Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMLEGEA ARE O UMBRĂ

Pentru o experienta mai buna va recomandam sa folositi browserul CHROME
21/06/1956, seara - Chicago, IL

Mulţumesc, frate Joseph.

„Totul este posibil

Crede numai, crede numai

Totul este posibil, crede numai”.

Bună seara, prieteni. Să ne plecăm capetele ca să vorbim cu Domnul nostru.

Tată ceresc, Îţi suntem atât de recunoscători pentru privilegiul pe care ni l-ai dat în seara aceasta de a ne aduna împreună cu această adunare mare, cu acest grup de închinători şi cu scumpul lor păstor, fratele Boze…………………… 

Bună seara, bisericii Filadelfia din locul acesta, tuturor

membrilor ei şi fraţilor lucrători. Pentru mine este un mare privilegiu să fiu printre voi în seara aceasta ca să vorbesc în acest serviciu. Mi-e foarte cald, dar de fapt aceasta este dorinţa noastră: să avem o adunare mai caldă decât oricare alta.

Îi mulţumim şi fratelui pentru darul de bun venit; pentru florile date fraţilor. Ştiaţi că florile prezintă predica? Aşa este. Ele sunt o exprimare a dragostei dar şi predică deoarece sunt ceva ce a făcut Domnul. Sunt minunate.

Săptămâna trecută am fost la Indianapollis şi Domnul a fost prezent la acea adunare minunată. Scumpul nostru păstor este şi un bun prieten…voi ştiţi că el mă iubeşte şi atunci când ştie că am greşit. Aceasta îl face un prieten adevărat. De multe ori, îi spun: „Iosif, aş fi vrut să fac asta, dar nu pot pur şi simplu…”

Voi ştiţi că oricine îţi poate fi prieten cât timp eşti bine, dar prietenul adevărat îţi rămâne prieten şi când ajungi în probleme. Acela este un prieten adevărat.

Îmi amintesc o poezie pe care am învăţat-o la şcoală. Cred că mulţi din cei ce sunt de vârsta mea şi-o amintesc. Nu o mai ştiu pe toată, doar câteva versuri:           

„Un om cu cuvinte, dar fără fapte

E ca o grădină plină de buruieni.”

Acesta este adevărul. Prieteni de vreme bună sunt foarte mulţi, dar adevăraţii prieteni îţi sunt alături în orice situaţie, ca un frate.

Noi suntem doar în trecere pe aici. Mâine dimineaţă trebuie să plecăm foarte devreme ca să nu conduc pe căldură până la Minneapolis. Va trebui să ajung la Hotelul Legion, unde are loc un mic dejun al oamenilor de afaceri creştini. Acolo mă voi întâlni cu câteva delegaţii. Acolo m-a aşteptat de câteva ori şi fratele Iosif. Acum vine şi o delegaţie din Egipt care este interesată de întâlnirile din Egipt. Este şi o delegaţie de la predicatorii non-penticostali din Minneapolis. Cred că va fi o adunare ciudată, dar noi vom urma în totul călăuzirea Duhului Sfânt. Vor fi prezenţi domnul Roberts, Tommy Hicks şi mulţi fraţi scumpi de pe câmpul Evangheliei. Eu voi sta în adunare, iar când Duhul Sfânt îmi va spune: „Du-te şi fă!” voi face întocmai.

Cred că acesta este un lucru bun, nu-i aşa? Aşa este corect. Scoateţi afară formalităţile şi permiteţi-I lui Dumnezeu să aibă şansa de a spune ceea ce vrea să spună. Noi predicatorii spunem doar ce trebuie să spunem.

Şi bunii noştri prieteni din Africa de Sud au spus că vor fi acolo. Pe unul din acei bărbaţi l-am întâlnit la adunarea din Johannesburg  sau de la Durban. Este un frate foarte cumsecade şi am înţeles că este unul din cei mai mari vorbitori ai lor.

Ei au fotografii cu nişte triburi Zulu, nişte păgâni şi cred că vom avea o întâlnire interesantă cu aceşti fraţi. Aceasta se va întâmpla mâine seară, nu-i aşa frate Iosif? (Fratele îi prezintă pe cineva).

Asta-i bine. Fratele şi sora Meserinoi familia…ne bucurăm să vă avem printre noi.

Aseară am întârziat la întâlnire, iar unul dintre predicatori m-a prezentat Bisericii fraţilor uniţi, zicând: „Prieteni, acesta este întârziatul frate Branham.”

„Aşa este”, am spus eu, „Am întârziat vreo două ore şi de la căsătoria mea, iar dacă voi întârzia câţiva ani şi de la înmormântarea mea va fi şi mai bine.”

Aşadar trebuia să mă grăbesc. Adevărul este că am vrut să mă grăbesc să ascult şi unul din cântecele lor. Cred că uşa era întredeschisă când eram în biroul pastorului şi am auzit „Marşul soldaţilor creştini.” Era cu adevărat minunat. Am auzit o mulţime din cântecele lor şi pot spune că îmi plac, dar acesta era minunat.

Voi ştiţi că v-am spus de multe ori: „Să mă căutaţi în ceruri”, nu-i aşa?  Râul Vieţii iese de sub tronul lui Dumnezeu, vine în jos,  face o cotitură şi o ia spre Bulevardul Gloriei. Ei bine, corul angelic şi acei muzicieni vor fi acolo, pe acea înălţime, cântând cu harfele lor. Nădăjduiesc că pe acel munte va fi şi un copac de care să mă reazem să pot asculta acele cântece până mă satur.

Mie îmi place mult muzica şi cântatul şi ştiu că şi vouă, care ştiţi care este ordinea în bătălia Domnului. Ştiţi care este primul lucru care merge înaintea bătăliei? Cântăreţii şi muzicienii merg cântând, nu plângând şi văicărindu-se.

Aşa mergeau în vechime: cântăreţii păşeau în faţă iar după ei venea chivotul legământului. Deci cântăreţii mergeau înaintea chivotului. Apoi urmau luptătorii. Aşadar acesta este un lucru bun. Este o rânduială biblică pentru serviciul religios. Primul lucru este muzica, apoi Cuvântul şi la urmă lupta. Deci toate sunt rânduite de Domnul.

Aş vrea să vă rugaţi pentru mine deoarece, când ajung la Minneapolis, am de luat câteva decizii vitale cu privire la viitoarele adunări. Staţi puţin! Cred că sunt un fel de păstor asociat în biserica aceasta. Este adevărat? Prin urmare, rog biserica mea să se roage pentru mine. Voi sunteţi fraţii mei şi vreau să ştiţi că apreciez foarte mult acest timp de părtăşie pe care-l avem împreună.

Iubesc atât de mult Cuvântul! Îmi place să vorbesc despre El şi m-am gândit că având în vedere că este cald, vom ţine o adunare de modă veche. V-ar plăcea o scurtă învăţătură din Cuvânt?  Mie îmi place şcoala duminicală şi învăţăturile din Cuvânt.

Pentru că a trebuit să vin în grabă, nu am avut timp să mă uit peste nimic, dar când am mers în birou mi-a venit în minte un text. Toţi care aveţi Biblie haideţi să deschidem la Evrei 10. chiar de la începutul capitolului sunt nişte învăţături mari ale Domnului.

Cartea Evreilor a fost scrisă pentru evrei şi separă Legea de har, aşa cum scrie Pavel acolo. În biserică au fost foarte multe dispute: dacă ar trebui să mănânce carne; dacă ar trebui să stea împreună cu neamurile, etc. Şi ceea ce a scris Pavel acolo este una din cele mai importante învăţături din Biblie. Pentru mine este importantă pentru că separă Legea şi harul.

Fie ca Domnul să adauge binecuvântările Sale la acest Cuvânt, prin prezenţa SA. Eu nu sunt un învăţător, deoarece darul meu în biserică este să mă rog pentru bolnavi.

Apropo, câţi dintre voi au fost la adunările de la Indianapolis? Vă amintiţi că aseară v-am povestit despre fetiţa mută?  Rosella este aici în seara aceasta? Ea este din Joliet, iar la două zile după rugăciune mi-a spus că a scos fetiţa de la şcoala de surdo-muţi.

Fetiţa se născuse surdo-mută aşa că nu scosese nici un cuvânt şi nu auzise nimic în viaţa ei. Dar Domnul i-a dăruit un auz perfect şi o vorbire desăvârşită încă de pe platformă, în faţa a zece mii de oameni. Nu este El minunat?

Şi acum… (Fratele Boze pune mărturie despre un bărbat vindecat de cancer). Da, am scrisoarea lui în birou.

(Fratele Boze continuă cu o mărturie despre o femeie care a fost vindecată de o tumoare). Nu este El minunat?

Cred că oamenii au început să înţeleagă ceea ce le spun de mulţi ani cu privire la aceste vindecări. Din câte am înţeles din scrisoare, omul avea un braţ paralizat, iar mâinile îi erau umflate şi încleştate până în vârful degetelor şi nu le putea mişca. Unghiile îi erau îngropate în carne aşa că a fost nevoie de operaţie ca să-i poată fi tăiate. Şi el mi-a scris: „Îţi trimit o fotografie cum arătam înainte şi după rugăciune.”

El spunea că la Indianapolis s-a întâmplat ceva ce nu s-a mai întâmplat până atunci. După ce am avut un rând de rugăciune foarte lung eram atât de slăbit că abia mă mai mişcam. Şi deodată am avut o vedenie cu nişte oameni care strigau jos, în rând.

Cei care aţi fost la Indianapolis ştiţi că acolo se învârt sute şi sute de oameni la altar, ca să-şi predea viaţa lui Hristos. El stătea acolo şi deodată a zis: „Acum înţeleg despre ce vorbeşte bărbatul acesta.” În clipa aceea a simţit o gâdilitură prin mâini şi apoi o fierbinţeală; degetele i s-au descleştat şi şi-a deschis palmele: era vindecat.

Bărbatul care avusese cancer la spate, nu-l mai avea. De ce? Pentru că oamenii au început să vadă. Ei erau obişnuiţi cu punerea mâinilor, cu stropitul cu apă sfinţită şi cu alte lucruri de felul acesta. Desigur, acele lucruri sunt în ordine dar sunt secundare. Primul lucru şi cel mai important este ca oamenii să primească Duhul Sfânt.

„Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât Duhul Sfânt peste toţi cei ce ascultau Cuvântul.” (Fapte 10.44). Ei erau pregătiţi. Atunci sunt vindecări masive, nu rugăciuni lungi şi istovitoare; atunci totul este corect din pricina prezenţei îngerilor lui Dumnezeu şi a Duhului Sfânt care aduce eliberarea desăvârşită pentru orice.

Lumea trebuie să fie evanghelizată deodată. Două treimi din omenire nici nu a auzit de Hristos, de aceea trebuie să ne grăbim s-o facem. Nu mai aveţi timp să aduceţi sute de oameni în seara aceasta şi alte sute mâine seară; căci toţi cădem istoviţi; ci întregul grup trebuie să fie vindecat în bloc. În Africa au fost 25 de mii de vindecări la o singură rugăciune. Gândiţi-vă numai!

Şi aseară… nu voi începe cu această mărturie, deci mai bine vom deschide Cuvântul. Dar am ceva pe inimă…fraţii aceştia vin mâine seară şi am simţământul că merg în Africa. S-au ridicat piedici, dar nu din cauza mea, iar fratele Boze înţelege. Eu am venit la binecuvântarea unei biserici şi unii dintre fraţi mi-au zis: „Frate Branham, vrei să ţii un mic rând de rugăciune?”

„Sigur ca da”, frate, am răspuns eu. „Pot să mă rog pentru bolnavi pentru că nu sunt mulţi..”

O biserică mică de două sute de oameni; un frate tocmai ieşise din mari necazuri: o viaţă de beţivan, din care a fost salvat şi s-a dus la Biserica lui Dumnezeu şi dorea să-şi închine micuţa biserică Domnului. Se numea Cash, Junior Cash din Charleston, Indiana.

Cineva m-a sunat şi mi-a zis: „Cum este posibil! Pe mine, care am o biserică de o mie cinci sute de oameni, m-ai refuzat şi te-ai dus în mlaştina aceea, între cărămizile acelea?”

„Tu nu ai nevoie de ajutor, dar el are”, i-am răspuns eu. Vedeţi?

Şi în rândul de rugăciune a venit o fetiţă de culoare. Noi ştim că ei îşi trag rădăcinile din Africa, aşa cum oamenii galbeni se trag din China, anglo-saxonii din Irlanda, Anglia, etc. când s-au despărţit în Babilon, unii s-au dus în ţările calde, alţii s-au dus în zonele temperate, alţii în nord. Unii s-au albit mai tare, alţii s-au înnegrit,  alţii s-au îngălbenit, dar toţi avem acelaşi sânge al lui Adam.

Toate aceste popoare au fost făcute de Dumnezeul unui singur sânge. Fiecare om negru, galben, maro, alb, are acelaşi sânge; clima este aceea care le-a schimbat culoarea.

Când am mers în Africa am avut o vedenie pe care am scris-o în spatele Bibliei. Ei au adus o fetiţă etiopiană, iar în timp ce se îndrepta spre mine am văzut cum îşi legăna piciorul. Ere o fetită de vreo cincisprezece ani, îmbrăcată foarte bine, ca o doamnă micuţă. Am observat că avea ceva şi la gură. Era dusă pe sus, cam în felul acesta, iar lacrimile îi curgeau pe obraji. Privind-o, mă întrebam care era problema.

Când a venit pe platformă domnul Cash, mama fetiţei era chiar în spatele ei. Şi fratele mi-a zis: „Frate Branham, fata a avut un accident de maşină în urma căruia i-a fost afectat nervul auzului şi al vorbirii. Ca s-o poată pune pe picioare, doctorii au legat un alt nerv – de la picior – dar din cauza aceasta este ţeapănă pe o parte.”

„Sărmana copilă. Inima mea simte împreună cu ea. Adu-o aici sus şi dă-mi voie să mă rog pentru ea”, am răspuns eu.

În timp ce venea spre mine, am privit spre copilă dar nu venea nici o vedenie.  Am văzut doar o iarbă înaltă, munţi micuţi şi locuri tipice pentru Africa de Sud. Iarba se unduia ca valurile şi puteam să aud chiar şi vuietul vântului. Ştiam că s-a întâmplat ceva. Apoi vedenia m-a părăsit şi nu ştiam ce să spun. Am stat câteva clipe în tăcere apoi am zis:

„Prieteni, vreau să vă spun ceva. Tocmai am avut o vedenie despre Africa. Poate cineva este în drum spre noi sau poate El vrea să merg acolo; este timpul împlinirii vedeniilor.

„Tată ceresc, noi nu umblăm după semne.” Dar cine umblă după semne? „Un neam viclean şi preacurvar…” Este adevărat? Dar noi nu vrem să fim clasificaţi astfel.

Noi nu căutăm semne, şi totuşi Tu ni le dai. Eu m-am rugat şi am vrut să ştiu ceva despre plecarea într-acolo, când să plec, iar dacă vrei să mă pregătesc pentru Africa, Te rog să-i dai acestei copile creştine… Doctorul a spus că nervii ei au fost afectaţi, de aceea ştiu că este nevoie de o lucrare de creaţie. Vrei să-i redai auzul? Acesta va fi un semn, între mine şi Tine, că trebuie să mă pregătesc pentru plecarea în Africa.”

Nu ştiam că fraţii aceia veniseră tocmai ca să facă aranjamentele pentru Africa. În momentul când mi-am luat mâinile de peste fetiţă, ea a strigat: „Mamă, priveşte!”  Era perfect normală, ca înainte.

Acolo erau şi câţiva oameni din bisericile formale, care negau existenţa Duhului Sfânt. O mare parte din ei, au venit la mine, unul câte unul, soţ şi soţie, mi-au strâns mâna şi au spus: „Frate Branham, noi nu am crezut în minuni, dar vindecarea acestei fetiţe confirmă că este Dumnezeu, deoarece este vecină cu noi şi o cunoaştem bine.” Asta este. Aceasta arată că Dumnezeu conduce şi stăpâneşte totul. Aleluia! O, cât Îl iubim!

În adevăr, legea are umbra bunurilor viitoare.” Fiţi atenţi! „Legea are umbra lucrurilor viitoare”. Înseamnă că legea nu putea fi un întuneric, dar trebuie să existe un anumit procent din întuneric, pentru a produce acea umbră. Este adevărat?

Mulţi oameni citează Psalmul 23: „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii…” Dacă ar fi fost o vale întunecată nu mai era nici o lumină, dar şi în moarte este puţină lumină.

Dacă totul ar fi fost întunecat, ar fi fost groaznic, dar moartea e doar o umbră. Deci ca să poată exista o umbră este nevoie ca lumina să fie amestecată cu întunericul.

Câţi din voi îl cunosc pe fratele Bosworth? Ce adunare a avut în Chicago! În timp ce mă aflam la Indianapolis, m-a sunat soţia lui şi mi-a spus: „Frate Branham, vechiul tău prieten este pe moarte. Toată ziua am încercat să dăm de tine, pentru că este inconştient, în cortul de oxigen. Cred că nu va mai apuca dimineaţa, dar am dori mult să predici la înmormântarea lui.”

„Nu vorbi aşa, soră Bosworth. Hai să vorbim despre altceva.” Apoi ne-am dus acolo, ne-am pus pe genunchi înaintea lui Dumnezeu şi am anunţat şi mii de oameni din biserică să se roage pentru el. Urmarea? În noaptea următoare am fost sunat chiar de fratele Bosworth şi am vorbit cu el. Da, domnilor. El mi-a zis: „Frate Branham, mi-ar plăcea să fiu cu tine în tabernacolul Cadle, într-o trezire. Poate vom reuşi aceasta în anii care vor veni.”

O, îmi place acel curaj! Nici o umbră, nimic negativ; totul este pozitiv. Acel bătrân învăţător ştie unde stă. De fapt, fiecare cititor al Bibliei ştie că tot ce poate face moartea este să pună o umbră peste voi. Dar nu vă poate ţine, pentru că Hristos a zdrobit tunetele întunericului şi i-a eliberat pe cei ce erau ai Lui; pe cei aflaţi în umbră; i-a luat şi i-a dus în Paradis, în prezenţa lui Dumnezeu, Tatăl nostru. Acesta nu este doar un gând, ci adevărul pe care L-a manifestat Dumnezeu prin Cuvântul Său.

Toată legea L-a preumbrit pe Isus Hristos, în care este desăvârşirea. Dacă aş avea soarele în spatele meu, ar apărea o umbră. Dacă mi-aş privi umbra, aş putea să-mi dau destul de bine seama cum arăt. Dacă aş fi o pasăre, o fiară sau orice altceva, aş vedea în umbră.

Legea aruncă doar o umbră asupra venirii Domnului Isus. Aici, în Evrei capitolul 11, Pavel vorbeşte despre marii eroi ai credinţei, cum au scăpat ei de sabie… gurile leilor au fost închise şi acei oameni au făcut lucruri mari şi minunate deşi au trăit sub umbră. Aceasta arată că noi ar trebui să le facem cu atât mai mult pentru că Hristos a venit şi a împlinit toată legea, a înviat şi S-a proslăvit în mijlocul nostru. Ce fel de oameni ar trebui să fim?

Eu cred că va veni timpul, şi este foarte aproape, când minunea vindecării va fi un lucru cât se poate de obişnuit. Noi trebuie să primim credinţa de răpire ca să putem pleca de aici, în una din aceste zile.

Legea este o umbră” o preumbrire a lucrurilor care urmau să vină. Dacă timpul ne-ar permite, am putea să ne întoarcem înapoi să vedem toate lucrurile mari, începând cu arca de la potop, Moise în Egipt şi multe alte exemple. Legea a avut supremaţia prin poruncile ei.

Dacă Cuvântul lui Dumnezeu a vorbit prin lege şi a luat iniţiativa, cu cât mai mult o va face Duhul Sfânt printr-o fiinţă umană născută din nou, prin har, şi chemată de Dumnezeu. Cum ar trebui să fie astăzi ştiind că avem un Arhitect aşa de mare şi că cerul şi pământul vor trece dar Cuvântul Lui, nu. Legea a fost Cuvântul vorbit şi scris al lui Dumnezeu. Acest Cuvânt era păstrat într-un loc sfânt; era stropit cu sânge şi avea deasupra o coroană pentru a arăta că este Cuvântul Împăratului. Tot cu sânge era stropit şi omul credincios Cuvântului lui Dumnezeu.

Ce efect ar trebui să aibă astăzi această stropire, când este vorba de Sângele Mielului lui Dumnezeu, Isus Hristos, curs pentru consecinţele păcatului? Aici găsesc eu slăbiciunea bisericii Evangheliei depline, pentru că nu crede acest Cuvânt minunat pe care L-a primit.

Haideţi să privim puţin ce era Cuvântul. Cuvântul pe care Îl citim din această Biblie, nu a intrat la existenţă decât atunci când a fost aşternut pe hârtie de Pavel, Luca, Marcu şi Ioan, deşi a existat înainte de a fi lumea. Amin. Tot ce au făcut ei, a fost să scrie jos ceea ce vorbise Dumnezeu.

Biblia spune că „la început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.”

Haideţi să facem o călătorie imaginară înainte de întemeierea lumii. Ştiaţi că Isus a fost Mielul înjunghiat înainte de întemeierea lumii? Haideţi să dăm la o parte perdeaua şi să ascultăm un moment. Aceasta vă va da curaj pentru fiecare lucru de care aveţi nevoie. Cât timp Îl găsiţi scris aici, ţineţi-vă de El şi Dumnezeu Îl va adeveri.

Gândiţi-vă la pământ cum se învârte în ciclul său, în eternitate. Chiar şi eternitatea este un ciclu perfect; nu are colţuri şi nu are sfârşit. Aşa este şi cu Dumnezeu.

Noi nu putem crede că satana este un creator; el numai perverteşte ceea ce a creat deja Dumnezeu. Dumnezeu v-a creat să fiţi desăvârşiţi, dar Satana v-a pervertit.

Dumnezeu i-a permis bărbatului să aibă o soţie şi să se căsătorească legal cu ea. Dar să iubească pe altcineva este pervertirea adevăratei iubiri pe care ar trebui s-o aibă pentru soţia lui. Satan face aceasta.

Dragostea voastră ar trebui să fie doar pentru Hristos, nu una împărţită. Dar Satana a pervertit această dragoste pentru ceva din lume. Da, el a pervertit-o. Când el a pervertit binele în rău şi i-a atras pe îngeri de partea lui, o bucăţică din acest cerc al veşniciei a căzut într-un loc numit timp. A ajuns chiar aici. S-a dus roată, roată, şi a ajuns aici. Vedeţi? Timpul este aici, dar veşnicia există chiar acum.

Dumnezeu a văzut la începutul timpului ce a făcut Satan. Aş vrea să observaţi faptul că la început Dumnezeu a fost la fel de înţelept ca în seara aceasta. El este infinit, credeţi aceasta? Aceasta înseamnă că nu se poate schimba niciodată. În schimb noi, devenim mai înţelepţi pe măsură ce îmbătrânim. Întreaga lume devine mai deşteaptă. Înainte obişnuiaţi să mergeţi la biserică într-un Ford model T, dar azi aveţi un V8. Ca să traversaţi oceanul, aveaţi o singură posibilitate: o corabie cu pânze, dar astăzi  o puteţi face cu un avion cu reacţie.

Vedeţi? Noi devenim tot mai deştepţi, dar nu şi Dumnezeu. El a fost desăvârşit de la început şi va fi desăvârşit şi la sfârşit.

Dacă Dumnezeu este infinit şi desăvârşit, nu poate greşi. Sunteţi atenţi la ceea ce spun? Înseamnă că dacă nu poate greşi, Dumnezeu se va purta întotdeauna ca la început. El trebuie să procedeze la fel, pentru că altfel nu ar fi Dumnezeu. Înţelegeţi?

Şi dacă a spus ceva, trebuie să stea pe acel lucru, pentru a fi Dumnezeu. Amin. Aceasta l-ar face pe orice metodist să se simtă bine, este adevărat? Dumnezeu trebuie să stea cu Cuvântul Său. Dacă credeţi aceasta, spuneţi „Amin!” El trebuie să Îşi ţină Cuvântul.

Când Israelul era în pustie şi oamenii au început să moară din pricina păcatului, Dumnezeu a ridicat un şarpe de aramă, pentru vindecare, deoarece doctorii care erau printre ei (dacă era vreunul), nu au putut vindeca pe nimeni, cu toate leacurile pe care le luaseră din Egipt. Vedeţi? Atunci a trebuit să acţioneze Dumnezeu.

Dacă astăzi apare o situaţie similară şi avem mai mulţi bolnavi decât am avut vreodată: boli, ca cele de inimă, cancerul, de care doctorii nu se pot apropia, atunci este de datoria lui Dumnezeu să acţioneze în acelaşi fel ca atunci, pentru că altfel nu ar fi Dumnezeu, sau atunci a procedat greşit.

Cu siguranţă! Chiar dacă nu ar scrie nicăieri, bunul simţ ne-ar spune că El trebuie să fie Acelaşi.

Aşadar, când Dumnezeu spune Cuvântul, acesta este pentru totdeauna o parte din El. Cuvântul nu poate greşi, cum nici Dumnezeu nu o poate face. Dacă ar cădea un singur Cuvânt al lui Dumnezeu, aceasta ar dovedi că El nu este infinit şi nici Omniprezent. Deci, dacă îşi trage Cuvântul înapoi, înseamnă că este muritor ca şi mine. Aşa este.

Însă când Îl vorbeşte, Cuvântul Său este desăvârşit. Amin. Oh, îmi place aceasta: desăvârşirea. Şi noi suntem desăvârşiţi cu Cuvântul.

„În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată prin aceleaşi jertfe, care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.”  (Romani 10.1).

Isus a spus în Evanghelia  lui Matei: „Voi fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit!” (Matei 5.48).

Cum o vei face? Cum este posibil? Cum poţi fi desăvârşit ca Dumnezeu? Aceasta este o poruncă a lui Isus Hristos: să fim desăvârşiţi ca Dumnezeu din ceruri.

Poate zici: „Cine poate fi salvat?”

Haideţi să vedem cum este desăvârşirea.

Dumnezeu a văzut mai dinainte, prin perdeaua timpului, că va trebui un remediu pentru a-i salva pe cei ce doresc să fie salvaţi; ştia că trebuia să facă o cale de răscumpărare pentru cei ce aveau să tânjească să ajungă acolo sus.

Dacă El a fost infinit, încă de la început, înseamnă că nici o muscă, nici o broască sau altceva, nu a putut veni pe pământ decât prin cunoştinţa mai dinaintea a lui Dumnezeu.

Gândiţi-vă. El ne-a cunoscut pe toţi: v-a cunoscut pe voi şi m-a cunoscut pe mine. Şi pentru că ştia că inimile noastre vor tânji după El, a trebuit să pregătească un remediu. Marea Lui dragoste, marea Lui putere şi marea Lui Lege, L-au constrâns s-o facă. Nu putea proceda altfel, pentru că dacă ar fi făcut-o, nu era Dumnezeu. De aceea, a trebuit să facă o cale.

Şi ştiţi ce a făcut când a privit de la un capăt la altul al timpului? A vorbit despre venirea propriului Său Fiu, Isus Hristos; El era aici pe pământ; a venit din ceruri, S-a făcut trup şi a locuit printre noi, ne-a răscumpărat, S-a ridicat sus, şi acum stă la celălalt capăt.

O, Isaia a văzut acea autostradă care străbătea timpul şi trecea dincolo de perdea, iar Hristos stătea în capătul celălalt!

Seara trecută, când am vorbit pentru copii, am desenat ceva în timp ce vorbeam despre părinţii lui Moise, care I-au încredinţat lui Dumnezeu copilaşul pe care li l-a dat. Şi am spus: „Dacă îţi ţii sufletul pentru tine, îl vei pierde; dar dacă i-l dai înapoi lui Dumnezeu, îl vei avea viu.”

Acest lucru este spus de cinci ori în Biblie. Şi am continuat: „Dacă părinţii lui Moise l-ar fi ţinut cu ei, l-ar fi pierdut, dar dacă i l-au dat înapoi lui Dumnezeu, l-au păstrat.”

În acest coşuleţ care navighează este un lucru preţios, un suflet. Purtaţi-vă ca lumea şi îl veţi pierde, dar dacă i-l veţi da Celui ce l-a dat, îl veţi păstra. Amin. Credeţi-L pe El.

Ei au pus copilaşul în acea „arcă” mică şi i-au dat drumul. Parcă Îl aud pe Dumnezeu spunând: „Vino aici, Gavrile!” Apoi a chemat zece mii de îngeri, i-a încolonat şi i-a trimis pe Nil: „Aveţi grijă să nu se apropie nici un crocodil de el, iar dacă este prins de vreun vârtej, să-l scoateţi din el!”

Fraţilor, în viaţa aceasta sunt o mulţime de vârtejuri, dar dacă Dumnezeu a chemat oastea îngerilor să aibă grijă de Moise, nu te îngrijora pentru că El te va scoate şi pe tine din toate. Amin.

Micuţa arcă a fost dată cu smoală. Îmi imaginez de ce au pus smoală pe ea – ştiţi voi, ca aceea pe care o punem noi pe străzi. Bătrânii crocodili îşi ridicau nările în sus: „O, ce miros!” Dar imediat se trăgeau înapoi. Şi coşuleţul mergea mai departe. De ce? Pentru că Gavril stătea deasupra coşuleţului care plutea pe râu. Acesta este motivul pentru care nu s-au putut apropia de el. El a fost dat înapoi la Cel ce l-a dat.

În seara aceasta este la fel. Dumnezeu lasă îngerii Săi să ne vegheze: „Îngerii lui Dumnezeu tăbărăsc în jurul celor ce se tem  de El…” (Psalmul 34.7). Ei nu merg încoace şi încolo, ci stau aici.

Îmi place aceasta: „Îngerii lui Dumnezeu tăbărăsc în jurul celor ce se tem de El.” Eu îl pot auzi pe Gavril, zicând: „Doamne, dar Tu unde vei fi în tot acest timp?”

„Eu voi fi la capătul celălalt, la sfârşit!” Da, El va fi acolo ca să-l aştepte când va sosi.

Acolo stă şi în seara aceasta: la capăt. Stă la porţile slavei şi îşi aşteaptă copiii, iar într-o zi, când viaţa se va sfârşi, El se va apleca şi va sufla peste autostrada sfinţeniei. Atunci va avea loc o mare tragere. Când se va întâmpla aceasta, Dumnezeu va ridica fiecare suflet pe Tărâmul veşnic. El este la capăt să-i primească.

Şi atunci de ce vă temeţi? Vă temeţi că El nu o va mai face? Ba da! O va face. Este la fel de sigur, pe cât este de sigur că Dumnezeu e în ceruri. El este la capăt să vă primească. O, Doamne!

Dumnezeu a stat acolo şi a spus: „Iată care este Planul Meu!” Şi Biblia spune că „La început era Cuvântul…” Cuvântul este exprimarea unui gând. Dumnezeu se gândea, dar când a exprimat acel gând, a devenit Cuvânt. Şi o dată exprimat, nu a mai putut fi tras înapoi. Trebuia să stea pe acel Cuvânt.

Biblia spune clar că Isus era Mielul lui Dumnezeu care a fost junghiat înainte de întemeierea lumii. El a fost junghiat atunci, de aceea, tot ce trebuia făcut era să se materializeze; vină la împlinire. Totul a fost spus cu 4000 de ani înainte ca El să fie junghiat în realitate. Când Dumnezeu a vorbit, totul a fost atât de desăvârşit încât putea fi înregistrat ca document în ceruri.

 Nu-i de mirare că Dumnezeu a spus: „Sămânţa ta va zdrobi capul şarpelui.”

Voi ziceţi: „Acesta era Isus!” Daţi-mi voie să vă spun ceva. Câţi creştini sunt aici? Ridicaţi mâna. Sigur, cu toţii. Aţi ştiut că voi aţi fost acceptaţi atunci când El a fost junghiat? Aţi ştiut aceasta?

Poate zici: „O, frate Branham, eu am fost salvat săptămâna trecută. Slavă Domnului, că atunci a fost scris un nume nou în slavă.”

Stai puţin. Eu nu vreau să fiu diferit, dar Biblia face lucrurile diferite. În Apocalipsa scrie că în zilele din urmă antihristul va fi foarte religios. El este o persoană religioasă şi îi va înşela pe toţi aceia al căror nume n-a fost scris în Cartea Vieţii Mielului. Când? La ultima trezire? Nu, la întemeierea lumii.

Numele noastre au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului atunci când a fost junghiat Mielul. Singurul lucru pe care trebuia să-l faceţi era să veniţi, ca Dumnezeu să vă cheme prin Duhul Sfânt.

Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl Meu…. Şi tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, ci îl voi învia în ziua de apoi…” (Ioan 6.44+37).

Înainte ca lumea să fie creată; când a fost scrisă Cartea Vieţii Mielului, numele voastre au fost asociate cu moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos. Şi atunci de ce vă temeţi? El este sus şi vă aşteaptă la capăt, iar în jurul nostru sunt îngerii Lui care ne veghează…………………………………………….

…Dacă vreţi să săriţi din arcă, daţi-i drumul, dar eu aş vrea să stau cu El. Doamne, Tu ai spus aşa; acesta este Cuvântul Tău. Ce este Cuvântul? Prorocul spune că Duhul Sfânt venea jos şi vorbea Cuvântul aşa cum era scris în Cartea pe care a vorbit-o Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. „LA început era Cuvântul…”…………………………………………

…Tot ce a turnat Dumnezeu în Hristos şi tot ce era Hristos, a fost turnat în Biserică. „Şi iată că Eu sunt cu voi (şi în voi), în toate zilele, până la sfârşitul veacului.” (Matei 28.20).

Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” (Evrei 13.8).

O, Biserică a Dumnezeului celui viu, de ce nu crezi Cuvântul Lui? Priviţi la bărbaţii din vechime, la Avraam şi la ceilalţi, care „chemau lucrurile care nu erau ca şi cum ar fi fost.” Pentru că aşa a spus Dumnezeu.

Când oamenii i-au zis lui Avraam:

„Omule, ce e cu tine? Ai o sută de ani, iar nevastă-ta 90 şi spui că o să aveţi un copil?”

„Slavă lui Dumnezeu! Aşa este.”

„Păi eşti nebun, omule! Ceva nu e în ordine cu capul tău. Mai bine te-ai duce să te vadă un doctor, Avraame.”

„Nu, nu este nevoie. El mi-a schimbat inima.”

Dacă astăzi s-ar ridica un bărbat de o sută de ani, cu o soţie de 90 de ani, şi ar merge la cabinetul medicului să spună: „Doctore, vă rog să vă pregătiţi pentru că soţia mea va avea un copil.”

Desigur, doctorul ar zice: „Vă rog să aşteptaţi puţin afară!” iar după ce ar ieşi, ar suna şi ar spune: „Să vină psihiatrul şi să aducă şi cătuşele!”

Sigur că da, pentru că înţelepciunea lui Dumnezeu este o nebunie pentru lume şi înţelepciunea lumii este o nebunie pentru Dumnezeu. Dar cei ce vor să ajungă undeva cu Dumnezeu, trebuie să ia Cuvântul Lui şi să spună că este aşa cum zice El. Fraţilor, aceasta îl va birui oriunde pe diavol; va vindeca orice persoană bolnavă de aici şi va da fiecărui suflet botezul cu Duhul Sfânt, care este făgăduit pentru voi.

De ce sunteţi aici? Dacă aţi venit pentru că sunteţi credincioşi adevăraţi şi vreţi să-I slujiţi Domnului, Dumnezeu este obligat să vă răspundă. Voi nu puteţi avea acea dorinţă în inimă dacă nu ar fi pus-o Dumnezeu acolo. Înainte nu doreaţi aşa ceva, dar chiar Dumnezeu v-a pus-o în inimă.

Poate aici sunt oameni bolnavi care spun: „Frate Branham, aş vrea să fiu vindecat, pentru că de ani de zile sufăr de o boală de stomac, de durere de cap, sau de altceva…” Dumnezeu este aici s-o facă. Vedeţi? Nu El este problema, ci tu. El este aici ca s-o facă, iar dacă staţi tari pe Cuvântul Lui, care este real, şi spuneţi: „Acesta este adevărul!” vă aparţine.

Vedeţi? Motivul pentru care aţi fost salvaţi atât de uşor, este pentru că aţi fost aleşi înainte de întemeierea lumii. Numele voastre au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului şi acest lucru este valabil câtă vreme vă ţineţi de El…………………

… şi totuşi, te scarpini în cap şi te întrebi: „Poate ar trebui să fac asta… dar puţin mai târziu.” Şi în final s-a rostogolit afară.

Vindecarea este inclusă aici. Voi credeţi în vindecare pentru că altfel n-aţi fi venit să auziţi despre ea. Dacă v-aţi ţine de ea aşa cum v-aţi ţinut şi de salvarea voastră, aţi obţine aceleaşi rezultate.

Legea, care este doar o umbră a bunurilor viitoare, nu putea să-l facă desăvârşit pe închinător. De ce? Pentru că era doar o umbră.

În Vechiul Testament, închinătorul jertfea un miel.  El îşi mărturisea păcatele, îşi punea mâinile pe capul mielului şi Îi spunea lui Dumnezeu că îi pare rău pentru ceea ce a făcut.

Preotul junghia mielul, îi tăia vena jugulară şi micuţul începea să sângereze şi să se zbată, şi murea în mâinile lui, iar păcătosul simţea durerea şi zbuciumul micuţului miel. Îşi ţinea mâinile pe capul lui şi în timp ce îl privea atent, se gândea: „Ar trebui să fiu eu în locul lui. Ce josnic pot să fiu!”

Dar când pleca de acolo, omul nu era desăvârşit, pentru că nu era posibil să fie desăvârşit. Mai mult, pleca cu aceleaşi dorinţe în inimă: Da, dorea să facă aceleaşi lucruri pe care le făcuse înainte de a veni cu jertfa.

Dar de ce avea aceeaşi dorinţă? Celula de sânge a mielului era doar o umbră spre Mielul lui Dumnezeu care urma să vină.

Astfel, atunci când acea celulă de sânge a fost ruptă, viaţa din ea nu putea veni peste închinător. Nu, domnilor. De ce? Păi, cum ar putea veni peste duhul uman viaţa unui animal fără suflet? Nu este posibil deoarece animalul nu are suflet.

Priviţi numai ce scrie în următoarele versete din Evrei 10:

„Astfel, n-ar fi încetat ele oare să fie aduse, dacă cei ce le aduceau, fiind curăţaţi odată, n-ar mai fi trebuit să mai aibă cunoştinţă de păcate?” (v. 2).

Şi versetul 14: „Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvârşiţi pentru totdeauna pe cei ce sunt sfinţiţi.”

Desăvârşiţi pentru câtă vreme? Pentru totdeauna. Şi atunci ce este Duhul Sfânt, prieteni? Noi am îngăduit prea multe lucruri. Voi luteranilor, credeţi că dacă mergeţi la biserica luterană veţi trăi prin credinţă. Voi spuneţi: „Noi Îl avem!” dar aţi constatat că nu-L aveţi.

Voi metodiştilor, aţi fost sfinţiţi, aţi strigat, aţi bătut din palme şi aţi alergat în sus şi-n jos printre rânduri crezând că Îl aveţi, dar aţi constatat că nu este aşa; că nu-L aveţi.

Când penticostalii au vorbit în limbi sau au dansat în Duhul, s-au gândit că Îl au, dar apoi au constatat că nu Îl aveau. Duhul Sfânt este Isus cel înviat în persoană.

Şi când vă puneţi mâinile, prin credinţă, peste Jertfa dată şi acceptată de Dumnezeu, care era absolut desăvârşită… Acolo este Trupul lui Hristos.

Mireasa lui Hristos a fost făcută dintr-o coastă a Lui, iar El a pus peste ea sânge, apă şi Duh.

Dar cum intrăm în acest Trup? „Printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur Trup”.(1 Corinteni 12.13), iar în Romani 8.1 scrie: „Nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti ci după îndemnurile Duhului.”

Ei sunt ca Avraam care a chemat lucrurile ce nu sunt ca şi cum ar fi, pentru că sunt morţi faţă de lume şi vii în Hristos Isus, prin botezul Duhului Sfânt. Amin.

Fiţi atenţi! „Închinătorul o dată curăţit, nu mai avea dorinţa de păcat”. Nu mai avea conştiinţa încărcată de dorinţe. Priviţi şi vedeţi dacă nu e aşa. Dacă nu mai doreşti păcatul, conştiinţa ta este curată. Aşa este.

Aşadar, închinătorul aflat sub Lege nu putea fi desăvârşit, deoarece acel miel era doar o umbră. Din pricina aceasta, pleca de acolo cu aceeaşi dorinţă de a păcătui. Totuşi, se vorbea corect despre venirea adevăratului Miel… Dar când Dumnezeu a trimis adevăratul Miel şi acesta a murit, închinătorul şi-a pus mâinile peste El, prin credinţă, şi a înţeles în inima lui că El era singurul care putea veni să-l răscumpere; altfel, ar fi fost pierdut şi gata pentru iad.

Să apreciezi dragostea pe care a avut-o El pentru tine atunci când nu erai iubit de nimeni; să apreciezi faptul că   te-a cunoscut mai dinainte; să apreciezi călăuzirea Duhului Sfânt, să-ţi pui mâinile peste El, prin credinţă, să renunţi la viaţa ta de păcătos şi să accepţi Viaţa Lui, Sângele lui Isus Hristos, căci dacă vei face aceasta, eşti salvat.

Atunci, Viaţa care era în celula de Sânge a lui Hristos, şi care nu este altceva decât însuşi Dumnezeu, Duhul Sfânt, vine în viaţa ta şi se face una cu tine, aşa că vei duce o viaţă de creştin cât vei trăi pe acest pământ, iar diavolul nu va mai putea să-ţi facă nimic. Amin.

Atunci vă aparţine fiecare făgăduinţă din Cartea aceasta. Unde îşi are originea celula de sânge? Unde îşi avea originea celula de sânge a micuţului miel? La mascul. Şi cum v-aţi născut? Prin dorinţa sexuală, prin păcat. Dumnezeu a îngăduit lucrul acesta, dar nu a fost voia Lui desăvârşită. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.” (Geneza 2.7).

Femeia a devenit instrumentul de a aduce viaţa, acesta fiind motivul pentru care trupul trebuie să se întoarcă înapoi în ţărână. Înseamnă că cel de care trebuie să avem grijă este sufletul.

Când mielul era sacrificat, închinătorul, cu mâinile însângerate, realiza că este un păcătos şi că acel micuţ a murit din cauza lui. Aceasta era o umbră spre Calvar.

Dar nu putea fi făcut desăvârşit deoarece viaţa care a ieşit din miel nu putea veni înapoi, peste închinător, căci dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, omul acela s-ar fi dus, ar fi mâncat iarbă şi s-ar fi purtat ca un miel. Vedeţi? Acela era doar un animal, de aceea omul nu putea fi făcut desăvârşit.

Dar închinătorul care se apropie de Mielul lui Dumnezeu, este curăţit de păcate o dată pentru totdeauna, iar peste el vine chiar Viaţa care era în trupul Lui şi îl botează cu Duhul Sfânt. Vedeţi? Acest Miel nu S-a născut în urma unei dorinţe sexuale.

Acea celulă de Sânge Şi-a avut începutul în pântecele Mariei, unde a fost creată de Atotputernicul Dumnezeu. Nici un om nu a avut vreun amestec acolo.

El S-a adus pe Sine jos, a intrat în acea Celulă de Sânge, a făcut să crească un trup numit Hristos şi a trăit în El în plinătatea Duhului.

Apoi, după ce acea Celulă de Sânge a fost ruptă pentru păcat, orice om care venea la Hristos şi era curăţit prin acest Sânge, nu mai avea dorinţă de păcat şi era ancorat perfect în Hristos până în ziua răscumpărării.

În Efeseni 4.30 scrie: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt cu care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării voastre.” Amin. O, aceasta îl face pe diavol să plece când credinciosul realizează unde se află şi ce este el.

Poate zici: „O, dar nu sunt bun de nimic, frate Branham!” Aşa este. Nici eu nu am fost mai bun, dar când ajungi să recunoşti că nu eşti bun, nu te încrezi în bunătatea ta.

Dacă este un lucru cu care te-ai putea lăuda, ai   face-o: „Doamne, Te-am căutat zi şi noapte!” Dar Lui nu Îi puteţi spune aşa ceva, pentru că El a spus clar că: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage Tatăl…” (Ioan  6.44). Deci, Dumnezeu îl caută pe om, nu omul pe Dumnezeu.

Prin urmare, nu puteţi spune nimic altceva decât: „Doamne, harul Tău a făcut aceasta.” Şi după ce aţi fost acceptaţi în Cel Preaiubit, cum ar mai putea Dumnezeu să vă aducă la judecată, când L-a judecat deja pe Hristos în locul vostru? Cum aţi mai putea suferi pentru păcatele voastre când a făcut-o deja Hristos? Dacă ar mai face-o, înseamnă că Dumnezeu este o Fiinţă îngrozitoare.

Mai mult, dacă Dumnezeu L-a acceptat pe Hristos,   v-a acceptat şi pe voi cu EL. Când s-a întâmplat aceasta? Înainte de întemeierea lumii, când a chemat toate lucrurile la existenţă. Atunci a spus că aţi fost răscumpăraţi cu EL. Da, numele voastre au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului încă înainte de întemeierea lumii. Atunci de ce vă mai temeţi?

„O, dacă aş putea să mă ţin!”  Eu am terminat cu asta de multă vreme. De fapt nu am încercat s-o fac niciodată. Eu mi-am dat drumul şi L-am lăsat pe El să mă ţină.

Odată când am fost bolnav, cineva m-a întrebat: „Frate Branham, tu ţi-ai păstrat credinţa cât timp ai fost bolnav?”

„Nu, domnule, ea m-a ţinut pe mine”, am răspuns eu. Aceasta este deosebirea şi aşa s-a întâmplat.

Aşa cum vorbeam zilele trecut cu păstorul Boze, nu contează ce am făcut noi, ci ce a făcut Hristos; şi nu contează ce voi face eu, ci ceea ce a făcut deja El.

Ştiu că nu sunt bun; nu am fost şi nici nu voi fi, dar în prezenţa lui Dumnezeu sunt absolut desăvârşit, pentru că nu sunt eu. Şi El nu mă vede pe mine, ci Îl vede pe Hristos, pentru că eu sunt în Hristos, iar numele meu a fost asociat cu El încă înainte de întemeierea lumii. Noi aşteptăm doar să fie aruncată jos coarda, iar într-o zi vom merge să ne întâlnim cu El în văzduh.

Cineva m-a întrebat: „Frate Branham, nu te temi?” Când eram doar un tânăr predicator, oamenii mă întrebau adesea: „Frate Branham, dacă este aşa, de ce nu pot face ce vreau?”

„Dar poţi face orice vrei. Dacă diavolul este în inima ta, înseamnă că nu ai fost niciodată la Calvar.” Acest lucru este sigur.

Eu fac întotdeauna ceea ce vreau. Dumnezeu mă lasă să fac ceea ce vreau, şi eu sunt foarte bucuros pentru aceasta. Dacă aş face ce vrea diavolul, este greu de spus ce aş face, dar în mine este un Duh nou. Nu este duhul unui miel, nici al lui William Branham, ci este Duhul lui Isus Hristos care mă face să îi iubesc pe cei ce nu pot fi iubiţi şi să fac lucruri pe care nu m-aş fi gândit niciodată că voi fi în stare să le fac. De ce? Pentru că este El, nu eu.

Dacă aş fi fost eu, ştiţi ce aş fi spus în seara aceasta? L-aş fi chemat pe domnul Boze şi i-aş fi zis: „Uite ce e, sunt aici de două nopţi şi nu am apucat să dorm mai deloc.” Am dormit doar vreo două ore, pentru că oamenii au venit şi au plecat tot timpul. Cum adormeam puţin, cineva bătea la uşă şi îmi alunga somnul, şi tot aşa. Dar în mine este Ceva, nu sunt eu, ci este Ceva care îmi spune: „În seara aceasta ar trebui să fii la Chicago.” La ora 12.30 eram încă acasă şi aveam de condus cam 280 de mile. Răspunsul meu a fost: „Mă duc, Doamne, dar Te rog să mă ajuţi.”

El a făcut-o şi astfel am ajuns la timp.

Vedeţi, în voi este Ceva. Deci „nu este nici o osândire în cei ce sunt în Hristos, pentru că ei nu umblă după îndemnurile firii, ci după îndemnurile Duhului Sfânt.” (Romani 8.1). Şi dacă Îl iubiţi pe Domnul, faceţi tot ce puteţi ca să-i fiţi plăcuţi.

Am să spun în aşa fel încât să mă înţeleagă chiar şi cel neînvăţat. Dacă îţi iubeşti soţia… Eu îmi iubesc foarte mult soţia, iar dacă ar veni o altă femeie, foarte frumoasă, şi mi-ar spune: „Billy, şi eu te iubesc foarte mult”, ştiţi ce i-aş răspunde? „Uite ce e soră. Aş vrea să îngenunchezi o clipă deoarece aş vrea să mă rog pentru tine.”

Poate zice: „Billy, tu ai fost în Africa, Asia şi în multe alte locuri, şi soţia ta nu ştie nimic…” Este foarte adevărat, dar chiar dacă ea nu ar şti niciodată, eu aş şti foarte bine.

„Păi, dacă te iubeşte aşa de mult te va ierta.” Şi aceasta este adevărat, dar o iubesc prea mult ca să-i fac aşa ceva. Vedeţi, acesta-i harul. Nu este ceva ce n-am făcut, ci este dragostea mea pentru ea.

Aşa este şi dragostea noastră pentru Hristos din clipa când am fost născuţi din nou şi am realizat că suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Şi Pavel spunea: „Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate  îmi sunt de folos.” (1 Corinteni 10.23).

Deci, eu nu predic Evanghelia pentru că trebuie, ci pentru că Îl iubesc atât de mult încât îmi place s-o fac. Şi dacă o iubesc atât de mult pe soţia mea, ea nu are de ce   să-şi facă griji cu privire la mine. Ea nu trebuie să-mi spună: „Ascultă, domnule Branham, ai grijă ce faci şi pe unde umbli cât timp eşti plecat în călătorie! Ai auzit?”

Şi desigur, nici eu nu-i voi zice: „Stimată doamnă,  dă-mi voie să-ţi spun şi eu ceva. Sper că nu te vei întâlni cu alţi bărbaţi în perioada cât voi fi plecat. Ai grijă să nu faci asta şi cealaltă!”

Ei bine, noi nu discutăm aşa ceva. Dacă o iubesc atât de mult, am încredere în ea; şi dacă ea mă iubeşte, sigur că are încredere în mine. Prin urmare, îi spun doar: „Rămâi cu bine, scumpa mea şi continuă să te rogi pentru mine.”

„Bine, dragule, mă voi ruga tot timpul pentru tine. Să te întorci cât mai repede.”

Vedeţi, noi nu trebuie să ne impunem legi unul altuia.

În vremea când femeile purtau ceea ce numeam „rochii scandaloase”, a venit la mine o doamnă tânără şi mi-a zis:

„Frate Branham, aş vrea să te întreb ceva.”

„Spune, soră.”

„Crezi că este greşit ca o fată creştină să poarte o „rochie scandaloasă”?”

„Nu înţeleg la ce-i foloseşte unei creştine o asemenea rochie!” Dacă este creştină, ea va sta departe de aceste lucruri, pentru că Îl iubeşte pe Hristos, nu aceste „scandaluri”. Aşa este.

Dacă Îl iubeşti pe Domnul, vei  face cu totul altceva decât aceste lucruri. Poţi să-mi vorbeşti cât vrei despre emanciparea femeilor, căci aceasta nu va schimba niciodată ceea ce spune Biblia.

Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul şi El este valabil şi pentru voi, penticostalilor. Da, domnilor. Voi aţi lăsat jos barierele şi imediat s-a întâmplat ceva. Înainte nu era aşa, dar s-a ajuns aici pentru că amvonul este slab şi v-aţi amestecat cu tot felul de lucruri. Dacă înainte Duhul Sfânt   v-a învăţat lucruri bune, iar acum voi faceţi altceva, să ştiţi că El nu S-a schimbat, ci este Acelaşi.

Ştiţi că am început să cred că oamenii au început să ia duhul unul de la altul, în loc să-L primească pe Duhul Sfânt. Priviţi cum se poartă.

Dacă mergeţi într-o biserică în care păstorul se poartă într-un anumit fel, priviţi la adunarea lui şi veţi vedea că este la fel.

Fraţilor, ar trebui să ne punem pe genunchi şi să ne rugăm lui Dumnezeu până când primim în inimile noastre adevăratul duh creştin. Atunci se rezolvă toate lucrurile.

Voi ştiţi că Biblia spune că va veni o foame, dar nu după pâine sau apă, ci pentru auzirea Cuvântului lui Dumnezeu. Şi acesta-i adevărul. Este o ruşine!

Biblia spune că închinătorul o dată curăţit nu mai are consecinţa păcatului. Totul a plecat. Când viaţa Jertfei vine înapoi la închinător, atunci este blândeţe, răbdare, bunătate, îndelungă răbdare, credinţă. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Ce am făcut noi, metodiştii?  Am vrut să strigăm şi să-L avem. Ce am făcut noi, penticostalii? Am vrut să vorbim în limbi şi să-L avem, dar nu este aceasta. Acestea sunt roadele Duhului? Nu, domnilor. Roadele Duhului sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, răbdarea, blândeţea. Nu este nici o dovadă trupească, ci este ceva duhovnicesc.

Aşa este. Este forţa ascunsă din voi. Viaţa lui Isus Hristos care vine peste închinător, în timp ce aţi pus mâinile peste capul Lui şi aţi mărturisit că sunteţi greşiţi.

Odată, un frate baptist mi-a zis: „Frate Branham, Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. Lucrul acesta i-a fost socotit ca neprihănire?”

„Da, aşa este.”

„Atunci ce altceva mai mult trebuie să facă omul decât să-L creadă pe Dumnezeu? Ce poate face mai mult decât să creadă?”

„Asta-i tot ce trebuie să facă”, am răspuns eu.

Aceasta este tot ce a făcut Avraam, dar Dumnezeu i-a dat pecetea tăierii împrejur ca o confirmare că i-a primit credinţa.  Şi când toate lucrurile vechi au trecut, toate sunt noi; când ai mărturisit şi ai crezut; L-ai acceptat pe Domnul Isus şi ai primit blândeţe, răbdare, bunătate şi credinţă; când Îl crezi pe Dumnezeu şi accepţi vindecarea divină; când crezi întreaga Biblie, crezi tot ce spune Dumnezeu, atunci ai dovada că ai fost salvat: Dumnezeu ţi-a tăiat inima împrejur şi a scos toată necredinţa din ea.

Ce este păcatul? Necredinţa. Isus a spus în Ioan 4 că cel ce nu crede în El, a fost deja osândit. Nu trebuie să faci nimic, pentru că ai fost deja osândit.

Beţia, curvia şi celelalte vicii, nu sunt păcate, ci le faci pentru că eşti necredincios. Ai fost de la început un necredincios. Acesta este motivul pentru care faci aceste lucruri.

Dar dacă eşti pus în rânduială cu Isus Hristos, toate acele lucruri sunt tăiate la altar. Când le mărturiseşti, Dumnezeu le îndepărtează şi pune în tine însăşi Viaţa SA. Atunci eşti în Hristos şi nu mai poţi veni la judecată.

Isus a spus aceasta în Ioan 5.24: „Cel ce aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis pe Mine, are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la viaţă.”

El nu vă mai poate aduce la judecată pentru că aţi fost deja judecaţi. Şi când Duhul Sfânt vine înapoi să vă facă să trăiţi această Viaţă diferită, cu pecetea tăierii împrejur a lui Dumnezeu în inima voastră, dovedeşte că v-aţi lăsat de băut, de fumat, de jocurile de noroc, înjurat, etc. şi credeţi vindecarea divină şi lucrările lui Dumnezeu pentru că L-aţi primit pe El. Este o Pecete de care ştim cu toţii de acum înainte.

Odată, veneaţi acasă nervoşi, trânteaţi şi vă purtaţi urât. Ca bătrânul care a fost convertit şi toţi au spus că a fost salvat. Nu spun aceasta ca o glumă, pentru că nici nu-mi plac glumele, dar vreau să vedeţi ceva.

Acest bătrân obişnuia să înjure, să strige şi să blesteme tot timpul, dar după ce s-a dus la acea adunare, a fost salvat. De atunci, venea pe drum cântând: „Isuse, ţine-mă lângă cruce.”

Când a ajuns aproape de casă, unul din bătrânii lui câini, i-a spus pisicii din colţ: „Ia auzi la el!” pentru că până atunci, de câte ori venea, trântea, îi lovea şi-i alunga de pe verandă. Apoi a adăugat: „Pun pariu că nu-L are!” şi i-a zis pisicii: „Stai acolo şi eu te voi fugări, pentru că atunci vom vedea dacă Îl are cu adevărat.”

Când omul a ajuns aproape, câinele a început să fugărească pisica, după care a intrat în hambar şi a stârnit toate găinile, dar bătrânul nu a reacţionat.

Bătrânul cocoş a spus: „Oh, era atât de nervos pe mine când îl trezeam dimineaţa! Am să-l încerc şi eu să văd dacă Îl are cu adevărat.”

Astfel, a cântat cât a putut de tare, dar bătrânul nu a zis nimic.

Bătrâna vacă a spus: „Tot timpul stau legată şi fac ce zice el.” Şi păsările s-au adunat în jurul ei şi i-au zis: „Încearcă-l! Singurul lucru pe care trebuie să-l faci este să-l loveşti cu coada peste faţă şi vei vedea cum va reacţiona. Vei vedea dacă este credincios sau nu.”

Şi în timp ce o mulgea, bătrânul cânta: „Isuse, ţine-mă lângă cruce!”

Deodată bătrâna vacă a ridicat coada şi i-a ars una peste faţă. El a mângâiat-o pe spate şi a zis: „Bassy dragă, ştiu că nu ai vrut să faci asta.”

Atunci toate animalele au spus: „Da, Îl are cu adevărat.” Aşa este.

Frate, aceasta este dovada că ai trecut de la moarte la viaţă. Toate lucrurile pe care le-ai făcut odată, au trecut pentru că Viaţa lui Isus Hristos a pus Duhul Sfânt în tine, controlând astfel făptura nouă care ai devenit. Odată curăţit, acolo nu mai este nici o dorinţă de păcat cât timp trăieşti pe pământ.

Aceasta înseamnă că dacă, în mod constant, eşti slab, şi eşti când sus, când jos, chiar dacă L-ai acceptat cu mintea, nu ai trăit încă experienţa naşterii din nou.

Poate zici: „Domnule Branham, eu am studiat Biblia, iar păstorul nostru a luat lecţii despre Biblie.”

Da, dar şi diavolul a făcut aceasta. El ştie mai mult decât veţi putea şti voi vreodată! Dar este un lucru pe care nu-l poate avea: el nu poate primi Duhul Sfânt. Dar tu poţi! Aşa este.  Şi câtă vreme eşti ascuns în Hristos, el nu te poate prinde. De ce? Pentru că eşti mort, viaţa ta este ascunsă în Dumnezeu şi eşti pecetluit cu Duhul Sfânt. Cum v-ar putea prinde? În primul rând, tu eşti mort. Este posibil ca un mort să mintă? Aţi auzit vreodată că un om mort ar fi ripostat cumva? Nu! De ce? pentru că e mort.

Tu eşti mort! Viaţa ta este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, şi eşti pecetluit cu Duhul Sfânt. Singurul mod în care te-ar putea prinde diavolul este să treacă prin aceeaşi curăţire prin care ai trecut şi tu, să primească acelaşi Duh pe care l-ai primit tu şi astfel să devină fratele tău. Dar el nu te poate prinde! Problema eşti tu, pentru că nu ai venit de la început în Hristos.

Ai ajuns într-un loc şi ai spus: „Păi, frate Branham, Domnul nu m-a curăţit de aceasta…”

Dacă te-a curăţit de un lucru, te-a curăţit de toate. El ia totul: sufletul, duhul şi trupul tău. Aşa este. Nu te înşela, frate!

„Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?” (Evrei 10.28-29). Priviţi!

Biblia spune că este imposibil ca „cei ce au fost luminaţi o dată, şi au gustat darul ceresc şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor…” să cadă. Dacă totuşi se întâmpla aceasta, dacă eşti tot timpul când sus, când jos, înseamnă că nu ai venit în mod corect la Hristos.

Biblia spune „să nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” (1 Ioan 2.15).

Tu eşti emoţionat la nivelul minţii, bisericos, plin de teologia pe care ai învăţat-o, dar niciodată în viaţa ta nu ai ajuns faţă în faţă cu Isus Hristos, nu L-ai întâlnit şi nu ai fost născut din nou; căci dacă te-ai fi îndrăgostit de El, lumea ar fi murit chiar în clipa aceea pentru tine.

Atunci eşti pecetluit cu Duhul Sfânt până în ziua răscumpărării, eşti mort pentru lume, şi viaţa ta este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Să zicem că luaţi un camion şi-l încărcaţi; şi puneţi în el şi tot puneţi… Ei bine, cum ar fi dacă maşina aceea ar avea glas, ar sări în sus şi-n jos şi ar spune: „Uitaţi-vă unde sunt!”

Desigur, aţi spune: „Băiete, tu nu te-ai născut încă din nou!”

Înainte să vină Duhul Sfânt peste voi, înainte ca sigiliul să fie pus peste acel camion până la destinaţie, vine inspectorul să-l verifice. El cercetează totul cu atenţie ca să vadă dacă marfa a fost aşezată şi fixată bine.

Necazul din bisericile noastre de astăzi este că avem prea mult formalism, în loc să ne întoarcem la Evanghelia veche şi spălată în sângele lui Hristos. Da, noi avem prea multe emoţii şi prea multă gândire intelectuală, în loc să stăm liniştiţi şi să ascultăm de El.

Din pricina aceasta, când Duhul Sfânt vine într-o adunare şi presează Cuvântul, oamenii nu ştiu cum să-L primească. Dacă găseşte canalul deschis, Duhul Sfânt intră repede pe el: este ca apa care se strecoară printr-o crăpătură. Amin. Credeţi?

Astăzi avem nevoie de o trezire de modă veche. Uitaţi-vă la prorocul care s-a dus în casa olarului ca să fie spart şi apoi remodelat. De aceasta are nevoie şi biserica penticostală de astăzi şi cei de la Evanghelia deplină. Are nevoie de o dărâmare de modă veche şi de o remodelare. Credeţi aceasta?

Atunci haideţi să ne plecăm capetele şi să ne rugăm.

Tatăl nostru ceresc, ne simţim bine aici, în Biserica Filadelfia. Simt răspunsul Duhului şi ştiu că Cuvântul a intrat adânc în inimile oamenilor care au realizat că L-au primit şi este Viaţa lor. O, cât Îl iubesc! Simt că sufletul meu este plin de bucurie când văd că oamenii răspund la acest Cuvânt chiar dacă nu au abilitatea de a-L vorbi aşa cum trebuie.

Tată, fă ca totuşi să fie de folos cuiva. Fă ca persoana care este slabă şi are nevoie de ceva, sau care se clatină, să fie întărită şi la fel mâinile care atârnă în jos, ca să poată fi ridicate spre Tine în semn de bucurie şi recunoştinţă.

…………………………………………………………………………………

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.