Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMÎNCĂ O DATĂ

Va urma
28/06/1963, dimineata -

Hot Springs – Arkansas

Bună dimineaţa, prieteni sau bună ziua. Mi s-a stricat ceasul, aşa că nu ştiu ce oră este. (Un frate spune: „Este încă dimineaţă.”). Este dimineaţă, aşa-i? În ordine.

Oricum, noi trăim deja în veşnicie, aşa că timpul nu mai contează. Pentru mine timpul a încetat atunci când Isus Hristos mi-a dat Viaţa pe care o am înăuntru, aşa că acum suntem făpturi veşnice şi şedem împreună cu Isus Hristos în locurile cereşti. Ce timp trăim!

Este doar a doua zi pe care o petrec aici cu voi, însă este la fel ca siropul rece dimineaţa: gros şi minunat, pentru că nu am mai trăit un timp atât de minunat în nici o altă adunare. Aseară a fost atât de aglomerat încât nu am putut vedea pe nimeni, dar astăzi mă pot uita în jur.

 Astăzi am avut privilegiul să dau mâna cu o mulţime de predicatori minunaţi din grupul acesta. Eu îmi amintesc de un bărbat care obişnuia să vină la biserică. Se numea John Ryan, dar noi îi ziceam Elder Ryan. El se trăgea din Dowagiac, Michigan şi obişnuia să predice puţin, apoi îmi strângea mâna. Predica încă puţin şi apoi alerga din nou în spate şi îmi strângea mâna, aşa că i-am zis: „Frate Ryan, eu apreciez gestul tău, dar de ce faci aceasta?”

Şi el mi-a răspuns: „Când îmi scade bateria, am nevoie de o încărcare, aşa că alerg şi mă încarc din nou.”

Tocmai am văzut un predicator metodist care vine din acelaşi loc ca şi mine, pe care l-am botezat şi tocmai a primit Duhul Sfânt. El stă acolo în stânga şi se numeşte fratele Junior Jackson. L-am văzut dând mâna în felul acesta (fratele Branham arată) şi mi-am amintit de fratele Ryan. Câţi dintre voi sunt de părere că metodiştii nu pot primi Duhul Sfânt? Voi greşiţi dacă gândiţi aşa. Ridică-te în picioare, frate Junior Jackson. El stă acolo împreună cu iubita lui soţie şi vin din Indiana. Este un predicator metodist.

Unde este Wilbur Collins? Este prezent în dimineaţa aceasta? Unde eşti frate Wilbur? Am crezut că este aici. El este un alt predicator baptist care a primit Duhul Sfânt şi a fost botezat încă o dată. Ridică-te în picioare, frate Collins. El vine de la Colegiul Asbury din Willmore, Kentucky, care este un colegiu metodist.

Aici sunt mai mulţi oameni care au venit deodată cu mine. I-am auzit spunând „Amin” şi ştiu că sunt aici, dar nu îi pot vedea. Acolo este fratele Fred Sothmann, de la tabernacolul din Jeffersonville. Fred, eşti aici împreună cu fratele Tom? L-am auzit spunând: „Sunt aici!” Da, este acolo în colţ.

Noi suntem foarte fericiţi să vi-i prezentăm pe aceşti oameni. Poate nu îi văd pe toţi, dar fratele Jack Moore tocmai a terminat de vorbit, iar ceilalţi fraţi sunt nişte oameni deosebiţi şi noi îi iubim.

Am petrecut un timp minunat aici şi i-am spus soţiei mele: „Ar fi trebuit să fii în adunarea aceasta.” Noi credem într-o adunare penticostală de modă veche; credem că acolo unde este libertate în Duhul lui Dumnezeu, oamenii din orice fel de denominaţiune pot veni să stea împreună în locurile cereşti ca o biserică. Aici nu mai contează diferenţele noastre, pentru că suntem în Hristos, sub sânge şi în părtăşie cu dragostea Lui.

Aş vrea să-i spun ceva acestui grup de predicatori. Am venit la penticostali  de la un grup misionar baptist, pentru că admir această mişcare. Ei sunt oamenii mei şi îi iubesc. Dacă aş crede că este o altă biserică mai bună decât aceasta, aş merge acolo, dar sunt cu penticostalii deoarece cred că  ei sunt cei mai apropiaţi de Scriptură. Prin aceasta nu spun că nu-i recunosc şi că nu-mi pasă de alţii. Nu, nu! Motivul pentru care îi consider altfel pe penticostali este pentru că ei sunt mai aproape de ceea ce cred eu că este biblic.

În această convenţie am mai observat un lucru deosebit şi anume, felul în care se prezintă femeile. Ele au feţele curate şi nu au manichiură şi alte lucruri de felul acesta. Mie nu-mi plac acele lucruri pentru că nu sunt potrivite pentru o creştină. Sigur că nu. Eu sunt de modă veche şi-mi place curăţenia. Înţelegeţi?

Acesta nu este un loc în care să se spună glume sau ceva profanator, dar nu spun aceasta în glumă.

Cred că aţi primit amvonul acesta, pentru că arată ca cel din tabernacol, este adevărat? Arată ca vechiul amvon de acolo. Ei bine, eu cred că de la acest amvon va fi prezentat acelaşi mesaj vechi pe care l-am predicat înainte.

În Biblie găsiţi o singură femeie care şi-a vopsit faţa şi n-a făcut-o ca să-L întâlnească pe Dumnezeu, ci ca să-i atragă pe bărbaţi.  Aşa este. Dar ştiţi ce a făcut Dumnezeu cu ea?  A dat-o la câini s-o mănânce, aşa că atunci când vedeţi o femeie cu faţa vopsită, puteţi să-i spuneţi: „Bună dimineaţa, domnişoară carne pentru câini.” Aşa este. Lucrul acesta este groaznic, dar aşa o priveşte Dumnezeu. Ea este doar o carne oarecare pentru câinii sălbatici. Unii dintre aceşti câini sălbatici stau doar pe marginea drumului, urlă şi aşteaptă. Carne pentru câini.

Eu Îi sunt foarte recunoscător lui Dumnezeu pentru voi, surorilor, pentru că v-a dat harul să vă ţină în umbra crucii, departe de lucrurile lumii. De altfel, noi suntem cetăţeni ai Împărăţiei Lui şi călătorim pe calea către glorie.

Am privit prin audienţă să văd dacă avem printre noi vreun frate de culoare. Nu demult, în Sud, aceşti oameni erau făcuţi sclavi. Eu mi-am  dorit mult să pot vorbi puţin cu Martin Luther King, deoarece acest bărbat, care este creştin, nu-şi dă seama că ceea ce face este greşit şi că îşi conduce oamenii într-o capcană a morţii, în care vor fi ucişi milioane. Eu îmi iubesc fraţii de culoare. Adevărul este că nu aş merge în Africa şi în toată lumea să le predic, dacă nu i-aş iubi. Ei sunt copiii lui Dumnezeu şi nu se deosebesc de noi, dar acest bărbat va cauza moartea multora dintre ei, sub pretextul cauzei pentru care luptă. Aceasta va provoca o revoltă care îi va bântui pentru totdeauna. Ei nu sunt sclavi, și au tot atâta libertate ca şi noi. Dacă ar fi sclavi, aş fi de partea lor, dar nu sunt sclavi.

Ei au început această revoltă sub pretextul că vor şcoli, dar adevărul este că au şcolile lor. Lăsaţi-i să meargă la şcoală! Aşa este.

Îl ţineţi minte pe fratele bătrân de culoare care s-a ridicat în mijlocul revoltei din dimineaţa aceea? El i-a întrebat pe oamenii de ordine dacă poate lua cuvântul, apoi a zis:

„Mie nu mi-a fost niciodată ruşine că sunt negru, fiindcă Creatorul m-a făcut negru, dar în dimineaţa aceasta mi-e ruşine de felul în care se comportă cei din rasa mea. Ce ne-au făcut oamenii aceştia? Ei s-au purtat frumos cu noi. Eu nu vreau ca o femeie albă să-i înveţe pe copiii mei, pentru că ea nu le-ar acorda atenţia pe care le-o acordă o femeie din rasa mea. Mai mult, în şcolile noastre sunt bazine de înot şi multe altele, aşa că de ce am vrea să mergem la şcolile lor?” Aşa este.

Eu cred că Dumnezeu este un Dumnezeu al diversităţii: El face munţii înalţi şi dealurile; face deşerturile şi pădurile; El îi face pe oameni albi, negri, roşii sau de altă culoare, iar noi nu ar trebui să trecem dincolo de această graniţă, pentru că dacă o facem producem hibrizi; şi pentru că hibrizii nu se pot reproduce, veţi ruina rasa umană. Omul de culoare posedă anumite calităţi pe care oamenii albi nu le au. Astfel, omul alb se îngrijorează tot timpul şi se frământă, în timp de omul de culoare este mulţumit cu starea lui şi nu doreşte toate acele lucruri.

Pe vremea sclavagismului albii îi vindeau pe sclavi, care erau fiinţe umane ca şi ei, la licitaţie, aşa cum vinzi maşinile în piaţa de maşini. Astfel, venea un cumpărător şi îi cumpăra, apoi îi vindea la altcineva şi tot aşa. El proceda ca şi cum ar fi cumpărat şi apoi ar fi vândut o maşină uzată sau ceva asemănător. Dar Dumnezeu nu a avut niciodată aşa ceva în Planul Său. El l-a făcut pe om, iar omul şi-a făcut sclavi, deşi nimeni nu are voie să stăpânească peste altul, ci trebuie să trăim împreună în pace şi unitate.

Omul acesta a venit pe o plantaţie veche şi a spus:

„Câţi sclavi aveţi aici?”

„O sută şi ceva,” a răspuns stăpânul plantaţiei. Cumpărătorul s-a uitat în jur şi a observat un sclav care se deosebea de ceilalţi.

Sclavii erau trişti, pentru că negustorii de sclavi i-au prins, i-au adus aici şi i-au vândut. Ei ştiau că nu se vor mai întoarce niciodată în ţara lor natală, ci vor rămâne aici pentru tot restul vieţii. Da, ei erau trişti pentru că nu-şi vor mai putea vedea copiii, mama sau tata. Mai mult, paznicii îi biciuiau ca să muncească, aşa că trebuiau să lucreze chiar dacă nu voiau.

Cumpărătorul s-a uitat printre ei şi a observat un tânăr care se deosebea de ceilalţi. El nu trebuia să fie biciuit; avea pieptul scos, capul sus şi era gata să muncească.  Când l-a văzut, cumpărătorul i-a zis stăpânului plantaţiei:

„Aş vrea să-l cumpăr pe sclavul acela,” dar stăpânul plantaţiei i-a răspuns: „ Acela nu este de vânzare.”

„El pare diferit de ceilalţi sclavi,” a continuat cumpărătorul.

„Da, este diferit.”

„Ce îl face să fie diferit? Este cumva şef peste ceilalţi?”

„Nu, el este doar un sclav ca ceilalţi.”

„Poate îl hrăneşti mai bine?”

„Nu, el mănâncă împreună cu ceilalţi sclavi.”

„Atunci ce îl face să fie atât de diferit?” a întrebat cumpărătorul.

„Şi eu m-am întrebat acelaşi lucru, până când am aflat adevărul. În ţara lui natală din Africa, tatăl lui este regele tribului, şi chiar dacă el se află aici, ştie că este fiul unui rege, aşa că se poartă ca atare.”

Aleluia! Dacă eşti o fiică a Împăratului, nu te purta ca lumea! Dacă eşti un fiu al Împăratului, nu te purta ca lumea! Noi ştim că suntem fiii şi fiicele Împăratului şi deşi suntem în această lume întunecată a morţii şi durerii, ştim de unde venim. Noi suntem fiii şi fiicele Împăratului, nu ale unui împărat omenesc, ci ale Împăratului. Haideţi deci, să ne purtăm în felul în care s-ar purta un fiu sau o fiică de Împărat.

Astăzi am întârziat pentru că am observat că o tânără etiopiană care făcea ordine în camera mea, voia ceva. Eu încercam să scriu câteva versete din Scriptură, pe care voiam să le folosesc în predica din dimineaţa aceasta, pentru că nu vin aici să vorbesc numai ca să fiu auzit, ci vin să spun ceva ce ar putea ajuta biserica.

Eu eram adâncit în studiu, iar acea micuţă doamnă se tot învârtea pe lângă mine, iar la un moment dat mi-a zis:

„Scuză-mă, domnule..”

„Poftim, doamnă.”

„Mi s-a spus că tu eşti bărbatul care a primit trecere înaintea lui Dumnezeu, aşa încât te rogi pentru bolnavi şi Dumnezeu îţi răspunde la rugăciune.” Şi a continuat: „Sunt bolnavă, domnule. Ar fi cumva nepotrivit dacă te-aş ruga să te rogi şi pentru mine?”

„Sigur că nu,” i-am răspuns eu. Apoi m-am apropiat de ea şi am spus: „Doamne Isuse, cu mulţi ani în urmă, când târai după Tine crucea grea pe acel deal şi lăsai în urmă dâre de sânge ce se scurgeau de pe spatele şi din trupul Tău atât de slăbit, încât ai căzut sub greutatea poverii ei, pe acolo a trecut un bărbat numit Simon, un bărbat negru care a ridicat crucea şi Te-a ajutat s-o porţi. Tată, aici se află unul din copiii lui şi este bolnav.” Şi ea a fost vindecată, pentru că El este Dumnezeul întregii rase umane.

Prieteni, voi sunteţi o audienţă atât de minunată! Eu am avut ocazia să merg pe câmpul misiunii şi să stau înaintea diavolilor, a vrăjitorilor şi aşa mai departe. Să nu credeţi că nu veţi fi provocaţi de ei! Frate, tu trebuie să ştii bine ce vorbeşti când vii înaintea lor. Voi nici nu vă închipuiţi ce înseamnă să te întorci acasă după o asemenea experienţă, să vii acolo unde Focul arde printre creştini. Mi-aş dori să stau numai acolo, în spatele audienţei, să-i ascult pe aceşti fraţi deosebiţi predicând Cuvântul, să-mi ridic mâinile, să plâng, să strig şi să mă rog. Ce minunat este să te încălzeşti lângă Focul Cuvântului!

Eu am o mulţime de fraţi care mă iubesc şi mă roagă să vorbesc în adunările lor. Şi pentru că sunt în slujba Împăratului, trebuie să lucrez cât de bine pot; dar fiind plin de zel, stau întotdeauna prea mult. Ştiu că aşteptaţi să mergeţi să cinaţi, pentru că staţi aici de la 8.00 dimineaţa, dar am dorit să vă vorbesc puţin din notiţele pe care le-am scos din Scriptură. Apoi m-am gândit că aici sunt bărbaţi cu mult mai vrednici decât mine şi chemaţi de Dumnezeu să predice, pe când chemarea mea este să mă rog pentru bolnavi, să văd vedenii şi aşa mai departe.

Adineauri am vorbit cu cineva despre ceea ce s-a publicat luna trecută în revista „Life”. Voi puteţi avea şi banda despre acest lucru. Eu nu vând benzi, dar dacă credeţi Cuvântul pe care-L vorbesc şi vă permiteţi, cumpăraţi mesajele „Cele şapte Peceţi” şi „Acesta este timpul, domnilor?” Ascultaţi banda aceea care a fost vorbită cu şase luni înainte să se întâmple fenomenul acela cu privire la care ştiinţa nu are nici un răspuns. Când s-a întâmplat aceasta, eu am stat chiar acolo, sub acel nor şi am spus cu şase luni înainte că vor veni şapte îngeri, ca o constelaţie în formă de piramidă, şi se vor coborî din cer. De asemenea, am spus că voi fi în nordul Tucsonului şi că o bubuitură puternică va zgudui până şi pietrele din munţi. Fratele Sothmann, care stă aici, a fost acolo când s-a întâmplat.

Ştiinţa a făcut o fotografie cu acel nor şi a dat-o la Associated Press, dar nimeni nu ştia ce putea fi. Acolo era un nor care se afla la douăzeci şi şase de mile înălţime, adică cu cincisprezece sau douăzeci de mile deasupra altitudinii la care se formează vaporii. Ei nu înţeleg despre ce este vorba şi încearcă să facă tot felul de investigaţii, dar eu am stat chiar acolo, sub acel nor, iar cei şapte îngeri au deschis cele şapte Peceţi cu glasurile lor ca de tunet. Am fost acolo trei martori care putem întări că ceea ce s-a profeţit pe banda „Acesta este timpul, domnilor?” s-a împlinit întocmai. Oamenii de ştiinţă încearcă să afle despre ce este vorba, dar totul a rămas un mister pentru ei. Unii îmi zic: „De ce nu mergi să le spui?” dar aceasta ar avea acelaşi efect ca atunci când a apărut Îngerul Domnului în Houston, Texas, în acea Lumină. Eu am spus tot timpul că am văzut acea Lumină, aşa că biserica ştie acest lucru şi la fel ştiinţa, pentru că totul trebuie să mărturisească atunci când Isus Hristos face o mişcare. Aşa este. Dacă vreţi să vedeţi revista, este cea cu Rockfeller şi soţia lui pe copertă. Cred că este revista „Life” din luna mai. Vedeţi, El este Dumnezeu, iar noi trăim în zilele din urmă.

În dimineaţa aceasta am venit aici ca să vă vorbesc, să ajut biserica şi să pun umărul la lucrare alături de ceilalţi fraţi predicatori. Noi suntem fraţi, iar ei m-au adus aici deoarece cred în aceeaşi slujbă. Voi aţi fost salvaţi în timpul acestei întâlniri, aşa că puteţi merge la bisericile care cred în aceeaşi slujbă. Ei cred  aceasta şi o întăresc. Eu am venit aici ca să vă arăt unele lucruri din Scriptură, care ar putea să ajute biserica.

Subiectul meu din dimineaţa aceasta este în legătură cu starea bisericii penticostale de astăzi. În ce ceas trăim şi care sunt lucrurile care urmează să se întâmple? Să mai repet o dată: în ce ceas se află biserica de astăzi şi care sunt lucrurile ce stau în faţa ei?

Pentru aceasta, voi citi două versete din Scriptură şi anume, din cartea Judecătorilor 16.27-28:

„Casa era plină de bărbaţi şi de femei; toţi domnitorii filistenilor erau acolo, şi pe acoperiş erau aproape trei mii de inşi, bărbaţi şi femei, care priveau la Samson cum juca.

Atunci Samson a strigat către Domnul şi a zis: „Doamne Dumnezeule! Adu-Ţi aminte de mine, Te rog; Dumnezeule, dă-mi putere numai de data aceasta, şi cu o singură lovitură să mă răzbun pe filisteni pentru cei doi ochi ai mei!”

Din textul acesta aş vrea să iau tema: „Oh, Doamne, încă o dată!” Fie ca Domnul să binecuvânteze citirea Cuvântului Său.

Trebuie să fi fost o după-amiază plăcută, asemănătoare cu vremea pe care o avem astăzi în Hot Springs, Arkansas. Ei aveau o sărbătoare în ziua aceea, dar era total diferită de cea pe care o avem noi aici. Erau adunaţi în jur de trei mii de filisteni şi toţi priveau spre o pereche ciudată care a intrat în arenă. Erau prezenţi toţi acei mari conducători militari şi stăteau pe locurile lor de cinste, însoţiţi de doamnele lor elegante şi împodobite cu bijuterii.

Clădirea arăta ca o ciupercă uriaşă, avea o arhitectură modernă şi majestoasă, în formă de arc de cerc şi se sprijinea pe nişte stâlpi uriaşi. Era arhiplină pentru că toţi acei filisteni se adunaseră acolo pentru un mare eveniment. Ei stăteau ca într-o mare arenă şi aveau privirile aţintite spre centrul ei. Probabil s-au ridicat în picioare ca să vadă mai bine ce urma să se petreacă acolo.

În timp ce stăm aici, în după-amiaza aceasta, haideţi să vedem dacă putem merge acolo, cu ochii minţii, ca să privim ce s-a întâmplat. Ce vedem?

Noi vedem cum spre centrul arenei se îndreaptă un copil ce ţine de mână un orb care merge împleticindu-se. Ei avuseseră multe spectacole cu maimuţe, scamatorii şi aşa mai departe, dar acum urma să aibă loc evenimentul principal al zilei, care era aşteptat cu nerăbdare de toţi. Spectacolele mici se terminaseră şi coridoarele, de obicei pline de beţivi scandalagii, erau acum goale, pentru că toţi celebrau victoria lui Dagon, dumnezeul lor cu coadă de peşte, asupra chivotului legământului şi a făgăduinţei lui IaHVeH.

Ce tablou respingător! Noi ne putem imagina cu toţii ce se petrecea acolo: o naţiune păgână, cu un dumnezeu în formă de peşte, care îşi sărbătorea victoria asupra slujitorilor lui IaHVeH, şi aceasta din cauza neputinţei unui bărbat de a aduce la îndeplinire lucrurile care i se porunciseră să le facă. Acolo erau adunaţi păgânii, beţivii, umflaţii în pene, femeile împopoţonate şi cu feţele vopsite, şi toţi aveau o sărbătoare ca cele de la Hollywood, în care evenimentul central al după-amiezii era aducerea slujitorului Domnului Dumnezeu legat în lanţuri.

Băiatul trăgea de el, iar Samson venea împleticindu-se, o masă mare de carne umană fără ochi, cu părul atârnând pe spate, legat de mâini şi de picioare, ca să fie distracţia acelei mulţimi de beţivi necredincioşi şi îngâmfaţi. Desigur, el s-a împiedecat de multe ori în drumul spre stâlpul unde voiau să înceapă distracţia.

Când mă gândesc la aceasta, îmi imaginez o biserică pusă de Dumnezeu în slujbă ca să facă ceva pentru El, dar care a fost orbită de duşman ca să nu vadă Cuvântul şi poruncile Dumnezeului celui viu şi ca să nu ducă la îndeplinire ceea ce I-a poruncit Dumnezeu să facă, ci a devenit o ascunzătoare pentru beţivi, pentru femei cu feţe vopsite, cu pantaloni scurţi şi păr umflat şi pentru bărbaţi lumeşti. Ce lucru dezgustător, fiindcă biserica ar trebui să strălucească în puterea Domnului!

Cât de umilitor trebuie să fi fost acel lucru pentru Samson! El era un bărbat bine făcut şi mai mult decât în stare să arate puterea lui Dumnezeu, pentru că o mai făcuse şi înainte. Dar deşi avea şi acum aceiaşi muşchi pe care-i avusese înainte, binecuvântarea lui Dumnezeu îl părăsise.

Poate că şi noi avem încă aceeaşi construcţie ca înainte; poate avem încă ritualurile noastre denominaţionale; poate avem numele scrise în ziare şi pe ziduri, dar mă întreb dacă nu cumva biserica penticostală de astăzi se află în aceeaşi stare ca Samson: adică are ochii scoşi ca să nu vadă Cuvântul lui Dumnezeu. Isus a murit tocmai pentru acest lucru: ca noi să putem avea părtăşie în jurul Cuvântului şi a lucrării lui Dumnezeu.

Samson era umilit  în acel timp, iar eu îl văd stând acolo ca simbol al unei naţiuni decăzute şi a unei biserici corupte moral. El simbolizează, în acelaşi timp, şi Israelul ca naţiune şi puterea lui Dumnezeu care aparţine bisericii. Cu siguranţă, scena aceea era una de plâns: să-l vezi cum stătea acolo fără ochi şi având nevoie să fie condus de un băiat. Dacă duşmanul poate să te orbească încât să nu vezi lucrarea adevărată a lui Dumnezeu, vei trece pe lângă ea fără să ştii chiar că este acolo. Nu va conta ce face Dumnezeu sau cât de mult îşi va legitima lucrarea prin Scriptură, fiindcă vei trece orb pe lângă ea, fără s-o vezi.

Samson stătea în starea aceea jalnică, în mijlocul acelor soldaţi beţi şi a femeilor cu ochelari de petrecere în mână, şi pot auzi ecoul vocilor de pe acele holuri: „Acesta este Samson, bărbatul neînfricat al lui Dumnezeu, marele luptător?” Mi-i pot imagina pe acei războinici care îşi cuprindeau cu braţele iubitele moderne, împodobite cu acele bijuterii zăngănitoare, ca la Hollywood, toţi membrii acelei biserici mari a lui Dagon, care îşi aminteau cum se cutremurau la simpla rostire a numelui lui Samson. Numai rostirea numelui său îi făcea să tremure, pentru că el era unsul Domnului.

Mulţi dintre soldaţii care stăteau acolo, îşi puteau aminti că Samson a ucis o mie de filisteni cu o falcă de măgar. Cum s-a putut întâmpla aşa ceva, când acea falcă de măgar s-ar fi spart în mii de bucăţi la simpla lovire a unei armuri groase de vreo trei centimetri, cum aveau filistenii? Dar Samson i-a biruit pe acei filisteni prin puterea lui Dumnezeu care era peste el; aşa le-a zdrobit armurile şi i-a culcat la picioarele lui. Îmi pot imagina că mulţi dintre războinicii care fugiseră atunci de frică, stăteau acum acolo şi îşi aminteau acele zile, întrebându-se: „Acela este Samson?”

Ei şi-l aminteau pe Samson cum ţinea acea falcă de măgar în mâinile lui şi zicea: „Cine mai vrea o bucată din asta? El era un bărbat  ales de Dumnezeu şi ştia ce spune. Vedeţi? Dumnezeu a făgăduit că-l va binecuvânta şi iată că puterea Lui era în el.

Oh, sunt sigur că mulţi dintre voi îşi pot aminti vremurile când biserica se afla în acea putere, dar acum totul s-a destrămat şi s-a împărţit în tot felul de denominaţiuni care se luptă între ele. Astăzi nu se mai aude nimic de acele adunări de rugăciune care se ţineau seara târziu şi nu mai au loc nici adunările de stradă. Totul ţine numai de trecut. Vedeţi? Noi avem structura sau temelia de bază, dar unde sunt minunile lui Dumnezeu? Sincer să fiu, sunt foarte mulţi care neagă aceste lucruri, cum ar fi de exemplu vindecarea divină.

Chiar aici, în statul acesta, l-am rugat pe un predicator dintr-o biserică renumită să-mi împrumute nişte scaune pentru adunarea pe care am ţinut-o pentru prima dată în Hot Springs, dar deşi era penticostal, bărbatul acela mi-a zis: „Nu le permit nici măcar să stea pe scaunele mele, celor care cred în vindecarea divină!” şi nu m-a lăsat să iau nici un scaun. Fratele Moore îşi aminteşte acest lucru pentru că a fost cu mine. Dar aşa ceva nu se întâmplă doar aici, ci pretutindeni. De ce? Din pricina prejudecăţilor pe care le au aceste organizaţii-sponsori, fiindcă uită că toţi suntem copiii lui Dumnezeu prin naştere. Şi Samson a uitat aceasta.

Eu cred că în timp ce îl priveau cum stătea acolo neputincios, unii oameni şi-au adus aminte de noaptea aceea în Gaza, când a luat porţile cetăţii pe umeri şi a plecat cu ele. Ei l-au înconjurat, dar nimeni nu poate îngrădi ungerea lui Dumnezeu. Nici o organizaţie nu poate face aceasta. Amin. Dumnezeu îi salvează pe toţi aceia pe care i-a chemat: Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” (Ioan 12.32).

Ei bine, ei au crezut că l-au înconjurat, dar Samson a luat acele porţi, le-a ridicat pe umeri, s-a dus cu ele pe vârful muntelui şi le-a lăsat acolo. Acele porţi erau uriaşe şi cântăreau multe tone din pricină că erau făcute din aramă, dar cu toate acestea, micuţul Samson le-a smuls din stâncă, le-a pus pe umeri şi s-a urcat cu ele pe munte, pentru că nu există nimic să poată sta înaintea lui Dumnezeu.

Mulţi din acea şleahtă de beţivi puteau să-şi amintească acest lucru, dar Duhul Domnului nu a mai venit peste el; nu mai avea ungerea, pentru că fusese văduvit de putere de către o femeie care l-a ademenit şi l-a îndepărtat de poruncile Domnului.

Mă întreb dacă nu cumva este la fel şi cu bisericile noastre de astăzi. În Biblie, femeia este simbolul bisericii. Mă întreb dacă nu cumva ne-am lăsat ademeniţi de alte denominaţiuni, încercând să ne educăm predicatorii la seminare, pentru ca adunarea noastră să poată spune: „Păstorul nostru are BA, DD sau LD.”? Mă întreb dacă nu cumva ne-am umplut de mândrie şi am început să ne construim o biserică mai bună decât cea metodistă sau prezbiteriană? Cred că am fi mult mai bine dacă am avea Duhul lui Dumnezeu peste noi şi am merge într-o misiune, decât să stăm în starea aceasta. Mă întreb dacă nu am încercat să ne luăm membrii unii de la alţii ca să ne mărim organizaţiile? Vedeţi, noi avem clădiri măreţe, dar unde este Duhul Domnului?

El stătea acolo văduvit de putere de către o femeie. Oare ce îi putea trece prin minte acelui bărbat, fiindcă a avut timp să se gândească. Nădăjduiesc că şi biserica va avea parte de aşa mult timp de gândire. Ce contează mai mult pentru voi? Un milion de membri mai mult sau o binecuvântare mai mare a lui Dumnezeu în sufletul vostru?

Aş putea spune mai multe din notiţele pe care le-am făcut despre acei oameni şi despre ceea ce a făcut Samson, dar acum aş vrea să fim atenţi la Samson şi la ceea ce-i trecea prin minte. La ce credeţi că se gândea după toate acele biruinţe pe care le avusese atunci când Duhul Domnului era peste el? Samson era conştient că avea aceiaşi muşchi, dar Duhul Domnului lipsea de acolo.

Aş vrea să-ţi spun ceva, biserică. Nu încerca să te alături celei mai moderne biserici sau grupului celui mai convingător, ci stai cu Hristos acolo unde este Duhul Domnului.

 Samson trebuie să se fi gândit la marile biruinţe pe care i le dăduse Dumnezeu şi la vremurile când ochii îi erau deschişi ca să vadă făgăduinţele lui Dumnezeu. Dar acum, ochii lui au fost scoşi din cauză că s-a lăsat prins de acel lucru. Astăzi sunt o mulţime de oameni care cad pradă unor iluzii mentale, fără să se gândească măcar o clipă să caute în Scriptură ca să vadă dacă este adevărat sau nu, în timp ce alţii spun: „Bine, dar aceasta nu face nici o diferenţă!”

În Fapte 19, Pavel a crezut că este o mare diferenţă. De aceea a spus: „…chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!” (Galateni 1.8). Vedeţi? Este o diferenţă.

Deci, vedem cum Samson stă acolo şi se gândeşte la lucrurile pe care le-a făcut când era în Împărăţia lui Dumnezeu. El l-a dezamăgit atât pe Dumnezeu, cât şi pe poporul Său. Da, domnilor, iar acum era prizonierul naţiunii pe care Dumnezeu plănuise s-o distrugă prin puterea lui.

Aş vrea să mă opresc puţin aici. Voi ştiţi că vă iubesc, penticostalilor. Când am venit la voi, la fraţii Jack Moore, Richard T. Reed, Brown, Ben Pemberman şi mulţi alţii, am aflat că avem atât de multe lucruri în comun, încât ne potrivim ca o mănuşă. Aici s-a găsit un grup de oameni gata să primească mesajul, aşa că mă potrivesc foarte bine cu voi. Eu sunt tot fratele Branham, acelaşi frate Branham care vă iubeşte.

Nu vă daţi seama că vă întoarceţi exact la lucrul împotriva căruia v-a ridicat Dumnezeu? El v-a scos din acele organizaţii cu mulţi ani în urmă, înainte ca să facă din voi un popor, dar acum v-aţi întors şi v-aţi organizat, făcând astfel tocmai ce El voia să nu faceţi.

Vă provoc să-mi arătaţi unde scrie în istorie că biserica a fost organizată înainte de înfiinţarea Bisericii romano-catolice, după Niceea. Dumnezeu i-a dat lui Martin Luther mesajul neprihănirii, dar imediat după moartea lui, ei s-au organizat. Apoi au venit Wesley, Asbury şi aşa mai departe, dar de fiecare dată ei s-au organizat şi astfel au căzut.  A urmat Alexander Campbell, dar ei au format din nou o organizaţie. Apoi John Smith cu baptiştii, dar şi ei au căzut. De fiecare dată când omul a încercat să organizeze ceva, a făcut un sistem omenesc care a căzut şi nu s-a mai ridicat niciodată. Nu există nici un caz în care vreo biserică să se fi organizat şi apoi să se ridice din nou.

Copiii lui Israel trebuiau să urmeze Stâlpul de Foc, iar acest lucru a fost un tablou pentru astăzi. Ei trebuiau să fie pregătiţi în fiecare seară; nu aveau voie să se organizeze, ci trebuiau să se mişte o dată cu Stâlpul de Foc. Aceasta este ceea ce doreşte Dumnezeu de la poporul Său: să se mişte o dată cu Duhul, să se mute în timp.

Voi ziceţi: „Ei bine, frate Branham, noi am avut tot felul de ploi interioare şi exterioare.” Cred că sunteţi destul de duhovniceşti încât să faceţi deosebirea. Pe mine nu mă interesează ce fel de descoperire este şi nici cât de bine arată, fiindcă dacă nu este conform Cuvântului lui Dumnezeu, trebuie pusă deoparte. Etalonul după care trebuie să te iei când străbaţi pustietatea, este Cuvântul Domnului.

Aici stă biserica penticostală, care este împărţită în vreo douăzeci sau treizeci de organizaţii, fiecare numind-o pe cealaltă „cuib de ciori,” şi aşa mai departe. Ce urât este acest lucru, când Dumnezeu v-a scos afară din aceste denominaţiuni, iar voi aţi făcut acelaşi lucru pe care l-au făcut şi ei când s-au organizat. Este exact ce a făcut Samson. Dumnezeu l-a ridicat ca să distrugă o naţiune întreagă, iar pe voi v-a ridicat ca să deveniţi un popor, nu o organizaţie.

Când Dumnezeu a scos poporul Israel din Egipt, acesta se afla la numai zece zile distanţă de ţara făgăduită, ceea ce însemna vreo patruzeci de mile de călătorie, dar au stat patruzeci de ani în pustie. De ce? Harul le-a dat un miel pentru păcatele lor, o tăiere împrejur ca semn, un Stâlp de Foc ca Martor şi pe Moise ca profet. Da, harul le-a dat tot ce aveau nevoie, dar ei au vrut să facă ceva de la ei înşişi.

Când Miriam bătea în tamburină şi dansa pe malul mării împreună cu copiii lui Israel, iar Moise cânta în Duhul că se aflau la zece zile distanţă de ţara făgăduită, nici nu bănuiau că peste patruzeci de ani, trupurile lor vor fi putrezite în pustie. De ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că atunci când au acceptat Legea în locul harului şi au vrut să-şi aleagă episcopi şi alte funcţii create de om, copiii lui Israel au luat cea mai pripită decizie pe care au luat-o vreodată. Deşi Dumnezeu era în mijlocul lor şi îi conducea, ei au vrut să facă ceva de la ei înşişi.

Acelaşi lucru l-au făcut şi penticostalii. Astfel, când Dumnezeu a descoperit ceva nou din Scriptură, ei au numit aceasta „o nouă problemă” sau ceva de felul acesta. În loc să accepte Adevărul şi să-L testeze cu Biblia, ei au făcut o organizaţie şi s-au separat. Pe parcurs au venit tot felul de lucruri, iar voi, biserica penticostală, staţi acum corupţi şi legaţi cu lanţurile organizaţiei, adică chiar cu lucrul împotriva căruia v-a ridicat Dumnezeu ca să-l distrugeţi. Acum, voi sunteţi la fel de organizaţi ca şi ceilalţi, dar în aceste organizaţii se mai găsesc bărbaţi şi femei cu frica lui Dumnezeu.

Noi toţi suntem vinovaţi! Fiecare din noi. Vasul care s-a folosit la WC nu se mai poate folosi acum la gătit. Noi toţi suntem vinovaţi: unitarienii, trinitarienii, dualiştii sau orice altceva am fi. Câtă batjocură aţi adus asupra lui Hristos! Câtă ocară aţi adus numelui de penticostal! I-aţi adus atâta ruşine încât aproape că a devenit un nume de ocară. Oamenii abia mai vor să se asocieze cu un astfel de nume, şi aceasta din cauză că aţi făcut ce nu trebuia să faceţi. Cei care urmează poruncile Domnului ar trebui să fie într-o mare unitate a lui Dumnezeu şi să mărşăluiască spre biruinţă.

Samson s-a lăsat momit de o femeie, în afara Cuvântului lui Dumnezeu, iar acum stătea acolo şi juca pentru diavolul. Aşa este. Acelaşi lucru se întâmplă şi astăzi, când voi o lăsaţi pe Izabela, mama curvelor, să vă ademenească afară din Cuvânt. Apocalipsa 17 spune că ea este mama curvelor. Da, ea este o curvă, adică o femeie care-şi înşeală bărbatul şi deşi pretinde că este soţia lui Hristos, nu Îi respectă poruncile.

Dar celelalte biserici? Ele sunt la fel de stricate ca mama lor. Ce este aceasta? Curvie împotriva Cuvântului lui Dumnezeu. Ea este mama curvelor, iar voi lăsaţi ca această doctrină a Izabelei să vă organizeze numai pentru că o grămadă de oameni intelectuali vor să se unească şi să facă ceva în numele şi pentru faima lor. Din cauza aceasta, biserica stă acolo neputincioasă, având fraţii dezbinaţi. Oh, cât este de ruşinos să faci lucrul acesta! Cât este de groaznic să fii orb duhovniceşte! „Oh,” ziceţi voi, „dar eu nu sunt orb duhovniceşte!” Faptele vorbesc mai tare decât cuvintele, iar prin faptul că vă poticniţi în unele lucruri, dovediţi că sunteţi orbi. Înţelegeţi?

Ţineţi minte că banda aceasta va fi trimisă în jurul lumii şi va ajunge la vreo şaptesprezece naţiuni diferite: în junglă şi în alte locuri.

La ce sunteţi orbi duhovniceşte? La Cuvântul lui Dumnezeu, la Adevărul lui Dumnezeu. La mine vin mulţi predicatori deosebiţi şi-mi spun: „Frate Branham, eu cred că acesta este adevărul, dar dacă predic aşa ceva în biserică…” Înţelegeţi acum? „Dacă cred aceasta, oamenii…”

Mie nu-mi pasă ce spun oamenii şi nu-mi pasă nici ce spun organizaţiile, ci îmi pasă numai de ceea ce a spus Dumnezeu că este Adevărul. Dacă este adevărul lui Dumnezeu, El te va susţine. Cum vă aşteptaţi să aveţi credinţă câtă vreme căutaţi să vă cinstiţi unul pe altul? Aceasta îndepărtează credinţa de la voi!

Penticostalii care s-au născut din denominaţiuni, s-au întors înapoi la denominaţiuni, însă mişcarea penticostală nu s-a născut într-o denominaţiune, ci afară. Dar ce s-a întâmplat? Şiretenia Satanei v-a tras înapoi în denominaţiuni, de unde aţi venit, aşa cum se întoarce un câine la vărsătura lui. Uitaţi-vă la ei cât sunt de învinşi! Noi ar trebui să fim deja în Ţara făgăduită, iar Isus Hristos ar trebui să fie atât de prezent printre noi, încât să nu se mai găsească nici o boală sau neputinţă. Oh, ar fi glorios!

Printre noi nu ar trebui să se mai găsească femei cu părul scurt şi tapat sau care să poarte fuste scurte. În biserica noastră nu ar trebui să se găsească diaconi care au fost căsătoriţi de trei sau patru ori. Să nu-mi spuneţi că nu se petrece chiar aceasta printre penticostali, pentru că se petrece sigur, şi aceasta din pricina prestigiului social. Nu ar trebui să fie aşa, dar este. De ce? Din cauza puterii denominaţionale, politice şi a banilor. Ei au ales toate acestea în locul ascultării Cuvântului lui Dumnezeu. Astfel, au scos afară un frate scump şi l-au înlocuit cu altcineva, şi aceasta numai pentru că are o poziţie socială mai bună în oraş.

În ce mă priveşte, eu prefer un bărbat care are un statut social bun în glorie.  Ce contează dacă nu cunoaşte ABC-ul? Ştiţi ce înseamnă ABC? (În limba engleză înseamnă „Always Believe Christ”, adică „Să Îl crezi întotdeauna pe Hristos”). Da, desigur. Voi aţi învăţat aceasta.

Nu demult, a venit la mine unul din cei mai cunoscuţi penticostali din ţinut şi mi-a zis:

„Aş vrea să mă rog pentru tine, frate Branham.”

„Dar nu sunt bolnav,” am răspuns eu.

„Eu te iubesc,” a continuat el.

„Şi eu simt la fel.”

„De ce nu laşi în pace femeile cu părul scurt şi celelalte lucruri din biserică? Nu este treaba ta să le condamni.”

„Dar a cui treabă este?” am întrebat eu.

 „Va veni vremea când vei predica la nişte pereţi goi.”

„Mai degrabă prefer să fac aceasta şi să predic Adevărul, decât să fac compromis cu diavolul.”

„Dar nu ai fost chemat de Dumnezeu să te rogi pentru bolnavi?”

„Ba da, domnule.”

„Oamenii cred că eşti un profet.”

„Eu n-am spus niciodată aceasta,” am răspuns eu.

„Dar ei cred aceasta; iar dacă eşti un profet, de ce nu îţi petreci timpul învăţându-i pe oameni cum să primească daruri duhovniceşti şi ajutând biserica, în loc să te răsteşti tot timpul la femei şi la bărbaţi în felul acesta? De ce nu-i laşi în pace? De ce nu-i înveţi lucruri mai importante decât să te legi de păr şi aşa mai departe?”

„Cum aş putea să-i învăţ Algebra când ei nu cunosc nici măcar Abecedarul? Aşa este. Lasă-i să înveţe mai întâi Abecedarul.

Odată, un predicator bătrân a mers la o adunare de trezire şi în prima seară a predicat despre sfinţire, şi la fel a făcut a doua seară, a treia, a patra şi a cincea seară. Când au văzut aceasta, diaconii l-au chemat afară şi l-au întrebat:

„Predicatorule, tu nu ştii să predici altceva, decât despre sfinţire?”

„Sigur că ştiu, dar lăsaţi-i mai întâi să se sfinţească, apoi vom vorbi şi despre altceva.” Aşa este.

Oh, dacă v-aţi putea întoarce la temelie!

Samson stătea acolo învins. Noi am putea arăta mai bine, desigur, dar suntem ca porumbul acela hibrid pe care  l-am văzut pe marginea drumului: arată bine, dar nu este bun. Este cât se poate de dăunător şi omoară naţiunea. Dacă vreţi, puteţi citi despre aceasta în revista „Reader’s Digest.” Dacă femeile continuă să mănânce carne de vită hibridă, porumb hibrid şi alte lucruri de felul acesta, în douăzeci de ani de acum înainte nu vor mai putea avea copii.

Ce este o plantă hibridă? Dacă nu este o plantă originală, trebuie s-o dai tot timpul cu spray ca să ţii insectele departe de ea, pentru că vor începe s-o mănânce, dar dacă este o plantă originală, nici un gândac nu se va urca pe ea.

La fel se întâmplă şi cu oamenii din biserică: trebuie să te porţi tot timpul cu mănuşi cu ei şi să zici: „Glorie lui Dumnezeu, soră.” Vezi? Tu eşti un hibrid, pentru că ai venit pe o altă cale. Ce obţii dacă iei un bob de porumb hibrid şi-l pui în pământ? Nimic! Nu va răsări nimic.

Biserica de astăzi este frumoasă. Astfel, avem cele mai mari clădiri pe care le-am avut vreodată, cele mai mari adunări la care am predicat şi cei mai inteligenţi predicatori pe care i-am avut. Mai demult, aveaţi bărbaţi umili, care lucrau la câmp, iar Dumnezeu îi chema chiar de acolo în lucrare, dar acum vă trimiteţi copiii şi nepoţii la şcoală, de unde vin cu PhD şi LLD. Chiar şi marile biserici penticostale îi trimit pe predicatori să fie testaţi de un psihiatru, ca să vadă dacă sunt capabili mintal.

Dar la Rusalii nu a fost nici un test psihologic, ci a fost testul Duhului Sfânt care S-a coborât peste ei. Astăzi nu se mai întâmplă aşa ceva. Ştiaţi că Biserica Romano-catolică a ieşit din biserica originală de la Rusalii? Ei i-au trebuit două mii de ani ca să ajungă în starea de astăzi, dar dacă organizaţia penticostală mai ţine cincizeci de ani, va fi mai rea decât biserica catolică. Aşa este. Ea este plină de păcat în toate privinţele. Poate nu mă credeţi şi aveţi impresia că sunt nebun, dar eu ştiu pe ce stau. Acesta este adevărul. Aşteptaţi numai şi veţi vedea. Desigur.

Porumbul hibrid face ca femeile să se îngusteze la şolduri şi să se lăţească la umeri, şi aşa mai departe.

Teoria evoluţionistă susţine că unele animale s-au încrucişat cu altele şi astfel au produs rase noi, ajungând în final la om. Dar ştiţi ce s-a întâmplat? S-au învârtit atât de mult în jurul acestei teorii, până când au ajuns s-o nege.

Aş vrea să-i întreb ceva pe fermierii de aici. Ce este catârul? Catârul este cel mai nenorocit animal din lume, un hibrid. El nu are nici un simţ de orientare şi din cauza aceasta nu îl poţi învăţa nimic. Toată viaţa aşteaptă momentul potrivit şi te va lovi chiar înainte să moară. Nu poţi să-i spui nimic, pentru că este un hibrid.

Aceasta îmi aminteşte de aşa zişii creştini hibrizi. Dacă îi spui ceva unui catâr bătrân, el va sta numai acolo cu urechile ridicate şi va răgi: „Hi-ha, hi-ha!” Tot ce ştie să facă este să răgească şi să continue cu ceea ce făcea înainte, aşa că nu poţi să-i spui adevărul, sau să-l înveţi ceva. Tot aşa se comportă şi oamenii aceştia: tu le vorbeşte despre Hristos şi le spui că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, iar ei răgesc: „Hi-ha, hi-ha, zilele minunilor au trecut!” Vedeţi? Ei răgesc despre ceea ce au învăţat la seminar, pentru că sunt nişte hibrizi. Dar Duhul Sfânt va întări fiecare poruncă a lui Dumnezeu cu „Amin.” Duhul de peste ei este un duh de seminar care respiră prin ei, dar dacă este Duhul Sfânt, El nu poate spune ceva împotriva Cuvântului lui Dumnezeu, ci va întări fiecare Cuvânt cu „Amin.”

Catârul este un ignorant şi nu poate spune nici măcar cine este tatăl sau mama sa. Tatăl lui a fost un măgar micuţ, iar mama a fost o iapă, dar el nu se mai poate înmulţi. Este terminat.

Nici o plantă hibridă nu se mai poate înmulţi. Dacă iei o violetă albă şi una albastră şi le încrucişezi vei obţine o violetă roz. Planteaz-o de două sau de trei ori şi vei vedea că va ieşi albă sau roză. Vedeţi? Aceasta dovedeşte că nu mai ies cum au fost la început.

Dumnezeu a zis: „Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ.” Şi aşa a fost.” (Geneza 1.11). Omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu şi nu după chipul unei maimuţe. Vedeţi? Aceste teorii sunt o nebunie.

Observaţi acum ignoranţa unui catâr. Tu nu poţi să-i spui nimic pentru că este încăpăţânat. Eu cred că un cal de rasă ştie cine este mama şi tatăl lui, şi îşi cunoaşte toţi bunicii şi predecesorii, pentru că are un pedigriu (genealogie).

Asemenea catârului sunt şi aceşti hibrizi aşa-zişi creştini. Ei zic: „Zilele minunilor au trecut! Noi prezbiterienii, noi metodiştii şi aşa mai departe, nu credem aşa ceva. Noi trinitarienii, noi cutare şi cutare, nu credem aceasta!” Vedeţi, voi nu ştiţi pe ce staţi.

Dar un creştin născut din nou, un creştin cu pedigriul cartea Faptelor apostolilor, ştie exact pe ce stă. El este născut din Duhul şi pedigriul lui arată că estede neam din Dumnezeu,aşa că de fiecare dată va produce acelaşi lucru.

Biserica de astăzi este mai frumoasă, dar nu are Duhul. Ea s-a încrucişat cu lumea, lasă femeile să poarte pantaloni scurţi, să se machieze şi apoi să cânte la pian; lasă ca bărbaţii să se căsătorească de patru sau cinci ori şi să-şi păstreze totuşi poziţia. Toate aceste lucruri pe care le face biserica şi care sunt osândite de Scriptură, o face să fie la fel de biruită ca Samson. Cu siguranţă. Da, domnilor.

Samson stătea acolo şi se gândea la greşeala pe care o săvârşise, întrebându-se unde ar fi putut fi acum.

Aş vrea să mă întorc puţin la poporul Israel. Ştiţi ce au făcut ei în cei patruzeci de ani după ce s-au organizat? În loc să meargă înainte urmând Stâlpul de Foc, care era Îngerul Domnului, Hristos, şi să ajungă la destinaţie în zece zile, s-au tot învârtit prin pustie.

Ei au ajuns la Cades-Barnea, care era scaunul de judecată, iar când iscoadele s-au întors să spună poporului ce văzuseră în acea ţară, au zis: „Noi nu putem face aceasta!” Dar Iosua şi Caleb au privit la făgăduinţa lui Dumnezeu, şi nu la circumstanţe, şi au spus: „Noi suntem mai mult decât în stare să cucerim ţara.”

„Noi putem avea o biserică neorganizată!” Altfel nu vedeţi ce a spus Dumnezeu. Aşa este.

Ce au făcut ei? I-a binecuvântat Dumnezeu? Desigur. S-au plimbat de colo, colo, şi-au luat neveste, au plantat vii, au avut copii, s-au înmulţit şi au înflorit în pustie, dar nu au fost în binecuvântarea completă.

Dumnezeu i-a lăsat să stea acolo până când toţi acei „luptători bătrâni”, cum îi numim noi, au murit până la ultimul, în pustie, apoi El a luat-o de la capăt cu o nouă generaţie, sub conducerea lui Iosua, un bărbat care a crezut Cuvântul şi i-a condus spre ţara făgăduită. (Amin).

Oh, Dumnezeule, fă ca această generaţie tânără de penticostali să înţeleagă această viziune. Vedeţi? Ei s-au dus în ţara făgăduită, iar noi ar trebui să fim deja acolo, unde avem tot felul de daruri de la Dumnezeu.

Noi am vorbit în limbi, ceea ce este în ordine. Eu nu sunt împotriva acestui lucru, pentru că şi Moise a trecut Marea Roşie, lăsând în urmă duşmanul care a pierit. Noi apreciem aceasta, dar nu este tot. Părinţii voştri nu s-au gândit niciodată că urmaşii lor vor ajunge în punctul acesta. Ei dansau în Duhul în timp ce alţii trăgeau în ei cu pistoalele, prin ferestre. Şi iată că s-a ridicat o nouă generaţie – şuviţele lui Samson au crescut din nou.

Fiţi atenţi! Nu cumva s-o lăsaţi pe Dalila să vă ademenească în ceva de felul acesta. Nu, nu! Staţi departe de ea, pentru că acela este lucrul care a adus blestemul. Voi aţi fost ridicaţi să condamnaţi acest lucru. Eu am încercat să fac aceasta cât am putut de mult, deşi am fost singur în această luptă; am încercat din răsputeri să respect poruncile lui Dumnezeu, fiindcă văd că biserica stă văduvită de puterea Lui, de binecuvântări şi de daruri.

Dumnezeu a trimis darul Său, dar ei spun: „Aceasta este ghicirea gândurilor, telepatie mintală!” când de fapt ar trebui să-L primească cu bucurie. Vedeţi? „Ei bine, acum este la unitarieni, care sunt aşa şi aşa…” Vedeţi? Oh, dacă aţi cunoaşte ceasul! Nu-l lăsaţi să treacă pe lângă voi, pentru că este ceasul când ne unim cu Hristos.

Samson stătea acolo şi se gândea la greşeala şi la lucrurile pe care le făcuse. Oare a înţeles în sfârşit ce l-a adus în halul acesta? Duşmanul i-a scos ochii, iar aceste organizaţii fac la fel: primul lucru pe care îl fac ele este să-ţi scoată ochii ca să nu vezi alte părtăşii decât pe ale lor. Amin. Aş putea să vă spun o mulţime de lucruri în privinţa aceasta, dar nu o voi face, fiindcă dacă aveţi ochi duhovniceşti, veţi înţelege despre ce vorbesc. Organizaţia vă va orbi şi nu veţi mai vedea decât grupul vostru. Astfel, dacă eşti metodist, eşti numai metodist; dacă  eşti baptist, eşti numai baptist; dacă eşti prezbiterian, eşti numai prezbiterian. Dacă eşti unitarian, trinitarian sau orice altceva, eşti numai acel lucru, pentru că „ceilalţi nu sunt buni” pentru tine.

În zilele lui Billy Graham, baptiştii au avut un slogan: „Un milion mai mult decât în ’44.” Ce au obţinut prin aceasta? O grămadă de fumători făţarnici care au aderat la biserică.

Eu l-am întâlnit pe Billy la un mic dejun şi chiar el a spus: „Ştii care este problema? Îţi voi da un exemplu. Pavel mergea într-un oraş şi avea un singur convertit, dar când se întorcea peste un an, acel singur convertit aducea încă treizeci ca el.” Apoi a continuat: „Eu merg într-un oraş şi în şase săptămâni se convertesc treizeci de mii, dar când mă întorc după numai şase luni, nu mai găsesc nici măcar treizeci.”

Eu l-am admirat pentru curajul lui, dar am simţit nevoia să-l întreb ceva: „Cine s-a ocupat de acel singur convertit al lui Pavel, vreun păstor leneş?” Pavel stătea cu acel convertit până când era cu adevărat un copil al lui Dumnezeu, născut din Duhul. El îl ducea atât de departe în Hristos, încât nu mai putea privi înapoi.

Dar aceştia, abia s-au trezit şi au aderat probabil la o biserică sau au vorbit în limbi. Eu cred în vorbirea în limbi şi cred că Duhul Sfânt vorbeşte în limbi, dar de asemenea ştiu că nu toţi cei care vorbesc în limbi au Duhul Sfânt. Sigur că nu. Eu am văzut vrăjitori care vorbeau în limbi, beau sânge dintr-un craniu de om şi îl chemau pe diavolul. Ei vorbeau în limbi şi apoi le tălmăceau, aşa că vorbirea în limbi nu poate fi o dovadă legitimă. Nu, nu! Dovada este Hristos în tine. Roadele pe care le porţi sunt această dovadă. Dar noi ne rezumăm la acest lucru, iar dacă un om vorbeşte în limbi, ni se pare suficient şi îl lăsăm înăuntru. Uitaţi-vă unde aţi ajuns astăzi. Vorbirea în limbi este un adevăr, dar nu tot Adevărul.

Este ca atunci când un om de culoare mânca lubeniţă, iar stăpânul lui l-a întrebat: „Îţi place, Mose?” „A fost bună, stăpâne,” a răspuns el „dar cu siguranţă a mai rămas ceva acolo.” Deci, dacă eu pot vorbi în limbi, cu siguranţă trebuie să fie ceva mai mult acolo. Înţelegeţi? Dar ce facem noi? Suntem la fel ca Israelul: ne mulţumim cu un singur lucru şi ne învârtim prin pustie timp de patruzeci de ani, fără să ne putem odihni în Ţara făgăduită. Exact aceasta am făcut.

Samson a stat acolo şi s-a gândit la toate aceste lucruri. El şi-a dat seama că tocmai lucrul pentru care a fost ridicat să-l nimicească, l-a orbit, aşa că acum stătea acolo ca o clădire mare şi bine structurată, având o mare organizaţie de trup uman, un munte de carne cu muşchi mari, dar fără nici o putere.

Aici suntem noi astăzi. Înainte erau doar patru sau cinci sute de penticostali în ţară, dar acum este biserica ce are cea mai rapidă creştere. Oare în ce ne-am aventurat? Acum avem o grămadă de membri, ceea ce înseamnă că cu această structură măreaţă ar trebui să fim de zece mii de ori mai puternici decât atunci când am început, dar în realitate suntem de zece mii de ori mai slabi decât atunci, şi aceasta din cauză că zidim pe o organizaţie, pe ceva fără temelie, pe ceva ce este blestemat de Dumnezeu. Cum putem zidi o biserică pe cenuşa Sodomei şi Gomorei?

Nădăjduiesc că nu mă veţi urî pentru ceea ce spun şi că veţi sta să mă mai ascultaţi câteva minute. Vedeţi? Nu se poate una ca asta! Ce a blestemat Dumnezeu, rămâne blestemat. În ce mă priveşte, eu vreau să stau departe de tot ce a blestemat Dumnezeu, fiindcă doresc numai ce este binecuvântat de El. Aşa este.

Fiţi atenţi! În timp ce Samson stătea acolo, fiecare din războinicii aceia pe jumătate beţi, îşi ziceau: „Îmi aduc aminte de bărbatul acesta. Îmi amintesc când a stat cu o falcă de măgar în mână, sau când a luat porţile din Gaza pe umeri şi le-a dus pe vârful muntelui. Îmi amintesc toate aceste lucruri. Când leul acela i-a ieşit înainte răgind, Duhul Sfânt S-a pogorât peste omul acela micuţ şi l-a sfâşiat cu mâinile goale. Şi acum iată-l stând aici, legat şi purtat de acel copil, pentru că dumnezeul nostru Dagon, dumnezeul peşte, a câştigat bătălia asupra lui.”

Acesta este tabloul bisericii de astăzi. Lumea a intrat în biserică şi a câştigat bătălia. Ea le-a dezbrăcat pe femeile noastre şi a pus în inimile oamenilor dorinţa de a sta acasă să se uite la televizor, în loc să meargă la biserică şi la adunările de rugăciune. Astfel, dragostea pentru lume s-a strecurat în biserica noastră penticostală, ducând-o pe drumul către iad.

Ia o persoană, pune-o în rândul de rugăciune şi vezi ce se va întâmpla. În seara următoare va fi din nou în rând. Este aceasta sămânţa lui Avraam? În ea nu se găseşte credinţă, deşi ar trebui să fie.

Dumnezeu i-a dat o singură dată făgăduinţa lui Avraam, iar el a aşteptat împlinirea ei timp de douăzeci şi cinci de ani. Pentru el nu a contat cât a trebuit să aştepte, iar eu pot să-l aud spunându-i Sarei:

„Ai şaizeci şi cinci de ani, dar du-te, ia nişte andrele şi împleteşte nişte botoşei, fiindcă vom avea în curând un copil.”

„De unde ştii că îl vom avea?”

„Pentru că aşa a spus Dumnezeu.” Vedeţi? Aceasta a fost suficient pentru Avraam.

Sara era în menopauză de douăzeci de ani, iar el a trăit cu ea de când  avea şaisprezece ani, dar aceasta nu a avut nici o importanţă pentru Avraam. Singurul lucru care a contat pentru el a fost ceea ce a spus Dumnezeu, aşa că s-a separat de necredinţă şi s-a dus în pustie.

Acesta este necazul astăzi. Tu vrei să mergi înainte cu o organizaţie necredincioasă, în loc să te separi de lucrurile lumii; vrei să vezi cât de mult te poţi apropia de păcat, deşi ar trebui să stai cât mai departe de el.

Deci ei se găseau în această aşteptare. După ce au trecut primele douăzeci şi opt de zile, voi adulţii din această audienţă, înţelegeţi despre ce vorbesc, Avraam a întrebat-o:

„Cum te simţi, Sara scumpă.”

„Nu simt nici o diferenţă, Avraam.”

„Glorie lui Dumnezeu, pentru că îl vom avea oricum.”

„De unde ştii aceasta?”

„Pentru că aşa a spus Dumnezeu.”

Au trecut zece ani. „Tu să ţii andrelele pe aproape.”

Unii din prietenii lui Avraam au venit să-l viziteze şi   i-au zis: „Avraam, tatăl naţiunilor, câţi copii ai?”

„Glorie lui Dumnezeu! Acum nu am niciunul, dar îl voi avea.”

„De unde ştii aceasta? Ai nouăzeci de ani.”

„Aceasta nu face nici o diferenţă. Acum ar fi o minune mai mare decât dacă s-ar fi întâmplat acum 20 de ani.”

Dar astăzi aud: „S-a rugat pentru mine aseară, însă nu mă simt deloc mai bine.” Este aceasta sămânţa lui Avraam? Ce se întâmplă? Voi aţi fost văduviţi, deşi muşchii bisericii sunt încă acolo. Acum sunteţi la fel de mulţi ca metodiştii şi baptiştii şi adăugaţi tot timpul la acei muşchi, dar unde este credinţa adevărată? Oh, voi bateţi din palme, strigaţi, cântaţi şi dansaţi, dar eu am văzut acelaşi lucru în multe din adunările vrăjitorilor! Da, am văzut cum băteau din palme, vorbeau în limbi, le tălmăceau şi săreau în sus şi-n jos. Tatăl divin are aceste daruri, dar nu despre ele vorbesc, ci despre credinţa adevărată care este vie şi poate aduce la împlinire făgăduinţele lui Dumnezeu.

Eu i-am văzut pe mahomedani cum strigau pe stradă: „Alah! Alah!” până au devenit inconştienţi. Am stat acolo cu Billy Paul şi am văzut un bărbat care s-a străpuns sub inimă, iar medicul a turnat apă printr-o parte şi a ieşit prin cealaltă. Apoi a luat o suliţă şi a trecut-o prin buze şi prin nas fără să sângereze nici un pic. Îşi înfigea aşchii sub unghii şi striga: „Alah! Alah!” Alah!” Era un mahomedan care dispreţuia până şi gândul la Isus Hristos, dar el nu avea Duhul Sfânt, sigur că nu, ci doar emoţii. Aşa este.

Creştinismul nu este o emoţie. Păgânismul poate produce la fel de multă psihologie ca şi creştinismul, dar acesta nu este Adevărul. În ce ne priveşte, noi vrem Adevărul, iar Adevărul este Hristos.

Ce facem noi acum? Ne-am adus pe noi înşine în situaţia în care era Samson când stătea acolo şi se gândea la ceea ce ar fi putut să fie. Eu cred că biserica ar trebui să stea câteva momente şi să se gândească împreună cu mine, la ce am fi putut ajunge dacă nu se făceau aceste lucruri.

Apoi i-a trecut prin minte ceva, iar eu cred că Dumnezeu a fost Acela care i-a amintit acel lucru. Oh, dacă s-ar putea întâmpla acelaşi lucru pe acest teren pe care ne aflăm acum! Este o şansă ca Dumnezeu să ierte. Da, este o şansă.

Noi nu mai avem mult de stat aici, pentru că timpul nostru se scurge. Confederaţia bisericilor pune stăpânire pe ţară. Ea se va uni cu catolicismul şi avem omul potrivit să facă aceasta. Aş vrea să am timp să vă pot arăta acest lucru mai amănunţit, ca să vedeţi cât de mult seamănă naţiunea aceasta cu Israelul. Ei s-au dus într-o ţară străină, i-au alungat pe băştinaşi şi au luat-o în stăpânire, ceea ce am făcut şi noi. Israel a avut în frunte bărbaţi puternici ca Iosua, David şi Solomon, dar mai târziu a domnit împăratul Ahab, un lepădat. Tot aşa am avut şi noi parte de bărbaţi mari ca Washington şi Lincoln, dar ce aţi făcut acum? Aţi pus la Casa Albă exact lucrul împotriva căruia aţi fost ridicaţi să luptaţi, pentru că vă gândiţi mai mult la politică decât la Hristos. Aşa este.

Amintiţi-vă că în zilele lui Israel, toţi predicatorii s-au dat bătuţi, ţara fiind condusă de Izabela. Ahab era un bărbat cumsecade, dar Izabela era gâtul care purta capul. Ea este cea care a făcut toate acele lucruri, o lepădată. Eu nu am nimic împotriva bărbatului care este preşedinte, ci sunt împotriva sistemului Izabelei care este în spatele lui. Puteţi vedea cum vin aceşti preoţi şi conducători religioşi? Astăzi   s-a ridicat unul care nu-L cunoaşte pe Iosif al nostru, iar noi cerem ca biserica protestantă să se unească cu biserica catolică. Dar înainte să prindem de veste,  fiecare organizaţie va intra direct în federaţia bisericilor, iar tu vei fi prins ca într-o capcană. Astăzi, noi trăim din banii pentru taxele care vor fi plătite patruzeci de ani de acum încolo, ceea ce înseamnă că naţiunea este falimentară. Unde sunt banii şi cine îi are, pentru că nu sunt la noi. Depozitele noastre nu sunt acoperite pentru că nu avem aur. Atunci cine are aurul? Biserica catolică. Ce va face ea? Înainte ca aceşti mari oameni de afaceri, care deţin piaţa, să cedeze, va vinde tot şi astfel biserica va împrumuta naţiunea cu bani. Dar când se va întâmpla aceasta, îşi vor vinde dreptul de întâi-născuţi la catolici. Ce vei face tu atunci? În vremea aceea, ei vor face un legământ cu poporul Israel, pentru că şi el deţine o parte din aurul lumii.

Cei care citiţi Biblia, puteţi duce aceasta în bisericile voastre, fiindcă prin ceea ce vă spun vă arăt că cred la fel ca voi.

Aşa se va întâmpla, iar noi am ajuns deja acolo, ceea ce înseamnă că suntem nişte organizaţii cu semnul fiarei peste noi, cu semnul primei fiare. Conciliul Bisericilor în care se unesc toţi pentru putere, este chipul primei fiare, pentru că vorbeşte şi face acelaşi lucru pe care l-a făcut ea. Este chiar aici, în braţele noastre. Oh, copii, copii…

Cât este ceasul? Samson stătea acolo şi se gândea: „Oare mai este vreo şansă?” după care şi-a zis: „Acel Dumnezeu mare este Omniprezent. El este Dumnezeul cel veşnic şi pentru că îmi văd greşeala, mă voi pocăi.” Şi a început să strige către Domnul.

Noi avem şansa să facem acelaşi lucru. Nu avem aceeaşi viziune ca Samson, dar ce bine ar fi să vedem această şansă, fiindcă am putea începe chiar acum. Înţelegeţi?

Ei stau acolo, bat din palme şi se întreabă ce va urma. Veţi afla într-o zi, când veţi ieşi pe partea cealaltă a tunelului. Voi aveţi întruniri mari şi sclipitoare, pline cu lucruri lumeşti şi ziceţi: „Ştii ce? Acum avem mai mulţi membri decât oricând. Putem construi clădiri în valoare de bilioane de dolari, pentru că avem mai mulţi bani decât am avut vreodată, avem biserici mai bune decât unii dintre aceşti protestanţi şi ne trimitem copiii la şcoli, fiindcă am construit seminarii noi pentru ei.”

Lăsaţi-mă să vă spun ceva chiar acum. Un om cu educaţie şi fără Duhul Sfânt, se depărtează tot mai mult de Dumnezeu cu fiecare an de educaţie. Aşa este. Poate zici: „Eu am facultatea de teologie.” Înseamnă că eşti mai departe de Dumnezeu decât ai fost înainte. Poate aţi auzit vechea zicală: „Oamenii umblă cu bocanci cu cuie acolo unde îngerii se feresc să umble desculţi şi pe vârful picioarelor.” Aşa este. Poate aveţi burse de seminar, dar acestea nu aduc Duhul şi nici faptele şi viaţa lui Isus Hristos în voi.

Necazul este că biserica de astăzi nu este ca şi Samson, pentru că ei nu vor să plătească preţul. Samson s-a rugat şi a zis: „Doamne, lasă-mă să mor cu duşmanul!” El a ştiut că-l va costa ceva; ştia că acel lucru avea un preţ. Şi pe voi vă va costa un preţ: prestigiul, locul şi poziţia în denominaţiune. „Doamne, lasă-mă să mor, pentru că ţi-am văzut planul.” El a ştiut că-l costă ceva, iar voi trebuie să fiţi gata să muriţi pentru vrăjmaşul vostru ca să primiţi binecuvântările lui Dumnezeu. Samson era pregătit să plătească preţul cerut ca să primească din nou puterea lui Dumnezeu. El era gata s-o facă. Sunteţi şi voi pregătiţi să faceţi aceasta?

Eşti tu gata să îţi sacrifici programele de televiziune? Înainte era greşit să mergem la cinematograf, dar acum diavolul l-a adus chiar în casa ta. Aşa este. Vedeţi?

Eu obişnuiam să merg la un predicator bătrân care cânta:

„Am lăsat barierele jos şi am făcut compromis;

Am lăsat barierele jos şi oile au ieşit din ţarc.”

Cum au intrat caprele înăuntru? Simplu. Pentru că am lăsat barierele jos. Asta-i tot.

Aud pe cineva care spune: „Stai puţin, frate Branham, noi avem treziri.” Da, şi ce este aceasta? O trezire denominaţională. Aşa este. Uitaţi-vă la moralul vostru şi la ce faceţi acum. Este cu adevărat o trezire? Este cu adevărat un timp de separare? Este cu adevărat un timp în care se pot asocia cu toţii ca să aibă părtăşie? Dacă organizaţia voastră este aşa, este în ordine. Voi vă îndepărtaţi tot mai mult de Cuvânt, numind episcopi noi şi aşa mai departe. Vedeţi?

Samson ştia că în starea decăzută în care se afla nu putea aduce la suprafaţă puterea de care avea nevoie în ceasul acela de încercare. Bărbaţi, femei, fraţi şi surori, ascultaţi ce am să vă spun: în starea denominaţională în care se află, biserica nu poate aduce la suprafaţă puterea cu care să provoace această generaţie. Bărbaţii şi femeile care au o inimă sinceră şi curată, Îl doresc pe Dumnezeu. Poate o să ieşiţi de la unitarieni ca să mergeţi la dualişti; poate o să ieşiţi de la dualişti ca să mergeţi la trinitarieni, dar tot ce faceţi de fapt este să mutaţi o hârtie dintr-un loc în altul sau să vă purtaţi ca un copil răsfăţat. Aşa este. Voi nu ajungeţi nicăieri cu această atitudine, deoarece puterea noastră căldicică şi decăzută nu poate face faţă încercării acestei ore, şi aceasta pentru că denominaţiunile nu pot purta legitimarea Cuvântului.

Aseară am încercat să vă spun că Isus Hristos a făgăduit că aşa va fi în zilele din urmă. Voi ştiţi aceasta din Biblie. De cincisprezece ani încoace, naţiunea aceasta a devenit din ce în ce mai rea. Aşa este. Ei pur şi simplu nu doresc aceasta, ci spun: „Bine, dar el are părtăşie cu unitarienii!” sau: „Are părtăşie cu trinitarienii şi face asta sau cealaltă.” Noi avem părtăşie cu Hristos, fără să conteze organizaţia în care suntem. Dumnezeu vede toate acestea, iar credincioşii adevăraţi sunt ca micuţa femeie prostituată despre care am vorbit aseară. Sămânţa aceea de viaţă stătea ascunsă acolo, dar de îndată ce a strălucit Lumina, ea a crezut. Aceasta a fost tot. Şi în timp ce mii de oameni stăteau acolo şi râdeau, ea a luat Foc fiindcă a înţeles că El era Mesia. Ea ştia făgăduinţa şi ştia că El o va împlini când va veni.

Mă întreb dacă ştim şi noi aceasta, sau suntem atât de încâlciţi în organizaţia noastră, încât ne este interzis chiar şi să ne uităm la aceasta. Mă întreb dacă vă uitaţi la reviste, poze şi alte lucruri lumeşti murdare în loc să citiţi Biblia, cum ar trebui să faceţi, pentru că este scris că „Omul nu trăieşte numai cu pâine, ci cu fiecare Cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu.”

Copiii noştri au devenit o grămadă de Ricky şi Rickite. Voi ştiţi că acesta este adevărul. Ei sunt o grămadă de puturoşi, „buni de nimic”, interesaţi numai de maşini şi alte lucruri de felul acesta. Unde îl găseşti pe băiatul penticostal? Pe stradă, cu acei pierde-vară. Dar pe sora lui? La sala de dans unde dansează rock and roll. Unde este mama şi tatăl lor? Tata este pe terenul de golf sau în alt loc asemănător, iar mama se află la un club de cusut unde este membră, deşi toţi ar trebui să fie adunaţi acasă, sub îndrumarea Duhului Sfânt şi cu Biblia în mână. Aici am ajuns noi. Nu vă critic, ci vreau să vă scutur puţin ca să înţelegeţi.

Filistenii nici nu şi-au dat seama de ceea ce se petrecea, dar se întâmpla ceva, pentru că inima îi spunea lui Samson: „Mai este o şansă!” Vedeţi, el a încercat să simtă dacă mai era Ceva acolo.

Poate că unele femei trec prin încercări, dar încercaţi să vedeţi dacă făgăduinţa Lui mai este valabilă; încercaţi să simţiţi dacă El este încă Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Samson a simţit aceasta şi a ştiut că acolo era Ceva, aşa că şi-a ridicat capul. Nu mai avea ochi, dar cei din jur au observat că din orbitele lui goale curgeau lacrimi care se prelingeau pe obraji. Samson stătea cu capul ridicat, şi în timp ce lacrimile îi curgeau din orbitele goale, îşi mişca buzele: se pocăia. El ştia că IaHVeH era încă viu şi era conştient că greşise, dar filistenii erau prea beţi ca să observe căinţa lui.

Tu să continui să te rogi, chiar dacă membrii bisericii tale şi colegii tăi nu observă aceasta. El voia să vadă Cuvântul manifestat încă o dată în faţa acelor păgâni necredincioşi şi beţi. Biserica de astăzi însetează după o curăţire de modă veche ce trebuie să pornească de la amvon şi să ajungă până la omul de serviciu; o curăţire care să aibă loc din interior spre exterior şi care să omoare tot Hollywood-ul din voi.

El stătea acolo şi se ruga: „Doamne, Tu ai fost odată cu mine şi mi-ai dat putere. Eu am muşchi, dar ei sunt slabi, de aceea am nevoie de puterea aceea.”

Noi avem membri, dar sunt slabi pentru că iubesc lucrurile lumii mai mult decât pe cele ale lui Dumnezeu. Voi spuneţi: „Nu!” Nu-i aşa? Uitaţi-vă la aceste biserici şi veţi vedea că am dreptate. Nu încercaţi să negaţi, pentru că faptele voastre vorbesc mai tare decât cuvintele pe care le spuneţi. Desigur, voi aveţi mai mulţi membri, mai mulţi muşchi, dar unde este puterea Domnului? Muşchii voştri mari nu fac faţă încercării acestui ceas, care este credinţa necesară pentru răpirea care va avea loc înainte ca judecata să lovească pământul.

Eu spun că judecata este gata să lovească pământul, pentru că aşa cum a spus şi fratele Jack Moore: Dacă Dumnezeu ar lăsa America să scape cu lucrurile pe care le face acum, ar fi obligat moral să ridice Sodoma şi Gomora şi să le ceară scuze pentru că le-a ars.” Aşa este. Următorul lucru care urmează este judecata.

Dumnezeule, scoate din mine toate lucrurile lumeşti. Dă-mi credinţa pentru răpire, Doamne, pentru că doi vor fi într-un pat: unul va fi luat şi unul va fi lăsat. Doi vor fi în maşină: unul va fi luat şi unul va fi lăsat, şi totul se va întâmpla într-o clipită. Voi întrebaţi: „Când se va întâmpla aceasta, frate Branham?”

Poate vă voi critica prin ceea ce voi spune… Pot să spun? (Păstorul răspunde: „Spune, frate Branham”). Ceea ce vreau să vă spun este că într-o zi veţi zice: „Oh, dar mi s-a spus că înainte de venirea Domnului se va întâmpla una şi alta şi că va fi o mare încercare, dar vom trece prin ea.”

Voi ştiţi că Isus a fost întrebat odată: „Oare de ce zic cărturarii că întâi trebuie să vină Ilie?” iar El le-a răspuns: „…vă spun că Ilie a şi venit, şi ei nu l-au cunoscut.” (Matei 17.10,12).

La fel se va întâmpla şi acum: într-una din aceste zile veţi spune: „Ei bine, dar eu am crezut că biserica trebuie să facă una şi alta, şi că trebuie să fie o răpire. Am crezut…”

Vedeţi voi, răpirea va avea loc în taină. Dacă am lua un om din Hot Springs, unul din altă parte, unul de aici, altul de dincolo, ajungi la câteva milioane care vor fi luaţi de pe pământ. În lume dispar în fiecare zi în jur de cinci sute de oameni, iar noi nici nu ştim aceasta. Vedeţi, răpirea îi va trezi pe toţi cei care dorm în ţărâna pământului şi sunt în ordine cu Dumnezeu.

Astfel, oamenii vor spune: „Ei bine, eu am crezut că va avea loc o răpire!” dar ea a trecut deja, iar voi nici măcar nu aţi ştiut şi aţi rămas aici. Vedeţi? Este la fel ca în povestea din cartea aceea „Romeo şi Julieta,” în care el a venit noaptea, în timp ce oamenii din lume dormeau. Biserica doarme şi ea în lucrurile lumeşti, dar dintr-o dată se aude strigarea şi Mireasa pleacă.

Fiţi atenţi! Voi auziţi că în adunarea oamenilor de afaceri se spune adesea: „Oh, părintele cutare şi cutare… Prezbiterienii încep să primească Duhul Sfânt; luteranii încep să primească Duhul Sfânt.”

Oameni adormiţi! Nu ştiţi că Isus a spus că atunci când vor veni acele fecioare să cumpere untdelemn, va veni Mirele şi Mireasa va pleca? Amintiţi-vă că cei ce ascultau aceasta nu au înţeles. Aşa este. Poate au simţit nişte emoţii, dar nu au înţeles deloc; iar când au venit să cumpere untdelemn, a fost prea târziu.

Ei sunt aici: prezbiterienii, luteranii şi toţi ceilalţi. Citiţi publicaţia „Glasul”, scoasă de oamenii de afaceri. Nepoţii penticostali cred că este un lucru măreţ dacă sunt împreună cu fraţii denominaţionali. Poate într-o zi vă veţi zice: „Eu m-am gândit la aceasta.”

Da, dar acel eveniment a trecut şi voi nu aţi ştiut nimic. Mă voi opri aici, pentru că nu am venit în mijlocul vostru să vă învăţ. Nu daţi cu piciorul la această şansă, pentru că aceasta este ziua; acesta este ceasul. Acum mai este o şansă, dar s-ar putea ca la ora 5.00 să fie prea târziu. Acum mai este o şansă.

Spuneţi: „Doamne, eu ştiu că Tu eşti Dumnezeu. Sunt departe de Tine, dar ştiu că aceste fibre ale mele au fost odată pline de puterea lui Dumnezeu. Eu cunosc aceste lucruri, îmi pasă de ele şi încă mă numesc penticostal.”

Femeile spun: „Eu îmi tai părul,” în timp ce bărbaţii zic: „Eu fac aceasta şi aceea.” Bărbaţilor care vă numiţi pe voi înşivă fiii lui Dumnezeu şi le lăsaţi pe soţiile voastre să poarte pantaloni scurţi, să vă fie ruşine!

Nu demult, am fost să vizitez o anumită mare biserică denominaţională. Ei ţineau o mare adunare, iar păstorul m-a luat şi m-a prezentat soţiei lui, care era şi pianista din biserică. Femeia avea o rochie atât de strâmtă pe ea, încât aproape că îi ieşea pielea pe dinafară, era plină de machiaj şi purta tot felul de lucruri în urechi.

Când am văzut-o, i-am zis bărbatului:

„Frate, vrei să spui că soţia ta este o sfântă?”

„Da, domnule.”

„Bine, dar arată ca o târfă!” am continuat eu, „Eu nu am văzut niciodată aşa ceva în numele cincizecimii şi a sfinţeniei.”

O, frate, noi avem nevoie de o curăţire care începe de la amvon până la subsol. Poate veţi spune: „Bine, dar eu sunt penticostal!” În faţa lui Dumnezeu, acest lucru nu înseamnă mai mult decât a fi un porc şi nu are nimic a face cu Hristos. Este doar un nume. Tu trebuie să fii penticostal în inimă şi să porţi roadele Duhului Sfânt.

Fiţi atenţi! Samson era conştient de ceea ce avea să se întâmple dacă Dumnezeu îi răspundea la rugăciune. Voi sunteţi conştienţi? Sunteţi conştienţi că organizaţia voastră vă va excomunica? Vă daţi seama că organizaţiile intră în Consiliul Ecumenic al Bisericilor? Sunteţi conştienţi în ce intraţi? Ştiţi ce vă va costa dacă faceţi aceasta? Ştii că femeile cu care jucai cărţi te vor numi demodată şi în alte feluri? Şi aceasta, pentru că nu îţi laşi copiii să poarte pantaloni scurţi şi aşa mai departe. Ştii că te va costa, nu? Înseamnă că ar trebui să cugeţi înainte de a porni pe această cale. Desigur. Mai bine vorbeşte cu Dumnezeu despre aceasta înainte să mergi mai departe.

El a ştiut că rugăciunea îi va fi ascultată, pentru că era sincer şi pregătit. O, dacă ar putea să intre biserica în acea stare! Dacă eşti pregătit pentru aceasta, dacă eşti sincer, dacă eşti hotărât şi ai ochii deschişi la ceea ce încerc să spun pe ocolite, spune: „Doamne, mie nu-mi pasă ce se întâmplă, fiindcă sunt pregătit. Eu văd semnul şi ştiu că este mai târziu decât am crezut. Este timpul să merg acasă.”

Samson a strigat: „Doamne, ei mi-au scos ochii, dar ştiu că Tu eşti Dumnezeu şi că ai puterea să mă eliberezi din aceste lanţuri. Încă o dată, Doamne! Numai o dată!”

Încă o dată, Doamne, numai o dată! Îngăduie să avem şi pe această parte a dealului o adunare ca cea din camera de sus. Şi fie ca din ceruri să se pogoare un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic care să umple casa şi care să fie o dovadă vizibilă a lui Hristos Cel înviat.

„Încă o dată, Doamne, numai încă o dată!” a strigat el. Şi în timp ce striga sincer şi cu ochii orbi, a zis: „Doamne, numai încă o dată, deşi ştiu care este preţul!”

Dumnezeu răspunde la rugăciuni. Astfel, Samson a simţit cum fibrele i se încordau, muşchii începeau să-i prindă putere şi picioarele i se întăreau. Atunci i-a zis copilului care îl conducea: „Du-mă la stâlp!”

Condu-mă, Doamne, la stâlpul de la Calvar. Condu-mă, Doamne, la stâlpul unde pot fi crucificat, până când viaţa mea veche şi lumească, moare împreună cu tot ce sunt. Condu-mă la stâlp, Doamne!”

Când a simţit cum i se încordau muşchii sub puterea lui Dumnezeu, nu a trebuit să vadă ce se întâmpla, pentru că a simţit. Iar când a început să-şi mişte umerii, clădirea s-a prăbuşit, aşa că în ziua aceea a omorât mai mulţi filisteni decât în toate zilele vieţii sale.

Mai am aici vreo trei sau patru notiţe pe care nu apuc să le folosesc.

Prieteni, mai este o şansă chiar acum, în această adunare. Chiar în ceasul acesta este o şansă, și dacă suntem gata să plătim preţul, putem vedea încă o dată împlinindu-se Fapte 2.

„Încă o dată, Doamne! Noi am greşit. Ne-am organizat, am rupt frăţia şi ne-am separat părtăşia. Ne-am făcut o grupare şi luptăm unii cu alţii, în timp ce diavolul stă şi se uită la noi cum ne biciuim unul pe altul. Doamne, este posibil să fim adunaţi încă o dată toţi cei o sută douăzeci adunaţi într-un cuget? Este posibil să vină un sunet ca un vâjâit din cer? Încă o dată, Doamne, încă o dată!”

Oh, ascultă-mă, Doamne Dumnezeule! Încă o dată! Trimite încă o dată Duhul în putere şi glorie peste această adunare.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *