Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMLĂSÂND PRESIUNEA AFARĂ

18/05/1962, seara -

Green Lake – Texas

Mulţumesc. Să rămânem puţin în picioare pentru rugăciune. Câţi doriţi să fiţi amintiţi în rugăciune? Faceţi cunoscut lucrul acesta prin ridicarea mâinilor. Acum haideţi să ne plecăm capetele  şi să ne înfăţişăm înaintea Lui.

Tatăl nostru ceresc, în Numele Domnului Isus Îţi cerem permisiunea să ne apropiem de tronul îndurării Tale. Noi nu vrem nicicum să stăm înaintea tronului judecăţii, ci venim la tronul îndurării şi dorim să-Ţi mulţumim, mai întâi pentru că trăim, şi apoi pentru că în seara aceasta suntem aici. Cum ar vrea Satan să ne scoată din scenă cât se poate de repede, dar îngerii Tăi sunt în jurul celor care se tem de Tine, iar noi Îţi suntem recunoscători pentru aceasta. Mă bucur de experienţa proaspătă, fiindcă ştiu realitatea făgăduinţei Tale.

În seara aceasta Îţi mulţumesc pentru adunarea aceasta de creştini, cetăţeni ai Împărăţiei lui Dumnezeu, care stăm împreună în locurile cereşti în Isus Hristos, în părtăşie în jurul Cuvântului Tău. Îţi mulţumim pentru această adunare a oamenilor de afaceri ai Evangheliei depline, care are influenţă în rândurile oamenilor de afaceri şi pentru aceşti slujitori scumpi care stau în seara aceasta pe platformă, şi au lăsat în urma lor semnul creştinismului de-a lungul atâtor ani de luptă pe câmpul de bătaie. Te rugăm să trimiţi îngerii lui Dumnezeu să vină în mijlocul nostru.

Salvează-i pe cei ce nu sunt salvaţi, umple-i cu Duhul Sfânt şi pune pe ei întreaga armură a lui Dumnezeu. Te rugăm să-i vindeci pe cei bolnavi şi nenorociţi, şi fie ca din acest câmp al Evangheliei să se ridice un strigăt puternic, şi Cel care a umblat atunci pe Marea Galileii, să umble în seara aceasta printre noi, să stea cu noi şi să locuiască cu noi, fiindcă avem nevoie de Tine, Doamne. Vorbeşte prin noi Cuvântul Tău, fiindcă sincer, aceasta este nădejdea noastră şi poziţia noastră în Cuvântul Tău, şi Te rugăm în Numele lui Isus. Amin. Vă mulţumesc.

Fiul meu, Billy, a venit puţin mai devreme şi mi-a zis: „Aş vrea să te duc pe terenul acela. Am fost la multe convenţii şi cu siguranţă am văzut multe locuri din lume, dar acesta este unul din cele mai pline de pace şi odihnă pe care l-am văzut vreodată.”

„Asta-i bine,” am răspuns eu.

„Dar aştept să se facă puţin mai târziu.”

„De ce?”

„În timp ce stăteam pe teren cu fraţii, am observat că în copacii de acolo erau două veveriţe grase… Cred că le-ai fi urmărit până noaptea târziu, aşa că…”

„Oh, Paul!”

Este un privilegiu să fim în seara aceasta aici, şi pot spune că sunt o mulţime de lucruri pentru care mă bucur. Astfel, sunt recunoscător că sunt în viaţă şi în slujba Domnului. Cu siguranţă mă bucur de comentariul pe care l-a făcut scumpul nostru frate Brown. Ce bucurie este pentru mine să văd că Dumnezeu a ridicat astfel de oameni.

Am înţeles că scumpul meu prieten din Africa de Sud, fratele DuPlesis, v-a vorbit deja. Sunt sigur că a fost umplut din belşug cu vitaminele Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi el a adus un mesaj care ne-a mişcat.

Înainte de a intra aici, am făcut o plimbare cam de o de sută de metri împrejur şi mă gândesc să mai ţin şi anul viitor o convenţie aici, dacă putem închiria aceste terenuri. Atunci am putea lua o săptămână să ne rugăm pentru bolnavi, să-i aducem aici pe neputincioşi şi pe suferinzi. Ar fi foarte bine. Ne vom ruga să vedem ce spune Domnul despre aceasta, fiindcă atunci mă simt bine: când fac ceea ce spune El.

Sunt sigur că pentru fraţi va fi în ordine dacă voi anunţa că următoarele adunări vor fi aici. Mâine vom fi tot aici, iar dacă va fi cu voia Domnului, seara vom merge la banchet. Apoi, duminică după-amiază vom fi la… am uitat cum se numeşte… Mather High School din Chicago, la ultima noastră convenţie, pentru că de luni localul este închiriat pentru un frate. Este o petrecere de bun rămas pentru scumpul meu prieten, fratele Joseph Boze cu care am fost asociat multă vreme. Mă bucur să-l văd pe fratele Boze, pe fratele Carlson şi pe fratele Sonmore. Sunt atât de mulţi în seara aceasta aici! M-am uitat în jur, le-am văzut chipurile şi m-am bucurat.

De aici vom pleca spre casă, la convenţia de la Southern Pines, Carolina de Sud, pe 7,8,9 şi 10 iunie. Apoi, de acolo vom merge la un alt prezbiterian, la fratele Bigby. El este cel care a scris articolul intitulat: „Un doctor prezbiterian întâlneşte un profet de la Cincizecime.” Voi fi cu el în Columbia, Carolina de Sud. În continuare vom merge la South Gatr, la Cow Palace, unde am avut o mulţime de convenţii cu oamenii de afaceri. De acolo vom merge sus la Santa Monica sau în California la Grass Valley, care este în Spokane, dacă nu greşesc. Apoi ne vom întoarce înapoi, jos în Oregano, Salem, după aceea în Columbia Britanică şi în Anchorage, Alaska, să organizăm o adunare pentru oamenii de afaceri de acolo, imediat după ce se termină trezirea. Apoi vom încerca să ajungem acasă la timp, ca să mergem la iarnă peste ocean.

I-am ascultat pe fraţii mei penticostali, care au vorbit despre venirea unei treziri, dar noi ştim că trezirea prin  care am trecut, tocmai s-a încheiat. Dar trebuie să vină altceva mai mare şi mai glorios, de aceea am studiat mult ca să găsesc aceste locuri în Scriptură. Eu cred că descoperirea noastră trebuie să fie biblică, fiindcă atunci ştim că este corectă. Dacă este din Scriptură este de la Domnul; şi eu cred că acesta este Adevărul şi că va veni un timp al recoltării roadelor din timpul de seară.

Zilele trecute, de Paşti, am predicat despre „Pomul Miresei,” cum Hristos a fost acel Pom desăvârşit. Roma a tăiat Pomul acela desăvârşit care purta roadele desăvârşite ale lui Dumnezeu şi L-a atârnat de un pom făcut de om, dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi. De acolo a răsărit Pomul Mireasă care purta roadele Lui, dar vrăjmaşul s-a strecurat din nou înăuntru şi l-a tăiat de-a lungul epocilor întunecate. Însă Domnul a spus: „Vă voi restitui.”

Noi am văzut cum au venit luteranii, s-au organizat, şi viţa a fost altoită; au urmat metodiştii dar s-au organizat şi ei şi viţa a fost altoită; apoi a venit mişcarea penticostală, s-a organizat, şi viţa a fost altoită, dar roadele din vârful Pomului sunt culese în timpul de seară. Suntem aproape, deci în viitor aşteptăm lucruri măreţe.

După cum ştiţi, eu tocmai am avut un accident, în care era să-mi pierd vederea, dar sunt plin de bucurie pentru că în seara aceasta sunt aici şi pot să vă văd.

Nu ştiu ce să aduc în seara aceasta, dar am aici câteva notiţe din Scriptură şi cred că Domnul mă va călăuzi să vă vorbesc puţin din ele. Voi ştiţi că eu nu ştiu prea multe, aşa că trebuie să-L aştept pe El; nu sunt ca fraţii mei care sunt teologi adevăraţi, de la care curg lucrurile. Eu trebuie să aştept să vină încet şi îmi ia mult timp pentru aceasta. Apoi îmi ia mult timp să încep şi îmi trebuie mult timp să mă opresc. Este ca atunci când mergi cu maşina şi schimbi viteza până când ajungi la viteza de vârf când maşina merge foarte bine. Dar trebuie s-o laşi să meargă un timp aşa.

În seara aceasta aş vrea să citim din Cuvântul lui Dumnezeu din Proverbe 18.10 şi din Isaia 32.1-2:

„Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi stă la adăpost.”

Și Isaia 32.1-2:  „Atunci împăratul va împărăţi cu dreptate, şi voievozii vor cârmui cu nepărtinire.

Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete.”

Fie ca Dumnezeu să-Şi adauge binecuvântările la citirea scumpului Său Cuvânt. Rugaţi-vă pentru mine.

Cu câteva zile în urmă am fost în Louisville şi l-am ascultat pe un frate de culoare predicând. Era un frate penticostal. El predica şi a dat drumul  Duhului, după care s-a oprit şi a spus: „Vă rugaţi pentru mine?” Apoi a mai predicat câteva minute şi a spus: „Să se roage cineva pentru mine.” Voi nu ştiţi ce înseamnă aceasta decât dacă veniţi odată aici sus.

Tu nu vii pe platformă de dragul de a fi văzut sau auzit. Dimpotrivă, trebuie să vii din camera de rugăciune, să intri în adunare sub ungere, să faci ceea ce-ţi spune Duhul Sfânt să faci şi să spui numai ce spune El.

Eu nu ştiu niciodată ce va face El. Astfel, am început să predic şi L-am văzut pe Duhul Sfânt cum S-a mişcat pe lângă altar şi a numit bărbaţi şi femei care trăiau în curvie şi alte lucruri, şi i-a făcut să vină la altar să mărturisească. L-am văzut eliberând şi vindecând oameni, dar nu ştii ce va face.

L-am văzut aducând mesaje care uneori i-au tăiat pe creştini, iar alteori i-a binecuvântat. Deci nu ştii ce va face, dar trebuie să te duci acolo; asta-i tot. Dar dacă te duci cu propriile tale idei, s-ar putea să te păcăleşti.

Toţi îl ştiţi pe predicatorul Jack Moore ca membru al acestei părtăşii. El avea un băiat care se numea David, iar eu m-am gândit de multe ori la el. În vremea aceea, David avea vreo şase ani, şi auzindu-l pe tatăl său şi pe alţi predicatori cum predicau, s-a gândit că Domnul l-a chemat şi pe el să predice, aşa că a zis:

„Tati, vreau să predic şi eu.”

”Bine, David, lasă că vei predica într-o zi.”

Dar băiatul îi repeta de fiecare dată: „Tati, mi-ai promis că pot să predic.” Astfel, într-o zi mama lui l-a îmbrăcat frumos, i-a pus cravată, i-a dat pantaloni lungi şi cămaşă albă, aşa că arăta ca un predicator mic. În seara aceea, el s-a dus, s-a aşezat pe scaun şi s-a pregătit să predice, iar fratele Jack a spus: „Dragilor, David aşteaptă de mult timp să predice, iar acum îi vom da cuvântul. Vino aici, David, şi predică.” Băiatul a sărit de pe scaun ca şi cum ar fi luat lumea foc şi s-a dus aşa până la capătul platformei. Apoi s-a uitat în stânga şi în dreapta, dar imediat s-a pleoştit şi a zis: „Cred că nu pot”, după care s-a dus înapoi şi s-a aşezat pe scaun.

Am văzut de multe ori lucrul acesta, dar noi predicatorii trebuie să ne ridicăm şi să vorbim chiar dacă ezităm, de aceea zic şi eu ca fratele meu: „Rugaţi-vă pentru mine.”

După ce am citit acest text măreţ, m-am gândit la un subiect care mi-a venit şi altădată în gând, şi anume: „Lăsând presiunea afară.”

Este atâta presiune peste tot. Toată lumea este sub presiune. De ce? Pentru că este un timp al presiunii. Astfel, oamenii circulă pe străzi cu o sută patruzeci de kilometri pe oră şi primesc amenzi; merg pe stradă ca şi cum ar vrea să-şi piardă viaţa şi îi împing pe ceilalţi oameni ca să-şi facă loc să ajungă la bar cu o oră înainte de a ajunge acasă. Presiune! Aşa este.

Chiar şi pe creştini îi deranjează. Unii din ei acumulează atâta presiune încât te plesnesc imediat. De ce? Pentru că ceva nu este în ordine. Nu ar trebui să fie aşa, deoarece mânia şi furia vin de la Satan.

Toţi sunt sub presiune. Desigur, nu cred că şi grupul acesta de aici. Voi ştiţi că aceste mesaje sunt înregistrate şi merg pretutindeni, ceea ce înseamnă că eu vorbesc pentru grupul care este sub presiune. Dar mă gândesc că presiunea îi necăjeşte pe toţi. Astfel, dacă poate să te aducă măcar o dată sub presiune, Satan este gata să te biciuiască. Aşa este. Atâta presiune. Oamenii fac lucruri greşite şi încearcă să le ascundă, dar lucrul acesta aduce şi mai multă presiune; aduce numai presiune.

Eu ştiu ce înseamnă presiunea, pentru că zilele trecute era să-mi pierd viaţa chiar din pricina ei. Dar mă bucur că Domnul mi-a dat o scurtă pauză de pescuit şi vânătoare.

Toţi ştiţi că mama a trecut acum câteva luni între sfinţii binecuvântaţi ai lui Dumnezeu, dar eu nu am purtat un trandafir de ziua mamei, aşa că cineva a venit şi mi-a zis: „De ce nu porţi un trandafir alb, Billy? Nu ţi-a murit mama de curând?”

„Nu pot să port trandafir alb,” i-am răspuns eu, „pentru că ea nu este moartă, ci trăieşte. Dacă aş purta doi, aş fi o poticnire, iar dacă aş purta unul, aş fi un făţarnic pentru mine, fiindcă ştiu că ea trăieşte. Isus a spus: „…Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” (Ioan 11.25-26).

Astfel, pauza mea este pescuitul şi vânătoarea şi mă bucur pentru aceasta deoarece de multe ori când sunt acasă, oamenii mă sună la telefon sau aşteaptă cu lunile să afle ce spune Domnul cu privire la ei şi la vieţile lor. Ei sunt sub presiune, de aceea stăm acolo până când vorbeşte Dumnezeu şi le descoperă problemele. Dar aşteptarea aduce presiune asupra oamenilor, iar eu devin încordat, aşa că plec în vacanţă.

Eu sunt membru la câteva cluburi de vânătoare şi mi-am dorit întotdeauna să am o puşcă „Weatherby Magnum.” Unii din prietenii mei au vrut să-mi cumpere una, dar nu am putut să-i las să facă aceasta. Nu aş putea să-l las pe prietenul meu să dea atâţia bani pentru o puşcă, fiindcă ştiu câţi misionari predică fără papuci în picioare. Deci nu i-am lăsat să facă aceasta.

Fratele Art Wilson i-a dat fiului meu o puşcă Winchester mai mică, dar nu ştia că Billy este stângaci. Atunci, un alt prieten care conduce un magazin Weatherby mi-a zis: „Dă-mi puşca s-o trimit la Weatherby să o recalibreze şi să facă din ea un Weatherby Magnum. Costă numai treizeci de dolari, dar eu pot să ţi-o fac pentru doisprezece dolari.”

Într-un final am acceptat. Era un frate metodist care tocmai primise Duhul Sfânt. El voia neapărat s-o facă, aşa că i-am zis: „Bine, fă-o!” După ce au făcut-o, m-am dus să o încerc, am pus un cartuş în ea şi am ridicat-o să trag, dar când am apăsat pe trăgaci, am văzut doar foc cam la un metru şi jumătate de mine, şi asta-i tot ce-mi amintesc. Am crezut că am murit, dar ceea ce m-a bucurat a fost faptul că am avut un sentiment de pace: că dacă trebuie să mor, nu mă tem de aceasta.

Nu am putut să mai aud şi să văd nimic. Explozia a fost atât de puternică încât ţeava a zburat la patruzeci şi cinci de metri depărtare, o bucată din armă a decojit scoarţa de pe un copac, iar câteva bucăţi s-au topit în mâna mea. Am auzit un fel de ţiuit sau ceva…

În clipele următoare exploziei, am încercat să-mi revin, să mă adun şi să-mi ţin ochii deschişi ca să văd ce s-a întâmplat. O bucată m-a lovit drept în frunte, una mi-a trecut pe lângă ochi şi alta mi-a intrat în obraz. Una m-a lovit în ochiul celălalt, una mi-a intrat în os, şi una mi-a lovit dintele aici. Deci mi-a trebuit ceva timp până să văd.

Eram însoţit de fratele Wood care s-a dus să vadă unde este lovită ţinta. După explozie nu puteam auzi şi nici vorbi cu el, şi îmi ţineam ochiul acesta cu mâna, încercând să-l mişc. Fratele Wood a alergat înapoi şi era atât de agitat încât nu putea nicicum să pornească maşina. În cele din urmă am ajuns acasă, unde m-am spălat şi am cules câteva fragmente de aşchii din cap.

Mai târziu, m-am uitat la bucăţile acelea mari de doi centimetri şi jumătate care au intrat în copac.

Compania Winchester atestă faptul că armele lor rezistă la o presiune de trei mii o sută kilograme forţă, dar aceasta a avut aproape patru mii de kilograme forţă. Deci vedeţi, resturile exploziei au trecut cu o asemenea viteză la o distanţă de doar câţiva centimetri de ochii mei. Dar de ce s-a întâmplat aceasta? Cei care au asamblat arma au lăsat prea mult loc gol aici, aşa că în loc să tragă în faţă, a tras în spate. Aşa mi-a explodat în faţă şi a aruncat încărcătorul care cântărea cam patru sute cincizeci de grame drept într-o cuşcă pentru căprioare, care se afla la spatele meu.

Gândindu-mă la aceasta, am zis: „Dumnezeule, mă bucur atât de mult pentru că sunt aici”, fiindcă mi-am dat seama că Satan a vrut să mă omoare. Dar nu a putut s-o facă, pentru că Dumnezeu nu este încă gata să mă ia Acasă. Doar atunci sunt gata să plec. Acum sunt încă bolnavi pentru care trebuie să mă rog şi alte lucruri care trebuie făcute.

Aceasta mă face să mă gândesc la ceva ce aş putea spune chiar acum. Dacă arma aceea ar fi fost de la început un Weatherby Magnum, ar fi rezistat presiunii, dar pentru că a fost un Winchester transformat în Weatherby Magnum, nu a putut rezista la acea presiune şi a explodat. Atunci m-am gândit: „Într-o zi voi face un subiect din aceasta.”

Dacă porniţi prefăcându-vă că sunteţi creştini, fără să vă întoarceţi la temelie şi să vă naşteţi din nou, veţi exploda undeva pe drum deoarece este prea mare presiunea. Tu nu poţi rezista decât dacă eşti construit pentru aceasta.

Şi nu poţi fi fabricat pentru aceasta până când nu te apucă Dumnezeu şi nu începe cu tine de la început, să facă din tine o armă adevărată, un copil adevărat al lui Dumnezeu făcut special să reziste la Cuvânt, să reziste la presiune, la presiunea timpului.

Oh, sunt atâţia care explodează! Ei încearcă să-i imite pe alţii, iar mai devreme sau mai târziu explodează. Dumnezeu ne-a adus pe acest pământ şi ne-a pus în biserică să fim ceea ce suntem. El ne-a pus în biserică prin cunoştinţa Sa mai dinainte şi eu sunt plin de bucurie pentru aceasta. Presiunea se ridică, iar mai devreme sau mai târziu vi se va arăta.

Cu câteva zile în urmă, păstorul nostru nu era bolnav, ci doar epuizat, dar fraţii m-au sunat să trec pe la el. Printre celelalte apeluri pe care le-am primit, a fost şi unul în care mi s-a spus că la spital era şi o femeie care urma să treacă în dimineaţa aceea printr-o operaţie de colon. Femeia era o păcătoasă, şi pentru că păstorul nu a putut ajunge la ea, m-au rugat pe mine să mă duc s-o văd, şi mi-au spus că o găsesc în salonul 321.

M-am dus la etaj şi acolo era o asistentă pe care am întrebat-o:

„Doamnă, aţi putea să-mi spuneţi dacă este internată aici o femeie cu numele Cutare?”

„Nu ştiu, domnule,” a răspuns ea sub presiune.

„Mi-au spus că este în salonul 321.”

„Atunci du-te în salonul 321.”

„Mulţumesc, doamnă,” am spus eu, apoi m-am dus în salonul 321 şi am întrebat: „Este aici o doamnă cu numele Knuckles?”

„Aici nu este nimeni cu numele acesta.”

Mi-era groază să mă întorc din nou la asistenta aceea, aşa că am străbătut tot holul întrebând: „Este aici cineva cu numele Knuckles?”

„Nu este nimeni cu numele acesta.”

Atunci m-am întors şi am întâlnit o altă asistentă pe care am întrebat-o:

„Mi s-a spus să vin în salonul 321 la doamna Knuckles, dar nu este.”

„Mergeţi la etajul celălalt, fiindcă s-ar putea să fie salonul 221.”

„Da, doamnă, mulţumesc.”

Am coborât la celălalt etaj, iar acolo era un doctor. Fără să fiu rău, dar omul acela pe cât era de înalt pe atât era şi de lat. Era cam de vârsta mea, avea o tunsoare din aceea… şi ţinea stetoscopul înfăşurat pe după degete. M-am apropiat şi i-am zis: „Bună ziua,” dar el s-a uitat într-o parte. Atunci m-am gândit: „Oh, n-aş vrea să vorbesc cu el pentru că are adunată prea multă presiune!” Astfel, m-am dus la asistentă şi i-am zis: „Doamnă sunt puţin încurcat. M-am dus la etaj s-o caut pe doamna Knuckles care trebuia să fie în salonul 321, deoarece urmează să fie operată în dimineaţa aceasta de cancer la colon. Aţi putea să-mi spuneţi dacă este la etajul acesta? Asistenta de acolo mi-a spus că ar putea fi în 221.”

„Păi mergeţi şi uitaţi-vă!”

„Mulţumesc.”

Atunci a venit spre mine o femeie şi mi-a zis: „Du-te şi întreab-o pe asistenta de acolo.” Astfel m-am dus la asistenta aceea şi i-am zis:

„Bună ziua.”

„Bună ziua,” a răspuns ea liniştită.

„Ai putea să-mi spui dacă la etajul acesta este o femeie cu numele Knuckles? Sunt foarte încurcat pentru că am fost şi sus şi jos, dar…”

„Un moment, domnule.” Şi-a scos masca de la gură, s-a dus într-un loc, a adus un registru, s-a uitat în el şi a zis: „Oh, este în salonul 221!”

„Mulţumesc mult, doamnă.”

„Cu multă plăcere”, a răspuns ea.

Atunci m-am gândit: „Lăudat să fie Domnul pentru că deşi era într-o alergătură, a fost atât de amabilă.”

M-am dus înapoi cu aripile tăiate fiindcă nu ştiam încotro s-o iau. M-am uitat dar nu am văzut nici un indiciu. L-am văzut din nou pe doctorul cu stetoscopul şi i-am zis:

„Domnule, ai putea să-mi spui unde este salonul 221?”

„O iei pe aici, apoi pe acolo,” a răspuns el.

„Mulţumesc pentru informaţie.”

Oh, toată lumea este sub presiune! Da, toată lumea pare că merge undeva. Se grăbesc, apoi aşteaptă. Întreaga lume este sub o plagă, iar doctorii nu au nici un remediu. Singurul care are Remediul care ne poate scoate de sub această presiune este Dumnezeu.

Cu un an şi ceva în urmă am vorbit cu un medic, iar el mi-a spus:

„Frate Branham, spitalele de boli mintale sunt pline la refuz. Psihiatrii cedează şi trebuie să meargă ei înşişi la psihiatru, aşa că mă întreb ce remediu mai este?”

„Îl am eu,” am răspuns.

„Care este acela?”

„Isus! El este răspunsul la toate lucrurile.”

„Cred că ai dreptate,” a răspuns el.

Nimeni nu mai are nici un minut în această epocă nevrotică. Înainte aveam timp să ne vizităm vecinul, dar acum unele dintre surori nu mai au timp nici ca să se roage.

 Mă gândesc la sora Susana Wesley, mama lui John Wesley, care avea şaptesprezece copii şi nu avea o maşină de spălat haine şi de uscat; ea nu pornea instalaţia ca să încălzească apa, ci o căra de la izvor într-o găleată veche de cedru. Şi cu toate acestea, îşi găsea două sau trei ore pe zi, în care îşi aduna copiii în jurul ei şi-i învăţa din Biblie. Dintr-o asemenea familie au ieşit John şi Charles Wesley, oamenii care au schimbat cursul lumii.

Acum, noi suntem grăbiţi să mergem undeva, dar ajungem nicăieri.

 În Vechiul Testament, când un om omora un alt om, prietenii celui ucis îl urmăreau pe ucigaş şi dacă era prins era ucis şi el, pentru că atunci era valabilă Legea, ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte.

Dar Iosua a ridicat nişte cetăţi care au fost numite „cetăţi de scăpare.”  Una dintre ele era Ramot din Galaad. Cred că mai erau încă patru sau cinci locuri. (Iosua 20.7-8). Acelea erau locuri de scăpare pentru cel care făcea rău fără să vrea. Astfel, el trebuia să meargă la porţile cetăţii, să-şi susţină cauza şi să spună cu nu a vrut să facă acel lucru rău, iar dacă se dovedea că este adevărat, era lăsat să intre în cetate, la adăpost de vrăjmaşii lui.

Dacă era prins că a minţit cu privire la acel lucru şi urmăritorii îl găseau, era tras chiar şi de la altar şi dat pe mâinile lor. Dar dacă a spus adevărul şi într-adevăr nu a vrut să facă acel rău, el putea să stea în siguranţă cât timp rămânea în acea cetate, fiindcă acolo era apărat.

Dar dacă omul a făcut acea faptă premeditat şi nu accidental, nu exista nici o şansă de scăpare pentru el.

Aici aş vrea să mă opresc puţin. Poate că astăzi sunt printre noi oameni care au făcut ceva rău fără să vrea. Am întâlnit oameni care foloseau Numele Domnului în deşert; am întâlnit femei care fumau, bărbaţi care înjurau, dar dacă intrai cu ei în vorbă şi te recunoşteau că eşti creştin, ziceau: „Iartă-mă, domnule, nu am vrut.” Am văzut femei care îşi ascund ţigara la spate sau bărbaţi care se ascund să bea undeva. Aceştia sunt tipul de oameni care pot primi îndurare. Dar sunt unii care păşesc în faţă şi înjură în prezenţa unui creştin doar ca să facă pe deşteptul. Acel om este fără îndurare.

Când predici împotriva femeilor că nu ar trebui să poarte acele haine imorale, acele rochii scurte, dar ele continuă să le poarte doar ca să fie rele, pentru ele nu mai există scăpare. Dacă ar fi fost, nici măcar nu mai umblau după acele lucruri, fiindcă mai devreme sau mai târziu vor fi prinse.

Dar cei care vor un loc de scăpare, nu se pot simţi bine când ştiu că au făcut ceva rău. Nu te poţi simţi confortabil. Când cineva încalcă Legea lui Dumnezeu, ştie că este vinovat; ştie că, câinii iadului sunt chiar în urma lui şi mai devreme sau mai târziu păcatele îl vor găsi.

Voi, oamenii de afaceri, ştiţi că faceţi un lucru greşit dacă vorbiţi pe cineva de rău; ştiţi că până la urmă acel lucru vă va prinde. Aşa este. Tu spui că n-ai făcut nimic rău, dar seara când te pui să te rogi, este Ceva care îţi spune înăuntrul tău că ai făcut un lucru rău. Stă chiar înaintea ta şi ştii că ai greşit.

Desigur, noi toţi avem lucruri pe care nu le putem onora. Uneori avem datorii pe care nu le putem onora, alteori avem promisiuni pe care nu le putem onora. Chiar şi eu am o mulţime, dar seara, când se termină ziua, am un sentiment plăcut după ce am terminat şi cu ultimul bolnav pe care l-am putut ajuta. Totuşi, ştiu că mulţi mă judecă şi spun: „Este un făţarnic.” Ştiu că gândesc aşa şi sunt îndreptăţiţi s-o facă.

Dar eu ştiu că mi-am folosit şi ultimul strop de putere ca să fac ce am putut, iar seara când îngenunchez înaintea Tatălui, spun: „Dumnezeule, în oraşul acesta sunt încă sute de oameni care mă cheamă să merg la ei, dar nu mai pot. Tu ştii câtă putere am.” Atunci simt cum mă cheamă pe pernă şi mă aşez să dorm pentru că sunt la adăpost. Am făcut tot ce am putut pentru Domnul, şi dacă noi facem aceasta, Dumnezeu pregăteşte o cale pentru noi.

Acum, omul ajunge în locul acesta, dar mai întâi de toate trebuie să vrea să intre; el trebuie să dorească să scape de mânia care îl presează; trebuie să vrea aceasta.

Nu vreau să fiu critic şi Dumnezeu ştie că nu sunt, dar am fost în adunări unde, după ce predicau, predicatorii spuneau: „Priviţi printre rânduri şi dacă aveţi prieteni aici, aduceţi-i aici sus.” Eu am fost întotdeauna reticent la aceasta, pentru că dacă nu-l poate convinge Cuvântul… iar dacă îl convinge, va fi călăuzit de Duhul Sfânt. Problema-i că este implicată prea multă emoţie.

Un om care vine la Hristos trebuie să vină convins şi cu respect; să fie convins de Duhul Sfânt şi conştient că Cineva a murit pentru ca el să fie salvat; să fie conştient de Cuvânt, să creadă şi să-L accepte pe Hristos ca Înlocuitorul vieţii lui. Eu cred că Hristos este Adăpostul nostru. Acesta este Adăpostul credinciosului din Noul Testament: Hristos, iar omul care vine în acest Adăpost, trebuie să vrea să vină.

Şi trebuie să mai ştie un lucru: că trebuie să rămână acolo. El nu poate intra şi să stea acolo până când pleacă următorii, apoi să iasă afară din nou. Nu! El trebuie să stea acolo şi să fie mulţumit.

Eu cred că dacă cineva ar vedea moartea şi tot iadul galopând în urma lui şi ar găsi un loc de adăpost, dar după aceea ar vrea să iasă din nou afară, ar dovedi că ceva nu este în ordine cu mintea lui. Cât timp este la adăpost, el este în siguranţă, dar dacă iese din nou afară, este gata să fie înjunghiat. În Hristos avem un Adăpost şi suntem în siguranţă, deoarece suntem feriţi de mânia lui Dumnezeu şi de mânia iadului.

La fel este şi astăzi. Dacă am ajuns în locul de adăpost, noi trebuie să stăm acolo; trebuie să vrem să stăm. Şi daţi-mi voie să vă spun ceva. În curând voi avea treizeci şi doi de ani de când sunt la amvon. Am început să predic de când eram un adolescent, şi n-am avut niciodată vreun gând să părăsesc acest loc glorios. Vă spun aceasta din toată inima.

Sunt sigur în locul lui Dumnezeu

Fericit în dragostea şi harul Lui.

Locuiesc pe strada „Aleluia”…

Mă bucur că sunt aici.

Nici pentru un milion de vieţi pământeşti

Nu voi lăsa acest loc binecuvântat.

Chiar dacă de multe ori ispita m-a încercat

Totuşi sunt sigur în locul lui Dumnezeu

Bucuros în dragostea şi harul Lui.

Oh, este un loc atât de confortabil! Ştiu că acolo sunt ferit de vrăjmaş…

Dacă acel om fuge, curând va fi prins şi înjunghiat pentru păcatul pe care l-a săvârşit. Dar cât timp stă în locul de adăpost, poate scăpa de presiune şi este în siguranţă deoarece paznicul de la poartă îi va opri pe urmăritori să ajungă la el. El este în siguranţă în turnul de adăpost. Când se află acolo, el se simte în siguranţă şi fără presiune. Ce loc de adăpost! Ce loc de refugiu! Afară ar fi mort, dar aici înăuntru este în ordine.

 Dumnezeu ne-a dat un turn de adăpost. Biblia spune că „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el, şi stă la adăpost.” (Proverbe 18.10). Nu veţi mai fi urmăriţi fiindcă sunteţi în siguranţă. Oh, îmi place aceasta! Este locul de adăpost al lui Dumnezeu. Amin. Vrăjmaşul nu vă poate prinde pentru că sunteţi în siguranţă în Hristos.

Poate v-am povestit că odată când am fost în Orient cu un prieten predicator, ne-am dus cu jeepul undeva pe un deal. Şi acolo am văzut nişte oi şi măgari care păşteau fiind păziţi de un om.

Eu l-am întrebat pe însoţitorul meu:

„Cum se numeşte omul care are grijă de toate animalele acelea?”

„Acela este un păstor.”

„Eu credeam că păstorul are grijă de oi.”

„O, nu! Păstorul păstoreşte turme de oi, capre, măgari, catâri, cămile şi ce mai sunt.”

„Nu am ştiut aceasta.”

„Dar aş vrea să ştii ceva, frate Branham”, a continuat el. „Când apune soarele, păstorul merge printre animalele acelea şi caută până găseşte ultima oaie, şi le duce pentru noapte într-un staul. Dar restul animalelor rămân pe câmp, chiar dacă sunt păstorite tot de el.”

Atunci m-am gândit: „Oh, Dumnezeule, nu mă lăsa să fiu un măgar. Îngăduie să fiu o oaie atunci când flacăra vieţii mele se micşorează şi mi se închid ochii, ca să fiu dus în staulul Tău.” Nu vreau să fiu lăsat afară ca aşa zişii creştini, ci vreau să fiu o oaie adevărată.

Ele pasc pe aceeaşi păşune, aşa cum spune Biblia: „Ploaia cade şi peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.” (Matei 4.45). Oamenii se adună în mulţimi, iar Duhul va binecuvânta mulţimea. Peste toţi se va revărsa acelaşi Duh. Vedeţi? Ploaia cade şi peste neghină, iar ea sare şi se bucură. Este aceeaşi ploaie care cade şi peste grâu, dar după roade îi veţi cunoaşte, deoarece creştinii vor duce o viaţă de creştin.

Observaţi zona de siguranţă a lui Dumnezeu, locul de adăpost al lui Dumnezeu. Când suntem în acest refugiu, avem dreptul la puterea de vindecare a lui Dumnezeu. Şi dacă Dumnezeu îl iartă pe vrăjmaşul lui şi îl primeşte în refugiu, cu cât mai mult se va îngriji de cel după care s-a dus acolo. Aici este puterea de vindecare, aşa că atunci când se îmbolnăveşte creştinul, nu este cazul să se frământe. Trebuie să ne amintim doar că „prin rănile Lui suntem vindecaţi.” Aceasta este făgăduinţa; El a promis aceasta, deci nu poate să-Şi tragă Cuvântul înapoi.

Există un loc de adăpost pentru bolile şi îngrijorările noastre, fiindcă este scris: „Aruncaţi asupra Lui toate îngrijorările voastre, căci El însuşi Se îngrijeşte de voi.” (1Petru 5.7). Este un refugiu. Încredeţi-vă deci, în Cuvântul şi în făgăduinţele Lui, pentru că fiecare făgăduinţă pe care v-a făcut-o, vă aparţine cât timp sunteţi în Împărăţia Lui. Cât timp veniţi la El pentru adăpost, aveţi dreptul la fiecare făgăduinţă pe care v-a făcut-o. Fiecare creştin de aici sau de oriunde ar fi, are dreptul la toate lucrurile pentru care a murit Hristos; sunt ale voastre. Acesta este adevărul.

Priviţi la femeia sunamită care a avut un copil şi i-a murit. Îmi imaginez cât de mult s-a bucurat când Domnul i-a dat micuţul acela. Dar când avea doisprezece ani, micuţul băiat s-a dus pe câmp cu tatăl său şi probabil a făcut o insolaţie, fiindcă a strigat: „capul meu”. Tatăl lui l-a dus în casă, dar micuţul a murit. Când a văzut aceasta, mama lui l-a aşezat în patul prorocului Elisei, apoi i-a zis unei slugi:

„Pregăteşte o măgăriţă, fiindcă mă duc la peştera unde este profetul.”

Soţul ei i-a zis: „De ce vrei să mergi astăzi la el, doar nu este nici lună nouă şi nici Sabat? Nu-l vei găsi acolo.”

Dar ea i-a răspuns: „Fii pe pace, căci totul va fi bine.”

Când a văzut-o Elisei venind, i-a zis lui Ghehazi: „Iată vine sunamita aceea. Du-te repede în întâmpinarea ei, fiindcă s-a întâmplat cu siguranţă ceva.”

Sluga a întrebat-o: „Toate sunt bune? Soţul şi fiul tău sunt bine?”

Şi ea a răspuns: „Sunt bine.” (2Împăraţi 4.19-26).

De ce a spus aceasta? Pentru că a putut lăsa presiunea afară. Ea a venit la reprezentantul lui Dumnezeu, la Cuvântul Său viu. Cuvântul Domnului vine la proroci, iar când a ajuns în prezenţa omului care avea trecere înaintea lui Dumnezeu şi care-i spusese că va avea acel copil, s-a liniştit. Ea se afla în prezenţa omului care avea Cuvântul adevărat al Domnului. Aleluia!

Sunt atât de bucuros să fiu în prezenţa aceluiaşi Dumnezeu care m-a salvat din viaţa de păcat şi mi-a făgăduit că mă va învia în ziua din urmă, că mă va vindeca şi îmi va purta de grijă când sunt aici. Aici nu mai este nici o presiune, uitaţi de ea!

Femeia a venit, a căzut la picioarele lui Elisei şi a zis: „Totul este bine.” Sigur că erau bine, pentru că ajunsese la Cuvânt; ajunsese în prezenţa lui Dumnezeu. Presiunea a plecat şi toate erau bine acum. Femeia nu mai simţea nici o presiune pentru că ajunsese la reprezentantul lui Dumnezeu.

Reprezentantul lui Dumnezeu pe pământ astăzi este Duhul Sfânt. Atunci cum poţi să mai fii presat de ură împotriva vecinului tău, când eşti în prezenţa Lui şi Îl vezi cum te binecuvântează?

Cum poţi să ţii în inima ta deosebirile denominaţionale şi să spui: „Dacă nu ar fi fost penticostali, unitarieni sau trinitarieni, sau dacă ar fi aparţinut de Adunarea lui Dumnezeu sau de Biserica lui Dumnezeu, aş fi putut să am părtăşie cu ei.”?

Cum poţi să faci aceasta în prezenţa Atotputernicului Dumnezeu? Cum poate să Se reverse Duhul Sfânt peste o adunare şi să existe totuşi diferenţe? Cum este posibil aşa ceva? Lăsaţi presiunea deoparte!

Problema este că noi ne-am creat presiunea, din cauză că avem o gândire denominaţională. Oh, America este mâncată de ziduri, garduri, paravane şi crezuri! Ce vă pasă de aceste crezuri şi garduri? Intraţi în prezenţa lui Dumnezeu! Intraţi în prezenţa Duhului Sfânt şi lăsaţi presiunea deoparte.

Este un lucru bun pe care îl apreciez la adunarea acestor oameni de afaceri: se pare că au renunţat la gulerul scrobit, au lăsat presiunea deoparte şi nu se mai ruşinează. Eu am stat cu ei în cele mai scumpe hoteluri şi în locuri importante, şi L-au lăsat Duhul Sfânt să vină la un prezbiterian, la un baptist, la un metodist, şi toţi şi-au strâns mâinile, au strigat, s-au bucurat şi L-au lăudat pe Dumnezeu. De ce? Pentru că au lăsat presiunea deoparte. Aceasta este problema. Lor nu le pasă ce spune cineva: sunt în prezenţa lui Dumnezeu şi lasă presiunea deoparte. Ce loc minunat în care s-o faci! Este suficient loc în care să alergi; intraţi aici, luaţi-o din loc! Asta-i tot. Lăsaţi presiunea deoparte. Este bine să faceţi aceasta, pentru că altfel poate exploda vreo valvă pe undeva.

Nu uitaţi: încredeţi-vă în Cuvântul Său. Tu spui: „Să mă încred în El când sunt bolnav?” Sigur că da. Uitaţi-vă la Maria şi la Marta. Când s-a îmbolnăvit fratele lor, au trimis după Isus. Dar în loc să răspundă chemării lor, El S-a dus mai departe. Şi ele L-au chemat din nou, dar El a mers mai departe, ceea ce a acumulat presiunea în ele. Dar după ce l-au îngropat, Marta a aflat că El vine, aşa că s-a dus în prezenţa Lui şi a căzut la picioarele Lui, dar nu ca să-I ceară socoteală că n-a venit mai repede. Dacă te apropii de un dar al lui Dumnezeu încercând să-I ceri socoteală, nu vei primi nimic. Trebuie să vii smerit şi cu respect.

Când vii la El să nu spui: „Mă duc să încerc,” pentru că aşa nu vei obţine nimic. Să vii plin de respect şi pe deplin predat, ca un om care vine la poarta Adăpostului. El este singurul loc în care poţi merge, dar trebuie s-o faci cu credinţă.

Tu zici: „Oh, am să mă duc la altar să văd dacă pot vorbi în limbi! Mă duc acolo să văd dacă pot striga.” Oh, frate  nici să nu te ridici de pe scaun, fiindcă nu vei obţine nimic. Nu, nu! Tu trebuie să vii cu convingerea că este singurul loc de adăpost.

Când vii în adunare începi să aduni presiune: „Eu nu pot să primesc un număr de rugăciune?” Am văzut oameni care făceau aceasta. Ei acumulau presiune. I-am văzut venind în rândul de rugăciune şi zicând: „Poate eu…” Vedeţi? Tu lupţi împotriva ta. Nu face aceasta! Vino cu îndrăzneală, dar cu respect. Vino în prezenţa lui Dumnezeu ştiind că El a făcut o promisiune şi asta-i tot.

Marta a venit şi a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit. Dar chiar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.” (Ioan 11.21-25).

Ea a lăsat presiunea deoparte. Chiar dacă ochii ei erau plini de lacrimi şi trupul epuizat, a putut să spună: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit. Dar chiar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.” Îmi place aceasta. Da, domnilor. Ea a primit lucrul pentru care a venit. De ce? Pentru că a ajuns în prezenţa Lui.

Marta nu a spus: „De ce n-ai venit când Te-am chemat? Noi ne-am părăsit biserica, am părăsit denominaţiunea pentru Tine şi am venit să Te urmăm. Am crezut că vei fi un Izbăvitor. Ai spus că-i vindeci pe bolnavi, şi  chiar pe prietenul Tău l-ai lăsat să moară, deşi am trimis după Tine!” Aceasta este versiunea penticostală modernă, dar Marta nu a vorbit aşa cu El. Dimpotrivă, ea a spus: „Doamne (aceasta era El pentru ea: „Domnul ei”), dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit. Dar chiar şi acum, ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”

Fratele tău va învia.”

„Ştiu,” I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”

Şi Isus i-a zis: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” El voia să vadă câtă presiune putea pune asupra ei, dar ea nu a primit-o.

Da, Doamne,” I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” Presiunea nu mai era. De ce? Pentru că ea găsise locul de adăpost; a găsit refugiul. Ea a găsit refugiul chiar în mijlocul morţii.

Să ştiţi că este un refugiu în timpul morţii. Credeţi aceasta? Haideţi să ne întoarcem în Egipt, în noaptea de Paşti. A venit un timp când Dumnezeu S-a săturat să vadă cum era tratat poporul Său de către acei egipteni. Şi ce a făcut? A făcut un legământ care să-I apere poporul, pentru că El face întotdeauna o cale ca să-Şi apere copiii, dacă ei o primesc.

Şi a venit o noapte cum nu a mai fost niciodată de când erau în ţara aceea, o noapte groaznică, în care totul era negru şi întunecat. Luna nu strălucea şi stelele nu se vedeau. Oh, ce noapte groaznică! Totul era apăsător.

Un băieţel merge la fereastră şi priveşte afară. „Tati,” zice el, „îl ştii pe micuţul băiat egiptean cu care m-am jucat pe stradă? Uite, sunt două aripi mari şi negre care au cuprins casa lui, iar mama lui este în stradă şi strigă: „Băiatul meu, întâiul meu născut este mort!”

După ce spune aceste cuvinte, copilul merge la tatăl lui şi-i spune: „Tati, ţie îţi pasă de mine? Ştii că eu sunt întâiul tău născut?”

Şi pot să văd cum tatăl său îi ia mâna liniştit, îl duce la uşă şi îi spune: „Fiule, vezi sângele de pe pragul de sus al uşii? Vezi sângele de pe tocul uşii? Îl vezi?”

„Dar ce are aceasta a face cu ce te-am întrebat eu?”

„Fiule, aceasta este făgăduinţa lui Dumnezeu. Lasă presiunea afară, pentru că El a spus: „Atunci când voi vedea sângele, voi trece pe lângă voi. Când voi vedea sângele…” Aceasta este făgăduinţa lui Dumnezeu, aşa că aripile acelea nu vor veni asupra casei noastre.”

Atunci băiatul s-a dus din nou la fereastră, s-a uitat afară şi a zis: „Tati, uite că vin!” Tatăl lui era ocupat cu treaba. Îngerul a venit până la uşă, dar când a văzut sângele, a trecut mai departe. Înţelegeţi?

De ce? A lăsat presiunea deoparte pentru că Dumnezeu a promis şi El Îşi ţine întotdeauna promisiunea făcută. Aşa este.

Aş vrea să reţineţi acest lucru. Aţi observat că atunci când erau în Egipt, ei erau sclavi. Ei n-au văzut niciodată ţara făgăduită, niciunul nu a fost acolo, şi n-au ştiut nimic despre ea decât din auzite. Dumnezeu le-a promis că-i va duce într-o ţară unde curge lapte şi miere. Acesta era un lucru mare pentru nişte sclavi ca ei care erau bătuţi şi hrăniţi cu pâine mucegăită. Era un lucru grozav.

Creştinilor, vă rog să fiţi atenţi la pilda aceasta. Când au auzit că acolo era o ţară făgăduită în care curgea lapte şi miere, unde puteau avea casele lor… Ei nu mai trebuiau să se teamă în locul acela de refugiu, acolo unde puteau avea grădinile lor, unde puteau să-şi crească copiii şi să aibă siguranţă. De undeva din pustiu, a venit un profet care era însoţit de un Stâlp de Foc şi astfel au început călătoria spre ţara făgăduită.

Dar ce s-a întâmplat când au ajuns la Cades-Barnea? Între ei era un mare luptător numit Iosua, care înseamnă IaHVeH Salvatorul. El s-a dus în ţara făgăduită şi s-a întors de acolo cu dovezi.

Ei nu ştiau dacă ţara aceea exista şi călătoreau spre ea doar prin credinţă. Ei nu ştiau unde era ţara aceea, dar Stâlpul de Foc i-a călăuzit până când au ajuns la graniţele ei, iar Iosua a trecut Iordanul, s-a dus în ţara făgăduită şi a adus dovada că ţara era exact cum spusese Dumnezeu.

Oamenii au gustat din strugurii aceia mari care erau căraţi pe umeri de doi bărbaţi. Era exact cum le promisese Dumnezeu. Ţara era dincolo de Iordan şi le aparţinea. Vedeţi? Ei nu o văzuseră, nimeni nu mai fusese acolo, dar Dumnezeu le făcuse o făgăduinţă, iar El îşi ţine întotdeauna făgăduinţa: îi scoate pe oameni din robie şi îi duce unde pot avea propria lor casă.

După aceea a venit un alt mare luptător, iar Numele Lui era Isus. Şi El a spus: „În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri.” El învăţa că există Viaţă după moarte şi că omul poate trăi din nou. El învăţa că există o înviere a morţilor şi că El va veni într-o zi şi va judeca întreaga lume.

Apoi, într-o zi a trecut Iordanul morţii şi S-a întors a treia zi aducând dovada că există o înviere din morţi. Aleluia!

„După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile, şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.” (Fapte 1.3). El le-a spus: „Uitaţi-vă la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.” (Luca 24.39).

Cine era El? Iosua timpului nostru care a trecut Râul morţii, S-a dus dincolo şi apoi S-a întors aducând cu Sine dovada. Şi nu numai atât, ci a spus: „Oricine crede în Mine, nu va muri niciodată.” (Ioan 11.26). El le-a poruncit să meargă în cetate şi acolo să aştepte, pentru că El le va trimite arvuna salvării lor.

Vreţi să ştiţi ce este o arvună? Dacă îţi cumpăr ferma cu zece mii de dolari şi îţi dau o mie ca s-o ţii pentru mine, este o încredinţare, o promisiune că o vei ţine pentru mine. Aceasta este arvuna.

Deci, El le-a spus: „Am să vă dovedesc că veţi avea arvuna salvării voastre. Dar pentru aceasta aşteptaţi în Ierusalim până când veţi fi umpluţi cu putere de sus.” Vedeţi? Eu eram cufundat în păcat şi nu aveam unde să mă duc. Dar ce s-a întâmplat într-o zi? Exact ce s-a întâmplat în ziua de Rusalii: Dumnezeu a trimis înapoi Duhul Sfânt peste ucenicii care aşteptau.

Şi când s-a întâmplat aceasta, au fost umpluţi cu Duhul Sfânt şi au înviat din morţi. Ce este moartea? Păcatul. Fiindcă plata păcatului este moartea…” (Romani 6.23). Ce este moartea? Necredinţa. „…cine nu crede a şi fost judecat…” (Ioan 3.18).

Atât de mulţi oameni se numesc creştini, dar cred crezurile unor biserici, iar dacă le spui Cuvântul lui Dumnezeu îţi râd în faţă. Acesta este păcat. Dacă ceea ce le spui nu este în acord cu crezul lor, nu vor să aibă nici o legătură cu aceasta, dar Cuvântul lui Dumnezeu stă pretutindeni ca adevărat. Aşa este.

Când au coborât din camera de sus ei ştiau că aveau dovada învierii. Vedeţi? Astăzi, El este Refugiul pe care Îl avem. Priviţi! El a fost Înlocuitorul nostru şi a murit în locul nostru. Astfel, noi ştim că nu este vorba de neprihănirea noastră ci de a Lui, iar când Îl acceptăm ca Mântuitor personal, mergem în mormânt cu El, prin botez, şi murim cu El. Dacă nu este aşa, atunci nu ar trebui să fii îngropat.

Atunci când eşti mort şi te recunoşti un păcătos, îţi mărturiseşti păcatele, ceri îndurare şi eşti îngropat cu Hristos, prin botez, dar vei şi învia cu El în înviere. Acum noi suntem înviaţi din păcat. Aleluia! Frate, acum mă simt foarte bine. Şi fiind înviaţi din morţi după asemănarea învierii Lui, noi suntem înviaţi din păcat şi stăm cu El în locurile cereşti în Hristos Isus, umpluţi cu Duhul Sfânt şi purtând dovada Vieţii veşnice că am înviat deja din morţi. Sufletele noastre sunt înviate cu Hristos, fiindcă păcatul este sub noi; noi am înviat de acolo, ceea ce este arvuna învierii noastre. Amin.

Cum ştim că am trecut din moarte la Viaţă? Unde stăm? Noi am fost îngropaţi cu El, prin botez, şi am înviat cu El în înviere. Şi acum sufletele noastre sunt cu El şi El este cu noi. Noi am simţit prezenţa Lui şi vedem lucrările Lui; Îl vedem făcând, prin biserică, aceleaşi lucruri pe care le-a făcut când era pe pământ: vindecarea bolnavilor, cunoaşterea gândurilor inimii, deosebirea, puterea, învieri din morţi, cu alte cuvinte, exact ceea ce a făcut când a fost pe pământ.

Atunci lasă deoparte presiunea, frate. Nu ai de ce să te îngrijorezi, fiindcă noi suntem deja înviaţi cu El, şi stăm în locurile cereşti în Hristos Isus. Nu vom sta, ci stăm deja, cu arvuna salvării noastre veşnice. Aşa este. Amin. Lăsaţi presiunea afară! Să vină bombele sau orice ar fi, fiindcă noi suntem înviaţi împreună cu El. Amin.

Atunci de ce să ne certăm? De ce să alergăm de la o denominaţiune la alta? Lăsaţi presiunea deoparte şi haideţi la Hristos! Primiţi Duhul lui Dumnezeu, apoi uitaţi-vă de unde aţi fost scoşi şi separaţi-vă de lume. Nu veţi mai vrea să umblaţi aşa. Nu, nu. De ce? Pentru că eşti înviat cu El; eşti o făptură nouă şi stai în locurile cereşti în Hristos Isus. Lăsaţi presiunea deoparte!

Iosua s-a dus acolo şi a adus dovada pentru ei. Dar ce au făcut ei? Au cârtit şi s-au îndoit. La fel este şi lumea religioasă de astăzi. Ei nu cred că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, se tem de aceasta. Se tem de Duhul Sfânt, dar chiar El este dovada învierii, dovada că aveţi Viaţa veşnică.

Şi încă un lucru pe care l-aş putea coase tot aici. Ilie şi Elisei au fost întotdeauna un tip spre Hristos şi Biserica cu dublă măsură. „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

După ce Dumnezeu i-a vorbit cu un Glas blând în peşteră, Ilie şi-a luat mantaua, s-a dus pe câmp unde l-a găsit pe Elisei arând, şi şi-a aruncat mantaua peste el. El a fost botezat cu acelaşi Duh care era peste Ilie, a primit o măsură, şi a fost chemat să fie proroc.

Apoi s-a dus la Iordan împreună cu Elisei şi l-a trecut cu o măsură, dar când s-a întors înapoi, Elisei avea două măsuri. Glorie lui Dumnezeu.

Când Duhul Sfânt vine peste tine, tu ai o măsură, dar când treci Iordanul morţii şi te întorci în înviere, avem un trup duhovnicesc şi un trup fizic înviat de El.

Fraţilor, înţelegeţi ce vreau să spun? Noi suntem deja înviaţi. Noi suntem… (cineva rosteşte o prorocie). Aleluia! Noi suntem deja înviaţi împreună cu El. Unde eraţi voi? Câţi creştini sunt aici? Ridicaţi mâna. Ca şi creştini, puteţi privi înapoi ca să vedeţi de unde aţi venit? Aceasta înseamnă că odată aţi fost morţi. Aţi fost păcătoşi prin naştere, dar Hristos a venit şi a spus: „Nu vă voi lăsa fără Mângâietor; vă voi da arvuna, voi trimite Duhul Sfânt peste voi. Priviţi care este arvuna.”

Şi iată că astăzi suntem cu lumea sub picioarele noastre.. Oamenii cred că suntem nebuni, dar nu ştiţi că totul ne aparţine? Cum poţi cumpăra pace sau dragoste cu bani? Aceasta încearcă să facă popoarele, dar nu este posibil să cumperi o măsură de bucurie de la magazin. Nu, domnilor.

De ce? Este un dar de la Dumnezeu şi este gratis pentru copiii Lui care sunt în refugiul Hristos; pentru cei care au înviat şi sunt cu El în locurile cereşti. Chiar acum suntem cu El şi în El: „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el, şi stă la adăpost.” (Proverbe 18.10). Ce părtăşie este… Glorie! Eu sunt un baptist penticostal. Da, sunt un baptist cu experienţă de Rusalii. De ce? Pentru că am acceptat acea dovadă, L-am primit pe Domnul meu. M-am uitat aici în Biblie şi spune diferite lucruri.

Eu am zis: „Oh, biserica spune că aceasta a fost pentru o altă zi!” Dar Biblia spune: „Mergeţi în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia. Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred.”

Voi spuneţi: „Aceasta este o interpretare greşită,” şi toate acestea, dar nu este adevărat. Într-o zi, aleluia, eu am murit faţă de toate lucrurile şi am devenit viu în El, prin botezul Duhului Sfânt; iar în seara aceasta sunt înviat cu El şi ridicat deasupra necredinţei, aşa că cred fiecare Cuvânt de aici; cred că aşa este.

Eu L-am văzut lucrând şi dovedind că acum, în timpul de seară, este exact aşa cum a fost la început şi că noi suntem în locurile cereşti împreună cu El. Deci, lăsaţi presiunea deoparte! Nu trebuie să fiţi tulburaţi de orice lucru! La ce bun? După ce aţi urmat toate poruncile Lui? Da.

Atât de mulţi creştini aleargă astăzi de la o denominaţiune la alta, se grăbesc să-şi ia cererea şi spun: „M-am săturat să fiu metodist, aşa că mă voi face baptist. Îmi duc cererea la baptişti!”

Baptiştii merg la prezbiterieni; prezbiterienii merg la ceilalţi, iar penticostalii aleargă de la un grup la altul. Ce credeţi că faceţi? Ce este cu voi? Aceasta acumulează numai presiune şi dovedeşte că nu ştiţi pe ce staţi. Voi întrebaţi: „Cine are dreptate, frate Branham, aceştia sau ceilalţi?” Numai Hristos are dreptate. „Şi cum pot să-L găsesc?”

Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică.” (Ioan 5.24). Amin. De ce? Pentru că a crezut Cuvântul lui Dumnezeu. Amin.

Unii vor să ne facă să credem că dacă strigi, Îl ai. Metodiştii aşa cred, dar am găsit că sunt o mulţime care strigă şi au o grămadă de presiune după ei, dar cu toate acestea nu Îl au. Aşa este. Ei nu fac decât să acumuleze presiune şi se luptă cu luteranii.

Penticostalii spun: „Trebuie să vorbeşti în limbi ca dovadă că Îl ai!” Ei vorbesc în limbi şi totuşi se luptă între ei.

„Nu vreau să am nici o legătură cu voi, unitarienilor!” sau: „Nu vreau să am nici o legătură cu voi, trinitarienilor!” Vedeţi, faptul că sunteţi sub presiune dovedeşte că nu aţi ajuns în locul corect.  Dar, frate, când ajungi în locul în care eşti mort şi înviat cu El în înviere, îţi iubeşti fratele şi sora necondiţionat. Nici o denominaţiune nu poate trece această barieră, dar voi sunteţi creştini, sunteţi una în Hristos Isus chiar dacă unul este prezbiterian, metodist, baptist sau altceva. Atunci Îl vezi mişcându-Se printre noi. Aşa este. Amin.

Dar vedeţi unde ne duc denominaţiunile? Ne strică părtăşia, ridică bariere, aduc oamenii sub presiune, o organizaţie luptă împotriva alteia, dar toate acestea vor pieri, însă eu nu mai trebuie să mor pentru că am murit deja. Am fost mort de la început.

Dar în Hristos eşti viu. Dacă eşti în Hristos, tu crezi Cuvântul Lui; dacă eşti în Hristos, El Se manifestă faţă de tine; dacă eşti în Hristos, ai trecut de la moarte la Viaţă. „Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el, şi stă la adăpost.”

Lăsaţi presiunea deoparte şi veniţi la Hristos! Dar voi spuneţi: „Păi eu voi lua crezul acestei biserici sau al celeilalte.”

Luaţi puterea lui Dumnezeu! Luaţi Numele lui Isus Hristos! Rugaţi-vă în Numele Lui, botezaţi-vă în Numele Lui, rugaţi-vă pentru bolnavi în Numele Lui, scoateţi afară dracii în Numele Lui, trăiţi în El, umblaţi în El şi muriţi în El. Amin.

Şi orice faceţi cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” (Coloseni 3.17). Amin. Aceasta este.

Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el, şi stă la adăpost.”

Tu nu poţi veni în El printr-un crez sau ceva, ci trebuie să mori şi să vii în El. Trebuie să intri înăuntru, să mori faţă de tine şi să reînvii din nou, fiindcă atunci fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu devine real.

Vă puteţi imagina ca un om care are Duhul Sfânt, pe Cel care a scris Biblia, să spună: „Zilele minunilor au trecut!”? Vă puteţi imagina ca un om care spune că are Duhul Sfânt în el, să nege chiar Cuvântul Bibliei pe care L-a scris Duhul Sfânt?

Vă puteţi imagina o femeie îmbrăcată cu o pereche de pantaloni scurţi şi umblând aşa pe stradă deşi Biblia condamnă acest lucru? Vă puteţi imagina oamenii făcând ceea ce fac şi apoi să spună că au Duhul Sfânt?

Păi chiar roadele pe care le purtaţi dovedesc că nu Îl aveţi! Voi cântaţi din fluier şi habar nu aveţi. Când eşti mort, eşti mort; şi când eşti viu, eşti viu. Lucrurile vechi au trecut şi fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este întărit cu un „Amin”, indiferent ce spune crezul sau denominaţiunea ta. Biblia spune acel lucru şi asta-i tot! „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.18). Amin. Poate credeţi că m-am înfuriat, dar nu este aşa. Am spumegat puţin, dar dragostea înseamnă corecţie; dragostea este corecţia divină.

De ce aleargă oamenii din loc în loc? Pentru că acumulează numai presiune. De ce? Pentru că nu au ajuns încă în locul de adăpost. Doar acolo este pace, dragoste, bucurie, îndelungă răbdare, blândeţe şi credinţă. Unde? În Duhul Sfânt, în Împărăţia lui Dumnezeu. Toate celelalte lucruri au trecut.

Numele Domnului este un turn puternic. Îl apucăm, credem şi suntem în siguranţă în pavilionul lui Dumnezeu. Şi când faci aceasta, ştii că ai trecut din moarte la Viaţă. Te uiţi înapoi şi vezi că odată te-ai îndoit de Dumnezeu, dar acum Îl crezi. Vezi că odată te certai pentru un crez, dar acum eşti în Biblie.

Odată, cineva ţi-a spus că nu există vorbire în limbi şi că Biblia nu învaţă aşa ceva, dar tu ai citit că aceasta este în Biblie, apoi spui: „Dar păstorul spune aceasta sau denominaţiunea învaţă aceasta.” Ei bine, în cazul acesta eşti încă mort în păcat. Ridică-te deasupra acestor învăţături, pentru că aceasta este necredinţă.

„Oh,” spui tu, „eu duc o viaţă sfântă.” Vă spun că în America nu există penticostal care să ducă o viaţă atât de sfântă ca băştinaşii africani. Nu, domnilor. Dar ce ziceţi de mahomedani şi de sfinţenia lor? Încercaţi să trăiţi numai o zi ca ei; încercaţi să vă comparaţi neprihănirea cu a lor.

Dacă o fată tânără dintr-un trib nu se mărită într-un anumit timp, îi este testată virginitatea ca să se vadă de ce nu se poate mărita. Dacă s-a pângărit, trebuie să spună numele bărbatului cu care a făcut-o şi sunt omorâţi amândoi. Dacă ar fi aşa şi printre noi, ar fi o mulţime de morţi, nu-i aşa? Încercaţi să comparaţi toate acestea.

Oh, dar astăzi nu le putem spune oamenilor cum să trăiască, fiindcă imediat pufăie, explodează şi merg în altă parte zicând: „Nu vreau să mai aud aceasta, pentru că totdeauna dai în mine!”

Aceasta îmi aminteşte de Mica atunci când a stat înaintea lui Ahab. El a stat acolo pentru că a luat Cuvântul lui Ilie, a comparat vedenia pe care a avut-o cu ceea ce a văzut prorocul care a fost înaintea lui. Când primim o vedenie şi nu o comparăm cu Cuvântul, daţi-i pace! Da, domnilor.

Isaia L-a descris. Când L-a văzut, el a spus în capitolul 32: „…este ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete.” Aceasta trebuie să fie acel loc.

Voi ziceţi: „O, păi acesta este un loc de bucurie şi fericire!” Da, ştiu că este. Eu cred ceea ce am spus duminica trecută când am vorbit despre calea unui profet adevărat.

Când Amos a venit şi s-a uitat la cetate, bătrânul predicator chel, cu ochii îngustaţi, nu arăta ca turiştii aceştia moderni care merg la Hollywood să vadă sclipirea lui. Amos şi-a îngustat ochii, a privit peste acel loc şi a spus: „Chiar Dumnezeul în care vă încredeţi, vă va nimici!” Dacă acest bărbat ar veni astăzi în America, ar spune la fel: „Dumnezeul pe care pretindeţi că-L slujiţi, vă va nimici!” Şi a făcut-o. El a vestit acest lucru timp de treisprezece ani şi a trăit să vadă împlinirea Cuvântului Său. El a fost un om cu frică de Cuvântul lui Dumnezeu.

Te întrebi cum a ştiut Amos aceasta? Pentru că a putut diagnostica acel caz, exact cum face un medic. Când doctorul ia un caz, îl studiază, se uită la simptome, la cât este de avansată boala şi spune: „Este pe moarte. Din câte ştiu eu, pacientul nu mai are nici o şansă pentru că boala este prea avansată.”

Tot aşa, când un proroc adevărat al lui Dumnezeu se uită şi vede păcatul unei naţiuni, vede femeile noastre cu părul coafat şi purtând îmbrăcăminte indecentă, îi vede pe bărbaţi având doar o formă de evlavie şi legaţi de crezuri care îi duc pe oameni în rătăcire, conducători orbi care îi conduc pe orbi, diagnostichează cazul prin Cuvântul lui Dumnezeu şi spune că nu mai rămâne nimic altceva decât prăpădul. Aceasta-i tot ce rămâne.

Nu mai rămâne nimic pentru denominaţiuni; nu mai rămâne nimic decât să strigi împotriva a ceea ce este greşit. Amin. Aceasta înseamnă „Aşa să fie.” „O stâncă mare într-un loc uscat, un adăpost pe timp de furtună.” Oh, sunt atât de bucuros pentru acea Stâncă mare într-un loc uscat!

Nu demult am citit despre vultur, despre un anumit vultur care cred că trăieşte în Orient. Cu câtva timp în urmă am vorbit despre subiectul: „Ca vulturul care îşi scutură cuibul.” Şi citind despre vulturi am aflat că sunt patruzeci de specii diferite de vulturi.

Biblia spune că vulturul întinereşte, îşi înnoieşte puterea, iar noi ne vom înălţa ca vulturul şi aşa mai departe. Vulturul despre care am citit, când începe să îmbătrânească ştie că va muri curând. Atunci i se face o crustă pe cap şi arată ca şi cum ar fi pleşuv.

 Dumnezeu S-a asemănat pe Sine cu vulturul şi la fel pe copiii Săi. Vulturii sunt păsări ale înălţimii şi pot zbura mai sus decât oricare altă pasăre. El are ochii ageri, fiindcă dacă n-ar fi aşa nu i-ar folosi la nimic să zboare atât de sus.

Dumnezeu şi-a asemănat profeții cu vulturul care poate zbura sus şi vede de departe lucrurile care vor veni, apoi se întoarce înapoi şi spune ce se va întâmpla. Vulturul!

Vulturul de care vă spun, când vede că îmbătrâneşte se urcă undeva sus pe stâncă şi caută o anumită stâncă. Este atât de bătrân încât abia mai poate zbura şi crusta aceea de pe cap aproape că-l omoară. Dar caută stânca aceea şi se loveşte cu capul de ea până când i se desprinde crusta de pe cap. Oh, aceasta îl doare tare! Dacă îl urmăreşti prin binoclu, poţi să-l vezi cum bate din aripi, ţopăie şi se izbeşte din nou cu capul de stâncă. De ce? Pentru că încearcă să scape de crusta de pe cap. Sângerează şi îl doare, dar trebuie să scape de crusta aceea, s-o dea jos. Dacă nu poate s-o dea jos, va muri, dar dacă o dă jos, va striga şi se va bucura. De ce? Fiindcă ştie că a scăpat de toată crusta de pe el. Îl poţi auzi strigând de la multe mile depărtare, fiindcă ştie că va întineri. Aceasta este minunat. El va întineri pentru că a scăpat de crusta aceea.

Frate, şi eu ştiu o Stâncă. Amin. Ştiu o Stâncă de care păcătosul îşi poate lovi, nu doar capul, ci întreaga fiinţă, în rugăciune, până când toată crusta lumii cade de pe el, şi toată necredinţa şi lanţurile sunt rupte. Omul se poate izbi în rugăciune, de acea Stâncă, până când orice lanţ al păcatului este rupt de pe el.

Prostituatele se pot lovi de El până când devin nişte doamne; beţivii şi jucătorii de jocuri de noroc pot să se bată de El până când devin sfinţii lui Dumnezeu, copiii lui Dumnezeu. Ştiu o Stâncă, iar acea Stâncă este Hristos Isus, Locul nostru de adăpost. Şi după ce ai bătut jos toată lumea de pe tine, eşti înnoit. Cum? Ştii cum să începi să-L lauzi pe Dumnezeu, fiindcă Viaţa veşnică este sigură deoarece aşa a promis El. Stai acolo până când pleacă toată lumea de la tine! Cât timp vezi că pe tine mai atârnă bucăţi din crusta lumii, ar fi bine să continui să baţi, fiindcă nu ai încă Viaţa veşnică.

Când spui: „Eu cred că o parte a Cuvântului lui Dumnezeu este adevărată,” mai ai încă crustă pe tine. Da, domnule. Când femeile îşi mai coafează părul şi poartă pantaloni scurţi, mai este încă multă crustă pe ele.

Zilele trecute am fost oprit de cineva care mi-a spus:

„Frate Branham, oamenii te respectă ca proroc.”

„Eu nu sunt proroc,” am răspuns.

„Dar  ei spun că eşti. De ce nu îi înveţi pe oameni cum să primească daruri duhovniceşti şi cum să aibă toate aceste lucruri? Nu le mai spune femeilor cum să se îmbrace şi bărbaţilor despre crezurile lor.”

„Cum să-i învăţ Algebra când ei nu cunosc Abecedarul?”

Ei nu au bunul simţ să se sfinţească şi să se poarte ca nişte creştini; şi atunci de ce îi mai trimiteţi la şcoli înalte când nu au ieşit încă de la grădiniţă şi nici nu vor să iasă? Nu vreau să par mânios sau rău, dar acesta este adevărul. Amin. Acum mă simt bine.

Stai acolo până când vine Duhul Sfânt şi El te va face o făptură nouă. Când toată lumea este bătută jos de pe tine, crezi că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, crezi în puterea lui Dumnezeu, crezi în înviere, crezi în botezul cu Duhul Sfânt, crezi în toate aceste daruri duhovniceşti şi le vezi lucrând.

De ce? Pentru că ai murit împreună cu El, ai fost îngropat cu El şi ai înviat cu El. Iată! Atunci presiunea pleacă. Oh, frate, atunci vei putea spune „Amin”, la tot ce predică predicatorul, fiindcă toate lanţurile au căzut jos de pe tine. Asta-i tot. Vedeţi? Tu nu te mai încrezi într-un crez, ci te încrezi în Hristos. Da, domnule.

Când toată vechea crustă este bătută jos, eşti în ordine; eşti pregătit să întinereşti şi să ai o Viaţă nouă. Atunci primeşti Viaţa veşnică, ZOE, Viaţa lui Dumnezeu care locuieşte în tine. Atunci eşti viu şi nu mort; atunci dorinţele şi năzuinţele tale sunt pentru lucrurile de sus, şi nu pentru moda şi plăcerile acestei lumi, aşa că nu vei mai alerga la film şi la dans.

Mulţi din voi, penticostalilor, staţi seara acasă, vă uitaţi la televizor şi faceţi alte lucruri, în loc să mergeţi la adunările de rugăciune. De ce aceasta? Pentru că seminariile voastre v-au format nişte predicatori „Elvis”, în loc să fiţi bărbaţi ai lui Dumnezeu care iau poziţie şi spun numai Adevărul. Aşa este.

Ştiţi ce vom culege? Un seceriş denominaţional, fiindcă am semănat o sămânţă denominaţională. Cu aceasta ne vom alege: cu o sămânţă denominaţională, fiindcă aceasta am semănat încercând să atragem oamenii aici sau dincolo.

Ar trebui să-i atrageţi pe oameni la Hristos şi să lăsaţi deoparte toate diferenţele voastre denominaţionale. Aduceţi-i la trăirea sfântă prin Duhul Sfânt, apoi veţi putea vedea puterea lui Dumnezeu manifestându-Se ca mai demult. Amin.

Ne numim creştini dar negăm Cuvântul: „având o formă de evlavie, dar tăgăduind puterea.” Nu-i de mirare că acumulăm presiune.

Odată a venit la mine o fată şi m-a întrebat: „Frate Branham, crezi că este greşit ca o fată care are Duhul Sfânt să poarte fuste de scandal?”

„Ce este aceea fustă de scandal?”, am întrebat-o eu.

„Păi este o fustă aşa şi aşa, pe sub care se vede juponul.”

„Nu înţeleg de ce ar vrea o fată care are Duhul Sfânt să i se vadă juponul!”

Ruşine! Ruşine! Ce-i cu fraţii noştri predicatori? Ce predică ei? Se tem să predice împotriva păcatului din cauza bonului de masă şi pentru că vor fi daţi afară. Ei bine, pe mine nu trebuie să mă dea afară pentru că voi predica oricum împotriva acestor lucruri. Eu nu mă voi amesteca cu necredincioşii!

Isus a spus: „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi…”

„Ieşiţi din mijlocul lor şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.” (2Corinteni 6.14-17). Nu-i de mirare că El nu mai lucrează! Nu-i de mirare că încercăm să zidim o trezire penticostală. Nu-i de mirare că am dat greş. Păi, fraţilor, am semănat o sămânţă greşită! Am semănat ce crede organizaţia noastră, ce ne învaţă crezurile noastre.

Pot să tot colinde ţara Oral Roberts, Jack Shulers şi ceilalţi, fiindcă nu vor realiza nimic până nu ne vom întoarce înapoi la Dumnezeu.

Cum poate să se aleagă singur un guvern? Voi spuneţi: „Este guvernul…” Ştiţi ce este guvernul? Este ceea ce am ales noi. Oamenii au cauzat toate aceste probleme, pentru că noi i-am ales. Aceasta este în inimile voastre; aceasta vreţi şi aceasta aţi votat.

Un frate care predica de vreo şase luni din acelaşi loc, a fost luat deoparte de diaconi şi de administratori, care i-au zis:

„Trebuie să încetezi să mai predici aceasta, pentru că noi nu vrem aşa ceva!”

„Cu ce să încetez?”, a întrebat fratele.

„Cu mesajul pe care îl predici!”

„Mesaj? Păi eu predic Biblia,” a răspuns el.

„Noi nu credem aşa ceva!”

„Dar este Biblia.”

Şi ştiţi ce au făcut? L-au ameninţat că-l dau afară. Dar el le-a spus: „Nu este nevoie s-o faceţi, pentru că plec eu.” Aşa este. Ce este cu oamenii? Îi ţine tichetul de masă. Tu spui: „Păi se tem că nu vor mai primi tichetul de masă…”

Vi-l puteţi imagina pe Amos având un carnet de membru ca să le poată predica oamenilor? Vi-l închipuiţi spunând: „Aici este carnetul meu de membru. Voi colabora cu fariseii şi cu saducheii.” Ei îl urau. Aşa este. L-ar urî şi astăzi. Dacă ar sta astăzi aici, ar sta drept pe Cuvântul acesta şi i-ar critica pe toţi începând cu catolicii şi terminând cu penticostalii. El ar face acelaşi lucru ca atunci. Cu siguranţă. Nu ar colabora cu nimeni şi nu i-ar trebui nici o legitimaţie de părtăşie, pentru că L-ar avea pe „Aşa vorbeşte Domnul.” Aceasta este ceea ce nu vor oamenii.

Cum credeţi că ar reacţiona sufletul lui neprihănit dacă ar veni astăzi printre noi şi ar umbla pe stradă? Cu siguranţă nu ar tăcea. Aceasta este problema cu naţiunea noastră astăzi: presiunea este mare.

Când am fost în Africa, am văzut o oaie care scăpase din staul. Privind-o, am observat că era foarte agitată, aşa că m-am întrebat: „Oare ce este cu micuţa aceea?” Apoi m-am uitat în jur şi am observat cum se apropia un leu de ea. Oaia nu putea vedea leul şi nici nu-l putea mirosi, dar ceva îi spunea că este în pericol. Am observat că a devenit agitată şi a început să behăiască, fiindcă nu ştia în ce parte s-o ia.

Vedeţi, aceasta este problema, aceasta acumulează presiune. Voi vă temeţi de bombele atomice; întreaga lume este speriată că se va întâmpla ceva. Toţi ştiu că se va întâmpla ceva. Sigur că se va întâmpla, dar ce mai contează? Amin. Pentru noi este un marş rapid spre biruinţă. Aşa este. Noi suntem morţi pentru lumea aceasta şi înviaţi cu El, şi stăm în locurile cereşti în Isus Hristos.

Odată, un predicator m-a tras deoparte şi mi-a spus:

„Frate Branham, tu sperii oamenii când le spui că Isus poate veni oricând; îi faci să devină nervoşi.”

„Nervoşi?”

„Bineînţeles, pentru că nimeni nu vrea să se gândească la sfârşitul lumii.”

„Păi, acesta este lucrul cel mai măreţ la care mă pot gândi. Dacă ei nu privesc lucrurile aşa, înseamnă că nu sunt pregătiţi.”

„La a doua Sa venire, El Se va arăta tuturor celor care iubesc venirea Lui.” Cei care iubesc venirea Lui. Dar dacă eşti atât de legat de pământ şi trăieşti aici jos, iar Cuvântul nu te mişcă deloc, înseamnă că trăieşti numai pentru aici jos. Dar dacă eşti de sus, ai lăsat lucrurile de aici de jos şi eşti sus. Amin. Lăsaţi presiunea deoparte! Oh, da! Aşa este. Lăsaţi presiunea.

Dacă vii la Hristos, la această Stâncă puternică, scutură-te de toată necredinţa şi atunci te vei putea bucura pentru că toată presiunea va dispărea. Aşa este.

Te vei bucura la fel de mult ca sclavii aceia, când a fost semnată Proclamaţia de abolire a sclaviei. Ei erau atât de bucuroşi pentru că în ziua aceea aveau să fie liberi, şi anume, la răsăritul soarelui.

Ştiţi ce au făcut? Femeile, copiii, bolnavii, toţi s-au adunat sus pe deal, fiindcă voiau să vadă răsăritul soarelui care avea să le aducă eliberarea. Am uitat în ce dată s-a întâmplat acest lucru. Aş fi vrut să mi-o pot aminti, dar nu mi-o amintesc. Am crezut că mi-am notat-o, dar nu am făcut-o. În orice caz, în dimineaţa aceea urmau să fie liberi de îndată ce răsărea soarele. Cei mai puternici dintre ei, au urcat chiar pe vârful dealului, aşa cum fac creştinii mai puternici, şi priveau cum se crăpa de ziuă, iar când s-a ivit prima geană de lumină, au strigat de pe înălţime: „A răsărit soarele! Suntem liberi!” Ei au transmis vestea de la unul la celălalt, până a ajuns jos. Vedeţi? Puteau lăsa presiunea deoparte şi să strige: „Suntem liberi!” De ce? Pentru că a răsărit soarele. Amin.

Acela era soarele natural. Dar astăzi lăsaţi-mă să strig: „Fiul este sus! Lumina serii străluceşte; Duhul Sfânt este aici; Fiul lui Dumnezeu domneşte în inimile oamenilor! Lăsaţi presiunea deoparte, pentru că El este aici! Fiul este sus!

Sunt bucuros că vedem întâmplându-se aceleaşi lucruri ca atunci când a fost pe pământ, fiindcă în zilele din urmă El lucrează din nou în poporul Său. Deci putem lăsa presiunea deoparte.

El S-a ridicat din morţi, a ieşit din mormânt şi este viu de două mii de ani; iar noi trăim cu El, înviaţi cu El şi stăm în locurile cereşti în Hristos Isus. Amin. De ce mai ţineţi presiunea asupra voastră? Voi nu puteţi muri, ci veţi trăi pentru că El a spus: „…cine aude cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică.” (Ioan 5.24).

Aşa este. Şi El a mai spus: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată.” (Ioan 11.25-26). Vedeţi, noi suntem deja înviaţi cu El; avem arvuna şi am trecut de la moarte la Viaţă. Aşa spune Duhul Sfânt. Cum ştim aceasta? Prin faptul că toată lumea este scuturată jos de pe noi.

Bătrânul vultur poate striga cât vrea fiindcă toată crusta a căzut de pe el, nu mai există nimic.

Când crusta lumii şi apucăturile ei, toată nervozitatea, toate certurile şi toată purtarea şi alergarea de la o denominaţiune la alta, totul a plecat, iar voi sunteţi în Hristos Isus şi Viaţa veşnică locuieşte în voi, vă uitaţi în urmă şi vedeţi de unde aţi scăpat. Acum sunt aici sus, în siguranţă mai mult ca niciodată, o făptură nouă în Hristos Isus.

Cu câţiva ani în urmă am fost sus în munţi, iar într-o seară am predicat cât am putut de tare despre „Sfinţenia pentru Domnul,” şi cum această sfinţenie va fi peste fiecare inimă, şi va scrie până şi pe zurgălăii cailor: „Sfinţii Domnului!”; cum Stâlpul de Foc va veni peste muntele Sionului şi aşa mai departe. Când am terminat de predicat, am făcut o chemare la altar, iar Domnul mi-a spus: „Mai aşteaptă puţin!”

Atunci am spus: „Oricine vrea să vină şi să-L primească pe Domnul, să vină acum.” Acolo era un tânăr tăietor de lemne care întârzia să vină. I-am rugat să mai cânte o cântare şi ei au cântat-o. Şi deodată tânărul a venit şi a alergat direct la mine. Salopeta de pe el era ruptă toată, iar când a ajuns la altar, s-a prăbuşit, şi-a acoperit capul cu mâinile şi a început să strige: „Dumnezeule, ai milă de mine!” El a venit sus la altar şi a fost salvat, iar în ziua următoare a venit şi s-a aşezat lângă copiii lui. Băiatul cel mai mic, care avea vreo cinci ani, a venit la mine şi mi-a zis:

„Frate Branham, acum avem un tată bun. Până acum venea acasă beat şi ne bătea, dar în seara aceasta ne-a aşezat pe toţi la masă şi am cerut binecuvântarea.” Vedeţi, el a trecut de la moarte la viaţă.

Şi chiar înainte să încep să predic, el a zis:

„Frate Branham, îmi dai voie să spun şi eu ceva?”

„Da, domnule. Vino aici sus, frate.”

El a venit sus şi a spus: „Odată am fost mort, dar acum trăiesc. Totul s-a schimbat în viaţa mea, iar noaptea trecută am avut un vis.”

„Ai vrea să ni-l spui şi nouă?”

„Frate Branham, am visat că eram un iepure, iar câinii au sărit spre mine. Alergam, dar câinii aceia erau chiar în spatele meu, gata să mă prindă. Ei lătrau şi s-au apropiat atât de mult de mine încât le simţeam răsuflarea. Încercau să mă apuce, aşa că mă făceau să sar. Şi când m-am uitat, am văzut că acolo era o stâncă mare, iar în ea era o crăpătură. Ştiam  că dacă ajung să intru în crăpătura aceea mică, acei câini nu mai puteau ajunge la mine; am reuşit să intru, iar când am ajuns înăuntru, m-am aşezat jos şi am început să mă odihnesc.”

Aceasta este, lăsaţi presiunea deoparte! Intraţi în Stâncă! Toţi câinii iadului aleargă chiar în spatele tău, iar păcatul îţi marchează viaţa aşa cum păşeşti. Dacă zici că eşti creştin, dar încă iubeşti lumea; dacă zici că eşti creştin, dar nu crezi Cuvântul, aceşti câini ai iadului latră chiar în urma ta, iar dacă te ascunzi sub un crez sau o iei pe altă cale, ei pot să te prindă oricând.

Frate, este un singur loc de scăpare, iar acela este Stânca. În seara aceasta, în acea Stâncă este deschisă o crăpătură pentru păcătoşi, pentru necredinţă. Intraţi în ea şi lăsaţi presiunea deoparte! Staţi jos, fiindcă aici sunteţi în siguranţă. Lăsaţi presiunea deoparte şi va fi bine. Alergaţi la Hristos fiindcă El este Refugiul nostru. „El este adăpostul şi tăria noastră, un ajutor în timp de nevoi.” Să ne plecăm capetele pentru un moment.

Mai am notate aici încă vreo treizeci de lucruri despre care aş fi vrut să vorbesc, dar nu vreau să vă obosesc. Totuşi am să vă întreb ceva.

Poate mulţi dintre voi aţi mai participat la adunările mele, şi ştiţi că nu poţi să-ţi pui mâinile peste cineva decât dacă ţi-a spus Duhul Sfânt că este în ordine. Ştiţi aceasta. Dar vreau să vă spun ceva, prieteni: nu vă refugiaţi în organizaţia voastră. Să nu vă găsiţi refugiul în vreo experienţă micuţă, fiindcă lumea este plină de senzaţii, foc, fum, sânge şi alte lucruri de felul acesta. Să nu credeţi în aşa ceva, fiindcă există o singură Experienţă: Hristos, iar când eşti în El, frate şi soră, viaţa ta este schimbată. Atunci devii o făptură nouă şi ai trecut de la moarte la Viaţă. Eu nu vă pot judeca pentru că nu am fost trimis să vă judec, ci am fost trimis să aduc acest Cuvânt.

Fiecare din voi să-şi facă în seara aceasta un inventar personal. Eu nu ştiu cine sunteţi, dar gândiţi-vă la voi. Uitaţi-vă la voi şi gândiţi-vă la ceea ce faceţi şi cum faceţi. Femeilor, uitaţi-vă la voi; şi voi, bărbaţilor, uitaţi-vă la voi. Predicatorilor, uitaţi-vă la voi. Cum este cu organizaţia ta? Înseamnă atât de mult pentru tine încât chiar dacă ai auzit adevărul lui Dumnezeu, totuşi nu o poţi părăsi? Vei rămâne cu organizaţia ta? Atunci eşti un păcătos; eşti un necredincios. Dacă pui între tine şi Cuvântul lui Dumnezeu…

Amintiţi-vă ce a spus Isus şi El este Cuvântul: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” (Ioan 1.1,14). El este Cuvântul. Este altceva între tine şi Dumnezeu?

Acum, în timp ce aveţi capetele plecate am să vă întreb ceva. V-am ţinut prea mult, dar cum ştiu că următoarea explozie nu mă va nimeri? Eu trebuie să merg pe linie, fiindcă dacă Dumnezeu nu va susţine fiecare Cuvânt pe care L-am spus… Şi nu pentru că sunt eu, ci pentru că este Cuvântul Lui împotriva organizaţiei voastre, nu împotriva voastră; împotriva sistemului care vă desparte pe unii de alţii, a sistemului care vă lasă să staţi în biserică şi să trăiţi ca lumea, apoi să pretindeţi că sunteţi creştini deşi ştiţi bine că nu este aşa. Dacă nu vă puteţi compara cu Cuvântul, ceva este pe dos cu voi, iar aceasta le sună predicatorilor şi vouă tuturor. Voi ştiţi cu toţii că acesta este adevărul.

Gândiţi-vă că într-una din aceste zile ar putea fi undeva o explozie care v-ar putea lua viaţa. Într-o zi va trebui să plecaţi şi să vă înfăţişaţi înaintea lui Dumnezeu, de aceea, cât timp există o şansă să oprim câinii care ne fugăresc, haideţi să intrăm chiar în seara aceasta în Stâncă.  Vreţi să intraţi împreună cu mine? Vă voi arăta calea. Vrea cineva să fie amintit în rugăciune în timp ce toate capetele sunt plecate şi toţi ochii închişi? Dacă da, să ridice mâna şi să spună: „Frate Branham, roagă-te pentru mine.” Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi cei care aţi ridicat mâna.

Spuneţi: „Oh, Doamne, condu-mă spre Stâncă! Condu-mă spre Stânca ce este mai mare decât mine, şi care este Adăpost pe timp de furtună. Condu-mă, Doamne, condu-mă, fiindcă nu vreau să mai rămân în lume. Nu vreau să rămân aici cu cei ce vor pieri.” „…toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri,” şi toţi cei ce iubesc lumea, vor muri cu lumea; cei ce trăiesc în plăcerile lumii, vor muri în explozia atomică.

Uitaţi-vă la oamenii de pe stradă sau oriunde sunt: umblă după plăceri, fumează, beau, se îmbracă imoral chiar dacă ştiu că prin aceasta comit adulter. Tu spui: „Sunt la fel de curată ca oricare alta.” Doamnă, felul în care te îmbraci şi ieşi pe stradă face ca bărbaţii să te privească, iar Isus a spus că „oricine se uită la o femeie, ca s-o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.” (Matei 5.28).

Vouă, bărbaţilor, care faceţi compromis cu Cuvântul Dumnezeului celui Viu de dragul denominaţiunii voastre, să vă fie ruşine! Haideţi să ne pocăim şi să-L rugăm pe Dumnezeu să ne ierte. Să nu lăsăm această convenţie de lângă lac să fie o nereuşită pentru sufletele noastre. Să-L luăm pe Dumnezeu cu noi şi să plecăm de aici umpluţi cu Duhul şi cu inimile în flăcări. Haideţi să fugim spre Stâncă, spre singurul loc în care putem fi ajutaţi.

Într-o zi, organizaţia ta, prietenii care te conduc pe o cale greşită, chiar şi păstorul tău, vor pieri împreună cu lumea aceasta dacă te lasă să trăieşti aşa şi nu îţi spun nimic.

Uitaţi-vă ce le-a spus Isus la preoţii aceia care se considerau sfinţi: „Voi aveţi de tată pe diavolul şi faceţi lucrările lui.” (Ioan 8.44). Ei păreau credincioşi, făceau parte din preoţime şi erau bine văzuţi de oameni, dar respingeau Cuvântul viu al lui Dumnezeu. Şi pentru că aveau doar o formă de evlavie, profetul le-a spus: „Chiar Dumnezeul pe care pretindeţi că-L slujiţi, vă va nimici!” Şi a făcut-o.

Daţi-mi voie să vă spun ceva în seara aceasta. Chiar Dumnezeul în care America spune că crede, o va scufunda în ocean! Întreaga lume, aşa zisa lume creştină care trăieşte cum vrea, îmbrăţişând tot felul de crezuri şi alte lucruri şi Îl respinge pe Dumnezeu, va arde în foc. Nu-i de mirare că nu mai există treziri. Ei ajung până într-un loc, apoi încep să aducă una şi alta şi alocă milioane de dolari în clădiri educaţionale, deşi predică Evanghelia şi ştiu că Dumnezeu nu a cerut nicăieri aşa ceva.

V-aţi gândit ce va fi cu voi dacă muriţi la noapte? Dacă eşti omorât în drum spre casă? Dacă mă va mai prinde o explozie, vreau ca lumea să ştie că eu cred Cuvântul lui Dumnezeu; fiecare Cuvânt şi Îl accept în inima mea. Cred că Duhul care este în mine întăreşte cu „Amin” fiecare Cuvânt. Eu am trăit ziua în care fiecare făgăduinţă pe care a făcut-o, s-a împlinit, şi ştiu că El va veni. Eu ştiu că El va veni pentru o Biserică ce este o minoritate.

„… în noaptea aceea, doi inşi vor fi în acelaşi pat, unul va fi luat, şi altul va fi lăsat;

două femei vor măcina împreună: una va fi luată, şi alta va fi lăsată.

Doi bărbaţi vor fi la câmp: unul va fi luat, şi altul va fi lăsat.” (Luca 17.34-36). Va fi o înviere universală şi o răpire.

Haideţi să fim gata pentru aceasta, prieteni, fiindcă acesta este timpul. Ce timp minunat trăim lângă acest mare lac, lângă care stăm aşa cum a stat Isus în Galilea, cu Duhul Sfânt umblând printre oameni, peste această mulţime de o sută cincizeci sau două sute de oameni, din care aproape două treimi au ridicat mâna. Haideţi să ne pocăim.

Tatăl nostru ceresc, noi vedem că biserica şi-a pierdut dragostea dintâi. Putem vedea întreaga biserică, şi nu numai biserica, ci întreaga lume. Tu ne-ai vorbit dimineaţa trecută şi ne-ai spus că este timpul semănatului, dar singurul loc în care se mai poate semăna este pe pământ străin. Acesta este culesul spicelor căzute printre paie. Oh, Dumnezeule,  aceste cuvinte sunt cu adevărat adevărate.

În seara aceasta vedem aceste suflete scumpe care au făcut un nou început, fiindcă au realizat că viaţa lor nu se potriveşte cu acest Cuvânt. Ceva era greşit undeva, iar din pricina aceasta erau sub presiune, erau nervoşi sau indiferenţi, sau au făcut lucruri urâte care i-au făcut să nu creadă şi să nu se poarte ca nişte creştini. Ei nu au fost mulţumiţi şi din pricina aceasta au umblat de la o organizaţie la alta, dintr-un loc în altul.

Poate au strigat, poate au dansat o jumătate de noapte, poate au vorbit în limbi, poate au făcut toate aceste lucruri şi altele, dar totul este ca şi cum ai turna mazăre pe o piele uscată de vacă, fiindcă Pavel a spus: Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.

chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.

Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.” (1Corinteni 13.1-3).

Oh, Dumnezeule, fă ca oamenii să nu se bazeze pe senzaţii şi alte lucruri, ci să vină la Hristos care este Cuvântul, să se ridice deasupra necredinţei şi să-L urmeze pe Duhul Sfânt spre Ţara făgăduită. Îndură-Te, Doamne. Tu ai trecut Iordanul morţii şi ai venit înapoi, dovedindu-ne că acolo este o Ţară bună unde oamenii trăiesc veşnic. Da, Doamne, Tu ne-ai adus roadele învierii şi ne-ai lăsat să gustăm darurile cereşti.

În Evrei capitolul 6 scrie că „…cei ce au fost luminaţi odată – şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

 care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi şi aduşi la pocăinţă…” Pentru aceştia „…nu mai rămâne nicio jertfă pentru păcate,

ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii şi văpaia unui foc care va mistui pe cei răzvrătiţi.” (Evrei 6.4-6; 10.26-27).

Oh, Dumnezeule, fă-i pe credincioşii de graniţă să fugă în seara aceasta, cât pot de repede, în Canaan. Îndură-Te, Doamne. Fie ca iepurii care fug în seara aceasta să-şi salveze viaţa, să găsească acea Stâncă. Oh, Dumnezeule, fie ca această convenţie să nu se oprească decât după ce adunările de rugăciune se vor ridica din toate tufişurile şi de peste tot, iar oamenii vor găsi Stânca unde femeile pot fi nişte sfinte ale lui Dumnezeu, să se îmbrace ca nişte sfinte, să vorbească la fel ca nişte sfinte, iar bărbaţii să intre la amvon şi diaconii, administratorii şi ceilalţi în slujba lor, în deplina putere a învierii lui Hristos, rugându-se pentru o trezire care să-i cuprindă pe toţi oamenii. Îndură-Te, Doamne.

Salvează biserica, Dumnezeule, fiindcă ai spus că „Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine…” (Ioan 6.37). Oare este prea târziu? Ne vor prinde câinii înainte ca să apucăm să intrăm în Stâncă? Oh, Dumnezeule, nu îngădui aceasta! Fie ca fiecare bărbat sau femeie să se trezească şi să conştientizeze că este sfârşitul timpului şi nu mai poate fi mult până la venirea Domnului.

De unde ştim că nu va fi chiar în seara aceasta sau dimineaţă? De unde ştim dacă vreunul dintre noi nu va muri înainte de a veni dimineaţa, iar atunci va trebui să stăm în faţa judecăţii? Şi atunci la ce ne mai folosesc toate aceste lucruri ale lumii pe care le facem acum? Vom pieri împreună cu ei şi vom învia numai ca să fim condamnaţi.

Dumnezeule, îngăduie să cadă orice laţ ca să poată veni la Stâncă şi să trăiască acolo de-a pururi în Hristos Isus. Îndură-Te, Doamne şi ajută-i să intre în Stâncă să scape de presiune.

Ţi-i încredinţez în Numele lui Isus Hristos şi fie ca ei să intre în siguranţă, în Stâncă, unde sunt asiguraţi şi unde pot să-Ţi dea vieţile cu crusta căzută jos de pe ele, fiindcă mulţi, foarte mulţi sunt înşelaţi, Doamne. Astfel, când se gândesc că sunt în Stâncă şi privesc la vieţile lor, văd că sunt încă prinşi de lanţurile lumii, de dorinţele şi lucrurile lumii, şi astfel pot să ştie că n-au scăpat de crustă în rugăciune.

 Doamne, fă ca aceste camere de hotel să fie pline de rugăciuni toată noaptea, ca să scape de crustă în rugăciune şi să fie creştini născuţi din nou, umpluţi cu Duhul Sfânt, care au început o viaţă nouă. Te rugăm să faci aceasta în Numele lui Isus şi pentru slava lui Dumnezeu. Amin.

Îl iubiţi?

Îl iubesc (acum slăviţi-L în Duhul cu voce tare)

Căci El m-a iubit întâi

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Acum înţelegeţi că suntem morţi şi înviaţi deja împreună cu El? Aceasta este arvuna salvării noastre. Noi stăm împreună în locurile cereşti în Hristos. Uitaţi-vă la locul de unde aţi ieşit; priviţi ce se întâmplă, examinaţi-vă, faceţi-vă inventarul. Voi ziceţi: „Am călcat Cuvântul Lui? Păi ştiu că Biblia spune aceasta, dar eu nu cred aşa.” Ai grijă, fiindcă nu eşti încă mort. Dacă Duhul Sfânt ar fi fost în tine, ai fi spus: „Amin!”

„Păi eu cred că zilele minunilor au trecut.” Cum poţi crede aceasta când Biblia spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? „Eu cred că semnele din Marcu 16 sunt pentru un alt timp.” Cum poţi crede aceasta când El a spus: „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce cred”? Până când? Până la sfârşitul lumii. „Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele şi lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi…” Cât timp? Până la sfârşitul lumii. Prorocul a spus că va fi o zi în care nu va fi nici zi, nici noapte, dar spre seară se va arăta lumina. (Zaharia 14.7).

Unde răsare soarele? În est. Unde apune? În vest. Cum a călătorit civilizaţia? De la est la vest. „Dar pentru voi, care vă temeţi de Numele Meu, va răsări Soarele neprihănirii, şi tămăduirea va fi sub aripile Lui.” (Maleahi 4.2).

A fost o zi a denominaţiunilor, a organizaţiilor, când a fost suficientă lumină cât să vadă în jur, să-şi scrie numele într-un registru şi să-L accepte pe Hristos ca Mântuitor. Dar El a promis că spre seară se va arăta lumina. Acum s-a arătat lumina de seară arătând că soarele care a răsărit în est, este acelaşi soare care apune în vest. Religia, civilizaţia, salvarea, au călătorit de la est la vest, ca soarele.

Şi acum, Fiul, acelaşi Duh Sfânt care S-a revărsat în ziua de Rusalii, Se revarsă şi în vest, şi nu avem unde să mai mergem, fiindcă dacă am merge mai departe, ajungem din nou în China de unde a plecat. Înţelegeţi? Dar spre seară se va arăta lumina. Este timpul, prieteni, este timpul. Vă rog să-L primiţi.

Mai puteţi sta încă un minut? În ordine. Fiţi atenţi! Vă temeţi de comunism? De ce vă temeţi? Treziţi-vă, oamenilor! Comunismul este în mâna lui Dumnezeu. Uitaţi-vă la unealta pe care o foloseşte. Nu există nici un text în Scriptură care să spună că lumea va fi condusă de comunism. În schimb, spune că lumea va fi condusă de catolicism. Ce este fierul şi lutul de la talpa picioarelor acelui chip? Este cumva comunismul? Nicidecum! Este romanismul şi protestantismul. Fierul, Roma, va conduce până la sfârşit. Catolicismul. Uitaţi-vă unde suntem astăzi.

De şase luni de când a fost ales preşedintele Kennedy, în statul Kentucky în jur de trei mii de oameni au trecut de la protestantism la catolicism. Doar în Kentucky. Acest lucru a fost scris în ziarul de ieri.

Priviţi ce se întâmplă astăzi: Ei vorbesc de Consiliul Mondial al Bisericilor. Dar v-aţi gândit vreodată  că atunci când fecioarele neînţelepte au umblat după untdelemn, era chiar timpul când a venit Mirele? Când s-au trezit şi şi-au dat seama că nu aveau untdelemn, s-au dus să cumpere. Dar chiar în timpul acela a venit Mirele, iar Mireasa a intrat înăuntru. Nu puteţi vedea aceasta?

Ne gândim la toţi aceşti episcopali, prezbiterieni, metodişti, luterani. Noi îi apreciem; îi vedem cum vin, dar acesta este un semn pentru noi. Acesta este timpul când vin să cumpere acel untdelemn. Fecioarele neînţelepte au fost adormite în tot acest timp.

Ce-i cu păstorii din ziua de azi? Nu-şi dau seama în ce timp trăim? Isus a spus: „Dacă M-aţi fi cunoscut, aţi fi cunoscut şi ziua Mea. Voi puteţi deosebi faţa cerului, dar semnele timpului nu le puteţi deosebi.” (Matei 16.3).

Treziţi-vă, oamenilor! Nu ştiţi că Biblia îi spune acestei biserici penticostale oarbe şi goale, că nu ştie când…Ştiaţi că epoca Laodicea, ultima epocă, este epoca bisericii penticostale? Este epoca bisericii căldicele pe care Dumnezeu o va scuipa din gura Lui.

Fiecare epocă a bisericii şi fiecare stea, fiecare mesager, s-au manifesta deja. Ştiaţi că aceasta este singura epocă a bisericii în care Isus este scos afară din biserica Sa, de aceea stă la uşă şi bate încercând să intre înapoi? Nu vedeţi timpul în care trăim?

Mi-ar fi plăcut să pot sta aici vreo două săptămâni ca să învăţăm despre profeții şi toate aceste lucruri, ca să vedeţi în ce timp trăim. Ce este cu oamenii? Nu puteţi vedea că suntem la sfârşitul timpului? Totul este gata. Ultimul lucru va fi adunarea acelui grup mic împreună; şi într-o lună sau aşa ceva, Mireasa va pleca imediat ce se va aduna împreună. Suntem la sfârşit. Nu a mai rămas nici o şansă nicăieri, aşa că fugiţi în Hristos, oamenilor!

Eu mi-am hrănit copiii cu darurile voastre şi prin bunătatea voastră am avut o slujbă. Eu am lăsat biserica baptistă şi am pornit cu voi, penticostalilor, atunci când ei au spus că nu există prorocii, arătări ale îngerilor şi alte lucruri de felul acesta. V-am spus vreodată ceva greşit? Din zecile de mii de lucruri pe care le-am spus, a fost vreunul greşit? Amintiţi-vă că poporul s-a dus înaintea lui Samuel şi i-au spus:

„Vrem un împărat.”

Şi Dumnezeu i-a spus lui Samuel: „Nu pe tine te leapădă, ci pe Mine. Du-te şi stai înaintea lor.” Şi Samuel le-a spus: „V-am spus ceva în Numele Domnului şi nu s-a împlinit? Am cerşit de la voi ca să pot trăi?”

„Nu,” au spus ei, „toate acestea sunt în ordine, dar cu toate acestea, vrem un împărat.” Uitaţi-vă cum se întâmplă acelaşi lucru. Este biserica; nu este naţiunea, este poporul.

Uitaţi-vă la televiziunea noastră, uitaţi-vă la ziarele noastre; uitaţi-vă la afişe; uitaţi-vă la femeile noastre, la bărbaţii noştri. Uitaţi-vă la bisericile noastre. Totul este putred până în măduvă. Aşa este. Şi ne mai numim creştini!

Oameni buni, eu vă iubesc, de aceea încerc să vă avertizez să nu vă încredeţi în aceste lucruri. Nu încerc să ies în evidenţă sau să spun ceva diferit, şi vă vorbesc în Numele Domnului. Dacă aţi crezut celelalte lucruri pe care le-am spus şi le-aţi văzut întâmplându-se, credeţi şi acest lucru. Este mai târziu decât credeţi. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Mai bine să predau serviciul preşedintelui de aici, fratelui Sonmore sau altcuiva.

Îl iubiţi? Haideţi să cântăm. Vreau ca voi, metodiştii, să daţi mâna cu baptiştii şi la fel să faceţi voi, penticostalii, şi să spuneţi: „Şi eu Îl iubesc, frate. Şi cu ajutorul lui Dumnezeu Îl voi sluji din toată inima.” Credeţi?

Îl iubesc, Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi (Aşa este. Amin),

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Ridicaţi mâna cei care vreţi să aveţi parte de răpire. În ordine. Vedeţi, El lucrează încă cu voi; este un Refugiu pentru voi. Siliţi-vă! Şi eu am ridicat ambele mâini, pentru că şi eu vreau aceasta. Oh, Doamne, trage-mă mai aproape şi mai aproape, aproape de coasta Ta sângerândă. Acolo vreau să stau. Voi, nu? În timp de cântăm „Îl iubesc,” haideţi să ridicăm mâna şi să cântăm din toată inima noastră:

Îl iubesc, Îl iubesc,

Căci El m-a iubit întâi

Şi a câştigat salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Acum, în timp ce aveţi capul plecat şi ochii închişi, gândiți-vă sincer. Toţi cei care nu au primit botezul cu Duhul Sfânt cu semnele dragostei, păcii, bucuriei, răbdării, blândeţii, bunătăţii, credinţei şi toate aceste semne care trebuie să urmeze… Indiferent ce altceva s-a întâmplat, acestea sunt roadele Duhului. Iar dacă acestea nu se găsesc în viaţa ta: blândeţea, răbdarea, dragostea, iertarea aproapelui… dacă aceste semne nu sunt în viaţa ta (Nu priviţi în jur, ci staţi cu capul plecat), ridicaţi mâna şi spuneţi: „Roagă-te pentru mine, frate Branham.” Pot spune că nouăzeci la sută din adunare a ridicat mâna.

Oh, Dumnezeule, nu-mi place să-i tai pe oameni în felul acesta, dar cum voi sta în faţa judecăţii dacă nu o fac? Dacă n-o fac, în ziua aceea voi vedea mâinile întinse ale femeilor cu feţele lucioase şi cu ochii alungiţi, în timp ce-mi vor spune: „De ce nu ne-ai spus?” Şi la fel vor spune bărbaţii: „De ce nu ne-ai spus nimic atunci când…” Dumnezeu să mă ajute.

Te rog, ţine-mă, Doamne, şi ajută-mă să fiu sincer şi credincios, onest şi drept. Ajută-mă să cunosc Cuvântul pe care trebuie să-L spun şi ajută-i şi pe oamenii aceştia scumpi.

Mă gândesc că este ceva deosebit ca într-o convenţie penticostală cum este aceasta, să ridice mână nouăzeci la sută din adunare deşi a fost adus un asemenea mesaj de mustrare; un mesaj dur venit drept din Cuvânt, dar  sunt bucuros, Dumnezeule, pentru că ei au înţeles. Aceasta înseamnă că Duhul Tău le vorbeşte.

Eu mă rog şi cer fiecare suflet. Ca slujitor al Tău, asemenea lui Moise, eu stau, Doamne, între ei şi judecata viitoare. Dacă lucrul acesta este pe placul Tău, dacă am făcut ceva ce aduce slavă Numelui Tău, ascultă-mă în seara aceasta, Doamne.

Oamenii aceştia s-au sacrificat, au făcut totul. Ei mă iubesc, Doamne, iubesc Cuvântul Tău, şi doresc să fie în ordine. Deschide acel loc de scăpare în seara aceasta, Dumnezeule, şi fă-i să intre înăuntru. Dacă sunt în camera de rugăciune sau dorm în paturile lor, trezeşte-i prin vise şi alte lucruri, şi toarnă Duhul Sfânt peste ei. Ajută-i să găsească acea Stâncă, Doamne, şi fie ca sufletele lor să fie în clocot. Îndură-Te, Doamne. Noi Te iubim şi Te credem, căci Tu ai spus în Cuvântul Tău:

„Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7).

Dumnezeule, eu am încercat să ţin fiecare învăţătură a Cuvântului Tău, chiar dacă oamenii şi organizaţiile m-au respins. Îl cred oricum şi am stat pentru El, Doamne. Ascultă rugăciunea mea, pentru că Te rog pentru fiecare dintre ei şi îl cer pe fiecare. Dumnezeule, fă ca toţi să fie luaţi în răpire. Îngăduie să fie umpluţi cu Duhul şi cu toate semnele Dumnezeului celui Viu printre noi, fiindcă Te rugăm în Numele lui Isus. Amin.

Fratele Carlson a spus să întreb dacă sunt persoane bolnave care doresc rugăciune. Este cineva bolnav care doreşte rugăciune? Ridicaţi mâna dacă este cineva. Da, este. Atunci puneţi-vă mâinile unul peste celălalt, şi „rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav şi Dumnezeu îl va însănătoşi.”

Acum aş vrea să vă uitaţi la mine. Vă întreb cu Biblia în mână: La ce mi-ar folosi să fiu un impostor? Am acasă o soţie şi trei copii. Am copii care plâng când plec de acasă şi am o biserică ce mă roagă să stau cu ei. Mulţi nu au putut veni aici, aşa că trebuie să mă întorc la ei. Înţelegeţi? Ce rost ar avea să stau aici şi să vă spun ceva greşit?

Am cincizeci şi trei de ani şi sunt predicator de treizeci şi doi de ani. Eu m-am rugat întotdeauna sincer, iar El mi-a dat sau mi-a spus de ce nu mi-a dat ceva. Vă spun aceasta sincer, ca un frate care va trebui să vă întâlnească în ziua judecăţii chiar cu Mesajul pe care l-am predicat în seara aceasta.

Puneţi-vă mâinile unul peste altul şi rugaţi-vă sincer unul pentru celălalt. Nu vă îndoiţi nici un pic, ci credeţi că veţi primi ceea ce aţi cerut, şi Dumnezeu vă va da. Nu contează cât eşti de bolnav sau care este problema ta, fiindcă Dumnezeu îţi va da. Credeţi aceasta?

Puneţi-vă mâinile unul peste altul şi eu am să vă citez numai din Cuvânt: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce cred: îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.17-18). Cine? Voi, credincioşii. Să nu vă rugaţi pentru voi înşivă, ci rugaţi-vă pentru cel peste care ați pus mâinile, fiindcă şi ei se roagă pentru voi.

Tată ceresc, eu ştiu că Cuvântul a fost rostit şi Şi-a găsit locul. Eu le-am spus că este un Loc de adăpost şi în acest Loc de adăpost este puterea de vindecare. Doamne, ei şi-au pus mâinile unul peste altul şi cred. Şi noi Te credem. Satan i-a legat pe oamenii aceştia prin boală, dar ei se roagă unul peste celălalt. Satan, ai pierdut bătălia!

Am încercat să stau sincer pe Cuvântul lui Dumnezeu, şi El a spus: „Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.”

De aceea, Satan, vin în Numele lui Isus Hristos, pe baza sângelui vărsat, a învierii Lui şi a arătării Lui aici în puterea Vieţii veşnice, şi îţi spun: Dă drumul acestor oameni, în Numele lui Isus Hristos. Îţi poruncesc să-ţi iei mâinile de peste ei! Ieşi afară, Satan, ca să poată fi eliberaţi, în Numele lui Isus Hristos!

Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Dumnezeu îl va însănătoşi.” Sunteţi voi copiii lui Avraam? „El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă, ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu.” (Romani 4.20).

Indiferent cât de mult îţi spune diavolul: „Nu, nu, nu!”, tu spune: „Da, da, da!” Credeţi Cuvântul lui Dumnezeu şi El Îl va aduce la împlinire. Dacă credeţi din toată inima, veţi primi tot ce aţi cerut.

Dacă Isus ne-a promis Viaţă după moarte şi S-a întors înapoi din moarte la Viaţă ca să ne dovedească şi să ne dea viaţă din Duhul şi este prezent aici, cum ar putea da greş? Nu se poate. „Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35).

Dacă spunem că suntem sămânţa lui Avraam, sămânţa împărătească şi ne poticnim în Cuvântul Lui, atunci ce fel de sămânţă a Lui suntem? Avraam era un bărbat de şaptezeci şi cinci de ani, şi soţia lui avea şaizeci şi cinci şi amândoi erau sterili. Dar Dumnezeu le-a spus că vor avea un copil. Ei au aşteptat douăzeci şi cinci de ani, şi deşi el avea o sută de ani şi ea, nouăzeci, au continuat să-L laude pe Dumnezeu pentru că vor avea un copil; şi noi nu putem crede decât câteva minute.

Eu cred că fiecare din voi este vindecat. Credeţi şi voi? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Accept Sângele vărsat.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Atunci sunteţi vindecaţi în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Amin

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *