Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMLĂSAȚI PRESIUNEA AFARĂ

13/05/1962, seara - Jeffersonville, IN

Mulţumesc, frate Ruddel. Mă bucur foarte mult pentru că ştiu că am un fiu duhovnicesc în Evanghelie. Aceasta este foarte bine. Da, bineînţeles, eu îl iubesc foarte mult pe fratele Ruddel.

Din relatarea Scripturii ştim că şi Pavel avea un asemenea fiu: pe Timotei, şi îl numea fiul său de credinţă.

Dacă nu mă înşel, cea de acolo este Florry Ford. Cu mulţi ani în urmă, când eram copil, eram prieten foarte bun cu fratele ei, Lloyd. Pe vremea aceea, ea făcea foarte multe prăjituri, iar noi mâncam până când simţeam că ne îmbolnăvim. Îmi amintesc cu plăcere invitaţia pe care mi-a făcut-o Lloyd odată, fiindcă sora lui, Florry, a făcut o mulţime de prăjituri, iar eu am mâncat până am simţit că nu mai pot.

Îmi plăcea mult de Lloyd, de aceea stăteam cu el până când se întuneca. Atunci ştiam că trebuie să plec, şi pentru că eram foarte fricos, fugeam tot drumul până acasă. Mi-l amintesc şi pe tatăl tău, dar mama mai trăieşte? Asta-i bine.

De atunci au trecut mulţi ani şi a trecut multă apă la vale pe râu. Acum suntem şi noi deja oameni de vârstă mijlocie, bunici, dar există o Ţară în care nu vom îmbătrâni niciodată. Florry, mă bucur mult fiindcă văd că şi tu cauţi această Ţară şi eşti sigură că vei ajunge acolo.

Ce face soţul tău? Îi amintesc foarte bine de el. Cunosc şi câţiva dintre copiii voştri. Ei s-au căsătorit cam în perioada când eu am plecat  pe câmpul misiunii. De atunci a trecut mult, aşa că acum sunt mari şi copiii lor. Noi am pierdut legătura dintre familiile noastre, dar pe fratele tău Lloyd, îl întâlnesc uneori pe stradă şi atunci dăm mâna cu bucurie. În copilărie, ei m-au invitat de multe ori la cină şi au fost pentru mine ca un frate şi o soră. Mă bucur foarte mult pentru că fratele Ruddel a avut ideea de a face dintr-o sală de oaspeţi, o Casă a Domnului. Aceasta este bine.

Voi ştiţi ce plăcut este să vedeţi uneori unele lucruri dinainte; înainte ca să aibă loc. Aşa am putut vedea mai dinainte că în băiatul acela rău se ascunde ceva deosebit.

Eu şi tatăl lui am lucrat împreună cu ani în urmă. Îmi amintesc că tatăl lui era un bărbat hotărât şi harnic, care mergea până la capăt atunci când punea mâna pe ceva. De ce să nu fie şi  fiul lui aşa? Eu ştiu că el a avut o mamă iubitoare. Fratele Ruddel venea din linia bună, aşa că trebuia să iasă ceva bun din el; trebuia ca în inima lui să se nască dorinţa de a-L sluji pe Dumnezeu. Dacă adâncul strigă către Adânc, acel strigăt trebuie să primească un răspuns. Şi eu mă bucur nespus de mult când văd că fratele Ruddel merge înainte.

Petru mine este un mare har să pot vorbi în seara aceasta, în faţa acestei grupări minunate de sfinţi. Cred că voi ştiţi însă că nu acesta este locul nostru de destinaţie, deoarece suntem străini şi călători pe acest pământ care nu este Acasă al nostru.

Îmi amintesc ziua când sora Ruddel a venit împreună cu fratele Ruddel şi s-au aşezat în adunare. El stătea cu capul plecat, în timp ce tu, soră, erai sigură pe tine. Ea ştia că un bărbat care vine dintr-o familie atât de deosebită, ca familia fratelui Ruddel, şi cu o soţie atât de bună, care se ruga pentru el, va primi Ceva deosebit. Şi aşa a fost.

Rugăciunea mea, frate Ruddel, este ca aceasta să fie numai un punct de plecare pentru tine; un punct de înălţare pe culmile minunate ale Evangheliei. Eu ştiu că fratele Max Ruddel şi soţia lui sunt foarte bucuroşi în seara aceasta. Ce mult aş fi vrut să-l văd şi eu pe Billy Paul pe platformă, dar nădăjduiesc că-l voi vedea pe Iosif. Acest lucru ar fi minunat.

Aceasta ne-ar răsplăti toate necazurile şi greutăţile de care ne-am lovit în creşterea copiilor.

Privind la părinţii voştri încărunţiţi, să nu uitaţi că o mare parte din aceste fire cărunte se datorează multelor necazuri care i-au lovit de-a lungul anilor. Aşa este. Este bine însă că în seara aceasta putem fi aici, deşi sunt puţin răguşit.

Zilele trecute am fost la pescuit cu fratele Gene Good. Peştii au tras la momeală, aşa că am avut un timp minunat şi ne-am întors acasă numai seara târziu. Pentru că am ieşit în larg, mi-a fost rece şi am răcit puţin, dar cred că mă veţi îngădui aşa cum sunt. Acum ne pregătim pentru o călătorie care va dura cincizeci de zile, dar nădăjduim că la sfârşitul lui august sau la începutul lui septembrie, vom fi înapoi.

Astfel, săptămâna viitoare vom începe serviciile la Green Bay, Michigan, iar duminică după-amiază voi vorbi la Conferinţa care se va ţine la o facultate din Chicago. La Green Bay voi vorbi la Conferinţa comercianţilor creştini, iar la Chicago voi avea o discuţie cu fratele Iosif Boze.

De acolo vom pleca la Southern Pines şi apoi la Cow Palace din South Gale, Los Angeles. Aceste adunări vor fi sponsorizate de vreo patruzeci de biserici care cred în unitatea lui Dumnezeu. Este pentru prima dată când ei sponsorizează adunările mele.

Din California vom pleca în Oregon, iar de acolo în Canada şi apoi mai departe la Anchorage, Alaska. Ne vom întoarce numai spre toamnă.

Fratele Boze va pleca în Kenya, Tanzania şi apoi în Africa de Sud, pentru a pregăti nişte adunări care se vor ţine acolo în toamnă.

Dacă v-aş spune că mă simt trimis în toate aceste localităţi, n-aş spune adevărul, dar eu ştiu că trebuie să răspândim Sămânţa peste tot. Acesta este motivul pentru care fac tot ce pot pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Acum haideţi să ne plecăm încă o dată capetele pentru rugăciune. Noi ne-am mai rugat, dar aş vrea să-l rog pe Domnul încă o dacă să-mi dea cuvintele potrivite pentru a fi înţeles de voi.

Tată ceresc, ne plecăm din nou în faţa tronului Tău de îndurare, în Numele Domnului Isus care ne-a îndemnat să îndrăznim la Tine şi care ne-a făgăduit că ne va da ceea ce cerem.

Noi nu vrem să fim judecaţi de Tine o dată cu lumea, de aceea venim la tronul Tău de îndurare şi Te rugăm să ai milă de noi. Mărturisim în faţa Ta că suntem pe dos şi că nu se găseşte nimic bun în noi, dar ne aducem pe noi înşine înaintea Ta. Noi nu putem să-Ţi dăm nimic, dar venim înaintea Ta gândindu-ne la cuvintele Domnului nostru Isus Hristos, care a spus: „…cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.″ (Ioan 5.24), şi noi credem aceasta. El ne-a spus să îndrăznim, pentru că vom primi orice vom cere în Numele Lui. Noi credem aceasta, Tată, şi pe baza acestei credinţe Te rugăm să ne binecuvântezi aşa cum stăm înaintea Ta; să binecuvântezi această adunare şi pe scumpul nostru frate Ruddel împreună cu familia lui.

Privind-o pe doamna Morris, m-am gândit că zilele copilăriei noastre au trecut. Oh, Dumnezeule, eu am spus că de atunci s-a scurs deja multă apă pe râu în jos şi multe necazuri şi obstacole au rămas în urma noastră, dar  Tu eşti Acela care ne-ai scos din toate, de aceea ne încredem pe deplin în Tine, că ne vei ajuta să ajungem până la capătul acestui drum. Te rugăm să binecuvântezi locul acesta, să-Ţi pui Numele peste el şi să le dăruieşti toate binecuvântările pe care le-ai hotărât pentru ei. Dăruieşte-le putere, cum a cerut fratele care s-a rugat, ca să poată trece peste toate obstacolele. Ascultă rugăciunea noastră, vindecă bolnavii din mijlocul nostru şi dăruieşte Viaţă tuturor celor care flămânzesc şi însetează după dreptate.

Sfinţeşte, de asemenea, fiinţa şi faptele robului Tău neînsemnat şi binecuvântează Cuvântul Tău ca să nu se întoarcă fără rod, ci să împlinească scopul pentru care a fost trimis. Înviorează prin Duhul Sfânt, prin faptele lui Dumnezeu, inimile celor mici şi ale celor mari, pentru că Te rugăm aceasta în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Azi dimineaţă am vorbit cam mult. Nu ştiu dacă pot numi predică, Cuvântul pe care l-am adus, pentru că a fost învăţătură ca la şcoala duminicală.  Îmi amintesc că o dată am învăţat timp de şase ore, dar în seara aceasta vă promit că voi fi mai scurt.

Pentru tema la care m-am oprit, aş vrea să citesc Cuvântul scris în Scriptură, fiindcă ştiu că cuvintele Sale nu dau greş niciodată. Eu pot greşi, dar El nu greşeşte niciodată. Acesta este motivul pentru care doresc ca cuvintele mele să fie una cu Cuvântul Lui. În seara aceasta doresc să citesc din două locuri:

Proverbe 18.10:  „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost. –″

 Și Isaia 32.1-2:„Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate, şi voievozii vor cârmui cu nepărtinire.

Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete.″

Din aceste două texte voi vorbi despre tema: „Lăsaţi presiunea afară!″ Este un text ciudat şi rar: „Lăsaţi presiunea afară!″ şi l-am ales pentru că văd nevoia oamenilor.

Întotdeauna, înainte de a veni la adunare, eu Îl caut pe Domnul în rugăciune, pentru ca atunci când vin în faţa adunării, fie că este una mică sau una mare; fie că stau în faţa unui om sau a unui milion de oameni, să nu fiu văzut sau ascultat eu, ci Domnul să fie proslăvit. Eu nu vin aici ca să mă ascultaţi pe mine, fiindcă ştiu că în mine nu este nimic bun, nu am voce plăcută şi în plus nu sunt nici învăţat, ceea ce face ca niciodată să nu rămân la textul ales, ci tot timpul sar de la Geneza la Apocalipsa şi invers. Eu ştiu că nu sunt un vorbitor înţelept, dar Îl iubesc pe Domnul şi mă gândesc că nu L-aş putea iubi, dacă n-aş iubi mai întâi poporul Său. Dacă iubesc poporul Domnului, Îl iubesc pe Domnul, iar dorinţa mea este să fac întotdeauna numai ceea ce face Domnul şi faptele mele să fie una cu faptele Lui. Acesta este motivul pentru care întotdeauna încerc să fac numai bine şi să-i ajut pe cei care au nevoie de ajutor. Eu nu spun aceste cuvinte ca să mă linguşesc, ci pentru că aceasta este în inima mea; şi ştiu că dacă aş spune ceea ce nu este adevărat, aş fi un făţarnic.

Eu cred că biserica aceasta are un păstor care luptă pentru Adevăr, indiferent de urmări, indiferent dacă unii vor pleca. Aceasta este credinţa mea; aceasta este încrederea pe care o am în fiul meu. El este un bărbat neînfricat, un om sfânt şi pus de Dumnezeu în această slujbă. El predică acelaşi Cuvânt, ca şi mine, începând de la Geneza până la Apocalipsa, ceea ce îmi face plăcere şi mă bucură, pentru că nu face compromisuri, ci stă numai pe Cuvânt.

Aceasta am dorit întotdeauna. Când a pornit la drum îl priveam şi mă gândeam: „Oare ce aş putea face pentru el, fiindcă este încă tânăr? Cum să-i ajut adunarea?″ El este un păstor care se îngrijeşte de oile sale şi a dorit să vin aici. Poate gândul lui este că prin această predică îi va ajuta pe oamenii săi să facă o schimbare. El se interesează de voi şi zi şi noapte este pregătit să răspundă la orice chemare, fiind gata să facă orice ca să-i ajute pe cei ce au nevoie de ajutor.

Aşa trebuie să fie orice slujitor adevărat al lui Dumnezeu. El a insistat să vin aici, iar eu îl iubesc cu atât mai mult, pentru că din insistenţa lui am înţeles că are încredere în mine. Sunt sigur că nu m-ar chema să vorbesc în faţa oamenilor lui, dacă n-ar fi sigur că le aduc o hrană sănătoasă. Nici un păstor n-ar face aceasta. Dar el ştie că eu îi fac numai un bine, de aceea are încredere să mă lase să vorbesc în faţa turmei lui. Convingerea mea este că dacă m-a rugat să vin aici, poziţia lui este bună. Şi mă bucur pentru poziţia lui, fiindcă dovedeşte că este un bărbat credincios, ceea ce apreciez foarte mult.

Când am primit invitaţia lui, m-am tot gândit ce ar fi mai bine să le spun oamenilor? Fără îndoială, eu sunt învăţat cu de toate, dar am observat că în timpul în care trăim noi, este o apăsare peste oameni, iar această stare depresivă nu cunoaşte graniţe, fie că este vorba de oamenii din denominaţiuni, fie că este vorba de oamenii din lume; ea nu are în vedere faţa oamenilor: că sunt tineri sau bătrâni, buni sau răi, bogaţi sau săraci,  această presiune îi apasă pe toţi.

Noi trăim într-o epocă modernă, supusă unei puternice presiuni nervoase, aşa că fiecare aleargă încoace şi încolo şi nu ajunge nicăieri. Eu ştiu că şi adunarea de aici, asemenea tuturor celorlalte adunări, este chinuită de această presiune. Ea este peste noi, în adunare şi oriunde ne-am afla.

Este o epocă a depresiei şi a vitezei. Peste tot se poate vedea o grabă şi în acelaşi timp o aşteptare.

Oamenii gonesc cu 90 Km/oră, ca să ajungă la masa de seară, iar când ajung acasă, văd că trebuie să mai aştepte două ore până se pregăteşte mâncarea.

Aşa este. Acesta este timpul în care trăim. Graba şi aşteptarea vă provoacă o stare nervoasă. Astfel, dacă soţia vă contrazice cumva în vreo problemă, vă enervaţi imediat.  Dacă soţul vă spune ceva ce nu vă place, bateţi supărate cu piciorul în podea şi-l poftiţi să iasă afară. „Nu pot să fiu de acord cu tine! Ieşi afară!″ sau: „Lasă-mă în pace, fiindcă astăzi sunt nervoasă!″

De ce? Ce s-a întâmplat? Toate problemele zilei adună asupra noastră un bagaj de presiune, iar rezultatele sunt, că tot ce facem iese pe dos. Aşa este.

Vedeţi, această presiune ne afectează pe toţi, atât pe cei săraci, cât şi pe cei bogaţi; atât pe cei fără şcoală, cât şi pe cei pregătiţi.

Aburul trebuie să iasă pe undeva, pentru că altfel explodează cazanul. Noi putem vedea cu fiecare zi care trece, că se adună tot mai multă presiune.

De exemplu, dacă le spuneţi copiilor: „Veniţi aici!″ iar ei răspund: „Mama a zis…″ aceasta provoacă deja o presiune. Uneori simţiţi că vă plesneşte capul. De ce? Pentru că se adună tot mai multă presiune. Eu ştiu aceasta şi ştiu şi ce înseamnă această presiune.

Acum câteva zile am fost la spital ca să-l vizitez pe păstorul nostru, fiindcă a fost bolnav. El a alergat încoace şi încolo până s-a prăbuşit epuizat. Atunci am fost sunat şi am fost rugat să-i iau locul şi să-i vizitez pe oameni în locul lui. Astfel, deşi toată ziua am fost cu predicatori din diferite localităţi, am acceptat rugămintea lui şi am făcut toate vizitele  pe care trebuia să le facă el. Printre alţii, am primit şi numele unei femei şi numărul salonului în care era internată.

 Am ajuns la spital cu vreo cincisprezece sau douăzeci de minute  înainte de începerea vizitei şi m-am interesat de femeia aceea. Astfel, am spus că doresc să găsesc o anumită femeie. Domnişoara de la fişier era ocupată cu ceva, dar şi-a ridicat privirea şi a întrebat:

„Ce doriţi?″

„Aş vrea să ştiu unde o pot găsi pe femeia aceasta,″ am răspuns eu, arătându-i hârtia pe care era scris numele femeii.

„Nu ştiu.″

„Ştii, eu am primit şi numărul acesta de salon, dar voiam să mă lămureşti mai întâi.″

„Dacă aveţi numărul salonului, duceţi-vă acolo.″

I-am mulţumit şi m-am dus în salonul respectiv, unde am întrebat din nou:

„Este cumva aici o doamnă cu numele cutare?″

„Nu.″

Am ieşit afară şi am privit din nou numărul de pe uşă. Totul era în ordine şi totuşi femeia nu era acolo.

Când am văzut aceasta, m-am dus la o femeie care stătea pe coridor şi i-am zis:

„Cred că numărul meu de salon nu este bun.″

„Cum o cheamă pe femeia pe care o cauţi?″

Când i-am spus numele, femeia a zis:

„Femeia nu este la etajul acesta.″

Am plecat la etajul următor şi acolo am întâlnit un medic. M-am apropiat de el şi i-am zis:

„Cum vă merge?″

El şi-a ridicat privirea şi s-a uitat la mine, după care şi-a văzut de treabă fără să-mi mai dea vreo atenţie. Privindu-l, m-am gândit: „Pe acesta ar trebui să-l las în pace!″ Am mers mai departe şi am întâlnit o domnişoară. M-am apropiat de ea şi i-am zis:

„Scuză-mă…″

„Ce doreşti?″

„Cum aş putea s-o găsesc pe femeia aceasta?″ şi i-am arătat numele.

„Nu ştiu,″ a răspuns ea.

„Trebuie să fie salonul 321 sau 221. La 221 nu am găsit-o, de aceea am venit la numărul acesta ca să văd dacă nu cumva este aici.

„De ce nu mergi la 321?″ m-a întrebat ea.

„Mulţumesc…″

Când am ajuns acolo, am întrebat din nou de femeia respectivă şi am primit acelaşi răspuns: „Nu este aici!″ dar o femeie din salon mi-a spus:

„Doamna aceasta a fost internată în salonul 331.″

Am mers acolo, dar mi s-a spus că a fost mutată la un alt etaj, mai jos. Când am auzit aceasta, mi-am zis: „Oh, timpul meu!″ M-am dus iarăşi la fişier şi am primit un număr de salon, dar când am ajuns, nu am găsit-o nici acolo. Îmi venea să nu mai vorbesc cu nimeni, aşa că am intrat şi am întrebat din salon în salon, dar degeaba. Se părea că în spitalul acela toate lucrurile erau pe dos. Tot plimbându-mă pe acolo, am văzut un medic care venea spre mine cu o geantă în mână şi cu un stetoscop la gât. M-am apropiat de el şi i-am zis:

„Bună seara. Poţi să-mi spui unde este salonul acesta?″

„Du-te pe acolo şi apoi tot înainte,″ a răspuns el.

„Mulţumesc pentru informaţie,″ am răspuns eu.  El avea dreptate: „Pe acolo şi tot înainte,″ adică afară. După ce i-am mulţumit, mi-am zis: „Până acum nu am ajuns nicăieri.″

Privind în urmă, am văzut o domnişoară îmbrăcată foarte decent, care stătea la un birou. M-am dus la ea şi i-am zis:

„Bună seara.″

„Cum îţi merge?″ m-a întrebat ea.

„Sunt foarte încurcat,″ i-am răspuns eu, după care i-am povestit tot ce mi s-a întâmplat, precizând că undeva în acel spital se află o femeie pe moarte, care trebuie operată mâine. Apoi am adăugat: „Sunt predicator şi pentru că păstorul meu nu se simte bine, m-a rugat s-o caut eu pe această femeie.″

„Un moment, frate Branham! Am s-o caut eu.″

Când am auzit aceste cuvinte, I-am mulţumit plin de bucurie, Domnului. Ea a lăsat totul deoparte şi a plecat. Când a revenit, mi-a zis:

„Frate Branham, femeia pe care o cauţi se află în salonul din stânga ta.″

„Îţi mulţumesc foarte mult,″ i-am răspuns, după care am plecat gândindu-mă: „Vezi ce înseamnă să laşi aburul afară?″ În secolul acesta modern, totul se dezvoltă, nimeni nu are timp şi presiunea se tot adună, făcând ca oamenii să se revolte unul împotriva celuilalt şi să spună lucruri nedorite. Fiecare este vinovat pentru aceasta. Eu sunt de vină şi noi toţi suntem de vină. Din cauza presiunii acumulate, noi facem lucruri pe care în alte situaţii nu le-am face niciodată. De ce aceasta? Pentru că s-a acumulat o presiune peste limită.

Înainte de a merge mai departe, vreau să precizez că cel care provoacă această presiune este vrăjmaşul, adică Satan. Noi ştim că venirea Domnului este foarte aproape, iar Biblia spune că în zilele din urmă „diavolul dă târcoale (pretutindeni) ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită.″ (1Petru 5.8). Dacă reuşeşte să vă prindă sub această presiune, veţi alerga încoace şi încolo şi veţi lua hotărâri proprii şi pripite, pe care nu le-aţi lua niciodată dacă aţi sta şi aţi cugeta puţin în linişte.

Acum trei ani m-am dus la vânătoare şi am avut ca ghid un indian. Eu sunt foarte grăbit când mă aflu la vânătoare, acesta este felul meu, ceea ce produce în mine o mare presiune. Eu eram pe cal, iar indianul mă urma pe jos. Era cu vreo zece ani mai bătrân decât mine, iar eu alergam cu calul şi îi strigam: „Haide, căpitane! Haide!″ la care el răspundea: „Prea repede! Prea repede!″ „Haide aici!″ strigam eu galopând mai departe, iar el răspundea din nou: „Prea repede!″ Eu îmi încărcam deja arma, în timp ce el alerga încă spre mine strigând: „Prea repede!″ Apoi am mers puţin mai încet, dar şi atunci el continua să strige: „Prea repede!″ aşa că i-am zis: „Bine, căpitane, dar acolo sus este un cerb!″

„Nu te teme; va rămâne acolo, pentru că acolo s-a născut.″

„Da, aşa este, ai dreptate,″ i-am răspuns eu. El rămâne acolo, pentru că acolo s-a născut. Aceasta este problema cu predicatorii: se grăbesc la vânătoare şi astfel sperie animalele.

Oh, fă-o ca indienii! Un pas înainte şi apoi priveşti de nouă ori în jur.

În timp ce mă îndreptam pe cărare, el îmi tot spunea: „Un pas înainte şi apoi priveşte de nouă ori în jur!″ Adică, înainte de a face un pas, fii foarte atent la tot ce se petrece în jurul tău. Vedeţi, el nu se grăbea. Eu mă gândesc de multe ori la aceasta.

Voi ştiţi că mama mea a fost indiană. Astăzi, ea este în cer, acolo unde totul este desăvârşit. Atunci când a murit, oamenii m-au întrebat: „De ce nu porţi o floare albă, ca semn că mama ta a murit?″ „Mama mea nu a murit; ea trăieşte,″ am răspuns eu.

Şi fiindcă credeam că ea trăieşte, am luat o floare roşie. Oamenii care mă întâlneau, ziceau: „Bine, dar am crezut că ţi-a murit mama!″ Ca să nu-i mai ţin în încurcătură şi ca să evit acumularea de presiune, nu am mai purtat nici o floare. Mama nu a murit, ci doarme; este la Hristos.

Oh, secolul acesta modern şi nervos în care trăim!

Voi ştiţi că medicii nu pot da nici o explicaţie pentru această stare de presiune, deoarece chiar şi ei sunt chinuiţi de ea. Nici eu nu pot da vreo explicaţie, pentru că nu ştiu ce se poate face. Voi spuneţi: „Domnule doctor, sunt atât de apăsat, încât îmi vine să-mi iau viaţa. Nu ştiu ce să mai fac!″ Dar răspunsul lui este: „Şi eu mă simt la fel ca tine.″

Voi nu puteţi face nimic. Medicii vă prescriu tot felul de reţete pentru calmare, dar când efectul medicamentelor se termină, sunteţi şi mai nervoşi decât înainte. Este la fel ca în cazul unui om beat care bea tot timpul ca să iasă din beţie. Vedeţi, voi nu puteţi rezolva problema în felul acesta. Medicii nu au nici un răspuns la această situaţie, dar Dumnezeu îl are!

Acesta este motivul pentru care vrem să ne ţinem de El. Medicii nu au nici un răspuns, dar Dumnezeu îl are. El este răspunsul. Hristos este răspunsul la orice problemă care se ridică, de aceea, în continuare vrem să vorbim despre El.

În Vechiul Testament, dacă un om se afla sub presiune şi făcea ceva pe dos, dacă de exemplu, cineva vărsa sânge nevinovat, trebuia să fugă. Răzbunătorul acelui sânge îl căuta până când îl găsea şi îl omora: „Dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi.″ Un astfel de om nu avea nici un loc de scăpare. Dacă cineva făcea un rău (o crimă), fără să vrea, şi oamenii nu îl credeau că este nevinovat, trebuia să fugă pentru că rudele acelui bărbat sau femei, îl căutau, iar dacă îl găseau aplicau Legea care cerea: „Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi, viaţă pentru viaţă.″ Aşa era sub Lege.Acel om nu se putea opri nicăieri pentru că era fugar. El nu ştia ce să facă, pentru că era fugar.

Acest lucru pare absurd pentru timpul nostru, dar adevărul este că situaţia în care ne aflăm astăzi creează în noi o asemenea presiune, încât tot timpul suntem pe fugă. Noi ştim că lumea aceasta este pe dos şi că venirea Domnului este foarte aproape, iar aceasta ne face să acumulăm tot mai multă presiune în noi. Oamenii sunt pe fugă şi intră în tot felul de lucruri, numai ca să lase aburul, presiunea, afară. Ei privesc departe, îşi spun bancuri murdare şi fac tot felul de lucruri ca să lase presiunea afară. Toţi sunt pe fugă fiindcă ştiu că este pe cale să se întâmple ceva. Lumea vorbeşte tot mai mult despre aceasta.  Noi toţi ştim că se va întâmpla ceva; ştim că lumea aceasta s-ar putea dezintegra încă înainte de a începe ziua de mâine. Fiecare naţiune trăieşte sub această presiune. De ce?

Când am fost în Africa, am stat şi am privit o turmă de oi. Printre ele era o mieluşea de vârstă mijlocie care păştea foarte liniştită. Deodată am observat că a devenit foarte neliniştită şi privea tot timpul în jur. Înainte de a intra în acea stare de nelinişte, părea foarte blândă, de aceea privind-o acum, mă gândeam: „Nu este aceeaşi oaie blândă?″

Priviţi această făptură mică! Păstorul era un băştinaş, dar în momentul acela era în stână. Când am văzut că oiţa devine neliniştită, mi-am zis: „Oare ce se întâmplă cu ea?″ după care mi-am luat binoclul şi am început să cercetez împrejurimile. Oiţa era tot mai neliniştită; atât de neliniştită încât a început să zbiere. De ce? Nu ştia ce să facă.

Privind-o, mă gândeam: „Oare de ce a devenit atât de neliniştită?″ Ea era pe păşune, dar mai departe, în iarba înaltă, am observat ceva care se ridica şi se lăsa jos, în timp ce se apropia încet de turmă.  Cam la o jumătate de milă de turmă, ascunzându-se prin iarba înaltă, venea târâş un leu.

Vedeţi? Oiţa aceea mică simţea că se va întâmpla ceva, deşi nu vedea încă nimic. Leul o văzuse şi voia s-o fure înainte de întoarcerea păstorului.

Eu stăteam şi priveam cum presiunea din ea devenea tot mai mare. De ce? Pentru că leul se apropia tot mai mult de ea, târându-se prin iarbă. Ea nu-l putea vedea, dar ceva din lăuntrul ei îi spunea că se apropie o primejdie îngrozitoare.

Acelaşi lucru se întâmplă cu omenirea. Ceva din noi ne spune că se va întâmpla ceva. Toată lumea ştie aceasta: o ştie beţivul, jucătorii de jocuri de noroc; o ştiu vânătorii, guvernanţii, ONU, da, toţi ştiu că în curând se va întâmpla ceva. De ce? Pentru că s-a adunat o mare presiune.

Priviţi femeile! Ele fumează ţigară după ţigară. Eu le pot vedea când îşi duc copiii la şcoală, fiindcă trec pe lângă casa mea. Ele circulă cu 70 de mile/oră pe o stradă unde se permite o viteză de 20 de mile/oră. Da, ele sunt foarte grăbite. Cu o mână ţin volanul, iar cu cealaltă ţigara, iar uneori pun câte o frână de fluieră cauciucurile.

Nu demult am văzut o „mamă modernă″ care circula cu o viteză atât de mare, încât era cât pe ce să lovească patru sau cinci copii care traversau strada. Oare unde se grăbea? Ce s-a întâmplat? Poate a vrut să urmărească programul TV.

Aşa este. Presiune! Dar această presiune este generată de ceva. De ce? De faptul că este pe cale să se întâmple ceva: moarte şi prăbuşire. Ele vin spre noi, sunt tot mai aproape.

În Vechiul Testament, Dumnezeu, care a văzut lucrurile care vor veni şi se vor întâmpla, cu sau fără voia noastră, a arătat o cale de scăpare. Astfel, dacă un om îl omora cu voia pe un alt om, nu mai avea nici o şansă de scăpare, era pierdut, şi Dumnezeu nu intervenea să-l ajute. Dar dacă era un accident, adică omul respectiv nu a vrut să facă acel rău, pentru el exista un loc de refugiu.

Iosua a hotărât şase cetăţi de scăpare, una dintre ele fiind cetatea Ramot din Galaad. (Iosua 20.1-9). Aceste cetăţi erau un loc de refugiu pentru astfel de oameni, aşa că dacă un om făcea fără să vrea o faptă rea, putea să fugă într-una din ele.

Astfel, el mergea la poarta cetăţii, iar cei din cetate îl întrebau cine este şi ce a făcut. După aceea îl judecau, iar dacă judecătorii constatau că omul respectiv nu a vrut să facă acel omor şi că nu este vinovat, îl primeau în cetate. Odată intrat în acea cetate, omul respectiv nu mai trebuia să se teamă de nimic. Dar dacă minţea, dacă a săvârşit acel omor cu voia, chiar dacă intra în cetate şi se prindea cu mâinile de coarnele altarului, răzbunătorul sângelui avea voie să-l tragă şi de acolo şi să-l ucidă. El trebuia să fie pedepsit pentru că a ucis cu voia un om.

Vă daţi seama sub ce presiune se afla un astfel de om? Poate că pe urmele lui erau vreo zece oameni care-l urmăreau ca să-l ucidă. Răzbunătorul putea fi ascuns după fiecare colţ de stâncă sau după fiecare tufiş. Omul era foarte nervos, foarte neliniştit, dar după ce era primit în cetatea de scăpare, era eliberat de toată presiunea aceea. De ce? Pentru că era în siguranţă; era în locul ales de Dumnezeu ca cetate de scăpare.

Calea lui Dumnezeu era pregătită pentru ca cel nevinovat să nu fie omorât, ci să fie scăpat din legăturile morţii, pentru că a săvârşit acea greşeală fără să vrea. Dar dacă cineva păcătuieşte cu voia, trebuie să suporte consecinţele. Pentru un astfel de om nu mai este nici o şansă de scăpare.

Astăzi există două categorii de oameni, dacă-mi permiteţi să spun aşa.

Sunt oameni, bărbaţi şi femei, care nu vor să facă ceea ce fac. Ei nu doresc să păcătuiască dar, deşi doresc să facă binele, greşesc. Mie îmi pare rău de aceşti oameni, pentru că ei sunt purtaţi încoace şi încolo, dar vreau să ştiţi că Dumnezeu a pregătit pentru ei un loc în care pot scăpa de această presiune. Acesta-i adevărul.

Dar există şi oameni care nu dau nimic pe acest loc de scăpare.

Acum câteva zile, fratele Hickerson mi-a făcut rost de o legitimaţie de intrare la penitenciarul din Grende, Kentucky, fiindcă am dorit să „pescuiesc″ acolo. Printre alţii, acolo am întâlnit un băiat de culoare care spunea că este din Louisville. Am intrat în vorbă cu el şi l-am întrebat:

„Ce caută un băiat inteligent ca tine în locul acesta?″ Atunci mi-a povestit tot ce i s-a întâmplat: „Predicatorule,″ a spus el, „numai eu sunt vinovat pentru ce mi s-a întâmplat. Odată L-am slujit şi eu pe Dumnezeu, dar L-am părăsit. Numele meu este Bishop, care tradus înseamnă „Episcopul″. Cei care mă cunoşteau mă strigau în batjocură: „sfântul episcop.″ Eram căsătorit şi aveam o fetiţă, dar într-o zi nu am mai rezistat şi m-am întors în lume. Şi părinţii mei erau credincioşi, dar i-am părăsit pe toţi şi am plecat în Coreea.″ În continuare mi-a povestit despre războiul din Coreea, apoi a continuat: „După ce m-am întors acasă, am început să merg prin discoteci şi m-am încurcat cu tot felul de indivizi dubioşi. Aşa se face că într-o zi am fost căutat de doi băieţi care mi-au zis:

„Bishop, am vrea să mergem la cumpărături. Nu vii cu noi?″ Chiar atunci soţia m-a chemat la masă, iar când a auzit ce voiau cei doi, mi-a zis:

„Nu merge cu ei, dragule. Tu vezi că nu este nimic bun în indivizii aceştia! Noi trebuie să rupem orice legătură cu ei şi să mergem din nou la adunare.″

„Aş vrea să fac ce spui tu,″ i-am răspuns, „dar ei vor doar să-i duc la cumpărături. Nu mă simt bine dacă îi voi refuza, aşa că le voi împrumuta maşina.″

„Nu le-o împrumuta pentru că o vor strica. Mai bine du-te şi du-i până acolo, apoi întoarce-te repede acasă.″

Astfel, m-am dus cu ei, dar la insistenţele lor i-am aşteptat în parcare. Deodată a început să sune alarma şi apoi i-am văzut pe cei doi venind spre mine în fugă, cu un pistol în mână. Când i-am văzut, am închis uşile maşinii şi am spus:

„Nu aveţi ce căuta în maşina mea!″ Atunci unul dintre ei m-a lovit cu pistolul în cap, după care l-a îndreptat spre mine şi a zis:

„Nu vrei să ne duci? Atunci te voi ciurui! Dacă vrei să trăieşti, taci şi fă ce-ţi spunem noi! Dacă ne refuzi, te împuşcăm, te aruncăm în stradă şi plecăm singuri.″

„Nu veţi putea pleca nicăieri, pentru că veţi fi prinşi de poliţie! Spuneţi-le că nu am nici o legătură cu voi şi că sunt nevinovat.″

Şi într-adevăr, au fost prinşi imediat de poliţie. La judecată, judecătorul m-a întrebat scurt:

„Aceea era maşina ta?″

„Da, domnule, dar…″

„Răspunde-mi la întrebare!″

Oh, fraţilor, Satan are întotdeauna un mijloc de a face răul. Judecătorul spunea: „Răspunde numai ce te întreb!″

„Aceea era maşina ta?″

„Da, domnule.″

„Acesta este numărul maşinii tale?″

„Da, domnule.″

„Ai fost în parcare?″

„Bineînţeles, dar aş vrea să spun că…″

„Răspunde numai ce te întreb!″ Şi astfel, am fost nevoit să răspund scurt numai la ceea ce mă întreba el, iar la sfârşit a spus: „Aici o aveţi″ Pe baza acelei judecăţi, acest tânăr a primit zece ani de închisoare, în timp ce ceilalţi doi au fost închişi pe viaţă. Şi tânărul a continuat:

„Frate, aşa am ajuns în această încurcătură de care nu este vinovat nimeni altcineva, decât eu singur.″

Aşa este. Acum este nevoie de zece ani ca să scape de această presiune. După aceea, m-am rugat pentru el şi L-am rugat pe Dumnezeu să-l ajute să scape de acolo la recurs. De ce? Pentru că unui om nevinovat, ajuns într-o stare de presiune, trebuie să i se mai acorde o şansă.

Dacă sunteţi pregătiţi să faceţi ceea ce este bine, mă bucur, pentru că pot să vă spun că există un Loc de scăpare şi pentru voi, iar acest Loc este în Isus Hristos.

Dacă doriţi să faceţi ceea ce este bine, iar vrăjmaşul este pe urmele voastre, există o cale de salvare, iar această cale este în Isus Hristos. Acesta este Locul în care poate veni oricine vrea să fie eliberat de presiune.

Dacă însă păcătuiţi din plăcere şi nu Îl doriţi pe Dumnezeu în viaţa voastră, vrăjmaşul vă va birui undeva. În cazul acesta, voi nu puteţi veni la Hristos, pentru că nu vreţi! Dar cine vrea, poate să vină la El.

În Vechiul Testament, omul trebuia  să fugă din proprie convingere în cetatea pregătită pentru salvarea lui. Trebuia să vrea să facă aceasta. Aşa trebuie să veniţi şi voi în Hristos. Şi încă ceva: Trebuie să-I mulţumiţi tot timpul pentru că sunteţi acolo, şi să nu vă plângeţi în fiecare zi că este greu şi că vreţi să ieşiţi de acolo. Eu nu vreau să ies din El; vreau să nu plec niciodată de lângă El.

Da, voi trebuie să staţi acolo de bunăvoie; trebuie să doriţi să rămâneţi acolo. Dacă aţi venit la Hristos, nu mai puteţi privi înapoi în lume, pentru că Biblia spune: „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi nu este destoinic pentru Împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 9.62).

Aici greşesc foarte mulţi din cei care spun că sunt creştini. Ei pun mâna pe plug de parcă ară, dar la prima încercare ce le iese în cale nu mai pot suporta. După cum ştiţi, zilele trecute noi am avut un asemenea caz, şi vă mulţumim pentru rugăciunile voastre.

Cum îmi place să vânez, mi-am dorit de mai multă vreme o armă Weatherly Magnum. Eu am foarte mulţi prieteni care s-ar fi grăbit să-mi îndeplinească dorinţa, dacă le-aş fi spus un singur cuvânt. De altfel, doi sau trei dintre ei au vrut s-o facă, dar i-am refuzat fiindcă m-am gândit că mulţi dintre misionari umblă pe drumuri fără încălţăminte în picioare. Acesta este motivul pentru care nu am putut accepta oferta lor.

Fratele Wilson i-a dat lui Billy Paul o armă mică, 257 Roberts, iar unul din fraţi, un prieten bun de-al meu, a zis: „Frate Branham, arma aceasta poate fi modificată. Dacă vrei, pot s-o găuresc chiar eu.″ Eu i-am dat-o, iar când a adus-o înapoi, am încărcat-o şi am vrut să trag cu ea de probă. Când am apăsat pe trăgaci, arma a explodat în mâinile mele. Ţeava a fost aruncată cam la cincizeci de metri de mine, iar geamurile casei s-au spart. Este o adevărată minune că nu am fost sfâşiat, deoarece a fost o presiune de şase tone.

Când m-a văzut medicul, a spus un singur lucru: „Tot ce pot spune este că bunul Dumnezeu a fost acolo şi l-a ferit pe slujitorul Său.″

După această întâmplare, m-am gândit ce s-ar fi întâmplat dacă acea armă ar fi fost un Weatherly? Fratele a făcut o greşeală şi a găurit prea mult ţeava acelei arme.

Aşa se întâmplă şi cu pocăinţa multora dintre noi: suntem prea lărgiţi.

Dacă arma aceea ar fi fost un Weatherly, ar fi fost fabricată dintr-un oţel corespunzător şi atunci ar fi avut şi o gaură corespunzătoare. O astfel de armă n-ar fi explodat. Dar pentru că s-a încercat o modificare, arma nu a rezistat acelei presiuni şi a explodat.

Acest lucru este valabil pentru orice om care mărturiseşte că este creştin şi totuşi nu a făcut un început nou şi nu a trăit naşterea din nou. Într-o zi, el va exploda! De ce? Pentru că este prea multă presiune. El nu poate sta liniştit şi într-o zi va exploda.

Vedeţi, oamenii încearcă să spună una şi alta. Ei încearcă să imite o slujbă la care nu au fost chemaţi şi la sfârşit totul va exploda. Voi trebuie să fiţi puşi de Dumnezeu acolo; trebuie să fiţi legitimaţi de Dumnezeu, şi nu de oameni printr-o strângere de mână. Da, voi primiţi aceasta pe baza sângelui vărsat de Hristos. Cum? Prin credinţa în ceea ce a făcut El pentru voi! Dacă nu veţi trăi acest lucru, veţi exploda undeva!

Într-o zi veţi fi călcaţi de cineva pe degete şi veţi dispărea imediat. De ce? Pentru că presiunea se adună până la punctul maxim atunci când urmează explozia.

Acesta este motivul pentru care omul a primit un loc de refugiu, de scăpare, pe care nu are voie să-l părăsească. El nu poate intra în locul acela şi apoi să comenteze, de aceea trebuie să intre de bunăvoie  şi fără comentarii. Afară este sortit pieirii, dar înăuntru este în siguranţă.

Celor care nu sunt încă creştini, vreau să le spun că eu am intrat în acest loc de scăpare acum treizeci de ani şi că nu vreau să mai ies niciodată din El. De ce? Pentru că eu am intrat în Hristos. Tot ce mi-am putut dori vreodată, am găsit în El, de aceea nu vreau să-L părăsesc niciodată. Aceasta mă face să-I spun în fiecare zi: „O, Doamne, sunt atât de bucuros pentru că pot să fiu în acest Loc de scăpare. Îngăduie-mi să rămân pentru totdeauna în El, pentru că nu vreau să-L părăsesc niciodată.″ Eu ştiu că El nu mă va părăsi niciodată, iar dacă vreodată presiunea va creşte şi va deveni mare, El va fi Uşa.

Fraţilor, noi nu mai trebuie să ne îngrijorăm de nimic. Dacă sunteţi puşi sub presiune şi nu mai ştiţi încotro să mergeţi, dacă vedeţi că sunteţi aproape de moarte şi vă este teamă pentru că nu ştiţi ce va urma după aceea, nu uitaţi că trebuie să veniţi la Hristos, la Locul de scăpare pregătit de Dumnezeu pentru voi şi să lăsaţi presiunea afară. Voi aveţi o şansă, puteţi să vă ascundeţi în El şi atunci nu vă veţi mai îngrijora întrebându-vă ce se va întâmpla cu soţul, cu soţia sau cu copiii voştri. Haideţi la Hristos şi lăsaţi presiunea să iasă afară!

El ne-a dat toate lucrurile. Totul ne aparţine în Hristos. Acesta este motivul pentru care trebuie să faceţi un singur lucru: să lăsaţi presiunea să iasă pur şi simplu afară.

Dacă cineva v-ar da un milion de dolari, peste voi ar veni imediat o presiune. De ce? Pentru că nu aţi şti ce să faceţi cu ei.

Dacă vă hotărâţi să mergeţi la o biserică, veţi simţi că presiunea va deveni şi mai puternică. De ce? Pentru că metodiştii spun: „Noi suntem cei adevăraţi, iar baptiştii sunt greşiţi!″ La rândul lor, baptiştii vor spune că ei sunt cei adevăraţi, în timp ce toţi ceilalţi sunt falşi. Aceasta va realiza tot mai multă presiune, pentru că nu veţi şti ce atitudine să luaţi. Dar dacă veţi veni la Hristos, puteţi lăsa toată presiunea afară. Atunci totul va trece, este rezolvat. De ce? Pentru că aţi intrat în Locul de scăpare pregătit de Dumnezeu.

Cuvântul spune  că „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.″ (Proverbe 18.10).

Dacă sunteţi bolnavi şi medicul vă spune: „Nu se mai poate face nimic…″ nu lăsaţi să se adune presiunea, ci daţi-o afară! Chemaţi predicatorul şi cereţi să fiţi unşi cu untdelemn, apoi să se roage pentru voi şi veţi vedea că „Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi…″ (Iacov 5.15). Scăpaţi-vă de presiune! El ne este Adăpostul.

Şi nu uitaţi: Cât timp sunteţi în acest Loc de scăpare, aveţi dreptul la tot ceea ce este înăuntru. Hristos este Adăpostul nostru şi tot ce vă trebuie se găseşte în El. Amin. Dacă sunteţi bolnavi, nu adunaţi presiunea, ci lăsaţi-o afară.

Poate cineva zice: „Mă întreb, frate Branham…″ Nu vă întrebaţi nimic, ci lăsaţi presiunea afară! Încredinţaţi problema respectivă lui Dumnezeu şi mergeţi mai departe liniştiţi, ca şi cum aţi fi primit deja ceea ce aţi cerut.  Nu adunaţi presiunea, ci lăsaţi-o afară!

Voi spuneţi: „Sunt foarte îngrijorat, frate Branham. Pur şi simplu nu ştiu ce să mai fac…″ Lăsaţi presiunea afară! Amin.

Dacă sunteţi în locul de scăpare, El a luat toate grijile voastre asupra Sa şi nu mai aveţi nici un motiv de îngrijorare. Aruncaţi toate îngrijorările voastre asupra Lui, pentru că El se îngrijeşte de voi! Nu vă mai îngrijoraţi pentru problemele voastre, fiindcă acum sunt treaba Lui!

Acum câţiva ani, am întâlnit într-un magazin o femeie. Avea în jur de şaizeci de ani, dar arăta doar de vreo treizeci de ani. Când am văzut ce bine arată, am întrebat-o:

„Cum ai realizat aceasta, soră?″

„Frate Branham,″ a răspuns ea, „am doi băieţi. Ei sunt medici, dar arată mai bătrâni decât mine.″ Vă spun sincer că ea nu arăta mai bătrână de treizeci de ani. Şi femeia a continuat:

„Ştii care este secretul? Eu m-am întors la Domnul când aveam cam doisprezece ani. Am citit broşuri de la mai multe religii, dar când am aflat Adevărul şi L-am găsit pe Hristos, I-am încredinţat Lui toate problemele mele, viaţa mea, fiinţa mea întreagă, şi nu mi-am mai făcut nici o grijă. El a făgăduit în Cuvânt că Se va îngriji de toate problemele mele şi eu am crezut aceasta. Dacă El nu este destul de puternic ca să facă aceasta, cum aş putea s-o fac eu? Iar dacă El poate să rezolve orice problemă, ce rost are să mă îngrijorez?″ Vedeţi, asta este!

Hristos a făgăduit că va purta toate grijile noastre, de aceea, aruncaţi-vă toate îngrijorările asupra Lui! De ce mai sunteţi îngrijoraţi? Îngrijorările adună presiunea, iar presiunea produce explozia. Aruncaţi-vă îngrijorările asupra Lui! Opriţi-vă! De ce vă mai faceţi griji?

Voi întrebaţi: „Cum să fac aceasta?″ Încrezându-vă în făgăduinţele Lui, şi El a făgăduit că va fi cu voi chiar şi atunci când se prezintă îngerul morţii.

Voi spuneţi însă: „O, frate Branham, ştiu că atunci voi fi nervos!″ Oh, nu! Voi sunteţi în Hristos! Voi sunteţi în Locul de adăpost! Voi ştiţi că trebuie să muriţi, ştiţi că într-o zi va trebui să plecaţi de aici, de aceea, haideţi în Locul de adăpost! Asta este. Voi sunteţi în siguranţă cât timp vă aflaţi în locul de adăpost. Gândiţi-vă la faptul că El a murit pentru voi şi că se îngrijeşte de voi. El a murit pentru voi!

Haideţi să mai privim o dată problema aceasta. Voi spuneţi: „Frate Branham, crezi că atunci când îngerul morţii va veni pentru tine, nu vei avea nici o presiune?″ Nu, cu siguranţă nu voi avea! De ce? Pentru că mă aflu în Locul de adăpost.

Haideţi şi voi în Locul de adăpost! Aceasta este tot ce trebuie să faceţi! Dar voi spuneţi: „Frate Branham…″ Un moment, vă rog! Haideţi să privim pentru o clipă Israelul în Egipt.

Domnul a spus: „Pe la miezul nopţii, Îngerul nimicitor va trece prin ţara Egiptului şi va omorî toţi întâii născuţi, de la animal până la om, din casele la care uşciorii uşii nu vor fi unşi cu sânge.″ (parafrazare). Vedeţi, sosise noaptea cea mare. Israel, poporul lui Dumnezeu trebuia să plece spre ţara făgăduită. Era noaptea de Paşti, iar Îngerul morţii umbla prin tot Egiptul. Pe străzi şi prin case se auzeau strigăte şi bocete.

Ce credeţi, printre evrei era panică? Moartea era la uşă. Fiul întâi născut al familiei, putea să privească pe geam şi să-l vadă pe îngerul acela puternic în negru. Poate privea şi spunea:

„Tată, mă iubeşti?″

„Bineînţeles că te iubesc, fiule,″ îi răspundea tatăl.

„Oh, tată, eu sunt întâiul născut…″

„Da, dragul meu, tu eşti întâiul născut.″

„Priveşte, tată! Îngerul morţii l-a luat chiar acum pe băiatul acela… Îl cunosc şi m-am jucat de multe ori cu el. Oh, tată, uite-l că vine spre uşa noastră!″

„Dragul meu, vezi stâlpii de la uşă?″ Aleluia!

„Tată, nu mă va lua şi pe mine?″

„Nu, fiule, ţie nu poate să-ţi facă nimic.″

„De ce?″

„Pentru că Domnul a dat o făgăduinţă şi a spus: „Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi…″ Acesta este motivul pentru care poţi fi liniştit. Du-te, ia-ţi jucăriile şi joacă-te! Nu trebuie să te îngrijorezi deloc, pentru că noi suntem în locul de scăpare pregătit de Dumnezeu. Lasă presiunea să iasă afară.″

Vedeţi, în timp ce peste egipteni venea presiunea, Israelul stătea liniştit şi citea Cartea lui Dumnezeu. El era liniştit. De ce? Moartea se afla în faţa uşii, dar ce conta aceasta? Ea nu putea să le facă nimic.

Dacă moartea vine la voi, slăvit să fie Domnul! Ce contează cât timp împlinim poruncile lui Dumnezeu şi Sângele salvator este uns pe pragul inimii noastre? Nici o piedică nu poate sta înaintea noastră!

Ce contează dacă medicul va spune: „Vei muri până mâine!″? Sângele Lui este pe pragul inimii mele. Noi toţi trebuie să murim, dar dacă Sângele Lui a fost folosit aşa cum a poruncit El, ne aşteaptă învierea.

Vedeţi, Israelul putea să stea liniştit! Ei nu au fost cuprinşi de presiune, deoarece ştiau că Îngerul morţii nu le putea face nimic. De ce? Pentru că ei se aflau sub sângele mielului; se aflau pe calea pregătită de Dumnezeu.

Fiţi atenţi! Poate cineva întreabă: „Cum pot fi sigur de lucrul acesta?″ Noi am vorbit despre aceasta, duminica trecută.

Israel era poporul ales al lui Dumnezeu. Lor le-a fost făgăduită o ţară în care curge lapte şi miere, dar nu o văzuseră niciodată. Niciunul dintre ei nu a fost acolo vreodată şi nu ştiau nimic despre ea, dar cu toate acestea, Dumnezeu le-a făgăduit-o. Astfel, ei au ieşit din robia Egiptului, fiind izbăviţi de mâna Atotputernică a lui Dumnezeu, prin profetul Său, şi au pornit în călătorie spre acea ţară despre care nu ştiau nimic. Ei erau străini şi călători şi mergeau spre o ţară pe care nu o văzuse niciunul dintre ei vreodată. Gândiţi-vă la aceasta!

Apoi, într-o zi au ajuns la graniţele acelei ţări. În fruntea lor se afla un mare luptător, Iosua, care tradus înseamnă „IaHVeH Salvatorul.″ El a trecut Iordanul şi a intrat în ţara făgăduită, iar când s-a întors a adus o dovadă că într-adevăr ţara aceea era foarte bună: un ciorchine de struguri, pe care abia îl duceau doi oameni. Totul era întocmai cum spusese Domnul: o ţară în care curge lapte şi miere. Oh, ar fi trebuit să se bucure cu toţii! De ce? Pentru că Iosua a adus dovada că ţara despre care nu ştiau nimic era întocmai cum le spusese Dumnezeu. Vedeţi, Dumnezeu le-a făgăduit o ţară şi ei erau în drum spre ea.

Toată omenirea a fost prinsă într-o capcană, dar într-o zi a  venit pe pământ Domnul Isus Hristos. „Isus″ înseamnă „IaHVeH Salvatorul.″ El S-a coborât la Iordanul morţii, l-a trecut prin moarte, iar în dimineaţa de Paşti a înviat, dovedind că omul poate să trăiască după moarte. Aleluia! Moartea nu este capătul drumului, fiindcă Isus a dovedit că omul poate să trăiască şi după moarte. După înviere, El a stat înaintea ucenicilor şi le-a dovedit că este viu.

Înainte de a pleca la cer, El le-a spus: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.

Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.″ (Ioan 14.2-3).

Mai întâi, El a murit. Atunci soarele, luna şi stelele s-au ruşinat şi şi-au pierdut strălucirea. Un soldat roman i-a străpuns inima cu o suliţă şi din El a curs apă şi sânge. Apoi a fost înmormântat ca orice om şi Biblia spune că sufletul Lui S-a coborât în iad. Dar în dimineaţa de Paşti, El S-a ridicat dintre cei morţi, lăsând mormântul şi iadul în urma Sa. De aceea, spune în Apocalipsa 1.18: „…Eu sunt Cel Dintâi şi Cel de pe Urmă,

Cel Viu. Am fost mort, şi iată că sunt viu în vecii vecilor. Eu ţin cheile morţii şi ale Locuinţei morţilor.″

Când L-au văzut, ucenicii Lui au crezut că este o nălucă, dar El le-a spus: „Aveţi aici ceva de mâncare?”

I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure de miere.

El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.″ (Luca 24.41-43).

El a trecut în Ţara făgăduită murind ca Om, dar când S-a întors, a adus dovada că omul poate să trăiască dincolo de moarte. Ce mai are moartea a face cu noi? Nimic! Amin.

Lăsaţi presiunea afară, fiindcă El ne-a făgăduit o moştenire veşnică.

El a spus: „Aceasta va fi dovada pentru fiecare credincios!″ dar unii pier din cauza necredinţei lor; pier pentru că nu cred Cuvântul; pentru că umblă în păcatul şi în lucrurile acestei lumi.

Dar Isus a spus că „cine crede în Mine… are Viaţa veşnică,″ o viaţă care nu se sfârşeşte niciodată. Înţelegeţi acum? Dacă noi, care am fost morţi în păcate, primim Duhul Sfânt, primim naşterea din nou, adică o Viaţă nouă. Noi am murit cu Isus şi am fost îngropaţi cu El în Duh, apoi am înviat şi am fost transpuşi din lucrurile fireşti în cele duhovniceşti, cereşti. În seara aceasta, noi stăm împreună cu Isus Hristos în locurile cereşti.

Câţi creştini de aici mai iubesc lumea? Dacă mai iubiţi lumea, nu sunteţi creştini. Voi vă pretindeţi creştini, dar nu sunteţi, pentru că dacă un om gustă cu adevărat ce bun este Domnul, este mort pentru lucrurile acestei lumi şi nu mai doreşte să meargă înapoi. Cine dovedeşte aceasta? Viaţa.

Astfel, Pavel a spus: „…dar nu mai trăiesc…″ cum a trăit odinioară, ci ″trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în Mine.″ (Galateni 3.20). De ce? Pentru că El l-a izbăvit din păcatul în care zace lumea.

Dacă privim la felul de viaţă pe care l-am avut în trecut, vedem că astăzi trăim altfel. De ce? Pentru că am murit faţă de păcat şi viaţa noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Duhul Sfânt ne-a sigilat şi ne-a ridicat peste lucrurile acestei lumi, iar noi ne-am întors la viaţă cu aceeaşi dovadă cu care a venit El înapoi, ca să ne aducă dovada învierii Sale.

 „Ţara este minunată.″ Aceasta este doar o arvună; este arvuna pentru vindecarea noastră; este arvuna pentru făgăduinţa lui Dumnezeu.

…cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.″ (Ioan 5.24).

Frate, lasă presiunea afară! Amin. Înţelegeţi?

Prorocul Ilie este un simbol spre Hristos, în timp ce Elisei este un simbol spre biserică. Elisei a primit o măsură dublă a Duhului, faţă de Ilie. Într-o zi, el a mers la Iordan – acesta este un tablou spre timpul nostru, la fel ca Ahab și Izabela. Cred că vă mai amintiţi predica mea despre aceasta.

Vedeţi, Elisei l-a urmat pe Ilie dintr-un motiv bine întemeiat. Amin. El ştia că Ilie va fi luat la cer, aşa că a lăsat şcoala prorocilor în urmă şi l-a urmat peste tot: la Betel, la Ierihon şi peste Iordan.

În acelaşi mod, El vă duce şi pe voi prin neprihănire şi sfinţire. Nu printr-o denominaţiune, nu printr-o credinţă oarecare, ci prin moartea faţă de păcat, ca să vă puteţi naşte din nou pentru Împărăţia lui Dumnezeu.

Ilie a lovit apa şi a trecut Iordanul, iar Elisei l-a urmat cu credincioşie. Când a trecut din nou pe malul celălalt al Iordanului, Elisei poseda o dublă măsură din puterea Duhului.

Astăzi, noi Îl urmăm pe Isus în moarte, prin botez. Când facem aceasta, suntem îngropaţi şi înviem cu El pentru o viaţă nouă, prin credinţă. Astfel, murim pentru lucrurile lumii şi ele nu mai înseamnă nimic pentru noi. Prin botezul în Numele Lui, noi suntem îngropaţi împreună cu El şi înviaţi cu El la o viaţă nouă. Prin aceasta, duhul nostru este ridicat deasupra lucrurilor lumii; suntem în Hristos.

Vedeţi, acum avem o parte; dacă traversăm linia morţii, dacă trecem Iordanul, vom avea o dublă măsură. Noi primim arvuna Duhului Sfânt încă din trupul acesta şi nu putem muri pentru că suntem o parte din Dumnezeu.

Domnul a spus: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.″ (Ioan 6.54). Lăsaţi presiunea afară!

Ce contează dacă va fi aruncată bomba atomică? Facă ce vor, fiindcă noi ştim că am primit Viaţa veşnică prin Domnul Isus Hristos. Ce ne interesează ce spune lumea? Ce contează presiunea din jur? Pe noi nu ne mai interesează nimic pentru că putem lăsa aburul afară.

Haideţi să ne plecăm capetele şi să ridicăm mâinile spre El. (Fratele Branham cântă).

Tatăl nostru ceresc, Satan a pierdut lupta. (Staţi liniştiţi şi nu lăsaţi să se adune presiune). Eu am stat aici şi am predicat poporului, sfătuindu-l să lase presiunea afară, iar Satan a încercat să mă facă să cobor de pe platformă, ca să nu aibă loc chemarea la altar. Doamne, inima mea ardea pentru că îmi spuneam: „Acolo este cineva în nevoie… Cineva doreşte să ajungă la această Stâncă.″

Oh, Tată, Îţi mulţumim pentru biruinţă. Când ultimul a mers la altar, s-a aprins lumina. Atunci Satan a recunoscut că este biruit şi a trebuit să se retragă, iar astăzi stau aici cinci suflete, cinci este numărul harului, al îndurării; Isus, credinţă şi îndurare.

Oh, Tată, Tu eşti Dumnezeu şi nu poţi greşi. Tu ai întotdeauna dreptate. Oh, eu stau aici, deoparte şi privesc în jos… Aici este fiica sorei Wilson, pe care o cunosc de când era mică, şi-mi amintesc ziua în care ai chemat-o. Sunt mulţi ani de atunci.

Lângă ea stă o doamnă din New York, care vrea să călătorească împreună cu noi, iar alături stau un bărbat şi o femeie tânără. Ei stau pe această cale, în timp ce alţi tineri de vârsta lor se distrează dansând dansuri imorale. Ei au venit să caute Stânca.

La capătul altarului stă un alt tânăr care şi-a ridicat mâinile pentru că doreşte să găsească această Stâncă. Oh, Isuse, Tu eşti această Stâncă, şi Tu ai spus: „Acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.″ (Matei 18.20). Stânca este aici, deci totul pare atât de simplu… Când aceşti oameni s-au ridicat cu dorinţa de a Te urma pe Tine, Satan a încercat să-i oprească, dar nu a reuşit, şi a pierdut lupta. Ca slujitor al Tău, îmi pun mâinile peste ei şi cer binecuvântarea Ta în viaţa lor.

Oh, de Te-ar asculta, Dumnezeule, fiindcă vor să urmeze Duhul Tău din toată inima! Acesta este motivul pentru care Te rog din inimă să nu îngădui ca sufletul sorei mele să piară, ci împlineşte dorinţa ei de a primi Viaţa veşnică în Numele lui Isus Hristos, fiindcă îmi pun mâinile peste ea ştiind prin cât de multe încercări a trecut. Eu ştiu că ea se roagă şi pentru fiul ei iubit şi că acest tată a plâns toată dimineaţa, când şi-a încredinţat băiatul Domnului. Aceşti părinţi îşi încredinţează copiii Domnului. Oh, Dumnezeule, ei caută un loc în care să poată lăsa presiunea, fiindcă ştiu că totul se va termina cu bine. Tată, noi Ţi-am încredinţat totul Ţie, şi ştim că vei rezolva toate problemele noastre.

Dăruieşte-le har, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus.

Tată, acest bărbat şi această femeie, vin împreună ca să-mi pun mâinile peste ei. Ei doresc să lase presiunea afară. Noi ştim că această pereche frumoasă ar fi putut deveni o momeală a Satanei, dar Tu nu ai îngăduit aceasta. Ei sunt ca un cărbune aprins şi scos din foc şi vin la Tine pentru că sunt în căutarea unui adăpost. Dorinţa lor este să ajungă la Tine şi să lase presiunea afară, astfel încât să poată rămâne liniştiţi înaintea Ta, deoarece ştiu că Tu eşti Dumnezeu. Tată, Te rog să dai chiar acum siguranţă sufletului lor şi să faci ca solzii să cadă de pe ochii lor.

  Tânărul care stă cu mâinile ridicate este ultimul. În timp ce se ridica, s-a aprins lumina. Tu l-ai chemat. Oh, Tu ai spus: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…″ (Ioan 6.37). Tot ce putem face noi este să ţinem cu tărie de Cuvânt, şi ştim că toţi aceia care au fost aleşi de Tine vor primi Viaţa veşnică.

Iată, Tată, că acest tânăr a venit, fiindcă doreşte să primească Viaţa, să găsească Stânca. Doamne, ca să se poată odihni o vreme, Te rog să-l duci înăuntru prin spărtura Stâncii.

Fă să se rupă orice cătuşă şi orice legătură. Oh, de ar cădea totul jos de pe ei; tot ce stă împotriva lor şi i-a reţinut până acum ţinându-i departe de Tine. Fă să-i părăsească totul: supărarea, mânia, iuţimea, grijile, păcatul şi îndoiala. Credeţi cu adevărat? Chiar crezi, frate? Crezi, soră? Credeţi cu toţii?

Atunci aşa să fie. Totul s-a realizat! Tot ce este rău a trecut! Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă dea ce este mai bun în viaţa aceasta şi deasupra tuturor, Viaţa veşnică pe care o aveţi deja. Voi sunteţi ridicaţi peste păcat; păcatul este sub picioarele voastre.

La ce mi-ar folosi să vă spun ceva ce nu este adevărat? Dacă aş face aceasta, la capătul drumului aş fi găsit un înşelător. Dar eu vă spun adevărul: voi aţi primit Viaţa veşnică, pentru că aţi crezut în Domnul Isus Hristos. Puneţi deci păcatul deoparte! Aruncaţi fiecare cătuşă de pe voi! Duceţi-vă în libertate! Voi sunteţi creştini. Voi aţi fost ridicaţi deasupra păcatului şi aţi primit  arvuna Duhului pentru vindecarea veşnică a sufletului vostru. De ce aceasta? Pentru că Hristos v-a primit şi pe voi.

Nu a spus El că „Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-L atrage Tatăl Meu, care M-a trimis: şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară, ci îi voi da viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.″ (Ioan 6.44,37,40). Atunci totul este rezolvat. Amin. Totul a trecut. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi. Îl iubiţi cu toţii? (Fratele Branham cântă).

Câţi dintre voi simt că s-au eliberat de presiune? (Fratele Branham cântă).

Voi ştiţi povestirea lui Charles Wesley despre excursia pe care a făcut-o pe un lac. El avea lângă acel lac o colibă în care se retrăgea şi citea. Domnul l-a trimis acolo şi în timp ce studia, Dumnezeu a lucrat în inima lui şi l-a inspirat să scrie un cântec. Până atunci nici nu putuse să-l înceapă, dar când a venit inspiraţia, s-a apucat de altceva, şi inspiraţia l-a părăsit din nou. Atunci s-a dus pe malul lacului, gândindu-se că dacă va asculta cum se lovesc valurile de mal, s-ar putea să primească o nouă inspiraţie. Deodată a început însă furtuna. Vedeţi, nimic nu se întâmplă din întâmplare, ci totul este rânduit de Dumnezeu şi indiferent ce vi se întâmplă, lucrează spre binele vostru.

Când a văzut că începe să bată vântul, el a fugit înapoi în colibă, şi în timp ce alerga, şi-a zis: „Voi fi şters de pe pământ înainte de a ajunge dincolo!″ Apoi şi-a ridicat gulerul de la palton şi a început să alerge. Deodată a simţit că este lovit de ceva în piept, iar când s-a oprit să vadă ce era, a văzut o păsărică. Asemenea lui, şi ea căuta un adăpost. S-a aplecat, a luat-o de jos şi a pus-o la piept, ţinând-o acolo până când a trecut furtuna şi a apărut din nou soarele. Când totul a trecut, a lăsat-o să zboare, iar în clipa aceea a venit din nou inspiraţia peste el.

Oh, şi eu doresc ceva: Stânca vindecării în această ţară obostă! Oh, Stâncă a vindecării, ascunde-mă în Tine! Oh, Tu Stâncă a vindecării, care ai fost lovită pentru mine, ascunde-mă în Tine! Aşa au fost scrise toate cântările acestea de care ne bucurăm astăzi.

Voi întrebaţi: „Cântecele sunt inspirate?″

Când a fost pe pământ, El S-a referit adesea la ele şi a zis: „Nu stă scris în Psalmi?″

Da, bineînţeles, cântările sunt inspirate! Şi eu mă bucur foarte mult pentru că am un loc de scăpare! Eu nu cunosc nici un alt loc de scăpare afară de Acesta.

Fratele Branham cântă…

Dumnezeu să-l binecuvânteze pe păstorul vostru. Satan a încercat să stingă lumina, dar Dumnezeu a dus biruinţa mai departe. Amin.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *