IeHoVaH JIREH – Partea întâi

Puteţi să vă aşezaţi. Este o mare prioritate că pot să fiu din nou printre voi, ca să vă vorbesc despre Domnul nostru Isus, pe care cred că mulţi dintre voi Îl cunosc, ca Jertfa de ispăşire a păcatelor noastre, prin harul Său. Fie ca El să vă împartă mult mai mult din harul Său.

Fie ca atunci când vom pleca de aici, să putem spune ca cei care mergeau pe drumul către Emaus: „Nu ne ardea inima în noi, când ne deschidea Scripturile?” (Luca 24.32).

Eu cred că fratele Vayle ţine în fiecare dimineaţă lecţii aici, răspunzând întrebărilor şi dând explicaţii din Scriptură, deoarece este un bun învăţător şi are o educaţie înaltă. Eu am spus zilele trecute că aş vrea să am educaţie, deoarece prin faptul că nu am o pregătire intelectuală, trebuie să iau pilde sau ceva de felul acesta, ca să mă pot face înţeles în ceea ce vreau să spun.

Îmi amintesc că Biblia ne vorbeşte despre un om numit Ioan Botezătorul. Tatăl lui era preot, dar deşi de obicei copiii îl urmează pe tatăl lor, Ioan nu a făcut-o pentru că el avea o însărcinare deosebită şi un mesaj adevărat: să-l anunţe pe Mesia. Dacă s-ar fi  dus la şcoala tatălui său, ei i-ar fi spus desigur: „Păi, ştii, fratele Cutare este chiar Mesia!” De aceea, el nu avea ce căuta la o asemenea şcoală, ci s-a dus în pustie, unde a învăţat despre Dumnezeu. Aţi observat de unde avea el mesajul? Ioan nu avea nici o educaţie, pentru că plecase în pustie la nouă ani şi s-a întors când avea treizeci, a   predicat şase luni, după care a fost executat.

Când fariseii şi saducheii au venit să-l vadă, el i-a numit „pui de năpârci,” pentru că în pustie văzuse doar şerpi, doar ceva ce era necurat, murdar şi înşelător.

Poate că ei i-au spus: „O, tu eşti un individ neînsemnat şi supărător!” dar vedeţi, el era atât de simplu încât nu ştia să folosească cuvinte elevate, aşa că le-a spus simplu: „Pui de năpârci.” Aceasta a văzut în pustie, şi aceasta a spus:

Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?

Faceţi dar roade vrednice de pocăinţa voastră.

Să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem de tată pe Avraam!” (noi avem asta şi aparţinem dincolo), căci vă spun  că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fiii lui Avraam.

Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor….” (Matei 3.7-10).

Ioan ştia ce trebuie făcut cu un pom neroditor: „…orice pom care nu face roadă bună, va fi tăiat şi aruncat în foc.” (v.10).

Vedeţi? Tot mesajul lui era din natură, căci era un om al naturii. Oamenii obişnuiţi înţeleg acest limbaj şi cred că ei preferă mai mult acest fel de vorbire, decât toate acele cuvinte astronomice pe care le folosesc învăţaţii.

Cred că în seara aceasta nu vom mai sta atât de mult ca aseară. De asemenea, cred că Domnul nu va mai îngădui să plouă tare pe acoperişul acesta de tablă, ca să-L putem sluji cât putem de bine.

Haideţi acum, să ne ridicăm în timp ce vom citi Cuvântul lui Dumnezeu. Vom citi din cartea Genezei începând de la versetul 7. Deci, Geneza 22.7-14:

Atunci Isaac, vorbind cu tatăl său Avraam, a zis: „Tată!” „Ce este fiule?” i-a răspuns el. Isaac a zis din nou: „Iată focul şi lemnele; dar unde este mielul pentru arderea de tot?”

„Fiule”, a răspuns Avraam, „Domnul însuşi va purta de grijă de mielul pentru arderea de tot.” Şi au mers amândoi împreună înainte.

Când au ajuns la locul pe care i-l spusese Dumnezeu, Avraam a zidit acolo un altar, şi a aşezat lemnele pe el. A legat pe fiul său Isaac, şi l-a pus pe altar, deasupra lemnelor.

Apoi Avraam a întins mâna, şi a luat cuţitul, ca să junghie pe fiul său.

Atunci Îngerul Domnului l-a strigat din ceruri şi i-a zis: „Avraame! Avraame!” „Iată-mă!”, a răspuns el.

Îngerul i-a zis: „să nu pui mâna pe băiat, şi să nu-i faci nimic; căci ştiu acum că te temi de Dumnezeu, întrucât n-ai cruţat pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pentru Mine.”

Avraam a ridicat ochii, şi a văzut înapoia lui un berbece, încurcat cu coarnele într-un tufiş; şi Avraam s-a dus de a luat berbecele şi l-a adus ca ardere de tot în locul fiului său.

Avraam a pus locului aceluia numele: „Domnul va purta de grijă” (IeHoVaH Jireh). De aceea se zice şi azi: „La muntele unde Domnul va purta de grijă!

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Tatăl nostru ceresc, noi am aflat prin acest Cuvânt care este Dumnezeu, că credinţa vine în urma auzirii Cuvântului Tău, de aceea, Te rugăm, Tată, să ni-L împărtăşeşti din acest context, astfel ca să putem învăţa că, aşa cum ne-a fost spus din Biblie, toate aceste tablouri din Vechiul Testament sunt exemple pe care ar trebui să le vedem, şi care ne arată clar că cei care au ascultat de chemarea lui Dumnezeu sunt binecuvântaţi, pe când cei care au respins-o, sunt blestemaţi.

Tată, acesta este motivul pentru care Te rugăm să ne dai înţelegere prin descoperire.

Fie ca Duhul Sfânt să ne descopere lucrurile referitoare la acest timp şi care sunt ascunse în această mare taină a lui Dumnezeu, care a existat încă de la întemeierea lumii.

Ascultă-ne, Te rugăm, căci Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin. Vă puteţi aşeza.

Cu ajutorul Domnului, aş vrea să vorbesc despre tema: „IeHoVaH Jireh,” care înseamnă „Dumnezeu însuşi va purta de grijă pentru jertfa Lui.”

După cum am văzut din textul citit, aici este vorba despre Avraam şi despre încercarea la care a fost supus după primirea fiului făgăduit. Ca să înţelegem mai bine acest adevăr, ne vom întoarce puţin înapoi, şi vom citi câteva texte la care doresc să mă refer. Voi începe cu capitolul 12.

Mai întâi, trebuie să vedem al cui caracter îl poartă Avraam şi de ce Dumnezeu l-a ales pe el. Noi ştim că Dumnezeu i-a dat o făgăduinţă, lui, şi seminţei care avea să vină după el, ceea ce înseamnă că dacă suntem sămânţa lui Avraam, suntem moştenitori împreună cu el.

Desigur, Avraam avea multe seminţe, dar făgăduinţa i-a fost dată cu privire la una singură. Noi ştim că el l-a avut pe Ismael, iar după moartea Sarei, şi-a luat de nevastă o femeie cu care a avut şapte fii plus fiice, toţi aceştia fiind sămânţa lui Avraam. Dar cu toate acestea, făgăduinţă i-a fost dată cu privire la o singură sămânţă, aceasta fiind de fapt, credinţa pe care a avut-o cu el în Cuvântul lui Dumnezeu.

Citind din Biblie, putem vedea că Avraam apare doar în capitolul 12. În capitolul 11, ni se spune că tatăl lui era din Babilon, fiul său, Avraam, fiind un om obişnuit, ca oricare din noi. Avea 75 de ani si era căsătorit cu Sara, care îi era pe jumătate soră, şi care era cu zece ani mai tânără decât el. Probabil erau agricultori căci locuiau în valea Şinearului, dar într-o zi el a fost chemat de Dumnezeu. Vedeţi, aici se vede diferenţa: Dumnezeu face chemarea. Aşa este în orice situaţie, pentru că Dumnezeu este Viaţa. Deci, nu este ceea ce faceţi voi, ci ceea ce face El, aşa că dacă cineva spune: „Eu L-am căutat pe Dumnezeu!” se înşeală, pentru că nimeni nu L-a căutat pe Dumnezeu, ci Dumnezeu ne-a căutat pe noi.

Sigur că da. Nu voi Îl căutaţi pe Dumnezeu, ci El vă caută pe voi. De altfel Isus a spus:

Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi…”  (Ioan 15. 16a).

Prin urmare, voi sunteţi aleşi înainte de întemeierea lumii, sau nu aţi fost aleşi niciodată, iar El a venit să răscumpere acel nume scris în Carte, de aceea, toţi aceia a căror nume a fost scris în Cartea Vieţii Mielului înainte de întemeierea lumii, vor fi acolo oricum. Vedeţi? Voi aţi fost aleşi în El înainte de întemeierea lumii. Când Mielul a fost ales, înainte de întemeierea lumii, aţi fost aleşi şi voi cu El. Şi după cum am spus aseară, voi sunteţi un atribut al gândului lui Dumnezeu, acesta fiind singurul mod de a fi veşnici şi singura formă a Vieţii veşnice.

Există o singură formă a Vieţii veşnice, şi aceea este Dumnezeu. Asta-i tot. El este singurul care e veşnic.

Acum, Dumnezeu a dat în Vechiul Testament o mulţime de umbre şi tipuri, ca să ne arate ce va face, iar Avraam este unul dintre ele.

Citind în Biblie, vedem că Dumnezeu i-a vorbit, chemându-l într-un mod supranatural, ceea ce a făcut ca Avaraam să nu se clatine niciodată. El a ştiut întotdeauna că Cel care i-a vorbit a fost Dumnezeu  şi asta a fost totul.

Chemarea făcută de Dumnezeu este întotdeauna supranaturală, în ea nefiind nimic natural. Dumnezeu ia supranaturalul şi îl foloseşte în natural, dar chemarea este supranaturală. Biblia ne spune că darurile şi chemarea sunt fără pocăinţă, deci sunt hotărâte mai dinainte de Dumnezeu.

Noi vedem că atunci când Avraam a fost chemat de Dumnezeu, el a auzit Glasul Domnului, care i-a spus ceva ce părea aproape imposibil, şi anume: că va avea un fiu; un fiu în care va fi binecuvântată întreaga lume, toate neamurile pământului. Acesta este un lucru ciudat, dar în Romani 4.20, Biblia ne spune că Avraam „nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu, ci întărit prin credinţa lui, a dat slavă lui Dumnezeu…

Sara, desigur, era în menopauza, dar pot să-mi imaginez cum a mers Avraam la ea şi a întrebat-o la o lună după ce primise făgăduinţa:

„Cum te simţi, scumpo?”

„Nu este nici o schimbare.”

„Dumnezeu să fie binecuvântat. Noi îl vom avea oricum, pentru că aşa a spus El.”

Sara a croşetat botoşei şi a pregătit toate lucruşoarele, pentru că ştia că va avea acel copil, căci aşa spusese Dumnezeu.

După trecerea primului an, Avraam a  întrebat-o din nou: „Cum te simţi, scumpo?”

„Nu este nici o diferenţă.”

„Lăudat să fie Dumnezeu. Acum va fi o minune şi mai mare decât anul trecut. Îl vom avea oricum, pentru că aşa a spus Dumnezeu.” Au trecut zece ani. „Cum te simţi, scumpo?”

Când Dumnezeu le-a dat făgăduinţa, Sara avea șaizeci și cinci de ani, și acum avea  șaptezeci și cinci. V-aţi putea imagina o femeie bătrână ca ea,  să meargă astăzi la spital şi să-i spună medicului: „Doctore, vreau să facem pregătirile căci aştept un copil!”? Vedeţi? Dumnezeu ne cere să credem lucrurile cele mai ciudate, dar El Îşi onorează întotdeauna făgăduinţele, împlinindu-le.

Cineva care crede în Dumnezeu, se poartă absolut ca un nebun pentru lume.

Priviţi-l pe Moise. Acest bărbat a fost învăţat patruzeci de ani, cunoscând toate tainele conducerii armatei egiptene, iar lui Dumnezeu i-au trebuit tot patruzeci de ani ca să i le scoată din cap. El i-a scos din minte toată învăţătura şi teologia, acolo în spatele pustiei, învăţându-l în cinci minute, timp în care a stat în Prezenţa lui Dumnezeu, mai multe lucruri despre El decât a învăţat în patruzeci de ani din cărţile Egiptului. Aşa este, pentru că Dumnezeu nu Se cunoaşte prin educaţie, ci prin credinţă. Dumnezeu i-a vorbit lui Moise în supranatural.

Ce lucruri ciudate ne cere Dumnezeu să facem uneori! Vă puteţi imagina un bătrân de optzeci de ani, fugind de Dumnezeu? O, iar în dimineaţa următoare îl puteţi vedea pe acelaşi bătrân, cu capul pleşuv strălucind în soare, mergând sprijinit într-un toiag strâmb în faţa unui măgar pe care se afla încălecată soţia lui?

„Unde te duci, Moise?”

„Jos, în Egipt, ca să-l biruiesc!”

Să-l biruiască? Un singur om să invadeze un Imperiu?

Păi, aşa ceva sună cu adevărat ridicol! Dar Moise a făcut-o pentru că aşa-i poruncise Dumnezeu. Asta-i tot. Deci, când Dumnezeu spune că trebuie să faceţi ceva, aşa trebuie să faceţi!

Dacă Dumnezeu v-a dat o făgăduinţă, agăţaţi-vă de ea! Dacă puteţi s-o credeţi, agăţaţi-vă sufletul de ea, dar dacă n-o credeţi, staţi departe de ea! Staţi departe căci altfel vă va răni. Dacă însă o credeţi, staţi pe ea, căci vă va aduce biruinţă.

Din textul citit din Romani, am văzut că Avraam nu s-a îndoit de făgăduinţa lui Dumnezeu. Avea aproape o sută de ani, iar Sara nouăzeci. O, abia mai putea vorbi de bătrân ce era, dar cu toate acestea, a întrebat-o din nou pe Sara: „Cum te simţi?” „Dragă, nu este nici o diferenţă.” „Aleluia! Noi îl vom avea oricum, pentru că aşa a spus Dumnezeu. El mi-a dat făgăduinţa şi  asta-i tot.” Vedeţi? El era pe deplin încredinţat că Dumnezeu era în stare să împlinească tot ce făgăduise.

Acum, noi ne numim sămânţa lui Avraam, dar nu prin Isaac, ci prin Sămânţa Împărătească, Hristos. Dacă însă, ne îndoim de orice făgăduinţă a Lui, dacă ne certăm şi suntem nemulţumiţi în inima noastră, eu mă îndoiesc că suntem sămânţa lui Avraam, pentru că adevărata sămânţă a lui Avraam nu se îndoieşte de nici un lucru, ci crede tot ce a spus Dumnezeu, căci El „cheamă lucrurile care nu sunt, ca şi cum ar fi.” (Romani 4.17b).

Da, El este Creatorul şi poate face tot ce vrea, iar dacă a făgăduit ceva, asta-i tot.

Lui Avraam, El i-a mai cerut un lucru: să se separe de toate rudeniile şi de tot poporul său.

Vedeţi? Ca să puteţi asculta de Dumnezeu, este nevoie ca şi voi să vă separaţi de toată necredinţa, căci Dumnezeu ne cheamă la o separare totală. Ce diferenţă este între ceea ce ne spune Dumnezeu şi toate şcolile noastre de astăzi care pregătesc predicatori! O, ei sunt încărcaţi cu tot felul de teorii, cu crezuri inventate de oameni şi cu necredinţă în Cuvânt, apoi sunt trimişi afară cu o astfel de bază. Nu-i de mirare că am obţinut o grămadă de decăzuţi, ca: Oswald, Jack Ruby şi toţi ceilalţi.

Comunismul „înghite” ţara pentru că avem seminarii cu predicatori de incubator, în loc de bărbaţi trimişi de Dumnezeu, născuţi din nou şi umpluţi cu Duhul Sfânt; în loc de copii ai lui Avraam, care cred Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind Adevărul şi numai Adevărul; în loc de bărbaţi neclintiţi, care pot sta pe o făgăduinţă, arătând că singurul Adevăr este Cuvântul lui Dumnezeu şi numai El.

Acum, El ne spune: „Separaţi-vă de toate rudeniile şi de tot poporul vostru şi urmaţi-Mă!” pentru că Dumnezeu nu-Şi schimbă felul de lucrare, ci întotdeauna procedează la fel ca la început.

Dacă un om a fost pierdut, iar El l-a salvat pe baza unei descoperiri, Dumnezeu va sta întotdeauna pe acea hotărâre, nu Se va schimba niciodată. Vedeţi?

El este infinit, dar noi suntem mărginiţi, limitaţi. Astfel, eu pot să ştiu mâine mai mult decât ştiu astăzi; iar la anul viitor voi şti mai mult decât anul acesta, dar cu Dumnezeu nu este aşa, ci El este desăvârşit, este infinit, de aceea, tot ce face este desăvârşit. El nu poate lua astăzi o decizie, iar mâine să ia o altă decizie, mai bună decât prima. De aceea vă puteţi agăţa sufletul de orice spune El: pentru că Cuvântul Lui este Adevărul.

Odată, Dumnezeu a trebuit să hotărască cum să-l salveze pe om. Şi modul în care a făcut-o atunci în grădina Eden, a rămas valabil pentru totdeauna: prin vărsarea sângelui unui nevinovat. Oamenii însă, au căutat tot felul de alte posibilităţi de salvare: au construit cetăţi; au ridicat turnuri; au întemeiat organizaţii, şcoli şi alte lucruri, dar toate acestea s-au dovedit a fi un eşec total, pentru că există o singură cale prin care Dumnezeu îl salvează pe om: prin sângele vărsat de Cel nevinovat. Aceasta a fost prima hotărâre luată de Dumnezeu şi singura.

Dacă Dumnezeu l-ar vindeca pe un om pe o anumită bază, când ar veni următorul bolnav, ar trebui să procedeze la fel ca şi cu primul, căci dacă n-ar face aşa, înseamnă că a procedat greşit prima dată, când a luat hotărârea.

Dacă ia o hotărâre, El trebuie să rămână întotdeauna la ea, pentru că altfel ar însemna că n-a luat o hotărâre bună. Şi cine-I va spune lui Dumnezeu că n-a luat o hotărâre bună? Vedeţi? Noi n-am putea spune asta.

Dacă El a spus: „Separă-te de rudenia ta, de toată necredinţa care a ajuns din Babilon, aici!” înseamnă că trebuie să facem aşa.

Prima organizaţie din lume a fost Babilonul, care a subjugat toate celelalte cetăţi şi le-a obligat să-i plătească tribut. Toate aceste „ismuri” şi lucruri noi pe care le vedem astăzi se trag de acolo.

Dacă aţi citit cumva „Cele două Babiloane” a lui Hislop, iar apoi citiţi în Geneza, veţi vedea că totul a început din Geneza. Da, această diferenţă a plecat chiar din Geneza. Vedeţi, pe linia aceea în jos, au venit şi acei farisei „băţoşi” din zilele lui Isus, care nu credeau în Duhul şi în celelalte lucruri. Ei încercau să-L oprească pe Isus din lucrare, dar El le-a spus: „..când un orb călăuzeşte un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.” (Matei 15.14).

El predica, vindeca şi făcea minuni, fără să-I pese de ceea ce spuneau ei. Nu L-au putut opri pentru că El era Cuvântul, iar Cuvântul merge mai departe, indiferent ce se întâmplă.

Noi am putut vedea cum aceste lucruri rele au mers şi ele mai departe, ajungând să înflorească în timpul acesta, aşa după cum este scris:

După cum Iane şi Iambre s-au împotrivit lui Moise, tot aşa şi oamenii aceştia se împotrivesc adevărului…” (2 Timotei 3.8).

Să nu uitaţi însă ceva: patriarhul Avraam n-a fost pe deplin binecuvântat decât atunci când a împlinit întocmai ceea ce i-a cerut Dumnezeu.

Nici noi nu vom fi niciodată binecuvântaţi pe deplin, până nu vom împlini ceea ce a spus Dumnezeu.

Şi mai este ceva ce aş vrea să observaţi aici, în capitolul 12: legământul făcut de Dumnezeu cu Avraam era necondiţionat. Nu era pusă nici un fel de condiţie de felul: „Eu trebuie…” sau: „Dacă tu…”. Nu era nici un „dacă”, ci El a spus: „Eu am făcut deja totul!” Da, El a făcut cu Avraam un legământ necondiţionat.

În legământul pe care-l făcuse cu Adam, El spusese: „Dacă nu te vei atinge de acel pom, Eu voi face cutare şi cutare lucru, dar dacă te vei atinge de el, voi face cutare şi cutare lucru!” Vedeţi? Acel legământ avea Legea ataşată de el, dar în legământul făcut cu Avraam, totul era necondiţionat. Legământul era pur şi simplu har; har absolut.

Singurul lucru pe care trebuiau să-l facă, pentru a menţine legământul valabil, era să rămână în ţară. Atunci, fiecare binecuvântare venea peste ei, pentru că aveau legământul.

Noi ştim din Biblie, că la un moment dat, ei s-au dus în Egipt, ceea ce a dus la pierderea binecuvântărilor, dar nu şi a legământului. Legământul era încă valabil pentru că era făcut necondiţionat, prin har.

În Exod 19, Israelul a făcut lucrul cel mai nesăbuit, refuzând harul şi acceptând Legea.

Priviţi ce trebuia să facă harul: el trebuia să le aducă un eliberator; un prooroc însoţit de Stâlpul de Foc, cu un Cuvânt legitimat şi cu un miel de jertfă. Harul le-a dat o mare trezire; harul i-a trecut prin toate, despărţind Marea Roşie, făcând semne şi minuni nemaivăzute. Da, toate acestea le-a făcut harul, dar ei au dorit ceva prin care să aibă un mare renume.

Cam la fel se întâmplă şi astăzi. Omul trebuie să se găsească şi el implicat undeva.

Acolo a greşit Israelul – când a respins harul şi a ales Legea. Cu toate acestea, legământul care fusese făcut de Dumnezeu cu ei, era încă necondiţionat. Noi vedem că şi astăzi este la fel.

Citind în capitolul 13 din Geneza, vedem că Avraam a ajuns să asculte în totul de Dumnezeu, deoarece, la început l-a luat cu el pe tatăl său bătrân care l-a încurcat într-un fel, şi a încercat să-i tragă şi pe alţii după el. Dumnezeu îi spusese însă: „Separă-te de ei!” „Păi, ei nu cred chiar aşa, dar totuşi…”

Depărtaţi-vă de ei! Aceasta este tot ce trebuie să faceţi! Staţi departe de ei!

În final, tatăl lui a murit şi a trebuit să-l îngroape, apoi între păzitorii vitelor lui Avraam şi cei ai vitelor lui Lot, s-a iscat o ceartă, căci amândoi erau bogaţi şi aveau turme multe, aşa că nu mai puteau locui împreună.

Vedeţi? Dumnezeu nu a găsit ascultare deplină în Avraam, pentru că i-a spus să se separe complet de rudeniile lui şi de tot poporul lui, ca să-L slujească pe El.

Lot era fiul fratelui său Haran, deci era nepotul lui. Şi Avraam i-a zis lui Lot:

Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi. Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine; dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga.” (Geneza 13. 8-9).

Avraam poseda adevăratul spirit creştin; căci i-a dat vrăjmaşului şansa de a alege. Da, el l-a lăsat să-şi urmeze calea aleasă.

Lot, asemeni multora din ziua de astăzi, a văzut oportunitatea. Dacă se putea îndepărta puţin de acea stricteţe, avea şansa să adune câţiva dolari în plus. Putea deveni mai popular. Astfel, a privit în jos, spre Sodoma, care era o zonă bine udată, o cetate mare cu o puternică industrie a sării. De acolo se făceau exporturi în toate părţile.

Era un timp în care femeile erau ca Izabela, iar soţia lui Lot a simţit că şi ea vrea să fie aşa. Spun aceasta, pentru că noi am văzut că el a devenit primar, iar ea se purta ca ceilalţi oameni ai cetăţii. Vedeţi, Dumnezeu nu vrea să vă amestecaţi cu astfel de lucruri, ci voia Sa este să vă separaţi de ele; să nici nu le vedeţi. Da, El vrea să vedeţi un singur lucru: pe El şi făgăduinţele Lui.

Dar doamna Lot a spus: „Dragule, am fost în oraş… Ai văzut cum sunt îmbrăcate celelalte femei? Uită-te la fiicele noastre, nu-i aşa că şi ele sunt moderne?” O, Doamne, se pare că ne întoarcem spre o altă Sodoma. Nu ştiu de ce, dar aşa văd eu.

Însă Avraam a stat pe făgăduinţă. El s-a separat de Lot şi şi-a ales cele mai sărace pământuri, calea îngustă, calea lui Dumnezeu, dar el era gata s-o urmeze pentru că Domnul l-a aşezat în acea ţară şi era gata s-o ia.

Şi atunci, când s-a supus pe deplin voii lui Dumnezeu şi când L-a ascultat, separându-se de toate şi complet, Dumnezeu i s-a arătat din nou.

Până nu a făcut aceasta, Domnul nu i s-a arătat deloc, dar când a ajuns într-o ascultare deplină, Dumnezeu i S-a arătat şi i-a zis: „Ridică-ţi ochii, şi din locul în care eşti, priveşte spre miază-noapte, şi spre miază-zi, spre răsărit şi spre apus;

Căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o voi da ţie şi seminţei tale în veac.” Amin. (Geneza 13.14 –15).

Îmi place aceasta, căci este ceva ca atunci când am fost salvat. Eu tot timpul am auzit că Dumnezeu este un Dumnezeu mare şi voi ştiţi, când am fost salvat, cineva a spus: „Acum tot ce trebuie să faci este să te alături bisericii acesteia şi să-ţi treci numele în registrul Bisericii Baptiste. Da, asta-i tot ce mai trebuie să faci.”

Dar într-o zi am văzut că sunt moştenitorul a ceva, şi atunci am vrut să privesc, să văd ce am. Aşa sunt eu. Este ca o mare arcadă şi tot ce se află sub ea, vă aparţine. Voi nu ştiţi ce posedaţi până nu mergeţi să vă uitaţi prin Biblie, până nu găsiţi făgăduinţele. Amin.

Ei vor încerca să le ascundă de voi, dar ele vă aparţin, sunt ale voastre, pentru că fiecare făgăduinţă a fost dată pentru Avraam şi pentru sămânţa care vine după el. Amin.

Fiecare făgăduinţă din Cuvânt, aparţine lui Avraam şi seminţei lui, deci voi sunteţi moştenitorii acestor făgăduinţe. O, Doamne!

Îmi place să arunc o privire şi să văd ce am primit. Dacă cineva îmi dă ceva, îmi place să arunc o privire. Îmi place să arunc o privire şi prin Biblie, ca să văd ce-mi aparţine, şi cred că fiecare sămânţă a lui Avraam ar trebui să facă asta.

Când sunteţi născuţi din nou, umpluţi cu Duhul lui Dumnezeu; când Duhul Sfânt este peste voi, sunteţi moştenitorii fiecărei făgăduinţe. După cum am mai spus, este ca o arcadă mare (element arhitectural format dintr-un arc şi din elemente care-l susţin), căci noi am fost botezaţi în acea „Arcadă”. „Printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup.” (1Corinteni 12.13). Acela este trupul lui Hristos, este sămânţa Împărătească a lui Avraam şi moşteneşte tot ce este înăuntru. Amin.

Tot ce era în Dumnezeu, a fost turnat în Hristos; şi tot ce era în Hristos, El a turnat în credincios: Dumnezeu deasupra noastră; Dumnezeu cu noi şi Dumnezeu în noi.

Fiecare făgăduinţă din Carte este a voastră, dacă puteţi s-o credeţi; dacă aveţi suficientă credinţă ca s-o acceptaţi şi s-o credeţi.

Dacă privesc în jur şi văd ceva care este prea sus, mă întreb imediat ce este acolo. Caut o scară şi încep să urc până ajung acolo.

Aceasta este calea de-a ajunge şi la făgăduinţa lui Dumnezeu. Dacă ceva mi se pare ciudat, mă rog până ating acel lucru. Asta-i tot. Acesta-i felul corect de a proceda: rugaţi-vă într-una, ţineţi-vă tare şi urcaţi tot mai sus, căci voi sunteţi moştenitori. Voi aveţi o făgăduinţă şi aveţi un drept. Deci, „cereţi şi vi se va da”, căci: „Toate lucrurile sunt cu putinţă celui ce crede.” (Matei 7.7 şi Marcu 9.23).

În Geneza 13.17, Domnul i-a zis lui Avraam:

Scoală-te şi străbate ţara în lung şi  în lat; căci ţie ţi-o voi da.”, iar în capitolul 14, vedem că după ce s-a despărţit de Avraam, Lot a dat de necaz.

Întotdeauna se întâmplă aşa. Când vă separaţi de cei credincioşi, voi ajungeţi în necazuri.

Citind capitolul 14, vedem că împăraţii au făcut o confederaţie şi au pornit războiul. Ei au ocupat Sodoma şi Gomora şi l-au luat prizonier pe Lot. Doar câţiva au reuşit să fugă în munţi, iar unul dintre ei a mers şi i-a povestit lui Avraam ce s-a întâmplat.

Acum priviţi acel spirit creştin care curgea din Avraam, pentru fratele său. Cu toate că Lot alunecase, Avraam îl iubea încă; era preocupat pentru el, aşa cum pe Isus îl preocupă epoca bisericii Laodicea. Ei L-au scos afară, dar cu toate acestea, El stă la uşă şi bate încercând să găsească pe cineva care să-I deschidă, ca să poată intra.

Acela este acel duh al lui Avraam, care merge după fratele căzut. Şi Avraam s-a dus după el. A luat cam trei sute de slujitori înarmaţi şi i-a urmărit pe împăraţi până la Dan.

Acela este punctul extrem al Palestinei. Acolo s-a luptat cu armata împăraţilor, i-a biruit şi a adus înapoi tot ce luaseră.

Priviţi ce tablou frumos este întoarcerea lor, căci dacă aţi observat, Avraam a adus înapoi tot ce fusese pierdut: pe fratele lui şi pe copii.

Şi când s-a întors biruitor, Avraam a fost întâmpinat de Melhisedec, care era Împăratul Salemului, Prinţul Păcii, Împăratul Ierusalimului, care nu avea nici tată, nici mamă, nici început al vieţii şi nici sfârşit al vieţii, iar patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din toată prada de război. (Evrei 7.2-3 şi Geneza 14.18-20).

Ce om mare trebuie să fi fost El! Cine credeţi că era acel Melhisedec? Biblia spune că nu avea nici mamă, nici tată, nici început şi nici sfârşit; că El este veşnic şi că trăieşte şi astăzi. El este Împăratul Salemului, Prinţul păcii. O, cine era acest mare Om?

Observaţi ce tip găsim aici. După ce bătălia s-a sfârşit; după ce adevăratul credincios s-a luptat cu vrăşmaşul, a doborât obstacolele şi  l-a eliberat pe fratele său; adevărata sămânţă a lui Avraam îl aduce înapoi pe acel frate încăpăţânat.

Şi după ce lupta s-a încheiat, Melhisedec a venit şi l-a întâmpinat pe Avraam cu pâine şi cu vin  (Cina), şi au cinat împreună.

Acesta este un tablou minunat al timpului când, după ce bătălia de pe acest pământ se va încheia, conform făgăduinţei lui Isus, noi vom cina cu El în Împărăţia Tatălui.

După ce acel căzut va fi adus înapoi, următorul lucru pe care-l vom face, când lupta va fi gata, este să ne aşezăm la masă în Împărăţia lui Dumnezeu. Acolo, cei care au luptat şi au biruit, vor fi îmbrăcaţi în neprihănirea lui Hristos, după care vor lua pâinea şi vinul (Cina), în Împărăţia Tatălui, pe partea cealaltă.

Citind mai departe, în capitolul 15 găsim ceva remarcabil; ceva ce îmi place foarte mult.

Aici, noi vedem că după ce Avraam a făcut toate aceste fapte mari de credinţă, ascultând Cuvântul Domnului, care i-a spus să se separe de tot, Domnul i s-a arătat la altar, iar Avraam I-a pus o întrebare:

Doamne Dumnezeule, ce-mi vei da? Căci mor fără copii; şi moştenitorul meu este Eliezer din Damasc.” (Geneza 15.2).

Atunci, Dumnezeu a confirmat legământul pe care îl făcuse între El şi Avraam, dându-i un semn prin care îi dovedea că Îşi va ţine făgăduinţa făcută.

Oh, sunt atât de bucuros pentru că întotdeauna Dumnezeu dă un semn! Noi ar trebui să ştim în timp ce trăim azi, pentru că desigur, şi astăzi ar trebui să fie un semn pe pământ. Da, noi ar trebui să privim cu atenţie după acel semn, pentru că Dumnezeu nu face niciodată nimic, fără ca mai întâi să le dea oamenilor un semn, o avertizare. Şi un semn adevărat este urmat întotdeauna de un glas biblic.

Dumnezeu i-a zis lui Avraam: „Ia o junincă de trei ani, o capră de trei ani, un berbece de trei ani, o turturea şi un pui de porumbel.” (Geneza 15.9).

Vedeţi? Fiecare trebuia să fie de trei ani. O junincă (femelă) de trei ani; o capră (femelă) de trei ani; şi un berbece (mascul) de trei ani. Toate trei trebuiau să fie de trei ani. Două femele şi un mascul.

Dacă observaţi, totul este clădit într-un semn. Acum, eu nu trebuie să predic o doctrină, de pe platformă, dar sunt sigur că mă veţi înţelege.

Avraam a luat şi după păsări: o turturea şi un porumbel. Acestea două, fac parte din aceeaşi familie.

Să vedem mai departe:

Avraam a luat toate dobitoacele acestea, le-a despicat în două, şi a pus fiecare bucată, una în faţa alteia; dar păsările nu le-a despicat.” (v.10).

Desigur, oricine cunoaşte Scriptura, ştie că aceasta este vindecarea divină. Vedeţi? Ea este în ambele legăminte, pentru că vindecarea se primeşte întotdeauna prin credinţă în sângele vărsat.

Dacă Vechiul Legământ avea vindecarea divină, atunci Noul Legământ o are cu atât mai mult, vedeţi? Da, dacă Vechiul Testament o avea, atunci ce să mai zicem de Noul Testament, care are un legământ mai bun, şi aduce lucruri mai bune şi mai înalte?

Priviţi ce s-a întâmplat când Avraam a făcut acest lucru. Aici este un mare punct de referinţă pe care n-aş vrea să-l scăpaţi, şi anume: confirmarea Legământului. Cu alte cuvinte: „Aceasta este dovada că sunt credincios şi voi împlini tot ce ţi-am spus!” Da, Dumnezeu îi confirma lui Avraam că-Şi va ţine făgăduinţa.

Deci, Avraam a luat acele animale, le-a junghiat şi le-a aşezat faţă în faţă, după care a avut grijă ca păsările răpitoare să nu vină asupra cărnii proaspete. A păzit-o până la apusul soarelui, iar atunci, Dumnezeu i-a arătat ce avea să facă în viitor, ce urma să se întâmple.

Primul lucru care s-a întâmplat, a fost că „Avraam a fost apucat de o groază şi a văzut un mare întuneric”, „căci a fost cuprins de un somn adânc.” (v.12).

Acel somn simbolizează moartea, care vine peste toate fiinţele umane, căci orice om trebuie să moară. Dacă observaţi, o dată cu acel somn adânc, a venit o groază de întuneric.

Apoi, „a ieşit un fum ca dintr-un cuptor, şi nişte flăcări au trecut printre dobitoacele despicate.” (v.17).

Ce înseamnă aceasta? Că orice fiinţă omenească trebuie să moară, după care, merită să meargă în iad. Aşa este. În întuneric, despărţiţi de Dumnezeu.

Apoi a venit acea Lumină care a trecut printre dobitoace, împărţind acele jertfe. O, dacă aţi putea înţelege acel legământ!

Cum facem noi, americanii, un legământ? După ce facem o înţelegere, sau un târg cu cineva, dăm mâna cu el. Acesta este legământul nostru; este făgăduinţa noastră.

Dar ştiţi cum se face legământul în Japonia? Mai întâi, se aşează şi mănâncă ceva, apoi iau puţină sare şi aruncă unul pe celălalt. Aceea este confirmarea legământului făcut.

Noi ne strângem mâna şi zicem: „Este vândut, băiete. Voi sta pe această promisiune.”

Dar cum se făcea un legământ în vechime? Hai să vedem. Pe vremea lui Avraam, când doi stabileau o înţelegere, o scriau jos, apoi junghiau un animal, îl despicau şi-l aşezau jos. După ce făceau aceasta, se aşezau între jertfă şi făceau o juruinţă înaintea lui Dumnezeu: „Dacă nu ne vom ţine de acest legământ, să fim tot atât de morţi ca şi dobitoacele care au murit în locul nostru. Fie ca acel sânge să răspundă pentru noi. Dacă nu ne vom ţine de legământul făcut, să murim la fel ca ele.” După aceea, cei doi rupeau în două ceea ce era scris şi unul lua o parte, iar celălalt o lua pe cealaltă. Nu exista nici o posibilitate de falsificare, mai ales când legământul era scris pe o piele de miel. Când se întâlneau din nou, fiecare aducea bucata lui de piele, iar când erau puse una lângă cealaltă, trebuiau să se potrivească perfect. Aceea este dovada că cei doi aveau făcut un legământ împreună.

Ceea ce arăta Dumnezeu prin legământul făcut aici, este că El însuşi avea să vină jos într-un trup de carne, şi că Se implica direct în acel legământ. Şi priviţi! IeHoVaH Dumnezeu, L-a luat pe Hristos pe cruce şi L-a rupt în două, luând afară sufletul Său, care a fost dus sus, în timp ce trupul a fost pus în mormânt. Apoi, în ziua învierii, a ridicat trupul sus şi a trimis Duhul care fusese peste El, ca să fie în Biserică. Aceasta este aceeaşi confirmare.

În aceste zile din urmă, Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci, deci acelaşi legământ va trebui să fie în oameni. Atunci, cum Îl veţi putea obţine, prin educaţie? Nu, voi nu Îl veţi putea obţine aşa, ci doar prin confirmarea dată de Isus Hristos, care a înviat din morţi şi trăieşte în Marea măreţie, căci acelaşi Duh care locuia în El, locuieşte în zilele din urmă în sămânţa împărătească a lui Avraam, confirmând şi dovedind că este acelaşi ieri, azi şi în veci. Amin.

Aceasta vă face să vă simţiţi  religioşi, nu-i aşa?

Iată care este legământul Domnului: „Voi scrie Legea Mea…în inima lor.” (Ieremia 31.33).

Isus a spus: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi!” (Ioan 14.12). El confirmă aceasta arătând că trupul Său a fost rupt în două, luând Duhul afară şi ridicând trupul la dreapta tronului lui Dumnezeu. Apoi, partea cealaltă, partea pe care o deţinea El, Duhul, a trimis-o peste noi: pe Duhul Sfânt. Prin aceasta, chiar Viaţa lui Hristos este în voi, arătând că El este Răscumpărătorul vostru. El ne-a atras spre Dumnezeu, iar acum, suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu, umpluţi cu Duhul lui Hristos: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; ba încă veţi face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (Ioan 14.12). Amin.

Duhul care era în El, este acum în voi: Viaţa veşnică. El este Răscumpărătorul care a adus înapoi, la Dumnezeu, ceea ce a fost căzut din rasa umană. Duhul lui Hristos este în voi.

Dacă în mine ar fi duhul unui ticălos, aş purta pistoale; dacă aş poseda duhul unui artist, aş picta; iar dacă în mine este Duhul lui Hristos, voi face lucrările lui Hristos. Amin. Aşa este. Viaţa care era în El este acum în voi.

Dacă scoateţi afară viaţa dintr-un dovleac şi o puneţi într-o viţă de pepene, ea va face dovlecei; dacă aţi scoate viaţa dintr-un piersic şi aţi pune-o într-un păr, el ar rodi piersici, pentru că acea viaţă din el dovedeşte ce este.

Aşa a venit şi sămânţa Împărătească. Prin Isaac a venit sămânţa naturală. Prin încrucişarea mâinilor lui Israel, la binecuvântarea celor doi fii ai lui Iosif, cel mic a luat ceea ce se cuvenea celui mai mare, căci Israel a pus mâna dreaptă peste Efraim, iar mâna stângă pe Manase. În felul acesta s-a întors întreaga situaţie, arătând că biserica naturală de astăzi, Îl va respinge pe Hristos, aşa cum a făcut sămânţa naturală a lui Isaac, dar Sămânţa duhovnicească, împărătească, a lui Dumnezeu, va crede fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu, aducând dovada că Isus Hristos este viu în ei.

Vedeţi, acelaşi lucru s-a întâmplat fireşte. Biserica trebuie să fie înrudită cu El aşa cum Isaac şi Rebeca aveau o relaţie de sânge: erau verişori. Vedeţi? Părinţii lor erau fraţi, ceea ce înseamnă că mirele şi mireasa aveau o legătură de sânge.

La fel a fost cu Adam şi cu Eva, care a fost luată din soţul ei. Dumnezeu a luat o coastă din om şi a făcut din ea o femeie; El a luat din bărbat duhul feminin şi l-a pus în femeie, de aceea atunci când vedeţi o femeie care se poartă ca un bărbat, să ştiţi că pe undeva este ceva pe dos, este o perversiune; iar dacă un bărbat se poartă ca un „sisy”, înseamnă că cu el este ceva greşit, pentru că Dumnezeu l-a făcut pe bărbat un bărbat şi l-a îmbrăcat ca pe un bărbat, iar pe femeie a făcut-o femeie şi a îmbrăcat-o ca atare. Acesta este motivul pentru care fiecare trebuie să rămână cum a fost făcut. Amin. Dacă însă vedeţi că cineva se poartă altfel, să ştiţi că acolo este ceva pe dos, este o perversiune.

Adevărul este că în toate timpurile întreaga rasă umană a devenit o grămadă de pervertiţi, totul fiind ca o bubă putredă şi puturoasă, cum spune Biblia, de aceea cu greu mai poţi găsi lucruri sănătoase. Voi ştiţi că acesta este adevărul.

Odată am văzut că într-un local era scris: „Mese pentru doamne”, dar privind în jur m-am gândit: „În cazul acesta nu vei avea nici un client, pentru că o doamnă nu va intra niciodată într-un asemenea loc.” Nu, domnule. O femeie poate intra, dar o doamnă, nu.

Vedeţi, Trupul, Mireasa lui Hristos, trebuie să se întoarcă la exemplul primei mirese.

Cine era Eva? Ea şi Adam erau unul, de aceea au fost numiţi „Adam”. Ei erau duh. Când Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut un om duhovnicesc, pentru că Dumnezeu este Duh. Atunci nu era încă nici un om firesc, până când a luat ţărână, a modelat-o şi a pus în ea acel duh. Şi acolo a fost primul Adam.

După ce a luat-o pe Eva din Adam, deci după ce a scos partea feminină din el, ea a căzut pentru că nu a ascultat de Cuvânt.

Exact acolo a căzut şi biserica de astăzi: ea nu a ascultat de Cuvânt. Dar în acest caz, Sămânţa Împărătească a lui Avraam, Sămânţa hotărâtă pentru Viaţă, a rămas credincioasă Cuvântului. Indiferent câte s-au spus despre ei, sau cât au râs de ei, sunt hotărâţi pentru Viaţă veşnică. Sămânţa împărătească şi iubitul ei, Hristos, sunt una.

Viaţa, Duhul care era în Hristos, este în Biserica Sa, acesta fiind Legământul veşnic, căci acelaşi Duh şi nu altul, a venit peste ea pentru a dovedi că este Sămânţa Împărătească. Noi ar trebui să vedem acest lucru, acum, în zilele din urmă, căci aşa spune Scriptura. Mai mult, înainte ca Mireasa să fie luată sus, trebuie să fie o slujbă care să se potrivească perfect. Amin.

Mă bucur că pot spune că acesta-i adevărul. Amin. Totul este desăvârşit, confirmând Legământul. El l-a confirmat aici, arătând ce va face – va confirma legământul.

Eu cred că orice cunoscător al Bibliei ştie cum a confirmat El legământul cu Avraam. Ce a făcut El? I-a arătat printr-un simbol, ce urmează să facă cu acele jertfe.

Se face târziu, aşa că nu voi mai avea timp să „despic” aceste jertfe, dar poate o voi face mâine seară, ca să vedeţi care este însemnătatea lor.

Oricine cunoaşte istoria veche, ştie că acesta este modul în care se făcea legământul. Ei scriau totul, apoi îl rupeau în două, iar unul lua o parte şi celălalt lua cealaltă parte. Ei trebuiau să se întoarcă şi să-şi aducă fiecare jertfa lui. Aşa a făcut Avraam în Gherar.

Întrebarea pe care şi-ar fi putut-o pune Avraam, era: „Unde este sămânţa pe care mi-ai făgăduit-o? Cum voi sta eu în picioare când oamenii vor râde de mine şi mă vor întreba: „Avraame, tatăl multor mulţimi, acum ai nouăzeci de ani, deci, unde-ţi sunt copiii? Câţi copii ai acum, tatăl multor neamuri?”

Dar el nu s-a îndoit, ci a stat pe făgăduinţă. Oamenii îl batjocoreau pentru că ţinea cu credincioşie la făgăduinţa lui Dumnezeu, crezând că El era în stare să facă ce a promis; crezând că El este mai mult decât în stare s-o facă. Da, El poate să poarte de grijă de jertfa Sa pentru că este IeHoVaH Jireh. El poate croi o cale ca să împlinească tot ce a făgăduit. Lui Avraam, El i-a confirmat legământul, arătându-i cum va face; arătându-i că-L va lua pe Hristos, va rupe viaţa din  El, iar în zilele din urmă o va trimite jos. Acest legământ trebuie să fie confirmat cu sămânţa împărătească a lui Avraam, care sunt oameni dintre neamuri, nu evrei.

Ei sunt un popor care poartă Numele Lui; sunt luaţi pentru Numele Lui. Biserica ce are Numele Lui, se va întoarce înapoi la El, pentru că aceea este ea, viaţa ei.

Ascultaţi. Când a căzut Duhul Sfânt, în ziua de Rusalii, Biserica a primit Viaţa. Atunci a fost scrisă o carte, Faptele Apostolilor, pentru că Hristos era în acei apostoli.

Isus a spus în Ioan 15.5: „Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele.” Şi voi ştiţi că nu viţa poartă roadele, ci mlădiţele. Acum, dacă acea ramură, prima care iese din acel copac, va produce o carte a Faptelor, în cazul în care copacul va da o altă ramură, aceea va produce aceeaşi viaţă. Este adevărat?

Cu câteva luni în urmă, am fost în Phoenix la bunul meu prieten John Sharritt. După cum ştiţi, eu trăiesc în Tucson. Şi acest bărbat a fost foarte sărac, dar Domnul l-a binecuvântat în mod deosebit. Când am fost prima dată la Phoenix, el nu avea copii dar îşi dorea foarte mult. Pe atunci muncea pe stradă perforând betoane, pentru douăzeci și cinci de cenţi pe oră. Şi când am ţinut adunarea, el a venit acolo şi a crezut fiecare cuvânt al mesajului, iar la sfârşit mi-a zis:

„Bill,  ai vrea să te rogi şi pentru mine?”, iar acum are cinci copii, ba mai mult, acest bărbat donează câte trei, patru milioane, în fiecare an, pentru cauza lui Hristos. Aşa este.

După cum spuneam, nu demult am fost la el şi am privit culturile de bumbac pe care le are, căci posedă foarte mult pământ, pe care lucrează cam o mie cinci sute de mexicani. Aceasta după ce cu cincisprezece ani în urmă spărgea betoane pentru douăzeci și cinci de cenţi pe  oră.

Apoi m-a dus în livada lui de citrice, unde am văzut un pom foarte ciudat. Spun aceasta pentru că rodea tot felul de fructe: portocale, lămâi, grefuri, clementine, tangelos. Cred că erau cam nouă soiuri diferite.

„Ce fel de copac este acesta?” l-am întrebat eu mirat.

„Oh, este ceea ce vezi, un experiment”, frate Branham.

„Şi toate aceste fructe trăiesc pe acelaşi copac? Ce fel de pom este el de fapt?”

„Este un portocal.”

„Atunci ce caută acolo celelalte fructe?”

„Ele sunt altoite pe acest portocal,” a răspuns el.

„Aceasta înseamnă că la anul toate aceste mlădiţe vor rodi portocale?”

„Nicidecum, ci mlădiţa de lămâi va rodi lămâi, mlădiţa de grapefruit va rodi grapefruituri, şi aşa mai departe.

„Dintr-un portocal?”

„Da, domnule.”

„Dar eu nu înţeleg cum este posibil aşa ceva,” am răspuns eu.

„Toate fructele acestea sunt citrice.”

„Atunci lăudat să fie Domnul, pentru că văd ceva,” am spus eu.

Priviţi fraţilor. Când Duhul Sfânt a venit pentru prima dată peste acea Viţă, a crescut prima mlădiţă, şi astfel s-a scris o carte a Faptelor Apostolilor, iar dacă Viţa va rodi o altă mlădiţă originală, ea va rodi aceleaşi roade ca şi prima mlădiţă; va fi Isus Hristos.

Problema este că noi avem metodişti, baptişti, luterani, etc., care au fost altoiţi în El, dar care poartă roadele denominaţionale. Dacă însă creşte o altă mlădiţă, ea va fi una autentică, umplută cu Hristos, cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Vă mai amintiţi mesajul din predica „Pomul miresei?” Acel pom a crescut purtând altfel de roade, aşa că a fost tăiat. Dar Ioel a spus:

Ce a lăsat nemâncat lăcusta Gazam, a mâncat lăcusta Arbec, ce a lăsat lăcusta Arbec, a mâncat lăcusta Ielec, ce a lăsat lăcusta Ielec, a mâncat lăcusta Hasil.” (Ioel 1.4).

Veţi afla însă că aceste insecte sunt de fapt una şi aceeaşi în diferite stadii de dezvoltare.

Şi ce au lăsat luteranii, au mâncat metodiştii; ce au lăsat metodiştii, au mâncat baptiştii; şi ce au lăsat baptiştii, au mâncat penticostalii. Prin aceasta totul a fost tăiat jos, dar Dumnezeu a spus:

Vă voi răsplăti astfel anii, pe care i-au mâncat lăcustele…în zilele din urmă vă voi trimite o biserică şi vă voi restitui puterea, pentru început, pentru că în timpul de seară va fi Lumină.

Indiferent câte ramuri sunt altoite pe acel pom, el va aduce la suprafaţă Sămânţa împărătească a lui Avraam. Aleluia! Dumnezeu a făgăduit aceasta şi o va face. Da, va ieşi o mlădiţă din inima Lui, iar acea mlădiţă va fi ca şi pomul care a fost sădit lângă un izvor de apă; va fi ca un om care cugetă la Cuvântul lui Dumnezeu zi şi noapte. El nu va privi spre un crez sau spre o denominaţiune, ci „Îşi găseşte plăcerea în Legea Domnului şi zi şi noapte cugetă la Legea Lui. El este ca un pom sădit lângă un izvor de apă, care îşi dă rodul la vremea lui, şi ale cărui frunze nu se veştejesc, ci va rodi după soiul lui.”  (Psalmul 1.2-3).

Dumnezeu  a făgăduit şi a făcut întocmai cum a spus, căci în ziua cincizecimii Duhul Sfânt a venit jos şi S-a împărţit peste sămânţa împărătească. Acelaşi Stâlp de Foc care a însoţit Israelul, a venit jos, iar noi ştim cu toţii că Acela era Logosul; era Hristos.

Şi ce a făcut El când a venit jos în ziua cincizecimii?  S-a împărţit  în limbi de foc ce s-au aşezat peste fiecare din ucenici. Vedeţi? Dumnezeu împărţindu-Se printre oameni.

O, frate, tu poţi primi acelaşi Duh care era în Hristos, pentru că El a spus:

…cine crede în Mine, va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea; pentru că Eu Mă duc la Tatăl.” (traducerea corectă este „lucrări mai multe”) (Ioan 14.12).

El a mai făgăduit că va fi cu sămânţa lui Avraam până la sfârşitul lumii.

Cu câteva zile în urmă, noi am sărbătorit învierea Lui, am depus mărturii şi am cântat. El ar putea veni şi să facă ceva ce a făcut şi înainte de moartea şi învierea Sa, dar cu toate acestea oamenii ar spune că aceasta este ghicitorie, este de la diavolul, un Beelzebul şi Îl dau afară din biserică. De ce se întâmplă aceasta? Ca să se împlinească Scriptura, care spune că în această epocă Laodiceană, Cuvântul care este Hristos, a fost scos afară. El stă la uşă şi bate încercând să găsească o posibilitate de a intra pentru a Se face cunoscut.

Cu siguranţă va fi o mlădiţă originală care va ieşi.

El l-am întrebat pe fratele Sharritt: „Cel fel de mlădiţă va creşte la anul? Va fi una de portocal sau una de lămâi?”

„Va fi o mlădiţă originală,” a răspuns el. Când va creşte o mlădiţă din acest pom, va fi una de portocal, aşa cum a fost la început.

Şi când adevărata sămânţă vie a lui Avraam vine sus, acelaşi Duh care era în Isus Hristos va trăi prin ea. Această sămânţă va crede fiecare Cuvânt   şi-L va puncta cu „Amin”. Ea nu va spune: „Cuvântul acesta este inspirat, iar acesta nu!”, ci Îl va crede pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu. Voi credeţi din toată inima în seara aceasta? Amin.

Haideţi să ne plecăm capetele pentru un minut, căci voi termina predica mâine seară. Vă promit că nu vă voi ţine mult.

Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci. O confirmare….a fost stabilită cu Avraam când el a văzut totul prin credinţă, aşa că a mers înainte şi nu s-a îndoit prin necredinţă.

Dar cum este cu sămânţa Lui împărătească? Când va apărea El, unde va merge în zilele din urmă? La Biserica aleasă, nu la Babilon, nici în Sodoma, căci ei au mesagerii lor. Dar mesagerul Bisericii alese de Duhul Sfânt: este Dumnezeu locuind într-un trup de carne, arătându-Se ca Unul care deosebeşte gândurile inimii şi dovedind că Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

El este IeHoVaH–Jireh. El S-a îngrijit deja de jertfa noastră şi de confirmarea legământului Său. El Îşi ţine legământul Său în zilele din urmă.

Prieteni, am putea continua să vorbim toată noaptea, dar lucrurile care s-au spus deja, sunt suficiente.

Aici sunt bolnavi care au nevoie de vindecare. De ce nu credeţi? Dacă aş putea să vă vindec, aş face-o bucuros, dar eu nu pot face aceasta. Voi aţi văzut că în prima zi şi în a doua seară m-am rugat pentru bolnavi, dar motivul pentru care am făcut-o este că dacă aici este vreo sămânţă care a fost hotărâtă pentru Viaţă, Duhul o va „prinde”. El o va vedea.

Câţi dintre voi, vor să ridice mâna şi să spună înaintea lui Dumnezeu: „Eu cred din toată inima că Isus Hristos este acelaşi ieri, azi şi în veci; că El a înviat din morţi şi este viu printre noi în seara aceasta, dovedind aceasta, iar eu cred că acest lucru este de la Dumnezeu.”? Vreţi să ridicaţi mâna şi să spuneţi: „Eu cred cu adevărat.”?

Tată ceresc, ei sunt în mâinile Tale. Ei spun că sunt sămânţa lui Avraam şi doresc binecuvântările lui Dumnezeu. Eu le-am spus aceste cuvinte simple, am început acest subiect dar nu l-am putut termina, însă, Tată, ei văd confirmarea căci Tu ai dat o făgăduinţă.

Dacă nu avem Duhul lui Hristos printre noi, nu suntem nimic, dar El ne-a făgăduit cât se poate de clar în Scriptură, chiar şi în Vechiul Testament ne-ai făgăduit, prin Maleahi, că în zilele din urmă, copiii se vor întoarce la credinţa părinţilor de la rusalii, la învăţătura originală a Bibliei, la Cuvântul original şi că acolo va fi un semn care va confirma prin glasul care va veni, că Tu eşti aici şi noi credem aceasta.

Tată, fă ca Satana să plece de aici. Noi ştim că nu avem nici o putere, Doamne, dar pretindem că avem autoritatea dată de Tine.

Poliţistul de pe stradă, vede cum maşinile rulează cu o viteză de 90 de mile pe lângă el şi nu are putere să le oprească, căci oricare din ele îl poate doborî la pământ, dar ajunge să ridice mâna şi imediat frânele vor şuiera. De ce? Pentru că el este o autoritate. Întregul oraş stă în spatele lui. Vedeţi? El nu are putere, ci autoritate. Poate  nu cântăreşte nici nouăzeci de kilograme, dar are autoritate.

Aşa este şi în seara aceasta, Doamne. Noi venim înaintea Satanei, nu cu putere, ci cu autoritate, arătând Sângele şi confirmarea legământului, iar el nu mai are nici un drept ca să le ţină pe aceste persoane bolnave în continuare.

O, Dumnezeule, dacă aş găsi o cale de a aduce mesajul până la ei! Dacă ar putea vedea, Doamne, dacă şi-ar putea da seama. Trezeşte-i, Doamne, în seara aceasta. Lasă-i să vadă că Tu eşti acelaşi Dumnezeu; că Îţi ţii Cuvântul şi că Îl confirmi aşa cum ai făgăduit. Tu ai spus că aceste lucruri se vor întâmpla în zilele din urmă, când se va descoperi Fiul omului. Te rugăm să ne dai toate acestea în Numele lui Isus, şi să-i ajuţi să vadă că Tu eşti. Amin.

Acum, credeţi prieteni. Am depăşit puţin timpul acordat, dar nu am vrut să fac aceasta. Dacă va fi cu voia Domnului, voi termina mâine seară tema începută.

Noi suntem doar nişte fiinţe umane şi fiecare dintre noi doreşte să trăiască, însă eu cred că şi Dumnezeu vrea aceasta. Totuşi, nu se întâmplă aşa, pentru că nu mai este balsam în Galaad. Ştiţi cum   s-a spus: „Ce! Nu mai este balsam în Galaad? Nu mai este nici un proroc acolo?

Elisei l-a întrebat pe împărat: „De ce te duci la Ecron, la un dumnezeu străin, tu, care eşti evreu? Nu mai este oare balsam în Galaad?

Nu, domnilor! Noi avem balsam, căci Duhul Sfânt este aici. Voi trebuie doar să credeţi. Necazul este că trăim într-un timp în care mintea oamenilor este atât de confuză!

Mie îmi pare rău căci ei nu ştiu ce să creadă. Astfel, unul spune una, iar altul spune altceva, dar Cuvântul Domnului zice:

….Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii să fie găsiţi mincinoşi….” (Romani 3.4). Aşa este. El nu poate să-Şi schimbe natura.

Eu simt prezenţa Domnului aici. Câţi dintre voi au văzut fotografia cu Îngerul Domnului? Este aici.

Cine nu are număr de rugăciune să ridice mâna şi să spună: „Eu nu am număr de rugăciune, dar sunt bolnav şi suferind.” Păi, peste tot sunt mâini ridicate. În ordine.

Ce a făcut acel Înger când a fost la Avraam? I-a spus ce se petrecea în spatele Lui, iar Cuvântul ne-a făgăduit că acelaşi lucru se va întâmpla la venirea Domnului.

Atunci, Avraam L-a numit Elohim, adică Dumnezeu. După ce a vorbit cu Avraam, El S-a făcut nevăzut, iar Avraam L-a numit Domnul Dumnezeu, Elohim.

Priviţi cuvântul evreiesc „Elohim.” Când Avraam L-a numit „Domnul Dumnezeu,”  Elohim însemna, sau numea aceeaşi Persoană, arătând că Dumnezeu Se manifesta într-un trup de carne, ca să confirme legământul şi să arate că va face acelaşi lucru şi pentru sămânţa lui Avraam; ca să arate că întotdeauna este un prooroc care deosebeşte tainele şi gândurile inimii.

Câţi ştiu că Biblia spune că Cuvântul lui Dumnezeu deosebeşte gândurile inimii?

Aceasta este o provocare pentru cei care nu gândesc aşa. Dacă nu credeţi aceasta, veniţi aici, dar dacă nu puteţi dovedi ceea ce credeţi, nu spuneţi nimic.

Tot ce vă cer, este să credeţi că această Biblie este adevărul; să credeţi că trăim în zilele din urmă şi că ceea ce vedeţi este făgăduinţa dată pentru acest timp.

Amintiţi-vă că nici Avraam şi nici altcineva, nu a văzut vreun semn până la venirea în scenă a fiului făgăduit. Avraam a văzut o mulţime de lucruri, dar acela a fost ultimul semn şi cel mai puternic, iar când L-a văzut, Avraam a ştiut că Acela era Elohim.

Apoi a venit Isus şi a spus că va fi aşa, şi iată-ne chiar acolo, în aceleaşi lucruri. Oamenilor, acesta este adevărul.

El a fost născut într-o iesle, de aceea a fost greu să fie crezut de cineva. De fapt, numai sămânţa care a fost hotărâtă pentru Viaţă, L-a crezut, pentru că este scris:

Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine…” (Ioan 6.37). Aşa este. Acolo sunteţi.

Eu m-aş putea ruga şi să pun mâinile peste voi, dar dorinţa mea este ca voi să vedeţi că puteţi face acelaşi lucru, că vă puteţi pune mâinile pe El, pe Marele Preot ce poate fi atins de neputinţele noastre. Credeţi aceasta? Atunci să credeţi.

Privind în sală, am văzut că sunt câţiva pe care-i cunosc. Este un predicator care tocmai a fost vindecat de Domnul şi al cărui fiu a fost de asemenea vindecat de o boală de creier. El m-a chemat prin telefon.

Mai este un bărbat care aseară a crezut că fiul lui este mort. Eu eram la Beaumont, când m-au chemat la el. Eu m-am dus, iar când m-a văzut, băiatul m-a cuprins cu braţele, a început să plângă şi mi-a spus:

„Frate Branham, Cuvântul Domnului este cu tine, aşa că trebuie doar să-I ceri!” şi chiar în clipa aceea, micuţul a revenit la viaţă.

Să nu spuneţi cumva că eu am făcut aceasta, căci nu este adevărat, ci credința lor în Dumnezeu a realizat acest lucru, de aceea vreau ca şi voi să credeţi.

Nu uitaţi că Isus a spus în Marcu 11 că, dacă veţi cere muntelui să se prăvălească în mare şi nu vă veţi îndoi, ci veţi crede, se va întâmpla întocmai. Vedeţi? Nu este vorba de speranţă, ci de siguranţă: „Eu ştiu!”

Dacă faceţi aceasta, Cel care a dat făgăduinţa, va dovedi că este viu, aşa că, atunci când nimeni altcineva în lume, nu o poate face, treziţi-vă, scuturaţi-vă cât puteţi de tare şi fiţi încredinţaţi că Dumnezeu poate s-o facă.

Ei L-au numit pe Isus: „De la cel rău.” Au spus că cel ce face acele lucruri este un diavol, de aceea şi-au luat răsplata.

Dar voi să credeţi. Să ştiţi că eu nu pot vindeca pe nimeni, dar Dumnezeu o poate face pentru că Dumnezeu este Vindecătorul.

Acum, El nu este aici în trup, pentru că atunci când vine aşa, timpul este încheiat, după cum citim: „Căci cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi la venirea Fiului omului.” (Matei 24.27). Dar Duhul Lui a venit deja in biserică.

Priviţi cum a venit: prin neprihănire, sfinţire şi botez cu Duhul Sfânt, iar acum intră în timpul de răpire, pregătind biserica exact cum a făgăduit, în felul în care sunt aliniate epocile bisericilor.

Conform Scripturii, penticostalii sunt ultima organizaţie. Ultima respinsă împreună cu celelalte, pentru că Dumnezeu nu lucrează cu organizaţiile, ci doar cu persoane individuale.

Acum puteţi crede că El este prezent aici? Eu sunt fratele vostru, iar El mi-a spus să vin şi să fac acest lucru. Acesta este motivul pentru care eu Îl cred. Dacă ceea ce mi-a spus, nu ar fi scris în Cuvântul pentru această epocă, nu L-aş crede şi  m-aş îndepărta de El, pentru că pun deoparte tot ce nu este conform Cuvântului Său. Nu accept nimic altceva. Eu pot să înţeleg şi să primesc tot ce este în Cuvântul Său, voi nu? Fie ca Domnul să ne ajute. Credeţi din inimă că sunteţi în prezenţa Lui.

Acelaşi Isus care a dat această făgăduinţă, l-a inspirat şi pe Pavel, care a avut o mulţime de descoperiri şi care a scris mai multe cărţi ale Bibliei, asemeni lui Moise. Cuvântul a venit la el, şi L-a scris, este adevărat?

Să nu uitaţi că Hristos este înviat din morţi şi Se află printre noi. Să păstraţi aceasta în inima voastră.

Noi am văzut tot felul de mişcări, de strigăte şi de laude şi pot spune că toate acestea sunt în ordine. Am vorbit în limbi şi am proorocit, ceea ce este bine, căci toate aceste manifestări vin împreună cu El, dar ultimul lucru este Prezenţa Sa divină, este Cuvântul însuşi. El este Cuvântul şi vine la Trup. Vedeţi? Evrei 4 ne vorbeşte despre acest Cuvânt şi ne spune că este mai tăietor decât o sabie cu două tăişuri şi că judecă simţurile şi gândurile inimii. Luaţi acest Cuvânt şi puneţi-L în dreptul proorocilor; puneţi-L în dreptul lui Isus Hristos şi vedeţi dacă nu este acelaşi lucru, căci El este cunoscut ca Mesia.

Acum, nici un om de aici nu este Mesia, ci Duhul Sfânt este Mesia, căci Hristos şi Duhul Sfânt este Unul şi Acelaşi. Prin urmare, acum El este aici, lucrând în Trupul Său şi pregătind-L pentru răpire. Să credeţi aceasta, prieteni!

Doamne Dumnezeule, Te rog să îngădui ca în seara aceasta să se întâmple acest lucru.

În Numele lui Isus Hristos, eu iau orice duh sub control, pentru slava lui Dumnezeu. Spun aceasta pentru ca voi să înţelegeţi.

Dacă vă îndoiţi, ar fi bine să nu staţi prea mult aici, şi ştiu că mulţi dintre cei care stau aici, au văzut ce se întâmplă cu oamenii care nu cred, căci duhurile merg de la un om la altul, aşa cum spune Biblia.

Tu, care stai acolo, cu cravată neagră, şi te uiţi la mine, vezi acea Lumină ca o aureolă galben-verzuie? Domnule, crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu îmi va descoperi problema ta, vei crede? Ai număr de rugăciune? Nu ai şi nici nu este nevoie de el.

Tu ai probleme la ureche. Dacă este aşa, ridică mâna. Aveai probleme la o ureche, dar acum nu mai ai, dacă vrei să crezi.

Lângă tine stă un bărbat care se roagă. Uită-te la mine, domnule. Ai număr de rugăciune? Nu. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Crezi că am spus adevărul? Crezi că Isus Hristos este prezent aici? Crezi că de azi înainte spatele tău va fi bine? Dacă crezi, ridică mâna. Întrebaţi-l şi veţi vedea că nu-l cunosc şi că nu mă cunoaşte. Dar ce a atins el? Împlinirea Scripturii. El s-a atins de Marele Preot, căci a venit aici pentru a fi vindecat. Vedeţi?

Tu ce crezi despre aceasta, tinere? Tu, cel care stai în spate şi te uiţi la mine. Crezi că Dumnezeu te va vindeca de boala de rinichi pe care o ai? Dacă crezi, ridică mâna. Vrei să te scapi şi de obiceiul pe care-l ai? Vrei să arunci ţigările? Fă un semn cu mâna, dacă crezi. Da? Atunci pune-le jos şi uită de totul. Dacă poţi să  crezi, eşti eliberat în Numele lui Isus Hristos.

Aici, pe targă, este o doamnă. Mă poţi auzi, doamnă? Da. Eu nu te pot vindeca şi nu ştiu nimic despre tine, pentru că nu te cunosc, dar Isus Hristos poate să-mi descopere necazul tău, dacă crezi. Crezi? Te va ajuta aceasta? Dacă vei rămâne pe acea targă, vei muri, aşa că ai o singură şansă să trăieşti, şi anume, să-L accepţi pe Hristos.

Tu ai cancer, dar crezi că Dumnezeu te face bine acum? Dacă crezi, ridică mâna. În ordine.

Mai trebuie să faci un singur lucru: ridică-te de pe acel pat, adună-l şi du-te acasă, dovedind că credinţa ta în Dumnezeu este vie şi că tu eşti o sămânţă a lui Avraam. Ridică-te în Numele lui Isus Hristos. Ea se ridică sus ca să intre în posesia făgăduinţei lui Dumnezeu.

Câţi dintre voi credeţi din toată inima? Ridicaţi-vă! Aveţi putere! Ridicaţi-vă, căci Dumnezeu este Cel care vă întăreşte.

Iat-o, femeia s-a ridicat de pe targă. Toţi ceilalţi, care vreţi să-L primiţi pe Isus Hristos, ridicaţi-vă în picioare. Ridicaţi-vă peste tot şi acceptaţi-L pe Hristos ca Vindecătorul vostru.

Doamne Isuse, vindecă-i pe toţi. Dă-ne aceasta, Doamne Dumnezeule.

– Amin –