Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMÎNȚELEPCIUNE CONTRA CREDINȚĂ

01/04/1962, dimineata - Jeffersonville, IN

Mulţumesc, frate Neville. Domnul să vă binecuvânteze.

Bună dimineaţa, prieteni. Mă bucur pentru că pot să fiu din nou în casa Domnului. Acum câteva minute am fost chemat să mă rog pentru un vechi lucrător. Spuneau că pur şi simplu s-a schimbat la faţă, dar medicii nu i-au găsit nimic. Fratele este un sfânt bătrân al Domnului. Pe drumul de întoarcere, Satana m-a făcut şi pe mine să vomit şi să mă simt rău, dar am spus: „Ne vom ruga unul pentru celălalt, frate.”

  Mă refer la fratele Coggins din Carolina, pe care noi îl cunoaştem foarte bine. Lui i-a fost foarte, foarte rău. S-a schimbat la faţă, dar se părea că nu are nimic altceva. Cel ce făcea aceasta era duhul Diavolului care încerca să-l ispitească, pentru că el este un bun ispititor, pot spune chiar unul foarte bun.

Voi aţi auzit desigur povestea despre sora bătrână care mergea la biserică şi care n-ar fi spus nimic rău la adresa cuiva. Ea a fost întrebată odată:

„Ce spui despre Diavolul?”

„Păi, ce să spun,” a răspuns ea. „Este un bun adversar.”

Şi aşa este. În dimineaţa aceasta am vrut să vorbesc despre subiectul „Acoperiţi de sânge”, dar se pare că Duhul Sfânt mi-a schimbat gândul, aşa că am luat un alt subiect. Aseară mă gândeam: „De ce să schimb subiectul?”, dar acum am făcut-o. Voi înţelegeţi unde ar fi fost textul: Israel sub sânge, mărşăluind spre făgăduinţă. Poate voi vorbi despre acest subiect cu altă ocazie.

Îmi amintesc despre un vis pe care l-am avut nu cu mult timp în urmă. În acel vis, trebuia să depozitez hrană în Tabernacol. Câţi vi-l amintiţi, căci l-am povestit acum câteva săptămâni? Atunci nu am ştiut să vă dau tălmăcirea, dar dacă vreţi s-o ascultaţi, acum pot să v-o spun. Nu îmi va lua prea mult timp.

Eu visez foarte rar ceva care să aibă sens. De obicei mă culc târziu, apoi când mă trezesc sunt nervos sau obosit, pentru că în general, sunt o persoană nervoasă.

Eram cu fratele Wood şi cu fratele Sothmann în Tucson, Arizona. Ce pot spune, este că Domnul dă întotdeauna tălmăcirea perfectă viselor.

Oamenii vin de multe ori şi spun visele pe care le au, apoi mă roagă să le dau tălmăcirea. Şi voi ştiţi că de multe ori, eu le-am spus lucruri din visele lor, pe care nu şi le mai aminteau. De ce aceasta? Pentru că primeam din nou acel vis şi astfel puteam spune chiar şi ceea ce oamenii uitau să-mi spună.

Uneori lucrurile care trebuie spuse sunt tăioase, tari sau neplăcute, dar tu trebuie să fii sincer şi să le spui pe faţă persoanelor respective, pentru că este vorba de Cuvântul Domnului. Vedeţi? Domnul a fost întotdeauna bun cu mine şi mi-a făcut cunoscute aceste lucruri.

Deci, într-o noapte am avut şi eu un vis. Îmi amintesc de perioada când eram tânăr. Când am ridicat biserica, am avut aici un tânăr care lucra ca şi tâmplar. Noi nu aveam prea mulţi bani aşa că l-am luat pe el să ne facă interiorul. Problema cu el era că nu prea lucra. Se tot plimba încoace şi încolo şi spunea că a lucrat o jumătate de oră, că s-a rănit la mână, după care ne-a dat în judecată (pe biserică) să-i dăm zece mii de dolari.

Ei bine, noi nu aveam niciun ban şi nu am ştiut nimic despre acţiunea lui, până nu am ajuns la judecată. Omul nu avea asigurare, deci totul a căzut pe noi, iar în ce ne privea, nu aveam bani ca să-l plătim. Atunci, fratele Roy a luat nişte cecuri, le-a adus la mine şi a zis: „Frate Branham, eu le pun pe toate acestea la bătaie.” Sora Evelyna, sora lui, care probabil este pe aici pe undeva, a spus: „Frate Branham, micuţa mea casă valorează doar trei sute de dolari, dar îi pun şi pe aceia.” Vedeţi? Acela era un „material” autentic, dacă mă întrebaţi ce cred despre aceasta.

Apoi, tot legat de fratele Roy, îmi amintesc despre o adunare pe care am avut-o în St. Louis. Acolo am primit o telegramă în care fratele îmi scria: „Fetiţa mea este pe moarte. Vino repede. Fratele Slaughter.” Imediat am început să-mi pun hainele în valiză, pentru că nu puteam să-l refuz. M-am întors acasă şi am mers la spitalul catolic din New Albany, unde era fetiţa. Şi îndată ce am intrat în salon, Domnul Isus a şi vindecat-o.

Dar să revin la subiect. Eu am boxat. Şi acolo era un flăcău (acum este în stare jalnică: sărac şi beţiv, deşi unul dintre băieţii lui este în politică), Smith, căruia i se spunea „şase secunde”. El mă antrena la box, înainte ca să înceapă „Mănuşa de aur”. Era cea mai necioplită persoană din câte am văzut în viaţa mea. El mă lovea, iar eu „vâsleam” prin aer.

Într-o zi, i-am spus: „Nu trebuie să fii chiar aşa de dur. M-ai lăsat fără respiraţie.” Atunci el mi-a zis: „Billy, am să-ţi spun ceva. Nu contează cât de bine eşti antrenat, câtă experienţă atletică ai, sau cât de puternic eşti pentru categoria ta. O lovitură ca asta îi opreşte sângele la adversar, dacă o dai corect. Poate că acum mă urăşti, dar când vei ajunge acolo sus, în ring, vei aprecia asta. Dacă trupul tău este slăbănog, când vei primi o lovitură ca aceasta vei cădea şi vei fi numărat, dar dacă trupul tău este întărit, vei rezista loviturii chiar dacă va urma una şi mai puternică. Deci, aşa trebuie să faci.”

Şi mă lovea să mă scoată din ring. Aproape că m-a omorât. Era mai greu decât mine cu treizeci sau patruzeci de pfunzi, dar mă lovea şi spunea: „Tu vei aprecia aceasta când vei fi în ring.”

Şi am aflat că avusese dreptate. Am aflat că şi sergenţii din armată îi antrenează tot atât de dur pe soldaţi. Ei îl urăsc pe sergent, dar când vine lupta, îl iubesc.

Aşa am încercat şi eu să-i antrenez pe creştini: nu vă tăiaţi părul, nu vă machiaţi, nu faceţi asta şi cealaltă, n-o faceţi pe cealaltă. Acum mă urâţi pentru aceasta, dar când veţi ajunge la capătul drumului mă veţi aprecia, pentru că atunci veţi fi bine pregătiţi.

Haideţi să ne ţinem corect de Cuvânt. S-ar putea să fie dur, să taie cultele în bucăţi, dar voi veţi aprecia acest lucru când veţi ajunge la sfârşitul drumului. Vedeţi? Voi aţi stat pe Carte.

Deci, am visat că eu şi soţia ne plimbam ţinându-ne de braţ, iar George Smith, care acum este alb pe cap – de altfel este mai bătrân decât mine cu zece ani – era în ring şi se antrena cu câţiva tineri. Acei tineri cu umerii laţi şi puternici, nu l-au putut bate niciunul. El îi mătura în câteva minute. La un moment dat, un tânăr a spus: „Eu pot să-l bat pe bătrân. Ştiu că pot.” Un tip mare, atletic, a sărit în ring, dar nu a stat mai mult de o jumătate de minut şi a zis: „Nu ştiu de unde este omul acesta, dar ştiu că este un bărbat!” Atunci am privit spre soţia mea şi i-am zis: „Dragă, să ştii că el m-a antrenat prima dată.”  Apoi (voi ştiţi că uneori visele sunt ciudate), am ajuns jos, la mare, iar apele erau învolburate. (Meda nu mai era cu mine). Şi a apărut un barcagiu care mi-a dat o canoe lungă de vreo două picioare şi jumătate sau de trei picioare. Era albă, dintr-un fel de plastic. El mi-a zis:

„Aici ţi-e barca.”

„Nu voi putea merge cu ea”, am răspuns.

„Asta merge cu cincizeci de mile la oră, în sus şi-n jos.”

„S-ar putea în sus şi-n jos pe mal, dar nu în larg,” am răspuns eu.

„Păi, du-te cu ei.”

Am privit în jur şi am văzut că acolo era fratele Wood şi fratele Sothmann, cei doi care erau cu mine în noaptea când am visat visul. Ei stăteau într-o canoe de culoare verde, încărcată cu echipament pentru tabără: corturi şi altele. Bărbatul acela a repetat:

„Du-te cu ei.”

„Bine, dar ei nu sunt nici măcar barcagii,” am răspuns. „Eu sunt barcagiu şi ştiu să conduc o canoe, dar ei nu vor reuşi.”

„Păi, ei te iubesc. Du-te acolo sus şi aprovizionează-te.”

Deci, m-am dus înapoi şi am ajuns într-un loc micuţ, care semăna cu Klodic (un loc de aprovizionare pentru fermieri, situat la patruzeci de mile de civilizaţie), apoi parcă s-a schimbat  în acest Tabernacol. Ei stăteau chiar aici şi aduceau înăuntru butoaie mari cu cea mai frumoasă mâncare pe care am văzut-o vreodată: ridichi ce aveau trei picioare lungime, gulii, verdeţuri, cartofi şi de toate.

El mi-a zis: „Depozitează din toate, din belşug,” iar eu am stat acolo şi am început să depozitez înăuntru, după care deodată m-am trezit.

Eu n-am putut să-l înţeleg şi m-am gândit că este doar un vis, aşa că l-am lăsat în pace. Dar tălmăcirea lui este aici. După cum v-am spus, de multe ori a trebuit să aştept, pentru că unele lucruri le înţelegi numai după ce se întâmplă. Tălmăcirea lui este aici: noi am anticipat că vom merge peste ocean. Fratele Minor Arganbright, un prieten apropiat de-al meu, urma să plătească cheltuielile pentru mine şi pentru soţia mea, ca să facem turul Palestinei. Urma să mergem în iunie şi să vizităm şi Elveţia şi Africa.

Soţia şi Rebeca erau foarte emoţionate gândindu-se că vor trece prin Anglia, Germania, Franţa şi Palestina. Ele trebuiau să aştepte până făceam campania din Africa, apoi urma să le luăm de pe drum.

Voi m-aţi auzit spunând: „Dacă este cu voia Domnului.” Întotdeauna spuneam: „Dacă este cu voia Domnului, voi începe o campanie peste ocean, dar nu ştiu când va fi aceasta.” Deci eram în aşteptare. Dar iată ce era: acest domn, Smith, primul meu antrenor de box, era în rândul de rugăciune. Vedeţi?

De multe ori aduc oamenii sus, apoi încep să am o vedenie pentru cineva de aici, apoi pentru cineva de dincolo şi tot aşa. Niciodată nu a fost prea bine, căci dacă am început, nu am mai lăsat persoana respectivă până nu am terminat cu ea. Apoi merg mai departe. Mă opresc numai dacă El mă opreşte şi-mi spune că am omis ceva. Astfel, au fost seri când m-am rugat pentru patru sau cinci sute de oameni, în timp ce altă dată m-am rugat doar pentru douăzeci sau treizeci de oameni, poate chiar şi mai puţin, pentru că după zece sau cincisprezece vedenii, sunt stors de puteri.

Mergând înapoi la acel lucru, primul meu antrenor a fost Cuvântul. Nu o denominaţiune, ci Cuvântul, iar împotriva Lui nu poate sta nimic.

Apoi, observaţi o altă parte a visului – când Meda nu mai era lângă mine şi trebuia să merg peste mare. Acum fratele Arganbright m-a sunat aseară şi mi-a spus foarte emoţionat:

„Frate Branham, voi fi în concediu, dar fratele Shakarian a avut atac de inimă, aşa că se contramandează călătoria peste ocean. În Elveţia putem merge, dar numai pentru o adunare.”

Fratele Arganbright este printre creştinii din vârful piramidei şi este un bun prieten al meu şi al familiei mele, dar vedeţi voi, el voia să mă urc în acea canoe mică şi albă, care era Cuvântul lui Dumnezeu, dar care, acolo unde dorea el să mergem, nu era destul de predicat. Acesta este motivul pentru care i-am spus: „Aşa nu! Pentru atâta nu pot să merg.” Vă amintiţi din vis, nu-i aşa?

El îmi spunea: „Du-te cu ei”, la care eu i-am răspuns: „Ei nu sunt barcagii (predicatori). Eu sunt lucrător…” Vedeţi? Dacă aş merge cu ei, am petrece o vacanţă împreună, căci aveau acel echipament de tabără, dar în ce priveşte Cuvântul…. Şi ca urmare am refuzat să merg. În vis am fost întors înapoi şi am ajuns în Tabernacol. Deci aici este tălmăcirea visului.

Acum, întorcându-mă înapoi la ce am vrut să vă spun, vreau să înţelegeţi de ce sunt înregistrate aceste lucruri. Câţi din voi îşi amintesc că am povestit cum am auzit un glas la mine în cameră, într-o dimineaţă, după ce avusesem o vedenie, care-mi vorbea despre un şarpe care a fost biruit, aşa că nu mai trebuie să mă tem de nimic? El spunea: „Nu te teme! Nu ţi-am dovedit că am fost cu tine oriunde ai mers? Nu ţi-am dovedit că sunt cu tine chiar şi în excursiile de vânătoare pe care le faci? Prezenţa nelipsită a lui Isus Hristos este cu tine oriunde te-ai duce.”

De aici îmi dau seama că ne îndreptăm spre ceva. Nu ştiu despre ce este vorba, dar ştiu că este ceva. Aseară, după ce am ajuns acasă, am căzut într-o vedenie, am văzut nişte fiinţe mici şi slabe, care păreau nişte băieţi tineri care aveau pe cap căciuli. Noi eram la vânătoare, şi am împuşcat un urs foarte mare, maro. Atunci, ei s-au întors spre mine şi mi-au spus că:

 „Acolo este ceva confuzie cu privire la adunare.” „Oricare ar fi confuzia, dacă trebuie să merg, voi merge oricum,” am răspuns eu. Apoi vedenia s-a oprit.

Nu ştiu ce este aceasta, dar vedenia a fost înregistrată. Voi să nu uitaţi că ea se va împlini negreşit, pentru că este o vedenie.

Acum, duminica viitoare voi fi în Tennessee dacă este cu voia Domnului, la fratele M. E. Littlefield, deoarece i-am promis că voi mai merge să predic în biserica lui.

Apoi, duminica viitoare vor fi aici fratele Arganbright şi fratele Rowe, diplomatul de la Washington. Vor veni pentru o nouă fotografie, aşa că aş dori să fiţi cu toţii aici.

Următoarea duminică sunt Paştele, iar atunci ne aşteptăm să avem o mare adunare, de dimineaţă, şi un serviciu obişnuit de botez. Astfel, toţi cei care doriţi să fiţi botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos, să fiţi aici duminică.

Am mai spus că din cauză că nu avem destule locuri aici, s-ar putea să luăm Clubul băieţilor, care are șapte sau opt sute de locuri. Săptămâna viitoare, vom încerca să vedem ce putem face cu privire la el. După 25 luna aceasta, vom pleca în Victoria Island, pentru nişte indieni. Acolo trebuie să iei barca pentru a ajunge la ei.

Am acolo un prieten cu care am fost la vânătoare, iar acum braţele lui sunt numai carne vie pe mai multe locuri. El a trebuit să trăiască printre acei indieni, aşa că a fost mâncat de purici şi de ploşniţe, dar a adus mii dintre ei la adunare şi pe şeful lor. Practic, indienii sunt catolici, dar Duhul Sfânt s-a oprit la şeful lor şi la cei care erau cu el şi i-a vindecat. Ei fac comerţ cu peşte pe acea coastă.

Deci fratele Eddie m-a chemat acolo, iar eu am simţământul că aş vrea să mă duc. De acolo, voi merge pentru două seri la St. John, în Alaska. Mă voi întoarce acasă prin 9-10 iunie. Eu şi fratele Arganbright, plănuim ca în ultima săptămână a lunii iunie să fim în Ancorage, Alaska, pentru a organiza o întâlnire cu Oamenii de Afaceri Creştini, care să dureze o săptămână.

Voi ştiţi că Alaska este un ţinut foarte dur, acolo aflându-se doar cercetători şi mineri. O porţie de omletă costă trei dolari şi jumătate. Este un loc aspru, dar şi oamenii aceştia au nevoie de Evanghelie.

Ceea ce urmează să fac acum, este ca toate aceste lucruri pe care le învăţ aici, să fie depozitate. Eu vreau să merg. Nu sunt călăuzit spre un anumit loc, dar voi merge să semăn sămânţa.

Soţia mea, Meda, a primit o scrisoare din Illinois. Am citit-o şi eu şi am simţit că pur şi simplu îmi arde inima. Doamna care a scris-o, spunea: „Soră Branham, fără îndoială, de când eşti măritată ai trecut prin multe necazuri, dat fiind faptul că fratele Branham este mai mult plecat, iar tu rămâi acasă cu copiii. Eu ştiu că copiii plâng după tatăl lor, căci şi eu am un soţ minunat, dar vreau să-ţi spun povestea mea.

În ultimii patru ani, am avut patru operaţii majore. Luam între cincisprezece sau douăzeci tranchilizante pe zi, trei injecţii diferite de Lextron pe săptămână, care îmi produceau o stare nervoasă din pricina căreia nu puteam să dorm, aşa că eram nevoită să iau şi o mulţime de somnifere, dar cu toate acestea tot nu dormeam. Doctorul mi-a spus să merg la o instituţie de boli mintale,  poate în felul acesta mă voi restabili. Din punct de vedere medical, nu exista niciun tratament. Acest lucru m-a făcut să doresc să mă sinucid, să-mi părăsesc soţul iubit şi pe fetiţa noastră.

Dar într-o zi, soţul meu m-a dus la o adunare. Domnul ştie că nu mai puteam sta nici o zi. Acolo, fiul tău, Billy Paul,  mi-a dat un număr de rugăciune, iar când soţul tău a strigat acele numere, eu am fost prima în rândul de rugăciune. Imediat ce am urcat pe platformă, el mi-a spus viaţa mea şi tot ce am făcut, apoi a adăugat: „Aşa vorbeşte Domnul: acum totul s-a sfârşit!”, și din clipa aceea nu am mai avut nicio durere. Atunci cântăream treizeci și unu de kilograme, iar astăzi am șaptezeci și patru de kilograme.

Soră Branham, când eşti singură, gândeşte-te la o femeie din Kansas care acum este diferită, pentru că el a ascultat de Domnul.”

I-am arătat scrisoarea şi lui Billy Paul şi i-am zis: „Billy, trimite această mărturie la Colegiul acela metodist.” După ce au primit-o, ei mi-au răspuns: „Necurat!”

Când a venit Isus, El i-a eliberat pe cei ce erau înrobiţi. Isus este Cuvântul, iar acest Cuvânt îi eliberează pe cei înrobiţi. Haideţi să ne plecăm capetele.

Doamne, ca muritori noi ştim că nu mai avem prea mult timp ca să vorbim, dar mă uit la aceste suflete flămânde, care au venit din câmp, de la ferme, alţii de la servicii publice, din industrie, conducând sute de mile prin munţi şi prin deşert, ca să se adune aici. Ei ştiu că sunt străini şi călători şi nu aparţin acestei lumi, ci sunt aici doar ca mărturii, ca lumini aşezate pe înălţimi, să lumineze în comunităţile unde trăiesc.

Tată, ei au venit aici ca să se reîncarce cu Cuvântul şi stau nemişcaţi, în picioare, tineri şi bătrâni, pentru că Te iubesc pe Tine. Eu cred că oricine ştie că nimeni nu vine sute de mile, ca să stea în înghesuială, doar ca să se vadă unii pe alţii. Noi suntem oameni săraci, Doamne, şi nu venim îmbrăcaţi cu haine scumpe, dar dorim să ne închinăm Ţie. În inima noastră este un singur motiv şi un singur ţel pentru care suntem aici: să stăm în prezenţa Ta.

Rugămintea mea, este să-i răsplăteşti pe toţi din belşug. Îngăduie ca toţi cei care au trecut prin aceste uşi, să primească Viaţa veşnică, căci atunci, greutăţile de pe cale, nu vor mai însemna nimic când vom ajunge la capătul drumului. Dacă sunt bolnavi, vindecă-i, Doamne.

Gândindu-mă la celelalte adunări, fără să ştiu sigur dacă voi merge, dacă va fi cu voia Ta, împrăştie sămânţa, căci ei vor veni dacă sămânţa va cădea într-un pământ bun.

Aici, pe platformă, sunt aşezate batiste şi pachete, ceea ce înseamnă că sunt o mulţime de oameni bolnavi şi în nevoi.

O, Dumnezeule al cerului, Tu, care L-ai ridicat pe Hristos din morţi şi ni L-ai prezentat nouă, în aceste zile din urmă, în forma Duhului Sfânt, îngăduie ca El, care este Omniprezent, să privească jos, peste aceste lucruri, iar atunci când vor fi atinse de bolnavi, să fie vindecaţi imediat.

Doamne, mă gândesc la acea femeie a cărei mărturie am citit-o aici, în adunare. Ea este fericită acum, fără dureri, iar medicii nu i-au mai găsit nimic, aşa că nu mai are nevoie de niciun medicament. Oh, Doamne, cu adevărat, când vii Tu, totul se pune în ordine. Îţi mulţumim pentru aceasta, Tată.

Acum, în timp ce ne îndreptăm spre Cuvânt, Te rugăm să binecuvântezi Cuvântul Tău şi să îl faci să nu se întoarcă fără rod la Tine, ci să fie însoţit de ceea ce ai hotărât Tu, împlinind astfel scopul pentru care a fost dat. Te rugăm aceasta, în Numele lui Isus. Amin.

Acum, voi toţi, ostaşilor, pregătiţi-vă Săbiile căci vom declara război vrăşmaşului. Vom deschide Scriptura şi vom citi din Ioan 10, primele cinci versete:

Adevărat, adevărat, vă spun că, cine nu intră pe uşă în staulul oilor, ci sare pe altă parte, este un hoţ şi un tâlhar.

Dar cine intră pe uşă, este păstorul oilor.

Portarul îi deschide, şi oile aud glasul lui; el îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul.

După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor; şi oile merg după el, pentru că îi cunosc glasul.

Nu merg deloc după un străin; ci fug de el, pentru că nu cunosc glasul străinilor.

Subiectul pe care l-am ales pentru dimineaţa aceasta este: „Înţelepciunea contra credinţei.”

Sunt numai două surse prin care putem trăi, aţi ştiut aceasta? Sunt numai două modele după care ne putem trasa viaţa: unul este înţelepciunea, iar celălalt credinţa.

În dimineaţa aceasta, vom vorbi despre aceste două surse şi vom arăta ce sunt ele, ce fac ele şi ce au făcut.

Pentru început, vom observa că în Geneza, în primul capitol, facem cunoştinţă cu credinţa şi cu înţelepciunea. Aceste două surse sau izvoare, sunt şi astăzi printre oameni.

Dumnezeu este Dătătorul credinţei, ca oamenii să creadă şi să se încreadă în Cuvântul Său, în timp ce Satana vine cu înţelepciunea, încercând să-i facă pe oameni s-o accepte pe ea, pentru ca astfel să-i tragă de la credinţă.

Nouă ni s-a părut ciudat că acest capitol al Genezei începe astfel, dar toate lucrurile pe care le avem astăzi, îşi au originea în Geneza, pentru că cuvântul „Geneză” înseamnă „Începutul”. Prin urmare, dacă vedem lucrurile astăzi aşa cum sunt, înseamnă că trebuie să fi avut undeva un început şi tot ce are un început va avea şi un sfârşit.

Dacă aşa stau lucrurile, am să vă pun o întrebare: Cum putem vorbi despre un Fiu „veşnic” al lui Dumnezeu, căci dacă este Fiu, trebuie să fi avut un început, nu-i aşa? Şi dacă a avut un început, cum poate fi veşnic? Vedeţi? Dacă este Fiu, înseamnă că este rodul a ceva, deci nu poate fi un Fiu veşnic. Aşa ceva nu există, pentru că a avut un început. Înţelegeţi? Dumnezeul cel veşnic S-a descoperit în acel trup de carne, care a fost numit Fiul. Deci, Dumnezeu era veşnic, pentru că El este singurul care este veşnic. Şi singurul mod prin care noi putem trăi este dacă avem viaţa veşnică. Aceste trupuri mor, toate părţile mor, dar partea care este veşnică şi care este Dumnezeu, nu moare.

Cuvântul Bibliei este veşnic pentru că este Dumnezeu în formă de literă. Şi ce a fost în Dumnezeu, în gândurile Lui, înainte de a fi fost vorbit vreun Cuvânt, era Dumnezeu.

Puteţi vedea aceasta? Era Dumnezeu. De aceea, fiind hotărâţi mai dinainte, deci fiind în Dumnezeu, suntem veşnici.  Dacă eşti un copil născut din nou al lui Dumnezeu, și dacă ai Duhul Sfânt în tine, eşti manifestarea Cuvântului vorbit al lui Dumnezeu. Dar înainte ca să fie un cuvânt, a trebuit să fie un gând, pentru că „Cuvântul” este „un gând exprimat”. Gândurile care au fost în Dumnezeu sunt veşnice, iar noi am fost aduşi la existenţă prin Cuvânt. Prin care Cuvânt? Prin acest Cuvânt, prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Acum, Dumnezeu este Dătătorul credinţei. El a dat primului Său fiu Cuvântul şi i-a spus ce trebuie să facă pentru a fi în voia Sa, amintindu-i în acelaşi timp, şi ce pedeapsă îl aşteaptă dacă nu ascultă.

 Satana a venit şi a încercat să-i ofere Evei înţelepciunea, spunându-i: „…Dumnezeu ştie că în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii (vei fi înţeleaptă), şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.” (Geneza 3.5). De aici se vede clar că înţelepciunea vine de la Diavolul. Este ciudat, nu-i aşa? Dar este adevărat. Înţelepciunea vine de la Diavolul; el este dătătorul ei, şi noi ştim că tot ce are Satana este o pervertire a originalului.

Păcatul este o pervertire a neprihănirii; adulterul este o pervertire a actului legal; minciuna este pervertirea adevărului. Dar există şi o înţelepciune adevărată: înţelepciunea lui Dumnezeu, iar omul care o posedă, stă pe Cuvântul Lui.

Prin înţelepciunea lui, Satana încearcă să sucească Cuvântul lui Dumnezeu. El vine cu o doză mică de credinţă pervertită, căci trebuie să crezi ce spune el ca să-i poţi accepta înţelepciunea. Aceasta înseamnă că orice se ridică şi încearcă să sucească Cuvântul lui Dumnezeu sau să-L prezinte aşa cum nu este El în realitate, este un duh rău care oferă înţelepciune Satanică în locul înţelepciunii lui Dumnezeu. Mulţi oameni care primesc această înţelepciune, sunt sinceri şi pe deplin încredinţaţi că sunt bine, dar cortina împarte calea în două, aşa că singura posibilitate de a merge corect, este să vă întoarceţi la Cuvântul original. Atunci totul se va baza numai pe Cuvânt.

Acum, noi am văzut că înţelepciunea şi credinţa sunt în contradicţie încă de la început, din grădina Eden. Acolo sunt copii de ambele părţi. Dar care este înţelepciunea Satanei? Aceea care nu va fi de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu şi nu-l va recunoaşte ca fiind Adevărul; aceea care se va folosi de orice ca să-i îndepărteze pe oameni de la Adevăr şi care se va prezenta ca fiind mai înaltă şi cu o cunoştinţă mai mare decât Cuvântul lui Dumnezeu. Şi dacă această înţelepciune vine de la Satana, înseamnă că toţi copiii lui trăiesc prin ea.

Dar credinţa vine de la Dumnezeu (şi Dumnezeu este Cuvântul), ceea ce înseamnă că toţi copiii lui Dumnezeu vor trăi prin credinţă. Spune Biblia undeva că noi vom trăi prin înţelepciune? (Nu). Sigur că nu. Noi vom trăi prin credinţă: „căci cel neprihănit prin credinţă va trăi.” (Galateni 3.11). Deci tu vei trăi nu prin ceea ce vei învăţa, ci prin credinţa în Cuvântul Său. În ordine.

Acum haideţi să luăm mai întâi înţelepciunea. Ea are argumente, pe când la credinţă nu găseşti aşa ceva.

În timp ce deschidem Biblia la Geneza 3, aş vrea să nu uitaţi ce a spus Domnul: „Depozitaţi hrană, căci într-o zi veţi avea nevoie de ea!”

Vom începe de la versetul 1, ca să vedem cum înţelepciunea are totdeauna argumente.

Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii (după ce probabil a vorbit cu ea despre Cuvânt): „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?

Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.

Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi. (v.1-3).

Eu cred că o credinţă adevărată ţine tare de aceasta, este adevărat? Acum priviţi:

Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri!” (v.4).

Vedeţi? Aici apar argumentele: „Dumnezeu este prea bun; prea milos şi vă iubeşte prea mult, ca să facă aşa ceva!”

Voi puteţi să-l auziţi şi astăzi pe acest Diavol bătrân, venind cu aceleaşi cuvinte: „Dumnezeu este prea bun ca să facă aceasta. El nu pedepseşte.” Dar să nu uitaţi: El va face exact ceea ce spune Cuvântul Său!

Hotărât, că nu veţi muri!” Vedeţi ce încerca el să facă? Voia s-o determine pe Eva să vină cu argumente, la fel ca el.

Acelaşi lucru se poate întâmpla cu tine: dacă vii cu argumente pentru Cuvântul lui Dumnezeu, te trezeşti că-ţi pierzi credinţa. Nu încercaţi să vă argumentaţi în faţa lui, ci staţi pur şi simplu pe Cuvânt. Eva s-a apropiat de el şi i-a ascultat argumentările. Înţelegeţi?

Şi astăzi sunt o mulţime de oameni care au o cunoştinţă corectă şi ştiu că Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu, dar cu toate acestea, îi lasă pe unii care au învăţat să argumenteze despre El, să vină şi să le spună tot felul de explicaţii şi astfel sunt îndepărtaţi de Duhul Sfânt şi de lucrarea Lui. Aruncaţi afară asemenea discuţii! Acum să citim versetul 4, fiindcă vreau să vă spun de ce a vorbit Satana în felul acesta:

Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri:

dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.

Vedeţi? I-a arătat argumentele lui: „Nu ţi-ar place să fii egală cu Dumnezeu, cunoscând binele şi răul?” Cu alte cuvinte: „Dacă vrei să fii cineva înaintea lui Dumnezeu, ascultă-mi sfatul, căci El nu a vrut să spună ce ai înţeles tu.”

Când auziţi pe cineva spunând aşa ceva, îndepărtaţi-vă imediat de el, căci acesta este şuieratul şarpelui. Sună rezonabil, dar nu este adevărat. Staţi pe ceea ce a spus Dumnezeu!

v.6: „Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat…” Vedeţi ce a făcut? Argumentele lui au făcut-o să ştie că era bun. „….şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea.

Ce să deschidă? Credinţa? „era de dorit ca să deschidă cuiva mintea.” Vedeţi? Înţelegeţi ce a făcut Satana? Satana şi-a prezentat cunoştinţa, care era contrară Cuvântului: „să deschidă mintea”. (În engleză este scris: „să facă pe cineva înţelept”).

A luat deci din rodul lui, şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.

Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.” –(v. 6-7).

De la ce a început totul? De la argumentări, dar credinţa nu are nevoie de argumente. Astfel, dacă ai credinţă, nu te mai argumentezi, ci crezi pur şi simplu. Când se roagă pentru tine şi accepţi Cuvântul lui Dumnezeu pentru vindecare, nu mai argumenta cu simţurile tale şi cu nimic altceva. Dumnezeu a spus ceva şi asta este tot. Oh, cum mi-ar place să mă opresc puţin aici pentru câteva minute şi să iau un subiect despre problema aceasta, dar mai am încă vreo patruzeci sau cincizeci de texte la care vreau să mă refer. Argumentările… Vreau să vă spun ceva.

Domnul dă o vedenie cu privire la un lucru care se va întâmpla. Pe mine nu mă interesează cât de imposibil pare acel lucru, sau de contrar, căci ştiu că Satana este acela care încearcă să-l facă să pară aşa. El va încerca să vină cu argumente ca să vă descurajeze: „Oh, nu vei reuşi! Este imposibil!” Am să vă dau un exemplu ca să înţelegeţi ce vreau să spun.

Domnul mi-a dat o vedenie în care mi-a arătat că voi împuşca un urs argintiu, după care m-a trimis în Columbia Britanică. Când am ajuns acolo, ghidul mi-a zis: „Eu n-am mai văzut pe aici urşi argintii, aşa că mă îndoiesc că vom vâna aşa ceva.” Vedeţi? Satana încerca să mă îndepărteze de făgăduinţă, aducând argumente contra vedeniei. Astfel, îmi şoptea: „Poate că nu ai înţeles vedenia.” Dar eu am înţeles-o foarte bine şi ştiam că este „Aşa vorbeşte Domnul!”

Voi ştiţi cu toţii cum a fost vedenia şi ştiţi cum a venit şi acel caribu  pe care l-am împuşcat.

Ghidul, care era un frate cumsecade, mi-a spus: „Frate Branham, fratele meu a avut epilepsie, iar tu ai călărit într-o zi până acolo sus şi mi-ai spus că trebuie să fac un anumit lucru şi epilepsia va înceta. Când am făcut exact ceea ce a spus Duhul Sfânt, el n-a mai făcut nicio criză.” Apoi a continuat: „Acum iată-ne aici, pe vârful muntelui, unde pe o distanţă de trei mile nu este niciun tufiş, iar tu ai spus că vei omorî un urs grizzly argintiu.” „Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul, frate!”, i-am răspuns eu. Vedeţi cum încerca Satana să mă facă să nu cred? Noi am pornit în jos pe munte. Cu cât ne apropiam, el spunea:

„Mai avem doar o milă şi ajungem jos.”

„Te îndoieşti, Bud?” l-am întrebat eu.

„Nu, deloc.”

Am mers cam o jumătate de milă, iar el a spus:

„Mai avem doar o jumătate de milă.”

„Da, aşa este,” am răspuns.

Vedeţi? El tot aducea argumente.

„Acum putem vedea totul în jur şi iată că nu se vede nimic.”

„Este adevărat,” am răspuns eu. „Dar Dumnezeu care mi-a spus aceste cuvinte, poate crea unul pentru noi. Nu mai argumenta, ci crede! Nu mai da nicio atenţie argumentelor, ci crede ceea ce a spus El. Asta-i tot.”

Stăteam acolo şi priveam acel peisaj minunat. Era la asfinţit şi puteai să vezi orice arătare pe o distanţă de trei mile. Când m-am întors şi am privit în spate, cam la o milă şi jumătate de mine am văzut un urs grizzly argintiu, de nouă picioare. Nu ştiu cum a ajuns acolo, dar noi îl puteam vedea clar. Vedeţi? Nu argumentaţi, ci credeţi. Indiferent care este situaţia, nu daţi atenţie la nimic, ci credeţi.

Acum, dacă Dumnezeu a spus: „În ziua în care veţi mânca, veţi muri.”, Satana a venit şi a zis: „Păi, stai să-ţi spun ceva. Şi noi suntem de acord că Dumnezeu are dreptate. Şi noi credem acest Cuvânt, dar ascultă-mă puţin: El nu a vrut să spună chiar aşa!” Ba da, chiar aşa a vrut să spună. Dumnezeu a vrut să spună exact ceea ce a spus.

Satana a spus: „Stai să te lămuresc de ce a spus aşa. Voi nu sunteţi încă chiar aşa de înţelepţi, ci vă asemănaţi cu nişte oi care trebuie conduse, ceea ce înseamnă că nu sunteţi pe propriile voastre picioare.” Dar Dumnezeu vă vrea ca pe nişte oi. „O, voi nu aveţi doctoratul. Încă nu aveţi destulă educaţie, dar eu am înţelepciune şi o să vă dovedesc. Iată, voi nici măcar nu ştiţi ce este bine şi ce este rău. Ştiţi că acolo este ceva bun, dar habar n-aveţi despre ce este vorba. Lăsaţi-mă să vă arăt eu cum se face.” Asta este tot ce a vrut să spună femeii; este tot ce a vrut să facă: „Haideţi să vă arăt cum se face.”

„Bine, dar dacă fac acest lucru, voi muri”, a spus Eva, la care Satana s-a grăbit să spună: „Hotărât, că Dumnezeu nu va face aşa ceva. Dar va şti că şi tu eşti înţeleaptă.” Vedeţi? Îşi punea înţelepciunea lui împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Despre această înţelepciune vorbesc eu; despre înţelepciunea care se ridică contra credinţei.

Acolo s-a dat prima bătălie, iar Cuvântul lui Dumnezeu a rămas ferm pe poziţie. Când s-au făcut părtaşi la lucrurile oprite, ei au murit şi mor până astăzi. Au dovedit-o chiar acolo, sub văzul îndoielii. Acum, cei care credeţi că înţelepciunea vine cu argumente, spuneţi: „Amin”. (Amin).

Haideţi să luăm ca exemplu femeia despre care v-am vorbit mai înainte. Doctorul a zis că el nu mai poate face nimic. Acest lucru a dus-o la disperare şi pentru că ştia că va ajunge la nebuni, s-a hotărât să se sinucidă. Dar ce s-a întâmplat după aceea? A intrat Dumnezeu în scenă, pentru că credinţa vine în urma auzirii. Când a ajuns la El, Dumnezeu a pus-o pe platformă, să fie prima, iar când m-am apropiat de ea, eu i-am zis: „Ce faci, soră?” Femeia nu auzise niciodată despre aceste lucruri, dar eu i-am spus: „Eşti doamna Cutare şi vii din Cutare loc.” Acest lucru a pus-o imediat pe gânduri.

„L-am auzit pe acest om spunând că Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci, şi că El a promis că va apare în Biserică în zilele din urmă, când lumea va fi la fel ca în timpul Sodomei şi Gomorei. Da, acum se leagă toate lucrurile şi pot înţelege.”

„Ai fost operată de patru ori şi te-au văzut mai mulţi medici”, am continuat eu.

„Oare de unde ştie aceste lucruri?” şi-a zis ea mirată. „Pe omul acesta mic şi chel, nu-l cunosc, nu l-am văzut niciodată.”

Acesta era Satana, care încerca să vină cu argumentele lui: „Dacă vei accepta aceste lucruri, păstorul tău…” Aceasta nu are nicio legătură cu el. Vedeţi? Puneţi de-o parte argumentele lui.

„Dar doctorul tău a spus că trebuie să te duci la o instituţie de boli mintale.” Puneţi de-o parte argumentările lui, şi ziceţi: „Eu aştept să văd ce-mi va spune Dumnezeu şi asta este totul.”

Eu nu ştiam ce să-i spun, dar Duhul lui Dumnezeu a venit, i-a vorbit, iar ea a crezut. Urmarea? După ani de suferinţă, femeia a fost vindecată într-o secundă. Cum a fost posibil? Pentru că nu s-a gândit la argumentările Satanei, ci a crezut. Credinţa este aceea care i-a adus vindecarea pe loc. Dacă doriţi să-i scrieţi, Billy vă va da adresa ei. În ordine.

Înţelepciunea va veni întotdeauna cu argumente, dar credinţa va crede. Ea nu are nelămuriri, ci se ţine cu tărie de Cuvânt, de făgăduinţă.

Haideţi să deschidem la Romani 4.17, unde Pavel scrie despre viaţa lui Avraam. Aici nu ne spune nimic despre fuga lui Avraam în Gherar, ci scrie doar că „Avraam a crezut pe Dumnezeu.” În versetul 17 Pavel a scris (mie îmi place că Pavel a stat pe Cuvânt.): „După cum este scris: „Te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri.” Avraam avea 75 de ani şi trăia cu nevasta lui de când erau tineri, dar nu avuseseră niciodată copii pentru că ea era stearpă. Dar iată că Dumnezeu l-a întâlnit şi i-a spus: „Te-am rânduit (timpul trecut – deci înainte de întemeierea lumii) să fii tatăl multor neamuri.” Nu tatăl multor copii, ci al multor naţiuni.

El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care învie morţii, şi care cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.

Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut, şi astfel a ajuns tatăl multor neamuri, după cum i se spusese: „Aşa va fi sămânţa ta.” (v.17-18).

Avraam nu a dat importanţă celorlalte lucruri, ci dacă Dumnezeu a spus ceva, asta a fost totul.

Oh, dacă ar fi stat şi Eva pe Cuvânt! Dar ea s-a oprit la raţiune, a vrut să primească puţină înţelepciune.

Lui Avraam însă, nu i-a trebuit nicio înţelepciune, ci a vrut doar Cuvântul. Voi ştiţi că am mai vorbit despre aceasta de multe ori. Sara s-a dus şi a cumpărat toate lucruşoarele necesare pentru copilaş. I-a făcut botoşei şi deşi timpul trecea, an după an, el continua să zică: „Binecuvântat să fie Domnul! Îl vom avea!” Poate că medicul i-a spus: „Acest lucru este imposibil. Voi nu mai puteţi avea copii, iar Sara a fost stearpă din totdeauna.” „La mine nu veni cu aşa ceva! Noi îl vom avea şi asta este tot.

Da, asta era tot. „Nădăjduind împotriva oricărei nădejdi, el a crezut…” Ce era aceasta? Credinţa. El ştia că Dumnezeu i-a făgăduit ceva şi aceasta era totul.

Acum să vedem ce spune versetul 19:

Şi, fiindcă n-a fost slab (În ce? În cunoştinţă? În înţelepciune?) în credinţă, el nu s-a uitat la trupul său (orice speranţă era dusă pentru că trupul lui era „mort”)- avea aproape o sută de ani, – nici la faptul că Sara nu mai putea să aibă copii. Şi ce a făcut?

„El nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, prin necredinţă (înţelepciune), ci, întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu.

deplin încredinţat că El ce făgăduieşte, poate să şi împlinească.” (v.20-21).

Acolo nu au fost niciun fel de argumentări, ci a luat Cuvântul şi s-a ţinut de El. Vedeţi? Credeţi că acesta este Adevărul? Atunci de ce puneţi la îndoială unele cuvinte din El? Cum puteţi spune că aceasta este doar o parte şi alegeţi doar ce vă place din El? Nu este posibil să faceţi aşa ceva! Ori este totul bun, ori nu este nimic. Dacă credeţi că acesta este adevărul, ţineţi-vă de El! Nu Îi întoarceţi spatele, oricare ar fi cauzele. Staţi pe făgăduinţa lui Dumnezeu!

Dacă eu stau cu Hristos, iar El mi-a dat Duhul Sfânt, înseamnă că Duhul Său aduce roadele Vieţii Lui în mine. Vedeţi? Poate că atunci când va trebui să mor, Satana va încerca să-mi spună: „Vezi, nu ai aparţinut niciunei organizaţii…” Staţi pe Cuvânt! „Tu nu ai făcut asta şi cealaltă…” Satana nu are ce argumente să aducă împotrivă, căci Cel pe care am stat este Cuvântul lui Dumnezeu, iar Cuvântul înlătură toate argumentele.

Credinţa se încrede pur şi simplu în Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeţi? Acesta este fundamentul, şi aceasta este ceea ce a vrut Dumnezeu pentru rasa umană: să se încreadă în fiecare Cuvânt spus de El.

Eva s-a încrezut mult în Cuvânt, dar un lucru l-a lăsat afară, prin faptul că a acceptat argumentările Satanei: „Păi, dacă vei deveni înţeleaptă, va fi mai bine.” Dar chiar acolo s-a pierdut ea. Acolo a început să se scufunde. Acolo a tras întreaga rasă umană în mormânt, pentru că s-a îndoit de un singur Cuvânt.

Astăzi este la fel. Astfel, unii spun:  „Păi, eu cred că acesta-i adevărul. Cred că Dumnezeu poate să salveze, dar mă îndoiesc că poate vindeca. Cred în Duhul Sfânt care a căzut la Cincizecime, dar nu scrie nicăieri că a mai existat botez cu Duhul Sfânt şi după aceea.” Vedeţi? Cam aşa vorbesc unii, şi cu toate acestea spun că sunt biserica lui Hristos. Ei au o formă de evlavie, dar îi tăgăduiesc puterea. Aşa este.

 Noi trebuie să credem, nu să argumentăm. Nu încercaţi să aveţi înţelepciunea, ci credeţi doar Cuvântul. Înţelepciunea încearcă să argumenteze, prezentându-vă o cale mai bună, dar exact aceasta a făcut Satana cu Eva. El i-a zis:

Oh, dar nu vei muri! Hotărât, că nu se va întâmpla aceasta, pentru că Dumnezeu este bun.

 Singurul lucru care mă face să am încredere că El este un Dumnezeu bun, este faptul că stă pe Cuvântul Său.

Cum vreţi să fiu corect, dacă nu procedez corect? Dacă vă voi spune un lucru, iar apoi voi face altceva, cuvântul meu este destul de şubred, nu-i aşa? Dumnezeu a vorbit Cuvântul, iar noi trăim prin acel Cuvânt, căci este scris: „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4).

Dumnezeu trebuie să stea în totul pe Cuvântul Său, căci tocmai aceasta îl face să fie un Dumnezeu bun.

Dacă ar spune: „Păi, am să-i las să treacă şi dacă fac asta sau cealaltă…” înseamnă că ar fi un uşuratic. Vedeţi? Atunci nu ar mai fi Dumnezeu, ci ar fi asemenea unui om. Ca Dumnezeu să fie bun, El trebuie să stea pe Cuvânt. Cum ar fi dacă i-ar lăsa pe unii să curvească puţin; pe alţii să bea puţin; pe alţii să mintă sau să fure puţin? Nu se poate, vedeţi? El are o singură cale: „strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sunt cei ce o află.” (Matei 7.14), ceea ce înseamnă că nimic stricat nu va putea intra prin ea.

În Apocalipsa 22.15 este scris: „Afară sunt câinii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună!

Dar: „Ferice de cei ce îşi spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii, şi să intre pe porţi în cetate!” (v.14). Aşa este.

Există o singură cale şi aceasta este Dumnezeu, de aceea, nu căutaţi argumente ca să mergeţi pe o altă cale.

Biserica Catolică, mai bine zis unul din episcopii ei, spunea: „A încerca să trăieşti aşa, este ca şi cum ai umbla prin ape murdare.” Dacă acel om are dreptate, înseamnă că Biblia este greşită, dar dacă Biblia are dreptate, atunci vai de acel om.  Știţi ce mai spun oamenii? „Păi, nu înseamnă chiar aşa cum scrie!” Ba da, înseamnă exact ceea ce este scris, şi ar fi bine să nu uitaţi că aceasta este prima minciună cu care s-a dus şi la Eva: „Oh, nu este chiar aşa cum a spus Dumnezeu! El este prea bun ca să vă pedepsească dacă greşiţi. Hotărât, că nu veţi muri!” Dar ei au murit! Şi dacă-l ascultaţi, şi cu voi se va întâmpla la fel.

Înţelepciunea încearcă să facă o cale mai bună, mai modernă, mai populară, mai uşoară şi mai plăcută.

Să luăm de exemplu, un bărbat care este corectat de Dumnezeu. El se gândeşte că trebuie să vină la altar, împreună cu soţia lui, că trebuie să înceteze cu jocurile de cărţi, cu distracţiile şi cu toate celelalte lucruri, în timp ce soţia lui trebuie să-şi lase părul să crească, trebuie să nu se mai fardeze, să nu mai fumeze, să nu mai bea, să termine cu cluburile sociale şi să se smerească la altar. El trebuie să suporte să fie numit „fanatic, tremurici, Beelzebul.” Va accepta el aceasta? Oh, nu, ci va spune: „Voi fi un bărbat religios, dar voi veţi merge la biserica aceea, pentru că voi sunteţi prea înapoiaţi.” Iată-vă! Aici este necazul.

În câteva minute vom atinge un punct important. Atunci cum veţi şti ce este bine şi ce este rău? Ei încearcă să facă Cuvântul să spună ceea ce îi învaţă cunoştinţa, pentru că, cunoştinţa sau înţelepciunea încearcă să aducă argumente. Înţelepciunea găseşte întotdeauna o cale mai uşoară, dar ţineţi minte: nu există nicio altă cale, decât calea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ei încearcă să demonstreze că Biblia spune lucruri pe care nu le spune.

Ce a încercat să facă Satana cu înţelepciunea? A încercat să arate că Cuvântul lui Dumnezeu ar spune ceva ce în realitate nu a spus. Vedeţi, şi exact aşa se întâmplă astăzi. Ei spun: „Frate Branham, tu nu dai interpretarea corectă.” Oare aşa să fie?

Biblia spune că Cuvântul Domnului vine întotdeauna la profeți, iar profeții l-au scris întocmai cum l-a dat El, ceea ce înseamnă că nimeni nu poate veni cu o tălmăcire personală cu privire la ceea ce este scris.

Dumnezeu trebuie să aibă o unitate de măsură după care să-i judece pe oameni, înţelegeţi? Dacă aceasta ar fi o biserică, atunci care dintre toate este cea bună, când există cam nouă sute de organizaţii? Dar, „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1.1). Vedeţi? Cuvântul era în Dumnezeu şi era Dumnezeu. Era gândul Lui, care a fost întotdeauna cu El, pentru că gândurile lui Dumnezeu au fost veşnice, aşa cum este şi Dumnezeu. Amin. Vedeţi? Aceasta nu-i lapte smântânit, frate!

Gândurile lui Dumnezeu exprimate, sunt Cuvântul Lui. Şi la început, când a început timpul, era Cuvântul (gândurile lui Dumnezeu exprimate), şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. Înţelegeţi? Gândurile Lui sunt ceea ce este El. Aceasta sunteţi şi voi: ceea ce sunt gândurile voastre. Nu contează faptul că încercaţi să trăiţi altfel, căci gândurile voastre sunt ceea ce sunteţi voi în realitate. Astfel, este posibil să vă purtaţi ca nişte persoane cumsecade, dar în inima voastră să fiţi nişte curvari sau orice altceva, căci acelea sunt gândurile voastre.

Dar gândurile lui Dumnezeu au fost Cuvântul Lui, care era cu El şi în El, adică era Dumnezeu însuşi. Apoi, Cuvântul S-a făcut trup, adică gândul lui Dumnezeu a fost exprimat. Prin aceasta, El a putut locui printre noi într-un trup de carne.

Acum, dacă voi aveţi Viaţa veşnică, sunteţi în Dumnezeu. Atunci nu mai ascultaţi nicio argumentare; nu acceptaţi niciun argument, ci credeţi doar ce a spus Dumnezeu. Ştiţi că Cuvântul Său este Adevărul şi staţi pe El. Argumentările înţelepciunii încearcă să vă facă să credeţi că Cuvântul a spus ceva ce în realitate nu a spus.

Haideţi să ne întoarcem din nou la Geneza 3.4,  ca să vedem acest lucru:

Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărât, că nu veţi muri!”

Vedeţi ce face el? Încearcă să facă Cuvântul să sune cum nu este scris, dar Dumnezeu a spus clar: „Veţi muri…” (Geneza 2.17b). Dar Satana a prezentat lucrurile înţelept, spunând: „Hotărât, că nu veţi muri!” Vedeţi? Aşa face şi astăzi înţelepciunea. Oh, frate, cum ne-am oprit noi la ea! Seminariile, şcolile teologice şi toate celelalte, sunt atributul înţelepciunii; acolo îşi are ea rădăcinile, încercând să facă Cuvântul lui Dumnezeu să spună ceea ce nu spune în realitate.

Eu provoc pe oricine să-mi arate crezul apostolic în Biblie; provoc pe oricine să-mi arate „cina sfinţilor” în Biblie. Şi protestanţii şi catolicii o cred, dar lupta noastră nu este firească, ci trebuie să aruncăm toate argumentările, să înlăturăm legăturile Satanei, acea creatură frumoasă.

El nu este acel făţarnic murdar. Oh, nu! Pe dinafară păcatul este de două ori mai frumos şi mai plăcut decât Adevărul. Ştiaţi că păcatul este frumos? Câţi bărbaţi şi femei sunt trecuţi de cincizeci de ani, printre noi? Ridicaţi mâna. Poate nu s-ar cuveni să le întreb pe femei, dar cred că s-ar cuveni să acceptăm cu toţii adevărul. Aş vrea să vă întreb ceva. Aţi observat că femeile de astăzi sunt mai frumoase decât cele din trecut? Dacă este aşa, ridicaţi mâna. Sigur că da. Luaţi nişte fotografii vechi şi priviţi la bunica cu cămaşa lungă şi cu coada de păr atârnând pe spate. Nu era prea drăguţă, nu-i aşa? Dar priviţi femeile de astăzi. Ele au rochii mulate pe corp, ceea ce permite să li se vadă toate formele (nu pot să facă o mişcare fără să păcătuiască), au feţele vopsite cu cosmeticele de la Max Factor, iar părul îl poartă ca fetiţele. Dacă le priveşti, sunt cu adevărat drăguţe. De ce? Pentru că Satana ştie cum să procedeze ca să le facă atrăgătoare, doar el este autorul frumuseţii care naşte păcatul.

Pământul însuşi este un pântece. Unde Şi-a semănat Dumnezeu seminţele? Într-un pântece. Şi ce face omul? Exact ceea ce face Diavolul: dacă poate, deformează, denaturează, acel rod.

Diavolul a produs prima încrucişare, aducând la suprafaţă acel copil denaturat. Dar dacă a făcut aceasta cu omul, la fel face şi cu pământul. Cum? Hibridizând totul, a dat naştere unor creaturi cum n-au mai fost niciodată. Voi ştiţi la ce mă refer. Acesta este motivul pentru care avem o creaţiune deformată; o creaţiune care va fi aruncată.

Toată lumea este afară din ordine. Totul este pe dos: apele sunt poluate, aerul este poluat, peste tot sunt gunoaie şi putoare.

Un indian bătrân mi-a spus odată: „Omule alb, eu nu mai vreau să trăiesc! M-am săturat să lupt. Unde sunt copiii mei? Unde este soţia mea? Înainte ca să veniţi voi, albii, cu femeile voastre, cu whisky-ul şi cu păcatul vostru, noi trăiam în pace. Pământul era al nostru, pentru că Dumnezeu nouă ni l-a dat, dar voi aţi venit şi ni l-aţi luat. Într-o zi veţi da socoteală pentru aceasta.” Uitaţi-vă cum arată astăzi preria şi frumoşii noştri munţi. Peste tot sunt aruncate sticle de whisky, cutii de bere, şi vezi numai păcat şi murdărie. Toate locurile sunt pline de taverne şi baruri. Marele deşert Reno din Nevada este plin de prostituţie. Chiar şi aerul este contaminat. Pădurile au fost tăiate, pe locurile unde au fost ele, înălţându-se astăzi, tot felul de lucruri murdare, iar frumoasele flori din prerie au fost şi ele contaminate.

Întreaga lume va trebui exterminată, pentru că toată creaţia este pervertită. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu va arde totul şi va începe totul de la început. Aşa este.

De ce s-au întâmplat toate acestea? Din pricina unei fiinţe care a lăsat jos doar o părticică din Cuvântul lui Dumnezeu. Din cauza ei, întregul pământ geme. Da, Biblia sune că şi „natura” (firea) suspină şi suferă durerile naşterii, aşteptând acea zi măreaţă a eliberării, când vor fi descoperiţi fiii lui Dumnezeu.” (Romani 8.22,19).

Copacii se străduiesc în zadar. Florile încearcă să-şi aducă frumuseţea şi parfumul pentru noi, dar ele gem şi plâng, pentru că ştiu că ceva este pervertit, este greşit. „Pântecele” nu poate aduce la suprafaţă acel rod desăvârşit, pentru că este pervertit. Pământul pute şi este stropit de sânge nevinovat, iar Dumnezeu a spus că totul este o duhoare înaintea Sa, o murdărie. Intraţi într-un WC public şi vedeţi cum pute şi ce murdărie este acolo. Exact aşa miroase lumea înaintea lui Dumnezeu. Întreaga lume este o murdărie, de aceea Dumnezeu o va rupe în bucăţi.

Căci iată, Eu fac ceruri şi un pământ nou”, spune El în Isaia 65.17. De ce aceasta? Pentru că pântecele lumii nu a născut mileniul, ci a născut un lucru pervertit. Motivul? A încercat să aibă înţelepciune. Nu am nimic împotriva oamenilor din Florida, dar ştiţi ce am văzut când am trecut pe acolo venind spre Georgia? Ei şi-au îngrijit foarte bine grădinile. Au mai multă grijă decât am eu de părul meu. Totul este bine tuns, palmierii sunt bine îngrijiţi, peste tot sunt iahturi moderne, dar necazul este că ei încearcă să aducă un mileniu fără pocăinţă, de aceea, pentru mine toate aceste lucruri nu înseamnă nimic. Mai degrabă, m-aş urca sus pe muntele din Columbia Britanică, să privesc la ceea ce a creat Dumnezeu şi nu a fost atins încă de mâna omului. Desigur.

Uitaţi-vă la casele acelea mari din oraşe. Eu le urăsc, dar ştiu că într-o zi totul va fi schimbat, iar lumea îl va da afară pe copilul ei nenorocit. În ordine. Credinţa se încrede în Cuvânt, pentru că în El nu este nicio greşeală.

Nu s-a întâmplat să-i auziţi pe unii oameni spunând: „Ei bine, versiunea King James este revizuită şi diferă puţin. De fapt, acolo nu spune chiar ca în alte traduceri.” Aţi auzit aşa ceva? Oh, Doamne! Lumea este contaminată cu ei, dar credinţa nu primeşte aşa ceva. Ea crede că Dumnezeu poate păstra acea Carte intactă, astfel ca eu să pot trăi prin Ea. Dacă Dumnezeul care m-a creat şi care mă va judeca, nu poate să-Şi păzească de greşeli Cartea, înseamnă că este un Dumnezeu foarte sărac. În ce mă priveşte, eu cred că fiecare Cuvânt din Ea este Adevărul. Da, domnilor. Tu trebuie să crezi aşa cum este scris.

Unii spun: „Păi, nu are sens ca Dumnezeu să facă aşa. Cum a fost posibil să ia viaţa unui om pentru simplul fapt că a pus mâna pe Chivot şi nu era Levit?” Are sens, pentru că acesta este Cuvântul Său, şi Cuvântul spune clar că numai Leviţii puteau pune mâna pe Chivot. Aceasta vrea să ne arate că numai cei unşi pot atinge Cuvântul. Toate aceste crezuri şi organizaţii nu au nimic a face cu El. Numai Duhul Sfânt are un drept la acel Cuvânt, ceea ce înseamnă că oricine altcineva încearcă să-L atingă, va muri.  Oricine Îl nesocoteşte sau încearcă să-l înveţe altfel decât cum este scris, va fi şters din Cartea Vieţii. Vedeţi?

Nu puneţi mâna pe El! Staţi deoparte! Credeţi numai ce spune El! Nu luaţi ca adevărate cuvintele altcuiva, ci luaţi numai ce spune El. Staţi pe Cuvânt! Nu uitaţi că dacă vă luaţi după altceva, veţi muri!

Ce face credinţa? Ea crede aşa cum este scris. În felul acesta Şi-a păstrat Dumnezeu Cuvântul de-a lungul secolelor, până astăzi. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu pentru mine, iar acest Cuvânt îmi dă o credinţă desăvârşită în corectitudinea Lui.

Tu nu poţi lua o fată dintr-o casă de prostituţie şi să te căsătoreşti cu ea, doar pentru că ea îţi spune: „Voi încerca să fiu o fată bună.” Nu poţi avea încredere în ea. Nu ai pe ce să-ţi bazezi încrederea. Cum aţi putea lua o barcă găurită peste tot şi să intraţi cu ea în apă, spunând: „Are nişte găuri, dar voi pune nişte saci cu iarbă căci vor opri apa să intre şi astfel am să trec râul fără probleme!” Eu n-aş folosi o asemenea barcă, dacă am la dispoziţie o barcă bună, care se află chiar lângă ea.

Atunci de ce am accepta nişte teologii făcute de mâna omului, toate pline de găuri, care s-au dovedit că sunt greşite, şi să nu acceptăm Cuvântul lui Dumnezeu care a trecut prin toate furtunile grele? El va fi la fel de sigur întotdeauna, pentru că Biblia spune clar că: „Cerul şi pământul va trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.” (Matei 24.35). De ce? Pentru că ele sunt veşnice; au fost de la început. Ele au venit la exprimare ca să arate gândul lui Dumnezeu. Deci Cuvântul era exprimarea lui Dumnezeu, care S-a descoperit pe Sine în Fiul Său.

Acestea toate au început în Geneza, în capitolul seminţei. De atunci există această luptă continuă dintre înţelepciune şi credinţă.  Înţelepciunea vine de la Diavolul şi este pentru copiii lui.

Presupun că aţi văzut cu toţii oi şi capre, dar ştiaţi că behăitul lor este atât de asemănător încât numai păstorul poate să-ţi spună care este diferenţa? Un păstor adevărat poate să le deosebească behăitul, iar Isus a spus în Ioan 10.14: „Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, şi ele Mă cunosc pe Mine.” Vedeţi?

Un păstor poate să-ţi spună dacă cea care behăieşte este o oaie sau o capră. De fapt, El însuşi este o oaie. Şi care este glasul Lui? Iată-L aici: este Cuvântul. Vedeţi? Oile Lui nu vor asculta de cineva care spune: „Păi şi eu am „glasul lui Dumnezeu”,” ci vor şti că acela este Satana. Vom ajunge imediat la aceasta.

Am văzut că sămânţa Cuvântului nu poate creşte în sfera înţelepciunii, pentru că dacă credinţa se amestecă cu înţelepciunea, moare imediat.

Eva a ascultat dezmierdările Satanei şi a luat înţelepciunea lui. De aceea scrie că „era plăcut la privit şi de dorit să deschidă cuiva mintea.” (Geneza 3.6). Vedeţi? Ea a simţit imediat ceva pentru el. Şi ce s-a întâmplat? Ce i se întâmplă oricărei femei: de îndată ce ai cedat, totul se sfârşeşte acolo. Aşa este.

Prin voia lui Dumnezeu, printr-un singur Cuvânt vorbit, ea ar fi putut deveni mamă, dar nu a avut răbdare să aştepte şi a intrat într-o altă problemă. Ea a acceptat înţelepciunea ca venind de la Dumnezeu, de la Cuvânt, dar această înţelepciune era contrară Cuvântului. Dacă înţelegeţi spuneţi „Amin”. (Amin).

Dacă înţelepciunea este conform Cuvântului şi produce ceea ce produce şi Cuvântul, atunci vine de la Cuvânt, dar dacă este contrară Cuvântului şi încearcă să găsească ceva care să adauge sau să scoată din El, înseamnă că acea înţelepciune este de la Diavolul. Şi nu uitaţi: sămânţa Duhului Sfânt nu se poate naşte în sfera înţelepciunii. Cuvântul nu poate creşte cu înţelepciunea lumească.

Eva trebuia să creadă Cuvântul aşa cum i-a fost dat. Este adevărat? Ea nu trebuia să mai asculte de altcineva, nici să mai asculte pe cineva vorbindu-i despre Cuvântul care-i fusese dat. Ea trebuia să-l creadă cum îi fusese dat, căci dacă ar fi făcut aceasta, nu ar fi murit. Dacă cineva ia Cuvântul lui Dumnezeu exact cum este dat, şi se ţine tare de El, aceasta înseamnă Viaţă, dar dacă-l amestecă cu înţelepciunea vreunei organizaţii, va muri chiar acolo, aşa cum a murit Eva. Aşa s-a întâmplat la început şi se va întâmpla de fiecare dată.

Dacă Dumnezeu ne va permite, vom dovedi aceasta cu Biblia. Eu am spus ceea ce cred că Dumnezeu a păstrat pentru mine – această Biblie – în felul în care mi-a dat-o El. Eu nu doresc o altă înţelepciune, ci vreau să împlinesc tot ce scrie aici.

Nădăjduiesc că nu vă voi răni prin ceea ce voi spune în continuare, dar dacă Biblia spune că trebuie să mă pocăiesc, înseamnă că trebuie să mă pocăiesc nu să fac penitenţe (pedeapsă pe care o dă duhovnicul pentru ispăşirea păcatelor, celui ce se spovedeşte).

Biblia spune să mă botez în Numele lui Isus Hristos. Acolo nu vrea să spună altceva; nu vrea să spună „Tată, Fiu şi Duh Sfânt”, ci spune exact ceea ce scrie.

Voi spuneţi: „Păi în Matei 28.19 scrie că trebuie să ne botezăm în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.” Este exact aşa, altfel, atunci când Petru a spus să ne botezăm în Numele lui Isus Hristos, a primit o descoperire greşită, şi nu numai el, ci toţi ceilalţi din Biblie. Tată, Fiu şi Duh Sfânt sunt trei titluri sau atribute ale lui Dumnezeu, dar este un singur nume. Tu nu poţi împlini Matei 28.19, până când nu eşti botezat în Numele lui Isus Hristos, pentru că acesta este Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Întreaga Biblie dovedeşte aceasta. Toţi din Biblie au fost botezaţi în Numele lui Isus Hristos şi nu în cele trei titluri: Tată, Fiu şi Duh Sfânt, cum fac cei de astăzi. De ce au fost botezaţi aşa? Pentru că botezându-se în Numele lui Isus Hristos, au fost botezaţi de fapt, în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt.

În ce-i priveşte pe cei care se botează în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, în realitate nu sunt botezaţi în niciun nume. De ce aceasta? Pentru că „Tată, Fiu şi Duh Sfânt” sunt doar nişte titluri, aşa cum ar fi: reverend, predicator, doctor, tată, fiu, soţie.

Poate ziceţi: „Bine, dar nu are nicio importanţă formula în care se face botezul.” Da? Atunci du-te şi scrie pe cecul tău numai titlul pe care-l ai şi nu-ţi trece numele, apoi vei vedea ce se va întâmpla. Spune: „Voi semna cecul acesta cu numele de „casnică”. Vedeţi? Aceasta ar avea tot atâta valoare ca şi cum ai asculta Cuvântul dar nu ai vedea că descoperirea este chiar în faţa ta. Vedeţi? În ordine.

Voi trebuie să credeţi aşa cum este scris, aşa cum a vorbit Dumnezeu, pentru că El nu Se poate contrazice pe Sine însuşi. Satana vi l-ar putea prezenta ca o contrazicere, dar Cuvântul lui Dumnezeu nu se contrazice. Nu, domnule.

Aceste două surse vor crea o anumită atmosferă. Aş vrea să vă întreb ceva, fără să fac referire la nimeni. Dumnezeu să mă păzească să fac vreodată acest lucru.

Aţi fost vreodată într-o biserică unde păstorul este mândru? Ei bine, adunarea lui va fi la fel. De ce? Din pricina atmosferei pe care o aduce el înăuntru.

Duceţi-vă undeva unde păstorul spune: „Eu nu cred în vindecarea divină şi în botezul cu Duhul Sfânt”. Dacă în acel loc va fi cumva vreun vultur, el va fi dat afară din grămada aceea de găini. Cu siguranţă. El nu va putea sta acolo, căci este o pasăre de înălţime, nu una de curte. Da, domnilor.

Unde se învaţă credinţa într-o biserică, veţi vedea că acolo este o atmosferă de credinţă. Oh, Dumnezeu să mă ajute să vă pot face să înţelegeţi!

Acesta-i motivul pentru care oamenii vin printre sfinţii care se roagă şi cred. Pavel spunea că el nu a găsit pe nimeni în cetate cu o credinţă ca a lui Timotei. Ceilalţi erau de prin organizaţii.

Când intraţi în acea atmosferă, voi găsiţi oameni care trăiesc prin credinţă şi care spun: „Biblia este adevărul. Dumnezeu vindecă şi astăzi!” Într-o asemenea adunare găsiţi oameni care mărturisesc: „Am fost bolnav de cancer şi Domnul m-a vindecat.” „Am fost orb, dar acum pot să văd!” Auzind aşa ceva, străinii spun: „Despre ce vorbesc oamenii aceştia?” Ce este aceasta? Este Cuvântul făcut viu, pentru că acel grup de oameni a creat o atmosferă de credinţă.

Vedeţi cât este de simplu Cuvântul, şi totuşi cât este de complex? Dar ce se întâmplă? Cunoştinţa vine şi umbreşte locul acela, spunând: „Nu se poate întâmpla aşa ceva!” Vedeţi voi, acolo unde cunoştinţa este predată în seminar, copiii mor, dar unde este predată  credinţa, copiii trăiesc. Amin. Aceasta este diferenţa. Şi nu uitaţi: există numai două posibilităţi: viaţa sau moartea.

Acelaşi lucru s-a întâmplat în grădina Eden. Aşa s-a întâmplat cu cele două atmosfere. Când Eva a ieşit din atmosfera corectă, creată de Cuvântul lui Dumnezeu, şi a intrat în atmosfera greşită, a murit. Înţelegeţi? Şi acest lucru se întâmplă de fiecare dată.

Dacă atmosfera din biserica voastră este contrară Cuvântului, oh, copile, ai o singură şansă ca să trăieşti: părăseşte acea atmosferă şi du-te acolo unde se crede tot Cuvântul!

Vedeţi, când trebuie să vorbesc despre aceste lucruri, sunt nevoit să înţep şi să vă frig puţin. Asta este ca şi cum ai înfiera un viţel. Mie nu-mi plăcea să fac acel lucru, pentru că bietul animal fugea încoace şi încolo, aşa că nu ştiai dacă l-ai prins sau nu. Când în sfârşit era legat şi trântit jos, era însemnat pe piele cu fierul încins. Oh, frate! Arăta îngrozitor. Când era eliberat, se ridica, alerga, lovea cu copitele şi mugea, dar din momentul acela, se ştia clar cui aparţine. Aşa este.

Ei ştiau de care păşune aparţineau, aşa că acel semn nu era o joacă, ci era o treabă cât se poate de serioasă.

Prin urmare, haideţi să ardem şi noi, chiar dacă doare.

Acum priviţi. Satana putea dovedi ştiinţific, prin înţelepciunea lui, că solul pe care urma să-l dea rasei umane, în care să crească, are vitamine. Singur că da. El putea dovedi aceasta ştiinţific. De altfel, ei pot dovedi aproape totul cu ştiinţa.  Are vitamina „P”, plăcere şi popularitate. Aceasta este înţelepciunea pământului lui. Toată priceperea lumească, poze, dans… „Dă-i drumul înainte, căci este în regulă. Nu este nimic rău în aceasta.” Desigur, vedeţi?

Popularitate: „Păi, biserica noastră este cea mai mare din oraş!” În ordine.

Tot el are şi vitamina „B”: „bunul simţ al realităţii”; are vitamina „R”, care este „raţionamentul”. Da, el poate raţiona, dar aţi văzut că aceasta nu funcţionează.

Are vitamina „F”: frumuseţe. Satana este frumos; păcatul este frumos, şi după ce începe, păcatul devine tot mai frumos şi mai frumos. Cât de frumoase sunt femeile noastre, astăzi. Cât de frumoasă este Florida de astăzi în comparaţie cu cea din trecut, care arăta cum o crease Dumnezeu! Vedeţi? Totul are frumuseţe. Câţi dintre voi ştiu că Satana este o frumuseţe, că el doreşte frumuseţea şi că-şi face împărăţia tot mai frumoasă?

 El are şi vitamina „M”: modern. Oh, tu vei fi modern! Ia numai cunoştinţa lui şi află dacă crezi sau nu acele lucruri. Apoi acea vitamină va creşte în tine, iar cineva se va ridica şi-ţi va împărtăşi cunoştinţa lui. „Oh, noi vom face o catedrală frumoasă, dar nu putem permite acelor manifestări (vorbire în limbi, strigăte şi plânset) să pătrundă înăuntru, căci ce va spune primarul sau comitetul, dacă le-ar vedea?” Oh, desigur, asemenea manifestări nu sunt moderne! „Noi trebuie să fim moderni!” Dar, aceasta este înţelepciunea Satanei. Aceasta creşte el. Acestea sunt vitaminele din pământul lui: „Duceţi-vă înainte, Izabelelor!” Vedeţi? Ei au crescut cu acele vitamine „M” şi „R” – modernism şi raţionament.

Dar ce se întâmplă? De îndată ce apucaţi să creşteţi acel pământ, sunteţi morţi faţă de Cuvânt. Voi trebuie să refuzaţi mai întâi Cuvântul, ca să puteţi creşte în acel sol. Vedeţi? Singura cale prin care poţi fi un păcătos, este să negi Cuvântul lui Dumnezeu. Ce este păcatul? Necredinţa. Necredinţa în ce? În Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeţi? Mai întâi trebuie să negi Cuvântul.

Mai am notate aici încă vreo zece „vitamine”, dar am uitat să vă vorbesc despre una foarte importantă, şi anume despre vitamina „M”, care este moartea. Ei sunt adunarea cea mai de seamă, cu oamenii cel mai bine îmbrăcaţi şi femeile cele mai moderne. „O”, spun ei, „nu credem că Dumnezeu le condamnă pe femei pentru că vor să arate bine! Ce dacă au părul scurt şi folosesc machiaj?” În Biblie a fost una care a făcut aşa şi au mâncat-o câinii, deci, gândiţi-vă bine! „Păi nimeni nu poate trăi exact după Biblie!” Oare? Isus a spus că „Omul trăieşte cu fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.” (Matei 4.4). Este adevărat? Dacă cineva spune altceva, cuvântul lui este minciună, dar Cuvântul lui Dumnezeu este Adevărul. (vezi Romani 3.4).

Sămânţa Cuvântului nu poate creşte într-un astfel de pământ „modern” şi „îngrăşat” cu vitaminele pe care le-am enumerat mai sus.

Ştiţi ce s-ar întâmpla dacă cineva ar merge într-o asemenea biserică modernă, iar Duhul lui Dumnezeu ar veni peste el şi l-ar face să strige: „Slavă lui Dumnezeu! Aleluia!”? L-ar face pe predicator să-şi înghită predica. Mi-l pot imagina pe acel om din bancă, spunând „Amin”. Ştiţi ce ar urma? Toate acele gâturi s-ar lungi în toate părţile  să vadă cine a tulburat liniştea. Apoi, în câteva minute, predicatorul le-ar spune diaconilor, iar aceştia te vor arunca afară. Vedeţi? Cuvântul nu poate creşte într-o asemenea biserică. Nu, nu!

Satana vine şi-şi împrăştie veninul, chiar din vârf, încercând să ucidă orice germene de viaţă. „Oh”, spun ei, „noi ştim că în oraş este un grup de oameni care cred că Dumnezeu vindecă. În ce ne priveşte, noi credem că Dumnezeu ni i-a dat pe doctori ca să vindece!”

Aş vrea să întrebaţi un medic bun şi sensibil dacă este sau nu un vindecător. Ştiţi ce vă va răspunde? „Nu, domnule. Eu pot să scot dintele, dar nu pot vindeca gingia.” Aşa este.

„Pot pune gipsul pe mână, dar nu pot vindeca ruptura.” Cu siguranţă că nu, pentru că Dumnezeu este Vindecătorul.  Cum credeţi că va creşte ceva într-o asemenea atmosferă? Cum va putea creşte sămânţa Cuvântului într-un astfel de pământ? Nu, ea nu poate creşte într-o atmosferă de necredinţă.

Spre deosebire de înţelepciune, credinţa are o singură vitamină. Ea nu are niciun fel de amestecuri, ci creşte într-o singură vitamină: „Cuvântul”. Acesta este singurul mediu în care poate creşte credinţa. Mai mult, este o singură cale sau posibilitate ca ea să crească: credinţa în Cuvânt; dar nu doar o parte a Cuvântului ci trebuie să crezi tot Cuvântul. Vitamina credinţei este alcătuită din câteva litere: „V-i-a-ţ-ă”. Credinţa are vitamina „V” –„Viaţa”, în timp ce înţelepciunea le are pe toate celelalte, cu ajutorul cărora se argumentează. Credinţa are doar atât: „Viaţa”, pentru că „cuvintele pe care vi le spun Eu, sunt duh şi Viaţă.” (Ioan 6.63). Şi nu doar atât, ci: „Cuvântul Tău este adevărul.” (Ioan 17.17); Cuvântul este „calea, adevărul şi viaţa.” (Ioan 14.6). Vedeţi?

Cuvântul „Zoe” înseamnă „Viaţa lui Dumnezeu”. Deci credinţa poate lucra numai dacă tu auzi Cuvântul şi crezi că este cu adevărat Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci, ea creşte în acea „Zoe” şi produce ceea ce a spus Cuvântul.

Cum a făcut Dumnezeu lumea? Credeţi că lumea era în gândurile Lui? Sigur că era; trebuia să fie. Poate ziceţi: „De unde a luat El toate lucrurile acestea?” Oh, cum puteţi să argumentaţi cu Dumnezeu?

„De unde ai luat, Doamne, acel material din care ai făcut munţii?” „Din nimic.”  „De unde ai luat gazele, Doamne? Cum a apărut apa, care are formula H2O? De unde ai luat hidrogenul şi oxigenul?” Vedeţi? Nu are sens să punem asemenea întrebări. Ce a spus Dumnezeu? Totul era în gândurile Lui, iar gândurile lui Dumnezeu sunt Cuvântul, înainte de a fi exprimat. Astfel, când gândul Lui a fost exprimat, a ieşit Cuvântul: „Să fie…!” şi imediat a venit la suprafaţă acel lucru. Asta-i tot. Acolo se odihneşte credinţa.

În Evrei 11 ni se spune că: „Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu…din lucruri care nu se văd.” (v.3).

Deci, prin credinţă, noi înţelegem că Dumnezeu a exprimat Cuvântul, a vorbit şi lumea a venit la existenţă. Imediat ce El a rostit Cuvântul, ceea ce a spus, a venit la viaţă.

Poate spuneţi: „Eu cred aceasta, frate Branham.” Dacă crezi în inima ta, atunci exprimă-te, spune: „Eu cred”, apoi nu mai schimba nimic. Staţi pe Cuvânt! Uitaţi-vă ce va creşte acolo: El va produce Cuvânt, pentru că este credinţă. Vedeţi?

Înţelepciunea vă îndepărtează, dar credinţa vă aduce la El. Vedeţi aceasta? Credinţa taie orice crez făcut de oameni, taie orice învăţătură teologică; le doboară pe toate. Toţi aceşti profesori cu doctorate trebuie să meargă la şcoală şi să înveţe, dar copiii lui Dumnezeu sunt conduşi de Duhul lui Dumnezeu, nu de înţelepciunea de la seminar. Aşa este. Amin.

Nu-i de mirare că cei ce sunt învăţaţi de seminar nu cred nimic. Acolo nu este nimic în care să crească. Sunt doar acele vitamine: „B” – beţii; „P” – plăceri şi aşa mai departe. Cum ar fi posibil ca Cuvântul să crească între vitaminele pe care le neagă? Căci este scris: „Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în El.” (1 Ioan 2.15). Vedeţi? Deci, cum ar putea creşte Cuvântul lui Dumnezeu cu astfel de vitamine? Nu se poate.

Ca să poată creşte o sămânţă, este nevoie ca pământul să fie bun. Nu pe orice fel de pământ se dezvoltă orice fel de bob. De exemplu, solul nisipos are mai puţine vitamine decât solul în care creşte grâul. Dar vedeţi, buruienile cresc aproape peste tot, în orice fel de sol. Este adevărat? Tot aşa, vechile buruieni denominaţionale, vor creşte peste tot. Dar vă spun ceva, fraţilor. Dacă vreţi să produceţi roadele Vieţii, să ştiţi că ele vor ieşi numai din Cuvânt. Aşa este. Nu-i de mirare că ei nu cred. Ei nu au în ce să trăiască.

Isus a vorbit despre acest lucru în Matei 13. Haideţi deci, să deschidem acolo şi să citim „Pilda semănătorului”.

În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă, şi şedea lângă mare.

O mulţime de noroade s-au strâns la El, aşa că a trebuit să Se suie să şadă într-o corabie; iar tot norodul stătea pe ţărm.

El le-a vorbit despre multe lucruri în pilde, şi le-a zis: „Iată, semănătorul a ieşit să semene.

Pe când semăna el, o parte din sămânţă a căzut lângă drum, şi au venit păsările şi au mâncat-o.

O altă parte a căzut pe locuri stâncoase, unde n-avea pământ mult: a răsărit îndată, pentru că n-a găsit un pământ adânc.

Dar, când a răsărit soarele, s-a pălit; şi, pentru că n-avea rădăcini, s-a uscat.

O altă parte a căzut între spini: spinii au crescut, şi au înecat-o.

O altă parte a căzut în pământ bun, şi a dat rod: un grăunte a dat o sută, altul şaizeci, şi altul treizeci.

Cine are urechi de auzit, să audă.

Vedeţi? Cine are urechi, nu înţelepciune. În ordine. Acum observaţi. Când a fost predicat Cuvântul, sămânţa a fost împrăştiată, iar o parte a căzut lângă drum. Este la fel ca şi cum aş arunca apă pe spatele unei raţe – toată s-ar scurge jos.

Altă parte din seminţe, au căzut în locuri stâncoase. Sămânţa care a căzut acolo, a găsit doar puţin praf, care a acoperit-o, dar pentru că n-a avut pământ în care să-şi înfigă rădăcinile, s-a uscat. Acum, vă voi ilustra puţin acest lucru, ca să înţelegeţi mai bine. Nădăjduiesc că nu voi răni pe nimeni.

Această sămânţă este Biserica Catolică. Ei spun că au fost zidiţi pe Stâncă, iar eu sunt de acord cu aceasta, dar necazul este că nu au niciun pic de pământ în care să crească. Din cauza aceasta, nu au putut produce nicio vitamină din Biblie, pentru că nu cred în ea. În loc de Cuvânt, ei au o dogmă religioasă.

Sămânţa a căzut pe Stâncă – ei au o super înţelepciune. Da, fraţilor, ei au totul într-un mod „super”. Astfel, prezintă totul psihologic: au clădiri mari şi oameni îmbrăcaţi. Poate aţi auzit cu toţii mărturia acelei călugăriţe. De fapt, eu însumi am văzut, când am fost mai demult în Mexic, acele gropi cu var, în care fuseseră aruncaţi copiii pe care-i avuseseră preoţii de acolo cu călugăriţele. Acele lucruri au făcut ca mişcarea comunistă să ia o mare amploare în acea ţară. Să nu vă temeţi de comunism, căci Dumnezeu se foloseşte de el. Eu nu cred în comunism pentru că vine de la Diavolul, dar Dumnezeu îl foloseşte la fel cum s-a folosit de împăratul Nebucadneţar, care a venit şi a dus Israelul în robie. Dumnezeu S-a folosit de acea putere a Satanei, ca să se răzbune pe copiii lui Israel, care deveniseră neascultători. Aşa spune Biblia.

Tot aşa se foloseşte acum de această curvă satanică, dar Biblia spune că ea va fi arsă în foc. Da, această sămânţă a căzut pe stâncă, dar a murit pentru că nu avea destul pământ ca să poată creşte.

O altă sămânţă a căzut în pământul protestant, dar a fost înăbuşită. Da, ei au înăbuşit lucrarea Duhului spunând: „Zilele minunilor au trecut! Aşa a spus doctor Cutare sau Cutare.” Ei au scos afară Duhul şi au luat înţelepciunea. Vedeţi?

Duhul Sfânt a căzut în zilele lui Martin Luther; Duhul Sfânt a căzut în zilele lui John Wesley; Duhul Sfânt a căzut la începutul mişcării penticostale, dar ce au făcut denominaţiunile? L-au înăbuşit prin înţelepciunea lor. Ce au înăbuşit? Sămânţa. Ce este sămânţa? Cuvântul. Cum? Spunând: „Nu înseamnă asta ci cealaltă.” Vedeţi?

Eu am discutat cu foarte mulţi bărbaţi care erau sinceri, subiectul lor fiind tema botezului. Ştiţi ce mi-au spus? „Frate Branham, dacă facem acest lucru, vom fi daţi afară din biserică.” „Ce este mai important pentru voi”, i-am întrebat eu, „Cuvântul lui Dumnezeu sau biserica voastră?”

Vedeţi? Dacă staţi mai departe în acel praf al denominaţiunilor, nu puteţi merge mai departe. Este imposibil, pentru că ele neagă Cuvântul lui Dumnezeu, ceea ce demonstrează că se bazează pe înţelepciunea omenească.

 Metodiştii, baptiştii, anglicanii, penticostalii şi toţi ceilalţi, vor forma o confederaţie a bisericilor, care va fi chipul fiarei. Ea va avea aceeaşi putere pe care a avut-o la început şi-i va prigoni pe sfinţi exact cum a făcut-o la început Biserica Romană. Aceasta se pregăteşte chiar acum, de aceea Cuvântul a fost semănat pretutindeni, iar avertismentul Lui este: „Depărtaţi-vă de acele lucruri! Ieşiţi din mijlocul lor!”

Înţelepciunea lor L-a înăbuşit pe Duhul Sfânt şi L-a scos afară. Lăsaţi-mă să vă dovedesc aceasta cu Biblia, căci acest lucru este scris în Apocalipsa 3, unde este vorba de epocile Bisericii. Isus a fost dat afară din biserica Lui, aşa că acum stă la uşă şi bate, căci vrea să intre. El spune în Apocalipsa 3.20: „Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” Dar nimeni nu I-a deschis uşa, căci  ei L-au dat afară. Vedeţi?

Dar o parte din sămânţă a căzut în pământ bun, în vale. Acolo găseşti apă şi cel mai bun pământ; şi tot acolo creşte cel mai frumos crin. În ordine.

Altă sămânţă a căzut în valea prigoanelor, în mijlocul celor mai grele prigoniri şi încercări, cei ce o purtau, fiind numiţi în toate felurile.

Mie nu îmi place cum L-au numit pe Crinul din vale – I-au spus Beelzebul, ca să râdă de El. Dar să nu uitaţi: în această vale, curg râuri de apă vie. Daţi-mi voie să vă citesc Psalmul 1 şi atunci veţi vedea ce este în această vale:

Ferice de omul care nu se duce la sfatul (la înţelepciunea… Amin, amin!) celor răi (Amin, amin!), nu se opreşte pe calea celor păcătoşi, şi nu se aşează pe scaunul celor batjocoritori!

Ci îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului (în Cuvânt), şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui! (la Cuvânt)

El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă (Ce este acest izvor? Un singur Duh din care curg nouă daruri duhovniceşti, nouă râuri de apă vie, vedeţi?), care îşi dă rodul (roadele Duhului) la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit.

Vedeţi? Altă sămânţă cade în vale, acolo unde sunt acele râuri. Şi aţi observat? Vreau să vă arăt altceva. Cum a ajuns acel pom lângă izvor? „El este ca un pom sădit…” Cum s-a făcut aceasta? Prin alegerea mai dinainte. Acel gând al lui Dumnezeu care a fost înainte de întemeierea lumii, l-a plasat acolo. Nu a fost scos prin faptul că a avut şansă sau noroc, ci a fost sădit acolo, hotărât mai dinainte. Sădit unde? Lângă Izvorul apei vieţii. Oh, rădăcinile lui nu se vor usca! Aleluia!

Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.” „Eu îl voi învia în ziua de apoi.” (Ioan 1.25b şi 6.44b). Aşa este. El a fost hotărât mai dinainte ca să fie acolo; a fost hotărât să prindă acel Cuvânt, când a fost semănat. Sămânţa a fost semănată.

Să ştiţi că sunt mai multe feluri de a sădi un pom, iar acest pom despre care am citit, nu a fost doar înfipt în pământ, ci a fost sădit acolo. Rădăcinile lui au găsit suficient pământ ca să crească, iar când au dat de apa izvorului, pomul a început să rodească Viaţa, Duhul, care spunea: „Sunt nouă daruri duhovniceşti”. Şi pomul răspundea: „Amin”. „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci!” „Amin.” „El vindecă şi astăzi, aşa cum a făcut întotdeauna.” „Amin, amin, amin.”

Vedeţi, el este plantat acolo unde curg râuri de apă vie, aşa că nu-i de mirare că nu se usucă. El nu poate muri, căci Curentul de Viaţă îl ţine roditor. Aşa este. El îşi trage Viaţa din apă, din râurile Vechiului şi Noului Testament. Amin. De acolo se hrăneşte. Oh, fraţilor! Il veţi iubi voi? (Amin). Îl veţi lăuda? (Amin). Vă veţi închina Lui? (Amin, amin, amin.)

Da, domnilor. Oh, mie îmi place aceasta! Vouă nu? Sigur că da. El „îşi dă rodul la vremea potrivită.” Ce fel de roade? Geneza 1.11: „…să facă rod după soiul lor…” Ce fel de roade? Ale cui roade? Ale Lui. Şi care este acest rod? Biblia.  Toate roadele sunt acolo: dragostea, bucuria, puterea, Duhul Sfânt, vindecarea divină, toate făgăduinţele lui Dumnezeu sunt în Biblie. Acestea sunt roadele Lui.

Vedeţi? Deci, dacă pomul este sădit într-un pământ bun, în credinţă, ce roade va aduce el? Să nu uitaţi că cea care-l ajută să crească este credinţa. Amin. Şi ce va rodi? Ioan 14.12: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…” De ce? Pentru că poartă acelaşi Cuvânt. El era Cuvântul, este adevărat? Şi ce a spus Cuvântul?

Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va da.” (Ioan 15.7).

Nu demult, am vorbit cu fratele Evans. El conduce foarte departe ca să vină aici. Şi când a fost ultima dată, şi-a pierdut maşina, mai bine zis, i-a fost furată, în timp ce se afla la Miller’s. Şi-a uitat cheile în maşină, iar cineva care a văzut aceasta, i-a furat-o. Tot ce avea la el, era în maşină.

Fratele a venit la mine acasă împreună cu fratele Fred şi cu fratele Tom. Când eu am intrat, fratele Evans plângea asemenea unui copil căruia i s-a luat bomboana din mână.

Văzându-l, am spus: „Haideţi să ne rugăm.” Am îngenuncheat, iar eu am spus: „Tată, eu vin la Tine, în Numele Domnului Isus. Aici stă un om care are mâinile lovite cum repară maşinile, ca să câştige banii necesari  să vină în fiecare duminică câte 1.500 de mile, pentru a auzi Cuvântul Tău. El are şi o mulţime de copii de hrănit. Numai ca să vină până aici, el are nevoie de șaptezeci și cinci de dolari. Tată, el a venit aici ca să asculte Cuvântul Tău, dar iată că un om rău i-a furat maşina. Doamne, Te rog să-i dai maşina înapoi, în Numele lui Isus Hristos.”

Ce am făcut eu prin această rugăciune? Am pus înaintea lui Dumnezeu acel Cuvânt făgăduit şi L-am pecetluit cu Numele lui Isus. Ce a urmat? Imediat am văzut desfăşurarea unei vedenii: un bărbat tânăr, care odată a fost creştin, cu o cămaşă galbenă pe el, era hoţul. Dar am văzut că a fost atins de Cuvânt: „Tu nu faci bine! Vei fi prins şi pedepsit pentru fapta ta, aşa că ia maşina şi du-o înapoi.” Le-am spus fraţilor să mai stea puţin, până când tânărul va aduce maşina înapoi.

L-am întrebat pe fratele Evans: „Ai avut rezervorul plin?”

„Da”, a răspuns el. „Nu vei avea nimic stricat la maşină, numai că rezervorul va fi doar pe jumătate cu benzină.” Când au plecat de la mine, au găsit-o exact cum spusese Domnul. Ce era aceasta? Cuvântul S-a dus şi l-a prins pe făptaş.

Nu mult timp după această întâmplare, un om a mers şi a cumpărat de la fratele o maşină, dar nu i-a plătit-o. Imediat, m-a sunat şi mi-a spus ce i s-a întâmplat. Auzindu-l, mi-am zis: „Sărmanul, are o pagubă de 400 de dolari. Mă voi ruga.” Şi am trimis Cuvântul. El l-a găsit pe acel om în camionul lui. Nu fusese niciodată creştin şi a râs când i s-a spus să meargă la biserică, spunând că atunci când predicatorul vorbeşte, el se uită după blonde frumoase. Da, acesta este diavolul.

Vedeţi, fratele Welch a avut tot timpul în faţă Cuvântul care-i spunea: „Va fi bine.” Şi Cuvântul S-a dus după făptaş. De ce? Pentru că „Dacă rămâneţi în Mine, şi dacă rămân cuvintele Mele în voi, cereţi ce vreţi…” (Ioan 15.7).

Băiatul fratelui l-a urmărit pe hoţ, apoi i-a luat numărul maşinii şi s-a întors la fratele Wood. Ei au sunat ca să afle unde era acel om şi li s-a spus că este în Bowling Green.

Dumnezeu ştie că eu nu am auzit nimic despre acel om, dar săptămâna trecută, după ce am predicat aici, m-am dus să-mi schimb hainele căci urma să plec în Florida, la fratele Welch. Când am urcat în maşină, l-am văzut pe omul acela şi am spus: „Noi mergem prin Bowling Green.” Eram sigur că el este acolo. Apoi, în timp ce mergeam mai departe, el mi-a zis: „Frate Branham, ai spus Bowling Green?” „Da”, am răspuns eu. „Păi, am să merg şi eu acolo, ca să-l caut pe cel care mi-a luat banii.”

Vedeţi? El avea de făcut ceva, căci aşa arăta vedenia, dar eu nu i-am spus nimic. Am procedat la fel ca Isus, când le-a spus Mariei şi Martei: „Daţi piatra la o parte!” Vedeţi? Păi, El era Dumnezeu, aşa că putea spune pietrei să se dea la o parte şi s-ar fi dat, dar era nevoie să facă şi ele ceva.

De ce credeţi că a stat şi a privit peste recoltă? Credeţi că era Domnul secerişului? El le-a spus ucenicilor Săi? „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Lui.” (Matei 9.37-38). Cu alte cuvinte, El spunea: „Rugaţi-Mă să fac ceea ce urmează să fac.”

Noi suntem Biserica, dar avem şi noi ceva de făcut. Aici este Evanghelia, dar ce folos am avea, dacă am veni aici şi nu am predica-o? Trebuie să facem şi noi ceva. Trebuie să facem şi noi un efort. Poate ziceţi: „Păi, eu ştiu că Dumnezeu poate vindeca, dar nu ştiu ce să fac.”

Ridică-te şi fă din Cuvântul Lui cuvântul tău. Crede-l şi nu umbla după argumentări. Crede-l pur şi simplu, căci atunci vei intra în atmosfera de credinţă şi vei primi ceea ce ceri. Trebuie să se întâmple.

V-aţi gândit vreodată ce s-a întâmplat când a înviat cineva din morţi? Voi ştiţi de băieţelul din Finlanda, care a fost înviat. Duhul îl părăsise, deci Cuvântul trebuia să intre în acel spaţiu, să ia sufletul lui şi să-l aducă înapoi. Vedeţi? Cum poate face El aceasta? Simplu: pentru că este Cuvântul care vindecă bolnavii și învie morţii. Dar cum o face? Vedeţi, trebuie să fie un Cuvânt, deci este nevoie ca cineva să pronunţe acel Cuvânt. El a arătat vedenia şi trebuia să se întâmple întocmai.

Băiatul zăcea acolo şi totul în jur era întocmai cum arătase El cu doi ani în urmă. Eu am spus: „Tată ceresc, în ţara mea, Tu mi-ai spus, cu doi ani în urmă, că acest băiat va învia din morţi, de aceea, pe baza Cuvântului Tău făgăduit, care spune că „Aceste semne îi vor însoţi pe cei ce vor crede…”, pe baza cuvintelor spuse de Tine atunci când i-ai trimis pe ucenici să vindece bolnavii, să învieze morţii, să scoată dracii şi să ridice orice neputinţă, şi pe baza vedeniei pe care mi-ai dat-o şi în care mi-ai arătat că acest copil va veni la viaţă, poruncesc ca acest copil să revină la viaţă! Moarte, tu nu îl mai poţi ţine, pentru că eu vin împotriva ta cu Cuvântul Domnului!”

Vedeţi, nu cu cuvântul meu, ci cu Cuvântul Domnului; pentru că nu eu sunt Cuvântul, ci El. O singură persoană putea fi Cuvântul şi aceea este „Isus”. El era Cuvântul viu al lui Dumnezeu, venit la suprafaţă prin naşterea dintr-o fecioară.

În ce mă priveşte, eu sunt născut prin păcat, sunt rezultatul unirii dintre un bărbat şi o femeie, de aceea trebuie să mor, de aceea trupul acesta trebuie să moară.

Dar cu Isus nu a fost aşa. El era Cuvântul; El s-a născut dintr-o fecioară. Ea a fost incubatorul, dar El era Dumnezeu. Acolo nu s-a produs niciun act firesc, ci El era Cuvântul.

Prorocii nu au fost Cuvântul, dar Cuvântul Domnului a venit la ei. Înţelegeţi? Iar astăzi este la fel. Când a venit Cuvântul referitor la acel băieţel, ce era El? O vedenie. Ce a fost cu privire la acel urs? Dar în celelalte cazuri? Vedenii, care sunt Cuvântul Domnului. Ce fac ele? Ne ţin acolo. Vedeţi,  era nevoie ca eu să vorbesc acel Cuvânt. Era nevoie să spun: „Moarte, dă-i drumul înapoi, în Numele lui Isus Hristos.” Trebuia ca eu să pronunţ acele cuvinte. Şi ce a făcut Cuvântul? L-a prins pe acest băiat, aşa cum l-a prins pe cel de la Bowling Green, care a furat maşina. El a prins acel suflet micuţ şi l-a adus înapoi în trup, exact cum a arătat vedenia. Cine face aceasta? Credinţa, nu înţelepciunea. Înţelepciunea îţi spune că nu se poate, dar credinţa dovedeşte că s-a făcut. Aşa este. Credinţa arată că El este acelaşi ieri, azi şi în veci. În ordine.

Să ne grăbim puţin, căci se face târziu.

Deci fiecare rodeşte după soiul lui. Ioan 14.12 spune că „cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…

Cineva zice: „Acestea sunt semnele pe care le face El?” Să vedem.

Într-o zi, Isus a intrat într-o casă unde singura fiică a acelui om era moartă. Probabil că murise cu câteva ore înainte de sosirea lui Isus acolo, aşa că se făceau deja pregătirile pentru îmbălsămare. Isus a păşit în camera unde zăcea ea şi unde toţi plângeau şi se tânguiau. I-a scos pe toţi afară, după care a privit spre Petru şi Ioan şi le-a zis: „Veniţi aici, căci ştiu că voi credeţi.” Apoi, a privit spre tatăl fetei şi i-a zis: „Dacă crezi, poţi să vii şi tu după Mine.” Atunci mama fetiţei a spus: „Doamne, eu cred.” „Vino şi tu!” a spus El, după care S-a întors spre fetiţă şi a strigat cu glas tare: „Talita cumi!” (Adică: „Fetiţă, scoală-te, îţi zic!”). Aleluia! El nu a mai trebuit să se roage, căci era Cuvântul, dar eu trebuie să mă rog dacă văd vedenia, pentru că deşi Cuvântul este deja înfăptuit, este nevoie să înţeleg ce-mi spune Dumnezeu prin ea, iar după ce am înţeles-o, trebuie să pronunţ Cuvântul. Eu trebuie să spun ce spune El, dar Isus era Cuvântul. Amin.

Fetiţo, scoală-te, îţi zic!” A prins-o de mână şi asta a fost tot. Dar nu uitaţi că El a spus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu…

Vedeţi? Astfel de roade nu veţi găsi printre aceste denominaţiuni. Cum ar fi posibil să le găsiţi? Cum ar fi posibil ca adevăratul Cuvânt al lui Dumnezeu să crească printre acele capete tunse, printre pantaloni scurţi, printre fumători şi beţivi? Cum ar fi posibil aşa ceva, când ei iubesc mai mult plăcerile lumii decât pe El? Cum poate intra acolo dragostea lui Dumnezeu? Cum ar putea creşte sămânţa lui Dumnezeu într-un asemenea mediu? Nu, nu este posibil. Ea nu va putea face niciodată rădăcini; nu va putea rodi Viaţa Lui, ci se va ofili şi va muri. Da, domnilor.

Dar ei sunt deştepţi. Sunt de două ori mai deştepţi ca alte categorii. Siguri, deştepţi, educaţi, înţelepţi, exact cum a fost Eva.

Ar putea trăi oare sămânţa de crin într-una din aceste denominaţiuni uscate? Cum ar fi posibil acest lucru, când ea are nevoie de apă? Apa este Duhul. Ei au o formă de evlavie, dar tăgăduiesc puterea Duhului, vedeţi? Astfel, chiar dacă Cuvântul cade peste ei, nu poate să crească. De ce? Pentru că asemeni Evei, ei au acceptat înţelepciunea Satanei. Dar Cuvântul vine şi cade peste ei. Sigur că da. Ei pot să asculte Cuvântul predicându-se. Aţi văzut cum stau ei în biserică? Nu fac nicio mişcare. Le predici la femei că nu mai au voie să-şi taie părul, dar an după an, le vezi tot cu părul scurt. Le predici bărbaţilor despre fumat, dar ei merg înainte la fel. Este exact cum ai turna apă pe o gâscă.

 Știţi ce spun aceşti iubitori de plăceri lumeşti? „Păi, să facă mai întâi el, apoi voi face şi eu.” Oh, ţie să nu-ţi pese de ce fac ceilalţi! Este datoria ta să urmezi Cuvântul lui Dumnezeu, fără să priveşti la ce fac ceilalţi. Aşa este. Chiar dacă Cuvântul cade peste ei, El nu va putea creşte din cauza înţelepciunii Satanei. În felul acesta ei ajung un pustiu denominaţional. Ei nu pot crede Evrei 13.8 deşi din gură spun: „Oh, sigur că credem!”

Dacă credeţi cu adevărat, atunci arătaţi-mi roadele. Vreau să le văd. Vreau să văd biserica în care predici, făcând roadele bisericii primare. Dar voi aţi sucit botezul, aţi sucit dovezile, aţi luat nişte crezuri în loc să luaţi Cuvântul. Să ştiţi însă, că Satana poate interpreta orice dovadă pe care o aduceţi, dar nu poate produce Cuvântul. Cu siguranţă. Acesta este singurul lucru care-l arde, de aceea nu se poate atinge de El.

Priviţi la Cain şi Abel. Amândoi erau sinceri, dar Cain a lucrat prin înţelepciune ca şi biserica mamă, Eva, aducând o jertfă frumoasă alcătuită din florile câmpului şi roadele acestuia. El spunea: „Cu siguranţă Dumnezeu va privi la altarul meu frumos, căci l-am decorat foarte atrăgător.” Exact aşa este decorat acum de Paşte. Ei vor cheltui milioane de dolari ca să-şi împodobească altarele cu flori de Paşte, dar altarul nu a fost făcut pentru flori ci pentru sacrificiu.

Poate spui: „Omenii pot să fie sinceri şi totuşi să meargă greşit.” Sigur că da. Un om poate lua arsenic, sincer, gândindu-se că ia ulei de castor sau ceva de felul acesta. Vedeţi? El este sincer.

Femeile din triburile africane, îşi sacrificau copilaşii aducându-i jertfă „zeului aligator”. Sunteţi voi atât de sinceri? Nu. Chinezii îşi zdrobeau oasele pentru „zeii bucătari”, iar mahomedanii umblă prin foc, îşi introduc cărbuni aprinşi în gură şi îşi cos gura.

Am o statuetă mică, o figurină care înfăţişează un preot de-al lor, care şi-a pus un băţ în gură, apoi lanţul cu care este legat băţul, este înfăşurat în jurul corpului, legând mâinile şi picioarele. El nu poate bea, nu poate vorbi, nu poate mânca, nu poate face nimic până moare. Aţi văzut vreun creştin care să facă asemenea sacrificii? Voi nici măcar nu credeţi Cuvântul adevărat.

 Noi vedem şi astăzi acelaşi duh de înţelepciune, care spune: „Păi, dacă construim o denominaţiune mare, vom fi primiţi cu siguranţă de Dumnezeu”, dar El nu va primi nimic altceva decât Cuvântul Său.

Poate ziceţi: „Frate Branham, noi trimitem afară o mulţime de lucrători în fiecare an. Programul misionar de anul trecut ne-a costat o sută de mii de dolari.” Frate, până nu acumulezi acest Cuvânt şi nu te întorci la El, eşti cât se poate de mort. Stai pe acest Cuvânt, indiferent ce se întâmplă!

Noi suntem doar un mic tabernacol aici, dar acesta este locul unde ne adunăm pentru că îl aşteptăm pe Isus să vină. Nouă nu ne trebuie clădiri mari de sute de dolari, în timp ce băieţii lucrători care încearcă să predice Cuvântul acolo afară, mor de foame. Oare ce-i cu voi, oamenilor? Se pare că nu vă puteţi trezi.

Oricine este gata să accepte catolicismul. Și sunt atât de orbi încât îl vor accepta. Nu este de mirare că Biblia spune că „întregul pământ a curvit cu ea.” (vezi Apocalipsa 17). Ei cu înţelepciunea lor omenească!

Sunt preoţi deştepţi? Voi vorbiţi despre oameni educaţi. Păi, să vă spun ceva. Ei zic că nu trăiesc cu acele călugăriţe. Atunci de ce nu se sterilizează? Sigur, ei şi ele sunt mireasa, iar maica superioară le ia copiii şi îi aruncă în groapa cu var.

Voi nu credeţi, dar ascultaţi mărturia celor care au trăit acolo. Acea călugăriţă spunea: „N-au decât să vină să mă aresteze, dar acolo se fac aceleaşi lucruri ca în Rusia sau Mexic. Noi curăţăm totul înainte de a se şti la guvern.”

Dar ce veţi face acum când căpetenia voastră este chiar în guvern? Vedeţi?

Acest Cuvânt trebuie să se împlinească. Ei au organizat un chip al fiarei, iar acum colaborează dându-i putere să vorbească. Oh, fraţilor, acel Cuvânt va sta chiar aici. Nu comunismul va conduce, ci Roma. Fiţi atenţi. Cain spunea: „Sigur îmi va primi jertfa!” Dar ce fel de jertfă era cea adusă de el? Viaţă vegetală: frunze, flori, legume. Dar acolo nu era suferinţă. Problema cu oamenii de astăzi este că ei nu vor să sufere. Ei vin şi ascultă acest Cuvânt, dar să nu le ceri să părăsească biserica lor, şi să nu râdă cumva cineva de ei. Da, ei doresc o viaţă vegetală, un fel de înţelepciune.

„Păi, viaţa aceasta este tot atât de bună ca şi cealaltă!”, spun ei, dar nu este adevărat. Am să vă arăt imediat de unde vine această înţelepciune.

Să-l privim acum pe Abel. În Evrei 11.4 ni se spune că „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.

Vedeţi? Prin ce a adus Abel jertfa lui? Prin înţelepciune? Prin teologie? „Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain.” Prin credinţă în ce? În ce credea el? Credinţă în vegetale? Nu, domnilor. El avea credinţă în Cuvânt, pentru că a vrut să se ştie ce era în afara acelei grădini.

Poate că mama lui i-a spus: „Pentru că am crezut în minciuna diavolului, s-a născut acest băiat (Cain), şi uite cum s-a născut el.  Acesta este motivul pentru care Dumnezeu ne-a alungat din Eden.” Prin credinţă, el a văzut că acolo a fost vorba despre o legătură firească şi a înţeles că la mijloc era sângele. Şi tot prin credinţă, urmaşii lui văd acelaşi lucru. Dar, acest lucru nu a fost învăţat prin înţelepciune, ci a venit prin credinţă. Sânge, viaţa unui animal. Şi noi suntem animale. Suntem mamifere cu sânge cald. Suntem cea mai superioară specie, dar există ceva care ne deosebeşte de celelalte animale: sufletul. Acolo este pusă Viaţa.

Acum observaţi. Prin credinţă, Abel a avut o descoperire, o vedenie, şi a adus ca jertfă sânge, pentru că viaţa era în sânge. Prin credinţă, pentru că a stat pe Cuvânt, Abel a putut să vadă că era vorba despre o relație firească. Celula de sânge vine de la partea bărbătească. Omul are celula de sânge în spermă. Hemoglobina este sânge şi ea vine de la bărbat. Adam a ştiut că nu din pricina merelor sau a perelor au fost aruncaţi afară din Eden, ci din cauza încrucişării sângelui. Şi ce a făcut Abel, fiul lui?  Prin credinţă, a oferit înapoi tot sânge. El a adus acea jertfă prin credinţă, nu prin înţelepciune. Cum este posibil ca un om să înţeleagă aceste lucruri prin înţelepciune? Nu este posibil, pentru că întreaga Biblie şi întreaga Biserică a lui Dumnezeu este zidită pe descoperirea divină, care se primeşte prin credinţă.

…pe această piatră voi zidi Biserica Mea…” (Matei 16.18). Vedeţi?

„Oh, sigur, noi credem aceasta”, spun ei. Atunci unde este viaţa lui Dumnezeu în toate aceste forme? Unde este Viaţa?

Dacă tot spuneţi: „Noi credem! Noi credem!” de ce nu se împlinesc în mijlocul vostru cuvintele Domnului Isus: „Cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”? El nu se preface că le face, ci aceleaşi lucrări pe care le-a făcut atunci, le face şi acum. Cum este posibil acest lucru? Prin faptul că aceeaşi Viaţă care a fost în Hristos, este şi în voi, iar acea Viaţă nu va aduce la suprafaţă vreo înţelepciune, ci doar credinţa. Credinţa în Cuvânt, nu înţelepciunea în Cuvânt.

Satana are mai multă înţelepciune în acest Cuvânt decât toţi predicatorii şi preoţii împreună. El are foarte multă înţelepciune dar nu are credinţă. Credinţa l-ar face să se pocăiască, să se depărteze de toate organizaţiile, dar el are înţelepciune şi se mulţumeşte cu aceasta.

Prin credinţă, Abel a văzut că acolo a fost vorba despre un act firesc şi că era nevoie de o jertfă de sânge, pentru că viaţa este în sânge; şi Dumnezeu l-a primit.

În 2 Timotei Cuvântul ne îndreaptă spre sămânţa care cade într-un pământ rău.

…având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea.

Ei tăgăduiesc semnele Duhului Sfânt şi ale Vieţii veşnice, spunând: „Oamenii nu mai trebuie să vorbească în limbi. Nu mai este vindecare divină, nici botez cu Duhul Sfânt. Aceste lucruri au fost pentru apostoli.” Ce este aceasta? „având doar o formă de evlavie…” Pavel spunea în profeție că „aceste lucruri se vor întâmpla în zilele din urmă.” (v.1), nu în timpul lui. Şi Duhul a spus clar:

..în zilele din urmă vor fi vremuri grele, căci oamenii se vor depărta de la credinţă”, şi toate celelalte lucruri. Vedeţi, aici sunt ei, având doar o formă de evlavie.

Cum  este posibil ca semnele Duhului Sfânt să crească într-un pom ecleziastic, unde nu există niciun pic de apă? Vedeţi? Nu este posibil. Cum este posibil ca semnele şi minunile să crească într-o femeie care nu are nici măcar bunul simţ al decenţei ca să se poarte ca o doamnă? Aş vrea să-mi răspundeţi voi, cum poate creşte într-un bărbat care stă la amvon pentru o masă bună sau pentru vreo altă favoare, şi lasă deoparte Adevărul lui Dumnezeu? Cum pot veni semnele şi minunile într-o asemenea situaţie? Nu se poate.

Cum pot veni roadele Duhului într-un loc unde seara se fac petreceri rock ecleziastice şi unde nimeni nu vrea să coboare în valea plângerii unde sunt batjocuri?

Crinul trudeşte din greu. Cred că vă mai amintiţi predica mea de acum câţiva ani, despre domnul Crin. Cuvântul spune că, „crinii nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.” (Matei 6.28-29). Cum se străduiesc crinii să arate frumoşi? Ce fac ei pentru aceasta? Şi totuşi, cât de minunat este mirosul lor. Albinele zboară în jurul lor şi iau dulceaţa pe care crinii le-o dăruiesc gratuit. Ei se străduiesc s-o facă!

Aleluia! Acesta este un adevărat om al lui Dumnezeu. Păstorul Crin, reverendul Crin, se străduieşte pentru Cuvânt. El îşi pune Cuvântul înainte, apoi strigă spre Dumnezeu şi zice: „Oh, Dumnezeule, nu ştiu cum să fac aici şi aici!” Aceasta trebuie să vină prin Cuvânt.

Când Dumnezeu îţi dă descoperirea, iar tu o vezi, te duci cu toată fiinţa înainte. Nu ca să obţii câţiva dolari de pe urma campaniilor, ci de bună voie. Atunci vei spune: „Dumnezeule, mă duc cu bucurie oriunde ai hotărât să seamăn Sămânţa Ta.” Aleluia! „Fără plată aţi primit, fără plată să daţi.” (Matei 10.8b).

Haideţi să privim puţin la copiii lui Cain. Ce erau ei? Constructori, inventatori, oameni de ştiinţă. Vedeţi? Ei erau înţelepţi; erau educaţi, deştepţi şi religioşi. Dar ce a produs cultivarea înţelepciunii? Moartea întregii rase umane, atunci când a venit judecata lui Dumnezeu. Este adevărat? Au murit cu toată ştiinţa şi iscusinţa lor.

Acelaşi lucru se întâmplă şi acum. Aceste bombe atomice şi lucrurile acestor deştepţi oameni de ştiinţă vor distruge întreaga lume. Carnea oamenilor se va usca  pe ei. Acolo ajung ei cu deşteptăciunea lor. Cauza morţii lor va fi înţelepciunea.

Fiţi simpli, credeţi Cuvântul lui Dumnezeu şi trăiţi-l, căci dacă vă încredeţi în propria voastră înţelepciune veţi muri. În ordine.

Copiii lui Set erau oameni simpli, umili, păstori şi fermieri şi nu aveau pretenţia că sunt deştepţi. Ei stăteau numai pe Cuvânt. Ce au produs ei pentru sfârşitul timpului? Un profet. Un profet pentru ce? Pentru avertizare – un semn. Astfel, când Noe a stat la uşa arcei şi a spus: „Va ploua!” ei au râs şi l-au numit fanatic, dar el era un profet. Amin. Ce a făcut el? A adus salvarea celor care au crezut şi au vrut să scape. Vedeţi ce au adus la suprafaţă acei oameni simpli şi umili, care aveau credinţă? Ceilalţi se încredeau în cunoştinţă, dar ea a adus moartea întregii rase umane.

Ce au făcut cei smeriţi cu credinţă? Au adus salvarea, un profet al Domnului, care le-a dat un semn că timpul sfârşitului a sosit. Credeţi că au crezut cei educaţi? Da de unde! Ei sucesc din nas şi merg mai departe.

Oh, ce poză a fost făcută chiar sub ochii celor educaţi! Ei nu puteau să înţeleagă acel lucru şi spuneau: „Un soi de lumină a lovit lentila.” Acela este instrumentul lor ştiinţific, aparatul de fotografiat. Domnul George Lacy a spus: „Domnule, acest aparat nu poate fotografia psihologia. Lumina a lovit lentila, ceea ce înseamnă că a fost acolo. Nu înţeleg cum s-a realizat aceasta, dar ea este acolo.” Apoi a adăugat: „Îmi voi scrie numele acolo”. Şi a făcut-o dovedind autenticitatea ei. Da, aceasta a spus-o chiar specialistul FBI. Vedeţi?

Dumnezeul nostru nu va lăsa nicio piatră nemişcată, dovedind lumii acesteia că nu va rezista. Înţelepciunea şi ştiinţa acestei lumi, zboară prin aer ca muştele. Avioane şi submarine şi tot felul de invenţii în care-şi pun nădejdea ca să fie scăpaţi, dar există o singură cale de salvare şi aceasta este: neprihănirea lui Dumnezeu, care stă la uşa arcei.

Cine este Uşa? Hristos spunea: „Eu sunt uşa oilor. Oile Mele ascultă glasul Meu. Nu merg deloc după un străin…” (Ioan 10.7,27,5).

Păstorul „îşi cheamă oile pe nume, şi le scoate afară din staul. După ce şi-a scos toate oile, merge înaintea lor…” (v.4-5).

Vedeţi? „Ele Mă vor cunoaşte pentru că „Eu sunt, şi nimeni altul nu umblă ca Mine şi nu poate face lucrările pe care le fac Eu.” Amin.

Ce spunea Nicodim? „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător, venit de la Dumnezeu; căci nimeni nu poate face aceste semne, dacă nu este Dumnezeu cu el.” (Ioan 3.2). Aşa este. Acea rasă umilă a produs un profet.

Şi în zilele din urmă, copiii lui Set vor produce un profet care va arăta semnele zilelor din urmă şi va aduce o avertizare. Este cam timpul acela, de aceea, „Cine are urechi, să asculte ce zice Bisericilor Duhul.” (Apocalipsa 3.22).

Deci vedeţi, acea sămânţă a Cuvântului Vieţii, nu poate creşte în acea atmosferă de înţelepciune. Nu se poate.

Moise şi Iosua aveau credinţă în Cuvânt, în timp ce ceilalţi voiau să danseze cu acele femei dezbrăcate. De ce? Pentru că aveau înţelepciunea egipteană. Moise nu a vrut-o.

Priviţi la aceşti Core de astăzi. Ei fac petreceri şi dansează toată noaptea cu femei cu părul scurt şi aproape dezbrăcate. Ştiţi ce spun dacă le zici ceva? „Ce contează?” Oh, dar Cuvântul spune că contează. Vedeţi?  Să ştiţi că şi Core şi ceilalţi au fost botezaţi. Aceasta arată acelaşi tip ecleziastic de astăzi. Poate ziceţi: „Dar unde au fost botezaţi?”

Haideţi să citim în 1 Corinteni 10.1-2 şi vom vedea:

Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare,

toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise…

Core a avut acelaşi botez ca şi ceilalţi. Dar ce a vrut el? Să lase femeile să danseze, să bea vin, să se distreze şi să curvească. Voi ştiţi că Biblia spune că au făcut aceasta. Şi Moise s-a mâniat pe ei, vă amintiţi? De ce? Ei îl aveau alături pe doctorul Core, care era plin de înţelepciune. El spunea: „Vă duc înapoi în Egipt.” Dar când Moise i-a stat în faţă a fost altceva, iar Iosua a stat pe Cuvânt. Dumnezeu le-a dat făgăduinţa, iar ei au stat pe ea. Ceilalţi voiau să danseze şi să se dezbrace. Oh, aş vrea să mă mai opresc la un lucru!

Priviţi Israelul şi Moabul. Voi ştiţi cum au stat lucrurile acolo. Unii aveau denominaţiuni mari şi înţelepciune, în timp ce ceilalţi nu aparţineau de nimeni. Dar iată că într-o zi s-a ajuns la o confruntare: credinţa şi înţelepciunea erau faţă în faţă. Hristos şi Satana erau unul în faţa celuilalt; aceste două forţe au ajuns la o confruntare. Ambele s-au folosit de Cuvânt, este adevărat? De aceeaşi Biblie, dar Satana a folosit-o dintr-o rezervă de cunoştinţă, ceea ce nu a mers.

Am aici un text pe care aş vrea să-l citesc dacă nu vă supăraţi. Haideţi să deschidem la Evrei 4 începând cu versetul 1:

Să luăm dar bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduinţa intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.

Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.

Ce nu a găsit? Înţelepciune? Nu, ci „n-a găsit credinţă.

Voi puteţi avea tot Cuvântul, puteţi să-L cunoaşteţi de la „A” a „Z” şi totuşi să nu vă folosească la nimic. Aceasta arată că nu puteţi face tot ce vreţi cu Cuvântul. Nu, nu, nu! Orice pretindeţi voi, El mărturiseşte despre Sine însuşi. Indiferent ce susţineţi voi, Cuvântul depune singur mărturie. Aşa este.

Satana cunoaşte Cuvântul de la „A” la „Z”, cunoaşte fiecare iotă din Biblie. Sigur că da. El spune: „Eu ştiu Cuvântul.” Aşa a spus şi când a mers la Eva. El îl avea ca şi cunoştinţă, dar n-a mers. În schimb Isus îl ştia prin credinţă în descoperirea Cuvântului lui Dumnezeu în propria Sa viaţă, hotărâtă mai dinainte. Glorie! Nădăjduiesc că aceste lucruri vă vor merge până în inimă.

Isus ştia cine era El, dar Satana se mira. El ştia că este o făptură hotărâtă mai dinainte şi Dumnezeu Se descoperea în El; ştia că nu El făcea acele lucrări, ci Tatăl care locuia în El. Amin.

Satana ştia Cuvântul. El putea da citate unul după altul (fratele Branham pocneşte din degete foarte repede de câteva ori), dar Isus stătea liniştit căci ştia pe ce stă. Ştia că era hotărât mai dinainte; că era Mielul jertfit înainte de întemeierea lumii. Da, El ştia că era acea Persoană.

Oh, fraţilor! „Cine are urechi de auzit, să audă!” El ştia pentru ce a fost hotărât, şi aşa a ştiut şi Cuvântul. Vedeţi?

Satana l-a ştiut prin înţelepciune şi a dat greş. El cita acelaşi Cuvânt ca şi Isus, din aceeaşi Biblie. Astfel, a putut cita din cartea Psalmilor: „căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; şi ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te loveşti cu piciorul de vreo piatră.” (Matei 4.6+Psamul 91.11-12), dar Isus i-a răspuns: „De asemenea este scris…” (v. 7). Satana ştia toate acestea prin cunoştinţă, dar Isus le ştia prin experienţă, prin descoperire. El ştia că era Fiul lui Dumnezeu care trebuia să vină în lume; Îşi cunoştea statutul; ştia că a fost născut în lume pentru acest scop, de aceea, Cuvântul lui Dumnezeu a putut să lucreze prin El – pentru că a ştiut ce era El. Glorie!

Satana, ştia cine era el; ştia  că înţelepciunea lui nu avea nimic comun cu Cuvântul, pentru că Cuvântul era Dumnezeu. Înţelegeţi?

Isus, Omul, ştia că El este Cuvântul hotărât mai dinainte, acea Persoană a lui Dumnezeu care urma să fie jertfită pentru păcat. Şi El îşi cunoştea adversarul. Înţelepciunea contra credinţei.

Acum să luăm din nou aceste mari organizaţii. Ei spun: „Noi avem Cuvântul!” Da, atunci vreau să-L văd la lucru.

Catolicilor, voi spuneţi că sunteţi originalul. Vreau să văd dovada. Arătaţi-mi lucrările voastre fără credinţă şi eu vi le voi arăta pe ale mele, prin credinţă. Este posibil să semănaţi o sămânţă fără ca ea să aducă la suprafaţă ceea ce este? Puteţi însămânţa un bob de porumb, fără să iasă din el o plantă de porumb?

Atunci, dacă sămânţa lui Dumnezeu a fost plantată în inima voastră, înseamnă că trebuie să producă aceleaşi lucrări, deoarece Isus spunea: „cine crede în Mine, va face lucrările pe care le fac Eu.

Deci, dacă cineva spune că crede, dar nu este urmat de aceste lucrări, înseamnă că este un mincinos, căci „cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12).

Ştiu că este tare ceea ce spun, dar aruncaţi jos sămânţa de pe acel sol stâncos. Lăsaţi-o să cadă undeva într-o vale, unde vântul nu o poate lua, păsările nu o pot mânca şi va avea pământ şi apă din belşug, căci atunci va creşte. Ascundeţi-o acolo, adânc, în inimă.

David spunea: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” (Psalmul 119.11). „Astfel ca denominaţiunile să nu mi-l poată lua şi păsările să nu mi-L poată ciuguli. Îl adun aici şi cuget zi şi noapte asupra Lui. Îl am scris pe tăbliţa inimii şi-L port mereu cu mine.” Domnul a zis: „Iată că te-am săpat în mâinile Mele…” (Isaia 49.16a). Atunci cum ar putea să ne uite? Nu se poate. În ordine.

Acum, dacă Isus l-a înfruntat pe Satana pe baza credinţei, ştiind cine era, cum este cu Mireasa lui Isus Hristos? Credeţi voi că Mireasa lui Hristos este hotărâtă mai dinainte? Mireasa cea hotărâtă mai dinainte, biserica, sămânţa Cuvântului, cu tot ceea ce Dumnezeu i-a făgăduit, este aici. Totul a fost pus în rânduială: Duhul Sfânt a fost dat; sămânţa a fost semănată; Lumina de seară a strălucit; semnele Sodomei despre care a vorbit Isus, sunt aici; şi la fel Maleahi 4.

Biserică, cei de aici şi cei care veţi asculta banda, ştii unde te afli? Ştii tu că eşti chemată de Dumnezeu, că Duhul Sfânt împărăţeşte în inima ta şi că fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu este cât se poate de adevărat pentru tine? Oh, fraţilor, cum va putea sta Satana împotrivă la aceasta? Cum ar putea el să-i oprească creşterea? Cum ar putea ţine acele semne ca să nu se întâmple?

Oh, ne-ar putea arunca în închisoare, dar aceasta nu are importanţă, pentru că copiii Domnului au fost încercaţi şi în trecut: au putrezit în închisori, au fost daţi hrană la lei; au fost tăiaţi cu ferăstrăul, au fost arşi. Vedeţi? El nu poate omorî o Biserică hotărâtă mai dinainte căci „pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8.30).

Şi acum, în zilele din urmă, cu fiecare sămânţă semănată, se văd semnele după cum a spus El că „va fi la fel ca în zilele Sodomei.” Atunci, Îngerul Domnului, Duhul Sfânt, care a venit jos, a făcut semne şi minuni, iar Maleahi 4 spune că în zilele din urmă, El va trimite ceea ce a făgăduit şi noi putem vedea cu toţii aceasta, chiar aici. Amin, amin, amin.

Îl iubiţi? Amin. Sigur că da.

Chiar aici, în timpul din urmă, este o Biserică hotărâtă mai dinainte, care ştie bine pe ce stă. Sămânţa a fost semănată, Duhul Sfânt locuieşte în ea, aşa că Satan, ai grijă!

Ce a făcut Satana când s-a întâlnit cu Isus? S-a ridicat împotriva Lui cu toată puterea ecleziastică pe care o avea, spunând: „Şi eu ştiu Cuvântul!” Vedeţi? El i-a aruncat în faţă praful denominaţional, dar acel praf nu avea nicio viaţă. A putut merge el mai departe? Nu, ci s-a îndepărtat cât a putut de repede. De ce? Pentru că a dat de un „Cablu” de mare voltaj, care i-a pârlit „penele”. Da, el s-a îndepărtat de Isus, din cauza acelui „Cablu” care avea milioane de volţi.

Să nu uitaţi însă, că şi Satana are un cablu, dar nu contează cât de frumos este Cuprul din el, căci dacă nu are viaţă, este mort.

Vedeţi? Un fir are energie de la Dinam, iar celălalt nu este cuplat deloc. Aşa este. Din cauza aceasta El va lucra doar cu un vas hotărât mai dinainte; va lucra doar cu firul conectat. Conectat la ce? La o denominaţiune? Oh, nu, domnule! Aceea este o dulie moartă, având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i Puterea. Atunci unde este conectat? Cu Cuvântul care nu trece niciodată, căci aşa va produce aceeaşi putere ca întotdeauna. Glorie! Amin!

Îl iubiţi? Îl veţi sluji? Sigur. Amin. Nu vă agăţaţi de vreo denominaţiune, ci staţi aici prinşi de Dinam. Fraţilor, eu vă spun că lucrează aici, pentru că este prins de acelaşi Cuvânt.

Priviţi Moabul şi Israelul.

Moabul nu avea decât o grămadă de crezuri moarte şi un proroc fals, dar Israelul avea Stânca lovită, şarpele de aramă, Stâlpul de foc, aleluia! Semnele Dumnezeului celui viu. Acesta este adevărul. De ce era Dumnezeu cu Israelul? Pentru că era plin de credinţă. Da, domnilor! Nu prin cunoştinţă sau prin vreun crez omenesc, ci prin credinţă în Cuvânt, în Cuvântul însuşi, căci Viaţa vine din Cuvânt: „Cuvintele Mele, sunt duh şi viaţă.” (Ioan 6.63).

Acel curent vine prin Cuvânt, iar când Satana a văzut aceasta, a şters-o cât a putut de repede. Praful lui teologic nu a funcţionat prea bine aici. Cablul Satanei nu are curent în el, ci doar crezuri. Da, el nu are curent.

Isus a folosit Cuvântul Tatălui, dar şi Satana a folosit acelaşi Cuvânt. Dar ştiţi care era diferenţa? Satana era Satana, iar Isus era Dumnezeu; unul este un crez, în timp ce celălalt este Cuvântul; unul este fals, celălalt este Adevărul; unul produce moarte, dar Celălalt dă Viaţă. Aţi înţeles? Ambele sunt fire, dar ce spune Evrei 4.2?

Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credinţă la cei ce l-au auzit.” Vedeţi? Prin înţelepciune, denominaţiunile spun: „Zilele minunilor au trecut!” dar nu este aşa.

Îl iubiţi? Amin. Îl veţi sluji? Amin. Îl credeţi? Amin, amin, amin. Eu Îl cred. Da, domnilor. Amin. „Amin”, înseamnă „Aşa să fie”.

Doamne, rugămintea mea din dimineaţa aceasta, este să iei fiecare credincios de aici şi să-l pui la curent. Oh, pune Viaţa în el! Lasă-i să bâzâie şi să reflecteze slava lui Dumnezeu, să se cupleze la Curent.

Ştiţi ce cred eu? Că sămânţa a fost semănată. Credeţi aceasta? Este exact la fel ca şi firele care au fost puse prin clădire. Fiecare dulie a fost verificată cu Cuvântul, fiecare scăpare a fost reparată cu Cuvântul. Să nu vă gândiţi când va veni încercarea, căci scopul ei este testarea voastră. De ce aceasta? Pentru că dacă ar fi un scurt pe undeva, ar exploda tot Circuitul, iar Dumnezeu nu vrea aşa ceva în Biserica Sa. Acolo nu va fi nicio explozie, niciun fitil care să producă explozie în aceste zile din urmă, ci El vine şi „sudează” totul împreună. Da, domnilor. Fiecare bec atârnă la locul lui, aşa că singurul lucru care mai trebuie să aibă loc, este ca Maestrul să vină şi să aprindă Lumina. Sigur, iar acest lucru ar putea fi chiar acum, frate. Dacă ai nevoie de vindecare, apasă întrerupătorul. Asta-i tot ce trebuie să faci. Dacă ai un fir adevărat, dacă ai împământare şi conectarea ta este în Isus, El îţi va spune ce trebuie să faci. Amin.

Acum înţelepciunea denominaţiunilor spune că zilele minunilor au trecut, dar credinţa ştie mai bine. Ea simte, îl vede pe El la lucru.

Credinţa este Curentul; Curentul este Duhul, în timp ce înţelepciunea este o formă denominaţională.

Satana a încercat să-L ispitească pe Isus ca să-L îndepărteze de credinţa în Cuvântul Tatălui. A încercat să-I arate marea lui organizaţie ecleziastică de pe pământ, dar nu a putut avea niciun câştig la El.

„Oh, vino şi alătură-te mie şi te voi face episcop peste toţi!” dar Isus a răspuns: „Este scris…” Da, domnilor! Satana nu a putut să-L ispitească. Nu era posibil, pentru că El era Cuvântul. El ştia cine este.

Şi Moise ştia cine este. El ştia că era slujitorul Domnului; că era chemat de El. Da, el ştia ce va face. Acesta este motivul pentru care nu s-a speriat de ce a spus Satana. Şi pe el a încercat să-l ispitească Satana, dar Moise a ştiut pe ce stătea. Aşa este.

Pavel, de asemenea, a făcut clară chemarea sa. Haideţi să citim înainte de încheiere, ce a spus el în 1 Corinteni 4.18-19: „Unii s-au îngâmfat, şi şi-au închipuit că n-am să mai vin la voi.

Dar dacă va voi Domnul, voi veni în curând la voi, şi atunci voi vedea nu vorbele, ci puterea celor ce s-au îngâmfat.

Vedeţi, aceia sunt cei care au format mai târziu Biserica Romană; sunt cei despre care Ioan spune în 1 Ioan 2.19 că „au ieşit din mijlocul nostru, dar nu erau dintre ai noştri. Căci dacă ar fi fost dintre ai noştri, ar fi rămas cu noi…” Aşa este.

Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.” (1 Corinteni 4.20). Vedeţi? Nu în vorbe: „Păi, eu sunt bine educat. Frate, eu ştiu mai multe decât tine, căci sunt preot.” Aceasta nu are nicio valoare. Nu este mai mult decât dacă ai spune că eşti un porc sau altceva, căci şi Diavolul are o grămadă de cunoştinţă, dar „Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere.

Atunci „Ce voiţi? Să vin la voi cu nuiaua, sau cu dragoste şi cu duhul blândeţii?” (v. 21).

Haideţi să mai citim un text din capitolul doi, apoi vom încheia. Uitaţi-vă ce-i spune Pavel Miresei. Cu siguranţă, el a fost un om deştept, dar a trebuit să uite totul. Şi el a primit o mulţime de diplome, dar a trebuit să uite totul ca să-L aibă pe Hristos.

Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită…” (1 Corinteni 2.1). „O, dar eu sunt doctor Cutare sau Cutare, şi am învăţat la seminarul „Cutare sau Cutare”. Nu, nu! Ci Pavel a spus: „nu am venit la voi cu o înţelepciune strălucită…” Acum care este titlul? „Înţelepciune contra credinţă”. Vedeţi?

„…n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită, spunând: „Ascultaţi aici! Eu am învăţat la seminar că zilele minunilor au trecut. Noi am învăţat că ceea ce scrie aici nu se înţelege chiar aşa!” Vedeţi? Pavel a spus: „Eu nu am venit în felul acesta, fraţilor!” De ce?

Pentru că „n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit.

Eu însumi, când am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.

Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii (adică, n-am venit la voi cu o înţelepciune de seminar), ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere,

pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu.” (1 Corinteni 2.2-5). Amin. Credeţi? „…pentru ca credinţa voastră să nu fie întemeiată pe înţelepciunea vreunei organizaţii, ci pe puterea lui Dumnezeu.

Aceste două surse s-au luptat încă din Eden: credinţa lui Dumnezeu cu înţelepciunea Satanei. Dumnezeu a dovedit în toate epocile că aceste două surse nu se pot amesteca, ci trebuie să crească separat.

Esau şi Iacov sunt un tip perfect pentru aceasta. Amândoi erau religioşi, amândoi erau gemeni. Esau era tipul ecleziastic, deştept, având o morală perfectă, dar, vedeţi voi, el s-a gândit că dreptul de întâi născut nu-i este de niciun folos.

Pe Iacov însă, nu l-a interesat nimic altceva decât să obţină acel drept de întâi născut. Dar cât timp au fost împreună, ei nu au putut produce. Este adevărat? Unul era împotriva celuilalt. V-aţi prins? Amin.

De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor, şi despărţiţi-vă de ei, zice Domnul; nu vă atingeţi de ce este necurat, şi vă voi primi.” (2 Corinteni 6.17). Vedeţi? Iacov trebuia să se separe de fratele lui denominaţional, înainte ca Dumnezeu să-l poată binecuvânta.

Acelaşi lucru i l-a spus Dumnezeu şi lui Avraam. Priviţi numai: Israel şi Moab; Mica şi cei 400 de proroci ai lui Ahab. Dar Mica s-a separat de ei şi a stat cu Cuvântul; Moise şi Core. Vedeţi? Peste tot a fost la fel. Aleşii nu s-au unit cu ceilalţi, ci au trebuit să se separe de ei. Este adevărat?

Uitaţi-vă la Avraam şi Lot. Lot era religios, era un tip adevărat al bisericii formale. Dar cât timp Avraam a fost cu Lot, Dumnezeu nu a putut să-l binecuvânteze, dar când s-a despărţit  de el, de biserica denominaţională, când a pornit mai departe singur, Dumnezeu i-a zis: „Acum ridică-te, Avraame! Priveşte spre Est, Sud, Vest şi Nord, căci totul este al tău.”  Nu uitaţi: El nu i-a dat nimic până nu s-a separat. Aşa este.

Dumnezeu nu l-a putut binecuvânta pe Set până nu s-a separat de Cain. El l-a însemnat pe Cain şi l-a trimis în ţara Nod, unde a ajuns un om de ştiinţă, un înţelept, crescându-i pe urmaşii săi în acea înţelepciune.

Dar Set şi-a crescut copiii în neprihănirea, dragostea şi credinţa pe care o avea în Cuvântul lui Dumnezeu, aducând la suprafaţă un profet, care a avertizat că judecata lui Dumnezeu va lovi pământul. Ce a urmat? Toţi cei credincioşi au fost salvaţi, iar înţelepţii au fost nimiciţi cu toată ştiinţa lor. Da, ei au murit cu toţii, indiferent de meritele şi de diplomele pe care le-au avut. Au pierit sub judecata lui Dumnezeu.

Să nu uitaţi că toţi vor pieri la judecata lui Dumnezeu, în afară de cei care sunt născuţi din nou din Duhul lui Dumnezeu şi cred fiecare Cuvânt.

Femeilor, treziţi-vă! Eu am o mărturie aici, dar nu mai am timp s-o spun.

Nu demult am fost în California şi în timp ce mergeam spre cortul unde se ţinea adunarea, am întâlnit pe stradă o domnişoară, care mergea fâţâindu-se (este ruşinos). Fără îndoială, era drăguţă, dar mergea ondulându-se şi avea cizme şi pălărie cow-boy, aşa că fiecare băiat se întorcea şi fluiera după ea. Privind-o, mă gândeam: „Ar trebui să mă opresc şi să-i spun: „Ascultă, soră, tu eşti frumoasă şi văd că poţi dovedi, căci capurile tuturor bărbaţilor se sucesc după tine, iar maşinile pot avea accident din acelaşi motiv, dar într-o zi, un vierme micuţ va mânca toată această frumuseţe, şi, poate, în şase săptămâni de acum, vei zace putredă într-un mormânt! Dar sufletul care este în tine, care s-a hrănit cu aceste lucruri, va merge în iad!”

Moise şi Core; Avraam şi Lot; Ioan Botezătorul şi preoţii; Isus şi biserica denominaţională a timpului Său; credinţa şi înţelepciunea.

Poate că preoţii s-au ridicat şi au spus:

„Păi, noi avem aceasta de la părintele nostru şi am făcut aşa şi aşa!” Dar ce le-a răspuns Domnul? „Da, prin ţinerea tradiţiilor voastre, aţi făcut poruncile lui Dumnezeu fără putere, căci v-au fost mai scumpe învăţăturile omeneşti decât Cuvântul.

„Dar cine eşti Tu să ne înveţi pe noi? Ce şcoală ai urmat?”

Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.

Dar dacă le fac, chiar dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea, căci ele mărturisesc despre Mine..” (Ioan 10.37-38).

Vedeţi? Şi El a avut de-a face cu acele denominaţiuni şi cu înţelepciunea lor, dar Isus avea credinţă. Credinţă în ce? Că era Fiul lui Dumnezeu. În ordine.

Sfântul Martin (trimisul epocii Pergam) a protestat împotriva Bisericii Catolice, a făcut semne şi minuni, iar în biserica lui, oamenii vorbeau în limbi şi proroceau, iar puterea lui Dumnezeu era cu el, aşa că a înviat morţi şi a vindecat bolnavi. Dar acolo era Biserica Catolică ce încerca să-l prindă şi să-l ardă pe rug. Ce era aceasta? Înţelepciune contra credinţă.  Nu uitaţi: astăzi este la fel.

Haideţi să încheiem, dar nu înainte de a citi Zaharia 4.6, unde spune că „Lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oştirilor!

Vedeţi? Nu prin înţelepciune, nu prin cunoştinţă, nu prin denominaţiuni, ci prin „Duhul Meu, zice Domnul!” Cum? „Prin faptul că voi da putere Cuvântului Meu.

Ucenicii au primit această sămânţă în ei, apoi Duhul a venit şi a dat putere Cuvântului. Vedeţi? Prin credinţă, Duhul vine şi dă putere Cuvântului lui Dumnezeu, făcându-L viu şi lucrător. Se pare că astăzi înţelepciunea este la lucru în mod deosebit, dar nu va avea câştig.

Cu siguranţă, biserica ce crede întregul Cuvânt este o minoritate, dar să nu vă îngrijoraţi, căci Biblia spune:  „Nu te teme, turmă mică; pentru că Tatăl vostru vă dă cu plăcere Împărăţia.” (Luca 12.32). Aşa este, vedeţi? Nu vă temeţi! Staţi pe credinţă! Staţi pe Cuvânt! Să nu părăsiţi niciodată Cuvântul, ci rămâneţi în El!

Îl iubiţi? Amin. Îl veţi sluji? Amin. Îl veţi crede? Amin, amin, amin. Haideţi să cântăm: Îl iubiţi? Amin. Îl slujiţi? Amin.

Îl credeţi? Amin, amin, amin. Oh, eu Îl iubesc! Voi nu? Cum suntem noi salvaţi? Prin credinţă, nu prin înţelepciune.

Nu prin înţelepciune, nici prin cunoştinţă, „ci prin Duhul Meu, zice Domnul!

Acum lăsaţi ca acel „fir de cupru” să atârne în biserică, pentru că El este „conductorul”. Un tub din cauciuc sau din lemn nu este conductor, ci este izolator, dar noi nu vrem izolatori, ci vrem conductori, oameni născuţi din nou, care cred Cuvântul.

Ce spune Dinamul? „Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face.” (Ioan 14.14). Ce trebuie să faceţi voi? Să vă conectaţi la „sursă”. Da, asta-i tot ce vi se cere, apoi „Curentul va veni pe fir în jos” Şi ce se va întâmpla? Cuvântul va începe să crească şi va fi ca „un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc: tot ce începe, duce la bun sfârşit. Nu tot aşa este cu cei răi…” (Psalmul 1.3-4). Acum, aici nu scrie cu „cei păcătoşi”, ci „cu cei răi” (în traducerea engleză în loc de „cei răi” este scris „cei neevlavioşi”). Vedeţi? Aceştia sunt cei care se pretind, dar ei nu vor putea sta în faţa judecăţii cu neprihănirea lor. Nu, domnilor.

Deci timpul a sosit, sămânţa a fost semănată. Aş putea lua Apocalipsa 13, ca să vă arăt că antihristul îi va înşela pe toţi locuitorii pământului, în afară de cei care au fost aleşi înainte de întemeierea lumii.

Deci, fraţilor, voi nu trebuie să faceţi nimic altceva decât să strigaţi plini de bucurie: „Amin. Eu Îl iubesc.”

Mie îmi place mult acest cântecel, pe care obişnuiam să-l cântăm în Phoenix. Haideţi să îl cântăm din nou.

Îl iubiţi? Amin.

Îl slujiţi? Amin

Îl credeţi? Amin, amin, amin.

Sunteţi voi conectaţi în dimineaţa aceasta? Amin. Atunci apăsaţi comutatorul. Amin. Aveţi curent? Amin, amin, amin!

Acum va creşte. Amin. Va rodi. Amin. Le veţi arăta? Amin. Nu este minunat?

Îmi pare rău că v-am ţinut aşa de mult, dar şi eu mă bucur de clipele acestea petrecute împreună. În ordine. Duminica viitoare voi merge în sus, la fratele Littlefield, să împrăştii puţin Cuvânt; probabil voi lua ceva din Cuvântul de astăzi şi voi împrăştia şi în biserica de acolo.

Toţi cei care doriţi, sunteţi bine veniţi dar să ştiţi că ei au o biserică tare mică. Au doar o mie cinci sute de locuri. Eu am închinat-o Domnului acum doi ani, iar acum vor să o lărgească puţin.

Fratele Littlefield este un frate scump, care îşi ţine promisiunile, dacă poate. Deci, cu voia Domnului voi merge acolo, dar Tabernacolul îşi va continua serviciile, aşa că cei care doriţi să veniţi aici, o puteţi face.

Următoarea duminică, va veni aici fratele Arganbright şi fratele Roll, ceea ce cred că vă va bucura.

Acum haideţi să predăm serviciul fratelui Neville, să vedem ce ne va spune. Domnul să vă binecuvânteze. Amin.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *