1

ÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI DESPRE CARTEA ”EVREI” – Partea a doua

Mai întâi, vreau să le mulţumesc tuturor celor care    s-au rugat pentru soţia mea, pentru că a fost foarte bolnavă. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea, dar vomita tot timpul şi era practic inconştientă. Avea temperatura atât de mare încât a fost nevoie să fie înfăşurată într-o pătură udă. Acum este bine. I-a trecut febra şi se simte mai bine, dar este foarte slăbită. Cred că  a scăzut vreo 5 Kg în greutate.

În seara aceasta a reuşit să mănânce puţin, pentru
prima dată de duminică încoace, şi vă pot spune că ne-am încrezut în Domnul,
iar El a întărit-o.  Vă rog s-o purtaţi
în continuare în rugăciunile voastre, ca să-şi recapete puterea.

Dacă va fi cu voia Domnului, săptămâna viitoare
trebuie să merg în Miami, deoarece bătrânul meu prieten, fratele Bosworth, care
are aproape o sută de ani, se pregăteşte să plece acasă. El mi-a dat telefon şi
mi-a spus:

„Frate Branham, te rog să vii repede, pentru că
vreau să-ţi spun ceva înainte de a pleca.”

Cred că vrea să se roage şi să-şi pună mâinile peste
mine înainte de a pleca.

Nădejdea mea este că voi putea ajunge şi eu la
capătul zilelor cu o reputaţie ca cea a lui F. F. Bosworth.

Dintre toţi bărbaţii pe care i-am întâlnit în lume,
nu este nici unul cu care să-mi doresc să mă asemăn mai mult decât cu fratele
Bosworth – ca predicator, desigur. În toată lumea n-am găsit pe nimeni care să
spună despre el altceva decât că e un creştin adevărat şi un frate de nădejde.

Despărţirea lasă în urma noastră urme pe nisipul
timpului. El este un frate minunat, dar trebuie să plece pentru că are aproape
o sută de ani. Fratele Bosworth ştie că trebuie să plece şi aşteaptă liniştit.
Mi-a spus că momentele cele mai fericite din viaţa lui, sunt acum când aşteaptă
plecarea.

Eu i-am spus:

„Săptămâna aceasta trebuie să plec în Michigan,
frate Bosworth”, iar el mi-a răspuns:

„Nu poate dura mult, frate Branham. Nu mai pot
rămâne mult, pentru că sunt din ce în ce mai slăbit.”

Mi-a fost un prieten prea bun ca să nu mă duc, dar
voi încerca să mă întorc duminică seara cu avionul. Dacă nu pot aşa, voi merge
cu maşina, dar în cazul acesta va dura mai mult.

Rugaţi-vă pentru fratele Bosworth. Rugaţi-vă, ca
atunci când Dumnezeu îl va lua pe bătrânul patriarh, să trimită un car de foc
şi să-l ridice.  Eu îl iubesc mult,
pentru că mi-a fost ca un tată. Eu ţin foarte mult la oamenii bătrâni, îi
iubesc. Şi fratele Seward, a adormit, deşi nu cred că era la fel de bătrân ca
fratele Bosworth.

Rugaţi-vă pentru el. Să nu credeţi că se simte
înconjurat de trandafiri. El are nevoie de rugăciunile voastre, dar nu pentru
altceva, ci doar pentru ca Dumnezeu să-i îngăduie să treacă în pace.

De asemenea, aş vrea să nu uitaţi că dacă va fi cu
voia Domnului, mâine îl vom înmormânta pe unul din prietenii noştri din
biserica aceasta, pe fratele Sol Coates. El a lucrat ani de zile la poştă, iar
într-una din serile trecute a murit la Spitalul Veteranilor. Am fost la el
împreună cu fratele Cox, pentru că a fost creştin.

Eu şi fratele Neville, îl vom înmormânta mâine la
ora 1.00, de la Casa Funerară.

Vor cânta „cei trei Neville”, iar fratele Neville şi
cu mine, vom împărţi serviciul funerar.

Deci, funeraliile vor avea loc mâine după-amiază la
ora 1.00, acasă la Coots.

Apoi, vineri de la ora 2.00, va fi înmormântarea
domnului Wheeler, pe care îl porecleam Pod Wheeler. Nu am ştiut nimic de el,
până nu am văzut anunţul din ziar. A fost vecinul nostru mulţi ani, dar acum a
trecut dincolo. Zilele trecute era chiar aici, în faţa bisericii, iar eu am
încercat să-l conving să vină la biserică. Aceasta s-a întâmplat cu vreo trei
săptămâni în urmă. Nu cred că a fost la biserică şi nici nu cred că lucra
undeva. Avea un fiu care este predicator baptist, iar acum s-a dus să-L
întâlnească pe Domnul. Înmormântarea va avea loc vineri după-amiază la ora
2.00, la casa funerară Coots, iar fratele Neville şi ceilalţi vor cânta şi
acolo.

Deci, dacă vreunul dintre voi vrea să ia parte la
serviciile funerare, vor fi mâine la ora 2.00. Cred că am spus bine, nu-i aşa,
frate? Deci la ora 2.00 la casa funerară Coots.

Sâmbătă va fi emisiunea radiofonică. Probabil că
fratele Neville vă va anunţa atunci dacă vom putea avea un serviciu de
vindecare duminică seara, sau la ce oră mă voi întoarce, dacă plec în Florida
cu avionul, ca să-l văd pe fratele Bosworth.

Nu ştiu cum mă voi despărţi de el, pentru că este un
prieten foarte iubit. Dacă Domnul va îngădui să ne vedem,    s-ar putea să fie ultima noastră întâlnire
pe acest pământ. Îmi va fi foarte greu să mă despart de el, dar ştiţi cum este
când ai şi alte treburi.

Aş vrea să vă spun mai multe, când nu vor fi mai
mulţi, ci doar prietenii mei.

Mă bucur s-o văd pe sora Smith. Este prima soră pe
care o văd după foarte mult timp.

„Ce mai faci, soră Smith? Cred că ultima dată te-am
văzut acum un an. Da, la Benton Harbor. Sper să ajung odată şi acolo… Mi-o
amintesc bine pe sora Smith. Eu mergeam s-o iau la biserică cu un camion
încărcat cu cărbune, ale cărui uşi bălăngăneau încoace şi încolo. Era frig, iar
eu stăteam cu un picior afară. O, multă apă a trecut de atunci pe râu, nu-i
aşa? Mulţumim Domnului pentru aceste amintiri scumpe şi pentru faptul că Îl
iubim pe El.

Încă ceva. Aseară stăteam de vorbă cu fratele
Flleman, pe stradă, iar la un moment dat cineva a întrebat: „Ce-l face pe
fratele Branham să plece imediat ce se termină serviciul divin?”

Iată care este cauza: Soţia mea este singură,
înţelegeţi? Iar dacă încep să vorbesc cu cineva, trece o jumătate de noapte şi
ea stă singură acolo. Acesta este motivul pentru care mă grăbesc să ajung seara
acasă. Dacă vorbesc cu cineva, nu pot să trec şi doar să întreb: „Ce mai
faci?”… „Ce mai faci?”… „Ce mai faci?” Nu pot. Dacă mă opresc să stau de vorbă
şi cineva începe să vorbească despre ceva, la un moment dat îmi dau seama că
stau acolo de o oră. Acesta este motivul.

N-aş vrea să credeţi că plec repede pentru că nu
vreau să-mi întâlnesc prietenii, căci nu acesta este motivul, ci repet: ea mă
aşteaptă.

Să vă rugaţi cu
toţii pentru cei bolnavi şi neputincioşi.

Doamna Harvery
este bine după necazul pe care l-a avut. Din câte ştiu, trebuie să fie pe aici
un doctor. Dacă greşesc, Dumnezeu să mă ierte, dar cred că El le va cere
socoteală doctorilor pentru ceea ce i-au făcut acestei femei. Eu cred în
medicină şi în medicamente. Sigur că da. Cred că Dumnezeu ni le-a dat ca să ne
ajute, aşa cum ne-a dat mecanici pentru maşini şi aşa mai departe, dar doctorul
a întins-o pe masă pe această femeie care are o mulţime de copii, şi a zis:
„Este plină de cancer. Nu se mai poate face nimic!”

Eu m-am dus la ea
şi am încercat să-i explic că poate fi vindecată prin rugăciune. Este o femeie
tânără, de vreo 25 de ani, iar Dumnezeu l-a vindecat pe unul dintre copilaşii
ei, care era bolnav de meningită. Aceasta a făcut ca cei de la spitalul de
copii, să-l numească „copilul minune”. Micuţul era într-o stare groaznică, dar Dumnezeu
l-a vindecat imediat. Doctorii nu au putut să înţeleagă acest lucru.

Deci, m-am dus la
doamna Harvery şi i-am zis:

„Doamnă Harvery,
este adevărat că medicii  v-au
abandonat?”

„Da, domnule”, a
răspuns ea, după care soţul ei a continuat:

„Nu se mai poate
face nimic pentru că este plină de cancer.”

„Noi credem că
Dumnezeu te va vindeca. Cancerul poate dispărea imediat. Dacă ne rugăm, viaţa
din acea tumoare va muri. S-ar putea să mai fii bolnavă o vreme, dar cu toate
acestea, te vei simţi uşurată imediat. Apoi, după câteva zile, s-ar putea să te
simţi mai rău ca oricând, dar trebuie să ridici credinţa împotriva cancerului,
căci dacă acel cancer va trăi, tu vei muri, dar dacă vei crede, va muri el.
Acum ne vom ruga…”

Ne-am rugat şi
Dumnezeu S-a atins de trupul ei în mod evident. Imediat s-a simţit mai bine.
Apoi, s-a dus s-o viziteze pe mama mea şi pe celelalte vecine. Starea aceea
mizerabilă pe care o avusese înainte, a dispărut, iar durerile o părăsiseră
total. După vreo trei zile, însă, a început să se simtă din nou rău.

Am aflat că atunci
oamenii din oraş au spus că vor plăti ei, dacă doctorii vor fi de acord s-o
opereze. Dumnezeu să mă ierte dacă greşesc, dar ei au făcut din această tânără
mamă, un cobai. Au scos din ea totul: intestinele, stomacul, aparatul urinar. A
stat pe masa de operaţie nouă ore şi ceva, iar una dintre asistente a spus:
„Arăta ca la măcelărie, cu viscerele peste tot prin sală, căci au fost
înlocuite cu altele din plastic.”

Este şocant, dar
adevărat. Apoi, au lăsat-o să zacă aşa, cu intestinele din plastic… După cum
gândesc eu, acei doctori sunt vinovaţi de crimă.

Ea le-a spus:
„Fratele Branham s-a rugat pentru mine şi noi credem că tumoarea a murit”, dar
unul dintre medici a răspuns:

„Am să-ţi dau o
veste: tumoarea ta e vie!”

„Cum putea să
spună aşa ceva?” Tumoarea era în interiorul ei, aşa că nici chiar razele X nu
puteau să-l identifice. Cancerul nu poate fi detectat prin raze X. El este
carne, aşa că nu se vede. Ei au măcelărit-o pe biata femeie, au tăiat-o în
bucăţi.

Când am auzit
această relatare, eu am spus: „În ce mă priveşte, aş fi lăsat-o să-şi probeze
credinţa în Dumnezeu, în loc să fac din ea un cobai.”

Dacă greşesc, aş
vrea ca Dumnezeu să mă ierte. N-aş vrea să gândiţi că eu nu cred în operaţii şi
în medici, căci nu am nimic împotriva lor, dar cred că trebuie să ştii bine ce
faci înainte de a ciopârţi un om şi de a face experienţe pe el.

Aşa este. Desigur,
acum ea nu va mai putea trăi, iar dacă totuşi va rămâne în viaţă, va fi una
dintre cele mai mari minuni care s-au întâmplat vreodată.

Când femeia a
privit în jos şi şi-a văzut intestinele 
de-o parte şi rinichii de cealaltă, n-a mai rezistat. O femeie de
douăzeci şi cinci de ani, în pragul morţii, cu trei sau patru copilaşi de
crescut. Acesta este cel mai trist lucru pe care l-am auzit în viaţa mea.

Am spus: „După
felul meu de a gândi, doctorii aceia sunt vinovaţi de crimă. Ei au făcut
experienţe pe această femeie numai pentru că oraşul a promis că-i va plăti.
Acest rău n-ar fi trebuit să se întâmple.”

(Un bărbat întreabă
ceva).

Îţi spun, frate:
Nu este imposibil! Este posibil pentru că eu cunosc un bărbat din California,
care a rămas fără o mână. (Aţi citit şi voi în ziar). După ce s-a făcut
rugăciune pentru el, mâna a început să-i crească la loc: până la cot…, până la
încheietură, şi apoi palma şi degetele.

Cred că articolul
acesta a apărut în revista lunară „Vestitorul credinţei.” S-au făcut fotografii
cu mâna lui desprinsă, şi apoi, timp de un an, cum creştea în fiecare lună.

(Bărbatul spune
iarăşi ceva).

Desigur, aşa este.
E un lucru foarte rar. O singură dată am auzit aşa ceva.

Fratele Bosworth,
s-a rugat într-o seară pentru o femeie… Şi eu am avut un asemenea caz într-o
adunare, dar a trecut ceva timp până s-a întâmplat, pe când la femeia pentru
care s-a rugat fratele Bosworth s-a întâmplat instantaneu. Eu am citit mărturia
acelei femei. Cancerul îi mâncase tot nasul, deci nu-l mai avea. Dar a doua zi,
după ce s-a făcut rugăciunea pentru ea, femeia avea iarăşi nas.

Fratele Bosworth
vorbeşte despre acest caz în cartea lui numită „Hristos Vindecătorul”, sau în
„Cel ce aduce bucurie.” Acolo este dat numele femeii şi adresa ei.

Mai mulţi vecini
şi doctori pot să depună mărturie că lucrul acesta s-a întâmplat cu adevărat.

La Little Rock,
Arkansas, m-am rugat într-o seară… Mă scuzaţi, nu la Little Rock, ci la
Jonesboro, şi am spus: „Voi rămâne aici până mă voi ruga şi pentru ultima
persoană.” Atunci am fost timp de opt zile şi opt nopţi pe platformă, iar la un
moment dat a venit o femeie care îşi ţinea batista aşa (fratele Branham arată).
Am crezut că plânge. Cred că era ora două sau trei dimineaţa.

Văzând-o, i-am
zis: „Nu plânge, soră, căci Dumnezeu este Vindecătorul.”

„Nu plâng, frate
Branham”, a răspuns ea, după care şi-a luat batista de pe faţă: nu avea nas. Eu
m-am rugat pentru ea şi L-am rugat pe Domnul 
s-o vindece.

Patru sau cinci
săptămâni mai târziu, era la Texarkana, şi iată că a venit la mine un domn bine
îmbrăcat, care mi-a zis:

„Pot să-ţi spun
ceva, frate Branham?”

„Desigur, despre
ce este vorba?”

„O recunoşti pe
doamna aceasta tânără?” m-a întrebat el.

„Nu, nu cred că o
cunosc.”

„Dacă vei privi
fotografia aceasta, îţi vei aminti”, a spus femeia.

Bărbatul lucra în
Texarkana, iar femeia era mama lui. Era femeia cu nasul mâncat de cancer; acum
îi crescuse la loc şi avea un nas nou-nouţ, care avea aceeaşi formă ca cel
dintâi.

Aceasta arată că
Dumnezeu este şi astăzi Acelaşi, aşa că El poate face acelaşi lucru şi pentru
doamna Harvery. Rugăciunea mea este ca El să se îndure de această femeie
sărmană, care vrea să trăiască.

Frate Tony, ai
ceva de spus? (Fratele Tony spune ceva în legătură cu o vindecare). Amin. Amin.
Sigur că o va face pentru că El este Vindecătorul.

(Vorbeşte un alt
bărbat). Da, da, frate.  Amin. Sigur că
da. Nădejdea mea este că Domnul ţi-l va da înapoi, fiule. Poţi să-l iei şi să-l
arăţi. Chiar aşa. Este pentru o mărturie spre slava lui Dumnezeu. Roagă-te ca El
s-o facă, deoarece dacă este Dumnezeul cel Atotputernic, poate să facă toate
lucrurile. Dacă nu poate să le facă, nu este Dumnezeul cel Atotputernic.

Este Ceva care
ne-a făcut aşa cum suntem; altfel am fi avut cap de pasăre, sau aşa ceva. În
spatele nostru este o Inteligenţă superioară, care ne-a făcut pe fiecare cu
trăsăturile lui de caracter; şi care a făcut stejarul, plopul şi palmierul cu
diferenţele dintre ei. El a făcut şi vieţuitoarele: pe unele cu blană, pe
altele cu piele sau cu pene. Vedeţi? Dar în spatele tuturor lucrurilor este o
Inteligenţă superioară care le guvernează. Desigur, El ţine toate lucrurile în
mâinile Sale, de aceea cred că poate face orice.

(Vorbeşte un alt
bărbat). Corect.

(Intervine şi sora
Snyder şi spune: „O clipă, frate Branham!”).

Da, doamnă, nu e nici
o problemă. Spune.

(Sora Snyder
povesteşte cum a fost vindecată). Amin.

Ştii, soră Snyder,
odată când eram aici, i-am spus fratelui Cox: „Voi încerca să nu mai ţin
adunări cu deosebirea duhurilor la Tabernacol.” Şi aceasta pentru că voi nici
nu bănuiţi măcar cât de mult mă „muşcă” diavolul din pricina acestui dar.

Am aflat că sora
doamnei Wood a fost vindecată. Eu nu o cunoscusem până atunci, dar cu ocazia
aceea au fost vindecaţi o mulţime de oameni. Ciudat este că eu am luat masa cu
ea, fără să ştiu că este sora doamnei Wood. Eram în munţii din Kentucky şi la
un moment dat am remarcat că vocea ei se aseamănă perfect cu vocea doamnei
Wood. Încăperea nu era prea bine luminată, iar eu nu i-am dat nici o atenţie
femeii pentru că vorbeam cu soţul ei. Ea s-a retras, iar noi am continuat să
discutăm până la plecare. Dumnezeul cel sfânt ştie că nu am recunoscut-o pe
femeie.

După ce s-a
încheiat serviciul de vindecare, am făcut chemarea la altar pentru păcătoşii
care voiau să se pocăiască. Odinioară, ea a fost foarte arogantă şi potrivnică
acestor lucruri, dar apoi s-a pocăit şi a ridicat mâna plângând, în semn că
vrea să-şi predea viaţa lui Isus Hristos. După ce a trecut ungerea şi am făcut
chemarea la altar, am avut o vedenie cu ea şi cu fratele ei.

Eu am crezut că
este sora lui Charlie, deoarece cu o zi înainte luasem masa la el acasă şi ea
era acolo.

Domnul mi-a arătat
o problemă pe care o avea soţia lui, şi în clipa aceea, chiar în timp ce
stăteam la masă, Domnul s-a atins de trupul ei. Tony plecase la vânătoare de
veveriţe, dar Domnul S-a atins de trupul ei şi a îndepărtat ceea ce ar fi
trebuit să poarte toată viaţa.

Femeia mânca
întotdeauna pe partea cealaltă a mesei, dar în ziua aceea şi-a luat scaunul şi
s-a mutat lângă mine. Nu ştia ce face. Soţul ei vorbea cu fratele Banks, iar ea
şi-a luat scaunul şi s-a mutat lângă mine. Acest lucru se întâmpla cu un anumit
scop, deoarece Domnul îmi dăduse o vedenie cu privire la ea.  L-am chemat pe soţul ei de-o parte, fiindcă
era vorba despre o problemă femeiască şi am început să-i spun ce s-a întâmplat.
Când a auzit, el a zis:

„Chiar aşa a fost,
frate Branham! Chiar aşa a fost!” Apoi i-a spus ei şi Domnul a vindecat-o.

În seara aceea,
după terminarea serviciului de vindecare, l-am văzut pe tânărul Charlie cu
cealaltă soră, aşa că m-am gândit: „Probabil este soţia lui. Nu, nu poate fi ea
pentru că soţia lui este blondă, pe când aceasta este brunetă.” Apoi am văzut
că vedenia s-a mutat în altă parte. Ea stătea acolo şi se ştergea la ochi.
Dumnezeu aşteptase până s-a terminat rugăciunea, serviciul de vindecare şi
chemarea la altar, deoarece voia ca ea să se pocăiască şi să Îi predea viaţa,
şi abia după aceea a vindecat-o. A avut o boală din cauza căreia a fost umflată
ani de zile, dar acum se simte mai bine ca oricând. Vedeţi cum lucrează Domnul
prin harul Său uimitor? Cam aceasta este povestea, aşa-i soră Wood? Ce spui?
(Sora Wood răspunde: „Săptămâna trecută a slăbit cam trei kilograme.”). Trei
kilograme într-o săptămână.

El este Dumnezeu,
nu-i aşa?

Mă gândeam că
poate fratele Neville are vreun mesaj pentru seara aceasta, dar a spus că nu
are nimic. Mai am aici câteva întrebări la care trebuie să răspund, dar s-ar
putea să mai rămână şi pe altă dată.

Vreau să citesc
câteva, care mi-au fost aduse de un predicator, de fratele Beeler.

(La aceste
întrebări, fratele Branham va răspunde în partea a treia a întrebărilor şi
răspunsurilor despre evrei):

1. Ce reprezintă pietrele din Apocalipsa
21.19-20? 

2. Explică-ne cine sunt cele patru făpturi vii din Apocalipsa 5.

3. Cine sunt cei douăzeci şi patru de bătrâni?

4.Ce înseamnă „firul roşu” din Geneza 38?

5. Când se vor trimite darurile în legătură cu moartea celor doi
proroci din Apocalipsa 11?

6. Unde vor fi sfinţii după Împărăţia de o mie de ani şi ce fel de
trupuri vor avea?

7. Cum îi vom judeca noi pe îngeri?

8. De ce femeia trebuie să poarte părul lung din
pricina îngerilor?

Sunt întrebări foarte bune, dar s-ar putea să nu ajung
în seara aceasta la ele. Dacă va fi cu voia Domnului, voi răspunde data
viitoare la ele.

Şi acum am câteva întrebări bune, dar mai întâi aş
vrea să ne rugăm Domnului să ne ajute, după care, în următoarele 30-40 de
minute voi răspunde la întrebări.

Sfântul nostru Tată ceresc, Îţi suntem recunoscători
pentru tot ceea ce ai făcut pentru noi. Este atât de uluitor cum vine harul Tău
peste noi!

Mă gândesc la soţia mea, care zilele trecute era
atât de bolnavă şi la faptul că Tu Ţi-ai arătat puterea într-un mod minunat.
Din clipa aceea, febra a început să scadă, iar acum şi-a revenit complet. Îţi
mulţumesc, Doamne, şi Te rog să fii cu fiecare om care are vreo cerere la Tine
în seara aceasta.

Până nu ajungem în strâmtorare, noi nu ne dăm seama
ce valoare mare are o rugăciune, fie ea cât de mică. O, Dumnezeule, cât de real
devii atunci când doctorul se îndepărtează spunând: „Nu ştiu. N-am mai văzut
niciodată aşa ceva!” Imediat după aceea, intră în scenă Domnul Isus.

O, Dumnezeule, Tu eşti atât de real pentru noi şi de
aceea suntem foarte fericiţi. Te rugăm să ne ierţi pentru căile noastre rele şi
neştiutoare.

Aminteşte-Ţi, Doamne, că suntem doar nişte trupuri
de carne într-o lume întunecoasă şi plină de păcate şi haos. Noi privim
printr-un văl pe care-l avem pe faţă şi vedem în chip omenesc, dar într-o zi,
când acest văl va fi ridicat, Te vom vedea faţă în faţă şi Te vom cunoaşte aşa
cum ne cunoşti Tu pe noi.

Aceea este ziua după care tânjim, Doamne.

Tată, Te rugăm să ne ajuţi acum, când încercăm să
împărtăşim oamenilor Cuvântul Tău, potrivit cererilor lor.

Ia toate bolile de la noi şi ascultă-ne pentru că
avem nevoie de Tine. Îndură-Te şi revarsă îndurarea Ta peste noi pentru că Te
rugăm în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Cu privire la aceste întrebări, voi ştiţi că eu nu
sunt cel mai potrivit om din ţară care să răspundă la ele, dar îmi voi da toată
silinţa să o fac cât mai bine.

Iată întrebarea pe care am citit-o aseară, dar am
fost silit să mă opresc fără să răspund la ea:  
                    

***

 10. „Printr-un singur Duh, noi toţi suntem
botezaţi în trupul lui Hristos.”
Este
vorba de textul din 1 Corinteni 12.13.

„Aceasta se întâmplă când primim naşterea din
nou? Este vorba de botezul cu Duhul Sfânt, există un botez pe care-l primim
ulterior, sau este vorba de o umplere cu Duhul Sfânt?”

Aceasta este întrebarea.

Am putea petrece tot restul serii vorbind numai
despre tema aceasta, fiindcă v-aş putea duce prin toată Biblia ca să vedeţi cât
de perfect se leagă totul.

Adevărul este că fiecare verset din Biblie trebuie
să fie strâns legat de celelalte versete. Voi încerca să răspund însă simplu şi
concis.

Când Îl primeşti pe Domnul Isus Hristos, tu primeşti
naşterea din nou; primeşti un nou fel de a gândi, o viaţă nouă, dar nu acesta
este botezul cu Duhul Sfânt. Înţelegeţi?

Când crezi, primeşti naşterea din nou şi Viaţa
veşnică. Este un dar pe care ţi-l dă Dumnezeu prin harul Său suveran atunci
când te decizi să-L primeşti. Înţelegeţi?

Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce
M-a trimis, are Viaţa veşnică…”
(Ioan 5.24). Aceasta este naşterea din nou.
Atunci eşti convertit, adică întors la Domnul.

Dar botezul Duhului Sfânt te aduce în Trupul lui
Hristos; supus darurilor pentru slujbă. Aceasta nu te face mai creştin decât
înainte, ci te aduce doar în trupul darurilor, înţelegeţi?”

Noi toţi am fost botezat printr-un singur Duh, ca să
alcătuim un singur Trup.”
(1
Corinteni 12.13).

Pavel spune că în acest trup sunt nouă daruri
duhovniceşti diferite. Tu trebuie să fii botezat în acest trup ca să primeşti
unul din cele nouă daruri. Ele vin împreună cu trupul. Dar devii creştin şi
primeşti Viaţa veşnică în momentul în care crezi. Aceasta nu înseamnă să spui
că ai credinţă, ci să crezi cu adevărat în Domnul Isus şi să-L primeşti ca
Mântuitor personal. Când se întâmpla aceasta cu adevărat, eşti născut din nou
şi ai Viaţa veşnică. Atunci Dumnezeu vine la tine.

Fiţi atenţi!

Isus a spus: „Cine ascultă cuvintele Mele şi
crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a
trecut de la moarte la viaţă.”
Da, chiar atunci tu eşti o făptură nouă.

În Fapte 19, Pavel a întâlnit nişte oameni al căror
predicator era un bărbat al Legii, unul tare în Scripturi, pe nume Apolo. El
cunoştea foarte bine Scripturile şi dovedea cu ele că Isus era Hristosul.

El aducea dovezi din Cuvânt, fiindcă „credinţa
vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvântul lui Dumnezeu.”
(Romani
10.17).

Cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce
M-a trimis, are Viaţă veşnică…”
Înţelegeţi?

Oamenii aceia erau creştini; erau ucenici, iar Apolo
le dovedea cu Cuvântul că Isus era Hristosul. Astfel, ei s-au bucurat nespus de
mult şi au primit Cuvântul deşi nu cunoşteau decât botezul lui Ioan.

Când Pavel a trecut prin Efes, i-a întâlnit pe
aceşti ucenici şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?”

(În versiunea engleză scrie: „Aţi primit voi
Duhul Sfânt după ce aţi crezut?”
).

Isus a spus că dacă crezi în El ai Viaţă veşnică. Aceasta
este naşterea din nou, convertirea, schimbarea ta, dar botezul cu Duhul Sfânt
este puterea lui Dumnezeu în care eşti botezat, şi ai posibilitatea să primeşti
cele nouă daruri duhovniceşti, care vor lucra prin tine. Toate darurile
Trupului vin atunci când eşti botezat în El. Dar aceasta nu face din tine un
creştin mai bun, ci te duce într-un loc unde poţi avea un Duh care să lucreze
în Biserica Dumnezeului celui viu. Aţi înţeles?

Aici sunt de fapt trei întrebări şi aş vrea să
răspundem pas cu pas la fiecare dintre ele, ca să puteţi primi lumină.

Deci: „Printr-un singur Duh, noi toţi
suntem botezaţi în trupul lui Hristos.”

„Aceasta se întâmplă când primim naşterea din
nou?”

Nu,
nu! Noi am fost botezaţi de un singur Duh ca
să alcătuim un singur Trup. Vedeţi? Aceasta nu se întâmplă când începe
naşterea din nou, deoarece naşterea din nou începe când crezi în Domnul Isus.

Ascultaţi! Ce altceva poţi face tu decât să crezi?
Ce poţi face mai mult decât atât? Spuneţi-mi un singur lucru pe care îl puteţi
face. Nu, nu există nimic altceva decât să crezi, iar dacă se mai întâmplă ceva
în afara faptului că ai crezut, aceasta nu vine de la tine, ci de la Dumnezeu.

Eu am văzut de multe ori oameni care luau vorbirea
în limbi ca dovadă a botezului cu Duhul Sfânt. Ei îi scutură pe ceilalţi, îi
lovesc sau îi mângâie şi le zic: „Spune! Spune! Spune!” şi repetă un cuvânt la
nesfârşit: „Spune, spune, spune…” Vedeţi? Aceasta este ceea ce face omul, şi nu
valorează nimic, deoarece în cazul acesta ai cel mult o încurcătură a limbilor.
Poate ai nişte senzaţii, dar în afara credinţei tale personale, tot ce vine
trebuie să fie de la Dumnezeu. Înţelegeţi?

„Noi toţi am fost botezaţi de un singur Duh ca să
alcătuim un singur Trup
.” Aşa este.
Botezul cu Duhul Sfânt este altceva decât naşterea din nou. Naşterea din nou
este una, iar botezul cu Duhul Sfânt este alta. Una îţi dă Viaţa veşnică, iar
cealaltă îţi dă putere. Îţi dă putere să lucrezi în Viaţa veşnică. Acum aţi
înţeles? În ordine.

Aici am o întrebare mai bună decât toate cele pe care
le-am avut până acum.

***

11.
Unde a fost Duhul lui Isus în cele trei zile în care trupul Lui a fost în
mormânt?

Am putea aduce multe locuri din Scriptură pentru a
arăta aceasta. Cine are o Biblie? Frate Stricker, ai o Biblie? Frate Neville,
ai şi tu una? Bine. Deschide la Psalmul 16. Cine mai are? Soră Wood, ai Biblia?
Bine. Tu, frate Stricker, deschide-mi la Fapte 2.27.

Acum fiţi atenţi!

Atunci când mori, cel care moare de fapt este
trupul. Cuvântul „moarte” înseamnă „separare, despărţire”, deci eşti separat,
despărţit de cei dragi. Domnul Isus a spus însă în Ioan 5.24 că „…cine
ascultă cuvintele Mele… are Viaţă veşnică.”

Când a murit Lazăr, Maria s-a dus să-L întâmpine pe
Isus şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu.
Dar şi acum ştiu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”
(Ioan
11.21-22).

El i-a răspuns în versetul 25: „Eu sunt învierea
şi viaţa.
Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” Vedeţi?

Există o parte din noi care nu moare. Noi tocmai am
văzut din Scriptură că lucrurile care au un început, au şi sfârşit, de aceea
când Îl primim pe Hristos, noi devenim fii şi fiice de Dumnezeu, şi viaţa
noastră nu mai are sfârşit; adică avem Viaţă veşnică.

Noi am mai vorbit despre aceasta şi am văzut că
cuvântul „veşnic” înseamnă „un interval de timp.” (În limba română cuvântul
„veşnic” înseamnă „pentru totdeauna, etern”). Aceasta înseamnă că are un
sfârşit la fel ca toate suferinţele, bolile, necazurile, pedeapsa; într-un
cuvânt, la fel ca iadul însuşi.

Dar Viaţa veşnică nu are sfârşit pentru că nu are
nici început. Ea nu poate muri pentru că nu s-a născut niciodată. Ea nu are
început al zilelor, nici sfârşit al vieţii.

Înseamnă că singura modalitate de a trăi veşnic
(etern), este să primim Ceva care este veşnic (etern), iar Dumnezeu este
veşnic. El exista încă înainte de a fi orice altceva, nu are nici început, nici
sfârşit, ci este marele Duh.

Noi L-am reprezentat prin cele şapte culori ale
curcubeului.

Dumnezeu este veşnic şi desăvârşit: El este
dragoste, pace desăvârşită, bucurie desăvârşită, mulţumire desăvârşită… El este
desăvârşit, iar noi Îl putem vedea în cele şapte Duhuri despre care vorbeşte
Apocalipsa. Orice altceva este pervertit.

Singura modalitate de a deveni desăvârşiţi este să
ne întoarcem la Cel desăvârşit, adică la Dumnezeu. Atunci primim Viaţă veşnică,
Viaţă fără sfârşit.

Biblia vorbeşte despre trup, suflet şi duh, şi am
văzut că şi trupurile celor mai sfinţi dintre noi merg în mormânt.

La început, când Logosul a ieşit de la Dumnezeu
(catolicii spun că El este Fiul „veşnic” al lui Dumnezeu, dar acest lucru nu
este adevărat, deoarece orice fiu are un început, deci nu poate fi veşnic).

 Astfel, Isus
a avut un început, pe când Dumnezeu (Duhul) nu are nici început, nici sfârşit.
Nu a existat nici un Fiu veşnic, ci Cel care a fost la început cu Dumnezeu era
Logosul, Cuvântul care a ieşit de la El. Aceasta a fost teofania, Dumnezeu în
formă umană, şi avea ochi ca ai noştri, dar vedea mult mai profund şi mai adânc
decât noi, etc.

Înţelegeţi? Tot curcubeul S-a concentrat în această
teofanie, iar Moise a putut s-o vadă atunci când a trecut pe lângă munte. El
i-a văzut spatele şi a spus: „Arăta ca un bărbat…”

Şi Avraam L-a văzut atunci când S-a „îmbrăcat”
într-un trup omenesc şi a mâncat carne de viţel, unt, turte şi a băut lapte.
Avraam L-a văzut cum a apărut în faţa lui şi apoi a dispărut.

Noi ştim că trupul uman este compus din 16 elemente
ale pământului, iar Dumnezeu a adunat aceste elemente în trei trupuri: El şi
doi îngeri care Îl însoţeau. Ei arătau ca nişte bărbaţi.

Fiţi atenţi! Noi ştim că Melhisedec nu era
altcineva, ci Dumnezeu însuşi. Nu putea să fie altcineva, fiindcă El este
Împăratul Salemului, adică Împăratul Ierusalimului. El nu avea nici tată, nici
mamă; nu avea nici început al zilelor şi nici sfârşit al vieţii, iar noi ştim
că Unul singur este aşa: Dumnezeu. Deci era Dumnezeu, care locuia într-o
teofanie. Înţelegeţi? Împăratul Salemului.

De-a lungul vremii, Dumnezeu a locuit în poporul
Său. Astfel, Dumnezeu care era în împăratul David, a făcut ca el să urce
muntele plângând, fiindcă era respins de propriul popor.

Acelaşi Duh a lucrat apoi în Isus, Fiul lui David,
care a urcat muntele plângând pentru că era respins de poporul Său.

Iosif a fost vândut de fraţii săi pentru 20 de
arginţi. El a fost urât de ei, dar iubit de tatăl său iar mai târziu a ajuns la
dreapta lui Faraon şi nimeni nu putea să intre la Faraon decât dacă trecea pe
la Iosif. Când trâmbiţa suna, orice genunchi trebuia să se plece înaintea lui:
un tablou desăvârşit spre Hristos.

În aceşti oameni locuia Duhul lui Hristos,
înţelegeţi?
Când Isus a murit, El era Dumnezeu arătat în trup de carne. Da, Dumnezeu Se
făcuse Om.

Conform legilor răscumpărării, moşiile pierdute ale
lui Israel puteau fi răscumpărate numai de o rudă cu drept de răscumpărare.
Trebuia să fie o rudă apropiată. Cartea lui Rut explică acest lucru în mod
minunat. Era nevoie de o rudă.

Astfel, Dumnezeu a trebuit să Se înrudească cu omul,
pentru ca omul să poată fi rudă cu El. Puteţi înţelege?

Atunci când se naşte, omul are în el duhul lumii, al
dumnezeului acestei lumi, pentru că el este un urmaş al lui Adam.

Copacii se reproduc; vegetaţia se reproduce;
animalele se reproduc; oamenii se reproduc: toate acestea sunt urmaşii creaţiei
originale.

Deci când se naşte un om, el posedă duhul acestei
lumi. Acesta este motivul pentru care trebuie să se nască din nou.

Duhul acesta lumesc vine prin concepere sexuală, din
tată şi din mamă, şi din cauza aceasta nu poate trăi veşnic. De aceea este
nevoie să fie născut de sus. Dar pentru ca omul să aibă această posibilitate, a
trebuit să vină Dumnezeu jos şi să facă posibilă naşterea din nou, fiindcă omul
nu se putea răscumpăra singur: era fără nici o nădejde. Da, omul era fără
nădejde, fără Dumnezeu, fără Hristos, pierdut în lume.

El nu putea să facă nimic pentru a se salva, fie că
era mare preot, episcop, papă sau orice altceva; fiecare om era la fel de
vinovat ca toţi ceilalţi.

Răscumpărarea trebuia făcută de Unul care nu era
vinovat, şi singurul care nu era vinovat era Dumnezeu însuşi.

Astfel, a fost nevoie ca Dumnezeu să vină jos şi să
devină Om. Da, şi El a venit în Hristos, ca să ia ţepuşul morţii şi să ne
răscumpere ca să fim mântuiţi, nu prin faptele noastre, nici prin bunătatea
noastră (căci nu avem aşa ceva), ci prin harul Său.

Atunci noi primim Viaţa Lui în acest trup muritor;
devenim fii şi fiice de Dumnezeu şi primim Viaţa veşnică.

Indiferent
dacă este bun sau rău,  nici un om nu este mort când părăseşte
acest pământ. El merge în altă parte, dar dacă
se duce în iad, după ce va fi pedepsit pentru faptele lui, viaţa lui se va
sfârşi şi el va pieri, deoarece există un singur fel de Viaţă veşnică. Noi am
mai vorbit despre aceasta.

Un păcătos nu poate fi pedepsit veşnic fără să aibă
Viaţă veşnică, iar dacă are Viaţă veşnică înseamnă că este mântuit. Ceea ce nu
se poate.  Puteţi înţelege?

Există un singur fel de Viaţă veşnică şi aceasta
este „Zoe”, Viaţa lui Dumnezeu, iar cel care o primeşte nu poate pieri.

Cei răi sunt într-un loc de chin, unde aşteaptă să
fie judecaţi după faptele pe care le-au făcut când trăiau în trup.

Voi ştiţi că Biblia spune că „ păcatele unor
oameni sunt cunoscute şi merg înainte la judecată, iar ale altora vin în urmă.”
(1 Timotei 5.24), aşa că, „dacă ne mărturisim păcatele, El este
credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice
nelegiuire.”
(1 Ioan 1.9). Înţelegeţi? De aceea noi nu mai trebuie să
mergem la judecată cu Dumnezeu.

Priviţi ce scrie în Romani 8.1:

Acum dar, nu
mai este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos Isus
(aceştia sunt
cei ce au trecut din moarte la Viaţă. Vedeţi? Noi nu mai suntem osândiţi), care
nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.”

Cine ascultă
cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la
judecată, ci a trecut din moarte la viaţă.”
(Ioan 5.24).

Deci, dacă am
intrat în Hristos, dacă Hristos mi-a luat păcatele pentru că L-am primit să
plătească în locul meu, aş mai putea fi judecat de Dumnezeu? El m-a judecat
atunci când L-a judecat pe Hristos, aşa că am scăpat de judecată:

„Eu voi vedea
sângele şi voi trece pe lângă voi.”
(Exod
12.13) Înţelegeţi?

Nu tot aşa este cu cei răi. Ei merg într-un loc de
chin. Noi ştim că acest lucru este adevărat. Cei răi trăiesc, dar sunt într-un
loc de chin. De aceea reuşesc spiritiştii şi mediumii să cheme duhurile morţilor
şi să facă tot felul de lucruri: pentru că ei nu sunt morţi.

Uitaţi-vă la
această  Miss Pepper, înainte să apară
articolul meu intitulat „Miracolul cu Danny Marton.” Câţi dintre voi l-au
citit? Da, mulţi. A apărut în „Reader’s Digest”. Aţi observat?

Chiar înainte de
aceasta s-au acordat douăsprezece pagini poveştii acestei Miss Pepper, cea mai
mare spiritistă pe care a cunoscut-o vreodată lumea. Povestea ei a făcut
înconjurul lumii şi s-a dovedit ştiinţific că într-adevăr vorbea cu morţii.

Despre Numele lui
Dumnezeu nu s-a pomenit nimic şi nici despre pocăinţă sau vindecarea divină. Se
vorbea numai despre acei oameni: „John, nu mă recunoşti? Eu sunt George, care
am fost în cutare loc şi am făcut cutare şi cutare lucru. Îţi aminteşti ce am
făcut când am fost acolo?”

Vedeţi? Aceasta
este tot ce ştiu ei, şi aceasta pentru că nu le-a mai rămas decât judecata.

Copacul se înclină
în partea în care va cădea, şi starea în care mori este cea care rămâne. Acesta
este motivul pentru care nu sunt de acord cu rugăciunile pentru morţi, cu
mijlocirea sfinţilor şi aşa mai departe. Acestea nu pot fi în concordanţă cu
Biblia şi nu ajută la nimic. Dacă au murit, nu îi mai poţi ajuta cu nimic. Sunt
gata, s-au dus. Au trecut dincolo de linia dintre har şi judecată.

Domnul Isus a
vorbit despre aceasta în Luca 16, în „Pilda bogatului nemilos şi a lui Lazăr.”
Nici un om nu poate trece prăpastia aceea şi nici nu va trece vreodată. Acesta
este adevărul.

Când a murit
Hristos, totul trebuia să mărturisească că El era Hristosul. Astfel, soarele
n-a vrut să mai strălucească, ci a pălit; luna nu şi-a mai dat lumina; pământul
s-a cutremurat şi a aruncat bolovanii afară, iar El „S-a dus să predice
sufletelor care erau în închisoare şi care nu s-au pocăit când îndelunga
răbdare a lui Dumnezeu era în aşteptare, în zilele lui Noe.”
Ei au fost
siliţi să-L recunoască.

Fiţi atenţi! Dacă
din întâmplare, în seara aceasta se află vreun păcătos printre noi, să se
gândească puţin la aceasta! Într-o zi, Evanghelia aceasta care vi se
propovăduieşte chiar acum, va mărturisi împotriva voastră.  Da, va veni o vreme când veţi cădea în
genunchi, indiferent cine sunteţi. S-ar putea să fie peste o sută de ani, dar
s-ar putea să fie şi în dimineaţa zilei de mâine. Oricând va fi aceasta, va
trebui să îngenuncheaţi şi să auziţi aceeaşi Evanghelie.

În închisoare erau
sufletele care nu se pocăiseră când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu era în
aşteptare (ca acum), în zilele lui Noe, Enoh şi toţi ceilalţi predicatori: sunt
cei care au râs şi şi-au bătut joc de trimişii Domnului. Isus  S-a dus să propovăduiască sufletelor care
erau în închisoare. El a mărturisit şi împreună cu El au mărturisit cerurile,
pământul şi iadul. Da, toate au mărturisit cine era El.

Cu mulţi ani în
urmă, David a spus în Psalmi…. Frate, vrei să citeşti versetul 10 din Psalmul
16?

Fratele Neville
citeşte: „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui
ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.”

Frate Stricker,
citeşte acelaşi lucru din Fapte 2.27:

Căci nu vei
lăsa sufletul Meu în locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să
vadă putrezirea.”

Citeşte cu două
versete mai sus şi vom vedea contextul:

Căci David
zice despre El: „Eu aveam întotdeauna pe Domnul înaintea Mea, pentru că El este
la dreapta Mea ca să nu Mă clatin.

De aceea Mi se
bucură inima şi Mi se veseleşte limba; chiar şi trupul Mi se odihneşte în
nădejde,

Căci nu vei
lăsa sufletul Meu în locuinţa morţilor, şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să
vadă putrezirea.”

Citeşte acum
versetul următor:

Mi-ai făcut
cunoscute căile vieţii şi Mă vei umple de bucurie…”

Aş vrea să le pun
o întrebare prietenilor mei, Martorii lui Iehova. Dacă Iadul, Hades, Şeol sau
cum vreţi să-i mai ziceţi, este un loc care se limitează numai la mormânt, de
ce a zis El: „Nu-Mi vei lăsa sufletul în locuinţa morţilor, şi nu vei
îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.”?
Ce spuneţi de aceasta?

Trupul Lui era în
mormânt, dar sufletul Lui era viu şi propovăduia în Locuinţa morţilor. Ce
spuneţi de aceasta? El era din nou în teofanie. Da, sufletul Lui era acolo jos,
cu oamenii aceia aflaţi şi ei într-un fel de teofanie, şi le vestea că nu s-au
pocăit în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu.

Cu alte cuvinte,
El a bătut la uşă, iar când aceasta S-a deschis, a zis: „Eu sunt Sămânţa
femeii. Eu sunt Cel anunţat încă din Geneza.”

Aş vrea să nu vă
scape din vedere cele trei locuri:

  • locul celor
    răi;
  • locul celor
    neprihăniţi;
  • iadul
    propriu-zis.

Să nu vă scape
tripla descoperire a lui Dumnezeu, ca:

  • Tată;
  • Fiu;
  • Duh Sfânt.

Şi nici tripla descoperire a Satanei, ca:

  • prorocul
    mincinos;
  • antihristul;
  • fiara cu semnul
    ei.

Ţineţi minte că totul se descoperă într-o formă
triplă, care reprezintă un întreg desăvârşit. Şi tu eşti desăvârşit, adică eşti
format din trei părţi:

  • trup;
  • suflet;
  • duh.

Sau: apă, sânge, nervi.

Vedeţi, indiferent despre ce este vorba, este nevoie de trei
descoperiri care să formeze un întreg desăvârşit.

Când a murit, El S-a dus să propovăduiască sufletelor din închisoare şi
să le mărturisească faptul că El era Sămânţa femeii. El era Cel pe care Îl
văzuse Enoh venind cu zecile de mii de sfinţi, şi trebuia să mărturisească
despre Scripturile pe care le propovăduiseră Noe, Enoh şi toţi ceilalţi oameni
drepţi, care spuseseră că El era Acela. Totul trebuia să recunoască aceasta.

După aceea, El S-a coborât în iad şi a primit de la diavolul cheile
morţii şi ale iadului, apoi S-a întors în Paradis. I-a înviat pe Avraam, pe
Isaac, pe Iacov şi pe toţi ceilalţi sfinţi (Matei 27.52-53), iar aceştia au
ieşit din morminte, au intrat în cetate şi s-au arătat multora pe drum.
Aleluia! Asta este!

Sufletul Lui a fost acolo ca să propovăduiască celor pierduţi şi să ia
cheile de la diavolul, apoi S-a întors luându-i cu Sine pe Avraam, Isaac şi pe
toţi ceilalţi. În tot acest timp, trupul Lui a zăcut în mormânt.

Oamenii întreabă: „De ce a spus Isus că va învia după trei zile?” El a
murit vineri după-amiază şi a înviat duminică dimineaţa. Dar fiţi atenţi! Dacă
veţi lua Lexiconul, veţi vedea că El a spus: „În trei zile,” nu „după trei zile”. El ştia foarte bine că David
spusese sub ungerea Duhului Sfânt: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă
putrezirea,”
şi ştia că acele cuvinte se refereau la El, deoarece El era
Sfântul lui Dumnezeu, iar putrezirea începe după 72 de ore.

Aceasta înseamnă că El trebuia să învieze înainte de împlinirea celor
72 de ore, deci înainte de scurgerea celor trei zile, pentru că aşa spune
Scriptura şi ea nu poate fi desfiinţată.

Fraţilor, fiecare făgăduinţă de acolo se referă la mine şi la tine, ne
aparţin.

El a spus: „Stricaţi Templul acesta şi în trei zile îl voi ridica.” (Ioan 2.19). De ce? Pentru că „nu-Mi vei lăsa sufletul în locuinţa
morţilor şi nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.”

El ştia că în trei zile trupul acela avea să iasă de acolo. Da, El nu a
stat în mormânt trei zile întregi. Nu domnilor, ci a stat de vineri după-amiaza
până duminică dimineaţa, astfel ca nici măcar o celulă din acel trup să nu
poată intra în putrefacţie.

El a murit şi a zăcut într-un mormânt, îmbălsămat şi învelit într-o
pânză. În ţara aceea fierbinte era nevoie doar de câteva ore pentru a intra în
putrefacţie. Ar fi început cu nasul şi ar fi mers mai departe.

Da, El ar fi putrezit pentru că era un trup omenesc, dar cu toate
acestea ştia că nici măcar o celulă nu va fi atinsă, fiindcă Dumnezeu spusese
prin prorocul David: „Nu voi îngădui ca Sfântul Meu să vadă putrezirea…” El
a luat Cuvântul lui Dumnezeu şi a trăit prin El, deoarece Dumnezeu a împlinit
fiecare făgăduinţă care Îi aparţinea.

La fel, Dumnezeu a împlinit fiecare făgăduinţă care aparţine
credinciosului. Amin.

Fiţi siguri că acesta este adevărul. Amin.

Unde a fost Duhul lui Isus în cele trei zile când trupul Lui a fost în
mormânt?

Duhul Lui a fost în iad,
în ţinuturile de jos, apoi a mers în Paradis.

Aici aş vrea să
mai adaug ceva care cred că vă va ajuta să înţelegeţi.

Când El a înviat
din morţi, lucrarea de mântuire nu era încheiată. Aşa este. Trebuia să cureţe
totul. Preţul fusese plătit, dar groaza de mormânt mai era. Murind, El nu a pus
capăt lucrării Sale, ci a dus-o mai departe. El a continuat să propovăduiască.

Iertaţi-mă dacă
par puţin lipsit de modestie. El nu S-a oprit niciodată, şi nici tu nu trebuie
să te opreşti vreodată. Trupul tău se poate odihni o vreme, dar Dumnezeu îl va
ridica pentru că a promis că va face aceasta. Tu nu poţi pieri, aşa cum nici
Dumnezeu nu poate pieri. Aşa este.

Fiţi atenţi!
Pentru cine era El mort? Pentru ucenici, dar de fapt dormea. Ei L-au pus să
doarmă, aşa cum spusese chiar El despre Lazăr: „Mă duc să îl trezesc..”
(Ioan 11.11), iar Dumnezeu trebuia să-L trezească şi pe El.

Vedeţi? El S-a dus
acolo jos şi a continuat să propovăduiască: a predicat sufletelor din
închisoare. A coborât în iad şi a luat cheile diavolului, apoi S-a întors şi a
predicat în Paradis, iar a treia zi a înviat. După înviere, a fost cu ucenicii
timp de 40 de zile, după care S-a înălţat la cer sfărâmând orice superstiţie
sau îndoială, şi continuând un „rând de rugăciune” de pe pământ până în slavă.
S-a ridicat şi S-a aşezat la dreapta măririi, ca marele Biruitor. Moartea n-a
putut să Îl ţină; iadul n-a putut să-L ţină; pământul n-a putut să-L ţină.

Când a fost aici,
pe pământ, El S-a dus în oraşul cel mai de jos, la poporul cel mai de jos şi I
S-a dat numele cel mai de jos. Asta I-au făcut oamenii.

El S-a dus la Ierihon, oraşul cel mai de jos.
(Oraşul Ierihon de află la cota – două sute cincizeci de metri faţă de nivelul
mării, fiind cunoscut ca locul cel mai jos de pe pământ).

Cel mai scund om de acolo a trebuit să se urce
într-un copac şi să privească de sus la El. El a fost slujitorul care a spălat
picioarele ucenicilor: slujba cea mai înjositoare pe care putea s-o facă un om.
Da, El S-a înjosit mai mult decât oricare alt om, iar oamenii I-au dat numele
cele mai josnice: „Beelzebul”, „domnul dracilor”, etc. Vedeţi? Oamenii I-au dat
numele cel mai josnic, locul cel mai josnic şi L-au trimis în partea cea mai de
jos a iadului, dar Dumnezeu L-a înviat, L-a trimis în înălţimea cerului şi I-a
dat Numele care este mai presus de orice alt nume. Aleluia!

Acum El trebuie să privească în jos ca să vadă
cerul, deoarece scaunul Lui de domnie se află deasupra cerurilor. Cel mai mare
Nume care a fost vreodată pe pământ şi în cer este Numele Lui. Iată ce a făcut
Dumnezeu pentru El.

Omul L-a pus în locul cel mai de jos, dar
Dumnezeu  L-a pus în locul cel mai de
sus.

El S-a umilit mai mult ca oricare altul, ca să ne
poată aduce pe noi mai sus decât orice. El S-a făcut asemenea nouă, pentru ca
noi să devenim ca El: fii ai lui Dumnezeu, prin har. Iată ce a făcut El,
binecuvântat să-I fie Numele. El a pregătit o cale pe care să putem păşi într-o
zi, fiindcă a spus: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan
14.19).

Nici un om care a înţeles lucrul acesta, nu poate
să-l explice. Mulţi au încercat s-o facă, dar degeaba.

Îmi amintesc un cântec minunat:

„O, dragostea lui Dumnezeu,

Cât e de bogată şi de pură!

Cât de puternică şi nepătrunsă!”

Cred că primele versete erau:

„Dacă oceanul ar fi plin cu cerneală

Şi dacă cerul ar fi din hârtie…”

Ştiţi unde a fost găsit acest cântec? Pe pereţii
unui spital de nebuni. Vedeţi? Nici un om nu poate explica dragostea lui
Dumnezeu. Nimeni n-ar putea spune vreodată cât de mult a făcut El pentru noi.

O, cum pot scoate unii meritele lor din aceasta?
Este numai harul lui Dumnezeu de la început până la sfârşit. Noi eram pierduţi,
distruşi, lipsiţi de ajutor, răi, iar El a venit şi ne-a salvat prin harul Său.
O, Doamne! Acesta este Domnul meu! Aceasta este dragostea lui Dumnezeu; aceasta
este bunătatea Lui.

Mai am vreo şase minute şi încă 15 întrebări.

***

12.
Crezi că este bine ca femeia să facă vreo lucrare personală în afara bisericii?

Aceasta este o întrebare legată de Scriptură. Sigur
că da.  Noi
toţi suntem împreună lucrători, iar femeile îşi au locul lor. Da, faceţi orice
lucrare personală pe care puteţi s-o faceţi şi Dumnezeu vă va binecuvânta
pentru ea.

În ordine. Să mai vedem una:

***

13.
Te rog să explici noţiunea de „trinitate”. Cum poate să stea Fiul la dreapta
Tatălui şi să mijlocească dacă nu sunt două Persoane?

Dragul meu
prieten, este nevoie de descoperire ca să putem înţelege aceasta. Dacă Isus a
spus: „Eu şi Tatăl una suntem!” (Ioan 10.30), cum pot fi doi? Nu sunt
doi, înţelegeţi?
Odată când am vorbit despre problema aceasta, o femeie  mi-a zis:

„Tu şi soţia ta
sunteţi doi, şi totuşi sunteţi una.”

„Este adevărat,
dar Dumnezeu şi Fiul nu sunt aşa. Mă vezi pe mine?”

„Da.”

„Dar pe soţia mea
o vezi?”

„Nu.”

„Vezi? Cu Tatăl şi
cu Fiul este altceva, deoarece Isus a spus: „Cine M-a văzut pe Mine, a văzut
pe Tatăl.”
(Ioan 14.9).

Vedeţi? Tatăl era
Atotputernicul IaHVeH Dumnezeu. Şi El locuia într-un Cort omenesc numit Isus
Hristos, care era Fiul lui Dumnezeu, Cel uns.

Isus a fost Om,
iar Dumnezeu este Duh.

Nimeni n-a
văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela
L-a făcut cunoscut.”
(Ioan 1.18).

Personalitatea
Lui, fiinţa Lui, dumnezeirea Lui, totul era Dumnezeu. Da, El nu era nici mai
mult, nici mai puţin decât Dumnezeu însuşi. Şi totuşi a fost Om. Un Om, o casă
în care a locuit Dumnezeu. Aşa este. El a fost Locuinţa lui Dumnezeu.

Dacă vreţi dovezi
din Scriptură, te rog să citeşti, frate Neville, din Marcu 14.62. Tu soră Wood,
deschide la Efeseni 1.20. Mai are cineva Biblie? Ridicaţi mâna. Soră Arnold,
aveţi şi voi acolo în spate? Bine, deschide la Fapte 7.55. În ordine.

Ai deschis, frate
Neville? Atunci citeşte, te rog.

Eu sunt”, i-a
răspuns Isus. „Şi veţi vedea pe
Fiul omului şezând la dreapta
puterii
şi venind pe norii cerului.”

 Bine. Fiţi
atenţi la prima propoziţie. Isus a zis: „Eu sunt”. În toată lumea n-a
existat niciodată vreun om care să poată traduce aceasta, nici chiar printre
cei care citesc Lexiconul.

„Eu sunt Cel ce sunt” este „I-H-V-H”. Nici măcar învăţaţii evrei nu au putut să-l pronunţe vreodată. Rugul
aprins cu care s-a întâlnit Moise era „I-V-H-U”, iar ei L-au pronunţat „I-O-H”,
adică IeHoVaH. Nimeni nu ştie ce este „I-V-H-U”.

Voi ziceţi: „Moise
nu a înţeles?”

El a întrebat: „Cine
să le spun că m-a trimis?”

Spune-le: Cel
ce se numeşte „Eu sunt”
, m-a
trimis la voi.”

Observaţi! „Eu sunt” este la timpul prezent. Nu
scrie: „Eu am fost” sau „Eu voi fi”, ci „Eu sunt”.

El a mai spus: „Acesta este Numele Meu pentru
veşnicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.”
(Exod 3.15). „Eu sunt”.

Uitaţi-vă la Isus, la sărbătoarea din ziua aceea.
Oamenii Îi spuneau: „Acum ştim că eşti nebun, că eşti samaritean şi ai drac!
Zici că l-ai văzut pe Avraam şi nu ai nici cincizeci de ani!”

Probabil părea puţin îmbătrânit pentru vârsta Lui,
căci avea doar 30 de ani. Vedeţi?

N-ai nici cincizeci de ani şi spui că l-ai văzut
pe Avraam? Acum ştim că eşti nebun cu adevărat.”
(Ioan 8.57).

Dar El le-a răspuns: „Adevărat, adevărat, vă spun
că mai înainte de Avraam, sunt Eu.”
(v. 58).

El era marele „Eu sunt”. Aici El le spune din nou acelor evrei: „…Eu sunt. Şi Mă veţi
vedea  şezând la dreapta puterii…”

Este adevărat?

Citeşte încă o dată, frate.

Şi veţi vedea pe Fiul omului şezând la dreapta
puterii şi venind pe norii cerului.”

Acum citeşte tu, soră Wood.

…pe care a desfăşurat-o în Hristos, prin faptul
că L-a înviat din morţi şi
L-a pus să stea la dreapta SA, în locurile cereşti.”

În regulă. Acum
citeşte şi tu, soră Arnold.

Dar Ştefan,
plin de Duh Sfânt, şi-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu
şi
pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu
…”

Desigur, Dumnezeu
nu poate avea o mână dreaptă mare, iar Isus să stea la dreapta Lui.

„Dreapta” înseamnă
„autoritate”. Înţelegeţi?

De exemplu, dacă
eu aş fi autoritatea supremă din această adunare, dacă aş fi episcop sau aşa
ceva, iar fratele Neville ar fi locţiitorul meu, el ar fi „mâna mea dreaptă”,
înţelegeţi? Înseamnă că el ar fi la dreapta mea.

Despre Isus scrie
că este la dreapta puterii. Aşa am citit în Efeseni: „L-a pus
să stea la
dreapta SA.

După înviere, El a
spus: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.

Duceţi-vă şi
faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului
şi al Sfântului Duh.

Şi învăţaţi-i
să păzească tot ce v-am spus. Şi iată că Eu voi fi cu voi în toate zilele, până
la sfârşitul veacului.”
(Matei
28.18-20).

Toată puterea
Mi-a fost dată în cer şi pe pământ…”
Dacă în cer mai este încă un dumnezeu
lângă El, înseamnă că acela este lipsit de putere. Vedeţi? Nu poate să mai fie
nici un alt Dumnezeu, deoarece toată puterea cerului şi a pământului se află în
mâinile Lui. Astfel, faptul că El stă la „dreapta” (aşa cum spune întrebarea),
nu înseamnă că acolo ar fi două persoane şi că una ar sta lângă cealaltă.

Fiţi atenţi!
Dumnezeu este Duh. Cei care înţeleg aceasta să spună: „Amin!”. Dumnezeu este
Duh, în timp ce Isus a fost Om. El a fost Dumnezeu în trup de carne. Adevărul
este că nu am putea să-L vedem niciodată pe Dumnezeu, pentru că El este Duh,
iar Duhul nu se poate vedea.

Nimeni n-a
văzut vreodată pe Dumnezeu…”
(Ioan 1.18). Vedeţi? Nimeni nu a putut să-L
vadă.

Şi daţi-mi voie să
vă mai spun ceva. Voi nu m-aţi văzut niciodată pe mine şi nici nu puteţi să mă
vedeţi vreodată. Acesta este adevărul. Voi vedeţi acest trup care face
cunoscută personalitatea din el. Acest trup nu are Viaţă veşnică, dar duhul o
are. Acest trup va trece, dar se va întoarce asemenea unui bob de grâu care
cade în pământ.

Creştinismul se
bazează pe înviere. Nu pe înlocuire, ci pe înviere.

Astfel, Isus care
a înviat a fost acelaşi Isus care a murit. Dacă tu vei trece roşcat, te vei
întoarce tot roşcat; dacă vei merge brunet, te vei întoarce brunet. Înţelegeţi?
Este vorba de înviere.

Nu demult, l-am
întrebat pe doctor:

„Este adevărat că
de câte ori mănânc îmi reînnoiesc viaţa?”

„Da, aşa este”, a
răspuns el.

Substanţele din
hrană produc celule de sânge şi acestea te fac mai puternic, te ţin în viaţă.
De fiecare dată trebuie să moară ceva ca să trăieşti tu. Da, în fiecare zi
moare ceva: dacă mănânci carne, moare o vită, un peşte sau altceva. Dacă
mănânci pâine, a murit grâul sau cartoful sau altceva. Orice formă de viaţă
trăieşte numai cu substanţe care au murit.

La fel este şi
duhovniceşte: Oamenii pot să trăiască veşnic numai dacă a murit Cineva pentru
ei: Isus. Şi veţi trăi, nu pentru că v-aţi dus la biserică, nu pentru că v-aţi
botezat, nu pentru că aţi spus că sunteţi creştini, ci pentru că aţi acceptat
sângele lui Isus Hristos, care a fost vărsat pentru voi; pentru că L-aţi primit
ca Mântuitor personal.

Fiţi atenţi! Vreau
să vă întreb ceva. Este minunat! Poate am mai vorbit despre aceasta, nu ştiu.
Predicând pretutindeni, uit ce am spus într-un loc şi ce am spus în altul.

Nu ştiu dacă în
vremea aceea îl cunoşteam sau nu pe fratele Tleeman. Pe Tryphena mi-o amintesc
de când era fetiţă. Voi ţineţi minte timpul când eram scund, bine făcut, cu
părul negru şi ondulat. Pe atunci mergeam la box. Credeam că sunt deosebit, aşa
că-mi ziceam: „Nu este nimeni să mă poată învinge!” dar mă înşelam.

Îmi ziceam: „Dacă
cineva ar putea să-mi pună obiectul acesta în spinare, aş merge pe stradă cu
el.” Desigur, nu aveam nici o grijă.

De fiecare dată
când mâncam, deveneam tot mai mare şi mai puternic. Primeam în mine viaţă nouă.
Mâncam varză, cartofi, fasole, carne, la fel ca astăzi. Dar când am ajuns la
douăzeci şi cinci de ani… Acum mănânc mai bine decât mâncam atunci; mă
cunoaşteţi cu toţii şi ştiţi că aşa este. Noi toţi mâncăm mai bine acum. Dar,
frate Egan, mănânc mai bine şi mai mult, cu mai multe vitamine şi totuşi cu cât
mănânc mai mult, cu atât scad mai mult. Devin un moşneag adus de spate, chel,
cărunt, cu mâinile zbârcite, iar într-o dimineaţă n-am să mă mai pot ridica din
pat.

De ce se întâmplă
aceasta? De ce se întâmplă acest lucru dacă îmi reînnoiesc viaţa de fiecare
dată când mănânc?

Parcă torn apă
dintr-un ulcior într-un pahar şi acesta se umple până la jumătate, apoi începe
să meargă în jos, în loc să meargă în sus; cu cât torn mai mult coboară mai
jos. Aşa este. Dar dacă ar fi nevoie, n-ai putea dovedi ştiinţific acest lucru.
Singura care îl poate dovedi este această Carte. Dumnezeu a ales; este vorba de
alegere. El ne-a văzut venind.

Probabil că soţii
şi soţiile multora dintre cei în vârstă au plecat dintre noi. Aceasta nu
schimbă nimic. Aleluia! Ei aşteaptă undeva după cortină. Sigur că da. Ei îşi
doresc să fie iar ca voi. Aşa este. Sigur că îşi doresc.

Biblia spune
aceasta atunci când vorbeşte despre sufletele de sub altar, care strigă: „Până
când, Doamne?” Vedeţi? Ei nu sunt în starea lor normală.

Dumnezeu nu ne-a
făcut îngeri, ci bărbaţi şi femei, şi vom fi întotdeauna bărbaţi şi femei,
pentru că suntem produsul Inteligenţei lui Dumnezeu însuşi. Da, întotdeauna vom
fi bărbaţi şi femei.

Dar ce se
întâmplă? Poate vă gândiţi cum aţi păşit în faţa altarului alături de tânărul
vostru soţ, cum i-aţi jurat că-i veţi fi o soţie credincioasă şi că prin harul
lui Dumnezeu veţi duce împreună o viaţă sfântă. Ce mărturie aţi depus, şi cât
de convingătoare!

După aceea,
amândoi aţi început să observaţi ceva. El era înalt, frumos şi cu părul negru;
ea era frumoasă, cu ochi căprui sau albaştri… O, cum o priveaţi!

Ieşeaţi la
plimbare şi vă uitaţi la el cât era de înalt şi ce umeri drepţi avea. Dar după
o vreme, umerii lui au început să se lase. Ea a încărunţit, a năpădit-o
artrita, iar într-o zi, el sau ea, a plecat dintre noi. Ce a fost aceasta?

Când Dumnezeu v-a
văzut stând acolo, a zis: „Aşa vreau să fiţi! Moarte, vino încoace, dar să nu-i
iei până nu-ţi voi îngădui Eu!”

O, mă gândesc la
Iov. Dumnezeu privea în jos, iar Iov ştia că este iubit de Dumnezeu.

Fiţi atenţi! Deci
Satana nu poate să vă ia viaţa când vrea.

Astfel, Dumnezeu
i-a zis Satanei: „E în mâinile tale, dar să nu-i iei viaţa!” (Iov 2.6).

După un timp încep
să-ţi coboare umerii, iar într-o zi te duci… Ce s-a întâmplat?

La înviere nu va
mai exista nici cel mai mic lucru care să simbolizeze moartea.

 Vedeţi, voi v-aţi ridicat, aţi primit Viaţă
prin voia lui Dumnezeu. Apoi a venit moartea.

Oamenii mănâncă
aceeaşi mâncare, beau acelaşi fel de apă şi totuşi mor. Dar totul este stabilit
dinainte. Aleluia!

Noi vom primi din
nou viaţă la înviere.  Acolo nu va mai
exista moarte sau ceva care să ne amintească de ea. Nu va mai fi bătrâneţe,
nici oameni infirmi, etc., ci vom fi ca El: nemuritori şi desăvârşiţi pentru
totdeauna. Aleluia! Aceasta ar face pe oricine să strige de bucurie, mai ales
pe cei de vârsta mea.

Cred că vârsta mea
este vârsta la care te gândeşti mai mult ca oricând la aceste lucruri. Vezi
această schimbare şi începi să te gândeşti: „Ce se întâmplă? Ce am făcut?”

Privesc înapoi şi
mă gândesc: „Unde s-au dus toate, Doamne? Am patruzeci şi opt de ani, iar peste
doi ani voi avea jumătate din o sută.”

Mă gândesc la cele
câteva suflete pe care le-am câştigat, dar aş vrea să câştig încă câteva
milioane. Dumnezeu să mă ajute la aceasta. Mă simt ruşinat chiar şi atunci când
mă duc în vacanţă, şi mă gândesc: „O, este vremea sfârşitului şi lucrătorii
sunt puţini. În fiecare zi mor milioane de oameni în păcat şi ruşine.
Ascultă-le chemarea, Doamne!”

Seara mă duc la
culcare şi-i aud pe păgânii din toată lumea strigând. Mă gândesc apoi cum vin
la aeroport cu miile şi cum se înghesuie în jurul meu, încât poliţia este
nevoită să-i ţină la distanţă. Ei fac aceasta numai ca să audă vorbindu-se
despre Isus Hristos.

Iar aici, putem
să-i rugăm, să facem anunţuri în ziare, să obţinem localurile cele mai bune în
care să poată sta, să cântăm cele mai frumoase cântece, căci ei vor spune: „Da,
cred că este bine; totuşi aceasta nu face parte din ceea ce cred eu!”

Cât poate să mai
dureze? Nu este drept!

Noi aruncăm la
gunoi sute de milioane de tone de mâncare, pe care oamenii aceia ar primi-o cu
bucurie. Şi ei sunt oameni la fel ca noi.

O, nu poate să mai
dureze mult!

Bine. Acum cine
este Tatăl? Tatăl şi Fiul sunt unul. Observaţi ce scrie în 1 Ioan 5.7: „Căci
trei sunt care mărturisesc în cer: „Tată, Cuvântul şi Duhul Sfânt. Şi ei sunt
una.

Şi trei sunt
care mărturisesc pe pământ: Duhul, apa şi sângele”,
dar aceştia nu sunt unul, ci „sunt una în
mărturia lor”.

Acestea sunt cele
trei elemente care au ieşit din trupul lui Isus. Ei I-au străpuns coasta şi a
ieşit apă şi sânge, după care a strigat: „Tată, în mâinile Tale Îmi
încredinţez duhul.”
(Luca 23.46).

Aceste trei
elemente sunt una în mărturisirea lor, în timp ce despre „Tatăl, Cuvânt şi
Duhul Sfânt” se spune: „Şi aceştia trei sunt una.”

Duhul, apa şi
sângele sunt una în mărturia lor. Ele nu sunt una, ci mărturisesc ca una.

Singurul lucru pe
care îl poate face trupul acela, după ce Dumnezeu însuşi a fost în El şi L-a
trecut prin pedeapsă şi suferinţă, este mijlocirea. Înţelegeţi? El vede sângele
care stă între noi şi judecată.

Cuvântul Lui
spune: „În ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit!” (Geneza
2.17), dar Isus spune: „Eu M-am pus în locul lor!”

Vă mai amintiţi ce
v-am povestit zilele trecute? V-am vorbit despre femeia aceea păcătoasă. Când
am văzut-o, am judecat-o şi am zis: „Doamne, de ce nu nimiceşti chiar acum
locul acesta? Şi atunci El mi-a arătat cum stau lucrurile, aşa că m-am dus la
ea şi i-am spus tot ce se întâmplase.

Acum, ultima
întrebare.

***

14. În conformitate cu Scriptura  crezi că evreii Îl vor primi pe Hristos chiar
înainte de răpirea bisericii?

Dacă ar fi timp,
am vorbi pe larg despre lucrul acesta, dar este trecut de 9.00. Ceea ce vă voi
spune este părerea mea personală.

Eu cred că evreii Îl vor primi pe Hristos când va
veni a doua oară.

Nu uitaţi că ochii
lor au fost orbiţi ca să putem vedea noi. Oricine ştie că Biblia vorbeşte
despre aceasta, este adevărat?

Pavel spune că
evreii au fost orbiţi ca să-L putem primi noi pe Hristos. Înţelegeţi? Noi
suntem măslinul sălbatic care a fost altoit prin înfiere.

Aceasta este
părerea mea şi v-o spun pentru că m-aţi întrebat ce cred.

Adevărul este că
oricum se va întâmpla aceasta, noi vom fi acolo prin harul şi îndurarea lui
Dumnezeu. Poate nu voi reuşi să vă fac să înţelegeţi, dar iată cum cred eu:

Cred că noi trăim
în vremea sfârşitului şi că perioada de har pentru neamuri se încheie, a ajuns
la capăt.

Sunt două lucruri
care i-au nedreptăţit întotdeauna pe evrei. Ei au fost orbiţi ca să putem vedea
noi.

Când am fost la
Benton Harbor am vorbit cu un evreu şi ştiţi ce mi-a spus?

„Voi, neamurile,
nu puteţi să-L tăiaţi pe Dumnezeu în trei bucăţi şi apoi să-L daţi unui evreu,
ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Nu veţi putea face niciodată aşa ceva cu un evreu,
pentru că noi nu suntem idolatri, ci credem într-un singur Dumnezeu.

Vedeţi? Dacă
faceţi din Dumnezeu, trei: Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul
Sfânt, sigur că-i orbiţi pe evrei, deoarece ei ştiu mai bine care este
adevărul. Dacă crezi aşa, eşti un idolatru, pentru că ai trei dumnezei în loc
de Unul.

Adevărul este că
nu sunt trei dumnezei, ci trei slujbe, trei descoperiri sau trei arătări ale
aceluiaşi Dumnezeu, care a lucrat ca Tată, apoi ca Fiu, iar în timpul harului
dintre neamuri, ca Duh Sfânt. Este acelaşi Dumnezeu.

Acesta este
motivul pentru care am fost însărcinaţi să botezăm în Numele Tatălui şi al
Fiului şi al Sfântului Duh. Nu este vorba de trei nume, ci de unul singur,
fiindcă Domnul nu a zis: „În Numele Tatălui şi în Numele Fiului şi în Numele
Duhului Sfânt,” ci a spus clar: „În Numele (singular – în limba română nu se
poate observa acest lucru, dar în traducerea engleză scrie „Name” (singular),
nu „Names” (plural) Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, recunoscând prin
aceasta un singur Dumnezeu, care este Hristos. Înţelegeţi? Acesta este El; nu
poate fi altfel.

Dacă descoperirea
noastră este greşită, înseamnă că Petru şi toţi ceilalţi apostoli au învăţat
greşit, pentru că fiecare persoană din Biblie a fost botezată în Numele
Domnului Isus Hristos. Nici măcar un singur om nu a fost botezat folosindu-se
formula: „În Numele Tatălui, Fiului şi al Duhului Sfânt.” Aceasta este o
doctrină catolică şi vă pot dovedi ca aşa este, folosindu-mă de propriul lor
Lexicon, de propriile lor cuvinte şi de toate celelalte lucruri pe care le fac.
Da, este o dogmă catolică şi nu o învăţătură biblică.

Chiar şi regele
Angliei a fost botezat în Numele Domnului Isus Hristos, cam la 600 de ani de la
moartea ultimului apostol, când ţara lui nici nu se numea Anglia, ci „Ţara
îngerului.” Da, el a fost botezat în Numele Domnului Isus Hristos.

Cea care l-a
convertit a fost o vrăbiuţă şi nu „sfântul înger”. Care era numele lui? Cred că
Agadabus, nu sunt sigur. Dar oricum l-a chemat, el a mers acolo şi L-a primit
pe Hristos.

Ei erau numiţi
îngeri pentru că asirienii şi celelalte popoare erau negricioşi, în timp ce
anglo-saxonii erau albi, aveau păr blond şi ochi albaştri.

Deci oamenii
spuneau că ei seamănă  cu nişte îngeri,
iar ţara în care locuiau au numit-o „Ţara îngerului.”

Slujitorul
Domnului s-a dus să predice în faţa acelui rege şi stăteau lângă un şemineu în
care ardea focul. Eu am citit această istorioară mai demult.

Discutând, regele
a întrebat: „De unde a venit şi unde s-a dus? A venit din lumină, am văzut-o,
şi apoi s-a dus în întuneric. Oare nu este la fel şi cu omul?”

Regele spunea
aceste cuvinte referindu-se la o vrăbiuţă care a zburat prin încăpere, apoi s-a
dus afară.

Şi predicatorul
i-a răspuns: „Dar unde a fost ea înainte de a intra aici?” Vedeţi, aceasta l-a
hotărât pe rege, aşa că în dimineaţa următoare a fost botezat în Numele
Domnului Isus Hristos împreună cu toată casa lui. Aşa este.

Primul om care a
fost stropit sau botezat folosindu-se formula: „În Numele Tatălui, Fiului şi
Duhului Sfânt”, a fost din biserica catolică. Primul botez prin turnarea apei
pe cap a avut loc în biserica catolică. În toată Biblia, apostolii au botezat
prin scufundare în Numele Domnului Isus Hristos. Găsiţi-mi un singur loc în
care ei au botezat altfel.

 În discuţia pe care am avut-o cu acel rabin
evreu, eu l-am întrebat:

„Rabi, ţi-ar fi
greu să-i crezi pe proroci?”

„Eu cred în
proroci”, a răspuns el.

„Ce vrea să spună
Isaia 9.6 prin cuvintele: „…un copil ni S-a născut…”? Despre cine vorbea
el?”

„Despre Mesia.”

„Înseamnă că Mesia
se va naşte?”

„Da, Se va naşte.”

„Dacă Se va naşte,
trebuie să aibă o mamă, nu-i aşa?”

„Da, El trebuie să
aibă o mamă şi un tată.”

„Absolut”, am
răspuns eu. „Dar ţi-ar fi greu să crezi că Dumnezeu, marele IeHoVaH, care a
despărţit Marea Roşie, ar putea să-I ofere acestui Copil o naştere curată?”
(Vedeţi, el nu mai putea spune nimic).

Totuşi a zis: „Dar
nu puteţi face din El trei dumnezei.”

„El nu este trei
dumnezei, dar ce legătură este între Mesia şi Dumnezeu?”

„El este
Dumnezeu”, a răspuns rabinul.

„Aşa este, El este
Dumnezeu.”

Atunci el a
încercat să-mi spună: „Bine, dar acest Isus din Nazaret a fost un hoţ.”

„Cum adică a fost
un hoţ, rabi?”

„Păi propria
voastră Scriptură spune că, în ziua Sabatului, a intrat într-un lan de grâu şi
a mâncat.”

Rabi, tu ştii mai
multe despre această Scriptură, dar chiar ea spune că este corect. Un om este
îndreptăţit prin Lege să mănânce cât grâu vrea, dar să nu-şi pună în sac să-l
ducă de acolo.”

A stat puţin pe
gânduri. El credea pentru că fusese martor la vindecare. După un timp mi-a zis:

„El a făcut ca
ochii lui John… Cum ai făcut-o?”

„În Numele lui
Isus Hristos”, am răspuns eu.

El nu ştia
aceasta. S-a gândit puţin, apoi a zis: „Voi nu puteţi să-L împărţiţi pe
Dumnezeu în trei părţi.”

„O, rabi, El este
IeHoVaH descoperit în trup de carne. Acesta era chiar Numele Lui omenesc,
Numele în care s-a făcut răscumpărarea, deoarece „sub cer nu este dat nici
un alt Nume în care oamenii să fie mântuiţi, decât în Numele Răscumpărătorului:
Domnul Isus Hristos.”
Acesta este adevărul. El era, este şi va fi Dumnezeu.
Da, El este Dumnezeu de-a pururi: Domnul Isus Hristos. Desigur.

Acum priviţi. Isus
a spus în Matei 21.24: „Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până
se va împlini vremea neamurilor.”

Fiţi atenţi!
Domnul Isus a spus în Matei 25 că evreii vor fi scoşi afară. În vremea
prorocilor din vechime, Daniel a spus că evreilor li s-au dat şaptezeci de
săptămâni. Mesia (Cârmuitorul) avea să vină în cea de-a şaptezecea săptămână,
care înseamnă şapte ani, iar la mijlocul ei, după trei ani şi jumătate, avea să
fie stârpit.

Uitaţi-vă cât de
desăvârşit este totul. Isus a predicat exact trei ani şi jumătate, după care a
fost răstignit. Aceasta se potriveşte la întrebarea cealaltă. Prin urmare,
evreii mai au încă trei ani şi jumătate. Aşa trebuie să fie.

Dacă veţi lua
Apocalipsa capitolul 7, acolo scrie că Ioan i-a văzut pe cei o sută patruzeci
şi patru de mii de evrei care au fost pecetluiţi – câte douăsprezece mii din
fiecare seminţie. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Uitaţi-vă cât este
de minunat totul! Aceşti evrei au fost orbiţi.

Voi ştiţi cum sunt
evreii în prezent: majoritatea lor deţin bogăţiile lumii, îi interesează numai
banii, sunt foarte aroganţi, indiferenţi şi nu vor să asculte. Dar nu despre
aceştia ne vorbeşte El.

Fiţi atenţi!
Pentru evrei au mai rămas încă trei ani şi jumătate. Isus a spus că cetatea
Ierusalimului va fi călcată în picioare de neamuri „până se vor împlini
vremurile neamurilor.”
Ce spuneţi despre aceasta voi, cei care nu credeţi
în „vremea neamurilor”?

Deci, când se vor
încheia vremurile neamurilor, cetatea va fi dată înapoi evreilor. Isus a mers
mai departe şi a spus:

 „Vedeţi smochinul şi toţi copacii.

 Când înfrunzesc, şi-i vedeţi, voi sigur
cunoaşteţi că de acum vara este aproape.

Tot aşa, când
veţi vedea întâmplându-se aceste lucruri, să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu
este aproape.

Adevărat vă
spun că nu va trece neamul acesta, până nu se vor împlini toate aceste lucruri.”
(Luca 21.29-32).

Ei aşteptau ca
aceste lucruri să se întâmple în generaţia lor, dar la aceasta se referea El?
Nicidecum.

Ascultaţi cu
atenţie: El a zis: „Neamul care va vedea smochinul înfrunzind…” Deci, El a
spus: „smochinul şi copacii”, cu alte cuvinte: „În vremea aceea va fi o trezire
universală.”

Observaţi această
prorocie şi vedeţi cum lucrează şi cum se împlineşte perfect.

Când un copac înfrunzeşte,
se trezeşte la viaţă. Este adevărat? Orice învăţător biblic ştie că smochinul
i-a simbolizat întotdeauna pe evrei. Noi ştim aceasta. Deci, smochinul este
simbolul evreilor.

Priviţi ce a spus
Ioel: „Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbeh; ce a lăsat
lăcusta Arbeh a mâncat lăcusta Hasil; ce a mâncat lăcusta Hasil, a mâncat
lăcusta Ielec.”
(Ioel 1.4).

Dacă sunteţi
atenţi, toate patru reprezintă aceeaşi insectă în stadii diferite de dezvoltare
(ou, larvă, nimfă şi adult).

Lăcustele Gazan,
Arbeh, Hasil şi Ielec reprezintă aceeaşi insectă în diferite momente ale vieţii
ei. Aceeaşi insectă a început să roadă din copacul evreu, l-a trântit jos şi a
mâncat, a mâncat, până a mai rămas din el doar un ciot.

Dar ce a spus
Domnul? „Vă voi răsplăti anii pe care  
i-au mâncat lăcustele Arbeh, Ielec, Hasil şi Gazam. Şi voi face din
poporul Meu o pricină de bucurie.”
(Ioel 2.25).

Copacul a fost
trântit la pământ şi mâncat, iar neamurile au fost altoite în el. Acesta este
adevărul, iar în cazul acesta ar trebui ca şi noi să dăm roade.

Pe măsură ce ne
apropiem de sfârşit, trebuie să vină o mare trezire prin Evanghelie.

Ştiaţi că steagul
evreiesc este cel mai vechi din lume? El nu a mai fost ridicat de două mii de
ani, ba mai mult, cam două mii cinci sute de ani. Vedeţi? Steagul evreiesc n-a
mai fluturat de două mii cinci sute de ani, de la plecarea în robia
babiloneană.  Mai târziu, teritoriile lor
au fost ocupate de Imperiul roman, apoi a venit Mesia, pe care L-au respins şi
au fost împrăştiaţi în cele patru vânturi ale pământului.

Dar ştiaţi că
drapelul lor a fost ridicat din nou deasupra Ierusalimului, pe data de 6 mai
1946? Ştiaţi că în 7 mai 1946 (a doua zi), Îngerul Domnului a venit la mine
şi   m-a trimis în toată lumea să predic
o trezire? Chiar în dimineaţa următoare.

În acelaşi timp
când a fost  ridicat steagul deasupra
Ierusalimului, la apusul soarelui a venit Îngerul Domnului aici, în Statele
Unite.

Când vedeţi
smochinul şi toţi copacii înfrunzind…”

Câţi dintre voi
îşi amintesc Steaua care a apărut cu mulţi ani în urmă deasupra râului Ohio?
Avem şi acum o fotografie de când a venit El acolo şi a spus:

„Mesajul tău va
pregăti cea de-a doua venire a Domnului, aşa cum Ioan Botezătorul a fost
premergătorul primei Sale veniri!”

Şi în toată lumea
a izbucnit o mare trezire.

Toţi legaliştii,
toţi oamenii din ţară şi marile biserici, au spus că zilele lui Billy Sunday
s-au sfârşit, dar când au văzut că biserica începe să se trezească, au fost
nevoiţi să-şi salveze pielea.

Charles Fuller ar
fi ocupat acel loc dar era prea bătrân, aşa că s-au dus la Billy Graham.
Dumnezeu l-a luat pe Billy Graham sau l-a luat biserica baptistă şi s-au strâns
în jurul lumii?

Ca predicator,
Billy Graham nu este nici pe jumătate ca fratele Neville. Şi atunci? Au fost
nevoiţi s-o facă. Este vorba de o organizaţie şi toată lumea se adună în jurul
lor. Vedeţi? Au fost nevoiţi s-o facă. Trebuia să se întâmple aşa ca să se
împlinească Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă nu au avut Duhul, ca să se adune în
jurul Lui, au fost nevoiţi să se adune în jurul Cuvântului. Şi au făcut-o
pentru că Billy Graham este un predicator al Cuvântului şi un filfizon, iar ei
s-au adunat şi jurul lui şi au pus în bisericile lor tot ce putea fi mai rece
şi mai formal.

Dar Fiinţa divină
care a adus cu Sine vindecarea divină, puteri şi lucrări minunate prin puterea
lui Dumnezeu, a trezit Biserica, Mireasa care va fi răpită şi care are uleiul
în candelă. Înţelegeţi?

Biserica formală a
avut şi ea o trezire proprie, dar iată acum Israelul cu trezirea lui.

Am acasă un film
intitulat: „Trei minute până la miezul nopţii”. Avem şi o fotografie cu
întoarcerea evreilor. Aţi văzut-o în revista „Look”? Nave încărcate veneau din
Iran şi împrejurimile acestuia, cu evrei care nici nu ştiau că Isus a fost pe
pământ.

Ei s-au dus acolo
o dată cu robia babiloneană.

Aţi văzut în
revista „Look” şi „Life” şi în celelalte, că ei foloseau încă unelte din lemn
pentru a ara pământul, iar când au văzut avioanele care s-au dus să-i aducă
acasă, şi-au zis: „A venit vremea”, pentru că Dumnezeu le spusese că vor fi
duşi acolo, dar se vor întoarce la Ierusalim „pe aripi de vultur”. Aşa
este. Ei au spus: „A venit vremea” şi s-au urcat în acele avioane.

Au venit din toată
lumea, unii dintre ei purtându-i în spate pe cei bătrâni, pe orbi şi ologi.

Ţara lor are acum
agricultura cea mai înfloritoare din toată lumea, iar Marea Moartă deţine mai
multe bogăţii decât toată lumea împreună.

Evreii se întorc!
Acest lucru a fost ascuns de neamuri, dar ei înfloresc ca un trandafir.

Reporterii îi
întrebau: „Vă întoarceţi ca să muriţi în patria voastră?” dar ei le răspundeau:
„Nu, ne întoarcem ca să-L vedem pe Mesia.”

Frate, când vezi că smochinul înfrunzeşte, adu-ţi aminte că Isus a zis:
Nu va trece neamul acesta până când se vor împlini toate aceste lucruri.”

Uitaţi-vă la
trezirea bisericii formale.

Uitaţi-vă la
trezirea Bisericii adevărate.

Uitaţi-vă la
trezirea care începe printre evrei, care aşteaptă venirea lui Mesia.

Biserica umplută
cu Duhul Sfânt, Mireasa, fecioarele cu ulei în candelă, va merge la ospăţul de
Nuntă.

Atunci evreii vor
spune: „Asta este! Acesta este Dumnezeul pe care-L aşteptam noi!”  Atunci se vor alege cei o sută patruzeci şi
patru de mii, în legătură cu care s-au încurcat discipolii lui Russell. Ei sunt
evreii care-L vor primi pe Hristos, cei care vor spune: „Iată-L pe Dumnezeul
nostru pe care L-am aşteptat!”

Îl vor vedea şi-I
vor zice: „De unde ai rănile de la mâini?” iar El le va răspunde: „În casa
celor ce Mă iubeau, le-am primit.”
(Zaharia 13.6).

Aşa este.  „În casa celor ce Mă iubeau..” Ce va
face El? Biserica dintre neamuri va fi luată în slavă, Mireasa se va căsători
cu Hristos.

Cum s-a descoperit
Iosif fraţilor săi? I-a scos afară pe toţi străinii, toţi cei care erau dintre
neamuri. Sigur că da.

Ce se va întâmpla
cu rămăşiţa seminţei femeii? Balaurul va vărsa apă din gură ca să facă război
cu ea, căci Isus a spus: „Vor fi aruncaţi afară, unde va fi plânsul şi
scrâşnirea dinţilor.”
– vremuri grele de prigoane şi încercări, care vor
veni peste biserica neamurilor.

Când va veni
martirajul, când Dumnezeu va fi separat total pe evrei, Se va întoarce Isus,
aşa cum s-a întors şi Iosif.

Acesta din urmă, a
trimis afară toate gărzile şi pe ceilalţi, fiindcă l-a văzut pe micul Beniamin
şi pe ceilalţi fraţi ai săi, care se pocăiau pentru răul pe care-l făcuseră
fratelui lor Iosif. Ei credeau că l-au ucis, dar iată că el stătea înaintea lor
şi le-a zis: „Eu sunt Iosif, fratele vostru.”

Atunci i-a apucat
tremuratul şi au spus: „Este Iosif! Acum Îl recunoaştem…”

Când El le va
spune: „Eu sunt Isus. Eu sunt Mesia”, ei îşi vor zice: „O, ce pedeapsă vom
primi acum!”

Dar nu va fi aşa,
pentru că totul s-a întâmplat pentru slava lui Dumnezeu. Astfel, ei l-au putut
auzi pe Iosif plângând pentru ei, chiar acolo, în palatul lui Faraon.

Aşteptaţi numai ca
Isus să-i vadă pe evreii pe care a trebuit să-i lovească cu orbire ca să ne dea
nouă, neamurilor, şansa de a intra. Va veni şi clipa aceea, să ştiţi!

El îi va lua pe
acei evrei, nu vă faceţi griji! Da, domnilor, pentru că aşa trebuie să fie.

Aceasta este
părerea mea şi vă spun sincer că în Scriptură nu văd alt tablou mai  clar ca acesta.

Voi trebuie să
înţelegeţi foarte bine care sunt cele trei categorii.

Trebuie să
înţelegeţi cine sunt fecioarele neînţelepte: biserica confesională.

Cine sunt evreii?
Nişte oameni orbiţi care aşteaptă pe margine.

Trebuie să vedeţi
apoi, următoarea categorie, cea  a
fecioarelor adormite, neînţelepte, care s-au limitat doar la a adera la o
biserică şi la a fi nişte oameni cumsecade.

Apoi trebuie să înţelegeţi
că există şi o Biserică duhovnicească, Mireasa care va fi răpită.

Aceste trei
categorii de oameni nu se pot amesteca deloc, pentru că nu reprezintă acelaşi
grup.

Martorii lui
Iehova spun că cei o sută patruzeci şi patru de mii sunt Mireasa, dar nu este
adevărat. Ei sunt evrei, înţelegeţi?

Deci sunt trei
grupuri:

  • fecioara
    Mireasă;
  • fecioarele
    adormite (neînţelepte);
  • evreii.

Trebuie să
înţelegeţi aceasta şi să puteţi spune: „Sunt trei categorii în trei locuri
diferite!”

Sunt trei clase
diferite de oameni. Desigur.

Ce sunt evreii?
Famenii Templului. Când Se va întoarce Isus, El va veni împreună cu Mireasa.
Isus vine de trei ori:

  • prima dată a
    venit să-Şi răscumpere Mireasa;
  • a doua oară
    vine pentru a o lua în slavă;
  • a treia oară
    vine împreună cu Biserica.

Aşa este. Toate
reprezintă o singură venire desăvârşită; totul reprezintă un singur Dumnezeu
desăvârşit, un singur Hristos desăvârşit, o singură Biserică desăvârşită, o singură
răscumpărare desăvârşită.

Descoperirea este
triplă, dar totul reprezintă un întreg. Înţelegeţi?

Nu sunt trei
persoane, ci este o singură Persoană, o singură Biserică, un singur Trup, un
singur Hristos, un singur Domn în voi toţi, etc. Peste tot este unul singur.

Domnul să vă
binecuvânteze.

V-am ţinut cam
mult. Dacă Domnul va voi, mă voi întoarce duminică seara, iar dacă păstorul de
aici nu are ceva pe inimă, voi încerca să răspund la întrebările care au mai
rămas.

Am aici câteva…
Vreţi să le auziţi?

Mie îmi plac
foarte mult. Daţi-mi voie să mai trec încă o dată peste ele, înainte de a lăsa
serviciul în seama păstorului.

Ascultaţi!

1. Ce reprezintă
pietrele din Apocalipsa 21? Aceasta este o întrebare bună.

2. Explică cine
sunt cele patru făpturi vii din Apocalipsa 5. Şi aceasta este o întrebare bună.

3. Cine sunt cei
douăzeci şi patru de bătrâni? O altă întrebare bună.

4. Ce înseamnă
„firul roşu” din Geneza 38? Vă amintiţi că Iuda a luat-o pe nora sa şi a trăit
cu ea ca şi cu o curvă. Apoi i-a plătit şi a mers mai departe. Când a născut,
ea a avut gemeni. Dar înainte de aceasta, unul din cei doi copii a scos mâna,
iar ei au legat un fir roşu; apoi şi-a tras-o înapoi, dar când s-au născut,
fratele lui a ieşit primul, iar el a venit al doilea. O, ce întrebare bună!

5. Care sunt
darurile care se vor trimite în legătură cu moartea celor doi proroci din
Apocalipsa 11?

Aceasta se va
întâmpla când se vor întoarce Moise şi Ilie pentru trezirea celor o sută
patruzeci şi patru de mii. Care sunt darurile? Veţi vedea.

6. Unde vor fi
sfinţii după Împărăţia de o mie de ani? Ce fel de trupuri vor avea ei?

7. Cum îi vom
judeca noi pe îngeri?

8. De ce femeia
trebuie să poarte părul lung din pricina îngerilor?

Da, sunt întrebări
foarte bune, iar dacă El ne va îngădui, ne vom aduna şi vom vorbi despre ele.
Totul este spre slava Lui.

Este posibil să nu
fiţi de acord cu răspunsurile mele, dar vă spun un singur lucru: dacă voi vă
bucuraţi să le auziţi, eu mă bucur la fel de mult când pot să vorbesc despre
ele, ceea ce înseamnă că petrecem un timp minunat împreună. Amin. Amin.

Dumnezeu să Îşi
arate bunătatea faţă de voi.

Nu uitaţi
serviciile religioase. Sâmbătă dimineaţa la ora 9.00, va fi emisiunea
radiofonică a fratelui Neville, pe postul de radio WLRP. Cred că cvartetul
Neville se va descurca foarte bine. Căutaţi frecvenţa pe care emit şi
ascultaţi-i.

Dacă voi putea, mă
voi întoarce la timp, iar dacă nu voi reuşi, îl voi suna pe fratele Neville
şi-l voi anunţa.

Dacă Domnul îmi va
îngădui să merg la scumpul şi bătrânul meu frate Bosworth, mă voi întoarce
duminică seara.

Domnul să se
îndure de voi.

Frate păstor, vino
aici un moment.

„Nu uitaţi
rugăciunea în familie.

Isus vrea să vă
întâlnească acolo.

El va ridica
fiecare grijă,

O, nu uitaţi
rugăciunea în familie!”

Vă place cântecul
acesta? Câţi din voi se roagă acasă? Să vedem. În ordine.

O, este minunat!
Rămâneţi lângă Dumnezeu!

Şi voi,
copilaşilor, să fiţi cuminţi şi Dumnezeu vă va binecuvânta.

În ordine, frate
Neville.

– Amin –