Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMJUBILEUL DE PE STRADA AZUSA

16/09/1956, - Los Angeles, CA

Mulţumesc, frate, mulţumesc din inimă.

Este un mare privilegiu să fiu în după-amiaza aceasta aici, în „Templul îngerilor”, şi să particip la sărbătorirea revărsării Duhului Sfânt de pe strada Azusa. Văd o mulţime de oameni care stau afară, în semn că încă susţin credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna şi credem că în săptămâna care ne stă în faţă, Dumnezeu va face cu mult peste măsură pentru noi, onorându-ne cu prezenţa Sa la fiecare adunare în care vor vorbi o mulţime de predicatori unşi. Credem că de la această adunare se va declanşa o revărsare rusalistică de modă veche care se va răspândi în toată lumea înainte de venirea Domnului Isus.

Ştiu că este cald, de aceea vom merge direct la Cuvânt şi vom citi din Luca 4.16-18:

A venit în Nazaret, unde fusese crescut, şi, după obiceiul Său, în ziua Sabatului, a intrat în sinagogă. S-a sculat să citească

şi I s-a dat cartea prorocului Isaia. Când a deschis-o, a dat peste locul unde era scris:

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea şi orbilor, căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsaţi.”

Fie ca Domnul să-Şi adauge binecuvântările la citirea Cuvântului Său. Ce privilegiu este să te afli astăzi în Los Angeles, ştiind că cu mulţi ani în urmă, spaniolii care navigau în sus şi-n jos pe Coasta de vest, au găsit locul acesta minunat. Ceea ce nu au ştiut ei atunci, a fost ce oraş mare şi frumos va deveni locul acela în viitor. Apoi, este un mare privilegiu să fim aici în „Templul îngerilor”, care este un extraordinar monument comemorativ care ne aduce aminte de epoca Evangheliei Depline şi de marea revărsare a Duhului Sfânt de pe strada Azusa, în urmă cu cincizeci de ani. M-am uitat în ziar şi am văzut fotografia vechii misiuni de pe strada Azusa; iar mai jos se regăsea fotografia acestui frumos monument, biserica străbătând un drum destul de lung din ziua aceea până astăzi, de la vechea Misiune până la locul în care suntem adunaţi noi astăzi.

Centrul de misiune de pe strada Azusa, Los  Angeles, 1906

Templul îngerilor, Los Angeles, a fost construit în anul 1923 de către Aimee McPherson şi avea capacitatea de 5.300 de locuri.

Cred că asociaţia predicatorilor a ales un loc minunat pentru a ţine această întrunire, deoarece acest „Templu al îngerilor” stă astăzi ca o aducere aminte a unei mame care a simţit în adâncul inimii ei că Isus Hristos trăieşte încă şi împărăţeşte: mă refer la doamna McPherson. Astăzi, trupul ei doarme în Forest Lawn, sufletul ei bun se odihneşte cu Dumnezeu, iar plecarea ei a lăsat urme pe nisipul timpului.

Sunt recunoscător pentru că pot să fiu aici, în această clădire, împreună cu fratele McPherson, fiul ei, cu fratele Teeford, cu lucrătorii şi cu mădularele acestei mari părtăşii, care au venit din toate părţile ţării pentru această mare întrunire… şi pentru că am privilegiul să vă vorbesc în cadrul acestor două seri de servicii. Dorinţa noastră este să ne unim inimile în rugăciune, să credem şi să ne încredinţăm lui Dumnezeu pentru o altă mare revărsare, deoarece El este Acelaşi şi nu dă greş niciodată.

Când Isus a predicat anul de îndurare al Jubileului, a fost un alt Jubileu, ca cel de pe strada Azusa, care a început la Rusalii şi a continuat până astăzi. Astfel, noi continuăm marele Jubileu care a început cu o mie nouă sute de ani în urmă, la Rusalii.

Sunt atât de fericit pentru că am primit şi eu Duhul Sfânt şi sunt un frate închinător al acestei credinţe scumpe de partea căreia staţi voi toţi astăzi. În ce priveşte vestirea, mă simt ca unul care este în afara cadrului, deoarece aici sunt mulţi care predicau Evanghelia încă înainte de naşterea mea. Spun aceasta, deoarece în California, marea revărsare a Duhului a fost în anul 1906, adică cu câţiva ani înainte de naşterea mea. Astăzi, sunt printre noi oameni care îşi amintesc acele zile, eroi ai credinţei care au îmbătrânit şi au părul cărunt, dar să ştiţi, fraţilor, că există o mare răsplătire care ne aşteaptă pe partea cealaltă, când vom trece Dincolo.

După ce am stat de vorbă cu mulţi dintre ei, am înţeles ce preţ scump s-a plătit de-a lungul anilor, până să ajungem în această zi când văd această biserică prosperă adunată în locul acesta: mi-au spus cum au stat afară uzi în timpul nopţilor, cum au mărşăluit pe lângă liniile de cale ferată, cum au cules porumb de pe câmp şi l-au sfărâmat pentru copiii lor fiindcă au dus-o greu.

Nădăjduiesc că într-o zi glorioasă, ne vom întâlni într-un mare Jubileu, iar atunci toţi cei răscumpăraţi de-a lungul epocilor, vor sta la marginea Pământului şi vor cânta cântarea răscumpărării, în timp ce îngerii adunaţi în jurul Pământului, vor sta cu capetele plecate pentru că nu vor înţelege despre ce vorbim. Ei nu au nevoie de răscumpărare, dar noi, sărmanii păcătoşi pierduţi, am fost răscumpăraţi prin harul Său şi ştim ce înseamnă că cântăm cântarea răscumpărării, povestea răscumpărării noastre. Ce zi măreaţă va fi ziua în care Îl vom încorona ca Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor!

Textul citit astăzi, ne vorbeşte despre Hristos, când a intrat în Templu şi a citit că El va vesti anul de îndurare. Ungerea Duhului era peste El; El a citit din Scriptură, după care a închis Cartea şi a stat jos. Ce cuvinte scumpe au ieşit de pe buzele Lui!

În Vechiul Testament exista un an care era numit Anul jubiliar, în care puteau fi eliberaţi toţi cei aflaţi în robie. Fiecare om aflat în captivitate putea fi liber. Anul jubiliar are o mare însemnătate pentru această zi, fiind o umbră, un tip pentru Jubileul nostru. Au trecut multe sute de ani, dar acelaşi Dumnezeu care a trimis Jubileele Sale în acele zile, le trimite şi astăzi, şi noi vedem că toţi oamenii care erau robi şi se aflau în captivitate, aşteptau venirea Anului de îndurare care era anunţat prin sunetul trâmbiţei. Atunci, toţi cei aflaţi în captivitate puteau fi eliberaţi pe deplin, fără să plătească vreun preţ pentru eliberarea lor. Dacă săpau, puteau să arunce sapa sau orice altă unealtă cu care lucrau şi să plece, pentru că erau liberi. Dar acest lucru era la libera lor alegere. Astfel, dacă nu voiau să fie liberi, erau duşi la Templu, iar stăpânul lor lua o sulă şi le găurea urechea, ceea ce însemna că urmau să slujească stăpânului lor pentru totdeauna.

Cât de adevărat este acest lucru pentru ziua de astăzi! Cât de adevărat a fost acest lucru cu cincizeci de ani în urmă, când Duhul Sfânt S-a revărsat mai întâi în acel depozit părăsit, despre care am auzit că înainte de aceasta a fost folosit ca şi grajd pentru vite.

Când Isus a venit prima dată, pe pământ, în trup de carne, S-a născut într-un grajd, iar când a venit în Los Angeles, a făcut-o tot într-un grajd. Aceasta este smerenia lui Dumnezeu! El S-a smerit pe Sine însuşi ca să ne poată răscumpăra pe noi din păcat.

Robul care nu voia să fie eliberat, trebuia să fie însemnat, ceea ce este un simbol perfect pentru astăzi, cu privire la semnul fiarei, dar şi la Pecetea Duhului Sfânt, a căror însemnătate a fost atât de mult discutată!

„…credinţa vine în urma auzirii, iar auzirea vine prin Cuvântul lui Hristos.” (Romani 10.17). Dar dacă auzim vestea eliberării noastre şi refuzăm s-o primim şi să plecăm liberi, vom fi însemnaţi pentru totdeauna. După părerea mea, „a fi însemnat sau pecetluit departe de Dumnezeu”, înseamnă să primeşti semnul fiarei. „A auzi” înseamnă „a primi una sau cealaltă.” Deci, când auzim vestea eliberării noastre, o putem accepta şi să fim liberi.

Când robul auzea sunetul trâmbiţei Jubileului şi nu voia să fie liber, trebuia să fie însemnat.

Astăzi, când bărbaţii şi femeile aud această minunată Evanghelie a Domnului Isus Hristos şi a botezului Duhului Sfânt, se află într-un punct în care trebuie să ia o decizie. Voi nu puteţi auzi Evanghelia şi să rămâneţi aceiaşi. Dacă o acceptaţi, Îl primiţi pe Hristos, iar dacă o refuzaţi sunteţi însemnaţi departe de Hristos, ceea ce arată că se face o diferenţă în funcţie de atitudinea pe care o aveţi când auziţi Cuvântul.

În dimineaţa aceasta, eu am vorbit într-un tabernacol din oraş despre subiectul acesta şi am spus că Dumnezeu doreşte ca biserica Sa să fie liberă. Pe parcursul acestor cincizeci de ani care au trecut, s-au întâmplat multe lucruri, mulţi credincioşi fiind prinşi şi luaţi în robie de către lume, iar barierele denominaționale au rupt adesea părtăşia şi au tras graniţe de separare.

Cu câtva timp în urmă, cineva de aici m-a întrebat:

„De care biserică aparţii, frate Branham?”

„Există o singură Biserică”, am răspuns eu, „deoarece cuvântul „Biserică” înseamnă „cei chemaţi afară.”

„Am vrut să ştiu de care denominaţiune aparţii.”

„De niciuna şi de toate”, am răspuns eu.

Ieri dimineaţă, fratele Shakarian a făcut o afirmaţie care mi-a rămas în minte. El a spus: „Rusaliile nu sunt o denominaţiune şi nu sunt o organizaţie, ci sunt o experienţă cu Dumnezeu pe care o are fiecare bărbat şi femeie.”

Metodiştii, baptiştii, prezbiterienii şi toţi ceilalţi, pot trăi această experienţă atunci când aud Cuvântul lui Dumnezeu şi decid să acţioneze în conformitate cu ce spune El. Duhul Sfânt este pe pământ de aproape două mii de ani şi oricine doreşte, poate veni pentru a-i fi părtaş. Toţi cei aflaţi în robie pot fi eliberaţi când aud Cuvântul, dar dacă Îl refuzaţi, totul s-a terminat pentru voi.

Mai demult, am lucrat la o fermă de vite din Colorado şi duceam vitele la păscut în rezervaţia Arapaho. Fiecare fermier care putea aduna  o tonă de baloţi de nutreţ, putea să-şi ducă pe timpul verii vitele la păscut în acel loc. Noi am mers de multe ori şi am dus micuţele turme de vite acolo sus în rezervaţie, şi am observat că fiecare ciurdă avea o marcă diferită: „Leneşa K”, „Diamantul T” şi multe alte mărci diferite. Vitele care intrau pe porţi în rezervaţie purtau un semn diferit, dar toate erau din rasa Hereford, pentru că era singura rasă recunoscută acolo.

Eu cred că aceasta se va întâmpla şi la sfârşitul drumului: Dumnezeu nu Se va uita la marca pe care o avem, dar nici un om care nu este născut din nou din Duhul lui Dumnezeu, nu va putea intra Acolo. Indiferent de „marca” pe care o purtaţi, cât timp sunteţi  un credincios adevărat, un sfânt al lui Dumnezeu născut din Duhul Sfânt, veţi trece în ziua aceea prin Poartă, acest lucru fiind la fel de sigur pe cât este de sigură existenţa acestei lumi.

Ce tablou minunat!

În rezervaţie se mai petrecea ceva interesant: după o vreme, îngrijitorii mergeau şi ridicau garduri despărţitoare. Unele vite erau alese şi duse să pască pe anumite văi, iar îngrijitorii ridicau garduri pentru ca vitele să nu poată ieşi de acolo. Dar la sfârşitul sezonului, toate acele garduri despărţitoare erau doborâte, iar vitele se adunau pentru a sărbători un mare jubileu. Toate erau din rasa Hereford, ceea ce le dădea dreptul să participe la sărbătorirea jubileului.

Rugăciunea mea înaintea lui Dumnezeu este ca în săptămâna care urmează, să fie doborâte toate zidurile denominaționale, pentru ca toţi copiii născuţi din nou ai lui Dumnezeu să fie aduşi din nou împreună într-un mare Jubileu al Duhului Sfânt.

De-a lungul ultimilor cincizeci de ani, în biserică s-au întâmplat multe lucruri şi, deşi îmi pare rău să spun aceasta, mulţi au căzut.

 Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că astăzi ne-am adunat în acest mare şi minunat templu şi sunt sigur că fiecare credincios care a venit aici alături de fratele McPherson şi toţi ceilalţi care sunteţi aici, veţi aduce tot ceea ce aveţi şi veţi pune pe altarul lui Dumnezeu, pentru o revărsare de modă veche a Duhului Sfânt, ca cea de la început. Ceea ce ne trebuie, prietene creştin, este un timp Jubiliar, deoarece diavolul i-a luat captivi pe mulţi dintre credincioşi, prin faptul că în biserică au intrat răceala, indiferenţa şi lumea.

Ne-am putea ocupa de un alt subiect, dar cred că astăzi ne-am adunat aici ca să sărbătorim trezirile de modă veche  date de Duhul Sfânt, care au avut loc şi despre care au vorbit părinţii noştri: cum veneau îngerii din cer şi cântau în adunări, în timp ce puterea lui Dumnezeu prelua controlul, iar sfinţii erau născuţi din nou şi aveau loc lucruri măreţe.

Toate acestea s-au petrecut în urma predicării de modă veche, într-un fel care ţintea uciderea păcatului, într-un loc retras, sub cerul liber. Bărbaţii aceia nu cunoşteau probabil nici Abecedarul, dar Îl cunoşteau pe Hristos şi aveau botezul Duhului Sfânt. După aceasta flămânzim noi astăzi: după botezul de modă veche al Duhului Sfânt şi după o revărsare a binecuvântărilor lui Dumnezeu.

Înapoi la vechea cale!

Necazul este că noi am lăsat lumea să se strecoare înăuntru. Aceasta este problema bisericilor noastre de astăzi: am cedat puţin aici, puţin dincolo, iar diavolul a intrat înăuntru şi a câştigat puţin teren aici, încă puţin dincolo şi primul lucru pe care îl constatăm este că totul e confuz. Dar Îl rog pe Dumnezeu ca în timpul acestei adunări de modă veche, pe care o avem aici, bărbaţii să uite de toate tradiţiile lor şi de toate graniţele care s-au ridicat, să pună deoparte orice povară şi astfel să avem o adunare de modă veche, în care oamenii să fie născuţi din nou. Mă rog ca Dumnezeu să ne dea sute de oameni umpluţi cu Duhul Sfânt, la altarul de aici, unde mă voi ruga pentru păcătoşi şi vom face alte lucruri care se vor ivi pe parcursul acestei adunări. Oh, ce diferenţă!

Oamenilor, eu vă iubesc pe toţi! Voi m-aţi îmbrăţişat şi m-aţi privit ca pe un frate al vostru, când eram doar o stârpitură, dar acum sunt responsabil pentru voi şi cred că ne apropiem de a doua venire a Domnului Isus Hristos, fiindcă suntem la sfârşitul timpului.

Voi ştiţi că Isus a predicat anul de îndurare, iar după aceea a venit Jubileul. Acum, noi am avut o mare trezire în aceste ultime zile, iar Dumnezeu ne-a întâlnit la adunările de modă veche din toată ţara, dar cred că am ajuns la sfârşitul lor. Cred că suntem la sfârşitul drumului şi aşteptăm venirea Domnului Isus. De asemenea, cred că următorul lucru pe care îl aşteptăm este adunarea întregului popor al lui Dumnezeu care a fost risipit şi prins de lucruri care l-au dus în robie. Când spun aceasta, mă gândesc, de exemplu, la morala din bisericile noastre.

Cu ani în urmă, când a stat la acest amvon doamna McPherson şi mulţi alţii care au venit aici alături de bărbatul acela de culoare care avea un singur ochi, ei au predicat Evanghelia de modă veche, iar bărbaţii şi femeile au trăit o viaţă duhovnicească, ceea ce a făcut să aibă loc lucruri mari, dar noi am lăsat garda jos.

De exemplu, şi nu spun aceasta ca să mustru, dar cred că astăzi ne-am adunat aici şi că Duhul Sfânt este printre aceşti cinci mii sau poate mai mult de cinci mii de oameni, iar dacă L-am lăsa pe Dumnezeu să facă voia Sa în fiecare inimă, ar avea loc o trezire despre care ar scrie toate ziarele, iar vestea ar merge peste mări şi oceane, de la un capăt la altul al pământului. Înapoi la vechea cale îngustă!

Diavolul ne-a luat în captivitate pe mulţi dintre noi. Cu ani în urmă era păcat pentru o femeie să-şi taie părul, dar astăzi, femeile penticostale arată la fel ca femeile de pe stradă; nici nu mai puteţi să le deosebiţi de celelalte femei. Aşa este. Mai demult, era păcat ca o femeie să se machieze, dar astăzi nu mai poţi face diferenţa între o păcătoasă şi o credincioasă. Care este problema? Înapoi la calea îngustă! Înapoi la Rusalii! Înapoi la vechea experienţă de pe strada Azusa!

Vreau să ştiţi că mi-e ruşine cu voi, predicatorilor şi bărbaţilor care aţi lăsat Cuvântul jos. Orice bărbat care pretinde că este un copil născut din nou al lui Dumnezeu şi îşi lasă soţia să se îmbrace şi să facă ceea bărbaţii penticostali le lasă pe soţiile lor să facă, dovedeşte că nu are prea multă bărbăţie în el. Acesta este adevărul. Ceea ce ne trebuie nouă astăzi, fraţilor, este o chemare înapoi la vechiul botez al Duhului Sfânt, pentru că atunci oamenii se vor întoarce înapoi. Amin. Acesta este adevărul. Poate ceea ce spun vă pârjoleşte puţin, dar prefer să fiu pârjolit acum decât să fiu ars mai târziu. Dacă aţi fost luaţi în captivitate de diavolul, este timpul Jubileului; este timpul să ne întoarcem înapoi la vechea experienţă a naşterii din nou, înapoi la Biblia de modă veche, înapoi la trăirea în care putem simţi puterea lui Dumnezeu făcând valuri şi chemându-i pe bărbaţi şi pe femei la altar. Aceasta i-ar face să stea toată noaptea cu faţa la pământ, rugându-se lui Dumnezeu şi implorând eliberarea. Amin. Ce timp!

Doamna McPherson a plecat şi mulţi din cei contemporani ei, au trecut, dar dacă ar putea privi dincoace de balustradele slavei, ar striga „Amin!” la ceea ce am spus, aceasta fiind la fel de sigur pe cât este de sigur că mă aflu aici. Aşa este. Înapoi la calea îngustă! Înapoi la Rusalii! Ceea ce trebuie să facem este să ne scăpăm urgent de „ornamentele” noastre luxoase şi să ne întoarcem la Biblie şi la Duhul Sfânt de modă veche; înapoi la trăirea în care bărbaţii şi femeile arată, umblă şi se comportă ca şi creştinii. Amin.

Poate vă gândiţi că sunt prea dur sau puţin nebun, dar vreau să vă spun că-mi place să fiu aşa. Cu câtva timp în urmă, am mers prin Los Angeles, iar pe una dintre străzi am văzut un om care purta în faţă o pancartă pe care scria: „Eu sunt un nebun al lui Hristos!”, iar pe spate avea o altă pancartă pe care scria: „Tu al cui nebun eşti?” Aşadar, eu prefer să fiu un nebun al lui Hristos decât să fiu un nebun al diavolului.

Diavolul a intrat în bisericile noastre şi ne-a făcut formali şi indiferenţi, de aceea, ceea ce ne trebuie astăzi, predicatorilor, lucrul de care avem nevoie, fraţi şi surori,  este o întoarcere înapoi. Avem nevoie de o adunare de modă veche, de sunetul trâmbiţei Jubileului şi de o revărsare a Duhului Sfânt. Amin.

Cu siguranţă, avem nevoie să ne întoarcem înapoi la adunările de rugăciune. Necazul este că am început să ne comportăm la fel ca lumea şi să facem lucrurile pe care le face lumea. Cum s-a întâmplat aceasta? Din pricina „Evangheliei” de Hollywood; din cauză că ne-am uitat prea mult la televizor. În loc să mergem la adunările de rugăciune, am preferat să stăm acasă şi să ne uităm la „Cine o iubeşte pe Lucy” şi la alte lucruri de felul acesta, iar prin aceasta am stat departe de Cuvântul lui Dumnezeu şi de biserică. Aceasta este cauza, fraţilor! Voi ştiţi că acesta este adevărul.

Dumnezeu să ne ajute să ne întoarcem la experienţa rusalistică de modă veche a botezului cu Duhul Sfânt.

Multe din aceste lucruri s-au întâmplat şi din cauză că păstorul a lăsat garda jos. Aşa este, laicilor! Da, domnilor. Ceea ce ne trebuie nouă astăzi este o chemare afară şi o ieşire afară, din care să se nască un Jubileu, o trezire de modă veche. Acesta este adevărul. Păcătoşii să vină şi să plângă pe calea spre Calvar…

Cu puţin timp în urmă, un membru al unei anumite denominaţiuni penticostale, a vrut să vină la o părtăşie a bisericii, dar nu voia ca aceasta să afle, de aceea diaconii l-au dus la părtăşie în spatele perdelelor. Ceea ce avea nevoie să fie făcut era să fie scos din spatele perdelelor şi dus la altar, acesta fiind lucrul de care avem nevoie şi noi astăzi: să chemăm înapoi o experienţă rusalistică adevărată. Noi nu avem nevoie de Angelus Temple (Templul îngerilor), nici de biserici noi, fiindcă avem unele din cele mai frumoase biserici de pe pământ. Deci nu avem nevoie de un nou „Templu al îngerilor”, ci avem nevoie de o trezire în „Templul îngerilor”; avem nevoie de o nouă trezire de Rusalii.

Noi nu avem nevoie de o nouă denominaţiune penticostală. Nu, domnilor! Dumnezeu să ne ferească de aceasta, fiindcă nu avem nevoie de o nouă denominaţiune, ci avem nevoie să trezim ceea ce am organizat deja. De aceasta avem nevoie cu toţii: de o trezire adevărată de modă veche. Dumnezeu ştie că acesta este adevărul. Atunci, veţi vedea puterea lui Dumnezeu venind şi mişcându-Se încă o dată printre noi. Pe măsură ce Duhul Sfânt Se va mişca înaintea mesajelor pline de Duhul şi a oamenilor umpluţi cu Duhul, care vor merge pretutindeni în lume pentru a predica Evanghelia, veţi auzi „un vuiet de paşi în vârful duzilor”.

Noi suntem cu adevărat recunoscători pentru ceea ce a făcut El. Îi suntem mulţumitori pentru toate aceste lucruri, dar ceea ce vreau să vă spun astăzi, fraţilor şi surorilor, este că noi avem nevoie de o nouă predare în slujba Domnului; avem nevoie de o nouă revărsare a Duhului. Ce frumos ar fi dacă în această după-amiază, când în locul acesta frumos sunt adunaţi mii de oameni… ne-am preda din nou vieţile şi ne-am stabili ca scop al inimii, să mergem acasă, să ne spălăm feţele şi să ne curăţăm nu numai feţele, ci şi sufletele, dar nu în apa Los Angeles-ului, ci în sângele Domnului Isus şi în puterea lui Dumnezeu şi să începem o viaţă nouă în Domnul. De aceasta avem nevoie astăzi: să fim spălaţi în sângele Mielului. Da, domnilor.

Ce tablou şi ce timp! Nu vreau să vă ţin mult, dar vă spun, prieteni: ceea ce ne trebuie astăzi sunt adunările de modă veche, de lungă durată. Când am citit cărţile despre „Cincizecimea timpurie”, acolo scria că ei predicau şi se rugau toată noaptea. Ce timp a fost acela! Şi iată că în timp ce noi slăbim, Dumnezeu este atât de binevoitor încât revarsă şi astăzi în audienţă Duhul Său cel Sfânt, la fel cum a făcut în oricare alt timp de-a lungul epocii,  iar dacă inima voastră este pregătită să-L primească, El este gata să vi-L dea. Aşa este. Amin.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate manifestările Duhului Sfânt, pentru că am văzut semne şi minuni; Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare persoană care vorbeşte în limbi, pentru fiecare dar de vindecare, pentru fiecare prorocie, pentru tot ce a făcut Dumnezeu în mijlocul nostru; Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru fiecare păstor, pentru fiecare evanghelist şi pentru fiecare mădular al trupului Său, dar ceea ce ne trebuie nouă astăzi este o nouă rededicare, o împăcare, o întoarcere la calea cea veche, iar dacă nu o vom face în alţi cincizeci de ani, El nu va mai sta atât de mult. Ce ar putea fi dacă am mai sta încă zece ani şi nu ne-am întoarce din nou la calea cea îngustă? Întoarceţi-vă la trezirea rusalistică de modă veche de pe strada Azusa! Noi trebuie s-o avem! Dacă v-aţi putea gândi cât de îndurător a fost Domnul Isus Hristos cu noi şi ce a făcut pentru salvarea noastră; cât a fost de îndelung răbdător, fiindcă vrea ca niciunul dintre noi să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.

Cu câtva timp în urmă, am fost undeva să ţin o adunare, dar a trebuit să fiu cazat înafara oraşului. Mâncam într-un local micuţ şi drăguţ, dar duminica au închis localul şi s-au dus toţi la biserică fiindcă erau metodişti. În după-amiaza aceea, imediat după încheierea serviciului mi s-a făcut foame şi m-am gândit să-mi cumpăr un sandvici. Am traversat strada şi am intrat într-un restaurant micuţ. A fost o ruşine să păşesc în locul acela! În local era un reprezentant al legii care juca jocuri de noroc la un automat, deşi erau interzise în statul acela. Totuşi, chiar un reprezentant al legii stătea acolo şi se juca… Vă daţi seama că aceasta duce la slăbirea puterii legilor noastre şi vă închipuiţi ce am simţit când am văzut aceasta. Legea care ni se cere să o respectăm fiecare dintre noi, era încălcată chiar de unul dintre cei chemaţi să vegheze asupra respectării ei. Acelaşi lucru îl simte şi un necredincios atunci când îl vede pe un creştin procedând ca lumea. Rămâne cu aceeaşi impresie cu care am rămas eu.

În spate, într-un colţ, am observat o tânără îmbrăcată indecent. Ea s-a dus şi s-a aşezat la rând la jocurile de table, dar dacă aţi fi văzut băieţii de acolo, felul cum se purtau… Am privit în dreapta mea, iar acolo am văzut o doamnă în vârstă, care ar fi putut să-mi fie bunică. Stătea acolo îmbrăcată imoral, iar pe buze era vopsită cu un ruj albastru. Oricine ştie că o persoană normală nu are buze albastre. Dar ea era dată cu ruj albastru pe buze, şi tot cu albastru era dată şi în jurul ochilor. Femeia stătea la masă în compania a doi bărbaţi. În timp ce-i priveam, m-am gândit: „Dumnezeul meu, cum poţi suporta să vezi aşa ceva?”

Atunci, Domnul m-a chemat în spatele uşii şi mi-a dat o vedenie. Am văzut cum Pământul se învârtea şi am văzut cum se derulau păcatele mele şi ale altora. M-am gândit: „Dumnezeule, de ce nu arunci locul acesta în aer? Cum poţi suporta aşa ceva?”

Atunci am văzut că în jurul lumii era ceva ca un brâu purpuriu şi L-am văzut pe Domnul Isus stând acolo şi privind cu milă spre Pământ. Am văzut cum păcatele mele mergeau spre El, dar Sângele Lui acţiona ca un curăţător înaintea lui Dumnezeu, aşa că nu puteau ajunge în faţa Sa. Am văzut că de câte ori făceam ceva rău, Sângele Lui stătea între mine şi judecata lui Dumnezeu.

În vedenie, am mers până la El şi L-am întrebat: „Doamne, aceasta se întâmplă cu păcatele mele? Te rog să mă ierţi, Doamne, pentru că n-am vrut să fac aceasta.” Atunci El a luat o carte micuţă pe care era scris numele meu şi care era plină cu păcatele mele şi a scris pe ea: „Iertat!”, după care a aruncat-o în spatele Său, în Marea Uitării zicând: „Eu am iertat păcatele tale, dar tu ce spui despre femeia aceea?”

Când am ieşit din vedenie, m-am dus la masa femeii, m-am aşezat lângă ea şi am întrebat-o:

„Doamnă, ai fost creştină vreodată?”

„De ce mă întrebi aceasta?” a zis ea.

Am început să vorbesc cu ea, iar femeia mi-a spus o poveste înduioşătoare, din care am înţeles că s-a retras din biserică din pricina unor lucruri care se petreceau acolo, şi astfel a luat-o pe o cale greşită. Spunea că are două fete care sunt nişte doamne drăguţe, apoi mi-a povestit cum ajunsese să stea la masă cu cei doi oameni beţi… I-am povestit ce mi-a arătat Domnul şi i-am spus că El o iubeşte, după care i-am luat mâinile şi i-am spus: „Doamnă, indiferent ce ai făcut, Dumnezeu te iubeşte încă.” Atunci femeia s-a ridicat de la masă şi a îngenuncheat pe podea, în timp ce poliţistul şi ceilalţi oameni prezenţi în local şi-au dat jos pălăria şi am avut o întâlnire de rugăciune de modă veche. Astfel, femeia aceea a fost eliberată şi adusă din nou la Hristos.              

Prieteni, este Jubileul, suntem în Jubileu! Este timpul ca bărbaţii şi femeile să se întoarcă la Hristos.

Când am fost în Elveția, în timp ce stăteam în înalţii munţi Alpi, m-am gândit la Arnold von Winkelried. Cred că mulţi dintre voi cunoaşteţi povestea lui. Ce erou a fost acest brav bărbat elveţian! Naţiunea elveţiană fusese invadată de către o armată puternică, ce începuse să cucerească oraşele. Sângele bravilor elveţieni, slab înarmaţi în faţa acelei oştiri puternice, curgea pretutindeni, fiind depăşiţi numeric categoric, cu un raport de cincizeci la unu. Ei nu erau soldaţi şi nu aveau o oştire antrenată care să lupte, aşa că nu aveau nici o şansă în faţa invadatorilor lor. Dar atunci a păşit în faţă un bărbat care se numea Arnold von Winkelried.

Micuţa oştire elveţiană stătea acolo fără nădejde, singurul lucru la care se puteau gândi fiind înfrângerea. Casele lor urmau să fie prădate şi familiile lor ucise, iar pământul părinţilor lor avea să fie cucerit. Nu puteau face nimic şi nu aveau nici o nădejde, dar atunci a păşit în faţă Arnold von Winkelried şi le-a zis: „Fraţi elveţieni, astăzi îmi voi da viața pentru Elveția și pentru pământul nostru strămoşesc! Ce veţi face? Jos, în valea de acolo, este o căsuţă minunată în care soţia şi copilaşii mei mă aşteaptă să mă întorc. Dar ei nu mă vor mai vedea, pentru că astăzi îmi voi da viaţa pentru ţara mea.” „Noi ce vom face?” au întrebat ceilalţi, iar el le-a zis: „Toţi cei care au arme, să mă urmeze şi fiecare să facă ce poate el mai bine. Luptaţi cu ce aveţi fiecare şi nu vă temeţi!”

Apoi, şi-a ridicat arma în sus, a strigat cu glas tare: „Faceţi loc pentru libertate!” şi a pornit spre oştirea duşmană. S-a îndreptat direct spre locul unde erau cele mai multe suliţe, iar când a ajuns în apropierea lor a strigat încă o dată cu glas tare: „Faceţi loc pentru libertate!”, după care le-a cuprins cu braţele şi le-a tras în pieptul său. Soldaţii elveţieni au prins curaj şi l-au urmat, au străpuns rândurile oştirii vrăjmaşe şi au câştigat o mare biruinţă. Astfel, dacă astăzi este amintit numele lui Arnold von Winkelried, ochii elveţienilor se umplu de lacrimi şi obrajii li se îmbujorează pentru eroul lor. După părerea mea, acesta a fost unul dintre cei mai mari eroi pe care i-a avut vreodată o oştire, şi totuşi este un exemplu minor. De ce spun aceasta?

Într-o zi, fiii lui Adam stăteau învinşi: legea şi profeţii eşuaseră şi nu se mai vedea nici o nădejde, fiindcă orice încercare făcută de rasa umană era sortită eşecului. Dar departe, în slavă, a existat Cineva care a păşit în faţă: era Fiul lui Dumnezeu. Îngerii L-au întrebat: „Ce vei face?”

„Voi merge jos şi astăzi Îmi voi da Viaţa pentru ei. Astfel, îi voi răscumpăra pe fiii căzuţi ai lui Adam!”

El a venit jos, la Calvar, iar acolo a dat piept cu cea mai groasă suliţă a vrăjmaşului; S-a dus prin valea umbrei morţii, a prins fiecare suliţă a vrăjmaşului şi a tras-o în pieptul Său, chemând biserica Sa să-L urmeze şi să facă fiecare ce putea mai bine.

Slăvit să fie Domnul, fiindcă în ziua Cincizecimii, s-a auzit coborând din ceruri un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, care l-a înarmat pe fiecare credincios cu „o armă invincibilă”. Astfel, astăzi  fiecare dintre voi este chemat să facă tot ce poate şi să lupte cu ceea ce a primit, fiindcă rândurile vrăjmaşului au fost frânte. Hristos l-a învins pe Satan, l-a deposedat de tot ce-a avut el vreodată, iar astăzi el nu mai este nimic altceva decât o cacealma, o păcăleală. Astfel, dacă el spune că nu putem avea o altă revărsare a Duhului Sfânt de modă veche, noi o putem avea chiar astăzi pentru că rândurile vrăjmaşului sunt frânte, iar Dumnezeul nostru conduce şi împărăţeşte. Aleluia! Sunt bucuros pentru experienţa de modă veche a Duhului Dumnezeului celui Viu!

Marele războinic Hristos a rupt rândurile vrăjmaşului şi l-a pus pe fugă, iar în ziua cincizecimii, fraţii aceia… Există ceva în legătură cu numărul cincizeci care aduce Jubileul. Deci, când ei au frânt liniile vrăjmaşului, în ziua Cincizecimii, au dat un exemplu prin care arătau că şi noi putem avea astăzi o trezire rusalistică de modă veche.

Fraţi şi surori, ceasul este târziu; este mai târziu decât credeţi voi! Când am fost în Finlanda cu fratele Moore, după război, am văzut că finlandezii lucrau zi şi noapte la câmp. Ei nu mai aveau timp să are pământul din cauză că iarna era foarte aproape, aşa că încercau să-l zgârie cât mai bine cu grapa ca să poată pune sămânţa în pământ. Ei lucrau împreună cu micuţii lor copilaşi, iar noaptea puneau o lanternă în faţă şi continuau să tragă cu grapa. Trebuiau să se grăbească şi să pună seminţele în pământ, pentru că dacă nu făceau aceasta până veneau zăpezile, în anul următor nu ar fi avut recolte şi ar fi murit de foame.

Fraţi şi surori, cum vom avea o recoltă dacă nu arăm rapid ca să punem Sămânţa lui Dumnezeu în pământ? Trebuie să mergem mai departe cu o altă revărsare de modă veche a Duhului Sfânt, iar femeile şi bărbaţii să se întoarcă din nou la Dumnezeu, pentru că altfel se va pierde totul: această ţară, biserica, Rusaliile, totul. Este nevoie să ne întoarcem la Sămânţa originală, la Cuvântul lui Dumnezeu şi la o trezire de modă veche! Credeţi aceasta? Credeţi că Dumnezeu ne va da o nouă revărsare?

O, vai! Sunt călăuzit în sufletul meu să le fac oamenilor această propunere: eu cred că dacă fiecare dintre cei care suntem astăzi în această clădire, ne vom preda din nou vieţile lui Dumnezeu şi ne vom curăţi înaintea Lui… aşa cum i-a poruncit Domnul lui Iosua, să-i spună poporului să se curățească şi să se sfinţească şi apoi să se prezinte înaintea Domnului. Eu cred că dacă ne curăţăm de toată gândirea noastră rea, de tot egoismul, de bârfă, de toate faptele firii pământeşti, şi venim cu sinceritate înaintea tronului lui Dumnezeu, va izbucni o trezire de modă veche a Duhului chiar aici, în „Templul îngerilor” şi va dura mai mult de o săptămână. Credeţi?

Să ne ridicăm pentru o clipă în picioare. Nu putem face o chemare la altar într-un loc ca acesta, pentru că nu avem suficient spaţiu, dar inima voastră este altarul, este locul în care locuieşte Dumnezeu.

Mă întreb dacă sunt printre noi oameni care nu au primit Duhul Sfânt? Dacă aţi auzit despre aceste lucruri măreţe care au avut loc, dar nu L-aţi primit, nu vreţi să ridicaţi mâinile spre Dumnezeu şi să spuneţi: „Vreau să primesc şi eu botezul cu Duhul Sfânt.”? Vreţi să ridicaţi mâinile, la balcon sau oriunde vă aflaţi? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Câţi dintre cei care sunteţi aici, nu L-aţi primit  pe Hristos ca Salvator personal? Doriţi să ridicaţi mâinile? Sunteţi îndeajuns de preocupaţi cu privire la destinaţia voastră veşnică, pentru a ridica mâinile spre Dumnezeu? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Câţi dintre cei prezenţi aici, L-aţi primit deja pe Duhul Sfânt dar doriți să vă rededicați viața lui Hristos? Ridicaţi mâinile. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Eu cred că cei care s-au adunat la Rusalii în camera de sus, din Templu, după ce a fost predicat anul de îndurare al Domnului, erau credincioşi. Ei erau adunaţi acolo cu un singur gând.

Cât de mult se aseamănă cu acel timp şi adunarea din după-amiaza aceasta, când credincioşii din toate părţile s-au adunat din nou într-un singur loc, în „templu”, cu un singur gând. Ce timp minunat ar fi pentru o revărsare a Duhului Sfânt în mijlocul nostru, în această după-amiază, după ce am ascultat mesajele aduse cu puţin timp în urmă.

Dacă Dumnezeu v-a dat darul vorbirii în limbi, folosiţi-l! Dacă Dumnezeu v-a dat darul tălmăcirii, folosiţi-l! Dacă Dumnezeu vă îndeamnă să aduceţi o mărturie, aduceţi-o! Dacă Dumnezeu v-a înzestrat să predicaţi, faceţi-o! Orice aveţi, mergeţi înainte cu acel lucru.

Hristos a rupt liniile vrăjmaşului, să mergem dar să luăm biruinţa câştigată pentru noi de Domnul Isus Hristos.

Să ridicăm mâinile spre Dumnezeu, să-I mulţumim şi să-L slăvim pentru tot.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru revărsarea Duhului Sfânt. Doamne, credem că vom avea o adunare mare şi o mişcare mare printre oameni. Doamne, Te rog să ne dai astăzi aceste binecuvântări şi fie să avem un timp măreţ de binecuvântări, în Numele lui Isus Hristos.

Audienţă care ne asculţi la radio, ar trebui să fii aici ca să vezi această mulţime mai mare de cinci mii de oameni, care stau cu mâinile ridicate, lăudându-L pe Domnul Isus. Noi avem un Jubileu de modă veche şi vă chemăm să vă alăturaţi şi voi ca să-L lăudăm cu toţii pe Domnul, să-L slăvim pe Dumnezeu pentru credinţa de modă veche pe care ne-a dat-o.

În această lume modernă în care trăim astăzi, şi în care mintea oamenilor este pervertită, aşa că se gândesc numai la rău, când delicvenţa juvenilă se vede peste tot, Dumnezeu toarnă Duhul Său cel Sfânt, zi de zi şi noapte de noapte, chiar şi în această după-amiază, la Angelus Temple. Duhul Sfânt este aici! Dumnezeu este aici ca să-Şi binecuvânteze poporul.

Aş vrea ca cei care ne ascultaţi la radio, să puteţi fi prezenţi ca să vedeţi ce se întâmplă aici, să aveţi această adunare minunată a poporului lui Dumnezeu, această unitate în Duhul. Toate barierele denominaționale au fost dărâmate, iar oamenii Îl primesc pe Domnul Isus cu o inimă şi un gând. Ce timp minunat! Oh, să ne deschidem inimile;  să ne ridicăm glasurile, mâinile şi inimile spre Hristos şi să primim botezul Duhului Sfânt, revărsarea Lui. Dacă sunteţi hotărâţi să-L primiţi, dacă Îl doriţi cu adevărat, veniţi!… Dar înainte de toate, trebuie să flămânziţi şi să însetaţi după El, deoarece Biblia spune: „Ferice de cei flămânzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!” (Matei 5.6).

Tată ceresc, în timp ce părăsim transmisiunea în direct,  Te rugăm să îngădui ca Duhul Sfânt să aprindă acest oraş şi toată ţara, şi să readucă o altă trezire de modă veche, pentru ca puterea lui Dumnezeu să se reverse peste adunare. Vindecă bolnavii şi pe cei aflaţi în nevoi, de pretutindeni, Doamne, şi adună-Ţi slavă în Numele lui Isus Hristos… Amin.

Amin

EN

1 Comment

  1. Pingback:Mesajul orei a inceput cu penticostalii din Azusa Street, in Los Angeles, acum 113 ani …. | behaitul oilor si Glasul Pastorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Skip to content