ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE CARTEA ”EVREI” – Partea întâi

… Cum ar putea s-o facă fără Dumnezeu? Nu, nu ar
putea. Nu voi putea răspunde la toate, dar mă gândeam că s-ar putea să dau de
una foarte grea şi atunci ar fi trebuit să mă pregătesc. Însă toate au fost
foarte simple, de aceea mă gândesc că s-ar putea ca oamenii să nu mai aibă
întrebări. În ce mă priveşte, sunt bucuros şi cu ajutorul Domnului încerc să
răspund la ele cât se poate de bine.

Dacă sora Arganbright 
este în seara aceasta aici…  Eşti
aici, soră Ruth? Da, am aici adresa… O, nu o am! O aveam în portmoneu dar am
lăsat-o acasă. Dacă mă prinde poliţia când merg acasă, să vii să mă scapi,
frate Fleeman. Spune-i la Billy că mi-am uitat portmoneul acasă, ceea ce
înseamnă că va trebui să conduc fără permis. Credeam că îl am în buzunar, dar
mi-am schimbat hainele.

În această după-amiază am cosit, apoi a trebuit să
merg repede să-mi schimba hainele şi să vin aici. Am adus şi Lexiconul, aşa că
am să vi-l dau după ce terminăm.

Să nu vă faceţi probleme cu privire la scrisoarea
aceea, pentru că nu este nimic cât timp nu primesc alta şi mai rea. A fost în
ordine. V-am spus că nu o voi citi, dar până la urmă am făcut-o pentru că eram
curios să văd ce scrie. Era foarte bine scrisă, aşa cum trebuie să scrie o
profesoară. Am apreciat-o pentru aceasta.

Îmi plac scrisorile de la oamenii care nu sunt
întru-totul de acord cu mine, pentru că dacă nu te contrazice nimeni niciodată,
devine plictisitor. Diferenţele de opinie sunt bune pentru că te fac să
cercetezi şi să înţelegi mai bine.

Dacă stai liniştit şi nu cercetezi, poţi să dai de
necaz, aşa că din când în când este nevoie ca cineva să te contrazică, astfel
încât să poţi zbura cu propriile tale aripi.

Când am fost în Africa am găsit doi pui de leu mici şi
pătaţi: un leuţ şi surioara lui. Erau atât de mici încât semănau cu nişte
pisoi, dar erau tare frumoşi şi se jucau tot timpul. Am vrut să-i aduc în
America, aşa că i-am pus într-o colivie pentru păsări, dar nu am găsit în toată
Africa un vaccin, aşa că nu  i-am putut
aduce în Statele Unite – nu ai voie dacă nu sunt vaccinaţi.

Dacă voiai să afli dacă micuţul este sau nu un leu,
trebuia să-i dai o palmă peste fund, iar el se înfuria imediat şi îţi arăta că
este într-adevăr leu.

De aceasta avem nevoie şi noi din când în când: să dăm
singuri din aripi ca să ştim ce suntem. Desigur, noi nu ne înfuriem ca un leu,
dar ne place ca oamenii să ne pună întrebări, pentru că astfel de întrebări
sunt foarte bune, soră Ruth. Mie îmi plac întrebările care nu prea vrem să ni
se pună, pentru că ne fac să ne cercetăm mai atent. Acelea sunt într-adevăr
foarte bune.

Aici avem nişte întrebări foarte bune, la obiect. Un
predicator din încăperea din spate, m-a întrebat adineauri: „Cei doi proroci
din Apocalipsa 11 vor veni înainte de răpire sau chiar înainte de luarea
Israelului?”

Acestea sunt genul de întrebări care te leagă de
mâini, dar întrebările simple sunt foarte bune.

Înainte de a începe să răspund, aş vrea să ne plecăm
capetele pentru rugăciune.

Tată, aici scrie că la vârsta de doisprezece ani,
Te-au găsit în Templu stând de vorbă cu cărturarii şi înţelepţii despre
Scripturi.  Bătrânii aceia, care
cunoşteau foarte bine Scripturile, erau uluiţi să vadă că erau întrecuţi de un
băiat de doisprezece ani.

Acolo Te aflai în casa Tatălui Tău, pentru că i-ai
spus mamei Tale: „Oare nu ştiai că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu”
explic Scripturile cu înţeles duhovnicesc?

Doamne, Tu ştii că noi suntem slabi şi supuşi
greşelilor, de aceea Te rugăm să vii la noi în seara aceasta, sub forma Duhului
Sfânt şi să ne luminezi asupra Scripturii. Eu Te aştept, Doamne, pentru că sunt
dependent de Tine. Iar dacă vreodată voi încerca să strecor în răspunsuri
gândurile şi interpretările mele, în chip egoist, închide-mi gura, Doamne, aşa
cum ai închis-o leilor care nu au putut să-i facă nici un rău lui Daniel,
deoarece Tu eşti şi acum Acelaşi Dumnezeu.

Ne lăsăm în seama Duhului Sfânt şi Te rugăm să îngădui
ca El să vină şi să ne descopere aceste lucruri, iar în timp ce ne va vorbi, fă
totul atât de simplu încât cei care au pus întrebările să înţeleagă bine. Dacă
El va da vreun răspuns contrar convingerilor mele din totdeauna, ajută-mă
Doamne, să mă bucur din inimă că am aflat ceva nou şi bun, care vine de la
Tine, deoarece Tu ai spus: „Cercetaţi Scripturile pentru că socotiţi că în
ele aveţi viaţa veşnică; dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.”

Cu siguranţă, această învăţătură biblică generează
multe gânduri şi întrebări, de aceea Te rog să îngădui ca Duhul Sfânt să
răspundă clar la ele, pentru că o cerem în Numele lui Isus, pentru slava lui
Dumnezeu şi spre zidirea Bisericii Sale. Amin.

Se întâmplă adesea ca motivele egoiste să distrugă
totul, indiferent de situaţie.

Dacă în seara aceasta o să vi se pară că şuier, să
ştiţi că se datorează faptului că mi-am scos un dinte. Dacă mi-l pun, nu pot să
vorbesc, iar dacă rămân aşa, se pare că şuier.

Soţia lui Billy Graham povestea odată că cel mai
supărat l-a văzut pe soţul ei atunci când i-a căzut un dinte şi trebuia să
apară într-un program de televiziune.

Dintele lipsă lăsase un spaţiu liber, iar atunci când
vorbea parcă şuiera. Ea spune că cu zece minute înainte de începerea filmării,
soţul ei era în genunchi şi se ruga. Dacă nu mă înşel, i-au găsit dintele fals
pe care-l pierduse.

Este rău când îmbătrânim şi ne pierdem dinţii.

Într-o dimineaţă când eram cu fratele Roberson şi cu
ceilalţi, în timp ce mă spălam pe dinţi mi s-a rupt o bucată dintr-unul şi a
trebuit să merg la doctor ca să mi-l repare.

Dar să trecem la problemele noastre. Dacă voi putea,
voi încerca să răspund la toate întrebările.

Frate Tony, prin harul lui Dumnezeu, am primit
tălmăcirea visului tău. Este minunat, iar acest lucru mă face foarte bucuros.
Este o tălmăcire bună, dar cred că n-ar trebui s-o spun în public, aşa că ţi-o
voi relata în particular.

El a avut un vis şi aseară m-a întrebat ce ar putea
însemna, dar nu am putut să-i spun până nu m-am rugat Domnului pentru aceasta,
iar Domnul mi-a descoperit care este tălmăcirea lui. Sunt veşti minunate pentru
tine, frate Tony.

Nu ştiu de unde să încep, pentru că toate întrebările
sunt foarte bune. Vom încerca să vă ţinem cât mai puţin, iar dacă nu vom reuşi
să le terminăm acum, le vom termina duminica viitoare.

***

1. Explicaţi ce se înţelege prin „pedeapsa veşnică”
din Matei 25.46.

Aceasta este prima întrebare, iar a doua este:

2. „Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în
întunericul de afară”
înseamnă că vor fi scoşi din gândurile lui Dumnezeu?

Prima întrebare se referă la capitolul 25 din Matei.
Nu am studiat aceste întrebări, ci m-am uitat doar puţin peste ele, aşa că îmi
voi da silinţa să răspund cât mai bine.

Aş vrea să căutaţi în Biblie împreună cu mine.

Am vrut să scot textul din Lexiconul de limbă greacă,
astfel încât să puteţi avea şi varianta originală. Îmi place posibilitatea de a
şti şi traducerea greacă. Va merge cam încet, pentru că va trebui să caut
citatele din Scriptură şi să le pun în ordine.

Este cineva care vrea o Biblie pentru studiu? Dacă
vreţi, ridicaţi mâna. Cred că sunt trei sau patru acolo în spate. Dacă vreţi să
verificaţi cu Bibliile este foarte bine.

Frate Cox, vrei să vii şi să iei aceste Biblii? Poate
să le ia oricine vrea, numai ridicaţi mâna şi băiatul vă va aduce, pentru că
vrem să studiem răspunsurile împreună.

Noi am vorbit despre primele şase capitole ale
Epistolei către Evrei, iar fratele Mercier şi fratele Good se ocupă de
publicarea lor sub formă de carte.

Adevărul este că nu am spus nici jumătate din ceea ce
se putea spune. Abia am zgâriat puţin pe la suprafaţă. Totuşi, cred că ei au
luat câteva pietre preţioase din învăţătura Epistolei către Evrei şi le-au
lustruit. Fratele Mercier le va tipări în curând pentru oricine vrea să le
citească.

Într-o biserică evanghelică este greu să parcurgi o
învăţătură fără să trezeşti suspiciuni în inimile multora. Aşa se întâmplă
întotdeauna. Eu sunt departe de a fi un învăţător, dar niciodată nu spun şi nu
fac ceva înainte de a mă documenta cât pot de bine.

Un frate drag mi-a zis aseară: „Frate Branham, fratele
Seward mi-a spus că niciodată nu poţi fi prins pe picior greşit, ci întotdeauna
găseşti o cale prin care te poţi strecura.”

„Motivul pentru care reuşesc aceasta”, am răspuns eu,
„este că întotdeauna gândesc înainte de a face ceva, apoi dacă mă întreabă
cineva, pot să-i spun la ce m-am gândit. Înţelegi acum?”

Dacă te gândeşti bine, şi înainte de a face ceva alegi
varianta care crezi că este bună în ochii lui Dumnezeu, este într-adevăr foarte
greu să fii prins pe picior greşit.

Vă daţi seama cât a încercat Ahab să-l prindă pe Ilie
pe picior greşit? Vă daţi seama cum încercau fariseii să Îl prindă pe Isus pe
picior greşit? Vedeţi, El găsea repede răspuns la orice, pentru că tot ce făcea
era în voia lui Dumnezeu. În felul acesta stătea El în picioare şi tot aşa vrem
să stăm şi noi.

Să revenim la întrebarea pusă. Cineva mă roagă să
explic ce înseamnă „pedeapsă veşnică” din Matei 24.56.

Ascultaţi cu atenţie! Să mergem cu toţii în Matei
24.46: „Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică..”

Cuvântul „veşnic” vine de la expresia „din veşnicie în
veşnicie”, iar „veşnicia” este o perioadă de timp; înseamnă doar o perioadă te
timp cât o veşnicie.

Nu ştiu cine a pus întrebarea aceasta, pentru că
nu  m-a sunat, dar nici nu era nevoie.

Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică…” Desigur,
este vorba despre cei răi.

Dragul meu, care ai pus întrebarea, citeşte mai
departe, te rog:

…iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică. (În
limba engleză se folosesc două cuvinte diferite. Astfel, cuvântul folosit
pentru „viaţă veşnică” înseamnă „etern, neîncetat” iar cel folosit pentru
„pierzare veşnică” înseamnă „neetern”).

Cei răi vor merge în pedeapsa veşnică pentru o anumită
perioadă de timp, iar cei neprihăniţi vor primi viaţă veşnică, adică viaţă
eternă, fără sfârşit. Nu există pedeapsă eternă! Nu poate exista aşa ceva,
pentru că dacă cei răi ar merge într-o pedeapsă veşnică (eternă), ar trebui să
aibă viaţă veşnică, iar dacă ar avea viaţă veşnică (eternă), ar fi mântuiţi.
Vedeţi? Aşa ceva este imposibil.

Dacă priviţi atenţi, veţi vedea că răspunsul se află
chiar în întrebare. Înţelegeţi?

Pentru aceasta voi citi şi versetul 44 din textul
nostru:

Atunci Îi vor răspunde şi ei: „Doamne, când Te-am
văzut noi flămând, sau fiindu-Ţi sete, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în
temniţă, şi nu Ţi-am slujit?”

Şi El, drept răspuns, le va zice: „Adevărat vă spun
că, ori de câte ori n-aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte
neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le-aţi făcut.”

Aceştia vor merge în „pedeapsa veşnică”, adică cei
răi, în timp ce neprihăniţii vor merge în viaţa veşnică (eternă, fără sfârşit).
Vedeţi diferenţa?

Cei răi primesc „pedeapsa veşnică” dar aici „veşnic”
înseamnă „pentru o vreme”. Dacă ar fi fost altfel, s-ar fi folosit acelaşi
cuvânt în ambele cazuri (În limba română este folosit acelaşi cuvânt: „veşnic”,
de aceea se produce confuzie, dar în engleză sunt folosite două cuvinte
diferite).

Dacă cineva este pedepsit „veşnic” adică „fără
sfârşit”, înseamnă că are viaţă veşnică, iar noi ştim că există o singură formă
de viaţă veşnică, şi aceasta vine de la Dumnezeu.

Tot ce nu are început, nu are nici sfârşit; şi tot ce
are început, are şi sfârşit. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Scriptura ne-a lămurit singură, dar dacă privim în
lexiconul grec, acolo scrie:

Şi aceştia vor merge în „ainion”, adică în „iazul
de foc, în distrugere.”

Conform Lexiconului de limbă greacă, cuvântul „ainion”
 înseamnă „o vreme de pedeapsă.”
Înţelegeţi acum? Ei vor merge „într-o vreme de pedeapsă”.  Cuvântul „ainion”  se referă la „o vreme, la o perioadă
limitată de timp
.”

Dacă ne întoarcem la traducerea engleză, vedem că „veşnic”
înseamnă „pentru o vreme.” Aceasta vine din limba greacă şi înseamnă
„o perioadă de timp.”

Cuvântul „ainion” înseamnă deci „o vreme
limitată de pedeapsă.”

Să citim însă şi partea cealaltă a versetului: „…iar
cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică”.

Vedeţi? Este un alt cuvânt, care vine de la „eternitate”,
iar eternitatea nu are nici început şi nici sfârşit, ci merge din infinit în
infinit.

Aceasta ar trebui să vă dea răspunsul, pentru că dacă
citiţi Scriptura cu atenţie, o veţi înţelege.

Cei răi vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei
neprihăniţi…”

Cei răi îşi vor lua pedeapsa pentru o anumită perioadă
de timp: poate un miliard de ani – eu nu ştiu cât va fi, dar ştiu sigur că vor
fi pedepsiţi pentru păcatele lor. Pe cât este de sigur că păcatul a avut un
început, tot atât este de sigur că va avea şi un sfârşit, iar iadul a fost
creat pentru diavol şi îngerii lui. Înţelegeţi?

Aici mai am încă o întrebare frumoasă, la care voi
răspunde în câteva minute:

***

2. „Iar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în
întunericul de afară.”
Aceasta înseamnă că vor fi scoşi din gândurile lui
Dumnezeu?

Nu, nu aceasta înseamnă.  Aici este vorba despre Ospăţul de nuntă. 
„Fiii împărăţiei” sunt iudeii care au fost aruncaţi în
întunericul de afară, unde au trecut prin vremea plânsului şi a scrâşnirii
dinţilor. Ei au fost aruncaţi în întunericul de afară, pentru ca tu şi eu să
avem ocazia de a ne pocăi, dar ei nu au fost scoşi niciodată afară din
gândurile lui Dumnezeu. El nu îl va uita niciodată pe Israel.

Oricine citeşte Biblia ştie că  atunci când se vorbeşte despre Israel se
foloseşte expresia „fiii Împărăţiei.” Împărăţia este făgăduinţa. Cu alte
cuvinte, atunci când se ocupă de Israel, Dumnezeu se ocupă de întreaga naţiune:
fiii Împărăţiei.

Amintiţi-vă că Isus a spus: „La vremea sfârşitului
vor fi în Împărăţie Avraam, Isaac şi Iacov la un loc.”
Ei erau cei
binecuvântaţi din Împărăţie. Dar fiii Împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul
de afară.

Aici se face referire la venirea Domnului. Cinci
dintre fecioarele care s-au dus în întâmpinarea Domnului nu şi-au luat
untdelemn în candele, în timp ce celelalte cinci şi-au luat.

Dacă observaţi, aici este o imagine minunată a
iudeilor şi a neamurilor, ca cei respinşi.

Ţineţi minte! De fiecare dată sunt trei categorii de
oameni: iudeii, neamurile (cei formali) şi Biserica adevărată. Dacă nu aveţi în
minte această delimitare clară, veţi avea probleme când veţi ajunge la
Apocalipsa.

Domnul Bohanon mi-a spus odată: „Billy, oricine va
încerca să citească Apocalipsa va avea coşmaruri. Pe pământ este o mireasă, iar
balaurul varsă apă din gură ca să facă război cu ea. În acelaşi timp, scrie că
Mireasa stă pe Muntele Sinai ca cei o sută patruzeci şi patru de mii. (Doctrina
martorilor lui Iehova). În acelaşi timp, Mireasa este în cer…”

Vedeţi? El a înţeles totul complet greşit.

Sunt trei grupuri distincte.

Balaurul din Apocalipsa 12 nu varsă apă după sămânţa
femeii, ci după rămăşiţa seminţei femeii. Cei o sută patruzeci şi patru de mii
nu sunt Mireasa, ci sunt rămăşiţa iudeilor. Eu nu pot înţelege cum i-au băgat
„Martorii lui Iehova” în doctrina lor ca mireasă, pentru că ei nu sunt Mireasa.

Dacă aţi observat, în Apocalipsa scrie că ei sunt
verguri. Ce înseamnă cuvântul „famen”? Famenii erau cei care păzeau
împărătesele. Ei erau bărbaţi sterilizaţi.

Dacă aţi observat, acolo scrie: „Ei nu s-au întinat
cu femei…”
(Apocalipsa 14.4). Ei erau fameni în templu, oameni pe care
Dumnezeu i-a ales dintre aleşii iudei. Veţi înţelege imediat ce vreau să spun.

Haideţi să mergem în capitolul 7 din Apocalipsa.

După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în
picioare în cele patru colţuri ale pământului.
(Aceste versete merg paralel
cu cele din Ezechiel 9, unde se vorbeşte despre nimicirea iudeilor. Aici este
vorba despre nimicirea neamurilor). Ei ţineau cele patru vânturi ale
pământului
(„vânturi” înseamnă „războaie şi neînţelegeri”), ca să nu
sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac.”
(Ei ţineau
războaiele).

O, dacă am avea timp să aprofundăm această întrebare!
Aici s-a încurcat Russell. Văzând că se întâmplă acest lucru, el a spus că
urmează venirea Domnului Isus, neştiind că de fapt era vorba de pecetluirea
Bisericii.  Înţelegeţi?

Ei se întreabă cum de primul război mondial… Fiţi
atenţi! Acest război s-a încheiat în luna a 11-a, ziua a 11-a, la ora 11.00.

Imediat după aceea, s-a dezvăluit botezul în apă în
Numele lui Isus Hristos şi botezul Duhului Sfânt.

Uitaţi-vă la legătura pe care am făcut-o în
Apocalipsa, între cele două epoci ale Bisericii: este vorba de Filadelfia şi
Laodicea.

Metodiştii au trăit în epoca Filadelfia, epoca
„dragostei de fraţi şi a iubirii de oameni”. Ultima epocă a Bisericii este
Laodicea, care este căldicică.

El a spus: „Iată, ti-am pus înainte o uşă
deschisă.”
(Apocalipsa 3.8). Dacă veţi pune aceste locuri din Scriptură
unul lângă altul, vei vedea cum se leagă totul şi devine clar.

Fiţi atenţi! Botezul s-a făcut în „Numele Tatălui, al
Fiului şi al Duhului Sfânt”, ceea ce este o dogmă catolică şi nu credinţa
creştină. Vom vedea ce spune Lexiconul şi Istoria. Nimeni din Biblie nu a fost
botezat în felul acesta şi nici şase sute de ani după aceea. Eu pot dovedi
chiar cu doctrina catolicilor că ei sunt cei care au introdus acest botez,
stropirea şi turnarea apei pe cap.

De la ei, dogma aceasta a trecut la Biserica
Metodistă; de la metodişti a trecut la baptişti; de la baptişti a trecut la
ceilalţi şi este încă şi astăzi o dogmă falsă.

Pot să vă dovedesc că Biblia spune: „Îţi merge
numele că trăieşti, dar eşti mort.”
(Apocalipsa 3.1). Acesta este adevărul.

Pot să dovedesc cu Biblia că Domnul a arătat că ei vor
face botezul în Numele Lui până la epoca întunecoasă, pentru ca apoi, în timpul
celor o mie cinci sute de ani de întuneric, Domnul să spună: „Tu mai ai
puţină lumină, pentru că nu ai tăgăduit Numele Meu.”

Când s-a ajuns în cealaltă epocă, aceea a catolicilor,
El a spus: „Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort. Şi ai tăgăduit
Numele Meu.”

Asta este. Întreaga Biblie se leagă într-un tablou
minunat şi cuprinzător.

Observaţi! „Ei ţineau cele patru vânturi…

Şi am văzut un alt înger care se suia dinspre
răsăritul soarelui, şi care avea pecetea Dumnezeului celui viu.”
Pecetea.

Ce înseamnăPecetea Dumnezeului celui viu?”

Fraţii adventişti vor spune: „A ţine Sabatul!” Aş vrea
să-mi arătaţi aceasta în Scriptură. Nu există un asemenea verset. Dacă aţi citi
în Efeseni 4.30, aţi vedea care este „Pecetea Dumnezeului celui viu.”

Să vedem: „Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui
Dumnezeu, prin care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”
Vedeţi?
Nu până la trezirea următoare, ci până în ziua răscumpărării. Este o siguranţă
veşnică.

„Să nu întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin
care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.”
Nu spune Efeseni 4.30 acest lucru?

Luaţi trimiterile şi mergeţi prin ele prin tot restul
Scripturii: „Pecetluit pentru ziua răscumpărării.”

Amintiţi-vă că Duhul Sfânt nu a fost înţeles ca
Botezul cu Duhul Sfânt decât după primul război mondial. Noi tocmai am
sărbătorit jubileul de aur: patruzeci de ani.

El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri,
cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „Nu vătămaţi
pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea
slujitorilor Dumnezeului nostru.”

Să nu facă rău, să nu distrugă pământul, să nu-i
permită bombei atomice să explodeze, să nu distrugă totul până când slujitorii
Dumnezeului nostru vor fi pecetluiţi.

Dacă citim al doilea volum din „Declinul războiului
mondial”, vedem că generalul Allenby a luptat până a ajuns la marginea Ierusalimului,
iar de acolo a telegrafiat regelui Angliei şi i-a spus: „Nu vreau să deschid
focul asupra oraşului, din cauza sfinţeniei lui. Ce să fac?”

„Roagă-te!” i s-a răspuns.

Atunci el a mai făcut un tur cu avionul pe deasupra
oraşului, iar oamenii spuneau: „Vine Allenby!” Auzindu-i numele, arabii au
crezut că spun: „Vine Alah!” aşa că au ridicat steagul alb şi s-au predat. Iar
Allenby a intrat în Ierusalim şi l-a ocupat fără a trage nici măcar un foc de
armă – conform prorociei – apoi l-a redat iudeilor.

După aceea s-a ridicat Hitler, ca un prigonitor al
evreilor din toată lumea, şi i-a împins spre patria lor.

Biblia a spus că El îi va aduce înapoi pe aripi de
vultur. Cu câteva săptămâni în urmă, revista „Life” şi celelalte, au publicat
articole în care se spunea că ei se întorc la Ierusalim cu miile, ducându-i
chiar şi pe bătrâni.

 Li s-au luat şi
interviuri. Ei au înălţat acolo steaua cu şase colţuri a lui David, cel mai
vechi steag din lume, care a fluturat 
din nou pentru prima dată după două mii de ani.

Isus a spus: „Generaţia care va vedea smochinul
înflorind, nu va trece…”

Şi iată că i-au adus cu ei şi pe bătrâni, iar
reporterii îi întrebau:

 „Vă întoarceţi
ca să muriţi în patria voastră?” Dar ei răspundeau:

„Nu, venim ca să-L vedem pe Mesia!”

Frate, eu îţi spun: suntem la uşă! Slujitorii sunt cei
de acolo, nu evreii de aici, care te-ar înşela ca să-ţi ia până şi dinţii
falşi, dacă se poate; nu despre aceştia vorbeşte Domnul. Este vorba despre cei
de acolo, care au ţinut Legea şi care   
n-au ştiut niciodată că a existat un Mesia.

La Stockholm, fratele Pethrus a tipărit un milion de
Biblii, Noul Testament pe care le-au trimis în Israel. Când     le-au primit, evreii au început să le
citească imediat.

 Şi ştiţi ce au
spus? „Bine, dacă acesta este Mesia,  
să-L vedem făcând semnul unui proroc şi vom crede în El.”

Ce ocazie pentru slujba mea! Eram în Cairo, Egipt, la
o distanţă de două ore de porţile Ierusalimului, unde mă pregăteam să plec,
când Duhul Sfânt mi-a zis: „Nu te duce acum!”

Când am auzit aceasta, mi-am zis: „Este doar
imaginaţia mea. Biletul este cumpărat şi sunt gata de plecare. Omul mă aşteaptă
acolo cu toţi ceilalţi, şcolile şi aşa mai departe.”

Dar Duhul mi-a spus din nou: „Să nu te duci!”

M-am întors la Agenţia de Voiaj şi am spus: „Anulez
biletul acesta. Vreau să merg în Grecia, la Atena.”

„Bine, dar biletul tău este pentru Ierusalim,
domnule!”

„Vreau să merg la Atena în loc de Ierusalim”, am
răspuns eu.

Duhul Sfânt aşteaptă, pentru că nu a sosit încă timpul
acela. Încă nu a sosit!

Fiţi atenţi!

Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii,
până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru.”

Oricine ştie că este vorba de Pecetea Dumnezeului
celui viu.

Ascultaţi!

Şi am auzit numărul celor care fuseseră pecetluiţi
(fiţi atenţi dacă nu este vorba despre evrei): o sută patruzeci şi patru
de mii, din toate seminţiile fiilor lui Israel.
(Nici măcar unul dintre ei
nu este dintre neamuri, pentru că aceasta se întâmplă în vremea a sfârşitului).

Din seminţia lui Iuda doisprezece mii erau
pecetluiţi; din seminţia lui Ruben, doisprezece mii erau pecetluiţi; …
şi
aşa mai departe până la sfârşit.

Ce înseamnă aceste doisprezece seminţii ale lui
Israel, de doisprezece mii ori doisprezece?

12.000 x 12 = 144.000

O sută patruzeci şi patru de mii. Aceştia sunt cei o
sută patruzeci şi patru de mii de iudei – nu dintre neamuri, ci dintre iudei.

Ei nu au nici o legătură cu Mireasa. Deci doctrina
„Martorilor lui Iehova”  este greşită.
Biblia spune clar că cei o sută patruzeci şi patru de mii sunt evrei şi nu
dintre neamuri.

Ei sunt slujitorii lui Dumnezeu, iar neamurile nu au
fost considerate niciodată slujitori, ci fii şi fiice. Da, noi suntem fii şi
fiice, nu slujitori.

Haideţi să citim mai departe. Să facem la fel ca omul
care a mâncat pepene şi a zis:

„Este bun, dar haide să mai mâncăm!” Aşa este.
Dumnezeu are din belşug aici.

Observaţi, suntem la versetul 8:

…din seminţia lui Zabulon, douăsprezece mii; din
seminţia lui Iosif, douăsprezece mii; din seminţia lui Beniamin, douăsprezece
mii, au fost pecetluiţi.”

Fiind iudeu, Ioan i-a recunoscut pe toţi, a văzut cele
douăsprezece seminţii ale lui Israel, câte douăsprezece mii din fiecare
seminţie ori douăsprezece seminţii, înseamnă o sută patruzeci şi patru de mii.
Aceştia sunt evreii, nu Mireasa. Biblia spune aici că ei sunt copiii lui Israel
şi apoi numeşte fiecare seminţie.

Fiţi atenţi la versetul 9. Aici apare Mireasa: o
gloată mare, pe care nu putea s-o numere nimeni.

După aceea m-am uitat şi iată că era o mare
gloată, pe care nu putea s-o numere nimeni.”

Famenii de la Templu sunt numai o sută patruzeci şi
patru de mii, o mână de oameni care vor însoţi Mireasa, escorta ei. Cei o sută
patruzeci şi patru de mii sunt însoţitorii Miresei, famenii Templului.

Sigur, ştiu că mergeţi la capitolul 14.4 şi spuneţi:
„Cum, ei sunt cu Mireasa oriunde?” Absolut! Famenii călătoresc cu Împărăteasa
oriunde merge ea. Într-adevăr. Dar ce sunt ei? Nimic altceva decât însoţitorii
ei.

„După aceea m-am uitat, şi iată că era o mare gloată,
pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, din
orice norod şi de orice limbă
(Iată Mireasa dintre neamuri), care stăteau în picioare înaintea
scaunului de domnie şi înaintea Mirelui
(Acesta este Mântuitorul lor,
Mielul, nu Legea; Mielul, harul), îmbrăcaţi cu haine albe (veţi vedea în
câteva minute că hainele sunt faptele neprihănite ale sfinţilor), cu ramuri
de finic în mâini; şi strigau cu glas tare
(Dacă aceasta nu este o trezire
prin Duhul Sfânt, atunci nu am auzit niciodată una) şi ziceau:

„Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care şade pe
scaunul de domnie, şi a Mielului.”

Şi toţi îngerii stăteau împrejurul scaunului de
domnie, împrejurul bătrânilor şi împrejurul celor patru făpturi vii. Şi   s-au aruncat cu feţele la pământ în faţa
scaunului de domnie şi s-au închinat lui Dumnezeu şi au zis: „Amin. A Dumnezeului
nostru să fie lauda, slava, înţelepciunea, mulţumirile, cinstea, puterea şi
tăria, în vecii vecilor. Amin.”

Sună ca o adunarea glorioasă, nu-i aşa? Aşa va fi.
Cine sunt aceştia? Cei 144 de mii? Nicidecum! Era o gloată pe care nu putea s-o
numere nimeni, din orice neam, din orice seminţie, de orice limbă… Nu poţi să
vezi aceasta, prietenul meu drag?

Ascultaţi, pentru că vom citi mai departe:

Şi unul dintre bătrâni a luat cuvântul şi mi-a
zis: „Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au
venit?”

Vedeţi? Bătrânul i-a zis lui Ioan, care era evreu şi
îi recunoscuse pe cei 144 de mii: „Tu i-ai recunoscut pe cei144 de mii de
iudei, dar aceştia cine sunt? De unde vin ei?”

Vedeţi ce a zis bătrânul?

„Unul din bătrâni a luat cuvântul şi mi-a zis:
„Aceştia, care sunt îmbrăcaţi în haine albe, cine sunt oare? Şi de unde au
venit?”

Noi toţi îi cunoaştem pe iudei şi ştim de legământul
lor şi toate celelalte, dar aceştia când au venit?

Doamne”, i-am răspuns eu, „Tu ştii.” (Eu nu
ştiu asta, îmi scapă).

Şi el mi-a zis: „Aceştia vin din necazul cel mare (încercări, pericole, ispite,
necazuri); ei şi-au spălat hainele (În biserică? Sună bine? Nu.) deci: „Ei
şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului.”

Pentru aceasta stau ei înaintea scaunului de
domnie al lui Dumnezeu şi Îl slujesc zi şi noapte.
(Cine mă slujeşte pe
mine acasă? Soţia mea) în Templul lui Dumnezeu. (Cea care stă cu mine
acasă este soţia mea. Ea îmi spală hainele şi pregăteşte totul pentru mine). Cel
ce şade pe scaunul de domnie, Îşi va întinde peste ei cortul Lui
(O,
ascultaţi).

Nu le va mai fi foame,(Se pare că au sărit peste câteva mese până au ajuns
acolo), nu le va mai fi sete; nu-i va mai dogorî soarele, nici vreo arşiţă.

Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie,
va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge
orice lacrimă din ochii lor.”

Aşadar, cei 144 de mii sunt slujitorii. Deci „fiii
Împărăţiei” sunt evreii.
Cred că cel care a pus întrebarea, a înţeles. Când
scrie că „au fost scoşi afară”, nu înseamnă că au fost scoşi din
gândurile lui Dumnezeu, ci că pentru o vreme vor fi aruncaţi afară din
întâietatea duhovnicească.

Văzându-l pe Israel în această zi, prorocul a zis:
„Când Sabatul va fi îndepărtat, Israelul va rămâne; ei vând în ziua Sabatului
ca în orice altă zi.” Şi prorocul L-a întrebat pe Domnul: „Va fi Israelul uitat
cu desăvârşire?” la care Domnul a răspuns: „Cât de înalt este cerul? Cât de
adâncă este marea? Măsoară-le cu trestia pe care o ai în mână!”

„Nu pot.”

„Tot aşa”, a răspuns Domnul, „nici Eu nu aş putea să-l
uit vreodată pe Israel.”

Desigur, Israelul nu va fi uitat niciodată.

Deci „veşnic” şi „etern” sunt două cuvinte
diferite, iar Israelul a fost aruncat afară, dar nu din gândurile lui Dumnezeu.

Şi Pavel vorbeşte despre aceasta. Nu am timp să caut
acum, dar am să vă spun aşa cum îmi amintesc versetele.

Pavel vorbeşte despre felul în care au fost luate în
seamă neamurile, cum au mers şi ce au făcut. Apoi spune că dacă Dumnezeu nu a
cruţat mlădiţele originale, cu atât mai puţin ne va cruţa pe noi, care suntem
nişte mlădiţe altoite.

Israelul a fost orbit pentru o vreme, dar vălul va fi
ridicat de pe ochii lor. Aceasta se va întâmpla când ultimul ales dintre
neamuri se va naşte în Împărăţia lui Dumnezeu. Atunci iudeii vor spune: „Acesta
este Mesia pe care Îl căutăm. Aşa este.

Dar la vremea aceea, uşa neamurilor va fi închisă, iar
harul pentru ele este încheiat.

O singură întrebare îmi ia atât de mult timp, încât
s-ar putea ca cineva să zică: „Oh, nu mai ajunge la întrebarea mea!” Păi, am să
mă grăbesc şi poate voi ajunge.

Urmează o întrebare lungă, dar tot ce întreabă este
foarte bine.

***

3. Nu-i aşa că Isus nu a murit pentru toţi oamenii din
această lume, ci doar pentru aceia – oriunde ar fi ei – pe care I I-a dat
Tatăl; pentru aceia care au fost hotărâţi de Dumnezeu pentru viaţa veşnică
înainte de întemeierea lumii, şi pe care i-a ales după buna Sa plăcere?

Pare a fi scris de femeie.

Absolut. Aşa este. Isus a murit numai pentru cei aleşi mai dinainte.

***

4. Fără îndoială, Biblia ne spune că sunt oameni care
nu vor fi mântuiţi.

Aşa este. Scriptura spune că sunt oameni care au fost hotărâţi mai dinainte de
Dumnezeu pentru osândă. N-aţi vrea să ne lămurim pe deplin în această problemă?
Bine. Atunci haideţi să deschidem împreună la Epistola lui Iuda.

Iuda, rob al lui Isus Hristos, şi fratele lui
Iacov, către cei chemaţi, care sunt iubiţi în Dumnezeu Tatăl, şi păstraţi
pentru Isus Hristos.”

Vedeţi cui se adresează el? Nu păcătoşilor, nu
evangheliştilor în exclusivitate, ci celor sfinţi şi chemaţi, care sunt deja în
Împărăţia lui Dumnezeu.

„Îndurarea, pacea şi dragostea să vă fie înmulţite.

Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă
scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă
îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru
totdeauna.

Căci s-au strecurat printre noi unii oameni scrişi de
mult pentru osânda aceasta, oameni neevlavioşi, care schimbă în desfrânare
harul Dumnezeului nostru…”

Aceasta nu înseamnă că Dumnezeu S-a aşezat pe scaunul
de domnie şi a spus: „Pe omul acesta îl voi mântui, iar pe acesta îl voi
osândi!” Nu este vorba de aşa ceva.

Când Isus a murit, ispăşirea a acoperit întregul
pământ, fiecare om, deoarece Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului. El nu vrea
moartea nimănui, ci doreşte ca toţi să fie mântuiţi. Acesta este scopul Său
veşnic, dar fiind Dumnezeu, El a ştiut cine va fi mântuit şi cine nu. Dacă n-ar
fi ştiut, nu ar fi fost Dumnezeul cel infinit. Aşa spune Biblia.

Dacă am avea timp să mergem la Romani 8 sau Efeseni 1,
aţi putea vedea cum a făcut Dumnezeu alegerea; aţi vedea că El a făcut un
legământ necondiţionat. Puteţi citi şi acasă aceste versete.

Isus a murit pentru toţi aceia care au fost cunoscuţi
mai dinainte. Înţelegeţi? Iar cine întreabă dacă Dumnezeu ştie cine va fi
mântuit şi cine nu, să ştie că El cunoştea perfect dacă respectivul va fi sau
nu mântuit, încă înainte de întemeierea lumii. Dacă   n-ar fi cunoscut aceasta, n-ar mai fi
Dumnezeu.

Ştiţi ce înseamnă cuvântul „infinit”? Uitaţi-vă în
dicţionar şi vedeţi. El ştia fiecare purice care avea să trăiască pe pământ,
fiecare muscă, fiecare ţânţar, fiecare bacterie. El le cunoştea pe toate încă
înainte ca ele să existe, pentru că dacă nu ar fi aşa, nu ar fi Dumnezeu.

Desigur. El ştia totul.

Dumnezeu nu ar fi putut să spună: „Pe tine te iau şi
te trimit în iad, iar pe tine te duc în rai.” Voia Sa era ca şi unul şi
celălalt să meargă în rai, dar prin cunoştinţa Sa mai dinainte, a ştiut că unul
va fi vagabond, în timp ce celălalt va fi un domn şi un creştin. Înţelegeţi?

De aceea trebuia să moară Isus Hristos: ca să îl
mântuiască pe acela despre care ştia că va fi mântuit. Aţi înţeles acum?

***

5. Fără îndoială, Scriptura spune că există oameni
care nu sunt mântuiţi. Ispăşirea acoperă toată rasa lui Adam, dar unii sunt
pierduţi pentru că au refuzat să primească făgăduinţa. Înseamnă aceasta că
voinţa liberă a omului poate fi o forţă mai puternică decât planurile sau
scopurile veşnice ale Dumnezeului celui Atotputernic?

Nu, frate sau
soră. Sigur că nu. Voinţa omului nu se poate compara niciodată cu scopul veşnic
al lui Dumnezeu, cu judecata Lui. Aşa ceva este imposibil. Înţelegeţi?

Prima întrebare pe care ai pus-o este corectă, dar
ceea ce întrebi în a doua este imposibil.

Fiţi atenţi cum este scris: „Voinţa liberă a omului
poate fi o forţă mai puternică decât planurile sau scopurile veşnice ale
Dumnezeului celui Atotputernic?”

Sigur că nu. Cum ar putea voinţa unui om să fie mai
puternică decât scopurile Dumnezeului celui Atotputernic? Un om în acest trup
de carne, care are voinţă liberă, să fie mai puternic decât Dumnezeul cel
veşnic şi desăvârşit? Sigur că nu. Aşa ceva este imposibil. Înţelegeţi?
Dumnezeu este veşnic, iar scopurile Lui sunt desăvârşite. Cum poţi spune că
scopurile unui om muritor de pe pământ, indiferent cât de drept ar fi el, s-ar
putea compara vreodată cu scopurile Dumnezeului celui veşnic şi Atotputernic?

(O soră din sală spune ceva).

„Da.”

„Îmi pare rău, dar m-aţi înţeles greşit”.

„Este în ordine, soră.”

„Eu nu cred aşa ceva. Voiam să spun că scopul veşnic
al lui Dumnezeu depăşeşte voinţa liberă a omului.”

„Aşa este. O, înseamnă că nu am citit bine întrebarea.
Da, în cazul acesta ai perfectă dreptate, soră. Nu ştiam că este întrebarea
ta.”

Ia să vedem. (Fratele Branham reciteşte întrebarea).
Am dat o interpretare greşită părerii tale. Cred că este clar şi că aţi înţeles
cu toţii. Desigur, scopul veşnic al Dumnezeului celui Atotputernic întrece cu
mult ceea ce ar putea face omul.

***

6. Eu nu înţeleg botezul în apă despre care se
vorbeşte în Matei 28.19. Ce înseamnă aceasta?

Poate reuşesc să răspund repede. Deschideţi împreună
cu mine la Matei 28.19. Acest lucru vă va da putere dacă rămâneţi fermi pe
poziţie. Este o întrebare bună chiar dacă nu e un subiect pentru Evanghelizare,
deoarece la versetul acesta se opresc cei care sunt de părere că Biblia se
contrazice.

Aş vrea ca cineva să deschidă Biblia la Fapte 2.38. Ai
Biblia, frate Neville? Aş vrea să citească fiecare aceste versete, apoi vă voi
arăta cum „se contrazice” Biblia. Aş vrea să luaţi în considerare ceea ce spun
unii: că Biblia se contrazice.

Aceasta îi face pe profesori să încărunţească, dar
adevărul este că totul este cât se poate de simplu.

Voi citi Matei 28.19, iar voi mă veţi urmări. Aş vrea
ca unii dintre voi să deschidă la Fapte 2.38.

Mai întâi voi citi din Matei 28.19:

Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei, şi le-a
zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.”

Unde este puterea? Dacă toată puterea din cer şi de pe
pământ i-a fost dată lui Isus, înseamnă că Dumnezeu a rămas fără putere, nu-i
aşa? Sau Isus spune poveşti? Oare glumea? Nu! El nu glumea, ci vorbea foarte
serios. Păi, dacă toată puterea i-a fost dată în cer şi pe pământ, unde este
puterea lui Dumnezeu? El este Dumnezeu. Aşa este. Asta este totul. El era chiar
Dumnezeu. Cineva ori are putere, ori nu are. Voi nu puteţi fi confuzi în
privinţa aceasta, aşa că vom clarifica imediat lucrurile.

Deci: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe
pământ.

Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i
în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi
iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.”

Acum să citească cineva Fapte 2.38. O clipă. Deci
Faptele Apostolilor 2.38. Ascultaţi cu atenţie. Aveţi răbdare, căci vom vedea
imediat cum stau lucrurile.

Deci în Matei 28.19, Isus a spus: „Duceţi-vă şi
faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului
şi al Sfântului Duh,”
pentru ca zece zile mai târziu să se spună altceva,
la prima vedere.

După cum ştiţi, ucenicii s-au dus la Ierusalim, în
camera de sus şi au aşteptat acolo timp de zece zile venirea Duhului Sfânt.
Câţi ştiu aceasta? Acolo era Petru, care avea cheile Împărăţiei, iar în ziua de
rusalii, el s-a ridicat şi a spus:

Să ştie bine dar, toată casa lui Israel, că
Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi.
(Dacă
este Domn şi Hristos, nu e de mirare că toată puterea din cer şi de pe pământ
I-a fost dată Lui).

După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas străpunşi
în inimă, şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce să facem?”

„Pocăiţi-vă”, le-a zis Petru, „şi fiecare din voi
să fie botezat în Numele lui Isus Hristos
spre iertarea păcatelor voastre;
apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”

Aparent, s-ar părea că între aceste două texte este o
contrazicere, deoarece în Matei 28.19 scrie că botezul trebuie să se facă în
„Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”, în timp ce în Fapte
2.38, Pentru spune: „Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele lui Isus Hristos.”

Următorul loc din Biblie în care se vorbeşte despre
pocăinţă şi botez, este în Faptele Apostolilor capitolul 8, când Filip s-a dus
şi a predicat la samariteni. Ei au primit Duhul Sfânt şi au fost botezaţi în
Numele lui Isus Hristos.

Acelaşi lucru este scris în Fapte 10.48:

Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a pogorât
Duhul Sfânt peste toţi cei ce auzeau Cuvântul…”

„…Căci îi auzeau vorbind în limbi şi mărind pe
Dumnezeu. Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie botezaţi aceştia
care au primit Duhul Sfânt ca şi noi?”

Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului
Isus Hristos
.”
(v. 44, 46-48).

Daţi-mi voie să vă arăt ceva ca să nu uitaţi.

Câte neamuri de oameni există în lume? Trei:

  • poporul lui
    Sem;
  • poporul lui
    Ham;
  • poporul lui
    Iafet.

Câţi dintre voi ştiau aceasta?

Există trei seminţii: iudeii, samaritenii şi
neamurile. Sem, Ham şi Iafet.

Primul care a vorbit despre botez a fost Ioan
Botezătorul. Câţi dintre voi ştiu că acesta este adevărul? Am să mă opresc
puţin la el.

Ioan îi boteza pe oameni în Iordan şi le spunea că
trebuie să se pocăiască, să se împace cu Dumnezeu, să-şi vândă averile şi să-i
hrănească pe săraci, în timp ce ostaşilor le cerea să fie mulţumiţi cu plata
lor şi să se împace cu Dumnezeu. Câţi dintre voi ştiu aceasta?

El îi boteza în Iordan, nu îi stropea, nici nu le
turna apă pe cap; îi boteza scufundându-i în apă. Dacă nu mă credeţi, uitaţi-vă
în Lexicon şi veţi găsi cuvântul „baptizo” care înseamnă „a boteza, a cufunda,
a aşeza sub, a îngropa.”

Acesta a fost primul botez despre care s-a vorbit
vreodată.

A doua oară când s-a vorbit despre botez, a fost
porunca lui Isus din Matei 28.19, apoi în Fapte 2.38, 8.16 şi 10.48.

Acestea au pornit din momentul când Isus a spus: „Duceţi-vă
şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh.”

Haideţi să clarificăm mai întâi lucrul acesta,
deoarece v-am spus că nu există nici măcar un singur loc în Biblie care să se
contrazică cu altul. Arătaţi-mi voi unul.

De 26 de ani mi-am pus mereu această întrebare, dar
n-am găsit încă nici unul, deoarece Scriptura nu se contrazice. Dacă s-ar
contrazice, ar însemna că este o carte scrisă de oameni şi nu de Duhul Sfânt.
Nu, domnilor, în Biblie nu există nici o contradicţie.

Voi spuneţi: „Dar cu asta cum este?”

Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Duceţi-vă şi faceţi
ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh.”

Apoi vine Petru şi zice: „Pocăiţi-vă şi fiecare din
voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos.”

Deşi s-ar părea că cele două texte se contrazic, nu
este aşa. Dacă veţi citi cu mintea firească şi nu cu o inimă deschisă, atunci
da, se vor contrazice. Dar dacă veţi citi lăsând prejudecăţile la o parte, veţi
înţelege. Duhul Sfânt a ascuns acest lucru de cei înţelepţi şi pricepuţi şi l-a
descoperit pruncilor. Isus a spus aceasta şi I-a mulţumit Tatălui pentru că a
procedat în felul acesta, aşa că dacă nu sunteţi egoişti şi doriţi din toată
inima să aflaţi adevărul, Duhul Sfânt vi-l va descoperi.

Voi spuneţi: „De unde ştii că ai dreptate?” Pentru că
totul este conform întregii Scripturi. Dacă nu s-ar conforma, ar fi o
contrazicere clară.

Vreau să vă întreb ceva. Acesta este ultimul capitol
din Matei, iar eu vă voi explica totul cât mai simplu, ca să poată fi înţeles
chiar şi de un copil.

De exemplu, dacă citeşti sfârşitul unei poveşti de
dragoste, iar acolo scrie: „Maria şi Ion au trăit fericiţi până la adânci
bătrâneţi,” este normal să te întrebi cine sunt Maria şi Ion, care au trăit
fericiţi. Ca să afli aceasta este nevoie să citeşti cartea de la început şi
atunci vei afla cine este Maria, din ce familie vine, cine este Ion, cum îl mai
cheamă, cum au ajuns să se căsătorească şi aşa mai departe, este adevărat? La
fel este şi cu Biblia.

Isus nu a spus niciodată: „Duceţi-vă şi botezaţi-i pe
oameni în Numele Tatălui, în Numele Fiului şi în Numele Duhului Sfânt”, aşa cum
botează trinitarienii. Nu există nici un loc în Biblie unde să scrie aşa
ceva.  El nu a spus: „În Numele (plural –
În limba engleză pentru „Nume” sunt folosite două forme: „Name” – singular şi
„Names” – plural, iar în textul din Matei 28.19 este folosită forma „Name”
arătând că este vorba de un singur nume, nu de mai multe) Tatălui, Fiului şi
Duhului Sfânt. Ci „în Numele (singular: „Name”).

Uitaţi-vă în Biblie şi veţi vedea că am dreptate.
Matei 28.19: „În Numele („Name – singular) nu Numele (Names – plural) Tatălui
şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”
Înţelegeţi? Acolo nu scrie: „În Numele
Tatălui, în Numele Fiului şi în Numele Duhului Sfânt.” În Biblie nu scrie nicăieri
aşa ceva.

Voi spuneţi: „Atunci, în Numele Tatălui, Fiului şi
Duhului Sfânt.” Dar acolo este vorba de un singur Nume.

„Tată” este un nume? Toată lumea ştie că „Tată” nu
este un nume, ci o calitate, o denumire pentru cel care are copii. „Fiu” nu
este un nume. Câţi din voi ştiu că „Fiu” nu este un nume? Câţi taţi sunt aici?
Ridicaţi mâna. Bine. Pe care dintre voi vă cheamă „Fiu”? Pe care dintre voi îl
cheamă „Tată”?

Duhul Sfânt nu este un nume, ci aceasta arată ce este
El, adică Duh. Câţi oameni sunt aici? Ridicaţi mâna. Înţelegeţi? Voi sunteţi
oameni, dar nu vă numiţi oameni. Tot aşa, nici Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt nu
sunt nume.

Prin urmare, dacă El a spus: „Botezaţi-i în Numele
Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”,
 am face bine să ne întoarcem ca să vedem cine
este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.

Pentru aceasta, vom merge în primul capitol al
Evangheliei lui Matei, versetul 18, deoarece vreau să ilustrez ceva pentru cel
care a pus întrebarea. Pentru aceasta, voi pune aici trei cărţi ca să
înţelegeţi mai bine.

În ordine. Fiţi atenţi şi urmăriţi-mă. Cartea aceasta
Îl reprezintă pe Dumnezeu; aceasta Îl reprezintă pe Dumnezeu Fiul, iar aceasta
pe Dumnezeu Duhul Sfânt. Câţi dintre voi au înţeles? Spuneţi după mine: Cine
este aceasta de jos? (Adunarea răspunde: „Duhul Sfânt”). Dar acesta cine este?
(„Tatăl”). Şi acesta? („Fiul”).

Ei bine, aceasta este credinţa trinitariană, iar dacă
credem în felul acesta suntem nişte păgâni cât se poate de neştiutori.

Acesta este motivul pentru care nu putem sta de vorbă
cu un iudeu. Unul mi-a spus odată: „Voi nu puteţi să-L tăiaţi pe Dumnezeu în
trei şi apoi să-L daţi unui evreu.” Sigur că nu. Nici cu mine nu puteţi face
aceasta. Nu, domnilor. Înţelegeţi? Observaţi cât este de simplu.

Deci pe cine simbolizează această carte în exemplul
nostru? Să spună cineva tare. Dumnezeu Fiul, aşa-i? Acesta este Fiul.

Atunci Tatăl Său este Dumnezeu, da? Corect? Câţi cred
că Dumnezeu este Tatăl lui Isus? Ridicaţi mâinile. În ordine.

Să citim din Matei:

Naşterea lui Isus Hristos a fost aşa…”

Ne întoarcem acum să vedem cine este Tatăl, Fiul şi
Duhul Sfânt despre Numele căruia ne vorbeşte Matei 28.19. Nu uitaţi că este
vorba de un singur Nume şi nu de mai multe. Nu pot fi mai multe, pentru că
aceste titluri nu sunt nume.

Naşterea lui Isus Hristos a fost aşa:

Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif, şi înainte ca
să locuiască ei împreună, ea s-a aflat însărcinată de la…
(Dumnezeu Tatăl. Aşa spune Biblia? Nu? Atunci cum
spune? Să vedem)… „Ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt.” (Matei
1.18).

Atunci care dintre aceştia doi este Tatăl lui Isus?
Aici, Biblia spune clar că Tatăl lui Isus era Duhul Sfânt, dar în altă parte,
chiar Isus spune că Tatăl Său este Dumnezeu. Atunci care dintre ei este Tatăl
Său? Dacă Isus a avut doi taţi înseamnă că a fost un copil nelegitim.

Haideţi să citim mai departe:

Iosif, bărbatul ei, era un om neprihănit şi nu
voia s-o facă de ruşine înaintea lumii, de aceea şi-a pus în gând s-o lase pe
ascuns.

Dar pe când se gândea el la aceste lucruri, i  s-a arătat în vis un înger al Domnului şi i-a
zis: „Iosife, fiul lui David, nu te teme s-o iei la tine pe Maria, nevastă-ta,
căci ce s-a zămislit în ea este de la …
(Adunarea răspunde: „Duhul Sfânt”). De la cine? De la Duhul Sfânt.
Păi, atunci cum este posibil ca Dumnezeu Tatăl să fie Tatăl lui Isus şi în
acelaşi timp şi Duhul Sfânt să fie Tatăl Lui? Dacă acest raţionament este
corect, înseamnă că Isus are doi taţi, ceea ce este imposibil, deoarece Duhul
Sfânt este Dumnezeu însuşi; sunt Unul şi acelaşi.

Vedeţi? După un timp aflăm cine sunt Ion şi Maria,
deci aflăm dacă Petru îl contrazice pe Matei, adică dacă Scriptura se
contrazice sau nu. Ceea ce spun oamenii este o lipsă totală de înţelegere
duhovnicească.

Aşa este.

Haideţi să citim versetul 21:

Ea va naşte un Fiu (care avea un singur tată) şi-I
va pune Numele…
Cum? Adunarea răspunde: „Isus”, …pentru că El va mântui
pe poporul Lui de păcatele sale.”

Toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se
împlinească ce vestise Domnul prin prorocul care zice:

„Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un
Fiu, şi-I vor pune Numele „Emanuel”, care tălmăcit înseamnă „Dumnezeu este cu
noi.”

Deci cine sunt Ion şi Maria, care au trăit fericiţi
până la adânci bătrâneţi?

Cine este Cel care a zis: „Duceţi-vă şi faceţi
ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh”?
Care este Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt?
(adunarea răspunde: „ISUS”). Sigur că da.

Vedeţi? Nu există nici o contrazicere. Nici gând. El
este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Dumnezeu era Emanuel care locuia alături de
noi, într-un cort, într-un trup omenesc numit Isus.

Învăţătura trinitară, cu care nu sunt de acord,  spune că Isus este Unul, la fel cum degetul
tău este unul, dar trebuia să aibă un Tată. Dacă nu, cum putea să-Şi fie Tată
Lui însuşi? Ei spun că tatăl Lui era un om. Dar dacă în dumnezeire avem trei
persoane diferite, înseamnă că Isus a avut doi taţi, şi prin urmare S-a născut
ca un copil nelegitim, ceea ce este total eronat.

Adevărul este că doctrina trinitară este greşită şi se
contrazice cu Scriptura, iar Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt o singură
persoană……………………………………..

…Dumnezeu a locuit într-un trup de carne pentru a
îndepărta păcatul omenirii. Acesta este adevărul. „Dumnezeu este cu noi” –
„Emanuel”.

Gândiţi-vă bine la aceste lucruri şi nu le lăsaţi să
treacă pe alături. Cercetaţi Scriptura, iar dacă veţi găsi un singur om care a
fost botezat vreodată în „Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt”,
întoarceţi-vă şi spuneţi-mi  că sunt un
făţarnic, iar eu voi scrie aceasta pe o pancartă, mi-o voi pune pe spate şi voi
umbla aşa prin tot oraşul.

Dar nu, voi nu veţi găsi aşa ceva în Biblie, de la
Geneza până la Apocalipsa, pentru că toţi oamenii din Biblie au fost botezaţi
în Numele lui Isus Hristos.

Poate cineva zice: „Ia stai puţin, dar despre Ioan
Botezătorul ce zici? El nu a botezat în nici un nume.”

În ordine. Vom afla imediat ce s-a întâmplat.

Haideţi să deschidem la Fapte 19, acolo unde se
vorbeşte despre câţiva ucenici ai lui Ioan Botezătorul. Până la acest grup,
Faptele Apostolilor ne arată că toţi au fost botezaţi în Numele lui Isus
Hristos.

Haideţi să citim în Fapte 19, unde este vorba despre
aceşti ucenici ai lui Isus.

Pe când era Apolo (un om al legii convertit), în
Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la
Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici
(Ei erau ucenici ai lui Ioan).”

Dacă aţi observat, în capitolul anterior ni se spune
că ei trăiau clipe atât de minunate încât strigau de bucurie. Câţi dintre voi
ştiu aceasta? La adunare erau prezenţi şi Acuila şi Priscila.

Pavel şi Sila fuseseră bătuţi, biciuiţi şi aruncaţi în
temniţă, este adevărat? Apoi, când s-au întors, i-au găsit acolo pe Acuila şi
Priscila. Un predicator baptist pe nume Apolo, ţinea acolo o trezire şi dovedea
cu Scriptura că Isus era Hristosul. Deci Pavel i-a găsit acolo.

„…Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus
ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit câţiva ucenici şi le-a zis: „Aţi
primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?”
(În versiunea engleză scrie: „Aţi
primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?”
).

Dragul meu prieten baptist, aceasta dărâmă temelia
învăţăturii voastre, care spune că aţi primit Duhul Sfânt în clipa în care aţi
crezut.

Pavel i-a întrebat clar pe aceşti baptişti: „Aţi
primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?”
Fiţi atenţi ce au răspuns ei.

Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?” (Dacă vreţi să consultaţi Lexiconul de limbă greacă,
veţi vedea că acolo scrie: „Dar cum aţi fost botezaţi?”), le-a zis el.
Şi  ei au răspuns: „Cu botezul lui
Ioan.”
(În Lexicon scrie: „Ioan ne-a botezat.”).

Acum aş vrea să vă întreb ceva: Aţi fi mulţumiţi dacă
aţi avea botezul acela? Omul care Îl botezase pe Isus în râu, îi botezase şi pe
aceşti oameni. Acesta era un botez bun, nu prin stropire, nici prin turnarea
apei pe cap, ci prin scufundare în apele noroioase ale Iordanului, în acelaşi
loc unde fusese botezat şi Isus. Gândiţi-vă la aceasta.

Pavel le-a zis deci: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de
când aţi crezut?”

„Noi nu ştim nimic despre acest Duh Sfânt,” au răspuns
ei.

„Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”

„Am fost botezaţi şi atât.”

„Dar cum?”

„Ioan ne-a botezat.”

Acum fiţi atenţi ce le-a spus Pavel.

Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea
norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus Hristos.”

Vedeţi? Ioan a botezat doar spre pocăinţă, dar botezul
în Numele Domnului Isus Hristos este spre iertarea păcatelor. Ispăşirea nu
fusese făcută atunci, păcatele nu fuseseră încă iertate. Era doar un răspuns
al  cunoştinţei, ca şi sub Lege.

În Luca 16.16 scrie: „Legea şi prorocii au ţinut
până la Ioan; de atunci încoace, Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu se
propovăduieşte.”

Priviţi mai departe. Fapte 19.5:

Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi (încă
o dată) în Numele Domnului Isus.”

Este adevărat? Înseamnă că aceşti oameni şi cei din
Fapte 2, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Iudeii au fost
botezaţi în Numele lui Isus Hristos şi la fel au fost botezate neamurile. Da,
fiecare persoană din Biblie a fost botezată în Numele lui Isus Hristos.

Găsiţi-mi un singur loc în care scrie că cineva a fost
botezat altfel, şi eu am să vă arăt că acel botez vine de la biserica catolică,
în faţa căreia vă plecaţi voi.

Ei spun: „S-ar putea să fie mântuiţi şi câţiva
protestanţi, pentru că au câteva dintre dogmele catolice, cum ar fi botezul în
Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt.”

Ei mai zic: „Sfânta biserică catolică are dreptul să
modifice acest sacrament din Numele lui Isus Hristos, în Tatăl Fiu şi Duh
Sfânt.”

În ce priveşte bisericile protestante, ele sunt de
acord cu aceasta. Unde găsiţi aşa ceva în Biblie? În ce mă priveşte eu cred
Biblia şi rămân cu ea.

Voi spuneţi: „Frate Branham, îi sfătuieşti pe oameni
să fie botezaţi încă o dată?” Categoric, pentru că aşa a făcut şi apostolul
Pavel.

Haideţi să mergem la Galateni 1.8 ca să vedem ce a
spus el:

Chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni
să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o
noi, să fie anatema.”

Vedeţi? „Dacă noi înşine sau un înger din cer…” Şi
Pavel i-a sfătuit pe oameni să fie botezaţi din nou, deşi aveau un botez mai
bun decât al vostru, fraţii mei. Ioan Botezătorul era chiar verişorul lui Isus,
verişor de-al doilea. El L-a botezat în Iordan pe propriul său verişor, apoi
s-a dus şi şi-a botezat ucenicii, dar Pavel a spus: „Nu merge aşa!” El le-a zis
oamenilor că trebuie să fie botezaţi din nou în Numele lui Isus Hristos,
înainte de a primi Duhul Sfânt, deşi strigaseră şi Îl lăudaseră pe Dumnezeu,
trăiseră clipe minunate, au avut o trezire mare şi au dovedit cu teologia lor
biblică că Isus era Hristosul. Câţi dintre voi ştiu că aşa spune Biblia în
capitolul 18?

Aşa este. Totul este foarte clar.

Daţi-mi voie să vă mai spun ceva. El nu a zis nimic,
dar în Matei 16, când au coborât de pe munte, Isus i-a întrebat pe ucenici: „Cine
zice lumea că sunt Eu, Fiul omului”

„Unii zic că eşti Ilie; alţii zic că eşti unul din
proroci; unii zic că eşti cineva, alţii zic că eşti altcineva.”

„Dar voi cine ziceţi că sunt Eu?”

Atunci Petru I-a zis: „Tu eşti Hristosul, Fiul
Dumnezeului celui viu.”

Fiţi atenţi ce i-a răspuns Domnul Isus:

Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, fiindcă nu
carnea şi sângele ţi-au descoperit lucrul acesta.”
Amin. Vedeţi? Este
nevoie de o descoperire duhovnicească.

Carnea şi sângele nu i-au descoperit niciodată lui
Cain că era greşit, şi nici lui Abel nu i-a spus ce este corect. Dar el (Abel)
a primit o descoperire prin care a înţeles că era nevoie de sânge.

Ajungem imediat la întrebare. Era nevoie de sânge, nu
de fructe, pentru că nu fructele ne-au scos din grădina Eden. Era nevoie de
sânge, iar Abel a înţeles acest lucru printr-o descoperire duhovnicească venită
de la Dumnezeu.

Evrei 11.4 spune: „Prin credinţă a adus Abel lui
Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain,”
iar Dumnezeu a primit jertfa lui.
Asta este. Înţelegeţi? El a adus jertfa prin credinţă, prin descoperire.

Observaţi: „Nu carnea şi sângele ţi-au descoperit
lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.

Şi pe această piatră (descoperire) voi zidi Biserica Mea şi porţile
Iadului nu o vor birui.”

Asta a spus El: „Şi Eu îţi spun că tu eşti Petru şi
ţie îţi voi da cheile Împărăţiei, pentru că tu ai un drum duhovnicesc deschis
către cer.”

Vedeţi? Nu carnea şi sângele: „Tu nu ai fost nici la
seminar; nu ai nici educaţie; nu ai participat la nici un curs de teologie,
etc, dar ţi-ai pus nădejdea în Dumnezeu, iar El ţi-a descoperit aceasta.
Desigur, aceasta este Scriptura care se leagă. Eu îţi spun că tu eşti Petru, şi
ţie îţi voi da cheile: ce vei lega tu pe pământ, voi lega şi Eu în ceruri, iar
ce vei dezlega tu pe pământ, voi dezlega şi Eu în ceruri.”

Şi în ziua de rusalii, când toţi se temeau să
vorbească, Petru a fost acela care a vorbit. El a ridicat glasul şi a spus:

„Bărbaţi israeliţi şi voi toţi cei care locuiţi în
Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta, şi să ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, aşa cum vă închipuiţi
voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi. Ci aceasta este ceea ce a fost
spus prin prorocul Ioel:

„În zilele din urmă, zice Dumnezeu, voi turna din
Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor proroci,
tinerii voştri vor avea vedenii şi bătrânii voştri vor visa visuri.

Da, chiar şi peste robii mei şi peste roabele Mele voi
turna, în zilele acelea, din Duhul Meu, şi vor proroci.”

Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe
pământ, sânge, foc şi un vârtej de fum; soarele se va preface în întuneric şi
luna în sânge, înainte ca să vină ziua aceea mare şi strălucitoare.

Atunci oricine va chema Numele Domnului, va fi
mântuit.”
(Fapte
2.14-21).

Asta este.

Cât despre patriarhul David, să-mi fie îngăduit,
fraţilor, să vă spun fără sfială că a murit şi a fost îngropat; şi mormântul
lui este în mijlocul nostru până în ziua de azi.”
(v. 29).

Fiind proroc, El L-a văzut la dreapta Lui şi a spus:

Eu nu mă voi clătina. Chiar şi trupul Mi se va
odihni în nădejde, căci nu-Mi vei lăsa sufletul în Locuinţa morţilor, şi nu vei
îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.”

„Iar David”, a spus Petru, „a murit şi a fost îngropat, iar mormântul lui este în
mijlocul nostru până în ziua de azi.

Dar fiind proroc, el a văzut dinainte venirea Celui
drept, pe care Dumnezeu L-a făcut Domn şi Hristos.”

O, aceasta este Scriptura! Aşa este.

Acum priviţi. În ziua cincizecimii, Petru, care avea
cheile Împărăţiei, s-a sculat şi a ţinut acea cuvântare, iar când a fost
întrebat ce trebuie să facă ascultătorii, a spus ceea ce citim în Fapte 2.38.

Fiţi atenţi pentru că aceasta se întâmpla în prima
biserică.

Ascultaţi-mă, catolicilor! Ascultaţi şi voi discipoli
ai lui Campbell, şi la fel voi, metodiştii, baptiştii, penticostalii şi
Biserica lui Dumnezeu (organizaţia); voi, nazarinenii şi pelerinii sfinţeniei.
Voi toţi ascultaţi cu atenţie!

Ori Petru avea cheile şi autoritatea, ori Isus a
minţit. Dar, nu, El nu putea să mintă, pentru că „sunt două lucruri care nu
se pot schimba, şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă.”
(Evrei
6.18). El avea cheile pentru că le primise de la Isus. Când a înviat a treia
zi, Isus avea cheile morţii şi ale iadului, nu cheile Împărăţiei, pentru că pe
acelea le dăduse lui Petru. Acesta este adevărul.

Urmăriţi-l pe Petru predicând cu cheile „în mână”.
Întrebarea care se ridică în legătură cu primii convertiţi ai noii biserici, ai
Bisericii creştine primare, este dacă voi catolicii, baptiştii, metodiştii,
prezbiterienii şi toţi ceilalţi, vă bazaţi pe credinţa pe care au avut-o ei?
Aflaţi dacă vă bazaţi pe ea sau nu.

Fraţilor, ce să facem?” au întrebat cei ce
ascultau discursul lui Petru.

Atunci Petru s-a ridicat şi a spus: „Pocăiţi-vă (Ai
grijă, tinere, căci aşa cum foloseşti tu cheile aici, le va folosi şi Dumnezeu
în cer). „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus
Hristos
(Iată cum se obţine aceasta), spre iertarea păcatelor voastre;
apoi veţi primi darul Sfântului Duh.”
(Fapte 2.37-38).

Cheile au făcut „clic” aici şi „clic” acolo.

Acesta este motivul pentru care ucenicii lui Ioan au
avut nevoie de un alt botez, de botezul în Numele lui Isus Hristos, înainte de
a putea intra în cer şi de a primi botezul Duhului Sfânt. El Şi-a ţinut
Cuvântul.

Acum nu mai este nici o nelămurire, aşa-i?
Înţelegeţi?  Desigur, în Matei 28.19 erau
titlurile şi se cerea Numele lor.

În ordine. Cât timp mai avem? Mai putem sta vreo
cincisprezece minute ca să răspundem la încă câteva întrebări? Putem? În
ordine.

Am aici două întrebări la care aş vrea să răspund
repede, dacă se poate, iar pe restul le voi lăsa pentru duminică dimineaţa.

***

7. Cain era fiul şarpelui? (Aceasta este o întrebare bună) Dacă da, de ce Eva
nu a avut copii înainte ca să fie cunoscută de Adam?”

Şi încă una:

***

8. Eva a mâncat într-adevăr din rodul unui pom? Scrie
că ea a văzut că era bun de mâncat.

În ordine, frate sau soră. Haideţi să ne întoarcem la
Geneza şi să vedem ce scrie acolo. Pentru aceasta, vom deschide la Geneza 3.

Ascultaţi cu atenţie, vă rog.

Îmi imaginez cum era acolo: totul era curat şi sfânt;
nu exista păcat, nu exista murdărie. Voi lua mai întâi prima întrebare.

Pomul din mijlocul grădiniiPomul era femeia.

Am să vă dovedesc aceasta cu Scriptura, dacă veţi mai
avea răbdare câteva minute.

Să vedem mai întâi dacă copilul a fost conceput în Eva
înainte sau după ce l-a cunoscut pe Adam.

Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu care
umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui    s-au ascuns de faţa Domnului Dumnezeu
printre pomii din grădină.

Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om şi i-a zis: „Unde
eşti?”

El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină şi mi-a
fost frică pentru că eram gol şi m-am ascuns.”
(v. 8-10).

(Cu o zi în urmă, el nu ştia aceasta. Înseamnă că se
întâmplase ceva care îi descoperise că este gol).

Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol?
Nu cumva ai mâncat din pomul…”
(v. 11).

Faptul că a mâncat din pom l-a făcut să-şi dea seama
că este gol? Aşa cum v-am mai spus de multe ori (Aceasta nu este o glumă, nu aş
vrea să pară aşa), dacă mâncând mere, femeile şi-ar da seama că sunt goale, ar
fi bine să le dăm şi astăzi mere.

Aici nu este vorba de un copac. Ei nu au mâncat un măr
sau un alt fruct, ci este vorba de un act sexual. Fiţi atenţi!

Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi
poruncisem să nu mănânci?”

Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie
lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia
a răspuns: „Şarpele m-a amăgit.
(Cum?) „Şarpele   m-a amăgit şi am
mâncat din pom.”
(În ea se concepuse dinainte). (v. 11-13).

Înţelegeţi? Adam a cunoscut-o, iar ea a rămas
însărcinată şi l-a născut pe Abel.

Aş vrea să vă întreb ceva, ca să vă dovedesc că ea era
pomul, că fiecare femeie este un pom. Câţi dintre voi ştiu aceasta? Nu sunteţi
voi rodul mamei voastre? Sigur că sunteţi. Iar în mijlocul pomului era
„fructul” pe care nu aveau voie să-l atingă.

Dacă vă gândiţi bine, nu a fost Isus Pomul Vieţii? Nu
a spus El în Ioan 6: „Eu sunt Pâinea vieţii care S-a coborât din cer de la
Dumnezeu.”?

Noi toţi ne naştem din femeie şi suntem supuşi morţii
(Este adevărat?), dar prin naşterea din nou, din Bărbat ( din Hristos), trăim
veşnic.

Femeia este un pom al morţii, pe când bărbatul este un
pom al vieţii, pentru că femeia nici măcar nu poartă viaţa în ea. Acesta este
adevărul. Sămânţa de viaţă vine de la bărbat şi se duce la femeie. Aşa este.

Ea nu este altceva decât un incubator, singura
legătură dintre ea şi copilaş fiind cordonul ombilical. În el nu este nici o
picătură din sângele mamei, chiar dacă se naşte din ea.  Citiţi cărţi de specialitate sau întrebaţi-l
pe medicul vostru şi veţi vedea că acesta este adevărul. Da, domnilor, în copil
nu este nici o picătură din sângele mamei lui. De la ea vine numai ovulul şi
atât, viaţa vine de la bărbat.

Acesta este un exemplu minunat prin care ni se arată
că prin femeie, prin naşterea naturală, noi trebuie să murim pentru că suntem
morţi de la început şi putem trăi numai prin Omul Isus Hristos.

Puteţi înţelege că aceştia sunt cei doi pomi din
grădina Eden?

Fiţi atenţi! În ziua aceea, un heruvim a fost pus să
păzească Pomul vieţii pentru că dacă cineva gusta din el, trăia veşnic. Câţi
dintre voi ştiu aceasta?

Îngerul a zis: „Îl voi păzi!” iar înspre răsărit au
fost puşi nişte heruvimi să păzească drumul cu săbiile lor învăpăiate. Ei
păzeau intrarea în grădină, pentru ca oamenii să nu ajungă la Pomul Vieţii.

Când a venit Isus, El a spus: „Eu sunt Pâinea
Vieţii; dacă mănâncă cineva din această Pâine, nu va muri niciodată.”
(Ioan
6.51). Iată Pomul!

Iată femeia şi iată actul sexual care aduce moartea.
Şi pe cât este de sigur că există dorinţă sexuală, pe atât este de sigur că ea
lasă în urmă moartea. Şi pe cât este de sigur că există o naştere
duhovnicească, pe atât este de sigur că aduce cu sine viaţa veşnică.

Moartea a venit prin naşterea din femeie, iar Viaţa a
venit prin naşterea din Bărbat. Amin. Aşa este.

Acum haideţi să ne întoarcem la Cain. Aţi putea să-mi
spuneţi de unde a venit în el acel duh şi acea răutate? Fiţi atenţi!

Dacă acest Cain era fiul lui Adam, care era fiul lui
Dumnezeu, de ce era atât de rău? De unde venea acel rău? De când s-a născut, el
a fost plin de ură şi de invidie; era un ucigaş.

Priviţi firea pe care a avut-o tăticul lui, Lucifer,
încă de la început. El a fost invidios pe Mihail, ceea ce a pornit necazul.
Câţi dintre voi ştiu aceasta?

Cain, care avea firea tăticului său, era invidios pe
fratele său, pe care l-a şi ucis de altfel. Această fire n-ar fi putut proveni
dintr-o sămânţă curată, ci doar de pe o linie pervertită, încrucişată.

După zămislirea lui Cain, Adam a cunoscut-o pe Eva şi
ea l-a adus pe lume pe Abel, care era un tip spre Hristos. Când Abel a fost
ucis, Set i-a luat locul: moartea, îngroparea şi învierea lui Hristos în
simboluri.

Cain Îl slujea pe Dumnezeu aducându-I faptele, roadele
mâinilor sale, aşa cum fac oamenii de astăzi care merg la biserică; ei se
închină la Dumnezeu la fel ca şi Cain, pentru că după cum cred că ştiţi, Cain
nu era un necredincios, nici un comunist, ci era credincios. El s-a dus
înaintea lui Dumnezeu şi a zidit un altar; a făcut orice lucru religios pe care
l-a făcut şi Abel, dar nu avea descoperirea duhovnicească a voii lui Dumnezeu.

Binecuvântat să fie Numele Domnului! Aceasta este!
Înţelegeţi? El nu avea descoperirea duhovnicească, acesta fiind şi necazul
bisericii de astăzi. Dar Isus a spus că Biserica Sa va fi zidită chiar pe
descoperirea duhovnicească. Înţelegeţi?

Vi se deschid ochii acum? Înţelegeţi? Descoperirea
duhovnicească.

Cain a zidit un altar şi s-a închinat; şi-a adus
jertfa, a îngenuncheat, L-a lăudat pe Dumnezeu, I-a slujit şi a făcut orice
lucru religios pe care l-a făcut şi Abel, dar cu toate acestea, a fost respins
de Dumnezeu pentru că nu avea descoperirea duhovnicească.

Urmăriţi linia lui Cain până la arcă, apoi de la arcă
la Israel; de la Israel la Isus şi de la Isus 
până astăzi, şi atunci veţi vedea această biserică firească
fundamentalistă, educată, rece şi scrobită. Veţi vedea bărbaţi care au
Scriptura, care cunosc bine dogmele şi teologia, care pot să explice orice,
„uite-aşa” (fratele Branham pocneşte din degete), dar care nu au descoperirea
duhovnicească. Aşa este. Aceasta este doctrina lui Cain.

Biblia spune: „Vai de ei! Căci au urmat calea lui
Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam din dorinţă de câştig! Au pierit
într-o răscoală ca a lui Core!”
(Iuda 11).

Şi tot Iuda a spus în versetul 4, că „ei au fost
hotărâţi mai dinainte pentru osânda aceasta.”
Sigur că da. Înţelegeţi?

Cine era Balaam? Un episcop, capul întregii biserici
şi era cât se poate de fundamentalist. Priviţi-l la acea mare serbare a lor. O,
ei nu erau necredincioşi, ci credincioşi!

Neamul lui Moab se trăgea dintr-o fiică a lui Lot care
s-a culcat cu tatăl ei şi a rămas însărcinată. Ei erau o denominaţiune
înfloritoare şi puternică; aveau printre ei prinţese, împăraţi, oameni celebri,
episcopi, cardinali şi mulţi alţii.

Pe partea cealaltă, Israelul era un grup de
„holly-rollers” care nu erau organizaţi. Ei făceau tot ce putea fi mai rău,
însă aveau descoperirea duhovnicească şi Dumnezeu era cu ei într-un Stâlp de
Foc.

Desigur, aveau şi ei lucruri ale firii, iar ceilalţi
spuneau: „O adunătură de lepădături! Nu poţi să le faci altceva decât să-i loveşti
cu piciorul şi să-i scoţi afară!”

Dar ei aveau descoperirea duhovnicească şi Stânca
lovită; aveau şarpele de aramă şi Stâlpul de Foc care-i însoţeau în călătorie.
Aleluia!

Ştiu că vă gândiţi că sunt „într-o ureche”, dar nu
este aşa ci mă simt doar foarte bine pentru că mă gândesc că acelaşi Dumnezeu
trăieşte şi astăzi printre noi. Da, încă mai există şi astăzi descoperirea
duhovnicească a Cuvântului. Sigur că da. Ea este veşnică. Binecuvântat să fie
Numele Domnului pentru aceasta. Da, domnilor.

Şi acel grup de baptişti şi prezbiterieni
fundamentalişti, stăteau acolo sus pe deal, avându-l printre ei pe episcopul
Balaam.

Ei aveau aceeaşi religie, se închinau la acelaşi
Dumnezeu, dar ce spuneau despre Israel?

„O, uitaţi-vă la adunătura aceea de gunoaie din vale!
Vai, ei nu au nici măcar o denominaţiune! Sunt numai o adunătură de pocăiţi
gălăgioşi; nişte „holly-rollers”. Este adevărat? Da, aşa este. Dacă nu credeţi
că ei erau nişte „holly-rollers” întoarceţi-vă la Exod şi veţi vedea.

Acolo scrie că după ce Dumnezeu i-a trecut în mod
miraculos prin Marea Roşie, Miriam a luat o tamburină şi a început să danseze
în Duhul, pe malul mării, în timp ce bătea în ea, iar Moise a început să cânte
şi el în Duhul. Dacă acela nu era un grup de „holly-rollers” atunci nu ştiu ce
puteau fi; ei cântau, săreau şi aduceau laude lui Dumnezeu.

Ei au fost urâţi tot timpul de celelalte popoare, dar
Dumnezeu era cu ei. Da, ei aveau descoperirea duhovnicească şi urmau Stâlpul de
Foc.

Moab a spus: „Fiţi atenţi! Îi vom chema aici pe toţi
cardinalii, pe toţi episcopii, pe toţi prezbiterii. Noi suntem un popor
religios şi nu vom permite ca această grămadă de palavragii să pătrundă în
denominaţiunea noastră stilată.” Şi  i-au
chemat acolo.

Ei şi-au construit şapte altare şi au adus pe ele
şapte viţei şi şapte berbeci, exact cum îi ceruse Dumnezeu lui Israel.

Au adus de fiecare dată jertfe pe ele, ceea ce
simboliza venirea lui Isus Hristos, iar în jurul lor stăteau toate acele
celebrităţi, toţi episcopii; şi-au ridicat mâinile şi s-au rugat spunând: „O,
IaHVeH, ascultă-ne!”

Ce voiau ei să facă? Balaam a venit acolo ca să-l
blesteme pe Israel, dar când a  venit
Duhul, nu a mai putut să facă acel lucru.

El era desigur, un om supus firii pământeşti, dar
Duhul poate să cadă chiar acum şi peste un făţarnic. Biblia spune aceasta, iar
voi m-aţi auzit vorbind despre aceasta.

Ploaia cade şi peste cei drepţi şi peste cei
nedrepţi.”
(Matei 5.45). Este nevoie de confirmarea Cuvântului. În felul
acesta se face separarea.

Duhul care era asupra lui spunea adevărul, iar Balaam
l-a binecuvântat pe Israel chiar dacă el a vrut să-l blesteme.

Dacă Dumnezeu ţine seama de o biserică strălucitoare,
de un episcop lustruit, de un păstor foarte bun, de un grup de oameni cu
educaţie, atunci era obligat să primească acea jertfă, pentru că Balaam era un
fel de fundamentalist ca şi israeliţii; dar el nu avea descoperirea
duhovnicească a Cuvântului şi a voii lui Dumnezeu.

Aceeaşi este diferenţa şi astăzi.

Uitaţi-vă la Isus. Oamenii spuneau: „Afară cu individul
acesta! Ştim că este samaritean, că e nebun! Tu vrei să ne înveţi pe noi? Tu,
care ai fost născut în curvie, un copil nelegitim? Cine este tatăl tău? Spui că
Dumnezeu, hulitorule? Pe noi vrei să ne înveţi? 
Noi suntem predicatori şi preoţi din moşi-strămoşi; ne-am născut şi am
crescut în biserică; am trecut prin cele mai elevate seminarii şi cunoaştem
fiecare cuvânt până la ultima iotă. Pe noi vrei să ne înveţi? La ce şcoală ai
fost? De unde ai învăţat aceste lucruri?”

Ce le-a răspuns El? „Voi sunteţi de la tatăl
vostru, Diavolul!”

Ei nu aveau semne şi minuni în mijlocul lor, nu aveau
vindecarea divină, nu aveau binecuvântări, dar Isus era descoperirea
duhovnicească a Scripturii.

Ei spuneau: „Bine, dar este scris că…” la care Isus le
răspundea: „Da, dar mai este scris şi aşa…”

Dumnezeu a dovedit întotdeauna prin semne care au fost
oamenii trimişi de El.

Petru a spus acelaşi lucru în Fapte 2:

Bărbaţi israeliţi, ascultaţi cuvintele acestea! Pe
Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile,
semnele şi lucrările pline de putere pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în
mijlocul vostru după cum bine ştiţi
(aţi auzit?);

pe Omul acesta, dat în mâinile voastre după sfatul
hotărât şi după ştiinţa mai dinainte a lui Dumnezeu, voi L-aţi răstignit şi
L-aţi omorât prin mâna celor fărădelege.”
(v. 22-23).

„Cu inimi rele şi crude, voi L-aţi răstignit pe Domnul
vieţii, pe care Dumnezeu L-a înviat din morţi; noi suntem martorii Lui.”

O, ce predicator! El nu ştia nici să-şi scrie numele,
dar Îl cunoştea pe Dumnezeu. Oamenii îşi aminteau că Petru fusese cu Isus.
Desigur, el a avut o descoperire duhovnicească.

Cain era pe aceeaşi linie cu biserica supusă firii
pământeşti de astăzi. Biserica duhovnicească are şi acum Stâlpul de Foc, semne
şi minuni; Îl are pe acelaşi Hristos care descoperă totul, începând cu mielul
care a murit în grădina Eden şi sfârşind cu aceeaşi venire a Mielului. Absolut.
El este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Pe linia lui Cain sunt oameni religioşi, lustruiţi,
educaţi – aşa cum a fost de altfel întotdeauna. Şi aşa cum a fost Cain cu Abel,
aşa sunt şi ei şi vor fi întotdeauna faţă de Biserica adevărată: critici,
prigonitori, necredincioşi şi supuşi firii pământeşti.

Deci, Geneza 3.8 şi mi-am notat şi versetul 20, pe
care l-am căutat mai devreme:

Adam a pus nevestei sale numele Eva, căci ea a
fost mama tuturor celor vii.”
(Vedeţi, aceasta s-a întâmplat după ce a avut
loc amăgirea ei).

Voi spuneţi: „Cum era posibil ca şarpele să facă aşa
ceva cu femeia?”

O, fii atent, frate, pentru că Biblia nu spune că era
un şarpe ca cel de azi, o târâtoare, cum îl cunoaştem noi, ci este scris:

El era mai şiret decât toate fiarele câmpului.”
(Geneza 3.1).

Vedeţi? El nu era o târâtoare, ci era o fiară, un
animal.

Daţi-mi voie să vă aduc un indiciu, pentru că aici se
împotmoleşte ştiinţa. Fiinţa cea mai apropiată de om este cimpanzeul. Câţi
dintre voi ştiu aceasta? Dar adevărul este că între ei a mai fost ceva. Oamenii
de ştiinţă nu pot face oasele cimpanzeului să semene cu ale omului, chiar dacă
este fiinţa cea mai apropiată lui.

Ştiinţa lor porneşte de la mormoloc şi merge până la
om, cuprinzând toate animalele.

Omul seamănă chiar şi cu ursul. Dacă iei un urs şi îl
jupoi de blană, veţi vedea că este la fel ca o femeie. Dacă femeia se aşează ca
un urs, este la fel. Mâinile sunt la fel, picioarele sunt la fel – deci se
aseamănă foarte bine cu fiinţa umană. Dar cimpanzeul se aseamănă cel mai mult.
Cu toate acestea, mai este ceva, un animal pe care ei nu-l pot descoperi.

Aici este un secret, iar dacă vreţi să-l aflaţi, vi-l
pot spune. Ştiţi unde este el? O, este o taină ascunsă de ei! Pot săpa după
toate oasele pe care le vor. Arheologii, antropologii şi toţi ceilalţi oameni
de ştiinţă pot să sape, pot să măsoare timpul cu ce vor şi să facă tot ce vor,
pentru că nu vor găsi adevărata legătură dintre om şi animal, deoarece acea
verigă lipsa era şarpele din Eden care semăna cu omul mai bine decât orice altă
fiinţă de pe pământ. Prin faptul că Dumnezeu l-a blestemat să se târască pe
pântece, a fost transformat într-o târâtoare, aşa că nu mai are nici cea mai
mică asemănare cu omul. Da, lăsaţi-i pe oamenii de ştiinţă să-şi bată capul cât
vor.

Biblia spune că el era „mai şiret decât orice altă
fiară a câmpului.”
Aşa este. El era veriga care face legătura între om şi
maimuţă, dar Dumnezeu l-a blestemat pentru ceea ce s-a întâmplat între el şi
Eva, iar acum se târăşte pe pântece. El a amăgit-o pe Eva, iar prin aceasta, ea
l-a adus pe lume pe primul ei fiu, Cain, care avea caracterul şarpelui.

Diavolul a intrat în şarpe şi astfel, sub influenţa
lui, a făcut ceea ce a făcut.

După ce a fost amăgită, Eva a rămas însărcinată, apoi,
după cum spune Biblia, a rămas însărcinată şi de la Adam şi  l-a născut pe Abel.

Într-o zi, cineva m-a întrebat: „De ce atunci când l-a
născut pe Cain, ea a zis că a primit un fiu de la Dumnezeu?” Desigur, aşa
trebuia să fie, pentru că aceasta este legea firii. Chiar aşa sunteţi şi voi
astăzi.

Când te naşti, nu trebuie să vină Dumnezeu jos ca să
te creeze, pentru că tu eşti rodul părinţilor tăi. Biblia spune că copiii sunt
rodul părinţilor. De fapt, reproducerea există tot timpul. De exemplu, pomii se
reproduc prin seminţe. Întotdeauna este ca la început. Cred că aceasta vă ajută
să înţelegeţi.

Cât timp mai avem? Nu mai avem. Ascultaţi aceasta
pentru duminica viitoare: „Printr-un singur Duh, noi suntem botezaţi într-un
singur trup…”
(1 Corinteni 12.13). Cred că am şi pentru întrebarea aceasta
câteva citate bune din Biblie.

Iată aici încă o întrebare bună. Mă mai îngăduiţi un
minut sau două ca să răspund şi la aceasta? Da. Răspunsul este chiar în
întrebare:

***

9. Când spui că cei răi nu vor arde veşnic (Au intrat pe fir martorii lui Iehova, nu-i aşa?),
te referi la iad sau la iazul de foc? Ştiu că în Apocalipsa 20 scrie că iadul
va fi aruncat în iazul de foc. Dacă nu ard veşnic, ce se va întâmpla cu ei?

Aşa cum am spus, frate sau soră, sunt nimiciţi;
pentru ei nu mai există nimic. Au avut un început şi vor avea un sfârşit; nu
mai rămâne nimic din ei.

Eu nu ştiu cât timp vor arde, dar voi trebuie să ştiţi
un singur lucru, şi anume că există un singur fel de Viaţă veşnică şi aceea
vine prin Duhul, prin Dumnezeu însuşi, pentru că numai El este veşnic.

Dacă vă uitaţi în Lexicon, veţi găsi cuvântul grecesc
„Zoe” care înseamnă „Viaţa veşnică”. Viaţa veşnică este Dumnezeu. Voi ştiţi că
Isus a spus: „Le voi da Viaţa veşnică.” Dacă veţi citi în Lexicon, veţi
vedea că aici scrie: „Zoe” = „Viaţa veşnică”.

Aceasta este singura Viaţă veşnică ce există. Nicăieri
în Biblie nu scrie că există un iad veşnic (fără sfârşit), ci scrie doar că „Ei
vor arde în veci de veci.”

Căutaţi cuvântul „veci” şi veţi găsi „Aeon”. Câţi aţi
mai auzit cuvântul acesta? Câţi dintre voi ştiu că „Aeon” înseamnă „O perioadă
de timp”? Desigur, oricine ştie aceasta. „Aeon” înseamnă „o  perioadă de timp”.

Şi ei vor arde în veci de veci,” adică pentru
o vreme; vor fi aruncaţi în iazul de foc şi vor arde pentru o vreme. „Aeon”
înseamnă „o perioadă de timp”. S-ar putea să fie pedepsiţi să ardă o sută de
milioane de ani, dar până la urmă trebuie să se termine, trebuie să fie total
nimiciţi, pentru că tot ce nu este desăvârşit este perversiune, o perversiune a
lucrurilor adevărate şi desăvârşite. Şi pentru că acest lucru a avut un
început, trebuie să aibă şi un sfârşit.

Dar noi, cei care credem în Isus Hristos, avem „Zoe”,
adică chiar Viaţa lui Dumnezeu, şi ca urmare, vom trăi etern, nu pentru veci de
veci. Păcătoşii trăiesc în veci de veci, dar noi avem Viaţa veşnică, eternă,
fără sfârşit.

Nu demult, fratele Cox stătea pe potecă, după ce am
pus acolo bolovanii aceia. El a găsit o fosilă mică şi m-a întrebat:

„Oare cât de veche o fi, frate Branham?”

„Din punct de vedere cronologic ai putea să-mi spui că
are o vechime de zece mii de ani; că e vreun animal marin care a trăit într-o
era demult apusă.”

„Gândeşte-te numai”, a continuat el, „cât de scurtă
este viaţa unui om în comparaţie cu aceasta.”

„Da, frate,” am răspuns eu, „dar acest lucru are un
sfârşit, pe când viaţa pe care o avem noi în Hristos, nu are sfârşit. Poate că
acel animal a trăit două sau trei veşnicii, dar el nu va avea niciodată Viaţă
veşnică pentru că Viaţa veşnică vine numai de la Dumnezeu.”

Domnul Isus a spus: „Cine aude cuvintele Mele şi
crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică.”
(Ioan 5.23).

Necredinciosul are viaţă pe veci, dar cel credincios
are Viaţa veşnică şi nu poate să piară pentru că viaţa lui este fără sfârşit.

Necredinciosul trece prin lume, prin mizerie, prin
necazuri şi se distrează cu femei şi cu vin, deoarece crede că aşa este bine,
dar va muri şi va merge în iazul care va arde cu foc şi pucioasă, unde sufletul
lui va fi chinuit în veci de veci – poate pentru o sută de milioane de ani.

Voi spuneţi: „Va fi pucioasă obişnuită?” Eu cred că va
fi de un milion mai rea decât aceasta. Cred că prin focul pe care îl cunoaştem
noi, n-am putea descrie ce va fi acolo. Motivul pentru care se vorbeşte despre
foc, este că focul distruge cel mai mult şi cel mai repede. Da, focul consumă
şi distruge totul. Deci, acela va fi locul în care sufletul vostru va fi
pedepsit.

Aveţi grijă la cuvântul „foc”, pentru că el este
folosit şi în legătură cu Duhul Sfânt: „…vă va boteza cu Duhul Sfânt şi cu
foc.”
(Matei 3.11). Focul Duhului Sfânt arde păcatele şi curăţă.

Focul despre care vorbim noi vine din iad, pentru că
scrie: „iazul de foc”. Problema este că orice ar fi, este o pedeapsă
prin chin. Fiind în iad, bogatul şi-a ridicat ochii în sus şi a zis: „Trimite-l
pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba; căci
grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.”
(Luca 16.24).

Să nu vă gândiţi cumva că nu există un iad adevărat
care arde, pentru că el există. Dacă există un diavol adevărat, există şi un
iad adevărat.

Deci, vedeţi voi, tot ce este pervertit trebuie să se
sfârşească, pentru că în final totul trebuie să aibă puritatea şi sfinţenia lui
Dumnezeu. El este etern, iar dacă avem Viaţă veşnică, Dumnezeu este în noi şi
ca urmare nu mai putem muri, aşa cum nici Dumnezeu nu poate să moară. Aşa este.

Într-adevăr, întrebarea îşi dă răspunsul singură.

Ce se va întâmpla cu ei? Vor fi nimiciţi; nu va mai
rămâne nimic din ei. Sufletul va fi nimicit, duhul va fi nimicit; viaţa,
amintirile lor, vor fi nimicite.

În slavă nu vor mai fi nici gânduri rele, pentru că
Biblia spune: „Până şi gândurile celor răi vor pieri.” (Proverbe 10.28).
Da, chiar şi gândurile lor vor pieri.

Cum ar putea sta oamenii liniştiţi în prezenţa Celui
Atotputernic şi sfânt când ştiu că undeva există o gaură cu suflete care ard?

Acela n-ar mai fi cer. Dar chiar şi gândurile şi
amintirile, tot ce este pervertit, tot ce este rău, va pieri. Nu va mai exista
nimic altceva decât puritate şi Zoe, viaţa lui Dumnezeu, pentru eternitate; eră
după eră. Nu se va mai sfârşi niciodată.

Aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei
neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”
Înţelegeţi? Pedeapsă veşnică şi
viaţă veşnică, eternă, fără sfârşit. Ce diferenţă!

Mai am trei sau patru întrebări bune la care voi
răspunde duminică dimineaţa, dacă va fi cu voia Domnului.

Vedeţi, aceste lucruri ridică întrebări. Eu sunt un
predicator bătrân, am douăzeci şi şase de ani de slujbă, şi sunt foarte
recunoscător Domnului pentru că pot spune aceasta. Eu nu am încercat niciodată
să spun ceva înainte de a primi o descoperire cu privire la acel lucru.

O, Îi sunt atât de recunoscător pentru că Îngerul
Domnului este cu mine! Eu nu am avut educaţie şi nici pricepere, dar Dumnezeu a
trimis acest Înger ca să mă ajute, şi tot ce mi-a spus El s-a îmbinat
întotdeauna cu cele scrise din Geneza până în Apocalipsa.

Îmi amintesc că mi-am notat repede cuvintele pe care
mi le-a spus cu ani în urmă: „Vei primi un dar de vindecare divină!”

Vreo trei ani mai târziu, administratorul mi-a atras
atenţia spunându-mi:

„Frate Branham, ai observat? Este atât de desăvârşit
încât ţi-a spus chiar şi că va fi un dar.”

Vedeţi? El nu a spus „darul”. Fiecare dar este
„darul”, dar vindecarea este „un dar”. Sunt „daruri de vindecare”, pentru că tu
poţi avea tot felul de daruri de vindecare, dar oricare este „darul”, cum este
de exemplu: „darul prorociei.” Încă de aici, am putut să văd cât este de
desăvârşit Duhul Sfânt. O, binecuvântat să fie Domnul!

Aţi observat că Duhul Sfânt a scris Biblia prin sute
de oameni, care au trăit la sute de ani unii de alţii, dar cu toate acestea ei
nu s-au contrazis niciodată unul pe altul. Tot ce s-a spus este desăvârşit,
deşi poate nici n-au auzit unii de alţii.

De exemplu, Pavel s-a dus în Arabia şi nu a fost deloc
la Ierusalim paisprezece ani, timp în care nu s-a întâlnit deloc cu Petru şi cu
ceilalţi, dar cu toate acestea, când s-au întâlnit amândoi predicau aceleaşi
lucruri: botezul în apă în Numele lui Isus Hristos, vindecarea divină şi
puterea lui Dumnezeu.

„Sunt atât de bucuros,

Pot să spun că sunt unul din ei

/: Unul din ei, sunt unul din ei,

Sunt atât de bucuros,

Pot să spun că sunt unul din ei :/

(Aleluia!).

Unul din ei, sunt unul din ei.

Peste tot sunt oameni

Cu inimile arzând

În focul cincizecimii

Care îi curăţă.

O, el arde şi în inima mea,

Slavă Numelui Său!

Sunt atât de bucuros,

Pot să spun că sunt unul din ei.

Ei stăteau în camera de sus,

Toţi rugându-se în Numele Lui.

Au fost botezaţi cu Duhul Sfânt

Au primit putere pentru slujbă.

Ce a făcut pentru ei atunci,

El va face şi pentru tine.

/: Sunt atât de bucuros,

Pot să spun că sunt unul din ei:/

(Aleluia!).

Sunt atât de bucuros,

Pot să spun că sunt unul din ei.

Ascultă-mă, am o veste pentru tine,

Vino, frate, caută binecuvântarea

Ce-ţi va curăţa inima de păcat,

Va suna clopoţeii bucuriei

Şi-ţi va ţine sufletul arzând.

O, arde şi în inima mea,

Slavă Numelui Său!

Sunt atât de bucuros,

Pot să spun că sunt unul din ei.”

Nu sunteţi bucuroşi pentru că sunteţi unul din ei? Ce
este? Duhul care dă descoperirea. Este o descoperire a lui Dumnezeu: „Pe
această piatră…”

Nu demult am fost vizitat de preotul catolic. El a
venit la mine acasă şi mi-a spus:

„Domnule Branham, am venit să îţi pun o întrebare.”

„Foarte bine, domnule, poftim.”

„În legătură cu afirmaţiile pe care le faci, vrei să
ridici mâna şi să juri solemn că vei spune adevărul?”

„Nu vreau”, am răspuns eu, „pentru că Biblia spune: „
nu juraţi nici pe cer, nici pe pământ, pentru că e aşternutul picioarelor Lui.
Ci „da” al vostru să fie „da” şi „nu” al vostru să fie „nu”.
(Matei 5.34-35
şi Iacov 5.12). Deci, dacă episcopul doreşte să audă ce am de spus, va trebui
să mă creadă pe cuvânt. Dacă nu, nu-i nici o supărare, dar eu nu jur.”

Era preotul de la biserica „Inima sfântă” de aici.
El   m-a întrebat:

„Ai botezat-o pe Pauline Frazier în ziua cutare?”

„Da, domnule. Am botezat-o jos la râul Ohio.”

„Cum ai botezat-o?”

„Prin scufundare în apă, în Numele Domnului Isus
Hristos.”

El şi-a notat cuvintele mele, apoi mi-a spus:

„Ştii că biserica catolică a botezat în felul acesta.”

„Când?” l-am întrebat eu.

„În epoca timpurie.”

„În ce epocă timpurie?”

„Păi la început”, a răspuns el.

„La care început?”

„Din Biblie.”

„Te referi cumva la ucenici?” l-am întrebat eu.

„Desigur”, a răspuns el.

„Vrei să spui că ucenicii erau catolici?”

„Sigur că erau.”

„Eu credeam că biserica catolică nu s-a schimbat.”

„Păi nici nu s-a schimbat”, a răspuns el.

„Atunci de ce a spus Petru: „Pocăiţi-vă şi fiţi
botezaţi în Numele lui Isus Hristos”?
Voi spuneţi că Petru a fost papă,
nu-i aşa?”

„Da.”

„Atunci de ce botezaţi în Numele Tatălui, Fiului şi
Duhului Sfânt? De ce stropiţi, deşi el a botezat prin scufundare? Ce s-a
întâmplat?”

„Păi, biserica catolică are putere să facă tot ce
vrea.”

„Şi vrei să spui că ucenicii erau catolici?”

„Da.”

„Domnule, am continuat eu, am cărţile lui Josephus, am
„Cartea martirilor” a lui Fox, „Epocile primare” scrise de Pember, „Cele două
Babiloane” a lui Hislop şi cele mai vechi istorii care există în lume.
Arată-mi, te rog, unde scrie că biserica catolică a fost aleasă vreodată pentru
lucrare şi ce organizaţie a existat timp de şase sute de ani după moartea
ultimului apostol.”

„O, noi credem ce spune biserica!”

„În ce mă priveşte, eu cred ce spune Biblia.”

„Bine, a continuat el, dar Dumnezeu este în biserica
Sa.”

„Dumnezeu este în Cuvântul Său. Biblia nu spune că
Dumnezeu este în biserica Sa, ci spune că El este în Cuvântul Său. „La
început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu.”
Şi
El a locuit printre noi. Amin. Dumnezeu este în Cuvântul Său.

„Ei bine”, a zis el atunci, „noi nu putem sta de vorbă
pentru că tu crezi ce spune Biblia, iar eu cred ce spune biserica.”

„Eu cred că Biblia este Cuvântul inspirat al lui
Dumnezeu şi că în ea nu este nici o contradicţie. Ea este Cuvântul lui Dumnezeu
şi conţine Planul Lui veşnic pentru toate epocile, şi El a spus: „Cerul şi
pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!”
(Matei 24.35), aşa că
eu cred numai ce spune Cuvântul.”

După discuţia avută cu mine, el s-a dus la doamna
Frazier şi a întrebat-o:

„Doamnă Frazier, vrei să semnezi o hârtie prin care să
consimţi ca fiica ta să fie membră a bisericii catolice?”

„Mai bine o conduc la mormânt,” a răspuns ea.

„Să îţi fie ruşine!” i-a zis preotul. Ar trebui să fii
recunoscătoare dacă fata ar ieşi din prostia aceea şi ar intra în biserica
catolică.”

„Dar dacă fiica ta ar veni la biserica mea, ce părere
ai avea?” l-a întrebat ea.

„O, asta este altceva…”

„Nu, nu este!”

Când  a plecat
de la acea femeie, preotul ştia că a mai învăţat ceva. La despărţire, eu i-am
zis: „Aceeaşi uşă este deschisă şi pentru tine.”

Înţelegeţi? Aceasta este calea. Nu trebuie să vă
speriaţi, pentru că dacă Dumnezeu este de partea voastră, cine vă poate sta
împotrivă? Aşa este.  Necazul acestui
timp este că voi aveţi iadeş (os în formă de furcă de la pieptul păsărilor) în
loc de coloană vertebrală. Aşezaţi-vă de partea lui Dumnezeu şi împăcaţi-vă cu
El.

Acelaşi Duh Sfânt care a coborât peste apostoli în
epoca timpurie este şi astăzi în biserica Lui pentru a Se descoperi copiilor
Săi, deoarece Cuvântul spune că „nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine
aleargă, ci de Dumnezeu care are milă.”
(Romani 9.16).

Prin alegere, Dumnezeu îi aduce pe oameni la El şi le
deschide ochii. Voi n-aţi putea să-L vedeţi niciodată, pentru că dacă nu vă
deschide Dumnezeu ochii, sunteţi orbi.

Da, Biblia spune că sunteţi orbi şi nu puteţi vedea.
Nu are rost să vă străduiţi, pentru că toată educaţia şi învăţătura pe care le
puteţi primi, vă orbesc şi mai tare.

Ce părere ai despre aceasta, Biserică a lui Hristos,
care vorbeşti unde vorbeşte Biblia şi taci unde tace ea? Nu mai poţi spune
nimic. Aşa este.

Vedeţi? Este nevoie de Adevărul duhovnicesc
descoperit. Este nevoie ca Dumnezeu să vină, să Se descopere şi să dovedească
că acesta este Adevărul.

Amin. Îl iubiţi? Şi eu Îl iubesc. Amin.

În ordine. Voi, metodiştii, aţi putea să daţi mâna cu
baptiştii? Dar cu prezbiterienii?

Poate spuneţi: „Frate Branham, tu te fereşti să ai
legătură cu baptiştii şi cu prezbiterienii pentru că ei nu botează în Numele
lui Isus Hristos.”

Nu, domnilor. Eu nu mă feresc de ei, ci îi consider
fraţii mei. Absolut.

Adevărul este că nu e nici o diferenţă dacă aţi fost
botezaţi în „Numele Trandafirului din Saron, al Crinului din Vale şi al
Luceafărului de dimineaţă” sau nu aţi fost botezaţi deloc. Da, este tot una.
Aceasta este la fel ca „Tată, Fiu şi Duh Sfânt”, numai trei titluri. El a fost
Trandafirul din Saron, Crinul din vale şi Luceafărul de dimineaţă, nu-i aşa?
Desigur. El a fost toate acestea, dar dacă vreţi să ştiţi ce spune Biblia,
botezul corect este în Numele lui Isus Hristos. Exact. Aceasta este calea cea
bună şi adevărată.

Dacă tu eşti botezat în Numele Tatălui şi al Fiului şi
al Duhului Sfânt şi simţi că aşa este bine, amin. Dacă este mărturia unui cuget
curat înaintea lui Dumnezeu, amin. Du-te înainte, dar în ce mă priveşte, dacă
m-ai întreba: „Frate Branham, ar trebui să fiu botezat din nou?” ţi-aş
răspunde: „Da!”

Zilele trecute a venit la mine o femeie şi mi-a zis:

„Domnul m-a chemat să fiu predicatoare.”

Bineînţeles că eu nu am crezut aceasta, aşa cum nu
cred că ea ar putea sări peste lună, de aceea i-am zis:

„Păi aceasta este forte bine, soră. Eşti căsătorită?”

„Da.”

„Ai copii?”

„Da.”

„Soţul tău este mântuit?”

„Nu.”

„Ce-ai să faci cu el?”

„Am să-l las acasă.”

„Aceasta este cea mai bună momeală pe care a avut-o
diavolul vreodată. Tu eşti o femeie cumsecade, dar dacă procedezi în felul
acesta nu vei fi decât o momeală şi o ţintă a diavolului. Soţul tău este un
bărbat tânăr, aşa că dacă îl vei lăsa acasă cu cei doi copii pe care-i aveţi,
în curând va începe să iasă cu o altă femeie, şi la scurt timp, copiii vor avea
un alt tătic. Şi încă ceva, soră. Dacă Dumnezeu ar chema o femeie ca
predicatoare, Şi-ar contrazice propriul Cuvânt, aşa că dacă vrei s-o faci, e
treaba ta. Spui că Dumnezeu ţi-a dat darul deosebirii duhurilor. Vrei să mergi
la platformă şi să încerci?

 „Da”, a răspuns
ea.

Vedeţi voi, acesta este entuziasm, dar el trebuie să
fie conform Cuvântului, pentru că dacă nu este aşa, ceva nu este în ordine. Pe
mine nu mă interesează emoţiile voastre! Nu este corect şi gata! Amin.

„Vom merge în lumina minunată.

Veniţi acolo unde roua milei

Străluceşte în jurul nostru zi şi noapte.

Isus, Lumina lumii.

Toţi sfinţii luminii strigaţi:

Isus, Lumina lumii.

Clopoţeii cerului vor suna:

Isus Lumina lumii.

Vom merge în Lumina minunată,

Veniţi acolo unde roua milei

Străluceşte în jurul nostru zi şi noapte.

Isus, Lumina lumii.”

În timp ce vom cânta iarăşi această cântare, aş vrea
ca fiecare dintre voi să se întoarcă şi să dea mâna cu cei de lângă el.

„Vom merge în Lumina minunată (Amin).

Veniţi acolo unde roua milei

Străluceşte în jurul nostru zi şi noapte,

Isus, Lumina lumii.”

Îi iubiţi pe metodişti? Spuneţi: „Amin!” (Amin). Şi pe
baptişti? Şi pe prezbiterieni? Dacă îi iubiţi pe toţi, spuneţi: „Amin!” (Amin).

„Vom merge în Lumina minunată (Dând mâna unul cu
altul).

Veniţi acolo unde roua milei

Străluceşte în jurul nostru zi şi noapte,

Isus, Lumina lumii.”

Înainte de-a cânta cântecul nostru de despărţire,
vreau să vă spun că s-ar putea să fiu din nou aici duminică. După aceea, nu mă
voi mai întoarce până la Crăciun, pentru că voi pleca în Michigan, din Michigan
voi merge în Colorado, din Colorado în Idaho, din Idaho în California, iar apoi
mă voi întoarce aici. Este posibil (aş vrea să vă rugaţi pentru mine) ca între
24 ianuarie şi 2 februarie să fiu la Waterloo, Iowa, pe un mare stadion. Am
primit invitaţia cu puţin timp în urmă şi am să mă rog de acum şi până duminică
pentru a afla care este voia Domnului. Waterloo, Iowa este aproape.

Nu uitaţi să ascultaţi emisiunea radiofonică a
fratelui, sâmbătă dimineaţa la ora 9.00. Îi vom da telefon ca să-l anunţăm.

Va fi echipa Neville, sâmbătă dimineaţa la ora 9.00,
pe postul WLRP.

Dacă nu voi reuşi să răspund la toate întrebările, le
va termina fratele Neville. Vrei, frate Neville? (Fratele Neville râde şi
spune: „În ordine!”). Bine.

„Ia Numele lui Isus cu tine,

Copii ai tristeţii şi ai necazului.

El te va bucura şi-ţi va aduce pace,

O, ia-L oriunde te duci!

Nume scump, o, ce Nume scump!

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.

Nume scump, o ce dulce,

Nădejdea pământului şi bucuria cerului.”

Dacă vreţi să cunoaşteţi un baptist care crede în
strigare…. Acesta este felul de strigare în care cred eu.

Acea mamă bătrână stătea acolo şi Duhul a venit peste
ea, iar atunci ea a început să ţipe pentru că nu putea să se abţină. Apoi s-a
dus în spate şi a îmbrăţişat-o pe fiica ei.

Aşa ceva îmi place să văd. Amin. Acestea sunt treziri
minunate, dintr-o inimă de modă veche.

O, Doamne! O bătrână sfântă care aşteaptă chemarea şi
trăieşte clipe minunate.

În ordine. Să vedem ce vrea fratele Neville să mai
facă. Domnul să vă binecuvânteze pe toţi. Amin.

– Amin –