Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMLEGEA

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
05/01/1955, - Chicago, IL

… În adunare a apărut o fetiţă; mulţi dintre voi aţi văzut-o. Cazul ei a apărut în publicaţia „Noi, oamenii”. Ea a venit, mi-a prins mâna şi nu i-a mai dat drumul. Purta ochelari cu dioptrii foarte mari pentru că era aproape oarbă. Avea vederea atât de slabă, încât abia putea să distingă umbrele. Mă scuzaţi. Cred că nu vedea nimic. Nu-mi mai amintesc foarte bine cazul ei, dar cu o noapte înainte de asta, a fost aici un copil care avea picioarele anchilozate de ani de zile. Duhul Sfânt a venit şi le-a spus părinţilor săi, de cât timp zăcea copilul în starea aceea: cred că era vorba de 4-5 ani, apoi le-e zis că este vindecat. Imediat după aceea, mama lui i-a desfăcut curelele cu care era susţinut, iar copilul a început să meargă pe platformă, normal.

Acolo era şi un bărbat care stătea într-un scaun cu rotile… Doamna Morgan, o asistentă de la Clinica Mayo, a fost vindecată de cancer. În urmă cu opt ani, toţi credeau că va muri, dar ea este pe deplin sănătoasă şi profesează şi astăzi ca asistentă medicală. De ce? Pentru că a fost vindecată de Domnul Isus Hristos. Ea este cea care l-a adus pe bărbatul de care vă spun. Noi puteam să-i dăm un număr de ordine pentru rândul de rugăciune, dar nu-l puteam chema în rând, aceasta fiind alegerea suverană a lui Dumnezeu. Înţelegeţi? Noi împărţim numerele de rugăciune, dar strig numerele care-mi vin în minte; acei oameni fiind aleşi de Dumnezeu, pentru că sunt călăuzit de El de la ce număr să încep. Nimeni nu ştie care numere vor fi strigate; Billy, fratele Wood şi fraţii care-i ajută, nu ştiu cine va fi ales. Nici chiar eu nu ştiu ce numere voi striga. Eu vin în adunare şi aleg la întâmplare, ori oamenii nu înţeleg aceasta.

În ultima seară, în timpul adunării a fost adus aici un bărbat. Era aşezat pe spate, pe o targă şi încerca să se mişte, iar eu primit o vedenie în care Domnul arăta că a fost vindecat. Conform vedeniei, trebuia să merg să-l ating. Eu Îl ascult întotdeauna pe Domnul şi fac întocmai ce-mi arată El, aşa că am pornit spre el. Dar în timp ce mă îndreptam spre locul unde se afla acel bărbat, am văzut un alt bărbat plin de artrită. Boala era într-o stare foarte avansată, pentru că degetele şi celelalte încheieturi deveniseră noduroase. În clipa când am trecut pe lângă el, bărbatul acela mi-a atins hainele, iar în clipa următoare, s-a ridicat din scaunul cu rotile şi a început să sară încoace şi încolo. Desigur, voi ştiţi că în hainele mele nu se află nimic care să-i poată vindeca pe oameni. Eu nu am nici o legătură cu vindecarea lor. A fost Ceva în care el a crezut şi şi-a pus nădejdea. Înţelegeţi?

O săptămână mai târziu, bărbatul care fusese în scaunul cu rotile şi primise vindecarea, era la volanul maşinii sale şi a observat un bărbat care ara cu tractorul. Cei doi     s-au recunoscut imediat: bărbatul din tractorul era bolnavul de pe targă. Ambii au coborât în vehiculele lor, s-au îmbrăţişat şi au început să-L laude pe Domnul pentru marele bile pe care li l-a făcut.

Prin intermediul bărbatului din scaunul cu rotile, care era prieten cu secretarul regelui Angliei, eu am fost invitat să mă rog pentru regele George, iar Domnul l-a vindecat de scleroză multiplă. Nu îmi mai amintesc prea bine cazul, dar am acasă o hârtie pe care am scris totul; am chiar şi sigiliul regelui pus pe ea.

Fetiţa oarbă a primit vindecarea chiar în seara aceea. Felul în care binecuvântatul Domn Isus i-a redat vederea este fără îndoială miraculos. Sărăcuţa, era atât de fericită! Acest caz a provocat multă agitaţie şi a apărut în publicaţia „Noi, oamenii!” Cartea a fost tradusă în mai multe limbi şi cuprinde articole despre ştiinţă, religie şi altele. A apărut şi în ziarul celor de la „Adunarea lui Dumnezeu” şi în alte reviste în care sunt publicate cazurile de vindecare, dar lauda pentru toate aceste lucrări, I se cuvine Domnului Isus

L-am auzit şi pe fratele Boze spunând adineauri: „Oamenii au venit aici de la sute de mile depărtare.” Aşa este. Eu primesc scrisori de la oameni care sunt cazaţi în hoteluri, pentru că vin din diferite părţi ale ţării, spunând: „Am venit de departe, pentru că copilul nostru este bolnav…” Apoi depun o mărturie. Poate a doua zi primesc o altă scrisoare care spune: „Domnul Isus m-a vindecat aseară, în timp ce mergeam acasă fericiţi.”

Toate aceste lucruri sunt atât de minunate! Domnul să fie lăudat pentru ele.

Observ că în sală a mai rămas un singur scaun cu rotile, în care stă o fetiţă. Soră dragă, nădăjduiesc că nu vei mai sta nici măcar o oră în scaunul acela, fiindcă Isus Hristos te-a vindecat şi te-a ridicat de acolo. Mi-aş dori mult să pot face şi eu ceva în legătură cu aceasta, de exemplu: să vin la tine şi să te fac bine, dar nu pot. Şi eu am acasă o fetiţă de opt ani şi mă gândesc cum ar fi dacă ar sta ea în acel scaun? Desigur, aş fi foarte fericit dacă Isus ar vindecat-o. Şi aş fi foarte fericit dacă El te va vindeca şi pe tine. Dar eu pot spune numai ceea ce îmi spune El, înţelegi? Roagă-te, fiindcă cred că este voia Lui să faci aceasta, iar dacă credinţa ta poate urca până la El, problema ta este rezolvată.

Şi mai este ceva: noi nu ştim niciodată pentru cine de aici voi avea o vedenie. Poate o voi avea pentru cineva grav bolnav sau poate că aici va sta cineva care nu este atât de grav bolnav, şi o voi avea pentru acela. Şi s-ar putea ca cel grav bolnav să nu fie vindecat, iar cel mai puţin grav să fie vindecat.

Cu câteva nopţi în urmă am avut un caz. Toate persoanele implicate se află printre noi. Ei sunt de la colegiul de aici şi mi-au scris o scrisoare în care spuneau: „Frate Branham, am încercat să te contactăm prin toată ţara, pentru fata care a dispărut în urmă cu un an sau doi.” Cam aşa suna scrisoarea lor. FBI au renunţat la caz, spunând că sigur a murit. Ea a plecat de acasă din cauză că a fost implicată în trafic de droguri, şi tot ce se ştie este că a plecat împreună cu un bărbat. Tinerii de la colegiu se gândeau că eu aş putea să mă rog, iar Domnul îmi va da o vedenie în legătură cu ce s-a întâmplat.

Aici se află oameni din diferite locuri. Gândiţi-vă la ceea ce aţi văzut sau i-aţi auzit pe alţii vorbind cu privire la ceea ce spune El că se va întâmpla şi cum se împlineşte de fiecare dată. Din aceasta puteţi vedea că nu fratele vostru face aceasta, pentru că eu sunt doar un om.

În ziua aceea am avut o mulţime de cazuri pentru care m-am rugat: copii bolnavi, oameni necăjiţi, etc., aşa că m-am rugat până la ora 11.00 seara, apoi m-am dus la culcare. Pe la 3.30-4.00, m-am trezit şi m-am gândit: „Oare de ce mă trezeşte Domnul acum?” M-am ridicat, am aprins lumina, am citit un capitol din Biblie şi am aşteptat puţin. Pentru că nu s-a întâmplat nimic, m-am întins puţin, dar când am privit în sus, am văzut o femeie care mergea. Era îmbrăcată cu un costum maro-stacojiu, avea părul de culoare roşu închis şi era atractivă. Femeia zâmbea şi mergea spre casă.

M-am gândit că era în legătură cu ceva ce voia Domnul să arate. Când s-a lumina de ziuă, tânăra care a trimis scrisoarea, a sunat-o pe soţia mea. Atunci am înţeles că vedenia era în legătură cu cazul relatat în scrisoare.

Femeia cu părul roşu închis, care se îndrepta spre casă era fata din scrisoare. Cât de minunat este Domnul! În dimineaţa aceea, am văzut tot timpul în faţa mea un copilaş. Am sunat la biroul colegiului, iar ei mi-au citit toate scrisorile pe care nu mi le-au trimis.

 „O, Doamne, oare unde o fi copilaşul acela?” Singurul lucru pe care-l ştiam era că acel copilaş avea cam cinci luni, cancer la ambii ochi şi se afla în Kentucky. Şi El îmi spunea tot timpul: „Este vorba de un copilaş!” Pentru că n-am mai avut nici o altă vedenie, mă tot întrebam unde o fi copilaşul acela. Tot ce ştiam era că este vorba de un copil.

Apoi mi-am amintit că în urmă cu două săptămâni, când eram în Tabernacol, o fetiţă mi-a şoptit: „Roagă-te pentru surioara mea!” „Aceasta este fetiţa păstorului Ledford, un evanghelist baptist”, m-am gândit în continuare. Eram sigur că ea mi-a spus acele cuvinte, aşa că am căutat numele lui în cartea de telefoane şi l-am sunat. Dar nu era acasă. Am sunat la birou, iar secretarul mi-a zis:

„Păi, s-a căsătorit cu o fată de aici din oraş.” Cred că se numea Thompson sau ceva de felul acesta… Jackson… Da, da, cred că Jackson. Mi-a dat numele tatălui ei: Thomas Jackson, aşa că am sunat şi am zis:

„Sunt fratele Branham. Nu aş vrea să credeţi că am probleme mintale, dar…”

„De ce spui asta, frate Branham?” a spus femeia care a răspuns.

„În dimineaţa aceasta, în ultimele două ore, am tot văzut un copil care stătea în faţa mea. Apoi mi-am amintit de nepoţica ta, fetiţa păstorului Ledford, care mi-a şoptit că surioara ei este bolnavă. Aşa se face că mi-am zis: „Duhul Sfânt mă avertizează că acela este copilul din faţa mea.”

Când a auzit aceasta, ea a început să plângă şi a spus:

„Frate Branham, eu te cunosc foarte bine, pentru că vin la biserica ta.”

„Eu nu sunt tot timpul acolo, de aceea nu-i cunosc pe toţi cei ce vin în Tabernacol.”

„Înţeleg”, a spus ea, după care a continuat: „Cât de minunat este Domnul! De zece zile, copilul este conştient doar pe jumătate, iar medicii au renunţat la el şi au spus că nu se mai poate face nimic. Este internat în spital, iar azi dimineaţă i-au făcut o transfuzie de sânge. Nu au răspuns părinţii ei la telefon, pentru că sunt la spital şi aşteaptă să moară în orice clipă.”

Eu ştiu cum se face transfuzia de sânge la copii. Doctorii înfig acul în vena de la cap, de aici. Înţelegeţi? Pentru copilaş este foarte dureros, dar numai acolo se poate găsi o venă bună.

Atunci i-am zis: „Voi aştepta o oră, să se termine transfuzia, iar după aceea voi merge la spital”, dar femeia a început să plângă şi a spus:

„Frate Branham, cred că copilul…”

„Copilul va trăi! Să nu te îndoieşti de aceasta.”

„Oh, frate Branham”, a spus femeia, „cred din toată inima. Dacă tu spui aceasta, aşa este.”

„Nu o spune pentru că aşa am spus eu; spune-o pentru că am avut o descoperire, nu o vedenie. Eu am uitat de cazul acestui copilaş, dar Domnul a venit şi a descoperit aceasta. Din pricina aceasta, m-am gândit: „Mă voi ruga pentru copil în ora care va urma, apoi voi merge la spital.”

O, prieteni, tatăl şi mama copilului ne vor putea relata pe larg ce s-a întâmplat la spital. Când am ajuns la spital, mama copilului mă aştepta cu un zâmbet larg.

„Eşti doamna Ledford, soţia păstorului Ledford?”

„Da”, a răspuns ea, după care a adăugat: „Frate Branham nu-ţi mai aminteşti de mine?”

„Cred că te-am mai văzut, soră.”

„Noi venim de multe ori la Tabernacol. De când ai plecat, soţul meu predică acolo.”

„Vă sunt recunoscător pentru aceasta”, am spus eu. Atunci am observat că începe să plângă, aşa că m-am gândit: „Sigur s-a întâmplat ceva…”

„Frate Branham”, a continuat femeia, „cu o oră în urmă am fost sunată de mama şi ea mi-a spus că ai văzut ce s-a întâmplat în dimineaţa aceasta. Doctorii aşteptau să moară în orice clipă, pentru că nu ştiau nici măcar ce este în neregulă cu ea. Au depistat că are diabet, deşi are doar cinci luni, dar nu înţelegeau ce anume o face să fie doar pe jumătate conştientă. Eu i-am spus mamei că în inima mea am ştiut tot timpul că copilaşul meu va trăi, iar când am intrat înapoi în salon, am găsit-o dând din picioruşe, cum fac bebeluşii, şi râzând. Acum aştept să vină doctorul Roby să-i facă externarea.”

Am intrat împreună în salon, iar copilaşul avea la gură o sticluţă din care bea lapte. Când m-a văzut, mi-a zâmbit cu guriţa aceea micuţă şi fără dinţi, apoi şi-a pus sticluţa din nou la gură şi a continuat să bea lapte. Mama lui a încercat să-i ia sticluţa, dar nu i-a lăsat-o, ci a tras-o din nou la gură. Curând a venit doctorul, iar după ce l-a examinat, a zis: „Luaţi-l acasă pentru că nu are nimic.” Vedeţi? Este bine să-L urmezi pe Duhul Sfânt. Ce bine ar fi dacă noi, creştinii, am sta doar liniştiţi şi nu ne-am pripi. Staţi liniştiţi, pentru că un Cuvânt al Domnului valorează mai mult decât zece mii de eforturi umane! Credeţi în Domnul din toată inima voastră, pentru că El este atât minunat!

Este sâmbătă seara, iar mâine dimineaţă vă veţi trezi pentru şcoala duminicală.

(Cineva spune: „S-ar putea mări puţin volumul amplificatorului? Mi-e teamă că fraţii din spate nu aud prea bine.”). Inginerul sau cel care se ocupă de el…

Acum aş vrea să mergem împreună la Scriptură şi să citim de acolo, deoarece credem că ne vom întâlni cu Domnul în Cuvântul Său. Credeţi că Domnul este în Cuvântul Său? Întotdeauna.

De obicei, noi rămânem trei sau cinci seri într-un loc, iar dacă va fi cu voia Lui, săptămâna viitoare vom pleca mai departe. Aş vrea să vorbim puţin şi din Cuvânt, pentru că aceasta mă face să mă simt foarte bine.

Vom merge în cartea Evreilor, capitolul 10, de unde vom citi câteva versete. Cu ajutorul Domnului, voi avea nevoie doar de 20-30 de minute. Nimic nu este pregătit dinainte, ci este doar călăuzirea Duhului Sfânt. Mie îmi place mult să citesc din Cuvânt, deoarece credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu. Şi Îl iubesc, fiindcă ştiu că este Cuvântul lui Dumnezeu pentru noi. Deci, Evrei 10.1-3;11-14:

„În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.”

Aş vrea să subliniez cuvântul „desăvârşit.”

„Altfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţaţi o dată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?

Dar aducerea aminte a păcatelor este înnoită din an în an, tocmai prin aceste jertfe…

…Şi, pe când orice preot face slujba în fiecare zi şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, care niciodată nu pot şterge păcatele,

El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu

şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui.

Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.

În seara aceasta aş dori să ne oprim la această minunată epistolă a apostolului Pavel. Cercetătorii Bibliei nu sunt încă siguri cine a scris Epistola către Evrei, dar eu cred că este vorba despre apostolul Pavel.

În această epistolă, el încearcă să arate unele lucruri care erau mai mult sau mai puţin folosite. Astfel, încearcă să arate că Legea este o umbră a lucrurilor care aveau să vină, nu o imagine a acelor lucruri, ci doar o umbră a lor.

De multe ori i-am auzit pe oameni citând Psalmul 23.4, care spune: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii…” Dacă observaţi, nu este vorba de o umbră neagră sau întunecată, ci este vorba de o umbră. Cuvântul „întunecat” nu apare deloc, ci scrie: „valea umbrei morţii”. Pentru ca ceva să aibă o umbră are nevoie de un anumit procent de lumină. Dacă ar fi întunecat total, nu ar mai avea umbră. Deci: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii…”

Trebuie să existe suficientă lumină ca să se poată forma umbra. Dacă în locul acesta ar fi întuneric total, nu aţi mai putea vedea umbra mea pe amvon, dar pentru că există lumină, există şi o umbră. Înţelegeţi? Într-un anumit sens, moartea este neagă, dar ea este doar o umbră. Înţelegeţi? „Valea umbrei morţii.” Deci moartea trebuie să aibă şi un anumit procent de lumină, ca să putem vorbi despre o umbră. Nu sunteţi fericiţi pentru că există lumină în vale?

Prieteni, într-o zi vom trece toţi pe acolo. Fiecare dintre noi străbatem drumul spre clipa aceea şi fiecare bătaie a inimii noastre înseamnă o clipă mai aproape de acel moment. Într-una din aceste zile, ea va bate pentru ultima dată, iar atunci va trebui să trecem prin umbra morţii. Dar suntem fericiţi pentru că ni s-a promis că Steaua Dimineţii ne va întâlni acolo pentru a ne lumina calea.

 Şi eu va trebui să trec într-o zi pe acolo, de aceea doresc să-mi pun viaţa la picioarele Domnului şi să fac tot ce pot pentru El; şi ceea ce pot face este să-L slujesc pe El şi pe copiii Lui. Adevărul este că tu Îl poţi iubi pe El, atât cât îl iubeşti pe aproapele tău. Şi eu Îl pot iubi pe El atât cât vă iubesc pe voi; iar voi Îl iubiţi cât mă iubiţi pe mine. Vedeţi? Prin aceasta dovedim că suntem copiii Lui: prin faptul că ne iubim unii pe alţii. Şi Îl slujim pe El, dacă ne ajutăm unii pe alţii, pentru că Isus a spus: „Adevărat vă spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia din aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie Mi le-aţi făcut.” (Matei 25.40). Deci, dacă ne dorim o binecuvântare de la Domnul, trebuie să fim noi înşine o binecuvântare pentru alţii şi atunci binecuvântarea se va întoarce aspra noastră. Este aşa cum spune Biblia: Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi!” (Eclesiastul 11.1). Acesta-i adevărul. Din experienţele vieţii veţi vedea că acesta este adevărul, pentru că fiecare va culege ceea ce a semănat. Aşadar, să facem doar ce este bine. Vorbiţi-i pe toţi de bine şi fiţi buni, fiindcă atunci, oamenii care vor vorbi despre voi, vor spune numai lucruri bune şi frumoase. Mai mult, în viaţa voastră vor veni o mulţime de lucruri bune.

Apostolul Pavel vorbeşte aici despre o umbră şi spune că „Legea… are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, şi nu poate să-l facă desăvârşit pe închinător.” (parafrazare).Apoi, el merge mai departe şi arată ce este desăvârşirea.

Este ciudat că oamenii îşi fac atâtea griji şi spun: „Păi, eu sunt slab. Credinţa mea este mică şi nu sunt un creştin prea bun.” Dar aceasta este exact ceea ce vrea diavolul să spuneţi. Să nu aveţi niciodată o mărturie negativă! Mărturia voastră trebuie să fie tot timpul pozitivă: „Sunt salvat şi Îl am pe Domnul în inima mea.” Lăsaţi ca mărturia voastră să fie tot timpul pozitivă! Dacă sunteţi întrebaţi: „Credeţi în vindecarea divină?” Răspunsul vostru că fie întotdeauna: „Da, cred din toată inima.”

Să nu permiteţi niciodată ca vreun gând rău să vină în mintea voastră! Mărturia voastră, gândurile voastre, totul, trebuie să fie numai de bine; iar dacă simţiţi că vreun gând rău încearcă să se cuibărească în mintea voastră, să nu-l întreţineţi.

Poate spui: „Păi, nu pot opri aceste gânduri rele să vină!” Aceasta sună ca mărturia fermierului care spunea că nu poate opri păsările să treacă pe deasupra fermei lui, dar le poate opri să facă cuiburi. Înţelegeţi?

Aşa este şi cu voi: într-adevăr, nu puteţi opri gândurile care vă vin în minte, dar nu le întreţineţi! Lăsaţi-le să treacă mai departe! Spuneţi: „Isus Hristos este Salvatorul meu. Toate lucrurile îmi aparţin prin El, sunt ale mele, de aceea le voi mărturisi cu toată puterea mea!”

Domnul te poate binecuvânta numai dacă mărturiseşti că El a făcut aceasta pentru tine, pentru că aşa cum spune Biblia, El este „Marele Preot al mărturisirii noastre.” Este adevărat? Aşa scrie în Evrei 3. Astfel, El poate face pentru noi doar ceea ce acceptăm, credem şi mărturisim.

Dacă va fi cu voia Domnului, mâine după-amiază aş vrea să mă concentrez asupra unui subiect care este pe inima mea, şi anume: cum să-L primesc pe Domnul Isus. Sau poate ar fi mai bine s-o fac în timpul lecţiei de duminică după-amiază.

În seara aceasta, voi vorbi despre Lege. Mulţi sunt de părere că vărsarea sângelui în Vechiul Testament aparţine Legii, dar nu este adevărat, pentru că jertfirea pentru păcat a fost înainte de darea Legii. Imediat după alungarea omului din grădina Eden, Abel a jertfit Domnului un miel, care Îl simboliza pe Isus Hristos. Astfel, el a luat un miel şi l-a legat cu o funie… Poate în zilele acelea nu se cunoştea încă cânepa şi nu ştiau să facă funii din ea. Dar poate a luat o viţă de vie, a înfăşurat-o în jurul gâtului mielului şi l-a dus la altar, iar acolo a luat o piatră ascuţită şi i-a tăiat gâtul cu ea. Sângele a început să curgă şi mieluţul a murit. Aţi văzut vreodată cum moare un miel? Este lucrul cel mai copleşitor şi mai plin de milă pe care l-aţi văzut vreodată. Mielul care a murit acolo, Îl simboliza pe Isus Hristos.

Aţi observat vreodată în Scriptură că Isus a fost „exilat” ca să zic aşa? V-aţi întrebat de ce El nu S-a născut într-o casă şi pus într-un leagăn, ca toţi copiii? Isus Hristos S-a născut într-o iesle, pentru că mieii nu se nasc într-un leagăn, ci  într-o iesle, iar El este Mielul lui Dumnezeu.

Abel şi-a dus mielul să fie jertfit, iar cu Isus S-a întâmplat la fel.

Când Abel şi-a jertfit mielul pe altar, inima îi bătea cu putere, făcând ca sângele să ţâşnească afară pe trupul lui micuţ; lâna i s-a înroşit şi încet, încet bătăile inimii i-au devenit tot mai slabe, până când, în cele din urmă a încetat să mai tremure şi a murit. Acest miel Îl simboliza pe Isus Hristos la Calvar, rănit, cu buclele pline de sângele care se scurgea pe trupul Său, în timp ce El plângea într-o limbă necunoscută: „Eli, Eli, lama sabactani?”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27.46). Da, Isus Hristos a murit vorbind în limbi. El era Mielul lui Dumnezeu şi vorbea în acelaşi fel ca mielul lui Abel. Astfel, Abel nu a înţeles ce-i spunea mielul când l-a jertfit, aşa cum nici cei care L-au răstignit pe Domnul Isus, nu au putut înţelege ce spunea Mielul lui Dumnezeu; dar El zicea: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

În Vechiul Testament, când un om păcătuia, trebuia să vină sub sânge, pentru că fără vărsarea de sânge nu exista iertare de păcate.

Cât de minunat, cât de izbitor este pentru noi acest lucru astăzi! Fără vărsare de sânge, nu există iertare de păcate. Nu contează la ce biserică mergi, la ce denominaţiune, la ce organizaţie, cât de buni au fost mama şi tatăl tău, totul este personal, este între tine şi El. Astfel, pentru a primi salvarea, fiecare bărbat şi femeie de aici are nevoie de un singur lucru: să accepte sângele lui Isus Hristos care a curs pentru noi. Nu este nevoie să studiezi teologia şi nici să înveţi rugăciuni, pentru că iertarea păcatelor a venit prin vărsarea sângelui Său.

În Vechiul Testament, păcătosul care venea să aducă o jertfă pentru el însuşi… trebuia să aducă un miel fără cusur (noi ştim aceasta), pe întâiul născut al unei oi, şi acel micuţ trebuia să moară pentru păcatul lui.

Observaţi! Dacă un om făcea ceva rău, comitea adulter, lua Numele Domnului în deşert sau încălca poruncile, trebuia să aducă mielul la preot. Acolo, mielul era spălat, ceea ce simbolizează apa botezului, după care, omul îşi mărturisea păcatele, ce a făcut rău, păcatul pe care l-a comis, totul fiind trecut într-o carte de aducere aminte. Iar dacă se întâmpla ca acel om să înfăptuiască acelaşi păcat de două ori într-un an, era omorât fără milă. Dacă omul era prins comiţând adulter, după ce a venit deja la preot şi a oferit un miel pentru iertarea păcatelor sale, nu putea să mai ofere o altă jertfă pentru aceasta.

În Evrei 10.28-29 scrie: Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?” Iar în capitolul 6 adaugă: „…fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu şi-L dau să fie batjocorit.” Ei nu puteau s-o facă de două ori, ci trebuiau să aştepte până anul viitor, când urma să fie jertfit un alt miel.

Acum aş vrea să fiţi puţin atenţi şi să luaţi în considerare ceea ce voi spune. În capitolul 10 din cartea Evreilor, la versetul 26 scrie ceva. Întrebarea mea este dacă v-aţi gândit vreodată sau aţi auzit pe cineva vorbind despre păcatul de neiertat. Mama spunea adesea că păcatul de neiertat este avortul. Cu alte cuvinte, dacă o femeie curma viaţa copilului din pântecele ei, înainte de a se naşte, comitea un păcat de neiertat. Eu am crezut ani de-a rândul că acesta este adevărul, pentru că aşa ne-a învăţat mama. Ea nu era creştină, dar a auzit acest lucru şi l-a crezut. Alţii sunt de părere că păcatul de neiertat este crima: un om care curmă viaţa altui om, nu poate fi iertat niciodată. Dar după ce am început să citesc Biblia, am aflat că omul care omoară pe cineva, poate fi iertat. Totuşi, să nu uitaţi că acesta este un lucru oribil.

Cu puţin timp în urmă, la mine acasă a venit o femeie şi mi-a zis: „Înnebunesc, frate Branham.”

„Dar ce s-a întâmplat?” am întrebat-o eu. Atunci, mi-a povestit despre copilaşii pe care i-a avortat chiar înainte să se maturizeze şi să se nască, după care a adăugat: „Nu mai pot suporta plânsul copiilor; nu-i mai pot auzi! De fiecare dată când mă aşez să scriu o scrisoare sau să fac ceva, simt nişte mâini reci care îmi trec prin păr şi îi aud…”

„Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6.7). Să nu uitaţi aceasta!

Trăiţi cum se cuvine! Trăiţi drept! Mărturisiţi-I Domnului păcatele, apoi nu mai trăiţi ca înainte, ci mergeţi mai departe trăind ca nişte oameni adevăraţi, ca nişte slujitori ai Domnului!

Când Isus era pe pământ, într-o zi când a vindecat un îndrăcit mut şi orb, o grupare de oameni au zis: „Omul acesta nu scoate dracii decât cu Beelzebul, domnul dracilor!” (Matei 12.24), dar El le-a răspuns: „Oricine va vorbi împotriva Fiului omului va fi iertat; dar oricine va vorbi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în cel viitor.” (v.32).

Vedeţi? Răscumpărarea nu avusese încă loc, pentru că celula de sânge despre care voi vorbi imediat, nu fusese încă ruptă şi Duhul Sfânt nu ieşise din ea, ceea ce înseamnă că cuvintele lor puteau fi încă iertate. Dar după ce a ieşit, acest lucru nu mai poate fi iertat:

Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,

ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Cine a călcat Legea lui Moise este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?” (Evrei 10.26-29).

Să ne întoarcem acum la versetul 26:

Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate.”

Îmi dau seama că în seara aceasta pot fi printre noi o mulţime de predicatori care pot fi mai mult sau mai puţin credincioşi. Fraţilor, aş vrea să vă întreb ceva. Ce este păcatul? Dacă putem afla ce este păcatul, vom înţelege ce reprezintă el şi ce se întâmplă dacă îl facem cu voia. Fumatul, băutul, adulterul, poftele, etc., nu sunt păcate, ci sunt atributele păcatului. Tu faci toate aceste lucruri pentru că eşti un păcătos.

Eu nu sunt arminian, nici calvinist, însă cred că fiecare a avut o învăţătură, o doctrină, dar necazul este că ei au părăsit cale şi au căzut în mocirlă. Au rămas cu doctrina lor şi nu au mai propăşit, deşi Biblia vorbeşte despre o cale, despre un drum.

Astfel, tu poţi fi pe cale, dar tot atât de bine poţi fi şi în mocirlă, de aceea Domnul ne cheamă şi zice: „Veniţi pe cale!” iar în Isaia scrie: „Acolo se va croi o cale, un drum, care se va numi Calea cea sfântă: niciun om necurat nu va trece pe ea, ci va fi numai pentru cei sfinţi; cei ce vor merge pe ea, chiar şi cei fără minte, nu vor putea să se rătăcească.” (Isaia 35.8). „Şi” este o conjuncţie care aici leagă cuvintele „cale” şi „drum” (în limba româna scrie: „o cale, un drum”). Astfel, calea pe care călătoriţi este de fapt un drum. Biblia foloseşte cuvântul „cale” sau „calea”.

Fiţi atenţi! „…dacă păcătuim cu voia…” Totul se rezumă la două variante: una dintre ele este credinţa, iar cealaltă este necredinţa, necredinţa fiind de fapt păcatul. Înseamnă că există un singur păcat, iar acela este necredinţa. Gândiţi-vă că Isus a spus în Ioan 3.18: „Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a şi fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.” Vedeţi? Dacă nu credeţi, nu aveţi nici o şansă! Nu există nici o cale de mijloc, aşa că: ori eşti credincios, ori eşti un necredincios!

Acum, ce înseamnă să crezi? Ce este credinţa? „…credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1). Dacă crezi, vei duce o viaţă corectă şi dreaptă, dar dacă nu crezi, poţi merge pe calea de mijloc sau să trăieşti într-un mod făţarnic; mai bine zis, poţi juca rolul unui făţarnic şi să te dai drept credincios. Dar dacă eşti credincios cu adevărat, Domnul a creat o cale prin care îţi arată că eşti credincios. Astfel, Isus a spus:

„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.17-18).

Dar tot El spune că cei ce „au fost luminaţi odată şi   s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt…şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă”, pentru că „dacă păcătuim cu voia…”

Lăsaţi ca aceste cuvinte să vă pătrundă: „…dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate…”

Dacă adevărul Scripturii ţi-a fost prezentat într-un fel în care L-ai putut vedea, apoi din pricina popularităţii sau din alte motive de felul acesta, te întorci înapoi, pleci şi nu vrei să mai ai nici o legătură cu El, treci linia dintre har şi judecată. „…dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate…”

Când credinciosul venea la preot, îşi mărturisea păcatul, apoi aducea mielul. Ce tablou minunat avem aici! Preotul tăia gâtul micuţului, iar credinciosul îşi punea mâinile peste el în timp ce viaţa i se scurgea din trup şi murea. În timp ce îşi ţinea mâinile pe trupul mielului, credinciosul vedea cum se zbate în agonia morţii, cum îi curge sângele pe blăniţă şi încearcă să behăiască. Vena jugulară îi era tăiată, iar în timp ce micuţul murea, tremura şi începea să se înţepenească, păcătosul privea în sus, spre Domnul, şi spunea: „Aşa ar trebui să fiu eu, dar ofer acest miel pentru păcatul meu. El moare în locul meu.” Credinciosul ştia că el este vinovat de încălcarea poruncilor Domnului şi că trebuia să moară, pentru că Biblia spune: „…în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit.” (Geneza 2.17).

Când îşi mărturisea păcatul, iar un miel nevinovat îi lua locul, credinciosul realiza că acel nevinovat moare pentru păcatele sale; stătea cu mâinile întinse peste trupul lui şi simţea cum zvâcneşte şi tremură în timp ce moare pentru el, fiind conştient că el ar fi trebuit să stea acolo şi nu acel miel nevinovat. Un înlocuitor nevinovat i-a luat locul, iar dacă până la sfârşitul anului dispreţuia preţul plătit pentru el, şi păcătuia din nou, era omorât fără milă.

Acesta este un simbol minunat spre credinciosul de astăzi, care vine, crede, îşi întinde mâinile peste trupul lui Hristos la altar şi îşi dă seama că toată agonia şi suferinţa pe care a îndurat-o este din vina lui. În adâncul inimii, el se căieşte cu amar şi îi pare rău pentru că Hristos a trebuit să moară din cauza păcatelor lui. Şi în timp ce stă cu mâinile întinse peste Mielul lui Dumnezeu şi se căieşte, totul se schimbă în viaţa sa. Niciodată nu va mai fi acelaşi, pentru că El a luat toată osânda asupra Sa şi a murit în locul lui.

Credinciosul aflat sub Lege, care era doar o umbră a realităţii ce avea să vină, era iertat, dar mergea mai departe cu aceeaşi dorinţă de a păcătui. Să zicem că un om era prins comiţând adulter şi aducea un miel pentru păcatul lui. Mielul murea în locul lui, dar în clipa când pleca de acolo, omul avea în inimă aceeaşi dorinţă de a păcătui ca atunci când venise. De ce aceasta? Pentru că sângele mieilor, caprelor şi ţapilor, nu puteau îndepărta păcatul, ci doar îl acopereau. Acele jertfe erau doar o umbră, un prototip al lucrurilor bune care aveau să vină, pentru că viaţa din celula aceea de sânge era viaţa unui animal, al unui înlocuitor, şi nu putea veni peste om.

Dar în  cazul acesta nu era vorba doar de viaţa unui animal, ci era Viaţa lui Dumnezeu. Dumnezeul cel desăvârşit a intrat în pântecele unei fecioare, în forma Duhului Sfânt. Creatorul însuşi S-a ascuns într-o celulă de sânge, fără să aibă un tată pământesc, pentru că Maria nu a fost atinsă de nici un bărbat; deci era fecioară. Dumnezeu însuşi a umbrit-o,  sau mai bine zis, Dumnezeu a creat o celulă de sânge. Viaţa vine de la bărbat, nu de la femeie, femeia fiind doar incubatorul. Şi dacă viaţa vine de la bărbat şi Dumnezeu a jucat aici rolul părţii bărbăteşti, Duhul Sfânt, Dumnezeu însuşi a locuit în pântecele acelei fecioare, îmbrăcându-Se cu o celulă de sânge. O, vai! Credeţi aceasta şi veţi vedea ce se va întâmpla cu ochii voştri orbi! Credeţi şi veţi vedea ce se va întâmpla cu cancerul vostru!

Această celulă de sânge a fost creată acolo de Dumnezeu însuşi. Apoi a început să crească şi să înflorească un trup, o viaţă, iar în cele din urmă S-a născut Fiul, Isus Hristos. Mai târziu, când suliţa romană a străpuns pe cruce inima Sa sfântă, din pricina păcatului şi a osândei care trebuia să vină peste noi, a rupt acea celulă de sânge, rupând în acelaşi timp şi perdeaua de despărţire dintre om şi dumnezeu, şi l-a adus pe credincios în trupul Fiinţei Sale, prin vărsarea sângelui Său.

Sângele animalului nu era sfânt, dar sângele lui Hristos era. Eu nu voi fi niciodată desăvârşit, şi nici voi. În ochii voştri nu voi putea fi niciodată desăvârşit, aşa cum nu veţi fi nici voi în ochii mei, dar haideţi să lăsăm aceasta deoparte. Cum arătăm însă în ochii lui Dumnezeu? Eu vă privesc ca pe nişte oameni, ca pe nişte fraţi, dar Dumnezeu vă priveşte prin sângele Fiului Său, vă priveşte ca pe nişte răscumpăraţi. Nu este de mirare că Isus a zis: „Voi fiţi, dar, desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.” (Matei 5.48). Tu nu ai nici un merit aici, pentru că Hristos este Cel care a făcut totul pentru tine.

Înţelegeţi? Dacă binecuvântările ar fi continuat, noi nu am mai fi avut nevoie de jertfă.

Să mergem puţin mai adânc. Odată ce închinătorul a fost curăţit cu adevărat, nu mai are dorinţa de a păcătui.

Sângele taurilor şi al caprelor, viaţa din sângele lor, nu a putut face aceasta, pentru că era doar viaţa unui animal. Dar Viaţa care a ieşit din celula de sânge a Fiului lui Dumnezeu, nu era altcineva, ci Dumnezeu însuşi care a venit jos în Hristos, pentru a împăca lumea cu Sine, cu marele IaHVeH. După înfăţişare era un Om, dar în El nu era o viaţă umană, ci era Viaţa lui Dumnezeu. Biblia spune că noi suntem salvaţi prin Viaţa lui Dumnezeu, pentru că acolo nu a fost nici o parte bărbătească, ci doar Dumnezeu, iar El este Duh. Acolo nu a fost nimic firesc, sexual, ci era doar supranaturalul, de aceea Biserica Sa crede astăzi în supranatural.

Şi dacă un om îşi mărturiseşte păcatele, îşi întinde mâinile peste capul Mielului jertfit, peste Hristos, şi priveşte spre Calvar, nu mai poate fi acelaşi. Aşa este. În Evrei10.14 scrie: „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi,” sau curăţaţi, prin sângele Mielului.

Priveşte spre El, păcătosule! Nu încerca să fii mai bun, pentru că nu poţi. Vino doar la El aşa cum eşti. Nu contează ce faci, pentru că orice ai face, nu meriţi mai mult; de aceea, singurul lucru pe care poţi să-l faci este să crezi în El… Şi când faci aceasta, eşti salvat. Oh, ce schimbare a avut loc în viaţa mea, de când Isus a intrat în inima mea! Şi mă voi duce să locuiesc în acel Oraş de sus, pentru că Isus a intrat în inima mea. Ce diferenţă face aceasta! Îl opreşte pe omul cel mai josnic, pe prostituată; merge la beţiv, la cel ce joacă jocuri de noroc, la milionar, la aristocrat, la membrul bisericii, etc., şi le spune tuturor: „Celui ce îi este sete îi voi da să bea fără plată din izvorul apei vieţii.” (Apocalipsa 21.6).

Priviţi cum, în Planul măreţ al lui Dumnezeu, Isus a fost Mielul de jertfă ucis încă de la facerea lumii. Înainte ca marele Său gând să devină cuvânt, înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu avea aceasta în planul Sale. Uitaţi-vă în grădina Eden. Dumnezeu nu ne-a pus niciodată aici ca să murim, ci ca să trăim. El nu ne-a pus aici ca să avem servicii funerare, ci ca să fim fericiţi şi bucuroşi pentru totdeauna. Şi chiar dacă păcatul a intervenit în acest mare plan, sângele răscumpărător al lui Isus Hristos a curăţat totul şi l-a înlăturat.

Ştiţi ce face sângele lui Isus Hristos cu păcatul mărturisit?

Voi, femeilor, vă puteţi imagina că aveţi o sticlă cu înălbitor. Luaţi o sticluţă cu cerneală şi goliţi-o în acel înălbitor. Ce se va întâmpla cu cerneala? Se va decolora, va deveni albă. Vedeţi? Dar aceasta nu va afecta cu nimic înălbitorul. Aceasta se întâmplă şi cu păcatul mărturisit. Când este mărturisit, sângele lui Isus Hristos îi schimbă culoarea şi devine alb, drept. De ce? Pentru că eşti gata  să recunoşti şi să accepţi calea dată de Dumnezeu pentru salvare.

Nu este de mirare că vechea Armată a Salvării obişnuia să cânte cântarea: „Ce poate spăla păcatul meu? Nimic, decât sângele lui Isus.” Nu faptul că aparţin unei biserici, nici faptul că am făcut un început nou, nici faptul că citesc mult, sau altceva de felul acesta, ci:

… sângele lui Isus!

Ce mă poate face curat iarăşi?

Nimic, decât sângele lui Isus.

Cât de scump este sângele

Care mă face alb ca zăpada?

Nici un alt izvor, o altă fântână, nu ştiu

Decât sângele lui Isus.

Eu mă gândesc la El în seara aceasta. Gândiţi-vă la cântecul de răscumpărare:

Prin multe pericole, greutăţi şi ispite

Am trecut deja.

Mila este cea care m-a adus până aici

Şi mila mă va duce mai departe.

Gândiţi-vă la micuţii copilaşi ai lui Dumnezeu din Eden, la Adam şi Eva, care alergau fericiţi prin grădină. Era atât de minunat! Nu existau boli, nici dureri de cap; nu exista nimic care să-i poată răni sau distruge, nimic care să-i îmbătrânească. Cum s-a simţit când Adam s-a trezit, în dimineaţa aceea, după ce Dumnezeu îi luase o coastă ca să facă din ea o femeie… Ştiu că un pictor grec, dar şi alţii, a pictat un tablou în care o prezenta pe Eva ca fiind o fiinţă oribilă. Aşa ceva este greşit! Numai o minte decăzută şi ordinară ar putea gândi aşa ceva, iar mie îmi pare chiar rău pentru ei.

Eu cred că Eva era cea mai frumoasă femeie care a existat vreodată pe pământ. O pot vedea stând acolo, cu ochişorii ei albaştri şi strălucitori ca stelele de pe cer, iar părul lung îi cădea în valuri pe spate. Ea este cea mai perfectă femeie care a existat vreodată pe pământ, pentru că Dumnezeu i-a dat lui Adam ce a avut mai bun.

Şi Adam a luat-o de braţ şi a spus: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea!” (Geneza 2.23). Apoi, cu mâinile împreunate, s-au aşezat amândoi înaintea Atotputernicului Dumnezeu şi El a oficiat primul serviciu de căsătorie. Astăzi, acest serviciu sfânt este oficiat de orice magistrat beat. Aşa este. Dar Dumnezeu este Cel care a oficiat primul serviciu de nuntă.

(Un bărbat vorbeşte în limbi).

Dumnezeu este Duh Sfânt şi El i-a adus pe Adam şi pe Eva împreună în desăvârşire, în desăvârşirea lui Dumnezeu, în sfinţenia Lui. Dar ce s-a întâmplat? Păcatul a intrat în această părtăşie desăvârşită. Şi ce a urmat? A stricat-o. Ce îngrozitor!

Aş vrea să fiţi atenţi. Când a păcătuit, Adam a arătat laşitatea omului. Astfel, în loc să se arate şi să mărturisească ce a făcut, a fugit şi s-a ascuns. Şi aşa face omul până astăzi. Aceasta este metoda aleasă de oameni. În loc să vină şi să-şi mărturisească păcatele, preferă să fugă şi să se ascundă de Dumnezeu. Ceea ce ar trebui să facă oamenii de pretutindeni este să vină şi să-şi mărturisească păcatele, în loc să încerce să le ascundă. Nu credeţi că aşa ar fi corect? Dar ce se întâmplă? Sunt laşi. Da, oamenii sunt nişte laşi. Şi ce s-a întâmplat în continuare? Domnul a mers prin grădina Edenului strigând: „Unde eşti, Adame?” Vedeţi? Adam s-a ascuns. Apoi şi-a făcut un şorţ din frunze ca să poată sta în faţa lui Dumnezeu, dar acela nu a avut nici o valoarea înaintea Domnului. Atunci, Domnul a luat nişte piei şi i-a învelit cu ele, pentru ca Adam să poată sta din nou înaintea SA. Este adevărat? Dar dacă Domnul a făcut rost de nişte piei, înseamnă că ceva a trebuit să moară ca să le poată lua. Vedeţi, trebuia să fie o moarte. Ceva trebuia să vină şi să acopere vina omului, iar acesta a fost Mielul pe care El l-a omorât pentru ei. Mielul era Isus Hristos, El era Mijlocitorul.

Deci Dumnezeu le-a adus piei de miel, iar Adam şi Eva s-au învelit în ele. Numai aşa au putut păşi în faţă şi să stea înaintea Tatălui Dumnezeu.

Priviţi ce s-a întâmplat acolo. Aş vrea să-L lăsaţi pe Hristos în afară când priviţi aici. Ei erau condamnaţi. Domnul l-a întrebat pe Adam: „De ce ai făcut aceasta?” Imediat, el a încercat să dea vina pe femeie şi a zis: „Femeia mi-a dat.” iar femeia a spus: „Şarpele m-a amăgit!” Vedeţi? Cei doi îşi pasau vina de la unul la altul. Însă fiţi atenţi ce a spus Domnul. Îl pot vedea pe marele IaHVeH stând deasupra lor în acel Stâlp de lumină, şi vorbind cu Adam şi Eva.

„Şarpe,” a zis El, „pentru că ai făcut aceasta, nu vei mai avea picioare şi te vei târî toată viaţa!  Eşti blestemat şi vei mânca ţărână!”

„Adame, fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale; spini şi pălămidă să-ţi dea şi să mănânci iarba de pe câmp. În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti şi în ţărână te vei întoarce.”

„Femeie, pentru că ai luat viaţa din lume, tu vei aduce viaţă pe lume. Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine.” Dumnezeu nu a putut suporta acel lucru rău, pentru că El nu suportă păcatul.

Să privim puţin cuplul acesta drăguţ: Adam, cu umerii săi mari şi puternici şi cu părul atârnând în jurul gâtului, iar Eva, probabil cu părul blond căzându-i în valuri pe spate şi cu ochii albaştri. Dar trupul musculos al lui Adam tremura. De ce? Se întâmplase ceva… de aceea pe obraji îi curgeau lacrimi amare: Acum era muritor, trebuia să moară. Lacrimile care îi curgeau pe obraji picurau pe capul Evei şi se amestecau cu ale ei… Făcuseră un lucru oribil… păcătuiseră, iar Domnul le-a zis: „Plecaţi!”

Îi pot vedea cum se îndepărtează din prezenţa Domnului şi merg prin grădina Eden. Priviţi-i cum merg cu capetele plecate şi cu lacrimile şiroind pe obraji. Micuţa Eva îşi ţine braţele în jurul lui, iar el, de asemenea o ţine cu braţele lui puternice şi plâng tot mai tare pe măsură ce se îndepărtează din prezenţa lui Dumnezeu. Şi în timp ce se îndepărtează, pot auzi zgomotul produs de pieile de oaie care se lovesc de picioarele puternice ale lui Adam.

Apoi Îl pot auzi pe Dumnezeu, Cel ce umple eternitatea spaţiul şi lumina, spunând că totul s-a redus la opt litere: „DRAGOSTE”. Aceasta este singurul lucru, singura nădejde pe care o avem noi astăzi: Dragostea lui Dumnezeu. Nu-i de mirare că poetul a zis:

Oh, dragostea lui Dumnezeu,

Cât de bogată e, cât de pură!

Cât de perfectă, cât de puternică!

Dragostea Lui nu poate fi descrisă în cuvinte şi nici măsurată. Dragostea este cea care a intervenit în grădina Eden, atunci când El a zis: „Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul.” (Geneza 3.15).

Haideţi să schimbăm pentru o clipă tabloul şi să mergem patru mii de ani mai târziu, la Ierusalim. Este în jur de 8.00 dimineaţa, iar afară se aude gălăgie. Toţi strigă. Ce se întâmplă? Este o mare agitaţie şi confuzie: cineva plânge, cineva fluieră, cineva râde. Haideţi să dăm perdeaua timpului la o parte şi să vedem ce se petrece acolo. Priviţi! Pe stradă vine un Bărbat, urmat îndeaproape de doi răufăcători. El poartă în spate o cruce grea… „Cine este El?” îi întreb pe câţiva dintre oamenii aceia.

„Isus din Nazaret, Impostorul, Vindecătorul divin, Cel care ne tulbură bisericile şi învaţă lucruri pe care preoţii noştri nu le pot crede. El este! Îl duc la Calvar şi acolo Îl vor crucifica.”

El păşeşte pe acele dale mari de piatră şi în timp ce iese pe poarta cetăţii, crucea aceea mare Îl bate pe umerii răniţi, alunecând în sus şi-n jos…Şi în timp ce mergea spre Calvar, am observat că El are doar o cămaşă pe care apar pete tot mai mari de culoare roşie. Este pătată? Sau aceea este culoarea ei naturală? Nu, ea este albă. Dar atunci ce sunt acele pete? Să le privim. În timp ce El păşeşte spre Calvar, petele acele roşietice devin tot mai mari şi mai mari şi mai mari, până când, la un moment dat se unesc formând o singură pată mare. Ce este? Sânge.

Când ajunge la Calvar, se întâmplă ceva. Ce este? Al doilea Adam, Răscumpărătorul, Cel drept, sângerează pentru cei păcătoşi ca să le şteargă păcatele. Oh, şi aceasta în timp ce noi Îl scuipăm şi dăm din cap spunând: „Eu am propria mea viziune cu privire la religie. Am propria mea religie şi nu am nevoie de toate acestea!” Dar fără El eşti pierdut, eşti fără speranţă, fără Dumnezeu, fără Hristos; eşti în moarte şi te îndrepţi spre iadul pregătit pentru Satan şi pentru cei păcătoşi. Fără sângele lui Hristos, eşti pierdut!

Domnul a pregătit pentru tine o cale… Îl văd cum urcă pe deal cu crucea în spate, iar trupul Său slăbit se clatină într-o parte şi-n alta. Curând începe să ameţească, pentru că moartea Îl ataca tot mai insistent pe măsură ce se apropia de Calvar… De ce? Pentru că aşa merita? Nicidecum! Ci pentru că dragostea pentru noi Îl ducea acolo.

Gândiţi-vă la ceea ce spuneau ei: „Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine însuşi, dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu.” (Luca 23.35). Aceea era o batjocură, dar El într-adevăr nu Se putea salva pe Sine, pentru că dacă ar fi făcut-o, nu ne-ar mai fi putut salva pe noi. V-aţi gândit la asta? El era Tatăl. Amin. El era Tatăl Dumnezeu, Cel care Se jertfea pentru noi. De aceea, îmi place acel cântec, frate:

Când tu încerci să-L faci doar un profet,

El era mai mult decât un profet,

El era Dumnezeu în trup de carne.

Ar fi putut chema douăsprezece legiuni de îngeri. De ce nu a făcut aceasta? Nu putea din pricina noastră. Proprii Săi copii strigau şi Îi cereau sângele. Poţi să ţi-i imaginezi pe proprii tăi copii ţipând şi cerând vărsarea sângelui tău? Dacă i-ar fi condamnat, El şi-ar fi condamnat proprii copii. Dar ce a zis? „Să nu credeţi că vă voi învinui înaintea Tatălui; este cine să vă învinuiască: Moise, în care v-aţi pus nădejdea.” (Ioan 5.45). Isus nu i-a osândit, ci a zis: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” (Luca 23.34).

Pot să văd boldul morţii care Îl înţepa aşa cum face o albină: Îl înţepa pe aici, Îl înţepa pe dincolo… şi a murit ca un răufăcător. El n-a avut nici un păcat, dar toate păcatele lumii erau asupra Sa. Fiecare pată a păcatului, fiecare pedeapsă pentru păcat, fiecare lacrimă, fiecare durere de cap, fiecare dezamăgire, totul, atârna pe umerii Lui, de aceea boldul morţii Îl înţepa din toate părţile. Cum este posibil ca El să fie Dumnezeu? Pentru că El trebuia să ia un trup de carne, să se facă asemenea nouă, ca să poată primi înţepătura morţii.

Voi ştiţi cum arată o albină. Desigur, ea trebuie să aibă un ac ca să poată înţepa. Dar dacă înţeapă, o poate face o singură dată, iar acela este sfârşitul ei. Când pleacă, acul rămâne înfipt acolo, nu poate să-l mai scoată afară.

Şi moartea a avut un bold şi toţi erau cuprinşi de frica ei, dar când acea „albină” a morţii L-a înţepat pe Isus Hristos, pe Dumnezeu ascuns în acel trup de carne, boldul i-a rămas acolo şi ea a rămas fără putere. Da, moartea nu îl mai poate înţepa pe credincios. Nu-i de mirare că Pavel a spus: Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?”… Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos! (1 Corinteni 15.55+57).

Fără vărsare de sânge, nu poate exista iertare de păcate. Legea era o umbră a lucrurilor bune ce aveau să vină, aşa că fiecare miel care a murit sub Lege, arăta spre Mielul lui Dumnezeu care avea să vină să moară pentru noi. Iar prin puterea învierii, Dumnezeu a ridicat trupul Său dintre cei morţi, pentru că nu era posibil să fie ţinut de moarte. De ce? Pentru că David a spus: „…căci nu-mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor şi nu vei îngădui ca sfântul Tău să vadă putrezirea.” (Fapte 2.27, Psalmul 16.10). Da, El L-a înviat a treia zi, pentru dreptatea noastră şi ne-a dat făgăduinţa Tatălui: „Vă voi trimite pe Duhul Sfânt, care să rămână cu voi în veac; pe Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.” (Ioan 14.16-17).

În seara aceasta, binecuvântatul Duh Sfânt este chiar aici, în puterea învierii, ca o confirmare a faptului că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi că în El S-a împlinit fiecare simbol din Vechiul Testament, începând cu mielul jertfit în grădina Eden. Hristos a murit pentru păcătoşi şi pentru bolnavi.

 Dumnezeu să fie binecuvântat pentru marea Sa bunătate şi îndurare.

Soră, El este acelaşi Dumnezeu şi te poate vindeca şi pe tine de varicele pe care le ai. Crezi aceasta? Accepţi vindecarea ta? Atunci ridică-te în picioare şi fii vindecată în Numele lui Isus Hristos, Mielul lui Dumnezeu, care a luat asupra Sa păcatul lumii.

Acolo stă o femeie de culoare. Este creştină şi se uită chiar la mine. Este o femeie simplă, neşcolată, dar îndurarea lui Dumnezeu este cu ea. Are cancer la sânul stâng, este adevărat, doamnă? Crezi că Domnul te poate vindeca? Crezi din toată inima?

Femeia din spatele tău are probleme cu nasul şi cu gura. Crezi că Domnul te poate face bine? Singurul lucru pe care trebuie să-L faceţi este să-L primiţi pe Domnul Isus Hristos şi să credeţi în El din toată inima, pentru că atunci veţi primi tot ceea ce cereţi.

Minunatul Isus Hristos S-a ridicat, a înviat din morţi, iar în seara aceasta este aici. Cine este Cel ce face aceste lucruri?  Cine este Cel care cunoaşte tainele inimilor voastre şi îi cheamă pe oameni din audienţă? Cine este Cel ce stă acolo ca un râu alb? Cine este? Viaţa care se afla în celula de sânge care a fost ruptă la Calvar.

Este o Fântână umplută de sânge,

Ce curge din rănile lui Emanuel.

Când păcătoşii vin sub acest izvor,

Îşi pierd toate petele vinovăţiei.

Ticălosul muritor se bucură să vadă

Fântâna astăzi

Iar eu, chiar dacă sunt mai josnic decât el,

Pot să-mi spăl păcatele…

Credinţa… văd acel izvor din rănile Lui.

Dragostea răscumpărătoare este cântarea mea

Şi ea va fi până în ziua morţii mele.

Într-un cântec mai nobil şi mai dulce

Îţi voi cânta Ţie, putere de salvare

Când această sărmană, bâlbâită limbă

Zace tăcută în mormânt.

Oh, prietene păcătos, prietene decăzut şi căldicel care nu ai venit niciodată sub sânge, n-ai vrea să vii în seara aceasta? Fântâna este deschisă chiar acum pentru tine, nu vrei să vii? Dacă Atotputernicul Dumnezeu a putut să ia un băiat neştiutor, care abia ştia să scrie şi care trebuia să exerseze să citească Biblia înainte să vină la amvon, dar care avea o inimă supusă Lui, ştiu că Îşi va arăta puterea în seara aceasta într-un asemenea mod încât va reda orbului vederea, surdului auzul, şchiopul va merge, etc., dovedind că Duhul Său cel Sfânt lucrează la fel ca atunci, pentru că Îl iubesc şi cred în El. Credeţi că El se va îndura de noi în timp ce stăm cu capetele plecate înaintea Sa?

Atotputernicule Dumnezeu, ai milă de cei nevoiaşi în Numele lui  Isus. Mulţi dintre cei prezenţi aici sunt bolnavi şi necăjiţi, de aceea, Te rugăm să-i vindeci. Printre noi sunt mulţi oameni pierduţi sau bolnavi spiritual. Ei au mers de la o biserică la alta, dintr-un loc în altul, încercând să găsească pacea, dar se pare că nu o pot găsi. Îngăduie-le să vadă că Duhul care a ieşit din celula de sânge, Dumnezeu însuşi care este sigilat în acea celulă,  este în seara aceasta în mijlocul nostru şi este gata să-i ajute. Fă aceasta, Doamne.

În timp ce stăm cu capetele plecate, mă întreb dacă este printre noi vreun păcătos, bărbat sau femeie, care ar dori să ridice mâna şi să spună: „Frate Branham, roagă-te pentru mine, fiindcă vreau să-L primesc pe Domnul Isus.” Domnul să vă binecuvânteze. Peste tot sunt numai mâini ridicate. Cei de aici din partea dreaptă… doreşte cineva să ridice mâna şi să spună: „Aminteşte-mă şi pe mine.” Domnul să vă binecuvânteze.

Cineva care este căldicel şi indiferent, vrea să ridice mâna şi să spună: „Frate Branham, eu am dorit întotdeauna să trăiesc ca un creştin adevărat.” Vrei să ridici mâna şi să zici: „Roagă-te pentru mine, frate.” Domnul să vă binecuvânteze.

 Plecaţi capetele şi fiţi respectuoşi, vă rog. Plecaţi-le toţi, dacă credeţi că în mijlocul nostru este Dumnezeu însuşi. Eu sunt doar fratele vostru care vă iubeşte, de aceea am venit în seara aceasta aici. Nu vreau ca voi să aderaţi la vreo biserică, ci vreau să venit aici, la ceea ce ştiu că este Adevărul. Mergeţi la orice biserică doriţi, dar nu uitaţi că eu vreau să fiţi salvaţi; vreau să veniţi la acest Izvor. Şi dacă veniţi la Isus Hristos, El vă va desăvârşi pe toţi cei care veniţi la Izvorul care curge din rănile Lui.

Aş vrea ca cei care doriţi rugăciune să vă ridicaţi în picioare. Păcătoşilor, vreţi să vă ridicaţi şi voi pentru rugăciune? cei care nu s-au ridicat, să stea cu capetele plecate, iar cei care sunteţi în picioare, spuneţi: „Doresc ca Domnul să aibă milă de mine, păcătosul!” Vreţi să vă ridicaţi cu toţii? Aşa este. În ordine.

Toţi cei care nu sunt păcătoşi, să se roage, pentru că toţi creştinii s-au născut din nou în rugăciune. Domnul să vă binecuvânteze. Văd că s-au ridicat oameni cu părul sur sau alb, dar sunt şi tineri cu părul negru şi strălucitor, copii şi adolescenţi, toţi mărturisind într-un acord că Îl primesc pe Domnul Isus Hristos ca Salvator personal.

Credeţi că Duhul Sfânt este aici şi vă priveşte? Nu ştie El că aceasta este voia Lui?

Voi, cei căldicei, sau cei care nu i-aţi acordat un loc în inima voastră, credeţi că Dumnezeu va asculta rugăciunea mea pentru bolnavi? Şi nu doar pentru ei, ci şi pentru păcătoşi? Ridicaţi-vă în picioare şi spuneţi: „Doamne, Tu îmi cunoşti inima şi ştii că vreau să fiu născut din nou. În seara aceasta, doresc să fiu umplut cu Duhul Sfânt şi să păşesc în Trupul lui Hristos. Eu vin prin intermediul acelei celule de sânge, Doamne, prin credinţă, şi Te accept chiar acum.” Vreţi să faceţi aceasta? Vreţi să vă ridicaţi în picioare pentru rugăciune? domnul să vă binecuvânteze. Rămâneţi în picioare.

„Te primesc acum, Doamne Isuse, fiindcă credinţa vine în urma auzirii Cuvântului lui Dumnezeu.”

Acesta este cuvântul lui Dumnezeu, iar eu spun cu umilinţă că El a iubit atât de mult lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu. Fiul Său a murit la Calvar, iar sângele care a curs din trupul Lui, te-a salvat pe tine, păcătosul, şi te-a adus înapoi, în părtăşie cu Dumnezeu Tatăl.

Domnul să vă binecuvânteze.

Mai este cineva care doreşte să se ridice şi să se alăture acestui grup mare de rugăciune? Acolo… Domnul să te binecuvânteze, frate. Simt că mai sunt şi alţii. Aşa este. Domnul să vă binecuvânteze.

Eu nu sunt un fanatic şi am încercat să vă arăt aceasta, iar Domnul a făcut la fel; dar mă întreb dacă nu mai sunt şi alţii care ar dori să se ridice. Poate spuneţi: „M-am mai ridicat şi cu altă ocazie.” Nu-i nimic. Vă rog să vă ridicaţi încă o dată. Ridicaţi-vă şi spuneţi: „Doamne, ai milă de mine!” Domnul să vă binecuvânteze.

„Tată, ai milă de mine, acum.”

Rămâneţi în picioare toţi cei care doriţi să fiţi amintiţi în rugăciune, în timp ce această parte a serviciului se apropie de sfârşit. Staţi în picioare, cu capetele plecate.

Bunul nostru Tată ceresc, Te rog să îngădui ca toţi aceşti oameni care Te acceptă ca Salvator, să primească mila Ta divină. O, Doamne, priveşte la această audienţă şi la bolile lor, la ceea ce sunt ei şi vorbeşte inimilor lor. Tu îi vezi şi pe cei care sau ridicat şi pe cei care ar fi trebuit să se ridice şi Te rog să le vorbeşti doar Cuvântul. Iartă-i, Doamne! Iartă-le păcatele şi fie ca sângele preaiubitului Tău Fiu, Isus Hristos, să-i cureţe chiar acum de orice fărădelege şi să fie salvaţi spre gloria Ta.

În timp ce stăm încă cu capetele plecate să cântăm împreună pentru un moment:

Când vin la Râu, la sfârşitul zilei,

Când ultimul vând al durerii a trecut,

Acolo va fi Cineva care mă aşteaptă

Să-mi arate calea.

Nu trebuie să trec Iordanul singur,

Nu trebuie să trec Iordanul singur,

Isus a murit pentru păcatele mele.

Când voi vedea întunericul

El mă va aştepta,

Nu trebuie să trec Iordanul singur.

În timp ce adunarea cântă, aş vrea ca cei care sunteţi în picioare, să veniţi aici la altar, pentru un moment de rugăciune…

… Văd Lumina care se mişcă pe deasupra oamenilor. Ce face El? Îi vindecă pe bolnavi, vorbeşte inimilor, etc. Dar ce ar putea face El dacă biserica nu L-ar lăsa? De când am început să vorbesc, au venit mai mulţi oameni. Mai sunt şi alţii? Doar pentru un moment de rugăciune.

„Vreau să fiu născut din nou. Eu sunt aici ca să-L accept pe minunatul Domn Isus, Fiul lui Dumnezeu, Mesia. În ordine.

Tată, Te rog să-i binecuvântezi pe oamenii care stau aici la altar,  respectuoşi, mărturisindu-şi păcatele şi mulţumindu-Ţi pentru că i-ai iertat. Tată, Tu ai spus să-i lăsăm să vină pe toţi cei ce doresc să facă aceasta şi ai mai spus că „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl.” (Ioan 6.44). „…şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, ci Eu îl voi învia în ziua de apoi” şi îi voi da Viaţă veşnică.

Tată, aceasta o spune Cuvântul Tău şi eu cred aceasta şi Îţi sunt recunoscător. Rămâi peste audienţă în timp ce fratele nostru cântă, iar oamenii se roagă în Numele lui Isus. Amin.

Rămâneţi în rugăciune, în timp ce fratele nostru cântă strofa următoare. Amin.                                     – Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.