Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMHRISTOS SE IDENTIFICĂ LA FEL ÎN TOATE GENERAȚIILE

Va urma
12/04/1964, seara -

Tampa, Florida

Puteţi să vă aşezaţi. Este un mare privilegiu să pot fi în seara aceasta aici. Din câte ştiu, este pentru prima dată când particip la o adunare în Tampa. Am aşteptat întotdeauna ocazia de a veni în vizită aici, în acest loc atât de frumos şi cu oameni atât de drăguţi.

Întotdeauna m-am gândit că în locul acesta s-ar putea ţine o adunare minunată, aşa că atunci când am aflat că vom veni aici, ne-am rugat şi am aşteptat clipa când se va realiza acest lucru. Nu vom fi aici mult timp, ci doar patru seri şi duminică după-amiază, dar vom încerca să facem tot ce putem ca să-L mărim pe Isus Hristos şi să ajutăm la înaintarea Împărăţiei Lui. Nădăjduiesc că fiecare biserică de aici, ba chiar din tot statul, va beneficia pe urma şederii noastre aici.

Sunt sigur că şi noi vom beneficia pe urma acestei vizite, în timp ce vom sta şi vom vorbi cu voi, vom predica şi ne vom ruga împreună cu voi, fiindcă suntem aici ca să vedem câte suflete putem salva pentru Împărăţia lui Dumnezeu şi ca să ne rugăm pentru cei bolnavi şi aflaţi în nevoi. Desigur, prin aceasta nu încercăm să luăm locul unui doctor, pentru că nu suntem doctori, ci ne rugăm pentru pacienţii pe care îi va vindeca Dumnezeu, şi sunt sigur că El apreciază aceasta.

Ceea ce încercăm să facem în timpul acestor campanii, este să Îl prezentăm pe Isus Hristos oamenilor, şi sunt sigur că nu vom ofensa pe nimeni prin aceasta.

Fiecare creştin şi fiecare credincios a tânjit şi tânjeşte să-L vadă, să găsească o cale prin care să intre în legătură cu El, să aibă parte cu El şi să-L creadă mai mult. De aceea suntem aici: ca să încercăm să venim împreună şi să credem Scripturile pentru această cauză.

Mă simt privilegiat să pot da mâna cu toţi predicatorii care sponsorizează această campanie. Eu nu sunt aici ca să aduc ceva nou, ci ca să-mi întind plasa împreună cu ei, fiindcă Isus a spus: „Împărăţia cerurilor se mai aseamănă cu un năvod aruncat în mare, care prinde tot felul de peşti.” (Matei 13.47). Când a fost scos acest năvod, era plin cu tot felul de peşti. Deci, noi suntem pescari, iar în mare sunt câţi peşti vrea Dumnezeu. Când ultimul peşte va fi scos afară, totul este terminat, dar noi nu ştim când se va întâmpla aceasta.

Să zicem că un năvod ajunge doar la câţiva metri depărtare, iar altul va ajunge la o altă distanţă, aşa că dacă ne punem toate năvoadele împreună şi le ţinem la un loc, putem ajunge puţin mai departe decât atunci când lucrăm singuri.

Noi toţi credem în apropiata venire a Domnului, dar nu ştim în ce timp se va întâmpla aceasta, de aceea trebuie să depunem toate eforturile pentru înaintarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi aducerea ultimelor persoane care trebuie să fie salvate. Când va fi salvat şi ultimul, nu se va mai găsi nici un loc liber, pentru că numărul aleşilor va fi complet. Deci, când va fi adus şi ultimul, Trupul lui Hristos va fi complet şi va avea loc răpirea.

Noi tânjim după ziua când vom părăsi locul în care suntem acum, şi care este cu siguranţă un cort cu paraziţi. Oh, cine ar vrea să mai stea în locul acesta plin de boli, durere, deznădejde şi probleme, când există un loc cu mult mai bun?

Noi încercăm să aducem fiecare suflet care trebuie să fie salvat, fiindcă Isus nu poate veni până când nu va fi chemat şi ultimul nume care a fost scris în Cartea Vieţii încă înainte de întemeierea lumii. El a venit să răscumpere, să aducă înapoi ce era pierdut, fiindcă „a răscumpăra” înseamnă „a aduce înapoi.”

În seara aceasta El stă la dreapta lui Dumnezeu şi face lucrarea de Mijlocitor, iar când va fi salvat şi acel ultim suflet, Cartea se va închide. Atunci, Mielul va veni şi va lua Cartea din mâna dreaptă a Celui ce stă pe scaunul de domnie, apoi va veni pe pământ.

De multe ori noi devenim nerăbdători şi începem să ne gândim: „Ei bine, cred că trebuie să fie în felul acesta şi să se întâmple aşa şi aşa!” dar adevărul este că nu putem face nimic ca să schimbăm ceva, ci trebuie să jucăm doar partea din rol pe care a hotărât-o El pentru noi.

Ţineţi minte că nu se petrece nimic la voia întâmplării. Marele Dumnezeu Omniprezent ştie încă înainte de întemeierea lumii ce se va întâmpla în seara aceasta aici. El este infinit, aşa că trebuie să ştie acest lucru, pentru că altfel nu ar putea fi infinit. El a ştiut mai dinainte că această adunare va avea loc aici şi a pregătit-o. Şi cred că acest lucru va aduce mai mulţi oameni în Împărăţia Sa.

La început Dumnezeu nu era Dumnezeu, ci era Cel veşnic, dar în El erau toate atributele. Atributele sunt gânduri. Este ca şi cum te-ai gândi înainte de a spune ceva, iar când vorbeşti, gândul devine cuvânt. El este Cel veşnic, şi în El erau mai multe atribute, iar când a vorbit, Cuvântul S-a manifestat, gândul lui Dumnezeu s-a materializat.

Astfel, totul vine la timpul potrivit, iar noi nu trebuie să ne mai îngrijorăm, pentru că El nu-şi lasă niciodată duşmanul să-L depăşească. În schimb, îl va lăsa să facă anumite lucruri ca să-l ispitească pe copilul Lui, fiindcă este scris că „…Domnul pedepseşte pe cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” (Evrei 12.6). Dar dacă nu putem suferi pedeapsa, dovedim că suntem copii din curvie şi nu ceea ce pretindem că suntem.

În săptămâna aceasta aş vrea să ne arătăm credinţa ca nişte adevărate seminţe ale lui Avraam, ceea ce ar trebui să fim. Haideţi să-L credem pe Dumnezeu, apoi ne vom ruga pentru bolnavi şi vom face tot ce putem ca să-¡ ajutăm, iar când vom pleca de aici, nădăjduiesc să lăsăm în urmă o trezire de modă veche care să cuprindă tot ţinutul, astfel ca oamenii să roiască de pretutindeni, să umple bisericile şi aşa mai departe.

Noi am avut o mare trezire acum cincisprezece sau şaisprezece ani. Atunci am avut adunări măreţe care, din câte ştiu eu, a bătut toate recordurile din istorie. De obicei o trezire ţine cam trei ani, dar aceasta a ţinut mult mai mulţi ani. Însă acum, puteţi vedea că focul ei a început să se potolească şi entuziasmul oamenilor a murit.

Când focul a încetat în vechiul templu din Vesta, Roma, oamenii s-au dus acasă, dar noi încercăm să reaprindem aceste Focuri pe fiecare deal pe care putem. Nici eu şi nici un alt predicator nu putem face aceasta, ci este nevoie ca noi toţi să ne rugăm şi să-L credem pe Dumnezeu pentru ca Duhul Sfânt să-Şi poată binecuvânta aleşii în timp ce aşteptăm venirea Lui.

Acum voi vorbi despre scopul pe care-l urmăresc prin rugăciunea pentru bolnavi. Prin aceasta nu spun că noi suntem aici pentru scopul acesta, fiindcă urmărim altceva, rugăciunea pentru bolnavi fiind ceva minor. Cred că s-a calculat că aproximativ 86% din slujba lui Isus a fost rugăciunea pentru bolnavi, aceasta fiind o mare atracţie pentru oameni.

Fiecare semn este însoţit de un Glas şi este nevoie ca atât Glasul cât şi semnul să fie biblice. Semnul este însoţit de un Glas, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Moise, care a fost însoţit de două semne atunci când a mers în Egipt. Fiecare lucrare măreaţă care vine de la Dumnezeu cu un semn este urmată de un Glas.

În cazul lui Iona, semnul a fost eliberarea lui din burta unei balene, iar Glasul a spus: „Pocăiţi-vă sau veţi pieri în patruzeci de zile!” În concluzie, Glasul urmează întotdeauna semnul dat.

Ceea ce încercăm să facem noi, este să-¡ convingem pe oameni să-L creadă pe Domnul Isus şi să-L accepte fără să ne punem mâinile peste ei. Noi ştim că în Scriptură este un text care spune: „îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.18), şi nu încercăm să minimalizăm importanţa lui, fiindcă punerea mâinilor a fost o însărcinare pe care a dat-o Isus Hristos Bisericii, dar dacă veţi avea răbdare, vă voi arăta că aceasta a fost mai mult o tradiţie evreiască.

Vă amintiţi de fiica lui Iair care era pe moarte, iar tatăl ei ¡-a zis lui Isus: „Fetiţa mea trage să moară; rogu-Te, vino de-Ţi pune mâinile peste ea, ca să se facă sănătoasă şi să trăiască.” (Marcu 5.23). În schimb, sutaşul roman ¡-a zis: „Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperământul meu; ci zi numai un cuvânt, şi robul meu va fi tămăduit.”

Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.” (Matei 8.8,10). Vedeţi? Felul de lucrare cu neamurile este credinţa absolută în El.

Desigur, noi ne punem mâinile peste bolnavi, dar încercăm să aducem realitatea Scripturii lui Isus Hristos care arată că El este prezent. Când ajungi să-L atingi prin credinţă, faci la fel ca femeia cu scurgerea de sânge care I-a atins haina. Poate vei zice: „Păi, L-aş fi atins dacă era aici!” Biblia spune în Evrei că acum „El este Marele Preot care poate fi atins prin neputinţele noastre.”

„Astfel, fiindcă avem un Mare Preot însemnat, care a străbătut cerurile – pe Isus, Fiul lui Dumnezeu – să rămânem tari în mărturisirea noastră.

Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat.

Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.” (Evrei 4.14-16).

În seara aceasta, El poate fi atins la fel ca atunci, iar noi vrem să-L atingem. De obicei oamenii spun: „Vezi tu, fratele Cutare sau Cutare, predicatorul sau evanghelistul Cutare şi-a pus mâinile peste mine şi Domnul m-a vindecat.” ceea ce face ca toţi să vrea să-l vadă pe acel frate punându-şi mâinile peste cineva. Dar adevărul este că nu mâinile acelui frate au făcut vindecarea, ci credinţa persoanei bolnave. Aceea te vindecă.

Când acel evanghelist părăseşte oraşul, după ce au loc vindecări şi aşa mai departe, păstorul rămâne foarte mic în ochii adunării, iar oamenii cred că trebuie să vină înapoi acel evanghelist pentru ca bolnavii să poată primi vindecarea.

Ascultaţi-mă cu atenţie! Să nu credeţi niciodată aşa ceva! Credinţa voastră în Dumnezeu  vă vindecă, de aceea trebuie să-L credeţi pe Dumnezeu.

Nu trebuie să-şi pună nimeni mâinile peste tine, ci trebuie să-L atingi tu pe El. Credinţa ta  L-a atins şi a adus vindecarea. Deci nu a fost cineva care te-a atins, ci credinţa ta a fost cea care L-a atins pe El. Aceea este ceea ce aduce o mărturie adevărată despre El, iar noi suntem aici ca să-L mărim pe El.

Fiul meu va merge şi va împărţi numere de rugăciune, iar dacă nu este el, le vom împărţi noi pe tot timpul adunărilor. Veţi primi nişte bileţele mici care au pe ele un număr. Noi vom chema în fiecare seară aceste numere şi ne vom ruga pentru bolnavi. Din pricina noilor veniţi care sosesc în fiecare zi, se vor da numere de rugăciune în fiecare seară, pentru că altfel nu ar avea nici o şansă să primească şi ei un număr.

Pe lângă aceasta, nu ştie nimeni când va fi chemat rândul de rugăciune. Noi am avut tot felul de experienţe neplăcute în privinţa aceasta. Astfel, într-o zi, un individ vindea numere de rugăciune pentru oamenii care voiau să vină pe platformă. Bineînţeles că a trebuit să oprim acest lucru, aşa că în fiecare după-amiază, băiatul împarte, de la ora 6.30, numere de rugăciune pentru cei ce doresc. El le amestecă înaintea voastră şi apoi le împarte. Astfel, tu poţi avea numărul zece, altul are numărul treizeci şi cinci, altul are nouăzeci, iar altul şaizeci. În felul acesta, nimeni nu ştie ce număr va primi, iar pe de altă parte, nici eu nu ştiu de la ce număr voi începe cu chemarea rândului. Acum aş putea începe dintr-un loc, iar data viitoare o voi lua din altă parte, şi aşa mai departe. De exemplu, uneori număr câţi oameni sunt pe un rând, îl înmulţesc cu cei de pe celălalt rând, şi apoi îl împart cu altul.

Înainte obişnuiam să pun un copil mic să se ridice şi să numere, apoi continuam de unde se oprea el. Nu ştiu dacă vă vine să credeţi sau nu, dar am avut un caz în care mama copilului l-a pus să se oprească cu numărătoarea chiar în dreptul ei. Aceasta dovedeşte că încă avem de-a face cu fiinţe umane, aşa că a trebuit să schimbăm metoda. Metoda de acum o folosim de mulţi ani încoace, şi dacă este cu voia Domnului, ne vom ruga în fiecare seară pentru bolnavi. Acum aş vrea să vă rugaţi voi pentru mine.

Noi credem că Isus Hristos este încă viu şi că în ciuda faptului că toate religiile par în ordine, numai creştinismul este adevărat şi corect.

Eu sunt misionar şi am fost de câteva ori în jurul lumii, am umblat pe tot felul de câmpuri străine şi am întâlnit mulţi păgâni: budişti, mahomedani,  dar pot spune că cu adevărat există o singură religie adevărată, singura care are salvarea, şi aceea este creştinismul. Apoi sunt multe forme de creştinism, dar nu există decât una singură adevărată. Creştinismul nu este o denominaţiune şi nu este un grup de oameni; creştinismul este o Persoană şi aceea este Isus Hristos, iar tu eşti obiectul sau subiectul Lui.

Noi credem din toată inima că El S-a ridicat dintre morţi şi este viu; credem că în clipa aceasta El este aici, că a venit în mijlocul nostru pentru a dovedi că este Acelaşi ca întotdeauna.

Noi am avut şcoli şi seminarii, şi desigur, când ai aşa ceva, ai şi oameni cu tot felul de idei pe care le răspândesc. Când doi oameni se înţeleg să înceapă o organizaţie, oricât de bună ar fi ea, în mai puţin de un an se vor găsi tot felul de lucruri şi păreri diferite care au fost injectate în ea. Eu nu am nimic împotriva faptului că se adună împreună o frăţietate, problema care se ridică este că tu nu eşti mântuit de organizaţia sau denominaţiunea ta, ci eşti mântuit de credinţa ta personală în Isus Hristos. Tu să-L cauţi în Scriptură şi să-L crezi din toată inima ta, şi atunci vei fi mântuit şi vindecat. Şi nu uitaţi: dacă El nu Se ţine de Cuvânt, nu este Dumnezeu, fiindcă El Îşi ţine întotdeauna Cuvântul şi dovedeşte că este Dumnezeu, iar noi Îl credem din toată inima.

Rugaţi-vă cu mine şi vom face tot ce ne stă în putinţă. În fiecare seară vom încerca să încheiem adunarea mai devreme. De obicei, părăsim clădirea în jurul orei 9.30 seara.

Nu ştiu sigur, dar s-ar putea ca în seara aceasta să stăm mai mult. Mai avem la dispoziţie încă patruzeci şi cinci de minute, aşa că poate vom reuşi să plecăm totuşi la timp. Mai întâi de toate aş vrea să pun bazele pentru ceea ce încercăm să obţinem. Voi avea nevoie de puţin mai mult timp ca să vă pot arăta ce încercăm să facem prin darul lui Dumnezeu pentru Biserica Sa.

Este cu neputinţă ca o fiinţă umană să facă acest lucru în trei sau patru seri. Pe când începi să te obişnuieşti cu situaţia şi când se îndepărtează toate acele simţăminte ciudate, începi să vezi cum şi alţi oameni se fac bine. Atunci cauţi în Biblie şi zici: „Trebuie să se întâmple aceasta! Nu am mai văzut acest lucru, dar El este aici.”

Acest lucru trebuie să meargă din Geneza până la Apocalipsa. Eu cred că Dumnezeu poate face lucruri care nu sunt scrise în această Biblie, pentru că El este Dumnezeu, dar cât timp face ceea ce a promis în această Carte, pentru mine este suficient. Eu cred că la această Carte nu trebuie adăugat sau scos ceva, fiindcă ea este descoperirea completă a lui Isus Hristos. Cred că aceasta este tot şi că toată învăţătura trebuie să vină din această Biblie.

Astfel, dacă vedeţi că spun sau fac lucruri care nu sunt biblice şi făgăduite pentru acest ceas, trebuie să-l căutaţi pe manager şi să vă asiguraţi că mă îndrept, pentru că şi eu sunt tot o fiinţă umană, ca şi voi, şi vreau să merg în rai ca voi toţi.

Acum vom citi ceva din Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu. Mai întâi, vom citi trei versete din primul capitol al cărţii Evreilor, apoi trei versete din ultimul capitol, din capitolul 13 al aceleaşi cărţi. Noi ne ridicăm întotdeauna atunci când spunem jurământul de credinţă pentru drapel, salutăm drapelul sau cântăm imnul ţării. Haideţi să ne ridicăm şi în timp ce citim Cuvântul lui Dumnezeu. Ascultaţi cu atenţie în timp ce vom citi acest Cuvânt preţios.

Mai întâi Evrei 1.1-3:

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu,

la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile.

El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte.”

Acum vom citi din Evrei 13.5-8:

„Să nu fiţi iubitori de bani. Mulţumiţi-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: „Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.”

Aşa că putem zice plini de încredere: „Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?”

Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!

Isus Hristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!”

Tată ceresc, ne apropiem de Tine în Numele Atotcuprinzător al Domnului Isus, ştiind că El a spus: „… orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” (Ioan 16.23). Suntem foarte bucuroşi să ştim că avem asigurarea că dacă cerem ceva în Numele Lui, vom fi ascultaţi de Dumnezeu.

Tată, în seara aceasta Te rugăm, cu ambele mâini ridicate, să răspunzi la fiecare din aceste cereri. Fără îndoială, printre noi sunt oameni care se roagă pentru cei dragi care nu sunt mântuiţi, sunt bolnavi sau poate au probleme financiare sau în familie. Oh, Dumnezeule, lumea aceasta este cu siguranţă bolnavă din nou.

Noi aşteptăm venirea Ta şi intrarea în măreţul Mileniu în care cei drepţi vor domni şi vor stăpâni împreună cu Hristos. Doamne, noi aşteptăm ceasul acela şi încercăm să trăim ştiind că acesta este timpul în care vedem ultima generaţie de oameni pe acest pământ.

Tată, în timp ce are loc această adunare, Te rugăm să mântuieşti fiecare suflet, din acest ţinut, care poate fi mântuit. Fă aceasta, Tată. Şi dacă vom scăpa vreun suflet, până la sfârşitul acestei adunări, îngăduie să vină o trezire în toate bisericile. Vino repede, Doamne, fiindcă vedem cum cutremurele zguduie din nou pământul, în multe locuri, cum inimile oamenilor cedează de frică şi cum naţiunea este cuprinsă de descurajare şi dezolare, fiindcă suntem în timpul din urmă.

Dacă ne gândim la cutremurul care a avut loc de curând, ne dăm seama că nu a mai fost niciunul ca el. Cu o mie nouă sute de ani în urmă, tot în Vinerea mare, pământul s-a cutremurat peste tot, când Isus a fost respins de lume. Dumnezeule, noi vedem că El este respins din nou, iar zilele trecute, pământul s-a cutremurat încă o dată, aşa că munţii şi dealurile s-au prăvălit, oraşele s-au prăbuşit, apa a ţâşnit în aer şi întreaga lume a căzut.

Cum va fi când Te vei întoarce Tu, Doamne? Nici nu-¡ de mirare că oamenii vor striga la munţi şi la stânci. Tată, îngăduie ca noi să fim pregătiţi pentru ziua aceea măreaţă când vom merge Acasă şi ascultă-ne cererile, pentru că Te rugăm în Numele lui Isus. Amin. Puteţi să vă aşezaţi.

Aş vrea să ascultaţi cu atenţie şi să fiţi cât se poate de respectuoşi, mai ales când vorbim, pentru că dacă nu înţelegeţi ce vorbim în fiecare seară, veţi veni pe platformă fără să ştiţi pentru ce veniţi. Voi trebuie să înţelegeţi, fiindcă Hristos vrea să venim în felul acesta. Tu trebuie să ai credinţă în ceea ce faci, pentru că altfel mergi la întâmplare, zicând: „Sper că va fi aşa!” În felul acesta nu se va întâmpla niciodată, nu are cum să se întâmple. Dacă mergi aşa, nu ai credinţă. Tu trebuie să înţelegi ce faci şi să ştii ce se petrece, iar când eşti sigur de toate acestea, se va întâmpla.

Ţineţi minte că tema şi textul nostru se referă la faptul că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Subiectul meu din seara aceasta este: „Hristos Se identifică la fel în toate timpurile.” Biblia spune că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci,” iar noi vrem să ştim cum poate fi El Acelaşi şi cum putem să-L recunoaştem. Dacă El este aici aşa cum a fost şi în alte timpuri, am vrea să ştim cum putem să-L recunoaştem printre noi.

Sunt foarte mulţi oameni care au tot felul de păreri despre El. Fiecare încearcă să contureze o anumită părere despre Hristos, despre cum a fost şi a arătat, la fel ca Hoffman şi Salman, care I-au pictat chipul. Pictura lui Hoffman a fost intitulată „Isus la treizeci şi trei de ani,” dar noi nu ştim dacă El a arătat aşa cum a fost pictat acolo sau a arătat altfel.

În concluzie, dacă ar veni cineva aici pe platformă sau între noi şi ar avea cicatrice lăsate de cuie la mâini, urmele spinilor pe frunte şi ar sângera, am şti că nu poate fi Hristos, pentru că atunci când El vine din nou pe pământ, va fi văzut de fiecare ochi şi fiecare genunchi se va pleca înaintea Lui.

Cum poate fi El Acelaşi ieri, azi şi în veci? Noi trebuie să învăţăm cum este El. Dacă aş vorbi, de exemplu, cu luteranii şi ¡-aş întreba: „Care este părerea voastră despre El?”, mi-ar răspunde: „Noi Îl avem în biserica noastră.” Eu nu mă îndoiesc de aceasta, dar dacă ¡-aş întreba pe baptişti, ei ar avea altă părere.

Dacă ¡-aş întreba pe Oamenii Evangheliei depline şi toate ramificaţiile lor, ca de exemplu, „Adunarea lui Dumnezeu,” penticostalii uniţi şi aşa mai departe, fiecare dintre ei ar avea o altă părere despre El. Fiecare individ de aici ar putea avea o altă părere despre El, de aceea este nevoie să avem ceva pe care să ne bazăm concluzia, altfel n-am şti încotro să ne îndreptăm. Eu cred că ceea ce ar încheia aceste păreri, crezuri şi gânduri, este Cuvântul lui Dumnezeu.

Pentru unii oameni, El a fost numai un mare organizator care a organizat un grup de doisprezece apostoli. Dar din câte ştim noi, El nu a organizat nimic; nu a făcut niciodată aşa ceva. El a fost manifestarea lui Dumnezeu; a fost Dumnezeu în Hristos, împăcând lumea cu Sine. El a exprimat ceea ce era Tatăl în El. Astfel, a spus: „Eu fac întotdeauna numai ce-¡ place Tatălui. Eu şi Tatăl una suntem. Tatăl locuieşte în Mine. Când Mă vedeţi pe Mine, Îl vedeţi pe Tatăl.” El L-a exprimat pe Dumnezeu şi avea atât de mult Duh în El, încât nu a fost nici o greşeală sau crimă să spună că este aceeaşi Persoană.

Unele lucruri arată că El a fost un filozof. Fără îndoială că El a fost un filozof, dar a fost mai mult decât un filozof. Unii s-au gândit că El era un profet. Este adevărat că El a fost un profet, fiindcă Biblia spune aceasta, dar El a fost mai mult decât un profet.

Unii spun că El a fost un învăţător, dar El a fost mai mult decât un învăţător; alţii spun că El a fost un Om bun, dar El a fost mai mult decât un Om bun.

Când se însumează toate aceste păreri, vedem că El era Dumnezeu. El n-a fost nici mai mult, nici mai puţin decât Dumnezeu. Desigur, El n-a putut fi mai mult decât Dumnezeu, ci a fost Dumnezeu arătat în trup, a fost crezut în lume, ridicat în slavă şi aşezat la dreapta măririi.

Ioan a spus în capitolul 1.1 şi 14: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Aceasta s-a întâmplat la început, atunci când timpul s-a rupt din veşnicie, dar după o vreme, timpul va merge înapoi în veşnicie.

Desigur, şi timpul face parte din veşnicie, doar că are alocat un anumit spaţiu din ea. Pentru noi toate lucrurile sunt mărginite: inch, iarzi, mile, etc., dar ele nu înseamnă nimic înaintea lui Dumnezeu. El nu este limitat în timp, ci este veşnic şi este singura Sursă a Vieţii veşnice. El, Dumnezeu, Tatăl nostru, este veşnic.

În concluzie, dacă avem Viaţă veşnică, avem de fapt o parte din Dumnezeu în noi. Acesta este singurul mod de a avea Viaţa veşnică. Viaţa veşnică nu este ceva fabricat şi apoi oferit printr-un crez, nu este ceva în care creşti ca să fii un bărbat mai bun sau o femeie mai bună, ci este Dumnezeu însuşi în tine. Aşa cum eşti o parte din tatăl tău pământesc, eşti o parte şi din Tatăl tău ceresc. Tu eşti un atribut al gândurilor Lui încă înainte de întemeierea lumii; eşti exprimarea lor. El a trebuit să creeze totul în El, ca să te facă persoana care eşti.

Sunt atât de mulţi oameni care conduc pe drumul vieţii privind prin oglinda retrovizoare.

Nu spun aceasta ca să rănesc pe cineva, dar multe din femeile noastre, care trec de vârsta de treizeci de ani, vor să fie din nou tinere. Ele ajung la cincizeci de ani şi vor acelaşi lucru, iar bărbaţii sunt la fel ca ele. Dar oricine priveşte printr-o oglindă retrovizoare va avea undeva un accident. Tu nu poţi conduce pe stradă uitându-te în oglinda retrovizoare! Pavel a spus: „Uitând ce este în urma mea, şi aruncându-mă spre ce este înainte…” (Filipeni 3.13).

Vedeţi? Deci nu vă uitaţi la ce aţi fost, ci uitaţi-vă la ce veţi fi!

Odată, am recăsătorit un cuplu mai în vârstă. Ei şi-au reînnoit jurămintele. Unul avea optzeci şi trei de ani şi celălalt, optzeci şi patru, iar eu ¡-am recăsătorit sub un jurământ complet. Fiind tânăr, m-am simţit cam ciudat văzându-¡ că fac aşa ceva. Bărbatul acela bătrân era căsătorit cu soţia lui de şaizeci de ani, şi şi-au jurat din nou credinţă unul celuilalt, fiind la fel de îndrăgostiţi ca întotdeauna.

El avea o barbă lungă şi l-am întrebat:

„De ce porţi barba aşa de lungă?”

„Cred că un bărbat de vârsta mea ar trebui să aibă barbă lungă,” a răspuns el.

„Ce crezi despre aceasta?” am întrebat-o pe femeie.

„Orice face John este bine,” mi-a răspuns ea.

„S-a schimbat mult faţă de cum era când te-ai căsătorit cu ea?”

„Să ştii că Domnul este bun,” mi-a răspuns el. „Ea este la fel de drăguţă ca întotdeauna. Vezi tu, pe măsură ce îmbătrâneşte, slăbeşte şi vederea mea.”

Mi-a plăcut răspunsul lui şi nădăjduiesc că şi soţia mea gândeşte la fel despre mine. De fapt, sunt sigur că toţi gândim la fel în privinţa aceasta. Vedeţi? Ei au găsit Viaţa şi cum s-o trăiască.

Noi, toţi cei bătrâni, am vrea să mergem înapoi în timp, la vârsta de şaisprezece, optsprezece sau douăzeci de ani. Ţineţi minte că noi am crescut să trăim la acea vârstă, iar acum murim chiar dacă mâncăm aceeaşi mâncare. Ştiinţa nu poate explica acest lucru, dar când ajungi la vârsta aceea, Dumnezeu spune: „Aceasta este ceea ce vreau acum.” Şi începe să se instaleze moartea. Dar la înviere nu va mai fi nici măcar o amintire despre acea vârstă bătrână. Noi vom merge înapoi pentru veşnicie, aşa că de ce ai vrea să trăieşti din nou viaţa aceasta mizerabilă, când poţi privi înainte, la făptura nouă creată în Hristos, la trupul nemuritor care nu va muri niciodată, care nu va îmbătrâni niciodată şi nu va avea niciodată vreo boală sau durere? Tu să priveşti întotdeauna înainte, spre venirea Lui!

La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu… Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi.” Acesta a fost Isus Hristos; El a fost Cuvântul lui Dumnezeu şi Dumnezeu va judeca într-o zi pământul, prin El. Noi ştim aceasta.

Mulţi oameni au părerile lor proprii cu privire la cum şi pe ce bază va judeca Dumnezeu lumea într-o zi. Eu le vorbesc acum prietenilor mei catolici, dacă sunt printre noi, fiindcă ei cred că Dumnezeu va judeca lumea prin biserica catolică. Dacă este aşa, prin care biserică catolică o va face, pentru că sunt mai multe direcţii, ca de exemplu, biserica romano-catolică, greco-catolică, etc. Dacă va judeca după biserica romană, cea greacă este greşită; iar dacă judecă după cea greacă, este greşită cea romană. Dacă judecă după luterani, baptiştii sunt pierduţi, iar dacă judecă după baptişti, sunt pierduţi luteranii. Dacă judecă după penticostali, sunt greşiţi şi baptiştii şi luteranii. Vedeţi? Aşa s-ar întâmpla.

Dar El nu va judeca lumea prin nici o biserică, şi n-o va judeca prin nici un cod sau crez, ci o va judeca prin Hristos, iar El este Cuvântul. Isus este Cuvântul. „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” Cuvântul este încă Dumnezeu, Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Cum este posibil aşa ceva? Dumnezeu a hotărât încă de la început o anumită parte din Cuvânt pentru fiecare epocă, acesta fiind motivul pentru care El a ştiut sfârşitul de la început. Fiecare epocă a avut alocată o profeţie. Bisericile şi diferite grupări de oameni răstălmăceau lucrurile în aşa fel încât El era nevoit să trimită în scenă un profet. Noi ştim că Biblia spune că în vechime Dumnezeu a vorbit părinţilor noştri prin profeţi, iar în aceste zile din urmă ne-a vorbit prin Fiul Său, Isus Hristos.

Dumnezeul cel neschimbător nu Îşi schimbă niciodată felul de lucrare. El are un anumit fel de a face lucrurile şi nu îl schimbă niciodată. Astfel, când omul a păcătuit în grădina Eden şi a căzut, Dumnezeu a făcut o cale de salvare şi nu a schimbat-o niciodată. El l-a acceptat pe omul căzut pe baza vărsării sângelui unei fiinţe nevinovate, şi de atunci nu a schimbat nimic în privinţa aceasta. Noi am încercat să facem turnuri, ca Nimrod, am încercat să construim cetăţi ca Nebucadneţar, am încercat să facem organizaţii în care să-¡ adunăm pe toţi oamenii ca un singur grup, am încercat să-¡ adunăm şi să facem multe alte lucruri, dar toate au eşuat.

Dumnezeu se întâlneşte cu omul într-un singur loc: sub Sângele vărsat. Acesta este singurul loc în care Îl poţi întâlni vreodată. În afara acelui loc, dai cu pumnul în vânt, te lupţi cu aerul. El S-a întâlnit cu poporul Israel, cu Iov şi cu profeţii de pretutindeni sub sângele vărsat. Aceasta este singura cale pe care El Se va întâlni cu noi în seara aceasta, nu ca penticostali, metodişti, luterani sau catolici. El Se va întâlni cu noi sub sângele vărsat al Fiului Său Isus Hristos, şi numai acolo. Acela este singurul loc în care El Se va întâlni cu noi, fiindcă Dumnezeul cel neschimbător nu Îşi schimbă niciodată felul de lucrare.

Caracteristicile Sale dovedesc că El nu Se schimbă niciodată. El nu lucrează niciodată cu grupuri. Unii spun: „Dar organizaţia noastră…” Dumnezeu o va ignora, deoarece El se ocupă de persoană, de individ, pentru că tu eşti un individ.

Nu există două măsuri sau amprente identice de la degete. Tu eşti un individ şi Dumnezeu lucrează cu tine ca individ.

Dumnezeu Şi-a împărţit Cuvântul în fiecare epocă, iar când acest Cuvânt este gata să Se manifeste, Dumnezeu trimite un profet la care Îl descoperă.

Nu mă luaţi numai pe cuvânt, ci cercetaţi Scripturile! El nu face nimic până când nu descoperă Cuvântul la profetul Său. Profetul este cel la care vine Cuvântul Domnului.

El a venit la profeţii săi: la Noe, la Ilie, Elisei, Isaia, Ieremia şi la mulţi alţii, iar ei au manifestat şi au împlinit Cuvântul hotărât pentru timpul lor.

Fiţi atenţi ca să vedeţi dacă avem sau nu dreptate în ceea ce spunem, fiindcă fiecare interpretează Biblia într-un mod diferit. Astfel, metodiştii spun că ar trebui să fie aşa, catolicii spun că ar trebui să fie altfel, luteranii spun altceva şi penticostalii vin cu altceva. Dar Biblia spune că Cuvântul lui Dumnezeu nu Se poate interpreta de către oameni, pentru că El Îşi interpretează Cuvântul singur. El nu are nevoie de nici un interpret, nu are nevoie de nimeni să-L ajute.

Dumnezeu a spus la început: „Să fie lumină!” şi s-a făcut lumină. Acest lucru nu a avut nevoie de nici o interpretare, deoarece atunci când Dumnezeu a spus să fie lumină, lumina a ţâşnit, iar aceasta a fost interpretarea Cuvântului Său. El a spus: „Fecioara va rămâne însărcinată,” şi aşa s-a întâmplat. El a spus că în zilele din urmă va turna Duhul Său peste orice făptură, şi aşa s-a întâmplat. Vedeţi? Nu este nevoie de nici o interpretare, ci, atunci când Dumnezeu Îşi arată Cuvântul într-un mod simplu înaintea ta, aceasta este interpretarea Lui.

Moise nu a putut veni cu mesajul lui Noe, şi nici Noe nu a putut veni cu mesajul lui Moise, al lui Iosua sau al altui profet. Vedeţi? Nici Isaia nu a putut să ia alt mesaj, deoarece fiecare mesaj este pentru o anumită epocă. În epoca noastră, interpretarea Cuvântului este faptul că Dumnezeu Îl vorbeşte şi Îl face viu. Acesta este Dumnezeu manifestat în Hristos, pentru că Hristos este Cuvântul. Hristos Se manifestă în fiecare epocă prin Cuvântul hotărât pentru ea.

Dumnezeu a fost în Iosif. Caracterul lui Iosif a fost un simbol desăvârşit spre Hristos. Fraţii lui l-au urât pentru că era duhovnicesc, dar tatăl lui l-a iubit. El avea vedenii şi tălmăcea visele, iar fraţii lui l-au urât fără temei. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Isus, care a fost urât fără motiv.

Dar Iosif era iubit de tatăl său. La fel s-a întâmplat şi cu Isus. Iosif a fost vândut pentru treizeci de arginţi, ca şi Isus; a fost aruncat într-o groapă şi toţi au crezut că este mort, la fel ca Isus. A fost luat şi pus într-o temniţă, la fel ca Isus pe cruce, dar după aceea a fost dus în casa lui Faraon şi a devenit mâna dreaptă a împăratului. La fel s-a întâmplat şi cu Isus: S-a înălţat la cer şi a devenit mâna dreaptă a lui Dumnezeu. Când Iosif ieşea din palat, trâmbiţele sunau şi fiecare genunchi trebuia să se plece înaintea lui. La fel se va întâmpla şi când va veni Isus: trâmbiţele vor suna şi toţi vor trebui să îngenuncheze înaintea Lui.

El a fost şi în împăratul David atunci când a fost respins de poporul său şi urca Muntele Măslinilor plângând. Opt sute de ani mai târziu, Fiul lui David, a urcat acelaşi munte, plângând pentru că fusese respins de propriul Său popor. El a plâns pentru cetate şi a zis: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimişi la tine! De câte ori am vrut să strâng pe copiii tăi cum îşi strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut!” (Matei 23.37). Vedeţi?

Este Hristos în fiecare generaţie. Acela era Hristos în David. Biblia spune că Moise „socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.” (Evrei 11.26). El a urmat Stâlpul de Foc, pe Hristos, în pustie; El era Hristosul, Cel uns, Logosul care a ieşit de la Dumnezeu.

În fiecare din aceste epoci, majoritatea oamenilor nu vor să creadă pentru că au deja propriile păreri, dar trebuie să te întorci pentru că ai ajuns la un colţ.

Când construieşti o clădire, ai vrea să mergi numai înainte şi să nu te întorci la un colţ. Nimeni nu vrea să se întoarcă la colţ, dar construcţia clădirii trebuie să meargă în felul acesta, dacă aşa spune Cuvântul. Colţurile clădirii sunt joncţiunile timpului. Aici este locul cel mai dificil, în care oamenii muncesc greu.

Ţineţi minte că Dumnezeu nu Îşi schimbă felul de lucrare, ci procedează la fel prin toată Scriptura.

În zilele lui Noe, Hristos era în Noe; apoi Hristos a fost în Moise. Priviţi! El s-a născut ca profet şi a fost pus în stufăriş. Tot aşa, Hristos a trebuit să fie scos din ţară din pricina uciderii copiilor. Mai târziu, când s-a întors din pustie, Moise a devenit dătătorul Legii, preotul, profetul şi aşa mai departe. Toate acestea L-au simbolizat pe Hristos, care S-a arătat în profeţi, iar ei au profeţit despre El.

Vedeţi? Dumnezeu S-a identificat pe Sine în toate epocile. Cum Se identifică El acum? Ce fel de caracteristici a folosit? El a folosit aceleaşi caracteristici de la început: Şi-a manifestat Cuvântul făcându-L viu. Cuvântul făgăduit pentru acea epocă este identificarea Lui.

Vedeţi voi, atunci când a venit Moise, el nu a putut spune: „Vom construi o arcă şi vom pluti cu ea.”, deoarece acela a fost mesajul lui Noe. Aici este problema. Când a venit Isus în scenă, El ¡-a găsit pe evrei trăind în strălucirea altei lumini. La fel se întâmplă şi astăzi. Luther a trăit în Lumina epocii luterane, dar când a venit John Wesley, luteranii nu l-au acceptat. Apoi, la rândul lor, metodiştii nu au acceptat epoca penticostală, deoarece ei trăiau în strălucirea luminii metodiste. Mă întreb în ce lumină trăiesc penticostalii acum? Ceea ce ar trebui să faceţi este să cercetaţi Scripturile şi să aflaţi în ce epocă trăiţi şi ce ar trebui să se găsească în acest timp; să vedeţi dacă Dumnezeu face acel lucru viu şi îl manifestă, pentru că acel lucru va fi interpretarea corectă pentru acea epocă.

Când a venit Isus, ei ¡-au zis: „Noi îl avem pe Moise!” dar El le-a răspuns: „Dacă l-aţi fi cunoscut pe Moise, M-aţi fi cunoscut şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.” El le-a mai zis: „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5.39,46). Cu alte cuvinte, El le-a zis: „Uitaţi-vă în Scripturi!”

Oh, ei erau atât de înrădăcinaţi în tradiţiile lor! De altfel, El le-a zis: „Aţi desfiinţat frumos porunca lui Dumnezeu, ca să ţineţi datina voastră.” (Marcu 7.9).

Voi rămâneţi cu tradiţiile voastre şi spuneţi: „Eu sunt cu aceasta; eu aparţin aici!” Astfel Cuvântul nu are nici un efect asupra voastră.

Odată am întrebat-o pe o fată: „Eşti creştină?”

„Eu ard o lumânare în fiecare noapte!” Parcă aceasta ar avea vreo legătură cu ce am întrebat eu.

Altădată, m-am dus să mă rog pentru o femeie care era la spital, şi o doamnă de lângă patul ei, mi-a zis:

„Trage perdeaua! Trage perdeaua!”

„Care este problema?” am întrebat eu.

„Noi suntem metodişti.”

„Nu sunteţi creştini?”

„Sunt metodistă,” a răspuns ea.

„Ei bine…”

Aceasta a fost suficient. „Tu nu eşti o creştină, ci eşti metodistă.” Aceasta este tot.

Vedeţi? Ei trăiesc în lumina unei alte epoci. Ce este aceasta? O lumină falsă, o reflexie. Casa mea este în Tucson, Arizona, şi eu trăiesc în deşert. Cred că înţelegeţi ce vreau să spun când zic că te uiţi la un miraj. Mirajul este o reflecţie a soarelui în deşertul fierbinte, datorită căreia se formează imaginea falsă a unor lucruri îndepărtate, cum ar fi apa; iar când ajungi acolo, nu este nici o apă. Este numai o reflecţie, o iluzie; este o promisiune pe care nu o poţi primi niciodată.

Cel mai mare jaf care a avut loc vreodată în lume, a fost în Anglia şi au fost sustraşi şapte milioane de dolari. A fost făcut folosindu-se o lumină falsă. Ei au pus lumini false care au încetinit trenul, şi nici chiar detectivii de la Scotland  Yards nu ¡-au putut prinde. Cel mai mare jaf pe care l-a suferit biserica lui Isus Hristos, a avut loc tot cu ajutorul unei lumini false, cu strălucirea unei alte epoci, atunci când Dumnezeu încearcă să proiecteze pentru oameni Lumina ceasului în care trăiesc.

Când a venit Isus, El era Cuvântul. Aceasta a fost şi Moise şi restul profeţilor: Cuvântul, dar ei au fost numai o parte din Cuvânt, pe când El a fost Cuvântul deplin, plinătatea Cuvântului. El a fost Cuvântul, dar ei trăiau în strălucirea luminii din zilele lui Moise, de aceea le-a zis: „Dacă l-aţi fi cunoscut pe Moise, M-aţi fi cunoscut şi pe Mine, pentru că el a scris despre Mine.” (Ioan 5.46).

„N-ai nici cincizeci de ani”, I-au zis iudeii, „şi ai văzut pe Avraam! Acum ştim că eşti nebun!”

Dar El le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu.” (Ioan 8.57-58).

Cel ce este „Eu sunt,” a fost în rugul aprins. Acela era Stâlpul de Foc. El este „Eu sunt,” Acelaşi ieri, azi şi în veci. Aşa spune Biblia. Caracterul lui Isus Hristos nu se schimbă niciodată şi Cuvântul Lui este Acelaşi.

Pentru fiecare epocă este alocată o porţiune de Cuvânt. Cum face El cunoscut acest Cuvânt? Prin slujitorii Săi, prorocii. Cum este legitimat un proroc? Prin faptul că se împlineşte ceea ce proroceşte.

În zilele acestea, noi avem darurile unui proroc care vin prin punerea mâinilor, rugăciune şi aşa mai departe. În biserică sunt nouă daruri duhovniceşti, dar înainte ca o prorocie să fie primită de biserică, trebuie judecată de cinci judecători duhovniceşti.

Nu acelaşi lucru se întâmplă însă cu un proroc care este născut proroc sau profet.

Darurile şi chemarea sunt date fără pocăinţă; este ceva ce este în tine, ceva cu care te-ai născut. Dumnezeu a pus acel lucru în tine.

Moise s-a născut proroc, iar Biblia spune că Dumnezeu ¡-a spus lui Ieremia: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoşteam, şi mai înainte ca să fi ieşit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte şi te făcusem proroc al neamurilor.” (Ieremia 1.5).

Cu şapte sute doisprezece ani înainte de naşterea lui Ioan Botezătorul, Isaia a spus: „Un glas strigă: „Pregătiţi în pustiu calea Domnului.” (Isaia 40.3). Tatăl lui a fost preot şi în mod normal el ar fi trebuit să continue slujba tatălui său, dar slujba la care l-a chemat Domnul a fost mult mai importantă, fiindcă el trebuia să-L anunţe pe Mesia. Astfel, el s-a dus în pustie şi nu a primit nici o educaţie, pentru că nu avea nevoie de educaţie. Ioan trebuia să primească o descoperire clară despre Cine era Mesia, iar când s-a întâmplat aceasta, a spus: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El, iar o Voce din cer a zis: „Acesta este Fiul Meu preaiubit.”

Acesta este El! Dacă Ioan ar fi fost învăţat în vreun seminar, ar fi spus: „Priviţi-l pe fratele Jones de aici, fiindcă arată ca Mesia.” Vedeţi, ei încearcă să te convingă, dar slujba lui Ioan era mult prea importantă, de aceea a trebuit să stea singur cu Dumnezeu în pustie.

Când a venit de acolo, a venit fără nici o educaţie, aşa că le spunea: „Pui de năpârci,” sau şerpi din iarbă! Dacă ar fi fost un om educat, probabil ar fi spus: „Voi, cei care sunteţi deranjanţi!” sau ceva asemănător, dar aşa a spus că erau şireţi şi linguşitori ca un şarpe. Aceasta este ceea ce a văzut el în pustie, aşa că le-a zis direct: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?” (Luca 3.7). „Să nu vă gândiţi că dacă spuneţi: „Noi aparţinem de asta şi de cealaltă,” aveţi ceva!” Mă întreb dacă nu ar spune acelaşi lucru şi astăzi: „Şi să nu credeţi că puteţi zice în voi înşivă: „Avem ca tată pe Avraam!” Căci vă spun că Dumnezeu din pietrele acestea poate să ridice fii lui Avraam.” (Matei 3.9).  I-a comparat cu pietrele, pentru că în pustie văzuse pietre. Şi a mai zis: „Iată că securea a şi fost înfiptă la rădăcina pomilor: deci orice pom, care nu face rod bun, va fi tăiat şi aruncat în foc.” (v. 10).

Vedeţi? Predicile lui erau vorbite în simboluri, dar el era exact ceea ce voia Dumnezeu să fie. Ioan era prorocul pe care-l aşteptau de patru sute de ani, dar priviţi cum l-a pregătit şi l-a format Dumnezeu pentru lucrare.

Şi Ieremia a venit în scenă fără să ştie cineva de unde venea.

Aceşti proroci se ridicau, îşi aduceau mesajul şi apoi plecau, pentru că Dumnezeu ¡-a chemat, ¡-a pecetluit şi ¡-a trimis. Aceasta a fost tot. Astfel, Mesajul a fost dat şi Cuvântul a fost confirmat, după care S-a dus mai departe, la o altă generaţie, iar oamenii au lucrat pe baza a ceea ce au făcut aceşti proroci.

Când a venit Isus, El le-a zis: „Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi zidiţi mormintele prorocilor, împodobiţi gropile celor neprihăniţi

şi ziceţi: „Dacă am fi trăit noi în zilele părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea sângelui prorocilor.”

Prin aceasta mărturisiţi despre voi înşivă că sunteţi fiii celor ce au omorât pe proroci.” (Matei 23.29-31). Un bărbat se ridică cu un mesaj al orei şi îl predică, dar după o vreme este omorât şi pus într-un mormânt, iar după ani şi ani ei fac o organizaţie bazată pe acel mesaj. Apoi, peste acel lucru vin altele şi altele. Ce faceţi voi? Mesajul acelui bărbat este stins demult, este istorie, de aceea trebuie să mergem înainte.

Ştiinţa nu se uită înapoi ca să spună ceva ce a fost în trecut.

Am citit undeva că în urmă cu vreo trei sute de ani, un om de ştiinţă din Franţa a dovedit prin rostogolirea unei bile, că dacă un om ar merge cu infernala viteză de treizeci şi cinci de mile pe oră (56Km/oră), s-ar putea ridica de pe pământ. Eu am condus astăzi cu şaizeci de mile pe oră (97Km/oră) şi nu m-am ridicat nicăieri. Vedeţi?

Ştiinţa nu priveşte înapoi la acel lucru, ci merge înainte. Astăzi, ei merg cu sute de mile la oră şi nu se opresc aici, ci continuă să progreseze. Dar noi privim înapoi să vedem ce a spus Finney, Moody sau Sankey. Ei au fost în ordine la vremea lor, la fel ca Moise sau Iosif, dar aceea a fost o altă epocă.

Haideţi să vedem Cine spune Cuvântul că este Isus Hristos astăzi. El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Singurul mod prin care putem vedea ce este El astăzi este să aflăm ce a fost ieri.

Noi nu avem timp să vorbim prea mult despre acest lucru în seara aceasta, pentru că ne-au mai rămas numai câteva minute, dar fiţi atenţi! Când Se manifestă Cuvântul zilei pentru un anumit timp, acela este Hristosul acelei zile, întocmai cum a fost în fiecare din aceste zile.

Totuşi, vedem că atunci când a venit în scenă, Isus a fost respins deşi era Cuvântul făgăduit, fiindcă Moise a zis în Deuteronom 18.15,19: „Domnul Dumnezeul tău îţi va ridica din mijlocul tău, dintre fraţii tăi, un proroc ca mine: să ascultaţi de el!

Şi dacă cineva nu va asculta de cuvintele Mele, pe care le va spune el în Numele Meu, Eu îi voi cere socoteală.”

El stătea acolo, Prorocul acelei epoci, dar învăţătorii acelei zile nu au putut vedea aceasta, iar în final L-au omorât. El a fost născut din fecioară, dar deşi a venit întocmai cum se profeţise, ei nu au crezut, ci s-au gândit că este o grămadă de fanatism. Dar acum, după ce a fost dovedit, noi credem.

Catolicilor, ce aţi făcut când s-a ridicat Ioana D’Arc, în timpul revoluţiei franceze? Aţi declarat-o vrăjitoare, pentru că avea vedenii şi tălmăcea vise, şi aţi omorât-o. Două sute de ani mai târziu, v-aţi pocăit pentru această faptă, aţi scos din morminte trupurile preoţilor care au poruncit arderea ei pe rug şi le-aţi aruncat în rău. Aceasta a fost pocăinţa voastră.

Voi nu l-aţi cunoscut niciodată pe sfântul Patrick când a fost pe pământ. Îl numiţi unul dintre sfinţi, dar iată că aţi omorât câteva mii dintre ucenicii lui din Irlanda. După ce totul este dovedit şi se încheie, după ce mesajul este deja dus, ei construiesc pe locul acela un mormânt. Omul Îl laudă întotdeauna pe Dumnezeu pentru ce a făcut şi priveşte cu nerăbdare spre ce va face, dar ignoră ceea ce face El acum.

Aceasta este ceea ce vrea diavolul de la voi: să fiţi foarte religioşi. Învăţătorii şi şcolarii dovedesc ce a făcut El în trecut şi arată ce va face în viitor, dar ignoră ceea ce face El astăzi. Aşa a fost întotdeauna.

Am putea continua în felul acesta, dar haideţi să mergem pentru câteva minute înapoi şi să vedem ce a fost Isus când a venit pe pământ. Apoi vom vedea ce a fost şi în alte epoci, pentru că El trebuie să fie la fel şi în epoca aceasta, altfel nu ar fi în ordine.

Când a venit Isus în scenă, El era Cuvântul. El a fost Cuvântul, iar Cuvântul corectează orice greşeală. Credeţi aceasta? Aici aş vrea să fac o observaţie, mai ales pentru oamenii care se închină la Maria. Ea a spus că Duhul a umbrit-o şi astfel a adus pe lume acest Fiu, El fiind zămislit de la Duhul Sfânt.

Când Isus avea doisprezece ani, ei s-au dus la Ierusalim pentru praznicul Paştilor şi au călătorit în jur de trei zile fără El, aşa că s-au dus înapoi să-L caute. L-au găsit discutând cu preoţii în Templu.

Mama Lui şi Iosif s-au dus la El, iar ea I-a zis: „…tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.” (Luca 2.48). Vedeţi, ea şi-a tăgăduit propria mărturie, numindu-l pe Iosif tatăl lui Isus. Înainte spusese că Dumnezeu era Tatăl Lui, iar acum a zis: „…tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.”

Priviţi ce a făcut Cuvântul. Băiatul acela avea numai doisprezece ani, şi probabil nu fusese nici o zi la şcoală, dar El era Cuvântul, aşa că a zis: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu?” Dacă Iosif era tatăl Lui, Isus trebuia să fie în atelierul de tâmplărie, dar Tatăl Lui era Dumnezeu şi El era în Templu corectându-¡ pe acei preoţi. Acesta era lucrul Tatălui Său. Vedeţi cum a corectat Cuvântul greşeala? El face aceasta de fiecare dată. Maria nu observase aceasta şi mergea bâjbâind, aşa cum fac şi oamenii de astăzi.

Dumnezeu să ne ajute să vedem în următoarele minute ce a fost El. După ce a fost botezat, Isus S-a dus în pustie. Acolo era un bărbat numit Andrei, care mergea la adunările lui Ioan. El nu reuşea să-l convingă pe fratele său să-l însoţească la adunare, dar într-un sfârşit, pe când îşi spălau plasele de pescuit, L-au întâlnit pe Isus.

Nu demult, am citit o cărticică despre Simon. Tatăl lui, Iona, fusese un credincios adevărat, un fariseu şi îi spusese de multe ori lui Simon: „Fiule, eu îmbătrânesc şi încărunţesc. L-am rugat de multe ori pe Dumnezeu să mă lase să-L văd pe Mesia. Mama ta nu mai este şi se pare că nici eu nu voi apuca să-L văd, fiindcă sunt prea bătrân.

Fiule, vino şi stai lângă mine, pentru că vreau să-ţi vorbesc. Înainte de venirea lui Mesia, se vor ridica tot felul de imitaţii de la Satan, dar ţine minte: tu Îl vei recunoaşte pe Mesia, dar să stai întotdeauna numai cu Cuvântul, pentru că Moise a spus: „Domnul Dumnezeul nostru va ridica un profet.” Noi nu am mai avut de sute de ani un profet, dar se va ridica unul adevărat. Acela va fi Mesia.”

Când Andrei l-a dus pe Petru cu el să-L vadă pe Isus şi ¡-a povestit despre Ioan, care predica despre venirea lui Mesia, pentru el era numai un alt om care trecea. Dar când a ajuns în prezenţa lui Isus, El l-a privit şi ¡-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona.” Aceasta a fost tot ce ¡-a trebuit. Vedeţi?

Câţi dintre voi ştiu că acestea sunt atributele Cuvântului lui Dumnezeu? În Evrei 4.12 scrie: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţirile şi gândurile inimii.” Aceasta erau profeţii şi de aceea puteau vesti mai dinainte lucrurile care urmau să se întâmple. Era exact la locul în care trebuia să fie, deoarece era Cuvântul pentru epoca aceea. Ridicaţi mâna, dacă aţi înţeles. Vedeţi? El era Cuvântul pentru epoca aceea şi Cuvântul îi identifica pe profeţi.

În limba engleză cuvântul „profet” înseamnă „predicator,” dar în Vechiul Testament nu însemna aceasta, ci „văzător,” iar văzătorul spunea mai dinainte lucrurile care urmau să se întâmple, aceasta fiind legitimarea lui ca interpret divin al Cuvântului scris.

Slujba lui era să manifeste Cuvântul pentru acel timp, iar aceasta îl făcea profet.

Când a venit Isus, El a făcut exact aceasta. Astfel, l-a privit pe Simon, ¡-a spus care era numele lui şi al tatălui său. Atunci Simon şi-a amintit ce-¡ spusese tatăl său şi a ştiut că Cel din faţa lui era un profet. El nu L-a crezut din pricina vindecărilor, fiindcă ei aveau vindecări: scăldătoarea Betesda şi aşa mai departe.

Dumnezeu a avut tot timpul o cale de vindecare pentru poporul Său, dar aici era identificat Mesia. Simon a recunoscut aceasta imediat, iar Isus ¡-a spus că numele lui va fi Petru.

Acolo mai era un tânăr numit Filip, iar el avea un prieten cu care studiase Scripturile. Dacă aţi fost vreodată în Palestina, ştiţi unde au predicat ei. Filip s-a dus vreo cincisprezece mile în jurul muntelui, l-a găsit pe Natanael rugându-se sub un smochin, pentru că avea o grădina cu smochini, şi ¡-a zis: „Noi am găsit pe Acela despre care a scris Moise în Lege şi Prorocii: pe Isus din Nazaret, fiul lui Iosif. Vino şi vezi şi tu.” (Ioan 1.45).

Fiind un bărbat deosebit, Natanael ¡-a răspuns lui Filip: „Poate ieşi ceva bun din Nazaret?” Filip ¡-a dat cel mai bun răspuns posibil: Vino şi vezi! Nu sta acasă şi critica! Ia-ţi Biblia şi vino să cercetăm împreună!” Fără îndoială că în timp ce mergeau în jurul dealului discutau împreună şi ziceau: „Noi ştim că Mesia este un profet.”

„Da, desigur. Moise ne-a spus aceasta, aşa că noi aşteptăm un profet.”

Desigur, oamenii au crezut că atunci când va veni Mesia, Dumnezeu va lăsa jos o scară, iar El va coborî pe ea chiar unde este Templul şi va spune: „Iată că am venit, Caiafa!” Dar Dumnezeu nu lucrează în felul acesta, ci lucrează simplu. El Îşi ia numai Biserica Sa. După ea vine el: după Biserica Sa.

Şi Filip a continuat: „Ţi-l aminteşti pe pescarul acela bătrân care ţi-a vândut peşte şi care nu avea nici măcar atâta educaţie încât să ştie scrie o chitanţă?

„Da, îl cheamă Simon.”

„Ei bine, El ¡-a spus că se numeşte Simon şi că pe tatăl lui l-a chemat Iona. Nu m-ar surprinde dacă ţi-ar spune şi ţie cine eşti şi de unde vii.”

„Vom merge acolo şi vom vedea.”

Natanael a ajuns înaintea lui Isus, care Se ruga pentru bolnavi, iar când a intrat, l-a privit şi ¡-a zis: „Iată cu adevărat un israelit în care nu este vicleşug.”

Aceasta l-a dezumflat pe Natanael, aşa că ¡-a răspuns: „De unde mă cunoşti?” Drept răspuns, Isus i-a zis: „Te-am văzut mai înainte ca să te cheme Filip, când erai sub smochin.”

Aceasta a fost tot ce ¡-a trebuit lui Natanael, aşa că a zis: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Împăratul lui Israel!” Vedeţi? Acel bărbat cunoştea adevărul. El ştia că aceea era identificarea lui Mesia, pentru că El trebuia să fie un profet; trebuia să fie Cuvântul. Nu mai avuseseră niciun profet de patru sute de ani, dar în faţa lui stătea un Om care Se identifica exact.

Acela este Isus ieri. Am putea trece prin multe alte caractere, dar de data aceasta vom trece peste ele.

Pe pământ sunt trei soiuri de oameni care se trag din cei trei fii ai lui Noe: Sem, Ham şi Iafet. Aceştia sunt iudeii, samaritenii şi neamurile. Noi, neamurile, anglo-saxonii, nu am aşteptat venirea lui Mesia, fiindcă eram păgâni şi ne închinam la idoli, ca romanii. În schimb, samaritenii Îl căutau pe Mesia, iar El vine numai la cei care Îl aşteaptă şi Îl caută. Dumnezeu face dintotdeauna aceasta: El vine la ai Săi.

Observaţi! El mergea spre Ierihon, dar a trebuit să treacă prin Samaria şi a ajuns lângă o cetate numită Sihar. După ce ¡-a trimis pe ucenici să aducă mâncare, El S-a aşezat lângă o fântână. Pe la ora 11.00, a venit o femeie care era probabil foarte drăguţă, să ia apă. Ea nu a putut să vină de dimineaţă cu fecioarele, pentru că avea un renume rău, iar noi ştim cu toţii ce înseamnă aceasta. Femeia a venit şi pe când se pregătea să coboare găleata în fântână ca să scoată apă, a auzit  pe cineva zicând: „Dă-Mi să beau!”

A privit în direcţia aceea şi a văzut un bărbat de vârstă mijlocie, care stătea rezemat de un zid. Şi-a dat seama că era evreu, şi pentru că evreii şi samaritenii nu aveau nici o legătură între ei, ¡-a zis: „Nu se cuvine să vorbeşti cu mine, pentru că Tu eşti evreu, iar eu sunt samariteană. Noi nu avem legături unii cu alţii.” Dar El ¡-a răspuns: „Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: „Dă-Mi să beau!”, tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” Ce încerca să facă El? Să intre în legătură cu duhul ei.

Femeia a continuat: „Părinţii noştri s-au închinat pe muntele acesta; şi voi ziceţi că în Ierusalim este locul unde trebuie să se închine oamenii.” În timp ce vorbeau unul cu altul, El a văzut care era problema ei şi ¡-a zis:

„Du-te de cheamă pe bărbatul tău şi vino aici”.

Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat.” Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat.

Pentru că cinci bărbaţi ai avut; şi acela pe care-l ai acum nu-ţi este bărbat. Aici ai spus adevărul.” (Ioan 4.16-18).

Priviţi ce diferenţă era între ea şi preoţi. Când preoţii au văzut lucrările făcute de El, au ştiut că trebuie să dea un răspuns adunării lor, să spună ceva, aşa că au zis: „Omul acesta este un Beelzebul, un ghicitor, un diavol, şi face aceste lucruri cu ajutorul lui Beelzebul!” Aceasta au spus preoţii.

Dar femeia aceea mică, ce a spus? „Doamne, văd că eşti proroc. Noi ştim că atunci când va veni Mesia, acesta va fi semnul Lui; aceasta va face El, pentru că este un profet.”

Şi Isus ¡-a răspuns: „Eu, Cel ce vorbesc cu tine, sunt Acela.” Oh, aceasta a fost tot ce era nevoie. Vedeţi?

Dacă Acesta a fost Isus Hristos ieri, El este Acelaşi şi azi şi în veci, nu-¡ aşa? Acesta este El: Cuvântul manifestat, iar Cuvântul zilei vine şi Se identifică pe Sine însuşi. El nu poate trece de profeţii Săi, pentru că acesta este Cuvântul Lui. El a murit pentru neprihănirea noastră şi L-a trimis pe Duhul Sfânt peste noi ca să-Şi facă lucrarea.

Profetul a spus: „Va fi o zi deosebită, cunoscută de Domnul, nu va fi nici zi, nici noapte, dar spre seară se va arăta lumina.” (Zaharia 14.7). Soarele răsare în Est şi apune în Vest. Aceasta se întâmplă din punct de vedere, iar civilizaţia a călătorit împreună cu soarele. La fel se întâmplă şi cu Evanghelia. Amintiţi-vă că Evanghelia a pornit din Est, a traversat marea şi a mers în Germania, din Germania a mers în Anglia, iar din Anglia a trecut oceanul în Statele Unite, pe Coasta de Est. Apoi a mers de pe Coasta de Est, pe Coasta de Vest, iar dacă ar continua să meargă mai departe, ar ajunge înapoi de unde a pornit. Aceasta arată că suntem la sfârşit.

Este făgăduit că El va veni din nou în timpul serii. Noi am avut o zi obişnuită, ca oricare alta, am avut întruniri măreţe, bolnavii au fost vindecaţi şi am trăit un timp minunat. Am făcut organizaţii, şcoli, spitale şi seminarii, ceea ce este în ordine; a fost o zi obişnuită, dar El a promis că înainte de a se lăsa întunericul, se va arăta lumina.

Isus a spus în Luca 17.28,30: „Ce s-a întâmplat în zilele lui Lot, aidoma se va întâmpla… şi în ziua când se va arăta Fiul omului.” Noi ştim cu toţii aceasta, pentru că El a citat aceeaşi Biblie pe care o citim noi.

Să ne oprim puţin la Sodoma. În zilele Sodomei erau trei feluri de oameni. Aceste trei feluri de oameni se găsesc întotdeauna: credincioşi, formalişti şi necredincioşi.

Acolo era Avraam, al cărui nume fusese schimbat din „Avram” în „Avraam” care înseamnă „tatăl multor neamuri.” El nu putea avea acel copil cât timp numele lui era „Avram,” de aceea a fost nevoie ca numele lui să fie schimbat în Avraam (în limba engleză: „Ahraham.”), pentru că „ham” înseamnă „tatăl multor neamuri.” Deci: „tatăl multor neamuri.”

Observaţi! Scena n-a mai fost pregătită niciodată ca acum. Noi vedem totul exact cum era în Sodoma. Dacă nu crezi aceasta, ia-ţi ochelarii de pe ochi, du-te afară şi uită-te în fiecare zi pe stradă; citeşte ziarele şi orice altceva.

Este exact ca în Sodoma. Lot trăia în cetate, dar Avraam, cel ales, cel ce purta făgăduinţa, era afară. El n-a mers acolo deoarece fusese chemat afară.

În Sodoma a găsit trei feluri de oameni: credincioşii adevăraţi, căldiceii despre care toţi învăţătorii Bibliei spun că sunt simbolizaţi prin Lot, şi sodomiţii.

Fiţi atenţi! Avraam aştepta fiul făgăduit, nu-¡ aşa? Nu aceasta aşteaptă şi biserica de astăzi? Noi aşteptăm întoarcerea acestui Fiu, a lui Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Priviţi acum la poziţia în care suntem.

Toată lumea recunoaşte că suntem în starea Sodomei.

Nu demult am trecut prin California, iar când m-am uitat într-un ziar, am citit că în ultimul an homosexualitatea a crescut cu şaizeci la sută. Oh, este de plâns! Aceasta se datorează faptului că femeile se expun în felul acesta şi se plimbă aproape goale pe stradă. Este o ruşine, dar Biblia spune că aşa va fi. Chiar şi bărbaţii s-au schimbat. Ei sunt pur şi simplu schimbaţi, şi va fi din ce în ce mai rău. Dacă lumea va mai dăinui încă cincizeci de ani, toţi vor înnebuni. Uitaţi-vă cât de mult s-au schimbat în această privinţă, de douăzeci de ani încoace.

Fiţi atenţi la tabloul acesta. Aici este Avraam cel ales şi chemat afară, iar dincolo, în Sodoma este Lot. La Avraam au venit trei îngeri, iar doi dintre ei s-au dus să vorbească cu Lot. Ei au predicat Cuvântul şi au încercat să-l scoată pe Lot afară de acolo, nu-¡ aşa?

Acesta din urmă a stat însă cu Avraam, dar El nu a încercat să-l scoată pe Avraam afară din nimic, pentru că el era deja afară. Vedeţi? El era afară.

Fiţi atenţi! El stătea cu spatele spre cortul în care era Sara. Nu o văzuse încă, dar amintiţi-vă că numai cu o zi sau două înainte de aceasta, numele lui fusese Avram, iar al ei Sarai. Dar acum era Sara, iar el era Avraam. Şi Îngerul ¡-a zis:

„Avraame, unde este nevasta ta, Sara?” Vedeţi? Sara.

„Uite-o în cort”, a răspuns el. 

Unul dintre ei a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.” (Geneza 18.9-10).

Avraam a aşteptat acel copil timp de douăzeci şi cinci de ani, şi acum el avea aproape o sută de ani, iar ea era de nouăzeci de ani. Şi iată că El ¡–a zis: „La anul pe vremea aceasta, mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevasta ta, va avea un fiu.”

Când a auzit aceste cuvinte, Sara a râs în sinea ei şi şi-a zis: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.” Suntem o audienţă diversă, dar înţelegeţi ce vreau să spun, ca bărbat şi femeie. Relaţia de soţi se încheiase de ani de zile, pentru că el avea o sută de ani, iar ea avea nouăzeci. Şi Sara a râs în sinea ei zicând: „Acum, când am îmbătrânit, să mai am pofte? Domnul meu, bărbatul, de asemenea, este bătrân.” (v. 12). Dar Bărbatul acela, care stătea cu spatele spre cort, a spus: „Pentru ce a râs Sara, zicând: „Cu adevărat, să mai pot avea copil, eu, care sunt bătrână?” (v. 13).

Avraam L-a numit pe acel Bărbat Elohim, Dumnezeu, adică „Cel ce există prin Sine însuşi.” Luaţi Cuvântul „Dumnezeu,” din versetul: „La început, Dumnezeu…” şi apoi priviţi cum este tradus aici. Este la fel, „Elohim.” Acela era Elohim manifestat în trup. El a mâncat carne de viţel şi turte, a băut lapte de vacă, a stat jos şi a vorbit cu Avraam. Avraam ştia că El poate să cunoască gândurile Sarei, deşi era în cortul de la spatele lor. Acesta este motivul pentru care a ştiut că Îngerul acela era Elohim.

Observaţi, vă rog, că Isus a spus: „În zilele din urmă, când Se va arăta Fiul omului, va fi la fel ca în zilele Sodomei.” Astfel, Dumnezeu Se va manifesta în biserica Sa ca fiinţă umană, descoperindu-Se pe Sine însuşi într-un trup omenesc, aşa cum a făcut atunci.

Aş vrea să vă spun ceva. În toate epocile de când a început biserica, ei nu au  avut niciodată un mesager al cărui nume să se termine cu „ham” până acum, când Graham este acolo, jos, chemându-¡ pe oameni afară. Sunt doi bărbaţi: Oral Roberts şi Billy Graham. Au fost şi alţii, ca de exemplu: Moody, Sankey, Finney, Wesley, Billy Sunday şi alţi predicatori mondiali, dar niciunul nu a avut numele terminat cu terminaţia „-ham,” până la Billy Graham. „Graham” este format din şase litere, ceea ce înseamnă că omul a fost creat în ziua a şasea. „Şase” este numărul omului, şi el este trimis acolo pentru biserica firească.

În schimb, „Avraam” (în limba engleză: „Abraham”), are şapte litere. Vedeţi?

Priviţi tabloul de astăzi şi vedeţi ce se întâmplă. Avraam a văzut multe semne şi minuni şi tot ce a făcut Dumnezeu. La fel a văzut şi biserica. Voi aţi primit Duhul Sfânt, aţi vorbit în limbi şi aţi făcut toate aceste semne şi minuni, dar aveţi promisiunea că va fi din nou aşa cum a fost în zilele acelea; că spre seară se va arăta Lumina.

Isus Hristos este Acelaşi: acelaşi Fiu se va arăta din nou în Biserica Sa şi va face acelaşi lucru pe care L-a făcut atunci, dovedind că El este Cuvântul manifestat, cunoscând tainele inimii, descoperind şi făcând lucrurile pe care trebuie să le facă. Exact acesta este Cuvântul lui Dumnezeu.

Se face târziu, aşa că haideţi să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune, în timp ce ne îndreptăm privirile spre El şi Îl rugăm să Îşi confirme Cuvântul.

Tată ceresc, timpul nu ne lasă să mai continuăm. Noi am putea să stăm aici şi să vorbim ore în şir de la Geneza la Apocalipsa şi să dovedim că acesta este ceasul din urmă. Oh, Doamne, noi stăm aici pe coastă cu aceşti oameni minunaţi, ştiind că într-o zi toate acestea se vor duce pe fundul oceanului şi nu se va mai găsi piatră pe piatră. Oh, ce timp se arată înaintea noastră!

Doamne, fie ca în ceasul acesta, în timp ce toţi suntem martori la aceasta, Duhul Sfânt să vină la cuvintele pe care le-am spus şi să confirme că am spus adevărul. Îngăduie ca El să-¡ dovedească acestei audienţe că este Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi să împlinească cuvintele din Scriptură.

Doamne, noi ştim că Tu nu trebuie să dovedeşti că eşti Dumnezeu, dar în Matei 12 citim că deşi nu trebuia să vindeci ca să arăţi că eşti Dumnezeu, ai făcut aceasta ca să se împlinească prorocia. Vedeţi, El trebuia să Se ţină de Cuvânt; El Se ţine de Cuvânt pentru că este Dumnezeu.

Rugăciunea mea este ca în seara aceasta El să Se ţină de Cuvântul făgăduit pentru această oră. Fie ca toţi fraţii mei, împreună cu mine şi cu toţi cei prezenţi, să Îţi vedem prezenţa printre noi, fiindcă Îţi cerem aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Suntem puţin întârziaţi, aşa că vom chema câţiva din rândul de rugăciune.

Să începem cu numărul A1. Cine are A1? Să ridice mâna dacă poate umbla. Ei bine, vino aici. A2. Vino aici, doamnă. Poate să treacă pe acolo?

Unde este A2? Ridică mâna. Dacă nu poţi veni, trebuie să te ridicăm noi. De aceea chemăm unul câte unul. Cine are A3, A4, A5, A6? Vino aici, doamnă. Numărul A6? Este cumva doamna care se ridică acolo şi are o jachetă albă? Ai A6 sau A7? Uneori cei strigaţi sunt surzi şi nu pot auzi, iar alteori nu pot umbla. Nu-l văd pe A8. Doamnă, poţi ridica mâna? Ei bine, acum A9 şi A10. Haideţi să aşteptăm numai puţin, pentru că este târziu. Ţineţi numerele de rugăciune, iar noi vă vom chema unul câte unul. Staţi în rând.

Cei care nu aveţi numere de rugăciune, ridicaţi mâna şi spuneţi: „Sunt bolnav şi nu am număr de rugăciune.” Ridicaţi mâna sus de tot ca să vă văd. Sunt peste tot. Aş vrea să vorbesc puţin cu voi, în timp ce ei se aliniază în rând.

În Biblie era o femeie care nu avea număr de rugăciune, dar credea, aşa că a spus: „Dacă Îi ating haina, mă voi face bine.” Câţi dintre voi cunosc această istorisire? Desigur. Când ea ¡-a atins haina, El S-a întors şi a întrebat: „Cine M-a atins?” Petru a crezut că întrebarea Lui era ciudată, aşa că ¡-a zis: „Toată lumea Te atinge şi Tu întrebi: „Cine M-a atins?” Nu ştiu ce o să creadă oamenii despre Tine!” Dar El a răspuns: „Simt cum slăbesc în putere.” Apoi S-a întors şi a căutat prin audienţă până când a găsit-o pe femeia aceea, ¡-a spus de scurgerea de sânge pe care o avea şi a fost vindecată. Credinţa ei a vindecat-o. Câţi cred că acesta este adevărul?

Eu tocmai v-am spus că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, nu-¡ aşa? Nu spune Biblia că El este Marele Preot care poate fi atins de neputinţele noastre? Cum s-ar purta El astăzi? Ar face la fel ca ieri, nu-¡ aşa? Ţineţi minte că voi puteţi să-L atingeţi încă, fiindcă Scripturile nu pot minţi.

Singurul lucru care nu este aici este trupul Lui vizibil, dar El este Viţa, iar noi suntem mlădiţele. Voi sunteţi ramurile, aşa că lucrăm împreună. Astfel, nu contează cât de mare este ungerea pe care mi-o dă El, trebuie să v-o dea şi vouă, pentru că este nevoie de pozitiv şi negativ ca să se facă lumină. Este nevoie să credeţi şi voi.

Dacă nu veţi număr de rugăciune, priviţi în partea aceasta şi spuneţi: „Doamne Isuse, omul acesta nu mă cunoaşte, dar eu sufăr de ceva, iar Tu poţi să-l laşi să se întoarcă şi să-mi spună acel lucru, aşa cum a făcut Isus atunci. Ştiu că n-are cum să fie el, aşa că trebuie să fii Tu, de aceea, voi crede.” Puteţi face aceasta? Ei bine, atunci rugaţi-vă.

Fraţilor, aceasta este Evanghelia pe care o propovăduiţi. Rugaţi-vă pentru mine, fiţi cât se poate de respectuoşi şi credeţi din toată inima. Credeţi cu tot ce este în voi şi nu vă îndoiţi deloc.

Aici este o doamnă pe care eu nu o cunosc. Tu m-ai văzut odată în St. Petersburg. Cu cât timp în urmă? Da, probabil stăteai undeva în audienţă sau aşa ceva, deci nu am cum să te cunosc.

Noi suntem la fel ca Domnul nostru şi femeia de la fântână. El a vorbit cu ea numai un minut, ca să vadă care era problema ei, şi a descoperit că ea era umană, avea o viaţă, un duh, iar El era Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu era în El, şi Tatăl ceresc I-a arătat ce nu era în ordine cu femeia aceea.

El a spus că nu făcea nimic până când nu-¡ arăta mai întâi Tatăl. Ştiţi că aşa scrie în Ioan 5.19, nu-¡ aşa, fraţilor? El a spus: „Adevărat, adevărat vă spun că Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; şi tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai.” El trebuia să vadă mai întâi. Isus nu a făcut nimic până nu a văzut acel lucru în vedenie. Câţi dintre voi ştiţi că acesta este adevărul? Ioan 5.19 o spune clar: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând.” Vedeţi?

Desigur, eu nu sunt El, şi tu nu eşti femeia aceea, dar este acelaşi Dumnezeu, iar noi ne întâlnim aici pentru un motiv. După cum puteţi înţelege, noi doi nu ne cunoaştem. Acum câţiva ani când am fost în St. Petersburg, ea a stat în audienţă aşa cum staţi şi voi în seara aceasta. Eu n-am cum s-o cunosc, este o străină pentru mine, iar Tatăl ceresc ştie aceasta. Dar a venit aici pentru o cauză. S-ar putea să fie aici pentru altcineva, pentru o problemă financiară sau în familie, sau s-ar putea să fie chiar ea bolnavă. Eu nu ştiu motivul pentru care este aici.

Ce s-ar întâmpla dacă ea ar fi bolnavă, iar eu aş face ca onorabilul nostru frate Oral Roberts, mi-aş pune mâinile peste ea şi aş spune: „Domnul să te vindece şi să te facă bine.”? Dacă ai crede aceasta, ar fi în ordine. Acest lucru este biblic, iar dacă ai crede, te-ai face bine. Dar vedeţi voi, aceea este slujba fratelui Roberts, nu a mea.

Vedeţi? Acesta este un alt unghi. Cum este Isus? Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Dacă ar fi stat aici îmbrăcat cu costumul pe care îl port eu, iar această femeie fi fost bolnavă, ar fi putut s-o vindece? Fiţi atenţi acum! Nu! El nu ar fi putut face aceasta, pentru că a făcut-o deja.

 „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.” (Isaia 53.5). El a făcut-o deja. Singurul lucru pe care ar putea să-l facă acum, este să Se descopere pe Sine acestei femei şi să-¡ facă cunoscut că este ridicat dintre cei mori şi trăieşte. Şi singurul fel de a face aceasta este cum a făcut-o şi înainte. El ar fi Profetul, nu-¡ aşa? Nu aş putea fi eu, pentru că eu nu aş şti nimic despre acest lucru, dar El ştie.

Dacă noi suntem mlădiţele, iar El este Viţa, Îşi va trimite Duhul şi mi-ar face cunoscut ceva despre tine sau ceva ce doreşti, ceva ce a fost, este sau va fi, sau orice altceva. Dacă s-a întâmplat deja, vei şti dacă ceea ce-ţi spun este adevărat sau nu, aşa că aceasta te-ar face să vezi că El este viu şi este printre noi. Vedeţi?

Aţi crede dacă ar face aceasta? Aş vrea să ştiu aceasta, aşa că ridicaţi-vă mâinile. Voi ¡-aţi promis lui Dumnezeu şi aţi zis: „Aceasta m-ar face să cred.” Eu am spus mai devreme că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci, este adevărat? Este El viu? Este El aici? Noi am strigat şi am simţit ceva. Este ca în cazul unui om care nu a văzut niciodată, iar când a ieşit afară şi a simţit razele soarelui, nu a ştiut ce este dar a simţit ceva cald şi plăcut. Dacă l-ar putea vedea, ar spune: „Acesta este soarele!” Ce este soarele pentru un om care nu a văzut niciodată?

Acest lucru este o privire lăuntrică spre ceea ce aţi lăudat şi pentru care v-aţi bucura. El Se manifestă aici ca să-L puteţi vedea.

Noi stăm aici ca doi străini, cu Biblia lângă noi şi cu o mulţime de fraţi minunaţi de jur împrejur. Fie ca Domnul Isus să descopere acest lucru. Dacă femeia doreşte bani, trebuie să fie o sumă mică pentru că nu am prea mulţi, dar ¡-aş da cu plăcere ceea ce am. Aş face tot ce pot ca s-o ajut, dar dacă este vorba de vindecare, nu aş putea face una ca asta, fiindcă vindecarea trebuie să vină de la El.

Dacă El mi-ar spune ceva despre tine, ceva ce ştii numai tu, ţi-ar creşte credinţa în aşa fel încât să crezi că El este aici? Fie ca El să facă acest lucru.

În Numele lui Isus Hristos iau toate duhurile de aici sub control, ca să fie o dovadă pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Acum rugaţi-vă.

Poate ziceţi: „Ce ai aşteptat, frate Branham?” Câţi dintre voi aţi văzut fotografia cu Lumina aceea? Ea este acum aici şi nu Se poate ascunde nici chiar dacă ar vrea.

Doamna este o femeie cumsecade şi nu trebuie să se îngrijoreze de nimic, dar este conştientă că se întâmplă ceva în trupul ei. Boala de care suferă se numeşte artroză şi încearcă s-o schilodească. Ascultă-mă şi crede ce-ţi spune El. Artroza te deranjează cel mai mult în oase, dar mai ai ceva ce nu este în ordine. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună ce este? Ai o tumoare. Da. Dacă este adevărat, ridică mâna. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună unde este? Este în sân. Dacă este adevărat, fă cu mâna aşa. Vedeţi? El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Crezi aceasta din toată inima? Du-te, crede din toată inima şi acest lucru nu te va mai deranja.

Vedeţi, eu nu o cunosc pe femeie. Am vorbit deja mai mult de patruzeci şi cinci de minute şi mă simt mai slăbit decât am fost după toată predica.

Aici este o altă doamnă, şi eu cred că suntem străini unul pentru altul. Noi nu ne cunoaştem, dar Dumnezeu ne cunoaşte pe amândoi. Dacă Isus mi-ar spune ceva despre tine, ceva ce eu nu am cum să ştiu, te-ar ajuta să crezi pentru ceea ce vrei să ceri? Dar audienţa, ar crede? Ţineţi minte că El a promis că astăzi se va petrece aceeaşi scenă ca în zilele Sodomei. Voi puteţi să vedeţi Sodoma, puteţi să-l vedeţi pe Billy Graham, iar acum priviţi aici, la sămânţa împărătească a lui Avraam. Noi suntem sămânţa împărătească a lui Avraam, pentru că suntem morţi în Hristos. Aşa este, fraţilor.

Este o tumoare. Aşa este. Operaţia nu ajută la nimic, iar tu ai tot timpul probleme cu ea. Crezi că acum te va lăsa? Dumnezeu să te binecuvânteze. Ţi se va face după credinţa ta. Crede şi nu te îndoi! Crede.

Tu eşti următorul pacient? Suntem străini unul pentru altul, nu te-am mai văzut niciodată până acum, şi nici tu pe mine. Suntem doar doi oameni care tocmai ne-am întâlnit.

Ce este aceasta? Un dar, iar darul nu este ca un băţ sau ca o sabie cu care poţi tăia ceva. Darul lucrează în măsura în care tu te poţi da la o parte pe tine ca să poată prelua Duhul Sfânt comanda. Darul nu este ceva ce iei şi cu care lucrezi; este darul de a te da pe tine la o parte ca să poţi fi folosit de Dumnezeu.

Tu nu poţi explica aceasta, pentru că nu poţi să-L explici pe Dumnezeu. Noi Îl credem pe Dumnezeu, dar nu putem să-L explicăm. Tu Îl poţi cunoaşte pe Dumnezeu prin credinţă, nu prin ştiinţă sau orice altceva. Tu nu poţi să-L dovedeşti ştiinţific, ci poţi doar să-L crezi. Tu nu poţi dovedi ce este dragostea sau bucuria; toată armura lui Dumnezeu este dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, îndelunga răbdare, umilinţa, bunătatea. Toate acestea sunt semne supranaturale pe care nu le poţi dovedi, dar ştii că le ai. Vedeţi? Aceasta este tot şi o puteţi vedea singuri.

Doamna aceasta este foarte obosită. Ea are probleme cu gura. Dacă este adevărat, ridică mâna. Mă tem că este cancer. Aşa este. Poate ziceţi: „Ai ghicit aceasta.” Nu, eu nu am ghicit. Nu poţi ghici aşa ceva. Eşti o persoană foarte amabilă şi drăguţă. Ţi s-a întâmplat ceva, ai avut un accident de maşină. Dacă este adevărat, ridică mâna. Eu nu aveam de unde să ştiu aceasta. Ei bine, poţi merge în calea ta, să te bucuri şi să-L crezi pe Dumnezeu. Crede şi se va întâmpla.

Crezi aceasta? Tu de acolo, crede din toată inima. Nu te îndoi, ci crede că fiecare Cuvânt este adevărul. Acesta este El, Domnul tău. El este chiar aici, între noi. Credeţi voi, cei de acolo?

Cred că suntem doi străini unul pentru altul şi că nu ne cunoaştem. Aceasta este bine. Eu n-am mai fost niciodată aici. Crezi că Dumnezeu poate să-mi spună de ce ai nevoie? Mă vei crede? Nu eşti aici pentru tine, ci pentru altcineva. Aşa este. Este vorba de un nepot care este retardat mintal. El nu este aici, ci este în New Mexico. Du-te şi crede din toată inima.

Noi suntem doi străini. Acum ne întâlnim pentru prima dată.

Bărbatul care stă acolo şi se uită la noi are probleme cu stomacul. Aşa este. Stăteai acolo şi te gândeai la problema ta de la stomac, nu-¡ aşa? Dacă este adevărat, ridică mâna. Eu nu-l cunosc pe omul acesta, nu l-am văzut în viaţa mea. Tu ai un obicei. Vrei să te laşi de fumat? Aceasta este ceea ce-ţi provoacă durerea de stomac. Când fumezi, nicotina îţi provoacă spasme în stomac. Eu nu l-am văzut în viaţa mea pe bărbatul acesta. Ridică-te în picioare, dacă este adevărat. Îndepărtez ţigările de la tine în Numele lui Isus Hristos. Du-te şi fă-te bine.  Pe cine a atins bărbatul acesta? Pe Stăpân.

Doamna care stă lângă tine are probleme tot cu stomacul. Doamnă, vrei să scapi de problema de la stomac? Puteţi vedea Lumina care stă deasupra ei? Du-te şi crede, şi vei fi eliberat de starea de nervozitate pe care o ai. Aceasta îţi produce durerea de stomac. Aşa este. Crede din toată inima.

Lângă tine stă o altă doamnă. Ea are alergii. Dacă este adevărat, ridică-te în picioare. Crezi că Dumnezeu poate să ia aceasta de la tine? Atunci poţi avea ceea ce ceri.

Eu nu ¡-am mai văzut niciodată pe aceşti oameni. Ce au atins ei? Pe Marele Preot care poate fi atins de neputinţele noastre. Tu de acolo, crezi acelaşi lucru.

Bărbatul care stă acolo doreşte botezul cu Duhul Sfânt şi caută o slujbă. Ridică mâna. Tu care stai sub luminile de acolo. Eu nu l-am văzut niciodată, dar aceasta a gândit el. Dacă este adevărat, fă cu mâna. Puteţi vedea că Cuvântul lui Dumnezeu deosebeşte gândurile şi dorinţele inimii?  Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci, şi El este Cel ce face aceste lucruri. Voi ştiţi că nu am cum să fiu eu; eu n-am cum să fiu acolo, pentru că mă aflu la douăzeci de metri depărtare de el. Dar L-a atins pe Marele Preot. Oh, prieteni, puteţi înţelege că Hristos este prezent aici?

Scuză-mă, doamnă, dar trebuie să urmez calea pe care mă poartă credinţa oamenilor. Vedeţi? Tu eşti o credincioasă. Da, da. Crezi că Dumnezeu te poate vindeca înainte de a merge la operaţie? Crezi că Dumnezeu poate să vindece alergia la polen pe care o are fetiţa ta? Du-te, pune-ţi mâinile peste ea, crede din toată inima şi Dumnezeu o va vindeca. Ai credinţă.

Vrei să-ţi poţi mânca cina? Crezi că stomacul tău va fi bine? Ei bine, poţi merge să mănânci.

Aduceţi-o pe doamna aceea. Crede şi nu te îndoi. Vino aici, doamnă. Crezi că Dumnezeu poate să vindece diabetul de care suferi şi să te facă bine?

Crezi din toată inima? Ei bine, du-te dar în drumul tău, bucură-te şi spune: „Mulţumesc, Doamne Isuse!” din toată inima ta.

Crezi că Dumnezeu poate să-ţi vindece problema cu spatele? Bine. Du-te în drumul tău şi spune: „Mulţumesc, Doamne Isuse, din toată inima mea.” Trebuie să crezi.

Vino aici, doamnă. Tu eşti tânără, dar poţi muri din pricina problemei pe care o ai la inimă. Dacă crezi, El poate să-ţi vindece inima. Du-te în drumul tău, bucură-te şi crede din toată inima.

Ei bine, vino aici, domnule. Tu ai o stare nervoasă care ţi-a produs un ulcer la stomac. Du-te şi mănâncă, Isus Hristos te-a făcut bine. Crede cu toată inima şi mintea. Crezi tu aceasta?

Doamna cu ochelari şi rochia în carouri, crede că Dumnezeu îi poate vindeca astma? Dacă crezi, ridică mâna şi El te va vindeca.

Ce crezi despre aceasta, domnule? Cel de acolo. Crezi că poţi evita operaţia pe care trebuie s-o faci din pricina acelei tumori? Crezi aceasta? Ei bine, poţi avea vindecarea. Dacă poţi crede, fără să te îndoieşti, Dumnezeu va face aceasta. Amin.

Câţi din voi cred din toată inima că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci? Credeţi că Isus Hristos este viu? Toţi ştiu că eu nu aş putea face aceasta şi că nu ştiu nimic despre voi, dar El ştie. Aşa spune Biblia.

Câţi dintre voi sunteţi credincioşi? Ridicaţi mâna. Ultimele cuvinte adresate de Isus, bisericii Sale, înainte de plecarea Sa, au fost:

„Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură.

Cine va crede şi se va boteza va fi mântuit; dar cine nu va crede va fi osândit.

Iată semnele care vor însoţi pe cei ce vor crede: în Numele Meu vor scoate draci; vor vorbi în limbi noi;

vor lua în mână şerpi; dacă vor bea ceva de moarte, nu-i va vătăma; îşi vor pune mâinile peste bolnavi, şi bolnavii se vor însănătoşi.” (Marcu 16.15-18).

Credeţi aceasta? Faceţi ceva pentru mine, acum? Puneţi-vă mâinile unul peste altul. Puneţi-vă mâinile peste cel de lângă voi, în felul acesta. Aşa, atingeţi-vă numai mâinile unul altuia.

Vreau să vă întreb ceva. Uitaţi-vă la mine. Ţineţi minte că Scriptura este foarte exactă în tot ceea ce spune. Avraam nu a mai văzut nici un semn până la venirea fiului făgăduit. Acela a fost ultimul semn pe care l-a văzut el. Biserică, vreau să spun că acesta este ultimul semn. Venirea Fiului este foarte aproape; va avea loc în ceasul în care nu vă gândiţi. Oamenii vor continua să predice şi să creadă că sunt salvaţi şi aşa mai departe. Va fi întocmai ca la venirea lui Ioan şi a celorlalţi: oamenii vor merge mai departe cu ale lor, trecând pe lângă acel timp. Este mai târziu decât ne gândim.

Acum aveţi mâinile puse unul peste celălalt şi aţi văzut ceva de a promis Isus că va face în aceste zile din urmă. El a făcut aici exact ceea ce a spus că va face. Tu spui că eşti credincios şi eu cred aceasta. Acum ai mâinile puse peste cineva, iar prezenţa Lui este aici. Chiar acum am văzut un om care s-a vindecat în timp ce altă persoană avea mâinile puse peste el.

Aceasta vine în timpul epocii Laodicea. Dacă ar veni într-un timp de trezire, ar lumina şi ar merge în felul acesta, dar a venit într-un timp când El este aruncat afară din biserică. Vă amintiţi ziua aceea cutremurătoare, care a avut loc nu demult? Vă amintiţi epoca Laodicea? El stă afară şi bate la uşă, pentru că vrea să intre înapoi. El vrea să Se identifice pe Sine însuşi pentru rugăciunea ta.

Nu vă rugaţi pentru voi înşivă, ci rugaţi-vă pentru cei peste care v-aţi pus mâinile, pentru că ei se roagă pentru voi, apoi credeţi din toată inima. Rugaţi-vă aşa cum obişnuiţi s-o faceţi în biserica voastră. Dacă vă rugaţi cu voce tare, faceţi-o şi aici; dacă vă rugaţi în linişte, faceţi aşa. Rugaţi-vă cum o faceţi în biserica voastră şi spuneţi: „Doamne Isuse, sunt sigur că stau în prezenţa Ta, a marelui Domn Isus care este ridicat dintre cei morţi şi Se identifică pe Sine, chiar aici, în Tampa, Florida. Eu sunt aici, iar Tu eşti prezent în seara aceasta, în acest auditoriu. Tu ai trimis înapoi, printre noi, Duhul pe care L-ai avut când ai fost aici, iar noi am văzut cum credinţa noastră lucrează prin darul fratelui Branham. El a avut destulă credinţă ca să stea aici, să dea totul la o parte şi să se expună în faţa noastră, care suntem nişte străini. Tu ai venit aici şi ai folosit acest dar, pentru că fratele Branham s-a dat la o parte, şi astfel l-ai putut folosi. Pe platformă şi în auditoriu sunt oameni total străini unii faţă de alţii, iar Cuvântul S-a manifestat ca să se ştie că este Cuvântul lui Dumnezeu şi că El este Acelaşi ieri, azi şi în veci. Eu cred în tine şi am mâinile puse peste vecinul meu, iar el le are puse peste mine. Mare prezenţă a lui Hristos, vindecă această persoană!”

Eu mă voi ruga pentru voi toţi ca să fiţi vindecaţi, iar voi să vă rugaţi unii pentru alţii. Să credeţi şi să nu vă îndoiţi.

Tată ceresc, Îţi mulţumim pentru prezenţa Ta, Doamne. Aceasta ne arată că credinţa noastră creştină este cea adevărată. Toate celelalte religii sunt moarte şi îngropate, dar noi avem un mormânt gol şi un Dumnezeu viu care în seara aceasta este aici cu noi, identificându-Se în Persoana Duhului Sfânt, mişcându-Se printre noi şi arătând că El este Cuvântul pentru acest ceas. El este Cuvântul care face vii făgăduinţele acestui ceas. Dacă El poate să Se identifice cu făgăduinţa dată, cu cât mai mult poate să-Şi ţină Cuvântul cu privire la vindecare, pe care am văzut-o pe parcursul acestui an.

Doamne, priveşte la mâinile acestor credincioşi, fiindcă mă rog în dreptul lor ca să fie vindecat fiecare dintre ei.  Împlineşte aceasta, Doamne. Fie ca puterea lui Isus Hristos să Se scurgă în fiecare din ei, iar credinţa lor să crească în aşa fel încât să ne dăm seama că Tu eşti aici şi că Te atingem prin credinţă.

Satan, pleacă din această audienţă, în Numele lui Isus Hristos! Ieşi afară din aceşti oameni, ca să poată fi eliberaţi şi să plece de aici liberi, în Numele lui Isus Hristos.

Ei bine, fraţilor, câţi dintre voi cred din toată inima că Isus Hristos vă face bine? Ridicaţi-vă în picioare şi spuneţi: „Eu cred.” În regulă. Rugăciunea credinţei a fost făcută. Foarte bine. Dumnezeu să te binecuvânteze. Aceasta este suficient. Amin.

Câţi dintre cei care şi-au ţinut mâinile jos şi care nu L-au crezut şi acceptat pe Hristos ca Mântuitorul lor personal, ar dori să ridice mâna şi să spună: „Doamne, eu stau în prezenţa Ta, a Aceluiaşi Dumnezeu care mă va judeca în ziua de apoi, a Celui care este acum în forma Duhului Sfânt şi Te accept ca Mântuitorul meu, Doamne.”

Ridică-ţi mâna şi spune: „Eu voi face aceasta.” Dumnezeu să vă binecuvânteze. Minunat. Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine.

„Îmi ridic mâinile, pentru că vreau să-L primesc în timp ce este aici şi stau în prezenţa Lui.”

Nu vei mai fi niciodată atât de aproape de El până în ziua când vei sta înaintea Lui, pentru că toate caracteristicile Lui sunt identificate chiar acum: vindecarea bolnavilor şi deosebirea gândurilor inimii. El este Cuvântul acestui ceas. Dacă crezi aceasta, ridică mâna. Altcineva?  Toţi cei care vor să-L accepte ca Mântuitor personal, să ridice mâna ca s-o vedem. În ordine. Dumnezeu să vă binecuvânteze. Aceasta este bine.

Văd câţiva care au ridicat mâna. Sunt opt sau nouă persoane, poate cincisprezece. Plecaţi-vă capetele ca să ne rugăm pentru ei. Cei care staţi lângă cei care au ridicat mâna şi sunteţi creştini, puneţi-vă mâinile peste ei. Unul dintre păstori să vină repede aici.

Acest păstor se va ruga pentru aceste suflete.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *