MĂ GÂNDESC LA CĂILE MELE

Vă mulţumesc, fraţilor. Mă simt foarte bine când văd
că-mi faceţi această primire. Vă mulţumesc mult. Nu-i nimic mai plăcut decât să
vii într-un loc unde te simţi binevenit, ca acasă. Când stăteam acolo m-am
gândit la bunătatea lui Dumnezeu faţă de oameni. Apoi a fost prorocia, rostită
prin Duhul Sfânt, în care ni se spunea să ascultăm mesajul, iar fraţii s-au
ridicat şi au spus acele cuvinte care m-au făcut să mă simt foarte bine.

Astăzi s-a întâmplat să mă uit peste nişte
avertismente. După cum a spus şi fratele Joseph aseară, am fost programat să
merg peste ocean, dar nu am reuşit s-o fac din pricina unor investigaţii pe
care le fac finanţele în biserica mea cu privire la nişte taxe, la întemeierea
bisericii şi la faptul că trebuie să avem un anumit număr de membri ceruţi de
guvern. Eu nu am ştiut nimic despre toate acestea fiindcă Tabernacolul Branham
este unul inter-denominațional. Nu am ştiut că trebuie să trecem prin toate
aceste rigori.    M-am gândit că este
doar o biserică ce are diaconi, păstori, etc. dar guvernul s-a schimbat. Şi
cred că aceasta s-a întâmplat în anul 1949. În vremea aceea eu eram pe câmpul
misiunii şi din cauza aceasta nu am ştiut nimic despre aceste schimbări.

După cum am spus şi aseară, noi vorbim despre
rachete şi despre lună, dar nu putem avea grijă de ceea ce se petrece aici jos.
Şi după cum merg lucrurile nu facem prea bine.

Şi încă un lucru. I-am spus fratelui Joseph că aseară
am făcut o mare greşeală deoarece i-am spus că nu îmi place să am o adunare
fără să ţin şi un serviciu de vindecare. Noi am stabilit ca serviciul de
vindecare să se ţină vineri, dar chiar atunci scumpul şi bunul meu prieten,
fratele Grand, are un serviciu de căutare a Duhului Sfânt. Nu aş vrea cu nici
un chip să ni se suprapună serviciile. Fratele Joseph a spus că fratele Grand
l-a rugat să stabilim o altă zi pentru serviciul de vindecare.

Nu ştiu dacă fratele Grand este aici pentru că nu
l-am văzut încă dar doresc ca Domnul să-i binecuvânteze sufletul pentru felul
lui frumos de purtare.

I-am promis că vom schimba ziua, aşa că joi va fi la
fel de bine ca şi vineri.

Acum haideţi să mergem mai departe deoarece eu cred
că salvarea sufletului este mai importantă decât toată vindecarea.

Acesta-i adevărul. Sufletul este principalul,
deoarece voi puteţi fi vindecaţi de boală şi apoi să vă îmbolnăviţi din nou,
dar când sufletul este vindecat acesta este un lucru veşnic. Trupul se poate
îmbolnăvi din nou, dar salvarea sufletului este veşnică.

Aţi încercat să vă gândiţi vreodată ce este Viața veșnică?  Şi ce aţi putea da pentru ea? Dacă aş putea
fi din nou un tânăr de nouăsprezece sau douăzeci de ani, dacă aş avea toată
lumea şi aş putea să trăiesc cinci sute de ani fără să fiu bolnav sau bătrân,
şi aş avea de ales între o altă viaţă în care aş avea tot felul de necazuri şi
ar trebui să-mi cerşesc pâinea iar la sfârşit ar trebui să fiu prigonit şi ucis
dar aş avea Viaţa veşnică, aş alege-o pe aceasta.Vedeţi? După ce trec
cei cinci sute de ani totul se sfârşeşte, dar Viaţa veşnică nu va avea sfârşit
şi voi trăi pentru totdeauna în prezenţa lui Hristos. Noi nu ştim ce este
învelit în comoara pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

Mă bucur să te revăd, Frate Rasmusson. Nu am avut
prea multă părtăşie împreună dar cred că vom avea cât de curând un dejun şi vom
putea să ne strângem mâinile şi să stăm împreună cu bărbaţii aceştia care mă
cheamă de multă vreme în mijlocul lor. Aceasta mă face să mă simt cu adevărat
bine. Şi soţia mea vrea să vă mulţumească pentru primirea de aseară. Ea nu a
ajuns în seara aceasta pentru că avem un copilaş, pe Iosif. Câţi din voi îşi
amintesc că v-am spus despre naşterea lui? Domnul mi-a arătat acum şase ani că
vom avea un băiat.

Cu câtva timp în urmă am fost la o adunare spaniolă
şi le-am zis: „Aceasta este o adunare internaţională. Eu sunt irlandez, soţia
mea este germană, copilul meu este indian iar eu vorbesc în faţa unor
spanioli.”

Şi după un timp o fată spaniolă m-a întrebat:

„Frate Branham, nu crezi că fiul tău este cam alb
pentru un indian?”

„Este indian prin ceea ce face”, i-am răspuns eu.

Este cam târziu şi nu vreau să vă ţin prea mult. Fie
ca Domnul să ne binecuvânteze în timp ce ne vom pleca să vorbim cu El.

Scumpe Tată, noi nu găsim cuvinte ca să putem
exprima sentimentele din inimile noastre. Cineva spunea odată, într-o adunare,
că el vorbeşte fluent şapte limbi dar când a ajuns în Prezenţa Ta n-a putut
spune nici măcar un singur cuvânt. Tu ai văzut însă cum s-a simţit şi i-ai dat
o limbă nouă ca să-şi poată exprima sentimentele pentru Tine.

Aşa ne simţim şi noi, Doamne: nu găsim cuvintele
potrivite să Îţi spunem cât de mult Te iubim, să Îţi mulţumim pentru tot ce ai
făcut pentru noi şi să Te rugăm respectuos să continui să fii cu noi. O, câtă
nevoie avem de Tine, Doamne!

Aşa cum spunea poetul de cântare:

O, am nevoie de Tine,

Am nevoie de Tine

În orice ceas am nevoie de Tine.

Tot așa simțim și noi, Doamne. Apropie-Te deci de
noi acum, când stăm după o măreaţă zi în care am văzut din plin manifestarea
binecuvântărilor Tale.

Tată, noi am venit în seara aceasta aici ca să auzim
Cuvântul Tău şi Te rugăm să pui cuvintele Tale pe buzele slujitorului Tău ca să
vorbească inimii poporului Tău. Şi fă ca atunci când vom pleca de aici inimile
noastre să fie atât de pline de iubirea Ta încât să dorim să Te slujim mai mult
ca niciodată în viaţă.

Dacă printre noi se află vreun călător, vreun străin
care nu Te cunoaşte în botezul Duhului Tău şi nici după mărturisirea credinţei,
fie ca acesta să fie ceasul în care să spună „Da” pentru Dumnezeu şi să Ţi se
predea în întregime. Iar dacă a făcut aceasta dar nu a primit încă Duhul Sfânt
de când a crezut, fie ca în seara aceasta să primească darul lui Dumnezeu în
viaţa lui.

Doamne, dacă printre noi sunt bolnavi, îngăduie să
plece de aici bucuroși şi mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru că au găsit credinţa
adevărată şi sănătate. Noi depindem de Tine, Doamne, căci ne-ai promis că ne
vei  umple cu lucruri bune.

„Ferice de cei însetaţi şi flămânzi după neprihănire,
căci ei vor fi săturaţi.”
(Matei 5.6).

Vorbeşte inimilor noastre fiindcă avem nevoie şi Te
rugăm să faci aceasta în Numele lui Isus. Amin

Pentru seara aceasta am ales subiectul : „Mă
gândesc la căile mele
” şi vreau să citesc un text din Scriptură, din Psalmul
119.59”

„Mă gândesc la căile mele, şi îmi îndrept picioarele
după învăţăturile Tale.”

(n.t: în traducerea engleza scrie: „spre
mărturiile Tale”).

David era în încercare atunci când a scris acest
Psalm; era în perioada când Saul încerca sa-i ia viaţa. Casa lui era sub
observaţie iar oamenii lui Saul îl urmăreau să vadă când va ieşi ca să-l
omoare.

Pot să mi-l imaginez pe David umblând în sus şi-n
jos  frecându-şi mâinile. De obicei când
omul dă de necaz se întoarce spre Dumnezeu. Este destul de rău că trebuie să se
ajungă mai întâi aici pentru ca omul să recunoască că e un păcătos sau departe
de prezenţa şi binecuvântarea lui Dumnezeu, dar Dumnezeu face totul în felul
acesta.

Şi în timp ce stătea şi se gândea a fost cuprins
deodată de bunătatea lui Dumnezeu şi a început să cânte: „Mă gândesc la căile
mele şi îmi îndrept picioarele spre mărturiile Tale.”

Cu câteva luni în urmă în micuţul nostru oraş
Jeffersonville, Indiana, am fost claxonat de o maşină şi o femeie m-a rugat să
merg la tribunal să vorbesc cu judecătorul, care este un prieten al meu, şi să
intervin pentru fiul ei care era acuzat că ar fi furat o maşină. Eu l-am sunat
pe judecător şi i-am zis:

„Aş putea vorbi cu tine dimineaţă înainte de
începerea procesului?”

„Sigur că da”, a răspuns el.

Dimineaţa m-am dus la biroul lui, iar el m-a primit
cu o strângere puternică de mână după care m-a întrebat:

„Frate Branham, ce ai de gând să faci în dimineaţa
aceasta?”

„Judecătorule, aş vrea să te întreb ceva ştiind că
într-o zi va trebui să stai şi tu înaintea unui Judecător. Deci, știi că trebuie
să fii corect în toate deciziile pe care le iei. Mama băiatului pe care urmează
să-l condamni peste câteva minute m-a chemat aseară şi mi-a spus că fiul ei i-a
plâns pe umăr şi i-a zis: „Mamă, dacă Dumnezeu mă va ajuta să ies, Îl voi sluji
în toate zilele vieţii mele.”

Judecătorul m-a privit şi mi-a zis: „Ştii ceva,
Billy? Eu nu am trimis la penitenciar nici un om care vrea să fie predicator.”

 Vedeţi?
Când suntem în necaz începem să ne gândim la Dumnezeu. Este trist că trebuie să
ajungem în asemenea situaţii ca să facem aceasta, dar aşa este.

Când Israelul a ajuns în încercare, după ce L-au
părăsit pe Domnul, s-au dus după idoli şi au făcut lucruri pe care nu trebuiau
să le facă, s-au întors spre Dumnezeu şi au început să strige. Au sacrificat
animale şi au strigat zi şi noapte pentru îndurare.

Şi ciudat lucru este că şi cu biserica e la fel ca
şi cu Israelul: Dumnezeu vine în ajutorul ei iar când totul este bine uită
totul.

Dacă Dumnezeu a fost atât de îndurător să ierte un
om de păcatele lui şi să-i dea Viaţa veşnică, acel om ar trebui să fie plin de
respect faţă de Dumnezeu în toate zilele vieţii lui şi să nu-şi mai abată
niciodată paşii de la învăţăturile LUI. 
Ar trebui să umble corect înaintea Lui, dar din păcate nu e aşa.

S-ar cuveni ca noi toţi să-L căutăm pe Domnul înainte
ca să ajungem în necaz. Nu-i bine să aşteptăm până ajungem în necaz şi doar
atunci să-L căutăm pe Dumnezeu. Da, ar fi bine să Îl găsim acum, pentru că este
scris că „El este un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.” (Psalmul
46.1).

Îmi amintesc de-o întâmplare şi cred că soţia mea,
care stă acolo, şi-o aminteşte si mai bine. În luna noastră de miere nu am avut
destui bani aşa că am dus-o să vadă cascade Niagara apoi am mers şi la
vânătoare. Într-o dimineaţă am lăsat-o la cabană şi m-am dus să vânez. I-am
spus că voi fi înapoi într-un anumit timp. Ea era fată de oraş şi nu fusese
niciodată în munţi. I-am zis: „Am să aduc şi nişte cartofi şi o să-i coacem.
Punem unt peste ei şi o să avem o adevărată masă festivă. Mă voi întoarce până
pe la ora două.”

L-am mângâiat pe Billy, care avea cam cinci ani, şi
am luat-o prin pădure. Curând am luat urma unui urs, dar după un timp am
observat altceva pe partea cealaltă. Am luat-o printr-o vale apoi prin alta şi
am ajuns jos de tot, într-un loc numit „Uriaşii”, în Arirondacks. Acolo am
împuşcat o căprioară deoarece m-am gândit că e mai bună decât un urs şi m-am
hotărât să mă întorc.

Am observat că se adună nori mari aşa că mi-am zis:
„Am s-o iau pe aici…” Oricine umblă prin păduri ştie că atunci când se adună
norii e bine să te aşezi jos şi să aştepţi pentru că se lasă ceaţa şi nu mai ai
orientare.

Şi în timp ce urcam gândindu-mă că merg bine,     mi-am dat seama că am mers mult prea departe
şi că m-am rătăcit încercând să găsesc locul unde am împuşcat căprioara. M-am
învârtit de trei ori în acelaşi loc. Indienii numesc asta „umblatul morţii”
Crezi că mergi într-o direcţie dar de fapt te învârţi în loc.

Furtuna era deja acolo şi curând a început să ningă.

Mă gândeam: „Ce să mă fac? Soţia şi copilul meu sunt
singuri în pădure iar dacă nu ajung la ei vor muri în noaptea aceasta.”

În mod normal ar fi trebuit să caut o grotă şi să
stau acolo o zi sau două până se opreşte furtuna, dar eram îngrijorat pentru ei
deoarece ştiam că nu-şi pot purta singuri de grijă în pădure.

Mai mult, ştiam că mă învârt în cerc dar ce cerc
era? Vântul îmi sufla în faţă când m-am dus să împuşc căprioara iar acum, pe
drumul de întoarcere, îmi sufla tot în faţă. Deci nu puteam să-mi dau seama
încotro s-o iau pentru că vântul îşi schimba tot timpul direcţia.

Atunci mi-am zis: „O voi lua din nou drept înainte.
Nu  mă mai întorc ci voi merge drept
pentru că ştiu că am dreptate. Sunt un vânător prea bun ca să mă pierd în pădure.”

Şi am pornit din nou încurajându-mă; acesta este
intelectul: „Nu mă pot rătăci pentru că sunt un vânător prea bun”, dar în timp
ce mergeam mi-am dat seama că m-am rătăcit.

Aşa se întâmplă şi atunci când credem că totul este
în ordine dacă mergem la o biserică; este Ceva care ne spune că suntem rătăciţi.
Staţi numai să fiţi în pericol de moarte şi veţi vedea atunci cum veţi gândi. E
bine să fiţi sinceri.

În clipa când am recunoscut sincer în inima mea că
sunt neputincios, am putut auzi un Glas care îmi zicea: „Domnul este
ajutorul potrivit în timp de necaz.”

Atunci m-am gândit: „Cred că o iau razna..” dar
imediat mi-am dat seama că eram pierdut de tot. M-am pus în genunchi, mi-am
scop pălăria, mi-am rezemat arma de un copac şi am spus: „Doamne Dumnezeule,
m-am pierdut şi am nevoie de Tine.”

Apoi m-am ridicat şi am spus: „Acum voi merge drept
înainte!” Şi după ce am făcut doi sau trei paşi am simţit o mâna pe umărul meu.
M-am întors să văd ce era: norii se risipeau înapoia mea şi am putut să văd turnul
de pe vârful muntelui Hurricane. Mergeam direct în direcţia opusă şi aş fi
ajuns în Canada, dar Domnul m-a întors spre turn.

Am început să plâng şi să Îl laud pe Domnul pentru
că mi-a îndreptat paşii pe cărarea bună. A fost un timp măreţ pentru mine, dar
pot spune că totuşi n-a fost nici  pe
jumătate ca ziua când eram pierdut iar El mi-a întors faţa către Calvar. Nu pot
uita niciodată momentul acela.

Haideţi să ne întoarcem la El cât timp mai suntem
întregi la minte.

Cu câtva timp în urmă un băiat de culoare a alergat
în adunare în timp ce se făcea chemarea la altar, a urcat pe platformă şi a
spus: „Vreau să devin creştin în seara aceasta.”

„Desigur, noi ne bucurăm întotdeauna să auzim
aceasta”, i-am răspuns.

Şi tânărul a continuat: „Vreau să devin creştin din
următorul motiv: eu am umblat de colo-colo prin pădurile de nord, fără bani şi
fără vreun scop. Odată am ajuns la o cabană unde era bucătăreasă o bătrână de
culoare şi ea m-a angajat s-o ajut la spălatul vaselor. Dormeam într-o cămăruţă
care era împărţită în două printr-o perdea de pânză. Şi într-o noapte, în timp
ce eram cu capul sub pătură, am fost trezit de nişte voci care vorbeau tare sub
fereastra mea. Mi-am scos capul de sub pătură să aud ce vorbesc. Şi unul dintre
ei zicea:

„Jim, hai să ne grăbim la cabană deoarece în câteva
momente vom fi spulberaţi pentru vecie de tornada care se îndreaptă spre noi.”

Am sărit repede din pat şi am privit pe geam. În
depărtare se vedea norul acela mare, în formă de pâlnie, însoţit de tunete şi
fulgere. Când fulgera vedeam cum copacii se răsuceau şi cum coada aceea mare ca
de şarpe se îndrepta spre cabană. Atunci am auzit cum se trage perdeaua şi
bătrâna de culoare mi-a zis:

„Vino încoace, fiule. Vezi că am o lanternă aici…”

M-am dus lângă ea şi femeia m-a întrebat:

„Eşti creştin?”

„Nu, nu sunt”, am răspuns eu.

Şi ea mi-a zis: „Ei bine, ar fi cazul să începi să
te rogi pentru că acest vârtej va culca totul la pământ.”

Reverendule, m-am pus pe genunchi lângă femeia aceea
dar eram prea speriat ca să mă pot ruga. Nu puteam să-mi adun gândurile. De
fiecare dată când începeam să zic ceva, auzeam cum este dezrădăcinat vreun
copac şi izbit de cabană în timp ce geamurile se făceau ţăndări. Sigurul lucru
pe care puteam să-l fac era să observ calmul cu care trecea femeia aceea sfântă
prin asta; nu era îngrijorată deloc şi vorbea cu Cineva care ei îi era
cunoscut.

Atunci am zis: „Doamne, sunt prea speriat ca să mă
pot ruga, dar dacă mă vei ţine în viaţă mă voi ruga după aceea.”

Vedeţi, uneori este nevoie de un necaz ca să ne îndreptăm
nădejdea spre Dumnezeu şi să ne întoarcem la El.

Cred că Iov s-a gândit la căile lui şi a dorit să
fie sigur nu doar de căile lui ci şi de ale copiilor lui. Şi a urmat singura
cale dată de Dumnezeu pentru om: arderea de tot şi sângele.

Aţi citit cartea lui Iov? El zicea: „Poate că
fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.
Voi aduce o
jertfă pentru ei.” (Iov 1.5b).

Vedeţi, el voia să fie sigur pentru că era corect şi
normal.

Cred că am avea o delicvenţă juvenilă mult mai
scăzută  dacă mamele şi taţii din ţara
noastră ar petrece mai mult timp pe genunchi, în rugăciune, pentru a-şi aduce
copiii la Dumnezeu, în loc să umble la aceste petreceri sociale,.

Iov a venit pe calea sângelui, a sângelui vărsat.
Este singura cale prin care Dumnezeu a avut vreodată părtăşie cu omul: pe baza
sângelui vărsat. Nu există nici o cale prin care Dumnezeu să aibă părtăşie cu
omul, decât prin sângele vărsat.

În Vechiul Testament Israelul trebuia să vină
într-un loc pentru închinare şi acesta era sub sângele vărsat.

Astfel, când a ajuns în încercare, Iov a putut să
strige: „…ştiu că Răscumpărătorul meu este viu, şi că se va ridica la urmă
pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea şi viermii vor
mânca acest trup, totuşi în acest trup Îl voi vedea pe Dumnezeu. Chiar dacă mă
va omorî tot mă voi încrede în El.”
(Iov 19.25-27 – parafrazare). De ce? El
ştia pe ce  cărare să se întoarcă atunci
când era în necaz.

Unii din noi merg pe alte căi în această epocă
nervoasă. Da, si din cauza aceasta mulţi creştini ajung la psihiatru. Dar şi
psihiatrul trebuie să meargă la un alt psihiatru.

Întoarceţi-vă pe calea spre Dumnezeu pentru că El
este Vindecătorul nostru. „…dacă nu ne osândeşte inima noastră, avem
îndrăzneală la Dumnezeu.

Şi orice vom cere, vom căpăta de la El…”(I
Ioan 3.21-22a).

 Iov a putut
spune din toată inima: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu trăieşte…”  Vedeţi, el s-a gândit la căile lui şi s-a
întors către El.

David a făcut acel rău mare omorându-l pe Urie
hetitul ca s-o poată lua pe frumoasa lui soţie, Batşeba, dar prorocul Natan a
venit în faţa lui şi a dat pe faţă păcatul săvârşit. Atunci David s-a gândit la
căile lui şi s-a pocăit în sac şi cenuşă. Vedeţi, aceasta este o întoarcere
corectă şi Dumnezeu l-a ascultat.

Dumnezeu va asculta întotdeauna un bărbat sau o
femeie care îşi va îndrepta picioarele spre învăţăturile Lui.
David era
vrednic de moarte şi i s-a pronunţat chiar condamnarea la moarte, dar Natan i-a
zis: „Sigur nu vei muri.” deoarece ştia că David Îl cunoştea pe
Dumnezeu. Şi cu toate acestea a făcut acel lucru rău pângărind-o pe soţia
fratelui său.

Poate în seara aceasta este şi printre noi vreun
David tot atât de vinovat ca David din Biblie. Când stingi lumina tu vezi faţa
fratelui tău, omul căruia i-ai pângărit soţia iubită sau i-ai rupt casa fiindcă
ea şi-a părăsit soţul.

Ar trebui să mărturisiţi aceste lucruri şi să vă
pocăiţi în sac şi cenuşă.

Ceea ce are nevoie biserica în seara aceasta este o
mărturisire şi o îndreptare spre învăţăturile Domnului Dumnezeu. Acolo este
îndurare, milă şi iertare. Se pare că lucrul acesta îi bântuie pe oamenii care
merg mai departe aşa confruntându-se ceas de ceas cu moartea.

De ce să continuăm să fim egoişti, lacomi şi
neevlavioşi având ochii îndreptaţi spre lucrurile lumii? Este timpul să ne
întoarcem la învăţăturile lui Dumnezeu: „Când mă gândeam la căile mele,
mi-am îndreptat paşii spre învăţăturile Tale.”

Patriarhul Iacov a făcut un lucru rău, minţindu-l pe
bătrânul lui tată din pricina dreptului de întâi născut. Şi într-o zi inima lui
a început să dorească să se întoarcă acasă. Desigur, în tot timpul acesta s-a
gândit că este îndreptăţit în ceea ce a făcut, dar în timp ce era pe drum să se
întoarcă, a aflat că Esau vine să-l întâmpine şi atunci s-a gândit la înşelăciunea
lui. Şi ştiţi ce a făcut? S-a rugat toată noaptea pe partea cealaltă a râului.
S-a gândit cum şi-a înşelat fratele şi asta l-a făcut să stea toată noaptea în
rugăciune. Dumnezeu ştia că de asta avea nevoie ca să se liniştească.

Îmi amintesc de timpul când biserica făcea toată
noaptea adunări de rugăciune. Când se termina predica nu era nici măcar un
singur ochi uscat în biserică. Toată lumea plângea înaintea lui Dumnezeu.

Dar astăzi parcă s-a pierdut acest lucru; oamenii
trăiesc cum  vreau şi totuşi spun că sunt
creştini. Mă întreb dacă nu cumva ne apropiem de casă. Este bine să ne gândim
la căile noastre şi să ne întoarcem paşii la învăţăturile Lui.

Marele proroc Moise a ajuns păstor de oi şi umbla pe
o veche cărare făcută de oi. Poate îi era foarte cunoscută, dar în dimineaţa
aceea era ceva în jurul lui, se întâmpla ceva deosebit faţă de celelalte
dimineţi. Voi ştiţi că Isus a spus odată: „Vă spun că dacă ei vor tăcea,
pietrele vor striga.”
(Luca 19.40). Mă întreb dacă nu cumva îi predicau
îngerii.

Şi deodată a început să se gândească la căile lui,
unde a greşit în viaţă şi a încercat să găsească siguranţă în timp ce poporul
lui era în robie.

Dumnezeu să facă în aşa fel ca orice inimă de
predicator să capete această povară. Cum putem avea linişte în Dumnezeu când
lumea e acoperită de păcate şi membrii bisericii trăiesc în păcat? Cum putem
avea linişte când biserica este ruptă în bucăţi de crezuri, denominaţiuni şi
frăţietăţi? Dumnezeu cere sfinţenie pentru că altfel nimeni nu Îl va vedea pe
Domnul.

Moise a început să se gândească la căile lui: cum a
continuat cu şcolarizarea şi antrenamentul fiindcă ştia că are o chemare de la
Dumnezeu în viaţa lui. Dar problema este că a încercat să facă totul în felul
lui.

Mulţi dintre predicatori ajung aici. Au o chemare de
la Dumnezeu dar urmează o şcoală şi apoi spun că zilele minunilor au trecut şi
că nu mai există botez cu Duhul Sfânt. Dumnezeu să vă facă să vă gândiţi la
căile voastre. Acelaşi Dumnezeu care a scris Cuvântul este încă viu şi vă va
face răspunzători.

Dumnezeu este infinit, iar când vorbeşte El totul
trebuie să fie desăvârşit. El nu se poate schimba, de aceea noi nu putem
schimba Cuvântul lui Dumnezeu ci trebuie să ne aliniem gândirea la gândirea
Lui. Gândul lui Hristos trebuie să fie în voi, iar atunci veţi gândi aşa cum
gândeşte El.

Pot să văd cât de frământat era în timp ce se gândea
la toate aceste lucruri. Nici un om nu poate intra în prezenţa propriului său
trecut decât dacă este frământat. Rugăciunea mea este ca Duhul Sfânt să aducă
orice inimă de aici înapoi, la trecutul ei, apoi să vă întoarceţi cu adevărat
la învăţăturile Lui.

Şi acel bătrân cu barba lungă şi albă se gândea:
„Mi-am distrus viaţa, am 80 de ani. Dacă m-aş fi gândit mai bine când eram
tânăr aş fi făcut ce trebuia, dar acum este prea târziu.” Şi lacrimi mari şi
cristaline au început să-i curgă pe obraji.

Oh, dar în timp ce se gândea la căile lui a auzit un
zgomot ciudat şi s-a gândit: „Mă voi întoarce să văd ce a făcut Dumnezeu.”

Nădejdea mea este că Dumnezeu va aduce rugul Său aprins
în apropierea fiecărei persoane de aici ca să ne putem gândi cu toţii la căile
noastre.

El l-a schimbat pe Moise care şi-a întors paşii de
pe cărarea oilor şi a animalelor 
sălbatice spre ţara făgăduită. Ne face bine să ne gândim la căile
noastre pentru că atunci ne gândim serios la căile Lui.

După ce cocoşul a cântat de trei ori, Petru a privit
faţa Domnului Isus şi a început să se gândească la căile lui, la ce a făcut el
pentru Domnul nostru. Şi atunci şi-a amintit prorocia, Cuvântul pe care il
spusese Domnul, pentru că ştia că Dumnezeu îi vorbise. Şi Dumnezeul care i-a
vorbit lui ne-a vorbit şi nouă şi ne-a spus ce să facem.

Ce a făcut Petru când şi-a amintit cum s-a purtat
faţă de Isus, cum s-a lepădat de El înaintea oamenilor şi cum a încercat să se
poarte ca cei din lume? Când s-a gândit la căile lui a început să plângă cu
amar.

Cred că acum este timpul când cântă cocoşul şi pentru
Biserica Dumnezeului celui viu. Haideţi să stăm singuri cu Dumnezeu, să plângem
cu amar şi să spunem: „Dumnezeule, ai milă de mine!” Fără îndoială aici sunt
bărbaţi şi femei, băieţi şi fete care au nevoie de acelaşi lucru. Da, cu toţii
avem nevoie de Dumnezeu.

Să ne gândim deci la căile noastre şi să ne
întoarcem paşii spre învăţăturile Lui.

Iuda a stat înaintea marelui preot să-şi primească
banii pentru că L-a vândut pe Domnul Isus. Cu siguranţă nu aş vrea să ocup
locul lui. Dar astăzi sunt bărbaţi mult mai vinovaţi decât Iuda Iscarioteanul.
De ce? Pentru că primesc salarii şi îşi cumpără Cadillac-uri şi case mari
vânzând principiile lui Dumnezeu. Ei se ruşinează de botezul Duhului Sfânt şi
de mişcarea Duhului lui Dumnezeu. Sunt prea clasici. Merg la biserică dar se
tem de naşterea din nou.

Spun aceasta într-o adunare amestecată dar doresc să
mă înţelegeţi ca pe fratele vostru. Când are loc o naştere, fie că se întâmplă
pe podea, pe paie sau într-un salon frumos decorat, tot o murdărie este oricum
ai lua-o. Dar aduce viaţă. Asta este şi în cazul naşterii din nou: aduce
murdărie dar însoţită de viaţă; aduce Viaţa veşnică. Amin.

Şi nu mă interesează preţul: eu vreau să am acea
Viaţă ca să trăiesc veşnic.

Oamenii merg la biserică dar îşi vând dreptul de naştere
ca Iuda. În timp ce auzea zăngănitul monezilor care i s-au aruncat, Iuda a
strigat: „Am vândut sânge nevinovat!”

Nu vreau ca între mine şi Domnul meu să stea aşa
ceva la sfârşitul drumului şi cred că nici voi.

„Am vândut sânge nevinovat!” şi a ales calea cea mai
scurtă: a luat o funie şi s-a spânzurat.

Când vă analizaţi trecutul, aceasta ori vă duce la
Dumnezeu ori vă conduce departe de El. Puteţi lua calea păcatului, a celui
căzut; puteţi merge la club, să luaţi un whisky, să uitaţi că v-aţi pângărit pe
voi şi pe alţii, că aţi minţit, că aţi furat sau aţi înşelat sau că aţi respins
Evanghelia pe care încercaţi s-o reprezentaţi deşi vă purtaţi şi arătaţi ca
restul lumii de astăzi.

Dumnezeu vă vrea să fiţi deosebiţi. El cere
deosebire, pentru că altfel sunteţi la fel de vinovaţi ca şi cum aţi fi primit
cei 30 de arginţi.

Voi puteţi lua drumul cel scurt, desigur, dar
uitaţi-vă în Biblie. Cei ce au venit la El şi s-au gândit la căile lor, ca
Petru, au primit îndurare. Ceilalţi, care au ales calea cea mai scurtă, au
făcut-o pentru veşnicie şi acum sunt undeva afară, fără Dumnezeu, fără nădejde
şi fără Hristos.  Luaţi calea Lui pentru
că este deschisă.

Când soldatul roman, care a străpuns coasta lui Isus
cu suliţa lui, a văzut cum curge apă şi sânge, când a văzut soarele
întunecându-se în mijlocul zilei şi stâncile munţilor prăvălindu-se, când a
auzit tunetele şi trăsnetele s-a lovit cu pumnii în piept şi a strigat: „Acesta
a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!” El s-a gândit la căile lui, a văzut ce a
făcut şi a căzut la picioarele crucii. Da, s-a gândit la căile lui şi şi-a
întors paşii spre învăţăturile lui Dumnezeu.

Pilat a încercat să-şi spele mâinile de sângele
nevinovat al lui Isus iar după zece ani a continuat să facă aceasta. S-a
spălat, s-a spălat şi s-a tot spălat dar nu a putut scăpa de el pentru că era
prea murdar ca să se poată întoarce spre Omul pe care l-a ucis, iar în final
şi-a luat viaţa aruncându-se într-un lac din Elveţia. Este şi o legenda care
spune că în vinerea mare apa albastră bulbuceşte.

Mă întreb dacă vă gândiţi la căile voastre. Mă
întreb dacă v-aţi gândit la lucrurile pe care le-aţi făcut şi la cărarea pe
care aţi umblat.

Dacă vă gândiţi şi sunteţi osândiţi, nu luaţi
cărarea cea scurtă alăturându-vă unei biserici, nu beţi până nu mai ştiţi de
voi sau alte lucruri de felul acesta.

Daţi-mi voie să vă spun ceva.

„Este o fântână plină cu sânge,

Trasă din venele lui Emanuel

Unde păcătoşii se scufundă

Spălându-se de vina lor.”

Alergaţi la El pentru că la fântână este loc pentru
toţi.

Haideţi să ne plecăm capetele în timp ce ne gândim
la căile noastre.

Doamne, ce putem face? Ori ne gândim acum la căile
noastre şi ne îndreptăm ori poate până mâine dimineaţă va fi prea târziu.
Atunci inimile noastre vor tremura, moartea ne va întâlni şi vom fi ca tânărul
de culoare care nu s-a putut ruga.

Dar câtă vreme suntem normali şi în timp ce stăm
aici şi cântăm: „Este o fântână plină cu Sânge”, poate ne gândim la căile
noastre şi ne întoarcem la învăţăturile Tale. Călăuzeşte-ne picioarele pe
cărarea vieţii, pe cărarea însângerată pe care Isus a străbătut-o tot drumul de
la sala de judecată a lui Pilat până la Calvar.

Ajută-ne să ne punem deoparte pe noi înşine, să luăm
crucea Lui şi să-L urmăm. Îngăduie ca în timp ce ne gândim la căile noastre,
Duhul Sfânt să vorbească inimilor noastre şi astfel să ne întoarcem de la felul
nostru egoist la căile Domnului.

Staţi cu toţii cu capetele plecate, rugaţi-vă şi nu
vă gândiţi că sunteţi bine, ci veniţi chiar acum la El.

Ridicaţi-vă în picioare şi spuneţi: „Doamne, eu mă
gândesc la căile mele.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere. „Eu mă gândesc
la căile mele. Şi mă întorc chiar acum. Eu am primit Duhul Sfânt cu mult timp
în urmă dar am făcut atâtea lucruri… Mă gândesc la căile mele şi ştiu că am
făcut mult rău dar îmi întorc chiar acum paşii spre învăţăturile Tale. Doresc
ca biserica aceasta să se roage pentru mine fiindcă mă întorc spre învăţăturile
Tale, spre Cuvântul Tău, Doamne. Şi învăţătura Ta este aceasta: „Pe cel ce
vine la Mine nu-l voi izgoni.”
(Ioan 6.37). De asemenea este scris că „cine
îşi ascunde fărădelegele nu propăşeşte, dar cine le mărturiseşte şi se lasă de
ele, capătă îndurare.”
(Proverbe 28.13).

Voi, cei care vreţi iertare pentru tot ce aţi făcut
şi făgăduiţi că de azi înainte veţi avea o viaţă predată lui Dumnezeu,
ridicaţi-vă în picioare împreună cu aceşti doi tineri.

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe cei din jur.

Şi eu mă ridic şi vreau ca Dumnezeu să mă încerce şi
să mă cerceteze. Doamne, dacă este vreun lucru murdar în mine, descoperă-l căci
îl voi mărturisi şi îl voi pune în ordine. Voi face tot ce îmi vei cere să fac,
Doamne. Dacă aţi fi pe moarte aţi plânge cu amar aşa că de ce să nu vă
întoarceţi acum, înainte de izbucnirea furtunii? Grăbiţi-vă pentru că atunci
când va începe furtuna veţi putea spune ca şi Iov: „Dar ştiu că
Răscumpărătorul meu trăieşte.”

De ce mai staţi? Mai este cineva? Ridicaţi-vă
înainte de a ne ruga.

„Doamne, adu-Ţi aminte de mine.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Rămâneţi în
picioare pentru rugăciune. Da, şi cei de la balcon. Credinţa vine în urma
auzirii: „M-am gândit la căile mele, Doamne, şi mi-am întors paşii spre
învăţăturile Tale.”

Poate pericolul vă aşteaptă chiar la uşă. Dacă nu
aveţi nici o umbră de osândire, ridicaţi-vă în picioare pentru rugăciune.

„Am nevoie de Tine, o, am nevoie de Tine

În orice ceas am nevoie de Tine

O, binecuvântă-mă acum Mântuitorul meu

Eu vin acum la Tine.”

Eu vin, Doamne. Tot ce pot face este să mă ridic în
picioare. O fac pentru că sunt convins că am greşit şi am nevoie de îndurarea
şi iertarea TA.

Motivul pentru care insist este că ştiu că doar un
minut poate face diferenţa dintre viaţă şi moarte. De acum într-o oră sau două,
unul poate muri din cauza trombozei sau a infarctului şi atunci va trebui să vă
întâlniţi cu Dumnezeu.

Ridică-te acum, prietene, vino la această fântână şi
Dumnezeu îţi va da îndurarea Lui.

Acum haideţi să ne rugăm în timp ce stăm cu capetele
plecate.

Doamne, venim la Tine plini de respect şi în linişte
deoarece ştim că în noi nu este nici un lucru bun. Noi toţi suntem stricaţi
pentru că ne-am născut în păcat şi am venit în lume prin minciună. Prin natura
noastră suntem păcătoşi şi avem nevoie de harul Tău, de îndurarea şi sfinţirea
Ta, Doamne, pentru că nu avem nimic bun în noi. Nici bisericile sau crezurile
noastre nu ne pot acoperi: sunt doar nişte frunze de smochin care au fost
respinse de la început şi vor fi respinse şi la sfârşit.

Dar ne întoarcem paşii spre învăţăturile Tale, la
Cuvântul Tău şi ne mărturisim greşelile şi păcatele şi îţi cerem iertare.
Doamne, oricât ar fi de mare murdăria, fie ca fântâna aceea să spele totul.
Îndură-Te Doamne. Îngăduie să plecăm de aici ca nişte nou-născuţi, proaspeţi şi
curaţi.  Şi dacă în seara aceasta  vei chema acest pământ, să simţim că suntem
pregătiţi s-o facem deoarece paşii noştri s-au întors spre învăţăturile Tale.

Noi am fost pierduţi aşa cum am fost pierdut eu în
pădurea aceea, dar cât m-am bucurat în inima mea când am văzut turnul! Şi
inimile noastre se bucură să vadă turnul Calvarului unde ştim că este
siguranţă, unde cel pierdut poate intra înăuntru şi este călăuzit acasă.

Binecuvântează-i pe aceşti bărbaţi şi femei dragi,
pe aceşti băieţi si fete care s-au ridicat şi au mărturisit că sunt greşiţi.
Cuvântul spune că cine vine la Tine nu va fi scos afară şi noi credem aceasta.

Tu ai ascultat rugăciunea lui David chiar dacă a
trebuit să secere ce a semănat; l-ai iertat şi a rămas slujitorul Tău pentru că
s-a întors la Tine.

Ei nu s-au întors cu spatele la biserică în seara
aceasta, ca Iuda, ci au venit la cruce. 
Dorinţa lor este să se roage şi să facă la fel ca Iacov: vor plânge până
când Îngerul lui Dumnezeu îi va binecuvânta şi le va îndepărta toate păcatele
şi ruşinea. Eu cred că vei face aceasta, Doamne, pentru că aşa ai promis.

Credem aceasta în Numele Domnului Isus.

În timp ce stăm cu capetele plecate am să-i rog pe
cei  ce s-au ridicat în picioare şi simt
că şi-au întors paşii către Dumnezeu, să ridice mâna către El.

Spuneţi: „Doamne, eu mi-am întors paşii.”

Dumnezeu să vă binecuvânteze. Ei şi-au întors pe
deplin paşii spre învăţăturile lui Dumnezeu, de aceea Dumnezeu va lua orice păcat
şi vă va da pacea şi satisfacţia pe care lucrurile lumii nu ar putea să v-o dea
niciodată.

Este vreunul bolnav printre noi? Ridicaţi mâna.
Puneţi mâna peste cel bolnav şi credeţi din inimă că atunci când vă rugaţi veţi
primi ceea ce cereţi.

Cu câteva zile în urmă un frate m-a întrebat: „Frate
Branham, crezi că vom avea o trezire în Louisville?”

„Nădăjduiesc că da”, i-am răspuns eu.

El m-a privit, iar eu am continuat:

„Frate Rogers, ieri m-am întâlnit cu Dumnezeu în
peşteră. Nu pot zice că sper să fie aşa pentru că nu e vorba de speranţă, dar
pot să-ţi spun că eu nădăjduiesc aceasta.”

Noi toţi nădăjduim. Nu ştiu dacă va fi sau nu. Dorinţa
noastră este să ne cercetăm vieţile să vedem dacă este vreun lucru necurat în
noi. Dacă inima nu ne osândeşte ştim că putem cere orice pentru că vom primi.

Eu voi cere vindecarea voastră şi vreau să faceţi şi
voi aceasta.

Haideţi să ne rugăm.

Doamne, Tu ai fost străpuns pentru fărădelegile
noastre şi Cuvântul spune că prin rănile Tale suntem vindecaţi. Oamenii aceştia
sunt bolnavi trupeşte şi din pricina aceasta nu te pot sluji aşa cum ar vrea.
Ei s-au îngrijorat şi au venit la biserică şi stau în această adunare să-l
asculte pe predicator, pe slujitorul Tău, căci sunt în dureri, Dumnezeule, de
aceea Te rog să faci ca inimile lor să se întoarcă spre învăţătura Ta care
spune:

Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod
15.26) şi:

„Toate lucrurile sunt cu putinţă pentru cei ce
cred.”

Noi credem din toată inima că Tu ne vei vindeca şi
vei alunga boala, pentru că inima nu ne osândeşte cu nimic. Astfel venim şi Îţi
cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Doamne, aici sunt scrisori, obiecte micuţe şi
pacheţele care ii reprezintă pe cei bolnavi. Noi am fost învăţaţi de Cuvânt că
oamenii luau de pe trupul lui Pavel şorţuri şi batiste iar când le puneau peste
cei bolnavi aceştia erau vindecaţi.

Noi ştim că nu suntem sfântul apostol Pavel, dar Tu
eşti încă acelaşi Dumnezeu, aşa că Te rugăm să faci ca atunci când aceste
batiste vor atinge bolnavii, vrăjmaşul să le dea drumul şi ei să fie vindecaţi.

Pentru că urmăm învăţăturile lui Dumnezeu,
mărturiile Bibliei Lui şi credem în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu care ne curăţă
de toate păcatele, Te rugăm să ne dai Duhul Sfânt şi vindecarea divină chiar
acum, în Numele lui Isus Hristos. Amin

– Amin –