Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMÎNTREBĂRI ȘI RĂSPUNSURI – ANUL 1961, Partea a treia

Va urma
15/10/1961, dimineata - Jeffersonville, IN

Fratele Moore m-a chemat de urgenţă, chiar înainte de a merge la amvon, iar eu am crezut că este cineva bolnav, dar nu a fost aşa, ci fratele a dorit să avem o întâlnire. El a vrut să mergem jos, în Louisiana, unde am ţinut anul trecut o adunare, iar Domnul a început o mare trezire care nu s-a stins nici acum. Am uitat câte sute de suflete au fost salvate de când a început trezirea, până acum.

Poate vă miră prezenţa mea aici, în dimineaţa aceasta, dar adevărul este că şi eu sunt oarecum mirat.     M-am gândit că ar fi bine să vin aici ca să răspund la câteva întrebări, aşa că am făcut-o. De obicei, un păstor poate afla ce este în inima oamenilor, când se ridică întrebări. În felul acesta, el poate şti ce anume gândesc ei.

 Înainte de-a începe să răspundem la întrebări, mi s-a spus că este un copilaş adus pentru binecuvântare. Deci, vom aduce copilaşul sus, ca să-l încredinţăm Domnului, apoi vom răspunde la întrebări, iar în final ne vom ruga pentru bolnavi.

Vreau să vă spun că mama este tot aşa. Medicii spun că starea ei este mai rea, dar eu nu cred aceasta, iar până nu-mi spune Domnul că va muri, nu primesc ce spun ei. S-ar putea ca Domnul s-o ia, eu nu ştiu aceasta, dar cred că El poate  să o lase în viaţă pentru mine, ca să nu mă îngrijorez. Da, eu cred că El o va ridica şi o va face bine, indiferent cum este starea ei acum. Nu a mâncat nimic de trei săptămâni, de aceea i-au administrat glucoză, însă eu nădăjduiesc că va fi din nou bine.

(Fratele Branham aduce copilul la Domnul).

Am aici câteva întrebări, dar nu am avut timp să caut răspunsul la ele prin Scriptură, deoarece mi-au fost aduse numai în dimineaţa aceasta. Adineauri am parcurs câteva dintre ele, ca să văd cam despre ce este vorba. Când le-am citit, mi-am zis că vom avea un timp destul de greu cu ele. Acum, dacă nu voi răspunde conform credinţei voastre, nu uitaţi că o fac după cea mai bună cunoştinţă a mea. S-ar putea să nu am timp să merg prin Scriptură să vă caut răspunsul, aşa că v-aş ruga ca atunci când mergeţi acasă, să citiţi voi textele din Biblie. Dacă greşesc undeva, dacă citesc sau citez vreun text greşit, să nu vă supăraţi pe mine, ci gândiţi-vă că dacă aş fi avut la dispoziţie măcar câteva zile pentru pregătirea răspunsurilor, aş fi avut timp să caut textele din Biblie, dar aşa nu am timp s-o fac.

La un moment dat, m-am gândit că ar fi bine dacă astăzi i-am lăsa pe bolnavi să vină înăuntru ca să ne rugăm pentru ei, pentru că ştim că rugăciunea schimbă lucrurile. Da, rugăciunea face mult pentru noi. De altfel, rugăciunii îi datorez faptul că mai trăiesc astăzi, fiindcă trăiesc prin harul lui Dumnezeu, prin rugăciune. În dimineaţa aceasta sunt puţin obosit şi epuizat, de aceea am mare nevoie de rugăciunile voastre.

Ieri am fost acasă la un prieten, iar acolo erau adunaţi nişte creştini tineri. Am început să le vorbesc, iar la un moment dat mi-a venit un gând. Parcă eram în pădure şi mă uitam la nişte pomi care mureau, aşa că mi-am zis: „Cât de frumoşi sunt pomii aceia, chiar dacă mor. Da, ei sunt totuşi frumoşi.” Adevărul este că uneori, un pom arată mai bine când moare, decât în timpul când era verde. Mă întreb dacă aceasta nu arată spre starea noastră înaintea Tatălui ceresc, fiindcă El a spus:

Scumpă este înaintea Domnului moartea celor iubiţi de El.” (Psalmul 116.15).

Cât de plăcut trebuie să fie pentru Tatăl să privească jos, la copilul Său care vine Acasă la El statornic, ţinând sus credinţa în Hristos şi mărturia Lui: „Eu sunt mântuit prin harul lui Dumnezeu!” fără să se teamă să stea în faţa morţii, deoarece ştie că este salvat.

Eu cred că Tatăl preţuieşte râvna noastră, credinţa şi păstrarea mărturiei despre El, dar acest lucru nu trebuie făcut numai atunci când te simţi bine, când eşti sănătos şi puternic, ci trebuie să-L mărturiseşti mai ales când eşti jos, când eşti slab şi mâhnit. Mărturia aceea contează mai mult ca orice.

Gândindu-mă la aceste lucruri, mi-am zis că moartea nu poate fi asociată cu viaţa. Sigur că nu. Ele nu pot exista în acelaşi timp, este adevărat? Înainte ca frunzele pomilor să se îngălbenească şi să moară, este nevoie ca seva să coboare în jos. Tot aşa, în cazul fiinţei umane, moartea este asociată cu păcatul. De ce spun aceasta? Pentru că moartea nu a existat înainte de căderea omului în păcat. Dar unde există păcat este prezentă şi moartea, deoarece ea este consecinţa păcatului.

Deci, sufletul care păcătuieşte va muri negreşit, dar când suntem născuţi din nou, din Duhul lui Dumnezeu, avem Viaţa veşnică, aşa că nu mai avem nici o legătură cu moartea. Vedeţi? Moartea nu se poate asocia cu viaţa, aşa cum nici viaţa nu se poate asocia cu moartea.

Şi discutând cu acei creştini tineri, am zis: „Dacă ai fi pe stradă şi ai vedea venind spre tine o maşină scăpată de sub control, care rulează cu 90 de mile/oră, ai sări şi ai face orice este posibil ca să te dai la o parte din calea ei, fiindcă dacă te loveşte eşti un om mort.” Cam în felul acesta ar trebui să se ferească şi creştinul din calea păcatului, deoarece păcatul este asociat cu moartea. Deci, imediat ce vezi păcatul, indiferent sub ce formă vine el, sari într-o parte şi îndepărtează-te repede! Mie nu-mi pasă ce ai de făcut, dă-te la o parte, chiar la apariţia răului, pentru că asocierea cu păcatul înseamnă moarte. Este la fel ca şi cum ai sta în stradă şi ai lăsa maşina să te lovească. Nu aştepta să vezi ce va face ea, ci evit-o tu. Da, evită răul cât se poate de repede.

Când vezi că apare ispita, nu uita că este urmată de păcat.  Tu ştii că dacă lucrul pe care-l faci este greşit, moartea pândeşte la uşă. Vedeţi? Îndepărtează-te de acel lucru cu aceeaşi viteză cu care te-ai feri din calea unui automobil care rulează cu 90 de mile/oră. Sari, te arunci într-o parte şi faci orice ca să te dai la o parte din calea lui.

Cum ştim noi că avem Viaţă? Prin faptul că urâm păcatul. Îl urâm cu atât mai mult cu cât ştim că este urmat de moarte. Acesta este motivul pentru care îl evităm chiar din momentul apariţiei lui. Sărim, fugim, facem tot ce putem numai să stăm departe de păcat, pentru că păcatul poartă în sine moartea. Şi desigur, noi nu dorim moartea, ci vrem să stăm cât mai departe de ea.

Acesta a fost micuţul gând pe care l-am avut ieri când am discutat cu acei fraţi tineri, şi m-am gândit că nu ar strica să-l repet în dimineaţa aceasta, pentru că văd printre noi o mulţime de tineri care pot fi supuşi la o mulţime de ispite.

Să nu uitaţi niciodată că păcatul poartă orice lucru rău, iar păcatul aduce moartea. Dacă vă faceţi părtaşi acelui păcat, vă faceţi părtaşi morţii. De aceea, este bine să staţi departe de asemenea lucruri.

Ce este păcatul? Necredinţa. Aha! Staţi departe de orice necredinţă, de orice lucru care nesocoteşte Biblia. Staţi departe de tot ce este împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.

Doresc ca înainte de a chema rândul de rugăciune, să vorbesc puţin despre lipsa de respect. Acum însă, înainte de a începe să răspundem la întrebările trimise, haideţi să ne rugăm.

Tată ceresc, în dimineaţa aceasta venim în prezenţa Ta, în Numele lui Isus Hristos, pentru că ne-am dezis de lucrurile lumii. Tu ai spus că nu este posibil să slujim şi lui Dumnezeu şi Satanei, pentru că ori îl iubim pe unul şi-l urâm pe celălalt, ori îl ascultăm pe unul şi îl nesocotim pe celălalt.

În dimineaţa aceasta, noi stăm aici şi suntem pe deplin încredinţaţi că suntem asociaţi Vieţii veşnice, pentru că L-am acceptat pe Isus Hristos în viaţa noastră şi avem dovada Duhului Sfânt care locuieşte în noi şi ne călăuzeşte. Îţi suntem plini de recunoştinţă şi-Ţi mulţumim pentru că atunci când vedem păcatul, indiferent cât pare de plăcut, de atrăgător sau de frumos, mergem pe lângă el nepăsători, pentru că în noi este Ceva care ne face să sărim cât mai departe de el, întocmai ca în exemplul pe care l-am dat cu maşina care rula cu acea viteză mare. Noi nu vrem să fim prinşi de păcat, de aceea stăm cât mai departe de el.

Doamne, pentru că în dimineaţa aceasta se află printre noi o mulţime de bolnavi şi necăjiţi, Te rog să le dai credinţă, pentru ca atunci când voi chema rândul de rugăciune, să pună deoparte orice greutate şi necredinţă, să se îndepărteze repede de ea şi să alerge cu toată credinţa la Domnul Isus.

Mă rog pentru cei aflaţi prin spitale sau în casele de convalescenţă, oh, Doamne, şi mă rog pentru mama mea. Tu ai păstrat-o până astăzi, iar noi Îţi suntem plini de recunoştinţă pentru aceasta. Rugămintea noastră este să ne arăţi care este voia Ta, fiindcă dacă vrei să plece, noi ne supunem în totul voii Tale, dar dacă aceasta este numai o încercare, dacă este doar un rău pus la cale de Satana, şi acesta lucrează spre binele celor care Îl iubesc pe Dumnezeu,  dă-ne putere să o trecem biruitori, pentru că dorim să stăm plini de tărie la postul de datorie.

Te rog să priveşti cu îndurare spre apelurile telefonice pe care le-am primit şi aşteaptă o rezolvare. Binecuvântează-i pe cei dragi ai noştri, oriunde s-ar afla ei.

Acum stăm în faţa acestor întrebări care ne-au fost puse de oameni, şi ne dăm seama că sunt probleme adânci, întrebări sincere care stau pe inimile lor. Ei nu le-au trimis doar ca să se afle în treabă, ci pentru că sunt interesaţi să afle Adevărul, iar Adevărul este Cuvântul Tău. De aceea Te rugăm să uneşti minţile noastre în acest Adevăr, în Cuvântul Tău şi să ne ajuţi să înţelegem şi mai bine aceste lucruri, spre binele sufletelor noastre. Te rugăm aceasta, în Numele lui Isus Hristos şi spre slava lui Dumnezeu.

Văd aici şi câteva batiste, aşa că ne vom ruga şi peste ele. Avem la dispoziţie cam o jumătate de oră, aşa că nu ştiu dacă vom putea răspunde la toate întrebările primite. Totuşi, gândul meu este să răspund la întrebările oamenilor, să ţin o scurtă predică prin care să ajut credinţa oamenilor, iar apoi să ne rugăm pentru cei bolnavi. Să nu uitaţi de serviciile de seară, de întâlnirile de rugăciune de la mijlocul săptămânii, de adunările bărbaţilor. Dacă va fi cu voia Domnului, pentru duminica viitoare am pe inimă un mesaj evanghelic. Vom vedea mai târziu cum ne va călăuzi Domnul.

Rugaţi-vă pentru mine, deoarece am de luat câteva decizii foarte importante. Fratele Roy Borders este cel care se ocupă de planificarea adunărilor şi are o carte plină cu invitaţii, aşa că aş dori ca Domnul să ne călăuzească să luăm decizia corectă cu privire la locurile în care vom merge. Dorinţa mea este ca tot ce fac să fie corect şi în voia Domnului.

Sunt foarte bucuros să-l văd pe scumpul nostru păstor, fratele Neville, care înaintează tot mai mult în Împărăţia lui Dumnezeu. Cred că în ultimii doi ani a înaintat mai mult decât în toţi anii aceştia puşi laolaltă. Da, Domnul l-a binecuvântat în mod deosebit. Eu îl cunosc pe fratele Neville din vremea când eram doar un băieţaş. Desigur, şi el este supus greşelilor, la fel ca oricare dintre noi, pentru că toţi suntem oameni, dar sunt convins că nu greşeşte intenţionat, deoarece întotdeauna a fost deosebit de sincer în toate lucrurile. După ce a venit la Mesaj, noi l-am pus păstor prin votul bisericii, deşi în vremea aceea nu înţelegea lucrurile aşa cum le înţelege acum. Întotdeauna, el s-a retras plin de smerenie şi m-a lăsat pe mine în faţă, având întotdeauna dorinţa de a înţelege lucrurile cât mai bine şi mai mult, iar acum pot spune că el ştie cu adevărat ce vrea şi unde stă.

Astfel, pot spune că sunt foarte fericit pentru acest Tabernacol. Am înţeles că aseară au avut o întâlnire în care s-a discutat posibilitatea construirii unui alt Tabernacol sau extinderea acestuia şi construirea unei săli pentru şcoala duminicală. Biserica a votat în unanimitate extinderea lui şi construirea unei săli pentru toate grupele de la şcoala duminicală, cumpărarea de covoare şi alte lucruri de felul acesta.

Cred că arhitecţii şi ceilalţi sunt deja la lucru. Noi Îi suntem recunoscători Domnului pentru că ne ajută să facem şi lucrul acesta.

Acum să revenim la întrebări. Pe multe dintre ele nici n-am apucat să le citesc, aşa că s-ar putea să nu pronunţ bine cuvintele când le voi citi.  De vină nu este însă scrierea voastră, ci educaţia mea limitată.

46. Noi credem că botezul corect este cel din Fapte 2.38, dar cum să le răspundem oamenilor cu privire la botezul celălalt? Sunt ei mântuiţi sau nu? De asemenea, cum este cu cei care s-au dus şi nu au primit lumina?

Aceasta este o întrebare bună, dar înainte de a răspunde la ea, lăsaţi-mă să vă spun încă odată ce v-am mai spus: dacă răspunsul meu nu este în acord cu gândirea voastră, să ştiţi că încerc să răspund cât mai bine posibil, biblic.

Botezul biblic este în Numele Domnului Isus Hristos, aşa cum am putut vedea în Fapte 2.38 şi în toate celelalte locuri din Biblie. Eu ştiu că aproape toate bisericile de astăzi botează, încă de la apariţia lor, în Numele Tatălui, în Numele Fiului şi în Numele Duhului Sfânt, ceea ce este total greşit, deoarece nicăieri în Biblie nu este relatat nici măcar un singur botez făcut aşa.

Eu ştiu că în Matei 28.19 este scrisă porunca dată de Domnul Isus: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.”

Totuşi, daţi-mi voie să vă spun că „Tată, Fiu şi Duh Sfânt” nu sunt nume, ci Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt este de fapt „Domnul Isus Hristos.” Acesta este motivul pentru care toţi ucenicii au botezat în Numele Domnului Isus Hristos. Şi nu numai ei, ci toţi creştinii până la Conciliul de la Niceea, când s-au pus bazele bisericii catolice.

Voi ştiţi că la un moment dat, biserica primară s-a rupt în două: unii care voiau să stea pe Cuvânt şi alţii care au dorit o biserică recunoscută de stat. Aceasta a făcut ca Constantin, care nu era creştin ci păgân, să intre ca mediator între cele două grupări. Jumătate din Roma era păgână, iar el, un politician bun, a luat ceva din păgânism şi ceva din creştinism, le-a amestecat şi astfel a înfiinţat o religie proprie.

Tocmai de aceea, dispreţuind ce spune Biblia, Biserica Catolică pretinde că Dumnezeu i-a dat putere să schimbe şi să facă tot ce vrea, ceea ce este total greşit. Vedeţi? Dacă biserica catolică are dreptate în ceea ce susţine, înseamnă că toţi ceilalţi sunt greşiţi. Dar dacă-i ascultaţi pe ceilalţi, veţi vedea că toţi se ridică cu aceeaşi pretenţie. Metodiştii spun că ei sunt corecţi; baptiştii spun că ei sunt corecţi şi la fel ceilalţi. Atunci cine are dreptate? Dacă fiecare dintre ei au dreptate, înseamnă că Biserica catolică poate schimba tot ce spune Biblia şi să inventeze tot felul de dogme despre „Ave Maria,” înseamnă că metodiştii au dreptate să spună: „Noi vă vom stropi, pentru că botezul prin scufundare este greşit!” şi la fel pot spune toţi ceilalţi. Atunci care este biserica adevărat?  Cea metodistă, cea baptistă, cea catolică sau care dintre ele? Vedeţi?

Cred că vă daţi seama că Dumnezeu, care este Izvorul înţelepciunii, nu putea face aşa ceva. Sigur că nu! Ele nu au nici măcar bunul simţ să ia aminte la ceea ce spune Biblia, aşa că nici nu se poate pune problema despre prezenţa supranaturalului în mijlocul lor. Dar vă spun: există un singur etalon corect, iar acesta este Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă biserica catolică ar vrea să spună în dimineaţa aceasta: „Vom omite total botezul şi vom mânca în fiecare dimineaţă câte o bucăţică de zahăr cubic, pentru iertarea păcatelor,” aceasta ar trebui să fie o poruncă corectă, pentru că Dumnezeu i-a dat toată autoritatea Sa. Dar nu este aşa! Pentru mine, singurul care este corect şi are dreptate, este Cuvântul lui Dumnezeu, deoarece la încheierea Bibliei, scrie:

Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta.

Şi dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărţii acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieţii din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” (Apocalipsa 22.18-19). Pentru mine acesta este Cuvântul.

Biblia nu aminteşte nici măcar un singur botez făcut în Numele Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt, pentru că nu s-a făcut niciodată aşa ceva. „Tată” nu este nume; „Fiu” nu este nume şi „Duh Sfânt” nu este un nume, ci „Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh,” este „Domnul Isus Hristos.” Acesta este singurul Nume recunoscut de apostoli şi de Biserica primară.

Mai mult, Biblia arată că atunci când ucenicii au întâlnit oameni care au fost botezaţi altfel decât în Numele lui Isus Hristos, le-au poruncit să se boteze din nou în Numele Domnului Isus Hristos, pentru că numai aşa pot primi Duhul Sfânt. (Fapte 19.5). Corect! Aşa este biblic și corect.

Nu există nici un episcop, nici un arhiepiscop, nici un predicator; nu există nimeni şi nimic, care să spună ceva împotriva acestui lucru, pentru că este Adevărul. Vedeţi?

Eu am vorbit despre problema aceasta zilele trecute la Chicago, în faţa a trei sute de predicatori. Domnul mi-a spus mai dinainte unde vom fi şi ce trebuie să fac. Acolo am stat în faţa a trei sute de predicatori trinitarieni, cărora le-am zis: „Dacă sunt chiar atât de greşit în ceea ce învăţ, aş dori să vină unul dintre voi şi să-mi arate cu Scriptura unde anume sunt greşit. Dacă există o singură învăţătură greşită, veniţi aici cu Scriptura şi arătaţi-mi, sămânţa şarpelui, dumnezeirea.” Nimeni nu a făcut nici o mişcare (Vedeţi?) şi aceasta, pentru că nu puteau dovedi că sunt greşit. Acesta este adevărul. Eu nu spun aceste lucruri ca să par deosebit de ceilalţi, ci pentru că acesta este Cuvântul, acesta este Adevărul, şi Cuvântul lui Dumnezeu nu poate fi infirmat de nimeni.

Să mergem mai departe, la următoarea întrebare pusă:

„Dacă au primit un alt botez sunt mântuiţi sau nu? Dar dacă s-au dus şi nu au primit niciodată lumina?”

Eu cred că Dumnezeu Şi-a ales poporul şi Şi-a ordinat Biserica încă înainte de întemeierea lumii. Aşa spune Biblia. De asemenea, cred că orice om care-L iubeşte pe Dumnezeu din toată inima, va căuta Adevărul şi va umbla în El.

Nu vă pot arăta cu Biblia ceea ce spun, însă cred că dacă un om a primit un botez greşit, din pricina neştiinţei, dar a acţionat sincer şi după cea mai bună cunoştinţă a lui, va primi trecere înaintea lui Dumnezeu şi va fi salvat, pentru că nu a avut mai multă lumină.

Amintiţi-vă de zilele în care s-au ridicat marii bărbaţi ai lui Dumnezeu, Luther şi Wesley, care au adus reforma şi au fost legitimaţi de Dumnezeu. Vedeţi? Ei au murit  în lumina acelei zile.

L-a auzit cineva azi dimineaţă pe Charles Fuller la „Ora de trezire de modă veche”? Este unul din învăţătorii mei preferaţi în Biblie, deşi este foarte bătrân. Referindu-se la profeţie, el a spus printre altele, că înaintea Bisericii sunt o mulţime de lucruri măreţe despre care ea nu ştie încă nimic, doar dacă vor fi deschise pentru oameni.

Când am auzit acele cuvinte, am spus: „Amin”, deoarece cred că pentru noi este pregătită o Lumină care vine într-una din aceste zile şi va inunda tot pământul, pentru o perioadă scurtă, poate doar câteva luni. Da, aşa este; cu siguranţă există o Lumină care vine. Eu cred că orice om care a umblat sincer şi cu credincioşie în Lumina pe care a avut-o la timpul lui, va fi mântuit.

Amintiţi-vă că la venirea Domnului Isus, El i-a găsit pe cei care au umblat în toată Lumina pe care o aveau în acel moment. Vă amintiţi ce s-a întâmplat?

Într-una din zile, Domnul a Isus a fost căutat de nişte bătrâni ai iudeilor, care fuseseră trimişi la El de unul dintre sutaşii romani, ca să-L roage să vină să-l vindece pe robul lui. Şi ce I-au spus aceşti bătrâni?

Face să-i faci acest bine; căci iubeşte neamul nostru, şi el ne-a zidit sinagoga.” (Luca 7.4-5). Vedeţi, Dumnezeu este un Tată înţelegător. El vă cunoaşte inima şi ştie dacă vedeţi cu adevărat Lumina şi umblaţi sau nu în ea.

Eu cred din toată inima că singurul botez corect este cel făcut în Numele Domnului Isus Hristos. În ce-i priveşte pe cei care au fost botezaţi contrar Bibliei, şi sunt sinceri, nu egoişti şi spun: „Eu nu vreau să mă amestec în problema aceasta”, cred că este o problemă între ei şi Dumnezeu. Dar dacă nu au auzit altceva, ci au murit sub Lumina zilei în care au trăit, cred că sunt mântuiţi. Da, eu cred din toată inima acest lucru, pentru că ei nu au ştiut altceva mai bun.

47. Aş vrea să explici Evrei 6.4-6 şi Evrei 10.26-29. De asemenea, te rog să explici dacă aceste versete se referă la oamenii umpluţi cu Duhul Sfânt sau la cei sfinţiţi. Aş vrea să explici deosebirea.

Să vedem la ce se referă persoana care a scris întrebarea. Deci Evrei 6.4-6:

„Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt,

şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor –

şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi, şi aduşi la pocăinţă, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, şi-L dau să fie batjocorit.”

Şi acum Evrei 10.26-29:

„Căci, dacă păcătuim cu voia, după ce am primit cunoştinţa adevărului, nu mai rămâne nici o jertfă pentru păcate,

ci doar o aşteptare înfricoşată a judecăţii, şi văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiţi.

Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului, cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?”

Ambele versete se referă la acelaşi lucru. Dacă observaţi, în Evrei 6.4-6 scrie că „…este cu neputinţă ca cei care au fost luminaţi odată…” Vedeţi, aceste cuvinte se asociază cu cele citite din Evrei 10. Deci, dacă cineva a fost luminat, iar apoi se îndepărtează de Lumină, este cu neputinţă să mai primească vreodată locul pierdut. Înţelegeţi?

Evrei 10 arată clar că această respingere a harului Său are ca urmare pedeapsa, şi cred că cel mai oribil lucru pe care îl poate face un om, este să-L respingă pe Hristos, să respingă Lumina Scripturii.

Deci priviţi: „…este cu neputinţă ca cei care au fost luminaţi odată, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, iar apoi au căzut, s-au îndepărtat, să mai fie înnoiţi şi aduşi la pocăinţă…” Vedeţi? „Este cu neputinţă pentru cei care au gustat darul ceresc.” Ce înseamnă aceasta?  Că au ajuns până la graniţa Ţării şi au gustat din darurile cereşti. Cu toate acestea, ei nu au primit niciodată botezul Duhului Sfânt, ci au primit doar Lumină cu privire la acest lucru: „…şi au gustat din darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt (prin faptul că au gustat din acesta) şi au gustat din Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu (au luat din El) şi puterile veacului viitor şi care totuşi au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi din nou…”

Textul din Evrei 10 arată tocmai judecata care va veni peste aceşti oameni:

Cine a călcat Legea lui Moise, era ucis fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori.

Cu cât mai aspră pedeapsă credeţi că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, va pângări sângele legământului cu care a fost sfinţit, şi va batjocori pe Duhul harului?”

Acum să punem aceste două texte împreună şi să aducem un tablou biblic care  le luminează ca să înţelegem mai bine. Noi ştim că biserica de astăzi este realitatea simbolului, fiindcă există un simbol sau o umbră şi o realitate, o împlinire a simbolului.  Astfel, ieşirea Israelului din robia egipteană şi călătoria spre ţara făgăduită este un simbol al bisericii care iese din robia păcatului şi porneşte în călătorie spre Ţara făgăduită. Sunteţi de acord cu aceasta, nu-i aşa? Toţi teologii sunt de acord că acesta este adevărul.

Ei au părăsit Egiptul, care simbolizează lumea, au ieşit şi au ajuns la Marea Roşie, hotarul dintre lume şi Împărăţie, pe care au trecut-o prin botez, şi au ieşit pe partea cealaltă bucurându-se şi lăudându-L pe Dumnezeu; apoi au primit poruncile lui Dumnezeu şi şi-au continuat călătoria spre ţara făgăduită. Aţi observat că ei au ajuns la graniţele ţării făgăduite şi aveau de făcut doar câteva zile de călătorie până să ajungă la destinaţie? Voi ştiţi că Israelul a ieşit din Egipt, a trecut Marea Roşie, unde oştirea lui Faraon a fost înecată în întregime, şi au călătorit prin pustie până la Cades-Barnea, unde au căzut şi ei.  De ce? Ce s-a întâmplat acolo?

Moise a cerut ca fiecare din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel să-şi aleagă câte un reprezentant, care urma să plece să iscodească ţara, ca să vadă în ce stare era. Oare nu este acesta locul în care a ajuns şi biserica de astăzi? Voi aţi venit prin neprihănirea adusă de Luther, apoi a urmat sfinţirea, dar făgăduinţa cea mare este botezul cu Duhul Sfânt: „Iată că voi turna făgăduinţa Tatălui peste voi…” (Luca 24.49). Această făgăduinţă a fost repetată în tot Vechiul Testament şi adusă la împlinire în Noul Testament, iar Petru a vorbit despre ea în ziua cincizecimii.

Deci, pentru noi Ţara făgăduită este Duhul Sfânt. Aceasta este marea făgăduinţă dată de Dumnezeu Bisericii Sale: să trăiască în puterea Duhului Sfânt. Aceasta este o altă Lume, o altă Ţară, iar voi trebuie să ieşiţi din starea în care aţi fost, să primiţi făgăduinţa Lui şi să locuiţi în ea.

Amintiţi-vă ce le-a făgăduit Domnul Isus ucenicilor: „…ci voi veţi primi o putere de sus, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi.” (Fapte 1.8).

În cuvântarea sa de la cincizecime, Petru a arătat că această făgăduinţă a fost făcută prin tot Vechiul Testament, dar că ei sunt cei care au intrat în posesia ei.

Israelul a ieşit şi a văzut semne mari şi minuni, iar când a ajuns la Cades-Barnea, Moise a trimis douăsprezece iscoade să spioneze ţara. Ei bine, unii au venit şi au descurajat poporul, dar doi dintre ei, când s-au întors, au adus un ciorchine mare de struguri.  Era atât de mare că a trebuit purtat de doi bărbaţi. De când erau în pustie, ei nu mai gustaseră deloc dintr-o asemenea roadă, pentru că în pustie nu creşteau struguri, ci primeau în fiecare zi mană, pâine din cer.

Când au trecut  dincolo, în ţară, cei doi le-au adus un ciorchine mare de struguri şi le-au dat tuturor să guste din el. Ce au făcut ei? Ce au făcut zece din cele douăsprezece iscoade? Când s-au întors la popor, în loc să se bucure pentru că au putut gusta din acei struguri, au zis: „Noi am văzut cetăţile lor mari şi întărite cu ziduri puternice. Mai mult, filistenii, hetiţii, fereziţii şi toţi ceilalţi, sunt oameni puternici şi printre ei am văzut şi uriaşi.  Păi, noi părem ca nişte lăcuste pe lângă ei!  Nu avem nici o şansă să luăm ţara. De ce ne-ai adus aici, Moise?” Vedeţi? Şi Biblia spune că toţi au pierit în pustie din pricina necredinţei lor. Ce au făcut ei? Nu au crezut Cuvântul Domnului, erau doar credincioşi de margine. Ei au ajuns până la graniţele ţării şi au văzut cu ochii lor făgăduinţa lui Dumnezeu, dar nu au putut să intre în posesia ei.

Acelaşi lucru l-a făcut Biserica de astăzi prin neprihănire şi sfinţire. Înţelegeţi? Ei au venit până la hotarele botezului cu Duhul Sfânt, dar ce au făcut acolo?

L-au călcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu, au pângărit sângele legământului prin care au fost socotiţi neprihăniţi şi sfinţiţi şi L-au batjocorit pe Duhul harului.” Cum au făcut aceasta? Prin faptul că I-au întors spatele şi au spus: „Acesta este fanatism! Noi nu putem primi aşa ceva, pentru că dacă o facem suntem daţi afară din bisericile noastre şi pierdem locurile bune pe care le ocupăm. Nu, noi nu putem primi aşa ceva, pentru că este contrar învăţăturii bisericii noastre.”

Dar prin aceasta, ei nesocotesc sângele lui Isus Hristos care i-a adus până aici, până la pecetluirea făgăduinţei pe care nu vor s-o primească, și se îndepărtează de ea. Ce a spus Domnul despre astfel de oameni? Că este cu neputinţă să mai fie mântuiţi vreodată.

Amintiţi-vă că Iosua şi Caleb au fost singurii, din cele două milioane de oameni, care au intrat în ţara făgăduită, deoarece ei au crezut, s-au dus acolo şi au primit binecuvântarea, apoi s-au întors la popor şi au zis: „Noi suntem mai mult decât în stare să luăm această ţară! Duceţi-vă şi luaţi-o în stăpânire!”

Oare nu la fel fac şi oamenii de astăzi? Ei spun: „Dacă aş fi botezat în Numele lui Isus Hristos, dacă aş primi Duhul Sfânt, dacă vorbesc în limbi sau prorocesc, dacă depun mărturie despre lucrările Lui, strig sau mă bucur, biserica mă va da afară!” Oh, nu te opri, ci du-te înainte!

Poate ziceţi: „Păi, eu trăiesc o viaţă creştină, sfântă, curată şi evlavioasă.” Aşa este, dar acum ai ajuns la graniţă, iar dacă dai înapoi, dacă nu vei păşi mai departe este cu neputinţă să mai primeşti vreodată mântuirea, pentru că ai fost deja luminat.

Cu alte cuvinte, omul ajunge la neprihănire. El spune că s-a săturat de păcat şi vrea să trăiască Cuvântul. Aceasta este bine, dar în viaţa lui mai sunt unele scăpări: mai fumează, mai bea, mai pofteşte. Iată însă că într-o zi, spune: „Dumnezeule, nu se cuvine ca un creştin, mai ales un lucrător, să facă asemenea lucruri: să fumeze, să se uite după femei, de aceea, Te rog să mă sfinţeşti.” Şi Dumnezeu îl sfinţeşte, ia de la el toate poftele şi toate celelalte lucruri greşite.

Care este pasul următor? Dumnezeu îi arată ce este botezul cu Duhul Sfânt, dar ca să-L primească este nevoie să iasă din grămada aceea în care este.

Vedeţi, acesta este punctul în care omul nostru îşi arată adevărata faţă: dă înapoi sau merge înainte? Ce se întâmplă dacă dă înapoi? Calcă în picioare sângele lui Isus Hristos cu care a fost sfinţit, Îl desconsideră de parcă El n-ar fi fost în stare să-l ducă mai departe. Dacă face aceasta, este imposibil ca un asemenea om să mai fie iertat vreodată. Ce urmează pentru el? Judecata şi osânda.

Cred că acum este clar, nu-i aşa? Dacă totuşi nu aţi înţeles, aş vrea să mă anunţaţi.

48. Frate Branham, ce a vrut să spună Isus în Evanghelia lui Ioan 21.15-17, când l-a întrebat pe Petru dacă-L iubeşte, după care a zis: „Paşte mieluşeii Mei…”, „Paşte oiţele Mele…”, „Paşte oile Mele.”?

Păi, Hristos este Păstorul şi pentru că El urma să plece, a lăsat sarcina de a păstori oile Sale, ucenicilor care urmau să le hrănească şi să le conducă în continuare.

Cu alte cuvinte,  este exact ceea ce fac eu în dimineaţa aceasta: hrănesc oile Lui. Bineînţeles că oile vor creşte după cum este hrana. Dacă faci un hamburger mare şi-l dai unei oi să-l mănânce, ea nu va putea creşte cu acela, pentru că nu hamburgerul este hrana oilor, înţelegeţi? Nici un grătar mare şi gustos nu este hrana potrivită pentru o oaie. Ea nu poate mânca aşa ceva pentru că este oaie, iar oilor le place hrana lor. Prin urmare, dacă eşti chemat să hrăneşti turma lui Hristos, să nu le dai teologie făcută de oameni, ci hrăneşte-le cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că aceasta este hrana potrivită pentru ele şi numai aşa vor creşte.

Fii un păstor adevărat şi „paşte oile Mele,” cum zicea Domnul. Mieii sunt cei micuţi, iar oile sunt adulţii, ceea ce înseamnă că trebuie să-i hrăneşti şi pe cei mici şi pe cei adulţi cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că Cuvântul este Adevărul.

Şi ce a spus Domnul Isus? „Că „omul nu va trăi numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Este adevărat? Deci, dacă suntem turma lui Dumnezeu, Biserica Lui, înseamnă că trebuie să stăruim asupra hranei, a Cuvântului lui Dumnezeu care este mana cerească.

Noi tocmai am trecut prin epocile Bisericii şi am văzut că Isus este Mana sau Pâinea vie venită din cer. Ce este mana? În Vechiul Testament, mana cobora în fiecare dimineaţă din cer, ca să întărească biserica în călătoria ei, este adevărat?

Dar ce este această mană cerească în Noul Testament? „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu trăiesc şi voi fi cu voi…” (Ioan 14.19). Deci, Hristos este mana cerească venită în fiecare zi, proaspătă, de la Dumnezeu. Astfel, nu putem spune: „Păi, cu două săptămâni în urmă, am avut o mare experienţă cu Dumnezeu.” Dar acum cum stai? Vedeţi?

Tu trebuie să primeşti în fiecare zi mana ascunsă şi binecuvântată care coboară de la Dumnezeu. Deci, primeşti o mană proaspătă, nu ceva învechit. Noi ne hrănim din mana aceasta, din Hristos, care ne susţine în călătoria pe care o avem de făcut până vom ajunge în Ţara de dincolo.

Deci, aceasta a vrut să spună Isus prin cuvintele „Paşte oile Mele!”

Luaţi Cuvântul lui Hristos şi hrăniţi-i pe oameni cu El aşa cum este scris. Nu contează ce spun alţii: „Oh, ei au nevoie de un hamburger!” Să nu-i credeţi, pentru că oile Lui au nevoie de un singur lucru: de El. Vedeţi? Daţi-L pe El, fiindcă El este hrana oilor. Duhul Sfânt este Cuvântul Lui viu, iar Cuvântul Lui este o sămânţă. Sămânţa produce o plantă, planta pe care o mâncăm. Duhul Sfânt hrăneşte Biserica şi o face să se bucure de prezenţa lui Dumnezeu, deoarece poporul crede Cuvântul şi-L lasă să lucreze prin ei, dându-le exact lucrurile pe care a făgăduit Dumnezeu că le vor face. Astfel, fiind hrăniţi numai cu Cuvântul, Biserica creşte, iar Duhul Sfânt este proslăvit. Vedeţi? Asta este. În ordine.

49. Frate Branham, cu puţin timp în urmă am fost în rândul de rugăciune. Peste mine s-au pus mâini unse, iar pentru soţul meu, care este nemântuit, s-a făcut rugăciune. Eu am fost străpunsă de puterea Domnului. Este acesta un semn că va fi mântuit şi el?

Soră, nu cred că acesta este un semn care să arate că soţul tău va fi mântuit, deşi cred că va fi mântuit. Cercetarea pe care ai simţit-o, poate fi Duhul Sfânt care te binecuvântează pentru că ai intrat în Trupul lui Hristos. Înţelegi?

Tu ai venit aici şi ai stat pentru soţul tău păcătos, aşa cum Hristos a stat pentru Biserica Lui păcătoasă. Acesta este un lucru cu adevărat măreţ. Ceea ce poţi face în continuare este să crezi din toată inima că Dumnezeu îţi va da ceea ce ceri. În ce priveşte simţământul pe care l-ai avut, este ceva ce El ţi-a dat în plus.

Acum, dacă vorbeşti în limbi şi acolo nu este nimeni să aducă tălmăcirea, ar trebui să taci în biserică, dar dacă este un tălmăcitor, atunci foloseşte darul pe care l-ai primit. Dacă nu este nimeni să tălmăcească, atunci foloseşte vorbirea în limbi când te rogi acasă, deoarece Cuvântul spune că „cel ce vorbeşte în limbi necunoscute se zideşte pe sine însuşi.”  Înţelegi? Un om care vorbeşte în limbi este plin de bucurie în inima lui, pentru că imediat ce se pune pe genunchi, începe acea vorbire, ceea ce-i dă pace şi mângâiere.

Ceea ce ai trăit tu, nu era numai un semn că Dumnezeu urma să răspundă la rugăciunea ta, ci şi dovada că Duhul Sfânt te ascultă: că El te cunoaşte şi este cu tine.

Acum vreau să vă spun ceva. Ultima dată când am vorbit în limbi, a fost acum 3-4 ani. Eram în Illinois şi Billy a venit după mine ca să mergem la un rând de rugăciune din Zion City. Mă simţeam foarte împovărat în inimă, aşa că am îngenuncheat şi am început să mă rog. În timp ce mă rugam, l-am auzit pe Billy bătând la uşă, aşa că i-am strigat: „Billy, nu pot merge acum!” aşa că a plecat şi m-a aşteptat afară.

Mă rugam pentru că inima îmi era foarte împovărată şi nu puteam merge la biserică în starea aceea. De obicei, Domnul îmi dă o vedenie prin care îmi arată ce urmează să se întâmple, dar de data aceea nu am primit nimic. În timp ce mă rugam în cameră, am auzit pe cineva vorbind. M-am oprit şi am ascultat. Lângă uşă era cineva care vorbea foarte repede în germană. Am ascultat din nou şi mi-am zis: „Păi, a venit cineva care vorbeşte cu omul de la motel în germană, aşa că s-ar putea ca el să-i răspundă.

Am încetat rugăciunea, m-am rezemat de un scaun şi am ascultat atent, pentru că auzeam o singură voce. „Păi, oare de ce nu-i răspunde nimeni? Este tare ciudat,” mi-am zis după ce am ascultat din nou. M-am ridicat şi am privit în jur, apoi m-am dus la geam şi am privit afară, pentru ca după o vreme să-mi dau seama că eu eram cel care vorbea. Am rămas foarte mirat pentru că nu aveam nici un control asupra a ceea ce se întâmpla şi nu înţelegeam nici un cuvânt din ceea ce spuneam. Gura mi se mişca de la sine şi vorbeam un fel de limbă, am stat liniştit, iar după o vreme, totul a încetat. Atunci am simţit că eram atât de fericit încât aş fi putut să sar şi să strig. Nu ştiam de ce, dar toată povara dispăruse.

L-am chemat pe Billy şi am plecat la adunare. Domnul Baxter, managerul adunării, şi fraţii mă aşteptau pentru că întârziasem mai bine de o jumătate de ceas. Când m-a privit, a văzut că am plâns, aşa că m-a întrebat: „Ce s-a întâmplat?”

„Nimic,” am răspuns eu şi m-am dus la amvon.

Cam după o jumătate de oră, a intrat în auditoriu o femeie.  Mai târziu am aflat că venea din Twin Cites. Era atât de grav bolnavă de tuberculoză că cei de la ambulanţă nu au îndrăznit s-o aducă până la adunarea unde eram eu, dar doi fraţi au luat un „Chevrolet” vechi, i-au scos scaunele din spate, au pus acolo o targă şi au aşezat-o pe femeia aceea pentru a o aduce la adunare.

Medicii nu-i mai dădeau nici o şansă de salvare, dar ea a dorit să vină la adunare. La plecare, medicii au spus că la cea mai mică zdruncinătură, o va porni o puternică hemoragie care-i va fi fatală. Şi într-adevăr, când au dat din greşeală peste o groapă, femeia a avut o hemoragie puternică. Fraţii au oprit, au scos-o din maşină şi au aşezat-o pe iarbă, iar ei au început să se roage pentru ea. De câte ori expira, sângele ţâşnea afară cu o mare presiune.

Dar iată că deodată femeia s-a ridicat de jos complet vindecată. Totul s-a petrecut instantaneu. Ea a început să sară şi să strige bucuroasă, după care a urcat în maşină şi  şi-au continuat călătoria, iar acum stătea în spatele adunării şi mărturisea despre binele pe care i l-a făcut Dumnezeu.

Atunci am întrebat-o: „La ce oră a avut loc vindecarea?” Şi când ea a spus ora, mi-am dat seama că era exact timpul când a venit peste mine neliniştea şi apoi vorbirea aceea în limbi.  Ce era aceasta? Duhul Sfânt care mijlocea pentru femeia aceea bolnavă pe moarte. Înţelegeţi ce vreau să spun?

Aşa spune Biblia. Uneori, noi spunem cuvinte pe care nu le înţelegem, dar Acela este de fapt Duhul Sfânt care Se mişcă şi face mijlocire pentru lucruri pe care noi nu le înţelegem. Vedeţi? Femeia a fost vindecată pe loc. Ea era perfect sănătoasă şi toţi au putut auzi mărturia ei.

Deci Dumnezeu ştie tot ce se întâmplă şi El are întotdeauna o cale de a interveni şi de a rezolva orice problemă. Da, El are propria Sa cale de a lucra, iar noi trebuie doar să ne supunem voii Lui. Cel mai greu lucru este să rămâi întotdeauna pe Adevăr şi să nu primeşti nici o undă de fanatism, pentru că dacă nu veghezi, diavolul te va arunca dincolo, într-o grămadă de fanatism, şi astfel vei pierde tot ce ai avut: experienţa cu El şi toate celelalte. Înţelegeţi? Stai tare pe Cuvânt şi vei evita aceasta! Stai cu Biblia şi trăieşte blând şi smerit, fiindcă atunci Dumnezeu te va duce înainte spre Calvar!

Aceasta este problema ta, soră. Dumnezeu ţi-a dat doar o binecuvântare. Orice s-a întâmplat acolo, Duhul Sfânt a venit peste tine cu un scop. S-ar putea ca El să fi avut un alt scop, dar dacă într-adevăr a venit pentru soţul tău, el va veni cu siguranţă în Împărăţia lui Dumnezeu. Aşa este.

50. Frate Branham, nu spune Biblia că femeile n-au voie să vorbească în adunare?

Aşa este. Femeia nu are voie să se ridice şi să predice în adunare. Aşa este corect, pentru că aşa spune Biblia în 1 Corinteni 14.34. Desigur, toţi cei născuţi în biserica aceasta, ştiţi acest lucru. S-ar putea ca unii dintre musafirii noştri să nu ştie acest lucru, dar într-adevăr, femeia nu are voie să se ridice şi să ţină o predică.

Ca să fiţi încredinţaţi că acesta este adevărul, voi citi din 1 Corinteni 14… Da, aici este:

Femeile să tacă în adunări, căci lor nu le este îngăduit să ia cuvântul în ele, ci să tacă şi să fie supuse, cum spune şi Legea…”

Voi ştiţi că Legea nu i-a permis femeii să fie preoteasă sau ceva de felul acesta.

…Dacă voiesc să capete învăţătură asupra unui lucru, să întrebe pe bărbaţii lor acasă; căci este ruşine pentru o femeie să vorbească în biserică.” (v. 34-35).

Voi ştiţi că în timpul când a lucrat Pavel, aproape toate popoarele o venerau pe Diana, o zeitate păgână întâlnită atât la romani cât şi la efeseni şi chiar şi la corinteni. Fiind o zeitate, desigur că slujitorii ei, mai bine zis preoţii din templele ei, erau femei şi nu bărbaţi, ceea ce a făcut ca atunci când s-au convertit la creştinism, oamenii să păstreze o parte din învăţăturile păgâne, printre care şi „femeia-preot.”

În vremea când a scris aceste epistole, Pavel se afla în închisoarea din Roma. Ei au primit de la biserici scrisori în care i se spunea despre darurile care lucrau în mijlocul lor, dar şi despre faptul că unele femei se gândeau că ar trebui să-şi continue slujba şi în cadrul bisericii creştine. Aceasta a dus la cuvintele destul de aspre pe care  le-a adresat corintenilor în Epistola către Corinteni:

Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns El?

Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului.

Şi dacă cineva nu înţelege, să nu înţeleagă.” (v. 36-38).

Motivul pentru care a scris Pavel aceste cuvinte, este pentru că femeile care fuseseră odinioară preotese ale zeiţei Diana, voiau să-şi continue slujba şi în cadrul bisericii creştine. Dar Dumnezeu este Bărbat, nu femeie.

Bărbatul a fost creat ca produs original, pe când femeia este un produs secundar; ea a fost luată din bărbat, de aceea nu bărbatul a fost făcut pentru femeie, ci femeia a fost făcută pentru bărbat.  Înţelegeţi? Toată problema este ca voi să gândiţi totul duhovniceşte şi atunci veţi înţelege.

Când Dumnezeu l-a făcut pe omul duhovnicesc, în el era atât partea bărbătească, cât şi cea femeiască, dar când  l-a făcut din ţărâna pământului, Dumnezeu a luat partea bărbătească şi l-a făcut pe om, în timp ce duhul feminin, care este timid şi blând, l-a luat şi l-a pus în femeia pe care a creat-o din coasta luată din bărbat.

Femeia nu trebuia să conducă, iar când a încercat să facă aceasta, a cauzat căderea întregii creaţiuni în păcat. Înţelegeţi? Ea a fost cauza căderii, dar după aceea Dumnezeu a ridicat-o şi a adus tot prin ea Viaţa, prin faptul că L-a născut pe Hristos. Însă Cuvântul nu permite nicăieri ca o femeie să fie lucrătoare în biserică.

Mai mult, în 1 Timotei 2.12, Pavel spune categoric: „Femeii nu-i dau voie să înveţe pe alţii, nici să se ridice mai pe sus de bărbat (Adică să aibă autoritate peste bărbat), ci să stea în tăcere.” Vedeţi? Deci nu este corect ca o femeie să predice. Acesta este adevărul.

Eu am văzut femei care pot spune că sunt predicatoare adevărate, care ştiu să vorbească foarte bine, cum este de exemplu Ammie McPhearson şi multe altele, dar aveţi curajul să vă puneţi mâinile peste ele pentru însărcinare? Sigur că nu, pentru că nu este biblic. Vedeţi?

În dimineaţa aceasta sunt printre noi o mulţime de oameni care ar putea vorbi în limbi, dar nu au curajul s-o facă dacă nu este un tălmăcitor. De ce? Pentru că Biblia nu le permite să facă aceasta. Vedeţi?

Acum aş vrea să reţineţi că femeile care vor să aibă o slujbă, s-au născut sub o anumită linie. De altfel, voi ştiţi că până şi numele şi naşterea voastră au ceva de spus cu privire la caracterul vostru, este adevărat?

În dimineaţa aceasta, aş putea să iau o armă şi să ucid cu ea un om. Vedeţi? O pot face, dar nu îndrăznesc. Aş putea ucide un om la fel de bine cum ucid o veveriţă, dar ştiu că nu trebuie să fac aceasta. De ce? Pentru că Dumnezeu nu-mi îngăduie să fac aşa ceva.

Acelaşi lucru este valabil şi în cazul femeilor: ele pot predica la fel de bine ca un bărbat, dar nu le este îngăduit s-o facă. Aceasta este porunca lui Dumnezeu şi voi nu aveţi voie s-o încălcaţi.

Vedeţi? Poate că ei i-au scris lui Pavel: „Păi, Duhul Sfânt ne-a spus…” Dar ce a răspuns bătrânul apostol?

Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns?

Dacă cineva dintre voi se crede proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ceea ce vă scriu eu aici, este porunca Domnului!” Vedeţi, acesta este adevărul.

Așa că, „dacă este cineva care vrea să procedeze contrar poruncii Domnului; dacă este cineva care nu vrea să înţeleagă, atunci nici să nu înţeleagă! Lăsaţi-l în pace! Lăsaţi-l să facă ce vrea. Nu spuneţi nimic împotriva lui, ci lăsaţi-l!”

Dar reţineţi: Porunca Domnului nu-i dă voie unei femei să vorbească în biserică!

Vedeţi, acesta este un punct în care puteţi vedea dacă păstorul vostru este un om duhovnicesc sau nu, pentru că Pavel a spus clar: „Dacă cineva se consideră proroc sau duhovnicesc, să înţeleagă că aceasta este porunca Domnului.” Amin.

Acesta este motivul pentru care le poruncesc oamenilor să se lase botezaţi în Numele lui Isus Hristos, căci Pavel a spus: „…chiar dacă noi înşine sau un înger din cer, ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie diferită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema.” (Galateni 1.8).

Eu cred că aceasta este învăţătura care s-a dat din locul acesta, nu-i aşa? Prin urmare, dacă va veni chiar şi un înger din cer şi ar spune: „Lasă femeile să predice! Ordinează-le ca predicatoare!”  răspunsul Bibliei este cât se poate de clar: „să fie blestemat!”

Aceasta este porunca Domnului în problema aceasta, iar noi rămânem la ea.

51. Este corect ca bărbaţii şi femeile care sunt creştini să se sărute unii pe alţii la salut?

Nu, domnule! Aşa ceva nu este corect! Frate, tu poţi s-o săruţi pe soţia ta, pe copilul tău, pe mama ta, dar nu pe o altă femeie.

Să nu faceţi niciodată aceasta, fraţilor, ci staţi departe de femei!

Ele sunt într-adevăr surorile noastre, dar să nu faceţi niciodată aşa ceva. Să nu începeţi cu astfel de lucruri! Eu ştiu că un asemenea obicei se întâlneşte şi printre penticostali şi este numit „dragoste liberă”, dar aşa ceva nu este corect.

Pe mine nu mă interesează cât eşti de curat sau de sincer, fratele meu; nu mă interesează cât eşti de sfânt: tu eşti şi rămâi bărbat. Nu mă interesează nici cât de sfântă este sora: ea este şi rămâne femeie. Staţi departe de ele!

Nu te apropia de o femeie până nu te căsătoreşti cu ea! Înfrânează-ţi trupul! Ştiu că ceea ce spun are două sensuri, dar cred că cei adulţi mă înţeleg. Aici este un grup amestecat, dar dacă mi s-a pus această întrebare, trebuie să răspund la ea.

Fiecare fiinţă umană masculină sau feminină are glande sexuale. Bărbatul are glande sexuale masculine, iar femeia are glande sexuale feminine, iar aceste glande se află şi pe buze. Acesta este adevărul.

Aici aş vrea să fac o mică paranteză: dacă doi bărbaţi se sărută pe gură, acesta este un lucru murdar. De ce spun aceasta? Pentru că de aici încep homosexualii.

Nu demult, cineva mi-a zis: „Frate Branham, dar Biblia spune că ei s-au sărutat cu o sărutare sfântă.”

Este adevărat, dar ei s-au sărutat pe obraz, nu pe gură. Înainte ca să apară strângerea mâinii ca salut, oamenii se cuprindeau în braţe şi se sărutau pe obraji, nu pe gură. Sărutul pe gură este o perversiune, de aceea, staţi departe de aşa ceva! Să nu faceţi niciodată aceasta!

În zilele noastre, noi dăm mâna unii cu alţii în semn de salut. Dacă fratele te cuprinde cu braţele şi te sărută pe obraji, nu este nici o problemă; aşa ceva este corect, dar nu este corect s-o săruţi pe o femeie, nici chiar pe obraz. Înţelegeţi? Dacă ea vrea să te sărute, prinde-o de mână şi spune-i: „O clipă, soră. Aş vrea să ne înţelegem cu privire la lucrul acesta…” şi explică-i cum stau lucrurile.

Eu v-am spus la începutul adunării exemplul cu maşina care rulează spre tine cu viteza de 90 de mile/oră. Dacă vrei să nu fii accidentat, trebuie să te fereşti din calea ei. Acesta este adevărul. Tu eviţi să mergi pe stradă pentru că acela este un teren periculos pentru tine.

La fel este şi cu problema noastră. Satana îţi aduce ceva care-ţi va ruina sufletul şi te va duce în iad, de aceea, stai departe de aşa ceva! Evită-l chiar la apariţia răului. Desigur.

Fii bărbat, iar tu soră, fii femeie!

Acum voi trece puţin de partea femeilor. Este ceva neobişnuit, nu-i aşa?

Unii spun: „Femeia a cauzat căderea! Totul este numai din vina ei! Dacă nu şi-ar fi părăsit locul, nici bărbatul nu ar fi greşit!” Aşa este. Femeia şi-a părăsit într-adevăr locul, iar un bărbat nu poate fi rău dacă nu există o femeie rea. Dar nu uitaţi că nici femeia nu poate fi rea fără să existe un bărbat rău. Acesta este adevărul.

Dacă pretinzi că eşti un fiu al lui Dumnezeu, unde-ţi sunt principiile? Dacă femeia este afară din locul ei, tu nu eşti tot un fiu al lui Dumnezeu? Oare nu eşti tu vasul mai tare şi mai puternic? Aşa cum spune Biblia, femeia este un vas mai slab, aşa că este cazul să dovedeşti că tu eşti mai tare, nu-i aşa? Du-te şi spune-i: „Soră, greşeşti în problema aceasta…” Sigur că da.

Eu am făcut aceasta şi la fel ceilalţi creştini, iar dacă tu eşti un creştin adevărat, o vei face de asemenea. Tu eşti un fiu al lui Dumnezeu şi eşti mai puternic decât o femeie; dovedeşte deci aceasta!

Dacă ştii că este un vas mai slab înţelege-i slăbiciunile şi greşelile şi încearcă s-o corectezi în dragoste. Spune-i: „Soră, noi suntem creştini, deci nu se cade să ne purtăm aşa.” Înţelegeţi? Fii cu adevărat un fiu al lui Dumnezeu, fii un om drept şi corect, şi fii treaz în raporturile cu femeile.

Acesta este punctul în care a început căderea omenirii: în raporturile dintre Satana şi Eva.

Deci, dacă eşti un fiu al lui Dumnezeu, fii tare, fii un bărbat adevărat, iar dacă ştii că nu eşti aşa, stai lângă altar până când devii aşa!  Şi nu uita: fereşte-te chiar din clipa în care apare răul!

În ce priveşte întrebarea pusă, cineva mi-a zis cu câtva timp în urmă că a văzut aici în biserică, fraţi şi surori care se sărutau. Nu erau fraţi din biserică, ci din cei care au venit aici. Vedeţi?

Femei tinere care vin şi se sărută cu bărbaţi. Să nu faceţi niciodată aşa ceva! Să staţi departe de aceasta! Nu uitaţi că chiar dacă este tânără şi singură, într-o zi va deveni soţia cuiva, aşa că tu nu ai nici o treabă s-o săruţi. Stai departe de ea! Dacă vrei s-o saluţi, poartă-te ca un adevărat fiu al lui Dumnezeu: Du-te, dă mâna cu ea şi spune: „Bună ziua, soră,” fără s-o săruţi însă. Înţelegeţi?

Stai departe de lucrurile acestea, pentru că sunt o murdărie; este ceva ce vă va duce în curând în necazuri, deoarece păcatul este foarte alunecos, atrăgător şi plăcut şi poţi cădea foarte uşor în el. Prin urmare, cel mai bun lucru este să stai departe de el, să-l eviţi de la început. Dă-te înapoi şi fii un creştin adevărat.

În ce priveşte sărutul dintre fraţi, dacă îl săruţi pe fratele pe obraz, totul este în ordine, dar să nu-l săruţi niciodată pe buze, pentru că aşa ceva nu este corect. Înţelegeţi? Staţi departe de asemenea lucruri! Evitaţi-le! Să nu începeţi să faceţi aşa ceva în curtea sau în jurul acestei adunări, pentru că noi nu vom fi niciodată cu aşa ceva!

Dacă vrei să-l săruţi pe fratele pe obraz, este în ordine – mă refer la doi bărbaţi, dar să nu-l săruţi pe gură, pentru că aceasta este perversiune; este începutul pentru cei ce devin homosexuali.

Eu am văzut predicatori care intră în adunare, se întind şi dau mâna cu surorile, apoi le trag spre ei, le sărută, şi spun: „Ce mai faci, soră?” După părerea mea, aşa ceva este greşit.

Când am fost în Finlanda, am văzut că ei nu folosesc săpun la baie, ci au un fel de amestec, care după părerea mea îţi ia pielea jos. Acolo mi s-a spus că vom fi duşi la renumita „baie finlandeză,” baia de aburi. Eu am mai făcut băi de abur şi pot spune că sunt foarte plăcute, aşa că atunci când am auzit ce ne spun, mi-am zis: „Păi, este foarte bine!” dar când am pornit să mergem, Duhul Sfânt mi-a zis: „Să nu faci aceasta!” Oh, este atât de bine să ai Duhul Sfânt!

„Să nu faci aceasta!” Aşa se face că le-am zis fraţilor: „Nu cred că vreau să fac baie în dimineaţa aceasta.”

„O, frate Branham,” mi s-a răspuns, „acolo sunt săli mari de sticlă şi arată foarte bine.”

De obicei, finlandezii se aruncă în apă rece, apoi merg în acele săli cu abur şi stau acolo, pentru ca mai târziu să iasă din nou afară în zăpada rece şi în apă. Desigur, ei sunt obişnuiţi să facă aceasta şi sunt oameni puternici şi robuşti. În ce ne priveşte, noi nu suntem obişnuiţi cu această schimbare de temperatură, aşa că este foarte posibil să facem infarct.  Astfel, deşi îmi plac băile de abur, pentru că acel Ceva mi-a spus să nu o fac, am refuzat invitaţia.

I-am însoţit acolo, dar am rămas afară în timp ce ei s-au dus să se dezbrace. Şi în timp ce stăteam acolo, am văzut o tânără finlandeză, care a dat să intre în camera unde se dezbrăcau ei, purtând pe umăr câteva prosoape. Când am văzut ce vrea să facă, am strigat-o: „Hei, hei! Stai!” dar ea m-a privit, a început să râdă şi a mers mai departe.

Eu nu am nimic împotriva finlandezilor. Ei sunt oameni sinceri şi curaţi sufleteşte, dar aşa ceva nu este corect.

Când fraţii au ieşit din acea cameră, i-am întrebat cine era tânăra care era acolo, iar ei mi-au zis:

„Noi avem aici femei spălătorese, frate Branham, iar tânăra aceea este una dintre ele.”

„Nu-mi pasă ce sunt ele! Aşa ceva este greşit, nu este corect! Chiar şi natura vă învaţă că aşa ceva nu este bine.”

„Bine, frate Branham, dar ele sunt crescute din copilărie în felul acesta şi sunt învăţate să facă aceasta, la fel ca şi asistentele voastre.”

„Pe mine nu mă interesează scuzele voastre! Acest lucru este cât se poate de rău. Categoric! Voi sunteţi bărbaţi, iar ele sunt femei, ceea ce înseamnă că trebuie să păstraţi distanţa între voi; iar când vă întâlniţi, trebuie să fiţi îmbrăcaţi şi voi şi ele.” Amin.

N-aş vrea să spun mai multe despre problema aceasta, pentru că dacă aş face-o, aş putea să vă ţin o adevărată predică. În ordine.

52. Te rog explică ce este „credinţa apostolică.”

„Credinţa apostolică”  înseamnă că trebuie să staţi cu Biblia. Foarte mulţi spun că au credinţa apostolică, deşi în realitate, ei nu stau cu Biblia. „A avea credinţa apostolică” înseamnă „a sta cu fiecare Cuvânt al Bibliei.”

53. Cei care sunt creştini apostolici şi gruparea care s-a numit „fundamentalistă,” sunt mântuiţi?

Nu ştiu aceasta. Eu nu ştiu dacă aceste două grupări sunt sau nu mântuite. Totuşi, am să vă spun părerea mea. Să nu uitaţi că aceasta este părerea mea şi că s-ar putea să fie greşită. Deci, după părerea mea, un romano-catolic, metodist, prezbiterian, luteran sau orice altceva ar fi el, este salvat dacă crede în Domnul Isus Hristos şi se încrede în El pentru mântuirea lui.

Dar uitaţi-vă la biserica catolică. Ea nu le spune oamenilor că Hristos este Salvatorul lor, ci susţine că ea este cea care îi poate mântui. Eu am avut de curând o discuţie cu un preot catolic şi el mi-a zis printre altele:

„Nu există mântuire decât în cadrul bisericii catolice.”

O asemenea învăţătură este total greşită, pentru că mântuirea este numai în Isus Hristos. Acesta este adevărul. Nu biserica îţi aduce mântuirea, ci Isus Hristos.

Şi încă ceva: nu contează că se numesc „apostolici” sau „fundamentalişti,” fiindcă aceasta nu îi mântuieşte.

De curând am stat de vorbă cu un fundamentalist şi el mi-a spus:

„Înclini spre calvinism, nu-i aşa?”

„Păi, cât timp Calvin este în Biblie, sunt cu el. Eu stau pe Cuvânt, aşa că atâta timp cât Calvin este în Cuvânt, totul este în ordine, dar când părăseşte Cuvântul, îl las şi merg mai departe cu Biblia.”

„Aş vrea să-ţi spun ceva,” a continuat el.” „Te-am auzit spunând că un om care a fost mântuit odată, nu mai poate fi pierdut.”

„Aceasta o spune Scriptura, „am răspuns: „…are Viaţa veşnică şi nu vine la judecată, ci a trecut de la moarte la Viaţă.” (Ioan 5.24). Vezi? Nu eu am spus aceste cuvinte, ci Isus Hristos.”

„Atunci aş vrea să te întreb ceva,” a continuat el. „Împăratul Saul a fost mântuit?”

„Te referi la împăratul lui Israel?”

„Da,” a spus el.

„Sigur că da,” am răspuns eu.

„A fost profet, aşa-i?”

„Biblia spune că peste el a venit un dar de prorocie şi a prorocit ca ceilalţi proroci, dar nu era profet. Profetul lui Dumnezeu din zilele acelea era Samuel, dar Saul a avut un dar de prorocie.”

„Şi dacă a fost proroc a fost mântuit?”

„Absolut.”

„Cum poţi zice că a fost mântuit, când Biblia spune că Dumnezeu S-a depărtat de el, că a devenit vrăjmaşul lui Dumnezeu şi s-a sinucis?”

„Şi tu eşti fundamentalist?” l-am întrebat, după care i-am zis: „Frate, problema ta este că nu citeşti corect Cuvântul.”

„Bine, dar Saul nu mai putea fi salvat din moment ce a devenit vrăjmaşul lui Dumnezeu,” a continuat el.

„Saul a fost mântuit.”

„Oh!”

„El era un proroc, de aceea trebuia să fie mântuit.”

Vedeţi? Dumnezeu l-a mântuit pentru că atunci când El dă Duhul Sfânt cuiva, Îl dă pentru totdeauna. Păi, n-ar fi o prostie să dea Duhul Sfânt unui om despre care ştie că se va pierde?” Este adevărat că este posibil ca tu să imiţi Duhul Sfânt şi să te porţi ca şi cum L-ai avea, dar dacă Îl ai cu adevărat, Dumnezeu a cunoscut sfârşitul tău de la început. Acesta este adevărul. El este infinit şi ca urmare, a cunoscut sfârşitul de la început. El a cunoscut fiecare floare, fiecare ţânţar şi tot ce urma să fie vreodată în lume, aşa că nu ar putea face niciodată vreo greşeală.

Astfel, dacă aţi primit cu adevărat Duhul Sfânt, voi sunteţi salvaţi pentru veşnicie. Eu pot dovedi aceasta cu Scriptura şi am făcut-o de multe ori.  Ca să economisim însă timp, deoarece avem şi alte întrebări, vă voi spune ce am vorbit cu bărbatul acela.

„Deci, care este părerea ta despre Saul?”

„Că este mântuit,” am răspuns eu. „Eu admit că Saul a alunecat. El a căzut şi s-a îndepărtat de Dumnezeu pentru că era lacom, îi plăceau banii.” Voi ştiţi că Samuel i-a poruncit să nimicească tot, dar el nu l-a ascultat, ci a păstrat nişte oi şi vaci ca să le aducă jertfă Domnului. Vedeţi? În loc să urmeze Cuvântul Domnului, şi-a urmat propriul gând, iar aceasta i-a provocat căderea. Acesta este punctul în care alunecă fiecare om al lui Dumnezeu: când lasă Cuvântul la o parte şi îşi urmează propriile porniri.

Aceasta este ceea ce cred că au făcut şi denominaţiunile. Ele alunecă pentru că nu urmează Cuvântul, iar dacă mergi şi le arăţi ce scrie, îţi răspund: „O, dar biserica noastră învaţă altfel!” Este adevărat, dar voi trebuie să ascultaţi ce spune Dumnezeu, nu biserica.

Deci, Samuel s-a dus la Saul şi i-a poruncit să treacă prin ascuţişul săbiei absolut tot şi să nu cruţe nimic. Cu toate acestea, el nu l-a ucis pe împărat şi a păstrat câteva animale pentru jertfe. Aceasta a făcut ca după luptă, Samuel să meargă din nou la Saul şi să-i spună că Duhul lui Dumnezeu S-a depărtat de el din cauza neascultării, este adevărat?

Timpul a trecut şi Samuel a murit. Cam doi ani mai târziu, Saul a ajuns în mare necaz. Duhul lui Dumnezeu se depărtase de el, dar cu toate acestea nu era pierdut. Sigur că nu era pierdut, dar îl părăsise ungerea. Fiţi atenţi ca să înţelegeţi.

Saul s-a îndepărtat de Dumnezeu şi era foarte îngrijorat din pricina luptei pe care urma s-o aibă cu filistenii. În ţară nu mai era nici un profet pentru că Samuel murise, iar când s-a dus să-L întrebe pe Domnul prin Urim şi Tumim, nu a primit nici un răspund. Ce a făcut atunci?

S-a deghizat, s-a dus la o femeie care chema morţii şi i-a zis: „Vreau să mi-l chemi pe Samuel.”

„Păi, nu ştii ce a spus Saul? El a poruncit să fie ucişi toţi cei care cheamă morţii!” (Femeia nu ştia că în faţa ei era chiar Saul).

„Nu te teme cu privire la Saul, ci cheamă-l pe Samuel!”

Astfel, vrăjitoarea a intrat în descântecele ei, iar la un moment dat a spus:

Văd o fiinţă dumnezeiască sculându-se din pământ.” (1 Samuel 28.13). Cred că aceasta ar trebui să fie o mare consolare pentru noi, nu-i aşa? Deşi murise de doi ani, el era viu, ba mai mult, era tot profet. Aleluia!

În clipa când l-a văzut pe Samuel, femeia a strigat: „Pentru ce m-ai înşelat? Tu eşti Saul!” (v. 12).

Saul a vorbit cu Samuel şi i-a zis: „Sunt într-o mare strâmtorare; filistenii îmi fac război şi Dumnezeu S-a depărtat de la mine; nu mi-a răspuns nici prin proroci, nici prin vise, nici prin Urim şi Tumim, de aceea te-am chemat să-mi arăţi ce să fac.” (v. 15).

Şi Samuel i-a răspuns: „Pentru ce m-ai tulburat, chemându-mă? Pentru ce mă întrebi pe mine, când Domnul S-a depărtat de tine şi s-a făcut vrăjmaşul tău?” după care, deşi era mort de doi ani, i-a adus Cuvântul Domnului:

Mâine, tu şi fiii tăi, veţi fi împreună cu mine şi Domnul va da tabăra lui Israel în mâinile filistenilor.” (v. 19).

Vedeţi, dacă Saul a fost pierdut, înseamnă că şi Samuel a fost pierdut, deoarece amândoi au mers în acelaşi loc.

Faptul că aparţii unei biserici nu te face creştin, aşa cum nu eşti creştin nici pentru că aparţii de naţiunea americană. Nu, nu! Tu eşti creştin cu adevărat, numai atunci când eşti născut din nou din Duhul lui Hristos. Creştinii adevăraţi sunt chemaţi de Dumnezeu, toate celelalte crezuri fiind doar imitaţii.

54. Explică diferenţa dintre duh şi suflet.

Aceasta este o întrebare grea, dar primul lucru pe care vreau să-l ştiţi este că omul este format din trei părţi: trup, suflet şi duh, aşa cum şi Dumnezeu, care este Duh, S-a arătat în trei descoperiri: ca Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Tu nu poţi trăi fără una din cele trei părţi, ci este nevoie de toate trei ca să fii o fiinţă vie.

Este aşa cum am spus ieri: Aceasta este mâna mea, acesta este degetul meu, acesta este nasul meu, aceştia sunt ochii mei, dar cine sunt eu? Cine este cel de care aparţin toate aceste organe? Acela este cel dinlăuntrul meu, centrul de control. Dacă ochii, mâinile, trupul acesta ar sta aici aşa cum îl vedeţi astăzi, iar cel ce este înăuntru ar pleca, ar mai rămâne doar un corp fără viaţă. De ce? Pentru că cine sunt eu, adică cel dinlăuntrul trupului, a plecat. Partea aceea este duhul, în timp ce sufletul este natura duhului. Când vine Duhul Sfânt asupra ta, El schimbă, converteşte duhul tău, îl înnoieşte, iar sufletul este o natură diferită a duhului tău înnoit. Deci, sufletul este natura duhului.

Cum vine aceasta? Întâi ai fost păcătos, rău, plin de ură, pizmă şi răutate, dar acum eşti iubitor, blând, bun, iertător. Vedeţi diferenţa? Aceasta este natura ta, sufletul tău care a fost schimbat. Firea veche a sufletului tău a murit, iar el a fost schimbat, înnoit, prin faptul că a primit o natură nouă. Înţelegeţi?

Adevărul este că nu creierul este inteligenţa ta, ci el este o grămadă de materie, de celule şi aşa mai departe, şi nu are o inteligenţă în sine. Dovada? Dacă ar poseda el însuşi inteligenţa, ar trebui să funcţioneze indiferent dacă eşti viu sau mort.  Înţelegeţi? Dar inteligenţa nu este creierul tău, ci este duhul tău, iar sufletul este natura acestui duh, a duhului care controlează trupul. Înţelegeţi? Ia te uită!

Să mergem mai departe pentru că mai avem câteva întrebări.

55. Frate Branham, te rog să ne spui clar dacă femeile au voie să mărturisească sau să vorbească în limbi în adunare.

Eu cred că o femeie nu are voie să predice în adunare, dar dacă are un dar de vorbire în limbi şi vorbeşte într-o adunare unde sunt prorocii şi darurile lucrează împreună, cred că are voie să facă aceasta, pentru că Biblia vorbeşte şi despre alte prorociţe ca Miriam şi toate celelalte care nu aveau nici o restricţie în folosirea darului.

Cel mai bun lucru care se poate face este ca aceşti oameni care sunt înzestraţi cu daruri, să se adune împreună ca să vadă ce vrea să le spună Duhul, iar când începe adunarea, mesajele date să fie citite tuturor, deoarece aceste daruri sunt date pentru zidirea bisericii.

Dar dacă cineva se ridică şi vorbeşte în limbi în timp ce este în desfăşurare serviciul de evanghelizare, face un lucru greşit. Mie mi s-a întâmplat că în timp ce mă aflam pe platformă şi făceam chemarea la altar, să fiu întrerupt de cineva care s-a ridicat şi a început să vorbească în limbi.

Vedeţi, persoana aceea putea să vorbească corect în limbi, putea să fie sinceră şi să aibă Duhul Sfânt, dar prin faptul că întrerupea serviciul aflat în desfăşurare, ieşea din rânduiala bisericii, ceea ce este greşit.

Poate că eu stau aici pe platformă şi un predicator este la amvon şi vorbeşte ceva din Cuvânt, iar la un moment dat spune ceva total greşit.  Doamne, aş vrea să mă ridic imediat să-i corectez greşeala, dar conform rânduielii trebuie să rămân liniştit până termină. Ce este aceasta? Eu îl respect pe fratele şi ca urmare aştept să termine de vorbit.

Eu l-am auzit pe fratele Neville predicând şi el m-a auzit pe mine; noi toţi predicatorii ne-am auzit unii pe alţii predicând şi poate ne-am zis: „Oh, frate, când voi ajunge la amvon am să te ajut puţin aici!” Vedeţi? Simţi cum Duhul vine peste tine, dar ce faci? Rămâi liniştit, nu-l întrerupi. De ce? Pentru că duhul prorocului este supus prorocului. Acesta este adevărul.

În ce priveşte întrebarea pusă, cred că atunci când este timpul pentru aceste lucruri, femeia care are darul vorbirii în limbi are dreptul să facă acest lucru, dar nu are voie să predice sau să se ridice cu vreo pretenţie asupra bărbatului, nu are voie să-i submineze autoritatea. Desigur, dacă predică este greşită pentru că se ridică deasupra bărbatului.

56. Frate Branham, am fost căsătorit cu o femeie care a fost şi ea căsătorită înainte, apoi am divorţat, iar ea a mai fost căsătorită de două ori de atunci. Biblia spune că dacă vrem să ne căsătorim din nou, trebuie să ne întoarcem la prima soţie. Întrebarea mea este dacă pot să mă întorc la ea dacă a mai fost căsătorită după despărţirea noastră, sau trebuie să rămân aşa?

Păi, fratele meu, aceasta este singura ta posibilitate. Acesta este un subiect mare şi există foarte multe păreri cu privire la căsătorie, dar ele sunt greşite. Totuşi, există şi un adevăr, iar noi trebuie să stăm pe el.

Vreau să spun că unul dintre fraţii mei de trup se pregăteşte să se căsătorească cu o femeie. El a fost căsătorit înainte şi are un copil şi o soţie bună, dar s-a despărţit de ea şi a venit la mine să-l căsătoresc cu aceasta. Ştiţi ce i-am spus? „Niciodată!”

Biblia spune în Matei 5.32 că „oricine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească…” Acest lucru este valabil şi dacă ea a curvit înainte de a se căsători cu el şi nu i-a spus. „…şi oricine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.”

Voi să nu faceţi aceasta! Tu nu te mai poţi întoarce la prima ta soţie dacă ea a mai fost căsătorită între timp.

Tu m-ai întrebat dacă eşti liber. Dă-mi voie să mai citesc încă o dată întrebarea: „Frate Branham, am fost căsătorit cu o femeie care a fost şi ea căsătorită înainte, apoi am divorţat, iar ea a mai fost căsătorită de două ori de atunci. (Probabil că tu ai rămas singur). Biblia spune că dacă vrem să ne căsătorim din nou, trebuie să ne întoarcem la prima soţie.”

Nu, domnule. Conform poruncilor din Levitic, femeia aceea este proprietatea altcuiva, iar dacă te întorci la ea, te întinezi, ceea ce înseamnă că ai face un rău şi mai mare. Nu! Să nu iei înapoi o femeie care a fost căsătorită cu altcineva!

Şi mai departe întrebi: „Eu sunt liber?” Da, eşti liber. Deci, rămâi liber! Să nu te căsătoreşti cu ea, pentru că este căsătorită cu altcineva. Stai departe de ea! Acesta este adevărul, pentru că dacă te căsătoreşti cu ea, te întinezi. Aici se pot spune multe, dar esenţialul este că dacă v-aţi despărţit şi ea s-a dus cu un alt bărbat, nu mai ai voie să te întorci la ea. Aşa ceva este greşit.

Nu demult, am căsătorit aici un cuplu care au fost căsătoriţi cu un timp în urmă, apoi au divorţat şi au plecat fiecare în altă parte. Ei sunt un cuplu bătrân: mă refer la fratele şi sora Puchett. Ei nu s-au putut înţelege nicicum şi în urma certurilor s-au despărţit, dar niciunul dintre ei nu s-au mai căsătorit, ci au rămas singuri. După câţiva ani şi-au dat seama cât au fost de prostuţi, aşa că au venit înapoi cu dorinţa de a se recăsători. „Sigur că da,” am răspuns eu, când am auzit care le era dorinţa. Înţelegeţi? Aşa este corect. Adevărul este că ei au fost căsătoriţi tot timpul, au fost soţ şi soţie în toată perioada aceea, căsătoria lor fiind ruptă doar în acte.

57. Ce înseamnă cele patru litere de pe crucifixul catolic?

Păi, cred că pe toate crucile scrie la fel, adică INRI, ceea ce în ebraică este IHVH, adică:

Isus Nazarineanul Regele Iudeilor

              I           N              R         I

58. Este greşit să foloseşti zeciuiala pentru fondurile de zidire a bisericii?

Aceasta este o problemă delicată. În mod corect, zeciuielile trebuie să meargă la predicator. Acesta-i adevărul.

În Vechiul Testament, la intrarea în Templu exista o cutiuţă în care oamenii puneau darurile lor pentru reparaţii. Toate reparaţiile se făceau din fondul acela, dar a zecea parte din toate zeciuielile mergea la preoţi, adică la păstorii lor.

Adevărul este că zeciuielile nu trebuie folosite la nimic altceva.

Sunt unii oameni care îşi iau zeciuiala şi o dau la o femeie văduvă (este un exemplu), dar aşa ceva este greşit.

Dacă vrei să-i dai ceva acelei femei, o poţi face, dar nu-i da banii lui Dumnezeu, pentru că aceia nu sunt ai tăi, ci sunt ai Lui. Dacă mă trimiţi să cumpăr o franzelă şi îmi dai 25 de cenţi pentru aceasta, iar eu mă întâlnesc pe stradă cu un sărac, nu pot să-i dau cei 25 de cenţi ai tăi, nu-i aşa? Dacă vreau să-l ajut cu ceva, iau din banii mei şi-i dau, nu din banii tăi. Deci a zecea parte din venit sunt ai Domnului, iar leviţii puteau să trăiască din acea zeciuială.

A zecea parte din venit trebuie adusă în „casa visteriei”, cum spune Biblia, cu făgăduinţa că „veţi vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile cerurilor, şi dacă nu voi turna peste voi belşug de binecuvântare.” (Maleahi 3.10). Înţelegeţi? Acesta este adevărul.

Zeciuielile merg în biserică pentru păstor, ca să trăiască din ele, în timp ce pentru reparaţii şi pentru celelalte lucruri se adună un fond separat. Aşa este biblic.

59. Cum ştii care este cea mai bună cale şi care este voia Domnului cu privire la unele probleme importante?

Frate, cea mai bună cale de-a afla voia Domnului în orice problemă este rugăciunea. Întotdeauna când am o problemă importantă, eu o aduc înaintea Domnului. Aceasta a fost întotdeauna tăria mea: o aduc înaintea Domnului şi aştept să văd ce spune El. Mă dau deoparte şi Îl las pe El să decidă, aşa că zic: „Tată ceresc, care este voia Ta în problema aceasta?”

Desigur, în ce mă priveşte, când am astfel de probleme stau şi aştept o vedenie, dar cu mulţi oameni Dumnezeu nu lucrează prin vedenii, aşa că s-ar putea ca El să nu-ţi vorbească în felul acesta.

Dacă aş fi în locul vostru, şi nu sunt vedenii sau un alt mijloc prin care să aflu voia Domnului, aş merge înaintea Lui şi aş zice: „Doamne, arată-mi Tu care este decizia corectă pe care trebuie s-o iau.” Nu te grăbi, ci aşteaptă puţin. Aşteaptă până când vezi în care parte înclină călăuzirea Duhului. Tu spune simplu: „Tată, Tu ştii că doresc să ştiu care este voia Ta cu privire la acest lucru.” Acesta este modul în care procedez şi eu în privinţa adunărilor. Aştept până când sunt călăuzit într-o parte sau în alta, iar atunci urmez calea aceea. Deci, cea mai bună cale de a afla voia Sa, este rugăciunea.

Cred că aşa este cel mai bine, prieteni. Voi ştiţi că şi Pavel a trebuit să aleagă la un moment dat şi a luat-o pe o cale greşită, dar Dumnezeu l-a corectat.

Tot aşa, dacă iei o decizie pentru Dumnezeu şi Îl urmezi cât se poate de sincer, El te va corecta şi nu te va lăsa niciodată să mergi pe o cale greşită. Da, eu cred că Dumnezeu va face aceasta pentru tine.

60. Frate Branham, ce se întâmplă cu cei care sunt consideraţi fecioare neînţelepte? Ce sentinţă vor primi la judecată?

Păi, fecioarele neînţelepte vor fi mântuite, desigur. Ele nu vor face parte din Mireasă, ci sunt un grup de oameni salvaţi, care vor primi Viaţă la judecată. Fiind fecioare, aceşti oameni vor fi mântuiţi. La judecata de la marele tron alb, Dumnezeu îi va despărţi pe cei salvaţi de cei pierduţi, aşa cum îşi desparte păstorul oile de capre.

Aş putea folosi mult timp pentru a răspunde la întrebarea aceasta, dar esenţialul este că ele vor fi mântuite.

61. Este posibil ca o persoană umplută cu Duhul Sfânt să fie ispitită să facă unele lucruri minore pe care n-ar vrea să le facă?

Oh, da! Da, domnule! Deşi are Duhul Sfânt, un om poate fi influenţat să facă lucruri greşite.

Creştinul este tot timpul ţinta Satanei. Astfel, când un om este jos, când îl slujeşte pe diavolul, el îl lasă să facă tot ce vrea, dar dacă ia poziţie pentru Hristos, ajunge de partea cealaltă. Din clipa aceea, el va îndrepta fiecare armă a iadului împotriva lui. Frate, fiecare ispită şi fiecare lucru care există va fi îndreptat împotriva ta. Dar pe ce stai tu? Pe faptul că „Cel ce este în voi este mai tare decât cel ce este în lume.” (1 Ioan 4.4). Înainte nu ai avut nici o bătălie, ci înaintai în murdărie, dar acum te-ai  curăţit, te-ai îmbrăcat, te-ai bărbierit, ţi-ai pieptănat părul, ţi-ai pus uniforma şi ţi-ai luat arma în mână. Înţelegeţi?

Pune-ţi toată armătura lui Dumnezeu! Dacă n-ai fi chemat într-o bătălie, ce nevoie ai mai avea de ea? Dar vedeţi? Toţi soldaţii au nevoie de echipamentul de luptă. Şi tu nu-l primeşti ca să mergi afară şi să spui: „Eu sunt Cutare sau Cutare. Acum sunt creştin şi aparţin de biserica cutare sau cutare. Aleluia! Am primit Duhul Sfânt şi nu mă mai poate deranja nimic.”

Oh, frate, dacă gândeşti în felul acesta, cred că ar trebui să mergi înapoi şi să mai încerci încă o dată.

De ce spun aceasta? Pentru că din momentul în care eşti creştin, Satana va îndrepta fiecare armă pe care o are împotriva ta, ca să te nimicească. Acesta este motivul pentru care ai nevoie de toată armătura lui Dumnezeu. Trebuie să iei scutul credinţei, sabia Duhului sau Cuvântul, platoşa neprihănirii, să te încalţi cu râvna Evangheliei, să te încingi cu Adevărul, să-ţi pui coiful mântuirii şi astfel înarmat, să fii pregătit pentru a te apăra. Să nu te îngrijorezi! Te vor aştepta o mulţime de necazuri, dar le vei birui pentru că, nu uita: „Cel ce este în noi, este mai tare decât cel ce este în lume.”

62. Ce a vrut să spună Isus în Matei 16.9-10? Ce reprezintă cele douăsprezece coşuri şi cele şapte pâini?

Haideţi să vedem ce scrie în Matei 16.9-10:

Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni, şi câte coşuri aţi ridicat?

Nici de cele şapte pâini pentru cei patru mii de oameni, şi câte coşuri aţi ridicat?”

Haideţi să citim puţin mai sus.

Isus le-a zis (ucenicilor Săi): Luaţi seama şi păziţi-vă de aluatul fariseilor şi al saducheilor.”

Ucenicii se gândeau şi ziceau: „Ne zice aşa pentru că n-am luat pâini.”

Isus, care cunoştea lucrul acesta, le-a zis (Vedeţi, el le cunoştea gândurile): „Puţin credincioşilor, pentru ce vă gândiţi că nu aţi luat pâini?”

Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni, şi câte coşniţe aţi ridicat?”

Cu alte cuvinte, El le spunea: „Dacă L-aţi văzut pe Dumnezeu îngrijindu-Se şi făcând o minune, nu credeţi că o poate face din nou?” Privit altfel, am putea spune:

Dacă El te-a mântuit scoţându-te dintr-o viaţă păcătoasă, nu poate să-ţi vindece şi trupul? Nu-ţi mai aminteşti cum te-a ridicat din păcat şi ţi-a umplut sufletul de credincioşie? Oare nu poate face din nou ceva măreţ pentru tine? Nu poate face un alt miracol în viaţa ta? Vedeţi?

Când Israelul a trecut prin Marea Roşie, Dumnezeu le-a deschis o cale chiar prin mijlocul apei şi i-a trecut dincolo pe uscat, dar de îndată ce au ajuns acolo, au şi început să cârtească nemulţumiţi, este adevărat?  De îndată ce au rămas fără pâine, au început să strige: „Nu mai avem pâine!” Dar ce le-a zis Moise? „Aţi luat aminte la minunea săvârşită de Domnul la Marea Roşie? Nu v-a trecut El dincoace pe uscat?” Vedeţi? Dar ei au uitat, aşa că la prima încercare au strigat: „Mai bine am fi murit în Egipt decât să murim aici în pustie!”

Şi Moise a zis: „Cine a lovit Egiptul cu plăgi ca să vă scape din robie? Cine a ocrotit Gosenul?”

Vedeţi? Noi nu trebuie să uităm ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, ci să ţinem tot timpul minte că El este Dumnezeu. Aleluia! Orice s-ar întâmpla, El este încă acelaşi Dumnezeu, aşa că poate face orice doreşte.

63. Vrei să explici expresia „Trupul lui Hristos,” din 1 Corinteni 12.27 şi „Mireasa lui Hristos,” din Apocalipsa 21.9. În Apocalipsa este vorba de Ierusalimul spiritual?

Să luăm mai întâi 1 Corinteni 12.27: „Voi sunteţi trupul lui Hristos şi fiecare în parte, mădularele Lui.”

Următorul text este Apocalipsa 21.9: „Apoi unul din cei şapte îngeri, care ţineau cele şapte potire, pline cu cele din urmă şapte urgii, mi-a zis: „Vino să-ţi arăt mireasa, nevasta Mielului.”

Vedeţi, trupul lui Hristos a fost frânt pentru păcatele noastre, iar noi, printr-un singur Duh suntem botezaţi cu toţii în acel singur Trup şi devenim mădularele Sale.

Priviţi umbra acestui lucru. De unde a venit Eva? Din trupul lui Adam. Ea a fost luată din coasta lui, este adevărat? De aceea, era o parte din el. De altfel, Adam a şi zis: „Iată în sfârşit pe aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea. Ea se va numi femeie, pentru că a fost luată din om.” (Geneza 2.23).

Şi „trupul duhovnicesc al lui Hristos, Mireasa,” a fost luat din Hristos, de aceea, aşa cum spune Biblia, „suntem mădularele trupului Său, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.” (Efeseni 5.30). Înţelegeţi? Şi aceasta, pentru că suntem născuţi în trupul Lui. Şi pentru că trupul nostru pământesc este născut în păcat, El l-a răscumpărat, iar la venirea Sa îl va învia „şi astfel, vom fi totdeauna cu Domnul.” Asta este.

64. Biblia spune că toate lucrurile lucrează spre binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu. Deci, dacă Îl iubeşti pe Dumnezeu, iar apoi te întorci în lume, te va lăsa El să mori în păcat sau te va aduce înapoi, înainte ca să te ia?

Doamna care a scris întrebarea s-a şi semnat, de aceea ştiu că este trimisă de o femeie.

Adevărul este că fiecare dintre noi alunecăm în fiecare zi. Prin urmare, niciunul nu suntem desăvârşiţi, ci toţi suntem vinovaţi şi aşa vom fi cât timp suntem în trupul acesta.

Aceasta înseamnă că oricât încearcă unii să spună: „Eu am fost sfinţit, deci pot săruta o femeie fără să simt nimic,” este o minciună, deoarece oricât ar fi de sfânt este tot om. Acesta este adevărul.

De aceea, eu nu voi spune niciodată: „Doamne,   lasă-mă să văd cât pot merge de aproape!” ci voi zice întotdeauna: „Doamne, ţine-mă atât de departe de lucrul acela, încât să nu ajung niciodată aproape de el.” Înţelegeţi? Să nu uitaţi niciodată că sunteţi o fiinţă umană, iar aceasta spune totul.

Dacă eşti un creştin născut din nou, desigur, tu nu ai intenţia să faci rău şi intenţiile tale sunt îndreptate întotdeauna spre bine. Şi sora întreabă aici: „Dar dacă faci o greşeală, ceva rău, te va lăsa Domnul să mergi mai departe în acea greşeală şi să te pierzi pentru totdeauna, sau te va aduce înapoi la El?” Da, El te va aduce înapoi. Acesta este adevărul. El te va aduce înapoi.

Dacă faci ceva rău şi nu eşti mustrat pentru aceasta în cugetul tău, ci mergi înainte în felul acesta, gândeşte-te că nu ai fost salvat de la început. Tu nu ai fost salvat, ci ai fost doar un prefăcut, un făţarnic. Dar dacă ai fost salvat, ai un duh şi o natură deosebită. Eşti o creatură nouă în Hristos, iar lucrurile vechi s-au dus, sunt moarte şi îngropate în Marea Uitării pentru tine. Înţelegeţi?

Cât timp trăiţi în lumea aceasta, veţi întâlni pretutindeni capcane puse de Satana pentru a vă prinde în ele. Voi să priviţi însă tot timpul la Hristos, pentru că în felul acesta veţi putea merge înainte. Şi nu uitaţi: atunci când un creştin adevărat face o greşeală, vine imediat înapoi pentru împăcare.

Uitaţi-vă! Noe a lăsat afară din arcă bătrâna cioară. Ce era ea? O cioară. Ea a stat pe aceeaşi creangă cu porumbelul, dar când i-a dat drumul afară… Îmi imaginez că pe apă pluteau milioane de leşuri aflate în putrefacţie, pentru că toate vietăţile muriseră din pricina potopului. Astfel, când Noe a lăsat-o afară să vadă dacă s-au retras apele, cioara a zburat şi când a văzut un trup mort şi-a zis: „Vai, ce bine! Ăsta-i bun.” Vedeţi, ea mânca şi dintr-o mortăciune. De ce? Pentru că aceasta este natura ei. Nu a contat cât de mult a stat alături de porumbel, nici de câte ori l-a auzit pe Noe predicând. Ea a fost de la început o cioară, aşa că imediat ce a avut ocazia să-şi arate adevărata faţă, a făcut-o.

Dar priviţi! Atunci când Noe a trimis porumbelul, acesta a ieşit iute (iuh!), dar nu a putut suferi duhoarea din jur. Nu a putut să se aşeze nicăieri, aşa că s-a întors repede la arcă. De ce? Pentru că aşa este natura lui: nu poate suporta mortăciunile.

Poate, uneori eşti lăsat puţin timp liber ca să ţi se vadă adevărata faţă, dar dacă ai natura unui porumbel, nu vei suporta hrana ciorilor.  Acesta este adevărul. Nu o vei putea mesteca. Unde ai merge şi ce ai face? Spune-mi, ce ai face dacă nu ai fi creştin? Spune-mi, ce aş face în dimineaţa aceasta dacă nu aş fi creştin? Aş putea sta oare aici, la acest amvon şi să vă vorbesc ştiind că mama mea este grav bolnavă în spital şi că poate este gata să treacă dincolo? Şi totuşi o fac şi sunt liniştit în privinţa ei, pentru că ştiu că este mântuită. Vedeţi? Eu ştiu în cine cred şi ştiu că El este în stare să păstreze ceea ce i-am încredinţat. Ce ar mai putea face mama acum? Cum ar fi dacă toată viaţa ar fi avut intenţii bune şi şi-ar fi zis: „Într-o zi voi fi şi eu creştină,” dar n-ar fi făcut-o? Ce ar mai putea face astăzi, când zace inconştientă? Cum ar mai putea deveni creştină acum? Sau ce ar mai putea face copiii ei pentru ea?

Acum este paralizată şi hrănită prin perfuzii, dar cu câtva timp în urmă, am vorbit cu ea împreună cu Dolores. Eu am doi fraţi care beau, aşa că i-am zis mamei:

„Păi, aceştia îţi frâng inima.”

„Billy, aşa ceva este normal pentru o mamă, dar mă bucur pentru că sunt mântuită, pentru că sunt pregătită de plecare.”

„Mamă, ai fi putut să ne laşi o moştenire care să ţină din Jeffersonville până la Utica, ai fi putut să ne laşi un palat plin cu bogăţii sau zece milioane de la care să ne certăm tot timpul după plecarea ta, dar ne-ai lăsat cea mai mare comoară posibilă: asigurarea că te vom întâlni din nou în Ţara de dincolo de râu.” Acesta este adevărul.

Noi putem aluneca, putem face rău, pentru că toţi avem suişuri şi coborâşuri, dar imediat ce faci ceva greşit, în tine este Ceva care te avertizează. Ei bine, când se întâmplă aceasta, nu uita: acela este locul în care trebuie să sari, să te dai la o parte şi să te îndepărtezi.

Să zicem că mergi afară şi vine cineva la tine şi-ţi zice: „Toţi spun că eşti unul dintre acei „holly-rollers.”

Imediat, Satana vine şi zice: „Pocneşte-l! Trânteşte-l jos!” Înţelegeţi? Tu nu trebuie să faci aceasta, ci spune-i: „Nu ştiu să fiu unul dintre acei „holly-rollers,” dar sunt creştin.” Vedeţi? Întotdeauna trebuie să răspundeţi răului cu bine, pentru că răul nu va putea sta niciodată în faţa binelui, ci va fi biruit.

Eu sunt misionar şi umblând peste tot în jurul lumii, am văzut o mulţime de spiritişti, tot felul de ismuri, închinători la draci şi o mulţime de alte lucruri la care nici nu v-aţi putea gândi că există, dar întotdeauna am constatat că binele învinge răul.

Mie nu-mi pasă cât de întunecoasă este noaptea, pentru că este suficientă o luminiţă cât de mică şi întunericul va trebui să dispară.

Cu certitudine, acelaşi lucru se întâmplă şi cu moartea atunci când vine Viaţa, sau cu îndoiala atunci când se ridică credinţa. Cum ar mai putea să stăpânească noaptea, când se ridică soarele cu binecuvântata sa lumină? Unde dispare noaptea? Pur şi simplu nu mai este.  Ce s-a întâmplat cu întunericul? Unde a plecat? Nu mai este. A dispărut. De ce? Pentru că a intrat lumina, iar când a apărut lumina, întunericul a trebuit să plece. Da, domnilor.

Uitaţi-vă la vietăţile care umblă prin întuneric: păsările de noapte, insecte,  imediat ce apare lumina, se retrag în locurile întunecoase.

Acelaşi lucru se întâmplă atunci când Lumina Evangheliei vine peste lume. Ce se întâmplă atunci cu cei care te numesc holly-roller? Cu cei care-şi bat joc de tine?

Când Lumina binecuvântată străluceşte cu putere, ei se retrag în locurile întunecoase pentru că sunt fiii întunericului, nu ai luminii. Dar fiii Luminii umblă ziua. Prin harul lui Dumnezeu suntem fiii Luminii, și atunci când Lumina străluceşte peste noi, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru ea şi umblăm cu ochii deschişi, privind la lucrurile care nu se pot vedea cu ochiul natural. De ce? Pentru că „credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1). Amin. Îmi place aceasta!

Nu mai am timp pentru micuţa predică pe care voiam s-o ţin, fiindcă trebuie să mă rog şi pentru bolnavi.

Câţi dintre voi Îl iubesc pe Domnul? Amin. S-ar putea ca la unele din întrebările pe care mi le-aţi pus, să nu fi răspuns chiar cum aţi fi dorit s-o fac, pentru că nu am avut timp să caut în Biblie. Totuşi, cred că au fost mulţumitoare. Dacă nu, aş vrea să-mi scrieţi acest lucru şi să-mi lăsaţi puţin timp să studiez problema, apoi vă voi răspunde încă o dată.

Vă mulţumesc pentru că aţi avut răbdare să mă ascultaţi. Acum vom chema rândul de rugăciune, dar mai întâi haideţi să schimbăm puţin starea de spirit, deoarece poate răspunsurile date au provocat reacţii diferite printre oameni. Haideţi deci, să ne închinăm Domnului şi să cântăm”

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a plătit salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Daţi mâna cu cineva de lângă voi, în timp ce vom cânta încă o dată:Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a plătit salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Să ridicăm mâinile spre El şi să cântăm din nou:

Eu Îl iubesc, eu Îl iubesc,

Pentru că El m-a iubit întâi

Şi a plătit salvarea mea

Pe lemnul Calvarului.

Tatăl nostru ceresc, noi Te iubim, Doamne. Am venit în casa Dumnezeului celui viu ca să ne întâlnim cu Cel ce locuieşte aici. Eu ştiu că într-o zi, trupul acesta bătrân va cădea, dar omul care locuieşte înăuntrul lui nu va putea cădea niciodată, pentru că este ţinut de puterea lui Dumnezeu.

Clădirea veche în care ne închinăm în dimineaţa aceasta, va cădea într-o zi, oricât de mult am împodobi-o noi, dar Dumnezeul care locuieşte în ea este veşnic. Acesta este motivul pentru care, Tată, venim să-Ţi mulţumim şi    să-Ţi dăm slavă şi laudă.

Doamne, eu cred că răspunsurile date la întrebările puse de oameni, au mişcat fiecare inimă simţitoare de creştin şi i-au ajutat să înţeleagă care este adevărul. Dacă am greşit pe undeva, Te rog să mă ierţi, pentru că dorinţa mea este să le dau întotdeauna tot ce am mai bun, fiindcă ştiu că Tu îmi vei cere socoteală pentru tot ce spun.

Acum venim înaintea Ta pentru cei bolnavi. Conform Cuvântului, ştim că vom primi ceea ce cerem numai dacă vom crede. Aceasta ne aminteşte de femeia cananeancă. Ea a venit la Isus şi I-a zis:

Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.”

Şi El i-a răspuns: „Nu este bine să iei pâinea copiilor şi s-o arunci la căţei.” (Matei 15.22,26).

Oh, Dumnezeule, după toate aparenţele, acolo era un refuz categoric de-a o ajuta. Ba mai mult, era numită şi câine. Totuşi, în loc să se supere şi să răspundă obraznic la provocarea Lui, sau să plece, femeia L-a privit plină de smerenie şi s-a umilit mai mult, zicând: „Da, Doamne, dar şi câinii mănâncă firimiturile care cad de la masa stăpânilor.” (v. 27). Vedeţi? Aceasta a făcut ca rugăciunea ei să fie ascultată. Ea s-a mulţumit să ia doar firimiturile care cădeau de la masa stăpânilor.

Oh, Dumnezeule, aceasta este şi atitudinea noastră în clipa aceasta, fiindcă suntem gata să primim orice doreşti să faci cu noi. Suntem în mâinile Tale.

Eu sunt atât de bucuros să ştiu că Dumnezeul Vechiului Testament, Cel care a dat atâtea vedenii, semne şi minuni, trăieşte şi este Acelaşi şi astăzi. Acesta este motivul pentru care nădăjduiesc că într-o zi şi noi vom merge în cerul pe care l-au dorit cei din vechime, deoarece Acelaşi Dumnezeu care li S-a arătat lor, Se descoperă şi în mijlocul nostru.

Tată, în dimineaţa aceasta, printre noi se află oameni bolnavi şi în nevoi, care vor veni în rândul de rugăciune. Fă ca atunci când vor veni aici, să nu zică: „Păi, mă îndoiesc că mă vei putea ajuta cu ceva, dar încerc totuşi.” Oh, Tată, ajută-i să nu aibă o asemenea atitudine, ci să-şi amintească că Tu ai spus: „Aceste semne îi vor urma pe cei ce vor crede… îşi vor pune mâinile peste bolnavi şi bolnavii se vor însănătoşa.” Tu ai făgăduit aceasta, şi noi ştim că este Adevărul.

Ajută-i să vină aici plini de smerenie sfântă şi cu credinţa că de îndată ce se va face rugăciunea şi se vor pune mâinile peste ei, Duhul Sfânt va veni şi le va da ceea ce cer.

Îngăduie să trăiască şi ei aceeaşi experienţă ca sora care scria: „Duhul Sfânt aproape că m-a ucis cu prezenţa Sa puternică.” Îngăduie ca cei bolnavi să fie vindecaţi. Dă-le pentru aceasta încredinţarea că dacă ai promis vindecarea, nu poţi minţi şi că de îndată ce Lumina va pătrunde înlăuntrul lor, întunericul şi îndoiala vor fi nevoite să dispară. Îngăduie aceasta, Tată, fiindcă Te rugăm pentru ei şi Ţi-i încredinţăm în Numele lui Isus. Amin.

Cei care doresc să se facă rugăciune pentru ei, să se alinieze de-a lungul clădirii, în timp ce Teddy va cânta pentru noi: „Marele Medic se apropie.”

Frate Neville, noi vom sta aici, iar voi aliniaţi-vă aşa. Toată biserica să se roage. Eu şi fratele Neville vom sta aici. El îi va unge, iar eu îmi voi pune mâinile peste bolnavi, chiar aici în faţă.

Ce facem noi acum? Îi ungem pe cei bolnavi şi ne rugăm pentru ei conform Cuvântului lui Dumnezeu din Iacov 5.14: „Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru ei, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului.”………………………………

Fiţi atenţi! Dacă ceva ce nu are viaţă, se mişcă la Cuvântul Său, pentru că noi L-am rostit întocmai cum a spus El, cu cât mai mult vă va ajuta pe voi dacă credeţi. Frate şi soră, eu şi voi cerem acelaşi lucru de la Dumnezeu, aşa că dacă vom spune: „Puterea lui Dumnezeu să vindece această persoană!” aşa se va întâmpla.

Dacă veţi spune: „Nu, eu nu mă îndoiesc!” veţi avea ceea ce cereţi. Dar dacă în inima voastră este îndoială şi ziceţi: „Mă întreb cum se va putea face aceasta?” nu se va întâmpla nimic. Vedeţi? Prin urmare, să nu primiţi nici o şoaptă străină, ci staţi cu hotărâre pe poziţie şi ziceţi: „Am să fiu vindecat!” fiindcă aşa va fi. Credeţi aceasta? (Amin). Să ne rugăm cu toţii.

(Fratele Branham şi fratele Neville se roagă pentru bolnavi).

Tată ceresc, rugămintea mea este să-i vindeci şi pe oamenii peste care se vor pune aceste batiste. Primeşte cererile lor, pentru că Te rog în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Vă mulţumesc pentru răbdarea cu care m-aţi ascultat. Adevărul este că eu nu cunosc nici un alt loc mai plăcut decât acesta, în care aş putea fi. Voi ştiţi?

Să stăm doar o clipă şi să ne gândim cât de mare este El şi cât de multe lucruri minunate a făcut pentru noi. Ce am fi putut face noi fără El? Nu a fost nici măcar un singur lucru spus de El, care să fi trecut fără să se împlinească. Aţi văzut voi vreodată aşa ceva? Tot ce a spus El s-a împlinit întocmai, dovedind că El este cu adevărat Dumnezeul cel viu. El este Tatăl nostru şi ne iubeşte, iar într-o zi ne va lua şi pe noi în cerul Său.

Noi privim cu credinţă la lucrurile care nu se văd. Pentru mulţi dintre voi s-a făcut rugăciune şi, prin credinţă, refuzăm să mai privim spre simptomele bolilor sau spre durere. Înţelegeţi? „A crede,” înseamnă „a înţelege.” Deci, voi înţelegeţi cu inima, de aceea puteţi vedea lucruri pe care ochiul natural nu le poate vedea. Înţelegeţi? Mărturia creştinului, armătura creştinului, totul se bazează pe aceasta. Noi privim la lucruri care nu se văd, pentru că Avraam a numit lucrurile care nu erau, ca şi cum ar fi fost, iar această credinţă i-a fost socotită neprihănire. Înţelegeţi? El L-a crezut pe Dumnezeu deşi nu a văzut nimic.

Noi ce facem? Dumnezeu a făgăduit că dacă ne rugăm pentru voi, veţi fi vindecaţi. Cu toate acestea, s-ar putea ca după rugăciunea care s-a făcut pentru tine, să nu te simţi nici un pic mai bine, ci dimpotrivă. Aceasta nu are nici o importanţă, fiindcă noi vom crede oricum.

Acum două ore când am venit în adunare, mă simţeam atât de rău încât mă gândeam că nu voi rezista să stau la amvon şi să vă vorbesc, dar am zis: „Eu sunt legat de însărcinarea pe care mi-a dat-o Dumnezeu şi mă încred cu totul în El.” A trebuit să lupt cu acel duh, iar soţia mea poate să vă confirme cât de rău m-am simţit, fiindcă i-am zis: „Cum voi fi în stare să vorbesc?”, dar vă spun sincer că acum mă simt minunat; mă simt atât de bine că aş putea lua textul la care m-am gândit şi să vă predic în continuare.

Deci vedeţi, noi trebuie să privim la lucrurile care nu se văd cu ochiul natural, ci cu inima. Trebuie să credem şi să mărturisim despre ceea ce  nu vedem, pentru că aceasta este credinţa: „o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare în lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11.1).

În dimineaţa aceasta am urmărit cu atenţie un tânăr creştin, care a luat o mare hotărâre, pe care o ştiu şi eu. Apreciez foarte mult decizia lui, pentru că s-a hotărât să rămână cu orice preţ credincios faţă de Hristos. Vedeţi?

Acesta este felul prin care îi puteţi câştiga pe cei dragi: fiind credincioşi. Rămâneţi neclintiţi în credinţa voastră! Fiţi siguri că sunteţi corecţi cu Dumnezeu, iar apoi staţi credincioşi. Staţi doar drepţi pe poziţie, fiindcă atunci nimeni şi nimic nu vă va putea clinti.

Noi facem cu toţii greşeli, dar nu uitaţi! Când priviţi o persoană, să n-o judecaţi după greşelile ei, ci gândiţi-vă că şi voi faceţi greşeli. Voi să vă uitaţi întotdeauna la Hristos, care călăuzeşte această persoană, iar dacă vedeţi că are nevoie de ajutor, rugaţi-vă pentru ea. Acesta este felul corect de a acţiona: să ne rugăm pentru acea persoană. Să nu uitaţi că dacă veţi proceda în felul acesta, Dumnezeu vă va onora şi vă va izbăvi din orice problemă pe care o veţi avea. De ce? Pentru că sunteţi simţitori faţă de ceilalţi. Acesta este adevărul. Aceasta este baza creştinismului: să ne ajutăm unii pe alţii. Prin urmare, dacă vezi că vecinul tău a greşit ceva, nu îl judeca, ci roagă-te pentru el. Roagă-te pur şi simplu, fiindcă de restul se va îngriji Dumnezeu. El va face fiecare lucru drept.

Dacă mama se va simţi mai bine şi păstorul nostru este de acord, duminica viitoare aş vrea să mă opresc la un mesaj evanghelic, aşa că am fi bucuroşi să vă avem printre noi dacă puteţi veni.

Îl iubiţi din toată inima? (Amin). Nu este El minunat? Ce am putea face noi fără El? Ce aţi putea face voi? Dacă îmi puteţi arăta ceva mai măreţ decât El, atunci voi vinde tot ce am ca să pot obţine acel lucru. Da, domnilor. Dar El este singurul lucră măreţ pe care Îl cunosc şi pot spune că nu există nimic mai preţios decât faptul că El mi-a dat asigurarea că sunt mântuit, pentru că tocmai Dumnezeul care a făcut cerurile şi pământul, a venit jos şi locuieşte printre noi săvârşind lucrările Sale minunate.

Adevărul este că acesta est punctul în care putem vedea dacă stăm bine sau nu, deoarece pentru că este Acelaşi, El trebuie să procedeze şi astăzi la fel ca şi cu primii creştini. Da, Duhul Sfânt trebuie să lucreze în acelaşi fel, făcând aceleaşi semne şi minuni, dovedind astfel că El este Acelaşi Dumnezeu neschimbător.

Spuneţi-mi un singur lucru care poate fi anunţat mai dinainte de ştiinţă cu privire la lucrurile care urmează să se întâmple în viitor. Dovediţi-mi puterea ştiinţei prin aceasta. Arătaţi-mi o singură minte umană care ar putea să ne spună dinainte ceva ce se va întâmpla. Nu există aşa ceva.

Deci, El este Dumnezeu. Şi prin harul Său, El vine şi locuieşte în noi, aducând la împlinire fiecare lucru care a fost vestit mai dinainte de către slujitorii Săi. Da, Dumnezeul care a vestit toate lucrurile, este acum printre noi ca să le şi împlinească întocmai. Păi aceasta ar trebui să ne facă atât de fericiţi, încât să sărim în sus, fiindcă cunoaştem lucruri cu adevărat măreţe.

Noi ştim că am trecut de la moarte la viaţă; ştim că suntem salvaţi, că suntem creştini şi că mergem în cer, deoarece Dumnezeu a făgăduit aceasta şi El poate împlini ceea ce a spus.

Noi Îl vedem. Cum Îl văd eu? Când vă văd pe voi, iar voi Îl vedeţi în mine. Vedeţi, eu văd ce face El pentru voi. Aici Îl văd descoperindu-mi Cuvântul.

Poate ziceţi: „Cum Îl poţi vedea în mine?” Păi El este aici şi-ţi descoperă Cuvântul. Eu Îl văd aici, El vi-L dă vouă, iar voi Îl păstraţi. Înţelegeţi? Eu Îl văd în voi, iar voi Îl vedeţi în mine, prin faptul că trăim Cuvântul Său.

Noi Îl putem vedea în răsăritul soarelui şi în apusul lui; Îl putem vedea în flori şi pretutindeni, pentru că am trecut din dimensiunea pământească în cea cerească, şi astfel putem vedea slava şi măreţia lui Dumnezeu.

Voi ştiţi că acesta este timpul când plec cu fratele Roy la vânătoare în Colorado, dar de data aceasta nu pot merge din cauză că mama este bolnavă.

Priviţi bunătatea Duhului Sfânt, care a ştiut aceasta cu mult timp în urmă. El a venit şi mi-a dat o vedenie prin care mi-a arătat că nu trebuie să plec în Colorado. De ce aceasta? Pentru că El a ştiut cu mult timp în urmă că mama va fi bolnavă, iar dacă a îngăduit să fie aşa, înseamnă că a făcut-o spre binele meu, deşi eu nu ştiu nimic despre aceasta. Ceea ce ştiu însă, este că El face toate lucrurile spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu. Aşa este.

Oh, biserică, dacă ne-am opri măcar din când în când să-L vedem pe Dumnezeul nostru!  Opriţi-vă numai puţin!  Depărtaţi-vă de problemele voastre şi staţi liniştiţi numai câteva clipe în prezenţa Duhului Sfânt, fiindcă atunci Îl veţi putea vedea cum se mişcă pretutindeni în jur. Vedeţi cât este El de bun?

Acum mama mea zace acolo şi eu mă întreb de ce nu a lăsat-o să plece atunci când a avut şocul? Vedeţi? El ştia totul mai dinainte, de aceea, în loc să mă lase să plec în Colorado, mi-a îndreptat paşii în altă parte şi mi-a arătat tot ce se va întâmpla: cum vor fi îmbrăcaţi oamenii, ce vor face şi toate celelalte lucruri. Când mi-a arătat aceste lucruri, nu am înţeles nimic, dar dacă te predai pur şi simplu pe braţele Lui şi Îl laşi să conducă totul, fiecare lucru merge la împlinire pas cu pas şi în mod corect.

Ieri am discutat cu un lucrător tânăr, care a venit să-mi spună nişte vise. Când a venit tălmăcirea, totul a fost perfect, iar tânărul a rămas foarte uimit, fiindcă a putut să vadă că Duhul Sfânt descoperă lucruri tainice, despre care el nu a spus nimic, arătând în plus şi ce trebuie să facă. Oh, El este acelaşi Dumnezeu care locuieşte în mijlocul nostru şi face aceleaşi lucrări mari şi minunate.

Ştiu că mulţi dintre voi aţi făcut sacrificii mari pentru El. Aţi renunţat la prietenii sau prietenele voastre, la case şi la multe alte lucruri pe care vi le oferea lumea şi aceasta numai ca să Îl urmaţi pe Domnul. Eu vă laud sincer pentru aceasta, deoarece cred că ceea ce faceţi este minunat. De ce faceţi aceasta? Pentru că aţi văzut Lumina Evangheliei şi credeţi că acesta este Adevărul. Prin urmare, ocoliţi răul şi umblaţi numai în Lumina lui Hristos.

Staţi drepţi pe calea Sa, cât timp trăiţi! Nu vă clătinaţi nici o clipă de pe poziţie! Rămâneţi cu El, fiindcă aceasta este cu siguranţă Viaţa veşnică.

Aseară am fost la mama şi am întrebat-o: „Mamă, mă cunoşti?” dar ea nu m-a cunoscut.

„Ştii cine este cel ce stă aici?” Dar ea nu ştia. „Mamă,” am întrebat-o atunci, „dar pe Isus Îl cunoşti?” Şi ea a dat din cap în semn că da. Oh, Doamne, ea poate să-şi uite propriul copil, dar nu-L poate uita pe Isus. Aşa este. O, frate!

Tu nu poţi înţelege aceasta până nu-L cunoşti pe El. Atunci cunoşti Viaţa; cunoşti nădejdea că atunci când viaţa aceasta va ajunge la capăt, dincolo există o casă care te aşteaptă, ceea ce este minunat. Eu nu ştiu să vă spun cum va fi aceasta, pentru că nu ştiu, dar într-o zi vom călători acolo, prin harul lui Dumnezeu.

Rugaţi-vă pentru mine în săptămâna aceasta, pentru că am nevoie de rugăciunile voastre. Dacă va fi cu voia Domnului, ne vom întâlni din nou duminica viitoare. Să nu uitaţi nici serviciul din seara aceasta. S-ar putea să fiu nevoit să stau cu mama mea bolnavă.

Frate Neville, vino aici sus. Cred că nu sunt musafiri printre noi, ci suntem doar de-ai casei, aşa-i? Eu apreciez foarte mult poziţia fratelui Neville, care stă numai pe adevărul Evangheliei. Apreciez foarte mult loialitatea şi sinceritatea lui în raporturile cu oamenii.

Zilele trecute, în timp ce vorbea prin inspiraţie, eu nu am observat, dar el m-a numit „profet.” Nu el m-a numit aşa, ci Duhul Sfânt care vorbea prin el, iar aceasta îmi dă credinţă şi curaj să merg înainte, din putere în putere şi din înălţime în înălţime cu Dumnezeu.

Eu te apreciez foarte mult, frate Neville.

Dumnezeu să te binecuvânteze întotdeauna.

Dumnezeu să fie şi cu voi toţi până ne vom revedea. Amin.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *