LĂSÂND PRESIUNEA DEOPARTE

Dumnezeu să te binecuvânteze, frate.

Bună
seara, prieteni. Este un privilegiu să mă aflu în seara aceasta din nou la
această convenţie. Sunt sigur că a fost o zi bună pentru noi toţi. În dimineaţa
aceasta am petrecut un timp minunat la dejunul predicatorilor, în părtăşie cu
Cuvântul lui Dumnezeu şi cu oamenii aceia. O, aş fi vrut să fim cu toţii acolo,
dar presupun că nu a fost suficient spaţiu pentru toţi! În tot cazul, am avut o
părtăşie frumoasă. Vă mulţumesc, deoarece am petrecut un timp măreţ printre
fraţi.

Astăzi
a fost o zi frumoasă pentru mine, fiindcă am văzut mulţi prieteni şi am făcut
multe vizite. Dar cel mai minunat lucru este că L-am văzut pe Duhul Sfânt
descoperindu-Se şi îndreptând lucrurile.

Aseară
a venit cineva cu un copil mic care avea capul moale, şi ne-am rugat pentru el.
O, avea un cap enorm! M-a mişcat foarte tare cazul acesta, fiindcă doctorii
i-au spus mamei că nu mai era nici o şansă pentru el. Avea capul atât de umflat
şi venele ieşite aşa de mari în afară. Faţa îi era aşa de lată şi bărbia era
aşa. (Fratele Branham arată). Am îngenuncheat 
şi m-am rugat cu credinţă; mi-am pus mâinile peste micuţ şi am poruncit
acelui drac să-şi înceteze lucrarea, după ce am întrebat-o pe mama lui:
„Crezi?” şi ea a răspuns: „Da.”

După
ce ne-am rugat, am spus: „Cu copilul acesta s-a întâmplat ceva. Du-te acasă şi
măsoară-i capul. Repetă acest lucru mâine seară, iar dacă nu poţi să te
întorci, să-mi trimiţi măsurile.” I-am spus aceasta pentru că locuieşte departe
de aici.

Billy
mi-a spus adineauri că cineva a adus măsura capului copilului şi este cu trei
sferturi de inch mai mic, iar astăzi l-au dus la doctor. Copilul primea
injecţii în fiecare zi, iar doctorul a spus că starea lui s-a îmbunătăţit mult
şi nu mai are nevoie de atâtea injecţii. Nu se mai vedea nici o venă umflată,
iar noi ştim că oricine Îl crede pe Domnul, i se face la fel.

Vedeţi,
pe măsură ce trece timpul, capul primeşte forma normală. Dacă persoana cu
copilul este aici, îi spun să rămână credincioasă lui Dumnezeu şi copilul se va
face bine pe deplin.

Acesta
este un semn că Dumnezeu ne-a ascultat rugăciunile. Îi sunt recunoscător pentru
aceasta şi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru voi, pentru mama, tata şi rudele
micuţului.

Ştiu
cum m-aş fi simţit dacă ar fi fost copilul meu. Eu nu simt pentru copilul tău
la fel cum simt pentru copilul meu, şi aş minţi dacă aş spune altceva, dar
totuşi simt cu toată inima pentru el. Dacă am avea timp, v-aş putea spune
despre o vedenie care nu s-a împlinit încă. Dar se va împlini.

Astăzi
am intrat într-o cameră unde era un om scump, tată a cinci copii, care era pe
moarte de cancer. El mi-a zis: „Doctorul spune că nu mai poate face nimic.” El
are un copil mic de numai câteva luni. Soţia lui stătea şi se uita la el; este
încă un bărbat frumos. Nu-i văd acum, dar cred că vin de departe.

Tu
trebuie să simţi cu oamenii aceia. Mă gândesc la cei cinci copii care rămân
fără tată… Aceasta este lucrarea diavolului.

Eu
i-am spus: „Prin credinţă, te duc în sala de operaţie a lui Dumnezeu şi am să
iau bisturiul de operaţie al lui Dumnezeu, care este mai ascuţit decât o sabie
cu două tăişuri. Ne vom duce acolo unde este localizat diavolul, şi-l tăiem
afară cu Cuvântul” Cred că omul a plecat acasă. O, Dumnezeu este atât de bun!

Dacă
va fi cu voia Domnului, toţi aceşti predicatori şi învăţători vor avea ocazia să
ţină mâine dimineaţă o lecţie de şcoală duminicală. Dacă va fi cu voia Lui, voi
vorbi şi eu despre „Restituirea Pomului Miresei.” Deci, dacă nu veţi fi în
bisericile voastre, ne vom bucura să vă avem aici, începând cu ora nouă şi
jumătate.

Mâine
seară ne aşteptăm ca Dumnezeu să lucreze din nou, cu mult mai mult decât ne
putem gândi. Apoi vom merge pentru două zile la fratele Bigby, în Carolina de
Sud. Este vorba de luni şi marţi, după care vom pleca acasă, iar de acolo vom
merge pe Coasta de vest, în Cow Palace.

Dar
acum, înainte de a ne apropia de Cuvânt, haideţi să vorbim cu Autorul, în timp
ce vom avea capetele plecate pentru un moment de rugăciune. În timp ce avem
capetele plecate şi inimile ne sunt în prezenţa Lui, mă întreb dacă este cineva
care are ceva pe inimă şi vrea să fie amintit în rugăciune? Să ridice mâna şi
să spună: „Dumnezeule, adu-Ţi aminte şi de mine.” O, aproape toţi!

Tată
ceresc, ne simţim atât de bine să venim la Dumnezeul cel Viu, ştiind că El este
Marele nostru Sfetnic, Domnul păcii, marele Dumnezeu, Părintele veşniciilor. În
seara aceasta am venit în Numele Lui înaintea tronului de îndurare, şi ne rugăm
pentru aceste mâini care s-au ridicat. Doamne, Tu ştii ce se află în spatele
fiecărei mâini ridicate. Ei cred, Doamne, pentru că altfel nu ar fi ridicat
mâna. Ei cred că le-ai văzut mâinile şi cunoşti cererile lor. Sunt sigur de
aceasta, Doamne. În spatele fiecărei cereri de rugăciune este o rugăciune, iar
eu îmi unesc rugăciunea cu a lor, şi împreună le pun pe altarul Tău şi Te rugăm
să răspunzi la fiecare dintre ei.


rog pentru predicatorii de aici şi pentru adunările lor, şi Îţi mulţumim pentru
mărturiile auzite după o singură seară de rugăciune şi pentru acel copilaş.
Hristos este Medicul cel mare. El vindecă bolile noastre şi Îi suntem atât de
recunoscători pentru aceasta.

Tată
ceresc, Te rugăm să fii în continuare cu familiile pentru care ne-am rugat, ca
să nu mai fie nervoşi sau supăraţi, ci să aştepte şi să se roage, pentru că le
va fi dat. Îndură-Te, Doamne, pentru că aşa ai spus Tu, şi Cuvântul Tău nu
poate da greş.

Binecuvântează
Cuvântul Tău în timp ce Îl vom citi, iar subiectul din Scriptură să ne fie dat
în puterea şi demonstraţia Duhului Sfânt.

Iar
când vom pleca de aici la casele noastre, Te rog să faci ca oamenii să nu tacă,
ci să facă gălăgie pe străzi şi în maşini, ca cei care veneau de la Emaus, după
ce L-au văzut pe Isus făcând acel lucru pe care l-a făcut înainte de
răstignire. Ei L-au recunoscut pentru că nimeni altcineva nu putea face acele
lucruri, aşa că şi-au zis unul celuilalt: „Nu ardea inima în noi?”

Fie
ca în seara aceasta, Duhul Sfânt, Hristos cel înviat, să ia fiecare inimă şi să
facă lucrurile pe care le-a făcut înainte de răstignire, astfel ca biserica să
aibă asigurarea că El a înviat din morţi şi trăieşte de-a pururi. O cerem în
Numele Lui. Amin.

Am
aici două texte asupra cărora vreau să vă atrag atenţia. Unul este din Proverbe
18.10
, iar celălalt din Isaia 32.1-2.

„Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în
el şi stă la adăpost.”
(Proverbe
18.10).

„Atunci împăratul va împărăţi cu
dreptate şi voievozii vor cârmui cu nepărtinire.

      Fiecare va fi
ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca
nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ
ars de sete.”
(Isaia
32.1-2).

Pentru
dimineaţa aceasta aş vrea să iau un subiect mic care să ne ajute pe toţi,
deoarece cred că ni se potriveşte. Am să-l numesc: „Lăsând presiunea afară.”

Noi
trăim într-un timp în care este o grămadă de presiune, de aceea mă gândesc
întotdeauna la ceva care să-i ajute pe oameni să vină şi să asculte Cuvântul.

Eu
nu am abilităţi de vorbitor, nu sunt o persoană educată şi nu am pregătire
ecleziastică, de aceea, tot ce pot să fac este să cercetez, să mă rog şi să
urmez călăuzirea Duhului, rugându-L pe Dumnezeu să facă ceva ca să ne ajute.

De
aceea suntem aici, nu ca să ne vedem unii pe alţii, ci ca să fim ajutaţi.
Acesta este scopul nostru şi acesta este scopul convenţiilor: să ajute pe
cineva, să ne facă viaţa mai uşoară.

În
timpul acesta în care trăim noi, totul pare presurizat. Este un timp în care
toată lumea se grăbeşte; gonesc pe străzi cu o sută patruzeci de kilometri la
oră, chiar dacă limita este de numai cincizeci de kilometri la oră. Creştinii
nu ar trebui să facă aceasta, fiindcă ei trebuie să-i dea cezarului ce este a
cezarului, şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu. Cu toate acestea, noi gonim
cât se poate de tare…

Suntem
atât de nervoşi! Eu cred că creştinii adevăraţi nu fac aceasta, dar să ştiţi că
unii oameni aprind ţigară după ţigară. De ce? Credeţi că aceasta vă ajută? Vă
face mai nervoşi, dar o faceţi oricum. Doctorii scriu avertizări după
avertizări în reviste, şi vă spun cât de periculoase sunt ţigările, dar voi o
faceţi oricum. De ce? Pentru că încercaţi să scăpaţi de presiune.

Vedem
oameni care beau. Bănuiesc că se gândesc 
că în felul acesta vor scăpa de presiune, dar nu este adevărat, prin
aceasta o acumulează deoarece urmează o cale greşită.

Apoi
merg şi fac tot felul de lucruri, şi chiar dacă sunt bune sau rele, păcătuiesc
şi încearcă să se ascundă crezând că fac ceva grozav. Ce încercaţi să faceţi?
Să vă ascundeţi de ceva, fiindcă ştiţi că aţi greşit. Nimeni nu poate face rău
decât dacă ştie că face rău, dar chiar dacă este un om decăzut, el este un fiu
al lui Dumnezeu, un fiu decăzut al Lui, şi în el este Ceva care-ţi spune că a
greşit.

Nici
un bărbat nu poate umbla cu nevasta altuia fără să ştie că face ceva rău; nici
un om nu se îmbată fără să ştie că este rău; nici o femeie nu poartă haine
imorale fără să ştie că este greşită. Tu nu poţi face aceste lucruri şi să spui
că nu ai ştiut. Dar ce faci? Încerci să scapi de presiune, însă toate aceste lucruri
sunt sucite şi greşite. Noi trăim într-o epocă a nervoşilor, într-un timp plin
de presiune.

Nu
demult, am povestit că atunci când am fost în Africa, într-un ţarc al
băştinaşilor am văzut un miel pe care l-au lăsat să pască afară. Deodată am
observat că mielul a devenit agitat, aşa că m-am întrebat: „Oare ce se întâmplă
cu micuţul acesta?”

Am
privit în jur, dar nu am văzut nimic, însă când am privit în depărtare, am
văzut un leu mare, care se apropia tiptil prin iarba înaltă. El a simţit mielul
şi se apropia de micuţ. La rândul lui, mielul a devenit nervos. Nu ştia de ce,
dar era tot mai neliniştit. Acesta era instinctul. Deşi nu vedea leul, ştia că
moartea îi dădea târcoale.

Se
pare că lumea se află în aceeaşi stare: ea ştie că este pe aproape ceva şi că
este gata să se întâmple, iar aceasta creează presiune în omul păcătos.
Desigur.

Dar
creştinul care este născut în Cuvânt, ar trebui să ştie că aceasta este venirea
Domnului. Aceasta ar trebui să-l umple de o bucurie glorioasă, fiindcă ştie că
sfârşitul acestor lucruri este aproape.

Cineva
mi-a spus odată: „Frate Branham, tu îi sperii pe oameni când le spui că El
poate veni în clipa următoare.”

„Îi
sperii pe oameni? În nici un caz pe poporul Lui!” Vedeţi? Aceasta este cântarea
pe care o putem cânta şi aceasta aşteptăm. „Iată, vine Mirele!” Pentru
aceasta trăim, pentru ceasul acela, şi ştiu că nu poate fi nimic mai măreţ
decât acel ceas! Dar pentru păcătos este cu siguranţă ceva groaznic.

Când
vine furtuna simţim acea briză rece şi atunci ştim că este pe cale să înceapă
ploaia. Aceasta ar trebui să ne facă să inspirăm cu bucurie acea briză, fiindcă
ea este vestitorul ploii.

Tot
aşa, creştinii trebuie să se bucure atunci când văd lucrurile care se întâmplă,
pentru că ele prevestesc venirea Domnului. Noi simţim briza şi ştim că este
aproape. Ce împrospătare aduce pentru cei care nu se tem de furtună şi au un
loc de adăpost!

Da,
băutura şi tăinuirea, creează presiune, nu o eliberează.

Cu
câteva zile în urmă eram în oraşul nostru, iar păstorul nostru, fratele Neville,
un frate scump pe care îl iubim cu toţii… El a fost un metodist venit din
şcoala metodistă, iar într-o zi, în urmă cu douăzeci de ani, m-a invitat să
predic într-o biserică metodistă de lângă noi.

Când
m-am întors de acolo, am spus bisericii: „Să ştiţi că într-o zi îl voi boteza
şi Dumnezeu îi va da Duhul Sfânt.”

Revenind
la ce vreau să vă povestesc, fratele nu era bolnav, dar era atât de obosit
încât nu putea merge mai departe. Astfel, am luat câteva dintre invitaţiile
primite de el şi m-am hotărât să merg în locul lui. Pe una din acele invitaţii
era scris: „Du-te la spital la femeia Cutare, fiindcă are nevoie de cutare
lucru.” Fratele Neville trebuia să conducă patruzeci şi opt de kilometri încolo
şi patruzeci şi opt de kilometri încoace, aşa că am luat eu numele femeii şi
etajul la care se afla şi m-am dus în locul lui.

Când
am intrat în spital, am văzut o asistentă cu masca lăsată, şi i-am zis: „Bună
seara.” Nu mi-a răspuns nimic, aşa că am continuat: „Puteţi să-mi spuneţi unde
o pot găsi pe doamna Cutare? Mi s-a spus că este în salonul 331.”

„Atunci
du-te şi caut-o!” mi-a răspuns ea.

„Mulţumesc.”
Vedeţi, presiunea…

M-am
dus la salonul respectiv şi acolo erau patru femei. Le-am întrebat dacă doamna
Cutare este printre ele, dar mi-au răspuns: „Nu, domnule, nu este.”

Atunci
m-am gândit: „Poate au vrut să spună 321 în loc de 331.” Dar femeia nu era nici
acolo, aşa că m-am întors şi am întâlnit un doctor. Era un tip scund, pe cât de
înalt pe atât de lat, şi scria ceva. M-am uitat la el şi m-am gândit: „Mai bine
nu-i spun nimic.” Deci m-am dus mai departe, însă mi-am dat seama că toţi erau
sub presiune dintr-un oarecare motiv.

Apoi
m-am gândit că s-ar putea să fie la etajul doi în loc de trei. Deci am coborât
la etajul doi, m-am dus la asistenta de acolo şi i-am zis: „Doamnă, sunt puţin
încurcat. Sunt predicator şi încerc să ajung la o bolnavă. Aţi putea să-mi
spuneţi unde ar putea fi această doamnă? Mi s-a spus că este în salonul 331,
dar poate este în 231.”

„Atunci
du-te acolo şi vezi,” mi-a răspuns ea.

„Da,
doamnă. Mulţumesc pentru sfat.”

M-am
dus acolo dar nu am găsit-o, aşa că m-am întors. Apoi m-am gândit: Mă duc
înapoi la etajul trei, pentru că s-ar putea să fie în salonul 320.” Dar pentru
că nu am găsit salonul, am venit pe holul unde era doctorul acela cu
stetoscopul la gât, m-am apropiat de el şi i-am zis: „Bună seara, domnule.” El
n-a scos nici un cuvânt, aşa că am continuat: „Îmi poţi spune unde este salonul
320?”

„Mergi
pe aici, apoi pe acolo…”

„Mulţumesc
pentru informaţie,” am spus eu şi m-am dus mai departe.

Ce
era aceasta? Presiune.

M-am
dus înapoi la un birou unde era o altă asistentă şi m-am gândit: „Mai încerc o
dată.” Îmi era groază s-o întreb, dar i-am zis: „Doamnă, îmi puteţi da câteva
informaţii?” şi i-am spus despre ce era vorba.

„Un
moment, reverend, să mă uit în fişă”, a spus ea.

Atunci
m-am gândit: „Slavă lui Dumnezeu!„, şi am lăsat presiunea afară.

Ea
s-a uitat în fişă şi a spus: „O, a fost mutată! Acum este în salonul cutare.”

„Mulţumesc
foarte mult.”

Vedeţi,
oameni plini de presiune. Aşa sunt doctorii, şi la fel asistentele: plini de
presiune, ceea ce dovedeşte că ceva nu este în ordine. Pare ciudat, dar
întreaga lume este aşa. Toţi sunt nervoşi… Doctorii nu au nici un răspuns,
pentru că şi ei sunt nervoşi, dar este Unul care are răspunsul, iar Acesta este
Dumnezeu. El are răspunsul.

Întotdeauna
au fost tensiuni printre oameni. În Vechiul Testament, după ce Israel a intrat
în Palestina, Iosua a ridicat mai multe „cetăţi de scăpare” în care puteau să
se ascundă cei care au omorât pe cineva din greşeală. Ei puteau merge în acele
cetăţi de scăpare sau de adăpost, să stea la poarta cetăţii şi să le spună
bătrânilor cetăţii ce s-a întâmplat. Dacă au făcut fapta cu voia, nu mai era
nici o şansă de scăpare pentru ei.

La
fel este şi astăzi. De ce fuge omul? Care este problema lui? El nu are odihnă
şi umblă ca un nebun.

În
Vechiul Testament, dacă omul acela a făcut fapta intenţionat, nu mai avea
scăpare, dar dacă a făcut-o fără să vrea, accidental… Astăzi sunt mulţi oameni
care nu au vrut să facă rău; pentru aceştia mai este o şansă. Dacă ai făcut
ceva rău, dar nu ai vrut, mai este o şansă pentru tine, mai este un loc de
adăpost. Dar dacă ai păcătuit intenţionat şi nu vrei nici un loc de scăpare,
atunci nu mai rămâne nimic de făcut pentru tine.   

În
Vechiul Testament, când omul era urmărit de rudele celui omorât, el ştia foarte
bine că dacă era prins îl vor omorî fără milă, fiindcă Legea spunea: „Dinte
pentru dinte şi ochi pentru ochi.”
(Levitic 24.20). Deci ei aveau dreptul
să-l omoare pentru că făcuse ceva rău. Desigur, asupra lui era o presiune mare
şi fugea să-şi scape viaţa, aşa că se îndrepta spre această cetate de scăpare
sau de adăpost.

Dacă
ajungea la poartă şi spunea o minciună, cel care îl urmărea putea să intre şi
să-l tragă chiar şi de la altar ca să-l omoare. El nu putea merge mai departe.


bucur că astăzi este un Loc de adăpost unde putem alerga, putem lăsa presiunea
deoparte să intrăm înăuntru şi să scăpăm de toate.

Oamenii
se tem de bomba atomică; se tem de prăbuşire. În apropiere de oraşul vostru am
văzut nişte semne mari pe care scrie: „Pericol de prăbuşire!” Toată lumea este
speriată şi încearcă să-şi facă adăposturi sub pământ ca să scape.

Dar
să ştii că cel mai departe unde poţi merge este jos pe genunchi. Nu trebuie să
faci pe cârtiţa, să umbli pe sub pământ: pune-te doar pe genunchi şi aceasta
este tot ce trebuie să faci.

Omul
care vine trebuie să accepte locul de scăpare. Dacă nu-i pasă de acel loc de
scăpare, nu mai este nici o şansă pentru el, dar dacă vrea să accepte refugiul,
atunci este un loc pregătit pentru el.

La
fel este şi astăzi. Dacă eşti bolnav şi doctorul spune: „Vei muri!”, dacă nu
crezi în vindecarea divină, ei bine, atunci nu ai unde să te mai duci! Dar dacă
crezi că este o fântână deschisă, dacă crezi că este un loc, atunci pot să-ţi
spun unde este un Adăpost, o Cetate de scăpare. Nimeni nu vrea să moară, deci
dacă vrei să trăieşti, există un loc de adăpost pentru tine; Dumnezeu a
pregătit un loc de Adăpost unde poţi să-ţi laşi deoparte grijile şi problemele
şi să fii în siguranţă.

Acum,
el trebuie să stea în acest adăpost, iar când ajunge acolo nu trebuie să se mai
plângă. El nu poate să umble pe acolo şi să spună: „Aş fi vrut să fiu afară.”,
pentru că dacă face aceasta, este scos afară.

Ştiţi,
de când am venit la Domnul, eu Îl iubesc atât de mult încât nu vreau niciodată
să plec afară. Este ceva cu această salvare, deoarece de când am venit la
Domnul, El este Adăpostul meu, şi nu am mai vrut niciodată să ies afară. Nu
m-am plâns. Dacă aş fi ştiut că voi fi scos afară, m-aş fi plâns, dar nu m-am
plâns.

Îl
iubesc şi iubesc părtăşia cu El. Îi iubesc pe cei care au intrat în acelaşi
Adăpost, şi iubesc părtăşia cu ei. Ce părtăşie măreaţă avem în jurul Cuvântului
lui Dumnezeu!

El
nu trebuie să-şi dorească să iasă afară, pentru că afară va muri, dar înăuntru
trăieşte. Amin. Sunt atât de bucuros pentru că sunt înăuntru! O, este bine să
fii înăuntru, ferit de moarte, pentru că moartea nu te poate atinge în Hristos.
El este viu şi este atât de măreţ că suntem botezaţi în aceasta. Îi sunt atât
de recunoscător pentru acest botez în adăpost.

Când
ajungi în Adăpost, cel care te urmărea trebuie să se oprească la poartă,
fiindcă după poartă eşti în siguranţă.

Deci,
nu contează cât de tare fuge, când ajunge la poartă, cel urmărit poate sta jos
şi să lase presiunea afară. Asta-i tot! El este în siguranţă şi nu mai trebuie
să se îngrijoreze pentru că este înăuntru; porţile s-au închis în urma lui.

Sunt
atât de bucuros că putem fi morţi şi Vieţile noastre ascunse în Adăpostul lui
Dumnezeu, de-a pururi în siguranţă. Poetul spune:

Mi-am
ancorat sufletul în odihna cerească

Nu
mai navighez pe mări agitate.

Furtuna
poate bate oricât de tare

Căci
în Isus sunt de-a pururi în siguranţă.

Valurile
pot să bată şi să spumege, şi poate veni boala sau orice altceva, pentru că
eşti în siguranţă de-a pururi. Hristos este Adăpostul nostru, Locul dat de
Dumnezeu pentru siguranţa noastră. Hristos este singurul loc sigur pentru cei
care vor să trăiască. Nici o biserică, nici o denominaţiune, nici un
preşedinte, nici un rege, nici un papă, nici un episcop, nici un predicator,
nimeni nu vă poate da siguranţa, decât Isus Hristos. El este singurul Loc care
vă poate da siguranţa; El este singura cale dată de Dumnezeu.

Noi
putem asigura una sau alta, dar toate vor cădea. Însă atunci când dă Dumnezeu
ceva, este veşnic. Aşa este calea care a fost dată pentru siguranţa noastră: în
Hristos. Când eşti în El şi vin necazurile, boala, îngrijorarea sau
dezamăgirea, El a purtat deja suferinţele noastre; în rănile Lui am fost
vindecaţi, şi tot ce ne trebuie pentru restul călătoriei se află chiar aici, în
Adăpost.

Cum
ajungem în acest Adăpost? Printr-un singur Duh, noi toţi suntem botezaţi în
acest Adăpost şi am devenit mădularele Lui. Astfel, suntem cetăţeni ai acestei
Împărăţii, iar marele Dătător este cu noi şi ne dă tot ce avem nevoie.
Încredeţi-vă numai în Cuvântul Lui, deoarece cât timp suntem aici, suntem în
prezenţa Lui. Îmi place aceasta.

Noi
nu trebuie  să ne grăbim, să ne zbatem şi
să ne purtăm ca restul lumii, ci trebuie să fim liniştiţi.  Ce s-a întâmplat cu creştinii? Duhul lumii de
astăzi este nevrotic, dar acest lucru este valabil doar pentru cei care nu au
Duhul lui Hristos. L-aţi văzut vreodată agitat din pricina unui lucru?
Nicidecum! El era cât se poate de liniştit pentru că ştia pe ce stă.

O,
ce asigurare binecuvântată este aceasta! Să te încrezi în El pe deplin, ca un
copilaş,  şi să-L laşi să-ţi ia toate
îngrijorările pentru că Îi pasă de tine. Nu încerca să mai faci ceva, pentru că
a făcut el deja totul! El a promis că o va face şi este treaba Lui. Dar cât
timp încerci să faci tu ceva, ei bine, El nu poate face nimic. Dar când Îl laşi
pe El, El se va îngriji să ai acel lucru. Da, domnule. O, îmi place aceasta! Ce
linişte desăvârşită ar trebui să aibă creştinul!

Haideţi
să-l privim puţin pe Israel, ca exemplu. Mi-am promis că în seara aceasta nu
voi mai sta la fel de mult ca de obicei.


privim Israelul în noaptea de Paşti, jos în Egipt. Aceea a fost cea mai
cumplită noapte pe care a trăit-o Egiptul vreodată: noaptea în care îngerul
morţii a umblat prin toată ţara. De peste tot se auzeau numai ţipete! Oamenii
strigau pe străzi, iar mamele îşi smulgeau părul pentru că întâiul lor născut
murise. Vedeţi? Aripile mari şi negre ale îngerului morţii se abătuseră asupra
ţării.

Dar
Israelul putea să stea cât se poate de liniştit. De ce? Şi ei erau oameni ca
egiptenii, dar se aflau pe calea dată de Dumnezeu, au acceptat Locul de adăpost
dat de El şi au aplicat sângele pe uşă. Cât timp au făcut aceasta, ei nu aveau
de ce să se teamă de îngerul morţii sau de altceva, fiindcă făgăduinţa Domnului
le spunea că îngerul morţii va trece pe lângă ei.

Pot
să văd un băieţel evreu uitându-se pe fereastră. El fuge la tatăl său care
citeşte sulurile, şi îi spune: „Tati, micul Johnny Jones cu care mă jucam, este
mort. Mama lui este pe stradă. M-am uitat şi am văzut că aripile mari ale
morţii se îndreaptă încoace.”

Oh,
pot să-l văd pe tatăl lui cum lasă sulurile jos şi îşi priveşte băiatul, care
îi spune: „Tati, sunt primul tău născut şi urmează casa noastră. Cum poţi sta
atât de liniştit când ştii că imediat este rândul meu?”

Atunci
bătrânul tată, îşi ia fiul de mână, se duce cu el la uşă şi îi spune: „Vezi
sângele acesta?”

„Dar,
tati, ce putere are sângele acesta pe lângă aripile întunecate ale morţii?”

„Fiule,
este făgăduinţa lui Dumnezeu care spune că atunci când va vedea sângele,
îngerul va trece pe lângă noi. Tot ce trebuia să facem este să avem sângele
aplicat.”

Putea
să fie o găleată plină cu sânge la uşă, căci dacă nu era aplicat pe uşă, nu era
de nici un folos. Trebuia să fie aplicat aşa cum a cerut Dumnezeu. Vedeţi?

Aşa
este şi în seara aceasta. Tu nu aplici sângele doar vorbind despre el, ci îl
aplici acceptându-L şi punându-L pe uşciorii inimii tale; apoi eşti liber.

Bătrânul
tată nu era îngrijorat deloc şi pot să-l aud zicând: „Fiule, stai jos şi lasă
presiunea deoparte. Nu se va întâmpla nimic rău, pentru că El a promis că
atunci când va vedea sângele, va trece mai departe.” El a mai spus: „Am urmat
toate Instrucţiunile din Cuvântul Domnului care ne-a fost dat prin proroc şi
ne-a spus ce să facem. Am făcut întocmai ce ne-a spus prorocul şi ştiu că
Dumnezeu este cu prorocul Său fiindcă este omul lui Dumnezeu şi Cuvântul lui
Dumnezeu vine la proroci. El ne-a spus să aplicăm sângele; a venit cu Aşa
vorbeşte Domnul, iar eu am făcut întocmai. Am crezut, am făcut şi acum mă
odihnesc pe aceasta.” Aleluia!

Ei
ar vrea să te alături la cutare şi la cutare, dar în ce mă priveşte, eu vreau
doar Sângele aplicat conform Instrucţiunilor Lui. Dacă faceţi acelaşi lucru
acum, puteţi să staţi jos şi să daţi drumul la presiune. Da, domnilor.

Dar
oamenii din epoca aceasta nesigură de astăzi, aleargă de la o biserică la alta,
de la o denominaţiune la alta, fac prozeliţi şi alte lucruri de felul acesta.
De ce? Pentru că creează numai presiune.

Poate
o biserică are o adunare mică unde vine şi vorbeşte un vorbitor, şi duc în altă
biserică ce a vorbit el. Apoi vine altul şi are şi el o adunare mică, şi ia
hârtia de aici şi o duce în cealaltă biserică. De ce nu luaţi doar Sângele
Mielului şi să-L aplicaţi aşa cum a spus Dumnezeu? Atunci nu va trebui să vă
păcăliţi cu o hârtie. Este adevărat? Dumnezeu are dreptate, iar dacă aveţi
Sângele corect aplicat pe inima voastră, sunteţi în ordine cu Dumnezeu.

Ce-i
face pe oameni să acumuleze presiune? Faptul că L-au părăsit; au părăsit
Cuvântul. Au acceptat tot felul de crezuri şi învăţături care i-au îndepărtat
de Cuvânt, dar Numele Domnului este un turn puternic, iar cel fără prihană
aleargă în el şi este în siguranţă.

Problema
este că noi nu încercăm să fugim în Numele Domnului, ci încercăm s-o facem în
numele unei biserici. De aceea transpirăm şi acumulăm tot timpul presiune… vrem
denominaţiuni noi, organizaţii noi şi ne îndepărtăm de El. Prin aceasta ne
trezim că suntem zidiţi şi nu ştim unde suntem.

Dar
Numele Domnului este un turn puternic; cel neprihănit fuge în el şi este la
adăpost.”
(Proverbe 18.10). El este Locul de adăpost. Acolo nu se aderă, ci
te naşti; nu duci o scrisoare, ci eşti învăţat de Duhul Sfânt, fiindcă eşti
tăiat împrejur de la lucrurile lumii; pentru tine sunt moarte şi au rămas în
urma ta. Tu eşti înviat cu El în învierea Lui, ca făptură nouă în Hristos Isus.

Ei
au părăsit Cuvântul!

Desigur
că atunci când aderi la o biserică, aduni numai presiune, dar când ai fost
născut în Împărăţia lui Dumnezeu, nu mai este nici o presiune. Înţelegeţi?

Da,
Numele Lui este un turn, un turn puternic de adăpost, iar când ajungem în acest
turn, El ne dă asigurarea Sa: „Cereţi orice în acest mare Nume al Turnului, şi
Tatăl vă va da.” Intraţi în El, apoi cereţi Tatălui orice vreţi în acel Nume,
şi să vedeţi cum vă va onora!

Ce
mângâiere este în ceasul acesta, când vezi cum membrii bisericilor aleargă de la
o biserică la alta şi dintr-un loc într-altul încercând să găsească un adăpost.
Astfel, unul zice: „Trebuie să ştii crezul nostru!”, în timp ce altul spune:
„Trebuie să te înscrii în biserica noastră!”

Dar
credinciosul adevărat care intră în Hristos, primeşte Duhul Sfânt şi urmăreşte
cum se manifestă fiecare făgăduinţă a lui Dumnezeu, nu mai trebuie să alerge de
colo-colo. El poate să dea drumul la presiune. Aşa este. Stă jos şi totul este
în ordine.

