LUPTA

Căile Lui sunt mai presus de gândurile oamenilor, este adevărat? Oh, cât de minunat este Domnul! Ce bine este să te încrezi în El!

Sunt sigur că această seară a fost una foarte frumoasă pentru voi. Acum câteva minute, când am deschis uşa, am auzit-o pe sora Gertie cântând acel cântec vechi: „Mai rabdă puţin, mai este doar un ceas”. Aceasta mi-a adus aminte de vremurile dinainte de plecarea mea din bisericuţa pe care am întemeiat-o, pentru a merge în lucrarea misionară.

Întotdeauna când văd grindina de afară pe care scrie: „Caută-L mai întâi pe Dumnezeu”, îmi amintesc că a scris-o Sammy Davidson acum vreo 25 de ani. Cred că pe partea cealaltă scrie „Unde îţi vei petrece veşnicia? Gândeşte-te!”

Chiar aici era imaginea femeii de la fântână şi a lui Daniel în groapa cu lei. Oh, câte s-au întâmplat de atunci!

Cam pe la ora cinci, în această după-amiază am primit un telefon care mă chema la 30-40 de mile (cam la 50-60 km) distanţă, la o prietenă scumpă care se afla pe moarte – mama Georgiei Carter. Eu ştiam că acolo sunt o mulţime de predicatori, dar mai ştiam că Edith se simţea foarte rău. În timp ce mă aflam  acolo, Domnul Dumnezeu a lucrat minunat, aşa că sora Carter este acum foarte departe de moarte, ceea ce ne face să-I fim foarte recunoscători Domnului.

Mai este puţin până când se va lua Cina, căci dacă nu mă înşel, s-a hotărât ca acest lucru să se facă la ora 12. La ce oră v-aţi hotărât? (Fratele Neville spune: „Oricând, începând de acum şi până la ora 11.30.”).

Câţi dintre voi vor lua Cina în seara aceasta? Să vă văd mâinile. Minunat. Înainte de aceasta, aş vrea să vă spun însă câteva cuvinte. Am să-mi pun ceasul aici, căci intenţionez să vorbesc numai 10-15 minute, după care vom lua Cina.

Îl iubiţi pe Domnul? Amin. Ştiu că aţi trăit nişte clipe minunate, este adevărat?

Împreună cu noi sunt fratele Thomas Kidd şi sora Kidd, care au venit tocmai din Ohio. După cum ştiţi, ei nu se dau bătuţi, deşi mai au câteva zile până vor ajunge la vârsta de o sută de ani. Faptul că văd asemenea oameni mă încurajează foarte mult. Gândiţi-vă că eu sunt deja un om bătrân, însă înainte de a mă naşte eu, ei propovăduiau Evanghelia. Dacă nu se mai pot folosi de vocea lor, ei iau un casetofon şi, cu ajutorul casetelor, propovăduiesc Evanghelia din spital în spital şi din casă în casă. Este un lucru extraordinar. Eu sunt foarte bucuros pentru ei şi pentru toţi ceilalţi care au petrecut atâţia ani în slujba Domnului.

Ţineţi minte că, imediat ce biserica va fi terminată (ei spun că aceasta va fi înainte de 10 februarie), dacă Domnul va voi, am dori să rezervăm opt sau zece zile – poate chiar două săptămâni – pentru a vorbi despre cele şapte peceţi din Apocalipsa.

Îi vom anunţa din timp pe cei care obişnuiesc să vină la serviciile noastre. Desigur, am fi foarte bucuroşi să vă avem pe toţi printre noi. Poate că Domnul îşi va face simţită prezenţa în mijlocul nostru, aşa cum a făcut ultima dată când am vorbit despre cele şapte epoci ale Bisericii.

Dacă vreţi să vă rugaţi pentru altcineva, atunci, vă rog, amintiţi-vă şi de mine tot timpul, pentru că am într-adevăr nevoie de rugăciunile voastre. Mă simt puţin ruşinat pentru că vă răpesc aceste 10-15 minute, înainte de Cină, dar haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment.

Doamne Isuse, într-o zi lupta va lua sfârşit şi atunci nu vor mai exista bolnavi pentru care să ne rugăm şi nici păcătoşi care să se pocăiască, dar Tată, iată că ştim în ce timp trăim, de aceea Te rugăm, ajută-ne să lucrăm cât timp mai este lumină, căci va veni o vreme când nimeni nu va mai putea să lucreze.

Doamne, aş vrea să vorbesc câteva minute, deoarece m-aş simţi rău dacă aş încheia anul fără să spun câteva cuvinte. Te rog, Tată, ajută-mă să spun lucruri care să umple inimile poporului Tău de îndrăzneală şi mai târziu, după ce vom lua Cina, să-şi dea seama că ea înseamnă „putere”.

Prima oară, Israel a luat Cina în Egipt şi apoi au mers prin pustie timp de patruzeci de ani, fără ca încălţămintea lor să se rupă, şi fără ca hainele să li se învechească. Când au ajuns la marginea pustiei, din două milioane de oameni, niciunul măcar nu era neputincios.

Ajută-ne să înţelegem în această seară, Doamne, că şi noi ne apropiem de acea clipă.

Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Dacă aş vorbi despre tot ce mi-am notat în această după-amiază, mâine dimineaţă la ora 5 am fi tot aici. (Fratele Neville spune: „N-ar fi nicio problemă.”). Aş vrea să citesc câteva versete din Efeseni 6, începând de la versetul 12:

Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

Duhurile răutăţii care sunt în locurile cereşti…” Pornind de la acest verset, aş dori să vorbesc 10-15 minute despre subiectul „Lupta”.

O luptă este „o încercare a puterii”. Indienii obişnuiau să facă un foc şi, de o parte şi de alta al acestuia, se aşezau acelaşi număr de oameni care trăgeau de o frânghie, fiecare spre partea lui. În urma acestei încercări a puterii, partea învinsă era trasă în foc.

Noi ştim că despre luptă se pot spune o mulţime de lucruri, dar aş vrea să vorbesc puţin despre cea mai mare luptă care există: lupta dintre Biserică şi Satan, şi despre puterea extraordinară a lui Dumnezeu în Biserica Sa.

Această mare luptă se desfăşoară de foarte mulţi ani. Ea a început în cer, apoi Satan a fost aruncat jos, pe pământ, devenind un vrăjmaş al poporului lui Dumnezeu. De atunci încoace, el s-a folosit de toată puterea lui şi de toate vicleşugurile pentru a trage în foc pe poporul lui Dumnezeu.

Dar noi ştim cine are puterea cea mai mare: Dumnezeu. Şi El a dat poporului Său cea mai puternică armă pentru a se lupta cu Satan şi această armă este Cuvântul lui Dumnezeu. Cuvântul este Dumnezeu aşa că cine poate fi mai puternic decât El? Cuvântul este Dumnezeu şi El devine Puterea noastră. Puterea bisericii este chiar Dumnezeu, care locuieşte în ea, şi această Putere îl trage pe Satan în propriul lui foc.

Isus a spus în Marcu 16: „În Numele Meu vor scoate draci,” dar în zilele noastre, oamenii nu mai cred în existenţa duhurilor rele. Totuşi, după părerea mea, în orice situaţie este nevoie ca mai întâi să-ţi cunoşti vrăjmaşul, pentru ca apoi să te pregăteşti pentru întâlnirea cu el. Trebuie să-l cunoşti, trebuie să ştii în ce constă puterea lui şi apoi să te pregăteşti pentru luptă, deoarece un lucru este sigur: te vei întâlni cu el, aşa că, pregăteşte-te pentru luptă.

Este la fel ca în cazul unui boxer care se antrenează. Un luptător adevărat îşi studiază cu atenţie adversarii, le studiază tehnica de luptă, ştie din ce poziţie lovesc, ştie dacă se apleacă înainte sau dau înapoi, dacă lovesc cu mâna dreaptă sau cu mâna stângă, și  dacă este un luptător bun şi deştept, el îşi va alege un adversar care se luptă exact invers decât el, pentru că îi cunoaşte toată tactica.

Cred că aceasta ar trebui să facă creştinii. Dacă vreţi să începeţi antrenamentele, porniţi de la Ioan 3.16, regula de aur:

Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

Dacă veţi începe cu aceasta, veţi învăţa cum să staţi neclintiţi pe poziţie. După aceea, va trebui să vă antrenaţi loviturile decisive, pentru că va fi nevoie să le folosiţi. Toată lumea ştie acest lucru.

Noi trebuie să ţinem minte că întotdeauna Dumnezeu Se foloseşte de Cuvântul Său pentru a-Şi birui vrăjmaşul. Dacă Dumnezeu s-ar fi putut gândi la ceva mai bun, dacă ar fi putut da poporului Său o armă mai bună cu care să-l biruiască pe vrăjmaş, atunci le-ar fi dat-o, dar aşa cum am spus întotdeauna, dacă Dumnezeu a luat o hotărâre, fiţi siguri că este cea mai bună care există, şi El nu trebuie să revină asupra hotărârilor luate.

Prima armă pe care Dumnezeu a dat-o poporului Său, în grădina Edenului, a fost Cuvântul şi acesta le-a dat puterea.

Să ştiţi însă, că şi vrăjmaşul cercetează tehnicile voastre de luptă cu Cuvântul. Satana a învăţat atât de bine aceste tehnici încât, a venit la Eva să judece Cuvântul. Vedeţi voi? Niciodată nu trebuie să judecaţi Cuvântul lui Dumnezeu, ci trebuie doar să-L credeţi. Nu încercaţi să-L explicaţi şi nici să-L înţelegeţi, căci voi nu-L puteţi înţelege pe Dumnezeu, iar Dumnezeu este Cuvântul, şi Cuvântul a fost dat pentru a fi crezut. În aceasta constă puterea voastră: să credeţi Cuvântul. Oricine ştie că o sămânţă pusă într-un pământ bun, va da rod după soiul ei, iar noi primim Cuvântul.

Eva a stat pe gânduri, încercând să înţeleagă şi i-a spus Satanei că Dumnezeu a spus despre pomul cunoştinţei binelui şi răului: „Să nu mănânci din el, căci în ziua când vei face aceasta vei muri negreşit.” Satan nu a spus că n-ar fi aşa, ci dimpotrivă, a răspuns: „Sigur că da, aşa este”, dar a continuat: „Dar înţelege-mă, tu ai nevoie de mai multă lumină. ( ceva diferit de ceea ce le spusese Domnul). Dacă vei mânca din rodul acestui pom, vei fi mai deşteaptă. Ochii tăi se vor deschide.”

„Bine, dar Dumnezeu a spus că dacă o facem vom muri….”

„Hotărât că nu veţi muri…”

Dar vedeţi, Dumnezeu a spus că ei vor muri şi asta era totul. Faptul că Eva a ascultat  o explicaţie a Cuvântului lui Dumnezeu a tras frânghia şi a aruncat întreaga omenire în moarte. Ceea ce a făcut ea este o mare ruşine dar nu se mai poate schimba nimic.

Însă noi suntem puternici şi acum prin Isus Hristos. Noi ştim aceasta. Dumnezeu ne-a dat cea mai bună armă de apărare: să ne încredem pur şi simplu în Cuvântul Său.

În zilele noastre, mulţi oameni spun că nu există Diavolul. Ei cred că totul se reduce la gânduri, adică Duhul Sfânt este un gând bun, iar Diavolul este un gând rău, dar dacă aţi observat, Biblia spune:

Când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi.” (Fapte 1.8).

Aceasta arată că Duhul Sfânt este o „persoană”, aşa cum şi Diavolul este o persoană, tot așa şi duhurile rele sunt persoane. Da, sunt nişte persoane care se apropie de noi în multe feluri. Dar oamenii sunt de părere că aceasta este o învăţătură de modă veche.

În urmă cu câteva săptămâni, un om mă contrazicea, spunându-mi: „Ştii ce faci tu? Influenţezi gândurile acestor oameni ca să îi faci să creadă ce vrei tu. Pur şi simplu le schimbi gândirea.”

Exact aceeaşi idee am întâlnit-o odată în India, la cea mai mare adunare în faţa căreia am vorbit vreodată. Erau cam o jumătate de milion de oameni care au văzut cum Duhul Sfânt îi chema pe nume, le spunea tot felul de lucruri din viaţa lor şi le descoperea gândurile tainice.

Rajahii şi oamenii sfinţi spuneau: „Le citeşte gândurile”. După ce au trecut însă cam cinci sau şase oameni prin rândul de rugăciune, a venit şi un orb, care avea ochii albi cum este cămaşa mea.

Văzându-l, am spus: „Iată un orb. Oricine poate vedea aceasta. Dacă aş putea să-l vindec, aş face-o bucuros, dar eu nu pot să-l ajut decât, poate, prin darul de a spune ceva din viaţa lui. Asta înseamnă că, dacă Dumnezeu ştie ce a făcut el, fără îndoială ştie şi ce va face. El se închină la soare şi este orb de douăzeci de ani.”

Traducătorul i-a spus acest lucru şi el l-a confirmat imediat. După aceea, am continuat: „Este căsătorit cu o femeie mică de statură şi are doi copii, doi băieţi – unul de şapte ani, şi unul de nouă ani.” Le-am spus şi numele, iar tatăl a adeverit că totul era întocmai. Atunci oamenii care erau de faţă, au început să murmure: „Aceasta este telepatie. El citeşte gândurile printr-o legătură de ordin psihic.”

Auzindu-le murmurele, m-am gândit: „Doamne, Te rog să mă ajuţi, căci am nevoie de Tine. Oamenii aceştia spun că este vorba de telepatie, dar nu este adevărat, iar Tu ştii aceasta.”

Le-am vorbit apoi despre versetul în care Scriptura ne spune că Isus nu făcea nimic înainte ca Tatăl să-I arate. Când m-am întors spre omul acela, l-am văzut într-o vedenie, cu ochii la fel de buni ca şi ai mei, aşa că m-am gândit: „A sosit clipa”, după care am zis:

„Omul acesta se închină la soare şi de aceea a orbit. Printre noi sunt preoţi mahomedani, sikhişti, jainişti, budişti, şi din multe alte religii. Omul acesta vrea să-şi recapete vederea. Veţi spune că s-a închinat făpturii în locul Făcătorului, şi eu sunt de acord cu aceasta. Astăzi am fost într-un templu al jainilor, unde mi s-au pus întrebări din partea a șaptesprezece religii diferite, fiecare dintre ele fiind împotriva lui Hristos. Mulţi dintre voi aţi fost acolo. Acum, dacă a crede în Isus Hristos este atât de rău, iar omul acesta vrea să facă binele, sigur că Dumnezeul care a făcut lumea este singurul care poate să-i redea vederea, este adevărat? Religia preponderentă de aici este cea mahomedană. Dacă vreun preot mahomedan va veni şi îi va reda vederea acestui om, atunci eu mă voi converti la mahomedanism. Sau dacă vreun preot al lui Buda îi va reda vederea, mă voi converti la budism. Cineva este Dumnezeu aici, pentru că nu putem avea creaţie fără Creator, şi numai un Creator ar putea să creeze vedere în ochii aceştia orbi. Omul acesta este orb de 20 de ani, pentru că s-a uitat prea mult la soare, gândindu-se că în felul acesta va ajunge în cer. A făcut-o intenţionat. Ce aţi face voi, preoţii budişti? I-aţi spune că greşeşte şi i-aţi schimba felul de a gândi (budiştii nu se închină la soare, ci la strămoşii lor morţi). Dar cu ce l-ar ajuta aceasta?

Ce ar face mahomedanii? I-ar schimba felul de a gândi. Ce ar face sikhiştii, jainiştii şi aşa mai departe? I-ar schimba felul de a gândi.”

Noi avem acelaşi lucru în Statele Unite. Metodiştii vor să-i convertească pe baptişti, penticostalii vor să-i convertească pe metodişti şi aşa mai departe, dar aceasta este numai o schimbare a convingerilor, însă noi nu vorbim aici despre aceasta, ci vorbim despre Dumnezeul Creator. Şi, fără îndoială, Creatorul va vorbi.

Desigur, eu n-aş fi spus toate acele lucruri dacă n-aş fi avut o vedenie. Aşa că am continuat: „Cel care este Dumnezeu cu adevărat, va veni şi-i va reda acestui om vederea. Prin urmare, provoc pe oricare dintre preoţii de aici, de orice religie ar fi el, pe orice rajah, pe orice sfânt sau pe oricine altcineva, să vină şi să-i redea vederea acestui om, și dacă o va face, îi voi urma filozofia.”

N-am văzut niciodată o adunare mai tăcută decât aceea. Nu s-a ridicat nimeni. Vedeţi?

Atunci am spus: „De ce sunteţi atât de tăcuţi? Vă spun eu de ce: pentru că nu puteţi să o faceţi, dar adevărul este că nici eu nu pot. Însă Dumnezeul cerului, Cel care L-a înviat pe Fiul Său, Isus Hristos, ai cărui slujitori suntem noi, tocmai mi-a arătat printr-o vedenie că omul acesta îşi va recăpăta vederea. Dacă nu va fi aşa, puteţi să mă aruncaţi afară din India, dar dacă se va întâmpla întocmai, fiecare dintre voi va fi dator să-şi predea viaţa lui Isus Hristos.

Aş vrea să vă întreb câţi dintre voi sunt gata să-şi predea viaţa lui Hristos, dacă omul acesta îşi va recăpăta vederea. Vedeţi că niciunul dintre preoţii voştri nu vine aici, sus. De ce nu vin dacă v-au spus că religia lor este atât de mare şi de puternică? Da, de ce nu vine nimeni ca să spună ceva?”

Apoi a venit un medic ca să-i examineze ochii, iar în final a spus: „Este orb.” „Fără îndoială, este orb”, am spus eu. „Dar dacă Dumnezeu îi va reda vederea, câţi dintre voi îl vor sluji pe Isus Hristos?” Cât puteam să văd cu ochii, un „ocean” de mâini s-au ridicat. Atunci m-am întors către om şi am spus: „Doamne, ajută-l să înţeleagă că Tu eşti Dumnezeu.” Imediat după aceea, omul mi-a sărit la  gât şi m-a îmbrăţişat, de asemeni şi pe primarul Bombay-ului, care stătea acolo, deoarece vedea la fel de bine ca toţi ceilalţi.

Ce este aceasta? O putere. Dumnezeu este Dumnezeu şi Satan este Satan.

Dar voi nu credeţi în existenţa Diavolului.

Când mă aflam la început de drum, în fiecare zi mă loveam de el, aşa că nu-mi spuneţi că nu există Satan pentru că eu ştiu mai bine. Trebuie să mă lupt în fiecare zi cu el, aşa că ştiu bine că există.

Problema este că trebuie să fii bine antrenat atunci când te întâlneşti cu el. Nu antrenat în psihologie şi nici în educaţie, ci pregătit prin Duhul Sfânt: puterea lui Dumnezeu, în Cuvântul Său de a-L face să lucreze şi de a vă da pe faţă vrăjmaşul atât de nemilos.

Mi-aş dori să vă pot duce prin toată Biblia şi să vă arăt cum s-au confruntat cu el oamenii din vechime. În lupta cu vrăjmaşul, ei se întăreau prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Noe a avut o asemenea experienţă. El ştia că Dumnezeu îi spusese că va ploua. Lupta s-a purtat atunci între ştiinţă şi Cuvântul lui Dumnezeu. Ştiinţa spunea: „Acest lucru nu poate să se întâmple.” Dar Dumnezeu zicea: „Se va întâmpla întocmai.” Amin.

Acelaşi lucru este şi astăzi. Există duhuri rele care vor încerca să vă oprească, dar nu uitaţi că Isus le-a scos afară şi a dat şi Bisericii Sale puterea de-a face aceasta:

În Numele Meu veţi scoate draci.

Într-o zi, El a scos şapte draci dintr-o femeie frumoasă. El a spus:

Duhul necurat, când iese afară dintr-un om, umblă prin locuri fără apă, apoi se întoarce şi mai ia cu el alte şapte duhuri, mai rele decât el.” (Luca 11.24-26).

Aceasta înseamnă că, dacă omul a fost eliberat de duhurile necurate, din el a plecat ceva. Iar dacă Diavolul a ieşit, aceasta îi dă ocazia lui Dumnezeu să intre acolo. Deci, dacă iese Diavolul, lăsaţi-L pe Duhul Sfânt să intre, nu rămâneţi aşa.

Dacă v-aţi pocăit de păcate şi apoi mergeţi înainte pe calea voastră, veţi fi mai rău ca oricând. Locul în care a trăit cândva Satan şi pe care l-a stăpânit el, lăsaţi-l acum să se umple cu Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, pentru că atunci veţi avea în voi puterea Cuvântului lui Dumnezeu care va alunga duhurile necurate. Luptaţi înainte, căci Lumina de seară străluceşte. Duhul Sfânt este aici.

Mai sunt doar vreo trei minute până când orologiul veşniciei va bate miezul nopţii. Când vom părăsi această clădire ca să mergem la ale noastre, ca să mergem acasă, să ne întâlnim cu lumea de afară, haideţi să nu o mai facem ca până acum, ci să umblăm în puterea învierii Lui. Haideţi să umblăm cu steagul ridicat în Numele lui Isus Hristos, cu credinţa în Cuvântul Lui, pentru a putea mânui Sabia cu două tăişuri. Haideţi să umblăm cu scutul şi cu armura lui Dumnezeu, pentru întâlnirea cu vrăjmaşul, căci, cu fiecare zi care trece, acesta devine tot mai puternic.

Când vrăjmaşul se năpusteşte ca o furtună, Duhul lui Dumnezeu ridică piedici înaintea lui. Dacă am ajuns la sfârşitul acestor lucruri şi tainele lui Dumnezeu ne-au fost descoperite, înseamnă că suntem în aşteptarea unei puteri mai mari, care să răpească Biserica şi să o ducă în slavă. Trebuie să avem parte de ea!

Haideţi să întâmpinăm anul 1963 cu hotărârea de a fi slujitorii Dumnezeului celui viu, şi asemenea lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego din vremurile străvechi, să nu ne plecăm înaintea duhurilor rele ale acestei lumi şi să nu ne sustragem, ci să stăm neclintiţi pe cuvintele pe care le-am spus acum, şi să luptăm înainte.

În seara aceasta mă gândesc ce noapte îngrozitoare a petrecut David în spatele acestor tufişuri, când vrăjmaşul s-a ridicat împotriva lui. O, cum trebuie să se fi simţit! Nu ştia ce să facă şi nu ştia unde să se ducă, dar era conştient că vrăjmaşul era mai puternic decât el. Deodată însă, el a auzit vâjâitul unui vânt trecând peste vârfurile duzilor şi atunci a ştiut că Dumnezeu a trecut înaintea lui şi S-a dus pe câmpul de luptă. Ceva de genul acesta simt şi eu după mesajul de astăzi – ultimul din anul acesta.

Mă aflu în ceasul cel mai întunecat al vieţii mele. Mă simt ca Isaia în templu, după ce l-a văzut pe înger. Sunt un om cu buze necurate şi locuiesc în mijlocul unui popor cu buze necurate, dar trebuie să mă întâlnesc cu vrăjmaşul şi aştept să aud vâjâitul Vântului pe deasupra duzilor, ca să mă duc să-l înfrunt oriunde s-ar afla. Dumnezeu să ne ajute să facem acest lucru.

Cred că este ora doisprezece fără un minut. Anul 1962 ţine de trecut acum, de aceea haideţi să ne ridicăm în picioare, gândindu-ne că Pavel a spus: „uitând ce este în urma mea (toate greşelile pe care le-am făcut în acest an), şi aruncându-mă spre ce este înainte, alerg spre ţintă, pentru premiul (alergării) chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3.13-14).

Dumnezeul meu, iartă-mă pentru toate greşelile pe care le-am făcut în aceşti ani, iartă-mă şi tu, biserică, căci simt că am dat greş cu slujba mea. Dumnezeu să mă ierte pentru aceasta. Şi voi, biserică, iertaţi-mi greşeala. Mă voi arunca şi eu înainte şi voi alerga spre ţintă pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu în Hristos Isus. Nu ştiu ce va aduce ziua de mâine, dar ştiu Cine aduce anul 1963.

Haideţi acum să ne ridicăm mâinile către Dumnezeu, să ne rugăm, să Îi mărturisim ceea ce ne apasă şi să Îl rugăm să ne ajute şi în anul care începe acum.

Tată ceresc, multe gânduri mor acum în inimile noastre, gânduri la greşelile pe care le-am făcut, acum, când ne apropiem de moartea anului 1962 şi de naşterea lui 1963. O, Dumnezeule, ajută-ne să urcăm cu o treaptă mai sus pe scară, ca să-L putem vedea pe Isus şi să înţelegem planul Său. Acum, la cumpăna anilor, îngăduie, Doamne, ca păcatul şi necredinţa omului vechi să moară în inimile noastre şi odată cu 1963 să vină şi naşterea din nou, ca vâjâitul unui vânt puternic, să ne umple fiinţa, făcând din noi făpturi noi în Hristos.

Fă din noi nişte robi credincioşi, iartă-ne trecutul şi binecuvântează-ne viitorul. Condu-ne Tu, Doamne, Dumnezeule cu braţul Tău puternic. Binecuvântează-i pe toţi predicatorii de aici. Binecuvântează creştinii din această biserică, precum şi pe oaspeţii noştri. Fii alături de noi, Doamne, căci suntem slujitorii Tăi şi pentru anul care începe acum, ne încredinţăm întru totul în braţul Tău, pentru ca Duhul Tău să aibă mai multă putere, în viaţa şi fiinţa noastră. Te rugăm să ne ierţi şi să ne ajuţi, Doamne.

Ridică Tu oameni puternici, mari luptători ai credinţei. Trimite-ne, Doamne, în acest an mană ascunsă şi apă din Stâncă, să putem înţelege planul lui Dumnezeu.

Retează vârfurile piramidelor din viaţa noastră, Doamne, şi deasupra fiecăruia pune Tu Piatra din capul unghiului, pe Hristos Isus.

Îngăduie ca binecuvântările Lui sfinte şi minunate să fie peste noi toţi. Lasă focul Duhului Sfânt să coboare peste noi şi dovedeşte în mijlocul nostru, puterea învierii. O, Doamne, cât de recunoscători Îţi suntem în această seară! Ai Tăi suntem şi ne încredinţăm pe deplin în braţul Tău, Doamne!

Eu nu ştiu spre ce mă îndrept, nu ştiu ce se va întâmpla, sau ce voi mai face, dar mă încred în Tine, Dumnezeule Atotputernic, că Tu îl vei călăuzi pe slujitorul Tău nevrednic astfel încât să Te poţi folosi de mine spre gloria şi slava Ta. Îngăduie aceste lucruri, Te rugăm.

Primeşte rugăciunile noastre, binecuvântează-ne eforturile, vindecă-i pe cei care sunt bolnavi duhovniceşte sau trupeşte, şi fă din noi slujitorii Tăi, căci noi suntem lutul iar Tu eşti Olarul. Modelează-ne pe fiecare dintre noi după căile Tale, ca să fim mădulare în trupul lui Hristos Isus, căci Te rugăm aceste lucruri în Numele lui Isus şi spre slava Lui şi a Evangheliei. Amin.

(vorbire în limbi cu  tălmăcire – ed.)

Îţi mulţumim, Tată, Doamne. Îţi mulţumim pentru această predică de Anul Nou care ne umple de nădejde şi mulţumire pentru că am cunoscut Mesajul Tău şi L-am făcut cunoscut şi acestor oameni care nu-L cunoşteau. Vom face tot ce ne stă în putere, ca să rămânem alături de Tine şi de Cuvântul Tău, Doamne.

Primeşte-ne în Numele Celui care ne-a învăţat să ne rugăm aşa (fratele Branham şi adunarea se roagă împreună):

Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;

vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pământ.

Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi;

şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri;

şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!” (Matei 6.9-13).

Domnul să vă binecuvânteze şi să vă ţină lângă El.

Este ora 12.05, ceea ce înseamnă că au trecut deja cinci minute din anul 1963. Domnul să vă binecuvânteze.

Dacă doriţi să rămâneţi pentru Cină, sunteţi bineveniţi. Vom fi bucuroşi să vă avem printre noi. Cina nu se ia cu uşile închise, ci este pentru fiecare credincios care are părtăşie cu Hristos. Sunteţi bineveniţi să rămâneţi şi să luaţi parte împreună cu noi la Cina Domnului. Noi facem acest lucru pentru că ne aflăm la începutul unei călătorii.

Înainte de a porni în călătorie, Israel a ucis mielul şi l-a mâncat cu ierburi amare, şi m-am gândit că acest lucru se potriveşte şi cu noi – căci Mielul a fost ucis şi acum este miezul nopţii. Voi ştiţi că şi ei au mâncat mielul la miezul nopţii, aşa că, cei care vor să rămână cu noi ca să se pregătească pentru călătoria ce le stă înainte, sunt bineveniţi.

Dumnezeu să-i binecuvânteze.

Cine trebuie să plece acasă, poate s-o facă fără nicio problemă. Dumnezeu să fie cu voi până când ne vom întâlni din nou. Amin.

Ceilalţi puteţi să vă aşezaţi şi vom lua Cina Domnului.

Până ne vom întâlni

La picioarele lui Isus,

/: Până ne vom întâlni :/

Domnul să fie cu voi

Până ne vom întâlni din nou.

Haideţi să cântăm în continuare până când vor pleca cei care nu mai pot să rămână. Apoi, am să vă rog să staţi cât se poate de liniştiţi, pentru că aceasta este o ceremonie foarte solemnă.

Peste câteva clipe voi citi din Scriptură nişte versete foarte frumoase, dar acum, haideţi să cântăm din nou.

Până ne vom întâlni (haideţi să dăm mâna cu ceilalţi).

Dacă este ceva rău în viaţa ta, dacă ai greşit faţă de cineva şi omul acela este aici, du-te acum şi împacă-te cu el.

/: Până ne vom întâlni :/

Domnul… (rog pianistul să vină la pian)

…să fie cu voi

Până ne vom întâlni din nou.

/: El îţi poartă de grijă :/

În lumină şi în întuneric,

El îţi poartă de grijă.

Nu este minunat? Haideţi să-L mai cântăm, până vă liniştiţi. Închideţi ochii.

/: El îţi poartă de grijă :/

În lumină şi în întuneric,

El îţi poartă de grijă.

Tată ceresc, suntem foarte bucuroşi pentru că, în aceste ceasuri întunecate, noi ştim că nu ne părăseşti niciodată. Suntem foarte fericiţi, pentru că încrederea noastră nu este zidită pe nimic altceva decât pe neprihănirea care vine din sângele lui Isus. Noi nu ne încredem în slava acestei lumi, Doamne, ci ne sprijinim întru totul doar pe Numele lui Isus. Îţi mulţumim, Tată.

Acum suntem pregătiţi să luăm parte la unul dintre puţinele evenimente naturale pe care le-ai lăsat. Unul dintre ele a fost botezul, celălalt Cina şi următorul, spălarea picioarelor.

Oh, Dumnezeule, ne apropiem cu sfinţenie de acest Miel, pentru că ştim că este Mielul de Paşti. Lunga călătorie prin pustie se afla în faţa copiilor Tăi, dar înainte de a mânca mielul, sângele lui trebuia să fie pus pe uşciorii casei.

Dumnezeule, cercetează-ne acum inimile, ca să vezi dacă sângele este acolo. Dacă nu este, Te rugăm să-l pui chiar acum, să ne acoperi păcatele, ca ele să plece de la noi, ca să fim sfinţi şi plăcuţi înaintea Tatălui nostru, acum, când ne apropiem să luăm trupul şi sângele vărsat al Mielului – Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru. Cercetează-ne inimile Tată, în timp ce citim şi fă-ne să fim ai Tăi, pentru că Îţi cerem aceasta în Numele Mielului Isus Hristos. Amin.

Aş dori să citesc câteva versete din Epistola întâi către Corinteni, capitolul 11, începând cu versetul 23, unde Pavel se adresează Bisericii din Corint.

Căci am primit de la Domnul ce v-am învăţat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine.

Şi, după ce a mulţumit lui Dumnezeu, a frânt-o, şi a zis: „Luaţi, mâncaţi; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea.”

Tot astfel, după cină, a luat paharul, şi a zis: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceţi lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veţi bea din el.”

Pentru că, ori de câte ori mâncaţi din pâinea aceasta şi beţi din paharul acesta, vestiţi moartea Domnului, până va veni El.

De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic, va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.

Fiecare să se cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.

Căci cine mănâncă şi bea, îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului.

Din pricina aceasta sunt între voi mulţi neputincioşi şi bolnavi, şi nu puţini dorm.

Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecaţi.

Dar când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.

Astfel, fraţii mei, când vă adunaţi să mâncaţi, aşteptaţi-vă unii pe alţii.

Dacă-i este foame cuiva, să mănânce acasă, pentru ca să nu vă adunaţi spre osândă. Celelalte lucruri le voi rândui când voi veni.

De asemenea, scrie că, după Cină, ei au făcut spălarea picioarelor, însă noi nu o vom face în această seară, pentru că nu avem apă.

Peste tot apa este oprită. Nu putem folosi nici toaleta, pentru că am fost nevoiţi s-o închidem. Am făcut tot posibilul să putem ţine adunarea din seara aceasta.

Dar vom face şi noi cum au făcut apostolii. Cred că Luca a zis: „După ce au cântat cântarea, au ieşit…” (Matei 26.30)

Dar ştiţi voi ce reprezintă acest lucru? Ştiţi că atunci când această poruncă a fost împlinită pentru prima oară, jos, în Egipt, Israel era în drum spre ţara făgăduită? Chiar asta simţim şi noi în această seară – că suntem în drum spre ţara făgăduită. Călătoria se află în faţa noastră.

Ei aveau un semn. Când îngerul morţii trecea prin faţa casei, sângele mielului trebuia să fie pe uşă, altfel întâiul născut din acea familie murea. Aceasta înseamnă că sângele vorbeşte înainte de orice. Aţi observat cum vorbeşte Pavel despre aceasta?

Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul Domnului”, ceea ce înseamnă acelaşi lucru – moartea; moartea duhovnicească se va odihni peste omul care va lua parte la Cina Domnului în chip nevrednic. Aceasta înseamnă să bei şi să te distrezi, trăind ca lumea şi apoi să vii la masa Domnului. Noi nu trebuie să facem acest lucru. Haideţi să ne curăţim inimile, mâinile şi mintea de gândurile rele, ca să putem veni la masa Domnului cu respect şi sfinţenie, ştiind că, prin asta, ne unim cu Jertfa lui Hristos Isus, care este singurul nostru Salvator.

În această seară, lucrul acesta va fi făcut de unul dintre bătrâni, fratele Zabel. Frate Zabel, cred că oamenii ar putea veni aici ca să formeze un rând de îndată ce vom face binecuvântarea asupra pâinii.

Această pâine coaptă de către creştini, nu este o pâine dospită. Dacă veţi observa, când o veţi băga în gură, ea are un gust amar. Ea este frântă şi amestecată, ceea ce reprezintă trupul lovit şi frânt al Domnului Isus.

Oh, când mă gândesc, mi se rupe inima. El, Fiul lui Dumnezeu, Cel neprihănit, a fost lovit, biciuit, bătut… Ştiţi de ce a suportat El toate acestea? Pentru că eu eram vinovat. Iar El s-a aşezat în locul meu, făcându-Se un păcătos, pentru ca, prin jertfa Lui, eu să devin ca El, un fiu al lui Dumnezeu. Oh, ce Jertfă! Să ne plecăm capetele.

Preasfântule Dumnezeu, pe această tavă, eu ţin pâinea care reprezintă trupul lovit, biciuit, frânt al Domnului nostru, după cum a strigat profetul: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). Oh, cum ţinem minte acest lucru, Doamne.

În această seară, noi vrem să ne unim cu Jertfa Ta, Doamne. Ajută-ne să ne aducem aminte de Domnul nostru, de moartea Lui, de felul cum L-au biciuit, de tot ce a îndurat pentru noi. Ajută-ne să ne amintim aceste lucruri acum, când vom băga în gură această pâine.

Noi nu suntem vrednici de un asemenea eveniment sfânt, de aceea, Doamne, Te rugăm să ne cureţi inimile prin sfinţenia Ta, prin prezenţa Ta şi prin sângele Tău.

Ajută-ne ca, în continuare, să luăm hotărârea de a-Ţi sluji numai Ţie zi şi noapte, până la sfârşitul vieţii noastre. În Numele lui Isus Hristos, Te rugăm să sfinţeşti această pâine pentru Cină. Amin.

De treizeci şi trei de ani slujesc Domnului meu, dar, totuşi mi-e ruşine de mine însumi şi mă întreb ce aş face dacă aş avea în mână, cu adevărat, două picături din sângele Lui. Ce aş face cu El? Dar, ştiţi, ceea ce am eu în mână în această seară valorează şi mai mult în ochii Lui, pentru că este ceea ce a lăsat El Bisericii. La asta mă gândesc acum, când am în mână pâinea şi vinul.

El a zis: „Vă spun că, de acum încolo nu voi mai bea din acest rod al viţei, până în ziua când îl voi bea cu voi nou în Împărăţia Tatălui Meu.” (Matei 26.29).

Observaţi, după ce lupta cu păcatul se va sfârşi, primul lucru pe care îl vom face când vom ajunge dincolo, va fi să luăm Cina Domnului, la ospăţul de nuntă.

Haideţi acum să ne plecăm capetele şi să binecuvântăm acest vin. Tatăl nostru care eşti în ceruri, vinul acesta reprezintă sângele lui Isus, care mi-a spălat păcatele şi le-a dus în marea uitării, ca nimeni să nu-şi mai aducă aminte de ele. Prin acest sânge, tu m-ai salvat pe vremea când eram doar un copil, pe moarte, în spital. Oh, cum Îţi mulţumesc, Doamne! Ajută-mă prin Duhul Tău, să-i conduc pe oameni la Calvar şi să le arăt drumul spre casă. Îţi mulţumesc pentru tot, Tată, şi Te rog ca acum să sfinţeşti acest vin pentru Cină.

Îngăduie ca fiecare persoană care ia parte la Cina sfântă din această seară, să primească putere duhovnicească şi trupească pentru călătoria care ne stă înainte. Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

(Adunarea ia Cina)

……………………………………………………………………………………Văzându-vă cum veniţi, fiecare cu familia lui, mă gândesc că aşa vom merge cu toţii, în scurt timp, familie după familie, grup după grup, unul câte unul. Oh, ce clipă va fi aceea când ne vom întâlni cu El! Ce clipă, când toţi oamenii care au trăit vreodată pe pământ şi care au crezut în El, se vor întâlni acolo! Nu va fi extraordinar?

În seara aceasta va trebui să omitem spălarea picioarelor, întrucât nu avem apă. Sunt câteva defecţiuni, care sperăm că se vor remedia în curând.

Lucrările la noul tabernacol merg bine.

M-am gândit că acest moment al celei dintâi zi a anului este foarte potrivit pentru luarea Cinei. Voi, care locuiţi în afara oraşului, să conduceţi cu grijă când veţi merge acasă. Domnul să fie cu voi şi, de asemenea, şi cu voi, care locuiţi în apropiere.

Dacă Domnul va voi, mă voi întoarce pentru cele şapte peceţi, aşa cum am promis. Acum trebuie să plec în Arizona şi, fără îndoială, am nevoie de rugăciunile voastre, aşa că, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Vă doresc toate cele bune şi vă mulţumesc pentru că aţi venit la această adunare, şi pentru că aţi ascultat ceea ce v-am spus. Cred că fiecare din voi va resimţi o schimbare. Vă mulţumesc pentru că sunteţi atât de buni.

Mulţi dintre voi vin până aici de la distanţe foarte mari, ca să asculte un om simplu ca mine, care încearcă să vorbească din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar eu sunt sigur că n-aţi venit până aici numai pentru că vă place cum vorbesc eu, deoarece eu nu am nimic care să atragă. Sunt un om lipsit de educaţie şi de personalitate. Nu este nimic de capul meu. Eu ştiu că oamenii nu vin de la sute şi sute de mile distanţă, şi nu stau aici până la ora două dimineaţa pentru mine. Ei vin pentru Hristos. Mă bucur atât de mult pentru că Îl iubiţi! Şi eu Îl iubesc. Da, noi Îl iubim cu toţii, de aceea, nu va trebui să ne despărţim niciodată. Ne vom despărţi pentru puţin timp, dar apoi vom fi iarăşi împreună. Aceasta a fost dorința mea – să-i conduc pe oameni până în acest punct.

Acum, la începutul anului, eu nu vă spun „La mulţi ani!”, ci vă spun „Dumnezeu să vă binecuvânteze!” Dacă El va face aceasta, nu veţi mai avea nevoie de nimic altceva în anul care vine. Şi eu am încredere că o va face.

Dacă, prin harul Său, El ne va cruţa şi anul acesta, nădăjduiesc că voi fi un slujitor mai bun al lui Hristos, decât am fost anul trecut. Îmi voi da toată silinţa să trăiesc mai aproape de Domnul, să fiu credincios şi să vă aduc mesajul exact aşa cum mi-l dă El, și să nu opresc nimic din ceea ce El ar vrea să primiţi. Voi proceda cum voi şti mai bine, deoarece ştiu că şi voi aveţi aceleaşi simţăminte,  ştiu că doriţi să lucraţi împreună, cu toţii, fiindcă Luminile de seară pălesc şi soarele este departe, la apus.

Pământul se răceşte. Cu toţii ştim acest lucru.

În sens duhovnicesc, biserica se răceşte şi trezirea s-a încheiat. Noi nu ştim ce urmează să se întâmple, dar, orice-ar fi, ne încredem în Dumnezeu.

Aş dori să ţineţi minte că Tabernacolul de aici are unul dintre cei mai buni păstori din toată lumea, un om evlavios, un om bun şi credincios – pe fratele Orman Neville. În lipsa mea, el are grijă de toate, ca şi cum aş fi eu aici. Bătrânii, diaconii şi toţi ceilalţi, rămân în slujbele lor, ca întotdeauna. Acesta este „cartierul general” al nostru.

Billy Paul nu va rămâne cu mine acolo, ci se va întoarce după prima adunare. Aici, totul va decurge normal. Dacă plec acolo, asta nu înseamnă că vă părăsesc. Cred că înţelegeţi. Este vorba de o vedenie. Eu nu ştiu ce înseamnă, dar am credinţa că este spre binele întregii biserici. Ştiu că cel mai bine pentru noi toţi, este să urmăm călăuzirea Domnului.

Asta este tot. Nu mi-e uşor să plec.

Îmi aduc aminte că odată când a trebuit să plec de la biserica de aici, pur şi simplu nu am putut s-o fac. Fraţii mei mai în vârstă îşi aduc aminte. Îi iubesc pe oamenii de aici.

Când eram copil, nu eram iubit de nimeni, nimănui nu-i păsa de mine, şi când am aflat că există cineva care mă iubeşte, mi-am zis:

„Sunt gata să-mi dau viaţa pentru ei.” Dacă cineva te iubeşte, atunci îi pasă de tine.

Odată am urcat pe un stâlp de lemn şi mi-a alunecat cârligul. Nodul era sus. M-am prins de el cu pintenul şi m-am învârtit, am căzut vreo cinci metri şi m-am agăţat cu mâna. O doamnă a ţipat ducându-şi mâna la gură. Întotdeauna am simpatizat-o, fiindcă îi păsa de mine. Exista cineva căruia îi păsa de mine. Întotdeauna m-am gândit: „Îi iubesc pe cei cărora le pasă de mine.”

Acum câteva zile hoinăream prin oraş, gândindu-mă la vremurile de altădată, şi la tot ce a făcut Domnul pentru mine. Sunt foarte recunoscător pentru toate.

Vă mulţumesc şi vouă pentru dragostea voastră şi pentru părtăşie. Nici în ruptul capului n-aş îndrăzni să vă călăuzesc greşit. Întotdeauna voi proceda cum voi şti mai bine. Urmăriţi înregistrările.

Niciodată n-am spus nimic despre mine însumi, ci numai despre Isus Hristos. Am făcut tot posibilul să rămân în Cuvântul Lui şi să vă călăuzesc şi pe voi în El.

Acum vă încredinţez în mâinile fratelui Neville, mai întâi în mâinile Domnului şi apoi în grija fratelui Neville, păstorul bisericii, ca să vegheze asupra moştenirii până când voi putea să vin înapoi aici. Nădăjduiesc că atunci vă voi aduce o mare descoperire de la Dumnezeu, descoperire ce va zgudui orice inimă şi va slăvi Biserica lui Dumnezeu.

Noi luăm Cina destul de des, de aceea, nu vreau să mai spun nimic, pentru că ştiţi şi voi cum mă simt. Cred că cea mai potrivită cântare ar fi acum: „Credinţa mea priveşte la Tine, Miel al Calvarului.” Haideţi să ne ridicăm în picioare, să cântăm şi să dăm mâna unii cu alţii, spunând: „Domnul să te binecuvânteze!”

Credinţa mea priveşte la Tine … (Domnul să te binecuvânteze… Domnul să te binecuvânteze…. Domnul să te binecuvânteze, frate…)

…divin.

Tată ceresc, binecuvântează…Amin….

…cu totul al Tău.

Haideţi să ne ridicăm mâinile spre El.

Credinţa mea priveşte la Tine,

Miel al Calvarului, Mântuitor divin!

Ascultă-mă când mă rog,

Eliberează-mă de păcate,

Ajută-mă, de astăzi, să fiu cu totul al Tău.

Până ne vom întâlni…

Haideţi să cântăm: „Până ne vom întâlni din nou”. Haideţi, toată lumea.

/: Până ne vom întâlni! :/

Până ne vom întâlni la picioarele lui Isus

/: Până ne vom întâlni! :/

Domnul să fie cu voi

Până ne vom întâlni din nou.

Acum, să ne plecăm capetele. Fratele Neville, n-ai vrea să închei adunarea cu o rugăciune?

Domnul să te binecuvânteze.

– Amin –