MĂRTURIE

Mulţumesc, frate Don. Aceasta este o surpriză neaşteptată. (Cineva spune: „Una plăcută”). Păi, este… („Amin”). Mulţumesc tuturor celor care au spus aceasta. Vă mulţumesc foarte mult.

Mi-au plăcut mult aceste cântece. Îmi place să le ascult! Îmi place felul acesta de a cânta, iar în locul acesta am auzit din belşug.

De obicei, eu stau singur în timp ce băieţii fac înregistrări, iar când ajung acasă şi am treabă în birou, le ascult tot timpul. De altfel, ascult tot ce a fost spus.

Mă bucur să-l văd pe fratele Gerholzer, un prieten al Evangheliei care cu mulţi ani în urmă se ruga pentru bolnavi, poate înainte ca eu să ştiu aceste lucruri. Văd şi alţi prieteni de la Tabernacolul din Jeffersonville, ceea ce mă bucură.

L-am întâlnit şi pe fratele Young Brown şi ¡-am spus: „Fratele Jack a spus că numele de „Young” ţ¡ se potriveşte. (În limba engleză „young” înseamnă „tânăr.”), de aceea când mi-a spus că are şaizeci şi ceva de ani, nu mi-a venit să cred. Fratele nu s-a schimbat deloc de când a venit prima dată aici în Shreveport. Aşa este, arată la fel.

Ei bine, Dumnezeu este prea bun cu noi. Îmi place cum au cântat azi dimineaţă acele cântece din suflet, ca pe ceva care are însemnătate. Când le aud, abia pot să le fredonez din cauza plânsului. Şi pe cele cu versurile din Psalmul 23.

În ele este ceva care îţi atinge interiorul şi te emoţionează fiindcă ştii că Împărăţia lui Dumnezeu este aproape.

Toate aceste lucruri despre care am vorbit şi de care ne-am minunat, sunt gata să apară. S-ar putea ca unii din noi să adoarmă până atunci, dar aceasta nu va împiedica învierea noastră, fiindcă vom avea privilegiul de a veni înaintea celor care sunt transformaţi.

„Căci însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, şi întâi vor învia cei morţi în Hristos.

Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul.” (1Tesaloniceni 4.16-17).

Vedeţi, El este Dumnezeu şi vrea să I se aducă închinare. Aceasta este plăcerea Sa: să fie slăvit pentru că este Dumnezeu. Iar noi, vom privi cu coada ochiului ca să vedem dacă şi celălalt este acolo, fiindcă altfel închinarea nu ar fi completă. Atunci vom sta acolo, ne vom întâlni unii cu alţii şi ne vom saluta, apoi vom sta lângă Cel care ne-a câştigat toate acestea şi vom cânta cântările răscumpărării. Fratele Jack spunea de multe ori: „Când îngerii vor înconjura pământul, vor sta cu capetele plecate fiindcă nu vor şti despre ce vorbim noi.” De ce? Pentru că ei nu au fost răscumpăraţi. Dar noi trebuie să fim răscumpăraţi şi ştim că Îl vom încorona ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor.

Nu ştiu ce să spun pentru că nu m-am gândit despre ce să vorbesc. Am venit aici şi cred că vom pune mărturii. M-am uitat peste programul de aici şi m-am gândit că voi aduce mesajul meu pentru Ziua Recunoştinţei, iar dacă va fi cu voia Domnului, restul săptămânii o vom lăsa pentru rugăciunea pentru bolnavi.

Noi vrem să vă adunaţi în această sărbătoare a Recunoştinţei, care este o aducere aminte a marii adunări care s-a ţinut cu trei ani în urmă, când aţi avut descoperirea venirii Lui şi când Domnul a revărsat binecuvântări mari peste adunare. Eu mă încred în Domnul că va continua cu aceasta şi astfel multe suflete vor fi salvate aici, până când vine şi ultimul nume care este în Cartea înregistrărilor Celui Preaînalt, a celor care L-au acceptat pe Hristos ca Mântuitor şi au fost umpluţi cu Duhul Lui.

Acum haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment.

Doamne Isuse, suntem cel mai recunoscător popor, dar suntem limitaţi în cuvinte. Dacă inimile noastre ar putea spune tot ce este în ele, nu am şti cum să ne purtăm. Nu este de mirare că ai spus: „Nu va fi loc destul să poată cuprinde binecuvântările pe care le revarsă Dumnezeu peste voi.” Îţi suntem recunoscători pentru aceasta, Doamne, şi în timp ce avem capetele plecate în adorare, Te rugăm să primeşti recunoştinţa noastră. Sunt atâtea lucruri pentru care putem să-Ţi mulţumim, dar nu putem să ne exprimăm, de aceea spunem doar: „Mulţumim, Doamne.”

Dintre toate lucrurile pentru care Îţi suntem recunoscători, cel mai important este Darul lui Dumnezeu dat lumii ca să ne răscumpere, Fiul Tău. Îţi suntem foarte recunoscători pentru aceasta; pentru aceasta trăiesc încă de când eram copil, iar acum am îmbătrânit şi ştiu că soarele nu va mai apune de multe ori pentru mine, fiindcă voi pleca în bucurie.

Doamne, ştiu că aici sunt mulţi cetăţeni ai Împărăţiei, care aşteaptă să vină acel timp, fiindcă am făcut călătoria aceasta ca să-L slujim pe El şi ca să încercăm să-l îndrumăm pe seamănul nostru spre Viaţa veşnică ce se apropie curând. Noi simţim înăuntrul nostru că este mai aproape decât ne putem gândi.

Te rugăm să ne binecuvântezi ca azi dimineaţă, iar acum când vom citi un verset sau două din Cuvântul Tău, lasă ca Duhul Sfânt să le ia ca mărturie pentru slava Ta, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

M-am gândit să citesc ceva din 2Corinteni 9.14-15:

„…şi-i face să se roage pentru voi şi să vă iubească din inimă, pentru harul nespus de mare al lui Dumnezeu faţă de voi.

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru darul Lui nespus de mare!”

Pavel vorbeşte aici despre harul lui Dumnezeu faţă de voi, despre darul Lui nespus de mare, despre Duhul Sfânt care locuieşte printre oameni. El Îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ce aveau, pentru Duhul Sfânt care a venit peste acei oameni, pentru Darul Lui nespus de bogat şi atât de bogat şi desăvârşit.

Nu am nici un gând, aşa că voi aduce o mărturie din experienţa pe care am trăit-o în ultimele zile cu Hristos. A fost atât de minunat!

Voi cunoaşteţi viaţa mea, pentru că mulţi dintre voi m-aţi auzit vorbind despre ea. Adunarea mea de la tabernacol este formată din trei naţiuni: mexicani, canadieni şi americani.

La şcoala duminicală de zilele trecute, au fost oameni din douăzeci şi opt de state diferite. Prin rugăciuni şi prigoane, tabernacolul a crescut în mijlocul cartierului general al harului lui Dumnezeu, eu însumi fiind exclus şi respins de aşa zisa biserică a lumii. Nu am văzut nicăieri un alt loc în care Dumnezeu să lucreze ca acolo. Este de nedescris felul în care lucrează în smerenie, iar oamenii vin de pretutindeni. Noi Îi suntem recunoscători pentru acea staţie mică în care se adună oameni din toată ţara, în bucurie şi har.

Toată viaţa, eu am dorit să merg în vest. Mulţi dintre voi aţi auzit înregistrările în care mi-am povestit viaţa. Cred că au ajuns peste tot în lume.

Cred că aceasta este calea prin care Dumnezeu Şi-a răspândit Mesajul şi pe tărâmul păgânilor, unde a trebuit să fie tradus. Ei au înregistrări şi în Germania, iar oamenii se adună cu sutele, îşi pun acel lucru micuţ în ureche şi ascultă. Predicatorul stă acolo şi traduce în limba lor ceea ce vorbesc eu. În felul acesta, sunt salvaţi şi vindecaţi sute de oameni, doar în urma auzirii înregistrărilor care au mers în toată lumea. Mesajul a fost tradus şi în multe dialecte ale triburilor, iar noi am auzit de ei prin scrisorile pe care le-am primit prin poştă.

Acum voi depune o mărturie personală, spre slava lui Dumnezeu, iar dacă va fi cu voia Domnului, în serile viitoare veţi înţelege ce am vrut să vă spun. Veţi înţelege.

Aseară am vorbit despre lumea care se prăbuşeşte politic, social şi economic. Voi spuneţi: „Economic? Aceasta înseamnă mai mulţi bani!” Aşa este, dar de unde vin aceşti bani? Noi ne-am împrumutat şi trebuie să plătim taxe patruzeci de ani de acum înainte, pentru că suntem faliţi. Suntem o naţiune falită şi nu numai naţiunea aceasta, ci toate, şi nu mai este cale de întoarcere. Este o capcană prin care această naţiune este atrasă în ceva anume, iar noi suntem conştienţi cu toţii de aceasta. Cu siguranţă. Şi cine deţine averea lumii? Cine? (Cineva spune: „Roma.”). Sigur că da. Roma o deţine.

Cu fiecare pas, devenim tot mai faliţi, iar marii comercianţi de tutun, de whisky şi aşa mai departe, trebuie să împrumute bani sau să schimbăm banii. Dar când se întâmplă aceasta, ne vindem dreptul de întâi născut, aşa cum spune Scriptura.

Dacă va fi cu voia Domnului, aş vrea să ajung timpul când va veni acel cort în scenă. Cred că va fi curând. Urmează să merg prin toată lumea şi să ţin adunări în diferite locuri. Mi-ar plăcea să ajung într-un loc unde să stau vreo şase săptămâni, să iau lucrurile şi să trec prin ele înainte şi înapoi prin Scriptură, fiindcă este uimitor să vedem în ce timp trăim. Mă înspăimântă! În inima mea sună clopotele bucuriei fiindcă ştiu că venirea Domnului este aproape, dar mă înspăimântă gândul că sunt foarte mulţi care nu sunt pregătiţi pentru ceasul care ne stă în faţă. Aceasta este partea cea mai rea.

Câţi dintre voi au auzit povestea despre acele veveriţe? Mulţi! Oh, cred că toţi! Iar zilele trecute s-a mai întâmplat ceva. Aţi auzit povestea despre cei şapte munţi pe care Domnul a scris acele lucruri?

Eu nu sunt predicator, voi ştiţi cu toţii aceasta, dar am fost făcut în aşa fel încât duhovniceşte observ aceste lucruri, le văd cum se mişcă şi îi avertizez pe oameni cu privire la ceea ce urmează să se întâmple. Aşa sunt făcut eu şi nu pot să mă schimb, aşa cum nici voi nu puteţi schimba felul în care sunteţi alcătuiţi. Dar Dumnezeu ne-a pus pe fiecare în trup ca să facem anumite lucruri. Astfel, eu observ fiecare mişcare, fiecare obiectiv, fiecare motiv, fiindcă totul este guvernat de Duh.

Biserica aceasta a fost pusă aici pentru un scop, iar în spatele ei este un duh. Sigur că da. Şi în casa ta este un duh şi la fel în orice clădire, pentru că în spatele oricărui lucru este un duh, un motiv, un obiectiv. Dacă biserica aceasta este aici ca să preamărească un sistem omenesc sau ceva de felul acesta, atunci motivul ei nu este corect, dar dacă este aici ca să realizeze ceva pentru Împărăţia lui Dumnezeu, motivul şi obiectivul ei este corect.

Mă gândesc la slujba pe care o am: la prima, la a doua şi la a treia etapă a ei. Când am venit pentru prima dată la Shreveport, le-am spus oamenilor să-şi pună mâinile unii peste alţii, ca şi cum le-aş pune eu, fiindcă înseamnă acelaşi lucru. Şi Duhul Sfânt nu a dat greş niciodată, ci a spus exact problemele oamenilor. Apoi El mi-a spus: „Va veni un timp când vei cunoaşte chiar şi tainele inimii.” Când mi-a spus aceasta, eu nu ştiam că Cuvântul spune chiar acest lucru, dar Biblia spune că „Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12). (În limba engleză scrie: „Cuvântul lui Dumnezeu deosebeşte gândurile şi pornirile inimii.”).

Vedeţi, voi trebuie să nu părăsiţi niciodată acest Cuvânt, ci trebuie să staţi pe El exact cum este scris. Nu-¡ daţi o interpretare personală, ci vorbiţi-L aşa cum este scris, fiindcă este Cuvântul lui Dumnezeu, este Dumnezeu, şi Dumnezeu şi Cuvântul Său este Acelaşi.

Aşa cum am spus şi aseară, pentru fiecare epocă a fost dată o parte din Cuvânt. Astfel, de fiecare dată a coborât o ungere şi a prezentat partea din Cuvânt pentru epoca respectivă, iar voi puteţi vedea unde suntem astăzi. Noi citim ce ar trebui să facem şi atunci ştim cât de departe am ajuns. Eu văd că a mai rămas un singur lucru, iar acesta este venirea Domnului Isus şi răpirea Bisericii care Îl va întâlni în văzduh. Aceste lucruri trebuie să se întâmplă în timpul acesta, aşa cum a făgăduit El.

Fiecare din aceste etape a slujit timpului ei. El a dat vedenii şi cei care au ascultat înregistrările au ştiut că urma încă o etapă, iar El a evidenţiat-o atât de simplu. Aici stă un bărbat care a fost acolo şi a văzut lucrul acesta întâmplându-se în viaţa mea. S-a făcut chiar şi o fotografie când s-a întâmplat ceea ce a vestit Domnul Dumnezeu, pentru că noi ne-am dus acolo şi a fost exact cum a spus El.

Voi aţi văzut în ediţia din 17 martie a revistei „Life”, acel cerc de Lumină care a apărut pe cer la o înălţime de aproape treizeci de mile şi a avut douăzeci şi şapte de mile lungime, deşi umezeala se ridică doar la cel mult nouă mile înălţime.

Bărbatul acesta a fost cu mine şi atunci când au venit cei şapte îngeri ai lui Dumnezeu, în chip vizibil, şi mi-au vorbit despre timpul sfârşitului şi despre descoperirea celor şapte Peceţi din Apocalipsa. Atunci El mi-a zis: „Întoarce-te acasă şi Peceţile îşi vor aduce una după alta Mesajul.” Şi aşa a fost. Apoi s-a ridicat, iar în timp ce făcea aceasta, s-a făcut alb şi o explozie puternică a zguduit muntele, încât au început să se rostogolească la vale bolovani de mărimea unei găleţi.

Nu s-a întâmplat nimic care să provoace acea explozie. Chiar şi ziarele au scris să s-au făcut cercetări dacă nu cumva a fost vreun avion care a trecut bariera sunetului sau ceva, dar nu au găsit nimic, nici un avion n-a trecut prin zonă, nimic. Oricum, trecerea unui avion nu putea provoca aşa ceva.

Acest lucru a fost vestit cu şase luni înainte de a se întâmpla. Cu şase luni înainte şi a fost întocmai. Ştiinţa cercetează şi astăzi şi nu poate înţelege ce s-a întâmplat în acea zi la Tucson. Dacă priviţi fotografia din revistă, se poate vedea forma aripilor celor şapte îngeri în timp ce urcau. Prieteni, noi ştim că aceste lucruri sunt corecte, de aceea, dacă este un timp în care biserica trebuie să aibă o sinceritate adâncă, atunci acesta este acel timp. Acum!

Timp ce cinci ani am fost presat în interiorul meu de un lucru şi m-am întrebat tot timpul ce era greşit, ce era aceasta?  În tot acel timp am umblat încoace şi încolo prin ţară, dar simţeam în inima mea că ceva nu era bine.

Guvernul m-a pus sub urmărire pentru că într-una din adunări, cineva a scris un CEC şi a trecut pe el: „William Branham.” Eu l-am semnat şi l-am dat înapoi, acel CEC fiind folosit pentru bunul mers al campaniei. Dar pentru că am semnat cecul, m-am identificat cu el şi din cauza aceasta am fost scos dator guvernului cu trei sute de mii de dolari. Astfel, o perioadă lungă de timp nu mi-au dat pace şi m-au cercetat spunând: „Da, ştim că banii s-au folosit pentru campanie, dar oamenii au scris cecul pentru tine, iar când l-ai semnat, te-ai identificat cu el şi din cauza aceasta datorezi guvernului nişte taxe. Chiar dacă l-ai ţinut în mână doar o secundă, este al tău pentru că l-ai semnat.”

Eu n-am ştiut aceasta pentru că nu cunosc toate aceste mecanisme ale legilor. Trebuia să pun doar o ştampilă, nu să-l semnez. Prin faptul că l-am semnat, am recunoscut că era al meu. Eu primesc în fiecare săptămână un salariu de o sută de dolari de la biserica mea. Unul din administratorii tabernacolului este aici şi vă poate confirma că acesta este adevărul. Asta-¡ tot ce iau pentru mine, în timp ce restul merge pentru campanii, acesta fiind motivul pentru care m-am simţit atât de apăsat în ultimii patru sau cinci ani.

Ei bine, de curând am fost în Canada la o partidă de vânătoare, iar Domnul a fost cu mine şi m-a ajutat să aduc la El un întreg trib de indieni, în urma vindecării unei femei care suferise un infarct. Medicul nu a vrut să meargă la ea fiindcă trebuia să meargă timp de câteva ore prin pădure. Sunt prezenţi aici şi cei care au fost de faţă când s-a întâmplat acest lucru.

Când m-am întors de acolo, a trebuit să mă opresc în Colorado să vizitez nişte prieteni predicatori. Eu sunt ghid în Colorado şi le-am vorbit despre partida de vânătoare. Patru sau cinci dintre ei sunt prezenţi aici.

Anul acesta a fost secetă în Colorado, cum a fost de fapt în toată ţara, iar din cauza aceasta au izbucnit mai multe incendii care au întârziat începerea sezonului de vânătoare.

În timp ce eram acolo, a venit o avertizare de viscol. Este foarte periculos să fii în munţi în aceste condiţii, fiindcă ninge atât de tare încât nu-ţi mai vezi nici mâna, iar în câteva ore poate cădea o zăpadă de treizeci de picioare (nouă metri), aşa că poţi muri acolo.

În urma noastră erau în jur de o sută de oameni cu jeepuri şi camioane, dar dintre toţi a mai rămas un singur camion. Eu ¡-am întrebat şi pe ceilalţi fraţi ce fac şi ei au spus că rămân, aşa că le-am zis: „În ordine, atunci fiţi gata.” Apoi am luat cu mine un frate metodist şi ne-am dus să aducem pâine şi altele. Ne-am dus cam treizeci de mile, iar când ne-am întors, am văzut că fratele John şi ceilalţi au plecat pentru că auziseră avertizarea. Au plecat la timp, chiar înainte de a izbucni viscolul. Eu mi-am sunat soţia şi ¡-am spus că dacă nu ajung, să-mi găsească un înlocuitor pentru adunarea de la Tucson.

Dimineaţa era foarte înnourat, aşa că le-a spus fraţilor: „Dacă începe să plouă sau ceva, să vă întoarceţi imediat în tabără pentru că în zece sau cincisprezece minute nu veţi mai vedea nimic în jur.” După ce s-au instalat oamenii, am urcat pe creastă ca să gonesc o căprioară spre ei. Cu câteva zile înainte de  aceasta, vânasem în Tucson, iar când m-am întors aici, am împuşcat un cerb pe care-l urmăream de mulţi ani. L-am împuşcat prea sus şi pentru că se înrăutăţise vremea, nu am mai stat să-l caut. Astfel, m-am gândit: „Mă duc să arunc o privire,” dar când am ajuns sus pe munte, a început ploaia, apoi lapoviţa şi curând au început să cadă fulgi de mărimea unui dolar de argint, în timp ce vântul bătea tot mai tare. Ştiam că ceilalţi erau deja în tabără, aşa că am stat puţin şi m-am gândit: „Nu voi putea găsi căprioara pe viscolul acesta!” şi am pornit la vale. Abia vedeam la zece picioare în faţă (trei metri) şi eram cam la patru mile sau mai mult de tabără. Cunoşteam foarte bine ţinutul pentru că am mânat ani de zile vitele pe acolo.

Simţeam o povară groaznică, aşa că am plâns, m-am rugat şi am mărturisit zicând: „Ce pot să mai fac?” Era ca şi cum aş fi făcut ceva groaznic, ca şi cum aş fi rănit pe cineva şi trebuia să repar răul făcut. De ce eram condamnat? Nu ştiam. Şi am spus: „Doamne, Te rog să-mi descoperi ce am făcut, ca să pot îndrepta acel lucru. Ce altceva am făcut  decât să predic şi să fac tot ce am ştiut mai bine? Am încercat să trăiesc cât se poate de curat, după cuvântul Tău, dar ce am făcut?” Era o povară pe care o purtam de ani de zile, iar în dimineaţa aceea, m-am gândit la ea şi am pornit în jos.

Era locul în care am aniversat căsătoria noastră. Eu n-am fost niciodată acasă la aniversarea căsătoriei noastre, fiindcă întotdeauna merg sus pe munte, acolo unde am mers şi în primul an când m-am căsătorit cu ea. Nu am avut bani să mergem în luna de miere, aşa că am mers într-o mică drumeţie de vânătoare, şi aşa am făcut două lucruri în acelaşi timp.

Îmi amintesc cum am ajutat-o să treacă peste un buştean, după care am ajuns într-un loc micuţ unde ¡-am făcut o poză. Mă gândesc la aceasta, la părul ei negru şi la cât era de frumoasă, iar acum este căruntă… doar câţiva ani au fost suficienţi s-o schimbe.

M-am gândit: „Aş vrea să merg acolo sus, dar este prea greu.” Ningea tot mai tare şi ştiam că trebuie să ajung repede la adăpost, pentru că la meteo se comunicase: „Se apropie un viscol puternic care va lovi întreaga ţară.”

Nu ştiu dacă Tom Simpson este aici, fiindcă în Canada se anunţase să nu se treacă prin ţinutul acesta. Astfel, toţi spuneau: „Nu mergeţi pe acolo! Mergeţi pe alt drum, din cauza viscolului care va veni!”

Eu coboram pe munte gândindu-mă la toate acestea. Era cam 10.00 dimineaţa şi deodată am auzit un Glas care-mi vorbea la fel de clar cum mă auziţi voi pe mine: „Opreşte-te, întoarce-te şi du-te înapoi!”

Aceste lucruri nu se pot spune printre necredincioşi, fiindcă ei nu le pot înţelege. Este nevoie de o înţelegere duhovnicească pentru a înţelege lucrurile duhovniceşti. Cuvântul este duhovnicesc şi este tălmăcit duhovniceşte pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Atunci m-am oprit şi m-am gândit: „Dacă mă întorc o jumătate de milă înapoi, vijelia va fi în toi!”

David Wood îmi făcuse un sandvici. Oricum nu aveam la noi decât ceapă, pâine şi miere. În timp ce mergeam înapoi pe munte, ploua atât de tare încât curând am fost ud. Atunci mi-am zis: „Păi, am să mănânc şi am să aştept.”

Şi în timp ce stăteam acolo, mă gândeam: „Cred că nu a fost nimic, ci doar mi-am imaginat. Poate a fost doar vântul care a făcut frunzele să foşnească.” Şi am pornit mai departe. Dar curând n-am mai putut înainta şi mi-am zis: „Cred că am să mă întorc.” Însă atunci am auzit din nou Glasul acela: „Du-te înapoi de unde ai venit!” M-am oprit şi am stat pe loc. Îmi era frică să mă întorc acolo sus pentru că vântul era deja îngrozitor de puternic.

Uneori, Dumnezeu ne cere să facem lucruri care par foarte periculoase şi nefireşti. De exemplu, pe Moise l-a trimis să cucerească Egiptul cu un toiag strâmb. El procedează aşa, adică face imposibilul, pentru ca omul să ştie că nu este el, ci Dumnezeu este Cel ce face acel lucru.

Am pornit înapoi spre vârful muntelui, luând în piept vântul care sufla atât de tare încât îndoia copacii. După un timp, m-am aşezat jos, mi-am luat puşca şi mi-am pus-o sus aşa (fratele Branham arată), mi-am pus binoclul sub cămaşă şi m-am gândit: „Ce fac eu aici?”

Dar Dumnezeu lucrează în felul Său misterios ca să-şi facă minunile. Ele trec peste gândirea firească. Şi în timp ce mergeam aşa, m-am gândit la Dumnezeu şi mi-am zis: „Oare de ce m-am întors înapoi? Cu cât înaintez, furtuna devine tot mai puternică şi nu mai văd nimic înainte.”

Nu trebuie să credeţi ce spun, însă este adevărul. Şi Glasul a spus: „Eu sunt Domnul Dumnezeu. Eu am creat cerurile şi pământul şi Mi se spune Natura!” Atunci mi-am luat pălăria de pe cap. Nu ştiam de unde venea Glasul acela şi nu vedeam nimic, doar Îl auzeam. De obicei văd Lumina care este prezentă, dar acum am privit peste tot şi nu am văzut-o. Atunci am zis: „Unde eşti, Dumnezeule, Creatorul meu?” Am privit în jur şi I-am auzit din nou Glasul care spunea: „Eu sunt Domnul Dumnezeul care am poruncit să vină veveriţele la existenţă!” Voi ştiţi cu toţii despre aceasta. Aşa să mă ajute Dumnezeu, iar dacă nu spun adevărul în faţa acestei Biblii, Dumnezeu să mă lovească cu moartea chiar aici pe platformă! Dar este adevărul. El este încă Creatorul, este Dumnezeu care a putut aduce un berbec pentru Avraam. El este încă IeHoVaH Jire, Domnul care poartă de grijă.

A avut cumva Avraam acel berbec? După ce a călătorit timp de trei zile departe de civilizaţie, a ajuns sus pe vârful muntelui, unde nu era nici apă, nici altceva, dar când a avut nevoie de un berbec, iată că acolo era unul prins cu coarnele într-un tufiş. Astfel, Avraam s-a dus, l-a luat şi l-a pus pe altarul său. Dar Dumnezeu a rămas Acelaşi IeHoVaH Jire, Domnul care poată de grijă.

El este în stare să împlinească orice a făgăduit. Cred că în Marcu 11.23 scrie: „Adevărat vă spun că, dacă va zice cineva muntelui acestuia…” dar eu nu am putut înţelege aceasta. Voi ştiţi povestea.

Deci vă spun adevărul. Şi El a spus: „Eu sunt Cel ce am adus la existenţă acele veveriţe.” Vântul continua să sufle cu putere şi a trebuit să mă muşc ca să-mi dau seama dacă este real.

Vreau să vă mai spun ceva. Adevărata gândire duhovnicească este la un pas de nebunie. Aţi ştiut aceasta? O cercetare ştiinţifică vă poate răspunde la aceasta. Pentru moment eşti ca o secure veche şi neascuţită, iar când devii puţin duhovnicesc eşti ca o lamă de bărbierit, iar dacă cineva încearcă să se ridice aici, va merge cu siguranţă pe drumul greşit. Însă dacă îl ridică Domnul acolo sus, este cu mult deasupra multora. Acolo au loc vedeniile şi celelalte lucruri; acolo este Împărăţia lui Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care poeţii şi prorocii au fost consideraţi nebuni.

Chiar şi Isus a fost numit nebun. Ei ziceau: „Are drac, este nebun; de ce-L ascultaţi?” (Ioan 10.20). Uitaţi-vă la poeţi şi la proroci de-a lungul epocilor. Dacă încerci să ieşi de acolo, eşti gata, nu vei reuşi. Este nevoie de o Mână venită din slavă, să te ţină să nu cazi de pe marginea aceea îngustă situată între lucrurile bune şi cele rele.

Chiar atunci El a vorbit din nou şi a spus: „Eu sunt Cel care am stat în noaptea aceea pe corabie şi am făcut valurile şi vânturile să se oprească. Ridică-te în picioare şi mustră această furtună şi ea te va asculta!” Aceasta este a treia etapă a slujbei care urma. Este exact ceea ce a făcut El, iar aici era din nou El, Duhul Lui.

Am întâlnit atât de multe imitaţii încât mi-e frică să mă gândesc, dar aceste lucruri vor fi cât va fi lumea. Întotdeauna este o mulţime amestecată, şi trebuie să fie şi imitaţia. A fost în zilele Lui, a fost în timpul lui Moise şi va fi întotdeauna. Este şi în zilele acestea când Duhul Sfânt încearcă să-Şi facă lucrarea, dar imitaţia nu va face decât să scoată şi mai mult în evidenţă lucrarea adevărată a lui Dumnezeu.

Atunci m-am ridicat şi am spus: „Doamne Dumnezeule, Creatorul naturii, eu cred că Tu ai vorbit, fiindcă niciodată nu mi-ai arătat ceva greşit şi niciodată nu m-ai lăsat să spun ceva ce nu s-a împlinit. Acesta este motivul pentru care îi spun acestei furtuni care urlă: „Du-te la locul tău! Întoarce-te şi lasă locul acesta în pace! Îi poruncesc soarelui să strălucească în următoarele patru zile, până când îi ajut pe bărbaţii care mă însoţesc să-şi obţină trofeele şi vom pleca din munţii aceştia!”

Şi Domnul Dumnezeul care în dimineaţa aceasta este Judecătorul meu, ştie că ploaia şi vijelia s-a oprit şi într-o clipă nu a mai fost nimic. M-am uitat şi am văzut cum din partea cealaltă a venit un vânt care a ridicat norii aşa (fratele Branham arată) şi în câteva minute soarele şi-a făcut apariţia chiar pe vârf, strălucind cât se poate de frumos.

La fel s-a întâmplat şi în Germania. Cred că vă amintiţi furtuna din Germania, când vrăjitorii aceia în număr de cincizeci, tăiau pene cu foarfecele, rosteau incantaţii şi spuneau că vor spulbera cortul în care erau adunaţi treizeci de mii de oameni.

Era prezent şi fratele Arganbright. Şi a venit o furtună, iar un nor s-a aşezat chiar deasupra cortului. Eu stăteam lângă fratele Lowesten. Cred că mulţi îl cunoaşteţi. El s-a născut în Germania şi este traducătorul meu de acolo. Eu m-am întors spre el şi ¡-am spus: „Să nu traduci ce voi spune acum!” după care am zis: „Doamne Dumnezeule, Tu mi-ai dat o vedenie şi m-ai trimis în Germania, dar vrăjitorii aceştia au adus furtuna. Tu eşti Dumnezeul creaţiei, de aceea fă să se ştie că Tu eşti Dumnezeu!” Numai cei care înţelegeau engleza a ştiut ce am spus.

Chiar atunci, cortul în care erau treizeci de mii de oameni s-a mişcat în sus şi-n jos şi norii au început să se îndepărteze cu tunete. În mai puţin ce cinci minute, soarele a început să strălucească şi în jur de o mie cinci sute de nemţi s-au întors la Domnul Isus Hristos. El este încă Acelaşi Dumnezeu care a fost dintotdeauna.

Atunci pe munte, timp de patru zile nu a mai fost nici un nor pe cer. Voi ştiţi cu toţii că acesta este adevărul.

Când am coborât la staţia de benzină, ¡-am spus bărbatului de acolo: „Este destul de uscat.”

„Da, este uscat. Aşteptam să vină o furtună, dar nu ştim ce a oprit-o.”

Când eram pe drum, pe partea cealaltă în Colorado, m-am oprit împreună cu fiul meu la benzinărie, fiindcă ¡-am zis: „Haide să vedem dacă furtuna a ajuns pe aici.” Astfel, am intrat înăuntru şi am zis: „Bună dimineaţa. Este o zi frumoasă.”

„Da,” a răspuns el. ”Soarele răsare să ardă din nou. Vara aceasta ne-a pârjolit.”

„Aşa este în tot ţinutul. Dar nu trebuia să înceapă perioada furtunilor?”

„Ştii ceva?” a continuat bărbatul, „Toate ziarele şi radioul au anunţat zilele trecute că vine o furtună puternică. De altfel, s-au adunat norii şi a început furtuna, dar deodată s-a oprit fără să se ştie din ce cauză, şi norii s-au împrăştiat.”

El este încă Dumnezeu aşa cum a fost întotdeauna. Cum ar fi să spună un om acele lucruri dacă nu-¡ porunceşte Dumnezeu s-o facă? Vedeţi, nu este vorba de influenţă, ci ştii ce spui şi atunci vorbeşti. Dar să nu spui cumva: „O, ştiam că este aşa!” Mulţi cred că darurile lui Dumnezeu… Aşteaptă până când eşti sigur că este Dumnezeu. Aşteaptă până Îi auzi Glasul şi ştii că este El! Abia atunci poţi spune: „Aşa vorbeşte Domnul!” Dacă nu este „Aşa vorbeşte Domnul,” este doar influenţa, părerea sau gândul tău. Unii oameni zic: „Spune aceasta pentru mine! Fă aceasta pentru mine!” dar cum poţi să faci aceasta fără să aştepţi să o spună mai întâi Dumnezeu? Cum aş putea spune: „Fratele Jack Moore a zis…” când Jack Moore nu a spus nimic? Înţelegeţi? Trebuie să vină mai întâi Dumnezeu şi nu să te laşi influenţat. Trebuie să fie de la Dumnezeu, iar atunci se va întâmpla pentru că este „Aşa vorbeşte Domnul.”

 Nu toată lumea poate avea aceasta. Nu, domnilor. Nu poate fi aşa. Niciodată nu a fost aşa, şi nici nu va fi. Dumnezeu lucrează cu un om. Aşa a făcut în timpul lui Noe; aşa a făcut în zilele lui Iosua şi aşa a făcut în zilele lui Moise. El nu a folosit niciodată un sistem, ci a lucrat cu individul pentru că nu există doi oameni la fel. Desigur, nu toţi trebuiau să fie ca Moise. Ei nu înţelegeau, dar trebuiau să-l urmeze.

Dacă un om este uns de Dumnezeu, el vă va îndruma să-L urmaţi pe Duhul Sfânt şi Biblia, pentru că El este Cel ce face aceste lucruri: Isus Hristos în forma Duhului Sfânt lucrând în oameni.

În timp ce coboram de pe munte am început să plâng. Nu puteam să mă abţin pentru că am văzut ce s-a întâmplat într-o clipă.

Câţi din fraţii care au fost acolo sunt prezenţi aici? Ştiu că a fost şi Fred Sothmann împreună cu ceilalţi… Ba nu, Fred a fost cu mine în celălalt loc. Este prezent cineva care a fost atunci? Fratele Banks Wood este? Este cineva în afară de Billy Paul?

Băieţii tocmai au plecat şi la fel fratele Wood şi fratele Taylor sau cum îl cheamă, căci ¡-am uitat numele. Au fost patru sau cinci fraţi. Fratele Martin a plecat cu o zi mai repede, din cauza furtunii care urma să vină. Cred că vă amintiţi cu toţii anunţurile meteo cu privire la furtuna aceea. (Un frate Spune: „Eu am întâlnit-o.”). Ce spui? Ai întâlnit-o? („Da, am întâlnit-o.”). Deci ai întâlnit-o.

Cu câţiva ani în urmă, când am fost la vânătoare cu oamenii de afaceri ai Evangheliei depline, I-am promis lui Dumnezeu că nu voi mai împuşca animale pentru nimeni, decât dacă este vreo urgenţă. Nu o mai fac.

Este aici fratele Jack Palmer? Fratele Palmer este din Georgia şi vine de obicei aici, iar cu o seară înainte mi-a zis: „Frate Branham, să-mi aduci o căprioară.”

Eu am dat din cap fiindcă ştiam că Îi promisesem că nu voi mai împuşca animale fără motiv, pentru că în anul acela am împuşcat, doar eu, nouăsprezece elani. Am făcut aceasta pentru oamenii de afaceri care stăteau acolo şi discutau despre afacerile lor. A trebuit să merg să le fac jocul de a ucide, ceea ce m-a plasat în categoria ucigaşilor de animale. Dar nu mai fac aceasta! Îi duc unde vor, dar nu mai împuşc animale pentru ei, fiindcă I-am promis lui Dumnezeu că nu o voi mai face.

Astfel, am plecat din locul acela şi am pornit-o la vale, când un Glas mi-a zis: „De ce nu umbli cu Mine?”

„Doamne Dumnezeule, eu ştiu că numai mâna Ta putea alunga acei nori şi să facă ce s-a întâmplat aici.” Căldura soarelui mi-a uscat cămaşa udă în timp ce ieşeau aburi din ea. Şi am zis: „Doamne, o voi lua pe aici, dacă nu vrei să merg într-o anumită direcţie. Am vrut să merg şi să stau puţin acolo, în amintirea primei şi ultimei noastre ieşiri pe care am făcut-o împreună în luna de miere. Atunci am luat-o cu mine într-o călătorie de vânătoare, şi uite că anul acesta am ajuns aici la vânătoare cu aceşti fraţi, în timp ce ea a rămas la Tucson să aibă grijă ca totul să meargă bine acasă.”

În timp ce mergeam mai departe, mă gândeam: „Oare de ce ea nu mi-a spus niciodată nimic când am plecat undeva?” Poate vi se pare caraghios acest gând, dar orice om poate gândi aşa. Eu cred că în lumea aceasta nu există nici o femeie ca soţia mea care este o persoană minunată, puţin sfioasă şi stă acasă. Ea îmi pregăteşte întotdeauna hainele când plec în călătorii sau în altă parte, iar când mă întorc îmi place să glumesc cu ea şi îi spun: „Eu sunt soţul tău. Tu eşti soţia mea?” Îmi place aceasta. Îmi sărut copiii, îngenunchez şi mă rog, iar ca să nu-mi pierd minţile din cauza mulţimii de oameni şi a acelor lucruri, mă îmbrac şi plec la vânătoare sau la pescuit, departe de ea. Şi ea trebuie să poarte singură toate aceste lucruri.

Apoi m-am gândit: „Tot ce ştiu eu este Dumnezeu şi Cuvântul Său, şi vorbesc numai despre El.” Atunci mi-a venit un gând care spunea: „Poate ea chiar vrea să pleci pentru că atunci este mai liniştită.” Gândindu-mă la aceasta, mi-am frecat barba zicând: „Hmm!” iar atunci am simţit ce barbă mare aveam. Jumătate din ea era albă, aşa că mi-am zis: „Ştii încotro te îndrepţi, Billy, fiindcă ai trecut deja de cincizeci de ani!” Şi tot gândindu-mă la aceste lucruri, am mers mai departe cu puşca pe umăr.

Deodată s-a întâmplat ceva. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar eram din nou băiat. Am privit şi în faţa mea stătea ea, exact cum era când am luat-o de soţie. M-am frecat la ochi şi am privit-o din nou. Stătea cu braţele deschise aşa şi mă privea. Atunci mi-am plecat capul. Mă îndreptam chiar spre locul de aducere aminte al aniversării noastre. Era lângă acei copaci, acolo unde sunt şi şerpi, cum este în pădurile din nord, din Adirondack. Eu merg acolo în fiecare an pe data de 23 octombrie, ziua aniversării căsătoriei noastre.

Deci, ea stătea acolo. Mi-am lăsat puşca jos şi am privit într-acolo, iar ea stătea încă în locul acela cu braţele deschise. Atunci m-am gândit: „Cred că mi-am pierdut minţile!” Am privit din nou şi m-am gândit: „Cum este posibil aşa ceva?” Sunt din nou un băiat tânăr. Mi-am privit mâinile şi am spus: „Doamne, responsabilitatea mea de a aduce Mesajul Tău în lume, a făcut cu siguranţă ceva cu mine.” Am privit din nou într-acolo şi atunci s-a făcut nevăzută.

Mi-am pus puşca pe umăr şi mi-am zis: „Poate în felul acesta m-ai lăsat să înţeleg că ¡ se rupe inima când vin acasă de undeva şi plec iar la vânătoare.”

Apoi, în timp ce mergeam mai departe, mi-am luat pălăria jos şi am spus: „Dumnezeule, ştiu că eşti aici. Nu am nici o îndoială cu privire la aceasta şi cred fiecare Cuvânt al Tău. Tu ai făcut ca soarele acesta să strălucească din nou; Tu eşti Cel care face toate aceste lucruri; Tu eşti Creatorul. Am fost atât de încet şi mă tem să iau controlul; mi-e teamă să nu fac ceva greşit, dar mai este un lucru pe care Te rog să-l faci. Ridică povara aceasta de pe inima mea. Nu este nevoie să mai spun, dar de cinci ani am strigat constant spre Tine pentru aceasta. Ce am făcut? Spune-mi, Te rog, ce este?”

Am urcat colina din faţa mea, chiar aproape de locul unde urma să mă aşez câteva minute să-¡ mulţumesc Domnului pentru soţia mea şi pentru căsnicia reuşită pe care ne-a dat-o El, pentru dragostea pe care am avut-o unul pentru celălalt în toţi anii aceştia şi pentru copiii noştri. Fac aceasta în fiecare an, de 23 octombrie. Chiar acolo era un şarpe de vreo zece inch grosime (25 de centimetri), care a venit aşa (fratele Branham arată), a făcut un L şi a plecat mai departe. În timp ce urcam pe deal, am simţit că obosesc, aşa că m-am oprit şi m-am sprijinit de un copac.

Curând am auzit un foşnet pe frunzele care se uscaseră între timp. M-am uitat să văd ce este. Erau lacrimile care îmi curgeau din ochi, se prelingeau pe barba căruntă şi cădeau pe frunze. Atunci am zis: „O, Dumnezeule, sunt un ratat!” Apoi am continuat: „Mă încred că vei fi îndurător faţă de ea. Eu nu sunt vrednic să cer îndurare. Ştiu că îmbătrânesc şi că într-o zi va trebui să plec.”

Probabil oamenii cred că sunt nebun, dar când merg în acele locuri, Îl găsesc pe Dumnezeu. Acolo totul este atât de real pentru mine, ca şi cum aş fi aici, ba chiar mai mult. Pentru mine este ca şi cum aş sta numai cu El şi aş vorbi numai cu El.

Stând acolo, am auzit un foşnet slab care m-a făcut să-mi ridic privirea. Aveam o cămaşă roşie şi o batistă roşie înfăşurată la pălăria mea western. Când m-am uitat, am văzut trei căprioare care treceau chiar pe lângă mine. Datorită împuşcăturilor vânătorilor ar fi trebuit să fie speriate şi ascunse pe undeva, dar nu, ele stăteau şi se uitau la mine.

Aveau suficientă carne, pentru că era o căprioară şi doi pui mari, iar ceva îmi spunea: „Este suficientă carne: una pentru fratele Evans, una pentru fratele Welsh şi una pentru predicatorul metodist.. Este numărul pe care ţi-l dă Domnul Dumnezeu. Nu pot să-ţi scape.”

Aveam puşca pe umăr şi înainte ca să se poată întoarce să fugă, le-aş fi omorât pe toate trei. Erau în mâinile mele şi mi-ar fi fost uşor să le rostogolesc pe deal în jos, iar pentru că erau trei, puteam pleca imediat acasă din acei munţi. Stăteam şi mă uitam la ele, în timp ce ele se uitau la mine de la o depărtare de 15-20 de yarzi (13-18 metri). Am stat liniştit.

Nu ştiu dacă cineva de aici a vânat căprioare, dar ele sunt ciudate sau mai bine zis imprevizibile. Ele îşi fixează picioarele aşa… (Fratele Branham arată). Şi în timp ce mă priveau, mă gândeam că ajunge să-mi îndrept puşca spre ele şi sunt gata. Dar chiar atunci mi-am amintit că Îi promisesem lui Dumnezeu că nu voi mai vâna pentru nimeni, aşa că am zis: „Nu pot face aceasta, N-ar fi corect, pentru că I-am promis lui Dumnezeu că nu o voi mai face.”

Când Îi faci o promisiune lui Dumnezeu, să te ţii de ea, pentru că El aşteaptă aceasta de la tine.

Apoi am zis: „Du-te, mamă! Ia-ţi puii, mergeţi în pădure şi bucuraţi-vă pentru că şi eu mă bucur. Eşti în mâinile mele, dar nu te voi omorî.”

Ele s-a apropiat şi mai mult de mine, ceea ce este neobişnuit pentru o căprioară, m-au privit şi apoi şi-au întors capul. Eu stăteam acolo îmbrăcat în roşu şi cu puşca în mână. S-au apropiat atât de mult încât le puteam atinge cu mâna. Au mirosit puţin în jur, apoi s-au îndepărtat. După ce au făcut câţiva paşi, s-au oprit şi s-au întors din nou, iar ceva îmi spunea din nou: „Sunt în mâna ta. Domnul ţi le-a dat în mână.”

„Aşa este, dar am promis că nu voi mai face niciodată aceasta,” am răspuns eu.

Apoi m-am gândit la împăratul David care a ajuns în locul unde dormea împăratul Saul. Şi Abişai ¡-a zis: „Domnul ţi l-a dat în mâinile tale!” însă David a răspuns: „Să mă ferească Domnul să pun mâna pe unsul Domnului.” (1Samuel 26.11). Vedeţi, voi trebuie să aveţi grijă când faceţi o promisiune.

Şi am spus din nou: „I-am promis Domnului că nu mai fac aceasta, deci nu o mai fac.” Apoi am zis: „Mamă, ia-ţi puii şi du-te în pădure. Eşti în mâinile mele şi nu ai scăpa nici dacă ai vrea, dar n-am să-ţi fac nici un rău. Du-te în pădure!” Şi ele au venit din nou lângă mine, aşa că m-am gândit: „Aceasta este foarte ciudat.”

Eu sunt un om al pădurii şi L-am văzut pe Dumnezeu în natură: în apus şi în răsărit; şi am văzut că natura vorbeşte despre moarte şi viaţă, despre îngropare şi înviere. De exemplu, copacii. Noi vedem cum seva pleacă din copac şi se duce jos în mormântul rădăcinilor, iar primăvara vine înapoi în înviere. Toate vorbesc despre viaţă şi înviere.

Am stat acolo şi le-am urmărit atent, iar după un timp s-au întors şi au plecat în pădure. Am rămas acolo mut de uimire.

După ce au plecat căprioarele, iar soarele îmi încălzea spatele, Glasul acela mi-a vorbit din nou şi mi-a zis: „Ţi-ai amintit promisiunea făcută, aşa-¡?”

„Da, Doamne, mi-am amintit-o, şi ştiu că eşti Tu. Nu Te văd, dar ştiu că eşti aici, fiindcă Îţi aud Glasul.”

Şi El a continuat: „Pentru că te-ai ţinut de promisiune, şi Eu Îmi voi aminti de promisiunea Mea: nu te voi lăsa şi nu te voi părăsi niciodată.”

O, de atunci nu m-am mai simţit împovărat! Am coborât de pe munte şi toată după-amiaza a venit vedenie după vedenie, iar de atunci totul a fost altfel, fiindcă povara îmi fusese luată.

Noi ştim cum au mers lucrurile când a început slujba cu simţirea bolii pe mână. Într-o seară eram la familia Malicki. Fratele Moore şi fratele Brown cunosc această familie. Eu am luat mâna doamnei Malicki în mâna mea şi ¡-am zis: „Uite, vezi vibraţia de pe ea?” Şi am adăugat: „Tu suferi de tromboză în urma naşterii. Ea lucrează deja în tine.” Femeia era pe punctul să-şi piardă viaţa.

Fratele Malicki m-a întrebat: „Cum faci asta, frate Branham?”

„Nu ştiu să-ţi spun. Tot ce pot spune e că este Dumnezeu.”

Îmi ţineam mâna aşa, iar la un moment dat am spus: „Uite, aici este mâna soţiei mele. Din câte ştiu, ea nu are nimic. Pune-ţi mâinile peste mâna mea, dragă.” Când a făcut aceasta, am simţit imediat vibraţia unei tumori femeieşti, aşa că am zis:

„Scumpa mea, ai o tumoare la organele femeieşti.”

„Dar nu simt nimic,” a răspuns ea.

„Scumpa mea, este aici pe mâna mea. Ridică mâna.” Ea a ridicat-o, apoi a pus-o înapoi. „Vezi?” am întrebat-o eu.

Când am mers acasă, ne-am dus la un medic cu care am fost coleg de şcoală, ca s-o examineze, iar el a zis: „Să ştii că nu este nimic, Billy. Este sănătoasă, nu există nici o tumoare.”

„Sam, nu vreau să pun la îndoială cuvântul tău, dar sunt sigur că este o tumoare acolo.” După trei sau patru ani, am făcut examenul medical în vederea călătoriei peste ocean, iar ea a venit cu mine şi s-a controlat. Nici atunci medicii nu au depistat nimic.

În urmă cu doi ani… Trebuie să vă spun tot adevărul. Nu vreau să sar peste nimic, fiindcă trebuie să spun tot adevărul.

Eu v-am spus despre dragostea pe care o am pentru soţia mea, însă trebuie să fim atenţi la unele lucruri. Vă spun adevărul, iar Tatăl ceresc, care este Martorul meu, ştie aceasta.

Într-o casă se întâmplă multe lucruri, iar biata de ea trece prin nişte schimbări specifice menopauzei.

În urmă cu doi ani când a fost la medic, ¡-a găsit o tumoare pe ovarul stâng. Era o umflătură cam de mărimea unei alune, iar doctorul mi-a zis: „Dă-mi voie s-o mai examinez o dată, frate Branham.” După examinare, mi-a zis: „Dacă este o tumoare, în trei luni îşi va mări dimensiunea şi trebuie să se vadă.”

Înainte de a continua, trebuie să vă mai spun ceva ce am uitat. Odată, am intrat în casă să fac ceva, apoi am ieşit afară, iar soţia mi-a zis:

„Billy, poţi merge cu mine până în oraş?”

„Acum nu pot, dragă.”

„Dar cu Becky ce putem face referitor la cutare lucru?”

„Nu ştiu dragă.”

Apoi a intervenit ceva şi s-a enervat atât de tare încât abia s-a putut abţine. Oamenii ne veneau în casă şi noaptea. Chiar şi la unu noaptea erau încă oameni în casă şi pe afară, sau se uitau pe la geamuri. Din cauza aceasta, ea a devenit foarte nervoasă şi la un moment dat mi-a replicat ceva ce nu trebuia spus: „Bill, tu eşti plecat tot timpul şi eu trebuie să am grijă de copii singură. Nu eşti niciodată aici când trebuie să luăm decizii importante.” Apoi a început să plângă, a intrat în casă şi a închis uşa.

Când am văzut aceasta, mi-am zis: „Sărmana de ea…” şi m-am dus în casă, dar chiar atunci Domnul mi-a zis: „Citeşte Numeri capitolul 22.” Este textul în care Miriam a vorbit împotriva lui Moise pentru că îşi luase o nevastă etiopeană. Ar fi fost mai bine pentru ea s-o scuipe tatăl ei decât să facă acel lucru.

M-am dus la ea şi ¡-am zis: „Draga mea ai spus ce nu trebuia.” Ea plângea. Şi eu am continuat: „Scumpo, ai spus ce nu trebuia, iar Dumnezeu te va face să plăteşti pentru aceasta. Nu trebuia să faci aceasta! Şi eu sunt frământat, dar nu trebuia să vorbeşti aşa.”

„Păi, m-am enervat foarte tare, Bill,” a răspuns ea. M-am întors şi am plecat pentru că ştiam că în starea în care era nu puteam să-¡ spun nimic.

Cam o lună mai târziu, la următorul control medical, s-a văzut tumoarea. Anul trecut a fost din nou la un control şi s-a constatat că avea deja mărimea unei portocale, iar doctorul ne-a spus: „Nu mai amânaţi! Trebuie operată imediat pentru că este o tumoare malignă care creşte foarte repede. Ce vei face dacă se întinde pe toată partea aceea?”

„Doctore,” am spus eu, „noi avem credinţă în Dumnezeu.”

Nu am spus nimic bisericii despre aceasta şi am lăsat lucrurile aşa cum erau, dar am început să mă rog şi am spus: „Doamne Dumnezeule, ajută-ne, Te rog.” Dar tumoarea a continuat să crească.

Apoi ne-am mutat la Tucson, iar medicul nostru de acasă a trimis vorbă unui prieten de-l lui care era tot medic şi l-a rugat să înlăture imediat tumoarea din trupul ei. El ¡-a scris: „Tumoarea a crescut foarte mult într-un an, aşa că de la mărimea unei alune a ajuns de mărimea unui grapefruit.” Era deja vizibilă.

Noi ne-am rugat, am plâns şi am strigat, dar nu s-a întâmplat nimic. Ieri a trebuit să meargă la examinarea de dinaintea operaţiei.

„Dragă,” ¡-am spus eu, „ştiu că nu-ţi place dar trebuie scoasă afară fiindcă a crescut foarte mult, iar credinţa noastră nu este suficientă.”

Cu o zi înainte, mi-a zis: „Nu mă suna decât după serviciul de seară al fratelui Jack, ca să-mi spui ce mesaj ai avut şi cum sunt oamenii din Shreveport. Atunci îţi voi spune şi ce a zis medicul.”

„Bine, dragă,” am răspuns eu şi am închis.

Întotdeauna când plecăm de acasă, noi îngenunchem împreună cu copiii şi ne rugăm. Când plec peste ocean, spun: „Doamne Isuse, ai grijă de familia mea,” iar ei se roagă pentru mine, ca Dumnezeu să mă ajute să ne putem reîntâlni cu bine. Atunci copiii încep să plângă şi ştiţi cum este.

Vorbind despre împuşcarea preşedintelui Kennedy, vreau să vă spun că şi eu a trebuit să fiu păzit de multe ori, fiindcă într-o noapte am fost ţinta unei lunete cu infraroşu, trăgându-se asupra mea de la trei sau patru sute de yarzi (273-364 metri).

Am fost în ţări catolice unde sunt acei radicali şi jos în Mexic, unde mi se trimiteau bilete de ameninţare în care mi se scria: „La noapte te termin!” etc. Cine ştie, poate într-o zi vor reuşi. Dar eu nu mă tem pentru că am lângă mine pe Cineva care va avea grijă de mine când va veni timpul acela.

Înainte de a pleca din nou, eram numai singur acasă pentru că ceilalţi erau plecaţi, aşa că am îngenuncheat în cameră şi am spus: „Tată ceresc, Te rog ai milă şi ajută-mă, fiindcă merg la Shreveport să fac tot ce pot pentru Împărăţia Ta. Eu am îngenuncheat de multe ori în camera aceasta împreună cu soţia mea, dar astăzi sunt singur. Mâine se duce la doctor şi probabil nu voi reuşi să termin adunarea până când va fi dusă la spital pentru acea tumoare cu privire la care Te-am rugat să o iei de la ea.” Doamne, dacă a spus ceva greşit atunci când a fost tulburată, Te rog să ai în vedere că niciodată, absolut niciodată, nu a spus nimic împotrivă când mergeam la adunările Tale, ci mi-a pregătit întotdeauna hainele, m-a ţinut de mână, a plâns şi s-a rugat şi a spus că ar vrea să facă şi ea ceva pentru Domnul. Priveşte, Te rog, la starea ei, Doamne şi nu o lăsa să treacă. Ajut-o, Te rog, şi fii îndurător faţă de ea, iar dacă trebuie să treacă prin acea operaţie, ajut-o. Nu ştiu ce m-aş face dacă ar trebui s-o pierd acum, pentru că sunt un om bătrân, iar copiii trebuie crescuţi. Ce aş putea face eu? Te rog să ai milă de ea. Ştiu că o iubeşti, de aceea Te rog să o ajuţi.”