Lăsaţi
presiunea deoparte! Voi nu mai trebuie să alergaţi de la o biserică la alta,
fiindcă sunteţi în Turn.

Numele
Domnului este un Turn puternic, iar cel neprihănit aleargă în El şi este în
siguranţă. Ce fel de turn este acesta? Este un turn de scăpare în care putem
intra cu toţii. Domnul este Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul
era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a
locuit printre noi.”
(Ioan 1.1,14).

Dacă rămâneţi în Mine (Turnul) şi dacă
rămân în voi cuvintele Mele…”
Aceasta se întâmplă când sunteţi înăuntru, nu
când sunteţi afară şi priviţi înăuntru; când sunteţi înăuntru şi priviţi afară.
Înţelegeţi? „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele,
cereţi orice
veţi vrea şi vi se va da.” (Ioan 15.7).

Dacă nu credeţi că acesta este adevărul, haideţi şi
intraţi odată înăuntru, iar atunci veţi vedea. Intraţi şi fiţi mulţumiţi cu
ceea ce face Duhul Sfânt! Nu căutaţi vină ca să puteţi pleca, ci haideţi
înăuntru şi locuiţi cu El.

Numele Domnului… Biblia spune: „Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să
faceţi totul în Numele Domnului Isus…”
(Coloseni 3.17).  Aşa este. Şi tot Biblia spune că „Nu este alt
Turn sub cer în care poţi fi salvat…” Nu există nici un alt turn, nume,
refugiu, biserică, organizaţie sau societate. Ele sunt bune, nu am nimic
împotriva lor; fac o treabă bună, dar când vine vorba de salvare, „…nu este
sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.”
(Fapte
4.12). Singurul Nume dat este Isus Hristos.

Aceasta nu înseamnă doar să-L chemi, ci
înseamnă să intri în El, să fii în El. Botezat în El printr-un singur Duh, aşa
cum citim în „1Corinteni 12.13: „Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un
singur Duh, ca să alcătuim un singur trup,”
care este Hristos Isus. Amin.
Îmi place aceasta. Este un lucru foarte mare pentru mine.

Şi în timp ce suntem în acest mare turn, noi
avem părtăşie… Nu este minunat să avem părtăşie cu Hristos? Ce am putea dori
mai mult de atât?

Isaia L-a descris ca fiind o stâncă mare
într-un loc ars de soare. Acel loc ars de soare este ţara aceasta, o ţară arsă
de sete într-un timp de secetă. Noi trăim aceste lucruri în timp ce oamenii
încearcă să sape gropi sub casele lor, ca să-şi facă adăposturi.

Nu ştiţi că dacă bomba atomică va lovi
vreodată această ţară, va spulbera şi ultimul oscior din corpul vostru? Unele
vor face cratere adânci de şaizeci şi unu de metri şi vor arde pământul pe o
suprafaţă de două sute cincizeci  sau
trei sute douăzeci de kilometri, transformând totul în cenuşă.

Nu există nici o altă scăpare decât în sus!
Da, domnilor. Şi cum ajungi sus? Mai întâi trebuie să te cobori. Aşa este. Cum?
Pleacă-te, mărturiseşte-ţi păcatele, crede în Domnul Isus Hristos, îngroapă-te
prin botez împreună cu El şi învie în învierea Lui cu Duhul Sfânt care te
ridică deasupra îngrijorărilor, problemelor şi a necredinţei lui. Da, aceasta
este calea.

Numele Domnului este un turn puternic, o
stâncă puternică într-un loc uscat, iar cel neprihănit fuge înăuntru şi este
ferit.”
Cât Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru aceasta!

Eu am fost paznic de vânătoare şi am studiat
mulţi ani natura. Mulţi din voi ştiţi că, nu demult, mi-a explodat o puşcă în
faţă. Dacă n-ar fi fost Dumnezeu de partea mea, aş fi murit. Dar pot să vă spun
un singur lucru: a fost prea mare presiunea. Aceasta s-a întâmplat.

Daţi-mi voie să vă dau o învăţătură din
această întâmplare. Puşca aceea n-a fost un Weatherby original. Am prieteni
care mi-ar fi cumpărat imediat o armă nouă, pentru că întotdeauna mi-am dorit
una, dar nu i-am lăsat s-o cumpere pentru că este o puşcă foarte scumpă. Un
creştin de treabă, i-a dat băiatului meu un model 70 Winchester, dar nu a putut
s-o folosească pentru că este stângaci. Aşa se face că am făcut schimb şi i-am
dat bătrâna mea Savage 300, iar eu am luat puşca lui pentru că era pentru
dreptaci. Pentru cunoscători, era o puşcă 257 Roberts.

Apoi a venit la mine un prieten şi mi-a spus:
„Frate Branham dacă nu ne-ai lăsat să-ţi cumpărăm o Weatherby, lasă-ne să-şi
facem una din acest Winchester, fiindcă costă numai treizeci de dolari. Vreau
să fac aceasta pentru tine.”

Este un frate deosebit, şi i-am spus: „Bine,
ia-o.”

Astfel, a dus-o şi a transformat-o, dar când
am pus cartuşul în ea şi am tras, aproape 
că m-a omorât. Aceasta a fost.

Acum, dacă arma aceea ar fi fost de la început
un Weatherby Magnum, nu mi-ar fi explodat în faţă. De ce a explodat? Pentru că
a fost altceva, şi a fost modificată în încercarea de a face din ea ceva ce nu
era. Vedeţi? De aceea a explodat.

Aceasta este problema şi cu creştinii de
astăzi. Exact. Sunt prea mulţi oameni care încearcă să imite creştinismul! Ei
se agită, merg şi încearcă să se poarte ca şi creştinii, dar ce se întâmplă? La
prima presiune care vine peste ei, explodează. Vedeţi? Dar dacă aţi fost
născuţi de la început din Duhul lui Dumnezeu, aţi fi rezistat la presiune. Voi
trebuie să începeţi de la moarte la Viaţă. Înţelegeţi? Mai întâi trebuie să
mori, să ajungi în mormanul de gunoi, să fii modelat. Dacă nu urmezi această
cale, vei exploda undeva.

Nu demult, am fost la Chicago şi am predicat
despre subiectul „Vulturul îşi scutură cuibul.” Sunt cam patruzeci de specii de
vulturi, iar eu am citit despre un anumit soi de vulturi. Dumnezeu Şi-a
asemănat prorocii cu vulturii, El însuşi fiind IaHVeH-Vulturul.

Vulturaşii Lui sunt cei născuţi din El. Eu am
făcut adesea o comparaţie destul de dură cu vulturul care, ca să-şi înveţe
micuţii să zboare, îi ia pe aripi şi îi duce sus, în văzduh, şi le drumul de
acolo.

Dacă vreo cioară ar încerca să ajungă acolo
sus, şi-ar pierde toate penele, deoarece nu este construită pentru acea
presiune. Vedeţi? Ea nu poate rezista la presiune, vulturul fiind singura
pasăre născută cu acel fel de aripi. El poate zbura atât de sus încât nici un
şoim nu poate merge după el. Şi are nişte ochi… cu cât urcă mai sus cu atât
vede mai departe. La ce i-ar folosi să zboare atât de sus dacă nu ar avea ochi
să vadă departe? Păi, nu ar mai găsi locul de unde a plecat!

Aşa este şi cu creştinii. Unii oameni au o
natură de stârvar, şi după ce s-au înfruptat din lucrurile lumii încearcă să
zboare acolo sus ca un vultur, dar explodează. Vedeţi? Este prea multă
presiune, ceea ce înseamnă că tu trebuie să fii făcut pentru aceasta ca să poţi
rezista.

Soiul de vulturi de care vă povestesc, când
îmbătrâneşte devine greoi, aşa ca şi noi, bătrânii, şi i se face o crustă pe
cap. El devine atât de obosit încât nu ştie ce să mai facă. Biblia spune că
vulturul întinereşte, aşa că am studiat acest soi de vulturi. Se spune că
atunci când îmbătrâneşte, vulturul zboară sus să caute o stâncă mare, iar când
o găseşte, se lasă lângă ea şi se loveşte cu capul de piatră. De ce? Ca să
scape de crustă. Sângele începe să-i curgă din cap, dar el îndură toate aceste
torturi. Trebuie să continue să se lovească cu capul de acea piatră până când
nu mai simte acea crustă, şi atunci întinereşte din nou. Vedeţi? Şi de îndată
ce scapă de toată crusta aceea, poate striga fiindcă ştie că a scăpat de ea. El
ştie sigur că şi-a reînnoit puterea, aşa că poate lăsa presiunea deoparte şi
începe să strige pentru că este din nou un vultur tânăr. Acest lucru este
minunat. Mă bucur pentru vultur; mă bucur pentru această pasăre.

Dar să ştiţi că eu ştiu o stâncă unde putem
să mergem şi să ne luptăm în rugăciune până când cade de pe noi toată crusta
lumii; până când crusta necredinţei faţă de Cuvântul lui Dumnezeu este bătută
jos, şi intrăm într-un loc unde toate lucrurile sunt posibile. Şi de îndată ce
scăpăm de toată lumea şi de necredinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, putem striga
fiindcă Viaţa veşnică este sigură. Desigur, pentru că toată lumea este bătută
jos de la noi.

Dacă ţii lumea pe tine şi continui să iubeşti
lumea şi lucrurile ei, vei muri cu siguranţă. Dar dacă te îndepărtezi de toate
acestea, poţi întineri şi vei avea Viaţă veşnică. Mă bucur pentru aceasta.

Odată am citit despre Proclamaţia de
emancipare a fraţilor de culoare din Sud. 
Ei erau sclavi şi erau bătuţi, biciuiţi, etc. Ştim cu toţii cum a fost.
Şi în proclamaţie scria că în cutare zi (nu îmi amintesc acum data), de la
răsăritul soarelui sunt liberi.

Sărmanii aceia năpăstuiţi erau foarte
nerăbdători să fie liberi, aşa că s-au urcat pe coama unui deal. Cel care era
mai în putere a urcat până sus pe deal, iar femeile şi copiii au rămas mai jos.
Acolo au aşteptat să se ivească primele raze de soare. În vale era încă
întuneric, iar cei de sus transmiteau celor de jos. Deodată, unul de sus a
strigat: „Suntem liberi!” Apoi următorul a strigat mai jos: „Suntem liberi!”,
şi tot aşa pe vale în jos: „Suntem liberi! A răsărit soarele, suntem liberi!”
Ei puteau scăpa de presiune şi strigau cât puteau de tare, fiindcă răsărise
soarele şi erau liberi.

Acela era soarele, dar noi suntem liber
pentru că Fiul este sus. Aleluia! Semnele învierii Lui sunt printre noi: „Isus
Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”
El nu este mort, ci trăieşte în
vecii vecilor. Fiul este sus, aşa că putem să strigăm şi să-L lăudăm pe
Dumnezeu. Noi trăim pentru că Fiul este sus. El este cu noi şi Îşi adevereşte
prezenţa şi învierea prin semnele şi minunile care au loc.

Fiul este sus! Sunteţi liberi de sclavia
păcatului, de denominaţiuni şi de toate aceste lucruri; sunteţi eliberaţi! Fiul
lui Dumnezeu a înviat cu vindecarea sub aripile Lui; Fiul este sus! Sunt atât
de bucuros pentru aceasta!

Odată am predicat în Kentucky, în munţii de
unde vin eu. Dimineaţa am predicat despre focul şi pucioasa pregătite pentru
necredincioşi, şi am spus: „Voi, beţivilor (acolo era un pierde-vară beţiv), ar
fi bine să vă pocăiţi. Puneţi-vă în ordine cu Dumnezeu!

Cu o seară înainte, venise unul care se
considera grozav, şi a zis: „Să mergem şi să-l aruncăm pe geam afară pe
predicatorul acela micuţ!” Eu predicam acolo de un an. A venit la uşă, iar
cineva mi-a spus: „Aceasta este banda cea mai dură din ţinut!”

Bărbatul stătea acolo cu statura lui masivă,
cu faţa acoperită de o barbă mare şi cu braţele încrucişate. Avea cam treizeci
de ani şi o privire de om rău. El mă fixa cu privirea, dar eu am continuat să
predic: „Pocăiţi-vă sau veţi pieri!”

Omul a stat puţin mai mult, şi Duhul Sfânt
l-a luat în primire. Deodată, a căzut jos, şi-a ridicat mâinile şi a început să
strige: „Dumnezeule, ai milă de mine!” Fiica lui stătea undeva în spate, iar la
sfârşit mi-a dat un buchet de flori şi mi-a zis: „Frate Branham, acum avem din
nou un tătic acasă. Vreau să-ţi arăt că te iubesc, pentru că L-ai lăsat pe Isus
să ne facă un tătic nou.”

În timp ce beţivul acela stătea acolo, eu am
predicat: „Toţi beţivii, toţi păcătoşii să se pocăiască.” La un moment dat, el
s-a înfuriat, s-a ridicat şi a plecat acasă.

În timpul cât am ţinut acele adunări, eu am
stat în casa bunicului meu, iar ca să ajungi acolo aveai nevoie de o lanternă
ca să ţii cărarea.

Când a bătut miezul nopţii, bărbatul acela a
venit la mine, a bătut la uşă şi a zis: „Frate Branham, aş vrea să te rogi
pentru mine, fiindcă adineauri am avut un vis cumplit. Nu cred că pot aştepta
până când trece noaptea.”

„Dar ce s-a întâmplat?”, am întrebat eu.

„Am visat că eram un iepure. Stăteam în câmp,
mâncam trifoi şi-mi mergea foarte bine fiindcă făceam ce voiam. La un moment
dat am auzit un urlet de câine şi când m-am uitat, am văzut că era chiar lângă
mine. Am luat-o la fugă, dar câinele era mai iute decât mine. Atunci m-am uitat
înapoi şi am văzut o stâncă de care auzisem şi în care era o gaură. Ştiam că
dacă voi reuşi să ajung la ea voi fi în siguranţă, dar dacă nu voi ajunge la
ea, voi fi înhăţat de câine. Frate Branham, am alergat cu toată puterea mea,
ştiind că pot fi înhăţat în orice moment, fiindcă îi simţeam respiraţia chiar
în spatele meu. Deodată el s-a aruncat asupra mea, dar eu am reuşit să mă
strecor în acea gaură. Când am ajuns acolo, m-am pus jos şi m-am eliberat de
toată presiunea aceea.” Asta este.

El este Stânca dintr-un pământ uscat. Şi în
acea Stâncă este o crăpătură pentru cei păcătoşi şi necredincioşi. Intră numai
în Stâncă şi vei fi în siguranţă, fiindcă Stânca noastră este Hristos.

Astăzi, oamenii aleargă după orice, numai
după Hristos nu. Ei aleargă după denominaţiuni, după senzaţii; toţi au foc,
fum, sânge pe mâini sau ceva, şi oamenii aleargă după aşa ceva.

De ce nu vreţi să luaţi Cuvântul Lui?
Cuvântul este El. Intraţi deci în El şi sunteţi în siguranţă, pentru că
cerurile şi pământul vor trece, dar Cuvântul Lui nu va trece. Da, domnilor.

Astăzi totul este să faci ceva. Astfel,
oamenii aleargă la un crez, se înscriu sau se şterg şi merg în altă parte,
umblă din loc în loc, dar nu Îl iau pe Hristos. Toate acestea creează presiune,
dar uitaţi-vă cum Se legitimează El! Credeţi Cuvântul Lui.

Cum Îl pot avea, frate Branham? Isus a spus
în Ioan 5.24: „Adevărat,
adevărat vă spun că cine

ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel
ce M-a trimis are viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci
a
trecut din moarte la viaţă.”

În Fapte 2.38, Petru spune: „Pocăiţi-vă
şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea
păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi,
pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare
număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.”
Acesta este locul în care trebuie să veniţi.

Marcu 16 spune: „Aceste semne îi vor
însoţi pe cei ce cred.”
Voi ştiţi ce este aici înăuntru; ştiţi care sunt
rezultatele. Când faceţi aceasta, aţi trecut de la moarte la Viaţă; aveţi Viaţa
veşnică şi puteţi lăsa presiunea afară.

De ce nu o lăsaţi deoparte? Oamenii sunt
supăraţi şi îngrijoraţi. Lăsaţi presiunea deoparte, fiindcă dincolo de Râu este
o Ţară; un Loc de adăpost, şi Locul acela este Hristos.

Noi nu mai trebuie să pribegim, pentru că
ştim Adevărul. Când Dumnezeu face o promisiune în Biblia Lui şi o vedem
împlinită, ştim că este Adevărul Lui….

…Cum putem şti astăzi care este Adevărul,
când lumea are una şi alta? Noi ştim că Dumnezeu dă semne; pe drum sunt semne.
Dacă n-ar fi aşa, nu ai şti încotro să mergi. Nu poţi să iei o hartă şi să
mergi, ci ai nevoie şi de indicatoare ca să vezi încotro s-o iei. Ele sunt
acelea care ne spun dacă mergem bine sau nu.

Isus a spus: „Acestea sunt semnele care vă
vor arăta calea…” Şi tot El a spus în Ioan 14.12: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în
Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai
mari decât acestea, pentru că Eu mă duc la Tatăl.”
Acesta este Locul de adăpost. Cu alte cuvinte, dacă
veniţi în El, natura Lui şi Viaţa Lui va fi în voi şi o puteţi simţi; o puteţi
vedea, şi Ea va produce în voi exact Viaţa despre care vorbeşte Biblia.

Dacă ai sădit o viţă şi este o viţă de  vie şi va da o mlădiţă, acea mlădiţă va rodi
struguri, deci cum te-ai putea aştepta să rodească dovlecei? Dacă următoarea
mlădiţă va rodi altceva, înseamnă că este o mlădiţă altoită.

Aceasta este problema şi astăzi. Avem prea multe lucruri
altoite numite: „biserica lui Hristos”. Avem prea multe altoiuri care poartă
singure mărturia despre ele însele.

În urmă cu câteva săptămâni, am vorbit într-o
transmisiune internaţională pentru oamenii de Afaceri ai Evangheliei Depline
din California, şi m-am referit la un pom pe care l-am văzut la ferma fratelui
Sharritt, în Phoenix.  Cred că avea nouă
fructe diferite pe el. Pomul era portocal, iar eu l-am întrebat pe fratele:

„Cum au ajuns să crească nouă feluri de fructe pe acelaşi
pom?”

„Toate sunt citrice şi le-am altoit,” a răspuns el.

„Dar la primăvară vor rodi portocale ca şi pomul
original, nu-i aşa?”

„O, nu, nu! Fiecare va rodi după soiul  ramurii altoite. Dacă este o ramură de lămâi
altoită în portocal, va rodi lămâi. Dacă este o ramură de tangerine, va rodi
tangerine, deşi toate trăiesc din viaţa aceluiaşi pom.”

„Deci pomul nu va mai rodi niciodată
portocale?”

„Ba da, dar numai dacă va da o mlădiţă
originală. Aceea va rodi portocale.”

„Lăudat să fie Domnul! Aceasta este,” am
strigat bucuros.

Isus a spus în Ioan 15.5: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele.” Prima mlădiţă care a ieşit din Viţă este cea care a scris
cartea Faptele apostolilor. Aşa este. Astăzi avem denominaţiuni care trăiesc în
numele creştinismului, dar fac roade denominaţionale. Aşa este. Dar dacă Viţa
va rodi o mlădiţă originală, ea va lăsa în urmă o altă carte a Faptelor, pentru
că va rodi Viaţa originală, ca prima mlădiţă.

Dacă Duhul lui Hristos este în biserică, El va face
lucrările lui Hristos, pentru că aşa a spus Isus. Atunci putem lăsa deoparte
lumea şi presiunea. Tu nu trebuie să alergi de la o biserică la alta, doar vino
la Hristos. Ce a făcut El? Cum Îl cunoaştem? Cum ar fi El şi ce ar face dacă ar
fi în seara aceasta în oraş? El vă va spune ceea ce le-a spus şi ucenicilor
după înviere: „Nu vă temeţi şi nu fiţi supăraţi. Am fost mort, dar acum sunt
viu. Eu sunt Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Aşa L-am cunoaşte astăzi, pentru
că… într-o zi, după înviere, a mers pe drumul spre Emaus împreună cu nişte
prieteni de-ai Lui; cu Cleopa şi prietenul lui. Dar deşi le-a vorbit toată
ziua, ei nu L-au recunoscut.

Însă seara, când a ajuns în acea odaie şi când S-a aşezat
jos… Vedeţi: Ochii lor erau orbiţi, dar atunci a făcut ceva ce mai făcuse şi
înainte de răstignire. Şi prin semnul pe care L-a făcut şi înainte de
răstignire, ei L-au recunoscut că era El, iar aceasta le-a deschis ochii.

Nu este la fel şi astăzi? Noi suntem la
sfârşitul timpului, când El a promis că această Viţă va rodi o altă mlădiţă. El
a promis aceasta pentru timpul sfârşitului şi iată că suntem la sfârşitul
timpului. Dacă va fi cu voia Domnului, voi ajunge la înmugurirea acestei mlădiţe,
dimineaţă. Deci, iată că suntem la sfârşitul timpului, cu Acelaşi Isus.

Poate unul va spune: „Aderă aici!”, iar altul
va spune: „Haide, aici!” etc., dar prin aceasta acumulaţi doar presiune pentru
că nu ştiţi unde vă aflaţi. De ce să nu vii la acest Adăpost? De ce să nu vii
la El ca să vezi dacă este adevărat? Luaţi-L pe Cuvântul Lui! Credeţi-L!

Isus este în seara aceasta aici. El a promis
şi a spus: „Căci, acolo unde
sunt doi sau trei adunaţi în

Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul
lor.”
(Matei 18.20). Este
adevărat? Păi, dacă n-ar fi adevărat, atunci Cartea aceasta ar fi greşită; ar
spune ceva ce nu a spus El. Şi atunci cum ai mai putea avea încredere În Ea?
Dacă această Carte are dreptate, atunci luaţi-l pe Cuvânt şi Duhul Sfânt va
adeveri că acesta este adevărul.

Dumnezeu spune ceva şi El vine să dovedească. Orice om
poate spune ce vrea, dar aceasta nu înseamnă că este adevărul; însă când vine
Dumnezeu şi dovedeşte că este adevărat, aceasta Îl face adevărat. Amin.

Credeţi? Sunteţi în acest Adăpost? Dacă sunteţi înăuntru,
aveţi dreptul la orice privilegiu dat de Dumnezeu. Credeţi aceasta? Sunteţi
bucuroşi să fiţi în acest Adăpost? Puteţi să staţi jos şi să lăsaţi presiunea
deoparte? Spuneţi: „Mulţumesc lui Dumnezeu, fiindcă până la urmă am reuşit.
Sunt aici prin harul lui Dumnezeu; sunt în zona de siguranţă. Nimic nu-mi poate
face rău pentru că sunt protejat de sângele lui Isus Hristos, şi în jurul meu
este o legiune de îngeri.”

Îngerul
Domnului tăbărăşte…

(el nu pleacă, ci stă acolo zi şi noapte) …în jurul celor ce se tem de El
şi-i scapă din primejdie.”
(Psalmul 34.7). Şi voi aveţi un Refugiu, iar
dacă intraţi în El, vă aparţine orice privilegiu… Cât este de minunat să fim în
acest Refugiu şi să avem părtăşie cu El! Eu cred că dacă L-am ruga în seara aceasta
să avem părtăşie în prezenţa Lui, ar veni. Da, eu cred aceasta.

Voi, care aţi ridicat mâna mai înainte, aţi
vrea să aveţi părtăşie cu El şi să împlinească ceea ce vă doriţi? Dacă sunteţi
în acest Adăpost, puteţi să-L atingeţi pentru că „El este Marele Preot care
poate fi atins prin simţirea neputinţelor noastre.”
(Evrei 4.15). Dacă
sunteţi în acest Refugiu, puteţi!

Cred că aseară au fost împărţite numere de
rugăciune. Câţi de aici sunt bolnavi şi vor rugăciune? Să vă văd mâinile. Peste
tot. Am putea avea un rând fără numere, dar ar fi o mare înghesuială. Să ne
oprim puţin să vă spun ceva. Amintiţi-vă de copilaşul pentru care ne-am rugat
cu mai puţin de douăzeci şi patru de ore în urmă, iar Dumnezeu a venit în scenă
şi l-a vindecat spre uimirea medicilor. Desigur. El este Dumnezeu şi vindecă
bolnavi.

Dacă aţi şti că Isus stă chiar lângă voi,
credeţi că dacă L-aţi atinge, v-ar vindeca aşa cum a vindecat-o pe femeia cu
scurgerea de sânge? Credeţi aceasta?

Ei bine, dacă Biblia aceasta ne spune că El
este Acelaşi ieri, azi şi în veci, haideţi să ne rugăm şi să spunem: „Doamne,
am venit în acest Adăpost. Sunt slujitorul Tău, dar iată că sufăr de ceva sau
este ceva cu mine. Pot să mă ating de Tine? Vorbeşte-mi, dacă am destulă
credinţă ca să mă ating de Tine. Fratele Branham nu mă cunoaşte şi nici eu nu-l
cunosc pe el, dar Tu ne cunoşti pe amândoi. Eu cred ceea ce spune Biblia: că Tu
eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci; cred că dacă sunt botezat în tine şi aici
lucrează slujbele pe care le-ai rânduit pentru desăvârşirea Bisericii Tale,
sunt un biruitor în seara aceasta. Voi sta lângă această Stâncă şi voi bate
până când va pleca toată necredinţa de la mine. Iar când simt că a plecat toată
necredinţa, îmi mărturisesc păcatele şi spun: „Doamne Dumnezeule…”

Tu spui: „Frate Branham, eu nu fumez, nu
mestec tutun, nu beau, nu curvesc.” Nu aceasta este. Acestea nu sunt păcate, ci
sunt atributele păcatului. Ele sunt atributele necredinţei. Vedeţi? Dacă aţi
crede, nu aţi face aceste lucruri. Dar nu ele sunt păcatul, ci necredinţa. „…cine nu crede a şi fost judecat.” (Ioan 3.18). Vedeţi: Acestea sunt doar atribute ale
necredinţei.

Dar dacă le poţi bate jos de la tine şi spui: „Doamne
Dumnezeule, eu cred Cuvântul Tău exact cum este scris şi aşa cum am predicat şi aseară, cred că
arătarea Domnului are loc înainte de venirea Lui.” Acestea sunt două cuvinte
diferite. Astfel, acum are loc arătarea Lui, aşa cum ne-a promis că se va
întâmpla în timpul din urmă, când va fi cu noi.

Ce Adăpost, ce mângâiere este aceasta, creştinilor,
să putem sta în seara aceasta aici, în prezenţa lui Dumnezeu, în faţa
Cuvântului Său şi să-L putem vedea manifestat chiar înaintea noastră. Ce lucru
minunat! Dacă acesta nu este un Adăpost, dacă nu este odihna cerească, nu ştiu
cum voi putea să-L văd pe Isus care spune: „…lucrările pe care le fac Eu, le
veţi face şi voi.”
O, ce făgăduinţă este aceasta! Câţi cred că acesta este
adevărul? În ordine. Acum haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, Tu eşti Dumnezeu. Te rog să le
dai acestor oameni ceea ce Ţi-au cerut, ca să le dovedeşti că eşti viu şi ca să
fie mângâiaţi.

Tată, când le-am cerut celor ce cred să
ridice mâna, au făcut-o toţi. Pentru mulţi din oamenii aceştia, eu sunt un
străin, dar Tu îi cunoşti pe toţi, Doamne.

Eu le-am spus că aici este un Adăpost, un
Turn, o Stâncă într-un loc uscat, un Loc într-un pământ uscat, unde putem veni
ca să fim în siguranţă, pentru că Biblia spune că „Numele Domnului este un
turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.”
(Proverbe 18.10).

Doamne, îngăduie ca în seara aceasta să se
ştie că această siguranţă nu este una denominaţională, ci este Duhul Sfânt,
siguranţa Sângelui, şi că Tu, Doamne, eşti încă acelaşi Isus care ai înviat din
morţi, iar acum eşti Marele Preot care face mijlocire pentru tot ce cerem.

Noi credem făgăduinţa Ta care spune: „…cereţi orice veţi
vrea şi vi se va da.”
(Ioan
15.7). Da, Tu ai spus că „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi
cuvintele Mele, cereţi orice

veţi vrea şi vi se va da.”

Noi ştim că Tu Îţi ţii făgăduinţa, Doamne, şi Te rog
să-Ţi dovedeşti prezenţa în seara aceasta. Tată, îngăduie ca în seara aceasta
să se întâmple înaintea acestor oameni aşa cum ai făcut înainte de răstignire,
astfel încât să ştie că după două mii de ani, Isus nu este cu nici o zi mai
bătrân, ci este Acelaşi Hristos care a fost întotdeauna. El nu poate da greş şi
nu Se schimbă.

Te rog să-i mângâi. Ajută-i să realizeze că noi suntem
fiinţe omeneşti şi că este imposibil ca aceste lucruri să fie făcute de un om.
Dar Dumnezeu a promis că va face aceasta cu Biserica Sa, cu cei chemaţi afară,
cu cei care sunt sub Sânge. Îndură-Te, Tată.

Dacă printre noi este cineva care nu este sub sânge,
ajută-l să ceară repede privilegiul acesta. Sunt sigur că le va fi dat, pentru
că o cerem în Numele lui Isus. Amin.

Acum vreau să vă spun ceva vouă, celor din denominaţiuni:
dacă vine cineva şi spune ceva ce nu este scris în Biblie, daţi-mi voie să fiu
sceptic.

Dumnezeu poate să facă tot ce vrea, pentru că El este
Dumnezeu. Eu nu pot spune ce va face şi ce nu, dar El Se îngrijeşte de lucrarea
Sa. Nici măcar eu nu pot să-mi port de grijă, ci depind de El. El a promis şi
este un semn biblic că „…în
Numele Meu vor scoate draci, vor vorbi
în
limbi noi,

vor lua în mână şerpi, dacă vor bea ceva de
moarte, nu-i va vătăma, îşi

vor pune mâinile peste bolnavi, şi
bolnavii se vor însănătoşi.”
Şi:
Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” „Peste puţină vreme, lumea
nu Mă va mai vedea, dar voi

Mă veţi vedea; pentru că Eu (pronume personal) voi fi cu voi, chiar în voi până la
sfârşitul lumii.”
(Marcu 16.17-18; Ioan 14.19).

Biblia spune că El este Marele Preot care poate fi atins
prin simţirea neputinţelor noastre. Dacă în seara aceasta aveţi vreo neputinţă
sau ştiţi pe cineva care are, rugaţi-vă, credeţi-L pe Dumnezeu şi cereţi chiar acum
îndurarea Sa, deoarece cred că Dumnezeu este în mijlocul nostru prin Duhul Său
cel Sfânt.

Prieteni, poate aţi mai văzut făcându-se aceste lucruri.
Problema este că americanii au văzut probabil prea multe şi au devenit ceva
obişnuit pentru noi. Odată, un marinar bătrân venea de pe mare şi în timp ce
mergea spre casă, s-a întâlnit cu un poet care scrisese despre mare, dar nu o
văzuse niciodată. El i-a spus marinarului: „Am scris despre ea din ceea ce am
citit, dar acum mă duc să am o experienţă. Sunt foarte emoţionat în inima mea
şi abia aştept să simt mirosul brizei, să văd cum saltă valurile în sus, să aud
ţipătul pescăruşilor şi să văd albastrul cerului reflectat în apele ei
spumegânde.”

Dar marinarul i-a răspuns: „Eu m-am născut pe ea cu mai
mult de patruzeci de ani în urmă, dar nu văd nimic emoţionant în ea.” A văzut-o
atât de mult, încât a devenit ceva 
obişnuit pentru el. Vedeţi? Aceasta este problema cu oamenii Evangheliei
depline. Dar vine ceasul când veţi plânge după toate acestea şi nu le veţi mai
vedea. Nu lăsaţi ca Duhul Sfânt să devină pentru voi ceva obişnuit şi învechit,
ci păstraţi-L tot timpul nou şi proaspăt.

Fie ca fiecare lucrare a lui Dumnezeu să-mi mişte
sufletul. Sunt uimit în fiecare zi în timp ce-L văd spunând tot felul de
lucruri şi împlinindu-le întocmai; cum le vesteşte cu luni înainte ca să se
întâmple, şi nu cade nici măcar o iotă. Cuvântul Lui nu poate cădea! Ce
mângâiere simţim când ne gândim că noi ştim încotro mergem. Dumnezeu a dat
făgăduinţa şi tot El o împlineşte.

Oamenii ar putea spune că suntem prea
emotivi. Bineînţeles că într-un fel este vorba de emoţii, dar oricine nu simte
emoţii în el este mort. Deci, dacă religia ta nu are puţină emoţie, mai bine am
îngropa-o, pentru că este moartă. Aşadar, este Ceva care te mişcă.

Când a intrat Isus în Ierusalim, oamenii
strigau atât de tare încât preoţii I-au zis: „Fă-i să tacă!”, dar El le-a
răspuns: Vă spun că, dacă
vor tăcea ei, pietrele

vor striga.”
(Luca 19.40). Fiul lui Dumnezeu era pe drum şi trebuia să
se întâmple ceva în prezenţa Lui.

În
seara aceasta, Fiul lui Dumnezeu este aici. Eu cred aceasta. Nu eu sunt Fiul
lui Dumnezeu; eu sunt un fiu adoptat al lui Dumnezeu, la fel ca şi voi, şi am
Duhul Lui în parte. Şi dacă Duhul Lui este în mine… Dacă v-aş spune că am duhul
lui Dillinger, v-aţi aştepta să am pistoale şi să fiu un nelegiuit; dacă v-aş
spune că am în mine duhul unui artist, v-aţi aştepta să pictez nişte tablouri;
dacă v-aş spune că în mine este duhul vreunui mare soldat, v-aţi aştepta să
cunosc toate armele şi bătăliile, pentru că în mine este duhul acela. Dar dacă
vă spun că în mine este Duhul lui Hristos, atunci ar trebui să fac lucrările
lui Hristos şi să duc acelaşi fel de viaţă ca şi El: o viaţă jertfită pentru
oameni. Aşa este.


gândesc la timpul când prorocul s-a dus la popor, fiindcă au vrut să fie ca
restul popoarelor. Când au vrut un împărat, când au vrut să fie ca restul
popoarelor, ei au făcut o tristă greşeală. Este rău că am pus denominaţiunea în
Cincizecime, am lăsat barierele jos şi alte lucruri. Este foarte rău, fiindcă
nu ar fi trebuit să ne purtăm ca celelalte biserici. Noi suntem un grup de
oameni născuţi din nou; suntem liberi; nu suntem legaţi de nici un crez
omenesc, ci suntem liberi în Hristos.

Ceea
ce au făcut ei a fost foarte rău, dar noi suntem încă liberi prin harul lui
Dumnezeu, şi El este cu noi în seara aceasta. Acesta este motivul pentru care
nu ar trebui să fiţi clătinaţi de lucruri ca: „Tu nu trebuie să faci aceasta,
ci trebuie să faci cealaltă…” Noi L-am văzut pe Hristos venind în mijlocul
nostru. Ce mângâiere este să vezi că Acelaşi Hristos care a promis că „voi
fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşitul lumii,”
a venit jos şi S-a făcut
cunoscut printre noi ca Acelaşi ieri, azi şi în veci. Nu este aceasta minunat?

Aici
nu sunt mulţi pe care îi cunosc. Ridicaţi mâna toţi cei care sunteţi bolnavi
sau aveţi o dorinţă în inimă şi ştiţi că nu vă cunosc. Păi, peste tot. În
ordine. Eu nu controlez nimic, ci El mă controlează pe mine. Dar dacă se
întâmplă să vină cineva care mă cunoaşte, cu care m-am mai întâlnit sau este
din Jeffersonville, vă rog să menţionaţi aceasta.

Acum
aş vrea să vă spun ceva. Odată, când Domnul Isus a trecut prin mulţime, o
femeie s-a atins de haina Lui. Atunci, El S-a întors, a privit prin audienţă şi
a întrebat: „Cine S-a atins de Mine?” Vedeţi? El nu ştia cine a făcut-o. Poate
femeia stătea jos, aşa ca voi, dar ce făcut El? A găsit-o.

Ea
nu se putea ascunde. Şi El i-a spus: „Credinţa ta te-a mântuit.” Apoi i-a spus
despre scurgerea ei de sânge, care s-a oprit fiindcă s-a atins de El. Ea a
făcut aceasta. Biblia spune că El este Marele Preot care poate fi atins prin
simţirea neputinţelor noastre.

Când
a venit la El, Petru, un biet pescar analfabet care nu ştia să-şi scrie nici
numele, Dumnezeu a găsit cu cale să-i dea lui cheile Împărăţiei, din pricina
credinţei lui, pentru că el a avut descoperirea despre Cine era Isus. Astfel,
i-a zis: „…pe această piatră voi zidi Biserica Mea.”

Isus
nu este mort, ci trăieşte şi este Marele Preot, iar dacă este Acelaşi ieri, azi
şi în veci, şi Acelaşi Mare Preot, înseamnă că dacă Îl atingeţi, Se va purta la
fel ca atunci când a fost pe pământ, fiindcă a promis că se vor face aceste
lucruri.

Eu
cred în Biblie şi cred că Ea este Cuvântul complet al lui Dumnezeu. De
asemenea, cred că nu trebuie să ieşim din Biblie ca să obţinem ceva, pentru că
fiecare făgăduinţă divină este în Ea. Cred aceasta cu toată inima, din tot
sufletul, din tot cugetul şi cu tot ce este în mine. Cred! Poate nu am
suficientă credinţă ca să fac să se împlinească fiecare făgăduinţă, dar cu
siguranţă nu voi sta în calea celor care au această credinţă. Vreau să credeţi
cu tot ce este în voi.

…………………………………………………………………………………..


Avem nevoie de cioplirea făcută de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Biblia
spune că „Cuvântul lui Dumnezeu este mai ascuţit decât o sabie cu două
tăişuri.”
(Evrei 4.12). Ascultaţi Cuvântul. Câţi cred că la început era
Cuvântul? Dar înainte să fie Cuvântul, a fost un gând. Trebuia să fie un gând,
iar când gândul a fost exprimat, a devenit Cuvânt. Astfel, „La început era
Cuvântul, şi cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul
S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”
(Ioan 1.1,14).

Acesta
era Isus. Când a fost pe pământ, El a deosebit gândurile oamenilor, ceea ce a
făcut ca toţi credincioşii adevăraţi să ştie că El era Prorocul despre care a
vorbit Moise. Ei nu mai avuseseră de patru sute de ani nici un proroc.

Cred
că acum este din nou timpul, este făgăduinţa Bibliei că în zilele din urmă
acelaşi Duh va veni pe pământ şi va întoarce credinţa copiilor la credinţa
părinţilor de la Rusalii, la credinţa originală. Cred că este Lumina de seară.
Da, cred că Duhul lui Dumnezeu, Hristos, este în seara aceasta aici. Frate şi
soră, ca prieten, vă cer să credeţi că Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu este
aici. Şi dacă credeţi aceasta, atingeţi-L cu neputinţele voastre şi spuneţi
prin credinţă: „Doamne Dumnezeule, fratele Branham nu mă cunoaşte şi nici eu
nu-l cunosc pe el, dar dacă ne-a spus adevărul, lasă ca Duhul Tău să vorbească,
apoi lasă-mă să Te ating şi confirmă aceasta prin buzele lui.”

El
poate fi atins prin credinţă, aşa cum L-a atins femeia aceea cu scurgerea de
sânge. Nu fizic, ci prin credinţă. N-aţi fi bucuroşi şi fericiţi în Adăpost,
dacă L-aţi vedea făcând aceasta? Ridicaţi mâna dacă credeţi că El va face
aceasta. Mulţumesc.

Tată,
aceasta-i tot ce ştiu să spun. Eu am încercat să le spun la oameni de un Loc
sigur unde pot găsi odihnă. Dumnezeule, în El este vindecare; în El este o
Stâncă, Stânca Cuvântului, unde poate fi bătută jos toată necredinţa. Îngăduie
ca Cuvântul să vină în faţă şi să se facă trup printre noi, fiindcă este scris
că: „…este mai ascuţit decât o sabie cu două tăişuri; pătrunde până acolo că
desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi
gândurile inimii.”
Judecă gândurile inimii.

Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi
orice
veţi
vrea şi vi se va da.”
(Ioan 15.7).

Doamne, am fost respins, am fost alungat, dar am stat
credincios şi mă bucur pentru aceasta, prin Cuvântul Tău. Îngăduie ca El să
locuiască în inima mea. Eu mărturisesc în faţa acestei audienţe, înaintea
căreia va trebui să stau într-o zi, când va veni Isus, că Cuvântul Tău este
Adevărul.

O,
Doamne, ajută-mă să pot fi folosit în seara aceasta. Tată, eu nu sunt teolog,
pentru că nu m-ai chemat pentru aceasta, dar Te rog să faci ca slujba pe care
mi-ai dat-o să fie o binecuvântare pentru oamenii care vor veni în faţă. Te rog
în Numele lui Isus Hristos, să îngădui ca Cuvântul să vină în faţă să străpungă
şi să judece gândurile inimii, astfel ca oamenii să poată şti că Cuvântul lui
Dumnezeu locuieşte în noi. Fă aceasta în Numele lui Isus şi spre slava lui
Dumnezeu. Amin.

Uitaţi-vă
aici! Spun şi eu cum au spus Petru şi Ioan când au trecut pe la „Poarta
Frumoasă.” Atunci, Petru i-a zis acelui om: „Uită-te la noi!” Aceasta vă
cer şi eu: să vă uitaţi încoace. Nu la mine, ci la ceea ce am spus. Orice
dorinţă aveţi în inimile voastre, să credeţi că Dumnezeu vă va da. Şi spuneţi:
„Doamne Isuse, lasă-mă să Te ating.”

Câţi
din clădire aţi văzut fotografia cu Lumina aceea, cu Îngerul Domnului, care
este expusă la Washington? Eu sunt fratele vostru. Dacă o puteţi vedea, Lumina
aceea este chiar acum la mai puţin de două picioare de mine. Doar să credeţi.
Dacă nu o puteţi vedea, rugaţi-vă şi veţi vedea cum Se va legitima Dumnezeu.
Dacă Lumina aceasta este aceeaşi Lumină care i S-a arătat şi lui Pavel, pe
drumul Damascului… Lui i-a spus: „Eu sunt Isus.” Acum, El S-a întors din
nou la Dumnezeu, din nou în Duhul.

Cuvântul
S-a făcut trup, iar acum a venit înapoi la Cuvânt. Deci, dacă este aceeaşi
Lumină, va produce acelaşi fel de Viaţă; va face aceleaşi lucrări. Înţelegeţi?

Doamnă
care stai aici, nu ne cunoaştem, este adevărat? Eu nu te cunosc, nu te-am văzut
niciodată. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Crezi că Cuvântul pe care
L-am propovăduit este Adevărul?

Tu
ai venit şi ai ocupat loc aici pentru că ai crezut. Tu încerci să primeşti ceva
de la Dumnezeu. Dacă sunt slujitorul lui Dumnezeu, iar Cuvântul lui Dumnezeu şi
Adevărul Lui locuiesc aici, El Se va manifesta. Astfel, vei şti dacă este
adevărat sau nu.

Tu
te rogi pentru cineva. Este copilul tău; este o fetiţă şi este aici. Crezi că
El îmi va spune care este problema cu ea? Te va ajuta? Fetiţa are probleme cu
inima. Dacă vei crede din toată inima, te vei duce şi-ţi vei pune mâinile peste
copilă… Du-te jos şi pune-ţi mâinile peste copil. Mâinile mamei care a purtat-o
în pântece sunt puse peste copil.

Doamne,
dacă ea are destulă credinţă să atingă haina Ta, eu vin cu Sabia lui Dumnezeu,
prin Cuvântul lui Dumnezeu, să fac o operaţie. Ieşi afară, Satan! Te eliberez
prin Cuvântul făgăduit al lui Dumnezeu, care spune că aceste semne îi vor urma
pe cei ce cred. Părăseşte fetiţa, în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Crezi
că va trăi şi va fi bine? Ţi se va face după cum ai crezut.

Întrebaţi-o
pe femeie dacă este adevărat ceea ce i-am spus. Eu nu o cunosc, nu am mai
văzut-o până acum şi nu ştiu nimic despre ea, dar ceea ce am spus este
adevărat.

Ce
ziceţi de cineva din partea aceasta? Tu crezi? Haideţi să luăm cel puţin două
sau trei persoane, ca mărturie. Mă bucur că sunt în acest Adăpost, pentru că
sunt în siguranţă pentru veşnicie. Îl iubesc. Cât este de bine să te încrezi în
Isus! Ce provocare pentru popor! El a făgăduit că „Va
fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte; dar spre
seară se va arăta lumina.”
(Zaharia 14.7). A fost un timp nesigur, care
avea suficientă Lumină cât să crezi şi să-L accepţi, „dar spre seară se va
arăta lumina.”

Doamnă, tu eşti conştientă că s-a întâmplat
ceva, pentru că Lumina S-a aşezat chiar peste tine. Eu mă uit chiar la Ea.  Nu te cunosc, nu te-am mai văzut niciodată şi
bănuiesc că nici tu nu mă cunoşti. Dacă este aşa, ridică mâna.

În jurul tău este o umbră neagră, este umbra
morţii. Tu ai nişte tumori şi ele sunt pe ambii sâni. O mare parte din sâni
sunt acoperiţi de tumori, ceea ce înseamnă că ai o singură şansă: să-L atingi
pe El dacă ai suficientă credinţă… Eşti o persoană cumsecade. Spun aceasta
pentru că am o legătură bună cu duhul din tine. Crezi că sunt prorocul Lui? Tu
ştii că nu te cunosc şi eşti conştientă că în jurul tău este un simţământ
plăcut. Este Lumina aceea.

Tu nu eşti de aici, ci vii de departe, din
Birmingham. Văd piaţa de banane de acolo. Numele tău este Vincent. Acesta este
adevărul. Să ai credinţă în Dumnezeu! Doamnă, umbra care era peste tine, te-a
părăsit. Să nu te îndoieşti şi te vei face bine.

Oricine vrea, poate merge s-o întrebe pe
femeie. Dacă este aici vreun medic, şi este sceptic de ceea ce am spus, de ce
nu merge s-o examineze pe femeie? Ştiu că este prezent, deci de ce nu spune nimic?
De obicei numesc persoana necredincioasă, dar aş răni prea mult.

Dar
voi, cei din spatele ei? Credeţi! Nu eu fac aceasta, ci voi o faceţi. Eu încerc
doar să-L reprezint pe El, să-L reflect pe El, ca o oglindă pentru voi; fac
viaţa mea oglinda Lui în care El Se poate reflecta. Eu nu ştiu aceste lucruri
despre voi şi nu le-aş putea spune. El este Cel care o face, de aceea, voi
trebuie să aveţi doar credinţă şi să nu vă îndoiţi.

Chiar
acolo în spate este un bărbat care suferă de o stare nervoasă. Sper că nu scapi
aceasta. El este din Pennsylvania. Dumnezeu să mă ajute. Ridică-te în picioare,
domnule Cames. Eu sunt un străin pentru tine, nu te cunosc. Ridică mâna dacă
este adevărat ce am spus. Eşti bine, du-te acasă. Isus Hristos te face bine.

Credeţi
în Dumnezeu? Să credeţi că v-am spus adevărul despre Isus Hristos şi prezenţa
Lui.

Cred
că mai sunt trei mărturii. Mai avem unul. Cum ar fi să iau pe cineva de acolo.
Vei crede? Câţi de aici suferă şi au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu? Voi ştiţi
că nu vă cunosc problemele, deci ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu am nevoie şi
cred.” Peste tot. Să aveţi credinţă.

Bărbatul
care stă aici cu mâna ridicată… Tu nu ştii prea multe despre credinţă, este
adevărat? Dacă ai destulă credinţă ca să-L chemi pe Dumnezeu în scenă, să nu
mai bei nici un strop de whisky în viaţa ta şi să nu mai fumezi nici o ţigară.
Crede în Dumnezeu şi vei fi bine.  Vei
accepta aceasta? Da? În ordine. Atunci du-te şi Dumnezeu te va face bine.

Haideţi
să spunem: „Lăudat să fie Domnul!” (Adunarea spune: „Lăudat să fie Domnul!”).
Credeţi că El este aici?  Câţi de aici
vor să-şi mărturisească necredinţa în prezenţa Duhului Sfânt şi să spună:
„Dumnezeule, ai milă de mine, fiindcă ştiu că nici un om de pe pământ nu poate
face aceste lucruri. Ai milă de mine!” Mărturisiţi-vă greşelile şi spuneţi-i
lui Dumnezeu: „Doamne, eu nu am fost preocupat, dar vreau să intru în această
mare părtăşie. Vreau să intru în acest Adăpost, iar pentru aceasta voi crede
din toată inima.”

Ridicaţi
mâna şi spuneţi: „Dumnezeule, am ajuns la capătul drumului şi vreau să fiu
bine. Ai milă de mine, Te rog.” Credeţi? Mărturisiţi-vă păcatele. Haideţi să ne
rugăm. Faceţi-o fiecare în felul vostru.

Doamne
Isuse, noi suntem doar nişte oameni şi ne-am mărturisit păcatele. Eu Ţi-am
mărturisit păcatele oamenilor şi propriile mele păcate. Noi ne-am îndoit atât
de mult, Doamne. Timpul se face tot mai întunecos şi Fiul omului vine în curând.
Tată ceresc, Te rog să ne ierţi păcatele şi să faci ca Duhul Sfânt să ia toată
necredinţa de la noi.

O,
dacă El ar putea intra în inimile noastre, ar fi o nouă zi de Rusalii. În
biserică ar fi o asemenea stare, încât până dimineaţă vestea s-ar răspândi în
toată naţiunea.

Duhule
Sfânt, rupe orice barieră a păcatului. Să treacă, asemenea unui avion cu
reacţie, dincolo de bariera păcatului şi să scuture orice umbră de necredinţă.
Fă ca fiecare vultur să se lovească cu capul de Stânca veacurilor, până când
Duhul Sfânt va lua controlul deplin.

Satan,
eşti pierdut! Ai pierdut bătălia şi îţi cer, în Numele lui Isus Hristos, să
părăseşti această audienţă. Ieşi afară din ei, spre slava lui Dumnezeu!

Acum
că v-aţi mărturisit păcatele, credeţi! Credeţi că aţi scăpat de orice crustă de
pe înţelegerea voastră şi că nu mai este nimic să vă împiedice? Credeţi că
sunteţi eliberaţi şi nu mai este nimic în calea voastră? Credeţi că toată
necredinţa a plecat de la voi? Credeţi că acum sunteţi în odihna cerească? Să
credeţi că toată presiunea iscată de întrebări ca: „Voi fi vindecat? Pot să mă
vindec?” a dispărut şi că voi sunteţi deja vindecaţi. Voi spuneţi: „Frate
Branham, dacă îţi pui mâinile peste mine…” Mâinile mele nu au nimic a face cu
aceasta. Este Mâna Lui. Dacă eşti păcătos, ai fost deja salvat. Trebuie doar să
crezi, să accepţi şi să te porţi ca atare. Dacă eşti bolnav, ai fost deja
vindecat.

Oare
ar face Dumnezeu un lucru ca acesta şi ar adeveri un mincinos? Pe unul care nu
ştie ce vorbeşte? Ar adeveri El un făţarnic? Dumnezeu nu lucrează cu păcătoşii.
El lucrează cu Adevărul şi Cuvântul Lui este Adevărul, iar eu v-am spus
Adevărul.

Prieteni,
dacă veţi crede ce v-am spus, nu va mai fi nici o persoană bolnavă printre noi.
Toţi sunteţi vindecaţi; prin rănile Lui, sunteţi vindecaţi. Credeţi? „Prin
rănile Lui suntem vindecaţi.”
  

Cei
care credeţi în punerea mâinilor şi aţi ridicat mâinile că sunteţi credincioşi,
puneţi-vă mâinile peste cineva din faţa voastră. Biblia nu spune: „Mâinile lui
William Branham”, nici: „Mâinile lui Oral Roberts,” ci spune că „aceste
semne îi vor urma pe cei ce cred: dacă îşi vor pune mâinile peste bolnavi,
bolnavii se vor însănătoşi.”

Acum
rugaţi-vă. Rugaţi-vă şi mărturisiţi-vă greşelile. Spuneţi-i lui Dumnezeu că Îl
credeţi şi puteţi fi bine chiar în ceasul acesta. Credeţi!

Aleluia!
Ţineţi-vă de El! Nu-i daţi drumul, ci staţi cu El. Este o făgăduinţă dată de
Dumnezeu, aşa că nu vă clătinaţi, ci credeţi chiar acum.


iubesc. Voi sunteţi prietenii mei. Nu am vrut să fiu dur în vorbirea mea, dar
trebuie să-l prind bine în cuie pe Satan, fiindcă altfel vă va fura din nou din
faţa prezenţei Duhului Sfânt şi va înfăşura într-o umbră de îndoială dovezile
biblice despre care a vorbit Dumnezeu că vor avea loc.

Este
un vârtej de vânt care încearcă să intre în adunare şi să umple fiecare suflet
de aici cu prezenţa lui Dumnezeu. Nu-l lăsaţi pe Satan să vă ia aceasta, ci
ţineţi tare de ea până când treceţi bariera necredinţei. Amin.

Nu
contează cât sunteţi de ologi, cât sunteţi de bolnavi sau de unde sunteţi. Vă
provoc în Numele lui Isus Hristos să vă ridicaţi în picioare şi să-L acceptaţi!
Nu contează cine sunteţi sau ce sunteţi, ridicaţi-vă în picioare! Aceasta este.
Ridicaţi-vă! Aşa. Amin. Ridicaţi-vă de peste tot, întreaga audienţă.

Credinţa
mea priveşte la Tine

O,
Miel de la Calvar!

(Haideţi
să ridicăm mâinile şi să cântăm).

Ascultă-mă
când Te rog,

Ia
teama de la mine

Şi
de azi înainte


fiu deplin al Tău.