INVAZIA STATELOR UNITE

Este voia Domnului ca unele lucruri să se întâmple uneori aşa.

După cum ştiţi, de curând ne-am întors de la Denver. Aceasta a fost una din
cele mai bune adunări pe care am avut-o în ultimii ani. Am avut un timp minunat, în jur de două mii de oameni predându-şi inimile lui Hristos. Mulţi au
primit Duhul Sfânt şi au avut loc mari semne şi minuni. Când am început campania, am avut în jur de cinci mii de suflete, pentru ca în a treia seară oamenii să nu mai încapă nici în marele Mammoth Gardens. Da, am avut un timp cu adevărat minunat în cele cinci zile.

De acolo, am plecat împreună cu fiul meu spre Canada, dar am fost
prinşi de o furtună de zăpadă în
munţi, şi am rămas înzăpeziţi pentru câteva
zile. Voi aţi auzit desigur la radio că au murit în jur de o sută optzeci și opt de oameni.

Când în sfârşit şoseaua a fost deszăpezită ne-am întors acasă pentru că adunarea planificată în Canada trecuse. Eu cred însă că toate aceste lucruri se întâmplă cu voia Domnului – poate că adunarea
din locul acesta va fi mai bună decât cea din Canada.

Desigur, El a pregătit ceva pentru noi, ceva
ce acum nu înțelegem încă. Noi umblăm printr-o lume întunecoasă, dar nu în întuneric, pentru că urmăm Lumina Lui. Şi poate că Tatăl nostru ceresc a
pregătit pentru noi ceva despre care nu ştim nimic.

Poate că ne păştea vreun pericol despre care
nu ştiam nimic, sau poate că El a hotărât altceva. Poate El a văzut un suflet
care trebuie să vină la El în
locul acesta şi pentru acel unul singur, Dumnezeu schimbă o naţiune întreagă, o pune de-o parte.

Noi Îi mulţumim pentru că El ne ocroteşte în fiecare clipă. Pe şosea se aflau o mulţime de maşini tamponate sau
derapate, dar noi am putut să trecem mai departe fără să ni se întâmple ceva. O singură dată am ieşit puţin
de pe şosea, dar am revenit fără probleme, pentru că un bărbat de la o fermă
din apropiere a venit cu tractorul şi ne-a tras pe şosea. Drumul era foarte
alunecos din cauza gheţii.

Bătrânii spuneau că nu-şi amintesc să mai fi
fost vreo furtună de zăpadă ca aceasta, de când sunt ei. Noi ştim însă că niciun lucru nu se întâmplă la voia întâmplării, deci pe undeva este mâna
Domnului. Şi dacă El face ceva, este spre binele nostru.

Când am sosit, l-am chemat pe fratele Neville
şi i-am spus: „Duminică voi fi acasă, aşa că dacă vrei să vin la Tabernacol ca
să avem o şcoală duminicală, este în
ordine. M-aş bucura mult.”

„Desigur, frate Bill”, a răspuns el, „noi ne
bucurăm întotdeauna foarte mult
când te avem printre noi.”

Eu sunt primit într-adevăr întotdeauna cu o inimă
foarte deschisă şi cu bucurie.

După cum ştiţi, astăzi este „Ziua mamei”, aşa
că în foarte multe locuri se vor spune predici
despre această sărbătoare, ceea ce după părerea mea este frumos, dar în ce mă priveşte, voi lăsa aceasta pentru
restul serviciului.

Pentru dimineaţa aceasta am anunţat un
subiect intitulat: „Invazia Statelor
Unite”
. Eu am vorbit despre această temă şi la Denver, dar nu aşa pe larg cum vreau
s-o fac aici, dacă va fi cu voia Domnului.

Uneori este bine
să fiţi zguduiţi puţin ca să vă daţi seama la cât e ceasul, nu-i aşa? Şi
rugămintea mea este ca Domnul s-o facă în dimineaţa aceasta.

Şi pentru că am
adus vorba de Denver, vreau să vă spun că adunările de acolo au fost
sponsorizate de Oamenii de afaceri din Denver, care sunt cei mai serioşi
sponsori de până acum.

De obicei,
adunările de până acum au fost sponsorizate de predicatori. Ei ne întrebau:
„Aţi anunţat adunarea?” „Da, la biserică.” „În ordine.” Vedeţi, ei erau păstori
şi tot ce-i interesau era ca biserica lor să ştie despre acea adunare, dar
oamenii de afaceri sunt altfel. Ei au vrut ca toată lumea din oraş să ştie despre
adunare, aşa că au făcut o mulţime de reclame (în valoare de câteva mii de
dolari), pe care le-au lipit prin tramvaie, pe taximetre, în sălile de
aşteptare, pe tampoanele de la maşini, etc. Da, ei voiau ca toţi să ştie şi noi
am avut un timp cu adevărat minunat.

Când serviciul s-a
încheiat, ei m-au chemat de-o parte şi m-au întrebat.

„Frate Branham, ce
putem face pentru tine? Cât îţi datorăm?”

„Voi nu-mi
datoraţi nimic”, am răspuns eu, „dar dacă vreţi, vă rog să-mi achitaţi nota de
plată a hotelului.”

„O, dar noi vrem
să facem mai mult pentru tine”, şi au vrut să-mi dea bani, dar eu am refuzat.

Atunci i-a chemat
managerul, care le-a zis: „Dacă nu mă înşel, fratelui Branham îi place să
vâneze şi să pescuiască, nu?”

„Da”, au răspuns
ei.

Atunci unul dintre
oamenii de afaceri, care avea o fermă sus în munţi, a spus: „Am să-i fac cadou
ferma din munţi.”

Domnul Moore s-a
dus sus în munţi s-o vadă şi a trebuit să călărească în jur de 35 de mile.

Domnul Moore a
spus: „Mi-ar place s-o văd pe doamna Branham călărind.”

Ei au mers la
Silver Plume, Colorado şi au cumpărat pentru mine o casă cu cinci camere, chiar
sus în inima munţilor. Aşa că după adunări, avem un loc bun de relaxare, atunci
când Domnul o permite. Voi ştiţi că totul depinde de El.

Acum doresc să vă
atrag atenţia la Cuvânt.

Voi ştiţi că eu
iubesc numai Cuvântul viu al lui Dumnezeu. El este înlăuntrul Cuvântului, Viaţa
Cuvântului, pentru că după cum ştiţi: „Slova (Cuvântul, litera) omoară, dar Duhul să viaţă.
(2Corinteni 3.6).

Viaţa este în
Cuvântul lui Dumnezeu.

Este ca şi cum aţi
spune: „Frate Branham, mi-e foame. N-ai vrea să-mi dai cinci dolari?”

„Ba da.” Vedeţi,
în făgăduinţa mea este tot atâta viaţă cât este în împlinirea ei.

Aşa este cu
Dumnezeu. Când El făgăduieşte ceva, are grijă să şi împlinească. De ce? El
trebuie să fie în Cuvântul Său. Şi Cuvântul Lui este la fel ca El, este chiar
Dumnezeu.

Cuvântul vostru
este ceea ce sunteţi voi. Noi obişnuim să spunem că cuvântul este legătura
omului. Dacă eu nu pot lua cuvântul tău drept serios, nu pot avea încredere în
tine. Dar dacă mă pot încrede în ceea ce spui, înseamnă că eşti un om de
onoare.

Biblia spune: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu
Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
” (Ioan 1.1).

Vedeţi? „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre
noi.
..” (v. 14).

O, dacă ne-am
gândi, am vedea că pământul pe care călcăm noi în dimineaţa aceasta, este
Cuvântul lui Dumnezeu. Copacul este Cuvântul lui Dumnezeu şi trupul vostru este
Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a adus la existenţă din nimic.

Aţi observat
vreodată de unde vine viaţa umană? Din celulă, care este atât de mică încât nu
poate fi văzută cu ochiul liber. Pentru a fi văzută, este nevoie de o luptă
foarte puternică. Şi din acea celulă mică vine omul de o sută şi ceva de
kilograme. Vedeţi?

Dumnezeu a vorbit
doar, şi el a venit la existenţă, de aceea, cred că cel mai minunat lucru pe
care-l putem face în dimineaţa aceasta, este să privim la Cuvântul lui
Dumnezeu.

Şi pentru
dimineaţa aceasta, am ales un text din Vechiul Testament, din cartea
Cronicilor. Da, 2 Cronici 18.

Încă nu ştiu
sigur, dar dacă aţi fi de acord, aş vrea ca începând de miercuri seara, joi,
vineri, sâmbătă şi duminică, să avem o trezire de învăţătură. (Adunarea
spune  „Amin”). Deci o trezire de
învăţătură, nu servicii de vindecare. Mi-ar plăcea mult să avem părtăşie
împreună în jurul Cuvântului. Vă mulţumesc foarte mult pentru „aminul” vostru.

Acum, aş vrea să
citim din 2 Cronici 18, începând de
la versetul 12:

„Solul care se
dusese să cheme pe Mica, i-a vorbit aşa:
„Iată, prorocii cu un gând prorocesc de
bine împăratului; cuvântul tău să fie dar ca şi cuvântul fiecăruia din ei!
Vesteşte de bine!

Mica a răspuns: „Viu este Domnul
că voi vesti ce va spune Dumnezeul meu.”

Când a venit la
împărat, împăratul i-a zis: „
Mica, să ne ducem la luptă împotriva
Ramotului din Galaad, sau să-mi văd de treabă?” El a răspuns: „Suiţi-vă! Căci
veţi avea izbândă, şi vor fi daţi în mâinile voastre.”

Să ne rugăm:

Tatăl nostru
ceresc, noi ne apropiem de Tine cu inimile pline de recunoştinţă şi Te rugăm
pentru sufletele pierdute, pentru cei nevoiaşi şi pentru biserică. Îngăduie ca
Duhul Tău să ne introducă în Cuvântul Tău. Îndreaptă-L Tu spre fiecare inimă
care este în nevoie, iar când El (Duhul) aduce în inima noastră mesajul puterii
Cuvântului, fă să avem cu toţii propăşire, în aşa fel încât să plecăm de la
Tabernacol plini de bucurie lăudându-Te pe Tine, spunând: „Inimile noastre ard
din pricina prezenţei Lui.” Fă aceasta, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus.
Amin.

Tema noastră din
dimineaţa aceasta se bazează pe o tragedie.

Vechiul Testament
este întotdeauna pentru mine o umbră, un simbol al Noului Testament.

De multe ori mi se
spune: „Frate Branham, de ce tu iei întotdeauna exemple din Vechiul Testament?
Am observat că aproape întotdeauna când vorbeşti, iei tablouri din Vechiul
Testament.” O fac pentru că îmi place felul de prezentare a tablourilor.

După cum ştiţi,
educaţia mea este foarte limitată, de aceea, cred că singura modalitate de a
evita o greşeală, este să privesc modelul, planul biblic al problemei despre
care vreau să vorbesc. Când îl văd, ştiu că ceea ce a fost este identic cu ceea
ce va fi deoarece el este umbra acesteia.

Întotdeauna eu
privesc în Vechiul Testament la ceea ce au făcut copiii lui Israel şi care a
fost pedeapsa pentru păcat. Eu urmăresc justiţia profeţilor în fiecare problemă
ridicată şi atunci îmi formez ideea despre ceea ce se petrece aici, pentru că
tabloul biblic îmi arată finalul fiecărui lucru.

În tabloul de
astăzi, vedem că în Israel s-a întâmplat un lucru mare. Poporul era într-un
mare întuneric – chiar în miezul nopţii.

Dacă Domnul mă va
ajuta, aş vrea să vă arăt cum şi cele şapte epoci ale Bisericii dintre neamuri
sunt umbrite în Vechiul Testament.

Cum ei au început
exact aşa cum a început biserica dintre neamuri la rusalii, şi cum au mers în
jos într-o epocă întunecoasă identică cu aceea prin care a trecut biserica
dintre neamuri, după care a urmat un timp glorios de cincizecime, în timpul
apostolilor.

În continuare a
urmat perioada bisericii dintre neamuri, care a trecut printr-o epocă
întunecoasă şi apoi iese în Împărăţia de o mie de ani.

Şi noi vedem că în
mijlocul tuturor organizaţiilor din Israel, a venit la putere acest împărat
mare, Ahab. El a călcat în picioare reputaţia celorlalţi împăraţi, prin faptul
că era un credincios nestatornic. Eu l-am numit adesea aşa pentru că o vreme el
a fost de partea asta a gardului, pentru ca după aceea, să treacă de partea
cealaltă.

Voi nu ştiţi ce să
faceţi cu un om nestatornic. Voi nu ştiţi ce să faceţi şi cu un creştin
nestatornic, pentru că astăzi îl vezi în adunare, iar mâine nu ştii de unde
să-l iei.

În biserică cântă,
se bucură şi-L laudă pe Dumnezeu, iar când iese afară bea, chefuieşte şi
aleargă în lume. Este foarte greu să faci ceva cu un astfel de om.

Îmi amintesc că în
copilărie, am avut un cal bătrân care obişnuia să sară tot timpul peste
garduri. Voi ştiţi că în vremea aceea principalul mijloc de transport, erau
trăsurile. Chiar şi eu am condus de multe ori trăsura pe stradă. Şi pentru că
acest cal sărea peste garduri, noi i-am pus un jug ca la vacă, dar nu l-a
interesat, ci a continuat să sară.

Eu mă întrebam de
multe ori ce-l face să sară dincolo de gard? Ş-mi amintesc că acolo era o
groapă mare în care crescuse o iarbă aşa de înaltă încât nu se observa groapa.
Eu stăteam cu el în lucernă, dar degeaba, el voia să sară gardul. Când a sărit
însă gardul, a căzut în groapa aceea, în care se aflau şi sticle sparte, gunoi,
fier vechi, etc. În dorinţa de a rupe câteva guri din iarba acelei grădini, el
a căzut în groapa aceea ascunsă de iarba crescută, încât a fost nevoie să îl
tragem afară din ea cu câţiva cai. Când l-am scos, tremura şi sângera şi de ce
aceasta? Pentru că voise să ia o gură sau două de iarbă din livada aceea, când
el stătea în lucernă până aproape la genunchi.

Eu m-am gândit
adesea la tabloul acesta.

Ce adevărat este
Cuvântul care spune: „Calea păcătoşilor
duce la pieire.
” (Psalmul 1.6b).

Calul meu nu a
putut să stea liniştit acolo unde avea hrană din belşug, ci a sărit gardul ca
să ajungă plin de sânge şi zdrobit. De ce aceasta? Doar pentru a lua o gură de
iarbă care i se părea mai deosebită decât aceea pe care o avea.

Cam aşa se
întâmplă şi cu oamenii care sar gardul păşunii lui Dumnezeu. Voi nu gândiţi la fel?
(adunarea răspunde: „Amin!”). Ei merg în lume, apoi vin înăuntru. Astăzi sunt
în biserică, având un timp minunat, iar mâine se vând iarăşi lucrurilor lumii.

O astfel de
persoană a fost şi Ahab. El era purtat de vânt în toate părţile: când era de
partea asta, când de cealaltă. Căsătoria l-a încurcat de tot, pentru că s-a
unit cu fiica unui preot păgân, cu Izabela. Ea era o femeie foarte frumoasă,
dar plină de răutate, iar în plus era o închinătoare la idoli, trăgând mai
târziu tot poporul după ea.

Acum aş vrea să mă
opresc puţin la o calitate pe care o are femeia: calitatea de mamă.

Când un tânăr se
căsătoreşte, n-ar trebui să privească la frumuseţe, ci la caracter. El trebuie
să ia o fată cu care să se poată uni şi cu trupul şi cu sufletul; o fiinţă care
să fie prietenul şi tovarăşul lui, care să rămână de partea lui şi la bine şi
la rău.

Ahab însă, s-a
căsătorit cu Izabela pentru că era o femeie frumoasă. El nu a putut găsi nimic
altceva în ea, pentru că era rea şi egoistă. După căsătorie, pentru că o iubea,
el a dus tot poporul Israel în păcat prin faptul că l-a ridicat împotriva lui
Dumnezeu, îndemnându-l să dărâme altarele Domnului şi să zidească altele în
cinstea lui Baal. Aşa se face că în timpul domniei lui, tot Israelul se închina
la Baal.

Noi ştim că soţia
l-a îndemnat pe Ahab să-l ucidă pe neprihănitul Nabot.

Cred că mulţi
dintre voi au citit această istorioară – cum i-au luat grădina prin
înşelăciune, punând nişte martori mincinoşi care au vorbit împotriva lui. De ce
aceasta? Pentru că voia să facă ceva pentru soţul ei. Astfel, ea a ucis un om
nevinovat ca să-i poată lua moştenirea.

Dar Dumnezeu a
văzut toate aceste lucruri, aşa că l-a trimis pe prorocul Ilie, un slujitor
devotat al Domnului, să prorocească împotriva Izabelei şi a lui Ahab. El i-a
spus lui Ahab că câinii îi vor linge sângele, iar Izabelei că va fi mâncată de
câini, iar când Dumnezeu spune ceva, totul se împlineşte întocmai. Cuvântul Lui
a venit direct la profet în zilele acelea, dar Pavel ne spune în Evrei 1.1-2
că:

După ce a vorbit în vechime părinţilor
noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul…

Vedeţi, acesta
este Cuvântul, iar dacă vedeţi că ceva este în contradicţie cu El, lăsaţi-L în
pace! Vedeţi? Astăzi El vorbeşte prin profeţi, prin văzători, etc., dar mai
întâi de toate este Cuvântul.

Şi deci, Ahab a
făcut această nelegiuire. Şi noi am văzut că el a mers înainte şi Dumnezeu a
binecuvântat poporul mulţi ani, pentru ca în final să vedem că Iosafat ajunge
împărat peste Iuda, în timp ce Israelul se afla sub domnia lui Ahab.

Iosafat era un
bărbat neprihănit. El era fiul lui Asa, care şi el a umblat în căile Domnului,
dărâmând altarele idolilor şi zidind altare pentru Domnul. Iuda a trăit o mare
trezire sub domnia lui.

Apoi tronul a fost
ocupat de Iosafat, fiul lui.

După o vreme Ahab
s-a hotărât să lupte împotriva sirienilor pentru a lua Ramotul din Galaad, care
de drept aparţinea Israelului. Astfel, l-a întrebat pe Iosafat dacă este de
acord să lupte împreună cu ei pentru această cauză.

Desigur, în clipa
în care cei doi împăraţi au apărut împreună, exista un mare pericol, pentru că
unul dintre ei, Ahab, era un credincios căldicel, pe când celălalt, Iosafat,
era umplut cu Duhul Sfânt.

Fraţilor, aveţi
grijă cu cine vă uniţi!

Aveţi grijă şi nu
vă înjugaţi la acelaşi jug cu necredincioşii! Păstraţi-vă curaţi în timpul
acesta în care trăim astăzi!

Inima mea arde,
biserică, de dorinţa de a avea aceste cinci seri de învăţătură, în care să fii
pieptănată prin Cuvântul lui Dumnezeu! Eu doresc să fac aceasta, înainte de a
se întâmpla evenimentele care ne stau în faţă.

Noi trăim la
sfârşitul timpului, de aceea, aceste lucruri se pot întâmpla oricând. Noi putem
privi semnele timpului şi înţelegem că toate se amestecă în marele Laborator al
lui Dumnezeu, pentru a-i aduce la împlinire Cuvântul făgăduit! Da, toate aceste
lucruri trebuie să se întâmple!

Astfel, „omul
fărădelegii”, trebuie să se ridice „cu toate nelegiuirile”, cum spune Cuvântul
Domnului.

Am auzit în
dimineaţa aceasta un predicator (care pretinde că este umplut cu Duhul Sfânt)
spunând că antihristul despre care vorbeşte Biblia, şi care va aplica semnul
fiarei este Rusia.

Ce eroare! Oh,
Rusia nu are nimic de-a face cu aceasta! Nu, domnilor! Scriptura nu spune
nicăieri aşa ceva!

Şi noi vedem că în
timpul acesta civilizat în care trăim se aude o avertizare!

Iosafat s-a simţit
desigur bine când a fost invitat de Ahab să-i facă o vizită. El a mers acolo şi
Ahab a tăiat pentru el şi pentru poporul
care era cu el un mare număr de oi şi boi…
” (2Cronici 18.2).

Desigur, ei au
adus şi jertfe Domnului, dar adevărul este că tot timpul Ahab a fost un
înşelător, un făţarnic, pentru că în realitate el nu urma calea Domnului, ci se
închina religiei soţiei lui.

Priviţi! Tabloul
căsătoriei lui Ahab cu Izabela, prin care Israelul a fost dus la închinarea la
idoli şi a adus peste ei cea mai mare epocă a întunericului, este modelul,
exemplul pentru timpul nostru.

Noi ştim că
biserica apostolică a intrat după primele trei epoci ale Bisericii în epoca
întunecoasă, care a ţinut 1.500 de ani.

Exact aşa cum
căsătoria lui Ahab cu Izabela a dus Israelul la închinarea la idoli, exact aşa
prin căsătoria bisericii Duhului Sfânt cu diferite „ismuri” s-a adus în
mijlocul poporului idolatria, astfel încât astăzi tot creştinismul a ajuns o
formă moartă. Vedeţi? Totul este cufundat în întuneric!

Şi acum, noi vedem
că biserica a mers înainte, din epocă în epocă, astăzi ajungând la marele deznodământ,
la starea de biserică căldicică, cum este biserica epocii Laodicea!

Oh, ce ceas
cumplit trăim!

Acum ascultaţi-mă
cu atenţie, pentru că înainte de a merge mai departe, vreau să vă spun ceva: eu
sunt un predicator de „modă veche” şi inima mea tânjeşte să vadă starea
bisericii din trecut prezentă din nou în mijlocul nostru. Am văzut atât de
multă imitaţie, atâta trucaj de la Hollywood a Evangheliei, încât sunt sătul şi
scârbit de toate. Da, domnilor!

Eu doresc să văd
„acea modă veche” în mijlocul bisericii, dar mă tem că prin faptul că voi
încercaţi să înfrumuseţaţi creştinismul, ca să placă oamenilor, vă apropiaţi de
linia periculoasă.

Şi Iosafat a venit
jos la Ahab, zicându-şi: „Oh, totul este în ordine, doar sunt chemat de acest
mare împărat al lui Israel.” Şi ce a făcut el în mijlocul acelei mari primiri
pe care a făcut-o Ahab în cinstea lui?

S-a aliat cu el,
ca să meargă să lupte împreună împotriva duşmanului, pentru că şi-au zis: „Noi
suntem amândoi acelaşi popor!” Dar nu era adevărat! Unii erau o grupare umplută
cu Duhul Sfânt, pe când ceilalţi erau o grupare căldicică. Vedeţi? Ei nu erau
acelaşi popor! Nu, domnilor!

Întunericul nu
poate avea părtăşie cu lumina. Noaptea nu poate exista în prezenţa luminii
soarelui, de aceea cel mai înşelător timp este înserarea şi ivirea zorilor.
Acela este timpul în care dacă mergeţi de exemplu cu maşina, nu aveţi
suficientă vizibilitate. Este mai bine să fie noapte sau ziuă, decât să
călătoreşti în timpul acela. Da, este mai bine să fie lumină sau întuneric. De
altfel şi Isus a spus: „O, dacă ai fi
rece sau în clocot!
” (Apocalipsa 3.15).

Aceasta este
starea periculoasă: cea de creştin căldicel.

Deci Iosafat a
venit la Ahab şi a făcut cu el o alianţă care nu a plăcut Domnului. El era însă
bucuros, căci îşi zicea: „Am primit trecere înaintea lui şi voi avea părtăşie
cu el!”

Vedeţi? Fii
atentă, biserică! O asemenea alianţă cauzează necazul pentru tabernacolul de
aici şi pentru voi toţi! Fiţi atenţi cu cine vă uniţi! Hotărâţi-vă: sunteţi
pentru Hristos, sau împotriva Lui?

Deci Iosafat s-a
unit cu Ahab crezând că a făcut un lucru bun. Dar deşi a făcut acest lucru, el
i-a zis lui Ahab: „Întreabă acum, te rog,
cuvântul Domnului.
” (2Cronici 18.4).

Deşi făcuse un
lucru greşit, unindu-se cu Ahab, Iosafat mai poseda încă destulă credinţă în el
ca să-şi dea seama că trebuie să afle voia Domnului: „Întreabă acum, te rog, cuvântul Domnului.

Când a auzit
aceasta, Ahab a ieşit afară şi a procedat în felul său mecanic şi firesc.

Privindu-l pe
Iosafat, mă gândesc de câte ori am greşit şi noi în faţa Domnului, biserică,
spunând: „Poate ar fi mai bine aşa sau aşa!” şi am făcut cum am crezut noi.

Eu cred că acesta
este punctul în care greşesc evangheliştii americani. De ce? Pentru că noi am
început să alergăm după ceva care fascinează ascultătorii, după aşa zisa
evanghelizare de tip Hollywood. Astfel evangheliştii vin pe platformă plini de
sine şi în loc să aducă Cuvântul, ei spun tot felul de întâmplări şi de glume
şi în plus se comportă ca nişte clovni, la amvon. Nu este deci de mirare că
atunci când se face chemarea la altar nu se găseşte nimeni care să-L urmeze pe
Hristos. Acesta-i adevărul şi cauza pentru care lumea s-a scufundat în această
stare de creştinism căldicel.

Vedeţi? Noi ne-am
trimis copiii la şcoli ca să înveţe psihologia etc., astfel încât să ştie să
regizeze un program frumos şi cum să se comporte la amvon. Ei fac mesajul lor
atât de ademenitor încât îi prind pe oameni şi le atrag atenţia. Ei sunt mari
psihologi şi învăţători care se prefac foarte bine, dramatizând toate
lucrurile. Aici este problema, vedeţi? Noi îi spunem bisericii numai partea
frumoasă şi atractivă a Cuvântului, dar omitem să spunem că „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se
lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.
” (Matei 16.24).

Mă întreb deci,
dacă nu cumva noi am făcut prea frumoasă biserica în faţa oamenilor care vin
între noi!

De exemplu,
biserica baptistă de astăzi, are o lozincă ce spune: „Un milion mai mulţi ca în
´44!” Prin aceasta, ea primeşte membri cu miile în mijlocul ei, oameni
nepocăiţi care aderă doar acolo ca să-i îngroaşe rândurile. Adevărul este însă
că prin primirea înăuntru a unor astfel de oameni, Biserica lui Hristos se
prăbuşeşte, cade, pentru că ei încă beau, fumează, joacă cărţi, mint, etc.

Ei vin la biserică
ca să fie distraţi de o grămadă de predicatori de Hollywood, care le spun o
mulţime de poveşti fascinante şi-i distrează apoi cu o mulţime de instrumente
muzicale.

Ei sar în sus şi-n
jos în jurul amvonului, purtându-se ca nişte clovni, spun tot felul de poveşti
şi glume fascinante ca să-i distreze pe oameni, în loc să vestească Cuvântul şi
apoi să facă o chemare la altar de modă veche, astfel încât bărbaţii şi femeile
să îşi dea seama de însemnătatea morţii lui Isus Hristos, care Şi-a dat viaţa
pentru ca ei să ajungă din nou în părtăşie cu Dumnezeu.

Noi trăim un timp
în care evanghelişti renumiţi, care au studiat psihologia, străbat ţările în
lung şi-n lat, pentru a-i atrage pe oameni la biserică, dar întrebarea este: ce
se va întâmpla cu ei după ce vor ajunge în biserică? Ei aderă la biserică, dar
continuă să facă aceleaşi păcate, au aceleaşi dorinţe cu care au intrat  şi nu trăiesc nicio înnoire. Ei continuă să
trăiască aceeaşi viaţă. Acesta este motivul pentru care lumea se uită la ei şi
spune: „Păi, dacă omul acela este credincios….dacă  şi fiinţa aceasta este o creştină…”

Mi-e teamă că noi
am luat prea uşor lucrurile! Eu sunt de acord că oamenii trebuie să se bucure,
dar bucuria creştinului este în Isus Hristos. Acesta-i adevărul. Eu cred în
bucurie şi în fericire, dar ia aminte frate – calea lui Hristos este calea
umilinţei, a suferinţei şi a crucii. Voi trebuie să vă daţi seama că sunteţi
chemaţi să urmaţi aceeaşi cale. Acesta-i adevărul. Şi mă întreb dacă nu cumva
noi am prezentat calea Lui prea puţin şi prea netedă, în faţa oamenilor.

În dimineaţa
aceasta, soţia mi-a pus un trandafir la haină, apoi mi-a spus:

„Ar trebui să-l
porţi, pentru că mama ta trăieşte.”

„Oh, scumpa mea,
nu ştiu.”

Ziua mamei este
minunată, dar oamenii au comercializat-o, prin faptul că profitând de ea vând
flori şi alte lucruri. Acest lucru o dezonorează pe mamă, deoarece mama este
mamă în fiecare zi din an, nu numai într-una. Da, domnilor.

Eu vă întreb: „O
iubiţi pe mama voastră?”

Iar răspunsul
este: „O, i-am trimis un buchet de flori de Ziua mamei.” Dar acesta este un
lucru comercial.

Floarea aceea este
frumoasă şi mie îmi plac florile frumoase. Ea înfloreşte şi răspândeşte o
mireasmă plăcută. Trecătorii şi animalele trec pe lângă ea şi o miros. Toţi o
admiră pentru frumuseţea ei.

Aşa este şi
Biserica Domnului Isus Hristos: Ea este cel mai glorios lucru pentru că Domnul
se descoperă în mijlocul ei prin vindecări divine, prin puteri, minuni şi
semne, prin eliberarea din păcat. Ea este un loc frumos.

Dar priviţi
trandafirul. Noi privim natura ca să vedem tabloul Bisericii:

Trandafirul este
foarte frumos şi cred că fiecare vacă l-ar linge dacă ar putea. Dar natura l-a
înzestrat cu nişte baionete sau lăncii micuţe care ies afară, numite spini, şi
care îl protejează de orice atac.

Aşa este.

Şi mă gândesc că
dacă noi avem astăzi Cuvântul lui Dumnezeu, mai ascuţit decât orice sabie cu
două tăişuri, ca să protejeze frumuseţea puterii sfinţeniei lui Dumnezeu, noi
nu vom lăsa fiecare vacă din ţară s-o lingă şi s-o rupă, pentru că aceasta L-ar
dezonora pe Dumnezeu. Aceasta ar însemna căderea Bisericii. Acesta-i adevărul.

Cred că noi avem
nevoie astăzi de mai mulţi predicatori chemaţi de Dumnezeu în slujbă, needucaţi
în şcolile teologice şi nefierţi în ele, care să-i aducă pe oameni la altar,
unde să trăiască agonia crucii. Ei nu au nevoie de glume de râs, nici să
pocnească gumă de mestecat în timpul adunării. Ei nu au nevoie să-şi treacă
numele într-un registru. O, nu, frate, ci este nevoie de plâns şi bocet, de
moartea faţă de păcat şi de o pocăinţă desăvârşită care să-i aducă aproape de
Dumnezeu. Amin.

Noi spunem: „Cine
vrea să-L primească pe Hristos, să ridice mâna!” Acest lucru este bun, dar nu
înlătură păcatul.

Voi trebuie să vă
pocăiţi mai întâi, să vă puneţi în ordine cu Dumnezeu. Voi trebuie să mergeţi
la altar şi să plângeţi cu adevărat.

Îmi amintesc cum
credincioşii de la început, umblau pe drumuri plângând şi spuneau vecinilor şi
tuturor celor pe care-i întâlneau, despre minunatele lucrări ale Domnului.

Dar astăzi, noi
mergem, ne trecem numele în registrul unei biserici, apoi stăm cuminţi acasă şi
nu spunem nimănui despre experienţa noastră. Noi suntem dezinteresaţi!

„O, cât timp
aparţin de o biserică, totul este în ordine!” Ce greşeală! Cercetaţi-vă căci
această poziţie nu va rezista la Judecată! Nu, domnilor! Nu va rezista.

De ce? Pentru că
Cuvântul spune: „Dacă voieşte cineva să
vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.

(Matei 16.24).

Voi trebuie să
muriţi acolo la cruce! Da, voi trebuie să simţiţi agonia crucii!

Voi obişnuiţi că
cântaţi cântarea:

„Calea, eu voi
urma calea

cu cei puţini şi
dispreţuiţi ai Domnului!”

Mă gândesc în ce
timp trăim noi astăzi!

Oamenii îi
prezintă pe evanghelişti într-o lumină mare şi strălucitoare când vin într-un
oraş. (uneori mă gândesc că şi adunările mele se fac vinovate de acelaşi
lucru). Şi m-am întrebat adesea: „Cine vine în oraşul acela: evanghelistul sau
Isus? Pe cine aşteaptă ei?”

De curând am fost
într-un loc unde trebuia să vină un evanghelist renumit. Numele lui Isus nu era
nicăieri, dar fotografia şi numele evanghelistului se putea vedea peste tot:
„Cel mai renumit evanghelist al timpului…” „El a făcut cutare şi cutare
lucru….”

Uneori, când îi
văd pe oameni alergând la adunările mele, mă gândesc la slujba mea: „O,
Dumnezeule, pe cine vin ei să vadă? Pe mine sau pe Tine?”  Vedeţi? „Dacă ei vin să mă vadă pe mine, sunt
pierduţi, de aceea, Te rog să mă pui de-o parte pe mine, pentru că doresc să Te
reprezint numai pe Tine! Pe Acela în faţa căruia voi sta într-o zi cu mâinile
tremurânde, aşteptând decizia Ta, pentru că sufletul meu depinde de ceea ce vei
hotărî Tu.”

Astăzi oamenii
spun: „Păi eu aparţin de biserica baptistă.” „Eu sunt metodist.” „Eu aparţin de
Tabernacol.” „Eu fac asta şi cealaltă.”

Oh, toate acestea
nu au nimic de-a face cu problema noastră.

Nu demult, am
văzut anunţul unei campanii de evanghelizare. Numele predicatorului era scris
cu litere mari ca să fie văzut de toţi, iar într-un colţ scria cu litere mici:
„Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.” Vedeţi? Într-un colţ.

Ei au luat toată
slava lui Hristos şi au pus-o pe un om, sau peste o biserică. Fraţilor, eu ştiu
că biserica vă fascinează cu spectacole de Hollywood, dar dacă sunteţi în
prezenţa lui Isus Hristos, trebuie să-L onoraţi pe El, nu pe oameni! Acesta-i
adevărul, fratele şi sora mea scumpă.

Să nu vă supăraţi
pe mine! Amintiţi-vă că eu trebuie să vă predic adevărul. Da, eu trebuie să
vorbesc ca şi cum aceasta ar fi ultima predică din viaţa mea şi apoi ar urma să
vă înfăţişez înaintea Domnului. Eu predic ca şi cum aş fi pe moarte şi vorbesc
unor oameni care sunt şi ei pe moarte. Eu ştiu că în fiecare zi lumina mea (şi a
voastră) coboară tot mai mult, pentru că suntem muritori. Şi eu ştiu că la
capătul drumului trebuie să dau socoteală de tot ce am făcut sau am spus. De
aceea vreau să fiu sincer în toate lucrurile.

Dar oamenii
aleargă după ceva fascinant, aderă la o biserică, umblă azi aici, mâine
dincolo, acţionează la fel ca lumea, etc.

Noi nu vrem
aceasta, ci preferăm să avem adunări de rugăciune de modă veche, prin casele
noastre, strigând zi şi noapte spre Dumnezeu. Noi ştim că ziua venirii Domnului
este aproape, că se apropie timpul suferinţei şi al necazului, pentru că Biblia
vorbeşte despre „o zi întunecoasă”, şi noi trăim deja în ea.

Şi noi vedem că
Iosafat, acest bărbat mare, s-a lăsat cuprins de emoţie când a mers la Ahab şi
astfel s-a unit cu căldiceii, cu creştinii nestatornici, crezând că a făcut un
lucru bun, pentru care va primi binecuvântarea Domnului. El nu  şi-a dat seama că prin această alianţă trage
la compromis toată gruparea lui. Pe cine? Pe Iuda: „Haideţi să mergem jos, în
Israel, ca să ne unim cu marile lui orchestre. O, ce puternici vom deveni prin
această unire!”

Dar vai! Aceasta
este tocmai linia de amăgire a Diavolului, pe care o foloseşte şi astăzi, ca
să-l aducă înăuntru pe Antihrist.

Sunt atât de sigur
de acest lucru, pe cât sunt de sigur că stau în locul acesta.

Ei spun: „Ne vom
uni toate eforturile împreună…” dar noi nu putem face aceasta pentru că
Cuvântul spune: „Cum pot merge doi
împreună fără să se învoiască?

Statele Unite au
făcut aceeaşi greşeală ca Iosafat, atunci când s-au aliat cu Rusia. Ei au fost
pe punctul să fie învinşi în război, dar noi am trecut de partea lor. Şi acum
se văd rezultatele, nu-i aşa?

Ei au avioanele
noastre, posedă secretele noastre, bomba atomică şi multe alte bombe, care sunt
îndreptate împotriva noastră şi care pot fi lansate oricând.

Acelaşi lucru este
valabil şi duhovniceşte.

Şi noi vedem că
după ce s-a aliat cu Ahab, Iosafat a dorit să cunoască Cuvântul Domnului. Ahab
i-a răspuns: „Desigur, noi avem o mulţime de profeţi aici jos, un seminar
plin.”

Apoi s-au dus jos,
la ei, şi i-au luat pe bărbaţii aceia instruiţi, care cunoşteau psihologia şi
multe alte lucruri şi   le-au zis:

„Veniţi aici, căci
dorim să întrebăm cuvântul Domnului. Vrem să ne consultăm şi cu Domnul în
problema aceasta.”

Ei au venit acolo
şi prin înţelepciunea lor firească şi îngâmfată le-au zis:

Suie-te la Ramot în Galaad, căci vei avea
izbândă şi Domnul o va da în mâinile împăratului.
” (2Cronici 18.11).

Unul dintre ei,
Zedechia, şi-a făcut o pereche de coarne mari de fier şi apoi a început să
alerge în jur strigând:

Aşa vorbeşte Domnul: „Cu aceste coarne, vei bate pe Sirieni până îi
vei nimici.
” (v. 10).

Dar Iosafat, care
era mai duhovnicesc nu a mai putut suporta aiureala aceea de spectacol.
Acesta-i adevărul.

O, Dumnezeule,
dă-ne cât mai mulţi Iosafaţi, căci suntem scârbiţi şi sătui ce acest spectacol
de Hollywood! Aşa este. Ei vin înăuntru plini de prefăcătorie, pretinzându-se
ceea ce nu sunt, născocind, dramatizând şi glumind şi aceasta cu un singur
scop: ca să-i atragă pe oameni de partea lor.

Dar ce se întâmplă
cu aceşti oameni când vin înăuntru? Este ca şi cum i-ai cere unui om să înoate
într-un deşert! Acolo, ei nu găsesc nimic altceva decât nisip, care va cauza
numai întristări.

Vedeţi unde îi duc
ei pe oameni?

O doamnă mi-a spus
zilele trecute: „Am vorbit cu un bărbat şi el mi-a zis: „M-aş duce şi eu la
biserică, dar ce aş câştiga prin aceasta? Tot ce fac ei acolo, este să
organizeze o cină şi să povestească despre una şi despre alta.”

Şi doamna a
continuat: „Am rămas fără grai în faţa lui, pentru că nu am ştiut unde să-l
trimit.”

Vedeţi? Şi el a
continuat: „Aş vrea să găsesc o biserică de modă veche, unde oamenii cântă
cântări vechi şi duhovniceşti şi trăiesc în evlavie.”

Oamenii sunt
flămânzi, dar ei le dau să mănânce dintr-un bidon cu gunoi, de aceea, Biserica
Dumnezeului Celui viu este chemată să îi hrănească cu Cuvântul adevărat.

Şi în ciuda
acestui spectacol fascinant şi a lucrurilor care se petreceau, Iosafat a zi:

Nu mai este aici nici un proroc al Domnului,
prin care să-L putem întreba?
” (v. 6).

„Încă unul?” a
întrebat Ahab, „Păi, ce nevoie mai ai de încă unul? Noi avem aici patru sute de
proroci, cei mai buni, cei mai selecţi, cei mai educaţi, oamenii cei mai bine
hrăniţi şi mai îmbrăcaţi care există în ţară, şi ei toţi spun cu un glas şi cu
un acord: „Duceţi-vă căci Domnul este cu
voi.

Şi eu mă întreb
dacă nu cumva s-a întâmplat acelaşi lucru şi cu Statele Unite? Mă întreb dacă
nu s-a întâmplat la fel şi cu Biserica lui Dumnezeu.

Oamenii spun:
„Păi, uite ce succese au ei! Ei ţin adunări mari în care se convertesc mii de
oameni.”

Dar eu mă întreb
la fel ca Iosafat: „Nu mai este încă unul? Nu există ceva mai deosebit?”

Cineva mi-a spus
că la o evanghelizare se convertesc 30.000 de oameni, dar după sase luni, nu mai
găseşti niciunul. Aceasta dovedeşte că undeva este ceva greşit. Acesta-i
adevărul.

Naţiunea a fost
coruptă cu prostiile Hollywood-ului, prin fascinaţia şi înscenarea programelor,
prin televiziune, prin radio, prin cinematografie etc. Ei vor ca fiecare lucru
să-i fascineze pe oameni. Nu este adevărat? (biserica spune: „Amin!”). Da, voi
ştiţi că acesta este adevărul. Noi nu mai avem astăzi credinţa de modă veche,
pe care am avut-o cu ani în urmă. De ce? Pentru că am devenit delăsători. Dar
vom vorbi imediat de ea.

Ce tablou
mişcător! Iosafat se apropia de Ahab zicând: „Da, ei îi văd pe toţi. Fiecare
posedă o diplomă şi cred că sunt proroci. Ei sunt predicatori renumiţi, care au
absolvit colegii vestite. Ei vin din marea şcoală a profeţilor şi toţi vorbesc la
fel. Eu văd toate acestea, dar „Nu mai
există aici niciun proroc al Domnului?

Ahab: „Ce nevoie
mai avem de încă unul când patru sute ne dau consimţământul deodată?”

Dar Iosafat îl
avea în inima lui pe Dumnezeu. El ştia că acolo era ceva greşit. Da, domnilor,
el ştia că acolo era ceva putred. Lăsaţi-mă să vă spun… Biblia nu spune
aceasta, dar voi veţi înţelege. Iosafat ştia că Ahab este un făţarnic şi că nu
este în ordine cu Dumnezeu. El ştia ce profeţise Ilie, din partea Domnului,
pentru el. Deci, cum putea să binecuvânteze Dumnezeu ceea ce El însuşi a
blestemat? Amin.

Acelaşi lucru se
repetă astăzi, prietene, iar Biserica Dumnezeului Celui viu, care stă pe o
poziţie dreaptă faţă de Dumnezeu, va spune acelaşi lucru: „Voi nu puteţi să vă
amestecaţi!”

Voi nu puteţi
amesteca uleiul cu apa şi apoi să obţineţi salvarea. Nu se poate! Tu trebuie să
te separi, frate! De ce? Pentru că trebuie să se întâmple ceva. De aceea, dacă
mai este vreo nădejde rămasă, trebuie să ne grăbim pentru că răpirea este
aproape.

Lucrurile se
precipită, iar biserica este prea departe de Dumnezeu. Membrii ei citesc tot
felul de reviste, cărţi, poveşti, etc. Dacă aş merge astăzi într-o biserică şi
aş întreba: „Câţi cunosc…” Ei cunosc fiecare imn cântat după una din aceste
mari treziri.

Dacă i-aş întreba:
„La ce pagină este imnul cutare?” toţi ştiu. Ei ştiu cine candidează pentru
preşedinţie, câte stele de cinema s-au căsătorit în ultimul timp, etc., etc.
Dar dacă-i întrebi despre Cuvântul lui Dumnezeu, ei nu ştiu nimic. Vedeţi? Şi
cu toate acestea au pretenţia că sunt creştini.

Dar nu oamenii
sunt aceia care trebuie condamnaţi pentru aceasta! Vinovaţi sunt cei care stau
după amvon. Ei sunt aceia care-i învaţă pe oameni tot felul de ritmuri, le spun
tot felul de poveşti, şi sunt interesaţi de bani. Dar se plăteşte aceasta? Eu
nu am nimic împotriva acestui lucru, dar mă întreb care este cerinţa lui
Dumnezeu?

Isus a spus că
„dacă un om nu se naşte din nou, din apă şi din Duh, nu poate vedea Împărăţia
lui Dumnezeu.
” (Ioan 3.5). Şi:

Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se
lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze.
” (Matei 16.24).

Crucea este
simbolul agoniei şi al morţii.

„Cel care vrea să
fie creştin, trebuie să se dezbrace de gândurile lui, de faptele lui, să
renunţe la toate plăcerile, să se lepede de sine, apoi să-şi ia crucea şi să Mă
urmeze în fiecare zi! Cel care vrea să Mă urmeze, trebuie să facă aceasta!”
Vedeţi? Aceasta a cerut Isus.

Dar astăzi se
spune: „Fiecare să se simtă bine…Fiecare să bată din palme….Fiecare să
strige: „Aleluia!”…Fiecare să facă aşa…”

Oh, totul este o
grămadă de gunoi! Amin.

Peste tot se cântă
aceste cântece noi, care au un ritm atât de rapid, încât s-ar părea că fugim
prin zid cu ele (sau ceva de felul acesta).

Mă gândesc ce
minunată ar fi pentru biserică cântarea: „Mai aproape de Dumnezeul meu, de
Tine”, sau alte cântări de modă veche.

Cum este posibil
ca în seara aceasta să vezi o grămadă de oameni care cântă într-un local,
într-o orchestră de dans, iar mâine să îi întâlneşti în biserică, cântând
imnuri în cinstea lui Dumnezeu? Aceasta este o urâciune înaintea lui Dumnezeu!
Pentru ca un om să cânte imnuri spre slava Domnului, în biserică mai întâi
trebuie să aducă roade vrednice de pocăinţă, prin care să se vadă că este în
ordine cu Dumnezeu.

Dar ce fac ei?
Aduc lumea jazzului drept pe platformă. Ei aduc Hollywoodul în adunare ca să-i
fascineze pe ascultători.

Cu câteva
săptămâni în urmă am fost la Louisville, Kentucky. O, mi se rupe inima!

Toţi se
îngrămădeau ca să vadă minunile lui Dumnezeu, dar de îndată ce se predică
Evanghelia, se plictisesc, întorc spatele şi pleacă. Desigur. Ei nu-L vor,
pentru că inimile lor sunt împietrite. Chiar şi dintre protestanţi pleacă
mulţi. De ce? Pentru că inimile lor sunt umplute de baliverne şi de dogme şi
doctrine şi nu ştiu nimic despre Duhul Dumnezeului Celui viu. Ei sunt aşa cum
spune Scriptura: „având o formă de
evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.
” (2Timotei 3.5).

O, ce zi trăim!
Priviţi încotro se îndreaptă lucrurile!

Iosafat a zis
deci: „Ştiu Ahab că acolo sunt patru sute de predicatori ai tăi. Toţi arată
bine, sunt bine îmbrăcaţi, şi îngrijiţi. Nu le pot băga nicio vină. Ei posedă
multe diplome şi doctorate. Cunosc Scripturile de la A la Z, dar totuşi nu mai
este niciunul? Nu mai este niciun alt proroc pe care l-am putea întreba?”

Ahab a zis: „Ba da, mai este unul, dar îl urăsc!” Ia
te uită! Ia te uită! „Îl urăsc!
Vedeţi? Ahab, era un bărbat religios şi avea în jurul lui o mulţime de
învăţători religioşi, dar ei îl urau pe bărbatul acela care poseda Adevărul.

El a spus: „…îl urăsc, căci nu-mi proroceşte nimic bun,
nu proroceşte niciodată decât rău…
” (2Cronici 18.7).

Cum putea să-i
vorbească de bine Mica, când Cuvântul lui Dumnezeu l-a condamnat?

Cum este posibil
să stea liniştit un bărbat al lui Dumnezeu, sau o femeie a lui Dumnezeu, când
vede îngrămădindu-se tot mai mult, când vede răul înaintând şi milioane de
suflete umane mergând în fiecare zi în iad? Nu se poate!

Cineva mi-a spus:
„Crezi că poţi opri acest lucru?”

„Nu”, am răspuns
eu, „eu nu pot opri acest lucru, dar Cuvântul spune că într-o zi, când va
începe judecata lui Dumnezeu, filmul şi banda sonoră a vieţii mele va fi
rulată, iar eu am să stau şi am să privesc acel film. Şi vreau ca atunci să-I
aud glasul avertizând oamenii referitor la ceea ce va veni. Dacă nu fac
aceasta, Dumnezeu mă va judeca pe mine dar dacă o fac, judecata va cădea
împotriva lor.”

Da, domnilor,
într-o zi timpul acesta, generaţia aceasta, va sta în faţa reconstituirii şi atunci
va da socoteală pentru tot ce a făcut. Cu siguranţă!

Noi trăim un timp
îngrozitor.

Deci Iosafat a
întrebat: „Nu mai este aici niciun proroc
al Domnului…?

Iar Ahab a
răspuns: „Mai este un om prin care am
putea să întrebăm pe Domnul, dar îl urăsc, căci nu-mi proroceşte niciodată
decât rău.

Cum ar fi putut
Mica să tacă văzând toate acele lucruri rele întâmplându-se? El vedea felul de
viaţă a lui Ahab, vedea tot ce făcea şi cum a dus poporul în acea stare rea.

Cum poate un om al
lui Dumnezeu – bărbat sau femeie – să se abţină şi să nu mustre păcatul din
jur? Este posibil să tacă când văd cum aceşti predicatori căldicei şi plini de
educaţie şi de poveşti fascinante îi lasă pe oameni să meargă în iad cu
milioanele, fiind amăgiţi chiar de ei? Da, chiar si propovăduitorii sfinţeniei
sunt în situaţia aceasta… şi eu nu vorbesc numai de ei, de metodişti şi de
baptişti, ci şi de voi, pentru că acest lucru se petrece chiar şi printre voi.

Ei vin pe
platformă şi se comportă oricum, numai ca nişte creştini adevăraţi nu, trăiesc
cum vor şi apoi aleargă de-a lungul ţării ca să facă evanghelizări – şi după
toate acestea spun că aceasta este adevărata religie. Ea este într-adevăr o
religie, dar de la ea până la salvarea Domnului este cale lungă! Acesta este
adevărul.

Predicatorii sunt
preocupaţi numai ca să aibă un mare număr de convertiţi, iar după ce îi aduc
înăuntru nu se mai interesează de nimic. Şi următorul lucru care se poate
vedea, este că în curând nu veţi mai găsi nici măcar unul dintre ei – biserica
rămâne goală.

Dar un om care-L
iubeşte cu adevărat pe Dumnezeu, îşi va ocupa de fiecare dată locul în
biserică. El nu poate sta departe de ea. Acesta este adevărul.

Acum fiţi atenţi
câteva minute, pentru că voi încerca să ating ţinta predicii mele, deoarece
este târziu.

Deci Iosafat a
întrebat: „Nu mai este aici niciun proroc
al Domnului?

Iar Ahab a
răspuns: „Mai este un om…dar îl urăsc,
căci nu-mi proroceşte nimic bun, nu proroceşte niciodată decât rău.
” (v.
7).

Şi Iosafat a zis:
Să nu vorbească aşa împăratul.

Atunci împăratul lui Israel a chemat un
dregător, şi  i-a zis:
„Trimite să vină îndată Mica, fiul lui Imla.” (v. 8).

Iosafat era destul
de credincios ca să vadă că aceşti oameni nu erau corecţi!

Adevărul este că
orice om care a fost atins cât de puţin de Duhul lui Dumnezeu, ştie că ceea ce
se petrece în mijlocul aşa zisului creştinism de astăzi, nu este în ordine.

Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume.
Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.
” (1 Ioan 2.15).

Deci Ahab a spus:
Trimite să vină îndată Mica.” Şi ei
au mers după el.

Ei au trimis un
sol, diaconul bisericii, sau altcineva din comitetul bisericii şi el i-a zis
lui Mica: „Uite ce e Mica, noi te vom duce înaintea împăraţilor Ahab şi
Iosafat. Ei stau acolo afară. Tu ştii că acolo se află şi învăţaţii noştri,
oameni educaţi şi cu diplome. Şi iată că toţi din seminarul nostru îi vestesc
într-un glas că este voia Domnului ca el să meargă la luptă. Dorinţa noastră
este ca tu, să vorbeşti la fel ca noi, căci dacă vei face aşa, vei primi o
poziţie mai înaltă şi atunci îţi vei permite să te îmbraci bine, să îţi cumperi
un Cadillac, etc. Da, dacă vei spune la fel ca noi, vei ajunge un om mare. Da,
domnule, vei prospera.”

Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce va spune
Dumnezeul meu.
” (v. 13). Amin.

Da, Mica este un
om după inima mea. El a preferat să mănânce pâinea şi apa întristării, a
acceptat să fie lovit peste obraz şi să fie batjocorit, dar a spus adevărul şi
a rămas pe adevăr. Şi vedem că Dumnezeu l-a legitimat  că a spus adevărul. El nu era un om
recunoscut de popor, dar Îl cunoştea pe Dumnezeu.

Şi când a ajuns în
faţa împăraţilor, Ahab l-a întrebat: „Mica,
să ne ducem la luptă împotriva Ramotului din Galaad?
” (v. 14).

Şi Mica a răspuns:
Suiţi-vă!” Duceţi-vă în pace.
Dorinţa mea este ca voi să aveţi biruinţă, dar iată ce am văzut: „tot Israelul este risipit pe munţi, ca nişte
oi care n-au păstor.
” Şi Domnul a zis: „Oamenii
aceştia n-au stăpân, fiecare să se întoarcă în pace acasă!
” (v. 16).

Când a auzit
aceste cuvinte, Ahab s-a întors spre Iosafat şi i-a zis:

Nu ţi-am spus eu? El nu-mi proroceşte nimic
bun, nu-mi proroceşte decât rău.
” 
Da, acest holly-roller, sau ce este el, condamnă tot timpul biserica
noastră, pe predicatorii noştri, religia noastră. Nu ţi-am spus eu că aşa va
face? Îl cunosc bine şi l-am cunoscut şi pe tatăl lui.” Amin.

(fratele Branham
bate o dată din palme.)

„L-am cunoscut şi
pe tatăl lui…” Oh, da, domnilor, un om adevărat al lui Dumnezeu.

Am ştiut că aşa îmi va spune.

Şi Zedechia, unul
din prorocii aceia, îşi făcuse nişte coarne mari spunând că aşa îi va împinge
împăratul afară pe sirieni. Când a auzit cuvintele lui Mica, l-a lovit peste
obraz, spunând:

Pe ce drum a ieşit duhul Domnului din mine
ca să-ţi vorbească?

Vei vedea în ziua când vei umbla, din odaie
în odaie, ca să te ascunzi.
” (v. 23-24 ).

Aşteptaţi până
când Rusia va cuceri naţiunile şi până când această naţiune se va prăbuşi
pentru că a dat înapoi, şi atunci veţi vedea ce este bine şi ce este rău.
Acesta-i adevărul.

Atunci veţi vedea
dacă religia voastră căldicică vă va scăpa sau nu!

Este vremea ca
naţiunea americană să plângă, nu să râdă! Este vremea să cadă pe genunchi şi să
se pocăiască! De aceasta este nevoie!

Trezirea nu
înseamnă aducerea unei mulţimi de oameni într-o biserică. Este vremea să
închidem fiecare birt în care se face contrabandă, să încetăm cu fumatul şi să
demolăm fabricile în care se fac aceste lucruri rele, apoi să începem o trezire
reală, de modă veche, în care oamenii să stea zi şi noapte pe genunchi
plângând. Acesta este cel mai sigur adăpost pe care naţiunea americană l-a avut
vreodată. Da, aşa este.

Tabernacolul
Branham să termine cu nesăbuinţa lui! Fiecare suflet să vină la altar şi să se
pună în ordine cu Dumnezeu! Împăcaţi-vă cu vecinii voştri şi puneţi-vă în
ordine toate lucrurile! Puneţi-vă în ordine cu Dumnezeu! Nu vă mai certaţi,
căci asemenea fapte sunt faptele lumii! Da, acesta este adevărul.

Deci Zedechia i-a
zis lui Mica: „Pe ce drum a ieşit duhul
Domnului din mine ca să-ţi vorbească?
” (v. 23).

Dar Mica a spus: „Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de
domnie, şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui.
” (v.
18).

Voi ştiţi că din
când în când Dumnezeu ţine sfat cu toate fiinţele îngereşti, sus în cer.

Şi Mica a spus: „Am văzut pe Domnul stând pe scaunul Său de
domnie, şi toată oastea cerurilor stând la dreapta şi la stânga Lui.

Ei discutau şi
Domnul a zis:

Cine va amăgi pe Ahab, împăratul lui Israel,
ca să se suie la Ramot în Galaad şi să piară acolo?
(ca să se împlinească profeţia lui Ilie). Au răspuns unul într-un fel, altul
într-altul.

Şi un duh a venit şi s-a înfăţişat înaintea
Domnului, şi a zis:
„Eu îl voi
amăgi.” Domnul i-a zis: „Cum?

„Voi ieşi”,
a răspuns el, „şi voi fi un duh de minciună în gura tuturor prorocilor lui.
” (v. 19-21).

Oh, ce idee! Ce
lucru ciudat: „Voi merge şi voi face ca toţi prorocii lui să spună o minciună.”
Şi duhul acela a făcut întocmai – a intrat în prorocii lui Ahab şi ei au început să
prorocească o minciună.

O, fraţilor,
acelaşi Dumnezeu domneşte şi astăzi pe acel scaun de domnie din cer. Şi acelaşi
duh a venit şi astăzi jos, prorocind minciuni!

De la Primul
Război Mondial încoace oamenii au spus tot timpul: „Pace! Pace! Pace!”

Lăsaţi-mă să vă
spun de unde a venit necazul. Noi ştim că înainte de Primul Război Mondial, Franţa
deţinea supremaţia în materie de modă şi de imoralitate. Dacă a existat o gaură de
şobolani în lumea aceasta, aceea a fost Parisul, Franţa. Eu am putut să vizitez
aproape tot Parisul şi m-am convins de aceasta. Nici Londra nu este departe de
el, iar Statele Unite sunt pe aceeaşi linie. Acesta-i adevărul.

De fiecare dată
când moralitatea femeilor decade, se rupe coloana vertebrală a naţiunii.

Acesta este
motivul pentru care atunci când predicatorii noştri pleacă în diferite ţări
ca misionari, li se spune: „De ce aţi venit? Ce vreţi să ne învăţaţi? Cum să
cântăm cântece murdare despre soţiile şi fiicele noastre, cum să divorţăm, cum
să bem whisky, sau alte lucruri de felul acesta?”

Aici am ajuns
noi.

Spunem că suntem
o naţiune creştină, dar adevărul este că păgânii din Africa ne-ar putea da
lecţii în materie de
moralitate şi de viaţă. Cel mai putred şi mai murdar loc din lumea aceasta, au
ajuns Statele Unite. Eu sunt american, dar nu pot ajuta cu nimic. Trebuie însă, să spun
adevărul pe care mi L-a poruncit Dumnezeu să-l spun, înaintea lui Ahab
şi a lui Iosafat. De partea acestui adevăr, trebuie să stea şi biserica de
astăzi! Dacă trebuie să alegeţi între naţiunea voastră şi Dumnezeu, alegeţi-L întotdeauna pe
El. Da, domnilor.

Vedeţi?
Stricăciunea a început din Franţa, şi merge mai departe. Ce a urmat? Dumnezeu a trimis
Germania împotriva francezilor ca să-i scuture puţin, dar noi am mers în ajutorul lor
ca să le salvăm pielea. Şi am făcut-o, dar după ce s-au retras germanii, s-au întors francezii
la Dumnezeu? Nu, domnilor! Ei au continuat cu vin, femei, destrăbălare, păcate
şi murdărie până la urechi.

Ce s-a întâmplat apoi?
Diavolul şi-a aşezat cartierul general acolo, şi astfel, de la Paris a început decăderea
lumii.

Dacă sunteţi
atenţi, el n-a reuşit să intre în Statele Unite prin preoţime, de aceea s-a
folosit de Hollywood. Şi când a reuşit aceasta, şi-a aşezat cartierul general
acolo. Da, acum 15-20 de ani, diavolul a pătruns în Statele Unite cu puterile
lui demonice. Corect! Toată moda veche vine de la Paris şi prin Hollywood este
prezentă pe ecrane, spre a fi văzută de copiii noştri.

Eu nu am nimic
împotriva acestor copii. Dumnezeu să le binecuvânteze inimile lor mici, căci
inima mea sângerează pentru ei!

Mai zilele trecute
am vorbit cu fiul meu şi el mi-a zis: „Tată, dacă ar fi măcar câţiva băieţi
umpluţi cu Duhul Sfânt în oraş!” Şi poate vă întrebaţi de ce am plecat la o
biserică cum este cea din Denver, Colorado? Sau în alte locuri ca acela? Ca
să-i duc pe copii acolo unde există un grup de credincioşi care strigă spre
Dumnezeu. De aceasta avem noi nevoie, fraţilor!

Ţara aceasta,
naţiunea aceasta, oraşul acesta, locul acesta, au devenit atât de decăzute
încât sunt de compătimit. Dacă aş putea să spun tot ceea ce ştiu v-aţi
cutremura, dar sunt lucruri care nu pot fi prezentate în faţa unei adunări
amestecate. Dacă v-aş spune ce se întâmplă în oraşul acesta sau în alte părţi,
iar oamenii le consideră lucruri normale.

Din ce cauză?
Pentru că Diavolul este foarte viclean. El a intrat înăuntru atât de tiptil,
încât nimeni nu l-a observat şi deodată iată că totul se prăbuşeşte. Diavolul
se ascunde în modă.

Priviţi astăzi: de
exemplu, trandafirul este foarte frumos şi el este aici ca să-l privim. Acesta
este adevărul.

Biserica este aici
din acelaşi motiv – ca să fie privită. Şi la fel o femeie frumoasă – ea este
aici ca să fie privită. Acesta este adevărul. Este foarte bine când ea se
poartă în aşa fel încât să fie privită şi admirată de soţul ei. Dar dacă ea nu
are sabia moralităţii scoasă afară ca s-o protejeze, devine o pricină de cădere
a societăţii, a fiinţei umane, ajunge atât de mizerabilă încât nici câinii nu
s-ar mai uita la ea. Acesta-i adevărul.

Acelaşi lucru se
întâmplă şi cu Biserica Dumnezeului Celui viu. Predicatorii vin şi încearcă
să-i fascineze pe oameni cu poveştile lor. Ei se aranjează şi acţionează ca…
Îşi dezbracă femeile… şi oamenii nici nu îşi dau seama că aceşti draci le
invadează căminele.

Ieri am văzut
chiar în cartierul meu o femeie tânără şi frumoasă. Ea este căsătorită şi are
un copil. Muncitorii erau pe stradă ca să facă ceva reparaţii, iar ea a trecut
pe lângă ei îmbrăcată cu acele haine scurte şi mulate. Săraca, era oribilă!

Eu ştiu că acestea
sunt cuvinte îngrozitoare, chiar de Ziua Mamei, dar, fraţii mei, daţi-mi voie
să vă mai spun ceva:

Mamelor,
întoarceţi-vă înapoi! Fiţi mame din nou!

Când a trecut pe
lângă casa noastră, un copilaş care era în vizită pe la noi, a intrat înăuntru,
strigând: „Uitaţi-vă afară!”

Când am văzut-o,
am spus: „Păi, asta-i nimic!”

Femeia este
într-adevăr frumoasă şi eu nu spun că este o curvă. Ce pot spune însă, este că
peste ea se află un duh de curvie, un duh murdar, care o face să se poarte în
felul acesta.

Credeţi că lumea
aceasta este vreo mamă, sau vreo femeie, care vrea să se îmbrace cu acele haine
scurte şi imorale şi apoi să se expună în felul acela în faţa bărbaţilor? Tu eşti
frumoasă, soră! Tu eşti frumoasă, mamă, şi eu Îi mulţumesc pentru voi,
dar nu posedaţi Duhul Sfânt ca să vă protejeze de imoralitate!

Ar fi fost mai
bine pentru voi să fiţi aşa de urâte, încât să nu se uite nimeni la voi şi să
mergeţi în cer, decât să fiţi frumoase şi să mergeţi în iad. Acesta-i adevărul.

Deci, fiţi atente
la ceea ce faceţi!

Diavolul este
acela care-i îndeamnă pe oameni să acţioneze în felul acesta. El a intrat în
predicatori şi-i modelează după Hollywood. Fetele şi doamnele tinere sunt
modele după Hollywood, iar emisiunile radio, vorbesc despre cea mai bună
imoralitate.

Cunosc o femeie
bătrână, miss Kay Starr, care deşi are vreo cincizeci de ani, iese afară cu
nişte haine atât de strâmte, de parcă a fost turnată într-un sac de făină. Eu
nu spun acesta ca o glumă, ci sunt împotriva lor! Ce pot spune, este că o
femeie care procedează în felul acesta şi apoi se ridică şi se dă exemplu
pentru tinerele americane, este o cădere pentru naţiunea noastră. (fratele
Branham bate de cinci ori în amvon). Acesta este Diavolul!

Oamenii ca Arthur
Godfrey şi ceilalţi ca el care fac lucrurile pe care le fac, şi apoi e cel mai
vestit din ţară, este o ruşine!

Aleluia! Eu spun
aceasta, pentru că simt prezenţa Duhului Sfânt. Invazia continuă! Satana
bântuie de la casă la casă, de la biserică la biserică şi de la om la om.

Copii, în Numele
lui Isus Hristos, ridicaţi-vă în ţinuta morală a trezirii şi a Domnului Isus
Hristos şi spuneţi: „Voi urma calea alături de cei puţini şi dispreţuiţi ai
Domnului.” Da, domnilor!

„Voi fi o mamă
adevărată.” „Voi fi un tată adevărat.”

Când întreaga
lume, şi totul în jur,

Când totul în
jurul sufletului meu cedează

Atunci El este toată
nădejdea şi sprijinul meu.

Căci pe Hristos,
Stânca solidă, eu stau,

Toate celelalte
locuri sunt nisipuri mişcătoare

Toate celelalte
terenuri!

Ce ne-a adus aici?
Ce-i determină pe predicatori să acţioneze în felul acesta? Ce i-a determinat
pe prorocii lui Ahab să prorocească acea minciună?

Metodiştilor, când
bătrânul John Wesley s-a ridicat şi a mers la amvon ca să predice Evanghelia, a
ţinut o predică scurtă de patru ore. Şi printre altele, el a spus: „Ceea ce
face să mi se rupă inima, este că fiicele metodiste poartă inele pe degetele
lor!” Iar astăzi, ele se îmbracă cu pantaloni scurţi şi cu haine scurte şi
strâmte. Dacă nu se va întâmpla ceva, peste cinci ani vor umbla goale. (fratele
Branham bate de trei ori în amvon). Ce s-a întâmplat cu voi, predicatorilor
metodişti, cu voi, baptiştilor şi campbeliştilor?

Toate acestea le
face Diavolul care şi-a aruncat în luptă toate puterile lui întunecate,
folosindu-se de drăcuşorii lui de aici.

Dar voi nu vedeţi
aceasta, de aceea, fumaţi, beţi, vă purtaţi uşuratic, etc. Voi nu vă daţi seama
că vă otrăviţi sistemul şi că ruinaţi generaţiile care vin (dacă va mai fi
timp), şi care vă urmează exemplul. 85% dintre voi, sunt în pericol să facă
cancer din cauza fumatului, şi totuşi mergeţi înainte. Iar bisericile susţin
aceste lucruri!

Eu sunt împotriva
baptiştilor, pentru că între şcoala duminicală şi serviciul de evanghelizare
păstorul dă pauză pentru fumat. Şi toţi ies afară (bărbaţi şi femei) şi
fumează.

Diavolul face
aceasta! Acesta-i adevărul.

Este posibil ca
unul dintre cei mai cunoscuţi predicatori din New Albany, care cheamă bărbaţii
şi femeile la altar, să organizeze un program de dans popular?

Pe mine nu mă
interesează ce spune lumea, nici cum încercaţi să motivaţi aceste lucruri.
Frate, eu ştiu că nu există niciun om care să se apropie de soţia altuia (sau
de o femeie) şi să nu simtă ceva. Voi ştiţi că acesta este adevărul.

Ei ne-au luat
femeile şi le-au dezbrăcat. Le-au pus secretare în birourile lor, le-au făcut
şoferiţe pe taxiuri, etc., când s-ar cuveni ca ele să stea acasă lângă sobă, să
gătească şi să aibă grijă de copii.

Cine a făcut
aceasta? Diavolul.

Invazia lui este
în plină desfăşurare. Eu nu spun nimic despre nimeni, ci mă refer la duhurile
necurate care-i stăpânesc pe oameni, conducându-i spre rău. Invazia Statelor
Unite.

Răsturnarea
bisericii! Biserica este răsturnată de Satana.

Cum se întâmplă
aceasta?

Ei iau băieţii
şi-i duc în seminare. Primul lucru pe care trebuie să-l facă, este să-şi ia
diploma. Ei trebuie să înveţe psihologie, teologie şi să se îndoape cu
doctrină. Dacă unul nu poate face aceasta, este dat afară, nu se poate
califica. Ce are de făcut atunci? Să meargă afară şi să ţină un discurs politic
în faţa unui grup de oameni (femei şi bărbaţi), muribunzi, politică religioasă.

O, Dumnezeule,
trimite-ne oameni de modă veche, care chiar dacă nu pot deosebi pe „A” de „B”,
să posede Puterea învierii Domnului Isus Hristos, care să predice pocăinţa,
care să-i trimită pe oameni la altar şi care să îi înveţe să-L iubească pe
Domnul Isus.

…………………………………………………………………………………………………..

Aceasta este o
cădere. El a invadat seminariile. El a invadat bisericile; el ne-a dezbrăcat
femeile; i-a adus pe bărbaţi într-o asemenea stare încât să nu le mai poţi
spune nimic, da, toţi merg în jos.

Voi ziceţi: „Păi,
femeile…” Da, dar şi voi, bărbaţilor! Prin faptul că le permiteţi soţiilor
voastre să facă ceea ce fac şi să se poarte cum se poartă, arătaţi din ce
sunteţi făcuţi. Acesta este adevărul, cu certitudine.

Acest lucru este o
urâciune, un compromis, ceva vrednic de compătimire.

Priviţi
predicatorul: el stă la un amvon modern şi în loc să le vorbească oamenilor
despre păcat şi pocăinţă, despre crucea grea şi aspră a lui Hristos, le
vorbeşte despre diferite lucruri ale lumii. Da.

Dar dacă cineva
pune jos toate faptele firii vechi, şi predică oamenilor Evanghelia curată,
îndemnându-i să se pocăiască şi să iasă din lume, ei vor pleca nemulţumiţi,
spunând: „Nu am nevoie de asemenea sfaturi!” Da, ei nu au nevoie de aşa ceva,
dar, fraţilor, ei trebuie să se pocăiască sau să piară, nu există cale de
mijloc.

Demonii au invadat
şcoala. Uitaţi-vă la voi, protestanţilor! Astăzi există patru mari şcoli
catolice, iar voi aţi lăsat bariera jos.

Eu nu am nimic
împotriva catolicilor, dar nu cred în catolicism. Eu sunt un protestant, şi pot
dovedi că am dreptate, deşi nu mă cert cu nimeni.

Ei spun: „Nouă nu
ne pasă ce spune Biblia! Noi credem ceea ce spune biserica noastră!” dar
Dumnezeu este în Cuvântul Său. (fratele Branham bate de cinci ori în amvon).
Acesta este locul în care poate fi găsit Dumnezeu: în Cuvântul Său.

Unii dintre
catolici, ţinându-se de biserica lor, încearcă să vă facă să vă simţiţi
ruşinaţi, ca protestanţi. O, de v-aţi ţine de Biblie aşa cum se ţin ei de
biserica lor!

Dar ei sunt
greşiţi! Eu spun aceasta sub autoritatea Dumnezeului celui Atotputernic, şi cu
toată convingerea!

Şi voi,
protestanţilor, sunteţi greşiţi, pentru că deşi cunoaşteţi mai mult din adevăr,
nu-L împliniţi! Asta face din voi nişte făţarnici.

Desigur, aceasta
este invazia Satanei, iar bisericile cad.

Cum? Ei încearcă
să zidească biserici mari şi frumoase; pe care le împopoţonează cu spirale
mari, cu orgi şi cu toate celelalte lucruri pe care le iau de la catolici.
(fratele Branham bate de câteva ori în amvon). Dar voi n-ar trebui să vă luaţi
după biserica catolică căci ea este condamnată şi merge spre pierzare! Aceasta
este „Aşa vorbeşte Domnul”: Biserica
catolică este condamnată să meargă la pierzare, iar dacă o luaţi drept model,
mergeţi după ea!

Ceea ce ne trebuie
nouă astăzi, nu este o biserică mare cu spirale frumoase, ci un altar de modă
veche, unde păcatele să fie arse, prin rugăciunea şi predarea bărbaţilor şi a
femeilor care-L iubesc pe Domnul Isus Hristos. Voi ştiţi că acestea sunt
lucrurile de care avem nevoie astăzi.

Ascultaţi-mă,
prieteni, căci vă vorbesc din dragoste!

Văd că timpul meu
a trecut, deşi aş fi vrut să zăbovesc mai mult asupra acestei teme. O voi relua
însă mai târziu. Invazia aceasta a mers mai departe. Satana a invadat naţiunile
şi Statele Unite.

Acum vreau să vă
spun ceva: eu nu am votat niciodată în viaţa mea, deşi ca american am acest
drept. Eu nu o spun ca să mă laud, ci pentru că întotdeauna m-am gândit că
aceşti oameni (mulţi dintre ei prietenii mei) intră în politică oameni
cinstiţi, dar apoi devin nişte escroci, şi eu nu vreau aceasta.

Eu am un singur
gând: să zidesc o platformă pentru o Persoană care este Candidatul meu şi acela
este Isus Hristos şi numai El. Pentru El îmi dau tot timpul meu şi am o singură
dorinţă: să îndrept biserica, pentru că restul lumii se va îngriji de ea
însăşi. Acesta este adevărul.

Când domnul
Roosevelt (acum el este mort şi eu cred că se odihneşte) a venit înăuntru, a
candidat pentru trei sau patru mandate şi a preluat doar o dictatură
preliminară. Eu pot dovedi ceea ce spun cu Scriptura. Astăzi noi nu mai avem o
Constituţie reală, ea este ruptă în bucăţi. Toate lucrurile se fac superficial,
iar republicanii s-au dovedit a fi la fel de răi ca şi ceilalţi.

De ce? Pentru că
fiecare naţiune va fi zdrobită, dar Împărăţia lui Isus Hristos va dăinui şi va
domni pentru totdeauna. Acesta este adevărul.

Daniel a văzut
acea piatră care s-a dezlipit din munte şi a lovit lumea politică, făcându-o
praf, cum se face pleava în arie vara. Dar piatra s-a făcut un munte mare, şi a
umplut tot pământul. Aşa este.

Lumea politică se
prăbuşeşte. Naţiunea noastră este falită! O, voi vă veţi amintiţi de faptul că
fratele Branham v-a spus de multe ori că aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Naţiunea noastră
se prăbuşeşte şi nu se va mai ridica niciodată, la fel ca toate celelalte
naţiuni. Ea este cea mai măreaţă naţiune din lumea de azi, dar diavolul şi-a
semănat sămânţa în inimile oamenilor. Ea a venit mai întâi în Hollywood, apoi
s-a răspândit peste tot, şi voi nu puteţi face nimic.

Încercaţi să
puneţi în fruntea naţiunii un preşedinte care să interzică whisky-ul şi
prohibiţia (producerea, interzicerea producerii vânzării, importului şi
exportului anumitor mărfuri), şi veţi vedea ce va urma. La două ore de la
alegere, va fi împuşcat. Desigur, el nu va putea face aceasta, pentru că
întreaga naţiune va fi împotriva lui. Da, domnilor, voi nu veţi putea opri
aceasta.

Ea se prăbuşeşte!
Este invadată şi preluată de duhul comunismului.

Duceţi-vă la
şcoală şi priviţi-vă copiii! La o vârstă de 14-15 ani, fetele voastre sunt la
fel ca mamele lor – ruinate moral, stăpânite de droguri, ele fumează, beau,
etc., şi aceasta la o vârstă atât de firavă. Dacă ai căuta o fată virgină
printre ele, este ca şi cum ai căuta acul în carul cu fân. Ele au întâlniri cu
băieţii, merg la plajă cu ei pe malul apelor şi acolo se întind pe pătură fără
ruşine, aproape goale.

Eu vă pot dovedi
aceasta, prieteni. (fratele Branham bate de trei ori în amvon). Eu nu aş spune
aşa ceva de la amvon, dacă nu aş fi sigur de ceea ce spun! Priviţi şcolile
noastre, îmbrăcămintea fetelor de şcoală, care le spun mamelor lor că merg
într-un loc şi în realitate merg cu băieţi şi practică prostituţia, iar după
aceea cântă în corurile bisericilor.

De ce aceasta?
Pentru că ele nu cunosc Evanghelia de modă veche (ceea ce spune Biblia),
deoarece predicatorii lor le vorbesc despre lucruri neînsemnate, spun povestiri
din Biblie, etc., în loc să propovăduiască pocăinţa şi să-i aducă pe bărbaţi şi
pe femei la altar.

Tatăl acestor
tinere vine acasă doar seara, îşi ia tabacul, barca şi stă liniştit în fotoliu.
Mama este toată ziua pe la vecine, jucând cărţi, sau vorbind despre probleme
sociale. Cum ar putea ieşi ceva bun din copiii lor?

Priviţi mediul în
care vă place să trăiţi şi veţi şti cine sunteţi.

Dar voi vă lăsaţi
fetiţa sau băiatul cu indivizi pe care nici nu-i cunoaşteţi. În ce mă priveşte,
eu ştiu întotdeauna cu cine umblă copiii mei. Cu siguranţă. De ce? Pentru că
duhul mediului în care umblă, îi cuprinde.

Duceţi-vă într-o
biserică penticostală, care posedă Duhul Sfânt, cum spun ei, şi veţi vedea că
dacă păstorul se înclină într-o parte şi într-alta, toată biserica face la fel.
Dacă el sare şi strigă, toţi vor face la fel.

Mergeţi apoi
într-un loc unde păstorul este rigid şi rece – toată biserica este la fel.

Vedeţi? Voi
intraţi în duhul acela.

Luaţi un bărbat cu
o morală sănătoasă şi căsătoriţi-l cu o femeie care nu valorează nici zece
cenţi. După puţin timp, veţi vedea că el este la fel ca ea – nu mai valorează
nici zece cenţi.

Aceasta s-a
întâmplat şi cu Ahab. La fel se va întâmpla şi dacă luaţi o femeie bună şi o
căsătoriţi cu un bărbat decăzut – ea îl va urma.

Oh, în câte case
am putea merge în dimineaţa aceasta, care sunt dezbinate, şi aceasta din cauză
că fete bune s-au căsătorit cu bărbaţi beţivi, pentru că se gândeau că îi vor
schimba, iar astăzi beau cu toţii. De ce? Acesta e mediul în care au intrat.

Cine face aceasta?
Diavolul. Aceasta este invazia Diavolului. El s-a infiltrat în naţiunea noastră
ca un leu care răcneşte. Da, el s-a aşezat în locul cel mai potrivit – la
Hollywood.

El a spus: „Cu
ajutorul filmelor transmise prin televiziune, îi voi prinde!” Şi s-a aşezat
acolo.

Ce-a urmat?
Credincioşii bisericii, în loc să-i oprească pe copii să vizioneze aceste
filme, le dau zece cenţi şi-i trimit la Cinema, ca să rămână singuri acasă
pentru că au o partidă de cărţi cu prietenii. Oh, ce murdărie! Acum, este
suficient să pornească televizorul şi pot vedea toată murdăria acestei lumi.
Acesta-i adevărul.

Eu nu am nimic
împotriva filmelor. Eu nu am nimic nici împotriva televizorului, ci mă ridic
împotriva murdăriilor pe care le transmite. Aceasta este problema! Dacă aţi fi
păstrat emisiunile decente, ar fi fost în odine.

Dacă aţi vrea să
vindeţi în oraş o pereche de pantofi închişi, nu aţi reuşi, pentru că sunt de
modă veche. De ce? Pentru că femeile urmăresc moda la televizor şi nu vor să
aibă aceşti pantofi pentru că nu mai sunt la modă. Ele vor pantofi decupaţi.
Aşa este.

Dacă mergeţi la
biserică, nu mai puteţi „vinde” religia de modă veche, deoarece femeia
(biserica) nu vrea să aibă nicio legătură cu ea. Nu, domnilor!

Astăzi femeile
spun: „O, părerea mea este că nu e necesar să merg la biserică. Dacă cred, asta
e în ordine!” Dar, oh, frate, şi Diavolul crede! Acesta este adevărul.

Să nu uitaţi însă
un lucru: ori vă pocăiţi, ori pieriţi!

Îmi pare rău
pentru că trebuie să vorbesc aşa, dar dacă vă iubesc nu pot să tac când văd că
plonjaţi în abis cu capul înainte. Dacă Domnul va vrea, voi relua tema aceasta
încă o dată săptămâna aceasta.

Acum aş vrea să vă
spun ceva, vouă, mamelor- doresc ca Domnul să vă binecuvânteze şi să vă ajute
să vă creşteţi copiii corect.

Noi vom continua
cu tema aceasta referitoare la invazie, pentru că trebuie să pătrundem prin
cămine, prin şcoli şi prin locuri ca acesta.

Da, noi o vom
relua.

Deci, diavolul
este acela care conduce invazia Statelor Unite. Să nu vă temeţi de Rusia căci
ea nu are nicio legătură cu aceasta. Noi suntem aceia care ajutăm la invazia
noastră, prin putregaiul dintre noi. Acesta este adevărul.

Ştiaţi că Statele
Unite înregistrează cele mai multe cazuri de divorţ din lume? Nu este
îngrozitor? Astăzi mamele nu mai vor să stea acasă cu copiii, ci vor să aibă un
serviciu.

Zilele trecute am
vorbit cu un vânzător şi el mi-a spus că multe din femeile care lucrează în
magazin au mai mulţi copii, dar cu toate acestea şi-au luat îngrijitoare şi vin
la serviciu. Două dintre ele, care au fost concediate, au spus la plecare: „Nu
fiţi îngrijoraţi pentru noi, căci ne vom descurca!”

Oh, noi trăim
într-un timp îngrozitor! Diavolul face din femeie capul casei. Astăzi, ele fac
ce vor, iar voi, bărbaţii, nu mai puteţi face nimic ca să schimbaţi lucrurile.

Există un lucru
care mai poate scoate această pretenţie din femei şi acesta este altarul. El le
poate face să îngenuncheze înaintea lui Isus Hristos, să trăiască o pocăinţă de
modă veche cu lacrimi fierbinţi şi cu o inimă înnoită, care să le facă să-şi
ocupe locul lor. Acesta este adevărul.

Poate mă credeţi
nebun, dar, frate şi soră, în ziua când veţi muri, veţi vedea că v-am spus
numai adevărul. Aşa este.

Astăzi, invazia
este în plină desfăşurare, de aceea fiecare a ajuns la ora deciziei. Voi
trebuie să vă decideţi dacă îl urmaţi şi îl slujiţi cu adevărat pe Hristos, sau
dacă continuaţi să fiţi un credincios căldicel în biserica voastră. Şi aceasta
este adevărat.

În bisericile din
ţară sunt o mulţime de membri, dar dacă toţi aceşti membri ai bisericilor, care
se pretind creştini, ar fi creştini adevăraţi, născuţi din nou, atunci noi am
fi în siguranţă, am avea aproape aceeaşi siguranţă ca şi cum am fi în cer.
Atunci, necazul, moartea, bolile, etc., ar părăsi ţara.

Nu ar fi frumos să
treci pe stradă şi să vezi cum se întâlnesc un domn cu o doamnă şi ea să-i
spună: „Bună dimineaţa, frate!” iar el să răspundă: „Ce mai faci, soră?” Voi nu
aţi mai avea nicio grijă. Totul ar fi minunat. Maşina care ar apărea la colţul
străzii, în loc să dea peste tine, s-ar opri şi conducătorul ei ţi-ar spune:
„Toate bune, frate! Treci, te rog…” Nu ar fi minunat? (Amin).

Noi vom trăi
aceste lucruri, dar în Mileniu, nu aici. Ziua aceea vine.

Eu nu am nimic
împotriva celor din cartierul nostru, dar zilele trecute s-a petrecut ceva
incredibil. Fetiţa mea se juca cu fetiţa unui doctor din oraşul nostru. Ele se
iubeau şi se înţelegeau bine, dar într-o zi părinţii lor au aflat că fiica lor
se joacă cu fetiţa reverendului Branham şi i-au interzis să mai vină la fiica
mea. Când am aflat, mi-am zis: „O, Doamne…”

Unul din vecinii
mei a alergat la bărbatul acela şi i-a spus: „Bine, dar totul este în
ordine…” apoi au mers şi alţii şi i-au spus: „Nu este niciun altul aşa de bun
ca el şi ne iubeşte copiii. Reverendul Branham ne plimbă copiii cu camioneta
lui veche…”

Doctorul a
răspuns: „Păi, noi nu avem nimic împotriva reverendului Branham, dar el face
parte dintr-o clasă deosebită de a noastră.”

Apoi a continuat:
„Voi puteţi să vorbiţi cu el, puteţi fi chiar prietenoşi cu el, dar cam atât!”

Oh, fraţilor!
Soţia mea stătea acolo şi plângea, dar eu i-am spus: „Scumpo, există o linie de
despărţire! Cât despre mine, eu şi casa mea, vom sluji Domnului!”

Chiar dacă toată
lumea mă pune deoparte, eu urmez o singură cale – Isus Hristos. Chiar dacă sunt
numit fanatic, dacă sunt ocolit de rudele mele, eu Îl aleg pe Isus Hristos. Eu
mă ţin de mâna neschimbătoare a lui Dumnezeu. Când eşti părăsit de prietenii
pământeşti, alipeşte-te şi mai mult de El! Ţine-te de El!

Dumnezeule,
ajută-mă să predic ca niciodată înainte! Lasă-mă să predic oamenilor muritori
ştiind că eu însumi sunt un muritor. Ajută-mă să predic ca şi cum ar fi ultima
mea predică. Ajută-mă să-i conving să vină la altar cu inimile zdrobite şi cu
feţele pline de lacrimi, astfel încât atunci când pleacă acasă, în oraşul sau
în cartierul lor, să trăiască cum se cuvine unor creştini adevăraţi. Să
înceteze cu joaca de-a pocăinţa, cu alergările şi strigătele, cu agitaţia, etc.
Să înceteze să mai explodeze pentru una şi să alerge pe dincolo. Oh, să nu
faceţi aşa! Acela-i Diavolul. Duhurile lui de demoni vin peste acei creştini.

Deci predicatorii
lui Ahab, erau profeţi. Ei erau oameni religioşi care aduceau jertfe. Ei erau
la fel de religioşi ca învăţătorii de astăzi, dar nu cunoşteau adevărul.

Nu vedeţi voi cât
de religios este Diavolul? Comunismul nu este Antihristul. Sigur că nu! El vine
tot de la Diavolul dar nu este Antihristul. Antihristul este foarte religios.
El a fost un duh religios care L-a răstignit pe Isus. El a fost întotdeauna o
lume religioasă, un popor religios, care răstigneşte. Poporul religios este
poporul care a fost împotriva adevăratului Hristos.

Profeţii religioşi
au fost şi împotriva lui Mica, iar astăzi, sunt împotriva Mesajului lui
Dumnezeu.

Amintiţi-vă că eu
v-am avertizat! Eu v-am spus. Eu nu vorbesc atât de mult despre oamenii catolici,
baptişti şi metodişti, ci mă refer la oamenii sfinţeniei, care stau chiar
printre noi. Ei trăiesc acum o dramă. O, Doamne! Poate că voi intra odată la
acest subiect. Inima mi se frânge pentru aceasta.

Creştinismul nu
înseamnă să stai acolo sus cu un banjo (instrument muzical cu coarde) vechi şi
să cânţi: „Acesta este un cow-boy din Texas…” Eu nu am nimic împotriva acelui
om dar asemenea cântece sunt pentru cei din lume. Aşa este. O, fraţilor, eu
prefer să nu ştiu cânta din niciun instrument, să nu ştiu spune nimic altceva,
decât: „Isuse, ţine-mă lângă cruce!” Da, domnilor.

Crucea consacrată
eu o voi purta,

Până moartea mă va
elibera,

Apoi merg acasă,
să port o coroană,

Căci acolo este o
coroană pentru mine.

Aş vrea să vă spun
ceva şi vouă, mamelor adevărate, şi eu cred că sunteţi multe aici. Dumnezeu să
vă binecuvânteze, căci după părerea mea, voi sunteţi ce-a de-a cincea
Evanghelie. Fratele Neville, va vorbi probabil despre Ziua femeii, dar vreau să
vă spun şi eu ceva.

Când Moise era
mic, mama lui a fost cea care l-a instruit. Ea era o femeie evlavioasă care l-a
luat pe micuţul Moise pe genunchi şi i-a spus: „Moise…” apoi l-a învăţat tot
ce a ştiut. Ea i-a spus o lecţie mult mai puternică decât a primit de la
Faraon, căci ea suna astfel: „Moise, într-o zi tu vei fi izbăvitorul copiilor
lui Israel. Tu eşti chemat să faci acest lucru, de aceea, păstrează-te curat,
şi fără pată în lumea aceasta. Da, tu, eşti eliberatorul.”

Noi nu ştim ca el
să fi urmat vreun seminar care să-l înveţe aceste lucruri. Moise a locuit chiar
în palatul lui Faraon, care era un păgân, dar cea care l-a învăţat calea cea
bună a fost mama lui. (fratele Branham bate de trei ori în amvon). Da, ea a
fost o mamă adevărată. Ea l-a învăţat calea Domnului, i-a spus că el trebuie să
se păstreze sfânt. Ea i-a spus ce şi cum trebuie să trăiască, ce va face Domnul
cu el şi cum va izbăvi poporul. Şi tot ce i-a spus ea, a rămas în inima lui
Moise pentru toate zilele vieţii sale.

Şi eu cred că
orice mamă adevărată şi evlavioasă, îşi va lua copiii lângă ea, şi în loc să-i
trimită la cinema sau la discotecă, etc., îi va învăţa despre Domnul Isus
Hristos.

Mai zilele trecute
am vorbit la telefon cu o mamă. Ea îmi spunea:

„Oh, Billy,
sărmanul meu băiat are probleme. Oh, în ce necaz a ajuns!”

Eu i-am răspuns:
„Da, am auzit, soră dragă.”

„Poate că el este
într-adevăr vinovat. Unul spune una, altul, altceva, aşa că nu ştiu ce să mai
cred. Dar, pe mine nu mă interesează dacă este vinovat sau nu, eu tot îl
iubesc.”, a spus ea.

Ia te uită; „Eu îl
iubesc.”

Fiul la rândul
lui, i-a spus mamei: „O, am fost amăgit de una şi de alta, dar, mamă, cred că
tu eşti singura fiinţă care mă iubeşte, care ţine la mine.”

Aceasta este
dragostea mamei. Mama adevărată este aceea care-şi pune braţele în jurul
copilului ei. Indiferent dacă el este corect sau greşit, ea merge numai
înainte.

Şi mă gândesc că
dacă o femeie poate avea un astfel de simţământ pentru copilul ei, cu atât mai
mult va gândi aşa Dumnezeu despre copiii Săi! Dar voi să umblaţi drept înaintea
Lui! Fiţi drepţi!

Şi acum, înainte
de a încheia, lăsaţi-mă să vă vorbesc despre o altă mamă din Biblie.

Este vorba de
Irodiada. Ea şi-a învăţat fiica să danseze step, pentru că voia să fie
populară. Şi voi ştiţi că după ce a dansat în faţa împăratului Irod, a cerut
capul lui Ioan Botezătorul. Istoria mărturiseşte că 70 din urmaşele ei, au
murit fie ca prostituate, fie pe galere.

Vedeţi? O mamă
(Irodiada) a învăţat-o pe fiica ei lucrurile lumii, în timp ce cealaltă (mama
lui Moise), l-a învăţat pe fiul ei lucrurile lui Dumnezeu. Unul a devenit un
mare conducător, o pildă nemuritoare printre oameni şi un biruitor, în timp ce
cealaltă a ajuns o stricată care a tras după ea mii de suflete în iad.

Înţelegeţi ce
vreau să spun prin aceste exemple? Creşteţi-vă copiii, arătându-le calea pe
care trebuie s-o urmeze!

Eu vă compătimesc
desigur, pe voi, mamele care staţi aici cu trandafirii voştri albi, dar vă spun
că există un cer, în care se află astăzi multe mame de modă veche, care au
trăit pentru Dumnezeu. Ele au trecut acum dincolo de perdea, şi vă aşteaptă şi
pe voi să veniţi. Aşa este.

Eu vă respect şi
vă preţuiesc şi pe voi, care staţi aici cu trandafirii voştri roşii.

Dacă voi, fiilor
şi fiicelor, vreţi să faceţi ceva pentru mamele voastre, s-o faceţi în fiecare
dintre cele 365 de zile ale anului.

Căutaţi-o,
rugaţi-vă pentru ea şi trăiţi pentru Dumnezeu. Aceasta este ceea ce trebuie să
faceţi!

Creşteţi-vă copiii
în frica de Domnul şi când vor creşte mari, ei vă vor numi „fericită”, după ce
veţi trece dincolo de perdea!

Acesta este sensul
real al Zilei mamei. Ziua mamei este în fiecare dintre cele 365 de zile ale
anului.

Dar oamenii au
făcut o zi în care să-şi vândă florile şi cadouri, şi au numit-o Ziua mamei.
Aceasta face lumea, şi cred că dacă lumea va mai ţine douăzeci de ani, vom auzi
de „ziua filmului”, „ziua fiicei”, „ziua verişoarei”, „ziua unchiului”, etc.,
şi aceasta numai pentru progresul comerţului. Dar toate aceste lucruri merg
direct în iad, spre nimicire.

În ce vă priveşte
pe voi, rugăciunea mea este ca Domnul să vă binecuvânteze.

Să ne rugăm:

Bunul nostru Tată
ceresc, privind în urmă cu multe sute de ani, putem să-l vedem pe Iosafat, stând
alături de împăratul Ahab. Şi deşi Iosafat a greşit, unindu-se cu Ahab, în
inima lui a rămas o fărâmă de credinţă, care i-a spus: „Omul acesta este
greşit! El nu este curat! Nu este sfânt! Profetul a spus ceva despre el, de
aceea lucrurile nu mai merg înainte în felul acesta.” Şi micuţul foc al lui
Dumnezeu, l-a trezit.

Apoi, Tu ai avut
pe cineva care să răspundă acelui foc mic – acesta era Mica, prorocul adevărat
al lui Dumnezeu. El a venit acolo îmbrăcat în zdrenţe şi a fost dispreţuit de
ceilalţi proroci; care stăteau în jurul lui ca o haită de lupi în jurul unui
miel, dar cu toate acestea a spus adevărul. Pentru aceasta a fost lovit peste
faţă, după care a fost aruncat în temniţă unde a primit pâinea şi apa
întristării. Cu toate acestea însă, cuvintele rostite de el, s-au împlinit
întocmai pentru că Tu erai cu el.

Dumnezeule,
îngăduie-ne ca noi, cei de azi să privim numai în această Biblie.

Noi vedem cum
cărţile bisericeşti, ritualurile lor şi toate celelalte lucruri, spun una şi
alta, dar în ce ne priveşte, noi dorim să privim numai în acest Cuvânt adevărat
şi să vedem numai ceea ce spune El.

Urmăriţi pacea cu toţi şi sfinţirea, fără de
care nimeni nu va vedea pe Domnul.
” (Evrei 12.14).

Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui
nu este în El
.” (1 Ioan 2.15).

Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri
grele.

Căci oamenii vor fi iubitori de sine, lăudăroşi,
mândri..
.” O, Doamne, câte lucruri se întâmplă: „iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de
părinţi, nemulţumitori, fără evlavie,

vânzători, obraznici, îngâmfaţi; iubitori mai mult
de plăceri decât iubitori de Dumnezeu;

având doar o formă de evlavie dar tăgăduindu-i
puterea.
” Negând puterea Duhului Sfânt, care-l umple pe credinciosul adevărat,
care-l face să se bucure şi să plângă, care-l face să spună tuturor despre
Domnul şi-l împinge să se roage pentru bolnavi, care-l face să vorbească în
limbi şi să tălmăcească, care-l face să profeţească. Da, aceasta face Duhul lui
Dumnezeu, Duhul Dumnezeului celui viu, dar ei   
L-au pus deoparte, iar acum au „doar
o formă de evlavie dar tăgăduindu-i însă puterea.

O, Dumnezeule, fă
ca adunarea aceasta să se trezească chiar acum, înainte de a veni timpul
sfârşitului, care s-o prindă în starea aceasta. Fă ca noi să fim reînnoiţi, aşa
cum spune Biblia:

Staţi în drumuri, uitaţi-vă, şi întrebaţi
care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea, şi veţi
găsi odihnă…
” (Ieremia 6.16).

O, Dumnezeule,
îngăduie-ne să găsim calea cea veche, să putem sta din nou împreună unindu-ne
mâinile în timp ce cântăm:

Eu voi lua calea
cu cei câţiva

dispreţuiţi ai
Domnului.

Eu am pornit
înainte cu Isus

Şi trec dincolo.

O, Dumnezeule, ajută-ne
să trăim aceasta!

Binecuvântează,
Doamne, toate aceste mame scumpe care stau aici. Ele sunt mame şi fiecare
poartă în piept un trandafir alb, ca o amintire a mamelor lor bătrâne, care
astăzi sunt dincolo de perdeaua timpului. O, Stăpâne al Vieţii, binecuvântează-le
Tu, Doamne! Fă ca amintirile copiilor lor despre ele, să fie la fel ca ale lor
(ale mamelor) despre mamele lor. Îngăduie aceasta, Doamne!

Noi ştim însă că
într-o zi când viaţa de aici se va sfârşi, sufletele lor, care se află dincolo
de perdea, ne aşteaptă pe malul Iordanului. Oh, ce minunată va fi ziua aceea,
în care vom păşi dincolo! Acolo aerul nu va mai fi contaminat cu fum de
ţigară!  Acolo nu va mai fi nicio
prostituată. Acolo nu va mai fi niciun păcat. Da, acolo nu va mai fi nimic de
felul acesta! În slavă, noi vom trăi pentru totdeauna în pace cu Domnul nostru
Isus Hristos şi cu copiii noştri. Oh, ce zi minunată!

O, Tată, în timp
ce întunericul devine tot mai mare, iar Satana invadează toate ţările,
amvoanele, bisericile, popoarele, şcolile, Te rugăm să ne ajuţi să rezistăm în
luptă, să tragem repede cu sabia şi să luptăm pentru Dumnezeu, aşa cum au făcut
Leviţii când păcatul a invadat tabăra Israelită la Baal-Poer. Ajută-ne, Doamne.

Iartă-ne acum
greşelile şi binecuvântează-ne! Ţine-te smeriţi şi zdrobeşte-ne Tu, pentru că
ne-ai spus că „cel ce seamănă cu
lacrimi”,
şi fără îndoială „se va
întoarce din nou, bucurându-se şi adunând snopi.
” O, Dumnezeule, sfarmă-ne
în bucăţi şi modelează-ne din nou ca să nu mai ieşim de pe cale.

Chiar şi eu am
uneori îndoieli, Doamne, cu privire la cei ce vor veni la adunările mele.

O, Dumnezeule, eu
vreau ca Tu să participi întotdeauna! Vino, Doamne! O, Hristoase, vino, Doamne!
Zdrobeşte-mă şi apoi modelează-mă din nou! O, Doamne, nu îngădui nicio umbră de
îndoială în inima mea! Depărtează tot ce este rău de la mine!

Ajută-mă Doamne să
predic, aşa cum am mai spus – ca un om muribund în faţa altor muribunzi,
conştient totdeauna de faptul că trebuie să mă înfăţişez înaintea Ta. Noi va
trebui să stăm înaintea Ta, atunci când vei fi un Judecător drept, care va
judeca fără milă orice abatere, pe toţi aceia care au respins şi au dispreţuit
dragostea Ta.

O, Dumnezeule,
dă-mi mila Ta, ca să fiu asigurat în ziua aceea. Poate că acum plâng de multe
ori, dar atunci Tu vei şterge orice lacrimă şi-mi vei spune: „Intră în bucuria Domnului tău, care a fost
pregătită pentru tine de la întemeierea lumii!

Dumnezeule, fii cu
noi şi ajută-ne! Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

                            – Amin –