Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMINFLUENȚA

Va urma
30/11/1963, dimineata - Shreveport, LO

Sunt fericit pentru că în dimineaţa aceasta pot să fiu în această adunare, în care văd foarte mulţi tineri. De fapt, dacă am înţeles bine, serviciul din această dimineaţă este dedicat tinerilor din Shreveport. Pentru viaţa mea este ceva deosebit de plăcut, deoarece am ocazia să mă adresez direct fetelor şi băieţilor, care dacă va mai fi un mâine, vor urma după noi.

Aş vrea să ştiu câte denominaţiuni au reprezentanţi în locul acesta, pentru serviciul din dimineaţa aceasta? Aş vrea ca cei care vin de la metodişti să îşi ridice mâna. În ordine. De la baptişti? Pot să vă văd mâinile? Minunat. Prezbiterieni? Desigur. Luterani? Penticostali? Da, desigur. Nazarinei? Sfinţii pelerini? Sunteţi şi din alte denominaţiuni pe care nu le-am pomenit? Ridicaţi-vă mâna, vă rog. Mă întreb dacă sunt şi catolici? Da, desigur. Avem printre noi şi evrei ortodocşi? În ordine, domnilor. Dacă nu mă înşel, la ultima adunare pe care am ţinut-o aici, am avut printre noi şi un rabin de la gruparea evreilor ortodocşi, grupare care este cu adevărat mama tuturor celorlalte grupări. Vedeţi, biserica evreiască a născut biserica creştină. Creştinismul vine din iudaism.

Eu sunt foarte bucuros pentru că în dimineaţa aceasta avem reprezentanţi din toate aceste grupări. Eu sunt sigur că dacă Domnul Isus ar veni în dimineaţa aceasta, El nu ar pune întrebarea pe care v-am pus-o eu. (Din ce grupare faceţi parte?), ci i-ar lua cu El pe toţi aceia care sunt pregătiţi pentru acest eveniment.

Cu ani în urmă, eu am lucrat la o fermă. Cu câteva luni în urmă, eu am trecut pe acolo şi am povestit la poartă chiar cu unul dintre fraţii din Jeffersonville. El este prezent în dimineaţa aceasta aici – este fratele Welch Evans. În timpul când am lucrat acolo, eu am stat de multe ori şi am privit cum duceau vitele la păscut, în pădurea Arapaho. Asociaţia Troublesome Hereford River, paşte pădurea din East Fork, în timp ce pe partea cealaltă este West Fork Troblesome şi Upper Troblesome River. Dacă tu ai o fermă, şi poţi să produci doi baloţi de fân (este un exemplu) pentru o vacă, atunci tu poţi duce înăuntru vaci pentru câţi baloţi de fân ai. În cazul acesta, Camera de Comerţ are denumirea rasei din care fac parte vacile tale şi numărul lor.

Îngrijitorul trebuie să stea acolo şi să numere toate vitele după care au voie să meargă pe păşune, și după ce intră acolo, le controlează din nou ca să vadă dacă n-au intrat cumva şi alte vaci. Acolo nu au voie să intre decât vaci care aparţin de rasa Hereford pur sânge, aceasta în cazul asociaţiei Hereford. Deci acolo intră numai rasa Hereford, numai vacile care au fost înregistrate, nimic în plus, pentru că ei au un număr de tauri, pentru un anumit număr de vaci. Totul se face întocmai cum am spus, ca să se obţină şi în continuare rase curate. Deci animalele care intră pe păşune trebuie să facă parte din rasa Hereford şi să fie înregistrate.

Şi eu am putut să văd cum îngrijitorul numără şi controlează toate acele animale. Pe el nu-l interesa a cui sunt vacile, pe el îl interesa marca, rasa.  Acolo erau animalele provenite de la diferite ferme. Unele erau ale lui Grimes, altele ale lui Diamond Bar, ale noastre erau de la Turkey Track, şi multe altele, dar pe îngrijitor nu l-a interesat niciodată de la ce fermă sunt vacile, ci rasa. El privea eticheta de la urechea vacii, iar dacă animalul nu era din rasa Hereford pur sânge, nu primea autorizaţia de a intra pe păşune.

Privindu-l pe îngrijitor, mi-am zis de multe ori: „Exact aşa va fi şi la judecată!” Dumnezeu nu se va uita niciodată de unde venim, adică dacă suntem metodişti, baptişti, prezbiterieni, penticostali, sau orice altceva, ci El va privi rasa de Sânge, Însemnul. Acesta ne va introduce înăuntru, pentru că în glorie vor intra numai cei care sunt sub Sânge. Sângele va arăta că noi am acceptat ce a făcut Dumnezeu pentru noi în Hristos.

Vedeţi, noi nu putem face nimic pentru a ne salva, pentru că prin păcat noi am fost scoşi din prezenţa lui Dumnezeu. Nu am mai fost nicio cale de salvare. Când omul a căzut în păcat, între el şi Dumnezeu s-a deschis o prăpastie pe care omul nu o mai poate trece singur. Nu există nicio cale de întoarcere prin propriile puteri, dar Dumnezeul cel viu şi îndurător, în mila Sa cea mare, a acceptat un înlocuitor, şi acest Înlocuitor, adică Cel care a luat locul nostru, este Isus Hristos. De aceea Dumnezeu va recunoaşte numai Sângele Fiului Său în ziua aceea.

Noi am avut un timp glorios în Tabernacolul Vieţii, deoarece Duhul Sfânt a fost în mijlocul nostru şi noi îl aşteptăm şi acum.

Mă gândesc că fiecare om doreşte să ştie de unde vine, ce face aici şi unde va pleca atunci când viaţa aceasta va ajunge la capăt. Acesta este motivul pentru care au apărut tot felul de cărţi de filozofie, prin care înţelepţii încearcă să găsească un răspuns la aceste întrebări.

Părerea mea este că acele cărţi nu sunt bune, dar să nu uitaţi că există o singură carte care vă poate spune cu certitudine, de unde veniţi, cine sunteţi şi încotro mergeţi! Şi această carte este Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Noi credem ceea ce este scris în ea şi susţinem că este Adevărul. În Biblie ni se făgăduieşte că ni se va face cunoscut, cine suntem, de unde venim şi încotro mergem.

Nu demult, am citit un articol în revista „Mişcarea lui Anderson” a Bisericii lui Dumnezeu, despre o scriere istorică. Nu-mi mai amintesc exact anul în care se petrecea întâmplarea, dar era la câteva sute de ani de la moartea lui Hristos. Şi acolo se spune că un misionar a venit în Anglia cu gândul să-l întoarcă pe regele Angliei la creştinism. Ei s-au aşezat lângă vatra mare în care ardea focul. Şi în timp ce acel creştin încerca să-l convingă pe rege, a venit o vrăbiuţă care a zburat în lumină, a făcut apoi câteva ture în jurul acelei lumini şi a dispărut în întuneric.

Eu cred că toate lucrurile sunt spre slava lui Dumnezeu, pentru că El ne-a făgăduit că toate lucrurile lucrează spre binele celor ce Îl iubesc pe El. (Romani 8.28).

Şi misionarul l-a întrebat pe rege: „De unde a venit păsărica aceasta şi încotro a plecat?” „Ea a venit din necunoscut şi a plecat tot în necunoscut.” „Această Biblie răspunde pentru noi la orice întrebare arătându-ne din ce necunoscut venim şi încotro mergem, a continuat misionarul.”

În dimineaţa următoare, după ce toată noaptea regele a cercetat cele spuse de misionar, şi a ajuns la concluzia că este adevărat, el şi toată casa lui au fost botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos, spre iertarea păcatelor. Aceasta s-a întâmplat la trei sau patru sute de ani după moartea ultimului apostol.

Acesta este motivul pentru care eu cred că noi nu ne-am adunat în dimineaţa aceasta întâmplător în locul acesta, sau numai ca să luăm împreună micul dejun (deşi noi apreciem gestul gazdelor). Eu am venit destul de obosit aici, dar cred că totul este spre slava şi gloria lui Dumnezeu şi pentru Împărăţia Sa.

Haideţi acum, să ne apropiem şi să citim textul pe care mi l-a pus Domnul pe inimă şi care este potrivit şi pentru cei tineri şi pentru cei bătrâni.

Vom citi din Isaia 6 începând cu vers.1:

„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul.

Serafimii stăteau deasupra Lui, şi fiecare avea şase aripi: cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, şi cu două zburau.

Strigau unul la altul, şi ziceau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor! Tot pământul este plin de mărirea Lui”!

Şi se zguduiau uşiorii uşii de glasul care răsuna, şi casa s-a umplut de fum.

Atunci am zis: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!

Dar unul din serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe altar.

Mi-a atins gura cu el, şi a zis: „Iată, atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta este îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit!”

Am auzit glasul Domnului, întrebând: „Pe cine să trimit, şi cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!”

Din textul citit, aş vrea să scot titlul predicii mele: „Influenţă” Poate nu vă vine să credeţi, dar prin tot ceea ce facem, noi putem influenţa pe cineva spre bine sau spre rău.

Eu predic de multe ori la înmormântări, dar niciodată nu încerc să spun prea multe lucruri despre persoana trecută (consider că nu este nevoie), deoarece viaţa ei va vorbi mai tare adunării decât orice aş spune eu. Eu nu pot să schimb părerea oamenilor cu privire la acel om, deoarece viaţa lui a dovedit cine a fost. Vedeţi, noi nu ştim, dar prin ceea ce facem, influenţăm părerea celor din jur, cu privire la  noi.

Pavel spune în 2Corinteni 3.2 că: „Voi sunteţi epistola noastră, scrisă în inimile noastre, cunoscută şi citită de toţi oamenii.” Viaţa voastră vorbeşte atât de puternic pentru cei din jur, încât mărturisirea ta nu are niciun efect pentru ei dacă nu este în conformitate cu trăirea ta. Viaţa ta arată ce eşti înăuntrul tău, iar oamenii te pot citi prin faptele tale. De aceea pentru ei nu contează atât de mult ce spui tu, cât contează ceea ce eşti.

Poate că cineva spune despre tine: „Aceasta este aşa şi aşa…” cu toate că nu este adevărat. În cazul acesta, viaţa ta, mărturia vieţii tale, va fi mai puternică decât mărturisirea falsă pe care o face cineva despre tine. Da, aşa este. Deci să nu uitaţi, că prin viaţa noastră, noi îi influenţăm în fiecare zi pe cei din jurul nostru; viaţa noastră dovedind ce este în noi. Voi nu puteţi schimba nimic, pentru că viaţa voastră, faptele voastre reflectă ceea ce este în voi, și dacă noi dorim să purtăm mărturia că suntem creştini, cred că aceasta este cea mai solemnă şi mai minunată mărturie pe care o poate aduce un bărbat sau o femeie, un băiat sau o fată. Iar dacă cineva ia Numele lui Isus Hristos şi vrea să fie un reprezentant al Lui, atunci ar trebui să fie atent la fiecare mişcare pe care o face, pentru că cineva vă priveşte tot timpul. Viaţa ta va arăta ce a făcut Dumnezeu înlăuntrul tău.

Nu demult s-a construit un pod în Australia. Şi ei au cerut guvernului american să le dea oameni care se pricep la construirea podurilor. Dar nu au găsit niciun om care să se lege de acea problemă, deoarece era foarte greu de realizat. Toţi specialiştii spuneau: „Podul nu va putea rezista din cauza nisipului.” Atunci australienii au cerut sprijinul tuturor societăţilor specializate în construcţia de poduri din lume. Şi iată că o companie din Anglia a venit la faţa locului şi a preluat conducerea lucrărilor după ce a testat terenul. Reprezentantul companiei a spus că va semna contractul şi va construi podul. De ce? Pentru că reputaţia lui internaţională depindea de acea lucrare. Din momentul în care a spus că va construi podul, nu mai conta ce a făcut el în trecut, ci toţi erau atenţi la ceea ce va face acum, reuşita sau nereuşita acestei lucrări va reflecta adevărul despre el.

Când a început construirea podului, el a testat fiecare şurub şi fiecare bucată de metal folosită;  a testat fiecare bucată de pământ ca să-i vadă rezistenţa, şi a verificat tot timpul presiunea apei. Cu toate acestea toţi specialiştii care priveau atenţi desfăşurarea lucrării, comentau de pe margine: „Acest pod nu va rezista! Se vă prăbuşi!” Dar în ziua când podul a fost pus în circulaţie, specialistul care s-a ocupat de construirea lui, a mers chiar în fruntea paradei, deoarece ştia că lucrarea lui a fost testată în amănunţime şi că ea va rezista la toate solicitările.

Eu cred că acesta este un exemplu bun pentru viaţa unui creştin. Pentru ca prăpastia creată între om şi Dumnezeu prin păcatul din Eden, să poată fi trecută, era nevoie de un pod, dar iată că nimeni, niciun serafim, niciun heruvim si niciun înger nu puteau să facă nimic pentru aceasta. Şi atunci s-a întâmplat ceva: Dumnezeu însuşi a venit jos în chipul unui Om şi a construit podul, pregătind calea, apoi a trecut El primul peste acel pod, din mormânt în slavă. Fiecare nerv din trupul Lui, fiecare gând din inima Lui şi fiecare picătură de putere din El a fost testată de vrăjmaş. Dar El a trecut cu bine la toate testele biruind chiar şi moartea.

În dimineaţa aceasta, aş vrea să vorbim despre împăratul Ozia. Isaia, care era profetul din timpul lui Ozia, privea spre împărat, pentru că el era un om mare.  El  venea dintr-o familie binecuvântată de Dumnezeu. Atât tatăl cât şi mama lui, aveau obârşie sănătoasă şi erau oameni drepţi şi temători de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care şi-au crescut şi fiul în temere de Dumnezeu şi l-au învăţat să-L slujească  şi să-L onoreze în toate lucrurile.

Una din marile probleme de astăzi, atât în America cât şi în celelalte ţări ale lumii, este lipsa părinţilor credincioşi, care să-şi pună influenţa sănătoasă în educaţia copiilor. Necazul este că părinţii din timpul nostru s-au îndepărtat de principiile sănătoase ale Scripturii, iar bisericile au făcut acelaşi lucru. Depărtându-se de Scriptură, oamenii au adus lumea şi în biserică. Acesta este motivul pentru care astăzi, (să mă ierte fraţii tineri) avem atât de mulţi huligani şi este atât de multă imoralitate. Cauza principală este influenţa rea pe care au luat-o tinerii din familiile lor.

În ce mă priveşte, eu am rămas credincios Cuvântului Scripturii, care spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbe 22.6).

Ozia a fost un tânăr care de mic a fost crescut în frică de Domnul, şi exemplul dat de părinţii lui, i-au influenţat pozitiv viaţa.

Priviţi-l pe unul dintre cei mai mari bărbaţi pe care i-a avut America, mă refer la Abraham Lincoln. Eu sunt convins că el a meritat cu adevărat încrederea care i s-a acordat. Acest bărbat a avut o viaţă grea, plină de lipsuri, datorită faptului că s-a născut într-o familie săracă. El nu a putut să urmeze nicio şcoală, dar în toată viaţa lui, el s-a ghidat după două cărţi: Biblia şi Cartea martirilor lui Fox. Dar vedeţi? Ceea ce a citit i-a influenţat viaţa pe deplin.

Acest lucru este valabil pentru fiecare dintre noi. Astăzi, librăriile sunt pline cu cărţi vulgare şi indecente care otrăvesc mintea copiilor noştri, iar mai târziu spunem că ei sunt vinovaţi pentru faptele lor. Mă gândesc însă, că vina principală este a noastră, căci noi suntem creştini şi deci ar trebui să apărăm adevărul şi dreptatea şi să măturăm cu ajutorul legii acele lucruri murdare de pe rafturi. Dar nu numai că noi nu facem aceasta, ci permitem ca toate aceste lucruri murdare şi vulgare să pătrundă şi în casele noastre şi să-i influenţeze pe copii.

Ozia însă, a fost crescut corect. La vârsta de 16 ani, el a fost încoronat ca împărat al lui Israel (după moartea tatălui său – 2 Cronici 26). Şi pentru că se trăgea din părinţi evlavioşi, imediat ce a ajuns împărat a început că facă ce este drept înaintea Domnului. Pe el nu l-au interesat niciodată părerile celor din jur, ci  a condus poporul după voia lui Dumnezeu. Vedeţi ce înseamnă să fii un om drept? Indiferent care este opinia poporului, chiar dacă ea este contrară; chiar dacă şi politica este contrară părerii lui, el stă drept pe cale.

Preşedintele Johnson, care a luat locul preşedintelui Kennedy, care a fost asasinat, a chemat toate bisericile din naţiune să se unească în rugăciune pentru el. Vedeţi, el Îl cheamă pe Dumnezeu în ajutor. Prin aceasta, eu înţeleg că el este un bărbat credincios în Dumnezeu, iar noi avem nevoie de un asemenea conducător.

Şi noi citim în 2 Cronici 26, că Israelul a propăşit sub conducerea lui Ozia, pentru că Domnul era cu el. Astfel hotarele lui s-au întins până în Egipt, având cea mai mare strălucire după Solomon.

Isaia, care în timpul domniei acestui tânăr împărat a locuit la palat, a putut să înveţe multe lucruri bune. El a putut să vadă cum Dumnezeu l-a binecuvântat, l-a influenţat şi l-a călăuzit în toate lucrurile pe Ozia. În timpul domniei lui, Israelul a avut pace, toate ţările din împrejurul lui plătindu-i tribut. Totul era binecuvântat de Domnul. Astfel, Isaia a  văzut că Dumnezeu îi binecuvântează pe cei care sunt devotaţi Cuvântului şi poruncilor Sale. Ozia a fost un exemplu pentru Isaia!

Ce împărăţie binecuvântată a fost Israelul în timpul domniei lui! Dar aici, în exemplul lui Ozia, se desprinde şi o altă învăţătură, pentru că nu contează o mărturie de credinţă trecută. Ea trebuie să fie şi prezentă şi să continue mereu aşa.

Ozia a ajuns puternic şi aceasta l-a făcut să creadă că poate face orice vrea. El s-a îngâmfat în inima lui în aşa măsură încât nu a mai ascultat de nimeni!

Din păcate, asemenea exemple putem găsi adesea şi printre noi astăzi! Asemenea oameni găsim chiar şi printre conducătorii noştri spirituali. Ei lucrează toată viaţa ca să devină episcopi sau oameni cu influenţă, iar când îşi ating scopul, se îngâmfă. Chiar şi unii dintre evangheliştii aflaţi pe câmpul de misiune şi a căror lucrare este binecuvântată în mod deosebit de Dumnezeu, cad în această capcană, considerându-se a fi cineva. Prin aceasta, ei cred că pot face ce vor şi cum vor.

Noi avem multe exemple de bărbaţi mari, care L-au slujit pe Domnul, iar în final au ajuns într-un punct în care li s-a părut că ei ştiu foarte multe din Cuvântul lui Dumnezeu şi astfel nu au mai avut nevoie de acel timp liber în care să se roage. Mai nou, ei au de făcut tot felul de vizite, sau trebuie să cineze în oraş. Astfel, în timpul pe care ar trebui să-l petreacă singuri, în pregătirea înaintea Domnului, ca să poată aduce în faţa adunării dulceaţa Duhului, ei sunt plecaţi la diferite distracţii. Dar nu veţi putea sluji în acelaşi timp şi lui Dumnezeu şi firii! Slujitorul lui Dumnezeu trebuie să fie o persoană predată în inima lui. O, dacă am putea să-i facem pe oameni să înţeleagă aceasta! Dar aceşti bărbaţi îşi fac tot felul de obligaţii faţă de oameni, pentru că oamenii îi fac tot felul de cereri. Aceasta face ca omul lui Dumnezeu să-şi încarce mintea cu tot felul de obligaţii şi probleme, iar când merge în camera de studiu începe să fie frământat de tot felul de gânduri: „Dacă nu fac asta, omul cutare se va supăra… dacă nu fac cealaltă, fratele se va simţi rău…” Şi astfel, când va merge pe platformă, abia îşi va putea aduna gândurile pentru că mintea lui este răvăşită de acele probleme puse de oameni. Ei nu sunt conducători sociali. Un om al lui Dumnezeu ar trebui să se dedice în întregime lucrării lui Dumnezeu. Partea rea  este că noi nu prea avem asemenea bărbaţi.

Şi mai este o problemă pe care vreau s-o ating, pentru că în dimineaţa aceasta vorbesc lucrătorilor. Poate noi nu ne vom mai întâlni niciodată şi sunt conştient de faptul că Dumnezeu mă face răspunzător de tot ceea ce vă spun. Dar problema este cum veniţi voi în faţa adunării? Şi apoi, nu trebuie să uitaţi că Dumnezeu vă va cere şi vouă socoteală de tot ce spuneţi poporului.

Acesta este motivul pentru care trebuie să staţi în rugăciune înaintea Domnului, pentru ca El să vă călăuzească în tot ceea ce trebuie să spuneţi. În felul acesta, voi depindeţi de El şi astfel veţi putea fi de ajutor celor ce vă ascultă.

Noi ştim cu toţii ce se întâmplă de multe ori astăzi. Cum unii predicatori merg până la un punct, adică până când îşi formează o grupare în jurul lor. Atunci ei devin încrezuţi crezând că pot face orice, chiar şi să păcătuiască, pentru că oricum nu li se va întâmpla nimic. Noi cunoaştem pe mulţi lucrători care au luat-o pe asemenea căi greşite. Ei o iau pe căi greşite pentru că îşi zic: „Oh, oamenii mă vor accepta orice aş face!” Oamenii te vor accepta, fratele meu, dar Dumnezeu, nu! Tu vei da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru tot ce faci. Ca lucrător, tu nu ar trebui să încerci să amăgeşti adunarea pe care o conduci, chiar dacă ei sunt încântaţi de ceea ce faci tu, te laudă, te bat cu mâna pe umăr şi-ţi spun: „Mesajul este minunat!”

Tu trebuie să fii slujitorul lui Hristos şi deci, trebuie să stai drept pe Cuvânt, deoarece Cuvântul se va reflecta El însuşi prin tine şi prin ceea ce faci tu vei influenţa pe cei care te privesc.

Împăratul Ozia s-a încrezut şi astfel s-a înălţat singur. El era atât de sigur pe ceea ce face, încât a crezut că şi Domnul îl va lăsa să facă ce vrea el.

Nu demult, l-am auzit pe un tânăr vorbind foarte frumos la adresa unui alt tânăr care făcea parte din aceeaşi biserică cu el, şi care era un cunoscut cântăreţ rock-and-roll (este vorba de Elvis Presley). Şi acest tânăr spunea: „Eu îl admir foarte mult pe Cutare şi pe Cutare, şi cred că este unul dintre cei mai devotaţi creştini.” Iar tânărul despre care vorbeşte, este regele rock-and-roll-ului. Când l-am auzit ce spune, eu i-am răspuns:  „Părerea mea este că între acest tânăr şi Iuda Iscarioteanul, este o singură diferenţă: şi anume, că Iuda a primit treizeci de arginţi, pe când acest bărbat primeşte flote de Cadillacuri şi milioane de dolari pentru vânzarea lui Hristos.”

„Cum poţi spune aşa ceva, frate Branham?” m-a întrebat tânărul. „Pentru că acesta este adevărul,” am răspuns eu. Faptul că acest bărbat stă în biserică şi cântă cântece religioase, iar după aceea iese afară şi cântă cântece rock, este cea mai mare piatră de poticnire pentru tineret, înşelând mai mult decât toate cârciumile şi toate celelalte lucruri murdare din ţară. Este o ruşine şi faptul că i se permite să facă aşa ceva! Biserica ar trebui să se ridice în picioare şi să nu permită unor asemenea oameni să cânte în mijlocul ei!

Vedeţi ce fac ei? Talentul pe care li l-a dat Dumnezeu,  îl pun în slujba Satanei, şi astfel viaţa lor vorbeşte mai tare decât cuvintele lor. Cum este posibil să te ridici şi să cânţi imnuri spre slava lui Dumnezeu,  apoi să mergi afară şi să cânţi acele cântece rock şi să dansezi acele dansuri murdare?  Aceasta este culmea făţărniciei! Şi noi vedem că aceasta se petrece printre creştini.

Şi tânărul a continuat: „Păi, eu v-am spus părerea mea în această problemă şi cred că Dumnezeu mă iubeşte şi îmi va permite să merg în felul acesta!” (adică şi cu El şi cu lumea).

„El n-a permis aşa ceva niciodată şi nici nu va permite! El nu a permis aceasta nici Israelului care era poporul Său, nici lui David, care a fost un om după inima lui Dumnezeu şi care atunci când a păcătuit a cules fiecare bob pe care l-a semănat. Şi El nu-ţi va permite nici ţie şi nici mie un asemenea lucru.”

Fiecare dintre noi va secera ce a semănat! Noi ştim cu toţii aceasta!

Dar Ozia s-a înălţat el însuşi în inima lui.

Aş vrea să le vorbesc acum Oamenilor de Afaceri ai Evangheliei Depline. Ozia s-a înălţat în inima lui până când a crezut că poate lua locul unui predicator măcar că nu era chemat la aşa ceva.

Din păcate acest lucru se întâmplă de multe ori şi printre noi. Oamenii de afaceri ajung să prospere în afacerile lor pentru că sunt binecuvântaţi de Dumnezeu, dar atunci ei se gândesc că pot predica tot atât de bine şi Evanghelia. Dar gândul lor este greşit, nu este de la Domnul.

Voi lăsaţi-l pe predicator să predice şi ocupaţi-vă locurile voastre. Oral Roberts a spus odată: „Este destul de greu să se păstreze lucrarea curată de către cei chemaţi în slujbă. Ce să mai zicem atunci de cei care nu sunt chemaţi să facă acest lucru?” Ei numai încurcă! Acesta este motivul pentru care la această lucrare sunt chemaţi numai cei hotărâţi de Domnul.

Această realitate ne-o dovedeşte exemplul lui Ozia. El era un bărbat renumit, era împăratul lui Israel, un om bun şi cinstit de toţi dar el a făcut o greşeală: a luat jertfa şi a intrat în Templu ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii, lucru pe care aveau voie să-l facă numai preoţii. (2 Cronici 26.16-). El a nesocotit însă această poruncă, considerând că Domnul îl iubeşte atât de mult încât îi va permite să facă ce vrea el şi să meargă cum îi place.

Preotul Azaria a alergat după el şi i-a zis: „N-ai drept, Ozia, să aduci tămâie Domnului! Dreptul acesta îl au preoţii, fiii lui Aaron, care au fost sfinţiţi pentru aceasta. Ieşi din sfântul locaş, căci faci un păcat!

Tu să nu faci niciodată aşa ceva, frate! Părerea mea este că tocmai aceasta a adus atât de multă confuzie: faptul că oamenii au încercat şi încearcă să ocupe locurile altora făcând o lucrare la care ei nu sunt chemaţi s-o facă. Ei ajung la un punct când încearcă să îndeplinească ei o slujbă pentru care însă nu au nicio chemare, care este rânduită pentru altcineva.

Poate că tu eşti un om bun, binecuvântat de Dumnezeu, dar, frate, dacă El te-a binecuvântat, rămâi în locul în care te-a chemat El. Dacă El te-a chemat să fii o casnică, rămâi casnică. Dacă El te-a chemat să fii om de afaceri, rămâi om de afaceri. Oriunde te-a chemat Dumnezeu urmează-ţi chemarea având grijă ca în toate să-l reflectezi pe El. Dacă El te-a chemat să fii casnică, rămâi unde te-a pus El, fiind un exemplu pentru alte femei care ar vrea să fie casnice bune. Dacă eşti un om de afaceri bun, lasă ca viaţa ta să-L reflecteze pe Isus Hristos, prin faptul că în toate afacerile eşti cinstit şi drept. De ce aceasta? Pentru că cineva îţi priveşte viaţa şi este influenţat de purtarea ta. Dumnezeu trebuie să aibă o casnică adevărată, El trebuie să aibă un adolescent care să fie un exemplu în şcoală! Dumnezeu trebuie să aibă un predicator adevărat; un om de afaceri adevărat, pe cineva care să-L reflecteze pe El. Nu contează ce face restul lumii, asta nu are nicio legătură cu mine şi cu tine. Noi suntem răspunzători pentru vieţile noastre înaintea lui Dumnezeu, nu înaintea oamenilor.

Deci noi am văzut că Ozia a încercat să ia locul predicatorului, iar cineva a venit să-l oprească, spunându-i că şi-a părăsit locul lui, ceea ce nu este corect. Când a auzit aceasta, Ozia s-a mâniat. El s-a mâniat aşa de tare încât i s-a roşit faţa.

Vedeţi, noi trebuie să acceptăm să fim corectaţi. Unii oameni nu vor aceasta. Eu am vorbit în multe adunări şi am putut să văd cum unii oameni s-au ridicat şi au plecat pentru că nu au fost de acord cu ceea ce am spus.

Ştiţi ce i s-a întâmplat lui Ozia când a făcut acest lucru?  Dumnezeu l-a lovit cu lepră şi el a murit lepros. Lepra simbolizează păcatul. El nu s-a lăsat corectat de Cuvânt. Nu a putut accepta aceasta.

De multe ori vedem şi astăzi acelaşi lucru. Ei spun: „Păi denominaţiunea mea crede asta, de aceea nu-mi pasă ce spui tu!” Vedeţi? Luaţi-vă timp şi cercetaţi Cuvântul. Dumnezeu nu va judeca niciodată lumea după învăţătura unei denominaţiuni, ci după Cuvântul Său. Iar Cuvântul Său este Hristos şi Hristos este Cuvântul. „Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci!” Dar oamenii în loc să primească corectarea Cuvântului, zboară liberi. Ei nu pot suferi corectura adusă de Cuvânt!

Exact aceasta a făcut Ozia, care era un om bun. Voi spuneţi: „Păi, omul acela a fost…” Ozia a fost un om bun, un om deosebit care a gustat binecuvântările Domnului. Dar nu contează ce a fost cândva. El trebuia să rămână în locul lui, pentru că Domnul l-a făcut un exemplu pentru cei din jurul lui ca împărat, nu ca preot. Cuvântul i-a interzis să ocupe locul preoţilor şi să aducă jertfa, dar El nu a vrut să asculte. Dumnezeu l-a binecuvântat dar nu a avut voie să încerce să ia locul preotului. Când a făcut aceasta, Ozia a ieşit din Cuvânt. Pe el nu l-a interesat nimic, nu a vrut să primească niciun sfat.

Nu este aceasta poziţia multor oameni şi în timpul nostru? Ei nu vor să primească corectura Cuvântului. Acesta este motivul pentru care suntem înfăşuraţi în acest mare Conciliu Mondial al Bisericilor, neştiind ce trebuie să facem. De aceea ne îndreptăm spre lume şi nu spre Dumnezeu. Ei primesc în fiecare zi zeci de mii de membri, dar Dumnezeu nu se vede nicăieri în lucrarea lor. Este chiar aşa cum spune Biblia: „Îţi merge numele că trăieşti, dar eşti mort!” (Apocalipsa 3.1). O epocă a Bisericii Laodicea, căldicică, vărsată din gura lui Dumnezeu. (v.15-20). Iar Hristos este afară şi încearcă să intre în ea. Dar biserica formală nu-L va lăsa să intre. De ce? Pentru că oamenii nu înţeleg că viaţa lor trebuie să se rânduiască după Cuvântul lui Dumnezeu.

Şi Ozia ar fi trebuit să ia aminte la acest lucru. Vedeţi, el a fost un bărbat binecuvântat de Dumnezeu. Ozia nu a fost un om simplu, ci era împăratul lui Israel, dar a greşit pentru că nu a vrut să primească corectura Cuvântului. Pentru Dumnezeu nu a contat ce a fost el mai înainte, ci El voia ca Ozia să fie ascultător până la capăt. Dar când s-a înălţat în inima lui şi a crezut că Domnul îi dă voie să facă ce vrea el, Domnul l-a atins.

Aceasta este şi problema timpului nostru, pentru că oamenii cred că Dumnezeu îi va lăsa să scape de mânia Lui, chiar dacă fac ceva contrar Cuvântului Său, dar Dumnezeu nu va face niciodată aşa ceva! Noi trebuie să primim corectura Cuvântului. Prin aroganţa lui, Ozia nu a vrut să ia aminte la avertizarea preotului Azaria, ci a făcut ceea ce şi-a pus în gând să facă!

Acum priviţi şi voi: cum poate un copil să îşi înfrunte părinţii evlavioşi? Este posibil ca un adolescent să primească cu dispreţ spre mama lui îmbătrânită de anii trecuţi peste ea şi de necazuri şi să-i spună: „Pleacă de aici cu religia ta, căci eu fac ce vreau!”? Nu faceţi niciodată aşa ceva! Să nu deveniţi aroganţi! Ce se întâmplă dacă totuşi face aşa? El iese din Cuvânt. Este pierdut duhovniceşte, moral şi de multe ori chiar şi fizic, mintal. Ei ies din har! Şi eu cred că acest lucru este ceva îngrozitor pentru acel tânăr sau tânără.

Ce se întâmplă atunci cu un bărbat sau cu o femeie, care spune că este un copil al lui Dumnezeu şi cu toate acestea întoarce spatele poruncilor lui Dumnezeu şi spune: „Denominaţiunea mea nu crede aşa ceva!”

Noi avem nevoie de creştini influenţaţi de Cuvântul lui Dumnezeu. Noi avem nevoie de bărbaţi şi de femei care să aibă o influenţă pozitivă pentru Biserica aleasă din zilele din urmă. O, Dumnezeule, dăruieşte-ne această influenţă! Şi ei vor fi!

Şi textul predicii ne arată că Ozia a fost lovit cu lepră din cauza aroganţei lui. El nu s-a vindecat niciodată de această boală. Ba mai mult, el a trebuit să plece din prezenţa lui Dumnezeu şi până la moarte a locuit într-o casă ca lepros.

Oh, există o linie de demarcaţie pe care fiecare bărbat şi femeie o pot trece foarte uşor. Este vorba de linia dintre har şi judecată şi ea poate fi trecută foarte uşor. Ea poate fi trecută de adolescent, de omul de afaceri, de noi toţi! Să nu uitaţi niciodată ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi.” (Romani 3.4).

Ozia a fost lovit de Domnul, iar tânărul Isaia a putut să vadă acest lucru. Ce lecţie a fost aceasta pentru el! El a  văzut că un om care-şi părăseşte locul lui şi încearcă să ocupe locul altuia trebuie să suporte consecinţele. Nu a contat cât de mult l-a binecuvântat Dumnezeu până atunci, când  a greşit a trebuit să suporte consecinţele.

Ce a învăţat Isaia din această lecţie puternică? El a înţeles că Dumnezeu este acela care îl rânduieşte pe fiecare om la locul lui. Omule, tu nu poţi să-ţi rânduieşti singur locul pe care trebuie să-l ocupi! Dumnezeu este Acela care-ţi pregăteşte locul! Să nu uitaţi niciodată aceasta! Dumnezeu este Acela care rânduieşte locul fiecărui om şi nimeni nu are voie să încerce să ia locul celuilalt. Nu încerca niciodată să fii cea ce nu eşti!

Voi îl ştiţi pe congresmanul Upshaw. El a fost vindecat pe loc, după ce a fost olog timp de 66 de ani. El a fost senator şi congresman şi a candidat la preşedenţie, dar a fost învins din cauză că a fost olog. Şi doctor Roy Davis, cel care m-a ordinat ca predicator pe vremea când eram baptist, l-a trimis la mine. Când a intrat în adunare, Duhul Sfânt l-a chemat pe nume, măcar că erau mii de oameni prezenţi, i-a spus cine este şi că Domnul l-a vindecat. Şi el a urcat pe platformă fără cârje, fără proteze şi fără ajutorul cuiva. La 66 de ani, el a fost eliberat pe deplin. Un om mare, un orator vestit.  El spunea: „Tu nu poţi să fii ceea ce nu eşti!” El a fost un bărbat cunoscut, un om cu influenţă, un credincios evlavios. El a stat pe treptele Casei Albe, la o adunare ţinută de Billy Graham şi a cântat în văzul a mii de oameni cântarea: „Reazămă-te pe braţul veşnic”. El nu s-a ruşinat cu Dumnezeu. Şi când a murit după mulţi ani, era la fel de credincios.

Dumnezeu Îşi rânduieşte slujitorii Săi şi tu nu poţi lua locul altuia. Dacă totuşi o faci săvârşeşti un păcat şi în final vei fi lovit de Dumnezeu. Vedeţi, voi nu puteţi face acest lucru, pentru că Dumnezeu a rânduit locul fiecăruia. Isaia a văzut aceasta şi a înţeles că nu are voie să se încreadă în niciun om.

Isaia a putut urma exemplul împăratului până la un punct. Apoi, deşi era cel mai puternic din împrejurimi, încât toate popoarele îi plăteau tribut, când şi-a părăsit locul a trebuit să suporte consecinţele. Atunci Isaia a înţeles că el nu se poate încrede într-un braţ de carne (de om), ceea ce l-a determinat să meargă în Templu  să se roage.

O, Dumnezeule! Dacă biserica, dacă oamenii care se pretind creştini, ar putea înţelege acest lucru şi s-ar duce la altar ca să se roage. Tu nu poţi să fii ceea ce nu eşti!

Deci Isaia s-a dus în Templu pentru că era profet, el avea vedenii. El a fost născut ca să fie profet. Şi el a avut nevoie de o atingere de la Dumnezeu, care l-a hotărât să fie profet. Şi în vedenia pe care a avut-o, Isaia a văzut un Rege adevărat. El L-a văzut pe Dumnezeu şezând pe un scaun de domnie foarte înalt. Deasupra tuturor cerurilor, poala mantiei Lui umplând Templul. El putea să vadă acum un exemplu adevărat! Cu alte cuvinte, Dumnezeu i-a zis: „Uită-te la Mine, pentru că Eu sunt Exemplul tău!”

Dacă am putea face aceasta şi noi, lucrătorii! Predicatorilor, dacă am putea face şi noi aceasta! Mie mi-ar place să fiu un Billy Graham, dar nu voi putea fi niciodată Billy Graham, aşa cum nici el  nu poate să fie Billy Branham. Vedeţi? Fiecare dintre noi, ne avem locul nostru în Hristos. Iar dacă tu încerci să-l imiţi pe Billy Graham, deci exact ce a încercat să facă Ozia şi prin aceasta, vei provoca un dezastru. Fii numai ceea ce eşti, ceea ce te-a chemat Dumnezeu să fii!

Profetul Isaia s-a dus în Templu, și acolo a văzut Exemplul său adevărat, pe Dumnezeu. Şi el a  văzut serafimii care stăteau în prezenţa lui Dumnezeu. Serafimii nu sunt îngeri, ci mai mult decât atât. Ei sunt cei care aduc jertfa. Ei au legătură cu ispăşirea, deoarece oferă jertfa ca să facă o cale pentru păcătosul pocăit, la tronul de milă. El are o poziţie mai înaltă decât îngerii. De ce? Pentru că îngerii stau înapoi, în timp ce serafimii duc jertfa direct în prezenţa lui Dumnezeu. Ei duc rugăciunile primite. Ei merg acolo spunând tot timpul: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeul cel Atotputernic!

Gândiţi-vă ce descoperire puternică a avut acest profet tânăr! Inima lui era zdrobită! Împăratul lui, omul care fusese până atunci exemplul lui, a încercat să ocupe un loc care nu-i aparţinea şi din cauza aceasta fusese lovit de Dumnezeu cu lepră.

Să nu vă încredeţi niciodată în om! Nu contează cine este el. Nu contează că este un om bun şi sfânt. De fapt nici nu există asemenea oameni. Lăsaţi-mă să vă corectez aici. Nu există niciun om sfânt! Nu există nicio biserică sfântă! Nimeni nu este sfânt! Dumnezeu este sfânt, nu omul! Duhul este sfânt!

Petru a spus odată în 2 Petru 1.18: „Şi noi înşine am auzit acest glas venind din cer, când eram cu El pe muntele cel sfânt.”, referindu-se la muntele schimbării la faţă. Dar nu muntele era sfânt, ci Dumnezeu care i-a întâlnit pe acel munte! Nu biserica este sfântă, ci Dumnezeu care locuieşte în ea este sfânt. Nu omul este sfânt, ci Duhul care lucrează în el. Omul este greşit şi el va da întotdeauna greş. Chiar şi oamenii puternici şi mari cad, de aceea nu trebuie să vă încredeţi într-un om nici să-l faceţi exemplul vostru. Priviţi la Hristos, căci El este Exemplul vostru.

Şi Isaia a încetat să mai privească spre regele său Ozia, pe care-l iubise atât de mult. Primind acea vedenie, el a înţeles că chemarea lui este să fie un profet şi că Cel care conduce viaţa omului este Dumnezeu şi numai Dumnezeu.

Să privim acum ce s-a întâmplat în acea vedenie. Serafimii pe care i-a văzut el, aveau şase aripi: „cu două îşi acopereau faţa, cu două îşi acopereau picioarele, iar cu două zburau, strigând tot timpul unul spre celălalt: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!” (Isaia 6.2-3). Ei strigau tot timpul aşa pentru că erau în prezenţa lui Dumnezeu. Vedeţi ce i-a arătat Dumnezeu lui Isaia? Sfinţenia şi desăvârşirea lui Dumnezeu şi lauda şi închinarea pe care ar trebui să i-o aducem noi în prezenţa Sa!

Haideţi să cercetăm puţin această vedenie, înainte de a încheia. Noi putem observa că fiecare din aceste creaturi, are şase aripi. Să le luăm pe rând: „Cu două îşi acopereau faţa”.  De ce făceau aceasta? Gândiţi-vă, chiar şi sfinţii serafimi trebuiau să-şi acopere faţa în prezenţa lui Dumnezeu; numai aşa puteau sta în prezenţa Sa. Ei nu au cunoscut păcatul, nu au păcătuit niciodată şi nu există nicio posibilitate ca ei să păcătuiască şi cu toate acestea în prezenţa lui Dumnezeu trebuiau să stea cu feţele acoperite. Iar noi, care suntem nişte muritori păcătoşi, încercăm să adăugăm sau să scoatem ceva din Cuvântul Său, încercăm să schimbăm ceva la planul Său şi avem curaj să-i judecăm pe unii dintre bărbaţii care încearcă să urmeze tot ce a spus Domnul, fără să avem respect faţă de Cuvântul Său.

Unii spun: „Eu ştiu că Cuvântul spune că „Trebuie să vă naşteţi din nou.” (Ioan 3.7), dar eu îţi spun gândul meu.” Tu nu trebuie să îmi spui niciun gând al tău pentru că Dumnezeu a hotărât totul!

Petru a spus în ziua cincizecimii: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” (Fapte 2.39). La ce se referea această făgăduinţă? La Duhul Sfânt care s-a revărsat. Ce i-a uimit pe oameni? Faptul că-i auzeau vorbind în limbi pe care ei nu le cunoşteau şi în care ei bolboroseau ca nişte oameni beţi, sub influenţa Duhului Sfânt. Unii îşi băteau joc de ei, spunând că sunt beţi. (v.12-13). Şi Petru a spus clar: „Făgăduinţa aceasta este pentru voi (el a spus aceasta când ei au vrut să se pocăiască), pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.

Cât de mulţi? „În oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Acum vedeţi? Tu poţi fi chemat de o biserică sau de conştiinţa ta, dar când cheamă Dumnezeu un om, El ştie cum să-Şi pregătească slujitorul Său. Cum este posibil atunci ca voi, nişte oameni păcătoşi, şcolarizaţi, educaţi şi cu influenţă în denominaţiunea voastră, să staţi pe o învăţătură denominaţională, încercând în acelaşi timp să injectaţi aceste lucruri în Cuvântul pur şi desăvârşit al lui Dumnezeu?

Nu uitaţi că aveţi de-a face cu Cuvântul lui Dumnezeu! Dacă serafimii care n-au cunoscut păcatul, trebuie să-şi acopere faţa în prezenţa lui Dumnezeu, cum vom apărea noi în ziua aceea, dacă astăzi când stăm în prezenţa Cuvântului Său, ne îndepărtăm de El spunând: „Aceasta este telepatie!” sau altceva.

Ce i s-a întâmplat acestui rege, acestui bărbat puternic şi credincios, acestui om binecuvântat de Dumnezeu? El a fost lovit cu lepră, care este simbolul păcatului, al necredinţei. Pentru păcat există o singură cură: Hristos, care S-a făcut păcat pentru noi.

Oamenii de afaceri nu mai au respect pentru Dumnezeu. De ce aceasta? Noi suntem chemaţi să ne închinăm numai lui Dumnezeu, dar oamenii nu mai au respect pentru El deoarece nu sunt pe deplin convinşi că au de-a face cu Dumnezeu. Ei nu sunt convinşi de acest lucru. Nici Ozia nu a fost pe deplin convins că Dumnezeu veghează asupra fiecărui Cuvânt spus de gura Lui, ca să-l împlinească.

Pentru că a gustat binecuvântările lui Dumnezeu, el se gândea: „Mi-ar place să fac aceasta. Dacă Dumnezeu m-a binecuvântat în tot ce am făcut, înseamnă că pot face tot ce vreau.” Dar nu este aşa! Tu nu poţi face aceasta! Nu se poate! Tu, adolescentule, nu poţi să faci ce vrei indiferent cât eşti de popular. Nu contează că eşti o fată atrăgătoare sau un băiat apreciat, nici că dansezi frumos. Nu contează că ai luat premiu la şcoală, toate acestea sunt bune, nu există nimic împotriva acestor lucruri. Dar să nu crezi cumva că poţi trece peste Cuvântul lui Dumnezeu fără să suporţi consecinţele. Să nu credeţi  voi, lucrătorilor, că veţi putea face aceasta şi totuşi să scăpaţi! Niciunul dintre voi nu va scăpa! Voi, casnicelor, voi, oamenilor de afaceri, şi noi toţi, da, toţi vom răspunde înaintea lui Dumnezeu şi vom fi judecaţi după Cuvântul Său.

Isaia a învăţat aceasta, dar oamenii nu sunt conştienţi de prezenţa Lui. Ce bine ar fi dacă s-ar asculta astăzi, ce a spus David: „Am necurmat pe Domnul înaintea mea…” (Psalmul 16.8). El şi-a legat poruncile Domnului de stâlpii de la uşă şi de stâlpii de la pat, le-a pus pretutindeni; şi le-a legat de gât şi le-a scris pe tăbliţa inimii, pentru că voia să nu păcătuiască niciodată împotriva Domnului. El a ţinut tot timpul Cuvântul înaintea lui. Acesta este motivul pentru care a spus: „Când El este la dreapta mea, nu mă clatin.”  De ce? Pentru că el a avut tot timpul înaintea lui Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta ar trebui să facem şi noi întotdeauna: să rămânem în rânduiala lui Dumnezeu.

Şi serafimii strigau: „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul oştirilor!” în timp ce cu două aripi îşi acopereau faţa.

Să mergem mai departe: cu două îşi acopereau picioarele. (Isaia 6.2). Ce înseamnă aceasta? Umilinţă înaintea Lui, în prezenţa Lui. Acesta este un lucru foarte greu pentru un om care are o poziţie înaltă. Acesta este un lucru greu pentru o adolescentă frumoasă; pentru un băiat popular în şcoală şi care este o stea în baschet.

Oh, tânărule, cum te-ar putea folosi Dumnezeu dacă i-ai permite aceasta! Tu, tânără, de ce nu foloseşti frumuseţea de regină pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, şi influenţa pe care o ai prin aceasta, spre slava Împărăţiei lui Dumnezeu, căci El ţi-a dat acest dar! Foloseşte-ţi feminitatea în felul acesta şi atunci totul va fi corect, altfel vei avea numai eşecuri. Înţelegi ce-ţi spun? Vei avea un eşec total. Dumnezeu te-a făcut pe tine pentru aceasta şi nimeni nu poate să-ţi ia locul. Tu trebuie să-ţi ocupi acel loc.

Vedeţi? Aceşti serafimi stăteau în prezenţa lui Dumnezeu plini de umilinţă!

Priviţi-l pe Moise. El a fost un bărbat mare, intelectual, plin de înţelepciunea Egiptului şi de ştiinţă. Noi nu am atins niciodată înţelepciunea acestui bărbat. Noi, cei din timpul acesta, nu putem construi piramide. Noi nu putem să le plasăm atât de perfect cum au făcut-o ei, încât oriunde ar fi soarele, ele să fie în centrul pământului încât nu lasă nicio umbră. Noi nu putem construi nici sfinxul şi multe alte lucruri. Noi nu putem face nici măcar o mumie prin ştiinţa pe care o avem astăzi, iar cele făcute de egipteni, după două mii de ani arată la fel ca atunci când le-au făcut. Şi noi putem ţine un cadavru doar câteva ore afară şi deja intră în putrefacţie. Ei cunoşteau un lichid de îmbălsămat, despre care  noi nu ştim nimic. Mortul nu-şi pierdea nici măcar culoarea naturală, pe care o avea când trăia. Şi în artă, ei cunoşteau foarte multe lucruri de care noi nu ştim nimic.

Fiţi atenţi, tinerilor! Voi locuiţi într-un oraş unde este un colegiu, iar în oraşul meu este un centru universitar. Ştiinţa este în ordine cât timp nu iese din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar să nu uitaţi un lucru: ştiinţa nu poate să dea viaţa. Şi încă ceva: ştiinţa ar trebui să-şi ia înapoi toate afirmaţiile făcute cu privire la unele lucruri despre care spune că sunt dovedite ştiinţific.

Zilele trecute am stat de vorbă cu un profesor care spunea că oasele pe care le-au găsit, ar avea o vechime de o sută de milioane de ani. Cu doi ani în urmă, ei au constatat că acele oase au stat în apă sărată. Cu toate acestea realitatea este că ştiinţa nu poate  dovedi că lumea ar fi mai veche de 6.000 de ani. Acesta este adevărul. Clorul şi toate celelalte substanţe chimice existente în acea apă au deteriorat atât de tare acele oase încât păreau vechi de un milion de ani. Dar nu este adevărat! Dar credeţi că nu vor publica aceste lucruri? Ba da, domnilor. Ei nu vor retrage ceea ce au spus.

Dar în faţa noastră, frate, soră, fratele sau sora mea adolescentă, stă Biblia, şi Dumnezeu nu trebuie să mai adauge sau să scoată nimic din ceea ce s-a scris în ea, pentru că ea este Adevărul. Întotdeauna adevărul. Ea este întotdeauna Adevărul! Când Dumnezeu a spus ceva, Cuvântul Lui este „Da” şi „Amin”!

De curând am vorbit la un miting şi după ce am terminat, a venit la mine un bărbat care mi-a zis: „Tu latri la pomul greşit, omule! Cum ai putut să spui că lumea are o vechime de 6.000 de ani?”

„Da, domnule, ordinea lumii are 6.000 de ani”, am răspuns eu.

„Uite ce-i,” a continuat el, „Dumnezeu nu a creat (lumea) cerurile şi pământul în şase zile.”

„Nu este aşa,” am răspuns eu, „pentru că în Geneza 1.1 scrie: „La început, Dumnezeu a creat cerurile şi pământul.” Punct! Eu nu ştiu cât a durat aceasta şi nimeni, niciun om nu poate să ştie aceasta. Acolo este punct, adică sfârşitul propoziţiei. Apoi în versetul 2 scrie: „Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.

Dar Geneza 1.1 spune că „Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul, la început.” Asta-i tot. Eu nu mă cert cu nimeni cu privire la aceasta şi cred ceea ce scrie. Asta-i tot. Dumnezeu a creat-o, şi nu este treaba mea să ştiu cum a făcut aceasta. Eu mă bucur pentru că El a creat-o şi pentru că mi-a îngăduit să locuiesc pentru un timp aici. Dar El are o lume nouă în care locuieşte neprihănirea.

Nădejdea mea nu este zidită pe nimic altceva

Decât pe sângele lui Isus cel neprihănit!

Eu nu vreau ca exemplu, un crez, o denominaţiune sau un om, ci Îl vreau pe Hristos, şi numai pe El. Asta-i tot ce ne trebuie nouă!

Umilinţă! Moise era un om intelectual, dar în prezenţa rugului de foc, şi-a scos încălţămintea, pentru că era pe un pământ sfânt. El s-a umilit pe sine însuşi. Umilinţă.

Acoperirea picioarelor înseamnă umilinţă. Uitaţi-vă la Pavel, marele cărturar intelectual care a învăţat la picioarele lui Gamaliel, unul dintre cei mai mari învăţaţi evrei din vremea aceea. El era un bărbat înţelept şi priceput, plin de evlavie pentru religia lui şi îi privea pe creştini ca fiind „nişte nebuni fanatici”. Aceasta l-a făcut să primească împuterniciri de la marele preot ca să meargă în Damasc să-i aresteze pe toţi creştinii. Dar iată că în timp ce se îndrepta spre Damasc, a venit în prezenţa Aceluiaşi Stâlp (rug) de foc care-i vorbise şi lui Moise.

Ce a făcut Pavel în momentul acela? „El a căzut cu faţa la pământ!” (Fapte 9.3-4), în umilinţă. Ce a făcut Ioan Botezătorul, bărbatul despre care Isus a spus: „dintre cei născuţi din femeie, nu s-a născut niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul.”? (Matei 11.11). Isaia a vorbit despre el cu 712 ani înainte ca el să vină, arătând prin aceasta că a fost ales de Dumnezeu în această slujbă încă înainte de întemeierea lumii. Ce a spus Ioan când l-a văzut pe acel Bărbat păşind spre el şi cerându-i să-L boteze? „Eu am trebuinţă să fiu botezat de Tine…” (Matei 3.14). Şi tot Ioan a spus: „Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.” (Ioan 3.30).

Dumnezeu nu poate să aibă doi trimişi pe pământ în acelaşi timp. Voi ştiţi că numai unul are mesajul. „…eu trebuie să mă micşorez.” De ce? Pentru că El este Mesagerul. Lucrarea mea s-a încheiat, acum urmează El. Este la fel ca şi cu Elisei. Când Ilie a plecat la cer, i-a aruncat lui Elisei mantaua sa. Slujba lui Ilie luase sfârşit, şi Elisei i-a luat imediat locul. Şi Ioan Botezătorul spunea „El trebuie să crească, iar eu să mă micşorez.

Fii conştient de valoarea ta. Tu nu eşti nimic! Nimic. Mi-ar plăcea să mai zăbovesc puţin la acest subiect. Acesta este adevărul: tu nu eşti nimic! Poate că sună grosolan aceste cuvinte, poate vă simţiţi jigniţi, dar acesta este adevărul.

Părerea mea este că amvonul este un loc în care niciun slujitor nu trebuie să spună glume. Din păcate însă, acum amvonul a devenit un loc de spus glume! Un loc cu comportament şi fascinaţie de Hollywood. Aceasta este problema. Prin intermediul televiziunii, Hollywoodul a preluat amvonul. Femeile noastre s-au plecat spre zeiţele modei din Hollywood, urmându-le exemplul. Da, amvonul a ajuns la Hollywood prin cântăreţi şi prin tot felul de oameni cu talente. Oh, cât este de viclean Satana! Voi nu puteţi amesteca uleiul cu apa! Ele nu se vor amesteca. Vedeţi ce influenţă mare pot avea oamenii unii asupra altora? Şi ce faci tu influenţează pe cineva.

Dacă vrei să ştii cât eşti de mare, pune-ţi degetul într-un bazin cu apă, sau într-o găleată cu apă, apoi scoate-l şi încearcă să afli unde l-ai pus. Tu eşti nimic!

Dumnezeu poate fără tine. El poate fără mine, dar noi nu putem fără El! Noi trebuie să-L avem pe El, pentru că El este Viaţa şi numai El. Noi nu suntem chemaţi să cunoaştem Cartea Lui, nici să ştim asta sau cealaltă, nu să trăim un crez, ci „viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.” (Ioan 17.3).

Să-l cunoşti pe El ca Hristos în tine, Cuvântul făcut trup în tine. Aceasta înseamnă să-L cunoşti pe El. Şi atunci când tu şi El deveniţi una, aşa cum am spus aseară în „Super Semnul”, Îl veţi cunoaşte cu adevărat pe El. El trebuie să vină în tine! Dumnezeu şi omul trebuie să devină una! Tu eşti conştient de micimea ta.

Acum, înainte de încheiere, aş vrea să mă refer la celelalte două aripi. Serafimii zburau cu aceste două aripi. Priviţi:

– faţa lor era acoperită cu două aripi arătând respectul şi închinarea în prezenţa sfinţeniei lui Dumnezeu;

– picioarele lor erau acoperite cu alte două aripi, arătând umilinţa.

– cu celelalte două aripi ei puteau să zboare.

În această vedenie, Dumnezeu i-a arătat profetului cum trebuie să fie un slujitor adevărat. „Încetează să te mai uiţi la Ozia! Iată exemplul pe care ţi-l trimite El: acopere-ţi faţa în respect şi închinare; acopere-ţi picioarele în umilinţă şi du-te şi lucrează!” Oh, ce exemplu! Isaia a privit mulţi ani la Ozia, dar într-o zi l-a văzut eşuând, de aceea Dumnezeu a venit şi i-a arătat ce să facă, dându-i exemplu pe aceşti serafimi. Atunci el a putut să plece în lucrare.

Tot aşa s-a întâmplat şi cu femeia samariteană. Ea a intrat în acţiune imediat ce Isus i-a spus că ea a avut cinci bărbaţi. Ea aştepta această slujbă, pentru că de patru sute de ani nu mai fusese niciun profet. Şi iată că într-o dimineaţă când s-a dus la fântână ca să ia apă, ea s-a întâlnit cu realitatea aşteptată.

Dumnezeu îl va scoate şi înaintea noastră într-o zi, şi nădejdea mea este că aceasta se va întâmpla chiar astăzi.

El a făcut aceasta pentru samariteancă atunci când nici nu se gândea: „Dă-mi să beau!” i-a zis Isus. Astfel a început discuţia cu ea, pentru că El nu avea nimic cu care să poată scoate apă. Apoi Isus a spus că El poate să îi dea o apă după care nu-i va mai fi niciodată sete. În continuare, ei au vorbit despre drepturile religioase, apoi ea I-a spus:

Părinţii noşti s-au închinat pe muntele acesta: şi voi ziceţi că Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” (Ioan 4.20). Cine era El? Cuvântul. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” (Ioan 1.1).

 „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri:…” Vedeţi, El nu mângâie doar, ci şi taie. Până unde? „până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” (Evrei 4.12). Acesta este Cuvântul, Cuvântul făcut trup. El i-a privit şi le-a cunoscut gândurile pentru că El era Cuvântul viu şi neschimbat. El este însă şi astăzi Acelaşi. El nu se schimbă.

Şi acest Cuvânt neschimbător a privit-o pe femeie drept în faţă. Ea era o femeie cu reputaţie rea, astăzi ar fi numită prostituată. Astăzi putem întâlni o mulţime de asemenea fete tinere. Şi samariteanca era poate o fată tânără şi frumoasă, poate avea numai optsprezece ani, vârstă la care fetele de astăzi termină liceul. Dar ea apucase pe o cale greşită, nu avea niciun echilibru.

Şi în dimineaţa aceea, s-a dus la fântână ca să ia apă, iar acolo a întâlnit un Om care s-a oprit şi a vorbit cu ea.

Ea a fost foarte surprinsă de aceasta şi a spus: „Cum, Tu, Iudeu, ceri să bei apă de la mine, femeie samariteancă?”  Şi mai mult, „Tu nu vezi ce fel de femeie sunt eu? De ce vorbeşti cu mine? Ce vrei?” Vedeţi, ea era greşită.

Ce s-ar fi întâmplat dacă ea şi-ar fi aruncat găleata şi ar fi fugit în cetate, aşa cum se întâmplă uneori în adunările pe care le ţin eu, şi când oamenii se ridică şi pleacă înainte ca să ştie ce vreau să spun? Dar ea nu a făcut aşa! De ce? Pentru că ea poseda sămânţa hotărâtă mai dinainte. Şi când a început să vorbească cu Isus a observat că acel Om este interesant. Ce a urmat? El i-a spus lucrurile ascunse pe care le-a făcut ea, iar când a auzit aceste cuvinte, femeie a spus: „Doamne, văd că eşti proroc!” (v.9). De unde a ştiut ea că stă în faţa unui proroc? Pentru că ea ştia Cuvântul care spune: „Dacă este printre voi un proroc, Eu, Domnul, Mă voi face cunoscut lui. Şi dacă ceea ce spune el este adevărul atunci să-l ascultaţi pentru că Eu l-am trimis.

Şi ea i-a spus Domnului Isus: „Doamne, noi nu am mai avut de patru sute de ani niciun proroc. Dar văd că Tu eşti Proroc.” „Ştiu că are să vină Mesia, căruia I se zice Hristos: când va veni El, ne va spune toate lucrurile,” pentru că acesta este semnul unui proroc.  Iar Isus i-a răspuns: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.

Vedeţi? Ea nu a sărit în sus strigând: „Nu vreau să ascult aşa ceva! ci şi-a acoperit faţa ruşinată: „Doamne, văd că sunt greşită!” Ea a cerut plină de umilinţă: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin până aici ca să scot.”

Vedeţi, cum îşi îmbracă Dumnezeu copiii Săi? Imediat după ce femeia samariteană a primit descoperirea că El este Mesia, a intrat în acţiune. Mai putea fi ea oprită? O, nu, tu nu ai fi putut s-o opreşti. De ce? Pentru că a alergat direct în cetate şi a început să spună: „Veniţi de vedeţi un om, care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva este acesta Hristosul?”  Noi Îl aşteptăm pe Mesia şi iată că El a sosit!” Şi Biblia spune mai departe că oamenii din cetate au crezut din pricina mărturiei acelei femei. De ce? Pentru că ea avea o dovadă palpabilă. Experienţa ei cu Isus a fost atât de puternică, încât ea a putut să influenţeze pe oamenii din cetate ca să creadă că Isus este Mesia. De ce? Pentru că ea ştia care este semnul unui proroc, iar acum, la fântână stătea un Om care-i spusese tot ce făcuse. Aceasta a făcut ca oamenii s-o creadă deşi era o prostituată.

Oh, domnişoară, poate că tu nu eşti ca femeia samariteancă, dar, oh, dacă ai putea să-L întâlneşti pe acest Unul despre care vorbesc eu acum, cum ar influenţa viaţa ta pe colegii tăi!

Tinere, priveşte-l pe educatul şi înţeleptul Pavel, care a avut o mare influenţă asupra întregii lumi religioase. El a fost trimis ca apostol pentru Neamuri, după ce L-a întâlnit pe acest Isus în Stâlpul de foc, deoarece ştia că în faţa lui stătea acelaşi Dumnezeu care scosese Israelul din Egipt. Oh, dacă aţi putea să-L întâlniţi şi voi pe Acest Dumnezeu care este întotdeauna Acelaşi! Aceasta ne spune Biblia în Evrei 13.8: „Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” Ce influenţă puternică vei avea tu în biserica ta, în comunitatea ta şi peste tot unde vei veni în contact cu oamenii, pentru că vei fi un om nou! Da, domnilor.

După ce L-au cunoscut personal, Petru a fost convins că Isus este Mesia. Noi aflăm din Biblie că el a pescuit toată noaptea fără să prindă nimic. Petru era pescar. El ştia bine când poate să prindă peştii, dar pentru că Isus Se urcase pe corabia lui, a fost destul de amabil ca să stea liniştit şi să-L asculte. El nu s-a ridicat să fugă de acolo. După ce Isus Şi-a terminat mesajul, i-a spus să se depărteze de mal şi să arunce mrejele, la care Petru a răspuns: „Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic.” (Luca 5.1-11).

Câţi Simoni sunt prezenţi aici în dimineaţa aceasta? Oh, Simone, tu ai umblat de la metodişti la baptişti, apoi de la penticostali la unitarieni, la trinitarieni,  şi cu toate acestea n-ai prins nimic. Nu vrei să stai doar puţin jos şi să asculţi liniştit? Cedează-I doar câteva minute lui Hristos. Priveşte porunca pe care i-o dă Cuvântul lui Simon: „aruncă-ţi mrejele pentru pescuit!”  Când a auzit aceasta Simon a spus: „toată noaptea ne-am trudit, şi n-am prins nimic, dar la cuvântul Tău, vom arunca mrejele.”  „Ceea ce spui Tu, mă depăşeşte, nu pot să înţeleg cum voi reuşi de data aceasta.”

Nici eu nu-mi pot explica multe. Eu nu înţeleg mecanica, dar sunt interesat de dinamică, şi deşi nu ştiu cum face El aceste lucruri, Îl cred pentru că este făgăduinţa Lui.

Şi Petru a lăsat jos năvodul deşi ştia că nu sunt peşti. Dar pentru că Dumnezeu a spus că vor fi, a ascultat şi a împlinit porunca Lui.

Voi spuneţi: „Eu am fost la altar! Am făcut asta şi cealaltă. Am încercat şi într-un fel şi într-altul dar…” Lasă jos năvodul, pentru că aceasta este porunca Lui! Şi ce a făcut Petru când a văzut cât peşte a prins? Mai întâi a căzut în genunchi în faţa lui Isus, în închinare, plin de respect, apoi a strigat: „Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos.” Ce este aceasta? Închinare cu respect şi umilinţă.

Ce i-a răspuns Isus? „Nu te teme: de acum încolo vei fi pescar de oameni.”  El a plecat în lucrare, în cele din urmă dându-şi viaţa pentru El. Oh, Doamne!

Orbul vindecat de Isus nu a putut să explice cum s-a petrecut acest lucru. El nu ştia nimic despre Isus, dar când a fost cercetat de farisei cu privire la vindecare, a spus: „Dacă este păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd!” (Ioan 9.25). Ei l-au întrebat: „Cine te-a vindecat?” apoi i-au chemat şi pe părinţii lui şi au vorbit cu ei. Preoţii i-au ameninţat spunând:  „Să nu participaţi la adunările lui Isus,  deoarece El e un om nebun! Cine va merge după El, va fi excomunicat din biserică!”  Dar vedeţi, la acest orb a venit Isus şi l-a vindecat, iar părinţii lui, de teamă că vor fi daţi afară din sinagogă, nu au vrut să spună nimic în legătură cu vindecarea fiului lor. Le era ruşine. Atunci preoţii l-au chemat pe tânăr şi l-au cercetat. Părinţii lui le-au spus preoţilor: „Este în vârstă, întrebaţi-l pe el.

Tot ce au vrut să spună a fost că tânărul era într-adevăr fiul lor, că era orb din naştere, dar cum de vede, să le spună el. Oh, acesta este credinciosul prefăcut, făţarnic, căldicelul, omul de mijloc.

Şi preoţii i-au zis tânărului: „Cine te-a vindecat?” „Un Bărbat numit Isus din Nazare,” a răspuns el. Da, domnilor. El era umil; lucrarea era deja făcută. Şi ei au continuat: „Dă slavă lui Dumnezeu. Omul acela este un păcătos.”

„El n-a urmat niciuna din şcolile noastre şi nu aparţine la niciuna din organizaţiile noastre. Nu are niciun carnet de membru şi n-are nicio legătură cu noi, de aceea noi ştim că este un păcătos!” Dar tânărul le-a răspuns: „Aici este mirarea, că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi, El mi-a deschis ochii.”  Acest om a făcut un lucru pe care nu l-a mai făcut nimeni altcineva de când este lumea: „El mi-a deschis ochii, iar voi, clericilor, voi care ar trebui să-L cunoaşteţi, voi care ar trebui să cunoaşteţi Cuvântul lui Dumnezeu, nu ştiţi nimic despre El! Acest lucru este foarte ciudat!”

Ei nu ştiau acest lucru măcar că Biblia vorbeşte foarte clar despre ceea ce va face El atunci când va veni: „Atunci se vor deschide ochii orbilor, şchiopul va sări ca un cerb…” (Isaia 35.5-6).

Ar fi trebuit ca ei să vadă descoperirea Cuvântului, şi cu toate acestea nu L-au recunoscut. Dar băiatul orb L-a recunoscut. Ce a făcut el? A trecut la fapte. El a fost gata să depună mărturia sa în faţa preoţilor, a consiliului, da, el era în stare să facă orice, deoarece L-a recunoscut pe Dumnezeu şi s-a umilit pe sine înaintea Sa. După aceea a intrat în lucrare depunând mărturia sa. Acesta este exemplul unui slujitor adevărat.

Ar trebui ca Stâlpul de Foc să ne pună în lucrare şi pe noi, cei din timpul sfârşitului, aşa cum am putut vedea legitimarea Cuvântului făgăduit pentru ceasul acesta. El ar trebui să pună în lucrare întreaga biserică a lui Dumnezeu. Dar tocmai aici este necazul, pentru că organizaţia noastră spune: „O, stai puţin! Bărbatul acela nu face parte din gruparea noastră. El ne vorbeşte despre Numele lui Isus de aceea este un renegat…” Vedeţi? Ei nu pot să vadă realitatea.

Semnul, oh, semnul venirii Lui este aproape. Ştiinţa spune că mai sunt trei minute până la miezul nopţii (şi această afirmaţie a fost făcută cu câţiva ani în urmă). Deci s-ar putea ca noi să fim deja la miezul nopţii. Noi nu ştim timpul când se va aprinde pulberea din butoi. Priviţi atenţi la alegerile care vor avea loc mâine. S-ar putea ca ele să participe la acest lucru. Oh, când butonul va fi apăsat, fiecare bombă va pleca spre direcţia hotărâtă dinainte, dar atunci Biserica nu va mai fi pe pământ. Și dacă acest lucru se poate întâmpla oricând iar mireasa trebuie să plece înainte de acel eveniment, cât de departe poate fi acest lucru?

Noi putem vedea deja împlinirea făgăduinţelor Lui cu privire la slujba Sa din zilele din urmă, putem vedea aceasta în fiecare zi şi în fiecare noapte, aceasta dovedind că venirea Lui este aproape. Tot ce-ar trebui să facem noi, este să ne umilim înaintea Sa, apoi să intrăm în lucrare. Acesta-i adevărul. Cuvântul împlinit ar trebui să pună pe toţi în lucrare.

Noi, asemenea profetului Isaia, am putut vedea rezultatele pe care le obţin toţi aceia care se înalţă singuri şi care zic: „Păi, dacă acest lucru va avea loc vreodată, numai în organizaţia noastră se poate întâmpla.” Aşa spun toţi.

După învierea copilaşului din Mexic, mi s-a luat un interviu. Cu mine era şi fratele Jack. Acel copilaş murise dimineaţa la ora 9 şi a fost readus la viaţa seara la ora 11. Eu l-am trimis pe fratele Jack să se roage pentru el, deoarece mama sa, încerca disperată să ajungă la mine pe platformă. Afară ploua foarte tare. Fratele Espinoza (eu îi spuneam „Manana” pentru că era foarte încet) împărţise toate numerele de rugăciune şi ca urmare nu a mai avut nici măcar un bilet pentru acea mamă tânără cu copilaşul mort. El mi-a spus că Billy nu are destui uşieri ca s-o ţină pe loc, deoarece vrea să ajungă la mine.

Şi eu i-am spus: „Această femeie nu m-a văzut niciodată. Deci nu mă cunoaşte.” Apoi m-am întors spre fratele Jack şi i-am zis: „Frate Jack, du-te şi roagă-te pentru bebeluşul acelei femei. Ea nu mă cunoaşte, aşa că nu îşi va da seama că nu sunt eu.”

În timpul acesta, femeia fugea printre picioarele oamenilor de ordine apropiindu-se tot mai mult de platformă. Ea o femeie tânără, poate la primul copil. Părea în jur de 20 de ani şi era foarte frumoasă. Şi eu l-am trimis deci pe fratele Jack să se roage pentru copilaşul ei mort: „Du-te şi roagă-te tu pentru el, deoarece ea nu mă cunoaşte.” Prin faptul că vorbeam prin traducător, ea nu putea să ştie dacă eu sunt sau nu bărbatul care pleacă să se roage pentru copilul ei.

După ce fratele Jack a plecat, am privit şi deodată mi-am dat seama că am o vedenie, în care l-am văzut pe copilaşul mort zâmbind. Atunci am strigat: „Nu mai este nevoie să te duci, frate Jack. Aduceţi femeia aici.” Câteva minute mai târziu, băieţelul mort era viu, după ce mi-am pus mâinile peste el. Imediat după aceasta, femeia a intrat în acţiune. Ea s-a dus la medicul care îi dăduse hârtia care dovedea că copilaşul ei decedase dimineaţa la ora 9 în cabinetul lui, din cauza unei pneumonii. În seara aceleaşi zile însă, fiul ei a revenit la viaţă pentru că ea a perseverat în credinţă. Dar pentru ca să primească, ea a trebuit să insiste, să stăruiască. Acolo era ceva real, care i-a dat curaj, şi anume convingerea că dacă băiatul acela orb a putut să primească vederea, atunci şi pruncul ei poate fi înviat din morţi! Mie îmi place aceasta. O, Dumnezeule, dă-ne cât mai mulţi oameni de felul acesta.

Ea era catolică, de aceea a venit sus cu rozariu. Eu am privit-o şi i-am spus: „Nu ai nevoie de ele.” Eu i-am spus aceasta fără s-o dispreţuiesc. Eu nu am dispreţuit nici acele mărgele, ci i-am spus simplu că nu are nevoie de ele.

Acesta este Dumnezeul în care ne încredem noi! Nu ceva formal. Nu o rugăciune metodistă, prezbiteriană sau strigătele de la penticostali. Acesta este Dumnezeul în care ne încredem noi, nu rozariul catolic sau altceva de felul acesta. Noi credem în Dumnezeu, în Dumnezeul cel viu, prin Cuvântul Său. Şi noi ştim că Cuvântul este Dumnezeu. El trebuie să producă viaţă pentru că El este o Sămânţă.

Profetul Isaia a putut să vadă ce se întâmplă cu denominaţiunile care încearcă să ia locul slujbei. Ele nu puteau face aceasta. Ele se pierd din cauza crezurilor lor. Oamenii din denominaţiuni îşi pun nădejdea în crezuri şi sunt convinşi că sunt bine. Şi noi am văzut cum bărbaţi ca Ozia, încearcă să ia locul celui uns în slujbă, ceea ce îi face să dea greş. Mulţi dintre ei se îmbolnăvesc cu nervii, devin beţivi. De ce? Pentru că încearcă să ia locul unei slujbe unse, încearcă s-o imite. În loc să posede Cuvântul despre care vorbesc, şi să aştepte chemarea şi trimiterea lui Dumnezeu în slujbă, ei aleargă în roiuri mari, construiesc organizaţii şi sunt plini de înţelepciune omenească. Ei caută mărirea şi strălucirea ecranelor de la Hollywood şi apoi predică spunând: „Venirea Domnului este aproape.” Eu am putut să văd oameni care şi-au pierdut chemarea lor, tocmai pentru că au încercat să ocupe un alt loc pentru care nu au însă nicio chemare, întocmai ca Ozia. Noi am văzut multe exemple: astfel, am văzut că unitarienii încearcă să-i câştige pe trinitarieni la ei, iar trinitarienii încearcă să-i atragă pe unitarieni la ei. Fiecare dintre ei încearcă să facă un lucru pentru care nu sunt chemaţi să-l facă. Ei încearcă să se câştige unii pe alţii.

Dumnezeu a spus: „Propovăduiţi Evanghelia.” Dovediţi puterea Duhului Sfânt. Cum? „Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede…” (Marcu 16.15-18).

Domnul nu a spus niciodată: „Duceţi-vă şi construiţi biserici mari şi şcoli.” Eu nu am nimic împotriva acestor lucruri, dar biserica are o altă chemare. Şi noi am  văzut ce se întâmplă cu cei care încearcă că ocupe un alt loc ce nu le aparţine, pentru care nu sunt hotărâţi mai dinainte.

Acesta este exemplul vostru, lucrătorilor. Noi îl avem în faţă în fiecare clipă. De aceea, să nu priviţi niciodată la un om, ci uitaţi-vă numai la Dumnezeu. Luaţi-vă privirea de la om şi îndreptaţi-o spre Dumnezeu!

Niciodată să nu spuneţi influenţaţi de cineva sau ceva: „Oh, slavă lui Dumnezeu! Domnul îmi vorbeşte şi-mi spune: „Aşa vorbeşte Domnul: fă aşa şi aşa.” Şi când colo nu se împlineşte niciodată ceea ce ai spus. Să nu încercaţi niciodată să vă închipuiţi lucruri despre care nu ştiţi nimic. Nu faceţi aşa ceva, deoarece este periculos! Dacă faci aceasta, vei fi lovit cu lepră spirituală, cu necredinţă. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu denominaţiunile voastre, dacă încercaţi să zidiţi voi singuri, ca să primiţi o pană la pălărie şi astfel să fiţi un prezbiter.

Fii ca David, care spunea: „eu vreau mai bine să stau în pragul Casei Dumnezeului meu, decât să locuiesc în corturile răutăţii!”(Psalmul 84.10).

Da, mai bine să fiu o ştergătoare de picioare. Oriunde mă chemi Doamne, îngăduie-mi să fiu cea bună ştergătoare de picioare pe care ai avut-o vreodată. Dacă oamenii trebuie să-şi şteargă picioarele de mine, lasă-mă să fiu o ştergătoare adevărată. Eu voi curăţa picioarele şi nimic mai mult.”

Aceasta a făcut Isus când a venit pe pământ. El a devenit Ştergătoarea de picioare a lui Dumnezeu. Şi El era Fiul lui Dumnezeu. Atunci cine eşti tu, episcopule, sau tu, responsabilule, când Isus a devenit un slujitor, o ştergătoare de picioare în pragul Casei lui Dumnezeu? Oh, Doamne! Iar noi ne gândim că suntem cineva, pentru că avem un doctorat sau am făcut o facultate.

Uitaţi-vă şi vedeţi ce a făcut Exemplul vostru! Nu privi la ceea ce a făcut episcopul, sau prezbiterul care a fost înaintea ta. Poate că el a fost un om bun, dar nu aceasta contează, tu trebuie să priveşti la Dumnezeu!

Isaia a văzut vedenia, care a avut un efect puternic asupra lui.  Serafimii din vedenie îşi acopereau  cu două aripi feţele = închinare şi respect în prezenţa lui Dumnezeu. Cu două aripi picioarele = umilinţă, și cu două aripi zburau = acţiunea, intrarea în lucrare. Ce a înţeles Isaia din această vedenie?  Că nu ai voie să-ţi pui încrederea în niciun om. Când vezi că el părăseşte Cuvântul lui Dumnezeu, îndepărtează-te de el! Rămâi cu Dumnezeu! Dumnezeu este Cuvântul, deci tu rămâi cu Cuvântul şi în felul acesta rămâi de fapt cu Dumnezeu.

Fraţi lucrători, aş vrea ca ceea ce vă voi spune acum, să pătrundă adânc în inima voastră: Ce i s-a întâmplat profetului? Vedeţi, el era ales să fie profet încă înainte de întemeierea lumii. Cuvântul spune: „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi chemarea făcută.” (Romani 11.29). Deci darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă. Dar Isaia era un profet. Slujba de episcop, este mai mică decât slujba de profet. La fel învăţătorul, evanghelistul sau păstorul. Şi Isaia, care era un profet al Domnului, în clipa când a avut vedenia puternică a exclamat că este un păcătos.

El nu a plecat spunând: „Dă, slavă lui Dumnezeu! Aleluia, ce am văzut îmi ajunge. Laudă lui Dumnezeu acum voi merge afară!” şi nu a spus nici  „O, eu nu pot asculta de o asemenea vedenie! De fapt cred că am avut o iluzie mintală, pentru că ceea ce am văzut eu nu este în legătură, în concordanţă cu ceea ce au spus profeţii!” Nu, el nu a spus aşa ceva. Dimpotrivă, el a învăţat din ceea ce a văzut. El a înţeles ce a vrut să-i spună Dumnezeu prin acea vedenie. De ce? Pentru că el poseda sămânţa spirituală la fel ca femeia de la fântână şi ca toţi ceilalţi copii ai lui Dumnezeu. Ei erau hotărâţi mai dinainte pentru aceasta. Acesta este motivul pentru care a putut să înţeleagă. El a văzut unde a ajuns Ozia, acest mare împărat, pentru că a încercat să-şi închipuie că poate ocupa un loc care nu-i aparţinea, el a ajuns în casa leproşilor! Apoi L-a văzut pe Dumnezeu stând în mijlocul slujitorilor Săi pe care i-a îmbrăcat, după care i-a trimis afară. Aceasta l-a făcut să strige: „Sunt un păcătos!” Aceasta este mărturisirea, după care a urmat timpul pentru curăţire.

Acesta era Isaia, un profet recunoscut în casa lui Ozia. Mă înţelegeţi? Dar vedenia pe care a avut-o, l-a determinat să strige: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate, şi am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oştirilor!” (Isaia 6.5).

Oh, frate lucrător, poţi să vezi aceasta? „Ochii mei au văzut rânduiala lui Dumnezeu.”

Apoi a urmat curăţirea: „unul dintre serafimi a zburat spre mine cu un cărbune aprins în mână, pe care-l luase cu cleştele de pe alta.”  și a venit să-l curăţească pe Isaia, după ce acesta a mărturisit că este necurat deoarece şi-a ales ca exemplu un om în loc să privească la Dumnezeu!

În loc să privească în Cuvânt, el s-a uitat la un crez. Ce face acest crez cu tine? Te face să dai înapoi, să fii „un om cu buze necurate!” Şi serafimul a luat un cărbune aprins, i-a atins gura şi i-a spus: „Atingându-se cărbunele acesta de buzele tale, nelegiuirea ta e îndepărtată şi păcatul tău este ispăşit.

Observaţi rânduiala: Serafimii nu i-au adus o carte, un catehism. Vedeţi, Dumnezeu nu-şi pregăteşte slujitorii prin cărţi şi catehisme ci prin focul curăţitor de pe altar.

Isaia a strigat: „Vai de mine! Eu am păcătuit pentru că m-am încrezut într-un om, iar acum, văd că rânduiala Domnului este alta!” Şi serafimul l-a curăţit cu un cărbune aprins.

Nu este minunat că Isaia s-a recunoscut şi a spus că este un păcătos? Şi aţi văzut ce a făcut Dumnezeu în clipa când el s-a recunoscut un păcătos? Isaia a recunoscut că este un păcătos, şi şi-a mărturisit greşeala pe care a făcut-o, că şi-a luat ca exemplu un om. Ce a urmat? El a fost curăţit prin atingerea de cărbunele aprins. Nu printr-o enumerare de crezuri, nici cu o rugăciune pe rozariu, nici prin semnarea unei afaceri istorice! El l-a curăţit cu cărbunele aprins, cu o lucrare prezentă.

Şi Petru a spus în Fapte 2.39, că: „Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri, şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.” Acelaşi Duh Sfânt, Acelaşi Isus care a venit în formă de Duh Sfânt în ziua de Rusalii, acesta este singurul proces de curăţire pe care-l foloseşte Dumnezeu în pregătirea slujitorilor Săi.

Isaia a văzut rânduiala. El a văzut cum trebuie să acţioneze un slujitor pregătit de Dumnezeu. El a văzut cum îşi pregăteşte Dumnezeu slujitorul şi cum îl aşează în ordine.

Şi acum priviţi ce urmează după curăţire. Ce a urmat? Însărcinarea. După mărturisire şi curăţire, Domnul a întrebat: „Cine va merge pentru Noi?” Eu am răspuns: „Iată-mă, trimite-mă!” (Isaia 6.8).

Tineri şi tinere, viaţa este înaintea voastră, de aceea, haideţi să mergem la altar în dimineaţa aceasta. Haideţi să mergem pentru câteva minute în casa lui Dumnezeu. Voi, oameni de afaceri, casnice, lucrători, haideţi să mergem la Casa lui Dumnezeu.

Pe undeva ceva nu este în ordine. Vedeţi? Voi aţi avut prea multe ambiţii fireşti în lume, şi chiar şi în creştinism. Tinerilor, mie îmi pare rău pentru voi! Pentru că nu ştiţi încotro să mergeţi. Unul zice una; altul zice altceva; unul strigă: „Ave Maria!” şi altul nu este de acord; unul aderă la biserica asta, altul la cealaltă…. Dar toate acestea sunt greşite, deoarece Dumnezeu a dovedit desăvârşit că ele toate sunt moarte.

Acum, haideţi să mergem în casa lui Dumnezeu, să ridicăm un altar în inima noastră şi să privim la ceea ce ne spune Isus care este Cuvântul. Atunci vom putea spune şi noi: „Iată-mă, trimite-mă!” „Doamne, pe mine trimite-mă acasă, ca să fiu o soţie bună.” „Pe mine, trimite-mă la şcoală ca să fiu o adolescentă mai bună.” „Pe mine, trimite-mă la amvon ca să fiu un slujitor deosebit.” „Pe mine trimite-mă la magazinul meu, ca să fiu un afacerist deosebit.” Voi puteţi realiza toate acestea numai dacă priviţi spre adevăratul vostru Exemplu, care este Isus Hristos.

Isaia a spus: „Iată-mă, trimite-mă!” Când? După ce  s-a umilit şi după ce a văzut rânduiala lui Dumnezeu în punerea în slujbă a unui slujitor al Său. El a văzut cum îl însărcinează Dumnezeu pe slujitorul Său, după ce mai întâi acesta trebuie să fie smerit, respectos şi apoi poate pleca în lucrare. După ce  a trecut prin aceste faze de curățire, Isaia a putut spune: „Iată-mă, trimite-mă!”

Să ne plecăm puţin capetele: (un frate vorbeşte într-o limbă străină, iar o soră aduce tălmăcirea).

„Când cărbunele aprins a atins profetul,

Făcându-l curat pe deplin,

Când glasul lui Dumnezeu a zis:

„Cine va merge pentru Noi?”

Atunci el a răspuns:

„Stăpâne, trimite-mă pe mine!”

Vorbeşte, Domnul meu, Vorbeşte, Domnul meu!

Vorbeşte-mi şi-Ţi voi răspunde repede:

Vorbeşte, Domnul meu, Vorbeşte, Domnul meu!

Vorbeşte şi eu voi răspunde:

„Doamne, trimite-mă pe mine!”

(Fratele Branham începe să fredoneze: „Vorbeşte Domnul meu!”)

Adolescentule, gândeşte-te la aceasta în timp ce fredonezi cântecul acesta. Gândiţi-vă la aceasta şi voi, oamenilor de afaceri, voi, casnicelor, şi voi, lucrătorilor. Noi ne aflăm în Casa Domnului.

Priviţi şi vedeţi Exemplul vostru: pe serafimi. Gândiţi-vă  că noi suntem la sfârşitul timpului. Timpul se va revărsa în curând în veşnicie, poate pentru tine chiar azi. Noi nu ştim când trebuie să plecăm. Gândiţi-vă la aceasta.

Există cu milioanele în păcat şi ruşine,

Şi sunt muribunzi (priviţi pe străzi).

Ascultaţi la plânsul lor amar şi trist,

Grăbeşte, frate, grăbeşte în ajutorul lor,

Răspunde repede: „Stăpâne, iată-mă!”

Oh, Domnul meu, vorbeşte, oh, vorbeşte….

Spune-o din toată inima ta. Unde eşti Isaia?….şi eu mă voi grăbi să-Ţi răspund Ţie: Vorbeşte Domnul meu! Unde sunteţi voi, metodiştii, baptiştii, penticostalii?

Doamne, vorbeşte şi eu voi răspunde:

„Doamne, trimite-mă pe mine!”

Poţi să spui aceasta cu toată convingerea? Vrei cu adevărat aceasta acum, când El vorbeşte inimii tale?

Vorbeşte, Domnul meu, oh, vorbeşte Domnul meu…

Dacă El îţi vorbeşte în timp ce se cântă această cântare („Voi răspunde repede”), îţi vei ridica mâna spunând: „Trimite-mă, Doamne! Trimite-mă, Doamne!”? Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Domnul meu, vorbeşte, Domnul meu,

Vorbeşte şi eu voi răspunde.

„Lasă-mă să fiu o influenţă bună pentru cei din jurul meu, Doamne!” Eu nu pot face aceasta decât atunci când mă curăţeşti Tu. Trimite Îngerul Tău, chiar acum, Doamne, ca să mă curăţească!

Vorbeşte, Domnul meu, oh, vorbeşte, Domnul meu,

Vorbeşte şi eu voi răspunde.

Îţi voi răspunde Ţie:

Oh, vorbeşte, Domnul meu,

Vorbeşte, Domnul meu.

Cu mâinile ridicate: „Şi eu voi…” Aceasta arată că El vorbeşte. Facă Domnul ca Focul Său să vină şi să vă curăţească.

Vorbeşte, Domnul meu! Vorbeşte, Domnul meu!

Doamne Isuse, în timp ce se cântă cântarea „Vorbeşte şi eu voi răspunde repede”, mâinile noastre se ridică spre Tine. Desigur, Doamne. Tu vorbeşti încă! Trimite Îngerul cu cărbunele aprins ca să-i pregătească pe slujitorii Tăi, Doamne, pentru însărcinarea care stă în faţa lor.

Isaia ştia că pentru a-şi îndeplini slujba de profet are nevoie de mai mult decât a avut până atunci. El trebuia să aducă răspunsul lui Dumnezeu pentru ziua aceea. La fel este şi cu noi, Doamne, noi avem nevoie de mai mult ca să putem aduce răspunsul pentru ziua aceasta. Acesta este motivul pentru care avem nevoie de Hristos în noi. Trebuie să locuiască El însuşi în noi, pentru a răspunde la toate întrebările. Îngăduie Doamne, ca Duhul lui Hristos, Duhul Sfânt să vină în fiecare inimă. Curăţeşte-ne de toată necredinţa, Doamne! Curăţeşte-ne de crezurile noastre, de părerile noastre, de prostia noastră, de această lume! Curăţeşte-ne pe deplin şi pune în noi Cuvântul Tău. Ajută-ne să cugetăm zi şi noapte numai la El. Fie ca răspunsul nostru să vină imediat ce inimile noastre vor fi pe deplin curăţite. Îngăduie ca Îngerul Tău să atingă cu cărbunele aprins fiecare inimă din locul acesta, care îl aşteaptă pe El. Îngăduie aceasta, Doamne.

Acum, cu capetele plecate, şi cu mâinile şi inimile îndreptate spre Dumnezeu, chiar aici, în casa lui Dumnezeu, unde este prezent Duhul Sfânt şi poala hainei Lui umple clădirea, haideţi să-L acceptăm, să-L primim pe El, Exemplul nostru, astfel încât să simţim atingerea Lui în timp ce vom cânta din nou:

Când cărbunele aprins a atins profetul,

Făcându-l curat pe deplin…

Haideţi, să cântăm încă o dată în timp ce stăm cu capetele plecate înaintea Lui, şi să Îl lăsăm pe Îngerul lui Dumnezeu să ne cureţe de toată murdăria şi deşertăciunea lumii.

Oh, voi, fetelor şi băieţilor de liceu, voi, tinerilor din Shreveport, voi, bătrânilor, care sunteţi oameni buni şi veniţi din Sud, voi care sunteţi obişnuiţi cu Evanghelia de modă veche, puteţi vedea în dimineaţa aceasta că Dumnezeu are pentru voi ceva ce biserica de astăzi nu vă poate da? Îl veţi primi voi în inima voastră ca să vă cureţe? Voi trăiţi printre oameni care merg la dans şi fac tot felul de lucruri ruşinoase, apoi au pretenţia că sunt „membrii bisericii”, aducând de fapt murdăria lumii şi în biserică. De la catolici care este prima biserică organizată, până la penticostali, toţi sunt vinovaţi. Toţi, fără nicio excepţie.

Vedeţi unde am ajuns? Noi avem şcoli mari în care să educăm lucrătorii, dar acestea nu au făcut decât să ne încurce. Haideţi să aruncăm toate acestea ca şi apostolul Pavel.

El spunea: „Sunt bine încredinţat că nici moartea, niciviaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare,

nici înălţimea, nici adâncimea, nici o altă făptură, nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” (Romani 8.38-39).

Şi: „uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte,

alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” (Filipeni 3.13-14).

Oh, Doamne! Credeţi acum, în timp ce ne închidem ochii şi ne deschidem inimile spre El, şi cântăm:

Când cărbunele aprins a atins profetul,

Făcându-l curat pe deplin,

Când glasul lui Dumnezeu a zis:

„Cine va merge pentru Noi?” Atunci el a răspuns:

 „Stăpâne, trimite-mă pe mine!”

Oh, vorbeşte, Domnul meu, vorbeşte.

Acum, haideţi să ne ridicăm mâinile spre El şi să credem.

Vorbeşte, vorbeşte, Doamne,

Eu mă voi grăbi să-Ţi răspund:

/: Vorbeşte, Domnul meu!:/

Vorbeşte şi eu voi răspunde: „Doamne, trimite-mă!”

Da, vorbeşte Domnul meu!

Să ne rugăm acum. Fratele Don să vină aici şi să ne conducă în rugăciune.

Vorbeşte şi eu mă voi grăbi să-Ţi răspund!

                                      – Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *