Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMIDENTIFICAREA

23/01/1963, seara - Phoenix, AZ

Puteţi să luaţi loc. Îţi mulţumesc foarte mult, frate Shore. Consider că este un mare privilegiu să fiu în seara aceasta aici, la Prima Adunare a lui Dumnezeu, pentru a avea din nou părtăşie cu voi în jurul Cuvântului Său. Mă bucur că sunt din nou alături de fratele Shore și de toți ceilalți frați cu care m-am întâlnit săptămâna aceasta și pot spune că în ultimele săptămâni am avut parte de momente minunate.

Cred că sunt ani de zile de când nu m-am mai simțit atât de bine ca în săptămâna aceasta de părtășie cu frații din Maricopa Valley, cu cei din Mesa, până la Tucson, Ierusalimul de pe deal. Ne bucurăm să-i vizităm pe frații noștri de aici, din Ierihon (Înțelegeți?), de la poalele dealului. (Voiam doar să văd cum reacţionaţi).

Acum câţiva ani când am venit aici, era o mare rivalitate între Phoenix și Tucson. Chiar zilele trecute m-am gândit la aceasta și mi-am amintit că toată lumea mă tachina pentru că țineam cu Tucson. Atunci mi-am dat seama că Ierusalimul este pe deal, iar Ierihonul este în vale, și m-am gândit că ar fi o comparație potrivită. Ei bine, ne vom strădui să apucăm pe calea de mijloc, şi vom pune capăt acestui conflict.

Așa cum am spus, am avut un timp grozav, și ne-am simțit minunat, iar acum așteptăm cu nerăbdare marea convenție care începe mâine seară. Credem că va fi ceva extraordinar, de aceea încerc să așez, în felul meu simplu, o temelie și să-i scutur puțin pe oameni ca să-i trezesc pentru trezirea ce urmează să înceapă. Vor predica fratele Velmer Gardner, apoi un frate metodist, despre care se spune că este un orator foarte priceput. Pentru un final măreţ, luni seara va vorbi scumpul nostru frate Oral Roberts. Nădăjduiesc că Domnul le va transmite fraților asemenea mesaje încât să facă orașul să îngenuncheze de frică și cutremur față de Domnul. Săptămâna aceasta ne-am străduit mult să aşezăm această temelie pentru apropiata venire a Fiului lui Dumnezeu. Așa cum am și spus, eu cred că sunt șanse mari ca El să vină în generația aceasta, poate chiar în seara aceasta. Noi nu știm exact când va fi aceasta, dar vrem să fim pregătiți pentru ca atunci când va veni, să mergem cu El în răpire.

Am avut o perioadă minunată: am predicat aceste mesaje puternice despre venirea Lui, am încercat să expun toate posibilitățile și să arăt că, văzând timpul în care trăim și tot ce se întâmplă, după umila mea părere, sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca El să vină, așa că nu mai poate urma decât răpirea. Tot ce trebuie să se mai întâmple nu durează mai mult de o oră.

Cred că multe, nu ştiu exact câte, prorocii importante despre venirea lui Mesia şi despre ceea ce va face El, s-au împlinit în doar şapte ore, pe cruce: „Mi-au străpuns mâinile și picioarele.” (Psalmul 22.16), și: „Toate oasele i le păzește, ca niciunul din ele să nu i se sfărâme.” (Psalmul 34.20). Şi apoi strigătul: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Psalmul 22.1). Marile profeţii, una, două, trei, patru, s-au împlinit în decurs de o oră sau două. Este posibil să se întâmple la fel și atunci când Se va întoarce El, așa că trebuie să fim atenți și să veghem.

Aseară m-am simţit foarte bine la Adunarea lui Dumnezeu, puţin mai la sud de aici. Cred că se numesc Partea Sudică sau Adunarea din Partea Sudică. Acolo am cunoscut un frate pe care nu-mi amintesc să-l mai fi întâlnit în această campanie un frate scump și un grup de oameni minunați. Aseară am vorbit despre faptul că El este o Oază și că atunci când ne întâlnim și vorbim despre tot ce a făcut El, suntem în locurile cerești în Hristos. Și nu numai când vorbim despre ce a făcut, ci și despre ce a promis că va face și cum a făgăduit că va veni să se întâlnească cu noi, pentru că acolo unde sunt doi sau trei adunași în Numele Lui, este și El în mijlocul lor.

Apoi m-am gândit că suveranitatea lui Dumnezeu a fost arătată în mod extraordinar atunci când El a coborât în mijlocul nostru și a dovedit că este din nou cu noi. Aceasta ne dovedește fără umbră de îndoială că suntem aproape de sfârșit. Da, noi vedem întâmplându-se exact lucrurile pe care El a promis că le va face chiar la sfârşit.

Bănuiesc că majoritatea celor prezenți aici, sunt mântuiți. Noi suntem cei care ne rugăm și depunem eforturi pentru convenția care va începe, fiindcă trebuie să dăm tot ce avem mai bun și să facem tot ce putem; trebuie să vorbim cu fiecare păcătos în parte, să ne apropiem de fiecare om de afaceri, de fiecare persoană care nu a primit încă mântuirea, de toți cei care nu L-au primit pe Hristos și care nu au Duhul Sfânt. Vrem să-i abordăm cu mesajul, cu o Evanghelie sănătoasă și solidă, iar viețile noastre să fie atât de „sărate” și să fie o astfel de mărturie încât cei care văd cum ne purtăm și cum trăim, să dorească să trăiască și ei o asemenea viață. Voi știți că Isus a spus: „Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde puterea de a săra, își pierde gustul, mărturia, puterea de chemare, nu mai poate nici să vindece și nici să mântuiască.” Sarea salvează prin atingere, iar noi suntem punctul de contact al lui Dumnezeu. Fratele Roberts spune de multe ori că punem mâna pe radio sau pe altceva, ca să simtă un punct de contact.

Cred că vorbesc puțin ciudat în seara aceasta, dar de vreo trei sau patru seri nu pot să vorbesc decât subțire. Vocea mea normală este epuizată, așa că vorbesc mai mult din vârful buzelor. Şi nu o fac pentru spectacol, ci pentru că dacă vorbesc normal, mă doare gâtul. Știți, Dumnezeu ne-a creat în așa fel încât dacă o parte din noi obosește, să putem folosi alta în locul ei; avem tot timpul o rezervă. Cineva m-a întrebat odată: „Cum poţi să umbli atât de mult prin munţi şi peste tot?”

Ei bine,” i-am răspuns eu, „cu mulți ani în urmă am învățat o tehnică de la indieni. Vedeți, trebuie să mergi din genunchi, fără să miști prea mult din șold, astfel încât să lași șoldul să se odihnească. Apoi mergi din șolduri și îți lași genunchii să se odihnească. Înţelegeţi? Te odihneşti şi mergi în acelaşi timp. Tot așa, predici cu vocea subțire, apoi cu cea groasă, apoi din nou cu cea subțire până când se odihnește cealaltă, și tot așa. O, Dumnezeu a făcut un lucru minunat creând omul! Ştiţi de ce? Pentru că l-a creat după chipul și asemănarea Sa. Şi ce poate fi mai minunat decât Dumnezeu?

Având în vedere că am predicat atât de mult despre venirea lui Hristos în această epocă, m-am gândit că ar fi bine ca în seara aceasta să fixăm câteva din lucrurile care s-au spus și să înțelegem, prin Evanghelie, seriozitatea situației în ziua de astăzi, ca să ne dăm seama cât suntem de pregătiți pentru ceasul care vine. Ce ştim noi? Poate că aceasta este ultima convenție pe care o vor ține oamenii de afaceri; s-ar putea ca aceasta să fie ultima noapte în care Prima Adunare a lui Dumnezeu și toate celelalte biserici din țară mai sunt deschise. Este posibil ca mâine să se închidă toate. Nu știm. Poate că în seara aceasta Biblia este citită pentru ultima dată în fața acestei audiențe, așa că haideți să ne cercetăm cu toată seriozitatea.

Vom încerca să încheiem devreme, ca să nu-i ținem prea mult pe oameni. Acum câteva zile am făcut o remarcă destul de curajoasă, când am spus că aș putea să vă țin o noapte întreagă, pentru că n-ar conta dacă ați pierde o zi de lucru. Dar acum este sâmbătă seara și nu pot să vă țin prea mult, ca să nu lipsiți la școala duminicală, pentru că trebuie să fiți acolo, la datorie. De aceea am condus până aici: ca să petrecem împreună acest timp minunat.

Să vă rugați pentru toți frații care vor vorbi. Rugați-vă ca Domnul să-Şi reverse ungerea peste mesagerii Săi. Ultima seară petrecută cu fratele Oral Roberts a fost atât de minunată, încât l-am ales pe el pentru încheierea convenției. Mă gândesc la acel moment din ziua praznicului, când Isus S-a ridicat și a strigat în Templu. O, aș vrea să auzim din nou acel strigăt! Aș vrea ca Domnul să ne strige, să ne cheme de partea Lui și să-Și adune astfel Biserica, pe cei răscumpărați ai Săi, Mireasa Lui pentru care a plătit cu propriul Său sânge. Ne rugăm pentru acea încheiere.

Înainte de a ne apropia de Cuvânt, ne vom apropia de Domnul în rugăciune, pentru că, aşa cum ştiţi, Cuvântul Lui nu se tâlcuieşte singur. Noi dorim ca Autorul Lui să ni-L descopere, fără intervenția noastră, ca să se vadă că El lucrează. Să ne plecăm deci, capetele, și odată cu ele, să ne plecăm și inimile în fața Domnului.

Cât timp stăm cu capetele și cu inimile plecate, este vreo dorință în inima voastră, frați pelerini, fii ai Împărăției? Voi, care ați venit de departe până aici în Phoenix, în această biserică micuță, pentru a vă închina Domnului, aveți vreo dorință despre care ați vrea ca El să știe? Cu acea dorință în minte, ridicați mâna și spuneți: „Doamne, îngăduie ca în seara aceasta să fie rândul meu, fiindcă am o cerere disperată.”, iar El va vedea, va auzi și va răspunde.

Tată ceresc, ne apropiem de Tine prin credinţă, ne unim în rugăciune şi ne aducem cererile noastre ca unul. Prin credinţă, părăsim locul acesta şi ne înălţăm dincolo de lună şi se soare, de marea Cale Lactee şi ajungem departe de tot ce se poate vedea, în prezenţa Domnului. Acolo, pe altar este o Jertfă, iar pe deasupra altarului zboară acei serafimi strigând: „Sfânt…” Oh, ce loc minunat!

Noi avem acest Cuvânt spus de Fiul lui Dumnezeu, conform căruia, dacă Îi cerem Tatălui ceva în Numele Lui, ne va da. El este acolo, în veșmintele Lui pline de sânge, iar prețul a fost plătit pentru ca noi, niște nevrednici, să ne putem apropia de El ca fii și fiice, după ce L-am acceptat pe Hristos ca Mântuitorul nostru.

Tată, în seara aceasta Te rugăm în primul rând să ne ierți fărădelegea, și toate faptele și vorbele noastre care nu au fost drepte în fața Ta. Doamne, știm că am făcut o mulțime de lucruri greșite, și Te rugăm să ai milă de noi pentru că nu spunem aceasta numai de formă, ci o facem cu dragoste și respect, și mai ales cu credința că Domnul ne va auzi și va răspunde la rugăciunile pe care le înălțăm pentru noi înșine și pentru ceilalți. Tu știi ce este în spatele fiecărei mâini ridicate, cauza și pricina ei. Doamne, desfă-Ți aripile sfinte ca să simțim în seara aceasta măreața Ta prezență și să ne cutremurăm. Dorința noastră este să știm exact unde ne aflăm, iar pentru aceasta, ne cercetăm și facem un inventar al vieții noastre, deoarece strigătul, răpirea, este foarte aproape.

Așteptăm cu nerăbdare adunarea de mâine seară care se va ține în hotelul Ramada, și vrem să ne cercetăm în seara aceasta, ca să vedem unde avem lipsuri. Dorința noastră este să fim unelte în mâna Ta, pentru ca Tu, Dumnezeul cerurilor, să ne fățuiești și să ne modelezi viețile, astfel încât să fim pregătiți pentru acest mare eveniment care se apropie, și care se va desfășura numai pentru slava lui Dumnezeu și a Împărăției Sale. Doamne, binecuvântează micile eforturi pe care le-am făcut pe parcursul acestei săptămâni, în încercarea de a-i face pe oameni să-și dea seama de ceasul în care trăim. Vorbește-ne în seara aceasta prin citirea Cuvântului, ia acest text și descoperă-ne contextul, așa cum vrea Duhul Sfânt să-L înțelegem, spre lauda Ta, fiindcă Îți cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Mulţi oameni preferă să aibă anumite texte pregătite, ca să vorbească despre ele la momentul potrivit. La fel fac mulţi predicatori, chiar şi eu însumi. Un frate spune ceva, iar lucrul acela naşte un gând nou în mintea mea. Uneori spunem referitor la un astfel de gând: „Am înţeles lucrul acesta în timp ce vorbea fratele Cutare despre el.” Bine.

În seara aceasta aş vrea să citim din Biblie, din Epistola lui Pavel către Filipeni, capitolul 2, de la versetul 5 la versetul 8. Aș vrea să citiți împreună cu noi, sau să ascultați cu toată atenția ceea ce vom citi.

Până găsiţi locul din Scriptură, vreau să vă spun că mi-a fost oferit privilegiul de a vorbi la convenţia de duminică după-amiază. Intenționam să fiu acolo toată săptămâna, să mă așez în audiență și să ascult, ca să-mi hrănesc sufletul cu Cuvântul Domnului, așa cum Îl aduc frații mei, și cu mărturiile oamenilor de afaceri. Nădăjduiesc să fiți cu toții acolo. Întâlnirea este după-amiaza, așa că toate bisericile vor fi închise. Sunteți bineveniți, și nu vă așteptăm numai la adunarea aceea, ci la toate.

Acum vom citi din Filipeni 2.5-8:

Să aveți în voi gândul acesta care era în Hristos Isus:

El, măcar că avea chipul lui Dumnezeu, totuși n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu.

Ci S-a dezbrăcat pe Sine însuși și a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor.

La înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce.”

Domnul să adauge binecuvântările Sale la citirea Cuvântului Său. Aș vrea să vă rețin câteva minute pentru a vă vorbi despre un subiect pe care îl voi numi „Identificarea”. Mă refer la identificarea cu personaje similare din Biblie. Mă gândeam ce subiect să abordez în seara aceasta, după ce toată săptămâna aceasta am vorbit despre venirea Lui și despre faptul că biserica trebuie să fie pregătită. În timp ce stăteam în camera mea, mă hotărâsem să vorbesc despre Sacrificiul suprem, dar Duhul Sfânt mi-a îndepărtat gândul de la tema aceea și m-a îndreptat spre altceva. Toți cei care vorbesc Cuvântul știu cum se întâmplă lucrul acesta. Te gândești la ceva ce vrei să spui, și deodată simți că de fapt ar trebui să spui altceva, uneori poate ceva total opus gândului anterior. Sau poate mi se întâmplă numai mie? Nu știu. Dar sunt destul de matur în Hristos, încât să știu că trebuie să urmez călăuzirea Duhului, fiindcă trebuie să faci așa cum spune Duhul.

Sunt sigur că în seara aceasta, fiecare dintre noi se va regăsi în câte un personaj biblic, după care vom vedea cum a sfârșit acel personaj, și ne vom da seama care va fi propriul nostru sfârșit.

Îmi amintesc o istorioară pe care am auzit-o odată, despre o doamnă care și-a adus băiețelul de la țară, unde locuiau ei, la oraș, ca s-o viziteze pe bunica.

În zona de unde sunt eu, în Kentucky, „la țară” înseamnă în vreo baracă veche acoperită ci șindrilă. Acasă la noi, aveam o scândură de spălat rezemată de un copac, iar lângă ea, o cișmea unde tata dădea de mâner ca să scoată apă să se spele pe mâini. Deasupra, în acel copac, aveam agățată o bucată de oglindă. O vedeam pe mama cum stătea acolo și își pieptăna părul, pentru că în casă nu aveam o oglindă.

Probabil băiețelul din poveste locuia într-o casă asemănătoare cu a mea și a venit să-și viziteze bunica la oraș. Pe partea interioară a ușii de la intrare, ea avea o oglindă mare, iar băiețelul acesta era cam singuratic. S-a tot uitat prin casă, iar la un moment dat, a dat cu ochii de uşă, şi a văzut un băieţel. A început să vorbească cu băiețelul pe care îl vedea fiindcă voia să se împrietenească cu el. Încet, încet, s-a apropiat de ușă, privind în oglindă, apoi s-a întors dintr-o dată spre mama lui și a strigat:„Mamă, acesta sunt eu!”

Așa vreau să priviți și voi în seara aceasta. Aș vrea să vă uitați la mine și la voi înșivă, în timp ce vom privi în marea Oglindă pe care ne-a dat-o Domnul, aceea a Cuvântului Său, să vă puteți identifica cu cineva dintre oamenii altor vremuri despre care vom vorbi. Vreau să mă văd și eu însumi în această Oglindă a lui Dumnezeu, pentru că nimic altceva nu-ți poate arăta unde te afli, în afară de această Carte. Nu există nici o altă carte ca Biblia, pentru că Ea conţine tot Adevărul. Eu nu spun că alte cărţi nu sunt adevărate, dar despre Aceasta ştiu sigur că este. Ea este numai Adevărul, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu.

Isus ne-a dat un exemplu clar ca să ştim încotro să privim, atunci când ne-a arătat propria Sa Viaţă prin prisma Cuvântului, ca să putem înţelege. Când ne uităm în Oglinda lui Dumnezeu, ar trebui să ne identificăm cu El, fiindcă El este Exemplul desăvârşit. Dar vedem că pe măsură ce trecem prin viață, caracterul nostru modelează o anumită imagine. Fiecare dintre voi ştie aceasta. Pe tot parcursul vieții, caracterul vă modelează spre ceea ce sunteți astăzi. Ați observat că sunt oameni alături de care îți place să stai, deși nu fac parte din aceeași clasă socială ca și tine. Sau poate sunt dintr-o altă rasă: negri, maro sau galbeni, dar cu toate acestea, au în caracterul lor ceva care te face să dorești să stai pe lângă ei. Adevărul este că fiecare om în parte este un mic dinam în jurul căruia se creează o atmosferă.

Pe de altă parte, întâlnești oameni nobili de care nu știi cum să scapi mai repede, din cauza stării de spirit pe care ți-o creează. Nu ai nimic cu ei, sunt oameni foarte drăguți, dar pur și simplu nu poți suporta atmosfera din jurul lor. Caracterul lor îi face să fie așa cum sunt.

Domnul a zidit întreaga creație și i-a dat înfățișarea pe care a dorit-o, dar la un moment dat, a privit spre ea și a văzut că era pierdută.

Dumnezeu Şi-a creat lumea exact cum Şi-a dorit-o. Mie îmi place să privesc acel original, de aceea merg atât de des în sălbăticie. Mă gândesc că acesta este felul cum voia Dumnezeu să arate lumea, pentru că altfel nu ar fi făcut-o de la început așa. Dar am venit noi, am stricat-o și am transformat-o în ceva care Lui nu-i place. Prin natura Lui iubitoare, Dumnezeu voia să-i dea omului în stăpânire tot pământul, ca să trăiască pe el în pace, fără boli, dureri sau griji. Ce lucruri a pregătit Tatăl nostru pentru noi! Dorinţa Lui a fost să fim aşa, nu cum suntem acum, în acest trup muritor. El nu a vrut niciodată ca lumea să ajungă în starea în care este astăzi; nu acesta a fost planul Lui!

Când a văzut căderea creației Sale, prin natura Sa iubitoare, El S-a arătat în trup în persoana lui Hristos. Caracterul Său iubitor şi duios L-a făcut să vină ca Om, ca Hristos. Şi Pavel a spus că „n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu.” (Filipeni 2.6). Vedeți? Propriul Său caracter a modelat o asemenea Persoană, pentru că nimeni n-ar putea face așa ceva decât Dumnezeu. El a făcut aceasta ca să poată plăti prețul pentru răscumpărarea creației Sale căzute. Trebuia să fie Cineva care să salveze lumea, dar nu se găsea nimeni, pentru că cea mai înaltă specie a creației Sale a căzut, iar celelalte specii au căzut o dată cu ea și din cauza ei.

Unul singur nu a căzut, iar acesta era Dumnezeu și cerul Său. Astfel, trebuia să vină Cineva din ceruri ca să răscumpere creația, pentru că nimic de pe pământ n-ar fi putut face aceasta. Dar dragostea lui Dumnezeu pentru lume a creat acel Caracter care S-a manifestat în Hristos. El era Caracterul lui Dumnezeu, chipul Lui. Astfel, chiar Dumnezeu era în Hristos, locuia în El, descoperindu-Se lumii. Nici o dragoste nu poate fi mai mare decât aceasta, care S-a arătat prin ceea ce a făcut această Persoană pentru a răscumpăra ceea ce era pierdut. Chiar și numai acest gând ar trebui să facă orașul Phoenix și lumea întreagă să se rușineze de starea decăzută în care am ajuns. Dumnezeu S-a arătat în trup conform planului Său, ca să răscumpere caracterul nostru decăzut, ca să plătească prețul, pentru că acel preț era chiar moartea. Un condamnat la moarte nu poate ispăşi pedeapsa unui alt condamnat la moarte. Astfel, era nevoie să vină Cineva care nu era sub pedeapsa morții și să plătească prețul. Și nu putea veni nimeni altcineva decât singur Dumnezeu, pentru că numai El nu era sub pedeapsa morții.

Astfel, Caracterul Său plin de dragoste pentru noi este ilustrat în Ioan 3.16: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă Viața veșnică.”

Dumnezeu arătat în trup omenesc, luând forma creației Sale. Cu alte cuvinte, El Şi-a schimbat cortul și a coborât printre fiinţele umane. Vi-L puteți imagina pe IaHVeH, un bebeluș plângând în ieslea unui grajd? Aceasta ar trebui să mişte inimile tuturor credincioşilor. Vi-L puteţi imagina, de exemplu, ca un Copil care se joacă? Vi-L puteţi imagina ca adolescent? Apoi în atelierul de tâmplărie, și în final, în totală ascultare de Dumnezeu, murind pe cruce pentru a răscumpăra lumea căzută? O astfel de dragoste a avut Dumnezeu! El a trebuit să vină așa ca să poată muri, să poată smulge boldul morții.

Eu am mai atins subiectul acesta acum câteva seri și am văzut că El a trimis profeți, oameni de seamă, l-a trimis pe Moise și pe ceilalți profeți și a dat Legi, dar nimeni și nimic nu a putut face răscumpărarea, pentru că oamenii erau încă sub pedeapsa morții. Ei nu puteau plăti prețul pentru că nu erau desăvârșiți, ci doar au arătat spre Omul desăvârșit care urma să vină. Şi când S-a născut, El a venit fără păcat.

Dumnezeu, IaHVeH, a umbrit o fecioară și a creat o Celulă de sânge, iar Cel care S-a născut, S-a numit Fiul lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, El era Cortul, Locașul prin care IaHVeH putea să locuiască printre oameni, să lucreze și să arate Cine era. Dumnezeul cel Sfânt S-a întrupat (a luat formă de trup omenesc), a luat chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor, și a spălat picioarele celorlalți. El a spus: „Vulpile au vizuini, și păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Și odihni capul.” (Matei 8.20).

Ce exemplu! Cum arată viaţa noastră în comparaţie cu a Lui? El a dat un exemplu despre cum ar trebui să fim şi cum să ne purtăm. Când te uiţi în oglinda Cuvântului Său, ar trebui să-L vezi pe El, să-L vezi pe Hristos, şi ceea ce a făcut El din dragoste pentru noi. Acum câteva seri, ne-am emoţionat cu toţii când am vorbit despre drumul lui Hristos spre Golgota, despre urmele lăsate de El, despre dârele lăsate de sângele care ¡ se scurgea pe spate în urma loviturilor, a biciuirilor şi a bătăilor primite; şi toate acestea, pentru mine şi pentru tine. El nu a avut păcat; nici un păcat, dar S-a făcut blestem şi S-a oferit de bunăvoie ca Jertfă pentru păcat.

Dumnezeu a trebuit să-Şi descopere atributele prin acest Om numit Hristos, pentru a putea lua moartea asupra Sa. El nu putea muri ca IaHVeH şi a trebuit să-Şi creeze un trup, dar un asemenea trup nu putea fi născut de nici o femeie. Amin. Nu vă supăraţi că vă spun aceasta, dar în Persoana lui Isus Hristos a fost exprimat propriul caracter al lui Dumnezeu. Nici o femeie nu ar fi putut să nască un asemenea Om. Mama lui Moise, Iochebed, a fost o femeie deosebită, şi la fel Rebeca şi multe altele, dar niciuna n-ar fi putut să dea naştere unui asemenea Caracter, pentru că în urma căderii în păcat, toţi oamenii se nasc prin sex. Acesta este motivul pentru care Dumnezeu Şi-a zidit singur propriul trup, propria locuinţă. De aceea El a fost Fiul lui Dumnezeu: pentru că nimic altceva nu L-ar fi putut naşte. Dar Caracterul Lui divin a locuit în acest cort pentru a Se putea manifesta.

Astfel, El a renunţat la măreţia în care Se afla. La naştere, ar fi putut să fie întâmpinat de o mulţime de îngeri; putea să vină într-un car tras de îngeri din cer, dar a venit într-un grajd. În felul acesta Şi-a arătat El dragostea: coborându-Se până la cel mai jos nivel.

Studiaţi puţin acest Caracter, apoi uitaţi-vă la voi înşivă, în timp ce eu mă voi uita la mine însumi. Da, Acesta era El şi te-a salvat. El a devenit asemenea ţie, pentru ca tu să devii asemenea Lui; a luat asupra Lui legătura ta de păcate, aşa că atunci când vom ajunge să ne întâlnim cu El… Noi nici n-am putea sta în prezenţa lui Dumnezeu, ne-ar fi imposibil, dar atunci când suntem în El… Vedeţi, El ne-a arătat deja Jertfa: „Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” (Matei 3.17). L-a recunoscut. El a fost ispitit la fel ca fiecare dintre noi, dar a rămas fără pată. A fost batjocorit şi dispreţuit, a fost prigonit din clipa în care S-a născut, până în ceasul morţii şi totuşi a răsplătit tot răul cu bine.

Nimeni n-ar putea zămisli un asemenea Caracter, ci tot ce poţi face este să primeşti acest Caracter în tine. Un crez, o biserică, o denominaţiune nu pot face aceasta; nici educaţia nu o poate face, ci trebuie să fie o naştere. Trebuie să mori şi să-L laşi pe Dumnezeu să locuiască în tine. Prin harul lui Hristos, acest Caracter se poate modela în tine, astfel încât tu să poţi deveni El, iar viaţa ta şi Viaţa Lui să fie una şi aceeaşi. Abia atunci sunteţi fii şi fiice de Dumnezeu.

Atunci când El urca acel deal, târând crucea în urma paşilor Săi… Oh, cât aş vrea să fiu un artist, să vorbesc în aşa fel încât să vă pot zugrăvi în minte tabloul Calvarului, în ceasul cel mai îngrozitor din Istoria lumii. Atunci nimeni nu era conştient de ceea ce se întâmpla. Milioane de oameni nici nu realizau. Aş vrea să revin asupra a ceva ce v-am mai spus săptămâna aceasta. Noi intrăm din nou într-un ceas cumplit, într-o vreme înfricoşătoare, dar Phoenix-ul şi toate bisericile se lăfăiesc în viaţa lumească şi în spectacole de Hollywood; într-una mai mult decât în cealaltă. Oamenii din adunarea noastră devin şi ei lumeşti şi se pare că nici unii nu înţeleg că este ceva serios, nu pricep descoperirea apariţiei Fiului lui Dumnezeu în aceste zile din urmă.

Ce timp îngrozitor! Ei nu ştiau decât că un condamnat a primit pedeapsa capitală, şi că urma să fie executat în dimineaţa aceea. Aceasta este tot ce ştiau. La fel se întâmplă şi astăzi cu oamenii care aud Mesajul: pentru ei este doar un alt sălbatic, un alt holly-roller sau vreun fanatic religios. Eu nu spun că nu există şi astfel de fanatici, pentru că sunt. Sunt etichetaţi ca ciudaţi, dar ascultaţi-mă! Oricine trăieşte corect este un ciudat pentru lumea aceasta modernă. Toţi suntem nişte ciudaţi, ca să zic aşa. Scuzaţi-mă dacă m-am exprimat greşit, dar numai aşa am ştiut să explic ceea ce voiam să spun. Înţelegeţi?

Isus era o Persoană bizară, ciudată, pentru cei din jur, şi la fel au fost prorocii. Ei au venit în vremuri când oamenii se îndepărtau de la credinţă, o aduceau înapoi, le-o arătau şi le spuneau în faţă: „Chiar Dumnezeul pe care pretindeţi că-L slujiţi vă va nimici, pentru că v-aţi abătut de la planul Lui, care este singura cale de salvare.” Aceşti trimişi sunt consideraţi întotdeauna nişte ciudaţi.

Astăzi, când auzim mesajul lui Dumnezeu, ne gândim că vorbeşte vreun escroc sau vreun fanatic. Adevărul este că sunt multe lucruri din acestea în lume: imitatori care doresc doar bani şi cărora nu le pasă de nimic, oameni care vorbesc ca din partea Domnului. Dar Domnul Se legitimează întotdeauna. Înţelegeţi? Priviţi! N-aţi ştiut că acele lucruri vor veni? Sigur că aţi ştiut. Trandafirul trebuie să aibă spini; iar miezul de nucă trebuie să fie acoperit de o coajă tare, aşa că trebuie să înlături coaja aceea ca să ajungi la miez. Dar noi nu reuşim să vedem aceste lucruri. Nestematele, metalele preţioase, aurul şi argintul munţilor, sunt acoperite de pământ şi ascunse în pirită sau în alte minereuri care se găsesc împreună cu ele. Noi ştim că le vom găsi aşa, şi ştim că trebuie să săpăm după ele.

Astfel, când căutătorul de aur găseşte puţină pulbere aurie, ştie că acesta este semnul că prin apropiere este un filon de aur. Când vedem pe cineva că se poartă ca şi cum ar avea Duhul Sfânt, deşi nu-L are, aceasta este doar dovada că undeva există un Duh Sfânt adevărat care poate fi turnat şi care poate face lucrurile pe care le-a promis. Deci, trebuie să fim atenţi şi plini de respect.

Diavolul s-a îndoit întotdeauna că El ar fi mai mult decât un proroc. Nu a putut crede că El era Emanuel, Dumnezeu manifestat în Fiul Său, El şi Fiul fiind Unul singur. Diavolul nu şi-a dat seama de aceasta. Cum era posibil ca Dumnezeu, marele Creator, să suporte ca cineva să-I spună: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte ca aceste pietre să se transforme în pâini!”? (Matei 4.3). Cum a fost posibil ca la curtea lui Pilat, să Se lase legat la ochi cu o cârpă, şi să permită ca soldaţii romani să-L scuipe şi să-L lovească peste faţă? Sângele I se scurgea pe trup de la atâtea bătăi, pe cap I-au pus o coroană de spini, iar Satan urmărea tot ce se petrecea. Când L-au legat la ochi, soldaţii L-au lovit pe rând cu o trestie şi I-au zis: „Dacă zici că ai vedenii, dacă chiar eşti proroc, spune cine te-a lovit?” Dar El nu a deschis gura, aşa că Satan şi-a zis: „Nu se poate să fie Fiul lui Dumnezeu! Nu are cum. N-ar putea suporta aşa ceva!” Dar tocmai fiii lui Dumnezeu sunt cei care suportă orice, atâta timp cât ştiu că împlinesc voia lui Dumnezeu. Iar El aceasta venise să împlinească.

Având acest Mesaj, noi putem sta în faţa oglinzii Cuvântului lui Dumnezeu, ca să vedem dacă reflectăm imaginea lui Hristos. Putem suporta criticile care ni se aduc, reproşurile la adresa mesajului pentru care ne-am adunat aici? Oricine şi orice ar zice, puteţi să nu deschideţi gura şi să nu ziceţi nimic? El a fost un Exemplu, pentru că Dumnezeu Şi-a reflectat propriul Caracter în El. Şi dacă suntem fiii şi fiicele lui Dumnezeu, El Îşi va reflecta Caracterul în noi şi vom deveni ca El. Aceasta este dorinţa inimii mele. De altfel, cred că dorinţa oricărui credincios este să devină din ce în ce mai mult asemenea Lui.

Pe drumul spre vârful dealului, Satan a spus: „Moarte, ştii bine că tu acţionezi la porunca mea. Iată-L aici! L-am terminat! L-am adus într-un loc de unde nu mai are cale de scăpare. Nu mai ştie ce să facă. Toţi oamenii Îl resping şi mesajul Lui Se risipeşte. Stăpânirea L-a prins şi acum este învins. Acesta nu este Dumnezeu, aşa că du-te şi înfige-ţi boldul în El! Ia-¡ viaţa!”

Pe când urca dealul, moartea bâzâia în jurul Lui, dar tocmai de aceea trebuia să fie mai mult decât un simplu om. Dacă ar fi fost doar un om, doar un proroc sau orice altceva inferior lui Dumnezeu, ar fi rămas în mormânt după ce L-a înţepat moartea. Albina morţii este asemenea oricărei alte insecte cu ac: dacă îşi înfige acul suficient de tare, îi va fi smuls şi viaţa ei se va sfârşi chiar acolo.

Câtă vreme omul se năştea în păcat, pe cale sexuală, sub blestem, de fiecare dată când moartea înţepa pe cineva, putea merge mai departe şi să înţepe pe alţii şi pe alţii. Dar când a intrat în carnea Lui, boldul ¡-a fost smuls, aşa că nu-l mai are. El era Dumnezeu locuind în trup printre oameni, de aceea, când L-a înţepat pe El, zilele morţii s-au sfârşit, n-a mai putut înţepa.

Acesta este motivul pentru care Dumnezeu a trebuit să se arate într-un trup care S-a numit Fiul lui Dumnezeu, Isus Hristos. El a făcut aceasta ca să ia pedeapsa asupra Sa.

Acum vom merge în altă parte a Scripturii. Vedeţi de ce acel Om a fost mai mult decât un simplu învăţat (aşa cum susţin oamenii de astăzi), mai mult decât un filozof, mai mult decât un om bun sau un proroc? El a fost Emanuel, era chiar IaHVeH Dumnezeu care-Şi manifesta atributele într-un trup pe care şi L-a zidit El însuşi şi pe care L-a numit Fiul lui Dumnezeu. Amin. Natura păcătoasă a omului nu putea face ce a făcut El. Vedeţi? A trebuit ca însuşi Domnul să Se reflecte într-un Om, să creeze o Oglindă prin care să putem vedea Omul desăvârşit, pe Hristos.

În felul acesta a lăsat să se vadă Caracterul Lui nobil şi iubitor, căci în El era calitatea de Mântuitor, care trebuia să se arate. Dar dacă S-ar fi născut pe cale firească, n-ar fi putut să fie Mântuitor. Trebuia să fie mai mult decât un Bărbat, şi a fost. Doar aşa a putut face acele lucruri, fiind, prin însăşi natura Lui, fără păcat. El era Dumnezeu în Cuvânt.

Ioan explică acest lucru în capitolul 1 din Evanghelia sa: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup…” (Ioan 1.1,14). Dumnezeu S-a făcut trup atunci când S-a descoperit pe pământ sub forma Fiului Său, în Persoana lui Isus. Dumnezeu S-a arătat în acea Persoană. De altfel, chiar Isus a spus: „Eu şi Tatăl una suntem. Tatăl Meu locuieşte în Mine, de aceea, nu eu fac aceste lucrări, ci Tatăl. Eu nu fac nimic de la Mine însumi, ci El face totul.” (Ioan 10.30;5.19).Izvorul Cuvântului lui Dumnezeu exprimat… Amin. Acum mă simt într-adevăr penticostal.

Din fire, El era fără păcat, şi Se putea naşte într-un singur fel aşa. Cuvântul lui Dumnezeu cel fără pată… Cuvântul este Dumnezeu, iar un cuvânt este un gând exprimat. Astfel, Dumnezeu S-a gândit să aibă un Fiu, apoi Şi-a exprimat acel gând, iar Hristos a fost chipul acelui gând exprimat al lui Dumnezeu. Amin. Înţelegeţi? El a fost manifestarea lui Dumnezeu printre noi, ca să poată trăi ca noi şi ca să ne arate în mod desăvârşit ce înseamnă şi cum ar trebui să fie o persoană desăvârşită. El era Cuvântul lui Dumnezeu manifestat şi identificat, legitimat aşa cum trebuia. Când era pe pământ, El a spus: „Dacă nu fac lucrările Tatălui Meu, să nu Mă credeţi.” Şi: „Cine dintre voi Mă poate dovedi că am păcat?” (Ioan 10.37;8.46).

Dacă îmi daţi voie, aş vrea să dezvolt puţin această idee.

Păcatul este necredinţa, aşa că există două feluri de viaţă: cea prin credinţă şi cea prin necredinţă: „Oricine crede în El nu este judecat.” (Ioan 3.18). Fumatul, beţia, adulterul, minciuna, furatul, prefăcătoria, etc., sunt atributele necredinţei. Dacă ai fi credincios, nu ai face toate aceste lucruri. Sigur că nu! Dar le faci pentru că nu crezi.

Poate cineva spune: „O, dar eu sunt credincios!” „După roadele lor îi veţi cunoaşte.” Înţelegeţi? Faptele voastre vorbesc mai tare decât mărturia pe care o spuneţi. Înţelegeţi? Când vă îndoiţi de Cuvântul lui Dumnezeu, când Îl consideraţi ceva expirat, sau Îl înlocuiţi cu altă carte, zicând: „Şi aceasta este la fel de bună,” dovediţi că de fapt sunteţi necredincioşi. Aşa este. Nu aveţi credinţă, fiindcă dacă aţi avea, aţi crede Cuvântul lui Dumnezeu, şi El ar putea lucra prin Cuvântul Său. El a fost Cuvântul lui Dumnezeu manifestat, de aceea a zis: „Dacă nu Mă credeţi pe Mine, credeţi măcar lucrările acestea. Cercetaţi Scripturile, căci socotiţi că în ele aveţi Viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre mine.” (Ioan 10.38;5.39). Vedeţi? Acestea vă spun Cine sunt Eu; Scriptura vă spune Cine sunt Eu.

Aş vrea să merg puţin mai departe. Tot Scriptura spune şi cine eşti tu. Ea arată ce eşti tu şi ce sunt eu. Scriptura ne spune cine suntem, şi strigă atât de tare, încât vocea noastră abia se mai aude. Vieţile noastre vorbesc mai tare decât cuvintele noastre (înţelegeţi?), şi astfel Domnul ne arată cine suntem cu adevărat.

Isus a spus acelaşi lucru: „Ele mărturisesc despre Mine, şi arată Cine sunt. Care dintre voi Mă poate învinui de vreun păcat?” (Fiţi atenţi, pentru că vorbesc despre felul cum trebuie să priviţi spre voi înşivă). Nu M-am legitimat Eu, arătând că sunt exact aşa cum a spus Cuvântul că voi fi?”

Mă întreb dacă şi noi, creştinii, am putea spune acelaşi lucru în seara aceasta. Oare ne putem privi în Oglinda lui Dumnezeu, ţinând seama de ceea ce se cere de la un creştin, şi ne regăsim în acele cerinţe? Chiar mă întreb dacă am putea. Oare ne-am putea regăsi în Ioan 3.16 şi în toate celelalte Scripturi? În Marcu 16, în diferite versete din Galateni, în 2Tesaloniceni, acolo unde se vorbeşte despre roadele Duhului, şi aşa mai departe. Oare ne regăsim?

Isus a zis: „Care dintre voi poate să Mă acuze că n-am împlinit în totul Scripturile care vorbeau despre Mine?” Nimeni n-ar fi putut spune o vorbă, pentru că El Se legitimase cu adevărat. Dar, aşa cum fac întotdeauna, falşii credincioşi au spus că El este Beelzebul, un duh rău, deşi El Se făcea cunoscut, ca Mesia, celor care puteau deosebi duhurile. Ei spuneau: „În El este un duh rău, de aceea face acele lucruri!” Dar El Se legitima exact cum trebuia, fără nici o greşeală.

Femeia de la fântână nu a greşit când a spus: „Doamne, noi ştim că atunci când va veni Mesia, va face aceste lucruri. Dar Tu cine eşti?” Şi El a răspuns: „Eu sunt Acela.” Un Om care putea face acele lucruri, spunea cu siguranţă Adevărul. Adevărul lui Dumnezeu era cu El. Ei fuseseră învăţaţi că dacă un om se ridică şi spune ceva, iar acel lucru se împlineşte, atunci acel om este un proroc. De aceea ea L-a recunoscut ca Proroc, L-a întrebat Cine era, iar El ¡-a răspuns. Aceasta a fost suficient pentru femeie, care a alergat imediat în cetate spunând: „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut.” Fără nici o greşeală!

Filip a alergat la Natanael ca să-i spună ce se întâmplase când era cu Simon, dar acesta avea anumite îndoieli. Însă când a venit în faţa lui Isus, iar El ¡-a spus: „Iată un israelit în care nu este vicleşug,” Natanael a răspuns: „Rabi, de unde mă cunoşti?” „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.” (Ioan 1.47-48). Acolo nu putea fi nici o greşeală.

Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel.”

Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea cei vedea.” (Ioan 1.49-50).

Natura Lui fără păcat exprima Cuvântul lui Dumnezeu. Înţelegeţi? El era Cuvântul; Dumnezeu Se manifesta în acea natură curată.

Aş vrea să mă opresc puţin aici. Nu vreau să vă ţin prea mult, dar îmi place atât de mult să vorbesc cu voi!

Fiţi atenţi! Deci, natura Lui neprihănită exprima ceea ce era El. Aşadar, dacă Dumnezeu S-a exprimat în acea fire neprihănită, aceasta arată că firea noastră este păcătoasă. Nu este suficient să încercăm s-o ascundem, să o dregem; trebuie să ajungem să fim fără păcat, la fel cum a fost El. Abia atunci Cuvântul lui Dumnezeu poate curge prin noi.

Aceasta nu înseamnă că trebuie să fii desăvârşit, pentru că lucrul acesta este imposibil. Dar, vedeţi, chiar şi oamenii de aici se îndepărtează de sfinţenie. Începem să facem tot mai multe compromisuri. Înţelegeţi? Noi trebuie să ajungem să trăim mărturisirile pe care le facem, iar El este Exemplul nostru; El este Purtătorul păcatului nostru. Dacă mărturisim că El este Domnul păcii şi al împăcării, acest lucru trebuie să se reflecte şi în noi. Noi suntem o epistolă vie, o oglindă care Îl arată pe Hristos în noi. Dacă nu se întâmplă aceasta, înseamnă că privim spre altceva, nu spre Hristos.

Oameni din toate colţurile lumii, priviţi spre El, ca să trăiţi! Natura Lui fără păcat a ilustrat într-o asemenea măsură Cuvântul, încât El şi Cuvântul au fost una. De altfel, chiar El a spus: „Eu şi Tatăl una suntem. Eu fac doar ceea ce-I place Lui, pentru că Eu şi Tatăl una suntem.” (Ioan 10.30). El era chipul lui Dumnezeu într-un mod atât de desăvârşit, încât El şi Dumnezeu au fost identici. El era carnea, Fiul, trupul care purta chipul divinităţii lui Dumnezeu. Astfel, a locuit Dumnezeu într-un Om, ca să poată răscumpăra omul. Înţelegeţi? El şi Cuvântul erau una: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup.” (Ioan 1.1,14). Aşadar, El şi Cuvântul au devenit una, astfel încât Cuvântul să poată exprima, să poată arăta lumii Exemplul, ca toţi să ştie cum ar trebui să fie omul.

Omul nu poate fi aşa de la sine. Lucrul acesta nu se poate obţine prin educaţie sau prin aderarea la o organizaţie. Nu se poate obţine prin botez sau prin altceva, ci există o singură cale: să mori şi să te naşti din nou, să primeşti o natură nouă. Este singura cale. Omoară firea ta veche, astfel încât Cuvântul să poată trăi în tine, şi să Se poată exprima prin tine. Înţelegeţi? Atunci vei putea privi în oglindă şi oamenii vor putea privi spre tine. Dumnezeu a făcut o cale, aşa că dacă oamenii nu citesc Biblia, Dumnezeu te-a făcut să fii chiar tu o Biblie pentru ei. Aceasta eşti, iar oamenii se vor uita la ceea ce faci.

Dumnezeu a trimis nişte reflectări, nişte imagini ale Sale, prin proroci, deoarece Cuvântul a venit la proroci, iar ei L-au prezentat pe Dumnezeu prin prorocia care le-a fost dată. Acum, Dumnezeu Se exprimă prin Fiul Său, Hristos Isus, şi ne primeşte şi pe noi ca fii înfiaţi, care strigă: „Ava!, adică: Tată!” (Romani 8.16). Înţelegeţi? Cu alte cuvinte, „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu!” Înţelegeţi? Atunci Duhul Sfânt vine în tine, Duhul lui Hristos manifestat în tine, iar oamenii încep să se uite la tine. Vedeţi? Dar iată că acum oamenii văd numai făţărnicie şi alte lucruri, aşa că nu-¡ de mirare că… Ne-am pierdut puterea; sarea şi-a pierdut puterea de a săra.

Dar nici o fire pământească nu poate face un astfel de lucru. Nu. El era Caracterul perfect modelat al lui Dumnezeu, pe când întreaga fire pământească era decăzută. Caracterul tuturor oamenilor era decăzut, chiar şi al fiinţelor inferioare omului. Toate erau supuse morţii, dar Caracterul Lui era viu, aşa că S-a manifestat în Hristos şi a plătit preţul. Apoi, datorită ascultării Lui, a fost ridicat dintre morţi a treia zi. Înţelegeţi? Aceasta ne dovedeşte şi ne asigură că atâta timp cât suntem în El, vom fi înviaţi odată cu El.

De fapt, nu vom învia, ci am înviat deja cu El. Aşa este. Noi suntem deja în Hristos. Şi dacă Hristos a înviat din morţi, n-am înviat şi noi împreună cu El? Amin. Iar acum stăm în locurile cereşti, în El. O, lucrul acesta ar trebui să vă facă pe voi, prezbiterienii, să strigaţi. Sigur că da. Imagini ale lui Dumnezeu, modelate după chipul lui Hristos, astfel încât lumea să-L vadă pe El atunci când priveşte spre voi. Aceasta este oglinda în care trebuie să privim.

Nici o altă fiinţă nu putea face răscumpărarea, pentru că întreaga natură era căzută. Dar priviţi! Dumnezeu a venit ca Om şi a luat chipul păcatului. În El nu era păcat, dar a purtat chipul păcatului, ca să poată face ispăşire pentru greşelile păcătoşilor (înţelegeţi?) şi ca să plătească pentru ele. Astfel, ¡-a redat păcătosului viaţa pe care o avusese înainte de cădere. Ce dragoste ne-a arătat Domnul! Puteţi- vedea? Gândiţi-vă!

Gândiţi-vă că după ce Isus a făcut aceasta, pentru că nimeni altcineva nu o putea face, prin harul lui Dumnezeu suntem invitaţi să ne modelăm caracterul după al Lui. Gândeşte-te la lucrul acesta, biserică! Suntem invitaţi să devenim caractere ca al Lui, desigur, dacă suntem dispuşi să renunţăm la vechiul nostru caracter şi la vechiul nostru fel de a fi: „lăudăroşi, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu, vânzători, neînfrânaţi, neiubitori de bine, având o formă de evlavie, dar tăgăduind puterea Cuvântului…” (2Timotei 3.2-5). Cum ar putea intra Dumnezeu într-un loc unde este tăgăduit Cuvântul Său? El veghează asupra Cuvântului Său pentru a-L legitima, pentru a-L împlini, dar ei resping chiar Cuvântul. Cum li S-ar putea descoperi în condiţiile acestea?

Noi trebuie să luăm întreaga Evanghelie. Trebuie! Şi acum, după ce ne-am definit ca oameni ai Evangheliei depline, haideţi să începem modelarea caracterului. Suntem invitaţi să fim modelaţi după chipul Său, ca să putem reflecta prezenţa Lui: „Lucrările pe care le fac Eu, le veţi face şi voi; Viaţa pe care o trăiesc Eu, o veţi trăi şi voi.” (Ioan 14.12 – parafrazare). Dumnezeu ne cheamă să-L luăm ca Exemplu şi să ne modelăm caracterele după al Lui. O, ce lucru minunat!

Dacă ne lăsăm cuprinşi de Caracterul Lui, înseamnă că am devenit fii, pentru că avem gândul lui Hristos, iar gândul este Caracterul Lui. Felul cum gândeşti îţi formează caracterul, aşa cum spunea Pavel: „Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Isus.” (Filipeni 2.5). În voi trebuie să fie gândul lui Hristos, ca să modeleze caracterul unui fiu de Dumnezeu.

Ascultaţi-mă o clipă. Cum putem să avem în noi gândul lui Hristos, şi în acelaşi timp să tăgăduim învăţăturile pe care ni le-a dat El? Cum putem spune că minunile aparţin trecutului, când Isus Hristos este însuşi Dumnezeu, şi încă Dumnezeu în noi? În prezenţa lui Dumnezeu se întâmplă întotdeauna minuni. El a spus: „De ce-Mi ziceţi: „Doamne, Doamne!” şi nu faceţi ce spun Eu?” (Luca 6.46). Nu vedeţi că biserica alunecă, nu vedeţi încotro ne îndreptăm? Acelaşi lucru se întâmplă, în mare măsură, şi printre penticostali. Ne îndepărtăm prea mult de linia de plutire. Prieteni, trebuie să ne întoarcem, să venim înapoi, pentru că lucrurile devin serioase.

Revista Oamenilor de Afaceri a ajuns renumită, la fel ca publicaţia fratelui Oral Roberts, dar observ că de câte ori obţinem ceva măreţ, începem să ne dăm mari (înţelegeţi?), la fel cum a făcut Israelul. Începem să ne comparăm cu ceilalţi şi să ne purtăm ca ei. Dar ţineţi minte: voi sunteţi un popor aparte, o naţiune sfântă, o preoţie împărătească, un popor deosebit. Penticostalii au ajuns însă, să nu fie cu nimic mai deosebiţi decât ceilalţi. Ne îmbrăcăm, ne purtăm, vorbim şi facem totul exact ca ei; mergem acasă şi ne uităm la televizor în loc să stăm la biserică; suntem la fel ca ceilalţi. Vedeţi? Încercăm să ţinem pasul cu societatea, deşi n-ar trebui să facem aceasta. Noi trebuie să facem din Biblie Oglinda noastră, să ne lăsăm modelaţi de Caracterul Lui, să ajungem să avem acel Caracter, iar gândul Lui, gândul care a fost în Hristos, să fie în noi. Care a fost gândul lui Hristos tot timpul? Să asculte Cuvântul Tatălui. Pentru El nu conta nimic altceva, chiar dacă părea strălucitor şi deosebit. Tot ce conta era Cuvântul Tatălui. Peste tot, când S-a întâlnit cu diavolul, nici măcar nu Şi-a folosit puterea ca să-l învingă, ci a folosit doar Cuvântul, pentru că El însuşi era Cuvântul.

V-aţi gândit vreodată că El nu a scris nici o carte, cât timp a fost pe pământ? Din câte ştim, nu a scris decât o dată, şi atunci a făcut-o pe nisip. Probabil că scrisul acela s-a şters imediat după aceea. De ce nu a scris nici un Cuvânt? Pentru că El era Cuvântul. Înţelegeţi? El era Cuvântul adus la Viaţă, iar atunci când devii o epistolă vie a lui Dumnezeu, nu este nevoie de atâtea cărţi. Aceasta vrea El să deveniţi: imagini ale Lui.

Ştiţi că păgânii înălţau un idol, se închinau înaintea lui şi se concentrau atât de tare încât la un moment dat chiar credeau că aud idolul vorbindu-le? Este un fenomen psihic, dar cât este de departe de Adevărul lui Dumnezeu! Dumnezeu vă vrea pe voi! El nu vrea un idol, pentru că voi sunteţi imaginea vie a lui Dumnezeu. Voi vă închinaţi înaintea Lui, iar El vă umple cu El însuşi, astfel încât să ajungeţi să-L reflectaţi ca o oglindă.

Ce diferenţă! Noi vrem să fim la fel de sus ca metodiştii, ca prezbiterienii, etc. Vrem ca totul să fie şlefuit şi lucios, dar devenim la fel de răi ca ei. Înţelegeţi? Ne îndepărtăm de acea linie de despărţire. Întoarce-te, biserică! Sunt plin de râvnă pentru voi, fiindcă venirea Domnului este aproape! Lăsaţi-L pe El să Se regăsească în voi, să Se manifeste în voi, pentru că El face întotdeauna totul exact conform Cuvântului lui Dumnezeu.

Aceasta au făcut şi prorocii. Cuvântul lui Dumnezeu a venit la ei, şi astfel au ştiut ce anume erau. Cuvântul a venit la Moise, a venit la Noe, la Daniel, iar după aceea s-a manifestat prin copiii israeliţi. Ce se întâmpla? Când oamenii de orice vârstă credeau Cuvântul lui Dumnezeu, El exprima prin ei acel Cuvânt. Noe a fost o imagine şi un semn al judecăţii ce urma să vină. El a vorbit Cuvântul şi a rămas pe Cuvânt, şi acelaşi Cuvânt care a condamnat lumea, ¡-a salvat familia.

Daniel a hotărât în inima lui să nu se întineze cu lucrurile lumii, iar această hotărâre ¡-a salvat viaţa; şi la fel s-a întâmplat cu tinerii israeliţi. Orice om care L-a slujit pe Dumnezeu, a luat chipul Lui, iar Dumnezeu Şi-a exprimat Cuvântul prin el. Astfel, tinerii evrei au spus: „Dumnezeul nostru ne poate scăpa. Şi chiar dacă nu ne va scăpa, tot nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai făcut.” (Daniel 3.17-18 – parafrazare). Ei nu avuseseră nici o descoperire cu privire la ce se va întâmpla cu ei, dar au putut spune aceste cuvinte. Cum au putut face aceasta? Pentru că ei şi-au exprimat credinţa în Cuvântul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le-a răspuns, reflectându-Se în ei. El era al patrulea Om pe care l-au văzut acei oameni în cuptorul încins, în dimineaţa aceea: Dumnezeu reflectându-Se în acele chipuri vii ale Lui.

Acum haideţi să ne privim pe noi înşine în Oglinda lui Dumnezeu, şi să vedem cum este caracterul nostru de acum. S-ar putea să vă usture puţin, dar n-o să vă mai răpesc mult timp. O, nu mi-am dat seama că s-a făcut atât de târziu! Este deja şi un sfert. Aseară m-am uitat la ceas şi era ora şapte, iar după ce am predicat vreo două ore, m-am gândit că abia m-am încălzit. Dar se făcuse deja nouă şi jumătate şi a trebuit să încheiem. Însă în seara aceasta nu o să vă mai ţinem atât de mult.

Acum fiţi atenţi la ce vă spun, şi haideţi să vedem dacă ne putem identifica. O să vă explic încet, ca să fiu sigur că ceea ce spun se fixează. Fiţi sinceri şi gândiţi-vă la ceea ce sunteţi. Dacă nu puteţi fi sinceri cu voi înşivă, nu puteţi fi sinceri nici cu Dumnezeu. Dacă aţi fi trăit în zilele lui Noe, şi caracterul vostru ar fi fost cel pe care îl aveţi acum, de care grup v-aţi fi alipit? Gândiţi-vă bine.

De care dintre cele două grupuri? De-o parte avem un bătrân fanatic, despre care se ştie de vreo o sută douăzeci de ani că este nebun, pentru că continuă să susţină că sus în cer există apă, deşi aparatele ştiinţifice ale vremii au dovedit că nu-¡ aşa. Ceea ce spune el nu se potriveşte cu descoperirile lor ştiinţifice, şi cum ar putea să facă Atotputernicul Dumnezeu ceva ce nu se potriveşte cu principiile lor? Înţelegeţi? Toată lumea vorbea despre acel bătrân care era subiectul de glume al vremii.

Mă întreb, şi vă întreb şi pe voi: cu care dintre cele două grupuri v-aţi identifica? Cu opinia generală a vremii? „O, eu aparţin de biserică!” ziceţi voi, dar nu despre aceasta vorbim acum. Şi ei aveau destule biserici pe vremea aceea, poate chiar mai multe decât sunt acum. Dar un singur om avea mesajul de la Dumnezeu şi era foarte ne-popular. Grupul lui era ne-popular, pentru că toată lumea îi considera fanatici. Sunteţi pregătiţi să vă identificaţi cu acel grup fanatic?

Singura cale prin care aţi putea face aceasta, este să primiţi o descoperire personală. Ştiaţi că numai aşa Şi-a zidit Dumnezeu biserica? Priviţi! Cum a ştiut Adam, în grădina Eden, că este nevoie de sânge, şi nu de un măr? Vedeţi? A avut o descoperire duhovnicească. Când era pe pământ, în timpul acela măreţ când vorbea, Isus a spus: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul omului?”

Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul din proroci.”

Dar voi,” le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?” I-a întrebat direct, ce credeau ei înşişi, nu ce spuneau alţii.

Atunci Petru a răspuns: „Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” (Matei 16.13-16).

Priviţi acum ce a spus El. Noi ştim că Biserica catolică spune că El Şi-a zidit biserica pe Petru, că Petru a fost acea piatră de temelie: „Pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” (Matei 16.18). Înţelegeţi? Vedeţi? Dacă este aşa, înseamnă că Biserica este zidită pe un om, De aceea a alunecat biserica respectivă.

La rândul ei, Biserica protestantă spune că El Şi-a zidit Biserica pe El însuşi, deoarece El este Piatra din capul unghiului, Stânca. Acest lucru este adevărat în mare măsură, dar daţi-mi voie să vă spun ceva care va clarifica puţin acest subiect.

Eu nu sunt de acord nici cu unii, nici cu ceilalţi, deoarece El nu vorbeşte despre Sine în mod direct, ci despre puterea Sa. Cât despre Petru, nu era vorba despre el. Să citim încă o dată: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta (nici nu l-ai învăţat în vreun seminar teologic sau de la vreun om), ci Tatăl Meu care este în ceruri.” Aşadar este vorba despre o descoperire duhovnicească cu privire la Cine este Isus Hristos. Aşa este.

Şi a mai spus: „…pe această piatră (pe descoperirea duhovnicească) voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.” Astfel, a arătat că porţile iadului ¡ se vor împotrivi, dar nu o vor birui. Înţelegeţi?

Vedeţi, şi Noe a avut o descoperire spirituală, pentru că Dumnezeu ¡-a vorbit direct. Când Cain şi-a împodobit altarul şi a adus ca jertfă roadele câmpului: mere şi alte fructe, probabil şi-a zis: „Dumnezeu va primi jertfa mea, pentru că am făcut un altar frumos, l-am împodobit şi am adus atâtea lucruri. Biserica mea este cea mai mare şi mai frumoasă din oraş. Nu se poate ca Dumnezeu să nu primească jertfa mea.” Dar El nu primeşte o lucrare a mâinilor omeneşti ca preţ de răscumpărare.

În schimb, Abel a adus un miel, o jertfă de sânge, iar Dumnezeu a arătat că el era neprihănit. Cum a ştiut? Nu aveau nici un Cuvânt scris în vremea aceea, dar a primit o descoperire. Şi la fel se întâmplă şi astăzi.

Voi ziceţi: „Eu aparţin de cutare biserică. Biserica mea este la fel de bună ca şi a ta. Amândouă sunt făcute din acelaşi fel de material, sunt clădiri identice.” Aşa este, dar clădirea nu are nici o legătură aici. Organizaţia este un grup de oameni care se adună, stabileşte o doctrină pe care să o respecte şi asta-¡ tot. Eu nu am nimic împotriva acestor lucruri, sunt în ordine, dar nu despre aceasta este vorba. Poate purtaţi acelaşi fel de haine, poate vă îmbrăcaţi decent, la fel ca ceilalţi credincioşi, dar nu este suficient. Fiţi atenţi aici! Ceea ce contează este descoperirea duhovnicească a Cuvântului lui Dumnezeu, deoarece numai Cuvântul nu greşeşte, iar voi trebuie să credeţi această descoperire. El era Cuvântul, este Cuvântul şi va fi întotdeauna Cuvântul. După ce Dumnezeu deschide acel canal, poate curge nestingherit prin acel trup sfinţit.

Aşadar, dacă aţi fi trăit în zilele acelea, cu care grup v-aţi fi identificat? Cu prorocul care venea cu legitimarea Cuvântului, chiar dacă aceea era o minoritate? Sau cu opinia generală a oamenilor? „Vă spun eu, omul acela este nebun!” Singura cale ca să ştiţi că nu este nebun, este ca Domnul să vă descopere ceea ce ¡-a descoperit lui Moise. Singura cale de a avea chipul lui Dumnezeu şi de a deveni fii de Dumnezeu, este ca El să vi Se descopere, să Se arate prin Cuvânt în mijlociul nostru, şi prin noi în lume. Nu se poate altfel, pentru că Hristos a fost imaginea lui Dumnezeu pe pământ, astfel încât să-L putem vedea pe Dumnezeu ca Om. Dumnezeu era în El în asemenea măsură încât erau una, iar atunci când Hristos a plecat, El a sfinţit Biserica astfel ca ea să Îi ia locul şi să exprime mai departe Cuvântul lui Dumnezeu. Înţelegeţi? Aceasta este singura cale.

Oare veţi merge după oamenii populari, cu păreri generale acceptate? „Câtă vreme aparţin bisericii, sunt în ordine, mai ales că am dansat şi în Duhul!” Sau: „Sunt în ordine pentru că am vorbit în limbi.” Aceste lucruri sunt bune, nu am nimic împotriva lor, dar planul lui Dumnezeu de salvare vă priveşte pe fiecare în parte. Vorbirea în limbi este un dar al Duhului Sfânt, iar faptul că dansezi în Duhul arată prezenţa şi slava lui Dumnezeu, dar este nevoie să-ţi laşi caracterul să fie modelat, astfel încât să ia chipul lui Dumnezeu, ca El să Se poată reflecta în tine şi să fii chipul Lui pe pământ, imaginea Lui manifestată.

Ai fi fost dispus să faci lucrul acesta în zilele lui Noe? Sau te-ai fi pus de partea criticilor care respingeau atât prorocul, cât şi mesajul pe care acesta Îl aducea de la Dumnezeu? Gândiţi-vă la lucrul acesta. Ce aţi fi ales aşa cum sunteţi acum? Sincer, eu… Scuzaţi-mă, nu este nevoie să încerc eu să spun ceva. Trebuie să vă gândiţi voi singuri.

La rândul lui, Ilie a vorbit atât despre feţele vopsite, despre doamnele moderne ale vremii, despre Izabela care îşi conducea soţul şi îl sucea cum voia ea, iar predicatorii erau cu toţii de acord. „Da, aşa este corect, pentru că regina noastră…” Vedeţi cât de uşor urmau acea tendinţă?

Dacă tabloul acesta nu se potriveşte zilei de astăzi, atunci eu sunt orb. Oamenii fac atâtea lucruri de nimic, şi pe toate în Numele lui Hristos. Credeţi că El este de vină pentru toate acele lucruri? El nu este de vină pentru nimic. Cuvântul ne arată aceasta. Haideţi să-L mai urmăm câteva minute şi veţi vedea.

Aţi fi stat de partea criticilor? Sau aţi fi stat cu Ilie care era mereu singur, şi despre care toate lumea spunea că este un bătrân demodat? Lucrul acesta nu l-a deranjat niciodată, câtuşi de puţin. El avea Cuvântul şi când era cu El nu se temea de nimic. Orice om care are mesajul lui Dumnezeu nu se teme de nimic. Aşa este.

Ştefan a stat în ziua aceea în faţa sinedriului şi le-a zis: „Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.” (Fapte 7.51). Biblia spune că faţa lui era ca a unui înger. Nu cred că acea Lumină semăna cu lumina electrică sau cu altceva. Un înger ştie pe ce stă. El nu se teme de nimic pentru că este un mesager al Domnului.

Orice om care are mesajul lui Dumnezeu ştie pe ce stă şi nu-¡ pasă ce spun alţii despre el. Episcopii şi toţi ceilalţi nu pot să-l mute de acolo. El ştie pe ce stă şi aceasta este suficient. Dumnezeu Îşi legitimează mesajul şi dovedeşte că este corect, aşa că el rămâne în mesaj şi nu se teme de nimic. Acesta este chipul exprimat al lui Dumnezeu. Aşa a făcut şi Isus. El nu S-a temut să spună: „Vai de voi cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor pe care ¡-au ucis părinţii voştri. Voi aveţi de tată pe diavolul.” (Matei 23.39;Luca 11.47;Ioan 8.44). El nu Se temea de niciunul dintre cărturari, pentru că ştia unde se află. Da.

Cu caracterul pe care îl aveţi în clipa aceasta, de partea cui v-aţi fi pus în zilele lui Ilie? Dar în zilele lui Moise, când acesta a venit cu un mesaj legitimat de Dumnezeu? Ascultaţi-mă! Voi ziceţi: „Eu sunt creştin.” Foarte bine, dar vreau să vă întreb: „După caracterul vostru actual, ce poziţie aţi fi luat când s-a ridicat Datan şi a spus: „Ia stai puţin! Mai sunt şi alţi oameni sfinţi, nu eşti numai tu, Moise! Noi ne vom strânge un grup de oameni şi ne vom ridica o grupare măreaţă. Ne vom pune episcopi şi arhiepiscopi şi tot ce trebuie. Dumnezeu este în întregul popor. Să nu crezi că tu eşti mai tare şi mai mare.”

Datan a spus: „Nu sunteţi de acord cu mine? Omul acesta se bagă în prea multe lucruri şi vrea să ne spună tuturor ce să facem. Dar acolo unde sunt mai mulţi, ne putem sfătui şi suntem mai în siguranţă. trebuie să ne unim şi să rezolvăm problema aceasta.” Dar acolo era un mesaj pe care Domnul îl legitimase, iar noi nu trebuie să întrebăm pe nimeni nimic despre mesajul pe care îl predicăm. Aşa scrie în Biblie şi Dumnezeu ne arată că aşa este. De ce trebuie să mergeţi şi să ziceţi: „Hei, catolicilor, ce să facem în privinţa aceasta? Să ne unim cu Consiliul Bisericilor. Ne vom uni cu ceilalţi şi atunci vom afla cum au făcut ei de şi-au construit acele organizaţii mari.”

Penticostalii nu au nevoie de aceasta. Nu trebuie să ne alăturăm Consiliului Mondial Ecumenic, ci trebuie să ne alipim oştirii cereşti, ca prin puterea de la Cincizecime să fim ridicaţi în locurile cereşti. De celelalte lucruri nu avem nevoie, nu ne trebuie.

Dar, vedeţi, lângă cine aţi fi stat cu caracterul vostru, dacă Datan s-ar fi ridicat şi ar fi spus acele lucruri în faţa voastră, în timpul acela? Aţi fi rămas lângă mesajul şi mesagerul lui Dumnezeu, ca să vedeţi legitimarea lui deplină sau v-aţi fi luat actele şi v-aţi fi dus să vă înscrieţi în alt grup? Înţelegeţi? Gândiţi-vă la aceasta.

Se părea că totul este împotriva mesajului legitimat de Dumnezeu şi a mesagerului acelui timp şi că Moise era ca şi pierdut. Totul părea dus pe râpă ca şi cum Dumnezeu l-ar fi părăsit, dar ei văzuseră cum lucra Dumnezeu şi ştiau că El era acolo.

Am să încerc să mă grăbesc. De partea cui v-aţi fi pus în zilele lui Hristos, când toate acele biserici mari şi toţi teologii şi învăţătorii lor Îi stăteau împotrivă, împotriva învăţăturilor şi principiilor Scripturii pe care le aducea El? Ei toţi I s-au împotrivit.

Ce ai fi făcut dacă biserica la care mergeai ţi-ar fi spus: „Omul acela este un fanatic, nu s-a format în seminariile noastre; nu ştim să fi mers la vreuna din şcolile noastre. Nu are carnet de membru şi nu are scrisori de acreditare de la nimeni. Este un nebun cu care nu vrem să avem de-a face!”? Ce ai fi făcut? Pune-ţi întrebarea aceasta pentru o clipă. În ordine.

Dar ce-ai fi făcut în zilele acelea dacă erai membru al sinedriului? Sinedriul de atunci era aşa cum este astăzi Consiliul Mondial Ecumenic, iar biserica ta ar fi fost afiliată la el. Ei ar fi pus deoparte toate aceste lucruri, dar, dintr-o dată S-a ridicat un Om care făcea lucrările lui Dumnezeu, şi nimeni nu putea să-I ţină piept. Ceilalţi Îl considerau nebun, un om care Şi-a pierdut minţile. Dumnezeu să-mi ierte exprimarea, dar El a fost unul dintre ciudaţii acelor zile. Spun aceasta ca să mă înţelegeţi.

De ce era aşa? Pentru că era născut de sus. Caracterul Lui era ceresc şi nu se potrivea cu toate asociaţiile şi confederaţiile acestei lumi. Înţelegeţi? El nu era acel tip de om. Ce ai fi făcut când toţi teologii şi învăţaţii spuneau: „De unde a venit Acesta? Noi nici măcar nu ştim de unde vine.” Când ¡-a redat vederea acelui orb din naştere, ei au zis: „Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că Omul acesta este un păcătos, dar nu ştim de unde este.” (Ioan 9.24,29). „Nu ştim nimic despre el. De unde a venit, căci nu apare în registrele noastre, în programul nostru, în consiliul nostru de conducere. A apărut de nicăieri şi nimeni nu ştie nimic despre El. De unde a venit?” Dar omul care fusese orb le-a răspuns: „Aici este mirarea, că voi nu ştiţi de unde este, şi totuşi El mi-a deschis ochii. (Ioan 9.30). Şi mai ziceţi că sunteţi lideri religioşi!” El le-a mai zis: „Dacă este păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.” (v. 25). Aceasta este tot ce contează. El voia să vadă. Da.

Toţi erau învăţători ai Scripturii, şi totuşi s-au împotrivit învăţăturilor Sale pe deplin biblice. Vi se pare că învăţăturile Lui erau perfect fundamentale, nu-¡ aşa? Dar nu erau şi conform şcolilor acelor oameni. Cum ştim că era fundamentalist? Pentru că le-a zis: „Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Cercetaţi Scripturile, căci tocmai ele mărturisesc despre Mine. Ele vă spun totul exact. Dacă nu sunt aşa cum spune Scriptura, şi dacă Tatăl nu Mă legitimează, atunci Mă puteţi da afară, pentru că n-am dreptate.” (Ioan 8.46; 5.39; 10.37). Aşa este.

Deci, vedem că ei stăteau chiar împotriva Cuvântului adevărat al lui Dumnezeu. Ceea ce sunteţi vă identifică ori cu El, ori cu acel grup de farisei orbi. Ce faceţi? Rămâneţi lângă crezurile bisericii voastre? Poate rămâneţi pentru păstor fiindcă spuneţi: „Este un om bun.” Este posibil să fie un om bun, şi totuşi să fie orb. Cu siguranţă. Nu a spus Isus despre ei că sunt „conducători orbi ai orbilor”?

Întreabă-te ce ai face în starea în care eşti acum. Cu cine din acea mulţime te-ai identifica? Care este starea ta actuală? Ai fi ţinut cu fariseii? „Uite ce este, mama mea a mers la biserica aceasta şi eu sunt la fel de bun ca oricare altul, aşa că voi rămâne acolo.” Vedeţi?

Aţi văzut Cuvântul lui Dumnezeu legitimat prin mesagerul Lui, cercetaţi Scripturile şi vedeţi că-¡ aşa, dar cu toate acestea denominaţiunea voastră spune: „Zilele minunilor au trecut, nu mai există aşa ceva!” Ce ai face? Mulţi dintre voi au trecut prin aceasta.

Dacă spui în inima ta: „Nu, n-aş fi ţinut cu fariseii, şi n-aş fi făcut parte din grupul lor,” atunci astăzi ce faci? Scriptura spune că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, deci, dacă spui că atunci n-ai fi fost de partea fariseilor, acum ce faci?

Istoria se repetă. Chiar acum câteva zile am decupat din ziar un articol pe tema aceasta. Fariseii din acele zile I s-au împotrivit din pricina prejudecăţilor. Acelaşi lucru îl fac şi oamenii de astăzi. Vă amintiţi că Nicodim a spus: „Învăţătorule, ştim că eşti un Învăţător venit de la Dumnezeu.” Dar pentru că denominaţiunile şi crezurile lor nu se potriveau cu mesajul Lui, le-au interzis şi celorlalţi să-L urmeze. Nu este de mirare că El le-a zis: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi închideţi oamenilor Împărăţia cerurilor: nici voi nu intraţi în ea, şi nici pe cei ce vor să intre nu-¡ lăsaţi să intre.” (Matei 23.13). Ce situaţie! Mă întreb dacă chiar am fi putut să ne identificăm cu El.

Poate L-aţi fi urmat ca să vedeţi ce minuni face, aşa cum au făcut mulţi; poate că şi astăzi L-aţi urmat în biserică numai ca să vedeţi nişte minuni, dar dacă este vorba să renunţaţi la tot şi să primiţi Duhul Sfânt, nu vreţi să faceţi lucrul acesta. Nici ei nu au vrut! Mulţi L-au urmat doar pentru a vedea minunile pe care le făcea, dar atunci când a început să îi înveţe din Scriptură, L-au părăsit.

Ei ştiau că atunci când vor vedea că se ridică Cineva care vindecă bolnavii, deschide ochii orbilor, când vor auzi că oamenii se vindecă doar atingându-se de veşmântul Lui, când li se vor spune lucrurile ascunse aşa cum s-a întâmplat cu Petru, Natanael şi femeia de la fântână, aceea este legitimarea Prorocului despre care le-a vorbit Moise: a lui Hristos, Mesia. Vedeţi? Aşa a apărut în scenă acest Isus, dovedind că El este Acela; că El este Mesia.

Mulţi dintre ei L-au urmat pentru că în prima partea a slujbei Sale a mers din biserică în biserică şi a făcut minuni. Atunci L-au primit cu bucurie, I-au întins mâna şi au zis: „O, Învăţătorule, eşti un frate de treabă!” Dar într-o zi, S-a oprit şi le-a arătat Adevărul biblic. Când a făcut aceasta şi S-a legitimat nu numai ca Vindecător, ci ca fiind trimis de Dumnezeu şi având Adevărul şi Viaţa, lucrul acesta era împotriva tradiţiei lor, iar atunci chiar şi cei şaptezeci care L-au urmat până atunci, I-au întors spatele şi L-au părăsit.

Voi ce aţi fi făcut? Gândiţi-vă bine! Acest Om pe care L-aţi văzut făcând semnele lui Mesia şi împlinind tot ceea ce se prorocise, a venit într-o vreme când toată lumea Îl aştepta. El a recunoscut în mod direct că era Mesia, în faţa lui Ioan şi a celorlalţi. L-aţi fi urmat, pentru că L-aţi fi văzut făcând marele semn al lui Mesia? Niciunul dintre păstorii acelui timp nu au putut contrazice mesajul adus de El. Vedeţi? El a început să-¡ înveţe dintr-o dată Cuvântul lui Dumnezeu, exact aşa cum era, dar într-o manieră deosebită de cea cu care erau obişnuiţi. Ce-aţi face, aţi rămâne la tradiţiile voastre? Aţi pleca odată cu cei şaptezeci? Acolo era Scriptura, Cuvântul zugrăvit clar. Aţi pleca împreună cu ei? Puteţi vedea acum cu cine vă identificaţi şi unde vă situaţi? V-aţi identifica cu ei? Mă voi grăbi.

Vreau să mă adresez copiilor de aici, adolescenţilor. Tu, ca adolescent, te poţi considera un credincios adevărat? Te identifici cu tânărul bogat, cu Elvis Presley, genul de om care iubeşte plăcerile lumii mai mult decât calea lui Hristos? Din câte ştiu, domnul Presley este penticostal, dar un penticostal care iese pe stradă şi se poartă aşa cum se poartă el, este penticostal doar cu numele. Din punctul meu de vedere, un astfel de om nu este mai mult decât un Iuda.

Pat Boone şi toţi ceilalţi oameni care se consideră religioşi, acceptă rock and roll-ul, twist-ul şi toate lucrurile vulgare ale lumii, după care vin şi spun că sunt creştini. Ce ruşine! Sunt mai răi decât contrabandiştii de alcool şi decât prostituatele de pe stradă. Dumnezeu ar respecta mai degrabă o prostituată. Ernie Ford şi ceilalţi stau toată noaptea la petreceri şi îmbrăţişează tot felul de femei vulgare, iar a doua zi vin şi cântă imnuri şi cântări. Aceasta se întâmplă atunci când îţi vinzi dreptul de întâi născut. Cum te mai poţi identifica cu El?

Tânărul acela era foarte bogat, dar a avut şi el şansa lui şi a pierdut-o. Poate era un om de afaceri creştin…

Tinerelor, ce veţi face în privinţa aceasta? Vă veţi purta ca Marilyn Monroe sau ca celelalte, femei ca prima doamnă, care îşi taie părul, se machiază, şi poartă rochii strâmte şi seducătoare? Iar voi, bărbaţii, le lăsaţi să se poarte aşa. Şi voi, păstorii, nu îndrăzniţi să le spuneţi nimic de la amvon. Aşa este.

Mai ascultaţi-mă un minut. De multe ori se întâmplă să aveţi păstori de la Dumnezeu, care vă vor mustra, dar nici atunci nu vă veţi alinia cu Cuvântul. Înţelegeţi ce vă spun? Eu ştiu foarte bine aceasta. În ultimii cincisprezece ani am tot trecut prin Phoenix, şi arată exact la fel, doar mai rău duhovniceşte. Nu aruncaţi toată vina pe păstor! Să recunoaştem că suntem cu toţii vinovaţi, să stăm drepţi şi să ne uităm în oglindă. Aşa este. Ce spui despre aceasta, tinere adolescent? Iubeşti slava oamenilor mai mult decât chemarea care ţi se face de a-ţi modela caracterul ca să devină chipul Fiului lui Dumnezeu? Ce spui? Cum putem face lucrul acesta? Te identifici cu cei care iubesc popularitatea?

Acum vreau să mă refer la cei din biserica aceasta, la penticostali. Voi ştiţi foarte bine ce înseamnă lucrul acesta şi ştiţi ce trebuie să faceţi. Amintiţi-vă ultimul tablou în care apare tânărul bogat. Era în iad şi îl ruga pe unul dintre oamenii drepţi să-¡ aducă puţină apă. Dar trecuse acea mare prăpastie fără să fi profitat de şansa de a se întoarce înapoi, pe care ¡-o dăduse Domnul. Acolo era atunci, acolo este în seara aceasta şi acolo va fi mereu. Aşa este. Acela este stadiul lui final.

Nu vă identificaţi cu vreo divă seducătoare, sau cu vreun Elvis Presley frizat care cântă rock şi dansează twist, după care spune că este creştin, sau cu unul ca Pat Boone. Dacă ai o chitară nu înseamnă că poţi ieşi cu ea în faţă şi să te prosteşti, pentru că în voi trebuie să Se reflecte Hristos. Aşa este. Dar penticostalii de astăzi se îndepărtează de Cuvântul lui Dumnezeu.

Vă identificaţi cu unul ca Iuda? Ţineţi minte că Iuda a pornit cu El şi L-a urmat. Nu vreau să doară ceea ce spun, dar măcar să vă pişte puţin. Înţelegeţi? Iuda a pornit cu dreptul. A mers după El, dar când s-a văzut cu nişte bani în mână… Mă întreb dacă acelaşi lucru este valabil şi pentru penticostali. Nu mai stăm la colţul străzii, nu mai predicăm pe străzi pentru că am adunat câţiva bani… Mă întreb dacă nu cumva drumul nostru s-a strâmbat, de când am început să fim mai mulţi.

Cât despre membri, tot ceea ce vreţi astăzi este să aveţi cât mai mulţi membri. Dar Dumnezeu nu se uită la câţi membri sunt, ci priveşte după caractere în care să-Şi poată semăna Cuvântul, şi care să Îl creadă. Cum spuneam şi aseară, Eliezer s-a ostenit până când a găsit mireasa desăvârşită pentru Isaac. Apoi a trebuit s-o pregătească s-o poată îmbrăca în haina potrivită pentru a-l întâmpina pe cel ce urma să-¡ fie mire. Înţelegeţi? Aşa se întâmplă: găseşti caracterul, dar nu îl poţi îmbrăca aşa cum trebuie.

Deci, am vorbit despre catolici şi despre prezbiterieni dar acum vreau să vorbesc numai despre penticostali, pentru că urmează să ilustrăm ceva în legătură cu Cincizecimea. Nu este ciudat că penticostalii moderni din această epocă, despre care Biblia spune că este Laodicea… Aici este un profesor de greacă. Numele „Laodicea” se referă la „femeie.” În greacă este nume de femeie. Nici o altă biserică nu are un astfel de nume, dar acum este vorba despre o femeie, o Izabelă. Aşa este.

Ne-am îmbogăţit şi nu ducem lipsă de nimic, dar nu ştim că suntem săraci, nenorociţi, orbi şi goi. Ce am făcut? Am adunat comori, la fel ca Iuda. Vedeţi? Apoi am părăsit calea, am vândut-o pentru un câştig personal. Sunt atâţia oameni care fac aceasta! Sunt atâtea culte care fac compromis cu Cuvântul doar pentru a câştiga mai mulţi membri pentru beneficii personale.

Dacă într-o comunitate vine un păstor care face o treabă bună, nu se poate să nu se ţină o şedinţă, un consiliu general, ca să-l dea afară şi să pună în locul lui un Ricky care va risipi oile turmei. Dumnezeu pune acolo un om credincios, dar ei ţin şedinţe în care hotărăsc să-l alunge pe bietul frate care chiar făcuse o treabă bună. Ei nu-şi dau seama că în felul acesta strică biserica şi îşi taie singuri craca.

S-au vândut popularităţii, opiniei publice generale, câştigului personal, măreţiei bisericii şi denominaţiunii. „Grupul nostru este mai mare decât al vostru!” Baptiştii aveau un slogan: „Este 1944 şi vom avea cu un milion mai mulţi!” Dar ce aţi obţinut? Am spus aceasta şi serile trecute: mărturisirile sunt ca nişte pietre; dar la ce folosesc pietrele dacă nu este un cioplitor cu Sabia cu două tăişuri a lui Dumnezeu, care să facă din ele fii şi fiice ale lui Dumnezeu? Vedeţi? Da.

Ce a făcut Iuda? Ce s-a întâmplat cu el? Amintiţi-vă starea lui. Ce a făcut? S-a îndoit de Hristos după ce pornise alături de El. Penticostalilor, să nu faceţi niciodată aceasta, să nu vă îndoiţi de cuvintele Lui! Oamenilor de afaceri, nici voi să nu faceţi aceasta. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, dar Iuda s-a îndoit de ceea ce spunea El, iar după ce a devenit popular, L-a vândut. Caracterul lui Iuda l-a determinat să-L vândă pe Isus vrăjmaşilor Lui, şi acelaşi lucru se întâmplă astăzi. De multe ori, caracterul pe care ni-l formăm ne vinde grijilor lumii, ne vinde împotrivirilor. Astfel, penticostalii se întorc înapoi de unde au ieşit, devin la fel de lumeşti ca înainte. Vedeţi? Ce s-a întâmplat? Nu am lăsat Viaţa Lui să Se reflecte în noi.

Sau vă identificaţi cu ucenicii Lui? Amin. Aşa vrem să fim: credincioşi Lui, credincioşi Cuvântului Său. Să rămânem în picioare în faţa împotrivitorilor. Amin. Vă regăsiţi în seara aceasta, în aceste cuvinte? Slavă Domnului! Amin. Lăsaţi Viaţa Lui să curgă prin voi! Da, domnilor. Ei au fost sfinţiţi înainte de venirea Lui. Omul păcătos şi-a mărturisit vina, şi a fost sfinţit şi curăţit, iar inima lui s-a predat într-o asemenea măsură lui Dumnezeu, încât Hristos a fost turnat în ei, şi astfel au reflectat prezenţa Lui în lume. Ei au stat în faţa criticilor la fel ca El. Au rămas credincioşi Cuvântului, până acolo încât unul dintre acei critici a spus: „Aproape că m-ai convins să fiu şi eu creştin.”

Vă puteţi identifica cu Petru în ziua Cincizecimii? Vă puteţi regăsi în Fapte 2, deşi oamenii spun că Duhul Sfânt a fost dat numai celor doisprezece apostoli? Vă puteţi identifica cu Petru atunci când a spus: „Pocăiţi-vă şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” Este vorba de acelaşi Duh Sfânt. Sunteţi de acord cu ceea ce a spus el în ziua aceea?

Spuneţi: „Sunt de partea ta, Petru. Da, domnule. Rămân la învăţăturile fundamentale ale Bibliei date prin tine, şi vreau ca viaţa mea să reflecte Scriptura, la fel cum s-a întâmplat cu tine, când trei mii de oameni au fost străpunşi în inimă.” Câteva zile mai târziu, când le-au văzut îndrăzneala şi cuvintele, oamenii aceia şi-au dat seama că fuseseră cu Isus. Ei aveau Cuvântul şi ştiau că Cuvântul însuşi trăia în ei. Lor le era frică să se poarte uşuratic cu Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că erau reprezentanţii Lui, aşa că trăiau în aşa fel încât Dumnezeu Se reflecta prin ei.

Petru ¡-a spus unui om: „Aur şi argint nu am. Nu am clădiri mari şi nici lucruri de preţ. Dar ce am, îţi dau: în Numele lui Isus Hristos, ridică-te în picioare!” Trebuia să aibă ceva ca să poată da. Amin. Cuvântul este întotdeauna Acelaşi, aşa că fiecare generaţie, toţi cei pe care îi va chema Domnul vor vedea reflectarea Lui.

Dima cel popular, iubitor al lumii, l-a părăsit pe Pavel şi pe aşa-zişii lui fraţi creştini. Pavel a rămas pe Cuvânt, credincios Cuvântului, dar Dima l-a părăsit pentru că a iubit această lume. Pavel era prea rigid pentru el. Voi cu cine aţi fi rămas? Cu Dima sau cu Pavel? Cercetaţi Cuvântul! Ce decizie aţi fi luat într-o situaţie ca aceea, aşa cum sunteţi acum? Toţi aceia erau creştini, dar Pavel a spus despre ei: Toţi m-au părăsit…” Sărmanul om.

Fratele Ern Baxter m-a surprins odată prin ceea ce mi-a spus: „Ştii care va fi primul lucru pe care îl voi face după ce mor?”

Care, frate Ern?”

O să mă duc la Dima şi o să-¡ dau o palmă cât pot de tare.”

Haide, Ern…”

O să-l întreb: „De ce l-ai lăsat singur pe Pavel acolo?”

Dar chiar crezi că va fi acolo, Ern?” l-am întrebat eu. „Ai grijă cu dorinţa de a-l pălmui. Eu n-aş vrea să ajung acolo unde a ajuns el.” (Înţelegeţi?).

Cum ¡-a spus acel necredincios când a vorbit cu fetiţa credincioasă: „Tu crezi în Biblia aceea?”

Sigur că da,” a răspuns fetiţa.

Atunci probabil crezi şi povestea despre Iona pe care l-a înghiţit balena.”

Cu siguranţă.”

Dar cum poţi dovedi lucrul acesta, lăsând la o parte credinţa?”

Când o să ajung în rai, o să-l întreb chiar pe Iona,” a răspuns ea.

Şi dacă Iona nu este acolo?”

Atunci îl vei întreba tu.” Cu aceasta l-a pus la punct. Vedeţi? Aşa este. O să-l întrebe chiar el. Şi cu aceasta a încheiat.

Cred că atunci când Dima l-a părăsit pe Pavel şi Cuvântul, a făcut acelaşi lucru ca şi Iuda. Aşa este. Voi de partea cui aţi sta în acea situaţie? Ascultaţi, penticostalilor! Cu cine aţi fi rămas? I-am tot scărmănat pe prezbiterieni şi pe ceilalţi, dar acum este rândul vostru. Ce aţi fi făcut?

Vreau să vă mai întreb ceva. S-ar putea să doară puţin, dar chiar vreau să vă întreb. Când în biserica din Corint s-a ridicat problema femeilor predicator, a tunsorilor bob şi aşa mai departe, Pavel le-a spus clar că femeile nu pot predica. El le-a mai spus că dacă o femeie îşi taie părul, îşi necinsteşte soţul, şi nu este cuviincios ca o femeie să se roage lui Dumnezeu aşa. Cu cine aţi fi de acord, aşa cum sunteţi acum? Uitaţi-vă în oglindă. Mai bine nu mai zic lucrul acesta. Uitaţi-vă la starea în care vă aflaţi. Către ce priviţi şi ce vedeţi?

Pavel reflecta imaginea lui Hristos. Credeţi lucrul acesta? Categoric. O femeie mi-a zis despre Pavel: „N-a fost decât un bătrân urâtor de femei.”

Dar în Galateni 1.8, Pavel spune: „Chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema.” Aşa este. La ce vă gândiţi acum? Nu o luaţi pe calea preferată de oameni, ci luaţi-o pe calea Cuvântului. Da, aşa trebuie.

Aşadar, când a avut loc problema, Pavel a luat poziţie. Ei ¡-au scris: „Duhul Sfânt ne-a zis să facem aşa,” dar el le-a răspuns: „Ce? De la voi a pornit Cuvântul lui Dumnezeu? Sau numai până la voi a ajuns el? Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înţeleagă că ce vă scriu eu este o poruncă a Domnului.” (1Corinteni 14.36-37). Ce făcea Pavel? Rămânea la Cuvânt. Amin. Dar voi unde rămâneţi? Depinde numai de voi să vă găsiţi locul.

Înainte să plecăm, vreau să vă mai arăt ceva. Pentru a putea face aceasta, pentru a putea sta de partea Cuvântului, Pavel a trebuit să renunţe la o poziţie înaltă în biserica de care aparţinuse. Privind la Pavel, ce puteţi spune când bisericile voastre dau învăţături contrare Cuvântului? Ce spuneţi, păstorule, frate predicator şi voi, oameni buni?

Ce a făcut el? A trebuit să ia această poziţie pentru ca acea sămânţă a Vieţii veşnice să poată creşte. El nu s-a împotrivit, ci a zis: „Aşa spune şi Legea.” Aşa este. El a rămas pe Cuvânt. A trebuit să renunţe la biserica lui drept credincioasă ca să poată menţine Cuvântul viu, astfel ca Acesta să poată creşte. Dima şi ceilalţi au spus: „Pavel, nu trebuie să fii chiar aşa!” Dar Pavel a rămas pe acel Cuvânt.

Bietul iudeu cu nasul coroiat! Aş vrea să văd cum era în zilele acelea. Aş vrea să stau şi să privesc cum vine şi îşi pune coroana de martir. Aş vrea să-l văd şi să-¡ spun: „Glorie! Aleluia, Pavel!” Amin. „Stai pe Cuvânt! Mă bucur pentru aceasta, Pavel!” Doamne, ajută-mă să stau şi eu la fel.

În vedenia pe care am avut-o cu câtva timp în urmă despre oamenii de sus, am pus o întrebare. Poate aţi citit despre aceasta în revista Oamenilor de afaceri. Atunci am întrebat: „Fiecare conducător va trebui să vină la această judecată?” „Da,” mi s-a răspuns.

Atunci este în ordine, pentru că eu am predicat ceea ce a predicat Pavel.” Da, domnilor, exact acelaşi lucru.

Moise a trebuit să renunţe la un tron ca să ia Cuvântul lui Dumnezeu. A refuzat un tron. Aşa este. El era moştenitorul tronului, dar a renunţat la plăcerile vieţii de faraon, pentru că a socotit ocara lui Hristos o bogăţie mai mare decât comorile Egiptului. Poate ziceţi: „Toate femeile vor râde de mine, şi toţi bărbaţii vor spune că sunt…” Puţin îmi pasă ce vor crede ceilalţi. Aşa este.

Pavel a dat cu piciorul în educaţia primită, iar Moise a renunţat la tron. Am aici vreo trei pagini de notiţe despre ei, dar n-o să vă spun decât ceva scurt şi rapid. Isus a părăsit de bună voie cerurile pentru a veni în chip de carne păcătoasă. Cine eşti tu şi cine sunt eu, ca să merităm ca El să facă o cale prin care să Se reflecte în noi, sfinţindu-ne prin Cuvântul Său… Cuvântul spune că El a făcut lucrul acesta pentru ca noi să putem reflecta Cuvântul.

În Ioan 14.12, El spune: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” De ce? Pentru că Îl va reflecta pe Hristos. „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu (pronume personal), voi fi cu voi şi în voi până la sfârşitul veacului.” (Ioan 14.19-20; Matei 28.20). „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să se lepede de crezurile omeneşti, să-şi ia Biblia şi să Mă urmeze.” (Matei 16.24). Aşa trebuie.

Cu siguranţă că fiecare dintre voi se identifică cu cineva din Scriptură. Fiecare din voi vă regăsiţi undeva; şi fiecare vede în dreptul lui cu cine se identifică.

Biserică, urmează să ţinem o adunare care este plănuită de un an de zile. Oamenii au postit şi s-au rugat. Eu am strigat din toată inima în fiecare colţişor al acestei văi şi am făcut tot ce am putut ca să vă avertizez cu privire la venirea Domnului. Ne aflăm chiar înaintea acelui timp, aşa că haideţi să facem în aşa fel încât să ne identificăm şi să reflectăm imaginea lui Hristos Isus.

Ne vom regăsi într-o tunsoare nouă? Sau în nişte haine la modă? Ne vom regăsi în felul cum stăm, cum vorbim şi prin câtă educaţie avem? Pavel a trebuit să uite toate aceste lucruri, ca să-L cunoască pe Hristos. Ne identificăm noi cu Cincizecimea? Ce spuneţi? Ce anume reflectăm? Facem multă gălăgie, strigăm, cântăm, sărim în sus şi-n jos, dar eu am văzut musulmani care făceau acelaşi lucru, şi am văzut maimuţe făcând aşa. Înţelegeţi? Nu-¡ nimic deosebit în aceasta. Să nu credeţi că glumesc, pentru că nu-¡ de glumă. Este Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeţi? Am văzut animale sărind şi jucând: iepurii. Aceasta nu înseamnă nimic. Sigur că nu. Sunteţi fericiţi. Orice vă poate face fericiţi, orice mică satisfacţie. Am văzut oameni care cu cât erau mai beţi, cu atât erau mai fericiţi. Sigur că da, dar aceasta nu înseamnă nimic.

De unde vine această fericire? Care este sursa ei? Ce reacţie are asupra voastră şi ce reflectă ea? Unii tăgăduiesc Cuvântul, alţii trăiesc în lume, alţii aud Adevărul şi Îi întorc spatele, îşi vând dreptul de întâi-născut pentru alte lucruri, etc. O, Domnul să ne ajute, frate şi soră, să ne întoarcem înapoi şi să Îl lăsăm pe Hristos să Se reflecte în noi. Domnul să facă să ne identificăm cu El în aşa măsură, încât Cuvântul şi prezenţa Lui să poată curge prin noi şi astfel, El să Se manifeste în lumea pe care trebuie s-o înfruntăm. Amin.

Aş vrea să mai fac o remarcă, apoi voi încheia. Ascultaţi-mă. Aurarul s-a pregătit deja. Se ştie că nestematele se găsesc în pământ, amestecate printre alte minereuri, şi trebuie bătute pentru a fi separate. Dacă găseşti o pepită, şi înăuntru ei este un alt material, aceasta se va rupe. Puterea unui lanţ se măsoară după puterea celei mai slabe verigi. Dacă încerci să fii o piatră tăiată din Dumnezeu, dar te măreşti prea mult, şi ai mai strecurat şi câte ceva lumesc la mijloc, acea piatră se va sparge. Nu va rezista testului. Ascultaţi! Dumnezeu nu ne va primi, dacă adăugăm dogme şi alte lucruri la Cuvântul Său. El va respinge acea piatră, şi o va da deoparte. Să nu căutăm lucrurile mari, ci să-L căutăm pe Hristos în viaţa noastră, să căutăm smerenia. Înţelegeţi?

Dacă ai o piatră mare şi încerci să tragi de ea… Mi-e teamă că noi facem aceasta. La fel fac oamenii de afaceri: parcă dau pe dinafară. Fraţilor, sunt sincer cu voi pentru că într-o zi ne vom întâlni la judecată. De aceea biserica crede că sunt împotriva ei, dar nu este adevărat. Atunci de ce aş mai spune că sunt unul de-al vostru? Dacă aş crede că baptiştii sau metodiştii sau prezbiterienii au dreptate, aş merge cu ei. Dar sunt aici cu voi, pentru că mă identific cu voi.

Nu încercaţi să vă depăşiţi limitele, să fiţi ceva ce nu sunteţi de fapt. Nu vă transformaţi într-o organizaţie mare şi lumească, să vă comparaţi cu celelalte şi să amestecaţi în biserică lucrurile lumeşti, numai ca să atrageţi mai mulţi membri. Dacă faceţi aceasta, totul se va rupe în două, iar Dumnezeu vă va arunca deoparte ca să fiţi remodelaţi. Apoi va ridica din alte pietre copii ai lui Avraam. Aşa este. Aşa va face. Va lua dintre prezbiterieni, dintre metodişti, dintre baptişti şi va scoate ceva din ei. Se pare că El a şi început să facă aceasta. Mă auziţi, oamenilor de afaceri?

Simplul fapt că ne numim penticostali nu înseamnă nimic pentru Dumnezeu. Nu, domnilor, pentru că Cincizecimea nu este o organizaţie, ci este o experienţă, ceva trăit. Este o reflectare a lui Hristos, pentru că din acea zi a început să Se oglindească în oameni. Dar oamenii au început să adauge lucruri lumeşti. Ce s-a întâmplat? S-au adunat la Conciliul de la Niceea, au refuzat făgăduinţele clare ale lui Dumnezeu şi le-a înlocuit cu dogme. Au rupt în bucăţi trăirea creştină şi au pus în locul ei catolicismul.

Apoi s-a ridicat Luther şi a început reforma. El a început o lucrare, dar s-a făcut din nou o ruptură. Au urmat metodiştii cu sfinţirea şi lucrarea a înaintat, dar apoi s-a întâmplat acelaşi lucru. Penticostalii fac la fel, iar dacă vă uitaţi, veţi vedea că aşa este.

Voi ziceţi: „De unde ştii tu aceasta? Proroceşti, frate Branham?” Vreau să vă spun ceva. N-aş putea spune că prorocesc, dar atunci când un doctor consultă un pacient, îşi dă seama ce se va întâmpla cu el. Eu citesc din Cartea Medicului, văd simptomele bisericii penticostale şi astfel ştiu încotro se îndreaptă.

Opriţi-vă, încetaţi şi întoarceţi-vă! Domnul să vă ajute. Nu o luaţi în direcţia aceea, oameni buni. Nu vedeţi ce încerc să fac? Mă zvârcolesc încercând să vă salvez din acest lucru nebunesc care v-a ieşit în cale. Zi după zi, an după an, strig la voi, iar voi spuneţi că sunt duşmanul vostru. Sunt fratele vostru. Întoarceţi-vă înapoi, nu o luaţi pe acolo! Nu vedeţi ce au păţit ceilalţi care au mers pe calea pe care aţi apucat-o şi voi?

Oameni de afaceri, feriţi-vă să apucaţi pe calea aceea! Voi scrieţi tot felul de crezuri în revistele voastre, iar prin aceasta deveniţi la fel de denominaţionali ca ceilalţi. Ştiţi că este aşa. Nu vedeţi că tocmai lucrurile cărora v-aţi împotrivit au ajuns să fie în mijlocul vostru? Poate nu o să mă mai iubiţi, dar acesta este adevărul. Ţineţi minte ce vă spun! Întoarceţi-vă sau veţi pieri! Penticostalilor, întoarceţi-vă sau veţi pieri! Înapoi la Cuvânt, pentru că este mai târziu decât credeţi!

Dumnezeu nu vrea să Se oglindească în membri, ci în pietre adevărate, finisate, modelate şi pregătite. Iată, Aurarul este în seara aceasta aici, gata să înlăture orice zgură, orice îndoială, tot ce vă stă împotrivă. El este gata să vă modeleze şi să vă dea forma unor credincioşi eliberaţi de orice îndoială. Atunci puteţi merge mai departe. Aţi văzut destui făţarnici venind şi spunând: „Slavă lui Dumnezeu, am descoperit lucrul acesta!” sau: „Aleluia, am descoperit aceasta!”, când de fapt n-au descoperit nimic, ci diavolul a făcut lucrul acela ca să ridice îndoiala în inima voastră. Înţelegeţi? A făcut-o intenţionat, dar ţineţi minte că dacă există un făţarnic, aceasta nu înseamnă decât că există şi ceva adevărat, ceva ce făţarnicul acela a încearcă să imite. Există un Duh Sfânt adevărat; există un Duh al lui Dumnezeu adevărat. Există o putere adevărată a lui Dumnezeu şi există un Fiu al lui Dumnezeu care vi se arată în seara aceasta ca Duh Sfânt, pentru a vă descoperi Viaţa Lui. El stă în seara aceasta aici, în mijlocul vostru, sub forma Duhului Sfânt, ca să vă cureţe de zgură, de îndoieli, să vă arate învierea Lui ca să vedeţi că El nu este mort. Este aici ca să vă arate că El este viu, Acelaşi ieri, azi şi în veci. Este aici pentru a Se identifica cu noi. N-ar trebui să ne identificăm şi noi cu El, să credem Cuvântul Lui şi să-L primim? Să ne rugăm.

Cineva din adunare proroceşte, iar fratele Branham spune în timpul prorociei:

Poporul Meu, îţi spun în seara aceasta: Trezeşte-te! Trezeşte-te şi întoarce-te la Cuvântul Meu! Ţie îţi vorbesc, poporule: Întoarce-te! Întoarce-te la dragostea dintâi, poporul Meu, căci te chem în seara aceasta. Ţi-am dat Cuvântul Meu în seara aceasta (Glorie), Ţi-am vorbit prin Duhul Meu (Amin) şi Ţi-am dat Cuvântul Meu. De aceea, Îţi spun, poporul Meu: ţie îţi vorbesc în seara aceasta. Întoarce-te la Dumnezeul tău, poporul Meu (Amin). Întoarce-te la Cuvântul Meu (O, amin!)! Tu nu ştii că vine ziua când vei sta înaintea Mea şi vei fi judecat după Cuvântul pe care l-ai auzit în seara aceasta, zice Domnul.”

O, Doamne Dumnezeule, cum Îţi mulţumim, Doamne. Scriptura ne spune că atunci când se apropia vrăjmaşul, David a ţinut un sfat în care le-a vorbit despre Domnul, iar cineva dintre cei ce erau acolo, s-a ridicat, a prorocit şi le-a spus ce trebuie să facă pentru a învinge. Şi noi credem acelaşi lucru, Doamne. Duhul lui Dumnezeu coboară în mijlocul nostru şi locul în care îl putem învinge pe vrăjmaş este Cuvântul. Acelaşi lucru le-a fost dat şi lui Adam şi Evei în grădina Eden, pentru a-l învinge pe vrăjmaş, dar Eva a stat pe gânduri şi a amestecat argumentele cu Cuvântul, iar atunci totul s-a rupt şi păcatul a putut pătrunde înăuntru. Cu adevărat, Doamne, aşa au căzut oamenii în toate epocile, fiindcă au încercat să adauge altceva la Cuvântul Tău. Sara a încercat să facă acelaşi lucru: să adauge ceva şi a luat-o pe Agar să-¡ dea un copil. Dar totul s-a năruit. Aşa a fost întotdeauna, Tată. Dar noi vrem numai Cuvântul Tău, doar atât, fără să adăugăm sau să scoatem ceva din El. Vrem să-L avem exact cum este. Tu eşti acest Cuvânt şi noi Îţi mulţumim pentru aceasta.

Doamne, binecuvântează oamenii din locul acesta. Seară de seară, eu am încercat să spun aceste lucruri şi să arăt că venirea Ta este aproape. Totul arată spre aceasta. O vedenie de acum câteva săptămâni m-a trimis aici, în Arizona. Nu ştiu de ce. Poate ca să vin acasă, nu ştiu. Doamne, Te rog să mă laşi să-mi închei parcursul şi să păzesc credinţa, iar prin harul lui Hristos să-mi păstrez haina curată, astfel încât în ziua aceea să pot spune: „Am vestit tot planul lui Dumnezeu, aşa cum am ştiut că este Adevărat. Nu m-am ferit de nimic.” Fie ca fraţii mei să se unească şi să se apropie ca să înţeleagă că aceste îndemnuri nu sunt o mustrare, ci o avertizare, ca să fie atenţi la răscruce, fiindcă aşa cum ni s-a spus, El ne va judeca prin Cuvântul mesajului.

Doamne, ajută-mă să privesc spre mine însumi. Mi-e ruşine când privesc în Lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Mă lupt, Doamne, cu râvnă şi sinceritate, pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna, aşa cum ne-a îndemnat Iuda să facem. Avem făgăduinţa că în zilele din urmă, credinţa părinţilor va fi restituită, şi va fi la fel ca cea originală, din ziua Cincizecimii. Tu ai promis aceasta în Maleahi 4, de aceea, ajută-ne, Tată, să veghem cu ochii larg deschişi, ca să nu ratăm acel moment aşa cum au făcut cei din alte epoci. Fă ca ochii noştri să fie deschişi ca să-L vedem pe Isus Hristos manifestându-Se cu slavă în mijlocul poporului Său umil, pentru a scoate un popor dintre neamuri, pentru Numele Lui. Te rugăm, Doamne.

Binecuvântează adunarea aceasta. Vorbirea mea a fost lungă, Doamne, dar nu pot să-mi cer iertare pentru că ¡-am ţinut mult, fiindcă am spus ceea ce am simţit. Îţi mulţumesc, pentru aceşti bărbaţi şi femei care se pot ridica şi care vor încerca să stea cu picioarele pe pământ şi să asculte mesajul. Îţi mulţumesc pentru biserici ca aceasta, care deschid uşa şi spun: „Intră şi învaţă-ne,” sau „Predică-ne şi ajută-ne!” Îţi mulţumesc, Doamne, pentru toate acestea.

Îţi mulţumesc şi pentru această oază care este adunarea Oamenilor de afaceri. Doamne, fă ca hainele lor să rămână neatinse de lucrurile lumii. Te rog, fă această adunare un loc de salvare a sufletelor, deoarece poate undeva sunt oameni care nu pot merge la biserică, dar s-ar duce să asculte nişte oameni de afaceri. Fă ca viaţa lor să fie atât de sărată cu harul lui Dumnezeu şi smerenia Duhului Sfânt, încât oamenii să-şi dorească să devină ca ei. Te rugăm, Doamne, Binecuvântează-ne pe toţi.

Doamne, iartă-ne slăbiciunile, iartă-ne păcatele şi deschide canalele inimii noastre. Împărate al slavei, vino chiar acum în mijlocul nostru, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, prin pocăinţa de relele noastre. Inima mea şi multe alte inimi, s-au căit. Dacă am primit har, Doamne, modelează-ne Tu. Curăţă corturile noastre, astfel încât Cuvântul Dumnezeului celui viu să locuiască printre noi şi să ne arate că Isus Hristos nu este mort.

El nu este un fondator mort, ca Mahomed, Buda sau altul din alte culte, ci este viu, la timpul prezent, este Isus cel înviat. El este veşnic viu, şi nu mai poate muri niciodată. El ne-a dat Viaţa veşnică, S-a arătat în mijlocul nostru, iar noi, Doamne, am arătat harul Lui şi altora. Ajută-ne, Tată, fiindcă ai promis că în zilele din urmă se va întâmpla la fel ca în zilele lui Lot.

Fă ca şi noi, asemenea celor de pe drumul spre Emaus, să mergem acasă fericiţi, pentru că Te-am văzut făcând ceva ce ai făcut şi după ce Te-ai ridicat dintre morţi, acelaşi lucru pe care l-ai făcut înainte să mori, aşa că şi-au dat seama că ai înviat. Te rugăm, Doamne, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Am vorbit foarte mult… Nu ştiu dacă va face lucrul acesta, chiar nu ştiu. Dar Îl voi ruga şi cred că dacă îi voi pune viaţa la bătaie ca să stau lângă Cuvântul Lui, cu toată priceperea mea… Eu nu sunt fără păcat. Sunt multe lucruri care mă apasă, dar le mărturisesc tot timpul şi constant. Când văd unde greşesc, mă întorc de la lucrul acela şi încerc să fac ce este bine. N-aş putea nici măcar să încerc să ajung în rai pe baza meritului meu, pentru că n-aş reuşi, dar nădăjduiesc pe deplin în Isus Hristos. El este Nădejdea mea; în El mă încred. Nu pot încerca să ajung acolo doar pentru că sunt penticostal, fiindcă nu pot intra pe baza meritelor penticostalilor, ci intru prin sângele lui Isus Hristos. El a murit pentru mine, şi în aceasta vreau să vă încredeţi şi voi: în meritul Lui.

Cum ştii că ai ajuns în punctul acela? Prin faptul că întăreşti fiecare Cuvânt al Lui cu „Amin, amin!”, pentru că încearcă să Se legitimeze Cuvântul însuşi. Dar cum Se poate legitima Cuvântul, dacă noi Îl tăgăduim?

Isus a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu.” (Ioan 14.12). Nu-¡ aşa? Ce a mai spus în Ioan 5.19? „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.” El a trecut atunci pe la scăldătoarea Betesda, iar acolo erau o mulţime de oameni, poate de douăzeci sau treizeci de ori mai mulţi decât sunt acum în această clădire. Cred că aici sunt cam patru sute sau cinci sute de oameni. Nu ştiu. Poate erau atâţia sau poate erau câteva mii, pentru că o mulţime poate însemna câteva mii de oameni.

Acolo erau oameni orbi, ologi, uscaţi, etc., dar El a vindecat un singur om, pentru că a ştiut ce era cu el. Tatăl Îi arătase. Înţelegeţi? Dar pe ceilalţi ¡-a lăsat. Vedeţi? Apoi a fost întrebat despre lucrul acesta.

Dar Biblia spune că după moartea, îngroparea şi învierea Lui, El este Mare Preot. Credeţi lucrul acesta? Credeţi că El este viu, că este Marele Preot căruia Îi este milă de slăbiciunile noastre? (Evrei 4.15).Dacă El este acelaşi Mare Preot din Evrei 13.8, trebuie să procedeze la fel, nu-¡ aşa?

Haideţi să ne curăţim inimile de orice păcat. Să ne mărturisim greşelile, necredinţa, tot ce am făcut rău, şi să spunem: „Doamne Isuse, iartă-mă. În seara aceasta am nevoie să Te oglindeşti în viaţa mea. Dă-mi credinţa pe care a avut-o femeia aceea atunci când s-a atins de haina Ta.”

Eu voi spune: „Doamne Isuse, eu am stat pe Cuvântul Tău.” Aceasta a fost slujba mea: să vestesc Cuvântul. Am rămas la Cuvânt, şi aşa vreau să mor. Am făcut multe lucruri neînţelese din pricina Cuvântului, dar am rămas pe loc, iar El L-a legitimat întotdeauna. Fie ca El să curgă prin noi în seara aceasta, în timp ce ne rugăm.

Câţi dintre cei de aici sunt bolnavi, în nevoi şi au trebuinţă de ceva? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Eu, Doamne. Eu cred, Doamne.”

Aş vrea să fiţi foarte atenţi pentru câteva minute.

Dacă după acest mesaj, Hristos Se va oglindi în oameni, şi va vedea că un suflet sărman are suficientă credinţă cât să-I atingă haina şi se poate preda pe deplin Duhului Sfânt, ştiind că este Duhul Sfânt… Dacă aţi aparţine de un grup care crede ceva mai mult de atât, eu aş veni la voi, acolo unde oamenii au adevărul. Înţelegeţi? Cu siguranţă aş face aceasta. Aş crede, pentru că Dumnezeu care Se descoperă ar fi acolo.

Nu vă identificaţi cu fariseii şi cu ceilalţi necredincioşi orbi, pentru că Isus a spus că ei nu-L vor mai vedea. „Dar voi Mă veţi vedea, pentru că voi fi cu voi şi în voi. Voi Mă veţi vedea.” Dacă El este acelaşi Mare Preot, atunci aşa ar trebui să-L vedeţi, pentru că Se reflectă în acelaşi fel. Este aşa sau nu? Aşa este. Acum credeţi din toată inima. Aveţi credinţă şi nu vă îndoiţi. Rugaţi-vă şi vom vedea ce ne va spune El. Trebuie doar să credeţi din toată inima.

Doamne, Tatăl nostru, eu am vorbit pentru Tine şi Cuvântul Tău. Am făcut-o într-un mod tăios, Doamne, dar aşa am ştiut s-o fac cel mai bine. În aceste două săptămâni am stat cu Cuvântul, aşa cum am încercat s-o fac toată viaţa mea. Doamne, acum respectă-Ţi Cuvântul şi fă să se ştie că dacă rămânem lângă ce este drept, atunci Cel Drept va rămâne lângă noi. Doamne, ajută-ne să credem că Tu Te-ai făcut ca noi, ca să ne iei păcatul, şi astfel noi să putem fi ca Tine, fii de Dumnezeu care reflectă Cuvântul legitimat al lui Dumnezeu, viu şi lucrător în viaţa şi în slujba pe care ne-ai dat-o. Te rugăm, Doamne, pentru că venim înaintea Ta în Numele lui Isus Hristos. Amin.

Acum, doar să credeţi. Nu vă îndoiţi, ci credeţi din toată inima. Credeţi? Toată lumea crede. Rugaţi-vă în sinea voastră, fără să vă îndoiţi. Aveţi credinţă, fără nici un pic de îndoială. Liniştiţi-vă şi ascultaţi ce vă spune Duhul. Aveţi credinţă în Dumnezeu! Aveţi credinţă în Dumnezeu!

De ce mă priveşti cu atâta inocenţă? Crezi că sunt slujitorul Lui? Eu nu te cunosc, nu te-am mai văzut niciodată; eşti doar o femeie care se uită la mine. Îngrijorarea ei nu are legătură cu o boală, ci cu altceva. Este vorba de o fetiţă care a dispărut. A fugit de acasă. Este doar o fetiţă, o adolescentă. Aceasta s-a întâmplat de ceva vreme. Nu văd să fie vreun pericol. Ai credinţă, crede în Dumnezeu, fiindcă El o va trimite acasă. Ce a atins ea? Voi o vedeţi pe femeia aceasta. Îmi este total necunoscută; nu am văzut-o niciodată. Îmi era total necunoscută.

Aici este o doamnă care stă cu ochii închişi şi se roagă. Ea are o problemă la rect, suferă de hemoroizi. Şi are probleme şi cu inima. Doamne, ajută-ne. Domnişoară Willingham, crede în Domnul Isus Hristos şi primeşte vindecarea. Întrebaţi-o pe femeie, şi veţi vedea că suntem complet străini. Voi ziceţi: „Dar ai strigat-o pe nume!” Şi Isus ¡-a spus lui Simon: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” Aveţi credinţă în Dumnezeu! Credeţi lucrul acesta? Fiţi sinceri. Credeţi şi nu vă îndoiţi. Gândiţi-vă la Dumnezeu şi credeţi-L. Ce face El? Se identifică, Se oglindeşte. Dacă credeţi că nu este corect aşa, vă invit la amvon să faceţi acelaşi lucru.

Aici este o femeie micuţă care poartă o basma pe cap. Este spaniolă şi se roagă pentru fiica ei, care nu locuieşte aici. Iat-o cum şi-a acoperit faţa cu mâinile. Fiica ei locuieşte într-un loc cu multă apă, unde marea vuieşte. În San Diego, California. Suferă de varice şi alte complicaţii şi este pe cale să aibă o cădere nervoasă. Crezi că rugăciunea ta a atins marginea veşmântului Său, sora mea spaniolă, şi că fiica ta se va face bine? Ridică mâna şi primeşte vindecarea. Văd cum totul se luminează în jurul tău. Nu te îndoi, ci crede.

A fost uimitor pentru tine, nu-¡ aşa doamna de acolo? Ai ridicat mâna, ţi-ai şters faţa şi ai spus ceva în timp ce treceai pe acel culoar îmbrăcată cu un palton albastru, apoi te-ai aşezat acolo. Aşa este. Dacă crezi din toată inima, atunci acea inimă se va vindeca şi nu vei mai avea nici un fel de probleme cu ea. Dacă este aşa cum spun, ridică-te ca mărturie a adevărului cuvintelor mele. Eu şi doamna aceea suntem străini. Amin. Credeţi aceasta? Sigur că da. Credeţi întotdeauna.

Văd un om de vârstă mijlocie. Vedeţi Lumina aceea aurie ca de chihlimbar, plutind acolo, deasupra acelui om? El se roagă cu capul plecat. Ceva din ceea ce s-a întâmplat mai devreme ¡-a atras atenţia în rugăciune, pentru că şi el este tot din California. Este din Fresno, California, şi suferă de astmă. Domnule Koral, dacă crezi din toată inima, du-te acasă şi te vei face bine. Amin. Crede aceasta. Dacă este aşa, ridică mâna. Suntem străini, nu-¡ aşa? Ridică mâna. Bine. Crezi? Ce a atins omul acesta? L-a atins pe Isus Hristos, nu pe mine, pentru că este la nouă metri de mine.

Vă provoc, în Numele lui Isus Hristos, să credeţi că mesajul Duhului Sfânt din aceste zile reprezintă încheierea Istoriei lumii. Vă provoc să credeţi ceea ce v-am învăţat în seara aceasta. Credeţi că am fost trimis de Dumnezeu şi respectaţi lucrul acesta. Prin aceasta, nu mă respectaţi pe mine, ci pe Cel ce m-a trimis pe mine, Cuvântul Său, şi atunci Dumnezeu vă va îndeplini cererea. Eu nu pot să-L oblig, dar dacă credeţi…

Puteţi vedea Lumina de acolo? S-a oprit deasupra acelei femei robuste. Eu nu o cunosc, n-am văzut-o în viaţa mea, dar este bolnavă, suferă. A mers la doctor şi acesta ¡-a spus că are probleme la colon. Sunt un fel de răni… iar medicul spune că sunt ulceraţii. Aşa este. Tu nu eşti de aici, nu-¡ aşa? Eşti în vizită la cineva, este adevărat? Ridică mâna. Vii din Michigan şi eşti în vizită la fiul tău, care lucrează la un post de radio sau aşa ceva. Numele tău este doamna Erb. Ai credinţă în Dumnezeu. Du-te acasă şi facă-ţi-se după cum doreşti.

Credeţi? Sunteţi pregătiţi să scuturaţi zgura necredinţei de pe voi? Credeţi că Îl puteţi vedea pe Hristos oglindindu-Se , Acelaşi ieri, azi şi în veci? El este Dumnezeu. Credeţi lucrul acesta? Dacă Îl credeţi, spuneţi „Amin”, apoi puneţi-vă o mână unul peste celălalt. Închideţi ochii, plecaţi-vă capetele şi rugaţi-vă unul pentru celălalt. Voi vă rugaţi, nu eu. Rugaţi-vă pentru că Hristos este în mijlocul vostru.

Tată ceresc, în Numele Domnului Isus, fie ca Hristos să Se oglindească în viaţa fiecăruia dintre cei prezenţi aici în seara aceasta. Vindecă-¡ pe bolnavi, Doamne, fiindcă alungăm orice duh de necredinţă, astfel încât biserica Cincizecimii să poată vedea oglindirea lui Isus Hristos în viaţa ei, aşa cum a văzut-o în această seară.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Skip to content