Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMMĂRTURIA ÎNVIERII

06/04/1958, seara - Jeffersonville, IN

Fratele Neville citeşte textul din Luca 24.1-32:

În ziua întâi a săptămânii, femeile acestea şi altele împreună cu ele, au venit la mormânt dis de dimineaţă, şi au adus miresmele, pe care le pregătiseră.

Au găsit piatra răsturnată de pe mormânt, au intrat înăuntru, şi n-au găsit trupul Domnului Isus.

Fiindcă nu ştiau ce să creadă, iată că li s-au arătat doi bărbaţi, îmbrăcaţi în haine strălucitoare.

Îngrozite, femeile şi-au plecat feţele la pământ. Dar ei le-au zis: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?”

Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea,

când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit şi a treia zi să învieze.”

Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele lui Isus.

             – Petru se duce la mormânt

„La întoarcerea lor de la mormânt, au povestit toate aceste lucruri celor unsprezece şi tuturor celorlalţi.

Cele ce au spus aceste cuvinte apostolilor, erau: Maria Magdalena, Ioana, Maria, mama lui Iacov, şi celelalte, care erau împreună cu ele.

Cuvintele acestea li se păreau apostolilor basme, şi nu le credeau.

Dar Petru s-a sculat şi a dat fuga la mormânt. S-a plecat şi s-a uitat înăuntru, dar n-a văzut decât fâşiile de pânză, care stăteau pe pământ; apoi a plecat acasă, mirat de cele întâmplate.

În aceeaşi zi, iată, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o depărtare de 60 de stadii de Ierusalim;

Şi vorbeau între ei despre tot ce se întâmplase.

Pe când vorbeau între ei şi se întrebau, Isus S-a apropiat, şi mergea pe drum împreună cu ei.

Dar ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.

El le-a zis: „Ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” şi ei s-au oprit, uitându-se trişti.

Drept răspuns, unul dintre ei, numit Cleopa, I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, de nu ştii ce s-a întâmplat în zilele acestea?”

„Ce?” le-a zis El. Şi ei I-au răspuns: „Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi în cuvinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.

Cum preoţii cei mai de seamă şi mai marii poporului L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit?”

Noi trăgeam nădejde că El este Acela, care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.

Ba încă nişte femei de ale noastre ne-au pus în uimire: ele s-au dus dis de dimineaţă la mormânt,

nu I-au găsit trupul, şi au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu.

Unii din cei ce erau cu noi, s-au dus la mormânt, şi au găsit aşa cum spuseseră femeile, dar pe Isus nu L-au văzut.”

Atunci Isus le-a zis: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!

Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?”

Şi a început de la Moise, şi de la toţi prorocii, şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce erau cu privire la El.

Când s-au apropiat de satul la care mergeau, El S-a făcut că vrea să meargă mai departe.

Dar ei au stăruit de El, şi au zis: „Rămâi cu noi, căci este spre seară, şi ziua aproape a trecut.” Şi a intrat să rămână cu ei.

Pe când şedea la masă cu ei, a luat pâinea; şi, după ce a rostit binecuvântarea, a frânt-o şi le-a dat-o.

Atunci li s-au deschis ochii, şi L-au cunoscut; dar El S-a făcut nevăzut dinaintea lor.

Şi au  zis unul către altul: „Nu ne ardea inima în noi, când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?

Mulţumesc, frate Neville.

Bună seara, la toată lumea.

Astăzi, a fost o zi mare pentru mine. Da, a fost o zi mare în mai multe privinţe. Mai întâi, a fost o zi mare pentru că am mai îmbătrânit cu o zi, apoi, pentru că astăzi este ziua de Paşte, şi în final, pentru că mi s-a întâmplat ceva ce nu voi uita niciodată.

Toată viaţa m-am întrebat de ce m-am născut în această lume, şi la acest lucru m-am gândit şi azi dimineaţă în timp ce vorbeam despre Moise. Sunt sigur că şi el şi-a pus această întrebare atunci când a aflat că este evreu. De ce a îngăduit Dumnezeu să crească în palatul lui Faraon, dacă mai apoi a trebuit să fie „un nimeni” în pustie? Ştiţi de ce? Ca să afle ce trebuie să facă în viaţă.

Şi gândindu-mă la mine, m-am întrebat de ce mi-a vorbit Dumnezeu încă din copilărie? Apoi m-am întrebat de ce a îngăduit El să se facă acea fotografie. M-am întrebat de ce a făcut acele lucruri măreţe în Germania şi în Finlanda? De ce s-au întâmplat toate aceste lucruri în viaţa mea? Nu, eu nu cred că s-au întâmplat doar aşa. O, eu nu sunt un predicator; nu am nici o educaţie. Nu am chemarea de a fi predicator, pentru că predicatorul trebuie să fie un om deosebit.

Eu cred că poporul lui Dumnezeu este în robie din cauza tradiţiilor omeneşti. Acesta este motivul pentru care astăzi avem zeci de mii de oameni care mor zilnic de diferite boli pe care ştiinţa medicală nu le poate atinge. Da, ei mor deşi sunt copiii lui Dumnezeu. S-ar putea ca eu să nu mai trăiesc până atunci, dar cred că vine ceasul când Dumnezeu va face ceva, şi acest timp este foarte aproape, când va dovedi că El este încă acelaşi Atotputernic Dumnezeu. Eu cred aceasta din toată inima mea. Eu am văzut deja acest lucru într-o oarecare măsură, dar cred că acesta este doar un exemplu pe lângă ceea ce vom vedea în continuare.

După serviciul acesta, voi pleca pentru o perioadă ca să mă odihnesc. Eu am botezat de multe ori, dar astăzi m-am răcit foarte tare, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată. M-am răcit atât de tare încât nu am mai putut să vorbesc.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine voi fi jos la lac, ca să mă odihnesc câteva zile. Totuşi, dorinţa mea este ca peste zece zile să mă întorc şi atunci ne vom întâlni din nou.

După aceea voi pleca pentru câteva luni în Noua Anglie. De acolo aş vrea să merg în Africa. Aceasta se va întâmpla în iunie.

Îmi va fi foarte greu şi ştiu că voi depinde de bisericuţa aceasta mică, de oamenii de aici, care se vor ruga pentru mine, căci am foarte mare nevoie de rugăciunile voastre.

Şi ştiţi ceva? Nimeni nu ştie şi nu poate înţelege această parte a „slavei”, adică ce am întâmpinat şi prin ce lupte a trebuit să trec în aceste misiuni. Nici nu este nevoie să spun, deoarece ştiu că oamenii nu pot să mă înţeleagă. De altfel nici eu nu înţeleg multe lucruri. Este Ceva care pur şi simplu împinge înainte.

Şi acum, pentru a nu-i ţine prea mult pe cei care au dorit să rămână la serviciul din seara aceasta, vreau să vă spun că am ales textul pe care l-a citit fratele Neville din Luca 24 pentru tema din seara aceasta, care se numeşte „Dovada învierii”.

Textul acesta atinge câteva lucruri şi aş vrea să mă refer la ele. Primul punct la care doresc să mă opresc, este că dimineaţa, ei s-au dus la mormânt.

Adevărul este că nu contează cum a murit El şi nici cât de cumplită a fost moartea Lui, căci dacă n-ar fi avut loc învierea, moartea Lui ar fi fost la fel ca moartea oricărui om. Vedeţi?

De-a lungul istoriei omenirii, au existat o mulţime de oameni mari care au făcut lucruri deosebite.

De exemplu Confucius, marele filozof chinez, care a murit acum 2300 de ani.

Buda, marele profet-dumnezeul Japoniei, care a murit şi el tot cam în urmă cu 2300 de ani. El a adus învăţături, a făcut unele declaraţii, dar apoi a murit şi a rămas în mormânt.

Apoi este Mahomed. Eu am avut ocazia să vizitez mormântul lui, unde de 2000 de ani este pregătit un cal alb, care-i aşteaptă învierea. Da, acolo se schimbă garda din patru în patru ore, şi se aşteaptă clipa în care acest bărbat se va ridica, va încăleca şi va cuceri lumea. Mahomedanii sunt cei mai mulţi, numărul lor fiind cât creştinii şi catolicii împreună. Cu toate acestea însă, Mahomed este încă în mormânt.

Dacă discuţi cu aceşti oameni (cu mahomedanii) şi le spui: „Isus S-a ridicat dintre cei morţi”, ei îţi răspund: „Dovedeşte-o!” Şi noi creştinii, spunem: „Păi, El este viu în inima noastră”, dar vedeţi voi, aceasta nu ajunge ca să-i convingeţi, deoarece şi ei spun la fel – că întemeietorul religiei lor este în inima lor.

Eu mă bucur însă pentru că Isus ne-a lăsat o piatră de temelie solidă, cu privire la învierea Lui. Noi nu trebuie să ne mirăm pentru că acesta este adevărul. Lucrul uimitor, este că mulţi oameni nu pot să-L vadă.

Acesta este motivul pentru care în seara aceasta am să ating acest eveniment, arătându-L prin Scriptură.

Acum vă rog să observaţi că cei ce au mers la mormânt dimineaţa devreme, s-au întâlnit cu doi bărbaţi (care de fapt erau îngeri), îmbrăcaţi în haine strălucitoare, care le-au întrebat: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?” (Luca 24.5).

Vedeţi? Ele s-au dus să-L caute la mormânt, dar nu L-au găsit pentru că nu mai erau acolo. Iar îngerii le-au pus această întrebare notabilă: „Pentru ce căutaţi între cei morţi  pe Cel ce este viu?” După care au continuat: „Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea….” (v. 6).

De ce n-au înţeles ei? De ce n-au priceput cuvintele Lui?

Şi aici este ceva foarte important: faptul că cei doi îngeri care au vorbit cu femeile de la mormânt şi nu în altă parte, fuseseră desigur, cu El şi în Galilea, deoarece ştiau tot ce le spuseseră Isus înainte de crucificare.

O, ce lucru binecuvântat! Vedeţi voi, ucenicii nu au ştiut că cei doi îngeri erau acolo, deşi din cuvintele lor se vede clar că ei fuseseră cu Isus în Galilea: „Aduceţi-vă aminte ce v-a spus când era încă în Galilea….

Faptul că îngerii au fost peste tot cu El împlineşte textul biblic care spune:

Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El….” (Psalm. 34.7).

Ce lucru mare este să ştii că în seara aceasta, îngerii lui Dumnezeu sunt prezenţi în locul acesta! Să ştii că ei aud fiecare cuvânt pe care îl spunem şi văd tot ceea ce facem!

Aici avem dovada biblică a prezenţei lor.

Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea!

Cuvântul „Aduceţi-vă aminte” este un cuvânt minunat.

Gândiţi-vă cât de trist va fi pentru cei pierduţi care, şi-au pecetluit soarta prin atitudinea lor faţă de El, şi ca urmare după ce vor fi auzit şi ultima predică, au pornit spre destinaţia lor veşnică, spre iadul Diavolului! Ce durere vor simţi atunci când îşi vor aminti de şansa pe care au avut-o şi pe care au refuzat-o!

Poate cineva spune: „O, predicatorule, va mai fi aducere aminte şi în iad?” Isus spune că da. El a spus că bogatul şi-a ridicat ochii şi a privit din iad în sus, spre cer, unde l-a văzut pe săracul Lazăr în sânul lui Avraam. Iar când a strigat spre Avraam pe care îl vedea, acesta i-a răspuns: „Adu-ţi aminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat pe cele bune…” (Luca 16.25).

Vedeţi, acolo este o aducere aminte.

Şi cât va fi de îngrozitor să-ţi aminteşti de marile adunări la care ai participat şi unde ai ascultat predici cu putere, vorbite de unşii lui Dumnezeu! Şi nu doar atât, ci să-ţi aminteşti semnele şi minunile la care ai fost martor, şi avertizările pe care le-ai auzit, dar le-ai nesocotit, astfel încât atunci te vei trezi că eşti pierdut. Aceste amintiri îi vor obseda veşnic pe cei pierduţi.

Biblia spune că după moartea Sa, Isus S-a dus şi a predicat sufletelor din închisoare, care nu se pocăiseră în zilele lui Noe.

El S-a dus să le amintească despre faptul că Noe, Enoh şi mai marii proroci ai zilelor lor le vorbiseră despre venirea lui Mesia, dar ei respinseseră mesajul şi-l nesocotiseră.

O, va fi un lucru cumplit şi pentru tine, prietenul meu, să-ţi aminteşti într-o zi că ai auzit mesajul Lui, dar L-ai nesocotit şi L-ai respins. Când vei muri, toate faptele tale te vor urma, iar ele îţi vor aduce obsesie sau binecuvântare veşnică.

Gândeşte-te însă, ce lucru mare trebuie să fie pentru cei salvaţi, aducerea aminte a adunărilor în care au petrecut clipe măreţe şi binecuvântate, despre care vor depune mărturie şi îngerii care sunt prezenţi printre noi.

Puteţi vedea ce stă în faţa celor salvaţi? Dar în faţa celor care nu sunt salvaţi?

Dumnezeu este bun şi îndelung răbdător. Da, El este plin de blândeţe, milă şi răbdare.

El „doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.” (2 Petru 2.9b), de aceea a făcut tot ce se putea face pentru ca omul să fie salvat. Totuşi ei vor pieri pentru că nu cred Cuvântul Lui.

În seara aceasta aş vrea să-i privim pe doi oameni după învierea Domnului. Vedeţi voi? Mulţi au venit şi au spus despre un mormânt gol şi despre faptul că trupul Lui nu mai era acolo. Femeile au avut o viziune în care au văzut doi îngeri care le-au spus că El nu mai este printre cei morţi, ci a înviat. Şi iată că cu toate acestea, ucenicii tot nu au crezut (este vorba de cei doi de pe drumul Emausului) şi au pornit descurajaţi spre casă.

Şi eu mă gândesc la acel prin Paşte. O zi frumoasă de primăvară în care Isus era din nou viu printre oameni, iar cei doi ucenici mergeau descurajaţi şi cu inimile întristate gândindu-se la răstignirea Domnului lor. Dar iată că pe drum era Cineva care păşea alături de ei, dar Biblia spune că ei nu L-au recunoscut pentru că „ochii lor erau împiedicaţi să-L cunoască.

O, şi aici aş vrea să vedeţi! Căci nu era doar o întâmplare oarecare, ci era o profeţie care trebuia să se împlinească.

Voi ştiţi că Domnul nostru binecuvântat nu a făcut niciodată ceva doar aşa, ca să se povestească despre acele lucruri, ci tot ce a făcut El a avut o importanţă. Tot ceea ce a făcut El este veşnic, nu va trece – mă refer la fiecare mişcare, la fiecare gest şi la fiecare Cuvânt pe care L-a rostit.

O, sunt atât de bucuros pentru aceasta!

Tu poţi coase cu aceste lucruri tot ce este în tine şi atunci El Se va descoperi şi în viaţa ta.

Şi iată că în timp ce cei doi ucenici mergeau pe drum, de ei S-a apropiat un Străin, care i-a întrebat: „De ce sunteţi trişti?

Vedeţi, ei ar fi trebuit să fie bucuroşi, dar văzându-i, El i-a întrebat: „De ce sunteţi trişti? Şi ce vorbe sunt acestea pe care le schimbaţi între voi pe drum?” (Luca 24.17).

Drept răspuns, unul dintre ei, numit Cleopa,  I-a zis: „Tu eşti singurul străin aici în Ierusalim, care nu ştii ce s-a întâmplat în el zilele acestea?

Ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret, care era un proroc puternic în fapte şi cuvinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea întregului norod.

Cum de preoţii cei mai de seamă şi mai marii noştri L-au dat să fie osândit la moarte şi L-au răstignit?

Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel; dar cu toate acestea iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.” (v. 18-21).

Şi ei au început să povestească cele întâmplate: cum a murit Isus; cum ei crezuseră că El este marele Eliberator şi cum totuşi acel Mare Proroc legitimat de Dumnezeu, a stat acolo vrednic de milă, cu scuipatul pe faţă, lăsându-i pe soldaţi să-i pună cunună de spini pe frunte, să-L lege la ochi, să-L lovească cu trestia peste cap şi să-L întrebe în batjocură: „Proroceşte, cine Te-a lovit?

O, toate aceste lucruri erau cu neputinţă să fie înţelese de mintea omenească! Ei se gândeau că Mesia trebuia să fie ceva deosebit.

Uitaţi-vă numai, nu se petrece acelaşi tablou în zilele noastre? Oamenii aşteaptă ca Împărăţia lui Dumnezeu să fie altfel decât este cu adevărat. Ei o aşteaptă să vină în splendoare; o aşteaptă să fie vie în oraşul Vatican sau într-o mare catedrală. Dar pentru că El o aduce între cei săraci şi neînsemnaţi, între oamenii umili şi fără multă şcoală, ochii celor mari şi înţelepţi sunt orbiţi ca s-o vadă.

O, ce umilinţă, ce batjocură era pentru acea femeie în timp ce-I spăla picioarele cu lacrimile ei şi I le ştergea cu părul, deşi fapta ei era fapta unei creştine adevărate.

Ce batjocură să-L vadă atârnând pe cruce şi să-i audă pe acei preoţi înţelepţi spunând: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, pogoară-Te de pe cruce şi Te vom crede!” (Matei 27.40).

Eu mă gândesc că numai omul firesc, numai religiosul formalist şi necredincios, putea să gândească astfel. Voi ştiţi desigur că în fiecare adunare sunt trei feluri de oameni: credincioşii adevăraţi, formaliştii (adică cei care se prefac că cred) şi necredincioşii. Pe aceştia îi puteţi găsi în orice adunare.

Gândiţi-vă cum era posibil ca acel Om care a deschis ochii orbilor, care a dat auz surzilor şi i-a înviat pe cei morţi, să atârne apoi răstignit pe cruce, plin de scuipat pe faţă, după ce l-a lăsat pe marele preot să spună toate acele lucruri neadevărate despre El! El nu a deschis nici măcar o dată gura ca să Se apere sau ca să răspundă ceva înapoi şi ştiţi de ce? Pentru că Isus a spus: „…totdeauna fac ce-I este plăcut (Tatălui)”. (Ioan 8.29).

Şi noi ştim că plăcerea lui Dumnezeu era ca să se întâmple toate acele lucruri.

Să-L privim pentru câteva clipe. Ucenicii nu puteau să înţeleagă de ce trebuia să se întâmple aşa.

Astfel, ei au pornit la drum şi au început să discute despre El. Dar chiar atunci, Isus a apărut lângă ei.

Vedeţi, tocmai acesta este motivul pentru care Isus nu apare în calea oamenilor religioşi de astăzi – pentru că ei nu mai vorbesc despre El.

Da, biserica vorbeşte totdeauna despre marile lucrări pe care le face, despre ajutoarele sociale, despre ieşirile la iarbă verde, etc. Este atât de burduşită cu societăţi, încât nu mai are nici o cămăruţă liberă pentru Hristos.

Dar biserica adevărată a scăpat întotdeauna de aceste societăţi şi transformă totul într-o adunare de rugăciune. De ce aceasta? Pentru că ea Îl cunoaşte şi Îl iubeşte pe El.

Deci cei doi ucenici vorbeau despre El în momentul când li s-a arătat.

Dacă am înceta să vorbim despre vecinii noştri, dacă am înceta să mai discutăm despre făţarnicii din biserici şi am vorbi mai mult despre Isus, ni s-ar arăta mai des.

Necazul este însă că noi discutăm despre greşelile păstorului şi despre cei din jurul nostru.

Fraţilor, vorbiţi numai despre Isus şi atunci veţi vedea cât de multe lucruri minunate se vor întâmpla.

Deci în timp ce vorbeau despre Isus, li s-a arătat. Şi observaţi un lucru: atunci când El vine, nu se pune de partea voastră şi nu vă spune niciodată: „O, desigur. Tu ai dreptate. Omul acela trebuie dat afară…” sau: „Ar trebui să numiţi un păstor nou…” sau: „Vecinul acela este de vină pentru că ţi-a făcut numai rău…”

Nu, El nu procedează în felul acesta, ci din exemplul nostru vedem că de îndată ce a apărut lângă ucenici, a început să predice Cuvântul.

Orice slujitor adevărat al lui Dumnezeu merge întotdeauna la Cuvânt.

Şi ce le-a spus Isus?

O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii.” (Luca 24.45).

Vedeţi cum i-a adus El în Cuvânt?

„Sunteţi zăbavnici şi nepricepuţi şi nu puteţi înţelege ce au spus prorocii!”

Ce s-ar întâmpla dacă Domnul ar apărea la noapte? Ce ar face El în Tabernacolul Branham dacă ar veni deseară? V-ar întreba oare şi pe voi ca pe cei doi ucenici: „Sunteţi chiar atât de nepricepuţi?”?

Dar în Jeffersonville, în acest oraş în care Evanghelia Lui a fost predicată timp de 25 de ani, ce ar face? Ce ar face acest oraş care a văzut semnele şi minunile Lui supranaturale? În fiecare zi în locul acesta şi pretutindeni se întâmplă lucruri extraordinare: bolnavii sunt vindecaţi, au loc nenumărate semne şi minuni; sunt date prorocii care nu dat greş niciodată; Evanghelia este propovăduită aşa cum este, fără să se facă nici un compromis. O, cum vom putea fugi de mânia lui Dumnezeu?

Eu am spus de multe ori şi repet şi în seara aceasta: dacă Dumnezeu ne-ar lăsa să trecem nepedepsiţi, ar fi un Dumnezeu nedrept. Atunci ar fi nevoit să ridice Sodoma şi Gomora şi să le ceară scuze deoarece le-a pedepsit pentru aceleaşi lucruri care se petrec printre noi în fiecare zi – mă refer la nelegiuire şi păcat.

Şi nu uitaţi că acolo era o mulţime păgână, dar noi ne pretindem o naţiune creştină.

Şi când a început să vorbească cu ei, Isus le-a explicat Scripturile. Dar n-a făcut-o bătându-i cu mâna pe umăr, nici dându-le ceva învăţături despre bebeluşi, ci i-a mustrat cu asprime, spunându-le: „O, nepricepuţilor şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeţi tot ce au spus prorocii!

Vedeţi unde S-a dus El? Direct la Scriptură.

Şi ei au început să-L asculte cu interes, în timp ce El a continuat:

v.26: „Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri, şi să intre în slava Sa?

Şi a mers alături de ei tot drumul, discutând despre acele lucruri, dar ei nu L-au recunoscut deoarece ochii lor le erau ţinuţi închişi măcar că vedeau. Da, ei erau orbiţi ca să nu Îl vadă, ca să nu Îl recunoască.

Aici aş vrea să vedeţi ceva. Acela era primul Său mesaj de după înviere şi Domnul a mers toată ziua cu ei fără să fie recunoscut. Deşi era cu ei, El însuşi le-a închis ochii ca să nu-L cunoască. Când era aproape de asfinţitul soarelui, Isus S-a făcut că vrea să plece mai departe.

Oare nu acelaşi lucru L-a făcut şi în aceste zile din urmă când ne apropiem de apusul soarelui?

Aţi observat cum a procedat El cu cei doi ucenici? Le-a spus doar Cuvântul. Nu a făcut nici un semn şi nici o minune, ci le-a predicat doar Cuvântul despre înviere, despre ceea ce au spus profeţii.

Aceasta a făcut El în tot timpul de când a plecat, dar acum, o, binecuvântat să fie Numele Lui, soarele este la apus, iar El Se face că vrea să plece mai departe.

O, mă gândesc acum la Fanny Crasby care spunea plângând: „O, nu trece de mine, bunule Salvator!”

Iar cei doi ucenici I-au spus: „Rămâi cu noi, căci este spre seară şi ziua aproape a trecut.” (v.29).

Vedeţi, El S-a făcut că merge mai departe dar ei au stăruit să rămână. Cu alte cuvinte L-au implorat!

O, dacă am avea printre noi astfel de oameni!

Frate şi soră, ştii tu că Biblia vorbeşte despre faptul că Duhul Sfânt îi va pecetlui numai pe cei care suspină şi gem din pricina urâciunilor săvârşite în jurul lor?

Acum aş vrea să vă pun o întrebare: noi facem atâta caz de ideile noastre religioase dar câţi oameni sunt în oraşul acesta, în Jeffersonville, care se îngrijorează pentru lumea pierdută, astfel încât să-şi petreacă măcar 30 de minunate în rugăciune pentru păcatele oraşului lor?

Conform Scripturii, Îngerul Domnului urma să-i pecetluiască numai pe aceia care au suspinat, au plâns şi au gemut din cauza urâciunilor din jurul lor.

Noi am devenit dezinteresaţi; vrem doar să petrecem un timp minunat; să ştim că avem o societate micuţă în cadrul bisericii noastre. Ne interesează doar ziua când va fi ales noul păstor şi vrem ca biserica noastră să arate mai bine decât biserica vecină. Aceasta este dorinţa oamenilor din zilele acestea. Este un timp în care nu mai auzi pe nimeni rugându-L pe Dumnezeu: „O, Doamne Dumnezeule, vino mai repede în viaţa mea căci altfel voi pieri! O, nu trece pe lângă mine, Salvatorule! Tu eşti omniprezent, de aceea Te rog să vii şi în inima mea, Doamne, ca să locuieşti în ea.”

Este tot mai greu să găseşti un bărbat sau o femeie care să-şi ridice mâinile şi să-L accepte pe Domnul Isus ca Salvator. Banca demodată a „bocitoarelor” a fost scoasă afară din biserică, de aceea nu se mai poate auzi nici un plânset acolo. Nu, nu mai vezi pe nimeni plângând la altar.

Amintiţi-vă de Charles G. Finney, un predicator al Evangheliei. Într-o zi când îşi testa puterea vocii într-o clădire, a strigat atât de tare: „Pocăiţi-vă sau veţi pieri!” încât un bărbat care se afla la balcon a leşinat. El a stat apoi în balconul acelei clădiri din New England şi predica despre iad şi pierzare. Se spune că atunci când a strigat: „Veţi pieri dacă nu vă pocăiţi!” bărbaţii şi femeile de pe stradă au leşinat de groază.

Astăzi poţi să tot predici pocăinţa şi să vorbeşti despre focul iadului, căci oamenii încep să râdă. De ce aceasta? Pentru că inimile noastre sunt reci; am devenit prea indiferenţi; avem prea multe. Da, noi avem nevoie de mai puţin din lume şi mai mult din Dumnezeu. Inimile noastre au devenit prea reci, am devenit interesaţi doar de senzaţii, am fi mai interesaţi dacă am putea dansa puţin sau dacă am putea striga, sau dacă am putea vorbi în limbi.

Dar dacă vom avea toate aceste lucruri, dar ne va lipsi acel plânset disperat şi un duh zdrobit, Dumnezeu nu ne va putea folosi.

Şi acele lucruri sunt bune, dar le dorim si pe acestea (plânsul şi duhul zdrobit).

În adunările noastre chiar, vindecările divine ocupă prea mult loc deşi ar trebui să ne axăm mai mult pe vindecarea sufletelor.

Fraţilor, ceea ce ne-ar trebui nouă astăzi, este o trezire a sufletelor pentru Dumnezeu, ca ele să fie în flăcări pentru El. Ce vreau să spun prin cuvântul „în flăcări”? Da, este nevoie ca noi să mergem la altar cu lacrimile şiroind pe obraji. Şi aceasta nu numai pentru cinci minute, iar apoi să pleci şi să uiţi, ci încercând să câştigi sprijinul pierdut al lui Hristos şi să îndepărtezi orice povară din inimă.

„Dumnezeule, rugăciunea mea este ca Tu să iei din inima mea toate plăcerile lumii şi să-mi dai o inimă nouă şi un duh nou.”

Şi cei doi ucenici stăruiau pe lângă El şi Îi spuneau: „Domnule, noi nu vă cunoaştem dar ne place cum predicaţi. Intraţi şi rămâneţi cu noi peste noapte.” Vedeţi, ei umblau cu Isus fără să-L recunoască.

Poate cineva spune: „Păi, frate Branham, eu sunt deja un om bătrân.” O, nu are importanţă cât eşti de bătrân!

„Eu sunt doar un copil!” Nici aceasta nu contează.

„Eu sunt prea sărac!” Chiar dacă ai avea doar un sac peticit pe tine, Dumnezeu nu priveşte la aceasta. Haideţi la El şi urmaţi-L, căci Domnul nu priveşte la aceasta. Rugaţi-L căci voi sunteţi mari în ochii Lui. Poate că în ochii oamenilor sunteţi neînsemnaţi, dar în ochii lui Dumnezeu sunteţi mari. Voi sunteţi unul din subiecţii Lui.

„Rămâi cu noi!”

„O”, spun oamenii, „eu nu pot să-L rog să vină să locuiască în mine pentru că am fost beţiv.” Sau: „Am fost un jucător de noroc.”

Nu are nici o importanţă ce-ai fost. Vino, cheamă-L şi vei vedea că Domnul va răspunde la cererea ta. El nu a refuzat încă pe nimeni, de aceea nu te va refuza nici pe tine. Dorinţa Lui este să intre în inima oamenilor.

Poate spui: „Eu am fost o prostituată de stradă….” Nu contează ce ai fost, deoarece Dumnezeu încearcă să-Şi facă drum spre inima ta.

Trebuie să spui un singur lucru: „Doamne, intră şi locuieşte în mine.”

Şi priviţi. În tot timpul drumului făcut cu cei doi ucenici, El a adus numai Cuvântul. Nu a făcut semne şi minuni, dar când a intrat în casă şi a închis uşa, o, frate, abia atunci Şi-a descoperit învierea. El nu a făcut aceasta dimineaţa când i-a întâlnit, ci a făcut-o seara, la apusul soarelui. Tot timpul drumului le-a spus doar Cuvântul, fără să facă semne sau minuni, dar pe înserate Şi-a dovedit învierea.

Daţi-mi voie acum, să vă spun cu modestie şi cu o inimă zdrobită, că noi trăim în timpul de seară, iar Biblia spune: „Va fi o zi cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre seară se va arata lumina.” (Zaharia 14.7).

Va fi doar auzirea Cuvântului, fără nici o manifestare; va fi doar o zi întunecoasă şi ceţoasă, dar spre seară, lumina va lumina din nou. Da, va fi din nou lumină. Şi în acest timp de seară în care trăim noi, acum când Hristos Şi-a răspândit Evanghelia prin slujitorii Săi, care au predicat-o timp de 2000 de ani, vedem manifestarea luminii de seară. Lumina de seară este manifestarea învierii.

Vedeţi, ucenicii nu ştiau că El a înviat din morţi. Ei Îl iubeau şi credeau în El, dar nu ştiau că a înviat, de aceea s-au certat cu privire la acest lucru. Acesta este motivul pentru care spre seară El a dovedit că a înviat din morţi. Cum a făcut aceasta? Nu predicând Cuvântul, căci a făcut-o toată ziua şi cu toate acestea ei tot nu L-au crezut.

Şi iată că acum, după 2000 de ani de predicare a Cuvântului, nici biserica nu-L crede. Acesta este motivul pentru care lumina de seară aduce manifestarea învierii, dovada ei.

Şi când a închis uşa, Domnul a făcut în faţa ucenicilor acelaşi lucru pe care L-a făcut înainte de a fi crucificat. Atunci ei au înţeles că Cel ce stătea în faţa lor era Domnul lor. Da, atunci li s-au deschis ochii şi L-au recunoscut.

Dar în clipa aceea El S-a făcut nevăzut. Vedeţi? A fost un mesaj scurt. El nu a stat prea mult timp cu ei. Mai întâi li s-a descoperit, iar după aceea S-a făcut nevăzut.

Prin aceasta însă, ochii lor s-au deschis şi au putut să-L recunoască.

Şi au spus: „Nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum, şi ne deschidea Scripturile?” (Luca 24.32).

O, frate şi soră, cât de mult ne-au ars şi nouă inimile de-a lungul anilor! Eu sunt predicator de vreo 27 de ani şi creştin de vreo 29 de ani, dar în tot acest timp, când am auzit Cuvântul Său, când El mi-a vorbit, a fost minunat! Inima mea arde să aud Cuvântul Său.

Dar acum a venit lumina de seară. Soarele apune. Civilizaţia se duce. Lumea este la capătul drumului, de aceea El Şi-a făcut apariţia în mijlocul nostru şi face ceva ca să Se descopere pe Sine ca Hristosul cel înviat.

Ochii noştri se deschid şi putem să vedem că El este mai viu ca oricând, deoarece El a dovedit aceasta. Dacă Biblia a făgăduit ceva Isus a dovedit-o arătând că aşa este:

Isus Hristos este acelaşi, ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8).

Vedeţi, dacă El nu dovedeşte acest lucru, înseamnă că Biblia este greşită. De-a lungul anilor noi am avut toate aceste învăţături ale Scripturii, dar acum este timpul ca învierea Sa să fie dovedită.

Ce au făcut cei doi ucenici când au înţeles, când ochii lor au fost deschişi şi au putut să-L recunoască? Ei au spus: „Nu ne ardea inima în noi….?”, după care au alergat repede înapoi la Ierusalim ca să le povestească şi celorlalţi ce li s-a întâmplat.

Vedeţi, ei nu s-au îndoit de cele ce li se întâmplaseră şi nu au spus în sinea lor: „Poate că a fost altceva…”, ci au fost pe deplin încredinţaţi. Acesta este motivul pentru care au alergat la ceilalţi şi le-au zis:

„A înviat Domnul cu adevărat. Noi am văzut aceasta cu ochii noştri.”

Ei nu s-au dus să argumenteze acest lucru pe baza învăţăturii sau a religiei lor, ci pentru că ochii lor fuseseră deschişi şi putuseră să-L vadă pe Isus viu. Văzuseră dovada învierii Sale.

Ce altceva ar putea fi cel mai frumos în seara aceasta, prieteni? Ce lucru ar putea fi mai glorios în această zi de Paşte? Unul singur: să-L vezi pe acelaşi Isus ridicat din morţi, intrând în mijlocul acestei adunări mici şi umile. Cum ar fi dacă L-am vedea intrând aici şi făcând lucrurile pe care le-a făcut înainte de răstignire, dovedind astfel că este viu?

El nu a făcut niciodată acest lucru până în aceste zile din urmă. Da, El o face din nou pentru că aşa a făgăduit. Este timpul de seară, de aceea lumina străluceşte din nou. Prin aceasta, Dumnezeu deschide ochii copiilor Săi, iar ei, purtând Lumina Sa în inimă, aleargă pretutindeni şi spun: „O, El este cu adevărat viu!”

Probabil că în locul acesta se află oameni veniţi din Virginia şi din multe alte părţi ale ţării. Nu contează de unde veniţi, voi puteţi pleca înapoi purtând în inimă Lumina Sa. Aceasta dacă El vi Se va descoperi aşa cum li S-a descoperit celor doi ucenici.

Poate că şi voi aţi vorbit mult timp cu El. Poate că sunteţi creştin de mulţi ani, dar nu i-aţi văzut încă niciodată puterea învierii manifestate.

O, dacă o va face în seara aceasta Îl veţi primi ca pe Domnul cel înviat?

Gândiţi-vă la aceasta în timp ce ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune. Câţi din voi doresc să fie amintiţi în rugăciune?

Ridicaţi-vă mâinile spre Dumnezeu. Domnul să vă binecuvânteze.

O, Doamne Dumnezeule, oamenii stau aici cu membrele înţepenite, dar o, ei Te iubesc.

Poate că în această zi a învierii ei vin, o, Doamne, dintr-un „mormânt” vechi şi gol, dintr-un loc în care se predică o Evanghelie goală şi fără putere, dintr-un loc în care li se spune: „Zilele minunilor au trecut!”

Ei au găsit mormântul gol, pentru că Isus înviase din morţi şi nu se mai afla acolo.

Cleopa şi prietenul lui au călătorit tot timpul drumului discutând cu El, dar nu L-au recunoscut, dar rugămintea mea din seara aceasta este, o, Doamne Isuse, ca să-Ţi dovedeşti învierea în această adunare micuţă. Dovedeşte că Tu te cobori în locurile umile. Arată-le că vii acolo unde eşti dorit şi binevenit, indiferent cât de umili sunt cei ce Te cheamă.

În locul acesta sunt mulţi oameni nevoiaşi, Doamne. Mulţi sunt bolnavi şi mulţi sunt chinuiţi. Mulţi nu Te cunosc, sunt fără Hristos, fără Dumnezeu în lume şi doresc să fie ajutaţi. Rugămintea mea Tată, este ca Tu să Te descoperi încă o dată în seara aceasta, în adunarea aceasta micuţă.

O, Doamne Dumnezeule, dacă am primit har în faţa Ta, întăreşte trupul acesta plăpând. Reînnoieşte-mi puterea. Redă-mi puterea tinereţii, aşa cum o faci cu vulturii şi ridică-mi privirea în sus, iar inima ajut-o să se umilească, astfel încât să pot umbla şi să dovedesc dragostea pe care o ai faţă de oameni. Dă-mi o dragoste adâncă şi mai multă dăruire.

Doamne, manifestă-Ţi puterea în seara aceasta, prin vindecarea bolnavilor şi a suferinzilor, dovedind astfel că eşti viu, iar din noi fă martorii învierii Tale. Atunci Te vom lăuda din toată inima în Numele Domnului Isus. Amin.

Îmi place cântarea aceasta, soră Gertie. Câţi dintre voi o cunosc? Este vorba de cântarea: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul Cel Atotputernic”? (Adunarea  spune „Amin”).

Haideţi s-o cântăm împreună deoarece mie îmi plac foarte mult cântările vechi şi demodate. Voi puteţi să-i aveţi pe toţi aceşti Elvis Presley şi boogie-woogie moderni care pretind că ei cântă în numele creştinismului, dar în ce mă priveşte, prefer aceste cântece vechi şi demodate ale Evangheliei. Da, domnilor.

Sfânt, sfânt, sfânt

Este Domnul Dumnezeul mulţimilor.

Cerul şi pământul sunt pline de Tine.

Cerul şi pământul Te laudă pe Tine.

O, Doamne, prea înalte.

Doamne Dumnezeule, preaînalte, Tu ai pus soarele în orbita sa; Tu ai făcut luna şi stelele; Tu ai măsurat pământul în palma mâinii Tale şi ai suflat stelele. Tu eşti Dumnezeu.

Tu L-ai ridicat pe Isus din morţi acum 1900 de ani şi L-ai arătat viu ca să ne dai dovada binecuvântată, astfel ca noi să-L aşteptăm cu încredere pe Cel ce va veni şi va sta pe tronul lui David ca să conducă pământul în pace şi în neprihănire. Atunci nu va mai fi nici un război; nu va mai fi nici foame şi nici război; nu va mai fi tristeţe şi nici moarte, iar lucrurile acestea vor trece.

O, Dumnezeule, totul este atât de aproape de împlinire!

Întăreşte inimile copiilor Tăi şi ascultă-le dorinţa. Fă aceasta nu pentru că am merita, ci pentru ca să avem o mărturie proaspătă despre învierea Lui. Îmi plec inima înaintea Ta şi Te rog să mă ajuţi. Şi audienţa face acelaşi lucru şi Te roagă să ne ajuţi ca împreună să-L putem vedea pe Domnul Cel înviat.

Vino în mijlocul nostru, Doamne. Sfinţeşte această biserică, deoarece chemăm îndurarea lui Dumnezeu. Doamne, nu ne judeca, căci nu dorim judecata Ta, ci Îţi cerem îndurare. Dă-ne mila Ta, o, veşnicule Dumnezeu şi descoperă-Ţi dragostea şi prezenţa printre noi. Te rugăm să faci aceasta pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

O, simt că aş vrea să-L slăvesc tot mai mult. Inima mea este umplută. Ce asigurare! Isus a înviat din morţi.

Aceasta nu este doar o poveste ca cea despre Moş Crăciun, ci este un adevăr dovedit.

Dacă nu sunteţi de acord cu faptul că spun acest lucru în faţa copiilor voştri, vă rog să mă iertaţi, dar eu am fost întotdeauna de părere că copiii trebuie să ştie adevărul cu privire la această problemă. Vedeţi?

Eu vreau să ştiu adevărul. Biblia îmi vorbeşte despre Isus, dar dacă El n-ar fi înviat din morţi, totul ar fi doar o poveste mistică. Şi dacă El nu dovedeşte că este viu, eu pot să cred că este mort.

Dar sunt atât de bucuros pentru că a înviat din morţi şi este viu! El este aici.

Fie ca Dumnezeu să deschidă ochii voştri, pelerinilor, şi să vă ajute să cunoaşteţi că Fiul Său a înviat din morţi şi că este prezent aici ca să Se descopere pe Sine.

Acum aş vrea să-l întreb pe Billy câţi mai sunt pentru rugăciune. El nu ştie. Câţi dintre voi doriţi să se facă rugăciune pentru trupurile voastre bolnave, etc.? Pretutindeni în sală sunt oameni care doresc acest lucru. Da, aproape 2/3 din audienţă doreşte aceasta. Vom încerca să aducem sus câţi vom putea.

Câţi dintre voi nu au numere de rugăciune, dar doresc să fie vindecaţi? Ridicaţi mâna. Cei care nu au numere de rugăciune să ridice mâna. Aproape jumătate. În ordine. Acum este o singură cale prin care putem face aceasta.

Eu mă gândesc la ceva, am ceva în inimă. Nu pot să spun despre ce este vorba până când nu sunt sigur de acest lucru. Eu mă rog şi fac întocmai ce spune Dumnezeu.

Curând voi pleca din nou în deşert pentru că trebuie să mă întâlnesc din nou cu Dumnezeu. Este ceva, de aceea trebuie să ajung la acele nisipuri – acolo unde am fost cu câţiva ani în urmă, căci doresc să vorbesc cu El. Eu L-am văzut de două ori în vedenie şi nădăjduiesc că-L voi vedea din nou înainte ca să plec.

Eu am găsit ceva în Scriptură şi de câte ori vorbesc, se întâmplă ceva. Sunt într-un loc….o, nu ştiu ce să fac! După părerea mea slujba pe care o am acum, va trece şi ceva mai mare şi mai puternic îi va lua locul.

Dacă voi reuşi, săptămâna viitoare voi merge din nou la nisipurile din spatele deşertului, ca să văd dacă voi putea să-L întâlnesc pe Domnul meu. Nu pot să mă odihnesc şi nu am pace până când nu Îl întâlnesc, până când nu aflu despre ce este vorba, căci nu înţeleg ce se întâmplă.

El nu m-a refuzat niciodată, de aceea cred că mă va asculta şi de data aceasta. Rugămintea mea este ca El să mă ajute.

Spun aceasta nu pentru că n-aş mai vrea această slujbă. O, Doamne, aş putea veni înapoi aici şi să predic, deoarece cred că am destui prieteni care se vor îngriji de mine.

Oh, dar nu aceasta este problema. Eu mi-aş putea continua slujba actuală dacă Dumnezeu este cu mine. Da, aş putea s-o continui, dar inima mea nu este mulţumită. În adâncul meu este ceva care cheamă Adâncul. Este ceva care se mişcă. Este ca şi cum aş putea pune mâna pe el, doar să mi se spună unde este. Nu este pentru mine, ci pentru poporul Său. Este pentru copiii lui Dumnezeu. Eu sunt doar o jertfă.

Eu sunt doar un bătrân. Zilele tinereţii mele s-au dus, s-au scurs. Un om de 49 de ani nu mai este tânăr. Noi ştim aceasta. Mai am un an şi voi avea 50 de ani. Nu mai sunt un băiat, ci am copii de crescut. Acesta este adevărul.

Dar fraţilor, deasupra tuturor lucrurilor, eu sunt chemat să fac lucrarea Domnului. Acesta este motivul pentru care doresc să înţeleg de ce am acest dor în inimă, şi voi căuta până când voi afla. Da, trebuie să-L găsesc undeva.

Îmi dau seama că ceva măreţ este în plină desfăşurare, dar stau şi aştept …. să aud zgomotul pe deasupra frunzelor de dud şi atunci ştiu că trebuie să merg mai departe. Rugaţi-vă pentru mine.

Şi eu cred că dacă El m-a pus în această slujbă, Se va manifesta în mijlocul nostru, dovedind învierea lui Isus Hristos. Dacă este viu, El Îşi ţine fiecare făgăduinţă. Cine L-a ţinut viu în aceşti 2000 de ani? Cine a ţinut lumina veşnică aprinsă? Noi suntem în timpul serii.

Atunci, El a făcut în faţa ucenicilor Săi ceea ce făcuse înainte de răstignire, de aceea ei L-au recunoscut imediat; iar acum va face la fel.

Câţi dintre voi au mai participat la adunările mele? Să vă văd mâinile. Aproape toţi. Atunci nu mai trec prin aceasta, deoarece voi ştiţi la ce trebuie să vă aşteptaţi.

Câţi dintre voi doresc să-L vadă păşind în scenă? Dumnezeu să vă binecuvânteze. De ce să facă aceasta? Ca să ne dovedească că este viu.

Acum să facem chemarea. Nu voi putea chema prea mulţi o dată – cam 4-5 oameni. În ordine.

Să începem cu numerele de rugăciune. Cine are nr.1? (cineva spune: „Este chiar aici, frate Bill”). O, iartă-mă! În ordine. Numerele 2, 3. Te poţi ridica numărul 3? Numerele 4, 5, 6….Nu văd. Numărul 6. Numărul 7, vă rog. Da, este chiar aici. Numerele 8, 9… în ordine domnilor. Numărul 10. Hai să vedem…în ordine. Să începem cu aceştia şi poate vom mai lua câţiva.

Câţi din cei prezenţi nu mă cunosc îndeaproape? Eu nu vă cunosc, dar cred că doriţi să primiţi vindecarea. Vreţi să ridicaţi mâna? În ordine. Fiţi respectuoşi.

Acum vreau să vă spun că atunci când era pe pământ, Domnul nostru Isus, nu a pretins niciodată că este un Vindecător. Câţi din voi ştiu aceasta? (Amin). El spunea:

…Tatăl care locuieşte în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.” (Ioan 14.10b).

Câţi din voi ştiu că El a spus:

Adevărat, adevărat vă spun, că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.” (Ioan 5.19). Amin.

Când Se întâlnea cu un om, El Se folosea întotdeauna de o minune, spunându-i cine este acel om şi ce a făcut. Când auzea acele lucruri pe care le cunoştea numai el, omul credea.

Aşa s-a întâmplat de exemplu cu samariteana. El i-a spus care era secretul inimii ei şi astfel a crezut în El nu numai ea, ci şi marea majoritate a oamenilor din Samaria. Este adevărat? (Amin).

Să nu uitaţi că El nu a făcut acest lucru cu neamurile, ci cu poporul Său. Neamurile nu au intrat atunci în lucrare, erau separat. Dar acum a venit lumina de seară.

Ce fel de lumină a strălucit? Acelaşi Fiu, care a strălucit la prima venire în Est. Credeţi aceasta? (Amin). Este El acelaşi Fiu care a cutreierat pe pământ? (Amin). Acelaşi Fiu care a adus Lumina atunci, a adus-o acum din nou. Chiar în momentul când era pe punctul să se stingă, Lumina a strălucit din nou.

Aceeaşi Lumină care a strălucit atunci peste evrei şi peste samariteni, dar de care neamurile nu avuseseră parte, străluceşte acum peste neamuri, dovedind că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Este adevărat? Amin. Atunci să credeţi.

Acum soră Gertie, aş vrea să cânţi foarte încet.

În acest rând de rugăciune sunt foarte mulţi oameni pe care nu-i cunosc. Câţi dintre cei ce vă aflaţi în rândul de rugăciune nu mă cunoaşteţi şi ştiţi că nu vă cunosc necazul şi suferinţa? Ridicaţi mâna.

Câţi din audienţă ştiu că eu nu-i cunosc pe aceşti oameni şi ştiu că nu ştiu nimic despre problemele lor? În ordine. Credeţi numai!

Acum, o dată când Domnul nostru mergea ca să ridice o fetiţă moartă, o femeie bolnavă s-a atins de hainele Sale. Când a făcut aceasta, Isus S-a întors şi a spus: „Cine M-a atins?” Auzind aceste cuvinte, toţi au început să nege, dar El a privit în jur…

Atunci unii dintre ei au început să-L certe. Astfel Petru I-a spus: „Cum poţi să pui o asemenea întrebare când toată mulţimea Te îmbulzeşte şi Te atinge?

Dar Isus a continuat „Cineva M-a atins pentru că din Mine a ieşit o putere.

Apoi a continuat să privească în jur până când a văzut-o pe cea care-L atinsese. Cum a ştiut El că a fost femeia aceea? El fusese atins prin credinţă, de aceea Isus i-a spus: „Credinţa ta te-a vindecat. Scurgerea de sânge pe care o aveai s-a terminat. Credinţa ta te-a făcut bine.”

Acesta este Isus Hristos, acelaşi ieri, azi şi în veci. Dacă poate să facă şi astăzi aceleaşi lucruri, înseamnă că prin aceasta dovedeşte că este Acelaşi.

Mi se pare că pe femeia aceasta o cunosc. Tu ai primul număr? S-ar putea să te cunosc. Nu ştiu, dar figura ta mi se pare cunoscută. Nu-ţi ştiu numele, dar s-ar putea să te fi văzut undeva. Totuşi eu nu ştiu motivul pentru care ai venit aici.

Eu cred că toţi cei prezenţi pot să-şi dea seama că se petrece ceva aici. Aceasta dacă sunteţi cât de cât duhovniceşti.

Eu ştiu că Îngerul Domnului este aici şi voi ar trebui să simţiţi aceasta. Vedeţi fotografia aceea cu Lumina? Ei, chiar Lumina aceea este aici. Poate cineva spune: „Eu nu o văd!”

Nici ucenicii nu i-au văzut pe cei doi îngeri care s-au arătat femeilor la mormânt şi care le-au spus: „Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea”, deşi fuseseră şi ei acolo.

Da, Hristos cel înviat este aici. Câţi din voi ştiu că astăzi Hristos Se arată în forma unei Lumini? (Amin). Desigur. Biblia spune aceasta.

Staţi în smerenie şi cu capetele plecate,  fără să vă tot uitaţi în jur. Oriunde vă aflaţi, staţi în smerenie şi rugaţi-vă.

Eu aş vrea să-i vindec pe cei bolnavi, dar nu pot. Nu, eu nu pot face acest lucru pentru că el a fost făcut deja de Hristos. Când a făcut El aceasta? Atunci când a murit pe Calvar. El a dovedit deja aceasta, iar acum îmi va descoperi poate pentru ce sunteţi aici.

Acum, dacă El ar sta aici în acest trup, ar şti cine sunteţi numai dacă I-ar descoperi Tatăl, deoarece noi ştim cu toţii că a spus în Ioan 5.19: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.” Dacă ar fi aici, El ar putea descoperi cine eşti, de unde vii, cum te cheamă şi ce ai făcut înainte de a veni aici, sau ce ai la inimă, etc. În ce priveşte însă vindecarea, ea este deja rezolvată. Este deja făcută. Dacă în clipa aceasta Domnul va face aceleaşi lucrări pe care le-a făcut când a fost pe pământ, Îl veţi crede?

Cei prezenţi în sală, vreţi să ridicaţi mâna în semn că veţi crede dacă Dumnezeu îi va descoperi acestei femei care este problema ei?

Acum ori se va dovedi că mint şi deci Cuvântul Domnului este neadevărat, ori se va dovedi că spun adevărul şi că Cuvântul Domnului este Adevărul. Corect. Aici nu merge pe bâjbâite.

Dacă femeia aceasta este bolnavă şi eu îmi pun mâinile peste ea şi-i spun: „Te vei face bine”, acesta este doar cuvântul meu, dar dacă Duhul Sfânt îmi descoperă ceva din viaţa ei, ea va şti dacă este adevărat sau nu. Credeţi aceasta? (Amin).

Fie ca Domnul să facă aceasta, sora mea, deoarece audienţa a spus că dacă acesta este adevărul, va crede.

Eu nu ştiu de ce ai venit aici, nici care este necazul tău, dar Dumnezeu ştie. Aş vrea să vă plecaţi capetele.

Da. Femeia aceasta nu a venit aici pentru ea, ci pentru altcineva. Este cineva micuţ, care este foarte nervos. Cred că este vorba de nepotul tău. Dar este ceva ciudat…..eu văd copilaşul într-un oraş. Da, pare a fi New Albany. Aşa este. El are o stare nervoasă puternică. Medicii spun că are ceva la ficat deoarece vomită foarte mult. Aşa este. Tu eşti foarte îngrijorată din cauza lui, de aceea ai venit aici. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Tu eşti judecătorul. Este adevărat ceea ce ţi-am spus până acum? (sora spune: „Amin!”). Eu nu ştiu ce v-am spus. Banda ştie, ea este aceea care vorbeşte. Pune batista pe care o aveai în mânecă atunci când ungerea a fost asupra ta, peste acel copil, nu te îndoi şi atunci vei avea lucrul cerut. Nu uita nici o clipă că dacă El ştie ce a fost şi ce este, atunci ştie şi ce va fi. Nu te îndoi nici o clipă de aceasta. Du-te şi crede.

Ce faceţi, domnule? (fratele răspunde: „Lăudat să fie Domnul!”). Presupun că nu ne cunoaştem. (Desigur). Noi suntem străini unul faţă de celălalt! (Nu v-am văzut niciodată până în dimineaţa aceasta).

Acum aş vrea să vă plecaţi, deoarece ungerea este aici. Aş dori mult să vă pot explica acest lucru.

Dumnezeu te cunoaşte, domnule. Dacă El îmi va descoperi necazul tău, îl vei accepta ca Vindecătorul tău, sau ca Salvatorul tău, sau ca orice vei avea nevoie? Vei face aceasta? (Cu siguranţă că da).

Când va veni vedenia, tu s-o asculţi cu atenţie. (Amin).

Tu mergi greu pentru că ai ceva la genunchi. Da, ai artrită. Ai probleme şi cu ochii. Vezi tot mai rău. (Fratele spune: „Aşa este”). Ai probleme şi cu urechea. (Aşa este). Şi cu stomacul. (Aşa este, domnule). Este adevărat? (Absolut adevărat). Tu nu eşti din oraşul acesta, ci vii din Somerset, Kentucky. (Aşa este). Du-te şi crede din toată inima ta şi vei fi vindecat. Crede din toată inima.

Credeţi voi din toată inima? (Amin). Aveţi credinţă în Dumnezeu. Nu vă îndoiţi, ci credeţi.

Domnul Dumnezeu, te cunoaşte, soră. Crezi că El mi-ar putea descoperi motivul pentru care eşti aici? (Da, ştiu aceasta). Dacă o va face, Îl vei primi? (Da).

(Fratele Branham face o pauză şi se îndreaptă spre audienţă).

Bărbatul acela înalt, care stă chiar aici în faţă. Cred că nu ne cunoaştem, domnule. (Aşa este, domnule). Da, aşa este, dar acum câteva minute, când vorbeam cu bărbatul celălalt ţi s-a întâmplat ceva. Tu ai spus în inima ta: „Eu cred aceasta”, este adevărat? (Amin). Dacă Domnul Dumnezeu îmi va descoperi cu ce suferi, vei accepta? (Da).

Tu ai un fel de tuse care te necăjeşte. Este adevărat? Ridică mâna. În ordine. Dacă crezi, te va părăsi. Crede aceasta şi-ţi aparţine.

De cine s-a atins acest bărbat? De Marele Preot, nu de mine. Eu nu L-am văzut niciodată şi nu ştiam nimic despre el.

Credeţi că Cel ce face aceste lucruri este Isus cel înviat? Nu este acesta acelaşi lucru pe care L-a făcut după învierea Sa, ca să dovedească că este Acelaşi?

Unii spun: „Ce fel de duh este acesta?” Fiecare duh va aduce la suprafaţă propriile sale roade. Noi suntem mlădiţele, iar El este Viţa. Viţa de dovlecei va aduce la suprafaţă dovlecei; viţa de vie va purta struguri; mărul va rodi mere, iar o viaţă de creştin Îl va purta pe Hristos. Deci este ceva normal, nu-i aşa?

Tu ai probleme cu ochii şi vrei să mă rog pentru ei. Este adevărat? (Da). Ridică mâna. Tu nu poţi să-ţi ascunzi viaţa.

Acum văd altceva – un spital. Un moment, vă rog. Nu este vorba de o consultaţie la ochi, ci de o operaţie. Şi nu eşti tu, ci e vorba de un prieten al tău care a fost operat. Operaţia s-a rupt şi tu eşti speriat deoarece ştii că este ceva mult mai grav. Acel om se află în Corydon, Indiana. (Aşa este). Crezi tu din toată inima? (O soră spune tare: „Amin!”). Du-te  şi primeşte ceea ce ai cerut. (Mulţumesc). O ai în Numele lui Isus Hristos.

Eu îl cunosc pe acest bărbat…Dacă nu mă înşel….desigur, cred că dacă-mi amintesc bine, eşti predicator, dar nu ştiu de ce ai venit aici. Dacă este aşa ridică mâna. Ştiu că eşti predicator la Blackinston Mill, sau aşa ceva, şi ai venit o dată acasă la mine ca să mă rog pentru un copil.

Tu ai probleme cu intestinele şi dă-mi voie să-ţi mai spun ceva: tu nu eşti convins dacă eu sunt sau nu sunt slujitorul lui Dumnezeu. În plus, ai pe cineva pe inimă, pentru care vrei să te rogi. Este vorba de o fetiţă invalidă. Ea nu este aici, ci se află peste râu, în Kentucky. Crede din toată inima şi vei avea lucrul cerut. Amin.

Crezi tu? Dacă crezi, poţi să primeşti ceea ce ceri. Nu te îndoi. Dar acolo în spatele audienţei? Credeţi voi? (Amin).

Acolo în spate stă o doamnă de culoare. Acolo în partea dreaptă. Da. Ea are probleme femeieşti. Dacă crezi din toată inima, doamnă, poţi primi vindecarea. Crezi? Aşa este.

Doamna de culoare care stă lângă bărbatul de acolo….Da, femeia cu mâna ridicată.  Tu ai o problemă femeiască. În ordine. Domnul Dumnezeu te-a vindecat, soră. Credinţa ta te-a făcut bine.

Puteţi vedea Lumina care stă deasupra femeii de acolo? Priviţi acolo.

O, ce minunat! Domnul Dumnezeu nu greşeşte niciodată. Fiţi smeriţi! O, sunt atât de bucuros pentru că El trăieşte! El este viu în inimile noastre.

(O soră începe să strige, fiind atinsă de ungere).

Dacă crezi, totul este posibil.

Eu cred că nu ne cunoaştem. În ce mă priveşte, nu v-am văzut niciodată, dar dacă Domnul îmi va spune de ce aţi venit aici, veţi crede că sunt slujitorul Lui şi că El a înviat din morţi? Dacă nu ne cunoaştem, atunci numai o Putere poate să-mi descopere de ce sunteţi aici. Tu eşti aici pentru o venă varicoasă. Acum roagă-te pentru altcineva şi vei vedea dacă sunt sau nu slujitorul lui Dumnezeu. Roagă-te pentru altcineva şi vei vedea dacă El poate să descopere acest lucru. Voi credeţi? (Amin). Ei bine, cea pentru care te rogi, este nervoasă şi are o problemă la rinichi. Ea locuieşte la Corydon, este adevărat? (Amin). Atunci poţi să crezi? Atunci du-te şi primeşte ceea ce ai crezut.

Eu vă provoc pe toţi cei prezenţi în clădire, căci în felul acesta veţi primi ceea ce cereţi.

Acolo în spate se afla un tânăr care tot timpul s-a rugat pentru prietenul său orb din Fort Wayne. Crezi că Dumnezeu îl poate vindeca? (Fratele spune: „Amin”). În ordine, atunci vei avea ceea ce ceri.

Voi, cei aflaţi în spatele sălii să credeţi cu toţii! Provocaţi-L! Provocaţi-L: „O, Dumnezeule, Te rog să fii îndurător.”

Doamna aceea care stă în faţa ta. Da, doamna de culoare care are o tumoare. Crezi că Domnul te poate vindeca, doamnă? Doamna care stă chiar aici pe locul din spate; cea cu pălărie micuţă şi rotundă. Crezi că Domnul te vindecă de acea tumoare? Dacă crezi, ridică-ţi mâna spre El. În ordine. Du-te acasă şi vei fi bine.

O, El este minunat!

În faţa acestei femei se află o altă doamnă. Îngerul Domnului stă chiar lângă ea. Cel pentru care se roagă nu locuieşte aici, ci într-o zonă cu brazi. Da, este vorba de Henrysville, Indiana. (sora spune: „Aşa este.”). Ea se roagă pentru cumnata ei care suferă cu inima. Crezi tu? (Amin). Dacă ai credinţă în Dumnezeu, du-te în pace căci vei primi ceea ce ai cerut. În ordine.

În ordine, doamnă. Tu eşti o străină pentru mine. Nu te cunosc, dar Dumnezeu te cunoaşte. Dacă crezi aceasta, ridică mâna. Doamna cu ochelari de acolo. În ordine.

Credeţi voi? (adunarea spune: „Amin!”). Domnul Dumnezeul nostru este un Dumnezeu viu. El nu este mort, ci trăieşte. Şi nu numai că trăieşte, dar este prezent în locul acesta.

Noi suntem străini unul pentru celălalt, este adevărat? Acum ne vedem pentru prima dată, dar Dumnezeu ne cunoaştem pe amândoi. De ce temi atât de tare? Încetează să te mai gândeşti la mirosurile acelea, la parfumuri şi la celelalte lucruri. Îndepărtează-le din inima ta şi crede-L numai pe Dumnezeu. Primeşte-L în mintea ta, căci dacă-L crezi te vei întoarce acasă şi vei fi bine.

Tu ai probleme pentru că te văd intrând şi apoi ieşind din spital: o dată, de două ori, de trei ori. Da, ai fost operată la colon pentru că ai o tumoare. Nu eşti din oraşul acesta, ci vii din Kentucky, dintr-un oraş în care am fost eu. Este vorba de Campbellsville. (sora spune: „Aşa este”). Doamnă Vanghn, întoarce-te acasă şi crede, căci vei primi ceea ce ai cerut.

Credeţi din toată inima? (Amin).

Tu ai vrea să poţi mânca liniştit şi fără probleme, deoarece te supără stomacul. Du-te, crede în Dumnezeu şi totul este în ordine.

Vrei să scapi de artrită şi să te faci bine? În ordine. Du-te şi crede.

Crezi că Dumnezeu va vindeca problema de la inimă? (un frate spune: „Desigur”). Du-te şi crede.

Bărbatul care stă acolo în spate. Cel cu cămaşă albă….Nu, nu este vorba de fratele Frank, ci de cel din spatele lui. Tu vrei să fii botezat cu Duhul Sfânt, nu-i aşa? În ordine. Dacă crezi, poţi să-L primeşti. Amin.

Tu ce crezi, doamnă? Mă refer la femeia cu artrită care mă priveşte foarte atent. Tu cea care vii din Middletown, Ohio. Vrei să crezi? Acest lucru este minunat pentru o fiinţă care nici măcar nu este creştină. Tu nu ai pretenţia că ai fi o creştină, dar eu te întreb: Îl accepţi pe Isus Hristos, cel înviat ca Salvator al tău? Dacă faci aceasta, păcatele tale sunt iertate şi Dumnezeu te va vindeca. Ridică-ţi mâna spre El şi crede. În ordine. Du-te şi bucură-te.

Vă provoc pe toţi să credeţi!

Noi suntem străini unul pentru celălalt, dar Dumnezeu te cunoaşte. (fratele răspunde: „Eu te cunosc, dar tu nu mă cunoşti pe mine”). Da? Crezi că Dumnezeu îmi poate descoperi de ce ai venit aici? (Da).

În ordine, câţi cred? (adunarea spune: „Amin”).

O, cum puteţi să nu credeţi? Nu v-a deschis Dumnezeu ochii? Mulţi dintre cei ce vă aflaţi aici, mă cunoaşteţi, căci am crescut alături de voi. Priviţi în urmă şi vedeţi dacă s-a spus o singură dată ceva şi nu a fost adevărul! Căutaţi şi veţi vedea că acesta este adevărul.

Ei, dar ce vă spun? Isus Hristos a fost înviat din morţi. El este viu. De 2000 de ani noi serbăm Paştele, dar iată că acum trăieşte în timpul se seară când lumina străluceşte din nou. Atunci a strălucit în Est, iar acum străluceşte în Vest.

Noi am putea continua ore întregi vorbind despre El, dar acest bărbat spune că eu nu-l cunosc. El m-a văzut probabil la una din adunări. Eu nu ştiu unde, dar Dumnezeu ştie.

Dacă Dumnezeu îi va descoperi acestui bărbat ceva ce ştie numai el, aşa cum a făcut Isus cu Natanael atunci când a fost adus de Filip în faţa Sa, veţi recunoaşte cu sinceritate şi veţi spune: „Aceasta mi se potriveşte mie!”?

Vreţi să ridicaţi mâna, voi, cei pe care nu-i cunosc; aceia despre care eu nu ştiu nimic?

Dacă Dumnezeu ne va dărui aceasta, câţi dintre voi vor spune: „Îl accept chiar acum pe Domnul cel înviat, ca Vindecător personal?”

Eu nu pot să te vindec, domnule, căci nu posed o asemenea putere. Singurul lucru pe care îl am eu, este un dar prin care Dumnezeu îmi permite s-o fac.

O, sunt atât de obosit şi slăbit! Aceste viziuni aproape că mă omoară. Este mult mai greu decât să predici sau să înoţi într-un bazin. Este greu, dar Dumnezeu este bun.

Tu suferi de ceva la coloană. Medicii spun că ai acolo o umflătură. (Aşa este). Acum crezi?

Ştiţi care este adevărul? Cu cât vorbesc mai mult cu un om, mi se descoperă mai multe lucruri despre el. Aş vrea să te rogi şi să fii smerit. Pleacă-te. Roagă-te pentru altcineva şi atunci vei vedea dacă Dumnezeu îmi va descoperi aceasta sau nu. Vă rog pe toţi să faceţi aceasta şi vă veţi convinge.

Vedeţi, eu nu pot să vă ajut cu nimic pentru că sunt doar un om, dar pentru că Isus e Dumnezeu, El este prezent în locul acesta. Sunt ochii voştri deschişi pentru a vedea aceasta? Nu puteţi privi dincolo de cortină ca să vedeţi? De 2000 de ani El este printre noi, vorbindu-ne prin Cuvânt şi prin predici tot timpul. Şi El este aici şi în clipa aceasta, descoperindu-Se pe Sine însuşi.

Încerc să te ţin pe inimă. (fratele spune: „Spatele mă supără”). Da, te văd examinat. Pe coloana ta este o umflătură. Tu te rogi pentru soţia ta. Dacă Dumnezeu îmi va arăta ce probleme are, vei crede că sunt profetul lui Dumnezeu? Are probleme cu urechile (Aşa este). Şi nu doar atât. Văd apropiindu-se un tânăr. Este fiul tău. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi problema fiului tău, vei crede că sunt profetul lui Dumnezeu? Adunarea va crede? (Amin). Măi băiete, păi acolo este o stare nervoasă şi probleme cu pielea. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Crezi că vei primi tot ce ai cerut? (Amin). Atunci du-te şi bucură-te.

Câţi din voi cred din toată inima? (adunarea spune: „Amin”).

Acum aş vrea să faceţi ceva pentru mine. Puneţi-vă mâinile unul peste celălalt, pentru o clipă. Aşa. Ce timp! Nu puteţi vedea prieteni, că Cel ce vă cere acest lucru nu sunt eu?

Da, femeia de acolo….Cea cu ochelari care are probleme femeieşti. Nu te mai îngrijora, căci totul s-a terminat. Acest lucru s-a întâmplat duminică, iar acum nu mai ai nimic.

În locul acesta este prezent Ceva; este ceva supranatural; este Cel ce este adevărat. El vă cunoaşte păcatele şi ştie totul despre voi. Nu este acesta Domnul Isus Hristos?

Atunci fiţi atenţi: dacă v-am spus că acesta este adevărul şi El a dovedit aceasta înseamnă că fiecare dintre voi poate fi vindecat chiar în clipa aceasta dacă Îl acceptă dar nu cu mintea, ci cu inima. Dacă sunteţi conştienţi că vă aflaţi în prezenţa Dumnezeului celui Atotputernic, care este omniprezent, atunci în seara aceasta nu va ieşi nici o persoană bolnavă sau slabă din locul acesta. Toţi putem pleca de aici pe deplin sănătoşi. Condiţia este să credeţi.

Dacă El aude rugăciunea mea, înseamnă că o aude  şi pe a voastră.

Acum Biblia spune că El este acelaşi ieri, azi şi în veci, şi Domnul a dovedit aceasta. Biblia spune că El a înviat din morţi, şi El a dovedit aceasta. Este adevărat? (Amin).

Acum aş vrea să vă întreb ceva. Isus a spus înainte de a părăsi pământul, că aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede. Câţi credincioşi sunt în locul acesta? Spuneţi Amin! (Adunarea spune: „Amin!”).

Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede: „Dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi, bolnavii se vor însănătoşa.” Este adevărată această făgăduinţă? (Amin). Ei bine, voi credeţi şi ca dovadă, aveţi mâinile puse unul peste celălalt. Aceasta arată că Biblia este adevărată.

Acum, fiecare să se roage pentru celălalt, exact aşa cum o faceţi în biserica voastră. Rugaţi-vă unul pentru celălalt, în timp ce mă rog şi eu.

O, Doamne, dacă Tu ai veni în seara aceasta ca să Te întâlneşti cu biserica Ta, nu am avea nici o scuză. Tu eşti aici după cum arată fotografia de pe perete, în care se poate vedea acelaşi Stâlp de foc care a condus copiii lui Israel şi eşti acelaşi Dumnezeu cu aceeaşi putere şi cu aceeaşi manifestare. Tu ai înviat din morţi, de aceea, o, Doamne Dumnezeule, Te rugăm să faci o lucrare mare în inimile acestor oameni. Iartă orice păcat şi vindecă orice boală. Răspunde la rugăciunile lor, Doamne, şi ascultă şi rugăciunea slujitorului Tău.

Acum somez orice boală, fiecare demon, şi orice putere a Diavolului şi îi poruncesc Satanei: „Ieşi afară din aceşti oameni! Ieşi afară în Numele lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu! Părăseşte-i pe aceşti oameni! Ei au mâinile puse unii peste alţii şi sunt slujitorii lui Dumnezeu!” Satană, ieşi afară! Te condamn în Numele lui Isus. Ieşi afară şi du-te în întuneric ca să nu-i mai necăjeşti pe aceşti oameni. Ţi-o cer în Numele lui Isus Hristos!”

Câţi dintre voi cred că Dumnezeu v-a vindecat chiar acum? Ridicaţi-vă în picioare. Dacă eşti infirm, ridică-te în picioare. Asta este. Nu v-am spus că dacă veţi crede veţi vedea slava lui Dumnezeu? Dacă sunt şchiopi care nu pot umbla, plimbaţi-vă pe culoar.  Dacă este cineva surd de o ureche, astupaţi-o pe cea sănătoasă şi veţi auzi cu cea care a fost bolnavă. Toţi cei care au fost suferinzi şi nu şi-au putut ridica mâinile, să şi le ridice acum. Priviţi, priviţi la mâinile care se ridică. Amin. V-am spus că El este aici.

În ordine, soră Gertie.

E viu, e viu, Hristos Isus e viu şi astăzi.

El umblă cu mine şi îmi vorbeşte

De-a lungul căii înguste.

E viu, e viu, salvare să împărăţească

Mă-ntrebi cum ştiu că El e viu?

E viu în inima mea.

Haideţi să spunem cu toţii: „Aleluia!” (Adunarea spune: „Aleluia!”). Domnul e viu! (Domnul e viu!). Lăudat să-I fie Numele (Lăudat să-I fie Numele). Aleluia! (Aleluia!).

Câţi dintre voi iubesc acest cântec vechi. Spuneţi amin. (Amin). Daţi mâna cu persoana de lângă voi şi spuneţi: „Lăudat să fie Domnul!” (Lăudat să fie Domnul!)

Credinţa mea priveşte sus la Tine,

O, Miel al Calvarului!

Salvator divin,

Ascultă-mă când mă rog

Înlătură vina mea.

O, lasă-mă să fiu de azi

Pe de-a-ntregul al Tău.

Să ne plecăm capetele plini de respect în prezenţa Celui omniprezent şi Atotputernic. Fie ca Domnul să binecuvânteze fiecare suflet în parte. Fie ca El să vă dăruiască tot ce e bun. Fie ca harul Său să Se odihnească peste voi. Cei care aţi fost vindecaţi, să nu negaţi niciodată acest lucru. Mulţi au fost salvaţi; mulţi au fost vindecaţi; mulţi L-au acceptat pe Hristos, care le-a descoperit tainele inimii.

Vă invităm şi pe voi, pe străinii care staţi acolo în spate, să participaţi la închinarea noastră.

Voi cânta puţin pentru ca să fiu părăsit puţin  de ungere astfel încât să mai pot vorbi puţin. Sunt bucuros pentru că aţi venit aici. A fost o zi minunată! Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Şi acum pentru fraţii din Tabernacol. Duminica viitoare seara, vom avea Cina şi spălarea picioarelor. Toţi cei care staţi în apropiere sunteţi invitaţi să veniţi. Rugaţi-vă pentru noi până ne vom întâlni din nou.

Acum să ne plecăm din nou capetele pentru rugăciunea de încheiere. Îl vom ruga pe păstor să ne dea apoi drumul sau să ne spună ceea ce are pe inimă.         – Amin –

EN

1 Comment

  1. Zsolt

    Fisierul audio se poate asculta sau descarca de sub linkul de mai jos:

    httpss://drive.google.com/open?id=1XoIOnYYhKgCTTbx4XKWGed5RFObaYO3k

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.