INFAILIBILITATEA CUVANTULUI

Bună seara, prieteni. Înainte de a vă aşeza, haideţi să aducem împreună un cuvânt de rugăciune Domnului Isus.

Bunul nostru
Tată ceresc, Îţi suntem atât de recunoscători pentru toate aceste lucruri,
fiindcă toate au fost făcute prin Hristos. Îţi mulţumim că ai făcut pentru noi
o cale să fim împreună şi să avem părtăşie împreună şi pentru că ai revărsat
dragostea Ta în inimile noastre, prin Duhul Sfânt.

În seara aceasta
Îţi mulţumim pentru această biserică, pentru păstorul ei, pentru toţi diaconii,
lucrătorii şi administratorii ei, şi pentru fiecare musafir care se află în
mijlocul nostru.

Doamne, îngăduie
ca marele Duh Sfânt al lui Dumnezeu să vină în mijlocul nostru şi să lucreze
din belşug.

Tată, îndură-Te
şi iartă-ne păcatele, ca să ne putem apropia de învăţarea Cuvântului, spre
slava lui Dumnezeu, pentru că o cerem în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă
aşezaţi.

Ne bucurăm
pentru că ne aflăm din nou în biserica „Filadelfia”. Aseară am anunţat că în
seara aceasta vom fi la Lane Tech, dar fratele Wood şi ceilalţi fraţi, au luat
numere de rugăciune şi s-au dus acolo, dar s-a întors şi au spus că nu au găsit
pe nimeni.

Atunci m-am
gândit: „Cred că nu sunt din nou în Mexic!”, fiindcă ştiţi că în ziua aceea
ne-am dus la arena care fusese închiriată, dar nu am găsit pe nimeni acolo.

Ne bucurăm
pentru că suntem aici spre slava lui Dumnezeu şi credem că Dumnezeu vă va
binecuvânta mai mult decât cereţi şi că vă va da ceea ce doriţi să primiţi.

Fratele Joseph a
venit într-o seară să facă o introducere… Aş vrea să pot trăi ceea ce încearcă
să-mi atribuie, dar ştiu că face aceasta numai pentru că îi place de mine.
Adevărul este că nu sunt vrednic de asemenea cuvinte pentru că sunt numai un
slujitor al Domnului, dar cred că m-a pus într-o asemenea lumină ca să mă simt
bine.

Presupun că
toată lumea se simte bine şi Îl rog pe Domnul să ne binecuvânteze pe toţi
împreună. Poate mulţi dintre voi aveţi nevoi sau sunteţi bolnavi şi doriţi
binecuvântarea lui Dumnezeu. Nu sunteţi bucuroşi pentru că în seara aceasta
avem un Dumnezeu care ne poate da binecuvântarea Sa şi lucrurile bune pe care
le dorim? Cum ar fi dacă nu am avea un Tată ceresc?

Când am venit
încoace, le-am spus băieţilor cât de bucuroşi ar trebui să fim tot timpul.
Dumnezeu nu vrea să fim trişti. Ştiţi ce face neliniştea şi nervozitatea?
Nervozitatea este un lucru groaznic şi şaizeci la sută dintre boli sunt cauzate
de ea.

Să nu uitaţi că
aceste crize de furie dezvoltă cancerul, ulcerul şi alte boli. Dacă vă enervaţi
şi spuneţi: „Nu mai merg niciodată acolo! Am să-i dau o lecţie cum îl prind!”,
nu uitaţi că voi veţi plăti pentru aceasta. Păstraţi-vă deci, bucuroşi şi cu o
stare bună.

Aceasta îmi
aminteşte de povestioara care spune că odată era un măcăleandru care stătea pe
o creangă şi îi cânta perechii lui, dar perechea i-a zis:

„În dimineaţa
aceasta sunt îngrijorată de ceva.”

„Îngrijorată?
Păi, măcăleandrii nu sunt îngrijoraţi!”

„Mă întreb ce
este cu aceste creaturi numite oameni, care au feţele atât de încruntate? Poate
ei nu au un Tată ceresc care veghează asupra lor, aşa cum avem noi,
măcăleandrii.”

Cam aşa este.
N-aţi auzit niciodată ca vreunii dintre ei să aibă tensiunea mărită, nu-i aşa?
Nu. Nici nu auziţi vreo ambulanţă mergând la ei, fiindcă ei trăiesc pe calea
dată de Dumnezeu. Noi suntem cei care înrăutăţim lucrurile; noi ne schimbăm,
dar păsările nu se schimbă niciodată. Ştiaţi că ele îşi construiesc şi astăzi
cuiburile aşa cum au făcut în grădina Eden? Ele nu au schimbat nimic. Noi
suntem cei care facem tot timpul schimbări.

Evreii spun…
Dacă este printre noi vreun evreu, să ştiţi că nu am nimic cu el pentru că şi
eu sunt un evreu. Deci, ei spun: „Ei bine, problema sunt oamenii. Pasărea
zboară jos pe drum ca să prindă o insectă, dar vine o maşină şi o calcă.
Oamenii sunt de vină!” Aşa este. Pasărea are un drept asupra insectei, dar
oamenii au inventat maşina şi aceasta a dat peste ea. Şi el spunea: „Deci omul
este de vină!”

Aşa este. Noi
suntem cei care tulburăm pământul. Dumnezeu l-a făcut minunat şi frumos pentru
noi, dar noi îl tulburăm prin ceea ce facem. Suntem atât de „deştepţi” încât
totul trebuie să fie cum gândim noi.

În urmă cu
câteva luni, am fost pe Muntele Wilson, în California, şi am vizitat
Observatorul astronomic de acolo. S-a dovedit că tot ce am învăţat despre
Sistemul Solar cu treizeci de ani în urmă, nu mai este valabil. S-a dovedit
ştiinţific că ceea ce s-a afirmat atunci este greşit. Vă vine să credeţi
aceasta?

Eu am învăţat că
soarele stă pe loc, iar pământul se învârteşte în jurul lui, dar acum ei spun
că această părere este greşită, pentru că şi soarele se învârteşte nu numai
pământul.

Înseamnă că
Iosua a avut dreptate când i-a poruncit soarelui să stea pe loc. Vedeţi? Să vă
întoarceţi întotdeauna la Biblie pentru că este Adevărul. Domnule Moore, vreau
să spun că Biblia este adevărata Carte de ştiinţă.

Fiul lui Moore a
terminat în ştiinţe şi a fost felicitat de nişte oameni de ştiinţă care au
participat la o întâlnire din Shreveport, iar unul dintre ei i-a spus în timp
ce-l îmbrăţişa:

„Există atât de
multe cărţi de ştiinţă modernă încât dacă le-ai citi pe toate ţi-ar trebui trei
sau patru ani ca să le parcurgi pe toate, iar când ai termina ar trebui să uiţi
totul pentru că totul se schimbă.” Vedeţi?

Eu am ştiut că
în seara aceea era şi el în adunare, aşa că am spus: „Astăzi am auzit o
afirmaţie, dar vreau să vă spun ceva, băieţi. Eu vă pot arăta o Carte care nu
Se va schimba niciodată, pentru că ceea ce scrie în ea rămâne pentru veşnicie.”
Aşa este. Haideţi deci, să rămânem la Ea! Aşa este bine.

Cu câtva timp în
urmă am citit un articol ştiinţific care spunea că Biblia greşeşte când afirmă
că Avraam avea cămile în Gherar, pentru că acolo nu au fost niciodată cămile.
Ei bine, după ce au făcut săpături în zona aceea, au găsit dovezi care atestau
faptul că acolo au fost cămile. Vedeţi?

Tot aşa au spus
că zidurile Ierihonului nu au căzut unele peste altele, dar când au făcut
săpături au constatat că zidurile au căzut chiar unele peste altele, exact cum
spune Biblia. Vedeţi? Voi trebuie să vă întoarceţi întotdeauna la Cuvânt pentru
că El este Adevărul. Astfel, eu cred Cuvântul cu toată inima şi toată credinţa
mea este zidită pe El.

De multe ori,
când suntem în biserică, noi putem vorbi ca o familie. Motivul pentru care se
întâmplă aceste lucruri şi pentru care a fost Domnul bun cu mine, este desigur
harul Său suveran şi alegerea Sa. Şi vreau să vă spun un lucru, şi anume că
Biblia este Adevărul. Eu nu ştiu să vorbesc despre altceva, despre ce spun
teoriile omeneşti sau din ce sunt făcute diferitele denominaţiuni, ci cred doar
Biblia, o vorbesc aşa cum este scrisă Ea şi o urmez întocmai, pentru că am
găsit-o întotdeauna perfect adevărată şi nu poate fi altfel.

Aşadar, după ce
am lăudat atât de mult Cartea aceasta minunată, aş vrea să citim din Ea şi să
vedem dacă putem găsi ceva ce vrea să ne spună Domnul în seara aceasta.

Îl iubiţi?
(Adunarea spune: „Amin”). Minunat! Aceasta este bine. Să citim din Isaia
40.3
:

Un glas
strigă: „Pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un loc
pentru Dumnezeul nostru.”

Fie ca Domnul să
adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului Său. Pregătiţi calea
Domnului.

Desigur,
Cuvântul acesta este în legătură cu Ioan Botezătorul, dar în seara aceasta aş
vrea să-L folosesc în alt context, pentru că Domnul are întotdeauna o cale de a
face lucrurile deci, când ne gândim la căile Lui, trebuie să ne întoarcem la
Biblie şi să aflăm ce spune El despre aceasta.

Toată Biblia,
tot Vechiul Testament, vorbeşte despre două mari realităţi la care s-au referit
toţi prorocii începând din Geneza până în Maleahi, şi a căror împlinire a fost
prima confirmare a Cuvântului Său.

Cele două
realităţi sunt:

1. – Toţi
prorocii au vorbit despre venirea lui Mesia care urma să facă o ispăşire pentru
păcat şi

2. – despre
ungerea şi trimiterea Bisericii în toată lumea.

Aceste două teme
majore se întâlnesc practic în toată Biblia, din Geneza la Maleahi: venirea lui
Mesia şi ungerea şi trimiterea Bisericii Sale în toată lumea, aceasta
mărşăluind şi trecând peste ziduri, şi aşa mai departe, ca o mare oştire, ca
lăcustele. Toate sunt pilde, simboluri şi învăţături directe care se învârt în
jurul acestor două subiecte.

Dar înainte ca
Dumnezeu să poată face aceasta, înainte ca să poată veni Mesia, El trebuia să
facă o cale; şi El trebuie să facă o cale pentru plecarea
Bisericii. Deci, când vorbeşte, Dumnezeu trebuie să facă o cale. M-am
gândit că înainte ca să vină oamenii pentru rugăciune, băieţii trebuie să
împartă numerele de rugăciune, după care trebuie să avem nişte reguli ca să-i
ţinem aliniaţi şi în ordine. Astfel, mi-a venit în minte „Infailibilitatea
Cuvântului vorbit al lui Dumnezeu”, faptul că El este desăvârşit.

Dacă adunarea
aceasta ar putea înţelege cu adevărat Cine a vorbit acest Cuvânt şi Cine este
El cu adevărat, nu ar mai avea nevoie de serviciul de vindecare şi nici de
chemarea la altar; dacă aţi realiza Ce este acest Cuvânt, totul ar fi încheiat.

Haideţi să
privim la El!

Înainte de a fi
un Cuvânt vorbit, trebuia să fie un gând, deoarece Cuvântul este un gând
exprimat. Deci, Cuvântul este un gând exprimat al lui Dumnezeu.

La început,
Dumnezeu a privit jos, pe coridoarele cerului, şi a văzut toate lucrurile care
urmau să se întâmple pe pământ. Aţi desenat vreodată ceva ce aţi avut în gândul
vostru? Probabil cam aşa ceva a făcut Dumnezeu la început, şi pentru că i S-a
părut ceva bun, L-a exprimat.

Fiţi atenţi!
Odată ce Dumnezeu Şi-a exprimat gândurile şi acestea au devenit Cuvânt, El nu
L-a mai putut lua înapoi. Înţelegeţi? El nu poate spune: „O clipă, Îmi pare
rău, dar am făcut o greşeală.” El nu poate face aceasta pentru că este
Infailibil, Omniprezent, Atotştiutor şi Omnipotent. Vedeţi? Noi devenim tot mai
deştepţi şi mai educaţi pe măsură ce ne maturizăm, dar Dumnezeu nu este aşa. El
a fost de la început desăvârşit şi va rămâne desăvârşit şi atunci când se va
termina totul. El este desăvârşit, ceea ce înseamnă că nu poate spune: „Acum am
o cale mai bună pentru că am învăţat mai mult.” El a fost desăvârşit de la
început.

Atunci cum poate
spune cineva că El nu a fost Vindecător? În zilele Vechiului Testament, când
totul era doar o umbră, Dumnezeu putea să facă totul desăvârşit, dar El a
vorbit Cuvântul Său şi a spus că va fi aşa şi aşa trebuie să fie pentru că
aceasta este cea mai bună cale pe care trebuie să umble oamenii.

După ce poporul
Israel a ieşit din Egipt şi călătorea spre ţara făgăduită, Dumnezeu le-a
făgăduit că le va da tot ce au nevoie. Dar a venit un moment când oamenii s-au
îmbolnăvit şi erau pe moarte fiindcă nici un leac din Egipt, nici o iarbă şi
nici o rădăcină nu le-a putut vindeca bolile. Atunci, în acea criză, Moise a
strigat spre Dumnezeu şi Dumnezeu a acţionat. Şi aşa cum a acţionat în cazul
lui Moise, aşa trebuie să acţioneze de fiecare dată când apare o criză.
Înţelegeţi? Pentru că este desăvârşit, El nu poate acţiona decât aşa cum a
făcut prima dată, şi aşa va face de fiecare dată. Amin. El trebuie să fie
întotdeauna Acelaşi. Dacă nu ar face aşa, înseamnă că a procedat greşit la
început, ceea ce nu se poate. Aşadar, de fiecare dată când apare o criză, El
trebuie să procedeze la fel ca la început. Aceasta arată că El este desăvârşit,
fiindcă de fiecare dată procedează la fel. Amin. Înţelegeţi?

Acţiunile Lui,
Cuvintele Lui şi gândurile Lui, toate vin din şuvoiul curat al desăvârşirii.
Astfel, acum când El îţi dă înapoi credinţa, vindecarea devine un lucru simplu.
De ce? Pentru că Dumnezeu a vorbit deja şi a spus: „…căci Eu sunt Domnul, care te vindecă.” (Exod 15.26), şi aceasta rămâne pentru totdeauna. Aşa
este. El nu-Şi poate lua Cuvântul înapoi şi nu poate să spună: „Păi, cred că nu
am făcut bine.” Pentru că este desăvârşit, în El nu poate exista nici o
greşeală. El este desăvârşit din veşnicie în veşnicie.

Când El a spus: „Eu voi face…”, aceasta este tot. „Cere şi vei primi.”,
şi aceasta este tot. „…orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va
da.”
(Ioan 16.23). Aceasta este tot pentru veşnicie, fiindcă Cuvântul a
fost exprimat.

Tu zici:
„Acesta era Isus.” Aşa este, dar Dumnezeu a spus: „Acesta este Fiul
Meu preaiubit: de El să ascultaţi
!” (Luca
9.35).

Aşa cum am spus aseară: Prorocul a spus: „Aşa vorbeşte Domnul…” dar
Isus a zis: „Adevărat, adevărat vă spun…” El nu a spus: „Aşa vorbeşte Domnul…”,
pentru că era Domnul.

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul
era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi…”
(Ioan
1.1,14).

Priviţi cât este de desăvârşit totul! Isus a fost junghiat încă
înainte de întemeierea lumii. Biblia spune că El este Mielul junghiat încă
înainte de întemeierea lumii. Când a fost junghiat? Chiar în momentul în care
Dumnezeu a rostit Cuvântul. Atunci a fost stabilit totul pentru totdeauna.
Sămânţa a fost semănată şi a trebuit să se întâmple, pentru că El nu putea
spune nimic altceva decât Adevărul neamestecat. Vedeţi? Aceasta-i tot.

Şi dacă El este Mielul junghiat înainte de întemeierea lumii, atunci
acesta este chiar momentul în care a avut Dumnezeu gândul, iar gândul a fost
creat chiar de Dumnezeu. De fiecare dată când Dumnezeu are un gând, este o
creaţie, iar când îl rosteşte, devine realitate. Aşadar, fiecare Cuvânt din
Biblie este gândul creator rostit de Dumnezeu, şi de fiecare dată când va
ajunge într-un pământ bun, Se va manifesta. Amin.

Atunci toate temerile vor fi îndepărtate şi orice umbră se va mişca,
iar noi nu vom mai putea fi clintiţi de nimic pentru că vom sta ancoraţi de El.
Vedeţi? Toate superstiţiile şi frământările vor trece pentru că noi suntem
chiar pe Cuvânt, iar Dumnezeu nu poate face nimic altceva decât să-Şi onoreze
Cuvântul. El trebuie să-L ţină pentru că este Cuvântul Său, iar Cuvântul este
Dumnezeu. Aşa spune Biblia. Este Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, iar dacă ştii
cât de desăvârşit este El, cum crezi că într-o situaţie de criză ar putea
proceda într-un fel, iar după aceea va proceda altfel în acelaşi fel de criză?

Când cineva strigă după îndurare, iar El procedează într-un fel şi îl
vindecă; când omul priveşte spre El prin credinţă şi crede cu o credinţă
neprefăcută, iar El spune: „Dacă crezi, poţi fi vindecat!”, după care se întoarce
spre celălalt om care spune: „Doamne, Tu cunoşti inima mea şi ştii că Te cred”,
şi nu face nimic pentru El, dovedeşte că nu este Dumnezeu. De ce? Pentru că El
trebuie să procedeze la fel şi aici şi dincolo, altfel ar proceda greşit; iar
dacă procedează greşit, nu mai poate fi Dumnezeu, ci ar fi la fel ca noi.
Vedeţi? Atunci ar trebui să spună: „Păi, am procedat aşa, dar am făcut o
greşeală.” Vedeţi? Dumnezeu nu poate greşi şi să fie Dumnezeu, ci trebuie să
fie Dumnezeu pentru totdeauna. El trebuie să fie Acelaşi, trebuie să procedeze
de fiecare dată la fel, şi aşa face. Noi L-am văzut dovedind aceasta de multe
ori.

Biblia spune că în zilele din urmă se vor ridica proroci mincinoşi şi
vor face semne mincinoase. El a spus: „Fiara îi va înşela pe toţi locuitorii
pământului, pe toţi ale căror nume au fost scrise în Cartea Vieţii
(Când?) de
la întemeierea lumii
.” Amin. Cum îi va înşela? El nu-i poate înşela pe cei
ale căror nume au fost scrise în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea
lumii. Acelaşi Dumnezeu care a vorbit la început şi Hristos a fost răstignit
înainte de întemeierea lumii, v-a chemat tot atunci şi v-a scris Numele în
Carte. Amin. Sună ca şi cum n-ar putea fi aşa, dar este Cuvântul Bibliei şi
trebuie să fie chiar aşa. Vedeţi?

Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat, şi pe
aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi, iar pe aceia pe care i-a
socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.”
(Romani 8.30).
Aşa este. Vedeţi? Acolo am primit harul, iar 
El lucrează divers. Aceasta este problema cu credinţa arminiană şi
calvinistă. Harul este cel care lucrează în viaţa voastră credinţa, iar faptele
sunt ceea ce faceţi voi pentru Dumnezeu. Înţelegeţi? Harul vă aduce la
Dumnezeu, iar faptele le faceţi pentru Dumnezeu.

Pavel spune că Avraam a fost socotit neprihănit prin credinţă, pentru
că L-a crezut pe Dumnezeu (Romani 4.22), iar Iacov spune că a fost socotit
neprihănit prin fapte (Iacov 2.21). Vedeţi? Pavel a vorbit despre ceea ce a
văzut Dumnezeu, pe când Iacov spune ce a văzut omul.

Astfel, dacă spui că eşti credincios, dar faptele tale sunt contrare
mărturiei tale, dovedeşti că nu eşti credincios. Vedeţi? Dacă Îi spui lui
Dumnezeu: „Eu, eu cred din toată inima”, tu nu vei putea face nimic altceva
decât să procedezi aşa cum crezi. Aşa este.

Dacă zici: „Doamne, mâna mea este neputincioasă, dar ceva din inima
mea îmi spune că Tu eşti Domnul care mă vindecă, iar eu cred aceasta din toată
inima, Dumnezeule.”, tu nu poţi face nimic altceva decât să observi că acea
mână se întăreşte tot mai mult, cu fiecare zi care trece. Aceasta este. Tu nu
poţi face altceva. Vedeţi? Şi Dumnezeu este obligat să ia acel Cuvânt şi să
vegheze asupra Lui.

Să-l luăm de exemplu pe patriarhul Iacov. El era un tânăr pribeag
pentru că a fugit de acasă de teamă că va fi omorât de Esau din cauză că-l
înşelase. Totuşi, băiatul acesta era ancorat în Dumnezeu printr-o făgăduinţă
divină care fusese dată lui Avraam. Aşa este.

Şi de aceeaşi făgăduinţă de care a fost ancorat Iacov, este ancorat în
seara aceasta fiecare credincios născut din nou. Dumnezeu face chemarea fără ca
voi să fi făcut nimic. Oamenii spun: „Eu L-am căutat pe Dumnezeu!”, dar nu este
adevărat, nici un om nu L-a căutat pe Dumnezeu, ci Dumnezeu l-a căutat pe om.

Isus a spus: „Nimeni nu poate veni la Mine dacă nu-l atrage
Tatăl, care M-a trimis.”
(Ioan 6.44).

Prin
natura lui, omul este departe de Dumnezeu, este un lepădat, un străin, dar
Dumnezeu l-a atras de partea Lui prin marele Său har: „Tot ce-Mi dă Tatăl va
ajunge la Mine…”
(v. 37). Când el face aceasta, nu vor fi în ţară
suficiente cinematografe şi săli de dans ca să te ţină departe de Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu te-a ales de la întemeierea lumii, când ţi-a scris numele în
Cartea Sa, tu vii. Aceasta-i tot.

Poţi fi
un făţarnic şi să imiţi una sau alta, dar eu mă refer la momentul când te
cheamă Dumnezeu. Când El îţi face chemarea, tu nu te mai opreşti să spui: „Păi,
eu sunt creştin! Aceste lucruri nu mă deranjează!” De ce? Pentru că aceasta
arată că nu eşti al Său.

Dacă eu îi fac o declaraţie soţiei mele şi îi spun: „Te iubesc din
toată inima şi îţi voi fi credincios toată viaţa!”, şi am fost sincer şi serios
în ceea ce am spus, cum aş putea să-i aduc ruşine şi să-i fiu necredincios în
mod conştient, iar după aceea să cred că nu s-a întâmplat nimic şi să mă întorc
la ea? Aceasta înseamnă că nu o iubesc. Eu nu aş putea face aceasta, nu aş
putea s-o rănesc pentru nimic în lume, fiindcă este soţia mea şi o iubesc.
Indiferent ce oportunitate ar apărea, nu aş face-o pentru că o iubesc. Înţelegeţi?

Aşa este şi cu Dumnezeu. Când vii la El şi Îi spui că-L iubeşti cu
adevărat şi din toată inima, nu poţi spune pe urmă: „Ei bine, slavă Domnului
pentru că sunt creştin. Eu sunt ancorat în Hristos şi nu se va întâmpla nimic
dacă fac aceasta. Dumnezeu mă va ierta oricum!” Aceasta arată că nu Îl iubeşti
cu adevărat pe Dumnezeu, arată că ceva este greşit. Eu nu aş face pentru nimic
în lume ceva care să-L rănească. Nu vreau să-I provoc nici o întristare, ci
vreau să zâmbească, pentru că este Tatăl meu.

Când am venit din Mexic, i-am adus soţiei mele un mic cadou, care în
banii noştri nu era mai mult de câţiva cenţi. Dar să fi văzut licărirea din
ochii ei şi zâmbetul de pe chipul ei, după care m-a îmbrăţişat. Gestul meu a
valorat mult mai mult decât cei cincizeci de cenţi cât a fost cadoul. De ce?
Pentru că dovedeşte că o iubesc şi simt pentru ea.

Acelaşi lucru este valabil înaintea lui Dumnezeu, doar că la o scară
de un milion de ori mai mare… Lui nu trebuie să-I spun, pentru că El ştie dacă
spun adevărul sau nu, sau dacă iubesc mai mult altceva decât pe El. Dar vreau
să ştie că-L iubesc şi mă port ca atare. Şi atunci, când merg undeva ca să am o
trezire, El mă lasă să o ţin, aduce o mulţime de suflete şi îi vindecă pe cei
bolnavi, iar cineva se întoarce şi spune: „Odată eram olog, dar uită-te la mine
acum! Sunt vindecat.”

O, aş vrea să simt mâinile Lui în jurul meu şi să-mi spună: „A fost
minunat!” Ştiţi ce înseamnă aceasta? Că totul este bine. Tu îţi doreşti aceasta
când eşti creştin, vrei s-o faci, iar ca s-o poţi face, trebuie să-L rogi pe
Dumnezeu să-ţi dea înţelepciune să ştii ce vrea El pentru tine.

Fugarul Iacov avea o făgăduinţă, dar cu toate acestea se temea pentru
viaţa lui. Adevărul este că n-ar fi fost omorât pentru că Dumnezeu era cu el. Şi
într-o zi, pe când era obosit după atâta fugă, a privit în urmă ca să vadă dacă
nu cumva era urmărit de Esau. Ştiţi voi, era speriat şi obosit şi tresărea la
fiecare zgomot, pentru că auzea peste tot galopuri de cai. Probabil avea la el
doar o suliţă cu care să se apere de sălbăticiuni şi fugea prin deşert de frica
fratelui său.

Curând a venit seara şi soarele cobora spre asfinţit.  Bietul de el era obosit, aşa că a adunat
câteva pietre şi s-a întins să se odihnească. Şi ce s-a întâmplat? A avut o
vedenie minunată. Dumnezeu vorbea cu slujitorul Său nu pentru că acesta avea
vreun merit, ci pentru că El dăduse o făgăduinţă. Amin.

Priviţi cum a primit-o Iacov. Dumnezeu făcuse o făgăduinţă şi trebuia
s-o ţină. În coapsele lui Iacov era sămânţa binecuvântată care a ieşit la
suprafaţă după multe secole şi generaţii, dar acolo era făgăduinţa dată lui
Avraam şi lui Isaac. Astfel, Dumnezeu l-a luat pe Iacov şi i-a arătat ceva din
viitor, pentru că ştia că el este un moştenitor al făgăduinţei, dar nu pentru
că a meritat-o, ci pentru că aşa a promis Dumnezeu.

Nu pentru că tu ai un drept, nu pentru că ai făcut ceva, ci pentru că
Dumnezeu ţi-a dat acea făgăduinţă; pentru că atunci când suntem morţi în
Hristos, noi ducem mai departe sămânţa lui Avraam şi suntem moştenitori
împreună cu el.

Singura cale prin care poţi fi moştenitor este să mori faţă de tine şi
să duci mai departe Sămânţa lui Avraam, care este Hristos; iar Hristos poate
veni numai prin Duhul Sfânt. Aşa este. Atunci tu eşti moştenitorul unei
făgăduinţe, un pelerin, un străin care aşteaptă o Cetate al cărei Ziditor şi
Făcător este El. Amin. Aceasta eşti: un pelerin, dar credinţa care stă
neclintită şi când vremea este rea şi cerul întunecat, vede dincolo de toate
acestea, Acolo unde este Tărâmul de Dincolo al lui Dumnezeu.

Când a fost omorât, Ştefan L-a văzut pe Isus proslăvit stând la
dreapta măririi. Ei au început să-l lovească cu pietre şi curând i-au zdrobit
capul, dar Ştefan privea ţintă spre cer. După ce Şi-a încheiat lucrarea, Isus
S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu, iar Ştefan a văzut cerurile deschise şi pe
El stând la dreapta lui Dumnezeu. Presupun că Mântuitorul S-a ridicat de pe
scaunul Său şi i-a urat bun venit. Da, Ştefan a văzut stăpânirea veşnică a lui
Dumnezeu, a văzut că făgăduinţa era adevărată.

Să revenim la Iacov. El s-a aşezat jos, iar Dumnezeu l-a dus într-o
vedenie. Astfel, Iacov a privit în sus şi a văzut o scară care pornea din cer,
de la scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi venea până jos pe pământ, iar
îngerii urcau şi coborau pe ea.

De-a lungul anilor, noi am văzut că aceasta era o făgăduinţă minunată
pe care a dat-o Dumnezeu, o cale de scăpare, o scară pe care să urcăm, o
temelie sigură. Dumnezeu a făgăduit-o, dar era prinsă acolo sus în slavă, de
tronul lui Dumnezeu. Unde putea găsi pe pământ un loc de care să se prindă? Mai
întâi a încercat s-o prindă de poporul evreu, dar nu s-a putut, deşi a dat
făgăduinţa seminţei şi atunci sămânţa era în Iacov.  Aşadar, nu a putut s-o prindă de Iacov, de
înlocuitor, şi nici de Avraam.

Iacov era un tip căzut, un mincinos fără scrupule, care şi-a tratat
soţia aşa cum ştim, deci Dumnezeu nu a putut s-o prindă de aşa ceva. Nu a putut
s-o prindă nici de Templu, pentru că Isus a spus: „Vor veni zile
când nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”
(Luca 21.6).

A
încercat cu patriarhul David, dar şi el a greşit luând-o de soţie pe Bat-Şeba
după ce l-a ucis pe soţul ei, Urie Hetitul. Vedeţi, făgăduinţa nu s-a putut
ancora de niciunul dintre aceştia, dar slăvit să fie Domnul pentru că prorocul
a spus: „Iată, pun ca temelie în Sion o piatră, o piatră încercată, o piatră
de preţ..”
(Isaia 28.16). El a spus că aceea va fi Ancora: o
Piatră minunată. Astfel, Dumnezeu care era în cer şi avea scara prinsă de
tronul Său, a prins-o de nimeni altul decât de Fiul omului Isus Hristos, Piatra
din capul unghiului. Vedeţi, Dumnezeu nu vrea să i se mişte scara încoace şi
încolo. El a încercat s-o prindă de un legământ cu Adam, dar Adam l-a încălcat.

Atunci a făcut un legământ necondiţionat şi l-a pus în Hristos Isus.
Acolo este ancorat, unde nu există alunecare, oscilare sau ieşire. De ce?
Pentru că este prins de Dumnezeu deasupra şi de Fiul lui Dumnezeu dedesubt. Ce
este aceasta? Este o cărare, este cărarea pe care călătorii se duc de pe pământ
în slavă, şi nu pot cădea de pe ea. Însoţitorii lor sunt îngerii care urcă şi
coboară, vindecându-i pe cei bolnavi şi istoviţi, arătând vedenii, semne şi
minuni. Vedeţi? Pe această cale nu puteţi da greş, nu puteţi aluneca şi nu vă
puteţi clătina, ci sunteţi în siguranţă pentru că aşa a spus Dumnezeu, iar
aceasta rămâne pentru veşnicie.

Făgăduinţa este prinsă în inima lui Dumnezeu în ceruri şi în Fiul lui
Dumnezeu aici jos, iar noi suntem aduşi în El; prin Fiul lui Dumnezeu suntem
aduşi în El. Amin. Şi atunci de ce vă temeţi? Făgăduinţa noastră este prinsă
între Dumnezeu şi Hristos, iar noi suntem între ei, cu îngerii…

Vedeţi? El a spus: „Căci El va porunci îngerilor Săi să te păzească
în toate căile tale.”
(Psalmul 91.11). Şi: „Îngerul Domnului tabără în
jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din primejdie.”
(Psalmul 34.7). Dacă
se întâmplă ceva, acolo este o oştire mare de îngeri gata să mă prindă: „Vino,
noi mărşăluim spre Sion, spre frumoasa Cetate de sus!”

El nu poate da greş pentru că în El nu este greşeală. De aceea, nu mă
bazez pe ceea ce fac eu, ci pe ceea ce a făcut El. Totul este deja încheiat.
Odată ancorat în Hristos, credinciosul care intră pe uşa de Acolo şi o ia pe
această cale, va ajunge negreşit la Dumnezeu pentru că îngerii vor avea grijă
de el. Dumnezeu a făcut o cale pentru aceasta.

La început, Dumnezeu a făcut un legământ cu Adam şi a încercat să
prindă „scara” de el, dar a eşuat din cauză că ei au căzut. Şi pentru că nu a
mai rămas nimic altceva de care s-o prindă, L-a adus jos pe Fiul Său şi a
prins-o de El, aşa că acum nu mai poate cădea. Atunci de ce trebuie să ne
îngrijorăm? De ce trebuie să ne agităm? De ce avem feţele lungi? Haideţi să
privim în sus şi să zâmbim! Priviţi în sus şi nu doar zâmbiţi, ci râdeţi; şi nu
doar râdeţi, ci ridicaţi mâinile în sus şi lăudaţi-L şi slăviţi-L pe Dumnezeu
pentru că făgăduinţele Lui sunt „Da şi Amin”; nu „Da şi Nu!”, ci numai „Da!”,
pentru că acolo nu există „Nu”. Desigur.

Temelia noastră este sigură, deoarece Dumnezeu a aşezat în Sion Piatra
unghiulară, iar ea nu poate cădea, nu se poate răsturna şi nu se poate clătina.
Astfel, noi intrăm pe uşă prin Hristos. Este cât se poate de adevărat că noi
putem avea suişuri şi coborâşuri, boli şi necazuri, dar nu uitaţi că sunteţi
însoţiţi de o mulţime de îngeri care vă ajută să vă ridicaţi de fiecare dată.
Da, El este aici. El a promis aceasta, aşa că trebuia să facă o cale. Şi
singura cale pe care o putea face era Piatra din capul unghiului, Piatra
preţioasă, Piatra încercată şi aleasă.

Numele Domnului este un turn tare; cel neprihănit fuge în el şi
stă la adăpost.”
(Proverbe 18.10). Aşa este. Acolo nu te mai poate supăra
nimic pentru că eşti în Stâncă. Astfel, nu se pune problema dacă rezişti tu, ci
dacă rezistă Stânca, şi ea a rezistat, ceea ce înseamnă că eşti în siguranţă şi
că nimic nu-ţi poate face rău; asupra ta nu poate veni nimic decât dacă
îngăduie Dumnezeu.

Dacă se întâmplă ceva pe drum, dacă eşti testat şi încercat, să nu
uiţi că îngerii Lui te vor duce pe sus, îngerii Lui te vor mângâia, îţi vor da
credinţă şi te vor purta mai departe. Vedeţi? Dumnezeu are o oştire de îngeri
care merg pe scară în sus şi-n jos.

Deci, El trebuia să facă o cale pentru aceasta. De fiecare dată când a
făcut o făgăduinţă, Hristos a trebuit să facă şi o cale pentru această
făgăduinţă. Astfel, când i-a spus lui Noe că va 
distruge lumea veche, dar îl va salva pe el, a trebuit să pregătească o
cale pentru aceasta. Deci, înainte ca să-l poată salva pe Noe, Dumnezeu a
trebuit să facă o cale de salvare pentru el. Astfel, i-a construit o arcă pe
care a dat-o cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară. El a făcut-o din lemn de
gofer, care este cel mai uşor lemn… Este atât de uşor încât poţi ridica un
buştean întreg fără probleme.

Dacă iei acel lemn de gofer şi îl pui în apă, el va absorbi toată apa în
câteva minute şi te vei scufunda, dar dacă îl dai cu smoală, va pluti fără
probleme.

Vedeţi, Dumnezeu Se foloseşte de nebunia propovăduirii Evangheliei şi
îi ia pe cei smeriţi şi umili ca să-Şi arate puterea. El îi ia pe cei fără
şcoală ca să-i facă de ruşine pe cei cu educaţie înaltă; ia lucrurile slabe ca
să le facă de ruşine pe cele tari.

Deci, El a folosit lemnul acela uşor de gofer… Dar dacă vei pune
lemnul acela în apă, ei vor spune: „Se va scufunda imediat!” Vedeţi? Aceasta
spun ei: „Ce poate spune sau ce poate face grupul acesta?” Cred că le-aţi auzit
remarcile.

Dar înainte de a fi pusă în apă, Dumnezeu a spus: „Încă nu este gata,
aşa că du-te, adună nişte răşină şi toarn-o înăuntru!” Şi Noe a turnat răşina
fierbinte în lemnul acesta moale şi i-a umplut toţi porii, iar când s-a
întărit, a devenit tare ca oţelul.

Aşa este şi atunci când cineva needucat şi slab vine la Isus Hristos:
este ca o bucată de lemn uşor, dar Dumnezeu toarnă în el Duhul Sfânt şi îl
pecetluieşte, iar atunci nici chiar toţi dracii din iad nu îl mai pot scufunda.
Aşa este. Dumnezeu face întotdeauna o cale.

El trebuia să facă o cale. Dacă i-a promis lui Noe că va fi o cale de
scăpare, El s-a îngrijit să facă acea cale pentru Noe. Dacă voia să păstreze
sămânţa, Dumnezeu a trebuit să facă o cale, iar pentru aceasta a făcut o arcă.

Când a fost în necaz, prorocul Daniel a rămas credincios lui Dumnezeu
şi I-a zis: „Dumnezeule, eu cred Cuvântul Tău.” Biblia spune că Daniel privea
spre Templu şi se ruga de trei ori pe zi. În fiecare dimineaţă, dădea la o
parte perdelele şi privea spre locul unde se afla Templul sfânt şi se ruga,
ceea ce a făcut ca vrăjmaşii lui să-l arunce în groapa cu lei. Dar Dumnezeu nu
terminase încă cu Daniel, aşa că a trebuit să pregătească o cale de scăpare
pentru el: a trimis imediat un înger să-l ajute. Daniel era oricum pe scară,
dar Dumnezeu a trimis jos o Lumină puternică, un Stâlp de Foc, şi pentru că
animalele se tem de foc, au dat înapoi. Leii nu i-au făcut nici un rău deoarece
în jurul lui Daniel era acest mare Stâlp de Foc, Lumina aceea învârtindu-se tot
timpul în jurul lui. Deci, El a făcut o cale de scăpare pentru Daniel şi leii
nu au putut să ajungă la el.

Acum, dacă Dumnezeu a vrut să arate prin Enoh un simbol, chiar înainte
de distrugerea prin potop, cum ar fi putut să-l lase să moară?  El a trebuit să facă o tranziţie, o trecere
de la o stare la alta, aşa că l-a răpit. Dumnezeu a trebuit să facă aceasta cu
Enoh, ca să aibă un tip, un simbol. Aşa este.

Astfel, când a venit timpul ca Ilie să plece, Dumnezeu avea deja
simbolul Său cu privire la aceasta, deci El trebuia să arate o cale. Aşadar,
când a venit momentul ca Ilie să plece sus, Dumnezeu a trebuit să facă o cale
de scăpare pentru el, aşa că l-a aşezat într-un car de foc care era tras de cai
de foc şi l-a dus în slavă. Vedeţi? Dumnezeu a făcut o cale.

Fiii prorocilor care erau la Ierihon, s-au apropiat de Elisei şi
i-au zis: „Ştii că Domnul răpeşte azi pe stăpânul tău deasupra capului tău?” Şi
el a răspuns: „Ştiu şi eu, dar tăceţi.”
(2Împăraţi 2.5). Vedeţi, Elisei a
ştiut. Şi cum a făcut-o? A coborât şi l-a luat. A făcut o cale, pentru că
Dumnezeu face întotdeauna o cale.

Evreii au aşteptat ani şi ani venirea lui Mesia, Sămânţa binecuvântată
care urma să iasă din Avraam. Ei urmăreau aceasta cu atenţie, dar când S-a
născut El, oamenii erau atât de cuprinşi de ritualuri, făcând Cuvântul lui
Dumnezeu fără putere prin acceptarea tradiţiilor omeneşti, încât nu L-au
cunoscut. Acelaşi lucru îl fac şi astăzi: ei nu iau Cuvântul lui Dumnezeu care
învaţă despre vindecarea divină; Cuvântul lui Dumnezeu care învaţă
supranaturalul şi dă o făgăduinţă poporului care Îl va crede.

Învăţătorii de astăzi încearcă să-L explice, dar aceasta nu-i ajută la
nimic. Dumnezeu a făcut promisiunea, deci ieşi afară şi confruntă-te cu
faptele! Însă tu nu ai destulă credinţă ca să crezi. Aceasta-i tot. Dar
Dumnezeu a făcut făgăduinţa.

Astfel, când El a făcut promisiunea că va veni Isus, ei nu au înţeles.
Totuşi, Biblia spune clar că naşterea Lui va fi de jos, că El va veni călare pe
mânzul unei măgăriţe şi aşa mai departe. Scripturile s-au împlinit când El a
dat făgăduinţa, fiindcă Dumnezeu a făcut o cale: El a avut o fecioară care să
aducă Copilul. El a pregătit toate acele lucruri pentru că le-a vorbit, iar
când El spune ceva, trebuie să Se ţină de Cuvânt. Amin. O, dacă aţi putea vedea
aceasta, ar fi foarte simplu pentru voi! Înţelegeţi? Dacă aţi putea vedea că
atunci când Dumnezeu dă o făgăduinţă, trebuie să stea cu ea, nu o poate părăsi.
Înţelegeţi?

Când Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au intrat în cuptorul aprins, au spus:
„Dumnezeul nostru este în stare să ne scape. Dar chiar dacă nu o va face, noi
nu vom face nimic contrar Cuvântului Său. Mai bine intrăm drept în cuptor.”

Dumnezeu a făcut o cale de scăpare. El a venit jos şi a suflat spre
ei, a vorbit puţin cu ei, apoi a plecat.

Eu sunt calea…” El trebuie să facă de fiecare dată o cale
pentru că a făgăduit: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.” (Iosua
1.5). Vedeţi? El trebuie să-Şi ţină făgăduinţa pentru că aşa procedează.

Deci, când a dat făgăduinţa că va veni Hristos, ei au crezut, iar când
a venit, El trebuia să fie împlinirea desăvârşită a făgăduinţei.

Astfel, odată a vorbit cu un israelit în care nu era vicleşug. După ce
a venit la El şi a fost salvat, Filip s-a dus şi l-a adus pe Natanael. El a
trebuit să meargă câteva mile în jurul muntelui ca să ajungă la Natanael.

Mulţi nu credeau în El, dar acolo stătea Fiul lui Dumnezeu. Sărmanii
credeau în El şi Îl primeau; ei credeau în supranatural, dar căldicelul, formalistul
spunea: „Oh, aceasta este telepatie!” Vedeţi, ei credeau Cuvântul, însă Îl
credeau în felul tradiţiilor lor. Dar credinţa în felul cum a fost scris este
cu totul altceva, fiindcă Isus a venit întocmai cum a făgăduit Dumnezeu.

Şi iată-L stând acolo, un Om de statură mică, fiindcă S-a născut ca un
Om, având doar o cămaşă, sărac, neavând nici un loc unde să-şi pună capul.
Putea El să fie un bogat? Nu putea, fiindcă trebuia să fie Dumnezeul săracilor.
Deci, El era Dumnezeu pentru cei care Îl credeau.

Filip era atât de impresionat de cele văzute, încât s-a dus cinci mile
în jurul muntelui, până a dat de Natanael, care se ruga sub un pom; a aşteptat
până când şi-a terminat rugăciunea, apoi i-a zis:

Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în lege, şi
prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif.”

„Poate ieşi ceva bun din Nazaret?”, a întrebat
Natanael. Eu cred că Natanael a primit cel mai bun răspuns care poate fi dat
cuiva: „Vino şi vezi!” (Ioan 1.45-46). Este cel mai bun lucru pe care îl
poţi face.

Ei zic: „Ce lucru bun poate fi în religia aceea de modă veche?” Cel
mai bun lucru pe care îl puteţi spune este: „Vino şi vezi!” Vino şi convinge-te
singur, iar atunci vei putea judeca singur.

Când eram copil mergeam la scăldat, iar eu aveam întotdeauna cele mai
puţine haine de dat jos. Vara purtam o salopetă, iar pe cap aveam o pălărie de
paie care se prindea cu un nasture, dar eu nu aveam decât un ac. Astfel,
alergam pe câmp întrecându-ne care va fi primul în apă.

Aproape toţi trebuiau să-şi scoată pantofii, dar eu nu aveam; trebuiau
să-şi scoată cămaşa, dar eu nu aveam. Tot ce trebuia să fac era să scot acul şi
eram gata de scaldă.

Cred că în felul acesta trebuie să venim la Hristos. Nu cu o grămadă
de tradiţii, ci doar scoateţi acul şi săriţi. Aceasta-i tot. Amin.

Aşadar, am scos acul şi hainele erau încă în aer când eu eram deja în
apă, aşa de rapid eram. Nu avem nici măcar părul tăiat, aşa că-mi ajungea peste
ochi. Ceilalţi stăteau pe mal şi voiau să ştie dacă apa era bună; îşi dădeau
jos pantofii, şosetele şi celelalte lucruri şi se uitau la mine. Dacă ridicam
un deget, însemna că apa era rece, iar dacă ridicam două degete, era bună.

Fraţilor, eu am intrat odată într-o astfel de apă, în Apa salvării şi
am ridicat două degete strigând: „Este bună! Veniţi şi vedeţi şi voi!” Aşa
este. Haideţi! Intraţi, nu vă temeţi! Săriţi! Lăsaţi jos toate tradiţiile
voastre, dezbrăcaţi-vă şi intraţi!

Nimic pe braţe nu aduc,

Eu doar de crucea Ta mă prind!

Haideţi şi vedeţi dacă este bună sau nu! Săriţi în ea!

Băieţii trebuiau să mă creadă pe mine, dar când ajungeau în apă, se
convingeau singuri. Vedeţi? Voi aveţi numai cuvântul meu, dar păşiţi odată pe
cărarea spre altar, ca să găsiţi experienţa de modă veche în Hristos Isus şi
atunci vă veţi convinge că aşa este cu religia de modă veche. Corect.

Deci, El face o cale. Filip era pe calea lui Dumnezeu când l-a adus pe
Natanael la Isus. Şi în timp ce veneau pe după munte, spre locul unde era El,
Filip a spus:

„O, este minunat! Cunoaşte chiar şi gândurile tale.”

 „Da?”

„O, dacă vei ajunge acolo şi vei crede, vei vedea lucruri care nu s-au
mai văzut de la proroci încoace.”

Trecuseră câteva sute de ani de la moartea ultimului proroc, de la
Maleahi, şi de atunci nu mai fuseseră vedenii în Israel.

„Vino”, zicea Filip, „să-L vezi pe Omul acesta, fiindcă este minunat!”

„Eu cred că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri,
pentru că numai El poate face aceasta.”

„Ei bine, acesta este Mesia.”, a spus Filip.

„Cum adică? Cum poate fi Mesia?”

„Vino şi vezi.” Acesta este cel mai bun lucru: „Vino şi vezi!”

Când a vorbit cu femeia de la fântână, Isus i-a zis:

Du-te şi adu aici pe bărbatul tău!”

„Nu am bărbat”, I-a răspuns ea.

„Ai avut cinci bărbaţi.”

„Noi ştim”, a spus atunci femeia, „că atunci când va veni Mesia, El va
face aceste lucruri. Dar Tu cine eşti?”

Şi El i-a răspuns: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.”

Acela era semnul lui Mesia. Vedeţi? Tot aşa a fost şi cu Natanael. El
a spus: „Ştim că atunci când va veni Mesia, El va face aceste lucruri.”

Curând au ajuns în faţa lui Isus, iar El S-a întors spre Natanael şi
i-a zis: „Iată un israelit adevărat în care nu este vicleşug.” „De unde mă
cunoşti?” I-a zis Natanael. Drept răspuns, Isus i-a zis:
„Te-am văzut mai
înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Atunci Natanael I-a răspuns: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui
Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!”
(Ioan 1.47-49).

El L-a crezut pentru că a ştiut că acela era semnul mesianic. Vedeţi?
El a ştiut că numai Mesia putea face aceasta, iar astăzi este la fel: Nimeni
altul nu poate aceasta decât Mesia. Mesia a luat semnul mesianic din veşnicie
în veşnicie.. El nu poate greşi, ci trebuie să fie întotdeauna acelaşi.
Trebuie!

Priviţi la Isus! Pentru a Se legitima ca Piatra care nu va lăsa
făgăduinţa să se clatine, Piatra de care se ancorează poporul făgăduit al lui
Dumnezeu, El i-a spus lui Natanael:

Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai
mari decât acestea vei vedea.

Adevărat, adevărat vă spun că, de acum încolo, veţi vedea cerul deschis
şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se peste Fiul omului.”
(Ioan 1.50-51).

Câtă
vreme sunt în Hristos Isus, eu sunt ancorat în Dumnezeu. Amin. Îngerii urcă şi
coboară, întâi se urcă, apoi coboară… Vedeţi, ei vorbesc Mesajul; merg sus şi
apoi vin şi îl aduc jos. Vedeţi? „…suindu-se şi coborându-se peste Fiul
omului.”
Cum? El era locul de ancorare al scării lui Iacov, unde va fi
sămânţa făgăduită; El era Sămânţa veşnică făgăduită a lui Dumnezeu; El era acea
Stâncă tare, acea Temelie desăvârşită în care este ancorat de-a pururi Adevărul
lui Dumnezeu.                                

„…veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi
coborându-se peste Fiul omului.”
Amin.

Acolo era
sămânţa făgăduită, acest israelit care dorea să ştie dacă Acesta era Fiul lui
Dumnezeu. Da, domnule.

Când a
venit pe pământ, El a făcut-o printr-o fecioară. Dumnezeu Şi-a făcut făgăduinţa
sigură legând-o de Cuvântul Său. Fiecare Cuvânt al Său trebuia să fie
desăvârşit deoarece El era Dumnezeu şi nu putea face altceva decât să stea pe
El.

Următorul
lucru care trebuia făcut era ca Biserica să fie unsă şi trimisă afară. Dar
înainte ca să-Şi poată ţine făgăduinţa, El trebuia să facă o cale pentru ca
această Biserică să fie unsă. Biserica umblase cu Isus, Îl cunoştea şi a primit
putere să vindece bolnavii şi toate celelalte lucruri pe care le-au avut. Ei au
umblat cu Isus şi ştiau că El putea să facă o cale pentru a trimite Biserica
unsă afară.

El i-a
trimis la Ierusalim, iar ei s-au dus în camera de sus şi au stat acolo timp de
zece zile şi zece nopţi până când, deodată, a venit din cer un sunet ca
vâjâitul unui vânt şi a umplut camera în care stăteau ei. Dumnezeu a făcut o
cale ca să ungă Biserica Sa şi s-o trimită în toate popoarele.

Astăzi,
aceeaşi Biserică puternică şi glorioasă mărşăluieşte spre Sion, unsă cu botezul
Duhului Sfânt, semne şi minuni, treziri pe fiecare înălţime, şi aceasta nu se
întâmplă numai în Chicago sau în Statele Unite, ci şi în ţările păgâne. Peste
tot arde Focul trezirii şi au loc semne şi minuni. Ziua este aproape şi
Dumnezeu a făcut o cale de scăpare. El a spus în Ioel: „În ziua aceea voi
turna Duhul Meu. Voi arăta semne în cer”,
farfurii zburătoare şi alte
lucruri, tot felul de semne înspăimântătoare şi tainice pe cer. Dar şi pe
pământ vor fi semne: marea va urla, valuri mari vor veni spre Chicago, iar
oamenii îşi vor da sufletul de groază, pe pământ va fi strâmtorare printre
popoare, etc. O, Doamne!

În ziua
aceea, Biserica unsă se va ridica în puterea ei şi va veni Isus Hristos. Când
vrăjmaşul înaintează ca un potop, Duhul lui Dumnezeu ridică împotriva lui un
stăvilar.

Astăzi,
când ştiinţa face tot felul de lucruri, Dumnezeu trimite jos semne
supranaturale ca să le arate Bisericii Sale. Luaţi-vă gândurile de la lucrurile
lumii şi priviţi în sus! Voi sunteţi pe scară, ancoraţi în slavă, sus în cer.

O scară
are două capete. Amin. Unul este ancorat în Dumnezeu, iar celălalt este ancorat
în Hristos. În ce ne priveşte, noi suntem între cele două capete împreună cu o
oştire mare de îngeri, duhuri slujitoare, duhuri supranaturale, adeverind că
suntem pe calea glorioasă în sus. Priviţi unde sunt cei care nu pot să creadă;
ei stau jos, în acele nisipuri mişcătoare ca în mlaştinile din Olanda.

Mie mi-a
fost milă întotdeauna de olandezii aceia care au trebuit să toarne stâlpi şi
buşteni solizi ca să-şi poată construi casele, din cauză că terenul era
mlăştinos, adică mocirlos şi moale. Acesta este motivul pentru care casele
olandezilor sunt făcute aşa: pentru că sunt construite pe terenuri mişcătoare.

În Mexico
City sunt clădiri înalte, zgârie nori care s-au înclinat câteva picioare pe
spate. Ele se scufundă câţiva inch pe an, dar vreau să vă spun ceva, fraţilor!
Fundaţia drumului marelui Duh Sfânt pe care călătorim în seara aceasta, scara
lui Iacov, este ancorată pe tronul lui Dumnezeu şi pe inima lui Isus Hristos,
iar noi călătorim între cele două puncte. Aleluia! Semne şi minuni… Dumnezeu
face o cale pentru cei ce  cred, făcând
semnele şi minunile Lui. Aleluia! Credeţi aceasta? (Adunarea spune: „Amin!”).
Aveţi credinţă în Dumnezeu şi nu fiţi necredincioşi! Să ne rugăm.

Tată
ceresc, eu nu ştiu de ce ai făcut aceasta, dar se pare că Duhul Sfânt m-a oprit
să vorbesc despre altceva.

Doamne,
eu nu ştiu ce vrei să fac, dar stau aici pentru Tine. Îţi mulţumesc pentru că
Te cunosc şi sunt bucuros pentru că pot să Te simt, să spun când Se mişcă Duhul
Tău şi că Te pregăteşti să faci ceva chiar acum. Mă bucur pentru aceasta,
Doamne.

Dumnezeule,
Te rog să-mi ierţi păcatele şi fărădelegile şi la fel pe cele ale audienţei. O,
Dumnezeule, ne deschidem inimile înaintea Ta, pentru că realizăm că suntem
copiii făgăduiţi ai lui Dumnezeu. Şi aceasta nu pentru că am fi făcut noi ceva,
deoarece ştim că suntem mântuiţi numai prin harul Tău. O, Dumnezeule, cum am fi
putut primi Duhul Sfânt? Cum Se putea revărsa acest Untdelemn, dacă n-ai fi
poruncit Tu aceasta? Noi eram despărţiţi de Dumnezeu, fără nădejde, fără
făgăduinţă, fără nimic; noi eram în lume, fără Dumnezeu şi fără Hristos,
mergând la moarte în iadul păcătoşilor. O, dar Îţi mulţumim pentru că minunatul
Tău har ne-a ales, ne-a ridicat, ne-a dat aceste lucruri mari, ne-a pus pe
această scară şi ne-a deschis ochii, Doamne, ca să ştim că în seara aceasta
stăm în compania unei mari oştiri de îngeri şi mărşăluim spre Sion.

O,
Dumnezeule, lumea crede că suntem nebuni, dar suntem ţinuţi şi ridicaţi de mâna
Ta. Ca vulturi, noi suntem luaţi, Doamne, într-o răpire a credinţei şi a
slavei, iar îngerii lui Dumnezeu sunt aici ca să ne slujească prin
binecuvântări spirituale, să ne ajute pe cale şi să ne încurajeze în timp ce se
vede în faţă înălţimea Sionului.

Tată
drag, Te rugăm să binecuvântezi audienţa din seara aceasta; binecuvântează
Cuvântul din seara aceasta, salvează fiecare păcătos şi iartă toţi decăzuţii.
Îngăduie ca îngerii să meargă acolo jos, la bietul decăzut pierdut, să-l ridice
şi să-l pună pe cale. Du-te în nisipurile mişcătoare ale păcatului şi scoate-l
de acolo pe sărmanul om căruia i-ai vorbit atât de mult; adu-l înapoi,
curăţeşte-l cu sângele Domnului Isus şi pune-l pe scară, ca îngerii să îi
slujească şi lui şi să-l ia încoace şi încolo, în sus şi-n jos pe scară, în
timp ce mărşăluim spre slavă. Îndură-Te, Tată. Vindecă bolnavii şi suferinzii
şi adună-Ţi slavă din toate aceste servicii, fiindcă Îţi cerem aceasta în
Numele lui Isus.

În timp
ce avem capetele plecate, aş vrea să ştiu dacă este aici vreun păcătos, bărbat
sau femeie care vrea să spună: „Frate Branham, aş vrea să fiu şi eu pe calea
aceea, dar nu ştiu cum. Aş vrea să ştiu că Ancora mea… Eu merg la biserică, dar
îmi dau seama că este zidită pe nisip mişcător şi se va prăbuşi ca toate
celelalte clădiri, că trebuie să cadă. Dar vreau să fiu zidit pe ceva ancorat
în inima mea, cu încredinţarea că El a şters toate păcatele mele şi mă numeşte
copilul Său. Vreau să am asigurarea că trăiesc aproape de El, pentru că nu ştiu
când voi fi chemat. Prin ridicarea mâinii spre El, eu Îl accept acum ca
Mântuitorul meu.

Pianistul
să ne dea un ton de cântare. În timp ce avem capetele plecate, aţi vrea să
ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Îl accept chiar acum pe Isus Hristos, ancora
mea pământească ce îmi dă asigurarea că merg la Dumnezeu.”

Dumnezeu
să vă binecuvânteze pe cei ce aţi ridicat mâna aici. Este cineva şi sus la
balcon? Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Despre ce
vorbesc? În timp ce creştinii se roagă… tu ai făcut alegerea pentru că la inima
ta a bătut Cineva. Cine este? Duhul Sfânt. Tu ştii că eşti obosit şi pierdut,
aşa că ridică mâna şi spune: „Acum Îl primesc.”

Dumnezeu
să vă binecuvânteze. Aceasta este bine. Da. Mai este cineva? Veniţi şi credeţi.
Voi ziceţi: „Frate Branham, de ce spui: „Dumnezeu să vă binecuvânteze!”?

Cine
ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis, are Viaţa veşnică.”
(Ioan
5.24). Eu spun: „Dumnezeu să te binecuvânteze!” şi adaug: „Amin!” Dumnezeu să
ia toate aceste suflete care au ridicat mâna.

Tu spui:
„Frate Branham, aceasta are legătură cu aceea?” Nu ştiu. Vă amintiţi că David a
cântat în Psalmi despre răstignirea lui Isus şi la fel au făcut profeţii care
au vorbit sub ungere. Trebuia să fie aşa pentru că ei vorbeau Cuvântul lui
Dumnezeu. Cum este dacă eu am vorbit Cuvântul lui Dumnezeu fiecărui păcătos
care a ridicat mâna? Dacă L-am vorbit? Eu ştiu că L-am vorbit, iar ei sunt
ancoraţi. Aşa este. Ei sunt ancoraţi pe Cuvântul lui Dumnezeu. Ce ne vorbesc
aceste vedenii? Ce ne spun lucrurile care se întâmplă? Ce? Că Dumnezeu a
făgăduit toate aceste lucruri pentru timpul sfârşitului.

Poate
este printre noi vreun decăzut care spune: „Frate Branham, eu am pribegit
departe, dar în seara aceasta ridic mâna şi spun: „Dumnezeule, ia-mă pentru că
sunt hotărât.” Dacă eşti decăzut, ridică mâna oriunde te afli şi spune:
„Dumnezeule, Te cred şi vin chiar acum. Te accept chiar acum!” Este cineva în
sală? Ai căzut de pe scară, dar nu ai pierdut-o. Dacă odată ai fost ancorat în
Hristos, Dumnezeu este încă cu tine. Poate ţi-ai pierdut trăirea cu El, frate,
dar Dumnezeu este încă lângă inima ta şi nu poţi să-L părăseşti.

Dumnezeu
să te binecuvânteze, doamnă. Ţi-am văzut mâna.

Dumnezeu
să te binecuvânteze acolo. Îţi văd mâna ridicată. Este cineva şi din partea
dreaptă? Dumnezeu să te binecuvânteze.

Poate
zici: „Dar ce contează dacă ridic mâna sau nu?” O, frate, Isus a spus: „Pe
cine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi Eu înaintea lui
Dumnezeu…”
Este o hotărâre pe care trebuie s-o iei, este ceva ce trebuie să
faci.  Tot timpul a trebuit să iei
decizii: a trebuit să te decizi cu cine te căsătoreşti, a trebuit să decizi
dacă îţi cumperi maşină, dacă îţi cumperi casă sau nu.

Dumnezeu
să te binecuvânteze, domnule, pentru că ai luat decizia cea mai bună. Dumnezeu
să te binecuvânteze, doamnă. Domnul te va binecuvânta cu siguranţă. Eu cred
aceasta. Care este cel mai mare cuvânt pe care cineva îl poate spune cuiva?
„Dumnezeu să te binecuvânteze.” Aşa este. Dacă Dumnezeu mă va binecuvânta, este
cel mai bun lucru pe care pot să-l am. Aceasta-i tot ce vreau: ca Dumnezeu să
mă binecuvânteze, restul este în ordine.

Dumnezeu
să fie cu voi. Ce minunat! Sunt deja câţiva care au venit. Dacă mai este cineva
care vrea să se hotărască şi să spună: „Isuse, Fiul lui Dumnezeu, eu vreau
această experienţă, vreau să fiu născut din nou, vreau să am această asigurare.
Doamne, am fost un delăsător şi văd că nu am ajuns nicăieri, ci numai am hoinărit.
Am fost purtat de orice vânt de învăţătură, chiar dacă ştii că Te iubesc.
Astfel, acum am ajuns unul căzut, dar vreau să fiu ridicat.”

Amintiţi-vă
că atunci când Israelul a ajuns în Egipt, ei nu şi-au pierdut legământul, ci au
pierdut doar binecuvântarea. Legământul lui Dumnezeu a rămas la fel. Da,
domnilor. Dumnezeu l-a stabilit cu Avraam şi nu l-a schimbat niciodată. El este
încă valabil şi astăzi… deci, tu poţi fi chemat alesul lui Dumnezeu, poţi fi
sămânţa lui Avraam. În ordine. Să crezi, dacă vrei aceasta.

Tată
ceresc, în seara aceasta s-au ridicat multe mâini. Sunt copii pribegi care
rătăcesc departe de Dumnezeu, care nu s-au ridicat mai sus de mersul ocazional
la biserică, dar cu toate acestea, ei Te iubesc şi vor să vină. În marea Ta
oştire vor fi şi soldaţi, dacă vor ţine calea pe care sunt acum. Totuşi ei sunt
în armată. Şi care va fi răsplata? Noi vrem să fim maiori şi generali, aşa cum
a spus şi Pavel: „voi care de mult trebuia să fiţi învăţători, aveţi
trebuinţă de cineva să vă înveţe…”
(Evrei 5.12).

Tată, Te
rugăm să-i binecuvântezi pe fiecare din aceştia. Pune-le scara puţin mai sus,
Dumnezeule. Dă-le o experienţă nouă în seara aceasta, ca să ştie că i-ai
binecuvântat, astfel ca aceşti sărmani păcătoşi decăzuţi care şi-au zidit casa
pe nisip mişcător, să poată privi în urmă şi să spună: „Oare de ce am făcut
aceasta? De ce am băut? De ce am fumat? De ce am jucat jocuri de noroc? De ce
nu merg la biserică? Din cauza aceasta, toată casa pare o nebunie.”

Desigur,
dacă este zidită pe un teren moale şi mlăştinos, într-una din zile va fi
spălată. Dumnezeule, fă-i să vină la aceasta Stâncă scumpă, pe această Temelie
aşezată de Dumnezeu, nu de om, şi să urce pe acea scară, să simtă libertatea şi
respiraţia proaspătă. Îndură-Te, Doamne.

Iar după
ce ies din noroiul plin de gunoaie, şobolani şi alte lucruri, pune-i pe Muntele
Sion. Aleluia! Fă-i să simtă ce înseamnă să fie spălaţi în Sânge, cu toate
păcatele sub Sânge, respirând aerul proaspăt al Duhului Sfânt care suflă către
ei, în timp ce braţele iubitoare ale lui Isus îi cuprind şi le spune: „Copilul
meu hoinar, în seara aceasta sunt mândru de tine, pentru că ai venit acasă.”
Îndură-Te, Doamne, şi salvează-i pe toţi.

Tată,
aici stau şi câţiva copii de-ai Tăi care sunt bolnavi şi aşteaptă. Am încercat
să le arăt lucrarea Ta şi că atunci când vorbeşti Tu şi spui ceva, trebuie să
fie aşa cum spui. Trebuie, pentru că eşti Tu însuţi şi Tu ai spus: „Eu sunt Domnul,
care te vindecă.”
(Exod 15.26).

Doamne, Te rog să-i vindeci pe toţi, în Numele lui Isus. Amin.

Fie ca Domnul să vă binecuvânteze în timp ce vă ridicaţi capetele.
Câţi dintre voi vă simţiţi mai bine şi vă simţiţi curăţiţi? Ridicaţi mâna şi
spuneţi: „O, mă simt mai bine! Cuvântul vine jos şi curăţă păcatele mele,
curăţă indiferenţa mea şi mă face un om nou.”

O, de câte ori atunci când merg acasă, îmi vine să mă întorc pe la
cotitura pârâului, să îl trec pe acei buşteni şi să ajung acolo sus pe coastă,
unde sunt canioanele acelea mici, iar acolo să-mi ridic mâinile spre El, să mă
las învăluit în frumuseţea Lui şi să Îl ador; să nu-I cer nimic, ci doar să-L
admir. Cât mi-ar plăcea să merg să ajut pe cineva, să fac ceva!

Mai demult, în Sud se făcea comerţ cu sclavi. Când Boers
(agricultorii, colonişti descendenţi de limbă olandeză)  s-au stabilit în Sud, au început să aducă
oameni de culoare din Africa şi să-i vândă ca sclavi. Bieţii oameni erau luaţi
de acasă şi nu se mai întâlneau niciodată cu părinţii şi familiile lor.
Stăpânii îi băteau tot timpul şi erau trataţi ca nişte animale, mizerabil, iar
ei plângeau şi erau trişti pentru că erau departe de casă. Ei aveau oameni
(brokeri) care se ocupau de tranzacţiile dintre negustori şi stăpânii
plantaţiilor. Aceştia mergeau la un proprietar care poate că avea trei sute de
sclavi, cumpărau de la el o sută de sclavi cu cincizeci de dolari bucata, şi îi
vindeau apoi altui proprietar pentru şaptezeci şi cinci de dolari bucata. Deci,
ei făceau cu fiinţele umane ceea ce se face astăzi cu mărfurile.

Într-o zi, un astfel de broker a văzut pe o plantaţie, un sclav tânăr
care păşea drept şi nu trebuia bătut ca să lucreze. Când l-a văzut, el i-a zis
stăpânului plantaţiei:

„Aş vrea să-l cumpăr pe acesta.”

„O, nu”, a răspuns stăpânul, „acesta nu este de vânzare.”

„De ce este atât de deosebit de ceilalţi sclavi, este cumva şeful
lor?”

„Nu, nu este şef, este doar un sclav ca şi ceilalţi,” a răspuns
stăpânul.

„Atunci îl hrăniţi altfel decât pe ceilalţi?”

„Nu, toţi mănâncă împreună şi primesc aceeaşi mâncare. Nu mănâncă
deosebit de ceilalţi şi nu este şef.”

„Văd că îşi ţine capul sus şi pieptul scos, iar dacă îi spui ceva,
face imediat. Cum se explică purtarea lui deosebită de a celorlalţi?”

„Îţi spun eu care este cauza, pentru că am aflat-o de curând. Mi s-a
spus că în ţara de unde a fost adus, tatăl lui este şeful tribului. Astfel,
chiar dacă este un străin şi departe de casă, le ridică moralul celorlalţi şi
este un exemplu în toate, fiindcă ştie că este fiul regelui.”

Femei şi bărbaţi, chiar dacă suntem sclavi pe acest pământ, faţă de
lucrurile lumii, haideţi să ne purtăm astfel încât să se ştie că Tatăl nostru
este Împăratul. Haideţi să luăm Cuvântul Său. Aşa este. Noi suntem străini
aici, dar haideţi să ne purtăm ca fiice şi fii ai Împăratului. Ridică privirea
sus şi du-te mai departe! Când Dumnezeu spune un Cuvânt, haideţi să-L apucăm.
Asta-i tot!

 „Eu sunt
Domnul, care te vindecă.”

„Amin,
aşa este! Cred aceasta, pentru că sunt fiul Împăratului. Aleluia!”

Cere
şi vei căpăta.”
(Ioan 16.24). Dumnezeu a spus: „În zilele din urmă vă voi
trimite proroci şi voi face semne şi minuni.”

„Amin, eu
cred!”

În
ziua aceea, voi turna Duhul Meu peste robii şi roabele Mele…”

„Eu cred,
Doamne.”

Voi
turna Duhul Meu peste tinerii voştri şi vor vedea vedenii, iar bătrânii vor
avea visuri.”

„Eu
cred.”

Isus a
spus: „Peste puţină vreme lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea
pentru că voi fi cu voi şi în voi până la sfârşitul veacului.”

„Eu
cred.”

Dumnezeu
a făcut o cale pentru aceasta; El ne-a curăţit inimile şi a adus Duhul Sfânt în
ele aşa că acum, Duhul Sfânt este aici. O, ce ungere! Aş vrea să puteţi vedea
ce văd eu şi să simţiţi ce simt eu , chiar acum, în inima mea. Ascultaţi-L pe
Cel ce este Minunat, această Temelie sigură, această Stâncă adevărată, Stânca
lui Dumnezeu, Giuvaierul lui Dumnezeu, Ancora sufletului nostru care este chiar
El cu noi.

Desigur,
voi nu-L vedeţi cu ochii aceştia pentru că El este într-o altă dimensiune. Eu
vă pot dovedi aceasta. Pe aici trece televiziunea, imagini, le vedeţi? Ele sunt
aici. Pe aici trec vocile din radio, le auziţi? Nu, dar ele sunt oricum aici,
însă este vorba de o altă dimensiune. Tot aşa este şi Hristos; El este chiar în
clipa aceasta aici şi El a spus: „lucrările acestea le veţi face şi voi.”

Aş vrea
ca întreaga audienţă să fie ancorată în aceasta chiar acum.  Eu apreciez dragostea voastră. Când îl aud pe
Joseph spunând aceasta, mă zdrobeşte, pentru că văd dragostea voastră şi nu
sunt vrednic de ea.

O,
fraţilor, dacă la dragostea aceasta aţi adăuga şi credinţa, ca să credeţi că
ceea ce v-am spus este adevărat,, dacă aş putea să vă aduc într-un singur gând,
aţi putea vedea întâmplându-se cele mai glorioase lucruri şi am avea chiar acum
o altă Cincizecime. O, dacă aţi putea vedea!

O, dacă
aş putea trăi şi sta aşa, cu tot ce este în mine… fiindcă El trece dintr-o dimensiune
în alta. El este aici şi eu pot dovedi aceasta. Amin. Cuvintele Lui sunt
adevărate şi nu pot da greş. Credeţi?

Presupun
că nu s-au împărţit numere de rugăciune, dar Isus Hristos este aici. Amin. Nu
putem să-i aliniem pe oameni aici sus, dar dacă Isus vă va dovedi chiar acum că
El este viu şi prezent chiar în această sală, dacă v-ar arăta semnul lui Mesia,
ce i-a făcut lui Natanael când a fost adus de Filip, când i-a spus ce făcuse
înainte ca să fie chemat de Filip, sau ce i-a spus femeii de la fântână. Când
i-a spus care era problema ei, femeia a spus: „Acesta este semnul lui Mesia!”

El va
face şi în seara aceasta acelaşi lucru dacă fiecare dintre voi… Vreţi să
ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Accept chiar acum fiecare făgăduinţă pe care a
făcut-o El.” Vreţi să ridicaţi mâna? Dumnezeu să vă binecuvânteze. Cred că aţi
făcut-o sincer şi serios.

Aici este
un tată în scaun cu rotile şi ştiu că este neputincios, iar mai încolo este şi
o femeie neputincioasă, şi mai sunt şi alţi ologi. Eu nu ştiu nimic despre voi,
dar aştept să-mi arate Domnul ceva prin vedenie. Dacă o va face, veţi şti că
v-am spus Adevărul şi că Evanghelia pe care v-am propovăduit-o este Adevărul.
Acesta este adevărul. Dumnezeu este obligat să-Şi dovedească Adevărul. Ce a
făcut El? A turnat Duhul Sfânt în timpul din urmă. El a spus: „Voi trimite
aceste lucruri ca să dovedească Adevărul.”
, iar dacă a promis acest lucru,
trebuie să facă o cale pentru aceasta, trebuie să-l dovedească.

Doar
smeriţi-vă. Priviţi cu toţii încoace! Uitaţi-vă încoace, dar nu la mine. Petru
şi Ioan au spus: „Uită-te la noi!”, dar aceasta nu însemna că trebuia să
se uite la ei ca şi când ar fi fost cineva, pentru că dacă ar fi făcut aceasta,
şi-ar fi sfâşiat imediat hainele şi i-ar fi spus: „Nu te uita la noi în felul
acesta!”

Uitaţi-vă
încoace şi credeţi că ceea ce v-am spus în seara aceasta despre Isus Hristos
este adevărul. Dacă mântuirea noastră, planurile noastre, Ancora noastră şi
toate lucrurile despre care v-am vorbit, sunt în Hristos, de ce mai trebuie să
ne îngrijorăm?

Bucuraţi-vă,
mergeţi, cereţi-I lui Dumnezeu şi credeţi-L pe Cuvânt, pentru că atunci veţi
primi tot ce cereţi. Aceasta vă trebuie. Dumnezeu este obligat să răspundă
deci, uitaţi-vă încoace şi credeţi! Este credinţa voastră.

Eu nu
sunt fanatic, Dumnezeu ştie aceasta. Nu, domnilor, dar ştiu ce spun. Eu ştiu
care este Adevărul Lui. Uitaţi-vă deci încoace şi credeţi! Domnul să facă să se
materializeze ceva în faţa mea şi El o va face, numai să credeţi. Atunci să
ridicaţi mâna spre Dumnezeu şi să spuneţi aceasta.

Eu nu
ştiu ce probleme aveţi, de aceea trebuie să cred, să mă rog lui Dumnezeu şi să
aştept. Fie ca Domnul Isus, Fiul sfânt al lui Dumnezeu, pe care Îl cred din
toată inima că este IaHVeH arătat în trup, că este Dumnezeu Emanuel care a venit
din slavă, S-a arătat într-un trup de carne numit Fiul lui Dumnezeu şi a umblat
pe pământ printre oameni, să vină şi să facă ce Îl rugăm. El a trăit ca un Om;
S-a făcut cu puţin mai prejos decât îngerii, ca să ia moartea asupra Sa, ca să
poată muri ca un păcătos pentru toţi oamenii, pentru cei care Îl cred şi vin la
El ca să fie mântuiţi.

Fie ca
El, care este Trandafirul din Saron, Crinul din Vale, Luceafărul de dimineaţă,
Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul, să vină în timp ce Îl preamărim. Fie ca
El să-i arate slujitorului Său ceea ce trebuie, pentru ca oamenii să poată
cunoaşte că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi în El, fiecare suflet este
ancorat de Dumnezeu. Aceasta mă rog lui Dumnezeu, Sfântului Dumnezeu din
ceruri, Creatorul cerurilor şi al pământului, în Numele Fiului Său Isus
Hristos, spre slava lui Dumnezeu şi spre slava Domnului Isus Hristos. Acum,
credeţi!

Când
ameninţările negre vin

Şi
întristarea este în jurul meu

Fii Tu,
Călăuza mea.


întunericul în zi,

Şterge
toată teama mea,

Iar de
azi înainte

Să fiu pe
deplin al Tău

Şi
îndoiala să nu mai fie.

Văd stând
în faţa mea o doamnă de culoare. Ea se mişcă în stânga mea şi are un băieţel.
Văd un doctor care examinează o boală a scalpului, dar nu ştie ce are, aşa că
l-ai adus la mine ca să mă rog pentru el. Pielea scalpului îi este crăpată.
Este adevărat, doamnă?

Vedeţi ce
a făcut credinţa ei? Pune-ţi mâna pe băiat.

O,
Dumnezeule, poate că doctorii nu cunosc aceasta, dar Tu ştii. Credinţa femeii a
intrat în contact cu Duhul Sfânt. O, Duhule Sfânt al lui Dumnezeu, duhul meu
strigă spre Tine şi Te rog să vindeci copilul, iar răul acesta să îl părăsească
în Numele lui Isus Hristos. Amin. Nu te îndoi, ci crede.

Acum
vedeţi cu toţii? Este Acelaşi Dumnezeu care Şi-a arătat îndurarea… Eu n-am
văzut-o niciodată pe femeie şi nici ea nu mă cunoaşte pe mine, dar s-a rugat şi
Domnul a ascultat-o. Vă provoc pe toţi să faceţi acelaşi lucru!

Văd în
faţa mea o tânără atrăgătoare. Ea vine drept spre mine. Femeia este aici şi are
o infecţie la vezică. Aşa este. Dacă este adevărat, ridică mâna spre El.
Ridică-te în picioare şi întoarce-te spre audienţă. Doamnă, este adevărat
fiecare cuvânt pe care l-am spus?

Acum
înţelegeţi ce am vrut să spun? Ce este aceasta? Când a venit Natanael la El,
Isus a spus: „Iată un israelit adevărat în care nu este vicleşug.”
Dumnezeu a făcut o cale; El a făcut o cale pentru voi. Calea pentru vindecare a
fost pregătită deja la Calvar; acolo a fost plătită vindecarea voastră. Şi ce a
făcut El, binecuvântat să fie Numele Său? El a făcut o cale pentru Duhul Sfânt,
cu care intraţi în legătură ca să adeverească faptul că acesta este Adevărul.
Credeţi aceasta?

Acum
puneţi-vă mâinile unul peste celălalt. Totul s-a terminat, este încheiat. Dacă
ar fi cincizeci în rândul de rugăciune, aş face la fel. Este vorba de credinţa
voastră. Indiferent care este problema ta, este vorba de credinţa ta. Eu nu pot
vindeca. Dumnezeu îmi poate arăta vedenia, dar nu este vorba de telepatie
mintală. Cum aş putea să-i cunosc pe oamenii aceştia pe care nu i-am văzut
niciodată?

Acum văd
încă una venind. Plecaţi-vă capetele.

Tată
ceresc, am văzut ce vrei să fac. Mă pregăteam să plec, dar Tu ai avut pe cineva
aici. Fără îndoială că ai pescuit pe cineva. O, Dumnezeule, ai milă în seara
aceasta! Acum ei şi-au pus mâinile unul peste altul, iar Tu ai spus: „Aceste
semne îi vor urma pe cei ce cred.”
(Marcu 16.17). Ei au ridicat adineauri
mâinile, iar dacă vei dovedi că eşti în mijlocul lor, Te vor crede.

Tată, eu
le-am spus deja că Tu i-ai vindecat pe fiecare dintre ei, că ai plătit
vindecarea lor când ai murit la Calvar. Totul s-a sfârşit, aşa că ajută-i,
Doamne, să procedeze ca atare.

Îngăduie
să plece de aici purtându-se ca nişte creştini adevăraţi şi să Te creadă,
pentru că condamn orice boală din clădire, orice neputinţă şi orice diavol, în
Numele lui Isus Hristos.                       

 – Amin –