LEGE SAU HAR?

Bună seara, prieteni. Să ştiţi că sunt bucuros pentru că pot fi din nou aici. Fratele Neville spunea că am întârziat, dar aceasta se datorează faptului că deşi ieri am spus că voi evita telefoanele şi celelalte lucruri, nu am reuşit. Aşa se face că acum câteva minute am părăsit al doilea spital la care am fost chemat din cauza urgenţelor. Deci, acesta este motivul întârzierii mele.

În seara aceasta, urma să fie printre noi şi sora Ruddell, dar nu a
putut veni din cauză că este bolnavă. Mie nu-mi place să aud aceasta.

Eu mi-am lăsat la Louisville, verişorul pe care tocmai l-am condus la
Hristos. El suferea de o boală îngrozitoare, din cauza căreia putea muri
oricând : boala Hodgkin, dar cred că Domnul nostru l-a vindecat în timpul
nopţii. Şi nepotul fratelui Jim Wisehart suferă de aceeaşi boală şi se află la
spitalul veteranilor.

Boala Hodgkin merge din cavitatea toracică spre inimă, iar medicii nu
pot face nimic împotriva ei, de aceea singura şansă a celor ce-o au, este
Dumnezeu.

Deseară va trebui să merg la Milltown, iar Busty Rogers, pe care sunt
sigur că vi-l amintiţi, vine aici. El este grav bolnav şi m-a sunat acasă.

Cred că v-o amintiţi şi pe micuţa Georgie Carter care a fost vindecată
cu vreo doisprezece sau paisprezece ani în urmă. Ea a stat pe pat timp de nouă
ani şi opt luni, iar după ce a fost vindecată, nu a mai zăcut niciodată. Eu
m-am rugat pentru ea de două ori. Astfel, într-o seară când mă rugam, Domnul
mi-a zis: „Du-te pe drumul spre casa lui Carter, fiindcă Goergie se va face
bine!” Atunci, El a venit la mine într-o lumină mică ce strălucea într-un
tufiş. Desigur, voi cunoaşteţi cazul acesta, nu-i aşa? De atunci ea nu a mai
stat la pat nici măcar pentru o răceală.

Acum, am aflat că ea este pe moarte din cauza unui cancer la piept.
Când a aflat că vin, ea s-a dat jos din pat ca să accepte vindecarea, aşa că va
trebui s-o văd.

Mâine este ultima zi când voi fi aici, fiindcă trebuie să plec. Am o
mulţime de invitaţii din toate părţile, aşa că nici nu mai ştiu ce să fac. Ceea
ce ştiu este că trebuie să fac bine. Da, lucrul cel mai important pe care
trebuie să-l facem, după cum a spus şi fratele, este să părăsim totul pentru
părtăşia cu Isus Hristos. Totul! Dacă nu facem aceasta, ajungem să ne
supraveghem unul pe altul şi ne îndepărtăm de Hristos. Înţelegeţi? Cred că cel
mai important lucru este să petrec cât mai mult timp în părtăşie cu El, pentru
că atunci pot să-i ajut şi pe alţii. Este adevărat?

Mă bucur că pot să fiu printre voi, în această adunare micuţă de
rugăciune. Am uitat să spun despre ce vom învăţa în seara aceasta. Venind
încoace, la lumina din maşină am ales ceva ce am mai parcurs cu puţin timp în
urmă, la şcoala duminicală. Este vorba de Cartea Evreilor.

Cred că ultima dată când am învăţat aici, la şcoala duminicală, a fost
din Evrei zece.. Aceasta s-a întâmplat chiar înainte de a pleca peste ocean.
Îmi amintesc că atunci mi-am însemnat versetul 19 şi am spus că rămâne pentru
duminica următoare, dar nu am reuşit să mai prind altă duminică aici. Astfel,
ne vom începe lecţia de acolo.

Domnul să vă binecuvânteze.

O doamnă tocmai mi-a spus că un vechi prieten de-al meu este în spital
şi a fost operat, iar Gene mi-a spus că fratele Slaughter este internat pentru
a doua oară.

Peste tot în jur este numai boală. Parcă nu se mai termină. Voi ştiţi
că eu m-am gândit la Moise, care a condus copiii lui Israel prin pustie. Acolo
erau cam două milioane de oameni, tineri şi bătrâni. Totuşi, ei au umblat timp
de patruzeci de ani, prin pustie, fără ajutorul sanitar pe care-l avem astăzi.
V-aţi gândit vreodată câţi copii se năşteau într-o singură noapte, la două
milioane de oameni? Pe lângă aceasta, printre ei erau ologi şi tot felul de
oameni pe care el i-a dus în pustie sub călăuzirea lui Dumnezeu.

Oh, iar când au ieşit din pustie, nu era nici măcar un bolnav printre
ei! N-aţi vrea să priviţi în seara aceasta în trusa lui Moise, ca să vedeţi ce
avea acolo de îi ţinea sănătoşi pe toţi? Vreţi? Dacă vreţi, vă pot arăta.

Pentru aceasta, ne vom întoarce în Exod şi vom privi direct în trusa
lui. Priviţi! Iată ce prescripţie le făcea Moise, când era pe cale să se nască
un copilaş, sau când cineva avea apendicită sau TBC: „Eu sunt Domnul care te vindecă.” (Exod 15.26b).

Acesta este singurul lucru pe care îl avea, dar cred că ere suficient,
nu-i aşa?

Moise spunea: „Domnul este Cel care te vindecă!”, apoi se ruga pentru
cel bolnav, şi acela se vindeca.

Şi ştiţi ce s-a mai întâmplat în timpul călătoriei prin pustie? Ei n-au
avut nevoie de papuci noi, iar hainele nu li s-au învechit. Vă daţi seama?
Patruzeci de ani în pustie cu o singură prescripţie: „Eu sunt Domnul, care te vindecă de toate
bolile tale.”

El a făcut-o pentru că ei L-au crezut pe Cuvânt, iar aceasta i-a
eliberat de orice boală. Să nu uitaţi că ei învăţaseră o mulţime de lucruri de
la egipteni, care erau foarte avansaţi în medicină. Noi astăzi nu avem doctori
atât de deştepţi, ceea ce dovedeşte că ştiinţa noastră nu a ajuns încă la
nivelul lor.

Cu câteva zile în urmă, am vizitat Egiptul şi am putut vedea cât este
de mare Sfinxul. Oh, şi piramidele acelea! Păi, ei au ridicat blocurile acelea
mari de piatră, unul singur cântărind câteva tone! Sunt blocuri de piatră mari
cât tabernacolul acesta, iar cu ştiinţa de astăzi, noi nu putem nici măcar să
le mişcăm din loc. Cum au construit ei, Sfinxul? Vedeţi, erau un popor
inteligent şi deţineau secrete pe care noi nu le cunoaştem încă. Poate şi noi
avem inteligenţa lor, dar nu am ajuns până la cunoştinţa lor.

Din punct de vedere geografic, piramida aceea este atât de perfect
amplasată, încât se află chiar în centrul pământului, aşa că indiferent unde
este soarele, nu este nici o umbră în jurul ei. Oh, iar înăuntrul ei au găsit
Biblia! Da, ea este la fel ca Biblia de aici, după măsurători conţinând
Evanghelia şi toate lucrurile pe care le avem în ea. Enoh a pus-o acolo cu ani
şi ani înainte de potop.

Dumnezeu a
scris trei Biblii, pentru că El face totul în trei. Astfel, avem trei Biblii şi
trei veniri ale lui Hristos, trei lucrări ale harului, trei arătări ale
Dumnezeirii, etc. Vedeţi?

Priviţi!
Isus a fost o dată aici, este adevărat? Sigur că da. El a venit ca să-Şi
răscumpere Mireasa. Apoi vine a doua oară, ca s-o ia cu El sus în slavă, iar a
treia oară vine ca Împărat cu Împărăteasa Sa.

De
asemenea, sunt trei descoperiri sau arătări ale lui Dumnezeu. Odată, Dumnezeu
S-a arătat ca Tată, când a călăuzit copiii lui Israel; apoi S-a arătat în Fiul,
în Domnul Isus Hristos, iar a treia oară o face acum, prin Duhul Sfânt în noi.
Vedeţi? Trei manifestări. O, cât îmi place aceasta!

Dacă va fi
cu voia Domnului, aş vrea să ţin o trezire aici, în Tabernacol. Câţi din voi
îşi mai amintesc cum obişnuiam să luăm, de exemplu, cartea Exodului şi să
vorbim despre ea luni şi luni de zile? Odată am ajuns la Iov şi nu-mi venea
să-l mai las. Ştiţi ce mi-a scris o doamnă?

„Frate
Branham, când ai de gând să-l cobori pe Iov de pe grămada de cenuşă?” Am stat
foarte mult la subiectul acesta, arătând cum l-au părăsit prietenii şi cum s-a
umplut şi de bube. Mi-a fost tare milă de bietul om!

Apoi am
arătat cum S-a întors Domnul şi l-a binecuvântat pentru că a trăit cum a ştiut
mai bine sub jertfa arderii de tot. Aceasta era tot ce ştia să facă: să-şi
mărturisească păcatele şi să aducă arderi de tot. Iov aducea jertfe şi pentru
copiii săi, căci îşi zicea: „Poate
că fiii mei au păcătuit şi au supărat pe Dumnezeu în inima lor.”
(Iov 1.5).

El a fost
un tată bun, de aceea, la sfârşitul încercării, Dumnezeu i-a dat înapoi toţi
copiii lui. Aţi ştiut aceasta? Şi cum i-a primit înapoi? Amintiţi-vă că El i-a
dat totul în dublă măsură. Astfel, dacă la început a avut un anumit număr de
vite, Domnul i le-a dublat; i-a dublat numărul oilor şi al măgarilor şi la fel
a făcut cu copiii. Eu nu ştiu câţi copii a avut la început, dar El i-a dat
acelaşi număr de fii şi fiice. Este adevărat?

Vedeţi?
Dumnezeu i-a dat dublu toate lucrurile de aici, iar în locul fiilor şi a
fiicelor care au murit, i-a dat alţii: acelaşi număr. Aţi observat vreodată
unde erau fiii şi fiicele lui? Îl aşteptau în slavă. Vedeţi, Domnul i i-a dat
pe toţi, nu s-a pierdut nici unul. O, Doamne! Aceasta valorează totul, nu-i
aşa? Desigur.

Acum vom
lua cartea Evreilor, fiindcă Pavel desparte aici Legea de har. Poate vom
citi primele două versete de la începutul capitolului zece, apoi vom
continua de la versetul nouăsprezece. Să vedem:

„În adevăr, Legea,
care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu
poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să
facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.”

Aici, Pavel
spune că Legea veche a fost o umbră a lucrurilor noi care urmau să vină. Dacă
mergeţi spre perete sau dacă aveţi lumina în spatele vostru, veţi vedea că
umbra merge înaintea voastră. Dacă staţi cu faţa către soare, umbra va fi în
spatele vostru.

Acum
observaţi ce spune aici: „Legea…
are umbra bunurilor viitoare.”
Vedeţi,
ea este doar o umbră.

Privind la
vechea Lege,  Pavel încerca să arate că
tăierea împrejur în carne, a bărbaţilor, era un tip spre tăierea împrejur a
inimii, lucru care se face în timpul acesta prin Duhul Sfânt.

Ei au ţinut
Legile care erau scrise pe table de piatră, în timp ce în zilele din urmă,
Dumnezeu Şi-a scris poruncile pe tablele de carne ale inimilor noastre.

Singurul
scop al Legii era să arate ce este bine şi ce este rău: „Să nu furi!” Ei trebuiau să vadă acea poruncă scrisă, Legea fiind un îndrumător.
Până când? Până când avea să vină împăcarea, căci dacă nu este lege, nu este
nici păcat. Cum vine aceasta?

De exemplu,
dacă în oraşul acesta nu ar fi o lege care să spună că nu ai voie să treci pe
culoarea roşie a semaforului, ai putea trece şi nu ai face nimic rău, pentru că
nu este o lege care să interzică aceasta.

Înseamnă că
Legea a scos păcatul în evidenţă. Ei au făcut toate acele lucruri şi înainte de
darea Legii şi nu au fost păcat pentru că încă nu era o lege care să spună că
erau păcat, dar când a venit Legea, ea a fost un îndrumător până la venirea
desăvârşirii.

Problema
este că omul a încercat întotdeauna să găsească ceva prin care să se salveze,
iar astăzi face la fel.

Săptămâna
trecută când am fost în India, am văzut oameni complet orbi din cauză că au
privit la soare în încercarea de a găsi pace pentru sufletele lor. Unii aveau
unghiile încovoiate, crescute până spre interiorul palmei, şi spuneau că nu
şi-au lăsat mâinile jos de patruzeci de ani, timp în care au încercat să
găsească pacea. Alţii, aveau tălpile arse din cauză că umblaseră pe cărbuni
aprinşi, încercând să găsească pacea; să-i liniştească pe zeii lor. Umblau pe
sticlă spartă şi pe cioburi, încercând să găsească pacea, dar nu puteau să
ajungă la ea deoarece totul era idolatrie.

În vechime,
Dumnezeu a aşezat Legea ca un îndrumător care trebuia să le arate oamenilor ce
era păcat, dar ea nu putea îndepărta păcatul. Înţelegeţi? Ea numai îl scotea în
evidenţă.

Astfel,
când îşi făcea Legea prezenţa, păcatul era descoperit, deoarece se spunea: „Să
nu furi, să nu curveşti, să nu minţi”, etc. Oamenii făcuseră şi înainte aceste
lucruri, dar atunci nu fuseseră socotite păcat, deoarece nu era o lege
împotriva lor. Dar când a venit Legea, l-a făcut pe om să-şi dea seama că nu
putea minţi, fura sau curvi, pentru că era păcat. Dar ea nu îndepărta păcatul,
ci doar îl făcea cunoscut omului.

Dar când a
venit Hristos, El a venit ca să ia păcatul. Singurul lucru pe care-l făcea
Legea era să arate că va veni Cineva nevinovat care va trebui să moară pentru
vina noastră.

Legea a
început în grădina Eden. Apoi, ei au jertfit o oaie, un berbec sau altceva, iar
sângele l-au pus pe altar, ca un înlocuitor, ca o acoperire, dar jertfele
acelea nu au putut să îndepărteze păcatul, deoarece sângele animalelor nu avea
destulă putere ca să facă ispăşirea pentru viaţa oamenilor, şi aceasta pentru
că viaţa omului este mai presus decât viaţa animalului.

Noi suntem
diferiţi, dar indiferent dacă suntem albi, galbeni, roşii, negri sau de altă
culoare, toţi ne tragem din acelaşi strămoş. Dacă aţi merge în Africa şi l-aţi
lua de acolo pe cel mai negru om pe care l-aţi găsi şi l-aţi aduce la un om alb
care este bolnav, el i-ar putea dona sânge, deoarece sângele lui este la fel ca
sângele oricărui alt om. Sau aţi putea merge în China şi să luaţi cel mai
galben om din ţară: el ar avea acelaşi sânge. De ce? Pentru că Dumnezeu i-a
făcut pe toţi oamenii dintr-un singur sânge.

Dar nu
există nici un sânge de animal care să se poată asemăna cu sângele uman. Aşa
este. Animalele au sânge diferit, dar oamenii au acelaşi sânge. Copiii de astăzi
sunt învăţaţi în şcoli că noi am evoluat din viaţa animală, dar nu este
adevărat! Dacă ar fi aşa, înseamnă că animalul ar putea să-i doneze sânge
omului, dar aşa ceva nu este posibil.

De exemplu,
unele animale cum ar fi de exemplu şarpele, au sânge rece. La fel este peştele.
Ursul, căprioara, cerbul sau calul, sunt diferiţi; nici unul nu poate să-i dea
sânge celuilalt, pentru că sunt diferiţi, dar fiinţele umane sunt toate la fel.

Deci,
aducerea ca jertfă a sângelui animal era doar un înlocuitor sub Lege, până când
avea să vină Hristos, care nu S-a născut prin sex. Nici un bărbat de pe pământ
nu a fost tatăl Lui, iar mama Sa a fost o fată fecioară, cam de optsprezece
ani, care a fost umbrită de Duhul Sfânt. Astfel, Tatăl Lui a fost Dumnezeu
însuşi, care a creat o celulă de sânge în pântecele Mariei. Da, chiar Cel care
a vorbit Cuvântul şi astfel a adus lumea la existenţă.

Cred că vă
mai amintiţi că noi am vorbit despre aceasta duminică. Astfel, ştim că atunci
când Dumnezeu spune ceva, aşa trebuie să fie! Nu există nimic care să-L
oprească să facă ceea ce a spus.

Astfel,
Dumnezeu a zis: „Să fie…”, şi totul a trebuit să fie aşa. Ce este
Cuvântul? Un gând exprimat. Deci, Dumnezeu S-a gândit, iar când a exprimat ceea
ce a gândit, a venit la suprafaţă Cuvântul.

Când
posedăm în inimile noastre credinţa în Dumnezeu, noi putem vedea clar. Astfel,
dacă exprimăm ceea ce gândim, va veni la existenţă prin credinţă, deoarece în
noi este gândul lui Hristos. Aceasta face să aibă loc vindecările. Oh, iar când
aveţi acea descoperire desăvârşită, ştiţi cum să umblaţi! Aşa este, pentru că
aceasta este umblarea creştinului.

Când a
venit Isus care era Dumnezeu însuşi arătat în trup, Sângele Lui nu a fost
sângele unui om, ci era Sânge divin. De ce? Pentru că acea celulă de sânge a
fost creată de Dumnezeu însuşi.

O celulă
conţine mii de germeni, acele celule micuţe de sânge unindu-se. Aceasta este în
cazul omului, dar în situaţia aceasta, celula de Sânge a fost creată de Dumnezeu
însuşi, fără aportul niciunui om. Astfel, a venit la suprafaţă propriul Său
Fiu, Isus Hristos, în care a locuit Dumnezeu însuşi în plinătate, făcându-Se
Emanuel pe pământ.

Aceasta
trebuie să credeţi voi ca să fiţi mântuiţi! Isus nu trebuia să moară la Calvar,
dar a făcut-o de bună voie, din dragoste pentru semenii Săi. Da, El Şi-a vărsat
Sângele de bună voie, luând asupra Sa păcatele lumii. Nu a făcut-o pentru că eu
sunt bun, nici pentru ceea ce ştiu să fac, ci pentru că El este bun. Eu n-aş
putea fi niciodată îndeajuns de bun ca s-o fac, şi nici voi.

Astfel,
dacă faceţi vreodată ceva, este pentru că staţi pe meritele lui Isus Hristos.
Vă spun aceasta pentru că nu este nimic altceva ce aţi putea face.

Dumnezeu a
transferat toate păcatele noastre asupra Lui şi El a murit, iar pentru că a
murit ca păcătos, Biblia spune că sufletul Lui S-a dus în iad. Aşa este. Iar
acolo a predicat sufletelor aflate în închisoare, celor care nu s-au pocăit în
zilele lui Noe. Dar nu era cu putinţă ca El să lase ca trupul Lui să vadă
putrezirea şi nici ca sufletul Lui să rămână în iad, aşa că în a treia zi a
înviat pentru neprihănirea noastră, arătându-ne că dacă Îl mărturisim prin
credinţă şi suntem născuţi din nou din Duhul Sfânt, atunci pe cât este de sigur
că El a înviat din morţi, este sigur că şi noi vom învia la a doua Sa venire.

O, ce
nădejde desăvârşită! O asemenea nădejde nu poate fi clătinată nici de toţi
demonii din iad!

Privind în
jur, vedem aceste religii arătându-şi frumuseţea, pentru că religia budistă
este o religie frumoasă, şi la fel cea hindusă, dar ele sunt fără viaţă,
fraţilor. Unde este viaţa? În sânge. Viaţa este în sânge, şi Singurul care a
putut să aducă şi să verse adevăratul Sânge, a fost El, pentru că Acela era Sângele
lui Dumnezeu. Da, El a vărsat Acel Sânge ca să ne răscumpere pe mine şi pe
tine.

Noi primim
mântuirea prin Isus Hristos, prin ceea ce a făcut El la Calvar pentru noi.
Astfel, indiferent cât de jos ajungem, cât de imorali şi de stricaţi, când
privim la Calvar cu inimă sinceră şi ne mărturisim păcatele, aceasta este
totul. Atunci mărturisirea va curge din tine, iar Dumnezeu este obligat să-ţi
răspundă. Aşa este. Oh, când mă gândesc la aceasta!

Mă gândesc
la Pavel. Zilele trecute am fost în locul unde i-au tăiat capul şi l-au aruncat
într-un şanţ. Pe când se pregăteau să-l ucidă, Pavel a spus: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul,
moarte?

… mulţumiri fie aduse
lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!”
(1Corinteni
15.55,57).

O, pe aceasta se odihnea
credinţa lui şi despre aceasta îmi place să vorbesc!

Ascultaţi-mă, fiindcă
unii dintre voi sunteţi tineri şi în putere, aşa că s-ar putea să nu ştiţi ce
înseamnă aceasta, dar staţi să ajungeţi la spital, iar doctorul să vă spună că
mai aveţi de trăit doar două zile sau două minute! O, frate, atunci Îl vei
căuta cu toată fiinţa ta, fiindcă ce valoare mai are atunci toată lumea
aceasta? Ce mai este viaţa ta?

Aşteptaţi să vă
încărunţească părul, şi atunci vă veţi da seama că staţi în faţa veşniciei.
Aşteptaţi până când acest suflet care trăieşte înăuntrul vostru, iese afară ca
un dinte extras şi porneşte undeva spre necunoscut!

Este bine să vă gândiţi
acum la aceasta, fiindcă s-ar putea să fiţi apucaţi într-atât (fratele Branham
pocneşte din degete), fără să mai aveţi şansa să vă pocăiţi! Puneţi-vă deci,
chiar acum în rânduială!

Poporul american nu are
nici o scuză, pentru că păgânii din Africa şi din India se vor ridica la
judecată şi vor osândi această generaţie, pentru că noi am avut Lumina
Evangheliei, bisericile şi binecuvântările Sale, dar am refuzat să le acceptăm.

Aceasta este problema,
prieteni. Ştiu că sunt dur în ceea ce spun, dar o fac pentru binele
vostru, pentru că trebuie să păşiţi!

Priviţi acum ce oferea
Legea. Să deschidem pentru aceasta la capitolul 11 din Evrei. Priviţi ce a
făcut Daniel sub Lege; priviţi ce a făcut Enoh sau Moise. Oh, şi dacă ei care
trăiau doar în umbra Legământului, au umblat aşa, ce s-ar cuveni să facă
Biserica creştină de astăzi care are realitatea învierii Domnului Isus Hristos?
Unde stăm noi în seara aceasta, prieteni?

Fiecare creştin ar
trebui să se încheie la armură, pentru că Biblia spune: „…luaţi toată
armătura lui Dumnezeu…”
(Efeseni 6.13). Fiţi siguri că aveţi platoşa,
coiful şi scutul! Fiţi siguri că le aveţi şi pe toate celelalte, pentru că
Pavel ne aseamănă cu un soldat care merge la luptă.

Prieteni, când vin
uneltirile vrăjmaşului, puneţi-vă scutul şi mergeţi să-l întâmpinaţi.

Acum, dacă Legea putea
să aducă toate acestea, ce ar trebui să producă în noi realitatea Sângelui lui
Isus Hristos? Când o literă moartă putea aduce aceasta, cum este cu Puterea
învierii şi cu Duhul Domnului Isus Hristos?

S-ar cuveni să venim la
biserică cu cel mai mare respect. Ar trebui să intrăm în biserică asemenea unor
sfinţi adevăraţi ai lui Dumnezeu, să mergem şi să ne ocupăm locurile în linişte
şi să avem gândurile îndreptate spre Hristos. Ar trebui să lăsăm deoparte tot
ce este lumesc. S-ar putea ca aceste cuvinte să vă taie puţin, dar voi ştiţi că
aici este o casă de corectare.

Dacă sunteţi, cu
adevărat, născuţi din nou, inima şi gândurile voastre sunt ancorate în El.

Isus a spus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are
viaţa veşnică…”
(Ioan 5.24).

Acum, dacă credeţi corect şi
mărturisiţi cu buzele voastre, nu înseamnă prea mult, dar dacă credeţi din
inimă că Isus este Fiul lui Dumnezeu, nu mai puteţi trăi ca odinioară. Dacă
adevărata Viaţă care S-a dat la Calvar este în voi, nu mai puteţi proceda ca
înainte. Dacă însă, aţi luat o cale la întâmplare, vă păcăliţi singuri pentru
că nu veţi ajunge nicăieri.

O, Doamne, cât îmi place de mult să
predic despre divinitatea supremă a lui Isus Hristos! Dacă puteţi realiza Cine
era El şi ce a făcut pentru voi, inimile voastre se vor deschide şi veţi dori
să aruncaţi afară tot gunoiul lumii, ca să trăiţi numai pentru El!

O, ce Fiinţă minunată era El! Dacă
aţi realiza că Dumnezeu însuşi a coborât şi S-a împărţit pe Sine intrând în
inimile voastre!

Atunci când Dumnezeu, Tatăl, a stat
deasupra copiilor lui Israel în forma unui nor mare, iar în dimineaţa aceea S-a
coborât pe munte ca să scrie Legea, chiar şi un animal trebuia să fie străpuns
cu suliţa dacă se atingea cumva de munte! El l-a luat pe Moise sus, doar prin
sfinţire, în timp ce pe Aaron l-a pus la poalele muntelui ca să-l păzească. O,
şi când acel Stâlp de Foc S-a aşezat pe munte, fulgerele au strălucit şi
tunetele au cutremurat ţinutul, în timp ce s-a lăsat întunericul.

Da, atunci când IaHVeH Dumnezeu,
Creatorul veşniciei, S-a aşezat pe vârful muntelui pe care-L crease chiar El,
norii au explodat producând fulgere, iar tunetele au cutremurat atât de
puternic pământul, încât israeliţii care stăteau în tabără, cu o jertfă plină
de sânge înaintea lor, au strigat îngroziţi: „Să nu ne mai vorbească
Dumnezeu, ca să nu murim!”
(Exod 20.19).

Gândiţi-vă la aceasta! Acelaşi
Dumnezeu Atotputernic S-a smerit pe Sine şi a venit într-un trup de carne, ca
să poată fi atins de orice om cu mâna. Nu-i de mirare că El a fost Darul cel
mai de preţ al cerului. Nu-i de mirare că El a fost Împăratul tuturor
împăraţilor. Când S-a dezbrăcat de slavă, El a venit jos şi S-a predat în
mâinile oamenilor păcătoşi, ca să fie bătut, scuipat, biciuit şi atârnat pe
cuce ca să moară.

El a spus: „…Dacă ar fi
Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat
în mâinile iudeilor, dar, acum, Împărăţia Mea nu este de aici.”
(Ioan
18.36). De ce atunci când mulţimea striga: „La moarte cu El! La moarte cu El!”,
nu S-a întors să spună: „La moarte cu voi!”? Prieteni, motivul pentru care n-a
făcut aceasta este că aceia erau copiii Lui. O, gândiţi-vă cum ar fi dacă
copiii unui om ar cere sângele tatălui lor?

Dacă copiii mei s-ar ridica şi ar
cere sângele meu, n-aş putea spune decât: „Luaţi-L!”

Dacă El ar fi refuzat s-o facă,
aceasta ar fi însemnat pierderea copiilor Săi, a fiinţei umane, a creaţiei Lui.
Oh, şi chiar ei erau cei care cereau sângele Lui! Vă puteţi imagina nişte copii
care cer sângele tatălui lor? Acesta-i motivul pentru care El nu a putut să
spună: „Nu!” Dacă ar fi refuzat s-o facă, ei ar fi fost pierduţi pentru
totdeauna.

Eu mi-aş da de bună voie viaţa
pentru copiii mei şi cred că orice tată gândeşte la fel.

Vedeţi? Proprii Săi copii Îi cereau
Sângele, iar dreptatea Legii cerea tot sânge. Sângele oilor nu era suficient;
nici sângele taurilor nu era suficient, ci era nevoie de Sângele lui Dumnezeu
însuşi.

Acesta este motivul pentru care
Dumnezeu S-a făcut trup şi a locuit pe pământ. Dumnezeul acela mare care tunase
pe vârful muntelui, era acum aici, în trup de carne. În felul acesta a curăţit
El calea ca să poată veni să trăiască în inimile voastre. Da, acelaşi Duh care
a tunat pe Muntele Sinai, trăieşte acum în inima omului.

Păi, aceasta ar trebui să facă
orice inimă să sară în sus!

În primele versete din acest
capitol, Pavel arată cum Legea a preumbrit harul, şi cum Vechiul Testament este
o umbră pentru Noul Testament. Noi am trecut prin aceasta la şcoala duminicală.

Omul a păcătuit. Să zicem că a furat,
a comis adulter sau a călcat Sabatul. Pentru călcarea poruncii, el trebuia să
ia un miel şi să-l ducă la preoţi, iar aceştia trebuiau să-l verifice ca să nu
aibă nici un cusur. Fiţi atenţi la însemnătatea de aici! Mielul trebuia să fie
fără cusur, deşi trebuia adus ca jertfă pentru o persoană vinovată. Amin.
Nădăjduiesc că înţelegeţi.

Îmi amintesc de o povestioară. Nu
ştiu dacă v-am spus-o vreodată, pentru că este o poveste imaginară.

Sub Lege, dacă o iapă avea un mânz,
iar acesta avea o meteahnă, ştiţi voi: dacă avea urechile lăsate în jos,
genunchii ieşiţi în afară sau ochii încrucişaţi, ei bine, dacă s-ar fi putut
vedea, acel mânz şi-ar fi zis: „O, vai, când mă va vedea stăpânul, mă va ucide
pentru că nu sunt vrednic să trăiesc! O, cât arăt de groaznic!” Dar dacă mama
lui ar fi putut să vorbească, i-ar fi spus: „Stai puţin, scumpule! Tu poţi trăi
pentru că eşti întâiul născut şi ai dreptul să fii răscumpărat. Când va veni
stăpânul şi te va vedea, va trebui să meargă şi să ia un miel fără cusur, pe care
îl va omorî pentru ca tu, un mânz oribil, să poţi trăi!”

Vedeţi, preotul nu a văzut
niciodată mânzul acela; el a văzut doar mielul. Şi nu se punea problema ca
mânzul acela să fie perfect, ci mielul trebuia să fie fără cusur.

O, cred că înţelegeţi! Nu contează
dacă eşti destul de bun ca să fii creştin sau nu, ci este important că El este
Cel care a fost destul de bun. Dacă Dumnezeu L-a acceptat şi Legământul S-a
făcut în Sângele Său, Dumnezeu nu te mai vede pe tine, ci vede doar Mielul. O,
Doamne!

Atunci, mânzul acela micuţ putea
să-şi ridice coada, să alerge şi să sară pe câmp, să se bucure pentru că avea
să trăiască. Dar vedeţi? Era nevoie ca cineva nevinovat şi fără cusur, să moară
pentru cel vinovat şi cu cusur.

Eu, William Branham, am fost la fel
ca mânzul acela. Nu am fost cu nimic mai bun şi nu am fost vrednic să trăiesc,
ci ar fi trebuit să merg în iad, pentru că m-am născut în păcat şi nimic bun nu
era în mine. Acesta este adevărul! Dar într-o zi L-am acceptat pe El. Aleluia!
Când Dumnezeu a privit la Hristos, care a luat locul meu, El nu m-a mai văzut
pe mine, ci Îl vede pe Cel desăvârşit.

Prieteni, câtă vreme sunt în El, eu
sunt desăvârşit. Nu prin mine însumi, pentru că în mine nu este nimic bun, ci
prin desăvârşirea Lui. De aceea, Isus nu a greşit atunci când a spus: „Voi
fiţi dar desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvârşit.”

(Matei 5.48).

Cum ar putea fi desăvârşită o
fiinţă umană? Prin credinţa în Cel desăvârşit pe care se odihneşte nădejdea ei,
fiindcă zice: „El a plătit preţul pentru mine!”

Păi, aceasta ne face pe toţi să
strigăm, nu-i aşa? Eu cred în experienţa de modă veche care te face să strigi.
Da, domnilor!

Dacă copiii primesc vitaminele
potrivite se simt întotdeauna bine. Cred că ştiţi ce vreau să spun. Noi avem
nevoie de câteva Vitamine duhovniceşti în bisericile de astăzi. Nu credeţi şi
voi aceasta?

Aceasta îmi aminteşte că odată era
un fermier care avea tot felul de utilaje agricole cu care putea lucra, însă
era prea leneş ca să-şi lucreze pământul, şi din cauza aceasta i s-a umplut de
buruieni, iar când a venit toamna, tot ce a putut face a fost să taie
buruienile şi să le ducă în hambar.

În apropiere locuia un alt fermier
care nu avea un hambar atât de mare ca şi celălalt, dar era harnic şi isteţ. El
a muncit din greu pentru că voia să adune hrană pentru animalele lui, iar
toamna şi-a pus în hambar trifoi şi lucernă.

În fiecare din cele două ferme erau
viţei născuţi în anul acela doar că, deşi avea un hambar frumos, viţelul din
prima fermă trebuia să mănânce buruieni, pe când celălalt, deşi nu avea un
hambar frumos, avea mâncare din belşug.

Acest tablou îmi aduce în faţă
imaginea bisericilor. Aţi văzut, desigur, cât sunt de mari şi de înalte, cu
orgă de mii de dolari şi cu scaune pluşate, dar găseşti ceva hrană duhovnicească
acolo? S-ar putea să mergi undeva, la o biserică neînsemnată şi acolo să
găseşti o mulţime de Vitamine duhovniceşti, pe când în acele biserici mari şi
frumoase, mori de foame. Dumnezeu trimite aceste Vitamine ca să-ţi învioreze
duhul. Aceasta este predicarea Evangheliei. Aleluia! Dacă aceasta nu poate
înviora biserica, nu este nimic care s-o poată face, deoarece „credinţa vine
în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.”
(Romani
10.17).

Când aud că Isus a murit pentru
mine, eu spun: „Slavă lui Dumnezeu, aceasta-i tot. Eu sunt în siguranţă pentru
că sunt ascuns în El.” El m-a acceptat. Desigur. M-a ales, şi nu numai pe mine,
ci şi pe voi, pe fiecare din cei aflaţi aici, care sunteţi creştini. Isus v-a
ales şi sunteţi ai Lui; Îi aparţineţi.

Când a venit primăvara şi a fost
lăsat afară, viţelul care s-a hrănit cu hrana dată din hambarul cel mare şi
frumos, era foste slăbit. Sărmanul de el abia putea să umble, pentru că toată
iarna a mâncat numai buruieni.

Dar şi celălalt fermier şi-a lăsat
viţelul afară. O, acela era atât de gras şi de frumos! Păi, era într-o formă
cât se poate de bună, aşa că imediat ce s-a văzut afară, a început să sară în
sus şi-n jos. Da, el zburda voios pentru că se simţea foarte bine.

Viţelul care avea grajdul mare şi
frumos a privit spre acesta şi a zis: „Vai, vai, ce fanatism! Ce fanatism!”

Micuţul celălalt se simţea bine,
aşa că nu era de mirare că zburda şi sărea. El era gras şi se simţea bine.

Aşa este şi omul care primeşte cu
adevărat Vitaminele duhovniceşti. El a mers la Casa Domnului şi, pentru că
sufletul lui s-a hrănit cu Cuvântul lui Dumnezeu, ştie pe ce stă. Toate
superstiţiile vechi s-au dus, închinarea drăcească şi toate celelalte lucruri
s-au spulberat pentru că acum poate vedea că Isus Hristos a murit în locul lui;
a murit în locul meu, luându-ne locul la Calvar.

Pavel spune că atunci când
închinătorul Vechi Testamentar făcea ceva rău, trebuia să aducă un miel.
Preotul îl verifica să vadă dacă era fără cusur, după care îl punea pe altarul
de jertfă. Omul care a păcătuit, spunea: „Am furat. Ştiu că sunt vrednic de
moarte pentru că Dumnezeu mi-a poruncit să nu fur, şi am făcut-o. Acum, îmi pun
mâinile peste mielul acesta şi mărturisesc că am furat. Ştiu că trebuie să mor,
dar este ceva care va muri pentru păcatul meu. Îmi pun mâinile pe capul acestui
micuţ nevinovat şi spun: „Doamne Dumnezeule, îmi pare rău că am furat. Îmi
mărturisesc greşeala şi promit că nu o voi mai face niciodată. Te rog să mă
primeşti, pentru că aduc pentru viaţa mea, viaţa acestui miel care va muri în
locul meu.”

După ce spunea aceste cuvinte,
preotul lua un cuţit mare şi tăia gâtul mielului, care  se zbătea şi murea, în timp ce toată lâna i
se umplea de sânge. El îşi lăsa capul într-o parte şi murea. Aceasta era tot.
După aceea, numele acelui om era scris jos şi pus în chivot, ca mărturie că a
venit şi şi-a mărturisit păcatul. Dacă săvârşea acelaşi păcat în cursul unui
an, şi venea să-l mărturisească pentru a doua oară, omul trebuia să moară
împreună cu mielul lui. Aceasta era în Vechiul Testament. Indiferent ce faptă
ar fi făcut, în inima acelui om nu avea loc nici o schimbare. El aducea jertfa
cerută, dar când pleca, era la fel de păcătos ca atunci când venise, deoarece
tot ce făcea era să răspundă cerinţei impuse de Lege.

Jertfa aceea nu putea să schimbe
inima lui, de aceea, tot ce ştia el, era că este greşit pentru că aşa spunea
Legea, şi că mielul acela nevinovat a murit în locul lui.

Aţi văzut ce fel de sânge era
acela? Sânge de animal. Dar viaţa unui animal nu poate fi adusă în locul vieţii
umane, nu poate şterge păcatul, ci doar îl acoperă. Sigur că da.

Dar când a venit Isus, nu a fost
numai o viaţă umană, ci Propria Viaţă a lui Dumnezeu a fost pusă în Sângele Lui.

Acum, noi vedem că greşim şi
spunem: „O, am făcut ceva rău! Am păcătuit, dar vin la altar, Doamne, şi
privesc prin credinţă spre Jertfă, îmi pun mâinile pe capul lui Isus şi zic:
„Dumnezeule scump, ştiu că sunt un păcătos şi că plata păcatului este moartea.
Ştiu că dacă fac răul, trebuie să mor pentru că nu pot veni aşa în Prezenţa Ta,
ci voi fi pedepsit la chinul veşnic. Sunt greşit, Tată, dar doresc să fiu găsit
drept, pentru că nu vreau să mor.”

Deci, eu îmi pun mâinile pe capul
Său, deoarece Viaţa Lui a fost luată pentru viaţa mea, iar deosebirea dintre
mine şi închinătorul Vechi Testamentar este că atunci când plec de la altar,
inima mea este total schimbată.

Omul care a mers sub Lege, sub
sângele animalului, nu putea primi o inimă înnoită, pentru că sângele, viaţa
unui animal nu se compară cu viaţa umană. Animalul nu poate da sânge uman,
pentru că viaţa lui este diferită. El are viaţă, dar nu are suflet; este o
fiinţă vie, dar fără suflet.

Ce este sufletul? Natura duhului.

Sufletul lui Hristos nu a fost
lăsat în iad, ci a fost luat sus. Când Dumnezeu L-a dus la Calvar, Sângele Lui
era în acel Om. El a stat cu capul plecat, cu coroana de spini înfiptă în
frunte, iar în timp ce sângele Îi şiroia pe faţă şi se scurgea pe buclele
care-I cădeau pe umeri, a strigat într-o limbă necunoscută: „Eli, Eli, lama
sabactani”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

(Matei 27.46). Acela era Mielul! El este Nevinovatul care a murit pentru ca eu,
un nevrednic, să pot fi îndreptat şi să pot avea dreptul la Viaţă.

Prieteni, voi sunteţi cei nevrednici
pentru care a murit Mielul, de aceea, veniţi aici sus şi puneţi-vă mâinile pe
El; mărturisiţi-vă păcatele şi căiţi-vă pentru ele, fiindcă atunci Dumnezeu vă
va da o confirmare, o dovadă că v-a primit: botezul cu Duhul Sfânt.

El S-a dat o singură dată ca Jertfă
pentru păcat! Înainte, închinătorul venea în fiecare an să-şi aducă jertfa, dar
întotdeauna când pleca de acolo, avea în inimă aceeaşi dorinţă pentru păcat.
Dar El a adus o singură Jertfă: pe Sine însuşi, iar prin această Jertfă, orice
păcat şi orice dorinţă pentru păcat a fost îndepărtată din inima omului.
Astfel, acum, omul poate sta fără nici un cusur înaintea lui Dumnezeu, dar nu
prin ceea ce a făcut el, ci prin ceea ce a făcut Isus pentru el. Tot ce a făcut
omul, a fost să accepte Jertfa Domnului Isus Hristos.

O, ce lucru minunat, prieteni!

Să citim versetul 19:

Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus
avem o intrare slobodă în Locul Preasfânt
…”
(Evrei 10.19).

Locul preasfânt este numit şi
Sfânta Sfintelor. Marele Preot intra acolo o dată pe an, iar primul lucru care
trebuia  făcut, era să fie stropit el
însuşi cu sânge. Chivotul se afla după perdea, iar marele preot trebuia să fie
uns cu parfum făcut din trandafirul Saronului. Nu cu un alt parfum, ci doar cu
acela.

Ştiaţi că Isus a fost numit şi
Trandafirul din Saron? Dar El a fost numit şi Crinul din Vale, este adevărat?
Ştie cineva ce este opiul? Este un fel de drog care alină durerile. De unde se
extrage? Din crin.

Când oamenii sunt grav bolnavi, iar
durerile sunt atât de cumplite încât aproape că-şi ies din minţi, li se face o
injecţie cu opiu, pentru că aceasta îi linişteşte. Aceasta se întâmplă fireşte,
dar duhovniceşte, Crinul din Vale este Isus. Astfel, când ajungi într-un punct
în care simţi că nu mai poţi şi când viaţa aceasta nu mai înseamnă nimic pentru
tine, Dumnezeu are pregătită o Injecţie cu Opiul luat din Crinul din Vale, care
îţi ia toate necazurile şi problemele, şi le duce. Atunci nu mai trebuie să bei
ca să-ţi uiţi necazurile, pentru că dacă procedezi aşa, când te trezeşti din
beţie sunt tot acolo, dar dacă iei o gură de Opiu din Crinul din Vale, toate
problemele şi necazurile se vor termina pentru totdeauna.

Atunci nu mai contează nimic:
necazurile pot veni sau pleca; atunci, fie că trăieşti fie că mori, orice s-ar
întâmpla, nu există nimic care se te poată despărţi de dragostea lui Dumnezeu
care este în Hristos Isus, Domnul nostru. Creştinilor nu li s-a promis un pat
cu flori, ci li s-a promis suficient har pentru orice nevoie vor avea. Amin.
Astfel, atunci când sunt  obosit şi
împovărat, când văd că se întâmplă una sau alta, privirea mea este îndreptată
spre Crinul din Vale.

Acum, ce face Parfumul acela? De
exemplu, femeile se dau cu parfum ca să miroasă frumos, în timp ce bărbaţii
folosesc tot felul de loţiuni pentru ras. Dacă daţi cu aşa ceva pe voi, toate
celelalte mirosuri sunt îndepărtate.

Dacă staţi în prezenţa unui om
căruia îi miroase trupul, rolul parfumului este să îndepărteze acel miros,
astfel încât să puteţi suporta prezenţa lui.

Şi săpunul are un miros plăcut, iar
oamenii îl folosesc ca să îndepărteze mirosurile neplăcute. Amin. Acum mă simt
bine.

Vedeţi, Isus era Trandafirul din
Saron, iar El I-a oferit lui Dumnezeu un miros plăcut.

Prieteni, ce facem atunci când
devenim de nesuportat înaintea lui Dumnezeu, scuzaţi expresia, când puţim atât
de tare din pricina păcatelor şi a celorlalte lucruri? Mergem la Calvar.
Trandafirul din Saron este o floare minunată, dar ca să poţi scoate parfumul
din el, trebuie să-l zdrobeşti; ei îl zdrobesc şi astfel scot parfumul lui
afară.

Vedeţi? Când a fost pe pământ,
Hristos a fost Minunat. El a vindecat bolnavii, a făcut numai binele şi a trăit
o Viaţă desăvârşită, iar Dumnezeu a privit spre El şi a zis: „Acesta este
Fiul Meu Preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.”
(Matei 3.17). El a spus:
„Jertfele voastre au devenit o scârbă înaintea Mea, dar în El Îmi găsesc toată
plăcerea.” Da, Tatăl Îşi găseşte toată plăcerea în El.

Prieteni, pentru ca noi să-I fim
plăcuţi lui Dumnezeu, a trebuit să-L zdrobească pe El la Calvar, iar păcatul
acestei lumi a scos afară toată Viaţa din El. El a murit purtând păcatele lumii
asupra Sa, pentru ca noi să putem fi unşi cu Parfumul Trandafirului din Saron.
El a fost şi Crinul din Vale, Jertfa de un miros plăcut înaintea lui Dumnezeu:

El era străpuns pentru păcatele
noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre… şi prin rănile Lui suntem
tămăduiţi.”
(Isaia 53.5).

Crinul din Valea ne-a dăruit Opiul
Său ca să ne uşureze bolile şi durerile. Ce tablou minunat!

Marele preot nu putea intra în
Sfânta Sfintelor decât îmbrăcat cu o anumită îmbrăcăminte, care nu putea fi
făcută de oricine, ci doar de cineva sfânt. Aceasta mi-a venit tocmai acum.

Frate, dacă porţi o îmbrăcăminte
bisericească, ar fi bine să te scapi cât mai repede de ea, fiindcă aşa nu poţi
intra în Sfânta Sfintelor. Îmbrăcămintea purtată de marele preot acolo, trebuia
să fie făcută de o mână sfântă, aleasă şi hotărâtă de Dumnezeu.

Astfel, dacă mergi la biserică şi
crezi că eşti în odine pentru că faci aceasta, eşti greşit. Trebuie să fie o
haină aleasă de Dumnezeu, pentru că aceste cârpe de neprihănire personală nu
vor sta în prezenţa lui Dumnezeu. Haina dată de Dumnezeu pentru credincios, ca
să meargă în Sfânta Sfintelor este Duhul Sfânt.

O, aceasta-i bine! Îmi place
aceasta. Este ceva nou. Nimeni n-a înghiţit aşa ceva până acum, dar aceasta
este adevărata Vitamină.

Vedeţi, este nevoie de Duhul Sfânt.

Priviţi pilda nunţii fiului de
împărat. Toţi cei care mergeau la nuntă trebuiau să aibă o anumită
îmbrăcăminte, iar unuia, care nu avea acea haină, i s-a spus: „Prietene, cum
ai intrat aici fără să ai haină de nuntă?”
(Matei 22.12). Voi ştiţi pilda
aceasta.

În Orient, până astăzi mirele
invită pe cine vrea la nunta sa: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l
atrage Tatăl, care M-a trimis…”
(Ioan 6.44). Vedeţi, este alegerea lui
Dumnezeu.

Acum fiţi atenţi. Cel care face
invitaţia, adică mirele, trebuie să dea şi hainele de nuntă, pentru că el
invită şi săraci şi bogaţi. Astfel, pentru ca toţi să arate la fel, trebuie să
poarte aceleaşi haine, fie că sunt bogaţi sau săraci. Aţi înţeles?

Când Dumnezeu îi dă Duhul Sfânt
unui om sărac, este acelaşi Duh Sfânt pe care-L primeşte şi bogatul. Da, toţi
trebuie să fie la fel, pentru ca nimeni să nu poată spune: „Eu sunt îmbrăcat
mai bine!” Este acelaşi Sânge, acelaşi har, acelaşi Duh Sfânt, care vă face pe
toţi să vă purtaţi la fel. Şi săracul şi bogatul trebuie să vină la fel.
Aceasta scoate în evidenţă pilda.

Acum observaţi. Hainele erau împărţite
la uşă. Omul se oprea la uşă, arăta invitaţia şi ce urma după aceea? Primea o
haină, iar după ce o punea pe el, putea intra. Acest lucru se întâmplă şi acum
în India. Vedeţi? Aceasta arăta că omul acela era recunoscut oficial ca nuntaş.
El fusese invitat, acceptat şi a devenit nuntaş. Amin.

Acum, Dumnezeu Tatăl, Duhul Sfânt,
merge afară şi vă invită la Cina nunţii. Desigur, este problema Mirelui să
ofere hainele, şi El a făcut-o dându-Şi propria viaţă şi împărţindu-Se apoi
peste copiii Săi. Astfel, voi veniţi la uşă cu invitaţia primită de la El, iar
Isus a spus: „Eu sunt Uşa…” (Ioan 10.7).

Deci, când veniţi prin Numele lui
Isus, voi primiţi botezul Duhului Sfânt, este adevărat? Primiţi Duhul Sfânt,
apoi intraţi înăuntru şi deveniţi un mădular al Său, un membru al Familiei lui
Dumnezeu.

Voi ziceţi: „Un membru?” Sigur că
da.

„Nu un slujitor?” Nu. Tu devii un
membru al Familiei Lui, pentru că noi nu suntem slujitori, ci suntem fii şi
fiice. Noi suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu, membri ai Familiei lui Dumnezeu.
Da, chiar dacă locuiesc într-o baracă, eu sunt de Sânge Împărătesc. Aceasta
sunteţi: un membru al Casei lui Dumnezeu. Aceasta o spune Scriptura, nu eu:

Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl: să ne numim
copii ai lui Dumnezeu! Şi suntem…”
(1Ioan 3.1). Vedeţi?

După ce marele preot era
uns cu mirul acela, trebuia să ia cu sine sângele unui animal, pentru că altfel
murea.

Aici vreau să mai spun
ceva referitor la îmbrăcămintea lui. Ştiţi ce avea pe marginea mantiei, de jur
împrejurul tiviturii? „…un clopoţel de aur şi o rodie, un clopoţel de aur şi
o rodie, pe toată marginea mantiei, de jur împrejur.”
(Exod 28.34). Iar
când intra înăuntru, trebuia să umble într-un anumit fel. Nu putea s-o facă
oricum, ci de fiecare dată când păşea, clopoţeii aceia trebuiau să sune într-un
anumit fel: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul!”, ceea ce dovedea că era ascultat
de Dumnezeu. Amin. Aleluia!

Aceasta este. Dumnezeu
te ascultă dacă te apropii aşa cum cere El: strigând din toată inima: „Sfânt,
sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cel Atotputernic!”

Dacă marele preot
încerca să intre în Sfânta Sfintelor şi nu era îmbrăcat cum se cerea, murea la
uşă; nu mai putea ieşi de acolo. Astfel, singurul mod prin care adunarea ştia
că marele preot trăia, era că la fiecare pas pe care acesta îl făcea, auzeau
sunetul clopoţeilor. Numai sunetul clopoţeilor îi încredinţa că era bine.

Mă întreb dacă nu este
şi astăzi la fel? Dacă mergi într-o adunare, iar acolo totul este liniştit şi
tăcut, nu este acesta un semn al morţii? Acolo unde este El este gălăgie,
deoarece le face cunoscut oamenilor că este viu şi răspunde la rugăciunile lor,
iar ei se bucură, strigă şi Îl laudă făcând multă gălăgie.

Oamenii care văd
aceasta, spun: Păi, aici este un loc viu, un loc în care El Îşi face prezenţa.”

Prieteni, când intrăm în
Sfânta Sfintelor şi pretindem că suntem creştini, acolo trebuie să se audă ceva
gălăgie. Prin aceasta nu spun că acolo sunt ceva nonsensuri, ci este ceva real,
o adevărată gălăgie.

Astfel dar,
fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem o intrare slobodă în Locul
Preasfânt

pe calea cea nouă
şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,

 şi fiindcă avem un Mare Preot pus peste casa lui
Dumnezeu,

să ne apropiem cu
o inimă curată, cu credinţă deplină, cu inimile stropite şi curăţite de un
cuget rău şi cu trupul spălat cu o apă curată.

Să ţinem fără
şovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut
făgăduinţa.”
(Evrei 10.19-23).

O, Doamne, îmi place
aceasta, dar cred că trebuie să închei!

Prieteni, când mergem
înaintea lui Dumnezeu, să nu o facem zicând: „Mă întreb dacă totul este în
ordine?”, iar dacă cineva te întreabă: „Eşti creştin?” să nu răspunzi: „Păi,
cred că sunt!”, fiindcă nu merge aşa.

Crede povestioara pe
care am spus-o şi acceptă-L ca să fii născut din nou, apoi păşeşte înainte cu
credinţă curată, ştiind că Dumnezeu a făgăduit şi El nu poate minţi. Spune:
„Dumnezeu mi-a făgăduit Viaţa veşnică, dacă cred în Fiul Său Isus Hristos. Eu
am crezut, iar El mi-a dat-o. Am făcut multe greşeli şi ştiu că voi mai face,
dar când le fac, Duhul Sfânt mă atenţionează imediat că sunt greşit, iar eu mă
pocăiesc chiar atunci şi spun: „Doamne, iartă-mă, fiindcă n-am vrut să fac lucrul
acesta. Ajută-mă şi ai milă de mine.”

Dacă ne mărturisim
păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne cureţe
de orice nelegiuire.”
(1Ioan 1.9). Este adevărat? Aleluia.

Diavolul spune: „Ştii
ceva? Trebuia să mergi să faci un lucru şi nu te-ai dus! Ai păcătuit, este
adevărat?”

„Da, dar am mărturisit
aceasta.”

„Stai, să-ţi spun…”

„Nu ai ce să-mi spui,
domnule! Credinţa mea se odihneşte pe Cel ce este desăvârşit, iar El mi-a spus
că dacă-mi mărturisesc greşelile, mă va ierta. M-am mărturisit, aşa că du-te de
la mine! Orice spui, mă lasă nepăsător! Eu merg înainte.”

Păşeşte curajos înainte!
Dacă este acolo moartea, păşeşte înainte prin credinţă, ştiind că Dumnezeu a
făgăduit că te va învia în ziua de apoi. Da, domnule.

Nu ştiu dacă v-am spus
sau nu, dar cu câteva zile înainte de a merge peste ocean, încercam să piaptăn
puţinul păr care mi-a mai rămas, iar soţia s-a uitat la mine şi mi-a zis:

„Mai bine ţi-ai pune una
din meşele acelea de păr pe care le-ai primit în California.”

„Dragă, îmi plac foarte
mult, dar mi-e ruşine să le port,” am răspuns eu.

„Păi, Billy, părul tău
este dus!”

„Da, aşa este, aleluia!”

„De ce ai spus
„aleluia”?”, m-a întrebat ea mirată.

„Pentru că nu am pierdut
nici măcar un fir de păr,” i-am răspuns.

„Nu ai pierdut nici un
fir de păr?”

„Nu! Vezi tu, draga mea,
eu am îmbătrânit, am aproape patruzeci şi cinci de ani, dar pentru mine nu
contează dacă sunt chel sau nu, câtă vreme nu răcesc repede.”

„Dar ai spus că nu ţi-ai
pierdut părul.”

„Nu am pierdut, pentru
că Isus a spus că nu ni se va pierde nici măcar un fir de păr.”

„Ce vrei să spui?”

„Scumpo, la înviere voi
fi din nou un bărbat tânăr. Voi fi ca atunci când ne-am căsătorit: cu umerii
drepţi, cu părul negru şi creţ şi fără nici o zbârcitură. Atunci voi arăta din
nou aşa, ceea ce înseamnă că nu am pierdut nici măcar un fir de păr.”

„Bine, dar unde sunt ele
acum?”

„Am să te întreb ceva,
iar dacă-mi vei răspunde la întrebare, îţi voi răspunde şi eu. Unde au fost
firele mele de păr înainte ca să le am?”

„Păi, cred că Dumnezeu
a…”

„Vezi? Acolo sunt şi
acum. Fiecare vitamină din ele, fiecare celulă de viaţă din ele, fiecare atom,
totul este în mâna lui Dumnezeu, de aceea nu am pierdut nimic, ci ele sunt în
mâna lui Dumnezeu.”

M-am uitat în oglindă şi
am văzut că ochii îmi slăbesc, sub ei apar pungi, iar fruntea îmi este brăzdată
de riduri. De multe ori, abia pot citi din Biblie, iar doctorul mi-a spus: „Ai
o vedere bună, dar după ce treci de patruzeci de ani, globul ocular se modifică
şi ca urmare nu mai poţi citi de aproape. Este ceva natural, la fel ca
încărunţirea părului.”

M-am uitat la umerii
mei… Eu am avut o ţinută atletică, dar acum m-am îngrăşat şi am cam douăzeci de
kilograme peste greutatea normală. Am şi piciorul plat, aşa că merg tare greu.
Au apărut o mulţime de junghiuri şi de dureri. Ei bine, am îmbătrânit! Asta-i
tot.

Eu nu am nevoie de
strălucirea pe care am avut-o, dar ştiu că nu am pierdut nimic din tot ce am
avut, pentru că fiecare element care a făcut ca pielea mea să fie tânără, se
află încă în mâna lui Dumnezeu.

Eu semăn cu cei din
partea mamei, de aceea mi se spune că arăt ca un Haroey. Toţi au paralizat.
Desigur, vi-l amintiţi pe bunicul, fiindcă el a construit biserica de aici. El
tremura tot timpul, iar în cele din urmă a paralizat.

Ieri am privit-o şi pe
mama. Ridurile i s-au adâncit, aşa că m-am gândit: „O, Doamne, ai milă de ea!”
Apoi mi-am zis: „De câte ori a plâns ea pentru mine, iar acum are paralizie şi
tremură toată. Dacă voi îmbătrâni, într-o zi voi ajunge la fel ca ea.”

Prieteni, într-o zi,
roţile acestei vieţi muritoare se vor opri, iar când se va întâmpla aceasta, eu
voi pleca pe înălţimile Sionului ca să trăiesc un timp acolo. Da, domnilor.

Amintiţi-vă ce spune
cântarea despre aceste lucruri viitoare:

Mă aşteaptă un mâine
fericit,

Unde porţile de perle
vor fi larg deschise

Şi unde voi trece din
această vale a tristeţii.

Voi locui pe partea
cealaltă.

Într-o zi, Dumnezeu ştie
unde şi când,

Roţile vieţii muritoare
vor sta pe loc.

Atunci voi merge să
locuiesc pe Muntele Sion.

Leagănă-te încet, dulce
car

Ce ai venit să mă duci
Acasă.

Leagănă-te încet, dulce
car.

Aşa este. Poate că
doctorul va intra înăuntru şi va spune: „Ei bine, Billy, s-a terminat!”

Eu ştiu că mă aşteaptă
camera aceea întunecată, de aceea, nu vreau să merg ca un laş, ci doresc să fiu
înfăşurat în haina neprihănirii şi să ştiu că-L cunosc în puterea învierii Lui.
Oh, iar într-o zi când mă va chema, voi ieşi dintre cei morţi şi voi trăi din
nou pentru veşnicie!

Să-L cunoşti pe Hristos
înseamnă să cunoşti Viaţa. Aşa este. Poate nu cunosc prea bine Alfabetul, dar
doresc să-L cunosc pe Hristos. Aşa este. S-ar putea să nu cunosc toată
teologia, dar doresc să-L cunosc pe Hristos. S-ar putea să nu ştiu nimic despre
preşedinte, dacă este bun sau rău, dar vreau să-L cunosc pe Hristos. Aşa este.

Să-L cunoşti pe Hristos
înseamnă Viaţă. Acesta este motivul pentru care vreau să-L cunosc pe Hristos în
puterea învierii Lui, fiindcă ştiu că avem un Mare Preot care stă la dreapta
lui Dumnezeu, în măreaţa slavă, pentru a face mijlocire. Dorinţa mea este să mă
ţin tare de El…

…De curând am fost
printre păgâni, am fost în mijlocul a paisprezece religii diferite: cu
închinători la şerpi, la vaci şi multe altele, şi le-am spus:

„Domnilor, ce poate face
oricare dintre religiile voastre pentru acest sărman orb?” Bărbatul acela
orbise din cauză că era un închinător la soare şi timp de douăzeci de ani s-a
uitat la soare. I-am întrebat:

„Ce-i poate oferi
religia voastră acestui om? Nimic! Doar ceva mistic, ceva care spune: „Poate
într-o zi, Mahomed va avea milă de el şi îi va salva sufletul.”

Am continuat: „El nu-i
poate oferi nimic, dar sângele lui Isus Hristos (Aleluia!), nu-i oferă numai
Viaţa veşnică, ci aici, în prezenţa voastră, poate să-i dea şi vederea.”

Erau prezenţi câteva
sute de mii de oameni. (Fratele Branham povesteşte despre campania din India).

Desigur, nu am putut
să-i fac pe toţi să vadă, pentru că nici nu-i vedeam pe toţi, dar am spus:
„Vreţi să-L acceptaţi pe Isus Hristos care va face aceasta?”

O mulţime de mâini negre
s-au ridicat în semn că o vor face, aşa că am spus: „Aduceţi-l pe omul acela
aici!”

Când a venit, i-am zis:
„Domnule, tu eşti orb, dar dacă Isus Hristos îţi va da vederea, promiţi că-L
vei sluji?”

„Da, Îl voi iubi pe Isus
Hristos şi nu mă voi mai închina la nici un zeu, ci doar Lui. Dacă îmi va da
vederea, voi şti că a înviat cu adevărat din morţi.”

I-am pus mâinile peste
el şi am spus: „Dumnezeule iubit, acestea sunt nişte mâini păcătoase, dar dacă
ai căuta nişte mâini sfinte, cine le-ar avea? Vin înaintea Ta prin credinţă,
pentru că mi-ai spus s-o fac, şi eu cred Cuvântul Tău.

Tată, în timp ce stau
aici, în faţa a mii de oameni care se închină la idoli, fă să se ştie că Tu
eşti Dumnezeul cel viu şi adevărat care L-a înviat pe Isus Hristos din morţi,
prin faptul că vei da vedere acestui orb.”

Şi în timp ce îi curgeau
lacrimile pe obraji, omul a spus: „Pot să văd!”, apoi s-a plimbat de-a lungul
platformei. O, Doamne!

Acesta este harul măreţ,

O, ce dulce sună!

El a salvat un nenorocit
ca mine.

Odată eram pierdut
(Afară, la cursele de cai),

Dar am fost găsit.

Eram orb, dar acum văd.

Priviţi, fraţilor,
fiindcă aceasta este religia de modă veche a Duhului Sfânt.

Este harul care mi-a
învăţat inima,

Este harul care m-a
eliberat de temeri.

Cât de minunat mi s-a
arătat acel har,

În ceasul când am crezut
întâi.

Când vom fi acolo, zeci
de mii de ani,

Strălucind ca şi
soarele.

Nu va mai fi zi fără
să-i cântăm laudă Lui,

Prin multe pericole,
greutăţi şi ispite

Deja eu am trecut.

Este harul care m-a adus
până aici,

Este harul care mă va
duce mai departe.

O, Doamne, cât Îl
iubesc! Este numai harul Lui, pentru că eu nu aş putea face nimic. Nici eu nu
pot, nici voi nu puteţi, dar venim cu toţii ca şi creştini, mărturisim că nu
suntem vrednici şi Îl acceptăm pe El, care a luat locul nostru. Eu ştiu că pe
cât este de sigur că Dumnezeu L-a înviat pe Hristos, este sigur că m-a înviat
şi pe mine împreună cu El. Amin.

El te-a înviat şi pe
tine, în acelaşi timp cu El, şi a făcut aceasta pentru neprihănirea noastră,
iar Biblia spune: „Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi
chemat, şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe
aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.”
(Romani 8.30).
Este adevărat?

În ochii lui Dumnezeu,
eu am fost proslăvit împreună cu Hristos, cu milioane de ani în urmă, când
Cuvântul era cu Dumnezeu, când era gândul Lui. Apoi, Cuvântul S-a manifestat.
Şi când El L-a acceptat pe Hristos, m-a acceptat şi pe mine în Hristos, de
aceea, eu şi voi, toţi creştinii care au trăit de-a lungul epocilor, Îl vom iubi
şi vom trăi cu Domnul Isus Hristos, Binecuvântatul nostru Răscumpărător.

O, Doamne! Frate
Roberson, aceasta mă face să mă simt un alt om. Nu face citirea Cuvântului o
curăţire a voastră? Ba da, Cuvântul vă curăţă.

Este cum făcea mama pe
vremea pusului în borcane. Atunci, mă trimitea afară şi mă punea să frec
borcanele acelea cu o cârpă, pentru că aveam mâna mică şi ajungeam până la
fundul lor. Apoi le lua şi le steriliza scufundându-le în apă clocotită. Le
fierbea cât se putea de bine. Eu nu înţelegeam de ce trebuiau fierte, dar ea
voia să îndepărteze orice germen de microb. De ce aceasta? Pentru că dacă
rămânea vreun microb, acela acrea tot conţinutul borcanului.

De aceasta avem nevoie
şi noi atunci când venim la Hristos: să ne coborâm atât de jos, încât Duhul
Sfânt să poată veni să ne fiarbă şi să ne sterilizeze, pentru că atunci
Dumnezeu va putea să toarne Duhul Său acolo, şi nu va mai fi nici un proces de
acrire. Înţelegeţi? El Îl pune în inima voastră, iar atunci veţi fi dulci tot
timpul.

Mama obişnuia să fiarbă
toate conservele pe care le făcea. Aţi văzut vreodată oalele acelea mari? Se
pun afară, pe nişte cărămizi, iar sub ele se pun lemne şi se face foc. Ea mă
trimitea să tai lemne, să le pun dedesubt şi să le aprind, iar după o vreme,
apa din oală începea să fiarbă.

Când începeau să iasă
aburi, eu o întrebam: „Nu sunt gata?”, iar ea îmi răspundea: „Nu, du-te şi mai
taie lemne.” Mă întorceam plin de transpiraţie şi o întrebam: „Mamă, crezi
că-ţi vor ajunge?”

„Mai bine du-te şi mai
adu câteva”, îmi răspundea ea.

Le fierbea până când
pocneau, iar atunci spunea că sunt gata. Conţinutul borcanelor era atât de
fierbinte încât începea să sară în ele. Înţelegeţi?

Prieteni, eu cred că la
fel a făcut şi Dumnezeu cu noi: a fiert toţi dracii din noi, până când sărim în
slavă. Atunci suntem gata pentru conservare. Atunci suntem pecetluiţi cu Duhul
Sfânt. Înseamnă că ceea ce ne trebuie nouă, este o adunare bună de modă veche
în care tot ce nu este ca şi Hristos, trebuie fiert, aşa încât vei putea spune:
„O, Doamne, îmi pare rău. Frate, iartă-mă, pentru că n-am vrut să fac aceasta.
Nu voi mai face niciodată aşa ceva. O, Dumnezeule, ai milă de mine.”

Aceasta te pregăteşte
pentru conservare. Înţelegi? Dumnezeu te pregăteşte cu adevărat ca să te
folosească.

Când înapoiezi lucrurile
furate şi îţi rezolvi problema spunând: „Frate, nu am vrut să fac aceasta. Îţi
voi plăti dublu.”, înseamnă că ai pornit pe calea corectă, deoarece aceasta
este religia de modă veche.

Câţi din cei prezenţi
aveţi religia de modă veche? Ridicaţi mâna şi spuneţi: Eu am acea religie de
modă veche şi aceasta este suficient pentru mine.”

O, Tată, uneori suntem
atât de bucuroşi încât ne purtăm ca nişte copii! Aceasta se întâmplă pentru că
suntem eliberaţi; nu mai suntem sub stăpânirea diavolului, a unor tradiţii sau
lucruri lăsate din bătrâni.

Suntem liberi în Duhul
Sfânt şi putem să cântăm, să Te slăvim, să avem părtăşie în jurul Cuvântului şi
să ne bucurăm; de aceea Te lăudăm, Dumnezeule Atotputernic.

Noi am văzut tot acest
haos din religiile formale şi tot felul de închinări la idoli, de aceea mă
gândesc că ai fost atât de bun cu mine, încât m-ai lăsat să Te cunosc în
puterea învierii Tale şi să spun şi altora despre aceasta. Suntem atât de
bucuroşi pentru aceasta!

Tată, binecuvântează
biserica aceasta micuţă, binecuvântează fiecare suflet prezent în seara aceasta
aici, iar dacă printre noi sunt şi străini, binecuvântează-i şi pe ei. Fă din
noi o binecuvântare pentru ceilalţi.

Ţine puterea lui
Dumnezeu asupra noastră, sfinţeşte sufletele noastre şi ţine-le departe de
orice gând rău, iar dacă ne iese în cale cel rău, ajută-ne să întoarcem capul
repede, Doamne, şi să mergem mai departe.

Tată, binecuvântează-ne
pe toţi. Dă-ne un timp minunat, în seara aceasta, iar când îi vom chema pe cei
bolnavi şi suferinzi, îndură-Te şi vindecă-i pe toţi.

Culege astfel slavă din
tot ce ai vorbit şi s-a făcut, pentru că o cerem în Numele lui Hristos.

În timp ce avem capetele
plecate şi ne rugăm, este cineva care vrea să spună: „Frate Bill, doresc din
toată inima să vin pe calea dată şi acceptată de Dumnezeu, de aceea, în timp ce
nu se uită nimeni la mine, îmi ridic mâna şi spun: „Frate Bill, roagă-te pentru
mine, ca Dumnezeu să-mi dea harul Său şi să mă facă un creştin mai bun.”

Aţi vrea să ridicaţi
mâna? Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Aceasta este bine.

Tată, Tu ai văzut
mâinile lor ridicate, de aceea Te rog să-i binecuvântezi. Fie ca dragostea şi
harul Tău să vină peste ei toţi. Dacă au păcătuit sau au făcut ceva greşit, Te
rog să-i ierţi, iar dacă printre noi se află cineva, bărbat sau femeie, băiat
sau fată, care nu este salvat, Te rog să Te înduri de el sau de ea şi să-i
ajuţi să vină sub Sângele Tău, ca să devină credincioşi.

Tu ai spus că dacă vom
crede… Ce să credem? Că L-ai trimis pe Fiul Tău în lume, iar El S-a făcut păcat
luând locul nostru.

Noi ştim că nu suntem
buni şi mărturisim aceasta, acceptându-L pe El ca Mântuitorul nostru, pentru că
ştim că ne-ai dat Viaţa veşnică în El.

Suntem atât de bucuroşi,
deoarece ai promis că ne vei da Viaţa veşnică pentru că am crezut în Fiul Tău.
Îţi suntem atât de recunoscători pentru aceasta!

Binecuvântează-ne în
seara aceasta şi iartă-ne orice păcat. Fă ca nici o persoană aflată în locul
acesta, să nu fie respinsă, ci toţi să fie primiţi şi să aibă Viaţa veşnică,
deoarece s-au adunat aici pentru că Te-au crezut.

Tată, Te rog să veghezi
asupra lor şi să-i binecuvântezi în tot ce vor spune sau vor face. Fie ca în
ziua din urmă, să vină cu toţii la Tine, iar după ce ne vom aduna împreună, să
ne amintim că în seara aceasta am fost aici.

Dă-ne aceasta în Numele
lui Isus. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze, dragii mei prieteni.

Teddy, vrei să vii la
pian? Cei care doresc să ne rugăm pentru ei, să se adune repede în jurul
altarului.

Va mai dura câteva
minute, dar voi încerca să termin până la nouă şi jumătate.

În timp ce ne vom ruga
pentru aceştia, aş vrea ca ceilalţi să rămâneţi la locurile voastre. Ştiu că
trebuie să ne rugăm şi pentru sora Ruddell care este aici.

Domnul să vă binecuvânteze.
Amin.

– Amin –