JUBILEUL DE PE STRADA AZUSA

Mulţumesc,
frate, mulţumesc din inimă.

Este
un mare privilegiu să fiu în după-amiaza aceasta aici, în „Templul îngerilor”,
şi să particip la sărbătorirea revărsării Duhului Sfânt de pe strada Azusa. Văd
o mulţime de oameni care stau afară, în semn că încă susţin credinţa care a
fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna şi credem că în săptămâna care ne
stă în faţă, Dumnezeu va face cu mult peste măsură pentru noi, onorându-ne cu
prezenţa Sa la fiecare adunare în care vor vorbi o mulţime de predicatori unşi.
Credem că de la această adunare se va declanşa o revărsare rusalistică de modă
veche care se va răspândi în toată lumea înainte de venirea Domnului Isus.

Ştiu
că este cald, de aceea vom merge direct la Cuvânt şi vom citi din Luca
4.16-18
:

A venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după
obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească

şi I s-a dat cartea prorocului Isaia.
Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că
M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu
inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor,
căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi.”

Fie ca Domnul să-Şi adauge binecuvântările la citirea
Cuvântului Său. Ce privilegiu este să te afli astăzi în Los Angeles, ştiind că
cu mulţi ani în urmă, spaniolii care navigau în sus şi-n jos pe Coasta de vest,
au găsit locul acesta minunat. Ceea ce nu au ştiut ei atunci, a fost ce oraş
mare şi frumos va deveni locul acela în viitor. Apoi, este un mare privilegiu
să fim aici în „Templul îngerilor”, care este un extraordinar monument
comemorativ care ne aduce aminte de epoca Evangheliei Depline şi de marea
revărsare a Duhului Sfânt de pe strada Azusa, în urmă cu cincizeci de ani. M-am
uitat în ziar şi am văzut fotografia vechii misiuni de pe strada Azusa; iar mai
jos se regăsea fotografia acestui frumos monument, biserica străbătând un drum
destul de lung din ziua aceea până astăzi, de la vechea Misiune până la locul
în care suntem adunaţi noi astăzi.

Centrul
de misiune de pe strada Azusa, Los 
Angeles, 1906

Templul
îngerilor, Los Angeles, a fost construit în anul 1923 de către Aimee McPherson
şi avea capacitatea de 5.300 de locuri.

Cred
că asociaţia predicatorilor a ales un loc minunat pentru a ţine această
întrunire, deoarece acest „Templu al îngerilor” stă astăzi ca o aducere aminte
a unei mame care a simţit în adâncul inimii ei că Isus Hristos trăieşte încă şi
împărăţeşte: mă refer la doamna McPherson. Astăzi, trupul ei doarme în Forest
Lawn, sufletul ei bun se odihneşte cu Dumnezeu, iar plecarea ei a lăsat urme pe
nisipul timpului.

Sunt
recunoscător pentru că pot să fiu aici, în această clădire, împreună cu fratele
McPherson, fiul ei, cu fratele Teeford, cu lucrătorii şi cu mădularele acestei
mari părtăşii, care au venit din toate părţile ţării pentru această mare
întrunire… şi pentru că am privilegiul să vă vorbesc în cadrul acestor două
seri de servicii. Dorinţa noastră este să ne unim inimile în rugăciune, să
credem şi să ne încredinţăm lui Dumnezeu pentru o altă mare revărsare, deoarece
El este Acelaşi şi nu dă greş niciodată.

Când
Isus a predicat anul de îndurare al Jubileului, a fost un alt Jubileu, ca cel
de pe strada Azusa, care a început la Rusalii şi a continuat până astăzi.
Astfel, noi continuăm marele Jubileu care a început cu o mie nouă sute de ani
în urmă, la Rusalii.

Sunt
atât de fericit pentru că am primit şi eu Duhul Sfânt şi sunt un frate
închinător al acestei credinţe scumpe de partea căreia staţi voi toţi astăzi.
În ce priveşte vestirea, mă simt ca unul care este în afara cadrului, deoarece
aici sunt mulţi care predicau Evanghelia încă înainte de naşterea mea. Spun
aceasta, deoarece în California, marea revărsare a Duhului a fost în anul 1906,
adică cu câţiva ani înainte de naşterea mea. Astăzi, sunt printre noi oameni
care îşi amintesc acele zile, eroi ai credinţei care au îmbătrânit şi au părul
cărunt, dar să ştiţi, fraţilor, că există o mare răsplătire care ne aşteaptă pe
partea cealaltă, când vom trece Dincolo.

După
ce am stat de vorbă cu mulţi dintre ei, am înţeles ce preţ scump s-a plătit
de-a lungul anilor, până să ajungem în această zi când văd această biserică
prosperă adunată în locul acesta: mi-au spus cum au stat afară uzi în timpul
nopţilor, cum au mărşăluit pe lângă liniile de cale ferată, cum au cules porumb
de pe câmp şi l-au sfărâmat pentru copiii lor fiindcă au dus-o greu.

Nădăjduiesc
că într-o zi glorioasă, ne vom întâlni într-un mare Jubileu, iar atunci toţi
cei răscumpăraţi de-a lungul epocilor, vor sta la marginea Pământului şi vor
cânta cântarea răscumpărării, în timp ce îngerii adunaţi în jurul Pământului,
vor sta cu capetele plecate pentru că nu vor înţelege despre ce vorbim. Ei nu
au nevoie de răscumpărare, dar noi, sărmanii păcătoşi pierduţi, am fost
răscumpăraţi prin harul Său şi ştim ce înseamnă că cântăm cântarea
răscumpărării, povestea răscumpărării noastre. Ce zi măreaţă va fi ziua în care
Îl vom încorona ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor!

Textul
citit astăzi, ne vorbeşte despre Hristos, când a intrat în Templu şi a citit că
El va vesti anul de îndurare. Ungerea Duhului era peste El; El a citit din
Scriptură, după care a închis Cartea şi a stat jos. Ce cuvinte scumpe au ieşit
de pe buzele Lui!

În
Vechiul Testament exista un an care era numit Anul jubiliar, în care puteau fi
eliberaţi toţi cei aflaţi în robie. Fiecare om aflat în captivitate putea fi
liber. Anul jubiliar are o mare însemnătate pentru această zi, fiind o umbră,
un tip pentru Jubileul nostru. Au trecut multe sute de ani, dar acelaşi
Dumnezeu care a trimis Jubileele Sale în acele zile, le trimite şi astăzi, şi
noi vedem că toţi oamenii care erau robi şi se aflau în captivitate, aşteptau
venirea Anului de îndurare care era anunţat prin sunetul trâmbiţei. Atunci,
toţi cei aflaţi în captivitate puteau fi eliberaţi pe deplin, fără să plătească
vreun preţ pentru eliberarea lor. Dacă săpau, puteau să arunce sapa sau orice
altă unealtă cu care lucrau şi să plece, pentru că erau liberi. Dar acest lucru
era la libera lor alegere. Astfel, dacă nu voiau să fie liberi, erau duşi la
Templu, iar stăpânul lor lua o sulă şi le găurea urechea, ceea ce însemna că
urmau să slujească stăpânului lor pentru totdeauna.

Cât
de adevărat este acest lucru pentru ziua de astăzi! Cât de adevărat a fost
acest lucru cu cincizeci de ani în urmă, când Duhul Sfânt S-a revărsat mai
întâi în acel depozit părăsit, despre care am auzit că înainte de aceasta a
fost folosit ca şi grajd pentru vite.

Când
Isus a venit prima dată, pe pământ, în trup de carne, S-a născut într-un grajd,
iar când a venit în Los Angeles, a făcut-o tot într-un grajd. Aceasta este smerenia
lui Dumnezeu! El S-a smerit pe Sine însuşi ca să ne poată răscumpăra pe noi din
păcat.

Robul
care nu voia să fie eliberat, trebuia să fie însemnat, ceea ce este un simbol
perfect pentru astăzi, cu privire la semnul fiarei, dar şi la Pecetea Duhului
Sfânt, a căror însemnătate a fost atât de mult discutată!

„…credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin
Cuvântul lui Hristos.”
(Romani 10.17). Dar dacă auzim vestea eliberării
noastre şi refuzăm s-o primim şi să plecăm liberi, vom fi însemnaţi pentru
totdeauna. După părerea mea, „a fi însemnat sau pecetluit departe de Dumnezeu”,
înseamnă să primeşti semnul fiarei. „A auzi” înseamnă „a primi una sau
cealaltă.” Deci, când auzim vestea eliberării noastre, o putem accepta şi să
fim liberi.

Când robul auzea sunetul trâmbiţei Jubileului
şi nu voia să fie liber, trebuia să fie însemnat.

Astăzi, când bărbaţii şi femeile aud această
minunată Evanghelie a Domnului Isus Hristos şi a botezului Duhului Sfânt, se
află într-un punct în care trebuie să ia o decizie. Voi nu puteţi auzi
Evanghelia şi să rămâneţi aceiaşi. Dacă o acceptaţi, Îl primiţi pe Hristos, iar
dacă o refuzaţi sunteţi însemnaţi departe de Hristos, ceea ce arată că se face
o diferenţă în funcţie de atitudinea pe care o aveţi când auziţi Cuvântul.

În dimineaţa aceasta, eu am vorbit într-un
tabernacol din oraş despre subiectul acesta şi am spus că Dumnezeu doreşte ca
biserica Sa să fie liberă. Pe parcursul acestor cincizeci de ani care au
trecut, s-au întâmplat multe lucruri, mulţi credincioşi fiind prinşi şi luaţi
în robie de către lume, iar barierele denominaționale au rupt adesea părtăşia
şi au tras graniţe de separare.

Cu câtva timp în urmă, cineva de aici m-a
întrebat:

„De care biserică aparţii, frate Branham?”

„Există o singură Biserică”, am răspuns eu,
„deoarece cuvântul „Biserică” înseamnă „cei chemaţi afară.”

„Am vrut să ştiu de care denominaţiune
aparţii.”

„De niciuna şi de toate”, am răspuns eu.

Ieri dimineaţă, fratele Shakarian a făcut o
afirmaţie care mi-a rămas în minte. El a spus: „Rusaliile nu sunt o
denominaţiune şi nu sunt o organizaţie, ci sunt o experienţă cu Dumnezeu pe
care o are fiecare bărbat şi femeie.”

Metodiştii, baptiştii, prezbiterienii şi toţi
ceilalţi, pot trăi această experienţă atunci când aud Cuvântul lui Dumnezeu şi
decid să acţioneze în conformitate cu ce spune El. Duhul Sfânt este pe pământ
de aproape două mii de ani şi oricine doreşte, poate veni pentru a-i fi părtaş.
Toţi cei aflaţi în robie pot fi eliberaţi când aud Cuvântul, dar dacă Îl
refuzaţi, totul s-a terminat pentru voi.

Mai demult, am lucrat la o fermă de vite din
Colorado şi duceam vitele la păscut în rezervaţia Arapaho. Fiecare fermier care
putea aduna  o tonă de baloţi de nutreţ,
putea să-şi ducă pe timpul verii vitele la păscut în acel loc. Noi am mers de
multe ori şi am dus micuţele turme de vite acolo sus în rezervaţie, şi am
observat că fiecare ciurdă avea o marcă diferită: „Leneşa K”, „Diamantul T” şi
multe alte mărci diferite. Vitele care intrau pe porţi în rezervaţie purtau un
semn diferit, dar toate erau din rasa Hereford, pentru că era singura rasă
recunoscută acolo.

Eu cred că aceasta se va întâmpla şi la
sfârşitul drumului: Dumnezeu nu Se va uita la marca pe care o avem, dar nici un
om care nu este născut din nou din Duhul lui Dumnezeu, nu va putea intra Acolo.
Indiferent de „marca” pe care o purtaţi, cât timp sunteţi  un credincios adevărat, un sfânt al lui
Dumnezeu născut din Duhul Sfânt, veţi trece în ziua aceea prin Poartă, acest
lucru fiind la fel de sigur pe cât este de sigură existenţa acestei lumi.

Ce tablou minunat!

În rezervaţie se mai petrecea ceva
interesant: după o vreme, îngrijitorii mergeau şi ridicau garduri
despărţitoare. Unele vite erau alese şi duse să pască pe anumite văi, iar
îngrijitorii ridicau garduri pentru ca vitele să nu poată ieşi de acolo. Dar la
sfârşitul sezonului, toate acele garduri despărţitoare erau doborâte, iar
vitele se adunau pentru a sărbători un mare jubileu. Toate erau din rasa
Hereford, ceea ce le dădea dreptul să participe la sărbătorirea jubileului.

Rugăciunea mea înaintea lui Dumnezeu este ca
în săptămâna care urmează, să fie doborâte toate zidurile denominaționale,
pentru ca toţi copiii născuţi din nou ai lui Dumnezeu să fie aduşi din nou
împreună într-un mare Jubileu al Duhului Sfânt.

De-a lungul ultimilor cincizeci de ani, în
biserică s-au întâmplat multe lucruri şi, deşi îmi pare rău să spun aceasta,
mulţi au căzut.

 Îi
mulţumim lui Dumnezeu pentru că astăzi ne-am adunat în acest mare şi minunat
templu şi sunt sigur că fiecare credincios care a venit aici alături de fratele
McPherson şi toţi ceilalţi care sunteţi aici, veţi aduce tot ceea ce aveţi şi
veţi pune pe altarul lui Dumnezeu, pentru o revărsare de modă veche a Duhului
Sfânt, ca cea de la început. Ceea ce ne trebuie, prietene creştin, este un timp
Jubiliar, deoarece diavolul i-a luat captivi pe mulţi dintre credincioşi, prin
faptul că în biserică au intrat răceala, indiferenţa şi lumea.

Ne-am putea ocupa de un alt subiect, dar cred
că astăzi ne-am adunat aici ca să sărbătorim trezirile de modă veche  date de Duhul Sfânt, care au avut loc şi
despre care au vorbit părinţii noştri: cum veneau îngerii din cer şi cântau în
adunări, în timp ce puterea lui Dumnezeu prelua controlul, iar sfinţii erau născuţi
din nou şi aveau loc lucruri măreţe.

Toate acestea s-au petrecut în urma
predicării de modă veche, într-un fel care ţintea uciderea păcatului, într-un
loc retras, sub cerul liber. Bărbaţii aceia nu cunoşteau probabil nici
Abecedarul, dar Îl cunoşteau pe Hristos şi aveau botezul Duhului Sfânt. După
aceasta flămânzim noi astăzi: după botezul de modă veche al Duhului Sfânt şi
după o revărsare a binecuvântărilor lui Dumnezeu.

Înapoi la vechea cale!

Necazul este că noi am lăsat lumea să se
strecoare înăuntru. Aceasta este problema bisericilor noastre de astăzi: am
cedat puţin aici, puţin dincolo, iar diavolul a intrat înăuntru şi a câştigat
puţin teren aici, încă puţin dincolo şi primul lucru pe care îl constatăm este
că totul e confuz. Dar Îl rog pe Dumnezeu ca în timpul acestei adunări de modă
veche, pe care o avem aici, bărbaţii să uite de toate tradiţiile lor şi de
toate graniţele care s-au ridicat, să pună deoparte orice povară şi astfel să
avem o adunare de modă veche, în care oamenii să fie născuţi din nou. Mă rog ca
Dumnezeu să ne dea sute de oameni umpluţi cu Duhul Sfânt, la altarul de aici,
unde mă voi ruga pentru păcătoşi şi vom face alte lucruri care se vor ivi pe
parcursul acestei adunări. Oh, ce diferenţă!

Oamenilor, eu vă iubesc pe toţi! Voi m-aţi
îmbrăţişat şi m-aţi privit ca pe un frate al vostru, când eram doar o
stârpitură, dar acum sunt responsabil pentru voi şi cred că ne apropiem de a
doua venire a Domnului Isus Hristos, fiindcă suntem la sfârşitul timpului.

Voi ştiţi că Isus a predicat anul de
îndurare, iar după aceea a venit Jubileul. Acum, noi am avut o mare trezire în
aceste ultime zile, iar Dumnezeu ne-a întâlnit la adunările de modă veche din
toată ţara, dar cred că am ajuns la sfârşitul lor. Cred că suntem la sfârşitul
drumului şi aşteptăm venirea Domnului Isus. De asemenea, cred că următorul
lucru pe care îl aşteptăm este adunarea întregului popor al lui Dumnezeu care a
fost risipit şi prins de lucruri care l-au dus în robie. Când spun aceasta, mă
gândesc, de exemplu, la morala din bisericile noastre.

Cu ani în urmă, când a stat la acest amvon
doamna McPherson şi mulţi alţii care au venit aici alături de bărbatul acela de
culoare care avea un singur ochi, ei au predicat Evanghelia de modă veche, iar
bărbaţii şi femeile au trăit o viaţă duhovnicească, ceea ce a făcut să aibă loc
lucruri mari, dar noi am lăsat garda jos.

De exemplu, şi nu spun aceasta ca să mustru,
dar cred că astăzi ne-am adunat aici şi că Duhul Sfânt este printre aceşti
cinci mii sau poate mai mult de cinci mii de oameni, iar dacă L-am lăsa pe
Dumnezeu să facă voia Sa în fiecare inimă, ar avea loc o trezire despre care ar
scrie toate ziarele, iar vestea ar merge peste mări şi oceane, de la un capăt
la altul al pământului. Înapoi la vechea cale îngustă!

Diavolul ne-a luat în captivitate pe mulţi
dintre noi. Cu ani în urmă era păcat pentru o femeie să-şi taie părul, dar
astăzi, femeile penticostale arată la fel ca femeile de pe stradă; nici nu mai
puteţi să le deosebiţi de celelalte femei. Aşa este. Mai demult, era păcat ca o
femeie să se machieze, dar astăzi nu mai poţi face diferenţa între o păcătoasă
şi o credincioasă. Care este problema? Înapoi la calea îngustă! Înapoi la
Rusalii! Înapoi la vechea experienţă de pe strada Azusa!

Vreau să ştiţi că mi-e ruşine cu voi,
predicatorilor şi bărbaţilor care aţi lăsat Cuvântul jos. Orice bărbat care
pretinde că este un copil născut din nou al lui Dumnezeu şi îşi lasă soţia să
se îmbrace şi să facă ceea bărbaţii penticostali le lasă pe soţiile lor să
facă, dovedeşte că nu are prea multă bărbăţie în el. Acesta este adevărul. Ceea
ce ne trebuie nouă astăzi, fraţilor, este o chemare înapoi la vechiul botez al
Duhului Sfânt, pentru că atunci oamenii se vor întoarce înapoi. Amin. Acesta
este adevărul. Poate ceea ce spun vă pârjoleşte puţin, dar prefer să fiu
pârjolit acum decât să fiu ars mai târziu. Dacă aţi fost luaţi în captivitate
de diavolul, este timpul Jubileului; este timpul să ne întoarcem înapoi la
vechea experienţă a naşterii din nou, înapoi la Biblia de modă veche, înapoi la
trăirea în care putem simţi puterea lui Dumnezeu făcând valuri şi chemându-i pe
bărbaţi şi pe femei la altar. Aceasta i-ar face să stea toată noaptea cu faţa
la pământ, rugându-se lui Dumnezeu şi implorând eliberarea. Amin. Ce timp!

Doamna McPherson a plecat şi mulţi din cei
contemporani ei, au trecut, dar dacă ar putea privi dincoace de balustradele
slavei, ar striga „Amin!” la ceea ce am spus, aceasta fiind la fel de sigur pe
cât este de sigur că mă aflu aici. Aşa este. Înapoi la calea îngustă! Înapoi la
Rusalii! Ceea ce trebuie să facem este să ne scăpăm urgent de „ornamentele”
noastre luxoase şi să ne întoarcem la Biblie şi la Duhul Sfânt de modă veche;
înapoi la trăirea în care bărbaţii şi femeile arată, umblă şi se comportă ca şi
creştinii. Amin.

Poate vă gândiţi că sunt prea dur sau puţin
nebun, dar vreau să vă spun că-mi place să fiu aşa. Cu câtva timp în urmă, am
mers prin Los Angeles, iar pe una dintre străzi am văzut un om care purta în
faţă o pancartă pe care scria: „Eu sunt un nebun al lui Hristos!”, iar pe spate
avea o altă pancartă pe care scria: „Tu al cui nebun eşti?” Aşadar, eu prefer
să fiu un nebun al lui Hristos decât să fiu un nebun al diavolului.

Diavolul a intrat în bisericile noastre şi
ne-a făcut formali şi indiferenţi, de aceea, ceea ce ne trebuie astăzi,
predicatorilor, lucrul de care avem nevoie, fraţi şi surori,  este o întoarcere înapoi. Avem nevoie de o
adunare de modă veche, de sunetul trâmbiţei Jubileului şi de o revărsare a
Duhului Sfânt. Amin.

Cu siguranţă, avem nevoie să ne întoarcem înapoi
la adunările de rugăciune. Necazul este că am început să ne comportăm la fel ca
lumea şi să facem lucrurile pe care le face lumea. Cum s-a întâmplat aceasta?
Din pricina „Evangheliei” de Hollywood; din cauză că ne-am uitat prea mult la
televizor. În loc să mergem la adunările de rugăciune, am preferat să stăm
acasă şi să ne uităm la „Cine o iubeşte pe Lucy” şi la alte lucruri de felul
acesta, iar prin aceasta am stat departe de Cuvântul lui Dumnezeu şi de
biserică. Aceasta este cauza, fraţilor! Voi ştiţi că acesta este adevărul.

Dumnezeu să ne ajute să ne întoarcem la
experienţa rusalistică de modă veche a botezului cu Duhul Sfânt.

Multe din aceste lucruri s-au întâmplat şi
din cauză că păstorul a lăsat garda jos. Aşa este, laicilor! Da, domnilor. Ceea
ce ne trebuie nouă astăzi este o chemare afară şi o ieşire afară, din care să
se nască un Jubileu, o trezire de modă veche. Acesta este adevărul. Păcătoşii
să vină şi să plângă pe calea spre Calvar…

Cu puţin timp în urmă, un membru al unei
anumite denominaţiuni penticostale, a vrut să vină la o părtăşie a bisericii,
dar nu voia ca aceasta să afle, de aceea diaconii l-au dus la părtăşie în
spatele perdelelor. Ceea ce avea nevoie să fie făcut era să fie scos din
spatele perdelelor şi dus la altar, acesta fiind lucrul de care avem nevoie şi
noi astăzi: să chemăm înapoi o experienţă rusalistică adevărată. Noi nu avem
nevoie de Angelus Temple (Templul îngerilor), nici de biserici noi, fiindcă
avem unele din cele mai frumoase biserici de pe pământ. Deci nu avem nevoie de
un nou „Templu al îngerilor”, ci avem nevoie de o trezire în „Templul
îngerilor”; avem nevoie de o nouă trezire de Rusalii.

Noi nu avem nevoie de o nouă denominaţiune
penticostală. Nu, domnilor! Dumnezeu să ne ferească de aceasta, fiindcă nu avem
nevoie de o nouă denominaţiune, ci avem nevoie să trezim ceea ce am organizat
deja. De aceasta avem nevoie cu toţii: de o trezire adevărată de modă veche.
Dumnezeu ştie că acesta este adevărul. Atunci, veţi vedea puterea lui Dumnezeu
venind şi mişcându-Se încă o dată printre noi. Pe măsură ce Duhul Sfânt Se va
mişca înaintea mesajelor pline de Duhul şi a oamenilor umpluţi cu Duhul, care
vor merge pretutindeni în lume pentru a predica Evanghelia, veţi auzi „un
vuiet de paşi în vârful duzilor
”.

Noi suntem cu adevărat recunoscători pentru
ceea ce a făcut El. Îi suntem mulţumitori pentru toate aceste lucruri, dar ceea
ce vreau să vă spun astăzi, fraţilor şi surorilor, este că noi avem nevoie de o
nouă predare în slujba Domnului; avem nevoie de o nouă revărsare a Duhului. Ce
frumos ar fi dacă în această după-amiază, când în locul acesta frumos sunt
adunaţi mii de oameni… ne-am preda din nou vieţile şi ne-am stabili ca scop al
inimii, să mergem acasă, să ne spălăm feţele şi să ne curăţăm nu numai feţele,
ci şi sufletele, dar nu în apa Los Angeles-ului, ci în sângele Domnului Isus şi
în puterea lui Dumnezeu şi să începem o viaţă nouă în Domnul. De aceasta avem
nevoie astăzi: să fim spălaţi în sângele Mielului. Da, domnilor.

Ce tablou şi ce timp! Nu vreau să vă ţin mult,
dar vă spun, prieteni: ceea ce ne trebuie astăzi sunt adunările de modă veche,
de lungă durată. Când am citit cărţile despre „Cincizecimea timpurie”, acolo
scria că ei predicau şi se rugau toată noaptea. Ce timp a fost acela! Şi iată
că în timp ce noi slăbim, Dumnezeu este atât de binevoitor încât revarsă şi
astăzi în audienţă Duhul Său cel Sfânt, la fel cum a făcut în oricare alt timp
de-a lungul epocii,  iar dacă inima
voastră este pregătită să-L primească, El este gata să vi-L dea. Aşa este.
Amin.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate
manifestările Duhului Sfânt, pentru că am văzut semne şi minuni; Îi mulţumesc
lui Dumnezeu pentru fiecare persoană care vorbeşte în limbi, pentru fiecare dar
de vindecare, pentru fiecare prorocie, pentru tot ce a făcut Dumnezeu în
mijlocul nostru; Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare păstor, pentru
fiecare evanghelist şi pentru fiecare mădular al trupului Său, dar ceea ce ne
trebuie nouă astăzi este o nouă rededicare, o împăcare, o întoarcere la calea
cea veche, iar dacă nu o vom face în alţi cincizeci de ani, El nu va mai sta
atât de mult. Ce ar putea fi dacă am mai sta încă zece ani şi nu ne-am întoarce
din nou la calea cea îngustă? Întoarceţi-vă la trezirea rusalistică de modă
veche de pe strada Azusa! Noi trebuie s-o avem! Dacă v-aţi putea gândi cât de
îndurător a fost Domnul Isus Hristos cu noi şi ce a făcut pentru salvarea
noastră; cât a fost de îndelung răbdător, fiindcă vrea ca niciunul dintre noi
să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Cu câtva timp în urmă, am fost undeva să ţin
o adunare, dar a trebuit să fiu cazat înafara oraşului. Mâncam într-un local
micuţ şi drăguţ, dar duminica au închis localul şi s-au dus toţi la biserică
fiindcă erau metodişti. În după-amiaza aceea, imediat după încheierea serviciului
mi s-a făcut foame şi m-am gândit să-mi cumpăr un sandvici. Am traversat strada
şi am intrat într-un restaurant micuţ. A fost o ruşine să păşesc în locul
acela! În local era un reprezentant al legii care juca jocuri de noroc la un
automat, deşi erau interzise în statul acela. Totuşi, chiar un reprezentant al
legii stătea acolo şi se juca… Vă daţi seama că aceasta duce la slăbirea
puterii legilor noastre şi vă închipuiţi ce am simţit când am văzut aceasta.
Legea care ni se cere să o respectăm fiecare dintre noi, era încălcată chiar de
unul dintre cei chemaţi să vegheze asupra respectării ei. Acelaşi lucru îl
simte şi un necredincios atunci când îl vede pe un creştin procedând ca lumea.
Rămâne cu aceeaşi impresie cu care am rămas eu.

În spate, într-un colţ, am observat o tânără
îmbrăcată indecent. Ea s-a dus şi s-a aşezat la rând la jocurile de table, dar
dacă aţi fi văzut băieţii de acolo, felul cum se purtau… Am privit în dreapta
mea, iar acolo am văzut o doamnă în vârstă, care ar fi putut să-mi fie bunică.
Stătea acolo îmbrăcată imoral, iar pe buze era vopsită cu un ruj albastru.
Oricine ştie că o persoană normală nu are buze albastre. Dar ea era dată cu ruj
albastru pe buze, şi tot cu albastru era dată şi în jurul ochilor. Femeia
stătea la masă în compania a doi bărbaţi. În timp ce-i priveam, m-am gândit:
„Dumnezeul meu, cum poţi suporta să vezi aşa ceva?”

Atunci, Domnul m-a chemat în spatele uşii şi
mi-a dat o vedenie. Am văzut cum Pământul se învârtea şi am văzut cum se
derulau păcatele mele şi ale altora. M-am gândit: „Dumnezeule, de ce nu arunci
locul acesta în aer? Cum poţi suporta aşa ceva?”

Atunci am văzut că în jurul lumii era ceva ca
un brâu purpuriu şi L-am văzut pe Domnul Isus stând acolo şi privind cu milă
spre Pământ. Am văzut cum păcatele mele mergeau spre El, dar Sângele Lui
acţiona ca un curăţător înaintea lui Dumnezeu, aşa că nu puteau ajunge în faţa
Sa. Am văzut că de câte ori făceam ceva rău, Sângele Lui stătea între mine şi
judecata lui Dumnezeu.

În vedenie, am mers până la El şi L-am întrebat:
„Doamne, aceasta se întâmplă cu păcatele mele? Te rog să mă ierţi, Doamne,
pentru că n-am vrut să fac aceasta.” Atunci El a luat o carte micuţă pe care
era scris numele meu şi care era plină cu păcatele mele şi a scris pe ea:
„Iertat!”, după care a aruncat-o în spatele Său, în Marea Uitării zicând: „Eu
am iertat păcatele tale, dar tu ce spui despre femeia aceea?”

Când am ieşit din vedenie, m-am dus la masa
femeii, m-am aşezat lângă ea şi am întrebat-o:

„Doamnă, ai fost creştină vreodată?”

„De ce mă întrebi aceasta?” a zis ea.

Am început să vorbesc cu ea, iar femeia mi-a
spus o poveste înduioşătoare, din care am înţeles că s-a retras din biserică
din pricina unor lucruri care se petreceau acolo, şi astfel a luat-o pe o cale
greşită. Spunea că are două fete care sunt nişte doamne drăguţe, apoi mi-a
povestit cum ajunsese să stea la masă cu cei doi oameni beţi… I-am povestit ce
mi-a arătat Domnul şi i-am spus că El o iubeşte, după care i-am luat mâinile şi
i-am spus: „Doamnă, indiferent ce ai făcut, Dumnezeu te iubeşte încă.” Atunci
femeia s-a ridicat de la masă şi a îngenuncheat pe podea, în timp ce poliţistul
şi ceilalţi oameni prezenţi în local şi-au dat jos pălăria şi am avut o
întâlnire de rugăciune de modă veche. Astfel, femeia aceea a fost eliberată şi
adusă din nou la Hristos.              

Prieteni, este Jubileul, suntem în Jubileu!
Este timpul ca bărbaţii şi femeile să se întoarcă la Hristos.

Când am fost în Elveția, în timp ce stăteam
în înalţii munţi Alpi, m-am gândit la Arnold von Winkelried. Cred că mulţi
dintre voi cunoaşteţi povestea lui. Ce erou a fost acest brav bărbat elveţian!
Naţiunea elveţiană fusese invadată de către o armată puternică, ce începuse să
cucerească oraşele. Sângele bravilor elveţieni, slab înarmaţi în faţa acelei
oştiri puternice, curgea pretutindeni, fiind depăşiţi numeric categoric, cu un
raport de cincizeci la unu. Ei nu erau soldaţi şi nu aveau o oştire antrenată
care să lupte, aşa că nu aveau nici o şansă în faţa invadatorilor lor. Dar
atunci a păşit în faţă un bărbat care se numea Arnold von Winkelried.

Micuţa oştire elveţiană stătea acolo fără
nădejde, singurul lucru la care se puteau gândi fiind înfrângerea. Casele lor
urmau să fie prădate şi familiile lor ucise, iar pământul părinţilor lor avea
să fie cucerit. Nu puteau face nimic şi nu aveau nici o nădejde, dar atunci a
păşit în faţă Arnold von Winkelried şi le-a zis: „Fraţi elveţieni, astăzi îmi
voi da viața pentru Elveția și pentru pământul nostru strămoşesc! Ce veţi face?
Jos, în valea de acolo, este o căsuţă minunată în care soţia şi copilaşii mei
mă aşteaptă să mă întorc. Dar ei nu mă vor mai vedea, pentru că astăzi îmi voi
da viaţa pentru ţara mea.” „Noi ce vom face?” au întrebat ceilalţi, iar el le-a
zis: „Toţi cei care au arme, să mă urmeze şi fiecare să facă ce poate el mai
bine. Luptaţi cu ce aveţi fiecare şi nu vă temeţi!”

Apoi, şi-a ridicat arma în sus, a strigat cu
glas tare: „Faceţi loc pentru libertate!” şi a pornit spre oştirea duşmană. S-a
îndreptat direct spre locul unde erau cele mai multe suliţe, iar când a ajuns
în apropierea lor a strigat încă o dată cu glas tare: „Faceţi loc pentru
libertate!”, după care le-a cuprins cu braţele şi le-a tras în pieptul său.
Soldaţii elveţieni au prins curaj şi l-au urmat, au străpuns rândurile oştirii
vrăjmaşe şi au câştigat o mare biruinţă. Astfel, dacă astăzi este amintit
numele lui Arnold von Winkelried, ochii elveţienilor se umplu de lacrimi şi
obrajii li se îmbujorează pentru eroul lor. După părerea mea, acesta a fost
unul dintre cei mai mari eroi pe care i-a avut vreodată o oştire, şi totuşi
este un exemplu minor. De ce spun aceasta?

Într-o zi, fiii lui Adam stăteau învinşi:
legea şi profeţii eşuaseră şi nu se mai vedea nici o nădejde, fiindcă orice
încercare făcută de rasa umană era sortită eşecului. Dar departe, în slavă, a
existat Cineva care a păşit în faţă: era Fiul lui Dumnezeu. Îngerii L-au
întrebat: „Ce vei face?”

„Voi merge jos şi astăzi Îmi voi da Viaţa
pentru ei. Astfel, îi voi răscumpăra pe fiii căzuţi ai lui Adam!”

El a venit jos, la Calvar, iar acolo a dat
piept cu cea mai groasă suliţă a vrăjmaşului; S-a dus prin valea umbrei morţii,
a prins fiecare suliţă a vrăjmaşului şi a tras-o în pieptul Său, chemând
biserica Sa să-L urmeze şi să facă fiecare ce putea mai bine.

Slăvit să fie Domnul, fiindcă în ziua
Cincizecimii, s-a auzit coborând din ceruri un sunet ca vâjâitul unui vânt
puternic, care l-a înarmat pe fiecare credincios cu „o armă invincibilă”.
Astfel, astăzi  fiecare dintre voi este
chemat să facă tot ce poate şi să lupte cu ceea ce a primit, fiindcă rândurile
vrăjmaşului au fost frânte. Hristos l-a învins pe Satan, l-a deposedat de tot
ce-a avut el vreodată, iar astăzi el nu mai este nimic altceva decât o
cacealma, o păcăleală. Astfel, dacă el spune că nu putem avea o altă revărsare
a Duhului Sfânt de modă veche, noi o putem avea chiar astăzi pentru că
rândurile vrăjmaşului sunt frânte, iar Dumnezeul nostru conduce şi împărăţeşte.
Aleluia! Sunt bucuros pentru experienţa de modă veche a Duhului Dumnezeului
celui Viu!

Marele războinic Hristos a rupt rândurile
vrăjmaşului şi l-a pus pe fugă, iar în ziua cincizecimii, fraţii aceia… Există
ceva în legătură cu numărul cincizeci care aduce Jubileul. Deci, când ei au
frânt liniile vrăjmaşului, în ziua Cincizecimii, au dat un exemplu prin care
arătau că şi noi putem avea astăzi o trezire rusalistică de modă veche.

Fraţi şi surori, ceasul este târziu; este mai
târziu decât credeţi voi! Când am fost în Finlanda cu fratele Moore, după
război, am văzut că finlandezii lucrau zi şi noapte la câmp. Ei nu mai aveau
timp să are pământul din cauză că iarna era foarte aproape, aşa că încercau
să-l zgârie cât mai bine cu grapa ca să poată pune sămânţa în pământ. Ei lucrau
împreună cu micuţii lor copilaşi, iar noaptea puneau o lanternă în faţă şi
continuau să tragă cu grapa. Trebuiau să se grăbească şi să pună seminţele în
pământ, pentru că dacă nu făceau aceasta până veneau zăpezile, în anul următor
nu ar fi avut recolte şi ar fi murit de foame.

Fraţi şi surori, cum vom avea o recoltă dacă
nu arăm rapid ca să punem Sămânţa lui Dumnezeu în pământ? Trebuie să mergem mai
departe cu o altă revărsare de modă veche a Duhului Sfânt, iar femeile şi bărbaţii
să se întoarcă din nou la Dumnezeu, pentru că altfel se va pierde totul:
această ţară, biserica, Rusaliile, totul. Este nevoie să ne întoarcem la
Sămânţa originală, la Cuvântul lui Dumnezeu şi la o trezire de modă veche!
Credeţi aceasta? Credeţi că Dumnezeu ne va da o nouă revărsare?

O, vai! Sunt călăuzit în sufletul meu să le
fac oamenilor această propunere: eu cred că dacă fiecare dintre cei care suntem
astăzi în această clădire, ne vom preda din nou vieţile lui Dumnezeu şi ne vom
curăţi înaintea Lui… aşa cum i-a poruncit Domnul lui Iosua, să-i spună
poporului să se curățească şi să se sfinţească şi apoi să se prezinte înaintea
Domnului. Eu cred că dacă ne curăţăm de toată gândirea noastră rea, de tot
egoismul, de bârfă, de toate faptele firii pământeşti, şi venim cu sinceritate
înaintea tronului lui Dumnezeu, va izbucni o trezire de modă veche a Duhului
chiar aici, în „Templul îngerilor” şi va dura mai mult de o săptămână. Credeţi?

Să ne ridicăm pentru o clipă în picioare. Nu
putem face o chemare la altar într-un loc ca acesta, pentru că nu avem
suficient spaţiu, dar inima voastră este altarul, este locul în care locuieşte
Dumnezeu.

Mă întreb dacă sunt printre noi oameni care
nu au primit Duhul Sfânt? Dacă aţi auzit despre aceste lucruri măreţe care au
avut loc, dar nu L-aţi primit, nu vreţi să ridicaţi mâinile spre Dumnezeu şi să
spuneţi: „Vreau să primesc şi eu botezul cu Duhul Sfânt.”? Vreţi să ridicaţi
mâinile, la balcon sau oriunde vă aflaţi? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Câţi dintre cei care sunteţi aici, nu L-aţi
primit  pe Hristos ca Salvator personal?
Doriţi să ridicaţi mâinile? Sunteţi îndeajuns de preocupaţi cu privire la
destinaţia voastră veşnică, pentru a ridica mâinile spre Dumnezeu? Dumnezeu să
vă binecuvânteze.

Câţi dintre cei prezenţi aici, L-aţi primit
deja pe Duhul Sfânt dar doriți să vă rededicați viața lui Hristos? Ridicaţi
mâinile. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Eu cred că cei care s-au adunat la Rusalii în
camera de sus, din Templu, după ce a fost predicat anul de îndurare al Domnului,
erau credincioşi. Ei erau adunaţi acolo cu un singur gând.

Cât de mult se aseamănă cu acel timp şi
adunarea din după-amiaza aceasta, când credincioşii din toate părţile s-au
adunat din nou într-un singur loc, în „templu”, cu un singur gând. Ce timp minunat
ar fi pentru o revărsare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru, în această
după-amiază, după ce am ascultat mesajele aduse cu puţin timp în urmă.

Dacă Dumnezeu v-a dat darul vorbirii în
limbi, folosiţi-l! Dacă Dumnezeu v-a dat darul tălmăcirii, folosiţi-l! Dacă
Dumnezeu vă îndeamnă să aduceţi o mărturie, aduceţi-o! Dacă Dumnezeu v-a
înzestrat să predicaţi, faceţi-o! Orice aveţi, mergeţi înainte cu acel lucru.

Hristos a rupt liniile vrăjmaşului, să mergem
dar să luăm biruinţa câştigată pentru noi de Domnul Isus Hristos.

Să ridicăm mâinile spre Dumnezeu, să-I
mulţumim şi să-L slăvim pentru tot.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru revărsarea
Duhului Sfânt. Doamne, credem că vom avea o adunare mare şi o mişcare mare
printre oameni. Doamne, Te rog să ne dai astăzi aceste binecuvântări şi fie să
avem un timp măreţ de binecuvântări, în Numele lui Isus Hristos.

Audienţă care ne asculţi la radio, ar trebui
să fii aici ca să vezi această mulţime mai mare de cinci mii de oameni, care
stau cu mâinile ridicate, lăudându-L pe Domnul Isus. Noi avem un Jubileu de
modă veche şi vă chemăm să vă alăturaţi şi voi ca să-L lăudăm cu toţii pe
Domnul, să-L slăvim pe Dumnezeu pentru credinţa de modă veche pe care ne-a
dat-o.

În această lume modernă în care trăim astăzi,
şi în care mintea oamenilor este pervertită, aşa că se gândesc numai la rău,
când delicvenţa juvenilă se vede peste tot, Dumnezeu toarnă Duhul Său cel
Sfânt, zi de zi şi noapte de noapte, chiar şi în această după-amiază, la
Angelus Temple. Duhul Sfânt este aici! Dumnezeu este aici ca să-Şi
binecuvânteze poporul.

Aş vrea ca cei care ne ascultaţi la radio, să
puteţi fi prezenţi ca să vedeţi ce se întâmplă aici, să aveţi această adunare
minunată a poporului lui Dumnezeu, această unitate în Duhul. Toate barierele
denominaționale au fost dărâmate, iar oamenii Îl primesc pe Domnul Isus cu o
inimă şi un gând. Ce timp minunat! Oh, să ne deschidem inimile;  să ne ridicăm glasurile, mâinile şi inimile
spre Hristos şi să primim botezul Duhului Sfânt, revărsarea Lui. Dacă sunteţi
hotărâţi să-L primiţi, dacă Îl doriţi cu adevărat, veniţi!… Dar înainte de
toate, trebuie să flămânziţi şi să însetaţi după El, deoarece Biblia spune: „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după
neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!”
(Matei
5.6).

Tată ceresc, în timp ce părăsim transmisiunea
în direct,  Te rugăm să îngădui ca Duhul
Sfânt să aprindă acest oraş şi toată ţara, şi să readucă o altă trezire de modă
veche, pentru ca puterea lui Dumnezeu să se reverse peste adunare. Vindecă
bolnavii şi pe cei aflaţi în nevoi, de pretutindeni, Doamne, şi adună-Ţi slavă
în Numele lui Isus Hristos… Amin.

Amin