.”

Dumnezeu vine în
ceasul în care nici nu vă gândiţi.

El a spus: „Dar stai
puţin, ce fel de persoană va fi acest Mesia?”

„Păi, Moise
învăţătorul nostru, a spus că Mesia va fi un proroc”, a răspuns Natanael.

„Da? Atunci uite ce
vreau să-ţi spun despre acest Isus din Nazaret. Cred că ţi-l mai aminteşti pe
pescarul acela analfabet de la care cumpărai peşte mai mult şi care nu ştia
nici să semneze chitanţa, căci nu avea şcoală?”

„Da, vorbeşti de fiul
lui Iona. O, păi, am cumpărat peşte şi de la Iona!”

„Ei bine, să văd ce
vei spune acum. Simon a mers şi el la o adunare a acestui Isus. Îţi aminteşti
cum ne povestea ce-i spusese tatăl său? El îi spusese să nu se lase înşelat,
pentru că se vor ridica o mulţime de proroci mincinoşi înainte de venirea
adevăratului Mesia. Şi avea dreptate, dar tot el a spus că noi vom putea
recunoaşte mesajul adevărat.”

Evreii credeau că
Mesia va fi un proroc. Luaţi un evreu şi vorbiţi cu el despre Mesia. Ei au
citit Biblia, aşa că imediat vă vor spune: „Dacă acel Isus este Mesia, să-L
vedem făcând semnul unui proroc şi-L vom crede.”

Da, domnilor! Ei ştiu
că prorocii sunt adevăraţi.

Deci Natanael a
răspuns probabil: „Cred că Mesia va fi un proroc, pentru că Moise a spus că
Domnul Dumnezeul nostru ne va ridica un proroc.”

„Păi, când l-a văzut
pe Simon, acest Isus i-a zis: „Numele tău este Simon şi eşti fiul lui Iona.
Nu l-a cunoscut numai pe Petru, ci şi pe bătrânul său tată.”

„O, eu nu pot crede
aceasta!”

„Dacă mergi acolo te
vei convinge singur.”

Şi când a păşit în
prezenţa lui Isus, El a privit spre Natanael şi i-a zis: „Iată un israelit
în care nu este vicleşug.

Acele cuvinte au scos
toată scrobeala din Natanael, i-a luat tot vântul din pânze, aşa că a strigat:
„Acesta este Dumnezeu! O, Rabi, de unde mă cunoşti? Noi nu ne-am întâlnit
niciodată până astăzi; sunt un străin pentru Tine. Cum de mă cunoşti?”

Şi Domnul i-a
răspuns: „Te-am văzut sub copac înainte ca să te cheme Filip.”

Acesta este Isus de
ieri, este adevărat?  Dar dacă este
acelaşi, înseamnă că şi astăzi lucrează la fel.

Haideţi să ne mai
oprim la un exemplu. În vremea aceea erau trei popoare: urmaşii lui Sem, ai lui
Ham şi ai lui Iafet. Aşa este.

Spre aceştia a mers
Evanghelia de la Rusalii: la evrei, la samariteni şi la neamuri.

Două dintre aceste
popoare priveau după venirea lui Mesia: evreii şi samaritenii. Noi neamurile
eram păgâni şi ne închinam la idoli.

Samaritenii erau pe
jumătate evrei şi pe jumătate neamuri, credeau în Dumnezeu şi-L aşteptau pe
Mesia.

Isus a mers întâi la
ai Săi, dar trebuia să treacă prin Samaria. Aţi citit Ioan 4? El trebuia să
treacă prin Samaria. Astfel a ajuns lângă cetatea Sihar şi i-a trimis pe
ucenici să cumpere ceva de mâncare. Acolo era o fântână, de unde femeile
scoteau apă cu găleata şi o duceau pe cap. Femeile care aveau un renume rău nu
aveau voie să meargă după apă o dată cu celelalte, căci nu aveau legături unele
cu celelalte. Dacă o femeie avea renume rău, nimeni nu stătea de vorbă cu ea,
dar astăzi nu mai este aşa, ci toate stau împreună…

Deci această femeie
cu renume rău, a venit să scoată apă pe la ora 11.30-12, a cufundat găleata în
fântână şi tocmai când o trăgea afară, a auzit pe cineva zicând:

Femeie, dă-Mi să
beau.

Privind în jur, a
văzut că aproape de ea stătea un evreu. După Lege, ei nu aveau nici o legătură
unii cu alţii. Era un bărbat de vreo treizeci de ani, dar arăta ca unul de
cincizeci. Mă gândesc că slujba pe care o avea L-a cam distrus.

Evreii îi spuneau: „Cum
poţi spune că l-ai văzut pe Avraam? Acum ştim sigur că ai drac!
” Dar El
le-a răspuns: „…înainte să se nască Avraam SUNT EU!” (Ioan 8.58).

Vedeţi? El era
Dumnezeul lui Avraam. Sigur că da. Şi iată-L acum, stând lângă acea fântână şi
cerând apă de la femeie.

Ea s-a mirat când a
văzut că un evreu cere apă de la ea, o samariteancă, pentru că între ei nu era
nici un fel de legătură, şi în plus, ea era şi o prostituată. El i-a spus:

O, femeie, dacă
ai şti tu, cine este Cel care-ţi cere apă, tu însăţi ai fi cerut să bei, şi El
ţi-ar fi dat apă vie.

Acesta este Mesia de
ieri, vedeţi?

„Da, Mi-ai cere să
bei, iar Eu ţi-aş da o astfel de apă încât nu va mai trebui să vii şi să
scoţi.”

Ce făcea El? Stătea
de vorbă cu ea ca să intre în legătură cu duhul ei. El trebuia să Se descopere
ca Mesia în faţa acelor samariteni. Şi ce-a făcut pentru aceasta? A descoperit
problema femeii. Câţi ştiţi aceasta? El i-a spus că trăieşte cu al şaselea
bărbat, dar că el nu este bărbatul ei, pentru că a mai avut încă cinci.

Deci vedeţi, este
greşit dacă fiind căsătorită cu un bărbat, îl pui deoparte din ştiu eu ce
motiv, iar după aceea te căsătoreşti cu altul. Este greşit să-ţi pui soţia
deoparte şi apoi să-ţi iei alta. Nu ar trebui să faceţi aşa ceva.

După părerea mea, ea
trăia cu acei bărbaţi fără să fie căsătorită cu ei.

Şi Isus i-a zis: „Du-te
şi cheamă-l pe bărbatul tău să vină aici.

Dar eu nu am
bărbat
”, a răspuns ea.

Bine zici că nu
ai bărbat, pentru că cinci bărbaţi ai avut şi cel cu care trăieşti acum nu e
bărbatul tău.

Acum vă întreb: L-au
crezut evreii când a făcut toate acele lucruri? Nu. Dar ce au spus despre El?
Că este Beelzebul, un ghicitor.

Vedeţi? Ei numeau
Duhul lui Dumnezeu care făcea toate acele lucruri măreţe, un duh rău, necurat.
Ce le-a spus Isus? „Vă iert pentru că spuneţi asemenea lucruri despre Mine,
dar într-o zi va veni Duhul Sfânt şi va face aceleaşi lucrări. Dacă atunci veţi
vorbi aşa şi la adresa Lui, acel păcat nu vă va fi iertat niciodată
.”

Deci vedeţi unde
sunteţi astăzi? Dacă spuneţi un singur cuvânt împotriva Lui, nu veţi fi iertaţi
nici în veacul acesta, nici în cel viitor.

Înţelegeţi ce a făcut
această generaţie? Cred că ar trebui să vă gândiţi cu seriozitate la aceste
lucruri.

Evreii spuneau: „Omul
acesta lucrează cu Beelzebul; este un ghicitor, un diavol!

Noi ştim că
ghicitoria este de la Diavolul, iar ei L-au numit ghicitor. El i-a iertat
pentru aceste cuvinte, dar după ce a murit şi a înviat, iar Duhul Sfânt a venit
înapoi, lucrurile stau altfel. Şi acest lucru este valabil pentru perioada
neamurilor.

Acum observaţi.
Evreii Îl condamnaseră deja, spunând acele lucruri despre El, dar samariteanca
L-a primit. Da, ea a spus: „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci
când va veni Mesia, ne va spune toate aceste lucruri.

Vedeţi? Ei ştiau cine
va fi Mesia.

Şi El i-a spus
femeii: „Eu sunt Acela.”

Pe baza acestor
cuvinte, ea a alergat în cetate şi a început să le spună oamenilor de pe
stradă: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut. Nu cumva
este Mesia?

Şi Biblia spune că
toţi au crezut în El din pricina spuselor acelei femei.

Acum, dacă acela a
fost un semn al lui Mesia ieri, şi El este Acelaşi ieri, azi şi în veci,
înseamnă că şi astăzi ar trebui să facă acelaşi semn, nu-i aşa? Câţi sunteţi de
acord cu aceasta? Sigur că da.

Acum, ca Om, a fost
deosebit de ceilalţi oameni? Nu. El a iubit, a plâns, a mâncat, a dormit, a
mers în pustie, a mers la pescuit, într-un cuvânt, a procedat ca oricare altul.
Dar deşi era un Om, Isus a fost mai mult decât atât; a fost Mesia, Cel uns.

Biblia ne spune că va
fi o zi când nu va fi nici zi nici noapte, ci doar o zi posomorâtă, dar spre
seară de va arăta Lumina. (vezi Zaharia 14.7). Câţi dintre voi aţi citit acest
text din Biblie? Desigur. Vedeţi? Cu alte cuvinte, soarele care răsare în est,
apune în vest, deci este acelaşi soare.

Civilizaţia a mers în
aceeaşi direcţie ca soarele – de la est la vest -, iar noi am ajuns acum pe
coasta de vest. Este suficient să trecem oceanul şi suntem din nou în est, în
China.

Aceasta înseamnă că
acelaşi Fiu al lui Dumnezeu care a strălucit în Est, străluceşte acum în Vest,
cu acelaşi botez al Duhului Sfânt, cu aceleaşi semne şi minuni; acelaşi Mesia.
Este adevărat?

Va fi lumină în
timpul de seară

Şi cărarea spre
slavă, sigur o veţi găsi.

Aşa este. Noi suntem
în timpul de seară, în timpul Luminii de seară. Soarele apune, iar Mesia este
în mijlocul nostru; Fiul lui Dumnezeu în forma Duhului Sfânt este printre noi.
Credeţi aceasta? (Amin).

Credeţi că sunt
slujitorul lui Dumnezeu? Credeţi că ceea ce vă spun este adevărat? Credeţi că
ceea ce v-am spus despre Îngerul de ieri dimineaţă este adevărat? Credeţi?

Atunci, fie ca
Dumnezeul din ceruri, Dumnezeu care mi s-a arătat în forma unui curcubeu, să vă
vorbească.

Doresc ca trupul,
sufletul, duhul şi mintea mea, să-I fie predate pe deplin, spre slava Sa.

Când m-am uitat după
acea veveriţă, despre care ştiam că este ultima, am privit la ceas şi am văzut
că mai erau trei minute până la ora 10.

Voi ştiţi că El mi-a
spus: „Cere ce vrei şi aşa va fi!” Şi pot spune că niciodată nu a dat greş.

Cred că Hattie Wright
este aici. Ea este aceea căreia i-am spus: „Cere ce vrei de la Domnul şi-ţi va
da.”, iar sora a cerut mântuirea fiilor ei. Şi eu am continuat: „Ţi-i dau în
Numele lui Isus Hristos.” Imediat după aceea, ei au căzut la picioarele ei.

Acolo se afla şi Ed
Daulton, un baptist care se află astăzi printre noi. Câţi copii ai, Ed?
Doisprezece? El a cerut acelaşi lucru de la Domnul, iar Duhul Sfânt care era
peste mine, mi-a zis: „Dă-i şi lui ce cere!” M-am întors spre el şi i-am spus:
„Ţi-i dau pe copiii tăi.” O, cât este de minunat când vorbeşte El! Astăzi toţi
copiii lui Ed sunt botezaţi şi salvaţi.

Acum, Îl rog să Se
descopere şi să arate că este Acelaşi Hristos şi că eu v-am spus adevărul,
astfel încât necredinţa să nu mai aibă nici un câştig de la oameni.

Aş vrea ca cei
bolnavi şi nevoiaşi, cei care au nevoie de Dumnezeu, să-şi ridice mâinile. O,
Doamne, sunt peste tot!

Dacă El este Fiul lui
Dumnezeu, şi este, iar eu v-am spus Adevărul, înseamnă că va dovedi acest
lucru. El nu a greşit niciodată. Vă spun aceasta cu mâna pe Biblie. Să nu
credeţi cumva că sunt pentru jurământ, căci Biblia spune că nu avem voie să
jurăm, dar Dumnezeu este Judecătorul meu şi El ştie că spun adevărul. Da, eu
ştiu că El este acelaşi şi astăzi şi că Acelaşi Dumnezeu care a făcut lucrările
despre care scrie Biblia, este acum aici.

Au fost împărţite
numere de rugăciune? Nu le vreau. Peste câteva minute vom chema un rând de
rugăciune şi ne vom ruga, de aceea, aş vrea să spuneţi: „Dumnezeule, omul acela
nu mă cunoaşte…”

Odată, o femeie a
mers prin mulţime. Ea avea o scurgere de sânge. Toţi oamenii se îmbulzeau şi
ziceau: „Iată-L acolo! Priviţi. Acela este Prorocul din Galileea.” Şi acea
femeie sărmană îşi zicea: „Eu cred că El este Fiul lui Dumnezeu, iar dacă voi
reuşi să mă ating măcar de marginea hainei Lui, mă voi însănătoşi.” Câţi din
voi ştiu aceasta?

Şi L-a atins pe
furiş, gândindu-se că El nici nu va simţi aceasta. Dar Isus S-a oprit, S-a
întors şi a spus: „Cine s-a atins de Mine? Cineva M-a atins.

Toţi au negat că L-ar
fi atins, dar El a privit prin mulţime până a găsit-o pe acea femeie. Ea nu se
putea ascunde de El. Şi Domnul i-a zis: „Credinţa ta te-a mântuit!” Imediat
scurgerea de sânge s-a oprit şi femeia a fost vindecată. De ce? Pentru că a
crezut. Credeţi aceasta? În ordine.

Astăzi, El este
Marele Preot care stă la dreapta lui Dumnezeu, făcând mijlocire pentru păcatele
noastre, este adevărat? Spune Biblia că El este Marele Preot care poate fi
atins prin slăbiciunile noastre? În ordine.

Dacă sunteţi bolnavi,
rugaţi-vă şi spuneţi:

„Doamne, Dumnezeule,
eu tocmai am auzit un mesaj. Nu-l cunosc pe acest om, pentru că vin din altă
parte, dar el a mărturisit că i Te-ai arătat, că mesajul este Adevărul şi că Tu
eşti şi astăzi acelaşi. Acum, eu nu-l cunosc pe acest bărbat, dar Te cunosc pe
Tine, aşa că, dacă el ţi s-a predat, iar Tu Te foloseşti de fiinţa lui ca să ne
vorbeşti prin El, fă-l să mi se adreseze şi mie. Lasă-mă să ating şi eu haina
Ta, prin credinţă!”

Faceţi aceasta, apoi
veţi putea vedea dacă El este sau nu, acelaşi Dumnezeu. Dacă El este acelaşi
Dumnezeu, înseamnă că se poate folosi de gura mea ca să vă vorbească, deoarece
El nu are gură şi nu are ochi, căci este Duh. Prin urmare, El vine jos şi-Şi
pune Biserica în mişcare, folosindu-Se de trupurile noastre. Da, El lucrează prin
noi, pentru că aşa a promis că va face: „Lucrările pe care le fac Eu, le
veţi face şi voi…
” (Ioan 14.12).

Ce vom face?
Lucrările pe care le-a făcut El ca să dovedească că este Mesia.

Fratele Kidd şi sora
Kidd, care stau acum printre noi, au deja 80 de ani. Ei au predicat Evanghelia
încă înainte de naşterea mea. Şi iată că acum vreo doi ani, fratele zăcea pe
moarte din cauza cancerului la prostată. Sora m-a sunat şi mi-a spus: „Billy,
ar fi bine să te grăbeşti pentru că moare.”

L-am luat pe Billy
Paul şi ne-am grăbit să ajungem acolo, dar când am intrat în încăpere, Duhul
Sfânt a spus: „Aşa vorbeşte Domnul!”….şi iată-l şi astăzi aici, stând ca o
mărturie pentru slava lui Dumnezeu.

Puteam eu să-l ridic
pe fratele? O, nu! El este Dumnezeu. Cuvintele mele sunt doar cuvintele unui
om, dar acelea au fost: „Aşa vorbeşte Domnul!”, deci au fost cuvintele Lui.
Amin.

Cu ani în urmă, acolo
sus, în munţii din Kentucky, mama Kidd spăla rufe în albie, ca să îşi poată
hrăni copilaşii şi pentru ca soţul ei să poată merge pe câmpul misiunii, iar
acum iată-i aici, în al 80-lea an al vieţii, stând alături de noi şi
bucurându-se de Evanghelia lui Isus Hristos. De fiecare dată când predic aici,
ei vin de la sute de mile, ca să asculte Cuvântul. Binecuvântate să fie bătrânele
lor inimi! Aş vrea ca fiecare persoană de aici să le strângă mâinile, dacă pot,
şi să-i binecuvânteze.

O, sunt atât de
bucuros, pentru că El este Dumnezeu! Ce simţământ!

Poate ziceţi: „De ce
te opreşti, frate Branham?” Pentru că-L aştept pe El. Eu am predicat, dar acum
vine o altă ungere a Duhului.

Dacă El vine aici şi
lucrează, câţi dintre cei bolnavi Îl vor accepta ca Vindecătorul lor?
Ridicaţi-vă mâinile toţi cei ce sunteţi bolnavi. În ordine.

Rugaţi-vă şi credeţi.
Sunt atât de multe rugăciuni care caută ungerea. Câţi dintre voi aţi auzit
despre Stâlpul de foc care a fost fotografiat şi a cărui fotografie a fost
recunoscută de ştiinţă şi expusă la Washington?

Iată, aici este
fotografia aceluiaşi Stâlp de foc care a călăuzit Israelul prin pustie. Acelaşi
Înger care a fost cu Moise, este acum aici, la amvon, de aceea vă provoc să
credeţi. Voi, cei veniţi din afară, credeţi?

Acum trebuie să-L văd
unde merge. Fiţi smeriţi.

Văd un om care stă în
stânga mea, chiar acolo în colţ. Suferă cu sinusurile şi are probleme la
stomac. Crezi din toată inima? Eşti un străin pentru mine, dar numele tău este
Wells. Nu eşti de aici, ci vii dintr-un ţinut numit Aurora, Illinois. Este
adevărat? Dacă da, ridică mâna. Ridică-te în picioare, căci Isus Hristos te
face sănătos. Acum credeţi? O, dacă aţi crede!

Acolo este altcineva.
Nu l-am mai văzut niciodată până acum. Vine din alt stat, este adevărat,
domnule? Lăsaţi-l să fie o mărturie pentru El. Cine a făcut aceasta? Hristos,
Mesia.

Aici este o doamnă.
Acolo la mijloc. Vedeţi lumina de peste ea? Suferă de o boală de piele. Doamnă
Pitman, tu eşti din Owensboro. Dacă este adevărat ce am spus fă un semn cu
mâna. Eu n-am văzut-o niciodată până acum câteva clipe când mi-a apărut în
vedenie.

În faţa ta, stă o
altă doamnă, care se numeşte Ellis. Este o femeie tânără şi are probleme
femeieşti. Dacă este adevărat, fă un semn cu mâna. Cea de lângă tine este mama
ta.

Lângă ea stă o femeie
care suferă de un complex de frică. Dacă este aşa, ridică mâna, doamnă. Teama
te-a părăsit, poţi merge acasă pe deplin eliberată. Te provoc să crezi!

În spate, acolo în
colţ, este un bărbat din Minnesota, care are probleme cu spatele. Numele tău
este Carson. Ridică-te în picioare, căci problema ta s-a rezolvat. Isus Hristos
te-a vindecat.

Credeţi? Ştiţi că El
este Mesia? Cum poate crede un om aceasta? Prin harul Său. Toţi aceşti oameni
veniţi de departe ştiu bine că eu nu îi cunosc. Vedeţi?

În una din camerele
din spate, este cineva care se roagă. Este un tânăr care se roagă pentru vărul
său bolnav de cancer. Vino în faţă, către uşă. Ai credinţă în Dumnezeu. Crezi?
Elmer este o cunoştinţă de-a ta. Îl văd pe tatăl tău aici. Aşa este. El are
tensiune mare. Dacă crezi, Dumnezeu te va vindeca.

Credeţi că Isus
Hristos este Mesia? Credeţi că El este aici? Amintiţi-vă. Când a venit femeia
cu scurgere de sânge, L-a atins şi o putere a ieşit din El. Credeţi aceasta?

Acum haideţi să ne
rugăm pentru un moment.

O, Isuse, Mesia al
lui Dumnezeu. Tu eşti tot mai aproape. Oamenii sunt conştienţi că Tu eşti Fiul
lui Dumnezeu, şi că eşti prezent aici, pentru că semnele şi minunile Tale au
dovedit aceasta.

Tată,
binecuvântează-i pe oameni, Te rog. Fă ca ei să creadă din toată inima că Tu
eşti Mesia, Cel ce stă aici, căci nici un om nu poate face aceste lucruri,
decât Tu.

Ei au văzut puterea
lui Mesia venind într-un loc micuţ ca acesta, pentru că aşa ai promis. Harul
Tău este aici ca să ne mântuiască, pentru că aşa ai făgăduit Tu.

Te rog să faci ca cei
care au numere de rugăciune şi vor veni aici pentru rugăciune, să aibă credinţă
ca să poată primi ceea ce cer. Fă ca după ce-mi voi pune mâinile peste ei, să
plece de aici bucuroşi şi lăudându-Te căci i-ai vindecat.

Dumnezeule, Tu
cunoşti şi descoperi tainele inimii şi ştii tot ce gândim, de aceea Te rugăm să
Te înduri de noi, căci Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Ceva mă mişcă. Eu văd
tot timpul printre noi o femeie de culoare. Tu eşti din Memphis şi te numeşti
doamna Sals. Te afli pentru prima dată aici, ai probleme cu inima şi ai tensiune
mare. Îl crezi pe Domnul din toată inima ta? Atunci poţi merge acasă vindecată.

Crede din toată
inima.

Acum ridicaţi-vă
mâinile cu toţii şi credeţi din toată inima. Puneţi-vă mâinile unul peste
celălalt. Vino aici, frate Neville şi roagă-te în timp ce vom sta cu capetele
plecate. Domnul să vă binecuvânteze.

                                      – Amin