În timp ce mă rugam, am auzit un Glas care zicea: „Ridică-te în picioare!” Am continuat să mă rog pentru că am crezut că mi-am imaginat că aud acel Glas, dar El a repetat: „Ridică-te în picioare!” M-am oprit din rugăciune şi am privit în sus pictura lui Hristos…

Mie nu mi-a plăcut niciodată pictura făcută de Sallman, dar îmi place cea făcută de Hofmann: „Isus la treizeci şi trei de ani.” Am un tablou mare în camera mea, iar când L-am văzut în vedenie arăta ca în acel tablou. Eu am pus tabloul în aşa fel încât atunci când mă rog, să aibă privirea îndreptată spre mine.

Deci, m-am uitat drept la tablou, apoi am privit în jur şi m-am întrebat: „Ce a fost aceasta? Cum adică, „Ridică-te în picioare!”?” Atunci m-am gândit să mă ridic în picioare. Şi aceeaşi Voce care mi-a vorbit pe munte şi întotdeauna, a vorbit din nou.

„Doamne, Tu eşti Cel care îi vorbeşti robului Tău?”

Şi El a zis: „Spune doar un cuvânt şi nu va mai fi nici o tumoare!”

Am stat puţin să-mi revin. Mulţi din cei de aici şi fraţii din tabernacol ştiu de tumoarea ei. Şi am spus: „Atunci cer în Numele Domnului Isus Hristos ca acea tumoare s-o părăsească!” În ultima vreme a supărat-o foarte mult şi trei sau patru zile a stat numai în pat, aşa că am continuat: „Să nu se mai găsească nici urmă de tumoare, pentru că Domnul Dumnezeu este Creatorul cerurilor şi al pământului! El poate opri vânturile şi furtunile şi poate mustra mările. Tu, care ai adus la existenţă veveriţele, poţi să omori vrăjmaşul din trupul ei. Vânturile şi apa sunt creaţia lui Dumnezeu, dar diavolul a intrat în ea, iar aceasta a provocat agitaţia mării. Însă Tu, care ai potolit-o, poţi îndepărta şi tumoarea soţiei mele şi eu spun că faci acest lucru chiar acum şi nu va mai fi găsită niciodată. Este terminată!”

M-am dus şi le-am spus acest lucru fiului şi nurorii mele. Apoi am venit aici să ţin adunarea, iar după adunare am sunat-o. Ea nu ştia încă ce se întâmplase pentru că nu-¡ spusesem nimic. Dar când am sunat-o era foarte bucuroasă şi mi-a spus: „Billy scumpule, trebuie să-ţi spun ceva. Nu mai este nici un semn de tumoare în trupul meu. Doctorul a spus că nu găseşte nimic. M-am bucurat atât de mult! Era cu mine doamna Norman şi încă două sau trei surori, iar doctorul a spus: „Nu pot să înţeleg! Acum o lună, aici era o tumoare cât un grapefruit. Doamnă Branham, să fii liniştită, fiindcă nu este nici un semn că mai este vreo tumoare.”

Acesta este Domnul Dumnezeul nostru! O zi a recunoştinţei! Îi mulţumim pentru Darul Său, pentru Isus Hristos, pentru Darul Său suprem care este Acelaşi ieri, azi şi în veci! Acesta este adevărul. Eu nu sunt de acord cu juratul pe ceruri sau pe pământ, dar vă spun cu Biblia pe inimă că acesta este adevărul, iar Dumnezeul pe care Îl iubesc ştie că fiecare cuvânt este adevărul.

Mă gândeam că mâine trebuie să plec şi să întrerup această campanie. Nu puteam să le promit oamenilor că mă voi întoarce de Crăciun, fiindcă mă temeam în inima mea că soţia urma să intre în operaţie ca să-¡ fie scoasă tumoarea care era de mărimea unui grapefruit. Şi iată cum este acum, fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu a zis: „Spune ce vrei şi aşa va fi!” iar eu am spus: „Să dispară tumoarea şi să nu se mai găsească!”

Şi astăzi nu mai este. Aceiaşi doctori renumiţi din Tucson au văzut-o cu câteva zile în urmă şi au spus cât era de mare, nu au mai găsit nici urmă de ea şi au declarat: „Doamnă Branham, nicăieri nu mai este nici un semn de tumoare!”

O, cât Îi suntem de recunoscători lui Dumnezeu! Aceasta este pentru mine o zi a recunoştinţei, fiindcă ştiu că deasupra la toate, acel chip frumos cu care m-am căsătorit, va fi într-o zi din nou tânăr şi nu va mai îmbătrâni niciodată, fiindcă darul lui Dumnezeu, Duhul Sfânt pe care L-am primit prin Isus Hristos este Ancora noastră.

Noi ar trebui să fim cei mai recunoscători oameni de pe pământ, pentru că pe lângă vindecare, pe lângă aceste lucruri care au loc, avem asigurarea că acelaşi Dumnezeu, acelaşi Stâlp de Foc, acelaşi Înger al lui Dumnezeu, acelaşi Isus ieri, azi şi în veci, face aceleaşi lucruri, prin aceeaşi Putere şi prin acelaşi Nume. Ce ancoră sigură şi statornică pentru suflet! Fie ca Domnul Dumnezeul cerurilor să vă binecuvânteze pe fiecare din belşug!

Să ne plecăm capetele.

Doamne, Îţi sunt atât de recunoscător încât nici nu ştiu ce să spun, fiindcă nu pot să mă exprim. Când s-a cântat mai înainte acel imn, am simţit că mi-a sărit inima în piept de bucurie şi a venit mărturia. Tată ceresc, Tu ştii că tot ce am spus este adevărul, şi că nu am motiv să le spun altceva decât adevărul.

……………………………………………………………………………………………………

… natura să Te laude. Toată suflarea să Te laude, Dumnezeule şi toţi să-Ţi fie recunoscători pentru timpul pe care Îl avem.

Scumpule Tată ceresc, văd că aici stă un băiat într-un scaun cu rotile şi ştiu că sunt şi alţi bolnavi. Tu eşti Dumnezeul salvator al sufletelor noastre; eşti Dumnezeul care vindecă bolile şi suferinţele noastre.

Sunt mii de mărturii, iar slujitorul Tău le-a văzut înfăptuindu-se peste tot fără greşeală. Noi ştim că Tu eşti încă IeHoVaH Jire şi că ai dat deja Jertfa pentru vindecare. Acelaşi Dumnezeu care a îndepărtat acea tumoare este şi aici în Shreveport, în Tucson şi peste tot. Dumnezeule, Te rog ca prezenţa Ta sfântă să umple acest tabernacol cu puterea de vindecare, ca să-¡ vindeci pe toţi bolnavii de aici, iar aceste binecuvântări să continue prin toată ţara, ca să se ştie că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci. Dă-ne aceasta, veşnicule Dumnezeu.

Vă rog să vă puneţi mâinile unii peste ceilalţi şi să vă rugaţi. Staţi în unitate, prin credinţă, în prezenţa lui Dumnezeu şi amintiţi-vă că fiecare din voi este privilegiat. El mă va judeca dacă v-am spus ceva greşit. A dat vreodată greş ceva din ceea ce v-am spus?

Vă spun la fel ca Samuel, atunci când s-a dus să-l facă împărat pe Saul: „V-am spus vreodată ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit? V-am cerut bani pentru mâncare?” Şi ei au răspuns: „Nu, Samuel, dar vrem şi noi un împărat cum au şi celelalte popoare.” Dar Samuel ştia că Împăratul lor era Dumnezeu.

Prieteni, puteţi spune că aţi văzut darul lui Dumnezeu dând greş măcar o singură dată? Nu, domnilor! Este Isus Hristos şi El nu poate greşi. Ştiinţa a dovedit aceasta şi biserica o ştie.

Acum El este aici. Tot ce vă trebuie este credinţa care ia Cuvântul. Ungeţi-vă cu El şi veţi fi vindecaţi. În timp ce staţi cu mâinile unul peste altul, strigaţi spre Dumnezeu din toată inima şi spuneţi: „Doamne Dumnezeule, Creatorul cerurilor şi al pământului, Tu care ai oprit furtuna cu două mii de ani în urmă, o poţi face şi acum. Tu ai oprit boala şi m-ai făcut bine, de aceea Îţi sunt recunoscător din toată inima mea, Atotputernicule Dumnezeu!”

– Amin –