Meniu Închide

WILLIAM M BRANHAMHRISTOS ÎN AFARA UȘII

30/03/1958, - Middletown, OH

Vă mulţumesc. Să rămânem în picioare pentru un moment de rugăciune.

Doamne Dumnezeule, Îţi mulţumim pentru că ne-ai dat privilegiul de a vedea această mare mişcare a Duhului printre oameni, şi Te rugăm să fii cu aceşti copilaşi şi să faci ca trezirea să nu înceteze niciodată, ci să meargă din biserică în biserică şi de la persoană la persoană, până când Isus Hristos este făcut Împărat şi Domn al tuturor.

Doamne, în seara aceasta vindecă toate bolile aşa încât la încheierea adunării să nu mai fie nici un suferind.

Fie ca Duhul Tău să coboare peste fiecare astfel ca toţi să-L poată vedea pe Domnul Isus şi toate făgăduinţele Sale; să poată vedea că în aceste zile din urmă El este legitimat sub ochii noştri.

Ajută-ne în timp ce vom călători pe drum spre casele noastre şi fii cu noi.

Binecuvântează-l pe scumpul nostru păstor, fratele Sullivan şi pe toţi ceilalţi lucrători care au cooperat, şi fă ca bisericile lor să fie de azi înainte în clocot.

Lasă ca multe suflete să fie născute pentru Împărăţia Ta, iar cei care au ridicat mâinile ori s-au ridicat în picioare, acceptându-L pe Isus, să găsească până îi vei chema un „acasă” într-o biserică bună.

Iartă toate scăpările noastre; iartă-ne dacă am făcut, am spus sau am gândit ceva contrar Cuvântului Tău, Doamne, iar în seara aceasta vino printre noi şi frânge Pâinea vieţii, ca să avem o părtăşie divină în jurul Cuvântului Tău, pentru că Te rugăm aceasta în Numele lui Isus. Amin.

Vă puteţi aşeza.

Aş putea spune la fel ca fratele Vayle: că aceasta este una din cele mai mari adunări pe care am avut-o în America pentru Domnul Dumnezeu.

Nu mare ca număr de persoane, ci mare în părtăşie, în colaborare, căci se pare că toţi au o inimă şi un gând, ori aceasta face ca Duhul Sfânt să Se poată mişca în voie.

Aş fi vrut să pot sta o lună întreagă în mijlocul vostru, dar dacă va fi cu voia Domnului şi va fi şi dorinţa voastră, nădăjduiesc să mă reîntorc în frumosul vostru oraş ca să avem o nouă părtăşie cu toţi cei din Ohio. (Adunarea aplaudă).

Vă mulţumesc. Aceasta mă face să mă simt cu adevărat binevenit. Nădăjduiesc că atunci când voi reveni, nu voi fi aşa de istovit ca acum, şi nici răguşit.

După întâlnirea aceasta, voi lua o pauză de trei săptămâni, apoi voi pleca pentru o altă lună de zile în Noua Anglie.

Astfel, după serviciul acesta vom călători spre casă, spre Jeffersonville, pentru că duminica viitoare sunt Paştele, iar  atunci, dimineaţa foarte devreme, vom avea un serviciu de Paşti în Tabernacol. Spun aceasta pentru cei care stau aproape şi doresc să participe.

Vom avea un mesaj despre înviere, iar după aceea va fi un serviciu de vindecare. Astfel, aşteptăm o adevărată zi de binecuvântări din partea Domnului.

Nădăjduiesc că şi voi veţi avea un asemenea serviciu aici, în Ohio, şi la fel în celelalte biserici. Şi nu numai atunci, ci şi în fiecare zi, de acum înainte până la venirea Domnului în slavă.

Vreau să-i mulţumesc din inimă fratelui Sullivan şi celorlalţi colaboratori ai săi, şi vă spun sincer, fraţilor, că pentru mine a fost un privilegiu faptul că am avut această minunată părtăşie.  Mulţumesc şi predicatorilor din alte părţi şi la fel vouă, fraţilor şi surorilor, care sunteţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu. Vă mulţumesc tuturor pentru credinţa şi ajutorul vostru financiar.

În timp ce veneam încoace, Billy mi-a spus că a fost plătit totul şi că nu mai avem nici o datorie. Domnul ne-a binecuvântat.

Vă mulţumeşte şi fratele Vayle, pentru darul de dragoste pe care i l-aţi făcut. Vă mulţumesc şi eu pentru aceasta. Apreciez foarte mult gestul vostru şi nădăjduiesc că Domnul vă va răsplăti însutit.

Vreau să mulţumesc şi celor care ne-au dat acest auditoriu. Nu ştiu dacă este printre noi vreun reprezentant de-al lor, dar vreau să le mulţumesc din toată inima şi doresc ca fiecare student care va absolvi această şcoală să-L găsească pe Hristos ca Mântuitor personal. Aceasta este dorinţa mea sinceră.

Rugaţi-vă pentru noi, căci dacă va fi cu voia Domnului, imediat după aceste adunări vom merge peste ocean, în Africa şi în alte părţi. Ne veţi purta în rugăciune, nu-i aşa? Atunci când vracii ne vor provoca şi vântul va sufla fierbinte, când încercările vor fi grele, mă pot gândi că cei din Middletown se roagă pentru mine? În ordine. Vă mulţumesc. Şi eu mă voi ruga pentru voi, ca Dumnezeu să vă binecuvânteze.

I-am spus lui Billy că fraţii i-au dat fratelui Vayle un mic ajutor ca să mă poată însoţi peste ocean, iar el m-a rugat să vă transmit mulţumirile sale. Vă mulţumim mult.

Vom încerca din toată inima să facem ceea ce trebuie. Vom face totul ca să trăim ca şi creştini adevăraţi, printre acei oameni, iar banii pe care ni i-aţi dat îi vom folosi în modul cel mai corect, după cum ne va ajuta Domnul.

Acum aş vrea să citesc ceva din Scriptură. Săptămâna aceasta mi-am pregătit câteva subiecte despre care am dorit să vorbesc, dar nu am reuşit. Unul a fost: „Veniţi să vedeţi un OM!” iar celelalte erau: „Crezi tu aceasta?”, „Vorbeşte Stâncii!”, „Scrisul de mână de pe perete”, „Biserica va pleca înaintea necazului celui mare”, „Când vulturul îşi scutură cuibul”. Vă mulţumesc că m-aţi acceptat aşa cum sunt, căci datorită faptului că am fost răguşit nu am vorbit despre nici unul.

De câte ori văd batiste sau alte lucruri pe care le puneţi ca să ne rugăm peste ele, mă grăbesc s-o fac, pentru că aceasta este o slujbă mare.

Dacă cineva nu şi-a pus batista aici, dar doreşte să primească una peste care ne-am rugat, nu e nici o problemă: scrieţi la Jeffersonville, Indiana; CP 325 şi veţi primi una fără să vă coste nimic.

Dacă uitaţi numărul Căsuţei Poştale, scrieţi doar numele meu: William Branham, Jeffersonville, căci este suficient. Astfel vă vom trimite o batistă peste care ne-am rugat. S-o păstraţi în Biblie, la Fapte 19, iar dacă vi se îmbolnăveşte un copil sau altcineva, spuneţi: „Dumnezeule, aceasta reprezintă rugăciunea de credinţă care a fost făcută în ajutorul meu.”

Apoi scrieţi-ne mărturia voastră, pentru că avem o mulţime de vindecări primite în felul acesta.

Să nu credeţi cumva că vreau doar să vă iau adresele, prieteni, căci îmi este greu să răspund chiar şi scrisorilor pe care le primesc. Eu nu am programe de sponsorizare sau ceva de felul acesta, aşa că vă trimit batistele absolut gratuit. Mai mult, dacă credeţi că vă putem ajuta cu ceva, spuneţi-ne şi vom fi bucuroşi s-o facem.

Acum, înainte de a ne apropia de Cuvânt, să ne plecăm capetele pentru un moment de rugăciune.

Doamne Dumnezeule, acesta este Cuvântul Tău de care ne apropiem. Nici un om, indiferent cât este de bine pregătit, nu poate mânui Cuvântul lui Dumnezeu pentru că Acesta nu este o tălmăcire personală, după cum am citit în Scriptură, ci a fost descoperit prin Duhul Sfânt. Astfel, Te rugăm să trimiţi Duhul Sfânt ca să ni-L tălmăcească în seara aceasta.

Sădeşte sămânţa adânc în inimile oamenilor, astfel încât să putem vorbi ce trebuie şi să auzim ce trebuie, pentru ca Dumnezeu să fie proslăvit.

Ascultă-ne, pentru că Te rugăm în Numele Fiului Tău, Domnul Isus. Amin.

În seara aceasta aş vrea să citesc din Apocalipsa 3.20. Aceste cuvinte sunt adresate epocii Bisericii în care trăim noi, adică Bisericii din Laodicea.

Când mergeţi acasă, citiţi tot capitolul. Acum însă, vom citi numai versetul 20:

„Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”

Pare un text neobişnuit, care ne duce cu gândul la cineva care bate la uşă. Nu mai ştiu cum se numeşte pictorul care şi-a petrecut toată viaţa pictând tabloul cu Hristos bătând la uşă.

Voi ştiţi că orice pictură când este gata trebuie să treacă prin sala criticilor şi abia după aceea poate ajunge în sala capodoperelor.

Aşa este şi biserica: mai întâi trebuie să treacă prin sala criticilor şi abia apoi este luată în răpire pentru a fi pusă în sala de glorie a lui Dumnezeu.

De altfel Biblia spune că „toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Isus, vor fi prigoniţi.” (2 Timotei 3.12), ceea ce înseamnă că şi voi trebuie să suferiţi batjocuri. Nu este altă cale.

Deci tabloul acelui mare artist a trebuit să treacă prin faţa criticilor. Privindu-l cu atenţie, unul dintre critici a zis:

„Domnule, tabloul tău este minunat, dar ai uitat să pictezi ceva.”

„Ce am uitat, domnule?” a întrebat artistul.

„Portretul lui Hristos arată foarte bine şi la fel clădirea, dar uşa nu are clanţă.”

„Sigur că nu are, domnule, pentru că în cazul acesta uşa are clanţă numai pe dinăuntru.”

Acesta este adevărul. Clanţa este în interiorul inimii voastre. Astfel, nu contează cât de mult ştii, nici cât de mult spui că crezi; indiferent cât eşti de religios, tu trebuie să-ţi deschizi uşa inimii şi să-L primeşti, deoarece nu o poate deschide nimeni pentru tine.

Preotul tău nu o poate face; păstorul tău nu o poate face, şi nici mama, tata, sora sau fratele tău. Nimeni nu o poate deschide afară de tine.

Textul din seara aceasta se adresează epocii Bisericii Laodicea, care este ultima epocă a bisericii. S-ar putea ca mulţi dintre teologi să nu fie de acord cu aceasta şi să spună că eu greşesc. Este în ordine, s-ar putea să fac şi eu greşeli, dar cred cu toată convingerea că noi suntem în ultima epocă a bisericii.

Dacă veţi urmări desfăşurarea epocilor bisericii, veţi vedea că prima a avut cea mai multă lumină, pentru ca apoi Lumina să scadă până când în epoca întunecoasă, care a ţinut peste o mie de ani, să dispară aproape de tot. După aceea au urmat epocile restituirii: cu Luther, Wesley şi apoi mişcarea penticostală.

Biblia ni-L prezintă pe Isus stând în mijlocul celor şapte sfeşnice care simbolizează cele şapte epoci ale bisericii, şi spunând că El este Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă.

Cel mai înalt sfeşnic a fost cel mai întunecat, desigur, iar în epoca aceasta Biserica trebuie să primească aceeaşi Lumină care a fost dată la început.

Totuşi, referindu-Se la această epocă a Bisericii, El spune:

„Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”  (Apocalipsa 3.17-18).

Puteţi observa starea bisericii de astăzi?

Aici în faţă stau un bărbat şi o femeie în vârstă, care-mi sunt prieteni buni: mă refer la fratele şi sora KIDD, care au predicat Evanghelia încă înainte ca eu să mă fi născut.

Dacă i-as chema aici pe platformă să vă povestească câte ceva din experienţa lor, cum au flămânzit, cum au fost scoşi afară din oraşe şi cum au pribegit din loc în loc din pricina Evangheliei, aţi putea vedea că biserica, cu denominaţiunile ei frumoase şi cu turlele ei înalte, este de mii de ori mai rece decât în zilele acelea. Ar trebui să-i invitaţi în bisericile voastre ca să vă povestească cum a fost biserica în zilele de dinainte, adică acum 50 de ani.

Oh, noi ne gândim că biserica este mai bine ca oricând, dar adevărul este că starea ei este mai rea ca oricând!

Domnul a spus: „Pentru că zici: Sunt bogată, m-am îmbogăţit şi nu duc lipsă de nimic…”

Ce este aceasta? „Noi avem cei mai buni predicatori, cei mai lustruiţi învăţaţi, cele mai frumoase clădiri, cele mai comode jilţuri, cele mai bune orgi şi cei mai renumiţi cântăreţi.”

De curând am auzit un cvartet. Mie îmi plac foarte mult cântările vechi, căci sunt minunate, dar nu pot suporta vocile super exersate care ţin sunetul până se albăstresc la faţă şi scot nişte chiţăieli… Oh, voi nu cântaţi pentru slava lui Dumnezeu, ci vreţi să vedeţi cât de mult puteţi să vă ţineţi respiraţia.

Mie îmi place cântatul de modă veche, din toată inima şi cu mâinile ridicate; îmi place să se cânte lui Dumnezeu, căci aceasta vrea şi El. Dacă nu puteţi cânta, faceţi un zgomot plăcut pentru Domnul, căci aşa spune Scriptura.

Aţi observat deci, că El a spus: „Pentru că zici: sunt bogat, nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol…”

Dacă un om de pe stradă ar şti că este nenorocit, sărac, orb şi gol, ar încerca să se ascundă. Dacă ar fi gol, ar încerca să găsească nişte haine şi să se îmbrace cu ele; ar încerca să îndrepte lucrurile.

Oh, este o privelişte îngrozitoare să vezi pe stradă un om care crede că este bine îmbrăcat şi bogat; care spune că  nu are nevoie de nimic, deşi în realitate nu are nimic.

Cam aşa este biserica penticostală din timpul din urmă. Ea are o mulţime de membri – să nu credeţi că am ceva împotriva acestui lucru, căci Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru aceasta, dar mai degrabă aş prefera să fiu într-o misiune săracă, să bat într-o tamburină, cu 12 oameni în jurul meu şi să-L văd pe Duhul lui Dumnezeu umblând printre noi, decât să am cea mai mare biserică din ţară, plină de membri formali. Voi ştiţi că acesta este adevărul.

Dacă un om nu ştie că se află într-o stare rea, El a spus: „Te sfătuiesc…”

Ştiţi ce este un sfat? Când doi oameni stau jos şi discută unul cu celălalt, sau când discutaţi în familie despre anumite lucruri.

Astfel, în seara aceasta Dumnezeu vrea să stăm jos şi să discutăm cu El, pentru că o simplă discuţie cu Isus poate îndrepta toate lucrurile.

Te sfătuiesc să cumperi de la Mine… doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi.”  (v. 18).

Când eram copii şi locuiam în Kentucky, aveam o casă ca o colibă, iar vântul sufla peste tot, de aceea mama punea peste noi o bucată de pânză rară ca să nu ne ningă. Noi, micuţii Branham, eram ca nişte oposumi micuţi, căci dormeam câte 6-8 într-un pat şi de multe ori răceam foarte tare.

Nu ştiu dacă copiii voştri au păţit aşa ceva sau nu, dar ochii noştri se lipeau, iar atunci o chemam pe mama pentru că nu vedeam nimic.

Bunicul era vânător de ratoni. El lua grăsimea de la ei şi făcea din ea un fel de alifie, aşa că de câte ori ni se lipeau ochii din pricina răcelii, mama ne ungea cu grăsimea aceea şi ne masa până ni se dezlipeau şi puteam să-i deschidem.

Grăsimea de raton este foarte bună pentru o răceală gravă, dar nu foloseşte deloc în cazul răcelii de care a fost cuprinsă biserica. Este nevoie să luaţi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu şi să ungeţi biserica cu El, astfel ca toată răceala să fie îndepărtată din ochii voştri.

În ultimul timp, biserica a fost bântuită de nişte „curenţi” care v-au îmbolnăvit grav lipindu-vă ochii ca să nu mai vedeţi.

Voi ştiţi… mă refer la cei care spun că zilele minunilor au trecut şi la toate celelalte crize de răceală care bântuie biserica, scoţând acei predicatori de „cimitir”, scuzaţi-mă, am vrut să spun de seminar.

Dacă vreodată mi-a fost milă de ceva, să ştiţi că aceia sunt puii de incubator. Voi puneţi un ou într-un incubator şi acesta îl va cloci automat, dar când iese, bietul pui nu ştie decât să piuie.

Aceasta îmi aminteşte de predicatorii de seminar care sunt scoşi asemenea acestor pui. Sărmanul puişor piuie, dar nu are o mamă la care să se ducă.

Acelaşi lucru este valabil pentru predicatorii de incubator care nu ştiu nimic altceva decât teologie: „Noi suntem metodişti!” „Noi suntem baptişti!” „Noi suntem asta sau cealaltă!”

O, ce ruşine!

Dumnezeu a spus însă: „Vă sfătuiesc să cumpăraţi de la Mine alifie pentru ochi, ca să vedeţi că sunteţi nenorociţi, săraci, orbi şi goi.” Câtă vreme ochii voştri nu se vor deschide, nu veţi putea vedea aceasta, ceea ce înseamnă că trebuie să aveţi ochii deschişi.

Acesta este un tablou reprezentativ, iar în mijlocul acestei stări Isus spune: „Iată, Eu stau la uşă şi bat.”

Acum, de ce bate un om la uşa altui om? Desigur, pentru că doreşte să i se deschidă. Isus bate la uşa inimii voastre pentru că doreşte să intre; pentru că vrea să vorbească cu voi; vrea să vă ajute, să facă ceva pentru voi.

De-a lungul timpului, o mulţime de oameni mari au stat pe la uşi.

Să zicem că în zilele lui Cezar August, împăratul Romei s-ar fi dus şi ar fi bătut la uşa unui om simplu. Sărmanul om ar fi mers la uşă să vadă cine bate, iar când    l-ar fi văzut pe marele Cezar, cu siguranţă s-ar fi plecat cu faţa la pământ înaintea lui şi i-ar fi zis: „O, mare Cezar, ce  mare onoare mi-ai făcut! Pofteşte în casa mea, iar dacă doreşti ceva, totul îţi aparţine! Cere-mi orice şi voi face, căci mi-ai făcut o mare cinste prin faptul că ai bătut la uşa mea!”

Dar dacă un biet soldat german ar fi auzit o bătaie la uşa sa, iar când s-ar fi dus să vadă cine este, l-ar fi văzut în prag pe marele fϋhrer al Germaniei, Adolf Hitler? Cum ar fi reacţionat?

Desigur, l-ar fi salutat imediat cu salutul german, apoi i-ar fi spus cu lacrimi de bucurie pe obraji: „O, mare fϋhrer, binecuvântată fie venirea ta în casa mea! Intră, te rog, iar dacă doreşti ceva, este al tău. Voi face cu bucurie orice-mi vei cere, deoarece tu eşti cel mai mare om al Germaniei.”

Sau cum ar fi dacă în seara aceasta, preşedintele Dwight Eisenhower ar veni la uşa celui mai bun democrat din Middletown? Desigur, s-ar simţi onorat de o asemenea vizită. De ce? Pentru că Eisenhower este preşedintele Statelor unite, unul din cei mai mari oameni ai ţării.

Chiar dacă în politică sunteţi adversari, cred că oricare din voi, democraţilor, aţi dori să aveţi onoarea de a-l primi pe preşedinte în casa voastră. Cu siguranţă, i-aţi spune: „Intră, domnule preşedinte. Nu sunt vrednic de o asemenea onoare, dar intră, te rog, căci eşti bine venit în casa mea. Spune ce pot face pentru tine şi voi face orice.”

De curând, regina Angliei a făcut o vizită în America. Cum ar fi fost dacă ar fi venit aici, în Middletown, sau într-unul din oraşele voastre şi v-ar fi vizitat acasă? Dacă vreunul din voi ar fi auzit-o bătând la uşă, iar când aţi deschis uşa    v -ar fi spus: „Eu sunt regina Angliei!”

O, Doamne! Cu siguranţă i-aţi fi spus: „Intră, maiestate, iar dacă este ceva ce îţi doreşti din casa mea, îţi aparţine.” Chiar dacă nu sunteţi regalişti, e vorba de importanţa titlului ei, căci este o regină şi din câte ştiu, e cea mai puternică regină din lume.

Dacă vreuna din voi, femeilor, aţi avea cinstea ca regina să bată la uşa casei voastre, ştiţi ce s-ar întâmpla?

Presa şi televiziunea ar anunţa imediat că puternica regină a Angliei s-a umilit atât de mult încât a bătut la uşa ta.

Oh, dar este cineva mai important decât Isus? Cine este mai mare decât El? Şi totuşi cine este mai respins ca El? gândiţi-vă puţin la aceasta. De câte inimi este respins în fiecare zi? Şi totuşi cine este mai important decât El?

Dacă regina Angliei sau preşedintele Eisenhower ar dori ceva de la voi, i-aţi da totul, dar vedeţi, Isus nu vrea să vă ia ceva ci doreşte să vă dăruiască cel mai mare lucru dat vreodată unui muritor: Viaţa veşnică.

Oh, aceşti oameni cruzi! Cuvintele spuse odinioară de Pilat exprimă exact ce era în inimile lor: „Nu pe El, ci pe Baraba îl vrem!”  (Ioan 18.40), iar astăzi ar face la fel. Dacă nu ar fi o lege care să-i oprească, ar ucide din nou. Aşa spune Biblia.

Acum Isus bate la inima ta, dar dacă-i vei spune vecinului tău aceasta, va râde de tine şi te va critica.

Cine este însă mai important: regina Angliei sau Domnul ISUS HRISTOS? Eu apreciez ziarele noastre, dar dacă în timpul acestei treziri publică ceva, trebuie să plătim şi apoi va fi totul cenzurat.

Pentru ce sunt ziarele? Nu tocmai pentru a informa cititorii despre tot ce se întâmplă? Atunci de ce nu anunţă totul? Isus a salvat sute de suflete în săptămâna aceasta; mulţi au fost vindecaţi şi ridicaţi din scaunele cu rotile şi de pe tărgi; bolile de inimă au fost îndepărtate, orbii şi-au căpătat vederea şi multe alte boli au fost vindecate, dar cu toate acestea ziarele nu au scris nimic. Daţi-mi însă voie să vă spun că în marile cărţi din slavă este scris absolut totul; mai mult, totul este făcut public îngerilor şi făpturilor de acolo.

El spune: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine.” (Apocalipsa 3.20).

Poate zici: „Frate Branham, eu am făcut aceasta cu mult timp în urmă.”

Atât de mulţi spun aceasta, dar ascultaţi-mă, fraţilor: când Isus vine înăuntru, doreşti să-L laşi să fie Mântuitorul tău personal ceea ce este foarte bine, dar când intră, El doreşte să fie bine primit; doreşte să fie şi Domnul tău. Cuvântul „DOMN” înseamnă „Conducător, Stăpân”. Desigur, El nu intră ca să dicteze în viaţa ta, ci dorinţa Sa este să-ţi dea tot ce este mai bun pentru tine.

Tu Îl laşi să intre pentru că nu vrei să mergi în iad, dar nu-L laşi să fie Domnul tău. Îl accepţi ca Mântuitor, dar nu-L vrei ca Domn în viaţa ta.

Cum v-aţi simţi dacă aţi veni la mine acasă şi aţi bate la uşă, iar eu v-aş spune: „Intraţi, staţi acolo şi spuneţi ce vreţi!”?

Dar dacă aş merge acasă la cineva dintre voi, iar când aş bate la uşă mi-aţi deschide şi mi-aţi spune: „O, frate Branham, fii binevenit!” Desigur, aş intra, mi-aş scoate pantofii, m-aş aşeza jos, mi-aş pune picioarele pe un scaun sau m-aş duce la frigider şi m-aş servi ca acasă. De ce? Pentru că aş şti că sunt binevenit.

Tot aşa, atunci când Isus vine înăuntru, doreşte să fie binevenit. Necazul este însă că noi avem nişte uşi secrete pe care nu vrem să le deschidem.

Astfel, după ce intră în inimă, Isus dă de o uşă mică numită: Mândrie.

„O, eu Îl primesc ca Mântuitor, dar să nu încerci să-mi spui cum să mă îmbrac şi ce să fac! Să nu-mi spui că trebuie să-mi las părul să crească, nici că trebuie să mă las de fumat, sau că nu mai pot merge la ştrand, căci nu sunt de acord cu aşa ceva!”

Nu-ţi face griji, căci El nu va sta prea mult, ci va pleca.

Tot în inimă este o altă uşă secretă numită Viaţa ta personală.

„Îmi trăiesc viaţa cum vreau şi nu este treaba nimănui ce fac cu ea!”

Nu aţi auzit niciodată cuvintele acestea? Am să vă spun însă ceva: voi nu mai sunteţi ai voştri, ci-I aparţineţi lui Dumnezeu care v-a răscumpărat cu un preţ atât de mare! Din cauza aceasta nu aveţi dreptul să faceţi ce vreţi, ci Dumnezeu trebuie să ştie totul (şi El ştie totul) despre voi. El ar trebui să aibă acces la această uşă.

În inimă mai este o uşă numită „Credinţa”.

Poate zici: „Uite ce e, eu L-am acceptat pe Isus ca Mântuitor personal, dar nu cred că zilele minunilor continuă şi astăzi. Nu pot crede aşa ceva.”

El vrea să intre pe acea uşă, căci dacă va face aceasta şi va sta acolo ca DOMN, o, frate, atunci vei crede fiecare Cuvânt al lui Dumnezeu scris în Cartea Sa.

Dar cum poţi crede câtă vreme ai acele reguli bisericeşti prinse pe uşă?

„Nu te băga, Isuse, şi nu încerca să-mi spui că eşti Acelaşi ieri, azi şi în veci! Te las să stai acolo pentru că nu vreau să merg în iad, dar vreau să fiu bine văzut în biserică. Eu sunt om de ştiinţă, de aceea nu Te las să mă controlezi.”

Aceasta îmi aminteşte de zilele când mânam vitele sus în munţi. Odată, într-o toamnă, am mers la vânătoare de elani sus de tot. Încă nu începuseră furtunile care-i determinau să vină în vale. Pe o distanţă de 35 de mile nu era absolut nimeni pe munte, afară de mine şi de un pădurar care o luase însă pe un alt drum, urmând să ne întâlnim peste 3-4 zile. Vă povestesc aceasta numai ca să vedeţi cum lucrează Dumnezeu.

În perioada aceea a anului (mă refer la luna octombrie), vremea este foarte schimbătoare în Colorado: plouă, apoi îngheaţă şi ninge, iar după un timp plouă din nou şi apoi iese soarele.

Şi în timp ce eram pe munte a început furtuna, aşa că m-am adăpostit sub un copac şi am stat pe loc până s-a liniştit totul. După încetarea furtunii, am auzit un elan care mugea undeva în vale.

Frate Roy Roberson, ştii despre ce vorbesc? Turma se împrăştiase. Oh, să auzi numai acea chemare! Am fost atât de mişcat încât am început să plâng.

Sus pe vârful Ethel, am auzit urlând un coiot bătrân şi imediat perechea i-a răspuns din vale.

Mama mea este jumătate indiană, iar faptul că m-am convertit nu a scos din mine iubirea pentru natură.

Privind spre apus am văzut cum soarele îşi trimitea razele printre crăpăturile stâncilor, formând un curcubeu ce se reflecta pe brazii îngheţaţi.

„Oh,” mi-am zis, „Acesta este El! Acolo sunt cele şapte culori, cele şapte epoci ale Bisericii; Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul.”

Eram atât de fericit încât am început să alerg în jurul copacilor, strigând cât puteam de tare. Desigur, dacă ar fi fost cineva pe acolo s-ar fi gândit că sunt nebun. Dar pe mine nu mă interesa ce ar putea gândi cineva, ci Îl lăudam din toată inima pe Hristos, pe Creator.

Am privit din nou în jur şi am alergat în jurul copacului, gândindu-mă: „Ce bine este să fiu aici! Cât de uşor ar putea fi înălţate trei colibe! Oh, ce mare eşti Iahveh!”

Atunci am auzit o veveriţă de pin. Nu cred că aveţi aşa ceva pe aici. Veveriţa de pin este poliţistul pădurii, este cel mai gălăgios animal pe care l-am văzut vreodată.

Auzind-o cum ţipă, am privit spre ea şi am zis: „De ce eşti atât de agitată, micuţo?”, dar am observat că nu privea spre mine, ci undeva în jos.

Privind în partea unde se uita ea, am văzut că furtuna adusese jos un vultur maroniu. El tocmai ieşea de sub crengile copacului, apoi a sărit pe una privindu-mă atent.

Mă gândeam că am strigat prea tare, aşa că privind spre el l-am întrebat: „Crezi că sunt nebun?”

Atunci vulturul a început să-şi mişte aripile mari.

„Doamne, de ce ai trimis aici vulturul acesta mare, care m-a oprit din bucuria de a Te lăuda pe Tine, marele Creator, Cel care ai făcut acest curcubeu minunat? Cu siguranţă ai un scop.”

Am privit din nou spre vultur şi i-am zis:

„Hei, băiete, ştii că puteam să te împuşc?” dar el m-a privit cu ochii lui mari, cenuşii şi am înţeles că nu se temea de mine.

Îşi mişca doar aripile ca să vadă dacă fiecare pană era la locul ei. Văzând liniştea lui, mă gândeam:

„Doamne, iată că nu se teme. Câtă vreme aripile îi sunt în ordine el ştie bine că înainte ca eu să pot atinge arma, se va afla departe, în înaltul cerului.”

Şi dacă Dumnezeu i-a dat vulturului aripi puternice, în care se poate încrede atunci când este în pericol, cum este cu omul născut din Duhul Sfânt?

Câtă vreme ştiu că Hristos este aici, ce mai contează ce zice lumea?

L-am privit şi am văzut că nu se temea nici de mine şi nici de micuţa veveriţă ce dădea din coadă şi ţipa.

După un timp, săturându-se de larma ei, a făcut un salt, a bătut de două ori din aripi şi era deja sus. L-am privit atent şi am observat că nu a mai dat deloc din aripi, ci le-a ţinut doar într-o anumită poziţie. Şi de fiecare dată când vântul sufla prin canion, se ridica mai sus, tot mai sus, până s-a mai văzut doar un punct mic.

Atunci am început să plâng ca un copil şi am zis: „Asta este, Doamne, acum înţeleg.”

Tu nu trebuie să sari de la metodişti la baptişti; de la prezbiterieni la luterani; de la un serviciu de rugăciune la altul, ci totul este să-ţi potriveşti aripile credinţei în puterea Duhului Sfânt, căci atunci când vine un val te ridici deasupra, sus, sus, până nu mai auzi zicându-se: „Zilele minunilor au trecut! Aceştia sunt o grămadă de holly-rollers!”

Trebuie doar să-ţi potriveşti aripile în puterea Lui şi să te laşi purtat de ele, de marile aripi ale Duhului Sfânt. O, dacă ai şti cum să-ţi potriveşti aripile, căci atunci ai pluti cu El! Când Duhul Sfânt suflă, curentul te-ar ridica tot mai sus, tot mai sus. Şi primul lucru pe care-l vei observa este că nu-l vei mai auzi pe vecinul tău zicând: „O, vei deveni şi tu un holly-roller! Nu te vei vindeca!”, căci vei zbura deasupra tuturor criticilor.

„Nu există vindecare divină! Nimeni nu s-a vindecat aşa. Dau 1000 de dolari oricui îmi arată aceasta!”

Întoarceţi-vă capul de la aceştia şi pluteşte mai departe!

Dar în inimă mai este o uşă: uşa ochilor. O, dacă   L-aţi lăsa să vă deschidă ochii!

După cum v-am spus mai devreme, biserica a fost prinsă de o răceală spirituală, de aceea ochii ei s-au lipit, iar acum are nevoie de o bună ungere a Duhului Sfânt care să vină jos şi să pună alifie peste ochii ei ca să poată vedea slava lui Dumnezeu.

În ziua judecăţii, împărăteasa din Seba se va ridica împreună cu generaţia ei şi va judeca generaţia aceasta, şi la fel se va ridica Iona şi o va judeca.

Prieteni, noi ne-am obişnuit să primim totul pe tavă şi vrem numai bună dispoziţie. Astfel, dacă biserica nu are o grămadă de jocuri de noroc, de petreceri, picnicuri şi jocuri…

Este o ruşine! Aceasta dovedeşte că avem nevoie de o bună ungere de modă veche a Duhului Sfânt.

Îmi amintesc că noi aveam acasă o căruţă veche şi de fiecare dată când porneam la drum cu ea, începea să scârţâie din cauză că spiţele îi erau uscate.

Aşa este şi cu voi: de fiecare dată când începeţi să mergeţi, lucrurile vor scârţâi  şi vă vor scutura, dar ştiţi ce trebuie să faceţi? Trageţi căruţa în apă şi lăsaţi-o acolo până se umflă, pentru că atunci este bine strânsă şi nu mai scârţâie.

Da, ceea ce-i trebuie bisericii în seara aceasta, este să fie trasă în Izvorul umplut cu Sângele lui Emanuel, unde păcătoşii se cufundă şi sunt spălaţi de toată vina păcatului lor, şi să stea acolo până este umplută cu Duhul Sfânt într-o asemenea măsură încât să nu mai scârţâie: „Zilele minunilor au trecut!” sau: „Ne-au respins că suntem fanatici!”

Ce vă pasă vouă ce face lumea? Lăsaţi-i să vă respingă şi Dumnezeu vă va primi înăuntru.

Acum fiţi atenţi, căci mai am vreo 10 minute.

Poporul american nu-şi da seama de harul pe care l-a avut. Noi am avut bărbaţi mari ai lui Dumnezeu, ca: Billy Graham, Oral Roberts, Jack Schuller şi mulţi alţii, dar cu toate acestea avem mai multe baruri, mai mult whisky, mai multe ţigări şi biserica se îndepărtează cu fiecare an care trece tot mai mult de Dumnezeu. De ce aceasta?

Voi aţi văzut minuni, aţi văzut semne, aţi văzut semnul învierii Lui, aţi văzut puterea Lui de vindecare şi semne în cer.

Când am fost cu Billy în India, am citit un articol din ziar. Era cu o zi înainte de cutremurul care a zguduit-o.

În India, casele nu au garduri ca la noi, ci au ziduri. Şi înainte de cutremur, toate păsărelele care aveau cuiburi în acele ziduri, au zburat afară pe câmp, şi la fel au făcut toate animalele care se adăposteau pe lângă acele ziduri de căldura soarelui: toate s-au dus pe câmp.

De ce? Dumnezeu le-a dat un instinct ca să simtă pericolul, aşa că s-au putut îndepărta la timp de acele ziduri.

Aşa s-a întâmplat şi în zilele lui Noe.

Acum, dacă printr-un instinct, acele păsări şi animale au ştiut că se apropie prăpădul, cu cât mai mult ar trebui să ştie biserica acest lucru, pentru că ea are de-a face cu Duhul Sfânt. Totuşi, noi nu vedem.

Odată, un om a hotărât să meargă să se odihnească la mare, aşa că a spus familiei:

„Mă duc la mare să mă odihnesc, căci nu am fost niciodată acolo.”

În timp ce călătorea spre mare, s-a întâlnit cu un marinar, care l-a întrebat:

„Unde mergi, domnule?”

„La mare. Nu am văzut-o niciodată, dar acum merg să mă odihnesc acolo, să simt mirosul de apă sărată, să privesc valurile înspumate, să inspir aerul sărat şi să ascult ţipătul pescăruşilor. Cu siguranţă, va fi minunat.”

Atunci bătrânul marinar i-a zis: „Domnule, eu am fost născut pe mare, am crescut pe mare şi am trăit pe mare, dar nu văd nimic deosebit acolo.”

De ce aceasta? Pentru că fusese atât de mult pe mare încât se obişnuise cu ea şi nu îi mai trezea nici o emoţie.

Aici este problema şi cu biserica penticostală de astăzi: ea a văzut atât de mult botezul Duhului Sfânt turnat peste oameni şi transformându-i din nişte vagabonzi în oameni sfinţi şi evlavioşi; din beţivi şi curvari în predicatori; I-au văzut atât de mult puterea lucrând cu semne şi minuni, încât toate acestea au devenit lucruri obişnuite. Aşa se face că oamenii nici nu vor să meargă până peste drum ca să vadă slava lui Dumnezeu: este ceva obişnuit deja.

Nu uitaţi însă că va veni o vreme când veţi merge de la est şi de la vest, de la nord şi de la sud, încercând să-L găsiţi. Da, aşa spune Biblia că va fi.

O, El este atât de bun cu noi! Naţiunea aceasta a fost zguduită din cap până-n picioare, de la est la vest şi de la nord la sud, în ultimii 40 de ani; a avut toate semnele Bibliei: morţii au înviat, surzii au auzit, muţii au vorbit, ologii au umblat, Duhul Sfânt Şi-a manifestat toate cele nouă daruri spirituale; au avut loc treziri puternice care au schimbat sufletele, zeci de mii de oameni întorcându-se la Hristos, iar acum s-a ajuns într-un punct de răceală.

Acum au biserici mari şi nu mai sunt prigoniţi; au o mulţime de bani, aşa că pot cumpăra biserici mari şi frumoase, dar asemenea celorlalte biserici, iau Focul de pe altar şi Îl duc în pivniţă.

O, noi nu ştim cât de bun a fost El cu noi!

Când am fost în India, am văzut cum acele sărmane mame stăteau cu copilaşii lor care aveau burţile umflate din pricina subnutriţiei şi spuneau: „Daţi-i ceva de mâncare copilaşului. Chiar dacă eu voi muri, măcar el să trăiască…”

Am avut cam 1500 de dolari pe care i-am schimbat în rupii, apoi am mers pe străzi să îi dăm acelor sărmani. A fost nevoie să intervină poliţia ca să mă poată scoate de acolo.

Prieteni, eu şi Billy am stat şi am văzut cum mureau de foame acele mame şi copilaşii lor, iar autorităţile  veneau şi-i adunau de pe străzi, îi puneau în saci, fără să le ştie nici măcar numele, şi-i duceau la crematoriu. Asta-i tot.

Ei mor pe străzi. Leproşii stau şi ei pe străzi, iar unii dintre ei sunt fără braţe şi cer puţină mâncare cu lacrimile şiroind pe obraji. Alţii trebuie să se târască pe jos, prin murdăria de pe străzi şi prin balega animalelor.

Oh, iar voi credeţi că pe noi Dumnezeu ne va lăsa să trecem doar aşa? Dacă o va face, va trebui să ridice Sodoma şi Gomora şi să le ceară scuze pentru că i-a ars cu foc.

Dar nu, această naţiune nu va scăpa de judecată. Noi suntem la capătul drumului, prieteni. Bombele noastre atomice şi toate celelalte lucruri, nu ne vor ajuta la nimic. Este un singur loc sigur: Hristos.

Noi suntem la sfârşit. Dumnezeu ne-a arătat marile Lui semne şi a fost îndurător faţă de noi, dar America nu vrea să recunoască.

O, acel Dumnezeu ne poate deschide ochii!

Acolo în sud, noi aveam un predicator de culoare foarte cumsecade. El mergea la vânătoare cu un bărbat numit Gabriel, dar noi îi spuneam „Gabe”. Gabe era un băiat de treabă dar nu era în ordine cu Domnul. Păstorul a încercat să-l convingă să-L primească pe Hristos, iar soţia şi mama sa s-au rugat pentru el, dar Gabe nu se pornea nicicum.

Şi într-o zi, cei doi au mers la vânătoare. Deşi era un ţintaş slab, în ziua aceea Gabe a împuşcat o grămadă de vânat.

Seara, pe drumul de întoarcere, în timp ce venea în urma păstorului, Gabe a privit la toate păsările şi iepurii pe care-i împuşcase, apoi l-a bătut pe spate pe păstor.

Acesta s-a întors spre el şi privindu-l, i-a zis mirat:

„Gabe, tu plângi! Ce s-a întâmplat?”

„Predicatorule”, a spus Gabe, „vezi tu acel apus de soare?”

„Da, Gabe, ce ţi se pare neobişnuit? În toţi anii aceştia ai văzut de multe ori apusul soarelui, căci te-ai născut şi ai trăit aici.”

„Aşa este, predicatorule, dar îmi dau seama că şi soarele meu apune”, după care a adăugat: „Predicatorule, mâine este duminică, iar eu voi ocupa un scaun din spatele amvonului împreună cu nevasta mea şi voi fi un membru credincios al bisericii tale până în ziua când Dumnezeu mă va chema din lumea aceasta.”

„O, Gabe, Dumnezeu ştie cât de mult apreciez ceea ce-mi spui! Să ştii că soţia ta s-a rugat cu credinţă şi la fel au făcut mama şi tatăl tău înainte să plece de aici. Dar cum se face că te-ai hotărât dintr-o dată? Ce s-a întâmplat?”

„Predicatorule, tu ştii că eu nu sunt un ţintaş bun, de aceea cred că Dumnezeu mă iubeşte, pentru că altfel nu   mi-ar fi dat atâta vânat.”

Aşa este. Dumnezeu vă iubeşte pentru că altfel nu   v-ar da toate aceste lucruri. Nu puteţi recunoaşte îndurarea Lui, aici, în America? Şi nu puteţi vedea că El vă dă tot ce este mai bun în ceruri?

El face aceste lucruri pentru ca vă iubeşte. Dumnezeu nu este obligat să vindece bolnavii; nu este obligat nici măcar să salveze sufletele, dar pentru că vă iubeşte Şi-a dat singurul Fiu născut, „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă Viaţa veşnică.” (Ioan 3.16).

N-aţi vrea să vă gândiţi la bunătatea Lui în timp ce ne plecăm capetele pentru rugăciune?

Sora să ne dea tonul. Vreau să vă mulţumesc frate şi soră Kidd, şi de asemenea uşierilor şi vouă tuturor pentru bunătatea voastră.

„Sufletul meu răpit,

Va găsi odihnă dincolo de Râu.

În cruce, în cruce,

Să fie slava mea veşnică.”

Mă întreb câţi păcătoşi vor recunoaşte în seara aceasta că Dumnezeu a fost cu ei? Ieri, când eraţi prăbuşiţi, Dumnezeu v-a ridicat. Vă amintiţi? Când copilul sau soţia     v-au fost bolnavi, iar medicul v-a spus: „Ei bine, nu ştiu ce  s-ar mai putea face…” ei s-au făcut totuşi bine. Cum? A fost bunătatea lui Dumnezeu.

Şeful a trebuit să dea afară pe cineva, dar nu te-a dat pe tine. A fost bunătatea lui Dumnezeu. Da, El este atât de aproape de voi! Este atât de bun! Chiar nu-L puteţi recunoaşte?

Vreţi să ridicaţi mâinile şi să spuneţi: „Iartă-mă, pentru că am fost nepăsător!”?

Dumnezeu să te binecuvânteze, tinere. Şi pe tine, fiule. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.

Oh, câte mâini s-au ridicat! Voi ştiţi că Dumnezeu a fost bun cu voi, dar cum este cu membri bisericii care au fost reci şi formali faţă de El?  Voi aţi auzit spunându-se în adunare cât de bun a fost Dumnezeu faţă de voi, şi aşa este, căci dacă n-ar fi fost îndurarea Lui, unde aţi fi astăzi?

În scaunul acela cu rotile stă un om. Dacă Dumnezeu n-ar fi fost bun cu voi, puteaţi fi în locul lui, însă eu cred că Domnul va fi bun şi cu ei şi-i va ridica din acele cărucioare. Voi, cei ce sunteţi în cârje, ologi, bolnavi, suferinzi, orbi, bolnavi de inimă, de ce nu ridicaţi mâna să spuneţi:

„Dumnezeule, fii îndurător căci îmi dau seama că nu am fost corect faţă de Tine.”

Dumnezeu să te binecuvânteze, doamnă.

Dumnezeu să te binecuvânteze şi pe tine, mama cu copilaşul. 

Dumnezeu să te binecuvânteze, domnule, şi la fel pe tânărul din spate.

Dumnezeu să fie cu voi. El să vă binecuvânteze şi pe voi, pe cei de la balcon. În ordine. Domnul să aibă milă de toţi.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi pe voi, pe cei aflaţi în partea stângă a celui de-al doilea balcon. Asta-i bine.

Ce faceţi când ridicaţi mâna? Arătaţi că Îl acceptaţi pe Hristos.

Haideţi să stăm liniştiţi şi să ne cercetăm cu toţii, în timp ce vom cânta: „Isuse, ţine-mă lângă cruce.”

Rugaţi-vă încet.

„Isuse, ţine-mă lângă cruce,

Acolo (în timp ce vorbeşte El, ridicaţi mâna)…

…este un Izvor scump.

Fără bani, vindecător,

Curgând de la Calvar.

În cruce, în cruce,

Să fie slava mea veşnic,

Până când sufletul meu răpit va afla odihnă

Dincolo de râu.”

Doamne Dumnezeule, serviciul se va încheia peste câteva minute, de aceea Te rog: ai milă, Dumnezeule! Am făcut tot ce am putut? Dacă nu, Te rog să mă ierţi.

Du fiecare suflet pierdut de aici jos la cruce, şi fă ca toţi să se scalde în bunătatea şi sfinţenia Ta.

Iartă orice păcat, Doamne, pentru că ne mărturisim şi recunoaştem că am greşit.

O, veşnicule Dumnezeu, înainte ca acest cântec să fie încheiat, poate că o mamă îşi plânge copilul rătăcit. Fă ca toţi cei rătăciţi să găsească crucea şi să afle că Hristos a fost răstignit pentru ca din casa lui David să curgă o Apă de curăţire pentru toţi cei necuraţi. Îndură-Te, Tată.

Salvează fiecare suflet, Tată, şi lucrează în inimile oamenilor astfel încât să-L primească pe Hristos.

Fă ca la încheierea acestui serviciu, să nu mai rămână nici un păcătos în clădire, ci să fie salvaţi cu toţii. Orice rătăcit care a alunecat de pe cale să fie chemat chiar acum înapoi, în timp ce stai cu aripile deasupra clădirii.

Noi ştim că eşti aici, pentru că simţim prezenţa Ta şi Îţi mulţumim pentru salvarea dată.

În timp ce stăm cu capetele plecate, vă întreb: Câţi dintre voi doresc să-L accepte pe Hristos în inimă? Ridicaţi mâna spre El şi spuneţi: „Frate Branham, m-am hotărât: de acum înainte Îl voi sluji pe Hristos cât voi putea de bine. Am fost nepăsător şi delăsător, dar acum Îi voi da lui Hristos inima şi viaţa mea. Tot ce am Îi aparţine Lui.”

Vreţi să vă predaţi Lui? Ridicaţi mâna. Peste tot în clădire sunt numai mâini ridicate. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

Doamne Dumnezeule, ei toţi sunt ai Tăi; sunt roadele Mesajului, de aceea Te rog să păstrezi în pacea Ta toate inimile care Se încred în Tine, pentru că ai făgăduit aceasta.

Lasă ca toţi să trăiască mulţi ani fericiţi, iar în ziua cea mare, când va veni răpirea, să-i pot întâlni în văzduh, chiar înainte de a-L întâmpina pe Domnul.

Ţine-i sub puterea Ta, Doamne, căci ei sunt darurile Tale de dragoste pentru Fiul Tău, şi nimeni nu-i poate smulge din mâna Ta pentru că Ţi-i încredinţăm în Numele lui Isus. Amin.

Haideţi să cântăm: „Credinţa mea Te aşteaptă pe Tine.”

Nu vă place să vă închinaţi? Uneori, Cuvântul este tăietor, dar după ce aţi fost corectaţi şi stăm fără vină în prezenţa Tatălui, odihnindu-ne în harul Domnului Isus, îmi place să-mi ridic mâinile şi să-L laud.

Vouă nu vă place? Câţi din voi cred în aşa ceva? Ridicaţi mâna. Oh, da, să-L lăudăm prin cântare.

Este timpul pentru rândul de rugăciune.

Fundamentul a fost pus de fratele Vayle, care v-a vorbit înainte de venirea mea şi v-a spus după ce trebuie să priviţi, pentru că „Isus Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.”

Gândiţi-vă la Cel în care ne încredem, căci El este aici şi ne-a iertat păcatele.

Lăsaţi-L să se reflecte în mine şi în tine şi să-Şi facă lucrarea aşa cum a promis.

Am împărţit o sută de numere de rugăciune, dar nu le vom striga pe toate. Ştiu că aici se promovează punerea mâinilor peste bolnavi. Desigur, şi eu cred în punerea mâinilor, dar voi ştiţi mărturia mea: aceasta este o tradiţie evreiască şi nu a fost dată pentru biserica dintre neamuri.

Astfel, evreul spunea: „Vino, pune-Ţi mâna peste fiica mea şi va trăi”,  pe când bărbatul dintre neamuri a zis: „Nu sunt vrednic să vii sub acoperişul meu, dar spune cu cuvânt…”

Noi suntem neamuri şi zilele noastre se apropie de încheiere.

În zilele acelea, Isus făcea acele semne măreţe arătând că este Mesia, pentru a fi recunoscut de evrei, iar acum iată-L aici şi făcând aceleaşi lucruri pe care le-a făcut printre evrei.

„Doamne, spune numai un cuvânt şi mă voi face bine. Spune un cuvânt şi fratele meu va trăi; spune un Cuvânt şi sora mea, soţia mea, fiica mea, copilaşul meu, tatăl meu, mama mea, vor trăi. Da, spune doar un Cuvânt şi ei vor fi bine.”

Vă rog să ne mai acordaţi 15-20 de minute, ca să chemăm câţiva oameni aici sus.

Vedeţi, slujba mea nu este ca a fratelui Roberts sau a altor slujitori. Fratele Roberts este un minunat slujitor al lui Dumnezeu, slujba lui fiind punerea mâinilor peste bolnavi. El aliniază 400-500 de oameni şi îşi pune mâinile peste ei, pentru că aceasta este însărcinarea lui.

Cineva mi-a zis: „Frate Branham, în timp ce tu te rogi pentru trei oameni, fratele Roberts se roagă pentru câteva sute.”

Aşa este. Fratele Roberts face ceea ce-i spune Dumnezeu să facă, iar eu trebuie să fac ceea ce îmi cere mie. Înţelegeţi? Aici este diferenţa.

Amândoi suntem slujitorii lui Hristos, chemaţi să slujim în măsura în care ne-a dat Dumnezeu ungerea s-o facem.

Mulţi dintre voi nu vor fi chemaţi în rândul de rugăciune, pentru că nu vă pot chema pe toţi. Băieţii amestecă numerele apoi le împart în fiecare seară, iar oamenii le zic: 

„Dă-mi un număr care va fi chemat sigur!”, dar ei nu au de unde să ştie de unde voi începe rândul. De altfel, nici chiar eu nu ştiu de unde voi începe, ci mă gândesc: „Să începem de undeva…” iar când Duhul Sfânt începe să se mişte, ştiu că pot începe.

Câţi din voi sunt aici pentru prima dată? Toţi care aţi ridicat mâna? Priviţi, jumătate din cei prezenţi. În fiecare seară este aşa.

Vedeţi, când Duhul Sfânt începe să se mişte, oamenii pot să-L atingă. Câţi cred că El este Marele Preot ce poate fi atins prin simţirea neputinţelor voastre? Ei bine, dacă El este Acelasi Mare Preot, înseamnă că trebuie să procedeze la fel.

Aş vrea să ştiţi ceva, fraţilor lucrători. Când se iveşte o problemă, iar Dumnezeu intervine şi o rezolvă,  de fiecare dată o va face aşa cum a făcut-o prima dată, pentru că altfel ar însemna că a greşit la început.

Cei care aţi înţeles ce am vrut să spun, ziceţi: „Amin!” (Amin). Vedeţi? Cu cât creştem, învăţăm tot mai multe.

De altfel Biblia spune că generaţiile sunt tot mai deştepte, dar Dumnezeu nu este mai deştept, ci la fel de Atotştiutor ca la început; El este infinit, pe când noi suntem mărginiţi. Deci El este desăvârşit încă de la început, şi nu are nevoie să înveţe ca să devină mai deştept, pentru că Dumnezeu este Izvorul înţelepciunii.

Astfel, dacă în vechime El a ridicat şarpele de aramă, ca un fel de legământ pentru vindecarea bolilor, înseamnă că şi astăzi trebuie să facă la fel. Şi aşa a făcut, pentru că acel şarpe era un simbol spre Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Şarpele de aramă nu s-a rugat pentru nimeni şi nici nu şi-a pus „mâinile” peste cineva, ci tot ce au trebuit să facă oamenii, a fost să privească spre el şi au trăit.

Faceţi şi voi aceasta acum: priviţi spre El şi veţi trăi, căci Domnul este aici.

Haideţi să chemăm câteva numere de rugăciune. Vom începe cu „C” de la Cristos. Deci cine are numărul „C1”? Dar „C2”? Frate Sullivan, uită-te şi la cei de pe tărgi …

În ordine. Câţi cred ca Domnul Isus rămâne Acelaşi ieri, azi şi în veci? El este aici chiar acum, singura deosebire fiind că azi nu mai are un trup pământesc.

Câţi din voi cred că El a spus: „Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele.”?

Desigur, viţa nu face roade, ci mlădiţele. Astfel, singurele mâini pe care le are El, sunt mâinile noastre; singurii ochi pe care îi are, sunt ochii noştri, căci El este aici în forma Stâlpului de Foc, Hristos cel înviat.

Cei ce cred aşa să spună „Amin!” (Amin). Aşa spune Scriptura.

Acum haideţi să ne liniştim puţin şi să ne rugăm în linişte. Fiţi plini de respect.

Vedeţi unde stau eu? Dacă cineva doreşte să-mi ia locul, voi pleca de pe platformă. Voi ceda cu bucurie locul mei oricărui frate care crede că poate face acelaşi lucru.

Puteţi veni.

Acesta este un dar trimis de Dumnezeu. Cu ce scop? Ca să-i ajut pe oameni să vadă că Hristos este Acelaşi ieri, azi şi în veci.

Când Moise s-a dus în Egipt, a făcut o singură dată acel semn înaintea izraeliţilor şi ei l-au urmat imediat. Voi ştiţi că acesta este adevărul.

Moise nu i-a spus fiecărui izraelit pe care l-a întâlnit: „Uită-te la mâna mea. Priveşte cum s-a vindecat lepra,” ci a făcut acest lucru o singură dată şi a fost suficient. Toţi au crezut.

Acum, aici este o doamnă pe care nu o cunosc. Nu ne cunoaştem, este adevărat, doamnă? Femeia a mai participat la adunările mele, dar spune că nu mă cunoaşte personal. Dumnezeu descoperă însă taine pe care nu le cunoaşte nimeni afară de tine şi de El.

Femeia aceasta poate fi o atee sau o critică. Câţi din voi au fost la adunarea de la Windsor, unde am avut întâlnire cu acel predicator critic?

Ei l-au scos afară paralizat şi starea lui este încă aceeaşi. A venit pe platformă crezând că este vorba de vreo psihologie şi a scris pe numărul lui de rugăciune că este aşa şi aşa.

Când a urcat pe platformă, Duhul Sfânt i-a spus însă: „Tu ai minţit! Ai scris pe numărul tău de rugăciune TBC şi alte lucruri şi faci parte din Cutare biserică organizată.” După aceea i-am spus că cu o seară înainte a stat la o masă acoperită cu ceva verde, împreună cu soţia lui şi cu un bărbat cu cravată roşie, după care a adăugat:

„Acum ai tot ce ai scris pe numărul de rugăciune.”

„O, Dumnezeule, ai milă!” a strigat el.

„Acesta este adevărul, frate Branham”, şi ei l-au luat de pe platformă paralizat.

Eu am văzut cum unii au luat tot felul de boli. Câţi din voi ştiu că aşa spune Biblia? Voi ştiţi că acei vagabonzi (fiii lui Sceva) s-au dus să scoată afară draci şi duhuri necurate, fără să aibă nici o însărcinare.

Ce a urmat? Acele duhuri au venit peste ei, este adevărat? Sigur că da.

 Câţi ştiu că lepra care a ieşit din Naaman s-a dus pe Ghehazi? Vedeţi?

Acum, aici este un bărbat şi o femeie care se întâlnesc pentru prima dată în viaţa lor. Dacă aş putea s-o vindec şi nu aş face-o, aş fi un făţarnic, dar eu nu o pot face oricât de bolnavă ar fi.  Nici Isus nu ar putea s-o vindece acum, pentru că ea a fost deja vindecată. El a răscumpărat-o de sub puterea bolii; a răscumpărat-o din păcat şi a salvat-o atunci când a murit pe Calvar. Dacă eşti răscumpărat, asta-i tot! Câţi ştiu că acesta este adevărul? Tot ce vi se cere este să credeţi în El. Aşa este.

Soră, dacă El îmi va descoperi ceva cu privire la tine, vei şti dacă este adevărat sau nu. Dacă îmi va descoperi ceva ce ştii bine că eu nu am cum să ştiu pentru că nu te cunosc, vei crede din toată inima?

Câţi din audienţă Îi promit Domnului că vor crede dacă El va descoperi ceva? Ridicaţi mâna şi spuneţi: „Dumnezeule, Îţi promit că voi crede.”

Acum voi, cei care nu aveţi numere de rugăciune, uitaţi-vă încoace şi credeţi.

Tu eşti foarte nervoasă. Aşa este felul tău, dar din pricina aceasta ai o problemă internă, la intestine. Aşa este. În plus, eşti foarte îngrijorată pentru cineva care nu e aici. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi despre cine este vorba, vei crede? Este fiul tău. Are doar 12 ani şi are probleme cu inima, căci văd un medic care-l ascultă cu un stetoscop. Mai mult, văd că medicii au avut o şedinţă şi au hotărât să-l opereze.

„Aşa este”, spune femeia, „şi mi-e foarte frică.”

Da, eşti foarte speriată. Tu nu eşti din oraşul acesta, ci vii dintr-un oraş în care este un parc mare. Este Connersville, Indiana. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul”.

Crezi din toată inima? Atunci du-te şi îl vei găsi pe băiat exact cum crezi că este. Dumnezeu îţi dă aceasta în Numele Domnului Isus Hristos. Amin.

Dumnezeu este bun. Credeţi acum? Credeţi şi nu vă îndoiţi, pentru că Biblia spune că „toate lucrurile sunt posibile pentru cei ce cred.”

Presupun că nu ne cunoaştem, domnule. Nu ne-am mai întâlnit, este adevărat? Cu ani în urmă, dar nu ştiu nimic despre tine.

Vedeţi, aici este un tablou asemănător cu cel în care Filip l-a luat pe Natanael şi l-a dus la Isus.

Eu nu am nici o idee de ce se află el aici.

Frate Neville, în spatele său se află o doamnă care se roagă. Când am vorbit, am văzut deasupra ei o Lumină, iar când am spus acele cuvinte, Lumina s-a revărsat peste ea.

Femeia îşi dă seama că se întâmplă ceva, deoarece în jurul ei se revarsă un simţământ blând şi dulce. Dacă este adevărat, ridică mâna.

Ne cunoaştem? Nu. Dacă Dumnezeu îmi va descoperi pentru ce te rogi, vei crede? Tu te rogi pentru fiul tău care are ceva la inimă. Deasupra lui este o umbră neagră.

Iartă-mă, doamnă. El este un păcătos, iar tu te rogi pentru salvarea sufletului său. Umbra neagră arată că este păcătos. Aşa este. Dacă este adevărat, ridică mâna. Aleluia!

Vă provoc să credeţi! Întrebaţi-o pe femeie de ce s-a atins. De nimic. Atunci ce a cauzat acel simţământ? Să fie păcătosul credincios care se roagă acolo? Nu cred.

Credinţa ei a făcut aceasta, ceea ce înseamnă că trebuie să faceţi un singur lucru: să credeţi!

Domnule, tu te temi de ceva. Nu eşti din oraşul acesta, ci vii dintr-un oraş situat lângă un lac mare. Arată ca Cleveland. Da, de acolo vii. Te văd la amvon, ceea ce înseamnă că eşti predicator. Aşa este. Dar nu ai venit aici pentru tine, ci pentru altcineva. Este o femeie care locuieşte într-un oraş micuţ, situat într-o zonă unde cresc mulţi pini. Casa ei se află pe deal, iar centrul oraşului arată ca Cleveland, Teneessee. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul.”

Soacra ta are o eczemă şi o mulţime de complicaţii din cauza nervilor, iar tu stai pentru ea. Crezi?

Batista pe care o ai în buzunarul din dreptul inimii, trimite-o la ea şi nu te îndoi. Crede, căci se va face bine. Dumnezeu să te binecuvânteze.

Haideţi să-I mulţumim Dumnezeului celui viu. Credeţi şi nu vă îndoiţi.

Eu nu te cunosc, doamnă. Crezi că Dumnezeu ne va da aceste lucruri? Tu eşti aici pentru altcineva: pentru un bărbat cu care ai copilărit şi care e ca un frate pentru tine. El este infirm, a paralizat din cauza unei boli de sânge care l-a lăsat nenorocit.

Crezi că se face bine? Atunci vei primi ceea ce ai cerut. Du-te şi Domnul să-ţi dea ceea ce ceri, în Numele Domnului Isus.

Eu nu te cunosc, doamnă, dar eşti aici pentru altcineva. Doamna pentru care te rogi este internată în spital. Este foarte bolnavă din pricina cancerului, iar medicii nu au ce să-i facă.  Şi tu ai nevoie de rugăciune pentru că inima ta este foarte împovărată. Crezi că Dumnezeu cunoaşte tainele inimii tale şi că îmi poate descoperi povara ta?

Doreşti un copilaş. Văd şi două umbre, ceea ce înseamnă că ai avut două eşecuri în viaţă. Acum, Duhul… puteţi să-L vedeţi cum pleacă de la doamna cu care vorbesc la femeia în vârstă care stă în colţ? Ea are probleme cu coloana.Doamnă, tu vii dintr-un loc numit Richmond, Indiana. Du-te acasă şi facă-ţi-se după credinţa ta.

Şi doamna din colţ, cea cu probleme la coloană, poate pleca acasă sănătoasă.

Isus Hristos v-a vindecat pe amândouă, de aceea mergeţi şi bucuraţi-vă.

Doamna de alături are o boală de inimă.

În ordine, soră, poţi merge acasă pentru că credinţa ta te-a vindecat. Du-te şi bucură-te în Domnul Dumnezeu.

Domnule, crezi că Dumnezeu te va vindeca de boala de prostată? Tu stai acolo şi crezi de multă vreme, nu-i aşa? Du-te acasă, căci toată suferinţa ta s-a sfârşit.

Doamna care stă cu mâna la gură are artrită. Dacă crezi din toată inima, poţi merge acasă sănătoasă. Crezi? Încrede-te în Domnul şi vei vedea ce va face El.

Tu eşti aici pentru altcineva. Crezi că Dumnezeu îmi poate spune cine este acela? Dacă  o va face, crezi? Este vorba de sora ta.  Ea este la spital şi a fost operată la aparatul genital feminin. Aceasta este „Aşa vorbeşte Domnul!” Vrei să mă rog pentru tine, căci ai probleme cu stomacul şi cu un picior.

Crezi din toată inima că Dumnezeu te va face bine? Atunci du-te şi primeşte ceea ce ceri.

Vă provoc să credeţi cu toţii. Cei care credeţi, ridicaţi mâna şi spuneţi: Eu cred!”

Un moment… Cum este cu tine, cu cel din scaunul de rotile? Cel cu costum gri. Crezi că sunt slujitorul lui Dumnezeu? Credeţi cu toţii că sunt slujitorul Lui? Da? Şi mă veţi asculta, orice v-aş spune? Atunci ridicaţi-vă din cărucioare şi mergeţi acasă pe deplin sănătoşi. Ridicaţi-vă, împingeţi cărucioarele şi duceţi-vă acasă.

Credeţi? Dar ceilalţi, cred? Ridicaţi-vă  în picioare şi fiţi vindecaţi în Numele Domnului Isus. Primiţi-L! Ridicaţi-vă mâinile şi lăudaţi-L, căci sunteţi vindecaţi cu toţii.

Credeţi aceasta chiar acum.

– Amin –

EN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *