ÎMBRĂCÂND ÎNTREAGA ARMURĂ A LUI DUMNEZEU

Mulţumesc mult. Puteţi să vă aşezaţi. Mulţumesc, frate Vayle. Cu siguranţă, apreciez aceste cuvinte frumoase, dar nu sunt vrednic de o asemenea introducere, fiindcă ar trebui să am o viaţă deosebită pentru aceasta.


bucur pentru că în seara aceasta mă aflu în Southern Pines, Carolina de Nord.
Întotdeauna confund Carolina de Nord cu… (Cineva spune: „Aberdeen”). Cum?
Aberdeen, da, Aberdeen. Când aud de Southern Pines mi se pare că ar trebui să
fii în Carolina de Nord, dar oricum mă bucur să pot să fiu aici şi să am
părtăşie cu scumpii mei prieteni, fratele Parker, fratele Lee Vayle şi ceilalţi
care aşteaptă venirea Domnului.

Eu
nu l-am cunoscut foarte bine pe fratele Parker. Odată am citit un articol
într-o revistă şi mi-am zis: „Thomas Parker. Trebuie să cunosc persoana cu
numele acesta.” Şi după vreo două zile, a venit fratele Lee Vayle şi a spus:
„Dar tu ştii cine este fratele acesta. Este prietenul nostru din nord.” Şi am
încercat să-l găsim la telefon, deoarece voiam să-i mulţumesc pentru
comentariul pe care l-a scris în revistă. Astfel a ajuns în legătură cu mine,
ca să vin în seara aceasta aici ca să-l ajut cu această convenţie.

Deci
mă bucur să mă aflu aici, frate Thomas, să mă întâlnesc cu aceşti prieteni buni
şi să avem un timp de părtăşie împreună. Vă închipuiţi cum mă simt în seara
aceasta stând aici şi încercând să aduc un mesaj din Biblie, având un asemenea
om în spatele meu.

Ei
bine, poate ar trebui să fac ca Moody, despre care se spune că atunci când a
fost în Anglia, a vorbit într-o seară în faţa orăşenilor care pronunţă
cuvintele foarte bine. Dar domnul Moody nu avea prea multă şcoală, iar când a
început să citească din Biblie, a greşit pronunţarea câtorva cuvinte. S-a
întors şi a încercat din nou, dar le-a pronunţat tot greşit. Atunci a închis
Biblia, s-a uitat în sus şi a spus: „Ajută-mă, Dumnezeule!” Şi a zguduit ţara
cu mesajul lui. Aceasta-i tot ce trebuie să facem cu privire la aceasta.

Cred
că s-a anunţat că Convenţia va fi aici la Tabernacolul Bibliei. Să mergeţi
acolo, prieteni, fiindcă veţi avea ce auzi, cu siguranţă. Am citit multe
articole, iar fratele Thomas este unul din marii scriitori care se ţine de
Cuvântul lui Dumnezeu. Deci, sunt sigur că vă va face bine dacă veţi merge
acolo.

În
seara aceasta arăt cam ciudat la faţă, dar presupun că aţi auzit cu toţii ce am
păţit cu puşca aceea. Vacanţa mea au fost întotdeauna pescuitul şi vânătoarea.
N-am jucat niciodată golf, sau fotbal şi nici n-am participat la curse de cai,
dar îmi place foarte mult natura.

În
timp ce eram în Africa, m-am îndrăgostit de armele Roy Weatherby, dar nu cred
că mi-aş putea permite una vreodată. Unul dintre prietenii mei a vrut să-mi
cumpere una, dacă l-aş fi lăsat, dar aşa cum i-am spus şi fratelui Thomas, n-aş
putea umbla cu o armă atât de scumpă când ştiu că misionarii nu au nici pantofi
în picioare. Nu m-aş simţi bine.

Astfel,
un alt prieten de-al meu, mi-a modificat o altă puşcă şi a făcut din ea un
Weatherby. Dar când am pus cartuşul în ea şi am tras, arma a explodat chiar în
faţa mea şi s-a ridicat o perdea cam atât de înaltă de foc. Ţeava a zburat la
patruzeci şi cinci de metri depărtare şi puşca s-a topit în mâna mea. Câteva
minute nu am văzut şi nu am auzit nimic.

Când
am putut să mă mişc, din ochiul acesta îmi curgea sânge, iar dintele acesta nu
mai era din cauză că o bucată de şrapnel a intrat prin obraz şi l-a rupt. O
mulţime de alte bucăţi, au făcut o semilună chiar sub ochi, una dintre ele
ajungând în spatele globului ocular, dar nu mi-a afectat vederea.

Când
m-a externat, doctorul mi-a spus: „Numai bunul Dumnezeu şi-a păzit slujitorul
ca să rămână cu capul pe umeri după o asemenea explozie.”

Astfel,
acestea sunt zile bune pentru mine şi mă bucur să fiu aici. Prin aceasta, cred
că Domnul nu a terminat încă cu mine, şi poate vrea să spună mai multe
poporului Său ca să-l ajute. Şi sunt aici ca să fac tot ce pot să vă uşurez
calea şi să încerc să ajut cum pot mai bine. Deci, rugaţi-vă pentru mine.

Este
bine că nu mi-am pierdut nici vederea, nici auzul. Totuşi, ochiul drept are
astigmatism. Cred că aşa se numeşte. Este nervos şi tremură, dar va fi bine. Eu
ştiu că totul are un scop şi că Domnul nostru este întotdeauna drept când spune
că El face ca totul să lucreze spre binele nostru.

El
mi-a spus adesea că m-a trecut pe lângă multe probleme, dar să ştiţi că nu
poate să mă lase să trec pe lângă toate. Noi predicatorii trebuie să suferim la
fel ca voi. Uneori, Domnul ne spune cum să trecem peste probleme şi ce să
facem, dar să nu uitaţi că ajungem şi în locul în care trebuie să suferim ca şi
restul. Însă se pare că pentru noi este mai greu decât pentru restul.

Vedeţi,
uneori El zăboveşte şi nu răspunde tot timpul, însă Îi suntem recunoscători
pentru că vine întotdeauna pe val. Deci, Îi suntem mulţumitori pentru aceasta.


simţiţi bine cu toţii? Sună ca o convenţie, toţi sunt într-un ton.

În
seara aceasta aş vrea să iau un subiect din textul pe care aş vrea să-l citesc.
Mi-am notat texte şi notiţe, şi aş vrea să fac din ele o mică şcoală
duminicală.

Desigur,
dacă sunt bolnavi pentru care trebuie să ne rugăm, putem forma şi un rând de
rugăciune într-una din seri. Aş putea să fac un sondaj ca să văd câţi bolnavi
sunt aici, câţi au venit aici pentru rugăciune. Ridicaţi mâinile şi spuneţi:
„Am venit aici cu această intenţie.”

Ei,
asta-i minunat! Este bine să vedem aceasta în prima seară. De obicei, oamenii
aşteaptă până la sfârşit, ceea ce este cam greu. Este minunat să văd că aveţi
credinţă în Dumnezeu şi că credeţi că Dumnezeu va răspunde. Şi o va face,
fiindcă El nu dă greş niciodată. „De multe ori
vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă întotdeauna din ea.”

(Psalmul 34.19).

Cât timp avem eliberare, este cel mai
important lucru. Noi trecem prin strâmtorări la fel ca Pavel şi ceilalţi sfinţi
aleşi de Dumnezeu de dinaintea noastră; ştim că nu putem cere să fim scutiţi de
încercări, dar întotdeauna este un motiv în spatele acestor încercări, şi
Dumnezeu face totul să lucreze spre binele nostru.

Dacă nu mă înşel, mai înainte l-am văzut pe
bunul meu prieten, fratele Sullivan, care este tot din Kentucky. Mă bucur să te
văd, frate Sullivan. Este şi fratele Iverson din Florida. O, câţi sunt veniţi
din afara oraşului? Ridicaţi mâna. Este o reprezentare bună a celor din afara
oraşului. Aceasta atrag de obicei convenţiile. Soţia mea obişnuia să câte o
cântare:

Vor veni din est şi din vest

Vor veni din depărtări

Să sărbătorească cu Împăratul nostru,

Să cineze ca oaspeţi ai Lui.

Ce binecuvântaţi sunt aceşti pelerini

Privind la faţa Lui

Strălucind de dragostea Lui

Părtaşi la harul Său,

Ca nestemate strălucind în coroana Lui.

Atunci necazurile se vor sfârşi.

Isus vine în curând

Pentru cei liberi de păcat.

Dacă Domnul va veni acum?

Când Domnul nostru vine în slavă,

Îl vom întâlni în văzduh.

Acesta este scopul pentru care suntem aici.
Fraţilor, eu nu sunt cântăreţ şi nu ştiu să cânt, deşi mi-am dorit întotdeauna,
dar într-o zi când voi ajunge în cer, când totul va fi gata… Mie mi-au plăcut
întotdeauna pădurile, şi poate acolo sus, voi avea undeva într-un colţ o cabană
mică. Şi într-o dimineaţă când veţi ieşi pe terasă, veţi auzi de undeva din
pădure, un glas care va cânta: „Măreţul har, ce dulce glas”, şi veţi spune:
„Acela care cântă este fratele Branham.”

Dacă El a putut să salveze un nenorocit ca
mine, cred că este şansă pentru toată lumea. Şi atunci veţi spune: „A fost
fratele Branham şi încă mai cântă „Măreţul har”.” Întotdeauna mi-am dorit să
cânt despre acesta. Acum doar murmur în inima mea, dar nădăjduiesc că într-o zi
voi putea cânta cu adevărat.

Acum haideţi să deschidem la Efeseni 6,
şi să citim de la 10 la 18:

„Încolo, fraţilor, întăriţi-vă în
Domnul şi în puterea tăriei Lui.

Îmbrăcaţi-vă cu toată armura lui
Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului.

Căci noi n-avem de luptat împotriva
cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva
stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care
sunt în locurile cereşti.

De aceea, luaţi toată armura lui
Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare,
după ce veţi fi biruit totul.

Staţi gata, dar, având mijlocul încins
cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,

având picioarele încălţate cu râvna
Evangheliei păcii.

Pe deasupra tuturor acestora, luaţi
scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui
rău.

Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia
Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.

Faceţi în toată vremea, prin Duhul,
tot felul de rugăciuni şi cereri. Vegheaţi la aceasta, cu toată stăruinţa, şi rugăciune
pentru toţi sfinţii.”

Din
acest text aş vrea să iau ca subiect: „Îmbrăcaţi întreaga armura a lui
Dumnezeu
.” M-am gândit că ar fi potrivit să fixăm acest lucru pentru
mesajul de mâine dimineaţă şi pentru următoarele zile ale convenţiei, fiindcă de
obicei la o convenţie vorbesc aceşti oameni mari care aduc Cuvântul la oameni.

Aici,
Pavel vorbeşte despre îmbrăcămintea unui soldat care se pregăteşte pentru
luptă. Îmi place felul cum prezintă pregătirea.

Cred
că Lincoln a spus odată că „în timp de pace să te pregăteşti pentru război!” Şi
cred că acesta este un lucru bun, la care ar trebui să ne gândim şi noi.

Atunci
când totul decurge liniştit, ar fi bine să te pregăteşti, pentru că Satana nu
te va lăsa să mergi prea mult timp aşa. Acum eşti la convenţie şi totul decurge
lin,, dar peste câteva zile când vei pleca de aici, te vei confrunta cu
vrăjmaşul. Poate nici nu va aştepta să pleci, pentru că poate ataca oricând.
Satan este rău şi nemilos, şi se desfăşoară ori de câte ori poate. Imediat ce
poate să facă sau să spună ceva, o face imediat, aşa că este bine să fii
echipat tot timpul.

Îl
poţi întâlni pe stradă, îl poţi întâlni în maşină… este greu de spus unde nu îl
poţi întâlni. Te poate vizita chiar în scaunul unde stai acum, iar pe mine
chiar la amvon, oriunde. Este atât de rău şi nu-i pasă de nimic, de aceea
trebuie să fim pregătiţi tot timpul.

Acest
mare învăţător, sfântul Pavel, învaţă biserica cum să îmbrace armura lui
Dumnezeu şi compară acest lucru cu un soldat care se pregăteşte pentru lupta
care îl aşteaptă.

Noi
am văzut că toate ţările, fie că sunt prietene sau nu, au spioni. Şi noi avem
spionii noştri peste tot în lume. Fiecare ţară are spionii ei peste tot, aşa că
toţi sunt suspicioşi.

Anglia
este o ţară înfrăţită cu noi, dar chiar şi acolo avem spioni, iar ei au spioni
la noi. Îi avem peste tot, şi ei îşi fac datoria acolo; sunt oameni drăguţi şi
prietenoşi, aşa că nu ai nimic de zis împotriva lor, dar ei sunt tot timpul în
alertă, veghează, observă tot ce se întâmplă şi urmăresc armele noi care se
proiectează acolo.

Ei
se pot furişa înăuntru să vadă cum arată arma respectivă, după care transmit
informaţia în ţara lor şi pregătesc contra-atacul; construiesc o armă care s-o
poată distruge pe cea construită de acea ţară. Ei pot pune la cale orice plan
secret, pentru că au spioni pregătiţi pentru acest scop. Vedeţi? Noi avem
spionii noştri care îi spionează acolo ca să vadă ce fac, ceea ce înseamnă că
nu putem avea încredere unii în alţii. Se pare că în fiinţa umană este ceva
care poate merge numai până la un punct.

Dar
mă bucur că este Ceva în care ne putem pune întreaga încredere, nu-i aşa? Şi nu
trebuie să ne întrebăm sau să ne frământăm, fiindcă ştim că ne putem baza pe
acest lucru, la fel ca şi copiii.

Cred
că aşa ar trebui să fim, mai ales noi, creştinii. Dacă aţi observat, omul de la
început a căutat să găsească acel loc, fiindcă atunci când a fost făcut după
chipul lui Dumnezeu, nu a trebuit să-şi poarte de grijă, pentru că s-a îngrijit
Dumnezeu de el. Dar după ce a devenit un pribeag, a trebuit să-şi poarte singur
de grijă şi a devenit suspicios cu privire la orice.

Aşa
sunt şi naţiunile. Ele se spionează reciproc şi fac aceasta pentru că armele
lor sunt depăşite. Ce am putea face acum cu un arc şi o săgeată? Sau ce am
putea face cu o puşcă folosită în primul război mondial? Bătrâna puşcă
Jorgensen. Toate armele vechi au fost înlocuite, iar al doilea război mondial a
avut bomba atomică. Vedeţi, toate au devenit depăşite.

Avionul
folosit în primul război mondial, a fost înlocuit cu un avion cu trei sau patru
motoare, fiindcă acum este şi el doar o vechitură.

S-au
cheltuit milioane de dolari să le facă, apoi le-au aruncat într-o oală mare şi
le-au remodelat, fiindcă duşmanul şi spionii noştri au raportat că există un
avion mai bun.

Acum
avem avioane cu reacţie. Am ajuns astfel încât îl programează spre o stea, trag
un mâner şi întreaga lume rămâne într-un nor de praf. Deci este sfârşitul
acestui lucru. Astăzi abia dacă mai ştiu ce să facă. Toate armele vechi au fost
schimbate.


gândesc la vechiul tren cu cărbuni care trecea prin Jeffersonville. Ei aveau
linii mari de arme şi le aduceau de la Fort Knox de unde le făceau. Apoi
bătrânul motor cu aburi nu a mai fost bun, iar acum se află la muzeu. Acum se
foloseşte motorul Diesel, iar în curând vor avea unul cu propulsie atomică.
Astfel, ei aruncă vechiturile şi fac ceva nou.

Şi
aşa cum este acest război dintre naţiuni, mai este un mare război care se duce
în spate, acesta fiind războiul dintre Dumnezeu şi Satan. Acesta a fost primul
război şi este încă în desfăşurare, dar sunt bucuros pentru că în curând se va
ajunge la sfârşit. Atunci totul va fi gata.

Satan
are peste tot agenţi care urmăresc, spionează poporul lui Dumnezeu, mişcarea
lui Dumnezeu. Vrăjmaşul stă peste tot şi urmăreşte să vadă ce poate face, dar
şi Dumnezeu veghează… iar noi Îi suntem recunoscători pentru aceasta.

Fiecare
ţară îşi echipează armata cu cel mai bun echipament care există, iar vechiul
echipament devine depăşit şi este pus deoparte. Noi am luat unele lucruri de la
diferite ţări, iar pe altele le-am inventat noi.

Acum,
ei (Rusia) se laudă că au un om în spaţiu şi strigă: „Noi avem un om în
spaţiu!” Aceasta nu înseamnă nimic, pentru că noi, creştinii, avem Unul care
este de două mii de ani în spaţiu. Aşa este. Ei strigă… dar pentru noi nu este
nimic nou. Dimpotrivă, este ceva vechi, pentru că noi ştim aceasta
dintotdeauna. Vedeţi cât suntem de avansaţi? Ei 
nu-şi dau seama de aceasta.

Da,
ei fac drumuri mari şi tot felul de lucruri măreţe, încercând să facă pământul
un loc mai bun, dar uită că cei smeriţi vor moşteni pământul.

Vedeţi?
Dumnezeu S-a gândit la toate pentru noi, de aceea tot ce avem de făcut este că
ne ţinem de El şi să credem tot. Aceasta-i tot ce cere, şi El ne va duce
înainte.

Deci,
vedem că fiecare ţară îşi echipează oamenii cu ultimul tip de echipament. El
studiază tot timpul şi încearcă să găsească cum să contracareze armele
celuilalt, să găsească ceva mai performant.

De
la arcul cu săgeţi şi muschetă, la puşca modernă, iar de acolo la bomba
atomică, ei au fabricat tot timpul ceva, iar aceasta i-a ţinut şi îi ţine
ocupaţi. Aceasta este treaba naţiunilor. Dacă vor să supravieţuiască, ei
trebuie să-şi echipeze soldaţii cu cel mai bun echipament care există.

Ei
bine, voi ştiţi că El este infinit. El nu trebuie să se gândească la ceva mai
bun, pentru că a făcut de la început tot ce este mai bun. Dumnezeu nu trebuie
să îmbunătăţească nimic şi nu mai este nimic de adăugat, pentru că ne-a dat ce
este mai bun: Cuvântul Său. Amin. Aşa este. Acesta este Cuvântul Lui, tot ce-i
mai bun. Vedeţi? Aceasta a ales El pentru copiii Săi: ce este mai bun. O, sunt
atât de bucuros pentru aceasta! Îl văd pe Dumnezeu Tatăl nostru şi Împărăţia ai
cărei delegaţi suntem.  El este infinit.

Aceste
naţiuni construiesc şi studiază în continuu, cercetează şi experimentează tot
felul de lucruri, dar vedeţi, Dumnezeu care este infinit, cunoaşte sfârşitul
înaintea începutului.

Înainte
ca să se întâmple ceva, El ştie când, unde şi cum va avea loc acel lucru. Deci,
cât timp suntem în El,  putem sta
liniştiţi fiindcă totul merge bine. Nu trebuie să ne sperie nimic, fiindcă nu
ne poate deranja nimic. Noi rămânem liniştiţi, la fel ca şi copiii, fiindcă nu
ne poate face rău nimeni şi nimic. De aceea cred Cuvântul Lui, şi Cuvântul este
El: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era
Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.”
(Ioan
1.1,14). De aceea Dumnezeu a ştiut că nu poate greşi, fiindcă El este mai mare
decât Satan. Astfel, El S-a dat doar pe Sine, Cuvântul Său, şi aceasta este
biruinţa.

Dumnezeu
nu poate lua astăzi o hotărâre, iar mâine să Se răzgândească şi să ia o decizie
mai bună, pentru că prima Sa hotărâre a fost desăvârşită de la început. El nu
trebuie s-o schimbe niciodată. De aceea putem să ne odihnim pe orice spune
Dumnezeu şi de aceea cred că Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu.

Dumnezeu
trebuie să judece lumea după un Etalon. Dacă ar face-o printr-o biserică, pe
care ar alege-o, fiindcă sunt sute de organizaţii şi denominaţiuni diferite?
Luteranii spun: „Noi Îl avem!” Baptiştii spun: „Noi Îl avem!” Prezbiterienii
spun: „Nu, noi Îl avem!” Penticostalii spun: „Noi Îl avem!” Nazarinenii spun:
„Nu, noi Îl avem!” Ce confuzie ar fi!

Dar
vedeţi, Etalonul este Cuvântul Său. Eu cred că este numai Cuvântul. Vedeţi?
Luaţi-L aşa cum este scris şi credeţi-L, fără nici o tălmăcire personală,
fiindcă totul este scris acolo.

Deci,
dacă trebuie să judece lumea după un Etalon, El veghează asupra Lui. Citiţi-L
doar, credeţi şi spuneţi: „Da, Doamne!” Şi dacă Îl credem pe Dumnezeu, de
fiecare dată când spune ceva, Îl întărim cu „Amin.” Aşa este, orice spune
Dumnezeu.

El
a spus: „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”  Cineva spune: „Într-un fel, da, aşa este.”,
dar eu spun: „Amin,” la ce spune Biblia.

Biblia
spune: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”, iar eu spun: „Amin.”

El
a spus: „Eu voi veni din nou,”, iar eu spun: „Amin!”

Orice
ar spune El, Duhul Sfânt din voi va întări aceasta cu „Amin!” Apoi aşteptaţi
lucrul următor. Vedeţi? Este minunat dacă putem avea o astfel de credinţă.

Motivul
pentru care ştiu că este corect, este că Dumnezeu a spus în Apocalipsa că
oricine va scoate sau va adăuga ceva la această Carte…  Prin aceasta va judeca El lumea.

Tu
spui: „El o va judeca prin Hristos.” El este Cuvântul şi nu poţi să te
îndepărtezi de El. Deci, înapoi la El, şi El este Cuvântul. Noi ştim că
Cuvântul este Adevărul. Dar dacă spui că Îl ai pe Hristos şi nu crezi acest
Cuvânt, atunci ceva nu este în ordine cu ceea ce ai. Cuvântul este Adevărul,
deci trebuie să fie Cuvântul.

Noi
am văzut că Dumnezeu a dat întotdeauna copiilor Săi ce este mai bun. De aceea
El nu are nimic de îmbunătăţit; El nu S-a schimbat niciodată nici un pic, şi
nici nu Se schimbă; şi după cum am spus, El le-a dat copiilor Săi Cuvântul ca
Protecţie.

Când
a avut loc războiul din cer, El l-a aruncat pe Satan jos, apoi a venit pe
pământ şi i-a întărit pe copiii Săi prin Cuvânt.

Eva
stătea în această mare Fortăreaţă a Cuvântului Său, iar Satan era afară şi
încerca să folosească un fel de tehnică s-o scoată de acolo. Cât timp a stat în
Cuvânt, a fost bine, dar când a ieşit…

Acolo
greşim noi: când ieşim din Cuvânt; şi când facem aceasta, dăm de necaz. Dar cât
timp ţinem Cuvântul înaintea noastră… Vedeţi? Trebuie să-L lăsaţi pe El în
faţă, şi voi să păşiţi imediat după El. Aşa merge.

Deci,
la început Dumnezeu Şi-a fortificat copiii în Fortăreaţa Cuvântului Său.
Gândiţi-vă că Eva nu a respins tot Cuvântul şi nu a spus: „Păi, totul este
greşit! Nu cred un Cuvânt din ceea ce spune Dumnezeu!” Nu a spus nici: „Cred pe
jumătate!” Nu, nu. Dar Satan a făcut o fisură mică. El nu a negat tot Cuvântul,
ci doar foarte puţin. Şi pentru că Eva a ascultat acel lucru mic, a urmat prima
procesiune funerară; din pricina aceasta este săpat fiecare mormânt, fiecare
păr cărunt, fiecare copilaş bolnav, fiecare păcat care a fost comis vreodată.
Toate acestea se întâmplă din cauză că a fost scos şi înlocuit un singur Cuvânt
din Cuvântul lui Dumnezeu.

Dacă
infinitul Dumnezeu care este plin de dragoste, a lăsat să se întâmple aceasta,
din pricină că a fost răstălmăcit Cuvântul Său, adică Eva nu a crezut tot
Cuvântul, cred că ar trebui să luăm tot Cuvântul înapoi, fiindcă răstălmăcirea
înseamnă: „Biblia spune aceasta, dar eu nu cred aşa!”, şi are aceleaşi urmări
ca la început. Cuvântul înseamnă exact cum este scris, deci aşa trebuie să
rămână, exact cum a spus El.

Satan
trebuia să-i atragă Evei atenţia cu ceva. Să nu uitaţi că el este în război cu
Dumnezeu, iar bărbaţii şi femeile sunt copiii lui Dumnezeu. Deci El este în
război cu Satan, care vine jos şi foloseşte o tactică prin care încearcă să
distrugă protecţia Cuvântului. El încearcă o armă mai bună, dar pentru că nu a
găsit niciuna, se foloseşte de o tactică, iar aceasta este logica.

El
spune: „Cuvântul spune… dar logic, aceasta nu înseamnă…”

Vedeţi?
Când Cuvântul spune: „Prin rănile Lui suntem vindecaţi,” înseamnă exact
aceasta. Aşa este.

El
spune: „Ştiu că Duhul Sfânt a fost dat numai pentru cei din vechime. Logic, noi
nu…” O, nu face aceasta, fiindcă este scris clar că „Făgăduinţa aceasta este
pentru mine, pentru tine şi copiii tăi, şi pentru cei ce sunt departe acum,
în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”
(Fapte 2.39).

Nu
vă opriţi să argumentaţi, ci doar credeţi. Credeţi aşa cum a spus El.

Voi
spuneţi: „Frate Branham, eu am crezut că Duhul Sfânt…” De ce argumentezi? Crede
pur şi simplu. Domnul a pus jos planul Său, tu doar urmează-L!, fiindcă atunci
trebuie să vină sigur la împlinire. Dacă nu este aşa, înseamnă că El a spus
ceva greşit. Dar El nu poate spune ceva greşit şi să fie Dumnezeu. Deci vezi,
tu trebuie să crezi că este Cuvântul Lui, sau să nu-L crezi deloc. Este ciudat,
nu-i aşa? Dar este adevărat.

Deci
acest mare vrăjmaş al lui Dumnezeu, s-a gândit: „Cât timp vor crede Cuvântul,
nu pot să ajung la ei. Cât timp familia aceea din Eden rămâne în Cuvânt, nu pot
să mă ating de ei.” La fel este şi astăzi. Aşa este. Cât timp staţi în Cuvânt
el este blocat. „Dar dacă voi folosi o strategie bună şi voi argumenta puţin,
voi reuşi, doar sunt oameni. Dacă voi reuşi să aduc câteva argumente bune, voi
câştiga bătălia.” Acesta este Satan şi îngerii lui, iar Eva le-a dat ocazia.

Noi
îl cunoaştem pe vrăjmaşul nostru prin atacurile lui. Nu uitaţi că dacă cineva,
vreun duh, nu este de acord cu Cuvântul lui Dumnezeu, acela este vrăjmaşul
vostru. Este vrăjmaşul.

Noi
îi cunoaştem atacurile. El este cel care a pus jos rasa umană, şi o face şi
astăzi. El vă îndepărtează de Dumnezeu prin neîncrederea în Cuvântul Său, de
aceea, singura cale prin care puteţi sta în părtăşie cu Dumnezeu şi să vorbiţi
cu El în răcoarea dimineţii este să staţi fortificaţi în Cuvânt. Lăsaţi
perdeaua Cuvântului să cadă în jurul vostru, iar voi staţi în mijloc. Aşa este,
pentru că atunci sunteţi fortificaţi.

Dar
Satan încearcă să vă stârnească interesul şi argumentează. Aceasta face el şi
este bun în ceea ce face. El face ca totul să pară interesant. Aşa a trebuit să-l
facă şi pentru Eva, căreia i-a spus: „Uite cum stau lucrurile: tu nu ştii ce
este bine şi ce este rău. Aminteşte-ţi că pomul acela este plăcut la privit, şi
te va face mai deşteaptă.” Nu-i aşa că este o momeală bună? „Vei obţine Ph.D
sau L.L, sau Q.U, sau S.T.D. şi vei fi mai deştept.”

Dar
nu este adevărat. Cuvântul lui Dumnezeu face aceasta. Înţelegeţi?  Voi Îl cunoaşteţi pe Dumnezeu prin credinţă,
nu altfel. Cum prin credinţă? Prin credinţa în Cuvântul Său. Acesta este
singurul fel în care vă recunoaşte credinţa, pentru că „credinţa vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin
Cuvântul lui Hristos.”
(Romani 10.17).

Satan ia teologia şi educaţia şi încearcă să
facă ceva interesant. Dar vedeţi, noi încercăm să educăm lumea de două mii de
ani şi este tot mai rea. Tu nu poţi să-i aduci pe oameni la Hristos prin
educaţie, prin denominaţiuni. Satan încearcă să facă ceva frumos, pentru că
păcatul este frumos. Sigur că este, iar dacă citiţi Biblia veţi vedea că este
aşa.

Cu câteva zile în urmă am vorbit aici despre
zilele lui Noe. Citiţi Geneza 6, când fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele
oamenilor erau frumoase.

Odată am citit un comentariu despre cine erau
fiii lui Dumnezeu. Acolo se spunea că erau îngerii lui Dumnezeu care au primit
un trup omenesc şi au văzut că femeile erau atrăgătoare. Deci acei fii au
devenit oameni.

Atunci m-am gândit: „Dacă o iei aşa, scumpul
meu frate, eşti mai deştept decât mine, dar prin aceasta îl faci pe diavolul
creator. Însă diavolul nu poate crea nimic, ci doar perverteşte ceea ce a creat
Dumnezeu. Vedeţi?

Există o singură creaţie: aceea pe care a
făcut-o Dumnezeu. El este singurul Creator. Dar Satan a venit şi a pervertit
adevărul. Aceasta este tot ce poate face el, să pervertească ceea ce a făcut
deja Dumnezeu. O perversiune.

Noi am văzut că de multe ori, Satan face
lucrurile mai atrăgătoare ca să fii mai popular. Aceasta a făcut şi cu Eva: mai
deşteaptă, mai bogată, mai ştiutoare.

Astăzi a făcut totul atât de atractiv încât
oamenii cheltuiesc milioane de dolari în clădiri, apoi vorbesc despre venirea
Domnului că este aproape. Bisericile construiesc săli tot mai mari şi cumpără
tot mai mult teren, apoi predică despre apropiata venire a Domnului, în timp ce
misionarii de pe câmpul Evangheliei suferă şi încearcă să ducă Cuvântul la acei
sărmani care n-au auzit niciodată de El. Vedeţi, aceasta nu mi se pare corect.

Da, Satan face totul atractiv. El ridică
biserici frumoase şi inteligente.

Eu am locuit lângă o anumită organizaţie, una
frumoasă şi cu oameni minunaţi. Afară, stătea un sărman bătrân care aştepta să
se facă rugăciune pentru el, deoarece predicatorul de acolo nu credea în
rugăciunea pentru bolnavi. Eu nu eram acasă în vremea aceea.

Bietul om stătea şi aştepta afară în ploaie.
Din cauză că arăta ca un vagabond, fără pantofi în picioare şi era îmbrăcat cu
o haină veche şi uzată… predicatorul acela nu l-a lăsat nici măcar pe verandă,
ci l-a ţinut afară, în ploaie.

Mă întreb dacă în cer va exista un colţişor
special pentru intelectuali şi unul pentru amărâţi.

Mă tem că din cauza aceasta, va fi multă
dezamăgire la judecată. Pavel spune în Evrei 11: „Prin credinţă… au pribegit
îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi,
munciţi…”
(v. 37).

Priviţi-l pe Ilie în grota lui. Dacă l-am
vedea intrând astăzi pe uşă, cu barba lungă şi cu capul lui chel şi lucios, cu
o bucată de piele înfăşurată în jurul mijlocului, probabil că ar fi alungat în
stradă de unii din fraţii noştri intelectuali. Aşa este.

Dar nu ştii ce bate sub acea piele. Vedeţi?
Nu trebuie să faceţi aceasta. Noi trebuie să fim fraţi şi să-i tratăm frumos pe
oameni, indiferent în ce stare se află. Dacă nu aveţi acel Duh, ceva este
greşit cu voi.

Isus a fost drăguţ cu cei care s-au purtat
urât cu El. Vedeţi? Voi trebuie să fiţi creştini, plini de dragoste, gata să
ajutaţi pe oricine, din orice rasă, de culoare sau crez, oriunde şi oricând.
Înţelegeţi? Aşa trebuie să fim, fiindcă aşa sunt creştinii. Aşa a vrut Hristos
să ne purtăm, pentru că a fi creştin înseamnă să fii ca Hristos.

Acum, Satan încearcă să facă totul atât de
convingător, îi pune pe oameni deoparte şi-i face să spună: „Tot ce trebuie să
faci este să aderi la crezul acesta şi să spui rugăciunea aceasta.” Apoi,
oamenii continuă să-şi trăiască viaţa fumând, jucând jocuri de noroc, bând,
etc. Femeile poartă îmbrăcăminte imorală, merg la spectacole, la dans şi joacă
cărţi, cum au făcut întotdeauna.  Vedeţi,
Satan face totul atrăgător, dar nu este aşa.

Vă amintiţi ce atrăgătoare era jertfa lui
Cain cu toate florile şi fructele câmpului? Dar jertfa adusă de Abel nu era
atrăgătoare deloc. El trăgea un miel mic, nici nu ştiu ce fel de frânghie aveau
atunci, probabil o viţă-de-vie înfăşurată pe după gât şi l-a dus, i-a tăiat
gâtul cu o piatră şi l-a lăsat să-i curgă sângele până când a murit. Jertfa lui
nu era prea atrăgătoare, dar era răspunsul corect pentru păcat.

Dumnezeu aduce Cuvântul tot mai puternic. El
nu trebuie să-L refortifice şi să mai aducă şi altceva, ci Îşi face Cuvântul
tot mai real, tot timpul. Biblia spune că atunci când „vrăjmaşul năvăleşte
ca un râu, Duhul Domnului îl pune pe fugă
.” (Isaia 59.19). Deci, dacă
vrăjmaşul năvăleşte ca un potop şi dacă Întăritura lui Dumnezeu pentru poporul
Său este Cuvântul lui Dumnezeu, El ridică doar Cuvântul, ca un zid, împotriva
lui. Amin.

Aţi ştiut că El L-a ridicat de trei ori?
Dumnezeu lucrează prin numărul trei. Acesta este numărul Lui desăvârşit. Ca
Dumnezeu, care este însăşi esenţa Dragostei, Duhul Sfânt acoperă toate
sistemele solare, din veşnicie în veşnicie. Toată dragostea şi puterea,
adevărata putere…Dar dragostea aceea nu este „fileo” (cuvântul grec pentru
dragostea firească), ci este „agapao”, dragostea dumnezeiască. El este Izvorul
a toate acestea. El i-a uns pe proroci, oameni născuţi prin sex, dar nu a mers,  şi Dumnezeu S-a făcut asemenea nouă, a
devenit Om. Acel Om a fost Isus şi El era chipul vizibil al Tatălui. Vedeţi? Cu
alte cuvinte, toată această dragoste şi putere desăvârşită, toate aceste
lucruri măreţe au fost manifestate prin El.

De aceea, El S-a dus în mormânt, a murit
pentru noi, pentru sfinţirea şi neprihănirea noastră, şi apoi a adus înapoi
pentru noi, Duhul Sfânt. De aceea suntem neprihăniţi. Hristos a fost sfinţenia
lui Dumnezeu. Noi suntem neprihănirea, Hristos este sfinţirea şi Tatăl este
Capul. Vedeţi? Ca şi Cuvântul care ne-a fost vorbit la început în grădina Eden,
Cuvântul vorbit.

A doua oară S-a făcut trup şi a locuit
printre noi, iar a treia oară a devenit parte din noi, când a venit Duhul Sfânt
şi a locuit în noi, Dumnezeu venind în om.

Primul Cuvânt vorbit a fost rupt în bucăţi de
vrăjmaş. Apoi Cuvântul S-a făcut trup şi a fost crucificat, dar acum este o
deosebire în Cuvânt. Amin. Cuvântul a devenit Biserica şi Biserica este
Cuvântul.

Tot ce era Dumnezeu a fost turnat în Hristos,
şi tot ce era Hristos, a fost turnat în Biserică: Duhul Sfânt. Dar şi vrăjmaşul
are ceva. Vedeţi, mulţi iau litera, însă „slova omoară, dar Duhul dă viaţa.”
(2Corinteni 3.6). Vedeţi? Ei iau aceste crezuri care continuă să omoare,
dar când Îl iei pe Duhul, Acesta este Dumnezeu însuşi. Ce face Dumnezeu? Ia
Cuvântul şi Îl manifestă. Vedeţi? Atunci este Dumnezeu însuşi. O, Cuvântul
vorbit! Da, domnilor.

Mă gândesc la timpul lui Noe, pe care Isus
l-a comparat cu timpul acesta. Cum era în timpul lui Noe? Geneza 6. Voi atinge
din nou textul acesta. Aţi observat că atunci când fiii lui Dumnezeu, care erau
fiii lui Set, fiul lui Adam, Fiul lui Dumnezeu, au privit spre fiicele
oamenilor… De partea cealaltă erau fiii lui Cain, care a crezut minciuna lui
Satan. Aceia erau fiii lui Satan.

Chiar la sfârşitul timpului, femeile
cainanite erau foarte frumoase. Aţi observat deosebirea în felul cum arată
femeile de astăzi, faţă de femeile de mai demult? Voi care sunteţi mai în
vârstă, vă amintiţi…

Poate mulţi v-o mai amintiţi pe una din cele
mai frumoase femei din ţară. A fost înjunghiată de Scott Jackson, iubitul ei
secret… În fotografie era îmbrăcată cu ceva ce astăzi nu arată prea frumos, dar
vedeţi, noi suntem tot mai aproape de sfârşit.

Satan are giganţii lui intelectuali. Vă
amintiţi că Biblia spune că în zilele acelea erau uriaşi în ţară. El mai are şi
astăzi aceşti uriaşi, doar că astăzi sunt uriaşi intelectuali. Înţelegeţi?

În zilele acelea, ei nu l-au crezut pe Noe
când le-a spus că va veni potopul, deşi erau foarte religioşi. Dar Noe nu s-a
oprit la speculaţiile lor ştiinţifice, nici la dovezile lor care arătau că sus
nu era nici o picătură de ploaie.

Mă gândesc la rusul acela care a declarat că
a zburat de şaptesprezece ori în spaţiu, în jurul pământului, şi că nu a văzut
nici un Dumnezeu, nici un Duh Sfânt şi nici îngeri. Săracul de el! Da. Este
acelaşi lucru ca şi ştiinţa lor. Ei urmăresc ştiinţa şi ajung proşti.
Scuzaţi-mă, nu trebuia să spun aşa. Am vrut să spun că trec peste lucrurile
reale. Înţelegeţi? Bine.

Astăzi, Satan are uriaşii lui intelectuali
care pot să explice fiecare lucru. Sigur. Ei zic: „Vindecare divină? Nu există
aşa ceva, este doar ceva mintal.” Vedeţi?

Dar Biblia spune că „Cuvântul lui Dumnezeu
este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde
până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă
simţirile şi gândurile inimii.”
(Evrei 4.12).

Acesta este Duhul lui Dumnezeu. Isus a stat
acolo şi a descoperit ce gândeau ei, pentru că El era Cuvântul. Astfel, când a
venit Filip la El, aducându-l şi pe Natanael, Isus a spus: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este
vicleşug.”

„De unde mă cunoşti?”, I-a zis Natanael.
Drept răspuns, Isus i-a zis:
„Te-am
văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”
(Ioan 1.47-48). Uau! Cine făcea aceasta? Cuvântul.

Când S-a întâlnit cu femeia de la fântână, El i-a cerut
apă, dar ea i-a răspuns: „Nu se cade să-mi ceri apă! Aici este segregaţie: voi
sunteţi evrei, iar noi suntem samariteni.”

Dar El i-a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui
Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut
să bei.”
Şi discuţia a continuat până când Cuvântul a început să-Şi
găsească locul. Astfel, El i-a zis:

„Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino
aici.”

Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.”

„Bine ai zis că n-ai bărbat.
Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum
nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.”

„Doamne”, I-a zis femeia, „văd că eşti
proroc.
Noi ştim că
atunci când va veni Mesia, Cel uns, El va fi Cuvântul şi ne va spune toate
lucrurile.”

Drept răspuns, Isus i-a zis: „Eu, Cel care vorbesc cu tine, sunt Acela.” (Ioan 4.7-10,18-19,25).

Vedeţi? Cuvântul nu trebuie dovedit ştiinţific câtă vreme
este Cuvântul.

Tu spui: „Dacă nu este dovedit ştiinţific, nu este
adevărul.” Iubeşti? Câţi iubiţi? Mă întreb dacă aş putea cumpăra nişte iubire
de la drogherie, pentru că am nevoie de puţină iubire. Vedeţi?

Dragostea, bunătatea, pacea, îndelunga răbdare,
blândeţea, bunătatea şi credinţa, nu pot fi dovedite ştiinţific şi totuşi sunt
lucrurile care durează cel mai mult. Aşa este. Nimic altceva nu durează cât
ele, şi totuşi nu pot fi dovedite ştiinţific. În ordine.

În timpul lui Noe, erau acei uriaşi, iar astăzi au aceşti
uriaşi intelectuali. Aşa este.

Nu-mi place să spun aceasta, iar dacă este vreunul aici,
sper să nu-l supăr, dar ei sunt din nou spionii lui Satan. Sigur, uriaşii
intelectuali vin pe aici să dovedească faptul că strigarea, „aminul” spus şi
venitul la altar pentru mărturisirea păcatelor, sunt numai emoţii. Aceşti
uriaşi intelectuali spun: „Nu există aşa ceva! Eu cred că Isus Hristos este
Fiul lui Dumnezeu, aşa că voi adera la biserica aceea.” Şi Satan crede, dar
aceasta nu înseamnă că este salvat. Vedeţi? Trebuie mai mult decât atât.
Trebuie o naştere din nou. Aşa este. Da, aşa este. Vedeţi, Cuvântul? Este
nevoie de o naştere din nou. Dar nu ajunge doar să spui aceasta, ci trebuie să
se întâmple aici înăuntru, fiindcă aceasta te face deosebit.

Şi cât ne bucurăm în seara aceasta pentru că o avem! Câţi
vă bucuraţi că aveţi naşterea din nou? O, sunt atât de bucuros! Haideţi să
facem un pas. Eu spun o mulţime de lucruri, ca orice om, şi lucruri amestecate,
dar din când în când, Domnul îmi dă ceva ce este cu adevărat foarte bun. Mie
îmi place să citesc de fiecare dată Cuvântul lui Dumnezeu, fiindcă este
desăvârşit. Uneori, El mă lasă să spun ceva care mie îmi sună bine, iar aceasta
mă ajută foarte mult. Este ceva foarte profund.

Mă gândeam la siguranţa noastră şi cum putem şti… Israel
a fost timp de patru sute de ani rob în Egipt. Fiind robi, ei erau purtaţi în
toate părţile, iar vrăjmaşul venea cu un coş de pâine mucegăită, pe care ori o
mâncau, ori mureau. Fetele lor tinere erau batjocorite şi nu puteau face nimic
ca să le apere. Nimic. Iar dacă voiau să le omoare fiii, îi omorau. Ce
groaznic!

Dar iată că din pustiu a venit un proroc însoţit de un
Stâlp de Foc. El le-a adus un mesaj despre o ţară pe care o are Dumnezeu pentru
ei, iar ei au ascultat de prorocul acela, şi au ieşit din Egipt prin mâna
puternică a lui Dumnezeu. Apoi au ajuns la Cades-Barnea. Din câte ni s-a spus,
Cades-Barnea era scaunul de judecată. Ei aveau în mijlocul lor un mare luptător
care se numea Iosua. Cred că „Iosua” înseamnă „IaHVeH Salvatorul.” Ştiţi ce a
făcut acest mare luptător?

Nu mai fusese niciunul dintre ei acolo şi nu ştiau ce fel
de ţară era aceea, dar ei au crezut. Prorocul le-a  adus Cuvântul Domnului, pentru că Cuvântul vine
la proroc. Înţelegeţi? Astfel, Cuvântul Domnului a venit la proroc şi el a
spus: „Acolo este o ţară în care curge lapte şi miere. Acolo puteţi avea
fermele voastre, să vă creşteţi copiii, să-i hrăniţi şi să trăiţi în pace.”

Noi ştim ce s-a întâmplat atunci când au ajuns la
Cades-Barnea, la scaunul de judecată. Acolo a fost judecat Israelul. Deci, când
Iosua a trecut Iordanul, a intrat în ţara făgăduită şi s-a întors cu dovada că
ţara era reală, a adus acei struguri care puteau fi gustaţi. Erau atât de mari
încât a fost nevoie de doi bărbaţi puternici care să-i poarte pe umăr. „O,”
spunea Iosua, „ţara este reală, există cu adevărat!”

Şi oamenii au intrat în ţară, şi-au făcut case, aveau
naţiunea lor şi au trăit în pace, iar mâna Domnului era peste ei şi îi
binecuvânta. Dar timpul a trecut, iar bărbaţii aceia au îmbătrânit şi au murit,
aşa că dealurile au început să se umple de mormintele acelor neprihăniţi,
proroci şi împăraţi.

Apoi a venit un alt mare Luptător, Împăratul tuturor,
Isus Biruitorul, IaHVeH. Domnul a venit jos şi i-a iubit. El le-a spus: „Ştiţi,
voi trebuie să îmbătrâniţi şi să muriţi, dar după moarte există Viaţă. În
casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri; dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus.”
Ce
făcea El? Ne spunea nouă, celor muritori, că dincolo de moarte există o Ţară.
După ce trecem de aici, există o Ţară. Vedeţi? Ei nu numai că erau însoţiţi de
un Stâlp de Foc, ci El era Stâlpul de Foc. Vedeţi? El era Îngerul legământului.

Şi El le-a spus: „După ce viaţa omului aici se
sfârşeşte… Acesta este timpul seminţei, dar dincolo de viaţa aceasta este o
Ţară în care omul trăieşte veşnic…”

Apoi a ajuns la acest Cades-Barnea, numit Calvar, iar
acolo a fost judecat, dar nu pentru păcatele Lui, ci pentru mine şi pentru
tine. El a luat păcatele lui Adam şi ale urmaşilor lui, a fost judecat şi a
trecut Iordanul morţii. Dar în a treia zi, S-a întors înapoi. Şi ce a făcut? A
adus dovada, la fel ca Iosua. A adus dovada că dincolo de moarte există o Ţară
reală în care omul trăieşte veşnic. Aleluia! Omul trăieşte după ce moare.

Iov a spus în capitolul 14 al cărţii sale: „Dacă omul
moare, poate el să trăiască din nou? Sau va mai trăi din nou? Dacă omul odată mort ar putea să mai învie,
aş mai trage nădejde în tot timpul suferinţelor mele, până mi se va schimba
starea în care mă găsesc… Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va
ridica la urmă pe pământ.”
(Iov
14.14; 19.25).

Iov era un profet al Domnului şi Duhul lui
Dumnezeu a venit peste el, dar iată-l acum zăcând acolo plin de bube şi într-o
stare groaznică. Biblia spune că a pierdut tot ce avea, în afară de viaţă.

Şi în timp ce stătea acolo, Duhul Sfânt a
venit peste el, iar când a privit prin negura timpului, a văzut venirea
Domnului, peste patru mii de ani şi a spus: „Dar ştiu că Răscumpărătorul meu
este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.

Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar
dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.

Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii
mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia.”
(Iov 19.25-27).

El a trecut Iordanul după ce a stat la
judecată pentru lume, dar a treia zi, S-a întors. Când L-au văzut, unii
spuneau: „Este o nălucă!”, dar El le-a zis: „Uitaţi-vă
la mâinile şi picioarele Mele, Eu sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi: un duh n-are nici
carne, nici oase, cum vedeţi că am Eu.”

Fiindcă ei, de bucurie, încă nu credeau şi se
mirau, El le-a zis:
„Aveţi
aici ceva de mâncare?”

I-au dat o bucată de peşte fript şi un fagure
de miere.

El le-a luat şi a mâncat înaintea lor.” (Luca 24.39-43).

Apoi le-a spus: „Copilaşilor, mergeţi şi botezaţi-vă în
Numele Meu. Mărturisiţi-vă păcatele, apoi aşteptaţi în cetatea Ierusalim,
fiindcă Eu vă voi da Arvuna salvării voastre.”

Voi ştiţi ce este o arvună. Este o parte dintr-o plată,
care se dă atunci când se face înţelegerea. „Eu vă voi da arvuna.” Şi au
aşteptat până în ziua când au primit Arvuna salvării lor.

Gândiţi-vă prieteni, că noi suntem în călătorie spre o
Ţară făgăduită. Cu ce călătorim? Cu dovada, pentru că Iosua al nostru a venit
înapoi. Glorie! Noi avem dovada, fiindcă odată am fost în păcat, dar am murit
faţă de lucrurile lumii, şi acum suntem îngropaţi în El şi înviaţi cu El în
învierea Lui. Acum suntem deasupra acelor lucruri vechi, am trecut de la moarte
la Viaţă şi trăim în Dovadă. Cum ştim că El este viu? Păi, eu trăiesc deasupra
acestor lucruri, am înviat din ele şi am gustat primul rod al învierii. Aceasta
este! Despre aceasta vorbesc. Da, domnilor.

Iscoadele acestea intelectuale au intrat înăuntru şi au
aflat că aici a început ceva, aşa că şi-au întors armele împotrivă. Ei le-au
făcut pe femei să se îmbrace imoral, iar pe bărbaţi să se urască şi să mintă.
O, el a turnat toate acestea din plin peste ei, deoarece sunt adevăraţi uriaşi.
Dar aceste lucruri sunt prea mult pentru bietul şi smeritul copil al lui
Dumnezeu. Da, aşa este.

Aceştia se strecoară înăuntru şi îi conduc departe. Voi
ştiţi ce spune Iuda în epistola sa: „Căci
s-au strecurat printre voi unii oameni, scrişi demult pentru osânda aceasta…”
(Iuda 1.4). Ce ziceţi de aceasta? „…scrişi
demult pentru osândă.”
Aceşti uriaşi intelectuali se strecoară înăuntru, „schimbă
în desfrânare harul Dumnezeului nostru şi tăgăduiesc pe singurul nostru Stăpân
şi Domn, Isus Hristos,”
întorcându-i pe oameni de la credinţă. Deci ce fac
ei după ce se strecoară înăuntru? Spionii lui Satan încep să spună: „Zilele
minunilor au trecut! Nu există Duhul Sfânt.” O, ei au venit prea târziu cu
aceasta! Ştiţi bine aceasta. Da. Şi noi o ştim. Da, domnilor.

Ce încearcă să facă ei? Încearcă să vă facă
să vă pierdeţi credinţa în Cuvânt, spunând: „Zilele minunilor au trecut. Totul
este numai o telepatie mintală. Nu-i nimic altceva!” Astfel, încearcă să
îndepărteze toată slava şi lucrurile bune.

„O,” spun ei, „nu există vindecare divină!
Aceasta nu înseamnă ce se spune.”

Fraţilor, eu vă voi arăta ce spune Domnul cu
privire la aceasta, iar voi să-mi arătaţi unde scrie că a revocat aceste
făgăduinţe. Vreau să-mi arătaţi unde scrie că Dumnezeu a retras aceste
binecuvântări din mijlocul bisericii. El nu a făcut aceasta. Dimpotrivă, poate
a mai adăugat ceva la ele. Vedeţi? El nu ia, ci adaugă mai mult; El pune mai
mult, aşa cum a spus Cuvântul Său. Domnul a vorbit Cuvântul şi asta-i tot.

Dacă Vechiul Testament, Vechiul Legământ avea
vindecarea în el, cu cât mai mult o are Noul Legământ care este mai bun? Sigur
că da, şi are mai mult decât vindecarea; are vindecarea sufletului, a trupului,
a minţii, a duhului, a toate. Acest Legământ are în Sine Viaţa veşnică. Sigur
că o are fiindcă este Viaţa lui Dumnezeu manifestată în Cuvântul Său, prin
credinţă.

Dar aceşti spioni ai Satanei se strecoară
înăuntru şi încearcă să vă dărâme credinţa sau să v-o ia prin argumente
lustruite la seminar: „Nu este logic, nu-i aşa? Crezi că în zilele lui Isus
făceau aceleaşi lucruri? Nu, nu este logic.”

Eu am dramatizat întotdeauna întâmplarea în
care Filip s-a dus la Natanael, iar acesta i-a spus: „Stai puţin să ne gândim
logic! Dacă ar veni Mesia, ar coborî pe coridoarele cerului şi ar merge drept
în curtea Templului, aşa cum a făcut şi în zilele lui Moise, iar marele nostru
preot Caiafa ar şti totul!” Vedeţi, acestea sunt numai argumente.

Cum a venit El în realitate? Nu pe
coridoarele cerului, ci pe malul murdar al Iordanului; şi nu la Caiafa, ci la
un predicator ciudat care umbla cu o piele înfăşurată în jurul trupului şi
ocăra toate organizaţiile timpului, le rupea în bucăţi şi le zicea: „Neam de
şerpi, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” Ce diferenţă! El a venit
exact cum a spus că va veni, dar ei nu au văzut aşa, pentru că uriaşii lor intelectuali
le spuneau altceva. Înţelegeţi? Voi trebuie să-L lăsaţi pe Dumnezeu să vă
tălmăcească. Cuvântul a fost scris de Duhul Sfânt, aşa că lăsaţi-L pe El să-L
tălmăcească.

Şi în zilele potopului au încercat să-l facă
pe Noe să nu creadă Cuvântul lui Dumnezeu, dar eu îl pot vedea pe Noe intrând
în arcă, după ce a predicat: „Iată că va ploua de sus. Asta-i tot!” Dar uriaşii
intelectuali ai acelui timp spuneau: „Nu-i daţi atenţie ciudatului acela
bătrân, fiindcă nu este în toate minţile!” Dar Noe şi-a văzut de treabă şi a
construit arca, iar la un moment dat Dumnezeu i-a zis: „Bine, Noe, am auzit ce
a spus şi ultimul uriaş, aşa că du-te şi intră în arcă.” Şi în timp ce mergea
spre arcă, Noe vedea cum intrau în ea lei, leoparzi, doi câte doi.

Eu pot să-i aud pe oameni cum spuneau: „Du-te
înăuntru, nebunule, cu toate animalele tale împuţite!” Alţii strigau: „N-ai
decât să stai acolo cu toate animalele tale împuţite!”, dar el a urcat până a
ajuns în vârf, iar atunci Dumnezeu a închis uşa.

Şi ştiţi ce a urmat? Dumnezeu a încercat
credinţa lui Noe. Sigur că da, pentru că el a intrat în arcă în 17 februarie,
dar ştiţi ceva? Nu a plouat deloc timp de şapte zile.

A trecut prima zi. Îmi imaginez cum au venit
unii din credincioşii de graniţă şi au spus: „Poate bătrânul are dreptate.
Poate  că este totuşi ceva acolo sus,
ceva de care noi nu am aflat încă. Poate ştiinţa nu a cercetat destul de adânc.
Eu zic să mergem acolo şi să stăm pe aproape, ca să vedem ce se va întâmpla.”

Da, aceasta nu s-a schimbat încă. Ei vor să
găsească doar o greşeală, şi cu siguranţă au găsit-o, fiindcă în prima zi când
au venit, au spus: „Ei bine, vom merge acolo sus şi dacă este în ordine îi vom
spune lui „tata Noe” să lase jos o scară sau ceva şi ne vom urca şi noi la el.”

Astfel, toţi credincioşii de graniţă s-au
aşezat în jurul arcei, în timp ce restul au plecat râzând. Alţii, care l-au
auzit pe Noe vorbind într-un loc sau altul, au spus: „S-ar putea să aibă
dreptate, aşa că vom sta pe aproape. Chiar dacă uşa este închisă, vom găsi noi
o cale să intrăm. Noe este un om bun şi ne va lăsa înăuntru.” Dar Noe nu avea
nimic acolo, pentru că Dumnezeu a închis uşa. El le-a spus: „Pregătiţi-vă cu
toţii, pentru că veţi auzi o bubuitură puternică. Va fi ceva despre care nu
ştiţi nimic; n-aţi mai auzit niciodată un asemenea zgomot. Va fi mai puternic
decât o explozie. Am văzut în vedenie că va veni şi un mare întuneric, iar apa
va curge ca izvoarele.”

În prima zi când a răsărit soarele, ei au
spus: „Ia te uită, este ora zece… este ora doisprezece… este ora cinci
după-amiaza şi nu este nici o ploaie!”

Noe a privit şi s-a gândit: „Un moment…”

La sfârşitul zilei, toţi au zis: „Vedeţi, nu-i nimic din
ce zice el, dar să încercăm şi mâine.”

A doua zi, au zis: „Este puţin mai târziu, dar este în
ordine.” Dar iată că s-a făcut ora nouă, ora zece, ora unsprezece, şi nici urmă
de ploaie. Cinci zile au trecut aşa şi nimic. A trecut şi a şasea zi, şi Noe
transpira deja. Aşa este.

Şi noi trebuie să transpirăm. Oho! Dar dacă spune
Dumnezeu ceva, stai pe aceasta. Nu uita că „prin rănile Lui aţi fost
tămăduiţi.”
(1Petru 2.24). Şi noi luăm Cuvântul Lui. Transpiraţi, fiindcă
Dumnezeu a promis Duhul Sfânt.

Fiţi ca bătrânul Buddy Robinson care spunea: „Doamne,
dacă nu-mi dai Duhul Sfânt, când vei reveni, vei mai găsi doar un morman de
oase zăcând chiar aici.” Aşa este. Asudaţi! Staţi acolo spunând: „Aşa a spus
Dumnezeu.”

Şi Avraam a transpirat timp de douăzeci şi cinci de ani
pentru copilul acela… Numai aşa vei ajunge acolo. Aceasta-i tot ce trebuie. El
a promis, tu stai pe aceasta!

Şi în dimineaţa celei de-a şaptea zile când s-a trezit, a
spus: „Oh, este aici!” O, ce simţământ! Vă puteţi imagina? El ştia că
făgăduinţa era pe aproape. De ce? Putea simţi… În dimineaţa aceea, înainte de a
se întâmpla ceva, el a auzit în depărtare un răcnet puternic, şi a privit prin
fereastra de deasupra, care avea probabil douăzeci de picioare.

Voi ştiţi că atunci când stai multă vreme în căldură
mare, poţi simţi orice adiere de vânticel răcoros de pe ploaie. Astfel, Noe a
ştiut că vine.

Aceasta este problema şi cu lumea de astăzi. Oamenii
privesc în jur şi spun: „O bombă atomică? Vom construi un adăpost şi vom face
asta şi cealaltă.” Nonsens! Nonsens! De ce vă temeţi?

Noe se gândea: „Simt ceea ce mi-a spus El.” La fel este
şi acum. Este exact cum mi-a spus. Da, lucrul acesta  m-a schimbat şi cred că venirea Domnului este
atât de aproape încât putem simţi briza ei. Aceasta îi sperie pe oameni şi face
Biserica să fie gata pentru răpirea care îi va duce sus. Sigur, suntem la
sfârşitul timpului.

Primul lucru care s-a întâmplat atunci, a fost că a
început să plouă şi apa a crescut tot mai mult. Străzile s-au umplut de apă, zi
după zi, iar în final a depăşit cu douăzeci de picioare (şase metri) peste cel
mai înalt munte, şi toţi necredincioşii au pierit înecaţi, dar Noe a plutit pe
deasupra apei. Amin, amin! Da.

O, credeţi Cuvântul lui Dumnezeu! Credeţi-L indiferent
cât pare de neştiinţific şi de imposibil, pentru că dacă ar putea fi dovedit,
n-ar mai fi vorba de credinţă. Voi trebuie să-L credeţi când nu poate fi
dovedit. Trebuie să credeţi! Satan vine cu partea intelectuală şi încearcă să
te facă să-ţi pierzi credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu-l asculta!

Biblia spune că noi nu ne luptăm cu carnea şi cu sângele,
ci cu puteri spirituale. O, dacă aţi realiza aceasta! După cum am mai spus, noi
suntem înviaţi împreună cu El acum. Voi nu veţi muri, pentru că sunteţi deja
morţi. Înţelegeţi? Dar duhul nostru este viu în El. Deci, noi nu ne luptăm
împotriva lucrurilor naturale, fireşti sau ştiinţifice, ci ne luptăm împotriva
puterilor spirituale. (Efeseni 6.12).

Dar suntem într-o luptă potrivită, şi nu luptăm folosind
o psihologie intelectuală, ci avem de partea noastră puterea şi făgăduinţa lui
Dumnezeu care poate zdrobi oricând legătura oricărui diavol.

Isus, Domnul nostru, a dovedit că El era Emanuel,
Dumnezeu însuşi în trup de carne printre noi, iar când S-a întâlnit cu Satan,
ca să arate că Satan poate fi învins prin Cuvânt, a folosit de fiecare dată
Cuvântul: „Este scris, este scris!”

O, cum aş vrea să am timp să mă ocup de notiţa aceasta pe
care o am aici, ca să vedeţi cuvintele pe care le-a spus El şi de câte ori a
învins puterea Satanei cu cuvintele: „Este scris,” arătând astfel, că persoana
fortificată în spatele Cuvântului lui Dumnezeu scapă de Satan dacă îi spune:
„Este scris!” Satan, dă-i drumul pentru că este scris: „Dacă rămâneţi în
Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea, şi vi se va
da.”
(Ioan 15.7). Aşa este. Aceasta nu poate da greş, pentru că aşa este.

Da, noi avem nevoie de acea putere ascunsă pe care o avea
Samson. Eu am văzut o pictură modernă în care era înfăţişat Samson. Acela avea
nişte umeri… Sincer, nu cred că ar fi încăput pe platformă cu umerii aceia.
Păi, n-ar fi fost nimic neobişnuit dacă cineva cu umerii aceia mari ar fi rupt
un leu în bucăţi, sau dacă ar fi luat porţile acelea şi le-ar fi dus pe vârful
muntelui. Pentru un om cu asemenea statură n-ar fi fost neobişnuit să facă
acele lucruri.

Dar Samson era un băieţel răsfăţat, băiatul mamei, şi îşi
purta părul atârnând pe spate, iar ei nu puteau înţelege de unde îi venea
puterea… Cum putuse să aibă biruinţă împotriva acelor soldaţi cu coifurile
groase de un inch şi jumătate şi să-i omoare cu o falcă de măgar?

Acea falcă de măgar s-ar fi sfărâmat la prima lovitură,
dar el i-a doborât pe toţi acei filisteni cu ea. Ce era acolo? Puterea ascunsă.
Vedeţi? (Judecători 15.15-17).

Aceasta are şi Biserica de astăzi, o putere ascunsă, Ceva
care o întăreşte. Şi care este această putere? Cuvântul, manifestarea harului
lui Dumnezeu în poporul Său. Da, domnilor. Dacă nu aveţi puterea ascunsă…

Astăzi noi studiem în şcoli şi ne trimitem copiii la
şcoala biblică, ceea ce este în ordine. Dar nu aceasta contează, nu aceasta ni
se cere.

În noaptea când a fost vândut Isus, Petru a scos sabia
când slujitorul marelui preot s-a apropiat. El putea să se dueleze, aşa că a
scos sabia şi i-a tăiat urechea. Da, avea multă putere în braţul lui, dar îi
lipsea curajul duhovnicesc. Acesta este motivul pentru care a negat Cuvântul
Domnului, fiindcă Hristos era Cuvântul manifestat al lui Dumnezeu, şi el L-a
negat, s-a lepădat de El.

O, cât mi-ar plăcea să mai zăbovesc puţin la subiectul
acesta! Isus a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi,
dar dacă le fac, atunci credeţi lucrările acestea. Făţarnicilor, faţa cerului
ştiţi s-o deosebiţi, şi semnele vremurilor nu le puteţi deosebi?
Dacă M-aţi
fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi ziua Mea.” (Ioan 10.37-38; Matei 16.2).

Petru a văzut şi a auzit toate acele lucruri, dar când a
ajuns la curajul din lăuntrul lui, a constatat că nu-l avea. Nu, nu-l avea. El
a văzut Cuvântul manifestat şi a ştiut că aceea era ziua, a văzut dovedit exact
ceea ce a spus Dumnezeu că va fi, şi totuşi a dat greş cu toată puterea lui
intelectuală şi fizică.

La fel este şi astăzi. Oamenii vin, îşi scriu numele în
registrul bisericii şi dau mâna cu predicatorul… dar când ajung la birou, iar
şeful le întinde un pahar cu băutură, îl iau deoarece se tem că-şi vor pierde
slujba.

Când vine vorba să vă aduceţi zeciuielile la biserică, vă
temeţi că dacă le daţi o să muriţi de foame, deşi Dumnezeu a făgăduit că vă va
purta de grijă.

Apoi, când ajungeţi la biserică şi vedeţi că Duhul Sfânt
Se revarsă peste oameni, iar inima vă spune: „Aceasta este! Acesta este
Cuvântul!” Când vedeţi Cuvântul şi celelalte lucruri aduse din Cuvânt, vă
temeţi să le luaţi. De ce? Pentru că vă lipseşte curajul spiritual să luaţi
poziţie.

Nici Petru nu l-a avut. El putea să se dueleze; putea să
spună: „Eu aparţin de cutare şi vă fac imediat să înţelegeţi!”, dar nu aceasta
era. Ce lucru cumplit a fost când, după ce a văzut Cuvântul manifestat, L-a
negat. Dar, frate, la Cincizecime el s-a dus sus şi a luat toată armura lui
Dumnezeu. Atunci, a avut sigur curaj! Priviţi-l pe acelaşi om: odată a crezut
în Hristos, L-a urmat zi de zi şi ceas de ceas, dar deşi a văzut Cuvântul
împlinit literă cu literă, deşi L-a văzut manifestat, s-a lepădat de El, dar
acum Cuvântul era în el. Glorie! Aleluia! Acum Focul Cuvântului ardea în el. Ce
era aceasta? Dumnezeu în el. Amin.

Dumnezeu, Hristos, nădejdea slavei, manifestat într-un
om, într-un trup. Dumnezeu ştia ce face. Da, domnilor. Petru nu se mai încredea
în aceasta sau în cealaltă, ci numai în Dumnezeu. Amin.

Apoi s-a ridicat şi a spus: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi
în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă
închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.

Ci aceasta este ce a fost spus prin prorocul
Ioel:

„În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi
turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voştri şi fetele voastre vor
proroci, tinerii voştri vor avea vedenii, şi bătrânii voştri vor visa vise!

Da, chiar şi peste robii Mei şi peste roabele
Mele voi turna, în zilele acelea, din Duhul Meu şi vor proroci.”
(Fapte 2.14-18). Amin. Aici nu este nimic
intelectual, ci Petru poseda Ceva.

Ce era aceasta? El avea întreaga armură a lui
Dumnezeu; nu o haină ca cea a marelui preot, ci avea Ceva înăuntrul lui, pentru
că armura lui Dumnezeu vine din interior: Puterea spirituală ascunsă a lui
Dumnezeu, pe care ochiul intelectual nu o poate vedea. Isus nu a spus
niciodată: „Aţi văzut-o?”, ci a spus: „Credeţi!” Amin.

Eu am făcut adesea o greşeală. Nu am vrut s-o
fac, dar poate m-am exprimat greşit. Eu spuneam… Petru a spus atunci: „Aceasta
este Aceea.” Şi dacă nu este Aceasta, voi continua până când vine. Totuşi cred
că este ce aşteptam, pentru că a făcut ceva dintr-un păcătos ca mine. El a pus
în inima mea o dragoste care arde. Au trecut treizeci de ani de atunci, şi încă
arde şi devine tot mai strălucitoare în timp ce mă îndrept spre Locul acela.
Da, domnilor. Da, este Cuvântul Lui.

Petru L-a negat, dar câteva zile mai târziu
stătea în faţa unei mari mulţimi. De ce? Cu câteva zile înainte avusese partea
intelectuală, adică sabia: „Anul acesta avem cu un milion mai mulţi!”, dar acum
avea Ceva în interior, avea întreaga armură pe el. Ce minunat! Da, aşa este.

O, înseamnă că Dumnezeu Se face prezent în
oştirea Lui! Credeţi aceasta? Dumnezeu a spus: „Le trimit Cuvântul! Eva a
trecut peste El şi nu L-a crezut. Apoi Cuvântul S-a manifestat, dar ei L-au
crucificat. M-am săturat, aşa că voi veni eu însumi!”

Şi iată că a venit, Dumnezeu în voi.

Dumnezeu deasupra noastră, Stâlpul de Foc; Dumnezeu
cu noi în Isus Hristos; Dumnezeu în noi, Duhul Sfânt. Ce este aceasta? Acelaşi
Cuvânt, Acelaşi Dumnezeu. Amin.

Nu S-a mai încrezut în nimeni, ci a venit
Dumnezeu însuşi. Aceasta era o slujbă pentru om, aşa că a venit El însuşi şi a
adus-o jos. „Ei nu vor trebui să aibă nimic a face cu aceasta. Trebuie doar să
Mi se predea Mie, iar Eu voi intra în ei, le voi vorbi şi voi lucra în ei.”
Aceasta este. „Eu voi face lucrarea! Ei trebuie doar să se smerească şi să se
golească, iar eu îl voi bate pe vrăjmaş prin ei.” Asta-i tot. Nu o puteţi face
voi înşivă, deoarece nu sunteţi potriviţi pentru El; dar dacă Îl lăsaţi pe
Dumnezeu să lucreze, luaţi în voi Cuvântul, şi El va purta de grijă.

Dumnezeu Şi-a întărit oştirea Sa. Cu ce? Cu
El însuşi în forma prorocilor, apostolilor, învăţătorilor, păstorilor. Şi ce a
făcut El? V-aţi gândit care sunt slujbele Bisericii? Este îmbrăcămintea lui
Dumnezeu, îmbrăcămintea interioară: un apostol, un proroc, un văzător. A vedea
înainte ca Satan să ajungă acolo şi să acţioneze. Ce este aceasta? Dumnezeu
îmbrăcat în Biserica Sa. Aceste slujbe sunt îmbrăcămintea lui Dumnezeu. Ce sunt
aceste slujbe de păstori, învăţători, evanghelişti, pe care le vedeţi? Sunt
îmbrăcămintea lui Dumnezeu, prezenţa lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu lucrând
prin om.

Dar dacă aceste slujbe neagă ceva din
Cuvântul Lui, dovedesc că nu sunt îmbrăcămintea lui Dumnezeu. Nu, nu! Acela
este un lup în haine de oaie. Urmăriţi-l şi feriţi-vă de el!

Când ia ceea ce spune Cuvântul, este
Dumnezeu, pentru că El Îşi vorbeşte Cuvântul. Înţelegeţi? Dar dacă spune:
„Aceasta nu este…” du-te mai departe, oaie! Continuă să mergi.

De ce a făcut El aceasta? Lumea nu a crezut
că Omul acela a înviat. Ei nu au crezut de la început, ci au spus: „L-au furat
şi L-au ascuns undeva.” Da, ei nu au crezut, deşi au văzut. Şi atunci Dumnezeu
a spus: „Un moment! Am să vin Eu însumi, şi am să mă confrunt cu vrăjmaşul Meu
chiar în biserică. Am să-l bat pe terenul lui!”

A făcut-o odată. Da. Şi ştiţi ce a făcut
atunci? L-a luat pe Moise şi l-a pus drept sub nasul vrăjmaşului. L-a lăsat pe
vrăjmaş să-l hrănească şi să-l crească aşa cum a vrut, apoi l-a biruit pe
vrăjmaş şi l-a băgat în fundul Mării Roşii. Vedeţi? Aşa este. Desigur. Şi
atunci te gândeşti: „O, El este un Dumnezeu infinit!” De ce să ne îngrijorăm?
El este Dumnezeu! Mergeţi înainte şi credeţi-L!

Şi ce a spus acest Dumnezeu? A spus că va veni
El însuşi şi Se va adeveri în Biserica Sa, iar ei Îi vor dovedi învierea prin
lucrările Lui. Înţelegeţi? Da, Ioan 14.12 are dreptate că „cine crede în
Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu.”

Înţelegeţi acum? Tu spui: „Da, eu cred.”
Aceasta este doar o afirmaţie, dar dacă crezi cu adevărat, atunci trebuie să
crezi tot Cuvântul: „Cine crede în Mine (nu doar o parte, ci dacă crede tot
din Mine),va face şi el lucrările pe care le fac Eu,” pentru că este
încă Acelaşi Cuvânt. Şi dacă este acelaşi Cuvânt, ar trebui să fie şi aceleaşi
lucrări.

Deci, dacă acest Duh Sfânt care este aici
astăzi, este acelaşi Cuvânt care a fost la început, va face aceleaşi lucrări.
De aceea a spus Isus: „Cine crede în Mine, va face aceleaşi lucrări.” O,
mi-ar plăcea să mai stau puţin asupra acestui subiect, dar este deja târziu!

De ce? Acelaşi Cuvânt, aceleaşi lucrări,
pentru că Isus făcea lucrările lui Dumnezeu.

El a spus în Matei 28.20: „Eu voi fi cu
oştirea Mea, şi nu doar atât, ci voi fi în oştirea Mea…”
Gândiţi-vă! Marele
nostru Luptător, marea Biruinţă, Cuvântul însuşi în noi. Cuvântul care a fost
făcut trup şi a triumfat peste orice diavol, orice boală, moarte, iad şi
mormânt, Acelaşi General este cu noi. Cu noi! Cât timp? Până la sfârşit.
Gândiţi-vă! El conduce Biserica.

Orice putere a diavolului este biruită. Când
a fost pe pământ, El a luat Cuvântul şi a triumfat peste tot ce avea Satan: a
triumfat peste moarte; a triumfat peste iad; a triumfat peste mormânt; acest
mare Luptător care este Cuvântul, a înviat a treia zi şi a venit înapoi să
locuiască în Biserica Sa.

Şi acelaşi mare Luptător care era în Cuvânt,
este în noi, viu şi punctând fiecare semn al învierii şi al venirii Lui. El o
face astăzi, în acest timp de seară, cânt începe să strălucească Lumina de
seară. Aleluia! Marele Luptător Hristos este deja triumfător, iar eu nu trebuie
să fac nimic altceva decât să-L urmez. Amin. Orice putere este învinsă. Aici aş
putea cita o mulţime de texte.

Acum mă gândesc la ceva ce s-a întâmplat cu
câţiva ani în urmă, în Jeffersonville, când a luat foc compania petrolieră
„Pfau”. Atunci au venit acolo câteva maşini de pompieri, dar ei păreau ca nişte
copii lângă o casă. Comandantul echipei alerga de colo-colo şi striga: „Daţi cu
apă aici… şi pompierii alergau în toate părţile strigând: „Da, domnule! Am
înţeles, domnule!”, iar focul continua să ardă.

După un timp, au fost chemaţi şi pompierii
din Louisville. Maşina pompierilor a trecut podul şi a venit. Ei aveau o scară
care se plia, şi înainte să desfacă scara, comandantul formaţiei era deja în
faţă, iar când a fost ridicată scara, el a fost primul în vârf. Când a ajuns la
fereastră, el nu a stat acolo zicând: „Stropiţi puţin aici sus şi puţin
dincolo!” ci a luat toporul, a spart fereastra şi a spus: „După mine, băieţi!”…

…Aceasta a făcut Căpetenia noastră. Aleluia!
A luat cheile morţii, ale iadului şi ale mormântului, şi nu vreun crez, şi a
strigat: „Veniţi băieţi!” Veniţi, căci El ne conduce înainte! Aleluia!

Şi după câteva minute, focul a fost stins.

El a spart toate ferestrele şi zidurile
crezurilor voastre, şi a venit la timp, aşa că toate superstiţiile şi dracii au
fugit! Glorie! Nouă nu ne trebuie uriaşi intelectuali, ci doar să ne urmăm
Căpetenia. El a venit jos, a luat Cuvântul lui Dumnezeu şi a trecut prin el
zicând: „Iată!”

Am auzit că un avion cu reacţie poate depăşi
bariera sunetului. Înainte de a depăşi acea barieră, se scutură şi se
zdruncină, dar după ce a trecut dincolo de ea, zboară lin.

Aşa este, frate. Tu trebuie să mori pentru
toate lucrurile până când treci de bariera sunetului care este necredinţa.
Treceţi de necredinţă şi totul va merge lin! Când Îl crezi pe Dumnezeu pe
Cuvânt, poţi să scuturi de pe tine orice drac şi să alergi lin prin toate.
Amin. Îmbrăcaţi toată armura! Da, domnilor.

Şeful ne conduce Acasă. Amin. Veniţi Acasă! „În
casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus.
Nu vă
voi lăsa fără un Mângâietor, ci Mă voi întoarce la voi, şi voi fi cu voi, chiar
în voi, până la sfârşitul lumii. Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi
voi. Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea,
pentru că Eu voi fi cu voi, chiar în voi, până la sfârşit.”
Şeful conduce!
Amin.

Domnul meu cunoaşte drumul prin pustiu, de
aceea tot ce trebuie să fac este să-L urmez. Amin.

Auziţi tropăitul: „Trop, trop, trop!” Oştirea
mărşăluieşte înainte spre biruinţă, fără să dea atenţie la necredinţa ciorilor
şi a bondarilor care bâzâie în jur. Noi suntem vulturi, să plutim, deci, peste
toate acestea. Amin.

Când au primit pentru prima dată casca,
recruţii au refuzat s-o poarte, fiindcă nu li se părea necesară. Dar când au
ajuns pe câmpul de luptă au văzut că era într-adevăr necesară.

Dumnezeu nu dă nimic care nu este folositor,
dar este bine să iei tot ce-ţi dă, pentru că într-o zi vei avea nevoie de acel
lucru.

Un recrut micuţ cu o raniţă plină în spate,
la instrucţie… Este îmbrăcat cu o uniformă nouă şi nu vede necesare toate
lucrurile din raniţă: lopata, grenadele şi celelalte lucruri. Dar numai să
ajungă în luptă şi va veni timpul când va avea nevoie de toate. Aşa este.

Acesta este motivul pentru care înţeleptul
Dumnezeu Şi-a echipat oştirea cu botezul cu Duhul Sfânt. El a ştiut că în
zilele din urmă se vor ridica aceşti uriaşi intelectuali. Aleluia! A ştiut că
se vor ridica şi că vor începe să explice prin înţelepciunea lor, puterile lui
Satan. Petru a spus că „diavolul, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi
caută pe cine să înghită.”
(1Petru 5.8). Da.

Dar Isus a spus: „Nu vă voi lăsa singuri; Mă
voi întoarce la voi.” El Şi-a echipat oştirea cu botezul Duhului Sfânt şi a
zis: „Mergeţi acolo sus şi aşteptaţi, şi iată că Eu trimit peste voi făgăduinţa
Tatălui Mei, dar rămâneţi în cetate până veţi fi umpluţi cu putere de sus.
Apoi, Duhul Sfânt va veni peste voi şi veţi fi martorii Mei, în Ierusalim, în
Iudeea, până la marginile pământului.”

Când a început să cadă Focul şi S-a revărsat
peste ei, toţi au fost umpluţi cu Duhul Sfânt, apoi au ieşit în stradă. Când
i-au văzut, oamenii au zis: „Ce înseamnă aceasta? Îi auzim vorbind în limba
noastră,” dar alţii îi batjocoreau şi spuneau: „Sunt plini de must.”

Atunci Petru s-a ridicat în picioare în
mijlocul lor şi le-a zis: „Bărbaţi iudei şi voi toţi cei care locuiţi
în Ierusalim, să ştiţi lucrul acesta şi ascultaţi cuvintele mele!

Oamenii aceştia nu sunt beţi, cum vă
închipuiţi voi, căci nu este decât al treilea ceas din zi.”
La ora nouă dimineaţa încă nu sunt deschise
barurile. Vedeţi? „Aceasta este făgăduinţa…” Da, domnilor. ”Aceasta este ceea
ce s-a spus prin prorocul Ioel…” El s-a întors la Cuvânt şi a tăiat cu El dintr-o
parte în alta. Amin.

„După ce au auzit aceste cuvinte, ei au rămas
străpunşi în inimă, şi i-au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: „Fraţilor, ce
să facem?

„Pocăiţi-vă,” le-a zis Petru, „şi fiecare din
voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre;
apoi veţi primi darul Sfântului Duh.

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi,
pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare
număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”
Da, domnilor. Aici este modelul. Aceasta
trebuie să faceţi. Împliniţi acest lucru şi veţi vedea că este adevărat. Da,
domnilor. Îmi place aceasta, pentru că este o făgăduinţă.

În Vechiul Testament, când a căzut mana, Dumnezeu
le-a spus să ia un omer plin şi să-l pună în Sfânta Sfintelor. Mana care cădea, nu putea fi păstrată până a
doua zi pentru că făcea viermi mici, ca cei pe care îi găsim peste tot: în apa
stătută, şi goange mici, dar cea din Sfânta Sfintelor nu s-a stricat niciodată.

Aceasta este problema şi cu experienţa prea
multor oameni: au nişte goange înăuntru, înţelegeţi? De ce aceasta? Pentru că
încearcă să rămână pe ceea ce au avut în urmă cu doi ani. Mana cădea în fiecare
seară, şi acea mană este Hristos. Vedeţi, voi nu puteţi păstra experienţa de
ieri, pentru că aveţi dreptul la mana proaspătă. Înţelegeţi?

Vedeţi? Mana păstrată în Sfânta Sfintelor a
rămas proaspătă, fiindcă Domnul a spus: „Să se păstreze un omer plin cu mană
pentru urmaşii voştri, ca să vadă şi ei pâinea pe care v-am dat-o s-o mâncaţi
în pustiu, după ce v-am scos din ţara Egiptului.”
(Exod 16.32).

Priviţi! Petru a spus acelaşi lucru. El a
zis: „Pocăiţi-vă şi botezaţi-vă în Numele Domnului Isus Hristos, spre
iertarea păcatelor voastre, apoi veţi primi darul Sfântului Duh.
                                                                                                                                                                                      

Căci făgăduinţa aceasta este pentru voi (Noi suntem preoţi duhovniceşti), pentru
copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr
îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.”

Fiecare trebuie să vină sub această poruncă,
să se pocăiască cu adevărat, să se boteze şi să privească la Dumnezeu, pentru
că atunci nu va primi doar o gură plină, ci o inimă plină. Plină cu ce? Nu cu
nişte emoţii, nici cu ceva psihologie, ci cu adevăratul Duh Sfânt, cu Duhul
adevărat care S-a revărsat la început, în ziua Cincizecimii. Dacă urmaţi Reţeta,
veţi primi exact acelaşi Duh ca atunci.

Ce s-ar întâmpla dacă farmacistul nu ar
respecta reţeta pe care a prescris-o doctorul? Vă gândiţi ce s-ar putea
întâmpla? Te-ar omorî. Aceasta-i problema pentru care aveţi atât de mulţi
membri morţi în biserică. Nu denaturaţi Reţeta, ci lăsaţi-o aşa cum este!
Asta-i tot. Aveţi prea mulţi doctori şi farmacişti. Da, domnilor.

El ştia de ce are nevoie oştirea Sa, de aceea
a echipat-o cu Duhul Sfânt. El trebuia să-L aibă, deci şi ei trebuiau să-L
aibă. Da, domnilor. El ştie să fie un Martor eficient şi mărturiseşte învierea
Lui, de aceea ei trebuie să aibă Duhul Sfânt.

El a spus în Marcu 16: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi
Evanghelia la orice făptură.

Cu alte cuvinte: „Duceţi-vă şi demonstraţi puterea.” Şi: „Iată semnele
care-i vor urma pe cei care vor accepta Evanghelia.”
Înţelegeţi? Să nu
spuneţi cuvinte intelectuale, pentru că ei nu puteau face aceasta cu cuvinte
intelectuale. Cuvântul acela trebuia manifestat, făcut trup.

„Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor
scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de
moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor
însănătoşi.”
(v. 17-18). Puterea
Duhului Sfânt demonstrată, Cuvântul manifestat. ”Lucrurile pe care vi le spun,
se vor împlini.”

Atunci ai puterea Duhului Sfânt în tine; nu eşti tu, ci
este Duhul Sfânt care face aceasta. Înţelegeţi?

Ca
să fii un martor eficient al lui Dumnezeu, tu trebuie să ai Duhul Sfânt, fiindcă
Cuvântul nu poate fi viu fără Duhul Sfânt. 
Fără El, vei lua ideea vreunui uriaş intelectual şi vei trece pe alături
spunând: „Aceasta a fost numai pentru apostoli.”

O,
peste tot sunt oameni

Ale
căror inimi sunt în clocot

De
Focul care a căzut la Rusalii,

Care
pe toţi i-a curăţat.

O,
cum arde inima mea!

Toată
slava este a Numelui Său!


bucur că pot să spun că sunt unul dintre ei, voi, nu?

Chiar
dacă ei nu au fost învăţaţi,


se laude cu faima lumii,

Ei
toţi şi-au primit Cincizecimea.

Botezaţi
în Numele lui Isus.

Şi
ei spun acum sus şi tare


puterea lui Isus este Aceeaşi

Sunt
bucuros că sunt unul din ei.

O,
mă bucur atât de mult! Da, domnilor. Tu trebuie să ai Duhul Sfânt ca să aduci
la suprafaţă aceste lucruri. Aşa este. Pentru ca Evrei 13.8: „Isus Hristos
este Acelaşi ieri, azi, şi în veci
,” să fie real. Aşa este.

Îmbrăcaţi
armura lui Dumnezeu! Nu o folosiţi ca o îmbrăcăminte  sau doar pentru paradă! Puneţi-vă întreaga
armură a lui Dumnezeu, fiindcă atunci poţi să iei Sabia lui Dumnezeu cu
credinţă şi să-ţi faci cale spre orice făgăduinţă pe care ţi-a dat-o Dumnezeu.

Dacă
îţi stă în cale boala, taie-o din calea ta, fiindcă este făgăduinţa lui
Dumnezeu. Dacă îţi stă în cale păcatul, taie-l din calea ta! Aşa este. Ia
întreaga armură! Iar dacă Satan aruncă spre tine o săgeată, smulge-o şi
continuă să tai!

„Înainte
ostaşii creştini mărşăluiesc în luptă, cu crucea lui Isus, înainte!” Aleluia!

Sunt
atât de bucuros că sunt unul din ei,

Unul
din ei, unul din ei.

Sunt
bucuros că pot să spun: „Sunt unul dintre ei!”

Ei
erau în odaia de sus adunaţi

Rugându-se
în Numele Lui.

Ei
toţi erau botezaţi cu Duhul Sfânt

Şi
puterea pentru slujbă a venit

Şi
ce au făcut pentru ei atunci

Va
face şi pentru voi.

Sunt
bucuros că pot să spun


sunt unul din ei.

Sunt
unul din ei, unul din ei

Sunt
bucuros că pot să spun


sunt unul din ei.


Amin –